ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific:

Prof. univ. dr. DUMITRU MIRON

Absolvent:

BUTCARU ALEXANDRA

BUCUREŞTI,

2009

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

LUCRARE DE LICENŢĂ

SUA-piaţă protecţionistă.

Studiu de caz – industria textilă

Coordonator ştiinţific:

Prof. univ. dr. DUMITRU MIRON

Absolvent:

BUTCARU ALEXANDRA

cuprins

ARGUMENT………………………………………………………………………………i

CAPITOLUL I

Noul protecţionism…………….…………………………………………………………..4

CAPITOLUL II

2.1. Bariere in cale liberului schimb cu textile şi confecţii impuse de SUA…..…….…19

2.2. Comerţul cu textile după expirarea ATC……………………………...…………...24

CAPITOLUL III

3.1.Importurile de textile şi confecţii post-ATC-punctul de vedere al SUA…..…...…..30

3.2. Avantajul Chinei……………………………………………………….…….………40

3.3. Evoluţia comerţului cu textile în viitorul apropiat…………….…………………..43

CONCLUZII……………………………………………………………………..………44

ANEXE…………………………………………………………………………...……….41

Capitolul I

NOUL PROTECtIONISM

„protecţionismul nu este un fapt independent

de voinţa oamenilor, ci un act de voinţă, făcând

obiectul măsurilor conştiente ale statului... forţele

protecţionismului nu stau în raţiune ci în instinct,

masele îşi dau seama prin instinct că ar fi periculos

să se lase întregul aparat al producţiei naţionale

pradă pericolului unei concurenţe nelimitate a

străinătăţii.”1

În ciuda beneficiilor economice şi sociale pe care liberalizarea schimburilor comerciale le

aduce fiecărei ţări, aproape toate guvernele lumii intervin pe piaţa bunurilor, serviciilor, pe piaţa de

capital şi pe cea a muncii distorsionând comerţul mondial.

Protecţionismul în forma sa modernă îşi face simţită prezenţa de mai bine de 75 de ani. Ultima

parte a secolului al XIX-lea a fost marcat de o puternică orientare către laissez-faire, dar această

dezvoltare a fost întreruptă de Primul Război Mondial şi a avut ca rezultat Marea Criză Economică

de la începutul anilor 1930 şi conflictul care a urmat.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial a apărut ideea creării unei Organizaţii Mondiale a

Comerţui. Un proiect al acestei organizaţii a fost formalizat în 1947, odată cu finalizarea Cartei de la

Havana, dar ideea a eşuat datorită faptului ca acest document nu a fost ratificat de Congresul

American. Cu toate astea GATT a început să funcţioneze în 1948 şi în decursul celor peste 50 de ani

de existenţă a administrat reducerea graduală a multor taxe la import. Taxele vamale la produsele

manufacturate au rămas, însă ridicate şi au distorsionat economiile multor ţări, afectând îndeosebi

agricultura, textilele şi serviciile atât în ţările dezvoltate cât şi în cele mai puţin dezvoltate.

1 Citat din Mihail Manoilescu „La theorie du protectionisme industriel” (Paris 1929)

Runda Uruguay din cadrul negocierilor GATT a condus la semnarea în 1994 a unui accord

care prevedea liberalizarea graduală a comerţului pe o perioadă de 10 ani. În tot acest timp SUA şi

alte ţări dezvoltate au dezvoltat alte bariere administrative şi reglementare.

Ce implică aceste bariere pentru “liberul schimb” este uneori dificil de înţeles deoarece cel

mai adesea sunt legate de corectitudine. În multe ţări politicienii şi cei implicaţi în industrii care

trebuie să înfrunte competiţia străină şi-au dedicat mare parte din eforturi pentru a explica ce înţeleg

ei prin practici neloiale.

Practicile neloiale includ cel mai adesea: subvenţii la export; dumping şi taxe de retorsiune.

Uneori guvernele ţărilor importatoare pun în aplicare tarife speciale pentru a mări preţul scăzut

artificial al acestor bunuri. Taxele antidumping se aplică atunci când guvernul ţării importatoare

suspectează că o ţară exportă bunuri pe piaţa sa în cantităţi prea mari şi la preţuri mai mici decât cele

la care aceste produse sunt comercializate pe piaţa internă sau pe alte pieţe de export.

Circumstanţele sub care se aplică aceste tipuri de taxe şi procedurile elaborate pentru a preveni

“incorectitudinea” altor practici comerciale au proliferat îngrjiorător de mult la nivelul motivaţiilor

politicienilor. Unii analişti2 au argumentat că aceste doctrine ale “corectitudinii” sunt vehicule ale

unui “protecţionism deghizat”. Utilizarea sintagmei “protecţionism deghizat” a devenit cu atât mai

comună cu cât eforturile de prezervare a comerţului corect s-au multiplicat.

Acest tip de protecţionism îşi are originile în SUA. Adesea politicienii americani justifică

barierele comerciale practicate împotriva altor state prin faptul că Statele Unite practică un “comerţ

liber“ în timp ce alte ţări impun bariere comerciale şi se angajează în practici comerciale neloiale.

Susţinând că favorizează comerţul liber dar corect, ei propun ca America să-şi menţină pieţele

deschise doar pentru produsele provenite din ţările care nu utilizează bariere comerciale. De fapt

politicienii americani institue adesea bariere şi în acelaşi timp utilizează practici neloiale pe care se

simt aşa de îndreptăţiţi să le condamne. Oamenii politici din Statele Unite ale Americii folosesc o

varietate de practici cum ar fi legile antidumping pentru a scădea valorile importurilor în numele

comerţului corect. Aceste legi sunt utilizate şi sunt în special folositoare celor care caută să îşi

restrângă numărul competitorilor.

Primul şi cel mai important rezultat al acestor practici este să păgubească consumatorul

american. Consumatorii , familiile şi în special afacerile care îşi bazează producţia pe materii prime

2 * Daniel Ikenson,, director, Center for Trade Policy Studies, Cato Institute ** Kerry H. Whiteside, “Precautionary politics” *** Daniel Bethlehem, Donald McRae, Rodney Neufeld, & Isabelle Van Damme (THE OXFORD HANDBOOK OF INTERNATIONAL TRADE LAW,), “Trade and Health eds.”, Oxford University Press, 2008

sau componente din import ar obţine beneficii semnificativ mai mari, dacă SUA ar elimina toate

restricţiile la import. Politicile protecţioniste ale Statelor Unite îngreunează menţinerea şi extinderea

liberului schimb la nivel mondial. Dacă Statele Unite chiar doresc un comerţ mai liber ar face bine

să înceapă prin a renunţa la propriile bariere comerciale şi la practicile comerciale neloiale.

Oficialităţile americane adesea se plâng de restricţiile comerciale impuse de alte ţări. Un

argument al acestei atitudini îl constitue faptul că abordând problematica la mod general, SUA, se

consideră a fi printre cele mai puţin protecţioniste ţări. În pofida antecedentelor protecţioniste,

subiectiv considerate moderate, politica comercială a Statelor Unite este departe de a fi pură.

Guvernul american continuă să intervină în comerţul internaţional de multe ori fără nici un

scop economic. Politicile protecţioniste de la sfârşitul secolului trecut aveau forme multiple şi au

câştigat sprijinul clasei politice ceea ce a favorizat anumite industrii interne în defavoarea

consumatorilor naţionali. Dar, în timp ce în alte ţări protecţionismul este posibil să lucreze în

defavoarea propriilor cetăţeni, nu putem spune că acesta este şi cazul SUA.

Dezbaterea “liber schimb” vs “comerţ corect” şi efectele pieţei libere ale Americii se

desfăşoară adesea la nivel teoretic sau au la bază circumstanţe şi preocupări de moment. Cu toate

acestea o incursiune în istoria comerţului mondial oferă o lecţie ambiguă care merită analizată : ţările

care au practicat politici de liber schimb au prosperat în schimb cele care şi-au închis pieţele au

înregistrat lipsuri şi declin economic.

In favoarea protecţionismului s-a folosit întotdeauna un argument populist şi naţionalist.

Protecţionismul a susţinut industriile din ţările dezvoltate şi angajaţii din aceste state care

întotdeauna s-au plâns că vor rămâne fără locuri de muncă datorită importurilor din ţările mai puţin

dezvoltate.

Politică monetară a Rezervei Federale are implicaţii comerciale şi este agreată de Casa Albă:

dolarul slab favorizează exporturile Statelor Unite şi acest lucru amortizează efectele actualei

recesiuni.

În ceea ce priveşte China, viguroasa dezvoltare economică a dus la un mod de gândire

independent. Oamenii speră să satisfacă pe deplin voinţa proprie şi să-şi vadă protejate drepturile,

dar aceste lucruri cer reforme economice.

Unii dintre politicienii americani ar institui bariere comerciale împotriva ţărilor care nu sunt

democratice sau în care sunt încălcate drepturile omului sau ale cetăţenilor. Dar, oricât de bine

intenţionate ar fi aceste măsuri, de fapt ele au efecte adverse în ceea ce priveşte drepturile omului.

China constitue un bun exemplu în acest sens. Spre deosebire de celelalte ţări, statutul

comercial al Chinei cu SUA este negociat în fiecare an de către Congres. Periodic criticii încearcă să

suspende acordurile standard (clauza naţiunii celei mai favorizate) de care majoritatea ţărilor se

bucură în schimburile comerciale cu Statele Unite.

Există motive importante să se menţină relaţii de liber schimb cu China, în ciuda politicii

adoptate în cazul democraţiei şi drepturilor omului. Dreptul de a face comerţ este un drept de bază al

omului. Să-i privezi pe chinezi şi pe americani de acest drept din cauza politicilor represive ale

Beijing-ului doar va înrăutăţi lucrurile. Barierele comerciale impuse de SUA nu vor schimba cu

siguranţă politica liderilor comunişti.

Liberalizarea schimburilor comerciale este o armă puternică pentru a determina o ţară să

respecte viaţa, libertatea şi proprietatea şi într-un final drumul cel mai sigur spre un regim

democratic.

China a făcut paşi importanţi către economia de piaţă. Permiţând fermierilor după 1978 să

vândă mare parte din produsele lor pe pieţele liberalizate în loc să le predea guvernului, a permis

statului chinez sa-şi hrănească populaţia de peste 1,2 miliarde locuitori. Din acel an economia

Chinei a crescut cu o rată medie anuală pe peste 9% ajungând înainte de criza mondială la 12%, şi

i-a oferit potenţialul de a deveni una dintre cele mai mari economii ale lumii în următoarele decenii.3

Există încă multe încălcări ale drepturilor omului în China, dar ţara se îndreaptă spre

liberalism, iar actuala dezvoltare şi extindere a instituţiilor pieţei libere vor permite continuarea

liberalizării. Ai refuza Chinei clauza naţiunii celei mai favorizate sau a impune sancţiuni comerciale

nu vor face altceva decât să ducă la consacrarea unei spirale protecţioniste şi să facă rău multor

consumatori şi oameni de afaceri nevinovaţi atât din China cât şi din SUA.

Aşadar toate ţările lumii au încercat să obţină cât mai mult din liberalizarea schimburilor

comerciale negociată prima oară în cadrul GATT şi apoi OMC, dar din păcate se pare că marile

pieţe ale lumii SUA şi UE au adoptat ca măsuri de redresare a economiei în contextul prezentei crize

economice politici protecţioniste.

