SUPORT DE CURS - DANS SPORTIV-

FORMATORI: ZAHARIA ANDREI

PANORAM RAMONA

LOCATIA: SCOALA GIMNAZIALA NR. 19 TUDOR ARGHEZI

GRUPE: 1,2,3,4,5,6

DESFASURAREA CURSURILOR

Curs 1: Introducere, cunoastere elevi-formator, prezentarea cursurilor,

formarea perechilor de dans, predarea primului dans- samba

Curs 2: Continuare samba, finalizare pasi si coregrafie

Curs 3: Predare pasi cha-cha

Curs 4: Continuare cha-cha, finalizare pasi si coregrafie

Curs 5: Predare pasi jive

Curs 6: Continuare jive, finalizare pasi si coregrafie

Curs 7: Predare bachata- pas de baza

Curs 8: Predare pasi salsa

Curs 9: Continuare salsa, finalizare pasi si coregrafie

Curs 10: Repetare coregrafii, corectare greseli, proba practica

Desfasurator Curs

Cursurile se vor baza pe dansuri sportive (de societate), mai exact dansuri din

sectiunea Latino ca samba, cha-cha, jive, bachata si salsa. Fiecarui dans i se vor

aloca cate 2 cursuri, mai putin bachata caruia ii vom aloca doar un singur curs.

Ultimul curs va consta in repetarea tuturor dansurilor, coregrafiilor si corectarea

greselilor in vederea examinarii finale si spectacolului de la sfarsitul cursurilor.

In functie de fiecare grupa de dans se pot preda si alte stiluri de dans, din

sectiunea Standard precum Vals lent, Vals vienez sau tango.

Bachata este dansul pasiunii , romanticà si plinà de sentiment ...

Ca si merengue, este originarà din Santo Domingo, Republica Dominicanà.

Incepànd chiar din anii 30’ ,bachata vine propusà ca baladà popularà, care

povestea despre istorii romantice si iubiri nefericite, abandonàri, situatii

sentimentale triste si despre viata in sàràcie. Tocmai din cauza provenientei din

lumea satului nu a avut o acceptare din parte burgheziei, ba chiar era consideratà

vulgarà si indecentà, asa cum se intàmpla cu MERENGUE, pentru aluziile sexuale.

Din acest motiv BACHATA a ràmas pentru mult timp in ambientul locurile

considerate echivoce ca "los quilombas" (bordeluri) unde "las mujeres de rumba"

(prostituatele) aveau rolul principal in istorii sentimentale si violente, erau tinute la

distantà de càtre clasa burgheziei moraliste.

Doar datorità statiei de radio dominicanà "Radio Guarachita" , in tentativa de a

valoriza traditiile populare dominicane, transmitànd pentru o perioadà bachate de

origine càmpeneascà , au reusit sà atragà atentia publicului si a càntàretilor ca:

Luis Segura, Anthony Santos, Raulin Rodrigues.

Bachata avu propria elaborare, amestecànd traditia popularà cu tendinte muzicale

moderne ca genul lui Juan Luis Guerra, purtànd acest gen muzical la enormul

succes international cu compilatia sa "Bachata Rosa" .De-a lungul ultimilor ani au

fost diverse reelaboràri, care au dat demnitate acestui gen muzical si pe làngà

artistii mentionati se adaugà si Joe Veras, Teodoro Reyes, Alex Bueno. Mai recent

incepànd cu anii 2000, tineri artisti au adus bachata pe culmile succesului

international. Printre acestia se numàrà grupul Aventura, duetul Monchy &

Alexandra, Jimmy Bauer...

Salsa inseamnà ritm, pasiune, càldurà, dans, comunicare, contaminare,

avangardà

A reusi sà avem o istorie a Salsei nu e asa de simplu. Urme ale originii pot fi

intàlnite in cultura muzicalà a multor tàri din America Centralà, in moduri si cu

caracteristici diferite : din Cuba in Puerto Rico, din Colombia in Venezuela. Tocmai

pentru cà teoriile cu privire la originile Salsei sunt diverse si uneori in contrast, s-a

incercat sà se punà accent pe aspectul cronologic si social – muzical a diferitelor

realitàti, fàrà a stabili adevàruri absolute.

Cea mai mare dificultate in a defini si incadra evolutia este intersectarea si natura

multiplà ale inceputurilor, de la nasterea ei in diaspora diferitelor tàri, la bogàtia

contaminàrilor si transformàrilor, in diverse locuri si ambiente.

