A n u l I . No. 5 .

S U M A R U L : E. Looineseu... M. S a d o v e a n u A, Toma . . . , S t e l e l o r A, Mândru . . . Cântecul fecioarei Alexandrina Scurta Visul s p i c e l o r Al. Cazaban , . Răzbunare G. I. Sfratulat . . Fior N. Bawdescu . . Inoptarc R§rtSBSil Papadât-Besfesii. Cerşetori i Victor Eftimiu . . D e c e m b r i e Sfagli PîSÎeppri-utSîî . S e a r a d e S e p t e m b r e

C R O N I C I :

D.Nanu: R u g a r ! ; L. Rebreana : D a m a cu c a m e l i i ; T. Vlanu: In jurul p s i h o l o ­gie i lui W i l h e l m I I ; F. Sirato : Grafica ţ însemnări (Sărbătoarea pâinet şi Maies -

- s» ta tea Morţii);

E d i t u r a A L C A L A Y & C o .

SBURATORUL

I

: r e w s t a s ä p t a m A n a u A l i t e r a r a , a r t i s t i c a ş i c u l t u r a l a

c o l . a b o r a t o r i : Z, Bârsan, Al. Cazaban, 6. Cair, Em. Ciomae, Nidwfor Crahiîc, Radu Cosmin, N. Davidescu, V. Demetrius, (. Dragoslav, Victor Efttmiu, Etena Farago, fon Sàn-Giorgiu, 6. Gregorian, E. Lovinescu, fl. Moşoiu, Constanţa Marino-Woseu, R. Mândru, Claudia Millian, Cometiu Moldovanu, I. Minuleseu, D. Narw, Hortensia Papadat-Bengescu, Dragoş Protopopescu-BJebea, Mirtea Rado (e seu, L. Reoreanu, G, Rotici, Radu D. Rosetti, F, Şirato, Al. T. Stamaiiad, Alexandrina Scurtu, m. Sorbul, G. S tra tul at, Caton Theodorian, T. Vìa nu, f. C. Vissarion.

UN AN . LEI 3 0

A B O N A M E N T E :

LEI 5 0 — ŞASE LUNI . . P*ntrt» inwiţ&ters, preoţi ţi »tod*nfi

UN AN . „ . LEI 4 0

P R E Ţ U I . U N U I E X E M P L A R t LEU S B U R A T O R U L se găseşte de vânzare la toate Hbrarfile şl chioşcu­

rile de ziare din România. Mare Abon-amentet-e se primesc ta Librària Alcatcy Ş Ca. şi h admbitetrafta

revistei.

Redacţ ia şi JtdmJnlsfrafia : S t r a d a Să r inda r Mo. 14 ~ B U C U R E Ş T I -

fefaauwróele. eorespoodeiiţa şi schimbai se vor trimite pe adresa d-tai E. Loviaeseu, Str. Câmpineanu, No. 40.

ULTIMA NOUTATE EDITURA LIBRĂRIEI ALCA LAY & C°

SCHfŢE Şi NUVELE DE

L. R E B R E A N U

Se află taftoate librăriile din RomSnla Mare • PREŢUL, 6 LEI

REVISTĂ LITERARA, ARTISTICA ŞJ CULTURALA Director: E. LOV1NESCÜ

ANUL I, No. 5. t 17 MAIU l i t* .

M. S A D O V E A N U (Revizuiri morale după război)

D . M. S a d o v e a n u i n t e r v i n e i n c h e s t i a s i t u a ţ i e i m o r a t e a u n o r a d i n t r e r e d a c t o r i i „ I n s e i r t a ă r i l o r l i t e r a r e " . S u b s e m ­n ă t u r ă F o a r t e , l ea l .

D. S a d o v e a n u e jua o m c u s i m ţ u l r ă ş p u n d e r e i . Ce i c e s ' a u r i d i e a t „ î m p o t r i v a CQMbor4toriior ! ,Insemiiarilor' ,

> s c r i e d - sa , i n ş i n u i a z ă , c a l o m n i a z ă , f a c p r o c e s e d e i d e i ş i i n t e n ţ i i . UnM p r e d i c ă ş i a s a s i n a t u l " . — P e n t r u u n o r a d e m ă s u r a (l-lui S a d o v e a n u , g r e l e c u v i n t e .

Ş i c i n e s u n t e m n o i ? „ O a m e n i c a r e n e - a m s i m ţ i t s t r ă i n i d e a c e s t p o p o r ; i n d i f e r e n ţ i d e c h e s t i i l e n a ţ i o n a l e ; „ s u s -t r a ş i " d e l à s e r v i c i u l m i l i t a r ; c o n s u m a t o r i i n u t i l i î n t i m p u l r ă z b o i u l u i ; o a m e n i d e a f a c e r i " . S c o b o r î t t o n .

I n f a ţ ă s t ă b l o c u l m o r a l a l , , I n s e m n a r i l o r " : r ă s c o i i t o r i ai s u f l e t u l u i n a ţ i o n a l , l u p t ă t o r i d e t r a n ş e e , o a m e n i d e c o n ­v i n g e r i v e c h i ş i n e s d r u n c i n a t e . Şi c u m d. S a d o v e a n u a c ă ­l ă t o r i t î n m u l t e s t r ă i n ă t ă ţ i , n e t r i m i t e ,,cu m i j l o a c e l e , n o a s t r e n e l e a l e şi n e c i v i l i z a t e " • ţn.. .- C a f r e r i a . E , p r o b a b i l , ţ a ra . p e c a r e o c u n o a ş t e m a i b i n e .

* * *

Şi, t o t u ş i , t i S a d o v e a n u e u n o m c u m p ă t a t ş i , so l>m b t c u v i n t e . ' E u n s c r i i t o r d e t a l e n t ; e c h i a r u n m a r e p o e t al. n a t u r i i . I n a m u r g u l n e d r e p t a l p r e ţ u i r i i p u b l i c e c e s e I a să p e s t e o p e r a lu i m a i n o u ă , d. S a d o v e a n u n u a r e u e m a i c o l d a p ă r ă t o r d e c â t m i n e . E d r e p t c ă h ' a m m â i s c r i s n i m i c , . d e v r e o z e c e a n i d e s p r e c ă r ţ i l e lui . A ş t e p t s ă s c r i a

n u m a i b i n e . A ş t e p t c a t o t u l s ă se a r m o n i z e z e î n t r ' o i m p r e ­s ie u n i t a r ă ş i d e f i n i t i v ă . P r i n u r i n a r e n u „ s o c o t e s c v a l o r i l e l i t e r a r e d u p ă s e n t i m e n t e l e p a t r i o t i c e şi i d e i l e p o l i t i c e " . ' T a ­l e n t u l l i t e r a r a l d - lu i S a d o v e a n u , î n l i m i t e l e lui , e î n a f a r ă d e d i s c u ţ i e . N u n e p r i v e ş t e d e c â t a t i t u d i n e a m o r a l a a s e r i i t o r u l u i f a ţ ă d e r ă z b o i u . P r i l e j d e a î n c e p e d e c i r e v i z u i r i l e î n t r e r u p t e . N u d i n t r ' u n s p i r i t p a m f l e t a r c i d i n n e v o i a d e a l u m i n a , c u m i n t e şi m ă s u r a t , o p i n i a p u b l i c ă . Ş i m i s e p a r e c h i a r c a v o i l u m i n a ş i p e d. S a d o v e a n u . C ă c i b u n u l m e u p r i e t e n s e a p ă r ă d e o m u l ţ i m e , d e l u c r u r i d e c a r e n u l în -v i n i i e ş t e n i m e n i ş i e d e p a r t e d e a b ă n u i a d e v ă r a t a inoofae.-r e n ţ ă m o r a l ă î n c a r e s e s b a t e d e p a t r u a n i . A r e d e c i n e v o e d<e o L ă m u r i r e , l i v o i î n c ă r c a şi u ş u r a t o t d e o d a t ă c o n ş t i i n ţ a *

* D . S a d o v e a n u e u n s i n c e r i u b i t o r a i ţ ă r ă n i m e i . E m i

f a p t : d. S a d o v e a n u a r e o î n t r e a g ă a c t i v i t a t e p e n t r u l u m i n a ­r e a p o p o r u l u i , a r e d a c t a t z i a r e p e n t r u ţ ă r ă n i m e , a f ă c u t ş e z ă t o r i l i t e r a r e , a r ă s c o l i t B u c o v i n a şi p o a t e ş i A r d e a l u l , d u c â n d c u v â n t u l b u n al c u l t u r i i r o m â n e ş t i . D e n e t ă g ă d u i t . D . S a d o v e a n u a f o s t ş i u n n a ţ i o n a l i s t . I n d e o s e b i î n B u c o ­v i n a . F r a ţ i d e a c o l o m i - a u a r ă t a t c u l a c r i m i î n o c h i v e c b J s c r i s o r i a l e d - l u i S a d o v e a n u , p r i n c a r e î i p u n e a l a c a l e s ă î n t o c m e a s c ă s o c i e t ă ţ i i r e d e n t i s t e . D . S a d o v e a n u d o r e a u n i r e a c u B u c o v i n a ş i A r d e a l u l . M e r i t e r e a l e : n i m e n i a u s e l e a g ă d e c i d e o a c t i v i t a t e n a ţ i o n a l ă a t â t d e r e s p e c t a b i l ă . A c e a s t ă a c t i v i t a t e îi c r e a î n s ă ş i o b l i g a ţ i u n i m o r a l e , p e c a r e n u le-a ţ i n u t .

