studiul vechiului testament1 - teologie.eu · foarte bine limba greaca. aristobul, filosof...

Varianta de lucru pentru uzul cursantilor Centrului D. Staniloae © Constantin Pogor – revazut in iunie 2015

1

Centrul ortodox de studii si cercetare « Dumitru Staniloae »

Pr. dr. Constantin Pogor

[email protected]

STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT1

Luni, 27 aprilie 2015

Prolog la urmatoarele trei cursuri

Multi crestini, chiar si dupa ce asculta in mod repetat Sfintele slujbe, nu sunt capabili

sa redea numele cartilor sfinte si nici nu se rusineaza si nici nu tremura ca intra cu o asemenea

neatentie in casa Domnului. Insa, daca o vedeta sau un dansator sau un actor ar chema lumea

la ei, intreaga suflare s-ar grabi sa alerge si sa petreaca o jumatate de zi numai pentru o

persoana. Insa cand vine vorba sa asculte Profetii si Apostolii cascam, ne scarpinam si ne

apuca somnul. Vara, caldura ne sufoca si preferam sa ne racorim la piscina si la spa iar iarna,

frigul ne tine in casa, la televizor in fata serialului preferat sau a unui reality-show. Totodata,

un meci de fotbal sau un concert nu numai ca ne poate tine departe de casa, si acest lucru

indiferent de anotimp, dar si rabdam momentul inceperii evenimentului, costurile ridicate

pentru transport, masa si bilet, frigul sau caldura, conditiile dificile (zgomot, risc de violenta,

furturi, injurii, oboseala, pierderea demnitatii umane in caz de betie, desfranare sub forma

privirilor nesatioase si pacatoase, flirte asa-zis inocente, etc.). Insa, la Biserica unde au

acoperis deasupra capului, caldura umana este admirabila, nu se plateste bilet de intrare iar

uneori se mananca gratuit, crestinul evita sa lucreze la mantuirea sufletului sau.

citat liber si adaptat din Sf. Ioan Gura de Aur

1 Aceasta schita de manual, in trei parti, ramane inca un text in lucru. Prin urmare, rugam pe cititor sa fie ingaduitor fata de orice uitare, neatentie ori greseala ce cu siguranta s-au strecurat in aceasta lucrare.


2

SFANTA SCRIPTURA A VECHIULUI TESTAMENT - elemente introductive -

In Biblia ebraica, cartile Nebi’îm (Profetii) constituie partea centrala, dupa Tora

(Legea lui Moise) si inainte de Ketoubîm (Scrierile). Ele sunt dispuse in doua parti : « profetii

anteriori sau primii profeti », ce corespund primelor carti istorice ale LXX2 (Iosua, Judecatorii

si Regii) si « profetii posteriori sau ultimii profeti » (numiti si scriitori), ce sunt de fapt

colectii de profetii.

Impartirea ebraica care lasa sa se intalneasca istoriografia si profetia sugereaza o

legatura speciala intre profetie si istorie. Astfel, in inima acesteia intervin profetii. Daca

intalnim profeti in povestirile istoriografice (Debora, Samuel, Natan, Gad, Ilie, Elisei, etc.),

colectiile de profetii ale proorocilor contin parti narative ce situeaza profetul in inima istoriei

poporului sau. Astfel, putem afirma ca in Israel, istoriografia este profetica pentru ca ea este

in principal o relectura a evenimentelor ce permit sesizarea prezentei lui YHWH.

In Biblia greaca (LXX), Profetii formeaza a patra si cea din urma parte din Vechiul

Testament, dupa Pentateuh, Istoria si Intelepciunea. Acesta parte nu reia decat profetii

posteriori ai Bibliei ebraice, la care se adauga cartea lui Daniel (asezata in TM3 la Ketoubîm).

Totodata, mai sunt incluse la Cartea lui Ieremia si Plangerile lui Ieremia (si ele din Ketoubîm)

si Cartea lui Baruh, precum si altele.

Aceasta aranjare subliniaza caracterul specific al fiecarei carti care se disting prin

colectiile de profetii redactate in poezie. Prin aceasta, ele se deosebesc de celelalte scrieri ale

Vechiului Testament. Totodata, prezenta unor elemente apocaliptice la unii profeti (Isaia,

Daniel, Zaharia) da sens situarii finale a acestui grup de carti. De aceea, in Biblia crestina, ele

preced Noul Testament, ceea ce dovedeste ca intre Iisus Hristos si Noul Sau Legamant este o

legatura stransa. Dintre evanghelisti, Matei este cel mai atent la aceasta conexiune (cf. Mt

1,18–2,23)4.

SCURTA SCHITA ISTORICA A APARITIEI LXX

Pentateuhul a fost tradus in timpul regelui Ptolemeu Filadelful in Alexandria din Egipt

de catre un numar important de persoane (traditia lui Pseudo-Aristea propune 705, de unde si

2 LXX adica Septuaginta. Este vorba de textul grec al Vechiului Testament. 3 TM, adica Textul Masoretic. Acest text contine textul in ebraica vocalizat al Vechiului Testament. 4 Sfantul si evanghelistul Matei face aceasta legatura imediat dupa ce il situeaza pe Iisus in istoria poporului lui Israel prin genealogia pe care o propune. 5 Iosif Flavius propune intr-un loc 70 de traducatori Antichitati iudaice XII, 57 iar in alta lucrare cifra 72 (XII, 56) (a se vedea M. HARL – G. DORIVAL – O. MUNNICH, La Bible grecque des Septante. Du judaïsme


3

numele de Septuaginta). Astfel, regele cere marelui Preot din Ierusalim sa trimita persoane

competente in acest sens6. Deci, traducatorii sunt iudei veniti din Ierusalim, ce stapaneau

foarte bine limba greaca.

Aristobul, filosof peripatician, spune Eusebiu de Cezarea in Pregatirea evanghelica

XIII 12,1-2 sustine ca traducerea completa a Legii s-a facut din initiativa lui Dimitrie din

Phaler sub regele Ptolemeu Filadelful. Acesta afirma ca insasi Platon si Pitagora s-au inspirat

din Tora pentru ca unele povestiri sau chiar carti ar fi fost traduse deja. Aristobul lasa

impresia ca fragmente din Iosua sau alte carti ale Vechiului Testament ar fi facut obiectul

unor traduceri (deci inainte de sec. 5-4 i.Hr.). Probabil, aceasta parere este subiectiva, dat

fiind ca intentia lui era de a apara comunitatea si invatatura iudaica din diaspora7.

In afara acestei pareri subiective, exista patru marturii vechi ce permit sa presupunem

existenta unor traduceri in greaca anterioare LXX8.

A. Hecateu din Abdera (finele sec. 4), intr-un citat aflat in Diodor de Sicilia (Biblioteca

istorica 40 = codex 244 al lui Fotie). Probabil, este vorba aici de un informator evreu care

face ca citatul lui Hecateu sa fie un citat liber ce rezuma evenimente din Iesire, Levitic si

Numeri.

B. Scrisoarea lui Aristea § 312-316, raporteaza ca Dimitrie din Phaler informeaza pe

Ptolemeu Filadelful ca deja Theopomp, ucenicul lui Isocrate (aprox. 378-300), a incercat sa

citeze Tora insa Dumnezeu i-a interzis. Theodoct, retor si poet tragic (374-334), rivalul lui

Theopomp a dorit si el sa citeze din Tora insa a fost lovit de boala. Dupa rugaciunea catre

Dumnezeu, acesta s-a vindecat. Aceste doua anecdote lasa sa se inteleaga ca la acea epoca

existau traduceri in greaca, cunoscute si de scriitori greci.

C. Istoricul evreu Aristobul sustinea existenta a mai multor traduceri partiale ale Legii. Ba

mai mult, Pitagora si Platon si-ar fi gasit in acele traduceri esenta invataturii lor.

D. In poemul gnomic Sentintele lui Pocilide putem identifica cateva aluzii la anumite pasaje

din Tora. Probabil datand din sec. 6 i.Hr., majoritatea cercetatorilor moderni sunt de parare ca

hellénistique au christianisme ancien [Initiations au christianisme ancien], Paris, Cerf – C.N.R.S., 1994, p. 39). O traditie rabinica propune doar 5 traducatori (Abot de rabbi Natan, recenzia B cap. 37 si Massekhet Soferim I,7). Traditia de 72 se regaseste la Aristea, Tertulian, Sf. Epifanie, Fer. Augustin, Synopsa lui Pseudo-Atanasie, Niceta din Heraclea, TB Megilla 9a si Soferim I,8. Pe de alta parte, Sf. Irineu, Clement al Alexandriei, Anatolie al Alexandriei, Sf. Ioan Gura de Aur, Zaharia din Mitilene, Gheorghe Kedrinos, Bar Hebraeos si Sefer Torah I,8 propun 70 de traducatori. Filon din Alexandria si Sf. Iustin Martirul si Filozoful nu avanseaza nicio cifra (HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 58-59). 6 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 46-47. 7 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 45. 8 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 51.


4

de fapt este vorba de o lucrare pseudoepigrafa, redactata de un evreu din diaspora in sec. 1

d.Hr.9.

Cel mai vechi manuscris al Pentateuhului LXX dateaza din sec. 2 i.Hr. si este numit P.

Rylands 458 (contine Dt 23–28)10.

Cartile profetice au fost si ele traduse in greaca inainte de 130, ne spune Siracide.

ISTORIA FORMARII CANONULUI BIBLIC

Cuvantul « canon » vine din cuvantul grec kanon si este la randul sau un imprumut

semitic, ce inseamna « trestie ». Acesta era utilizat pentru masurare11.

Sf. Apostol Pavel (2 Co 10,13-16) foloseste acest cuvant cand se refera la teritoriul

care ii este « masurat » pentru ca el sa predice Evanghelia si cand stabileste regula de

comportament pentru crestini (Ga 6,16)12. Si astazi, la Sfanta Spovedanie, in Biserica

Ortodoxa din Romania se propune fiului duhovnicesc un « canon ». Acesta il respecta din

libera alegere si din proprie vointa. Prin astfel de « canoane » sau « medicamente », se

incearca oranduirea sau indrumarea vietii duhovnicesti.

In Prologul cartii Intelepciunea lui Isus Sirah, scris in greaca catre 130 i.Hr. in Egipt,

se spune ca in acea perioada canonul biblic era tripartit : Tora, Profetii si celelalte scrieri (vv.

1-2.8-10.24-25). Cea de a treia parte este cea mai greu de identificat si aici se afla cele mai

mari diferente intre canonul iudaic si cel crestin. Se spune ca la Iamnia canonul iudaic a fost

fixat intre 90-110. Cu toate acestea, discutii legate de autoritatea unei carti au existat si dupa

aceasta probabila intalnire. De exemplu, Cartea Intelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah, nu a fost

acceptata atunci insa uneori este citata ca Scriptura in traditia rabinica13.

Sf. Atanasie cel Mare, in Scrisoarea festiva 39 utilizeaza pentru prima data termenul

de « canon » in sensul unei liste de carti biblice. Tot acesta utilizeaza termenul de « carti

apocrife » pentru scrierile inventante de eretici (cartile lui Enoh, Inaltarea lui Isaia, Ridicarea

lui Moise, etc.)14.

TM VS LXX ?

9 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 51-52. 10 Indirect, posedam variante si mai vechi precum cea a lui Dimitrie Cronograful (sec. 3 i.Hr.), un istoric din anii 220-210, care citeaza din LXX in lucrarea sa Despre regii din Iuda. De exemplu, acesta citeaza Fac 35,16 la fel ca LXX iar acest verset este foarte diferit de TM. Lucrarea sa este cunoscuta doar din fragmentele citate de Eusebiu de Cezarea si Sf. Clement din Alexandria (a se vedea C.R. HOLLADAY, Fragments, p. 51-91 ; HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 57). 11 TOB, 2014, p. 1251. 12 TOB, 2014, p. 1251. 13 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 88. 14 TOB, 2014, p. 1251.


5

Inca de la inceputurile ei, Biserica a fost mai favorabila utilizarii in cult si in

activitatea sa apologetica a LXX. Motivele sunt multiple si voi mentiona doar conflictele

existente intre Biserica primara si iudaismul ce se concretiza din ce in ce mai mult, precum si

deschiderea crestinismului spre neamuri intr-un cadru politic, social, economic si cultural care

folosea cu precadere limba greaca (aceasta era lingua franca in Imperiul roman). Prin urmare,

faptul ca evangheliile si epistolele pauline au fost redactate in limba greaca nu confera acestei

limbi sau poporului care inca o mai are in uz (si aici inca este vorba de limba neo-greaca)

vreun statut special sau vreo intaietate oarecare. Pur si simplu, inca de la formare Biserica a

dat dovada de o vitalitate iesita din comun si de o deschidere spre om nemaintalnita, ceea ce i-

a permis o dezvoltare neintrerupta.

De aceea, este bine sa avem in vedere faptul ca LXX nu este un text compact,

« cazut » sau trimis din cer, si care este indispensabil Bisericii pentru ca aceasta sa poata

exista si functiona.

Spre deosebire de TM, canonul textului grecesc al Vechiului Testament, cunoaste un

numar de carti suplimentare. Totodata, insasi dispozitia cartilor este diferita. In acest sens,

mentionez ca LXX are in plus Cartea Esterei cu o serie de adaosuri (dupa un original

aramaic : 1,1a-s ; 4,17a-z ; 5,1a-f ; 5,2a-b ; 10,3a-l ; dupa un original grec : 3,13a-g ; 8,12a-x),

Cartea Psalmilor cu un Psalm suplimentar (151) si Rugaciunea lui Manase (Cantarea 12)

(dupa un original ebraic) si cu trei Cantari (9, 13 si 14) dupa un original grec, adaosuri la

Ieremia (dupa un original ebraic : Baruh 1,1–3.8 ; dupa un original grec : Baruh 3,9–sfarsit ;

Scrisoarea lui Ieremia15) si la Daniel (dupa un original in ebraica : rugaciunea lui Azaria = Dn

3,26-45 si Cantarea 7 ; Istoria celor trei tineri = Dn 3,24-25 si 46–51 ; Cantarea celor trei

tineri = Dn 3,52-90 si Cantarea 8 ; dupa un original aramaic : Suzana si Dragonul Bel).

Aceste carti sunt numite « deuterocanonice » de catre romano-catolici (la conciliul de

la Trent), « apocrife » de catre protestanti, care au preluat pur si simplu canonul biblic stabilit

de farisei la Iamnia, sau sunt considerate « bune de citit » ori anagignoskomena in Biserica

ortodoxa. Aceasta mai cunoaste si alte carti ce nu sunt incluse in grupa deuterocanonicelor.

Chiar in cadrul Ortodoxiei exista diferente minore in ceea ce priveste numarul cartilor,

precum si locul pe care acestea il ocupa in liste. Citez aici Intelepciunea lui Isus Sirah, 2

Macabei 2,9–sfarsit ; 3–4 Macabei (acestea exista doar in limba greaca) sau 1 Ezdra, 1

Macabei, 2 Macabei 1,1–2,18, Siracide, Iudit, Tobit, Psalmii lui Solomon (acestea sunt

15 Aceasta lucrare dateaza cu siguranta din sec. 1 i.Hr. pentru ca vv. 43-44 au fost gasite intr-un rulou de la Qumran (Ierusalim 7Q2) (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 85).


6

traducerile grecesti ale unor carti in ebraica sau in aramaica, dar care nu au fost retinute in

canonul iudaic)16.

Conflictul dintre LXX si TM este foarte vechi si cel mai bun ecou al acestuia este Sf.

Iustin Martirul si Filosoful care in polemica sa cu iudeul Trifon (Dialog cu iudeul Trofin, 124

si 137), precizeaza ca exista doua texte in greaca ale Vechiului Testament. Cel al iudeilor este

diferit de LXX utilizata de crestini. Iustin citeaza mai multe exemple care astazi pot fi citite in

textul celor XII gasit in 1952 in apropiere de Marea Moarta. Acum stim ca este vorba de o

varianta kaige17 a unei traditii palestiniene. Deci, putem vorbi de o traditie crestina-antiohiana

si de una iudeo-palestiniana. Chiar daca ambele provin din vechiul text grec18, al doilea a

primit o serie de revizii ebraizante. Prin urmare, prima pastreaza oarecum textul primitiv.

Textul antiohian19 a fost pus sub patronajul marelui martir Lucian din Antiohia, de

aceea textul este numit « recenzia lucianica » sau textul lucianic. Acest lucru a fost intreprins

probabil de episcopii din Asia Mica si Siria care doreau sa scape oarecum de complexul de

inferioritate dat de prestigiul recenziei lui Origen in Palestina. In sec. 4, textul lucianic este

supus mai multor modificari, ce fac ca astazi nu dispunem de « recenzia lucianica » ci mai

degraba de « textul antiohian ». Daca excludem corecturile stilistice realizate in acest secol 4

si adaosurile din Hexapla, acest text prezinta cele mai importante elemente ale celei mai vechi

LXX20.

In zilele noastre, concurenta dintre cele doua texte a primit o noua evaluare in urma

descoperirilor de la Qumran. Mai intai de toate, se stie cu siguranta ca textul proto-masoretic

(sec. 1 d.Hr.) nu este unicul text ebraic. S-au identificat la Qumran mai multe variante ebraice

foarte diferite de textul proto-masoretic. De asemenea, unele variante confirma LXX. De

exemplu, 4QIerb atesta forma scurta a Ier LXX, ceea ce ne permite sa respingem teza conform

careia LXX este doar o traducere liberala de tip targumic. Totodata, s-au gasit variante ebraice

sau aramaice din cartile asa-zise « deutero-canonice »21. Prin urmare, aceste adaosuri deutero-

16 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 39. 17 Adica este traducerea lui « de asemenea » din ebraica Mg(w) prin kaige si nu prin kai. De fapt, textul LXX a fost supus unei revizuiri sau unei noi traduceri. Cel mai vechi manuscris de acest fel este ruloul Celor doisprezece profeti descoperit la Nahal Hever si care dateaza din sec. 1 i.Hr. 18 Si aici trebuie vazut daca vorbim de cel mai vechi text grec disponibil sau de un text standard, un asa fel de vechiul text grecesc al Vechiului Testament (cf. D. BARTHÉLEMY, Prise de position, in D. BARTHÉLEMY, Etudes, d’histoire du texte de l’Ancien Testament [OBO, 21], Fribourg – Göttingen, 1987, p. 273. A se vedea si HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 183). 19 Aceasta revizie a LXX este cunoscuta incepand cu sfarsitul sec. 3 si sub numele de Lucianic (de la Lucian de Antiohia). Cu siguranta textul este mai vechi. Astazi, se vorbeste ca ar fi mai indicat sa fie numita doar Antiohiana. 20 Cf. D. BARTHÉLEMY, Les Devanciers d’Aquila (VTS, 10), Leyde, 1963, p. 170-171. A se vedea si HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 100 si 178. 21 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 189.


7

canonice sau « apocrife » nu sunt sub nicio forma apocrife, ci canonul biblic stabilit de iudei

la Iamnia a respins aceste carti in original ebraic sau aramaic, din diferite motive, printre care

apartia crestinismului. In acelasi timp, si dezastrul din 70 d.Hr. si-a pus amprenta pe viitoarea

uniformizare a TM. De exemplu, 1QIsa a fost ales ca text normativ pentru iudei. Socul

distrugerii si impactul dispersarii si chiar riscul disparitiei ca popor, a facut ca unele texte

precum Daniel sa sufere o serie de reviziuri in TM.

Atunci cand revizuieste LXX, Teodotion nu suprima adaosurile la Daniel, cu toate ca

nu dispunea de original.

Qumran confirma aceasta suplete literara prin Samuel si Ieremia. Oarecum si cele

patru evanghelii fac parte din aceasta mentalitate literara22.

De aceea, astazi suntem in masura sa nu ne raportam la LXX ca la un text de sine

statator si sa nu mai vorbim de un text auxiliar TM, text care pana nu demult era catalogat

drept veritas hebraica. Aceasta pentru ca s-a dovedit ca TM are o serie de inaintasi ce fac ca

cele doua texte importante ale TM (Alep, Leningradensis) sa fie intelese de acum inainte doar

ca versiuni23. Totusi, nu trebuie scazuta importanta TM si nici inteles ca la Qumran se aflau

cele mai importante si singurele variante textuale din lumea iudaica.

Cel putin, stim cu siguranta ca atunci cand LXX se indeparteaza de TM, aceasta nici

nu inventeaza si nici nu denatureaza. Totodata, astazi nu mai dispunem de originalul ebraic

care a stat la baza LXX, iar in acest sens Qumran aduce raze de lumina in multe zone de

umbra care inca mai persista24.

Atunci cand vorbim, la nivel literar, de conflict intre TM si LXX, trebuie precizat ca

nu se cunoaste exact nici textul ebraic tradus initial de LXX si nici textul grec tradus initial.

De aceea, nu putem vorbi de greseli ale LXX fata de un model care ar fi identic cu LXX, ci

mai degraba de divergente intre doua traditii. In plus, aceste divergente difera de la o carte la

alta. Cele mai mari diferente se intalnesc la Isaia si Ieremia iar cele mai putine sunt la nivel de

Pentateuh25. Nu trebuie uitat nici faptul ca LXX a fost redactata intr-o epoca in care insusi

textul ebraic era supus modificarilor.

