suport de curs teme orizontale

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni!

SUPORT DE CURS

TEME ORIZONTALE

-Inovatie…………….... pag.2-Dezvoltare durabila ...pag.7-Egalitate de sanse….. pag.20

1


INOVATIA

1.1. Inovaţia

- bazele inventicii s-au pus de profesorul A.Kaufmann de la Universitatea din Grenoble.- preocupării spre crearea noului au avut grecii anlti care au denumit această activitate „euristică”;- în acest sens au avut preocupări şi Leibniz şi Descartes;Inovaţia este o condiţie a progresului. Se apreciază că sunt trei surse care explică dezvoltarea

e xcepţională a SUA:- atitudinea individualistă(egoismul);- spiritul întreprin zător ba zat pe o puternică credinţă în forţele proprii;- apetitul pentru schimbare şi inovaţie.Un demers ştiinţific bine a rgumentat şi care să acopere o plajă cât mai la rgă a activităţii de

cercetare-dezvoltare, cu toate implicaţiile de natură tehnică şi economică , trebuie pornit, după părerea noastră, de la consideraţii asupra conţinutului, oarecu m discutabil încă, al unor concepte cum sunt: sistem inovaţional, inovaţie, invenţie, inventică, inovatică.

1. Sistemul inovaţional este un sistem generalizat de iniţiat ive de progres, relativ importante, şi în curs de permanentizare din unităţi economice şi e xtraeconomice sau/şi pe întreaga economie naţională, caracterizat prin faptul că : iniţiat ivele se referă la perfecţionări şi la schimbări radica le a le unor stări, acţiuni, lucruri, tehnici, metode şi procedee, e xistente care au deve nit învechite, cu eficienţă scăzută sau fără efic ienţă. Se urmă reşte ca elementele învechite să fie înlocuite cu a ltele noi, în vederea asigurării unei e fic iente superioare; perfecţionările şi schimbările se concretizea ză în produse, materiale , energie , me tode, tehnici şi procedee de lucru; iniţiat ivele de masă, importante şi permanente dintr-un sistem antreprenorial sunt identificate, organizate, sprijinite şi stimulate de manageri şi de alte persoane de decizie, la nivelul unităţii economice sau extraeconomice, ca şi la nivelul centralizat, uneori şi pe ţară.

2. Inovaţia ca şi concept poate fi abordată din două puncte de vedere: în sens larg şi în sensrestrâns funcţie de nivelul la ca re este studiată (general sau particular).

a) Abordată în sens larg se poate aprecia că inovaţia imp lică u rmătoarele aspecte: este o iniţiativă aplicată, relat iv importantă, cu caracter de noutate şi progres (efic ienţă) într-o perioadă dată; noutatea şi progresul sunt circumscrise la o anumită ra ză de aplicaţ ie: unitate (organizaţie, instituţie şi gospodărie casnică), ramură, ţară, sau la n ivel mond ial; noutatea se caracterizează , în primu l rând, prin perfecţionări de stări, acţiuni, lucru ri sau caracteristici ale acestora- şi în al doilea rând prin schimbări radica le a le acestora c ând apare învechirea lor şi numai reprezintă progres când menţinerea lor în continuare provoacă pierderi; perfecţionările au la bază, în princ ipal, imitaţii simple sau/şi cu unele elemente de creativitate (imitaţii creative, precu m şi c reaţii pure sau absolute); de regulă, perfecţ

2


ionările importante pot fi stimulate materia l şi mora l, ia r cele care presupun schimbări radicale, sunt stimulate în mod obligatoriu material.

b) În sens restrâns inovaţia implică următoarele aspecte:noutatea şi progresul se referă numai la perfecţ ionări, sau/şi la schimbări radicale de creaţie tehnică pură; noutatea şi progresul, bazate numa i pe perfecţionări, sunt circumscrise la nivelul de unitate,ramură, sau economie naţională, nu şi la n ivel internaţional; noutatea este difuzată şi d ifu zabilă în unitate şi în a lte unităţi, având numa i un caracter imitative pur sau imitativ creat iv, nu şi unul de creaţie pură; este identificată, recunoscută ca atare pe planul unităţii şi deseori stimulată materia

3. Spre deosebire de inovaţie în cazul invenţiei gradul de noutate este mai accentuat implicând dinpunct de vedere conceptual: noutate şi progres esenţiale prin creaţie pură (absolută) tehnică a unui mijloc tehnic (acomponentelor şi caracteristicilo r acestuia şi a tehnologiei de fabricaţie , din domeniu l economic şi extraeconomic). Această creaţie tehnică este obţinută prin aplicarea unor tehnici creative de natură tehnică logică şi psihologică sau prin intuiţie, spontaneitate şi muncă tenace;noutatea este numai faţă de nivelul mondial e xistent, recunoscută pentru prima dată de un for despecialitate atât naţional, cât şi internaţional p rintr -un brevet de invenţie care conferă protecţie juridică;presupune experimentări şi aplicare pract ică, în pre zent sau în viitor; este sprijin ită pe plan naţional şi stimu lată material în mod obligatoriu, mărimea recompense fiind în funcţie de eficienţa co mplexă pe care o realizează inventatorul; este o formă superioară de inovaţie, dacă aceasta este considerată în sens larg. În situaţia actuală a procesului global de cercetare şi dezvoltare invenţia devine un fanion al niveluluicercetării la nivel naţional, mai a les din punct de vedere al potenţialului de partic ipare la dezvoltare asocietăţii u mane în general.

4. Inventica este o ştiinţă de creaţie în domeniul tehnic apărută odată cu necesitatea de abordareştiinţifică a probleme lor legate de invenţii, având următoarele obiect ive:formulea ză teme de creaţie în ba za unei analize teme inice a situaţiei e xistente în tehnica mondială;dezvoltă metode şi tehnici de creaţie tehnică şi nu numai;analizează proiectarea creativă şi e xperimentarea creaţiilor tehnice;studiază tehnicile de implementare a creaţiilor tehnice;analizează legislaţia invenţiilor şi dă indicaţii refe ritoare la tehnica redactării unei invenţii.

5. Alături de inventica inovatica a apărut ca ştiinţă şi metodă a inovaţiilor în sens restrâns(imitative şi imitativ-creat ive), pe care o considerăm că este în curs de formare. Ea ar putea avea caobiective:

-cunoaşterea metodelor de identificare a elementelo r (stări, acţiuni, lucruri, metode, tehniciprocedee etc.) e xistente, învechite, care au e fic ienţă com lexă redusă sau au devenit ineficiente;

-să studieze modalităţile de organizare a iniţiativelor importante de perfecţionare a acestorelemente;

-să propună metode de determinare a cheltuielilor, a pierderilor absolute şi relative, a efectelorşi a eficienţei tehnice, economice, sociale, ecologice şi de altă natură (a acestor elemente e xistente şi ainiţiativelor de perfecţionare a lor), de asemenea să studieze posibilităţile de finanţare corespunzoare;să cerceteze posibilităţile de sprijin şi de stimulare de către organismelor de la nivel naţional aactivităţii de inovare propriu-zisă.

1.2. CreativitateaEste realizarea unor descoperiri sau recombinarea într-un nou aranjament a cunoştinţelor

existente.

3


Caracteristicile creativităţii- actul de creaţie este individual şi constă într-o descoperire revelatoare făcută pe baza unui procescombinatoriu;- potenţialul c reativ al unei persoane dep inde de volumul şi ca litatea cunoştinţelor posedate;- procesul de creaţie este mai accentuat cu cât elementele care se combină sunt ma i d iferite;- procesul creativ are o uzură mora lă accentuată;Factorii creativităţii- factori psihici (aptitudini, atitudin i, mot ivaţii, interese etc );- factori socio-culturali, educativi, de mediu socio-economic etc;- factori biologici (vârstă, sex).

Etapele procesului de creaţie:- pregătirea- creatorul recepţionează şi înregistrează dezordonat în memorie informaţii diverse, după care se distanţează de problema care-l preocupă;- incubaţia- se produce activitatea combinatorie şi captarea de noi informaţii care devin elementesuplimentare pentru noi asocieri (transfer din câmpul conştient în câmpul preconştient);- iluminarea- se realizea ză combinarea , de ce le mai multe ori instantaneu, într-un mod nou a elementelor, oriunde şi oricând (proiectare în câmpul conştientului);- realizarea- creatorul apelea ză la logică şi la mijloace concrete pentru comunicarea şi verificarea creaţiei sale (revenirea la realitate).Stimularea creativităţii- metode raţionale;- metode intuitive.

Etimologic , termenul de „creativitate” provine din cuvântul latin „creare” - a naşte, a făuri.Nu e xistă nici astăzi un consens pentru a defini creativitatea, fiecare cercetător formulând o definiţiefuncţională din perspectiva obiectivelor sale. Fenomenul este explicabil, dată fiind complexitatea şisubtilitatea problemei în cauză, interpretabilă din mai multe puncte de vedere. Totuşi, o definiţie acreativităţii ar putea fi formulată astfel:

CREATIVITATEA este procesul prin care se focalizează, într-o sinergie de factori (biologici,psihologici, sociali), întreaga personalitate a individului şi care are drept rezultat o idee sau unprodus nou, original, cu sau fără utilitate şi valoare socială.

Sau:

CREATIVITATEA este o aptitudine complexă, distinctă de inteligentă şi de funcţionareacognitivă şi existenta în funcţie de fluiditatea ideilor, de raţionamentul inductiv, de calităţi perceptive şi de personalitate, ca şi în funcţie de inteligenta divergentă în măsura în care ea favorizează diversitateasoluţiilor şi rezultatelor.

4


GÂNDIREA CREATIVĂ este procesul prin care apare o idee nouă. Este o combinare de ideicare nu au fuzionat înainte.

Ideile noi prind formă prin dezvoltarea unei idei existente în mintea noastră. Mintea noastrăorganizează gândurile în raport cu ceva ce deja există, ne vin idei noi în contextul în care avem dejacunoştinţe despre problema respectivă. Având în vedere această afirmaţie, putem spune că nu putem avea idei creative originale. Vom descoperi, însă, că nu aceasta este problema deoarece în mintea noastră avem combinaţia perfectă de deprinderi pentru a găsi (inventa) cele mai nebuneşti soluţii de până acum.

Procesul gândirii creative poate fi:a) accidental;b) deliberat;c) permanent

a) Fără a folosi tehnici speciale , gândirea creativă continuă să se manifeste dar, de obicei, în modaccidental; o şansă întâmplătoare te face să te gândeşti la ceva într-un mod diferit şi descoperi o schimbare benefică. Alte schimbări au loc pe o perioadă mai lungă de timp, prin folosirea inteligentei şi a logicii. Prin acest proces accidental sau de progresie logică, adesea durează mult timp până ce produsele sunt transformate sau îmbunătăţite. b) Utilizând tehnici speciale, gândirea creativă deliberată poate fi utilizată pentru a crea idei noi. Utilizarea frecventă a acestei tehnici ajută la îmbunătăţirea produselor. Mulţi oamen i, cunoscuţi ca fiind creativi, folosesc aceste tehnici dar fără a fi conştienţi că le aplică pentru că nu au fost instruiţi special în legătură cu acestea. c) Gândirea creativă permanentă este investigarea continuă, plină de întrebări şi analize , care se dezvoltă prin educaţie, antrenament şi conştiinciozitate. Creativ itatea permanentă întregeşte aria de cuprindere a gândirii creative, completează creativitatea accidentală şi cea deliberată. Este o căutare continuă îndreptată spre progres.

Creativitatea permanentă necesită timp şi practică pentru a deveni abilitate. Ea devine repede oatitudine, nu o tehnică.

Noile idei se produc atunci când două sau mai multe idei, rezultate sau procese care nu au fuzionat niciodată, se unesc, se combină. Este o asociere de două idei necombinate anterior.Partea dificila este găsirea ideilor care să fuzioneze. O altă dificultate o ridică transformarea noiiidei într-o soluţie aplicabilă.

