subiecte rezolvate spm

58
nastere evenimentul expulzarii unui produs de conceptie dupa o perioada a sarcinii mai mare de 28 sapt. Numarul nasterilor nu coincide in mod necesar cu nr nascutilor vii, deoarece exist ape de-o parte posibilitatea unei nasteri multiple si pe de alta parte riscul aparitiei nascutilor morti. nascut viu produsul de conceptie expulzat sau extras complet din corpul mamei, indifferent de durata sarcinii din care aceasta provine si care prezinta un semn de viata: respiratie, activitate cardiaca, pulsatii ale cordonului ombilical fost sectionat sau nu. Varsta sarcinii, greutatea fatului sau oricare alt criteriu de viabilitate sunt ignorate in mod deliberat de definitie in scopul evitarii unor variatii interpretative . nascut mort produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina de peste 28sapt si care dupa separarea completa de corpul mamei nu manifesta nici un semn de viata. Determinarea duratei sarcinii este adesea dificila. Se prefera drept criteriu o informatie indirecta, cum este greutatea fatului de peste 1000g si o lungime>35cm . avorton produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina cu o durata mai mica de 28sapt si care dupa extragerea completa din corpul matern nu manifesta nici un semn de viata. Din acelasi motiv ca mai sus, se poate utiliza drept criteriu o greutate mai mica de 1000g si o lungime<35cm. planificare familiala- determinarea constienta de catre familie a numarului de copii si esalonarea în timp a nasterilor. deces- evenimentul disparitiei definitive a oricarui semn de viata in orice moment dupa inregistrarea starii de nascut viu. deces neonatal evenimentul disparitiei definitive a oricarui semn de viata înregistrat în prima luna de viata(0-27zile). deces neonatal precoce decesul înregistrat în prima saptamâna de viata(0-6zile) deces postneonatal decesul înregistrat la vârste cuprinse în intervalul 1 luna – 12 luni de la nastere(28zile-364zile) deces juvenil decesul înregistrat la vârste cuprinse între 1 ani si 4 ani. deces matern decesul determinat de o complicatie a sarcinii, nasterii si lehuziei.

Upload: flo1987

Post on 29-Jun-2015

2.252 views

Category:

Documents


7 download

TRANSCRIPT

nastere

evenimentul expulzarii unui produs de conceptie dupa o perioada a sarcinii mai mare de 28 sapt.

Numarul nasterilor nu coincide in mod necesar cu nr nascutilor vii, deoarece exist ape de-o parte

posibilitatea unei nasteri multiple si pe de alta parte riscul aparitiei nascutilor morti.

nascut viu

produsul de conceptie expulzat sau extras complet din corpul mamei, indifferent de durata sarcinii din

care aceasta provine si care prezinta un semn de viata: respiratie, activitate cardiaca, pulsatii ale

cordonului ombilical fost sectionat sau nu. Varsta sarcinii, greutatea fatului sau oricare alt criteriu de

viabilitate sunt ignorate in mod deliberat de definitie in scopul evitarii unor variatii interpretative .

nascut mort

produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina de peste 28sapt si care dupa separarea completa

de corpul mamei nu manifesta nici un semn de viata. Determinarea duratei sarcinii este adesea

dificila. Se prefera drept criteriu o informatie indirecta, cum este greutatea fatului de peste 1000g si o

lungime>35cm .

avorton produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina cu o durata mai mica de 28sapt si care

dupa extragerea completa din corpul matern nu manifesta nici un semn de viata. Din acelasi motiv ca

mai sus, se poate utiliza drept criteriu o greutate mai mica de 1000g si o lungime<35cm.

planificare familiala- determinarea constienta de catre familie a numarului de copii si esalonarea în

timp a nasterilor.

deces- evenimentul disparitiei definitive a oricarui semn de viata in orice moment dupa inregistrarea

starii de nascut viu.

deces neonatal

evenimentul disparitiei definitive a oricarui semn de viata înregistrat în prima luna de viata(0-27zile).

deces neonatal precoce decesul înregistrat în prima saptamâna de viata(0-6zile)

deces postneonatal decesul înregistrat la vârste cuprinse în intervalul 1 luna – 12 luni de la

nastere(28zile-364zile)

deces juvenil decesul înregistrat la vârste cuprinse între 1 ani si 4 ani.

deces matern decesul determinat de o complicatie a sarcinii, nasterii si lehuziei.

deces prematur deces înregistrat la o vârsta mai mica decât cea care reprezinta speranta de

viata la nastere (durata medie a vietii).

speranta de viata la nastere(durata medie a vietii) reprezinta un indicator al

mortalitatii si in acelasi timp al starii de sanatate. Este numarul mediu de ani pe care o persoana spera

sa-l traiasca in conditiile caracteristicilor modelului de mortalitate pe grupe de varsta a populatiei din

care provine persoana, pentru un anumit an.

speranta de viata la varsta de “x” ani numarul mediu de ani pe care o persoana spera

sa-l traiasca de la varsta x in conditiile caracteristicilor modelului de mortalitate pe grupe de varsta a

populatiei din care provine persoana, pentru un anumit an.

cazul nou de boala cazul prima data diagnosticat si raportat

concediu medical initialse intelege orice certificat de concediu medical care nu prelungeste

un concediu medical anterior sau orice certificat de concediu medical care prelungeste un concediu

medical anterior neintrerupt pentru afectiuni diferite.

epidemie aparitia unei boli sau a unei grupe de boli cu caracteristici similare intr-o colectivitate

umana cu o frecventa net in exces fata de frecventa normal asteptata

endemie prezenta intr-o comunitate a unei boli infectioase sau de nutritie sub forma de cazuri

sporadice care izbucnesc periodic in aceleasi regiuni

pandemie infectie cauzata de un agent patogen prezent simultan in tari diferite si a carei rata de

mortalitate este ridicata, proportional cu rata numarului de infectii in randul populatiei. in mai 2009,

oms a modificat definitia: pandemia este explicata acum printr-o infectie, prezenta simultan in mai

multe tari, datorita unui agent patogen care are caracteristici noi

factor de risc orice conditie care poate fi descrisa si dovedita ca se asociaza aparitiei unei

anumite stari morbide cu o frecventa superioara celei asteptate

riscnotiune de probabilitate. exprimarea in cifre. probabilitatea aparitiei bolilor sau decesului in

prezenta sau absenta factorilor de risc

asociatie epidemiologica relatia ce se poate dovedi ca exista intre 2 categorii distincte de

factori de risc sau factori de protectie pe de o parte si boala si urmarile bolii (incapacitate, invaliditate,

infirmitate, handicap,deces) pe de alta parte .in studiile populationale umane se emit ipoteze si se

specifica existenta unei asociatii care va fi baza de pornire pentru actiunile sau pentru programele de

sanatate . Asociatia epidemiologica poate fi: -directa:atunci cand factorul determinant produce aparitia

efectului -falsa: atunci cand se emite o ipoteza de existenta a unei asociatii epidemiologice care

ulterior se dovedeste a fi incorecta -indirecta: atunci cand asociatia epidemiologica pare a fi directa,

dar este de fapt determinata de alti factori, numiti factori de confuzie.

profilaxia ansablul masurilor luate de individ, familie, societate si stat(ca puetere) cu urmatoarele

scopuri: sa promoveze sanatatea, sa ocroteasca sanatatea, sa previna bolile, sa reduca consecintele

acestora(incapacitatea, invaliditatea), sa evite decesele premature.

indice indicator statistic complex, care reflecta evolutia cumulata a mai multor date(numere care

insumeaza concepte multiple). Uzual, se ia un reper care se asimileaza cu valoarea 100 si toate

datele ulterioare se refera la variatia procentuala fata de baza. Ex: indicele dezvoltarii umane cuprinde

SV, gradul de scolarizare, PIB/loc (human development index)

indicator unitate standardizata de structurare a informatiei care faciliteaza monitorizarea si

evaluarea starii de sanatate.

rata indicator statistic care masoara frecventa unui eveniment în raport cu o populatie sau

subpopulatie statistica din care provine evenimentul respectiv. -în sens strict, reprezinta raportul care

are drept caracteristici principale faptul ca timpul este un element al numitorului (pe minut, pe ora) si

ca exista o relatie distincta între numitor si numarator. Numaratorul poate fi o cantitate masurabila (litri

pe zi, centimetri pe an) sau o valoare numarabila (internarile dintr-un an). În cadrul numaratorului si în

special al numitorului pot fi introdusi termeni suplimentari (ex. calorii/kg/zi;

evenimente/1000locuitori/an). Numaratorul este inclus în numitor.

raport valoarea obtinuta prin împartirea unei cantitati masurabile sau valori masurabile la alta

cantitate. Este un termen general care include : rata, proportia, ponderea, prevalenta etc. (Diferenta

dintre o proportie si un raport este ca în numaratorul acesteia este inclusa si populatia definita la

numitor, în timp ce acest lucru nu este obligatoriu pentru termenul de raport, utilizat în sensul general)

Elementele de la numarator si numitor sunt independente.

eficientadef1-obtinerea celui mai mare beneficiu cu cel mai mic cost.def 2-obtinerea unor efecte

sau unor rezultate finale direct proportionale cu eforturile depuse, evaluate în bani, resurse si timp.

acceptabilitate gradul de acceptare a procedurilor medicale (acordul pt acestea)

adresabilitate gradul de solicitare a serviciilor medicale de catre populatie. E influentata de

factori geografici, educationali, culturali si de nivelul de acoperire cu unitati medicale/ personal

medical.

act normativ izvor de drept. creat de organe cu competente de reglementare, cu aplicabilitate

generala si pt respectarea caruia se pot utiliza si fortele coercitive ale statului.

cost o masura a pierderii monetare in momentul consumarii unei resurse (pt a produce un bun).

pretul> costul pt a fi rentabil ;)

DEMOGRAFIA – DEFINITIE, COMPONENTE, CONCEPTE FUNDAMENTALE

Demografia este ştiinţa care are ca obiect de studiu populaţiile umane sub aspectul numărului,

repartiţiei geografice şi structurii după diferite caracteristici demografice şi socio-economice, analiza

evoluţiei lor şi evidenţierea legilor de dezvoltare a populaţiei.Opereaza cu 2 notiuni fundamentale:

Evenimentul demografic este unitatea statistică de observare în demografie şi se referă la cazul

individual statistic (ex.: naştere, deces, căsătorie, divorţ, etc.). Fenomenul demografic reprezintă

intensitatea apariţiei evenimentelor demografice într-o populaţie şi întro perioadă de timp şi se

măsoară cu ajutorul ratelor (ex.: natalitate, mortalitate, nupţialitate, divorţialitate, etc.). Importanta

pentru medic: indicatorii demografici sunt utilizati in evaluarea activitatii medicale, medicului nu-i sunt

indiferente caracteristicile populatiei pe care o trateaza.

STATICA POPULATIEI – DEFINITE, COMPONENTE, SURESE DE INFORMATIE

Statica populatiei se refera la nr, structura (pe grupe de vrst, sex, religie, ocupati), distributia

geografica a populatieie (pe mediu sau profil teritorial), densitatea si dispersia populatiei.

1) nr populatiei poate fi cunoscut prin: - recensamant: inregistrarea globala transversala a intregii

populatii la un moment dat ( se ia drept valoare populatia de la mijlocul anului: 1 iulie) - actualizarea

recensamantului prin date inregistrate la oficiile de stare civila ( intrari naturale (nascutii vii) si

mecanice (imigranti), iesiri: decese, emigranti) - anchete demografice

Populatia Romaniei este in scadere datorita scaderii sporului natural si datorita emigratiei.

2) distributia geografica - pe medii de rezidenta urban/rural => modele diferite de

morbiditate/mortalitate, modele de reproducere, difera organizarea seerviciilor sanitare. - dispersia

popultiei consta in descrierea distributiei locuitorilor in functie de tipul si marimea localitatii - densitatea

populatiei repsrezinta nr locuitori/km2 (depinde de relief si gradul de dezvoltare socio-economic) ->

important pt organizarea serviciilor sanitare

3) structura - pe sexe (riscul de boala este diferit intre sexe). In primul an de nastere avem

supramortalitate masculina, apoi in jurul vrst de 40 ani se ajunge la un echilibru cu egalizarea

proportiilor intre sexe. - pe grupe de varsta:utila pentru a descrie nivelul de morbiditatesi mortalitate

specifice fiecarei grupe de varsta - in functie de starea civila, religie, paritcipare la viata economica:

populatie activa: populatia care isi exercita profesia + someri; populatie ocupata: populatia activa –

someri.

Implicatiile staticii populatiei asupra starii de sanatate si serviciilor medicale sunt: directe (vizibile

imediat) si indirecte (mai greu de sesizat). Numarul populatie reflecta indirect starea de sanatate a

populatiei. Densitatea populatiei influenteaza accesibilitatea la serviciile sanitare, dar favorizeaza

extinderea epidemiilor si cresterea poluarii.

3. TIPURI DE PIRMAIDA A VARSTELOR, IMPORTANTA PENTRU SP

1) triunghi: baza mare => natalitate mare, vrf ascutit => mortalitate mare, speranta la viata este mica,

longevivitate mica, este caracteristica tarilor subdezvoltate 2) clopot (stog): baza relativ larga =>

natalitate crescuta, ca urmare a imbunatatirii nivelului de trai creste si durata medie de viata ducand la

cresterea ponderii verstnicilor in populatie, este un model de „tranzitie”, caracteristica tarilor rapid

industrializate. 3) urna: natalitate ↓ si longevivitate ↑, cu proportie mare a varstnicilor in randul

populatiei, caracteristica t. Dezvoltate 4) trefla: in unele tari dezvoltate, care in urma aplicarii intense a

politicilor pronataliste inregistreaza indicatori mai ↑ ai natalitatii.

4. DINAMICA POPULATIEI – DOMENIU, COMPONENTE, DEFINITIE, IMPORTANTA

Dinamica populatiei descrie miscarea populatiei si are doua componente:

1. miscarea mecanica determinata de factori economici, sociali si politici, poate fi de tip intern (migratia

interna) si de tip extern (imigrarile, emigrarile)

2. miscarea naturala (reproducerea populatiei: modificarea efectivului unei populatii ca urmare a

intrarii unei generatii de nascuti vii si a iesirii in medie a unei generatii prin deces intr-un an

calendarsitic). Are doua componente: una negativa – mortalitatea si una pozitiva fertilitatea si

natalitatea.

5. REPRODUCEREA POPULATIEI – DEFINITIE, COMPONENTE, MASURARE

Reproducerea populatiei: modificarea efectivului unei populatii ca urmare a intrarii unei generatii de

nascuti vii si a iesirii in medie a unei generatii prin deces intr-un an calendarsitic). Are doua

componente: una negativa – mortalitatea si una pozitiva fertilitatea si natalitatea.

Masurare Natalitatea cu indecele brut de natalitate Fertilitatea (vedeti subiectul 7) Mortalitatea cu

indecele brut de mortalitate

6. NATALITATEA – DEFINITIE, CONCEPTE, MASURARE

Definitiile evenimentelor demografice

Nascutul viu – produsul de conceptie, care, indifferent de varsta sarcinii, in momentul separarii de

corpul matern (expulzie/extractie) prezinta cel putin unul din semnele de viata: miscari respiratorii,

batai cardiace, contractii voluntare (?), pulsatii ale cordonului ombilical.

Nascutul mort – produsul de conceptie care provine dintr-o sarcina mai mare de 28 S si care in

momentul separarii de corpul matern nu prezinta nici-un semn de viata (avorton < 28 S)

Natalitatea – reprezinta fenomenul demografic al frecventei nascutilor vii intr-o populatie. Se masoara

cu rata bruta de natalitate, aceasta reprezinta raportul intre numarul de nascuti vii si numarul mediu de

locuitori ai perioadei considerate.

Avantaje: simplitatea calculului si disponibilitatea datelor, dezavantaje: depinde de structura populatiei

( se corecteaza prin indicatori mai elaborati sau prin metoda de standardizare)

7.FERTILITATE – DEFINITIE, MASURARE, EVOLUTIE SI FACTORI DE INFLUENTA

Fertilitatea reprezinta totalitatea nascutilor vii ce revin la 1000 de femei de vrst fertila (15-49). In

analiza fetilitatii exista doua posibilitati de abordare: transversala (analiza fertilitatii intr-un an

calendaristic) si longitudinala prospectiv/retrospectiv.

Indicatori: 1. RBN (stiti voi formulele) 2. RFG 3. RSF 4. RTF= reprezinta numarul mediu de copii pe

care l-ar naste o femeie (o generatie de femei) in conditiile unui model de fertilitate specificape vrst si

in abesnta mortalitatii. 5. IBR=numarul mediu de fetite pe care le-ar naste o femeie in conditiile unui

model de fertilitate specifica pe varste in absenta mortalitatii. 6. calendarul fertilitatii= distributia ratelor

de fertilitate pe grupe de varsta. Perioada este impartita in 7 grupe cincinale: 15-19, 20-24...45-49.

Caracteristicile modelului de fertilitate in Romania: - fertilitatea precoce cu tendinta de apropiere de

modelul de fertilitate intermediara - reproducere ingusta (IBR subunitar) - modelul de fertilitate este

concentrat pe rangul 1 si 2 al nascutilor vii.

Fanctori care influenteaza fertilitatea: 1) factori demografici: distributia pe sexe, structura populatiei, in

speciala populatiei feminine pe grupe de vrst, nuptialitatea si divortialitatea. 2) factori medico-biologici:

sterilitatea primara si secundara, sterilitatea masculina, patologia genitala, igiena sexuala 3) factori

sociali: prelungirea scolarizarii, gradul de angajare a femeilor in activ socio-ec 4) migratia populatiei:

ca fenomen de masa determ de factori sociali, politici, econom, culturali 5) factori legislativi:

prevederile codului muuncii si codului familial, sistemul de alocatii pt copii, programe de protectie

materno-fetale 6)factori subiectivi: atitudinea fata de copii, nr de copii doriti, nr de copii realizati,

metode si mijloace contraceptive 7) factori locali-traditionali: nivelul cultural, obiceiuri locale, religie

8. SURSE DE INFORMATII SI EVOLUTIA NATALITATII IN ROMANIA

Surse de informatii: certificate constatator al nasterii, recensamant, reactualizarea recensamantului,

anchete demografice.