Începând cu ultimele luni ale anului 2008 guvernele au intervenit masiv în sectorul financiar şi

real al economiei, reînviind dezbateri asupra unor politici care se credea a fi demult apuse. Unele

guverne s-au întors la protecţionism, impunând bariere tarifare şi netarifare, altele acordă subvenţii

sau impun în tăcere politici care avantajează industriile locale. Cu siguranţă tentaţia de a proteja

industriile naţionale de bază va oferi motive şi altor guverne să apeleze la protecţionism.3 Sursă: Deparatmentul de Comerţ al Statelor Unite

Îngrijorarea a crescut simţitor deoarece, elevii, economiştii şi jurnaliştii au o viziune comună

asupra situaţiei prezente: recurgerea la protecţionism este inevitabilă şi aceasta va cauza mult rău în

ceea ce priveşte economia. În coloanele ziarelor şi rapoartele specialiştilor nu există suficiente

dovezi pentru a putea prevedea soarta sistemului comercial- creat în parte cu scopul de a încetini şi

sista explozia protecţionismului- dacă este destul de pregătit pentru a face faţă primei provocări din

ultimii 62 de ani de existenţă.

Realitatea nu reflectă faptul că cele mai multe guverne preferă politici comerciale care le

păstrează economiile deschise la schimburi şi investiţii. Cu câteva excepţii, la nivel mondial, este

puţin probabil să asistăm la o inversare a trendului liberalizării care a devenit dominant de la

sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. Un număr tot mai mare de state au înţeles că acolo unde

s-a înregistrat creştere economică, aceasta s-a datorat atenuării interventionismului în economii.

Protecţionismul limitează opţiunile şi prin aceasta încalcă drepturile omului şi reduce eficienţa

economică.

Politicienii vor fi sfătuiţi să răspundă crizei prin reducerea schimburilor şi investiţiilor, prin

impunerea de bariere unilaterale deoarece prin intermediul lor vor putea creşte numărul opţiunilor,

reduce costurile şi impune reforme structurale care să faciliteze creşterea economică.

Niciodată două naţiuni nu au avut o putere mai mare în economia globală decât SUA şi China.

Consumatorii americani au fost forţa dominantă în ceea ce priveşte cererea mondială, în timp ce

producătorii chinezi au fost principalii furnizori. Dar în prezent ambele motoare se confruntă cu cea

mai puternică criză economică din 1930. Aceasta constituie o importantă provocare pentru ambele

naţiuni cât şi pentru acordurile bilaterale dintre ele. Există speranţă, dar este precedată de un mare

dacă- dacă China şi SUA lucrează împreuna pentru a găsi o soluţie. Oricum dacă aceste două naţiuni

ajung să îşi pună piedici, lucrurile se vor înrăutăţi pentru ambele şi în consecinţă pentru întreaga

economie mondială. Miza este enormă şi nu există loc pentru greşeli.

Nici o naţiune nu a fost scutită de impactul acestei crize financiare şi recesiuni. În timp ce

criza americană ar putea fi considerată scânteia care a stârnit infernul, fiecare regiune din această

lume globalizată suferă. Aceasta include China- de departe cea mai emergentă economie din această

lume slăbită- şi restul Asiei Centrale, unde toate economiile sunt lovite de recesiune sau sunt

zdravăn zdruncinate. La 10 ani după ce criza financiară asiatică a slăbit economia în regiune o altă

criză ameninţă.

Între 2001 şi 2007, exporturile Chinei aproape s-au dublat de la 20% la 36% în timp ce

exporturile lumii au crescut de la 24% la 31%.4 În alte cuvinte, timpul a lucrat în favoarea Chinei,

care şi-a dezvoltat dependenţa de exporturi în momentul în care comerţul mondial înregistra cea mai

spectaculoasă creştere. China a fost economia care a benificiat cel mai mult de pe urma celui mai

puternic boom de la începutul anilor ’70, având o creştere economică care a atins o rată medie de

10,4% în cei şapte ani, adică până la sfârşitul lui 2007.

Reflectând impactul unei rare sincronizări recesioniste în SUA, Europa şi Japonia, din boom-

ul economic mondial s-a ales praful. În ceea ce priveşte exporturile chinezeşti, care aveau o rată de

25% pe an până la mijlocul lui 2008, acestea au scăzut până la 2,8% în decembrie acelaşi an.

Creşterea raportată de China an după an a mascat severitatea recentei recesiuni. Economia

Chinei s-a lovit de un zid la sfârşitul anului 2008. O scădere atât de bruscă ca cea înregistrată în

2008 demonstrează că va fi extrem de greu pentru chinezi să atingă ţinta de creştere de 8% propusă

de guvern. Oricum China reprezintă o oază de prosperitate într-o lume afectată de criză.

Pentru o naţiune bazată de mult timp pe stabilitate socială, această reducere a creşterii

economice este un motiv de îngrijorare. Deja efectele negative s-au făcut simţite serios în ceea ce

priveşte locurile de muncă. Guvernul a declarat că locurile de muncă pierdute în exporturile de

produse prelucrate au depăşit 15%- sau 20 milioane lucrători din marea de 120 milioane de

muncitori imigranţi. Dacă scăderea exportului şi a PIB-ului persistă, mai multe pierderi se vor

înregistra pe piaţa muncii în China.5 Cu siguranţă liderii chinezi vor face tot ce le stă în putinţă

pentru a împiedica ca acest lucru să se întâmple dar, în prezenta recesiune globală, aceasta este o

mare provocare.

Este un fapt prevăzut de mulţi specialişti că secolul al XXI-lea este secolul Asiatic.6

Miraculoasa dezvoltare a Chinei constitue punctul de plecare al acestei previziuni- o transformare

despre care mulţi spun că va împinge pendulul puterii mondiale dinspre Vest spre Est. Este doar o

exagerare să pretinzi că un asemenea cutremur va întoarce lumea cu susul în jos. Visul Asiatic este o

poveste incitantă şi fascinantă- un magnet pentru capitalul financiar şi uman din toată lumea.

Secolul Asiatic este departe de a fi ceea ce unii au preconizat deoarece economia Chinei se

bazează prea mult pe exporturi şi cerere externă. Cu toate că exporturile au atins un nivel cu 10 mai

4 Sursă: Organizaţia Mondială a Comerţului 5 Sursă: Organizaţia Mondială a Comerţului6 *Dragoş Paul Aligica “ Secolul Asiei şi dilemele Europei” Editura Scrisă Bucureşti 2005 **Tiberiu Brăileanu „Secolul chinezesc” Editura Scrisă Bucureşti 2009

mare decât cel preconizat în anii ’90 aceasta nu indică o adevărată putere economică capabilă să se

autosusţină.

În acelaşi timp nu există nici o îndoială asupra faptului că China este locomotiva economiei

asiatice. Când economia Chinei a înflorit restul continentului Asiatic a fost mai mult decât bucuros

să i se alăture. Lanţul de aprovizionare China – Asia Centrală a condus la strângerea legăturilor

dintre “tigrii asiatici” şi la adâncirea integrării pan-regionale (linii de ansamblare în China care atrag

capital şi componente din Japonia, Koreea, Taiwan, Malaysia, Singapore, Indonezia, şi alte ţări din

regiune). Această dependenţă are efecte dureroase însă în ambele părţi.

Însăşi boom-ul Chinei a depins prea mult de operaţiunile înregistrate în comerţul global, dar

acum, odată cu restrângerea acestuia pentru prima oară din 1982, exporturile Chinei au urmat rapid

un trend descendent.

În decembrie 2008 exporturile nu erau departe de a fi declarate dezastruoase şi pentru celelalte

economii din regiune. Dar acum când motorul exporturilor asiatice, China, a găsit un punct de

echilibru, restul regiunii a slăbit şi mai mult. Acest lucru ne aminteşte de un vechi proverb asiatic:

“Când China strănută, restul Asiei capătă o răceală urâtă.”

Cu siguranţă o să vină şi secolul Asiatic, dar probabil o să dureze mai mult până când acest

lucru se va întâmpla. Criza economică este un test pentru regiunea asiatică, care trebuie să înveţe să

se bazeze mai mult pe economia internă în eventualitatea unui şoc extern. La sfârşitul anilor ’90 s-a

produs un şoc financiar, astăzi este vorba despre unul al cererii. Până când exporturile nu vor pune

bazele pentru consumul privat, visul secolului Asiatic va rămâne doar atât, adică un vis.

Nu există îndoială că această criză a început în SUA. A început cu casele, dar s-a extins în

prezent asupra tuturor sectoarelor- asupra consumatorilor americani. La începutul anului 2007,

consumul SUA atingea 72% din câştigul real- un record pentru SUA, dar şi pentru orice mare

economie din istoria modernă.7

Problema cu acest consum a fost faptul că nu a putut fi susţinut de către economia americană.

Faptul că oferta de locuri de muncă a scăzut şi salariul real a rămas constant a dus la profituri mici

pentru consumatori, în mod normal ar trebui să ducă la creşterea consumului. Astfel comsumatorii

au apelat la credite ipotecare, de cele mai multe ori mai mari decât valoarea locuinţelor, pentru a

creşte consumul şi a face economii pentru viitor. Numărul persoanelor disponibilizate a crescut de la

3% în 2000 la aprope 9% în 2006.8

7 Sursă: Departamentul de Comerţ al Statelor Unite8 Sursă: Departamentul de Comerţ al Statelor Unite

Există consecinţe importante a acestui “consum dependent” şi a acestei strategii de

economisire. Rata netă naţională de economisire a condus la cel mai scăzut nivel al profitului

naţional, 1,8% în perioada 2002-2007, devenind negativă în 2008. Consecinţele globale sunt

profunde: datorită lipsei economiilor interne, SUA s-au văzut obligate să atragă capital din

străinătate pentru a crea creştere economică şi a înregistrat o balanţă deficitară.

În ciuda consumului mai scăzut ca oricând înregistrat la sfârşitul lui 2008, există motive să

susţinem că capitulaţia consumatorului american abia a început. Cu toate că guvernul american a

acordat stimulente fiscale şi monetare extraordinare, consumul american se preconizează să

înregistreze scăderi în următorii 3-5 ani.

În aceasta constă esenţa marelui şi susţinutului şoc al cererii. Consumul american este cel mai

mare din întreaga lume, nu e de mirare că reducerea acestuia a afectat economiile Chinei şi a

celorlalte ţări asiatice dependente de exporturi. Cu siguranţă aceasta criză nu se va termina prea

curând. Scăderea susţinută a cererii americane poate fi cea mai puternică forţă care zguduie cererea

mondială de bunuri pentru mulţi ani.

Actuala criză mondială aduce noi provocări în relaţia dintre China şi SUA- convenţional cele

mai importante relaţii bilaterale ale secolului al XXI-lea. Provocarea a început cu declaraţia

Secretarului Trezoreriei Americane, Timothy Geithner, care i-a acuzat pe chinezi de manipularea

cursului valutar. Ba mai mult, cu Statele Unite în recesiune şi şomajul ridicat şi în creştere, există

motive să ne temem de faptul că declaraţiile lui Geithner au fost doar un avertisment în ceea ce

priveşte căderea viitoare a Chinei.

Acesta este din nefericire un rezultat al jocului mental al vinovăţiei jucat de Washington. În

vremuri dificile, politicienii americani au aparent nevoie de ţapi ispăşitori pentru a deturna atenţia de

la rolul pe care ei l-au jucat în crearea problemelor. Wall-Street-ul este responsabil pentru criza

financiară- în ciuda complicităţii Băncii Centrale- şi China, responsabilă de marele deficit comercial

înregistrat în relaţiile cu SUA, este acuzată de presiunea pe care a pus-o pe capul muncitorilor

americani.

Logica Washington-ului de a da vina pe politica comercială a Chinei este în mare parte bazată

pe trei factori: un deficit comercial bilateral foarte mare între cele două ţări care a atins un record de

256 miliarde $ în 2007, acuzaţiile de manipulare a cursului valutar şi o aparentă stagnare a salariilor

muncitorilor americani din clasa medie. Se susţine că dacă se rezolvă problema Chinei muncitorii

americani nu se vor mai simţi presaţi.