A n u l 1914 , a a d u s , d i n n e f e r i c i r e , o n o u ă o r i e n t a n o î n c u g e t a r e a p o l i t i c ă a s c r i i t o r u l u i n o s t r u . N u m a i d o r e ^ A r d e a l u l ; n u m a i d o r e a B u c o v i n a . R â v n i a s p r e B a s a r a b i a . Ş i m a i iales r â v n i à l a o c o n l u c r a r e c u P u t e r i l e c e n t r a l e . P e s t e s u f l e t u l n a ţ i o n a l i s t u l u i d e o d i n i o a r ă p l a n a o b s e s i a i d e o l o g i e i p o l i t i c e a d - l u i C. S t e r e . D . S a d o v e a n u r u p e a d e c i c u t r e c u t u l . C e a d i n t â i i n c o h e r e n ţ ă . . . D o i a n i , d - s a a fo s t u n u l d i n p r o d u c ă t o r i i d e c u r e n t e f i l o g e r m a n e c e n e v e n i a u d e l à I a ş i . *

*

A i s b u c a i t t o t u ş i r ă z b o i u l . Nai v o i a d u c e n i c i o î n v i n u i r e c ă p i t a n u l u i S a d o v e a n u

c ä n u s'a scoborât în tranşee. JE rostul marei mulţimi a,-, nomme de a face război; numai puţini îl pot şi s er ie i D. Sadoveanu e printre aceşti puţini. Vigurosul lui talent de povestitor trebuia deci păstrat cu îngrijire. Delà el aşteptăm lucruri mai solide decât „Filele sângerate". Vor veni: avem nevoe de perspectiva câtorva ani.

Dar d. Sadoveanu a crezut că poate deveni directorul ^României, organ al apărării naţionale". A doua incohe-renţă.

D. Sadoveanu relua firul naţionalismului de odinioară, peste cei doi ani de centralism. Era oare drumul Damas­cului? N u ştiu. Cred că erà mai mult o Canossa, pe care i-o impuneau împrejurările vitrege. Doi ani d. Sadoveanu a reprezentat rezistenţa noastră morală şi ura împotriva duşmanului cotropitor. In articole, subtiliza, uneori, ce e

Mreptul pe Germani, împingând în planul întâi al urei noastre pe Bulgari; în suflet şi în vorba, rămăsese, de fapt, tn^edineios teoriilor centraliste a le apostolului siberian. Si­tuaţia morală a d-lui Sadoveanu era deci din cele mai ne limpezi. Intre convingere şi expresia e i nu era o coher renţă, vrednică de u n o m de talent. ! •

* * Şi a venit armistiţiul şi pacea noastră cu toate tris-

teţele ei! La Iaşi a cjosit şi apostolul Mittel-Europei—tră­dătorul de fiece zi al „României", uneltitorul antidinastic. şi răşluitorul ţării noastre în blocul germanic. Venia acum la Iaşi ca dezrobitor al Basarabiei, încununat de laurii u-nei colaboraţii de doi ani c u Germanii...

Şi cine l'a primit cu urarea de bunvenit? D. M. Sado­veanu, directorul „organului apărării naţionale şi al re­zistenţei naţionale", al ziarului care-1 stigmatiza în fiece zi ca trădător de patrie. Fără nici o pregătire, şi dintr'o ftată ; d. Sadoveanu, printr'un articol în „Momentul", vedea în d. Stere, pe mântuitorul României pocăite.

Stupoare! Printr'un gest necugetat, d. Sadoveanu s'a aruncat

într'o prăpastie morală din care nu mai putea găsi ieşire. Erà a treia "incoherenţă... Dintr'un capăt în celait al ţă­rii a fost un strigăt de indignare, de ruşine, şi de compă-

limine, de care a m impresia că şi-a dat seaimâ şi d. Sa­doveanu. A rămas la acest prim articol. La atacuri aici iva mai răspuns. Era şi greu. Au răspuns însăţ alţii pèntn i dâti.-sul: ia „România," n u făcuse patriotism decât "ca o f i ţ e r mobilizat şi cu ordin de serviciu...

Lamentabili

D. Sadoveanu este deci o ca ted ra lă dezafectată. Are nevoe de o l ungă reculegere ş i primenire. Mai are nevoe şi de o i spăş i re pub l i că . Mult a greşi t . U n om de iafleâit are datorii ş i f a ţ ă de sine şi f a ţ ă de noi. 30 spun cu un. adânc regret. In d. Sadoveanu am p r e ţ u i t nu numai uit vechili camarad ci ş i pe un om de caracter. Numai obsesiuni tiranice Tau putut abate din cale. Acum cât timp d. Stere e î n l i n i ş tea Văcăreş t i l o r d. Sadoveanu ar trebui să-şi revi­zuiască conş t i i n ţa . Să ne spună ce a greş i t ş i când a gre-

«şit . ' , Să iasă din acest dureros echivoc moral, pooăixadu.-se

cel p u ţ i n de data aqeasta. Ş i la inaugurarea unei conşt i in ţe noi. vom veni cu t o ţ i i ca Ia o sărbă toare .

*

E. LOYINESGV.*

S T E L E L 0 1

Stelelor, stelelor -'Plâns al tăcerii De-asupra relelor Şi a durerii — /

Şi daţi destulelor Noastre amare. Mila seninelor. Lacrima dare... !

Pe'nfiătimirile Ce fis frământă, Lăsaţi privirile Ds pace sfântă — ;

Poate că miile Lacrimi de stele Toate robiile Humei sä speie,

Toate 'utinările Să-i scalde'n rouă Prenoind zările Cu-o viaţă nouă !

A. T©MA,

CÂNTECUL FECIOAREI

Zâmbitoare şi suavă cum e crismi Na ştiai pe-atuncea ce-i suspinul, Nici furtuna ce s'abate peste-un gând. Albe mâinele-ţi pe clape fluturau, 1er de ceruri ochi-ţi pururi însetând lot adâncul parcaţi lumea lor sorbeau.

Şri în râvna-ţi farà mar geni de-a pătrund* Imnat* care fericirea se ascunde, Sus pe culmile visării te-ai oprit. Şi o clipă de lumină ameţită Gând de flăcări răpezind în-infinit, Iu uitai că te născuseşi din ispită.

Ce destin te-orânduise—albă fulg— Să-ţi porţi fruntea suverană peste fulg, Ştn orbirea-ţi pământească, tot mai sus Căutând să'rinaiţi prin tine neamul Evei,

- Să ajungi la deslegarea de nespus, Se te'ntrebi dt-i vis făptura-fi sau aieve-i?

N'au fost legi să-ţi curme sborul, itici cuvinte... Insă, timpul, singurul ce nu ne minte, Pruntea'n ţărnă gânditoare ţi-a plecat Şi văzând că fericirea nu-i in vis, Şi de spaimă lutul s'a cutremurat Braţe dornice de viaţă ai deschis. 1

Şi-atunci, precum lumina n val de unde Prin ferestre date'n lături ar pătrunde într'o casă'n care'ntoarsă-i gospodina — Inima fi de-o nouă sevă adăpată Se umplu ide primăvară ca grădina, Şi-ai zâmbit cum nu sâmbiseşi niciodată.

Dar, cum darurile firii, toaie-acunt, Sentreceau să-ţi înflorească sacrul drum Imbătându-ţi de miresme viitorul,— Din à vulgului robie răsări Pfen de farmec şi ispită răpitorul, Şr-tistfei, scrisul tinereţii se-'mplim.

Floare, floare, dulce floare fără nume, Cum, pe-atuneca, nu-ţi aflam pereche'n htme, Şi, cum par că, amuţisem de iubire, De-aşi fi fost ţnenit ém,,leagăn maieu rosi Şi mai vrednic mă credeai de-a îă privire. Două stânci în faţa vieţii am fl fost.

JSt'a vrut soarta... • Plâng*părinţii, plângi fi tu' Plâng şi eu că nenorocul s'abătu Furtunatec peste cântul cel mai sfânt. Insă, visul, bun prieten, uneori Şterge urmele răstrişiei şi-mi dă vani, Şi mă pierd în lumea unde's numai flori.

