Sistemul Vascular

1. Stratigrafia peretelui vascular.

Intima

alcatuita dintr-un strat de cellule endoteliale sustinut de un strat subendothelial de

tesut conj. Lax care contine cateva fibre musculare netede. La niv arterelor, intima

este separate de tunica medie printr-o lamina elastic interna, care reprezinta

component cea mai externa a intimei. Aceasta lamina, alcatuita din elastina, prezinta

intreruperi (orificii) care permit difuziunea subst. nutritive necesare pt hranirea

celulelor situate in profunzimea peretelui vascular.

Endoteliul – epit simplu pavimentos nekeratinizat

- cel endoteliale pe MB

- nucleul central alungit

- citoplasma – putine organite, microfilamente, caveole, vezicule, corpi weibel

Palade ce se gasesc intre cellule si stabilesc jonctiuni stranse, gap si dezmozomi.

- LEI – apare la – ar. Musculara

- arteriolele cu un singur strat de cel musculare netede de la niv

renal.

ROL: suprafata de schimb netrombogenica

Media

alcatuita in principal din straturi concentrice de fb musc netede cu dispozitie elicoidala.

Intre cel. Musc exista cantitati variabile de fibre si lamele elastice, fibre de reticulina (

formate din collagen de tip 3), proteoglicani si glicoproteine.

Fibrele musc netede sintetizeaza toate componentele matricei extracelulare.

La niv arterelor prezinta limitanta elastic externa subtire, care o separa de adventice.

Rol : reglarea fluxului sangvin.

Adventicea

contine predominant fb de collagen si fb elastic.

Collagen de tip I

Se continua progresiv cu tes conj al organului la niv. Caruia se gaseste vasul sangvin.

Formata din tes conj ce contine – fb de collagen I, de elastina si fibroblaste.

Poate prezenta fibre musc netede dar nu dispuse concentric( ar musc de la uter)

Aici apare vasa-vasorum- la vase mari si medii care dau ramificatii ce ajung pana la niv

jumatatii mediei, restul fiind hranit prin difuzie de catre sg din lumen.

Prez-nervii vaselor- vasomotorii

- vase limfatice

Rol:Protectie, ancorare, nutritie.

2.Artera de tip elastic

rol de stabiliza fluxul sangvin

acestea includ aorta si ramificatiile aortice principale

prezenta elastinei la niv. tunicii medii le confera o culoare galbena

INTIMA: este mai groasa decat in cazul arterelor musculare

LEI: desi prezenta este dificil de identificat deoarece are aspect similar cu lamele elastic

din stratul urmator.

TUNICA MEDIE: alcatuita din fb elastic si o serie de lamele elastic perforate cu

dispozitie concentrica al carui nr creste cu inaintarea in varsta(40 NN si 70 la adult)

Intre lamele elastice exista fb musc netede, fb de reticulina, proteoglicanni si

glicoproteine.

ADVENTICEA- slab dezvoltata, prez vasa-vasorum ce merge ½ din medie

Lamele elastic numeroase contribuie la sigurarea uniformitatii fluxului sanguine. In

timpul contractiei (sistolei) ventriculare lamele elastice ale arterelor mari sunt intinse si

micsoreaza astfel variatia presiunii. Pe parcursul relaxarii (diastole) ventriculare,

presiunea ventriculara scade f mult insa reculul elastic al arterelor mari ajuta la

mentinereaa presiunii arteriale.

Stratul subendotelial este mai gros ca vel al ar. Musc.

-

3.Artera de tip Muscular

Sunt de calibru mediu

Controleaza aportul sanguine catre organe prin contractia sau relaxarea fb musc netede

din medie

INTIMA- prez un strat subendotelial mai gros ca al arteriolelor

LEI- cea mai externa component a intimei este bine reprezentata, iar tunica medie contine

pana la 40 de straturi de fb musc netede .

Printer fb musc sunt dispuse fb elastic (lamele), fb de reticulina si proteoglicani (sintetizate de

cel. Musc)

LEE- ultima component a mediei este repr numai la niv ar musc mari

ADVENTICEA- alcatuite din tes conj, in ea se gasesc vase limfatice, vasa vasorum si nn.

Iar acestea pot patrunde si in portiunea ext a MEDIEI.

Intima este crenelata – atunci cand e relaxata, LEI bine reprezentata.

Sub 5 randuri de fb musc netede devine arteriola

4. Arteriola si Metaarteriola

Arteriolele

In general au diametru mai mic de 0,5 mm si lumen relativ ingust

Stratul subendotelial este subtire

La arteriolele mici LEI este absenta

Media- este formata din 1-2 straturi circulare de fb musc netede, NU EXISTA LEE

Adventice – slab dezvoltata

Arteriolele se ramifica in vase subtiri inconjurate de un strat discontinuu de tes musc

neted denumite METAARTERIOLE. Constructia acestora contribuie la reglarea

circulatiei capilare. Atunci cand tes. nu necesita aport sanguine la niv. intregii retele

capilare.

Cel. Epiteliale ale arteriolelor prez prelungiri care strapung MB si care fac adeziunea cu

tes conj de sub MB

Metaarteriolele nu prez LEE, iar distanta dintre cellule este mai mare, acestea se ramifica

si dau nastere capilarelor.

5. Venele

Cea mai mare contitate de sange o gasim in vene

Lumenul mai mare decat al arterelor

Sunt - musc

- special adica conjunctive

Pot prezenta sau nu valve ( formate din 2 pliuri semilunare ale intimei), venele post

capilare (pericitare) prez pericite

Au endoteliu continuu

Vv. Mari prez strat subendotelial

Vv mari prez valve care sunt tapitate de un strat endothelial

Media – f musc netede dar mai reduse, pot sa dispara fb musc si sunt compuse doar din

tes conj.

Adventicea- cea mai groasa, prez vasa-vasorum, prez fb de collagen, fb de

elastinalongitudinale, fb musc netede, fb musc cardiac(f rar)

6. Tipuri de Capilare Sanguine

a. Capilare continue sau somatice

Se caracterizeaza prin perete lipsit de fenestratii. Sunt prez in toate tipurile de tes musc,

precum si in tes conj, glande exocrine si tes nervos. In anumite regiuni, insa nu in tes

nervos, la niv ambelor suprafete ale cel endoteliale, exista numeroase vezicule de

pinocitoza (structure sferice izolate). Veziculele pot fuziona intre ele formand canale

transendoteliale responsabile de transportul bidirectional de macromolecule prin

citoplasma celulelor endoteliale

Diametrul 5-10 micrometri, lungime = zeci-sute micrometrii

Organizare morfologica- endoteliu continuu(1-3 cel), suprafata : invelis glicoproteic

incarcat electric “-“ cu microvilli, caveole

MB continua, subtire

Pericite(celulele lui Roget)- cel mezenchimale, corp striat care proemina si trimit

prelungiri care imbratisaza o parte din capilar, se afla intr-o dedublare a MB

b. capilarul fenestrat sau viscerale

- se caracterizeaza prin prezenta unor orificii transcelulare la niv stratului endothelial, denumite

fenestratii. Fenestratiile sunt delimitate de o membrane celulara, astfel incat formeaza o cale de

comunicare continua intre sange si tesut. Fiecare fenestratie este obliterata de o diafagma care

este mai subtire decat membrana celulara

Diafragma nu are structura trilaminara a unei unitati membranare. In present natura

chimica exact a diafragmei nu este inca cunoscuta. La niv diafragmei poate fi absenta bariera

hidrofoba. Are o MB continua si groasa, cel endoteliala are fenestratii si poate prezenta pericite

rare. Lamina bazala a capilarelor fenestrate are o structura continua.

c. capilarul sinusoid discontinue

Al treilea tip, prez urmatoarele caracteristici:

- au traiect sinuossi diametru f. mare (30-40 micrometri) ceea ce reduce viteza de circulatie a

sangelui

- cel. Endoteliale formeaza un strat discontinuu si sunt separate intre ele prin spatii largi

- citoplasma cel. Endoteliale prez. Numeroase fenestratii fara diafragme

- printer cel. Endoteliale sau la exteriorul acestora se gasesc macrophage

- lamina bazala are structura discontinua

- Se gasesc in ficat, splina, hipofiza ant, maduva hematogena

- peretele cel. Prezinta orificii mai mari care nu sunt inchise de o diafragma, distanta dintre cel

este mai mare, iar MB aproape ca este inexistenta fiind din loc in loc.

Distanta medie a unei cel. De capilar= 20-40 micrometrii

Subiecte limfoid

7) Organizarea histologica a lobulului timic

Timusul este un org. limfo-epitelial localizat in mediastin, gradul maxim de dezvoltare este in

copilarie.

Timusul prezinta o capsula de tesut conj care termite in parechim prelungirile ce delim. LOBULI

INCOMPLETI, astfel incat intre regiunile corticala si medulara ale lobulilor adiacenti exista

continuitate.

Fiecare lobul prezinta o zona PERIFERICA intunecata denumita CORTEX si o regiune

CENTRALA deschisa la culoare denumita MEDULARA.

CORTEXUL este alcatuit dintr-o populatie numeroasa de precursori ai celulelor T ( denumiti si

timocite), cellule epit. reticulare dispersate si macrofage. Deoarece reg. corticala este mai bogata

in limfocite mici decat reg. medulara, aceasta se coloreaza mai intens.

Cel. Epit. Reticulare sunt cel. Stellate cu nuclei ovali de culoare deschisa de obicei sunt unite

prin dezmozomi de cellule similar adiacente. Fasciculele de filament intermediare formate din

cheratina (tonofibrile) prezente in citoplasma indica originea epiteliala a acestor cellule. La niv.

Cortexului exista o subpopulatie de cellule epiteliale reticulare denumite CELULE TIMICE

DOICA (TNC) care contin in citoplasma numeroase (20-100) limfocite in curs de maturare.

MEDULARA –contine cel. Epit reticulare, numeroase cellule T differentiate si structure

denumite CORPUSCULI TIMICI sau CORPUSCULI HASSALL, care sunt caracteristici acestei

regiuni. Acest corpuscul contine cel. Epit. Reticulare aplatizate, cu dispunere concentrica si pline

de filamente de cheratina. Uneori acesti corpusculi se calcifica.

8) Proliferarea, diferentierea si selectia limfocitelor timice.

Timusul este un organ limfopoetic, la niv. Caruia are loc diferentierea terminal si selectia

limfocitelor T. gradul de dezvoltare a timusului imediat dupa nastere se afla in rap. cu greutatea

corpului. Timusul tinde sa se dezv pana la pubertate, dupa care incepe sa invoulueze, dar

continua sa produca limfocite pe tot parcursul vietii.

Precursorii cel. Timice sunt CD4 si CD8. La inceputul vietii fetale se dezv. la niv. ficatului fetal,

ulterior migreaza din maduva ososasa in timus ( atat in Viata intrauterina cat si la adult). Dupa ce

ajung in Timus populeaza reg. corticala unde incep sa se divida mitotic. La niv cortexului sunt

prezente auto antigenele in asociere cu moleculele MHC I si MHCII exprimate pe surafata

celulelor epit., macrofagelor si celulelor dendritice.

Maturarea si selectia la niv Timusului a limfocitelor T sunt procese f complexe care include atat

selectie pozitiva cat si negativa. Aceste procese se desfasoara partial in celule doica. Astfel

limfocitele T ai caror TCR nu recunosc sau nu intr-o afinitate mare antigene, intra in apoptoza si

sunt indepartate de macrophage. Restul migreaza in reg medulara cu ajutorul unor chemochine.

Celulele t mature CD4 si CD8 care exprima pe suprafata lor TCR parasesc timusul si patrund in

circulatia sangvina prin traversarea peretilor venelor medularei.

9. Splina, pulpa alba

Splina este o retea de reticulina in ochiurile careia exista celule reticulare, numeroase limfocite si

alte celule sanguine, macrofage si CPA. Pulpa splenica are 2 componente: pulpa alba si pulpa rosie.

Pulpa alba este reprezentata de tecile limfoide periarteriale(contin limfotice T) si de foliculi

limfoizi(contin limfocite B).

Pe sectiune, in coloratia HE, pulpa alba apare bazofila datorita heterocromatinei dense de la

nivelul nucleilor diferitelor limfocite.

Ramuri ale arterei splenice traverseaza capsula si trabeculele splenice si ajung in pulpa alba. La

nivelul pulpei albe, ramura arterei splenice poarta numele de artera centrala. Limfocitele agrega in jurul

arterei si formeaza mansonul limfatic periarterial (PALS) – forma cilindrica ce ia forma arterei; pe

sectiune transversala apare ca o formatiune circulara, asemanatoare unui nodul limfatic, prezenta in centru

a arterei deosebeste astfel mansonul de nodulii limfatici.

La limita dintre pulpa alba si pulpa rosie exista zona marginala ce contine sinusuri, numite

sinusuri marginale. Aici se deschid ramurile arteriolelor foliculare si ramuri din artera centrala a pulpei

albe. Aceasta zona este importanta d.p.d.v. functional deoarece este locul prin care patrund anumite tipuri

de limfocite circulante iar antigenele vin pe cale sangvina.

`

10. Splina, pulpa rosie

Pulpa rosie

- este alcatuita din cordoane splenice (Billroth) si din sinusuri venoase. Cordoanele splenice contin o retea

de celulele reticulare, sustinute de fibre de reticulina. Structura celulalra a cordoanelor splenice este

reprezentata de limfocite T si B, macrofage, plasmocite si numeroase celule sanguine (ex. eritrocite,

plachete si granulocite)

Cordoanele splenice sunt separate intre ele prin sisnusuri venoase largi cu forma neregulata.

Sinusurile venoase splenice sunt tapetate de celule endoteliale alungite, a caror axa lunga este paralela cu

axele lungi ale sinusurilor. Aceste celulele sunt inconjurate de fibre de reticulina cu orientare

predominanat transversala, asemeneiinelelor circulare ale unui butoi.

Sinusurile venoase sunt inconjurate de o membrana bazala incompleta. Deoarece spatiile dintre celulele

endoteliale au diametrul de 2-3 um sau mai mic, numai celulele flexibile pot patrunde din cordoanele

pulpei rosii in lumenul sinusurilor venoase. Din nefericire, deoarece sinusurile venoase din pulpa rosie au

lumen foarte ingust, iar cordoanele splenice sunt infiltrate cu globule rosii, examinarea microscopica a

sectiunilor splenice nu este intotdeauna usoara.

Functiile splinei.

-Functie de fagocitoza si de aprarare imunologica

Datorita pozitiei cheie pe traiectul circulatiei sanguine, splina are capacitatea de a filtra Atg sanguine, care

ulterior sunt fagocitate local si induc declansarea unui raspuns imun. La nivelul splinei exista toate

componentele necesare pentru indeplinirea acestei functii (limfocite B si T, APC si celule fagocitare)

Pulpa alba a splinei constituie un sediu important de producere a limfocitelor, care ulterior migreaza in

pulpa rosie si ajunf in lumenul sinusurilor splenice si implicit in circulatia sanguina. macrofagele splenice

fagociteaza intens si particule inerte.

- Distructia eritrocitelor

Eritrocitele au o durata medie de viata de ~120 zile dupa care sunt distruse in principal la nivelul splinei.

Semnalele care declanseaza distructia acestor celulele sunt diminuarea flexibilitatii celulare si

modificarile membranei. eritrocitele senescente sunt eliminate si de catre maduva osoasa.

Macrofagele din cordoanele splenice o capteaza si digera eritrocitele care adeseori se fragmenteaza in

spatiu extracelulalr. Hemoglobina pe care o contin este degradata in partile componente.Componenta

proteica (globina) este hidrolizata pana la aa care sunt reutilizati in sinteza proteica, Fierul este separat de

hem si transportat de transferina in sange pana in maduva osoasa, unde este reutilizat in cadrul

eritropoiezei. Hemul este metabolizat la bilirubina, care este excretata in bila de catre celulele hepatice.

Dupa extirparea chirurgicala a splinei (splenectomie) se produce cresterea nr de eritrocite anormale care

apar pe frotiurile sanguine sub forma de celule deformate. De asemenea are loc cresterea numarului de

plachete sanguine, ceea ce sugereaza ca in mod normal splina indeparteaza din circulatie si plachete

senescente.

11. Circulatia intrasplenica a sangelui

-Modul in care sangele trece din capilarele arteriale ale pulpei rosii in sinusurile splenice este incomplet

elucidat.

-Unii cercetatori sugereaza ca vasele capilare comunica direct cu sinusurile splenice,formand o circulatie

inchisa,astfel incat sangele ramane intotdeauna in sistemul vascular.

-Altii sustin ca prelungiri ale arterelor penicilate se deschid in cordoanele splenice,iar sangele strabate

spatiile intercelulare inainte de a ajunge la sinusurile splenice(circulatie deschisa).

-Sangele din sinusurile splenice ajunge in venele pulpei rosii,care se unesc si patrund in trabecule,dand

nastere venelor trabeculare.Prin confluenta acestor vase se formeaza vena splenica,al carei loc de

emergenta este la nivelul hilului splinei.Venele trabeculare nu au pereti musculari individuali.Acestea pot

fi considerate canale endoteliale care strabat tesutul conjunctiv trabecular.

- În hil: → a splenică→

- a trabeculare(traveele conjunctive) →

- pătrund în parenchim : a goale sau pulpare( fără adventiţie)

- a centrale(se înconjură de ţesut limfoid-în pulpa albă PA)

-mici capilare(ce dau ramuri pentru ţ. limf.din jur→ sinusuri venoase marginale)

- a. penicilate( în pulpa roşie PR)

- capilare postarteriale(înconjurate de macrofage)

-se deschid în sinusoidele venoase din PR= circulaţia închisă

-se deschid în interstiţiul dintre sinusoidele venoase= circulaţia deschisă(predomina la om)

- Sinusurile venoase splenice-se ramifică, se anastomozează

- Venule → Venele pulpei→ Vene trabeculare → Vena splenică

12. Ganglionul limfatic

Ganglionii limfatici - sunt distribuiti la nivelul intregului organism pe traiectul vaselor limfatice. - sunt prezenti in axila si in regiunea inghinala, de-a lungul vaselor mari din regiunea cervicala, iar in torace si abdomen se gasesc in numar mare, in special la niv mezenterelor. Ganglionii limfatici constituie o serie de filtre cu rol important in apararea organismului impotriva microorganismelor si diseminarii celulelor tumorale. - intreaga cantitate de limfa, care se formeaza din lichidul interstitial, este filtrata prin cel putin un ganglion inainte de a ajunge in circulatia sangvina.

- ganglionii limfatici sunt formatiuni alungite sau reniforme care prezinta o margine convexa, la niv careia patrund vasele limfatice si o margine concave, denumita HIL. La niv hilului arterele si nervii patrund in ganglion, iar venele si vasele limfatice parasesc ganglionul. - fiecare ganglion limfatic este delimitat de capsula alcatuita din tes. Conjunctiv, din care se desprind trabecule catre interior. - tipurile celulareprincipale care intra in alcatuirea ganglionilor limfatici sunt limfocite, macrophage si alte tipuri de CPA-uri, plasmocitesi cellule reticulare; foliculii limfoizi contin cellule dendritice foliculare. - organizarea diferita a celulelor si retelei de fibrile de reticulina care sustin celulele conduce la formarea a doua regiuni, CORTICALA si MEDULARA. - Zona corticala poate fi sub impartita in Corticala Externa si Corticala interna sau Paracorticala. CORTICALA G. Limfatic Corticala externa, situata imediat sub capsula este alcatuita din urmatoarele component:

1. O populatie difuza de cellule, alcatuita predominant din limfocite T si cellule reticulare; in acesta regiune sunt prezente de asemenea macrofage si CPA-uri.

2. Foliculii lifoizi, cu sau fara centrii germinativi, formati predominant din limfocite B, inclusi in populatia difuza de cellule corticale.

3. Regiuni de tesut limfoid lax ( in care ochiurile retelei de reticululina sunt largi), localizate imediat subdiacent capsulei si denumite sinusuri subcapsulare. Acestea sunt compuse dintr-o retea laxa de fibrile de reticulina si din cellule reticulare. Vasele limfatice aferente patrund in ganglion, iar limfa( care contine antigene, limfocite si CPA-uri ) circula prin spatiile largi ale sinusurilor subcapilare.

4. Sinusurile intermediare sau radiale, sunt situate printer foliculii limfoizi. Aceste sinusuri se formeaza din aceeasi structura ca si sinusurile subcapilare si au organizare similara. Comunica cu sinusurile subcapilare prin spatiile asemanatoare cu cele din medulara.

Zona corticala interna (sau paracorticala ) nu este net delimitate de corticala externa si contine un numar redus de foliculi limfoizi, alaturi de numeroase limfocite T. MEDULARA G. limfatic Medulara are doua component:

1. Cordoane medulare sunt structuri ramificate alcatuite din tes. Limfoid dens, cu originea la nivelul corticalei interne. Contine predominant limfocite B si frecvent plasmocite si macrophage.

2. Cordoanele medulare sunt separate intre ele prin spatii dilatate (unite adeseori prin cellule reticulare si fibre de reticulina) denumite sinusuri medulare. Acestea contin limfa, limfocite, adeseori numeroase macrophage, iar uneori chiar si granulocite (cand ganglionul limfatic dreneaza un focar infectios). Aceste sinusuri (care se formeaza din sinusurile intermediare ) se unesc la nivelul hilului si transporta limfa in vasele limfatice eferente ale ganglionului limfatic.

13. Foliculul limfatic

Dezvoltarea organelor limfoide secundare, numite şi periferice sau efectoare, este tardivă faţă de cea a

organelor limfoide primare, atingând dezvoltarea deplină numai după stimularea antigenică. Amintim ca

exemple de organe limfoide secundare: ganglionii limfatici, splina şi organele limfoide ataşate sistemului

digestiv (apendice, amigdale, plăci Peyer) etc. La nivelul acestor organe se cantonează limfocitele T

provenite din timus şi limfocitele B provenite din măduva osoasă hematogenă, migrate pe calea

torentului circulator. În organele limfoide secundare, aceste celule se vor activa în urma contactului cu

antigenele.

În anumite zone ale organelor limfoide secundare, precum cele din ganglionii limfatici sau din

splină, se găsesc grupuri de celule, constituite în special din limfocite B, denumite foliculi sau noduli

limfatici. Înaintea stimulării antigenice, aceşti foliculi primari sunt în repaus, cu limfocite mici apropiate

unele de altele, determinând un aspect dens, caracteristic. Aceste limfocite mature sunt denumite

„naive”, deoarece nu au avut contact cu antigenul. După circa 3-6 zile de la stimularea antigenică,

foliculii primari se transformă în foliculi secundari, cu un centru germinativ clar, înconjurat de o zonă mai

întunecată. În jurul foliculului există o zonă marginală puţin vizibilă, constituită din limfocite B cu

memorie. Foliculul secundar persistă câteva săptămâni după care redevine folicul primar.

Sistemul Digestiv

14. Mucoasa cavitatii bucale: varietati, structura , functie

Peretele cavitatii bucale are urmatoarele componente

1. Mucoasa

- Epiteliu

- Membrana bazala

- Lamina propria

2. Submucoasa

3. Musculara – mm striati

4. Elemente profunde: os, mucoasa respiratorie

Clasificarea mucoaselor bucale

A. De acoperire

B. Masticatorie

C. Specializata

A. De acoperire

Localizare: obraji, buze, mucosa alveolara, planseul bucal, fata ventrala a limbii, palat moale

Epitelul

Pavimentos stratificat nekeratinizat cu 3 staturi celulare: bazal, spinos si superficial

!exceptie: la nivelul rosului buzelor ep este keratinizat

Contine si alte tipuri celulare precum

Melanocite la nivel bazal

Celule Langerhans

Celule neuroendocrine Merkel

Limfocite intraepiteliale

Membrana bazala

Lamina propria

Tesut conjunctiv lax+ vv sanguine+ vv limfatice

Terminatii nervoase libere pt corpii Meissner

Submucoasa

Tesut conj dens + multe fb de coalgen si elastina => ancorare de musculara

Glande salivare minore

Lipseste pe fata ventrala a limbii

Contine gl sebacee NEASOCIATE cu foliculi pilosi => corpi Fordyce

B. Masticatorie

Localizare: gingii si palat dur

Epiteliu

- Epiteliu pav str keratinizat pe palatul dur – seamana cu cel dermic dar nu are stratul

lucidum

- Epiteliu parakeratinizat – gingii

Stratigrafie:

Celule bazale

Spinos

Granular

Superficial -> cel paraker are nuclei la acest nivel, cel keratinizat nu

Mb bazala

Lamina propria

- Strat papilar

Tesut conjunctiv lax organizat sub forma de papile

Vv de sange, terminatii nervoase libere (TNL), Corpi Meissner

- Strat reticular

Tesut conjunctiv dens semiordonat

La nivelul gingiilor fibrele de colagen se continua cu cele din periost, din

aceasta cauza nu exista submucoasa la nivelul gingiilor

Submucoasa

Prezenta doar la nivelul palatului dur,

Anterior prezinta tesut adipos iar posterior glandele salivare minore si palatul moale

C. Specializata

Localizare: pe fata dorsala a limbii

Prezinta papile gustative

Rolul mucoasei orale: este o bariera rezistenta la flora nativa si la majoritatea bacteriilor

patogene. Isi exercita functia prin secretia de saliva si prin neutrofilele migratoare. Alfa

defensinele sunt exprimate de neutrofile si beta defensinele de epiteliul mucoasei. Se secreta si

IgA.

15. Structura histologica a limbii

Limba = organ muscular alcatuit din

1. Ax muscular

- Fibre musculare striate perpendiculare unele ep celelalte

- Apartin muschilor extrinseci (hioglos, genioglos) si intrinseci (lingual)

- Contine glande salivare minore, celule adipoase, vv sanguine, fb nervoase

2. Fata ventrala

- Mucoasa orala de acoperire

3. Fata dorsala

- Mucoasa specializata

- Separat de v-ul lingual in 2/3 partea anterioara si 1/3 baza limbii

- Baza limbii – epiteliu pavim stratificat nekeratinizat, are cripte

Prezinta tesut limfoid difuz= amigdalele linguale

folicular care predomina la suprafata

Foramen cecum =varful V-ului

Papilele gustative

- Proeminente cu ax conjunctiv

Tipuri :

a. Filiforme

- Cele mai numeroase si mici, acoperite cu ep str pav keratinizat,

- Nu au muguri gustativi => Au rol mecanic

b. Fungiforme

- Ax bine vascularizat

- Muguri gustativi rari

- Localizati diseminat printre cele filiforme dar densitatea lor creste spre varful limbii

c. Foliate

- Prezente pe marginile limbii, perpendicualre pe axul lung

- Contin muguri gustativi mai numerosi la tineri

- Ax bogat vascularizat

d. Circumvalate

- 8-12 la nivelul v-ului

- Inconjurate de un sant profund numit vallum la baza caruia se deschid ductele

glandelor salivare von Ebner => gustul fiind dependent de solubilitatea substantei

aveste glande dau raspunsul prompt ale acestor papile la stimulul gustativ

Mugurii gustativi

Tipuri de celule:

- Neuroepiteliale = senzoriale au microvili la nivelul porului gustativ, bazal fac sinapsa

cu nervii VII,IX, si X, au inervatie si datorita plexurilor subgemale,perigemale si

intragemale

- De sustinere = au microvili dar nu fac sinapsa bazal

- Bazale = celule stem

Mugurii gustativi se gasesc si pe palatul moale, pe suprafata posteriaora a epiglotei si pe peretele

posterior al faringelui

Receptia gusturilor :

- Canale ionice : acru si sarat

- Rec cuplati cu proteina G : dulce, amar, umami

16. Dintele: histologie si functie

Alcatuire:

1. Smalt

2. Dentina

3. Pulpa

4. Periodontiu

* cement

* lig alveolo dentar

* osul alveolar

* gingia

1. Smaltul

-formeaza coroana dintelui

- are o componenta anorganica 98% alcatuita din:

Cristale de hidroxi apatita = prisme din adamantine si substanta interprismatica

Liniile retzius sunt linii de mineralizare

Prezinta tufele smaltului la jonctiunea cu dentina

- Organica:

Amelogenina doar la smaltul in formare

enameline,

tuftelina

- Produsa de adamantoblaste in cursul histogenezei

Ameloblastii

i. Secretorii

celule cilindrice cu rer si granule de secretie

ii. De maturare

Seamana cu celulele epiteliale de transport

2. Dentina

a. Componenta anorganica 70%

- cristale de hidroxi apatita

- linii incrementale von Ebner subtiri si owen groase

-tubuli dentinali care contin fb nervoase amielinice

- spatii czermak interglobulare

b. Componenta organica 30%

- matrice extracelulara (colagen, GAG)

-odontoblaste la limita dintre dentina si pulpa.