Totodata, o serie de diferente textuale intre TM si LXX se datoreaza si unor erori de

citire26. Astfel, Am 4,13 LXX are « cel care descopera oamenilor care este Unsul (Mesia)

22 Vezi si D. BARTHÉLEMY, Etudes, p. 348 ; HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 190. 23 Cf. BARTHÉLEMY, Prise de position, p. 273. A se vedea si HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 189). 24 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 190. 25 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 201. 26 Pentru o lista exhaustiva a schimbarilor involuntare (homeoteleute, haplografii, ditografii, diviziuni diferite ale cuvintelor, traspuneri de litere) a se vedea R.W. KLEIN, Textual Criticism of the Old Testament. From the


8

Sau » pe cand TM are « care este planul Sau ». Cele doua cuvinte sunt apropiate mah-seho

(din TM) a dat mashiho (LXX). Este greu de conluzionat daca este vorba de o eroare scribala

sau de o decizie exegetica.

In cazul cartii lui Isaia, cuvintele si notiunile de « mantuire », « regat » si « credinta »

sunt specifice LXX (ex. Is 19,16-25 ; 29,22 ; 33,20 ; 58,14)27.

Iov 42,8.10, versiunea LXX, adauga ca Domnul « va ierta greseala (prietenilor lui Iov)

datorita lui Iov » ceea ce pregateste tema servitorului ce sufera ca si mijlocitor. Si Tg

palestinian la Iov are acest plus28.

Av 3,5 TM anunta venirea « ciuma » (dèbèr) care va fi urmata de febra. Insa LXX

citeste « cuvant » (logos – dabar) ceea ce schimba esential intelesul frazei. Varianta LXX va

fi utilizata de Sf. Irineu si Eusebiu de Cezarea pentru a sustine in ce fel cuvantul evangheliei

s-a raspandit in tot pamantul. Daca Aquila29, Simah30 si Quinta au « ciuma », Ieronim spune

ca si Teodotion are logos, ceea ce confirma faptul ca textul ebraic era sau putea fi inteles in

acest sens31.

Luata si analizata carte dupa carte, LXX poate fi inteleasa ca fiind expresia unui

iudaism atat elenizat cat si autentic iudaic, ce pune bazele pregatirii primirii evangheliei. De

aceea, cunoasterea ideilor LXX este necesara pentru intelegerea Noului Testament32. Cu toate

acestea, paradoxal, parerile mesianice ale lecturilor palestiniene, deci care au stat la baza

viitorului TM, sunt cele mai adecvate si pertinente in a indica pe Mesia33.

Septuagint to Qumran, Philadelphie, 1974, p. 76-80 (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 207). 27 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 217. 28 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 217-218. 29 Acesta va realiza la sfarsitul sec. 2 o noua traducere a Bibliei ebraice in limba greaca. Ea se distinge prin dorinta de a garanta cat mai mult posibil textul ebraic, prin pastrarea sintaxei si ordinii cuvintelor ebraice. 30 Acest revizor al LXX a trait in sec. 2 si a realizat o traducere eleganta, uneori cu nuante intepretative. 31 In 2 Ezd 21–22, ceea ce in TM corespunde cu Neemia 11–12, lista printilor si a Levitilor este mai scurta in LXX. Textul Esterei LXX este mai lung si in traducerile moderne este notat de la A la F. Totodata, exista doua variante in greaca, una a LXX si cealalta din recenzia lucianica (sec. 3). Chiar daca toate aceste plusuri se regasesc la Iosif Flavius (Antichitatile iudaice XII), cu exceptia visului lui Mardoheu, nu este inca demonstrat daca este vorba de un substrat ebraic anterior TM sau daca este vorba de un orginal aramaic sau pur si simplu este vorba de o receznie a TM (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 178). In cazul lui Tobit exista trei forme textuale numerotate GI (adica majoritatea manuscriselor grecesti), GII (codex S, Vetus Latina (Este vorba de cea mai veche traducere in latina a LXX [sec. 2 d.Hr.]. Antedateaza Vg Fer. Ieronim si contine totodata o serie de traduceri in latina din vechiul text grecesc al LXX [OG]) si partial un manuscris uncial (Este vorba de o grafie speciala aplicata latinei si limbii grecesti in manuscrise intre sec. 3 si 8. Folosita prin excelenta la codex-uri, aceasta scriere pleaca de la vechea scriere cursiva romana si de la majuscule) si GIII (prea putin raspandita). De fapt, GII este o revizie (spre deosebire de o recenzie, o revizie se refera la o traducere deja existenta) a lui GI dar care prin faptul ca are o calitate literara superioara s-a impus cu timpul (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 178). 32 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 218. 33 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 218-219.


9

De fapt, se poate afirma astazi ca in diaspora elenista mesianismul cunoaste o oarecare

contractie (exemplu fiind schimbarile survenite in LXX si Filon de Alexandria care ramane

foarte discret cand vine vorba de mesianismul din Pentateuh), pe cand in spatiul palestinian

(Tg si Qumran) acesta este foarte dezvoltat.

Prin urmare, suntem oare in masura sa judecam asupra calitatii sau intaietatii TM fata

de LXX si vice-versa ? Cel mai intelept este sa respectam individualitatea fiecarei forme

textuale si sa le citim si sa le intelegem urmarind si cunoscand indeaproape evolutia lor

proprie34.

LXX SI CRESTINISMUL

Biserica si mai ales Biserica ortodoxa a inteles sa utilizeze o paleta larga de texte

iudaice ce vizau legatura dintre Israel si Dumnezeu si venirea lui Mesia. Astfel, nu doar LXX

a fost utilizata de autorii Noului Testament pentru dovedirea mesianitatii lui Hristos35. De

altminteri, LXX va deveni Vechiul Testament al crestinilor doar dupa ce Noul Testament va

folosi si cita din LXX, iar aceste citate vor fi citite si reinterpretate ca fiind texte mesianice.

Altfel spus, LXX devine normativa si este normativa in Biserica doar prin intelegerea ei din

prisma Noului Testament care citeaza din ea. Concomitent cu acest proces, in spatiul iudaic

au loc schimbari paralele si oarecum concurente prin aparitia asa-zisei literaturi inter-

testamentare (de limba greaca) si a Targumelor (de limba aramaica). Aceasta masa de

documente interpreteaza scripturile ebraice si uneori, o parte dintre crestini si chiar Biserica le

vor cunoaste macar daca nu le vor cita36. De exemplu, tema lui Noe, care predica pocainta

inaintea potopului, sau Avraam salvat din cuptor sau reabilitatea femeilor stramoase ale lui

Hristos vor fi folosite in cantarile liturgice crestine. Dintre lucrari citez Cartea Jubileelor,

Testamentele celor Doisprezece Patriarhi sau Cartea lui Enoh.

In intelegerea procesului adoptarii LXX de catre crestini nu trebuie lasat deoparte

Filon de Alexandria, acest filozof iudeu elenofon, care a influentat enorm pe viitorii scriitori

si ganditori crestini prin metoda alegorica37. Deja inaintea lui, comunitatea Terapeutilor din

Egipt utiliza aceasta metoda afirmand ca « Sensul literal este simbolul unei realitati ascunse,

indicate prin cuvinte acoperite » (De vita contemplativa 28). Chiar daca a comentat in limba

34 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 202-203. 35 A se vedea C. POGOR, Deux expressions portant sur la résurrection des morts dans un texte de Qumrân et dans le Nouveau Testament. Quels rapports ? Étude de cas sur 4Q521 2 ii 5-8; 12-13 et Mt 11,5 par. Lc 7,22, in G. VAN OYEN si T. SHEPHERD (ed.), Resurrection of the Dead. Biblical Traditions in Dialogue (BETL, 249), Leuven, Peeters, 2012, p. 341-355. 36 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 270. 37 Inceputurile acestei metode sunt clar alexandrine si Scrisoarea lui Aristea (§ 128-171) ii arata si vechimea venerabila (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 272.


10

greaca, Filon ramane un credincios iudeu, fapt ce a facilitat adoptarea metodei sale de catre

Sfintii Parinti. Filon comenteaza doar Pentateuhul, afara de unele exceptii, folosind LXX.

Totusi, ramane discret in ceea ce priveste mesianismul si razboiul eshatologic38, doua teme

larg dezvoltate de exemplu la Qumran. Intre iudaism si crestinism, cel putin la nivel de texte

si teologie, diferenta cea mai mare sta in timpul folosit. Pentru crestini, Mesia a venit, pe cand

pentru iudei acesta ramane inca o asteptare39.

Cand Mantuitorul Iisus Hristos (In 5,46), Sfantul apostol Natanael (In 1,45) si Sfantul

apostol Pavel (1 Co 15,3) fac referire la « Scriptura », despre ce text este vorba ?

Cand vine vorba de citate din Vechiul Testament mai intai se citeaza abundent din

Psalmi si Isaia, dupa care vine Pentateuhul. In Fap 13,33 este precizat numarul psalmului citat

(al doilea)40.

Diferentierea intre Noul Testament si Vechiul Testament nu este la fel de clara in Noul

Testament, precum la Sfintii Parinti. Am putea mentiona 2 Co 3,14 unde he palaia diatheke

« vechiul testament », « vechea alianta » este de inteles ca desemnand prin excelenta noua

alianta cu Iisus Hristos, ceea ce face ca cea precedenta sa devina caduca.

Inca din Ier 38,31 LXX (31,31 TM) se vorbeste de o « noua alianta » « inscrisa in

inimi ». Evr 8,13 reia aceasta tema si o actualizeaza41.

Cu toate acestea, opozitia clara intre doua corpusuri literare apare in sec. 2, mai ales in

contextul controversei crestinilor cu gnosticul Marcion, ce respingea Vechiul Testament.

In ceea ce priveste citatele din LXX in Noul Testament acestea sunt in majoritate

conforme cu textul LXX, bineinteles uneori existand diferente. Astfel, Am 9,11-12 (citat in

Fap 14,17) are Domnul va reveni « pentru ca restul oamenilor sa caute pe Domnul », pe cand

TM « pentru ca ei (israelitii) sa mosteneasca ramasitele lui Edom (oare Edom a fost citit ca

adam « om » ?). Varianta LXX are elemente comune cu Qumran42.

Evr 10,37-38 citeaza din Av 2,3-4 LXX ce are titlul mesianic erkhomenos si adauga ho

erkomenos.

In LXX intalnim verbul khriein « a unge » si adjectivul khristos « unsul » (Jud 9,8 –

pentru rege ; Lev 4,5 – aplicat preotului ; Ps 44,7 ; Dn 9,24 – pentru viitorul rege eshatologic).

Prin urmare, limbile moderne folosesc transliterarea din greaca a acestui termen CHRISTOS.

In In 1,41 si 4,25 intalnim transliterarea sub forma greaca declinabila a cuvantului ebraic- 38 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 273. 39 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 275. 40 Unele manuscrise afirma ca este vorba de primul psalm, dupa obiceiul rabinic de a uni primii doi psalmi (cf. Harl – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 275). 41 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 275-276. 42 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 276-277.


11

aramaic Massiah sau Meshiha (in Messian), adica Hristos. Nu este intamplator ca Aquila43 a

eliminat acest termen jenant din traducerea sa in greceste a Vechiului Testament (el alege

verbul aleiphein si participiul eleimmenos). De exemplu, la Is 61,1 si Ps 44,8, Origen (Contra

lui Cels I,51) semnaleaza ca iudeii ar fi cenzurat interpretarea mesianica data inca dinaintea

aparitiei crestinismului, confirmata de Tg Ion la Mi 5,244.

In Ps 4,7b verbul ebraic (« sa se ridice [nasa] peste noi lumina fetei Tale Doamne ») a

fost citit in LXX de la nes adica « semnul », « stindardul », prin semeion si zice « Lumina

fetei tale, Doamne, a fost insemnata ca un semn peste noi ». Sfintii Parinti vor folosi acest

verset pentru a vorbi despre iluminarea spirituala a crestinului ca si semn al botezului (Origen,

Contra Cels VI,5 sau in Despre rugaciune 9,2). La Parintii latini va deveni lumen signatum45.

Titlul de « soarele rasarind » vine de la 3 versete (Zah 3,8 ; 6,12 ; Ier 23,5 si Lc 1,78)

unde cuvantul ebraic cemah « cel care ridica » a fost tradus prin anatole (de obicei acest

termen traduce qedem « orient »)46.

In Mt 1,23 este folosit termenul parthenos din Is 7,14 LXX.

LXX prezinta uneori un text cu singularitati ce pot fi dificile pentru cititor. Unii

scriitori sau parinti bisericesti vor semnala dificultatile si vor incerca sa le explice ori prin

tipologie ori semantic ori teologic. Amintim pe Sf. Chiril al Alexandriei, Eusebiu de Emesa,

Teodor de Mopsuestia, preotul Adrian (sec. 5 ; PG 98, 1273-1312)47. Dupa sec. 7 apar

lexicoane bizantine ce propun explicatii (toutesti « adica ») la cuvintele considerate greu de

inteles. Acest lucru nu dovedeste sau nu cere sa fie reconsiderata valoarea LXX ci este o

simpla marturie a trecerii timpului si a schimbarilor lexicale si semantice survenite in cadrul

limbii grecesti, ce facea dificila traducerea unui numar din ce in ce mai mare de cuvinte. Chiar

Noul Testament devenea dificil de inteles. Importanta acestor lexicoane este foarte mare,

pentru ca explicatiile oferite cuvintelor grecesti LXX sunt date de o generatie de oameni

cultivati ce intelegeau si inca aveau o anumita intelegere a limbii grecesti, intelegere pierduta

astazi48. De asemenea, in afara Comentariilor patristice, trebuiesc mentionate si « Inlantuirile

exegetice » de extrase din cele mai importante comentarii patristice, practica aparuta in

43 Unul din cei trei revizori evrei ai LXX. Acesta va revizui LXX la finele sec . 2 si se va remarca prin literalism si grija exagerata pentru respectarea sintaxtei si specificitatii textului ebraic. 44 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 285. 45 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 306. 46 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 306. 47 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 302. 48 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 303.


12

Palestina (Procopie de Gaza). Versetele biblice citate in aceste Inlantuiri au o mare valoare,

fiind vazute ca un fel de Vg a LXX49.

Cu toate ca LXX este mai saraca in « mesianizari », redactorii scrierilor

neotestamentare si ulterior autorii crestini au utilizat formularile in greaca ale LXX pentru a

gasi argumente valabile pentru a identifica pe Mesia in persoana lui Iisus. Aceasta

« necesitate » a dat nastere la asa-numitele Testimonia, ce nu sunt altceva decat liste ce

regrupeaza tocmai profetii mesianice. Aparitia lor trebuie corelata si cu discutiile cu iudeii din

sec. 250.

Se pare ca practica Testimonia sau in greaca marturia prophetike sau marturion este

anterioara chiar crestinismului, astfel de colectii circuland la iudei. Astfel, s-a gasit printre

manuscrisele de la Qumran in grota 4 un text ce este considerat a fi un testimonium. Dupa Dt

5,28-29 citeaza Dt 18,18-19 (ce identifica pe Mesia cu un profet) ; Num 24,15-17 (« o stea

iese din Iacov ») si Dt 33,8-11 (Mesia preotul)51.

In Noul Testament gasim o scurta Testimonia se intalneste in Rm 15,9-12. Altele apar

in Epistola catre Corinteni a Sfantului Clement al Romei (SC 167, p. 43-44) si mai ales in

Epistola lui Barnaba. Mentionate de Meliton de Sardica, acestea vor fi utilizate de Sf. Iustin

Martirul si Filozoful, Sf. Irineu de Lyon, Clement al Alexandriei, Origen, Eusebiu de Cezarea,

Sf. Atanasie al Alexandriei si Sf. Grigorie de Nisa52.

In partea occidentala a Imperiului roman, daca pana la Fer. Augustin si Ieronim,

vechea traducere in latina realizata pe baza LXX era utilizata, prin aparitia Vg (o traducere in

latina a textului ebraic lui Ieronim) Occidentul crestin s-a indepartat de LXX. Scoala

alexandrina vedea in acest text, textul prin excelenta ce nu trimite la alt text ci este textul de

referinta. Unii Parinti din Siria (antiohienii), dupa sec. 4, vor cauta sa aduca in discutie si

valoarea textului ebraic.

Cunoscand acum istoria complexa si bogata a textelor biblice, o problema spinoasa isi

face aparitia : inspiratia divina. Pana unde si cum putem vorbi de inspiratie ? Putem considera

inspirat un text in masura in care istoria textuala ne dovedeste ca nu mai detinem textul

autograf si ca insasi copiile pe care le avem sunt facute pe baza altor copii ? De asemenea, si

copiile realizate dau de inteles ca exista diferente textuale sau de continut intre LXX si TM si

chiar in sanul LXX. O explicatie a inspiratiei ar fi faptul ca Domnul s-a ingrijit, in pofida

timpului si a erorilor umane, sa fie pastrat cat mai bine textul (ex. Qumran si textele biblice 49 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 303. 50 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 283. 51 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 286. 52 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 286.


13

descoperite). Totodata, o garantie a inspiratiei unui text o constituie si comunitatea

marturisitoare care ii da legitimitatea (aceasta este parerea Sf. Parinti). Bineinteles, exista si

unele inconsistente in textul biblic, insa acestea nu privesc Taina iconomiei divine de trimitere

a Fiului Sau ci doar anumite elemente ce tin de intelegerea proprie a fiecarui autor biblic sau

un numar de diferente culturale transpuse si transmise prin procesul traducerii.

Pentru crestini, intreaga Scriptura vorbeste de Hristos si Taina intruparii.

Intreaga Scriptura este un tot organic, al caror detalii pot fi analizate cu mare

rigurozitate (ex. Origen, Comentariu la Ioan XXXII, 233 ; Omilii la Iezechiel 1,9)53. In

acelasi timp, Sfintii Parinti inteleg Scriptura ca fiind un text profetic ce nu face altceva decat

sa lumineze si sa indice persoana lui Mesia, adica Iisus. De aceea, interpretarea Bibliei

Vechiul Testament este prin excelenta mesianica. Pentru acest lucru, Sfintii Parinti utilizeaza

ca metoda tipologia, adica in Vechiul Testament exista o serie de imagini, de « modele »

(typos) care prefigureaza viata, moartea si Invierea lui Hristos54. Astfel, Noe este precum Iisus

Hristos si salveaza omenirea in « arca » sa, care de fapt in greaca LXX este « Chivot » (epitet

aplicat de melozii crestini si Maicii Domnului) ; Iosua, cel care introduce cu adevarat poporul

in tara promisa ; trecerea prin Marea Rosie simbolizeaza botezul ; orice obiect din lemn

prefigureaza lemnul Sfintei Cruci ; etc.55.

Vechiul Testament, varianta LXX, a devenit cu timpul cartea de capatai a crestinilor.

Atat de mare a fost aceasta fuziune dintre LXX si crestinism ca s-a crezut un timp ca unele

versete din LXX sunt de fapt interpolari crestine ulterioare (ex. Dt 32,43 LXX are sase

stichuri suplimentare care recent au fost confirmate de Qumran)56. Insa cea mai interesanta

modificare adusa de crestini Vechiului Testament s-a realizat prin intermediul liturgicii in

cartea Psalmilor. Astfel, dupa sec. 5, unele manuscrise comporta Odele, cantari preluate din

alte carti veterotestamentare sau compozitii crestine (psalmul suplimentar « in afara

numerotarii »57 ; 14 Ode sau Cantari58).

53 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 297. 54 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 298. 55 Mai multe exemple pot fi gasite la J. DANIÉLOU, Sacramentum Futuri. Etudes sur les origines de la typologie biblique, Paris, 1960 ; ID., Bible et liturgie, Paris, 2e éd., 1958 ; ID., Les symboles chrétiens primitifs, Paris, 1961 ; ID., Etudes d’exégèse judéo-chrétienne, Paris, 1966 ; HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 298. Cat despre metoda de analiza biblica a tipologiei a se vedea J. BRECK, La puissance de la parole. Une introduction à l’herméneutique orthodoxe, Paris, Cerf, 1996. 56 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 174 si 301. 57 Sf. Atanasie cel Mare este primul care il mentioneaza in Scrisoare catre Marcelinus 14 si 25 (HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 325). 58 Acestea se impart in doua categorii : Cantarile lui Moise din Ies 15,1-9 si Dt 32,1-43 si cinci Cantari, absente din Vechiul Testament si a caror origine este diversa. Rugaciunea lui Manase, a carui original este fara indoiala ebraic, este o reconstructie a rugaciunii din 2 Par 33,18 ; Cantarea Maicii Domnului cu ocazia Bunei-Vestiri (Lc


14

In Psaltirea LXX unele titluri la anumiti psalmi difera de cei din TM. De exemplu, Ps

65 este intitulat uneori « psalmul invierii »59. Totusi, aceste titluri nu au fost date de crestini in

ideea unei orientari spre mesianismul crestin, ci chiar de iudei in practica lor liturgica.

Psaltirea LXX va deveni cartea de rugaciune de capatai a crestinilor, insa nu dupa cum lasa sa

se inteleaga Marguerite Harl doar pentru ca trebuia sa fie un text necesar unei lecturi necesar

centrate pe mesianism60. Psaltirea era deja cartea de capatai a iudeilor in ceea ce priveste

rugaciunea comunitara sau individuala, dovada stand faptul ca la Qumran, impreuna cu cartea

profetului Isaia, cele mai multe exemplare descoperite sunt din Psalmi.

