suport curs metodologia studiului securitatii master sena

94
INTRODUCERE IN TEMATICA CURSULUI 1. Delimitarea domeniului.2. Definitii.3. Perspective (realista si idealista).4. Abordarea post-razboi rece.5. Noul aparat conceptual al securitatii.6. Redefinirea securitatii. Diagrama studiilor de securitate. 1. Delimitarea domeniului. _ securitatea–esentialavietiiindivizilor,comunitatii,statelor; _ securitateafizica–vitala; _ securitateaeconomica,sociala,culturala,politica,militaraetc.– expresiiale unei stari agregate a securitatii individuale si colective; _ insensultraditional,securitateaafostasociatacuputereamilitara; _ dupa1990si9/11,securitateaesteextinsacatredomeniilepolitic,economic, societal; _ setrecedelaameninrilavulnerabilitiiriscuridesecuritate; _ rezultaundomeniularg,complex,cetrebuiedefinit,sistematizatsi operationalizat; _ literaturadespecialitateabordeazasecuritateadindouperspective importante – realista i idealist. Scoala realista in domeniul securitatii - accentul pe conceptul de putere si derivatele ei, i.e. politica de putere (power politics) si echilibru de putere (balance of power);Scoala idealista - accentul pe conceptul de pace; razboiul este considerat o amenintare majora derivata din problema securitatii nationale; eliminarea razboiului si instaurarea paciii conduce la eliminarea problemei de pe agenda internationala. Aceste doua perspective (scoli de gandire) au dominat agenda internationala pana in 1990.Dupa 1990 - o perioada de redefinire a securitatii, in contextul - prabusirii comunismului in Europa de Est; - al disparitiei URSS;- al largirii NATO si UE;- redefinirii ONU. Fenomenul 9/11 a accelerat procesul de redefinire a securitatii. Ambele orientari sunt reinterpretate din perspectiva: - realismul - o prea mare importanta acordata puterii, in general, puterii militare, in particular;- idealismul - o neglijare a altor amenintari, altele decat razboiul, ca surse de insecuritate (saracia, extremismul politic si religios, mediul inconjurator, criminalitatea organizat, terorismul, etc); Cele doua orientari dominante pana in anii '80 - perspective ireconciliabile, cu solutii contradictorii.Exemple:- in scoala realista (anglo-saxona, rusa) - un actor international (stat, alianta) are suficienta securitate daca are suficienta putere (militara, economica, politica, culturala, informationala, etc) - 9/11 si Cecenia au demonstrat ca puterea nu garanteaza in mod absolut securitatea; - in scoala idealista - un actor are suficienta securitate daca se instaureaza pacea mondiala (vezi Fr. Fukuyama) - 9/11 a infirmat aceasta teza, respectiv instaurarea pacii intre Est si Vest, inteleasa ca "pace mondiala", nu a generat automat securitate ci,

Upload: baciu-cristi

Post on 19-Jan-2016

50 views

Category:

Documents


8 download

TRANSCRIPT

Page 1: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

INTRODUCERE IN TEMATICA CURSULUI1. Delimitarea domeniului.2. Definitii.3. Perspective (realista si idealista).4. Abordarea post-razboi rece.5. Noul aparat conceptual al securitatii.6. Redefinirea securitatii. Diagrama studiilor de securitate.1. Delimitarea domeniului.

← _  securitatea–esentialavietiiindivizilor,comunitatii,statelor; ← _  securitateafizica–vitala; ← _  securitateaeconomica,sociala,culturala,politica,militaraetc.–expresiiale unei stari agregate a

securitatii individuale si colective; ← _  insensultraditional,securitateaafostasociatacuputereamilitara; ← _  dupa1990si9/11,securitateaesteextinsacatredomeniilepolitic,economic, societal; ← _  setrecedelaamenintarilavulnerabilitatisiriscuridesecuritate; ← _  rezultaundomeniularg,complex,cetrebuiedefinit,sistematizatsi operationalizat; ← _  literaturadespecialitateabordeazasecuritateadindouaperspective importante – realista si idealista.

Scoala realista in domeniul securitatii - accentul pe conceptul de putere si derivatele ei, i.e. politica de putere (power politics) si echilibru de putere (balance of power);Scoala idealista - accentul pe conceptul de pace; razboiul este considerat o amenintare majora derivata din problema securitatii nationale; eliminarea razboiului si instaurarea paciii conduce la eliminarea problemei de pe agenda internationala. Aceste doua perspective (scoli de gandire) au dominat agenda internationala pana in 1990.Dupa 1990 - o perioada de redefinire a securitatii, in contextul - prabusirii comunismului in Europa de Est; - al disparitiei URSS;- al largirii NATO si UE;- redefinirii ONU. Fenomenul 9/11 a accelerat procesul de redefinire a securitatii. Ambele orientari sunt reinterpretate din perspectiva:- realismul - o prea mare importanta acordata puterii, in general, puterii militare, in particular;- idealismul - o neglijare a altor amenintari, altele decat razboiul, ca surse de insecuritate (saracia, extremismul politic si religios, mediul inconjurator, criminalitatea organizata, terorismul, etc);Cele doua orientari dominante pana in anii '80 - perspective ireconciliabile, cu solutii contradictorii.Exemple:- in scoala realista (anglo-saxona, rusa) - un actor international (stat, alianta) are suficienta securitate daca are suficienta putere (militara, economica, politica, culturala, informationala, etc)- 9/11 si Cecenia au demonstrat ca puterea nu garanteaza in mod absolut securitatea;- in scoala idealista - un actor are suficienta securitate daca se instaureaza pacea mondiala (vezi Fr. Fukuyama)- 9/11 a infirmat aceasta teza, respectiv instaurarea pacii intre Est si Vest, inteleasa ca "pace mondiala", nu a generat automat securitate ci, mai degraba, a deschis calea unor noi tipuri de riscuri si amenintari la adresa securitatiiDefinitii.Securitatea este ...... lipsa relativa a razboiului (Ian Bellany, 1981);... capacitatea unei natiuni de a promova cu succes interesele sale nationale (Penelope Hartland-Thunberg, 1982);o natiune are securitatea asigurata in masura in care nu se afla in pericol de a fi nevoita sa sacrifice valori importante, daca doreste sa evite razboiul, si este capabila, daca este provocata, sa le pastreze prin obtinerea victoriei intr-un astfel de razboi (Walter Lippmann, 1962);... capacitatea de a face fata agresiunii externe (Giacomo Luciani, 1989);... asigurarea bunastarii viitoare (Laurence Martin, 1983);... prezervarea unui stil de viata acceptabil de catre .... cetateni, dar care este compatibil cu necesitatile si aspiratiile legitime ale altora (Colegiul National de Aparare, Canada, 1989); ... in oricare dintre sensurile obiective, masoara absenta amenintarilor la adresa unor valori existente, intr-un sens subiectiv, absenta temerii ca astfel de valori vor fi atacate (Arnold Wolfers, 1962);... prezervarea, in conditii acceptabile de evolutie, a pattern-urilor traditionale de limba, cultura, asociere si de identitate nationala, religioasa si de obiceiuri" (securitatea societala, Waever, 1993).Aceasta trecere in revista a variatelor definitii pun in evidenta complexitatea conceptului de securitate. Cursul de Teoria si practica securitatii va realiza un parcurs explicativ al principalelor orientari si perspective ale studiilor de securitate, insistand, atat cat ne permite spatiul, pe acele aspecte teoretice si practice relevante pentru securitatea Romaniei.PerspectiveScoala realista (traditionalista) (Morgenthau, Aron, Neighbuhr, Kennan, Herz, Wight, Kissinger);studiul istoriei ne arata modul de comportare a actorilor politici;exista o serie de “variabile standard” de-a lungul istoriei, care nu sunt dependente de situatii specifice;

Page 2: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

puterea este variabila cheie a explicatiei scolii realiste;natura sistemului international - grupurile politice (triburi, orase-stat, regate, imperii, state) exista si interactioneaza in cadrul unui sistem international anarhic;anarhie = nu exista o autoritate sau guvern “mondial” care sa reglementeze interactiunea partilor constitutive;fiecare parte constitutiva este autonoma si suverana;statele sunt constranse de actiunile, intentiile si comportamentul altor state;cand interesele statelor converg = pace in sistemul international;cand interesele sunt divergente = conflict;intrucat oricare stat poate recurge la forta, rezulta ca toate statele trebuie sa detina o anumita forta;factorii care influenteaza securitatea:militar geografic uman (moral).Morgenthau: politica internationala, ca orice politica, este o “lupta pentru putere”,este o constanta a sistemului international;statele folosesc forta pentru a-si proteja interesele, incat interesul primar este de a obtine cat mai multa putere;managementul puterii este principala problema a relatiilor internationale - realism = politica de putere (power politics)Ipotezele realismuluiActorii relevanti in politica sunt grupurile si nu indivizii; cel mai important grup organizat in politica este statul national (nation-state);Relatiile inter-nationale sunt in mod esential competitive si conflictuale (anarchy), ceea ce genereaza insecuritate;Motivatia prima in politica este puterea si securitatea (power and security). Scoala liberala (idealista)starea “naturala” a lumii este cea de pace (Kant);individul mai presus de orice organizare (Rousseau), drepturile omului (ale individului) primeaza;securitatea este o consecinta a pacii; pacea se instaureaza ca urmare a lipsei razboiului (Wilson);sistemul de state este organizat sub forma unei societati internationale a carei principala misiune este promovarea pacii;societatea internationala are ca prima menire prezervarea pacii si a securitatii internationale (Hedley Bull);organizarea internationala presupune cooperare si integrare prin reglementari stabilite ad-hoc (Deutsch, Keohane);interdependenta (Keohane - “Democratiile nu lupta una impotriva alteia”);liberalismul economic (integrarea economica si politica) - sursa de securitate (Rosecrance); globalizarea civilizatiei occidentale - extinderea drepturilor omului, a democratiei si integrarea in retele = mai multa securitate pentru oameni (human security), mai putina suveranitate pentru state, mai multa autoritate catre organizatii globale si regionale.Ipotezele liberalismuluiindividul si drepturile sale primeaza; securitatea este o consecinta a pacii;organizarea internationala suplineste neajunsurile sistemului de state si tendinta anarhica a acestuia;interdependenta economicagenereaza securitate, piata libera este o garantie a securitatii; globalizare = integrare, progres, democratie, liberalism, etc.4. Abordarea post-razboi rece._ RazboiulReceaconduslao“militarizare”asecuritatii;

← _  dominatia scolii realiste (exemplu strategia containment-ului); ← _  dezvoltarea studiilor strategice (ex. strategia nucleara); ← _  avansul geopoliticii (ex. geopolitica rimland-ului); ← _  conceptele de dinamica amenintarilor, dilema securitatii, cursa inarmarilor, armatele de masa

s.a. – dominante _ Sf.RazboiuluiRece-reconsiderareadomeniuluisecuritatii; ← _  imbinarea (sinteza) scolilor si a traditiilor intelectuale (realista si idealista) in domeniul

securitatii; ← _  trecerea de la amenintari la vulnerabilitati si riscuri de securitate; ← _  largirea domeniului: politic, economic, societal, mediu; ← _  demilitarizarea securitatii: accent pe societal (“civilizatii” (Huntington), “etnic”, “religios”),

economic, terorism, trafic, protectia mediului; ← _  o noua agenda a securitatii - nationala si internationala (Buzan); ← _  o noua schema de abordare a securitatii (Waever, Buzan); 5. Noul aparat conceptual al

securitatii: (Buzan, Waever, de Wilde, 1997)_ Securitateaesteunconceptsub-dezvoltat(Buzan,1990) ← _  este ideologizat: diferite perspective nu resusesc sa dea o definitie generala, ci numai

solutii la probleme specifice; ← _  capcana teoriei puterii: securitatea este derivata din putere, in special din puterea

militara, dar care este neputincioasa in rezolvarea securitatii societale, a problemelor de mediu, saracie, terorism, trafic, etc.

Page 3: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

← _  disputa realisti-idealisti (securitatea este un produs al puterii versus securitatea este un produs al pacii) nu a clarificat lucrurile;

← _  natura studiilor strategice: datorita evolutiei in tehnologia militara, valabilitatea scurta a studiilor strategice a blocat dezvoltarea securitatii pentru perioade lungi, la care se adauga dependenta excesiva de modelul realist;_ interes pentru mentinerea unei “ambiguitati simbolice” a securitatiinationale din partea politicienilor.5. Redefinirea securitatii (B. Buzan, 1998) Diagrama studiilor de securitate.

← _  Acceptareaipotezeirealisteasistemuluiinternationalanarhic; ← _  Amendareaipotezeipoliticiideputerecuteorialiberalaainterdependentei; ← _  Acceptareainfluentelorprocesuluideglobalizare,subformacresteriisanselor pentru pace,

concomitent cu aparitia vulnerabilitatilor si riscurilor; ← _  Introducereaindomeniuaunordimensiunirelevantepentrusecuritate (natiune, identitate, religie,

migratie, terorism, risc etc); ← _  Întelegereasecuritatiicaprocesdeconstructiesociala(identificare,definire, securizare a unei

vulnerabilitati, risc sau amenintare) – securizarea (securitization) sau desecurizarea presupune un proces de implicare sociala, similar procesului politic, cu implicarea publicului;

← _  Securitateanuesteobiectivdefinitacisocialconstruita; ← _  Abordarea securitatii pe sectoare (politic, militar, economic, societal, de mediu), pe complexe

de securitate regionale, pe regimuri de securitate internationale si pe sistemul international ca întreg; ← _  Înabordareatraditionala(TSS,vezidiagrama),securitateaesteobiectiv definita, îndeosebi pe latura

militar-strategica; ← _  Înabordareacritica(CSS),securitateaestedefinitasubiectiv,decatreactorii sociali, în functie de

perceptiile si interesele lor; ← _  Scoalaconstructivista(Buzan)consideracaagendadesecuritateeste construita prin actele de

securizare, acte ce reprezinta forme ale practicii sociale – agenda este construita pe ambele cai (obiectiva, de catre structurile de stat si subiectiva, de catre actorii sociali: public, organizatii, presa);

← _  Diagramademaijosilustreazaipotezelesecuritatiidescriseanterior: abordarea traditionala este obiectivista (nu tine cont de socializarea riscurilor) sau absolutista, militarista, bazata pe putere; abordarea constructivista este pragmatica, întelege securitatea ca o constructie sociala rezultata din “jocul” actorilor sociali. Între aceste doua modele se deruleaza securitatea.

Page 4: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

1. SECURITATEA CA PUTERE DILEMA DE SECURITATE1. Securitatea ca arta militara: Clausewitz, Jomini, Machiavelli, Liddell- Hart, Douhet2. Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii.3. Dilema securitatii.4. Securitatea nationala: interese nationale, obiective de securitate, strategia nationala de securitate.5. State slabe-state puternice. Producatorii si consumatorii de securitate.Abordarea traditionala a studiilor de securitate in cursul sec. XIX-XX pune un accent deosebit pe puterea militara a statului. Asa cum am vazut in cursul introductiv, securitatea este inteleasa ca putere, indeosebi ca putere militara. Originea acestei abordari se plaseaza la inceputul secolului al XIX-lea in Europa si este reprezentata de autori cunoscuti din domeniul strategiei si artei militare.2. Securitatea ca arta militara. 14Securitatea este înteleasa ca arta militara, pentru ca razboiul este, la rândul sau, înteles ca o functie principala si permanenta a statului. Pacea este perceputa ca o stare intermediara între razboaie, starea “naturala” fiind cea de razboi. Încât, în abordarea traditionala a secolului al XIX-lea, securitatea unui stat se putea obtine numai printr-o pregatire permanenta pentru razboi. Faptul ca educatia millitara se adresa îndeosebi elitei iar o buna parte a elitei se ocupa numai de administrarea chestiunilor legate de razboi si pregatirea razboiului, domeniul a fost denumit arta militara. Practic, educatia specifica, inspiratia marilor comandanti, devotamentul si disciplina trupelor, conducerea operatiilor concurau la punerea în aplicare a principiilor artei militare pentru obtinerea victoriei în razboi si asigurarea, în acest fel, a securitatii. Mai târziu, când tehnologia avansata si managementul au patruns în afacerile militare, victoria în razboi a depins mai putin de educatia si inspiratia comandantilor si mai mult de calculatia si planificarea statelor majore si precizia echipamentelor.Ca precursori ai studiilor de securitate pot fi amintiti straluciti reprezentanti ai artei militare: (printre altii):_ Carl von Clausewitz (1780-1831)_ Antonie Henri de Jomini (1779-1869) _ Niccolo Machiavelli (1469-1527)_ Basil Liddell-Hart (1895-1970)Machiavelli:• Razboiul este o parte importanta a politicii;• Incertitudinea determina caracterul si metodele razboiului;• Scopul razboiului trebuie sa fie infrangerea totala a inamicului;• Razboiul trebuie sa fie scurt si precis;• Batalia decisiva trebuie sa fie scopul unei campanii militare;• Comanda sa fie in mainile unei singure

Page 5: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

persoane;• Succesul militar depinde de ordine si disciplina;• Intre conducerea politica si militara trebuie sa existe o relatie apropiata si armonioasa.Clausewitz si Jomini:• Razboiul este o continuare a politicii cu alte mijloace; • Diviziunea “strategic” si “tactic/operational”;• Rolul logisticii;• Relatia dintre autoritatile politice si militare.Liddel Hart:• Dislocarea fizica si psihica a inamicului; • Separarea fortelor inamicului;• Taierea liniilor de aprovizionare;3) Securitatea ca putere. Studiile strategice si definirea insecuritatii.In secolul al XX-lea, securitatea este subsumata domeniului studiilor strategice (strategic studies), indeosebi dupa 1945. In contextul razboiului rece, a confruntarii Est-Vest si a cursei inarmarilor, in care inarmarea nucleara a jucat rolul principal, securitatea a fost inteleasa ca echilibrul fragil al arsenalelor militare ale celor doua parti. Strategiile politice derivate din aceasta confruntare politica, ideologica, economica si militara au generat o serie de teorii subordonate in geopolitica (cum a fost teoria rimland-ului, vezi cursul de Geopolitica), in relatiile internationale (cum a fost strategia containement-ului, vezi cursul de Relatii Internationale), in strategia militara (vezi conceptul de deterrence), in economie (teoria “o lume, doua sisteme”), in ideologiile politice (razboiul ideologic, cu variantele sale inspirate din democratie, drepturile omului versus “socialism real”, etc). Perioada 1945-1990 poate fi considerata perioada de apogeu a securitatii inteleasa ca putere militara. Nivelul arsenalelor militare atins de cele doua superputeri – Uniunea Sovietica si Statele Unite – a fost atat de ridicat, incat, in caz de razboi, putea duce la distrugerea intregii omeniri.Pentru managementul razboiului rece, perioada in care dominanta este dimensiunea militara, a fost dezvoltat domeniul studiilor strategice. Barry Buzan (1991, vezi bibliografia recomandata) defineste studiile strategice ca ocupandu- se “in mod esential de impactul tehnologiei militare asupra relatiilor dintre state”. Acest prim plasament al studiilor strategice ne arata apartenenta lor la scoala realista a relatiilor internationale, ale carei premise teoretice sunt construite pe ipoteza sistemului international anarhic, asa cum am aratat in cursul introductiv. In sistemul international, spune unul dintre reprezentantii scolii realiste (Robert Osgood, 1967), “forta trebuie sa fie un instrument esential al politicii internationale in conditii de anarhie, asa cum alegerile sunt pentru politica interna in conditiile unei democratii organizate”. De asemenea, Michael Howard (1970), argumenteaza ca “forta este un element ineluctabil in relatiile internationale, nu din cauza unei tendinte umane inerente de a o utiliza, ci pentru ca exista posibilitatea utilizarii ei. De aceea, forta trebuie descurajata, controlata si, daca orice altceva esueaza, utilizata cu masura si restrangere”. Howard defineste chiar una dintre chestiunile cele mai spinoase ale relatiilor internationale, anume “cei care renunta la utilizarea fortei, ajung la mila celor care nu renunta la ea”. (citate din B. Buzan, op.cit.) Acesta viziune se incadreaza in unul dintre curentele filosofiei occidentale, cu radacini inca in evul mediu daca avem in vedere una dintre maximele filosofului Spinoza care spune “Fiecare areatata dreptate in lume dupa cata forta are”.Din cele prezentate pe scurt pana aici, deducem, impreuna cu reprezentantii scolii realiste, ca starea “naturala” a sistemului international nu este starea de securitate, ci de insecuritate. In viziunea realista/neorealista, relatiile internationale sunt in primul si in primul rand despre putere si securitate. In centrul atentiei se afla statele, puterea detinuta de acestea si, date fiind implicatiile anarhiei, insecuritatea. Deosebirea dintre politica interna si internationala se plaseaza tocmai la nivelul securitatii: politica interna se bucura, de obicei, de securitate – insecuritate pe plan intern exista doar atunci cand mecanismul politic s-a defectat atat de mult incat a degenerat in conflicte interne violente; politica externa este, in mod normal si consistent, bazata pe insecuritate, pentru ca sistemul nu a fost nicicand reglat sa produca securitate. In studiile strategice, insecuritatea este definita in primul rand ca “a fi vulnerabil la a fi serios afectat de utilizarea deliberata a fortei de catre altii” (citat dupa T. Terrif, S. Croft, L. James, P. Morgan, Security Studies Today, Polity Press, 1999, p.39). Obtinerea securitatii trebuie inteleasa, in orizontul scolii realiste, mai degraba ca managementul insecuritatii decat ca eliminarea acesteia. Un control optim al insecuritatii asigura o stabilitate relativa a sistemului international, stabilitate definita de teoria echilibrului de putere (balance of power). Managementul insecuritatii, cu mijloace de forta, inseamna, deci, securitate.Din perspectiva studiilor strategice se pot desprinde cateva principii generale privind sursele de insecuritate:1. Competitia necontrolata sau insuficient controlata a statelor pentru putere (si pentru alte valori obtinute prin intermediul puterii) conduce la insecuritate persistenta (pervasive insecurity) pe plan international.2. Obtinerea securitatii se realizeaza pe baze individuale (la nivel de stat) cat mai mult posibil (datorita

Page 6: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

absentei unor norme efective stabilite de o autoritate internationala superioara si/sau datorita incertitudinii obtinerii de garantii sau asistenta ferma din partea altor state; aliantele de securitate (bazate in primul rand pe principiul common defense – vezi NATO) sunt create pentru a “completa” securitatea individuala a fiecarui membru al aliantei; aliantele nu asigura securitatea in mod absolut.3. Nevoia de a te baza pe forta si pe amenintarea cu forta in diferite instante alimenteaza insecuritatea;4. Aplicarea foarte limitata a principiilor de moralitate creste insecuritatea, datorita incertitudinii comportamentului altor state. Este suficient ca un singur stat sa se comporte “imoral” pentru a pune in incertitudine moralitatea celorlalti. 5. Aparitia dilemei de securitate – cresterea securitatii unui stat conduce la scaderea securitatii altora – alimenteaza insecuritatea in sistemul international.Daca acceptam ca starea “naturala” a lumii este cea de insecuritate, este atunci mai usor de inteles conceptul central in scoala realista a relatiilor internationale, cel de “politica de putere” (power politics). Dupa Hans Morgenthau, politica internationala, ca orice politica este o lupta pentru putere. Rezultatul politicii de putere promovata de state este, asa cum am mentionat, echilibrul puterii (balance of power).Ernst Haas identifica cel putin opt intelesuri ale echilibrului de putere: (citat din Terriff et al, 1999)1. Orice distributie a puterii;2. Un echilibru al puterii sau un proces de echilibrare;3. Hegemonie sau actiuni pentru obtinerea hegemoniei;4. Stabilitate si pace prin intermediul unui “concert al puterii”; 5. Instabilitate si razboi;6. Politica de putere in general;7. O lege universala a istoriei;8. Un sistem si un ghid pentru decidentii politici.NB: Ideea de “concert al puterii” este inspirata din politica internationala a secolului al XIX-lea in Europa cand, la sfarsitul razboaielor napoleoniene (1815), marile puteri instaureaza asa-numitul “Concert al Europei”, prin care se garanta pacea si stabilitatea pe continent in urma actiunilor concertate ale Austriei, Rusiei, Prusiei si Angliei. Pacea pe constinent este, asadar, asigurata de concertul politic al marilor puteri, intelegere politica garantata, la randul ei, de puterea militara a partilor.Metode pentru instaurarea si mentinerea echilibrului de putere:1. O politica de divizare si control (divide et impera), pentru a diminua puterea celui mai puternic si al aduce la nivelul celui mai slab;2. Compensatii teritoriale dupa incheierea conflictului, pentru a compensa avantajele obtinute de invingator;3. Crearea statelor-tampon;4. Formarea aliantelor;5. Crearea si mentinerea sferelor de influenta;6. Interventia;7. Negociere diplomatica;8. Rezolvarea disputelor pe cale legala si pasnica;9. Reducerea armamentelor sau angajarea in cursa inarmarilor;10. Declansarea razboiului, pentru a mentine sau instaura un echilibru de putere favorabil.Experienta razboiului rece a demonstrat ca aceste aranjamente din interiorul politicii de putere si al echilibrului puterii s-au dovedit a fi:a) scumpe: obtinerea armamentului nuclear in cantitatile si de calitatea planificata ca necesara, dispunerea fortelor strategice pe mapamond (baze militare), mentinerea unor forte conventionale numeroase, echipamentele si armamentele conventionale (portavioane, submarine, sateliti) au grevat foarte serios bugetele nationale. Competitia militara a impus cheltuieli de aparare peste limitele pe care unele state si le-ar fi putut permite (vezi Tabelul cu cheltuielile militare la sfarsitul razboiului rece). Este mai mult decat clar ca participarea la competitia militara cu Vestul a contribuit la prabusirea URSS.b) periculoase: distributia puterii putea fi oricand gresit interpretata in timpul razboiului rece. Statele nucleare, de exemplu, erau mult mai expuse decat credeau la ceea ce s-ar numi “prima lovitura” menita a reduce capacitatea lor de reactie in faza principala a razboiului. La acest lucru se puteau adauga riscurile de accidente.c) innacceptabile: desi a fost o stare de fapt, echilibrul puterii se referea in principal la cele doua superputeri (URSS si SUA). Unele state au respins politica de putere si au descurajat conflictul prin intermediul unei politici de pace. Este cazul statelor scandinave (ex. Suedia). Alte state, cele fara arsenal nuclear, s-au simtit inferioare si dependente excesiv de echilibrul celor “doi mari” si, in consecinta, au dezvoltat propriile mijloace nucleare. Este cazul Indiei si Pakistanului.d) intrinsec instabile: echilibrul puterii a fost in permanenta instabil. Pe de o parte, cursa inarmarilor permitea perioade scurte de echilibru real, de obicei intre generatiile noi de armamente. Pe de alta parte, managementul arsenalelor nucleare a generat instabilitate politica interna in statele detinatoare, datorita diferentelor de opinie intre gruparile politice. Miscarile pacifiste din Franta (anii ‘60), manifestatiile de protest din Germania (anii ‘70-‘80), povara militara sovietica au generat instabilitate si, in cele din urma, cum este cazul URSS, au contribuit la dezintegrarea politica.Rezumand, in viziunea realista, capacitatile militare joaca rolul esential in definirea insecuritatii si in managementul securitatii. Alti factori care pot contribui la obtinerea securitatii sunt analizati ca relevanti in masura in care contribuie la realizarea capacitatilor militare considerate “dezirabile”. O economie puternica determina nivelul capacitatilor militare pe care un stat le poate dezvolta si mentine. Geografia determina

Page 7: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

resursele naturale ce pot fi trasferate sectorului militar si, in functie de asezarea geografica, vulnerabilitatea in fata agresiunii externe. Forma de guvernamant determina modul in care un stat poate realiza mobilizarea populatiei pentru scopuri militare. Leadership-ul politic determina modul in care pot fi optim utilizate resursele militare, economice, geografice si demografice pentru asigurarea securitatii.3. Dilema securitatii.În abordarea traditionala a securitatii, cresterea securitatii unui actor înseamna, de multe ori, diminuarea securitatii altuia. În perioada razboiului rece, dezvoltarea unei tehnologii militare avansate de catre una dintre superputeri genera o stare de inferioritate militara celeilalte superputeri. Initiativa “razboiul stelelor” a SUA a contribuit, în cele din urma, la prabusirea URSS. Acesta situatie a fost descrisa în studiile de securitate ca “dilema securitatii”.