Şi pe când cu faţa 'ntoarsă şi'n delir Smulgi accente de durere din clavir, Dus pe gânduri mă întreb ca dus de ape . Cine-i, cinc-i fericitul din trecut? Iu, ce-ţi vânturi sbuciumarea peste clape, Ori eu, cel ce-ţi măngâiu umbra şi-o sărut ?

A. MÂNDRU

VISUL S P I C E L O R

Inşifă-ie cântând, mărgăritare ^Jpi spune visul spicelor Bogate jÜttthcea când în valuri legănate ^ a r ape~af6asfre'n nes/ârşif de zare.

J(fe spune cum, spre ţărmuri depărtate J&'ot duce 'n toamnă pfine de'ntristare jS§ă tynpfe cupele de aur care ixe-or soar6e suffetele for curate.

J<(g spune cum de-acuma senioară <§ând Ie mfâdie vânturi reci, venite 5§)in ţări străine unde au să moară.

JŞ)i cum privesc, cu doruri înmiite J§pre satul for mijind ca o comoară în murginèa potecei înverzite...

ALEXANDRINA SCüKTü,

RĂZBUNARE

Gând ascuns prin p i vn i ţ e , c â n d d â r d â i n d de f i i c ă cu plapoma î n cap, am î n f r u n t a t , cu des tu lă b r a v u r ă , bombele de aeroplan ş i cele de Zeppelin. î n t r ' o noapte, chiar îp. spatele casei mele, a fost d ă r â m a t ă , î n î n t r e g i m e , cocioaba unui biet meser iaş . T o t u ş i î n clipa ceia de groază, nu m'a fulgerat prin minte gându l să fug ş i eu din Capitala bomy bardata. Dar a douazi de d im inea ţă , c â n d am văzu t pus-, tiirea pe care a făcu t -o bomba ş i când , mai ales, am ,vţăL

zut însângera te încă , trei cadavre de copii de şcoală, m'am h o t ă r â t s ă - m i fac bagajul ş i să iau drumul Iaş i l o r .

Da cum s'a nimerit: In chiar compartimentul î n care am intrat, am găsit familia unui domn Mül le r , cetăţean ro>-m â n , foarte cunoscut î n lumea c o m e r c i a l ă din Bucu reş t i . Deş i î n sufletul lui era poate convins că zeppelinele şi aei-roplanele î ş i făceau o datorie s fân tă o m o r â n d femeile ş i copiii celor cari luptau contra n e m ţ i l o r , t o tuş i , ca om pre­văzător , s'a h o t ă r â t să-şi mute familia la Iaş i . Mü l l e r era cu nevastă-sa, cu doi copii ş i r cu soaeră - s a . î n c ă sub imi-presia g r o z ă v i i l o r văzu te î n Bucu reş t i , bietele femei pă ­reau c ă xiu-şi ven ise ră încă î n fire. La fiecare l o v i t u r ă de ciocan, t resă reau î n s p ă i m â n t a t e ca ş i c â n d ar fi auzit ex­plozia unei bombe de aeroplan sau zeppelin. Mai ales bă­t râna , mereu se v ă i t a că ' i r ă s u n ă î ncă î n urechi sunetele clopotelor vestitoare de apropierea, primejdiei.

— „ O h , Jesus Maria!— se î n c h i n a mereu nemţoa i ca cea b ă t r â n ă , cu glas tremurat.

" M ü l l e r se înce rca să le l in iş tească, deş i d'abia îş i pu­tea ascunde n e r ă b d a r e a că trenul nu mai pleacă. N u î vor­bă, ş i mie 'mi era f i i c ă să nu sosească la timp o escadr i l ă de aeroplane ş i să bombardeze gara, cum o mai bombar;-dase cu câteva zile îna in te . I ns fâ rş i t , d u p ă o , î n t â r z i e r e de ra*eo patru ore, trenul se h o t ă r î să se urnească.

Lăsasem B u c u r e ş t i i cu câteva poşte î n u r m ă :>i l o t u ş i mi se p ă r e a că nu scăpasem î n c ă de amen in ţa rea aeroplan , nelor. Abia c â n d am trecut de Mizil, î n c e p u r ă m să ne sim L

ţ i m u ş u r a ţ i ca de o pova ră . Nu mai soacra lui M ü l l e r nu

«e mai liniştea: La fiecare trecere de pod, neaşteptatul s g o -« D t al fierăriei o făcea să tresară înspăimântată:

- - „Mein G o t t ! Tot drumul, nu se vorbea de alt ceva decât de aero*

f ì ane şi zeppeline. U n domn se lăuda ca a fost ' d e fotă, HKanai la câţiva p a ş i , c â n d o bombă a ucis 12 <oîteni în. Piaţa Mare. Altul spunea că o zburătură d i n t r o bombig i-a trecut prin bordul pălăriei, fără să-1 atingă. Cine-va

jăluia moartea unei nepoate de a lui, cărei i-a căn i t drept î n cap o bombă de aeroplan. Deşi -ştiam toţi cei din oonx'-pai'timent că domnul Moller e neamţ, şi că deci face parte *fân neamul care omoară femei şi copii, totuşi nimeni din­tre n o i n u i-am aruncat o privire piezişe. Mai mult, fiindcă « r a de faţă, nici nu ne puteam vărsa fowul pe Manditi de t r i c a să n u l jignim.

înfăţişarea aşa de pocăită a lui Müller, cei doi copii #ari n'au deschis odată gura ca şi când le-ar fi fost încleş­tate fălcile, suspinele şi văicărelile bătrânei, ne făceau să «redem că destul au suferit, bieţii oameni, ca să se mai bucure de nenorocirea noastră: Ba o cucoană; când şi-a scos coşuleţul cu mâncare, a dat şi celor doi nemţişori icâte * prăjitură. Herr Müller, foarte mişcat de atenţiunea, c i t « o a n e i , s'a sculat şi închinându-se adânc, i-a adus atâtea mulţumiri, ca şi când necunoscuta i a r fi scăpat copiii delà o moarte sigură. P u r t a r e a lui, a făcut pe o doamnă icario fâfâia lângă mine, să observe:

• - D e altfel, săracii, sunt oameni foarte cum se darie!... îar când, după miezul nopţii, am ajuns la Iaşi, un căV-

ìàior dintre noi, l'a ajutat pe Müller sâ'-şi încarce familia pi bagajele, într'o birjă.

A două-zi, dimineaţa, în cafeneaua Hotelului ..Trauui'' mi sorbeam cafeaua în tovărăşia a doni ieşeni. Când toc­

mai le istoriseam isprăvile aeroplanelor şi ale zeppelînelor, intră familia tovarăşului meu de drum Müller. Müllcr-u) din cafenea, nu mai semăna cu Müller-al din tren. Cu feţa «eodihiiită- era ras proaspăt, iar mustaţa lui. galbenă; sta răsucită cu oarecare trufie. Familiat Müller se aşeză ia o masă. alături de noi. Ne salutarăm cut un zîmbet de în ­ţelegere. »

Celor doi copii ii se uesdeşiim'm falcile., tar t<xag*te&

SBUBATORUL 97

n u mai aveau nici o urină de spaimă î n privire. Numai io> boseala drumului se mai vedea î n mişcările şi gesturile lor. Cu o mmţumire bătătoare la ochi, îşi sorbiau cafeaua cu lapte.

Dacă î n tren n u m'am uitat o cl ipă cu ură la familia lui Maller, când i-am văzut însă liniştiţi şi aproape fericiţi, am simţit o pornire de răzvrătire împotriva lor. Cu cât nemţii îşi deşertau ceaşca lor de cafea, cu atât simţiam că mi se umple sufletul de venin. Mă gândeam că mâna unui neamţ tot aşa' de blond ca Müller, trebue să fi aruncat bomba care a ucis cei trei copii ai meseriaşului delà spa­tele casei inele. Iar când copii i lui Müller începură s ă râdă, cine ştie dece, abia 'mi putui stăpâni mânia. 'Mi venea să le arunc o vorbă grea în faţă şi s ă le stric liniştea, dajr fiind sigur că neamţul n u va îndrăzni să-mi ceară soccf teală, îmi fu ruşine de pornirea m e a şi înghiţii în sec. To­tuşi nu m ă puteam hotărî să4 las liniştiţi. Trebuia s ă gă­sesc ceva ea s ă - i neliniştesc. Imi veni o idee nimerită. Pre-făcându-mă că continuam o discuţie începută cu amicii de masă, ridicai deodată vocea ca să m'audă şi cei del,a masa lui,Müller:

— D a c ă n u ne vizitează azi, să ştii că mâine n u scă­păm de ele... Am aflat, delà Telegrafia fără fir, că o esca­drilă de şase aeroplane au făcut o recunoaştere până at-proape de Paşcani...

