1. Prezentaţi trăsăturile contractului administrativ;

Def:= un acord de voinţă, dintre o autoritate publică, aflată pe o poziţie de superioritate juridică, pe de o parte, şi alte subiecte de drept, pe de altă parte(persoane fizice, persoane juridice sau alte organe ale statului subordonate celeilalte părţi), prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general, prin prestarea unui serviciu public, efectuarea unei lucrări publice sau punerea în valoare a unui bun public, supus unui regim de putere publică. Obiectul contractului îl poate constitui, punerea în valoare a unor bunuri aparţinând domeniului public sau, prestarea unor servicii publice. Trăsăturile contractului 1) este o convenţie, deci un acord de voinţă încheiat între mai multe părţi; 2) una din părţile contractului este un subiect determinat, respectiv un organ care acţionează în realizarea puterii publice, un organ administrativ sau alt subiect de drept autorizat de un organ administrativ ; 3) spre deosebire de contractele civile, unde părţile se află pe o poziţie de egalitate juridică, în cazul contractului administrativ părţile nu se bucură de această egalitate juridică, una dintre ele, şi anume subiectul determinat, are o poziţie de superioritate faţă de celălalt subiect al contractului ; 4) obiectul contractului este deasemenea determinat, el urmărind satisfacerea unui interes general şi putând îmbrăca una din următoarele forme : prestarea unui serviciu public ; punerea în valoare a unui bun public ; efectuarea unei lucrări publice ; 5) clauzele contractului sunt stabilite atât pe cale reglementară, prin lege, cât şi pe cale convenţională ; 6) poziţia de superioritate a subiectului autoritate publică determină posibilitatea ca acesta să poată modifica sau rezilia unilateral contractul, atunci când interesul public o cere. Contractele de drept comun, în schimb nu pot fi modificate decât prin acordul părţilor sau, în absenţa acestui acord, de instanţa judecătorească ; 7) sunt guvernate de un regim de putere publică, spre deosebire de contractele civile, care sunt guvernate de dreptul comun ; 8) forma scrisă a contractului administrativ (ca şi actul administrativ) nu poate avea caracter consensual, el implicând o autoritate care acţionează în numele puterii publice ; 9) intra in competenţa instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea eventualelor litigii care ar apărea din executarea unui astfel de contract.

2. Prezentaţi legea organică şi legea ordinară, ca izvoare formale scrise ale dreptului administrativ;

Legea reprezintă regula edictată de puterea legiuitoare, care ordonă, opreşte sau permite ceva şi la care toată lumea este datoare să se supună. Prevederile art.73 din Constituţie consacră trei categorii de legi şi anume: legile consituţionale, legile organice şi legile ordinare. Din punct de vedere didactic, legile organice şi cele ordinare pot fi diferenţiate prin următoarele criterii: a)După criteriilor domeniilor în care intervin: -Legea organică intervine în domeniile pe care i le rezervă expres Constituţia, fie prin enumerarea acestor domenii(art.73 alin.3 din Constituţie), fie prin norma de trimitere(cuprinsă la lit.t către toate celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea unor legi organice).

Exemplu:• sistemul electoral,• organizarea şi funcţionarea partidelor politice,• organizarea şi desfăşurarea referendumului,• organizarea Guvernului şi a Consilului Suprem de Apărare al Ţării,

1

• regimul stării de asediu şi al celui de urgenţă,• infracţiunile, pedepsele şi regimul de executare a acestora,• acordarea amnistiei sau a graţierii collective,• organizarea şi fincţionarea Consilului Superior al Magistaturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi,• statutul funcţionarilor publici,• contenciosul administrativ,• regimul juridic general al proprietăţii şi moştenirii,• regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială,• organizarea generală a învăţământului,• regimul general al cultelor,• oraganizarea administraţiei locale, a teritorului, precum şi regimul general privind autonomia locală,• modul de stabilire a zonelor economice exclusive.

-Legea ordinară nu are niciun domeniu stabilit de Constituţie, motiv pentru care aceasta intervine în toate celelalte domenii care nu au fost rezervate de legiuitorul constituant legii organice. Un loc important printre legile ordinare îl ocupă codurile (de exemplu, Codul civil), care grupează şi sistematizează într-un singur corp majoritatea reglementărilor aplicabile unui anumit domeniu de activitate.

b) După criteriul modului de adoptare: - Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor Parlamentului, se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere(art.76 alin.1 din Constituţie). - Legile ordinare şi hotărârile Camerelor, sunt adoptate, cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră(art.76 alin.2 din Constituţie). Însă, aceste legi au şi câteva elemente comune şi anume: a)Obligativitatea publicării în Monitorul Oficial. Potrivit art.78 din Consituţie “legea se publică în Monitorul Oficial”. b)Intrarea în vigoare a legii. Potrivit aceluiaşi art.78 legea poate intra în vigoare la două momente: 1. fie la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial; 2. fie la o dată ulterioară prevăzută în conţinutul ei.

c)Caracterul normativ al legii. Prin intermediul acestui element comun, este evidenţiat faptul că, legile indiferent că sunt organice sau ordinare, nu sunt făcute pentru anumite persoane în particular, ci pentru toate, în general.

3. Prezentaţi Ordonanţele de Guvern, ca izvoare formale scrise ale dreptului administrativ;

Sistemul constituţional actual consacră două tipuri de ordonanţe: -Ordonanţe obişnuite(O.G.), emise pe baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, în domenii care nu fac obiectul legii organice. Unii autori opiniază prin faptul că, aceste ordonanţe se pot emite numai în perioada în care Parlamentul se află în vacanţă. Însă, Constituţia nu impune o asemenea restricţie şi nimic nu împiedică Parlamentul, să transfere Guvernului anumite atribuţii de legiferare chiar în perioada în care el se află în sesiune.Această opinie este îmbrăţişată şi de alţi doctrinari. -Ordonanţe de urgenţă(O.U.G.), ce pot fi emise în prisma dispoziţiilor consituţionale numai în situaţii de urgenţă. Aceste ordonanţe cuprin d inclusiv norme de natura legii organice (art.115 alin.5 din Constituţie). Rolul ordonanţei în general, este acela de a sprijini mecanismele statului de drept. Or, Parlamentul poate oricum cenzura activitatea Guvernului(art.115 alin.5 din Constituţie), deoarece ordonanţele pot intra în vigoare numai după ce au fost depuse spre dezbatere în procedură de urgenţă

2

la Camera competentă,iar aceasta să fie sesizată, şi evident au fost publicate în Monitorul Oficial, ştiut fiind că o Ordonanţă(ca şi o Hotărâre de Guvern sau un decret al Preşedintelui), nepublicată în Monitorul Oficial, este inexistentă.

4. Prezentaţi autorităţile care înfăptuiesc administraţia publică în actualul sistem constituţional din România;

Actualul sistem constiuţional, stabileşte sfera autorităţilor care înfăptuiesc administraţia publică. Aceste autorităţi sunt:

1. Autorităţi de natură statală: a)cei doi şefi ai executivului nostru bicefal: Preşedintele şi Guvernul(în sens instituţional); b)ministerele şi alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului; c)organele centrale de specialitate care nu sunt subordonate Guvernului(autorităţi ale administraţiei centrale autonome); d)instituţiile bugetare, regiile autonome şi societăţile comerciale subordonate organic, sau funcţional, ministerelor şi autorităţilor centrale autonome; e)prefectul; f)serviciile publice deconcetrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate conduse de prefect(Direcţia de sănătate, Comisariatul judeţean pentru Protecţia Consumatorului, I.T.M., C.J.P.).

2. Autorităţile autonome locale: potrivit art.121 alin.(1) din Constituţie dar şi ale art.1 alin.(2) din Legea nr.215/2001, republicată, identificăm două autorităţi sau organisme ce compun autoritatea autonomă locală, anume: a)autorităţi deliberative:consiliul local, consiliul judeţean, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor; b)autorităţi executive: primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean.

3. Organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean: - instituţii publice şi servicii publice înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, pe care art.1 alin.(2) din Legea nr.215/2001, republicată, le denumeşte instituţii şi servicii de interes public local sau judeţean; - societăţi comerciale şi regiile autonome înfiinţate sau reorganizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, denumite generic societăţi comerciale şi regii autonome de interes local sau judeţean; - asociaţii de dezvoltare intercomunitară, ce reprezintă potrivit art.1 alin.(2) lit.c) din Legea nr.215/2001, republicată, structuri de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înfiinţate, în condiţiile legii, de unităţile administrativ-teritoriale, pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizare în comun a unor servicii publice; - furnizări de servicii sociale, de drept public ori privat, care acordă servicii sociale în condiţiile prevăzute de lege; - asociaţii, fundaţii şi federaţii recunoscute ca fiind de utilitate publică, în condiţiile legii; - operatori de servicii comunitare de utilităţi publice locale sau judeţene.

5. Prezentaţi condiţiile generale ale actelor administrative;

Pentru a fi valabile şi a produce efecte juridice, actele administrative trebuie să îndeplinească o serie de condiţii generale, comune oricărei decizii administrative, precum şi o serie de condiţii

3

specifice, proprii acestei categorii de acte juridice, denumite condiţii de valabilitate ale actului administrativ. Condiţiile generale

a) Fundamentarea ştiinţifică a deciziei, presupune aplicarea unor principii ştiinţifice ce stau la baza pregătirii şi adoptării ei. În consecinţă, proiectele de acte normative trebuiesc motivate temeinic, fundamentate pe studii social-economice, politice şi juridice, pe metode moderne de analiză şi luarea deciziei, precum şi pe procedee de tehnici legislative adecvate, concretizate după caz, în expuneri de motive, note de fundamentare sau referate de aprobare;

b) Unitatea deciziei administrative, trebuie privită într-un dublu sens, şi anume: 1. decizia administrativă trebuie să fie în concordanţă cu prevederile actelor normative de nivel superior şi în corelaţie cu reglementările comunitare, inclusiv cu tratatele internaţionale la care România este parte, aşa zisa concordanţă externă a deciziei(actului administrativ) ; 2. dispoziţiile deciziei administrative, trebuie să fie concordante între ele, astfel încât să nu se contrazică unele pe altele, ceea ce semnifică concordanţa internă a actului;

c) Oportunitatea sau actualitatea deciziei presupune adoptarea şi executarea actului în timp util şi la condiţiile date, precum şi abrogarea lui atunci când, datorită evoluţiei relaţiilor sociale, actul juridic a încetat practic să mai fie aplicabil.;

d) Simplitatea formei, are în vedere faptul că, sub aspect extern, adoptarea deciziei trebuie să se facă potrivit formalittăţilor procedurale deosebite, care să nu îngreuneze în mod inutil procesul decizional, iar sub aspect intern, decizia trebuie să aibă un caracter dispozitiv, să fie redactată într-un stil concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie aşa cum prevăd dispoziţiile art. 34 şi art.35, din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;

e) Legalitatea impune adoptarea actului administrativ numai în baza unui drept legal de decizie şi numai de către persoanele sau organele investite cu putere legală de decizie, în temeiul şi pentru executarea legilor sau, după caz, a hotărârilor şi a ordonanţelor de Guvern.

6. Prezentaţi categoriile de suspendare ale actelor administrative;

1. Suspendarea de drept sau legală, care intervine ope legis, in baza unui text de lege; 2. Suspendarea dispusă de anumite autorităţi publice, care la rândul ei este de mai multe feluri: - suspendarea dispusă de instanţa de judecată(potrivit art.14 şi 15 din Legea nr.554/2004); - suspendarea dispusă de alte autorităţi publice şi implicit prin alt gen de acte decât cele specifice procedurii judecătoreşti (ex., prin decret al Preşedintelui poate fi suspendat din funcţie, acel ministru împotriva căruia s-a cerut urmărirea penală sau Preşedintele, poate fi suspendat la rândul său din funcţie, prin hotărârea Parlamentului, în cazul în care a încălcat grav Constituţia).

7. Definiţi revocarea actelor administrative, prezentaţi felurile de revocare, dar şi cauzele care o pot determina;

Revocarea actelor administrative Revocarea este definită în doctrină ca fiind operaţiunea juridică prin intermediul căreia organul emitent sau organul ierarhic superior acestuia desfiinţează(scoate din vigoare) un act. Revocarea este de două feluri: a) retractarea, atunci când desfiinţarea actului se face de organul emitent; b) revocarea propriu-zisă, atunci când se face de organul ierarhic superior celui emitent. Cauzele care determină revocarea pot fi analizate din două puncte de vedere: a) din punctul de vedere al caracterului(conţinutului) cauzei, unde identificăm: - revocarea intervenită pentru cauze de nelegalitate a actului; - revocare care intervine pentru cauze de neoportunitate a acestuia.

