subiecte rezolvate politologie
DESCRIPTION
cmh,jkv,jhTRANSCRIPT
Subiecte la Politologie
1. Obiectul, metodele si funtiile politologiei2. Structura politologiei3. Politica- fenomen social. Teorii cu privire la geneza politicii, functiile
politice.4. Conceptii politice in perioada antica si evul mediu(Platon,Aristotel, Cicero,
Aurelius, Augustin, Toma d,Aquino).5. Gindire politica renascentista si moderna(N.Makiavelli, T.Hobbes, J.Locke,
Ch.Mostesquieu, J.J Rousseau, I. Kant)6. Din istoria gindirii politice din Moldova.7. Doctrina politica de dreapta. Liberalismul.Convertatismul.8. Doctrine politice de stinga.Social-democratia.Femenismul9. Doctrine politice nedemocratice. Fascismul.Marxismul.10.Conceptul de putere11.Structura puterii: subiect,obiect,resurse12.Corelatia puterii: forta,autoritatea,prestigiul13.Tipologia puterii14.Legitimitatea si dominatia puterii15.Sistemul politic-esenta,structura16.Mecanismul de functionare a sistemului politic17.Tipologia sistemelor politice,continut si diferentieri18.Notiuni de regim politic si elementele de baza ale regimului politic19.Regimurile politice nedemocratice: totalitarismul si autoritarismul20.Principiile si formele de baza ale democratiei.Evolutia democratiei in
R.Moldova21.Notiuni de stat,esenta si atributele sale22.Teorii priviind geneza statului23.Functiile statului24.Tipologia statelor25.Societatea civila: esenta,niveluri, tipuri.Geneza societatii civie in R.Moldova26.Pluralismul politic27.Notiuni de partid politic28.Evolutia istorica a partidismului,structura si functii29.Tipologia partidelor politice30.Clasificarea sistemelor de partid, general si particular31.FEnomene negative generate de partidism32.Constituirea sistemelor de partid in R.Moldova33.Conceptul de etnie,poporatie,natiune,minoritatea nationala
34.Problema si politica nationala-sfera specifica a relatiilor sociale35.Procesele entice in lumea contemporana36.Structura etnica si particularitatile relatiilor entice in R.Moldova37.Alegeri; functii, principia si obiective38.Campania eletolara: concept,etape,tehnologii,strategii39.Notiune de politica modiala.Ordine politica mondiala.Relatiile
international,tipuri si niveluri40.Problemele globale ale civilizatiei contemporane,caile lor de solutionare41.Rolul organizatiilor international in lumea contemporana; ONU. OSCE, UE,
NATO,etc42.Cultura politica- notiune si elemente caracteristicice; simboluri, mituri
politice,trditiile politice43.Tipologia culturii politice.Cultura politica in R.Moldova44.Socializarea politica- esenta,etapele si factorii de socializare.
1. Obiectul, metodele si funtiile politologiei
Demos-popor, cratos-putere, toti au dreptul sa participe
Ohlocratie-puterea multimii
Politologia este o stiinta relativ tânara ea sa constituit in calitate de fenomen
social la sf sec 19 inc.20.
La mij. Sec. 20 ONU propune ca ea sa fie predata in institutiile superioare de
învătământ n vederea pregătirii unor specialitati-profesionisti din domeniul
politicului. Dar ideile, teoriile care ii alcătuiesc corpul ideatic( continut), multe din
ele, au luat nastere cu mult înainte, in antichitate; ele făceau parte din viziunile
filozofice ale ginditorilor din acea epoca.
Numele ei este de origine greaca: polis- oras - cetate- stat, logos- stiinta;(alte
sensuri: cuvint, limba; minte, ratiune, gândire, intelect); lege; lume.= stiinta despre
oras,cetate, stat.
De la cuvântul polis se naste altul" politike" - arta guvernării si obținem astfel
o precizare a termenului de politologie ca stiinta despre arta guvernării, despre
abilitatile, metodele, procedeele de organizarea si guvernare a societătii in
ansamblu. Termenul de Politologie a fost propus la mij. Sec. XX de către Baling si
Teriv.
Am precizat deja ca Politologia este știința despre politica, obiectul ei de
studiu fiind politica, sfera vieții politice in sensul pe care l-au dat deja grecii ca
arta de organizare si guvernare a societății.
Politicul este un fenomen social complicat, având multiple aspecte de
manifestare. Interogația asupra acestor multiple aspecte si constituie aria
problematica a politologiei:
Ce este politica? Ce este sistemul politic? Care sunt instituțiile, organizațiile,
ce se prezintă drept subiectul acțiunii politice? Ce este statul? Ce sunt partidele
politice? Care e raportul dintre societate politica/ societate civilă ? Ce este cultura
politica ? etc.
Este un domeniul al vieții noastre de toate zilele. Emanuel Kant tr sa facem
deosebire dintre 100 de taler din buzunar si 100 taler din cap.
(Politica este o sfera a culturii spirituale pe lingă arta, morala, drept, știința,
religie, filosofie.)
Cultura apare odata cu umanitatea, iar Civilizația odata cu politica. Civilizația
a apărut cu circa 6000 ani in urma. Civitas- Civilizație . CIV egipteană cel putin
4000 de ani in urma.
Societate civilă- societatea politica
Aceste probleme, interogații sus numite, șirul cărora poate fi continuat,
alcătuiește orizontul tematic al politologiei.
2. Structura politologiei
Politologia este in corelație cu științele care studiază fenomenul politicii. Asa
de exemplu ea a luat naștere in cadrul filosofiei, viziunile politice fiind parte
constituantă a viziunilor filozofice. Filosofia politica este o știința filozofica, dar
specializată in studierea unui fenomen particular cum este politica. Filosofia
politica a elaborat fundamentele teoretice ale politologiei, dar si conceptele de baza
ale ei, ( libertate, necesitate, stat, relație, cauzalitate, determinare etc.) metode de
cercetare ( inducție - deductie, analiza - sinteza, transidentalis).
Sociologia politica este o alta știința care cercetează politica ca un sistem de
relații între diferite grupe, paturi, clase sociale, dar si ca un subsistem al sistemului
social global, activitatea căruia contribuie la integritatea societății. Multe din aceste
idei le împrumuta si Politologia.
Psihologia politica este preocupata de prezenta momentului psihic in
activitatea politica a subiectilor politici- individuali si colective.- ideile căreia le
prea Politologia.
Istoria este o alta știința care studiază politica in măsura in care ea este
întotdeauna o istorie a unui popor, a unei tari si in centru are conceptul de stat,
central si in politologie
Politologia este in strânsă legătura si cu geografia: suveranitatea, puterea
unui stat depinde in mare parte de tEriroriul pe care i-l deține de accesul sau la
căile maritime, de diversitatea bogățiilor naturale- toate acestea fiind studiate de
geografie; unitatea dintre geografie si politologie găsindu-și expresia in
geopolitică.
Raportul dintre politologie si aceste stiințe este ca între întreg si parte; prima
cercetează fenomenul politicii in ansamblu, celelalte in particular, iată de ce
Politologia se prezintă drept o generalizare a tuturor științelor politice.
3. Politica- fenomen social. Teorii cu privire la geneza politicii, functiile politice.
Fenomenul politicii a stat in atenția cercetătorilor întotdeauna. Știința
politologiei înregistrează o mulțime de interpretări, definirii, abordări ale acestui
fenomen. Încă din antichitate s-a format viziunea despre politica ca o activitate de
organizare si guvernare a societății, viziune care a dominat PINA in epoca
modernă. Anume in aceasta perioada apare o alta interpretare a politicii drept o
relație de dominare a unui grup de oameni asupra altui grup, asupra societății. In
sec.19 Marx propune pentru politica o interpretare prin prisma luptei de clasa,
lupta dusa pentru interesele economice in principiu, dominația exploatarea celor
săraci de către cei bogați; nucleul politicii fiind statul- instrument, mașina de
dominare; politica este determinata de economia: puterea politica revine celor care
dețin proprietatea privată.
Max Weber considera ca politica este activitatea dar si raportul acre vizează
cucerirea, menținerea si exercitarea puterii politice; politica este sfera de
participare la treburile statului.
Parsons susține ca politica este un subsistem al sistemului social general care
are scopul de organizare si integrare a societății, de menținere a ordinii publice; de
armonizare a intereselor dispersate ale cetățenilor.
Structura politicii
Politica este un fenomen complex care are o structura diversa. Daca o privim
drept activitate sau relatii, atunci vom evidenția asa elemente ca agenți, actori,
subiecți (activi-pasivi). Politica se caracterizează printr-o forma de organizare de
durata ce-și găsește expresia in instituții politice- statul, guvernul, Judecătoria;
instituțiile se manifesta si ca organizații, gen partidele, sindicatele s.a.
Atit între primele elemente CIT si între cele dea doua, ba chiar si in cadrul lor
se stabilesc anumite relatii
Activitatea politica efectuată de subiecții instituțiile politice, elementul patru
este activitatea politica, efectuată de subiecții, instituțiile politice.
Al cincilea element,conștiința politica, adică ceea ce gindesc oamenii depsre
politica.
Primele patru exista real, suta de lei din buzunar, adica ceea ce gindesc
oamenii despre politica.
Politica poate fi structura si dupa sfera de desfășurare:
Politica externa
globală, care vizează interesele umanității
Internaționala, care vizează interesele a câteva tari
Politica interna
Economică
Demografica
Culturală
Socială
Naționala...
Functiile politicii
Functia integrativa, adica prin activitatea sa ea contribuie la integrarea
societatii, la perpetuarea acestei integritate.
Functia guvernativa, adica guvernează cu societatea; prin luarea de
decizii si prin mobilizarea resurselor materiale, umane. Urmărește
atingerea unor scopuri generale.
Funcția normativa, adica elaborează norme, legi de comportare,
conviețuire, integrare in societate.
Funcția de securitate, adica politica asigura SEcuritatea cetățenilor dar
și a teritoriului tării.
Funcția educativa, adica ea își formează acei cetățeni de care are
nevoie prin elaborare de valori, norme culturale.
4. Conceptii politice in perioada antica si evul mediu(Platon,Aristotel, Cicero, Aurelius, Augustin, Toma d,Aquino).
Antichitatea
Ideii referitoare la politic demne de reținut întîlnit la marele filosof din Grecia
antica Platon ( 428-348). El își pune problema Genezei statului si crede ca:
deoarece omul nu poate sau ii este mai greu sași satisfacă nevoile de unul singur el
se unește in grup, comunitate alegându-și si un conducator, acesta reprezentind
statul.
Este autorul unui model al statului ideal. Reese din acceptarea ideii ca
cosmosul are un suflet care dirijează. Acest suflet este alcătuit din rațiune, afecte,
patimi. Omul este o copie a cosmosului sufletul lui are o alcătuire similară a
cosmosului. La unii oameni predomina rațiunea si aceștia formează un grup aparte-
iubitorii de înțelepciune, apți sa surprindă adevărurile absolute trascendente( de
dincolo); sunt oameni predomina afectele, mai ales curajul- gardienii, iubitorii de
onoare, apți sa asigure securitatea; sunt oameni la care predomina patimile-
agricultorii, meseriașii,comercianții,iubitorii de plăceri.
Un stat ideal va fi acela in care fiecare grup social își va ocupa locul in stat in
corespundeți cu aptitudinile transcedentale pe care le poseda; iubitorii de
înțelepciune, filosofii- conducătorii guvernanți; iubitorii de onoare, gardienii-
păzitorii statului; iubitorii de plăceri, trebuie sa producă bunuri materiale pentru
întreținerea primelor doua clase: filosofilor si gardienii.
Conducator/ gardieni/ producători actorii unui stat .
Supune analizei "formele de guvernare" (= arată in mâinile cui este
concentrata puterea politica suprema) existente in acea epoca, alegând cele mai
potrivite pentrivite pentru statul ideal,
Dintre asa forme:
monarhie ( din greaca monos- unu, arhe-inceput, suveran) - puterea politica
este concentrata in mâinile unui singur om;
tiranie-monarhie degradata, guvernarea se face dupa bunul plac al
suveranului; aristocrație( din greaca "aristo" buni, nobil; "cratos"- putere)- puterea
celor nobili;
oligarhie( din greaca "oligos"- puțin, arhe...) literalmente se traduce puterea
celor putini, astăzi puterea celor bogați
Cuziștii-partid din România interbelica
Democrație-(din greaca "demos"-popor, cratos-putere), puterea poporului.
( prin popor se înțelegea bărbații liberi cu un anumit cenz(cantitate) de virsta si
avea); cei săraci, sclavii, femeile, copiii erau lipsiți de dreptul de a participa la
viața politica);
Timiocratia( din greaca timos-onoare, glorie...) putere celor iubitori de
onoare, Cele mai potrivite pentru statul ideal era monarhia si aristocrația.
Aristotel (384-322 in lui Hristos) își expune ideile politice in lucrarea Politica,
se afirma ca este fondatorul cercetărilor științifice in acest domeniu.
Ideile sale sunt rezultatul unor observații a peste 100 de polisuri grecești. El
crede ca politica este strins legată de etica, deoarece scopul suprem al statului este
atingerea fericirii oamenilor. Lui ii aparține meritul de a fi formulat ideea separării
puterilor in stat, ideea rolului principal a clasei de mijloc. Face si el o analiza a
formelor de guvernare, clasificindu-le dupa principiul pozitive-negative: monarhia-
tirania, cea dea doua este o degradare a primei; aristocrația-timiocratia,
democrația-ohlocratia(=puterea gloatei). Preferabile sunt primele din aceste
perechi, cele de a doua trebuie respinse. Însă cea mai potrivită ar fi o forma
mixată-politeia-o îmbinare a formelor pozitive, acceptabile.