Pentru unii la Salsa e doar cea cubanà, influentatà de Son si Rumba, altii preferà sà

o identifice cu cea portoricanà iar altii cu stilul metropolitan din New York. In

realitate Salsa trebuie prività ca o formà muzicalà minunatà, datorità miilor de

particularitàti si diferente si care ràmàne legatà totusi prin anumite aspecte de

bazà de locul de unde provine. Salsa are elemente specifice, care o definesc, si

care fac ca oricum sà ràmànà fedelà structurii sale originare, in ciuda faptului cà

suferà transformàri si mutatii. Din insulele Americii Latine in Barrio (cartier latin in

New York) , si pànà in orasele reci ale Europei.

Alte teorii cu privire la originile Salsei o oglindesc ca o sintezà a ritmurilor care o

preced, ca Son, Rumba , Mambo, Guaracha. In traditia cubanà este consideratà ca

un ritual de galanterie si curtare in muzicà. Pentru altii Salsa evidentiazà caracterul

tribal in esenta cea mai veche. De fapt Salsa are ràdacinile originare in traditia

africanà, se afirmà in concluzie cà prima formà de clave ar fi prezentà in

continentul negru si cà forma originarà se creazà in Africa.Din intersectarea de

traditii si culturi diferite (africane pe de o parte si cele hispanoeuropene pe de alta)

avem de-a face pe continentul american cu instrumente, ritmuri, càntece, religii,

culte. Liniile fundamentale ale melodiei si armoniei europene au fost rapid

integrate in ritmurile provenite di Africa, intr-un teren fertil si creativ ca cel

caraibic, gàsind in Cuba centrul de intersectare. In timp ce anumite ritmuri ca

Conga, Rumba, Guaguanco, Yambu e Colombia ràmàneau la o sonaritate africanà,

Danzon-ul poate fi considerat primul produs hibrid, nici african nici european,

nàscut din amestecul dintre contraddanza francezà cu ritmurile africane.

Dupà proclamarea Independentei Cubei in 1901, au fost aplicate restricti in cadrul

social-cultural, printre care si cea de a nu cànta la tambururi de origine africanà.

Aceasta provoacà nasterea de formatii vocale chemate Coros de Clave, ràspàndind

vocalitatea si textele pentru càntece. Mutàndu-se incet incet din ambientul rural

spre oras, aceste noi tendinte dau nastere unei noi forme muzicale Son-ul, care

combinà o parte liricà ce prezintà o „temà” si o parte ritmicà (montuno).

O a treia interpretare este cea in care Salsa, acest simplu cuvànt apare ca termen

comercial, dezvoltàndu-se in Statele Unite pentru a globaliza diversele ritmuri

muzicale caraibice, si in sens larg, latinoamericane, unite printr-o bazà comunà: la

Clave.

Jive

Jive-ul este un dans static, in timpul dansului neexistand multa deplasare. Timpii accentuati sunt timpii 2 si 4. In competitie Jive-ul dureaza intre 1,5-2 minute, numarul de batai pe minut fiind de 44. Muzica are un ritm de 4/4, cu tempoul de 42-44 masuri pe minut.

Jive-ul, adus din America, s-a dezvoltat initial dintr-un dans numit Jitteburg , prin eliminarea elementelor acrobatice si perfectionarea tehnicii. Prima descriere a acestui dans a fost realizata de catre profesorul londonez de dans Victor Silvester, descriere publicata in Europa in anul 1944.

Originile cuvantului ‘jive’ nu se cunosc exact.Se poate referi la “jive talk”, adica la o vorbire galagioasa si colorata, nepotrivita, inselatoare, sau exagerata. Acest cuvant reflecta caracterul dansului: saltaret si galagios. Primile influente ale jive-ului vin de la sclavii africani din America. Acesti sclavi dansau cateva dansuri traditionale care aveau atat pasi simpli cat si tripli. De asemenea, muzica lor avea un ritm continu de bas, si cateva elemente ale ritmului actual de jive.