Evolutia natalitatii: din a doua jumatate a sec 19, in tarile care se dezvoltau economic, datorita

procesului de urbanizare care a indus cresterea nivelului socio-economic cu antreanarea femeii in

viata economica si sociala, schimbarea comportamentului reproductiv al pop, scaderea mortalitatii

infantile, aparitia atitudinii constiente fata de reproducere su dus la scaderea natalitatii si prin urmare

la un moment dat mortalitatea a inregistrat o tendinta mult mai puternica decat a natalitatii. Intre cele

doua razboaie mondiale, natalitatea si mortalitatea se stabilizeaza, iar dupa al doilea razboi mondial

pana in prezent, are loc o tendinta continua de scadere a natalitatii. In Rom, evolutia natalitatii a urmat

aceeasi tendintaca in tarile europene dar cu intarziere datorita dezvoltarii sale tardive. In 1930-35

natalitatea despasea 30/1000. In anii din jurul celui de al doilea razboi mondial nu se cunosc valori

exacte. Dupa terminarea razboiului, ↑ natalitatea (fenomen de recuperare). Din 1955-65 o ↓ marcata,

brusca a natalitatii ca urmare a decretului care legaliza practicarea libera a avortului ( 14/1000). In

1965, prin decretul 770 se interzice avortul chirurgical => in 1967 ↑ brusca 27/1000. in 1983 se ajunge

la acelasi nivel cu cel din 1955, pana in 1990 se mentine o valoare constanta, dupa 1990 ca urmare a

liberalizarii avortului, natalitatea ↓ la 13/1000 cu o ↓ continua pana in 2000 , 10/1000. Pe medii, pana

in 1976 natalitate mai mare in mediul rural, apoi, dupa 1976 se inverseaza. Teritorial, natalitate mai ↓

in judetele din vestul tarii.

9.MORTALITATEA – DEFINITIE, CONCEPTE, SURSE DE INFORMATIE, IMPORTANTA PT SP

Mortalitatea reprezinta componenta negativa a miscarii naturale, fiind fenomenul demografic al

deceselor intr-o pop data si intr-o perioada data de timp. Evenimentul demografic este decesul.

Decesul este evenimentul disparitiei definitiva a oricarui semn de viata in orice moment dupa

inregistrarea starii de nascut viu. Abordarea fenomenului poate fi transversala, de moment si

longitudinala, pe o generatie ( sta la baza construirii tabelului de mortalitate)

Surse de informatie: inregistrarile totale si continui ale deceselor la serviciul de stare civila, pe baza

certificatului medical constatator al decesului, informatii privind nr pop si tructura pop pe sex, vrs....

Importanta: mortalitatea reprezinta un fenomen demografic cu implicatii in ↑ numericaa pop si in

structura pe grupe de vrst a pop; este un indicator demografic utilizat in masurarea, descrierea si

analiza mortalita, sunt utilizate pt identificarea problemelor de sanatate, ierarhizarea acestora si

stabilirea prioritatilor in optiunile de sanatate.

10. METODE DE MASURARE, DESCRIERE SI ANALIZA A MORTALITATII GENERALE, AVANTAJE SI LIMITE

In analiza transversala se folosesc: - masurarea intensitatii si structurii fenomenului cu rate si indicatori

de structura (acestia au un nume special: letalitati/mortalitati proportionale)

Ratele de mortalitate la randul lor pot fi grupte in rate brute de mortalitate si rate specifice. Ratele

brute masoara intensitatea fenomenului in populatie. Avantajele constau in simplitatea si mare lor

putere se sinteza, reducand la un singur numar toate informatiile privitoare la mortalitate. Ratele

specifice de mortalitate masoara frecventa deceselor in subpopulatii definite in functie de un criteriu

(sex, vrst, mediu...)

Indicatorii de structura reprezinta proportii ale deceselor de un anumit tip din totalul deceselor. Se

poate calcula letalitatea pentru anumite subpopulatii definite dupa oricare criteriu.

- metoda standardizarii sau a mortalitatii corectate/ajustate Este conceputa pentru mortalitate, dar

poate fi apliacata pentru orice alt eveniment. Scopul metodei este eliminarea influentelor date de

structura difeita a populatiei pe grupe de vrst asupra mortalitatii, permitand astfel identificarea pop in

care mortalitatea reprezinta in mod real o problema de sanatate publica. Exista doua variante a

standardizarii: directa( pop tip/standard) si indirecta( metoda mortalitatii tip/standard)

In analiza longitudinala se foloseste: - tabelele de mortalitate Principiul metodei: unei generatii ficative

se aplica un model real de mortalitate specifica pe varste sau pe grupe de varste si se calculeaza

indicatori de masurare a mortalitatii numiti functii biometrice a tabelului. Principalele functii:

probabilitatea de deces (functia biometrica cheie), nr de supravietuitori, nr de decese inregistrate intre

x la x+1 ani, probabilitatea de a trai la vrst de x+1 ani, speranta de viata la vrst de x ani.

Se mai calculeaza si anii potentiali de viata perduti ca urmare a deceselor premature (APVP). Utilitate:

metoda de analiza a modelului de mortalitate, masoara impactul unor cauze de deces care afecteaza

populatia. Nu coincide cu modelul pe cauze medicale, identifica si ierarhizeaza problemele de

sanatate.

11. CARACTERISTICI GENERALE ALE MORTALITATII GENERALE PE PLAN MONDIAL

Mortalitatea este un fenomen puternic dependent de dezvoltarea economico-sociala. In ultimul timp s-

au inregistrat efecte paradoxale ale dezvoltarii socio-economice asupra sanatatii. In general, in lume

s-a inregistrat un declin al mortalitatii ca urmare a actiunilor complexe vizind sanatatea si dezvoltarea

economica. La inceput declinul s-a manifestat in tarile in curs de dezvoltare; in aceste tari dupa ce

initial mortalitatea generala a scazut, s-a inregistrat o stagnare in evolutia fenomenului insotita chiar si

de o scadere a duratei medii a vietii. Aceeasi situatie s-a inregistrat si in Romania. In tarile dezvoltate

s-a consemnat o deteriorare a cistigului in ani potentiali de viata, fenomen imputat imbatrinirii

populatiei. Aceasta situatie explica de ce programele de sanatate din aceste tari vizeaza, pentru

virstnici, nu scaderea mortalitatii, ci scaderea invaliditatii, adica ameliorarea calitatii anilor de viata.

Relatia dintre dezvoltarea economico-sociala si starea de sanatate poate fi sintetizata prin corelatia

care exista intre venitul national brut pe cap de locuitor si durata medie a viatii ca indicator sintetic al

mortalitatii si al starii de sanatate. Aceasta corelatie este de tip direct: cresterea venitului national brut

pe cap de locuitor este insotita de o crestere a duratei medii a vietii.

Exista si exceptii in care evolutiile celor doi indicatori sunt discordante: de exemplu in China, Cuba,

Shri-Lanka, cu venit national brut pe cap de locuitor scazut, au o durata medie a vietii mare pentru

venitul pe care-l au, in timp ce in tarile Orientului Apropiat, mai ales cele producatoare de petrol,

speranta de viata la nastere e mica, desi venitul national brut pe locuitor este unul din cele mai mari. O

corelatie de tip direct exista si intre procentul alocat pentru sanatate din venitul national si speranta de

viata la nastere.

Deci, intre mortalitatea generala exprimata prin durata medie a vietii si dezvoltarea economico-sociala

exista o relatie, in sensul ca prin cresterea venitului national brut se inregistreaza o crestere a

sperantei de viata la nastere, dar si procentul alocat pentru sanatate din venitul national brut prezinta

importanta.

19. INDICATORI DEMOGRAFICI .Demografici (viata/nonviata): mortalitate, natalitate, fertilitate:

-de frecventa -de probabilitati, riscuri

15. EVOLUTIE MORTALITATE INFANTILA IN ROMANIA Speranta de viata la nastere (durata medie

a vietii ) inregistreaza in Romania, in 1988-1990, una din cele mai scazute valori din Europa: 69,56 ani

( penultimul loc). Durata medie a vietii la populatia feminina a fost cu 6 ani mai mare decat cea a

populatiei masculine. Aceasta situatie se datoreste mortalitatii infantile ridicate si unei mortalitati mari

la adultii de pana la 65 de ani, ca efect al acumularii unui complex de factori negativi (subdezvoltarea

economica, stresul, presiunea morala si insatisfactiile personale, un stil de viata defavorabil sanatatii).

Ca indicator sintetic al starii de sanatate speranta de viata la nastere prezinta valori diferite de la un

judet la altul (variatii intre 67-71 ani), reflectand astfel ca si in Rmania exista inechitatea populatiei in

raport cu sanatatea si serviciile de sanatate.

14, 17. MORTALITATE INFANTILA SI FACTORI DE RISC (SIST MAMA-COPIL)

Mortalitatea infantila Este definita ca fenomenul demografic al deceselor 0-1 an inregistrate in

populatia de nascuti vii, intr-o perioada data de timp si intr-un teritoriu. Reprezinta un indicator specific

de masurare si descriere a starii de sanatate a copiilor si in acelasi timp este considerata ca un indice

sintetic al starii de sanatate al unei populatii, pentru ca in determinarea nivelului fenomenului sunt

implicati o multitudine de factori, reflectind astfel actiunea concomitenta asupra sanatatii copilului 0-1

an, atit a factorilor economico-sociali si de mediu, cit si a celor care tin de sistemul de servicii de

sanatate. Metodele utilizate in masurarea mortalitatii infantile au drept scop: -masurarea dimensiunii

fenomenului; -descrierea caracteristicilor mortalitatii infantile; -identificarea factorilor de risc si cauzali

care se asociaza si explica mortalitatea infantila. Scopul general al acestor metode: elaborarea unor

masuri (strategii) de interventie in vederea ameliorarii si controlului mortalitatii infantile. Sursa datelor

necesare masurarii, descrierii si analizei mortalitatii infantile poate fi reprezentata de: -datele de

statistica demografica curenta (prelucrarea informatiilor din certificatele medicale constatatoare ale

mortii si certificate medicale constatatoare ale nasterii); -datele de statistica sanitara curenta

(prelucrarea informatiilor din fisele deceselor 0-1 an); 47 -anchetele medico-sociale special elaborate.

Studiul mortalitatii infantile, la fel ca si in cazul celorlalte fenomene demografice, se poate realiza intro

maniera transversala, de moment (un an calendaristic) sau intr-o maniera longitudinala (studiu pe o

generatie). Metodele utilizate sunt de esenta epidemiologica si pot fi anchetele descriptive, analitice si

operationale, de interventie. Anchetele epidemiologice descriptive permit evidentierea unor diferentieri

ale mortalitatii infantile in functie de o serie de caracteristici personale, de timp si de loc. Ele raspund,

deci, la intrebarile: -“la cine” apar decesele 0-1 an (descrierea fenomenului in functie de virsta la deces

a copilului, de sex, de mediu de rezistenta, de rang, de greutate la nastere, de cauza medicala a

decesului, etc.); -“cind” apar decesele 0-1 an (descrierea fenomenului in timp); -“unde” apar decesele

0-1 an (descrierea distributiei geografice, teritoriale a fenomenului). Deci anchetele epidemiologice

descriptive permit masurarea nivelului fenomenului, evaluarea tendintei, identificarea teritoriilor in care

fenomenul inregistreaza o evolutie deosebita, determinarea frecventei factorilor cunoscuti ca fiind

asociati unui risc crescut de deces 0-1 an, elaborarea unor ipoteze epidemiologice. Anchetele

epidemiologice analitice permit verificarea asociatiilor epidemiologice intre factorii considerati (de risc)

si decesul sub 1 an, ele raspunzind la intrebarile “cum”, “de ce” s-au produs decesele 0- 1 an. Aceste

anchete pot fi anchete de tip prospectiv (pe cohorta) sau anchete de tip retrospectiv (cazcontrol). In

cazul mortalitatii infantile, ancheta analitica este de fapt o ancheta pe o generatie, deoarece atit in

abordarea prospectiva cit si in cea retrospectiva, populatia luata in studiu este reprezentata de nascutii

vii ai unui an calendaristic. Pe baza datelor obtinute din anchetele epidemiologice analitice se poate

masura: 1.riscul de deces infantil la copiii expusi actiunii unui factor de risc; 2.riscul de deces infantil la

copiii expusi unui factor de risc fata de cei ce nu sunt expusi (riscul relativ); 3.cu cit este mai mare

riscul de deces infantil la copiii expusi actiunii factorului de risc fata de cei neexpusi (riscul atribuibil);

4.impactul actiunii unui factor de risc in populatie prin calcularea fractiunii atribuibile, cu alte cuvinte cit

i se poate atribui unui factor de risc in nivelul mortalitatii infantile la generatia de nascuti vii studiata.

Anchetele operationale, de interventie permit evaluarea eficacitatii unor strategii (programe) de

interventie care au drept scop reducerea mortalitatii infantile. 48 Principalii indicatori de masurare a

mortalitatii infantile 1.Rata de mortalitate infantila: unde: D0-1-decedatii 0-1 an dintr-un an

calendaristic si un teritoriu dat N-nascutii vii din acelasi teritoriu si an calendaristic 2.Rata de

mortalitate infantila pe medii: 3.Rata de mortalitate infantila pe sexe: 4.Ratele de mortalitate infantila in

functie de virsta la deces: 49 5.Rata de mortalitate infantila pe cauze: Factorii de risc ai mortalitatii

infantile Conditionarea multifactoriala a mortalitatii infantile a impus clasificarea factorilor de risc.

Dintre clasificarile intilnite in literatura de specialitate retinem clasificarea intr-o viziune sistemica,

clasificare convenabila atit pentru practica curenta cit si pentru cercetare. Aceasta clasificare tine

seama de integrarea biosistemului mama-copil in alte biosisteme: familia, populatia, mediul (fizic si

social), fiecare nivel de integrare necesitind interventia unui sector social. 1. Biosistemul mama-copil:

Factori endogeni: -care tin de mama: -virsta (sub 19 ani, peste 35 ani); -paritate; -avorturi in

antecedente; -patologie generala si obstetricala; -accidente in timpul nasterii; -interventii obstetricale. -

care tin de copil: -greutate mica la nastere; -sexul masculin; -rangul nou-nascutului; -virsta (primul

trimestru); -handicapuri biologice (malnutritie, rahitism, anemie, malformatii, infectii in interferenta cu

factori exogeni). Factori exogeni: 50 -intoxicatii; -accidente; -factori de mediu (inclusiv asistenta

medicala). 2. Factorii care tin de familie: -starea civila a mamei (mama celibatara); -familie

dezorganizata; -nivelul scazut de instructie; -venitul familiei; -conditii de locuit nesatisfacatoare; -familii

cu domiciliul nestabil; -alcoolismul; -vagabondajul; -tinerele familii in primul an de la constituirea lor. 3.

Factori demografici: -variatii in evolutia natalitatii si a fecunditatii; -planificarea familiala. Pentru

Romania, pentru o perioada de 55 ani, coeficientul de corelatie a rangurilor intre mortalitatea infantila

si rata bruta de natalitate a aratat o corelare destul de strinsa (r=0.54). 4. Factori economico-sociali si

de mediu.

12. CARACTERISTICI GENERALE ALE MORTALITATII IN ROMANIA

In perioada imediat postbelica mortalitatea generala a inregistrat cele mai inalte niveluri (20/1000,

maxim in 1947 22/1000), cauza: conditiile socio-economice si sanitare nefavorabile, a secetei si

epidemiilor. In 1955 ca urmare a aplicarii unor masuri cu caracter sanitar, mortalitatea scade marcat:

10/1000, cea mai redusaintensitate a mortalitatii s-a inregistrat in 1964 8/1000. incepand cu anul 1975

s-a inregistrat o tendinta de crestere usoara caurmare a fenomenului de imbatranire a pop. Dupa

1996-2000 mortalitatea a juns la valoarea de 11/1000.

Caracteristici personale 1)pe grupe de varsta: mortalitatea infantila si juvenila creste desi intensittea

celor doua este in ↓ continua 2) pe sexe: supramortalitate masculina 3) in functie de caracteristicele

spatiale: rural>urban si creste decalajul dintre cele doua componente. 4)pe cauze medicale de deces

(diferit de modelul european): BCV, tumroi, digestiv, accidente, b. Respiratorii.

21. Morbiditatea – definiţie, eveniment consemnat, tipuri de morbiditate utilizate

Definitie: fenomen de masă al îmbolnăvirilor apărute într-o populaţie definită într-o anumită perioadă

de timp (în general este vorba de un an calendaristic. Evenimentul consemnat este apariţia bolii,

definită ca absenţa sănătăţii, adică a stării de bine fizic, psihic şi social pe care aceasta o presupune.

În funcţie de observaţie şi observator se pot descrie următoarele tipuri de morbiditate: - Morbiditate

reală (repezintă totalitatea cazurilor de boală existente la nivelul unei comunităţi) - Morbiditatea

diagnosticabilă (cazurile diagnosticabile cu probele care există în prezent) - Morbiditatea resimţită

(boala aşa cum este percepută de populaţia laică, cea percepută de individ independent de orice

referinţă de utilizare a ei în sistemele de îngrijire) - Morbiditatea obiectivă este cea măsurată prin

anchete epidemiologice sistematice utilizând instrumente de măsurare standardizate. În cazul bolilor

ce pot fi asimptomatice se poate ca cele trei tipuri de observare a morbidităţii să furnizeze rezultate

diferite.

