sultanica de barbu stafanescu delavrancea

24
Sultănica de Barbu Ştefănescu Delavrancea I D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domneşti, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roşu şi albastru. Pervazurile uşii - curate ca un pahar; prispa din faţă - lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte şi de alta, scârţâie, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, aşezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite şi grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase. Ăst cămin fusese odinioară cu rost pe când trăia jupân Kivu. Fusese chiabur răposatul, dar biata Kivuleasă, rămasă singură, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gândul. S-a prăpădit cu firea, că Sultănica ajunsese fată mare. Dar când e să-i meargă rău omului, pe orice-o pune mâna să sparge. De câte ori n-o podideau lacrămile pe biata bătrână, privind acareturile mari, dar pline de sărăcie şi de pustiu... Nu cerea de pomană... da' şi viaţa de azi până mâine viaţă e, or foc? Doi juncănaşi, o vacă, doi cârlani, zece oi ş-un berbec e sărăcie lucie la o vatră de care alt'dată ţineau opt perechi de boi ungureşti, şase vaci cu ugerul cât căldarea, nouă cai iuţi ş-o turmă de oi, ce umplea valea râului de behăit când coborau dinspre munte. II E începutul lui decembrie. A dat Dumnezeu zăpadă nemiluită; şi cade, cade puzderie măruntă şi deasă, ca făina la cernut, vânturată de un crivăţ care te orbeşte. Muşcelele dorm sub zăpadă de trei palme. Pădurile, în depărtare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzări şi de corcoduşi. Vuiet surd să încovoaie pe după dealuri şi să pierde în văi adânci. Cerul e ca leşia. Cârduri de corbi, prididite de vânt, croncăie, căutând spre

Upload: stavila-irina

Post on 11-Dec-2014

125 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Sultnica de Barbu tefnescu Delavrancea I D-a stnga Rului Doamnei, razna de satul Domneti, se vede o cas, alb ca laptele, cu ferestrele ncondeiate cu rou i albastru. Pervazurile uii - curate ca un pahar; prispa din fa lipit cu pmnt galben; pe creasta casei, d-o parte i de alta, scrie, la fitece btaie de vnt, dou limbi de tinichea, aezate pe dou goange ct gglicea. Curtea, ngrdit cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite i grajd pus la pmnt pe patru tlpoaie groase. st cmin fusese odinioar cu rost pe cnd tria jupn Kivu. Fusese chiabur rposatul, dar biata Kivuleas, rmas singur, ca femeia, a luptat cu inima, iar nu cu gndul. S-a prpdit cu firea, c Sultnica ajunsese fat mare. Dar cnd e s-i mearg ru omului, pe orice-o pune mna s sparge. De cte ori n-o podideau lacrmile pe biata btrn, privind acareturile mari, dar pline de srcie i de pustiu... Nu cerea de poman... da' i viaa de azi pn mine via e, or foc? Doi juncnai, o vac, doi crlani, zece oi -un berbec e srcie lucie la o vatr de care alt'dat ineau opt perechi de boi ungureti, ase vaci cu ugerul ct cldarea, nou cai iui -o turm de oi, ce umplea valea rului de behit cnd coborau dinspre munte. II E nceputul lui decembrie. A dat Dumnezeu zpad nemiluit; i cade, cade puzderie mrunt i deas, ca fina la cernut, vnturat de un criv care te orbete. Mucelele dorm sub zpad de trei palme. Pdurile, n deprtare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzri i de corcodui. Vuiet surd s ncovoaie pe dup dealuri i s pierde n vi adnci. Cerul e ca leia. Crduri de corbi, prididite de vnt, croncie, cutnd spre pduri. Viscolul s nteete. Vrtejele trec dintr-un colnic ntraltul. i amurgul serei se ntinde ca un zbranic sur. Rul Doamnei, umflat, curge repede, cu un vjit mnios necat n glasul vntului, i izbete sloiuri mari de ghea i butuci groi de meterezele podului. Arar se vede pui de om trecnd prin sat. Prtia e acoperit. Abia se zresc poteci ca de limea unei lopei. Cea mai ngrijit leag crciuma de primrie. Lumini glbui de vpai joac prin geamurile ctorva case. Vremea rea a amorit satul, ndeobte zgomotos. Numai n bttura Hanului Rou hmie rguit doi duli de cini. n crcium e arababur mare. Firitiseal nepomenit ine nea Nicola Grecul, cu fruntaii satului, de ziua sa. O dat pe an e Sf. Niculae.

n ua prvliei st un ran nalt, sptos, cu faa conabie ca sfecla; uneori scutur din cap, rde i ndrug singur. Aa e omul... un ciocan, nc unul -al treilea, pn ajungi la tinichea... d-acolo-ncolo... Dumnezeu cu mila... torni, parc torni ntr-o prnaie... Dar Sanda ce-o s zic... c mi-a dat Sfntul muiere harnic, dar rea, topenia pmntului!... nluntru s-aud ciocneli de pahare, bueli de clcie i zbrnitul otova al cobzarului. Trgeau chindia de curgea rna din pod. Apoi, cnd s mai muia jocul, numai ce-i auzeai pe toi, care mai de care: Hai s ne fie de bine, nea Nicola... La muli ani cu spor i sntate... Cinstit socru mare... Suge, suge, c doar nu te-a mbtrnit calea bisericii... Mai trage-i, prinele, o leturghie... S te vz, logofete, care pe care... Fitecine cu ale lui. La nea Nicola veselie, la alii obide. Unii abia ateapt Ignatul s-i taie grsunul ct malul, alii abia au mlai de gur. C cine a fcut lumea, cu deertciunile ei, la unii tun i fulger, iar pe alii i mbuib cu norocul, ca pe curcani cu nuci. III Aa nelenise, de pustia de vreme, mai tot satul; i aa, hangiul venetic, bogat putred, s rsfoia n duhoarea de uic i vin, pe cnd mama Stanca Kivuleasa st mhnit la gura sobei, mngindu-i odorul pe obraji. Sultnica aipise cu capul n poala m-sei. Odaia e deretecat de i-e drag s te uii la ea. Pe pat o scoar aleas n fel de fel de miglituri. Pernele, cu fee de cuadrilat. Pe lacra de sub icoane, dou plapumi groase. Spre rsrit, trei icoane muscleti, roii ca para focului. Toi sfinii se aseamn ca dou picturi de ap. Toi au ochii din trei linii, nasul dintr-una i gura din dou. Ct despre sf. Gheorghe, clare p-un cal cu gtul de cocostrc, tot omoar i nu mai omoar un balaur de pe trmul cellalt. Mai jos de icoane arde candela. Toate cele sfinte sunt nconjurate cu mnunchi de busuioc i siminoc, din Vinerea Patimilor, strns legate n vlstar de salcie de la Florii. Focul plpie. Cteodat pocnete de-arunc spuza n sus. i Sultnica deschide repede nite ochi ca pruna de mari. i mama Stanca, ferind-o de scntei, i zice ncetinel: "Dormi puiul mamii, dormi!" Sultnica strecur, printre genele ei de catifea, dou lacrmi. Una se ntinse pe obraz, iar alta i ncrei gura. Fata Kivului e cum arar se mai afl sub soare. Chipul ei parc-ar fi zugrvit: alb i cu dou rsuri pe obraji. Ochi negri ca mura, frumoi de pic, dar cnd i ncrunt, te sperie ca-ntunericul. Prul lins, cu unde albstrui. S poart cu tmple. Aa a apucat de la m-sa, i m-sa de la m-sa, obicei adus de pe obria Ialomiei, unde nu se tia de creuri i coliori.

