1

STUDIU PRIVIND

CONTRACTAREA

SOCIALĂ

AUTOR: Oxana Miron, dr. în drept

„Această publicație este finanțată integral de Guvernul Suediei. Guvernul Suediei nu împărtășește

neapărat opiniile și termenii exprimați. Autorul poartă responsabilitatea exclusivă pentru conținut. ”

2

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………3

Sumar………………………………………………………………………….5

1. Analiza legislației și a politicilor publice privind contractarea

(achiziționarea) serviciilor sociale în Republica Moldova………………….7

2. Noțiunile și tipologia serviciilor sociale (Nomenclatorul serviciilor sociale

în Republica Moldova)………………………………………………………..14

3. Rolul și organizațiilor neguvernamentale la prestarea și contractarea

serviciilor sociale………………………………………………………………23

4. Implicarea eficientă a administrației publice locale la contractarea

serviciilor sociale. Provocările actuale………………………………………26

5. Modele de contractare a serviciilor sociale……………………………….28

6. Recomandări pentru perfecționarea legislației și a mecanismului de

contractare a serviciilor sociale………………………………………………38

Bibliografie…………………………………………………………………….41

3

ACRONIME

APL I – administrația publică de nivelul I

APL II - adminsitrația publică de nivelul II

APC - administrația publică centrală

OSC - organizațiile societății civile

MSMPS - Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

CNAM- Compania Națională de Asigurări în Medicină

4

INTRODUCERE

Acest Ghid, reprezintă un instrument de referință pentru organizațiile nonguvernamentale

din Republica Moldova în vederea posibilității contractării serviciilor sociale.

Contractarea socială a devenit o opțiune pentru creșterea calității serviciilor sociale.

Funcționarea eficientă și durabilă a serviciilor sociale reprezintă o prioritate pentru organizațiile

nonguvernamentale și pentru instituțiile statului.

Orice contractare a unui serviciu social reprezintă implicarea a doi actori importanţi, pe de

o parte a instituţiilor publice în rol de evaluator extern și finanțator și a prestatorilor privaţi de

servicii interesaţi să menţină calitatea serviciilor și să sporească sustenabilitatea financiară.

Strategia națională în domeniu a fost axată pe reducerea costurilor serviciilor sociale fără

micșorarea numărul serviciilor oferite. Pentru a nu reduce calitatea serviciilor acordate

beneficiarilor, au fost analizate și modalități noi pentru asigurarea durabilității serviciilor

sociale și investițiilor nestatale. În acest context a crescut interesul instituțiilor statului pentru

contractarea serviciilor sociale furnizate de către organizațiile neguvernamentale.

În practica internațională, serviciile sociale sunt preponderent finanțate din bugetul public,

chiar dacă prestatorul de servicii este unul privat. Majoritatea statelor europene au dezvoltat un

sistem de politici sociale în care serviciile sociale sunt oferite complementar, de către

organizații publice și private, ambele respectând aceleași standarde de calitate, având acces egal

la fondurile publice și măsuri de sustenabilitate.

Un număr semnificativ de bune practici din experiența internațională atestă avantajele

dezvoltării unor mecanisme de achiziționare a serviciilor sociale dezvoltate de furnizori privați.

Cea mai mare provocare pentru asigurarea continuității serviciilor sociale, atât pentru

organizațiile nestatale prestatoare, cât și pentru administrația publică locală și administrația

publică centrală din Republica Moldova, este asigurarea durabilității financiare, mai ales în

mediu rural.

Consolidarea parteneriatelor public-private, bazate pe implicarea organizațiilor

neguvernamentale în prestarea serviciilor sociale, precum și elaborarea unui cadrul legislativ

adecvat ce ar permite achiziția de servicii sociale de la organizațiile neguvernamentale și

nestatale, precum și a mecanismelor de implementarea a acestor legilor, este calea reală de

asigurare și sporire a accesului populației Republicii Moldova la servicii sociale.

Achiziționarea serviciilor sociale de la organizațiile neguvernamentale de către administrația

publică locală și administrația publică centrală trebuie să devină o bază a asigurării calității,

durabilității și accesibilității serviciilor sociale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

5

Sumar

Într-o societate în permanentă transformare, în care problemele sociale se modifică cu

rapiditate, politica publică privind contractarea serviciilor sociale trebuie să se adapteze la noile

cerinţe şi să răspundă nevoilor persoanelor aflate în dificultate. Creşterea calităţii serviciilor

sociale şi diversificarea acestora astfel încât să răspundă necesităților, trebuie să fie unul din

obiective centrale al politicii Guvernului în domeniul protecţiei sociale. Dacă statul îndeplineşte

funcţia de reglementare, stabilind prin politicile pe care le adoptă cadrul de prestare și

contractare a serviciilor sociale, organizaţiile societăţii civile au o serie de instrumente prin care

pot crește calitatea serviciilor prestate.

Instrumentul cel mai important pentru creşterea calităţii serviciilor îl deţine administraţia

publică, respectiv Guvernul şi Parlamentul, şi este reprezentat de politicile publice pe care le

adoptă.

Politica publică în domeniul contractării sociale trebuie să prevadă următoarele aspecte:

obiectivele pe care statul doreşte să le atingă prin aplicare politicii respective, tipurile de

serviciile sociale care pot fi realizate în parteneriat cu un terţ, care pot fi furnizorii de servicii

sociale publice, ce acreditări trebuie să dețină furnizorii de servicii, responsabilităţile fiecărei

părţi, standardele minime de calitate ce trebuie respectate pentru fiecare serviciu în parte,

indicatorii de performanţă utilizaţi în monitorizare, procedura de monitorizare şi evaluare,

procedurile de exit.

Fenomenul contractării în politica socială presupune aducerea împreună a statului şi a pieţei

şi îndeplinirea a trei condiţii:

(a) separarea atribuțiilor între finanţare, control, management şi furnizare de servicii,

(b) concurenţa loială între furnizori publici și privați a serviciilor sociale

(c) „libertatea de a alege” a consumatorului.

Reforma în domeniul contractării serviciilor sociale are în vedere nu numai actorii implicaţi

(publici sau privați), ci şi modul cum se realizează această procedură de contractare.

În prezent, asistăm la o reformă în ceea ce priveşte logica acordării acestor servicii, trecându-

se de la servicii bazate pe principiul universalităţii (cetăţenia ca statut) la servicii personalizate

în funcţie de nevoile cetăţenilor (cetăţenia ca contract).

Tipologia contractării sociale este stabilită de literatura de specialitate în funcţie de

cumpărătorul serviciilor : instituţiile publice sau cetăţean.

În cazul în care cumpărătorii sunt instituţii publice avem de-a face cu contracte de furnizare

de servicii în care finanţarea este publică, iar implementarea privată.

Administraţia publică va fi cea care va constrânge furnizorii privaţi să respecte standardele

de performanţă şi să răspundă cât mai adecvat nevoilor cetăţenilor.

Dacă cumpărătorii sunt cetăţenii, vom întâlni un alt instrument de politică publică Acest

sistem este centrat pecetăţean ca şi consumator care este liber să-și aleagă serviciul dorit.

Instituţiile publice eliberează vouchere cetăţenilor, care apoi sunt liberi să îşi aleagă orice

serviciu necesar din oferta existentă pe piaţă. Nu putem vorbi de o libertate de a alege a

cetăţeanului, ci doar de o libertate de alegere a furnizorului, fără a avea un cuvânt de spus în

definirea sau personalizarea serviciilor dorite. Cetăţeanul este condiţionat de furnizor, fiind

constrâns să accepte servicii predefinite şi standardizate. Pentru a putea să fie implementat un

sistem bazat pe vouchere este nevoie de o piaţă dezvoltată a furnizorilor de servicii sociale care

să fie atent monitorizaţi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor. Problema cea mare este legată

de sancţiunile aplicate furnizorului care nu respectă standardele de performanţă.

Organizaţiile societăţii civile sunt cele care au adus o contribuţie importantă la creşterea

calităţii serviciilor sociale oferite persoanelor aflate în nevoie. Pe lângă faptul că ele sunt cele

care au introdus numeroase tipuri de servicii sociale pe piaţa de servicii din Republica Moldova,

ele sunt primele care au stabilit şi standarde de calitate pentru realizarea şi furnizarea acestor

6

servicii. Guvernul nu numai că a preluat aceste servicii, dar cea mai mare parte din standardele

de performanţă stabilite de către stat sunt elaborate împreună cu ONG pe baza experienţei

acestora. ONG sunt poate, pentru anumite tipuri de servicii sociale, cele mai abilitate să ofere

consultanţă de specialitate şi training-uri pentru pregătirea personalului.

În ultimii ani ONG au avut o activitate susţinută de lobby şi advocacy pentru a le fi

recunoscută activitatea în domeniul social. O piaţă dezvoltată de servicii sociale, în care să

activeze mai mulţi furnizori privaţi de astfel de servicii, ar conduce nu numai la scăderea

costurilor pe care le implică aceste servicii, ci şi la o creştere calitativă a acestora. Pentru a îşi

putea păstra clienţii şi a atrage alţii noi, prestatorii privaţi sunt nevoiţi să reducă costurile şi să

sporească calitatea.

Finanțarea prestatorilor non-publici de servicii sociale este deosebit de importantă – de cele

mai multe ori este mai eficientă decât prestarea publică. Finanțarea trebuie însă să fie

transparentă, multi-anuală, prestatorul de servicii să fie îndeaproape monitorizat și evaluat atât

de autoritatea centrală/locală ce-l finanțează, cât și de organele abilitate cu inspecție, iar

interesele beneficiarilor să prevaleze.

7

1.1. Analiza legislației și a politicilor publice privind contractarea serviciilor

sociale în Republica Moldova

În opinia mai multor autori, „contractarea serviciilor sociale desemnează transferul

resurselor necesare, al responsabilității şi al dreptului de organizare, administrare şi

management al serviciilor sociale destinate diferitor categorii de populații defavorizate şi

marginalizate de la autoritățile publice către prestatorii privaţi de servicii sociale”.

„Contractarea socială” nu este un termen stabilit la nivel internațional care ar avea o singură

definiție obiectivă relevantă pentru toate țărișe.

Fiecare țară are propria sa abordare și concepțiune, în cazul Republicii Moldova se vorbește

clar în termen de „achiziții publice”.

Legea nr. 547 din 25 decembrie 2003 asistenței sociale este legea de bază, care

reglementează finanțarea asistenței sociale.

Potrivit art. 22 (1) din Legea sus-numită, acțiunile de asistență socială se finanţează de la

bugetul de stat, din bugetele locale, din Fondul de susținere a populației, din donaţii,

sponsorizări, precum şi din contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială.

Conform art. 23 din lege modul de finanţare a asistenţei sociale se stabileşte prin legile care

reglementează acordarea prestaţiilor sociale şi a serviciilor sociale.

Administrația publică locală, pornind de la posibilităţile financiare reale, asigură baza

materială necesară pentru organizarea şi funcţionarea structurilor teritoriale de asistenţă socială,

pentru acordarea serviciilor sociale proprii şi sprijină acţiunile de asistenţă socială întreprinse

de persoanele fizice şi juridice, de instituţiile de cult recunoscute în Republica Moldova şi de

organizaţiile societăţii civile. Iar conform legislației în vigoare, funcția de organizare și

finanțare a serviciilor sociale este una descentralizată, autoritățile publice locale fiind cele care

sunt responsabile de planificarea, organizarea și finanțarea serviciilor sociale

Conform art. 7 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 123 din 18.06.2010 cu privire la serviciile sociale,

asociațiile obștești, fundațiile, instituțiile private fără scop lucrativ – cu domeniul de activitate

în sferă socială sunt recunoscuți în calitate de prestatorii privați de servicii sociale.