In anii 1880, existau competitii ale acestui dans printre negrii din Sud, iar premiul era un tort, astfel dansul a primit numele de „Mersul tortului”. Modul exuberant al manifestarii muzicale si coregrafice ale acestui tip de dans contrasta foarte mult cu stilul mai mult decat sobru si fara viata al albilor din inalta societate. Odata cu moartea reginei Victoria in 1901, popoarele vorbitoare de limba engleza s-au simtit mai libere si au adoptat nu numai acest tip de dans, ci foarte multe altele, fiind considerate inca mult timp dupa aceea ca fiind indecente.

Acest dans este un amestec de Rock&Roll, Boogie –Woogie, American Swing si Jitteburg, de unde reiese caracterul expresiv si rapid al Jive-ului. Dintre toate aceste dansuri jive-ul este cel mai mult legat de swing, mai ales deoarece a evoluat in urma competitiilor care se tineau in America si in anumite parti din Europa la inceputul anilor 1900. Muzica de jive s-a dezvoltat mai ales in perioada anilor ’50 – ’60, continand ritmuri saltarete si melodii placute.

El poate fi dansat atat pe ringul de dans la o competitie de dans sportive, cat si in discoteca sau in cluburi. Cel mai evident element distinctive al acestui dans este viteza. Din familia dansurilor de acest gen cum ar fi swing-ul sau Lindy hop, ele necesita un spatiu de dans considerabil cat si o energie fizica pentru sustinerea lui.

Jive-ul nu da semne de a se transforma intr-un alt dans, dar trebuie stiut ca exista doua stiluri de jive: stilul international, adica cel descries mai sus, si stilul autentic, sau cel bazat mai mult pe miscarile swingului.

Începând din 1920, Lindy Hop, Jitterburg-ul şi Swing-ul au evoluat pe întreg teritoriul SUA, dând naştere mai multor stiluri regionale. Iată mai jos o prezentare succintă a câtorva dintre ele:

* Savoy Swing: popular în Ballroom-ul Savoy din New York in anii '30 şi '40. Este un stil de dans foarte rapid, sacadat, lejer. * West Coast Swing: stil de Swing ce scotea în evidenţă dinamismul mişcării picioarelor. A devenit popular în cluburile de noapte californiene în anii '30 şi '40. În 1989 West Coast Swing a fost ales "Dansul Statului California".

* Whip: stil de swing popular in Houston, Texas, caracterizat de rotiri rapide în jurul partenerului.

* Supreme Swing: popular în Tulsa, Oklahoma.

* Imperial Swing: popular în St. Louis, Missouri.

* Carolina Shag: popular în Carolina de Nord şi de Sud, scoate în evidenţă rapiditatea mişcării picioarelor partenerului.

* DC Hand Dancing: un mix între Lindy şi Swing, întâlnit în Washington DC.

* East Cost Swing: popular în oraşele de pe Coasta de Est a Statelor Unite.

* Ballroom West Coast Swing: stil de Swing poplar în şcolile de ballroom, diferit de stilul întâlnit în cluburile de noapte din California şi în cluburile de Swing.

* Country-Western Swing: stil de Jitterburg popularizat în anii '80 şi dansat pe muzică Western şi Country.

* Cajun Swing: stil Louisiana Bayou al Lindy-ului dansat pe muzica Cajun.

* Pony Swing: stil Country Western al Swing-ului Cajun.

* Jive: versiunea cea mai răspândită la nivel internaţional este dansată din anul 1968 în competiţiile de dans sportiv.

* Rock'n Roll: este descrierea pentru unirea a trei forme destul de diferite de muzică: Jazz şi Rhythm'n Blues pe de o parte, Country & Western (Folk) pe de altă parte.

Este evident de remarcat faptul ca este un dans foarte rapid, care consuma multa energie. Fiind ultimul dans in cadrul competitiilor, dansatorii sunt nevoiti sa demonstreze ca dupa celelate patru dansuri mai au energia necesara pentru Jive.

Mai trebuie adaugat ca acest dans contine atat pasi de chasse, cat si kick-uri si piruete rapid realizate. De multe ori aceste lucruri se succed intr-un mod foarte complicat, si de accea trebuie ca cei doi parteneri sa ramana foarte concentrati pentru nu a pierde ritmul muzical. In cadrul competitiilor, partenerii sunt de multe ori punctati in functie de energia pe care o manifesta, dar mai ales de corectitudinea si estetica executiei pasilor pe ritmul melodiei. Flick-urile si kick-urile nu trebuie sa fie doar pura decoratie artistica, fiind cateva elemente foarte importante in redarea ritmului si tempoului, precum si alte gesturi ce pot fi realizate. Elementul central al dansului este priza palmelor, care trebuie sa se afle intr-o continua presiune. Sa fie foarte ferma. Un alt element essential este coordonarea dintre cei doi parteneri, mai ales in momentele in care se executa intoarceri rapide si schimbari complicate ale prizei mainilor.

