subiecte psihologia emotiilor

53
Subiecte pentru examenul la disciplina Psihologia emoțiilor 1. Determinări psihopedagogice ale formării culturii emoţionale 2. Comentaţi importanţa dezvoltării afective a personalităţii 3. Prezentaţi argumente pentru a demonstra că : (a) emoţiile perturbează procesul gândirii sau (b) emoţiile facilitează procesul gândirii 4. Definiţi conceptul de cultură emoţională 5. Identificaţi problemele afective care pot apărea în situaţii pedagogice concrete. 6. Comentaţi valorile culturii emoţionale: empatie, echilibru emoţional, libertate afectivă şi responsabilitate socială, flexibilitate, toleranţă la stres, optimism pedagogic, încredere în sine, adaptabilitate, dăruire, iniţiativă, diversitate şi expresivitate emoţională, comunicare nonviolentă, managementul conflictului, conştiinţă emoţională activă şi autorealizare profesională. 7. Descrieţi profilul psihoemoţional al profesorului echilibrat 8. Propuneţi traseul individual de dezvoltare emoţională 9. Comentaţi diferenţele de gen în comunicarea emoţiilor 10. Explicaţi semnificaţia conceptului de disciplinare emoţională. 11. Apreciaţi caracterul relaţiilor afective în comunicare. 12. Numiţi şi descrieţi teoriile sociologice. 13. Prezentaţi cum se manifestă emoţia la nivelul creerului. 14. Eplicaţi cum se manifestă emoţia la nivel neuroanatomic, neuropsihologic.

Upload: dorina-croitori

Post on 09-Feb-2017

401 views

Category:

Education


11 download

TRANSCRIPT

Page 1: Subiecte psihologia emotiilor

Subiecte pentru examenul la disciplina Psihologia emoțiilor

1. Determinări psihopedagogice ale formării culturii emoţionale2. Comentaţi importanţa dezvoltării afective a personalităţii

3. Prezentaţi argumente pentru a demonstra că : (a) emoţiile perturbează procesul gândirii sau (b) emoţiile facilitează procesul gândirii

4. Definiţi conceptul de cultură emoţională

5. Identificaţi problemele afective care pot apărea în situaţii pedagogice concrete.

6. Comentaţi valorile culturii emoţionale: empatie, echilibru emoţional, libertate afectivă şi responsabilitate socială, flexibilitate, toleranţă la stres, optimism pedagogic, încredere în sine, adaptabilitate, dăruire, iniţiativă, diversitate şi expresivitate emoţională, comunicare nonviolentă, managementul conflictului, conştiinţă emoţională activă şi autorealizare profesională.

7. Descrieţi profilul psihoemoţional al profesorului echilibrat

8. Propuneţi traseul individual de dezvoltare emoţională

9. Comentaţi diferenţele de gen în comunicarea emoţiilor

10.Explicaţi semnificaţia conceptului de disciplinare emoţională.

11.Apreciaţi caracterul relaţiilor afective în comunicare.

12.Numiți și descrieți teoriile sociologice.

13.Prezentați cum se manifestă emoția la nivelul creerului.

14.Eplicați cum se manifestă emoția la nivel neuroanatomic, neuropsihologic.

15.Demonstraţi necesitatea învăţării strategiilor de monitorizare a emoţiilor în menţinerea sănătăţii mentale şi prevenirea bolilor psihice

16.Numiți componentele emoțiilor.

17.Propuneți un model de manifestare a emoției pozitive.

18.Argumentaţi că există un specific al comunicării emoţiilor la diferite etape de vârstă.

19.Numiți și exemplificați emoțiile de bază.

20.Propuneţi 5 criterii de apreciere a nivelului de dezvoltare a emoţiilor.

21.Descrieţi metode de dezvoltare afectivă la vârsta adolescenţei

Page 2: Subiecte psihologia emotiilor

22.Comentaţi ideile ştiinţifice din afirmaţia: Exprimarea emoţiilor constituie o necesitate umană. (Додонов Б.)

23.Comentaţi afirmaţiile: Disciplinarea comportamentului afectiv asigură succesul (Charles Manz)

24.Comentaţi afirmaţiile:

(a) Cultura emoţională are valoare de componentă afectivă a culturii profesionale a cadrelor didactice (Шарычева М.);

(b) Nivelul de cultură emoţională a profesorului influenţează calitatea serviciilor educaţionale (Gendron B.)

1. Determinări psihopedagogice ale formării culturii emoţionale

Emotiile ne calauzesc în înfruntarea situatiilor dificile. Fiecare emotie ne da impulsul de a actiona într-o directie distincta, fiecare ne indica

directia cea buna în rezolvarea situatiilor problematice si cum aceste situatii s-au repetat mereu în decursul istoriei evolutiei noastre s-a format un repertoriu emotional imprimat în structura nervoasa ca niste tendinte automate, înnascute ale sufletului omenesc.De multe ori, la bine si la rau, inteligenta poate sa nu mai aiba nici o importanta, atunci când sentimentele îi iau locul.Aceste reactii emotionale sunt gravate în sistemul nostru nervos, deoarece pentru o lunga si cruciala perioada din preistoria umana au asigurat supravietuirea. Totusi, în zilele noastre, ca urmare a realitatilor sociale aparute cu repeziciune, evolutia nu mai tine pasul cu ceea ce se întâmpla în jur. A aparut o inadecvare a reactiilor emotionale la situatiile concrete. Ca urmare societatea a trebuit sa emita si sa întareasca anumite legi pentru a putea stapâni excesele emotionale, care altfel ar fi fost mult prea nesabuite, caci nu rareori ne confruntam cu un repertoriu emotional modelat de nevoile imediate.În esenta emotiile sunt impulsuri care ne determina sa actionam, sunt planuri imediate de abordare a vietii, planuri pe care le avem înnascute. Fiecare emotie joaca un rol unic, fiecare pregatind corpul pentru o reactie diferita.Înclinatiile biologice de a actiona sunt modelate si de experienta de viata si de cultura a noastra.

Conceptul de cultură emoţională integrează calităţi şi capacităţi emoţionale, comunicative, reglatorii personale ce asigură conştientizarea, acceptarea şi reglarea stărilor şi sentimentelor proprii şi ale altora şi determină gradul de productivitate a activităţii, succesul interacţiunilor interpersonale şi dezvoltarea personală. Într-o lume complexă, echilibrul afectiv, capacitatea de a relaţiona, cooperarea, autoafirmarea devin competenţe din ce în ce mai importante, deoarece emoţiile necontrolate, negative generează blocaje, disconfort, în timp ce o manageriere pozitivă a vieţii emoţionale, cu empatizare conduce la creşterea fluxului comunicării, a motivaţiei sociale, dezvăluind strânse legături între cultura emoţională şi performanţa individuală în adaptarea la schimbări. Investigaţiile asupra

Page 3: Subiecte psihologia emotiilor

dimensiunilor culturii emoţionale au ilustrat aptitudini sociale, competenţe interpersonale, maturitate psihologică şi conştiinţă emoţională. O atenţie sporită se alocă competenţelor emoţionale, abordate ca metacompetenţe, care determină şi explică mecanismul de acţionare a persoanelor în situaţii diverse, modul în care-şi foloseşte propriile capacităţi pentru a-i înţelege pe cei din jur şi pentru autocontrol afectiv.

Literatura de specialitate analizează cultura emoţională sub toate aspectele, convergând spre strânsa legătură dintre potenţialul afectiv şi orientarea emoţională a unei persoane şi gradul de dezvoltare a culturii emoţionale a unei personalităţi. Aceasta este un construct de achiziţii intelectuale reflectate în cunoştinţe despre emoţionalitate, ce condiţionează fericirea socială a individului, contribuind la adaptare socio-afectivă optimă. Cultura emoţională este condiţia de bază pentru ca o persoană să funcţioneze eficient şi eficace din punct de vedere social. Cu maturitate şi creativitate emoţionala, o personalitate poate să conştientizeze, să decodifice şi să-şi dezvolte informaţiile emoţionale şi să elaboreze strategii de adaptare la situaţii noi.Prin urmare, se pot delimita următoarele componente ale culturii emoţionale: componenta cognitivă, ce vizează cunoştinţe despre esenţa şi legităţile dezvoltării vieţii umane, despre factorii care determină nivelul emoţionalităţii, cunoaşterea modalităţilor de acumulare şi autoreglare a experienţelor emoţionale; componenta empatică, care presupune capacitatea de transpunere afectivă în situaţia interlocutorului, de recunoaştere a emoţiilor, de înţelegere a cauzelor anumitor stări emoţionale, sensibilitate emoţională şi atitudini de respect în raport cu trăirile afective, tendinţa spre frumos, dorinţa de a bucura pe alţii şi, în general, percepţia pozitivă a lumii; componenta reflexivă, ce include capacitatea de a înţelege emoţiile proprii, de a explica propriile atitudini, stările emoţionale şi cauzele apariţiei acestora, capacitatea de a analiza expresiile emoţionale în funcţie de cunoştinţele, experienţele şi particularităţile vieţii sale emoţionale; componenta motivaţională, exprimată în actualizarea trebuinţei de autoorganizare a trăirilor emoţionale, tendinţa spre stabilitate şi expresivitate emoţională, definind conţinutul idealului personalităţii; componenta reglatorie, concretizată în capacitatea de a monitoriza propriile emoţii, de a determina cauzele dificultăţilor în unele situaţii existenţiale, ce provoacă emoţii negative, capacitate de a elabora strategii de schimbare a conduitei, de a provoca emoţii pozitive, de a determina strategia acţiunilor proprii, ce asigură integritate emoţională.

„Profesiunea de educator, ca de altfel orice profesiune, este rezultatul pregătirii prin studii, acumulând o anumită cultură profesională, la nivelul unor competenţe pedagogice specifice.”- susţine Nicola I. Prin urmare, formarea iniţială şi cea continuă trebuie să contribuie la desăvârşirea culturii profesionale, generală şi filozofică, dar şi de specialitate şi psihopedagogică. Numai prin acumularea a cât mai multe competenţe, formaţia culturală a unui cadru didactic va fi mai valoroasă. Ca entitate a culturii profesionale, subscriem şi cultura emoţională, ca şi componentă psihopedagogică a profesionalismului pedagogic, ca element cu rol de activare a funcţionalităţii întregii personalităţi a cadrului didactic.

2. Comentaţi importanţa dezvoltării afective a personalităţii

Afectivitatea influenteaza personalitatea, cunoasterea si intreaga evolutie a omului.

Page 4: Subiecte psihologia emotiilor

Ea se manifesta prin trairi afective si genereaza emotii si sentimente pozitive (placere, multumire, entuziasm etc) sau negative (tristete, nemultumire, frustrare etc.). Organizeaza conduita si sustine energetic activitatea.

Copiii parcurg o perioada lunga de maturizare a afectivitatii. Instabilitatea este destul de evidenta ca si “crizele” de afectivitate. Pentru a ajuta copilul in formarea sa, parintele trebuie sa dea dovada de calm, intelegere, sa pastreze un echilibru corect intre ferm si flexibil, sa fie atent la nevoile emotionale ale copilului.

Tulburarile de afectivitate pot crea efecte nedorite pe termen scurt si necontrolabile pe termen lung. Se pot dezvolta frustrari, anxietate, fobii, depresii, care pot perturba dezvoltarea normala atat din punct de vedere fizic si psihic, cat si social si comportamental.

Armonia familiei, principiile sanatoase, relatiile bazate pe incredere, respect, dragoste sunt elemente care pot face un copil fericit, care pot contribui la formarea lui ca om, care ii permit sa-si atinga potentialul.

Pentru dezvoltarea normală a copilului, tonusul pozitiv afectiv are un rol favorabil. Sugarul lipsit de afectivitate se dezvoltă precar. Frustările lui, lipsa alimentaţiei naturale şi apoi înţărcarea bruscă sau contactul brutal cu o colectivitate au repercusiuni de ordin comportamental în perioada sa de şcolar. Din cauza unor traumatisme afective pot să apară unele stări febrile prelungite sau unele sindroame de obezitate. Dezvoltarea pozitivă a trăsăturilor fundamentale ale personalităţii psihice cunoaşte o foarte bună influenţă a educaţiei şi instrucţiei, condiţionate numai de către un climat afectiv echilibrat şi o bună dezvoltare afectivă a copilului. Factorii de care depinde, în cea mai mare măsură, dezvoltarea afectivă sunt dragostea şi autoritatea. Încă de la naştere, copilul intră în relaţii cu mediul uman, social şi din natură, care au o puternică componentă afectivă, exprimată prin emoţii şi sentimente foarte variate, cu întreg ansamblul lor de reacţii plăcute sau neplăcute. Primele reacţii afective ale copilului apar foarte devreme, legate de satisfacerea nevoilor sale vitale, apoi, pe măsură ce sugarul creşte, în raport cu primele relaţii stabilite cu persoanele din familie, de cele mai multe ori cu mama, se nasc punţi afective din ce în ce mai puternice. Dragostea răsfrântă asupra copilului se exteriorizează prin manifestări diferite, de la cele mai discrete, până la cele mai excesive, în funcţie de temperamentul părinţilor, atitudinea protectoare, cunoştinţele despre educaţie, ambianţa şi numărul adulţilor din familie, dar şi de locul pe care-l ocupă copilul în familie (primul copil, dorit, băiat/fată). De obicei, rolul predominant în autoritate îl are tata, iar în afectivitate mama. Autoritatea va fi impusă cu multă justeţe şi discernământ. Odată cu intrarea copilului în colectivitate, se schimbă şi se îmbogăţesc relaţiile lui cu cei din jur. Modul de dezvoltare a afectivităţii din cursul copilăriei este hotărâtor pentru viaţa psihică a adultului de mai târziu. În decursul perioadei şcolare, formele afective (emoţii şi sentimente) se dezvoltă paralel cu dezvoltarea psihică a copilului. Concomitent cu însuşirea şi dezvoltarea limbajului scade modul de reacţie prin plâns şi cresc emoţiile şi sentimentele pe care le trăieşte copilul. În etapa de şcolar mic, dar şi după aceea, formele afective elementare suferă mult mai multe influenţe, dar şi o continuă transformare în conţinutul şi modul lor de exteriorizare. Vârsta pubertăţii este dominată de variate şi intense trăiri afective, pe fondul dezvoltării conştiinţei de sine şi în dezvoltarea spiritului critic şi de independenţă. La adolescenţă are loc

Page 5: Subiecte psihologia emotiilor

intensificarea vieţii afective, care capătă profunzime şi orizonturi largi, fiind nuanţată de mediu, preocupări şi interese.