Modul de finanţare a serviciilor sociale se stabileşte conform cadrului legislativ care

reglementează relaţiile inter bugetare.

Finanţarea serviciilor sociale se face în baza principiilor concurenţei şi calităţii. Finanţarea

serviciilor sociale poate fi realizată în parteneriat de la bugetul de stat, de la bugetul unităţilor

administrativ-teritoriale de nivelul întâi şi al doilea, conform atribuţiilor prevăzute.

La finanţarea serviciilor sociale sunt utilizate veniturile proprii ale prestatorilor de servicii

sociale, donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii ale persoanelor fizice sau juridice din ţară şi

din străinătate, precum şi alte surse, conform legislaţiei.

Cadrul legal şi normativ care reglementează mecanismul cu privire la contractarea

serviciilor sociale în Republica Moldova include:

• Legea cu privire la serviciile sociale nr.123 din 18.06.2010;

• Legea asistenței sociale cu nr. 547 din 25.12.2003;

• Legea cu privire la asociațiile obşteşti nr. 837-XIII din 17.05.1996;

• Legea nr. 581 din 30.07.1999 cu privire la fundații;

• Legea privind achizițiile publice nr.131 din 03.07.2015

8

În funcţie de venituri, beneficiarul poate să contribuie la finanţarea prestării serviciilor

sociale, conform legislaţiei (art. 27 şi 28 din Legea cu privire la serviciile sociale nr. 123 din

18.06.2010). 1

Legea nr. 435-XVI din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă, în art. 6¹

stabileşte că, competenţele autorităţilor publice centrale în domeniul asistenţei sociale se

deleagă autorităţilor publice locale şi se finanţează din contul transferurilor cu destinaţie

specială de la bugetul de stat prevăzute în legea bugetară anuală.

Prin Hotărârea nr. 800 din 01.08.2018 pentru aprobarea a pachetului minim de servicii

sociale și modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului

material în temeiul legii Fondului de susținere a populației nr. 827/2000 Guvernul a hotărât:

1. Pachetul minim de servicii sociale include următoarele servicii sociale:

1) serviciul social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate;

2) serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii;

3) serviciul social Asistență personală,

Iar pct. 3 al Hotărîrii de Guvern nominalizate menționează faptul că finanțarea sumei alocate

pentru fiecare serviciu social inclus în pachetul minim indicat în pct.1 se va efectua de către

autoritățile publice locale de nivelul al doilea în limitele plafoanele stabilite de către Ministerul

Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și de altfel prin Legea nr. 81 din 28.02.2003 privind

cantinele de ajutor social, finanțarea cantinelor de ajutor sociale se efectuează din contul

Fondului de susținere a populație, al sponsorilor, a organizațiilor neguvernamentale,

filantropice și religioase, al altor persoane juridice și fizice.

Sistemul actual de finanţe publice locale confuz în diferite domenii împiedică elaborare unor

structuri administrative la nivel local care să permită autorităţilor locale să se focuseze asupra

realizării competenţelor proprii orientate spre necesităţile nemijlocite ale colectivităţilor locale,

dezvoltarea socio-economică şi asigurarea unor servicii publice calitative.

Totodată, art. 13 alin. (2) lit. d) din Legea asistenței sociale nr. 547 din 25.12.2003 stabilește

că autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea susţin pe reprezentanţii societății

civile în activitatea de elaborare şi implementare a programelor locale de dezvoltare a asistenței

sociale.

Legislația Republicii Moldova permite contractarea OSC serviciilor medico-sociale în

cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistență medicală. Potrivit art. 4 alin. (8) din Legea

nr. 1585 din 27.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, organizațiile

(instituțiile) specializate în îngrijiri la domiciliu, inclusiv paliative, pot fi contractate de CNAM

în vederea acordării acestor servicii în cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistență

medicală.

Pe lângă aceste prevederi, Programul Unic al asigurării obligatorii de asistență medicală2

permite contractarea serviciilor de îngrijiri comunitare și a serviciilor de intervenție timpurie,

care de asemenea pot fi furnizate de OSC specializate în domeniu. Prestatorii privați de servicii

medicale/medico-sociale au dreptul de a presta asemenea servicii dacă sunt acreditați și

licențiați conform legislației în vigoare.

În același timp, rolul principal de prestare a serviciilor sociale îl revine Autorităților Publice

Locale de nivelul I și II (APL I și APL II).

MSMPS organizează şi gestionează instituțiile prestatoare de servicii sociale doar în cazul

în care asemenea instituții nu pot fi organizate şi gestionate de către autorităţile administraţiei

publice locale (organizează și gestionează instituțiile prestatoare de servicii sociale cu

specializare înaltă).

Astfel, organul principal de stat în domeniul serviciilor sociale substituie funcțiile APL în

acest sens în cazurile în care nu există capacitățile necesare la nivel local. Totuși, asemenea

1 Art. 26, 27, 28 din Legea cu privire la serviciilor sociale

2 Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1387din 10.12.2007

9

cazuri servesc mai curând drept excepții, tendința fiind de a atribui pe deplin funcția de prestare

a serviciilor sociale APL, care cunosc mai bine necesitățile locale. În acest context, problema

capacității de acoperire financiară a acestor responsabilități ale APL este una crucială, în special

pe fondul reformei descentralizării financiare locale.

Repartizarea responsabilităților privind prestarea serviciilor sociale dintre APL I și APL II

este, deseori, ambiguă.

Conform Nomenclatorului serviciilor sociale aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii,

Protecției Sociale și a Familiei nr. 353 din 15 decembrie 2011, dezvoltarea serviciilor sociale

primare este în responsabilitatea APL I, a serviciilor sociale specializate este în

responsabilitatea APL II, iar a serviciilor sociale de specializare înaltă este în responsabilitatea

administrației centrale (MSMPS).

Totuși, această repartizare nu este atât de clară în baza altor legi și regulamente care

gestionează prestarea serviciilor sociale primare și specializate. Astfel, Legea nr. 123 din

18.06.2010 cu privire la serviciile sociale nu stipulează o delimitare clară a responsabilităților

dintre APL I și APL II, iar la unele aspecte atribuțiile chiar se dublează (articolele 9 și 10 din

legea menționată).

Astfel, atât administrația publică de nivelul I căt și adminsitrația publică de nivelul II:

(i) informează populaţia şi acordă consultaţii cu privire la serviciile sociale şi la drepturile

persoanei la aceste servicii;

(ii) analizează necesităţile comunităţii cu privire la serviciile sociale;

(iii) planifică tipurile de servicii sociale conform necesităților populației;

Lipsa unei delimitări clare a responsabilităților între autoritățile publice locale a contribuit

la dezvoltarea unei game largi de diverse tipuri de servicii sociale, neomogene. Aceasta

constituie o provocare majoră la capitolul reglementării eficiente a acestora.

O altă problemă ține de lipsa unei responsabilizări clare a actorilor implicați în acest proces,

deoarece la finanțarea serviciilor sociale nu se iau în considerație criterii de performanță și nu

există un sistem funcțional de monitorizare și control al calității serviciilor.

În ultima instanță, aceasta afectează negativ calitatea și durabilitatea majorității serviciilor

sociale. Rolul APL de nivelul întâi este, deseori, marginalizat în favoarea APL de nivelul II,

fapt ce contravine bunelor practici de descentralizare.

În general, Legea cu privire la serviciile sociale creează senzația că rolul principal în

prestarea serviciilor respective aparține APL II, pe când APL I servește doar în calitate de

asistent sau, în cel mai bun caz, partener în acest sens.

Astfel, legea stipulează doar în cazul APL II atribuția de a înființa, reorganiza sau lichida, în

modul stabilit, instituții ce prestează servicii sociale şi asigură funcționarea acestora, iar APL I

este obligată să ofere doar susținerea necesară în acest sens. Totodată, APL I prestează serviciile

primare în baza unității de asistență socială prin intermediul asistenților sociali şi al lucrătorilor

sociali, care de jure se află în componența structurii raionale de asistență socială înființate de

consiliile raionale. Mai mult decât atât, legea respectivă pune un mai mare accent pe APL II în

calitate de prestator principal de servicii sociale, fiind marginalizat rolul APL I.

Spre exemplu, conform art. 9, al. (1), APL de nivelul II asigură dezvoltarea şi gestionarea

serviciilor sociale, în timp ce conform art. 10, al. (1), APL de nivelul I doar contribuie la

dezvoltarea şi prestarea serviciilor sociale.

Sistemul de verificare a calității a serviciilor sociale implică anumite conflicte de interese.

Conform Legii privind serviciile sociale, APL de nivelul II monitorizează procesul de prestare

a serviciilor sociale şi organizează evaluarea calității acestor servicii acordate de prestatorii de

servicii, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, în teritoriul

administrat (art. 9, al. (3), lit. h). În același timp, APL de nivelul II pot înființa și asigura

funcționarea instituțiilor ce prestează servicii sociale (art. 9, al. (3), lit. d). În așa mod, legislația

permite APL II să acționeze, atât în calitate de prestator de servicii sociale, cât și în calitate de

10

evaluator al calității acestora. Mai mult decât atât, potrivit aceleiași legi, APL de nivelul I nu

sunt investite nici cu dreptul de a organiza și nici de a verifica calitatea serviciilor sociale, fiind

iarăși dezavantajate în raport cu APL II. Cadrul regulator este incoerent în ceea ce privește

divizarea responsabilităților între APL I și APL II privind prestarea serviciilor sociale.

Lipsa de coerență este atestată între 2 legi importante care stipulează responsabilitățile APL

I și APL II la capitolul prestării serviciilor sociale:

(i) Legea nr. 123 din 18.06.2010 cu privire la serviciile sociale, și

(ii) Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală.

Astfel, dacă prima lege pune un accent mai mare pe rolul APL II la organizarea, prestarea și

verificarea calității serviciilor sociale (art. 9), atunci cea de-a doua lege învestește anume

consiliile locale și primarii cu funcțiile de coordonare a activităților de protecție și asistență

socială. De fapt, legea privind administrația publică locală nu stipulează în mod expres nici o

competență a consiliului raional sau a președintelui raionului la capitolul organizării serviciilor

sociale, toate fiind transferate pe seama APL I.

Ambiguitatea legislației Republicii Moldova în delimitarea atribuțiilor în prestarea

serviciilor sociale între APL de nivelul I și cel de nivelul II, impune amprentă și în dezvoltarea

contractării a serviilor sociale de către organizațiile neguvernamentale. Lipsa unei

descentralizării financiare bine delimitată, în multe cazuri duce la refuzul direct sau indirect

administrației publice locale de a contracta serviciile sociale de la prestatori privați.

Pornind de la modele europene în furnizarea de servicii sociale, vom face o diagnoză a

instrumentelor de politică publică în domeniul contractării serviciilor sociale în Republica

Moldova.

Prin prisma legislației autohtone, se menționează faptul că în Republica Moldova,

contractarea serviciilor sociale poate fi realizată prin intermediul achiziţiilor publice, a

subvenţiilor și a parteneriatului public-privat.

Parteneriatul public privat

Termenul de parteneriat public-privat are o accepţiune foarte largă. De cele mai multe ori,

(inclusiv și în Republica Moldova) conceptul este utilizat limitat la concesionarea bunurilor de

infrastructură, dar această accepţiune nu exclude toate formele de parteneriat public-privat din

punctul de vedere al zonei de business.

În sectorul de afaceri, acest termen include toate modalităţile de administrare a bunurilor

publice de către companii private. În sectorul non-guvernamental, termenul corespondent este

„parteneriat ONG– Guvern”.