Evul mediu (sec.5-15)
Edievalitate timpurie Augustin(354-430 dupa Hristos) a trăit si a activat in
perioada răspândirii creștinismului in toată Europa, cind acest fenomen spiritul se
impune întregii vieți ai Imperiului Roman si altor pompare civilizate din bazinul
marii Mediterane. Își expune viziunile in titlul lucrării "Cetatea Divina". Opune
statul pământesc statului, împărăției divine; si dacă pentru primul este caracteristic
principiul teritorial de organizare, pentru cel de al doilea-principiul spiritualității
creștine. Asa vine in gândirea Medievală principiul teocartiei( din greaca "teos"-
Dumnezeu)- puterea lui Dumnezeu, putere care este încredințata bisericii creștine.
Statul pământesc întrunește oameni păcătoși, rai, cel divin, adică cetatea,
împărăția-credincioși, sfinți. Cu toate acestea statului pământesc ii revine funcția
de apărare a cetății divine, de a asigura ordinea ierarhica pe pămînt ca o reflectare a
ierarhiei cerești.
Toma Dacwino 1225-1274
Imperiul roman de apus cind a cazut 474 se încheia antichitatea, purtătorul
valorilor antice; începe 476-începutul evului mediu.
Introduce ideea instaurării unei monarhii constituționale( in evul mediu cea
mai răspândită forma de guvernarea era monarhia absoluta)
1275 in Anglia a fost elaborata o harta a drepturilor cetățenilor, care
presupune niște legi care ar îngrădi puterea aboluta.
Tot lui ii aparține si ideea posibilității revoltei celor guvernați contra
suveranului, atunci cind acesta guvernează in contradicție cu legile divine.
5. Gindire politica renascentista si moderna(N.Makiavelli, T.Hobbes, J.Locke, Ch.Mostesquieu, J.J Rousseau, I. KantRenașterea ( a doua jum a sec .14- sec 16) își datorează numele fenomenului revenirii la valorile materiale si spirituale ale antichități.
Macheaveli 1469-1527 lui ii aparține meritul de a scoate știința politica de
sub tutela teologiei, a religiei; tot el declara ca activitatea politica trebuie sa fie
delimitata si de cea morala. Da modelul unui suveran care in viziunea lui trebuie sa
posede viclenie si forța ( curajos ca un leu si viclean ca o vulpe); politica este aria
confruntării intereselor materiale si va ieși învingător, va domina cel care
întrunește aceste trăsături. El e convins ca doar aristocrația, nobilimea e apta de a
exercita puterea politica, masele nu au aceasta capacitate, ele trebuie dominate.
Vorbește si despre armonizarea scopului si a mijloacelor in politica: in scop nobil
necesita si mijloace adecvate. Dar nu exclude posibilitatea utilizării oricăror
mijloace in atingerea scopului. Lui ii aparține maxima " scopul scuza mijloacele".
Epoca modernă ( sec.17-19)
Este epoca unor transformări radicale in viața socială: intensificarea
producției, a manufacturilor care duce la sporirea orașelor, la creșterea numărului
populației libere, care înțelege rostul cunoștințelor, a drepturilor individuale, la
călătorii, la îmbogățire, la ocuparea posturilor in conducerea societății. Toate
acestea au contribuit la apariția unor viziuni politice care sa exprime aceste
schimbări. Asa a apărut o teorie care vizează geneza si esența statului numita teoria
contractului social, teorie ce nu și-a pierdut valabilitatea nici astăzi. Spre deosebire
de ideile precedente care vedeau geneza statului in providența divina sau intr-o
manifestare a sufletului cosmic, autorii teorie contractului social încearcă sa
explice apariția statului din niște cauze aflate chiar in miezul societăți.
Hobbes (1588-1679) este fondatorul teoriei contractului social. El crede ca in
natura oamenii erau absolut liberi, fiecare făcea ce vroia. Fiecare din ei tindea spre
un bun pentru a-și satisface nevoile; bunuri sint mai putine decât oameni; aceasta
duce la conflicte între ei pentru bunuri. Starea lor normala era o stare de război
a tuturor contra tuturor;
(Belicos-războinic ) oamenii erau cuprinși de o frica totala. Si atunci au facut
o înțelegere, contract, de a alege un arbitru care s-ar situa deasupra intereselor
individuale, le-ar face parte, dar le-ar asigura si SEcuritatea, ar garanta o ordine. Si
acest arbitru a fost suveranu. Asa vede Hobbes apariția statului. Forma cea mai
potrivită de guvernare- monarhie absoluta; Hobbes i-l exclude pe suveran din
contractul social; contractul e facut între oameni, dar suveranul se situează
deasupra societății, in afara oricărei legi, ba chiar are drepturi nelimitate asupra
cetățenilor.
John Locke (1632-1704) ginditor britanic dezvolta teoria contractului social
numai ca ii atribuie un înțeles care corespundea stării de spirit a epocii, a
burgheziei(=populația liberă de la orașe) setoase de libertate, deschisă spre
inovații, dornica de bogății. Locke afirma ca omul se naște cu niște drepturi-la
viața, proprietate, libertate. Acestea fiind inalienabile ( de neîndepărtat,
neînstrăinat). Dar omul se simnti mai bine atunci cind viețuiește împreuna cu alții,
dar in acest caz apare necesitatea menținerii ordinii publice și-atunci e nevoie de
un arbitru, adică de un suveran. Forma cea mai potrivită de guvernare-monarhia
constituționala. Astfel Locke face din suveran un agent al contractului social: pe de
o partea oamenii, cei conduși, pe de alta parte suveranul, conducătorul.
Înaintează ideea divizării puterii politice in stat- puterea legislativă, executivă,
federativă.
Puterea legislativă are funcția de a emite legi, cea executivă de a controla si a
contribui la traducerea lui in viața, cea federativă stabilirea de relatii cu alte state.
Divizarea este necesară pentru a evita concentrarea puterii in mâinile unei singure
persoane ori, se stie puterea excesivă i-l strica pe om. Este socotit fondatorul
doctrinei liberale.
Montesquies ( 1689-1755) Ginditor francez, om politic. Dezvolta teoria
contractului social despre geneza statului in urma înțelegerii intre cetățeni. Este
primul care elaborează elemente de teoria democrației reprezentative. Asa el
afirma ca poporul nu poate conduce cu țara. El este doar izvorul puterii politice,
deoarece el își alege im mod legal reprezentanții care i-l vor promova si vor apăra
interesele. Militează pentru drepturile cetățenilor, in primul rind al libertății, omul
poate face tot ce nu e interzis de lege.
Dezvolta ideea divizării puterii de stat, ideea împrumutata de la Look, dar i-l
loc de federativă el pune puterea judecătorească.
6. Din istoria gindirii politice din Moldova.
In sec. 16 Nigoe Basarab"Învătăturile către fiului sau Teodosei" mentionează
acele trăsături care trebuie sa le aibă suveranul dând drept exemple pe Alexandru
cel mare- o minte dreapta, cuvint adevărat si mâna îndurătoare.criteriul de
desemnare a suveranului trebuie sa fie meritele personale si nu înrudirea.
Mentionam pe marii cărturari cronicari: Miron Ureche, Grigore Vieru, Ion
Neculci, Milescu Spătaru. Au militat pentru eliberarea nationala , fiind
reprezentantii boierimii, militează pentru o monarhie limitată. Pe de alta parte
acceptau providentialismul.
Dimitrie Cantemir (1673-1723), savant si domnitor al Moldovei. A facut o
analiza a monarhiilor, arătând rolul fiecăruia. Acestea apar in corespundeti cu
miscarea astrilor de la răsărit spre apus. E vorba de 4 imperii mari- Persan, el
cuprindea tările din Orientul Apropiat, Pachistan, penisula Araba, Imperiul lui
Alexandru, Macedonian, Imperiul Roman, Imperiul Rus, cel din urma are sanse de
a avea o istorie mai îndelungata decât celelalte.
7. Doctrina politica de dreapta. Liberalismul.Convertatismul.
Doctrine politice de dreapta:
Liberalismul poate fi privit ca o doctrina politica a unui partid anume, o
pozitie a acestuia, atitudinea sau orientarea politica. Părintii teoreticieni ai
liberalismului se considera John Locke, Charles Motenscquiies, Adam Smith etc.
Liberalismul apare initial in Anglia, din considerentul ca anume aici sa
constituit traditii democratice puternice. Deja la 1215, in acest stat apare Magna
Carta Libertatum- marea harta a libertătilor, in care se proclamau drepturile
cetătenilor la libertate personala si securitate, ce-i drept cetătenii erau considerati
aristocratii si proprietarii funciare, prin securitate întelegându-se ca nimeni nu
poate fi Arestat fără sanctiunea judecătorului.
Liberalismul este o notiune ce acoperă trei niveluri:
1. Filosofie politica,
2. mod de organizare a vietii economice;
3. Sistem de valori axate pe drepturile individului.
John Gray considera ca tuturor variantelor de liberalism le sunt specifice
următoarele patru elemente comune: individualismul, egalitarismul,
universalismul, credinta in progres. In esenta, liberalismul, din start, pleda pentru:
toleranta si pluralism, limitarea puterii politice si principiul separării puterii,
libertatea individului si proprietatea privată, irepetabilitatea si imunitatea
persoanei, dreptul individuale si autonomia persoanei.
Principiile generale ale liberalismului pot fi rezumate la trei:
1. Individul este valoarea suprema, statul si societatea sunt de importantă
secundara,
2. Deosebirile dintre oameni sunt absolute, asemănările sunt relative,
3. Principiul libertătii pentru ei este absolut, acesta fiind esenta
liberalismului.
Beniamin Constant afirma următoarele " opinia generală se compune din
opinii particulare", astfel teoreticieni liberali favorizau reprezentarea politica a
unor multiple interese.
Pentru liberalismul secolelor XVIII-XIX scopul principal consta in
emanciparea individului, eliberarea acestuia de dominatia economică, politica si
socială a societatii. Pentru a obtine acest scop, liberalismul propune:
-In sfera economică, proprietatea privată, economia de piata, bazată pe
concurenta loiala si unica cale spre progres; statul nu trebuie sa se amestece in
sfera economică unde, potrivit lui Adam Smith, funcţioneaza mina invizibila, adica
totalitatea legilor interne, legea cererii si ofertei, legea pretului. Limitarea
drepturilor. Economice, interventia statului duce la totalitarism.
In sfera politica, liberalii considera ca puterea statului trebuie sa fie
limitată, ca individul este mai presus decât statul. Liberalii considera
ca, in conditiile pluralismului care marchează societătile moderne,
cetătenii trebuie recunoscuti ca arbitrii finali. Tot ei pledează pentru "
statul minimal", potrivit căruia, statul trebuie sa posede doar citeva
functii de baza: sa apere dusmanii, sa asigure ordinea si cadrul juridic
in activitatea economică, sa aibă o viziune globală si sa fie flexibil si
controlabil.
O alta ideile importantă este pluralismul politic si principiul separării
puterii, care dispersează puterea si nu permite astfel nici unul din
subiectii politici Aa se fortifice prea tare si sasi impună vointa
celorlalti. Se militează pentru alegeri libere si alternative, care
reprezintă unica modalitate de legitimare a puterii in baza contractului
social. Se insista asupra garantării drepturilor si a libertătilor de baza
ale cetăteanului de către stat, printre care, principalele se considera
libertatea constiintei si a cuvântului, libertatea de gândire si asociere,
libertatea MASS-media. Crearea unei societăti civile care controlează
statul.
In sfera socială, liberalii privesc foarte rezervat Traditiile, obiceiurile,
religia care pot fi ocolite in scopul satisfacerii propriilor interese
personale. Aici obiectul ideologic este unul clar: Traditiile si religia pot
deveni un impediment serios in calea libertătii si acumulării capitalului.
In viziunea lor, politica socială presupune impozite sporite, achitate de
întreprinzători, interesele cărora liberalii le exprimau, prin urmare,
politica socială favorizează parazitismul social, dictatura,
paternalismul.
Neoliberalismul reprezintă doctrina ajustata la schimbările care sau produs pe
parcursul sec. XX-lea. La începutul sec XX ideile liberale si-au inceput a arată
inconsistenta teoretica. Politica de neamestec a statului in economie, a condus la
simularea firmelor mici de către cele mai mari, astfel dind nastere la monopoluri si
mari oligarhii. Aceasta a determinat in 1929-1933 marea criza economică
mondiala de supraproductie.
Ideile neoliberale: imixtiunea partiala a statului in economie, politica de
protectie socială echilibrata, limitarea urmărilor nefaste ale individualismului,
ideea consensului politic intre conducători- condusi. Statul trebuie sa apere
cetătenii de nedreptătile economiei de piata . La baza programelor politice ale
neoliberalismului se afla ideile consensului politic ale conducătorilor si condusilor,
necesitatea participării maselor la procesul politic, democratizarea procedurilor de
adoptare a deciziilor.
Conservatismul
Esenta conservatismului se reduce la o pledoarie pentru conservarea stării de
fapt a societatii. Englezul Edmund Burke este considerat parintele teoretician al
doctrinei. Conservatorismul a apărut ca o reactie a fostelor clese privilegiate la
atacurile si la triumful vertiginos al principilor liberale in Europa. Poporul este cel
care detine suveranitatea puterii, nu monarhul. Aceste Conceptii liberale au servit
in calitate de catalizator pentru emergenta Conservatorismului, care încerca sa
argumenteze suprematia sistemului politic existent la acea etapa.