CANONUL CRESTIN

Fixarea canonului biblic este un proces lung si complex. Complexitatea acestui proces

poate fi indentificata chiar din Biblie. Trebuie inteles faptul ca atunci cand vorbim de canon

biblic al Vechiului Testament ne referim la concretizarea traditiei ca Legea Domnului trebuie

sa fie pastrata pentru generatiile urmatoare (Ies 24,4; Dt 31,9-13). Treptat, colectii de scrieri

au fost revalorizate si redactate dupa cum o demonstreaza descoperirea cartii Legii in Templul

din Ierusalim in urma initiativei regelui Iosias de a-l repara (2 R 22,8). Neemia (hy"m.x,n>

« YHWH mangaie ») va intocmi o biblioteca formata din carti cu privire « la regi, la scrierile

profetilor si ale lui David, si la scrisorile regilor cu privire la ofrande » (2 Mac 2,13). Mai

tarziu, in fata poporului revenit din robia babilonica, scribul Ezdra citeste in jurul anilor 400

« cartea Legii lui Moise pe care YHWH o pregatise pentru Israel » (Ne 8,1).

Isus, fiul lui Sirah, precizeaza in cartea sa pe profetii Isaia (Sir 48,22), Ieremia (Sir

49,7), Iezechiel (Sir 49,8) si pe cei « doisprezece profeti » (Sir 49,10). Nu este greu si nici

imposibil sa fie facuta conexiunea cu cei 4 (3) mari profeti si cei doisprezece si cartile care le

poarta numele.

In aceasi logica, in prologul cartii Siracide 8–10, redactat de nepotul lui Isus, fiul lui

Sirah, catre 13261, este prezentata o tripla impartire a Bibliei : « Legea, Profetii si celelalte

carti ale stramosilor ». Dificultatea rezida in intelegerea celei de-a treia categorii. Autorul

iudeu Iosif Flavius (sec. 1 d.Hr.) vorbeste si el in Impotriva lui Apion 1, 38-40 de existanta a

1,46-55) ; Acum slobozeste (Lc 2,29-32) si Cantarea lui Zaharia (Lc 1,68-79). Mai trebuie mentionat si Imnul sau Cantarea diminetii, ce este o compunere crestina (HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 325). 59 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 301. 60 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 301. 61 Alti cercetatori propun anul 116 (P. KAHLE, The Cairo Genizah, Oxford, 1959, p. 216) sau 110 (E. BICKERMAN, The Colophon of the Greek Book of Esther, in JBL 63 [1944], p. 344) (cf. J.A. SANDERS, canon, in D.N. FREEDMAN, G.A. HERION e.a. [ed.], The Anchor Bible Dictionary, vol. 1, New York, Doubleday, 1992, p. 839).


15

22 de carti, dintre care 5 ale Legii, 13 carti ale Profetilor si alte patru care contin cantari

adresate lui Dumnezeu si sfaturi cu privire la comportamentul oamenilor.

In acest prim secol al erei crestine, comunitatea care a produs enorma masa de

manuscrise descoperite in 1945 la Qumran avea un canon destul de « flexibil » sau chiar

« bogat » pentru ca acesta utiliza masiv anumite lucrari necunoscute pana in vremurile noastre

(Regula Comunitatii – 1QS, Sulul razboiului – 1QM, Imnele – 1QH) sau cunoscute, insa de al

caror text nu dispuneam (Revelatia lui Moise, Testamentul lui Moise).

Iisus Hristos isi va invata apostolii despre misiunea sa si despre sensul mortii si

invierii Lui utilizand Legea, Profetii si Psalmii (Lc 24,44)62. Luca precizeaza ca in vremea sa,

in sinagogi, Legea si Profetii erau citite in mod public (Fap 13,15). Noul Testament citeaza si

din 4 Ezdra, 4 Macabei, Psalmii lui Solomon, Ridicarea lui Isaia, Ridicarea lui Moise la cer

si Enoh (citat in Epistola lui Iuda)63.

Atunci cand vorbim de Biblie, trebuie avut in vedere faptul ca nu este vorba de o

singura carte, ci de o colectie de carti, un ansamblu ce poarta numele generic de « Biblie » (de

la cuvantul grec ta biblia « cartile »). In acelasi sens, atunci cand ne referim la cartile

biblice, trebuie avut in vedere faptul ca nu vorbim de un singur stil literar. Astfel, exista carti

istorice sau carti profetice sau carti poetice. Totusi, nimic nu ne impiedica de asemenea sa

intalnim toate cele trei stiluri intr-o singura carte biblica (de exemplu in cartea Facerea64).

Inca de la inceputurile ei, Biserica nu s-a preocupat sa fixeze lista oficiala a cartilor

canonice65. Astfel, canonicitatea unei carti era stabilita in comunitatea ce marturisea aceasi

credinta.

Disputele cu iudeii, cu gnosticii si cu ereticii vor provoca aparitia unor liste, cu titlu

personal sau local.

Daca la Iamnia, rabinii au decis sa transeze si sa defineasca clar numarul cartilor

canonice (de exemplu Intelepciunea lui Solomon a fost exclusa), crestinii nu au resimtit aceasi

necesitate, fapt ce dovedeste ca acele carti iudaice excluse sau neacceptate in canonul iudaic

erau deja folosite de crestini66. Lista propusa de acestia numara 24 de carti (daca sunt grupate

62 O dubla impartire este propusa in Mt 5,17; 7,12; 22,40; Lc 16,16.29.31; In 13,15; 24,14; Rm 3,21. 63 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 323. 64 Unul din fragmentele poetice se gaseste in Fac 9,25-27 pe cand fragmente profetice se afla in Fac 49,10. In cea mai mare parte, aceasta carte este redactata ca o naratiune. 65 Aceasta stare de lucruri se intelege prin faptul ca primii crestini fiind evrei, si Biserica primara a preluat multe din traditiile si modurile de raportare ale evreilor fata de Sfintele Scripturi. Dat fiind ca nici la acestia nu existau liste « oficiale » (in 4QMMT se vorbeste doar de « cartile lui Moise si cartile Profetilor si a lui David » (vezi si Lc 24) ; iar la Iamnia, nu se poate vorbi totusi de o lista « oficiala » in sensul unei decizii sinodale valabile pentru intreaga suflare iudaica, ci de un moment de cotitura in formarea viitoarei identitati evreiesti in urma aparitiei crestinismului, nici crestinii nu s-au grabit sa elaboreze liste oficiale. 66 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 322.


16

1–2 Regi)67. Ea poate cuprinde si 22 (daca sunt grupate Jud–Rut si Ier–PlangIer) sau 39 de

carti, in functie de cum sunt grupate anumite carti68.

Prima este cea a lui Meliton de Sardica (de la finele sec. 2). Mai cunoastem si lista lui

Origen (primul sfert al sec. 3), o lista ebraico-aramaica (aflata intr-un manuscris apartinand

Patriarhiei grecesti din Ierusalim – probabil anterioara sec. 4).

Sf. Clement al Romei citeaza si el mai multe carti pseudo-epigrafice69.

Clement Alexandrinul face referire la 4 Ezdra, Ridicarea lui Moise la cer, Apocalipsa

lui Sofonie, Oracolele Sibiline, Apocalipsa lui Ilie, Apocalipsa lui Iezechiel si Enoh. Enoh este

citat si in Epistola lui Barnaba (16,5), Atenagora Atenianul (Supliciul 24), Clement

Alexandrinul (Eclogé 2)70.

Mai exista inca noua liste, toate din sec. 4. Sapte sunt de la Amfilohie de Iconium, Sf.

Atanasie cel Mare, Sf. Chiril al Ierusalimului, Sf. Epifanie al Salaminei (acesta propune trei

liste), Sf. Grigorie de Nazianz, iar celelalte doua sunt liste oficiale : Canonul 59 de la sin. din

Laodicea (intre 341-381) si Canonul 85 din lucrarea Canoanele apostolice71.

Origen, in 234, considera in Comentariu la Ioan, ca Enoh este o carte scripturistica,

insa in Contra Cels V,54 recunoaste ca cel mai adesea Bisericile nu o socotesc scripturistica.

Origen vorbeste de carti « testamentare » (endiathekoi), « apocrife » si de carti care nu fac

parte din niciuna din aceste categorii. Doar prima categorie era folosita in cult si omelii, cele

apocrife cereau o atentie sporita in ceea ce priveste utilizarea lor iar celelalte (Estera, Iudit,

Tobit, Intelepciunea lui Solomon) erau prevazute pentru debutanti, pentru ca ele contin o

invatatura morala, simpla, fara un sens ascuns, si deci imediat accesibil cititorului72.

In cea de-a 39 scrisoare festala din 367, Sf. Atanasie cel Mare distinge trei categorii de

carti : canonice (22 – adica cartile canonului ebraic), apocrifele (adica cele care poarta numele

lui Enoh, Moise, Isaia – sunt considerate ca fiind mincinoase ; actualmente acestea sunt

numite in literatura stiintifica « pseudoepigrafice ») si celelalte (Intelepciunea lui Solomon,

Siracide, Estera, Iudit si Tobit – sunt recomandate catehumenilor). Cartea lui Daniel este

inteleasa ca una impreuna cu Suzana, Bel si Dragonul, iar Cartea lui Ieremia si Baruh,

Plangerile si Scrisoarea73.

67 Cf. Dictionnaire encyclopédique de la Bible, Turnhout, Brepols, 2002, p. 235 ; SANDERS, canon, p. 840. 68 Cf. VOGELS, canon, p. 234. Contractia canonului in 22 de carti poate avea ca si cauza existenta in acea perioada a unei traditii ce dorea sa adapteze canonul la cele 22 de litere ale alfabetlui ebraic. 69 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 323. 70 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 323. 71 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 321-322. 72 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 323. 73 Sf. Irineu de Lyon atribuie in Impotriva ereziilor V,35,1 un pasaj din Baruh lui Ieremia. Deci, pentru el aceste doua carti erau una (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 325).


17

Sf. Irineu de Lyon atribuie in Impotriva ereziilor V,35,1 un pasaj din Baruh lui

Ieremia. Deci, pentru el aceste doua carti erau una74.

Cartea Esterei, chiar daca a fost recunoscuta de rabini la Iamnia, nu a fost inclusa in

Listele lui Meliton, Sf. Atanasie, Sf. Grigorie de Nazianz si Amfilohie. Ea se regaseste in

listele lui Origen, in manuscrisul Hierosolymitanus 54 si la Sf. Epifanie (pe ultimul loc).

Amfilohie adauga ca unii considera ca trebuie adaugata si Estera in lista cartilor canonice75.

Dimpotriva, pentru Sf. Chiril al Ierusalimului, ea trebuie sa faca parte din cartile

istorice. Se regaseste si in canonul 59 a sinodului din Laodicea si in canonul 85 din

Constitutiile apostolice76.

Aceste ezitari trebuiesc intelese in cadrul discutiilor ce aveau loc in cadrul

iudaismului. Pana acum niciun fragment din Cartea Esterei nu a fost identificat la Qumran. In

254, Rabbi Samuel spunea ca aceasta carte « nu murdareste mainile », adica ca nu este

canonica77. In Talmud, unii rabini considera ca Estera a fost scrisa « in duh sfant » (TB

Megilla 7a) sau ca a fost redactata de barbatii Marii Adunari (TB Baba Batra 14b-15a).

Probabil cel mai pertinent motiv al pastrarii acestei carti in iudaism a fost legatura ei cu

sarbatoarea Pourim, cand este citita in 14 si 15 adar78.

1 Macabei a fost scrisa in ebraica si tradusa ulterior in greaca. 2–4 Macabei au fost

scrise in greaca, exceptie facand 2 Mac 1,1-2–2,18 ce initial a fost scris in aramaica79.1–3

Macabei sunt mentionate in Canonul 84 din Canoanele apostolice, iar 1–4 in LXXS si

LXXA80. Clement al Alexandriei (Stromate V,14) cunoaste 2 Macabei iar Origen subliniaza ca

in afara de cele 22 de carti ale evreilor se afla si cele ale Macabeilor, pe care le intituleaza

Sarbeth sabaniel. Astfel, in Biserica Alexandriei, in jurul anilor 200, cel putin 1 Macabei

facea parte din canonul scripturistic81.

Aceasta diversitate existenta in Palestina si in diaspora iudaica in vremea

Mantuitorului arata ca nu se poate vorbi de un canon fix. Acest lucru va avea loc, probabil, la

Iamnia catre 90-100 cu ocazia a ceea ce se crede a fi fost o intalnire intre rabini.

Singurul punct commun clar si de necontestat intre TM si LXX este Tora. La Qumran

s-au descoperit si Revelatia lui Moise si Testamentul lui Moise. De asemenea, Psaltirea

crestina este similara celei ebraice, chiar daca putem vorbi de diferente intre cele doua. Insa 74 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 325. 75 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 325. 76 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 326. 77 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 326. 78 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 326. 79 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 326. 80 Acestea sunt absente din Codex Vaticanus (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 326). 81 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 326.


18

Psaltirile de la Qumran sunt de departe doarte diferite. Vechiul Testament crestin prezinta ca

si TM o singura apocalipsa, cea a lui Daniel. Din nou, Qumran se detaseaza net82.

Daca TM contine doua pseudo-epigrafe atribuite lui Solomon (Ecleziast si Cantarea

Cantarilor), LXX mai are doua : Intelepciunea lui Solomon si Psalmii lui Solomon83.

Daca in TM exista un adaos la cartea lui Ieremia (Plangerile lui Ieremia), in LXX mai

exista inca doua : Baruh si Scrisoarea lui Ieremia84.

Ezdra si Neemia din TM sunt 2 Ezdra in LXX.

Daca in TM exista trei povestiri romantate (Rut, Iona si Estera), LXX cunoaste inca

doua : Iudit si Tobit85.

Intelepciunea lui Solomon nu a fost acceptata in TM, iar in LXX ea a ramas prin faptul

ca nu a fost eliminata si nu pentru ca nu a fost neaparat admisa86.

Numarul total al cartilor canonului ebraic este de 24 de carti, insa pentru crestini este

vorba fie de 22 fie de 27 de carti (adica ori vorbim de cartea Regilor sau de 1–4 Regi ;

Paralipomena sau 1–2 Paralipomena si Ezdra sau 1–2 Ezdra). Sf. Epifanie (Panarion 8,6, 1-4)

spune ca sunt 22 de litere in alfabetul ebraic, si cinci litere sunt dedublate, deci in total 27.

Harl atrage atentia ca si Noul Testament cunoaste 27 de carti87.

Clasificarea cartilor Vechiului Testament crestin s-a facut dintotdeauna cu diferente

intre Sfintii Parinti.

a. 12 carti istorice (Pentateuhul, Iosua, Judecatorii, Rut, 1–4 Regi, 1–2 Paralipomena,

1–2 Ezdra si Estera) + 5 poetice (Iov, Psalmii, Proverbe, Eclezisatul si Cantarea

Cantarilor) + 5 profetice (XII Profeti mici, Isaia, Ieremia si Baruh, Plangerile lui

Ieremia si Scrisoarea lui Ieremia, Iezechiel, Daniel)88 ;

b. 4 Pentateuhe (Tora, Pentateuhul scrierilor : Iosua, Judecatorii si Rut, 1–2

Paralipomena, 1–2 Regi, 3–4 Regi ; Pentateuhul cartilor poetice si Pentateuhul

cartilor profetice) si 2 carti izolate (1–2 Ezdra si Estera)89 ;

c. cartile istorice (Octateuhul90, Regii si Ezdra), cartile simbolice (Proverbe, Siracide,

Ecleziastul, Cantarea Cantarilor) si cartile profetice (cei 16 profeti, Rut, Psalmii)91.

82 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 327. 83 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 327. 84 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 327. 85 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 328. 86 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 328. 87 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 328. 88 Apare la Sf. Chiril al Ierusalimului (Cateheze IV,35), Sf. Grigorie de Nazianz, Leontiu de Bizant si Amfilohie de Iconium (Estera este totusi absenta) (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 329). 89 Propusa de Sf. Epifanie al Salaminei (Tratatul despre greutati si masuri 4), aceasta impartire este preluata si de Sf. Ioan Damaschinul (Despre credinta IV,17) (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 329).


19

Din sec. 5, in multe manuscrise gasim Octateuhul, adica Pentateuhul, Iosua,

Judecatorii si Rut92.

Actualmente in Biserica ortodoxa, exista o serie de carti ce fac parte din asa numitul

canon extins al Vechiului Testament :

Intelepciunea lui Solomon

Intelepciunea lui Isus Sirah (Ecleziasticul)

Tobit

Iudita

1–2 Macabei (in canonul slavon intalnim si 3 Macabei)

Odele lui Solomon

Bel si dragonul

Suzana

Cantarea celor trei tineri

Baruh

In « canonul » ortodox, in afara acestor carti mai sunt adaugate alte carti prezente in

anumite manuscrise ale LXX : 3 Ezdra, 3–4 Macabei, Rugaciunea lui Manase si Psalmul 151,

la care editiile slavone adauga 4 Ezdra, tradus dupa Vg. Aceste carti sunt numite

anagignoskomena, adica « autorizate spre citire »93.

Sinodul local din Laodicea din 360 ofera doar cartile canonului iudaic pentru Vechiul

Testament94. Sinodul local din Roma din 382 propune pentru Vechiul Testament 44 de carti95.

Sinodul ecumenic de la Constantinopol din 692 (II in Trullo) confirma listele sinoadelor din

Laodicea si Cartagina (397 si 418), cea din Constitutiile Apostolice (finele sec. 4) si cele ale

Sfintilor Parinti (Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Grigorie de Nazianz, etc.)96.

Daca pana la Luther problema canonului intrase de la invingerea gnosticismului si a

ereziilor hristologice in hibernare, odata cu problematica protestanta, s-a luat in discutie din

nou canonicitatea cartilor deuterocanonice. Cu timpul, aceste carti numite apocrife si asezate

intre cele doua testamente, au fost eliminate din Bibliile protestante97.

90 Din sec. 5, in multe manuscrise gasim Octateuhul, adica Pentateuhul, Iosua, Judecatorii si Rut (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 329). 91 Aceasta clasificare apartine lui Pseudo-Hrisostom (PG 56, 513) (cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 329). 92 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 329. 93 TOB, 2014, p. 1251. 94 TOB, 2014, p. 1255. 95 TOB, 2014, p. 1255. 96 TOB, 2014, p. 1255. 97 TOB, 2014, p. 1255.


20

Din disputa cu protestantismul, catolicismul a trebuit sa ofere si sa insite pe

canonicitatea cartilor folosite in mod traditional in Biserica Romano-Catolica. Astfel, la

Conciliul de la Trente (1545-1563) in 8 aprilie 1546 s-a declarat in Decretum de Canonicis

Scripturis ca toate cartile aflate in Vg (46) sunt canonice (aici intrand Tobit, Iudita,

Intelepciunea lui Solomon, Siracide, Baruh (cu Scrisoarea lui Ieremia), 1–2 Macabei si

adaosurile grecesti Estera (numerotate cu primele sase litere din alfabetul grec) si Daniel

(Rugaciunea lui Azaria si Cantarea celor trei tineri – Dn grec 3,24-90 ; Istoria Suzanei ; Bel si

dragonul – Dn grec 14)98. Dominicanul Sixte din Sienne a propus ca toate cartile care nu au

pus niciodata probleme de canonicitate sa fie numite protocanonice iar celelalte

deuterocanonice99. In 1592 va fi tiparita o Biblie catolica, numita Clementina (dupa numele

papei Clement VIII), dupa editia Vg. Dupa Noul Testament erau adaugate si Rugaciunea lui

Manase, 3–4 Ezdra. Aceste carti vor dispare din Bibliile catolice in 1979 cand va fi publicata

NeoVulgata de papa Ioan Paul II100.

Primele controverse « moderne » in Ortodoxie legate de canon au aparut din

confruntarea cu protestantismul. Astfel, Patriarhul ecumenic Chiril Lucaris va publica in 1633

la Geneva o Marturisire de credinta ortodoxa de influenta calvinista, unde intre altele va

propune un canon biblic al cartilor iudaice, cele anagignoskomena fiind catalogate drept

apocrife101.

Doua sinoade in 1642, unul la Constantinopol si altul la Iasi, in Voievodatul Moldovei,

vor condamna aceasta propunere. Sinodul de la Iasi va aproba Marturisirea de credinta a Sf.

Petru Movila, mitropolitul Kievului. In 1672, un Sinod din Ierusalim aproba Marturisirea de

credinta a lui Dositei, Patriarhul Ierusalimului, ce declara drept autentice si canonice cartile

Intelepciunea lui Solomon, Iudita, Tobit, Bel si dragonul, Istoria Suzanei, 1–4 Macabei si

Siracide. Marturisirile de credinta ale lui Petru Movila si Dositei au fost autoritatea in

domeniul biblic, si nu numai, timp de aproximativ trei secole102.

Odata cu aparitia Patriarhiilor moderne, sinoadele Bisericilor autocefale sunt

autoritatea care stabileste ce carti fac parte din canon. In zilele noastre, pe langa cele 39 carti

din canonul ebraic, cele anagignoskomena sunt ori amestecate cu cele canonice (Bibliile

grecesti si slavone) ori asezate la finele Vechiului Testament (Bibliile romanesti). Chiar daca

ordinea lor difera, aceste carti prezente in Bibliile ortodoxe sunt : 3 Ezdra, Iudit, Tobit, 1–3

98 TOB, 2014, p. 1251 si 1256. 99 TOB, 2014, p. 1256. 100 TOB, 2014, p. 1256. 101 TOB, 2014, p. 1256. 102 TOB, 2014, p. 1257.


21

Macabei, Psalmul 151, Rugaciunea lui Manase, Estera cu adaosurile grecesti, Intelepciunea

lui Solomon, Siracide, Baruh, Scrisoarea lui Ieremia, Daniel cu adaosurile grecesti,

Rugaciunea lui Azaria si Cantarea celor trei prieteni ai lui Daniel, Istoria Suzanei, Bel si

dragonul, 4 Macabei si 4 Ezdra103.