Deoarece atat odontoblastii cat si adamntoblasii secreta substante ei au un aparat golgi si un

reticul endoplasmatic rugos foarte bine dezvoltat.Au corpcelular cilindric si prezinta corpi abac =

granule intracelulare de colagen cu afinitate mare pentru Ca.

Secretia se face la nivelul membranei apicale unde prezinta fibre Tomes alcatuite din

microtubuli, microfilamente si granule de secretie.

Odontoblastii secreta predentina care urmeaza a fi mineralizata care contine fosfoproteine si

sialoproteine care leaga Ca.

3. Pulpa

Tesut conj tanar cu origine in papila dentara cu celule stelate

Prezinta si limfocite, plasmocite, macrofage si eozinofile

Substanta fundamentala este PAS+, gelatinaosa

Camera pulpara: vv sanguine, fb nervoase din gg gasser

Spatiul weil: zona acelulara strabatuta de fibre de colagen care patrund in dentina

Odontoblaste adaicent dentinei

4. Periodontiu

a. Cementul

- Substanta similara osului dar nu e vascularizat si nu are organizare haversiana

- Are componenta organica si anorganica in proportii aprox egale

- Poate prezenta cemetocite in spatii numite cementoplaste

b. Ligamentul periodontal

- Tesutul conjunctiv dens este secretat de fibroblasti si e alcatuit din fibre oxitalanice si

de colagen care solidarizeaza cementul

- Tesutul conjunctiv lax grupat in insule, foarte bine vascularizat => vascularizeaza

cementul

- Rol: ancorare, suport, mobilitate, remodelare, nutritia cementului, proprioceptie

c. Alveola dentara

- Osul alveolar care este compact la insertia lig periodontal si spongios distal de lig

- Osul de sustinere este in profunzime si e lamelar

d. Gingia

-mucoasa orala masticatorie

- prezinta sant gingival

- membrana bazala se ataseaza de smalt printr-un epiteliu jonctional

17. Straturile tubului digestiv, generalitati

Stratigrafie : 4 tunici

1. Mucoasa

2. Submucoasa

3. Tunica musculara

4. Adventice/seroasa

1. Mucoasa

- Variaza in functie de segmentul tubului digestiv si de functia sa

- Rol :

Secretie: enzime, HCl, mucus, anticorpi

Absorbtie datorita plicilor circulare, evaginari, invaginari,, vilozitatilor,

microvililor si glicocalixului

Bariera datorita epiteliului ancorat prin jonctiuni stranse

Protectie imuna

- Componente

Epiteliu de acoperire

- Epiteliu simplu cilindric cu exceptia esofagului si a canalului anal care sunt de tip ep

pav str neker

Corion/ lamina propria

- ep conjunctiv lax, vase sanguine & limfatice, terminatii nervoase

- tesut limfoid care poate fi difuz, sub forma de noduli sau eosinofile(antiparazitar) +

macrofage

- glande mucoase

Musculara mucoasei

- Tesut muscular neted org in strat intern circular si extern longitudinal

- Rol in miscarea independenta a mucoasei

2. Submucoasa

- tesut conjuntiv dens

- vase sanguine si limfatice, tesut limfoid

- plex nervos Meissner

Mai bine dezvoltat la niv intestinului subtire

Controleaza activitatea musculara, secretorie si vascularizatia

-poate contine glande in cazul esofagului si a duodenului

3. Musculara

Fb striate in partea superioara a esofagului si la niveul sfincterului anal extern

Fb netede cu strat intern circular si extern longitudinal

Plex mienteric Auerbach cu fibre parasimpatice care pot ajunge in plx submucos, vezica

biliara si pancreas

!! stomacul mai are un strat oblic intern

Formeaza sfinctere :cardia, piloric, valva ileocecala, anal intern

4. Seroasa/ adeventicea

Adventicea- tesut conjunctiv lax

Prezent la organele care sunt fixate pe peretele posterior al abdomenului

Ex: esofag toracic, rect, dd, ca, cd, canal anal

Seroasa – t conj lax acoperit de mezoteliu (ep pavimentos scuamos)

18. Tesutul limfoid asociat tubului digestiv

Clasificare:

a. Tesut limfoid difuz

b. Tesut nodular (foliculi)

- Foliculi solitari in esofag, pilor, intestin subtire & gros

- Agregate nodulare

Placi peyer in ileon

Apendice

In initierea raspunsului imun un rol important il are celula M (M de la microfald). Ea se localizeaza la nivelul epiteliului tubului digestiv, aflandu-se in raport cu nodulii limfatici ce fac parte din agregatele nodulare si care se gasesc la nivelul apendicelui si ileonului. In ME de baleiaj, celula M prezinta la suprafata microfalduri si microvili care sunt mai lungi si mai grosi dar mai putini decat la nivelul polului apical al enterocitelor. Corpul celulei este scobit de catre limfocite si de pseudopodele macrofagelor. Celule M are rol in initierea raspunsului imun local. Celula M endociteaza antigenul si il elibereaza apoi in zona in care detecteaza prezenta limfocitelor si macrofagelor. Macrofagele vor fagocita antigenul si il vor prezenta apoi pe suprafata. Limfocitele vor citi antigenul prezentat si vor sintetiza anticorpi. Acestia

vor migra prin circulatia sangvina pana la nivelul corionului unde vor stimula limfocitele B din tesutul limfoid difuz sa secrete noi cantitati, mult mai mari, de anticorpi IgA. Enterocitele, la polul bazal, au receptori pentru IgA si deci moleculele de IgA vor traversa enterocitul si se vor fixa pe versantul extracitoplasmatic al moleculei proteinei J care se afla la polul apical al enterocitului. Fixarea la nivelul glicocalixului de proteina J a IgA se face pentru a proteja molecula de anticorp de actiunea proteazelor intestinale. Se tapeteaza astfel mucoasa intestinala cu molecule de IgA si ea va fi aparata de agresiunea antigenului.

19. Esofagul

A. Mucoasa

1. Epiteliul de acoperire

- Pavimentos nekeratinizat

- Linia z = trecerea brusca la ep simplu cilindric al stomacului

- Prezinta celule Langerhans, limfocite, melanocite

2. Lamina propria

- Tesut lax dispus in papile conjuncive inalte

- Prezinta glande care secreta mucus neutru

3. Musculara mucoasei

- Fb netede longitodinale mai groase in portiunea inferioara

B. Submucoasa

- Tesut conj lax

- Plex Meissner

- Sistem venos cu anastomoze porto-cave

- Glande esofagiene proprii:

Tubuloalveolare compuse

Au duct excretor cu ep pav stratificat keratinizat

Secreta mucus usor acid si bicarbonat

C. Musculara

- 1/3 superioara- fibre musculare striate

- 1/3 mijlocie- fibre musculare striate si netede

- 1/3 inferioara- fibre musculare netede

- straturi circular intern și longitudinal extern

- sfincterul esofagian inferior (fibre musc. netede)

D. Adeventice la niv toracic, seroasa subdiafragmatic

20. Stomacul – structura, delimitarea regiunilor gastrice

Structura

A. Mucoasa

1. Epiteliul de acoperire simplu cilindric

- Prezinta cel secretoare de mucus cu vacuole la polul superior (ap golgi si rer dezv)

- Pliuri longitudinale si santuri

- Foveole = orificii de deschidere a criptelor gastrice

2. Lamina propria

- tesut conjunctiv lax

- glande gastrice

Simple tubulare ramificate se deschid la nivelul criptelor

Prezinta istm, col si baza

- Tesut limfoid

- Fibre netede

3. Musculara mucoasei

- poate prezenta un strat de fibre circular extern

B. Submucoasa

- fara glande

C. Musculara

-3 straturi :

Oblic intern

Circular mijlociu

Longitudinal extern

D. Seroasa

Regiuni:

Cardiala Fundica & corp gastric Pilorica

Cripte scurte Cripte scurte Cripte adanci

Glande lungi, sinuoase, lumen

larg

Glande lungi, drepte, lumen

stramt

Glande scurte, sinuoase,

lumen larg

Secreta sialomucina

Mucina neutra

Secreta HCl (cel parietale)

Pepsinogen, lipaza,

renina

Mucus

Secreta mucina neutra

Prez celule parietale

Celule secretoare de lizozim

Celule parietale

Celule principale

Celule mucosae

Celule parietale

Celule secretoare de lizozim

Celule endocrine

21. Glandele fundice- structura, functii, tipuri celulare

Glandele fundice sunt glande tubulare simple/ramificate

Structura:

- Istm celule stem, cel oxintice

- Col cel stem, mucoase, parietale

- Portiune bazala parietale si principale

Prezinta celule :

A. Mucoase

Prezente la niv colului

Secreta mucus acid sub influenta vagala

Rol in protectie impotriva ph ului acid gastric

B. Oxintice

Cel rotunde, nucleu rotund uni- bi nucleate, eozinofile

Prezinta canalicul intracelular, mitocondrii numeroase, sitem tubulo vezicular, nu

contin granule de secretie

Secreta HCl

Mecanismul secretiei:

CO2 intra in celula unde devine H2CO3 sub actiunea anhidrazei carbonice impreuna cu apa.

Acidul disociaza in H+ si HCO3. HCO3 e eliminat prin mb bazala in schimbul unui ion de Cl.

H+ este secretat apical in schimbul unui ion de K. Cl este eliminat apical impreuna cu K. K este

furnizat de o pompa Na/K bazala care introduce K in celula si expulzeaza Na.

Secreta factor intrinsec= glicoproteina necesara pentru absorbtia vit B12. Vit B12

determina eritropoeza prin cresterea absobrtiei intestinale de Fe. Lipsa acestui factor

determina anemia megaloblastica Biermer

C. Principale/ zimogene

Piramidale uninucleare situate la baza glandei

Are polaritate tinctoriala apical acidofil si bazal bazofil

Secreta pepsinogen, lipaza gastrica si renina

Au granule de zimogen la polul apical, numeroase mitocondrii si un RER extrem

de bine dezvoltat situat bazal.

D. Stem

Durata de viata de 4-7 zile

Migreaza in 1/3 profund al glandei unde se diferentiaza

E. Enterocromafine

Secreta serotonina in principal

22. Mucoasa intestinului subtire

Este specializata in absorbtie, secretie si digestie.

Modificari la nivelul mucoasei:

a. Plici circulare

- Formate din mucoasa si submucoasa

- Maresc suprafata de 3 ori

- Mai dezvoltate la niv jejunului

b. Vilozitati intestinale

- formate doar din mucoasa

- variaza in functie de segmentul tubului digestiv

- au aspect foliar in duoden si devin progresiv mai digitiforme spre ileon

- alcatuite din

Epiteliu simplu cilindric + celule caliciforme

Ax conjunctiv celular cu

Celule conjunctive & imunocompetente

Arteriole + retea de capilare fenestrate+ venule

Chilifer central

Muschiul vilozitar Brucke neted

Fibre nervoase nemielinizate

c. Microvili

- Situati la polul apical

- Alcatuiti din filamente de actina acoperite de o membrana celulara si fixate pe o

placa terminala

- Maresc suprafata de 20 de ori

d. Glande Lieberkuhn

- Gl tubulare simple care se deschid la baza vilozitatilor

Mucoasa

A. Epiteliul simplu cilindric

Enterocite

- Celule cilindrice, bazofile, nucleu oval, microvili apical

- Organite celulare f bine reprezentate

- Apical prez complexe jonctionale

- Rol : digestie sinteza enzimelor intestinale

Absorbtie

Resinteza trigliceridelor prin formarea de chilomicroni

Celule caliciforme secreta mucus

Cel Paneth

- Produc subst antimicrobiene + au propr fagocitare + contin IgA

- RER + ap golgi dezvoltat + lizozomi

Cel M

- Initiaza raspunsul imun local prin permiterea trecerii antigenului spre celulele

prezentatoare de antigen

Cel endocrine

- Apartin sistemului neuroendocrin difuz

- Ex cel G secr gastrina

Cel S somatostatina

Cel I colecistokinina

Mo motilina

Celule stem

- Surse de reinnoire, migreaza spre baza si se diferentiaza

Celule migrate

B. Corionul

- teaca fibroblastica bogata in actina si miozina care migreaza la suprafata epiteliului

unde au caractere morfologice de macrofage

- bogat in tesut limfoid

Difuz

Nodular placi Peyer in ileon

C. Musculara mucoasei

23. Enterocitul

- Celule cilindrice, bazofile, nucleu oval, microvili apical = margine in perie

- Organite celulare f bine reprezentate

- Apical prez complexe jonctionale

- Rol : digestie sinteza enzimelor intestinale dizaharidaze si peptidaze

Absorbtie + marirea suprafetei de contact

Resinteza trigliceridelor prin formarea de chilomicroni

24. Glandele lieberkuhn

- glande tubulare drepte prezente in tot intestinul subtire

- secreta sucul intestinal = lichid apos, opalescent

- se deschid la nivelul vilozitatilor intestinale

Contin urmatoarele celule:

- enterocite

- Celule cilindrice, bazofile, nucleu oval, microvili apical = margine in perie

- Organite celulare f bine reprezentate

- Apical prez complexe jonctionale

- Rol : digestie sinteza enzimelor intestinale dizaharidaze si peptidaze

Absorbtie + marirea suprafetei de contact

Resinteza trigliceridelor prin formarea de chilomicroni

- celulele Paneth din profunzimea glandelor secreta enterokinaza pentru activarea tripsinogenului

- celule stem

- celule ale sistemului imun

- celule caliciforme secretoare de mucus

25. Vilozitatile intestinale

- formate doar din mucoasa

- lungime 0.5-1.5 mm

- intre vilozitati se gasesc orificiile glandelor lieberkuhn

- variaza in functie de segmentul tubului digestiv

- au aspect foliar in duoden si devin progresiv mai digitiforme spre ileon

- alcatuite din

Epiteliu simplu cilindric + celule caliciforme

Ax conjunctiv celular cu

Celule conjunctive & imunocompetente

Arteriole + retea de capilare fenestrate+ venule

Chilifer central

Muschiul vilozitar brucke neted

Fibre nervoase nemielinizate

26. Histologia duodenului

Mucoasa

A. Epiteliul simplu cilindric

Enterocite

Celule caliciforme secreta mucus

Cel Paneth

Cel M

Cel endocrine

Celule stem

Celule migrate

B. Corionul

- teaca fibroblastica bogata in actina si miozina care migreaza la suprafata epiteliului

unde au caractere morfologice de macrofage

- bogat in tesut limfoid difuz

C. Musculara mucoasei

Submucoasa

-contine glande Brunner:

Simple tubulare ramificate

Se deschid la baza glandelor Lieberkuhn

Sunt de tip mucos cu celule endocrine

Secreta mucus alcalin pentru neutralizarea chimului gastric si pentru crearea unui ph

optim in vederea facilitarii activitatii enzimelor pancreatice

Musculara

Strat circular intern si strat longitudinal extern

Plexul Auerbach

Seroasa

27. Colonul

1. Mucoasa

A. Epiteliu cilindric simplu

- Colonocite cu rol in absobrtie

Platou striat subtire

Placa terminala putin dezv

Nu secreta enzime

- Nr cel caliciciforme creste progresiv spre canalul anal si au secretie continua

-

B. Lamina propria

-colagen, teaca fibroblastica, t limfatic, aa

- gl lieberkuhn mai lungi cu mai putine cel abs si fara cel paneth

- foliculi limfatici mari

Nu prezinta plici circulare, nici vilozitati

2. Submucoasa

3. Musculara

- Stratul extern e condensat in tenii

- Teniile patrund in stratul circular intern si formeaza haustrele

- Contractia determina miscarile peristaltice si de segmentatie

4. Seroasa

-adventice la niv segmentelor retroperitoneale

- apendice epiploic = acumulari de tesut adipos in seroasa

28. Apendicele

Identic cu cel al colonului cu urmatoarele exceptii:

- Nu prezinta tenii in musculara

- Prezinta foliculi limfatici in mucoasa care se extind pana in submucoasa

29. Rectul & canalul anal

Mucoasa difera in functie de zone

1. Colorectala

a. Epiteliu de acoperire cilindric

b. Corion

- Glande lieberkuhn

- Glande anale

- Gl simple tubulare ramificate

- Secreta mucus la nivelul criptelor anale

c. Musculara mucoasei

2. De tranzitie

a. Epiteliu simplu cilindric care trece in ep pav keratinizat

b. Corion

- Fara glande lieberkuhn

- Bogat tesut limfoid

c. Fara musculara mucoasei

3. Scuamoasa

a. epiderm epiteliu keratinizat

b. derm

- glande sebacee asociate foliculilor pilosi

- gl sudorpiare gl circumanale

- vene din plexul hemoroidal extern

Submucoasa

- Foarte bine vasc

- Numeroase adipocite

- Prez plex hemoroidal intern cu vene lipsite de valvule care comunica cu venele

din plexul extern situat in zona scuamoasa

Musculara

- Stratul circular intern este ingrosat sfincterul anal intern

- Fibrele musculare din diafragma pelvina sfincter anal extern

- Stratul longitudinal extern intre sfincetere

Adventice

30. Arhitectura ficatului – interpretari alternative: lobulul clasic, lobulul portal, acinul

hepatic

Ficatul este al doilea organ al corpului uman in ordinea dscrescatoare a marimii (cel mai

mare este tegumentul), si cea mai mare glanda, cu o greutate de aprox. 1-1,5kg. Este situat in

cavitatea abdominala, imediat subdiafragmatic.

Este un organ esential pentru viata, reprezinta interfata intre tubul digestiv si sange.

Este o glanda mixta:

- functie exocrina – sinteza bilei

- functie endocrine-like:

- sinteza de hormoni (SM, GHRH)

- modifica structura si functia multor hormoni:

- colecalciferol -> 25-hidroxicolecalciferol

- conversia tiroxinei -> triiodotironina

- degradarea insulinei si glucagonului

- de asemenea, ficatul detine importanta functie de a sintetiza proteine plasmatice (albumina,

proteine transportoare, factori ai coagularii si factori de crestere).

Ficatul este un organ incapsulat, invelit de o capsula conjunctiva subtire – capsula Glisson.

Ficatul este alcatuit din:

Parenchim – alcatuit din hepatocite asezate sub forma de lame(placi) celulare ce

formeaza o retea tridimensionala.

Stroma – tesut conjunctiv in cantitate mica

Unitati morfologice si functionale ale ficatului

1. Lobulul hepatic clasic

2. Lobulul portal (Sabourin)

3. Acinul hepatic Rappaport

1) Lobulul hepatic clasic:

Masa poligonala de tesut hepatic cu dimensiuni de 0,7 x 2 mm, delimitata de spatiul port

si prezinta in centru o vena hepatica terminala – vena centrolobulara.

Lamele(placile) de hepatocite au o dispozitie radiara,sunt perforate, ramificate,

anastomozate, separate de capilare sinusoide anastomozate.

Pe sectiune – forma poligonala: - in centru -> vena centrolobulara

- in unghiuri -> spatii portale

- hepatocitele -> cordoane celulare Remack

- Spatiul portal Kiernan contine:

vena interlobulara

artera interlobulara Triada portala

canal biliar interlobular

unul sau mai multe vase limfatice

fibre nervoase amielinice

2) Lobulul portal:

- pe sectiune are forma triunghiulara

- in centru -> un spatiul portal

- in fiecare unghi – o vena centrolobulara

3) Acinul hepatic

- Pe sectiune are forma romboidala, axul lung al rombului este dat de doua

venecentrolobulare iar axul scurt este dat de 2 spatii portale.

o In functie de localizare, hepatocitele difera prin:

- Marime

- Continut in organite

- Activitate enzimatica

o Are 3 zone functionale cu dispozitie concentrica (I,II,III)

- Zona I – zona cea mai apropiata de axul scurt; aceasta zona

corespunde periferiei lobulului clasic. Este prima zona ce primeste sangele oxigenat,

nutrientii si prima zona ce prezinta modificari morfologice in caz de ocluzii ale ductului

biliar.

- Zona III – cea mai departata de axul scurt si cea mai aproapiata

de vena centrolobulara; aceasta zona corespunde zonei cele mai centrale a lobulului clasic

ce inconjoara vena centrolobulara. La acest nivel ajunge sangele cel mai slab oxigenat,

actiunea toxinelor provenite din ductul biliar este mult scazut, in ischemie, celulele zonei

3 sunt primele ce sufera modificari.

- Zona II se afla intre zonele I si III dar nu are limite bine

diferentiate. Celulele din zona II au caracteristici intermediare celor din zonele I si III.

31. Tesutul conjunctiv al ficatului uman

La un ficat normal, tesutul conjunctiv este in cantitate mica. El se gaseste in capsula

organului si la nivelul hilului de unde trimite prelungiri care insotesc vasele si ductele biliare

pana in spatiile interlobulare Kiernan.

Tesutul conjunctiv se continua in lobulul hepatic sub forma fibrelor de reticulina din spatiile

Disse. Ele pot forma la nivelul lobulului hepatic stroma conjunctiva care asigura mentinerea

deschisa a capilarelor sinusoide.

Ficatul are o mare putere de regenerare. Are loc atat hiperplazia (cresterea in numar) cat si

hipertrofia (cresterea in volum) a celulelor restante. La sobolan, ficatul este regenerat in

proportie de 75% in decurs de o luna.

Daca agresiunea la nivelul ficatului creste, creste si cantitatea de tesut conjunctiv si apare

fibroza hepatica care debuteaza la nivelul spatiilor portale. Se vor forma in acest caz noi septuri

conjunctive cu o orientare aleatorie fata de componentele parenchimului hepatic care vor

impiedica raportul normal al hepatocitelor cu capilarele sinusoide si cu canaliculii biliari. De

asemenea, aceste septuri conjunctive vor diminua hiperplazierea hepatocitelor care vor fi

comprimate si se vor forma niste pseudonoduli. Cauze ale cresterii cantitatii de tesut conjunctiv

pot fi tulburari ale nutritiei hepatocitului. Prin modificarea raportului normal intre hepatocit si

capilarul sangvin se produce dezorganizarea parenchimului hepatic.

32. Celulele parenchimului hepatic – hepatocitele – structura, ultrastructura, functii

Hepatocitele sunt celule poliedrice cu diametrul de 20-30µm, cu doua tipuri de suprafete –

sinusoidale(poli vasculari) si canaliculare (poli biliari). Reprezinta 80% din populatia celulara a

ficatului.

Examinarea la MO:

- Nucleu:

Hepatocitele pot fi uni- sau binucleate(25%), cele mai multe fiind uninucleate.

Nucleul este mare, rotund, eurcromatic, situat central, cu 1-2 nucleoli.

- Citoplasma

acidofila, fin granulara – formeaza corpii bazofili Berg, numeroase incluziuni

(incluziuni de glicogen – variaza in raport cu ritmul diurn si starea de nutritie;

incluziuni lipidice – caracter tranzitoriu, frecvente in sarcina si lactatie, etilism –

ficat gras).

Examinarea la ME:

- Celula polarizata cu continut mare de organite celulare – bogatia organitelor variaza in

functie de gradul de dezvoltare functionala, de activitate si de localizarea hepatocitului la

nivelul lobulului.

RER:

localizare: pol vascular

corespondent in MO

rol: sinteza de proteine de export

o nu sunt stocate

o proteine plasmatice

albumine

factori de coagulare

globuline

proteina din LP

proteine transportoare

factori de crestere

REN:

localizare: dispersat

se continuă cu RER

rol:

o metabolismul glicogenului

o sinteză de colesterol

o formarea TG

o deiodarea tiroxinei

o detoxifiere/inactivare prin:

oxidare

conjugare

o formarea bilei

Membrana plasmatică

domenii specializate:

o spre polul vascular

o spre polul biliar

1. Domenii membranare – spre polul vascular:

• 75 % din suprafaţa membranară

• microvili - măresc suprafaţa de aproximativ 6 ori

• separată de peretele capilarului sinusoid

spaţiu perisinusoidal Disse

2. Domenii membranare – spre polul biliar:

• 15 % din suprafaţa membranară

• membranele adiacente delimitează un canal intercelular (canalicul biliar):

o microvili la nivelul canaliculului

o joncţiuni strânse deasupra şi dedesubtul canaliculului

o intensă activitate enzimatică la nivelul microvililor

Mitocondriile

Sunt rotunde sau ovale, in numar de peste 1.000 mitocondrii / celula.

Continutul in mitocondrii difera, la periferia lobulului hepatocitele avand

mai multe mitocondrii.

Aparatul Golgi

Se acumuleaza la nivelul polului biliar al hepatocitului. Acesta pare ca un

organit multiplu.

El are mai multe roluri:

o definitivarea sintezei si excretia proteinelor plasmatice

o formarea lipoproteinelor

o formarea lizozmilor din hepatocit

Lizozomii

Sunt localizati spre polul biliar. De aceea se mai numesc si corpi

peribiliari.

Ei au aspect heterogen, existand lizozomi primari, secundari si tertiari. Ei

contin enzime prin care catabolizeaza diverse substante exogene si

organite celulare perimate pana la molecule mici care vor fi utilizate ca

substrat energetic sau pentru noi sinteze. Prin urmare lizozomii participa la

mentinerea integritatii parenchimului hepatic. De asemenea ei mai

stocheaza ioni, in cantitati mari sub forma de feroproteine.

Peroxizomii

Peroxizomii apar rar in hepatocit comparativ cu celelalte organite. Ei se

gasesc cu precadere la polul biliar, in apropierea REN si a incluziunilor de

glicogen.

Contin enzime oxidative air enzima marker a sa este catalaza. Sunt

implicati in mai multe procese:

o procesul de gluconeogeneza

o metabolismul purinelor - metabolizeaza adenina si guanina

la acid purinic

o metabolismul alcoolului - oxideaza etanolul la acetaldehida

o in b -oxidarea acizilor grasi cu lant lung de atomi de

carbon.

33. Celulele capilare sinusoide hepatice : ( celulele endoteliale, celulele Kupffer )

structura, ultrastructura, functii

Capilarele sinusoide:

- Bogata retea intralobulara

- Contin amstec de sange venos si arterial

- Sensul de circulatie al sangelui

- Traseu sinuos

- Perete format din:

o Endoteliu discontinuu:

Cel endoteliale

Cel Kupffer

o Lamina bazala discontinua

Fibre de reticulina

1. Celule endoteliale:

- Predomina ca numar

- Sunt celule alungite, cu nucleu care predomina in lumen

- ME:

Putine organite celulare

Numeroase vezicule de pinocitoza

Numeroase fenestre, fara diafragm

Jonctiuni Gap

- Enzime cu rol de transport:

ATP-aza

Fosfataza alcalina

2. Celule Kupffer:

- Apartin Sistemului Mononuclear fagocitar

- Numar: 15%

- Forma stelata, bombeaza in lumen

- Se pot divide

- MO: se evidentiaza cu coloranti vitali

- ME:

Numeroase mitocondrii

RER

Lizozomi, fagolizozomi, corpi reziduali

Nu formeaza jonctiuna cu celulele endoteliale

- Rol:

- Sinteza de proteine de export(5%)

- Imunitate:

Receptori de suprafata pt Ig si C

Secreta IL, citokine, TNF

Activitate fagocitara -> splenectomie

34. Spatiul perisinusoidal Disse

- Este locul la nivelul caruia se realizeaza schimburile dintre sange si celulele hepatice.

- Se afla intre suprafata bazala a hepatocitelor si suprafata bazala a celulelor endoteliale si

celulele Kupffer ce tapeteaza sinusoidele.

- Dimensiuni: 150-200 Å

- Contine:

Microvilii hepatocitelor – cresc de 6x suprafata de schimb

Benzi formate din fibre de reticulina

Celule perisinusoidale (celule Ito)

Insule cu celule hematopoietice:

o Numeroase in viata fetala

o Rare la adult(exceptie anemiile cronice)

La nivelul spatiului Disse se mai afla si celulele perisinusoidale Ito (celule hepatice stelate).