Acesta are trei aspecte, ce reflectă diferitele roluri în care unii parteneri se pot afla în relaţie

cu ceilalţi: participarea, finanţarea şi iniţiativele comune. Participarea ONG poate avea diferite

forme, dar este necesară dezvoltarea unui cadru sau mecanism instituţionalizat pentru

participarea acestora.

Alt aspect al parteneriatului ONG–Instituție publică este relaţia de finanţare. Mecanismele

de finanţare cel mai des întâlnite în Europa sunt granturile şi contractele. Totuşi, în cazul aşa

numitelor servicii de bunăstare (servicii sociale, sănătate, educaţie) pot exista şi finanţări din

parte unor terţi.

Plăţile din partea terţilor includ forme de finanţare în care statul (ca terţă parte) plăteşte

serviciile în numele clientului, astfel încât prestatorul primeşte o sumă care este de regulă

stabilită prin lege, în funcţie de beneficiar. Formele tipice sunt finanţările normative şi

voucherele. În Republica Moldova sunt achitate în așa mod serviciile de îngrijire la domiciliu

(transferă ONG responsabilitatea prestării acestor servicii). În plus, Guvernele adeseori oferă

ONG sprijin material, punându-le la dispoziţie birouri/ clădiri pentru nevoile acestora, cu o

chirie lunară foarte mică sau chiar gratis.

Pentru implementarea cu succes a contractării sociale, este necesară o înţelegere a

parteneriatelor public-privat şi voinţa politică.

11

La rândul său, art. 2 din Legea Republicii Moldova nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la

parteneriatul public-privat recunoaște asociațiilor obștești dreptul de încheia contracte de lungă

durată cu partenerul public pentru desfășurarea activităților de interes public, dar nu pentru

închierea parteneriatelor publice-private în domeniul prestării serviciilor sociale de către

organizațiile non-guvernamentale.

Ceea ce pune în imposibilitatea organizațiile nonguvernamentale de a contracta serviciile

sociale în baza Legii cu privire la parteneriatul public privat.

Contractul/ achiziţia de servicii reprezintă o formă de finanţare prin care organizaţiile

neguvernamentale furnizează pentru autorităţile publice servicii la un preţ şi în condiţiile

prevăzute în cadrul unui contract.

Termenul de „contractare” diferă de la un stat la altul, în România este expus în calitate de

furnizare a servciilor sociale, în Republica Moldova mediul academic definiște termenul de

„contractarea serviciilor sociale”, iar legislația Republicii Moldova stipulează noțiunea de

„achiziționarea” serviciile sociale.

De cele mai multe ori condiţiile de furnizare a serviciilor sunt stabilite de autoritatea publică

într-un caiet de sarcini, iar organizaţia va oferi metodologia de furnizare şi preţul.

Contractarea organizaţiilor se face în baza unei proceduri de licitaţie, care de cele mai multe

ori este deschisă tuturor furnizorilor privaţi de servicii sociale acreditaţi, în care orice

organizaţie are posibilitatea de a participa. Este declarat câştigător acea organizaţie care oferă

cea mai bună calitate la un preţ avantajos.

Legislația Republici Moldova stipulează direct că Achiziţia publică reprezintă procurarea de

bunuri, executare de lucrări sau prestare de servicii pentru necesităţile uneia sau câtorva

autorităţi contractante3.

Reieșind din prevederile art. 1 din Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice,

autoritățile publice au dreptul să încheie cu persoanele juridice de drept privat (inclusiv cele cu

scop nelucrativ) contracte de achiziții publice de servicii prevăzute în anexele nr.1 şi 2 la Legea

nominalizată.

Contractul de achiziţii publice este încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori

economici şi una sau mai multe autorităţi contractante, are ca obiect procurarea de bunuri,

executarea de lucrări sau prestarea de servicii.

Republica Moldova deţine un şir de reglementări privind activitatea economică a ONG-

urilor şi procedura de achiziţie după modelul bunelor practici internaţionale.

Astfel cadru normativ în vigoare prevede că o organizaţie necomercială este în drept să se

lanseze direct într-o activitate economică ce rezultă nemijlocit din scopul prevăzut în statut sau

poate fonda o filială comercială pentru desfăşurarea oricărei alte activităţi economice.4

Totodată, în conformitate cu art.19 al Legii cu privire la fundaţii şi art.8 al Legii cu privire

la asociaţiile obşteşti, asociaţiile obşteşti ce urmăresc beneficiul public pot fi scutite parţial sau

integral de plata unor impozite. Astfel, activităţile economice conexe ale organizaţiilor

necomerciale care au fost certificate ca asociaţii care urmăresc beneficiul public și sunt scutite

de impozitul pe venit. De aceea, tranzacţiile care rezultă dintr-o procedură de achiziţie ar fi o

excepţie pentru organizaţiile ce urmăresc beneficiul public, în cadrul angajării într-o licitaţie.

Aceasta ar acorda asociaţiilor ce urmăresc beneficiul public un avantaj faţă de organizaţiile

comerciale sau alte organizaţii necomerciale angajate în aceeaşi licitaţie, care nu beneficiază de

scutire de impozit.

3 Legea privind achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007, art.1. 4 Legea cu privire la asociaţiile obşteşti nr.837 din 17.05.1996, art.26; Legea cu privire la fundaţii nr.581 din 30.07.1999 art.23; privire la

12

Legea privid achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007, art.2 prevede aplicarea contractelor de

achiziţii publice care nu sunt specificate la art.45 a căror valoare estimativă, fără taxa pe

valoarea adăugată, este egală sau mai mare decât următoarele praguri:

b) pentru contractele de achiziţii publice de lucrări şi servicii - 25 000 de lei.

Prezenta lege prevede şi particularităţi privind contractele de achiziţii publice care nu sunt

specificate la art.4 şi a căror valoare estimativă, fără taxa pe valoare adăugată, este egală sau

mai mare decît următoarele praguri:

a) pentru contractele de achiziţii publice de bunuri şi servicii - 2 500 000 de lei;

Contractul de achiziţii publice poate fi atribuit prin următoarele proceduri6:

a) licitaţie deschisă (publică) - cuprinde oferte ale tuturor operatorilor economici care doresc

să participe la licitaţie.

Se consideră câştigătoare oferta, desemnată cea mai avantajoasă economic.

Oferta cea mai avantajoasă economic este oferta desemnată câștigătoare în temeiul

următoarelor criterii:

a) calitatea oferită, costul unei unităţi a produsului ofertantului;

b) preţul total;

c) experienţa ofertantului etc. în cazul contractelor de achiziţii publice de servicii.

Ponderea preţului în totalul evaluării ofertelor nu va fi mai mică de 40 la sută.

Sursă: Legea privid achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007, art.45.

b) licitaţie limitată – se aplică în cazul în care bunurile, lucrările şi serviciile au un caracter

complex sau de ele dispune un număr mare de operatori economici pe piaţă.

c) acord-cadru - un acord încheiat între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau

mai mulţi operatori economici, având ca obiect stabilirea condiţiilor pentru contractele ce

urmează a fi atribuite în decursul unei perioade determinate, în special preţurile şi, după caz,

cantităţile prevăzute.

d) dialog competitiv - procedură de licitaţie deschisă, desfăşurată în două etape, aplicabilă în

cazul contractelor de achiziţii deosebit de complexe, la care poate solicita să participe orice

operator economic şi în cadrul căreia autoritatea contractantă întreţine un dialog cu ofertanţii

admişi la această licitaţie în vederea dezvoltării uneia sau mai multor soluţii alternative care să

răspundă cerinţelor pe baza cărora ofertanţii selectaţi urmează a fi invitaţi să îşi depună ofertele.

e) proceduri negociate - autorităţile contractante pot atribui contracte de achiziţii publice printr-

o procedură negociată.

f) achiziţie dintr-o singură sursă – se efectuează în cazul contractelor de achiziţii publice de

bunuri, de lucrări şi de servicii dacă nici o ofertă adecvată sau nici o candidatură nu a fost

depusă ca răspuns la o procedură deschisă sau din motive tehnice sau de maximă siguranţă etc.

g) cerere a ofertelor de preţuri - autoritatea contractantă, prin cererea ofertelor de preţuri, poate

atribui contracte de achiziţii de bunuri, lucrări sau servicii, care se prezintă conform unor

specificaţii concrete, cu condiţia ca valoarea estimativă a achiziţiei să nu depăşească 200 000

de lei pentru bunuri şi servicii.

h) sisteme dinamice de achiziţie – este un proces, în totalitate electronic, de achiziţie a bunurilor

de uz curent ale căror caracteristici, disponibile în general pe piaţă, îndeplinesc cerinţele

autorităţii contractante. Sistemul dinamic este limitat în timp şi deschis pe întreaga perioadă

oricărui operator economic care îndeplineşte criteriile de selecţie şi care prezintă o ofertă

orientativă conform cerinţelor solicitate.

i) licitaţie electronică - proces repetat care implică un dispozitiv electronic de prezentare, în

ordine descrescătoare, a noilor preţuri şi/sau a noilor valori referitoare la anumite elemente ale

5 Notă: art. 4 a Legii privind achiziţiile publice reglementează excepţiile/situaţiile în care legea nu se aplică 6 Legea privid achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007, art.33.

13

ofertelor, care se stabilesc după o primă evaluare completă a ofertelor, permiţînd clasificarea

lor pe baza unor metode automate de evaluare.

Legislaţia Republicii Moldova, referitoare la achiziţii, conţine prevederi cu referire la

participarea organizaţiilor comerciale, dar este problematică pentru participarea eficientă a

organizaţiilor necomerciale.

Ofertanţilor li se solicită garanţii, în cuantum nu mai mare de 3% din valoarea ofertei

prezentate, iar cuantumul asigurării executării contractului nu trebuie să depăşească 15 la sută

din valoarea de deviz a contractului de achiziţie7. În unele cazuri, este evident că va fi dificil

pentru ONG-uri să aloce fonduri în scopul acestor garanţii.

Pentru achiziţia de bunuri cu o valoare estimativă mai mică de 200 000 de lei şi de

lucrări cu o valoare estimativă mai mică de 1 000 000 de lei, autoritatea contractantă este

în drept să nu ceară operatorului economic garanţie pentru ofertă.

În mod ideal, legislaţia ar putea fi modificată pentru a specifica că întotdeauna se va

renunţa la prezentarea garanţiilor în cazul achiziţiei anumitor servicii cum ar fi serviciile

sociale, medicale, recreative, culturale şi servicii de selectare şi angajare a personalului –

servicii furnizate în mod tipic de organizaţiile necomerciale atunci când acestea nu sunt

furnizate de persoanele juridice de drept public8.

Dat fiind faptul că costul serviciilor sociale poate fi destul de mic, şi în circumstanţele în

care numărul prestatorilor existenţi este totuşi destul de limitat, chiar poate fi numai un singur

prestator care poate presta serviciul necesar, pot avea loc licitaţii cu participare limitată pentru

achiziţia de servicii sociale.

În cazul în care doar un singur prestator există pe piaţă, metoda de achiziţie dintr-o singură

sursă este autorizată prin lege (existentă, dar neeficientă pentru localitățile rurale)

Atât pentru procedura de achiziţie dintr-o singură sursă, cât şi pentru licitaţiile cu participare

limitată, este important ca statul să deţină informaţia cu privire la prestatorii existenţi pe piaţă.

În mod tipic, persoanele juridice de drept public pot efectua licitaţii cu participare limitată

doar dacă toţi prestatorii unui serviciu concret sunt invitaţi să participe la licitaţie.

La momentul actual nu se atestă ca organele de stat să dispună de informaţii complete şi nici

centralizate despre serviciile oferite de organizaţiile necomerciale din Moldova.