Pentru primul pas dificil ne vin în ajutor tehnicile gândirii creative care sugerează ideile pentrufuzionare. Calculatorul este partenerul perfect pentru furnizarea ideilor la care nu ne-am gândit că s -ar putea combina, deoarece calculatorul nu înţelege ce încerci să faci. Calculatorul nu are idei preconcepute sau părtinitoare cum avem noi, oamenii şi, din acest punct de vedere, este o cale ideală de a ne ajuta săcombinăm ideile în moduri noi. Ideile noi care sunt generate pot conduce la rezolvarea problemei.

O dată venită noua idee, următorul pas dificil este să o facem practicabilă pentru re zolvareaproblemei noastre. In această fază, calculatorul nu ne este de prea mare ajutor ci mintea noastră trebuie să poziţioneze ideea în contextul potrivit. Calculatorul ne poate da sugestii standard pentru a analiza ideea dar, prin iscusinţa noastră, vom transforma ideea nouă într-o soluţie pentru problema noastră.

5


Cea mai bună echipă o formăm împreună cu calculatorul: el ne furnizează stimulentul (crearea de idei noi) iar noi transformăm stimulentul într-o soluţie.Ideea care reprezintă fuziunea dintre stimulent şi problema definită este numită ideea puntedeoarece face legătura între problemă şi soluţia finală.

Factorii favorabili creativităţii:- inteligenţa şi memoria;- flexibilitatea şi independenţa în gândire;- capacitatea de analiză şi sinteză;- simţul practic şi receptivitatea la experiment;- sensibilitatea la probleme şi curiozitatea;- motivaţia puternică pentru succes;- forţa de convingere în aplicarea ideilor noi;

Factorii de inhibiţie pentru creativitate:- rutina profesională, obişnuinţa de a acţiona pe căi cunoscute;- supraestimarea experienţei şi a raţionamentelor logice;- lipsa de încredere în imaginaţie, gândire rigidă;- teama de risc, de a nu greşi, dorinţa de securitate personală;- lipsa de energie în abordarea problemelor;- lipsa motivaţiei individuale.

1.3. Aptitudinile fundamentale ale unui creatorTabel 1.1.

Semnificaţia simbolurilor este următoarea:P-perseverenţa;O-originalitatea;I-inteligenţa;F-feed-backu l (capacitatea de a sesiza relaţ ii de tip „cauză -efect”);H-fleru l (intuiţia );

6


E-e xperienţa.

Tabel 1.2.

7


DEZVOLTARE DURABILA

Capitolul 1. Introducere in dezvoltarea durabila

1.1. Izvoare ale conceptului de dezvoltare durabila

Conceptul de “dezvoltare durabila” desemneaza totalitatea formelor si metodelor de dezvoltare socio-economica, al caror fundament il reprezinta in primul rand asigurarea unui echilibru intre sistemele socio-economice si elementele capitalului natural.

Dezvoltarea durabila urmareste si incearca sa gaseasca un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor in orice situatie in care se regaseste un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu inconjurator, economic sau social.

Cea mai cunoscuta definitie a dezvoltarii durabile este cu siguranta cea data de Comisia Mondiala pentru Mediu si dezvoltare (WCED) in raportul “Viitorul nostru comun”, cunoscut si sub numele de Raportul Brundtland: “dezvoltarea durabila este dezvoltarea care urmareste satisfacerea nevoilor prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi”. Scurt istoric al dezvoltarii durabile

Conceptul de “dezvoltare durabila” a luat nastere acum 30 de ani, ca raspuns la aparitia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie. Conferinta privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaste ca activitatile umane contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, ceea ce pune in pericol viitorul omenirii. Cativa ani mai tarziu, in 1983, isi incepea activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), condusa

8


de Brundtland, dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Doi ani mai tarziu in 1985 era descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii, si pirn Conventia de la Viena a inceput cautarea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara Planeta. Termenul de “dezvoltare durabila” a inceput sa devina foarte cunoscut abia dupa Conferinta internationala privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro in vara lui 1992, cunsocuta sub numele de “Summit-ul Pamantului”, la care au participat reprezentanti din aproximativ 170 de state. In 2002 a avut loc la Johannesburg, Summit-ul privind dezvoltarea durabila. Agenda Locala 21 a fost elaborata si adoptata Summit-ul Mondial de la Rio de Janeiro in 1992, ca instrument de promovare a conceptului dezvoltarii durabile.

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europene, incepand cu 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001 la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa la Barcelona in 2002.

1.2. Principiile fundamentale ale dezvoltarii durabile

Un principiu de sustenabilitate este un principiu avut in vedere la fundamentarea managementului strategic si integrat al dezvoltarii durabile.

Un criteriu de sustenabilitate presupune ca, la nivel minim, generatiile viitoare ar putea sa traiasca mai rau decat generatiile actuale. Criteriul sustenabilitatii cere indeplinirea conditiilor necesare pentru un acees egal la baza de resurse de catre fiecare dintre generatiile viitoare.

Criteriile fundamentale ale dezvoltarii durabile, stabilite de Comisia Comunitatii Europene inca din anul 1993, sunt urmatoarele ;

- mentinerea in totalitate a calitatii vietii:- mentinerea unui acees continuu la resursele naturale;- evitarea deteriorarilor permanente asupra mediului inconjurator;In anul urmator, 1994, Grupul de lucru asupra dezvoltarii durabile de la Salzburg, Austria, a

cuprins in grupul de criterii ale dezvoltarii durabile: umanismul si calitatea ridicata a vietii, prezervarea diversitatii culturale si regionale, distributia echitabila a bogatiei si resurselor, supravietuirea umana, prezervarea deteriorarii ireversibile sau exploatrii resurselor naturale, stabilizarea in interiorul capacitatii purtatoare a ecosistemelor, prezervarea biodiversitatii.

Managementul strategic al dezvoltarii durabile presupune, pe langa stabilirea unor obiective pe termen lung (15-20 ani), compatibilizate cu cele pe termen scurt si mediu, si aplicarea unui set de principii si criterii validate eficient pe plan international. Aceste principii se prezinta dupa cum urmeaza:

- Managementul integrat este principiul care presupune abordarea in maniera unitara a proceselor de productie, procesare, transport, distributie, utilizare si depozitare, tinand seama de ciclul de viata al produselor si tahnologiilor, implicarea stakeholderilor si coordonarea interinstitutionala ;

- Echitatea intergenerationala, este o cerinta potrivit careia generatia prezenta are dreptul de a folosi si beneficia de resursele pamantului, cu obligatia de a tine seama de impactul pe termen lung al activitatii acesteia si de a sustine baza de resurse si mediul global si in beneficiul generatiilor viitoare;

- Precautia reprezinta instrumentul decizional prin care se intreprind actiuni de raspundere (contracarare) la amenintarile legate de pagubele serioase si ireversibile cauzate sanatatii umane si/sau mediului, atunci cand nu dispunem de o informatie stiintifica necesara;

9


- Abordarea ciclului de viata al bunurilor, serviciilor si tehnologiilor evalueaza consecintele asupra mediului generate de efectele economice legate de diferitele stadii ale prelucrarii si valorificarii produselor de piata.

- Preventia presupune stabilizarea prejudiciilor aduse sanatatii umane si a capitalului natural de fenomenele si procesele economice care ar putea fi prevenite prin investitii si costuri de modernizare, reparatii, tratare sau compensare; este cunoscut ca prevenirea unor prejudicii este cu mult mai eficienta decat inlaturarea consecintelor dupa ce acestea s-au produs;

- Substitutia presupune inlocuirea unor produse si servicii ineficiente, mari consumatoare de resurse de mediu cu altele mai eficiente si cu impact ecologic mai redus si mai putin daunatoare;

- Principiul “poluatorul plateste” sau al internalizarii costurilor marginale externe (externalitatilor negative) stabileste folosirea mecanismelor de piata pentru ca poluatorii sa suporte in totalitate costurile sociale si de mediu ale activitatii lor si ca aceste costuri sa fie reflectate in preturile si tarifele bunurilor si serviciilor;

- Internalizarea externalitatilor pozitive (beneficiilor marginale externe) vizeaza folosirea unui sistem de subventii corective, stimulente pentru activitatile care beneficii marginale la partile terte fara ca acestea sa plateasca ( cercetare-dezvoltare, protectia mediului, educatie, dezvoltare regionala, intreprinderi mici si mijlocii etc);

- Participarea publica presupune accesul nerestrictionat la informatia privind mediul si resursele sale, dreptul publicului de a lua decizii in domeniul mediului si a resurselor sale si de a lua in considerare consecintele acestora, dreptul de acunoaste din timp posibilele riscuri de mediu si asupra resurselor;

- Principiul bunei guvernari prevede ca autoritatile si institutiile statului sa-si desfasoare activitatea transparent, eficient si onest, in conditiile prevederii si penalizarii poluarii si ale promovarii protectiei mediului;

- Parteneriatele public-privat si privat-public se bazeaza pe cooperarea directa, inter si intrainstitutionala, intre partile interesate (stakeholders) reprezentate de autoritatile si institutiile publice, ONG, grupuri si firme industriale, retele si oameni de afaceri, care impreuna pot obtine o valoare adaugata superioara pentru sustenabilitatea cresterii economice la niveluri macro si microeconomic ;

- Cooperarea intre state include responsabilitati comune, dar diferentiate, in functie de nivelul de dezvoltare al tarilor; se pot aplica o serie de abordari diferentiate in ceea ce priveste obligatiile economico-financiare pentru protectia mediului la nivel local, regional si international, tarile dezvoltate recunoscand faptul ca le revine o responsabilitate mai mare, inclusiv in ceea ce priveste acordarea de asistenta tarilor in curs de dezvoltare sau cu economie de piata emegenta.

Principiile si abordarile criteriale ale managementului strategic al dezvoltarii economice durabile a Romaniei sunt in deplin consens cu spiritul si recomandarile Declaratiei de la Rio, Agendei 21, Declaratiei Mileniului si al celorlalte documente aprobate prin consens la Summit-urile mondiale ale dezvoltarii durabile. Pe plan mondial exista si abordari sectoriale in ceea ce priveste criteriile si principiile dezvoltarii durabile din punctul de vedere al resurselor acesteia.

10


Capitolul 2. Legislatia in domeniul protectiei mediului, drepturilor omului, egalitatii de sanse

2.1. Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv politic al Uniunii Europene începând cu anul 1997, prin includerea sa în Tratatul de la Maastricht. În anul 2001, Consiliul European de la Goteborg a adoptat Strategia de Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa la Barcelona, în anul 2002.

În anul 2005, Comisia Europeana a demarat un proces de revizuire a Strategiei, publicând, în luna februarie, o evaluare critica a progreselor înregistrate dupa 2001, care puncteaza si o serie de directii de actiune de urmat în continuare. Documentul a evideniat si unele tendinte nesustenabile, cu efecte negative asupra mediului înconjurator, care puteau afecta dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene, respectiv schimbarile climatice, ameninarile la adresa sanatatii publice, saracia si excluziunea sociala, epuizarea resurselor naturale si erodarea biodiversitatii. Ca urmare a identificarii acestor probleme, în iunie 2005, sefii de state si guverne ai tarilor Uniunii Europene au adoptat o Declaratie privind liniile directoare ale dezvoltarii durabile, care încorporeaza Agenda de la Lisabona, revizuita, pentru cresterea economica si crearea de noi locuri de munca drept o componenta esentiala a obiectivului atotcuprinzator al dezvoltarii durabile.

Dupa o larga consultare, Comisia Europeana a prezentat, la 13 decembrie 2005, o propunere de revizuire a Strategiei de la Goteborg din 2001. Ca rezultat al acestui proces, Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategia reînnoita de Dezvoltare Durabila, pentru o Europa extinsa. Documentul este conceput într-o viziune strategica unitara si coerenta, având ca obiectiv general îmbunatatirea continua a calitatii vietii pentru generatiile prezente si viitoare prin crearea unor comunitati sustenabile, capabile sa

11


gestioneze si sa foloseasca resursele în mod eficient si sa valorifice potentialul de inovare ecologica si sociala al economiei în vederea asigurarii prosperitatii, protectiei mediului si coeziunii sociale.