4

b) din punctul de vedere al momentului în care intervin faţă de emiterea actului, cauzele revocării, indiferent că vizează nelegalitatea sau oportunitatea lui, pot fi: - cauze anterioare emiterii actului, care determină ca efectele juridice ale revocării să fie ex tunc, adică pentru trecut; - cauze concomitente cu emiterea actului, care determină deasemenea efecte ex tunc; - cauze ulterioare emiterii actului, care produc efecte juridice ex nunc(pentru viitor). Trebuie precizat faptul că revocarea actului administrativ se deosebeşte de anulare, dar şi de suspendare, toate trei fiind operaţiuni juridice. Din punctul de vedere al cauzelor care le determină, revocarea, ca şi anularea, intervin atunci când există certitudinea că actul este viciat, pentru cauze de nelegalitate sau neoportunitate a lui, pe când suspendarea intervine când există îndoieli cu privire la nelegalitatea actului. Din punctul de vedere al autorităţilor care pot dispune cele trei operaţiuni juridice, desprindem următoarele: - revocarea poate fi dispusă, atât de organul emitent, cât şi de cel ierarhic superior; - suspendarea poate fi dispusă de autorităţile competente să decidă revocarea(organul ierarhic sau instanţa); - anularea poate fi dispusă atât de organul ierarhic superior, ori de instanţa de judecată sau exclusiv de instanţa de judecată, în cazul existenţei unor acte emise de autorităţile administrative care nu au organ ierarhic; Din punct de vedere al efectelor produse, suspendarea produce doar întreruperea, încetarea cu caracter temporar a acestor efecte, pe când anularea şi revocarea produc încetarea, cu caracter definitiv, a acestor acte.

8. Prezentaţi atribuţiile Preşedintelui României, în raport cu justiţia;

a. Numirea judecătorilor şi procurorilor. Conform art. 125 alin. 1 , judecătorii numiţi de Preşedintele României se bucură de inamovibilitate. Inamovibilitatea reprezintă, alături de stabilitate, o garanţie pe care statul o acordă unor categorii de funcţionari publici, că nu vor fi suspendaţi sau revocaţi decât pentru cauze disciplinare. Ea se deosebeşte de stabilitate prin aceea că funcţionarul inamovibil nu va putea fi mutat nici în interes de serviciu, nici măcar prin avansare. b. Acordarea graţierii individuale. Acest atribut se realizează prin decrete, care potrivit art. 100 alin. 2 sunt contrasemnate de Primul Ministru. c. Declanşarea urmăririi penale împotriva unor membrii ai Guvernului. Conform art. 109 alin. 2, Preşedintele se află printre subiectele de drept care au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte pe care aceştia le-au efectuat în exerciţiul funcţiei lor.Tot acelaşi text recunoaşte Preşedintelui şi posibilitatea de a dispune suspendarea din funcţie a membrului Guvernului în cazul căruia s-a început urmărirea penală. Aceasta reprezintă o facultate a Preşedintelui, nu o obligaţie a lui.

9. Prezentaţi fără a dezvolta, care sunt fazele în privinţa învestiturii Guvernului; 1)Desemnarea, de către Preşedinte a candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Pentru a desemna un asemenea candidat, Constituţia îi impune Preşedintelui o consultare politică, care poate viza:

- fie partidul care are majoritatea absolută în Parlament(dacă există un astfel de partid);- fie toate partidele reprezentate în Parlament.

2) Alcătuirea echipei guvernamentale şi a Programului de guvernare. Candidatul desemnat are la îndemână un interval de 10 zile, în interiorul căruia să realizeze cele două elemente care vor fi prezentate în faţa Parlamentului şi pentru care se va solicita votul de încredere, respectiv Echipa guvernamentală şi Programul de Guvernare.

5

3) Solicitarea votului de încredere din partea Parlamentului de către candidatul la funcţia de prim-ministru. Acordarea votului de încredere din partea Parlamentului reunit în şedinţă comună, impune realizarea majorităţii absolute de jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor din cele două camere. Parlamentul are la îndemână un termen de 60 de zile, în interiorul căruia el poate să acorde votul de încredere viitorului Guvern. El nu este obligat să acorde votul de încredere primei variante propuse de candidatul la funcţia de prim-ministru. Parlamentul poate, în aceste 60 de zile, să refuze două solicitări de învestitură. Dacă face acest lucru şi dacă au trecut 60 de zile de la prima solicitare, Preşedintele este în drept, potrivit art.89 din Constituţie, să dizolve Parlamentul. 4) Numirea Guvernului de către Preşedintele României şi depunderea jurământului de credinţă. Aceasta se face pe baza votului de încredere acordat de Parlament, ceea ce este apreciat în doctrină a reprezenta manifestarea unei competenţa legate. Aceasta înseamnă că Preşedintele nu ar putea refuza numirea, el este obligat să o facă. Această numire din partea Preşedintelui se face prin emiterea unui decret prezidenţial şi atrage următoarele consecinţe : - depunerea jurământului în faţa Preşedintelui, de către membrii Guvernului ; - de la data depunerii jurământului, Guvernul dar şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul(art.104 alin.2 din Constituţie).

10. Prezentaţi trăsăturile generale ale raporturilor de drept administrativ; Trăsăturile generale ale raporturilor de drept administrativ, pot fi evidenţiate pornind de la elementele raportului juridic, astfel: 1.Din punctul de vedere al subiectelor, raporturile de drept administrativ au în mod obligatoriu un purtător al autorităţii publice, care potrivit contextului dar şi a prevederilor constituţionale, ar putea fi:- statul, prin organele sale;- unităţile administrativ- teritoriale;- un organ al administraţiei publice, sau o altă autoritate publică, potrivit art.52 din Constituţie;- stabilimentele publice(persoană de drept public ce are ca obiect gestionarea unui serviciu public) şi de utilitate publică; 2. Conţinutului raporturilor de drept administrativ, particularizează prin aceea că ele sunt formate din drepturile şi obligaţiile părţilor care participă la procesul de înfăptuire a administraţiei, respectiv executarea legii şi prestarea de servicii publice în limitele legii, precum şi emiterea de acte normative cu forţă juridică inferioară legii. 3. În prisma obiectului raporturilor de drept administrativ, trăsătura generală este aceea că acţiunea subiectelor sau inacţiunea lor, în general conduita părţilor, se realizează într-un regim de putere publică, raporturile de drept administrativ fiind raporturi de putere.

11. Prezentaţi caracterele juridice incidente statutului Primului-ministru; Potrivit regimului constituţional, dar şi al Legii nr.90/2001 putem desprinde următoarele caractere juridice incidente statutului primului-ministru : 1) Primul-ministru conduce Guvernul(art.107 alin.(1) teza întâi) ; 2) Primul-ministru are misiunea de a coordona activitatea membrilor Guvernului, cu obligaţia să respecte atribuţiile care revin fiecăruia ; 3) Primul-ministru are misiunea de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările şi interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi şi senatori ; 4) Solicită Preşedintelui să participe la unele şedinţe ale Guvernului, atunci când se discută probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice ;

6

5) Propune Preşedintelui revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, în caz de vacanţă a postului sau de remaniere guvernamentală ; 6) Contrasemnează unele din decretele Preşedintelui(art.100 din Constituţie) ; 7) Semnează hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern, care sunt contrasemnate de miniştrii care au sarcina punerii lor în executare ; 8) Reprezintă Guvernul României în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii guvernamentale precum şi în relaţiile internaţionale ; 9) Este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării ; 10) Primul ministru numeşte şi eliberează din funcţie, potrivit art.15 din Legea nr.90/2001, următoarele categorii de persoane: - conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, potrivit art.3 alin.(1); - secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acstor funcţii; - personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru; - secretarii de stat ;

12. Prezentaţi regimul constituţional al moţiunii de cenzură;

Moţiunea de cenzură reprezintă o soluţie la care se apelează doar în cazuri extreme, când Parlamentul şi-a epuizat toate celelalte forme de control şi ajunge la concluzia că Guvernul nu mai justifică încrederea cu care l-a învestit. Procedura constituţională a moţiunii de cenzură este următoarea . - dreptul de a iniţia o moţiune de cenzură aparţine unei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor ; - obligaţia de comunicare a moţiunii de cenzură Guvernului, la data depunerii sale ; - dezbaterea motiunii în termen de 3 zile de la data când a fost depusă, aceasta fiind prezentată în şedinţa comună a celor 2 Camere ; - retragerea încrederii şi deci aprobarea moţiunii de cenzură, iniţiate şi dezbătute se realizează de majoritatea deputaţilor şi senatorilor. Competenţa de a iniţia şi aproba moţiunea de cenzură aparţine celor 2 Camere reunite în şedinţă comună ; - în cazul în care moţiunea de cenzură a fost respinsă, parlamentarii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură , cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.

13. Prezentaţi angajarea răspunderii Guvernului;

Regimul constituţional al angajării răspunderii se găseşte în art. 114 coroborat cu art. 112, din care rezultă următoarele caractere ale acestuia: - obiectul angajării răspunderii poate consta : într-un program de guvernare, ori într-o declaraţie de politică generală, sau într-un proicet de lege ; - angajarea răspunderii se poate face în faţa celor 2 Camere ale Parlamentului reunte în şedinţă comună ; - Parlamentul are posibilitatea să adopte o moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la data angajării răspunderii, - angajarea răspunderii Guvernului poate determina următoarele acţiuni ale Parlamentului : I. Parlamentul nu inţiază o moţiune de cenzură în termenul de 3 zile pe care-l are la dispoziţie, acest termen fiind unul de decădere.II. Parlamentul iniţiază o moţiune de cenzură care se supunde dezbaterii şi moţiunea de cenzură este acceptată, ceea ce atrage demiterea Guvernului sau moţiunea de cenzură este respinsă , ceea ce înseamnă că actele prezentate de Guvern au fost acceptate.

7

14. Prezentaţi actele Consiliului Judeţean şi ale Preşedintelui acestuia; Actele consiliului judeţean sunt hotărârile. Hotărârile consiliului judeţean se comunică în mod obligatoriu Prefectului, prin grija secretarului judeţului. Ele sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti de contencios administrativ şi controlului de legalitate al prefectului. Hotărârile se semnează de către preşedinte sau de vicepreşedintele care a condus şedinţa şi se contrasemnează de către secretar. Hotărârile consiliului judeţean sunt acte administrative supuse regimului juridic al actelor administrative, cu toate caracterele acestuia(caracter executoriu, se bucură de prezumţiile de legalitate, autenticitate şi veridicitate etc). Acestea pot avea atât caracter normativ cât şi individual. Regula în ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor consiliului judeţean este că ele se adoptă cu majoritatea simplă, adică cu majoritatea consilierilor prezenţi. Există şi două excepţii când legea prevede majorităţi calificate, respectiv majoritatea consilierilor în funcţie şi majoritatea de două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie, în cazul în care se adoptă bugetul local, contractarea de împrumuturi, stabilirea de impozite şi taxe, participarea la programme de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de dezvoltare transfrontalieră, etc. Preşedintele consiliului judeţean, din punct de vedere al statutului, este un organ unipersonal şi executiv judeţean, emite dispoziţii, care pot avea atât caracter normativ cât şi caracter individual. Aceste dispoziţii devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştiinţa publică(cele normative) sau sunt comunicate persoanelor interesate(cele individuale).

15. Prezentaţi ipoteza normei de drept administrativ;

N orma juridică reprezintă o regulă socială de conduită a cărei aplicare este asigurată de acceptarea conştientă de către destinatarii ei, iar la nevoie, prin forţa coercitivă a statului. Structura logico-juridică a normei este trihotomică, fiind compusă din: ipoteză, dispoziţie şi sancţiune. Ipoteza normei de drept administrativ- reprezintă primul element al structurii acesteia şi ea poate să facă referire la: a) împrejurările, condiţiile, situaţiile în care se aplică norma juridică(art.2 din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice; b) subiectele de drept, persoane fizice sau juridice, care cad sub incidenţa normei(art.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ); c) definiţii(art.1 din Legea nr.215/2001, a administraţiei publice locale, republicată); d) principii(art.4 din Hotărârea de Guvern nr.61/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarului public); e) scopul unei anumite autorităţi publice sau al unei anumite activităţi(art.2 din O.G. nr.81/2001 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie, aprobată cu modifică prin Legea nr.106/2002); f) explicarea semnificaţiei unor termeni(art.2 din Legea nr.195/2006 a descentralizării); Ipoteza normei de drept administrativ este foarte dezvoltată, având în vedere specificul administraţiei de a pune în practică marile comandamente politice, de a se adapta la situaţiile variate, numeroase, în continuă schimbare. În practică, în linii mari, pot apărea două categorii de situaţii: a) Când legea impune cu precizie administraţiei un anumit comportament, îi dictează ce anume trebuie să facă, iar aceasta trebuie să se supună întocmai, fiind vorba de “competenţa legată”, iar ipoteza are caracter absolut determinat. În doctrina franceză, competenţa legată este calificată ca fiind situaţia când administraţia este ţinută, pe de o parte, să acţioneze, iar pe de altă parte, este obligată să acţioneze într-un sens determinat, fără posibilitatea de a alege. b) Când legea se mulţumeşte să creeze cadrul general şi lasă posibilitatea agentului să aprecieze, în funcţie de circumstanţe, dacă va face sau nu ceea ce ea consacră în termeni generici. Această libertate de apreciere, consituie ceea ce se cheamă putere discreţionară a administraţiei publice.