- Sunt celule de origine mezenchimala

- Depoziteaza vit. A exogena

- Secreta colagenul de tip III

- Cresc rezistenta vasculara

- Pot aparea modificari de fenotip: miofibroblaste -> colagenizarile din spatiul Disse

35. Spatiul portal

36. Cai biliare intrahepatice – structura, functii

Cai biliare intrahepatice:

Intralobulare:

o Canalicule biliare

o Canale(pasaje) Hering

Extralobulare

o Canale biliare perilobulare

o Canale biliare interlobulare

o Canale hepatice lobare

A.1. Canaliculele biliare:

- Segmentul initial al sistemului canalicular

- Nu au perete propriu -> spatiu delimitat de membranele a doua hepatocite invecinate

- MO: mici cavitati intre hepatocite invecinate => formeaza o retea intre hepatocite

A.2. Canale (pasaje) Hering:

- Delimitate de:

hepatocite(partial)

colangiocite(partial)

lamina bazala continua

- celule stem - celule ovale

- prezinta activitate contractila ce asista fluxul unidirectional al bilei catre ductul biliar

- canalele Hering servesc drept rezervoare pentru celulele progenitoare hepatice

A.3. Canale biliare extralobulare

- se gasesc in spatiile portale si in septurile conjunctive

- Sunt alcatuite dintr-un epiteliu simplu cubic/cilindric cu microvili asezat pe o MB

- pe masura ce diametrul creste -> apare tesut conjunctiv bogat in fibre elastice si fb

musculare netede.

37. Cai biliare extrahepatice si vezica biliara – structura, functii

Caile biliare extrahepatice conduc bila catre vezica biliara si catre duoden

- Structura:

Tunica mucoasa

Tunica musculara (initial strat discontinuu ulterior devine continuu); prin

ingrosare => sfincterul Oddi

Adventice

Tunica mucoasa:

- Epiteliu simplu cilindric cu celule mucoase

- Corion bogat in:

Fb elastice

Infiltrate limfoide

Glande tubuloacinoase de tip mucos

- Particularitati:

In canalul cistic -> pliuri spiralate cu ax muscular (valve spirale Heister)

In canalul Coledoc -> celule endocrine (somatostatin)

Vezica biliara – structura si functii

- Organ cavitar piriform, atasat fetei inferioare a ficatului si poate depozita o cantitate de

35-50 ml de bila.

- Peretele vezical este alcatuit dintr-o mucoasa, care prezinta un epiteliu cilindric

unistratificat si lamina propria, dintr-o tunica musculara neteda dublata de o tunica

perimusculara de tesut conjunctiv, si o membrana seroasa la exterior.

- Mucoasa veziculei prezinta multe pliuri vizibile in special cand vezica este goala.

- Celulele epiteliale au un nr crescut de mitocondrii

- Glandele tubuloacinare localizate in apropierea canalului cistic secreta cea mai mare

parte a mucusului care intra in componenta bilei.

- Principalele functii ale veziculei biliare:

- Depozitarea bilei

- Concentrarea bilei prin absorbtia apei (depinde de un mecanism de transport activ al Na)

- Eliminarea bilei in tractul digestiv atunci cand acest lucru devine necesar (contractia

musculaturii netede a veziculei biliare este stimulata de colecistokinina – un hormon

eliberat de catre celulele enteroendocrine de la nivelul mucoasei intestinului subtire.

Eliberarea CK este stimulata de prezenta lipidelor alimentare in lumenul intestinului

subtire).

38. Strunctura histologica a pancreasului exocrin

- Glanda mixta

- Nu are capsula propriu-zisa

- Parenchim

- compartimentat in lobuli

- In grosimea septurilor:

Vase sangvine

Fb nervoase si neuroni vegetativi

Ducte excretorii

Adipocite

- Pancreasul exocrin:

- Glanda compusa acinoasa

- Glanda de tip seros

- Comparativ cu glanda parotida:

Lipsesc celulele mioepiteliale

Lipsesc ductele striate

Apar celulele centroacinare

1. Parenchim format din:

a) Acini serosi alcatuiti din celule seroase :

- Prezinta un nucleu sferic

- Citoplasma contine granule de zimogen

(nr granulelor variaza in functie de fazele digestiei)

MO: celule piramidale cu polaritate tinctoriala

ME: caracterele unor celule secretoare de proteine

b. Sistemul canalicular:

o Ducte intercalare

o Ducte interlobulare

o Canale mari – Wirsung si Santorini

- Epiteliu de acoperire :

o Simplu scuamos/cubic – duct intercalat

o Simplu cilindric – ductele

interlobulare,canale mari

- MB

- Inconjurate de tesut conjunctiv

reticular/fibros

- Fibre musculare netede (canalele mari)

2. Celulele centroacinare

- Tip celular intalnit numai la nivelul

pancreasului

- Localizate in centrul acinilor

- Considerate compenenta intraacinara a

dcutelor intercalate

- MO: celule scuamoase/cubice cu

citoplasma palida

39. Histologia glandei parotide

- Cea mai mare glanda salivara

- Glanda compusa acinoasa ramificata

- Glanda de tip seros

- Sistem canalicular:

Ducte intercalate lungi si abundente

Putine ducte striate

- Adipocite intra- si interlobulare

- Secretie discontinua, ritmata de mese,

apoasa, bogata in proteine(amialza salivara)

- Canal excretor principal Stensen (se

deschide la nivelul celui de-al doilea molar superior)

- Celulele secretorii sunt organizate in

cordoane, gramezi sau foliculi mici.

- Bogat vascularizata

- Parenchimul este alcatuit din 2 tipuri de

celule:

Celule principale – forma poligonala,

citoplasma palida, vacuolara uneori, cuprinde incluziuni de glicogen, lipidice

ce depind de activitatea celulei.

La ME se observa granulatii mici sau mari cu continut identic(spre deosebire

de tirocite) atat la periferie cat si in centru.

Celule oxifile(au afinitate pt colorantii

acizi) – citoplasma acidofila, la Me se observa un nr foarte mare de

mitocondrii

40. Histologia glandei sublinguala

- Glanda cu capsula mai putin definita

- Glanda compusa tubuloacinoasa

ramificata

- Glanda de tip mucoseros(predominant

acini mucosi,alaturi de acini micsti si rari acini serosipot prezenta semilune seroase)

- Ductele intralobulare sunt discrete

- Secretie continua, alcalina, vascoasa,

bogata in mucina

- Fiecare lob se deschide prin canal

propriu

41. Histologia glandei submandibulare

- Glanda compusa tubuloacinoasa

ramificata

- Glanda de ti[ seromucos (90% acini

serosi, 10% acini micsti)

- Sistem canalicular:

Ducte intercalate scurte

Ducte striate lungi

- Secretie continua, semivascoasa, celulele

seroase secreta lizozim, lactoferina

Canalul excretor principal Wharton

42. Mucoasa nazala-structura,functii

Cavitatea nazală are 3 regiuni: vestibul, segment respirator şi segment olfactiv.

1. Vestibulul, prima porţiune a cavităţii nazale, are suprafaţa externă şi internă tapetată de

epiderm, iar la interior se observă fire de păr numite vibrise. În derm se află foliculii piloşi ai

vibriselor, glande sudoripare mero- şi apocrine şi glande sebacee, iar hipodermul este bogat în

adipocite. În interior, epidermul se transformă treptat în epiteliu necheratinizat, dispar foliculii

piloşi şi glandele anexe firelor de păr, iar lamina propria conţine glande seromucoase.

Mucoasa cavităţii nazale propriu-zise este bogat vascularizată şi tapetează cele trei cornete

(inferior,mijlociu şi superior), primele două fiind acoperite de epiteliu respirator, iar cel superior

de un epiteliu olfactiv.

2. Segmentul respirator al cavităţii nazale este delimitat de cel al vestibului printr-o zonă

aflată între porţiunea cartilaginosă şi cea osoasă, numită limen nasi. Mucoasa are o

grosime de 0,5 - 2 mm (una dintre cele mai groase mucoase) şi este caracterizată de

următoarele straturi şi structuri:

- epiteliu pseudostratificat ciliat cu celule caliciforme sprijinite pe o lamina bazală.

- glandele endoepiteliale cu secreţie mucoasă caracteristice acestui epiteliu şi sprijinite pe

aceeaşi lamina bazală

- lamina propria (corionul) un strat gros de ţesut conjunctiv lax aflat sub epiteliul

respirator, cu vase sanguine, limfatice şi fascicule nervoase; adăposteşte numeroase

glande mixte ale căror canale excretorii se deschid la suprafaţa epiteliului, produsul lor de

secreţie umezind suprafaţa mucoasei.

Mucoasa este ferm ataşată la periostul osului sau la pericondrul cartilajului din structura

peretelui cavităţii nazale şi nasofarinxului.

Vascularizaţia mucoasei respiratorii este asigurată de artere musculare cu perete gros, aflate

lângă periost/pericondru, din care iau naştere ramuri verticale care străbat întreaga lamina

proprie, ramificându-se chiar sub epiteliu în ramuri arcuate superficiale. Din aceste ramuri ia

naştere o reţea densă de capilare fenestrate care aduc sânge la elementele glandulare şi substanţe

nutritive pentru epiteliu. Sângele din aceste capilare este colectat în scurte venule postcapilare

care drenează în lacune venoase largi, formând un plex venos foarte bine dezvoltat, cu rol de a

încălzi aerul inspirat.

Peretele lacunelor are o musculatură care formează numeroase pernuţe intimale cu funcţie de

sfincter. Sângele din lacune trece în venele situate lângă os sau cartilaj. Intre artere şi vene există

numeroase anastomoze arterio-venoase, tortuoase, caracterizate prin prezenţa celulelor

epitelioide. Contracţia sfincterelor lacunare şi a pereţilor venelor este urmată de umplerea

plexurilor venoase şi de turgescenţa mucoasei respiratorii. Relaxarea musculaturii are efecte

inverse.

Tunica mucoasă a tuturor porţiunilor de conducere a aerului în sistemul respirator este

acoperită de un epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat, cu excepţia regiunilor olfactive.

Caracteristica acestui epiteliu este aceea că toate celulele se sprijină pe o lamina bazală, dar unele

dintre ele nu ating suprafaţa epitelială. Toate celulele din structura epiteliului sunt conectate prin

complexe joncţionale. Complexele joncţionale (zonula occludens, zonula adherens, şi macula

adherens) de la polul apical au o importanţă deosebită în reglarea metabolică a secreţiei şi

absorbţiei electroliţilor şi a apei din fluidul care acoperă epiteliul. Joncţiunile strânse au două

funcţii importante: blocarea difuziei pasive a spaţiului intercelular lateral şi polarizarea funcţiilor

celulare la polul apical şi bazo-lateral. Polarizarea epiteliului căilor aeriene permite transportul

de ioni urmat de mişcarea pasivă a apei. Complexul epitelial este format din mai multe tipuri celulare:

Celulele ciliate au 100-200 de cili la polul apical. Cilii au o lungime de 5-7 µm şi bat cu o

frecvenţă de 25 bătăi/sec. pentru a deplasa mucusul şi particulele de praf inspirate spre

laringe şi zonele tusigene, de unde sunt eliminate prin tuse;

Celulele caliciforme sintetizează şi eliberează mucus;

Celulele bazale sunt celule stem pentru celulele ciliate şi cele caliciforme în care se

diferenţiază via celulele intermediare;

Celulele endocrine, argirofile Kulchitsky sau celule K sunt de două tipuri, având

granule cu miez dens la fluxul de electroni şi diametru de 100-300 nm. Terminaţii

nervoase colinergice vin în contact cu aceste celule. Granulele conţin serotonină,

bombesină, calcitonină (dense core granules);

Celulele intermediare sunt elemente piramidale care nu ating suprafaţa epitelială;

Celulele în perie sunt caracterizate prin prezenţa microvililor la polul apical.

Existenţa unor sinapse între aceste celule şi terminaţii nervoase senzoriale sugerează

faptul că acestea ar fi receptori senzoriali. !!! Epiteliul respirator variază de la o regiune la alta, raportat la necesităţile funcţionale.

3. Segmentul olfactiv al cavităţii nazale este localizat pe tavanul cavităţii nazale, la nivelul

meatului superior şi acoperit de mucoasa olfactivă cu o suprafaţă de 2,5 cm2 şi o grosime

de 60 µm. Epiteliul olfactiv conţine patru tipuri celulare:

celulele olfactive (50 milioane) sunt neuroni bipolari cu cili la polul apical, paraleli cu

mucoasa, imotili, cuplaţi la receptori odoranţi din categoria proteinelor G hetero

trimerice. Cilii olfactivi conţin în treimea proximală, spre locul de emergenţă, o axonemă

cu nouă dublete periferice de microtubuli şi un dublet central (9+2), dar în cele 2/3 distale

au nouă microtubuli simpli ce înconjoara dubletul central. Cilii olfactivi iau nastere din

vezicula olfactivă. Celulele olfactive au la polul bazal au un proces axonal nemielinizat

care străbate ţesutul conjunctiv şi se alătură axonilor altor neuroni formând nervul

olfactiv. Acesta străbate lama cribriformă a osului etmoid pentru a face sinapsă în bulbul

olfactiv.

celulele de susţinere sunt numeroase, columnare, au microvili pe suprafaţa liberă şi

nucleul cel mai sus situat în epiteliu.

celule bazale (stem), localizate în imediata vecinatate a laminei bazale, sunt rotunde, şi

învelesc prima porţiune a axonului celulelor olfactive. Din ele se iau naştere şi sunt

înlocuiţi alţi neuroni olfactivi, fenomen unic şi particular (prezent şi la nivelul anumitor

populaţii de neuroni din hipocamp) care are loc la interval de 30-60 de zile.

celulele în perie sunt puţine, au numeroşi microvili scurţi la polul apical. Lamina propria conţine glandele Bowman (tubulo-alveolare şi seroase), în al căror produs de

secreţie se dizolvă substanţele odorante care vor impresiona cilii olfactivi. De asemenea, la acest

nivel sunt observaţi şi nervi amielinizaţi, vase sanguine şi limfatice. Organul vomero-nazal Jacobson este format din zone ale epiteliului respirator localizate de-o

parte şi de alta a septului nazal. Se presupune că această zonă răspunde la stimuli sexuali aflaţi în

mediu sub formă de feromoni, existenţa sa la om fiind încă discutată.

43.Cai respiratorii extrapulmonare

1. Faringele Realizează legătura dintre cavitatea bucală sau cavitatea nazală şi laringe. Cuprinde trei părţi:

1. nasofaringele - căptuşit înspre cavităţile nazale de epiteliu de tip respirator care se

transformă treptat spre orofaringe în epiteliu stratificat necheratinizat.

- lamina propria a mucoasei este bogată în ţesut limfoid asociat mucoaselor, prima linie în

apărarea imunologică a aparatului respirator. La nivelul nasofaringelui ţesutul limfoid este

grupat sub forma inelului Waldayer care include şi tonsilele faringiene (adenoide).

2. orofaringele;

3. laringo-faringele; \

2. Laringele

Laringele este un component al căilor aeriene extrapulmonare, un segment de legătura

între faringe şi trahee. Rolul său este de a preveni trecerea aerului inspirat în esofag şi trecerea

alimentelor ingerate şi a lichidelor în trahee prin intermediul epiglotei, dar totodată are un rol

important în fonaţie.

Epiglota este o lamă fibrocartilaginoasă cu două feţe, una linguală şi una laringiană, care

acoperă parţial intrarea în laringe. Axul de cartilaj elastic al epiglotei este acoperit de o mucoasă

cu epiteliu stratificat necheratinizat pe faţa linguală şi cu epiteliu pseudostratificat de tip

respirator pe faţa laringiană. În timpul deglutiţiei epiglota coboară peste glotă favorizând trecerea

bolului alimentar în esofag.

Laringele este format din cartilaje unite între ele de ligamente şi muşchi şi este căptuşit

de mucoasă. Histologic, peretele cuprinde trei straturi, două tipuri de epitelii şi două tipuri de

cartilaje, o diversitate de glande, vase şi nervi.

Tunica mucoasă prezintă două tipuri de pliuri sau plici proeminente:

1) pliurile ventriculare - delimitează recesul ventricular

2) corzile vocale.

1. Epiteliul laringian

pseudostratificat cilindric ciliat

începe în 1/3 inferioara a epiglotei, acoperind şi corzile vocale false.

corzile vocale adevărate sunt acoperite de epiteliu stratificat nekeratinizat, datorită

abraziunii aerului care trece peste ele şi a vibraţiilor la care sunt supuse.

2. Lamina proprie

strat gros de ţesut conjunctiv lax care conţine noduli limfatici cu rol imunoprotector şi

glande mixte laringiene situate în jurul receselor ventriculare. Nodulii limfatici jocă un în

laringe, în timp ce secreţia glandelor protejează mucoasa.

conţine fibre elastice grupate pentru a forma ligamentele ventriculare, care dau

elasticitate pliurilor ventriculare.

sub epiteliul pavimentos necheratinizat al corzilor vocale există o acumulare densă de

fibre elastice care formează ligamentul vocal (între cartilajul aritenoid şi linia mijlocie a

cartilajului tiroid). Spre trahee, fibrele elastice ale ligamentului vocal formează gradat o

lamă (o membrană elastică), conul elastic, ce se termină pe marginea superioară a

cartilajului cricoid.

Muşchiul vocal este de tip striat scheletic (porţiunea medială a muşchiului tireo-

aritenoidian, inserat între procesul vocal al cartilajului aritenoid şi linia mijlocie a

cartilajului tiroid şi situat lateral de ligamentul vocal). Prin contracţiile sale el modifică

distanţa dintre corzile

vocale jucând un rol important în fonaţie.

Cartilajele laringelui formează scheletul acestuia. Cartilajele externe, tiroid şi cricoid, sunt

cartilaje de tip hialin. Cartilajele interioare şi epiglota sunt de tip elastic (nu se calcifică). La

pericondrul cartilajelor se ataşează lamina propria a mucoasei laringiene.

Tunica adventice (stratul extern al laringelui) este formată din ţesut conjunctiv lax şi ataşează

laringele la organele învecinate.

3. Traheea

Traheea este un organ tubular, cu o lungime de aproximativ 20 cm, situat între

laringe (cartilajul cricoid) şi locul în care se bifurcă în cele două bronhii primare.

Peretele traheei este alcătuit din următoarele straturi:

Tunica mucoasă este formata din epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat şi lamina proprie a

mucoasei - un strat subţire de ţesut conjunctiv lax a cărei grosime variază. Lamina propria este

bogată în fibre elastice şi conţine glandele traheale seromucoase. Porţiunea profundă a laminei

propria a fost descrisă în unele tratate de histologie drept un strat separat, denumit tela

submucosa. Aceasta are în alcătuirea sa ţesut conjunctiv lax, vase de sânge, glande mucoase şi seromucoase

(acini şi ducte). Tunica fibro-musculo-cartilaginoasă are

- o parte cartilaginoasă compusă din 16-20 de inele cartilaginoase hialine incomplete, de

forma literei C, cu dispoziţie orizontală şi aproximativ echidistante unul faţă de celălalt.

Porţiunile de cartilaj învecinate sunt legate între ele printr-o membrană fibroelastică care

se inseră pe pericondru la capetele cartilajului.

- o porţiune membranoasă are în alcătuirea sa un strat transversal, interior alcătuit din

fascicule de fibre musculare netede ce se inseră pe cele două capete ale pieselor

cartilaginoase. Acest strat este penetrat de canale excretoare ale glandelor traheale situate

în aceasta regiune. Stratul muscular cel mai exterior conţine câteva fibre musculare

netede cu

dispoziţie verticală. Aceste două tipuri de fibre musculare netede, orizontale şi verticale,

formează muşchiul traheal. Tunica adventice

1) stratul cel mai exterior al peretelui traheal, format din ţesut conjunctiv lax

2) ataşează traheea la organele vecine.

Traheea este vascularizată prin vase de sânge ale căror ramuri ce penetrează în tunica

adventice şi în membrana fibro-elastică, se dispersează apoi într-o reţea capilara bogată

dezvoltată în lamina proprie.

Glandele traheale asigură umezirea aerului inspirat şi a mucoasei traheale creând astfel

condiţii favorabile pentru mişcarea cililor, care este întotdeauna orientată spre laringe. Reţeaua

capilară participă la încălzirea aerului ce pătrunde spre spaţiile de schimb .

Traheea se divide în două bronhii extrapulmonare sau primare care au aceeaşi structură cu a

traheei. Acestea pătrund în plămân prin hil, împreună cu vasele sanguine, limfatice şi nervi.

44.Cai respiratorii intrapulmonare

Plămânii Plămânii sunt organe pereche, situate în cutia toracică şi au următoarele funcţii:

hematoza, proces în urma căruia sângele venos, bogat în CO2, este transformat în sânge

oxigenat, arterial;

- activarea angiotensinei I circulante;

- inactivarea unor substanţe vasoactive.

Plămânul drept este format din trei lobi şi cel stâng din doi lobi. Pleura viscerală înveleşte

fiecare plămân, permiţându-i să alunece pe pleura parietală care tapetează suprafaţa internă a

cutiei toracice. Parenchimul pulmonar este format din toate căile respiratorii intrapulmonare:

bronhii intrapulmonare, bronhiole preterminale, terminale şi din lobulii pulmonari compuşi din

acini (bronhiole respiratorii, ducte alveolare şi alveole). Stroma pulmonară este formată din două

compartimente distincte de ţesut conjunctiv:

- interstiţiul parenchimatos (alveolar)

- ţesutul conjunctiv lax extra-alveolar.

Interstiţiul cuprinde celule interstiţiale contractile şi necontractile, mastocite, plasmocite,

leucocite, fibre de colagen, elastină şi reticulină, dar este format în principal din substanţă

fundamentală foarte bogată în glicozaminoglicani. Fibrilele conjunctive formează structuri

tridimensionaleîn jurul căilor aeriene şi al alveolelor.

Bronhiile intrapulmonare Bronhiile intrapulmonare au o nomenclatură anatomo-clinică bine definită: bronhii secundare

sau segmentare şi bronhii lobare. Din punct de vedere histologic aceste structuri sunt aproape

identice, cu mici diferenţe cantitative.

Sunt alcătuite din următoarele tunici: Tunica mucoasă

epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat

lamina propria subţire sub care se găseşte un strat de fibre elestice cu dispoziţie

longitudinală, care se continuă şi în bronhiole.

glande bronhiale, în majoritate seromucoase localizate în lamina propria. Tunica musculară

a) fascicule de fibre musculare orientate spiralat, care se continuă şi în bronhiole. Unii

autori descriu un strat subţire de ţesut conjunctiv care separa tunica musculară de cea

fibrocartilaginoasă , numit tela submucosa. Aceasta submucoasă nu e distinctă de lamina

propria, dar e totuşi delimitată de aceasta printr-un strat de fibre elastice evidenţiat prin

coloraţii speciale. Conţine glande sero-mucoase care în regiunea posterioară a traheei

pot fi găsite în musculară.

Tunica fibrocartilaginoasă

1) insule de cartilaj hialin interconectate prin benzi de ţesut conjunctiv dens

2) în bronhiile mici cartilajele devin elastice, iar glandele bronhiale sunt situate printre

piesele cartilaginoase. Tunica adventice

strat subţire de ţesut conjunctiv care conectează bronhiile cu vasele sanguine şi alveolele.

conţine vase limfatice artere bronhiale, fibre nervoase. Fiecare bronhie este însoţită de ramuri din a. pulmonară, v. pulmonară şi fibre nervoase. Bronhiolele preterminale. Corpii neuroepiteliali Bronhiile intrapulmonare se divid de 10 - 11 ori, îşi pierd treptat piesele cartilaginoase şi devin

bronhiole preterminale. Acestea, cu diametru de 0,3-1 mm, intră în lobulii pulmonari unde se

divid din nou de 3-4 ori pentru a forma bronhiolele terminale şi respiratorii, cu mici diferente de

structura histologică.

Bronhiolele preterminale au următoarele straturi:

Tunica mucoasa compusă din epiteliu simplu ciliat cu celule Clara şi corpi

neuroepiteliali, care se sprijină pe lamina proprie. În bronhiole nu exista glande, iar lamina

proprie conţine fibre elastice orientate longitudinal.

Tunica musculara este un strat format din fascicule de fibre musculare netede dispuse

concentric. Contracţia postmortem a musculaturii bronhiolare determină formarea unor pliuri

longitudinale ale mucoasei, vizibile pe preparatele histologice obişnuite

Adventicea este un strat subţire de ţesut conjunctiv lax care înconjoară arterele mici,

ramuri din artera pulmonară. Bifurcatia bronhiolară Epiteliul este simplu columnar sau cuboidal, sprijinit pe lamina bazală.

- celule ciliate sunt majoritare şi au microvili sau kinocili la polul apical.

- celule Clara se găsesc în special în jurul corpilor neuroepiteliali (întâlniţi frecvent la

bifurcatia bronhiolară) şi conţin granule secretorii. Celulele Clara sunt celule neciliate cu

un pol apical în dom, nucleu alungit, numeroase mitocondrii voluminoase, aparat Golgi

bine dezvoltat şi o ergastoplasma infranucleară bine reprezentată. Citoplasmă

supranucleară conţine REN în cantităţi apreciabile dispus în jurul granulelor de secreţie

electronodense, delimitate de membrane. Aceste granule conţin GAG, colesterol şi

lizozim care eliberate la suprafaţa epiteliului constituie un strat protector. În REN se

găsesc enzime ale citocromului

P-450 specifice doar celulelor Clara care intervin în degradarea toxinelor din aer.

Celulele Clara sunt mitotic active din ele putând lua naştere celule ciliate şi neciliate. Corpul neuroepitelial este un grup de 10-80 de celule argirofile aflate în apoziţie. Celulele sunt

endocrine, columnare, cu nucleu proeminent, aparat Golgi bine dezvoltat, numeroase cisterne

RER, câţiva lizozomi, mitocondrii mici, alungite şi numeroşi ribozomi liberi. Granulele

secretorii, de 100- 300 nm, au un conţinut de densităţi variate şi se acumulează la polul bazal al

celulei. Polul apical poate avea microvili scurţi, iar plasmalema bazală se află în contact cu

terminaţii nervoase colinergice, umplute cu vezicule sinaptice. Se presupune că excitarea

celulelor corpilor neuroepiteliali este urmată de eliberarea catecolaminelor şi/sau a hormonilor

polipeptidici în sânge, acţionând asupra musculaturii căilor aeriene. Celulele corpilor

neuroepiteliali aparţin sistemului neuroendocrin difuz.

Bronhiolele terminale

Bronhiolele terminale au aprox. aceeaşi structură cu bronhiolele preterminale, dar au diametru

mai mic şi perete mai subţire deoarece sunt lipsite de cartilaj hialin şi de glande în submucoasă. Bronhiolele terminale au celule Clara şi nu au celule caliciforme decât la fumători.Ele se divid

de 3-4 ori dând naştere la bronhiolele respiratorii, la al căror capăt terminal apar alveolele. Între

bronhiolele de tip terminal sau respirator şi alveole pot apare comunicări directe prin intermediul

canalelor Lambert care un diametru de 25-30 µm. Ele au rol în ventilaţia colaterală.

45.Epiteliul respirator

Mucoasa nazala: Epiteliul este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat).

Majoritatea celulelor au cili, exista si rare celule caliciforme. Caracteristica este

prezenta din loc in loc a unor mici glande endoepiteliale.

Laringe: In majoritate, mucoasa contine epiteliu de tip respirator. La nivelul corzilor

vocale adevarate, epiteliul trece brusc in epiteliu pluristratificat pavimentos

nekeratinizat. Acesta reprezinta o adaptare impotriva efectului abraziv al coloanei

de aer.

Trahee: Epiteliu este de tip respirator (pseudostratificat cilindric ciliat) cu o MB mai

groasa.

Bronhiile primare : Au aceeasi structura histologica cu traheea.

Caile intrapulmonare: Sunt acoperite de epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat.

Toate bronhiile intrapulmonare au astfel de epiteliu. Falsa stratificare se datoreaza

celulelor se vin in contact cu MB dar nu ajung pana la suprafata epiteliului. Celulele

care sunt inalte cat toata grosimea epiteliului prezinta la polul apical cili cu

dimensiunea de 7 µ m si exista cca. 100-200 cili / celula. Ei se misca cu frecventa

de 25 deplasari / secunda. Epiteliul mai contine:

• Celule caliciforme, care sunt glande unicelulare mucoase, fara specializari la

polul apical si care prezinta multe granule de mucus in partea supranucleara a

celulei.