Strategia UE pentru Dezvoltare Durabila, ce reprezinta fundamentul Strategiei Naionale a României în domeniu, completeaza Strategia de la Lisabona si se doreste a fi un catalizator pentru cei ce elaboreaza politici publice si pentru opinia publica, în scopul schimbarii comportamentului în societatea europeana si, respectiv, în societatea româneasca si implicarii active a factorilor decizionali, publici si privai, precum si a cetaenilor în elaborarea, implementarea si monitorizarea obiectivelor dezvoltarii durabile. Responsabilitatea pentru implementarea Strategiei revine Uniunii Europene si statelor sale membre, implicând toate componentele instituionale la nivel comunitar si naional. Este subliniata, de asemenea, importana unei strânse conlucrari cu societatea civila, partenerii sociali, comunitaile locale si cetaenii pentru atingerea obiectivelor dezvoltarii durabile. În acest scop, sunt identificate patru obiective-cheie:• Protecia mediului, prin masuri care sa permita disocierea cresterii economice de impactul negativ asupra mediului;• Echitatea si coeziunea sociala, prin respectarea drepturilor fundamentale, diversitaii culturale, egalitaii de sanse si prin combaterea discriminarii de orice fel;• Prosperitatea economica, prin promovarea cunoasterii, inovarii si competitivitaii pentru asigurarea unor standarde de viata ridicate si unor locuri de munca abundente si bine platite;• Îndeplinirea responsabilitatilor internationale ale UE prin promovarea institutiilor democratice în slujba pacii, securitatii si libertatii,ta principiilor si practicilor dezvoltarii durabile pretutindeni în lume.

Pentru a asigura integrarea si corelarea echilibrata a componentelor economice, ecologice si socio-culturale ale dezvoltarii durabile, Strategia UE statueaza urmatoarele principii directoare:• Promovarea si protectia drepturilor fundamentale ale omului;• Solidaritatea în interiorul generatiilor si între generatii;• Cultivarea unei societati deschise si democratice;• Informarea si implicarea activa a cetatenilor în procesul decizional;• Implicarea mediului de afaceri si a partenerilor sociali;• Coerenta politicilor si calitatea guvernarii la nivel local, regional, national si global;• Integrarea politicilor economice, sociale si de mediu prin evaluari de impact si consultarea factorilor interesati;• Utilizarea cunostintelor moderne pentru asigurarea eficientei economice si investitionale;• Aplicarea principiului precautiunii în cazul informatiilor stiintifice incerte;• Aplicarea principiului “poluatorul plateste”.

Aspectele de continut ale Strategiei UE se concentreaza asupra unui numar de 7 provocari cruciale si 2 domenii trans-sectoriale. Multe dintre tintele convenite în cadrulUE sunt stabilite în expresie numerica sau procentuala, cu termene stricte de implementare, fiind obligatorii pentru toate statele membre.

Strategia UE stabileste, de asemenea, proceduri precise de implementare, monitorizare si urmarire, cu obligatii de raportare la fiecare doi ani, din partea Comisiei Europene si statelor membre, asupra angajamentelor asumate. Urmatorul termen pentru analizarea progreselor înregistrate si revederea prioritatilor Strategiei UE de catre Consiliul European este septembrie 2009, cu obligatia statelor membre de a raporta asupra implementarii Strategiilor Naionale pâna cel mai târziu în luna iunie 2009.

12


Întrucât România s-a angajat sa finalizeze propria Strategie Naionala pentru Dezvoltare Durabila, revizuita, pâna la sfârsitul anului 2008 si sa o prezinte apoi Comisiei Europene, primul termen de raportare asupra implementarii este luna iunie 2011.

2.2. Strategia de la LisabonaEste cunoscută şi sub denumirea - Agenda Lisabona sau Procesul Lisabona. A fost adoptată de

Consiliul European la Lisabona în martie 2000 pe o perioadă de 10 ani. Scopul principal este transformarea Uniunii Europene în cea mai dinamică şi competitivăeconomie a lumii.

Obiectivele principale ale strategiei sunt: - Impulsionarea activităţii economice din UE; - Creşterea numărului locurilor de muncă; - Impulsionarea investiţiilor mari; - Accent pe cercetare şi dezvoltare; - Proceduri simplificate în deschiderea de noi firme (agenţi economici); - Reducerea birocraţiei; - Creşterea ratei de angajare a tinerilor, femeilor; - Liberalizarea pieţelor; - Încurajarea spiritului antreprenorial şi a competiţiei corecte; - Cunoaşterea şi accesul la informaţie care să ducă la dinamizarea proceselor de convergenţă şi

integrare economică;- Elaborarea de politici sănătoase macroeconomice pentru susţinerea procesului de creştere

economică şi ocuparea forţei de muncă; - Stabilizarea preţurilor; - Promovarea competitivităţii şi dinamismul economic prin majorarea investiţiilor capitalului

uman; - Continuarea şi intensificarea reformelor pe piaţa muncii; - Întărirea viabilităţii finanţelor publice; - Reformarea sistemelor de pensii şi sănătate; - Reducerea datoriei publice.

Obiectivul strategiei - până în 2010 trebuie să devină cea mai competitivă şi dinamică economiei bazată pe cunoaştere din lume, capabilă să genereze creştere economică susţinută de o rată mare de ocupare a forţei de muncă şi o extraordinară coeziune socială.

Se încearcă reducerea decalajului economic între SUA şi UE. Referitor la reforma economică se pot enumera următoarele: - Intensificarea concurenţei în ţările UE; - Restructurarea pieţelor muncii; - Întărirea coeziunii sociale şi asigurarea comaptibilităţii între politicile economice şi cele de mediu (vezi Rabla). Obiectivele fundamentale stabilite:

- Consolidarea pieţei unice în domeniul telecomunicaţiei, a energiei şi a serviciilor financiare; - Facilitarea accesului la noi tehnologii; - Încurajarea cercetării prin alocarea a 3% din PIB pentru cheltuielile de cercetare - dezvoltare;

13


- Adoptarea regimului unic de brevete european;- Creşterea concurenţei în transportul feroviar şi aerian; - Creşterea gradului de ocupare prin stimularea micilor întreprinzători; - Perfecţionarea profesională a lucrătorilor, învăţarea continuă, permanentă pe toată durata vieţii; - Revizuirea generală a sistemului de pensii pentru sustenabilitatea sistemului; - Modernizarea protecţiei sociale prin reducerea numărului de persoane supuse riscului de

excludere socială; - În piaţa muncii - flexibilitate şi siguranţă în muncă; - Reforma în piaţa muncii trebuie să asigure o balanţă între cererile de locuri de muncă şi o mai

nouă flexibilitate şi o aspiraţie a cetăţenilor pentru o mai mare siguranţă a locurilor de muncă; - Politici active de formare a lucrătorilor aflaţi în şomaj, puţin calificaţi; - Măsuri complete pentru angajarea tinerilor, a celor din grupurile minoritare, a femeilor, pentru

renunţarea la discriminări etc.; - Angajament ferm pentru lupta împotriva discriminărilor (rasă, gen, vârstă).

2.3. Strategia Romaniei in domeniul protectiei mediului si dezvoltarii durabile

Şi în România, ca şi în alte ţări, problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate, în special ca urmare a poluării locale intense a factorilor de mediu de către industrie şi agricultură sau de către centrele populate, precum şi a existenţei unei poluări transfrontaliere, care au condus în unele zone la dereglarea ecosistemelor şi la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor. Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltareadurabilă.

Dezvoltarea durabilă include protecţia mediului, iar protecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă. Strategia protecţiei mediului se regăseşte prin urmare, prin coordonatele sale esenţiale, în Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României.

În anul 1995 a fost elaborată şi aprobată Strategia protecţiei mediului, publicată în 1996 cu sprijinul Programului PHARE, iar în anul 1999 guvernul a aprobat Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă.

Începând cu anul 2001, Programul de Guvernare stipulează măsuri şi acţiuni concrete care vizează ocrotirea şi asigurarea unui mediu curat şi sănătos pentru toţi locuitorii ţării, respectându-se totodată şi principalele obiective şi priorităţi din Programul naţional de acţiune pentru protecţia mediului.

Modificările care au intervenit în evoluţia calităţii factorilor de mediu, modificările survenite în starea economico-socială a ţării în ultimii ani, elaborarea Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă, emiterea unor reglementări guvernamentale care au legătură cu protecţia mediului, activităţile de elaborare a unor strategii sectoriale în curs de desfăşurare, noi Convenţii şi Acorduri internaţionale la care România a devenit parte, documente şi reglementări pe plan regional şi internaţional pe probleme de mediu ş.a. au făcut necesară, an de an, actualizarea Strategiei protecţiei mediului în România, includerea principalelor prevederi ale acestora şi corectarea obiectivelor strategice.

Aşadar, Strategia protecţiei mediului, ca şi alte strategii,are un caracter dinamic. Principiile generale care au stat la baza elaborării strategiei de protecţie a mediului sunt:

- conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate ale oamenilor;14


- dezvoltarea durabilă;- evitarea poluării prin măsuri preventive;- conservarea diversităţii biologice şi reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate;- conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice;- principiul “poluatorul plăteşte”;- stimularea activităţii de redresare a mediului.- criteriile care stau la baza stabilirii priorităţilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse, necesare

redresării şi ocrotirii mediului, sunt:- menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii;- menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii;- apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor;- respectarea prevederilor convenţiilor şiprogramelor internaţionale privind protecţia- mediului;- raport maxim beneficiu / cost;- integrarea României în Uniunea Europeană.

În Strategia protecţiei mediului au fost stabilite obiective pe termen scurt (până în 2004), mediu (până în 2010) şi lung (până în 2020), având la bază principiile generale şi criteriile care s-au avut în vedere la stabilirea priorităţilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse în vederea protecţiei mediului.

2.4. Educatie pentru drepturile omuluiEducaţia pentru drepturile omului (EDO) a înregistrat în timp multiple definiţii şi abordări.

Programul pentru tineret al Consiliului Europei, una dintre cele mai active instituţii în acest domeniu, a definit EDO drept "(…) programe şi activităţi educaţionale care promovează egalitatea demnităţii umane, în conexiune cu alte programe care promovează învăţarea interculturală, participarea şi susţinerea minorităţilor".

Ca şi alte dimensiuni ale educaţiei, EDO este deseori definită prin scopul său: programe şi activităţi care urmăresc să dezvolte o cultură în care drepturile omului sunt înţelese, apărate şi respectate. Aceasta nu înseamnă o limitare a obiectivelor EDO la dobândirea de cunoştinţe, la informarea despre drepturile omului, ci presupune în egală măsură cunoaşterea şi respectarea lor, o interrelaţionare de atitudini, comportamente, convingeri, norme şi regulamente. Obiectivele generale ale EDO vizează promovarea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale, a respectului faţă de sine şi respectul faţă de alţii; dezvoltarea unor atitudini şi comportamente care să conducă la respectarea drepturilor celorlalţi, promovarea egalităţii de gen, respectarea, înţelegerea şi valorizarea diversităţii culturale, în special în ceea ce priveşte diferenţele naţionale, etnice, religioase, lingvistice şi alte minorităţi sau comunităţi; promovarea cetăţeniei active şi a democraţiei.

Rezultatele EDO se reflectă în: cunoştinţe (învăţare despre drepturile omului), competenţe (învăţare pentru drepturile omului), atitudini şi valori (învăţare prin drepturile omului).

O definiţie a drepturilor omului este dificil de formulat, ca şi în cazul altor valori fundamentale - binele, adevărul, dreptatea. În sens juridic, un drept este o revendicare pe care suntem îndreptăţiţi să o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuită prin simpla condiţie de a fi fiinţă umană. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umană, egalitatea, xistenţă interpersonală şi interstatală în mod practic. De exemplu: libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranţa, dreptatea, responsabilitatea.