← _  Definitie: dilema securitatii se produce atunci cand “multe dintre mijloacele prin care un stat incearca sa-si sporeasca securitatea conduc la diminuarea securitatii altor state” (Robert Jervis, 1978)

← _  Variabile dependente:• echilibrul ofensiva-defensiva• diferentierea ofensiva-defensiva ← _  Fenomenul de spirala: cu cat un stat se orienteaza mai mult catre cresterea securitatii, cu atat

celelalte state se simt mai amenintate si iau masuri proprii de crestere a securitatii. Ex. cursa inarmarilor Consecinte ale dilemei securitatii:

1. reducerea propriei capacitati militare a statului care initiaza dilema securitatii; 2. cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza ideii de expansiune, ceea ce ingreuneaza descurajarea

adversarului; 4. consum inutil de resurse.Reducerea propriei capacitati militare

← _  capacitate militara (military capability) = capacitatea specifica a unui stat de a desfasura operatiuni militare (nu se refera la suma capabilitatilor militare, i.e. oameni, armamente, infrastructura);

← _  statul A se inarmeaza, reduce securitatea lui B; ← _  B reactioneaza prin inarmare, pentru a se putea raporta la A si reduce, astfel, securitatea lui A; ← _  Teoretic, A si B se neutralizeaza reciproc; ← _  Practic: cand echilibrul ofensiva-defensiva se strica:

a) A si B se inarmeaza cu sisteme ofensive (ex. rachete) - securitatea lui A sia lui B este diminuata;b) A si B se inarmeaza cu sisteme defensive (ex. sisteme antirachete),securitatea lui A si a lui B se imbunatateste;c) A si B cresc dimensiunea fortelor armate, securitatea lui A si a lui B seimbunatateste;d) similar pentru inarmare nucleara.Pericolul insecuritatii adversarului

← _  reducerea securitatii adversarului poate reduce propria securitate, prin cresterea valorii pe care adversarul o ataseaza expansiunii.

← _  expansiunea este o sursa de crestere a securitatii: asigura frontiere mai stabile, adancime strategica, resurse mai insemnate, etc. - ex. Uniunea Sovietica

← _  daca un stat se inarmeaza, consecinta indirecta poate fi diminuarea securitatii sale: adversarul va reactiona prin inarmare si va fi mai greu de descurajat;

← _  fata de situatia anterioara, se obtine o descurajare diminuata, cu resurse mai mari; ← _  Concluzie: nu este obligatoriu ca statele sa obtina avantaje militare; ← _  Ex. extinderea NATO catre “noua Europa” creste capabilitatile militare aliate, dar creste si

insecuritatea Rusiei. Reactia: expansiunea Rusiei in regiunile “aliate” NATO, pastrarea bazelor militare sovietice, agresivitate fata de noii membri NATO, etc. Reducerea securitatii adversarului

← _  Cresterea capacitatilor militare ale lui A duc la diminuarea capacitatilor lui B, prin: • diminuareacapacitatiideapararealuiB:_ chiardacaisicrestecapacitatile,BestedepasitdeA _ BnuareresurselesaintreincompetitiecuA; • convingereaadversaruluicaAaresialtescopuridecatsecuritatea:

← _  Breactioneazaprinactiunideexpansiune,alteledecatsecuritatea- agresivitate pe scena internationala (lacomie sau greed);

← _  BcrestecapacitatilemilitaredincolodenevoiadeadescurajapeA; ← _  Bseorienteazacatreofensivasiseastepatainevitabillaconflict; ← _  seinstaleazaspiralainarmarii.

← _  Politici militare care nu conduc la spirala inarmarii: ← tratatesiintelegeripentrucontrolularmamentelor,princareselimiteaza capacitatile ofensive; ← doctrinedeapararepurdefensive; ← dezarmareunilaterala:Areducecapacitatilemilitare,Breactioneazaprin

Page 8: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

21 reduceri - securitatea lui A si a lui B creste.Risipirea resurselor

← _  cresterea capacitatilor militare ale lui A si B nu duc la cresteri de securitate; ← _  spirala inarmarii creste capacitatile brute si le reduce pe cele nete: mai multa inarmare poate

insemna mai multa insecuritate; ← _  Consecinta directa: risipire de resurse. ← _  Chestiunea principala: de ce statele, ca actori rationali, nu pot coopera pentru a evita

consecintele nedorite?• lipsaincrederiisiincertitudineinceprivesteintentiilepozitivealecelorlalti; • insituatiide“dilema”(StagHunt),aparperceptiigresitesicomportament irational;

← _  Situatia 1: un stat increzator ca nu va fi atacat, nu are nici un motiv sa se extinda, este interesat doar in apararea teritoriului - exista sanse de cooperare = este orientat catre securitate;

← _  Situatia 2: un stat nu este sigur ca adversarul este orientat catre securitate - se lanseaza fara sa vrea in competitie Variabilele ofensiva-defensiva

← _  severitatea dilemei securitatii scade daca inclinatia spre defensiva este mai mare; ← _  severitatea creste daca este preferata inclinatia spre ofensiva; ← _  posibilitate de conflict garantata:•

razboiulesterapidsidecisivsi,deci,profitabil,a.istateleconsiderarazboiul mult mai atractiv;• securitateavafimultdiminuatapentrutotijucatorii;• avantajulprimuluicareloveste;• razboiulestemultmaiprobabil,cursainarmarilormultmaiaccentuata;

Dilema prizonierului aplicata la studiile de securitate.3. Securitatea nationala: interese nationale, obiective de securitate, strategia nationala de securitate.In viziunea scolii realiste, viziune dominanta in relatiile internationale, securitatea este securitate nationala. Barry Buzan arata ca "statul este central intregului concept al securitatii, motiv pentru care statul trebuie examinat ca obiectul referential al termenului" (Buzan, 1991, p. 57) Traditia sociologica defineste statul in tremeni weberieni (o structura institutionala menita sa optimizeze [rationalizeze] procesele sociale). "Statul" si "societatea" sunt intelese ca termeni separati, relativi autonomi unul de celalalt, dar in acelasi timp integrati functional pe diferite paliere (politic, economic, militar).Definitia statului. Suveranitatea. Stat-securitateO definitie mentionata de Buzan (1991), inspirata de Joel S. Migdal (1988), abordeaza statul in sensul unui ideal-tip (un model generic) ca fiind "o organizatie compusa din mai multe agentii, conduse si coordonate de o conducere de stat (o autoritate executiva), care are abilitatea sau autoritatea de a elabora si aplica regulile generale pentru toti cetatenii si parametrii de functionare pentru alte organizatii sociale, pe cuprinsul unui teritoriu anume, utilizand chiar forta daca ar fi necesar". Acesta este o prima definitie, "ingusta", pentru ca are in vedere aspectele interne, ale statului inteles ca institutii ale guvernarii centralizate.

Page 9: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

O a doua definire se poate face din perspectiva internationala, prin care statul este inteles ca o entitate politico-teritoriala suverana. Este, in principiu, actualul inteles al statului, asa cum este reflectat de politica internationala si documentat prin carta ONU.O a treia definitie are in vedere o perspectiva largita a statului, ca entitate politica, teritoriala si sociala. Buzan propune o abordare a statului ca o "suprapunere intre teritoriu, guvernare si societate" (op. cit. p. 60). Statele sunt, pe de o parte, o constructie, un produs al dinamicii interne si, pe de alta parte, un produs al competitiei internationale. Motivele externe pentru care se poate naste un stat sunt, de multe ori, cel putin la fel de relevante precum cele interne. Pentru securitate, dinamica interna si presiunea externa asupra statului sunt ambele relevante. Literatura de specialitate in domeniul relatiilor internationale plaseaza "momentul" crearii actualului model al sistemul de state suverane in anul 1648, o data cu incheierea pacii de la Westphalia. Henry Kissinger arata ca sistemul international s-a constituit ca urmare a unei tensiuni geopolitice intre Franta si Principatele Germane. Centralizarea statala a Frantei s-a putut face in conditiile mentinerii faramitarii politice a Germaniei. Intr-un fel, securitatea interna a Frantei s-a realizat prin sacrificarea securitatii externe a Germaniei. Asadar, sistemul international s-a nascut, ne avertizeaza Kissinger, ca urmare a unei probleme de securitate: securitatea Frantei s-a obtinut prin "sacrificarea" securitatii Germaniei. Este un fapt cunoscut, principatele germane vor fi unificate politic abia la 1871 prin actiunile militare ale cancelarului Bismarck. (Vezi H, Kissinger, Diplomacy, in bibliografia recomandata).Din cele trei definitii (intelesuri) ale statului rezulta o componenta fizica (teritoriu, geografie, demografie) si o componenta social-politica (forma de organizare, institutii, cultura). Statul este "un corp" (body) si un "suflet", o stare de spirit (mind). La palestinieni, de pilda, statul este o stare de spirit, o idee sau reprezentare politica in cautarea unei forme fizice. In ce ne priveste, dupa aceasta definitie minimala a statului, interesul nostru se orienteaza catre ceea ce este relevant pentru securitate, adica legatura dintre stat si securitate.Anume, care este esenta statului fata de care ideea de securitate este valabila? Abordam aceasta relatie stat-securitate in doua planuri:- social-politic, in sensul in care ideea de stat, ca stare de spririt impartasita de populatie, este un obiect major al securitatii nationale;- baza fizica a statului - teritoriu, geografie, resurse.

SCHEMA: partile componente ale statului (dupa Buzan, op.cit.p. 65)Marimea statului (populatie, teritoriu) este considerata o variabila cheie in obtinerea si recunoasterea statalitatii. Totusi, aspectul principal care separa statele de toate celelelte unitati sociale este suveranitatea. Suveranitatea este inteleasa ca fiind capacitatea statului de auto-guvernare. Prin intermediul suveranitatii partile componente - teritoriu, guvernare, societate - sunt unificate intr-o singura entitate. In intelesul clasic, suveranitatea presupune refuzul oricarei autoritati superioare asupra statului, de natura interna sau externa. Principalele functii ale statului sunt: asigurarea ordinii civile (politica), furnizarea de bunuri colective (piata, educatie, sanatate, taxe, infrastructura) si apararea.Sursele pentru definirea ideei de stat se gasesc la nivelul natiunii si al ideologiilor aferente. Securitate nationala implica la modul direct ca obiectul securitatii este natiunea, ceea ce ne indica legatura dintre stat si natiune. In actualul sistem international, natiunile reprezinta un model care acopera intreaga umanitate. Umanitatea este organizata pe state-natiuni. (Vezi pentru definirea natiunii si nationalismului Cursul de prezentare a securitatii societale).Buzan identifica patru modele de state-natiune:a) natiunea-stat, in care natiunea precede statul si joaca un rol esential in

Page 10: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

nasterea acestuia. Sunt natiuni care au ajuns la constiinta de sine (cultura nationala) inainte de a avea stat. Exemple: Germania, Japonia, Romania. Scopul statului este de a exprima si de a proteja natiunea. Natiunea asigura statului o identitate puternica pe arena internationala si o baza puternica de legitimare pe plan intern.b) statul-natiune, in care statul joaca un rol important in definirea natiunii. Statele Unite, Australia sunt exemple de state-natiuni.c) natiunea-stat divizata. Aici este vorba despre natiuni divizate intre mai multe state. Am putea enumera Germania-Austria, Romania-Moldova, Corea de Nord-Corea de Sud.d) statul multinational. Se refera la acele state care cuprind mai multe natiuni. Se pot mentiona statele federale si cele imperiale. Rusia de astazi si Uniunea Sovietica din trecut sunt exemple, la indemana, ale acestui caz.A defini natiunea ca obiect al securitatii presupune, ne avertizeaza Buzan, un demers subiectiv, prin care valori si identitati sunt protejate. Cursul referitor la securitatea societala, din cuprinsul acestui manual, descrie pe larg aceasta chestiune. Securitatea societala este securitatea identitatii colective.Institutiile statului cuprind intreaga masinarie a guvernarii, din care fac parte executivul, legislativul, structura administrativa si judiciara, la care se adauga legislatia, procedurile si normele cu care aceasta masinarie opereaza. Prin mecanisme politice, juridice si administrative, institutiile sunt desemnate sa gestioneze securitatea nationala, ca unul dintre actele fundamentale ale guvernarii. Amenintarile si riscurile la adresa structurii institutionale a statului se raporteaza diferit, in functie de relevanta lor pentru securitate. Securitatea politica se refera la riscurile si amenintarile la adresa functionarii optime a institutiilor publice. Terorismul este o amenintare la adresa securitatii politice. Terorismul este, înainte de toate, un risc politic.In ceea ce priveste baza fizica a statului, populatia, teritoriul si resursele naturale sunt elementele sale constitutive. In cazul bazei fizice a statului, este relativ mai usor a fi definita ca obiect al securitatii. Teritoriul si resursele naturale sunt, de aceea, considerate exemplele clasice de obiecte ale securitatii. Controul teritoriului este un indicator important al suveranitatii si, implicit, al securitatii in timp ce resursele reprezinta un indicator relevant pentru securitatea economica. In ceea ce priveste populatia, migratia este considerata o sursa de insecuritate.Indeosebi migratia externa (imigratia) prezinta un potential negativ pentru securitatea nationala. Date suplimentare despre legatura dintre populatie si securitate pot fi gasite în cursul despre securitatea societala.Modul in care poate fi afectata securitatea prin prisma teritoriului: - ocupatie totala sau partiala;- baze militare straine;- miscari secesioniste interne;- degradarea solului in urma catastrofelor naturale, al activitatilor industriale sau al actiunilor militare.Astazi, sunt putine statele care pot prezenta o agenda "curata" a securitatii privita prin prisma teritoriului national. Cele mai multe state au, inca, diferende teritoriale nerezolvate sau in curs de rezolvare. Marea Britanie - cazul Irlanda de Nord; Rusia - Cecenia; Grecia - Cipru, China - Taiwanul, Romania - Moldova si Insula Serpilor.Combinarea elementelor fundamentale ale securitatii (populatie, teritoriu, institutii) constituie ecuatia securitatii nationale. Datorita diversitatii acestei combinatii, natura particulara a securitatii difera de la un stat la altul. Toate statele sunt vulnerabile la amenintarile militare si la riscurile de mediu. Indeosebi degradarea mediului afecteaza in egala masura statele puternice sau slabe. De asemenea, prin procesul de globalizare, aproape toate statele sunt expuse riscurilor economice, in timp ce insecuritatea societala si politica sunt mai evidente intr-un numar de state.Diversitatea cazurilor particulare ale securitatii ne previne asupra unui impas teoretic, anume dificultatea elaborarii unei definitii universale a securitatii nationale. Conceptul poate fi delimitat în sens general, însa substanta specifica a securitatii poate fi definita doar în cazuri particulare. În consecinta, se poate afirma ca securitatea este o chestiune generala, care capata o forma specifica în functie de cazurilenationale si regionale. Securitatea Moldovei, de exemplu, este, prin urmare, un caz particular, specific si diferit de securitatea Israelului, în ciuda termenului general de referinta - securitatea nationala.În ce priveste obiectivele de securitate, acestea sunt definite în cadrul procesului politic si institutional al statului, în urma unui calcul obiectiv (ce tine de dimensiunea teritoriului, resursele la dispozitie, populatia disponibila, asezarea geografica s.a.) si a unei deliberari subiective (ce tine de valori, intentii, asteptari).Strategia de securitate nationala institutionalizeaza, sub forma unui document politic, obiectivele de securitate nationala ale unui stat: identifica vulnerabilitatile, riscurile si amenintarile, stabileste modul de gestionare a acestora, defineste responsabilitatile institutiilor, identifica fortele si mijloacele politice, diplomatice, militare si economice alocate pentru îndeplinirea lor. Strategia este elaborata de executiv (guvern si/sau presedinte), discutata si avizata în consiliul securitatii nationale si adoptata de catre

Page 11: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

parlament.4. State slabe - state puternice. Producatorii si consumatorii de securitate.Literatura de specialitate fare referinta la state slabe si la state puternice. Buzan considera ca "distinctia dintre state slabe si state puternice este esentiala pentru orice analiza a securitatii nationale (op.cit. p. 97). State puternice-state slabe (weak and strong states) are în vedere nivelul coeziunii socio-politice; puteri slabe-puteri "puternice" (weak and strong powers) se refera la capacitatea economica si militara. Puteri slabe ca Austria, Olanda, Norvegia sunt, toate, state puternice. Puteri importante, ca Brazilia, Pakistan, Indonezia sunt state slabe. Superputeri, ca odinioara URSS si astazi China, sunt state slabe. Puterea uriasa a Uniunii Sovietice a fost obtinuta prin slabirea permanenta a statului. URSS a esuat ca stat pentru ca, aplicând referentialul nostru, necesara coeziune social- politica a statului (înseamnând realizarea unei identitati colective puternice, deasupra identitatilor nationale si etnice din imperiu, adeziunea din convingere la ideologia comunista si un sistem institutional optim, neafectat de coruptie) nu s- a putut realiza. URSS a fost, din acest punct de vedere, un experiment politic artificial, un stat artificial, chiar daca puterea lui a fost una extrem de reala. Baza puterii sovietice a fost slaba, iar puterea sa artificiala.În ceea ce priveste statele slabe, literatura din domeniul securitatii evidentiaza aceste state ca sursa de insecuritate. În primul rând, exista state slabe ca urmare a unei relatii de dependenta de o mare putere (sau dependencia, termen în spaniola, desemnat a descrie situatia statelor din America Latina, dependente, cele mai multe, de Statele Unite). În al doilea rând, exista state slabe, îndeosebi în Lumea a III-a si în fosta Uniune Sovietica, în care elementele fundamentale ale statalitatii (populatie, identitate, teritoriu, structura institutionala) sunt insuficient sau precar definite. În al treilea rînd, exista state slabe într-un numar de tari care, chiar daca au realizat o anumita forma de coeziune interna (de obicei prin regimuri politice autoritare), se manisfesta pe plan international ca puternice surse de instabilitate si insecuritate (Corea de Nord, Libia, Cuba). Cee ce este comun statelor slabe, din oricare categorie mentionata mai sus, este nivelul relativ ridicat de riscuri interne, care oricând se pot transforma în amenintari la adresa guvernarii, întrucât "statele slabe sau nu au, sau nu au reusit sa realizeze un consens politic si societal de suficienta stabilitate pentru a elimina utilizarea pe scara larga a fortei ca element major si de continuitate în viata politica a natiunii" (Buzan, op.cit. p.99). Un prim indicator al slabiciunii statelor este ceea ce Alfred Stepan numeste suppression facility (capacitate represiva, Vezi volumul Armata si societatea, în bibliografia recomandata), respectiv dimensiunea aparatului de ordine interna raportat la totalul populatiei. Practic, numarul de politisti, agenti, informatori, jandarmi, gardieni s.a. cu functii de protectie interna, raportat la 10.000 de locuitori, ne ofera o prima ideea despre slabiciunea unui stat.Pot fi listate cel putin sase conditii de definire a statelor slabe. Este deajuns ca una dintre aceste conditii sa fie valabila pentru a se putea aplica definitia de stat slab:1. Violenta politica manifesta (Afganistan, Irak, Coasta de Fildes, Somalia);2. Actiuni represive ale politiei politice (Belarus, Rusia, China, Corea de Nord, Ucraina înainte de Iuschtnkti;3. Conflict politict manifest însotit de diferite grupuri, instpirate de ideologii conflictuale, relativ la ideolgia dezirabila pentru organizarea statѕdu (Peru, Turcia, Salvador);4. Lipsa unei identitati nationale comune sau/si prezenta unor grupuri nationale (minoritati) cu obiective politicte cOmte|tttte (fosta Itugoslavie Sri Lanka); 5 Lipsa unei attmtttati polmtice rettnotcute (Liban, Uganda, Bosnia-Hertegovinta);5 Lipsa unei autoritati politice renocute (Liban, Uganda, Bousnia-Hertegovina); Absorbtia societatii citvile de catre stat, prin controlul formelor de asociere, controlul asupra media, eliminarea grupurilor alternative (Rusia, China, Iran).Cand statul este puternic, securitatea nationala se refera, îndeosebi, la protectia fata de interferentele externe. Exista, în interior, o idee dominanta despre stat, institutiile functioneaza optim, teritoriul este bine definit, mecanismele de transfer ale puterii nu pun în pericol stabilitatea politica. Când statul este slab, securitatea se refera la un minim posibil - teritoriul. Exista si situatii în care si teritoriul este subiect de disputa iar statul exista numai datorita recunoasterii internationale. Cel mai adesea, astfel de state se afla în situatia unui razboi civil, în care ecuatia de securitate se aplica grupurilor aflate în conflict (etnii, triburi, grupuri religioase), organizatiilor si indivizilor ca singurele obiecte referentiale ale securitatii. Teoretic si practic, cu cât este mai slab un stat, cu atât mai ambiguu devine conceptul de securitate. Reciproca este, de asemenea valabila, în sensul în care cu cât un stat este mai puternic si, îsi asociaza, în acelasi timp, o putere internationala mai mare, cu atât este mai complicata ecuatia securitatii sale. Pentru state cu tendinte de suprematie mondiala, cum sunt ca SUA, securitatea internationala este echivalenta cu securitatea nationala. Obiectivul principal în materie de securitate nationala al SUA ar fi acela de instituire a unui regim de

Page 12: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

securitate international care sa garanteze pacea la costuri cât mai reduse. Pentru aceasta, SUA sunt obligate sa furnizeze securitate si, deci, sa produca pace pe plan international. Statele slabe consuma securitate; statele puternice produc securitate. Libanul si Statele Unite ale Americii au nevoie fiecare nevoie de securitate, însa diferenta este ca unul consuma, în timp ce celalalt produce securitate. Un stat puternic se defineste din interior si "umple" cu securitate spatiul exterior dintre vecinii sai. Este cazul SUA în emisfera vestica. Un stat slab este definit din exterior si este, de cele mai multe ori, un prag sau tampon între vecinii sai. Este cazul Libanului, un stat-tampon între Siria si Israel. Similar, Uniunea Europeana, desi nu se defineste (înca) stat, ci numai uniune politica, devine din ce în ce mai puternica în interior, dar se va bucura de securitate în masura în care reuseste sa generereze securitate în exterior, adica în spatiile adiacente (Europa de Est, Mediterana, Nordul Africii). Stabilitatea interna a Uniunii Europene nu poate fi protejata decât prin „exportul” de stabilitate catre Europa de Est, Maghreb, Orientul Mijlociu (Israel). În cazul Israelului, dihotomia stat-slab – stat puternic capata o nuanta aparte, utila pentru noi pentru a ilustra mai bine cazul teoretic. Din schema propusa de Buzan deducem ca Israelul este un stat puternic si o putere medie. Desi baza fizica a statului (teritoriu, populatie, resurse) este relativ redusa, Israelul poate compensa prin puterea sa militara. Un caz similar în istorie – Olanda (Tarile de Jos) în confruntarea cu Spania în secolul al ....?. Totusi, lipsa unei baze fizice a statului mai mare nu permite Israelului conflicte militare de lunga durata, ci episoade scurte si foarte intense, posibile datorita capacitatii sale de mobilizare foarte mari. Israelul este, deci, un stat puternic si o putere medie. Pentru a trece în categoria „puterilor semnificative”, Israelul a dezvoltat capacitati nucleare. Ceea ce a generat o importanta dilema de securitate în întreaga zona, cu Siria si Egiptul.Anexa de mai jos ne prezinta situatia efectivelor si cheltuielilor militare ale tarilor NATO si partenere la nivelul anului 2000. O astfel de statistica sugereaza relevanta dihotomiei stat puternic – stat slab la nivelul securitatii. Se poate constata, de pilda, reducerea efectivelor noilor state NATO (România, Polonia), concomitent cu cresterea capacitatii lor militare prin aderarea la NATO.

2. SECURITATEA CA PACE CONFLICTUL SI VIOLENTA STRUCTURALA1. Dimitrie Gusti: sociologia pacii si a razboiului. 2. Conflictul si violenta structurala.5. Axiomele conflictului internationalO abordare alternativa a studiilor de securitate are în vedere securitatea înteleasa ca instituire a pacii. Originea studiilor de pace (peace studies) se plaseza la sfârsitul secolului al XVIII-lea în filosofia lui Immanuel Kant, mai precis în studiul acestuia intitulat Das Eterne Frieden (pacea eterna). Kant este considerat întemeietor al filosofiei liberale conform careia „democratiile nu lupta între ele”. Cu alte cuvinte, ipotetic, daca toate statele ar deveni democratii veritabile, razboiul ar disparea. Acesta este ipoteza principala a studiilor de pace. Evident, decurge de aici ca prin eliminarea cauzelor razboiului si crearea conditiilor propice pentru pace, se poate instaura securitatea internationala. Securitatea înteleasa ca pace internationala s-a constituit ca scoala de gândire dupa cel de-al doilea razboi mondial îndeosebi în tarile scandinave. În România, avem o prima abordare a problemelor legate de pace si razboi în sociologia lui Dimitrie Gusti.1. Dimitrie Gusti: sociologia pacii si a razboiului.1Definitie: Razboiul este unul dintre cele mai complexe fenomene sociale, este chiar o institutie sociala.Tipuri:Razboiul, considera Gusti, este un concurs de forte si vointe colective, care se masoara intre ele la un moment dat, sub forma luptei, fiind distinse trei tipuri de razboi:

Inlauntrul unui stat intre 2 gr. de indivrazboi civil

Page 13: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Intre gr de indiv si stat

revolutieconflict sangeros

Intre staterazboi propriuzisDimensiuni si cadre de manifestare:→ rezuma o intreaga epoca istorica: toata- stiinta- economia - cultura- tehnica-→ razb. – examen, judecata in fata istoriei → RAZBOIUL ca fenomen social presupune:

unui timp se oglindesc in Razboi.• CADRU - care ii conditioneaza existenta - ii ingradeste manifestarea- mediu • MANIFESTARI•NATURA INTIMA SOC A RAZBOIULUI desavarsita, victorie cu orice pret– izbandaCOSMIC

Spirituale Politice Econ.Juridice

Page 14: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

PSIHOLOGICBIOLOGICISTORICAspecte:Aspectele razboaielor sunt prezentate de Gusti prin doua perspective opuse – cea pacifista si cea antipacifista:*aspectul istoric-pacifista - razboiul este un simplu rest primitiv al trecutului care poate foarte bine sa fie suprimat fara a fi afectata viata popoarelor, fiind o simpla prejudecata sangeraoasa si dureroasa.-antipacifista - daca exista vreun progres al omenirii atunci acesta se face numai prin razboaie, dupa cum o dovedeste intreaga istorie a umanitatii.*aspectul etic-pacifista - razboiul este o institutie profund imorala si criminala, fiind o adevarata scoala a crimei, care exprima o degradare a omului in animalitate sicare incalca cea mai elementara regula morala - sa nu ucizi. Statul si societatea sustin doua conceptii total opuse si care se contazic fundamental intre ele - o morala si un drept in timp de pace si cu totul alta morala si alt drept in timp de razboi - ceea ce este in timp de pace asasinat sau furt, in timp de razboi devine eroism.-antipacifista - razboiul cultiva cele mai nobile si frumoase virtuti omenesti fiind o minunata scoala a altruismului. Razboiul este de o neintrecuta moralitate deoarece in razboi oamenii lupta pentru o idee, pentru un ideal. Omenirea nu poate trai si evolua fara aceste idei generoase, razboaiele trezind societatile din starea lor de apatie si amorteala.Razboiul este atat un factor de solidaritate cu trecutul cat si un factor de desteptare a solidaritatii sociale intre membri aceleiasi natiuni, in prezent deoarece aduce cu sine egalitatea morala si sociala a tuturor oamenilor.*aspectul biologic-pacifista - razboiul este inutil din punct de vedere biologic si este primejdios sanatatii unei natiuni. Este un detestabil instrument al selectiei individuale, fiind o arena in care dispar elementele cele mai destoinice si sanatoase ale unei natiuni, lasand in urma doar elementele debile si bolnavicioase.-antipacifista - razboiul este util in selectia natiunilor ameliorand continuu si constant specia omeneasca. El face sa supravietuiasca natiunile cele mai sanatoase compensand astfel pierderile prin selectia individuala.*aspectul juridic-pacifista - razboiul este falimentul dreptului prin intronarea fortei brutale este o reintoarcere a civilizatiei la barbarie, a dreptului la anarhia primitiva. -antipacifista - exista un drept al razboiului, fiind inlocuit momentan codul moral din timp de pace cu un alt cod. Uciderea militara este echivalenta cu pedeapsa cu moartea in timp de pace. Razboiul nu are numai un drept ci si o procedura bine stabilita.*aspectul politic-pacifista – Dreptul razboiului urmareste doua tendinte cu caracter politic: 1. imputinarea si impiedicarea relativa a razboiului prin tratate internationale si mediatii si 2. eliminarea radicala a razboiului dintre state prin recunoasterea ideii arbitrajului. La nivel politic au existat patru idei fundamentale pacifiste: ideea unei societati a statelor, ideea organizarii lor, ideea internationala si ideea arbitrajului.-antipacifista – Considera ca analiza razboiului nu trebuie facuta plecand din perspectiva aplanarii conflictelor dintre state, deoarece razboiul este singura forma prin care statele isi pot sustine procesele lor cu alte state. Marea valoare a razboiului ca organ politic consta intr-un proces de creare: a evolutiei politicii internationale si a unui nou drept international (dreptul fortei).*aspectul economic-pacifista – considera razboiul ca distrugatorul valorilor economice dezorganizand si paralizand complet orice viata economica.-antipacifista – considera razboiul ca o conditie a organizatiei economice.Tezele si ideile sustinute de creatorul scolii sociologice românesti moderne, sunt izvorâte din întelegerea adecvata a evenimentelor, a vietii contemporane lui, prezinta un interes deosebit si se încadreaza în lupta permanenta a popoarelor pentru cunoastere reciproca, pace si progres, consacrandu-l pe Gusti nu numai ca un precursor al sociologiei razboiului si a pacii, ci si unul din precursorii sociologiei relatiilor internationale.Razboiul, ca fenomen social, acelasi în decursul timpului pâna astazi, este supus totusi unei metamorfoze a scopurilor. Fenomenul razboiului ramâne adica acelasi, scopurile sale (care sunt de fapt si cauzele sale) se schimba continuu, ca necorespunzatoare culturii timpului. Razboiul este mijloc – nu are valoare in sine, ci numai intrucat este determinat de valoarea unui scop → scopurile care se realizeaza prin razboi reprezinta cauzele razboiului.Intelesul primitiv al razboiului, - exterminare, lupte sângeroase religioase ori dinastice – s-a sters, a disparut. Razboiul însa, ca institutie sociala, s-a pastrat, desi transformat, creat de scopuri noi, izvorâte din atmosfera timpului, adaptat la ideile culturale si politice predominante ale timpului: la ideea nationala si la