• Celule stem care asigura reinnoirea. Ele sunt mici, piramidale, se fixeaza la

nivelul MB si cresc treptat in volum

• Celule endocrine Kulchitsky(granulare) - sunt si ele asezate pe MB, intra in contact cu

terminatiile nervoase colinergice. La ME se observa multe organite si granule de secretie

electronodense care se gasesc in regiunea bazala. D.p.d.v. histochimic

exista doua tipuri de celule:

• care sintetizeaza adrenalina sau noradrenalina

• care sintetizeaza hh. peptidici

Produsul de secretie e eliberat la polul bazal iar prin capilare controleaza activitatea

contractila a mm. netezi vasculari.

• Celule senzoriale (rare). Ele au la polul apical micrvili. La polul bazal au

conexiiuni cu terminatiile nervoase.

• Celule bazale

• celule in perie

46.Alveola pulmonare

Bronhiolele respiratorii, acinul pulmonar Bronhiolele respiratorii se divid în 3-4 ducte alveolare, formând acinul pulmonar. În ductele

alveolare se deschid numeroase alveole. Bronhiola respiratorie este formată din:

- Mucoasa alcătuită din epiteliu simplu cuboidal şi o lamina proprie foarte subţire Au

epiteliul cuboidal sau columnar întrerupt de deschiderile alveolelor. În segmentele iniţiale

au celule Clara şi celule ciliate, apoi au în principal celule Clara.

- Tunica musculara este incompletă, formată din benzi de fibre musculare separate unele

de altele. Aceste benzi se răresc spre bronhiola terminală şi ductele alveolare în final

rămânând un inel muscular doar în jurul ariilor dintre alveolele bronhiolei respiratorii ,

înconjurând deschiderile alveolelor de-a lungul ductelor alveolare. Bronhiolele

respiratorii sunt primele în care apare schimbul de gaze. Ductul alveolar şi alveolele pulmonare

O bronhiolă respiratorie dă naştere la 2-3 ducte alveolare. Acestea măsoară circa 1mm în

lungime şi în ele se deschid numeroase alveole.

Ductul alveolar nu are perete propriu. El este delimitat de inele de celule musculare

netede situate în mici îngroşări ale septurilor alveolare care delimitează foarte precis deschiderile

alveolare. Ductele alveolare se termină în sacii alveolari.

Privită tridimensional o alveolă pulmonară umană apare ca un dodecaedru asemănător

unei sfere cu diametrul de 300 µm. Alveolele adiacente sunt separate printr-un perete comun,

deosebit de complex, septul alveolar. Alveolele vecine comunică între ele prin pori alveolari

Kohn care favorizează egalizarea presiunii între alveolele adiacente.

Peretele ce separă 2 alveole este complex şi se numeşte sept alveolar. Elementele ce

compun septul alveolar sunt:

● epiteliul alveolar alcătuit din celule alveolare tip I (pneumocite tip I), mici, turtite 95% şi

celule alveolare tip II (pneumocite tip II) de forma sferică, mari, 2-5%. Ambele tipuri de

celule sunt aşezate pe o lamina bazală.

● o reţea extrem de densă de capilare continui, acoperite de epiteliul alveolar. Capilarele

pulmonare cu endoteliu continuu şi lamina bazala proprie, formează o reţea densă şi sunt

foarte ramificate. În peretele alveolar congestionat, volumul sanguin reprezenta mai mult

de 75% din volumul total al peretelui. Alveolele situate în partea de sus a plămânilor au

capilare mai puţin umplute cu sânge faţă de cele din partea inferioară. Acest lucru

afectează capacitatea de difuziune regională, care depinde de volumul de celule roşii în

capilare. Spaţiul dintre capilare şi epiteliul alveolar este ocupat de ţesut conjunctiv (celule fixe şi mobile)

fibre nervoase nemielinizate şi substanţă fundamentală. Structurile fibroase ale peretelui alveolar

sunt fibrele de colagen şi fibrele elastice care formează scheletul elastic din jurul alveolei.

Ambele categorii de fibre sunt sintetizate de către fibroblaşti şi în mai mică măsură de fibrocite.

Reţeaua de fibre elastice foarte ramificate care este ţesută în jurul capilarelor formând

"scheletul" alveolei are o importanţă deosebită. Fibrele elastice sunt întinse în timpul inspirului

şi se scurtează în expir, astfel încat se reduce efortul muscular în timpul mişcărilor respiratorii.

Fibrele elastice servesc de asemenea ca mijloc de protecţie pentru fibrele de colagen,

inextensibile, prevenind ruperea lor în timpul efortului de tuse sau în timpul strănutului. Nu

exista capilare limfatice în septurile alveolare.

47.Bariera alveolo-capilara-aer-sange

Bariera sânge – aer Alveolele sunt mărginite de un epiteliu extrem de subţire, epiteliu pavimentos: epiteliul alveolar. Acesta este alcătuit din celule alveolare de tip I sau pneumocite tip I, cu citoplasmă foarte

subţire, neidentificabilă la microscopul optic. Printre aceste celule se identifică din loc în loc în

epiteliul alveolar, datorită nucleului proeminent în lumen, pneumocitele de tip II sau celulele

alveolare de tip II. Pneumonocitele (II) sunt celule epiteliale cuboidale care conţin corpi lamelari în citoplasma lor

şi au microvili care se extind de la suprafaţa apicală în spaţiul aerian alveolar. Corpii lamelari

conţin surfactant pulmonar şi sunt compuşi din specii de fosfolipide similare cu cele ale agenţilor

tensioactivi, gen palmitoil-fosfatidilcolină. Citoplasma conţine şi vezicule cu diferite proteine,

inclusiv proteine surfactant: PS-A, PS-B, şi PS-C. Alte organite citoplasmatice în pneumocitele

de tip II sunt mitocondriile şi aparatul Golgi. Pneumocitele de tip II încep să se formeze la 24 de

săptămâni de gestaţie şi secretă surfactant în cantităţi satisfăcătoare abia după 35 de săptămâni de

gestaţie. Surfactantantul rămâne stocat în corpii lamelari şi va fi eliberat odată cu prima respiraţie

a nou-născutului, favorizând distensia alveolelor prin formarea unui strat tensio-activ la suprafaţa

acestora. De asemenea, celule de tip II internalizează şi reciclează lipide şi proteine ale

surfactantului, dar căile celulare nu sunt bine caracterizate în termeni de organite participante,

mecanismele de semnalizare, şi reglarea moleculară. Au fost identificaţi receptorii care mediază

reintrarea proteinelor surfactantului în celulele de tip II, dar nu există încă un acord clar cu

privire reciclarea acestora. Există şi dovezi că celulele de tip II sunt implicate activ în resorbţia

transepitelială de apă, deoarece ele exprimă anumite specii de aquaporine (AQP-3, AQP-1),

canale de apă care ar putea facilita fluxurile transepiteliale de fluide.

Pe suprafaţa alveolară se deplasează macrofagele pulmonare. Aceste celule

fagocitare „gunoierii spaţiului aerian”, sunt eliminate, fie de covorul mucociliar sau trec

în interstiţiu. Ele se pot activa pentru a exprima şi secreta citokine facilitând interacţiunea

cu alte celule. Complexul alveolo-capilar este format dint-o porţiune subţire şi o porţiune

groasă.

1. Porţiunea subţire formează bariera aer-sânge: surfactant, pneumocite tip I, laminele

bazale a epiteliului alveolar şi a endoteliului capilar fuzionate, endoteliul capilar. La acest nivel

are loc difuzia gazelor la nivelul barierei alveolo-capilare.

2. Porţiunea groasă este formată din laminele bazale ale fiecărui epiteliu şi din ţesut

conjunctiv cu celule şi fibre şi este locul de pasaj al fluidelor în spaţiul alveolar (loc de producere

al edemului pulmonar).

48. Lobul si lobulul renal

Lob renal=cuprinde o piramida Malpighi+ piramidele Ferrein ce pleaca de la baza acesteia +

corticala ce corespunde piramidei Malpighi; este delimitat de 2 artere interlobare, ramuri din

artera segmentara(ramura a arterei renale).

Lobul renal=o piramida Ferrein + partea din cortex cortici + labirintul cortical ce o inconjoara;

este delimitat de 2 arteriole interlobulare, ramuri din artera arcuata(ramura din artera interlobara).

Piramidele Malpighi- 6-12(10-18) piramide pt fiecare rinichi indreptate cu baza catre fata

convexa a rinichiului si varful catre hilul renal. La varful fiecarei piramide se deschid 15-20

ducte papilare(tubi colectori Bellini) alcatuid aria cribroasa.

Piramidele Ferrein(razele medularei) sunt prelungiri ale medularei in corticala renala. Pt fiecare

piramida Malpighi exista aprox 300 de astfel de raze ce pleaca de la baza piramidelor Malpighi

spre fata convexa a rinichiului.

Cortex cortici- o fasie ingusta de tesut la periferia corticalei.

Labirintul cortical- reprezentat de corticala ce se insinueaza intre piramidele Ferrein.

Coloanele corticale Bertin- partea corticale ce separa piramidele Malpighi.

49. Nefronul-organizare generala

- Este unitatea parenchimatoasă a rinichiului, pentru un rinichi existând între 1-4 milioane de

nefroni

-Fiecare nefron este alcătuit dintr-un corpuscul renal Malpighi şi din tubi uriniferi (TCP, ansa

Henle, TCD). Acesti tubi uriniferi se continuă cu tubii colectori, care au origine embriologică

diferită faţă de nefron

- Nefronul împreună cu tubii colectori formează tubulul urinifer considerat a fi unitatea

funcţională a rinichiului.

-Există două tipuri de nefroni, clasificaţi în funcţie de localizarea corpuscului renal în corticala

renală:

1. nefroni corticali-80-85%; corpuscul renal in corticala externa, ansa Henle scurta

2. nefroni juxtamedulari – 15-20%; corpuscul renal in corticala profunda,au ansa Henle lungă şi

subţire. Nefronii juxtamedulari au rol extrem de important in stabilirea gradientului de hipertonie

la nivelul interstitiului medularei renale-acest gradient conditioneaza formarea urinii hipertone

50. Mezangiul si interstitiul renal

Mezangiul intracorpuscular (Gr. Mesos = mijloc, angeion = vas)

Reţeaua de capilare glomerulare se sprijină pe un suport mezangial. Mezangiul are două

componente: celulele mezangiale şi matricea mezangială extracelulară.

Celulele mezangiale au o formă neregulată şi trimit prelungiri citoplasmatice. Nucleul

acestor celule este rotund sau oval şi mai mare decât al celulelor endoteliale. Citoplasma lor

conţine filamente miozin-like, iar pe suprafaţă se găsesc receptori pentru angiotensina II . Aceste

celule constituie o populaţie de celule pericit-like. Contin si receptori pentru peptidul natriuretic

atrial(vasodilatatie si relaxare celule mezangiale=>creste fluxul sangvin si marirea suprafetei de

filtrare). Sintetizeaza matricea extracelulara. Endociteaza si elimina molecule normale si

patologice retinute de membrana bazala glomerurala. Se presupune ca pot sintetiza mediatori

chimici de tipul citokinelor si al prostaglandinelor. In exteriorul glomerulului,la nivelul polului

vascular se gasesc celule mezangiale extraglomerurale care fac parte din complexul

juxtaglomerural. Matricea mezangială este un material acelular produs de celulele mezangiale.

Functii ipotetice:

1) suport al sistemului capilar glomerular

2) rol in reglarea fluxului sanguin prin capilarele glomerulare datorita capacitatii

contractile a celulelor mezanghiale (datorită filamentelor miozin-like şi receptorilor

pentru angiotensina II)

3) functie fagocitica pentru particule aparute in timpul filtrarii la nivelul laminei bazale

4) rol in mentinerea integritatii laminei bazale

Tesutul interstitial renal

Interstiţiul renal conţine vasele sanguine şi celule interstiţiale specializate.

În corticala rinichiului uman interstiţiul este cantitativ redus şi ocupat în mare parte de

vase sanguine mici şi limfatice. În schimb, în medulară, interstiţiul devine un component

semnificativ atât cantitativ cât şi funcţional.

Ultrastructural, interstiţiul medular este format dintr-un material electrono-transparent compus din proteine şi GAG în care se află răspândite fibre de colagen, picături lipidice

şi celule inerstiţiale. S-au descris 5 tipuri de celule interstiţiale neintilnite in tesutul conjunctiv, cu functie necunoscută. Ipoteze funcţionale:

1) ar secreta PG, factor hipertensiv;medulipina

2) ar secreta eritropoietina

Interstiţiul medular este implicat în menţinerea homeostaziei hidrosaline alături de ansa

Henle(mecanism de multiplicare contracurent), vasa recta(mecanism de schimb contracurent) şi

tubii colectori.

51. Membrane de ultrafiltrare

Bariera de filtrare este bariera existentă între sangele circulant prin glomerul şi spaţiul urinar.

Ea este formată din:

endoteliul capilar fenestrat , fara diafragme

membrana bazală a capilarelor glomerulare, neobişnuit de groasă

stratul celulelor podocitare de natură epitelială

Membrana bazală glomerulară este mai grosă decât membranele bazale ale altor capilare.

Ea măsoară aprox. 310-350 nm, la formarea sa participâd atât celulele endoteliale interne, cât şi

celulele epiteliale externe(podocitele). Acestei membrane bazale i se descriu trei straturi:

un strat electrono-transparent – lamina rara interna,spre endoteliu sau spre lumenul capilar

un strat central electronodens – lamina densa

un strat electrono-transparent – lamina rara externa spre epiteliul podocitar

Lamina densa este compusă din colagen tip IV, reţeaua fibrilară având rol de barieră

fizică în calea trecerii moleculelor mari din sânge în spaţiul urinar.

Laminele rara şi suprafaţa unor prelungiri secundare ale podocitelor conţin regiuni

încărcate negativ (polianionice) datorită GAG. Astfel, în membrana bazală găsim heparan sulfat

iar pe suprafaţa prelungirilor podocitare găsim o substanţă bogată în acid sialic numită

podocalixină. Suprafeţele încărcate anionic acţionează ca o barieră electrică împiedicând trecerea

moleculelor cationice.

Din combinarea straturilor membranei bazale glomerulare rezultă astfel o barieră fizică şi

electrică care împiedică trecerea moleculelor mari (peste 70 kDa) şi a moleculelor puternic

cationice de diferite mărimi.

În anumite boli, cum ar fi diabetul zaharat şi glomerulonefritele, filtrul glomerul este

deficitar, devenind mult mai permeabil pentru proteine care trec astfel în urină (proteinurie) .

Componenta vasculara cuprinde 3 segmente

- arteriola aferenta

- glomerulul renal

- arteriola eferenta

Arteriola aferenta este ramură a arterei interlobulare. Peretele ei este format din trei tunici

, media avand urmatoarele particularitati structurale :

fibrele musculare netede din structura ei devin poliedrice, nu mai au miofibrile în

sarcoplasmă, apar numeroase organite de sinteza si granule secretorii = transformare epitelioidă

si secretorie, aceste celule secretând renina.

limitanta elastică internă dispare la locul transformării epitelioide

În jurul zonei de transformare apare o bogată reţea nervosă cu numeroase

terminaţii nervoase amielinice

Glomerulul renal

Glomerulul renal este o structură complexă în care capilarele se află în strâns contact cu

un epiteliu specializat – epiteliul foiţei viscerale a capsulei Bowman.

Arteriola aferenta da nastere la 4-5 ramuri scurte. Fiecare ramură se va divide la rândul

său într-o reţea de capilare proprii. Capilarele glomerulare converg în final pentru a forma o

singură arteriolă eferentă ce părăseşte glomerulul prin polul vascular pe unde a pătruns şi

arteriola aferentă.

Peretele capilar este format din :

a. intima - 1 rand de celule endoteliale, legate prin jonctiuni, citoplasma prezinta pori =

lamina fenestrata, care pot fi sau nu acoperiti de o pelicula fina transparenta,

b. strat subendotelial - substanta amorfa bogata in GAG

c. membrana bazala - se uneste cu M.B. a foitei interne a capsulei Bowman si formeaza

mebrana glomerulară de filtrare

52. Corpusculul renal

Corpusculul renal Malpighi. Se află în corticala renală şi are dimensiuni de aproximativ

200 µm. Nefronul începe ca o terminaţie oarbă, invaginată şi destinsă a tubulului urinifer numită

capsula Bowman în care pătrunde arteriola aferentă ce dă naştere glomerulului renal. Prin

urmare, corpusculului renal Malpighi i se pot descrie două componente:

- o componentă vasculară si

- o capsulă de înveliş

Corpusculul renal Malpighi are 2 poli functionali :

1) polul vascular prin care intra si ies vasele din corpuscul

2) polul urinar, opus polului vascular, prin care iese filtratul urinar primar

Capsula de înveliş

- are o foita interna = viscerala

- o foita externa = parietala

Între cele 2 foiţe ale capsulei Bowman se formează spatiul subcapsular (urinar) în care se colectează urina primară.

1. Foita externa sau parietală este alcătuită din celule epiteliale turtite, cu excepţia

regiunii de deschidere a sistemului tubular, unde celulele epiteliale devin cubice şi conţin o parte

din organitele celulelor din TCP. Celulele epieliului simplu scuamos sunt susţinute de o lamină

bazală şi un strat subţire de fibre de reticulină.

2. Foiţa internă sau stratul visceral al capsulei Bowman este format din celule epiteliale

modificate în timpul dezvoltării embrionare şi numite podocite.

Celula podocitara (cu picioruse) este formată dintr-un corp celular din care pornesc

procesele sau prelungirile primare. Fiecare prelungire primară dă naştere la numeroase procese

(prelungiri) secundare numite pedicele care îmbrăţişează capilarele glomerulare. Procesele

secundare se află în contact direct cu lamina bazală a capilarelor la o distanţă de 25 nm. Corpul

podocitelor şi procesele primare nu vin niciodată în contact cu lamina bazală. Pedicelele se

interdigiteaza la nivelul epiteliului glomerular, pe care se aplica, lasand intre ele spatii de filtrare

de 25 nm, inchise de diafragme de 6 nm, asemănătore celor găsite în celulele endoteliale

fenestrate. Pedicelele unui singur podocit înconjoară mai multe capilare; la nivelulul unui capilar

se observă alternanţa pedicelelor a două podocite. Pedicelele nu conţin organite celulare, dar au

în achimb, microfilamente şi microtubuli. Corpul celulei podocitare are în citoplasmă numeroşi

ribozomi liberi, câteva cisterne RER, rare mitocondrii, un aparat Golgi bine dezvoltat şi

microfilamente de actină.

53. Aparatul juxtaglomerular

Aparatul juxtaglomerular este prezent la polul vascular al corpuscului renal Malpighi şi

este implicat în menţinerea tensiunii arteriale şi a volemiei datorită prducerii de renină.

Aparatul juxtaglomerular reprezintă o adaptare specializată a ţesuturilor vasculare şi

tubulare care permite fluxului sanguin să preia renina secretată la acest nivel.

Aparatul juxtaglomerular , de formă triunghiulară, este alcatuit din :

celulele producătoare de renină localizate în peretele arteriolelor aferentă şi

eferentă

celulele lacisului = mezangiu extracorpuscular

macula densa a tubului contort distal

fibre nervoase amielinice bogat reprezentate

Celulele producătoare de renină sunt concentrate, la om, în principal în peretele

arteriolei aferente, dar se găsesc în număr mic şi în peretele arteriolei eferente. Ultrastructural

aceste celule sunt asemănătoare celulelor mioepiteliale înalt specializate, conţinând filamente

contractile. Ele conţin, de asemenea, granule neuroendocrine de două tipuri:

1) Granule tip I de formă neregulată care conţin corpi cristalini romboidali

(protogranule) consideraţi a fi precursorii altor tipuri de granule

2) Granule de tip II mai mari, sferice, uniform electronodense şi cu o membrană

incert definită, considerate a fi granule mature secretoare de renină.

Lacisul sau mezangiul extracorpuscular sau pernuţa polară, ocupă interiorul triunghiului

a carui bază este macula densa iar laturile sunt cele două arteriole, aferentă şi eferentă. La vârful

triunghiului celulele lacisului se continuă cu mezangiul glomerular. Funcţia sa este necunoscută. Macula densa este o adaptare specializată a epiteliului tubului contort distal situată în contact

strâns cu hilul vascular al glomerulului. În această regiune celulele epiteliale ale TCD sunt mai

înalte şi mai stâns împachetate decât în alte regiuni ale tubului, iar nucleii sunt situaţi foarte

aproape de suprafaţa luminală. Între nucleu şi membrana bazală se găseşte aparatul Golgi.

Funcţia acestei zone specializate a TCD nu este cunoscută, dar se presupune că ar acţiona ca un

senzor, reglând funcţia aparatului juxtaglomerular prin monitorizarea nivelurilor de sodiu şi clor

în lumenul TCD.

Functii :

a) mecanica - reglarea circuitului sanguin in interiorul corpuscului renal

b) endocrina - secreta renina

54. Nefrocite

Celulele epiteliale care delimitează lumenul TCP se află în continuitate cu celulele

epiteliului parietal al capsulei Bowman. Celulele TCP (nefrocite), în număr de 4-6, aşezate pe o

MB sunt cuboidale, rar columnare, şi au la polul apical o margine în perie foarte dezvoltată. La

nivelule marginii în perie se gasesc : ATP-aza, fosfataza alcalina, nucleotidaza. Între nefrocite

exista numeroase jonctiuni (complexe jonctionale). În m.o. citoplasma acestor celule este intens

acidofilaă, în special în compartimentul bazal, datorită numeroaselor mitocondrii.

Nefrocitul TCP este prototipul celulei specializate in transpotul de ioni

(vezi epitelial) Rol :

- resorbtie H2O in totalitate, pasiv

- glucoza, aminoacizi, proteine, ioni, activ

- secretie - substante colorate din alimente, medicamente

Celulele au citoplasma acidofila din cauza numarului mare de mitocondrii alungite. Deoarece

aceste celule sunt voluminoase,sectiunile transversale prin TCP surprind un numar de numai 3-5 nuclei sferici. Citoplasma apicala a acestor celule contine numeroase canalicule dispuse la baza

microvililor. Aceste canalilcule maresc semnificativ capacitatea de absorbtie macromoleculara a celulelor tubulare proximale. Veziculele de pinocitoza apar prin evaginarea membranei apicale a

celulelor; aceste celule capteaza macromoleculele care au traversat membrana bazala

glomerurala. Veziculele de pinocitoza fuzioneaza cu lizozomii unde macromoleculele sunt descompuse iar monomerii rezultati revin in circulatie. Polul bazal al nefrocitelor prezinta

numerose invaginatii si portiunile laterale formeaza interdigitatii cu celulele adiacente. ATP-aza Na/K-dependenta este localizata la nivelul membranelor bazo-laterale. Mitocondriile sunt

concentrate la polul bazal. Localizarea mitocondriilor si suprafata crescuta a membranei bazale sunt aspecte caracteristice celulelor specializate in transportul ionic activ.

55. Tubii uriniferi

Tubul proximal (T. P.) continua corpusculul renal la polul urinar şi are un rol esenţial în

reabsorbţia unor componenţi ai ultrafiltratului glomerular.TP are un segment convolut

(intortocheat) TCP si un segment drept (intra in piramida Ferrein). Epiteliul pavimentos din

structura foitei parietale a capsulei Bowman se continua direct cu epiteliul cubic sau cilindric al

TCP. Are o lungime mai mare decat TCD si prin urmare este surprins frecvent in apropierea

corpusculilor din corticala renala.

Celulele epiteliale care delimitează lumenul TCP se află în continuitate cu celulele

epiteliului parietal al capsulei Bowman. Celulele TCP (nefrocite), în număr de 4-6, aşezate pe o

MB sunt cuboidale, rar columnare, şi au la polul apica microvili care formeaza o margine în

perie foarte dezvoltată. La nivelule marginii în perie se gasesc : ATP-aza, fosfataza alcalina,

nucleotidaza. Între nefrocite exista numeroase jonctiuni (complexe jonctionale). În m.o.

citoplasma acestor celule este intens acidofilaă, în special în compartimentul bazal, datorită

numeroaselor mitocondrii.

Nefrocitul TCP este prototipul celulei specializate in transpotul de ioni

(vezi epitelial) Rol :

- resorbtie H2O in totalitate, pasiv

- glucoza, aminoacizi, proteine, ioni, activ

- secretie – creatinina,penicilina, PAH, substante colorate din alimente, medicamente Ansa Henle continuă TCP, are formă de U . Este alcătuită din 3 segmente

- tub descendent gros

- segmentul subţire al ansei Henle (descendent şi ascendent)

- tub ascendent gros

1) tubul descendent gros , diametru extern 60 microm, peretele este asemănător cu

cel al TCP, însă microvilii sunt mai rari; ca noţiune se suprapune peste cea de segment drept al

TCP. Se ingusteaza brusc ajungand la 12 microm si se continua cu tubul desc subtire

2) tubul descendent subtire-lumen larg intru-cat peretele este alcatui din celule

epiteliale pavimentoase ai caror nuceli proemina foarte putin in interiorul lumenului. Foarte

permeabil pentru apa

3) tubul ascendent subţire al ansei are un prete format din epiteliu simplu scuamos

(pavimentos); în acest segment procesele de resorbtie sunt foarte reduse. Impermeabil pentru apa

4) tub ascendent cu lumen gros, perete alcatuit dintr-un epiteliu simplu cubic cu

microvili relativ frecventi; noţiunea se suprapune peste cea de segment drept al TCD.

Impermeabil pentru apa. Transport activ al NaCl=> cresterea hipertoniei interstitiale=>aparitia

gradientului necesar pentru concentrarea urinii

Nefronii sunt localizati in proportie de 1/7 in apropierea jonctiunii

corticomedulare(nefronii juxtamedulari). Restul nefronilor sunt localizati in corticala

renala(nefroni corticali). Nefronii juxtamedulari au rol extrem de important in stabilirea

gradientului de hipertonie la nivelul interstitiului medularei renale-acest gradient conditioneaza

formarea urinii hipertone.

La nefronii corticali segmentul ascendent subtire lipseste iar cel descendent subtire este

scurt.

Ansa Henle este implicata in retentia apei. Gradientul de hipertonie influenteaza

densitatea urinei

Tubul distal (T. D.) este situat in corticala, continuă ansa Henle şi este alcătuit dintr-o ramura

dreapta (in medulara) şi o ramura convoluta TCD (in corticala) in apropierea polului vascular.

Este tapetat de un epiteliu cubic unistratificat. TCD difera de TCP prin absenta marginii in perie,

a canaliculelor apicale si prin dimensiuni mai mici ale celulelor. Intru-cat celulele din TCD sunt

mai aplatizate si mai micic decat cele din TCP, in TCD vor proemina mai multi nuclei decat in

TCP. Celulele din TCD prezinta invaginatii ale membranei celulare bazale si numeroase

mitocondrii bazale,caracteristic celulelor transportoare de ioni.

- este controlat functional de aldosteron

- in apropierea polului vascular al corpusculului renal celulele TCD se modifica formand

macula densa = celule inalte dispuse in palisada, citoplasma cu organite de sinteza + granule

secretorii de renina. In regiunea juxtaglomerurala celule TCD devin cilindrice iar nucleii

celulelor adiacente sunt foarte apropiati.

- Secreta in urina ioni de H si amoniu

Tubii colectori

- in medulara renala, continua TCD

- au lumen mare 40microm

- tapetati de epiteliu cubic; pe masura ce inainteaza in profunzimea medularei

renale celulele capata forma cilindrica.

- in T.C. se incheie procesele de formare a urinii definitive

- este controlat functional de ADH

Tubii colectori se unesc si formeaza tubii colectori drepti ale caror diameter cresc

progresiv pe masura apropierii de piramidele renale

Ductele papilare –diametru la varful piramidelor renale este de 200microm. Epiteliul

prezinta receptori pentru ADH.

Celulele din TC si ductile papilare se coloreaza palid, au citoplasma

electronotransparenta cu numar redus de organite. In structura TC si DP se pot observa si

cellule intercalate intens colorate.