15


Evoluţia drepturilor omului este descrisă în literatura de specialitate prin trei "generaţii". Prima generaţie de drepturi a cuprins drepturile civile şi politice, de ex., dreptul la viaţă, dreptul la asociere, dreptul la judecată dreaptă, libertatea de expresie, dreptul de participare la viaţa politică a societăţii şi aşa mai departe. Drepturile civile se referă la garantarea integrităţii fizice şi morale, cele juridice - de obicei clasificate ca "drepturi civile" - protejează indivizii în relaţia cu sistemul legislativ şi politic, iar drepturile politice reglementează participarea la viaţa socialăb (de ex., dreptul la vot, dreptul de a se înscrie într-un partid politic, dreptul la asociere liberă şi de a participa la întruniri, libertatea de expresie şi accesul la informaţii). Delimitările între diferite tipuri de drepturi nu sunt clare, unele drepturi putând fi încadrate în mai multe categorii: de ex., dreptul la libera expresie este un drept civil, dar şi unul politic. Valoarea centrală a primei generaţii de drepturi a fost libertatea.

A doua generaţie de drepturi a inclus drepturile sociale, economice şi culturale - de ex., dreptul la o viaţă decentă, dreptul a muncă, dreptul la sănătate şi la educaţie, dreptul de a se asocia într-un sindicat. Valoarea fundamentală care a stat la baza celei de-a doua generaţii a fost egalitatea: accesul egal la servicii, oportunităţi sociale şi economice echivalente. Drepturile sociale promovează participarea deplină la viaţa socială: dreptul la educaţie, dreptul de a avea o familie, dreptul de a petrece timpul liber, dreptul la sănătate, dreptl la non-discriminare. Drepturile economice se referă la standardele de viaţă, ca premisă a demnităţii şi libertăţii umane: dreptul la muncă, la locuinţă, la asigurări sociale. Drepturile culturale cuprind dreptul de a participa liber la viaţa culturală a comunităţii, dreptul la educaţie, drepturi referitoare la păstrarea identităţii culturale.

A treia generaţie de drepturi (solidaritatea) promovează o categorie nouă de drepturi, aflate încă în curs de recunoaştere: drepturile "colective" ale societăţii sau ale persoanelor. Acestea au apărut ca urmare a dezastrelor ecologice, a războaielor şi sărăciei, fenomene care au atras atenţia omenirii asupra dreptului la dezvoltare, la pace sau la un mediu sănătos, la asistenţă umanitară.

Protecţia drepturilor omului sau solicitarea respectării acestora se realizează prin utilizarea mecanismelor legale sau prin diferite activităţi ale societăţii civile - campanii, lobby. La nivel internaţional, există tratate, acorduri, declaraţii sau convenţii, coercitive sau nu, care recomandă norme de conduită pentru state şi semnifică angajamentul statelor respective de a proteja drepturile indivizilor. În Europa, există Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se ocupă cu protecţia drepturilor omului şi veghează ca statele să-şi îndeplinească obligaţiile conforme legislaţiei drepturilor omului. Organizaţiile nonguvernamentale sau alte grupuri de iniţiativă civică au un rol important în asigurarea respectării drepturilor omului. ONG-urile oferă asistenţă directă persoanelor ale căror drepturi au fost încălcate, exercită presiuni pentru modificarea legislaţiei naţionale şi internaţionale, formulează propuneri pentru modificarea legislaţiei şi dezvoltă programe educaţionale pentru cunoaşterea şi respectarea drepturilor omului. Cunoaşterea drepturilor şi a mijloacelor de apărare a lor sunt premise pentru asigurarea respectării acestora în situaţii cotidiene.

EDO îmbină cu succes învăţarea formală, non-formală şi informală, pe tot parcursul vieţii. Dr. Pasi Sahlberg a subliniat că "un număr mare al experienţelor noastre de învăţare s-au desfăşurat în afara sistemului de educaţie formală: la locul de muncă, în familie, în diferite organizaţii şi biblioteci…" ("Building Bridges for Learning - Recunoaşterea şi valorificarea educaţiei non-formale în activităţile cu tinerii"). Abordarea actuală recomandă centrarea EDO pe cel care învaţă, pe nevoile, preferinţele, abilităţile şi dorinţele fiecărei persoane, evidenţiind valoarea propriilor acţiuni şi a schimbării personale. Contribuţia cursantului, activismul său în procesul de învăţare asigură eficacitatea şi atractivitatea activităţilor şi sunt resurse educaţionale fundamentale.

Educaţia pentru drepturile omului promovează cunoaşterea interculturală şi respectul pentru om, indiferent de rasă, etnie, religie, gen, origini sociale etc. Astfel, pe lângă instrumentele care stipulează

16


drepturile fundamentale, unele convenţii sau tratate promovează şi drepturile unor grupuri specifice, ca modalitate specială de protecţie, întrucât s-a constatat că acestea au fost deseori discriminate sau se află într-o situaţie de vulnerabilitate (dezavantajare). Obiectul unor asemenea documente l-au reprezentat drepturile minorităţilor, ale copiilor, drepturile femeilor, ale refugiaţilor, drepturile prizonierilor de război sau ale persoanele deţinute.

Capitolul 3. Oportunitatile oferite de Uniunea Europeana Romaniei

3.1. Politica de Coeziune a Uniunii Europene

Uniunea Europeană este una dintre cele mai prospere zone din lume din punct de vedere economic şi, potenţial, una dintre cele mai competitive. Cu toate acestea, existenţa unor disparităţi semnificative privind prosperitatea şi productivitatea între statele membre şi între regiunile acestora determină slăbiciuni structurale majore. La nivelul Uniunii Europene există mai mult de 19 milioane de şomeri, ceea ce înseamnă o rată a şomajului de aproximativ 9% faţă de 5% cât este în S.U.A. şi Japonia. De asemenea, investiţiile în cercetare şi dezvoltare sunt mult mai mici în Uniunea Europeană faţă de cele înregistrate de aceste ţări.

17


Disparităţile regionale au crescut în mod semnificativ, o dată cu integrarea celor 12 noi state membre în mai 2004 şi ianuarie 2007. Astfel, 10% din populaţia de la nivelul Uniunii Europene care trăieşte în regiunile cele mai dinamice, generează de opt ori mai multe venituri în termeni de Produs Intern Brut (PIB) decât 10% din populaţia care trăieşte în zonele cel mai puţin dezvoltate.

Dincolo de statisticile privind PIB, există totuşi inegalităţi complexe între statele membre şi celelalte regiuni datorate diferenţelor în ceea ce priveşte:

- infrastructura; - calitatea mediului înconjurător; - şomajul şi abilităţile forţei de muncă relevante pentru dezvoltare; - mărimea şi diversitatea afacerilor; - nivelurile de inovaţie şi utilizarea tehnologiei în afaceri.

Politica de coeziune a Uniunii Europene este destinată reducerii acestor inegalităţi şi a dificultăţilor economice pe care acestea le generează, în vederea îmbunătăţirii funcţionării Pieţei Unice Europene. O mai bună funcţionare a Pieţei Unice Europene, va duce, la rândul ei, la creşterea competitivităţii Uniunii Europene şi va genera creşterea veniturilor, aducând astfel beneficii pentru economia întregii Uniuni Europene. Politica de Coeziune, coroborată cu politicile de protecţie a mediului şi politica egalităţii de şanse conduce la promovarea unei dezvoltări durabile în cadrul Uniunii Europene.

Reducerea inegalităţilor este importantă pentru ca toate regiunile şi grupurile sociale să poată contribui şi beneficia de pe urma creşterii economice a Uniunii Europene. Orice stat membru sau regiune al cărei PIB înregistrează un nivel mai mic decât 75% din media comunitară va primi alocări şi va beneficia de finanţări substanţiale în cadrul obiectivului de convergenţă al politicii de coeziune a Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013.

Cu un nivel actual al PIB de aproximativ 35% din media la nivel european, România, având în vedere statutul său de membru al Uniunii Europene, este eligibilă pentru sprijinul acordat în cadrul Obiectivului „Convergenţă”, precum şi pentru sprijin în cadrul Obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană”.

Rapoartele anterioare privind situaţia economico-socială a regiunilor din Uniunea Europeană indică faptul că Politica de Coeziune a reuşit să reducă disparităţile, în special în cazul statelor membre mai puţin dezvoltate. Aceasta a avut o contribuţie majoră la creşterea cu 10% a Produsului Intern Brut în ţări precum Grecia, Irlanda şi Portugalia (1989-99) şi a dus la crearea sau menţinerea a 2,2 milioane de locuri de muncă la nivelul Uniunii Europene în aceeaşi perioadă.

3.2. Instrumentele structurale ale Uniunii Europene

Politica de Coeziune a Uniunii Europene este finanţată prin instrumentele structurale. În termeni financiari, aceste instrumente ocupă al doilea loc ca pondere în bugetul Uniunii Europene, destinat politicilor europene.

În terminologia specifică perioadei 2007-2013, „Instrumentele structurale” cuprind: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social European (FSE), cunoscute şi sub denumirea de „Fonduri structurale”, şi Fondul de Coeziune (FC). Pentru perioada 2007-2013, alocările anuale destinate României din aceste instrumente se vor ridica la un nivel de aproape 3-4 ori mai mare faţă de nivelul fondurilor disponibile prin „instrumentele de pre-aderare” ale UE - Phare, ISPA şi

18


SAPARD. Alocarea financiară globală a fost stabilită prin Decizia Consiliului Europei din decembrie 2005 la cca. 3,8% din PIB (în sumă absolută de 19,7 miliarde Euro).

Fiecare instrument structural are o destinaţie specifică: 1. Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR)

FEDR sprijină investiţii în diferite domenii, astfel: • Investiţii în diferite tipuri de infrastructură, dezvoltarea de facilităţi de producţie şi prelucrare, structuri instituţionale pentru noi afaceri, dezvoltarea turismului, regenerare urbană, unităţi medicale, unităţi de învăţământ, îmbunătăţirea calităţii mediului, precum şi dezvoltarea reţelelor locale şi regionale de transport şi a mijloacelor de transport în comun, etc. • Investiţii de tip sprijin financiar şi consultanţă pentru IMM-uri, dezvoltarea de servicii pentru afaceri, cercetare şi dezvoltare, iniţiative de transfer tehnologic, crearea capacităţilor pentru comunităţile locale, etc.

FEDR sprijină, de asemenea, investiţii în contextul iniţiativelor speciale de cooperare transfrontalieră, transnaţională şi inter-regională în cadrul Obiectivului „Cooperare Teritorială Europeană”. 2. Fondul Social European (FSE)

FSE sprijină o gamă largă de investiţii în dezvoltarea resurselor umane şi formare în conformitate cu Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă, care vizează: • Integrarea în muncă a şomerilor prin formare profesională şi diverse măsuri privind piaţa de muncă; • Sprijinirea întreprinzătorilor şi măsuri de îmbunătăţire a abilităţilor şi productivităţii persoanelor angajate; • Implementarea de acţiuni care să vizeze incluziunea socială a persoanelor din grupurile dezavantajate; • Îmbunătăţirea sistemelor de învăţământ, inclusiv a învăţământului profesional şi tehnic. 3. Fondul de Coeziune (FC)

Fondul de Coeziune contribuie la realizarea proiectelor mari de infrastructură cum ar fi construcţia şi modernizarea coridoarelor transeuropene de transport (TEN-T) şi investiţiile majore în infrastructura de mediu (apă, canalizare, deşeuri etc). Fondul de Coeziune este disponibil pentru statele membre cu un nivel al VNB mai mic de 90% din nivelul mediu al Uniunii Europene. În prezent, în această categorie se încadrează atât Grecia, Portugalia şi Spania, cât şi cele 10 noi state membre. După integrare, România şi Bulgaria vor beneficia de asemenea de acest fond.4. Fonduri complementare

În România, investiţiile din instrumentele structurale vor fi completate de fondurile Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene şi cele ale Politicii Comune de Pescuit. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)

FEADR are ca scop creşterea competitivităţii în sectorul agricol, dezvoltarea mediului rural şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale prin promovarea diversificării activităţilor economice şi prin acţiuni specifice destinate protecţiei mediului înconjurător. De asemenea, prin proiecte de tip LEADER, FEADR finanţează şi implementarea strategiilor de dezvoltare ale grupurilor locale de acţiune din zonele rurale şi a abordărilor experimentale (proiecte pilot) privind dezvoltarea rurală. Fondul European pentru Pescuit (FEP)

FEP sprijină investiţiile pentru dezvoltarea resurselor acvatice vii, modernizarea ambarcaţiunilor de pescuit şi îmbunătăţirea prelucrării şi comercializării produselor piscicole. De asemenea, FEP sprijină şi implementarea strategiilor pentru promovarea dezvoltării durabile a zonelor de coastă.