Principiile conservatorismului:
1. Pesimism in aprecierea persoanei umane, conservatorii declarau toti
oamenii sunt păcătosi, deci nu merita atentia sporită, existând valori
supreme,
2. Evolutia socială are la baza continuitatea
3. Suprematia statului asupra individului
4. Ordine, stabilitate, traditii.
Ideile conservatorismului pot fi structurate in plan economic, politic si
social.
In plan economic ideile conservatorismului sunt suprematia proprietatii
private, economia de piata, activitatea de antreprenoriat.
In plan politic conservatorismul pledează pentru un stat puternic, suprematia
statului asupra personalitatii, respinge revolutia. Elita cunoaste mai bine interesele
poporului, decât însuti poporul. Conservatorii sunt adeptii păstrării diferitor
cenzura la alegeri, care limitează accesul maselor la conducere.
In plan social conservatorismul sustine ideea ca inegalitatea si stratificata
socială au caracter natural, dupa Edmund Burke, in toate societătile care constau
din diferite categorii de cetăteni, una trebuie sa domine.ei sunt retinuti fata de
politice sociale, considerând ca acestea Creează psihologia de întretinut, ucid
initiativa economică, concurenta, pledează pentru valorile societatii traditionale si
sustin necesitatea intrării Autoritătii bisericesti.
Neoconservatorismul apare in anii '70-'80 ai sec.XX, fiind o reactie la criza
democratiei sociale europene, venind cu o critica dura a statului social, promovat
de social-democratii. Neoconservatorii au preluat unele idei liberale privind
neamestecul statului in viata economică a statului, au refuzat glorificarea vizibila a
inegalitătii sociale si auaristocratiei.
Ideile neoconservatorismului: cresterea economică nu duce la bunăstarea
generală, statul social Creează alte probleme care duc la aparisia conflictelor
sociale, planificarea nu poate fi nici ea un remediu pentru îmbunătătire, Sucind
spre totalitarismo.
8. Doctrine politice de stinga.Social-democratia.Femenismul
Doctrina social-democrata a apărut la finele sec.XIX in interiorul Miscării
socialiste europene a Internationale a II-a (1889-1914), in conditiile disputelor
ideologice dintre marxisti cu sustinătorii socialismului revolutionar comunicat,
Lenin, si revizionisti, adeptii socialismului democratic reformist.
Parintele social- democratiei este considerat Eduard Bernstein, car in opozitie
cu viziunea revolutionara marxista, leda pentru o societate socialista democratica,
emanciparea continua a individului de opresiunea socială, economică si politica,
existente in cadrul societatii capitaliste
Esenta social-democratiei se reduce la citeva puncte:
1. Reformistul
2. Proprietatea mixtă
3. Planificarea orientativa
4. Politica social activa
5. Stat de drept si stat social
Valorile social-democrate, dupa Congres, valorile oficiale îmbrățișate de
social-democrații au devenit Solidaritate Dreptate Libertate. Scopul doctrinei
consta in construirea socialismului acre, spre deosebire de comuniști, nu reprezintă
o formațiune social-economică concretă, ci o mișcare eterna spre emanciparea
individului. Socialismul este posibil atunci, cind societatea e formată din indivizi
cooperantă, care își exprima interesele/opiniile prin alegeri democratice, evitând
acapararea puterii prin violenta.
Curentele social-democrației:
1. Social-democrația tradiționala se orientează la clasa muncitoare, își are
drept scop fundamental construirea socialismului democratic.
2. Social-democrația modernă se orientează spre clasa mijlocie, unii
sociali-democrați refuzând ideea de socialism.
Feminismul este o ideologie care considera diferențele de gen ca
determinante pentru poziția de inferioritate a femeii in societate si care pledează
pentru lărgirea drepturilor femeii, creșterea rolului ei in viața politica si socială.
Activitatea Mișcării feministe a fost condiționata de procesele de emancipare,
stimulate de revoluția franceza in 1789. Atunci a fost întocmita "declarația
drepturilor femeii si ale cetățencei", cerința de baza era oferireadrepturilor
economică, politice si sociale femeii la egal cu cele ale bărbatului. Un rol
important in mișcarea feminista la jucat sufragismul, mișcare feminista din Marea
Britanie care lupta pentru dreptul la vot. Apariția feminismului a fost condiționata
ca industrializarea si avansarea capitalismului a separat munca bărbatului de cea
feminină.
De ex., in Elveția femeile nu au avut dreptul la vot PINA in 1971, in Maroc
fiicele moștenesc doar jumătate din ceea ce moștenesc fii si nu pot obține pașaport
fără acceptul taților sau a soților, in Papua, Noua Guinee nu exista legi împotriva
violentei domestice.
Ideile de baza. Majoritatea curentelor feministe pornesc de la doua idei de
baza: poziția inferioară a femeii in societate si exploatarea lor de către bărbați,
societatea face o distincție clară intre public si privat.
Tipurile de feminism. Diferențiem trei curente de baza in gândirea
feminista: feminismul liberal, marxist, radical.
Feminismul liberal pornește de la premiza ca femeile si bărbații sunt cetățeni
egali, deci trebuie sa aibă drepturi egale. Adepții feminismului propun ca scop
dobindirea egalității femeii cu bărbații in toate sferele vieții politice, sociale,
economice.
Feminismul marxist localizează opresiunea fata de femii in contextul
societatii capitaliste, arătând ca inegalitatea reprezintă o trăsătura fundamentala a
capitalismului. Inegalitatea femeii in raport cu bărbații se explica prin existența
capitalismului patriarhal, o structura politica care ii favorizează pe bărbați
Feminismul radical considera ca sursa opresiunii o reprezintă patriarhatul,
însă aceasta nu este legată de factori economici, ci tine de psihologia masculină, de
gândirea masculină si limbajul masculin. Ceea ce urmăresc feministele radicale
este sa exorcizeze spiritul femeilor din imaginile construite patriarhal, de obedienta
sau, cel putin, de cele ale ascultării de dragul de a fi acceptat.
9. Doctrine politice nedemocratice. Fascismul.Marxismul.
Doctrine nedemocratice
Marxismul se referă la teoria dezvoltate de Karl Marx (1818-1883), lucrarea
Capitalul, Manifestul Partidului Comunist. Marxismul, in esența, oferă o analiza
critica a capitalismului, o teorie si a practicii liberalismului. Marxismul a apărut in
baza de trei curente: economia politica engleză, filosofia clasica germana si teoria
socialismului francez. In consecință marxismul se spijină pe trei piloni:
materialismul dialectic, economia politica marxista si materialismul istoric.
Materialismul dialectic considera ca la baza realității obiective se afla materia
care este in continua mișcare.
Economia politica marxista analizează societatea capitalista si modul de
producție capitalist, legile principale ale capitalismului. Teza centrală e ca la baza
valorii se afla munca
Marxismul istoric studiază evoluția societatii prin prisma teoriei progresului,
fiecare treapta fiind înțeleasă ca un pas inainte in evoluția forțelor si relațiilor de
producție.
Dezvoltarea capitalismului in sec.XIX era însoțită de apariția proletariatului,
ale cărui condiții de trai erau insuportabile. Nu exista noțiune precum pensia,
concediu plătit, ajutor la șomeri. Marx credea ca revoluțiile din Europa erau o a
doua etapa de revoltata a omenirii contra exploatării economice si tiraniei.
Ideile Marxismului. Marxismul pledează pentru răsturnarea sistemului
capitalism prin intermediul revoluției proletare, ceea ce va conduce la socialism.
Marxismul implica o forma istorică de umanism, de aici, convingerea marxiștilor
ca modificând condițiile sociale, sistemul social se poate crea un Om Nou, cu noi
idealuri, cu aspirații înalte. Ideea de baza a marxismului este tema exploatării unei
clase de către alta, tema alienării muncitorilor. Alienarea economică, individul nu
lucrează pentru ca ii place regimul dat, ci pentru a supraviețui...nu. Alienarea
politica, statul reprezintă un comitet de rezolvare si administrare a afacerilor
burghenzilor. Alienarea socială, sistemul capitalist contribuie la izolarea
oamenilor, omul este perceput ca un instrument de satisfacere a scopului.
Marx afirma ca omul este un animal producător si se deosebește de celelalte
animale pri. Relația pe care o are cu natura, pe care o transforma in procesul de
satisfacere a propriilor necesitați.
Măsurile propuse de Marxism pentru ameliorarea situație ploritariatului
sunt următoarele:
Revoluția politica care va aboli puterea burgheziei
Proprietatea obșteasca va aparține întregului popor
Planificarea directiva obligatorie a tuturor proceselor economice
permite evitarea crizelor de supraproducție, atit de frecvente in
capitalism
Politica socială activa presupune accesul tuturor la educația generală,
medicina gratuită, cultura.
Curentele Marxismului:
Leninismul, curent politic formulat de Lenin, parintele revoluției ruse
din 1917. Forța conducătoare a societatii trebuia sa devină partidul
unic, conceput ca o avangarda a clasei muncitoare, formată dintr-o elita
capabilă sa suplinească lipsurile in ceea ce privește maturitatea si
conștiința ploletariatului. Esența socialismului sunt cooperativele.
Leninism este o teorie politică și economică având la bază marxismul. Este
o ramură a marxismului, iar din deceniul al doilea al secolului XX a fost ramura
dominantă a sa. Leninismul a fost dezvoltat în principal de liderul bolșevic
Vladimir Ilici Lenin, care de altfel l-a și pus în practică după Revoluția rusă.
Teoriile lui Lenin au fost o sursă de controverse încă de la început, având critici
atât dinspre stânga (de exemplu: social-democrații, anarhiștii și chiar alți marxiști),
dinspre centru (de exemplu: liberalii) și dinspre dreapta (de exemplu:
conservatorii, fasciștii, etc).
Lenin afirma că proletariatul nu poate atinge conștiința revoluționară decât
prin eforturile unui partid comunist care își asuma rolul de "avangardă
revoluționară". Lenin mai credea că un asemenea partid nu-și putea atinge
scopurile decât prin intermediul unei organizări disciplinate cunoscută drept
centralism democratic. În plus, leninismul afirma că imperialismul este ultima
formă a capitalismului, iar capitalismul nu poate fi răsturnat de la putere decât prin
mijloace revoluționare (orice încercare de a "reforma" capitalismul din interior
fiind sortită eșecului. Lenin credea că distrugerea statului capitalist se va face prin
revoluția proletară și prin înlocuirea democrației burgheze cu dictatura
proletariatului (un sistem al democrației muncitorești, în care ei ar fi deținut
puterea politică prin intermediul unor consilii numite soviete).
Teoria lui Lenin referitoare la imperialism dorea să îmbunătățească și să
corecteze opera lui Marx, explicând un fenomen pe care acesta din urmă nu-l
prevăzuse: transformarea capitalismului într-un sistem global, (iar nu unul
național, așa cum îl descrisese Marx). În centrul teoriei sale despre imperialism se
află ideea conform căreia națiunile capitaliste avansate din punct de vedere
industrial evită revoluția prin exportarea forțată în piețele coloniilor înrobite și prin
exploatarea resurselor lor naturale. Aceasta ar fi permis națiunilor capitaliste
dezvoltate din punct de vedere industrial să-și mențină muncitorii mulțumiți, în
parte prin crearea unei aristocrații muncitorești. Ca un rezultat, capitalismul era
capabil să fie condus prin expresia politică a aristocrației muncitorești - partidele
social-democratice, către punctul în care revoluția nu mai era posibilă în cele mai
avansate națiuni (așa cum prevestise Marx), ci mai degrabă în cel mai slab stat
imperialist, acela fiind Rusia.
Oricum, dacă revoluția se putea produce numai într-o țară slab dezvoltată,
aceasta ridica o mare problemă: o asemenea țară subdezvoltată nu era capabilă să
dezvolte un sistem socialist, (în teoria marxistă, socialismul este stadiul de
dezvoltare care ar fi urmat după capitalism și ar fi fost precursorul comunismului),
deoarece capitalismul nu ar fi fost dezvoltat complet într-o asemenea țară și
deoarece puterile externe ar fi încercat să zdrobească revoluția cu orice preț. Pentru
rezolvarea acestei probleme, Lenin propunea două soluții posibile:
Revoluția din țara subdezvoltată ar aprinde scânteia revoluției într-o țară
capitalistă dezvoltată (Lenin spera, de exemplu, că revoluția rusă va aprinde
flăcările revoluției în Germania). Țara dezvoltată ar fi instaurat socialismul și ar fi
ajutat țara subdezvoltată să facă la fel.
Revoluția ar izbucni în mai multe țări subdezvoltate în același timp sau într-o
succesiune rapidă; aceste țări urmau să se unească într-un stat federal capabil să
lupte cu marile puteri capitaliste și mai apoi să instaureze socialismul. Aceasta o
fost ideea originală din spatele formării Uniunii Sovietice.
Oricare ar fi fost calea urmată, socialismul nu ar fi putut supraviețui numai
într-o țara săracă. De aceea leninismul chema la revoluția mondială într-o formă
sau alta.
Leniniștii din ziua de azi văd deseori globalizarea ca pe o formă modernă de
imperialism.
Către sfârșitul deceniului al treilea al secolului al XX, Uniunea Sovietică a
început să se îndepărteze de linia politică a lui Lenin și să se apropie de ceea ce
este denumit în mod curent "stalinism", cei mai mulți dintre tovarășii lui Lenin
("vechii bolșevici" pierind în Marea Epurare.
Troțkismul
Troțkism este o teorie a marxismului așa cum a fost formulată de Lev
Troțki. Termenul este uneori folosit în mod inexact ca să denumească diferite
curente politice care se pretind în tradiția marxistă și care se opun atât stalinismului
cât și capitalismului.