8

În situaţia în care ipoteza nu este precis conturată, lăsând posibilitatea administraţiei să cântărească, să aleagă sau să decidă, ne aflăm în prezenţa ipotezei relativ determinate.

16. Prezentaţi actele Consiliului Local;

În exercitarea atribuţiilor care-i revin, consiliul local adoptă, potrivit art.45 din lege, hotărâri, care se comunică în mod obligatoriu primarului localităţii şi prefectului judeţului. Hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, în afară de cazurile în care prin lege sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului se prevede o altă majoritate. Cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie se adoptă acele hotărâri care privesc bugetul local, contracterea de împrumuturi, impozite şi taxe locale, etc. Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor în funcţie. Legea recunoaşte, prin art.45 alin.(5), posibilitatea ca unele hotărâri să fie adoptate prin vot secret. Acele hotărâri care au un caracter individual, care privesc anumite persoane, sunt luate întotdeauna prin vot secret. Hotărârile consiliului local se semnează de către preşedintele de şedinţă şi se contrasemnează de secretar. În situaţia în care consilierul care a condus şedinţa lipseşte sau refuză să semneze o anumită hotărâre, aceasta va fi semnată de 3-5 consilieri. Secretarul are aptitudinea legală de a nu contrasemna hotărârea, atunci când apreciază că aceasta este ilegală(art.48 alin.1). Secretarului îi revine şi misiunea să comunice în scris hotărârea primarului şi prefectului, dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare de la data adoptării. Din punctul de vedere al naturii lor juridice, hotărârile consiliului local sunt acte administrative, care pot acea un caracter normativ sau individual. În funcţie de acest caracter poate fi stabilită data intrării în vigoare a hotărârii, fiind vorba despre: data aducerii la cunoştiinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ; data comunicării hotărârilor cu caracter individual. În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoştiinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, iar cele cu caracter individual se comunică, la cerere şi în limba maternă a acestora.

17. Prezentaţi atribuţiile şi actele Primarului;

Atribuţiile primarului sunt prevăzute în art.63 din Legea nr.215/2001, modificată şi republicată şi pot fi grupate în următoarele categorii:

a) atribuţii exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condiţiile legii(ofiţer de stare civilă şi de autoritate tutelară, asigurând funcţionarea serviciilor de profil ; atribuţii privind alegerile ; recensământul ; referendumul ;etc.) ;

b) atribuţii referitoare la relaţia cu consiliul local;c) atribuţii referitoare la bugetul local;d) atribuţii privind serviciile publice asigurate cetăţenilor.

Actele primarului, potrivit art.68 din lege, sunt dispoziţiile, care se comunică în mod obligatoriu prefectului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la semnarea lor şi devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoştiinţă publică sau după ce au fost communicate persoanelor interesate, după caz. Actele primarului, ca orice acte administrative, sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti în temeiul art.52 şi 126 alin.(6) din Constituţie şi prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ. În baza art.123 alin.(5) din Constituţie şi a prevederilor Legii nr.340/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, ele se supun controlului de legalitate exercitat de prefect.

18. Prezentaţi atribuţiile Prefectului;

Activitatea prefectului este guvernată de mai multe principii, pe care le regăsim reglementate în art. 5 al Legii 340/2004, respectiv : legalitatea, imparţialitatea şi obiectivitatea ; transparenţa şi liberul acces la informaţiile de interes public ; eficienţa ; responsabilitatea ; profesionalizarea şi orientarea către cetăţean.

9

Atribuţiile prefectului sunt, din punctul de vedere al izvorului lor, de mai multe categorii  : atribuţii prevăzute de Constituţie ; atribuţii prevăzute de Legea 340/2004,privind instituţia prefectului cu modificările ulterioare ; atribuţii prevăzute de alte acte normative ; însărcinările date de Guvern. Sfera atribuţiilor care revin prefectului o regăsim consacrată de Legea 340/2004 cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează : asigură la nivelul judeţului şi al minicipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor , a ordonanţelor şi a hotârilor Guvernului şi a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice ; acţionează pentru realizarea obictivelor cuprinse în programul de guvernare ; acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unei comunicări permanente la toate nivelurile ; stabileşte împreună cu autorităţile administraţiei publice locale , priorităţile de dezvoltare teritorială ; verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului ; etc.

19. Prezentaţi instituţia Secretarului unităţii administrativ-teritoriale;

Secretarul unităţii administrativ-teritoriale, reprezintă funcţia la care face referire Legea nr.215/2001, modificată şi republicată. În prezent toţi secretarii de unitate administrativ-teritorială, inclusiv cei ai judeţului, sunt funcţionari publici de conducere, Secretarul unităţii administrativ teritoriale are astfel statut de funcţionar public de conducere, după cum urmează : legea impune studii superioare juridice sau administrative pentru funcţia de secretar ; se consacră în mod expres interdicţia pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale de a putea fi membri ai unui partid politic, sub sancţiunea eliberării din funcţie, precum şi cea de a fi soţ, soţie sau rudă de gradul întâi cu primarul sau cu viceprimarul, respectiv ci preşedintele sau vicepreşedinţii consiliului judeţean ; recrutarea, numirea, suspendarea, modificarea sau încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public şi regimul disciplinar care i se aplică este cel prevăzut de Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare. Secretarul unităţii administrativ-teritoriale îndeplineşte urmăroarele atribuţii prevăzute de art.117 din Legea nr.215/2001: avizează, pentru legalitate, dispoziţiile primarului, preşedintelui consiliului judeţean, hotărârile consiliului local şi ale celui judeţean ; asigură gestionarea procedurilor administrative privind relaţia dintre autorităţile autonome locale şi judeţene şi între acestea şi prefect ; organizează arhiva şi evidenţa statistică a hotărârilor consiliului local şi a celui judeţean, a dispoziţiilor primarului şi preşedintelui consiliului judeţean ; asigură transparenţa şi comunicarea către autorităţile şi instituţiile publice, persoanele interersate, a actelor cerute în baza Legii nr.554/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public ; pregăteşte şedinţele consiliilor locale şi judeţene, întocmeşte procesul verbal de şedinţă, redactează hotărârile.

20. Prezentaţi dispoziţia normei de drept administrativ;

Dispoziţia normei de drept administrativ- reprezintă aceea parte a normei juridice care conţine prescripţia, permisiunea sau autorizarea de a face sau a nu face ceva. Dispoziţia normei juridice, cuprinde drepturile şi obligaţiile subiectelor participante la raporturile sociale, conduita acestora, ceea ce formează conţinutul normei juridice. Cum administraţia publică se desfăşoară în regim de putere publică şi are ca scop realizarea unui bine de ordin general, dispoziţia normei de drept administrativ va fi, de regulă, imperativă, categorică, impunând o anumită prestaţie sau interzicând o anumită activitate. Faţă de aceste aspecte, putem afirma că sunt cunoscute trei categorii de dispoziţii, care se regăsesc într-un mod specific şi în sfera normei juridice de drept administrativ şi anume: a) dispoziţii onerative, prin care se impune o anumită conduită subiectului de drept; b) dispoziţii prohibitive, prin care se interzice o anumită conduită subiectului de drept; c) dispoziţii permisive atunci când se prevede o anumită acţiune, lăsându-se la alegerea subiectului de drept dacă va face sau nu ceea ce morma îi permite, dar nu îl obligă.

21. Prezentaţi încetarea producerii de efecte juridice de către actele administrative;

10

Orice act juridic, inclusiv actul administrativ, produce efecte juridice până la momentul în care are loc scoaterea din vigoare a respectivului act. Scoaterea din vigoare a unui act administrativ, la rândul ei poate avea loc în mai multe moduri: a) prin anulare, de instanţa de judecată, care îşi fundamentează acest drept potrivit dispoziţiilor art.52 şi 126 alin.(6) din Constituţie, dar şi ale Legii nr.554/ 2004 a contenciosului administrativ. b) prin retractare, de organul care l-a emis; c) prin abrogare, care se poate dispune de organul emitent, organul ierarhic superior sau Parlament, unica autoritate legiuitoare a ţării;

d) încetarea efectelor actului în alte moduri(de ex., intervenţia unui fapt material, cum ar fi decesul persoanei sau executarea unei obligaţii materiale, precum desfiinţarea sau edificarea unei construcţii). La această categorie, ar trebui să avem în vedere şi prescripţia, care este reglementată de O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind regimul juridic al contravenţiilor.

22. Prezentaţi momentul de la care actul administrativ, începe să producă efecte juridice;

Pentru început, este important să avem în vedere organul emitent sau alte subiecte de drept. a) Pentru organul emitent, actul administrativ produce efecte chiar din momentul adoptării sale, efecte ce constau în: - obligaţia de a-l face cunoscut, prin publicare sau comunicare; - obligaţia de a nu-l modifica sau abroga decât după procedura prevăzută de lege. b) Pentru celelalte subiecte de drept, anume cele care cad sub incidenţa actului, trebuie făcută distincţia între felul actului, adică act normativ sau act individual. Faţă de aceste aspecte, putem afirma faptul că actele normative produc efecte juridice de la data publicării lor, iar actele individuale de la data comunicării lor. După cum am mai arătat sunt o serie de acte individuale pentru care Constituţia prevede obligativitatea publicării lor în Monitotul Oficial, sub sancţiunea inexistenţei lor(Ex., Decretele Preşedintelui, Hotărârile de Guvern, care pot fi normative sau individuale, etc.).

23. Prezentaţi procedura de atribuire a contractelor administrative;

Procedura de atribuire a contractelor administrative se derulează în funcţie de obiectul contractului. Această procedură este sinonimă cu încheierea contractelor administrative. Astfel, în cazul contractelor de dare în administrare, al celor de închiriere, sau al celor de dare în folosinţă gratuită, dacă bunul respectiv este un bun care aparţine domeniului public naţional, atribuirea se face prin Hotărâre de Guvern iar dacă bunul aparţine domeniului public de interes local sau judeţean, atribuirea se face prin hotărâre a consiliului local sau judeţean. Dacă bunul face obiectul unei concesiuni, sau al unei achiziţii publice contractul respectiv se poate atribui potrivit O.U.G. 34/2006 prin : - Licitaţie publică care poate fi deschisă sau restrânsă ; 1. Licitaţia deschisă. Se desfăşoară, de regulă îmtr-o singură etapă, însă autoritatea contractantă poate decide dacă organizează o etapă suplimentară, de licitaţie electronică, caz în care v-a anunţa acest lucru în anunţul de participare şi-n documentaţia de atribuire. Anunţul de participare se publică în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în Monitorul Oficial al României partea a IV-a şi după caz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Orice operator economic interesat, are dreptul de a solicita şi obţine documentaţia de atribuire şi clarificări privind această documentaţie. 2. Licitaţia restrânsă. Aceasta se desfăşoară de regulă în două etape : - etapa de selectare a candidaţilor, prin aplicarea criteriilor de selecţie ;

11

-etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidaţii selectaţi, prin aplicarea criteriului de atribuire. - Dialog competitiv. Procedura dialogului competitiv, presupune la rândul ei, trei etape : -etapa de preselecţie a candidaţilor ; -etapa de dialog cu candidaţii admişi în urma preselecţiei, pentru identificarea soluţiilor apte să răspundă necesităţilor autorităţii contractante şi-n baza căreia candidaţii vor elabora şi vor depune oferta ; -etapa de evaluare a ofertelor finale depuse. - Negociere directă. La această procedură, autoritatea contractantă poate apela atunci când, în urma aplicării licitaţiei deschise, restrânse sau a dialogului competitiv, nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse numai oferte considerate inadmisibile. Contestaţiile asupra modului de atribuire a contractelor administrative potrivit O.U.G. 34/2006, sunt într-o primă etapă, în competenţa unui organism cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale, respectiv Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care funcţionează pe lângă Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor publice. Soluţia acestui organism, în cazul în care nemulţumeşte persoana care a promovat contestaţia, poate fi atacată la instanţa de contencios-administrativ aflată în raza teritorială a autorităţii care a desfăşurat procedura de atribuire a contractului administrativ, potrivit Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

24. Prezentaţi fără a dezvolta, care sunt principiile legale ce stau la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice locale în România;

Sunt prevăzute în principal în Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, unde coroborat cu art. 120 din Constituţie sunt recunoscute 3 principii: eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, legalitatea şi consultarea cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit. a)Eligibilitatea Eligibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, semnifică faptul că la baza constituirii autorităţilor administraţiei publice locale se află votul universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Acest principiu are o dublă natură juridică, legală, dar şi constituţională în acelaşi timp. Dimensiunea lui constituţională rezultă din formularea art. 121 alin. 1 conform căruia autorităţile administraţiei publice , prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi în condiţiile legii. Consacrarea expresă a principiului eligibilităţii din punct de vedere al naturii legale îl regăsim în legea nr. 215 /2001 , precum şi în Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. b)Legalitatea Consacrarea legalităţii ca dimensiune esenţială a statului de drepto regăsim în art. 1 alin. 1, care proclamă România ca stat de drept şi alin. 5 din Legea fundamentală, conform căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Misiunea însăşi a administraţiei, aşa cum este recunoscută în doctrină, este să pună în executare legea şi să presteze servicii publice, în limitele legii c) Consultarea cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit Este un principiu reglementat atât prin art. 2 alin. al Legii nr. 215/2001, cât şi prin art. 3 alin. 3 al aceleiaşi legi. Din interpretarea tuturor textelor incidente acestui principiu rezultă că, dreptul de a stabili sfera problemelor locale de interes deosebit fac obiectul unui referendum popular sau a unei consultări. Iniţiativă unor astfel de proceduri aparţine consiliilor locale şi judeţene. În acest fel, legiuitorul a dorit să dea substanţă autonomiei locale. Consultarea cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit constituie o componentă indispensabilă pentru funcţionarea autonomiei locale şi reprezintă un element esenţial al democraşiei semidirecte, dat fiind faptul că ea oferă colectivităţilor locale posibilitatea de a interveni direct pentru a găsi soluţiile la problemele care apar pe plan local.