Page 15: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

ideea imperialista, observa Dimitrie Gusti.Observatie → Gusti nu vorbeste de popoarele primitive (cf. Ratzel) care nu urmaresc prin razboaie sa invinga, ci numai sa extermine inamicul (daca nu se intalnesc barbatii se ucid femeile si copii)Sa speram oare ca va veni vreodata timpul, se pronunta Dimitrie Gusti, când razboiul, în puterea metamorfozei scopurilor, se va transforma în “concurenta culturala”, adaptându-se culturii viitoare: socializatoare, nationala- autonoma, productiva si rationala?Pacea definitiva nu se poate decreta prin legi,ea va deveni un fapt în urma evolutiei culturii omenesti.CONCURENTA CULTURALA reprezinta concurenta in toate domeniile activitatii omenesti: economic, stiintific, artistic, politic, biologic etc.Dimitrie Gusti a dezvoltat îndeosebi tezele referitoare la cunoasterea si întelegerea reciproca între popoare, precum si pe cele ce priveau organizarea pacii si muncii sociale internationale. De la “stiinta natiunii”, care înseamnacercetarea realitatii sociale nationale pentru “a întemeia politica natiunii, adica stiinta mijloacelor prin care natiunea va putea realiza idealul national”, el a ajuns la afirmarea necesitatii constituirii “stiintei natiunilor”, care trebuie sa se întemeieze pe o cercetare sistematica a fenomenelor, cu scopul de a cunoaste nu numai starea sociala din fiecare tara, ci si nevoile si aspiratiile popoarelor acestor tari.O mai buna cunostinta a Natiunilor despre ele însele va aduce dupa sine o mai buna cunoastere si întelegere a intereselor lor sociale si economice si a aspiratiilor lor etnice, si deci o solida cimentare a Unitatii lor.Fiecare natiune se leaga cu alte natiuni pentru interese comune, care duc fie la colaborare, fie la concurenta si ne dau aspectul vietii internationale. Internationalimul adevarat nu desfiinteaza natiunile, ci le priveste doar în raporturile dintre ele. Natiunile laolalta, în eforturile lor comune pe caile civilizatiei, dau nastere umanitatii, nu în sensul antinationalist, al umanitaristilor fara patrie, ci în sensul nationalist, ca realitate care reflecta fiinta natiunilor si energia creatoare a lor. Dincolo de natiuni nu se iveste umanitatea ca o lume de sine statatoare, ci umanitatea ca totalitate a natiunilor, ca armonie a fiintelor nationale originale, specifice.Acesta este mesajul lui Dimitrie Gusti în perioada interbelica relativ la fenomenul razboiului. De precizat ca, alaturi de Gusti, si alti sociologi sunt preocupati de chestiunile fundamentale ale pacii si razboiului. Printre altii, Traian Braileanu la Cernati traduce si publica în limba româna lucrarea lui Immanuel Kant Das Eterne Frieden, lucrare care a inspirat întrega literatura a studiilor de pace de mai târziu.2. Conflictul si violenta structurala.La începutul anilor 90, pe fondul optimismului general generat de încetarea razboiului rece, înteles ca eliminare a confruntarii Est-Vest si a posibilitatii de razboi, se înregistreaza o relansare a studiilor de pace. În numai câtiva ani, dupa declansarea conflictului civil în fosta Iugoslavie, dupa criza umanitara din Somalia si din alte zone ale lumii, optimismul analistilor s-a temperat. O scurta trecere în revista a domeniului studiilor de pace este utila pentru cursul nostru.Conceptul central al studiilor de pace este conflictul. Johan Galtung, unul dintre pionierii studiilor de pace, defineste conflictul ca fiind „mult mai mult decât ceea ce este vizibil cu ochiul liber si numita „problema” sau violenta directa. Este vorba de violenta inclusa în structuri si de cultura care legitimeaza violenta. Pentru a transforma conflictul dintre anumite parti, este nevoie mai mult decât o noua arhitectura a relatiilor dintre ele. Partile trebuiesc transformate astfel încât conflictul sa nu se reprodua la nesfârsit. Exista aspecte în interiorul partilor careexplica cele mai multe conflcite dintre parti ...” (citat din J, Dedring, On Peace in Times of War, COPRI).Galtung leaga instituirea pacii de reducerea violentei (tratamentul) si de evitarea acesteia (prevenirea). Daca avem în vedere ca în studiile de pace prevenirea este esentiala pentru evitarea razboiului, deducem de aici însemnatatea recretarii conflictului, a cailor de solutionare pasnica, a proceselor de negociere, pacificare, etc.Dupa Galtung, orice conflict contine o contradictie interna, derivata fie din faptul ca doi actori urmaresc un singur lucru, care este unic, fie din din faptul ca acelasi actor urmareste doua lucruri diferite. Prima treapta în formarea unui conflict se numeste “disputa”. A doua treapta este “dilema”. Degajarea naturala de energie pentru solutionarea conflictului poate conduce la distrugere violenta (distrugerea “celuilalt” sau auto-distrugere) sau la comportament constructiv si solutie pasnica. Contradictia interna este definita ca “scopuri incompatibile într-un sistem orientat catre scopuri”, în timp ce conflictul este definit ca o compozitie dintre “atitudini/presupozitii + comportament + contradictie/rezolvare”. Galtung atentioneaza ca, pentru rezolvarea conflictului, este nevoie de “tratament” pentru toate cele trei componente ale triadei.Kriesberg (1998) detaliaza conflictul : “... conflictul social exista atunci când doua sau mai multe persoane sau grupuri manifesta credinta ca au obiective incompatibile”. Rezulta ca acestea sunt diferite de competitie si sunt percepute ca fiind conflicte chiar de catre actori.

Page 16: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

3. Instaurarea pacii. Axiomele conflictului international.Pe baza filosofiei elaborate de Galtung si Kriesberg, printre altii, Herbert Kelman (1997) a formulat axiomele conflictului international:

. a)  Conflictul international este un proces ghidat mai degraba de nevoile si temerile (perceptiile) colective decât de calculul obiectiv si rational al intereselor nationale din partea decidentilor politici.

. b)  Conflictul international este un proces intersocietal, nu doar unul dintre state sau guverne.

. c)  Conflictul international este un proces cu multiple aspecte ale influentei reciproce si nu doar un instrument al puterii coercitive.

. d)  Conflictul international este un proces interactiv, cu stadii de escaladare, dinamica auto-perpetuativa si nu doar o faza a unei actiuni si reactiuni din partea unor anumiti actori. Aceste “necesitati colective” pe care le are în vedere teoria conflictului se refera la identitate, securitate si alte necesitati simbolice sau materiale.Rezolvarea conflictului si instaurarea pacii sunt întelese de scoala studiilor de pace ca “înlaturarea cauzelor si manifestarilor conflictului dintre parti si eliminarea surselor de incompatibilitate din pozitiile lor”.3. SECURITATEA NATIONALA VULNERABILITATI, RISCURI, AMENINTARI1. Statul si securitatea nationala. Interesele nationale. 2. Insecuritatea: vulnerabilitati, riscuri, amenintari.3. Securitatea militara.4. Securitatea politica. Subminarea autoritatii.5. Securitatea economica.6. Securitatea societala, securitatea mediului.1. Statul si securitatea nationala. Interesele nationale.În contextul globalizarii, o serie de actori noi îsi fac simtita prezenta pe scena internationala. Acesti actori sunt de natura suprastatala (organizatiile internationale, guvernamentale, interguvernamentale si nonguvernamentale), multinationala (mari companii) sau transnationala (uniuni politice sau alte organizatii sau companii fara o "identitate" nationala definita). In ciuda sporirii numarului si rolului actorilor internationali, altii decât statele, literatura de specialitate, de toate orientarile doctrinare (de la cele neorealiste la cele postmoderniste, cu diferite grade de acceptare), este unanima în a aprecia ca statele ramân pentru o perioada nedefinita de timp principalii actori internationali. Lumea se globalizeaza, dar în structura si functiile ei se pastreaza caracterul inter-national. Aceasta înseamna ca politica mondiala ramâne, în ultima instanta, politica unei societati internationale, a statelor independente, chiar daca interdependenta lor creste. Evident, acesta este una dintre tezele scolii realiste, acceptata ca atare de celelalte orientari din domeniul relatiilor internationale.În aceste conditii, este util din punct de vedere analitic sa definim ceea ce este scopul statului. Teoriile normative utilizeaza un concept definit ca atare înca de la formarea sistemului de state, a sistemului international, la mijlocul secolului al XIIV-lea, anume conceptul de ratiune de stat (sau, în limba franceza, raison d"etat, în formularea cardinalului Richelieu, prim-ministru al Frantei). Henry Kissinger demonstreaza uriasa însemnatate a conceptului de raison d"etat în structurarea sistemului de state. Ratiunea de stat s-a impus ca un principiu normativ superior, deasupra oricaror alte interese individuale sau de grup în societate si a devenit un principiu regulator al comportamentului international al oricarui stat. Interesului de stat se supun toate celelalte interese. (Vezi H, Kissinger, Diplomacy) De aici decurge si dimensiunea normativa a interesului, înteles ca valoare sociala ce încorporeaza o anumita asteptare, dorinta, dezirabilitate. Interesul este axiologic orientat. Nu poate fi, deci, definit pe cale stiintifica obiectiva, pentru ca este construit pe cale sociala, subiectiva.În literatura sociologica clasica, Tocqueville arata ca, într-o democratie, structurarea intereselor private poate avea loc doar în conditiile definirii (construirii) unui interes public. Astfel, "Principiul interesului înteles în mod corect nu genereaza acte majore de sacrificiu individual, însa induce acte cotidiene de autoretinere (...) ... disciplineaza un numar de cetateni în sensul obiceiului la regularitate, retinere, moderare, prevedere, autocontrol..." (citat dupa W. David Clinton, în "The national interest: normative foundations", articol publicat în The Review of Politics, vol. 48, no. 4, University of Notre Dame, 1986). Aceasta înseamna ca interesul public reprezinta o cristalizare a intereselor dintr-o societate, diferit de oricare dintre acestea, desi le încorporeaza pe oricare dintre ele. Interesul public este un bun public (public good). Definirea interesului public permite statului sa-si îndeplineasca obligatiile de protejare si promovare a binelui social. Pe plan extern, acesta functie a statului include abilitatea de a proteja societatea de pericolele externe si de a se angaja în cooperare mutuala cu alte state.În politica externa si de securitate, interesul public se manifesta sub forma interesului national. Interesul national permite statului sa dezvolte si sa mentina o capacitate optima de protejare a societatii si de promovare a propriului sau public good. Securitatea este unul dintre aceste bunuri publice, anume cel esential. La modul generic, interesul national se refera la principiul regulator al politicii externe si de

Page 17: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

securitate care considera binele comun al societatii scopul final al actiunilor diplomatice, economice si militare. În aceasta întelegere, politica externa si de securitate promoveaza mai putin interese universal valabile tuturor statelor (pace mondiala, binele umanitatii, prosperitate generala), cât mai ales interesele particulare ale fiecarui stat (pace sau razboi, binele national, prosperitate economica nationala, etc).Corolar termenului de interes de stat este, asadar, termenul de interes national, care reprezinta, în politica externa si de securitate, principiul regulator al actiunii diplomatice si militare.În practica securitatii nationale, interesele se împart în diferite categorii : interese vitale, interese majore, interese primare, interese fundamentale, interese ordinare, etc.Prin prisma intereselor nationale, securitatea nationala este capacitatea unui stat de a-si mentine si promova identitatea nationala si integritatea functionala.2. Insecuritatea: vulnerabilitati, riscuri, amenintariStarea de securitate-insecuritate se poate defini în urma analizei vulnerabilitatilor, riscurilor si amenintarilor. Barry Buzan mentioneaza cazul Poloniei pentru a ilustra un caz de studiu (case study).Din asezarea Poloniei între Germania si Rusia rezulta si principala sa vulnerabilitate. Din punct de vedere strategic, între Polonia si cele doua puteri nu se interpun obstacole naturale majore (vulnerabilitatea), statul polonez nu a reusit sa se consolideze suficient de mult în epoca moderna pentru a raspunde adecvat acestei vulnerabilitati (riscul), Polonia fiind oricând pasibila la ocupatii (amenintarea). O politica de securitate ofensiva la Berlin sau Moscova devenea, în mod traditional o amenintare la adresa Poloniei, datorita vulnerabilitatii strategice si riscului politic.Vulnerabilitatea este o caracteristica externa a securitatii, riscul este una interna. Cu alte cuvinte, vulnerabilitatea este pasiva (este un „dat” ce tine de asezarea geografica, marimea teritoriului, populatia), în timp ce riscul este partea activa (o vulnerabilitate „activata” si perceputa ca atare). Vulnerabilitatea se defineste strategic, riscul se evalueaza din punct de vedere politic. Teoretic, în perioada moderna, construirea unui sistem defensiv la frontierele Poloniei ar fi redus vulnerabilitatea acesteia, în timp ce o organizare interna optima ar fi redus riscurile de securitate. În consecinta, Polonia a fost ocupata (din 1938 pâna în 1989) pentru ca era vulnerabila în exterior, în timp ce statul polonez era slab în interior.Din acest punct de vedere, politica de securitate, în sensul traditional, pune în evidenta dimensiunea nationala si internationala a securitatii. Politica de securitate nationala poate fi orientata catre interior, pentru a reduce vulnerabilitatile si catre exterior, pentru a reduce riscurile si a evita amenintarile.Pe studiul de caz propus mai sus, ar rezulta ca Polonia are la dispozitie doua masuri active de securitate:- reducerea vulnerabilitatii, prin consolidarea interna a statului;- evitarea riscurilor si amenintarilor, prin promovarea unei politici desecuritate menite sa combata apetitul ofensiv al Rusiei si Germaniei.Evident ca integrarea în NATO a Poloniei reprezinta, la nivelul anilor 2000, singura alternativa de politica de securitate care permite, în mod activ, Poloniei sa promoveze interesele nationale de securitate, i.e. descurajarea Germaniei, prin mecanismele si regulile interne ale Aliantei, si „ingradirea” strategica a Rusiei, prin exinderea securitatii euro-atlantice catre est si stabilirea unei frontiere de securitate pe istmul ponto-baltic.Rezumând, vulnerabilitatea este in indicator care determina nevoile de securitate ale unui stat; riscul este o vulnerabilitate manifesta, în timp ce amenintarea este un risc produs. Evident ca acesta schema teoretica reprezinta o schema de întelege a securitatii si nu o reteta universala.

PutereMicaMareCoeziune social-politicaSlabaÎnalt vulnerabil pentru majoritatea amenintarilorVulnerabil îndeosebi la amenintari politicePuternicaVulnerabil la amenintari militareRelativ invulnerabil la toate tipurile de amenintari

Vulnerabilitatea dupa tipul statului (Dupa B. Buzan, Peoples, States and Fear, 1991).Asa cum am sugerat pe parcursul acestui curs, securitatea se manifesta în forme specifice de la stat la stat. Potentialul de securitate al unui stat este larg si se manifesta în masuri diferite în sectoare diferite.

Page 18: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

3. Securitatea militara.Amenintarile de natura militara ocupa, în mod traditional, pozitia centrala în securitatea nationala. Actiunea militara pune în pericol toate componentele statului: baza fizica (teritoriu) poate fi ocupata (partial sau total) sau afectata ca ecosistem, structura institutionala poate fi dezmembrata, ideea de stat poate fi subminata. Realizari semnificative din domeniul politic, industrial, cultural, obtinute prin eforturile mai multor generatii, pot fi anulate prin utilizarea fortei.Suedia în timpul razboiului rece s-a aflat în permanenta în fata unei astfel de amenintari: vulnerabila, datorita asezarii sale geografice, lungimii mari a tarmurilor la Marea Baltica, putea deveni obiectul unei agresiuni militare sovietice. Suedia a reusit sa evite transformarea acestei vulnerabilitati în amenintare printr-o politica de consolidare pe plan intern (pentru reducerea riscului) si o politica de securitate neutra, prin promovarea unei miscari de pace la nivel mondial, concomitent cu întarirea fortei sale militare. Suedia a jucat ambele variante de securitate: o politica internationala de inspiratie liberala (neutralitate, miscare pentru pace) si o strategie de securitate nationala de tip realist (forta militara semnificativa). Astfel ca, în perioada atât de dificila a confruntarii Est-Vest, securitatea Suediei a fost obtinuta prin neutralitate strategica, politica de pace pe plan extern si forta militara puternica pe plan intern.Daca Suedia a reusit sa evite agresiunea militara (practic ultimul razboi în care a fost implicata aceasta tara dateaza din ....), exista în istorie exemple opuse. Imagini consacrate de istorie precum distrugerea Gartaginei de catre romani, cucerirea Consantinopolului de catre otomani, colonizarea Lumii Noi de catre europeni, ocupatia nazista a Poloniei, ocupatia Sovietica a României sunt expresia potentialului distructiv al actiunilor militare. Ocupatia militara a Cehoslovaciei de catre sovietici a redus de circa 6 ori potentialul de dezvoltare al acestei tari, daca avem în vedere o comparatie cu o tara vecina (Austria), care s- a bucurat de libertate dupa 1945. În cazul României, impunerea regimului comunist între 1945-1989 a generat un decalaj de dezvoltare de acelasi ordin de marime fata de Grecia.Dupa obtinerea independentei în 1877, România a fost expusa ocupatiei militare la fiecare 30 de ani (1878, 1916, 1945). Aceasta înseamna ca s-a bucurat de pace în perioade scurte de circa 20-30 de ani.Spatiul de securitate al României, definit de Gheorghe Bratianu, Simion Mehedinti si Ion Conea înainte de cel de-al doilea razboi mondial, este constituit de :

← -  istmul ponto-baltic catre Est (frontiera ce subîntinde distanta dintre Marea Baltica si Marea Neagra, pe linia Nistrului;

← -  Marea Neagra catre Sud-Est, cu accesul liber în strâmtorile Bosfor si Dardanele; ← -  deschiderea (poarta) Muresului catre Vest; ← -  linia Dunarii catre Sud.(Detalii suplimentare privind spatiul de securitate al României si

relevanta sa pentru securitatea europeana – în cursul de Geopolitica al Masterului). Evident ca principalele vulnerabilitati ale statului român se constituie în relatie cu acest spatiu de securitate. Revenind la subiectul nostru, de retinut ca utilizarea violentei este un prerogativ exclusiv al statului, fiind recunoscuta ca singura forma legitima de angajare a fortei în rezolvarea problemelor de securitate interna sau externa (vezi cursul Fortele Armate si Societatea). La Max Weber, statul este definit ca o forma de organizare politica în care „în cadrele unui anumit teritoriu ... reclama monopolul legitim al violentei politice organizate”. Când amenintarea la adresa securitatii este de natura interna, securitatea militara se refera îndeosebi la capacitatea elitei conducatoare de a mentine pacea civila, integritatea teritoriala si functionarea institutiilor fata de proprii cetateni. În categoria riscurilor militare de natura interna pot fi enumerate: actiunile secesioniste, revoltele interne, atacurile teroriste, actiuniunile organizatiilor criminale, miscari anarhiste.Amenintarile militare externe au în vedere relevanta utilizarii fortei în relatiile internationale. Este vorba de aspectul ofensiv sau defensiv, de agresiune sau aparare. Când amenintarea este de natura externa, securitatea militara se refera la capacitatea militara a statului de a face fata agresiunii. Definirea si construirea capacitatii militare se face, de obicei, în functie de vulnerabilitati.In anexa la acest curs pot fi identificate efectivele militare din tarile Europei Centrale si de Est dupa 1990. Construirea capacitatii militare a noilor membri NATO se face în urma unei analize a vulnerabilitatilor si amenintarilor la nivelul Aliantei (asa-numitul defense questionaire).Pe fondul reducerii semnificative a amenintarilor de ordin militar dupa 1990, este nevoie de o redefinire a securitatii militare. Cea mai mare parte a statelor ramân, în continuare, expuse amenintarilor de ordin militar. În cazul statelor din aria euro-atlantica, un conflict militar, sub forma unei agresiuni militare, este improbabil. Securitatea militara a României, desi nu este garantata în mod absolut, este totusi asigurata prin intermediul mecanismelor aliantei euro- atlantice.4. Securitatea politica. Subminarea autoritatii.Securitatea politica se refera la stabilitatea organizationala a ordinii sociale (Buzan, 1998). Amenintarile

Page 19: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

sunt la adresa suveranitatii statului. Pentru motive metodologice, securitatea politica se defineste aici pentru acele amenintari de natura non-militara. Într-un anume mod, întreaga securitate este politica, pentru ca toate vulnerabilitatile, riscurile si amenintarile sunt definite pe cale politica. Securizarea este, asadar, un act politic, prin care un actor (stat) defineste ceea ce este relevant pentru securitatea sa. În acest sens, se identifica vulnerabilitatile, se defineste politica, se elaboreaza si se adopta strategia, se aloca resursele si se trece la aplicare.Referindu-se strict la securitatea politica, B. Buzan (1991) arata ca „Amenintarile politice sunt îndreptate catre stabilitatea organizationala a statului. Scopul lor poate varia de la presiuni asupra guvernului pentru adoptarea unei anume politici, pâna la rasturnarea guvernului, incitarea la secesionism si dezorganizarea sistemului politic al statului, astfel încât sa fie slabit înainte de un atac militar. Ideea de stat, în particular expresia indentitatii nationale a acestuia si ideologia de sustinere precum si institutiile care o întruchipeaza sunt în mod obisnuit tintele amenintarilor politice. De vreme ce statul este în mod esential o entitate politica, amenintarile politice sunt cel putin la fel de temute precum cele militare. Cu atât mai adevarat cu cât statul este mai slab.”Putem aprecia, împreuna cu Buzan, ca securitatea politica se refera la amenintarile la adresa legitimitatii sau a recunoasterii, fie a unitatilor politice, fie a pattern-urilor fundamentale (structuri politice, procese de institutionalizare) dintre unitati.În acest caz, putem vorbi de amenintari fata de:

← - ← -  legitimitatea mxterta, rucunošster%a iUtettationala. Œezumând(aici$ securitatea polttica se

refera la aceìt atenintari care submaleaza ttatuU (din intgrior sub forma tmzorganizarii ktsWitutitlor si a otdinti publice, ti. exterior stb fotma nerecunotsterii`internationale). 5. Securitatea economica 䀮 În mAjoritatei doctrinelor ecmnomice alt capitalismului, ideea de insecuritate este esentiala în functionarea pietei. Esenta capitalismului este competitia pe piata libera si, de aici, insecuritatea actiunii actorilor economici. Doctrina economica liberala este serios amendata la sf. secolului al XVIII, o data cu revolutia americana (când motivul desprinderii de Imperiul Britanic a fost mai degraba de natura comerciala, iar primul act împotriva Londrei nu a fost un act militar, ci unul economic, respectiv aruncarea ceaiului englez în portul New York), la mijlocul sec. XIX, prin inventarea teoriei protectioniste a lui Fr. Liszt si, mai tarziu, în anii 20 ai secolului trecut, prin reinterpretarea teoriei protectioniste de catre Mihail Manoilescu. Asadar, teoria insecuritatii pe piata libera a fost amendata de teoriile protectioniste. Mai târziu, în anii 70, teoriile economice ale interdependentei au reconstruit, pe o alta cale, gândirea economica liberala, dar fara a anula complet semnificatia protectionismului economic. Plecând de la aceste premise, ideea securitatii economice este localizata în interiorul dezbaterii provocate de teoriile relatiilor internationale bazate pe ipoteza anarhiei internationale si teoriile economiei politice internationale, bazate pe structura economica a pietei. Aceasta înseamna ca avem un sistem politic de state cu tendinte anarhice (pentru ca nu exista o autoritate internationala deasupra statelor) si o structura economica internationala, care functioneaza pe principiile peitei. Cei ce promoveaza ideile mercantiliste (conservatorii), pun înainte politica. Securitatea economica este parte a securitatii nationale, este politica de stat. Liberalii pun înainte economia si considera ca piata trebuie lasata sa opereze liber, fara interventia politicii de stat. Socialistii sunt la mijloc, în sensul ca atât tentatia mercantilista cât si cea liberalista trebuiesc corectate pentru a produce justitie si egalitate sociala.Evident, pe fundalul acestei dezbateri, securitatea economica trebuie redusa la ceea ce este relevant din punct de vedere practic, anume:

1. Abilitatea statelor de a mentine capacitati independente de productie militara într-o piata globala; 2. Eventualitatea ca dependenta economica de piata globala sa fie utilizata pentru atingerea unor scopuri

politce; 3. Posibilitatea ca piata globala sa creasca inegalitatile economice dintre state; 4. Riscul ca globalizarea economica, ce duce la diminuarea functiilor economice ale statului, sa genereze

efecte perverse, sub forma economiilor subterane, comertului ilicit, traficului cu tehnologie, afectarea mediului înconjurator;

5. Riscul ca economia globala sa intre în criza, datorita unui leadership politic slab, institutii internationale slabe, reactii protectioniste, instabilitate financiara. 6. Securitatea societala si securitatea mediului.Elementele conceptuale ale securitatii mediului si securitatii societale – vezi în cursul privind Securitatea Societala.Agenda de securitate a mediului cuprinde:a)dereglare a ecosistemului – schimbare climaterica, pierderea

Page 20: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

biodiversitatii, defrisarea padurilor, desertificare si alte forme de eroziunea) solului, pierderea stratului de ozon, poluarea de orice fel;

. b)  criza energetica – epuizarea resurselor naturale energetice (lemn, petrol), variate forme de poluare datorate productiei si distributiei de energie (petrol, nuclear, produse chimice);

. c)  crize demografice – crestere a populatiei peste capacitatea de suport a sistemului natural, epidemii, boli, declinul alfabetismului, migratie de masa, sub-urbanizare;

. d)  criza alimentara – vizibila în saracia endemica (Africa), supraconsum (Vest) si bolile asociate; distrugeri de terenuri agricole si surse de apa;

. e)  criza economica – inegalitati economice, protectia unor economii poluante, instabilitate societala;

. f) Dezordinicivile–includdistrugerialemediuluidatoritaactiunilorderazboi si violente ca urmare a distrugerilor mediului înconjurator.

Page 21: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA
Page 22: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

4. SECURITATEA SOCIETALA. NOUA AGENDA DE SECURITATE ÎN EUROPAMIGRATIE, DELICVENTA, CRIMA ORGANIZATA, TERORISM1. Societate si securitate.2. Bazele de constituire a societatii. Aspectele societale.3. Domeniul securitatii societale.4. Securitatea in sens largit. Securitatea statului si securitatea societatii.5. Natiune, nationalism, identitate. Semnificatia lor pentru securitatea societala.6. Migratia. Securitatea societala si fenomenul migratiei.7. Stabilitate societala, delicventa, terorism. Ordinea publica în Europa.- Conceptul securitatii societale a aparut in contextul scolii europene de securitate, in anii '70-'80, reprezentata de institute precum COPRI (Copenhaga) sau SIPRI (Stockholm);- Conceptul este rezultat din practica integrarii europene si din perspectiva realizarii unei singure entitati politice in Europa de Vest;- Este o alternativa, impreuna cu celelalte concepte si notiuni ale Scolii Europene de Securitate, la Scoala Anglo-Saxona (Americana);- Realizeaza o sinteza teoretica si metodologica a curentelor realiste/neorealiste cu cele idealiste si liberale;- Reprezentanti: Ole Waever, Barry Buzan, Morten Kelstrup, Pierre Lemaitre s.a1. Societate si securitate.In intelegerea lui Ole Waever, societatea este o entitate umana rezultata in urma unui proces de convietuire si asociere intre oameni si grupuri ce poarta o serie de atribute comune (rasa, etnie, limba, istorie, geografie) si care dau expresie unor sentimente comune (identitate, simboluri, valori).Sociologia clasica europeana (Spencer, Durkheim, Tonnies) evidentiaza:- caracterul contractual al societatii - indivizii sunt reuniti in cadrul unei societati prin intermediul unui contract de asociere pe baze individuale =societate, pe baza unei decizii constiente si rationale;- caracterul moral si organic al societatii - este o uniune morala intreindivizi si grupuri = comunitate, care capata propria sa individualitate ce se transmite de la o generatie la alta.La Ferdinand TÖnnies - conceptele de societate (Gesellschaft sau asociere) si comunitate (Gemeinschaft) pun in evidenta acesta distinctie: o societate nu poate fi redusa o o simpla calculatie rationala, nu este o simpla suma a partilor sale si nu poate fi redusa la indivizii care o compun. Societatea este asociere si comunitate in acelasi timp, este o entitate cu propria sa identitate.La Max Weber - "o natiune este o comunitate de sentiment care se va manifesta in mod adecvat sub forma unui stat propriu; de aceea, o natiune este o comunitate care in mod normal tinde sa genereze propriul sau stat".In acest inteles, avem legatura:societate - natiune – statNu intotdeauna statele se constituie pe structura unei natiuni, in timp ce societatea nu se confunda niciodata cu statul. Chiar in societatile autoritare, unde statul absoarbe societatea civila, se pastreaza "resturi" ale socialului care scapa controlului statului.