Aceste argumente sunt însă comentabile. Principalul motiv este acela că deficitul comercial

SUA-China nu a apărut peste noapte. Economia SUA are nevoie de capital din străinătate şi din

acest motiv are nevoie de acest deficit pentru a atrage respectivul capital. Deficitul comercial SUA-

China împreună cu deficitele altor 100 de relaţii comerciale bilaterale ale SUA constitue o sursă

importantă a problemei. America are o balanţă comercială deficitară şi problema nu este doar

competiţia neloială chineză. China este cauza celei mai mari părţi din deficitul comercial american şi

asta nu din cauza manipulării cursului valutar ci a deciziilor conştiente a multor multinaţionale

americane.

Chiar dacă comerţul SUA-China se reduce sau se suspend, economia Americii tot se va

confrunta cu un mare deficit comercial. Asta înseamnă că nu va face altceva decât să acorde partea

din deficit care revine Chinei celorlalţi parteneri. Chiar mai mult această bucată va fi acordată unor

producători care au costuri de producţie mai mari, iar efectele vor fi simţite tot de clasa de mijloc

care se confruntă deja cu probleme majore. Dar lucrurile nu se vor opri aici. Fără îndoială managerii

chinezi nu vor mai folosi dolarul ca monedă de referinţă, aşadar cererea pentru dolari va scădea,

ceea ce va împine cele două mari puteri economice spre protecţionism.

Evitarea unui asemenea rezultat constitue o provocare majoră pentru ambele guverne şi mai

ales pentru noul preşedinte american. Campania electorală a acestuia s-a bazat pe sprijinul acordat

muncitorilor din clasa mijlocie. Provocarea pentru Washington este de a găsi o punte de legătură

între salariului real şi politica comercială. Problema salariului real este în mare parte legată de lipsa

investiţiilor în capitalul uman. Deficitul comercial nu descurajează economisirea- o problemă care

merge în prezent din rău în şi mai rău. Rezolvarea acestei dileme va fi un test pentru preşedintele

Obama.

În termeni economici a existat întotdeauna o simbioză între America- consumatorul si cel care

economiseşte puţin şi China- procducătorul şi cel care economiseşte mult. Dar, această

complementaritate nu poate fi considerată permanentă. De fapt, simbioza dintre China şi SUA nu

poate fi decât o fază, reflectând o coincidenţă de interese reciproce comune care nu pot coexista

decât pentru o perioadă scurtă de timp. Este adevărat că atât timp cât americanii nu economisesc şi

Statele Unite au nevoie de un masiv deficit comercial pentru a putea satisface cererea este nevoie de

un furnizor de capitaluri precum China, şi atâta timp cât China are o economie bazată pe export

pentru a menţine stabilitatea socială, este nevoie de cel mai mare consumator al lumii pentru a

absorbi surplusul de bunuri.

Dar ce se va întâmpla dacă aceste condiţii se vor schimba? Dacă America începe să

economisească mai mult, necesitatea de a importa bunuri din China va scădea. Viceversa, dacă

China începe să cheltuiască mai mult, vor avea mai putin surplus de producţie pentru a exporta în

SUA. Dacă aceste lucruri s-ar întâmpla în acelaşi timp este posibil ca simbioza dintre cele două ţări

să înceteze. Șansele ca o astfel de sincronizare să se producă sunt extrem de mici. Se sugerează că o

accentuare a conexiunilor dintre aceste economii va duce la un dezechilibru şi mai mare- adăugând o

nouă sursă de tensiune în relaţiile dintre SUA şi China.

Din păcate, aceasta nu este singura sursă a tensiunilor economice dintre SUA şi China. În

perioada 2005-2007, 45 de propuneri de legi comerciale anti-China au fost aduse în faţa Congresului

American. Nici una dintre ele nu a fost aprobată, dar este foarte posibil ca acest lucru să se schimbe

datorită faptului că rata şomajului a crescut foarte mult, adâncind criza, în acest fel multe dintre

propunerile deja respinse au recâştigat sprijinul multor oameni politici.

În acelaşi timp, China trebuie să ţină seama de impactul modelului său de creştere economică

bazat pe exporturi asupra partenerilor săi. Orice filială, capătă o importanţă din ce în ce mai mare în

timp ce statutul Chinei în comerţul mondial se redefineşte. Dacă China concurează incorect,

ignorând degradarea mediului şi poluarea, lumea plăteşte un preţ mai mare decât impactul

importului de muncă asupra salariului.

Rezolvarea problemelor economice dintre SUA şi China este o provocare ce trebuie rezolvată

urgent de către o economie globală care se clatină. Ca urmare a crizei care s-a transformat în

recesiune, mizele nu fac altceva decât să crească. Cum atât economia Chinei cât şi cea a SUA

evoluează, starea de simbioză a celor două crează şi mai multe tensiuni.

Ironic. China a prevăzut apariţia multora din aceste probleme. În 2006 primul ministru al

Chinei, Wen Jiabao a avertizat că economia Chinei este “instabilă, necoordonată şi nesustenabilă”.

Vulnerabilităţi similare au fost anticipate şi pentru al 11-lea plan de 5 ani care a expirat în 2006.

Acest plan prevedea o reorientare radicală din punct de vedere economic- dinspre export spre

consum.

Orientarea spre consum este singurul răspuns sustenabil pentru China. Măsurile de stimulare

fiscală pot fi utile pe termen scurt. Dar aceste acţiuni nu sunt suficiente pentru a compensa

problemele structurale cu care, modelul de creştere economică, dependent de exporturi al Chinei, se

confruntă acum când consumatorii americani şi-au redus cererea.

China ar trebui să aibă o atitudine fermă şi agresivă în implementarea politicilor pro-consum.

În primul rând statul chinez ar trebui să-şi maăească fondul social, de asigurări şi pensii, deoarece

cel actual nu poate suporta nici măcar plata unor pensii de 100$. Asta este o mare problemă dacă

ţinem seama de faptul că China are o populaţie în proces de îmbătrânire. De asemenea ar trebi să

creeze un sistem de pensii privat, de asigurări, de şomaj şi de sănătate.

Este timpul pentru ca lumea să se reechilibreze. Ideea de bază este că America trebuie să

consume mai puţin şi să economisească mai mult, în timp ce China trebuie să consume mai mult şi

să economisească mai puţin. Mai uşor de spus decât de făcut. Stabilitatea globală nu dă semne să

reapară în viitorul apropiat şi acest lucru nu îi încântă prea mult pe politicieni. Dar aceasta este

singura modalitate de a repune pe picioare o economia mondială cu o creştere sustenabilă.

Capitolul II

2.1. Bariere in cale liberului schimb cu textile şi confecţii impuse de SUA

Încheierea unei perioade de peste 40 de ani de restricţii cantitative, la 1 ianuarie 2005 ca

urmare a renunţării la Acordul Multifibre, a deschis o nouă eră în comerţul internaţional cu confecţii

şi textile. Un sistem multilateral ad-hoc de restricţii cantitative – stabilit iniţial, ca o măsură pe

termen scurt, pentru a permite Statelor Unite ale Americii şi Europei de Vest să facă faţă competiţiei

altor ţări – a luat sfârşit. După 10 ani de tranziţie (Acordul pentru Textile şi Confecţii (ATC)),

comerţul internaţional cu textile nu va mai fi un domeniu supus discreţionar restricţiilor cantitative.

Acordul Multifibre

MFA a apelat la protecţionism deschis pentru a evita prăbuşirea pieţei. În anii ’70 o definiţie a

ceea ce înseamnă prăbuşirea pieţei era greu de dat şi acordul a avut ca efect compromiterea

exporturilor ţărilor dezvoltate către SUA sau Europa, ceea ce a permis acestora să folosească

sintagma în avantajul lor. Spre exemplu la începutul anilor 1980, 80% din comerţul SUA cu textile

şi confecţii era reglementat de acorduri bilaterale. De aceste acorduri beneficiau 20 de ţări. MFA

încălca principiile sistemului comercial multilateral întrucât: presupunea o aplicare derogatorie a

principiului naţiunii celei mai favorizate; permitea aplicarea de restricţii cantitative; era considerat

discriminatoriu faţă de ţările dezvoltate; altera principiul transparenţei.

MFA a fost renegociat de patru ori, ultima oară în 1994. Șase ţări dezvoltate aplicau taxe

vamale sub MFA în ultimii ani ai acordului (UE, Austria, Canada, Finlanda, Norvegia şi Statele

Unite), taxe aplicate mai ales importurilor din ţările dezvoltate. Încheierea MFA nu a însemnat

încetarea aplicării barierelor comerciale la importul de textile din ţările dezvoltate. În 1995 sub

administrarea OMC a intrat în vigoare Acordul pentru Textile şi Confecţii (ATC).

Acordul pentru Textile şi Confecţii

ATC nu a fost o extindere a MFA, mai degrabă, a constituit un regim de tranzit între MFA şi

reintegrarea totală a textilelor şi confecţiilor în sistemul comercial multilateral. Liberalizarea

schimburilor cu textile s-a realizat în patru etape, care pot fi analizate ca două mari procese:

Integrarea progresivă a produselor în GATT; produsele integrate nu mai fac parte din

ATC, dar intră sub incidenţa prevederilor GATT

Reducerea progresivă a numărului de restricţii cantitative care rămân sub ATC.

Tabelul 1. Mecanismul ATC de eliminare a restricţiilor cantitative

Data Volumul minim integrat % Volumul acumulat integrat % Rata de creștere a taxelor rămase%1/1/1995 16 16 161/1/1998 17 33 251/1/2002 18 51 271/1/2005 49 100 integrare totală

Sursă: Organizaţia Mondială a Comerţului

Cum va afecta eliminarea restricţiilor cantitative comerţul cu textile şi confecţii al SUA a fost

un subiect supus intens dezbaterilor şi numeroaselor cercetări. În ciuda diferenţelor de opinie

existente în ceea ce priveşte impactul încheierii ATC majoritatea studiilor au relevant consensul

asupra faptului că cel mai mare beneficiar al acestor reglementări va fi China. Ţinând cont de

disponibilitatea impresionantă de forţă de muncă calificată şi de marea capacitate industrială, China

a profitat de oportunităţile pe care eliminarea barierelor i le-a oferit în comerţul cu textile.

În orice caz, abilitatea Chinei de a-şi extinde exportul de confecţii şi textile în Statele Unite s-a

confruntat cu unele constrângeri. Sub auspiciile aderării Chinei la OMC, SUA şi alţi membri ai

OMC şi-au păstrat dreptul de a impune măsuri protecţioniste, în ceea ce priveşte exporturile Chinei

de textile şi confecţii, dacă acestea se dovedesc a fi distorsionante pentru fluxurile comerciale. În

plus dacă Statele Unite pot demonstra că textilele şi confecţiile chinezeşti sunt exportate în cantităţi

prea mari sau sunt vândute la preţuri sub costuri, pot apela la măsuri de salvgardare sau pot impune

taxe antidumping sau de retorsiune.

ATC s-a limitat doar la eliminarea restricţiilor cantitative; părţile acordului pot continua să

impună bariere tarifare la importul de confecţii şi textile. Dacă o naţiune menţine taxele vamale la

import ridicate, atunci unele companii străine vor fi ţinute în afara pieţei naţionale şi astfel

producătorii interni vor fi protejaţi în continuare.