Este important ca informaţiile sistematizate despre organizaţiile necomerciale care

furnizează servicii adresare persoanelor în dificultate, inclusiv informaţii detaliate despre

tipurile de servicii pe care le oferă acestea, să fie colectate şi centralizate în vederea

implementării mecanismelor respective.

7 Legea privid achiziţiile publice nr.96 din 13.04.2007 ,art.42 8 Lista propusă este conformă cu lista serviciilor a căror procedură de achiziţie poate fi simplificată în funcţie de cerinţele Directivei

Consiliului Europei N92/50/CEE din 18 iunie 1992 referitoare la coordonarea procedurilor de încheiere a contractelor publice de servicii.

În prezent, licitaţia cu participare limitată, dacă nu procedura de achiziţie dintr-o singură

sursă, sunt cele mai posibile pentru a fi utilizate la achiziţia de servicii sociale în Moldova.

Această cerinţă nu apare clară pentru servicii.

Este de dorit ca această condiţie să fie flexibilă, aşa încât ONC-urile să poată participa la

procedura de achiziţie.

Se recomandă ca în cazul achiziţiei de servicii sociale să fie solicitate doar garanţii

simbolice din partea ofertanţilor şi contractanţilor care pot fi organizații non-

guvernamentale.

14

Societatea civilă din Moldova este interesată în elaborarea unei asemenea baze de date pentru

o viitoare utilizare de către autoritățile publice.

Subvenţiile / donaţiile9

Subvenţiile reprezintă mecanisme de sprijin furnizate de autorităţile publice organizaţiilor

necomerciale pentru a le ajuta să presteze serviciile lor către populaţie.

Subvenţiile pot fi acordate sub formă de sprijin financiar sau material. Se constată că dintre

tipurile de subvenţii tradiţionale, întâlnite în practica internaţională, subvenţiile în natură,

subvenţiile bazate pe proiecte, unele subvenţii minore şi subvenţiile din articolele bugetului

naţional sînt cele acordate organizaţiilor necomerciale din Moldova.

Subvenţiile în natură sunt practicate, de obicei, în ţările în tranziţie şi, de aceea, nu este

surprinzător faptul că astfel de subvenţii sunt acordate actualmente organizaţiilor necomerciale.

Subvenţiile bazate pe proiecte sunt alocate unui proiect sau unei activităţi specifice.

Organizaţia necomercială expediază autorităţii publice o propunere solicitată sau nesolicitată,

care descrie proiectul ce se doreşte a fi finanţat, împreună cu un buget detaliat şi justificat, care

se referă în exclusivitate la activităţile efectuate în cadrul proiectului. Se procedează în acelaşi

mod ca şi atunci când organizaţiile necomerciale solicită de la donatorii străini donaţii pentru

proiecte.

Subvenţiile minore nu sunt, de obicei, acordate pe bază de concurs, şi scopul lor este de a

completa activităţile finanţate din altă sursă şi de a stimula o organizaţie să continue o activitate.

De obicei, asemenea subvenţii sunt acordate organizaţiilor a căror surse de finanţare sunt foarte

diversificate, de exemplu, organizaţiile care există în special din veniturile obţinute din

activităţile lor economice auxiliare sau provenite de la diferiţi donatori. Aceste subvenţii trebuie

să fie utilizate doar pentru a suplimenta bugetul total al unui proiect şi trebuie să reprezinte o

mică parte din costul total al proiectului, de exemplu, nu mai mult de 20 la sută din el.

Practica curentă în Moldova, conform căreia autorităţile locale contribuie la cheltuielile

legate de serviciile comunale ale organizaţiilor necomerciale care efectuează activităţi în

domeniul asigurării protecţiei drepturilor copilului poate fi considerată drept un tip de subvenţie

minoră.

În Republica Moldova, la fel ca şi în multe ţări în tranziţie, alocaţiile guvernamentale directe

din bugetul de stat sunt acordate anumitor organizaţii necomerciale (uniuni de creaţie,

organizaţii), indicate în mod specific în buget. Aceste alocaţii sunt acordate în conformitate cu

aceleaşi principii întâlnite în alte ţări în tranziţie cînd, anual, Legea bugetului alocă subvenţii

unor asemenea organizaţii necomerciale. De obicei, fondurile alocate acestor organizaţii pot fi

utilizate doar pentru acoperirea cheltuielilor aferente activităţilor lor non-profit.

Acest tip de subvenţii alocate din articolele bugetului naţional creează preocupări în privinţa

transparenţei procesului şi criteriilor utilizate pentru sprijinul acordat.

Ca urmare, există puţine oportunităţi pentru alte organizaţii de a solicita un asemenea tip de

sprijin financiar.

2. Noțiunile și tipologia serviciilor sociale (Nomenclatorul serviciilor sociale

în Republica Moldova)

Actualmente, una dintre sarcinile politicii sociale a statului constă în formare unui sistem

eficient de protecție socială.

Conform Constituției Republicii Moldova „Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice

om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui,

9 A se vedea: Nadejda Mazur şi Caroline Newman Delegarea serviciilor sociale de către administraţia publică locală din Moldova

organizaţiilor non-comerciale. Ghid practic. Chişinău, 2006.

15

cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale

necesare. Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie,

bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor

împrejurări independente de voinţa lor.”

Analiza generală a cadrului normativ permite, de a evidenția faptul că la nivel formal,

sistemul protecției sociale din Republica Moldova este privit ca fiind compus din două

componente de bază:

1. Asigurări sociale;

2. Asistență socială.

1. Asigurări sociale

Practica mondială demonstrează că sistemul de asigurări sociale este una dintre principalele

instituții de protecție socială în condițiile economiei de piață, care garantează realizarea

dreptului constituțional al cetăţenilor de asigurare materială la bătrânețe, în caz de boală,

pierdere totală a capacității de muncă, pierdere a întreținătorului, şomaj.

Administrarea şi gestionarea sistemului public de asigurări sociale se efectuează de către

Casa Naţională de Asigurări Sociale, care este o instituţie publică autonomă de interes naţional,

cu personalitate juridică.

2. Asistenţă socială

Asistenţa Socială este un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activităţi

profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor, cu

probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care din cauza unor motive de natură

economică, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin

mijloace şi eforturi proprii, un mod normal, decent de viaţă.

Serviciile sociale reprezintă o componentă importantă a sistemului de asistenţă socială, în

cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture

efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care

pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în

dificultate. Acestea au un rol important în promovarea incluziunii sociale a persoanelor aflate

în dificultate. Crearea și dezvoltarea unui sistem de servicii sociale de calitate și adaptate

nevoilor reale ale populației constituie o permanentă preocupare care urmărește drept rezultat

soluționarea mai rapidă și mai eficientă a situațiilor de dificultate.

Serviciile sociale sunt organizate la nivelul administrației publice locale de nivelul I și II, în

funcţie de nevoile identificate, de numărul potenţialilor beneficiari, de complexitatea situaţiilor

de dificultate cu care se confruntă cetățenii şi de gradul de risc social.

Dreptul la servicii sociale este stabilit în mod individual, în baza evaluării necesităţilor

persoanei/familiei de aceste servicii. Un accent sporit se pune prestarea serviciilor sociale

prestate preponderent în comunitate, în proximitatea beneficiarului, cu scopul de a menține pe

cât de mult posibil o viață independentă în sânul familiei și comunității. Acestea au menirea de

a mobiliza comunitatea în formarea unor mecanisme eficiente și durabile de combatere a

situațiilor de dificultate în care se află persoanele/familii și asigurarea unei integrări sociale,

precum și de prevenire a instituționalizării lor.

16

Sistemul de servicii sociale reprezintă un cadru instituțional structurat în care activitățile se

diversifică pe măsura apariției de noi resurse sau probleme; diversificarea problematicii

necesită crearea unui management eficient și eficace de sistem.

Serviciile sociale sunt acordate la bunăstarea individuală sau calitatea vieții cetățenilor este

afectată sau se află în situație de risc major.

La 15 decembrie 2011 a fost aprobat prin Ordinul nr. 353 Ministerului Muncii, Protecției

Sociale şi Familiei Nomenclatorul serviciilor sociale, care include cadrul normativ, definirea

serviciilor sociale, beneficiarii, serviciile sociale acordate, structura orientativă de personal de

specialitate.

Nomenclatorul serviciilor sociale include 41 servicii sociale, dintre care: 4 servicii sociale

primare; 30 servicii sociale specializate; 7 servicii cu specializare înaltă.

Serviciile sociale primare se acordă la nivel de comunitate tuturor beneficiarilor şi au drept

scop prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate care pot cauza marginalizarea sau

excluziunea socială.

Serviciul asistență socială comunitară este veriga-cheie în implementarea politicii sociale în

Republica Moldova.

Serviciul nominalizat supra, a fost instituit la începutul anului 2007 în subordinea structurii

teritoriale de asistență socială. Acesta are drept scop prestarea asistenței sociale la nivel de

comunitate pentru prevenirea și depășirea situațiilor de dificultate.

În prezent, familiile cu copii şi copiii aflaţi în dificultate pot beneficia de următoarele tipuri

de servicii sociale primare:

a) Serviciul Social „Cantină de Ajutor Social”

b) Centru comunitar de asistenţă socială.

c) Îngrijire socială la domiciliu;

d) Asistenţa socială comunitară;

Serviciul de alimentare în cantinele de ajutor social

Cantinele de ajutor social se înfiinţează de autorităţile administraţiei publice locale, iar

organizarea şi funcţionarea acestora se efectuează în conformitate cu Legea nr. 81-XV din

28.02.2003 privind cantinele de ajutor social și Regulamentul-tip privind funcţionarea

cantinelor de ajutor social, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1246 din 16.10.2003.

Conform legislației în vigoare, beneficiarii

serviciilor cantinelor de ajutor social sunt

persoanele care au atins vârsta de pensionare (fără

domiciliu, fără susținători legali, fără venituri sau

cu venituri mici), persoanele cu dizabilități și

copiii până la vârsta de 18 ani (din familii

numeroase, din cele monoparentale şi din alte familii socialmente vulnerabile).

Menirea cantinelor de ajutor social este de a oferi prânzuri calde gratuite persoanelor în

situații de dificultate. Potrivit datelor prezentate de structurile teritoriale de asistență socială,

numărul cantinelor de ajutor social este stabil în ultimii doi ani.

17

Serviciu social „Centru Comunitar de asistență socială”

Centrul comunitar de asistență socială (multifuncțional) este o instituție publică creată la

nivel comunitar/municipiu în cadrul căreia se organizează și se prestează o gamă largă de

servicii sociale pentru persoanele/familiile aflate în dificultate.

Beneficiarii acestui Centru pot fi persoanele, familiile și grupurile sociale aflate în situație

de dificultate din comunitate.

Centrele comunitare oferă servicii de: a) informare; b) consiliere; c) consultanță; d)

reintegrare în familie și în comunitate; e) servicii de dezvoltare a capacităților ocupaționale; f)

alimentare.

Conform datelor prezentate de către structurile teritoriale de asistență socială, pe parcursul

anului 2017, în Republică au activat 74 centre comunitare ce au prestat servicii pentru 2816

copii aflați în situație de risc și 445 copii cu dizabilități.

Serviciul de îngrijire socială la domiciliu își desfășoară activitatea în conformitate cu

Hotărârea Guvernului nr. 1034 din 31.12.2014 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru al

Serviciului de îngrijire socială la domiciliu şi a Standardelor minime de calitate.

Având ca scop prestarea calitativă a serviciilor de îngrijire socială la domiciliu, pentru

îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor.