Page 23: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Statul este parte a societatii; societatea este mai mult decat statul, este "cealalta" parte (Im. Wallerstein).Societatea este o alternativa la stat si sursa ultima de legitimare a acestuia.In aceasta situatie,- securitatea statului nu este intotdeauna si securitatea societatii!- societea inseamna bazele morale (sentimentale) ale statului; securitatea societala se refera la acele amenintari la adresa fundamentelor statului, in primul rand de natura morala.Delimitarea conceptului de securitate societala (Waever, 1993):- daca natiunea este o "comunitate in cautarea statului", nu putem echivala securitatea natiunii cu securitatea societala, pentru ca securitatea societala se refera la securitatea in afara statului sau "alaturi" de stat.Securitatea natiunii s-ar referi, in acest caz, la securitatea politica. Includem insa sensul de identitate, de comunitate si de moralitate pe care il asigura natiunea, in cadrul securitatii societale.- daca reducem securitatea la securitatea grupurilor, operam o fragmentare a securitatii.Ex: fermierii francezi percep o stare de insecuritate ca urmare a modificarii politicii agricole a UE, in sensul liberalizarii comertului cu produse agricole in interiorul GATT si in relatia cu Europa de Est; actiunile lor de protest blocheaza decizia UE si, in felul acesta, pe cale de consecinta, se genereaza insecuritate in randul producatorilor agricoli din Europa de Est. Securitatea societala s-ar reduce la grupul de fermieri, la alte grupuri similare, ceea ce ar fi prea putin.- daca reducem securitatea la securitatea individuala (sau suma acestora), revenim la conceptul atomist al securitatii, din care s-a inspirat una dintre abordarile "securitatii nationale" (inteleasa ca agregatul securitatii de grup si individuale).Securitatea societala se refera la acea parte ramasa neacoperita de securitatea statului (in sensul agregat al securitatii nationale) si de securitatea individuala (in sensul tomist al securitatii nationale).Securitatea statului (obtinuta pe cale militara, diplomatica si economica) si siguranta indivizilor (obtinuta pe cale politieneasca) trebuie completata cu securitate societatii, adica societala. In acest caz avem- securitate politica = securitatea nationala- securitate individuala = securitatea fizica a indivizilor - securitate societala = securitate morala.Ecuatia completa a securitatii contine, in intelesul scolii europene: securitatea politica (a comunitatii nationale, definita in termeni etnici sau civici), securitatea individuala (definita in sensul securitatii fizice a indivizilor, bunurilor si proprietatii acestora) si securitatea societala (definita in sensul prezervarii bazelor morale ale statului si natiunii).2. Bazele de constituire a societatii. Aspectele societale.1. Etno-nationala. Oamenii au multiple identitati (european, ardelean, catolic, roman), insa in ierarhia identitatilor, in mod obisnuit primeaza identitatea nationala: a fi roman este parceput a fi mai relevant decat a fi european, ardelean sau catolic. Identitatea nationala este cea mai importanta forma de identitate politica. In lumea europeana, nationalitatea este cel mai important factor de definire a identitatii.2. Religioasa. Religia este o alternativa la identitatea nationala si, in anumite situatii, este chiar mai puternica, pentru ca poate obtine aderenta in afara identitatiii etnice sau nationale. In afara Europei, indeosebi in lumea musulmana, religia a creat identitati mai puternice decat cele nationale sau etnice. In Europa, dupa caderea Romei, crestinismul a jucat un rol esential in mentinerea unei identitati a natiunilor europene.In intelesul lui Waever, nu exista alte baze de constituire a societatii, in afara celor ento-nationale si religioase. In cazul Europei - regiunea de interes pentru noi - majoritatea societatilor sunt constituite pe baze nationale. Caderea imperiului de apus (central european, la 1918) si a imperiului de rasarit (sovietic, la 1989) au creat conditiile generalizarii modelului national european la scara intregului continent si extinderea acestui model catre Caucaz si Asia Centrala. Singurul stat care nu se bazeaza pe modelul european in organizarea sa politica este Rusia.3. Domeniul securitatii societale.In actualul sistem international, dupa Ole Waever (1993), securitatea societala se refera la abilitatea societatii de a-si prezerva caracteristicile esentiale, definitorii in conditii de schimbarea accentuata si de amenintari diverse, altele decat cele traditionale, militare.Definitia securitatii societale:"Securitatea societala se refera la prezervarea, in conditii acceptabile de evolutie, a pattern-urilor traditionale de limba, cultura, asociere si de identitate nationala, religioasa si de obiceiuri" (Waever, 1993).In masura in care securitatea, in general, se refera la libertatea in fata amenintarilor, atunci securitatea societala se refera, asadar, la situatiile in care societatile percep o amenintare la adresa identitatii.4. Securitatea in sens largit. Securitatea statului si securitatea societatii.

Page 24: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Securitatea este un concept relativ: nimic si nimeni nu este absolut sigur (securizat); orice si fiecare este expus, in diferite intensitati, unor anumite riscuri.Operational, securitatea societala este legata de, dar fara a se confunda cu, securitatea politica, in sensul stabilitatii organizationale a statelor, a sistemului de guvernare, a ideologiilor care asigura guvernelor si statelor legitimitate.

Statul isi poate definiti securitatea in cel putin cinci sectoare (Buzan, 1991):- militara- politica- economica- de mediu (environment) - societala.Securitatea societala este influentata de toate aceste sectoare, dar nu se confunda cu niciunul dintre ele. Desi parte a securitatii statului, securitatea societala devenind un sector al securitatii, in sensul in care statele pot fi subminate sau destabilizate de catre propriile societati, prin amenintarea sau slabirea coeziunii societale sau a identitatii, securitatea societala isi pastreaza independenta.Exemple: 1. Securitatea palestiniana sau kurda nu poate fi abordata decat in termeni societali; palestinienii si kurzii nu au stat si nu si-au definit o natiune; cu cat aceste societati sunt mai coezive si isi dezvolta si afirma mai ferm identitatea, cu atat devin mai subversive la adresa statelor care le contin (Israel si Irak).2. In Europa, pe masura ce statele isi diminueaza importanta ca actori, datorita procesului de integrare, chestiunea societatilor devine critica: identitatea si coeziunea lor, protejata prin instrumente ale statului, poate fi amenintata sau, dimpotriva, societatile pot deveni mai importante ca actori politici.Pentru securitatea europenilor, in general, securitatea asigurata de stat nu mai este suficienta. Europenii, intelegem din expunerea lui Waever, sunt expusi riscului de a deveni un fel de palestinieni intr-o Europa largita, care ar deveni un fel de Israel, in caz de conflicte. De unde relevanta deosebita a securitatii societale, adica a chestiunii identitatii intr-o Europa in care dispar granitele si statele. Cu alte cuvinte, in Europa unita se vor bucura de securitate acele societati nationale care reusesc sa prezerve bazele moral-identitare ale societatii lor. La extrem, pierderea identitatii este similara palestinizarii unor populatii europene. Cu violentele sau fara violentele de rigoare.5. Natiune, nationalism, etnicitate. Semnificatia lor pentru securitatea societala.In teoria despre securitate, asa cum am discutat in unul dintre cursurile anterioare, referentul traditional este "statul-natiune": securitatea nationala este termenul central in literatura de specialitate, in special cea anglo-saxona, literatura construita pe teoria statului. Practica internationala, de asemenea, trateaza securitatea la nivel de state suverane si nationale. Este cazul Natiunilor Unite (ONU), care considera statele actori egali si suverani ai relatiilor inter- nationale (intre natiuni).Securitatea societala este definita, in intelesul Scolii Europene, in afara statului, insa nu poate fi definita in afara natiunii. Cele doua intelesuri principale ale natiunii, i.e. natiunea civica (franceza) si natiunea etnica (germana), trebuiesc corelate cu teoriile alternative privind natiunea, nationalismul si etnicitatea.Chestiunea este pe larg expusa intr-un alt curs al Facultatii (Sociologia natiunii si nationalismului). In acest curs ne intereseaza doar legatura dintre securitatea societala si natiune-nationalism.In viziunea modernista (constructivista - Gellner, Andreson, Giddens), natiunile sunt fenomene construite, sunt, fiecare, un fenomen istoric tranzitoriu: au aparut in sec. XVIII-XIX, dispar in sec. XX-XXI.In viziunea primordialista (perenialista - A. Smith), natiunile sunt entitati inascute, sub forma unor proto-natiuni, sunt realitati perene ale umanitatii si cadrul principal, alaturi de religie, de definire a identitatii.Recent, Ilie Badescu adauga o dimensiune noologica, spirituala natiunii, de esenta religioasa, prin care se completeaza viziunea primordialista a lui A. Smith (vezi bibliografia recomandata pentru chestiunea natiunii).Securitatea societala ia in considerare urmatoarelecomponente definitorii:1. Natiunea definita ca "o anumita populatie, impartasind un teritoriu istoric, mituri si memorii istorice colective, o cultura publica de masa, o economie comuna si un sistem legal de drepturi si obligatii comune pentru toti membrii (A. Smith, 1991, citat in O. Weaver, 1993).2. Nationalismul ca "o actiune politica", program, initiativa politica care are ca principal obiectiv crearea unei natiuni, protectia unei natiuni impotriva unei amenintari sau risc, sau pur si simplu o mobilizare politica pentru un obiectiv considerat ca "national". In acest inteles, nationalismul este o stare si o actiune legitime, normale, desirabile. Nationalismul este, in acest inteles, un fenomen politic pozitiv. (Extremismul nationalist cu totul altceva si se refera la obiective politice xenofobe, rasiale, etc.)3. Etnicitatea definita ca o subcategorie a natiunii, ca un precursor alnatiunii sau ca un competitor sau alternativa a acesteia.4. Minoritatea etnica ca a) subcategorie a natiunii, b) precursor al natiunii,c) competitor. Relatia majoritate (nationala) - minoritate etnica este relevanta pentru securitatea societala

Page 25: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

din punct de vedere al identitatii si al conflictului latent sau manifest dintre majoritate si minoritate.5. Identitatea politica nationala (naturala sau civica, in sensul revolutiei franceze);6. Identitate culturala (organica, etnica, in sensul romantismului german).6. Migratia. Securitatea societala si fenomenul migratieiMigratia internationala este unul dintre cele mai vechi fenomene sociale. Martin O. Heisler si Zig Layton-Henry arata ca, înainte de toate, migratia este o problema de securitate. În antichitate, Grecia si Roma au aparut si, mai ales, au disparut ca state datorita migratiei. (Vezi capitolul "Migration and the links between social and societal security", în Weaver, Buyan, Kelstrup, Lemaitre, 1993, bibliografia recomandata) Abia în timpurile mai recente migratia a ajuns sa fie studiata din puct de vedere al securitatii. Uniunea Europeana, printre alte foruri internationale, a adoptat o serie de masuir pentru a limita efectele negative ale migratiei. Din punct de vedere teoretic, conceptul de securitate societala include problema migratiei ca element-cheie.Pe agenda europeana de securitate, migratia trateaza consecintele actuale si potentiale asupra securitatii societale datorate prezentei unui mare numar de imigranti în tarile Uniunii Europene. Migratia afecteaza profund dreptul de a decide cine poate patrunde pe teritoriul unui stat (grup de state), pentru a capata rezidenta si pentru a lucra. Pe termen mediu si lung, migratia afecteaza dreptul de a decide compozitia etnica si rasiala a populatiei, cultura publica, securitatea sociala, locurile de munca si ordinea publica. Între 1945 si 2000, statisticile arata ca în Europa de Vest au migrat peste 50 de milioane de persoane. Relativ la frontiere, migratia afecteaza capacitatea statelor de a-si controla propriile frontiere. Încât, se poate afirma si confirma ca migratia, în general si migratia de masa, în principal, a devenit un fenomen de securitate.Migratia internationala reprezinta un fenomen colectiv, de transfer temporar sau definitiv, a unei largi mase de populatie dintr-o tara în alta. Migratia este expresia unor relatii sociale dezechilibrate între zonele mai putin dezvoltate si zonele dezvoltate ale lumii. Statul bunastarii din tarile Europei de Vest reprezinta o atractie pentru populatiile din periferia europeana (Europa de Est, Turcia, Africa de Nord). Chiar si dificultatea gasirii unui loc de munca sau o existenta marginala în Europa de Vest sunt considerate surmontabile sau preferabile unui statut economic, social si politic în tarile din periferie. Asistenta sociala oferita în Suedia asigura un trai mult mai bun pentru un imigrant din Moldova.Dupa 1945, stabilirea unor comunitati semnificative din tarile Lumii a III-a în tarile industriale avansate a dus la crearea unor "capete de pod" (bridgeheads), care sunt în permanenta alimentate de noi valuri de imigranti. Procesul de stabilire a unei comunitati de imigranti într-o tara si transformarea ei în recipient pentru noi imigranti a fost denumit "lant de imigrare" (chain migration). Migratia în lant înseamna reîntregirea familiilor, casatorii mixte, invitarea rudelor, a apropiatilor, înfieri, etc. Este cazul, de exemplu, al comunitatii turce in Germania, stabilita în anii "50-"60 în Republica Federala, dar care a fost continuu alimentata cu noi imigranti. Comunitatea înregistreaza la nivelul anilor 2000 peste 2 milioane de etnici turci stabiliti legal în Germania. De ce, atunci, daca imigrantii sunt "legal" stabiliti în tarile-gazda, comunitatile de imigranti, migratia în lant si fenomenele asociate sunt considerate din punct de vedere al securitatii?În viziunea scolii europene de securitate, sunt doua dimensiuni care impun aceasta abordare. Mai întâi este vorba de procesul de redefinire sociala specific Europei de Vest dupa cel de-al doilea razboi mondial. În conditiile diminuarii functiilor externe ale statului (securitatea era garantata de NATO, coloniile devenise-ra independente, o serie de atribute statale au fost delegate Comisiei de la Bruxelles), societatile occidentale au realizat un nou echilibru social sub forma statului bunastarii (welfare state). Statul bunastarii este un stat universal, se bazeaza pe includerea tuturor cetatenilor. Procesul de creare a statului bunastarii a creat o forma de cetatenie mai extinsa, mai profunda si mai "sociala". Extinderea drepturilor politice si economice sub forma organizarii sindicale si corporatiste, negocierea colectiva, sufragiul universal, libertati civile largite, accesul la educatie publica gratuita, sistem de impozitare redistributiv, sprijin pentru familiile cu venituri mici, asistenta de sanatate pentru aproape toti cetatenii, locuinte sociale s.a. au fost posibile datorita statului bunastarii. Crearea statului bunastarii si asigurarea securitatii militare au creat conditiile ca politicile publice sa se orienteze îndeosebi catre securitatea sociala si economica si, în paralel, catre cresterea participarii politice.Statul bunastarii a omogenizat societatile ocidentale, a egalizat sansele sociale, a crescut participarea sociala pentru crearea bunastarii si pentru distributia ei. Sursele interne de instabilitate au fost diminuate pâna la disparitie (saracia, minoritatile agresive, somajul cronic), astfel încât societatile Europei Occidentale, sub umbrela de securitatea a NATO si sub scutul economic al Uniunii Europene, au atins un optim social, politic si economic. Calitatea vietii în Europa de Vest este cea mai înalta din lume. Grecia, cea mai "saraca" tara a Uniunii Europene avea, în 1990, un produs intern brut pe cap de locuitor de circa 6.000 USD. Austria, care avea sa devina membra UE mai tarziu, înregistra circa 17.000 USD pe cap de

Page 26: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

locuitor. Prin comparatie, Cehoslovacia avea circa 3.500 USD, iar România numai 1.600 USD pe cap de locuitor.Evident ca acest optim social, obtinut prin eforturi individuale si comune de tarile europene, este afectat prin migratie. Recesiunea economica a UE din anii "90, cresterea somajului, competitia economica cu SUA si Japonia, sustinerea procesului de extindere a Uniunii catre Europa centrala si de Est, îmbatrânirea populatiei s.a. au pus în discutie statul bunastarii. O serie de evenimente "vizibile" (criminalitate, îndeosebi delicte împotriva persoanei si bunurilor personale, violenta de strada, ghettouri de imigranti în periferiile marilor orase, toate surprinse de media), la care se adauga somajul pe termen lung, criza locuintelor, violenta în scoli, "mizeria" din locurile publice au transferat responsabilitatea situatiei comunitatilor de imigranti. Somajul, mizeria, lipsa locuintelor, violenta în scoli se datoreaza imigrantilor!Imigrantii s-au transformat, astfel, din muncitori-invitati (Gestarbeiters) în cetateni indezirabili. În opinia publica se percepe ca o parte însemnata a problemelor sociale existente în tarile Europei Occidentale se datoreaza imigrantilor. Imigrantii sunt perceputi ca straini (outsiders), chiar si cei care provin din a doua sau chiar a treia generatie. Este stiut din una dintre teoremele lui Thomas ca “definirea publica a unei situatii devine parte a situatiei”.Pe de alta parte, o buna parte a imigrantilor, îndeosebi cei care prin culoarea pielii si alte trasaturi rasiale se deosebesc evident de populatia majoritara, se considera ei însisi imigranti. Un francez imigrant este cetatean al Republicii si se bucura de toate drepturile definite juridic de constitutie, însa nu este considerat un francez “adevarat”. Aceasta înseamna ca acordarea cetateniei, obtinerea unui loc de munca permanent si a unei rezidente stabile nu sunt suficiente pentru a defini identitatea.În continuare, În Europa, spre deosebire de America sau Australia, identitatea este apreciata în functie de trasaturile fizice si, mai ales, de religie, nationalitate si cultura. A fi american este, de cele mai multe ori, suficient a fi cetatean. A fi francez, german sau englez nu se poate dobândi prin cetatenie. Cele mai multe state europene se considera state-nationale omogene, a caror membri au sentimentul apartenentei la comunitatea nationala datorita unor factori unificatori precum istorie comuna, identitate etnica, limba, cultura si experienta politica. Un autor din anii '60 (Enoch Powel, citat de autorii studiului, vezi op.cit. p. 162) considera ca “un pakistanez sau indian nu poate, nascundu-se în Anglia, sa devina un englez. Juridic el devine un cetatean britanic prin nastere, însa de fapt el este pakistanez sau indian”. Astfel de idei, rezultatul unei stari de spirit, au dat nastere unor miscari politice anti-imigrationiste în Europa de Vest, cum sunt cele conduse de Jean Marie Le Pen în Franta, Jorg Haider in Austria, sau .... in Olanda.

Page 27: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA
Page 28: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA
Page 29: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA
Page 30: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Rezumînd acest subcapitol, imigratia poate genera riscuri la adresa securitatii în tarile receptoare, în tarile de tranzit si în tarile furnizoare de imigranti, desi nu de natura militara. În tarile de origine, cel mai adesea emigreaza cetatenii apti de munca. În emigratia de masa, forta de munca este redusa cu pâna la 20-30 % în tara de origine. Apar fenomene sociale ce afecteaza grav echilibrul economic si social: familii dezintegrate, minori nesupravegheati, sistem de pensii fara resurse, etc. Un astfel de exemplu este Republica Moldova.În tarile de tranzit, fenomenul migratiei încurajeaza “industriile traficului cu persoane”: procurarea documentelor de transport, alegerea destinatiei finale, identificarea viitorului loc de munca, etc.În tarile receptoare, principala dificultate rezida în integrarea sociala a noilor veniti. Apar taberele de refugiati, o birocratie locala pentru procesarea datelor personale ale imigrantilor, legislatie, delicventa s.a. Capacitatea institutiilor sociale, economice, politice, administrative de a integra un numar mare de imigranti, rezistenta unor comunitati de imigranti la asimilare, afecteaza stabilitatea statelor si, în acest mod, afecteaza capacitatea guvernelor de a guverna.Alaturi de riscurile societale la adresa securitatii, în tarile de destinatie apar si riscuri de natura militara:

. a)  activitati iredentiste, derulate de imigranti ce încearca sa afecteze procesul politic în tarile de origine (este cazul minoritatilor albaneze din tarile Europei Occidentale, care s-au implicat în conflictele din Kosovo si Macedonia)

. b)  conflicte importate de grupurile de imigranti, care conduc la violenta în tara gazda (este cazul grupurilor de palestinieni, care au provocat acte de violenta împotriva evreilor);

. c)  activitati teroriste (este vorba în principal de gruparile tip Al Quaeda, active în aproape toate tarile occidentale);

Page 31: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

. d)  initiative politice ale tarii gazda de a stopa, prin interventie militara, fluxul de imigranti în tarile furnizoare (este cazul interventiei militare italiene în Albania în anul 1997). Un fenomen nou al migratiei, cu potential disruptiv la nivelul securitatii societale, îl reprezinta transmigratia. Transmigratia este un fel de naveta sau “migratie sezoniera”: între tara de origine si tara gazda se stabilesc fluxuri de migratie la anumite intervale de timp (primavara pleaca muncitorii din constructii, care se întorc toamna, vara – muncitorii agricoli, iarna – lucratorii din turism, s.a.). Naveta de bunuri, persoane si capital între tara de origine si tara gazda este greu de controlat. Între aceste valuri sezoniere de migranti se ascund delicventi cautati în ambele tari, capitaluri netaxate, venituri ilicite, droguri, trafic de persoane si arme mici. Pentru a controla aceste fluxuri, statele sunt obligate sa adopte legislatie relativa la contracte de munca, repatrierea bunurilor si persoanelor, turism, etc.Pe de o parte, tratate fundamentale, cum este Tratatul de la Maastricht (1992), care sta la baza formarii Uniunii Europene, face referiri explicite la o viitoare “cetatenie europeana”. Pe de alta parte, între dezideratul acordului de la Maastricht si realitatea de zi cu zi, se interpune o realitate perceputa ca generatoare de riscuri, ce afecteaza identitatea, stabilitatea si securitatea tuturor statelor, atât a celor receptoare de migranti, cât si a celor furnizoare sau numai de tranzit.6. Stabilitate societala, delicventa, crima organizata, terorism. Ordinea publica în Europa.Europa de Vest se bucura de o certa stabilitate politica si, practic, cu câteva exceptii ce vor fi abordate mai jos, pacea sociala este caracteristica dominanta a Europei. Amenintarile violente la adresa securitatii societale sunt reduse si izolate la arii precise. Violenta politica din anii '60 în Franta, anii '70 în Italia, anii '80 în Germania si Marea Britanie si anii 2000 în Spania au fost (sunt) fenomene cu inductie locala. Extinderea participarii politice la nivel local si procesul integrarii europene la nivel regional au absorbit sau cel putin au izolat violente politice precum cele din Tara Bascilor, Irlanda de Nord, Corsica. Pâna la atacul din 11 martie 2004 asupra trenurilor de calatori din Madrid, terorismul a fost un fenomen marginal în Europa ultimilor 20 de ani. Europa s-a bucurat de stabilitate politica, crestere economica, dezvoltarea institutiilor comunitare, integrare.Dupa 1990 si, mai ales, dupa 11 septembrie 2001, stabilitatea Europei de Vest este în mod cert afectata. În primul rând, asa cum am mentionat anterior, realizarea Europei Unite induce o serie de riscuri în ceea ce priveste identitatea. Statele îsi reduc functiile traditionale, cum este si cea de protejare a simbolurilor nationale, fara ca astfel de functii sa fie preluate de noile structuri politice. Structurile comunitare sunt create pentru a promova noua identitate comuna – europeana – si mai putin pentru a le proteja pe cele traditionale. Securitatea societala este un concept creat pentru a ne avertiza asupra potentialului disruptiv al pierderii de identitate. Fosta Iugoslavie este un exemplu a ceea ce înseamna “razboiul identitatilor”, iar Europa pare receptiva la aceasta lectie.În al doilea rând, emigratia din periferia europeana genereaza o presiune suplimentara la adresa stabilitatii europene, prin dimensiunea sa si prin fenomenele asociate (dificultati de integrare, somaj, delicventa, trafic).În al treilea rând, Europa este supusa riscurilor rezultate din procesul de globalizare, care induce o certa instabilitate pe plan international. În categoria acestor procese de natura globala care afecteaza stabilitatea europeana sub forma riscurilor la adresa securitatii societale se numara criminalitatea organizata si terorismul.Terorismul, în definitia lui David Carlton (în op.cit. p 167), presupune “niveluri semnificative de violenta, motivata politic, generata de actori sub-statali care pot sau pot sa nu fie, într-o anumita masura, sponsorizati, dar care nu sunt în mod normal controlati, de un stat suveran”. Terosimul sponsorizat de stat este “terorism de stat” si nu face obiectul riscurilor de natura societala, ci se încadreaza în categoria amenintarilor de natura militara.Singurele amenintari de natura terorista în Europa, cu cauze exclusiv locale, sunt cele din Irlanda de Nord si din Tara Bascilor. Ambele cazuri au o istorie mult mai lunga decât procesul de integrare europeana si, deci, nu putem plasa si identifica cauzele lor în interiorul acestui proces, ca efecte secundare ale integrarii. Cel mult putem remarca cresterea vizibilitatii lor ca urmare a “expunerii” prin procesul de integrare. Irlanda de Nord dateaza din 1921 (urmare a actiunilor Provisional Irish Republican Army – PIRA), în timp ce Tara Bascilor este ravasita de violenta de la începutul anilor '60 (prin actiunile Euskadi Ta Askatasuna – ETA). Alaturi de aceste doua cazuri, în Europa de Vest se manifesta intermitent terorismul corsican. Potential terorist exista si în Catalania, Bretonia, Tirolul de Sud, Tara Galilor si Scotia. Procesele politice interne din tarile vizate si avansul integrarii europene au absorbit cea mai mare parte a acestui potential disruptiv, desi nu în totalitate.Daca în Europa de Vest terorismul de extractie locala este pe cale de a fi absorbit si “diluat” prin integrarea

Page 32: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

europeana, în Europa de Est potentialul terorist este în curs de definire. Este vorba în primul rând de terorismul albanez în Balcani, dar cu ramificatii în întreaga Europa. Este, de asemenea, vorba de razboiul etnic din fosta Uniune Sovietica, în care exemplul Ceceniei primeaza. Tutusi, în cazul Rusiei, razboiul din Cecenia este mai degraba un razboi de eliberare nationala si mai putin unul terorist.Totusi, cu exceptia Balcanilor si al fostei URSS, potentialul de instabilitate în Europa este unul redus. Schimbarile de frontiera si aparitia sau disparitia unor state sunt putin probabile. Cu o singura exceptie: România-Moldova, care mai devreme sau mai târziu se vor reunifica.În afara motivelor „mari” care ar putea afecta ordinea publica în Europa, pot fi enumerate cauze mai mici, dar nu lipsite de importanta. Astfel, putem vorbi de:

. a)  grupuri minoritare alienate – recrutate de obicei din rândul imigrantilor, marginalizati în interiorul tarilor UE (fara locuri de munca, locuinte, fara acces la educatie, sanatate), care pot dezvolta comportamente violente;

. b)  grupuri minoritare care reactioneza prin violenta fata de ideile politice ale partidelor politice extremiste (de exemplu gruparile neonaziste);

. c)  numar mare de imigranti care sosesc în tarile UE ca urmare a deteriorarii bruste a situatiei din tarile de origine (exemplu „invazia” albaneza a coastelor italiene în anul 1997);

. d)  grupuri etnice care se pot angaja în actiuni violente la initiativa statului de origine (exemplu minoritatea libiana în Franta, minoritatea islamicaalgeriana).În ceea ce priveste terorismul international (numit si structurat de catre analistii americani), tarile Uniunii Europene sunt, pentru moment, un fel de „a doua tinta”, în sensul ca „prima tinta” ramâne, totusi, SUA. Discutia despre acest tip de terorism necesita o abordare separata.6. Utilizarea securitatii societale in definirea agendei de securitate in Europa (Weaver, Buzan, Kelstrup, Lemaitre)Avantajele utilizarii analitice a securitatii societale:1) Permite aducerea chestiunilor presante ale identitatii, migratiei, terorismului, traficului s.a. pe agenda curenta a securitatii si ofera o explicatie unitara a proceselor disruptive din domeniul integrariii (la nivelul UE) si al desintegrarii (la nivelul fostei Uniuni Sovietice si al fostei Iugoslavii).2) Identifica una dintre slabiciunile esentiale ale teoriilor integrarii, anume lipsa unui referential pentru chestiunile legate de identitate in noua Europa. Cedarea (sau delegarea) de autoritate a statului national catre institutiile europene nu este singura problema ce trebuie gestionata. Insecuritatea societala este vizibila prin diferenta de perceptie intre publicul national european si elitele europene, intre natiuni si eurobirocrati. Publicul este local si percepe un proces de instrainare in urma integrarii, elita este "europeana" (globala) si nu "vede" procesele care au loc la nivelul comunitatilor locale. Reactia publicului fata de procesul de instrainare se manifesta prin optiunile politice anti-migratie, prin reactia anti-strain in general. Un politician ca Jorg Haider in Austria, un "provincial" in ochii elitei europene, catalogat, ca atare, drept "extremist", este expresia reactiei provinciei fata de efectul nivelator al centrului. Într-un anume fel, o parte a fenomenelor extremiste sunt generate de reactia provinciei.3) Securitatea societala ofera o extindere a teoriei privind securitatea. Alaturi de referentul traditional - statul - exista un alt referent pentru securitatea colectiva, societatea. Scoala euopeana de securitate considera ca, pe fondul dezbaterii post-moderne privind statul, care presupune un stat din ce in ce mai slab, societatea poate prelua o parte din atributiile acestuia. In ce mod poate societatea face acest lucru, ramane de stabilit. In principiu, daca intelegem societatea ca forma asociativa cea mai extinsa in cadrul comunitatii omenesti, atunci forme asociative particulare pot reprezenta mesajul societal. Ar fi, in acest caz, vorba de structuri asociative non-statale si non-guvernamentale. Cum anume pot aceste structuri asociative non-statale sa se implice in domeniul 61 securitatii ramane, de asemenea, de stabilit.Precautiile utilizarii conceptului de securitate societala:1) Societatea este un referent ambiguu pentru securitate. Intrebarea cheie - cine reprezinta societatea? Cine este vocea acesteia? Sociologic, societatea este un proces si nu o unitate de analiza. Notiunea poate fi prea vaga. In mod obisnuit, statul este cel care vorbeste in numele societatii. Daca statul isi diminueaza functiile, oricine altcineva, suficient de bine organizat (grupuri, partide, ONG-uri, conspiratii, etc) poate prelua din functiile statului, inclusiv in domeniul securitatii.2. Conceptul securitatii societale poate fi preluat pentru legitimarea violentei sociale, in afara institutiilor guvernamentale, ducand, in acest fel, la subminarea ordinii legale in societate. Actori non-statali pot reclama ca vorbesc in numele societatii sau se pot substitui "societatii civile".