19


3.3. Provocarea pentru România

Statutul de stat membru va aduce României posibilităţi de dezvoltare fără precedent. Prin politica de coeziune a Uniunii Europene, dezvoltarea economiei din România devine o prioritate şi pentru restul Uniunii Europene.

Provocarea majoră pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, va fi stimularea potenţialului de creştere economică, menţinerea şi obţinerea unor rate mari de creştere. Pentru a obţine convergenţa reală cu media de dezvoltare de la nivelul Uniunii Europene, strategia României trebuie să se axeze pe investiţiile necesare pentru a spori competitivitatea pe termen lung, pentru a promova crearea locurilor de muncă şi dezvoltarea durabilă.

Prin intermediul sprijinului oferit prin Fondurile Structurale şi de Coeziune, vor fi create, modernizate şi extinse infrastructura şi serviciile de bază, în special în sectorul transporturilor şi al protecţiei mediului, pentru a spori accesibilitatea şi a oferi o mai mare deschidere economiilor de la nivel regional şi local. Vor fi de asemenea sprijinite investiţiile în capitalul uman, măsurile care vizează creşterea accesului pe piaţa muncii, reforma sistemelor de învăţământ şi de formare profesională şi va fi promovată incluziunea socială.

Pentru ca România să poată beneficia de oportunităţile oferite de Piaţa Unică, sunt necesare acţiuni pentru modernizarea şi restructurarea capacităţii productive prin sprijinirea achiziţionării de noi echipamente necesare activităţilor de producţie, precum şi prin furnizarea de servicii către întreprinderi. Acestea presupun acţiuni pentru îmbunătăţirea accesului la finanţare, promovarea cercetării, dezvoltarea tehnologiei şi inovaţiei, precum şi încurajarea utilizării la scară largă, în afaceri, a mijloacelor de comunicare şi tehnologia informaţiei. În cadrul politicii de coeziune, se va acorda o atenţie deosebită tuturor acestor acţiuni, cu o atenţie specială acordată sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Există deja disparităţi semnificative atât între regiunile din România, cât şi în interiorul acestora. Pe măsură ce economia va începe să se dezvolte în ansamblu, aceste inegalităţi s-ar putea intensifica întrucât se cunoaşte tendinţa generală de polarizare a dezvoltării în zonele cele mai prospere.

Principalele probleme care trebuie rezolvate pentru a promova o dezvoltare echilibrată în România sunt:

- dezechilibrele de dezvoltare dintre vestul şi estul ţării datorate în principal apropierii zonelor din vestul României de piaţa vest-europeană, ceea ce acţionează ca factor de creştere economică;

- nivelul foarte redus de dezvoltare al unor regiuni, cum sunt cele din nord-est, respectiv la graniţa cu Republica Moldova şi cele sudice, situate de-a lungul Dunării;

- inegalităţile intra-regionale, care se manifestă prin existenţa unor diferenţe majore de dezvoltare economică între judeţe şi prezenţa unei structuri de mozaic a dezvoltării economice;

- declinul oraşelor mici şi mijlocii; - impactul puternic negativ al restructurării industriale, în special în localităţile monoindustriale.

Cele 8 Regiuni de dezvoltare din România 1. Nord-Est (Suceava, Botosani, Iasi, Neamt, Bacau, Vaslui) 2. Sud-Est (Vrancea, Galati, Buzau, Braila, Tulcea, Constanta)3. Sud (Arges, Prahova, Dambovita, Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita)4. Sud-Vest (Valcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinti)

20


5. Vest (Arad, Timis, Caras-Severin, Hunedoara)6. Nord-Vest (Bihor, Satu Mare, Bistrita Nasaud, Cluj, Maramures, Salaj)7. Centru (Mures, Alba, Sibiu, Harghita, Covasna, Brasov)8. Bucureşti-Ilfov

EGALITATE DE SANSE

CE SE ÎNȚELEGE PRIN EGALITATE DE ȘANSE INTRE FEMEI SI BĂRBAŢI IN DOMENIUL MUNCII?

21


Prin egalitatea de șanse si de tratament intre femei si bărbaţi in relațiile de munca se înțelege accesul nediscriminatoriu la:

-alegerea ori exercitarea libera a unei profesii sau activităţi; -angajarea in toate posturile sau locurile de munca vacante şi la toate nivelurile ierarhiei

profesionale; -venituri egale pentru munca de valoare egala; -informare si consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare

si recalificare profesionala; -promovare la orice nivel ierarhic si profesional; -condiţii de muncă ce respectă normele de sănătate si securitate in muncă, conform prevederilor

legislaţiei in vigoare; -beneficii, altele decât cele de natura salarială, precum si la sistemele publice şi private de

securitate sociala; -organizaţii patronale, sindicale si organisme profesionale, precum si la beneficiile acordate de

acestea; -prestaţii si servicii sociale, acordate in conformitate cu legislaţia in vigoare.

CARE SUNT BENEFICIARII PREVEDERILOR REFERITOARE LA EGALITATEA DE ȘANSE IN DOMENIUL MUNCII?

Prevederile legale referitoare la egalitatea de șanse între femei si bărbați in domeniul muncii se aplică tuturor persoanelor, funcționari publici si personal contractual, din sectorul public si privat, inclusiv din instituțiile publice.

CARE SUNT OBLIGAȚIILE ANGAJATORILOR PENTRU A ASIGURA RESPECTAREA PREVEDERILOR DIN DOMENIUL EGALITĂŢII DE ȘANSE INTRE FEMEI SI BĂRBAȚI?

-Angajatorii sunt obligați sa asigure egalitatea de șanse si de tratament intre angajați, femei si bărbați, in cadrul relațiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziții pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex in regulamentele de organizare si funcționare si in regulamentele interne ale unităților.

-Angajatorii sunt obligați sa ii informeze permanent pe angajați, inclusiv prin afișare in locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceștia le au in ceea ce privește respectarea egalității de șanse si de tratament intre femei si bărbați in relațiile de muncă.

CE ACŢIUNI SUNT INTERZISE ANGAJATORILOR, FIIND CONSIDERATE DISCRIMINATORII?

Este interzisă discriminarea prin utilizarea de către angajator a unor practici care dezavantajează persoanele de un anumit sex, in legătură cu relațiile de muncă, referitoare la:

-anunțarea, organizarea concursurilor sau examenelor si selecția candidaților pentru ocuparea posturilor vacante din sectorul public sau privat;

-încheierea, suspendarea, modificarea si/sau încetarea raportului juridic de munca ori de serviciu;

22


-stabilirea sau modificarea atribuțiilor din fişa postului; -beneficii, altele decât cele de natura salariala, precum si la securitate sociala; -informare si consiliere profesională, programe de inițiere, calificare, perfecționare, specializare

si recalificare profesionala; -evaluarea performantelor profesionale individuale; -promovarea profesională; -aplicarea masurilor disciplinare; -dreptul de aderare la sindicat si accesul la facilităţile acordate de acesta; -orice alte condiții de prestare a muncii, potrivit legislației in vigoare

Maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare. Orice tratament mai puțin favorabil aplicat unei femei legat de sarcina sau de concediul de maternitate constituie discriminare.

Este interzis sa i se solicite unei candidate, in vederea angajării, sa prezinte un test de graviditate şi/sau să semneze un angajament că nu va rămâne însărcinată sau ca nu va naște pe durata de valabilitate a contractului individual de munca.

Concedierea NU poate fi dispusă pe durata în care: -femeia salariata este gravida sau se afla in concediu de maternitate; -angajatul se afla in concediu de creștere si îngrijire a copilului in vârsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap

CE MĂSURI POATE LUA PERSOANA CARE ESTE DISCRIMINATĂ LA LOCUL DE MUNCA?

Persoana care consideră că este discriminată la locul de muncă poate depune o plângere la instituțiile competente (inspectoratele teritoriale de munca, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse intre Femei si Bărbați, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării) sau se poate adresa instanțelor de judecata.

23


DISCRIMINAREA

DEFINȚII TIPURI ȘI TEORIIObiective: La sfârşitul acestui modul cursanții vor fi capabili să : -înţeleagă noţiunea de discriminare; -distingă tipurile de discriminare; -cunoască teoriile explicative ale discriminării; -cunoască domeniile cu risc sporit de discriminare.

DEFINIŢII ALE DISCRIMINĂRII: Discriminarea reprezintă tratamentul diferenţiat aplicat unei persoane în virtutea apartenenţei,

reale sau presupuse, a acesteia la un anumit grup social Discriminarea reprezintă un comportament de excludere sau de reducere a accesului unor indivizi la anumite resurse.

Legea nr. 324/2006 , art. 2 alin. 1, definește discriminarea ca fiind: "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice."

Din punct de vedere juridic, la nivelul legislaţiei internaţionale, discriminarea este considerată „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoaşterea, folosinţa sau exercitarea în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice” (Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială). Prin urmare, se consideră aici a fi discriminare rasială şi ceea ce este cunoscut de publicul larg sub denumirea de discriminare etnică.

TIPURI DE DISCRIMINARE Discriminarea poate fi de trei tipuri: a) Discriminarea directă apare în situaţia în care „o persoană este tratată mai puţin favorabil decît

alta, dacă ar putea fi tratată într-o manieră similară” (Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 2000/43/CE din 29 iunie 2000 privind implementarea principiului tratamentului egal acordat persoanelor indiferent de originea lor rasială sau etnică).

b) Discriminarea indirectă: „o prevedere, un criteriu sau practică aparent neutră dezavantajează anumite persoane [...] faţă de alte persoane” (Directiva 43/2000).

c) Discriminarea structurală înseamnă slaba reprezentare a unor categorii de persoane în diferite domenii. Exemplu: datele statistice relevă procente foarte scăzute ale minorităţilor în aparatul judiciar.

Dacă primele două forme de discriminare sunt sancţionabile, evidenţierea discriminării structurale — prin metode statistice — are drept rol elaborarea de măsuri speciale (numite şi măsuri pozitive). Între măsurile speciale se numără acordarea de locuri speciale pentru tinerii romi, de exemplu, în învățământul liceal şi universitar.

24


Existenţa unei legislaţii nondiscriminatorii, a unei legislaţii antidiscriminare şi a unor instituţii cu atribuţii în combaterea discriminării sunt elemente importante dar nicidecum suficiente pentru asigurarea reducerii discriminării.

În ştiinţele sociale termenul de discriminare face trimitere, în general, la un tratament prejudiciant, cu efecte negative asupra celui vizat. Cercetările efectuate au identificat existenţa mai multor tipuri de discriminare. În general, este operată distincţia între discriminarea directă şi cea indirectă (Michael Banton, 1998).

Primul tip apare atunci când tratamentul diferenţiat este generat în mod intenţionat, în timp ce cel de-al doilea tip apare atunci când acest tratament are la bază o decizie inechitabilă luată anterior. Exemple:

Discriminarea directă este prezentă atunci când două persoane având pregătire egală şi o slujbă similară sunt plătite în mod diferenţiat datorită faptului că una dintre acestea aparţine unui anumit grup etnic.