Clefăitul delà madh lui Müller încetă. Am tras cui coada ochiului. Şi Müller şi cei doui copii şi cele două fe­mei se uitau la mine c u ochii mari deschişi, ascultând ,cu cea mai mare băgare de seamă să n u scape un cuvânt din cele ce spuneam. Tovarăşii mei, cari au înţeles îndată în. cine băteam, aprobau c u vocea ridicată tot ce spuneam ; ba unui adăugă:

— E u ştiam de eri că nu scăpăm d e aeroplane... MiNa spus-o chiar prefectul...

— Da ştii că ne vin şi zepppelinele!— urmjaji cu .o mulţumire sălbatică.— Cu siguranţă ne atacă... Las' Că o să ştiţi şi voi, ieşenii, ce însemnează să fii sculat la miezul nopţii de clopotele bisericelor şi de urlaturile câinilor... S'auziţi şi voi cum pârâie cerul de exploziile granatelor... Şi e u care am fugit din Bucureşti!... Or ce s'ar zice tot era

98 SBÜRÄTORÜL

mai bine apărat Bucureştiul... Aici n'avem, mi se pare nici un reflector!... Or să ne piseze... O să vedeţi,,,

N u isprăvii de vorbit şi-1 văzui deodată pe domttiul Müller ridicat în picioare. Cu mâinile, rezemat de masa lui, cu trupul aplecat înainte, mă întrebă îngrijorat:

— Cum, domnule, zeppelin şi aeroplane vine şi la Iaşi... Sunteţi sigur? -

— Absolut sigur!... Am aflat asta, astă noapte târziu... U n colonel de geniu însărcinat cu instalarea proectoarelor, mi-a spus că are informaţiuni sigure...

Familia Müller se transformase iarăşi în familia: Müller din tren. Cu deosebire soacra iui Müller mcreme*-nise cu ciaşca în mână şi pe marginile gurei i se prelin­geau două lacrimi de cafea cu lapte. -

Cu două vorbe numai puteam să redau liniştea unei familii întregi de nemţi, dar ri'am vrut. Nici mita pentru cei doi copilaşi cari m ă priveau cU gura deschisă, nu m'a putut opri să mai adaug:

— Ne-am păcălit cu venirea noastră în Iaşi... In ca­sele astea şubrede nici n'o s'avem unde ne ascunde îp, timpul bombardării... La Bucureşti, mai găsiam subsoluri de beton armat... dar aici!... Multe persoane şi-au şi făcut bagajele pentru... Rusia.

AL. CAZABAN.

F I O R

A început să plângă-o violina Misterios în calmul înserării...

Cu fiecare notă care plânge In sufletu-mi un dor amaru-şi frânge; Şi înc'o nălucire mai apune Cu fiecare notă de pe strune.

O amintire cearcă să mă cheme, Prin fiecare coardă care geme ; Şi fiecare coardă în vibrare E pentru mine cântec de'ngropare.

Iar cum ascult tăcut privind departe Simt mângâierea clipelor de moarte Ca un regret, ca o tristeţe lină, Ca un parfum discret de floare fină...

Ce trist s'asculţi cum plânge-o violina Pe Inserate, undeva, departe.

GEORGE I. STRATUL AT.

INOPTARE

A fost îndeajuns să-mi dai © Din+părul tău nocturn o floare Drept a ivirei tale veste, Şi noaptea limpede de Mai

.S'a'ntins şi mai tulburătoare De cum este.

Pământu 'ntreg a tresărit Din vbluptate-ai amorţită, In zarea tainica şi-adâncă S'a pogorât din infinit Peste pădurea 'ncremenită

Ca o stâncă.

un murmur lung şi'ntraripat De mulţumire 'n aşteptare Şi de nădejde se 'ntinsese Peste natură 'n lung şi 'n lat Cu freamăte copleşitoare

Şi alese.

Când ai plecat, în urma ta, Cd un parfum, apoi, subţire M Mi-a nălucit o •ntraripar&.%

Şi-a început a fremăta In fiecare-atom 'din fire

lot mai tare.

Erai departe, însă eu. Crescut adânc prin năzuinţă, Croiam din nou a ta făptură, Asemeni unui Dumnezeu Ce-şi plimbă propria-i fiinţă.

Prin natură. N. DAVIDESCU

C E R Ş E T O R I I

Ce mulţi cerşetori s ant acum! Caşicum viaţa şi-ar fi revărsat pe drumuri, ospiciile

abandonate. • Ca şi câinii sacri ai Stambulului ei au eşit să culeagă

prisosul pe care-1 svârle ospătarea, bogaţilor. Ceata lor sdrenţeroasă nu se sfieşte să ceară avid şi sgomotos.

Ce mulţi bogaţi sunt acum! Slugi necredincioase ale unui ospăţ uriaş, au apucat

din belşfigul praznicului şi acum prăznuese. Ei nu s'au sfiit să iasă la drumul mare din îngrădirile

scrupulelor şi să cerşească vieţei prisosurile ei bogate. Cerşetori cari se rostogolesc lin pe roate moi de automor bile, bogat învestmântaţi în "livreaua galonată a pomenei sgomotoase.

Neruşinarea îndoită a celor două hoarde de milogi, proclamă legea lor uşoară: dreptul fără muncă la belşugul public. * \

— Mai sunt şi pripasuri de răsboiu, infirmi, sfărâmă-turi, ieri eroi, care ca toate epavele naufragiilor, desbrăcaţi de mândrie, cerşesc mila.— Şi sunt inimi caritabile care a-leargă pretutindeni lăsându-şi mândria, şi cerşesc pentru aceşti desmoşteniţi.

— Auziţi pe drumuri litaniile milogilor : „Fie^vă mi­lă!... n'am pâine!... daţi orbului,,, daţi schilodului,; daţi oropsitului... Daţi!... ş i Dumnezeu să vă dea!,,,

— Auziţi litaniile eroilor: „Daţi celor ce au orbit... s'au schilodit. , daţi luptătorilor... Ei au învins şi voi sunteţi învingătorii... Daţi văduvelor—orfanilor... Daţi! şi Dumne­zeu să împartă dreptatea aşa cum ştie..."

Şi d in goana luxului, cade pomana grasă, asvârlită ne­cumpănit—cade într'un loc şi o adună golanii din fugă.

— Din risipa norodului tot aşa scăpată pomana fără cumpănă, pe care o apucă căpcăunii d in goană.

Printre ei se strecoară grăbiţi, oamenii trudei. învest­mântaţi curat pentru că nu cumva să cerşească cu inde­cenţa hainelor, mila neobrăzaţilor; sau învestmântaţi mo-

dest ca n u cumva să sfideze cu avutul lor lenea nemernici­lor. Ei dau la rând dealungul drumului u n obol mic ş i sfios. Dau puţinul lor prisos ca n u cumva să sé vadă că le lipseşte prisosul. Ei sunt „cei ce lucrează" uvrierii laţ-boratorului muncei publice. Cerşetorii dreptului câştigat.

Sunt: înhămaţii—şi ceilalţi: Desmăţaţii! — Şi iată cu ochi la fel subt felurite haine şi ch ipur i

aceeaşi pretutindeni, strecuraţi î n mulţime,— 'aplecaţi pe corolele florilor, privind albastrul cerului, undele apelor, mlădierele tulpinelor. Iată-i, privind cerul ochilor, apele sufletului: Idealiştii, visătorii flămânzi. Poeţii! Cu litaniile lor îmbietoare: 'Daţi-ne viziunea—frumuseţea—, vecinicia.

Ne-e foame!... Daţi-ne! Cerşetorii iluziei! — InţiHipaţi, sătui, frumoşi—sănătoşi—iată pe cei ce

se desfată, pe cei ce se înfruptă, pe icei ce posedă. Iată făp i-turile amorului şi a bucuriei, iată saţiul. Cerşind cu litaniile lor tlesgustătoare vieţei care se mistuie, pomenile necurma­te ale traiului şi voluptăţei nesfârşite: Să trăiesc... să mă! bucur... să am... Fie-vă milă,,, să nu mor::: Viaţă! Viaţă!

— Priviţi, uscaţi, avizi, sterpi şi hrăpăreţi, ambiţioşii! Cerşind c u jobenul pe cap, c u pălăria î n mână, c u căciula subsuoară, demnităţile— Pomanagiii— Cerşetori de ran­guri— de glorie.

— Iată slabii, istoviţii, neputincioşii, gârboviţii—bolna­vii— cei ce sunt pe delături— cerşindu-şi moartea.

— Şi iată trecătorii, trecători enigmatici, care caută cu ochi avizi pe cerşetori— care trec drumul după ei—care cerşesc cerşetoria lor—care dăruiesc c u devoţiune, cu ges­turi rituale—care ascultă litaniile cu extaz.

Privirea lor pare a răscumpăra prin dărnicie, de pe chipurile mizeriei, farmece neisprăvite pentru ei înşişi— şi auzul lor pare a culege din plângătoarele litanii, isonul Mnecuvântărilor.

Cum sorb privirile recunoscătoare! Cu ce fior ascultă alergându-le de pe urmă melodia blagosloveniei!... „Să- ţi se împlinească gândurile... s ă albi parte de c ine ţi-e drag!..."