Sultnichii i este drag curenia ca lumina ochilor, c chiar de n-ar avea sprncenele trase ca din condei i buze rumene ca bobocul de trandafir, tot n-ar da cu foi i cu muc de lumnare. Cnd merge, salt puin i se mldie. Trup omenesc de n-ar fi, s-ar frnge. Multe capete a sucit. Muli ochi au jinduit-o. n hor fur toate privirile, i ea s-aprinde d-ai crede c se topete. i ce vlnic, i ce nfram, i ce cma de borangic, galben ca spicul i subire ca pnza piajenului, nct i se simte tot snul, pietros ca poama prguit, cum se bate cnd abia rsufl de osteneal. S crape de cldur, nu-i sumete mnicuele n faa flcilor. S se mbrebeneasc ea cu glbenele i bujori, cu creie i cu ochiu-boului? Nu scrie la dnsa aa ignie. He, arareori, numai ce-o vezi cu cte-o brndue n pr, ori cu doi-trei didiei ntre betele ce-i ncolcesc mijlocul de patru ori. La eztori s-a dus o singur dat de cnd e fat mare, dar de atunci s nu-i mai pomeneti: "Cui i arde de zbenguit e sritoare pentru aa treab". C pn se coace dovleacul n sob, civa flci dau iama prin fete. Le mai ciupesc, le mai srut de le scot ruji n obraz. Ba unora le ia or betele, or spilca, or nframa, i duminica, la hor, pn s li le dea, le snopesc o toan pe dup ura din spatele hanului. Unii mai mpeliai numai ce-i auzi: "Sri, cutri, de sufl n l foc!" i cnd biata fat st-n genunchi, suflnd din birile inimii, odat i d brnci i cade pe spate. Sultnica e leit-poleit rposatului. Cnd se aprinde, nu te poi apropia cale d-o potie. Cnd vrea ceva, vrea, nu se ncurc. De s mnie, nu mai vede naintea ochilor. ntr-o zi, la sapa porumbului, cine tie ce i-a nzrit, c cu toate rugciunile m-sei, n-a voit s mnnce din zori pn la amurg i n-a lsat sapa din mn pn n-a czut rupt de osteneal. A dus-o biata btrn mai mult moart dect vie acas. A doua zi, cnd s-a dezmeticit -a vzut pe mama Stanca la capul ei, galben ca turta de cear, cu prul alb i ciufulit, cu ochii trai de durere, a srit la gtul ei i, fr s zic nici pis, a nceput s-o srute i p-o parte i pe alta, pn-a podidit-o un plns d-a muiat un tergar ntreg-ntregule. Unele mai istee din sat au mprtiat zvonul c ar cam suferi de vrun farmec. De harnic, harnic, n-are cum mai fi! Unde pune mna, Dumnezeu cu mila! Sare din vrful stogului i cade ca un fulg. n argea nu i se vd minile. Cnd toarce, mnnc caierul. De cinstit, nu e obraz mai curat. Cnd Ioni Rotarul, om chipe i hazlu, s-a ncercat s-o srute, a srit parc-ar fi clcat pe coad de arpe i, n mijlocul flcimii, i-a strigat: Mi-a tia obrazul, dar i-a tia buzele! IV Ce punea satul n nedumirire, i mai vrtos p-ale ce cat nod n papur, e cnd apuc lumea n cap i trece nou hotare. Numai ce-o vezi, la revrsatul zorilor, c o ia rara-rara, prin fnea. Galben, cu cearcne vinete n jurul ochilor. Merge ce merge, i s oprete la vrun deal, la vrun pru. Ascult