Actualmente, in cadrul canonului biblic al Bisericilor slave si cea romana, cartile

anagignoskomena au un statut incert. Doar in Biserica greaca, acestea sunt vazute ca si

canonice. De aceea, unul din punctele de pe agenda Sinodului pan-ortodox din 2016 va fi si

clarificarea statutului acestor carti104. Trebuie avut in vedere ca atunci cand vorbim de text si

canon, intotdeauna se face o confuzie. Astfel, una este canonul bimilenar al LXX si altceva

este textul grec al LXX pe care il folosesc Bisericile ortodoxe (aproximativ 49 si ceva de

carti)105. De aceea, Biserica ortodoxa nu a canonizat niciodata textele biblice ale Vechiului

Testament. De altminteri, daca s-ar incerca in cadrul unui Sinod pan-ortodox stabilirea

vreunei liste oficiale in ceea ce priveste canonul Vechiului Testament atunci am asista la o

latinizare « pseudomorfica » a teologiei ortodoxe post-bizantine106. Aceasta retinere inteleapta

a Bisericii face ca o carte biblica sa fie utilizata in cadrul cultului divin. Utilizarea unui astfel

de text in slujbele bisericesti ii confera statutul de text « normativ » insa nu si canonic, in sens

restrictiv. Nu intamplator cartile exterioare canonului ebraic sunt numite anagninoskomena,

deci tocmai pentru faptul ca sunt citite in cadrul serviciu lui divin107.

In fine, Bisericile ne-calcedoniene, nestoriene si cea armeana au un canon mult mai

extins ce cuprinde in afara celor sase carti suplimentare din « canonul » ortodox si alte lucrari

specifice fiecarei Biserici108. CANONUL Iudaic Ortodox Romano-catolic Siriac Copt Etiopian Armean

Pentateuhul + + + + + + +

Iosua + + + + + + +

Judecatorii + + + + + + +

Rut + + + + + + +

Samuel + + + + + + +

Regi + + + + + + +

1-2 Cronici / 1-2 + + + + + + +

103 TOB, 2014, p. 1257. 104 TOB, 2014, p. 1257. 105 A se vedea E. PENTIUC, The Old Testament in Eastern Orthodox Tradition, New York, Oxford University Press, 2014, p. 133. 106 PENTIUC, The Old Testament, p. 134 care citeaza din G. FLOROVSKY, Bible, Church, Tradition : An Eastern Orthodox View. Volume one in the Collected Works of Georges Florovsky, Belmont (MA), Nordland, 1972. 107 PENTIUC, The Old Testament, p. 135. 108 TOB, 2014, p. 1257.


22

Paralipomena

Ezdra + 1 Ezdra

la

romani si

la rusi)

1 Ezdra + + + +

Neemia + doar la

rusi este

Neemia

pentru ca

la greci

este

numita 2

Ezdra si

cuprinde

Ezdra si

Neemia

iar la

romani 2

Ezdra

2 Ezdra + + + +

Tobit – + D + + + +

Iudita – + D + + + +

Estera + + + + + + +

Adaosuri la

Estera

+ D + + + +

Iov + + + + + + +

Psalmii + + + + + + +

Proverbe + + + + + + +

Qohelet + + + + + + +

Cantarea

Cantarilor

+ + + + + + +

Intelepciunea lui

Solomon

– + D + + + +

Isus, fiul lui

Sirah

– + D + + + +

Isaia + + + + + + +

Ieremia + + + + + + +

Plangerile + + + + + + +

Baruh – + D + + + +

Scrisoarea lui – + D + + + +


23

Ieremia

Iezechiel + + + + + + +

Daniel + + + + + + +

Adaosuri la

Daniel

+

La

romani

formeaza

trei carti

separate

D + + + +

XII Profeti + + + + + + +

1 Macabei – + D + + alta

carte

insa cu

acelasi

nume

+

2 Macabei – + D + + alta

carte

insa cu

acelasi

nume

+

3 Macabei – + – + + + +

4 Macabei – doar in

editiile in

greaca (in

anexa) si

in Biblia

sarba

– – – – –

Rugaciunea lui

Manase

– +

La rusi

este

plasata

dupa 2

Paralipo

mena iar

la romani

este carte

separata,

ultima

din VT

apendice + – + –


24

3 Ezdra – +

1 Ezdra

la greci

sau 2

Ezdra la

rusi

apendice – – + extra-

canonic

4 Ezdra – doar la

rusi sub

numele

de 3

Ezdra

apendice – + + extra-

canonic

Psalm 151 – + apendice + + + –

Cartea Jubileelor – – – – – + –

Enoh – – – – – + –

4 Baruh – – – – – + –

Scrisoarea lui

Baruh

(2 Baruh 78.1-

86.1)

[doar in siriaca

estica]

– – – + – – –

Testalmentul

celor doisprezece

patriarhi

– – – – – – +

« Dar Mangaietorul, Duhul Sfant, pe care-l va trimite Tatal, in numele Meu, Acela va

va invata toate si va va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu » si « va va calauzi la

tot adevarul ... » (In 14,26 si 16,13)109.

Ermeneutica ortodoxa are ca punct de plecare principiul enuntat in 2 Tim 3,16 :

« Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu ». Insa aceasta insuflare este un proces

complementar, sinergic, prin care autorul pe de o parte primeste revelatia divina si pe de alta o

traduce sau o transpune in limbajul specific al epocii sale110.

Cartile Noului Testament au fost redactate de si in Biserica. Ele interpreteaza si inteleg

Vechiul Testament ca fiind locul de origine al invataturii despre Mesia. Tora si Profetii si

Psalmii nu au in Noul Testament alt sens decat sa indice pe Hristos Iisus si opera sa

109 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 23. 110 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 23.


25

mantuitoare. In drum spre Emaus (Lc 24,13-35), Iisus le dezvaluie care este adevaratul sens al

Scripturilor ebraice. Sa arate ca Fiul lui Dumnezeu, Mesia lui Israel, trebuia sa sufere, sa

moara si sa invieze pentru mantuirea poporului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, « strainul » le

ramane necunoscut, chiar daca inima ucenicilor « ardea » in ei111.

Biserica primara nu se intereseaza si nici nu traieste sub complexul superioritatii

scripturilor ebraice (veritas hebraica) asupra Noului Testament. De aceea, Biserica nu este o

institutie creata precum un Asbl (SRL) sau o societate comerciala sau altceva, ci este de fapt

continuarea unei comunitati iudaice ce astepta pe Mesia si care a aderat la ideea ca Iisus, fiul

Mariei, este Fiul lui Dumnezeu, Fiul omului. De aceea, Biserica este o ruptura in sanul

iudaismului, o despartire intre iudeii credinciosi lui Mesia si fariseii si scribii si alti iudei

indecisi care mai tarziu se vor grupa in jurul proto-rabinismului112.

Traditia (paradosis) ofera continutul original al Scripturii. Paradosis se refera atat la

scris cat si la oral113.

Scriptura ca text scris ia nastere din Traditie114.

In Ortodoxie nu vorbim de intaietatea Traditiei (in Biserica romano-catolica pana la

Reforma a fost Magisteriul) si nici de sola Scriptura (incepand cu Reforma), ci gandim

raporturile dintre cele doua astfel : Sfanta Scriptura in Traditia Bisericii115. Relatia dintre cele

doua Testamente este de la fagaduinta la implinire116. Aceasta relatie se transpune partial in

slujbele Bisericii.

Anamneza liturgica inseamna reactualizare si retrairea evenimentului117.

Doar la masa, cand Iisus binecuvanteaza, frange si imparte painea, acestia vad si il

recunosc pe Iisus Inviat. Deci, cuvantul trebuie celebrat (slujit) pentru a fi auzit cu adevarat :

sarbatorit si vestit. Prin sarbatorile bisericesti cuvantul este « reactualizat, interiorizat si

asimilat »118.

O gluma tendentioasa spune ca noi ortodocsii sarutam Biblia, n-o citim119.

Pentru noi ortodocsii, relatia dintre cele doua testamente este una de ordin

« tipologic » : adica promisiunile de mantuire ale lui Dumnezeu, manifestate prin intamplari

din istoria lui Israel precum si profetiile proorocilor sunt desavarsite in persoana lui Iisus

111 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 28. 112 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 24. 113 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 24. 114 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 25. 115 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 27. 116 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 42. 117 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 27. 118 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 28. 119 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 32.


26

Hristos si in viata Bisericii. Prin urmare Vechiul si Noul Testament pot fi interpetate doar prin

recipricitate. Parintii Bisericii au propus ca metoda de interpretare tipologia, adica prefigurari

din Vechiul Testament se implineasca in Noul120. Sf. Ap. Pavel vorbeste despre prezenta lui

Iisus Hristos in Vechiul Testament (1 Co 10,4 : sta ca din care au baut apa israelitii in pustie

este tocmai Hristos)121. In Evr 3,4 autorul se inspira din Ps 94,7-11 ce interpreteaza istoria

iesirii din Egipt pentru a infatisa mai apoi pe Iisus Hristos ca ante-tip al lui Moise122.

120 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 40. 121 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 45. 122 BRECK, Sfanta Scriptura, p. 47.


27

PROFETII MARI SAU PROFETII POSTERIORI123

« Mai intai de toate, sa stiti ca nicio profetie din Scriptura

nu poate face obiectul unei interpretari personale,

pentru ca nu prin vointa proprie a unui om a fost data vreodata vreo profetie,

ci impinsi de Duhul Sfant oameni au vorbit din partea lui Dumnezeu.

Au existat printre popor profeti mincionsi si vor fi la fel printre voi falsi invatatori, care vor introduce … ».

2 Petru 1,21–2,1

Introducere

Atunci cand vorbim de profeti ai Vechiului Testament ne referim la persoane umane

care au existat in istorie si care se prezentau pe ei insisi ca fiind mesagerii lui Dumnezeu,

purtatorii sai de cuvant in fata lui Israel si a conducatorilor sai. Acestia au trait si activat cel

mai adesea in perioade dificile din istoria lui Israel (aprox. intre 1000 si 538 i.Hr.).

CANONUL BIBLIC EBRAIC AL VECHIULUI TESTAMENT

In canonul biblic iudaic, ansamblul « cartilor profetice » incepe si se incheie cu o

referire explicita la Legea lui Moise (Ios 1,1-9 si Ml 3,22-24). Mesajul general al acestor carti

este o invitatie in vederea pastrarii credinciosiei fata de Legea lui Moise.

Prin faptul ca Ml 3 se incheie prin exhortarea cititorilor de a-si aminti de Legea lui

Moise si prin anuntarea revenirii lui Ilie, cartile profetice sunt un corpus deschis. Nu este

intamplator faptul ca Noul Testament face referire la profetul Ilie.

In Biblia ebraica, cartile Nebi’îm se situeaza la mijlocul canonului ebraic, intre Tora

(Pentateuhul) si Ketoubîm (Scrierile). Ele sunt structurate in doua parti : Profetii anteriori

(Iosua, Judecatori, Samuel si Regi) si Profetii posteriori sau ultimii sau scriitori.

Profetii anteriori (Debora, Samuel, Nathan, Gad, Ilie, Elisei, etc.) sunt prezenti in carti

istorice (istoriografice) pe cand ceilalte carti profetice contin parti narative, ce situeaza pe

profet in mijlocul istoriei lui Israel. Prin urmare, profetia este un element esential din istoria

poporului lui Israel.

Canonul biblic al LXX

Profetii formeaza a patra si ultima parte din canonul grec al Vechiului Testament, dupa

Pentateuh, Istoria si Intelepciunea. Aceasta parte contine doar profetii posteriori din canonul 123 In redactarea acestei parti a cursului despre Profetii Mari am utilizat in mod abundent structura si notele cursului Prof. André WÉNIN, Louvain-la-Neuve, 2012, precum si Introducerile din TOB, 2014.


28

ebraic, la care se adauga Daniel (inclus in Ketoubîm), Plangerile lui Ieremia (atasat la cartea

lui Ieremia, si care face parte de asemenea din Ketoubîm) si Baruh (inclusa in canonul

romano-catolic la cartile deuterocanonice).

Aceasta impartire pune in lumina in mod special caracterul poetic al acestor carti.

Teologic vorbind, identificarea partiala sau totala a genului literar apocaliptic explica asezarea

la finele corpusului Vechiului Testament a acestor carti (ex. Isaia, Daniel, Zaharia, etc.).

Asezarea lor la finele canonului permite intelegerea si acceptarea mai rapida a Noului

Legamant. Dintre evanghelisti, Matei este cel mai sensibil la aceasta legatura. El explica pe

Iisus Hristos prin intermediul a cinci citate profetice (Mt 1,18-2,23), imediat dupa ce il

incadreaza pe Iisus in cadrul istoriei poporului lui Israel printr-o genealogie.

Etimologia termenului de « profet »

Termenul de « profet » vine de la cuvantul grec profhti adica « interpret al unui

dumnezeu », sens mai rar « cel care anunta viitorul », ce coresponde cu mantis « vazator al

viitorului »). Profiti vine de la phémi si prefixul pro adica « inainte, in fata » dar si « in locul,

pentru ». Etimologic inseamna « cel care vorbeste in fata » (poporului) sau « cel care vorbeste

in locul lui » (Dumnezeu).

In ebraica, nabî124, vine de la radacina nb´, ce se intalneste si in akadiana cu sensul de

« a chema ». Vocalizarea indica un adjectif la forma pasiva « chemat, care face obiectul unei

chemari ».

Verbul nb´ la Nifal sau Hitpael inseamna ori « a anunta un cuvant » (1 R 22,12 ; Ier

11,21 ; 19,4 ; Am 3,8) ori « a fi in delir, in extaz » (1 S 10,11 ; 1 R 18,29 ; Ier 29,26).

Termenul sau verbul nabî´ este atribuit lui Avraam (Fac 20,7), Moise (Dt 18,15),

Samuel (1 S 3,20), Elisei (2 R 6,12), Ieremia (Ier 20,2), etc.

Pentru a vorbi de profeti, textul ebraic mai foloseste si alti termeni precum rao adica

« vazatorul » (1 S 9,8-19 ; 1 Cr 9,22 ; 2 Cr 16,7.10), care are darul de a vedea ceea ce este

ascuns (Samuel, Hanani) ; « cel care are viziuni » (hozeh) (Am 7,12 : Amos refuza acest titlu ;

2 S 24,11 : aplicat lui Gad ; Mi 3,7 il aplica la profetii falsi ; uneori este sinonim cu nabî´ (Is

29,10 ; 30,10 ; 2 R 17,13) ; sau « omul lui Dumnezeu » (´îsh-ha ´ elohîm) : aceasta este o

expresie des intalnita la Samuel (1 S 9,6-10), Ilie (1 R 17,18.24) si Elisei (2 R 4,7 ; 5,8 ; etc.) ;

Shemaya (1 R 12,22) si alti profeti anonimi (1 R 13,1-29). Probabil aceasta titulatura generica

este foarte veche.

Elemente introductive legate de Profetii anteriori 124 In textele de la Mari a fost identificat termenul de nabum cu sensul de profet.


29

Profetii vor fi atribuite Evei, lui Noe, lui Avraam, lui Iacov, lui Moise. Acesta din

urma este numit « profetul prin excelenta ».

Dintre toti profetii, Moise este oarecum cel mai mare si mai important (Dt 34,10-12).

O serie de elemente converg in acest sens : vocatia sa (Ies 3,1-4,17 ; 3,10.15-16), cererile

facute catre Faraon (7,17 ; 8,16) si statutul sau de mijlocitor intre YHWH si popor prin cuvant

(Ies 20,19 ; Dt 5,27 ; Ies 32,30-32 ; Num 21,7). Moise are in el Duhul (Num 11,24-30) si el

este tipul de profet care va veni (Dt 18,18 ; cf. Num 12,6-8). Totodata, Moise este si tipul

profetul care sufera (Num 11,11-17 ; Dt 1,37 ; 4,21-22 ; 3,23-27 ; 9,18-20.25 ; 34,4-5). Prin

aceasta, profetii mari sunt de fapt continuatorii actiunii lui Moise in cadrul poporului lui

Israel.

O serie de profeti circulau in grupuri si cadeau in transa : Ier 29,26 critica aceasta

forma de transmitere a cuvantului divin pe cand Num 11,25-30 pare sa o legitimizeze. La

curtea regala din Israel existau uneori grupuri de profeti (1 R 22) cu un purtator de cuvant (v.

11.24). Regele consulta pe Dumnezeu prin intermediul lor (vv. 6.10.22). In 1 R 18,19 se

vorbeste de profetii lui Baal, ce erau atasati la regina Izabela, sotia lui Ahab.

In timpul lui Ilie existau « fii profetilor » (2 R 2–13) ce erau un fel de comunitati,

oarecum marginale (6,1-2) in legatura cu unele sanctuare (2,3-4 ; 4,38) ce aveau in fruntea lor

un « tata » (6,21 ; 13,14). Acestia apar ca fiind foarte atasati de yahvism.

Alti profeti individuali sunt Natan si Gad, atasati la curtea regelui David (1 R 1,11-40),

insa sunt oarecum independenti, pentru acestia asculta in primul rand de YHWH (2 S 7 ; 12 ;

24,12-14).

In regatul de nord intalnim profeti politici precum Ahiyya din Silo (1 R 11,29 ;

14,2.18) ; Jehu, fiul lui Hanani (16,1-4) ; Ilie (1 R 17-19 ; 21 ; 2 R 1) ; Mihea fiul lui Yimla (1

R 22) ; Elisei (2 R 2-13), Iona (2 R 14,25) si o serie de figure anonime (1 R 13 ;

20,13.22.28.35 ; 2 R 9,4). Cel mai adesea, acestia sunt mari aparatori ai yahvismului

impotriva reformelor regale sincretiste.

STATUTUL PROFETISMULUI IN SANUL LUI ISRAEL

Conform Dt 17,14-20 regele este un chef constitutional, adica supus Legii. Totodata,

pentru ca este supus Legii si astfel are o legatura cu sacrul, puterea sa in cadrul poporului era

destul de intinsa.

In Vechiul Testament, regele lui Israel nu este altceva decat un locum-tenens al lui

YHWH. Sub aceasta titulatura, el se supune legii divine (Dt 17,18-19 ; 1 S 12,12-15). Pe

aceasta baza vor interveni profetii in monarhia israelita. De aceea, in general profetii se vor


30

impotrivi regilor din Israel si Iuda. Prima opozitie a fost structurala (intre Samuel si Saul – 1 S

8,7 ; 13,8-15 ; 15,1-31) pentru ca mai apoi sa fie morala (Natan – 2 S 12,1-15 si Gad 2 S

24,10-15). Aceasta opozitie a profetilor nu este una de principiu, ci ea se bazeaza pe Lege,

mai exact pe respectarea Torei. Oarecum, profetul reaminteste constant si fara jumatati de

masura obligatiile regelui (1 R 21 ; 2 R ; Is 7,10-13 ; Ier 13,18-19 ; 21,11-14 ; 22,10-30 ; 36 ;

Os 13,9,11 ; Am 7,10-11 ; Mi 3,1-4.9-12). Uneori, profetii ajuta regele inca ezitant sau slabit

pentru a-l intari in credinciosia sa fata de YHWH (Is 37 = 2 R 19 ; Is 38,1-8 = 2 R 20,1-8 ; 2 S

7 ; 2 R 22,11 ; 9,1-10). Interventia profetilor se va concretiza si in domeniul politicii externe a

lui Israel si Iuda prin refuzarea oricarei aliante cu puternicii vecini (Is 22,8b-14 ; 30,1-7 ;

31,1-3 ; Os 7,8-12 ; 8,8-10).

Preotii (Dt 18,1-8) se ocupau de sfera religioasa si cultuala. Activitatea lor este adesea

in legatura stransa cu monarhia. Se poate observa o oarecare retinere a profetilor fata de

activitatea sacerdotiului randuit in Israel (Am 5,4-6.21-24 ; Is 1,10-16 ; 29,13-14 ; 58,1-8 ; Os

4,4-10 ; 6,6 ; Ier 6,20 ; Il 2,13 ; Za 7,4-6 dar si la profetii zisi « anteriori » 1 S 15,22 ; Ps 40,7-

9 ; 50,5-15 ; 51,18-19). Retinerea profetilor nu este indreptata spre cultul propriu-zis ci spre

incompatibilitatea preotilor, pentru ca acestia predica in sanctuare (Am 7,13 ; Iez 11,1 ; Ier

7,2 ; 36,6). Pe de alta parte, profetii Ieremia si Iezechiel faceau parte din familii preotesti.

Niciun profet nu a avut o activitate cultuala, chiar daca Zaharia si Maleahi (profeti dupa

Exilul babilonic) vor fi destul de apropiati de cultul ce avea loc la Noul Templu.

Profetismul nu este o institutie in sensul clasic al cuvantului. Acesta nu are un spatiu

propriu sau un sector bine delimitat. Nu dispune de o forta fizica si nici de o sfintenie dinainte

recunoscuta. Nu exista pe baza unei dinastii (precum regele) sau a unei caste (precum preotii)

sau a unei scoli. Paradoxal puterea profetismului sta in nevazut care se concretizeaza tocmai

activitatii profetilor. Doar Dumnezeu poate acredita un profet.

Insa cine poate fi numit profet (Dt 18,21) ?

Nu exista o instanta superioara care sa catalogheze un profet sau sa confirme

veridicitatea vreunui oracol. Problema se complica mai ales ca profetii Vechiului Testament

aveau si concurenti, contemporani. LXX alege sa ii numeasca pe acestia « pseudoprofeti »,

ceea ce permite cititorului, inca de la inceput, sa fie circumspect fata de mesajul acestora.