Versiunea actuala de jive are pasii de baza formati din chasse-uri realizate in mod sincop, adica lateral, apropiat, lateral; conduceri laterale cu corpul stanga – dreapta, urmate de un pas de rock realizat in spate cu revenire spre in fata. Soldurile se misca cu o jumatate de bataie dupa fiecare pas, iar greutatea este mentinuta in permanenet catre in fata, adica pe pernita talpii. In timpul chasse-ului, datorita faptului ca se tine piciorul care conduce sus, formand un unghi de 90 de grade cu corpul, iar piciorul care urmeaza aparent inactiv, creaza iluzia optica a ceea ce se numeste „moonwalk” sau mersul pe luna, conferind dansatorului o prezenta interesanta de imponderabilitate.

Un lucru foarte interesant este asocierea acestui dans si mai ales a muzicii si stilului libertin de exprimare cu tinerii. Acest lucru nu este intamplator, deoarece tinerii au asimilat instantaneu crezul timpurilor de atunci, iar cei mai inaintati in

varsta au ramas mult timp reticenti la schimbare, criticand vehement inclinatiile nesanatoase ale tinerilor.

Samba

Samba este un dans complet, care solicita fiecare parte a corpului. Se imbina mai multe ritmuri pe mai multe segmente ale corpului. Figurile folosesc, in cele mai multe cazuri, ritmul “bounce”, care se transpune printr-o flexare/intindere a genunchilor inainte/inapoi, combinata cu o miscare a bazinului. Bratele se balanseaza in aer la nivelul bazinului. Pasul doi de bounce este foarte rapid, piciorul preia doar o parte din greutatea corpului. Ceilalti pasi se realizeaza cu transfer total de greutate, talpa facand contactul cu podeaua progresiv, de la varf catre calcai.

Dansul are si un caracter poliritmic: in figurile de baza, miscarea picioarelor are un ritm, iar genunchii si bazinul mentin alt ritm. Partea cea mai solicitata a corpului o reprezinta omoplatii, care executa miscari laterale si sus-jos. Centrul de greutate este usor fixat spre inainte.

Samba are o coregrafie echilibrata, alterneaza deplasarile cu momente statice si miscarile rapide cu cele lente. Prizele pot fi inchise, deschise, tandem sau fara priza.

Pe scurt, caracteristicile acestui dans sunt: miscarea ampla de sold, o postura corporala plata a rasucirii, se executa cu greutatea spre inainte, pe un picior flexat. Masura muzicala este de 2/4, iar tempoul este de 50-52 batai/minut.

Cand spui Samba nu poti sa nu te gandesti la Carnavalul de la Rio de Janeiro, deci Brazilia. Aici sunt originile Sambei, care de altfel este si dansul national al Braziliei. Este o combinatie de influente africane, indiene si iberice.

Prin 1830 a luat nastere un dans care combina miscari ale negrilor cu rotatii ale corpului si sway-uri din Lundu. S-au adaugat pasi de carnaval, iar in final dansatorii au ales stilul european, in care dansatorii aveau o pozitie mai apropiata.

In 1885 inalta societate din Rio adopta dansul sub numele de Zemba Queca, ulterior Mesemba. Masemba a fost combinat, la inceputul secolului XX, cu un alt dans brazilian numit Maxixe si a fost popularizat in SUA si Europa. Chiar si astazi

Samba mai contine pasul numit Maxixe (un chasse si o punctare). O alta demurire pe care a purtat-o Samba a fost “Carioca”, in 1930.

Dansul devine popular in salile de dans europene abia dupa Al Doilea Razboi Mondial, prin anii 1948-1949, desi primele incercari de a adduce Samba in scolile de dans pe continent s-au facut prin anii 1923-1924. Pierre Lavelle structureaza Samba in anul 1956, o varianta din cadrul dansului sportiv. Apoi au aparut numeroase tipuri de Samba.