3. Prezentaţi argumente pentru a demonstra că : (a) emoţiile perturbează procesul gândirii sau (b) emoţiile facilitează procesul gândirii

Modul in care simtim influenteaza modul in care gandim. Daca va simtiti trist, puteti vedea lumea intr-un anume fel, in timp ce daca va simtiti vesel, interpretati aceleasi evenimente intr-un mod diferit. Persoanele aflate intr-o dispozitie trista, negativa au tendinta de a se concentra pe detalii si de a cauta erori. Cei aflati intr-o dispozitie pozitiva sunt mai buni in generarea unor idei noi si in abordarea unor solutii inovatoare in rezolvarea problemelor. A intelege care este cea mai potrivita dispozitie pentru o anumita situatie si transpunerea in acea dispozitie constituie cu adevarat o aptitudine. Utilizarea acestei aptitudini. Daca sunteti constient de propriile dumneavoastra emotii, care contin informatii valoroase, si le utilizati pentru a rezolva problemele, rezultatul va fi mai mult ca sigur pozitiv.

4. Definiţi conceptul de cultură emoţională

Cultura emotionala-constituie o subcompetenta a culturii profesionale de natura psihopedagogica, formatiune dinamica a personalitatii, reflectata in unitatea dimensiunilor intrapersonala cu componentele structurale subordonate : imaginea de sine(consideratia de sine si de altii, arsertivitatea),motivational-normativa(principii, reguli, functii ale expresiilor emotionale didactice), cognitiva(cunoasterea si experiente emotionale), conotativa(semnificatii atribuite conduitelor emotionale) si dimensiunea comunicativ-relationala cu componentele : discursiva (vizind functionalitatea strategiilor discursive aplicate), manageriala (arta gestionarii emotiilor), integratoare (ingineria emotionala declansind premise ale intelegentei sociale-aptitudini sociale de autorealizare, autonomie si insertie maxima), axiologica (valori emotionale pedagogice reflectate in comportamentul deontic) reprezentate intrun sistem de variabile afective, elaborate/adoptate de profesori pentru maximizarea eficientei profesionale/sociale, integrate intrun stil charismatic de comunicare pedagogica, catalizator de comfort profesional si valori emotionale.

Conceptul de cultură emoţională integrează calităţi şi capacităţi emoţionale, comunicative, reglatorii personale ce asigură conştientizarea, acceptarea şi reglarea stărilor şi sentimentelor proprii şi ale altora şi determină gradul de productivitate a activităţii, succesul interacţiunilor interpersonale şi dezvoltarea personală. Într-o lume complexă, echilibrul afectiv, capacitatea de a relaţiona, cooperarea, autoafirmarea devin competenţe din ce în ce mai importante, deoarece emoţiile necontrolate, negative generează blocaje, disconfort, în timp ce o manageriere pozitivă a vieţii emoţionale, cu empatizare conduce la creşterea fluxului comunicării, a motivaţiei sociale, dezvăluind strânse legături între cultura emoţională şi performanţa individuală în adaptarea la schimbări. Investigaţiile asupra dimensiunilor culturii emoţionale au ilustrat aptitudini sociale, competenţe interpersonale, maturitate psihologică şi conştiinţă emoţională. O atenţie sporită se alocă competenţelor emoţionale, abordate ca metacompetenţe, care determină şi explică mecanismul de acţionare a persoanelor în situaţii diverse, modul în care-şi foloseşte propriile capacităţi pentru a-i înţelege pe cei din jur şi pentru autocontrol afectiv.Literatura de specialitate analizează cultura emoţională sub toate aspectele, convergând spre strânsa legătură dintre potenţialul afectiv şi orientarea emoţională a unei persoane şi gradul de dezvoltare a culturii emoţionale a unei personalităţi. Aceasta este un construct de achiziţii intelectuale reflectate în cunoştinţe despre emoţionalitate, ce condiţionează fericirea socială a individului, contribuind la adaptare socio-afectivă optimă. Cultura emoţională este condiţia de bază pentru ca o persoană să funcţioneze eficient şi eficace din

Page 6: Subiecte psihologia emotiilor

punct de vedere social. Cu maturitate şi creativitate emoţionale, o personalitate poate să conştientizeze, să decodifice şi să-şi dezvolte informaţiile emoţionale şi să elaboreze strategii de adaptare la situaţii noi.Prin urmare, se pot delimita următoarele componente ale culturii emoţionale:

                     componenta cognitivă, ce vizează cunoştinţe despre esenţa şi legităţile dezvoltării vieţii umane, despre factorii care determină nivelul emoţionalităţii, cunoaşterea modalităţilor de acumulare şi autoreglare a experienţelor emoţionale;

                     componenta empatică, care presupune capacitatea de transpunere afectivă în situaţia interlocutorului, de recunoaştere a emoţiilor, de înţelegere a cauzelor anumitor stări emoţionale, sensibilitate emoţională şi atitudini de respect în raport cu trăirile afective, tendinţa spre frumos, dorinţa de a bucura pe alţii şi, în general, percepţia pozitivă a lumii;

                     componenta reflexivă, ce include capacitatea de a înţelege emoţiile proprii, de a explica propriile atitudini, stările emoţionale şi cauzele apariţiei acestora, capacitatea de a analiza expresiile emoţionale în funcţie de cunoştinţele, experienţele şi particularităţile vieţii sale emoţionale;

                     componenta motivaţională, exprimată în actualizarea trebuinţei de autoorganizare a trăirilor emoţionale, tendinţa spre stabilitate şi expresivitate emoţională, definind conţinutul idealului personalităţii;

                     componenta reglatorie, concretizată în capacitatea de a monitoriza propriile emoţii, de a determina cauzele dificultăţilor în unele situaţii existenţiale, ce provoacă emoţii negative, capacitate de a elabora strategii de schimbare a conduitei, de a provoca emoţii pozitive, de a determina strategia acţiunilor proprii, ce asigură integritate emoţională.

5. Identificaţi problemele afective care pot apărea în situaţii pedagogice concrete.

Analizând dificultățile profesionale ale cadrelor didactice cauzate de nedezvoltarea emoțională se evidențiază problematica afectiva atenționând asupra unor aspecte distinctive: deficitul de energie emoțională, sensibilitate si maturitate afectiva, Nedezvoltarea competentelor sociale si comunicative, Extenuarea psihică si epuizarea emoțională, Rezistența scăzută la comunicarea didactica, la învățarea si studiul individual, Stres ocupațional si instabilitate emoțională , Alternată neargumentată a dispoziției si incoerentă acțională,lipsa de expresivitate si originalitate emoțională , Analfabetismul emoțional exprimat in dificultatea de a-și descrie propriile sentimente, nivel scăzut al inteligentei emoționale reflectata in dezechilibru emoțional, conflicte interpersonale, Evaluare subiectiva si aserțiune, rigidizarea vieții emoționale, Capacitați minime de disciplinare si management emoțional, intoleranta si lipsa de cooperare, Dificultăți in asumarea responsabilităților,...Acestea fiind rezultatul carnetelor sistemului de formare profesională.

Problematica afectiva in mediul educațional se amplifica odată cu nepregătită cadrelor didactice pentru gestionarea energiei afective in munca emotionala, pentru organizarea relațiilor interpersonale constructive si pentru crearea confortului psihologic in ambianta educațională. Adaptarea cu succes la domeniul profesional solicita proiectarea dezvoltării unor competente emoționale ce asigura la nivelul standardelor profesionale care permit pastrarea sănătății mentale si a rezistentei la stresul ocupațional. Desemnează practica demonstrează necesitatea cunoașterii universului afectiv al educaților prin consolidarea contactelor emoționale, prin expresivitatea si imparțialitatea profesorului in interacțiune cu elevii. Caracterul accentuat al stresului ocupațional al cadrelor didactice pune in pericol sănătatea mintala a agenților educației. Sindromul epuizării emoționale diminuează rezultatele personale si profesionale devenind un impediment serios in construirea carierei didactice.

Page 7: Subiecte psihologia emotiilor

Nivelul de cultura emoțională a cadrelor didactice, este indicatorul calității serviciilor educaționale, factor de stabilitate si progres social.

6. Comentaţi valorile culturii emoţionale: empatie, echilibru emoţional, libertate afectivă şi responsabilitate socială, flexibilitate, toleranţă la stres, optimism pedagogic, încredere în sine, adaptabilitate, dăruire, iniţiativă, diversitate şi expresivitate emoţională, comunicare nonviolentă, managementul conflictului, conştiinţă emoţională activă şi autorealizare profesională.

  Empatia constituie una dintre dimensiunile semnificative ale inteligentei emotionale. S. Marcus (1997) o defineste ca fiind " un fenomen psihic de retraire a starilor, gândurilor si actiunilor celuilalt, dobândit prin transpunerea psihologica a eului într-un model obiectiv de comportament uman, permitând întelegerea modului în care celalalt interpreteaza lumea".            Empatia se construieste pe deschiderea spre sentimentele celorlalti, pe abilitatea de a citi informatiile primite pe cale nonverbala.S. Marcus apreciaza ca punct nodal al conceptului empatic - conduita retrairii starilor, gândurilor, actiunilor celuilalt de catre propria persoana prin intermediul unui proces de transpunere substitutiva în psihologia partenerului.             Empatia ca dimensiune a inteligentei emotionale se manifesta în special sub forma unei trasaturi de personalitate. Trasaturile definitorii ale stilului empatic de personalitate constau în capacitatea de transpunere sau de proiectie atitudinal-afectiva îmbinata cu perceperea realitatii din perspectiva acestui model extern, ca si cum ar fi cealalta persoana. Persoanele cu un înalt nivel al empatiei îmbina experienta afectiva cu flexibilitatea în planul cognitiv.            Persoanele înalt empatice sunt altruiste, generoase, tind sa acorde ajutor persoanelor care le înconjoara, au un comportament prosocial bine conturat, sunt bine adaptate social si în general putin anxioase. Empatia este caracteristica oamenilor capabili sa se gandeasca si la altcineva in afara de ei insisi. Oamenii empatici, in general, sunt capabili sa simta ceea ce simt ceilalti, sa le identifice emotiile si sa mearga pana la stadiul in care sa se simta la fel ca persoana pentru care simt empatie. Oamenii care depasesc granitele empatiei, tind sa absoarba problemele celorlalti si sa si le insuseasca, zbatandu-se sa gaseasca solutii sau rezolvari. Uneori adopta problemele celorlalti ca fiind ale lor si pierd timp si energie incercand sa le rezolve pentru a alina suferinta celorlalti. Acesta poate fi unul dintre dezavantajele de a fi empatic. Simtind empatie mai mult decat ar fi indicat si identificandu-te cu problemele celorlalti, nu faci altceva decat sa iti faci rau tie insuti. Detasarea de problema nu este tocmai caracteristica empaticului, insa este recomandata atunci cand vrem sa ii ajutam pe ceilalti sa nu mai sufere insa nu vrem sa ne cauzam noua rau.Oricum am privi empatia, este o calitate a oamenilor incapabili sa simta egoism. Fiind empatic, ii putem ajuta pe ceilalti in problemele lor, insa ne ajutam si pe noi insine, invatand si imbunatatindu-ne constant.S-a constatat că 90% dintre mijloacele de exprimare a stărilor afective sunt nonverbale. De exemplu, o persoană stresată are un ton al vocii oscilant şi redus ca intensitate, gesturi precipitate, care dovedesc iritare şi nelinişte. Ca lider, prin mijlocirea empatiei avem putinţa de a înţelege mai bine subordonaţii, de a le intui gândurile şi trăirile afective, de a le anticipa comportamentul şi chiar de a acţiona corespunzător asupra acestuia. Empatia este văzută ca o

Page 8: Subiecte psihologia emotiilor

capacitate de transpunere imaginativ-ideativă, dar şi emoţională, cu funcţii de cunoaştere, anticipare, comunicare, contagiune afectivă şi performanţială. Echilibrul emotional.Echilibrul este necesar deoarece acesta afecteaza insasi homeostazia, starea de normalitate a organismului chiar la baza nivelului fiziologic. Corpul uman este un organism remarcabil de mobil. Pe parcursul vietii, o persoana trebuie sa faca fata, sa raspunda unei suite de amenintari, printre care boli, vatamari fizice, stres. Organismul este capabil sa se lupte si sa se adapteze la multe dintre aceste amenintari indreptate asupra propriei identitati si astfel sa revina la starea de normalitate.

Emotiile accentuate sau pe termen lung si incapacitatea solutionarii adecvate, afecteaza sistemul endocrin, in special glanda tiroida.

Cum recunosti un scolar echilibrat emotional? stie sa se bucure de fiecare succes pe care il obtine si este optimist in privinta

reusitelor sale cere ajutor atunci cand isi da seama ca nu se descurca singur este recunoscator persoanelor care il ajuta si care ii sunt aproape atunci cand are

nevoie interactioneaza adecvat cu persoane pe care le intalneste pentru prima data, fara a le

evita trece destul de usor peste conflictele cu prietenii si nu se manifesta violent in relatiile

cu ei foloseste negocierea si persuasiunea atunci cand isi doreste ceva, nu amenintarile sau

reprosurile stie sa isi exprime emotiile nu doreste neaparat sa se impuna in fata prietenilor sau in relatia cu familia.