Discriminarea indirectă apare atunci când cele două persoane sunt plătite în mod diferit deoarece au fost angajate în poziţii diferite deşi aveau aceeaşi pregătire. Kirshna Mallick (1995) propune alte două tipologii, având la bază distincţia între: discriminarea intenţionată şi conştientă şi cea neintenţionată, discriminarea practicată de indivizi şi grupuri şi cea practicată de instituţii.

UNDE APAR DISCRIMINĂRILE? Unul dintre domeniile în care este prezentă adesea discriminarea este sfera serviciilor sociale

publice (de exemplu servicii de asistenţă socială, serviciile de sănătate, serviciile educaţionale, instituţiile destinate să menţină ordinea publică).

În analiza pe care o face asupra relaţiilor dintre funcţionarii instituţiilor publice şi clienţii acestora, Michael Lipsky identifică o serie de situaţii în care pot să apară tratamente diferenţiate la adresa clienţilor şi anumite grupuri de clienţi care sunt potenţial favorizaţi.

Exemplu : funcţionarii vor fi tentaţi să îi favorizeze în distribuirea resurselor pe clienţii care par să aibă cele mai multe şanse de eligibilitate conform criteriilor birocratice. Tratamentul diferenţiat apare mai ales atunci când există mulţi solicitanţi pentru resursele respective şi nu există un control pentru felul în care au fost atribuite acestea, precum şi în situaţia în care funcţionarii trebuie să hotărască dacă unii clienţi răspund mai bine la tratament decât alţii. În condiţiile în care munca funcţionarilor publici implică un stres destul de mare, aceştia vor face apel la stereotipuri pentru a îşi simplifica munca şi vor acţiona în conformitate cu acestea. Grupurile supuse cel mai adesea discriminării şi asupra cărora s-au centrat cele mai multe studii sunt: minorităţile etnice, rasiale, religioase, grupurile de imigranţi.

O preocupare aparte a existat pentru discriminarea practicată la adresa femeilor. În ultima perioadă un interes special este acordat studiilor referitoare la discriminarea minorităţilor sexuale, a persoanelor cu abilităţi speciale, precum şi a vârstnicilor. Domeniile de manifestare a discriminării cele mai investigate au fost sistemul educaţional, piaţa muncii, locuirea. Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile şi din punct de vedere economic (S.M. Miller, 1996). Cei care sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării într-o societate anume vor întâmpina dificultăţi de integrare pe piaţa muncii (nu îşi vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor fi plătiţi la nivel inferior celor care aparţin grupurilor favorizate), vor avea dificultăţi în

25


obţinerea beneficiilor publice. Toate aceste îi fac vulnerabili din punct de vedere economic şi îi includ în categoria grupurilor cu risc ridicat de sărăcie.

ACŢIUNEA AFIRMATIVĂ. DISCRIMINAREA POZITIVĂ Pentru reducerea discriminării au fost dezvoltate o serie de strategii menite să asigure egalitatea

de şanse în zonele în care au fost în mod sistematic subreprezentate a persoanelor care fac parte din grupuri supuse în mod tradiţional discriminării.

În Statele Unite aceste strategii poartă numele de Acţiune Afirmativă, în timp ce în Marea Britanie sunt cunoscute sub denumirea de Discriminare Pozitivă. Aceste strategii au menirea să asigure egalitatea de şanse pentru toţi cetăţenii, indiferent de grupul căruia îi aparţin.

Discriminarea Pozitivă şi Acţiunea Afirmativă presupun pe de o parte recunoaşterea dezavantajelor acumulate de grupurile respective, precum şi dezvoltarea de politici şi de practici care ajută la depăşirea dificultăţilor (Neil Thompson, 1997). Domeniile principale în care s-au focalizat acţiunile strategiilor de eliminare a discriminării sunt piaţa muncii, educaţia şi locuirea.

MITURI, STEREOTIPURI, PREJUDECĂȚI SI ROLUL LOR IN GENERAREA DISCRIMINĂRII

Obiective:

La sfârșitul acestui modul cursanții vor fi capabili să: -identifice miturile, stereotipurile si prejudecăţile mentalului comun; -identifice rolul acestora in favorizarea discriminării;

STEREOTIPUL Etimologie: (gr.) strereos = solid,puternic + typos = model, amprentă Definiţie: Conceptul de stereotip, una dintre noţiunile psihologiei sociale cele mai vehiculate de marele public, ar putea fi definit cel mai simplu ca ,,o reprezentare mentală a unui grup social şi a membrilor acestuia”. Stereotipurile reprezintă seturi de trăsături atribuite membrilor unui grup social. Tipuri de stereotipe: Stereotipurile pot fi: -pozitive, atunci când reunesc în structura lor trăsături valorizate pozitiv la nivel social, sau -negative, dacă reunesc anumite caracteristici valorizate negativ.

În general, indivizii dezvoltă mai puternic stereotipuri negative referitoare la alte grupuri decât la cele din care el face parte. Stereotipurile ne fac sa ne reamintim mai bine informaţiile conforme stereotipului decât acelea care se abat de la acesta. Exemplu : experimentul clasic realizat in 1947 de Gordon Allport si Leo Postman. Unui lot de participanți albi li se arată o fotografie, reprezentând următoarea scenă: in metrou, un alb zdrențăros ameninţă cu un brici un negru bine îmbrăcat. Cei care au privit fotografia relatează apoi verbal scena altor persoane, acestea transmit altora, ş.a.m.d. După şase relatări , in ultima versiune, un negru zdrențăros ataca violent cu briciul un alb elegant. (Dan Crăciun, 2005). Caracteristici ale stereotipurilor

26


O caracteristică importantă a stereotipurilor o reprezintă marea stabilitate în timp, fiind destul de rezistente la schimbare, chiar şi atunci când realitatea furnizează dovezi contrare conţinutului lor. Cu toate acestea, stereotipurile nu constituie nişte scheme rigide care sunt activate indiferent de situaţia în care se află individul. Ellemers şi van Knippenberg (1997) arată că trăsăturile pe care le conţine stereotipul sunt activate în mod diferit, în funcţie de contextul social în care se află persoana. Într-o anumită situaţie sunt utilizate doar acele elemente ale stereotipului care se potrivesc cel mai bine situaţiei specifice şi pe care individul le selectează în mod adaptativ. Stereotipurile sunt colective din punct de vedere al originii (Bourhis, Turner, Gagnon, 1997), deşi sunt împărtăşite de fiecare individ în parte. Ele tind să devină „credinţe împărtăşite normativ, consistente cu valorile şi ideologiile grupului de care aparţine persoana”. Stereotipurile tind să se dezvolte mai rapid atunci când ţinta este mai larg răspândită în societate (Stangor, 1995) sau este mai vizibilă la nivel social. Exemplu : se vor dezvolta şi răspândi mai mult stereotipurile referitoare la grupurile mai numeroase de persoane, cum ar fi:

- minorităţi etnice sau rasiale, - şomerii, care cuprind un număr suficient de mare membrii sau la - persoanele fără locuinţă, care sunt vizibile social. Stereotipurile reprezintă componenta cognitivă a prejudecăţilor. Astfel că, ele constituie structura

cognitivă pe care se sprijină comportamentele de discriminare. Grupurile faţă de care există stereotipuri negative în societate vor fi supuse în măsură mai mare discriminării în anumite contexte sociale. Funcţiile stereotipurilor

Tajfel (1981) identifică două tipuri de funcţii pe care le îndeplinesc stereotipurile – funcţii individuale şi colective.

La nivel individual stereotipurile ajută la procesarea informaţiei sociale, mai ales în condiţii de ambiguitate sau de stres. În aceste cazuri ele reprezintă „scurtături” care favorizează procesarea rapidă a informaţiilor noi. Exemplu : Un domeniu în care stereotipurile sunt utilizate pentru simplificarea sarcinii îl reprezintă selecţia persoanelor pentru furnizarea de servicii sociale. În acest caz funcţionarii apelează la stereotipurile existente în societate pentru simplificarea muncii – realizarea selecţiei clienţilor (Lipsky, 1980). Grupurile asupra cărora există au o imagine stereotipă negativă în societate vor fi mai vulnerabile, deci, faţă de discriminare în ceea ce accesul la aceste servicii. Funcţia colectivă a stereotipurilor este legată de nevoia grupului de a găsi o justificare pentru relaţiile dintre grupuri în societate şi pentru locul pe care îl ocupă propriul grup în structura socială. Stereotipurile, în linii generale, vor descrie propriul grup în termeni pozitivi, în timp ce va exista tendinţa ca celelalte grupuri să fie descrise în termeni negativi.

PREJUDECATA Definiţie: Prejudecata este o predispoziție spre agresiune sau orice altă dispoziție negativă faţă

de un grup care a fost stereotipat după nişte caracteristici simple, bazate pe o informație incompleta. Această definiție se concentrează asupra aspectelor negative ale prejudecății si nu se referă la toate predispozițiile îndreptate spre orice categorie de obiecte sau evenimente. Țintele ostilității si victimele prejudecăților variază de la o societate la alta si de la o cultura la alta. Grupurile sociale care duc cel mai evident greul prejudecăților sunt asiaticii (fără legătură cu faptul ca ei ar putea fi, de exemplu, hinduși sau musulmani),

-afro-caraibienii, 27


-femeile, -homosexualii si -tinerii șomeri. Un stigmat mai puțin evident, dar nu mai puțin real, este pus in funcție de accent, stil

vestimentar, tip de ocupație, sănătate mentala sau greutate corporala. Prejudecăţile sunt un fel de date emoționale dobândite încă de la cele mai fragede vârste, făcând

ca aceste reacții sa fie foarte greu de eradicat in întregime, chiar in cazul persoanelor care îşi dau seama că greșesc gândind astfel. Exemplu : ,,Emoția care însoţeşte prejudecata se formează in copilărie, când convingerile sunt folosite pentru a justifica ceea ce urmează. Ulterior, în viață, poți sa-ţi dorești sa-ti schimbi prejudecăţile dar este mai ușor sa-ti schimbi convingerile intelectuale decât sentimente profunde. Multe persoane mi-au mărturisit,- spune Thomas Pettigrew, psiholog care a studiat zeci de ani prejudecăţile -, că nici măcar în gând nu mai au prejudecăţi faţă de cei de culoare, dar li se pare ușor ciudat sa dea mana cu aceștia. Aceste sentimente sunt rămăşiţe a ceea ce au învăţat in familie, în copilărie”.

Refuzul datorat prejudecăților al unei diversităţi culturale, la locul de muncă, de exemplu, înseamnă ratarea unei mari ocazii: avantajul unor posibilităţi de rezolvare a problemelor creatoare si întreprinzătoare care ar putea fi oferit de o forță de munca diversă. O echipa de lucru formata din oameni cu diverse culturi si perspective poate lucra in mod armonios si poate ajunge la soluții mai bune, mai creatoare si mai eficiente decât cei care lucrează izolat.

GRUP ETNIC Etimologie: Adjectivul etnic derivă din substantivul ethnos, care înseamnă rasă, persoane,

naţiune sau trib. Astăzi înseamnă în primul rând persoane. Grupul etnic este definit ca un grup de persoane care au in comun una sau mai multe dintre urmatoarele caracteristici: limbă, rudenie, strămoşi, rasă, cultură, religie, istorie şi/sau trăsături fizice. Caracteristicile unui grup etnic pot fi :

-Caracteristici ale corpului cum ar fi: (a) ten, fizionomie, înălţime şi forma corpului, (b) alte semne fizice care nu sunt din naştere, dar care sunt legate de tradiţii şi norme religioase;

-Trăsături ale comportamentului cum ar fi: poziţia, gesturi, felul de a comunica, felul de a te îmbrăca, etc.

-Limba, vocabularul şi accentul; -Numele, norme culturale, tradiţii si valori.

În diferite situaţii una sau mai multe dintre aceste caracteristici etnice prevalează atunci când definim un grup etnic.