56. Caile urinare excretorii

Tractul urinar inferior

Este format dintr-o serie de conducte musculare şi dintr-un rezervor pentru urină.

Astfel, se descriu:

sistemul pielocaliceal în care se varsă ductele colectoare Belini prin orificiile

papilare în calicele urinare minore şi apoi în calicele majore

pelvisul renal, prezent la nivelul hilului renal, preia urina de la nivelul calicelor

ureterul, un conduct muscular lung care conduce urina spre vezica urinară

Vezica urinară, rezervor major

Uretra prin care urina este eliminată la exterior

Tractul urinar inferior, cu excepţia unei porţiuni a uretrei, este căptuşit cu un epiteliu specializat numit uroteliu.

Uroteliul este un epiteliu pluristratificat, a cărui grosime variază în funcţie de localizarea

sa de-a lungul tractului urinar inferior. Astfel în calicele mici se pot observa doar 2-3 straturi de

celule, în timp ce în vezica urinară goală se pot observa 5-6 straturi celulare. Acest fapt reflectă

gradele diferite de distensie la care componentele menţionate sunt supuse., întrucât la o vezică

urinară plină se pot observa doar 2-3 straturi celulare.

Uroteliul are în stare nedestinsă un strat bazal compact de celule cubice, mai multe

straturi de celule poligonale şi un strat de suprafaţă format din celule aproape columnare, adesea

binucleate, cu o suprafaţă luminală convexă, care proemină în lumenul organului. Ureterul

Este un conduct lung, 25 cm, cu lumen stelat şi perete format din trei tunici : mucoasa,

musculara, adventice (seroasa)

Mucoasa - uroteliu

- lamina propria sau corion cu fibre conjunctive si elastice, infiltrat limfocitar şi vase

sanguine

Musculara - 2 straturi - intern , longitudinal şi extern , circular. Cu toate acestea studii

tridimensionale au sugerat că ambele straturi musculare au, de fapt, un aranjament spiralat,

diferit fiind doar pasul helixului : larg în stratul intern şi strâns în stratul extern. În regiunea care

se apropie de vezica urinară, ureterul are încă un strat de fibre musculare dispuse longitudinal.

Adventicea - fibre nervoase, vase, adipocite, fibre conjunctive

Ureterul trece prin peretele vezicii urinare oblic formând astfel un fel de valvă care

previne refluxul urinii. Peretii ureterali se ingroasa in apropierea vezicii urinare.

Uretra

Uretra are o funcţie excretorie la ambele sexe, fiind calea prin care urina ajunge din

vezica urinară la exterior, iar la sexul masculin îndeplineşte şi un rol în reproducere fiind

implicată în procesul de ejaculare. Uretra masculină are trei 3 porţiuni:

- prostatică care se întinde de la gâtul vezicii urinare şi în interiorul prostatei, este cea mai

largă şi mai dilatabilă parte a uretrei masculine

- membranoasă este cel mai scurt şi mai îngust segment al uretrei 1+2 cm şi strabate

diafragmul urogenital este înconjurată de sfincterul uretral extern aflat sub control voluntar.

- cavernoasa (peniană) este portiunea cea mai lungă a uretrei masculine 15 cm şi este

înconjurată de de corpul spongios; se deschide la exterior prin meatul urinar

Uretra este formată din mucoasă şi musculară.

Mucoasa este ostructură continuă în cele trei segmente, dar în regiunea membranosă şi

cavernoasă prezintă pliuri longitudinale; este alcătuită dintr-un epiteliu cu structură diferită în

cele trei segmente ale uretrei masculine,

● porţiunea prostatică: uroteliu (mucoasa are pliuri numite lacunele Morgagni în

care se deschid glandele Littre din mucoasă),

● porţiunea membranoasă: epiteliu pseudostratificat cilindric sau cilindric stratificat

(în mucoasa profundă se observă glandele bulbo-uretrale Cowper –tubulo-alveolare şi mucoase)

● porţiunea spongioasă: epiteliu care variază de la pseudostratificat la

stratificat cilindric şi pavimentos nekeratinizat

Corionul mucoasei este fibroelastic, bogat vascularizat – plex venos important.

Musculara conţine fibre musculare netede dispuse întrun strat intern cu dispoziţie

longitudinală şi strat extern cu dispoziţie circulară (din el se formează sfincterul intern al uretrei,

involuntar). Uretra feminină – este mai scurtă (3,5 cm) şi mai simplă ca structură faţă de cea masculină.

Porţiunea iniţială a uretrei este tapetată de uroteliu, cea mijlocie de epiteliu cilindric stratificat

sau pseudostratificat, epiteliul segmentului terminal fiind pavimentos necheratinizat. Corionul

mucoasei este bogat în fibre elastice şi conţine un plex venos.

Musculara este similară celei masculine.

57. Vezica urinara

Vezica urinară este un organ cavitar asezat in micul bazin, in loja verticala. Vezica

urinara este fixata in loja ei printr-un ligament peritoneal si prin continuitatea cu uretra si

ureterele. Capacitatea vezicii urinare este de 250-300 ml.

Din punctul de vedere al configuratiei externe ,vezica urinara prezinta un fund,un corp si

un varf. Vezica urinară este asemănătoare ca structură cu ureterul, dar nu are lumen stelat, cu

toate că mucoasa ei prezintă falduri. Peretele său este format din cele trei tunici:

Mucoasa - epiteliu urinar (uroteliu) 5-6 randuri de celule. Cand vez urinara este in repaus

ep de tranzitie are o grosime mai mare. Celulele din stratul superficial au forma rotunda si

proemina in lumenul vezical. Frecvent aceste celule sunt poliploide sau binucleate. Vezica

urinara in tensiune=>aspect pavimentos al celulelor superficiale. Celulele prezinta o membrana

superficiala alcatuita din placarde groase separate prin benzi membranare subtiri care constitue

bariera osmotica dintre urina si lichidul interstitial. Cand vezica urinara se contracta, benzile

membranare subtiri se plicatureaza si placardele membranare se invagineaza, generand vezicule

citoplasmatice fusiforme. Aceste vezicule constituie recipientele citoplasmatice in care sunt

stocate placardele membranare groase. Aceste placarde reprezinta rezerva morfologica a

membranei, care este utilizata pentru cresterea suprafetei celulare in cazul distensiei epiteliului

vezical. Membrana luminala a celulelor epit de tranzitie este asamblata la nivelul complexului

Golgi si prezinta o compozitie chimica neobisnuita; cerebrozidul reprezinda principalul

constituient al fractiunii lipidice polare. Are corion fibroelastic, bogat in vase si nervi, în care se

pot observa glande mucoase în vecinătatea orificiului intern al uretrei. Lamina propria alcatuita

din tesut conjuctiv lax si dens. In conrinuarea laminei propria se gaseste o tunica musculara

neteda cu textura densa.

Musculara numită şi muşchiul detrusor vezical 3 straturi

- intern, longitudinal în continuarea celui al ureterului

- mijlociu , circular sau plexiform, continuu cu stratul circular extern al ureterului; din

acest strat se va forma sfincterul circular intern al uretrei

- extern, longitudinal

Seroasa - tesut conjunctiv lax, bogat vascularizat si inervat + celule adipoase

58. Circulatia sanguine renala

Vascularizaţia renală. Pentru înţelegerea histofiziologiei renale trebuie luată în

considerare vascularizaţia renală. Fiecare rinichi este vascularizat de artera renală, ramură a

aortei abdominale. Această arteră se divide în mai multe ramuri majore la intrarea în hil. Fiecare

ramură se divide la rândul său în 2 sau mai multe artere interlobare. Arterele interlobare trec

printre piramide, spre corticală, iar la joncţiunea cortico-medulară dau naştere arterelor arcuate

care urmăresc baza piramidelor. De la ele pleacă mici ramuri – arterele interlobulare ce pătrund

în labirintul cortical la distanţe egale de razele medulare, ajungând la capsula renală. De-a lungul

arterelor interlobulare se desprin mici arteriole – arteriolele glomerulare aferente. Acestea sunt

învelite de capsula Bowman şi formează plexuri capilare cunoscute sub numele de glomeruli.

Arteriolele gomerulare eferente vor drena aceşti glomeruli, pentru a forma apoi în corticală

reţeaua capilară peritubulară, iar în medulară arteriole peritubulare şi arterele drepte “în ploaie”.

Capsula renală şi interstiţiul labirintului cortical sunt drenate de venele stelate şi venele

interlobulare care se varsă în venele acuate tributare venelor interlobare. Acestea se deschid în

vena renală ce se varsă in vena cavă inferioară.

Arteriolele eferente associate nefronilor juxtamedulari formeaza capilare lungi si subtiri. Aceste

capilare denumite vasa recta(vase drepte) au un traiect rectiliniu in profunzimea medularei renale

si ulterior formeaza anse care le permit reintoarcearea catre jonctiunea cortico-medulara.

Segmental descendent al acestor vase prezinta un endoteliu continuu in timp ce segmental

ascendant prezinta un endoteliu fenestrat. Vasa recta contine sange care a fost filtrate la nivel

glomerular si asigura vascularizatia nutritive a medularei renale. Din cauza traiectului recurrent

vasa recta nu reduce gradientul osmotic interstitial general la nivelul ansei Henle. Capilarele

portiunii externe a corticalei renale si capilarele capsule renale se unesc si alcatuiesc venele

stellate care dreneaza

Sistemul Endocrin

60. Neuronii hipotalamici secretori de peptide post hipofizare

N. magnocelulari

- sunt conectati cu neurohipofiza

- sunt localizati in nucleul supraoptic si paraventricular

- Sunt de talie mare; diametru = 25 micrometrii

- prez granule de secretie: 160-200 nm

- au un axon f lung si nemielinizat, nu realizeaza sinapse, se termina asinaptic si realizeaza

conexiuni neuro –vasculare

- prez dilatatii (corpii Hering) unde sunt stocate granulele de secretie

- majoritatea ajung la niv lobului post hipofizar

- conexiunea dintre hipotalamus – hipoza se numeste TRACT HIPOTALAMO- HIPOFIZAR

care sunt 2 – supraopticohipofizari si paraventricular hipofizari

- au rolul de a secreta peptide posthipofizare:

Paraventricular elaboreaza ocitocina

Supraoptic elaboreaza antidiuretic

61. Neuronii hipotalamici secretori de peptide hipofizotrope

Neuronii Parvocelulari

-sunt conectati cu adenohipofiza

-sunt localizati in aria hipofiziotropa (hipotalamusul medio-bazal) unde sunt mai multi nuclei:

Arcuat

Dorsomedial

Ventromedial

Periventriculai

Paraventriculari (putin)

- au un diametru de 15 micrometri

- contin granule de secretie: 100-110 nm

- au axoni scurti, dar se termina asinaptic => conexiune de tip neurovascular

- cea mai mare parte a axonilor se duce in eminenta mediana (plex primar ), dar sis pre

ventriculul 3 ( dar putini)

- hormonii acestui neuron se varsa in sange si in LCR ( iar aici sunt stocati un timp)

ROL: secreta peptide hipofizare avand ca neurohormoni de eliberare (RH) si de inhibare (IH)

Activitatea acestor neuroni sunt controlati prin feetback – negativ – scurt sau lung.

NeuroHH RH :

GH-RH

TRH

CRH

GnRH

NeuroHH IH

GH-IH (SS)

DOPAMINA

62. Adenohipofiza

- structura celulara cu active. Endocrina cu orig. epiteliala ce elaboreaza hormone

- celulele sunt organizate sub forma de cuiburi si cordoane / foliculi cu colloid

- retea fina de capilare

Tipuri de cellule:

1. Coloratia HE – cromafile – acidofile

- bazofile

- cromofobe

2. Metoda Pas – Pas negative – cu protein

- Pas positive – cu glicoproteine

Tipuri de cellule in Lobul Anterior

a) Cel. Granulare (endocrine) 1) cel. Somatotrope => hormonal somatotrop (acidofile, Pas

negative) = 50%

2) cel. Lactotrope ( mamotrope) acidofile si pas negative –

15-20%, hormonal eliberat PROLACTINA

3) cel. Corticotrope (bazofile, PAS positive) = 15-20%

=> elib. Propiomelanocortina= precursor

- ACTH- corticotropina

- Beta lipotropina

- Alfa MSH

4) cel. Tireotrope ( bazofile, Pas positive) – 5% - hh. Eliberat

Tireotropina

5) cel. Gonadotrope (bazofile, Pas positive) – 10%

b) cel. Agranulare 1) cel. Foliculostelate – bazofile ( se gasesc in centrul cuibului sau a

cordonului)

2) cel. Stem – cromofobe – stau la baza elaborari celorlalte cellule.

64. Neurohipofiza

- cuprinde lobul posterior(pars nervosa) si pedunculul neural, nu contine cellule secretoare.

- contine numeroase fb nervoase (alcatuita din aproximativ 100 000 de axoni nemielinizati si care

apartin neoronilor secretori din nc. Supraoptici si paraventriculari ai hipotalamusului. Produsii de

secretie sunt transportati de-a lungul axonilor si sunt depozitati in terminatiile axonale de laniv lobului

posterior hipofizar. In structure specializate numite Corpusculi Herring.

- Golirea granulelor de secretie determina eliberarea continutului acestora care patrunde in capilarele

fenestrate prezente in numar mare in structura pars nervosa.

- Materialul neurosecretor al acestor cellule este alcatuit din doi hormoni :

1. arginine-vasopresina sau hormonal Antidiuretic (ADH – antidiuretic hormone). ELib ei este stimulate

de cresterea presiunii osmotice a plasmei, aceste modificari sunt detectate de osmoreceptorii

hipotalamici. Principalul effect este cresterea permebilitatii pt apa a tubilori colectori.

2. oxitocina. Stimuleaza contractia celulelor mioepiteiale care inconjoara acinii si canalele glandelor

mamare, in timul lactatiei si contractia musculaturii netetde a peretelui terin in timpul copulatiei si in

travaliu. Secretia este stiulata de alaptare precum si distensia vaginului si a uterului.

Pt fiecare hormone exista o proteina de legare specifica (denumita neurofizina) . Complexul hormone-

neurofizina este secretat sub forma unei singure macromolecule proteice, fiind transportat si depozitat

la niv neurohipofizei.

- la niv tijei pituitare directia fb este paralela

- la niv lobului pe langa axoni mai apara Pituicite si microglii

- pituicitele sunt cele mai multe, asemnatoare cu astrocitele protoplasmatice , se gasesc in jurul corpilor

Herring

-microglia- cel. Cu proprietati fagocitare

- gasim capilare fenestrate

- nuclei de pituicite sunt ovidali

65. Gl Pineala

- component a diencefalului, se afla sub corpul calos si deasupra coliculilor cvadrigemeni

- atasata de sistemul nervos central prin Habenula

- gl. De dimensiuni mici 15 mm (cat o boaba de mazare = 0,15 gr)

- origine embriologica = neuroectodermala

- glanda Capsulata = capsula derivate din pia matter, trimitte septuri catre parenchim =>

compartimentare incomplete in lobuli

- cea mai bine vascularizata gl. Endocrina

- parenchimul se organizeaza in cordoane sau cuiburi

- bogata inervatie = numeroase fb sinaptice amielinice postganglionare care vin din gang cervical

sup cu rol in controlul secretiei pineale. Conexiune nervoasa directa prin fb nervoase mielinice

cu SNC prin habenula din hipocam

- pe masura inaintarii in varsta creste cantit de tes conj fibros ( si in septuri) => devine mai

evidenta lobularea – formatiuni chistice

- inca din copilarie apar concretiuni clcare – nisip cerebral sau corpora arenaceea ( deposit de

saruri de calciu si magneziu, se pot afla in plin parenchim sau in apropierea vaselor de sange. Nu

influenteaza functia glandei epifize)

Parenchimul glandular:

1) Pinealocite

2) 2 cel. Interstitiale asemanatoare astrocitelor si inconjoara pinealocitele mai numeroase in

habenula

Pinealocitele – nu au prelungiri

- nu au corpi Nissle

- au capacitatea de a sintetiza amine si peptide mici

- in HE – citoplasma slab bazofila, nc mare cu nucleol evident, eucromatic

- in Impregnatia Argentica – au un corp ramificat cu prelungiri lungi, sinoase si

unele vin in contact cu capilare sangv, in partea lor terminala se latesc

Au incluziuni – lipidice

- glicogen

- pigmentare

- lipofuscina

In pinealocite sunt bine reperezntate enzyme implicate in metab. Aminelor biogene:

- N-acetiltransferaza (NAT) – face acetilare

- HO- indol- O- metiltransferaza- face metilare

- actioneaza pe serotonina => melatonina

Sunt secretate – indolamine

- peptide

65. Tiroida organizare histologica

- gl. Capsulate, capsula subtire, iar din ea se desprind septuri care va organiza glanda in lobuli

- organizarea parenchimului in foliculi

- mase compacte celulare sunt localizare la un pol al foliculului

- involutia adipoasa in rap cu varsta ( dupa 50 de ani) cu aparitia de adipocyte intre foliculi, in tes

conj.

- retea bogata de capilare sang fenestrate si capilare limfatice

- inervatie: fb vegetative- se distribuie vaselor si foliculilor

- foliculii apar rotunzi sau ovali, dimensiuni variate intre 0,2-1 mm

- folicul alcat dintr-un epit follicular care va inchide complet cavit. In care se afla coloidul

- celulele foliculare pot fi – in hiposecretie – cel. Turtite

- in hipersecretie – cel columnare

- colloid – substanta transparenta, gelatinoasa, are caract amfoter, pas pozitiva

- glicoproteine mare care contin multe reziduri de tirozina (140 de resturi de tirozina)

Tipuri de cellule – cel. Foliculare – tireocite

- parafoliculare – cel . C

66. Tireocitul, structura microscopica, functii

- cel cu polaritate distincta care – sintetizeaza

- secreta

- reabsorbe PROTEINE

- digera

- MO – in HE aceste cel. Vor prezenta o citoplasma bazofila mai intense in zona nucleaza, prez

nucleu palid si cu nucleoli

- ME – prez RER, complex Golgi si mitocondrii

- la polul apical se remarca microvilli ( aspectul poate varia in rap cu situatia in care s-a

facut fixarea)

- vom gasi vezicule – mici (TG sintetizata)

- mari picaturi de colloid endocitat

- gasim lizozomi si fagolizozomi

- complexe jonctionale in partea apicala a domeniului lateral iar sub acestea se afla un

spatiu intercellular

- prezenta receptorii pt TSH

- pol bazal se afla pe un capilar fenestrat

- mitocondrii alungite filamentoase

67. Corticosuprarenala

- se gaseste in partea periferica – cea mai voluminoasa

- 80-90% din volumul total

- macroscopic – galbue cu aspect striat

- acidofila

- deriva din mesoderm = din epiteliu cavitatii celomice

- hh. Steroizi sub influenta lui ACTH (hipofizar)

- vascularizatie doar de tip arterial

Org. Histologica :

- cel. Secretorii organizate in 3 zone – glomerulara

- fasciculata

- reticulara

- cel. Din zona mai profunda sunt mai intens colorate

- cel. din cele 3 zone sunt componentele aceleiasi structure

ZONA GLOMERULARA

- cel apar ca niste cuiburi

- formata din cel mici; columnare care se dispun in cordoane arcuate sau circulare

- zona imediat sub capsula

- zona este discontinua

- 15% din volumul glandei

- sinteza de hh – mineralocorticoizi – aldosterone

- oxicomineralocorticoizi

- influenteaza sistemul renin- angiotensina

ZONA FASCICULATA

- cel. In cordoane care strabat suprarenala

- aproximativ paralele

- cordoanele sunt subtiri cat o celula sau 2 celule

- 75% din volumul glandei

- prez cele mai mari cellule

- celulele sunt uni-nucleate sau binucleate

- spongiocite = gl de secretie

- hormonii – glucocorticoizi- hiperglicemianti –rol antiinflamator

- androgeni slabi

- controlata de ACTH

ZONA RETICULATA

- cel sunt cele mai mici

- dispuse in cordoane scurte anastomozate => retea cu ochiuri mici

- reprezinta 5-10% din volumul glandei

- citoplasma mai bine colorata datorita numerosilor lizozomi si granule de lipofuscina

- hormone – androgeni slabi

- glucocorticoizi

- dependent de ACTH

CRS- cellule . specializate pt sinteza de hh. Sterolici

68. Medulosuprarenala

- ocupa 10-20% din glanda

- paraganglioni simpatici – sunt structure care contin cellule cu activitate endocrina =

neuroendocrine

- se asociaza cu SNV

- MSR se afla pe traseul eferentelor vegetative de tip simpatic

- contin cellule cromafine -> creste neurale si care sintetizeaza amine

si peptide mici. Apartin sistemului neuroendocrine difuz..

- este un traductor neuroendocrine => primeste impulsuri nervoase => secretie neuroendocrine.

- Celulele secretorii se organizeaza in cuiburi sau cordoane ramificate (se anastomozeaza si

formeaza o retea celulara cu ochiuri mai mari iar in ochiuri putem vedea venule post capilare sau

capilare fenestrate.

In MSR se identifica in 2 tipuri de celule:

- celule cromafile majoritatea populatiei celulare sau se mai numesc si feocromocite

- nucleul central eucromatic, cu nucleoli

ME – are aparat de sinteza binereprezentat

- contine granule de secretie ( diametru 150-350 micrometri) si se concentreaza catre polul

cellular orientat spre capilar

Centri vegetative din MSR – eferente => axoni vegetative=> sinapsa colinergica cu fb nervoasa

sinaptica preganglionara.

69. Paratiroidele.

- fac parte din categoria organelor vitale.

- localizarea pe fata post. La cei 2 poli ai fiecarui lob tiroidian

- variaza ca forma, dimensiune.

- la 90% din indivizi sunt 4

- dimensiune: diametrul 3-6 mm

- greutate < 0,5 gr toate 4

Origine embriologica: fac parte din glandele cu origine endodermala din cea de-a 3 punga ( gl

paratiroide inf.) si din cea de a 4 punga glandele paratiroide sup.

Sunt incapsulate de o capsula subtire, care nu imparte parenchimul. Pot fi prinse in capsula gl.

Tiroide sau in parenchimul acesteia.

Parenchimul – cel ce se organizeaza in cordoane celulare circulare, inconjurate de capilare

sangvine care sunt de tipul fenestrat.

2 tipuri de cellule : - cel principale

- cel. Oxifile

Cele doua tipuri celulare variaza ca dispunere si pondere cu varsta. LA copii parenchimul consta

in cellule principale, dupa varsta de 5-7 ani apar si celulele oxifile si cresc numeric dar nu

depasesc 3%. Pot involua intes. Adipos, care in inaintarea in varsta poate ocupa 70% din glande.

Oxifile- citoplasma acidofila (roz)

Cellule Principale:

- fac parte din categorii celulelor mici pana la 8 micrometri

- poligonale

MO: citoplasma difera in functie de activitatea celulara, sunt prezente depozite importante de

glycogen si lipide. Dar si incluziuni de lipofuscina.

ME: prezenta caracterelor unei cellule secretoare de protein, mitocondrii multe, RER, Ap. Golgi,

granule de secretie mici (200nm) (spre periferia citoplasmei, continutul fiind exocitat in mediu

intern. ) si granule de secretie mari (400 nm) – forma de stocare – spre centru

69. Pancreasul Endocrin

- Celulele endocrine se prezintă sub 2 forme:

- insule celulare Langerhans (1000 000 de insule, mai numeroase la nivelul cozii)

- celule endocrine izolate sau în grupuri mici printe celulele exocrine acinare şi ale ductelor pancreatice mari.

Insula Langerhans:

- grămezi celulare aflate în pancreasul

exocrin reprezintă 1,5% din volumul

pancreasului

- fiecare insulă este inconjurată de o reţea fină alcătuită din fibre de reticulină ,

prin care este separată de pancreasul exocrine.

MO: cellule omogene, fin granulare cu nucleu eucromatic

- la nivelul pancreasului endocrin ajunge 20% din sângele arterial care se

distribuie pancreasului şi se realizează o circulaţie de tip portal numită sistemul

port insulo- acinar.

Tipuri de cellule:

- cel Beta/ B (70%) – localizate in centrul insulei, secreta INSULINA (51 aa) -

celule mici cu granule de secreţie cu diametrul de 300 nm care conţin un cristaloid

electronodens, cu structură internă periodică, înconjurat de un halou clar

- cel Alfa/ A (20%) – se gasesc la periferia insulei si secreta GLUCAGON - - conţin granule

de secreţie puţin mai mici (250 nm) cu un miez electronodens excentric înconjurat de un

halou clar foarte subţire

- cel Delta/ D (5-10%) – localizate in periferia insulei, secreta SOMATOSTATIN si

GASTRINA

- cel PP/F (1-2%) – localizate in periferia insulei si extrainsular si secreta

POLIPEPTIDUL PANCREATIC

Efectul Insulinei – hh. Hipoglicemiant

- la niv. Adipocitului – au receptori pt insulina (GLUT 4) => formare de trigliceride

- la niv hepatocitelor – transforma glucoza la niv ficatului in Glicogen

(gluconeogeneza)

- la niv musc – creste ritmul de transport al glucozei = si in repaus este stocata sub

forma de granule de glycogen.

Efectul Glucagonului

- effect in hepatocite: polimerizarea glicogenului

Diabetul Zaharat: apare cand

- cand receptorii nu mai exista sau sunt prea putini

- se distrug cel Betta (absenta insulinei – diabet de tip I = insulin dependent

Diabetul erodeaza vasele mici

Diabetul de tip II = nr scazut de recept de membrane pt insulin = non

insulinodependent

Determina – rinopatie, glaucoma, cataracta, ingrosarea LB la niv renal, accidente

vasculare

Sindrom Zollinger – Ellison – se secreta f multa gastrina

70.Testicolul – structura, functii

Testicolul (gonada masculina) este un organ pereche ce apartrine sistrmului reproducator masculin .Se

dezvolta in cavitatea abdominala si apoi coboara in bursele scrotale (procesul de descensus testis incepe

din luna a 3a si se incheie in luna a7a), acest lucru fiind esential pentru generarea spermatozoizilor (este

necesara o temperatura cu 2-3ºC mai mica decat temperatura corpului). Cand acestea nu

coboara(criptorhidie), spermatozoizii nu pot fi produsi si apare infertilitatea.

Testicolul are forma ovoidala, diametrul longitudinal de 5 cm, latimea de 2,5 cm iar lungimea axului

antero-posterior este de 3 cm. Greutatea medie este de 14 g dar exista variatii (9-21g).

Cei doi poli, fata anterioara si fetele laterale sunt acoperite de tunica vaginala (reprezentata de peritoneu

in urma procesului de descensus testis). Tunica vaginala este alcatuita dintr-un mezoteliu si o membrana

bazala. Tunica vaginala prezinta o foita viscerala si una parietala. Foita viscerala se muleaza si pe capul

epididimului.

Dupa tunica vaginala urmeaza albugineea care este o capsula fibroasa, inextensibila, formata din tesut

conjunctiv dens, fibre de colagen si elastina cu dispozitie lamelara si fibre musculare netede rare.

Posterior, tunica albuginee formeaza o ingrosare numita mediastinum testis (corpul Highmore) din care

pornesc septuri conjunctive care delimiteaza lobulii testiculari, formatiuni piramidale cu baza spre tunica

albuginee.

Urmeaza tunica vasculosa( sub albuginee), contine tesut conjunctiv lax printre care se gasesc elemente

vasculonervoase si limfatice mai mari.

Lobulul testicular

Fiecare testicul are aprox. 250 lobuli. Forma de piramida cu baza spre albuginee, varful spre mediastinum

testis iar laturile sunt reprezentate de septurile conjunctive. In fiecare lobul exista tubii seminiferi (1-4 /

lobul). Ei au traseu foarte sinuos, sunt strans impachetati. Tubii seminiferi isi deschid ambele capete catre

mediastinum testis sau pot prezenta un capat orb, iar celalat deschizandu-se in mediastinum testis.Intre

tubii seminiferi exista tesut interstitial care reprezinta prox. 35% din volumul testicular. Tesutul

interstitial este format dintr-o retea de tesut conjunctiv lax, fibre de colagen si reticulina, fibroblasti si

macrofage . Prin acest tesut patrund vase de sange mici, capilare fenestrate cu diafragme, vase limfatice,

nervi si se gasesc grupuri de celule endocrine (celulele interstitiale Leydig) care secreta testosteron.