Cum inveti scolarul sa dobandeasca echilibrul emotional?Invata-l cum sa isi exprime emotiile in modalitati diferite: desen, modelaj, pictura, dans, fotografie, eseuri sau poezii etc. Incurajeaza-l sa isi imagineze cum se simt alti oameni in diverse situatii si cum au nevoie ca cei din jur sa se comporte cu ei, dezvoltandu-i astfel empatia.; Sfatuieste-l sa spuna de fiecare data ceea ce simte astfel incat cei din jur sa-l poata intelege mai bine; Exprima-ti si tu emotiile pe care le ai de fata cu copilul tau, acordand atentie specialaemotiilor negative (precum furia sau tristetea) si tinand minte ca de la tine va invata modul de exprimare a acestora; Invata-l sa traiasca emotiile succesului si sa accepte faptul ca uneori e nevoie si de esecuri pentru a putea invata din ele; Priveste greselile copilului cu mult calm si ajuta-l sa le repare- astfel, il vei invata sa reactioneze calm atunci cand ceva nu merge cum trebuie si sa incerce sa gaseasca o solutie. Invata-l sa fie optimist, ajutandu-l sa vada de fiecare data partile pozitive ale unei situatii; Invata-l ce inseamna cooperarea, munca in echipa, si ce avantaje aduc relatiile echilibrate cu ceilalti.

Libertatea emotionala se instaleaza mai intai in sufletul nostru ca mai apoi sa fie emanata spre fiecare persoana cu care interactionam. Eliberandu-ne de emotiile negative vom realiza care este adevarata noastra valoare, ne vom conecta cu spiritualitatea eului nostru interior si vom crea o comuniune stransa cu marea familie de pe acest pamant. Dobandirea libertatii emotionale ne va pune in legatura cu centrul nostru interior de putere in vremuri fericite, dar si mai grele...

Page 9: Subiecte psihologia emotiilor

Libertatea emotionala este capacitatea fiecarei fiinte de pe planeta de a da si a primi cat mai multa dragoste. pentru a capata libertatea emotionala este nevoie sa   ne manifestam emotiile intr-un mod pozitiv si sa invatam sa ne descarcam de cele negative in mod constructiv. Libertatea emotionala include atat evolutia personala, cat si cea spirituala. Invatand sa ne controlam emotiile negative vom creste spiritual si vom reusi sa ne depasim propria conditie. A deveni liber din punct de vedere emotional inseamna sa dam deoparte emotiile ce nu sunt productive si sa ne privim propria persoana dar si pe ceilalti' cu sufletul deschis. 

 Avem nevoie de libertatea emotionala pentru a scapa din virtejul emotiilor negative deoarece acumularea acestora ne poate distruge relatiile cu semenii, ne poate face imuni la bunatate si nu in ultimul rand ne poate impiedica sa ne bucuram de minunatiile lumii in care traim.

 Experimentarea emotiilor si a trairilor interioare ne deschid calea spre propria constiinta si ne invata veritabile lectii de viata. putem atinge libertatea emotionala daca suprapunem emotii pozitive peste cele negative. De exemplu, putem sa ne construim rabdarea pentru a contracara supararile sau sa dezvoltam sentimentul de empatie in scopul de a face invidia sa dispara. Daca reusim sa experimentam pe deplin libertatea emotionala vom deveni persoane mai fericite, mai flexibile si mai pline de viata. Mai mult, nu numai ca vom avea grija de propria persoana, insa vom trata altfel, mai empatic, familia si prietenii. "abdarea noastra va deveni din ce in ce mai dezvoltata si vom gestiona extrem de bine conflictele aparute pe nepregatite. Experimentand libertatea emotionala deplina ne vom simti protejati si ingrijiti de-o forta spirituala superioara ce nu ne va lasa niciodata sa ne simtim singuri pe pamant.

Responsabilitatea sociala. Responsabilitatea sociala este o ideologie sau teorie conform careia o organizatie sau persoana are obligatia de a actiona in beneficiul societatii. Responsabilitatea sociala poate fi pasiva, de genul evitarii angajarii in acte negative sau daunatoare, sau activa, de tipul activitatilor realizate in beneficiul social.

Responsabilitatea socială si stima de sine. Cu cat stima de sine a persoanei este mai crescuta, cu atat cresc sansele ca ea sa se implice in mod direct in acte care denota responsabilitate sociala. Persoanele cu stima de sine scazuta sunt prinse de obicei in doua tipuri de capcane: - confuzia responsabilitatii sociale cu asumarea responsabilitatii in orice situatie, si in mod special in situatii care in mod normal nu ar trebui sa fie responsabilitatea persoanei in cauza. De obicei in aceste situatii avem de-a face cu fenomenul victimizarii. - neimplicare completa in viata sociala, ca urmare a neajutorarii invatate.

Flexibilitatea este o trasatura de personalitate, reflectand gradul in care persoana poate gestiona schimbarea in diverse circumstante si in care se poate gandi la probleme intr-un mod nou si creativ. Flexibilitatea si reactia la schimbare . Reactia la schimbare este cu atat mai buna cu cat flexibilitatea persoanei este mai crescuta. Persoanele putin flexibile au dificultati de gestionare a schimbarilor. Flexibilitatea implica de asemenea capacitatea de gandire pozitiva si un management eficient al stresului si timpului. Rigiditatea este in multe situatii o forma de aparare psihologica, ca urmare a faptului ca schimbarea este perceputa ca un potential pericol.

Toleranta la stres. Definitia stresului. Stresul psihologic se refera la incapacitatea unei persoane de a raspunde adecvat la amenintarile emotionale sau fizice, reale sau imaginare. Semnele stresului sunt cognitive, emotionale, fizice sau comportamentale, incluzand:

Page 10: Subiecte psihologia emotiilor

gandirea defectuoasa, o privire de ansamblu negative, griji excesive, instabilitate dispozitionala, iritabilitate, agitatie, incapacitatea de a se relaxa, sentimentul singuratatii, izolare, depresie, dureri somatice, diaree sau constipatie, ameteli, greturi, dureri toracice, palpitatii, mancatul in exces sau pierderea apetitului, neglijarea responsabilitatilor, cresterea consumului de alcool, nicotina sau droguri. Toleranţa la stress include un repertoriu de răspunsuri adecvate la situaţii stressante. Oamenii cu toleranţă bună la stress tind să facă faţă crizelor şi problemelor în loc să cedeze .

TOLERANTA LA. Anxietatea care apare atunci când toleranţa la stress nu funcţionează în mod adecvat are un efect supărător asupra performanţelor generale pentru că duce la slăbirea puterii de concentrare, crează dificultăţi în luarea deciziilor şi duce la probleme de ordin somatic, cum sunt tulburările de somn.

Increderea in sine este senzatia interioara de putere pentru indeplinirea propriilor dorinte. Aceasta senzatie ne permite sa actionam. A avea asa ceva este o chestiune de supravietuire, spune psihologul american Nathaniel Branden, autorul multor studii pe aceasta tema.Din toate caracteristicile oamenilor care au incredere in sine aceste doua puncte apar mereu:Incredere in sine > Rezultate . Rezultate > Incredere in sineUn tabel intre oamenii care au incredere in sine si cei care nu au arata cateva deosebiri uimitoare:

Oameni care au incredere in sine

Oameni care nu au incredere in sine

Fac ceea ce ei cred ca este bine, fara sa ii intereseze prea mult parerea celorlalti

Isi schimba comportamentul des in functie de ce cred ceilalti despre ei

Isi asuma riscuri si depun efort ca sa isi atinga scopurile

Raman in zona de confort, se tem de esec si evita riscurile

Isi recunosc greselile, invata din ele si trec mai departe

Muncesc din greu sa isi ascunda greselile de ceilalti sperand ca pot sa rezolve problema inainte ca cineva sa observe

Nu se lauda singuri si nu asteapta laude de la ceilalti

Se afiseaza mereu cu ceea ce au facut la cat mai multi oameni cu putinta

Accepta complimentele si isi asuma “efortul” depus.

Refuza complimentele: Ah, oricine putea sa faca acel lucru, nu-i mare chestie!

Dupa cum observi, lipsa de incredere in sine duce la teama de esec, negativism, este un cancer care te distruge din interior si nu te lasa sa iti asumi riscuri sau sa ajungi sa ai o viata mai buna.Sunt foarte multi oameni pe care i-am intalnit si care considera ca evitarea riscurilor este o calitate.Din pacate, cu cat eviti mai mult riscurile cu atat iti sacrifici capacitatea de a-ti dezvolta increderea in sine.Sunt doua mari elemente care contribuie la

Page 11: Subiecte psihologia emotiilor

dezvoltarea AUTENTICA a increderii in sine:1. Rezultate si eficienta2. Respect de sine.Increderea in sine nu este altceva decat suma unor mici succese repetate.Ca sa ajungi la acest sentiment de incredere in tine acolo unde intr-adevar conteaza (nu doar cand tai paine) trebuie sa fii dispus sa te pui in situatii dificile, sa iti asumi riscuri si sa o dai in bara. Vei avea esecuri, lovituri, dar datorita practicii si repetitiei rezultatele vor veni si ele. Odata cu rezultatele, increderea creste.

Managementul conflictului.

Conflictul este rezultatul manifestării diferenţelor. Ca urmare, recunoaşterea unei stări conflictuale şi intervenţia în soluţionarea sa implică acceptarea diferenţelor.Clasificări ale conflictuluiDin punct de vedere al nivelului de apariţie:- Conflict individual interior – apare atunci când individului nu îi este clară direcţia în care trebuie să se îndrepte, primeşte sarcini contradictorii sau atunci când ceea ce trebuie să facă contravine posibilităţilor, intereselor sau valorilor sale. În general o astfel de stare conflictuală interioară potenţează cu timpul toate celelalte tipuri de conflict.

-Conflictul dintre indivizi (aparţinând aceluiaşi grup, la grupuri diferite sau chiar organizaţii diferite) – acestea apar, de regulă, din cauza diferenţelor de personalitate.

-Conflictul dintre indivizi şi grupuri – poate fi un efect al presiunii pe care grupul îl exercită asupra individului. Uneori individul este pus în situaţia să suporte consecinţele unor acţiuni ale grupului de care el se delimitează.

-Conflictul inter-grupuri – este principalul tip de conflict inclus în categoria conflictelor organizaţionale. “Stingerea” acestui tip de conflict intră deja în competenţa managerilor superiori. Adeseori asemenea conflicte apar între compartimente, sectoare cu profiluri foarte diferite.

-Conflictul între organizaţii – în mod frecvent acest tip de conflict se manifestă sub forma competiţiei pentru lansarea unui produs, serviciu etc. Un asemenea tip de conflict se poate naşte în urma competiţiei pentru surse de finanţare.

Din punct de vedere al efectelor pe care le generează:

Conflicte distructive – este conflictul în care resursele personale şi organizaţionale se consumă în condiţii de ostilitate, fără beneficii mari, existând o permanentă stare de nemulţumire. Asemenea conflicte se pot solda cu destrămarea organizaţiilor, pierderea unor membri, acte de violenţă etc.

Conflictul benefic – atunci când conflictele sunt recunoscute de timpuriu şi corect abordate, ele pot face ca indivizii, grupurile, organizaţiile să câştige în creativitate şi eficienţă.

Din punct de vedere al esenţei lor:

Page 12: Subiecte psihologia emotiilor

Conflictele esenţiale / de substanţă – determinate de existenţa unor obiective diferite Acest tip de conflicte se manifestă cel mai puternic în cazul în care indivizii tind să îşi satisfacă nevoile individuale folosindu-se de grup. Cu cât obiectivele sunt mai clar definite, cu atât şansele soluţionării unui asemenea conflict cresc. O situaţie fericită este aceea în care realizarea obiectivelor presupune competiţie bazată pe standarde de performanţă – caz în care conflictul este o sursă de progres.

Conflictele afective – sunt cele generate de stări emoţionale şi apar în cadrul relaţiilor interindividuale.

Conflictele de manipulare (pseudoconflictele) sunt în general efectul comportamentelor duplicitare şi lipsei de comunicare şi transparenţă.

Studierea managementului conflictelor este tot mai mult abordata în managementul resurselor umane deoarece contribuie la o mai buna cunoastere a comportamentelor individuale si de grup în cadrul unei organizatii. În general, conflictul apare ca o forma a interactiunii umane prin care doi sau mai multi membri ai unei colectivitati intra în dezacord total sau partial asupra unor probleme. Cu alte cuvinte, conflictul este amestecul intentionat al unui individ sau al unui grup în eforturile de realizare a scopurilor unui alt grup. Deoarece scopurile celor doua parti sunt de cele mai multe ori incompatibile, realizarea scopului de catre una din parti face imposibila realizarea acestuia de catre cealalta parte.

În consecinta, conflictul trebuie privit ca un element al vietii organizationale, tocmai datorita divergentelor existente între atitudini, scopuri, modalitati de actiune sau fata de o situatie din procesul de conducere. Practicarea managementului de succes impune de la bun început identificarea surselor conflictuale precum si factorii care favorizeaza orientarea acestora în sensul diminuarii performantelor manageriale.  În ceea ce priveste rolul pe care îl au conflictele în viata organizationala, exista mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, conflictele sunt stari anormale în activitate, avînd un profund caracter disfunctional. Pe de alta parte, conflictele sunt aspecte firesti de existenta si evolutie a afacerilor, functional avînd un rezultat pozitiv. De-a lungul timpului practica manageriala a dezvoltat doua viziuni asupra conflictelor (J. A. Stoner, R. Freeman, 1989). Conform conceptelor promovate în viziunea veche: conflictul poate fi evitat; conflictul e cauzat de erori manageriale în proiectarea si conducerea organizatiei; conflictele dezbina organizatia si împiedica obtinerea performantei optime; obiectivul managementului este de a elimina conflictul; performanta optima necesita îndepartarea conflictului.