Page 33: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

3) Exista o certa dificultate in a delimita ce este "social" de ceea ce este "societal". Exemplu, diferenta dintre "securitate sociala" si "securitate societala" prezinta unele dificultati clare. Primul termen se refera la securitatea financiara, locativa, a locului de munca, familiala, etc specifica indivizilor, cel de-al doilea termen se refera la securitatea identitatii, culturii si religiei intelese ca procese intre indivizi si grupuri.4) Securitatea societala este un concept de "alarma", specific situatiilor de urgenta si se adreseaza evenimentelor si proceselor pe termen lung. Exista riscul unei operationalizari pe termen scurt si includerea unor aspecte, altfel vizibile pe termen mai lung, pe agenda curenta, de zi cu zi, a securitatii. Preferabil este ca securitatea sa fie gestionata in continuare prin intermediul conceptelor clasice si sa nu fie nevoie a se recurge la transferul securitatii in zona "amenintarilor existentiale".Pe fundalul integrarii europene si al diminuarii functiilor statului national, pentru a preveni procesele disruptive la nivelul societatii si a preveni, in acest fel, apelul la securitatea societala, se recomanda intarirea coeziunii sociale, stimularea asociativitatii sociale, multiplicarea structurilor culturale, religioase, intelectuale, profesionale, etc ale societatii civile. Este evident, considera reprezentantii scolii securitatii societale mentionati anterior, ca apelul la minoritati si activismul evident al minoritatilor etnice pe intreg cuprinsul Europei, se datoreaza, printre altele, si procesului integrarii europene, care, prin mecanismele lui, descurajeaza majoritatile sau le "invita" la tacere. In aceasta situatie, majoritatile reactioneza pe linia securitatii societale (este evidenta cresterea participarii religioase in Europa de Est, ca mecanism de intarire a identitatii majoritatilor), in timp ce minoritatile reactioneaza pe o linie (aproape) extremista (este cazul minoritatii basce, corsicane, scotiene, nord-irlandeze in Europa de Vest, maghiare si ruse in Europa Centrala si de Est). Este posibil ca minoritatea maghiara sa utilizeze "momentul" integrarii europene pentru a forta obtinerea de drepturi colective (dubla cetatenie din partea Ungariei, autonomie în regiunile în care formeaza majoritati - Viovodina, centrul Transilvaniei).Asadar, ca urmare a proceselor de dislocare sociala si nationala reclamate de integrarea europeana, majoritatile adopta o atitudine defensiva, in timp ce minoritatile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste. Traseul extremist este exclusivist si conduce la terorism (Tara Bascilor, Irlanda de Nord), la secesionism si formarea de noi state (Cehoslovacia, Uniunea Sovietica, Iugoslavia).

Page 34: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA
Page 35: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

5. SOCIETATEA RISCULUI SECURITATE ÎN CONDITII DE RISC6. Industrialism, democratie, modernism: riscul istoriei.7. Productia bunastarii versus productia riscurilor. Sub-politica.8. Managementul riscului. Potentialul politic al riscului.9. Potentialul auto-distructiv al societatii. Securitate în conditii de riscCursul de fata ne previne asupra uneia dintre cele mai recente si, in acelasi timp, provocatoare teorii privind securitatea. Ideea principala are in vedere complicata societate contemporana care, prin gradul foarte ridicat de complexitate a sistemelor de productie si distributie, a modului de locuire, al sistemelor de transport, de comunicatii s.a., devine ea insasi generatoare de riscuri de securitate. Am putea numi acest fenomen sindromul insecuritatii dobandite. Societatea industriala moderna, prin propria sa existenta si functionare, genereaza insecuritate. Aceasta este teza principala a teoriei societatii riscului. Dezbaterea pe aceasta tema a fost deschisa inca din anii '80 de catre sociologul german Ulrich Beck. In anii '90, teoria lui Beck a fost asimilata studiilor de securitate. Modernizarea induce, asadar, insecuritate. Cu cat o societate este mai sofisticata, cu atat (poate deveni) devine mai nesigura. Aceasta teza trebuie, evident, demonstrata si argumentata in cursul nostru.Pana de curand, beneficiile modernizarii nu au fost puse la indoiala. Mai mult, teoriile modernizarii sunt, aproape fara exceptie, construite pe premisa consecintelor pozitive. Progresul este in mod irefutabil bun, pozitiv, dezirabil. De cateva decenii bune, sociologia societatii industriale pune in evidenta uriasul progres tehnologic si industrial obtinut de omenire in ultimii 200 de ani. Chestiunea este ca, in pragul secolului al XXI-lea, prin modernizare, s-a instaurat o stare de artificialitate din care rezulta fragilitatea societatilor superdezvoltate. Starea de precaritate a lumii, instituita prin industrializarea Vestului, se extinde si in celelalte parti ale lumii, prin intermediul procesului de globalizare. O buna parte a literaturii de specialitate, grupata in jurul unui nou curent in stiintele sociale - curentul postmodernist -, trateaza dintr-o perspectiva radicala transformarile din ultimii 20-30 de ani. Industrialismul clasic a trecut in faza postindustriala, iar democratia reprezentativa parcurge o faza de erodare, spun teoriile postmoderniste. Pe acest fundal, structurile clasice ale modernitatii - statul, natiunea, familia, profesia, traditia - sunt diluate pana la a fi lipsite de continut. Aceste tendinte si transformari, la nivelul societatii industriale, al reprezentarii politice si al structurilor traditionale ale modernitatii, sunt descrise pe un ton pesimist si deconstructiv de literatura sociologica a "societatii postmoderne".In ciuda acestei dominatii (mai degraba cantitative) a literaturii postmoderne, Ulrich Beck nu considera relevanta paticula "post-" in constructia teoriei sale. Pentru teoria "societatii riscului", viziunea postmodernista nu are o insemnatate speciala. Beck crede ca avem de-a face cu aceeasi modernitate, specifica societatii industriale, dar care capata o noua forma, anume modernitate reflexiva (reflexive modernity). Modernitate, pentru Beck, inseamna industrialism si democratie. Atata timp cat putem vorbi de acestea doua, vorbim, de fapt, de aceeasi modernitate, chiar daca formele, fazele sau stagiile sale difera. Modernitatea reflexiva inseamna modernizare din interior sau, daca ne este permis sa spunem acest lucru, modernizare a modernizarii.Sa urmarim explicatia lui Beck privind modernizarea si sa deducem implicatiile principalei sale teorii - teoria societatii riscului - asupra a ceea ce ne intereseaza, studiile de securitate.1. Industrialism, democratie, modernism: riscul istoriei.Sociologul german considera ca "similar modului in care modernizarea a dizolvat structura societatii feudale in cursul secolului al XIX-lea si a generat societatea industriala, modernizarea de astazi dizolva societatea industriala pentru ca o noua modernitate sa-si faca aparitia" (op. cit., p. 10). La inceputul secolului al XXI-lea, "in Vestul dezvoltat, modernizarea a consumat si si-a pierdut alternativa si, in prezent, isi submineaza propriile premize ca societate industriala impreuna cu principiile sale functionale" (ibidem). In secolul al XIX-lea, statusul (rangul, bazat pe mostenire si pe prestigiu) si religia (adica ierarhia si credinta) au fost demistificate si inlocuite de un nou tip de ierarhie sociala (bazata pe puterea politica si financiara) si de o noua religie (in fapt o ideologie, legitimata pe cale "stiintifica", in care ideea de progres a devenit dominanta). Religia progresului si institutiile sale de cult (tehnologia si puterea) sunt stalpii societatii moderne. In secolul al XX-lea, obiectele sacre ale industrialismului: stiinta, tehnologia, modul de viata si de munca, natiunea, familia, sexualitatea etc., sunt, la randul lor, supuse procesului de "demistificare". Care sunt consecintele destructurarii modernitatii? La fel de evident, productia de riscuri. Care este natura acestor riscuri? Riscuri politice (razboaie civile, conflicte etnice si religioase), riscuri economice (crize economice, somaj, saracie), riscuri de mediu (accidente industriale, poluare), riscuri societale (agresarea identitatii, siguranta cetatenilor, coruptie, trafic, terorism).Cine, atunci, impinge societatile in criza modernitatii, criza pe care adeptii postmodernismului ne-o descriu atat de pesimist? Din teoria lui Beck deducem ca este vorba despre atingerea limitelor de crestere a

Page 36: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

societatii moderne, anume avem de-a face cu globalizarea modernitatii. Dupa 1990, intreaga planeta este somata sa raspunda criteriilor modernitatii: egalitate politica, democratie, drepturile omului, stiinta, etc. Insa, impactul global al modernitatii intra in conflict cu limitarile impuse de mitul societatii industriale, asa cum a fost el elaborat in cursul secolului al XIX-lea. Acest mit ne mentine captivi ai ideii ca "societatea industriala dezvoltata, cu modelele sale de munca si viata, cu sectoarele sale de productie, cu gandirea sa in categorii ale cresterii economice, cu propria sa intelegere a stiintei si tehnologiei si a formelor sale de democratie este la modul generic o societate moderna, o culme a modernitatii, despre care cu greu ne putem imagina ca ar putea fi depasita." (op. cit. p. 11) Intrebarea lui Beck este: cum putem schimba acesta stare fara a ne pierde modernitatea? Adica a imbratisa noul fara ca nimic din ce este vechi sa se piarda. Ideea de sfarsit a istoriei i se pare o gluma, pentru ca omenirea nu poate ramane blocata intr-un proiect, oricat de atractiv si confortabil ar fi acesta. Cu alte cuvinte, omenirea este condamnata la istorie. Din aceasta perspectiva, istoria insasi este un risc pe care societatea trebuie sa-l gestioneze.2. Productia bunastarii versus productia riscurilor. Sub-politicaPe aceasta argumentatie teoretica, prezentata doar succint aici, Ulrich Beck construieste teoria societatii riscului. Argumentul sociologului german este urmatorul: "daca in societatea industriala clasica, 'logica' productiei de bunuri domina 'logica' productiei de riscuri, in societatea riscului relatia se inverseaza" (op. cit. p 12). Fortele productive si-au pierdut "inocenta" de odinioara. Surplusul de putere pe care societatea l-a obtinut prin "progresul" tehno-economic este anulat de productia de riscuri. In perioada de copilarie a industrailismului, riscurile intrau la categoria "efectelor secundare". Diferenta este relativ simpla: in industrialismul timpuriu, efectele secundare aveau un impact local. Pe masura ce industrailismul se globalizeaza, efectele secundare se globalizeaza si ele si se transforma din riscuri locale in riscuri globale. Globalizarea riscurilor implica prezenta subiectului pe agenda dezbaterii publice motiv pentru care capata, in acest fel, importanta sociala si politica. De exemplu, productia de oxizi de carbon, lunga vreme un efect secundar neglijat al tututor industriilor, s-a transformat intr-un risc serios la sfarsitul secolului al XX-lea si inceputul secolului al XXI-lea. Managementul emisiilor de oxizi de carbon nu se mai poate face decat pe baza unor decizii politice. In acest fel, consecintele industrialismului patrund pe agenda politica nationala si internationala. Avand in vedere incidenta acestor riscuri, "logica" sociala a productiei si distributiei riscurilor este dezvoltata ca alternativa la "logica" productiei si distributiei bunastarii, logica dominanta inca in gandirea sociala si politica. Statul bunastarii (wellfare state) concept central in stiintele sociale occidentale, a carui functie principala este aceea de productie si distributie a bunastarii, este treptat inlocuit de un stat a carui principala functie este gestionarea productiei si distributiei riscurilor. Statul bunastarii devine, astfel, statul securitatii. Functia sa principala ar fi, in acest caz, gestionarea securitatii societatii. Riscurile si consecintele modernizarii, ale deceniilor de industrializare si generalizare a societatii de masa, sunt acum manifeste sub forma unor amenintari ireversibile si difuze la adresa biosferei si sociosferei. Pe de o parte, activitatea industriala a generat o degradare accentuata a mediului natural. Pe de alta parte, sustinerea sistemelor industriale moderne (productie, locuire, transport, comunicare) genereaza riscuri suplimentare. Nu in cele din urma, societatile in care, de pilda, proiectul modernizarii a esuat (care nu au reusit sa instituie o societate industriala si democratia politica) devin surse de riscuri la nivel global (saracia, bolile, migratia, terorismul, traficul s.a. sunt, majoritatea, asociate cu societatile din afara ariei occidentale). Sistemele industriale slab-structurate nu pot produce decat riscuri. Este adevarat, pe de alta parte, ca explicatia subdezvoltarii se afla în modul de structurare a sistemului mondial, lucru demonstrat de întreaga literatura a subdezvoltarii.Astfel de efecte secundare puteau fi limitate in secolul al XIX-lea la dimensiunea locala, erau izolate. Astazi, aceste efecte se globalizeaza, ca urmare a deplasarii productiei si reproductiei peste granitele locale si, ca urmare, sunt generate evenimente globale neprevazute (global hazards) de natura supra-nationala. Aceste "evenimente sociale neprevazute" si nedorite prezinta un potential disruptiv insemnat. Unul dintre aceste hazards se refera, de exemplu, la somaj. Respectiv, somajul de masa devine transnational, pentru ca productia de bunuri este, la randul ei, transnationala. Productivitatea foarte ridicata a industriilor din aria occidentala produce un somaj acceptabil in tarile occidentale si genereaza somaj de masa in tarile din lumea a treia. Somajul nu mai este un fenomen local si nici macar national. Lipsa locurilor de munca se regionalizeaza. Apar pungi ale somajului de masa, intre mai multe tari, pungi care sunt mediul cel mai propice pentru inflorirea crimei organizate, a traficului, a terorismului s.a. Bosnia- Herzegovina, Kosovo sunt astazi exemple elocvente pentru fenomenul risc society. Asta inseamna ca, in contextul actual, o societate care nu produce bunastare, foarte probabil va produce riscuri, identificabile sub forma unei violente latente. Deducem de aici ca supradezvoltarea produce indeosebi riscuri la adresa biosferei, in timp ce subdezvoltarea produce riscuri la adresa sociosferei.

Page 37: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Relevant pentru domeniul securitatii este si conceptul lui Beck despre sub-politica. Societatea industriala a dezvoltat un sistem politic sub forma democratiei reprezentative. Electoratul alege periodic un numar de reprezentanti ai intereselor sale. In afara ciclurilor electorale, electoratul este amorf. In societea postindustriala se constata o activizare a vietii politice intre ciclurile electorale, la nivel sub-politic, pentru ca la nivel politic situatia este "blocata" pana la urmatoarea repriza electorala. Cine are initiativa in zona sub-politica? In primul rand afacerile (business), adica stiinta si tehnologia care sunt imune la procesul democratiei reprezentative. Cu alte cuvinte, sub stratul politic de suprafata, care se dezgheata numai o data la patru ani, au loc o serie de procese sub-politice, care nu se mai supun regulilor stratului de suprafata. Stratul de profunzime si-a creat propriile reguli. Ce inseamna, asadar, sub-politica? In primul rand intarea pe scena a unor actori non-individuali, sub forma afacerilor, stiintei si tehnologiei, care impun reguli noi jocului politic, indeosebi la nivel local. Asta presupune o localizare a politicii (important este in politica procesul local, regional), impreuna cu o globalizare politica la nivel supranational (aparitia germenilor guvernului mondial). Politica la nivel national, ne avertizeaza Beck, pierde initiativa in favoarea dimensiunii locale si a celei globale. Primarul unui mare oras are mai multa putere politica decât un ministru în guvern. Pe masura ce se globalizeaza, politica se regionalizeaza. Avem de-a face, in acest caz, cu supra-politica la nivel global si cu sub-politica la nivel regional. Politica, definita la nivel national în textele clasice, intra în declin.Rezumand acest sub-capitol, Ulrich Beck argumenteaza ca se produce o "transformare a fundamentelor schimbarii". Anume, "conceptul de societate industriala se bazeaza pe contradictia dintre princiiple universale ale modernitatii - drepturi civile, egalitate, diferentiere functionala, metodele argumentarii si scepticism - si caracterul exclusiv al institutiilor sale, in care aceste principii pot fi implinite numai pe o baza partiala si selectiva. Consecinta este aceea ca societatea industriala se destabilizeaza singura prin insasi natura institutiilor sale". (op. cit. p. 14) Sistemul de coordonate prin care viata si gandirea sunt ancorate in modernitatea industriala, arata Beck, referindu-se la raporturile dintre sexe, familie, ocupatie, credinta in stiinta si progres, incep sa se clatine si, o data cu aceasta, forme noi de oportunitati si riscuri isi fac aparitia, anuntand o noua societate, societatea riscului.3. Managementul riscului. Potentialul politic al riscului.In gestionarea riscului, Ulrich Beck ne averizeaza, mai intai ca riscul se genereaza numai ca urmare a activitatilor de productie a bunastarii (wealth). Economiile de sub-zistenta nu produc riscuri. Economiile de supra-zistenta produc, inevitabil, riscuri. Ca cat productia bunastarii este mai extensiva, cu atat este mai intensiva productia de riscuri. In primul rand, productia de riscuri apare indeosebi in societatile in care nevoile materiale ale oamenilor sunt asigurate prin dezvoltarea productivitatii pe baza tehnologiei si prin mecanismele statului bunastarii. In al doilea rand, cresterea exponentiala a fortelor tehnologice ale productivitatii (prin care sa se asigure nevoile materiale ale oamenilor), evenimentele neprevazute si amenintarile potentiale sunt direct proportionale cu aceasta crestere.In acesta chestiune, ne previne Beck, important este modul in care riscurile si evenimentele neprevazute (hazards), ca parte a procesului de modernizare, sunt prevenite, minimizate si inlaturate. Managementul riscurilor presupune ca procesul de modernizare nu este afectat si, in acelasi timp, nu se depasesc limitele a ceea ce este definit ca "tolerabil" din punct de vedere ecologic, medical, psihologic si social.Prin urmare, societatea adauga o noua sarcina activitatii umane, alaturi de exploatarea resurselor naturale si eliberarea de constrangerile traditionalismului, anume gestionarea problemelor rezultate din insasi procesul de modernizare. Ulrich Beck crede ca modernizare devine, in acest fel, reflexiva, adica devine propria sa tema. Modernizarea nu mai este un scop in sine; dintr-un mit cu valoare universala, modernizarea devine o povara la care omenirea trebuie sa reflecteze.Definitia riscului la Ulrich Beck este urmatoarea : "Riscul poate fi definit ca o cale sistematica de gestionare a evenimentelor cu pericol potential si a insecuritatii induse si introduse de procesul de modernizare". (op.cit. p. 21) In intelesul acestei lucrari si in lumina a deschiderilor pe care le propune, definitia lui Beck, elaborata in urma cu aproape 20 de ani, are nevoie de actualizare.Riscuri sociale obisnuite in sec. XIX - saracie, sanatate, accidente industriale locale. Riscurile ecologice in secolul al XIX-lea (poluare fizica si chimica, indeosebi) puteau fi izolate si gestionate la nivel local, fara urmari deosebite. In secolul XX, riscurile saraciei si ale sanatatii au fost eliminate prin intermediul statului bunastarii. In schimb, accidentele industriale, in ciuda cresterii masurilor de siguranta in exploatare, si-au marit exponential potentialul distructiv. O uzina atomica, de exemplu, nu prezinta un risc doar la nivel local si pe o perioada limitata de timp. Accidentele atomice nu mai pot intra la categoria accidente. Nu pot fi incheiate asigurari pentru astfel de accidente, iar efectele se prelungesc pe durata generatiilor: afecteaza pe cei in viata si pe cei care urmeaza sa se nasca. Cine poate acorda o asigurare, in sensul industrial clasic al

Page 38: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

termenului, pentru cineva care urmeaza sa se nasca peste 10 sau 20 de ani? Acest lucru arata ca institutiile si modalitatile de calcul ale riscului, stabilite pana in prezent pe cale stiintifica si legala se prabusesc.Conceptul central in teoria sociala a lui Max Weber - rationalizare - nu mai acopera modernitatea tarzie, crede Ulrich Beck. Multiplicarea optiunilor tehnice (Zweckrationalitat), reduce posibilitatea calcularii consecintelor. Sau, dupa cum ne avertizeaza Beck, "in societatea riscului consecintele necunoscute si neintentionate ajung o forta dominanta in societate si in istorie" (op. cit. p. 22). Cu alte cuvinte, calculatia riscurilor, in vederea managementului lor, este intotdeauna partiala si limitata.10. Potentialul auto-distructiv al societatii:Pe esafodajul teoretic pus in evidenta mai sus, Ulrich Beck descrie cinci teze ale ale potentialului auto-distructiv generat de societatea riscului:1. Definirea riscului este importanta. Prin risc trebuie inteles in primul rand riscul radioactivitatii, care nu poate fi perceput pe cale umana, la care se adauga toxinele si poluantii din aer, apa, hrana si intreaga serie de consecinte si efecte pe termen mediu si lung asupra plantelor, animalelor si oamenilor. Aceste riscuri induc efecte sistematice si adesea ireversibile, raman in general putin vizibile, se bazeaza pe o interpretare cauzala (sunt constatate pe cale stiintifica dupa ce si- au produs efectele si sunt limitati de posibilitatile de cunoastere). Fiind deschisi definirii si constructiei pe cale sociala, pot fi schimbati, magnificati sau minimizati. Se poate deduce de aici rolul important al media si al profesiilor din stiintele exacte si din domeniul juridic chemate sa defineasca riscurile. Cei ce definesc riscurile capata pozitiile sociale si politice importante in societate. Apare, cu societatea riscului, o noua profesie: managerul de risc. Calificarea sa stiintifica si juridica este printre cele mai inalte. Prin ascendenta managerului de risc, rolul militarului si, in general, importanta sociala a profesiilor chemate sa gestioneze violenta legala in societate, scade. Important nu (mai) este sa gestionezi violenta, ci sa previi violenta, prin controlul riscurilor.2. Distributia sociala a riscului este inegala. Unii oameni sunt expusi mai mult decat altii riscurilor. In principiu, riscurile se distribuie in functie de stratul si pozitia sociala a indivizilor. Evident ca un individ care lucreaza si locuieste intr-o zona urbana intens poluata este expus mai mult; similar, un individ care locuieste in apropierea unei uzine atomice sau a unui mare aeroport, in comparatie cu un individ (familie) care locuieste intr-o zona rezidentiala, in afara marilor aglomerari urbane. In mod obisnuit, epidemiile de gripa, bolile generate de poluare, consumul de droguri, violenta de strada s.a. sunt asociate cu zonele urbane aglomerate. Totusi, ne avertizeaza Beck, exista riscuri la care sunt expusi toti indiviziii, fara deosebire de clasa sau statut social. In cazul riscurilor cu grad ridicat de periculozitate - care sunt riscuri generate de cele mai avansate forme de modernitate - si aici intra riscurile accidentelor nucleare, exista un asa-numit efect de bumerang. Tehnologia nucleara, scapata de sub controlul tehnologic al Vestului, se poate intoarce impotriva acestuia sub forma actelor teroriste sau accidentelor catastrofice. Emisiile nucleare, catastrofele ecologice nu tin cont de frontierele civilizatiei, ale natiunilor sau ale claselor sociale. Pe acest fond, apar concepte noi legate de ecosistem, cum sunt devaluarile si exproprierile ecologice. Zone considerate a fi aflate sub risc ecologic sunt devaluate si expropriate pentru a fi puse sub regim de protectie publica. Aceste masuri intra in contradictie cu interesul economic (care exploateaza o anumita arie) si cu jurisdictia proprietatii (care trebuie anulata). Mergand mai departe, riscurile produc noi inegalitati internationale, indeosebi intre Vest si Lumea a Treia. Protectia ecologica a Vestului presupune diminuarea productiei de riscuri in Lumea a Treia. Este perfect logic ca, din punct de vedere stiintific, protectia unei paduri in Bavaria depinde de reducerea emisiei de poluanti atmosferici in Ucraina. Protocolul de la Kyodo, intrat in vigoare la inceputul anului 2005, are in vedere tocmai astfel de situatii. Initiative internationale de acest fel produc, la randul lor, modificari importante ale legislatiei internationale. Peste un numar de ani ar fi posibil, de dexemplu, interzicerea defrisariii padurii amazoniene (chestiune aflata in prezent in responsabilitatea exclusiva a Braziliei) prin legislatia internationala. Acest lucru inseamna ca societatea riscului este globala. Organisme internationale, ca de exemplu ONU, ar putea prelua aceasta sarcina. O tema ca dezarmarea, atat de importanta in anii '80-'90, ar putea deveni desueta in comparatie cu o tema de peste 10-20 de ani precum refacerea stratului de ozon sau prezervarea suprafetelor forestiere.3. Difuziunea si comercializarea riscurilor schimba logica capitalista. Prin comercializarea riscului intelegem ca orice produs capitalist comercializat pe piata poarta cu sine un anumit risc: cand cumparam un produs cumparam si riscul asociat. Aceasta inseamna ca exista intotdeauna castigatori si perdanti in definitia riscului. Din punct de vedere al castigatorului (winner), societatea riscului ofera oportunitatea marii afaceri (big business). A produce numai pentru a castiga, pentru a raspunde cererilor pietei, fara a tine seama de riscurile asociate, inseamna a creste potentialul de risc. Daca de pilda s-ar dubla numarul de frigidere in China, astfel incat fiecare familie de chinezi sa detina un frigider, s-a calculat ca gaura din stratul de ozon s-ar dubla. Avem, asadar, pe de o parte, nevoia social definita ca fiecare familie de chinezi

Page 39: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

sa detina un frigider si, pe de alta parte, precautia legata de cresterea gaurii in stratul de ozon. Incat, dublarea numarului de frigidere pe plan mondial ar insemna, aproape automat, dublarea numarului celor cu afectiuni ale pielei (cancere). In termeni teoretici, lipsa de control a riscurilor in societatea industriala genereaza evenimentele neprevazute (hazards) si creste potentialul politic al societatii riscului. Capitalismul, definit ca sistem economic de satisfacere a nevoilor umane prin intermediul pietei, trebuie amendat in teorie si in practica.4. Cunoasterea riscului schimba modul de existenta. In mod obisnuit, existenta (apartenenta la o clasa sociala, la o civilizatie, cultura, natiune) determina constiinta (sistemul de cunostinte si reprezentari despre viata). In societatea riscului, sistemul de cunostinte determina existenta. Simplu spus, constiinta va determina existenta, pentru ca informatia si cunoasterea (knowledge) tind sa devina mai importante decat apartenenta. In societatea riscului, informatia este suverana. Evident ca societatile care pot obtine si procesa informatia despre riscuri sunt cele mai bine pregatite sa gestioneze aceste riscuri. Aceasta informatie este de natura stiintifica (generata de monitorizarea calitatii mediului, prevederea catastrofelor de tip cutremure, tsunami, inundatii, poluari), de natura economica (tehnologii de risc, economii de risc, piete de risc, monede de risc etc), de natura sociala (saracie, subdezvoltare, mortalitate, boli), de natura politica (gestionarea crizelor interne si internationale, revolutii, lovituri de stat, crize umanitare, atacuri teroriste s.a.).5. Societatea riscului schimba natura politicii. Riscurile cunoscute si recunoscute social - cum ar fi distrugerea stratului de ozon, defrisarea suprafetelor forestiere, functionarea uzinelor nucleare si chimice, fenomene sociale ca subdezvoltarea, saracia, crizele umanitare, traficul si consumul de droguri, terorismul - devin subiecte politice nationale si internationale. Pana in timpurile recente astfel de subiecte nu erau prezente pe agenda publica, neavand caracter politic (public), apartinand mai degraba sferei private. Cu societatea riscului, sfera privata este restransa. Managementul firmei, viata privata (secretul corespondentei de exemplu), accesul la tehnologie si altele devin subiecte de interes public. Supravegherea persoanelor, ascultarea convorbilor, interceptia corespondentei devin, din exceptii, reguli. Societatea riscului este, in fond si la urma urmei, mobilizarea pentru situatii de urgenta, i.e. o institutionalizare a exceptiei in detrimentul regulei. Pe plan international, suveranitatea nationala - concept central in sistemul de state suverane - isi pierde din insemnatate, datorita necesitatilor de gestionare a riscurilor de catre forurile internationale. Afganistanul este un exemplu de societate generatoare de riscuri, avand in vedere categoriile de risc asociate cu aceasta tara din Asia Centrala: stat esuat, terorism, droguri, trafic, migratie ilegala, boli. Riscurile, intelese ca efecte secundare, ca sub-produse, ca reziduuri industriale, economice, sociale si politice, datorita impactului lor social din ce in ce mai insemnat, capata caracter politic. Consecintele sociale, economice si politice ale efectelor secundare sunt de o magnitudine sporita, pentru ca se refera la fenomene precum agravarea saraciei, prabusirea pietelor, devaluarea capitalurilor, supravegherea deciziilor manageriale de fabrica, deschiderea de noi piete, procedurile legale ce trebuiesc instituite. Ceea ce se naste odata cu societatea riscului este potentialul politic al catastrofelor. Managementul acestor riscuri foarte probabil ca va impune o reorganizare a sistemului de putere si de autoritate pe plan national si international. Societatea riscului, ne previne Ulrich Beck, este o societate catastrofica.Teoria societatii riscului, aplicata la domeniul securitatii, genereaza o certa dezvoltare a conceptului si a practicii securitatii. Desi a fost elaborata in urma cu mai bine de 20 de ani, teoria lui Ulrich Beck se afla abia la inceputuri in ceea ce priveste aplicarea ei. Abordari ulterioare confirma cea mai mare parte a prevederilor acestei teorii. In lucrarea "Military and Society in 21st Century Europe. A Comparative Analysis" (ed. J. Kuhlman si J. Callghan, Centrul Marshall pentru Studii de Securitate Europene, 2000), Martin Shaw prezinta o evaluare la zi a teoriei societatii riscului (vezi bibliografia recomandata). In primul rand, Shaw constata o "sociologizare" a studiilor de securitate, in sensul ca dezbaterea este dominata de abordarile sociologice dupa 1990. In urma acestor dezbateri, conceptul de securitate a suferit transformari insemnate.Amenintarile, în sensul traditional, s-au diminuat. Securitatea se defineste mai mult ca securitate în conditii de risc. Securitatea în secolul XXI este securitatea societatii riscului. Practic, evenimentele cu consecinte neprevazute sunt cele care determina agenda de securitate a viitorului.