Cha Cha Cha

Cha Cha Cha, sau prescurtat Cha Cha, este un dans cu ritm sacadat, plin de vitalitate si de forta, cu miscari rapide, acompaniat de melodii care au imprumutat multe elemente din jazz, beat si disco.

Dansul dureaza cel putin 1,5 minute, muzica este de 4/4 si tempo-ul de 30-33 batai/minut. In muzica autentica de Cha Cha putem identifica o legatura ritmica intre fiecare masura, ritmul rezultat fiind 1, 2, 3, 4 & 1, 2, 3, 4 & 1 etc.

Cha Cha-ul in sine este simplu, insa pasul de baza este mai complicat decat cel al dansurilor din aceeasi familie (Rumba, Mambo sau Salsa). In competitiile de dans, Cha Cha-ul este al doilea dans latino in ordinea generala, incadrandu-se la clasa “hobby”.

Figura care caracterizeaza Cha Cha Cha estechasse-ul: trei pasi spre lateral (inspre stanga sau inspre dreapta), pe pasul trei facandu-se o apropiere a talpilor (acesta este inlocuit, de multe ori, cu lock-step, facut in fata sau in spate, pe pasul doi, incrucisand talpile).

In figurile de baza, nu se fac ridicari si coborari, pasii se fac pe picior intins, cu genunchii fixati inspre spate, lasand un aspect sacadat, care alaturi de pasul triplu si tempo-ul alert, il fac un dans plin de viata.

Momentul in care calcaiul atinge podeaua si genunchiul se blocheaza constituie cheia ritmului. Piciorul intins preia greutatea corpului prin sold, care se ridica la fiecare pas pe piciorul care sustine corpul. Dansatorii fac o miscare tripla de ondulare a soldurilor, care duce, gradual, la aparitia unui pas triplu.

Desprinderea piciorului liber de pe podea se face incepand cu calcaiul, varful ramanand in contact cu podeaua. Varful piciorului urmareste in permanenta ringul de dans.

Libertatea de miscare in acest dans este mare. Exista foarte multe tipuri de prize pentru Cha Cha Cha dansat in pereche (deschise, inchise, fan, promenade, shadow sau fara priza).

Dansul este o evolutie a Mambo-ului; este un “triplu-mambo” obtinut prin introducerea unui pas suplimentar pe al patrulea timp.

Cha Cha s-a nascut din Mambo, un dans cu trei foarme (simplu, dublu sau triplu), care este rezultatul combinarii ritmului american de jazz cu cel cubanez de rumba. Mambo era cantat de trupe de muzicieni americani si cubanezi in cazinourile din Havana (Cuba) pe la sfarsitul anilor 1940.

Controversele asupra originii acestui dans sunt destule. Una dintre variantele privind aparitia numelui de Cha Cha Cha o reprezinta existenta unei figuri numite “chatch”, care presupunea doi pasi lenti, urmati de trei schimbari rapide de greutate. Pe la inceputul anilor ’50 au aparut variatii ale pasului de baza, formandu-se un nou dans, care a primit numele de Cha Cha Cha.

Altii spun ca aparitia acestui dans se datoreaza profesorului englez de dans Pierre Lavelle care, in 1952, vizitand Cuba, a observat ca Mambo se dansa uneori cu doi pasi in plus pe masura muzicala. S-a intors in Marea Britanie si a inceput sa predea acest tip de Mambo ca pe un dans separate. Apoi dansul a fost standardizat de catre Arthur Murray, care l-a accesibilizat scotand un Cha din ritm, si inventand numaratoarea 1,2,3 Cha, Cha.

Violonistul cubanez Enrique Jorrin introduce, in 1951, ritmul de Cha Cha Cha pe ringurile de dans cubaneze, in cadrul spectacolelor sale cu Orchestra America. Devine dans de competitie din anul 1962.

Ritmul poate fi auzit pe muzica: Carlos Santana; Enrique Iglesias; Gloriei Estefan; Julio Iglesias; Ricky Martin; Jack Costanzo&Don Swain (melodia „Bei Mir Bist Du Schon/La Furiosa” este o dovada a rapiditatii la care poate ajunge un cha-cha-cha)

Vals Lent (Vals Englezesc)

Valsul Lent este caracterizat prin inaltari si coborari ample si elegante. Indoirea genunchilor si intinderea acestora trebuie armonizate cu inaltarile si coborarile repetate.

Masura muzicala este de 3/4, tempoul fiind de 27-30 batai/minut. Este considerat regele de necontestat al dansurilor de societate.