Functii- producere de spermatozoizi (tubii seminiferi)

-producere de testosteron (cel Leydig)

71. Tesutul interstitial – descriere, rol

Tesutul interstitial este format dintr-o retea de tesut conjunctiv lax, fibre de colagen si

reticulina, fibroblasti si macrofage . Prin acest tesut patrund vase de sange mici, capilare

fenestrate cu diafragme, vase limfatice, nervi si se gasesc grupuri de celule endocrine

(celulele interstitiale Leydig) care secreta testosteron.

Celulele Leydig

Au forma poligonala, diametrul de 15-

interstitial putand fi izolate sau grupate inconjurate de o bogata retea de capilare sangvine. Au nucelul

mare, rotund, eucromatic, in general excentric. Citoplasma este acidofila si are aspect spongios, vacuolar,

datorita incluziunilor lipidice. Pot prezenta depozite de pigment lipocromic ( creste cantitatea o data cu

varsta). La ME se observa ca aceste celule au caracteristici comune cu cele ale celulelor secretoare de

hormoni steroizi: REN abundent, aparat Golgi bine dezvoltat, mitocondrii cu criste tubulare, picaturi

lipidice. La om se intalnisc si niste formatiuni cristaloide de natura proteica, numite cristale Reinke care

cresc o data cu inaintarea in varsta. Exista si incluziuni de lipofuscina (pigment lipocromic). Celulele Leydig se diferentiaza in perioada fetala(s6) si incep sa secrete testosteron, cu rol in

dezvoltarea aparatului genital masculin. Din L4 si ½ incep sa involueze, pana in L8 iar la nastere nu mai

exista (nu se pot deosebi de fibroblasti). La pubertate se diferentiaza din nou si vor ramane toata viata.

Acestea vor secreta 95% din testosteron iar 5% se elibereaza la nivelul corticosuprarenalei, sub influenta

LH ( Interstitia Cell Stimulating Hormon- ICSH). In fiecare zi se secreta 6-7 mg de testosteron, productia

variind in timpul zilei si scazand odata cu varsta ( 35-40 ani). O parte din testosteron trece in sange-

testosteron circulant, alta parte trece in epiteliul tubilor seminiferi-> proliferarea si diferentierea celulelor

seminale. Concentratia necesara este de 200x mai mare decat testosteronul circulant, realizata de ABP (

androgen binding protein) secretata de celula Sertoli din epiteliu.

Rolurile testosteronului circulant :

Perioada fetala-> diferentierea sexuala( dezv tractului genital masculin)

Nastere->pubertate –nu are nici un rol( dezv sexuala dormanta)

Pubertate->masculinizare: cresc:penis, prostata, vezicule seminale, epididim

Caractere sexuale sexundare: par pubian, axilar, barba, crestere

laringe si corzi vocale, creste masa musculara( functie anabolica)

Adult-> controleaza toate functiile sexuale ( libidoul, potenta, fertilitatea) si fct glandelor sexuale

accesorii

Mentine aspectul caracteristic masculin

SNC- influenteaza starea de bine/ performanta

Mentine desitatea osoasa

72.Tubii seminiferi, celula sertoli – descriere, rol

Fiecare tub are o lungime de 30-60 cm si un diametru de 200-300 µm. In fiecare testicul exista 250 de

lobuli fiecare avand 1-4 tubi seminiferi. Ambele capete ale tubului sunt orientate spre mediastinum testis

sau unul din capete este orb (in deget de manusa) iar celalalt capat se orienteaza catre mediastinum testis.

Tubii seminiferi se continua cu tubii drepti.

Organizare generala (dinspre periferie spre lumen):

Tunica conjunctiva, la exterior, formata din 2-5 randuri de celule miofibroblaste /celule mioide

(avand capacitate de contractie) dar la om predomina miofibroblastele. Ingrosarea acestei tunici

determina infertilitatea.

Membrana bazala bine definita.

Epiteliul seminifer, germinativ, care contine mai multe randuri de celule suprapuse (4-8). Celulele

epiteliului seminifer sunt:

- apartin liniei spermatogenetice . erative) - celulele Sertoli, care nu apartin liniei seminale.

Pana la pubertate in tubii seminiferi exista doar cel. Sertoli si spermatoginii, ulterior la batrani creste numarul de tubi seminiferi aspermatogeni ( doar cel. |Sertoli)

Ciclurile epiteliului seminifer> exista stadii diferite de diferntiere ale celulelor germinative> o anumita succesiune ce se repeta pe o zona. La om exista 6 stadii. Putem avea stadii diferite la nivelul tubilor invecinati/ portiuni ale aceluiasi tub seminifer.

Celulele de sustinere Sertoli

Sunt celule inalte, columnare asezate pe MB in strat continuu, avand jonctiuni intre ele, iar polul

apical ajunge pana in lumen. Limitele laterale nu sunt evidente deoarece gazduiesc celule germinative.

.Intre doua celule Sertoli vecine se stabilesc jonctiuni nepermeabile care vor determina doua

compartimente in care se gasesc celule germinative: 1.compartimentul bazal (in care exista doar spermatogonii si spermatocite I in profaza) 2.compartimentul adluminal - spre lumen, in care se afla restul celulelor liniei seminale.

Prin intermediul jonctiunilor stanse si gap celulele Sertoli constituie bariera sange-testicul.Astfel

bariera creata de jonctiunile nepermeabile izoleaza si protejeaza a celulele haploide de sistemul imun

intrucat aceste celule prezinta pe suprafata alte antigene decat cele proprii organismului respectiv si ar

putea fi distruse de componentele sistemului imun. Jonctiunile lasa sa treaca doar spermatocitele I

formate,jonctiunile deschizandu-se in fata spermatocitului I, ulterior se inchid imediat dupa ce a trecut

spermatocitul I.

Elementele necesare celulelor seminale vor fi furnizade doar de celulele Sertoli

Aspectul celulelor :

nucleul este in treimea bazala a celulei, are forma ovalara, triunghiulara sau neregulata si este

eucromatic, cu nucleol evident flancat de 2 mase de heterocromatina. citoplasma este abundenta, greu de distins, formeaza “ buzunarase”- micromediu propice pentru celula

seminala .REN, C. Golgi bine dezv si mitocondrii alungite. Prezinta de asemenea incluziuni

lipidice si lizozomi. · La polul apical, citoscheletul este bine dezvoltat cu numeroase microfilamente de actina. De

asemenea, exista jonctiuni stranse si gap intre celulele Sertoli si spermatide sau Sertoli-Sertoli. Spre

polul bazal se observa numeroase incluziuni cristaloide= corpii CHARCOT-BOTTCHER . ·

Rolul celulelor Sertoli: 1. Au rol de suport si nutritie pentru celulele germinative. Celula Sertoli mai este numita si “nursing

cell” deoarece prin intermediul ei ajung substantele nutritive din sange la celulele liniei seminale. 2. Secreta fluidul din tubii seminiferi, necesar pentru mobilitatea si nutritia spermatozoizilor. 3. Secreta: ABP care are rol in concentrarea testosteronului in epiteliul seminifer. Acesta secretie este

influentata de FSH.

Inhibina>inhiba eliberarea de FSH

Transferina>transportul Fe necesar celulelor seminale

Estrogeni> pentru maturarea spermatozoizilor 4. Fagociteaza corpii reziduali si celulele germinative degenerate (aprox 50% spermatozoizi degenerati). 5. Asigura eliberarea spermatozoizilor in lumen prin miscarea activa a polului apical si desfacerea

jonctiunilor Sertoli-spermatide. 6.confera rezistenta la infectii, noxe, caldura, iradiere. 72. Spermatogeneza

1 Spermatogonie A> spermatogonie B>spermatocit I> spermatocit II> spermatide> 16

spermatozoizi

O spermatogonie produce in final aprox. 16 spermatozoizi. In testicul, in 64 de zile, iau nastere

spermatozoizii imaturi. Ei nu au capacitate fecundanta si nici motilitate proprie. Mai urmeaza inca 10 -

12 zile de maturare la nivelul cozii epididimului.

Originea spermatogoniilor este in celula germinativa primordiala migrata din sacul vitelin in

testicul.Localizarea acestora este in compartimentul bazal al epiteliului seminifer, imediat desupra MB.

Spermatogonia este prezenta in testicul prepubertal, iar in adolescenta au loc mitoze ale acesteia. Forma

este rotunda, cu diametrul de 12µm. Spermatoginiile sunt de 2 tipuri:

1.Spermatogonie A (Ad/Ap)

2.Spermatogonie B

Spermatogoniile Ad ( eng. Dark=intunecat) au nucleu oval/rotund, cromatina fin granulara intens

colorata, prezinta 1-2 nucleoli.Aceasta celula este celula stem de rezerva ( nediferentiata), se divide

mitotic doar cand se reduce mult nr spermatogoniilor Ap. In urma diviziunii rezulta o spermatogonie Ap

si una Ad.

Spermatogoniile Ap:( eng. Pale=palid) prezinta nucleu rotund, cromatina fin granulara palid

colorata si 2 nucleoli atasati de invelisul nuclear. Aceasta celula rep. celula stem de reinoire, se divide

mitotic de cateva ori succesiv, rezultand in final spermatogonii Ap, Ap, Ap, B.

Spermatogoniile B: prezinta nucleu rotund , avand cromatina intens granulara ( la periferie) si un

nucleol central maimult sau mai putin palid. Este o celula diferentiata ( nu se reinoieste), se divide mitotic

o singura data rezultand 2 spermatocite I.

Hormonul de crestere regleaza functiile metabolice bazale ale testiculelor, stimuleaza specific

diviziunea spermatogoniilor. In lipsa acestuia, intalnita in nanism hipofizar, spermatogeneza este

deficitara sau chiar absenta, ducand pana la inferilitate.

Spematocitul I, are originea in spermatogoniile B, este localizat medio-bazal, imediat deasupra

spermatogoniilor. Acestea se gasesc pe toate sectiunile. Spermatocitul I are forma rotunda, diametru de

16µm, fiind cea mai mare celula din linia seminala. Materialul genetic continut de acestia= 46

cromozomi bicromatidieni (44+XY). La scurt timp dupa formare, acesta isi duplica ADN-ul, dupa care

are loc meioza I, capatand aspect diferit in functie de etapele meiozei I. profaza dureaza 22 zile(

pachiten=16 zile). Ulterior dupa anafaza si telofaza, se formeaza rapid 2 spermatocite II.

Spermatocitele II sunt localizate medial, imediat sub spermatide. Au diametrul de 9µm, inse se

observa foarte rar. Acestrea contin 23 cromozomi bicromatidieni, iar in ciclul celular scurt, fara faza s, nu

se mai dubleaza cantitatea de ADN. Meioza II are loc rapid ( profaza dureaza doar 8 ore) in urma careia

rezulta 2 spermatide.

Spermatidele sunt localizate in zona apicala, aspectul si dimensiunile variind foarte mult in

functie de etapele spermiogenezei. Acestea contin 23 cromozomi monocromatidieni ( celule haploide).

Ulterior are loc transformarea spermatidelor in spermatozoizi, fara a se mai divide spermatidele.

Acestea din forma rotunda si diametrul de 6µm sufera transformari in urma carora se formeaza

acrozomul, flagelul si se modifica nucleul. Aparatul Golgi este bine dezvoltat. El da nastere unor

macrovezicule care vor fuziona si vor da nastere unei vezicule mai mari care se ataseaza la suprafata

dinspre aparatul Golgi a nucleului. Aceasta vezicula se numeste vezicula acrozomala. In continuare,

aparatul Golgi sintetizeaza macrovezicule care se ataseaza la vezicula acrozomala. Ea va creste si va

incepe sa se muleze pe suprafata nucleuluui. In final va acoperi 2/3 din supraafata nucleului si se va numi

acrozom. Acrozomul contine enzime hidrolitice care au rolul de a digera zona pellucida si de a patrunde

in nucleul ovulului spre a fuziona cu materialul genetic feminin.

Formarea flagelului: initial centriolii migreaza in partea opusa aparatului Golgi. Centriolii vor

sintetiza microtubuli care se vor asambla si vor forma in final flagelul. Modificarea nucleului Initial nucleul este central si rotund. Apoi el va deveni excentric, iar cromatina se va condensa foarte

mult. Din nucleul initial, eucromatic, se obtine un nucleu tahicromatic, care contine numai

heterocromatina si, uneori, niste vacuole interne. Mitocondriile migreaza si se dispun in portiunea initiala a flagelului. Ele se dispun intr-un singur

rand, cap la cap, helicoidal. Dupa aceea, excesul de citoplasma este indepartat, spermatozoizii formati fiind eliberati in lumen

iar din excesul de citoplasma formandu-se corpii reziduali Reynaud care vor fi fagocitati de celulele

Sertoli. La inceput, spermatozoidul este imatur. El are 65µm lungime. El are urmatoarea structura:

capul – dim de 5-7µm. nucleul are forma variabila in functie de specie, la om este piriform/ turtit.

Cromatina este foarte condensata, pot exista vacuole nucleare. Capsula acrozomala se afla in 2/3

anterioare a capului contine glicoproteine, enzime hidrolitice- hialuronidaza( dezagrega corona radiata si

dizolva zona pellucida)

coada- colul( gatul) foarte scurt, leaga capul de coada iar la om prezinta mai multa citoplasma

reziduala..

Coada-partea mijlocie este alcatuita din axonema ( central) peste care se afla 9 fibre dense

longitudinale si mitocondriile longitudinale sunt dispuse helicoidal si cap la cap furnizand ATP.

Coada- partea principala este cea mai lunga, este alc din axonema peste care se afla 9 fibre dense

logitudinale, si inele fibroase dense circulare care vor forma 2 coloane ( ventrala si dorsala).

Coada partea terminala: axonema+ 9 perechi de microtubuli periferici si o pereche de microtubuli

centrali, bratele de dineina avand activitate ATP-azica. In sindromul Kartagener apar defecte la nivelul

bratelor de dineina a microtubulilor. Apar spermatozoizi imobili si apare sterilitatea. Dar microtubulii

intra si in structura cililor, deci persoana va avea si afectiuni respiratorii.

Spematozoidul pana in epididim nu are inca mobilitate proprie, in epididim capatand motilitate

proprie unidirectionala.

74. Epididimul si canalul deferent

Tubii seminiferi contorti se continua cu tubii drepti care intra in rete testis din care se desprind ducti

eferenti . Acestea preprezinta caile spermatice intratesticulare. Ductii eferenti se unesc formand canalul

epididimar ce se continua cu ductul deferent si ulterior cu cel ejaculator. Aceste cai reprezinta caile

spermatice extratesticulare.

Canalul epididimar se formeaza prin unirea tubilor eferenti intr-unul singur. El are traiect foarte

intortocheat. El formeaza corpul si coada epididimului. Intins, ar avea o lungime de 4-6 m( fata de

epididim =7,5 cm). Diametrul tubului creste spre coada epididimului: initial are un

diametru de 150 µm iar in spre final canalului are diametrul de 400 µm. Este captusit de un epiteliu

pseudostratificat ce formeaza o suprafata neteda care contine celule bazale mici si limfocite care insa nu

formeaza o bariera, de aceea are loc o reactie imuna dupa vasectomie si celule principale care sunt inalte

in partea initiala (80 µm) iar in partea finala sunt mai scunde (40µ m), la polul apical prezintand

stereocili. Rolul celulelor principale este de a absorbi fluidul testicular, secretie de glicoproteine si rol

fagocitar.

In partea initiala a canalului exista 1-3 straturi circulare de fibre musculare netede, iar la nivelul

cozii epididimului apar in plus un strat intern si unul extern longitudinal..Proximal au loc contractii

spontane iar distal miscarile se diminueazza. Aici se depoziteaza spermatozoizii aprox. 12 zile si se

matureaza pana devin fertili. La acest nivel pot trai saptamani. La stimulare sexuala puternica cele 3

straturi se contracta puternic. Canalul (ductul) deferent este continuarea epididimului si el intra in alcatuirea cordonului

spermatic. El ajunge in veciantatea prostatei si in partea terminala are o dilatatie numita ampula ductului

deferent. Stratigrafia peretelui este : mucoasa, musculara , adventice. Mucoasa este formata din epiteliu

pseudostratificat cilindric ciliat cu stereocili si corion bogat in fibre elastice, ce fromeaza pliuri

longitudinale dand aspectul de lumen stelat. Musculara contine 3 straturi de f. musc netede ( long, circ,

long). La exterior se gaseste adventicea.

Ampula ductului deferent, are lumen mai mare , mucoasa mai faldurata si musculara mai subtire.

Ductul ejaculator contine epit simlu sau pseudostratificat si nu are musculara. Cele 2 ducte se

deschid in uretra prostatica de o parte si de alta a utriculului prostatic.

75.Veziculele seminale si prostata Vezicule seminale : sunt in nr de 2, au 5 cm lungime, tub incolacit (15cm), lumen neregulat si prez 3

straturi : mucoasa, musculara, adventitie; - mucoasa (f faldurata delimiteaza compartimente cu aspect neregulat, epit pseudodtratif, cel

cubice/columnare, cu RER, ap Golgi, granule secretie , pic lipidice, pigm lipocromici), corion (t conj

lax, fib elastice, FMN rare), - musculara (2 straturi : int circ si ext longitud);

veziculele seminale au o secretie galbuie cu pH alcalin, fructoza = sursa energetica a spermatozoidului,

pigmentul are fluorescenta puternica UV (medicina legala – obs pete d sperma)

Prostata : org musculo-glandular, cu greutatea de 20 g, cea mai mare gl accesorie, la exterior – capsula

fibroelastica f bine vascularizata, ce trimite septuri => lobi. - Parenchimul glandular este format din glande tubuloalveolare simple si compuse, stroma fibromusc

– t conj dens semiord + FMN, exista 3 tipuri de glande in jurul uretrei : - glande mucoase si submucoase (epit simplu cubic-cilindric, secretie direct in uretra, aici

se produce hiperplazie nodulara =benigna), - gl principale (30-50glande, 15-30 ducte, [aici se produce adenocarcinom], epit columnar

simplu/pseudostratif, in lumen apar corpi lamelari odata cu inaintarea in varsta = nisip prostatic sau corpora amylaceea

prostata secreta un lichid incolor cu pH acid (ac citric, fosfataza acida, enz proteolitice)

glandele bulbouretrale COWPER, sedeschid in bulbul uretrei, au diametrul de 1 cm si ductul=3cm. sunt

glande compuse tubuloalveolara, lobulata alcatuita din acini sau alveole de epiteliu unistratificat cubic sau

inalt. Stroma este de natura conjunctivo-musculara cu f elastice si f m netede si striate. Secretia acestora

este clara, vascoasa, avand rol lubrefiant pt uretra.

76. ORGANIZAREA GENERALA A OVARULUI

Ovarul - organ pereche, forma ovalar aplatizata, situat pe partile laterale ale cavitatii pelvine, posterior

de ligamentele largi. Volumul, dimensiunile si greutatea ovarului variaza in raport cu starea fiziologica a

femeii. In mod normal, in perioada fertila are lungimea=3cm, latimea=2cm, grosimea=1cm si

greutatea=6-8grame.

Functii:

1. sursa de ovule mature

2. organe endocrine, producatoare de hh steroizi, hh ce pregatesc endometrul pentru conceptie si

mentin sarcina daca s-a produs fertilizarea.

Componentele de baza ale ovarului sunt:

1. epiteliul de acoperire

2. albugineaa

3. corticala ovarului

4. medulara ovarului

5. hilul

1. Epiteliul de acoperire - se continua cu peritoneul pelvin la nivelul hilului ovarian (prin celule care

difera structural de celulele mezoteliale peritoneale).

- se mai numeste si epiteliu germinativ Waldayer deoarece in trecut se considera ca la nivelul lui iau

nastere celulele germinative primordiale . In realitate celulele germinative primordiale isi au originea

extragonadala, la nivelul epiteliului celomic, de unde migreaza la nivelul gonadei, o parte dintre ele

diferentiandu-se in ovogonii.

- este alcatuit dintr-un singur rand de celulele epiteliale ce au anumite particularitati:

pana la pubertate celulele sunt -cilindrice, mici, cu nucleu intens heterocoromatic si citoplasma

redusa cantitativ.

dupa instalarea pubertatii - celule cubice

in perioada fertila - epiteliul simplu cubic, celule cu nc. mari identati, chiar cu aspect de

polimorfonucleat (de aceea au fost asemanate cu granulocitele PMN dpdv functional)

la menopauza - celule turtite, aplatizate - ep. simplu pav.

- au existat teorii conform carora aceste celule din ep. germinativ ar apara foliculii ovarieni de agentii

patogeni peritoneali.

- la ME la polul bazal se evidentiaza prezenta unor vezicule de mucina si prezenta unor granule dense,

iar la polul apical se evidentiaza o retea densa de microvili ce protejeaza acest pol. Ocazional apar si cili.

- au existat studii care au aratat ca ep. de acoperire este sursa unor enzime hridolitice ce cauzeaza

ovulatia. S-a discutat cresterea numarului de granule sferice in perioada ce precede ovulatia si s-a

concluzionat ca aceste granule sunt lizozomi ce isi elibereaza sub albuginee enzimele lizozomale s cu 3-

4h inainte de ovulatie. Alte teorii au infirmat participarea epiteliului de suprafata la ovulatie, artand ca

granulele dense din citoplasma unor celulele epiteliale nu sunt lizozomi, argumentul fiind ca acestea nu

reactioneaza ca lizozomii - reactia pentru granule este negativa cand tesutul folicular este tratat pentru

punerea in evidenta a fosfatazei acide (metoda Gomori), iar la zona de contact cu foliculul matur inainte

de ovulatie celulele epiteliului de acoperire incep sa se necorzeze.

- celulele epiteliului de acoperire sufera modificari minime in raport cu fazele ciclului menstrual. Printre

celulele epiteliului se afla insule celulare. Suprafata ovariana este de obicei neregulata, fisurata, fisurile

sunt insa acoperite de epiteliu. Prin aceste fisuri, epiteliul de suprafata poate prolifera in corticala

ovariana, iar fluidul secretat de catre celulele din insulele mentionate poate converti insula intr-o

formatiune chistica = chist germinativ, ce apare frecvent la nivelul ovarului.

- in structura epitelilului se disting si plaje celulare ce pot da nastere la chisturi epiteliale ce separa ep de

suprafata. Aceste chisturi apar mai frecvent in a doua jumtate a vietii sexuale, active, fiind considerate

formatiuni anormale, insa nu patologice, putand sa ramana in stadiul de microchist sau degenerand sub

forma unor concretiuni calcare.

2. Albugineea ovarului - formata din tesut conjunctiv dens ce separa ep de suprafata de restul tesutului

ovarian si este responsabila de culoarea alba a ovarului.

- creste in grosime odata cu varsta, prezinta uneori ingrosari pasagere care au fost interpretate ca

fenomene de scleroza pasagera.

- cu cateva ore inainte de ovulatie, la zona de contact intre foliculul matur si albuginee, albugineea se

subtiaza pentru a forma stigma (locul unde se va rupe albugineea=> la acest nivel scade fluxul sangvin,

deoarece vasele isi schimba cursul, iar zona devine palida si transparenta si se poate vedea vezicula cu

foliculul matur, prin celioscopie, cu 2-3 ore inainte de ovulatie.

- tesutul conjunctiv din structura albugineei este putin responsiva la stimulii hormonali.

3. Corticala ovarului

Ea variaza ca dezvoltare in functie de varsta femeii. Are o grosime mai mare la inceputul perioadei de

reproducere, cand are un maxim de dezvoltare si pentru ca apoi aceasta sa se diminue progresiv

datorita procesului de atrezie foliculara. Este componenta cea mai dezvoltata a ovarului.

D.p.d.v. structural, corticala are doua componente:

* stroma conjunctiva, predominant celulara

* structuri producatoare de gameti si derivatele lor

A. Stroma conjuctiva - alc din t. conjunctiv lax cu functii speciale = t. conj. lax spinocelular, alc. din

fibroblaste fuziforme ce raspund intr-un anumit mod la stimulii hormonali, diferit de fibroblastele din

alte organe. Celulele conjunctive se dispun in vartejuri in jurul formatiunilor parenchimatoase.

Citoplasma acestor celulele este bogata in ribozomi si microfilamente, mitocondrii cu tendinta de a se

grupa in jurul nc si picaturi lipidice. Veziculele de micropinocitoza se asociaza mb celulare.

- aceste celulele sunt responsabile de producerea fibrelor de colagen si reticulina care se dispun

predominant spre partea extrena a corticalei ovariene. Colagenizarea progresiva a acestei arii incepe

devreme in viata reproductiva, devine marcanta cu timpul si este aproape universala la menopauza.

- celularitatea stromei ovariene si cantitatea de lipide continuta de aceste celule sunt dependente de

stimularea hormonala. Cresterea cantiatii de lipide in celulele stromale se numeste luteinizarea celulelor

stromale si este particulara perioadei de sarcina.

Functiile stromei:

I. reprezinta suport pentru formatiunile parenchimatoase producatoare e gameti

II. prin fibroblastele sale formeaza teaca int si ext a foliculilor ovarieni.

III. secreta hh steroizi. Sunt identificate 3 tipuri de celule care secreta hh steroizi: celule care inconjoara

foliciulul ovarian(teaca interna), celule luteinice incarcate cu lipide si celule stromale enzimatic active

(EASC) cu activitate enzimatica oxidativa (exprima insa si alte enzime). EASC sunt numeroase la femeile

care au intrat la menopauza si sunt diseminate sub forma de insule atat in cortex, cat si in medulara; ele

secreta testosteron si alti hh steroizi.

- t. conj stromal este bogat vascularizat, are capilare tipice.

- o parte din fibroblastele stromale se pot diferentia in miofibroblaste, formand teaca externa a

foliculilor ovarieni.

B. Structuri producatoare de gameti si derivatele lor = formatiuni parenchimatoase de tip si aspect

morfologic foarte variabil in raport cu varsta si starea functionala a ovarului

a). Aparatul folicular al ovarului

Foliculii ovarieni pot fi:

-evolutivi:

* primordiali

* primari:

* unilamelari

* multilamelari, preantrali sau plini

* secundari (veziculari) dintre care unii pot fi antrali

* matur (de Graaf) - antrali

- involutivi (atretici)

b). Corpii luteali ciclici (mentruali, catameniali) si gestationali (de sarcina)

c). Corpii albicans

Nu exista o limita evidenta intre corticala si medulara ovarului.

4. Medulara ovarului - contine tesut conjunctiv lax cu fb elastice, vase sanguine mari si spiralate:

artere helicine

vase limfatice

fb nervoase

celule ganglionare

fascicule din fb musculare netede dispersate

rete ovarii (vestigii din viata embrionara ale ductleor wolffiene)

- acestea se prezinta ca formatiuni tubulare captusite de epiteliu simplu cubic sau turtit si pot degenera

chistic.

- se pot observa si celule hilare care dpdv histologic sunt identificate cu celulele interstitiale (Leydig) ale

testiculului. Sunt celule rotunde sau ovale cu citoplasma incarcata cu granule eozinofile sau cu

citoplasma spumoasa ce contine un pigment galben de lipofuscina. Ocazional cel. hilare pot contine

cristaloizi Reinke sau corpuscului rotunzi hialini eozinofilici. Gramezile mici de celule se organizeaza de

regula in apropierea nervilor si vaselor de sange.

- in medulara pot exista de asemenea si celule asemnatatoare celor din corticala.

78. FOLICULII OVARIENI EVOLUTIVI

Un folicul este alcatuit dintr-un ovocit inconjurat de unul sau mai multe straturi de celulele foliculare -

granuloasa foliculara.

Foliculii primordiali - sunt foarte numerosi inainte de nastere, sunt grupati imediat sub albuginee.

Fiecare este alcatuit dintr-un ovocit primar invelit de un singur rand de celule epiteliale turtite - celule

foliculare, legate intre ele prin jonctiuni de tip desmozomi. Membrana bazala pe care sunt asezate

aceste celule delimiteaza foliculul avascular de stroma incojuratoare.

- ovocitul in foliculul primordial are diametrul de 25 microni, este situat excentric cu nc mare eucromatic

(cromozomii sunt in general nespiralizati) si nucleol mare vizibil.