În prezent, lumea specialistilor prezinta o viziune noua asupra conflictelor, care poate fi rezumata astfel: conflictul este inevitabil; conflictul este cauzat de: structura organizatorica, diferente în scopuri, în perceptii, evaluarea resurselor umane, etc.; conflictele contribuie la defaimarea performantei organizatiilor în diferite grade; obiectivul managementului este de a conduce nivelul conflictului spre obtinerea performantelor optime în organizatie; performanta optima necesita reducerea nivelului conflictului. Astfel, managementul va avea ca sarcina identificarea exacta a nivelului conflictului care afecteaza obtinerea performantelor, respectiv momentul în care stimularea conflictului poate avea efecte benefice asupra organizatiei. De altfel, adeptii acestui curent insista asupra aspectului pozitiv al confruntarii si dezacordului, mai ales în ceea ce priveste posibilitatea introducerii pe

Page 13: Subiecte psihologia emotiilor

aceasta cale a inovatiei si a schimbarii. Sustinatorii acestui punct de vedere arata ca între performantele manageriale si conflict exista o legatura directa - pîna la un anumit nivel "optim" al conflictului performanta manageriala înregistreaza o crestere continua; dupa ce starea conflictuala depaseste punctul optim, performantele scad o data cu amplificarea starii conflictuale. În concluzie, aceasta conceptie subliniaza caracterul pozitiv care poate fi atribuit situatiei conflictuale în perspectiva obtinerii unor performante ridicate.

Comunicarea nonviolenta (CNV) este un mod de interactiune care faciliteaza schimburile intre oameni si rezolvarea conflictelor in mod pasnic. Ea se concentreaza asupra nevoilor si valorilor impartasite de noi toti si incurajeaza folosirea unui limbaj care ne accentueaza compasiunea. Mai mult decat o metoda, CNV este o stare de spirit, o atitudine ce are la baza intentia ca atat nevoile mele, cat si ale tale sa fie la fel de importante si ca, impreuna, sa ajungem la acele strategii care pot duce la implinirea lor in aceeasi masura.Cel care a pus bazele CNV in anii ’60 este doctorul in psihologie Marshall B. Rosenberg. Dorinta lui a fost aceea de a gasi si oferi lumii o alternativa la agresivitatea si violenta cu care ne confruntam adesea – si pe care el insusi le-a experimentat in copilarie. Aceasta dorinta l-a determinat sa studieze indeaproape oamenii si comunicarea lor. Descoperirea pe care a facut-o in urma acestui proces a fost pe cat de simpla, pe atat de transformatoare: anumite moduri de gandire si exprimare tind sa ne deconecteze de forta vitala care se afla in interiorul nostru si al celorlalti, pe cand altele, dimpotriva, intaresc aceasta legatura.

Principiile CNVPrincipiul de baza este acela ca orice actiune umana are ca scop implinirea unei nevoi. Un alt principiu important al CNV este cel al asumarii responsabilitatii sentimentelor proprii. Asta inseamna constientizarea faptului ca trairile mele negative nu se datoreaza niciodata actiunilor celorlalti (ei sunt doar stimuli), insa adevarata lor cauza este ca una sau mai multe dintre nevoile mele esentiale nu sunt implinite. Cand ajungem sa ne situam la nivelul nevoilor, ne dam seama ca aici nu exista conflicte.Unde se poate aplica CNV ?In toate relatiile pe care le avem: cu partenerul, cu parintii, cu copiii, cu colegii de lucru, cu subalternii sau sefii. Nu in ultimul rand, cu noi insine! Un accent special s-a pus in ultima vreme pe latura de „schimbare sociala“ posibila prin CNV. Cum? Prin aplicarea ei in invatamant – pentru aplanarea conflictelor si imbunatatirea comunicarii intre elevi, profesori si parinti –, in institutii publice, in sistemul medical si in crearea de organizatii bazate pe respectul fata de fiinta umana.

7. Descrieţi profilul psihoemoţional al profesorului echilibrat

Pentru a reuşi să conduci cu clase voluminoase de studenţi trebuie să ai aptitudini manageriale. Aceste aptitudini manageriale pot fi preluate pe parcursul vieţii şi uşurează procesul didactic prin faptul că profesorul are capacitatea de a cuceri publicul, de a atrage atenţia, de a manipula în sensul bun al cuvîntului şi influenţa studenţii.          Un cadru didactic ideal trebuie să nu abuzeze de această calitate, să înţeleagă că printre studenţi la fel sunt lideri care trebuiesc încurajaţi pentru a-şi dezvolta cele mai bune caracteristici ale capacităţilor lor.

Page 14: Subiecte psihologia emotiilor

          Inevitabil profesorul trebuie să aibă Aptitudini didactice, cum am reflectat mai sus trebuie să iubeşti pedagogia. Această aptitudine cred că e mai bine să fie înnăscută, cu toate că poate fi învăţată şi necesită o continuă autoformare.

Empatie Tact Dinamism Intuiţie

          O altă latură necesară pentru a fi analizată este Autoperfecţionarea continuă, pentru o „funcţionare” eficientă atît fizică cît şi psiho-emoţională.          Procesul didactic implică o mulţime de situaţii stresante, emoţii pozitive şi negative, energie din partea studenţilor, care trebuiesc reglate şi echilibrate. Starea psihică a pedagogului poate foarte repede să se înnrăutăţească, de aceea util este de a adopta tehnici de relaxare potrivite pentru a depăşi stările emoţionale dificile şi pentru a relaxa sistemul nervos. 

8. Propuneţi traseul individual de dezvoltare emoţională

Dimensiunea interpersonală are următoarele componente structural subordonate:Imaginea de sine( încrederea in sine) consideratia de sine si de alții, asertivitatea,Motivațional- normativa, principii, reguli, funcții ale expresiilor emoționale,Cognitivă, cunoștințe si experiențe emoționale.Si dimensiunea comunicativ- relaționala, având următoarele componente:Discursiva, vizând funcționalitatea strategiilor discursive aplicate,Managerială, arta gestionarii emoțiilor,Integratoare, ingineria emoțională declasificat premise ale inteligentei sociale- aptitudini sociale de autoreglare, autonomie si inserție maxima,Axiologică, valori axiologice.Aceste componente reprezentate intrun sistem de variabile afective, integrate intrun stil charismatic reprezintă traseul in evoluția sferei emoționale a personalității.Personalitatea ca ființa greu socială reprezintă un sistem complex ,deschis,neechilibrat,evolutiv si include totalitatea subsistemelor ,subcompetentelor si conexiunea lor stabilă care se perfecționeaza pe parcursul vieții in procesul educației.D.Goleman susține ca spre deosebire de gradul de inteligenta care ramine același dea lungul vieții,competentele emoționale sint abilitați învățate.Reesind din principiul ,al culturii emoționale,si activității am evidențiat acele componente ,prin dezvoltarea cărora se observa mai accentuat procesul si rezultatul formarii culturii emoționale, si anume: imaginea de sine, motivațional- normativa, cognitivă, managerială, discursiva, integratoare, axiologică, dezvoltate pe dimensiunea interpersonală si comunicativ- relaționala.

9. Comentaţi diferenţele de gen în comunicarea emoţiilorFata poate comunica diverse informatii personale incluzind emotiile subiective, intentiile comunicationale sau evaluarea cognitiva. O interpretare precisa de catre observator depinde de atentia la proprietatile dinamice ale expresiilor, de context si cunostintele despre ce este si ce nu este normal pentru un anumit individ.

Page 15: Subiecte psihologia emotiilor

Prin măsurările empirice efectuate comportamentului facial în comunicare s-a ajuns la concluzia că acesta depinde într-o măsură mai mică sau mai mare de factori precum : sexul, vîrsta și proveniența culturală. Nu exista diferente semnificative intre barbati si femei in identificarea proceselor neurofizice ce stau la baza formarii emotiilor. Emotiile sunt considerate a fi un lucru legat de componentele interioare:Feedbackul oferit de contractarea muschilor faciali dezvaluie experienta imediata a emotiei. Cercetarile psihologilor moderni, indica faptul ca barbatii si femeile poseda capacitati diferite in ce priveste primirea si transmiterea emotiilor. In general, femeile sunt mult mai expresive din punct de vedere emotional in timp ce barbatii incearca sa ascunda sau sa controleze manifestarile lor emotionale. Pe linga faptul ca au abilitati excelente de codificare, femeile au si tendinta sa isi exprime mai intens emotiile prin expresiile faciale si comunicarea interpersonala, in timp ce barbatii isi exprima emotiile prin actiuni concerte.ZimbetulDifernța de sex în expresiile faciale, este mai mult vizibilă prin zîmbet, considerîndu-se că femeile sunt cele care zimbesc mai mult comparativ cu sexul opus.  LaFrance și  Hecht susțin că femeile nu se simt în largul lor dacă nu zîmbesc. S-a dovedit deasemena, că femeile au mușchii zigomatici majori mai groși, deși încă nu s-a demonstrat că anume aceasta ar fi cauza creșterii frecvenței zimbetului la femei. Diferența sexuală nu este vizibilă doar prin frecvență. Sunt evidențe în faptul că femeile sunt mai specializate în exprimarea fericirii pe cînd bărbații sunt mai expresivi în exprimarea expresiilor de  furie.Legatura dintre zimbet, atractivitate si manifestarea sexuala a fost sustinuta de citeva cercetari comportamentale si neurobiologice. Cashdan E. sustine ca in situatii tensionate, barbatii zimbesc mai putin iar femeile tind sa zimbeasca mai mult. Deasemena, barbatii zimbesc mai putin atunci cind ocupa un rol dominant, fie in societate, familie sau intr-un grup de lucru. Chiar si in interviurile simulate, daca rolul barbatului este unul dominant el are tendinta sa zimbeasca cit mai putin posibil. Acest lucru, nu sugereaza nimic altceva decit faptul ca zimbetul apare a fi mai benefic pentru femei decit pentru sexul opus.

10.Explicaţi semnificaţia conceptului de disciplinare emoţională.

Disciplinare emotionala- presupune puterea de a alege felul in care sa te simti, fiecare avind datoria sociala de a-si crea si declansa propriul process de autodisciplinare.

Se stie ca emotiile negative, mai ales traite in mod exacerat, inhiba functiile cognitive de nivel superior, asa incat reactiile noastre devin ilogice, mult exagerate, adesea nedrepte si, prin urmare, ne fac mult rau. O posibila solutie pentru a indrepta lucrurile este procesul de disciplinare emotionala. Pentru a fi eficienti pe aceasta directie, avem mai intai nevoie sa respectam patru angajamente :

sa ne asumam responsabilitatea pentru propriile sentimente sa facem lucruri in prezent care ne pregatesc pentru viitor sa reactionam intr-o maniera mai echilibrata, mai sanatoasa la situatii dificile din punct

de vedere emotional sa alegem si sa aplicam anumite strategii pentru a aborda mai eficient dificultatile.Multi considera ca sentimentele noastre sunt principalul limbaj al spiritului. Informatiile despre ce este cu adevarat benefic pentru viata noastra reprezinta o forma de intelepciune

Page 16: Subiecte psihologia emotiilor

interioara, comunicata prin intuitie si sentimente, proces foarte diferit de gandirea constienta si analitica. Procesul de disciplinare emotionala consta in cinci etape :

1. CAUZA – identifici cauza imediata a emotiilor2. TRUP – stabilesti locatia si intensitatea senzatiilor/reactiilor fizice3. MINTE – identifici gandurile, convingerile si imaginile ce insotesc reactiile fizice4. SPIRIT – observi ce parte a ta este scoasa la lumina de felul in care reactionezi la

situatia curenta5. ALEGERE – faci o alegere de disciplina emotionala si o pui in aplicare pentru a

aborda constructiv problema aparuta.Tendinta naturala a individului este de a isi reprima trairile din teama de a nu le scapa de sub control. Disciplina emotionala ne ajuta sa traim toata gama de emotii intr-un mod chibzuit si plin de inteles. Ne ajuta sa fim onesti, sa ne confruntam cu sentimentele noastre, fara sa insistam asupra lor si fara  sa le suprimam, caci suprimarea le distorsioneaza si le amplifica puterea.

11.Apreciaţi caracterul relaţiilor afective în comunicare.Afectivitatea reprezintă unul dintre principalii lianţi ai vieţii sociale, iar în plan individual constituie elementul de fond al tuturor proceselor şi activităţilor psihice. Nevoia de afecţiune reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori motivaţionali, de care depinde în mare măsură dinamica activităţii individuale şi de grup, datorita funcţiei sociogenetice pe care o îndeplineşte.

Afectivitatea reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub formă de trăiri afective. Afectivitatea reflectă raportul de concordanță sau discordanță dintre dinamica stărilor interne de necesitate și dinamica evenimentelor, a situațiilor obiective externe.Între stimulii interni și realitatea înconjurătoare au loc confruntări și ciocniri ale căror efecte sunt tocmai procesele afective. Aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează plăcere, mulțumire, entuziasm, pe când nesatisfacerea acestor cerințe generează stări de neplăcere, nemulțumire, frustrare, tristețe. Astfel, în cadrul proceselor afective pe primul plan se situează valoarea și semnificația obiectului pentru subiect.Nu obiectul în sine este important, ci relația dintre el și subiect, întrucât numai într-o asemenea relație obiectul capătă semnificații, în funcție de gradul și durata satisfacerii trebuințelor.

12.Numiți și descrieți teoriile sociologice.

Teorii sociologice ale emoților1.Teoria muncii emoționale (Arlie Russell Hochschild)Arlie Russell Hochschild a formulat pentru prima dată conceptul de “muncă

emoțională” în articolul “Emotion work, feeling rules, and social structure”, publicat în 1979. Potrivit autoarei, efortul pe care un individ îl depune atît pentru a-și adecva emoțiile la contextul social,cît și pentru a induce sau inhiba sentimentele celorlalți poartă numele de muncă emoțională. Regulile emoționale pot fi defirite, în funcție de apartenența la grupurile sociale. Astfel, în societate, femeile sunt stimulate social să se centreze pe exprimarea emoțiilor într-o mai mare măsură decît bărbații.