12

25. Definiţi administraţia publică în sens de organizare, dar şi în sens de activitate;

Dreptul administrativ reglementează activitatea unei puteri a statului, puterea executivă sau administrativă. Comparativ, administraţia se prezinta ca puterea cea mai dinamică a statului, normele juridice aplicabile administraţiei fiind supuse unui proces necontenit de adaptare. Dreptul administrativ, ca ramură a dreptului public cuprinde ansamblul de norme juridice privind crearea, organizarea şi funcţionarea autorităţilor administraţiei publice. Dreptul administrativ constituie cadrul legal de desfăşurare a activităţii administraţiei, normele sale conferind administraţiei publice puteri, prerogative care nu exista la normele de drept ce reglementeaza relaţiile dintre particulari(în dreptul privat). Această caracteristică face din raporturile juridice administrative raporturi de subordonare, de inegalitate a părţilor, fiindcă dreptul administrativ acţionează în regim de putere publică, normele sale având caracter imperativ.

26. Prezentaţi scopul şi definiţia serviciului public;

Serviciul public, are ca scop satisfacerea unor nevoi sociale prin mijloace specifice, iar modul de acţiune este constituit din prestaţii furnizate utilizatorilor. Ideea democratismului şi descentralizării a impus în practică sistemul preluarii gestiunii serviciilor publice din mâna statului şi predării lor către persoane private. În jurisprudenţă s-a răspandit astfel sintagma ,,servicii private de interes general. Serviciile publice pot asigura servicii precum aprovizionarea cu apa, electricitate, gaz, telecomunicatii, considerate esentiale pentru economie, în ansamblu. Sunt situaţii în care activităţile de interes nu aparţin serviciului public. Sunt considerate servicii publice numai activităţile care satisfac nevoi sociale apreciate de puterea politică, ca fiind de interes public (furnizate ca servicii în reţea). La final am putea defini serviciul public ca acea activitate desfăşurată sau autorizată de un organ public, prin care se realizează nevoi sociale de interes public.

27. Prezentaţi fără a dezvolta, care sunt trăsăturile actului administrativ;

Considerăm că din această definiţie, putem desprinde următoarele trăsături ale actului administrativ: -actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice; -reprezintă o manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere publică; -regimul de putere publică nu exclude exercitarea de către instanţele judecătoreşti a unui control de legalitate; -actul administrativ poate emana de la autorităţi publice sau de la persoane private autorizate de administraţie să presteze servicii publice;

-prin actul administrativ se produc efecte juridice, care, ca la orice act juridic, pot da naştere, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii.(pag.22)

28. Prezentaţi accepţiunile cuvântului aviz, în dreptul administrativ;

Forme procedurale anterioare emiterii sau adoptării actului. Acestea au o frecvenţă destul de mare în activitatea administraţiei, fiind cele mai des întâlnite forme procedurale(studii, statistici, proiecte, propuneri, avize, anchete, acorduri, referate, etc.). Dintre acestea relevanţă deosebită prezintă avizul(actele pregătitoare) şi acordul prealabil.

13

Avizele reprezintă puncte de vedere pe care le solicită altui organ, autoritatea care urmează să emită(adopte) un act. Ele mai sunt definite ca fiind opinii pe care un organ al administraţiei publice, le solicită altui organ al administraţiei publice, într-o problemă sau în mai multe, pentru a se informa şi a decide în cunoştiinţă de cauză. Cuvântul de aviz poate avea trei accepţiuni:

1) de înştiinţare scrisă cu caracter oficial;2) de părere competentă emisă de cineva din afară, o autoritate externă;3) de rezoluţie a unei autorităţi competente.

Potrivit regimului lor juridic, avizele sunt de trei categorii: 1) Avize facultative- în care organul emitent nu este obligat nici să solicite avizul, nici să-l respecte dacă l-a solicitat şi obţinut; 2) Avize consultative- pentru care legea prevede obligativitatea obţinerii lor şi facultatea de a le respecta sau nu. 3) Avizele conforme- care se caracterizează prin trăsătura lor obligatory atât din punct de vedere al cererii, cât şi din punct de vedere al respectării lor.

29. Prezentaţi cele trei tipuri de majorităţi cunoscute, pentru ca un act al organului colegial să fie adoptat;

Aceste norme se întâlnesc cu prioritate la organele colegiale şi vizează funcţionarea legală şi adoptarea de acte juridice de către aceste autorităţi publice. Pe cale de consecinţă, în cele ce urmează, vom prezenta cele mai importante norme dintre acestea. Quorumul reprezintă majoritatea cerută de lege pentru funcţionarea valabilă a organului colegial. Cu titlu de exemplu, potrivit art.67 din Constituţie, cele două Camere ale Parlamentului adoptă acte(legi, hotărâri, moţiuni) în prezenţa majorităţii membrilor lor. Astfel, majoritatea cerută pentru votarea actului, are în vedere numărul de voturi impuse de lege pentru ca un act al organului colegial să fie adoptat. În acest sens, există trei tipuri de majorităţi:

a) majoritatea simplă , care impune pentru adoptarea unui act, votul majorităţii membrilor organului colegial prezenţi la şedinţă;

b) majoritatea absolută, ce reprezintă majoritatea membrilor care compun organul colegial respectiv;

c) majoritatea calificată , ce semnifică partea de două treimi(sau trei pătrimi) din numărul membrilor care compun organul colegial.

Faţă de aceste aspecte, este necesar a nu se face confuzie între quorum şi majoritate, întrucât primul se referă la numărul de membri necesar ca un organ să lucreze valabil, iar cel de-al doilea se referă la numărul de voturi necesare ca un act să fie legal adoptat.

30. Definiţi noţiunea de comunicare a actului administrativ;

Comunicarea actului, reprezintă operaţiunea procedurală care vizează actele administrative cu caracter individual. Ea este definită ca reprezentând, operaţiunea prin care organul administrativ emitent adduce la cunoştiinţa celui interesat un act administrativ, fie prin predare directă acestuia, fie prin afişare la domiciliul sau sediul lui, sau prin alte mijloace.

31. Definiţi noţiunea de publicare a actului administrativ;

Publicarea vizează, actele administrative cu caracter normative, dar şi unele cu caracter individual. Am putea defini publicarea ca fiind, operaţiunea materială prin care un act administrativ este adus la cunoştiinţa cetăţenilor fie prin imprimare, fie prin afişare într-un loc public sau prin alte mijloace de

14

difuzare scrisă. (De ex., Hotărârile de Guvern, care pot avea atât caracter normativ, cât şi caracter individual, se supun obligatoriu publicării, în caz contrar sunt considerate inexistente).

32. Definiţi noţiunea de organ al administraţiei publice;

Organul administraţiei publice reprezintă aceea categorie de organ public sau de organ autorizat de un organ public, prin care se realizează activităţi din sfera administraţiei publice, prin executarea legii şi prestarea de servicii publice în limitele legii. Putem include în cadrul organelor administraţiei publice atât structuri de natură publică, supuse regimului de putere publică, dar şi structuri de natură privată, cărora nu le este străin regimul de putere publică, pentru care au fost autorizate de un organ public şi pentru că îşi desfăşoară activitatea sub paza unui asemenea organ.

33. Prezentaţi condiţiile contractului administrativ;

Literatura de specialitate apreciază că la încheierea oricărui contract administrativ trebuie să se ţină seama de mai multe condiţii, şi anume :- un consimţământ al părţilor care se obligă ;- capacitatea/competenţa părţilor contractante ;- un obiect determinat/determinabil, licit şi posibil ;- o cauză licită şi morală ;- respectarea formei cerute (ad validitatem) pentru valabilitatea actului juridic ;- respectarea condiţiei prealabile obligatorii(autorizaţia administrativă). Nerespectarea acestor condiţii atrage nulitatea contractului, iar Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, recunoaşte în mod expres competenţa instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa şi asupra litigiilor izvorâte din contractele administrative.

34. Prezentaţi fără a dezvolta, care sunt formele de răspundere aplicabile Preşedintelui României;

C)Răspunderea Preşedintelui României a)Cadrul constituţional al răspunderii Preşedintelui României Actuala Constituţie consacră două texte exprese răspunderii Preşedintelui: art.96, care instituie răspunderea penală, sub forma punerii sub acuzare şi art.95 consacrat suspendării din funcţie, calificată de unii doctrinari ca răspundere politică sau administrativ-disciplinară a Preşedintelui. Dar, considerăm că din coroborarea tuturor dispoziţiilor constituţionale rezultă următoarele forme de răspundere aplicabile Preşedintelui României: a) Răspunderea penală, reglementată de art.96 din Constituţie; b) Răspunderea politică, sau administrativ-disciplinară, sub forma suspendării din funcţie, prevăzută de art.95 din Constituţie; c) Răspunderea administrativ-patrimonială, rezultată din coroborarea art.52 şi art.126 alin.(6) din Constituţie, raportate la Legea nr.554/2004 a contenciosului-administrativ; d) Răspunderea care îi revine în regim de drept comun, ca simplu cetăţean şi care este fundamentată pe principiile constituţionale egalitatea tuturor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări, coroborat cu acela că nimeni nu este mai presus de lege.

35. Prezentaţi formele de exercitare a atribuţiilor de către Preşedintele României;

15

a)Forme de concretizare a activităţii preşedintelui 1) Identificarea formelor. Art.100 din Constituţie prevede că Preşedintele, în exercitarea atribuţiilor sale, emite decrete. Această exprimare a constituantului este generică, deoarece nu toate atribuţiile se rezumă la emiterea de decrete, astfele atribuţiile Preşedintelui, pot fi exercitate prin trei forme : a) prin acte juridice- decrete ; b) prin acte politice- mesaje, declaraţii, apeluri, cereri de încuviinţare, sesizări, etc. ; c) prin operaţiuni administrative- acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state. 2) Natura decretelor Preşedintelui. În literatura de specialitate, s-au exprimat două mari opinii în acest sens. Astfel, potrivit primei opinii, decretele Preşedintelui au caracter individual. Acestui caracter mai putem adăuga şi faptul că nu pot avea caracter secret, Constituţia prevîzând obligativitatea publicării lor în Monitorul Oficial. Într-o altă opinie, decretele Preşedintelui pot avea atât caracter normativ cât şi caracter individual. 3) Regimul juridic al decretelor Preşedintelui. Referitor la regimul juridic, putem desprinde următoarele trăsături : a) Sunt acte administrative, adică manifestări de voinţă cu caracter unilateral, făcute cu scopul de a aduce unele modificări în realitatea juridică existentă, în regim de putere publică. b) Art.100 instituie contrasemnarea unora dintre decretele Preşedintelui de către Primul-ministru. Atunci când Preşedintelui îi revin atribuţii stabilite printr-o lege organică sau ordinară, decretele emise nu vor fi supuse regulii contrasemnării. c) Obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a decretului Preşedintelui, în caz contrar acest act va fi lovit de sancţiunea inexistenţei. d) Decretele Preşedintelui sunt supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele de contencios-administrativ. De la acest control, există şi unele decrete care urmează să fie exceptate şi anume : cele prin care se concretizează raporturile constituţionale dintre Preşedinte, pe de-o parte şi Guvern şi Parlament, pe de altă parte.

36. Definiţi din punct de vedere organic, administraţia centrală de specialitate;

Din punct de vedere organic reprezintă acel tip de administraţie care se organizează şi funcţionează la nivel central, prin care se duce la îndeplinire legea sau, în limitele legii, se prestează anumite servicii publice, într-un domeniu de activitate şi în condiţiile determinate de lege.