Actualele rate ale protecţiei tarifare la confecţii şi textile impuse de SUA indică faptul că se

fac unele eforturi pentru a elinima barierele tarifare la import pe o bază selectivă. În ceea ce priveşte

ratele tarifelor generale pentru fiecare din cele 14 capitole incluse în textile şi confecţii, există

variaţii semnificative de la produs la produs, creând un efect de levier pentru importul de textile şi

confecţii. În plus, Statele Unite ale Americii au tarife care pot fi impuse la import în anumite

circumstanţe.

Tabelul 2. Ratele tarifelor generale şi speciale impuse la confecţii şi textile

capitol hs rată tarif general rată tarif special50 0.0 - 3.9% 90.0%51 2.7 - 25.0% 80.0%52 0.0 - 14.5% 90.0%53 0.0 - 14.5% 90.0%54 0.0 - 25.0% 83.5%55 0.0 - 25.0% 81.0%56 0.0 - 14.1% 90.0%57 0.0 - 8.0% 60.0%58 0.0 - 20.2% 90.0%59 0.0 - 14.1% 88.5%60 0.0 - 18.5% 113.5%61 0.0- 32.0% 90.0%62 0.0 - 27.9% 90.0%63 0.0 - 20.9% 103.0%

Sursă: U.S. International Trade Commission

Cu excepţia capitolului 51 efectul de levier este 0 %. În orice caz, tarifele generale variază de

la 3.9% până la 32.0%. Tarifele speciale, în schimb, variază în plan sectorial de la 60% până la

113.5%. Aceste tarife sunt ridicate pentru SUA, indicând o înclinaţie generală spre protecţionism în

ceea ce priveşte piaţa textilelor şi a confecţiilor. În plus, tarifele mai ridicate la anumite produse din

fiecare capitol sunt de asemenea o expresie a efortului de a reduce importul de anumite textile şi

confecţii

ATC nu a interzis utilizarea măsurilor de salvgardare, a taxelor antidumping sau de

retorsiune pentru a bloca importurile. Atunci când 15 din ţările mai puţin industrializate au cerut

OMC suspendarea cazurilor antidumping pentru o perioadă de 2 ani s-au lovit de protestele

producătorilor americani şi europeni.

Ca parte a negocierilor de aderare la OMC, China a acceptat ca membrilor OMC să li se

permită utilizarea a două mecanisme de salvgardare împotriva produselor textile chinezeşti, dacă

ţările importatoare consideră că produsele chinezeşti sunt cauza sau ameninţă să devină cauza

prăbuşirii pieţei. Primul mecanism este unic şi se aplică doar produselor textile; cel de al doilea este

un mecanism de salvgardare general şi se aplică tuturor produselor având drept ţară de origine

China.

Mecanismul referitor la produse textile a fost în vigoare până la 31 dcembrie 2008 şi putea fi

invocat de orice stat membru al OMC printr-o cerere de consultare cu China. Simplul act de a cere

declanşarea mecanismului consultativ impunea automat o taxă cu 6 – 7,5% mai mare decât rata de

creştere a importurilor din ultimele 12 luni. Impunerea acestei taxe nu necesita acordul OMC şi nici

supravegherea acesteia. Aceste taxe puteau fi impuse pentru un an fără acordul Chinei. Brazilia,

Colombia, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au făcut uz de această practică.

Mecanismul general de salvgardare este valabil până la 10 decembrie 2013. În acest caz

membrii OMC trebuie să notifice Comitetul de Salvgardare al OMC. Măsurile de salvgardare pot fi

impuse doar după consultări sau în circumstanţe critice, când aceste măsuri sunt considerate

justificate. De asemenea, în această categorie de măsuri membrii OMC au dreptul să impună

suprataxe şi orice alte instrumente protecţioniste pe care le consideră necesare. Ele pot fi impuse pe

o perioadă de maxim trei ani.

La data de 8 noiembrie 2005 Statele Unite ale Americii şi China au semnat un memorandum

care prevedea limitarea exportului de confecţii şi textile al Chinei pe perioada 2006-2008, lucru

permis de protocolul de aderare al Chinei în OMC. Până la expirarea ATC, SUA impunea taxe la 82

de produse textile originare din China. Conform acestui memorandum Statele Unite reimpuneau

taxele pentru 34 de produse.

Acordul Nord-American pentru liber schimb, între Canada, Mexic şi Statele Unite ale

Americii (NAFTA). a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. Textilele şi confecţiile se numără printre

cele mai importante grupe de produse care fac obiectul acestui accord. Scopul principal al NAFTA

în ceea ce priveşte textilele şi confecţiile îl reprezintă eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor

cantitative pentru bunurile originare din Mexic şi eliminare taxelor vamale mexicane pentru

produsele textile şi confecţiile provenite din SUA. Pentru a beneficia de aceste condiţii produsele

trebuie să fie conforme cu regulile de origine, care în general presupun ca textilele şi confecţiile care

circulă în interiorul zonei de liber schimb să fie fabricate din materii prime şi materiale la rândul lor

fabricate în această zonă. Aceste reguli stricte au fost convenite pentru a garanta producătorilor de

materii prime şi materiale americani că vor putea furniza în continuare materii prime şi confecţii

companiilor din SUA care şi-au delocalizat activităţile productive în Mexic.

Studiile efectuate demonstrează că efectul NAFTA asupra economiilor Statelor Unite şi

Mexicului a fost unul relativ modest. Ritmul de creştere a importurilor şi exporturilor SUA din şi

către Mexic a început din nou să crească în ultimii ani după o perioadă nu chiar prolifică.

În iulie 2001, SUA, a acordat Vienamului statutul de partener comercial normal. Acest fapt a

dus la scăderea rapidă a taxelor vamale pentru produsele vietnameze şi implicit la creşterea rapidă a

exportului de confecţii din Vietnam către SUA. Drept răspuns Statele Unite ale Americii au impus,

în 2003, restricţiile cantitative la 34 de produse originare din Vietnam. Pentru a putea adera la OMC,

Vietnamul avea nevoie de relaţii comerciale normale permanente, iar Washingtonul i-a acordat acest

statut în 2006.

Pe lângă un set larg de bunuri şi servicii şi modalităţi de penetrare a pieţei, acordul SUA -

Singapore coţine şi reguli de origine specifice referitoare la textile şi confecţii. Produsele textile

originare din Singapore pot fi exportate către SUA fără a fi supuse nici unui fel de bariere

comerciale, doar dacă sunt fabricate cu materii prime şi materiale din Singapore sau SUA.

Textilele şi confecţiile devin libere de orice constrângeri vamale dacă respectă regulile de

origine prevăzute în acordul cu SUA. De asemenea de această dată o cantitate limitată de produse

care nu conţin materiale şi materii prime 100% fabricate în Chile sau în Statele Unite pot fi

exportate liber. Poate şi pentru că Chile nu se numără nici măcar printre primii 20 de furnizori de

textile ai SUA.

Acordul de liber schimb Statele Unite ale Americii - America Centrală - Republica

Dominicană este încheiat cu: El Salvador, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Republica

Dominicană. Acest accord elimina imediat barierele comerciale pentru textile şi confecţii care

întruneau regulile de origine.

DR-CAFTA ar fi trebuit să intre în vigoare în 2006, dar la momentul respectiv nu toate ţările

semnatare reuşiseră să îndeplinească condiţiile de aderare negociate. Republica Dominicană nu

dispunea de o legislaţie conformă cu prevederile acordului, dar a luat măsuri pentru a le îndeplini şi

se îndreaptă spre ceea ce partenerii comerciali doresc, iar Costa Rica avea nevoie de o aprobare

legislativă, pe care a obţinut-o abia în 2008.

SUA oferă ţărilor din Africa Sub - Sahariană în urma semnării AGOA (Actul de Creştere şi

Oportunităţi pentru Africa) condiţii mai lejere de export precum şi programe de dezvoltate:

culturală, economică, în domeniul sănătăţii şi al mediului etc.

Prin Actul de Recuperare Economică pentru Bazinul Caraibelor, SUA acordă celor 24 de ţări

beneficiare tratament comercial preferenţial pentru cele mai multe articole importate din această

zonă.

Acordul dintre SUA şi ţările din America Laină conferă Boliviei, Columbiei, Ecuador-ului şi

Peru-ului dreptul de a comercializa unele produse liber pe piaţa Statelor Unite şi tratament

preferenţial pentru altele pe o perioadă de 10 ani începând din 2002.

Aşa cum am observat, ATC nu a dus la liberalizarea completă a comerţului cu textile, ci doar a

eliminat un mecanism care devenise deşuet în timp ce ţările dezvoltate au găsit alte tipuri de bariere.

2.2. Comerţul cu textile după expirarea ATC

La diferite niveluri au fost elaborate numeroase studii9 care au făcut diferite prognoze

referitoare la ceea ce se va întâmpla după eliminare restricţiilor cantitative în comerţul internaţional

cu textile şi confecţii. Specialiştii care au întocmit aceste studii au căzut de acord asupra

următoarelor:

Era de la sine înţeles - comerţul cu textile şi confecţii va creşte mult mai repede după

eliminarea restricţiilor cantitive. Spun că, era de la sine înţeles, deoarece specialiştii erau conştienţi

de capacitatea Chinei şi a Indiei şi de faptul că la momentul respectiv cotele de piaţă scăzute se

datorau contingentelor. Aşadar un alt punct comun asupra căruia specialiştii au căzut de acord a fost

creşterea cotei de piaţă a Chinei şi Indei, dar nu s-a ajuns asupra unui punct comun privind procentul

cu care aceasta va creşte. Statele Unite sunt principalul consummator la nivel mondial, iar China va

deveni după liberalizarea comerţului cu textile şi confecţii principalul furnizor, altfel spus 9 *Does WTO accession matter for the Chinese textile and clothing industry? Godfrey Yeung and Vincent Mok Cambridge Journal of Economics , Vol. 28, No. 6, © Cambridge Political Economy Society 2004; all rights reserved **Textiles and clothing trade post-Agreement on Textiles and Clothing: Can trade facilitation help? By Noordin Azhari***Analysing the WTO Study “Global Textile and Clothing Industry Post the ATC”

importurile SUA din China vor creşte intr-o proporţie variând de la o treime la două treimi din

importurile sale. Este bine cunoscut faptul că industria textilă este intensivă în forţă de muncă,

aşadar, vor avea de câştigat statele care dispun de forţă de muncă ieftină. Acesta nu este cazul

Statelor Unite, unde se vor închide fabrici, vor fi multe disponibilizări şi aceste lucruri se vor datora

competiţiei chinezeşti, indiene şi a altor economii mai competitive. Regiuni precum: Caraibe,

America Centrală şi de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa, beneficiază de acorduri preferenţiale în

domeniul textilelor şi al confecţiilor, ceea ce ar putea reduce impactul eliminării taxelor vamale

pentru aceste zone, adică le poate oferi un avantaj competitiv în raport cu alte economii. După cum

am putut observa mai sus statele dezvoltate încearcă să îşi ofere variante în cazul în care industriile

interne au nevoie de protecţie. Aşadar încă din momentul liberalizarii schimburilor comerciale a

existat posibilitatea ca SUA şi UE să impună bariere comerciale în calea textilelor şi confecţiilor

provenind din India, China sau alte ţări asiatice. Teama de protecţionism nu a dispărut niciodată în

ceea ce priveşte textilele şi confecţiile.

În continuare vom analiza comparativ ceea ce s-a întâmplat în comerţul cu textile şi confecţii

în perioada premergătoare ATC, pe parcursul procesului de eliminare a contingentelor, ceea ce s-a

aşteptat şi ceea ce s-a întâmplat o dată cu liberalizarea schimburilor comerciale. Pentru a face

această analiză comparativă vom utiliza prognozele lui Hildegunn Kyvik Nordås din lucrarea “The

Global Textile and Clothing Industry post the Agreement on Textiles and Clothing” şi vom vedea

care sunt cauzele diferenţelor faţă de realitate. Cauzele acestor diferenţe pot fi ca în majoritatea

prognozelor omiterea unor factori de influenţă sau întorsături neaşteptate în economia mondială.