Page 17: Subiecte psihologia emotiilor

Sintetizînd trasăturile „muncii emoționale”, Sharon Bolton indentifică patru caracteristici ale acesteia : 1) implică o relație directă între persoane, 2) implică influențarea stării emoționale a unei persoane de către persoana care o pune în aplicare, 3) permite angajaților să gestioneze relațiile cu ceilalți angajați, 4) poate reprezenta și un factor de producție. În cazul acestei teorii, este evidentă îmbinarea dintre emoție și cogniție. Emoția implică o condiționare biologică,însă nevoia de a gestiona relațiile cu ceilalți a condus la dezvoltarea, în cazul omului, a unor competențe de a o controla, ceia ce implică eforturi cognitive.

2.Teoria energiilor emoționale (Randall Collins) Specifică pentru fondatorii sociologiei este centrarea pe analiza principalelor instituții

sociale – familia, statul și organizarea politică, economică, religia - în relația cu modul în care structura acestora influențează societatea ca întreg.

În opinia lui Collins emoțiile joacă în mod pontențial o ” poziție crucială” în cadrul teoriei sociologice. În concepția lui Randall Collins, stratificarea socială este un process cu două dimensiuni:1.dimensiunea puterii, 2.dimensiunea statusurilor . Din acest punct de vedere și prin raportare la crearea și menținerea ordinii sociale, actorii sociali sunt de două tipuri : generatorii de ordine socială și executanții. Actorii sociali din ambele categorii se implică în interacțiune avînd scopuri și interese proprii,însă raporturile de putere dintre ei sunt dezechilibrate. Generatorii de ordine obțin energie emoțională, deoarece poziția lor de dominație le permite să-și satisfacă interesele, iar executanții se caracterizează prin deficit de energie emoțională, deoarece interesele lor sunt plasate pe un loc secund. În societățiile actuale, acest tip de relații de putere sunt foarte des întîlnite la nivelul organizațiilor pe care Collins le numește arena sistemelor moderne de stratificare.

3.Teoria maximizării afective (Michael Hammond)Prin această teorie, autorul își propune să demonstreze rolul pe care capacitatea

oamenilor de a trăi emoții îl are pentru procesele de diferențiere și stratificare socială.Machael Hammond își rezumă teoria în felul următor : nevoia de a obține recompense

afective îl determină pe actorii sociali să inițieze, să adopte sau să dezvolte strategii care să conducă la maximizarea afectivă. Această nevoe resimțită de fiecare individ în parte determină felul în care se va structura organizarea socială. Sursele de maximizare afectivă pot fi diverse persoane, situații, obiecte, experiențe, individul optînd pentru una sau alta dintre aceste surse pe baza unui anumit grad de cunoaștere în raport cu ele, pe care individul și-l dezvoltă în timp.Această acumulare în sfera cognitivă îi permite individului să diferențieze sursele în funcție de potențialul lor afectiv pozitiv. Consider că această teorie poate fi utilizată pentru a explica modul în care se formează și se destramă relațiile de cuplu în societate, modul în care se cofigurează relațiile interpersonale într-o organizație. De asemenea, teoria maximizării afective poate avea implicații și în privința studierii fenomenului de fraudă universitară în rîndul studenților. În spiritul acestei teorii, studenții pot obține recompense afective atît în relație cu ceilalți studenți, cît și în relație cu profesorii sau cu cerințele statusului de student.

4.Teoria rușinii (Thomas J.Scheff)Thomas J.Scheff a observat că abordările privind rolul emoțiilor în viața socială se

caracterizau printr-o mare diversitate. De asemenea, el a indentificat cîteva tendințe antagonice între cei care considerau emoțiile fapte ce țin de specificul cultural și cei care le considerau fapte universal, între cei care abordau emoțiile într-o manieră pozitivistă, ca fenomene obiective, și cei care le priveau ca fapte subiective.El dezvoltă o teorie sociologică

Page 18: Subiecte psihologia emotiilor

a emoțiilor prin combinarea unor elemente specifice orientării interacționist- simbolice din sociologie cu elemente specific psihanalizei, cu scopul de a stabili o legătură între nivelurile microsocial și macrosocial a emoțiilor. Există două contribuții ale lui Thomas J.Scheff la formularea unei teorii a rușinii:

1) a pus în evidență importanța rușinii,pe care o consideră o emoție anticipativă în procesul de conformare socială, 2) a descries și a analizat rolul sentimentului rușinei în menținerea legăturilor sociale. În ceia ce privește pprima contribuție, autorul își bazează raționamentul pe ideia durkheimiană conform căreia societatea exercită asupra individului o presiune exterioară cu un character constrîngător asupra comportamentului individual și pe concepția goffmaniană asupra caracterului anticipativ al sentimentului de jenă, conform căreia, în interacțiunile sociale directe sau în situațiile sociale concrete în care interacționează , oamenii anticipează apariția sentimentului de jenă și încearcă să îl evite. Cea de-a doua contribuție pe care o are emoția rușinii în inițierea, dezvoltarea și menținerea legăturilor sociale, prin analiza lucrărilor unor sociologi clasici care au abordat problema rolului emoției rușinii în societate.

5.Teoria putere/status (Theodore D.Kemper)Ideia centrală a teoriei constă în faptul că multe emoții își au originea în relațiile sociale

care sunt reglementate prin raporturile de putere și status.Prin ideia de putere autorul înțelege capacitatea individului de a le impune celorlalți propriile dorințe și scopuri, iar statusul are legatura cu capacitatea sa de a se face respectat de ceilalți. În timp ce relațiile de putere au la baza ideea de impunere, relațiile de status au la baza ideeia de aderare voluntară. În cadrul acestei teorii,autorul clasifică emoțiile în trei categorii ce reflectă împletirea nivelului macrosocial cu cel microsocial de analiză a emoțiilor:

1”emoțiile structturale”, în această categorie intrînd acele stări afective ale indivizilor determinate structural prin apartenența la anumite categorii de statusuri sau de putere.

2.’’emoțiile situaționale” sau stările afective determinate la nivelul interacțiunilor directe dintre indivizi, prin modificări ale raporturilor de putere și status survvenite pe parcursul desfășurării interacțiunilor.

3.’”emoțile anticipatorii” sau acele stări afective determinate de anticiparea unor relații de putere sau status, adică de așteptările indivizilor.

Așadar sentimentele de rușine și jenă sunt determinate de lipsa de respect,de valorizare socială din partea celorlalți, în condițiile în care individul își asumă cauza acestei devalorizări sociale.

13.Prezentați cum se manifestă emoția la nivelul creerului.

Cu timpul, amenintirile care au creat reactiile noastre emotionale atât de pretioase pentru supravietuire au început sa fie stapânite. Cunoasterea felului în care a evoluat creierul ne ajuta sa întelegem puterea pe care o au emotiile asupra gândirii. De-a lungul evolutiei creierul a crescut de la baza spre vârf, centrii superiori dezvoltându-se mai târziu ca o prelucrare a celor de jos, mult mai vechi. Creierul primitiv nu ajuta la gândire sau la învatare, el este programat dinainte sa regleze functionarea corpului ca atare si sa reactioneze pentru a asigura supravietuirea. Din forma cea mai veche primitiva, trunchiul creierului, au aparut centrii emotionali, deci a existat un creier emotional cu mult înainte sa existe cel rational.                                                                                                             Datorita faptului ca zonele emotionale sunt radacina de la care s-a dezvoltat noul creier, acest lucru da o putere enorma centrilor emotionali, putând astfel sa influenteze restul

Page 19: Subiecte psihologia emotiilor

creierului- inclusiv a centrilor nervosi.În unele situatii, un anumit centru din creierul limbic declara ca este vorba de o urgenta, concentrând tot restul creierului asupra acestei realitati care nu sufera amânare. Apare astfel un blocaj, declansând o reactie dramatica (o explozie emotionala) înainte ca neocortexul, creierul care gândeste, sa reuseasca în acel timp scurt sa analizeze ce se întâmpla si sa hotarasca ce e de facut.

În creier exista doua sisteme de memorie, unul pentru faptele oarecare si unul pentru cele cu încarcatura emotionala.     Reactiile care apar ca raspuns la o situatie prezenta ce seamana cu ceva din trecut poate sa nu fie adecvata, deoarece apare înaintea unei confirmari complete.Drumul direct pe care se transmite mesajul senzorial de la talamus la nucleul amigdalian permite reactii rapide si optiuni care economisesc câteva fractiuni de secunda cruciale în reactia fata de pericol.Formatiunea corticala cu rol în temperarea reactiilor emotionale prea puternice este cea a lobilor prefrontali: cel stâng este comutatorul care " stinge" emotiile tulburatoare, iar cei drepti sunt locul unde se gasesc sentimentele negative precum frica si agresivitatea.                                                                                                  Emotiile conteaza într-un rationament, capacitatea emotionala ne calauzeste hotarârile de moment asa cum si creierul gândirii joaca un rol conducator la nivelul emotiilor, mai putin în momentele când acestea scapa de sub control.Intr-un fel avem doua creiere, doua minti si doua feluri de inteligenta: cea rationala si cea emotionala, iar felul cum reusim în viata este determinat de ambele.

Emoţiile sunt organizări complexe ale aspectelor fiziologice, emoţional-experienţiale, cognitive şi conştiente ale vieţii mentale. Emoţiile pătrund în sistemul cognitiv atît ca sentimente cunoscute, cum se întîmplă cînd cineva gîndeşte: ,,Acum sunt trist,, dar şi sub forma unor cogniţii modificate, ca atunci cînd o persoană optimistă gîndeşte: ,,Nu sunt bun de nimic,, . Aceste schimbări fortează sistemul cognitiv să privească lucrurile din punct de vedere diferite, de exemplu alternînd între pucte de vedere sceptice şi optimiste. Avantajele acestor modificări ale gîndirii sunt destul de evidente. Un astfel de efect poate conduce persoanele cu schimbări de dispoziţie spre o creativitate mai mare decit cele cu dispozitie mai stabilă(Goodwin şi Jamieson, 1990).

14.Eplicați cum se manifestă emoția la nivel neuroanatomic, neuropsihologic.

Emoţiile puternice te pot îmbolnăviTrăite cu intensitate şi timp îndelungat, neliniştea, furia, supărarea, tristeţea te pot îmbolnăvi.Îţi otrăvesc corpul lent, dar sigur. Şi aşa apar bolile psihosomatice: afecţiuni care au la origine probleme emoţionale sau sunt întreţinute de acestea. Ulcerul, diabetul, hemoroizii, hipertensiunea, psoriazisul sunt câteva dintre afecţiunile psihosomatice. În fond, orice boală fizică poate fi menţinută şi agravată de stres şi emoţii negative. Dacă vrei să îi descoperi originea psihologică, trebuie să scormoneşti în viaţa familială, profesională, afectivă… şi să înveţi cum să potoleşti vârtejul emoţional cu ajutorul psihoterapiei, sunetului sau acupuncturii. Omul este o unitate între psihic şi fizic. 

Înseamnă că aceste două laturi se influenţează reciproc: o problemă fizică poate produce suferinţă psihică şi invers. Emoţiile sunt cauze posibile de îmbolnăvire şi au o localizare

Page 20: Subiecte psihologia emotiilor

„preferenţială“ în organism. Tristeţea îşi găseşte „cuibul“ în plămâni, în timp ce îngrijorarea (grijile de zi cu zi) afectează stomacul. Furia, sentimentele reprimate „lovesc“ ficatul. Iar o bucurie excesiv de intensă afectează şi slăbeşte inima. Când te enervezi brusc, ţi se împăienjenesc ochii (de unde expresia: „Am văzut negru înaintea ochilor de supărare.“). Ai senzaţia că ţi-a urcat tot sângele în cap. Reacţia este atribuită ficatului, prin expresia „temperament coleric“, adică „bilios“. Uneori, aceste crize pot ajunge până la voma bilioasă. Când îţi este frică sau eşti îngrozit, trăirile copleşitoare îţi afectează rinichii. În medicina tradiţională chineză, energia rinichiului hrăneşte părul. Dacă este secătuită brusc din cauza fricii, părul albeşte. Astfel, devine posibil ca un om să albească în doar câteva ore în urma trăirii unei spaime bruşte.Emoţiile negative, prea intense şi trăite timp îndelungat, pot produce blocaje ale circulaţiei energiei şi sângelui. De-a lungul coloanei vertebrale, de-o parte şi de cealaltă, se află câte două şiruri paralele de puncte corespunzătoare organelor situate la acelaşi nivel. „Durerea la palparea acestor puncte indică suferinţa fizică sau psihică a organului în cauză, este de părere dr. Răzvan Ionescu, specialist în acupunctură. De exemplu, durerea în punctele corespunzătoare plămânilor arată fie o suferinţă fizică (astm, bronşită, cancer), fie una psihică (tristeţe, melancolie). Manevrele de deblocare (prin acupunctură, presopunctură, masaj) pot înlătura efectele, dar nu şi cauzele. Pacientul se va simţi eliberat, dar dacă îşi alimentează permanent un sentiment negativ puternic (ură, mânie), tensiunea va reveni. Suferinţa psihică poate fi un răspuns la influenţa mediului. Cei care lucrează cu publicul îşi reprimă sentimentele şi trăiesc stări de frustrare. Cei care utilizează mult calculatorul îşi solicită în exces ochii (care sunt «hrăniţi» de către ficat). Ficatul ajunge şi el în suferinţă şi produce nervozitate. În astfel de cazuri, este mai uşor de acţionat şi efectele sunt de mai lungă durată“. Tristeţea, furia, vinovăţia, groaza sunt emoţii fireşti. Doar trăirea lor excesivă îţi otrăveşte corpul. Însă, odată ce preiei controlul emoţiilor tale, această armonie se va oglindi subtil şi în corp.