Serviciul menționat are ca

obiective primordiale

asigurarea prestării serviciilor

calitative de îngrijire la

domiciliu pentru facilitarea

integrării sociale a

beneficiarilor, în conformitate

cu necesităţile speciale şi cu

particularităţile de dezvoltare

individuală, precum şi pentru activizarea eforturilor proprii, prevenirea instituţionalizării prin

menţinerea persoanelor în mediul familial și comunitar, încurajarea beneficiarilor pentru a duce

un mod de viaţă independent, pe cât este posibil, în familie și comunitate, sensibilizarea opiniei

publice cu privire la problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice și cele cu dizabilităţi,

mobilizarea comunităţii pentru soluţionarea necesităţilor cu implicarea voluntarilor, asigurarea

evidenţei centralizate a potenţialilor beneficiari care locuiesc în raza unităţii teritorial-

administrative.

Metodologia de calcul al costului serviciilor de îngrijire socială la domiciliu se aprobă prin

Hotărâre de Guvern. (capitolul IV al Hotărârii de Guvern nr. 1034 din 31.12.2014 cu privire la

aprobarea Regulamentului-cadru al Serviciului de îngrijire socială la domiciliu şi a Standardelor

minime de calitate.)

În temeiul Hotărârii nr. 800 din 01.08.2019 pentru aprobarea pachetului minim de servicii

sociale și modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului

material Pachetul minim de servicii sociale include următoarele servicii sociale:

1) Serviciul social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate;

2) Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii;

3) Serviciul social de Asistență personală.

2352 2317 2069

22348 21362 20586

4973 4546 4191

0

10000

20000

30000

2015 2016 2017

Serviciu îngrijire socială la domiciliu

Nr. unităților Nr. beneficiarilor nr. potențialelor beneficiari

Este unicul serviciu care este finanțat din contul fondatorului, al bugetelor unităților

administrativ-teritoriale, al granturilor, al donațiilor oferite de persoane fizice şi juridice,

al contribuțiilor beneficiarilor, precum şi din alte surse, conform legislației.

18

1) Serviciul social de suport monetar adresat familiilor/persoanelor defavorizate;

Serviciu dat a fost aprobat prin Hotărârea nr 716 din 18.07.2018 pentru aprobarea

Regulamentului-cadrul privind organizarea și funcționarea Serviciului social de suport monetar

adresat familiilor/persoanelor defavorizate.

În Hotărârea Guvernului este menționat că cheltuileile legate de organizarea și funcționarea

Serviciului se efectuează din contul miloacelor financiare ale bugetelor locale de nivelul II, din

donații, granturi și din alte surse, conform legislației.

Ulterior prin Hotărârea nr. 800 din 01.08.2019 pentru aprobarea pachetului minim de servicii

sociale și modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului

material acest serviciu fiind inclus în pachetul minim de servicii sociale.

Conform acestei Hotărârii finanțarea pachetului minim de servicii sociale se va realiza

proproțional mijloacelor financiare acumulate în fondul respectiv și sumei prevăzute pentru

pachetul minim de servicii sociale specificate în pct.1 per autoritate publică locală de nivelul

doi.

Finanțarea sumei alocate pentru fiecare serviciu social inclus în pachetul minim indicat în

pct.1 se va efectua de către autoritățile publice locale de nivelul al doilea în limitele plafoanelor

stabilite de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

2) Serviciu social de sprijin pentru familiile cu copii activează în baza Hotărârii nr. 889

din 11.11.2013 petru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire la organizarea și funcționarea

acestui Serviciu. Este aceași situație ca și serviciu de mai sus modul de finațare sunt bugetele

unităților administrativ-teritoriale de nivelul al II, granturi, donații și alte surse în conformitate

cu legislația în vigoare.

Serviciul social de sprijin pentru familiile cu copii este orientat spre familiile cu copii, pentru

a preveni şi/sau a depăşi situaţiile de risc în vederea asigurării creşterii şi educaţiei copilului în

mediul familial.

Scopul Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii constă în susţinerea dezvoltării

capacităţilor familiei în creşterea şi educaţia copilului, prin consolidarea factorilor protectori

din interiorul familiei şi conectarea ei la resursele relevante din comunitate. Serviciul numit se

prestează în două forme: sprijin familial primar şi sprijin familial secundar.

La sfârșitul anului 2017, Guvernul a aprobat o serie de modificări și completări a cadrului

normativ privind organizarea și funcționarea acestui serviciu, inclusiv fiind majorat cu 30 %

(de la 3000 la 4000 lei) cuantumul ajutorului bănesc acordat familiilor beneficiare de sprijin

familial 154 secundar.

Totodată a fost reglementată includerea și finanțarea în cadrul serviciului de sprijin pentru

familiile cu copii a unor programe specifice de lucru cu anumite grupuri de părinți și copii.

3) Serviciul social „Asistența Personală” (în continuare Serviciu) a fost instituit prin

Hotărârea Guvernului nr. 314 din 23 mai 2012 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind

organizarea și funcționarea Serviciului social „Asistenta personală” și a Standardelor minime

de calitate.

Scopul Serviciului este de a oferi asistență și îngrijire copiilor și adulților cu dizabilități

severe, în vederea favorizării independenței și integrării lor în societate. Serviciul este destinat

19

pentru persoanele cu dizabilități severe care necesită îngrijire, însoțire și supraveghere

permanentă din partea unei alte persoane în procesul integrării lor în societate în domeniile

protecției sociale, muncii, asistenței medicale, instructiv-educativ, informațional, al accesului

la infrastructură și altele.

În prezent, funcția de organizare și finanțare a serviciilor sociale este una descentralizată,

fiind pe deplin atribuită APL-urilor. APL-urile în mod independent pot stabili caracterul

prioritar al cheltuielilor bugetului unității administrativ-teritoriale, inclusiv în domeniul

serviciilor sociale, fără a ține cont de poziția sau eventualele recomandări ale autorităților

publice centrale de specialitate.

Luând în considerație faptul, că serviciul „Asistența personală” se finanțează în principal din

sursele bugetelor unităților administrativ-teritoriale, în limita surselor disponibile, persoanele

eligibile pentru serviciul „Asistența Personală” nu beneficiază de acest serviciu în condițiile de

egalitate cu ceilalți. Or, posibilitatea încadrării în serviciul „Asistența Personală” depinde

exclusiv de bunăstarea economică a APL-ului responsabil de finanțarea serviciului, precum și

de decizia acestuia de a aloca surse financiare pentru crearea noilor unități de asistent personal.

Serviciile sociale specializate implică antrenarea specialiştilor şi au drept scop menţinerea,

reabilitarea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de dificultate

în care se află beneficiarul sau familia acestuia.

Conform datelor furnizate de către

structurile teritoriale de asistență socială,

în anul 2017, în Republică au activat 100

instituții sociale care au prestat servicii

sociale pentru cca 7367 persoane

adulte/lunar.

Centrele de zi pentru persoane vârstnice activează în temeiul Hotărârii Guvernului nr.

569 din 29 iulie 2013 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi

funcţionarea Centrului de zi pentru persoane vârstnice şi a standardelor minime de calitate-

scopul acestora este de a presta servicii specializate în vederea asigurării activităţilor de

îngrijire, reabilitare şi (re)integrare socială a beneficiarilor, în baza evaluării necesităţilor, în

regim de zi.

În anul 2017 în Republică au funcționat 15 centre, de serviciile cărora au beneficiat 3706

persoane lunar.

Centre de plasament temporar pentru perosane vârstnice are ca bază Hotărârea

Guvernului nr. 323 din 30 mai 2013 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru privind

organizarea și funcționarea Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și a Standardelor

minime de calitate și scopul lor este asigurarea protecţiei sociale a beneficiarilor pentru

În special, Guvernul trebuie să crească eforturile pentru cofinanțarea serviciului

„Asistența Personală” din mijloacele bugetului de stat, astfel încât cererea populației în

serviciul respectiv să fie pe deplin acoperită.

20

depăşirea situaţiei de dificultate şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora și reintegrarea

beneficiarilor în familie și comunitate.

Centre de plasament de lungă durată - instituții care asigură protecția socială persoanelor

care nu se pot îngriji singure, nu au suport din partea familiei și necesită supraveghere și ajutor

din partea unei persoane terțe.

Centre comunitare multifuncționale - instituții de asistență socială care prestează o gamă

largă de servicii sociale în regim de zi și plasament pentru mai multe grupuri de benficiari.

Centrele de reabilitare socio-medicală - servicii de asistență medicală și de recuperare

medicală prin terapii specifice, servicii de consiliere socială, respectiv furnizarea de informații

și acordarea sprijinului necesar în vederea obținerii unor beneficii și servicii sociale, precum și

a altor drepturi prevăzute de legislația în vigoare.

Centrele sociale regionale pentru asistența persoanelor infectate HIV/SIDA şi a

membrilor familiilor își desfășoară activitatea în condițiile Hotărârii Guvernului nr.1010 din

26 august 2016 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și funcționarea

Centrului social regional pentru asistența persoanelor infectate HIV/SIDA și a membrelor

familiilro acestora și a standardelor minime de calitate.

Scopul acestora este de a oferi servicii integrate specializate şi suport social persoanelor

infectate HIV/SIDA şi membrilor familiei acestora în situaţii dificile în vederea îmbunătăţirii

calităţii vieţii acestora, reabilitării sociale şi (re)integrării lor în societate, referirii la alte servicii

conform necesităţilor.

Suplimentar, pentru a asigura durabilitatea funcționării și prestarea serviciilor sociale de

calitate persoanelor infectate HIV/SIDA şi a membrilor familiilor, prin modificările operate

prin Hotărârea Guvernului nr. 484 din 29 iunie 2017 pentru modificarea și completarea

Hotărârii Guvernului nr. 1010 din 26 august 2016, s-a stabilit că finanțarea Centrelor sociale

regionale pentru asistența persoanelor infectate HIV/SIDA și a membrilor familiilor acestora

se efectuează prin transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat către bugetele locale

de nivelul al doilea.

În anul 2017, în Republică activau trei Centrele sociale regionale pentru asistența

persoanelor infectate HIV/SIDA şi a membrilor familiilor acestora:

- Centrul social regional „Renașterea”

- Centrul social regional „Viața cu Speranță”

- Centrul social regional „Împreună pentru Viață

21

Serviciul social integrat pentru consumatorii de substanțe psihoactive și pacienții

terapiei de substituție și Standardele minime de calitate. La data de 18 aprilie 2017,

Guvernul prin Hotărârea nr. 232 a aprobat Regulamentul-cadru privind organizarea şi

funcţionarea Serviciului social integrat pentru consumatorii de substanțe psihoactive și pacienții

terapiei de substituție și Standardele minime de calitate.

Scopul Serviciului social integrat este reabilitarea, incluziunea socială și îmbunătăţirea

calităţii vieţii persoanelor consumatoare de substanțe psihoactive și pacienții terapiei de

substituție prin asigurarea suportului psiho-social acestora întru depăşirea situaţiei de

dificultate.

Serviciul urmează să activeze pe o platformă compusă din trei tipuri de servicii, cu diferite

forme de organizare: Serviciu de zi, Locuință tranzitorie și Serviciul de reabilitare prin

comunitatea terapeutică.

Pentru copii aflați în situație de risc în Republica Moldova sunt prevăzute următoarele

servicii sociale specializate:

a) tutela (curatela);

b) asistența parentală profesionistă;

c) casa de copii de tip familial;

d) echipa mobilă;

e) echipa mobilă;

f) casă comunitară;

g) locuință protejată;

i) centru de plasament pentru copii separați de părinți;

j) centrul de zi pentru copii cu dizabilități;

k) centrul maternal.