Page 40: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

ORGANIZAŢIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD (NATO) - I

1. Evoluţie istorică

Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a pus transant problema stabilitatii globale. Sustinerea crearii Natiunilor Unite a fost urmarea nevoii de a mentine pacea si securitatea internationala, ceea ce s-a materializat în art. 1 al Cartei ONU, prin enuntul: "luarea de masuri colective eficiente, pentru prevenirea si eradicarea amenintarilor la adresa securitatii si pentru oprimarea actelor de agresiune".

Solutia concreta fata de comiterea actelor de agresiune a fost stipulata clar în acelasi document la art. 51 , unde se afirma: "dreptul inerent la auto-aparare individuala sau colectiva daca se produce un atac armat".

Cu toate aceste masuri binevenite în lume si bine privite de catre majoritatea statelor, în mod deosebit în Europa, instabilitatea în partile ei centrala si de sud-est continua sa se manifeste acut. Fapt ce a atras atentia Senatului american si Casei Albe în vederea construirii în Europa a unei securitati si aparari temeinice pe baze euroatlantice.

Plecând de la teza "dezvoltarii progresive a pregatirilor de aparare regionale si colective pentru auto-aparare individuala si colectiva" (vehiculata cu fermitate în Senatul american), în concordanta cu Carta ONU, Comitetul de Relatii Internationale al Senatului a sustinut crearea Aliantei, care în art. 5 al Tratatului de la Washington sustine cu tarie apararea colectiva.

La 4 aprilie 1949, la Washington D.C., s-a semnat Tratatul Atlanticului de Nord, de catre S.U.A., Canada si 10 tari europene (Franta, Marea Britanie, Portugalia, Islanda, Norvegia, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia), prin care se înfiinta o alianta1 de tari independente având ca interes comun mentinerea pacii si apararea propriei libertati prin solidaritate politica si un sistem militar de aparare adecvat, conceput spre a descuraja si, la nevoie, pentru a respinge orice forma de agresiune împotriva lor.

NATO a fost creata în conformitate cu articolul 51 al Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, care reafirma dreptul natural la legitima aparare individuala sau colectiva

Este o organizatie interguvernamentala ale carei tari membre îsi pastreaza totala suveranitate si independenta

Bazându-se pe valorile comune ale democratiei, respectului drepturilor omului si pe legalitate, Alianta activeaza pentru instaurarea unei ordini juste, pasnice si durabile în Europa.

NATO constituie, de asemenea, întruchiparea legaturii transatlantice permanente între securitatea Americii de Nord si cea a Europei. Organizatia si-a extins cooperarea spre noi parteneri din Europa Centrala si de Est, pentru a promova stabilitatea si securitatea în întreaga Europa.

Ulterior semnarii actului de constituire, având la baza prevederile Articolului 10, care arata caracterul deschis al Aliantei, intentia acesteia de a se întari prin primirea de noi membri, NATO a demarat si continuat un proces de primire a noi membrii, dupa cum urmeaza:

- 1952: Turcia si Grecia;- 1955: Republica Federala a Germaniei;

- 1982: Spania;- 1999: Cehia, Polonia si Ungaria;

- 2004: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia si Slovenia.În prezent, numarul total al membrilor organizatiei se ridica la 26 de state.

2. Baza conceptuală a Alianţei

1 Alianţele militare reprezintă înţelegeri permanente între două sau mai multe state în scopul realizării unei apărări colective. O alianţă presupune stabilirea unor obiective de anvergură pe o durată lungă de timp.

Page 41: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

2.1. Scopul esenţial Scopul esential al Aliantei este de a apara libertatea si securitatea tuturor membrilor sai prin

mijloace politice si militare. Statele membre sunt unite în hotarârea lor de a-si mentine securitatea prin garantii reciproce si

relatii stabile cu alte tari. În vederea întaririi securitatii si stabilitatii spatiului euroatlantic, Alianta este pregatita sa

contribuie, de la caz la caz si prin consens, la prevenirea conflictelor si la angajarea activa în managementul crizelor, inclusiv operatiuni de raspuns la situatii de criza, sa promoveze pe scara larga parteneriatul, cooperarea si dialogul cu alte tari din spatiul euroatlantic, în scopul cresterii transparentei, încrederii reciproce si a capacitatii de actiune comuna.

2.2. Sarcinile fundamentale de securitate sunt: - Asigurarea unui mediu de securitate euroatlantic stabil, bazat pe institutii democratice si

solutionarea pasnica a diferendelor; - Sa serveasca drept forum de consultari între aliati pe orice problema care ar afecta interesele

vitale; - Descurajarea si apararea împotriva oricarei amenintari la adresa oricarui stat membru.Alianta încearca sa întareasca securitatea si stabilitatea euroatlantica prin: pastrarea legaturii

transatlantice, mentinerea unor capabilitati militare eficace si suficiente pentru descurajare si aparare, dezvoltarea Identitatii Europene de Securitate si Aparare în cadrul Aliantei, o capacitate completa pentru gestionarea cu succes a crizelor, continuarea procesului de deschidere fata de membri si urmarirea constanta a relatiilor de parteneriat, cooperare si dialog cu celelalte tari inclusiv în domeniul controlului armamentelor si dezarmarii.

2.3. Principalele direcţii de acţiune ale NATO:- Securitatea Europei si a Americii de Nord este indivizibila;- Mentinerea unei capabilitati militare adecvate în vederea actiunii colective pentru apararea

comuna;- Apararea colectiva a membrilor sai este fundamentala pentru credibilitatea sa si pentru

securitatea si stabilitatea spatiului euroatlantic;- Capabilitatile militare eficiente pentru întregul spectru de circumstante previzibil constituie baza

capacitatii Aliantei de a contribui la prevenirea conflictelor si la managementul crizelor prin operatiuni non-Art.5 de raspuns la crize;

- Procesul de elaborare si implementare a Politicii Europene de Securitate si Aparare, menita sa întareasca capabilitatile Uniunii Europene în ceea ce priveste managementul crizelor, trebuie sa vizeze si întarirea Identitatii Europene de Securitate si Aparare în cadrul NATO, pastrând nealterata legatura transatlantica.

2.4. Obiective:Bazându-se pe valorile comune ale democratiei, respectarea drepturilor omului si pe legalitate,

Alianta activeaza, înca de la crearea sa, pentru instaurarea unei ordini juste, pasnice si durabile în Europa. Acest obiectiv central a ramas neschimbat.

Printre obiectivele NATO se pot enumera:- Mentinerea securitatii prin garantii reciproce si relatii stabile cu alte state;- Asigurarea structurilor care faciliteaza consultarea si cooperarea;- Instaurarea unei ordini juste, pasnice si durabile în Europa;- Contribuirea la pacea si stabilitatea în regiune;- Pastrarea legaturii transatlantice;- Prevenirea conflictelor, managementul crizelor;- Promovarea parteneriatului, a cooperarii si a dialogului;- Mentinerea unor capabilitati militare suficiente si eficace.

3. Evoluţia conceptelor strategice ale Alianţei

Acordul de constituire, semnat la Washington DC, cuprinde, printre altele, motivatia constituirii precum: pastrarea libertatii, a principiilor democratice, a stabilitatii si bunastarii în regiunea Atlanticului de Nord.

Page 42: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Art.3 prevede dezvoltarea unor capacitati militare defensive eficace, individuale si colective.Art.4 subliniaza importanta consultarilor pentru luarea de decizii, iar Art.5 constituie fundamentul

conceptual al Aliantei precizând ca „orice atac armat asupra uneia sau mai multora dintre statele membre, va fi considerat ca un atac îndreptat contra tuturor partilor si în consecinta, fiecare dintre ele, uzând de dreptul legitimei aparari, individuala sau colectiva, va asista partea sau partile atacate, mergând pâna la folosirea fortei armate...”

Înca de la înfiintare, NATO, având ca promotor SUA, a cunoscut un larg spectru al perfectionarilor si modernizarilor, s-a aflat permanent în cautarea unor concepte strategice care sa corespunda atât noilor conjuncturi aparute pe arena politica internationala cât si sa poata beneficia de atuurile dezvoltarii tehnologice ale statelor membre.

1949 - Mentinerea securitatii natiunilor membre prin întrebuintarea fortelor militare si apararea colectiva;

Pe tot timpul Razboiului rece apararea colectiva s-a centrat pe paritatea fortelor conventionale si nucleare ale NATO si Tratatului de la Varsovia.

1950 - Strategia Represaliilor Masive prin utilizarea fortelor nucleare strategice si reducerea celor conventionale;

1967 - Strategia Ripostei Flexibile ca urmare a echilibrarii balantei nucleare de catre URSS si constientizarea pericolului unei eventuale confruntari nucleare;

1991 - Înlocuirea CONFRUNTARII cu COOPERAREA urmare a încetarii razboiului rece si asumarea obligatiei de extindere si întarire a securitatii europene;

1999 - Apararea colectiva (misiune de baza), gestionarea crizelor si realizarea unui parteneriat cu tari din afara Aliantei.

Pornind de la utilizarea armelor nucleare, escaladarea cosmica a conflictului initiata de presedintele american Ronald Reagan, conceptul strategic a evoluat culminând cu „Declaratia de la Roma” din 1991 care a pus bazele cooperarii cu alte state europene si cu summit-ul de la Washington din 23 si 24 aprilie 1999 care a dat arhitecturii de securitate o viziune globala, afirmând necesitatea unei aparari colective si a parteneriatului. La acest summit, aliatii au aprobat noul Concept Strategic al NATO care identifica scopul Aliantei si sarcinile sale fundamentale de securitate, caracteristicile esentiale ale noului mediu de securitate.

Conceptul strategic al Aliantei aprobat de sefii de stat si de guvern participanti la întâlnirea Consiliului Atlanticului de Nord de la Washington cuprinde numeroase aspecte ale apararii colective NATO.

În viziunea Departamentului de Aparare SUA se utilizeaza doua concepte: - apărarea colectivă proprie ce desemneaza actul apararii unui stat/grup de state fara aportul

S.U.A.; - auto-apărarea colectivă în cadrul Aliantei cu participarea membrilor interesati/afectati în cadrul

carora SUA joaca rolul principal. Numai Autoritatile Nationale de Comanda pot permite fortelor SUA sa îsi exercite dreptul la auto-aparare colectiva.

În viziunea Uniunii Europene apararea colectiva (comuna) este privita ca participare a statelor semnatare la apararea Europei sub prevederile Tratatului de la Bruxelles (art. V) si Washington (art. 5) în eventualitatea unei agresiuni. De fapt acestor state li se cere sa ofere asistenta pentru restaurarea securitatii în situatia proliferarii unor riscuri sau situatii riscante si atunci când se întrevede o amenintare majora.

Dezvoltarea unei identitati de securitate si aparare europene (aparare comuna) nu afecteaza în nici un fel principiul potrivit caruia NATO continua sa reprezinte baza apararii colective a Europei.

Aceste preocupari de definire a apararii colective sunt tributare criteriilor politico-juridice. În acceptiunea noastra apărarea colectivă, în viziunea stiintei militar,e reprezinta atitudinea strategica adoptata de conducerea NATO si a fiecarui stat membru, premeditata, permanenta si planificata în timp de pace, criza politico-militara si razboi, materializata printr-un ansamblu de masuri si actiuni de natura, valoare si intensitate diferite în sfera securitatii si apararii armate în care sunt si vor fi angajate, într-un efort unitar, capacitati si resurse adecvate si necesare asigurarii prevenirii riscurilor ori situatiilor riscante, intimidarii si descurajarii intentiilor de amenintare directa, periculoasa ori de sfidare, zadarnicirii , întârzierii, opririi sau respingerii unor agresiuni produse asupra unui membru, mai multora ori întregii Aliante.

În esenta, în noul Concept strategic NATO se arata despre apararea colectiva ca are ca responsabilitate intimidarea si descurajarea amenintarii, pericolului si sfidarii si apararea în fata oricarui act de agresiune îndreptat împotriva unui stat membru NATO, dupa cum se stipuleaza în articolele 5 / V din Tratatele de la Washington, respectiv Bruxelles.

Page 43: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

În spiritul art. 51 al Cartei Natiunilor Unite, care afirma dreptul inalienabil al statelor independente la apararea individuala sau colectiva, Alianta ajuta statele membre sa-si atinga obiectivele de securitate si aparare nationala în urma unui efort colectiv, însa fara a le priva de drepturile si obligatiile în a-si asuma si responsabilitati suverane în domeniile securitatii si apararii.

În aceasta baza, NATO, alaturi de sarcinile fundamentale de securitate, consultare, management al situatiilor de criza si parteneriat, asigura problemele fundamentale ale apararii colective prin descurajarea si intimidarea oricarei amenintari, sfidari si pericole si prin apararea armata fata de agresiuni directe si indirecte.

Functiile fundamentale de securitate ale Aliantei, definite în termeni de aparare colectiva, se înfaptuiesc prin mijloace politice si militare aflate în complementaritate si prin cooperarea cu alte state, care împartasesc obiectivele NATO. În acest scop se evidentiaza necesitatea unor capacitati militare eficace, poliactionale, în masura sa faca fata tuturor circumstantelor previzibile: de la tactica de intimidare, descurajare si preventie pâna la actiuni militare decisive de aparare, de rezolvare a crizelor si control al situatiilor riscante.

În conditiile actuale, ale schimbarilor care afecteaza întreaga lume, angajamentul fata de apararea colectiva ca functie centrala, fundamentala ramâne sacrosanta pentru NATO. Asa se face ca extinderea NATO si invitarea unor state interesate la aderare s-au facut prin analiza capacitatilor acestora de a contribui din punct de vedere militar la apararea colectiva si la mentinerea pacii în spatiul euroatlantic si nu numai.

4. Structuri

Cartierul General al NATO este dislocat la Bruxelless.Acesta gazduieste: - Consiliul Nord Atlantic (NAC)2, care reprezinta autoritatea politica a Aliantei. Acesta se afla în

legatura directa cu autoritatea nationala din statele membre. Fiecare stat membru este reprezentat în Consiliul Nord Atlantic de un ambasador sau un oficial permanent, sprijinit de o delegatie nationala compusa din consilieri si oficiali care reprezinta respectivul stat în diferite comitete NATO.

- Secretariatul General, care este condus de un Secretar General. Are în compunere cinci departamente operative: Departamentul pentru Probleme Politice, Departamentul pentru Planificarea Politicii de Aparare, Departamentul pentru Sprijinirea Apararii, Departamentul pentru Infrastructura, Logistica, Urgente Civile si Departamentul pentru Probleme Stiintifice si de Mediu.

Secretariatul este format din cetateni ai statelor membre, recrutati direct de catre organizatie sau detasati de guvernele acestora pe perioade de 3-4 ani.

Secretarul General este însarcinat sa promoveze si sa conduca procesul de consultari si luare a deciziilor în cadrul Aliantei. El este, în acelasi timp, presedinte al Consiliului Nord Atlantic, al Comitetului pentru Planificarea Apararii si al Grupului pentru Planificarea Nucleara. Secretarul General poate propune ca anumite teme sa fie dezbatute în vederea unei decizii si este abilitat sa-si foloseasca bunele oficii în caz de diferende între tarile membre. Conduce Secretariatul si este principalul purtator de cuvânt al Aliantei în relatiile cu guvernele si cu mass-media.

- Grupul de Planificare Nucleară- 36 de comitete (grupuri) de lucru pe domenii- institutii de cooperare, parteneriat si dialog3

- Comitetul Militar, condus de un presedinte. Are rolul de a permite o consultare si o cooperare eficienta între tarile membre în probleme ce tin de aplicarea Tratatului, constituind principala sursa de avizare militara a celorlalte structuri. Presedintia de onoare a Comitetului Militar revine pe rând, fiecarei tari, anual, în ordinea alfabetului englez.

Comitetul Militar este asistat în activitate de catre Statul Major Militar International care are în subordine: Comandamentul Aliat pentru Europa (SHAPE)4 - Mons, Belgia, Comandamentul Aliat pentru Operatii (ACO) - Bruxelles, Belgia, Comandamentul Aliat pentru Transformare (ACT) - Norfolk, SUA, Grupul pentru Planificare Regionala Canada-SUA, Arlington, SUA. Acestora li se subordoneaza, la rândul lor, un numar de 11 state majore regionale.

2 North Atlantic Council (eng.)3 Ex.: Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC)4 Suprem Headquarters Allied Powers Europe (eng.)

Page 44: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Astfel, sediul din Belgia gazduieste: reprezentantii permanenti si delegatiile nationale, Secretariatul General si personalul sau international, reprezentantii militari, presedintele Comitetului Militar si personalul sau militar international.

De asemenea, aici se afla misiunile diplomatice ale tarilor partenere, Statul Major Consultativ, Sistemul de comanda, control si coordonare si un numar de agentii NATO.

Cartierul General are aproximativ 3.200 de angajati permanenti. Dintre acestia, 1.400 sunt membri ai delegatiilor nationale si reprezentanti militari. Exista si 1.300 de angajati civili si 350 membri ai Statului Major International. Diferenta numerica o reprezinta oficiali ai misiunilor diplomatice, ofiteri de legatura, birouri ale tarilor partenere.

- Adunarea Atlanticului de Nord (NAA)5 este institutia parlamentara a NATO. Este independenta de structurile Aliantei si reprezinta un instrument de legatura între parlamentele tarilor membre si NATO.

Rezolutiile si recomandarile sale sunt transmise guvernelor si parlamentelor nationale, precum si Secretariatului General.

Membrii NAA sunt numiti de catre si din rândul parlamentarilor statelor membre, urmând procedurile nationale si în functie de ponderea pe care partidul politic din care fac parte o are în parlamentul respectiv.

Adunarea Atlanticului de Nord dispune de un secretariat restrâns, cu sediul la Bruxelles.Adunarea Atlanticului de Nord se reuneste în sesiune plenara de doua ori pe an în capitala unei tari

membre, la invitatia parlamentului acesteia. Este structurata pe cinci comisii: Comisia politica, Comisia de aparare si securitate, Comisia economica, Comisia stiintifica si tehnica si Comisia pentru probleme civile. Aceste comisii se reunesc periodic si prezinta rapoarte asupra activitatii lor cu ocazia sesiunilor plenare ale Adunarii.

5. Instituţii de cooperare, parteneriat şi dialog

Institutiile de cooperare, parteneriat si dialog au ca scop promovarea securitatii si stabilitatii în regiunea euroatlantica.

5.1. Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC)A intrat în functiune în urma deciziilor Summit-ului NATO de la Madrid, 1997. Înainte de aceasta data a functionat Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic (NACC) care a

reprezentat un prim program de lucru pentru dialog, parteneriat si cooperare.EAPC reprezinta cadrul politico-militar de consultari între Alianta si partenerii sai. Acesta

reuneste cei 26 aliati si 19 parteneri într-un forum de consultari periodice.Consiliul a elaborat un „Plan de Actiune” conform caruia au loc consultari politice pe urmatoarele

teme: probleme generale politice si de securitate, gestiunea crizelor, probleme regionale, controlul armamentelor, proliferarea nucleara, biologica si chimica, terorismul international, planificarea apararii, strategia si politica de aparare si bugetara, impactul dezvoltarii economice asupra securitatii.

5.2. Parteneriatul pentru Pace Parteneriatul pentru Pace (PfP)6 a fost lansat în 1994 si este principalul mecanism de realizare în

practica a legaturilor pe probleme de securitate între Alianta si partenerii sai si de crestere a interoperabilitatii între parteneri si NATO. Initiativa s-a desfasurat prin contributia Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (NACC), înlocuit în 1997 cu Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC).

Este centrat pe cooperarea politica si militara în Europa si reprezinta principalul mecanism de realizare în practica a legaturilor pe probleme de securitate între Alianta si partenerii sai si de crestere a interoperabilitatii.

5 North Atlantic Assembly (eng.)6 Partnership for Peace (eng.)

Page 45: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Documentul-Cadru al PfP, alaturi de Programul Individual de Parteneriat (IPP)7, Programul de Lucru al Parteneriatului (PWP)8 si Procesul de Planificare si Analiza al Parteneriatului (PARP)9, lansate în urma summit-ului de la Bruxelles (1994), constituie instrumentele de baza ale Parteneriatului pentru Pace.

La summit-ul de la Washington, din aprilie 1999, a fost aprobat Parteneriatul pentru Pace operational care are urmatoarele componente:

- Parteneriatul Intensificat si mai Operational (Enhanced and More Operational Partnership / EMOP);- Initiativa NATO pentru Europa de Sud-Est (NATO South East Europe Initiative / SEEI);

- Planul de Actiune pentru Aderare (Membership Action Plan / MAP);- Initiativa Capabilitatilor de Aparare (Defence Capabilities Initiative / DCI).

5.3. Parteneriatul Strategic cu RusiaAceasta s-a concretizat prin Actul Fondator NATO-Rusia privind relatiile reciproce, pe baza

intereselor comune, reciprocitatii si transparentei, în vederea realizarii unei paci durabile si cuprinzatoare în zona euroatlantica, bazata pe principiile democratiei si securitatii prin cooperare.

5.4. Parteneriatul Specific NATO – UcrainaUcraina ocupa un loc special în mediul de securitate euroatlantic. Alianta este puternic angajata în

întarirea unui parteneriat distinct cu aceasta tara, bazat pe Carta NATO-Ucraina si cuprinzând consultari politice pe probleme de interes comun si o arie larga de activitati practice de cooperare.

5.5. Dialogul Mediteranean Securitatea în Europa este strâns legata de securitatea si stabilitatea în bazinul mediteranean. Procesul Dialogului Mediteranean al NATO furnizeaza cadrul pentru întarirea încrederii,

promovarea transparentei si cooperarii în regiune. Statele cuprinse în acest proces sunt: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Mauritania, Maroc si Tunisia.

1. Drumul României spre NATO

Valul schimbarilor democratice care a cuprins Europa în anii ‘80 a condus nu numai la caderea regimurilor comuniste ci si la destramarea Tratatului de la Varsovia, alianta militara care a purtat rolul de contrabalansare a NATO, realizând echilibrul de forte pe timpul razboiului rece.

Ulterior, începând cu anul 1991, prin disparitia adversarului strategic, Alianta si-a reconsiderat conceptele strategice, prin asumarea responsabilitatii extinderii acesteia si asigurarii securitatii în întreaga Europa, concretizat prin punerea în aplicare a Programului de Parteneriat, ca prim pas cu rol premergator în aderarea de noi membri. Aceasta procedura a permis realizarea a doua valuri de aderare (1999 si 2004) care au condus la cresterea numarului statelor membre la 26.

Dupa revolutia din decembrie 1989, România s-a vazut în afara unui sistem de alianta care sa-i garanteze o securitate sporita, îndreptându-si atentia spre Alianta Nord-Atlantica care, decidea o extindere spre tarile foste satelite ale blocului sovietic.

Astfel în 1994, România a intrat în Programul Parteneriatului pentru Pace, initiind reforme structurale în sistemul militar care sa-i poata permite o viitoare aderare, un statut de membru cu drepturi depline în NATO.

Parcurgând mai multe etape de schimbari evolutive de structura si conceptuale, la 9 aprilie 2004, România, alaturi de alte sase state, a semnat actul de aderare la Alianta.

Înainte de aderare, statisticile NATO indicau despre România:- Este asigurata transparenta sistemului de aparare;- Reforma militara se desfasoara independent de o eventuala invitatie la aderare, România fiind

adânc angrenata si hotarâta sa continue reformele si restructurarea, ca parte integranta a acestora;- Reforma militara a parcurs câteva stadii, având continuitate;- Procesul de reforma si de întarire a securitatii nationale are suport politic si public.

7 Individual Partnership Program (eng.)8 Partnership Working Program (eng.)9 Planning and Review Process (eng.)

Page 46: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Îndeplinirea ritmica a obiectivelor de parteneriat a asigurat intensificarea interoperabilitatii unitatilor si capacitatilor nominalizate pentru operatiuni PfP conduse de NATO si pentru aparare colectiva, precum si dezvoltarea capacitatilor necesare ca viitor membru al Aliantei.

Pentru tarile partenere exista un cadru concret de realizare a obiectivelor de parteneriat în "Membership Action Plan" (MAP) si "Planning and Review Process" (PARP). Asumarea MAP reprezinta angajarea ferma la elaborarea si realizarea unui program de activitati ce dezvolta interoperabilitatea cu fortele NATO, ca si pregatirea propriilor structuri de forte si capabilitati.

În etapa premergatoare aderarii la NATO, armata României a parcurs patru cicluri MAP.În primul ciclu s-a pus accent pe transformarea unor structuri de arma. Ciclul II MAP (01.10.2000 - 30.09.2001) s-a materializat prin desfiintarea, transformarea sau

reorganizarea unor structuri. În cadrul Ciclului III MAP (01.10.2001-30.09.2002) s-au preluat activitatile în derulare din

precedentul ciclu si, în plus, operationalizarea si compatibilitatea cu structurile NATO au fost identificate ca obiective prioritare.

Ciclul IV MAP (01.10.2002-30.09.2003) a presupus finalizarea restructurarii potrivit obiectivelor Fortei Proiect 2003 si finalizarea operationalizarii unor mari unitati si unitati.

Aplicarea hotarâta a Programului de planificare si evaluare al PfP (PARP) s-a materializat în forte si capacitati militare identificate si evaluate spre a fi puse la dispozitie pentru activitati de instruire, exercitii si operatii cu caracter multinational desfasurate în comun cu fortele Aliantei.

Importanta acordata Programului PfP este evidentiata prin numarul mare de activitati si exercitii NATO/PfP la care România a luat parte. Astfel, în perioada 1994-2003, tara noastra a participat la peste 2.700 de activitati si 170 exercitii NATO (terestre, navale, logistice, de protectie civila si combinate).