Istoria Valsului Lent La originea Valsului Lent a fost Boston-ul, dans care a disparut odata cu sfarsitul primului razboi mondial. Boston-ul (importat din SUA) a fost dansat pentru prima data intr-un club select din Anglia, in 1874. Dansul Boston nu seamana deloc cu Valsul Lent de astazi. Pozitia partenerilor era diferita: partenerii dansau unul langa celalalt.

Valsul Lent prinde contur dupa Primul Razboi Mondial, cand se decide ca miscarea sa fie: pas, pas, langa. Varianta moderna a acestui dans a fost creata in jurul anului 1910, de catre profesori de dans din Anglia.

La campionatul din 1922, Victor Sylvester a castigat dansand o combinatie care era formata doar din figurile “Natural Turn”, “Change of direction” si “Reverse turn”, mai putin decat invata astazi un incepator.

Dansul a fost imbunatatit incepand cu anul 1926, cand miscarea de baza s-a schimbat in: pas, lateral, langa. Apoi au aparut multe alte figuri, care au ajuns sa fie standardizate de Imperial Society of Teachers of Dancing (ISTD). Cele mai multe se folosesc si astazi in dansul sportiv.

Contributii importante in dezvoltarea Valsului Lent au avut Victor Sylvester, Miss Josephine Bradly, Maxwell Steward si Pat Sykes, primii campioni englezi.

Valsul Lent, astazi Este un dans lin, care combina deplasarea pe orizontala cu miscari verticale, determinand variatii ale centrului de greutate al perechilor. Predomina intoarcerile in ambele directii, iar miscarile de baza includ o suita de pasi (“Chasse turn”) in care picioarele se apropie pe pasul al treilea. Ezitarea (“hesitation”) reprezinta exceptia, in care se face un singur pas pe prima bataie a masurii, pastrandu-se pozitia pe celelalte doua.

Miscarile care caracterizeaza Valsul Lent sunt inaltarile si coborarile. Acestea se repeta la fiecare masura astfel: - Pe pasul 1 incepe inaltarea; - Pe pasii 2 si 3 continua inaltarea;

- Pe sfarsitul pasului 3 se coboara

Vals Vienez

Valsul Vienez consta in rotiri continue, intrerupte de pasii de schimbare. Amploarea rotirilor trebuie dozata. La fel si micile inclinari (“sway”). Masura muzicala este de 3/4, tempoul fiind de 58-60 batai/minut.

Este un dans a carui forma este marcata de figuri putine, care nu au suferit prea multe transformari de-a lungul anilor. Este cel mai vechi dintre dansurile sportive.

Istoria Valsului Vienez

Primele atestari ale dansurilor precursoare Valsului Vienez, inrudite cu el, sau care au influentat forma sa, dateaza din secolul XVI.

Originile sale sunt controversate, nu mai putin de patru tari (Austria, Franta, Germania sau Polonia) revendicand nasterea Valsului Vienez.Primul dans inrudit cu Valsul, “Dreher-ul”, apare in jurul anului 1520, in Germania.Austria si Franta au lansat propriile versiuni de Vals, “Weller” (1580), respective “Nizzarda” (1590).

Laendler-ul, original din Bavaria, este predecesorul Valsului Vienez. Acesta din urma a luat nastere dupa ce pasii si figurile Landler-ului au fost reduse, datorita vitezei, la sase pasi.

Prima melodie de Vals, “O du lieber Augustin”, a fost compusa in 1670.In 1766 a fost pusa in scena, la Viena, opera “Una cosa rara”, pe muzica de Vals. Printre admiratorii inflacarati ai Valsului s-a numarat si Mozart, care a inclus in una dintre operele sale, “Don Giovanni”, trei valsuri, cantata unul dupa altul.

Valsul Vienez a fost criticat prin secolele XVII-XVIII, fiind considerat un dans vulgar. Cu toate acestea, in 1816 a fost acceptat si in Marea Britanie. “Dansul interzis”, asa a fost supranumit Valsul, pentru ca atunci cand a ajuns in salile de dans vieneze partenerilor le era permis sa se atinga, lucru nemaiauzit pana atunci. Tinerii au continuat insa sa-l danseze, iar in cele din urma s-a facut trecerea catre dansul de salon, transformandu-se intr-un dans elegant, cu o muzica rafinata.Cele mai folosite instrumente sunt pianul, vioara si basul.