37. Enumeraţi fără a dezvolta, care sunt principiile constituţionale aflate la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice locale în România;

B) Principii constituţionale: deconcentrarea serviciilor publice, descentralizarea, autonomia locală, posibilitatea folosirii limbii minorităţilor naţionale în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcetrate În ceea ce priveşte principiile constituţionale pot fi identificate 4 asemenea principii  : deconcentrarea serviciilor publice, descentralizarea, autonomia locală, posibilitatea folosirii limbii minorităţilor naţionale în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcetra

38. Prezentaţi raporturile dintre autorităţile locale şi cele judeţene;

B)Raporturile dintre autorităţile locale şi cele judeţene Între autorităţile constituite la nivel local şi cele de la nivel judeţean nu există raporturi de subordonare. Raporturile dintre aceste autorităţi, potrivit dispoziţiilor Legii nr.215/2001, se bazează pe

16

principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregului judeţ.

39. Efectuaţi clasificarea categoriilor de raporturi de drept administrativ, evidenţiate în actualul sistem constituţional şi legal din România;

În actualul sistem constituţional şi legal, putem identifica şi clasifica următoarele categorii de raporturi de drept administrativ: a) raporturi de subordonare(ex., raporturile dintre Guvern şi ministere; dintre Guvern şi autorităţile centrale subordinate; dintre ministere şi autorităţile centrale de specialitate subordinate lor); b) raporturi de colaborare (ex., raporturile dintre primar şi consiliul local, dintre Preşedinte şi Guvern); c) raporturi de tutelă administrativă ( ex., raporturi între autorităţile autonomiei locale, inclusiv la nivelul judeţului şi Guvern, prin reprezentantul său în teritoriu, prefectul); d) raporturi de coordonare (ex., raporturile dintre consiliul local şi primar, pe de o parte şi consiliul judeţean, pe de altă parte);

40. Prezentaţi atribuţiile Preşedintelui Consiliului Judeţean;

I)Atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Legea nr.215/2001, republicată, în conţinutul art.104, stabileşte următoarele atribuţii : a) atribuţii privind funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, al serviciilor şi instituţiilor publice de interes judeţean, a societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean; b) atribuţii privind relaţia cu consiliul judeţean; c) atribuţii privind bugetul consiliului judeţean; d) atribuţii privind relaţia cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale; e) atribuţii privind serviciile publice de interes judeţean.

41. Clasificaţi contractele administrative;

Clasificarea contractelor administrative este foarte succintă şi reprezintă într-o masură importantă, evidenţierea modalităţilor de exercitare a dreptului de proprietate publică. Se ştie că drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice potrivit Noului Cod civ.(art.866-875) sunt : dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit. Aceste drepturi care se poartă asupra bunurilor aflate în domeniul public, sunt valorificare de către autoritatea administrativă prin încheierea unor contracte administrative. Mai mult decât atât, contractele administrative pot fi încheiate de către autoritatea administrativă şi în vederea prestării unor servicii publice. Clasificarea contractelor administrative se poate efectua în funcţie de mai multe criterii şi anume : subiectele acestora, obiectul contractului sau modalităţile de încheiere. În cadrul acestui curs, ne vom raporta numai la clasificarea contractelor administrative în funcţie de obiectul acestora şi astfel putem distinge între:

- contractele de dare în administrare ;- contractele de concesiune ;- contractele de achiziţii publice ;- contractele de închiriere ;- contractele de dare în folosinţă gratuită.

42. Prezentaţi instituţia Viceprimarului;

Viceprimarul, reprezintă funcţia consacrată în Capitolul III intitulat Primarul şi viceprimarul, din Legea nr.215/2001, republicată.

17

Viceprimarul este ales în mod indirect, respectiv de către consiliul local, cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. Durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului consilierilor. Legea 215/2001, modificată şi republicată, cu privire la statutul viceprimarului, prevede că acesta este plasat în subordinea primarului, aspect care conduce la concluzia potrivit căreia, vicieprimarul se află într-o dublă subordonare : a consiliului local care l-a desemnat şi a primarului. Incompatibilităţile stabilite de Legea nr.161/2003 pentru funcţia de primar sunt valabile şi pentru funcţia de viceprimar.

43. Prezentaţi cele două componente esenţiale în temeiul cărora se derulează activitatea Prefectului, ca autoritate a administraţiei de stat în teritoriu;

Activitatea prefectului este guvernată de mai multe principii, pe care le regăsim reglementate în art. 5 al Legii 340/2004, respectiv : legalitatea, imparţialitatea şi obiectivitatea ; transparenţa şi liberul acces la informaţiile de interes public ; eficienţa ; responsabilitatea ; profesionalizarea şi orientarea către cetăţean. Atribuţiile prefectului sunt, din punctul de vedere al izvorului lor, de mai multe categorii  : atribuţii prevăzute de Constituţie ; atribuţii prevăzute de Legea 340/2004,privind instituţia prefectului cu modificările ulterioare ; atribuţii prevăzute de alte acte normative ; însărcinările date de Guvern. Sfera atribuţiilor care revin prefectului o regăsim consacrată de Legea 340/2004 cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează : asigură la nivelul judeţului şi al minicipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor , a ordonanţelor şi a hotârilor Guvernului şi a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice ; acţionează pentru realizarea obictivelor cuprinse în programul de guvernare ; acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unei comunicări permanente la toate nivelurile ; stabileşte împreună cu autorităţile administraţiei publice locale , priorităţile de dezvoltare teritorială ; verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului judeţean, ale consiliului local sau ale primarului ; etc.

44. Efectuaţi clasificarea actelor administrative, după organul de la care emană;

A) După organul de la care emană, acestea pot fi: a) acte care emană de la autorităţi administrative, de stat sau autonome locale; b) acte care emană de la alte autorităţi publice decât cele administrative; c) acte care emană de la persoane private autorizate să presteze anumite servicii publice.

45. Prezentaţi competenţa materială a unei autorităţi publice din România;

1) Competenţa materială(rationae materiae), desemnează ansamblul prerogativelor unei autorităţi publice, din punctul de vedere al cuprinsului şi al specificului lor. Putem identifica două tipuri de competenţă materială : - competenţa materială generală, care semnifică faptul că prerogativele unei autorităţi sunt nemărginite din punctul de vedere al întinderii şi specificului lor(ex.:Guvernul, consiliile locale, prefectul, primarul, etc.); - competenţa materială specială, care vizează anumite segmente ale activităţii administrative(ex.:ministerele, serviciile publice descentralizate, etc).

46. Prezentaţi competenţa teritorială a unei autorităţi publice din România;

2) Competenţa teritorială(rationae loci) semnifică întinderea în spaţiu a prerogativelor unui organ administrativ, indiferent de natura competenţei sale materiale.

18

Există două tipuri de competenţă teritorială: - competenţa teritorială generală, exercitată la nivel naţional(ex. : Preşedintele, Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat, etc.) ; - competenţa teritorială locală, exercitată în anumite limite geografice delimitate, de regulă la nivel de unitate administrativ-teritorială. 3) Competenţa temporală (rationae temporis) este acel tip de competenţă care evocă întinderea ăn timp a prerogativelor unui organ administrativ.

47. Prezentaţi actele Prefectului;

G) Actele prefectului În exercitatrea atribuţiilor sale, prefectul emite ordine, care sunt acte administrative, care pot avea atât caracter normative, cât şi caracter individual. Pentru cele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate, prefectul are obligaţia să consulte în prealabil conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din judeţe. Ordinele cu caracter normative devin executorii după ce au fost aduse la cunoştinţă publică, iar ordinele cu caracter individual devin executorii de la data comunicării către persoanele interesate. Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată, Ministerului Administratiei si Internelor.

48. Efectuaţi clasificarea normelor de drept administrativ în funcţie de criteriile comune sau a celor de diferenţiere;

Referitor la clasificarea normelor de drept administrativ, aceasta poate fi analizată în funcţie de criteriile comune sau a celor de diferenţiere existente. 1. Primul criteriu îl reprezintă obiectul de reglementare, putând fi identificate mai multe categorii de norme: a) norme de drept material, care vizează drepturile şi obligaţiile corelative ale autorităţilor administraţiei publice sau ale agenţilor implicaţi în activitatea administrativă; b) norme de drept procedural(procesual) al căror obiect îl reprezintă procedura de concretizare a activităţii administrative; 2. Al doilea criteriu îl reprezintă caracterul acestora, motiv pentru care indentificăm: a) norme imprerative- care impun subiectelor de drept anumite obligaţii. Obligaţiile conţinute de aceste norme pot fi:- fie să impună subiectului să facă ceva(ne-am afla în cazul normei onerative);- fie să interzică subiectului să facă un anumit lucru(ne-am afla în prezenţa normei prohibitive); b) norme permisive- care îngăduie o conduită determinată, care prevăd pentru subiectul de drept posibilitatea de a avea o anumită conduită, de a uza de anumite drepturi, fără însă să-i impună acest lucru; 3.Al treilea criteriu îl constituie sfera lor de aplicare: a) norme cu caracter general, care se aplică tuturor organelor administraţiei publice sau unei sfere mai mari de organe; b) norme speciale, care se referă la un organ determinat(ex. Legea nr.90/2001 peivind organizarea şi funcţionarea Guvernului, sau Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, etc.); 4.Ultimul criteriu diferenţiază normele în funcţie de izvoarele de drept: a) norme cuprinse în Constituţie; b) norme cuprinse în legi organice sau ordinare; c) norme cuprinse în ordonanţe de Guvern, simple sau de urgenţă; d)norme cuprinse în hotărâri de Guvern şi acte ale autorităţilor centrale de specialitate; e) norme cuprinse în acte ale autorităţilor locale, etc.

49. Identificaţi serviciul public luând în considerare elementele ştiute;

19

??? Serviciile publice pot asigura servicii precum aprovizionarea cu apa, electricitate, gaz, telecomunicatii, considerate esentiale pentru economie, în ansamblu. Sunt situaţii în care activităţile de interes nu aparţin serviciului public. Sunt considerate servicii publice numai activităţile care satisfac nevoi sociale apreciate de puterea politică, ca fiind de interes public (furnizate ca servicii în reţea). La final am putea defini serviciul public ca acea activitate desfăşurată sau autorizată de un organ public, prin care se realizează nevoi sociale de interes public.

50. Prezentaţi caracteristicile serviciilor publice;

Caracteristicile serviciilor publice sunt :- Satisfac o nevoie sociala;- Se realizeaza o activitate de utilitate publica;- Regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public;- Se realizeaza prin stabilimente publice;- Au caracter permanent si se afla continuu intr-un raport juridic;- Serviciul public trebuie executat indiferent de costuri

51. Enumeraţi fără a dezvolta, principiile generale incidente procedurii administrative necontencioase;

Principiile generale specifice procedurii administrative necontencioase sunt următoarele:- principiul legalităţii. Acest principiu, statuează regula potrivit căreia activitatea exercitată de

autorităţile administraţiei publice, se efectuează doar cu respectarea dispoziţiilor legale;- principiul oportunităţii. Potrivit acestui principiu, adoptarea şi executarea unui act administrativ, trebuie

efectuată în timp util şi la condiţiile date, precum şi abrogarea lui în aceleaşi condiţii, atunci când datorită evoluţiei relaţiilor sociale, actul a încetat practic să mai fie aplicabil;

- principiul exercitării obligatorii şi cu bună credinţă a competenţelor legale. Acest principiu, scoate în evidenţă faptul că activitatea administraţiei publice, dar şi a funcţionarilor publici, trebuie exercitată cu bună-credinţă şi în limitele competenţelor recunoscute de lege, fără a crea vătămări sau prejudicii;

- principiul egalităţii în faţa administraţiei publice. Potrivit acestui principiu, se evidenţiază regula ca toţi cetăţenii, beneficiari ai serviciilor publice exercitare de autorităţile administraţiei publice, să fie trataţi în mod egal;

- principiul motivării actelor şi măsurilor dispuse. Şi în cazul emiterii sau adoptării actelor administrative, precum şi în cazul măsurilor dispuse de autorităţile administraţiei publice, este necesară o motivare clară şi concisă, anterior efectuării acestor activităţi;

- principiul transparenţei. Transparenţa1, reprezintă un principiu esenţial în activitatea administraţiei publice, iar dacă este respectat, poate conduce la creşterea încrederii cetăţenilor în întregul sistem administrativ ;

- principiul subsidiarităţii. Acest principiu este consacrat în dispoziţiile Tratatului2 de la Lisabona şi are menirea de a asigura luarea deciziilor cât mai aproape de cetăţean precum şi verificarea permanentă a necesitatii întreprinderii unor acţiuni la nivel comunitar în lumina posibilităţilor existente la nivel national, regional sau local;

- principiul celerităţii. Raţiunea actui principiu, scoate în evidenţa urgenţa cu care actele sau alte măsuri administrative, trebuie efectuate de către autorităţile administraţiei publice, în exercitarea atribuţiilor sale;

- principiul obligativităţii aducerii la cunoştinţă a actelor adpotate şi a măsurilor dispuse. Acest principiu, poate fi sinonim cu principiul publicităţii. Pentru a produce efecte juridice, actele

1 Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică ( publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003).2 România a ratificat prin Legea 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana şi a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene, publicată în Monitorul Oficial nr. 107/12 februarie 2008.