22. Morbiditatea - tipuri, măsurarea morbidităţii observate

În funcţie de observaţie şi observator se pot descrie următoarele tipuri de morbiditate: - Morbiditate

reală (repezintă totalitatea cazurilor de boală existente la nivelul unei comunităţi) - Morbiditatea

diagnosticabilă (cazurile diagnosticabile cu probele care există în prezent) - Morbiditatea resimţită

(boala aşa cum este percepută de populaţia laică, cea percepută de individ independent de orice

referinţă de utilizare a ei în sistemele de îngrijire) - Morbiditatea obiectivă este cea măsurată prin

anchete epidemiologice sistematice utilizând instrumente de măsurare standardizate. În cazul bolilor

ce pot fi asimptomatice se poate ca cele trei tipuri de observare a morbidităţii să furnizeze rezultate

diferite.

Măsurarea morbidităţii observate

- Abordare transversală (pe perioada unui an calendaristic) - Abordare longitudinală (o cohortă/o

generaţie)

Studiul morbidităţii observate

Unitatea observată Evenimentul observat Fenomen/Indicator statistic Îmbolnăvire Caz nou Incidenţă

Caz nou şi vechi Prevalenţă Caz ce întrerupe temporar capacitatea de muncă Morbiditate cu ITM Caz

ce întrerupe definitiv capacitatea de muncă Morbiditate cu invaliditate Caz ce necesită spitalitare

Morbiditate spitalizată Abordări în măsurarea morbidităţii observate: - în funcţie de debut : cazuri noi

(incidenţa) şi cazuri noi şi vechi(prevalenţa) - în funcţie de gravitate: Mb cu ITM, Mb cu invaliditate şi

Mb spitalizată.

23. Măsurarea morbidităţii – criterii de definire a bolii, înregistrarea morbidităţii

Criterii de definire a bolii: - criteriul statistic – un eveniment se consideră anormal dacă se situează în

afara unui interval cuprins între ±2 intervale în jurul valorii medii a fenomenului studiat; - criteriul clinic

– se consideră anormal un eveniment dacă este frecvent asociat cu entităţi patologice bine definite

anatomopatologic, microbiologic; - criteriul prognostic – este considerat anormal acel fenomen care se

asociază cu o frecvenţă crescută de manifestări grave; - criteriul operaţional – situaţia anormală este

aceea care în urma unei intervenţii nu conduce la realizarea unui beneficiu

Înregistrarea morbidităţii e puternic influenţată de: - accesul la serviciile medicale - calitatea serviciilor

medicale - corectitudinea diagnosticării - accesibilitatea mijloacelor de investigaţie - corectitudinea

codificării.

24. Incidenţa – definiţie, surse de informaţii, măsurare, factori care o influenţează

Incidenţa reprezintă fenomenul de masă al apariţiei cazurilor noi de boală într-o populaţie şi într-o

perioadă de timp. Incidenţa e condiţionată de: - Accesibilitate - Adresabilitate - Calitatea diagnosticului

Ar trebui să fie considerată ca frecvenţă reală de apariţie a cazurilor noi doar în acele populaţii în care

cele trei condiţii se îndeplinesc în mod optim. Surse de informaţii: Medicul de familie ce raportează

cazurile noi de boală (se bazează pe adresabilitatea populaţiei la serviciile medicale); studiul incidenţei

e pasiv. Abordarea incidenţei se face: - transversal (la un moment dat): se măsoară rata de incidenţă

generală (frecvenţa cu care au apărut cazurile noi), ratele de incidenţă specifice (pe sexe, pe grupe de

vârstă, pe medii, pe boli, pe boli si sexe/grupe de vârstă/medii) şi indicatori de structură a cazurilor noi

(ponderea copiilor 0-14 ani, a celor de provin din mediul rural, a sexului feminine); - longitudinal

impune o anchetă prospectivă pe o cohortă şi la sfârşitul perioadei de observare se măsoară ratele de

incidenţă generală şi specifice şi indicatorii de structură. Factori care influenţează incidenţa: -

modificarea stilului de viaţă - modificarea virulenţei factorilor incriminaţi în producerea bolii - apariţia

unor noi factori incriminaţi în producerea bolii - evoluţia temporală a bolii - metode noi de diagnostic -

modificări în structura pe grupe de vârstă a populaţiei - modificări în clasificarea bolilor - migraţia

25. Examene medicale de masă – definiţie, tipuri

Examenele medicale de masă sunt anchete transversale ce urmăresc identificarea de prezumţie

şi/sau diagnosticarea de certitudine a bolilor sau altor caracteristici biologice sau comportamentale

într-o populaţie. Tipuri de examene medicale de masă: - diagnosticul de certitudine al unei boli/factor

de risc -ancheta de prevalenţă -- diagnosticul de prezumţie al unei boli -examen medical de tip

screening-- depistare pasiv-activă(cautarea cazurilor): se face cu ocazia examenelor medicale curente

(consultatii) cind pacientul se prezinta la medic pentru anumite acuze iar medicul, dupa consultatia

acordata pentru acuzele pacientului, aplica procedee si tehnici de investigatie pentru boala/bolile pe

care doreste sa le depisteze - examene periodice de sănătate la vârste nodale (mai ales copii şi adulţi,

ocazie cu care se caută bolile care au o frecvenţă aşteptată mai mare la vârsta respectivă), la

persoanele cu risc înalt (sugari, gravide ş.a.) - CHECK-UP (controlul stării de sănătate din iniţiativa

persoanei sau patronului, control ce se face în cadrul unui serviciu special).

26. Ancheta de prevalenţă – definiţie, tipuri, avantaje şi limite

Anchetele de prevalenţă sunt examene medicale care se realizează într-un interval relativ scurt de timp, într-o populaţie bine definită, ocazie cu care se poate inregistra atât expunerea cât şi rezultatul (boala).

Studiile de prevalenţă pot fi: - pur descriptive, oferind informaţii despre variabile în mod separat (câte

boli sau câte situaţii comportamentale se găsesc în populaţie); - de tip caz-control, înregistrându-se

concomitent prezenţa bolii şi prin investigaţie anamnestică, prezenţa unor variabile (caracteristici

biologice, genetice, comportamentale) înainte de momentul examenului (care au precedat boala).

Avantaje: - sunt utile în stabilirea prevalenţei - sunt uşoare, rapide, relativ ieftine - date uşor de cules -

permit aprecierea amplitudinii unui fenomen, fiind utile în programare (programare sănătate) - sunt

generatoare de ipoteze epidemiologice - permit controlul factorilor de confuzie (stratificare) Limite: - nu

stabilesc secvenţa temporală a evenimentului - nu sunt utile pentru evaluarea incidenţei - nu permit

calcularea directă a riscului relativ - nu se aplică în cazul bolilor rare - există riscul erorilor de

anamneză - există riscul interpretărilor abuzive.

27. Paralelă între incidenţa şi prevalenţa bolilor

Incidenţa şi prevalenţa sunt indicatori care măsoară frecvenţa bolii într-o populaţie. Incidenţa - arată

frecvenţa cu care apare o boală - evidenţiază mai bine bolile acute, - se obţine pasiv, raportate de

medic

Prevalenţa - reprezintă fondul morbid (povara) al bolii într-o populaţie - evidenţiază mai bine bolile

cronice, - se obţine activ: anchete transversale sau examen medical de masă. Prevalenţa este

incidenţa înmulţită cu durata medie a bolii. În cazul incidenţelor egale, prevalenţa este cu atât mai

importantă cu cât durata media a bolii este mai lungă.

28. Calitatea vieţii – concepte, modalităţi de evaluare

Calitatea vieţii – calitatea vieţii este un concept multidimensional şi subiectiv care traduce caracterul

bun sau mai puţin bun al "vieţii" unui individ. Calitatea vietii – perceptia indivizilor sau a grupurilor

sociale conform careia nevoile au fost satisfacute, iar situatiile favorabile realizarii fericirii si îndeplinirii

depline, a aspiratiilor lor nu au fost refuzate. Termenul de «calitate a vietii» este utilizat curent în tarile

dezvoltate unde necesitatile materiale de baza sunt acoperite. Indivizii au devenit din ce în ce mai

constienti de capacitatea lor de a-si satisface nevoile individuale si sociale si cauta o calitate a

existentei superioara simplei supravietuiri. Calitatea vietii - stilul de viata al bolnavilor cronici sufera

importante modificari: discomfort somatic si psihic, masuri igienico-dietetice (unele capabile sa

anuleze micile satisfactii ale existentei), efectele secundare ale medicatiei administrate, atingeri ale

personalitatii sale, inclusiv prin acceptarea unui nou statut si rol social, de "bolnav", cu implicatii în

insertia sa familiala si socio-profesionala (lezându-i aspiratiile si expectatiile, adesea legitime).

Calitatea vietii ← -- perceptia indivizilor sau a grupurilor conform careia nevoile au fost satisfacute iar

situatiile favorabile realizarii fericirii depline, a aspiratiilor lor nu au fost refuzate. Calitatea vietii ↑--

totalitatea conditiilor de ordin economic, social, ecologic, spiritual care asigura integritatea si echilibrul

vietii biologice, dezvoltare continua si durabila a personalitatii umane. Calitatea vieţii obţinută în urma

aplicării unei terapii este distinctă de efectele terapeutice în sine, prin semnificaţia sau valoarea pe

care pacienţii o acordă acelor efecte. Potrivit OMS, trebuie avute în vedere 5 dimensiuni ale calităţii

vieţii: - reducerea simptomelor bolii - înlocuirea anxietăţii şi a descurajării prin influxuri de stare de bine

şi optimism - menţinerea unei reţele de interacţiuni sociale pozitive - conservarea aptitudinilor

cognitive - aptitudinea de a munci şi de a păstra un nivel de trai şi de muncă suficient. În consecinţă

ne putem aştepta ca evaluarea utilităţii tratamentului (măsura în care tratamantul îmbunătăţeşte

calitatea vieţii lor) să difere semnificativ. Prin analiza cost-utilitate se ia în considerare calitatea vieţii,

atunci când se compară costuri şi consecinţe (măsura în care tratamentul îmbunătăţeşte calitatea

vieţii). Consecinţele sunt valorizate prin unităţi naturale, care încearcă să reflecte utilitatea asociată

fiecărei stări de sănătate. Cel mai frecvent folosite unităţi de măsură sunt: anii de viaţă câştigaţi

ajustaţi în funcţie de calitatea vieţii acestor ani (QALY= „quality adjusted life years”), anii de viaţă

sănătoşi (YHL=”years of healthy life”) sau anii de viaţă ajustaţi în funcţie de disabilităţile prezente

(DALY=”disability adjusted life years”).

29. Screening - definiţie, scopuri, ipoteze de utilizare

Screeningul reprezintă examinare de masă care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee şi

tehnici de investigaţie asupra unui grup populaţional în scopul identificării de prezumţie a unei boli sau

factor de risc. Ipotezele care stau la baza practicării screeningului: -într-o populaţie există boli şi

bolnavi necunoscuţi datorită unor nevoi nesimţite, neexprimate sau nesatisfăcute; -identificarea bolii în

perioada ei de latenţă face ca eficacitatea şi eficienţa intervenţiilor să fie mare; -tratamentele efectuate

în stadiile precoce ale bolii sunt mai ieftine şi mai eficace (boala nu se agravează, s-ar preveni

decesele premature). Scopurile screeningului: 1.Menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolii în ipoteza în

care scopul screeningului este depistarea factorilor de risc. Prin acest scop, screeningul poate fi

încadrat în măsurile de profilaxie primară. 2.Depistarea precoce a bolilor. Prin acest scop, screeningul

are un caracter prescriptiv. 3.Determinarea prevalenţei unei boli sau factor de risc. Prin acest scop,

screeningul este un instrument pentru planificarea şi programarea sanitară. 4.Diagnosticul stării de

sănătate a unei colectivităţi. 5.Evaluarea unei acţiuni, a unor programe. 6.Determinarea prezenţei unei

asociaţii.

30. Modelul general al unui examen medical de tip screening

Din populaţia ţintă se alege un eşantion care, în urma aplicării unui test de screening se va împărţi în 2

loturi: unul alcătuit din persoane probabil bolnave (persoanele din eşantion la care rezultatul testului a

fost pozitiv) şi celălalt alcătuit din persoane probabil sănătoase (persoanele din eşantion la care

rezultatul testului a fost negativ). Screeningul este urmat de 2 faze: - faza de diagnostic în care cei

probabil bolnavi trec printr-un test diagnostic pentru confirmarea bolii suspectate; - faza terapeutică şi

de supraveghere medicală. Testele de screening trebuie să fie atât de bune încât să ofere posibilitatea

de a detecta cât mai mulţi bolnavi din toată populaţia examinată. Este de aşteptat ca proporţia reală a

bolnavilor să fie mai mare în rindul celor probabil bolnavi decât în rândul celor probabil sănătoţi. De

obicei, screeningul se practică în populaţii la risc înalt pentru că în aceste grupuri populaţionale,

probabilitatea ca diagnosticul prezumtiv să fie diagnostic cert este mare.

31. Modalităţi de realizare a unui examen de screening

1.Anchetele prin interviu sau prin chestionar completat de către persoana investigată. Sunt indicate, în

special, pentru screeningul care vizează comportamentele şi în anchetele făcute în gospodării.

Limite: -sunt supuse unor distorsiuni care ţin de memoria celor chestionaţi (de aceea, perioada recurentă nu trebuie să fie mai mare de 2-4 săptămâni) şi de intervievatori.

2.Anchetele medicale: efectuarea unui examen clinic, paraclinic sau combinat (interviu, examen clinic

şi paraclinic).

Condiţii: -examenul să fie standardizat; -probele să fie simple, ieftine; -examenul să ţintească mai multe boli. În prezent screeningul se practică pentru acele boli pentru care există probe paraclinice valide de identificare a bolii. Nu toate probele pentru screening sunt valide pentru diagnostic, fie că probele nu sunt bune pentru stabilirea diagnosticului, fie că pragul nu este valid.

32. Criteriile de alegere a bolilor pt un ex. Screening

- boala (condiţia) să constituie o problemă de sănătate (prevalenţă mare, gravitate mare prin

consecinţele sale medicale si sociale, evoluţie fatală, absenteism, invaliditate) - istoria naturală a bolii

să fie cunoscută şi înţeleasă - teste disponibile pt depistarea bolii în etapa de latenţă sau de debut

asimptomatic - test(e) de screening acceptabil(e) din punct de vedere al populaţiei - existenţa de

facilităţi (servicii) disponibile pentru persoanele depistate de către testul(testele) de screening -

strategia de supraveghere şi tratament să fie agreată de către administraţia sanitară şi de către

populaţie - costul global să fie rezonabil - inţelegerea din partea personalului medical că un examen

de sănătate constituie debutul unui proces lung de supraveghere medicală

33.Calităţile probelor de screening

- să fie simple - să nu facă rău - să fie acceptate de către populaţie - să poată fi aplicate rapid - să aiba

o validitate corespunzătoare - să aibă reproductibilitate - să aibă randament mare - sa aibă cost redus

- să aibă valoare predictivă bună

34. Validitatea – definiţie, măsurare, importanţa pt medicul epidemiolog şi pt clinician

Validitatea = capacitatea unei probe de a identifica corect ceea ce este pusa să identifice. (frecventa

cu care rezultatele probei sunt confirmate prin procedee diagnostice mai riguroase). Se exprimă şi se

măsoară prin sensibilitate şi specificitate: - sensibilitatea = capacitatea unei probe de a identifica

corect pe cei care au boala; proporţia rezultatelor pozitive în masa bolnavilor. Este o probabilitate

condiţionată: probabilitatea de a fi pozitiv cu condiţia de a fi bolnav; - specificitatea = capacitatea unei

probe de a identifica corect pe cei care nu au boala; proporţia rezultatelor negative în masa non

bolnavilor. Este o probabilitate condiţionată: probabilitatea de a fi negativ cu condiţia de a nu fi bolnav.

Alegerea testului şi determinarea validităţii trebuie facute inainte de declanşarea screeningului.

Validitatea se determină a priori sau prin aplicarea probei (testului) pe un eşantion mic (100-200

persoane), cunoscându-se care sunt bolnavi de boala ce urmează a fi depistată în populaţie (boala

care face obiectul screeningului) din acest eşantion. O probă cu sensibilitate mare va determina o

populaţie a fals-negativilor mică, deci se vor pierde puţini bolnavi. În general, în screening şi în special

când boala este gravă se preferă probe cu sensibilitate înaltă. O probă cu specificitate mare va

determina o proporţie a fals-pozitivilor mica. Probele cu specificitate înaltă sunt de preferat pentru

diagnosticarea bolii. In screening, se preferă teste cu specificitate mare atunci când, din considerente

de cost, nu dorim să încărcăm faza de diagnostic. Este de dorit ca şi sensibilitatea şi specificitatea

probei să fie mari. Validitatea unei probe de screening depinde de pragul de separare ales pentru

probă, schimbarea pragului determinând modificarea sensibilităţii şi specificităţii. Creşterea validităţii

se poate face prin aplicarea mai multor teste în serie sau în paralel (de ex., pentru depistarea

diabetului zaharat: glicemia şi glicozuria).

35. Valoarea predictivă – definiţie, măsurare, semnificaţie

Valoarea predictivă este importantă pentru clinician, care este interesat să adopte o probă care să

aibă şansa cea mai inaltă de a identifica corect boala. Ea depinde de prevalenţa bolii in populaţie; nu

depinde de pragul de separare. 1.VP pozitivă = proporţia real pozitivilor în masa pozitivilor. Este o

probabilitate condiţionată: probabilitatea de a fi bolnav cu condiţia de a fi pozitiv; 2.VP negativă =

proporţia real negativilor în masa negativilor. Este o probabilitate condiţionată: probabilitatea de a nu fi

bolnav cu condiţia de a fi negativ. VPP prezintă interes mare pentru clinician

36. Reproductibilitatea

Reproductibilitatea sau consistenţa unei probe este gradul de stabilitate al acesteia, capacitatea

testului de a da aceleaşi rezultate în condiţiile în care este aplicat în aceleaşi condiţii, dar de persoane

diferite sau de aceeaşi persoană în momente diferite. Reproductibilitatea probei nu trebuie confundată

cu acurateţea (exactitatea). Acurateţea reprezintă gradul în care măsurătoarea sau estimarea bazată

pe o anumită măsuratoare prezintă valoarea reală a caracteristicii măsurate. Pentru clinician este

foarte importantă acurateţea probei, pentru epidemiolog reproductibilitatea probei. Dacă se cunoaşte

abaterea, o probă cu o reproductibilitate mai mică poate fi folosită la un examen medical de masă.