Oamenii formează grupuri etnice împinși de nevoia lor de identitate şi securitate. Formează aceste grupuri etnice pe baza de rudenie şi amintiri comune exprimate prin mituri despre strămoşi şi traume provocate de duşmani.

Atunci când graniţele dintre grupurile etnice se suprapun cu graniţele dintre clasele sociale, definim grupurile etnice ca fiind ierarhizate (unul deasupra celuilalt).

Grupurile etnice sunt ordonate într-o ierarhie socială, un grup având monopolul puterii, iar celalalt fiind lipsit de orice tip de putere, trăind în sărăcie şi în ignoranţă. Mobilitatea este restricţionată de la un grup la altul şi inegala distribuţie a resurselor este întărită de un set de prescripţii şi restricţii comportamentale.

28


Stereotipul general despre grupurile subordonate sau excluse, le descrie ca fiind încete, violente, leneşe, nepoliticoase si murdare. Comportamentul de subordonat, exclus sau marginalizat, include de cele mai multe ori:

-blamarea celorlalţi membrii ai grupului pentru toate problemele lor; -neîncredere în toţi cei care nu ii condamnă pe ceilalţi;

Sentimentele membrilor acestor grupuri sunt o combinaţie de teamă, stimă de sine redusă, furie, ură şi o forță interioară pentru a rezista în faţa nedreptăţilor şi suferinţelor vieţii.

Comportamentul celor care au puterea si ii asupresc pe alţii, include, de cele mai multe ori: -negarea sistematică a drepturilor grupurilor subordonate; -găsirea unei justificări pentru discriminare şi asuprire; -ura pentru oamenii excluşi; -folosirea deseori a violenţei; -sentimentele lor sunt o combinaţie de furie, teamă, ură şi superioritate.

La scară globală, subordonarea etnică este în declin, erodată de către răspândirea valorilor universale de egalitate şi de dezvoltarea educaţiei

LUPTA ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII

Obiective La sfârșitul acestui modul cursanții vor fi capabili să: -cunoască fenomenul de discriminare a romilor; -identifice strategii de combatere a discriminării romilor;

Discriminarea reprezintă unul dintre puţinele aspecte comune diferitelor situaţii în care se găsesc romii şi comunităţile de romi. Mult timp nerecunoscută, în special în sfera instituţională, ideea că romii au fost şi sunt şi în prezent frecvent victime ale discriminărilor şi unor adânc înrădăcinate prejudecăţi de tip rasist este tot mai mult acceptată şi discutată, ea regăsindu-se în prezent în mai multe documente oficiale şi fiind luată în considerare în politicile publice.

Acest fenomen este greu de cuantificat şi de explicitat întrucât avem de-a face cu diferite tipuri de manifestări ale prejudecăţilor şi discriminării, de la declaraţii ale unor politicieni, jurnalişti, lideri de opinie (acum tot mai voalate în condiţiile în care legislaţia actuală este mult mai drastică în această privinţă), şi până la manifestări subtile, deseori inconştiente, în viaţa de zi cu zi a instituţiilor şi a comunităţilor.

Este însă semnificativ faptul că anchetele sociologice ce şi-au propus măsurarea distanţei sociale între diferitele grupuri etnice au evidenţiat în mod sistematic o categorică respingere la adresa romilor din partea tuturor celorlalte grupuri etnice, inclusiv din partea majoritarilor. Spre exemplu, conform unei cercetări realizata de Fundaţia pentru o Societate Deschisă (Eurobarometru Rural, 2005-2006):

29


-40% dintre cei chestionaţi sunt de acord cu ideea că romii ar trebui forţaţi să trăiască separat de restul societăţii, având în vedere faptul că nu pot să se integreze,

-78% consideră că majoritatea romilor încalcă legea, -51% susţin ideea că populaţia locală ar trebui să poată alege dacă să permită sau nu unor familii

de romi să se instaleze în localitatea lor, iar -46% cred că Statul ar trebui să ia măsuri pentru a stopa creşterea numărului romilor. -De asemenea, 65% dintre respondenţi nu sunt de acord cu acordarea de către stat a unor ajutoare

financiare şi administrative suplimentare pentru romi.

Un element esenţial în tentativele de combatere a discriminării este legat de stimularea conştientizării discriminării, atât de către cei care o produc, cât şi de către victime.

Măsurile afirmative, deşi reprezintă soluţii ce trebuie bine adaptate la context şi conjunctură, pot contribui în mare măsură la conştientizarea discriminării şi, desigur, la echilibrarea raporturilor între romi şi restul societăţii. Rezultatele deosebit de pozitive obţinute prin măsuri afirmative în domeniul educaţiei nu se regăsesc însă din păcate la nivel satisfăcător în alte domenii.

Alte modalităţi concrete ce pot contribui la îmbunătăţirea situaţiei ar putea fi reprezentate, de exemplu, de:

-oferirea de exemple pozitive de romi (care îşi asumă identitatea romă) cu reuşită profesională şi socială. Aceste exemple pot, pe de o parte, contrazice stereotipurile majoritarilor şi pot dovedi că prejudecăţile rasiste sunt nejustificate şi, pe de altă parte, pot reprezenta modele pentru tinerii romi care au nevoie de încrederea că pot depăşi presiunea limitativă a celor din jur, menţinându-şi şi afirmându-şi identitatea romă;

-sprijinirea unor contacte directe între copii/adulți romi şi ceilalți care să pună copiii/tinerii romi în situaţia de a experimenta atitudini pozitive ale celorlalţi si să le permită celorlalţi să depăşească stereotipurile şi prejudecăţile vehiculate la nivelul societăţii.

DISCRIMINAREA DE VÂRSTA Discriminarea de vârstă este o problemă care există. Este o realitate faptul că mulţi oameni se

confruntă cu aceasta. Dacă o persoană are 20 de ani sau 40, posibilitatea de discriminare în raport cu vârsta există întotdeauna atunci când iese în piaţa forţei de muncă, sau atunci când îi este datorată o promovare. Definiţie: Discriminarea de vârsta este practica de a trata pe cineva defavorabil, injust, preferenţial în funcție de vârsta persoanei. Exemple de discriminare de vârstă: -Exemplul 1 - senior: O companie muzicală alege să concedieze o parte din angajaţi, ca parte a reducerii de personal. Angajaţii concediaţi erau toţi în vârstă de peste 40 de ani şi reclamă că au fost demişi în ciuda faptului că artiştii interpreţi erau executanţi de top în echipa muzicală respectivă, având experienţă relevantă şi calificări indiscutabile.

Concluzie: În urma sesizării, se stabileşte că societatea muzicală a reziliat pe nedrept contractele de muncă a acestor artişti şi că aceştia au fost victime ale discriminării de vârstă, atâta vreme cât unicul criteriu de concediere a fost acela că aparţineau grupei de vârstă over 40. -Exemplul 2 - junior: O femeie căsătorită, în vârstă de aproximativ 25 de ani, face cerere de angajare la o companie multinaţională. Ea satisface toate cerinţele şi criteriile profesionale cerute. Angajatorii aleg

30


să nu ia în considerare cererea ei pentru ocupare forţei de muncă, în ciuda faptului că ea a fost cea mai bună din lotul celor intervievaţi.

Concluzie: Tânăra femeie a fost discriminată din cauza vârstei sale, din cauza percepţiei angajatorilor că această femeie ar putea să plece din forţa de muncă în mod intermitent cu concedii de maternitate şi cu suspiciunea că priorităţile ei se pot schimba într-un interval de timp relativ scurt. Există multe tipuri diferite de discriminare de vârstă. Acestea sunt discutate mai jos. Discriminare directă: Acest lucru se întâmplă atunci când un individ (el sau ea) este defavorizat, numai din cauza vârstei. Exemplul 1: Un candidat care are de 46 ani aplică pentru un loc de muncă, îndeplinind toate criteriile prevăzute de fişa postului. Cu toate acestea, cererea acestui aspirant este respinsă, deoarece el / ea este de 46 ani vechi. Exemplul 2: O companie care are o istorie de a promova numai acei angajaţi care au mai puţin de 50 de ani şi care oferă exclusiv sau preferenţial acestora oportunităţi de avansare in cariera.

Discriminarea indirectă: O companie sau un angajator este declarat a fi implicate în discriminare indirectă faţă de un angajat sau un aspirant, dacă au o strategie de a categorisi indivizi de un grup de vârstă special prin punerea acestora în dezavantaj în raport cu alte grup de angajaţi sau aspiranţi.

Există situaţii în care un angajator defavorizează un angajat mai vârstnic prin organizarea de teste de evaluare a competenţelor şi abilităţilor lor în domenii care sunt irelevante pentru natura locului de muncă: Exemplu : cazul personalului din departamentul de livrare al unei companii. Firma a solicitat personalului să livreze un anumit număr de pachete într-un interval de timp, deşi NU era termenul limită pentru astfel de livrare a acestor pachete. Această evaluare a fost realizată, astfel încât angajaţii mai în vârstă ar fi fost dificil să se potrivească viteze personalului de livrare tânăr. Acest lucru constituie o discriminare indirectă.

Hărţuirea psihologică: Exemplul 1: se spun glume cu tentă age-istă Exemplul 2: intimidarea personalului pe criterii de vârstă Exemplul 3: se folosesc apelative sau porecle pe criterii de vârstă

Stereotipuri legate de vârstă: EXERCIŢIU (Exercitare practică: participanţii să menționeze în scris stereotipuri legate de discriminarea de vârstă, atât în sensul senior cât şi în sensul junior) -Persoanele în vârstă sunt mai lente în munca lor -Persoanele în vârstă nu sunt receptive la schimbări, metode sau tendinţe noi -Persoanele tinere nu au autoritate, nu se bucură de respect din partea colectivului şi de aceea nu ar putea ocupa funcţii de conducere (în pofida calificărilor, acreditărilor şi a experienţei lor relevante la locul de muncă)

EFECTELE DISCRIMINĂRII DE VÂRSTĂ:

31


Discriminarea de vârstă la locul de muncă poate duce pe angajat sau pe aspirant la situaţii de viaţă negative precum: disperare şi la descurajare, la depresie şi la sentiment de neajutorare, la un sentiment de stimă de sine scăzut.

Acest lucru se întâlneşte pe toate treptele profesionale: de la aspirant la angajat sau la persoana angajată propusă la disponibilizare.

Acest lucru poate fi ilegal şi, dacă se ajunge la aceste efecte pe acest front, faptul poate duce la implicaţii grave atât pentru angajat, cât şi pentru angajator şi organizarea firmei lui.

Discriminarea de vârsta la locul de muncă afectează negativ moralul angajaţilor şi afectează productivitatea. Companiile, de asemenea, tind să sufere pe termen lung, deoarece, din cauza discriminării de vârstă, au ignorat o experienţă nepreţuită a unui angajat senior.

Nu ar există argumente a priori pro şi contra pentru fiecare decizie. Această idee însăşi ar constitui o discriminare. Exemplu : O forţă de muncă mai tânără poate fi percepută ca energică şi entuziastă, dar energia şi entuziasmul nu pot fi un înlocuitor automat şi eficace a multor ani de experiență. Pe de altă parte, un angajat/candidat mai tânăr poate avea, uneori, mai multă autoritate şi poate comanda mai eficient decât un angajator senior. Concluzie : Selecţia, promovarea sau încetarea colaborării unui angajat trebuie să se facă pe baza de merit (competenţe, calificări, certificări, abilităţi, experienţă, palmares).

MĂSURI PENTRU EVITAREA DISCRIMINĂRII DE VÂRSTĂ: -Elaborarea unui cod de conduită (manual de instrucţiuni, reguli de organizare internă) în ceea ce

priveşte angajările şi angajaţii, în acord cu legile statale generale în vigoare. În elaborarea sa, acest manual ar trebui să ia în considerare sugestiile angajaţilor din toate grupele de vârstă. Acest manual ar trebui să definească în mod clar procedurile şi cerinţele pentru angajaţi şi aspiranţi. Compania ar trebui să respecte întotdeauna de aceste proceduri şi să se asigure că NU are loc nici o discriminare. Manualul de instrucţiuni trebuie să exprime o "toleranţă zero discriminarea de vârstă". Absenţa unui asemenea cod facilitează abuzul în sensul discriminărilor.