Troțki a apărat ideea revoluției proletare, așa cum a definit-o în teoria sa
despre "revoluției permanente" și a adus argumente că în țările în care revoluția
burghezo-democratică nu a triumfat deja, (cu alte cuvinte, în țările în care nu s-a
introdus democrația capitalistă, așa cum era Rusia înainte de 1917), era necesar ca
proletariatul să preia din mers țelurile și ale acestei revoluții burgheze și să le
transforme în sarcini permanente, prin ducerea la îndeplinire a sarcinilor revoluției
sociale, (a revoluției "socialiste" sau "comuniste"), într-un proces neîntrerupt.
Troțki credea că noul stat socialist nu va fi capabil să facă față presiunilor țărilor
capitaliste ostile dacă nu vor izbucni repede revoluții socialiste și în alte țări.
Această teorie a fost avansată în opoziție cu poziția facțiunii staliniste din partidul
comunist care susținea că poate fi construit în Uniunea Sovietică "socialismul într-
o singură țară".
În spectrul politic al marxismului, troțkismul este considerat a fi la stânga.
Exprimat în limbaj peiorativ, troțkiștii sunt descriși drept "deviaționiști de stânga".
Unii marxiști care se opun troțkismului îl privesc ca fiind în serviciul dreptei
deoarece, în viziunea lor, nu acesta este drumul adevărat către socialism.
Maionismul
Curent inițiat in China de Mao Zedong care considera ca salariile diferite duc
la renașterea burgheziei. Promova ideiea asigurării egalității generale. Va iniția in
acest scop comunele de munca unde va fi o reglementare totala, vestimentației
comuna, mincare identică, separarea femeilor de bărbați.
Maoismul reprezintă o formă a comunismului care a preluat numele după
liderul Partidului Comunist din China, Mao Zedong. Diferența principală față de
comunismul din alte țări ale așa-zisului bloc comunist a reprezentat-o conceptia
maoista despre "burghezia rosie", care apare chiar in interiorul Partidului Comunist
si trebuie combatuta pentru a preveni reintoarcerea la capitalism.
Revoluția culturală a fost o astfel de incercare de a lichida burghezia rosie, in
special prin mobilizarea tineretului in asa-numitele "Garzi Rosii".
Se dorea ca ideologia comunistă să domine toate planurile vieții din China.
Mao Zedong acordă o mare atenție țărănimii ca forță revoluționară,
considerând că în anumite situații rolul țăranilor săraci și al proletarilor agricoli e
mai important decât al muncitorilor de la orașe. Constituirea de baze revoluționare
în mediul rural și folosirea lor pentru a realiza "încercuirea orașului de către sat" în
vederea cuceririi puterii consituie o trăsătură importantă a tacticii maoiste în timpul
războaielor cu Gomindanul din anii 1930 și din 1945-1949.
10.Conceptul de putere
Puterea Politica e un fenomen social care face parte din altul, mai larg si
anume putere. Puterea in general e un factor decisiv in organizarea societatii, in
ascensiunea ei progresiva. Fenomenul de putere e prezent in orice sfera a vieții
sociale. Ea se manifesta drept o influența, de impunere de voința a unui individ sau
grup asupra altui individ, grup, comunitate, in vederea schimbării
comportamentului sau a înfăptuirii unei activități, fără de care schimbarea sau
activitatea nu sar realiza.
Fiecare sfera a vieții sociale are drept caracteristica prezenta unui anumit tip
de putere. Asa in familie-puterea familială, in economie- p. economică, in
religie- p. religioasă, in politica - puterea politica. Dintre toate acestea puterea
politica este superioară, dominanta, ea le unește pe toate celelalte puteri, adica se
prezintă drept liantul, legătura, tuturor tipurilor de puteri, asigurând integritatea si
coeziunea societatii, exista si perpetuarea societatii e imposibila fără putere. Iată
citeva momente care deosebesc puterea politica de celelalte puteri:
Are un caracter obligatoriu, in caz de împotrivire e prevăzută sancțiunea,
pedeapsa.
Puterea politica are un singur centru, nucleu de la care survin legile, deciziile.
Are un caracter general si anonim, puterea politica poate exista numai sub
forma de instituții sau de statut tradițional.
O trăsătura comuna a tuturor tipurilor de putere este caracterul ei asimetric,
dar mai evident la puterea politica. Acesta prevede ca cineva ordonează, cei aflați
la putere, altcineva executa ordinul. O inversare a rolurilor in puterea politica nu e
posibila. Acest moment atribuie puterii politice totodata si un caracter de ierarhie:
de la nucleul puterii politice mesaj de ordonanțe, decizii spre instanțele inferioare-
regionale, raionale, locale.
Puterea politica se prezintă drept o relație, ea poate fi una de influența, da
poate fi una de impunere, constrângere, dominație si sub aceste aspecte-pozitivă si
negativă, ea e inalienabile oricărei societăți la etapa actuala.
11.Structura puterii: subiect,obiect,resurse
Puterea politica are o structura determinata de caracterul ei relațional si
deoarece relația presupune in mod obligatoriu 2 elemente cel putin, puterea politica
are acesta structura dualistă: subiectul si obiectul puterii.
Subiectul puterii politice este cel care își impune voința sa altora, cel care da
ordonanțe, decizii. Obiectul puterii politice sunt cei conduși, dominați, influențați,
executanți ai ordonanței deciziilor.
Subiectul puterii poate fi individual- suveran, președintele; dar si colectiv-
statul ( Parlamentul, guvernul, Judecătoria, partidele politice, ONG-utile, MASS-
media).
ONG-utile si MASS-media sunt subiecții nepoliti ai puterii politice, ceilalti
enumerati mai sus-subiecții politici ai puterii politice.
Puterea politica se deosebește de celelalte puteri prin faptul ca ea se realizează
in baza resurselor, alt element al puterii politice, prezent sub forma de resurse
materiale( bani, bunuri materiale), resurse sociale( oameni, valori spirituale,
funcții), resurse Informaționale ( MASS-media, intr-o oarecare măsura).
Alt element al puterii politice este forța, adica mijloacele si instrumentele de
impunere forțata a legilor, deciziilor, acestea fiind poliția, închisorile, armata.
Puterea politica se impune numai daca in spatele ei sta forța. Dispune de
resurse dar si de aceste mijloace.
12.Corelatia puterii: forta,autoritatea,prestigiulIn politologie, edesea notiunea de putere, autoritate si influenta sunt utilizate
impreuna.A cest lucru se explica prin faptul ca putere apare concomintent in mai
multe ipostaze,utilizind mai multe metode
Forta reprezinta ipostaza violenta a puterii, care se manifesta prin detinerea
de aceasta a aparatului de constringere(politia,armata,securitatea). Forta reprezinta
latura coercitiva a puterii, putere ca impunere. Puterea nu poate exista fara forta dat
fiind faptul ca doar prin intermediul fortei puterea esi poate impune deciziile.
Regimurile dictatoriale pun accentual pe forta, pe mentinerea unui apparat
represiv numerous,care solicita cheltuieli substantiale si astfel determina mai
devreme sau mai tirziu pierderea sprijinului din partea populatiei si prabusirea
regimului.
Autoritatea politică reprezintă o modalitate concretă de manifestare a puterii.
Puterea instituită economic, social, juridic şi care funcţionează efectiv, folosind
valorile acceptate în societate, devine autoritară. Autoritatea puterii facilitează
activitatea ei, minimizează necesitatea constrângerii, stabilizează societatea,
stimulează atingerea scopurilor ei.
Autoritatea politică reprezintă unul din conceptele destul de controversate în
literatura politologică, neclară fiind şi percepţia lui socială. Astfel, dintr-un anumit
punct de vedere, autoritatea ar însemna dreptul de a efectua о acţiune sau alta,
inclusiv de a edicta legi. Tot prin noţiunea de autoritate este definită şi capacitatea
unei persoane sau organizaţii de a se face respectată şi de a inspira supunere fără a
recurge la constrângere. Prin autoritate sunt desemnate, de asemenea, şi instituţiile
publice care exercită funcţiile guvernării asupra unei colectivităţi sau asupra unui
teritoriu în virtutea deţinerii unei legitimităţi statale şi a mijloacelor necesare de
constrângere proprii puterii politice. Autoritatea pentru a nu da naştere la reacţiuni
ostile, trebuie să îndeplinească două condiţii: să nu abuzeze de forţa ei executivă şi
de dreptul de a interpreta legile şi ordinele, să nu-şi aroge drepturile pe care le are;
să nu fie arbitrară şi nici părtinitoare, ci să funcţioneze conform unor legi, fiind
egal de dreaptă pentru toţi indivizii.
Autoritatea se întemeiază pe consensul unei majorităţi faţă de obiectivele
conducerii. Autoritatea, în sensul în care ne interesează, respectiv cel politic, poate
fi privită atât ca о ipostază a puterii, dar şi ca un atribut al ei, care о face mai
stabilă şi mai eficientă.
Prestigiul este o iradiere a statului si consta in aprecierea inalta data unor
politicieni,puteri sau unor institutii de catre popor in baza unui sistem de valori,ce
se schimba de la o perioada la alta.
Unii policieni egalizeaza putere cu autoritatea,aceasta nu este corect.De fapt
toate fenomenele mentionate mai sus fac parte din fenomenul puterii.Lipsa unui
din componente face ca puterea sa fie doar partiala, lucru care, mai devreme sau
mai tirziu, va duce la disiparea puterii.
13.Tipologia puteriiSe disting 3 tipuri de puteri:
Puterea econominca Puterea sociala Puterea politica
14.Legitimitatea si dominatia puterii
Legitimitatea este un răspuns la întrebarea: Cu ce drept au ajuns la putere? Ea
mai reflecta si momentele axiologic prezent in acceptarea de către cei conduși si a
celor aflați la putere; mai reflecta si capacitatea celor aflați la putere de a se
prezenta ca fiind cea mai potrivită sinteza de organizare a puterii politice.
Nu vom confunda legitimitatea cu legalitatea=exercitarea puterii politice in
conformitate cu legea.
Iată de ce pot exista4 forme de îmbinare a lor:
1. Legitimitate legală
2. Legitimitate nelegală
3. Nelegimitate legală
4. Nelegimitate nelegala
Pe parcursul istoriei sau constituit niște tipuri de legitimitate:
1. Divina
2. Tradiționala
3. Carismatica
4. Rațional-legală
Cea divina- suveranul a obținut puterea deoarece este o întruchipare a
divinității, fiul, locțiitorul divinității, a primit puterea direct de la divinitate- a luat
naștere in antichitate si a persistat PINA in epoca modernă, in unele cazuri PINA
astăzi.
Cea tradiționala-puterea politica e obținută prin moștenire-deasemenea apare
din cele mai vechi timpuri si se manifesta PINA astăzi.
Legitimitate charismatică: justificarea aflării la putere se explica prin
deținerea unor capacitați excepționale( har de la Dumnezeu) de către cel venit la
putere sau formarea opiniei ca acesta ar avea astfel de calități. Exemplu Fildel
Castro
Legitatea Rațional-legală e prezenta in democrațiile contemporane: cei aflați
la putere au fost desemnați printr-un cadru rațional juridic, adica prin alegeri
directe legale.
15.Sistemul politic-esenta,structura
Pentru o înțelegere mai profunda a fenomenului politicii, științele politice au
aplicat la acest fenomen conceptul de sistem elaborat in științele naturii. Conceptul
de sistem implica un întreg,părțile căruia sunt intr-o conexiune reciproca si
dereglarea funcționarii uneia din părți duce ladereglarea întregului. In cazul nostru
viața politica este abordată ca un întreg sistem, părțile-elementele căruia sint intr-o
strinsa legătura.
Sistemul politic are un caracter social- exista si semanifesta in societate, care
este si ea un sistem global . Astfelsistemul politic face parte-și trun sistem mai
larg-cel social.
Ca fenomen aparte se prezintă drept un ansamblu de instituții ( stat,
elementele: guvernul, Parlamentul, Judecătoria ), organizații ( partidele,
sindicate(nu sint constituite de guvern, nu-s organizații politice, apăra interesele
vitale, burse, salarii, indemnizații ;ONG); MASS-media , relațiile între acestea,
activitățile lor; ansamblu de idei, teorii, doctrine, reprezentări, dispoziții,
referitoare la politica.
16.Mecanismul de functionare a sistemului politic
Sistemul politic exista și funcționează in societate (mediu). Funcționarea lui
are loc dupa asa zisele "intrări" " ieșiri ". Intrările presupun cerințele înaintate de
cetățeni sistemului.
Salariile depind de nivelul de dezvoltare economic a tării, asigurarea păcii,
ordinii publice, Securității, drepturilor si libertății, asigurarea medicală. Susținerii
sistemul politic, a respecta legea, a achita impozitele, pentru bărbații serviciul
militar. Opoziție, dizidenta ,exista opoziție in cadrul guvernării, guvernul este
format din PL, PLDM, PCRM.
Socialiștii in opoziție cu liberalii. Opoziții in afara structurilor de stat.
Partidele care nu au acumulat numărul necesar de voturi. Opoziție care vizează
realizarea unor reforme si opoziție care vizează distrugerea sistemului politic
existent, opoziție dizidenta, lupta pentru lichidarea sistemului politic existent.