Acesti mesageri falsi pot fi identificati dupa :

aparentele personale :

- anunta vise, viziuni, fac voturi false (Ier 5,31 ; 14,14 ; 20,6 ; 23,25-26.32 ; 27,10.14-16 ;

29,9.21 ; Iez 13,21 ; 22,28 ; Za 13,3) ;

- Domnul nu le-a vorbit si nici nu i-a trimis (Ier 14,14 ; 23,21.32 ; 27,15 ; 29,9 ; Iez 22,28) ;


31

- sursa inspiratiei lor este propria lor inima (Ier 23,16.26 ; Iez 13,3 ; Za 13,4) ;

- fura cuvintele altor profeti (Ier 23,30).

mesajul lor fals :

- linistesc poporul prin solutii false (Ier 6,4 ; 28,15 ; 29,31 ; Mi 2,7 ; 3,11) ;

- aproba pe popor in pacatul savarsit (Ier 8,11 ; 23, 17) ;

- fac sa fie uitat numele Domnului (Ier 23,27) ;

- predica revolta impotriva Domnului (Ier 26,16 ; 29,32) ;

- impiedica pe popor sa se pocaiasca (Ier 23,22 ; Iez 13,22) ;

- conduc poporul la pieire (Is 3,12 ; 9,15 ; Ier 23,13.16.32 ; PlangIer 2,14 ; Mi 3,5) ;

- anunta doar ceea ce le convine (Mi 3,5).

purtarea lor imorala :

- cauta sa placa oamenilor (1 R 22,6 ; Ier 27,9 ; Mi 3,5) ;

- profetizeaza pentru castig (Iez 13,19 ; Mi 3,11) ;

- exploateaza poporul (Iez 13,21) ;

- iubesc vinul, imoralitatea, violenta (Is 28,7 ; Ier 6,13 ; 23,14 ; 29 ,23 ; Mi 2,8-10).

criterii pozitive :

- au revelatii prin intermediul viziunilor, vis si duh(uri) (1 R 22 ; Ier 23,16-25 ; Iez 13,3.6.9 ;

22,28 ; Za 13,4 ; Am 7–8 ; Mi 3,8) ;

- anunta pacea (1 R 22 ; Ier 6,14 ; 14,15 ; 25,8-9 ; PlangIer 2,14 ; Iez 13,10 ; Mi 3,5-11 ; Os

11,7-9 ; Is 40–55).

criterii negative :

- nu au fost trimisi (Ier 14,14 ; 23,21-22.32 ; Iez 13,6) ;

- nu intervin in favoarea poporului (Ier 14,11 ; 15,11 ; 18,20 ; 27,18 ; Iez 13,5 ; 22,28-31 ; Am

7,2-5) si nu fac minuni (Dt 13,1-3 ; 1 S 12,16-18 ; 1 R 13,1-6 ; 2 R 1-6 ; 13, 20-21 (cu toate

cu acest lucru se intampla si cu profetii clasici) ;

- anunturile lor nu se implinesc (Dt 18,19.22 ; 1 S 2,34 ; 3,19-20 ; 9,6 ; 10,2.7-9 ; 1 R 13,3-

10 ; 20,36 ; 22,25.28 ; 2 R 19,29 ; Is 44,7 ; 45,21 ; 46,10 ; Ier 20,4-6 ; 28,15-17 ; 44,29 ; Iez

12,25-28 ; 33,33 ; Am 7,17 ; 9,10) insa acest lucru se intampla si la ceilalti profeti. In plus

acest criteriu este a posteriori ;

- invita la apostazie, la uitarea Domnului (Dt 13,1-3 ; 18,20 ; Ier 2,8.26-27 ; 23,13.27 ; 32,32-

35) insa a se vedea texte precum Is 7,10-12 ;

- au o conduita incorecta (Is 28,7 ; Ier 6,13 ; 23,11.14-15 ; Iez 13,22 ; Mi 2,11 ; 3.5.11), insa

marii profeti au avut comportamente reprobabile (1 R 22,16 ; Ier 17,18 ; 18,21 ; 38,14-28 ; Os

1,3 ; 4,5 ; Is 20,2 sau 1 R 13,11-32 ; 20,35-37 ; 2 R 2,23-24).


32

Chiar daca exista toate aceste posibile criterii de departajare a profetilor falsi, nu

putem affirma cu certitudine care profet este fals. Cel mai probabil, auditoriul, sau este cel

care stabileste acest lucru.

Activitatea profetica afecteaza si se interfereaza chiar cu viata privata a profetului.

Astfel, Amos are o misiune precisa si limitata in timp (Am 7,15) ; casatoria lui Osea, de o

durata necunoscuta, face parte din misiunea sa ; Isaia are o misiune in mai multe etape, in

functie de viata politica din regatul lui Iuda (conform traditie isi va pierde si viata) ; existenta

lui Ieremia si lui Iezechiel vor fi busculate pentru totdeauna de misiunea profetica.

STRUCTURA LITERARA A CARTILOR PROFETICE

Profetii au folosit limbajul timpului in care au activat si mai ales in functie de persoana

pe care o aveau in fata atunci cand transmiteau cuvantul Domnului. Totodata, trebuie avut in

vedere si faptul ca in jurul anumitor profeti au existat ucenici sau chiar o grupare specifica

care a asigurat conservarea si transmiterea orala a mesajului profetului inspirator.

Primele colectii au fost probabil adunate, recopiate, glosate, completate, etc. Forma

definitiva a acestor carti dateaza probabil din perioada post-exilica. Trebuie spus si faptul ca

aceasta situatie nu se aplica automat la toate cartile profetice. De exemplu, Cartea lui Ieremia

face parte din acest proces, insa nu stim cu precizie etapele intermediare care au stat la baza

aparitie unei carti profetice. Ce putem afirma cu certitudine este faptul ca situatia istorica a

Exilului babilonic a confirmat oracolele profetilor si a validat astfel veridicitatea lor in ochii

poporului.

Povestirile (in mod special in proza)

Exista doua tipuri de povestiri : in « eu » si in « el », adica naratiuni biografice si auto

biografice. Naratiunea biografica se intalneste cu precadere la Profetii anteriori (Ilie, Elisei),

insa destul de rar (Am 7,10-17 ; Os 1 ; Is vezi 2 R ; Ier 26–29 ; 32 ; 34–45). Cele

autobiografice raporteaza anumite momente cheie din viata profetului, precum vocatia sau

marturisirile (adica texte ce prezinta suferintele si luptele interioare ale profetului – Ier 11,18-

23 ; 15,10-21 ; 17,12-18 ; 18,18-23 ; 20,7-18).

Oracolele sau profetiile

Prin oracol sau profetie se intelege o scurta poezie, ce se identifica imediat prin faptul

ca se foloseste o formula specifica :

A) « astfel vorbeste YHWH » (Fac 32,5 ; 45,9 ; 1 R 20,3 ; 22,27 ; 2 R 19,29 ; Ezd 1,2 ; 2 Par

36,23)


33

B) « iata ca (eu) » (introduce anuntul unei vestiri divine de izbavire sau de nenorocire [cel mai

adesea in viitorul imediat])

C) « oracol al lui YHWH »

D) « de aceea » (la ken), uneori « da » (ki) : aceste formule introduc trairea intima a pedepsei

decretate de YHWH dupa anuntarea suferintelor.

Oracolele sunt cele mai des folosite forme de transmitere a mesajului divin. Acestea

pot fi impartite si in functie de continut si de destinatari. Astfel, avem oracole (sau anunturi)

de judecata, de izbavire, catre un individ sau catre un grup (printre care si Israel sau popoarele

idolatre).

Profetiile de judecata

• Adresate unei singure persoane (Am 7,16-17)

• Invitatia de a asculta profetia

• Acuzatia

• Formula tranzitorie

• Sentinta (si pedeapsa)

Judecata colectiva (Ier 2,1-9 ; Am 2,9-11 ; 4,1-3) : urmeaza adeseori aceasi structura,

bineinteles adeseori cu variatii. Acuzatia este de cele mai multe ori amplificata prin

prezentarea circumstantelor atenuante si dezvolta greseala (uneori si prin reluarea

binefacerilor lui Dumnezeu, ceea ce agraveaza si mai mult).

Profetii de izbavire : au o structura mai putin precisa. Necesitatea acestui tip de anunt

profetic apare in situatii de nenorocire, mizerie, necesitate (ex. Is 41,14-16 ; 43,1-4.5-7 ; 44,1-

5 ; 54,4-6). Din aceasta categorie fac parte profetiile mesianice (Is 7,13-17).

Rechizitoriul profetic (proces) : in aceste cazuri, YHWH este mai degraba cel care

acuza si mai putin judecatorul (judecatorii martori sunt cerul si pamantul). Procesul are loc pe

baza necredinciosiei poporului lui Israel fata de Legamant (Is 1,2-20 ; Ier 2,3-37 ; Dt 32,1-25 ;

Ps 50 si Mi 6,1-8).

• Introducerea solemna : sunt chemati judecatorii-martori (Is 1,1-2)

• Interogatoriul (v. 3)

• Rechizitoriul, adeseori istoric, face referire la binefacerile celui care acuza si la

ingratitudinea paratului (vv. 4-5)

• Declaratia de vina si avertismentul in vederea provocarii schimbarii conduitei (v. 8) ;

uneori urmeaza si o condamnare fara apel (Ier 2,31-37)

Alte forme de enuntare a mesajului profetic


34

Educatia (Tora) este specifica preotilor (Ies 12,46-48 ; Lev 11,4 .8.11), insa o intalnim

si in cartile profetice (Os 4,6 ; Mi 3,11 ; Ier 2,8 ; So 3,4 ; Iez 22,26 ; Am 5,21-24 ; Is 8,11-15 ;

Ier 7,21 ; Iez 20,1-4 : vorbeste cel mai clar despre educatie).

Invatarea prin parabole (mashal) se regaseste la Am 3,3-8 ; Iez 12,22 ; 18,2. In alte

locuri avem si parabole complexe (Is 5,1-5 ; 2 S 12,1-4), ori sub forma de viziune (Iez 15) ori

sub forma de vis (Is 11,5-9) ori sub forma de enigma (doar un singur caz in Is 28,23-29) ori ca

si sfat intelept (Ier 17,5-11).

Cantari (Is 14,4-21 ; Iez 28,11-19), psalmi (Os 6,1-3 ; Am 4,13 ; 5,8-9 ; 9,5-6 ; si mai

ales « plangerile » lui Ieremia ce seamana cu plangeri individuale precum cele din Ps 22 si 74,

ajuta la educarea poporului.


35

CARTEA PROFETULUI ISAIA

In zilele noastre, cercetatorii occidentali se acorda in a afirma ca de fapt Cartea

profetului Isaia este compusa din trei carti distincte (asa-numitii Trei Isaia). Pe scurt, Is 1-39

ar fi predica profetului Isaia din sec. 8. Celelalte capitole ar fi opera altor profeti care si-au

revendicat numele lui Isaia, din opera caruia s-au si inspirat. Astfel, Is 40-55 este opera unui

profet anonim de la finele robiei babilonice (586-539). Aceasta parte este numita « deutero-

Isaia ». Capitolele 56-66 ar fi opera unui profet anonim din perioada post-exilica, numite

« trito-Isaia » (aprox. 520 i.Hr.). Aceasta impartire se bazeaza pe trei motive : literar (stil,

prezentarea profetiilor, vocabular tipic), istoric (diverse aluzii la perioade diferite din istoria

lui Iuda sau situatii specifice perioadei post-exilice) si teologic (accentele sunt puse ori pe

tema creatiei ori pe cea a mangaierii si a servitorului lui YHWH, teme specifice lui deutero-

Isaia, pe cand tema sfinteniei este specifica lui trito-Isaia)125.

Elemente biografice

Avand in vedere complexitatea acestei carti si in general a cartilor profetilor posteriori,

voi enumera o serie de informatii biografice despre profetul Isaia. Singura sursa despre Isaia

este insasi cartea lui Isaia.

Isaia (« YHWH salveaza, este mantuire ») s-ar fi nascut in jurul anilor 760. El era

originar din Iudeea, locuitor al Ierusalimului, un om cu o educatie aleasa. Isi incepe probabil

activitatea profetica in 740 in chiar anul mortii regelui Ozias. Era casatorit si avea cel putin

doi copii (8,18 a se vedea 7,3 – Shear-Yashuv « o ramasita va reveni » ; 8,1-3 – Masher-

Shalal-Hash-Baz « castig facil » ; « jefuire viitoare »). Se pare ca Isaia avea si un cerc de

ucenici (8,16). Misiunea sa are loc in mai multe faze si se incheie probabil dupa 701.

Chiar daca facea parte din aristocratia din Ierusalim, era apropiat regilor (7,3.10-12 ;

36), preotilor (8,2) si nobililor (22,15-18), Isaia nu va ezita sa critice pe stapanitori (1,21-23 ;

3,1-4.16-24 ; 5,8-10 ; 28,14-15 ; 32,9-14 ; etc.).

Avem de a face probabil cel mai mare poet din Vechiul Testament. De aceea, este

foarte greu sa fie sesizate toate nuantele textului cartii lui Isaia in cazul unei traduceri. Stilul

literar releva un om de o mare finete, cu un vocabular apropiat de cercurile ce tratau tema

intelepciunii, insa care nu isi exteriorizeaza propriile sentimente.

Activitatea lui Isaia se petrece in patru perioade. Acestea sunt marcate de cresterea

puterii asiriene, ce se apropia din ce in ce mai mult de regatele lui Israel si lui Iuda.

125 Vezi si PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 89.


36

A) in timpul regelui Iotam (aprox. 740-736)

- perioada politica marcata de stabilitate si chiar independenta in Iuda ; perioada de

prosperitate economica

- Isaia critica situatia sociala, nedreptatile bogatilor (10,1-4 ; 5,8-12 ; 3,14-15 ; 4,2), ipocrizia

si practicile cultice deviate (1,10-20) sau prostitutia (1,21-26 ; 5,1-7).

- apropierea asirienilor este explicata de profet ca fiind instrumentul pedepsei divine si modul

prin care se cauta intoarcerea poporului la YHWH (1,16-17 ; 9,12 ; 5,26-30).

B) inceputul domniei lui Ahaz (735-734) : razboiul siro-efraimit

- datorita faptului ca tanarul rege Ahaz refuza sa participe la coalitia regilor Raçon din

Damasc (Siria) si Peqah din Samaria (Efraim – Israel), ce se aliasera cu Faraonul Egiptului

pentru a face fata pericolului asirian, reprezentat de Tigleat-Phalasar III, Ierusalimul si regatul

lui Iuda sunt atacate. In fata pericolului, este adus in ajutor Tigleat care impune un tribut

destul de dificil, de unde necesitatea ridicarii taxelor (2 R 16,5-9).

- Isaia predica credinta (7,1-9 ; 8,12-13) si o serie de amenintari (7,17-25 ; 8,5-8) insotesc

anunturi de mantuire (7,7.16 ; 8,4.9-10).

C) Inceputul domniei lui Ezechia (aprox. 724)

- noul rege asirian, Salmanasar V accepta vasalitatea foarte tanarului rege Ezechia, ceea ce

asigura o pace relativa (chiar daca mijlocita de plata unui tribut) in contextul in care regatul de

Nord (Israel) este distrus in 722 de catre Sargon II.

- o profetie care incita pe Iuda la revolta impotriva Philistiei (14,28-32)

- in cap. 14-16 intalnim o serie de profetii impotriva popoarelor (Babilon, Moab)

C) A doua parte a domniei lui Iezechia (716-700)

- in cadrul unei ridicari nationale impotriva asirienilor, Iezechia promoveaza o reforma

religioasa (2 R 18,1-6) si va cauta sa se elibereze de sub tutela lui Sargon II (politica apreciata

mai ales de babilonieni, cf. cap. 39 cat si de Egipt, cf. cap. 18,1-6). Asirienii ataca Iuda si

asediaza Ierusalimul pana in 701 cand il parasesc.

- Isaia va condamna proiectul de independenta al lui Iezechia, motivand ca doar YHWH este

cel care salveaza si nu aliantele intre oameni, ce sunt de fapt o forma de idolatrie (28,14-29 ;

29,15-16 ; 30,1-5 ; 31,1-3). Isaia anunta pedeapsa (30,8-17) care se va concretiza cu ocazia

invaziei lui Sennacherib (cap. 36). Totusi, probabil datorita blasfemurilor ambasadorului

asirian (36,4-20) Isaia condamna Asiria (10,5-19 ; 14,24-27 ; 30,27-33 ; 37,21-29) si anunta

izbavirea Ierusalimului (31,5-9 ; 37,33-35).

Elemente teologice


37

YHWH este sfantul lui Israel (6,3) adica atat faptul ca El transcende pamantul cat si

faptul ca El este legat de un popor special. Sfintenia lui YHWH este geloasa si nu suporta sa fie

parasita (5,24). Chiar daca YHWH pedepseste, El este pregatit sa ierte cat mai repede (27,8 ;

33,24). YHWH este prezentat ca « Domnul armatelor », insa aceasta expresie nu se refera

neaparat la un Dumnezeu razboinic ci mai degraba la un Dumnezeu creator care conduce

astrii, armata cerurilor. YHWH se prezinta ca Stapanul istoriei poporului sau si al lumii

(5,12.19 ; 10,5-15 ; 14,24-27 ; 28,21 ; 29,22-23 ; 37,26-29).

Isaia dezvolta tematica Sionului. Acesta a fost fondat de YHWH (14,32), care locuieste

in el (8,17-18 ; 33,5) si care nu il abandoneaza in fata invadatorilor (10,24-27 ; 17,12-14 ;

31,4-9 ; 37,33-35). Prin aceasta tema, Isaia cere fidelitate in YHWH pentru ca daca Sionul este

casa lui YHWH atunci acesta este protejat de Dumnezeu. Prin urmare, orice alianta militara cu

strainii dispretuieste chiar pe YHWH (7,4-5 ; 30,15 ; 7,9 ; 28,16). Totusi, pacatele locuitorilor,

in mod special lipsa de credinta (5,12 ; 22,9-11 ; 30,15-17), atrag pedeapsa (5,13-15).

Izbavirea va fi oferita doar unei ramasite, pentru ca doar un rest va supravietui (10,20-23 ;

6,13).

Credinta si speranta

« A crede » in YHWH (aman = « ceva de care ne putem baza » - nu are consistenta

dogmatica si este o optica existentiala ; sau batah = « a avea incredere in ») inseamna a

astepta interventia Sa, chiar daca lasa impresia ca este absent, indiferent fata de soarta

poporului sau (8,17). Insa chiar daca intunericul a acoperit pamantul, YHWH va fi lumina

poporului sau (30,26).

Profetii mesianice

Mesia prezis de Vechiul Testament nu este un personaj istoric ce are menirea de a

ridica armate in vederea conservarii poporului lui Israel. Sensul acestui termen si titlu biblic

veterotestamentar este revelat in Noul Testament. Mesia sau Unsul este « ultimul Adam » (1

Co 15,45) si mai ales este identificat cu Iisus Hristos. Chiar El afirma « Eu exist dinaintea lui

Avraam » (In 8,58). Ultima carte a canonul biblic crestin afirma ca « Eu sunt Alfa si Omega,

spune Domnul, cel care este, cel care a fost si cel care va veni, Atotputernicul126 » (Ap 1,8).

126 Cuvantul grec pantokra¿twr este echivalentul expresiei ebraice (twøaDbVx hÎwh◊y) « Domnul Savaot ».


38

Multe din textele ebraice ce in Targume127 primesc o interpretare mesianica sunt

traduse literal de LXX. In plus, in alte texte exegeza mesianica propusa este slabita sau

primeste nuante diferite128.

O prima categorie : o interpretare colectivizanta129

-‐ Is 42,1 : in TM , Mesia este individual pe cand in LXX este introdus Israel

-‐ Is 4,2 : in TM avem semah « ramura » ; « creanga » iar in LXX se subliniaza

importanta « restului » lui Israel.

-‐ 49,1-6 : in TM exista o diferentiere intre Mesia si Israel, ce este estompata in LXX.

-‐ Mi 5,2 : « the rest of his brethren » este tradus in LXX « restul of their brethren ».

-‐ Is 41,25 : acolo unde TM vede pe Cirus, LXX intelege Israel130

-‐ Ps 89,4.

A doua serie :

-‐ acolo unde TM subliniaza rolul regal al salvatorului, LXX atrage atentia ca Dumnezeu

este cel care trimite pe Izbavitor (Is 9,5-6)

-‐ aceasta schimbare de accent se intalneste si in Mi 5,3 ; LXX are « si Domnul va sta si

va privi si isi va hrani turma cu putere »131, insa TM vorbeste de « si el [viitorul

conducator] va sta si isi va hrani turma in puterea Domnului »132.

A treia serie :

-‐ in unele pasaje din LXX, perspectiva eshatologica este inlocuita cu tendinte

actualizatoare. De exemplu, in Dn 9,25-26 LXX lasa impresia ca cel Uns este Marele

Preot contemporan Onias III, asasinat in 171 i.Hr133.