Reproductibilitatea inaltă a unei probe nu garanteaza şi o validitate inaltă. Validitatea inaltă a unei

probe oferă, de regulă, şi o reproductibilitate inaltă. Pentru ca o probă să fie cât mai reproductibilă este

necesar ca: -proba să fie standardizată; -personalul să fie antrenat; -să se asigure controlul.

Măsurarea reproductibilităţii unei probe necesită prezentarea datelor obţinute de către observatori

diferiţi într-un tabel de contingenţă 2x2. Există mai multe modalităţi de măsurare a reproductibilităţii.

Cele mai frecvente sunt: 1.coeficient simplu de reproductibilitate observată / procentul de concordanţă

este raportul dintre suma rezultatelor concordante si numărul total al persoanelor examinate.

2.coeficientul de corelaţie intraclasă sau coeficientul de concordanţă Kappa

37. Epidemiologie – definiţie, obiective, domenii de aplicare

Definiţia clasică (MacMahon, 1960): ştiinţa care studiază distribuţia determinanţilor bolii în populaţiile

umane. Last, 1983: ştiinţa care studiază distribuţia şi determinanţii bolilor şi aplică rezultatele la

controlul problemelor de sănătate publică (adăugarea componentei cu caracter aplicativ la definiţia

clasică dată de către Last). Obiectul preocupărilor epidemiologiei este populaţia/grupurile

populaţionale (bolnavi, control). Obiectivele epidemiologiei sunt: 1. descrierea distribuţiei bolilor şi a

factorilor de risc (în funcţie de caracteristicile presonale, tendinţele temporale/evoluţia temporală, locul

apariţiei) 2. explicarea etiologiei bolilor/modului de transmitere (dovedirea existenţei unro relaţii dinter

factorii explicativi şi rezultatele pe care le generează aceşti factori) 3. predicţii în legătură cu numărul

probabil de boli şi caracteristicile distributive 4. fundamenarea programelor de prevenţie şi combatere

a bolilor Domeniile de aplicare ale epidemiologiei: - Sănătate publică: taxonomia (clasificarea) bolilor,

descrierea istoriei naturale a bolilor în populaţie (colectivitae), determinarea frecvenţei factorilor de

risc, depistarea şi supravegherea de masă a bolilor, descrierea şi explicarea modelelor de mortalitate

şi morbiditate, prevenirea şi controlul comunitar al bolilor, planificarea sanitară şi promovarea acţiunilor

de sănătate, evaluarea activităţilor, procedurilor şi serviciilor de sănătate - Medicina clinică: istoria

naturală a bolii, determinarea valorilor normale, completarea tabloului clinic şi determinarea de

sindroame noi, studiul etiologiei bolilor, ameliorarea perspectivelor clinice (prin evaluarea eficacităţii

procedurilordiagnostice şi terapeutice), evaluarea tehnologiiilor medicale vechi şi noi, citirea critică a

literaturii de specialitate

38. Epidemiologia – metode şi surse de informaţii

Caracteristicle metodelor: empirică, numerică, probabilistică şi comparativă - sistemul informaţional

curent - biostatistică - eşantionaj - metode speciale de definire şi determinare a loturilor de studiu -

tehnici de măsurare a riscurilor - tehnici de măsurarea a supravieţurii - standardizarea

39. Clasificarea anchetelor epidemiologice în funcţie de direcţia studiului (exemplificaţi)

Anchete transversale (anchete de prevalenţă şi ecologice) – examen medical de masă Anchete

longitudinale – prospective (cohortă), retrospective (caz-control), ambispective (istoric - prospective)

40. Clasificarea anchetelor epidemiologice în funcţie de obiectivul urmărit

Anchete (Studii) descriptive – formulează ipoteze Anchete (Studii) analitice (dde tip explicativ) –

probează ipoteze: prospective (de cohortă), retrospective (caz-control) Anchete (Studii) experimentale

(anchete de intervenţie, operaţionale) – programe de sănătate publică (vaccinări, programe de

protecţie infantilă, reducerea fumatului) Anchetele descriptive şi celel analitice sunt anchete

observaţionale.

41. Clasificarea anchetelor epidemiologice în funcţie de criteriile descrise în literatura de specialitate

După direcţia studiului: Anchete transversale (anchete de prevalenţă şi ecologice) – examen medical

de masă Anchete longitudinale – prospective (cohortă), retrospective (caz-control), ambispective

(istoric - prospective) După obiectivul urmărit: Anchete (Studii) descriptive – formulează ipoteze

Anchete (Studii) analitice (dde tip explicativ) – probează ipoteze: prospective (de cohortă),

retrospective (caz-control) Anchete (Studii) experimentale (anchete de intervenţie, operaţionale) –

programe de sănătate publică (vaccinări, programe de protecţie infantilă, reducerea fumatului)

Anchetele descriptive şi celel analitice sunt anchete observaţionale.

42. Axele de studiu utilizate în epidemiologie

Relaţia poate fi : transversală (expunerea şi rezultatul se observă şi se măsoară concomitent), de

cohortă (investigaţia se face de la expunere spre rezultat), caz-control (investigaţia porneşte de la

rezultat spre expunere); Realizarea în timp: istorică (expunerea a fost făcută înainte de declanşarea

investigaţiei), concomitentă (simultan, expunerea şi rezultatul se studiază simultan), mixt; Selecţia

subiecţilor se face în funcţie de: expunere (anchete de cohortă)rezultat (anchete caz-control), alte

selecţii (nici în funcţie de expunere, nici în funcţie de rezultat)

43. Anchete epidemiologice descriptive – definiţie, obiective, tipuri

Sunt anchete epidemiologice ce au ca scop principal descrierea modului de distribuţie a unei boli/a

decesului/ a factorilor de risc în populaţie. Permit formularea de ipoteze epidemiologice (relaţia dintre

un factor considerat ca fiid factor de risc/cauzal şi efectul acţiunii sale). Alte aplicaţii ale acestora:

evaluarea stării de sănătate a populaţiei, monitorizarea stării de sănătate, planificarea/ fundamentarea

resurselor în domeniul sănătăţii, descrierea istoriei naturale a bolii, completarea tabloului clinic al unei

boli, identificarea de simptome şi sindroame noi. Sunt de 3 tipuri: raportarea de cazuri, anchete

epidemiologice descriptive (serii de cazuri), studii populaţionale corelaţionale (ecologice).

44. Anchete epidemiologice descriptive – caracteristici personale; exemple, utilitate.

Exemple:gen, vârstă, stare civilă, religie, nivel de instrucţie Vârsta: produce modificări metabolice şi

odată cu înaintarea în vârstă apar fenomene de uzură, iar vârsta aduce informaţii cu privire la

receptivitate/rezistenţă. Avem: rate specifice de incidenţă pe grupe de vârstă, rate specifice de

mortalitate. Se foloseşte abordarea transversală. La interpretarea rezultatelor trebuie să se ţină cont

de efectul de cohortă (de generaţie): într-o abordare transversală avem mai multe generaţii cu istoria

lor (au fost supuşi mai multor factori). Efectul de cohortă este efectul pe care îl poate exercita o

generaţie cu istoria sa asupra distribuţiei pe grupe de vârstă a unei boli/ deceselor/ factorilor de risc.

Ex: descrierea nivelului de cunoştinţe (scade pe măsura înaintării în vârstă – fals!!!) Sexul (genul) –

distribuţia aceleeiaţi boli pe sexe şi grupe de vârstă (există boli mai frecvente la bărbaţă/femei).

Explicaţii ale diferenţelor observate între sexe: biologie diferită, încărcătură genetică diferită, rol şi

statut social diferit, expunere diferită a factorilor de risc. Femei: boli endocrine, DZ, colecistopatii,

calculoză. Bărbaţi: boală ulceroasă, hernii, accidente, ateroscleroză, cancer bronho-pumonar. În

descrierea distribuţiei bolilor pe sexe se folosesc ratele specifice, proporţiile şi indicele de

masculinitate (nr evenimente bărbaţi x 100/ nr evenimente femei) Grupul etnic şi cultural – diferenţele

observate între grupuri etnice şi culturale se datorează factorilor genetici şi modului de viaţă (prezintă

structuri familiale specifice, regim alimentar, credinţă, obiceiuri, profesii, loc de naştere). Profesia –

descrierea distribuţiei bolilor în funcţie de această caracteristică reprezintă un indicator al nivelului

socioeconomic şi al riscului particular legat de profesie. Nivelul socio-economic – combinaţie din

profesie + venit + nivel de educaţie + nivel de viaţă

45. Anchete epidemiologice descriptive – caracteristici spaţiale; exemple, utilitate

Anchetele epidemiologice descriptive permit identificarea zonelor cu o frecvenţă neaşteptată a bolilor

sau permit identificarea de diferenţe între regiuni. Descrierea bolilor se poate face în funţie de frontiere

naturale sau administrative. În funcţie de barierele naturale (râuri, munţi), prezintă interes deoarece

delimitează zone cu anumite caracteristici ecologice favorabile dezvoltării/protejării de unele boli (ex:

guşa endemică), izolează populaţii care au obiceiuri şi comportamente specifice, definesc zone cu

structură economică relativ omogenă, definesc grupuri/zone care prezintă anumiet caracteristici dpdv

al accesibilităţii la serviciile sanitare. În funcţie de frontierele administrative, facilitează investigaţia şi

raportarea datelor (pe judeţe), reprezintă bariere pentru bolile transmisibile, există modele specifice de

morbiditate şi mortalitate determinate de factori socio-economici şi culturali. Comparaţiile la nivel

internaţional poate fi grevată de erori de clasificare a bolilor. Pentru identificarea zonelor cu probleme

se foloseşte metoda standardizării, iar ca reprezentare grafică se recomandă cartograma sau

reprezentarea grafică pe coloane dacă numărul populaţiei e maxim 10-14.

46. Anchete epidemiologice descriptive – caracteristici temporale; exemple, utilitate

1 – trenduri. Reflectă schimbări în evoluţia seculară a unei boli/deceselor de o anumită cauză; arată

tendinţa de creştere/descreştere dacă apar prăbuşiri sau vârfuri. Prezintă interes pentru explicaţii

probabile ale trenduluo observat. Trendul e utilizat şi pentru a face predicţii pentru evoluţii viitoare. În

interpretarea trendului trebuie să ţinem cont de schimbări în structura populaţiei, schimbări în

clasificarea şi evoluţia tehnologiei/cunoştinţelor, modificări în distribuţia factorilor asociaţi bolilor. 2-

variaţii ciclice, evoluţii sinusoidale. Creşteri sau descreşteri în evoluţia unor boli. Ex: în ţările cu RMI

mare există o variaţie sinusoidală (iarna, vara). Aceste variaţii ciclice sunt importante în organizarea

resurselor şi apar în cadrul bolilor infecţioase. 3 – evoluţii neaşteptate, întâmplătoare

47. Studiile descriptive – cazurile clinice raportate

Fac parte din anchetele epidemiologice descriptive individuale. Reprezintă cam o treime din articolele

de medicină clinică. Cazurile clinice raportate descriu o observaţie neobişnuită, care poate să

constituie prima etapă de recunoaştere a unei noi maladii sau factor de risc. Nu se pot comunica

informaţii de la mai mult de 5 pacienţi, abordarea este pur descriptivă (se utilizează dacă este cazul

numai valori absolute, nu se calculează indicatori sintetici, ponderi, nu se pot utiliza reprezentări

grafice), limitele acestei abordări ţin de carcterul subiectiv al selecţiei cazurilor, legat de experienţa şi

domeniul de interes al cercetătorului.

48. Studiile descriptive – seriile de cazuri

Seriile de cazuriindividuale reprezinta etapa urmatoare a anchetelor cazuri clinice raportate, prin

gruparea de observaţii similare şi în consecinţă pot fi emise ipoteze a unei entităţi patologice sau a

unui factor de risc. Ele pot, in anumite situaţii, să sugereze în mod foarte pregnant existenţa unui

factor etiologic sau particularităţi în evoluţia unei boli. Limite: traduc înainte de toate experienţa şi

capacitatea de observaţie a unui cercetător, nu permit generalizarea sau extrapolarea concluziilor, nu

permit stabilirea frecvenţei unei boli (ar fi necesar pentru aceasta un studiu de incidenţă sau de

prevalenţă), nu înlesnesc nici aprecierea importanţei în mod statistic a unui factor de risc, pe care pot

eventual sa îl sugereze( în acest caz ar fi necesar un grup de comparaţie).

49. Studiile descriptive de corelaţie; avantaje şi limite

Scopul acestor stuii este de a compara frecvenţa unei boli între populaţii în acelaşi interval de timp sau

frecvenţa unei boli în aceeaşi populaţie dar în momente diferite (ex: frecvenţa HTA în toate judeţele în

acelaşi timp sau frecvenţa HTA în Bucureşti în 2008 şi 2009). Studiile de corelaţie sau studiile

ecologice permit efectuarea unei analize la o scara mai largă. Plecând de la date care există în mod

pasiv la nivelul unor populaţii ( rate de mortalitate, valoarea vanzărilor unor produse). Din pdv tehnic

se bazează pe calcularea unor coeficienţi de corelaţie (ex: cantitatea de tutun vândută şi cancerul

pulmonar). Limite: valorile pe care le utilizează reprezintă medii calculate la nivel populaţional, nu

informaţii culese la scară individuală, deci nu premit calcularea riscului – din populaţia a cărei

incidenţă o luăm nu ştim care au fumat/nu (Nu pot să cunosc dacă persoana care a făcut boala este şi

expus). Nu permit controlul factorilor de confuzie (factorul care se asociază concomitent atât expunerii

cât şi efectului). Aceste studii introduc noţiunea de comparaţie, trebuie deţinute date despre populaţie

pentru a putea stabili o corelaţie între un factor de risc şi boala studiată. Ele folosesc noţiunea de

frecvenţă a bolii şi a factorului de risc. Sunt abordări transversale în măsura în care ele suprapun 2

tipuri de date (frecvenţa factorului de risc şi frecvenţa bolii), culese în aceeaşi perioadă. Sunt uşor de

realizat în timp scurt, căci fac apel la date de statistică descriptivă, care se aflăcolectate în mod pasiv

în sistem. Un factor de risc real poate să nu fie identificat printr-un studiu ecologic dacă este „diluat” de

carcateristicile unei populaţii.

50. Proiectarea anchetelor epidemiologice analitice – exemple

Anchetele analitice au scopul de a verifica ipotezele epidemiologice, arată dacă există o asociere

apidemiologică între un fcator presupus a fi factor de risc şi efectul acţiunii sale (boală, deces). Permit

măsurarea forţei acestei asocieri epidemiologice. Sunt de 3 tipuri: prospective, retrospective şi

ambispective. Prezintă 3 caracteristic generale: sunt anchetele longitudinale şi necesită prezenţa a cel

puţin două loturi (un lot test şi un lot martor). Criteriile de alegere a tipului de anchetă analitică: 1.

frecvenţa factorului de risc în populaţie - trebuie ţinut cont în studiile prospective. E mai importantt de

ştiut incidenţa bolii pentru că aşteptăm timp de la expunere la apariţia bolii. Prevalenţa = incidenţa x

durata. Prevalenţa crescută se poate datora şi duratei cerscute a bolii (boli cronice). Anchetele

prospective se recomandă pentru bolile cu incidenţă crescută. Pentru FR cu frecvenţă mare şi

incidenţă mare a bolii se recomandă cohortă tip 1, iar în cazul FR cu frecvenţă mică şi incidenţă mare

a bolii se recomandă cohortă tip 2. Anchetele retropective se recomandă atunci când frecvenţa bolii în

populaţie e mică (boli rare), cu prevalenţă mai mică de 8%. La anchetele retrospective constituirea

lotului martor reprezintă punctul critic al studiului. Metoda cea mai utilizată pentru constituirea lotului

martor e metoda perechilor (fiecărui individ din lotul test i se caută perechea după aceleaşi

caracteristici, dar fără boală; criterii folosite: sex, vârstă, profesie). Lotul martor trebuie să fie cel puţin

egal cu lotul test, ideal de cel puţin 2 ori mai mare (pentru creşterea puterii semnificaţiei rezultatelor).

Pot exista 2 loturi amrtor – unul din caelaşi spital cu lotul test şi altul din populaţia generală. Ideal ar fi

ca lotul test să fie constituit numai din cazuri noi (cazurile noi ăncă mai au modelul comportamental –

FR urmărit, pe când cele vechi e posibil să fi renunţat la FR). 1 FR – mai multe boli (Anchetă

prospectivă!!!) mai mulţi FR – o boală (Anchetă retrospectivă !!!) Ancheta prospectivă nu se poate

repeta pe acelaşi lot, cea retrospectivă se poate repeta. Pentru a măsura riscul de apariţie a unei boli

se face doar o anchetă longitudinală prospectivă!!!