Dezaprobarea unor decizii, încălcarea legilor. " ieșirile reprezintă Răspunde
sul sistemului politic la cerințele înaintate de mediu sub forma de decizii, control,
organizare, orientare, dirijare, convingere, constrângere. Între ieșiri si intrări
trebuie sa existe un echilibru; daca cerințele sunt prea mari sistemul politic își
dispersează neeficient resursele, mijloacele; daca cerințele sunt mici sistemul
politic se autoizoleze si se transforma intr-un scop in sine.
17.Tipologia sistemelor politice,continut si diferentieri
Tipurile de sistem politic se constituie in baza unor criterii, principalul dintre
care este raportul dintre guvernanți si guvernați. Daca guvernarea se face de către
reprezentanți aleși prin vot universal de către majoritatea cetățenilor si daca se tine
cont de opinia, interesele majorității acest sistem politic se va numi democratic. In
caz contrar-nedemocratic.
Sistemele nedemocratice sunt de trei tipuri:
1. Totalitar
2. Autoritar
3. Dictatorial
Sistemul politic totalitar este un sistem nedemocratic, caracteristic in mare
parte societăților contemporane.
Trăsăturile caracteristice fundamentale:
1. Amestecul statului in toate treburile cetățenilor, chiar si in cea
personala.
2. Existența unui partid/ unui singur partid in frunte cu un lider carismatic
si a unei singure ideologii, centrate pe o ideile fixa: in totalitarismul
fascist-ideea supremației rasei ariene, pentru totalitarismul stanilinist-
ideea creării omului nou si a societatii noi comuniste.
3. Subordonarea proprietații, fie ea privată, fie ea de stat, realizarii ideii
fixe.
4. Absenta pluralismului politic si a societatii civile
5. Caracterul declarativ formal al drepturilor si libertăților cetățenilor
6. Aplicarea in masa a violentei si teroarei in exercitarea puterii politice
Regimurile totalitare violente au existat in Italia( Musolini, utilizează
termenul totalitar in anii '20 ai sec XX). In Germania fascista in timpul lui Hitler,
in URSS in timpul lui Stalin, in China, Cuba, atit fascismul cit si comunismul au
generat regimuri totalitare.
Sistemul politic autoritar- este un regim intermediar intre totalitar si
democratic, trăsăturile primului cit si celui de-al 2-lea sunt atenuate, slăbite.
Atributele autorismului:
1. Concentrarea puterii politice in mâinile unei persoane sau a unui grup de
oameni
2. Prezenta pluralismului politic dar lipsa de influența a partidelor care se afla
la putere
3. Declarația formala a drepturilor si libertăților cetățenilor
4. Depistarea formala a puterii politice de virf
5. Lipsa de transparentă in exercitarea puterii politice.
Sistemul politic dictatorial este o varianta mai drastică a totalitarismului.
Sistemul politic democratic
Democrația este o forma de organizare politica a societatii la activitatea
căreia participa întreg poporul, direct/indirect. E un cuvint de origine greaca,
Demos-popor si cratos- putere, democrația- puterea poporului. Dar participarea
întregului popor la treburile statului e imposibilila, fie ca e vorba de istorie, fie de
contemporaneitate. Exista o forma de participare directa a întregului popor la viața
politica- referendumul sau alegerile, poporul își alege reprezentanții săi la
guvernarea politica. O alta forma a democrației- indirecta este democrația
reprezentativa, un grup de oameni ales de popor i-l reprezintă in structurile politice
si ii apăra interesele.
Democrația este foarte veche, poate tot atit de veche ca si fenomenul
politicii. Izvoarele scrise mărturisesc despre existența democrației in Grecia antica
in sec. XII-X PINA la Hristos ( Homer, Eliada), a existat pe parcursul întregii
antichității alături de alte forme de guvernare ( monarhia, aristrocrație, tirania,
( Republica e o forma a democrației), timeocratia....) Se întâlnește si in evul
mediu-Republica comercială ( Veneția, Geneva, Florența,Novgorod s.a.).
Dar ia avint in epoca modernă pentru ca sa capete o forma întregită in
contemporaneitate. Este intr-o evoluție permanenta schimbându-și formele,
structura. Nu este o forma ideală de organizare a societatii, dar e varianta optima si
alta mai buna omenirea nu comuniste.
Democrația se caracterizează printr-un șir de momente, atribute sau chiar
principii:
1.Suveranitatea poporului, adica in ultima instanța, poporul e izvorul puterii
politice, el decide, in mâinile lui e concentrata puterea politica.
2. Divizarea puterii politice in 3 ramuri: legislativă, executivă, judecătorească.
3. Existența unui cadru legislativ care asigura egalitatea in drepturia tuturor
cetățenilor
4. Eligibilitatea instituțiilor, structurile statale
5. Limitarea timpului de activitate a funcționarilor in structurile statale, 1-2
termeni
6. Existența pluralismului: ideologic, economic, partidism
7. Principiul majorității. Cei aflați la putere au ajuns acolo datorită faptului ca
majoritatea poporului 50+1, 63% ținându-se cont si de interesele minorității
8. Egalitatea tuturor in fata legilor, asigurarea reala a drepturilor si libertăților
cetățenilor
2. ... Centrate pe o idee fix!: in totalitarismul fascist -ideea supremației rasei
ariene; pentru totalitarismul stalinist e ideea creării omului nou si a unei
societăți noi comuniste.
Subordonarea proprietații, fie ea privată fie de stat, realizarii ideii fixe.
Absenta pluralismului politic si a societății civile.
Caracterul declarativ formal al drepturilor si libertăților cetățenilor.
Aplicarea in masa a violentei si terorii in exercitarea puterii politice.
Regimurile totalitare evidente au existat in Italia(Mussolini utilizează
termenul totalitar in anii 20 ai sec.XX), in Germania fascista in timpul lui Hitler, in
URSS in timpul lui Stalin, in China, Cuba, atit fascismul cit si comunismul au
generat regimuri totalitare.
18.Notiuni de regim politic si elementele de baza ale regimului politic
Noțiunea de regim politic se utilizează in sens larg si in sens îngust.
Sensul îngust= totalitatea mijloacelor, procedeelor utilizate de stat in
exercitarea puterii politice.
Sensul larg vizează aspectul general al sistemului politic si presupune
raportul pe orizontala între elementele principale ale statului-parlament, guvern,
judecătorie; raporturile pe verticala între centru si regiuni, raioane; mijloacele,
procedeele prin care statul își asigura suveranitatea.
Puterea politica e divizata in putea legislativă, executivă si judecătorească.
19.Regimurile politice nedemocratice: totalitarismul si autoritarismul
20.Principiile si formele de baza ale democratiei.Evolutia democratiei in R.Moldova
21.Notiuni de stat,esenta si atributele sale
Statul- elementul central al sistemului politic care deține cea mai mare parte a
puterii politice. Este o instituție politica cu cel mai înalt grad de organizare,
funcționând prin cele trei puteri. Este un ansamblu de instituții, organizații politice
care asigura organizarea, guvernarea societatii, ordinea publica, in baza obținerii
monopolului asupra emiterii si aplicării legilor, dar si a violentei, numai statul are
dreptul.
Cuvântul stat se întrebuințează in sens larg si îngust:
1. Cu sens de țara, adica totalitatea teritoriului, populației, instituțiile,
organizațiile politice si nepolitice
2. Acest sens implica doar clasa guvernanților, clasa politica. Este un
cuvint de origine latina, statis= staționar. Grecii numeau statul polis,
latinii Civitas- cetate, Civilizație, oraș. Termenul a fost inventat de
Machiaveli si intra in uz in sec XVII
Organizarea politico-statală a societatii se caracterizează prin niște atribute,
trăsături specifice care o deosebesc de celelalte forme de organizare socială.
(Forma de organizare nestatala, religia, familia, economia).
Atributele
1)Evidențierea puterii publice ( existența unei paturi, grup de oameni,
specializați in exclusivitate in activitatea de guvernare/ conducere) forța
argumentului e covrigelul, argumentul forței e bita, violenta.
2) Existenta unei forte prin intermediul careea puterea publica/statul își
exercita puterea politica. Poliția, armata, Judecătoria, penitenciarele
3) Existenta unui teritoriu strict delimitat prin hotare fixe, organizează
populația situată pe acest teritoriu
4) Încasarea impozitelor, a taxelor, pentru exercitarea puterii politice,
organizarea are nevoi de resurse materiale
5) Deținerea monopolului la emiterea si aplicarea legilor
6) Deținerea monopolului la emiterea valutei naționale
7) Deținerea monopolului la aplicarea violentei
22.Teorii priviind geneza statului
Exista mai multe teorii privind geneza statului1. Terorii organicista crede ca statul este rezultatul evoluției sociale in analogie
cu evoluția naturală, la fel cum in natura organele specializate ale organismului sint rezultatul unor mutații lungi: capul- pentru a conduce, picioarele- pentru a merge, in stat capul - conducătorii,guvernanții; mințile, brațele- muncitorii; sistemul sangvin, limfatic - șosele, drumurile...
2. Teoria violentei care presupune ca statul a părut in urma cuceri unui trib de către alt trib, statul este un instrument politic care asigura impunerea violentei
învingătorilor asupra învinșilor si asigura exploatarea economică a ultimilor de către primii. Aceasta teorie poate fi acceptata ca un caz particular si nu general
3. Teoria contractului social Hobbes, Locke; Statul a apărut ca sa aplaneze conflictele, Homenj humus este: omul pentru om e lup. Locke sa stea de straja, sa asigure SEcuritatea proprietații private si a ta precum si drepturile
Teoria contractului social, autorul Hobs, filosof, ginditor britanicCea zis lumea de statDin gândirea politica"Omul pentru om, Lupul este" Hobs
4. Teoria Marxista ( si Hengels): statul apare ca un rezultat al unui proces îndelungat de dezvoltare; îmbunătățea uneltelor de munca duce la diviziunea socială a muncii ( agricultori de pastori, de la aceștia s-au desprins Meșteșugarii si negustorii, munca fizica/ munca intelectuala). Diviziunea muncii a dus la apariția unui surplus de producție, care se concentrează in mâinile conducătorilor tribali; aceștia din urma si sunt viitorii conducători politici. Statul apare ca o necesitate de apărare a proprietații private deținuta de o parte mică a societății, dar la care putea pretinde cealaltă parte majoritara a societății; statul apare ca un instrument de exploatare a celor săraci de către cei bogați, de asigurare a dominației a ultimilor asupra primilor.Toate aceste teorii vizează unul din momentele, una din cauzele apariției statului, nici una din ele nefiind completa, doar sinteza lor ar putea sa formeze o viziune de ansamblu. Cert este ca statul nu este un atribut al societății la fel de vechi ca si ea; el a apărut la un anumit moment de dezvolatare a societatii, cind gradul de complexitate calitativa si cantitativa a ei a atins un nivel înalt, cind stabilitatea si organizarea societatii nu mai putea fi asigurata doar de cutumele, tradițiile stabilite intre oameni.
23.Functiile statului
Functia integrativa, adica prin activitatea sa ea contribuie la integrarea
societatii, la perpetuarea acestei integritate.
Functia guvernativa, adica guvernează cu societatea; prin luarea de decizii si
prin mobilizarea resurselor materiale, umane. Urmărește atingerea unor scopuri
generale.
Funcția normativa, adica elaborează norme, legi de comportare,
conviețuire, integrare in societate.
Funcția de securitate, adica politica asigura SEcuritatea cetățenilor dar și a
teritoriului tării.
Funcția educativa, adica ea își formează acei cetățeni de care are nevoie
prin elaborare de valori, norme culturale.
24.Tipologia statelor
Statul ca fenomen politic poseda niște atribute comune care ne permite
depistarea prezentei lui la un popor sau altul. Cu toate acestea statul in
întruchiparea lui concretă, in fiecare țara aparte poseda si niște caracteristici
specifici. Numai atributele comune ne ajuta la clasificarea statelor in tipuri.
Tipologizarea se realizează in baza unor criterii, defiecare data altul.
1)Unul din aceste criterii este cel formațional-cronologic ( Marx):
Statul sclavagist, statul feudal,statul burghez( sec.17), statul capitalist, statul
socialist-comunist.
2) Dupa forma de guvernare,
a) monarhii: absolute, constituționale ;
b) republicii: prezidențiala, parlamentara, mixtă- prezidențial-parlamentar,
parlamentar-prezidențiala.
Din latina republica ( res-lucru, publica-comun=lucru in comun), forma de
organizare politica democratica. In istorie a existat si tip de Republica
nedemocratica, Republica aristocrata, puterea celor nobili. Republica prezidențiala
este o forma de organizare guvernare in care puterea este divizata in trei,
președintele este ales direct de către popor, este șeful statului, miniștri se supun
direct lui, guvernul ca formațiune statală nu exista.
Președintele nu se supune parlamentului, poate exprima veto(-=nu, poate
interzice) unor legi emise de parlament; dar Parlamentul poate declara neîncredere
președintelui in cazul încălcării legilor. SUA, CLINTON
25.Societatea civila: esenta,niveluri, tipuri.Geneza societatii civie in R.Moldova
Concretul de societate civilă are 2 sensuri: larg si îngust
Sensul larg a fost propus de autorii contractului social ( Hobbes, locke,
moteschio), pentru a desemna societatea organizata politic, acea trecere la starea
naturală a oamenilor, la o organizare politica si statală. Deci ia amploare întreaga
societate cu toate formele, nivelurile ei de organizare.
Sensul îngust presupune acea parte a societatii care e organizata in grupuri de
interese( economice, religioase) familie, etnie( orice comunitate de oameni, cindva
sălbăticie, națiune astăzi; ginta si trib- primitiva, popor si națiune- astazi), profesie,
producție, religie... Cu excepția statuluiONG au excepția statului.