- organitele citoplasmatice sunt agregate in special in apropierea nucleului - numeroase mitocondrii,

cateva zone Golgiene si cisterne de RE)

Foliculii pe cale de crestere (primari)

Cresterea foliculara este datorata in mare masura celulelelor foliculare, dar si ovocitului primar si a

stromei ce inconjoara foliculul. Ovocitul creste mai rapid in prima parte a cresterii foliculare, ajungand la

diametrul de 125-150 microni. Nc creste si capata denumirea de vezicula germinativa. Mitocondriil cresc

si ele ca nr si devin uniform distribuite in intreaga citoplasma, RE se hipertrofiaza, oar complexul Golgi

migreaza chiar in ectoplasma periferica. Celulele foliculare formeaza un sg strat de celule cuboidale =>

FOLICUL PRIMAR UNILAMELAR.

Celulele foliculare prolifereaza prin diviziuni mitotice si formeaz un ep pluristratificat sau stratul numit

granuloasa foliculara => FOLICUL PRIMAR MULTILAMELAR (preantral).

Intre celulele foliculare se stabilesc numeroase jonciuni Gap. O mica zona, zona pellcida (ZP) alcatuita

din glicoproteine inconjoara ovocitul si se interpune intre acesta si celulele foliculare. Este cunoscut ca

atat ovocitul cat si celulele foliculare contribuie la producerea ZP. Prelungirile celulelor foliculare,

precum si microvilii ovocitului penetreaza ZP si se prind intre ele prin jonctiuni Gap. In timp ce aceste

modificari au loc, stroma adiacenta foliculului se diferentiaza si formeaza TECILE FOLICULARE - teaca

interna si teaca externa.

Celulele tecii interne cand se diferentiaza au aceeasi structura ca a celulelor prod de hh steroizi. Aceasta

include un RE abundent, mitocondrii cu criste tubulare si numeroase picaturi lipidice. Ele sintetizeaza

androstention ce este apoi convertit in estradiol de catre celulele granuloasei foliculare.

Teaca interna foliculara este bogat vascularizata. Teaca externa este alcatuita in principal din testut

conjunctiv. vase mici o penetreaza si formeaza plexuri capilare in jurul celulelor tecale interne. Nu exista

vase de sg in grasnuloasa foliculara in foliculii pe cale de crestere. Limita dintre cele doua teci nu este

clara. Limita dintre grnuloasa foliculara si teaca interna este insa ft bn delimitata pt ca celulele lor sunt

diferite morfologic si exista o membrana baza groasa intre ele.

Pe masura ce foliculul ovarian creste, celulele granulaose cresc atat ca nr, cat si ca dimensiuni, se aseaza

pe mai multe straturi formand stratul granulos avascular sau granuloasa foliculului. Ele sunt sferice sau

poliedrice si stabilesc intre ele jonctiuni Gap. cand grosimea stratului atinge 6-12 randuri, celulele

foliculare incep sa secrete hh steroizi (estrogeni, androgeni, progesteron), cei mai imp cantitativ fiind hh

estrogeni obtinuti sub actiunea unui sistem de aromatizare care actioneaza asupra androgenilor.

Aromatizarea este initiata si activata de FSH care actioneaza si ca factor limitant al productiei ovariene

de estrogeni. Celulele granuloase ale foliculului preantral contin receptori pt FSH. Productia de estrogeni

este limitata de continutul in receptori pt FSH. FSH+estrogenii au actiune sinergica mitogena asupra

celulelor granuloase si determina acumularea rapida de receptori pt FSH la nivelul celulelor granuloase.

In urma actiunii secretorii a celulelor granuloase,prin acumularea produsului de secretie, intre ele apar

mici cavitati al caror nr si marime cresc treptat = corpii CALL-EXNER. Prima cavitate apare in zona cea

mai groasa a masei foliculare. Corpii Call-Exner au aspectl unor mici mase sferoidale cu continut folicular

dens diseminate printre celulele granuloase care se dispun in forma de rozeta in jurul lor. Substantele

secretate de celulele granuloase intra in alcatuirea a 2 constituenti, lichidul folicular si ZP.

Cresterea foliculara este dependenta de gonadotropi si corelata cu cresterea productieie de estrogeni.

prezentand receptori pt FSH sub actiunea gonadotropului, celulele granuloase pot aromatiza cantitati

limitate de androgeni si pot genera estrogeni. Recepotrii pt FSH apar la nivelul celulelor granuloase

imediat dupa ce cresterea foliculara a fost initiata si cresc rapid pana la o concentratie de 1500

receptori/celula granuloasa.

Aparitia precoce a estrogenilor din interiolul foliculului permite acestuia sa raspunda la concentratii

relativ joase ale FSH, aceasta fiind o fct autocrina pentru estrogenii din interiorul foliculului. Nu toate

celulele granuloase au receptori pt FSH. Celulele cu receptori transmite semnale, probabil prin jonctiuni

Gap care determina activarea proteinkinazei in celulele lipsite de receptori. Prin urmare actiunea FSH

poate fi transmisa la toate celulele granuloase desi numai o subpopulatie celulare contine receptori pt

FSH.

Dezvoltarea foliculara este influentata de hh androgni, celule granuloase avand receptori si pt aceasta

categorie de hh.

Androgenii reprezinta pe de-o parte substratul procesului de aromatizare indus de FSH, iar pe de alta

parte, la concentratii mici, cresc activitatea aromatazei. In prezenta unor cantitati mari de androgeni,

celulele granuloase din foliculul preantral favorizeaza conversia androstendionului mai mult in 3 alfa

androgeni redusi decat in estrogeni, compusi care nu se pot transforma in estrogeni si in felul asta

activitatea de aromatizare este inhibata. Inhiband FSH, androgenii 5 alfa-redusi inhiba formarea

receptorilor pt FSH. Deci in foliculul preantral, la concentratii mici androgenii isi cresc propria

aromatizare si contribuie la cormarea de estrogeni, pentru ca la niveluri mai mari capacitatea limitata de

aromatizare sa fie depasita, foliculul devenind andogenic si in final ATRETIC. Succesul unui folicul de a

ajunge la maturitate depinde de capacitatea lui de a coverti un mediu androgenic in mediu estrogenic.

Androgenii inhiband FSH-ul inhiba si formarea receptorilor pt LH, etapa esentiala dezvoltarii foliculare.

Aparitia de cavitati pline cu lichid foliculare intre celulele granuloase foliculare determina formarea

FOLICULILOR SECUNDARI SAU VEZICULARI. Cavitatile ce contin acest lichid vor conflua si vor forma

antrul, formandu-se in acest mod FOLICULUL ANTRAL.

Lichidul folicular contine:

1. Glicozaminoglicani

2. Proteine de legare ale hh steroizi

3.Concentratii mari de progesteron si de androgeni

4. Estrogeni

In foliculul antral sub actiunea combinata si sinergica a FSH si a estrogenilor creste productia de lichid

folicular care se acumuleaza in spatiile intercelulare dintre celulele granuloase. Acumularea lichidului

folicular constituie o cale prin care ovocitul si celulele granuloase incojuratoare pot fi hranite intr-un

mediu endocrin specific pentru fiecare folicul. In prezenta FSH-ului estrogenii devin substante

dominanante ale lichidului folicular. In absenta FSH, devin predominanti androgenii.

In conditii N, LH-ul este prezent in lichidul folicular la mijlocul ciclului ovarian. daca LH-ul este prezent in

plasma si in lichidul folicular, activitatea mitotica a celulelor granuloase scade, apar fenomene de

degenerscenta si creste nivelul intrafolicular al androgenilor.

Prezenta FSH-ului si estrogenilor in lichidul folicular este estentiala pentru a sustine cresterea foliculara

pe seama celulelor granuloase.

Foliculul antral se caracterizeaza prin cea mai mare rata de proliferrare a celulelor granuloase, cea mai

mare cantitate de estrogeni si cel mai mic raport andogeni/estrogeni. Androgenii antagonizeaza

activitatea de proliferare a celulelor granuloase desfasurata sub actiunea estrogenilor si daca persista

produce degenerari ale ovocitului primar.

Sinteza de hh steroizi este compartimentata functional. receptorii pt LH sunt prezenti numai in celulele

tecale ale foliculului antral, iar receptorii pt FSH numai in celulele granuloase ale foliculului antral. La

stimularea cu LH tesutul tecal produce androgeni care pot fi apoi convertiti in estrogeni prin FSH care

stimuleaza aromatizarea la nivelul celulelor granuloase.

Activitatea aromatazei este superioara in celulele granuloase comparativ cu celulele tecale.

Celulele granuloase sunt mai numeroase intr-un anumit pct al peretelui folicular si formeaza un mic

pinten celular ce contine si ovocitul = CUMULUS OOPHORUS. Acesta protuzioneaza in antrul folicular si

din acest moment ovocitul nu mai creste in dimensiuni.

Exista un stadiu intermediar de folicul preantral, este un folicul multilamelar, dar spatiile pline cu lichid

numite lacune Call Exner incep sa conflueze.

77. FOLICULUL MATUR DE GRAAF

Foliculul matur (De Graaf) are ca diametru 2,5 cm si poate fi vazut ca o vezicula transparenta ce

deformeaza suprafata ovariana ca rezultat al acumularii de lichid, cavitatea foliculara creste in

dimensiuni si obocitul adera la peretele folicular printr-un pedicul format din celeulele granuloasei

foliculare. cum celulele granuloase foliculare nu se mia multiplica, iar lichidul folicular continua sa se

acumuleze in interiorul foliculului, granuloasa foliculara devine din ce in ce mai subtire (5-6 straturi de

celule foliculare)

Celulele granuloase foliculare formeaza un strat ce inconjoara ovocitul, ce vin in contact cu ZP, devenind

alungite si formeaza CORONA RADIATA, ce acompaniaza ovocitul cand acesta paraseste ovarl. Corona

radiata poate fi inca prezenta si in momentul fertilizarii ovlului de catre spermatozoid, ramane chiar

pentru un timp in pasajul ovulului prin oviduct.

In afara granuluoasei se delimiteaza o membrana groasa = MEMBRANA SLAWIANSKY.

Ovocitul I are nc eucromatic, nulceolat (pata germinativa), citoplasma bogata in organite=ovoplasma.

Membrana celulalra spre ZP prezinta numerosi microvili. celulele epitelaile foliculare sunt bogate in

organite: REN, RER, ap Golgi, mitocondrii cu criste septate si tubulare, rare picaturi lipidice, copri

multiveziculari. Celulele tecii conjunctive interne, au structura de celulele endocrine cu rol in sinteza hh

sterolici, poseda REN, picaturi lipidice in cantitate mica, mitocondrii cu criste tubulare.

Ruperea foliculului matur declanseaza procesul de ovulatie => eliberarea ovocitului ce este captat de

portiunea dilatata a oviductului.

79. CORPUL GALBEN – Dupa ovulatie celulele granuloasei si cele ale tecii interne ce raman in ovar vor da nastere unei glande endocrine temporare numita corp galben (corp luteal). Localizat in corticala ovariana, secreta progesteron si estrogeni. Progesteronul previne dezvoltarea unui nou folicul si deci o noua ovulatie. Eliberarea lichidului folicular determina un colaps al peretelui folicular => devine faldurat. Fluxul sanguin creste in cavitatea foliculara unde se coaguleaza si ulterior cheagul este invadat de tesut conjunctiv. Evolutia corpului galben are 3 etape:

1. Etapa de luteinizare 2. Etapa de vascularizatie 3. Etapa de regresie

1. Etapa de luteinizare – se caracterizeaza prin diferentierea din celulele granuloase foliculare a

celulelor luteale prin dezv mecanisemelor de sinteza si secretie de hh sterolici. Apare dezv REN, mitocondrii si incluziuni lipidice. Celulele tecale din teaca conjuctiva interna sufera aceleasi modificari.

Celulele granuloase nu se mai divid dupa ovulatie. Ele cresc in dimensiun, ating 25-30 microni diametru. Formeaza 80% din parenchimul corpului galben si sunt denumite celulele granuloasei luteice cu caractere de celule secretoare de steroizi. Celulele tecii interne contribuie si ele la formarea corpului galben => teaca luteinica (celule tecale luteinice). Aceste celule sunt similare ca structura cu celulele granuloasei luteinice, dar sunt mai mici ca dimensiuni, avand un diametru de 15 microni si fiind mai intens colorate in HE.

2. Et de vascularizatie - se caracterizeaza prin migrarea din teaca interna si formarea de capilare

de novo printre celulele granuloasei luteale. Capilare sanguine si limfatice patrund in interiorul corpului galben si formeaza o retea vasculara bigata. Corpul galben(CG) se formeaza ca urmare a secretiei de LH. Pe masura ce incepe sa secrete progesteron, acesta va avea un efect inhibitor pe secretia de LH, corpul galben degenerand rapid dupa aceea. Acest efect de inhibare al LH de catre progesteron este indirect, facandu-se prin intermediul hipotalamusului. Cand sarcina nu apare corpul galben evolueaza 10-14 zile si este numit corp galben catamenial. Scaderea LH-ului duce la involutia si disparitia lui. Cand apare sarcina, gonadotrofinele corionice secretate de placenta vor stimula CG ce se mentine in interiorul ovarului pana in luna a VI a de sarcina, El nu involueaza complet, se mentine aproape toata sarcina, secretand progesterog = corp galben de sarcina. Acest corp

secreta relaxina, un h polipetidic ce realizeaza o imbibitie apoasa a tesuturilor conjunctive ale simfiziei pubiene, facilitand parturitia. Corpul galben de sarcina este mai mare decat corpul galben menstrual, uneori putand sa ajunga la 5cm diametru.

3. Etapa de regresie- se carcaterizeaza prin picnoza (modificare a nucleului celular, caracterizată prin condensarea cromatinei, care formează o masă omogenă.) la nivelul celulelor granuloasei luteale, citoplasma lor se incarca cu un pigment lipocrom care da culoarea galbena corpului galben. Apare un tesut conjunctiv din centru corpului luteal ce progreseaza si substituie treptat celulele granuloasei. Totul se transforma apoi in corp albicans, formatiune policiclica, initial alcatuita din benzi de colagen, apoi degenereaza hialin. Este o formatiune astructurala, foarte palida in sectiune, nu are afinitate pt coloranti bazici sau acizi. Se vede cu ochiul liber ca o cicatrice pe suprafata ovarului. Aceste cicatrici transforma suprafata neteda a ovarului de la pubertate intr-o suprafata denivelata.

80. CLASIFICAREA FOLICULILOR EVOLUTIVI – VEZI SUBIECTUL 78 81. Evenimente care se produc in foliculul matur in apropierea si in timpul ovulatiei

Procesul de ovulatie consta in ruperea foliculului matur si eliberarea ovocitului ce este captat de portiunea dilatata a oviductului.

In mod uzual la femeie un singur ovul este eliberat de ovar, rareori insa sunt eliberate doua sau mai multe, acest lucru fiind responsabil de sarcinile gemelare, daca toate ovulele eliberate sunt fertilizate. Ovulatia are loc aproximativ la jumatatea ciclului, in jurul z14 intr-un ciclu de 28 zile. Stimulul este reprezentat de cresterea LH-ului secretat de hipofiz anterioara.

La cateva minute de la cresterea in sange a concentratiei de LH, proteinele sanguine extravazeaza din capilare si venule si se produce edem. Exista local la nivelul ovarului o eliberare de prostaglandine, histamina, vasopresina si colagenaza. Celulele granuloase produc mult acid hyaluronic si devin palide.

In lichidul folicular se gaseste o cantitate mare de estrogeni si progesterone. Progesteronul actieaza plasminogenul care este transformat in plasmina, iar aceasta la randul ei permeabilizeaza membrane lizozomala pentru enzyme, se elibereaza colagenaza din celulele foliculare. Plasmina este de asemenea factor de inhibitie a meiozei.

Se acumuleaza de asemenea prostaglandine. Degradarea colagenului, ischemia si moartea unor cellule, determina slabirea peretelui follicular extern. Acestea combinate cu o crestere a presiunii lichidului antral si posibila contractie a celulelor musculare, determina ruperea peretelui follicular si ovulatia. Ovocitul impreuna cu ZP, corona radiata si lichidul antral folicular parasesc ovarul si patrund la nivelul oviductului.

Inainte de ovulatie ovocitul impreuna cu celulele coronei radiata se detaseaza de peretele folicular si floteaza liber in lichidul folicular. O indicatie a independentei foliculare in lichidul folicular este aparitia pe suprafata foliculului a stigmei in care fluxul sanguin scade ducand la o modificare locala de culoare si transluciditate a suprafetei peretelui folicular.

Extremitatea oviductului dispusa catre ovar are aspect pavilionar cu numeroase prelungiri numite fimbrii. In momentul ovulatiei aceasta extremitate este in contact cu suprafata ovarului pentru a

primi ovulul cu ajutorul miscarlor cililor si contractia celulelor musculare determina ca ovulul sa intre in infundibulul tubar unde poate fi fertilizat. Odata fertilizat ovulul poarta denumirea de zigot, isi incepe segmentarea, si timp de cca 5 zile strabate trompa uterina pentru a intra in cavitatea uterina. Daca ovulul nu este fertilizat in 24h dupa ovulatie el degenereaza si este fagocitat.

82. Trompa uterina Sau oviductul este un conduct muscular cu o mare mobilitate, masoara cca12cm. Una dintre extremitati se deschide in cavitatea peritoneala, in apropierea ovaru.lui, iar cealalta trece prin peretele uterului si se deschide in cavitatea uterina Dpdv anatomic tuba uterina prezinta 4 zone: 1. zona pavilionara(infundibl) 2. zona ampulara 3. zona istmica 4. zona intramurala Extremitatea libera a oviductului are un capat franjurat= fimbrii. Peretele oviductului este format din 3 straturi: Mucoasa - are falduri longitudinale, ce sunt mai numeroase in zona pavilionara si ampulara, se reduc in zona istmica si sunt absente in zona intramurala unde muscoasa este neteda. In sectiune trasnversala lumenul ampulei are aspect labirintic. Faldurile sunt ramnificate, dar nu se anastomozeaza, intre ele delimiteaza mici fenestre ce comunica intre ele. Epiteliul ce delimiteaza mucoasa spre lumen este simplu columnar si contine doua tipuri de celule - celule ciliate si celule secretorii. Ep. mucoase tubare sufera modificari in raport cu etapele ciclului ovarian, astfel ca in faza preovulatorie (sub infl hh estrogeni) ep simplu cilindric din structura mucoasei are un aspect de pseudostratificare. Celulele ciliare se ingramadesc in special spre capatul ovarian al tubei uterine, unde repr ~60-80% din populatia celulara. In schimb spre zona istmica si intramurala, ele repr doar 25% din populatia celulara, dar predomina celule secretorii, Sub influenta estrogenilor, dupa menstruatie sau dupa delivrenta, celule ep din structura mucoasei cresc in inaltime si devin mai ciliate, avand cea mai mare inaltime in preajma ovulatie, iar dupa ovulatie scurtandu-se si pierzandu-si din cili. Acest fenomen se petrece ca urmare a actiunii progesteronului. Celulele secretorii sunt mai scurte, au un pol apical rotunjit cu microvili, ele secreta un fluid apos bogat in K si ioni de clor, proteine serice( inclusiv Ig). Cilii bat spre uter, determinand miscarea peliculei de lichid vascos de la suprafata, Acest lichid este in cea mai mare parte produsul de secretie al celulelor secretorii din celulele cu cili. Aceasta secretie are fct nutritiva si protectoare pt ovul si promoveaza capacitatia spermatozoizilor. Miscarea peliculei secretorii de la suprafata mucoasei in colaborare cu contractiile muscularei ajuta la deplasarea ovulului sau a produsului de conceptie catre uter. In acelasi timp impiedica deplasarea germenilor din cavitatea uterina catre cavitatea peritoneala.

S-au descris de asemenea inca 2 tipuri de celule, celule Peg si celule bazale de rezerva. Celulele Peg sunt considerate celulele secretorii precursoare, iar celulele de rezerva bazale s-a aratat a fi celule intraepiteliale ale seriei limfoide. Corionul (lamina propria) este formata din t. conj lax. lipisit de glande, cu vase de calibru mare care impreuna cu cele din tunica musculara se dilata, devin turgenscente, ceea ce-i confera o oarecare rigiditate si distensie, facilitand contactul cu suprafata ovarului pt a capta ovulul. Oviductul capteaza ovulul expulzat de catre ovar si-l conduce catre uter. Lumenul ei este un mediu adevarat pentru fertilizare, iar secretiile sale contribuie la nutritia embrionului in timpul primelor faze de dezvoltare. Fertilizarea are loc in tremea externa a oviductului. In cazurile anormale de sarcina extrauterina cand sarcina se implanteaza in trompa uterina, lamina propria reactioneaza ca si endometrul, predominand numeroase celule deciduale. Din cauza diametrului mic, oviductul nu poate permite dezvoltarea unei sarcini pana la termen si se rupe cu emoragie, care necesita interventie chirurgicala de urgenta, iar alteori poate evolua catre un avort tubar, embrionul putand fi expulzat in cavitatea peritoneala. Tunica musculara este formata din muschi neted dispus in doua straturi circular inter si longitudinal extern. In zona intramurala se gaseste si al treilea strat muscular. Tunica musculara este deci mai groasa in zona intramurala si istmica si mai subtire in zona ampulara si pavilionara. Seroasa este reprezentata de mezoteliul peritoneal. 81. Uterul – organizare structural Este un organ cavitar - cale genitala feminina localizat in pelvis pe linia mediana inapoia vezicii urinare si inaintea rectului. Are forma de para, cu partea mai dilatata in sus. Anatomic i se descriu 3 parti: - corp uterin - istm uterin - col uterin Peretele uterin la nivelul corpului este relativ gros si format din trei straturi: - endometrul - mucoasa uterina -miometrul - musculara uterina - seroasa sau adventicea in functie de componenta luata in discutie. Muscoasa istmului uterin este mai subtire, mai putin sensibila la actiunea hh ovarieni si este practic dpdv structural un hibrid endocervical-endometrial. Perimetrul - reprez de mezoteliul peritoneal, alc. din ep simplu pavimentos, asezat pe o mb bazala. Miometrul - stratul ce mai gros al uterului, alc. din benzi de muschi neted separate de tesut conjunctiv..Aceste bandelete formeaza 3-4 straturi sau paturi ft slab deifinite. Straturile intern si exter sunt alc din fb musc cu orientare in prinicpal longitudinala paralele cu axul lung al organului, dar si cu dispozitie circulara. Stratul mijlociu este cel mai gros si are fb musculare dispuse circular si helicoidal (oblic-spiralat), contine vase de sg de calibru mare (vasele arteriale arcuate). media arterelor se continua fara o limita neta cu fb musculare ale miometrului, acestora deci le lipseste adventicea. In tp sarcinii

miometrul trece printr-o faza mare de crestere ca rezultat al hiperplaziei si hipertrofiei (cresterea nr si marimii fb musculare). In timpul sarcinii multe fb musculare au activitate de secretie si sinteza de proteine, ex. colagen promovand cresterea continutului in colagen. cresterea miometrului este realizata si prin fenomene de metaplazie a celulelor conjunctive. Dupa sarcina exista o distructie mare de fb musc netede, reducerea in marime a altora urmata de o degradare enzimatica a colagenului. 82. Endometrul: topografie si modificarile sub actiunea hormonilor ovarieni Endometrul este impartit dpdv functional in: - Stratul bazal sau profund: Este zona profunda, in contact cu miometrul ce contine partea profunda agl uterine ce se pot ramnifica la acest nivel si o stroma conjunctiva densa , axiala, dispusa in vartejuri imediat adiacenta miometrului. caracteristic este faptulb ca jocntiunea cu miometrul este neregulatta, fascicule din m. neted si endometrul bazal se intrepatrund si se imbina la acest nivel. Glandele uterine cu partea lor baza pot patrunde la nivelul miometrului, dand uneori flasa impresie ca tesutul endometrial este infiltrat patologic in interiorul miometrului. Stratul bazal al endometrului desi nu sufera influenta hh ovarieni, el are rol fundamental in structura si functia endometrului, constituind rezerva celulalara care va reface endometrul in faza proliferativa, dupa indepartarea stratului functional, in timpul menstruatiei sau dupa curetaj. -Stratul functional sau superficial: Este zona superficiala a endometrului care prezinta modificari periodice sub actiunea hh ovarieni. El a fost divizat traditional in doua alte straturi compact si spongios avand la baza aspecte morfologice ale acestora in timpul fazei secretorii tardive a ciclului menstrual si in timpul gestatiei. Dpdv histologic este alcatuit din epiteliu si corion - lamina propria, altfel spus din: - elemente de natura epiteliala (ep. de acoperire si ep. glandular) - elemente conjunctive (stromale si vasculare) Aceste elemente componente, in perioada reproductiva, de-a lungul unui ciclu endometrial initialm prolifereaza sincron, apoi se diferentiaza si in final se dezintegreaza la intervale lunare (28 zile) 83. Colul uterin – particularitati structural – pg 20, 21 84. Vaginul: organizare structural, frotiuri vaginale – pg 21,22,23 85. Glanda mamara: starea de repaus, starea de activitate – pg 23, 24 86. Placenta – pg 24-30

89.Epidermul:organizare structurala

Este alcatuit dintr-un epiteliu pavimentos stratificat keratinizat si din alte 3 tipuri de

celule mai putin numeroase:melanocite,celule Langherhans si celule Merkel. Celulele

pavimentoase cheratinizate sunt denumite keratinocite.

In mod obisnuit, sunt descrise 2 tipuri de tegument: teg gros(glabru,neted sau neparos)

localizat la nivelul palmelor si al plantelor, si tegumentul subtire(paros) care acopera cea mai

mare parte a corpului. Distinctia terminologica dintre cele 2 tipuri de tegument se referea la

grosimea epidermului, a carei valoare este cuprinsa intre 75-150 microm pt tegumentul subtire si

intre 400-600 microm pentru tegumentul gors.

Grosimea totala a tegumentului(epiderm si derm) variaza in functie de topografie. De

exmplu tegumentul regiunii dorsale are o grosime de aprox 4 mm, iar tegumentul scalpului de

numai 1,5 mm.

Epidermul este structurat in 5 straturi de celule producatoare de keratina(cheratinocite).

Stratul bazal (germinativ)- stratul bazal contine un singur rand de celule cilindrice sau

cuboide bazofile, dispuse pe membrana bazala a epiteliului, la nivelul jonctiunii

dermoepidermice. Aceste celule sunt unite prin desmozomi, localizati la nivelul fetelor

laterale si superioare ale celulelor. Hemidesmozomii, situati la nivelul membranei bazale

a celulelor, fixeaza celulele de membrana bazala a epiteliului. Stratul bazal este alcatuit

din celule stem si prezinta o activitate mitotica intensa; impreuna cu portiunea proximala

a stratului spinos, stratul bazal este raspunzator reinnoirea continua a celulelor

epidermice. Celulele epidermice se reinnoiesc la un interval de 15-30 zile, in functie de

varsta, topografie si alti factori. Toate celulele stratului bazal contin filamente de keratina

cu diamentrul de aporx 10 nanom. Nr filamentelor de keratina creste odata cu migrarea

celulelor in sens ascendent, astfel incat la nivelul stratului cornos, keratina reprezinta

jumatate din continutul proteic al celulelor.

Stratul spinos- este alcatuit din celule cubiodale sau usor aplatiza care prezinta un nucleu

central si prelungiri citoplasmatice care contin fascicule de filamente keratinice. Aceste

prelungiri citoplasmatice fine(cu aspect de spini) prezinta desmozomi in portiunea

apicala. Celulele stratului spinos se afla in contact strans datorita prelungirilor

citoplasmatice(care contin filamente de keratina) si a desmozomilor, care determina

aspectul spinos al acestor celule. Fasciculele de keratina,vizibile la microscopul optic,

sunt denumite tonofilamente; capatul terminal al acestora prezinta numeroase densificari

citoplasmatice care constituie desmozomii. Tonofilamentele au un rol important in

mentinerea coeziunii intercelulare si a rezistentei la abraziune. Epidermul din regiunile

anatomice supuse continuu fortelor de frecare si presiunii(plantele) constinuie un strat

spinos ingrosat si un nr crescut de filamente keratinice si desmozomi. Activitatea

mitotica a epidermului se desfasoara la nivelul stratului Malpighian, constintuit din

stratul bazal si stratul spinos. Numai stratul Malpighian contine celule stem.