neclintit un ceas, dou. Vntul bate holdele. Izvoarele dau d-a dura pietricelele din matc i le sun ca pe nite zurgli auzite din deprtare. Apoi culege flori i le azvrl, pn ce i se aprind obrajii i s trezete ca dintr-un somn adnc. Ochii i sclipesc ca oelul nvrtit la soare. Joia Baciului ar fi vzut-o la un apus de soare cu capul rezemat de crucea din cretetul mucelului ce desparte apa Vlsanii de Rul Doamnei, privind, ca dus de pe lume, la roeaa apusului. Obosit de gnduri, se ntorcea spre cas cu cuttura-n jos, cu un nod n gt, cu gura fript de sete. i de ntlnea vrun izvor, bea pn i se oprea rsuflarea. Apoi, fcnd minile cldrue, le umplea cu ap rece ca gheaa i limpede ca diamantul, pe care -o arunca n obraji. Da' s te fereasc Cel-de-sus de gura satului i de pizma celor vinovai i ri! N-avea s scoat capul n lume Sultnica, ea, care, de bun ce era, -ar fi dat i dumicatul din gur, c ncepeau uuitul i ponoasele. Cte-n lun i-n soare-i scorneau. Sultnica, frumoas? Aida-de! Mai bine i pune gtul pe tietor Ilinca, ciupita de vrsat. E o fudul, o luat din Iele, n-are toate smbetele. Cnd umbl, calc-n strchini. Numai nevast ca toate nevestele n-o s fie Sultana aia, zicea la fntn, la hor, la eztori fata Ciauului. Ce are neica de nu i-a primit peitul? Au nu e voinic? Or e beiv, strictor de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea ap? He, he, fata proast i fnoas d norocului cu piciorul. Da' de, om srac i cu nasul n sus... tie Dumnezeu ce face! i flcii, mai toi, o luaser n nume de ru. Nu, c de ce s fie aa de mut? De ce s fug de toi parc-ar fi rioi? O fat mare se mai las ba la un srutat - c d-aia are gur dulce - ba la un giugiulit - c d-aia are sn cu drgnele. i tii, cum e omul, din una ntr-alta, se ngroae gluma, i cptuiala vine, c mo popa ce-ateapt? S dezlege dorul dup pofta inimii. Altfel cnt cucul pe fat btrn i rmne mooroi fr soboli. V S-auzea, n deprtare, chiuit de dan i pocnete de pistol la nea Nicola Grecul. Vntul vuia de te lua groaza. Mzrichea rpia n fereastra mamii Stanchii. Sultnica ridic capul din poala m-sei. Se alipi de btrn. O cuprinse pe dup gt cu braele rumenite de dogoarea focului i privi lung n chipul ofilit al btrnii. Buzele mamii Stanchii tremurau. Multe i treceau prin cap i multe prin inim cnd grecoteiul se desfta. Mam, mam, gri btrna, mo popa, cnd spune din Vanghelie, cic s rabzi i iar s rabzi... Aa e, prinele... aa e... c Mieluelul Domnului a rbdat scuipat, btaie i rstignire...

Dar cnd m gndesc la rposatul -auz chiuitul caaonului, m podidesc lacrmile, Sultnica mamii, i blestem din suflet, doar de l-o ajunge mnia Domnului! Sultnica strnse vtraiul de-i zbrni n mn. Nu mai pot, gri iar btrna, nu mai pot s-mi trsc zilele, cnd m uit la tine i nu tiu pe ce mni o s cazi... Aveam i noi, pe vremea Kivului, rod i vite cu duiumul; ptulele gemeau de pline; bttura nu mai ncpea de vite i lighioi. Mugeau de zguduiau casa vacile. i ce te pomeneai c se aruncau pe rsf. Rupeau pmntul cu fuga, de la un gard la altul, cu coada n sus, cletnat ca o mciuc. ase argai nu le da de cap pn nu se potoleau de bunvoie i nu ctau spre obor, dnd din cap i bgnd limba i p-o nare, i pe alta. Bietul tat-tu se uita mndru la bogia lui cinstit. Parc-l vz, c-o mn n erparu-i civit, alergnd de colo-colo. Ce hrnicie de om! Tot satul nu-i inea piept. Cnd punea mna pe plug, trosneau coarnele. Cnd da cu sapa, intra cu muchie cu tot. Coasa n minile lui rdea ca briciul. Tu erai mic i nebunatic. Cum te zrea c-i iei nainte, cu mnuiele pline de noroi, cretea inima n el i se topea d-a-n picioarele. Bietul tata!... Focul plpia n gura sobei. Mucelele alburii abia se mai zreau prin geamuri. n toiul verii, ndat ce venea rupt de osteneal, ne osptam bine, apoi ne odihneam pe prisp. Pe tine te-aeza ca p-o lai pe genunchi, i te juca, i spunea, i rdea, i tu-i bgai mna n barb. Uite aa ne-apuca miezul nopii. l luam cu d-a sila la culcare. Auz -acum glasul lui: "S mai stm, f Stanc, f, c parc m-ngra cnd m uit la voi!" Era rai, nu via, pn s pripi, ca pomojnic, pe plaiurile noastre, iuda de caaon. i-a sosit ntr-un ceas ru. Lcuste erau, secet era, vitele boleau i mureau p-un capt. Dar ce s mai ndrug Sultnica mamii... ntrun an, a fcut ce-a fcut, lipitoarea, l-a bgat n judeci i l-a lsat srac lipit. Kivu era iute avea -un beteug de tuse. S-a luat la contr i, de mhnire, s-a-mbolnvit. Cnd -a dat sufletul, m strngea de mni ca c-un clete i te chema, ars d-un foc nestins. "nc doi ani... S nu v las pe drumuri"... a zis i i-am nchis ochii. Pe mama Stanca o podidiser lacrmile; curgeau picturi mari pe vatra de crmizi calde, i de unde cdeau se ridicau aburi nghiii de gura sobei. Nu mai plnge, mam, zise Sultnica srind n sus. i dau foc... s arz ca oarecii... Doar nu s-au stins toi ai Kivului! Mama Stanca nghe vznd pe Sultnica nprasnic la corp i cu ochii ca doi crbuni aprini. Dup cteva clipiri dese, zise cu mare evlavie: F-i cruce, fata mea, f-i cruce, avusei un gnd ru... Necuratul a trecut pe lng noi... Btrna opti de trei ori, plecnd fruntea n jos: "Numele Tatlui, -al Fiului, -al Sfntului Duh, amin". Se linitir. Sultnica arunc o buturug n sob. Btrna turn untdelemn n candel i-i terse pe frunte detile atinse de paharul ce ardea la sfintele icoane. Am s-i fac o rugciune, mam. Iac, astzi fuse S-tul Niculae, vreau i eu s-ncerc mila cerului. S stau la privighere pn la cntatul cocoilor d-a treia oar. Poate s ne arunce