15.Demonstraţi necesitatea învăţării strategiilor de monitorizare a emoţiilor în menţinerea sănătăţii mentale şi prevenirea bolilor psihice

Exista anumite afecte pe care oriceindivid încearcă sa le evite sau sa le controleze, fără însă aduși: este vorba despre rateurile vieții emoționale. Eșecul sau insuficienta a mecanismelor de apărare sau adaptare generează anxietate. Dacă aceste strai au o intensitate prea mare sau dacă se cronicizează, se ajunge la o stare proasta, care este numita stres. In mod paradoxal, si unele moduri de funcționare mintala care ignora sau îndepărtează afectele, cum ar fi gândirea operatorie si alexetimia pot la rindul lor sa constituie semnalul unei stări proaste.Emotiile nu pot fi definite foarte exact in cuvinte. Ele se simt. Emotiile sunt strans legate de ganduri. Ambele apar practic aproximativ in acelasi moment. De unde apar ? Se pare ca din structura chimica a corpului, din miliardele de celule ce contin o memorie mental-emotionala genetica a tuturor stramosilor nostri, precum si memoria influentelor mediului in care traiesti. Astfel ca, pana in momentul in care preiei controlul asupra propriului corp, aceste ganduri si emotii incrustate genetic sau preluate ne conduc viata, creand practic destinul nostru. Si nu e prea convenabil sa nu te conduci tu insuti, ci stramosii tai sau persoanele din mediul tau inconjurator ce au cea mai mare influenta asupra ta (familie, prieteni, profesori s.a.) ! Cel mai bine e sa fii tu insuti !

Page 21: Subiecte psihologia emotiilor

Putem imparti emotiile in emotii pozitive (curaj, dreptate, blandete, generozitate, sinceritate, creativitate, bunatate, iubire, rabdare, onoare, deschidere, cinste, compasiune, incredere s.a.) si emotii negative (tristete, suparare, frica, furie, agresiune, nerabdare, aroganta, violenta, ingrijorare, lene, egoism, neajutorare, disconfort, nerabdare, apatie, tensiune, confuzie, plictiseala, vinovatie, invidie, rusine, neincredere s.a). Primele sunt constructive pentru fiinta noastra, putand duce chiar la insanatosirea corpului (fiind emise pe un fundal de calm si luciditate, nu de agitatie). Ultimele insa sunt profund destructive. Emotiile negative pe termen lung duc pe langa auto-imbolnavire si la comportamente necugetate si dezechilibrate, care ne provoaca prejudicii. Din pacate aceasta ultima situatie este cel mai des intalnita. Starea obisnuita in care traiesc oamenii este cea de ‚lipsa de constienta’, adica de identificare cu gandurile, emotiile, dorintele, reactiile proprii. Si de multe ori se ajunge la o ‚inconstienta’ profunda, ce se traduce prin stari acute de suferinta, nefericire, frica, depresie, uneori chiar agresiune. Hai sa vedem putin ce e cu aceste stari acute, specifice majoritatii oamenilor. Suferinta – cauza ei o constituie intotdeauna lipsa cunoasterii. Suferinta nu are nici o legatura cu evenimentele, ci cu reactia omului fata de ele. Ea nu este provocata de ceea ce se intampla, ci de reactia subiectiva provocata de ceea ce se intampla. Modul interior in care reactionam la o situatie este cel care ne indica ce inseamna acea situatie pentru noi. Putem reactiona prin suferinta la un eveniment (moartea cuiva apropiat, sa spunem) la care un strain nu simte nimic. Si ne putem transforma suferinta, chiar in avans (constientizam ca doar corpul sau fizic a disparut, nu el insusi ; celelalte parti ale fiintei sale inca exista, doar ca noi nu suntem ‘antrenati’ sa le vedem sau simtim). Astfel, modificam intelesul mortii sale si deci propria noastra stare interioara. Cunoasterea indeparteaza suferinta. Se spune ca nimeni nu este o victima decat daca alege ca este, refuzand cunoasterea. Iar fiecare om ar trebui sa invete sa vada modul in care isi creaza suferinta personala prin faptul ca adopta, fara a-si da seama, o atitudine negativa fata de evenimentele vietii. Cu frica este acelasi lucru. Cand ceva merge prost, reactiile noastre vor fi automate si alimentate de unica emotie fundamentala aflata la baza starii de ‚lipsa de constienta’ : frica. Ea paralizeaza vointa si propria forta, duce la pierderea constientei si atrage exact lucrul de care ne este frica printr-o vibratie specifica. Si ea este generata de necunoastere – cu exceptia momentelor in care frica, spaima apar ca rezultat al unor agresiuni (fizice indeosebi) neasteptate. In acest caz e oarecum normala si naturala, dand corpului comanda “infrunta pericolul sau fugi”. Dar oricum de cele mai multe ori duce la paralizarea fortei si agitatie interioara. Cand iti este frica, orice decizie ai lua fiind in aceasta stare este una contra-productiva. Cel mai bun lucru pe care-l putem face atunci este sa o observam, sa intram in contact cu ea si sa o simtim. Apoi ne vom imagina ceva pozitiv (cum ar fi rezolvarea benefica a situatiei), vom simti, vom intra in aceasta stare. Incet, asteptam pana ce frica trece si increderea apare - si in starea de calm, cu mintea limpede, vom lua decizia. Si cea mai buna decizie pe care o putem lua este sa invatam cum sa echilibram frica si chiar cum sa o evitam de la inceput. Adica sa acumulam cunoastere. Acelasi lucru e valabil cand avem orice fel de emotie negativa. Nu are rost sa ne acuzam pe noi insine ca reactionam negativ – asta e situatia, nu suntem inca suficient de constienti si de puternici pentru a ne echilibra. Dar putem invata asta. Emotiile negative se afla in noi, deci schimband emotia modificam practic reactia la evenimentul exterior si insemnatatea lui pentru noi. Iar in viitor putem decide dinainte cum sa ‘simtim’ (autocontrol emotional), si prin reactia noastra diferita se modifica insusi evenimentul. Aceasta inseamna, in mod practic ‘actioneaza in interior si efectul se va vedea in exterior’. Invers nu prea functioneaza.

Page 22: Subiecte psihologia emotiilor

Emotiile pozitive, pe de alta parte, nu pot fi separate de starea de conectare interioara cu propriul suflet. Ele sunt constructive, in sensul ca ne sprijina in realizarea propriilor vise – ne ofera o stare energetica inalta care este baza materializarii succesului. Calmul, recunostinta, increderea in sine, bucuria, toate emotiile pozitive in general creaza premisele echilibrului si armoniei interioare care se transpune in realizari exterioare. Dar acest echilibru interior nu este ceva dat – trebuie sa muncim pentru el. Constienta-emotii pozitive-echilibru : acesta este traseul de urmat. Spuneam ca emotiile pozitive insanatosesc corpul fizic. Celulele sale contin pe langa partea fizica si inregistrari de memorie (ganduri si emotii stocate ‘genetic’, provenind de la stramosi sau preluate automat din mediu). S-a descoperit ca celulele emit si capteaza energie sub forma unor particule corespunzatoare gandurilor si emotiilor (un alt fel de a spune ca ni le transmitem unii altora, deci ca nu suntem separati in mod absolut). Emotiile afecteaza reactiile hormonale, modificarile de respiratie si oxigenare a sangelui, schimbari ale componentelor sale chimice. Exprimarea emotiei prin sunet poate influenta procesele fizice din corp, prin vibratia rezonanta a sunetului cu emotia specifica unui organ. Acest lucru a fost bine cunoscut in vechime de egipteni si chinezi. In prezent, taoistii chinezi folosesc ‘Tehnica celor 6 sunete vindecatoare’ pentru echilibrarea energetica a organelor principale cu ajutorul emotiilor aferente lor. (vezi cartea “Transformarea stresului in vitalitate” de Mantak Chia).

Exista o stransa legatura intre emotie (care inseamna de fapt energie in miscare) si corpul fizic. Cand ai o emotie pozitiva de ‘blandete’, se simt furnicaturi de un anumit fel in zona rinichilor, ca un curent sau ca o caldura (de fapt ‘energia’ rinichilor se misca si daca esti atent o poti simti). Cand ai un sentiment negativ de ‘frica’ se simt furnicaturi de un alt fel, tot in rinichi. Fiecare sentiment pozitiv (si negativ) e legat de cate o zona sau organ al corpului, si atunci cand manifesti un sentiment pozitiv (sau unul negativ), energia se misca rapid prin acele zone (organe), producand rezultate diferite ca ‘semn matematic’- la ficat, de exemplu, e vorba de bunatate, sinceritate si furie, agresiune ; la inima – iubire, rabdare, onoare si aroganta, violenta, graba s.a. Cand veti fi destul de atenti veti simti ‘energia’, curentul de caldura.

16.Numiți componentele emoțiilor.

Emotia- Reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă. Răspunsurile la anumite situații(espresia feței, tonul vocal, pregătire sistemului endocrin pentru anumite urmări). Oglindește atitudinea individului față de realitate.Elementele componente ale inteligentei emotionale Conform lui Goleman se evidenţiază 4 componente ale Inteligenţei Emoţionale : 1. Autocunoaşterea. Autocunoaşterea Emoţională; Autocunoaşterea Realistă şi Corectă; Încrederea în sine 2. Autocontrolul Autocontrol emoţional; Transparenţa & menţinerea integrităţii; Adaptabilitate & adaptabilitate la schimbare; Orientarea spre rezultate; Iniţiativa; Optimism & perseverenţă 3.Social “Awareness” (conştiinţa socială, de grup) Empatie (simţirea sentimentelor şi perspectivei celorlalti, interes real faţă de grijile celorlalti) “Awareness” la nivelul organizaţiei Orientarea spre sarcină 4. Managementul relaţiilor interpersonale Dezvoltarea altora, a abilităţilor acestora, coaching Leadership inspiraţional Catalist al schimbării (iniţierea şi managementul schimbării); Influenţa (un rol important îl joacă persuasiunea); Managementul conflictelor (legat de negocierea şi rezolvarea disputelor;)

Page 23: Subiecte psihologia emotiilor

Lucrul în echipă şi colaborarea (crearea de sinergie de grup în urmărirea scopurilor grupului). Primele două componente sunt privite ca şi componente personale ale Inteligenţei Emoţionale, în timp ce celelalte 2 sunt privite ca şi componente sociale ale Inteligenţei Emoţionale.

Componentele emotiilor pe care oamenii de stiinta la numesc sentimente subiective se refera la modul in care fiecare persoana experimenteaza sentimentele; aceasta componenta este cea mai dificil de descris si masurat. Ea nu pot fi observate; persoana care experimenteaza emotiile le poate descrie celorlalti, iar descrierea fiecarei persoane si interpretarea fiecarui sentiment poate fi diferita. De exemplu, doi oameni care se indragostesc nu vor experimenta sau descrie sentimentele lor in acelasi fel.

Raspunsurile fiziologice sunt cele mai usor de masurat pentru ca oamenii de stiinta au dezvoltat instrumente speciale pentru a le masura. Inima care bate, transpiratia sau eliberarea de adrenalina ca raspuns la o situatie ce creeaza emotii intense pot fi masurate cu acuratete stiintifica. Oamenii au raspunsuri interne similare la aceeasi emotie. De exemplu, indiferent de varsta, rasa sau gen, atunci cand oamenii sunt expusi stresului, corpul elibereaza adrenalina; acest hormon pregateste corpul pentru reactia lupta sau fugi. Desi partea psihologica a emotiilor poate fi diferita pentru fiecare sentiment in parte, exista cateva emotii diferite care produc aceeasi reactie fizica.

Comportamentul expresiv este un semn exterior al unei emotii experimentate. Semne exterioare ale emotiilor pot include lesinul, tensiune musculara, expresii faciale, ton al vocii, respiratie rapida, neliniste sau alte semne de limbaj al corpului. Expresiile exterioare ale emotiilor dau celorlalti indicii referitoare la ceea ce experimenteaza si ajuta la reglarea interactiunilor sociale.

17.Propuneți un model de manifestare a emoției pozitive.

Dragostea ca emotie ne apare ca o relatie afectiva pozitiva, deosebit de intensa, in raport cu un partener de sex opus ce se exteriorizeaza prin diferite modalitati. Astfel, putem intalni persoane la care emotia de indragostire e dominanta. Ei nu mai pot lucra, nu mai pot gandi, nu mai pot dormi. Au un comportament paradoxal, neinteles de cei din jur. Ceea ce este considerat frumos, urat, bine, rau poate capata valori exacerbate, intr-un sens sau intr-altul. Alte persoane indragostite sunt impulsionate de aceasta stare prin activitati performante, cantitativ si calitativ, prin comunicare si relationare in grupul social din care face parte. Un asemenea individ devine mai cooperant, mai altruist, mai ingaduitor si tolerant si are o pofta de viata teribila: doarme si mananca mai bine, se simte mai sanatos, mai in putere si e gata oricand sa ajute pe cineva din jur la nevoie. O alta formula comportamentala a indragostitului se poate exprima prin detasare euforica, o anume stare de beatitudine, care le creaza persoanelor din jur impresia ca cel in cauza ar fi “cu capul in nori”; el reactioneaza paradoxal de slab la stimulii negativi, manifesta lipsa de concentrare a atentiei si prezentei in mediul social, este nesigur si imprecis in gesturi si miscari. Exista, asadar, diferite modalitati de exteriorizare in plan comportamental a

Page 24: Subiecte psihologia emotiilor

emotiei de indragostire. Este greu de apreciat si cat “dureaza” starile afective legate de indragostire. Cine nu-si aminteste de acele momente unice din viata cand a simtit primii fiori ai iubirii? Cine poate sa uite momentele sublime, de mare incarcatura emotional-afectiva, de impartasire a dragostei fiintei iubite?