Stratul granulos- cuprinde un nr de 3-5 randuri de celule poligonale aplatizate, a caror

citoplasma contine numeroase macrogranule bazofile, denumite granule de keratohialina.

Continutul proteic al acestor granule include o proteina fosforilata bogata in histidina,

precum si proteina bogate in cistina. Numarul mare de radicali fosfat determina bazofilia

marcata a granulelor de keratohialina,a ceste granule nu sunt determinate de membrane

proprii. Alta particularitate a celulelor stratului granulos este reprezentata de granulele

lamelare mici, ovoidale sau cilindrice, delimitate de catre o membrana proprie, care

contin discuri lamelare suprapuse; fiecare disc este alcatuit din bistraturi lipidice.

Granulele lamelare fuzioneaza cu membrana celulelor si-si elibereaza continutul in

spatiile intercelulare de la nivelul stratului granulos, unde continutul granular este

depozitat sub forma unor invelisuri lipidice. Rolul continutului granula exocitat este

similar cementului intercelular in sensul ca acesta reactioneaza ca o bariera impiedicand

patrunderea in stratul granulos a particuleleor straine si in acest fel determina

impermeabilizarea tegumentului.

Stratul lucidum- mai bine reprezentat in structura tegumentului gros este translucid,

subtire si contine celule epidermice eozinofile foarte aplatizate. Organitele si nucleul nu

sunt vizibile in microsopie optica iar citoplasma celulelor contine numai filamente de

keratina abundente, fixate intr-o matrice electronodensa. In spatiile intercelulare sunt

vizibili desmozomii.

Stratul cornos- cuprinde un nr de 15-20 de randuri de celule keratinizate aplatizate

anucleate a caror citoplasma contine o scleroproteina filamentoase birefringenta,

denumita keratina. Keratina este alcatuita din cel putin 6 polipeptide diferite a caror

greutate moleculara variza intre 40-70 kD. Compozitia tonofilamentelor se modifica

odata cu diferentierea celulelor epidermice. Tonofilamentele celulelor bazale contin

polipeptide cu GM mica iar celulele din straturile superioara ale epidermului(mai

diferentiate) sintetizeaza polipeptide cu GM mai mare. Tonofilamentele sunt fixate intr-o

matrice la a carei sinteza contribuie si granulele de keratohialina.

In urma keratinizarii, celulele contin numai proteina fibrilare si mase proteice amorfe, iar

membrana celulara este ingrosata; aceste celule sunt denumite celule cornoase. In cursul

keratinizarii, enzimele hidrolitice lizozomale asigura digestia organitelor celulare.

Celulele cornoase sunt eliminate continuu prin descuamare la suprafata stratului cornos.

90. Tipuri celulare din epiderm – caracterizare, functii

1. Melanocitele

derivă din crestele neurale

printre keratinocitele stratului bazal, dar nu interacţionează prin desmozomi și nu

participă la keratinizare

10-25% din celulele acestui strat

fară diferențe rasiale ale numarului

celule stelate, prelungiri lungi printre celulele stratului bazal şi spinos; nuclei centrali,

citoplasmă palidă

sintetizează melanină, depusă în melanosomi - secreţie citocrină.

Melanina:

● Determină culoarea pielii, ochilor şi a părului.

● Reprezentată de

a) Eumelanină, pigmentul brun din epiderm, iris şi părul brunet

b) Feomelanină, pigment bogat în cisteină în părul roşcat.

Culoarea pielii se datorează:

- pigmenţilor de melanină şi caroten

- grosimii epidermului,

- numărului de vase de sânge din derm

- nivelului de oxigenare al sângelui

2. Celulele Langerhans

-Origine mezodermală

-Printre celulele stratului spinos (400-1000 cel/mm2)

-Celule mari cu prelungiri, palid colorate, nucleu eucromatic

-Se colorează selectiv cu clorură de aur

-Conţin numeroase granule sub formă de rachetă de tenis (granule Birbeck)

-Celule prezentatoare de antigen

-Numar scăzut : psoriazis, dermatita de contact, expunere UV

3. Celule Merkel

-Printre celulele stratului bazal – unite prin desmozomi

-Mai numeroase în pielea groasă

-Asemănatoare keratinocitelor bazale

-Citoplasmă mai palidă ce conţine

-granulaţii mici tipice pentru celulele secretoare de polipeptide mici -

(metenkefaline, acetilcolina, VIP) – sistemul APUD

-filamente intermediare de citokeratină

-Terminaţii nervoase nemielinizate formează structuri discoide în dreptul polului bazal al

fiecărei celule

-Rol – mecanoreceptor, neuroendocrin

91.Dermul

Joncţiunea dermo-epidermică

-Stratul bazal se sprijină pe o membrană bazală ce separă epidermul de derm.

-Joncţiunea are un aspect neregulat, cu invaginări şi protruzii ce se interdigitează

-proiecţiile

-epidermului spre derm – creste epidermice

-dermului spre epiderm – papile dermice

DERMUL

-situat sub epiderm

-derivat din mezoderm

-conţine

-foliculii piloşi (doar în pielea subţire)

-glande sebacee şi sudoripare

-se descriu 2 regiuni distincte între care nu există o delimitare precisă.

-Dermul papilar

-Dermul reticular

Dermul papilar

-ţesut conjunctiv lax, sub membrana bazală

-fibre elastice, colagen VII, III, fibroblaşti, macrofage, mastocite, plasmocite și substanță

fundamentală

-Colagenul VII formează fibrile de ancorare care pătrund în lamina bazală întărind

joncţiunea dermo-epidermică.

-Conţine

-o reţea bogată de capilare (4,5% din volumul sanguin total)

-Terminaţii nervoase libere - unele pătrund în epiderm.

-La vârful papilelor dermice - corpusculii Meissner şi Krause

Dermul reticular

-Ţesut conjunctiv dens semiordonat bogat în

-fibre de colagen I dispuse în reţea

-fibre elastice

-substanţă fundamentală bogată în acid hialuronic şi dermatan sulfat

-Celule : fibroblaşti, mastocite, macrofage, limfocite, adipocite

-Bogat vascularizat,

-Conţine numeroase anastomoze arterio-venoase.

-Numeroase TNL şi încapsulate – corpusculii Pacini şi Ruffini

Inervaţie - Receptori

-Terminaţii nervoase libere nemielinizate

-în derm, în jurul foliculilor piloşi, a vaselor de sânge şi a glandelor sudoripare

-pătrund în epiderm - la nivelul stratului granular se termină orb

-sunt responsabile de senzaţia termică şi dureroasă;

-Terminaţie nervoasă Merkel

-în contact cu polul bazal al celulelor Merkel

-celulele Merkel sunt mai abundente în pulpa degetelor

-funcţionează ca mecanoreceptori - stimuli tactili fini, discriminatori

Terminaţii nervoase încapsulate

-Corpusculi Pacini

-În derm şi ţesutul subcutanat

-Mecanoreceptori - presiune, atingere, vibraţii

-Aspect de bulb de ceapă

-Corpusculi Meissner

-În dermul papilar din pielea groasă, buze, pleoape, regiune genitală şi mamelon

-Mai numeroşi la nivelul pulpei degetelor

-Mecanoreceptori - sensibilitate tactilă fină

-Corpusculi Ruffini

-în dermul profound şi ţesutul subcutanat, pat unghial, capsule articulare;

-fuziformi, 1 mm lungime

-orientaţi paralel cu suprafaţa pielii

-mecanoreceptori - tensiunea generată de întinderea fibrelor de colagen

înconjurătoare

-Corpusculi Krause

-în dermul papilar;

-capsulă de ţesut conjunctiv

-terminaţie nervoasă ramificată şi încolăcită

-receptează stimuli termici

92. Glandele anexe ale pielii

ANEXELE PIELII

Aparatul pilosebaceu

-Foliculul pilos

-Glanda sebacee

-Muşchiul piloerector

Glandele sudoripare

-Ecrine

-Apocrine

FIRUL DE PĂR

-filament subţire de keratină ce se dezvoltă în derm din invaginaţii epiteliale ale

epidermului ce interacţionează cu un centru germinativ – papila dermică

-doar în pielea subţire

-La om există 2 tipuri de fire de păr

-Terminal, gros, rezistent - la nivelul axilei, scalpului şi regiunii pubo-inghinale

-Vellus, subţire, palid - pe restul suprafeţei corpului

-lungimea, culoarea şi grosimea variază în funcţie de rasă, vârstă, sex şi regiune a

corpului.

-Porţiunea localizată în piele - folicul pilos.

STRUCTURA FOLICULULUI PILOS

-Se extinde de la nivelul dermului profund, sau hipodermului superficial până la suprafaţa

pielii.

1.Bulbul firului de păr

-matricea germinativă - un grup de celule epiteliale dispuse concentric în jurul

-Papila dermică ce conţine filete nervoase şi vase de sânge.

matricea germinativă

-zona cea mai apropiată de papilă, se aseamană structural şi funcţional cu stratul bazal al

epidermului.

-Prin diviziune şi diferenţiere dă naştere straturilor concentrice ale tijei firului de păr şi

ale tecii interne

2.În continuarea bulbului până la suprafaţa pielii:

Tija firului de păr

-Medulara

-Cortexul

-Cuticula

Tecile firului de păr

-Teaca internă - până la orificiul de deschidere al glandei sebacee

-Cuticula tecii interne

-Stratul Huxley

-Stratul Henle.

-Teaca externă

Membrana sticloasă

Tunica fibro- conjunctivă

3.Porţiunea liberă – la suprafaţa pielii

Tija firului de păr

GLANDA SEBACEE

-Glandă exocrină de tip simplu alveolar

-În pielea subţire, mai numeroase în pielea feţei şi scalpului

-Asociată cu foliculul pilos

-Sintetizează sebum, excretat prin mecanism holocrin

-Porţiunea secretorie - celule cu citoplasmă palid acidofilă, vacuolată, datorită produsului

de secreţie de natură lipidică.

GALANDELE SUDORIPARE

-Exista 2 tipuri:

-ecrină (sau merocrină)

-apocrină

-ambele se dezvoltă ca invaginări ale epidermului, dar diferă ca dimensiuni, distribuţie şi produs

de secreţie

Glandele sudoripare ecrine

-Glande simple tubulo- glomerulare

-Produsul de secreţie este eliminat prin exocitoză

-Ductul

-Acoperit cu epiteliu bistratificat cubic;

-Celulele sunt mai mici ca cele din porţiunea secretorie, dar au citoplasma mai intens

acidofilă.

-Porţiunea secretorie/ adenomerul

-Localizată în profunzimea dermului reticular şi partea superficială a hipodermului.

-Celule mioepiteliale.

-Celulele secretorii sunt de 2 tipuri:

-Întunecate / mucoase

-Celule clare / seroase

Glandele sudoripare apocrine

-Se găsesc doar în pielea axilei, regiunii pubiene, perianale şi areolare

-Glande simple tubulo- alveolare

-Ductul

-tapetat cu un epiteliu cubic

-se deschide la nivelul foliculului pilos

-Porţiunea secretorie.

-Puternic încolăcită

-Lumen larg, tapetat cu epiteliu cubic sau cilindric

-Nu are celule clare

UNGHIA

-Este alcatuită din:

-Corpul unghial (porţiunea vizibilă)

-Margine liberă

-Rădăcina unghiei (partea ascunsă în şanţul unghial).

-Matricea unghială

-Patul unghial - sub corpul unghial, distal de matricea unghială

-Sub patul unghial se gaseşte dermul papilar

-Eponichium - cuticula

-Hiponichium

-Lunula

96.Urechea interna : structura histologica

Labirint osos:

– vestibul – ferestre ovală și rotundă

– canale semicirculare – anterior, posterior și lateral

– cohlee – modiol, rampă osoasă

Labirint membranos:

– utriculă și saculă, conectate de duct

– ducte semicirculare – anterior, posterior și lateral

– duct cohlear – între membrana bazilară și cea vestibulară

– duct endolimfatic

• Conține endolimfă: compoziție asemănătoare fluidului intracelular (K+ crescut, Na+ scăzut)

• Între lab. membranos și cel osos - perilimfă: asemănătoare fluidului extracellular

• 6 regiuni în labirintul membranos

– crestele ampulare – în cele 3 ampule ale ductelor semicirculare, detectează accelerațiile

unghiulare

– Macula utriculei și macula saculei, detectează poziția și accelerația liniară

– Organul lui Corti (cohlear), receptor auditiv

• celule „păroase”, cel. epiteliale cu stereocili

• tip 1 și 2, după tipul terminațiilor nervoase(calice vs. terminații aferente în buton)

• cel. vestibulare au și cili, cele cohleare numai corpi bazali

• funcționează ca traductori mecanici

• proteine canal MET (mechanoelectric transducer) pentru K+

Creste ampulare:

• epiteliu senzorial în ampulele canalelor semicirculare

• acoperit de cupulă: masă gelatinoasă – e mișcată de endolimfă

• cel. păroase și de susținere

Macule:

• în utriculă și saculă

• acoperit de membrană otolitică: cristale mari de Ca (otoliți)

• cel. păroase și de susținere

- structură senzorială responsabilă de funcţia auditivă, localizată ȋn canalul cohlear

Structura histologică:

1. CELULELE SENZORIALE (PĂROASE): celule cu stereocili dispuse de o parte şi de alta a

pilierilor în:

- strat extern

- strat intern

Stereocilii celulelor externe sunt ȋnglobaţi într-o membrane gelatinoasă (membrane tectoria)

2. CELULE DE SUSŢINERE:

pilieri: celule piramidale care delimitează tunelul Corti

celule falangiene (Deiters) externe şi interne: polul superior în formă de cupă → adăpostesc

celulele senzoriale

celule Hansen

celule Claudius

93. Ochiul-structura histologica generala

Ochiul este un organ fotosenzitiv, localizat la nivelul orbitelor, avand diametrul antero-posterior: 22-27

mm si circumferinta: 69 -85 mm.Ochiul este alcatuit din glob ocular și structuri anexe (conjunctiva,

pleoapele si aparatul lacrimal)

Globul ocular este format din 1)trei tunici:

•externa: cornee si sclerotica

•medie (vasculara, uveea): coroida, corp ciliar si iris

•interna: retina

2)Si trei compartimente:

•camera anterioară (între cornee şi iris)

•camera posterioară (între iris şi cristalin)

•camera vitroasă (între cristalin şi retina fotosensibilă) În camerele anterioară şi posterioară circulă umoarea apoasă, iar camera vitroasă este ocupată de

corpul vitros

Medii de refracție: cornea și cristalinul (cu rol in focalizare)

Controlul cantității de lumină: irisul

Detectori: retina (celulele cu conuri și bastonașe)

Structuri anexe ale ochiului:

1.Conjunctiva=Membrană transparentă ce se intinde de la limbul sclerocorneean (conjuctiva bulbară)

pana la nivelul feței interne a pleoapelor (conjunctiva palpebrală). Este alcatuita din urmatoarele

elemente:

–epiteliu stratificat cilindric+ cel. caliciforme

–lamina propria

2.Pleoapele- sunt reprezentate de placa tarsală, legată de m. tarsal superior (neted), căptușită de

conjunctiva (pe fata interna). Pleoapele contin musculatura striata reprezentata de m. orbicular si de m.

ridicator al pleoapei. Pe fata externa sunt acoperite de epiderm.

Pleoapele contin numeroase glande:

–Tarsale (Meibomius): gl. Sebacee alungite, se deschid la marginea pleoapelor, secreția acestora

contribuie la formarea filmul lacrimal

–Zeis: gl. sebacee, se deschid înfoliculii genelor

–Moll: sudoripare apocrine, spiralate

–Lacrimale accesorii: Wolfring (fața int. pleoapelor), Krause (fornix)

3.Sist. lacrimal:

•Glande lacrimale–glande tubulo-acinoase compuse, seroase, cu cel. mioepiteliale,se deschid în fundul

de sac lacrimal

•Puncte lacrimale dreneaza catre-> canalicule lacrimale-> sac lacrimal -> duct nazolacrimal

•Sac și duct: epiteliu pseudostratificat ciliat

•Lacrimile:–film subțire de lichid secretat de gl. lacrimale, gl. Meibomius, cel. caliciforme conjunctivale.

Lacrimile conțin protein (lizozim), lipide, electroliți.

Dezvoltarea embriologica a globului ocular

Ectoderm neural:

–retina

–ep.ciliar și al irisului

Ectoderm:

–cristalinul

–ep.corneei

Mezoderm:

–sclerotica

–stroma corneei, irisului, corpului ciliar, coroidei

Corneea reprezinta porțiunea anterioară(1/6), transparentă, avasculara, a învelișului fibros al globului

ocular. Are o grosime de 0,5 mm. Se continua cu sclerotica(5/6) la nivelul limbului sclerocorneean.

Corneea este principalul dioptru al ochiului (aprox 40 dioptrii).

Structură histologică (dinspre exterior spre interior):

1.Epiteliul corneean

–ep.pavimentos stratificat nekeratinizat

–~5 straturi celulare, 50 microni

–celulele din stratul superficial prevăzute cu microvili-> rețin filmul lacrimal pe suprafață

–strat cellular bazal cu activitate proliferativă; turnover 7 zile

–celulele stem în limb

–foarte bogat inervat-> clipire

–se continua cu ep.conjunctival

2.Membrana Bowman

–membrana bazală a ep.corneean

–fibrede collagen II așezate neordonat

–nu se regenerează-> leziunile pot duce la cicatrici opace(astigmatism)

3.Stroma

–90% din grosimea corneei

–lamele formate din fascicule de colagen III, paralele

–fasciculele au orientare perpendicular în lamelele adiacente

–transparentă datorită acestui aranjament la care contribuie GAG (lumican, decorină)

–fibroblaste turtite între lamele (keratocite)

–avasculară

4.Membrana Descemet

–membrana bazală a endoteliului corneean

–PAS +, 10 microni

–rețea neregulată de fibre de colagen

–se regenerează

–se extinde sub sclerotică-> ligamentul pectinat ce pătrunde în mușchiul ciliar

5.Endoteliul corneean

–epiteliu simplu scuamos( pavimentos)

–celule cu joncțiuni de aderență

–controlează schimburile metabolice ale corneei cu umoarea apoasă

–activitate de endocitoză și transport ionic

–capacitate limitată de regenerare

Transparența corneei se datorează:

•structurii anatomice

•joncțiunilor dintre celulele epiteliului ce constituie o barieră pentru pătrunderea soluțiilor

apoase

•deturgescența stromei menținută de mecanismele de pompă endoteliale

Sclerotica

•Capsulă fibroasă groasă(0,7 mm), inextensibilă, de culoare alba, alcatuita din tesut conjunctiv

dens neregulat, vascularizat. Prezinta structural mai multe straturi concentrice de fibre de collagen

(acest aspect determina opacitatea scleroticii), fără orientare regulata în același plan. Conține și fibre

elastice, substanță fundamentală, fibroblaști.

Zone imprecise delimitate:

–Episclerotica: strat extern de ț. conj. lax, mărginit la exterior de grăsimea periorbitală

–Sclerotica propriu-zisă (capsulaTenon)

–Lamina supracoroidiană (lamina fusca): la interior, adiacentă coroidei, celularitate mai bogată

Spațiul episcleral(al luiTenon) se găsește între episclerotică și capsula Tenon și permite

mobilitatea globului ocular

94. Corpul ciliar, irisul si cristalinul

Irisul este un diaphragm cu deschidere (pupila) variabilă. Se formează din porțiunea anterioară a

corpului ciliar. Anterior este în contact cu camera anterioară, posterior cu cea posterioară și cu

cristalinul. Este alcătuitdintr-o stromă conjunctiva bogat vascularizată, acoperită posterior de epiteliul

pigmentar. Conține fibre musculare netede.

Epiteliul pigmentar(EP) este alactuit din:

–EP posterior: lamina bazală înspre camera posterioară

–Mioepiteliul pigmentar anterior (EPA): lamina bazală spre stroma irisului

Elemente contractile (reflex de adaptare):

–procese bazale ale EPA conțin elemente contractile radiale-> m. dilatator al pupilei(simpatic)

–f.m. netede circulare în stromă-> m. constrictor pupilar (parasimpatic)

Corpul ciliar

Porțiunea anterioară dilatată a uveei, cuprinsă între iris și coroidă se numeste ora serrata. Are

forma triunghiulara, avand o fata spre sclera, o fata spre camera posterioara si una spre corpul vitros.

Din corpul ciliar se desprind ~ 75 procese ciliare de care sunt atașate fibrele zonulei Zinn->

inserate în capsula cristalinului

Corpul ciliar:

–regiune externă-> mușchiul ciliar

–regiune internă-> ț. conj. bine vascularizat, se extinde în procesele ciliare

Mușchiul ciliar e conectat prin zonula Zinn de cristalin:

•porțiune meridională

•porțiune radială–contracția reduce curbura cristalinului-> focalizare la distanță

•porțiune circulara (internă) –contracția relaxează zonula și crește curbura-> focalizare

în apropiere

Epiteliul ciliar (CiEp) tapetează procesele și corpul ciliar:

•strart intern, nepigmentat (npE): membrane bazală spre vitros; cellule transportoare de ioni

•strat extern, pigmentat (PE): membrane bazală (lamina vitrea-LV) spre corpul ciliar

Funcții:

•secretă umoarea apoasă (similară plasmei, dar 0,1% proteine)

•participă la bariera umoare apoasă–creier

•produce și ancorează fibrele zonulare

Coroida=Stratul vascular situate extern față de retină, pigmentat. are 2 straturi:

–strat coriocapilar extern. Bine vascularizat, asigură nutriția unei părți a retinei.

–membrane Bruch (lamina vitrea) –intern, spre retină; membrane hialină. De la nervul optic la

ora serrata. Conține fibre de collagen și elastice.

Cristalinul

Este avascular,forma de lentila biconvexa

•elemente:

–capsulă–lamina bazală a epiteliului

–epiteliu subcapsular–simplu cubic

–fibre: cellule epiteliale modificate, alungite, fără nuclei

•pierderea elasticității-> presbiopie

•pierderea transparenței-> cataractă

95.Retina

Derivă din pereții cupei optice. Este alcatuita din două straturi:

–retina neurală-intern

–epiteliul pigmentar retinian-extern

Între cele două e un spațiu virtual –localizarea dezlipirii de retina

Retina neurală are două regiuni:

–non-fotosensibilă, anterior de ora serrata

–fotosensibilă, posterior de ora serrata

Disc (papilă) optic –nervul optic

Fovea centralis–depresiune pe axul optic al ochiului

Macula lutea–exterior de fovee

Epiteliul pigmentar: interactioneaza fizic, metabolic si functional cu stratul conurilor si

bastonaselor. Celulele sunt asezate in monostrat, avand forma hexagonala. Polul bazal este asezat spre

stratul intern al membranei Bruch coroidei si prezinta numeroase pliuri.

Polul apical prezinta microvilli care sunt asociati dar nu stabilesc contacte cu segmental extern al

fotoreceptorilor. contin granule de melanina.

Portiunile laterale sunt solidarizate prin complexe jonctionale de tip occludens, adherens si

gap. Primele2 tipuri constituie bariera sange-retina.

Nucleul este situate in apropierea membrane bazale.

Functii ale epit pigmentar:

•metabolismul vitaminei A pentru regenerarea pigmentilor vizuali (rodopsina);

•recunoasterea, ingestia si fagocitarea discurilor eliminate de segmental extern al celulelor

fotoreceptoare;

•formează bariere sânge–retină

•absoarbe lumina (melanină)

Tipuri celulare în retină:

•Celule pigmentare

•Neuroni:

−celule fotoreceptoare (celule cu bastonaş şi con)

−neuroni bipolari

−neuroni multipolari (celule ganglionare)

•Celule de asociaţie (neuroni):-celule orizontale (între celulele fotoreceptoare), amacrine (între neuronii

multipolari), interplexiforme

•Celule de susţinere Müller (celule nevroglice)

Retina este organizată ȋn 9 straturi:

1.stratul conurilor ṣi bastonaselor

2.membrana limitantă externă

3.stratul nuclear extern

4.stratul plexiform extern

5.stratul nuclear intern

6.stratul plexiform intern

7.stratul celulelor ganglionare

8.stratul fibrelor optice

9.membrana limitantă internă

1. Stratul conurilor și bastonașelor:

•formeaza stratul extern al retinei neurale; pentru a ajunge la acesta, lumina trebuie sa strabata

toate straturile interne ale retinei

•contine segmentele fotoreceptoare ale celulelor cu conuri și bastonașe

Celulele fotoreceptoare (neuroni modificați):

•segment extern

•zonă de legătură

•segment intern

•fibre externe

•regiune nucleară

•fibre interne

–seg. extern: are aspect de cilindru sau con si conține discuri fotoreceptoare, delimitate de membrane.

Discurile se desprind de la vârful procesului. Vine în contact cu microvilii celulelor epiteliului pigmentar.

-Trunchiul de legătură: conține un cil modificat (9 dublete/ microtubul). Pornește dintr-un corp bazal.

Prezinta un process caliceal.

–Segmentul intern: prezinta aparatGolgi, mitocondrii, microtubule

Celulele cu bastonaș(~120 milioane):

•mai numeroase in periferia retinei

•sensibile la stimulare luminoasa de mica intensitate, 496 nm

•imaginea furnizata este monocromatică (un singur tip cellular cu un singur fel de pigment)

•segmentul extern contine 600-1000 discuri asezate orizontal de-a lungul segmentului;

•lumenul discului nu vine în contact cu spatial extracelular

•membrana discurilor contine rodopsina: o aldehida a vitamineiA (retinal) legata de o proteina

(opsina)

•responsabile de vederea nocturna

Celulele cu con (~7 milioane):

•3 tipuri similar morfologic, diferite prin pigmenții prezenți: L, M și S (420, 531, 588 nm); fiecare

responsabilă de percepția unei culori (albastru, verde, roșu)

•pigmenții: iodopsine

•sensibile la stimuli luminosi de intensitate mai mare

•segmentul extern are forma conica; este inconjurat de o membrane ce prezinta invaginatii care

dau nastere la 200-500 discuri (lumenul discurilor este continuu cu spatial extracelular)

•prezente în fovea centrală

Fototrecepția:

•Fotoni incidenți=> retinaldehida din starea all-cis în all-trans

•Se activează opsina-> transducina-> activează cGMP fosfodiesteraza-> scade nivelul cGMP

•Scade permeabilitatea pentru Na+ a membrane celulare-> hiperpolarizare

•Scade producția de neurotransmițător-> informative preluată de celulele bipolare-> amacrine,

orizontale si apoi ganglionare.

•Celulele ganglionare generează potențialul de acțiune ce se trnasmite la S.N.C.

2. Membrana limitantă externă:

•joncțiunile aderente între procesele apicale ale cel. Muller

3. Strat nuclear extern:

•nucleii celulelor fotoreceptoare cu bastonaș sau con (mai mari, mai puțin colorați, situați spre

exteriorul stratului)

4. Strat plexiform extern:

•conține

–procesele celulelor cu bastonaș (sferule) și con (pediculi)

–dendritele celulelor bipolare

–prelungirile celulelor amacrine și orizontale

•sinapse între celulele fotoreceptoare și cel. bipolare (1:1 în fovee)

•sinapse între cel. fotoreceptoare și interneuroni (cel. orizontale, interplexiforme)

5. Strat nuclear intern:

•conține nuclei celulelor bipolare, orizontale, amacrine și Muller

•capilarele din vasele retiniene se extend numai până în acest strat

6. Strat plexiform intern:

•conține

–axonii celulelor bipolare->

–dendritele celulelor ganglionare

–procesele celulelor amacrine și interplexiforme

7. Stratul celulelor ganglionare:

•pericarioni mari de neuroni multipolari

•dispuse în monostrat, cu exceptia zonei macula lutea(8-10 straturi)

•absente la nivelul foveei

•în fovee1:1 cu celulele bipolare

8. Stratul fibrelor nervoase (optice):

•axonii celulelor ganglionare care converg catre papilla nervului optic

•în mănunchiuri celulele gliale Muller

•vase sanguine de dimensiuni mari

9. Membrana limitantă internă:

•membrana bazală a celulelor gliale Muller

•adiacentă feței posterioare a vitrosului

Discul optic:

•axonii cel. ganglionare străbat sclerotica

•pata oarbă;

•pătrund vasele de sânge(vena și artera centrală)