51. Anchete analitice prospective tip 1 – model, scop, etape, măsurători, interpretare

Se constituie un eşantion reprezentativ pentru populaţia ţintă care se autodivide în două loturi: unul

expus la factorul de risc, celălalt neexpus la factorul de risc. Apoi investigatorul urmăreşte persoanele

expuse şi neexpuse aşteptand apariţia bolii sau a decesului. Condiţii: să îşi păstreze statutul de

expus/nonexpus, să nu aibă boala pe care urmează să o înregistrăm, să poată dezvolta boala

respectivă (să fie potenţial eligibili). Bolnavii trebuie să fie cazuri noi de boală. Anchetele prospective

tip 1 sunt o abordare longitudinală a incidenţei. Putem măsura: rata cumulativă de incidenţă (măsoară

riscul de îmbolnăvire la expuşi şi nonexpuşi), densitatea incidenţei (măsoară viteza cu care se

propagă o boală în populaţie). Acest model este indicat a fi utilizat cand factorul de risc este relativ

frecvent în populaţie. Dacă factorul de risc este rar, modelul nu mai este eficient sub aspectul efortului

investigaţiilor, eşantionul ales ar trebui sa fie mult mai mare. Avantaje: -în momentul proiectării

anchetei rezultatele nu sunt cunoscute, ele apar după acţiunea factorului de risc, ceea ce conferă

studiului un caracter calitativ crescut; -se pot observa şi masura toate efectele pe care le generează

expunerea la un factor de risc; -se poate măsura direct riscul bolii pentru fiecare grup. Dezavantaje:

logistice, administrative, perioadă lungă de urmărire, nu se pot repeta pe aceleaşi loturi

52. Anchetele analitice prospective de tip 2 – model, scop, măsurători, interpretare.

Se aleg 2 eşantioane : unul cuprinzând subiecţii expuşi la risc (lotul test), celălat pe cei neexpuşi (lotul

martor), fiecare eşantion fiind reprezentativ pentru cohorta respectivă. Apoi investigatorul urmăreşte

cele doua loturi aşteptând apariţia bolii sau a decesului. Acest model este indicat cand frecvenţa

factorului de risc in populaţie este mică. Avantaje: -în momentul proiectării anchetei rezultatele nu sunt

cunoscute, ele apar după acţiunea factorului de risc, ceea ce conferă studiului un caracter calitativ

crescut; -se pot observa şi masura toate efectele pe care le generează expunerea la un factor de risc;

-se poate măsura direct riscul bolii pentru fiecare grup (RR). Dezavantaje: logistice, administrative,

perioadă lungă de urmărire, nu se pot repeta pe aceleaşi loturi

53. Anchetele analitice retrospective cazuri/control (tot)

Ancheta caz-control porneşte de la efect către factorul de risc – studiu anamnestic. Se iau două loturi:

lotul test bolnavi (expuşi şi neexpuşi) şi lot martor nonbolnavi (expuşi şi neexpuşi). Frecvenţa Fr în

lotul cazurilor eset de a/ (a+c), iar în cazul lotului control b/ (b+d). Nu se poate calcula RR direct.

Pentru măsurarea forţei asocierii epidemiologice se foloseşte OR (odds ratio) = ad/bc, OR= cota bolii

la expuşi/cota bolii la neexpuşi. În cazul bolilor rare, OR este folosit ca RR. Riscul atribuibil, RA%=

(OR-1 )/OR. Impactul actiunii factorului de risc in populatie se masoara cu riscul atribuibil in populatie:

unde: P0=prevalenta expunerii la martori (lotul control), P =prevalenta expunerii in populatia generala.

P).Chiar daca prevalenta expunerii in populatia generala nu este cunoscuta, riscul atribuibil se poate masura deoarece deosebirea intre P0 si P nu este prea mare (P0

Avantaje: durată mică a studiului, nr mic de subiecţi necesari, cost scăzut, aplicabil la boli rare,

facilitatea efectuării studiului, permite analiza concomitentă a mai multor factori de risc sau a mai

multor nivele de expunere, permit repetarea studiului. Dezavantaje: nonrăspunsul subiecţilor,

docummente medicale consultate pot fi adesea incomplete, dificultatea de a constitui grupul martor,

nu permit măsurarea directă a riscului ci dora estimarea lui prin OR, sunt supuse erorilor sistematice

(bias) sau nesistematice (aleatorii), mai frecvent decât în anchetele de cohortă, ancheta se adresează

persoanelor în viaţă (cei decedaţi de boala X au avut forme mai grave de expunere).

54 Anchete experimentale – scop, domenii de aplicare

Anchetele experimentale sunt studii de cohortă în care cercetătorul intervine în administrarea

factorului studiat şi observă efectul asupra criteriului de raţionament. Sunt singurele anchete în

măsură să dovedească relaţia cauzală sau eficacitatea unor tratamente, intervenţii, decizii diagnostice

şi organizatorice. Dovada experimentală este ultimul şi cel mai important dintre criteriile de cauzalitate

Evans. Anchetele experimentale probează ipotezele elaborate prin studii descriptive şi verificate prin

studii analitice. Se realizează în limitele eticii medicale. Domenii de aplicare: evaluarea eficacităţii

vaccinurilor noi în protecţia populaţiei împotriva bolilor transmisibile demonstrarea valorii unor

conduite terapeutice noi faţă de cele uzuale în momentul respectiv experimentarea în vederea

introducerii în practica medicală a unor medicamente noi, după ce acestea au fost testate în laborator

şi pe animale de experienţă evaluarea anumitor forme de organizare a serviciilor sanitare

evaluarea unor programe de educaţie evaluarea unor modalităţi noi de depistare a unor factori de

risc sau maladii

55 Tipuri de anchete experimentale – utilizare, exemplificare

Anchetele experimentale sunt de 3 tipuri: 1. studii clinice 2. studii în teren 3. studii comunitare

56 Anchete experimentale – etape, măsurarea riscurilor

Etape: 1. Alegerea lotului – criterii de includere (clinice, demografice, geografice şi temporale), criterii

de excludere – caracteristici care riscă să interfereze calitatea datelor sau interpretarea rezultatelor.

Aspect legat de etică sau dorinţa unui individ de a nu participa la studiu. 2. Eşantionarea – poate fi

probabilistică (table de numere aleatorii, selecţie sistemică prin proces periodic, tragere la sorţi) sau

neprobabilistică (mai practică, mai puţin riguroasă). Pregătirea bolnavilor – evaluarea subiecţilor,

obţinerea consimţământului informat, dreptul de a se retrage. Măsurători pentru evaluare: nume,

adresa, nr. de înregistrare, vârsta, gen, diagnostic, criteriu de raţionament, repartiţia în 2 loturi – test şi

martor. 3. Administrarea intervenţiei: mod deschis, simplu orb (nu ştiu subiecţii), dubu orb (nu ştiu nici

cercetătorul nici subiecţii), triplu orb (nu ştiu nici persoanele responsabile de criteriul de raţionament).

4. Consemnarea rezultatelor – monitorizarea complianţei subiecţilor, chestionare de autoadministrare,

numărarea pastilelor sau analiza metaboliţilor urinari. 5. Prelucrarea datelor şi testarea statistică a

deosebirilor constatate – calcularea riscului relativ şi a riscului atribuibil 6. Inferenţa epidemiologică

57 Fazele studiilor clinice pentru populaţiile umane (studierea medicamentelor)

Studiile clinice (fac parte din anchetele epidemiologice experimentale) sunt studii experimentale

planificate, proiectate în vederea evaluării unui tratament pe subiecţi umani, prin compararea

rezultatelor obţinute într-un grup de pacienţi trataţi cu medicamentul de cercetat cu rezultatele obţinute

într-un grup martor, care primeşte placebo. Iniţial se fac studii pe animale pentru determinarea

farmacologiei şi toxicologiei, apoi se parcurg 4 faze de testare clinică: Faza 1 – are ca scop

precizarea siguranţei şi toleranţei medicamentului; se aplică pe un număr mic de subiecţi Faza 2 –

are ca scop determinarea eficacităţii optimale a tratamentului Faza 3 – evaluează eficacitatea

tratamentului prin teste terapeutice comparative, ideal randomizate Faza 4 – după comercializare:

precizarea eventualelor indicaţii noi şi a efectelor adverse nedecelate în cursul etapelor precedente

Exemple: utilizarea aspirinei pentru bolile cardiovasculare, beta-carotenul şi incidenţa totală a

cancerului, eficacitatea tratamentului cu hipoglicemiante pe termen lung pentru prevenirea sau

întârzierea complicaţiilor vasculare ale DZ, eficacitatea tratamentului cu aspirină în creşterea duratei

de supravieţuire a pacienţilor cu antecedente de IM.

58 Studiile clinice de teren – definiţie, scop, exemple

Studiile de teren implică persoane care nu prezintă semne de boală dar despre care se presupune că

sunt expuse la riscuri. Datele sunt colectate din populaţia generală, nu din rândul populaţiei

instituţionalizate. Scopul studiilor de teren este prevenirea apariţiei unor boli. Exemple: pestarea

vaccinului Salk pentru prevenirea poliomelitei prevenirea bolii coronariene la adulţii maturi (bărbaţii de

vârstă mijlocie cu risc crescut) testarea unor metode de protecţie vs. efectul pesticidelor evaluarea

impactului eliminării vopselelor pe bază de Pb din mediul domestic asupra plumbemiei la copii

59 Studiile clinice comunitare – definiţie, scop, exemple

Studiile clinice comunitare vizează grupuri constituite în comunităţi. Sunt recomandate pentru bolile

determinate/influenţate de condiţiile sociale ale comunităţii respective. Exemplu: Impactul unui

program de educaţie în 2 populaţii cu risc crescut cu privire la scăderea incidenţei şi mortalităţii prin

BCV (consiliere individuală şi generală, prin mass-media cu privire la reducerea consumului de

grăsimi, etc). Rezultatele au fost mai bune în populaţia la care s-au aplicat metode individuale.

60 Criterii de alegere a tipului de anchetă epidemiologică

1. Frecvenţa factorului de risc în populaţie – contează pentru anchetele prospective: pentru tipul 1

(cohortă) se recomandă factori de risc cu incidenţă crescută în populaţie, iar pentru tipul 2 (dublă

cohortă) se recomandă factori de risc cu incidenţă scăzută în populaţie. 2. Frecvenţa bolii în populaţie

– anchetele prospective se recomandă atunci când incidenţa bolii în populaţie este crescută, iar

anchetele retrospective când incidenţa bolii este scăzută. 3. Avantaje şi limite ale fiecărui tip de

anchetă Avantaje şi limite ale anchetelor prospective: Avantaje – calitate mare, permit evaluarea

directă a riscului relativ şi riscului atribuibil, se pot măsura toate efectele generate de un factor de risc,

permit evaluarea asocierii epidemiologice între expunere şi efect, permit inferenţe de tip cauzal Limite

– logistice, administrative, perioadă lungă de urmărire, nu se pot repeta pe aceleaşi loturi. Avantaje şi

limite ale anchetelor retrospective: Avantaje – durata mică a studiului, nr. mic de subiecţi necesari,

cost scăzut, aplicabil la boli rare, facilitatea efectuării studiului, permit analiza concomitentă a mai

multor factori sau a mai multor nivele de expunere, permit repetarea studiului. Limite – nonrăspunsul

subiecţilor, documentele medicale consultate pot fi adesea incomplete, dificultatea de a construi

grupul martor, nu permit măsurarea directă a riscurilor ci doar estimare prin OR, supuse erorilor

sistematice (bias) sau nesistematice (aleatorii) – mai frecvent decât în anchetele prospective, ancheta

se adresează persoanelor în viaţă (cei decedaţi de boala X au avut forme mai grave de expunere).

Avantaje şi limite ale anchetelor experimentale: Avantaje – sunt considerate a avea o validitate internă

ridicată (rezultatul pe care îl obţin e datorat tratamentului şi nu altor factori din exterior), permit

observarea unei schimbări care survine între cele 2 momente (începutul şi sfârşitul intervenţiei) Limite

– generalizarea rezultatelor e limitată (pentru că se folosesc grupuri mici, uneori atipice), intervine

atitudinea indivizilor vis-a-vis de participare, experimentele pe voluntari nu sunt reprezentative,

experimentarea factorilor de risc e imposibilă (din considerente etice şi deontologice), dacă

administrarea nu e dublu-orb pot interveni erori induse de cercetător, care sugestionează pacienţii,

interpretarea poate fi şi ea părtinitoare, realizarea unei anchete experimentale pe un eşantion e foarte

complexă şi costisitoare faţă de alte tipuri de anchetă. Avantaje şi limite ale anchetelor transversale

Avantaje – permit stabilirea prevalenţei, sunt uşoare, rapide şi relativ ieftine, datele sunt uşor de cules,

permit aprecierea amplitudinii unui fenomen, deci sunt utile în programare, sunt generatoare de

ipoteze epidemiologice, permit controlul factorilor de confuzie (stratificare) Limite – nu stabilesc

secvenţa temporală a evenimentelor („oul sau găina”), nu sunt utile pentru evaluarea incidenţei, nu

permit calcularea directă a riscului relativ, nu se aplică în cazul bolilor rare, prezintă riscul erorilor de

anamneză şi riscul interpretărilor abuzive.

61 Inferenţa cauzală în epidemiologie – criterii de cauzalitate (Evans)

Relaţia de cauzalitate dintre un factor şi o boală ar trebui dovedită printr-un experiment. În lipsa

posibilităţii efectuării experimentului (situaţie frecventă în epidemiologia bolilor cronice), se folosesc

argumetne incluse în următoarea listă: 1. Forţa asociaţiei măsurată cu riscul relativ: cu ajutorul forţei

de asociere se poate demonstra că: prevalenţa bolii la expuşi este mai mare decât la non-expuşi sau

că există o asociere între expunere şi boală, incidenţa cazurilor noi de boală este mai mare de expuşi

faţă de nonexpuşi, prevalenţa factorilor de risc este mai mare la bolnavi decât la sănătoşi. 2.

Consistenţa asociaţiei – asociaţia este prezentă în momente diferite în aceeaşi populaţie sau la

populaţii diferite în acelaşi moment (asocierea cauză-efect este prezenţa în locuri, momente şi

cercetări diferite) 3. Specificitatea – efectul apare numai în prezenţa unor anumiţi factori. Specificitatea

cauzalităţii este valabilă pentru bolile monofactoriale (ex. febra tifoidă apare numai în prezenţa

bacilului tific) şi nu are relevanţă pentru bolile plurifactoriale (ex. cancere, boli cardiovasculare). 4.

Relaţia temporală – factorul cauzal precede apariţia efectului; nu confirmă însă asocierea cauzală.

Reclamă existenţa unei perioade de latenţă a factorului de risc care precede declanşarea bolii. 5.

Relaţia tip doză-efect (gradient) – creşterea riscului în funcţie de intensitatea acţiunii factorilor de risc.

Este relaţia directă existentă între calitatea sau cantitatea factorului de risc şi apariţia efectului (bolii);

cu cât factorul de risc este mai crescut sau mai intens, cu atât efectul este mai pronunţat. 6.

Plauzibilitatea (caracterul raţional) 7. Coerenţa cu datele din biologie şi experimentale – se referă la

existenţa unei echivalenţe sau asemănări între concluziile cercetării epidemiologice şi concluziilor altor

cercetători. 8. Insuficienţa altor explicaţii – argument în plus pentru întărirea ipotezei privind asocierea

cauză-efect. 9. Dovada experimentală – constă în administrarea unui factor de risc într-o populaţie şi

urmărirea efectelor. Acest criteriu ridică probleme de ordin etic şi deontologic.

73 Promovarea sănătăţii – definiţie, principii, domenii de interes

Promovarea sănătăţii este strategia de mediere între persoane şi mediul lor, care sintetizează

alegerea personală şi responsabilitatea societăţii faţă de sănătate. Reprezintă punerea în practică,

bazată pe informaţie, a intervenţiilor desemnate să promoveze sănătatea.

Principiile promovării sănătăţii

Implică populaţia ca întreg – necesitatea populaţiei de a fi informată Este orientată asupra

determinanţilor sănătăţii, adică asupra celor 4 grupe de factori care influenţează sănătatea – biologici,

de mediu, comportamentali, servicii sanitare. Utilizează metode şi abordări diferite, complementare,

deoarece sectorul sanitar, ca sector al vieţii sociale, nu poate singur să promoveze sănătatea.

Necesită participarea comunităţii deoarece promovarea sănătăţii este posibilă numai dacă indivizii îşi

transformă cunoştinţele dobândite în comprotamente, contribuind astfel toţi la promovarea sănătăţii.

Implicarea cadrelor medico-sanitare în promovarea sănătăţii, mai ales la nivelul serviciilor primare.

Scopuri (conform Chartei de la Ottawa): Elaborarea unor politici publice favorabile sănătăţii Crearea

unor medii favorabile sănătăţii Dezvoltarea acţiunii comunităţii (implicare comunitară) Dezvoltarea

abilităţilor individuale Reorientarea serviciilor de sănătate Domenii de interes: educaţia pentru

sănătate, intervenţii publice (legale/fiscale), dezvoltarea şi implicarea comunităţii, screening.

74 Nivele de profilaxie – scopuri, obiective, exemple

Profilaxia reprezintă ansamblul măsurilor luate de individ, familie, societate şi stat (ca putere) care au

drept scopuri: să promoveze sănătatea să prevină bolile să reducă consecinţele acestora

(incapacitatea, invaliditatea) să evite decesele premature Obiectiv: creşterea speranţei de viaţă la

naştere, fără incapacitate Strategia europeană: a da viaţă anilor (prin măsuri de control a morbidităţii şi

incapacităţii), a da sănătate vieţii (prin promovarea sănătăţii), a da ani vieţii (prin reducerea nr.

deceselor premature şi prin creşterea duratei medii de viaţă). Nivele ale profilaxiei: primordială – are

drept scop prevenirea apariţiei factorului de risc în mediul fizic şi social. Presupune acţiunea integrală

a tuturor sectarelor social-economice. Evaluarea acţiunii de prevenţie primordială se poate realiza prin

monitorizarea incidenţei factorului de risc şi implicit prin incidenţa bolilor asociate. În practică se

foloseşte evoluţia prevalenţei factorului de risc. Ex.: reglementări din partea guvernelor şi acţiuni

fiscale pentru prevenirea vânzării ţigărilor, politici şi programe alimentare. primară – se adresează

indivizilor sănătoşi. Are drept scop evitarea apariţiei bolii la nivelul individului şi scăderea incidenţei

bolii în populaţie prin modificarea distribuţiei factorului de risc. Evaluare – frecvenţa FR, incidenţa

bolilor asociate FR. Ex.: educaţie pentru sănătate pentru schimbarea comportamentelor nesanogene,

imunoprofilaxie, fluorizarea apei. secundară – are drept scop identificarea precoce a bolii în vederea

controlului evoluţiei acesteia, la nivel individual. Evaluare – monitorizarea prevalenţei şi a fatalităţii

bolii/bolilor. Metode – screening, examen medical periodic. terţiară – se referă la recuperarea

medicală, socială şi profesională; implică o reţea de servicii de recuperare.