cuviosul Niculae vro pung cu bani, c vduva din carte avea trei fete, i pe ctetrele le-a cptuit... Mama Stanca, cu tot amarul de care era covrit, zmbi. De, maic, s-a cam umplut lumea de rele, d-aia i Milostivul nu mai face minuni. Ei, odinioar a fost cum a fost, dar acum e prea de tot... O s ne apuce judecata d-apoi... O s plou foc i pucioas... i ngerii Atottiitorului vor buciuma: "Sculai, mori, din morminte!... " Domnul -a ntors faa de la noi, pctoii... S-mi ncerc i eu norocul... Bine, Sultnico, fie -aa, rspunse Kivuleasa i, fcnd trei cruci cptiului, s vr n plapum. Mama Stanca sforia dus. Din vreme n vreme ofta, nghiind n sec. VI Fitece oftare, nbuit n plapum, sugruma pe Sultnica. Gndul ei era nendurat. Amestecase cele sfinte cu cele lumeti. Cine pe lume a scpat de chinul din care izvorte omenirea cu bunele i relele ei? Toi trec p-acolo, orict s-ar ruina. Sultnica rtcea ca o umbr, nu de vrun farmec; ci, cnd e s te biruie dragostea, s te pui n cruci i-n curmezi, s te tai i s presari sare pe crestturi, spuz s pui pe piept, tot degeaba. Toate durerile trupului le uii pe lng focul dragostei, de este foc cu adevrat. i aa fusese s fie cu Sultnica, c nu era d-alea ce pun pe ele carnea cu lopata i trece prin toate i buture de rovin rmne: bzie fr s ia foc. C dup cum simea Sultnica... de s-ar fi vrt n gaur de arpe i s-ar fi dat vntului turbat... era ceva din altul n ea... un chip... nite ochi... un srutat ce-o tot sruta n acelai loc... i o fura, i o ducea, legat-ferecat, acolo unde numai focorul ei tia... Se prpdea dup Drgan Cprarul. VII Cprarul, scpat de militrie, cu una, cu alta, mai cu ce avea de la prini, scoase ap din piatr i ajunsese a fi jinduit de multe fete n sat. Unii l fceau, nu e vorb, piicher, papugiu de Bucureti, dar cum ziceau alii, din prietenii lui: "Aa e moara trndavilor. Cie, c nu ine parale. Pn o pune Cprarul mna n chica vrunuia, s-i fac moric de vnt." Crdia lui erau din flci de munc ca Voicu Ciauului, ce nu se prea uita cu ochi buni lalde Kivu, ca Ioni Rotarul i alii. Nu-l vedeai umblnd pe dou crri. Rmnea poricine la prinsori. Prindea armsarul din herghelie cu dinii de nrile nasului. Frumos, chipe, avea o uittur vie i cam ascuns, de nu-l ghiceai ce-ar vrea i ce n-ar vrea. Musti negre i dese. De le netezea, pleca puin capul i p-o mn, i pe alta. Cmaa pe el, ca floarea. Cciula urcneasc, trntit p-o ureche, l prindea ca p-un haiduc. Era vesel i glume.

Dar de prin priar se schimb Drgan al nostru. ncepu s dea trcoale Sultnichii. Cnd l ctai, de era i Sultnica la hor, el sta deoparte mhnit, privea gale, rsucind vrun pai n mn. D-o ntlnea la adpatul vitelor, i-ajuta cu drag inim, apoi ntreba ncetinel de mama Stanca. i cnd zicea "mama", i se lipeau buzele, ca unse cu miere. De-i ajuta s puie n spinare cobilia cu cofele, s n-o fi atins de mn, c pleca ochii n jos ruinat. Azi aa, mne aa, c Sultnica, cnd prinse de veste, i se pru aa de veche treab, c d-ar fi fost de cnd lumea ar fi fost mai de curnd. I se fcu fric. Ba s hotr s nu mai dea ochii cu dnsul. Trei sptmni l ocoli, i fur trei veacuri. ntr-o zi o lu razna p-un piept de mucel, fr s tie ncotro. Fnul i trecea de mijloc. Aria ncepuse de diminea. Cntau psrile de te slveau. Lcustele zbrniau i tot a bine -a duios spuneau i ele. Florile i luau ochii i te-adormeau cu mirosul. Sultnica cta alinare, i, n deert, alinare nu gsea. Toate o munceau s-o rpuie. C d-o supunea frmntarea, d-o muia dorul i sngele de-i nvlea n colcote la cap, s trntea cu faa la pmnt i sruta florile, pn ce o piroteal plcut o fcea nici s-adoarm, nici deteapt s fie. i simea n ast zi de pribegie o nedumirire, c suia ctre culmea dealului, fr s-i pese de ciulinii i rugii ce-i tiau picioarele ca un herstru. Plaiul, cu podoaba lui, o ameea ntr-un vrtej de ntristare. Cnd ajunse n vrf, pmntul i se nvrti supt tlpi; mintea i se cltin de spaima ce te cuprinde cnd te prbueti ntr-o vultoare... La umbra unui pducel, Drgan sta p-un buture de stejar. Drgan arunc ghioaga cu care btea piul, rsturn o tivg cu lapte btut i strig ca scos din fire: "Sultnico, m prpdeti!" Cum, ce fel, de ce... s trezir strngndu-se n brae, c braele le curma trupul. Din acest ceas se ntlneau pe ascuns de lume. Sultnica bolea. Nu adormea dect despre ziu. Vise urte i turburau odihna. VIII -acum, n noaptea de S-tul Nicolae, era vorba s se vaz. Mama Stanca dormea.