In PlangIer 4,20 TM vorbeste de “Unsul Domnului” si se refera la regele Ierusalimului

ce a fost capturat. Insa LXX are christos kurios “Unul Domn” sau “Hristos Domn”. Ar parea

ca aceasta varianta a LXX nu este iudaica caci este dificil de presupus ca un traducator iudeu

ar identifica pe Mesia cu Domnul. In plus, in vechile recenzii din manuscrise iudaice

tretragrama este redata sau transliterata. Probabil aici este opera unui crestin. Cu toate acestea,

aceasta opinie trebuie nuantata, pentru ca este posibil ca o forma diferita de mesianism sa fi 127 Listele acestor texte au fost de mult timp realizate de E. LEVITA, Lexicon Chaldaicum, Isnae, 1541 si J. BUXTORF, Lexicon Chaldaicum, Talmudicum et Rabbinicum, retipartit Leipzig, 1865. A se vedea S.H. LEVEY, The Messiah : An Aramaic Interpretation (Monographs of the Hebrew Union College, 2), Cincinnati (OH), 1974, p. XVII-XX si LUST, Mesianism, p. 10-11, n. 8. 128 LUST, Mesianism, p. 10. 129 LUST, Mesianism, p. 11. 130 SEELIGMANN, The Septuagint version of Isaiah, p. 117 ; J.C.M. DAS NEVES, A Teologia de Tradução dos Setena no Livro de Isaías (Cap. 24 de Isaías), Lisboa, 1973, p. 70-71. 131 Doar W si unele manuscrise Lucianice urmeaza textul ebraic (a se vedea LUST, Mesianism, p. 13, n. 12). 132 LUST, Mesianism, p. 11. 133 LUST, Mesianism, p. 12.


39

existat in sec. 2 i.Hr., Filon din Alexandria fiind un astfel de exemplu. La Qumran exista un

curent mesianic, precum si in literatura intertestamentara. Zah 6,13 TM este mult mai apropiat

de Qumran in abordarea mesianica decat varianta in greaca. La fel, Ier 31,17s TM, chiar daca

este apropiat de Qumran, lispeste din LXX134.

TM nu este atat de mesianic precum LXX care anunta sosirea unui nou Mare Preot,

vrednic sa poarte turbanul preotesc. Am putea vorbi aici de un Mesia preotesc, spre

desosebire de cel davidic, regal135.

Cuvantul « Mesia » inseamna « Unsul » si este legat de titlul de rege ce domneste

efectiv. Se pare ca nu desemneaza niciodata regele izbavitor din timpurile eshatologice.

Mesianismul136, Lust il imparte in patru categorii: a) asteptarea unui rege-salvator atat om cat

si transcendent; b) acesta va veni intr-un timp eshatologic; c) el va inaugura regatul lui

Dumnezeu pe pamant si d) el va rascumpara sau va mantui pe oameni137.

Is 2,22

LXX nu cunoaste acest verset care in TM este « caci in ce este numarat acest om? (in

sensul de ce valoare are el) ». Fer. Ieronim propune o alta varianta a acestui verset pe care in

plus in foloseste in sens mesianic. El spune quia excelsus reputatus est ipse. Cuvantul

excelsus este vazut ca o aplicare la Iisus Hristos, insa TM nu il are. De unde provine atunci ?

Insusi Ieronim propune ca probabil este vorba de o confuzie intre bammeh (= in quo, « in

ce ») si bamah (= excelsus, « ridicat »). Totusi, el nu intelege de ce LXX nu reda acest verset

si denunta efortul iudeilor ce ruineaza mesianitatea acestui verset printr-o gresita

interpetare138.

Is 3,10

TM are « spuneti ca dreptul este fericit pentru ca se bucura de rodul faptelor sale »,

insa LXX propune « sa legam pe cel drept pentru ca ne incomodeaza ». Un verset asemanator

se gaseste si in Intelep Sol 2,12 (« sa urmarim pe cel drept .... »). Acest verset va fi folosit de

134 LUST, Mesianism, p. 14. 135 LUST, Mesianism, p. 26. 136 Pentru detalii legate de mesianismul in LXX a se consulta H.B. SWETE, An Introduction to the Old Testament in Greek, Cambridge, University Press, 1914 ; S.P. BROCK e.a., A Classified Bibliography of the Septuagint, Leiden, Brill, 1973 ; E. TOV – R. KRAFT, Septuagint, in IDBS (1976), p. 807-815 ; N. FERNANDEZ MARCOS, Introduccion a las versiones griegas de la Bibla (Textos y estudios « Cardenal Cisneros », 23), Madrid, CSIC, 1979 ; E. TOV, The Text-Critical Use of the Septuagint on Biblical Research (Jerusalem Biblical Studies, 3), Jérusalem, Seimour, 1981 ; P.-M. BOGAERT, Les études sur la Septante, in RTL 16 (1985), p. 174-200 ; G. DORIVAL – M. HARL – O. MUNNICH, La Bible grecque des Septante. Du judaïsme au christianisme ancien (Initiations au christianisme ancien), Paris, Cerf, 1988. 137 LUST, Mesianism, p. 28. 138 Comentariu la Isaia, 55 AB (cf. Harl – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 221).


40

crestini ca profetie in ceea ce priveste Patimile Domnului (Epistola lui Barnaba 6,7, in SC

172 si Clement Alexandrinul, Stromate V,108, 2-3, SC 279)139.

Is 6,1-3

« In anul mortii regelui Uziah, am vazut pe Domnul meu sezand pe un tron, inalt si inaltat ; si

bucati din haina Sa umpleau Templul. Serafimi stateau deasupra lui. Fiecare avea sase aripi cu

doua isi acopereau fata, cu doua isi acopereau picioarele si cu doua zburau deasupra. Si isi

ziceau unii altora ‘Sfant, Sfant, Sfant ! YHWH Savaot ! Tot pamantul este plin de slava Lui’ ».

Scrisa de Isaia, aceasta profetie a fost vazuta de interpretii crestini ca fiind imaginea

Treimii. In 12,41 explica « Isaia a spus aceasta deoarece L-a vazut in slava Sa si a vorbit cu El

(Iisus Hristos) »140.

Is 6,9-10

Citat in Mt 13,14-15 si Fap 28,26-27, acest verset este la imperatif in TM (profetul

primeste porunca sa impietreasca poporul), pe cand LXX foloseste verbul la aorist ceea ce

schimba sensul frazei (« poporul a vazut, inima lui s-a impietrit »). Aceasta schimbare a

permis autorilor Noului Testament sa indice aici o profetie cu privire la iudeii care nu au

primit pe Iisus ca Salvator (ex. Eusebiu de Cezarea, Comentariu la Isaia)141.

Is 7,10-17

« Prin urmare insusi Domnul meu iti va da un semn. Iata, fecioara va lua in pantece si va naste

un fiu si va nu numit Immanuel ».

Profetia lui Emanuel a fost prezisa intr-un context de razboi, cel siro-efraimit. Aceasta

faimoasa profetie mesianica face parte din asa numita Carte a lui Immanuel (Is 6,1-12,6) ce

contine Marile profetii ale lui Isaia in contextul razboiului siro-efraimit.

La cererea lui YHWH, regele refuza sa ceara un semn de la Dumnezeu, ceea ce va fi

vazut negativ de acesta. Isaia pronunta la v. 14 o sentinta de nenorocire, care este de fapt un

oracol mesianic (utilizarea laken « de aceea » este folosita mai ales in cazul unor sentinta

negative).

Oracolul in sine este un anunt. Termenul ebraic ha ´alma (Fac 24,43 ; Ies 2,8 ; Ct 1,3 ;

etc.) desemneaza o femeie tanara, casatorita sau nu, insa la varsta maritisului. Fecioria este

exprimata literar in ebraica prin betulah (cf. Fac 24,16). Utilizarea articolului ah trimite cu

139 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 310. 140 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 75-76. 141 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 309.


41

gandul ca este vorba de o persoana concreta, poate regina, sau sotia profetului sau intregul

popor. « Si ea / tu il va (vei) numi numele sau Immanu El ».

Pentiuc propune ca ha-alma (tanara casatoribila, tanara care este pregatita pentru

casatorie) are mai degraba sensul de « ascunsa, protejata, tinuta departe de ochii cuiva ».

Legata de ha-issa din Fac 3,15 (alt text mesianic ce implica credinta in femeia care va veni sa

calce capul sarpelui – noua Eva), acest termen trimite la un personaj feminin special ales de

Dumnezeu inca de la inceput pentru a deveni Mama lui Mesia142.

Mt 1,18.22-23 schimba citatul biblic al LXX si afirma ca atat Iosif cat si Maria vor

numi pe copil Immanuel. Totusi, acelasi Mt in 2,15 foloseste Os 11,1 TM. Este posibil ca

« fecioara » de la Mt sa fie o interpolare tarzie sau o traducere in greaca a unui ucenic ce a

avut in fata textul aramaic sau ebraic al lui Mt143.

Lc 1,26-27.30-31 spune ca Maria va pune numele lui Iisus (dupa TM). Se pare ca Lc

citeaza liber din LXX si da echivalentul din timpul sau al numelui Immanuel, Iisus144.

Dat fiind ca termenul de ´almah trimite la ideea de femeie pregatita de casatorie (ne

gandim aici ca indeplineste conditiile fizice nasterii de copii si psihice de crestere si de

educatie), este posibil sa il intelegem ca « logodita ». Dupa standardele morale ale epocii este

clar ca aceasta era si fecioara inainte de a deveni sotia cuiva. Totusi, TM nu insista pe acest

aspect, el deducandu-se. LXX va traduce si oarecum adapta acest cuvant, dat fiind faptul ca

statul moral al femeii ne maritate inca in momentul realizarii traducerii suferise probabil

anumite modificari locale, eventual faptul ca femeia nu era obligatoriu fecioara sau ca in

unele cercuri de gandire se punea aceasta intrebare, de unde dorinta traducatorului de a

sublinia acest aspect.

Pentiuc sustine ca potrivit LXX mama lui Mesia va fi o fecioara (he parthenos) si ca

potrivit TM nasterea lui Mesia va avea loc in timpul logodnei mamei sale cand aceasta va

purta un voal (´alma) sau va fi cea « ascunsa, nedescoperita » fata de sotul ei145.

Is 8,23–9,1

« Cu toate acestea nu va mai fi intuneric pentru aceia care erau in intristare. Mai intai a adus

linistire in pamantul lui Zabulon si in pamantul lui Neftali si mai tarziu a slavit drumul care

duce spre mare, pamantul dincolo de Iordan, Galilea neamurilor. Poporul ce mergea prin

142 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 95-97. 143 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 97-98. 144 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 98. 145 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 99.


42

intuneric a vazut o lumina mare ; peste cei care locuiau in pamantul umbrei mortii lumina a

stralucit ».

Acest text mesianic a fost redactat in acelasi context istoric ca si Is 7, mai exact

razboiul Siro-efraimit din 733-732 i.Hr.

Tg Is 9,1 traduce « Si un rege puternic va exila ceea ce va mai ramane deoarece acestia

nu si-au adus aminte de minunile de pe mare, minunile Iordanului, razboiul fortaretelor

Neamurilor ». Aici este vorba de un rege strain care va pedepsi pe Israel.

In Noul Testament, Mt 4,13-16 intelege aceasta profetie ca fiind aplicabila la Mesia

Iisus care proclama Vestea cea Buna la popoarele din Galilea. Lumina este Iisus ce se aduce

la aceste neamuri ignorate in cadrul Tarii Promise.

Interpretarea iudaica veche intelege aceasta pericopa veterotestamentara ca o profetie

eshatologica, in care Dumnezeu va actionna intr-un viitor neprecizat (Sanhedrin 104b)146.

Is 9,5

« Caci un copil ne-a fost nascut noua, un fiu ne-a fost dat ; stapanire (putere) a fost peste

umerii lui ; si a fost numit ´Sfetnic-Minunat, Puternic-Dumnezeu, Vesnic-Tata, Print al

Pacii »

Mesianicitatea acestui text a fost inteleasa de timpuriu. Tg Ps-Ion147 reda expresia

« Print al Pacii » prin « Mesia a carui pace va creste peste noi in zilele Lui » (msyh dslm ysgy

ln bywmwhy)148.

LXX are varianta « Inger de Mare Sfat » (aceasta expresie lasa sa se inteleaga ca este

vorba de un inger special ce se afla in proximitatea cea mai mare cu Dumnezeu ) iar TM

« Mare Sfetnic » (aceasta varianta lasa sa se inteleaga a relatie intre Rege si Sfetnicul Sau).

Interpretarea Tg este cea mai mesianica, pe cand cea a LXX este cea mai indepartata prin

comparatia cu inger. Mesianicitatea expresiei in greaca este data de intertextualitatea biblica

cu o alta expresie, la fel mesianica, cea a Ingerului lui YHWH. Probabil expresia LXX se face

ecoul unor discutii cristologice. In Facerea Rabba 8,3-4 se spune ca atunci cand Dumnezeu a

creat primul om s-a consultat cu ingerii slujitori149.

Chiar daca cele 4 titluri mesianice din TM nu se regasesc in LXX, Sfintii Parinti greci

le cunosc prin intermediul lui Simac si a unor manuscrise revizate pe baza textului ebraic. Si

146 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 120-121. 147 Cu toate ca unele fragmente pot fi datate i.Hr., aceasta lucrare a fost compilata si realizata in forma sa actuala in jurul secolelor IV-IV in Babilon d.Hr. (a se vedea si PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 86). 148 Alte accente si interpretari mesianice se regasesc si in Midrahim, Deuteronom Rabba 1 si Numeri Rabba 1 (a se vedea si PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 49). 149 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 49-50.


43

Fer. Ieronim remarca aceasta disparitie din LXX (chiar si de la Qumran). Sub forma latina,

acestea vor intra in liturghia latina de Craciun ca Admirabilis Consiliarius, Deus Fortis, Pater

futuri saeculi si Princeps pacis150.

Is 9,5-6 LXX nu contine o lectura mesianizanta, ci mai degraba o interpretare

teologizanta, prin care sunt atribuite lui Dumnezeu nume care in TM sunt acordate

copilului151.

Is 11,1

« Insa un vlastar va veni in fata din coapsa lui Iesei, o mladita va incolti din radacinile lui ».

Faptul ca profetul vorbeste de Iesei si nu de David se poate explica prin faptul ca la

momentul acela, dinastia davidica era in declin moral.

Tg Ion zice « un rege va iesi din fiul lui Iesei si Mesia va creste din nepotul (sau) ».

Talmudul intelege si el Is 11,1-2 ca fiind o profetie mesianica (Sanhedrin 93b ; cf. Midrashim

Numerii Rabbah 13,11 ; Rut Rabbah 7,2).

Mesia cel respins este si subiectul Sanhedrin 43a ce vorbeste de nezer ca fiind cel care

trebuie scos afara si executat. Nezer este in acest text neser « mladita ».

Is 40,3

« Un glas striga ‘In pustie pregatiti calea pentru YHWH ! Ridicati (realizati) in desert un drum

pentru Dumnezeul nostru’ ».

In textele babiloniene se vorbeste despre o astfel de pregatire procesionala in vederea

primirii unui dumnezeu sau a unui rege victorios.

LXX affirma ca « glasul » striga in pustie152, ceea ce lasa sa se inteleaga ca pentru TM

locul de intalnire dintre Dumnezeu si poporul Sau este in pustie, in timp ce pentru LXX

desertul este locul unde se afla « vocea » care striga.

Mt 3,3 si In 1,23 citeaza Is 40,3 urmand LXX si aplica acest text la activitatea lui Ioan

Botezatorul. In Deutero-Isaia, tema « caii » in sensul de mod de viata dupa preceptele lui

Dumnezeu sau ale lui Israel (Fac 6,12 si Is 55,7) este bine exprimata. Ioan Botezatorul anunta

« calea Domnului » (Mc 1,3) iar Iisus Hristos se declara a fi « calea » (In 14,6 ; Evr 10,20).

Mai tarziu, insusi crestinismul este inteles ca fiind « calea » (Fap 9,2 ; 19,9.23)153.

150 Cf. Harl – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 220. 151 LUST, Mesianism, p. 29. 152 Vg reda vox clamantis in deserto. 153 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 123-124.


44

Is 42,1

Daca TM are « Iata servitorul meu pe care il sustin, alesul Meu pe care il prefera

sufletul Meu » (probabil este vorba de Cirus, insa crestinii au vazut pe Iisus Hristos), LXX

propune « Iacov, servitorul meu, il voi sustine ; Israel, alesul meu, sufletul meu l’a primit ».

Totusi, Mt 12,18 citeaza din Isaia fara Iacov si Israel. Si Qumran cunoaste forma TM154.

Is 49,1.5

« Ascultati-ma, o tarmuri, si fiti atente voi popoarelor de departe ! YHWH m-a chemat din

pantece ; din maruntaiele mamei mele a mentionat numele meu ... Si acum spune YHWH, cel

care m-a modelat155 in pantece pentru a-i fi servitor ».

Aceste versete fac parte din Cartea Mangaierii lui Israel, redactata spre finele robiei

babilonice (587-539 i.Hr.), de catre profetul Deutero-Isaia156. O tema draga acestui profet este

cea a « servitorului suferind » sau « servitorul lui YHWH » (ebed YHWH). In interpretarea

crestina (Mc 10,45 ; Lc 22,19-20 ; Mt 12,17-21) aceasta expresie se refera la misiunea lui

Iisus Hristos de a aduce mantuirea prin intermediul suferintei sale si prin moartea sa.

Is 49,14

« Sionul a zis : ‘YHWH m-a uitat, Domnul Meu m-a uitat. Poate o femeie sa-si uite sugarul sau

sa nu aiba mila de pantecele ei ? Cu toate acestea, chiar si daca acestea pot uita, Eu niciodata

nu te voi uita ».

Is 50,6a

« Spatele mi l-am dat celor care lovesc si obrajii mei la cei care ranesc ».

Traducerile moderne propun « cei care smulg parul » de la termenul ebraic moretim

« a smulge parul ». Totusi 1QIsa citeste mtlym (vocalizat matlîm) « cei care ranesc » (cf.

echivalentul arab talla). Varianta de la Qumran este sustinuta de LXX rapismata « palme

(loviri) in fata cuiva ». Si Noul Testament are rapisma in In 18,22 (cf. In 19,3)157.

Is 50,6b

« Nu mi-am ascuns fata de la insulte si scuipari ».

LXX traduce kelimmot wa-roq prin aischynes emptysmaton « rusinea scuiparii ».

Mt 26,67 « Atunci l-au scuipat in fata ... ».

Mt 27,30 « Si ei l-au scuipat ... »158.

154 Cf. Harl – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 220-221. 155 Este vorba de verbul yasar, acelasi verb fiind folosit in arhicunoscutul Fac 2,7. 156 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 105. 157 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 156. 158 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 157-158.


45

Is 52,14

« Infatisarea Lui era inumana, desfigurata, forma Lui departe de aparenta omeneasca ».

Is 53,2-3

« Fara frumusete, fara slava (l-am vazut), nimic care sa atraga ochii nostri, dispretuit si

abandonat de oameni ».

Expresia yaptîrû besapâ « ei deschid larg gurile (lor) » este redata de LXX prin

elalesan en cheilesin « ei vorbesc cu buzele lor ». TM subliniaza batjocora si deriziunea

vorbelor impotriva lui Mesia. Tg propune « ma atacau fara incetare cu buzele lor ».

In Mt 27,39 « cei care treceau pe langa il luau in ras, clatinandu-si capetele lor ». In Lc

23,35 ce se refera si la Ps 22, este scris « si poporul statea langa, privind ; insa capeteniile il

batjocorerau zicand : – I-a salvat pe altii ; lasa-l sa se salveze singur daca El este Mesia lui

Dumnezeu, Alesul Lui »159.

Is 53,5

« Insa a fost pironit (strapuns) pentru pacatele noastre. A fost zdrobit pentru nedreptatile

noastre. Pedeapsa pentru pacea noastra era peste El si prin ranile Lui am fost vindecati ».

A se vedea 1 P 2,24.

Is 53,7

« El a fost oprimat, insa cu toate acestea El era ascultator si nu si-a deschis gura Sa. Ca o oaie

a fost dus spre junghiere, precum o oaie (miel – TM) fara cuvant in fata ascultatorilor (celui

care tunde – varianta clasica de traducere), nu si-a deschis gura Sa ».

In fata acuzatorilor, Mesia este ca un balbait, nu vorbeste si nu reactioneaza in niciun

fel. 1 P 2,23 spune « Atunci cand a fost maltratat, nu a raspuns cu rau ; cand a suferit, nu a

amenintat, ci s-a incredintat Celui care judeca impartial »160.

Is 53,9

« Si si-a asezat mormantul cu cel rau si cu bogatul moartea sa (motayw – TM), cu toate ca nu

savarsise nicio violenta ... »

Termenul asîr « bogat » trimite la Iosif din Arimatea care aseaza trupul lui Iisus

Hristos in noul sau mormant din Ierusalim (Mt 27,57-61). La 1QIsa avem bwmwtw ceea ce ar

putea da vocalizarea bomotô adica « mormantul lui » in loc de be-motaywm « in moartea

lui »161.

159 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 162-163. 160 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 155. 161 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 178.


46

Is 53,9.12

« Si si-a facut mormantul cu cel rau si cu bogatul moartea Sa, cu toate ca nu savarsise nicio

violenta si inselaciune nu se afla in gura Lui ... Cu siguranta, ii voi acorda o parte cu cei multi.

Va imparti prada cu cel puternic pentru ca si-a dat sufletul sau mortii si a fost numarat cu cel

razvratit ... ».

Faptul ca Mesia va avea mormantul cu cel rau este reluat de evanghelisti in Mc 15,27

si Lc 23,39.

Termenul pose’îm « razvratit » este redat in LXX prin anomois « transgresor » si in

acest sens este citat in Lc 22,37. Oricum, Iisus Hristos va fi considerat transgresor inainte de

procesul Sau, chiar in ziua botezului Sau (Mc 3,13-17)162.

Is 53,11

A se vedea 1 Co 15,3 ; Evr 1,3 ; 1 P 2,24 si mai ales Ap 1,5163.