75 Modele de abordare a prevenirii bolilor – definiţii, exemple

Există 3 modele posibile de abordare a promovării sănătăţii şi prevenirii bolilor: 1. Modelul bazat pe

înţelegerea etiologiei bolilor 2. Modelul epidemiologic 3. Modelul etapelor vieţii

1. Controlul bolilor bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor Trebuie precizat că acest demers al

controlului bolilor include în factorii etiologici şi factorii de risc. McKeown a grupat bolile in 4 grupe

mari: a. Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte şi afectiuni ale

unei singure gene, ce produc aberaţii cromozomiale, independente de mediul ambiental şi

comportament. Aceste boli nu pot fi în mod practic influenţate. Deşi numărul entităţilor acestor

afecţiuni este mare, frecvenţa lor este rara, de unde faptul că nu prezintă o preocupare majoră din

punct de vedere al sănătaţii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar interceptate. b. Bolile determinate

prenatal, dar după fecundare, de factori ce apar în perioada intranatală (nidarea oului şi primele faze

de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infecţioşi, toxici, fizici (rubeola, talidomida,

iradiere, fumat, carenţa de iod; rezultă că unele afecţiuni din această grupă pot fi controlate. c. Bolile

determinate postnatal ca urmare a unor carenţe sau agresiuni a factorilor de risc din mediu. Aici se

regăsesc cele mai multe afecţiuni ce domină modelul de morbiditate din ţările în curs de dezvoltare şi

în ţările în care nivelul de dezvoltare socio-economic şi cel al serviciilor sanitare tinde să ajungă la

modelul ţărilor dezvoltate: bolile nutriţionale – malnutriţia, bolile infecto-parazitare, bolile legate de

carenţe igienice. Pentru controlul acestor boli trebuie luate măsuri socio-economice şi de sanitaţie,

prin urmare intervenţia statului e foarte importantă. d. Postnatal, boli determinate de defecte de

adaptare a organismului sunt întâlnite în ţările dezvoltate şi supradezvoltate în care datorită

tehnologiei apar modificări de comportament şi boli legate de stilul de viaţă. 2. Modelul epidemiologic

Are în vedere frecvenţa bolilor şi a factorilor care condiţionează fiecare grupă de boli şi prezintă 2

variante: modelul monofactorial (modelul epidemiologice al bolilor transmisibile: agent cauzal-efect) şi

modelul plurifactorial. Factori de risc asociaţi principalelor cauze ale pierderii anilor potenţiali de viaţă:

boli cardiovasculare – fumat, HTA Boli cerebrovasculare – HTA cancer – fumat, alcool accidente de

circulaţie – alcool, viteză alte accidente – alcool sinucideri, omucideri – alcool, arme ciroza – alcoolul

gripa, pneumonia – starea vaccinală, rezistenţa scăzută diabetul – obezitatea 3. Modelul etapelor vieţii

Este modelul adaptat problemelor actuale ale stării de sănătate. Porneşte de la ipoteza că elementele

nefavorabile apar aleator, dar cu o probabilitate diferite în diferitele momente ale vieţii, în funcţie de

condiţiile biologice, ocupaţionale, medicale. Permite elaborarea unor pachete de servicii preventive

specific diferitelor grupe de vârstă.

76 Modelul epidemiologic monofactorial şi plurifactorial – descriere, exemple

Modelul monofactorial – este modelul clasic al bolilor transmisibile (agent cauzal – boală). Măsurile de

intervenţie se vor adresa fie receptorului, fie creşterii rezistenţei specifice/nespecifice, fie vectorului, fie

întreruperii căilor de transmitere. Este limitat la un număr mic de boli. Modelul plurifactorial – este

prezent la majoritatea bolilor care predomină actual în tabloul de morbiditate. Ex. BCV – HTA, fumat,

dislipidemie, DZ, sedentarism. Permite controlul unui FR asociat mai multor boli: fumat, alcool, dietă,

obezitate, stress, sedentarism, HTA, colesterol.

77 Strategia preventivă bazată pe demersul individual – importanţă, domenii, avantaje şi limite

Este strategia în care acţiunile se adresează individului cu boala sa. Această strategie aparţine

exclusiv sectorului clinic. În faţa unui bolnav, medicul îşi va pune următoarele întrebări: "De ce a făcut

boala?", "De ce a făcut-o acum?", "Ce-ar fi trebuit să facă bolnavul ca boala să nu fi apărut?". Este

strategia în care, în fiecare moment, în mintea medicului apare ideea riscului relativ ca expresie a

forţei asociaţiei epidemiologice. Este o strategie importantă pentru practica medicală individuală.

78 Strategia populaţiei la risc înalt – definiţie, avantaje şi limite (exemplificaţi)

Strategia riscului înalt se adresează persoanelor cu risc înalt (persoane cu o probabilitate mai mare de

a face boala). Prima operaţie în cadrul acestei strategii este identificarea persoanelor la risc înalt,

deoarece "filosofia" strategiei este: cel la risc înalt este cel mai susceptibil să facă boala, de unde şi

nevoia de măsuri adecvate de prevenire şi combatere a bolii sau decesului. Aceasta strategie

presupune screeningul populaţiei, pentru a fi reţinute persoanele la risc înalt. Identificarea acestor

persoane se poate realiza şi fără screening când, cunoscându-se factorii de risc, se pot identifica

succeptibilii fără a mai fi examinati (ex.: sugarii, gravidele, muncitorii care lucrează în medii cu noxe,

etc.). Avantaje: intervenţia serviciilor de sănătate este adecvată intereselor individului, căci cel cu

factori de risc este mai interesat să adopte măsuri preventive; modelul este apropiat raţionamentului

clinic motivaţia individului de a participa este mai mare raport cost/eficacitate este favorabil, deoarece

investiţia se limitează la persoanele la risc înalt raportul beneficiu/risc este favorabil pentru că sunt

supuşi eventual ‘’efectelor secundare’’ numai cei susceptibili, nu şi ceilalţi Limite: dificultăţile şi

costurile screeningului, când este necesară efectuarea lui protejează doar persoanele la risc înalt

identificate iniţial, prin urmare cazurilor noi apărute pe parcurs vor fi ignorate efectele vor fi paleative şi

temporare, durata lor fiind egală cu durata intervenţiei exercitate asupra grupului la risc înalt efectele

sunt limitate la cei care fac obiectul intervenţiei şi nu la întreaga populaţie limite de ordin

comportamental, psihologic, deoarece se face o segregare etică, protejând numai o parte a populaţiei

nr. indivizilor la risc înalt este mic (avantaj economic), spre deosebire de persoanele cu risc scăzut sau

moderat care predomină în populaţie şi care rămân neprotejate

79 Strategia ecologică – definiţie, avantaje şi limite (exmplificaţi)

Strategia populatională este strategia care se bazează pe populaţie, care interesează nu boala

individului, ci incidenţa bolii în populaţie. Cauzele bolii sunt diferite de cauzele incidenţei. Factorii

genetici pot explica susceptibilitatea individului faţă de boală, dar nu explică frecvenţa bolii. Factorii

genetici explică deci heterogenitatea intraindividuală, nu pe cea interindividuală. Frecvenţa bolii este

explicată prin factori ambientali. Strategia populaţională interesează medicul colectivităţtii (de sănătate

publică). Avantaje: se adresează întregului grup populaţional abordarea nu mai este paleativă, ci

radicală, ea adresându-se distribuţiei factorului de risc în populaţie potential mare (de ex: studiul

epidemiologic Framingham a arătat că o scadere cu 10mm Hg a TA sistolice va avea drept consecinţă

o scădere cu 30% a mortalităţii datorate HTA) este o strategie adecvată dpdv comportamental,

psihologic, deoarece nu face nicio discriminare beneficiile la nivelul populaţiei sunt foarte mari efectele

se menţin în timp Limite: prezintă avantaje mici pt cei la risc înalt motivaţia este insuficientă pentru

individ şi medic presupune un alt mod de abordare a serviciilor sanitare, neobişnuit raportul

beneficiu/risc nu mai este aşa de mare ca la strategia riscului înalt. Este vorba de ‘’paradoxul

prevenţiei’’ – măsurile preventive care aduc mari beneficii pentru populaţia generală, dar beneficii mici

pentru indivizii la risc înalt

80 Educaţia pentru sănătate – definiţie, scop, abordări posibile

Educaţia pentru sănătate este un sistem care include: conştiinţa stării de sănătate, procesul de

predare/învăţare, participare. Educaţia pentru sănătate are următoarele scopuri: ridicarea nivelului de

cunoştinţe medicale al populaţiei în principal în domeniul sanogenezei, protecţiei mediului şi prevenţiei

bolilor formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze sănătatea crearea unei

poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi

capacitării maselor la participarea activă în realizarea consolidarii sănătăţii. Educaţia pentru sănătate

este diferită de educaţia sanitară care vizează igiena personală. Elementul fundamental al educaţiei

pentru sănătate este comunicarea.

81 Metode utilizate în educaţia pentru sănătate

Metodele educaţiei pentru sănătate pot fi clasificate în funcţie de calea de transmitere a mesajului

educativ astfel: mijloace auditive (sau orale): convorbirea individuală, convorbirea de grup, lecţia,

conferinţa, radioemisiunea mijloace vizuale: cu rol dominant textul (lozinca, articolul, broşura, formele

beletristice) sau cu rol dominant imaginea (afişul, pliantul, planşa, diapozitivul, macheta, expoziţia).

mijloace audiovizuale: filmul, emisiunea TV, teatrul. Clasificarea mijloacelor educativ-sanitare se poate

face şi în funcţie de adresabilitate: mijloace individuale: sfatul medicului mijloace de grup: convorbirea

de grup, lecţia, instructajul cu un grup omogen în raport cu pregătirea generală (şcolari, muncitori,

militari, etc.); cu un grup omogen în raport cu interesul faţă de subiect (bolnavi de o anumita boală,

gravide sau mame); mijloace de largă informare: conferinţa, filmul, emisiunea TV sau radiofonică,

tipăriturile. Altă clasificare: mijloace directe în care mesajul educativ sanitar este transmis ca o

informaţie nemediată. mijloace indirecte care utilizează o cale de transmitere ce presupune o forma

artistică şi care captează interesul prin ea însăşi, dar care urmăreşte, în fapt, acelaşi scop.

82. Managementul- definitie, evolutie, principii si tendinte actuale

Def. Managementul este procesul prin care munca este facuta prin intermediul altora, bine, la timp si

in limita bugetului disponibil. Sarcina fundamentala a managementul este sa ii faca apti pe oameni de

o performanta colectiva. Principii generale ale conducerii 1. Conducerea prin obiective2. Învăţarea prin

experienţă „vazut si facut” 3. Diviziunea muncii 4. Înlocuirea resurselor rare 5. Convergenţa muncii 6.

Funcţiile determină structura 7. Delegarea autorităţii 8. Conducerea prin excepţie 9. Utilizarea celui

mai scurt drum până la decizie. permite atingerea eficacitatii manageriale , in ce masura rezultatele

au fost atinse

83. Tipuri si nivele manageriale- exemple, relatia dintre management si leadership

Managerul este o persoana numita care poarta responsabilitatea indeplinirii unei activitati folosind

resursele care ii stau la dispozitie. Leaderul este o persoana a carei putere vine din ascultarea si

acceptarea lui de catre colaboratori ptr. calitatile sale umane si profesionale. Comportamentul de

manager şi cel de lider sunt două procese complexe care presupun activităţi diferite din punct de

vedere calitativ. Un manager trebuie să fie şi un foarte bun lider, care să fie expert în iniţierea structurii

şi consideraţiei, care reprezintă activităţile de bază ale comportamentului de lider. Exista trei tipuri de

manager: • De top ( top manager, senior) –stabileste scopul, misiunea, strategiile si politica

organizatiei. • De tip mediu – implementeaza strategia, dezvolta planuri operationale de interventie si

coordoneaza departamentele care fac parte din organizatia pe care o conduce (ex. Manager de spital)

• De tip operational- coordoneaza activitatea lucrand alaturi de cei pe care ii conduce, rezolva

probleme zilnice (ex. Sef de sectie)

84. Definiti functiile manageriale

Funcţiile manageriale reprezintă activitatile de baza realizate de manageri pt atingerea obiectivelor

organizatiei utilizand resurse umana si alte tipuri de resurse.Fct managerilor (activ de baza) sunt 5 la

numar si pot fi sintetizate in ciclul functilor manageriale. 1. reprezinta selectarea misiunilor,obiectivelor

si actiunilor necesare pentru realizarea acestora.scopul planificarii este acela de a da posibilitatea serv

de sanatate sa faca fata prezentului si sa anticipeze viitorul. 2.Planificarea reprezinta functia prin

care se stabileste structura organizatiei si se definesc rolurile persoanelor in cadrul diferitelor

compartimente. Totodata presupune stabilirea relatilor dintre compartimente si oameni si implicit la

stabilirea rel de autoritate si responsabilitate. 3.Organizarea presupune activitati legate de

managementul resurselor umanesau administrarea personalului. 4.Functia de personal (coordonare)

reprezinta functia de orientare a oamenilor catre cea ce trebuie sau nu sa faca, este orientata catre

actiune.Aceasta implica constituirea unui mediu de motivare, comunicare si leadership in care membrii

organizatiei inteleg ce se asteapta de la ei. 5.Conducerea (comanda) este functia care se

concentreaza pe monitorizarea si evolutia performantelor organizatiei, scopul fiind imbunatatirea

continua a calitatii.Acesta mai implica stabilirea de standarde si compararea rezultatelor cu

standardele stabilite.Control

85. Functia de conducere, stiluri de conducere

reprezinta functia de orientare a oamenilor catre cea ce trebuie sau nu sa faca, este orientata catre

actiune.Aceasta implica constituirea unui mediu de motivare, comunicare si leadership in care membrii

organizatiei inteleg ce se asteapta de la ei. Un manager poate alege mai multe stiluri de conducere in

functie de sarcina pe care are de indeplinit (conducere situationala). Stiluri autocratic ( managerul ia

decizia si o impartaseste personalului) consultativ (managerul prezinta deciziile si ii invita pe angajati

la discutii) participativ (managerul prezinta problema, ia parte la discutii, asculta sugestiile si ia

deciziile) democratic (managerul defineste anumite limite cerand angajatiilor sa ia deciziile in limitele

prezentate) laissez-faire (permite angajatiilor sa actioneze intre anumite limite)Conducerea

(comanda)

86. Definiti si comentati functiile de personal si control

presupune activitati legate de managementul resurselor umane sau administrarea personalului.

Scopul principal al funcţiei de personal este desemnarea pe post a celor mai adecvate persoane care

au calificarea cea mai corespunzătoare cerinţelor fişei postului. Funcţia de personal presupune: -

recrutarea angajaţilor - selectarea celor ce vor fi angajaţi - alocarea personalului în posturile existente

- instruirea personalului pentru creşterea calităţii muncii - consilierea angajaţilor în privinţa

performanţei şi avansării în carieră - stabilirea criteriilor pentru plata angajaţilor şi distribuirea

beneficiilor - pensionarea, transferul şi concedierea angajaţilor.Functia de personal (coordonare)

este functia care se concentreaza pe monitorizarea si evolutia performantelor organizatiei, scopul

fiind imbunatatirea continua a calitatii.Acesta mai implica stabilirea de standarde si compararea

rezultatelor cu standardele stabilite. Exista 4 etape in procesul de control : 1. stabilirea standardelor de

timp, calitate, cantitate; 2. măsurarea rezultatelor; 3. compararea rezultatelor cu standardele 4.

aplicarea modificărilor necesare.Control

87. Functiile de planificare si organizare- descriere si importanta

reprezinta functia prin care se stabileste structura organizatiei si se definesc rolurile persoanelor in

cadrul diferitelor compartimente. Totodata presupune stabilirea relatilor dintre compartimente si

oameni si implicit la stabilirea rel de autoritate si responsabilitate. Exista 2 tipuri de structuri : 1.

reprezinta selectarea misiunilor,obiectivelor si actiunilor necesare pentru realizarea acestora.scopul

planificarii este acela de a da posibilitatea serv de sanatate sa faca fata prezentului si sa anticipeze

viitorul. Planificarea implica luarea deciziei asupra a cea ce trebuie facut, cand si cum. Se poate vb de

o planificare pe termen lung (mai mult de 1 an) sau pe termen scurt (mai putin de 1 an ).la niv

manageriale mai inalte in domeniul planificarii se pune mai mult accentul pe scopuri si obiective,

misiune (planificare strategica). Scopuri=linii directoare generale care indica ce se doreste sa se

obtina Obiective= mijloace cuantificabile , masurabile de a atinge scopurile. Strategii=planuri de

actiune pt atingerea obiectivelor. OrganizareaPlanificarea consta in relatiile bine stabilite intre indivizi

si grupuri, gruparea oamenilor si a proceselor in unitati logice (ex. UPU). 2.Structura formala a unei

organizatii se refera la rel interpersonale intre indivizi si grupuri . Organizatiile pot fi structurate pe

baza : •Structura informala Functiilor • Serviciilor • produselor

88.Rolurile informationale-enumerare, def, importanta

Roluri informaţionale: managerul trebuie să fie sursa de informaţii pentru departamentul său de lucru,

informaţii care pot proveni din propria zonă de influenţă sau din afara acesteia. Datorită rolurilor de

receptor (monitor), diseminator şi purtător de cuvânt, managerul poate să transmită informaţia

subordonaţilor, fie nemodificată, fie modificată parţial, fie să nu o transmită deloc. - rol de monitor

(receptor): poate primi informaţii despre funcţionarea unei instituţii sau poate căuta informaţii legate de

munca pe care o desfăşoară. Sursa informaţiilor: cărţi, reviste, mass-media, rapoarte, întâlniri,

conferinţe, conversaţii informale, etc. Managerul sortează toate aceste date şi alege informaţia cea

mai utilă şi pertinentă. Sursele formale şi informale utilizate de manager au drept scop informarea lui

riguroasă, documentată care să-i permită luarea deciziilor avantajoase înaintea altor manageri care nu

au acces la aceste informaţii. - rol diseminator: alege informaţiile pe care le împărtăşeşte altora.