Ei dau ca să li se dea î n schimb. Speculanţi lai milos­teniei, cer drept dobândă îndeplinirea dorinţelor lor tăi­nuite. Ei creditează Cerul— Cerşetorii ferieirei!

Sunt nebuni care cerşesc Domnia nebuniei— Beţivi,

—pe a fumului de drojdie— sunt unii care cerşesc adevă­rul— alţii pomana minciunei.

Sunt şi oameni care cerşesc viaţa viitoare! Cerşetorii pretutindeni—revărsaţi pe toate drumurile.

Dar unde sunt stăpânitorii? Ţepeş Vodă unde e, să deschidă azilurile, temniţele, spânzurătorile? Să închidă: Tâlharii—Nebunii— Schilozii— Parveniţii—- Desfătaţii — Bolnavii ş i ,Poeţ i i .— închideţi cerşetorii!— Să rămână li­bere drumurile—să poată culege cei harnici răsplata mun-cei— Sarbezii cerşetori ai dreptăţei!

• — Viaţa e ospăţul uriaş al Universului şi dela risipa darurilor ei, cerşesc copiii ei flămânzi.

Ca buruienile, ca ciupercile, ca florile, ca apele, care cerşesc naturei hrana lor nemuncită, ei umplu ţinuturile omeneşti.

Dărâmaţi închisorile! Daţi drumul cerşetorilor! Firea e aşa de bogată!

— Ei cer dreptul lor nemuncit la belşugul isvoarelor ei creatoare.

Prin gloata milogilor să treacă cu ochii muiaţi de do­rinţă şi de milă, cu ochii lor de foame şi de sete—Cerşeţ-torii de vise şi Cerşetorii fericirei!

...,,DăL. şi Dumnezeu să-ţi facă parte, de ce îţi este drag!

HORTENSIA PAPADAT-BENG

DECEMBRIE

£-emanuf, iarna. <£e melancolie 1

^)ecemßrie—şi'n zarea cenuşie Mmurourife mor necunoscute...

[murgurife mor necunoscute 'e cerul toamna plin âe Jeerii,

'ăuni imenşi cu pene luminate )i feßecle alßasfre mii şi mii...

*^e Iac gonesc înfrigurate cufe J^murgurife mor necunoscute.

Jßram noi doi. Iiumina orßitoare JDintr'un amurg de aur şi cicoare JSfe potopea şi nu ne mai vedeam Ü)oi orBi pe-o 6ancă—şi ne pipăeam <§ţu mâini de frig şi Joc, tremurătoare... treceau pe cer oştiri învingătoare

Iac s6urau fumini de cositor JJ§trăfuIgerând privirea orßitor ^Şi.a6ia vedeam cum frunze aurii üf)antau în zarea vastei feerii... t

^f[eum sântem departe... ^ ă mai ştii ?

Yrec singur... ^fouă. ^ i n g e . Eşti d«parfe... S i vântul ^franţei a'nceput să poarte yagi amintiri de pori şi frunze moarte parfum apus din clipe ce s'au dus yarfum străin din vremi ce nu mai vin...

Tac gonesc înfrigurate cute ^fmurgurile mor necunoscute...

VICTOR EFTIMIU.

SEARĂ DE SEPTEMBRE

E goală-acum graditici ; şi curg încet prin ea Singurătăţi ca cele ce zac într'o lalea. Căci ceru-i jos şi vasta-i corolă grea şi mută E o lalea pe lumea-aceasta desfăcută...

O armonie gravă de vânt şi întuneric De crengi uscate arcuşuri îngână pe alei ; Pe bănci nici-o pereche, şi nimeni pe sub tei, De pare că pământul coboară în himeric.

104 SBÜRATORSTL

Căci nu se mai aude 'n sfârşit nici-un oftat ; Nu vezi vrun braţ să'ncingă vro-o talie şi nici Prin iarba aşternută uitatele panglici... Un infinit de pace aievea s'a 'ndreptat Să 'mbrăţişeze iarba şi să sărute pomul, • — Să şteargă amintirea că mai traeste omul.

... Eu chiar, din întâmplare dacă mai sânt, e că Din mine tot ce-este omenesc par'că pleacă, Lăsăndu-mă cu suflet de arbor să trăesc Vibrări de plante 'nalte, care de veacuri cresc Cu-o singură dorinţă în trupul efemer : Să urce 'ntr'una greul pământului la cer,

Atunci eu sui cu seva un drum de aspiraţii Către frumos şi bine, spre lumile de sue, Şt simt eternitatea cu un triumf nespus Când seara vii frunzişuri sărută constelaţii.

Pământul ca şi pieptul unui centaur saltă S-bre nimfa revărsată în linii de lumină; Universalul himen, făcându-se, îmbină Ca două pieptnri, două mari boite laolată.

Un trosnet e suspinul adâncului atunci. Un ram, un braţ pe care-l exasperează chinul,

, O frunză e cuvântul iubirei fără munci — Şi curge printre arbori în sus şi'njos : divinul.

Prin surde instalaţii de vase capilare El urcă şi coboară, filtrează 'ncet şi-arare Şi fermentează 'n trunchiul tuf anilor, subtil, Ca o lumină nouă prin gene de copil. Iar dacă pui urechea, şi la pământ asculţi Cum dudue adâncul, îţi pare un alambic Ce-şi sgudute cuprinsul cuminte şi voinic Ca să prepare 'ntr'una, între pământ şi cer, Prin serpentine vaste şi vii, din lut: eter.

... Şi iată-mă întruna cu boarea de salcâm împrăştiat în aer, trecând de pe-un tărâm Pe-un altul, unde cerul m aşteaptă cu vâlcele — O pulbere de-argilă spre pulberea de stele...

Şi noaptea 'ncet coboară pe toate un alcov... Sub el se săvârşeşte 'ntre două lumi misterul. In dosul draperiei ce varsă umbre „mauve"

SEUK&RORU-L . ,. ....... i-95

Unda 'n etern întruna se schimbă efemerul, Auzi- cäiä. rumoare de guri împreunate Ş-ttniversal în spaţii o inimă cum bate...

— S ' a săvârşii misterul Un câmp de-atomi e firm însufleţit de râuri umplute cu răcoare.

Cine va şti câ'tt vine mi-a curs nemărginirea Când nume, toate astea se vor tapi în soare...?

DRAGOŞ PSOTOPOPESCD BLEBEA

CRONICA LITERARĂ

»RugttrP de I. Sân Giorgia

Vexăr i le eroice aie d-îai I. Sân-Giorgiu sunt încercarea uaai iate-lectaa! liric de a face poezie lirică, en elementele unni gen obiectiv*. Grea, aşi zice de aeînvins, încercare ! Liricul şi epicul se exclud pria natura lor. Sudura, contopirea lor na va fi nici odată complectă, linia care le desparte esenţa, va fi întotd'auna vizibilă, şi va da impresia de ceva voit, iar n« spontan, răsărit diu tainiţele adânci ale simţirei. Singura satisfacţie pe care vom avea-o citind asemenea producţiuni va fi satisfacţia pe care ne-o las t orice virtsozitate, iar nu „uitarea de s ine c pe care eel ce „se aita pe a s e " Ia .moments! creaţiei ne-o poate da. Notăm printre paginile de poezie adevărata, B O atât acelea unde elementul retoric dă prilej sentimentului patriotic aa exnbereze, ci pe acelea unde elementul lirie intră singur in joc şi se desprinde din elementele războiului, ca o floare aparte, din pă­mântul cart i~a dat naştere. Mai mulţi soldaţi sapa o tranşee, — şi glucidul groapei de care poate sunt aproape, îi atinge ca un îâlfâit de aripă ee ie dă târcoale :

Pe ploaia care cântă prm crengi fi pe pământ, Pe soarele de vară ce fuigeră'n câmpii, Tot mai adânc coboară în gropile pustii Umbritele lor chipuri fi ritmicul lor cânt.

Şi cine ştie poate în adâncimea rece, Din care cerul pare mereu lot mai departe. Acei ce sapă ostăşi o pavăză de moarte Simt un fior de teamă prin suflet cum te trece,

Şi-o clipă simt tăcerea şi veşnicia morţii Iar şanţul ud şi rece, ce creşte în pămdn! Le part neclintitul şi veşnicul mormânt Pe cart-l sapă smguri şi-î sapă mâna sosiţi.

Tot ca preciziane de contur, putem cita „Sfinţii noştri" la care deşi elementul intelectual predomină asupra celui afectiv, impresia e salvată prin claritate, prin energia ritmului şi mai ales prin evocarea din imaginea ultimei strofe.

Cei cari mâini vor geme în tranşee Şi vor muri cu faţa în spre soare Şutit sfinţi din noua noastră sărbătoare Născuţi în umbra scundelor bordée.