18. Argumentaţi că există un specific al comunicării emoţiilor la diferite etape de vârstă.

Dezvoltarea competentelor emotionale:Competentele emotionale presupun achizitionarea unor deprinderi si comportamente specifice in urmatoarele directii: intelegerea emotiilor, expresivitate emotionala, capacitatea de a reactiona adecvat fata de manifestarile emotionale ale celorlalti.Exprimarea si intelegerea propriilor emotii si a emotiilor celorlalti, de la emotiile primare (bucurie, frica, manie,tristete) la cele mai complexe (mindrie, rusine, vina), constituie competente specifice domeniului emotional. Copilul invata sa le simta, invata sa le exprime si sa le recunoasca.Dezvoltarea competentelor emotionale in functie de etapele de varsta:Perioada 0 – 2 aniCopiii exprima inca de la nastere emotii, de exemplu, un zambet spontan care la 3-6 saptamani se transforma in zambet social. In aceasta perioada exprimarea emotionala se realizeaza cel mai frecvent prin plans.Principala achizitie din punct de vedere emotional in primele 6 luni de viata este sentimentul de frica; aceasta se manifesta prin frica de persoane straine. La 5-6 luni, copilul este capabil sa distinga persoanele cunoscute de cele necunoscute si pe acestea din urma le respinge intorcand privirea sau refuzand sa fie luat in brate.In primele 24 de luni, reglarea emotionala se realizeaza prin comportamente de genul suptul degetului sau cautarea suportului din partea adultului (ex. privire, suport fizic).Perioada 2 – 4 aniIntre 2 si 4 ani, copiii incep sa vorbeasca despre propriile emotii.La aceasta varsta identifica si diferentiaza expresiile faciale ale emotiilor de baza (furie, tristete, frica si bucurie). Tot acum copiii manifesta frecvent accese de furie si teama de separare.Copiii de la 2-4 ani se angajeaza in lupte pentru putere, ceea ce duce, de cele mai multe ori, la aparitia acceselor violente de furie. In aceasta perioada, copiii incep sa inteleaga cauzele emotiilor de baza.La varsta de 2-4 ani, copiii nu reusesc sa inteleaga ca ceea ce cauzeaza o emotie este interpretarea si evaluarea unui eveniment sau situatii de catre o persoana si nu situatia in sine. Ei pot intelege doar ca evenimentele sunt cele care cauzeaza emotii. Tot in aceasta perioada, copiii apeleaza si la strategii comportamentale de autoreglaj emotional precum cautarea suportului adultilor si cautarea proximitatii (aproprierii) fizice ale adultilor.Perioada 4 – 5 aniIdentifica si diferentiaza expresiile faciale ale mai multor emotii, precum furie, tristete, bucurie, rusine, mandrie, vina.Identifica si diferentiaza emotiile si pe baza altor indici decat expresiile faciale, ex. tonul vocii. In aceasta perioada pot categoriza emotiile in pozitive („bune”) sau negative („rele”). Intre 4 si 5 ani, copiii manifesta interes in exploatarea emotiilor celorlalti („mami, de ce

Page 25: Subiecte psihologia emotiilor

plangi?” sau „de ce esti trist, tati?”). Copiii utilizeaza etichete verbale pentru diverse trairi emotionale care se diferentiaza mai greu intre ele. (ex. „nu sunt suparat, sunt ingrijorat”). Evalueaza corect majoritatea emotiilor, insa atribuie cauza emotiilor unor factori externi mai degraba decat unor factori interni; nu inteleg inca faptul ca emotiile sunt cauzate nu de situatiile de viata, ci de interpretarea cognitiva a situatiilor de viata. La aceasta varsta nu pot intelege faptul ca o persoana poate simti doua emotii in acelasi timp (de exemplu, o persoana poate fi trista si furioasa). Intre 4 si 5 ani, copiii incep sa inteleaga impactul pozitiv si/sau negativ al exprimarii diverselor emotii.Acum incep sa inteleaga si ca acelasi eveniment poate fi o sursa de emotii diferite pentru persoane diferite (de exemplu, castigatorul concursului e fericit, iar cel care a pierdut e trist). Sunt capabili sa amane o recompensa imediata, dar mica, pentru o recompensa ulterioara unei activitati, dar mai substantiala (de exemplu, „decat o bomboana acum, mai bine o felie de tort dupa ce aranjez toate jucariile la locul lor”).Copiii de 4-5 ani tolereaza trairile de frustare care nu au o solutie imediata (de exemplu, daca sunt in autobuz si le este foame pot astepta fara sa se enerveze pana la oprirea autobuzului). E perioada in care interiorizeaza regulile (regulile de comportament in diverse situatii socilale sau pe cele legate de ritualuri de familie) si se supun cu usurinta lor, ceea ce inseamna ca reglarea emotionala se realizeaza mai usor. Copiii incep sa aplice singuri strategii eficiente de reglere emotionala precum: identificerea de solutii adecvate la problemele cu care se confrunta, rationalizarea sau minimanizarea.De la 5 la 7 aniDatorita dezvoltarii intense a limbajului, in jurul varstei de 5-7 ani, copiii pot identifica si denumi majoritea emotiilor.Copiiilor de 5-7 ani nu le plac esecurile si devin critici cu ei insisi; este recomandata stimularea competitivitatii cu ei insisi si nu cu alti copii.Copiii de aceasta varsta pot manifesta teama de separare cand nu sunt alaturi de persoanele semnificative din viata lor in situatii critice (de exemplu, cand schimba gradinita sau cand dorm in alta parte decat acasa). Cea mai importanta achizitie in aceasta perioada este dezvoltarea empatiei, adica a abilitatii de a fi interesat si de a intelege emotiile celorlalti. Copiii de 5-7 ani incep sa isi formeze simtul moralitatii si inteleg termeni abstracti ca: onestitate, corectitudine, moralitate. In acesta perioada inteleg ca emotiile sunt cauzate NU de evenimentele externe sau de situatii in sine, ci de interpretarea cognitiva a acestora, adica de ceea ce gandim noi despre ele. Copiii de 5-7 ani sunt capabili sa isi elaboreze propriile reguli de reglaj emotional in diverse situatii de joc, de interactiuni sociale si uneori aceste reguli sunt complexe. Desi la aceasta varsta copiii apreciaza prietenii de aceeasi varsta, continua sa apeleze la adulti (mai ales la parinti) pentru ajutor si ghidaj emotiona2. Dezvoltarea competentelor socialeRelatiile pe care le stabileste copilul cu ceilalti copii necesita siguranta, receptivitate, disponibilitate si confort emotional. Incetul cu incetul copiii dezvolta abilitati de cooperare, de negociere, de a conduce si a fi condusi, de a lega prietenii, de a-si exprima sentimentele intr-o maniera acceptata social. Relatiile sociale ale copilului cu adultii vizeaza capacitatea copilului de a avea incredere si a interactiona cu usurinta cu acestia, precum si capacitatea lor de a recunoaste diferitele roluri sociale ale acestora.3. Identificarea nevoilor de dezvoltare a competentelor emotionale si sociale la copilInca de le cele mai fragede varste se pot observa diferenete intre copii privind nivelul de dezvoltare a acestor competente. Este foarte important ca parintii si educatorii sa identifice

Page 26: Subiecte psihologia emotiilor

aceste diferente si sa urmeze programe de dezvoltare personala, pentru a reduce aceste diferente.Evaluarea nivelului de dezvoltare emotional a copilului in functie de varsta, se face avand in vedere urmatoarele aspecte:Dezvoltarea conceptului de sine(copilul ar trebui sa fie capabil sa demonstreze cunoasterea insusirilor proprii si sa manifeste satisfactie pentru propriile reusite si incredere in sine)Dezvoltarea auto-controlului(copilul ar trebui sa demonstreze responsabilitate personala si sa manifeste independenta in actiunile sale) Dezvoltarea expresivitatii emotionale(copilul ar trebui sa fie capabil sa recunoasca si sa isi exprime corespunzator emotiile)Evaluarea nivelului de dezvoltare social al copilului se face avand in vedere urmatoarele aspecte:Interactiunile cu copiii de varsta apropiata(copilul trebui sa fie capabil sa stabileasca relatii pozitive si de respect cu copiii de aceeasi varsta sau de varsta apropiata; copilul ar trebui sa poata manifesta empatie fata de copiii cu care interactioneaza)Interactiunile cu adultii(copilul ar trebui sa fie capabil sa stabileasca relatii pozitive cu adultii. copilul ar trebui sa fie capabil sa manifeste incredere si respect incomunicarea cu adultii din anturajul sau)Interactiune in grup(copilul ar trebui sa demonstreze abilitati de cooperare in interactiunile de grup. Copilul ar trebui sa fie capabil sa recunoasca asemanarile si deosebirile dintre oameni. Copilul ar trebui sa fie capabil sa manifeste respect fata de deosebirile dintre oameni)

19.Numiți și exemplificați emoțiile de bază.

Conceptul de "emoţie" este asemănător celui de "timp": dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce este, dacă suntem însă întrebaţi, nu ne găsim cuvintele... Problema este atât de obscură, încât nu există definiţii şi clasificări definitive, deşi atât filozofii, cât şi psihologii s-au aplecat asupra acestui subiect dintotdeauna. Conceptul de "emoţie" este asemănător celui de "timp", dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce este emoţia, dacă suntem însă întrebaţi, nu ne găsim cuvintele pentru a formula un răspuns. Problema este atât de obscură, încât încă nu există definiţii şi clasificări definitive pentru "emoţie", deşi atât filozofii (ca Aristotel, de pildă), cât şi psihologii s-au aplecat asupra acestui subiect dintotdeauna.Probabil că principala dificultate a definirii şi înţelegerii emoţiilor ţine de faptul că acest concept nu este la origine un termen ştiinţific, cu o definiţie precisă, ci un construct popular. Cercetătorii au sarcina dificilă de a descoperi ce vor să spună oamenii atunci când fac apel la aceste experienţe subiective numite emoţii şi care sunt mecanismele de funcţionare ale acestora.O altă dificultate în calea unei ştiinţe precise a emoţiei o reprezintă limbajul în sine. Nu toate limbile au acelaşi set de termeni pentru a identifica emoţiile. În cazul limbii române este cunoscut cazul cuvântului "dor", care, după analiza unui mare gânditor cum a fost Constantin Noica, are trăsături unice şi este de netradus în alte limbi. Cum cuvintele sunt vehiculele prin

Page 27: Subiecte psihologia emotiilor

care exprimăm emoţiile, putem vorbi de "emoţii româneşti", "emoţii americane", "emoţii franţuzeşti" etc. Emoţiile, fiind parte specifică a naturii umane, sunt prezente în limbaj în construcţii diverse, unele extrem de complicate ca mesaj şi sub aspectul analizei sensului, ca "mă doare sufletul", "îmi plânge inima" etc. Obişnuiţi cu ele, înţelegem sensul lor, dar trebuie să recunoaştem că este foarte greu să ştim care sunt simţămintele unei persoane care ni se plânge că "o doare sufletul". Emoţia este o experienţă strict personală, greu de cuantificat în vreun fel.Dacă o să încercaţi să citiţi dicţionarul (îl puteţi încerca pe cel afişat pe coloana din dreapta a site-ului) pentru a vedea cum este definită emoţia în diversele dicţionare ale limbii române, veţi observa, credem, pe de o parte că definiţiile diferă de la dicţionar la dicţionar, iar pe de altă parte că acestea nu sunt lămuritoare. Dacă dorim totuşi să identificăm acel ceva care pare a fi numitorul comun al definiţiilor, cred că am putea spune că emoţia este e reacţie mentală conştientă însoţită de modificări fiziologice şi de comportament. Nu lămuritor definitiv, dar suficient cât să ne facem o idee.Cum nu ne-am propus să lămurim noi problema definirii emoţiilor, vom continua prin a oferi diverse clasificări ale acestora, pentru a ne face o idee asupra modului în care psihologii se raportează la emoţii.

 Poate stiti deja ca actulamente exista mai multe variante in privinta emotiilor de baza. Diferiti autori care au facut studii in aceast domeniu au promovat diverse emotii ca fiind de baza. Da click aici (Variante Emotii de Baza ), sau Aici  daca doresti sa vezi diferitele variante propuse pentru emotiile de baza. Este adevarat ca unele dintre emotii se gasesc pe lista mai multor altor autori in timp ce altele nu. Care lista este mai buna? Buna intrebare. Mi-o pun si eu! Daca ai un raspuns zi-mi si mie.

Lista emotiilor pe care v-o propun mai jos este inspirata dupa lucrarile lui Robert Plutchik.El propune 8 emotii de baza si 8 avansate, respectiv emotii compuse din cate 2 emotii de baza.

Emotie de Baza Emotia de Baza OpusaBucurie                             TristeteIncredere(Acceptare)                             DezgustFrica                             FurieSurpriza                             AnticipareTristete                             BucurieDezgust                             Incredere(Acceptare)Furie                             FricaAnticipare                             Surpriza

20.Propuneţi 5 criterii de apreciere a nivelului de dezvoltare a emoţiilor.

Minia-furia, resentimentul,exasperarea, indignarea, exarea, irascibilitatea, otilitatea, ura.

Page 28: Subiecte psihologia emotiilor

Tristetea- supararea, mihnirea, imbufnarea, melancolia, mila de sine, singuratatea, disperarea, deprimarea.

Frica- anxietate, nervozitatea, preocuparea, consternarea, neintelegerea, ingrijorarea, teama, spaima, groaza, panica.

Bucuria- fericirea, usurarea, mltumirea, binecuvintarea, incintarea, amuzamentul, mindria, placerea senzuala, rasplata, satisfactia.

Iubirea- acceptarea, prietenia, increderea, amabilitatea, afinitatea, devotamentul, adoratia, dragostea, mila.

Surpriza- socul, mirarea Dezgustul- dispretul, detestarea, repulsia Rusinea- vinovatia, lenea, upararea, remuscarea, milinta, regretul.