Sultnica sufl n vpai i czu la icoane. Galben ca turta de cear, d s se roage, i nu poate s-i adune gndurile risipite. O sudoare rece i brobon fruntea. i acoperi faa cu amndou minile. Socotise c icoanele s-au cltinat, voind s se ntoarc de la dnsa. ncet-ncet, ca o stafie, s tr pn la gura sobei. La lumina focului parc murise i nviase. "nel pe mama, necinstesc curatele sale btrnei, nel cele sfinte!" Deodat, lumina ochilor i scpr. Gura sobei se lrgete, buzele-i de pmnt se roesc, rnjesc, se ntind ca un gtlej de balaur; flcrile sunt limbi de foc ce s rsucesc i se desfac; duduitul dinluntru s pornete ca un potop de jale. Sultnichii, privind la vlvtile din sob, i s pruse c-a vzut gura i muncile Iadului. Speriat, se repezi din nou la icoane i ddu-n genunchi. S rug, mormi: "mprate ceresc, mngietorule... " ndurarea s cobor pe chipul ei. Vedeniile o prsir. Faa i s lumin i czu cu fruntea la pmnt. i de ce mila de sus s n-o ajute? Nu s-a grijit la Pate i la Crciun? Cine, ca dnsa, a mai atins Sfntul Potir cu atta evlavie? i dac dragostea curat e pcat neiertat, cum de attea fete mari fug cu flcii, i unele neveste s dau afund cu trgoveii, i tot bine, tot vesele, tot zile albe duc? Ispita ei e mai afar din cale? Un srutat o arde trei zile i fitece blrie o amenin s-o dea de gol satului. Dup ce vede pe Drgan, vestmintele o doboar ca nite piei de plumb. ndat ce scap din braele lui, e ceva care o ncinge i-i zdrobete oasele. N-o s-i mai vie minte la cap. D-ar fi de , i tot n-ar fi aa de proast i de capie. Vezi bine... nu se poate... Ce e de la ea nu e... nu e dup cum vrea, ci dup cum i e scris s vrea... Cine ne-a dat inima s nu ne fi nfipt dorul i dragostea n ea... Sultnica strnse pumnii de-i trosnir detele. n ua tinzii s auzi ciocnind ncetior. Sultnica abia-i stpni rsuflarea. i netezi prul. i aez fusta naintea icoanelor. Vru s mearg i se cltin. i amorise un picior. Apoi iei n vrful degetelor, aruncnd o cuttur speriat. Trsese zvorul prea repede. Mama Stanca doarme nvrtindu-se i p-o parte, i pe alta. Chipul ei, zbrcit, uscat i luminat de candel, parc-ar fi chip de moate. Viseaz... Ar voi s scape de vro primejdie... Sentunec... IX Se crap de ziu. O fie de lumin, ca un bru de argint, se ntinde spre soare-rsare. Codrii fumurii parc plutesc n deprtare i ogrzile sunt albe de zpad. Sultnica gfie, scond, pe gur i pe nas, aburi groi ce-i crunesc prul i genele. Picioarele i s scufund pn la glezne. Nasul ei e rou-vnt. Lacrmile i-au ngheat pe obraz. Se lumineaz. Ea vrea s mearg mai iute i cade. S scoal repede i iari cade.

Speriat, privete n toate prile. S tiase n ghea. Cteva picturi de snge czur pe zpada alb. Un vnt uor scutur, din ramurile pomilor, o puzderie de ninsoare. Sultnica apuc o prtie acoperit cu zpad mrunt, ce sare ca praful sub paii ei pripii. n dreptul morarului, pune capu-n pmnt, furind o uittur numai cu coada ochilor. Un mrit de cine o face s tresar -un ipt de gscan i-arunc inima din loc. i ncordeaz puterile -o rupe la fug. Case, plute btrne, troieni ct dealurile, ogrzi de pruni, toate fug i s-afund n urma ei. ntr-o clip trece podul de peste Rul Doamnei. Nu s-ar mai uita napoi s-o poleieti cu aur. A ajuns acas. Lbu, cinele curii, cu pr ca de lup, ncepe a ltra -a se gudura pe lng dnsa. Sultnica pune mna pe clan, dar nu ndrznete nici s deschid, nici s-o trag napoi, ars de ger. Pielea degetelor i se prinse de clan. O nluc, mam, a sfntului Niculae m-a fcut s alerg, s caz, iindu-m ntruna dup acel mo cu barba alb, n sfintele odjdii... Btrna, cu frica Domnului n sn, crezu. S sperie vzndu-i fata sngerat. i leg mna n crpe curate. Nu tia ce s mai fac ca s-o opreasc din plns. Att odor mai are Stanca. Atta ndejde. n faa ei vede pe Kivu, vede belugul d-odinioar, zilele senine i nopile petrecute pe prisp afar. n faa ei vede cminu-i cum era cnd era. O durere d-a Sultnichii i curm viaa ce abia se mai ine ntr-o a. Un dar, o nduioare, cnd se zugrvete n chipul fetei, face pe btrna, dei vetejit i uscat ca o frunz de brumar, s-i nvieze n adncul ei ceea ce a simit cnd a dat ochii cu Kivu pentru ntiai dat. D-ar fi dup gndul ei, Sultnica, "plpnd i frumoas ca o cocoan", ar trebui s fie i mai i dect nevasta arendaului. I-ar da caleti cu telegari, potalioane cu opt cai bidivii i cte-n lun i-n soare. Da' s-ar robi turcilor, numai s-o tie bine. i cnd s gndete c nu poate nici pe sfert de sfert din ce ar dori, i vine s se dea cu capul de perei, s intre n pmnt de vie. Odorul mamei, odorul mamei! ngn mama Stanca, legnnd capul fetii pe pieptul ei mluros i mort. Sultnica sughi. Pe umerii obrajilor i joac i se schimb dou pete ca nite nisfele de rumeneal. Privirile-i ascuite, scpate din umezeala ochilor, trec prin geamuri i s neac n zarea zilei. Gura-i pare mai mare ca de obicei, mai rsfrnt. Buzele, aprinse, le simte calde de srutri. Sfrcurile urechilor i ard. Prul e mototolit supt marama ce cade pe spate. Rochia, sucit pe trup. Njiele opincilor, dezlegate. Se pipie. i ncheie cmaa la gt. Clipete zorit. ascunde ochii n umrul osos al mamei Stanchii. Dac ar putea s se arunce la picioarele m-sei! S-i srute tlpile i s mrturiseasc tot...! Dac s-ar arunca n ru...? Dac-ar lua lumea n cap i -ar pierde de urm...?