Centrul de zi pentru copii în situații de risc reprezintă o instituţie publică sau privată de

asistenţă socială care prestează servicii sociale specializate de îngrijire în regim de zi a copiilor

în situaţie de risc, în vederea (re)integrării sociale şi familiale a acestora, precum şi în scopul

prevenirii separării copiilor în situaţie de risc de mediul familial.

Centrele de zi pentru copii în situație de risc activează în baza prevederilor Hotărârii

Guvernului nr. 441 din 17.07.2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea

şi funcţionarea Serviciului social Centrul de zi pentru copii în situaţie de risc şi a standardelor

minime de calitate.

Centrul de zi pentru copii cu dizabilități reprezintă o instituție publică sau privată de

asistență socială care prestează servicii în regim de zi pentru recuperarea/reabilitarea copiilor

în vederea (re)integrării sociale, precum și în scopul prevenirii separării copiilor de mediul

familial și excluziunii sociale.

Centrul de plasament pentru copii separati de părinți reprezintă o instituție publică sau

privată de asistenţă socială care prestează servicii sociale specializate de îngrijire pentru o

perioadă determinată copiilor separați de părinți. Centrele de plasament activează în baza

Hotărârii Guvernului nr. 591 din 24.07.2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind

organizarea şi funcţionarea Serviciului social Centrul de plasament pentru copiii separați de

părinți şi a Standardelor minime de calitate.

Centrul maternal este o instituție publică sau privată de protecție a cuplului mamă-copil în

scopul prevenirii abandonului copilului și asigurării formării, menținerii și consolidării

legăturilor familiale. Centrul activează în baza Hotărîrii Guvernului nr. 1019 din 02.09.2008

22

pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind serviciile sociale prestate în cadrul

centrelor maternale.

Asistența parentală

profesionistă este un serviciu social

specializat, care oferă copiilor

îngrijire familială substitutivă în

familia unui asistent parental

profesionist.Prin Hotărîrea

Guvernului nr. 760 din 17.09.2014 a

fost aprobat Regulamentul-cadru cu

privire la organizarea și funcționarea

Serviciului de asistență parentală

profesionistă și a standardelor

minime de calitate, acestea fiind

corelate cu Liniile directoare ONU pentru îngrijirea alternativă a copilului.

În perioada anilor 2007-2017 a crescut atît numărul persoanelor care au devenit asistenți

parentali profesioniști, dar și numărul copiilor care au fost plasați în serviciul dat.

Casa de copii de tip familial

este un serviciu social specializat,

care oferă copiilor îngrijire

familială substitutivă în familia

unui părinte-educator.

Potrivit Hotărârea Guvernului

nr. 51 din 17.01.2018 pentru

aprobarea Regulamentului-cadru

cu privire la organizarea și

funcționarea Serviciului social

„Casă de copii de tip familial” şi a

Standardelor minime de calitate,

scopul casei de copii de tip familial este de a oferi copilului îngrijire într-un mediu familial

substitutiv pentru o perioadă determinată de timp.

Casa comunitară pentru copii în situație de risc este un serviciu social specializat de

plasament temporar pentru creşterea şi educarea, într-o locuinţă de tip familial, a copiilor privaţi

temporar sau permanent de mediul lor familial, precum şi a copiilor aflaţi în situaţie de risc.

Actul normativ care reglementează activitatea Casei comunitare pentru copii în situație de risc

este Hotărârea Guvernului nr. 52 din 17.01.2013 privind aprobarea Regulamentului-cadru cu

privire la organizarea și funcționarea Serviciului social Casa comunitară pentru copii în situație

de risc.

Servicii sociale cu specializare înaltă

Servicii de plasament pentru persoanele vârstnice și persoanele cu dizabilități fizice

constituie un ansamblu de măsuri de natură socială în vederea depășirii unor situații de

dificultate și integrării sociale, acordate persoanelor vîrstnice și cu dizabilități, aflate în situații

de risc condiționate de mediul în care trăiesc, mijloace insuficiente de subzistență sau prezența

unor boli cronice ori a unor fenomene nocive. Acestea sunt printre cele mai solicitate și

23

costisitoare forme de îngrijire, prin care seacordă asistență persoanelor vîrstnice și persoanelor

cu dizabilităţi care, din cauza anumitor circumstanţe, sunt limitate în posibilităţile de participare

la viaţa socială în aceeași măsură cu alte persoane.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale exercită funcția de fondator în 2 instituții

pentru persoane vârstnice şi persoane adulte cu dizabilităţi fizice, amplasate în municipiul

Chișinău și satul Cocieri raionul Dubăsari.

Totodată, Agenția Națională Asistență Socială este responsabilă de gestionarea activității

instituțiilor de asistență socială și de reabilitare/recuperare, potrivit prevederilor Hotărîrii

Guvernului nr. 1263 din 18 noiembrie 2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind

organizarea și funcționarea Agenției Naționale Asistență Socială, a structurii și efectivului-

limită ale acestuia.

În Nomenclatorul de servicii sînt incluse următoarele servicii cu specializare înaltă adresate

familiilor și copiilor în situație de risc:−casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale;−centru

pentru asistență și protecția victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe

umane.Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale coordonează activitatea a două

instituții sociale rezidențiale pentru copii (gestionate de Agenţia Naţională Asistență Socială, în

conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 1263d in 18 noiembrie 2016):

•Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale (fete) din or. Hîncești;

•Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale (băieți) din or. Orhei.

Tipoligia serviciilor sociale în Republica Moldova, dă posibilitate din start de a delimita

servicile care pot fi prestate doar de instituții de stat și cele care pot fi create și dezvotlate de

prestatori privați de servicii (ca exemplul OSC).

Serviciile primare sunt servicii care soluționează pe un termen scurt problemele persoanelor

care au intrat în dificultate. Analiza capitolului precedent conturează clar importanța și obligația

administrației publice locale de a presta astfel de servicii la nivel de comunitate.

În cazul, serviciilor specializate pentru toate categoriile de beneficiari: adulți, copii, persoane

infectate HIV, servicii care în majoritatea cazurilor au fost dezvoltate de către organizațiile

neguvernamentale, ele pot fi lesne achiziționate de către stat.

În cazul serviciilor sociale și contractarea lor de către Stat (APC, APL de nivelul I și APL

de nivelul II) sunt indentificate două probleme:

Lipsa Regulamentelor și Standardelor minime de calitate pentru fiecare Serviciu

social din Nomenclatorul Serviciilor sociale.

Lipsa unor reglementări stabilite la nivel guvernamental „cost-serviciu per

beneficiar„.

24

3. Rolul și organizațiilor neguvernamentale la prestarea și contractarea

serviciilor sociale

Potrivit legislației internaționale și naționale Statul este responsabil de situația socială a

cetățenilor ei, el nu poate transfera în totalitate responsabiltiatea unui prestator privat de servicii

sau asistență.

Astfel, el devine principalul actor pentru finanțarea acestor servicii, iar pentru OSC este un

model complemtar pentru a spori disponibilitatea resurselor.

Consolidarea sustenabilității financiare a societății civile va fi posibilă prin sporirea

accesului la contractarea socială şi a participării societăţii civile la implementarea politicilor

publice.

In contextul international există ţări care se bazează aproape în totalitate pe furnizarea privată

de servicii sociale şi ţări care asigura aceste servicii majoritar prin sectorul public. In general,

majoritatea statelor europene au dezvoltat un sistem de politici sociale în care serviciile sociale

sunt oferite complementar, de către organizații publice și private, ambele respectând aceleași

standarte de egalitate și principii de sustenabilitate și maximizarea a impactului.

Un număr semnificativ de bune practici din experiența internațională atestă avantajele

dezvoltării unor mecanisme de achiziționare și contractare a serviciilor sociale dezvoltate de

OSC.

Pentru implementarea cu succes a mecanismului de contractare a serviciilor sociale se

necesită anumite ajustări care ulterior vor asigura eficientizarea acestuia prin identificarea

bunelor practici în domeniu şi dezvoltarea capacităţilor autorităţilor publice care

implementează contractarea socială.

Contractarea serviciilor sociale reprezintă o mare provocare atât pentru sistemul

guvernamental, care este pus în situaţia de a redefini modalitatea de prestare a serviciilor, de

restructurare şi mai ales de reducere a structurii prin transferul către furnizorii privaţi, cât şi

pentru organizaţiile nonguvernamentale ce vor oferi servicii utilizând banii publici alocaţi

pentru acestea.

Majoritatea țărilor europene au acceptat politici legislative care presupun obligația statului

de a finanța obligatoriu serviciile sociale, indiferent dacă este furnizat de o instituție

guvernamentală sau de un furnizor nestatal. Este, de asemenea mai obișnuit că guvernele să

ofere finanțare furnizorilor privați pentru acele servicii care sunt considerate obligatorii și

pentru care ar trebui să plătească guvernele oricum (de exemplu, adăposturile de noapte din

Ungaria).

Obligația legală a statului de a asigura furnizarea anumitor servicii este criteriul principal în

vederea dezvoltării contractării serviciilor sociale.

Alt element important al întregii relații dintre OSC și Guvern este elementul de parteneriat

care are mai multe dimensiuni și sunt primoridale în organizarea întregului sistem finanțarea

OSC-urilor.

Astfel, rolul organizațiilor ne-guvernamentale se atestă prin:

➢ În anumite zone, OSC este unicul partener al Guvernului, deoarece nu există alți furnizori

de servicii sociale, iar beneficiarii serviciilor nu pot achita prestarea serviciilor (exemplu

concludent multe localități rurale din Republica Moldova).

25

➢ OSC, datorită modului de funcționare, sunt capabili să atragă resurse suplimentare pentru

a dezvolta serviciile lor - pot utiliza voluntari, pot atrage finanțarea donatorilor și pot atrage

donații de la persoane fizice/persoane juridice. Aceste resurse pot ajuta la creșterea calității

serviciilor furnizate. Desigur, este foarte important ca atunci când Guvernul oferă finanțare,

să fie suficientă pentru a acoperi costurile de bază ale activități OSC.

➢ În unele regiuni anumite tipuri de servicii, nu sunt atractive pentru creare și dezvoltare de

către furnizori privați de servicii sociale. În acest îi revine sarcina Guvernului de a convinge

că potențialii furnizori și să-i ajute să dezvolte servicii acolo unde nevoia este mai mare.

➢ OSC în majoritatea cazurilor sunt surse de inovație și de buni practice pe care statul le

poate folosi, în cazul când elaborează servicii sociale noi, precum și când le reforemează

pe cele existe.

➢ OSC în majoritatea cazurilor au parteneriate cu rețelele internaționale, astfel sunt posibile

schimburi de cunoștințe și adaptarea unor modele noi care pot funcționa în alte contexte.

Deseori OSC sunt promotori la dezvoltarea de servicii sociale noi care coincid cu nevoile

și necesitățile beneficiarilor.

➢ OSC dispun de expertiză specializată. Majoritatea OSC se axează asupra unor servicii

sociale sau beneficiari grup –țintă. Astfel având cunoștințe vaste și specializate în domeniu.

➢ OSC prestează servicii de calitate superioară datorită orientărilor specifice și a

modalităților de lucru.

➢ OSC sunt flexibile, axându-se pe ideea „cerere- ofertă” și de altfel trecând de la ideile

biurocratice la cele de voluntariat.

În activitatea organizațiile neguvernamentale în calitate de prestator de servicii sociale

întâlnesc un șir de impedimente:

Dacă notăm situația Republicii Moldova menționăm următoarele:

▪ imperfecțiunea legislației în vigoare;

▪ birocrația exagerată a cadrului normativ;

▪ lipsa prevederilor legislative privind contractarea socială în reglementarea

parteneriatului public-privat;

▪ lacunele în cadrul normativ privind posibilitatea finanțării directe a OSC de către

autoritățile publice.