Reforma a dobândit, în ansamblul societatii românesti, statutul de politica nationala, iar realizarile de pâna în prezent în procesul de restructurare al fortelor armate succed constientizarii faptului ca acest proces reprezinta un aspect major al reformei institutionale si structurale interne, destinata conturarii unui sistem de securitate viabil, capabil sa raspunda riscurilor unui mediu de securitate în transformare.

Actiunile prioritare ale reformei militare s-au concentrat pe urmatoarele domenii: - restructurarea si operationalizarea fortelor;

- pregatirea personalului si a unitatilor pentru sporirea gradului de interoperabilitate cu structurile NATO; - participarea la activitati PfP, operatiuni în sprijinul pacii (PSO)10 si în cadrul formatiunilor multinationale;

- îmbunatatirea managementului si a structurii personalului din armata; - învatamântul militar; - planificarea apararii; - managementul spatiului aerian; - sistemul de comunicatii si informatica; - logistica si infrastructura. Realizarile parteneriale ale României, volumul si calitatea activitatilor au fost remarcabile, iar

multilateralitatea si dinamismul reformei au condus, în câtiva ani, la un bilant foarte apreciat la nivelul Aliantei. Complexitatea si ritmul dens al schimbarilor nu au afectat continuitatea procesului, care a avut un final previzibil - decizia de invitare a tarii noastre pentru aderare.

2. Cadrul legal al participării forţelor armate naţionale la misiuni externe

Modelarea viitoarei structuri a Armatei României, declansata practic la începutul deceniului noua odata cu schimbarile politice majore din societatea româneasca, a trecut printr-un amplu proces de clarificari conceptuale si actionale.

În aceasta perioada s-au adoptat principalele legi si acte normative ce asigura functionarea optima a armatei noastre în noile conditii, ale statului de drept si economiei de piata, ale reformei organismului militar.

Acestea garanteaza securitatea statului si îndeplinirea de catre armata a misiunilor sale, asigura implementarea noilor structuri organizatorice, planificarea moderna, integrata a apararii, rechizitiile, regimul starii de asediu si al starii de urgenta, participarea la misiuni externe etc.

10 Peace Suport Operations (eng.)

Page 47: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

În ansamblul relatiilor externe ale statului român, colaborarea militara si în contextul acesteia, participarea la misiuni internationale, ocupa un loc important în actiunile de promovare a intereselor nationale.

Aceste actiuni se planifica si se desfasoara pe baza Constitutiei, legilor referitoare la apararea nationala, precum si în stricta conformitate cu acordurile, conventiile si tratatele internationale la care România este parte.

La baza proiectarii si realizarii politicii militare externe ale tarii noastre, stau urmatoarele principii:- Actiunile armatei sunt integrate în politica externa a statului român;- Cooperarea militara se realizeaza în planul relatiilor euroatlantice, regionale si zonale;- Unitatea dintre securitatea nationala si cea general-europeana;- România este furnizoare de stabilitate prin participarea activa la cresterea unui climat de

securitate în zona si în lume;- România nu considera nici un stat ca potential inamic, ceea ce impune ca toate actiunile de

colaborare militara sa se desfasoare pe baza de parteneriat;- Realizarea climatului de siguranta, transparenta si încredere reciproca în relatiile de colaborare

militara;- Aliantele politico-militare ale României nu constituie amenintari la adresa altor state;- Dezvoltarea raporturilor de colaborare militara cu alte state vizeaza cu prioritate convenirea si

punerea în aplicare a unui sistem eficient de securitate colectiva, realizarea si mentinerea echilibrului de forte, constituirea si consolidarea mecanismelor eficiente de consultari multilaterale pentru solutionarea crizelor si reglementarea pasnica a diferendelor.

Costitutia României stipuleaza ca: „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care face parte” si precizeaza organul însarcinat cu raspunderea îndeplinirii obligatiilor internationale: „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar . . . participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere a păcii”.

Conditiile concrete în care fortele armate ale României pot participa la misiuni în afara teritoriului statului român se regasesc în Legea nr.42/2004. Potrivit art. 2 al respectivei legi, fortele armate ale României pot participa la urmatoarele tipuri de misiuni: de aparare colectiva, în sprijinul pacii, de asistenta umanitara, exercitii comune, individuale, ceremoniale.

Din perspectiva legitimitatii trimiterii unor forte armate în afara teritoriului national, pentru a actiona într-un teatru de operatii pot exista doua situatii.

Prima, când la propunerea primului ministru, Presedintele României o aproba, cu consultarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, urmând ca în termen de cinci zile sa informeze Parlamentul despre decizia luata.

Cea de-a doua se refera la cazul în care trimiterea nu se face în baza unui tratat international la care România sa fie parte. În acest caz, Presedintele României va solicita încuviintarea Parlamentului.

Legislatia nationala prevede procedurile de încheiere a memorandumurilor cu privire la participarea armatei la misiuni internationale. Pentru concretizarea acestora, Ministerul Apararii Nationale elaboreaza întelegeri/acorduri tehnice de cooperare cu fortele armate straine. Acestea sunt apoi negociate cu partenerii de coalitie.

În contextul eforturilor pentru aderarea la NATO, armata României a participat la diverse activitati de colaborare militara - internationala în cadrul:

Parteneriatului pentru Pace; Parteneriatului Strategic cu SUA; initiativelor regionale; misiunilor multinationale sub egida ONU si/sau NATO; initiativele MIL-TO-MIL11.

3. Participarea forţelor armate ale României la misiuni externe

Redefinirea armatei de la o forta masiva de lupta, specifica perioadei "razboiului rece", la una de dimensiuni reduse, cu capacitate de performanta sporita pentru noile misiuni, porneste de la premisa ca

11 Presc. de la Military-To-Military (eng.)

Page 48: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

trebuie sa existe capacitatea de a opera atât pe teritoriul national, cât si în cadrul misiunilor în calitate de membru al NATO, care au dobândit în prezent o dimensiune globala.

Oferta de forte pentru apararea colectiva pentru perioada 2005 – 2010 cuprinde structuri ale categoriilor de forte terestre, navale si aeriene cu o înalta capacitate operationala.

În prezent, armata României este angajata, alaturi de partenerii sai din NATO, în mentinerea unui climat de securitate stabil prin reprimarea amenintarii teroriste la adresa statelor democratice.

Pozitia de membru cu drepturi depline obliga la continuarea pregatirii si la mentinerea capacitatii operationale a unitatilor.

Armata a participat si continua participarea la o serie de misiuni internationale sub egida ONU, NATO, OSCE, UE, fiind un furnizor activ de securitate si stabilitate.

În prezent armata participa cu trupe la operatiuni multinationale de sprijin al pacii si de stabilizare în tari din spatiul fostei Iugoslavii, în Afganistan si Irak.

Într-un context international, adesea schimbator, NATO detine un rol esential în întarirea securitatii euroatlantice dupa încheierea "razboiului rece".

Rolul sau politic este în crestere, îndeosebi dupa adoptarea la Summitul de la Washington, din 1999, a unui nou concept strategic al Aliantei. Pe baza unei forte de negociere sporita substantial în ultimul deceniu, NATO a deschis si a dezvoltat parteneriatul politico-militar, cooperarea si dialogul consolidat cu alte state, a manifestat interes si receptivitate continua, reafirmate chiar foarte recent pentru primirea de noi membri.

Colaborarea cu alte organizatii internationale, angajamentul, exemplificat în Balcani, pentru prevenirea conflictelor si managementul crizelor, inclusiv prin operatiuni de sprijinire a pacii, reflecta hotarârea Aliantei Nord-Atlantice de a modela mediul international de securitate si de a întari pacea si stabilitatea zonei euroatlantice.

Sfidarile induse de procesul globalizarii, suprapunerea acestuia cu tendintele de regionalizare si fragmentare, genereaza noi tensiuni si factori de risc.

Multiplicarea continua a numarului de entitati ce actioneaza pe scena globala prin afirmarea actorilor nonstatali conduce la cresterea complexitatii procesului de luare a deciziilor în politica externa si de securitate a statelor.

Acestor sfidari trebuie sa li se raspunda prin forme noi de solidaritate, capabile sa gestioneze un spectru larg de tensiuni si riscuri precum si o gama variata de manifestare a acestora cum sunt: tensiunile etnice, traficul de droguri, substante radioactive si fiinte umane, criminalitatea organizata, instabilitatea politica a unor zone, reîmpartirea unor zone de influenta si altele.

Marile discrepante în nivelul de dezvoltare economica, care se accentueaza tot mai mult în conditiile unor progrese tehnologice fara precedent, accesul discriminatoriu la educatie si apararea sanatatii, la resurse esentiale ale vietii, la informatie si cunoastere, provoaca grave crize sociale, genereaza frustrari si stârnesc nemultumiri.

În acest context, devine tot mai evident faptul ca interesele si obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internationala, care sa se manifeste nu numai în situatii limita, precum sunt cele create în urma atacului terorist asupra S.U.A. din 11 septembrie 2001, ci si în tot contextul problematic economico-financiar si social al lumii de astazi, prin stabilirea unor forme de actiune conjugata împotriva amenintarilor asimetrice.

4. Relaţiile NATO-UE din perspectiva Politicii de Securitate

La o prima analiza se constata eforturile pentru o diviziune clara a muncii între cele doua organizatii, iar la nivel general demersurile întreprinse par a fi planificate ca fiind complementare. Mai mult, în timp ce NATO se bazeaza pe Heavy Force – actiuni si mijloacepreponderent militare, UE are la baza “multilateralismul” ca strategie de interventie, cu accent pe mijloacele economice de reconstructie, mijloacele politice si diplomatice si cele militare (pentru actiuni de management al crizelor).

Comparativ cu NATO, capacitatile militare europene pentru a sustine o putere militara, cât si baza sa tehnologica sunt inferioare. Fortele sale nu sunt interoperabile cu cele ale NATO, iar în ceea ce priveste doctrinele militare ale celor doua organizatii, se poate afirma ca sunt divergente, fapt sustinut si de recentele campanii duse de Statele Unite în Irak si Afganistan.

Din motive culturale, politice si economice, Europa poate întâmpina o serie de probleme în proiectul sau de construire a unei puteri militare autonome viabile.

Page 49: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

În timpul summit-ului de la Praga din 2002 s-a subliniat dependenta NATO de transformarile fortelor europene, acesta jucând un rol important în asigurarea securitatii de ambele parti ale Atlanticului.

În acest demers de cooperare pentru securitate, clara diviziune a muncii ne arata ca Statele Unite sunt responsabile pentru actiunile de lupta, în timp ce Europei îi revine sarcina stabilizarii si reconstructiei. Pentru a se ajuta reciproc, fiecare parte trebuie sa-si dezvolte capacitati militare complementare de raspuns la crize. Daca Europa doreste sa participe alaturi de NATO la operatiunile întreprinse, problema majora va fi cea a balantei între fortele destinate operatiilor în sprijinul pacii si fortele de atac.

Tarile europene membre ale NATO care nu sunt membre UE au împreuna aproximativ un milion de trupe aditionale, însa, în ciuda numarului mare, nu pot contribui alaturi de NATO la o actiune de atac. Construirea unor forte mai puternice necesita din partea Europei un nou mod de organizare a apararii.

Statele membre UE au un PIB comparabil cu cel al Statelor Unite, însa aloca numai 65% din cât aloca Washingtonul pentru propriile forte armate. Pentru ca europenii înca îsi organizeaza apararea si investitiile în aparare pe nivelul national, nu pot sa resimta avantajele economiei la scala prin combinarea resurselor. Ca rezultat, se creaza o disproportionalitate în unele arii cheie în ceea ce priveste investitiile, cercetarea si dezvoltarea Cel mai mare obstacol în construirea acestei forte europene este incapacitatea infrastructurii de a face fata unui razboi.

În timpul Razboiului Rece, Statele Unite au promovat o sustinere a apararii NATO împotriva statelor membre ale Pactului de la Varsovia. Ca rezultat, Europa are putine structuri de comanda detasabile, facilitati de comanda - control si mijloace de sustinere.

În contrast cu cultura politica europeana, curentul cultural unilateralist american este bazat pe angajarea selectiva în politicile lumii, o limitare stricta la interesele nationale, scepticismul fata de institutiile internationale si o dorinta de prevenire a competitiei între Europa si Statele Unite. Exista opinia ca acest unilateralism american nu lasa alta sansa europenilor decât sa-si dezvolte propria politica externa, de aparare si securitate, vorbind astfel « cu o singura voce » în arena internationala.

Relatiile transatlantice ramân o prioritate strategica, dar un parteneriat autentic între NATO si UE este considerat ca o preconditie a parteneriatului în termeni egali între Europa si Statele Unite.

În crearea unei componente militare credibile, Europa a facut deja primii pasi, mai ales prin Planul de Actiune asupra Capabilitatilor Europene12 (2001) destinat sprijinirii dezvoltarii de capacitati europene de gestiune a crizelor si prin Angajamentul de la Praga al Statelor membre NATO privind capabilitatile13

(2002). La recomandarea oficialilor UE la Summit-ul de la Laeken din 2002, s-a luat sarcina de realizarea

a unui manual de aparare ce ia în considerare probleme legate de utilizarea puterii. Astfel, în 2003, înaltul oficial al UE pentru politica externa si de securitate, Javier Solana, a prezentat conceptul strategic al UE, echivalentul strategiei de securitate nationala a Statelor Unite. Ca încercare de a introduce o noua orientare în Europa, participantii Summit-ului NATO de la Praga au fost de acord sa creeze Forta de Raspuns NATO (NRF), o forta rapida de interventie care sa genereze transformarea fortelor în Europa.

Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare la 1 februarie 2003, doteaza Uniunea Europeana cu o politica comuna în materie de securitate si aparare (PESD) care include ansamblul problemelor conexe la securitatea sa, inclusiv definirea progresiva a unei politici de aparare comuna (PESC).

În prezent, tarile UE si NATO fac eforturi în directia optimizarii capabilitatilor militare prin intermediul Planului de Actiune asupra Capabilitatilor Europene (ECAP), respectiv Initiativei Capabilitatilor de Aparare (DCI) si este în interesul ambelor organizatii, al securitatii si stabilitatii europene, de a-si coordona eforturile în aceasta directie.

NATO si UE reconsidera în prezent rolul instrumentului militar de putere care, desi singur nu poate oferi solutii pentru rezolvarea multitudinii de provocari generate de riscurile, amenintarile si pericolele pe care le creaza fortele ce actioneaza în mediul international. Poate, în schimb, facilita si potenta actiunea instrumentelor politice si economice, sporindu-le eficienta si modela, într-un sens constructiv, mediul international de securitate.ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE

1. Constituire

12 European Capabilities Action Program (eng.)13 NATO’s Prague Capabilities Commitment

Page 50: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

ONU a fost înfiintata la 24 octombrie 1945 de catre 51 de state hotarâte sa mentina pacea prin cooperare internationala si securitate colectiva, data când a intrat în vigoare Carta ONU – actul constitutiv al Organizatiei, aceasta devenind operationala.

Predecesorul ONU a fost Liga Natiunilor, o organizatie aparuta în conditii similare, pe timpul primului razboi mondial, înfiintata în 1919 sub Tratatul de la Versailles, în scopul promovarii cooperarii internationale, pentru pace si securitate.

Crearea ONU a deschis largi posibilitati de afirmare si dezvoltare a dreptului international ca instrument al prevenirii si solutionarii conflictelor si al mentinerii pacii în lume. Se formeaza sistemul de organisme si institutii specializate.

Principiile dreptului international vor fi consacrate mai târziu, prin Declaratia Adunarii Generale a ONU din 1970 referitoare la „principiile dreptului international privind relatiile prietenesti si cooperarea dintre state, în conformitate cu Carta ONU” si alte documente ulterioare.

Numarul statelor membre a crescut considerabil, având ca rezultat universalitatea institutiilor Natiunilor Unite. Statelor semnatare ale Cartei ONU li s-au alaturat, de la un an la altul, altele noi. Astfel, daca la constituire existau 51 de state semnatare, în 1960 erau 100, iar în prezent Organizatia cuprinde un numar de 191 de state membre.

Când statele devin membre ale ONU, acestea accepta obligatiile reiesite din Carta ONU, un tratat international care stabileste principiile de baza ale relatiilor internationale.

ONU este cea mai importanta organizatie interguvernamentala, atât prin caracterul sau universal, cât si prin scopurile si functiile care i s-au dat, fiind organizatia cu cea mai mare experienta în domeniul mentinerii pacii.

Înca de la crearea sa, ONU a fost chemata sa previna escaladarea conflictelor si sa restabileasca pacea. De-a lungul timpului, Organizatia a ajutat la stingerea a numeroase conflicte, adesea prin intermediul Consiliului de Securitate, principalul organism cu atributii în domeniul pacii si securitatii internationale.2. Scopuri şi principii

Conform Cartei sale, ONU are patru scopuri: - Sa mentina pacea si securitatea internationala; - Sa dezvolte relatiile de prietenie dintre state; - Sa realizeze cooperarea în rezolvarea problemelor internationale si pentru promovarea respectarii

drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; - Sa reprezinte un centru pentru armonizarea eforturilor tuturor natiunilor membre catre atingerea

acestor scopuri.În urmarirea acestor scopuri, statele membre trebuie sa actioneze în conformitate cu urmatoarele

principii:- Organizatia este întemeiata pe principiul egalitatii suverane a tuturor membrilor sai;- Toti membrii organizatiei trebuie sa-si îndeplineasca cu buna credinta obligatiile asumate potrivit Cartei;- Toti membrii organizatiei vor rezolva diferendele lor internationale prin mijloace pasnice;- Toti membrii organizatiei se vor abtine, în relatiile lor internationale, de a recurge la amenintarea cu forta

sau la folosirea ei;- Toti membrii organizatiei vor acorda acesteia ajutorul în orice actiune întreprinsa de ea în conformitate cu

prevederile Cartei si se vor abtine sa acorde ajutor vreunui stat împotriva caruia ONU întreprinde o actiune preventiva sau de constrângere;

- Organizatia va asigura ca statele care nu sunt membre ONU sa actioneze conform acestor principii, în masura necesara mentinerii pacii si securitatii internationale;

- Nici o dispozitie din prezenta Carta nu va autoriza Natiunile Unite sa intervina în chestiuni care apartin esential competentei interne a unui stat.

Consecintele dezastruoase ale celui de-al doilea razboi mondial au impus statelor învingatoare un punct de vedere unanim privind excluderea definitiva a razboiului din viata internationala.14

În acest sens, articolul 2, punctul 4 din Carta ONU consfinteste: „Toti membrii organizatiei se vor abtine, în relatiile lor internationale, de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie împotriva

14 Pâna la semnarea, la 27 august 1928, la Paris, a Pactului Briand-Kellog, razboiul era considerat ca normal si legitim în practica dreptului international.

Page 51: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite.”

ONU nu reprezinta un guvern mondial si nu emite legi. Aceasta asigura mijloacele pentru a ajuta în rezolvarea conflictelor internationale si în formularea politicilor în probleme care ne afecteaza pe toti.

Principala sursa de fonduri o reprezinta contributia statelor membre care este stabilita la un nivel aprobat de Adunarea Generala.

Criteriul fundamental pe care se bazeaza nivelul contributiei este capacitatea fiecarui stat de a plati. Aceasta este determinata dupa marimea Produsul Intern Brut, luând în calcul si alti factori precum venitul pe cap de locuitor. În plus, statele membre suporta costurile operatiilor de mentinere a pacii.

3. Principalele organisme ale O.N.U.

Structura institutionala este stabilita prin Carta O.N.U. Aceasta are sase organisme principale: - Adunarea Generala, - Consiliul de Securitate, - Consiliul Economic si Social, - Consiliul de Tutela - Secretariatul

aflate la sediul din New York, - Curtea Internationala de Justitie, aflata în Haga, Olanda.3.1. Adunarea GeneralăAdunarea Generala este principalul organ deliberativ al ONU. Se compune din reprezentantii

tuturor statelor membre (191), fiecare având un vot. Deciziile pe marginea problemelor importante, precum cele referitoare la pace si securitate,

admiterea de noi state membre si probleme legate de buget, presupun votul unei majoritati de 2/3. Celelalte decizii se iau pe baza principiului majoritatii simple (50% + 1).

Funcţiuni: - Analizeaza si face recomandari asupra principiilor de cooperare pentru mentinerea pacii si

securitatii internationale, incluzând principiile ce guverneaza dezarmarea si reglementarea armamentului; - Ia în discutie orice situatie legata de pacea si securitatea internationala si, exceptând cazul în care

o disputa sau problema este în discutie la Consiliul de Securitate, face recomandari pe marginea acestora;- Ia în discutie si, cu aceeasi exceptie, face recomandari privind orice problema de domeniul Cartei

ONU, or care afecteaza puterile si functiunile oricarui organism al Natiunilor Unite;- Initiaza studii si face recomandari pentru promovarea cooperarii politice internationale,

dezvoltarea cadrului legislativ international, respectarea de catre toti a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si pentru promovarea colaborarii internationale în domeniile economic, social, cultural, educational si al sanatatii;

- Face recomandari pentru solutionarea pasnica a oricarei situatii, indiferent de origine, care ar putea afecta relatiile de prietenie dintre state;

- Primeste si analizeaza rapoarte de la Consiliul de Securitate si alte organisme ONU;- Analizeaza si aproba bugetul Natiunilor Unite si aportul contributiei statelor membre;- Alege membrii nepermanenti ai Consiliului de Securitate, membrii Consiliului Economic si

Social si membrii supleanti ai Consiliului de Tutela (când este necesar); alege, împreuna cu membrii Consiliului de Securitate, Consiliul Curtii Internationale de Justitie si, pe baza recomandarilor Consiliului de Securitate, numeste Secretarul General.

3.2. Consiliul de SecuritateConsiliul de Securitate are 15 membrii. Carta ONU precizeaza cinci state ca fiind membre

permanente (China, Franta, Federatia Rusa, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si Statele Unite ale Americii) care au drept de veto, iar alte zece state sunt alese (membre nepermanente) de catre Adunarea Generala pentru o perioada de doi ani. Dreptul de veto reprezinta votul împotriva sau o abtinere a unui membru permanent, adoptarea unei rezolutii presupunând vot pozitiv.

Presedintia Consiliului de Securitate este detinuta lunar, prin rotatie, de catre membrii sai, în ordinea alfabetului britanic.

Funcţiuni şi proceduri:

Page 52: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

Responsabilitatea principala a Consiliului de Securitate, prevazuta de Carta, este de mentinere a pacii si securitatii internationale. Acesta este organizat pentru a fi în masura sa functioneze continuu, astfel, un reprezentant al fiecarui membru al sau trebuie sa fie prezent tot timpul la sediul ONU.

Când ia la cunostinta despre o petitie referitoare la acte de amenintare a pacii, prima actiune a Consiliului este de a recomanda partilor implicate sa încerce sa ajunga la un acord prin mijloace pasnice. În anumite cazuri, Consiliul poate desfasura investigatii si medieri. Acesta poate desemna reprezentanti speciali sau poate cere Secretarului General sa faca acelasi lucru, ori sa se implice personal. Consiliul poate sa fundamenteze principii pentru o solutionare pasnica.

Atunci când o disputa conduce la ciocniri armate, prima preocupare a Consiliului este de a le opri cât mai repede cu putinta. În multe situatii, Consiliul a emis directive de încetare a focului care au instrumentat o prevenire a extinderii ostilitatilor. De asemenea, acesta trimite forte ONU de mentinere a pacii pentru a ajuta la reducerea tensiunilor în zonele problematice, separarea fortelor în conflict si crearea conditiilor de calm pentru o solutionare pasnica. Consiliul poate decide masuri de impunere, sanctiuni economice (precum embargourile comerciale) sau actiuni militare colective.

La recomandarea Consiliului de Securitate, Adunarea Generala poate suspenda un stat de la exercitarea drepturilor si privilegiilor sale atrase de calitatea de membru, daca împotriva acestuia Consiliul a luat masuri de impunere sau preventive. Un stat membru, care a violat persistent principiile Cartei ONU, poate fi exclus din organizatie de catre Adunarea Generala, la recomandarea Consiliului de Securitate.

Un stat care este membru ONU, dar nu si al Consiliului de Securitate, poate participa, fara drept de vot, la dezbaterile din Consiliu, atunci când acesta considera ca sunt afectate interesele statului respectiv. Atât membri, cât si nemembri ONU, daca sunt parte la o disputa aflata în atentia Consiliului, sunt invitate sa ia parte, fara drept de vot, la dezbaterile din Consiliu, acesta stabilind conditiile de participare pentru statul nemembru.

3.3. Consiliul Economic şi SocialConsiliul Economic si Social are 54 de membrii alesi de catre Adunarea Generala pentru o

perioada de trei ani.  Conform Cartei ONU, Consiliul Economic si Social reprezinta organul principal de coordonare a

activitatilor de natura economica si sociala a celor 14 agentii specializate ale ONU, 10 comisii functionale si cinci comisii regionale. De asemenea, Consiliul primeste rapoarte de la 11 fonduri si programe ONU.

Consiliul reprezinta forumul central de discutie a problemelor economice si sociale internationale si pentru formularea recomandarilor de politica pentru statele membre si sistemul ONU.

Este responsabil pentru: - Promovarea standardelor ridicate de viata, reducerea somajului si progresul economic si social; - Identificarea solutiilor la problemele economice, sociale si medicale internationale; - Facilitarea cooperarii culturale si educationale internationale; - Încurajarea respectului universal pentru drepturile omului si libertatile fundamentale.

Consiliul Economic si Social are puterea sa initieze sau sa desfasoare studii si rapoarte pe problemele din responsabilitatea sa. De asemenea, este împuternicit sa asiste la pregatirea si organizarea conferintelor internationale majore din domeniul economic si social si sa faciliteze coordonarea rezultatelor acestora.

Având în vedere mandatul largit al acestuia, competenta Consiliului se extinde asupra a peste 70% din resursele umane si financiare ale întregului sistem ONU.

3.4. Consiliul de TutelăConsiliul de Tutela este alcatuit din cei cinci membri ai Consiliului de Securitate: China, Franta,

Federatia Rusa, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord si Statele Unite ale Americii.  Odata cu obtinerea independentei statului Palau, ultimul teritoriu tutelat de ONU, Consiliul a

suspendat oficial operatiunile la 1 noiembrie 1994.  Consiliul a amendat regulile sale de procedura conform carora are obligatia de a se întruni anual si

a consimtit sa se întruneasca daca situatia o impune, la decizia sa, a presedintelui sau sau la cererea majoritatii membrilor sai, a Adunarii Generale sau a Consiliului de Securitate.

3.5. SecretariatulSecretariatul, alcatuit din personal international, îsi desfasoara activitatea în puncte de lucru aflate

în toata lumea si îndeplineste diverse atributiuni pe baza zilnica, în folosul Organizatiei. Acesta deserveste

Page 53: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

celelalte organisme principale ale ONU si administreaza programele si politicile acestora. Este condus de Secretarul General, care este numit de catre Adunarea Generala, la recomandarea Consiliului de Securitate, pentru o perioada de cinci ani.

Îndatoririle Secretariatului se suprapun, ca varietate, cu multitudinea de probleme din sfera de preocupari a ONU. Acestea acopera domenii pornind de la administrarea operatiunilor de mentinere a pacii, la medierea disputelor internationale, de la supravegherea activitatilor economice si a tendintelor si problemelor sociale la pregatirea studiilor privind drepturile omului si dezvoltarea sustinuta. De asemenea, personalul Secretariatului informeaza mass-media despre activitatea ONU., organizeaza conferinte internationale pe probleme de interes global, face translatia discursurilor si traduce documente în limbile oficiale ale Organizatiei.

Secretariatul are aproximativ 8900 personal permanant provenit din aproximativ 170 state. Ca personal civil international, acestia, precum si Secretarul General, raspund pentru activitatea desfasurata numai în fata Natiunilor Unite si nu cauta sau primesc instructiuni de la nici un guvern sau autoritate externa organizatiei. Conform Cartei ONU, fiecare stat membru trebuie sa respecte caracterul international exclusiv al responsabilitatilor Secretarului General si a personalului si sa se abtina de la influentarea lor pe timpul desfasurarii atributiilor.

3.6. Curtea Internaţională de Justiţie Curtea Internationala de Justitie - CIJ este compusa din 15 judecatori, alesi de catre Adunarea

Generala a ONU si Consiliul de Securitate, pentru o perioada de noua ani. CIJ are rolul de a aplica dreptul international. Printre altele, aceasta confirma calitatea de acte de drept international actelor juridice ale ONU15.

Organizatiile internationale nu pot sesiza Curtea Internationala de Justitie decât în cadrul procedurii consultative pentru a-i solicita un aviz care, în principiu, nu este obligatoriu.

5. Reforma Organizaţiei Naţiunilor Unite

Cu toate ca principiile de baza nu au fost schimbate si nici nu se doreste o astfel de modificare în esenta Organizatiei, înca din 1953 se vorbeste de reformarea acesteia. Personalitati care au ocupat de-a lungul timpului functia de Secretar General au efectuat schimbari substantiale în cadrul Secretariatului.