Ceea ce Hildegunn Kyvik Nordås nu a luat în calcul a fost reintroducerea de măsuri protecţioniste

pentru a căror înlăturare s-a irosit atât de mult timp şi s-au depus atâtea eforturi.

Vom începe cu o scurtă prezentare a datelor furnizate de Hildegunn Kyvik Nordås pentru a

continua cu o comparaţie a prognozelor sale cu datele furnizate în present de OMC. Urmate de

enumerarea motivelor pentru care prognozele specialistului nu s-au adeverit şi de concluziile acestei

analize.

Figura 1. Sursele de import pentru SUA înainte şi după expirarea ATC (prognoze)-

confecţii

Înainte După

China 16%Canada 16%Mexic 10%Hong Kong 9%UE 5%Restul Lumii 44%

China 50%India 15%Hong Kong 6%Canada 5%Mexic 3%Restul Lumii 21%

Sursă: The Global Textile and Clothing Industry post the Agreement on Textiles and Clothing by Hildegunn

Kyvik Nordås

Autorul susţine că după eliminarea restricţiilor cantitative China îşi va mări cota de piaţă de

aproximativ 3 ori. China şi India vor deţine împreună 65% din importurile americane de confecţii.

Toate celelalte ţări vor pierde din cota de piaţă, iar Mexicul se va număra printre marii perdanţi.

Autorul îşi bazează teoria pe forţa de muncă mult mai ieftină din China şi India. Multe ţări care au

beneficiat de pe urma acordurilor preferenţiale încheiate cu SUA vor pierde din cota de piaţă.

Figura 2. Diferenţe între ceea ce Hildegunn Kyvik Nordås a prognozat şi ceea ce s-a

întâmplat în ceea ce priveşte importurile SUA de confecţii

Prognoze Surse de import pentru SUA în 200710

10 Datele utilizate pentru realizarea diagrmei care reflectă sursele de import pentru SUA în 2008 sunt conforme cu statisticile OMC publicate pe www.wto.org

China 50%India 15%Hong Kong 6%Canada 5%Mexic 3%Restul Lumii 21%

China 33,6%Mexic 5,6%Viet Nam 5,4%Indonezia 5,1%India 4,1%Restul Lumii 46,2%

Sursă : Creaţia autorului

Dacă facem o analiză a celor două diagrame putem observa că estimările autorului nu au fost

tocmai apropiate de realitate. Cei mai importanţi cinci furnizori de confecţii pentru SUA nu s-au

schimbat. Hong Kong-ul şi Canada au părăsit acest top, locurile lor fiind luate de Vietnam şi

Indonezia. India a ajuns de pe locul doi cum prognozase autorul abia pe locul cinci cota sa de piaţă

fiind de doar 4,1 % faţă de 15%. Într-adevăr cota de piaţă a Chinei a crescut dar aceasta s-a dublat şi

nu triplat.

Figura 3. Sursele de import pentru SUA înainte şi după expirarea ATC (previziuni)-

textile

Înainte de eliminarea taxelor După eliminarea taxelor

China 9,8Uniunea Eu-ropeană 11,5IndiaCanada 8,6Mexic 5,3Restul lumii 64,8

China 29%Uniunea eu-ropeană 14%India 5%canada 8%mexic 11%restul lumii 33%

Sursă: The Global Textile and Clothing Industry post the Agreement on Textiles and Clothing by Hildegunn

Kyvik Nordås

Autorul susţinea că după eliminarea restricţiilor cantitative, cota de piaţă a Chinei va creşte cu

aproape 75%. Lista celor mai mari exportatori va rămâne aceeaşi, dar poziţiile lor în clasament se

vor schimba. Conform studiului său ţări precum Bangladesh şi Sri Lanka vor exporta cu aproape

50% mai mult pe piaţa americană, în timp ce principalii perdanţi vor fi ţările africane care în

perioada ATC au avut mult de câştigat de pe urma AGOA (African Growth and Opportunity Act),

încheiat cu SUA.

Figura 4. Diferenţe între ceea ce Hildegunn Kyvik Nordås a prognozat şi ceea ce s-a

întâmplat în ceea ce priveşte importurile SUA de textile

Previziuni Sursa de import pentru SUA în 200711

11 Datele utilizate pentru realizarea diagrmei care reflectă sursele de import pentru SUA în 2008 sunt conforme cu statisticile OMC publicate pe www.wto.org

China 29%Uniunea eu-ropeană 14%India 5%canada 8%mexic 11%restul lumii 33%

China 31,8

Uniunea Eu-ropeană 13,5

India 9,7

Canada 7,6

Mexic 7,3

restul lumii 30

Sursă:Creaţia autorului

În cazul textilelor previziunile lui Hildegunn Kyvik Nordås privind topul primilor cinci

furnizori de textile pentru SUA s-au adeverit. Cota de piaţă a Chinei diferă cu doar 3 % faţă de ceea

ce autorul a prognozat, Uniunea Europeană ocupă într-adevăr locul doi şi de aici încep să apară

diferenţele. Mexicul care era vazut ca ocupant al locului trei se găseşte abia pe poziţia a cincea, iar

India ocupă locul trei chiar dacă era văzută ca ocupantă a ultimei poziţii din top cinci.

Capitolul III

3.1.Importurile de textile şi confecţii post-ATC-punctul de vedere al SUA

Începând cu anul 1990, importul de confecţii al Statelor Unite a crescut rapid, dar comparativ

s-a înregistrat o creştere relativ modestă în ceea ce priveşte textilele. Între 1990 şi 2007 importurile

de confecţii ale SUA au crescut cu 59 miliarde $ americani ceea ce înseamnă o rată anuală de

14,2%. Prin comparaţie, importurile de textile au crescut cu 7,3 miliarde $, adică cu o rată anuală de

7,6%. După cum se poate observa valoarea importurilor de confecţii era de peste şase ori mai mare

decât valoarea importurilor de textile.

Atât pentru confecţii cât şi pentru textile, creşterea cea mai importantă nu s-a înregistrat după

expirarea ATC aşa cum se aşteptau experţii. În plus dacă ritmul anual de creştere pentru importul de

confecţii era mult mai mare în anii ATC decât în 1991-1994, ritmul anual de creştere pentru textile a

fost mult redus după eliminarea restricţiilor cantitative. De asemenea, atât textilele cât şi confecţiile

au înregistrat o scădere masivă în 2001, existând posibilitatea ca evenimentele de la 11 septembrie

să fi avut un impact mai mare decât eliminarea restricţiilor cantitative.

Figura 5. Ratele de

creştere ale

importurilor Statelor

Unite de confecţii şi

textile (miliarde$)

Sursă: Departamentul

de Comerţ al Statelor Unite ale

Americii, OTEXA

Unele tendinţe în ceea ce priveşte importul de confecţii. Ţara care a câştigat cea mai mare

parte din piaţa americană între 1990 şi 2007 nu a fost China ci Mexic. În 1990 Mexic nu se situa

printre primii cinci furnizori de confecţii, dar între 1998 şi 2001 era liderul clar furnizând 14,3% din

importurile SUA. După intrarea Chinei în OMC în 2001, aceasta a depăşit Mexicul, cota sa de piaţă

crescând de la 11,9% în 2001 la 32,3% în 2008.

Table 3. Primii cinci furnizori de confecţii pentru SUA din 1990 şi până în 2007

19901992

19941996

19982000

20022004

20060.00

10.00

20.00

30.00

40.00

50.00

60.00

70.00

80.00

90.00

100.00

hainetextile

1990 HONG KONG 16,1% CHINA 14,5% COREEA DE SUD 12% TAIWAN 9,7% FILIPINE 4,1%1991 HONG KONG 15,9% CHINA 15% TAIWAN 10,2% COREEA DE SUD 8% MEXIC 4%1992 CHINA 16,5% HONG KONG 14,5% TAIWAN 7,9% COREEA DE SUD 6,8% MEXIC 4,4%1993 CHINA 18% HONG KONG 12,3% TAIWAN 6,8% COREEA DE SUD 6,3% MEXIC 4,9%1994 CHINA 15,8% HONG KONG 12,3% TAIWAN 6% MEXIC 5,7% COREEA DE SUD 5,6%1995 CHINA 13,3% HONG KONG 11,3% MEXIC 8% TAIWAN 5,2% COREEA DE SUD 4,6%1996 CHINA 14% MEXIC 10,2% HONG KONG 9,8% TAIWAN 4,8% REP DOMINICANĂ 4,3%1997 CHINA 14% MEXIC 12,1% HONG KONG 8,4% REP DOMINICANĂ 4,7% TAIWAN 4,4%1998 MEXIC 13,7% CHINA 12,1% HONG KONG 8,4% REP DOMINICANĂ 4,4% TAIWAN 4,1%1999 MEXIC 14,8% CHINA 11,9% HONG KONG 7,7% REP DOMINICANĂ 4,4% HONDURAS 3,9%2000 MEXIC 14,7% CHINA 11,3% HONG KONG 7,1% REP DOMINICANĂ 4,1% HONDURAS 3,9%2001 MEXIC 13,8% CHINA 11,9% HONG KONG 6,7% HONDURAS 3,9% INDIA 3,6%2002 CHINA 13% MEXIC 13% HONG KONG 6,2% INDIA 4% HONDURAS 4%2003 CHINA 15,6% MEXIC 11,2% HONG KONG 5,4% INDIA 4% HONDURAS 3,7%2004 CHINA 18,1% MEXIC 11,2% HONG KONG 5,3% INDIA 4,2% HONDURAS 3,7%2005 CHINA 25,7% MEXIC 8,7% INDIA 5,1% HONG KONG 4,5% INDONEZIA 3,7%2006 CHINA 29,1% MEXIC 7,4% INDIA 5,3% INDONEZIA 4,4% BANGLADESH 3,52007 CHINA 32,2% MEXIC 6% INDIA 4,2% INDONEZIA 3,9% HONDURAS 3,4%2008 CHINA 32,3% MEXIC 5,4% INDIA 4% HONDURAS 3,5% INDONEZIA 3,2%

Sursă: U.S. Department of Commerce, Office of Textile and Apparel (OTEXA)12

Schimbarea majoră în top cinci funizori de confecţii pentru SUA a constituit-o retrogradarea

treptată a Hong Kong-ului şi consacrarea Indiei drept mare exportator al acestor produse. În 1990

Hong Kong-ul era principala sursă de import pentru Statele Unite cu o cotă de piaţă de 16,1% pentru

ca în următorii 10 ani să cunoască un declin major. Astfel în 2000 ocupa locul trei cu o cotă de piaţă

de 7,1%, iar în 2005 a devenit al patrulea furnizor pentru piaţa americană urmând ca în 2006 să

părăsească top cinci. India în schimb a intrat în top cinci abia în 2001, dar şi-a mărit rapid cota de

piaţă, pentru ca din 2006 să ocupe locul trei. Honduras şi Indonezia au oscilat în 2007 respectiv

2008 pe poziţiile 4-5.

Cele mai mari schimbări în top cinci au avut loc în 2005 o dată cu expirarea ATC: cota de

piaţă a Chinei a crescut cu mai mult de 7%; cota de piaţă a Mexicului s-a redus; India a preluat locul

trei; exporturile Hong Kongului au continuat trendul negativ; Indonezia a intrat în top înlocuind

Honduras.

12 Deoarece Statele Unite ale Americii folosesc o metodă diferită de evaluare a importurilor și exporturilor în statisticile comerciale oficiale, valorile din aceste tabele diferă de cele din figurile 1,2,3,4.