Principalele avantaje ale prestatorilor privaţi se explică prin faptul că:

• Cunosc în profunzime specificul regiunii în care activează şi nevoile comunităţilor;

• Atrag finanţări adiţionale prin intermediul proiectelor şi campaniilor, ceea ce

reprezintă potenţiale oportunităţi de extindere a serviciului şi de îmbunătăţire a

calităţii;

• Personalul este bine pregătit;

• Nu au proceduri birocratice, ceea ce uşurează accesul la servicii în anumite cazuri;

• Activităţile acestora sunt axate pe problematica socială (în cazul ONG-urilor).

26

4. Implicarea eficientă a administrației publice locale la contractarea

serviciilor sociale. Provocările actuale.

La fel ca în cazul capacităţilor organizațiilor neguvernamentale, și capacitatea autorităţilor

locale trebuie luată în considerare la elaborarea unui sistem care implică organizațiile

neguvernamentale în prestarea serviciilor sociale.

Domeniul asistenței și protecției sociale avînd la bază art. 47 din Constituția Republicii

Moldovaă rezultă că ar fi un domeniu de interes statal.

Dacă notăm careva puncte privind realțiile dintre organile administrației centrale și cele locale

depistăm următoarele:

Între autorităţile centrale şi cele locale, între autorităţile publice de nivelul întâi şi cele de nivelul

al doilea nu există raporturi de subordonare, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

• Orice control administrativ exercitat asupra activităţii desfăşurate de către autorităţile publice

locale nu trebuie să urmărească alt scop decât asigurarea respectării legalităţii şi a principiilor

constituţionale, iar controlul de oportunitate poate viza doar realizarea competenţelor care le-

au fost delegate, în condiţiile legii.

• Autorităţile administraţiei publice centrale consultă asociaţiile reprezentative ale autorităţilor

administraţiei publice locale în problemele ce ţin de administraţia publică locală.

• Autorităţile publice locale îşi desfăşoară activitatea în domeniile stabilite de Legea privind

descentralizarea administrativă, dispunând în acest scop de competenţe depline care nu pot fi

puse în cauză sau limitate de nici o autoritate publică, decât în condiţiile legii.

• Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competenţe

autorităţilor publice locale fără o evaluare prealabilă a impactului financiar pe care aceste

competenţe l-ar putea genera, fără o consultare a autorităţilor locale de nivelul corespunzător

şi fără ca colectivităţile locale să fie asigurate cu mijloacele financiare necesare.

În conformitate cu Legea nr. 435/2006 privind descentralizarea administrativă pentru

adminsitrația publică locală se stabilesc:

➢ Domenii proprii de competență;

➢ Domenii/atribuții delegate de competență.

Comepetențele delegate a administrației publice:

Pe lângă competenţele proprii, autorităţile administraţiei publice locale pot fi învestite şi cu

unele competenţe delegate de stat.

• Art. 6 din Legea privind descentralizarea administrativă stabileşte:

„competenţele care ţin de autorităţile publice centrale pot fi delegate autorităţilor publice

locale de nivelul întâi şi al doilea, respectîndu-se criteriile de eficacitate şi de raţionalitate

economică. Delegarea de competenţe poate fi efectuată de Parlament, la propunerea

Guvernului”.

27

• Autorităţile centrale nu pot delega competenţe autorităţilor locale fără ca să

le asigure cu mijloace financiare necesare pentru realizarea acestor

competenţe.

• Delegarea de competenţe este efectivă doar din momentul în care a avut loc

transferul resurselor financiare şi materiale necesare şi suficiente.

Astel domeniul de asistență socială este o

competență delegată, administrația publică

locală nefiind cointersantă la soluționare ei

în cele mai multe cazuri din lipsa surselor

financiare.

Contractarea socială/achiziția socială este

strâns legată de descentralizarea serviciilor

sociale.

Republica Moldova a întreprins măsuri de

descentralizare, inclusiv și a serviciilor

sociale. Serviciile primare fiind transferate sub competența administrației publice locale.

Transferul obligațiilor pentru prestarea serviciilor sociale către autoritățile locale ridică atât

necesitatea, cât și oportunitatea de a implica actori neguvernamentale, deoarece autoritățile

locale nu pot asigura nivelul necesar de servicii sociale.

Contractarea din exterior necesită resurse semnificative şi un set specific de abilităţi noi din

parte a autorităţilor locale.

În baza art. 6 și 6¹ din Legea 435 privind descentralizarea administrativă în ceea ce privește

finanțarea putem nota următoarele:

Competenţele care ţin de autorităţile publice centrale pot fi delegate autorităţilor publice locale

de nivelurile întâi şi al doilea, respectându-se criteriile de eficacitate şi de raţionalitate

economică.

➢ Delegarea de competenţe este însoţită obligatoriu de asigurarea resurselor financiare

necesare şi suficiente realizării acestora.

➢ Delegarea de competenţe este efectivă doar din momentul în care a avut loc transferul

resurselor financiare şi materiale necesare şi suficiente.

➢ Competenţele autorităţilor publice centrale în domeniul asistenţei sociale se deleagă

autorităţilor publice locale şi se finanţează din contul transferurilor cu destinaţie specială de

la bugetul de stat prevăzute în legea bugetară anuală (Notă: Legea bugetului pe anul 2019

(anexa 7) nu prevede nici un leu pentru APL de nivelul I)

Fireşte, sunt necesare resurse financiare dedicate pentru finanţarea serviciilor contractate,

precum și anumite capacităţi ale resurselor umane, inclusiv competenţa şi abilitatea de a:

❖ Evalua necesităţile şi elabora servicii adecvate la nivel comunitar (precum şi la nivel

instituţional, dacă este aplicabil);

❖ Evalua piaţa furnizorilor şi a elabora o strategie pe termen lung pentru contractare;

❖ Elaborarea şi implementarea procedurei locală pentru contractarea din exterior;

28

❖ Elabora procesul de evaluare a ofertelor prezentate de potenţialii prestatori de servicii

neguvernamentali;

❖ Gestiona contractele;

❖ Monitoriza şi evalua prestarea serviciilor; şi include lecțiile învăţate în noile cicluri de

contractare.

Pentru a realiza acest lucru, autoritatea locală trebuie să investească în instruirea personalului

său şi/sau a membrilor consiliului, pentru ca aceştia să poată îndeplini astfel de cerinţe.

Acesta este un aspect foarte important de care trebuie să se țină cont, deoarece fără capacitatea

necesară, chiar şi cel mai bun sistem de servicii sociale nu poate fi implementat în mod adecvat.

În acelaşi timp, există presiune permanentă şi imediată asupra autorităţilor locale de a presta

serviciile pentru a satisface necesităţile curente.

Din acest motiv, stabilirea termenului pentru activităţi de instruire/consolidarea capacităţii

devine o problemă – având resurse limitate, autorităţile locale au tendinţa să le cheltuiască

pentru a satisface necesităţile curente, ceea ce tărăgănează posibilitatea de a reforma

ineficienţele sistemului de prestare a serviciilor sociale.

Concluzionăm faptul că domeniul social pare a fi un domeniu de interes statal și:

➢ Sistemul existent nu este cert în aspectul descentralizării sau delegării de atribuţii APL.

➢ Se impune asigurarea principiului subsidiarităţii în domeniul social.

➢ APL ne nivelul I nu beneficiază de finanţare în domeniul social ceea ce reduce la zero

crearea mecanismelor instituţionale şi a serviciilor eficiente apropiate de cetăţeni.

5. Modele de contractare a serviciilor sociale

Finanţarea competitivă a serviciilor sociale se poate întâlni atât în cazul unei pieţe

competitive publice închise (non-market competition), cât şi al unei pieţe deschise tuturor

tipurilor de furnizori publici sau privaţi interesaţi de prestarea serviciului (market competition).

În cazul pieţei competitive închise se poate întâlni competiţia bazată pe indicatori sau sisteme

de referinţă, situaţie în care autorităţile publice locale îşi stabilesc indicatori de performanţă şi

de rezultat pe care îi analizează cu alte autorităţi publice în dorinţa de a-şi îmbunătăţi sistemul

şi mecanismul de furnizare a serviciilor publice, şi modelul pieţei interne în care furnizorii

publici de servicii au un grad foarte mare de autonomie în raport cu autoritatea finanţatoare.

În cazul pieţei libere de servicii se poate întâlni contractarea către furnizorii privaţi a

furnizării serviciilor publice pe o perioadă limitată de timp, iar dacă externalizarea este pentru

o perioadă nelimitată sau pe un termen foarte lung putem vorbi despre privatizare.

În aceste două cazuri prestatori de servicii publice pot deveni şi organizaţiile

neguvernamentale dar de obicei acestea intră în competiţie cu sectorul de afaceri.

Pentru anumite servicii publice cum ar fi cele de sănătate, sociale sau educaţie, datorită

caracterului nonprofit al acestora şi a slabei contribuţii a beneficiarilor acestea, sunt transferate

spre administrare organizaţiilor neguvernamentale.

Sublinem faptul că modelele de contractare socială și sarcinile văzute de legislativ în acest

domeniu pot fi diferite de la un stat la atul.

Abordarea diferențiată este influențată de circumstanțele locale, tradițiile și principiile

generale pe care este axat Guvernul.

De atfel, menționăm faptul că sarcinile guvernamentale se schimbă în timp fiind influențate

de evoluțiile sociale și economice.

29

Studiul „Ghid privind modele de prestare a serviciilor sociale neguvernamentale„ a analizat

contractarea socială, sau situatia parteneriatului, bazat pe doua caracteristici de baza ale

sectorului ONG în diferite țări europene.

Prima caracteristica este instituționalizarea ONG-urilor – abilitatea acestora de a desfățura

proiecte ample, stabilitatea în ceea ce priveste birourile, echipamentele și angajatii calificati.

A doua caracteristica este independența – abilitatea ONG-urilor de a fucționa independent

de Guvern, în special fără finanțări din partea acestuia. Acesta înseamnă ca ambele părți sunt

egale.

Studiul prezintă 4 modele de relații ONG – Guvern:

- Corporatist (Continental) – în acest model ONG-urile sunt principali prestatori de servicii,

în timp ce statul finanțeaza prestarea acestor servicii. Acest model este tipic în Germania,

unde parțile au nevoie una de alta și sunt interdependente. Adeseori relația este bazata pe

lege.

- Liberal (Anglo-Saxon) – acesta este un model din țarile anglo-saxone (Regatul Unit). În

acest caz statul caută cele mai bune căi de prestare a anumitor servicii și deschide licitatii în

acest sens. De regulă, datorită unor avantaje comparative, prestatorii selectați sunt ONG-uri.

Relația dintre ONG-uri ți stat este bazată pe contract.

- Social-Democratic (Scandinav) – acesta este un model specific țărilor scandinave. ONG-

urile nu sunt de regulă prestatori de servicii, ci sunt purtătorii intereselor propriilor membri

săi ai anumitor grupuri. Statul este principalul prestator de servicii în acest model.

- Emergent (Mediteranean) – acesta este cel mai puțin clar model, aflat înca în dezvoltare.

Statutul ONG-urilor nu este clar, iar regulile sunt create odată cu dezvoltarea sectorului

ONG. In afara țărilor mediteraneene, majoritatea celor din Europa de Centrala și de Est se

încadrează în acest model.

Termenul de contractare socială se referă la o zona specifica a parteneriatului ONG – Guvern

și poate lua diferite forme în diferitele modele sociale precum și în cadrul fiecărei țări.

Descrierea termenului poate porni de la definirea componentelor sale. „Social” se referă la

activitațile și serviciile din domeniul social – prestarea acelor servicii al caror scop este ajutarea

cetatenilor de a avea șanse egale și acces la viata publică. Există, totuți, concepte diferite

despre conținutul specific al serviciilor sociale.