20

administrative, sau unele măsuri, trebuie să fie publicate sau comunicate persoanelor interesate, în caz contrar, acestea pot fi lovite de nulitate;

- principiul exercitării controlului activităţii executive. Potrivit acestui principiu, se poate realiza un control administrativ asupra propriei activităţi. Acest control poate fi de două tipuri: unul intern, exercitat de persoane delegate în acest scop de către conducătorul unei autorităţi administrative, sau unul extern, care poate fi ierarhic, exercitat de autoritatea ierarhic superioară celei controlate, sau specializat, efectuat de către autorităţi specializate în asemenea activităţi;

- principiul colaborării şi cooperării în realizarea sarcinilor administraţiei. Acest principiu, scoate în evidenţă necesitatea colaborării şi cooperării între autorităţile administraţiei publice şi are ca obiectiv, promovarea unei bune administrări a interesului public;

- principiul răspunderii pentru activitatea exercitată. În general, orice activitate de interes public, trebuie să fie răspunzătoare pentru actele sau faptele prin care se exprimă. Acest principiu, garantează oricărui cetăţean, că orice vătămare produsă de o autoritate administrativă, sau de un funcţionar al acesteia, poate atrage răspunderea lor în limitele legii.

52. Definiţi şi enumeraţi formele de activitate ale autorităţilor administraţiei publice;

Formele de activitate a autorităţilor administraţiei publice, reprezintă mijloacele juridice prin care puterea executivă lucrează asupra administraţiei, fiind denumite şi actele puterii executive. Activitatea administraţiei, ca orice tip de activitate umană, se poate exprima prin următoarele forme specifice: a) actele juridice – aici putem include, actele administrative, contractele administrative şi contractele civile. Dintre acestea, dreptul administrativ studiază doar actele şi contractele administrative, actele civile făcând obiectul de studiu al dreptului civil; b) actele cu caracter exclusiv politic sunt emise fie de autorităţile centrale – Guvern, Preşedinte, fie de autorităţi locale (Primarul, Consiliul local, Prefectul) şi, având caracter declarativ, nu sunt studiate de dreptul administrativ. Sunt astfel de acte: declaraţiile Guvernului cu privire la anumite evenimente, mesajul Preşedintelui Republicii cu prilejul semnării unui acord internaţional, apelul Primarului către cetăţeni cu privire la un aspect de politică publică locală, etc. Actele cu caracter politic nu produc efecte juridice, eventuala lor autoritate fiind dată de prestigiul şi poziţia în stat a emitentului; c) faptele administrative sunt fapte materiale juridice care intervin în sfera administraţiei publice, adică transformări în lumea înconjurătoare care produc efecte juridice, independent de existenţa unei manifestări de voinţă în acest sens a autorităţilor publice (de exemplu, construirea de către primărie a unei clădiri pe terenul proprietatea localităţii, omisiunea de a răspunde la o cerere de informaţii de interes public, etc.), ci doar în baza legii. Legea este, aşadar, cea care dă valoare unui fapt material, transformându-l într-un fapt juridic, în speţă administrativ. Faptele administrative pot fi licite (de exemplu, construirea unei clădiri), sau ilicite (exemplul clasic fiind contravenţia); d) operaţiunile administrative sunt operaţiuni material-tehnice, adică activităţi ale administraţiei publice care nu produc efecte juridice prin ele însele: avize, dări de seamă, referate, comunicări, note interne, statistici, etc.

53. Enumeraţi fără a dezvolta condiţiile specifice sau, condiţiile de valabilitate ale actelor administrative;

Condiţiile specifice sau, condiţiile de valabilitate ale actului administrativ sunt:

21

a) Adoptarea actelor administrative, să fie făcută de către organul competent şi în limitele competenţei sale legale. Fiecare autoritate (categorie de autorităţi) a administraţiei publice are o anumită competenţă, determinată de cumulul atribuţiilor ce-i revin potrivit legii şi de scopul pentru care a fost înfiinţată. Ea trebuie să fie în concordanţă cu principiile constituţionale, concret determinată şi exercitată potrivit dispoziţiilor legale prin care a fost stabilită. .Astfel că, exercitarea competenţei legale, constituie o obligaţie a fiecărei autorităţi a administraţiei publice şi nu o facultate. Pentru ca actele administrative să fie legale şi, în consecinţă, să producă în mod valabil efecte juridice, ele trebuie să fie adoptate doar de autorităţile competente şi în limite prevăzute de lege. Competenţa autorităţilor administraţiei publice se particularizează prin anumite trăsături şi anume : 1. Competenţa are caracter legal, în sensul că fiecare autoritate a administraţiei publice este înzestrată cu o anumită competenţă, strict determinată de lege. În consecinţă, autorităriţile administrative şi titularii funcţiilor publice trebuie să-şi exercite în mod nemijlocit competenţa conferită prin lege. Cu toate acestea, în mod excepţional şi doar atunci când legea prevede expres acest lucru, o parte din atribuţii sau totalitatea acestora pot fi transmise altor persoane (funcţionari sau demnitari publici), pe calea suplinirii (înlocuirii) sau a delegării de competenţă; 2. Competenţa are caracter obligatoriu, ceea ce înseamnă că atribuţiile conferite prin lege autorităţilor administraţiei publice trebuiesc realizate întocmai, exercitarea lor neavând uncaracter facultativ pentru autoritatea publică. Dacă un organ al administraţiei publice emite un act administrativ fără a avea competenţă în materie, actul este ilegal, ilegalitatea neputând fi acoperită prin confirmare. Organul competent poate să adopte un act cu un conţinut similar, act care va produce efecte juridice din momentul emiterii sale; 3. Competenţa are de regulă, un caracter permanent, cu alte cuvinte trebuie exercită în mod continuu, fără întreruperi, autoritatea administraţiei publice competentă putând să emită/adopte un act administrativ ori de câte ori se ivesc condiţiile de fapt prevăzute de lege. În situaţia în care actul administrativ a fost emis/adoptat de către autoritatea administraţiei publice competentă şi în limitele competenţei conferite de lege, actul administrativ va fi considerat legal şi va produce în mod valabil, efecte juridice. Dimpotrivă, dacă actul a fost emis/adoptat cu încălcarea competenţei legale, sub aspect material, teritorial etc., va fi lovit de nulitate. b) Adoptarea actelor administrative, să fie făcută în forma şi cu procedura prevăzută de lege. În general, manifestarea de voinţă din actele juridice nu trebuie exprimată într-o anumită formă pentru a produce efecte juridice. Această regulă este întâlnită în materia dreptului civil,guvernat de principiul consensualismului. Există şi în această materie excepţii, spre pildă, cea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 247/2005, Titlul X Circulaţia juridică a terenurilor, conform căruia, contractele de vânzare-cumpărare care privesc bunurile imobile (terenuri cu sau fără construcţii) trebuie să îmbrace forma scrisă consacrată într-un actu autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute. În dreptul administrativ, dimpotrivă, s-a consacrat teza conform căreia actele administrative trebuie să îmbrace o formă specifică atât sub aspect exterior, precum şi sub aspect interior, în ceea ce priveşte mecanismul de adoptare a acestora. Actele administrative, în majoritatea cazurilor, îmbracă forma scrisă, apreciată ca fiind o garanţie a respectării legalităţii. Această teză din doctrină îşi găseşte astăzi şi un suport legal, fiind impusă în mod expresde tot mai multe acte normative. Astfel, art. 54 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici prevede: Actul administrativ de numire (în funcţie publică.) are formă scrisă şi trebuie să conţină temeiul legal al numirii, numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de la care urmează să exercite funcţia publică, drepturile salariale, precum şi locul de desfăşurare a activităţii. Menţionăm că actele administrative normative, trebuie să îmbrace în toate cazurile forma scrisă, legislaţia impunând obligaţia aducerii lor la cunoştinţă publică. Actele administrative individuale pot îmbrăca dar, foarte rar şi forma orală sau nescrisă,în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, avertismentul, ca sancţiune administrativ-contravenţională, poate fi aplicat ă şi în formă nescrisă (art. 38 alin. 1). c) Conformitatea actului administrativ cu conţinutul legii. Aşa cum se susţine în literatura de specialitate, conformitatea actului administrativ, în conţinutul legii, presupune conformarea acestuia cu cele trei elemente care formează structura logico-juridică a normei legale, respectiv, cu ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea acesteia sau, în celelalte acte normative cu forţă juridică superioară pe care urmează să le aplice. Astfel, aplicând legea şi celelalte acte normative, autoritatea administraţiei publice care urmează să emită/adopte un act administrativ, va trebui să examineze dacă sunt îndeplinite condiţiile de fapt, cerute de ipoteza normei legale. În caz afirmativ, autoritatea administrativă are obligaţia de a emite actul administrativ , iar în absenţa acestor condiţii, are obligaţia de a nu emite actul administrativ. Dacă, autoritatea administraţiei publice alege o altă variantă la adoptarea/emiterea actului administrativ, rezultă că nu îşi îndeplineşte această obligaţie şi, pe cale de consecinţă, actul va fi ilegal prin conţinutul său pe temeiul că nu a respectat ipoteza legală.. Emitentul actului administrativ poate să stabilească corect condiţiile de fapt cerute de ipoteza normei juridice, dar să interpreteze greşit dispoziţia acesteia ori, să aplice o altă dispoziţie decât cea care trebuia aplicată raportului social respectiv .

22

Actul administrativ adoptat/emis în astfel de condiţii va fi, de asemenea, ilegal pentru nerespectarea dispoziţiei prevăzută de norma legală.. În sfârşit, un act administrativ poate fi nevalabil şi pentru că autorul actuluiadministrativ a stabilit o altă sancţiune sau o sancţiune eronată, faţă de sancţiunea stabilită prin norma legală. În concluzie, pentru a fi legal, actul administrativ în întregul său şi fiecare dintre elementele sale structurale (ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea) trebuie să fie conforme cu norma legală. d) Conformitatea actului administrativ cu scopul legii. Prin scopul legii se înţelege rezultatul pe care legiuitorul urmăreşte să-l realizeze prin reglementarea respectivă. El poate reieşi în mod direct (explicit) sau indirect (implicit) din conţinutul legii. În primul caz, legiuitorul inserează în mod clar, explicit, de regulă, într-unul din primele articole scopul urmărit. Un exemplu, în art. 1 din Legea-cadru privind descentralizarea nr. 339/2004 se stipulează: Prezenta lege reglementează principiile fundamentale şi regulile generale, precum şi cadrul instituţional pentru desfăşurarea procesului de descentralizare administrativă şi financiară în România . Pentru cea de-a doua ipoteză, scopul legii rezultă indirect din întregul context al legii. Actul administrativ, prin scopul său, trebuie să fie concordant cu scopul legii, pentru a produce în mod valabil efecte juridice. Per-a-contrario, în situaţia în care scopul actului administrativ (normativ sau individual) contravine scopului legii, consecinţa este nulitatea actului administrativ. Unii autori consideră scopul legii ca fiind un element ce ţine de legalitate, iar mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt aspecte ce ţin de oportunitate . Ca urmare, conformitatea unui act administrativ cu scopul urmărit de lege, va implica nu numai controlul elementelor care privesc legalitatea actului, ci şi al unor elemente care au în vedere oportunitatea sa.

54. Prezentaţi forţa juridică a actelor administrative;

D) Forţa juridică a actelor administrative Actul administrativ a fost definit ca fiind forma principală de activitate a administraţiei publice şi în consecinţă el poate fi un tip de act juridic. Specific actelor juridice este faptul că reprezintă manifestări de voinţă făcute cu scopul de a modifica realitatea juridică existentă , acest lucru realizându-se prin naşterea, modificarea sau stingerea de efecte juridice. Ceea ce fundamentează forţa juridică a efectelor pe care le produc actele administrative, este prezumţia că ele au fost emise cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de lege, în accepţiunea lato sensu, pentru emiterea lui şi care îmbracă trei forme: a) prezumţia de legalitate, prin care este subînţeleasă condiţia actului administrativ de a corespunde Constituţiei, legii şi a actelor juridice emise în baza legii. Aceasta este o prezumţie relativă a actului administrativ iuris tantum, care poate fi răsturnată în cazul în care actul a fost atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ. b) prezumţia de autenticitate, care evocă acea trăsătură a actului care prezumă condiţia actului administrativ de a fi emis de organul menţionat prin forma sa exterioară, şi anume ştampilă, antet, semnături, etc. c) prezumţia de veridicitate, potrivit căreia actul administrativ este prezumat a corespunde adevărului. Dintre aceste trei prezumţii care fundamentează forţa efectelor unui act administrativ, desprindem concluzia că actul respectiv se impune subiectelor de drept care sunt în egală măsură obligate să-l respecte sau să-l execute. Aceste două categorii de obligaţii nu trebuiesc confundate, distincţia dintre ele o reprezintă consecinţele juridice şi subiectele de drept care cad sub incidenţa lor. Obligaţia de respectare este o obligaţie de a nu face şi ea vizează orice subiect de drept, nu doar pe cel sau cei care sunt însărcinaţi cu punerea lor în executare a actului respectiv, sfera acestora fiind astfel mai mare decât a celor care au misiunea executării actului. Obligaţia de executare este o obligaţie de a face şi priveşte exclusiv acele subiecte de drept care au obligaţia punerii în executare a actului administrativ. Forţa juridică a actului administrativ este condiţionată de mai multe elemente: a) locul organului emitent în sistemul organelor administraţiei publice; b) natura organului emitent, din punct de vedere al caracterului şi competenţei sale materiale şi teritoriale; c) categoria de act, respectiv un act cu caracter individual sau cu caracter normativ.