Odorul mamei, odorul mamei! ngn mama Stanca, legnnd capul fetei pe pieptul ei mluros i mort. Pe Sultnica o tie aceast mngiere curat. Sri din braele m-sei i s-arunc n pat, cu faa ntr-o pern, cuprins d-o jale cu lacrmi cari ard pe unde pic. X Drgan Cprarul ctigase rmagul cu Ion al Ciauului c va veni de hac Sultnichii. Un junc mai mult i fala flcilor. Cum o s-i rsuceasc mustaa de grozav printre tineret! O s calce din pod. Ct-i curtea hanului de mare, ca p-o beizadea n-o s-l mai ncap locul! Leicuei i-a fcut rva de drum. Brbai sunt i pentru cele srace. Fiecare cu norocul ei. Dac i-a plcut, a vrut. i ce, nu e tot ea? Multe a vzut, multe a prefirat el prin l Bucureti! Doar n-a tiat cinilor frunz! Sporovia, la cazarm, Negooi, vistavoiul, i de cocoana d-lui maior. C n-o s caz el, Cprarul, n patarama d-lui sublocotenent. Doamne, ce btaie i-a tras iitoarea! A doua zi, la "revizie", era cu ochii ca fundul cldrii. Olio-lio! greu i-a fost lui s fac ce-a fcut, c d-aci ncolo merge gitan. Pentru o cotoroan -o pitpalac, un pumn, i le-a luat mirul!... XI Mitrana Tlug a uuenilor are eztoare, nu glum! Dou lumnri de seu ard p-o mas rotund cu trei picioare. Nu e nici un flcu. Altfel, nu e chip s ai la eztoare nici pe fata popii, nici pe fata primarului. Fitece nevast tineric, fitece fat mare -au fcut poala maldr de fuioare. Da' mai ncurc lumea cteva feticane ce nu s-au prins n hor i li se scurg ochii s fie i ele printre cele mari. Fusele zbrnie alene ntr-un rs cu hohote. Un pisoi, cu cercei roii, cu ochii ca dou scntei, sare de la un fus la altul i parc le cntrete n labele lui neastmprate. Doi copilai, cu chica ciuf, ateapt s scoat daica Mitrana cartofii din spuz i dovleacul din cldare. i s tot terg la nas cnd le vin aburi dulci cu miros de godin. Aa, soro, zise Ciauanca, a nceput s crcie fata Kivului. Vezi unde au dus-o gndurile, c-o s-o ia Drgan... E mpeliat Cprarul, nu-i dai de fund. Cu rmagul i-a ppat neichii juncul cel mai gras. Iat colo, strig Mitrana, de umplu casa, fitece pasre miastr i gsete vntorul. Mcar de -ar cldi cuibul n clopotni ori sub streaina primriei, tot o s cnte, c nu se poate: Dar un ho de vntor Smulse trei fire de pr, Le fcu un lior i mi-l puse de picior. De, dad Mitran, gri Marica, fata primarului, dnd ghies fetei popii, cic i vntorul i zice miestrei:

Cnt-i, puic, cntecul C mi-e drag ca sufletul. Toat pasrea pe glasul ei piere. D-ta spui una, eu alta, cum o taie capul pe fiecare... Marica e un boboc de fat. Cam puintic, dar ce s-i faci, cnd omul e nurliu, duce ziua dup el. Marica, de rde, i-arat dou irulee de mrgritar. E prelung la chip, codalb, cu ochii viorii, i s strecoar printre surate ca un prichindel. i gluma cu glum bate i spune basmele i snoavele btrneti cu atta limbuie, c parc-ar citi pe slove. Mitrana simi cuvintele Marichii ca i cum o piersicase cu urzici. Tui, cnt ceva pe nas, apoi se duse s ia aminte de mezelic, cum se cuvenea dup bunele datini. Safta lui nea Ghi aduse iar vorba: O s se duc vestea ca de pop tuns. Ce mai cinste i pe Sultnica! Obraz smerit, suflet ascuns... Nu sfri cuvntul, i Catrina Prvuleasa opti la urechea Mirei, mai la o parte de celelalte: Uite, soro, ce i-e omul! Auzi colo la Safta... i ea are un copil ce face mricel. st copil l-a nscut patru luni n urma mritiului cu nea Ghi. n curnd o s aib doi, i, de, se cam zic multe... Altfel, nea Ghi e omul lui Dumnezeu, ce-are el cu gura lumii?... Pn nu vede, nu crede... dac o crede -atunci... i eu, lele Saft, gri Ilinca Ciupita, i eu dam cu gndul c Sultnica n-o s sfreasc cu bine. Acum s-i mute gndul la moii i verzi, c nimeni n-o s-o ridice din gunoi. Mai bine s-i lege o piatr de moar de gt i s s-arunce n ru dect s-i trasc zilele ncrcate de aa pcat... Nu spui eu, Mir, opti iar Prvuleasa, pe cnd celelalte dau prin ciur i prin drmon pe Sultnica, nu-i spui eu c naiba cnd n-are de ce rde face pe ho judector... Ai gur de aur, surat Catrin, rspunse ncet Mira. Auzi d-ta cum sporoviete Ilinca Ciupita, i ea a mbtrnit fat mare. Se d ea pe lng muli, i muli se dau pe lng ea, c-ar avea bune prlue. Da' ce face, ce drege, c n-are lipici. Cnd merge, s zici curat c-ar fi un butuc cu picioare. ncai cnd rde, sparge iple. Pn au nceput, att le-au fost mult, c-apoi cdeau claie peste grmad, ponoase, crtiri, zavistii, nvlmite ntr-un hohot gras i spart. O s-i semene Cprarului. D-o fi fat, s-alerge d-a-nctelea pe la soare-rsare pn-o vedea pe dracu la soare-apune. Frumoas zestre druiete sfntul Niculae! Zestre cu mni i cu picioare. Ei, ei, guri rele, i voi ai ameit n braele flcilor! Zicei mai bine Doamne ferete...