21. Descrieţi metode de dezvoltare afectivă la vârsta adolescenţei

Adolescenta este o etapa mai linistita decât perioada anterioara, tânarul adoptând o pozitie mai constienta fata de mediul social. Copilul se orienteaza mai mult catre lumea externa, dar îsi îndreapta atentia si catre propria-i viata psihica.Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:1.     dezvoltarea constiintei de sine;2.     afirmarea propriei personalitati;3.     integrarea treptata în valorile vietii.1.     Dezvoltarea constiintei de sineAdolescenta se manifesta prin autoreflectare, prin constiinta ca existenta proprie se deosebeste substantial de a celorlalti oameni, reprezentând o valoare care trebuie pretuita si respectata.Adolescentul încearca, cu înfrigurare, sa se cunoasca si sa se autoevalueze în raport cu realizarile sale si ale altora. El se întreaba adeseori, 'cine sunt eu?', iar raspunsurile ce si le da se bazeaza pe maturizarea intelectual-afectiva foarte evidenta pentru unii adolescenti, chiar de la 16 ani, iar pentru altii la 18 ani.1. Constiinta de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine însusi, la propriile trairi, iar pe de alta parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul careia traieste. Cel mai înalt nivel al constiintei de sine este atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activitatii sociale, ca membru al colectivului. Un factor de seama al constiintei de sine îl constituie activitatea scolara si natura relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca adolescentului.O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei preocupari este interesul pentru profesia pe care o va îmbratisa, determinându-l la reflectie asupra vietii sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoana nu înseamna însa fuga de societate. Caracteristica principala a adolescentului este un puternic impuls catre actiune. Acum dispar dorintele vagi si apar telurile bine conturate, visarea ia forme constiente.2.     Afirmarea propriei personalitatiDescrierea, oricât de schematica, a "portretului" adolescentei nu poate ignora problema originalitatii ca atribut predilect al indivizilor care o traverseaza. Dorinta de originalitate

Page 29: Subiecte psihologia emotiilor

reprezinta, din punct de vedere psihologic, o caracteristica esentiala a adolescentei, numita tendinta afirmarii de sine, tendinta de afirmare a propriei personalitati.Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central în jurul caruia trebuie sa se petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata de ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine. Acesta doreste ca toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult.Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescentii cautând sa se evidentieze prin fizicul bine conformat, îmbracamintea care diferentiaza, care scoate în relief propria persoana. Vizibila este si o alta expresie a tentatiei originalitatii în adolescenta - limbajul "colorat", presarat cu expresii "cautate", cu neologisme si arhaisme. Adolescentul îsi alege cu grija cuvintele, utilizeaza din abundenta citate si expresii celebre, maxime si cugetari savante despre care insinueaza ca i-ar apartine. În privinta limbajului, adolescentei îi este proprie si tendinta de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri "cifrate", si anume, a unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei, circulatia acestui fel de limbaj are loc în cadre restrânse, în grupuri spontan constituite si combaterea acestui fenomen necesita eforturi educative prelungite.În strânsa legatura cu limbajul, tentatia originalitatii se exprima si în corespondenta adolescentilor, caracterizata prin aceeasi "ploaie" de citate, prezenta în limbajul lor.Dominanta pentru tentatia originalitatii la aceasta vârsta este prezenta spiritului de contradictie. În special discutiile dintre adulti, la care iau parte si adolescentii, ajung repede sa fie monopolizate de întrebarile iscoditoare ale acestora din urma, de afirmarea spiritului lor de contradictie. Nu de putine ori, adolescentul se contrapune în discutie chiar când e constient de faptul ca nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeasi statornica tentatie de a atrage atentia asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seama.Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual ci si în grup: vor sa activeze, sa se distreze împreuna. Ei sunt atrasi si de viata politica; în politica adolescentul vede o înalta activitate sociala.3.Integrarea socialaEsenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai activ la grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în vârsta, cu atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în functie de criteriile sociale pe care si le-a însusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se manifesta riguros si tenace. Integrarea adolescentilor în aceste valori ale colectivitatii contribuie la formarea conceptiei despre lume si viata.Datorita experientei de viata limitata si a lipsei unor criterii de autoapreciere corecta, adolescentii au nevoie de consiliere si îndrumare discreta, fiind sprijiniti sa-si formeze idealul de viata, sa-si perfectioneze judecatile morale si sa-si ridice nivelul constiintei si al conduitei morale.

22.Comentaţi ideile ştiinţifice din afirmaţia: Exprimarea emoţiilor constituie o necesitate umană. (Додонов Б.)

" Scopul dezvoltarii unei culturi emotionale este obtinerea abilitatii de identificare si comunicare precisa a sentimentelor noatre. Este necesar sa stim ce simtim pentru a ne putea satisface nevoile emotionale. Si este necesar sa comunicam propriile sentimente

Page 30: Subiecte psihologia emotiilor

pentru a obtine suport emotional si intelegere din partea celorlalti, cat si pentru a arata propriul suport emotional si propria intelegere catre ceilalti. 

Bennet-Goleman 2002, propune formula alchimiei emoționale,metoda medicației contemplative cu scopul învățării administrării reacțiilor emoționale, care incomodează pe măsura ce învățam a renunța la vechile obiceiuri distructive, trecem de la emoții perturbatoare la emoții pozitive dea lungul vieții. Eforturile de autoeducație asigura transformarea emoțiilor distructive in constructive. Prin urmare este necesară folosirea minții pentru a controla emoțiile.Mai mult, Goleman D. In dialogurile cu Dalai Lama despre rațiune, emoții si sănătate subliniază ca, emoțiile perturbatoare reflecta o stare negativă:minia, supărarea, ura, ce subminează echilibrul interior, cu efect dăunător asupra sănătății psihoemotionale, asupra sănătății fizice, provocând tulburări ce devin cauza a mai multor afecțiuni organice. Emoțiile perturbatoare sint sursa esențială a comportamentului imoral si constrângerilor obiceiurilor mintale si emotionale.eliberarea minții de aceste obiceiuri conduce la starea de echilibru si fericire.

23.Comentaţi afirmaţiile: Disciplinarea comportamentului afectiv asigură succesul (Charles Manz)

Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de prezentă în comportamentul și activitatea noastră cotidiană ca și cogniția. Nu întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul relației rațiune-emoție, cu exagerările cunoscute – în direcția supraestimării rațiunii și subestimării afectivității sau în direcția supraestimării rolului trăirilor emoționale și subestimării rolului rațiunii.

Fiecare dintre noi, adult sau copil, traieste intr-un sistem de ganduri, emotii si comportamente, in sensul ca ne gandim la noi si la cei din jurul nostru, simtim lucruri legate de ceea ce facem si facem lucruri care ne multumesc sau nu, lucruri care, in functie de rezultatul activitatilor pe care le facem, ne mentin si ne modifica gandurile despre sine si felul in care simtim in legatura cu tot ce se intampla in jurul nostru.

Omul actioneaza diferit in functie de starile emotionale pe care le are in mod cert comportamentul nostru afectiv actioneaza asupra tuturor activitatilor, deoarece afectivitatea este necesarul energetic pentru atingerea performantelor in raport cu capacitatile potentiale si cu nivel de aspiratie al individului.

Disciplinarea comportamentului afectiv intrun mod semnifica aducerea starii noastre la un optim afectiv adica la starea de fericire de emmotie pozitiva stenica si revigoranta care permite individului finalizarea cu succes a unei activitati. In mod cert starea individului emotionala negativa nu permite punerea in actiune a tuturor capacitatilor si posibilitatilor intrru dobindirea cu succes a activitatii

Comportamentul afectiv pozitiv si optimist dezvolta increderea in sine, in fortele proprii De aceea comportamentul nostru afectiv este sursa energetica fundamentala a dobindirii performantei.

Page 31: Subiecte psihologia emotiilor

24.Comentaţi afirmaţiile: (a) Cultura emoţională are valoare de componentă afectivă a culturii profesionale a cadrelor didactice (Шарычева М.);

Profesiunea de educator, ca de altfel orice profesiune, este rezultatul pregătirii prin studii, acumulând o anumită cultură profesională, la nivelul unor competenţe pedagogice specifice.”- susţine Nicola I. Prin urmare, formarea iniţială şi cea continuă trebuie să contribuie la desăvârşirea culturii profesionale, generală şi filozofică, dar şi de specialitate şi psihopedagogică. Numai prin acumularea a cât mai multe competenţe, formaţia culturală a unui cadru didactic va fi mai valoroasă. Ca entitate a culturii profesionale, subscriem şi cultura emoţională, ca şi componentă psihopedagogică a profesionalismului pedagogic, ca element cu rol de activare a funcţionalităţii întregii personalităţi a cadrului didactic.

Nivelul de pregătire profesională a cadrelor didactice este unul ridicat şi orientat spre formarea culturii emoţionale, fapt reflectat de particularităţile identificate în urma prelucrării informaţiilor din chestionare. Profesorii îşi cunosc destul de bine rolurile şi competenţele necesare pentru munca emoţional-pedagogică, influenţând calitatea propriei prestaţii didactice, cât şi calitatea formării tinerei generaţii.

Sporirea nivelului de formare a culturii emoţionale a profesorilor ar putea fi asigurată prin implementarea unui program de formare a cadrelor didactice. O astfel de formare s-ar impune la toate ciclurile de învăţământ, indiferent de vechime ori nivel de pregătire, în perioada formării inţiale ori continue. O bună pregătire emoţională a dascălului va conduce la o mai bună gestionare a realităţii şcolare, la o mai bună dezvoltare emoţională a copiilor, şi, de ce nu, a societăţii româneşti de mâine.

(b) Nivelul de cultură emoţională a profesorului influenţează calitatea serviciilor educaţionale (Gendron B.)

Nivelul culturii emoţionale a cadrelor didactice este desemnat de calitatea competenţelor emoţionale. Astfel, competenţa emoţională este o rezultanta sporirii inteligenţei emoţionale, un sistem de convingeri/atitudini privind importanţa disciplinării comportamentului afectiv, spectrul variat al cunoştinţelor despre viaţa afectivă a individului, ansamblul de capacităţi ce permit gestionarea/analizarea adecvată a energiei emoţionale, integrarea de succes în orice mediu social şi crearea unei cariere de rezonanţă. Competenţele emoţionale specifice profesiunii de cadru didactic integrează: implicarea emoţională, mobilitatea emoţională, orientarea emoţională pozitivă, compasiunea emoţională, activismul emoţional, expresivitatea emoţională, rezistenţa emoţională la stres, profunzimea percepţiei emoţionale, flexibilitatea emoţională, creativitatea emoţională. Competenţa emoţională este o însuşire dobândită, întemeiată pe inteligenţa emoţională a cărei finalităţi este o performanţă profesională ieşită din comun. D. Goleman conturează două direcţii fundamentale în structura competenţelor emoţionale care duc la dezvoltarea cu succes a inteligenţei emoţionale: I. competenţe personale – modul cum ne conducem/comportăm în diverse circumstanţe; II. competenţe sociale – modul cum utilizăm bunele relaţii cu cei din jur

Page 32: Subiecte psihologia emotiilor

Nivelul culturii emoţionale a cadrelor didactice este desemnat de calitatea competenţelor emoţionale. Astfel, competenţa emoţională este o rezultanta sporirii inteligenţei emoţionale, un sistem de convingeri/atitudini privind importanţa disciplinării comportamentului afectiv, spectrul variat al cunoştinţelor despre viaţa afectivă a individului, ansamblul de capacităţi ce permit gestionarea/analizarea adecvată a energiei emoţionale, integrarea de succes în orice mediu social şi crearea unei cariere de rezonanţă. Competenţele emoţionale specifice profesiunii de cadru didactic integrează: implicarea emoţională, mobilitatea emoţională, orientarea emoţională pozitivă, compasiunea emoţională, activismul emoţional, expresivitatea emoţională, rezistenţa emoţională la stres, profunzimea percepţiei emoţionale, flexibilitatea emoţională, creativitatea emoţională. Competenţa emoţională este o însuşire dobândită, întemeiată pe inteligenţa emoţională a cărei finalităţi este o performanţă profesională ieşită din comun.

D. Goleman conturează două direcţii fundamentale în structura competenţelor emoţionale care duc la dezvoltarea cu succes a inteligenţei emoţionale:

*** competenţe personale – modul cum ne conducem/comportăm în diverse circumstanţe;

*** competenţe sociale – modul cum utilizăm bunele relaţii cu cei din jur.

Determinantă în profesionalizarea didactică este şi cultura emoţională a profesorului, structurată şi pe competenţe emoţionale, fundamente pentru derularea unor curricule eficiente şi eficace. O cultură emoţională insuficient dezvoltată poate aduce profesorului o mulţime de probleme suprasolicitante (extenuare psihică, epuizare emoţională, agitaţie, apatie, etc.), cu efecte negative asupra dimensiunilor de interrelaţionare şi comunicare, manifestând incoerenţă acţională, rezistenţă scăzută la stres, intoleranţă, dezechilibru emoţional, lipsă de cooperare, insensibilitate, stări conflictuale, inexpresivitate şi lipsa originalităţii, carenţe în realizarea funcţiilor educaţiei, etc.

„Profesiunea de educator, ca de altfel orice profesiune, este rezultatul pregătirii prin studii, acumulând o anumită cultură profesională, la nivelul unor competenţe pedagogice specifice.”- susţine Nicola I. Prin urmare, formarea iniţială şi cea continuă trebuie să contribuie la desăvârşirea culturii profesionale, generală şi filozofică, dar şi de specialitate şi psihopedagogică. Numai prin acumularea a cât mai multe competenţe, formaţia culturală a unui cadru didactic va fi mai valoroasă. Ca entitate a culturii profesionale, subscriem şi cultura emoţională, ca şi componentă psihopedagogică a profesionalismului pedagogic, ca element cu rol de activare a funcţionalităţii întregii personalităţi a cadrului didactic.

Cultura profesională are un vast câmp de manifestare şi redefineşte dimensiunile profesionalismului la nivelul competenţelor psihopedagogice, care determină eficienţa şi dezvoltarea continuă a profesorilor, remodelarea profesională şi socială.