23

Ca o consecină a forţei juridice a actelor administrative şi ca o particularitate a acestora, regăsim regula executării din oficiu a actelor, cunoscută şi sub denumirea de principiul executio ex officio.

55. Prezentaţi semnificaţia actului de stare civilă din perspectiva dreptului administrativ;

Actele de stare civilă reprezintă acea categorie de acte care au o natură juridică complexă, de drept civil şi de drept administrativ, prin intermediul cărora autorităţile publice învestite cu atribuţii de stare civilă transpun în conţinutul lor, componente ale stării civile a persoanei. Din perspectiva dreptului administrativ, actul de stare civilă are următoarea semnificaţie:

reprezintă înscrisul autentic doveditor al actului de stare civilă întocmit în registrul de stare civilă;

reprezintă un mijloc de evidenţă a populaţiei, din punctul de vedere al numărului şi structurii sale;

se întocmeşte în interesul statului şi al persoanei(art.1 din Legea nr.119/1996); serveşte apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor(art.1 din Legea

nr.119/1996);

56. Prezentaţi atribuţiile Preşedintelui României, realizate în raporturile cu Parlamentul;

- atribuţii realizate în raporturile cu Parlamentul În această primă categorie de atribuţii, identificăm următoarele : a) Promulgarea legilor de către Preşedinte. Potrivit art.77 din Constituţie, Preşedintele îndeplineşte această funcţie ancestrală, specifică fiecărui şef de stat, indiferent de forma de guvernământ sau de regimul politic, aceea de a învesti legea cu formulă executorie. Preşedintele dispune şi publicarea legii în Monitorul Oficial. Termenul pus la dispoziţia Preşedintelui pentru a promulga legea este de 20 de zile de la primirea legii spre promulgare. Prin excepţie, termenul se reduce la jumătate, respectiv 10 zile. Modalităţile prin care Preşedintele se opune promulgării legii sunt : - prin exercitarea dreptului de a sesiza Curtea Constituţională ; - prin trimiterea legii spre reexaminare de către Parlament, atunci când legea prezintă aspecte de neoportunitate politică. b) Adresarea de mesaje Parlamentului. Potrivit art.88 din Constituţie, I se recunoaşte dreptul Preşedintelui de a adresa mesaje Parlamentului, cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. Art.98, interzice Preşedintelui interimar, această atribuţie. Mesajul, reprezintă un mijloc de legătură între două autorităţi publice, dar şi un act juridic exclusiv şi unilateral al Preşedintelui, care nu îmbracă forma unui decret şi care intră în categoria actelor politice ale şefului de stat. Mesajul, nu atrage efectele juridice ale unui decret, singura consecinţă pe care o determină este potrivit art.65 alin.(2) lit.a), întrunirea Camerelor în şedinţă pentru a-l primi. c) Convocarea Parlamentului în sesiuni. Art.63 aln. 3 reglementează convocarea, de către preşedinte , a Parlamentului nou ales, în cel mult 20 de zile de la alegeri. Art. 66 alin.2 vizează întrunirea în sesiuni extraordinare a Parlamentului la cererea Preşdintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere, ori a cel puţin 1/3 din numărul parlamentarilor. Dreptul de a cere convocarea, aparţine celor 2 preşedinţi ai Camerelor. d) Dizolvarea Parlamentului de către Preşedinte. Potrivit art. 89 din Constituţie, Preşedintelui îi este recunoscut dreptul de a dizolva Parlamentul, care este supus unor condiţii speciale , şi anume : -consultarea preşedinţilor celor 2 Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare ;

24

-condiţiile în care poate fi cerută dizolvarea sunt reprezentate de neacordarea votului de învestitură în termen de 60 de zile de la prima solicitare, coroborată cu respingerea, în acest interval, a cel puţin 2 solicitări de învestitură ; - în cursul unui an, Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o dată ; - este interzisă dizolvarea Parlamentului, în timpul stării de asediu ori a celei de urgenţă, ori în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui. Exercitarea acestui drept este o facultate şi nu o obligaţie pentru Preşedinte.

57. Prezentaţi statutul Guvernului;

b)Statutul Guvernului Din coroborarea tuturor prevederiilor constituţionale, rezultă următoarele caracteristici ale statutului Guvernului , potrivit actualului sistem : a. Guvernul este parlamentar prin origine şi guvernamental prin funcţiune ; b. Constituţia consacră un dublu rol pentru Guvern, politic şi administrativ, care se realizează conform programului de guvernare acceptat de Parlament, c. Guvernul reprezintă un organ central al administraţiei publice , cu o competenţă materială şi teritorială generală ; d. Guvernul reprezintă unul dintre cei doi şefi ai executivului nostru bicefal sau dualist ; e. între cei 2 şefi ai executivului, Guvernul reprezintă organul colegial , iar Preşedintele reprezintă autoritatea publică cu caracter unipersonal ; f. Guvernul în calitatea sa de conducător al administraţiei publice, creează următoarele tipuri de raporturi cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice : - raporturi de supraordonare, în calitate de organ ierarhic superior, faţă de prefect, ministere şi alte organe centrale subordonate lui ; - raporturi de colaborare şi coordonare, faţă de autorităţile centrale autonome ; - raporturi de tutelă administrativă, faţă de organele locale autonome, care funcţionează la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, în baza principiilor constituţionale ale autonomiei, descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice ; g. Guvernul are obligaţia constituţională de a coopera cu organismele sociale interesate (art. 102). În cadrul acestor organisme sociale interesate, putem include patronatele, sindicatele, biserica, partidele politice, diferite organisme şi organizaţii de tineret, etc. h. Guvernul îndeplineşte şi o funcţie normativă, concretizată prin : - iniţiativă legislativă , potrivit art. 74 ; - adoptă , în executarea legilor, hotărâri care au rolul de a pune în executare legea ( art. 108 alin. 2); - Guvernul este împuternicit să adopte ordonanţe de Guvern, a căror misiune ste să înlocuiască legea. Faţă de aceste caracteristici putem defini Guvernul ca fiind acel organ de stat central, care , în baza rolului său politic şi administrativ şi prin cooperarea cu toate organismele sociale interesate, are misiunea de a asigura realizarea politicii statului şi de a conduce întraga administraţie publică, aflat sub controlul direct al Parlamentului .

58. Prezentaţi cazurile de încetare a funcţiei de membru al Guvernului;

2.Încetarea funcţiei de membru a Guvernului Potrivit art.106 coroborat cu art.85 şi 104, încetarea funcţiei de membru al Guvernului are loc prin : - demisie, care intervine ca urmare a voinţei exclusive a titularului funcţiei ;

25

- revocare, care intervine potrivit art.85 alin.(2), în caz de remaniere guvernamentală ; - pierderea drepturilor electorale, care poate interveni ca sancţiune penală complementară[art.64 lit.a) C.pen.], dar şi în cazul pierderii indirecte a acestor drepturi prin punerea sub interdicţie, intervenită ca urmare a pierderii discenământului ori ca urmare a stării de debilitate sau alienaţie mintală stabilite pe cale judecătorească(art.142 din C.fam.); - intervenţia unei stări de incompatibilitate, prevăzută expres de art.105 ; - deces ; Potrivit art.107 alin.(2), încetarea funcţiei de membru al Guvernului mai are loc în cazul în care acesta este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. Depăşirea acestui termen atrage încetarea funcţiei de membru al Guvernului, intervenind interimatul , primul ministru urmând să aleagă un alt membru care să deţină funcţia de ministru interimar în locul celui aflat în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. Potrivit art.113 şi 114, încetarea funcţiei de membru al Guvernului mai poate avea loc şi în situaţia în care este adoptată o moţiune de cenzură. Încetarea funcţiei de membru al Guvernului, mai pate avea loc şi din interpretarea art.16 alin.(3), în cazul pierderii cetăţeniei române sau în situaţia în care membrul Guvernului nu mai locuieşte în România.

59. Prezentaţi statutul Primului-ministru;

e)Statutul primului ministru Potrivit regimului constituţional, dar şi al Legii nr.90/2001 putem desprinde următoarele caractere juridice incidente statutului primului-ministru : 1) Primul-ministru conduce Guvernul(art.107 alin.(1) teza întâi) ; 2) Primul-ministru are misiunea de a coordona activitatea membrilor Guvernului, cu obligaţia să respecte atribuţiile care revin fiecăruia ; 3) Primul-ministru are misiunea de a prezenta celor două Camere ale Parlamentului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate şi răspunde la întrebările şi interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi şi senatori ; 4) Solicită Preşedintelui să participe la unele şedinţe ale Guvernului, atunci când se discută probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice ; 5) Propune Preşedintelui revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, în caz de vacanţă a postului sau de remaniere guvernamentală ; 6) Contrasemnează unele din decretele Preşedintelui(art.100 din Constituţie) ; 7) Semnează hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern, care sunt contrasemnate de miniştrii care au sarcina punerii lor în executare ; 8) Reprezintă Guvernul României în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii guvernamentale precum şi în relaţiile internaţionale ; 9) Este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării ; 10) Primul ministru numeşte şi eliberează din funcţie, potrivit art.15 din Legea nr.90/2001, următoarele categorii de persoane: - conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, potrivit art.3 alin.(1); - secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acstor funcţii; - personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru; - secretarii de stat ;

60. Prezentaţi atribuţiile Guvernului prevăzute de Constituţie;

I) Atribuţii prevăzute de Constituţie. În această categorie putem include : 1) exercitarea iniţiativei legislative;

26

2) negocierea tratatelor internaţionale(art.91); 3) propune Preşedintelui acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României în alte state(art.91 alin.2); 4) propune Preşedintelui înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice ale României(art.91 alin.2); 5) prezintă Parlamentului informaţiile şi documentele solicitate de cele două Camere şi de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor lor(art.111 alin.1) ; 6) participarea membrilor Guvernului la şedinţele Parlamentului ; 7) sesizează Curtea Constituţională cu privire la aspectele de neconstituţionalitate pe care le apreciază că le prezintă legile, înainte de a fi promulgate de Preşedintele României(art.146 lit.a) ; 8) exercită o putere normativă primară, concretizată în capacitatea de a emite acte care înlocuiesc legile, respectiv ordonanţele de Guvern(art.108 şi 115) ; 9) numeşte prefectul(art.123 lin.1); 10) în termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte, ia măsuri pentru a organiza alegeri pentru un nou Preşedinte(art.97 alin.2) ; 11) Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea recunoaşte expres această competenţă.

61. Prezentaţi funcţiile şi atribuţiile Guvernului prevăzute de dispoziţiile Legii nr.90/2001, modificată şi completată;

În ceea ce priveşte atribuţiile Guvernului, potrivit art.11 din Legea nr.90/2001 acestea sunt : 1) exercită conducerea generală a administraţiei publice ; 2) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului ; 3) emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea Constituţiei şi le transmite Parlamentului, în termen de 60 de zile de la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susţinerea implicită a formei iniţiatorului ; 4) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor ; ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit art.115 alin.4 din Constituţie ; 5) asigura executarea de catre autoritatile administratiei publice a legilor si a celorlalte dispozitii normative date in aplicarea acestora; 6) elaboreaza proiectele de lege a bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat si le supune spre adoptare Parlamentului; 7) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate; 8) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare; 9) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertatilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege; 10) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizeaza si inzestreaza fortele armate; 11) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi internaţionale; 12) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental; 13) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa; 14) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului; 15) a fost abrogat prin O.U.G. nr.87/2001(M.Of.nr.634 din 14 septembrie 2007); 16) infiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa; 17) cooperează cu organismele sociale interesate în indeplinirea atribuţiilor sale; 18) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.