Figurile Valsului Vienez

In 1983, International Comitee of Ballroom Dancing a standardizat figurile de dans. Acestea aveau sa fie singurele permise in competitiile de dans sportiv timp de aproape doua decenii:

- “natural si reverse turn”: deplasari si intoarceri continue;

- “changing steps”: figuri de legatura;

- “natural si reverse fleckerls”: dans rotativ-stationare;

- “contra check”: legatura intre fleckerl-uri.

In 2001, Federatia Internationala a permis folosirea si a altor figuri (“natural spin” si “natural pivot”; “reversed pivot”; “left wisk”) pentru o perioada de proba. Aceasta din dorinta de a revigora Valsul Vienez si de a-l face mai spectaculos.

Miscarile care caracterizeaza tango-ul sunt lungi, elegante, bazate pe invartiri. Muzica este 4/4, cu un tempo lent de 27-30 batai/minut. Se executa un pas pe fiecare bataie.

Orchestra tipica de tango este formata dintr-un pian, un bas, un bandoneon si o vioara. Creatorul ei a fost muzicianul Roberto Firpo.

Istoria tangoului

Ambianta luxoasa in care se danseaza acum tangoul este departe de imaginea locurilor in care a luat fiinta acest dans. Tangoul este un dans care s-a nascut in suburbiile din Buenos Aires (Argentina), la sfarsitul secolului XIX. Cei care locuiau aici, majoritatea emigranti, isi inecau dureile, dragostea, pasiunile, intr-o muzica simpla, care le acompania starile. Dansul era la fel: simplu, aproape monoton.

Tangoul a fost, initial, un dans al barbatilor. Aceasta pentru ca in zona in care se dansa erau foarte putine femei.

La inceput a fost dansat pe strazile sau prin bordelurile din zona portuara a Buenos Airesului. Barierele lingvistice dintre prostituate si clientii lor, de origini foarte diferite, au facut din tango un mod de comunicare non-verbala, cu conotatii sexuale.

Sedusi de magia acestui dans, la inceputul secolului al XX-lea, europenii il aduc la ei acasa, mai exact in Franta. Nu a fost insa un succes imediat. Dansul a fost privit mai degraba ca unul exotic si nu a fost initial acceptat de inalta societate europeana. Totusi, se dansa inca in zonele suburbane si castiga din ce in ce mai multa popularitate.

Celebrul cantaret francez de music-hall Mistinquete duce tangoul in inima inaltei societati pariziene. Acesta este momentul in care tangoul sufera transformari esentiale. Salile de bal, hainele luxoase, orchestrele specializate si multe altele, fac din tango un dans foarte popular in randurile inaltei societati din Europa si SUA. Mania tangoului cuprinde Parisul, New Yorkul, Londra.

Ca o ironie a sortii, din saloanele de dans de la Paris, tangoul se intoarce in Argentia, cu un aer monden, ca dans de societate. Culmea este ca acum l-au adoptat chiar si cei care initial il considerasera vulgar, indecent. Prin anii ’40, tangoul atinge varsta de aur, cucerind intreaga lume.

Criticile aduse tangoului Desi multi au ajuns sa iubeasca tangoul, nu toti l-au acceptat din prima. Cele mai multe critici au fost legate de miscarile sale, despre care se spunea ca sunt mult prea pasionale.

Episcopii francezi erau impotriva acestui dans. Ei erau nemultumiti de natura tentanta si senzuala a acestuia, “dansatorii punand in pericol sfintele invataturi bisericesti”.

Nici Londra nu a avut ochi buni pentru tango, la prima vedere. Aici nu era acceptat pentru ca se considera un dans erotic.

Si America a avut voci critice. Presa din SUA era scandalizata. New York Times publica, la 30 mai 1915, un articol cu titlul „Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German”. In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit si o noua boala: „the Tango-foot”.

Toate aceste critici au fost puse in umbra de transformarile tangoului si nu au putut opri ascensiunea acestui dans.

Varianta internationala a tangoului Forma pe care o are astazi tangoul in competitiile de dans sportive este un mix produs de profesori de dans din Marea Britanie, care au adaptat tangoul argentinian.

Caracteristici: priza mai larga; miscarea progresiva si accentuata a perechii; figure de dans importate din alte dansuri de salon.