O s v plac... Da' nu ca Sultnichii... Pentru c inima cere, nu-i pune fata poalele n cap. Vijelia le ridic. Nu se ngroae gluma... dac nu i le ridici singuric, fetica mea. i ipete, i rs, i frmntare. Fusele dormea somnul mtuii. Fetele fierbeau de un neastmpr cald i puternic. Sudoarea curgea n crie pe obrajii lor grai i aprini. Unele-i sumeser mnecile chenruite n stacojiu i azvrlir coadele pe spetele largi. Altele-i desfcur snul pietros, care ipa sub cmile ntinse. Soba dogorea. Feticanele jinduiau farmecul fetelor mari. Nu ndrzneau, cu tot zduful, s s-arate n bun voie: abia aveau ca dou mere creeti. Zbenguiala ridica casa-n sus, iar Mitrana, roie ca coaja de rac, sosi cu dovleacul ntr-o tav, spart n buci mari i galbene. Aburii, groi i dulcegi, se ncolcea din tav pn la grinzi. Lelea Safta, lsndu-i gura ap, arunc marama pe spate i, de veselie, ncepu s cnte c-un glas prelung: - Pentr-un mr de fat mare Naiba alearg clare, Pentr-o mur -o rsur De trei ori s terg la gur, i rzei cu rzeie, i ciocoi cu cftnie... XII Sultnica nu mai bga nimic n gur. Se topea pe picioare. nglbenise, se uscase ca iasca ii scoteai vorba cu cletele. Ochii ei, drglai odinioar, n fiece diminea erau roii. Noaptea, cum simea pe mama Stanca nelat de somn, plngea nbuit pn ce pleoapele i zgriau luminile. Unde o apuca gndurile, acolo rmnea, fr a clipi, cu minile nepenite ca nite bee. i dup ce se ntunec, pe buzele ei, crpate i acoperite cu pielie prlite, trecea cte un surs trist i plin de amrciune. Nu mai tia de lume, nici de rugciunea obinuit. S mica ca o vrtelni, fr s tie, fr s vrea. Cnd umbla, aluneca uor, ca umbra ce nsoete paii omului.

Aa se vd, n codrii mucelelor, mesteceni blai, cu frunziul mrunt prin care tremur cerul vioriu, i deodat, ca ari de var la rdcin, se scutur de frunz, se cojesc de teaca lustruit, se-ncovoie, se usuc i pier pe nesimite. Sultnica, de n-ar peptna-o m-sa, nu s-ar mai pieptna. i cnd mama Stanca i desfur valurile de pr, negru i des, pieptenele i scap din mn ca la o ciolac, gtul nu-i mai ine capul fr pic de carne i, cu un glas ce abia se aude, i zice: "Spune maichii focul tu"... Ce nu fcuse btrna?... Colindase, pe furi, prin satele dimprejur dup metere i crturrese. Unei ignci dase trmb de nou cmei ghicirea sorii pe stele, pe bobi i pe furtuni... Dar nici leturghiile, nici descntecele, nici vrjile nu-i scpa copila de vetejire. Din zvon aflase c ai scpa ce i-e drag dac te-ai da n munca Ielelor. Nu c-a crezut, dar a ncercat. ntr-o noapte de mari, zrind un cearcn n jurul lunii, s-a strecurat ca o nluc pn la biseric. Apoi s-a ntors sub streaina casei. i -a presrat n cretet pmnt din trei morminte. A adstat toat noaptea, dar Ielele n-au venit. n alt zi a nirat toate rugciunile, de la moi, de la strmoi, pn a czut jos de ameeal. Trecu Naterea Domnului cu srbtorile mari, trecu clegiul i cei patruzeci i patru de mucenici. Vremea ddu n cald. Primvara mugur i ncoli podoaba plaiului. i nici-o mbunare l-alde mama Stanca. n dimineaa Floriilor, btrna plec la biseric, mnat spre locaul mntuirii d-o frm de ndejde. Se dete cu inima toat cntrilor i evangheliei. La ieire, cteva muieri din sat fcur roat n jurul ei i ncepu vorba despre cele spuse n Duminica Floriilor. Soarele i un vntule zbiceau vile. Copii desculi goneau veseli, ncini cu ramuri de salcie slujit de mo popa. Btrnele, pia-pia, ineau drumul casei, mestecnd anafura sfinit. Viaa se detepta. Mugurii crpau. Vrbiile, stoluri pe moliftul din faa bisericii, ciripeau cearta lor obinuit. i zorii la trai de aerul cldicel, cocoii s-auzeau cntnd s-i rup beregata. Mucelele, acoperite d-o pojghi verzurie, abureau un fum ce s-nla alene, cltinat de adiere. Jupneas Stanca, gri Tlugianca a mare - nerbdtoare d-a sfri cu cele sfinte - se vorbete pn sat c Sultnica merge ru cu sntatea. Bat-o norocul de fat, prea e inimoas! Iac, n-are cuvnt s se prpdeasc. E tnr, curic, harnic, ce mai vrea? Pentr-o dragoste nu-i rpune cineva capul. Ce s-i mai faci? C d-ta tii, nu e ea pentru ntia oar. S-a ncrezut pe mn rea, da' i lui Drgan n-o s-i mearg strun. Azi pngrete pe una, mne pe alta, pn -o gsi stpnul. Mama Stanca, apucat ca de alte alea, fr s deschid gura, o rupse la picior, aruncnd mirul sfnt n noroi. Prefctorii de vulpe btrn, ngn Voiculeasa, plec ca o vijelie, parc n-ar fi tiut de patarama Sultnichii. andra nu sare departe de butean. Aa a ncurcat i ea n tineree pe Kivu, numai c fetei nu i-a fost d-a bun.