-Informare: Toţi angajaţii trebuie să fie informaţi despre regulile pe care sunt chemaţi să le promoveze. Ei trebuie să fie instruiţi şi încurajaţi în a identifica un caz potenţial de discriminare de vârstă şi să-l sesizeze autorităţii în cauză. În mod similar, autoritatea căreia aceste sesizări îi sunt semnalate ar trebui să fie pregătită să se ocupe de aceste plângeri într-un mod profesionist. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ierarhia de gestionare a companiei ar trebui să fie familiarizată cu aceste linii directoare şi proceduri.

-Stricteţe şi măsuri disciplinare severe împotriva angajaţilor care încalcă procedurile. -Transparenţă în procedurile adoptate pentru angajarea, promovarea, retrogradarea, acordarea de

bonus-uri sau încetarea colaborării în raport cu fiecare angajat.

DISCRIMINAREA FEMEII LA LOCUL DE MUNCĂ, PE CRITERII DE VÂRSTĂ: Femeile au fost discriminate la locul de muncă pentru mai multe motive dar cele mai importante

au fost vârsta şi genul. Rolul tradiţional al femeii, de gospodină şi de mamă, poate fi atât de adânc înrădăcinat în

mentalul colectiv (în specie, atât al angajatorului cât şi al posibilelor candidate) încât să ducă la discriminarea lor.

Multe femei s-au simţit nevoite să îşi amâne dorinţe legitime de ordin personal precum ar fi căsătoria şi maternitatea şi să se orienteze exclusiv spre carieră din cauza acestor discriminări.

32


Discriminarea de vârstă afectează femeile tinere sau mai în vârstă deopotrivă!! În timpul procesului de angajare, angajatorii au tendinţa de a refuza angajarea femeilor tinere, mai ales a acelora de vârstă fertilă din cauza percepţiei că:

-Femeile tinere de vârstă fertilă, mai ales dacă sunt căsătorite pot părăsi temporar şi intermitent forţa de muncă pe motive de maternitate;

-Femeile tinere ar putea părăsi chiar definitiv munca pentru a se dedica exclusiv familiei; -În cazurile de mai sus angajatorii ar putea fi nevoiţi, prin lege, să acorde beneficii materiale

pentru aceste angajate; -Nu s-ar justifica banii investiţi în pregătirea acestor femei pentru postul respectiv.

Dar şi femeile mai în vârstă au fost discriminate din cauza stereotipurilor de gen. Există percepţia că: -Femeile mai în vârstă sunt mai puţin flexibile sub diferite aspecte din cauza familiei şi a copiilor -Femeile mai în vârstă refuză transferurile şi deplasările din cauza familiei şi a copiilor.

Aceste tipuri de discriminare şi altele asemănătoare neîntemeiate şi adesea pot fi şi ilegale. Există legi în domeniu. Orice companie sau angajator care este suspectat că ar fi încălcat aceste legi poate fi acţionat în justiţie iar, în situaţia în care cazul este dovedit şi soluţionat în favoarea angajatului, angajatorul ar putea fi nevoit să plătească sume relevante ca despăgubiri.

CUM POT INTEGRA EGALITATEA DE ŞANSE LA LOCUL DE MUNCĂ?

Atunci când elaboraţi şi implementaţi un proiect de infrastructură, ţineţi cont de diferitele nevoi ale grupurilor de persoane care beneficiază de infrastructura creată/ modernizată/ reabilitată/ echipată. Vor exista dificultăţi pentru femei/ bărbaţi, persoane în vârstă, persoane aparţinând unei minorităţi etnice, persoane cu dizabilităţi sau copii, angajaţi sau antreprenori atunci când aceştia vor folosi clădirea/ drumul/ serviciile/ echipamentele?

Sugestii pentru integrarea aspectelor legate de egalitatea de şanse în proiectele care implică reabilitarea, modernizarea drumurilor şi reţelelor de străzi, sistemelor de transport şi trafic

Există acces adecvat pentru pietoni? • Aţi prevăzut spaţii pentru trotuare/ rampe/ scări/trepte şi treceri de pietoni • Aţi prevăzut sisteme de semnalizare sonoră şi vizuală pentru persoanele cu handicap la intersecţiile cu trafic intens/trecerile de pietoni/drumurile publice, inclusiv marcarea trecerilor de pietoni prin pavaj tactil ?Accesul la transportul public este adecvat? • Aţi asigurat staţii de autobuz regulate şi amplasate în locuri sigure • Aţi adaptat staţiile mijloacelor de transport în comun conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport; montarea panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public; imprimarea cu caractere mari şi în culori contrastante a rutelor şi a indicativelor mijloacelor de transport în comun Există facilităţi pentru biciclişti? • Aţi asigurat benzi separate pentru biciclişti şi ceilalţi

33


participanţi la trafic pentru a fluidiza traficul Persoanele se simt în siguranţă atunci când folosesc străzile, drumurile, trotuarele? • Aţi luat măsurile necesare pentru îmbunătăţirea iluminatului stradal • Aţi asigurat cabine telefonice adaptate pentru persoanele cu handicap • Aţi prevăzut amenajarea locurilor de parcare pentru persoanele cu handicap Echipamentul folosit pentru sistemele de trafic este accesibil? • Aţi instalat panouri de semnalizare sonoră şi vizuală pentru persoanele cu handicap • Aţi luat în considerare durata alocată trecerii străzii Vor beneficia membrii comunităţilor locale de oportunităţile de angajare? • Încurajaţi furnizorii să folosească forţa de muncă locală, inclusiv persoanele din grupurile defavorizate sau persoanele cu handicap

Sugestii pentru integrarea aspectelor legate de egalitatea de şanse în proiectele care implică reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea clădirilor.

Este intrarea în clădire uşor de identificat şi sunt realizate amenajări corespunzătoare pentru accesul persoanelor cu handicap? • Aţi prevăzut elemente de siguranţă la nivelul scărilor/treptelor • Aţi prevăzut rampe pentru accesul persoanelor cu handicap • Uşa principală este la nivelul străzii astfel încât să permită manevrarea fotoliului rulant • Uşile se deschid cu uşurinţă, au mânere care se apucă uşor şi care sunt amplasate la o înălţime accesibilă • Aţi prevăzut o sonerie sau panouri de sticlă, în situaţia în care cadrul uşilor nu poate fi lărgit Este clădirea accesibilă dacă se foloseşte transportul public? • Oferiţi informaţii despre accesul la clădire cu ajutorul transportului public 1, 3, 4, 5 Se poate parca în apropierea clădirii? • Amenajaţi locuri de parcare speciale pentru persoanele cu handicap • Oferiţi informaţii în legătură cu facilităţile de parcare Utilizatorii se simt în siguranţă atunci când sunt în apropierea clădirii? • Asiguraţi iluminatul adecvat dacă accesul în clădire se face seara sau pe timpul nopţii • Asiguraţi-vă că, clădirea este înconjurată cu un gard de înălţime medie, care să permită vizibilitatea din ambele sensuri, fără elemente metalice periculoase. Deplasarea în interiorul clădirii este facil? • Acolo unde este posibil, plasaţi facilităţile principale la parter • Instalaţi un lift pentru accesul la etajele superioare (de exemplu: lift pentru scări, lift înclinat, lift cu platformă) • Folosiţi lumină care evidenţiază treptele interne şi eventualele pericole • Folosiţi culori care contrastează pentru a decora zonele din jurul uşilor • Folosiţi materiale de tipuri/culori contrastante pentru podele, pentru a delimita cadrele uşilor • Amenajaţi rampe şi balustrade Semnalizarea din interiorul şi din exteriorul clădirii este clară? • Semnalizarea să fie clară şi simplă, cu contrast faţă de fundal • Folosiţi simboluri vizuale sau ilustrate precum şi cuvinte Panourile de informaţii, broşurile de la facilităţile turistice sunt accesibile?

34


• Furnizaţi informaţii în alte limbi • Folosiţi simboluri vizuale sau ilustrate precum şi cuvinte • Poziţionaţi panourile de informaţii la o înălţime corespunzătoare Sunt toaletele accesibile? • Aţi prevăzut grupuri sanitare suficiente, organizate pe sexe şi adaptate persoanelor cu dizabilităţi • Este asigurat accesul direct din dormitoare către grupurile sanitare sau sunt amplasate în apropierea dormitoarelor (o toaletă/o baie (duş) la cel mult 6 beneficiari, respectiv o baie adaptată la cel mult 4 beneficiari cu handicap motor) • Aţi respectat dimensiunile şi înălţimile de montaj pentru obiectele sanitare Facilităţile respective sunt disponibile şi pentru persoanele cu copii? • Amenajaţi o zonă de joacă pentru copii în incinta clădirii • Amenajaţi zone speciale în care să poată fi înfăşaţi copii Sunt locurile de stat jos adecvate? • Furnizaţi spaţiu suficient pentru ca utilizatorii să poată sta jos în spaţiile de aşteptare • Furnizaţi locuri flexibile, inclusiv spaţii speciale pentru ca persoanele în scaune cu rotile să poată sta lângă însoţitorii lor Procedurile de evacuare în caz de urgenţă iau în considerare nevoile utilizatorilor? • Aţi semnalizat corespunzător ieşirile de urgenţă prin instalarea de sisteme de avertizare sonoră, vizuală, iluminat şi colorit corespunzător şi instalaţii de amplificare Facilităţile turistice sunt accesibile? • În spaţiile hoteliere cel puţin o cameră este adaptată pentru găzduirea persoanei cu handicap care utilizează fotoliul rulant; intrarea şi recepţia sunt marcate prin pavaj sau covoare tactile şi harta tactilă a clădirii; sunt montate lifturi cu însemne tactile. • Dacă nu puteţi să îmbunătăţiţi accesul într-o clădire istorică sau protejată prin lege, gândiţi- vă la diferite modalităţi de a oferi vizitatorilor experienţa vizitării respectivei clădiri, de exemplu folosirea DVD-urilor în centrele vizitatorilor sau într-o parte accesibilă a clădirii. Sunt disponibile echipamente adaptate persoanelor cu nevoi speciale? • Furnizaţi echipamente de semnalizare sonoră • Furnizaţi asistenţă IT şi echipamente adaptate • Furnizaţi sprijin prin folosirea limbajului mimico-gestual • Adaptaţi echipamentele din birou la nevoile angajaţilor • Este avut în vedere criteriul de accesibilitate în achiziţia de echipamente şi softuri Vor beneficia membri comunităţilor locale de oportunităţile de angajare? • Încurajaţi furnizorii să folosească forţă de muncă locală, inclusiv din rândul grupurilor defavorizate • Încurajaţi furnizorii să folosească la rândul lor furnizori locali Sunt paginile web, accesibile tuturor utilizatorilor? • Sunt accesibilizate paginile de internet, în vederea accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual şi mintal Asiguraţi-vă că specificaţiile de design ale paginii web respectă criteriile de accesibilitate • Verificaţi dacă pagina web este accesibilă prin folosirea instrumentului de verificare online a accesibilităţii • Folosiţi pe cât posibil un limbaj clar şi simplu • Folosiţi simboluri vizuale sau pictoriale, precum şi cuvinte Marketingul proiectului şi campanile publicitare promovează egalitatea de şanse?

35


• Faceţi cunoscut faptul că proiectul este accesibil unei game largi de utilizatori. • Furnizaţi informaţii, dacă este necesar, în mai multe formate şi limbi ale minorităţilor. • Folosiţi posturile de radio/presa locală, regională, naţională, pentru a promova proiectul şi a transmite mesaje pozitive despre accesibilitate şi egalitatea de şanse. • Materialul folosit în campaniile de marketing foloseşte o gamă largă de imagini şi limbaj incluziv pentru a încuraja implicarea grupurilor ţintă.

36

suport de curs teme orizontale

Documents