În 2006 China a continuat să câştige teren pe piaţa confectiilor din SUA, Mexicul a înregistrat

o scădere continuă a cotei sale de piaţă, India s-a menţinut pe locul trei, iar Indonezia a urcat pe

patru. Un alt membru a apărut în top cinci şi anume Bangladesh, care a preluat locul Hong Kong-

ului.

2007 a fost de asemenea un an cu schimbări majore. China a înregistrat în continuare majorări

ale cotei de piaţă ajungând să deţină 35,8% din importurile Statelor Unite de confecţii, în timp ce

cotele de piaţă ale tuturor celorlalte ţări au scăzut. Cea mai importantă schimbare a anului 2007 a

constitut-o însă părăsirea topului cinci de către Bangladesh, locul său fiind luat de către Honduras

care a revenit în top cinci după ce în 2005 fusese înlăturată de către Indonezia.

În 2008 nu s-au înregistrat schimbări majore. Rata de creştere a cotei de piaţă a Chinei a fost

foarte redusă unele date oficiale susţin că de mai mult de 10 ori mai mică decât în anii precendenţi.

India şi Mexic şi-au păstrat poziţiile, iar Indonezia şi Honduras au schimbat locurile între ele.

Aceste schimbări de poziţii în topul primilor cinci furnizori de confecţii pentru piaţa

americană pot fi în mare parte puse pe seama deciziei de liberalizare a comerţului cu textile şi

confecţii. Din 1995 şi până în 2005 schimburile comerciale cu aceste produse s-au aflat sub

incidenţa ATC şi dacă privim cu atenţie schimbările majore din acest top s-au produs la sfârşitul

fiecărei etape a procesului de eliminare a barierelor comerciale prevăzute în ATC. Cu cât se

eliminau mai multe bariere şi se acorda posibilitatea ţărilor care deţineau avantaje competitive de a

exporta cantităţi mai mari cu atât mai mult scădea cota de piaţă a furnizorilor necompetitivi care

deţineau cote de piaţă mari datorită programelor preferenţiale de care beneficiau.

După cum am văzut la începutul acestui capitol, chiar dacă s-a discutat mult cu privire la ceea

ce se va întâmpla după eliminare tuturor barierelor comerciale din calea comerţului cu confecţii,

schimbările nu au fost atât de radicale pe cât se aşteptau unii specialişi. Acest lucru s-a datorat în

mare parte faptului că SUA au găsit modalităţi de a împiedica “invazia” confecţiilor, în special

chinezeşti, pe piaţa americană prin condiţionarea votului pentru intrarea în OMC.

Mexicul reuşeşte să se menţină în topul primilor cinci furnizori de confecţii pentru SUA

datorită acordului de liber schimb dintre SUA, Mexic şi Canada (NAFTA), dar şi datorită faptului că

multe firme americane şi-au delocalizat producţia către această ţară cu scopul de a profita de

avantajele competitive pe care această piaţă le poate oferi.

Nu cred că este deloc surprinzător faptul că India se află în acest top. Principalul avantaj al

Indiei îl reprezintă forţa de muncă ieftină, acesta fiind şi motivul pentru care multe firme americane,

şi nu numai, care activează în domeniul confecţiilor şi-au creat filiale sau sucursale în această ţară

din lumea a treia.

Indonezia şi Honduras (2006 – DR-CAFTA) sunt semnatare ale acordurilor preferenţiale de

liber schimb cu SUA.

Aşadar dintre cei cinci principali furnizori de confecţii, trei (Mexic, Indonezia, Honduras)

beneficiază de reguli preferenţiale după eliminarea restricţiilor cantitative. Confecţiile chinezeşti au

fost supuse până la 31 decembrie 2008 acordului de limitare voluntară la export pe care SUA şi

China l-au încheiat în 2005. Iar multe dintre confecţiile indiene intrate pe piaţa americană provin de

la firme americane care şi-au construit unităţi de producţie în India.

Trenduri în importul de textile. Dinamica importurilor de textile din 1990 şi până în prezent a

fost asemănătoare cu cea a importului de confecţii pentru SUA. Există două diferenţe majore între

cele două subsectoare. În primul rând chiar dacă China este lider la importurile americane de textile

nu domină piaţa atât de clar ca în domeniul confecţiilor. În al doilea rând celilalţi furnizori nu

înregistrează un declin continuu ca în cazul confecţiilor. Aceste lucruri sunt valabile până în 2008

când putem observa că China continuă să înregistreze o creştere a cotei de piaţă, ce e drept mai mică

decât în anii precedenţi în timp ce toţi ceilalţi competitori au înregistrat declin. Dacă ţinem cont de

evoluţia cererii americane putem spune că produsele chinezeşti au câştigat cotele de piaţă pierdute

de ceilalti furnizori şi aceasta datorită în mare parte avantajului de preţ pe care China îl deţine. Într-o

lume lovită de recesiune consumatorii nu-şi permit să cheltuiască sume mari pe textile şi confecţii de

calitate preferând un preţ redus în defavoarea calităţii ridicate.

Tabel 4. Top 5 furnizori de textile pentru SUA 1990-2008

1991 JAPONIA 10,4% CANADA 8,8% COREEA DE SUD 8,4% ITALIA 8,1% CHINA 6,5%1992 JAPONIA 9,7% CANADA 9,6% COREEA DE SUD 7,7% ITALIA 7,3% CHINA 7,1%1993 CANADA 10,2% JAPONIA 9,1% COREEA DE SUD 8,2% CHINA 7,0% ITALIA 6,7%1994 CANADA 11,8% JAPONIA 8,6% COREEA DE SUD 7,8% ITALIA 7,7% TAIWAN 6,1%1995 CANADA 12,9% COREEA DE SUD 8,1% ITALIA 7,4% JAPONIA 6,9% CHINA 5,1%1996 CANADA 14,5% COREEA DE SUD 8,3% ITALIA 7,2% MEXIC 7,2% TAIWAN 6,3%1997 CANADA 14,7% COREEA DE SUD 8,6% MEXIC 7,6% CHINA 6,9% ITALIA 6,8%1998 CANADA 15,5% COREEA DE SUD 8,3% MEXIC 7,3% ITALIA 6,4% CHINA 6,2%1999 CANADA 16,2% COREEA DE SUD 8,3% MEXIC 8,0% CHINA 6,5% TAIWAN 6,0%2000 CANADA 15,9% MEXIC 8,5% COREEA DE SUD 8,4% CHINA 6,6% ITALIA 6,0%2001 CANADA 17,0% MEXIC 8,8% COREEA DE SUD 8,6% CHINA 6,3% ITALIA 5,9%2002 CANADA 16,0% MEXIC 8,9% COREEA DE SUD 8,6% CHINA 7,8% INDIA 6,0%2003 CANADA 15,9% CHINA 9,0% COREEA DE SUD 8,3% MEXIC 8,2% INDIA 6,5%2004 CANADA 15,1% CHINA 9,7% MEXIC 8,0% COREEA DE SUD 8,0% INDIA 6,8%2005 CANADA 14,4% CHINA 13,1% MEXIC 8,0% COREEA DE SUD 7,9% INDIA 7,1%2006 CHINA 14,9% CANADA 13,6% INDIA 8,0% COREEA DE SUD 7,6% MEXIC 7,4%2007 CHINA 15,4% CANADA 13,4% MEXIC 9,2% COREEA DE SUD 8,7% TAIWAN 5,2%

Sursă: Departamentul de Comerţ al Statelor Unite (OTEXA)

Din 1990 şi până în 2008 principalii exportatori pe piaţa SUA s-au schimbat de două ori:

prima oară în 1992 - Canada a luat locul Japoniei şi apoi în 2006 - China a preluat conducerea. India

a intrat în top cinci abia în 2002, iar în 2007 a părăsit topul. În pofida câştigurilor Chinei şi

pierderilor Japoniei, alţi furnizori s-au învârtit în jurul locurilor trei-cinci. Cotele de piaţă ale tuturor

ţărilor care se află printre primele 10 au înregistrat creşteri în perioada 2000-2007.

În 2008, însă lucrurile au înregistrat o oarecare schimbare. Chiar dacă topul primilor cinci

furnizori de textile pentru SUA nu s-a modificat cu excepţia Chinei toate celelalte state au înregistrat

scăderi ale cotelor de piaţă.

În cazul textilelor liberalizarea schimburilor comerciale a produs schimbări mai mari în topul

primilor cinci furnizori. Astfel China a devenit un concurent permanent în top o dată cu intrarea în

vigoare a Acordului pentru Textile şi Confecţii pentru ca o dată cu expirarea acestuia să obţină

poziţia de lider.

Concluzii

importurile de confecţii au crescut mult mai rapid decât cele de textile în ultimii 10 ani

creşterea importurilor de confecţii s-a accelerat începând cu 2003.

creşterea de la an la an nu a fost semnificativă în 2005 faţă de 2004, cu toate că

statisticile oficiale ale Chinei spun altceva.

atât pentru confecţii cât şi pentru textile China şi India au ajuns printre cei mai

importanţi furnizori.

ascensiunea Chinei şi a Indiei nu a însemnat scăderea majoră a importurilor din alte

ţări.

datele de import ale SUA nu indică o modificare majoră a importurilor după expirarea

restricţiilor cantitative.

Ţinând cont de actualul context economic internaţional şi de faptul că acordul dintre China şi

SUA a expirat la sfârşitul anului 2008 am considerat că este utilă o analiză a modului în care se

raportează comerţul “liber” cu textile la noile provocări globale.

La 31 decembrie 2008 a expirat acordul dintre SUA şi China. La sfârşitul lunii noiembrie a

anului 2008 industriaşii din domeniul textilelor şi susţinătorii acesora au insistat asupra configurării

unui nou sistem de monitorizare a importurilor de confecţii şi textile care ar fi condus într-un final la

impunerea de noi taxe vamale sau restricţii cantitative sau a ambelor. Însă nu s-a întâmplat nimic

însemnat în timpul administraţiei Bush chiar dacă Comisia pentru Comerţ Internaţional a SUA şi-a

înaintat raportul solicitat de oficialii americani la 1 decembrie 2008. Scopul acestui raport era de a

scoate în evidenţă faptul că sunt necesare în continuare măsuri protecţioniste pentru importurile de

confecţii şi textile din China.

În tot acest timp guvernul chinez a căutat o cale de revigorare a industriei textile care era şi

principala sursă de exporturi şi astfel a acordat un ajutor pentru exportatorii de textile lucru care nu

a făcut altceva decât să îi îngrijoreze pe partenerii săi comerciali şi să îndreptăţească într-o oarecare

măsură cererile de protecţie din partea industriaşilor americani. În primul trimestru al anului 2008

exportul de confecţii şi textile al Chinei a scăzut cu 11 procente, iar guvernul chinez a considerat

necesar să procedeze la o scădere a taxei la export de la 17% la 14%.

Reacţiile oficialilor americani au fost foarte vehemente. Au existat voci care au cerut noului

preşedinte ales, Obama “să se poarte foarte sever” cu China, prin depunerea de plângeri la OMC

dacă importurile din China cresc odată cu eliminarea taxelor . De asemenea s-a înfiinţat un comitet

pentru a monitoriza activităţile comerciale ilegale, iar dacă acestea se vor dovedi adevărate

plângerile urmau a fi înaintate către mecanismele de soluţionare a diferendelor din cadrul OMC.