27

62. Prezentaţi controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului; a)Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului Prin art. 111-112 se instituie următoarele forme de control asupra Guvernului : 1.Obligaţia Guvernului de a informa Parlamentul. Este consacrata în art. 111 alin. 1 şi putem desprinde următoarele elemente esenţiale : - din punctul de vedere al naturii sale juridice, acesta reprezintă o formă de control politic, exercitat asupra administraţiei publice ; - dreptul de a solicita informaţiile şi documentele considerate ca necesare se exercită prin intermediul preşedinţilor celor 2 camere sau cei ai comisiilor parlamentare ; - în cazul în care iniţiativa legislativă priveşte modificarea bugetului de stat sau al asigurărilor sociale, este obligatorie solicitarea informării. Informarea parlamentarilor, reprezintă prima condiţie a exercitării controlului parlamentar, deoarece datele oferite de acestă informare au rolul de a determina acţiunea parlamentarilor faţă de Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice . 2. Controlul prin întrebări, interpelări şi anchete. Această formă de control este consacrată de art. 112 din Constituţie, din care putem desprine următoarele caractere incidente acestui control. - are în vedere Guvernul în întergul său, în ceea ce priveşte activitatea de ansamblu a acestuia , precum şi fiecare membru al Guvernului , pentru activitatea proprie ; - întrebările reprezintă forma cea mai simplă şi cea mai folosită de control parlamentar. Ele pot fi scrise şi orale, iar cele scrise la rândul lor sunt de 2 feluri : unele care presupun răspunsuri orale iar altele care impun ca răspunsul să îmbrace forma scrisă ; - interpelarea reprezintă tot o formă de control asupra administraţiei publice, care diferă prin caracterul său mai complex deoarece nu presupune simple răspunsuri, ci explicaţii cu privire la politica Guvernului în anumite probleme de maxim interes ale activităţii interne şi externe a Guvernului ; - anchetele parlamentare sunt unul din cele mai specializate mijloace de control parlamentar asupra Guvernului şi administraţiei publice. Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate instituii comisii de anchetă sau alte comisii speciale ( art. 64 alin 4 din Constituţie).Specific comisiilor de anchetă este statutul juridic al celor audiaţi, similar martorilor, precum şi obligativitatea generală a autorităţilor publice de a sprijini activitatea comisiei, prin prezentarea informaţiilor şi documentelor necesare.

63. Prezentaţi principiul descentralizării;

a) Descentralizarea Descentralizarea este sistemul care are la baza recunoaşterea interesului local, distinct de cel naţional, localităţile dispunând de structuri organizatorice, funcţionale şi un aparat propriu , afectat interesului local. Actuala lege a descentralizării nr. 195/2006 defineşte acest principiu, în art. 2 litera l ca fiind transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat. Principiile în baza cărora se desfăşoară procesul de descentralizare sunt următoarele : 1. principiul subsidiarităţii, care constă în exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei publice locale situată administrativ cel mai aproape de cetăţean şi care dispune de capacitatea administrativă necesară ; 2. principiul asigurării resurselor corespunzătoare competenţelor transferate ; 3. principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în raport cu competenţele ce le revin; 4. principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil , bazat pe criterii şi reguli obiective ; 5. principiul echităţii ; 6. principiul constrângerii bugetare (interzice utilizarea de către autorităţile publice centrale a transferurilor speciale sau a subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor bugetelor locale).

64. Prezentaţi principiul deconcentrării;

28

b)Deconcentrarea Deconcentrarea este o formă specifică de exprimare a centralizării statale. Aceasta poate fi definită ca fiind redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu. Un asemenea exemplu îl reprezintă tutela administrativă care poate fi defintă ca totalitatea mijloacelor prin intermediul cărora organele centrale supraveghează respectarea legalităţii de către organele din teritoriu. Deconcentrarea se poate realiza în 2 forme: - pe verticală atunci când se sporeşte competenţa serviciilor publice ale ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate; - pe orizontală, prin sporirea competenţei conducătorului acestor servicii (ex. Întărirea rolului prefectului).

65. Prezentaţi principiul autonomiei locale;

c) Autonomia locală Autonomia locală este un principiu care-şi are temeiul în art. 120 din Constituţie. Terminologia folosită pentru evocarea acestui principiu cunoaşte diferite formulări, cum ar fi : auto-guvernare, puteri locale, independenţă locală, autorităţi subnaţionale, autorităţi locale/municipalităţi, etc. Autonomia locală poate fi definită ca reprezentând aptitudinea locală a autorităţilor autonome de a decide, în mod independent şi sub propria răspundere, în limitele legii , asupra problemelor colectivităţilor teritoriale în care funcţionează. La nivel european, regimul autonomiei locale este reglementat de Carta Europeană a Autonomiei Locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, intrată în vigoare la 1 septembrie 1988, ratificată de România la 4 octombrie 1994 , prin Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997.

66. Prezentaţi atribuţiile Consiliului Judeţean;

E)Atribuţiile Consiliului Judeţean Consiliul judeţean, la fel ca şi consiliul local, are o dublă natură: de autoritate a autonomiei judeţene şi de autoritate a administraţiei publice judeţene. Art.91 din Legea nr.215/2001, modificată, instituie mai multe atribuţii consiliului judeţean şi anume : a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes judeţean ; b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială a judeţului ; c) atribuţii privind gestionarea patrimoniului judeţului; d) atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine(din educaţie, protecţia copilului, sănătate, cultură, tineret, sport, etc.); e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională.

67. Prezentaţi răspunderea Consiliului Judeţean;

G)Răspunderea Consiliului Judeţean Răspunderea consilului judeţean, este concretizată prin două forme de dizolvare: prin dizolvare de drept şi dizolvare prin referendum. Dizolvarea de drept, reprezintă instituţia prevăzută de art.99 din Legea nr.215/2001. Potrivit acestui text, dizolvarea de drept are loc după cum urmează :

29

a) consiliul judeţean nu se întruneşte timp de două ori consecutiv ; în situaţia în care, în trei şedinţe ordinare consecutive nu a adoptat nicio hotărâre ; b) în cazul în care numărul consilierilor s-a redus sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi. Secretarul judeţului sau orice persoană interesată va sesiza instanţa de contencios administrativ cu privire la intervenţia cazului de dizolvare de drept. Dizolvarea prin referendum, este una din modificările de substanţă pe care le-a adus Legea nr.286/2006, de modificare a Legii nr.215/2001. Referendumul se organizează în condiţiile legii(este vorba despre Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului), ca urmare a cererii adresate prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale judeţului. Referendumul judeţean, ca şi cel local, se organizează de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului şi un judecător, iar secretariatul este asigurat de instituţia prefectului. El este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului judeţean, încetează dacă în favoarea dizolvării s-au pronunţat jumătate plus unu din numărul total al voturilor exprimate.

68. Prezentaţi funcţionarea Consiliului Local;

c) Funcţionarea consiliului local Forma de lucru a consiliului local este şedinţa, care are caracter lunar la cererea primarului. În afara acestor şedinţe ordinare, mai există şi şedinţe extraordinare, care pot avea loc ori de câte ori este necesar, la cererea primarului sau a o treime din numărul membrilor consiliului. Pentru a fi legal constituite, legea impune prezenţa consilierilor în funcţie(art.40). Şedinţele sunt conduse de un preşedinte de şedinţă, ales pentru o perioadă de 3 ani, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate de acesta. Prezenţa consilierilor la şedinţă, este obligatorie, iar în cazul în care un consilier absentează nemotivat de două ori consecutiv, va fi sancţionat în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local.

69. Prezentaţi răspunderea consilierilor locali;

f) Răspunderea consilierilor Din coroborarea dispoziţiilor legale, raportate la Constituţie, se pot desprinde următoarele forme ale răspunderii consilierilor : a) o răspundere administrativ disciplinară, care se poate concretiza în următoarele sancţiuni : suspendarea de drept din funcţie a consilierului, care poate interveni numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Legea nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali prevede şi alte sancţiuni specifice consilierilor, cum ar fi : avertismentul, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, eliminarea din sala de şedinţă, excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate şi retragerea indemnizaţiei de şedinţă pentru o perioadă de 1-2 luni; b) o răspundere administrativ patrimonială care poate interveni potrivit art.52 şi art.126 alin.(6) din Constituţie şi a Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ; c) o răspundere penală, care poate atrage după sine, aşa cum am mai amintit, intervenţia suspendării consilierului împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive.

70. Prezentaţi incompatibilităţile funcţiei de Primar;

Incompatibilităţile funcţiei de primar sunt stabilite în Cartea I, Titlul IV, Capitolul III, Secţiunea a 4-a, art.87 din Legea nr.161/2003, care prevede că funcţia de primar, ca şi cea de viceprimar, primar general sau viceprimar general al municipiului Bucureşti, preşedinte sau vicepreşedinte de consiliu judeţean este incompatibilă cu : funcţia de consilier local ; funcţia de prefect sau subprefect ;calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă indiferent de durata acestuia ; funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru în

30

consiliul de administraţie sau cenzor sau orice funcţie de conducere sau de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice ; etc.

71. Prezentaţi incompatibilităţile funcţiilor de Prefect şi Subprefect;

E) Regimul incompatibilităţilor funcţiilor de prefect şi subprefect Incompatibilităţile pentru funcţia de prefect sunt stabilite în secţiunea a III-a, cap. III, Titlul IV, Cartea I din Legea nr. 161/2003. Art. 85 din lege, prevede că funcţia de prefect este incompatibilă cu : calitatea de deputat sau senator; funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar general al municipiului Bucureşti; funcţia de consilier local sau judeţean; o funcţie de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial; funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru în consiliul de administraţie sau censor la societăţile comerciale, inclusive băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;etc. Prefecţii şi subprefecţii pot deţine funcţii sau exercita activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice.

72. Prezentaţi raporturile dintre Prefect şi autorităţile autonome locale;

B)Raporturile dintre prefect şi autorităţile autonome locale Raporturile dintre aceste instituţii sunt de colaborare, aşa încât prefectul, pe de o parte şi autorităţile administraţiei publice locale, pe de altă parte, să-şi desfăşoare activitatea fără presiuni şi imixtiuni. Statutul prefectului de reprezentant al Guvernului în teritoriu îi conferă acestuia aptitudinea de a veghea pentru ca activitatea consiliilor locale şi a primarilor, a consiliilor judeţene şi a preşedinţilor consiliilor judeţene să de desfăşoare în conformitate cu prevederile legale( realizand raporturi de control al legalităţii activităţii acestor instituţii, control exercitat prin intermediul tutelei administrative).

73. Prezentaţi regimul constituţional al Ordonanţelor de Guvern;

Sunt reglementate constituţional de art.108 şi 115 şi reprezintă emanaţia instituţiei “delegării legislative”, adică a împuternicirii pe care o primeşte Guvernul, deci executivul, de a emite acte normative cu forţă juridică egală legii. Delegarea legislativă, reprezintă modalitatea de conlucrare între Parlament şi Guvern, în virtutea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, în temeiul căruia Guvernul este învestit cu exercitarea, în anumite condiţii, a unei funcţii legislative.

74. Prezentaţi regimul constituţional al Hotărârilor de Guvern;

Sunt reglementate constituţional de art.108 şi 115 şi reprezintă emanaţia instituţiei “delegării legislative”, adică a împuternicirii pe care o primeşte Guvernul, deci executivul, de a emite acte normative cu forţă juridică egală legii. Delegarea legislativă, reprezintă modalitatea de conlucrare între Parlament şi Guvern, în virtutea principiului separaţiei şi colaborării puterilor în stat, în temeiul căruia Guvernul este învestit cu exercitarea, în anumite condiţii, a unei funcţii legislative3.

75. Prezentaţi răspunderea politică a Preşedintelui României.

3 A.Iorgovan, Din nou despre revizuirea Constituţiei, în RDP nr.2/2004, p.31.31

b)Răspunderea politică a Preşedintelui României Această formă de răspundere a Preşedintelui României are o natură complexă, juridică şi politică în egală măsură. Natura juridică, presupune forma suspendării din funcţie, care implică Parlamentul în calitatea sa de organ suprem reprezentativ. Natura politică, implică în primul rând poporul, ca titular al dreptului fundamental de a-l alege pe şeful statului şi de a-l demite atunci când el nu mai justifică încrederea cu care a fost învestit de electorat. Temeiul obiectiv, al acestei forme de răspundere îl presupun cazurile în care Preşedintele a săvârşit fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei. Regimul procedural aplicabil, acestei forme de răspundere, implică parcurgerea următoarelor faze : a) declanşarea procedurii de suspendare, realizată de o treime(1/3) din numărul parlamentarilor ; b) comunicarea în mod neîntârziat a propunerii de suspendare a Preşedintelui României ; c) sesizarea Curţii Constituţionale, pentru ca aceasta să emită avizul consultativ prevăzut de art.95 alin.(1) coroborat cu art.146 lit.h) din Constituţie ; d) discutarea propunerii de suspendare, după primirea avizului Curţii Constituţionale. Avizul va trebui comunicat şi Preşedintelui, care va putea da explicaţii atât Parlamentului cât şi Curţii Constituţionale pentru faptele care i se impută. Parlamentul votează cu majoritate simplă, în şedinţa comună a celor două Camere. e) consecinţele votării propunerii de suspendare constau în instaurarea stării de interimat, deci întreruperea exercitării mandatului Preşedintelui ; f) referendumul se organizează, potrivit art.95 alin.(3), în termen de 30 de zile de la aprobarea propunerii de suspendare, de către cele două Camere ale Parlamentului.

32