Această funcţie cuprinde şi transferul de informaţie către subalterni care, altfel, nu ar avea acces la

aceasta sau nu ar sesiza la timp importanţa informaţiei. - rol de purtător de cuvânt: managerul este

delegat să vorbească în numele departamentului sau organizaţiei, putând informa sau influenţa

persoanele din organizaţie sau din afara ei.

89. Rolurile interpersonale- enumerare, definitie, importanta

Roluri interpersonale – fac parte din autoritatea formal a managerului: - rol de reprezentare – se referă

la îndeplinirea sarcinilor sociale şi ceremoniale. Exemplu: - managerul este cel care are obligaţia, în

calitate de reprezentant al organizaţiei, să participe la o serie de evenimente ca: întâmpinarea

oaspeţilor; pensionări, etc. Ele ocupă o bună parte din timpul managerilor. - rol de lieder: liederii, prin

autoritatea formală cu care sunt investiţi, răspund de conducerea muncii depuse de compartimentul

lor. În această calitate de lieder-manager,el stabileşte o direcţie şi un mediu de muncă menite să

încurajeze subordonaţii pentru a lucra la nivel optim. - rol de legătură : managerii au obligaţia de a

stabili contacte permanente la nivel de egalitate, cu alţi manageri, din afara departamentului de lucru

şi din alte organizaţii, realizând, astfel, “lucrul în reţea”.

90. APTITUDINILE MANAGERIALE

A) Aptitudini tehnice B) Aptitudini umane C) Aptitudini conceptuale A.Aptitudinile tehnice se referă la

nivelul de competenţă într-o activitate specifică. Ele includ procese specializate, metodologii sau

proceduri şi tehnici necesare activităţii într-un domeniu specific,cel medical în situaţia de faţă. Frecvent

se consideră că cei ce practică chirurgia au un nivel ridicat al acestor aptitudini. Inginerul mecanic, la

rândul său, posedă un înalt nivel de aptitudini tehnice în proiectarea unui sistem de ventilaţie pentru

sălile de operaţie din spital. Managerii posedă aptitudini tehnice de genul: citirea şi intepretarea unui

raport financiar, aptitudini de a scrie un raport, de a face o propunere concisă şi uşor de citit, de a

susţine o prelegere logică şi clară. După cum am menţionat mai sus managerii petrec tot mai puţin

timp aplicând aptitudini tehnice pe măsură ce sunt promovaţi către nivelele înalte de responsabilitate.

B.Aptitudinile umane se referă la abilitatea managerilor de a lucra eficient cu ceilalţi, indivizi sau

grupuri. Astfel, un manager trebuie să fie conştient de atitudinea, percepţia şi sentimentele celorlalţi şi

este necesar să le ia în considerare în procesul managerial. În fapt, managementul însuşi este un

continuu proces de înţelegere a comportamentului şi atitudinilor celorlalţi şi de comportare într-o

manieră care să inspire încredere. Cele mai importante dintre aceste aptitudini sunt: a conduce fără a

jigni, a nu fi de acord fără a fi dezagreabil, a media un conflict, a conduce o şedinţă. Managerii de la

toate nivelele îşi petrec o bună parte din timp exersând aptitudini umane. Totuşi proporţia de timp

dedicată acestora variază puţin pe măsură ce managerul urcă ierarhic. C.Aptitudinile conceptuale sunt

reprezentate de abilitatea de a înţelege relaţiile existente în situaţiile complexe, de a vedea conexiuni

în „haos” şi de a avea o viziune de viitor. Managerul trebuie să fie în stare de a vedea organizaţia pe

care o conduce şi operaţiunile care se desfăşoară ca pe un întreg. Diferitele procese, intrări sau ieşiri,

interacţiunea dintre componentele organizaţiei şi interrelaţiile dintre organizaţie şi mediul exterior

trebuie privite ca ceva singular, ca o entitate ce include totul. De aceea, aceste aptitudini sunt

necesare mai ales la nivelul cel mai înalt al organizaţiei. Aici, interrelaţiile şi efectele deciziilor ce

afectează întreaga organizaţie sunt resimţite cel mai puternic. Managerii de nivel inferior au mai puţine

oportunităţi de a-şi exercita şi demonstra aptitudinile conceptuale dar succesul lor depinde adeseori de

abilitatea de a „vedea” unde se încadrează ei şi unitatea de lucru condusă de ei în organigrama

întregii organizaţii.

91. Sisteme de sanatate

Sisteme de Sanatate - sunt definite dupa Maxwell si colaboratorii prin îndeplinirea urmatoarelor

conditii: acoperire generala, accesibilitate prompta, pertinenta fata de nevoi, echitate, posibilitati de

alegere, eficacitate, eficienta înalta, acceptabilitate sociala larga, responsabilitatea statului fata de

sanatatea public

92 Sistemul SAS (bismark)

Sistemul de sanatate în care tertul platitor este reprezentat de mai multe case de asigurari non-profit si

colectarea banilor se face prin asigurari publice (obligatorii). Exemple tipice sunt Germania si Franta

93 Sistem national tip Beveridge

Sistemul de sanatate în care tertul platitor este guvernul si modul de colectare a banilor este impozitul

general (exemplu tipic fiind sistemul national de sanatate al Marii Britanii.)

94 Modalitati de finantare a sistemelor de sanatate

Exista cinci modalităţi principale de finanţare a sistemelor de sănătate: Finanţarea de la bugetul de

stat; Prin această modalitate de finanţare, fondurile sunt colectate la bugetul de stat, fiind apoi alocate

sectorului sanitar. Acoperirea populaţiei este generală, persoanele contribuind în funcţie de venit şi nu

în funcţie de riscul individual Finanţarea prin asigurările sociale de sănătate; Finanţarea sistemului

asigurărilor sociale de sănătate se realizează prin contribuţii obligatorii, de obicei în părţi egale, din

partea angajaţilor (sub forma unui procent din salariu) şi a angajatorilor. În unele ţări, în scopul

includerii şi a celor care lucrează în afără sectorului oficial, contribuţia poate fi calculată ca procent din

venitul global al persoanelor respective (ex. agricultori). Finanţarea prin asigurările private de

sănătate; Mărimea contribuţiei depinde, de asemenea, de pachetul de servicii care vor fi furnizate, la

care se adaugă cheltuielile administrative, precum şi marginea de profit. Ultimele două reprezintă

aproximativ 40-50% din valoarea primei de asigurare. Costurile administrative mari se explică, în

principal, prin costurile de marketing foarte ridicate, necesare pentru a vinde asigurarea cât mai multor

indivizi. Asigurarea privată poate fi oferită şi unor grupuri de persoane, de obicei salariaţi ai aceluiaşi

angajator, sau membri ai unor sindicate. Finanţarea prin plăţi directe.Există mai multe tipuri de plată

directă: ♦ plata în totalitate a serviciilor; ♦ co-plata (o sumă fixă pentru fiecare vizită medicală); ♦ co-

asigurarea (un anumit procent din costul vizitei). Plata directă, în totalitate, a serviciilor medicale se

realizează de regulă în sectorul privat, în timp ce co-plata şi co-asigurarea sunt întâlnite cu precădere

în sectorul public al furnizării serviciilor medicale.; ♦ finanţarea comunitară. Este o metodă care se

poate aplica în general comunităţilor rurale. Ea presupune ca membrii unei comunităţi să plătească în

avans o contribuţie în scopul obţinerii unui pachet de servicii medicale, atunci când acestea vor fi

necesare. Contribuţia acoperă de regulă o parte a costurilor, restul fiind subvenţionat de către guvern.

Contribuţii se pot obţine şi din industria locală, acolo unde aceasta există. Finanţarea comunitară îşi

propune, de cele mai multe ori, să acopere costurile îngrijirilor primare, costurile cu medicamentele,

precum şi o parte din cheltuielile de spitalizare

95 Principalele modalitati de plata a serviciilor medicale

Plata per serviciu(fee-for-service) : -unitatea de plata va fi reprezentata de vizita medicala,sau de actul

medical propriu-zis -furnizorul este platit proportional cu serviciile prestate -metoda este utilizata pt

plata spitalelor,centrelor de sanatate,medicilor cu practica individuala Capitatia : -reprezinta o

modalitate de palta a unei sume fixe,pentru care fiecare pacient inscris pe lista unui medic,indiferent

de nr serviciilor efectuate,intr-o perioada de timp considerata Plata per caz: -este o metoda de

rambursare in care unitatea de plata este reprezentata de pachetul de servicii,respectivul de episodul

de ingrijiri -furnizorul primeste o suma stabilita indiferent de costul efectiv al serviciilor cuprinse in

pachet sau in episodul de ingrijiri(bolnavul internat) Plata prin salariu: -reprezinta plata catre medici a

unor sume fixe,lunare sau anuale,indiferent de nr pacientilor tratati sau de cantitatea,respectiv costul

serviciilor furnizate de catre acestia. Bugetul global: -metoda consta in plata unui buget stabilit in

avans,prevazut cu anumite limite maxime -furnizorul are libertatea ca,in interiorul acestor limite sa

poata aloca sumele pe care le considera necesare pe diferite articole de cheltuieli.

96 Modalitati de plata a ingrijirilor intraspitalicesti

Plata per serviciu (fee-for-service). Unitatea de plată va fi reprezentată de vizita medicală, sau de actul

medical propriu-zis, furnizorul fiind plătit proporţional cu serviciile prestate. Modalitatea oferă

furnizorilor stimulente economice pentru a efectua cât mai multe servicii, unele chiar non-necesare,

existând şi tendinţa din partea pacienţilor de a abuza de aceste servicii (hazardul moral). Plata per caz

este o metodă de rambursare în care unitatea de plată este reprezentată de pachetul de servicii,

respectiv episodul de îngrijiri. Pentru fiecare din acestea, furnizorul primeşte o sumă stabilită printr-un

contract prealabil, indiferent de costul efectiv al serviciilor cuprinse în pachet sau episodul de îngrijiri.

Atunci când sunt plătiţi per caz, furnizorii sunt stimulaţi să reducă durata de spitalizare, numărul

serviciilor per caz, scurtarea perioadei post-operatorii sau reducerea consultaţiilor de control. Spitalele

şi medicii sunt încurajaţi să selecteze pacienţi cu afecţiuni mai puţin severe, existând şi tendinţa

creşterii numărului cazurilor tratate şi raportate. Plata per zi de îngrijiri/spitalizare. Pentru fiecare zi de

îngrijiri sau spitalizare, furnizorul primeşte o sumă fixă. Metoda este folosită pentru plata spitalelor şi a

centrelor de sănătate. Furnizorii sunt stimulaţi evident să prelungească durata de spitalizare, cu atât

mai mult cu cât de regulă ultimele zile de spitalizare sunt mai puţin costisitoare Bugetul global. Metoda

constă în plata unui buget stabilit în avans, prevăzut cu anumite limite maxime. Totuşi, furnizorul are

libertatea ca, în interiorul acestor limite să poată aloca sumele pe care le considera necesare pe

diferite articole de cheltuieli

97 Modalitati de plata ale medicului de familie

Capitaţia reprezintă o modalitate de plată a unei sume fixe, pentru fiecare pacient înscris pe lista unui

medic, indiferent de numărul serviciilor efectuate, într-o perioadă de timp considerată. Suma per

pacient poate varia însă în funcţie de anumite considerente, cum ar fi vârsta sau sexul. De această

dată, riscurile sunt preluate de către furnizori, iar în tendinţa de minimizare a acestora, pacienţii ar

putea avea de suferit. Astfel, medicii vor înscrie pe listele lor persoane sănătoase, îngreunând accesul

celor bolnavi („cream skimming”). De asemenea, ar putea fi furnizat un număr mai mic de servicii

decât cel necesar. Pe de altă parte, ar putea creşte competiţia între medici pentru atragerea

pacienţilor pe listele proprii. Capitaţia este utilizată atunci când se doreşte acoperirea populaţiei cu

medici, de exemplu în asistenţa medicală primară.

98 Plata per serviciu (fee-for-service)

Unitatea de plată va fi reprezentată de vizita medicală, sau de actul medical propriu-zis, furnizorul fiind

plătit proporţional cu serviciile prestate. Metoda este utilizată pentru plata spitalelor, centrelor de

sănătate, medicilor cu practica individuală. Modalitatea oferă furnizorilor stimulente economice pentru

a efectua cât mai multe servicii, unele chiar non-necesare, existând şi tendinţa din partea pacienţilor

de a abuza de aceste servicii (hazardul moral). Reprezintă singura formă de rambursare în care

medicul, spitalul sau centrul de sănătate, nu au nici un motiv să selecteze pacienţii sănătoşi,

dimpotrivă, opusul ar putea fi adevărat. Furnizorul nu preia nici un risc financiar, acesta aparţinând în

întregime plătitorului (pacient sau casa de asigurări).

99 Salariu

Reprezintă plata către medici a unor sume fixe, lunare sau anuale, indiferent de numărul pacienţilor

trataţi sau de cantitatea, respectiv costul serviciilor furnizate de către aceştia. Medicul plătit prin salariu

suportă un risc financiar foarte redus. El nu are stimulente pentru a minimiza activitatea, dar nici

pentru a o creşte. Riscul în acest caz este acela de a fi constrânşi să trateze cât mai mulţi pacienţi,

angajatorul dorind să-şi minimalizeze riscul financiar angajând cât mai puţini medici şi repartizându-le

acestora un număr cât mai mare de pacienţi. În practică, angajatorul poate oferi bonusuri atunci când

cheltuielile au fost sub limita stabilită, iar activitatea spitalului nu a fost afectată prin aceasta.

100 Sistemul din Romania

În România există două surse principale de venituri pentru sănătate şi anume fondurile asigurărilor

sociale de sănătate, completate cu bani de la bugetul de stat. Finanţarea prin asigurările sociale de

sănătate Constituirea fondurilor A.S.S. este reglementată prin L.A.S.S., la capitolul Finanţare şi constă

în principiu din contribuţia în procente egale (7% ) din partea angajaţilor şi a angajatorilor. Fondurile

sunt destinate plăţii furnizorilor de servicii medicale, deşi în ultima vreme s-a constatat şi o tendinţă de

împovărare a asigurărilor de sănătate cu obiective care ar trebui să fie finanţate de la bugetul de stat

(programe naţionale de sănătate, plata unor drepturi salariale). Finanţarea de la bugetul de stat

Suplimentar faţă de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, funcţionează în continuare şi un sistem

al impozitării directe (pe venit, pe profit) şi indirecte (T.V.A., accize). Banii de la buget alocaţi sănătăţii

sunt administraţi de către Ministerul Sănătăţii, a cărui organizare şi funcţionare sunt reglementate prin

H.G. nr. 244/1997. În această hotărâre sunt stipulate şi unităţile sanitare bugetare.

101 Economia sanitara

Economia sanitară este o aplicaţie a ştiinţelor economice, care studiază modul în care sunt produse şi

furnizate îngrijirile de sănătate şi, de asemenea, comportamentul celor care au legătură cu serviciile

de sănătate (pacienţi, medici, politicieni, etc). Abordari: Economia pozitivă – care încearcă să explice

fenomenele existente şi face afirmaţii descriptive. Un exemplu de întrebare la care răspunde

economia pozitivă este: “care este efectul creşterii preţurilor pentru utilizarea serviciilor de sănătate?”.

• Economia normativă - care face predicţii despre cum ar trebui să fie, sau ce ar trebui făcut, şi

sugerează sau impune anumite conduite. De exemplu: “ar trebui să mărim preţurile serviciilor de

îngrijiri de sănătate?” este o întrebare la care răspunde economia normativă. Sisteme: sistemul de

piaţă - în care se realizează un schimb liber de produse şi factori de producţie, proprietatea resurselor

productive este privată şi alocarea resurselor se face sub formă automată lăsând să funcţioneze liber

forţele autoreglatoare ale pieţei (statul poate avea însă rolul de a redistribui resursele iniţiale între

indivizi pentru a atinge obiective de echitate); • sistemul economiei centralizate – în care schimburile

sunt dirijate total de guvern şi în care toate resursele productive sunt în proprietatea statului, iar statul

evaluează nevoile consumatorilor şi decide ce bunuri să fie produse, în ce cantitate şi cum anume,

precum şi distribuţia acestor bunuri.

102 Servicii de ingrijire a sanatatii, piete de sanatate

Serviciile de îngrijire a sănătăţii sunt considerate bunuri de consum, având totuşi unele caracteristici

particulare: • existenţa unei asimetrii în informaţie între producătorul de servicii (medic) şi

consumatorul acestora (pacient) • consumatorul este aproape întotdeauna nesigur asupra calităţii

produsului • cererea pentru servicii de îngrijire a sănătăţii este imprevizibilă şi nu are un caracter

regulat • costul serviciilor de îngrijire a sănătăţii este destul de mar Piete: Pieţele au două

componente, şi anume, pe de o parte cererea, în care rolul este jucat de consumatori, iar de cealaltă

parte oferta, în care rolul este jucat de producători. Prin piaţă se înţelege, mecanismul de echilibrare a

cererii şi ofertei, care permite schimbul de bunuri şi servicii între consumatori şi producători, fără să fie

necesară intervenţia guvernului. Principalul factor care realizează echilibrul dintre cerere şi ofertă este

preţul. Producătorii îşi vând produsele, iar consumatorii îşi cheltuiesc veniturile de care dispun, în

funcţie de cerinţele şi dorinţele lor, la un anumit preţ. Într-un sistem de piaţă perfectă, atât producătorii,

cât şi consumatorii sunt satisfăcuţi de rezultatul schimbului realizat. La un anumit preţ (preţ de

echilibru), producătorii vor fi capabili să vândă tot ceea ce doresc, mărindu-şi astfel profitul, iar

consumatorii vor putea să cumpere tot ce vor ei, mărindu-şi utilitatea. În acestă situaţie se atinge

echilibrul de piaţă. Pentru a funcţiona la echilibru, mecanismul de piaţă necesită existenţa unor

anumite condiţii (condiţii ideale) - în realitate neîndeplinite chiar toate, în nici o piaţă. 1.

siguranţa/certitudinea indivizilor asupra apariţiei nevoilor 2. lipsa externalităţilor 3. consumatorii au

cunoştinţe asupra bunurilor/serviciilor 4. existenţa preferinţelor consumatorilor 5. mulţi producători a

căror intrare pe piaţă să fie liberă

103 Evaluarea economică

Este o analiză comparativă a costurilor şi consecinţelor diferitelor activităţi alternative. Are rolul de a

sprijini luarea deciziei atunci când trebuie să se aleagă între mai multe alternative. Caracteristicile

fundamentale ale unei evaluări economice sunt: ♦ evaluarea economică analizează atât costurile cât şi

consecinţele unei activităţi; ♦ analiza economică impune o alegere. Resursele fiind limitate, nu putem

produce toate serviciile, chiar dacă unele pot avea efecte terapeutice extraordinare. Prin urmare,

trebuie făcute alegeri între diferite alternative pe baza unor criterii.