Mama Stanca intr n cas, trntind ua de perete. Chipul ei era ca mustul de bozii. Auzul i vjia ca scocul morei. La ncheietura flcilor simea dou ghiulele de plumb. Capul i era greu. Picioarele-i ngheaser pn la glezne... i, nvrtind ochii n cap, arunc un fulger de privire asupra Sultnichii... Ai pierdut tot... ai pierdut cinstea casei! Att ne mai rmsese! strig Kivuleasa, i czu mototol la pmnt, bolborosind i zvcnind din picioare. Sultnica ncepu s ipe. Se plec asupra m-sei, ce n deert se-ncerca a mai vorbi. Btrna o apuc de gt. "Tot... tot... tot!" mai izbuti s zic... -o srut cu focul cel din urm... Satul ntreg i trecea pe dinaintea ochilor ei orbi -o arta cu degetul. n urechile-i surde auzi strigndu-i: "Unde i-e fala?... Credeai c-o s ie ct lumea belugul fr cpti?... N-a fost curat starea d-odinioar... Srcia te-a pedepsit o jumtate de via i necinstea te cotropete la moarte." XIII La trei duminici dup Sn-Petru, soarele poleia lumea n aur cald i tremurtor. Zpueala, n loc d-a da lenei vieuitoarele, le zorea, le fierbea ntr-o micare vesel de srbtoare. Belugul mprtia cheful pretutindenea. Porumbitile primvratice erau o podoab. Iarba se strecura i pe potecile bttorite. Ogrzile de pruni i mere se ndoiau sub greutatea pometului. Vrejurile de dovleci se ncolciser unu peste altul, acoperind gardurile cu foi epoase i mai late ca foile de lipan. Era un an ct cinci. Sturase orice rvn. C din vreme veche nu se pomenise atta prisos de bucate. Ai fi zis c fitece bob se nsutise. n faa Hanului Rou se ncinsese o hor stranic, de sreau scntei de supt clcie. n vrtejul jocului, salbele de galbeni mprteti i icosari turceti zorniau la gtul celor avute. Vlnecele, cu fluturi sclipitori, zburau cnd la dreapta, cnd la stnga. Suratele, mpodobite cu flori-domneti, rdeau izbind pmntul dup hihitul flcilor pletoi, rumeni de zduf i de snurile durdulii. Se mldiau rotund trupurile, drdind pe picioarele lor sprintene, parc naiba gdila ast tinerime plin de foc, -o arunca n sus ca p-o minge. Trei igani - dou cobze -o lut - trgeau "mrunica craiului", nirnd, din cnd n cnd, chiote ntocmite din senin. Lutarul se prpdea cu firea, trntind capul i p-un umr, i pe cellalt, mai ales cnd zrea ulcica, plin pn-n buze cu vin rou, subire i nspumat. Fruntea horii era Drgan Cprarul. Cu mijlocul ncolcit n bete, c-un maldr de ciucuri pe oldul drept, cu plria pe ceaf, -ascundea mndria sub nite sprincene mbinate. Se simea n lauda lumii. Se rsfa n attea priviri drgstoase. Femeile n vrst nu se mai sturau privindu-i mndreile, ndrugnd mai una, mai alta, s le treac vremea, lipite pmntului. Numai biata Stanca se stinse aa cum cu gndul n-ai fi gndit... opti morreasa. Odinioar, cnd sosea n toiul horei, amuea zarva... Doamne ferete, gri moaa Safta, cu Sultnica lsat pe drumuri, n-a avut parte nici de parastasul de trei zile... i pe deasupra mai va parastase la nou zile, la trei i ase sptmni; la

trei, la ase, la nou luni; la anu, la anu i jumtate, la doi ani, apoi la doi ani i patru luni. Cine s i le fac? Astea-s capetele cretineti pentru mntuirea sufletului. i cine poate, la apte ani, scoate oasele din snul pmntului pentru sfnta molift. Dup apte ani omul e curat, c e rn. i rna cu oasele binecuvntate s vor ntrupa n ziua d-apoi, mai curate ca lacrima, n faa tronului de lumin venic. Iat la Drgan, zise morreasa, ce propit e! Da, i joac, bat-l pustia, parc-ar trage tighel! O s ne nunteasc satul cu fata primarului. Da' nu ca zrplatecul de fi-meu: n loc s puie i el ochii pe vruna, d-o vreme ncoace umbl craun. Srbtorile, cnd l caui, cu hrzobul n mn. Pe cine i-o fi cunat nu tiu, c nu spune s-l tai... Las, cuscr, gri Dumitra, femeie de cinci copii, cu ochii cprui, ce-i juca la fitece cuvnt. sta s-i fie necazul l mare, c n-ai mai vedea fir alb... Brul rpia pe-ntrecute, c flcii ceruser ceva brbtesc. Puine fete-l nvrteau, da-l nvrteau s se duc pomina. XIV Pe pieptul mucelului dintre Domneti i Berivoeti, Sultnica suia, mnnd o vac blaie cun viel, ce s da pe furi la uger i scpa, n mers, a rumen i asudat de lapte. Miercana mugea, ntorcnd capul cu nite ochi negri, blnzi i genoi. Btrnul Lbu i urma stpna cu credin. Sultnica, afundat pn la bru n fnea, mergea privind neclintit n deprtare. Slab, galben, cu pielea de pe fa aa de subire c-i numrai vinele albstrui urzite n curmeziul tmplelor. Ochii ei, mari din fire, preau mai prelungi dect sprincenele, i nu spuneau nici dragoste, nici ur, uitndu-se, fr pic de credin, la cerul ntins ca un zbranic nepstor i vioriu. Prsind vatra printeasc, pustie de farmecele de odinioar, tot i s nfia ca o minciun deart. Luase lumea n cap, cutnd drumul muntelui Popu, unde tatl su i inuse la pune turmele de oi i cirezile de vite mari. Voia s-i piard urma i s-i adoarm inima ostenit. Fnul, de leandr, de mrgrint, de trifoi cu vlstare nvoalte, de mzriche vrtojit, s mica n valuri uoare, ca o pnz mbrebenat cu flori. Scnteioarele se ridicau cu vrful rou. Drgaica stufoas rspndea, pripit de soare, un miros ca floarea de tei. Lumnrelele, drepte i boase, ntreceau fnul i stau de streaj, din pas n pas, cu flori galbene i btute p-acelai picior. Arii de fee s mpreunau n toat ntinderea plaiului, desfurat n colnice i vi, nchis, n deprtare, de nlimi ncovoiate ca nite brie verzi. Peste toat aceast mndree plutea cte un vultur, alunecnd n largi rotocoale pe aripile ntinse ale cror sfrcuri abia se micau din vreme n vreme. Sultnica ajunse n vrful mucelului... Privi lung la turla bisericii din sat... i pieri la vale, necat n fneaa ce cobora... Miercana mugi, i mugetul ei se pierdu, ca un glas de jale, n adncimea vilor.