Deosebirea principala despre societatea civilă si stat:
Statul apăra interesele societatii si mai apoi a cetățenilor, societatea civilă-
ale cetățenilor, individului. Este un ansamblu de organizații benevole, nonerarhica,
apolitica nu urmărește cucerirea puterii politice si nici destructiva ei.
Structura societatii civile e determinata de structura societatii, elementele ei
vizând sfera economică - a apărut interesele economice, vitale ale cetățenilor,
sindicatele cer majorarea salariilor, asociația ale producătorilor din toate sferele
economiei, acordarea favorurilor, creditelor, lesnirilor, liga tineretului, aranjarea in
câmpul muncii....
Sfera familială: organizații care apăra interesele familiale( politica
demografica, apărarea drepturilor femeilor)
Sfera naționala: organizații care apăra valorile naționale, fie ca e vorba de
națiunea predominanta, fie de Minoritățile etnice
Intre stat si societatea civilă exista o legătura strinsa. Statul determina cadrul
legislativ, normele, regulile de activitate a societatii civile, de voința statului
depinde prezenta/ absenta societatii civile. In general apariția societatii civile a fost
posibila odata cu apariția statului de drept, întreaga activitate in stat are loc
conform legilor. Societatea civilă mărturisește despre prezenta pluralismului
economic( diverse forme de proprietate), ideologic, politic( partidele politice).
26.Pluralismul politic
Pluralismul este, în sens general, recunoașterea diversității. Conceptul
este utilizat, de multe ori în moduri diferite, într-o gamă largă de aspecte. În
politică, pluralismul este adesea considerat de către adepții democrației moderne,
care urmează să fie în interesul cetățenilor săi, astfel încât și pluralismul politic
este unul dintre cele mai importante caracteristici.
Pluralismul este de asemenea, un termen folosit pentru a desemna un punct de
vedere teoretic de stat și a puterii - care în grade diferite sugerează faptul că
pluralismul este un model adecvat de modul în care puterea este distribuită în
societate. Pentru informații cu privire la teoria politică a pluralismului a se vedea
Pluralismul (teorie politică).
În politica democratică, pluralismul este un principiu director care
permite coexistența pașnică de interese diferite, convingeri și moduri de viață.
În acest context, are conotații normativ absente din utilizarea sa pentru a desemna
un punct de vedere teoretic. Spre deosebire de totalitarism sau particularism,
pluralismul recunoaște diversitatea de interese și consideră că este imperativ ca
membrii să se acomodeze diferențelor prin implicarea în negociere de bună-
credință
27.Notiuni de partid politic
Partidele sint niște organizații politice atit de vechi ca si statul. Dar ca
formațiune definitiva se constituie in epoca modernă. Este un cuvint de origine
latina, pars-parte, aceasta constituie esența lui.
Partidul este o organizație formată pe principiul benevol, in baza comunitații,
orientării valorice, care exprima interesele unei părți de oameni, avind drept scop
cucerirea, menținerea si exercitarea puterii politice. Este unul din elementele
principale ale sistemului politic contemporan, fără de care exercitarea democrației
este imposibila. Raporturile despre partidele politice sunt de competiție
concurențiala, avind o natura nonerarhica.
28.Evolutia istorica a partidismului,structura si functii
Evoluția istorică
Orice partid are o anumită structura care presupune, implica raporturile de
ierarhie. Exista un nucleu al partidelor in frunte cu liderul partidului si un grup de
oameni cei mai activi. Anume acest nucleu alege orientarea valorică si ideologica
in baza cărora constituite programele de activitate, ultimile trasează obiectivele
activității de partid scopul dar si strategia si tactica activități. Pe linga acest nucleu
exista un organ general- congresul partidului la care sunt făcute totalurile activtati
si trasate liniile de perspectiva
Funcțiile partidului sunt diverse:
1. Funcția politica, cucerirea, menținerea si exercitarea puterii politice
2. Funcția guvernativa, adica formarea guvernului, in cazul cuceri puterii
3. Socializarea politica, adica formarea conștiinței civice la cetățeni
4. Formarea cadrelor politice, exista secții orășenești, raionale, locale; se
întrunesc la discuții, se obțin cunoștințe in cadrul acestor întruniri
5. Formularea si exprimarea intereselor unui grup de oameni pe care
trebuie sa le promoveze, apere, susțină.
29.Tipologia partidelor politice
Cea mai cunoscută tipologie a partidelor politice a fost realizată de de
Maurice Duverger în 1951 în Les partis politiques. In principal, acesta deosebeşte
două categorii de partide: partide de masă şi partide de cadre.
Partide de cadre: Atunci cand au aparut partidele, ele nu aveau decat foarte
putini membri. Cetateni mai de vaza au hotarat sa se asocieze, activitatile lor fiind
mai degraba voluntare. Astazi, aceste partide poarta numele de partide de alegatori.
Prin acest lucru intelegem ca numarul alegatorilor unui partid este in raport mult
mai mare decat cel al membrilor acestuia, iar legatura pe care o au acestia fata de
partid este de cele mai multe ori slaba.
Partidele de cadre, care au aparut in sec. XIX personifica elite si reprezinta
punctul de plecare al fiecarui partid. Astfel de partide reunesc un numar restrans de
membri, personalitati cu priza la electorat, se sprijina pe aristocratie, cler, armata,
cu notabilitate, selectionate dupa prestigiu si avere. N-au organizatii mari in
teritoriu si au o autonomie relativ mare a comitetelor locale, n-au o disciplina
interna impusa, structura tinde sa devina semipermanenta. Finantele sale de
campanie vin din donatii, sunt neregulate, ceea ce poate incuraja dependenta
partidului fata de grupurile de interese economico-financiare si coruptia
institutiilor guvernamentale dirijate de ele.
Partidul de cadre nu are o ideologie stricta. Tipice in acest sens sunt partidele
americane
Partide de mase: In comparatie cu partidele burgheze, constituite deseori din
fractiuni parlamentare, partidele muncitoresti au dispus inca de timpuriu de un
aparat partinic bine organizat, avand un numar relativ crescut de membri (partid de
membri).
Partidele de masa, asa cum le cunoastem noi astazi, sunt si ele foarte bine
organizate. De aceea, ele isi pot acoperi o mare parte din cheltuieli prin cotizatiile
membrilor. Partidele de masa apar atunci cand se simte nevoia reprezentarii unor
clase sociale sau grupuri sociale largi. Sunt bine centralizate, structura rigida
piramidala si disciplinata, cu raporturi pe verticala intre membri si lideri. Ele isi
asuma rol de reprezentant al maselor largi, legaturi directe cu simpatizantii si
posibil alegatorii, in genere propaganda demagogica si putere prin abuzuri. Tocmai
astfel de partide avanseaza, sustin, osifica structuri de conducere, care
autonomizeaza nomenclatura fata de masa de membrilor, astfel incat, nu e lung
drumul pana la partid-stat cu lideri inatacabili si cu o traiectorie, cel putin
nondemocratica, daca nu antidemocratica.
Dupa programul de partid: partide cu program integral (fac exces de
probleme doctrinare si se pierd in teorii) si partide de actiune (mai pragmatice,
mai fara preocupari doctrinare, mai oportuniste, rutiniere, predispuse la
politicianism, coruptie, intriga si chiar terorism).
Dupa ideologie si baza sociala a partidelor acestea pot fi: partide de idei, (pun
accent pe ideologie, social-democrate, fasciste, confesionale, conservatoare,
liberale), partide oportuniste, (se apropie de partidele de actiune, se implica in
actiuni imediate, partide orientate dupa putere si avantaje).
Dupa intentiile comportamentului politic partidele pot fi partide active
(active parlamentar sau extraparlamentar), partide latente (activeaza doar in
campaniile electorale), partide competitive (in sistemul pluripartidist) si partide
necompetitive (in sistemul monopartidist).
Dupa disciplina de vot partidele politice pot fi: partide suple (fara disciplina
de vot), partide rigide (cu disciplina stricta de vot).
Dupa pozitia adoptata fata de sistemul politic partidele politice pot fi: Partide
conforme sistemului: Acest tip de partide aproba politica sistemului in care
functioneaza. Obiectivul acestor partide este de a stabiliza ordinea politica sau de a
o ameliora treptat prin intermediul reformelor. Partide adverse sistemului: Acest
tip de partide nu accepta principiile impuse de sistemul politic in care
functioneaza. Imediat dupa preluarea puterii, aceste partide nu mai respecta
regulile de joc. Ele trec sub interdictie celelalte partide (asa cum au facut-o nazistii
in 1933) sau le degradeaza la rangul de simpli sateliti (politica SED-ului din RDG).
Dupa functia ocupata in sistemul politic partidele pot fi: Partid de
guvernamant: Acest tip de partid a iesit castigator in urma alegerile, constituind
guvernul pana la urmatoarele alegeri. In acest sens pot exista mai multe partide de
guvernamant in acelasi timp care alcatuiesc guvernul impreuna, intr-o
coalitie ;Partide de opozitie: Acest tip de partid a pierdut alegerile, constituind
astfel opozitia parlamentara. Bineinteles ca pot exista mai multe partide de
opozitie, al caror obiectiv este de a creste in preferintele alegatorilor, oferind o
alternativa in vederea urmatoarelor alegeri ; partide cu potential de coalitie si
partide cu potential de santaj, partid de balanta (decid formarea majoritatii
parlamentare).
Dupa modul in care se pot grupa partidele politice pot fi: partide de dreapta -
centru-dreapta si extrema dreapta (partide conservatoare, partide fasciste), partide
de stanga - centru-stanga si extrema stanga (Partidul Socialist, Partidul
Comunist, Partidul Social Democrat), partide de centru - Partide Social Crestine,
Partide Democrat Crestine.
Dupa raporturile cu sistemul politic global partidele politice pot fi:
partide constitutionale (actioneaza intr-un regim politic democratic caruia ii
respecta preceptele, regulile si principiile), partide autoritare (isi impun
programele intregului organism politic, se definesc prin rigoare, disciplina,
ideologie).
30.Clasificarea sistemelor de partid, general si particular
Analiza lui J. Blândul este una cantitativa si includ următoarele criterii:
Numarul partidelor
Puterea partidelor
Fundamentele lor ideologice
Urmărind evoluția sistemului de partide din 19 state, dintre care 15 erau
Europene, le perioada primelor doua decenii dupa cel de-al Doilea Război
Mondial, Blondel reușește sa schițeze o tipologie foarte riguroase, utilizată si astazi
de multi politologi.
Blondel evidențiază 4 categorii mari de sisteme:
1. Sistemul bi-partizane pur ( primul partid- 45%, al doilea partid-40%, cu
ponderea cumulata -85%, diferența-5%)
2. Sistemul cu doua partide si jumătate ( primul partid-43%, al doilea
partid-40%, ponderea cumulata-85%, diferența-5%)
3. Sistemul multipartidist cu partid dominant ( primul partid-40%, al
doilea partid-20%, valoare cumulata-60%, 20% diferența)
4. Sistemul multipardist perfect ( integral),(25%,25%, ceilalti divizează
59%, diferența intre primele doua -0%)
31.Fenomene negative generate de partidism32.Constituirea sistemelor de partid in R.Moldova
Problema Genezei partidelor moldovenești. Din 1940, odata cu intrarea
Basarabiei sub jurisdicția sovietica, întreaga viața politica a fost monopolizată de
un singur partid PCUS, partidul comunist al uniunii sovietice.
Procesul de geneza a partidelor politice in Republica Moldova este in
continua desfășurare. Daca in Europa de vest apăreau inițial grupurile sociale, apoi
partidele care sa le exprime interesele, in Republica Moldova fenomenul este
invers. Acest fenomen se întîmplă si din cauza ca multe partide se grupează in
jurul unui singur lider, deci sunt instrumentul politic al liderului si nu reprezintă
interesele unui segment al societatii civile.
Astazi, sistemul de partide din Moldova nu este pe deplin instituționalizat,
fiind in continua evoluție. Respectiv, putem afirma cu certitudine ca sistemul de
partide din Moldova este unul pluralist, instabil, versatil, amorf si conflictual. In
1991-2000 sistemul de partide avea elementele sistemului pluralismului extrem,
din clasificarea lui G. Săritori, in care existau partide antisistem ( PCRM, PPCD),
partide centuriste ( PDAM, MpMDP, adica PD), de centru stingă (PSRM), si
centru dreapta ( PFD).
In 2001-2008 șe observa unele elemente ale sistemului partidului dominant, in
frunte cu PCRM care a acumulat in jur de 48-50%
In 2009-2014 observam o combinare a sistemului dominant si sistemul
pluralismului extern. ( PCRM, deși ramine partidul dominant, nu este la guvernare,
ci in opoziție si, impreuna cu PNL, se plașeaza pe poziții antisistemice fata de
coaliția de guvernare PLDM, PD, PL.
Pentru a putea clasifica partidele in funcție de eșichierul politic, un partid
politic moldovenesc ca fiind de dreapta sau de stingă, trebuie de analizat atitudinea
acestuia fata de UE-CSI, fata de neutralitate - NATI si fata de problema naționala.
33.Conceptul de etnie,poporatie,natiune,minoritatea nationala
Termenul națiune, latinul nascor-a se naște, se utilizează inca in Roma
Antica, semnificând proporții mici. Națiunea reprezintă o comunitate de oameni
acre au mai multe trăsături in comun. In literatura de specialitate se examinează
care sunt trăsăturile in comun ale națiunii. Factorii etnici- si grele, limba,
psihologia, sau f. politici-statul, cetățenia.
Noțiunea de etnie, din greaca ethnos, semnificând un trib, o comunitate de
oameni care aveau o rudenie comuna, exterior asemanator, vorbeau aceeași limba
si locuiau pe un teritoriu comun.