Is 53,12

« Insa El, insusi, a purtat vina pacatului multora si a mijlocit pentru razvratit ».

LXX are un alt text : « si a fost gandit din cauza greselilor lor ».

TM gaseste mai degraba o aplicare in evanghelii la Lc 23,34 sau in discursul proto-

martirului Stefan in Fap 7,59-60164.

Is 54,7-8

« Pentru un moment, te-am uitat, insa cu mari mile te voi aduna. Intr-un potop de manie,

pentru un moment, Mi-am ascuns fata de la tine. Insa cu iubire vesnica voi avea mila de tine,

spune YHWH, rascumparatorul tau ».

Is 63,3

« Am zdrobit teascul singur. Din toate popoarele niciun om cu mine ».

A se vedea Lc 23,49 « Toti cunoscutii lui (gnostoi), inclusiv femeile care il insotisera

din Galilea, au stat departe, vazand acestea »165.

162 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 159-160. 163 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 178. 164 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 161. 165 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 170.


47

CARTEA PROFETULUI IEREMIA

Elemente introductive

Ieremia era de loc din Anatoth, o mica localitate din vecinatatea Ierusalimului (1,1),

unde familia sa detinea mai multe loturi de pamant (32 ; 37,12). In plus, familia sa era de

origine preoteasca. Activitatea de profet incepe in 626 pe cand inca era tanar (1,6).

Despre el, profetul spune ca « eu raman deoparte », la marginea societatii israelite

(15,17). Acest profet a fost printre cei mai neintelesi prooroci ; a fost persectutat si chiar

respins si abuzat de membrii propriei familii (12,6 ; 20,10). Necasatorit si fara copii, Ieremia

va fi aruncat in inchisoare, va fi supus la chinuri si va fi luat in exil in Egipt fara voia sa. Isi va

sfarsi viata in pamant strain si nimeni nu isi va mai aminti de locul unde a fost

inmormantat166.

Trairile si interogarile lui Ieremia sunt numite in literartura moderna « confesiunile lui

Ieremia » (11,18-23 ; 12,1-6 ; 15,10.15-21 ; 17,14-18 ; 18,18-23 ; 20,7-13.14-18).

Singuratatea pe care o resimte acest profet se datoreaza enuntului divin pe care il transmite

oamenilor. Misiunea sa speciala este oarecum motivul acestei instrainari in chiar sanul

poporului si familiei din care face parte. In dialogurile sale cu Dumnezeu, Ieremia contesta

hotararile divine, cu toate ca intelege ca finalmente ele fac parte din misiunea sa (1,4-10.11-

14 ; 5,1-6 ; 14,1–15,6).

Activitatea profetica a lui Ieremia pare sa fie secundata de alti profeti contemporani :

Uriahu, fiul lui Shemaiahu (26,20-24), Anania, fiul lui Azor (28), Ahab, fiul lui Qolaia,

Sedechia, fiul lui Maseia (29,11), si profeti anonimi (2,8.26.30 ; 4,9 ; 5,13.31 ; 6,13-14 ; 26,7-

16 ; 27,16-18 ; 29,1 – deportati in Babilon). De aceea, in aceasta multitudine de prooroci,

Ieremia se intreaba daca mesajul sau este unul adevarat ; iar daca este adevarat si vine

realmente de la Dumnezeu, atunci de ce este persecutat ?

Pot fi identificate trei perioade din timpul slujirii acestui profet :

De la momentul chemarii sale (data necunoscuta cu exactitate) pana in jurul anilor

605, anul luptei de la Karkemish. In poeme de o forta lirica si teologica extraordinara, Ieremia

vorbeste despre o armata care va distruge regatul lui Iuda si Ierusalimul (4–6). Pentru a evita

aceasta catastrofa, inca nu este prea tarziu sa fie ceruta iertarea. Regele Ioachim nu numai ca

nu ia aminte la aceste profetii dar si distruge bucatica cu bucatica ruloul lui Ieremia167.

166 TOB, 2014, p. 563. 167 TOB, 2014, p. 564.


48

A doua perioada, intre 605-587, este sub semnul lui Nabucodonosor, cel care va

distruge Ierusalimul. In ajunul caderii capitalei regatului lui Iuda, doua tabere politice se vor

cristaliza : o majoritate ce va opta pentru o politica de independenta, prin proiectarea unei

aliante cu Egipt, si o minoritate, sub conducerea lui Baruh, fiul lui Neria, omul din spatele

editiei profetiilor lui Ieremia (cap. 36), cel care era sofer (adica secretar de stat, un fel de

cancelar) in monarhia iudeana. Profetul Ieremia propune fara niciun echivoc supunerea in fata

babilonienilor, argumentand ca Dumnezeu nu doreste un stat iudean independent liber si

puternic, ci un popor care sa ii fie credincios (deja din 3,22–4,4) si care sa apere dreptatea si

care sa traiasca in pace (22,13-17 ; 23,5-6)168.

Cea de a treia perioada incepe dupa 587, anul deportarii iudeilor in Babilonia,

eveniment cunoscut sub numele de « robia babilonica ». Multimea diforma care va ramane

inca in Iudeea se va imparti in trei grupari politice : prima dorea reconstruirea tarii sub egida

babilonica (Ieremia era de aceasta parere) ; o a doua intelegea sa continue lupta prin actiuni de

slabire a puterii locale favorabile si instalate de babilonieni (41,1-10) ; cea de a treia se va

auto-expatria in Egipt. Chiar daca se va opune acestui lucru, Ieremia va fi dus cu forta in

Daphné, Egipt169.

Structura cartii170 :

1,1–25,14 : profetii despre Iuda

26,1–45,5 : profetii de mantuire pentru Israel si Iuda

46,1–51,64 : profetii impotriva popoarelor straine

52,1-34 : annexa istorica ce reda caderea Ierusalimului (esentialul preia 2 R 24,18–

25,30)

Existenta unei versiuni mai lungi in TM fata de LXX este explicata de critica textuala

moderna ca fiind semnul unei interventii redactionale ce a avut loc in sec. 3-2 i.Hr. Varianta

LXX este mai scurta si urmeaza unui plan general ce pare similar cu cel al altor carti

profetice : Isaia (1–39), Iezechiel, Avacum si Sofonie171.

Este cartea veterotestamentara cea mai diferita in privinta lungimii textului dintre LXX

si TM. Mai exact, este vorba de 2700 de cuvinte ce lipsesc din LXX. 4QIerb a permis

dovedirea teoriei ca LXX a folosit un text ebraic mai scurt. In plus, dispozitia profetiilor

168 TOB, 2014, p. 565. 169 TOB, 2014, p. 565. 170 TOB, 2014, p. 565. 171 TOB, 2014, p. 566.


49

impotriva popoarelor este diferita. Astfel, cap. 46–51 din TM se afla in LXX dupa cap. 25,13.

Totodata, cap. 10 si 23 cunosc o alta structura, care au o oarecare influenta. In TM rolul lui

Baruh este diminuat in fata lui Ieremia172.

Baruh, fostul secretar de stat, a redactat episoadele ce povestesc din slujirea profetica a

lui Ieremia (43,6). Pentru ca l-a urmat in Egipt este mai mult ca sigur ca tot el a redactat si

capitolele 43–44 ce prezinta slujirea profetica a lui Ieremia in aceasta tara de exil fortat.

Profetii mesianice

Ier 31,22

« Pana cand vei mai sovai, o fiica necredincioasa ? Pentru ca YHWH a creat ceva nou pe

pamant : o femeie va avea in ea (cuprinde) un barbat »

Aceasta profetie face parte din asa-numita Carte a Mangaierii (Ier 30,1–31,22).

« Cuprinzand » vine de la radacina sbb, Polel, si inseamna la baza « a merge in cerc »

sau « a se invarti de o maniera protectoare » (Dt 32,10) : LXX foloseste perieleusontai « ei

vor merge cu privire la », referindu-se la israeliti, iar Vg « ea va cuprinde » (circumdabit). Tg

Ion intelege ca este vorba de revenirea poporului din robia babilonica ca fiind cea mai indicata

metoda de instruire.

Acest text din Ieremia poate fi o varianta profetica a afirmatiei din Fac 2,24 despre

plecarea barbatului de la casa parintilor pentru a trai cu sotia lui.

Ieronim, in Comentariu la Ieremia, a vazut acest verset ca o profetie despre

conceperea feciorelnica a lui Hristos din Maria173 ; astfel, tabernacolul va fi o femeie sau

adapostul sau partenerul lui Dumnezeu (cf. Zah 13,7), Logosul intrupat.

Zamislirea lui Mesia este inteleasa ca o noua creatie, ca ceva absolut nou (« hadasa » ;

totodata in acest verset este utilizat si termenul bara « a crea ». Pentiuc spune ca « ceva nou »

poate sa se refere si la unitatea celor doua naturi ale lui Hristos174.

LXX propune « … pentru ca Domnul a salvat (soteria) creatia pentru o noua sadire ….

(katathyteusin kaine) ».

172 Cf. P.-M. BOGAERT, De Baruch à Jérémie. Les deux rédactions conservées du livre de Jérémie, in P.-M., BOGAERT (ed.), Le livre de Jérémie, Louvain, 1981, p. 168-173. A se vedea si HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 180. 173 PL 24,880 D ; PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 103. 174 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 104.


50

CARTEA PROFETULUI IEZECHIEL


Aceasta carte profetica este complexa, la fel cum este si omul Iezechiel. Dupa

chemarea profetului (1,1–3,21), o serie de profetii anunta judecata Ierusalimului (3,22–24,27),

pedepsirea popoarelor (25–32) si restaurarea poporului adus in pragul disparitiei (33–37),

inainte ca acest profet sa vorbeasca despre batalia finala a poporului lui Dumnezeu (38–30).

Ca si gaj de speranta si nadejde in Dumnezeu, devine din ce in ce mai vizibila imaginea

muntelui pe care se afla capitala poporului lui Israel innoit (40–48)175.

Acest profet este contemporan cu Ieremia si cu tragedia distrugerii Ierusalimului in

587. Spre deosebire de Ieremia, el isi va incepe activitatea profetica in Ierusalim, pentru ca sa

o continue si sa o incheie in Babilon, printre cei deportati. El va fi dus in robie in 588 inaintea

distrugerii efective a orasului si a Templului din Ierusalim176.

Iezechiel, de neam preotesc, isi va exercita aceasta dubla functiune de preot si profet in

cea mai mare parte a timpului in Babilon. Chemarea la proorocie are loc de o maniera

extraordinara, repetata si in care slava lui Dumnezeu i se arata (1,28 ; 3,23 ; 8,4 ; 10,1 ; 43,1).

In mijlocul unui nor, un foc se roteste si patru fiinte vii zboara si sustin un suport pe care se

afla un tron. Pe acesta, cu aspect uman, este Dumnezeu in slava Lui (1,26-28). Iezechiel reia

oarecum pe Isaia si continua experientele sale (Is 6,3). Totusi, aceasta slava se indeparteaza de

Ierusalim (11,22-23). Din ce motiv ?

Raspunsul este si mai dificil de suportat de profetul care este si preot. Pacatul lui Israel

este pacatul idolatriei ce este facut pe dealuri si sub copaci (6,3.6.13 ; 16,15 ; 20,28-29) si

chiar in Templu (cap. 18). In afara acestui pacat, Israel se face vinovat si de imoralitatea

zilnica, pentru care Iezechiel cere iertare. Aceasta stare de ruptura fata de Dumnezeu este

comparata cu adulterul, cu un act de prostitutie. Aceasta imagine simbolica este dezvoltata in

alegoria copilului gasit, adoptat si apoi luat de sotie si care se transforma ulterior in

« prostituata tiranica » (16,30). Aceasta alegorie este reluata in povestirea celor doua surori,

Ohola (Samaria) si Oholiba (Ierusalim), sotii necredincioase care se prostitueaza (cap. 23)177.

In mijlocul acestui popor pacatos, de fiecare data cand Iezechiel, fiul lui Bouzi, va

anunta cuvantul Domnului va avea de-a face doar cu spini si cu maracini (3,11). Totusi, cu

toate aceste rezistente si revolte, important este ca Israel sa stie ca exista in mijlocul lui un

175 TOB, 2014, p. 647. 176 TOB, 2014, p. 647. 177 TOB, 2014, p. 648.


51

profet (2,5)178. Insa Iezechiel nu va fi singurul profet, ci si alti prooroci care nu au beneficiat

de viziuni, anunta un mesaj de pace fara sa aiba in vedere si sa vindece pacatul (cap. 13).179

Pentru acest popor pacatos, Iezechiel anunta ca vina pacatului este doar pentru

pacatos. De aceea, dreptul nu va purta pacatului tatalui sau, precum nici tatal vina fiului sau

(18,4-20)180.

In vremea sa va avea loc caderea Ierusalimului, si suferinta ce a urmat va fi exprimata

in 24,15-27. Suferinta si urmarile teribile ale robiei sunt exprimate in 33,10 (« Revoltele si

pacatele noastre sunt asupra noastra ; putrezim din cauza lor ; cum am putea sa traim ? ») si

37,11 (« Oasele noastre sunt uscate ; nadejdea noastra este distrusa, din vina noastra »)181.

Nadejdea va fi una din temele majore ale acestei carti, prin aparitia ideii de « rest »

(cap. 9 ; dar si 6,8-10 ; 12,16 ; 14,22-23)182. In acest context de suferinta dar si de indepartata

revigorare a poporului prin intermediul acestui rest, Iezechiel propune ideea ca « mortii vor

reveni la viata » prin tabloul osemintelor uscate ce sunt revigorate (37,1-14). Suflul Domnului

va readuce la viata. Supravietuitorii si exilatii vor fi readusi in Tara promisa si fostul regat al

lui Israel va fi reunificat (37,15-28). De acum inainte, va exista un singur pastor : Domnul

(34,11-16). Urmasul lui David va fi un « print » in mijlocul acestui popor (34,24). Totodata,

poporul lui Israel se va unifica si va functiona in cadrul cultului ca o comunitate a lui

Dumnezeu183.

La sfarsitul « anilor » (38,8) va avea loc o confruntare imensa, in care dusmanii lui

Israel din toate timpurile se vor regasi coalizati de campionul lor, Gog, din tara Magog, mare

print de Meshek si de Tubal. Victoria lui Israel este totala, dovada stand numarul foarte mare

de morti ce ocupa pe gropari timp de sapte luni (38–39). Astfel, Israel reinnoit va avea in

mijlocul lui Templul din Ierusalim din care va izvori o apa minunata (47) si unde se va

desfasura cultul divin ce va sarbatori slava Domnului, revenita in sanctuar (43,1-12)184.

De acum inainte, acest Templu sau aceasta maniera cultica de slavire a lui Dumnezeu

va fi elementul central din viata poporului pentru ca « Domnul este acolo » (48,35).

Diferentele dintre LXX si TM sunt importante. Multumita cunoasterii Papyrusului

Chester Beatty (= R 967) putem afirma ca, in cap. 7, TM este mult mai lung, datorita unei re-

178 TOB, 2014, p. 648-649. 179 TOB, 2014, p. 649. 180 TOB, 2014, p. 649. 181 TOB, 2014, p. 649. 182 TOB, 2014, p. 649. 183 TOB, 2014, p. 650. 184 TOB, 2014, p. 650.


52

citiri cicumstantiale a versiunii scurte care a stat la baza LXX185. De asemenea, ordinea cap.

36 (1-23a), 38 si 39, 37, 40-48 este confirmata de P. 967, care la randu-i este confirmat de un

codex al Vetus Latina din sec. 6 (Codex-ul din Wurzbourg)186.

Cea mai mare diferenta este profetia « inimii curate » (36,23b-38). Absenta acesteia

din P. 967 si codex-ul latin din Wurzbourg confirma LXX si demonstreaza ca este un adaos al

TM.

Profetii mesianice

Iez 17,22-23

« Astfel vorbeste Domnul : eu insumi voi preleva varful unui mare cedru ; voi smulge din

varfurile crengilor lui o ramurica si o voi rasadi pe un munte inalt si maret.

O voi rasadi pe un munte inalt din Israel si ea va produce crengi si va da rod. Ea va ajunge un

cedru minunat. Pasarile de toate tipurile se vor odihni sub el, tot ce are aripi se va odihni sub

umra ramurilor sale ».

LXX, afara de Papyrus 967, da o lectura mesianizanta: « Eu insumi voi lua alesi din

cedru, din zeciuiala voi taia inimile lor. (Le) voi planta eu insumi pe un munte inalt ; (il) voi

suspenda pe muntele inaltat, (al lui) Israel, (ii) voi planta si el va creste o samanta si va da rod

si va deveni un cedru inalt » (acest text se gaseste la toate manuscrisele mari ale LXX,

incepand cu LXXB)187.

Lust considera ca suspendarea (spanzurarea) pe munte se refera la moarte si Invierea

lui Hristos. De asemenea, el considera ca este o aluzie crestina, tarzie. In sprijinul acestei

pareri el aduce si informatia ca doar Teodoret al Cyrului va propune o interpretare mesianica

acestui verset in comentariul sau la Iezechiel. Cunoscut ca un adept al interpretarii literale a

textului biblic, el interpreteaza « muntele inalt » ca referindu-se la dealul Golgotei pe care se

afla crucea188.

Iez 21,30-32

« Si tu profanule, raule, print al lui Israel, al carui sfarsit al nedreptatii se apropie!

Astfel vorbeste Domnul Dumnezeu : Coroana va fi indepartata, diadema va fi luata. Lucrurile

se vor schimba. Ce este coborat (smerit) va fi ridicat si ceea ce este ridicat (mandru) va fi

coborat.

185 Cf. P.-M. BOGAERT, Les études sur la Septante. Bilan et perspectives, in Revue théologique de Louvain 16 (1985), p. 174-200. A se vedea si HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 178. 186 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 181. 187 LUST, Mesianism, p. 39. 188 Theodoreti Cyrensis Episcopi Opera Omnia (ed. J.L. SCHULZE), II (PG, 81), Paris, Ex typis J.-P. MIGNE, 1864, p. 969-970 (cf. LUST, Messianism, p. 40).


53

Voi face o ruina, o ruina, o ruina. Insa acest lucru nu se va intampla pana la venirea celui

caruia ii apartine judecata si caruia o voi da.

Iez 44,1-3 (46,1-2)

« Atunci el m-a dus inapoi la poarta spre iesire a Templului din partea estica, insa era inchisa.

Si YHWH mi-a spus : ‘Aceasta poarta va fi inchisa ; nu va fi deschisa ! Nimeni nu va intra prin

ea pentru ca YHWH, Dumnezeul lui Israel, a intrat prin ea si va fi inchisa. Cat despre print,

acesta va putea sa stea in ea ca sa manance paine inaintea lui YHWH, deoarece el este un

print ; el va intra pe usa dinspre vestibul si va iesi pe acelasi drum’ ».

Aceste versete trimit la pururea fecioria mamei lui Mesia.

Aceasta poarta este identificata in Mishna Middot 1,3 cu poarta estica a Templului

care spre Muntele Maslinilor.


54

CARTEA PROFETULUI DANIEL


Aceasta carte face parte din grupul profetilor mari in LXX, urmand imediat dupa

Iezechiel. In TM ea este plasata in grupul « scrierilor », dupa cele « cinci rulouri » si inainte

de Ezdra189. Optiunea TM se bazeaza mai ales pe faptul ca aceasta a fost redactata tarziu.

Situarea in LXX dupa Iezechiel este mai degraba o alegere constienta si voita, bazata pe

considerente teologice. Iezechiel are viziuni, dupa cum si Daniel este un profet al viziunilor,

poate cel mai important in acest sens.

Varianta TM este scrisa in ebraica de la 1,1 la 2,4a apoi in aramaica de la 2,4b pana la

7,28 si in fine din nou in ebraica de la 8,1 la 12,13. Dat fiind faptul ca unele informatii istorice

nu sunt confirmate de istoriografia moderna190, se intelege ca aceasta carte nu este una

istorica. LXX191 mai are 67 de versete la cap. 3 (Rugaciunea lui Azaria si Cantarea celor trei

prieteni ai lui Daniel), un cap. 13 (Istoria Suzanei) si un alt capitol 14 (Daniel si preotii lui

Bel si Daniel si Dragonul). Diferentele dintre LXX si TM nu sunt doar textuale (mai ales la

cap. 3–7192) ci mai ales teologice.

Codex Vaticanus este o revizie a recenziei193 lui Teodotion194. Acesta ar fi mai

degraba o recenzie a LXX si se indeparteaza sensibil de TM. De exemplu, Dn 4 LXX are cu

20 % mai mult text, in detrimentul naratiunii mult mai dezvoltate in TM. Inca se ezita in ceea

ce priveste limba textului sursa : ebraica sau aramaica195.