Cei cari mâini, cu ochii de mânie. Vor merge 'n calea oştilor nebune Sunt logodiţii ţarinelor brune (!) Ce se 'nfrăţesc cu ele pe vecie.

Cei cari mâini vor şti cu braţ de fer Sä fragă brazda umedă şi sfântăt

Sunt luptători. în care viaţa căută Şi sue ca un strigăt în spre cer

* Voi călători pe drum pustiu de ţară, De întâlniţi vre-o cruce de mormânt, Să 'ngenunchiaţi : sunt moaşte noi dc sfânt Ce străj'uesc străvechile kotare.

Ca armonie ritmică, (păcat numai caimaginele nu se contopesc până la fine în sentimentul unitar al bucatei) se poate cita Toamnă (pag. 81).

Ca eloquenţă lirică, notăm sfârşitul din „Munţii noştri" versuri scrise î n dureroasa perspectivă de a ni-i şti înstrăinaţi printr'un tratat brutal.

Dar pentru a da un exemplu de fineţea, şi acea ponderare lirico-iutelectuală care e fondul poesiei lui î. Sân-Giorgiu si tinde a face cu vremea dintr'insul un Sully-Pradhomme al nostru — să citărn ' o bucată dia-tr'alt voiam al său, Freamăt :

Şi nu eşti nici odată de mine prea departe. Iubirea mea te simte in orice clipă aproape Precum corăbierul de ţărm când se desparte E îndrumat de stele în goana Iui pe ape.

Şi- cum te port în suflet, în visuri şi în gând E-atăia vrajă'n mine si cântec şi lumină Că mă opr-esc adesea o clipă tremurând, Gândind că poate-odaiă iu îmi vei fi streina '.'

Si-attmci ca pianta care. de alta 'ncet se prind' Vrând astfel să înfrunte furtuna trecătoare, Si sufletul în mreaja-ţi de tine se cuprinde Cm. toată desnădejdea iubirii ce nu moare...

Aci, simţirea poetului devine tipică pentru toaie iubirile <i:n speţa „volubilis* cum este a sa. Temperamentele intelectualo-lirice. cum e .-te al

său, nu au multe coarde de liră şi nici nu trebuie.să încerce multe genuri dacă vreau să se menţie în zona spirituală à creaţiei pure... Asemeni viilor de paragină care dau ciorchine rare, suave, şi un vin de un buchet tot aşa de,rar, poeţii de natura d-lui Sân-Giorgiu sunt condamnaţi să,scrie cât .mai rar, dacă vor să scrie mereu tòt inai bine... Munca-exerciţiu a ver­sului le-ar omori inspiraţia... Fiind de o esenţa nobilă, ea este prea puţin .prolifică. Aceasta nu-i scade de ioc preţul ; tocmai din potrivă.

, D. HAMB

CROMICA TEATRALĂ

TEATRUL NAŢIONAL : Dama cu Camelli, cu d-ra Ventura

D-ra Ventura este artista nuanţei, a cizelărei, a fineţei, a măestriei amân autului. 'Acestea, îmbinate cu un temperament veşnic viu, stăpânit şi călăuzit cu o artă desăvârşită, subliniate cu o voce plină, extrem de mlă­dioasă, repede cuceritoare, coordonate toate de o inteligenţă artistică supe­rioară, alcătuiesc, un jtpt armonios, încântător» expresiunea adevărată a artei.

Dama cu camelii.jfe. ùò' bun prilej 'peritili ă-şi pune îa evidenţă toată personalitatea. Piesa însăşi poate fi considerată ca ceva vieux jeu, de un sentimentalisrn prea dulceag, de un optimism prea^ trandafiriu. Opera lui Dumas-fiul-va mişca " totuş "totdeauna ' când va 'avea o Margaretă bună. Prin lumina în care e pusă eroina ei, Dama cu camelii va fi; veşnic o a-tracţie teatrală. Drama aceasta mai mult poate decât toate celelalte ale lui Dumas, e străbătută de o sinceritate juvenilă care totdeauna ademeneşte.

Femeia-victimă, iubirea purificatoare îşi găsesc expresia cea mai a-propiaţă de sufletul mulţimii în Dama cu camelii. De fapt în toată piesa numai Margareta interesează. Boala ei, iubirea ei, lupta ei, sacrificiul ei, resemnarea ei, triumful ei aducător de moarte... Tot restul e în funcţiune de figuraţie inteligentă. Nimeni dimprejurul ei nu-i egalează înălţimile su­fleteşti, Virtuţile omeneşti. Chiar mercantilizarea corpului ei e înfăţişată ca o vină a altora, a societăţii, a mediului, a vieţii. Ea însăşi e albă ca floarea spinului la începutul primăverii. E o martiră. Toate suferinţele îi sânt date si pe toate le îndură cu vitejie. Deaceia lacrimile ei storc lacrimile noastre. O nevinovată suferă, se jertfeşte...

Interesant este că, la urma urmelor, nimeni în toată piesa nu e rău. Toţi înţeleg, mai mult sau mai puţin, înălţimile Margaretei, toţi o iubesc, toţi o plâng. Armand o iubeşte, deasemenea prinţii, ducii, conţii, servitoa­rea, celelalte darne, în cap cu Prudence, până şi bătrânul Duval... Prièina suferinţelor ei pluteşte numai in aer. Drama e o imputare adresată celor din sală. Margareta e victima lumii. Deaceia şi lumea o iubeşte, o compă­timeşte,, o aplaudă, vrând prin aceasta să-şi răscumpere greşala. Ceiace fireşte nu o împiedică deloc să greşaseă din nou, îndată ce pleacă de la

nostro. Gktà aria totdeauna aşa este : te mişcă, dar nu te convinge decât atâta vreme cât durează emoţia.'-

Pe armă Margareta mai arc o calitate ;mare : oferi interpretei «a câîap îarg de realizare. Artista poate să-şi evidenţieze toată arta, oasi, ales in amănunte. • .

Se înţelege deci cât de potrivită este d-ra Ventura petatru eroias lai Dumas, lìama cu camelii fiind însă veriga de legătură intre romantism si naturalisa poate fi jucată, eu aeeîaş efect, atât in stilai patetic,, cât çi iu fora» oca mai realistă. Pentru amândouă felurile de interpretare am cnuoseut modele desăvârşite.

D-ra Ventura îmbină romantismul eu naturalismul. De-aici ese o imp-f-sie paţisi cam complicată care micşorează întru câtva efectul general. Cs>»*eep|ia d-rei Ventura e desigur onorabilă şi-i dă posibilitatea aaei mrì-

. ö-uialitS|i preţioase. Păcat că ansamblul n'a ajutat-o, ba ciliar a stingkerit-o. Dar despre Margareta d-rei Ventura s'ar putea vorbi rnult. Poate că

v e » şi face-o. A statornici creaţia «nai artist dramatic, când este iatr'adevâr remarcabilii, e o datorie.

L. REBSEAÜU

CROMICA IDEILOR

In jurul Psichologiei lui Wilhelm II. ideea răspundere! războiului a dus, de mai motte ori, la cercetarea

psuolcgîeî ini Wilhelm ii — fostul împărat al Germaniei şi primcâpaîui •ueJigator al războiului, după părerea unanimă. Printre încercările de felul acestora, articolul d-lui M. Esch,*) gândit în buna tradiţie a scrisului îraaeez, oe adaee un suggestiv material de informaţie, dar,—!nfăţişându-»e prind • palele puncte din doctrina fostului împărat, — nu reuşeşte să ne reeon-stitse-, în aceiaş măsură, individualitatea sa, trăsăturile proprii ale acestei apariţii umane.

Manca aceasta trebue făcută odati. Wilhelm il a fost un dogmatic: accanta este esenţa ss, ..calitatea pre-

«iausùnauta1" a personalitate! saie. A fost un dogmatic Wiihem I I ; a« <teg-maijc, î» înţelesul cel mai plin şi mai tiranic al cuvântului. Credea cu străşnicie în ce credea şi, cum sfera unei astîei de certitudini e totdeauna «trinata şi totdeauna rigidă, credea în puţine lucruri, înţelegea, iubea cu .sărăcie. Orice dogmatism se prezintă, de altfel, cu seccasti înfăţişare.