104 Tehnici de evaluare economice

1. Analiza de minimizare a costurilor. Să presupunem că vrem să comparăm două programe care

implică procedee chirurgicale de complexitate redusă, pentru adulţi. Singura diferenţă între cele două

programe o constituie faptul că unul necesită internare în spital de cel puţin o noapte în timp ce celălalt

(program de chirurgie de zi) nu necesită. Consecinţele sunt identice în ambele cazuri. Dacă

considerăm că rezultatul dorit îl reprezintă operaţiile reuşite, vom constata că putem ajunge la acelaşi

rezultat (număr de pacienţi vindecaţi) cu ambele programe, deşi probabil cu costuri diferite. Evaluarea

economică în acest caz îşi propune să găsească alternativa cu costurile cele mai mici. Astfel de

analize se numesc analize de minimizare a costurilor. 2. Analiza cost-eficacitate. Să presupunem că

suntem interesaţi în prelungirea vieţii celor care suferă de insuficienţă renală şi vrem să comparăm

costurile şi consecinţele dializei şi ale transplantului de rinichi. În acest caz rezultatul care ne

interesează, numărul de ani câştigaţi, este comun ambelor programe. Totuşi, programele pot avea

consecinţe diferite după cum şi costuri diferite. Prin urmare, nu vom putea opta automat pentru cel mai

ieftin program. Pentru compararea acestor două alternative vom calcula anii de viaţă câştigaţi şi vom

compara costul pe an de viaţă câştigat. Astfel de analize în care costurile sunt corelate cu un singur

efect (măsurat în unităţi naturale – ex. număr ani de viaţă câştigaţi) care poate să difere în

magnitudine de la un program la altul se numesc analize cost-eficacitate. Rezultatele unor astfel de

analize pot fi exprimate fie sub forma costului pe unitate de efect (cost/an de viaţă câştigat), fie sub

forma efectelor pe unitate de cost (ani de viaţă câştigaţi/milion de lei cheltuit). 3. Analiza cost-

beneficiu. De multe ori, consecinţele programelor alternative nu sunt identice. De exemplu, suntem

puşi în situaţia de a compara un program de screening pentru hipertensiune arterială, care are ca

scop prevenirea decesului prematur, cu un program de imunizare împotriva gripei, care urmăreşte

prevenirea zilelor de incapacitate. În această situaţie, pentru a putea face o comparaţie ar trebui să

găsim un numitor comun. Aceast lucru ar putea fi posibil, exprimând rezultatele celor două programe

în valori monetare. În acest fel vom compara valorile resurselor necesare aplicării fiecărui program cu

valorile resurselor care ar fi economisite prin aplicarea acelor programe. 4. Analiza cost-utilitate.

Utilitatea se referă la valoarea unei anumite stări de sănătate şi poate fi măsurată prin preferinţele

indivizilor sau societăţii pentru o anumită combinaţie de nivele de sănătate. Să presupunem că doi

gemeni, identici în toate aspectele, mai puţin ocupaţia (unul este pictor, iar celălalt fotbalist) îşi rup

amândoi piciorul drept. Starea lor de sănătate este identică în acest caz. Dacă însă îi rugăm să

ordoneze "starea de a avea un picior rupt" pe o scală de la 0 (deces) la 1 (perfect sănătos),

preferinţele lor ar putea diferi semnificativ din cauza importanţei pe care fiecare o ataşează piciorului

rupt (din cauza ocupaţiei). În consecinţă ne putem aştepta ca evaluarea utilităţii tratamentului (măsura

în care tratamantul îmbunătăţeşte calitatea vieţii lor) să difere semnificativ. Analiza cost-utilitate ia deci

în considerare calitatea vieţii, atunci când compară costuri şi consecinţe. Măsura folosită se numeşte

QALY (quality adjusted life-years).

105.Principalele grupuri populationale vulnerabile in Romania

Clasificarea in Romania a pers defavorizate: 1.grup cu risc ridicat de saracie si excluziune sociala:

etnie roma, familia cu multi copii, familiile dezorganizate, fam monoparentale, fam cu persoane in

somaj de lunga durata 2.grup cu conditii de locuit: fam strazii, care traiesc in adaposturi improvizate, in

parcuri, gropi de gunoi,ghene, langa balti si terenuri abandonate; in canale, copii care parasesc

orfelinatele la 18 ani 3.tinerii cu posibilitati financiare reduse de a-si achizitiona o casa

Persoanele>35ani cu locuinta proprietate personala, dar cu probleme ale conditiilor de locuit,

vechimea si lipsa intretinerii locuintei sau probleme in furnizarea utilitatilor publice -20% din pop

mondiala traieste in saracie absoluta <1dolar/zi si aproape 1/2 <2 dolari/zi -Romania are un nivel

moderat de saracie

106.Femeile-grup vulnerabil, cauze, fen caracteristice, consecinte, interventii

Femeile reprezinta un grup vulnerabil datorita: violentei, prostitutiei, traficului de carne vie, locurilor de

munca reduse, beneficiilor economice si sociale, imaginea femeii in mass media. Violenta domestica

este in ascensiune in Romania. In ciuda acestui lucru, femeile ezita sa se adreseze autoritatilor. De

aceea sistemul da sanatate incearca sa depisteze cazurile de violeta domestica si sa initieze masuri

pentru a combate eventualele situatii asemanatoare. Consecintele violentei domestice sunt

reprezentate de afectarea sanatatii mintale( depresii, anxietate ), si a celei somatice( vatamarile

corporale ). Apar sarcini nedorite, premature prin abuzuri sexuale. Prostitutia si traficul de persoane au

crescut alarmant dupa 1989, principala tinta a proxenetilor o reprezinta femeile tinere cu nivel de trai

scazut, nivel educational redus. O alta problema inregistrata se refera la locurile de munca, mult mai

reduse decat cele oferite barbatilor, iar cele oferite sunt de tip part-time si care necesita nivel

educational redus. Femeile din mediul rural reprezinta una dintre cele mai vulnerabile categorii

sociale, avand venituri mici, posibilitati reduse de angajare, cu accesibilitate redusa la orice tip de

informatii, ceea ce le limiteaza posibilitatile de imbunatatire a conditiilor sociale si economice.

107.Copiii si tinerii-grupuri vulnerabile

Din categoria copiilor ce fac parte din situati critice se numara copiii care traiesc in conditii mizere,

copiii abandonati, cei fara identitate legala, maltratati, abuzati fizic si emotional, cei care parasesc

institutiile pt copii dupa varsta de 18 ani. Problema tinerilor e reprezentata de: saracie, conditiile de

locuit precare, somajul, lipsa sustinerii financiare pt studii, cresterea consumului de droguri, cresterea

delicventei juvenile. In Romania apare si fenomenul de exploatare prin munca, rezultand abandonul

scolar, abuzuri fizice, psihice. Factorii de risc si etiologici ai maltratarii : -factori socio-economici -factori

psihologici(psihoza, abuz de droguri, alcoolism) -factori de mediu(izolarea) -factori legati de istoricul

familiei(divort) -factori educativi(pedepse corporale) Abandonul copiilor poate fi prinvit dpdv

juridic(copil aflat intr-o institutie de ingrijire), medical(daca ramane peste 2 sapt dupa acordarea

ingrijirilor medicale), psihologic(copil parasit de o fiinta, de lipsa interesarii pt soarta acestuia) Cauza

majora a abandonului :economic-saracia, social-dezintegrarea familiei. Serviciile specializate pt copii

existente in prezent sunt : centre de plasament, centre de primire a copiilor cu devieri

comportamentale de tip penal, centre maternale etc. Stategia politicilor familiale de eliminare a

dificultatilor si riscurilor sociale care pot destrama familia au in vedere : diminuarea crizei locuintelor,

sprijinirea tinerilor casatoriti-locuri de munca, facilitaii pt mame.

108.Populatia varstnica-cauzele imbatranirii pop, importanta

Mai accentuata la femei.Zone din RO:Banat, Oltenia, Bucuresti. Cauze:reducerea natalitatii, cresterea

sperantei de viata, scaderea mortalitatii generale si precoce, cresterea nivelului de trai, ameliorarea

accesului la serviciile sanitare,progresele medicale, stil de viata orientat spre mentinerea sanatatii.

Consecinte:demografice,economice,sociale si medicosoliale(suprasolicitarea serviciilor medicale).

Fenomenul imbatranirii populatiei determina o suita de constrangeri economice si sociale si va

provoca dificulati in domeniul sanitar si economic, deoarece populatia varstnica este mare

consumatoare de servicii medicale si polimorbiditate. In tarile dezvoltate s-au luat masuri adecvate de

promovare a sanatatii si de prevenire a bolilor nontransmisibile in randul varstnicilor, astfel reducandu-

se prevalenta bolilor cronice si rata de incapacitate. Deasemena masurile pentru a mentine o

persoana in varsta activa si sanatoasa sunt considerate o necesitate.

109.Imbatranirea activa a pop

Cauze de imbolnavire: artroza, osteoporoza,, fracturi, tulb de vedere, hipoacuzii, b.Alzheimer,

Parkinson, incontinenta sfincteriana. Cauze de deces: b. Cerebrovasc, HTP, BCI, HTA, b resp. OMS a

lansat conceptul de imbatranire activa: promovarea unui stil de viata sanatos, prevenirea bolilor

senescentei si imbunatatirea potentialului fizic, psihic si social. Termenul de „activa” presupune

continuarea persoanelor varstnice in viata economica, sociala, culturala, spirituala si nu numai la

abilitatea de a fi activ din punct de vedere fizic sau de a-si continua munca. Astfel, varstnicii pot

contribui la binele familiei si comunitatii din care fac parte, iar scopul imbatranirii active este sa

creasca speranta de viata sanatoasa si calitatea vietii persoanelor varstnice, inclusiv a celor cu

handicap. Obiectivele sunt: reducerea deceselor premature, a dizabilitatilor si a bolilor cronice,

cresterea calitatii vietii, reducerea costurilor ingrijirilor medicale.

110.Strategii destinate protejarii pop varstnice

Ingrijirea la domiciliu este strategia optima a persoanelor dependente. Persoanele varstnice care

necesita ingrijiri permanente, nu se pot gospodari, nu au locuinta, nu realizeaza venituri si nu au

sustinatori legali sunt institutionalizati in camine. Se asigura in camine: 1.servicii sociale: a.consilire

juridica si administrativa b.modalitati de prevenire a marginalizarii si reintegrare sociala 2.servicii

medicale: a.consultatii si tratamente b.servicii de ingrijire-infirmerie c.consultatii si ingrijire

stomatologica d.sprijin pentru asigurarea ingrijirii corporale Nevoile muribundului sunt complexe, de

natura fizica, psihologica, sociala, spirituala. Printre cele mai greu de indeplinit sunt: mentinerea

energiei, pastrarea stimei de sine, evitarea sufeintei si a izolarii.Astefel nevoile se pot ierarhiza :

IMPLINIRE -acceptarea si trecerea acestei etape -intelegerea semnificatiei mortii RESPECT -

pastrarea demnitatii -pastrarea autonomiei -a se simti normal si uman pana la sfarsit -pastrarea

identitatii AFECTIUNE -a iubi si a fi iubit -a vorbi -a fi ascultat si inteles -a muri in prezenta cuiva

apropiat SECURITATE -a avea incredere in cei care il ingrijesc -a-si putea exprima temerile -a se

seimti in siguranta -a simti ca i se spune adevarul FIZIOLOGIE DE BAZA -a fi ferit de suferinta si

durere -a-si pastra energia

111.Ingrijiri paleative-cadru,def,concepte

Referitor la faptul ca muribundul are dreptul sa traiasca pana la capat, in cele mai bune conditii , au

fost elaborate ingrijirile paleative. Acestea au drept scop asigurarea calitatii vietii pacientului( si nu

prelungirea ei cu orice pret) si familiei acestuia, avand la baza conceptul « a tari cu boala ta ». In

aceste conditii, controlul durerii, asistenta psihologica, sociala si spirituala sunt esentiale. Ingrijirile

paleative sunt ingrijiri active care abordeaza global presoana afecatat de o boala grava. Bolnavul

terminal e privit ca o persoana in viata, pana la capat, iar moartea ca un proces natural in evolutia

umana.

112.Ingrijiri terminale

Ingrijirile terminale reprezinta ingrijirile care se acorda bolnavilor in fazele de sfarsit ale bolilor,

dinaintea mortii In aceasta faza trebuie asigurata alimentatia si hidratarea bolnavului, pe sonda

nazogastrica, sau prin perfuzii. De asemenea trebuie asigurata respecarea conditiilor de igiena

personala a bolnavului. Sustinerea psihologica a bolnavului si a familiei. a. Sustinerea psihologica a

bolnavului. Majoritatea bolnavilor din faza ireversibila prezinta o stare de anxietate si de depresie

psihica. De aceea bolnavul aflat in faza ireversibila trebuie sustinut psihologic. Desi nu ne putem

astepta la o imbunatatire a starii de sanatate a bolnavului, este necesara o psihoterapie de sustinere,

pentru combaterea anxietatii si a depresiei, care agraveaza starea bolnavului. b.Sustinerea

psihologica a familiei. Deoarece imbolnavirea unui membru al familiei reprezinta un stres foarte

important, iar decesul unui membru al familiei reprezinta un stres si mai mare, trebuie sa se acorde

importanta cuvenita si sustinerii psihologice a familiei. In acest sens, trebuie sa se informeze corect

familia si sa se pregateasca, sa fie invatata ce are de facut. Sustinerea spirituala a bolnavului. Desi

sustinerea spirituala a bolnavului este necesara in toate cazurile, dar probabil ca in nici o alta situatie,

sustinerea spirituala a bolnavului nu este mai necesara ca in fazele terminale ale vietii. Pentru ca in

nici o alta situatie a vietii bolnavul nu este mai tentat sa se intrebe asupra semnificatiei vietii si a mortii.

De aceea trebuie sa fie ascultat bolnavul care abordeaza aceste probleme. Sa fie ajutat sa inteleaga

sensurile profunde ale vietii si ale mortii. In acest sens, ar fi bine sa se colaboreze cu preotul, cu

psihiatrul si cu psihologul.

113.Eutanasia

Metodă de provocare a unei morţi nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinţă

îndelungată şi grea. Sunt două tipuri de eutanasie: pasivă şi activă. Eutanasia pasivă presupune

neadministrarea medicamentelor care susţin viaţa bolnavului , pe când eutanasia activă presupune

administrarea medicamentelor în doze letale, cu scop de a opri viaţa pacientului. Ambele tipuri de

eutanasie presupun o acţiune care duce la moartea pacientului. Iată care sunt motivele introducerii

eutanasiei : - în cazul comei ireversibilie, boală incurabilă – adica o stare ireversibilă a unui pacient -

se face din motive umane, ca omul să nu sufere, fie la dorinţa pacientului fie a rudelor

114.Relatia existenta intre saracie si starea de sanatate

Intre starea de sanatate si nivelul de saracie este o relatie directa si un cerc vicios. Saracia determina

sanatate precara, reduce capacitatea de munca, productivitatea individului si veniturile familiei,

afecteaza calitatea vietii, determinand si perpetuand saracia In populatiile afectate de saracie avem

prevalent crescuta a bolilor infectioase si cu transmitere sexual, mortalitate infantila si maternala

ridicate. Comportamente sociale viciate sau la risc apar deasemenea in populatia saraca, pe langa

boli: violenta, alcoolismul, tabagismul, accidentele rutiere . Sectorul sanitar vizeaza in mod special

promovarea sanatatii la nivelul populatiei sarace pt ca starea de sanatate precare este atat o cauza

cat si o consecinta a saraciei. Ameliorarea si protejarea starii de sanatate a categoriilor de persoane

sarace devine un element important in lupta impotriva saraciei, pentru ca se aprecieaza ca o cresterea

cu 5 ani a sperantei de viata, ar putea ameliora rata dezvoltarii economice cu 0,5 % pe an.

115.Marginalizarea si stigmatizarea

Saracia e factor determinant pt ambele. Marginalizarea: acces limitat la drepturi si servicii sociale in

comparatie cu restul populatiei, in discriminarea acestora in functie de varsta, sex, situatie materiala,

nr de copii, apartenenta la o etnie sau comunitate religioasa. Categoriile sociale cu risc crescut:

somerii, angajatii necalificati, persoanele cu handicap mintal si fizic sau alte dizabilitati, analfabetii,

toxicomanii, delicventii, copiii abuzati, parintii singuri, tinerii absolventi fara experienta, strainii,

refugiatii, imigranii,minoritatile etnice,ligvistice ,religioase sau rasiale.

Stigmatizarea este etichetarea sau semnul care indica o insusire sau particularitate jenanta,

reprobabila a unui individ in grupul populational din care face parte; este un proces social ce poate fi

controlat prin educatie, toleranta si vointa societatii. Poate avea efecte constructive sau distructive.

Persoanele stigamaizate si marginalizate au risc mai mare de a incalca drepturile fundamentale si

sunt mai vulnerabile.