Manuscrisul R VII 45 (= R 88) atesta mai degraba LXX. Impreuna cu P. 967 si Siro-

Hexapla196, sunt singurii martori ai LXX. P. 967, ce prezinta un text aproape integral, are

urmatoarea ordine : 1–4, 7, 8, 5, 6, 9–12, Bel si apoi Suzana. Probabil, aceasta este ordinea

189 TOB, 2014, p. 1125. 190 Belshatar nu este fiul lui Nabucodonosor ci al lui Nabonide. Exista si alte nelamuriri de ordin istoric ce impart cumva parerile cercetatorilor. 191 Exista doua traduceri in greaca a cartii lui Daniel. Prima este cea a LXX din sec. 2 i.Hr. iar cea de a doua a lui Teodotion, primul secol crestin. Noul Testament utilizeaza ambele traduceri, cu precadere cea a lui Teodotian (TOB, 2014, p. 1497). 192 Dat fiind aceste diferente, nu este exclus ca viitorul TM sa fi fost supus unei refaceri sub fondul revoltei si a renasterii nationale din 164 i.Hr. 193 Recenzia este o noua traducere. 194 Acest text a fost redactat probabil de Ionatan ben Uzziel, ucenic al lui Hilel, in prima parte a primului secol d.Hr. Unii cercetatori afirma ca anumite citate din Noul Testament ar folosi aceasta traducere a lui Teodotion. A se vedea HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 152-154. 195 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 182. 196 Este opera monumentala a lui Origen. Scrisa in sec. 3, aceasta prevedea sase coloane, in acestea aflandu-se textul ebraic, textul ebraic transliterat in caractere grecesti, traducerea textului ebraic in greaca a lui Aquila, Simach, LXX si versiunea lui Teodotion.


55

originala a LXX. Inversarea capitolelor 4–5 si 7–8 ar fi opera unui traducator cu intentie

istoricizanta197.

Rugaciunea lui Azaria si Cantarea celor trei prieteni ai lui Daniel sunt adaosuri

liturgice si modul in care sunt atasate la cartea lui Daniel in LXX si versiunea lui Teodotian

difera foarte putin. Probabil, acestea au fost redactate initial in ebraica198. Daniel si preotii lui

Bel si Daniel si Dragonul sunt doua satire iudaice directionate impotriva idolatriei. Si acestea

au fost probabil compuse in ebraica199.

Cu toate ca aceasta carte este atribuita lui Daniel, o serie de elemente interne si externe

lasa sa se inteleaga ca aceasta carte a fost redactata in sec. 2 i.Hr. Astfel, cartea Intelepciunea

lui Isus Sirah (ce a fost compusa intre 190-180) nu mentioneaza in 48,22 si 49,7-8.10 pe acest

profet. In schimb, 1 Mac 1,54 (carte scrisa intre 134 si 104) cunoaste aceasta carte. Dn 11,31-

34 face aluzie la profanarea Templului, la uciderea iudeilor credinciosi, la revolta Macabeilor

si la primele succese ale lui Iuda Macabeul din 166.

La Qumran au fost descoperite texte aramaice ce demonstreaza existenta unui ciclu al

lui Daniel. Unul din aceste texte este o povestire paralela a Dn 4 (ce pune in scena pe regele

Nabunai). Si Herodot cunoaste tema festinului dat de regele Belshatar sau Nabonide pentru

(in greaca Labynetos = Cercetare 1,191).

Cu toate ca se refera la conflictele armate din timpul sau, autorul nu face apologia

luptei de rezistenta ci anunta ca Dumnezeu este cel care intervine si restabileste regatul sau.

Aceasta atitudine a fost observata de Asideeni din vremea Macabeilor (1 M 2,28-38.42-43)200.

Istoria tanarului Daniel ajuns la curtea regelui Nabucodonosor in urma caderii Ierusalimului

este scrisa prin utilizarea mai multor mijloace literare : viziunea, istoria, poemul liturgic,

satira.

Distingem in aceasta carte doua genuri literare. Primul este cel didactic, prin care se

transmit invataturi morale, de intelepciune, teologice, etc201. Ce importa aici este rolul lui

Dumnezeu in istoria umana si mai putin istoria exacta a popoarelor descrise. O serie de

incercari demonstreaza taria lui Daniel, iar comportamentul acestuia au ca scop sa intareasca,

sa edifice si sa clarifice credinta cititorului. Intre altele, Daniel lupta, si aici este vorba de

lupta contemporanilor sau/si a urmasilor sai, cu pierderea identitatii religioase si nationale

197 HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 181. 198 TOB, 2014, p. 1497. 199 TOB, 2014, p. 1497. 200 TOB, 2014, p. 1126. 201 TOB, 2014, p. 1126.


56

intr-o tara straina. Poate sa fie vorba aici si de problema elenizarii fortate duse de regii

seleucizi.

Cel de al doilea este genul apocaliptic sau de revelatie. Astfel, cartea este oarecum

continuatoarea traditiei profetice. Atentia este orientata spre judecata si spre mantuirea lui

Dumnezeu, ce vor veni peste toti oamenii si mai ales ce sunt asteptate de catre cei drepti.

Lucrurile ascunse pe care le reveleaza Daniel prin vise explicate si viziuni reprezinta varful

intelepciunii. Deja inaintea lui, Iezechiel si Zaharia au profetit astfel (Iez 40,3.5 ; etc. si Za

1,9.14 ; etc.). Criza finala a istoriei a fost deja anuntata de Is 24–27 si Za 13–14202.

Scripturile sunt prezentate de Daniel ca avand o latura criptata, ce necesita revelatie.

Astfel in cap. 9 proorocia lui Ieremia despre cei 70 ani de robie sunt interpretati de profet ca

fiind 70 de saptamani de ani insa doar dupa ce ingerul ofera de cheia de intelegere203.

De asemenea, idolatria inconjuratoare poate aduce si moartea sau martirul (3–5).

O alta idee ce va fi reluata de Biserica este aceea ca Dumnezeu singur este stapanul

timpului si al istoriei si ca doar El poate explica tainele (2,20-23)204.

In Dn 9,14-19 se schiteaza forma veche a rugaciunii iudaice, rugaciune ce va fi reluata

de Biserica sub toate formele ei lirice (2,20 ; 3,33 ; 4,34b ; 6,27s ; 7,27b). Nu numai ca

iudaismul din aceasta carte propune o religiozitate originala dar si are in vedere convertirea

paganilor la monoteismul iudaic (2,46-47 ; 3,31-32 ; 4,34 ; 6,27-28)205.

Istoria omenirii nu este vazuta de jos, adica urmarind si inregistrand derularea

evenimentelor pur omenesti ci este mai degraba teatrul unei lupte colossale intre fortele

Binelui (Dumnezeu si ingerii Sai) si puterile Raului (vazute oarecum sub forma imperiilor

pagane – 10,13 ; 10,20–11,1). Raul nu poate insa rezista si va cadea : distrugerea Statuii din

2,44 ; moartea lui Belsatar din 5,24-30 ; moartea Fiarei din 7,11.24-26 ; distrugerea Tapului

din 8,23-25 si sfarsitul Regelui distrugator din 9,27 si 11,40-45206.

Cartea detine un mesaj de nadejde prin ideea ca toti cei drepti, care si-au dat viata

pentru credinta in Domnul vor fi inviati (Dn 12,2). Astfel, tema invierii individuale este

inclusa in invatatura iudaica. Si iadurile sau locurile de pedeapsa vor fi desemnate ca Iad,

locul unde Dumnezeu este absent si exista suferinta. Aceasta carte profetica pune astfel bazele

asteptarii si intelegerii invierii lui Hristos.

202 TOB, 2014, p. 1127. 203 TOB, 2014, p. 1127. 204 TOB, 2014, p. 1128. 205 TOB, 2014, p. 1128. 206 TOB, 2014, p. 1128.


57

Profetii mesianice

Dn 2,22

Acolo unde TM are « lumina » (ceea ce in traditia iudaica reprezinta un titlu

mesianic), LXX propune « odihna »207.

Dn 7,13-14 (In 3,13 ; 5,27 ; 6,27.53.62 ; Mt 24,30 ; 25,32 ; 26,64 ; Fap 7,56 ; Ap 1,13 ; 14,14)

« Pe cand priveam in viziunea din timpul noptii, cineva precum un Fiu al Omului venea cu

norii cerului ; El a ajuns la Cel vesnic (cel vechi de zile) si i-a fost prezentat. Stapanire, slava

si regalitate i-au fost date Lui. Toate popoarele si natiunile de toate limbile trebuie sa ii

slujeasca. Stapanirea Lui este o stapanire vesnica ce nu va trece si regatul Lui nimeni nu il va

distruge ».

Cartea 1 Enoh ofera cea mai veche interpretare a acestui verset, punct de vedere care

este si mesianic. Mai mult decat Dn 7, 1 Enoh ridica pe Fiul Omului la nivel de Dumnezeu,

facandu-l co-etern « Cand ei vad ca Fiul Omului stand pe tronul slavei Sale ... Pentru ca dintru

inceput Fiul Omului a fost ascuns si Cel Prea Inalt l-a pastrat (tinut) in prezenta puterii Sale si

l-a descoperit celui ales » (1 Enoh 62,5-7).

Zohar 1,145b intelege pe Fiul Omului ca fiind Mesia.

Expresia aramaica bar enos pare sa fie o reiterare a expresiei ebraice Ben adam.

Aceasta din urma se intalneste de 14 ori in Iezechiel208.

Mt 24,30 « Atunci semnul Fiului Omului va aparea pe cer, moment in care toate

triburile pamantului vor jeli si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si

multa slava ». Aceasta expresie este atribuita adeseori in Noul Testament lui Iisus Hristos (Mt

24,30 ; 25,31 ; 26,24 ; In 5,27 ; Fap 7,56 ; Apoc 14,14). In 3,13 trimite la pre-existenta in

slava a Fiului Omului (vezi si 6,27.62).

Expresia « Cel vesnic » sau « cel vechi de zile », chiar daca foarte populara, nu reda

exact sensul attiq209 yomayya. De aceea, YHWH este reprezentat cu barba alba si ca o

divinitate la o varsta inaintata. Aceasta idee este sustinuta de 1 Enoh 46,1 care vorbeste de

« barba Lui era alba ca lana »210.

207 Cf. HARL – DORIVAL – MUNNICH, La Bible grecque, p. 221. 208 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 53. 209 Acest cuvant apare doar de trei ori in Vechiul Testament (Dn 7,9.13.22) si deriva de la radacina semitica ´tq ce inseamna in Ugaritica « a trece pe langa (timpul), a imbatrani » (PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 87). 210 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 52-56.


58

In Papyrus 967 este singurul martor (sec. 2) al unui text ebraic diferit de TM si care

identifica pe « Fiul Omului » cu « cel vechi de zile ». Acest lucru confirma LXX care nu mai

trebuie vazuta ca o eroare scribala.

In LXX « cel vechi de zile » si « Fiul Omului » sunt acelasi simbol si se refera la

Dumnezeu si la regatul sau divin. In TM cele doua figuri sunt Dumnezeu si Mesia Lui.

Aceasta situatie se intalneste si in Targume, si mai ales in pasajele mesianice (Is 10,27 ; 16,1 ;

28,5 ; 50,4)211. In Dn 7,13 Fiul omului vine « cu » si nu « pe » nori ca in LXX, ceea ce este un

privilegiu dumnezeiesc si al lui Mesia212.

Teologia LXX din acest verset nu este gresita, ea fiind mai degraba singurul martor al

unei alte traditii ebraice. Dn 7,13 are ca sursa de inspiratie Iez 10,2.36 in care profetul vede pe

Dumnezeu ca unul « asemanator cu un om » ce sta pe un « fel de tron »213.

Dan 9,24-27

« Saptezeci de saptamani au fost prevazute pentru poporul tau si pentru sfantul tau oras pana

cand masura debordarii este intrecuta si cea a pacatului implinita, pana cand ne dreptatea este

stearsa si dreptatea vesnica este pusa inainte ; si viziunea profetica a pecetluit si Sfantul

Sfintilor uns. Trebuie sa stii si sa intelegi : de la emiterea cuvantului pentru refacerea si

reconstruirea Ierusalimului pana cand Mesia Printul mai sunt sapte saptamani ; si timp de

saizeci si doua saptamani a fost reconstruit, patrat si cu sant, insa intr-o perioada de

amaraciune. Dupa acele saizeci si doua de saptamani, Mesia va fi indepartat, insa el nu a ...

Poporul unui conducator care va veni va distruge orasul si sanctuarul si sfarsitul sau va fi prin

intermediul unui potop. Dezolare este decretata pana cela finele razboiului. Timp de o

saptamana el va realiza un Legamant tare cu multi. Timp de o jumatate de saptamana, El va

opri sacrificiul si ofranda de mancare. Pe aripa sanctuarului va fi o abominare pana cand

distrugerea decretata va fi varsata peste devastator ».

In aceasta interventi verbala, ingerul Gabriel intervine in favoarea Ierusalimului. De

fapt, aici este vorba de o descoperire ce priveste sfarsitul violent al Ierusalimului.

Si Ieremia vorbeste de saptezeci ani decretati de YHWH ca fiind timpul robiei

babilonice « Doar dupa ce cei saptezeci de ani ai Babilonului sunt impliniti va voi vizita si voi

implini catre voi promisiunea Mea si va voi intoarce in acest loc » (Ier 29,10 ; cf. 25,11-12).

Calculul facut de Ieremia incepe cu anul 605 si se incheie cu edictul lui Cirus (538) cand

211 LUST, Mesianism, p. 7, n. 33. 212 LUST, Mesianism, p. 7. 213 LUST, Mesianism, p. 8.


59

regele persan permite evreilor intoarcerea in tara lor si reconstruirea Ierusalimului (2 Cr

36,22-23 ; Ezr 1,1-2)214.

Daniel vorbeste de saptezeci de saptamani, mai exact de saptezeci de saptamani de ani,

adica de 490 de ani. In plus, Daniel divide cele saptezeci de saptamani sau cei 490 de ani in

trei subdiviziuni : sapte saptamani (49 ani), saizeci si doua saptamani (434 ani) si o saptamana

(7 ani). De la edictul lui Cirus din 538 pana la momentul veniti lui Mesia Printul sunt saizeci

si noua de saptamani sau 483 de ani (Dn 9,25-26). Dupa 483 de ani Mesia Printul va fi ucis

fara sa aiba nicio vina de catre un print care inca nu a sosit. Acesta va distruge atat Ierusalimul

cat si Templul (Dn 9,26). In ultima saptamana de ani, Mesia Printul va realiza un Legamant

cu multi. La mijlocul acestei saptamani de ani, Mesia Printul va opri sacrificiul si ofranda (Dn

9,27). In general, cercetatorii moderni identifica pe Antioh IV Epifanes, mai exact persecutia

initiata de acesta intre 167-164 i.Hr. Dat fiind si faptul ca aceasta carte profetica a fost

redactata in timpul celui de al doilea secol i.Hr., Mesia este de fapt Marele Preot Onias III (2

Mac 4,30-38), inlaturat din functie si ucis in 175 de catre soldatii lui Epifanes.

Talmudul identifica cei 490 ani cu perioada dintre prima distrugere a Templului (586 i.

Hr.) si distrugerea celui de al doilea Templu din 70 d.Hr.215.

Interpretarea clasica crestina stabileste inceputul numaratorii lui Daniel in cel de al 20-

lea an al domniei lui Artaxerxe, cand acesta permite paharnicului sau Neemia, sa revina in

Palestina. Mai exact este vorba de anul 455 i.Hr. ce corespunde cu 299 de la fondarea Romei.

Acest an plus cei 483 prezisi de Daniel dau 782, care daca sunt convertiti dau 27/28 d.Hr.

Aceasta ar coincide cu momentul istoric al inceperii activitatii publice lui Iisus Hristos (Lc

3,1). Iar cei trei ani si jumatate, ce semnifica jumatatea de saptamana de care vorbeste Daniel,

sunt incheiati prin moartea violenta a lui Mesia216.

Din aceasta profetie aflam ca Mesia va veni inaintea distrugerii celui de al doilea

Templu, deci inainte de 70 d.Hr.

214 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 111-112. 215 Nazir 32b (a se vedea si PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 113). 216 PENTIUC, Jesus the Messiah, p. 113.


60

BIBLIOGRAFIE

Instrumente de lucru

BOGAERT, P.-M., DELCOR, M. e.a. (ed.), Dictionnaire encyclopédique de la Bible, Turnhout,

Brepols, 2002, 3e éd.

FREEDMAN, David N., HERION, Gary A. e.a. (ed.), The Anchor Bible Dictionary, vol. 1, New

York, Doubleday, 1992.

FREEDMAN, David N., HERION, Gary A. e.a. (ed.), The Anchor Bible Dictionary, vol. 5, New

York, Doubleday, 1992.

Dictionnaire de la Bible. Supplément, vol. 9, Paris, Letouzey & Ané Editeurs, 1979.

La Bible (Traduction œcuménique de la Bible), Paris, Bibli’0 – Société biblique française –

Cerf, 2010.

La Bible grecque d’Alexandrie, trad. si note M. HARL, G. DORIVAL si O. MUNNICH, Paris,

Cerf, 1986-.

Septuaginta. Vetus Testamentum Graecum Auctoritate Academiae Scientiarum Gottingensis

editum, 24 vol., Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 1931-2006.

Comentarii patristice

EUSEBIU, de Cezarea, Questions évangéliques (SC, 523), intr., trad. si note de C. Zamagni,

Paris, Cerf, 2008.

HILL, Robert Ch., St John Chrysostom’s Teaching on Inspiration in ´Six Homelies on Isaiah

6´, in SVTQ 47 (2003), p. 307-322.

PS CALINIC, BOTOSANEANUL, Biblia in Filocalie. Anthologie de texte biblice talcuite in

Filocalia romaneasca, vol. 1, Iasi, Trinitas. Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, 1995.


61

TOV, E., Theodoret’s Commentary on Isaiah : A Synthesis of Exegetical Traditions, in B.

NASSIF (ed.), New Perspectives on Historical Theology : Essays in Memory of John

Meyendorff, Grand Rapids (MI), Eerdmans, 1996, p. 133-142.

Comentarii moderne

ABREGO DE LACY, J.M., I libri profetici (Introduzione allo studio della Biblia, 6), Brescia,

1996.

AITKEN, James K. (ed.), T & T Clark Companion to the Septuagint (Bloomsbury Companion),

London, T & T Clark, 2015.

ALONSO-SCHÖKEL, L. si SICRE DIAZ, J.-L., Profetas. Commentario (I si II), Madrid, 1980.

AMSLER, S., ASURMENDI, J., AUNEAU, J. si MARTIN-ACHARD, R., Les prophètes et les livres

prophétiques (Petite Bibliothèque des Sciences Bibliques, A.T. 4), Paris, 1985.

BLENKINSOPP, J., A History of Prophecy in Israel, Philadelphia, 1983.

BALTZER, K., Deutero-Isaiah: A Commentary on Isaiah 40-55, Hermeneia (MI), Fortress

Press, 2001.

BLENKINSOPP, J., Isaiah 1-39: A New Translation with Introduction and Commentary (The

Anchor Yale Bible), New Haven, Yale University Press, 2000.

BOGAERT, P.-M., La vetus latina de Jérémie : texte court, témoin de la plus ancienne Septante

et d’une forme plus ancienne de l’hébreu (Jr 39 et 52), in A. SCHENKER (ed.), The Earliest

Text of the Hebrew Bible: The Relationship Between the Masoretic Text and the Hebrew Base

of the Septuagint Reconsidered (Society of Biblical Literature Septuagint and Cognate

Studies, 52), Atlanta (GE), Scholars Press, 2003, p. 51-82.

BRECK, J., Sfanta Scriptura in traditia Bisericii, trad. I. Tamaian, Cluj-Napoca, Patmos, 2008,

a 2-a editie.


62

CHILDS, Brevard S., Retrospective Reading of the Old Testament Prophets, in ZAW 108

(1996), p. 362-377.

COLLINS, John J., Daniel : A Commentary on the Book of Daniel, Hermeneia (MIN), Fortress,

1993.

HARL, M., DORIVAL, G. si MUNNICH, O., La Bible grecque des Septante. Du judaïsme

hellénistique au christianisme ancien (Initiations au christianisme ancien), Paris, Cerf –

C.N.R.S., 1994.

LUST, J., Messianism and the Septuagint (BETL, 178), Leuven, Leuven University Press –

Peeters, 2004.

MCKAY, Gretchen K., The Eastern Christian Exegetical Tradition of Daniel’s Vision of the

Ancient of Days, in Journal of Early Christian Studies 7 (1999), p. 139-161.

MILLER, J.W., Meet the Prophets. A Beginner’s Guide to the Books of the Biblical Prophets,

New York – Mahwah (NJ), Paulist Press, 1987.

NERSESSIAN, V., The Bible in the Armenian Tradition, Getty Publications, 2001.

PENTIUC, Eugen J., The Old Testament in Eastern Orthodox Tradition, New York, Oxford

University Press, 2014.

ID., The Word ´almah in Isaiah 7 :14 :A New Etymology, in José E. AGUILAR e.a., Bible et

Terre Sainte. Mélanges Marcel Beaudry, New York, Peter Lang Press, 2008, p. 129-136.

ID., Jesus the Messiah in the Hebrew Bible, New York / Mahwah (NJ), Paulist Press, 2006.

PFANDL, G., Interpretations of the Kingdom of God in Daniel 2:44, in Andrews University

Seminary Studies 34 (1996), p. 249-268.

SWAYZE, J.F.A., The Fifth Gospel : Isaiah in the History of Christianity, Cambridge,

Cambridge University Press, 1996.


63

SIEGMAN, Edward F., The Stone Hewn from the Mountain (Daniel 2), in CBQ 18 (1956), p.

364-379.

RÖMER, Th., MACCHI, J.-D. si NIHAN, C. (ed.), Introduction à l’Ancien Testament (Le monde

de la Bible, 49), Gèneve, Labort et Fides, 2009.

WATTS, J.D.W., Isaiah 1-33 (WBC, 24), Nashville (TN), Thomas Nelson, 1985.

ZIMMERLI, W., Ezechiel : A Commentary on the Book of the Prophet Ezechiel, vol. 2, trad.

J.D. Martin, Hermeneia (PH), Fortress, 1983.

studiul vechiului testament1 - teologie.eu · foarte bine limba greaca. aristobul, filosof...

Documents