Înţeleg prin dogmatism o viziune abstractă a universului. El e jse-•sibii numai cu această condiţiune. Generalizez, vidând : cuprind, sebema-tisămd. In clipa când iluzia irai spune că realitatea toată mi-a căzut învinsa ïa picioare, rai pomenesc strângând in braţe o fantomă care nu exista decât ixt tresărirea mică a inteligenţei mele. Dogmatismus este reducerea

*) Mercure de Fraace . iS Avril 191©.

universului la măsura mea. Vrând să fie un sistem de criterii obiecsh e,. el im reuşeşte a fi decât cel mai subiectiv dintre procedee. Dogmatisaari este un formalism ; iar realitatea turnată în tiparele sale nu ne înfăţişară decât forma interioară a vasului. Printre încheieturile sale monadele rea-lităţei se strecoară, fluide şi vii, sfidând încercuirea, înşelând prevederea. Dogmatismului nu i se opune anarhia ; dogmatismului i se împotriveşte per«tpţi$tnea adâncă şi integrală. Călăuzit de instinctul său sigur de dog­matic, Wilhelm II nu s'a puf ut apropia — d-1 Esch ne-o spune — şi m'a. oferit sprijinul său, el, universalul mecenate ! niciuneia din manifestările acelui suflet nou care afirmă tocmai eterna surpriză a creăţiunei. „EI na s'a interesat nici de Dehmel, nici de Georg, nici de Wedekind. Adeseori îşi arată aversiunea pentru arta modernă prin gesturi energice, ca de pildă în ziua în care renunţă la loja sa delà ^Deutsches Theater pentrucă'se ju­case cândva Ţesătorii de Hauptmann!'. E acesta un exemplu între altele.

- Dogmatic, principala sa dogmă era credjnţa nestrămutată în valoarea personalităţii sale. Totul se motiva prin raport cu sine. Prin aceasta, şi in istoria ideilor politice ale Europei, Wilhelm II reprezintă incarnaţincea doctrinei medievale, epocă de glorie ea însăşi a germanizmului, ctod Sn absenţa noţiunei superioare de solidaritate naţională şi a sentimentului patriotic, forţa cohesivă a grupurilor omeneşti era şeful. Wilhelm ÎI a fost un astfel de Şef.

In cercul prestigiului său intrau puţine unităţi — vreau să spun pu­ţine dogme — familia, vechea nobleţe,-armata, —nu armata caexpresinae a naţiunei, dar armata ca instituţie subordonată exclusiv persoanei sale. O deosebită consideraţie arată Wilhelm Ii şi pentru religie. Impreană ca ioţi cari au cercetat chestiunea, d-1 Esch v e d e în, fostul împărat un mis tic. Frequenta invocaţiune a lai Dumnezeu şi a planurilor sale providenţiale crede a'l îndreptăţi. Mă împotrivesc însă acestei interpretări sau poate nu­mai pripitei întrebuinţări a cuvântului, mistic. Nu cred, în adevăr, ca Wil­helm II să fi fost un mistic. Misticismul e incompatibil cu dogma. Misticis­mul,e o vastă aspiraţie ; el e percepţiunea intuitivă a infinitului şi, dogma­tismul fiind o strâmtă condiţionare a realităţei, el e sentimentul suprem al necondiţionatului. Ideia~.de Dumnezeu la Wilhelm II era -ftisä o simplu categorie politică. Dumnezeu era-dogma, era forma care ordona şi condi­ţiona rosturile politice ale poporului cu care destinai său (iarăşi se so­cotea acelaş. , ,

.Oricum, .Wilhelm II a trăit, astfel,. în ignoranţa realităţei. Curtea tele vii ce alergau în.toate părţile se izbeau de dogmatismul său ca de o pă­tură rau-conducàtoare de căldură.- Nelăsându-se influenţate de viaţă, con-cepţiunile sale nu puteau comunica viaţă... Şi totuşi n'a fost un monarh ce închizându-se între zidurile groase ale palatului şi Jntre acele nepătrunse ale protocolului se sttstrăgea tuturor svonuriler ce ar fi venit dinafară. De plimbările, vizitele,,-inspecţiunile, de contactul său cu • cantóni ée tôt felul, bancheri, mari industriaşi, politici, pedagogi, artişti, da călătoriile sale in ţări străine, unde ochiul şi dorinţa *sa- de a şti nu păreau îndestu­lătoare, — de răsunetul. tuturor, acestora, presa germană şi a continentului întreg erau pline. Dar printre toate acegtea, — printre oameni şi io-curi, de toate felurile şi de. toate calităţile •— Wilhelm II, oricât şi-ar fi schimbat

costumul, frecând, şi aceasta ca un semn al sentimentului ce-1 credea că'l are despre necuprinsa varietate a tipului omenesc, deia haina marinarului la aceea cu o mie de feţe a militarului din toate armatele şi de toate armele, şi dela aceasta la tăetura de o conţinută eleganţă a costumului de lord englez, fluturându-şi pe umeri pelerina sau păşind în bine strânsa lui manta, — oricând şi pretutindeni, în sfârşit, Wilhelm II răsfrângea bogăţia multi­plă a Inmei cu un suflet de dogmatic. Ceeace înseamnă, poate, că nu o răsfrângea deloc, adâncindu-se necontenit în propria sa eroare. Căderea sa se datereste în parte acestei opacităţi. Cugetând răsboiul a neglijat fac­torul sufletesc, a dispreţuit puterea armată a altor popoare, în cHprinsu! proprei sale ţări a văzut în socialism, care lângă celelalte două trebuia Să'i dea o a treia lovitură, un simplu „fenomen ti;ecător menit să dispară după ce va fi făcui destul sgomot". —• Astfel, pe când eroarea M se lăţea, cu prestigiu imperial, ca şi umbra pelerinei ce altădată acoperise un mormânt ce î: era scump, în aceiaş umbră, prea neagră desigur, şi sub fluturarea aceleiaşi.pelerini, murmurau aspiraţii, suflete, realităţi în sfârşit, — şi din cele mai însemnate şi din cele mai solemne, — ce nu i se puteau face auzite. Wilhelm II, ca dogmatic, credea în eternitatea dogmelor sale.... Simpiificându-şi cugetarea în eter, el uiţă de a o hrăni cu realităţile vii ale tâmpului său.

TUDOR T U N S

CRONICA ARTISTICĂ

.GRAFICA*

In vara anului 19Î6 şi hi preajma izbucnire! războiului pentru îm-' plinirea visului unirei tuturor Românilor, societatea „Grafica" pentru în­curajarea şi răspândirea gravurei, şi-a deschis întâia sa expoziţie. Atmosfera încărcată de tumultuoase pasiuni nu a fost prielnică expoziţiei, căci a stârnit emoţie numai printre cunoscători. Intr'adevăr pentru întâia oară, la noi, pnblicul a avut prilejul să admire capodoperiie artiştilor, aparţinând tuturor neamurilor culturale, într'o evolutivă continuitate aproape crono­logică.

O aita cauză, dnpă noi, a prea puţinului interes arătat străduinţelor comitetului societăţii — d-nii Dr. Jean Cantacuzino, Fischer-Galaţi şi Jean AL Steriade— a fost că, publicul considera drept reproduceri grafice după lucrările originale ale artiştilor planşele expuse, care, de fapt, prezintau faxirnile scoase de pe lemnul, piatra, cuprul sau oţelul pe care mâna ar­tiştilor însemnează o emoţie artistică.

Azi când soc. „Grafica" păşeşte la Înfăptuirea programului său—prin deschiderea Întâiei expoziţii de gravură în lemn, a unui artist român, d, H «ria Dumitriu— credem momentul nemerit să însemnăm — tnainte de a ^Vorbi de expoziţie chiar— câteva note lămuritoare asupra scopului şiim-..portanţei artistice, In genere, a gravurilor originale făcute de mâră de artist.

Roiul covârşitor pe care artele grafice l'au avut ca metode repro­ductive pnse în serviciul artelor plastice şi ca mijloc de popularizare a operilor artistice, a încetat, scurt timp, după invenţiunea fotografiei şi aproape imediat după perfecţionarea zincografiei. Zincografia 1) redă oare­cum nemijlocit opera artistului, fără intervenţia unui desenator-copist, şi a fost adoptată de artişti îndată ce superioritatea ei ca mijloc de repro-ducţiune a fost recunoscută In privinţa conformităţei copiei cu originalul. Urmarea a fost că gravura de orice gen ca: xilografia, gravura în cupru, oţel, litografia au fost reduse în uz ca o meserie fără nici o legătură cu arta propriu zisă. încă pe la ISSO, publicaţiile editorilor de „magazine li­terare' 1 şi „mape artistice" cultivau artele grafice în acest sens. Vorbă cfe vre-o valoare artistică nu poate fi —cu rare excepţii — cu privire la lu­crările acestor copişu-meseriaşi : operile originale eKecutate direct pe caie grafică — şi de multe ori chiar tipărite — de către însuşi artiştii au fost totdeauna scumpe şi destul de rare, în timpurile moderne, şi preţuite ca „gourmandise'1' de către bibliofili. Lucrări artistice destinate marelui pu­blic, ca de pildă filele lui Dürer, van Breughel, Cranach, Holbein, Burg­mai r, Callot, Rembrandt, Chodowichi, Hogartk, etc., nu se mai publică azi din cauza snobismului artistic sau mai rău a speculei, căci artistul sau edi­torul distrug piacile originale după ce au tras 5—20—50 de exemplare spre a mări astfel în mod fictiv valoarea operei lor din cauza rarităţeişi greu-taţei ca care se vor putea găsi în comerţ. Scopul societăţei „Graphica"' însă e acela al răspândirei şi încurajare! gravurei cu scop artistic .şi nu ca mijloc reproductiv de opere artistice. Adică e vorba de producerea unei opere de artă cu caracter absolut individual şi realizat cu mijloacele pro­prii materialului întrebuinţat ca şi de pildă tn pictură, sculptură şi arhi­tectură. Această deosebire trebuieşte delà început lămurită, căci rolul iacat ca mijloc reproductiv pentru popularizarea operelor, de artă originale, mai ales în oltiraul secol de către artele grafice, să nu producă o confuziune care ar fi în detrimentul scopului ce şi-a propus să-1 urmărească societatea „Grapbica*.