Minoritate naționala este națiunea care se afla pe teritoriu statal străin. De
obicei își au ziarele, cărțile naționale, dar literatura de baza o citesc in limba
națiunii majoritare, la fel se realizează si educatia.
34.Problema si politica nationala-sfera specifica a relatiilor sociale35.Procesele entice in lumea contemporana
Procesele etnice in lumea contemporană
Procesul de construcție si formare, dat si de dizolvare a unor etnii si națiuni
este complex, realizinduse in cadrul unor procese multivectoriale. Interacțiunea
etniilor care conduce la schimbarea esenței lor sunt procese etnice. Exista procese
etnice evolutive si de transformare.
Procesele etnice evolutioniste se exprima prin modificări esențiale ale
oricărui dintre elementele de baza ale etniei si, in special, al limbii, culturii precum
si modificarea structurilor sociale, de clasa si profesionale
Procese etnice de transformare, cuprind schimbările care duc la modificarea
apartenentei etnice, etapa finala fiind schimbarea conștiinței etnice. Procesele de
transformare pot fi: de integrare, de dezbinare, dezintegrare.
Procesele de unificare pot fi de trei forme: consolidare, asimilare, integrare.
Consolidarea inseamna contopirea câtorva popoareinrudite dupa limba si
cultura intr-o noua etnie mai numeroasa, ex. unirea triburilor slave si formarea de
poporatii ruse
Asimilarea, dizolvarea unui ethnos sau a unei părți in unul mai numeros. Ex.
in țările dezvoltate Italia, Suedia, marea Britanie
Integrarea este u proces de interacțiune in interiorul statului, la nivel itrastatal
a câtorva popoare, in rezultat nu se formează națiuni, se formează doar comunități
interetnice.
36.Structura etnica si particularitatile relatiilor entice in R.Moldova
In cadrul URSS, relațiile interetnice, anul1980, au devenit foarte tensionate.
Sistemul sovietic se baza pe un mecanism complex de construcție a națiunii
sovietice, care se manifesta in citeva aspecte: diminuarea rolului limbilor locale,
utilizarea obligatorie a limbii ruse in scoli si instituțiile superioare de învățămint,
promovarea in structurile de conducere in funcție de criteriul etno-lingvistic.
Important este si faptul ca in URSS doar 15 din 104 naționalități aveau republici,
celelalte nu o aveau si nici nu au obținut statalitatea.
Printre popoarele cu propria statalitate republicana se număra si Moldova,
care la 2 August 1940 au obținut propria Republica unionala RSSM. Dar, PINA la
mijlocul anilor '70, prezenta moldovenilor in structurile de virf era redusă. Trezirea
conștiinței naționale a populației majoritare din RSSM sa soldat in 1989 cu
adoptarea legilor care prevedea trecerea limbii moldovenești la grafia latina, limba
moldoveneasca este anunțată limba de stat, limba rusa-limba de comunicare
interetnică.
In Martie-Iulie 1992 a acut loc războiul transnistrean. La data de 21 Iulie 1992
Republica Moldova si federația rusa au semnat o conventie cu privire la principiile
reglementarii pașnice a conflictului armatdin zona transnistreană a republicii
Moldova . In rezultatul conflictului, pe malul sting alături sa format o enclava
politica necontrolata de Chisinau. Conflictul, indirect, a întărit autonomia
administrativă si teritorială a Gagauz-Yeri care, totuși, ramine in componenta RM,
fiind guvernata de propriile legi, condusă de Bașcan si adunarea populară.
Constituția adoptată in 1994, stipula pentru regiunea Transnistriei un statut special
in componenta RM. La 22 Octombrie 1999, nu si fără presiunile Bulgariei, sa
format județul Taraclia.
Situatia interetnică din epublica ramine a fi tensionata, in pofida unor
progrese vizibile atinse in aceasta sfera. Etniile devin adesea un motiv pentru
amestecul statelor-patrii in treburile interne a tării, cu pretextul apărării drepturilor
naționale.
37.Alegeri; functii, principia si obiective
Alegerile constituie procedura de formare a organelor puterii si a conducerii
cu ajutorul exprimării voinței politice a cretanilor, respectând anumite regulii ale
sistemului electoral. Candidații aleși primesc prerogativele puterii. Alegerile sunt
marca democrației actuale.
Impactul alegerilor asupra vieții soaciale actuale are loc in virtutea
funcțiilor lor:
1. Articularea, agregarea si reprezentarea diferitor interese ale cetățenilor,
in perioada alegerilor șe Creează condiții pentru ca cetățenii sași
conștientizeze interesele si sa leincluda in programele de alegeri ale
partidelor sau candidaților independenți
2. Control asupra institiilor puterii, ca rezultat al alegerilor se Creează cea
mai importantă instituție de control asupra conducerii - Parlamentul
3. Integrarea diferitor opinii si formularea generală a voinței politice, cu
ajutorul alegerilor se produce unirea mai multor cetățeni in jurul unei
anumite platforme politice si a liderului Care o conduce, astfel se
formează voința politica predominanta in societate
4. Legitimarea si stabilirea sistemului politic, participarea cetățenilor la
alegeri, inseamna acceptarea acestui sistem politic, a regulilor de
formare a organelor de putere, oferă posibilitatea de a alege deputații si
conducătorii
5. Lărgirea comunicării, relațiilor de reprezentare intre instituțiile politice
si cetățeni, Întâlnirile din timpul campaniei electorale
6. Rezolvarea pașnica a conflictelor politice, alegerile permit partidelor
sași prezinte in public ideile, dind posibilitate si poporului sa ia parte la
promovarea lor
7. Mobilizarea corpului electoral, in scopul rezolvării problemelor sociale
actuale, prin informarea cetățenilor depsre programul partidului si calea
realizarii lor
8. Socializarea politica a cetățenilor, dezvolta conștiințe politice si
participării politice reprezintă însărcina importantă a alegerilor,
deoarece, se lărgește circuitul de informare politica si propaganda
9. Recrutarea elitei politice, alegerile sunt principala cale prin care
cetățenii se pot include in elita politica
10.Reabilitarea, înnoirea societatii printr-o lupta intre programele politice,
alegerile dau posibilitatea diferitor forte politice sași exprime punctul
de vedere fata de problemele societatii si sa propună programe de
soluționare.
11.Instaurarea unei opoziții eficiente si pregătirea ei pentru îndeplinirea
funcției de conducere, stimularea forțelor politice la căutarea de
compromisului sau crearea coaliție
Rolul principal al alegerilor democratice e sa reflecte opiniile si dorințele
cetățenilor, sa asigure prezenta principalelor grupuri sociale in organele puterii, la
fel, sa fromeze o conducere eficienta.
Principiile votului democratic
Generalitățile, toti cetățenii indiferent de... Este limitată doar de citeva cenzuri
Egalitatea, fiecare cetățean are dreptul la un vot, care se prețuiește la
fel,indiferent de cui ii aparține...
Votul secret, decizia alegătorului nu trebuie sa fie cunoscuta de nimeni
Votarea directa, alegătorul poate vota uncandidat anume la funcția efectivă
Deci, votul democrat ar trebui sa fie ipuniveral, liber, egal, direct.
38.Campania eletolara: concept,etape,tehnologii,strategii
Campania electorală: concept, etape, strategii si tactica
Campania electorală se desfășoară de regula in trei etap:
Etapa preparatorii, in care are loc analiza electoratului, probleme
sociale...activitatea de fundraising sau acumularea de capital pentru campania
electorală
Etapa de baza se constituie din stafful electoral, acțiune care are loc cu o
luna-doua inainte de demararea companiei electorale, innaintarea si înregistrarea
candidatului, analiza situației politice, sociale....
Etapa final asigura ieșirea din campania electorală a partidului, orice rezultat
se interpretează ca unul de succes, se incepe campania se stabilirea a relațiilor cu
publicul, se consolidează imaginea partidului
Strategia electorală reprezintă viziunea generală asupra campaniei, in care se
stabilesc acțiunile preconizate pentru atingerea scopului principal.
Dupa E. Malkin si E. Sucicov strategia campaniei electorale este constituita
din cinci pași:
1. Colectarea informației despre alegătorii Circumscripției si depsre
concurenți
2. Aprecierea raportului de forte al companiei electorale, depistarea
grupelor de alegători care sunt gata sa voteze cu fiecare dintre oponenții
3. Determinarea ideii de baza a propriei companii electorale, definirea
propriului grup ținta spre care va fi orientata agitație
4. Formularea temei de baza si a temelor auxiliare ale campaniei
electorale
5. Determinarea propriilor acțiuni in raport cu oponenții
Deci strategia include analiza SWOT. Elenpmentul cheie al strategiei este
mesajul, care trebuie sa se bazeze pe anumite teme.
Campanie electorală: etape, tehnologii, strategii
Tactica campaniei electorale oferă răspuns la întrebarea ce trebuie de facut
pentru a implimenta strategia si include următoarele etape:
Determinarea peisajului tactic al companiei, direcțiile si etapele de baza
ale campaniei
Definirea acțiunilor, evenimentelor campaniei in cadrul fiecărei etape si
direcții
Formarea structurii staff-ului
Elaborarea si implementarea planului grafic al campaniei
Deci, tactica include întreaga paleta de metode si procedee, folosite in timpul
campaniilor propaganditico-publicitare.
Politologii evidențiază zec contacte de baza cu electoratul, care fac parte din
arsenalul tacticii electorale. Aceste contacte sunt utilizate cel mai frecvent si dau
un randament maxim.
1. Intilnirea cu alegători
2. Agitația verbala, campania de la USA la USA
3. Foile volante, broșuri, calendare
4. Publicitatea vizuala, afișe, panouri, bannere
5. Ziarul campaniei electorale
6. Organizarea evenimentelor
7. Internetul si contactele telefonice
8. Campania direct-mail
9. Zvonurile, bancurile
10.Campania mediatica
39.Notiune de politica modiala.Ordine politica mondiala.Relatiile international,tipuri si niveluri
40.Problemele globale ale civilizatiei contemporane,caile lor de solutionare
Societatea umană este înzestrată cu o forţă de producţie colosală. Pe parcursul
istoriei au fost create inestimabile valori materiale şi spirituale, care constituie
cultura şi civilizaţia umanităţii. Au fost înregistrate condiţii favorabile în relaţiile
dintre popoare şi state, progrese social-economice, politice şi culturale.
Totodată, omul şi-a demonstrat şi marea sa capacitate distructivă. în epoca
contemporană, societatea se confruntă cu un şir de probleme globale, de
soluţionarea cărora depinde asigurarea viitorului umanităţii. Printre acestea sunt
cele ecologice, demografice, ale sărăciei şi subnutriţiei, analfabetismului,
terorismului, traficului de fiinţe umane, încălcării flagrante a drepturilor şi
libertăţilor omului, discriminării rasiale şi de gen etc. încălzirea globală sau norii
radioactivi nu cunosc hotare de stat, iar efectele războaielor, catastrofelor sau
acţiunile teroriştilor depăşesc competenţele unor ţări luate aparte. Problemele
globale nu pot fi ignorate, acestea constituind un pericol pentru viaţa şi sănătatea
oamenilor.
Terra a devenit o casă comună, iar viitorul ei este legat de activitatea fiecărui
individ, popor sau stat. Problemele globale au deci un caracter planetar, atingând
interesele vitale ale tuturor popoarelor, în soluţionarea lor ar trebui să se implice
fiecare persoană care conştientizează pericolele în cauză atât pentru sine, cât şi
pentru umanitate în general. Astăzi ca niciodată este nevoie de conjugarea
eforturilor tuturor popoarelor, de comunicare eficientă şi colaborare atât la nivel de
state, organizaţii, cât şi la nivel de indivizi.
Savanţii şi experţii în domeniu îi încurajează pe oameni să gândească global
şi să acţioneze local, pentru prevenirea unui dezastru general.
Conţinuturi
Problema demografică, a sărăciei şi a subnutriţiei
Problema ecologică şi căile de soluţionare a acesteia
Problema sănătăţii şi a lichidării analfabetismului
41.Rolul organizatiilor international in lumea contemporana; ONU. OSCE, UE, NATO,etc
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă
organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război
Mondial, are astăzi 193 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de
către membrii ei fondatori, a Cărţii Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui
document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea
drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului
internațional”. Sediul central al organizației este la New York.
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului
Reducerea sărăciei severe
Realizarea accesului universal la educația primară
Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor
Reducerea mortalității infantile
Îmbunătățirea sănătății materne
Combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli
Asigurarea sustenabilității mediului
Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare
Rolul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa
Prin abordarea multi-dimensională, OSCE oferă statelor din spaţiul „de la
Vancouver la Vladivostok” cel mai potrivit forum de dialog şi negociere pe
problematica securităţii în spaţiul euro-atlantic şi euro-asiatic, precum şi o
platformă pentru parteneriatele multilaterale implicate în acţiuni practice în teren.
Organizaţia are o abordare cuprinzătoare a conceptului de securitate şi, din această
perspectivă, acţionează pe trei dimensiuni majore: politico-militară; economică şi
de mediu; umană.
Principalele domenii de acţiune ale dimensiunii politico-militare sunt:
controlul armamentelor, managementul frontierelor, combaterea terorismului,
prevenirea conflictelor, reforma sectorului de apărare. OSCE acţionează pentru
consolidarea încrederii, creşterea transparenţei şi a cooperării în vederea asigurării
securităţii Statelor participante OSCE.