Fondatorii ONU au dorit ca întregul sistem sa fie descentralizat, puterea fiind împartita între Secretariat si agentiile specializate. Zecile de noi agentii, programe, fonduri si unitati operationale create dupa 1945 nu au reusit în totalitate sa îsi stabileasca scopuri clare sau sa realizeze o unitate a structurii. Multe dintre subsistemele Organizatiei si-au creat acelasi tip de functii, cauza fiind cresterea masiva a numarului organelor administrative în paralel cu cele decizionale.

În 1992 reformele au vizat schimbarea administratorilor, desfiintarea Centrului pentru Corporatii Transnationale, transformarea „ajutorului pentru dezvoltare” în „asistenta tehnica” etc. De asemenea, s-a încercat focalizarea pe probleme economice si sociale, considerate a constitui cauzele instabilitatii, violentei si insecuritatii în lume.

Încheierea Razboiului Rece i-a determinat pe liderii mondiali sa spere ca ONU va renaste, însa, aceste asteptari nu s-au concretizat. Frontierele statale recunoscute de ONU au început sa se schimbe ca rezultat al conflictelor etnice. Traficul cu armament, stupefiante si fiinte umane a luat amploare. Circulatia fluctuanta a capitalului în lume a produs instabilitate financiara la nivel national. Astfel, situatia a parut mult mai periculoasa si mai complexa decât cea initiala pentru care a fost creata Organizatia.

Începând cu 1997, Secretarul General Kofi Annan a deschis o noua cale catre transformarea ONU într-o organizatie mult mai eficienta, cu o capacitate mai mare de raspuns la dorintele si nevoile membrilor sai si mai realista în formularea propriilor scopuri si angajamente. Este realizat primul pas important al acestui proces - structurarea departamentelor, fondurilor si programelor pe patru domenii: pace si securitate, probleme economice si sociale, aspecte umanitare, dezvoltare.

Anul 2000 marcheaza un pas important în procesul de reforma prin adoptarea „Declaratiei Mileniului”, în cadrul Summit-ului Mileniului din 6-8 septembrie. Acest document stabileste directiile clare de actiune necesare adaptarii Organizatiei la noile provocari ale secolului XXI. Cele opt Scopuri de Dezvoltare ale Mileniului (Millenium Development Goals) vizeaza: eradicarea saraciei extreme si a

15 Hotarârea din 9 aprilie 1949 privind strâmtoarea Corfu, Efectele hotarârilor Tribunalului administrativ al ONU din 1954, avizul din 3 martie 1950 privind Admiterea la Natiunile Unite.

Page 54: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

foametei, asigurarea educatiei primare universale, promovarea egalitatii de gen, reducerea mortalitatii infantile, îmbunatatirea sanatatii maternale, combaterea HIV/SIDA a malariei si a altor boli contagioase, asigurarea sustenabilitatii mediului, promovarea unui parteneriat global pentru dezvoltare.

Scopurile de Dezvoltare ale Mileniului furnizeaza un cadru de actiuni coerenta cu finalitate comuna pentru întreg sistemul ONU.

În anul urmator, 2001, este realizat „Planul de actiune pentru Implementarea Declaratiei Mileniului”, iar la 31 iulie 2002 este publicat primul raport anual de configurare a tendintelor ce rezulta din implementarea Scopurilor de Dezvoltare ale Mileniului.

Un alt aspect al procesului de reforma a ONU este reprezentat de sistemul operatiilor de mentinere a pacii.

Raportul Brahimi16 din august 200 a propus noi modalitati eficiente si coerente de organizare a misiunilor de pace, astfel încât ONU sa poata face fata provocarilor specifice secolului XXI. Raportul, care se aplica acum în practica, prevede institutionalizarea unor proceduri complexe cu caracter preventiv si de asistenta ce vizeaza statele implicate în conflicte, pentru a trece de la starea conflictuala la pace: prevenirea crizelor, operatiile de mentinere a pacii si operatiile de consolidare a pacii.

În ceea ce priveste doctrina, Raportul vizeaza: actiunea preventiva si strategia de consolidare a pacii; mandate clare, credibile si realizabile; cerintele pentru mentinerea si consolidarea eficienta a pacii în operatiile complexe si provocarile administratiei civile de tranzitie.

Un Raport din 2 decembrie 2004 avanseaza 101 propuneri pentru reforma ONU si identifica sase amenintari economice si sociale:

- saracia, bolile si degradarea mediului;- conflictele interstate;- conflictele interne – razboaiele civile, genocidul;- armele nucleare, radiologice, chimice, bacteriologice;- terorismul;- criminalitatea transfrontaliera.

Reforma a vizat si Consiliul de Securitate. În prezent acesta este structurat pe baza Cartei ONU si a amendamentelor aduse articolelor ce vizau numarul de membri si de voturi. Înca din 1993 s-a dorit elaborarea strategiei care sa includa schimbarea compunerii Consiliului, a metodelor si mecanismului decizional, însa cei cinci membri permanenti nu au acceptat schimbarea statutului special, cu toate ca au recunoscut ca actuala structura reprezinta mostenirea celui de-al doilea razboi mondial si a Razboiului Rece, situatie asupra careia trebuie sa se revina.

În pofida disputelor recente asupra rolului Organizatiei, toate statele membre sunt de acord ca numai ONU confera cu adevarat legitimitate deplina celor mai importante actiuni regionale, continentale sau mondiale.

1. Istoricul organizaţiei

Originile OSCE au aparut în anii 1950, odata cu ideea convocarii unei conferinte general-europene pentru securitate. Eforturile pentru realizarea acestei idei – intensificate într-o perioada caracterizata drept „destindere în relatiile Est-Vest”, când o politica de „acomodare între state având interese divergente” era preferabila razboiului – au cuprins un proces îndelungat si complex de actiuni desfasurate în diferite foruri sau de diferite grupuri de tari.

Conferinta era vazuta de unii ca o cale pentru a depasi divizarea Europei, rezultata dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar de altii – pentru a consacra status-quo-ul postbelic. Mesajul principal al celor care au actionat pentru convocarea ei a fost „asigurarea securitatii printr-o politica de deschidere”.

La 22 noiembrie 1972, la Dipoli (lânga Helsinki), a avut loc a convocare a reprezentantilor statelor europene, SUA si Canadei, pentru consultari în vederea pregatirii Conferintei. Consultarile multilaterale pregatitoare s-au prelungit pâna la 8 iunie 1973, iar rezultatele acestora au fost cuprinse în Recomandarile finale de la Helsinki, adoptate de catre ministrii de externe ai statelor participante.

Acestea au stat la baza negocierilor propriu-zise ale Conferintei pentru securitate si cooperare în Europa.

La 18 septembrie 1973, la Geneva, expertii statelor participante au început activitatea de elaborare a Actului Final, care a durat pâna în vara anului 1975..

16 Lakhdar Brahimi, ministru algerian de externe, liderul grupului de experti ONU.

Page 55: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

La 1 august 1975, la Helsinki, a fost semnat, la nivel înalt, Actul Final al Conferintei pentru securitate si cooperare în Europa, cunoscut si sub denumirea de Acordurile de la Helsinki.

Documentul nu contine obligatii juridice, ci politice, împartite în trei mari categorii:- probleme privind aspectele politico-militare ale securitatii în Europa;

- cooperarea în domeniul economic, tehnico stiintific si al mediului înconjurator;- cooperarea în domeniul umanitar si alte domenii.

În anii ’70 - ’80, asemenea reuniuni au avut loc la Belgrad (1977-1978), Madrid (1980-1983), Stockholm (1983-1986) si Viena (1986-1989). Ele au fost marcate de evolutiile sinuoase ale climatului politic international, în special de confruntarile ideologice între Est si Vest, precum si de raporturile tensionate dintre SUA si URSS.

Summit-ul CSCE de la Paris din 1990, prima Conferinta la nivel înalt dupa adoptarea Actului Final de la Helsinki, a deschis o pagina noua în raporturile dintre statele europene, fiind adoptate documente de importanta majora în domeniul dezarmarii:

- Tratatul privind reducerea armelor conventionale în Europa;- Declaratia statelor membre ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la

forta si la amenintarea cu forta;- Acordul asupra unui pachet de masuri de crestere a încrederii si securitatii (Documentul de la Viena – 1990).

„Carta de la Paris pentru o noua Europa”, semnata la nivel înalt în noiembrie 1990, a marcat un punct de cotitura în istoria CSCE, deschizând calea transformarii sale într-un forum institutionalizat de dialog si negocieri, cu o structura operationala.

Semnificatia si impactul sau asupra evolutiei viitoare de pe continentul european sunt fara precedent deoarece a marcat încheierea oficiala a razboiului rece si a adoptat o serie de documente de importanta majora în domeniul dezarmarii:

- Tratatul privind reducerea armelor conventionale în Europa;- Declaratia statelor membre ale NATO si ale Tratatului de la Varsovia privind nerecurgerea la

forta si la amenintarea cu forta;- Acordul asupra unui pachet de masuri de încredere si securitate.

„Carta de la Paris pentru o noua Europa” schiteaza directiile principale de dezvoltare si pune bazele institutionalizarii procesului CSCE prin întâlniri regulate la nivel înalt (din doi în doi ani), reuniuni ale ministrilor de externe si ale Comitetului Înaltilor Functionari. Sunt create, totodata, Secretariatul permanent (cu sediul la Praga), Centrul pentru Prevenirea Conflictelor (Viena) si Biroul pentru Alegeri Libere (Varsovia). A fost definit obiectivul edificarii unei Europe a democratiei, pacii si unitatii, constând în asigurarea securitatii, dezvoltarea unei cooperari largi între toate statele participante si promovarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Un nou impuls pentru o actiune concertata a fost dat de Conferinta la nivel înalt de la Helsinki, 1992. Documentul adoptat cu acea ocazie – Declaratia de la Helsinki, denumita simbolic „Sfidarile schimbarii” – contine prevederi vizând întarirea contributiei si rolul CSCE în asigurarea drepturilor omului, gestionarea crizelor si tensiunilor. Documentul prevede asumarea unui rol activ al CSCE în alerta timpurie, prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor, adaugându-si astfel, un nou profil - cel operational, având capacitatea de a înfiinta misiuni de lunga durata pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor în zone de conflict sau potential conflictuale.

Noul instrument – Înaltul Comisar pentru Minoritati Nationale – este însarcinat sa se ocupe, într-o faza cât mai timpurie, de tensiuni etnice care pot escalada într-un conflict.

Tot prin Documentul de la Helsinki (1992) a fost creat un nou organ – Forumul de Cooperare în domeniul Securitatii – care se întruneste la Viena, pentru a se consulta si negocia masuri concrete vizând întarirea securitatii si stabilitatii în regiune.

Consiliul Ministerial al CSCE, întrunit la Stockholm, în decembrie 1992, a creat functia de Secretar General, iar Consiliul Ministerial de la Roma, din decembrie 1993, a stabilit o structura consolidata si unificata a Secretariatului CSCE, cu sediul la Viena.

Prin crearea, în aceeasi perioada, a Comitetului Permanent (transformat ulterior în Consiliul Permanent), au fost largite si institutionalizate posibilitatile de dialog, consultari si decizie politica.

Pentru a conferi un nou impuls politic CSCE, Summit-ul de la Budapesta din anul 1994, adoptând documentul „Spre un parteneriat adevarat într-o noua era”, a hotarât schimbarea denumirii procesului început la Helsinki în Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa - OSCE, care a devenit,

Page 56: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

totodata, primul instrument pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor, exprimându-se vointa politica a statelor membre de a trimite o misiune OSCE de mentinere a pacii în Nagorno – Karabah.

Tot la Budapesta a fost adoptat Codul de conduita privind aspectele militare ale securitatii, continând principiile care sa guverneze rolul si folosirea fortelor armate în societati democratice. Documentul de la Budapesta prevedea, totodata, începerea discutiilor în cadrul OSCE privind modelul comun si atotcuprinzator de securitate pentru Europa secolului XXI, bazat pe principiile si angajamentele OSCE, materializat prin adoptarea, la Summit-ul de la Istambul, a Cartei pentru securitate europeana.

Dupa semnarea Acordurilor de pace de la Dayton (1995), OSCE si-a asumat responsabilitati importante în aplicarea acestora. Prin Misiunea sa din Bosnia-Hertegovina si prin alte instrumente specifice (Biroul de la Varsovia, reprezentantii personali sau speciali ai presedintelui în exercitiu s.a.), OSCE a jucat un rol important în organizarea si desfasurarea alegerilor prezidentiale, parlamentare si municipale în Bosnia – Hertegovina, asigurarea respectarii drepturilor omului, a edificarii institutiilor specifice unui stat de drept, dezarmarii, stabilitatii si securitatii regionale. În prezent, OSCE ocupa un loc unic în sistemul organizatiilor internationale.

La Summit-ul de la Lisabona, din 2-3 decembrie 1996, a fost adoptata „Declaratia de la Lisabona, referitoare la modelul cuprinzator de securitate în Europa în secolul XXI” si a fost aprobat „Cadrul pentru controlul armamentului si dezvoltarea unui program al forumului pentru securitate si cooperare”.

2. Caracteristici şi priorităţi

OSCE reprezinta un forum pentru consultare si negociere între statele membre.În prezent, organizatia cuprinde 57 de state dintr-un spatiu geografic ce se întinde de la Vancouver

pâna la Vladivostok, incluzând toate statele europene, SUA, Canada si toate republicile din fosta URSS. Toate tarile membre au statut egal.

Caracteristicile principale ale OSCE se refera la: - Numarul de membri (toate statele spatiului euroatlantic); - Abordarea atotcuprinzatoare a securitatii;- Instrumente si mecanisme specifice pentru prevenirea conflictelor;

- Proces decizional bazat pe consens realizat în urma consultarilor intense, dialog politic constant si deschis;- Norme si valori comune asumate de state prin documentele adoptate; - Sistem de contacte si cooperare cu alte organizatii si institutii internationale.

Prioritatile OSCE sunt:- Consolidarea valorilor comune si asistarea statelor membre în edificarea unor societati democratice, civile, bazate pe statul de drept;- Prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilitatii si pacii în zone de tensiune;- Eliminarea unor deficite reale si perceptibile de securitate si evitarea crearii de noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se realizeaza prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.Toate masurile se aplica conform principiului consensului în adoptarea deciziilor.

Activitatile si institutiile OSCE sunt finantate din contributiile statelor participante. Cea mai mare parte a bugetului este destinata îndeplinirii misiunilor din teren.

OSCE si-a dezvoltat considerabil cooperarea cu alte organizatii internationale. Cu exceptia ONU, aceste relatii nu au un cadru formal, derulându-se ad-hoc.

Amploarea problemelor cu care se confrunta comunitatea internationala în prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor si reconstructia post-conflict în zona OSCE impune tot mai mult necesitatea conjugarii eforturilor diferitelor organisme internationale. OSCE a elaborat un cadru coerent de actiune a „institutiilor care se întaresc reciproc” (Mutually Reinforcing Institutions), respectiv Platforma de cooperare în domeniul securitatii, ca parte a Cartei de securitate europeana, adoptata la Istambul în noiembrie 1999.

Dialogul cu partenerii si partenerii mediteraneeni de cooperare s-a intensificat si consolidat. Japonia, Coreea de Sud si Thailanda sunt parteneri de cooperare. Algeria, Egipt, Israel, Maroc si Tunisia sunt parteneri mediteraneeni de cooperare ai OSCE.

3. Structuri şi responsabilităţi

3.1. Conferinţa şefilor de stat sau de guvern (Summit) ai statelor membre traseaza prioritatile si liniile directoare la cel mai înalt nivel politic.

Page 57: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

3.2. Consiliul Ministerial, care se reuneste, de regula, odata pe an (atunci când nu are loc Summit-ul), la nivel de ministru al afacerilor externe, este organul central de decizie si orientare politica al OSCE. Ministrul de externe al tarii gazda a reuniunii Consiliului Ministerial detine functia de presedinte în exercitiu al OSCE. Perioada de presedintie se încheie odata cu reuniunea ministeriala care, de regula, are loc în luna decembrie.

Consiliul analizeaza aspectele relevante ale procesului de securitate, activitatile organizatiei, asigurând îndeplinirea obiectivelor principale stabilite în cadrul Summit-urilor.

3.3. Consiliul Superior (care a înlocuit Comitetul Înaltilor Functionari) raspunde de orientarea, coordonarea si gestionarea tuturor activitatilor OSCE. Examineaza si stabileste politica si orientarile bugetar-financiare. Anual, Consiliul Superior se întruneste ca Forum Economic la Praga. Se reuneste la nivelul directorilor din ministerele afacerilor externe ale statelor membre.

3.4. Consiliul Permanent (fostul Comitet Permanent) se ocupa de activitatea politica, decizionala si operationala curenta. Se întruneste la Viena, de regula, saptamânal, în sedinte plenare, precum si ori de câte ori se considera necesar în reuniuni speciale, extraordinare sau de urgenta. Membrii sai sunt reprezentantii permanenti la OSCE ai tarilor membre.

Sub egida Consiliului Permanent functioneaza diferite grupuri de lucru ad-hoc, deschise participarii tuturor statelor membre.

3.5. Forumul de Cooperare în domeniul Securităţii este parte integranta a OSCE, se întruneste saptamânal, la Viena, pentru consultari si negocierea de masuri vizând întarirea încrederii, securitatii si stabilitatii în aria euroatlantica.

Obiectivele principale ale acestui for sunt:- negocieri privind controlul armamentelor si masuri de dezarmare, crestere a încrederii si

securitatii;- consultari regulate si cooperare în probleme de securitate;- reducerea, în continuare, a riscurilor unui conflict armat.

Forumul se ocupa, de asemenea, de aplicarea masurilor de crestere a încrederii si securitatii (CSBM), pregatirea seminariilor privind doctrinele militare, organizarea reuniunilor anuale de evaluare a aplicarii angajamentelor asumate în domeniul militar, precum si examinarea si clarificarea schimbului de informatii convenit conform masurilor de încredere.

Sub auspiciile Forumului, au loc reuniunile anuale de evaluare a aplicarii Documentului de la Viena privind masurile de crestere a încrederii si securitatii, reuniunile de evaluare a aplicarii Codului de Conduita, ca si seminarii pe diferite teme.

3.6. Preşedintele în exerciţiu – prin rotatie, ministrul de externe al tarii care gazduieste reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE pe anul în curs, este investit cu responsabilitatea generala asupra activitatii executive a OSCE.

De regula, mandatul expira la sfârsitul anului calendaristic. În îndeplinirea atributiilor sale, Presedintele în exercitiu poate fi asistat de:

- troica OSCE, formata din fostul, actualul si viitorul presedinte al OSCE;- grupuri ad-hoc, create pentru diferite probleme, îndeosebi în domeniul prevenirii

conflictelor si gestionarii crizelor;- reprezentanti personali, numiti de presedintele în exercitiu cu un mandat clar si precis,

pentru a-l asista într-o situatie de criza sau conflict.3.7. Secretarul general este numit de Consiliul Ministerial pentru o perioada de trei ani. Având

sediul la Viena, el actioneaza ca reprezentant al presedintelui în exercitiu si-l sprijina pe acesta în toate activitatile vizând promovarea obiectivelor OSCE.

Sarcinile Secretarului general includ gestionarea structurilor si operatiunilor organizatiei.Secretarul general are în subordinea sa Secretariatul OSCE, cu sediul la Viena (si o unitate la

Praga), structurat pe trei departamente:- Politic (probleme generale – sprijinirea activitatii presedintelui în exercitiu, pregatirea

reuniunilor, contacte cu organizatii internationale etc.);- Centrul pentru Prevenirea Conflictelor, în componenta caruia intra activitatea

operationala a OSCE în domeniul prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor, sprijinirea activitatii misiunilor OSCE;

- Departamentul administrativ-financiar si pentru organizarea conferintelor (traduceri, documentatie, protocol).

Page 58: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

În cadrul Secretariatului functioneaza, totodata, un Oficiu de presa si un Coordonator pentru activitati economice si de mediu ale OSCE.

3.8. Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale – instrument creat pentru a se ocupa de tensiuni etnice în faza incipienta a acestora, cu potential de a se dezvolta într-un conflict ce poate pune în pericol pacea, stabilitatea sau relatiile dintre statele participante. Are rolul de a preveni situatiile conflictuale si de criza si de a identifica solutii pentru reducerea tensiunilor. Acesta actioneaza independent, în baza unui mandat si formuleaza recomandari care nu au caracter obligatoriu.

3.9. Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, functie nou creata (în 1997), are un mandat pentru o perioada de trei ani.

3.10. Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR), cu sediul la Varsovia, este responsabil cu promovarea drepturilor omului, democratiei si a statului de drept. Se ocupa de organizarea reuniunilor si seminariilor privind îndeplinirea angajamentelor asumate de catre statele membre în domeniul dimensiunii umane.

3.11. Misiuni ale OSCE sunt o forma de actiune a organizatiei si sunt amplasate în: Kosovo, Bosnia-Hertegovina, Croatia, FRI Macedonia, Georgia, Republica Moldova, Estonia, Letonia, Armenia, Azerbaidjan, Tadjikistan si în Serbia si Muntenegru la Belgrad. Misiunile OSCE fac parte din instrumentele cele mai eficient pentru prevenirea conflictelor si gestionarea crizelor.

3.12. Curtea de Conciliere şi Arbitraj a fost creata conform Conventiei privind concilierea si arbitrajul în cadrul OSCE, intrata în vigoare în decembrie 1994. În atributiile Curtii intra reglementarea diferendelor ce-i sunt supuse de catre statele semnatare ale Conventiei, prin conciliere sau arbitraj, dupa caz. Sediul Curtii este la Geneva.

3.13. OSCE este Depozitarul Pactului de Stabilitate în Europa, initiat si promovat de Uniunea Europeana. Pactul contine numeroase tratate si acorduri bilaterale între tari europene, reprezentând o chezasie pentru securitatea si stabilitatea întregii Europe. Totodata, organizatia joaca un rol important în Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.

3.14. Adunarea Parlamentară a OSCEAdunarea Parlamentara a OSCE a fost creata ca una din institutiile originale ale OSCE prin Carta

de la Paris, din 1990.Presedintele Adunarii Parlamentare participa în mod regulat la reuniunile troicii OSCE si prezinta

declaratii ale Adunarii în cadrul reuniunilor la nivel înalt si ministeriale ale OSCE. Sesiunile anuale ale Adunarii au loc în diferite capitale ale tarilor membre. Conform uzantelor, la aceste reuniuni, Presedintele în exercitiu, Secretarul General, ca si sefii diferitelor institutii si misiuni OSCE prezinta expuneri.

Hotarârile Adunarii Parlamentare se adopta prin vot majoritar (spre deosebire de OSCE, a carei regula de baza este consensul) si nu sunt obligatorii pentru OSCE.

Secretariatul international al Adunarii Parlamentare, cu sediul la Copenhaga, colaboreaza strâns cu Secretarul general si alte institutii ale OSCE.

4. Politica regională a OSCE

La începutul acestui mileniu, OSCE este tot mai vizibil implicata în complexitatea situationala din Europa în general si în cea de sud-est, în mod deosebit, prin toate functiile pe care le îndeplineste.

Astfel, organizatia adeseori s-a transformat în forum de dezbatere politica cu privire la sistemele guvernamentale ale statelor din zona si la tipologia democratiilor în curs de dezvoltare, exprimându-si totodata vocatia general europeana pentru valorile si interesele regionale si zonale, care trebuie armonizate cu realitatile socio-economice locale si continentale. În câteva situatii a facut chiar si diplomatie preventiva legata de blocarea unor evolutii regionale spre confruntarea armata.

Cel mai frecvent s-a achitat cu suficient succes de controlul armamentelor, initierea si monitorizarea aplicarii masurilor de încredere si securitate în strânsa legatura cu urmarirea perseverenta a respectarii drepturilor omului cu preponderenta în Balcani si în spatiul caucaziano-caspic.

Pentru aceasta zona, OSCE si-a ales si are în derulare urmatoarele prioritati:- identificarea, definirea si consolidarea valorilor comune locale si regionale) în corelatie cu

interesele general europene si alaturi de valorile euro – atlantice; - desfasurarea unor ample masuri si actiuni colective pentru prevenirea de noi conflicte locale,

gestionarea împreuna cu UE si NATO a celor care au fost active, dar si pentru pacificarea câtorva spatii inter/trans-statale cu probleme etnico-religioase istoric determinate;

Page 59: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

- implementarea celor mai adecvate sisteme politico-economico-militare de stabilitate si pace în toate regiunile zonei prin participarea larga si a statelor europene;

- identificarea unor deficite reale si perceptibile de securitate,luarea prin consens a celor mai corespunzatoare masuri si transpunerea lor în practica prin programe multinationale si multianuale;

- evitarea crearii de noi divizari politice, economice, sociale, etnico-religioase, culturale prin securitate democratica si bazata pe cooperare.

În felul acesta apar rolurile OSCE pentru dezvoltarea din toate punctele de vedere a zonei din sud-estul continentului, ca: forum de securitate regionala si uneori constiinta morala a Europei mari, integrale si integratoare si mai ales ca instrument pentru gestionarea crizelor în diferite regiuni ale zonei.

5. Contribuţiile României în cadrul OSCE

În cadrul negocierilor pregatitoare organizarii si desfasurarii Conferintei pentru Securitate si Cooperare în Europa, România a fost, împreuna cu alte tari mici si mijlocii, neutre si nealiniate, promotorul ferm al orientarii democratice a procesului început la Helsinki.

România a fost initiatorul regulilor si normelor democratice ale procesului de la Helsinki, bazate pe egalitatea suverana a statelor, rotatia la conducerea reuniunilor si adoptarea deciziilor prin consens.

În ceea ce priveste problemele de fond, România a pus accent pe dezvoltarea si afirmarea principiilor, convenirea unor masuri de crestere a încrederii si securitatii, a diverselor programe de cooperare economica si asigurarea cadrului institutional pentru continuarea procesului de la Helsinki.

În perioada anterioara prabusirii regimului comunist, pozitia promovata de România în cadrul CSCE s-a caracterizat prin-un interes accentuat acordat problemelor politice, militare si economice.

Dupa 1989, procesul CSCE a intrat într-o noua etapa, caracterizata prin subscrierea tuturor statelor la aceleasi valori – democratia, statul de drept, respectarea drepturilor omului si economia de piata.

România a intrat în aceasta etapa prin retragerea rezervelor exprimate la Documentul Final al Reuniunii de la Viena si prin adoptarea unei atitudini deschise, de cooperare.

În perioada care a urmat, eforturile României au vizat adaptarea OSCE la noile realitati, într-un instrument util si eficient în domeniul prevenirii conflictelor si gestionarii crizelor, ca si asigurarii unei abordari atotcuprinzatoare a securitatii prin cooperare.

Activitatea reprezentantilor sai, atât la Viena, cât si în cadrul diferitelor reuniuni specializate ale OSCE, a vizat:- Afirmarea si respectarea principiilor si normelor OSCE;

- Adaptarea organizatiei la noile realitati, întarirea capacitatii sale de a face fata noilor riscuri si provocari;- Consolidarea capacitatii operationale a OSCE, a eficientei instrumentelor si mecanismelor sale de

diplomatie preventiva, gestionare a crizelor si reconstructie post-conflict;- Afirmarea conceptului atotcuprinzator de securitate prin cooperare (comprehensive co-operative security);- Definirea rolului si locului OSCE în edificarea spatiului comun de securitate, fara linii de diviziune, bazat

pe recunoasterea si respectarea valorilor comune, a angajamentelor si normelor de conduita, inclusiv a dreptului fiecarui stat participant de a-si alege liber aranjamentele sale de securitate.

România s-a implicat activ în actiunile OSCE în Bosnia – Hertegovina, Albania, Fosta Iugoslavie, Belarus, Kosovo s.a. O serie de reprezentanti români au fost sau sunt membri ai misiunilor OSCE sau au participat ca supraveghetori la alegeri.

Prin decizia adoptata la Summit-ul de la Istambul (noiembrie 1999), României i-a fost încredintata responsabilitatea asigurarii Presedintiei în exercitiu a OSCE pentru anul 2001.

Pentru cresterea atentiei României fata de OSCE pledeaza urmatoarele ratiuni:- OSCE ofera un cadru specific pentru promovarea intereselor nationale, pentru afirmarea tarii

noastre ca factor de stabilitate în zona;- OSCE este singurul for unde se poate dialoga cu Rusia ca partener egal, în probleme de

securitate;- Tensiunile din zonele vecine tarii noastre se vor afla în atentia permanenta a OSCE. Implicarea

României în actiunile din Bosnia-Hertegovina, Albania si Kosovo a contribuit la afirmarea sa ca furnizor de securitate;

- Consolidarea institutiilor democratice, asigurarea respectarii drepturilor omului si succesul reformelor economice contribuie la stabilitatea în zona;

- OSCE îsi va asuma rolul de coordonator al diferitelor forme de cooperare subregionala, îndeosebi în spatiul sud-est european;

Page 60: Suport Curs Metodologia Studiului Securitatii Master SENA

- În procesul de reconstructie post-conflict a spatiului ex-iugoslav, OSCE ocupa un loc central.