* Impulsiunea pentru restabilirea artelor grafice, ca arte independente— iar nu reprodneţiune, cum existau în evul mediu—ne--a venit din orientul îndepărtat, din Japonia. Lucrările xilografice colorate a maeştrilor japo­nezi, ca Nishimura Shigenaga, Qkumaru Masanobu, Harunobu, Utamaro, Hokusai, Siriussai şi Hiroshige, au fost hotărâtoare în acest senş^ Entu­ziasmul stârnit în Europa, din primele momente In care s'au cunoscut aceste lucrări, a avut Intre alte efecte şi pe acel al reluărei cu avânt a gravurei originale de către artiştii din toate focarele de cultură europeană pe baza noilor cuceriri : desenul Inbogăţit prin lumină şi culoare expri­mate prin nuanţe suprapuse şi alăturat tipărite.

Posibilul care s'a crezut realizat în Europa, în arta gravurei, a fost dovedit în fals şi, dimpotrivă, la infinit lărgit prin xilografiile japonezej al căror rafinament In colorit au transpus arta gravurei într'o sferă de emo­ţii artistice superioare.

I) Zincografia e o metodă reproductive de orice opere plastic», pe ca le pur mecanică c u ajutorul fotografiei p e z inc a imagine! de reprodus, ş t care săpată în z i n c prin acţiunea acc idului (nitric) devine c l i şeu l întrebuinţat în toate lucrările t ipografice din z i u a de azi .

Dacă- ! intenţiunile societari „Grafica" vor deveni realitate, ea va avea tin rol de neprevăzut în cultura noastră artistică. Ca mijloc de popu­larizare a artei „Grafica" ar putea suscita fapte eroice de egală importanţă, pentro ţara noastră, ca cele ale artelor grafice din timpul Renaşte rei, eâ*d gravura de tot felul furniza straturilor sărace ale populaţiei emoţii artistice rezervate până aci claselor bogate care îşi puteau plăti luxul frescelor şi tablourilor scumpe spre împodobirea interiorului casei lor. Atunci, când pe la 1510 Durer a dăruit poporului său minutiate madone şi scene pasio­nale din noul testament, bogatul împărat Maximilian I îşi ridică eel mai mare monument cultural al epocei, spre gloria sa, prin prilejuirea dată ar­tiştilor să creeze opere literare şi artistice, pe călea tiparului.

Ca un rezultat pe departe asemănător să fie obţinut — lâsûmd afară «iin discuţie valoarea talentelor pe cari le-ar avea la îndemână — strâdumta societăţeî „Grafica" trebue să tindă spre publicarea — paralel C B ediţiile speciale pentru amatori şi colecţionari — a ediţiilor populare şi ertine, ia îndemâna oricui Metodele technice ale xilografie! şi litografiei, graţie mai ales rezistenţei plăcilor, permit un număr mare de tiraje.

Şi, cine ştie, poate cândva"se va găsi între desenatori — <teeä"*Jiu între pictori — întemeietorul unei arte româneşti, zămislitorul unsi .tipar" în caie să se închege caracterul individual, naţional românesc în emertti-sarea unei concepţii artistice.

F . ŞIEÂT®

Î N S E M N Ă R I i

„Sărbătoarea pâinei" şi „Majes-tatea morţii", pagini din refugiu de > Corneliu Moldovattu.

Ultimele volume aie d-lui Moldo-vana stan la granita dintre ziaris­tică şi literatură. Ţin de gazetărie prin actualitatea ior politică, dar, prin stilul elegant şi cald cu care ne-â obişnuit Neguţătorul de arome, • ele intră în tărâmurile adevăratei literaturi.

De altfel, prin însăşi subiectele lor, bucăţile din Sărbătoarea paietei §i Majesiatea morţei sunt diferite oscilaţii între cele două ramuri ale activităţii publicistice a d-iui Moido-vanti. Bine înţeles că pe noi, cari suntem preocupaţi doar de aportul pe care o operă nouă îl aduce iite-raturei noastre, nu ne interesează tăria argumentelor politice ale zia­ristului Moldoyanu. Ceiace are pre­cădere pentru noi, e faptul ca pe lângă articolele obişnuite de ziar (udendo Austria, Eroarea germană, Triumful iiaţionalităţihr), găsim descrieri -sugestive şi mişcătoare, amintind de unele pagini din îndu­

ioşătoarele povestiri de război din , Contes du Lundi* aie luì Daudet.

Trecând deci peste simplele ar­ticole gazetăreşti, pe cari le cunoş­team ain ziarul „România*—publi­cate în timpul campaniei, la laşi—, constatăm uşurinţa cu care aaiprul brodează pe canavaua evenimente­lor, tablouri evocatoare şi pline de poezie. {In cetatea profetului). Chiar când e gazetar, poetul rămâne poet,..

Asemeni unor colţuri de matură înflorită, rămase ca prin minune neatinse de prăpădul lacom şi ne­îndurător al obuzelor — pe ssn câmp de luptă — găsim şi în aceste vo­lume unele fragmente de pură literatura {„ Păpuşa, trandafirul şi ciocârlia" ori „Povestea vistieruiui

- Statori"),'••nepângărite de avalanşa eftinelor fraze de gazetă. Şi ni-e parcă ciudă că, -prin numărul Sor. restrâns,' ele se pierd în noianul rai or pagini — valoroase prin ten­dinţa ior —, dar care, chiar din cauza acestei tendinţi oportenifetè, r.e apar — prin'prisma artei —cam şterse... • * • • ; V- l'A:

I Ä apâruf >Vo. 5 din m

jftçtara pentru _ ! :.- MAGAZIN ILUSTRAT LUNAR :: I • S u b d i r e c ţ i u n e a D- l u i E. LOVINESCU

I J Ou următorul Sumar ; S Linia Ş ire tu lu i « . - . . . £ . Looìnescu Jj P e mormântu l lui V e r h a e r e n ^ (poezk). . . . . . . . . Elena Faroço

I™ Catastrofa (nuvelă din răsborul Românilor din Ardeal). . . . L. Rebreanu

• Teatru! prizonierilor români în \

( Helmstedt . . . . . . . I n v

Anul 1918 (scenetă dramatică în [ u ' ™ a r m

I<* versuri) . - . ' G l i g o r e Ghica şi c o m e d i a n ţ i i

a C n a v e i â ) . . . . . . . . . Victor Efthma • A g o n i e în cimitir (poezie), . s . Alexandrina Scurfu I Din Calvarul nostru (Flămânzit», 5 Bătrânii). . . G. Cais

Mişcarea dramatică': Hangioaka şi Ursuz, dar bun £ . Lovineseu

D o c u m e n t e l e vreme i t Un basarabean unionist, Lttpfeîe Oft,

I Abiuritele se fac Ia librăria ÂLCiliY & I L e t 8 6 p e n t m u n a n

„ 1 8 „ ş e a s e l u n i

P r e ţ u l u n u i m i n & p L e i 3

ILBRARIA

ALCA LAY S Ç— B U C U R E Ş T I

CENTRALA : Calea Victoriei, ST

SUCURSALA: Str. Lipscani, 88

i I

Moufăfi literare I

Infunarlo şi Lmmìnà de Ion Al. Bratescu-Voineţli. 4.5®- |

In fumea Dreptăţi* de. Ion Al. BiitescM-Voineşti. 5 — «

Pagini tie Război de E, Xovinescu . . . . . . 4 .—

Da Ga/so de Radu D. Rosegi . . . . . . . . . . 5 -

Apa%adânol de Hortensia Bengescu- Papadat- - . . 1.—- »

Bimbaşa-Sava de I. Perete 6.—

loader Nebunul de Alfred Mosoîu

Dexertorul de M. Sorbul . . . . . . . . . . 5 . -~

Răzbunarea de M. Sorbul . . . . . . . . . . . 5.—•

Roxinm de Claudia Miiiian . . . . . . . . . . . 6.— I Garoafe Roşii de Claudia Mülian . . . . . . . 2 . - I

fata din Dafin de Sc. Froda şi A. Mania . . . 5 . -~

' Ruguri de Ion Sân-Georgiu 3 t —

Tipografia * Universala» lanca kmescu S-sori, Str. Covati 14.-*-BMC«ÎS|Î.