Se pare că până la urmă temerile industriaşilor americani au fost îndreptăţite deoarece în luna

noiembrie cota de piaţă a Chinei a ajuns la 54%, dar administraţia Bush a refuzat să extindă perioada

de impunere a taxelor la import. Preşedintele Organizaţiei Consiliului Naţional al Textilelor

(NCTO), Cass Johnson a declarat la momentul respectiv următoarele: “ Când guvernul de la Beijing

a văzut că exportul de textile a înregistrat scăderi, a făcut ceea ce a făcut întotdeauna – Au crescut

ajutoarele şi au obţinut efectul dorit.” Oficiali din cadrul aceluiaşi consiliu au declarat de asemenea,

că în perioada septembrie - noiembrie 2008 exporturile pentru produse supuse taxelor a crescut cu

132% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007. Problema majoră cu care se confruntă Statele Unite ca

urmare a acestei creşteri substanţiale a importurilor de textile din China a fost cea a locurilor de

muncă.

Ca urmare a tuturor acestor evenimente în ianuarie 2009 SUA au depus o plângere la OMC

privind incorectitudinea comercială în cazul mai multor produse exportate de China printre care şi

textilele şi confecţiile. Plâgerea în cazul textilelor şi confecţiilor se referă la aşa numitele “mărci

consacrate”, destinate să promoveze la nivel global brand-uri chinezeşti şi să crească vânzările

produselor chinezeşti în lume. Oficialii SUA au declarat că acest program include nu numai ajutoare

guvernamentale care sunt interzise de normele de conduită multilaterale ci şi politici industriale

protecţioniste. Statele Unite au declarat de asemenea că deţin dovezi care să certifice faptul că

guvernul chinez, ca parte a programului de promovare a acestor mărci, acordă importante subvenţii,

sub forme cum ar fi: compensaţii financiare pentru export, împrumuturi în condiţii preferenţiale

pentru exportatori, fonduri de cercetare şi dezvoltare pentru produse noi destinate exportului, şi

reduceri de preţ pentru asigurările bancare destinate exportului.

La sfârşitul lunii ianuarie 2009 guvernul american a adoptat programul “Buy American” .

Acest program presupune ca Ministerul Transporturilor şi cel al Apărării să cumpere uniforme şi

orice alte produse textile necesare fabricate 100% din materie primă americană şi cu munca

americanilor. Acest program ar putea fi extins şi asupra altor departamente cum ar fi sănătatea,

vama, protecţia consumatorului, serviciul de imigrări etc. Acest lucru va fi posibil doar dacă ceilalţi

membri ai OMC îşi vor da acordul.

Argumentul pentru acest program s-a bazat pe faptul că în 2008, 44 de fabrici americane şi-au

închis porţile şi astfel 60 000 de cetăţeni americani au rămas fără locuri de muncă. De asemenea s-a

pus problema calităţii şi securităţii uniformelor fabricate în alte ţări.

Camera de Comerţ a SUA şi multe companii multinaţionale s-au opus “Buy American“

argumentând că protecţionismul Statelor Unite va atrage măsuri de retorsiune ceea ce va conduce la

scăderea exporturilor.

NCTO susţinea că datele furnizate de Departamentul de Comerţ indică o creştere a importului

de pantaloni, lenjerie şi tricouri originare din China, în ianuarie 2009 de 32% faţă de aceeaşi

perioadă a anului 2008, în ciuda unei cereri în scădere pentru aceste bunuri. 20 000 de locuri de

muncă au dispărut ca rezultat al acestei creşteri a importurilor. Oficialii americani au cerut

administraţiei Obama să investigheze aceste importuri în speranţa că aceste anchete vor conduce la

impunerea de măsuri anti-dumping.

Administraţia Obama şi Congresul American au ca obiectiv imediat crearea de noi locuri de

muncă pentru a îmbunătăţi actuala stare a economiei. În acest context industriaşii din industria

textilă caută să obţină sprijinul guvernului pentru a sista pierderea de locuri de muncă în această

industrie. Din 2005 şi până în prezent în sectorul textilelor s-au pierdut 102 000 de locuri de muncă

dintre care 39 000 în 2008 conform Biroului de Statistică a Muncii. Aşadar, presiunile asupra

guvernului american de a extinde aplicarea programului “Buy American” sunt mari. În timp ce

oficialii multor ţări membre ale OMC şi-au exprimat preocuparea în ceea ce priveşte măsurile

protecţioniste alimentate de aplicarea acestui program, producătorii americani susţin că acesta nu

încalcă acordurile internaţionale, şi acuză că multe dintre ţările concurente au legi proprii care

protejază producătorii interni. Există şi voci printre oficialii americani care susţin că “Buy

American” nu este calea cea mai bună şi că acest tip de măsuri vor conduce la impunerea de măsuri

protecţioniste şi în alte sectoare.

Marea problemă a relaţiilor dintre China şi SUA o reprezintă faptul că mai mult de jumătate

din deficitul comercial al Statelor Unite se datorează Chinei şi o sursă majoră (mai mult de jumătate)

este industria textila şi produsele manufacturate.

Comisia SUA pentru Comerţ Internaţional a reluat în luna martie 2009 monitorizarea

importurilor pentru cele 34 de produse care s-au aflat până la 31 decembrie 2008 sub incidenţa

memorandumului dintre China şi SUA. Această măsură a fost luată ca rezultat al preocupărilor unor

oficiali că ar putea exista un val de produse “sensibile” originale din China după eliminarea taxelor.

Comisia va întocmi un raport la fiecare două săptămâni, iar dacă suspiciunile se vor confirma se vor

crea bazele pentru introducerea de taxe de retorsiune sau de alt tip.

Vom vedea dacă acuzaţiile Statelor Unite la adresa Chinei sunt sau nu adevărate, însă cert este

faptul că industria americană are nevoie de locurile de muncă pe care subsectoarele textilelor şi

confecţiilor le pot oferi. Pe de altă parte oficialii americani ar trebui să aibă în vedere faptul că

cetăţenii nu sunt capabili din punct de vedere financiar la momentul actual să achiziţioneze produse

la preţuri decente.

Dacă se va dovedi vinovăţia Chinei, SUA vor avea un motiv întemeiat de a impune din nou

restricţii cantitative. Ultimul acord de limitare voluntară la import dintre SUA şi China a expirat la

sfârşitul lui 2008 şi înainte de expirarea lui au existat multe voci care au cerut prelungirea sa, dar

administraţia Bush a preferat să lase această sensibilă problemă pe seama noii administraţii.

Concluzia este că subsectoarele textilelor şi confecţiilor sunt mult prea importante pentru

economia Statelor Unite pentru a nu fi protejate, şi aceasta datorită faptului că sunt intensive în forţă

de muncă.

3.2. Avantajul Chinei

China deţine o piaţă internă care necesită o cantitate mare de produse ceea ce împiedică

realizarea comerţului internaţional la scară mare. În afară de forţa de muncă ieftină, existentă din

abundenţă, China este foarte bine poziţionată pentru importul de materiale textile. Folosind

tehnologii avansate China este în prezent cel mai mare producător de fibre sintetice din lume. De

asemenea China are mulţi furnizori interni de mătase, angora şi importă cantităţi uriaşe de bumbac şi

lână.

Spre deosebire de India guvernul chinez a investit foarte mult în infrastructură, autostrăzi de

anvergură care leagă provinciile sărace din Vest cu oraşele industrializate de pe coastă, multiplele

porturi permit realizarea transportului maritim care este mult mai rapid de pe coastele Chinei decât

din alte provincii asiatice sau din India. 13 Guvernul a încurajat şi susţinut producţia produselor de

lux, organizând campania “Mărci consacrate” şi alte măsuri pentru a îmbunătăţi imaginea poduselor

textile originare din China.

13 Timpul în care se realizează un transort maritim de pe coastele vestice Chinei până pe cele americane este de 12-18 zile în cazul Asiei de Sud un astfel de transport durează cam 45 de zile.

Este evident că cel mai important factor care a condus la creşterea exporturilor produselor

textile chinezeşti în SUA este factorul muncă. În industria confecţiilor spre exemplu un muncitor

primeşte în SUA 9,7 $ pe oră în timp ce în China ora este plătită cu doar 0,88 $ 14. Alţi factori

precum distanţa faţă de pieţe şi accesul la materii prime favorizează producătorii americani. În orice

caz multe decenii de acum încolo industria confecţiilor din China va avea un major avantaj în faţa

SUA prin preţul mult mai scăzut al forţei de muncă.

Datorită răspândirii efectelor crizei mondiale, industria textilă chineză se confruntă cu

probleme fără precedent. Chiar dacă guvernul a redus taxele pentru exportul de textile de mai multe

ori în 2008 pentru a redresa industria textilă, eforturile sale au produs efecte minore. Pentru 2009 s-a

întocmit un plan în cinci paşi pantru a redresa exporturile de textile.

Prima măsură a planului este încheierea de acorduri cu marile pieţe externe. Problema

principală a industriei textile chineze este cererea relativ scăzută. Piaţa internaţională a fost

întotdeauna crucială pentru dezvoltarea industriei textile în China. Până acum China exporta

îndeosebi pe piaţa americană şi pe cea a Uniunii Europene, care acum sunt afectate acut de criză.

Cum nu se întrevede o redresare economică în viitorul apropiat pentru acestea, China se vede

obligată acum să abordeze noi pieţe cum ar fi cea din America Latină sau cea africană.

A doua măsură a acestui plan este de a dota capacităţile de producţie cu utilaje mai

performante şi de a construi un brand propriu. Un fond special va fi destinat investiţiior pentru a

susţine industria textilă.

A treia măsură se referă la reducerea cheltuielilor. Utilajele vechi vor fi înlocuite cu altele noi

pentru a micşora consumul de energie şi poluarea. Ajutoarele guvernamentale vor fi oferite doar

companiilor cheie în industria textilă. Ceea ce înseamnă că micii industriaşi riscă să dea faliment,

experţii previzionând că mai mult de 30% din actualele companii vor dispărea.

A patra măsură a planului o reprezintă repartizarea geografică optimă a zonelor industriale. Cu

puţin ajutor companiile de pe coastele estice ar putea produce textile în a căror producţie este

necesară tehnologie avansată, mai de calitate cu consum mai mic de resurse.

Ultima măsură, dar cu siguranţă nu cea din urmă este întărirea fiscalităţii, a taxelor şi a

ajutorului financiar. Un sprijin mai ridicat va fi acordat întreprinderilor mici şi mijlocii. Atât

companiile cât şi guvernul central şi local ar trebui să achiziţioneze mai mult bumbac şi mătase. Pe

termen scurt aceasta este cea mai importantă măsură din plan. Experţii previzionează că simpla

reducere a taxelor la export va aduce un profit net anual producătorilor de 5,7 miliarde $.

14 Valoarea orei de muncă este conformă lucrării “Textiles and clothing” Institutul de Economie Internaţională

3.3. Evoluţia comerţului cu textile în viitorul apropiat

Aşadar dacă cineva chiar a crezut în liberalizarea schimburilor comerciale cu textile şi

confecţii după încetarea ATC , va trebui să mai aştepte pentru a-şi vedea speranţele realitate.

Părerea mea este că acest lucru nu se va realize prea curând. Americanii trebuie să găsească o

modalitate de a crea locuri de muncă, chinezii trebuie să păstreze gradul de ocupare al forţei de

muncă pentru a putea ieşi din impasul economic. Dacă ţinem cont de faptul că industria textilă şi cea

a confecţiilor sunt intensive în forţă de muncă şi dat fiind faptul că nu s-a putut vorbi de comerţ liber

în cazul textilelor şi al confecţiilor decât din 2005 putem înţelege de ce americanii văd impunerea de

noi bariere comerciale ca pe o soluţie. Pe de altă parte China s-a luptat mult timp şi a făcut multe

compromisuri pentru a obţine acces oarecum liber pe pieţele lumii şi nu prea cred că îi surâde ideea

de a o lua de la capăt cu campania pentru liberalizarea schimburilor comerciale cu textile şi

confecţii.