Pe agenda curentă a Organizaţiei se regăseşte, în primul rând, soluţionarea
crizei din Ucraina, soluţionarea conflictelor îngheţate din spaţiul ex-sovietic,
stabilizarea situaţiei din Balcanii de Vest, alte teme de interes major precum
combaterea terorismului şi schimbările climatice.
Datorită capacitaţii şi experienţei sale unice în domeniul diplomaţiei
preventive, prevenirii conflictelor şi gestionării crizelor, consolidării respectării
drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept, precum şi a promovării
tuturor aspectelor societăţii civile, OSCE va continua să joace un rol important în
promovarea unui spaţiu comun de securitate şi să contribuie, prin cooperare, la
consolidarea încrederii în domeniul militar şi promovarea securităţii.
Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre
şi între popoarele acestora, într-o manieră coerenta, avand drept suport
solidaritatea.
Principalele obiective sunt:
• promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în
1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);
• să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor
umanitar pentru ţările nemem- bre, o politică externă şi de securitate comună,
implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul
organizaţiilor internaţionale);
• să instituie cetăţenia europeană (care nu în- locuieşte cetaţenia naţională dar
o completează, conferind un numar de drepturi civile şi politice cetăţenilor
europeni); • să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justitie (legata de
funcţionarea pieţei interne şi în particular de libera circulatie a persoanelor);
• să existe şi să se consolideze in
baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către institutiile europene,
împreună cu tratatele fondatoare);
NATO
Obiectivul primordial al alianţei nord-atlantice în urma sfârşitului războiului
rece este în continuare asigurarea păcii şi stabilităţii în Europa, dar metodele de
atingere a acestui scop nu mai sunt în esenţă militare ci mai mult în- dreptate în
directia menţinerii coeziunii politice între statele Europei Occidentale. Noile
democraţii din Europa Central-Răsariteană căuta obţinerea calităţii de membru al
organizaţiilor occidentale de securitate în vederea asig- urării unei stabilităţi care
să le garanteze posibilitatea de a continua reformele interne, precum şi ca urmare a
per- ceperii de către aceste ţări a Federaţiei Ruse ca o even- tuală viitoare
ameninţare la propria securitate (perceptţe ce are o serie de justificări de ordin
istoric). Deasemenea, perspectiva obţinerii calităţii de membru NATO, EU şi UEO
a determinat aceste tări să-şi rezolve problemele re- gionale rapid si pe cale
paşnică. Rolul politic al alianţei a căpătat astfel o importanţă mai mare decât rolul
militar (cu toate că substanţa acestui rol politic este reprezen- tată tot de
capacitatea militară a statelor membre ale alianţei), ceea ce explică încercarile unor
state europene de a adânci reformele NATO în vederea acordării unei im- portanţe
tot mai crescute componenţei politice a alianţei. Cu toate acestea, statutul şi
influenta americana în cadrul NATO nu este rezultatul unor deficienţe de
concepere a structurii alianţei, ci este o consecinţă directa a superior- ităţii
americane faţă de aliaţii săi europeni in toate prob- lemele securităţii şi apărării.
42.Cultura politica- notiune si elemente caracteristicice; simboluri, mituri politice,trditiile politice
Cultura politica-noțiuni si elemente caracteristice
Noțiunea de cultura politica a fost introdusă in circuitul stiintific in sec XVIII
de către filosoful german I. Herder. In terminologia politologica, termenul a fost
introdus de către americanii G. Almonte si s. Verba la începutul anilor '60 ai
sec.XX. Cultura politica reprezintă rețeaua orientărilor atitudinilor, valorilor,
convingerilor prin care individul se Raportează la sistemul politic.
Structura culturii politice
Fiind o reflectare subiectiva a sistemului politic, cultura politica, se cara
treizecea prin următoarele dimensiuni:
Cognitivă, un ansamblu de cunoștințe despre sistemul politic si fenomene
politice
Afectiva, stări psihice care insotesc atitudinile, independent de oricare
judecată rațională asupra politicii, admirației fata de o personalitate, patriotismul
Evaluativa, aprecierea fenomenelor politice prin referirea la un sistem de
valori, aici indivizii pot utiliza asa noțiuni ca stat mare, mic, puternic, slab,
democratic, constituțional, socialist.
Elementele culturii politice:
Norme de drept, sint o modalitate de existența a culturii politice, astfel,
principiile cele mai importante ramin PINA azi in cultura politica a multor state
Forma statului se transmite din generație, indiferent daca e monarhie sau
Republica
Simbolurile politice sunt semne, obiecte, imagini acre evoca altceva decât
realitatea
Simbolul politic este o imagine, o reprezentare a principalelor idealuri
politice, acre îndeplinește funcția comunicativa, stabilind legătura intre individ si
putere.
In spatele unor simboluri se ascund mituri politice care sunt o componenta
nemateriala a culturii politice. Mitul politic este o deformare sau interpretare
eronata a realității obiective a care-i semnificație practica se limitează la
comunitățile indivizilor.
Tradiția este o alta componenta a culturii politice, foarte rar, de altfel,
codificate in anumite norme scrise sau legi.
43.Tipologia culturii politice.Cultura politica in R.Moldova
Tipologia culturii politice
Se evidențiază:
Cultura patriarhală,specificul de baza este lipsa interesului in societate
vizavi de sistemul politic. Utilizarea violentei pentru obținerea consensului. Ideile
politice ale maselor se reduc la existența unor stereotipuri religioase si morale
Cultura de supușenie, indivizii au cunoștința depre sistemul politic, dar nu
participa lactata politica, se supune puterii, așteptând de la aceștia înlesniri, aceast
tip de cultura politica ii corespunde statului paternalist
Cultura politica participativa, individul deține cunoștințe profunde despre
sistemul politic, își conștientizează propriile interese, participa activ la viața
politica, influentează puterea prin diferite metode, miting, greva
Cultur politica civică: cunoștințe profunde despre sistemul politic, interesul
manifestat fata de politica,nedorința de a discuta politica cu prietenii..., atitudinea
pozitivă fata de sistem, dorința de participare la politica si influențarea deciziilor
politice
In funcție de sistemul politic, deosebim:
Cultura anglo-americană, se caracterizează prin pragmatism, înțelegerea
politicii ca o sfera a luptei intereselor, care poate fi totuși reconciliat ...
Cultura european-continentala se caracterizează prin existenta mai multor
subculturi politice, foarte des cu tenta de polarizare, pluralism, alegeri libere,
imunitate persoanei...
Cultura patriarhal-autoritara, modelul patriarhal al marii familii, in frunte cu
tătuca tarul, predomina relațiile verticale, ierarhizate, șe da importantă tradițiilor și
orientării valorice
Cultura totalitara, control total asupra tuturor sferelor societatii, utilizarea
violentei ca instrument al reglării politice..
Specificul culturii politice in Republica Moldova. In perioada anilor 1985-
1991 asistam la fenomenul radicalizării sociale a maselor, caracterizat prin merge
ta unor proteste de masa. In RSSM pare Frontul popular, care lupta pentru
drepturile naționale, distrugerea sistemului socialist, promovarea
anticomunismului, va avea ca antidot in 1990 mișcarea Interfront, care susține
drepturi pentru Minoritățile naționale, modernizarea socialismului, menținerea
URSS, total invers. Acesta a contribuit la apariția societatii polistructurata si a
culturii politice fragmentare si conflictuale.
Cultura politica din R.M. are următoarele trăsături
Caracter fragmentar, lipsa consensului si culturii omogene
Caracter conflictual
Exista un mixaj al elementelor parohiale si de supușenie, se păstrează tiparul
centralismului
Prezenta unei puternice tradiții etatiste si paternalistă
Personalizarea puternica a puterii, loialitatea fata de persoana
Nivelul de interes al cetățenilor pentru politica este redus
Capacitatea de influența a deciIilor politice din partea cetățenilor este redus
44.Socializarea politica- esenta,etapele si factorii de socializare.
Socializarea este un proces continuu şi dependent de timp ce desenează procesul de asimilare de către individ a normelor şi valorilor sociale ce funcţionează la moment şi integrarea lui în societate. Socializarea politică vizează acelaşi obiective dar mai înguste, numai cele ce ţin de domeniul politic.
Socializarea politică este un proces de asimilare a valorilor şi normelor politice de către individ şi integrarea lui în viaţa politică a societăţii .
Scopul socializării politice este asigurarea continuităţii sistemului politic, a normelor şi valorilor politice, transmiterea noilor generaţii a cunoştinţelor politice, pregătirea individului pentru activitatea în domeniul politic ca un cetăţean ascultător de legi cu o cultură politică înaltă şi abilităţi participative .
În anii 50-60 noţiunea de socializare politică este utilizată de către politologii americani G. Almond şi S.Verba care determină acest proces ca impactul sistemului politic asupra individului cu scopul formării la el a dispoziţiilor pozitive cu privire la putere; T. Parsons deduce socializarea politică din teza, că individul intră în contact cu semenii săi conform acelor roluri sociale, care el le-a asimilat şi activează în domeniul politic. Din cele expuse putem deduce, că socializarea politică este integrarea individului în sistemul social-politic prin intermediul rolurilor sociale. O mare parte a cercetătorilor politologi au dedus, că integrarea deplină a indivizilor în societate este rezultatul a trei factori:
1. asimilarea, interiorizarea şi aplicarea în practică a normelor şi valorilor morale , politice şi de drept;
2. conştientizarea faptului ,că posibilităţile de alegere a rolurilor asumabile sunt limitate;
3. formarea spiritului responsabilităţii în virtutea normelor şi valorilor oferite de societatea contemporană.
Sociologii italieni G. Mosca şi V. Pareto analizează procesul socializării politice ca pregătirea individului pentru relaţia individ-putere, unde individul nu este un obiect pasiv, ci are loc şi procesul invers de influienţare a individului asupra puterii.
Noţiunea de ” socializare politică „ a fost analizată şi de către politologii E.Dauson şi C.Priuitt în monografia cu acelaşi nume, care a apărut în anul 1969 , în care autorii se axează pe poziţia că socializarea politică este un proces de instruire politică sau educaţie a individului , în procesul căreia el îşi formează convingeri , acumulează cunoştinţe şi deprinderi, capătă orientări specifice şi îşi exprimă preferinţele sau opiniile politice. Astfel reiese, că socializarea politică este suportul practic al formării culturii politice şi îndeplineşte două funcţii
principale: 1) asigurarea interacţiunii diferitor instituţii politice în cadrul unui anumit sistem social; 2) păstrarea echilibrului în sistemul politic actual prin intermediului asimilării de către noii membri a modelelor de comportament politic. Procesul de socializare politică nu este o simplă recepţie şi acceptare pasivă a culturii politice precedente transmise de către generaţiile mature, ci angajează o amplă modelare a personalităţii, ce susţine eforturi de învăţare socială având ca produs un comportament politico-social adecvat şi participarea activă în viaţa politica a societăţii.
Funcţia socializării politice este crearea la individ a abilităţilor de a se orienta în spaţiul politic şi a se angaja activ în el.
În fine, putem rezuma, că socializarea politică este un proces obligatoriu în societate, care contribuie la pregătirea noilor generaţii pentru viaţa şi activitatea în domeniul politic.
Savanţii politologi evidenţiază 4 etape în procesul socializării politice:
Timpurie de la naştere până la începutul şcolii primare , şi familia este instituţia responsabilă de acest proces. Mediul şi climatul psihologic din familie la nivel emoţional, contribuie la formarea abilităţilor elementare. Copii de 5-6 ani pot asimila noţiuni elementare abstracte. De această perioadă sunt responsabile aşa instituţii ca familia, grădiniţa, orfelinatele. Copilul în Graniţele socializării politice se extind la etapa a doua, care este denumită studiile.
Studiile se încadrează în segmentul de timp de la clasa întâi până la finisarea studiilor superioare. Venind în şcoală, copilul nimereşte într-un nou sistem de relaţii. La el se extinde contactul cu lumea înconjurătoare, apare un nou cerc comunicativ, apar noi instituţii ale socializării, însă familia rămîne ca subiect principal în acest proces, doar îmbinând funcţia de socializare cu şcoala. Odată cu lărgirea cercului de contact cu lumea înconjurătoare, copilul îşi desfăşoară calităţile sale individuale şi dezvoltă abilităţile creative. Tot în această perioadă apar aşa instituţii ca grupul de semeni, biserica , mas-media, armata, partidele politice.
Activitatea de muncă de la angajare până la pensionare , perioada unde individul realizează în practică abilităţile obţinute în etapele precedente. În această perioadă o influenţă considerabilă asupra individului o are colectivul de muncă care devine o a doua casă a omului pentru o bună parte din viaţă. Individul devine cetăţian cu drepturi depline şi prelungeşte mai departe să se formeze ca un membru activ al vieţii politice . Lumea înconjurătoare este conştientizată , individul este capabil de a asimila şi analiza informaţia.
Pensionarea sau finisarea activităţii de muncă şi resocializarea persoanelor de vârsta a treia. Persoana în această perioadă are mult timp liber, de aceia mulţi pensionari încep să se ocupe de politică, sunt foarte activi şi mulţi din ei pot ocupa şi posturi de conducere în domeniul politic. Omul în procesul de resocializare revizuieşte abilităţile formate ulterior, le selectează şi perfectează . În condiţiile de tranziţie omul este nevoit să se adapteze la noile condiţii de funcţionare a sistemului politic. În această perioadă omul a realizat majoritatea opţiunilor propuse de aceia el alege ocupaţii noi, sau din cele care au fost hobiuri, iar acum devin ocupaţia de bază. Multe persoane în această perioadă sunt integraţi anume în domeniul politic, mulţi ocupă şi posturi în organele politice de conducere