Pentru anul 2009 specialişti nu anticipează schimbări semnificative în comerţul cu textile al

SUA deoarece este evident că va dura mult timp până când măsurile economice şi fiscale pe care

oficialii americani au început să le pună în practică să redreseze economia. Pe de altă parte vor

exista şi alţi factori cum ar fi: încercările Washington-ului de a controla importurile, schimbările din

obiceiurile de consum ale americanilor şi creşterea şi dezvoltarea industriei naţionale care vor

conduce eventual la schimbări benefice pentru această industrie. Strategii precum introducerea de

noi produse pe piaţă, îmbunătăţirea factorilor de producţie la nivel global, investiţiile in echipamente

mai eficiente, costurile mai mici ale factorilor de producţie şi cooperarea mai bună între mediul de

afaceri şi guvern ar trebui să asigure supravieţuirea industriei.

Toate cele enumerate mai sus nu înseamnă că industria textilelor şi confecţiilor din SUA este

una stabilă. Principală teamă a oficialităţilor americane o reprezintă faptul că exportatorii din

întreaga lume şi în special cei chinezi sunt mai determinaţi ca niciodată să menţină producţia la cote

ridicate şi vor încerca să realizeze acest lucru prin creşterea exporturilor către SUA.

Se pare că China a pus capăt politicii de a lăsa yuan-ul să se aprecieze, ceea ce va asigura

menţinerea unui preţ relativ scăzut pentru textile şi confecţii, iar reducerea taxei de export le va oferi

producătorilor chinezi un avantaj de preţ şi mai mare coparativ cu producătorii american.

Măsurile de salvgardare în ceea ce priveşte exporturile chinezeşti au expirat la sfârşitul anului

2008 şi este incert cât de efective vor fi nou propusele măsuri protecţioniste.

În ceea ce priveşte cererea în anul 2009 aceasta va continua să înregistreze un declin , dar nu

unul atât de mare comparativ cu alte sectoare cum ar fi industria auto. De asemenea cred că după

2009 acest declin se va reduce substanţial. (vezi anexa 1)

Problema majoră pentru subsectoarele textilelor şi al confecţiilor o reprezintă rata şomajului

(vezi anexa 2) care va continua să crească, cu toate că pentru anul 2009 fabricile americane vor

încerca să funcţioneze la capacitate maximă faţă de doar 63% în trecut, ceea ce va duce la creşterea

competitivităţii pe piaţa americană.

Este admirabilă însă capacitatea producătorilor de a menţine preţurile la un nivel relativ scăzut

şi stabil (vezi anexa 4) şi aceasta se datorează în mare parte noilor investiţii şi măsurilor de sprijinire

a industriei luate de guvernul american şi chinez.

Incertă este, însă, evoluţia importurilor (vezi anexa 3) care depinde foarte mult de măsurile pe

care oficialii de la Beijing le vor lua pentru a menţine exporturile la un nivel ridicat. În ceea ce mă

priveşte cred că acestea vor continua să scadă în principal datorită cererii în scădere, care va afecta şi

producţia internă. O altă problemă o reprezintă deficitul comercial (vezi anexa 3) care datorită

reducerii exporturilor SUA ca efect al cererii în scădere şi al reducerii puterii dolarului va continua

trendul ascendent din ultimii ani.

Este greu de spus ce se va întâmpla de acum încolo cu această industrie deoarece evoluţia

economică şi fiscală a SUA nu este nici stabilă şi nici certă.

Cum văd eu personal, viitorul? Cred că se va reveni până la urmă de unde s-a plecat. Cred că

schimburile comerciale cu textile se învârt într-un cerc vicios al protecţionismului. Cred că ţările

lumii nu ştiu să practice un comerţ liber cu aceste produse. Cred că în mai mult de 40 de ani au uitat

că se poate şi altfel.

Evoluţia viitoare a comerţului liber cu textile şi confecţii pare una sumbră. SUA au nevoie de

locurile de muncă pe care aceste două subsectoare le pot oferi cetăţenilor americani, iar economia

Chinei depinde în mare măsură de exportul de textile. Aşadar interesele celor două ţări sunt pe de o

parte de a proteja industria internă (cazul Statelor Unite ale Americii), iar pe de altă parte de a se

practica un comerţ liber la nivel global (cazul Chinei care deţine o impresionantă capacitate de

export).

Din demersurile pe care cele două ţări le fac pentru a-şi proteja interesele, singurii perdanţi

sunt consumatorii.

Părerea mea este că până la urmă Statele Unite vor reuşi să dovedească faprul că China încalcă

cine ştie ce prevederi sau practici ale liberului schimb şi vor impune din nou bariere comerciale fie

în urma înţelegilor bilaterale cu aceasta sau în urma deciziilor comitetului de soluţionare a

diferendelor din cadrul OMC. Și după cum este de aşteptat dacă SUA impune bariere comerciale de

ce nu ar face-o şi Uniunea Europeană? Aşadar China va fi probabil nevoită să încheie acorduri de

restricţii voluntare la export din nou , după ce acestea abia au expirat la sfârşitul anului 2008.

CONCLUZII

Comerţul cu textile a fost întotdeauna supus măsurilor protecţioniste, dar odată cu expirarea

Acordului pentru Textile şi Confecţii mulţi specialişti au suţinut că se vor aplica şi în acest domeniu

prevederile liberului schimb şi ale comerţului corect. Din păcate s-au înşelat.

Ţările dezvoltate, în special SUA, au încercat să-şi protejeze industria internă şi astfel locurile

de muncă din aceste subsectoare şi au văzut în China principalul inamic. Astfel că, de-a lungul

timpului, au căutat şi au găsit tot felul de scuze pentru a impune noi bariere în calea liberului schimb

cu textile şi confecţii.

Însă situaţia economică şi financiară la nivel global s-a schimbat în ultimii doi ani şi China nu

îşi mai permite să accepte acorduri de limitare voluntară la export, în timp ce principalul importator

SUA încearcă să îşi salveze producătorii interni de la faliment şi să crească oferta de locuri de

muncă în acest sector.

Situaţia industriei textile şi a confecţiilor în anul 2009 nu va diferi substanţial de ceea ce s-a

întâmplat în 2008, dar cu siguranţă până la sfârşitul anului comerţul cu textile şi confecţii va fi

guvernat de noi măsuri sau chiar acorduri protecţioniste.

Aşadar pentru cei care cred în liberul schimb şi comerţul corect promovat la nivel declarativ

de SUA urmează o lungă perioadă de aşteptări pentru a-l vedea pus şi în aplicare şi cel mai bun

exemplu în acest sens a fost, este şi după părerea mea va rămâne mult timp comerţul cu textile şi

confecţii.

Statele Unite ale Americii sunt o piaţă protecţionistă, dar reprezintă şi cel mai puternic stat al

lumii şi acest lucru îi permite să facă aproape tot ceea ce consideră necesar pentru a-şi menţine

poziţia.

O să fie interesant de văzut cât de afectată îi va fi poziţia de actualul context economic, dar şi

mai interesant va fi să observăm efectele politicii protecţioniste pe care Statele Unite ale Americii o

văd ca pe o modalitate de redresare economic, cu toate că istoria spune altceva şi aici mă refer la

efectele planurilor de redresare protecţioniste din perioada crizei economice din 1929-1933.

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

Anexa 4

Bibliografie

1. Adhikari, Ratnakar and Yamamoto, Yumiko Textile and clothing industry: adjusting to the

post-quota world, 2007

2. Desai, Mihir A. Securing Jobs or the New Protectionism?: Taxing the Overseas Activities of

Multinational Firms (martie 2009)

3. Gould, David M. and Gruben, William C. GATT and the New Protectionism Federal Reserve

Bank of Dallas

4. Ikenson, Daniel A Protectionism Fling Why Tariff Hikes and Other Trade Barriers Will Be

Short-Lived Free Trade Bulletin, No. 37 (martie 2009)

5. Ikenson, Daniel The Truth about U.S. Manufacturing and Trade Center for Trade Policy

Studies No.35 (august 2007)

6. Ionescu Muscel, Iosif   Fibrele textile la sfarsit de mileniu  Editura Tehnică, Bucureşti, 1990

7. Martin, Michael F. U.S. Clothing and Textile Trade with China and the World: Trends Since

the End of Quotas CRS Report for Congres (iulie 2007)

8. Miron, Dumitru   Politici comerciale  Editura Lucefarul, Bucureşti, 2003

9. Nordås, Hildegunn Kyvik, The global textile and clothing industry post the agreement on

textiles and clothing World Trade Organization 2004

10. Popescu, Claudia Rodica   Industria mondiala in era globalizarii  Oscar Print, Bucureşti, 2001

11. Roach, Morgan Stanley A Wake-Up Call for the US and China. Stress Testing A Symbiotic

Relationship

12. Tuong, Ho Dac and Yeats Alexander J. Market disruption, the new protectionism and

developing coutries: a note on empirical evidence from the united states Journal of Development

Economics, Vol 10, No.10 (mai 1992)

******** Surse internet

***http://ntp.niehs.nih.gov/files/SACATM_70_FR_68069.pdf

***http://otexa.ita.doc.gov/scripts/tqads1.exe/ctrydata

***http://otexa.ita.doc.gov/tbrbal.htm

***http://otexa.ita.doc.gov/tbrimp.htm

***http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1066818

***http://textination.de/en/tiw/2007/TIW01052007.pdf

***http://www.america.gov/media/pdf/ejs/0107.pdf

***http://www.bharattextile.com/newsitems/2008523

***http://www.dallasfed.org/research/er/1994/er9403c.pdf

***http://www.fas.org/sgp/crs/row/RL34106.pdf

***http://www.freetrade.org/node/937

***http://www.freetrade.org/pubs/freetotrade/chap1.html

***http://www.hbs.edu/research/pdf/09-107.pdf

***http://www.textileworld.com/Articles/2008/November_2008/News/

China_Increases_Assistance_To_Its_Textile_Exporters.html

***http://www.textileworld.com/Articles/2008/November_2008/News/

Trade_Official_Sees_No_Need_For_Quotas_On_Chinese_Textile_Imports.html

***http://www.textileworld.com/Articles/2009/February/News/

Coalition_Seeks_Changes_In_CPSC_Lead_In_Textiles_Rule.html

***http://www.textileworld.com/Articles/2009/February/News/

Textile_Buy_American_Measure_Moving_Through_Congress.html

***http://www.textileworld.com/Articles/2009/February/News/

The_Rupp_Reportx_Beware_Of_Protectionism.html

***http://www.textileworld.com/Articles/2009/March/News/

Importers_Seek_To_Block_New_Textile_Monitoring.html

***http://www.textileworld.com/Articles/2009/March/News/

Textile_Association_Sees_Surge_In_Chinese_Imports.html

***http://www.unescap.org/tid/publication/tipub2500_pt1chap1.pdf

***http://www.uscc.gov/hearings/2009hearings/written_testimonies/09_02_17_wrts/

09_02_17_roach_statement.pdf

***http://www.ustr.gov/Document_Library/Press_Releases/2007/January/

United_States_Files_WTO_Case_Against_China_Over_Prohibited_Subsidies.html

***http://www.wto.org/english/res_e/booksp_e/discussion_papers5_e.pdf

***http://www.wto.org/english/res_e/statis_e/its2005_e/its05_bysector_e.htm

***http://www.wto.org/english/res_e/statis_e/its2006_e/its06_bysector_e.htm

***http://www.wto.org/english/res_e/statis_e/its2007_e/its07_merch_trade_product_e.htm