In sensul cel mai larg acestea se pot numi servicii de bunăstare, cum în anumite legislații

acestea includ o întreagă serie de servicii publice precum sănătate, cultură etc (în Polonia și

Ungaria). În alte legislatii (Bulgaria) serviciile sociale și contractarea acestora se refera la

asistența socială (modelul Republicii Moldova).

„Contractarea” se refera la faptul există un contract/întelegere juridică între părți. Exista

diferite căi de a contracta un anumit prestator.

O optiune este aceea de a invita o organizație spre a negocia necesitățile. Altă opțiune ar fi

organizarea unei licitații și alegerea celei mai bune oferte.

O a treia cale este stabilirea unui standard de autorizare și să se asigure fiananțarea

„normativă” a oricarui prestator care îndeplinește acele standarde, în baza a numărului de

beneficiari pe care îi poate avea. O a patra cale este cea a „sistemului voucherelor”. In acest

sistem, contractul cu prestatorul nu garantează plata. Acesta garantează că dacă atragi

beneficiari eligibili (presupuți a beneficia de servicii), statul va plăti o taxă fixă pentru fiecare

beneficiar.

Contractarea socială (oferta socială) este o formă de parteneriat public-privat între

stat/instituții centrale sau autorități locale și așa numitele entități de drept privat, furnizori de

servicii sociale.

30

➢ Scopul parteneriatului: Statul contractează activități legate de serviciile sociale către

furnizori privați. Rolul statului este limitat la finanțarea prestării și controlul absorbției

fondurilor și a calității serviciilor prestate.

➢ Subiectul parteneriatului: atribuirea tuturor tipurilor de servicii sociale.

➢ Parteneri: statul (ca actor privat) și entitățile private furnizoare de servicii sociale.

➢ Metodologia: în general, pașii contractării sociale sunt reglementați de către legislație unde

competențele autorităților publice relevante sunt subliniate. Este o combinație a normelor

legale exprese cu posibilități de dispoziție asupra procesului de negociere sau a

documentelor (pentru a include diversitățile și specificul local și condițiile contractării

sociale).

În Germania cum am menționat contractarea serviciilor sociale se bazează pe principiul

subsidiarităţii – cei care se află cel mai aproape de nevoile oamenilor pot avea cel mai bine grijă

de ei. Bazat pe o lungă tradiţie, există o cooperare solidă între autorităţile locale şi organizaţiile

sociale, incluzând planuri comune şi înţelegeri consensuale privind împărţirea funcţiilor şi

responsabilităţilor. Organizaţiile sociale sunt (re)finanţate în mare parte din servicii, sub o

formă sau alta. Veniturile din contractele cu statul şi rambursarea serviciilor din asigurările

sociale reprezintă aproximativ 80% din totalul veniturilor şi 10% sunt din granturi publice.

Contractarea directă, fără proceduri de licitaţie, este cea mai frecventă modalitate de a

încheia un contract de atribuire a serviciilor sociale în Germania. Instituţia responsabilă de

furnizarea diferitelor servicii sociale (acesta poate fi municipalitatea locală sau o instituţie

specializată) decide dacă va organiza o licitaţie publică sau va încheia un contract direct cu un

furnizor privat. Furnizorii privaţi de servicii sociale (profit sau non-profit) pot aplica pentru

fonduri publice în vederea dezvoltării de servicii suplimentare (cum ar fi sprijinirea persoanlor

infectate HIV/SIDA sau copii abuzaţi sexual).

În Marea Britanie contractarea socială este bazată pe principiul eficienţei costurilor –

contractarea se bazează pe preţul redus şi calitate.

Aşa numita „cultură de contractare„ este bazată pe trei elemente cheie:

✓ delegarea serviciilor către sectorul independent; l

✓ licitaţiile publice şi

✓ un bun sistem de control.

Furnizarea serviciilor este în responsabilitatea autorităţilor locale prin intermediul

Consiliului. Tendinţa este pentru Consiliu de a direcţiona de la furnizarea directă spre

încredinţarea serviciilor altor furnizori.

Totuşi, furnizorii ce obţin profit sunt, de asemenea, actori importanţi, întrucît au intrat pe

o piaţă de servicii sociale. Relaţia dintre Consiliu şi furnizor este reglementată de contract.

Ultimele tendinţe demonstrează schimbarea culturii contractării către „cultura parteneriatului”.

Acesta este rezultatul unor lungi ani de experienţe în domeniul contractării serviciilor sociale

către terţi şi arată că (datorită unei naturi specifice a serviciilor, a grupurilor-ţintă şi a resurselor

necesare) furnizarea serviciilor este mai rapidă şi mai eficientă cînd relaţia dintre furnizori -

municipalitate şi ONG-uri este bazată pe parteneriate (egali şi cu distribuirea clară a drepturilor

şi obligaţiilor şi includerea implicării comune în furnizarea serviciilor) mai degrabă decât în

cazul relaţiilor între mandant şi mandatar (ierarhice, excluzînd într-o mare măsură posibilitatea

unei cooperări pe termen lung şi a durabilităţii serviciului).

Belgia

Serviciile sociale din Belgia pun accentul pe ocuparea forţei de muncă în rândul

persoanelor vulnerabile, pe acreditarea angajatorilor şi pe sistemele de bonuri. Ele sunt

disponibile în mod universal şi sunt considerate ca făcând parte din politica de incluziune

31

socială pentru întreaga populaţie, nu doar pentru persoanele vulnerabile. Competenţele sunt

descentralizate. Sistemul de bonuri folosit în Belgia are drept scop crearea de noi locuri de

muncă, contracararea muncii la negru, oferirea de oportunităţi de muncă persoanelor

dezavantajate pe piaţa muncii şi îmbunătăţirea echilibrului dintre muncă şi viaţa personală a

utilizatorilor de servicii. Furnizorii sunt acreditaţi pe baza unei evaluări a capacităţilor

financiare. Calitatea serviciului furnizat nu este o componentă explicită a procesului de

acreditare, cu toate că diverşi actori din sectorul economiei sociale şi ONG-urile doresc un nivel

de reglementare mai ridicat în ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi condiţiile de muncă.

În Europa centrală şi de est este o combinaţie a celor două modele de

contractare/parteneriat social.

În Croaţia au avut loc multe schimbări, în prezent, pentru a ameliora sistemul de asistenţă

socială în general şi, mai specific, calitatea în cadrul furnizării de servicii sociale. Aceste

schimbări au fost stimulate de aspiraţia Croaţiei de a deveni membru al Uniunii Europene şi de

nevoia corespunzătoare de a îndeplini criteriile de aderare. Obiectivele principale ale reformei

au fost în a obţine o furnizare de servicii sociale mai eficientă şi în a garanta un acces egal la

servicii. Descentralizarea se află într-un stadiu incipient. Croaţia nu foloseşte, încă, un sistem

de acreditare; calitatea se măsoară prin caracteristici structurale precum spaţiul şi

echipamentele. Noile iniţiative privind calitatea se focalizează asupra implicării utilizatorilor şi

asupra dirijării standardelor de calitate spre rezultate.

În Estonia, administrarea sistemului de asistenţă socială se împarte între Ministerul de

Afaceri Sociale şi 224 de guvernatori de judeţe. Furnizarea de servicii (precum şi de protecţie

socială şi de asistenţă în general) intră în responsabilitatea fiecărui judeţ. Populaţia din zonele

rurale întâmpină mai multe dificultăţi în accesarea serviciilor de care are nevoie. Resursele

financiare şi umane insuficiente explică, în parte, deficienţele din cadrul sectorului de servicii

sociale. Până în prezent, nu a fost creat niciun sistem uniform de acordare de licenţe sau de

acreditare în Estonia. Responsabilităţile pentru acordarea de licenţe sunt determinate de tipul

de serviciu; de exemplu, guvernatorii de judeţe au puterea de a acorda licenţe pentru structurile

de îngrijire a copiilor sau pentru serviciile de îngrijire la domiciliu, iar Casa de Asigurări Sociale

este responsabilă cu serviciile de reabilitare şi cu contractarea de furnizori.

Legea privind ajutorul social descrie, în detaliu, condiţiile privind calitatea impuse

serviciilor de ajutor social oferite de furnizorii din sectorul public, însă condiţiile privind

calitatea pentru alte servicii sociale sunt limitate. Guvernatorii de judeţe au sarcina de a

monitoriza calitatea serviciilor sociale, a asistenţei sociale de urgenţă şi a altor ajutoare furnizate

în cadrul jurisdicţiei administrative a acestora. Municipalităţile tind să creeze propriile lor

sisteme de calitate pentru fiecare serviciu în parte sau să se refere la standardele minime legale.

Lituania îşi împarte serviciile sociale în trei grupuri.

Serviciile de îngrijire socială sunt atotcuprinzătoare şi necesită o abordare integrată;

serviciile sociale comune (individuale) includ furnizarea de informaţii, consilierea şi medierea,

în timp ce serviciile de asistenţă socială includ servicii precum asistenţa la domiciliu şi

adăposturile sociale pentru persoane vârstnice. Ultimele două tipuri se află în responsabilitatea

municipalităţilor.

Serviciile de îngrijire socială s-au aflat în responsabilitea autorităţilor centrale de la

adoptarea legii privind serviciile sociale din 2006. În cadrul Ministerului Serviciilor Sociale şi

al Muncii, departamentul de monitorizare a serviciilor sociale este responsabil de toate

aspectele privind dezvoltarea calităţii în domeniul îngrijirii sociale, inclusiv de furnizarea de

32

asistenţă procedurală privind aplicarea normelor în domeniul îngrijirii sociale, de evaluarea

calităţii serviciilor de îngrijire socială, de eliberarea de licenţe pentru furnizarea de servicii de

îngrijire socială şi de monitorizarea conformităţii cu condiţiile impuse de activităţile supuse

unei licenţe. Legea privind serviciile sociale din 2006 reglementează, de asemenea, emiterea de

licenţe pentru furnizarea de servicii. Există 11 tipuri de licenţe, în funcţie de grupurile de

utilizatori şi tipurile de servicii oferite.

O procedură sistematică a criteriilor şi a standardelor privind calitatea este pe cale de a fi

dezvoltată. Acestea vor include protejarea drepturilor, participarea centrată pe persoană şi

cooperarea, referinţe la evaluarea nevoilor şi posibilităţile de a efectua o alegere, non-

discriminarea, integrarea socială şi autonomia financiară. Standardele vor fi personalizate

pentru diferite grupuri şi anume pentru copii sau pentru persoane cu handicap. Sistemul de

calitate nu este, încă, complet operaţional în parte din cauza crizei economice actuale şi a lipsei

de resurse financiare dar şi din cauza dificultăţilor întâmpinate privind găsirea unui acord cu

privire la aplicarea politicii privind calitatea. Primele evaluări privind calitatea care sunt

planificate se vor focaliza asupra aspectelor structurale.

Bulgaria

Guvernul bulgar a creat în cadrul programului său politic două principii pentru

dezvoltarea reformei sociale. Prima prioritate este descentralizarea serviciilor sociale văzută ca

o oportunitate pentru autoritaţile locale de a evalua nevoile comunităţilor şi de a oferi serviciile

sale sau de a contracta serviciile către furnizori privaţi, prin intermediul contractării sociale.

Acesta reprezintă o reflectare a unei tendinţe generale în Europa din anii'80, potrivit căreia

statul se retrage din sistemul de furnizare directă a a serviciilor unor beneficiari aflaţi în situaţii

de criză şi crează un sistem de control a furnizării acestor servicii de catre furnizori privaţi.

A doua prioritate este dezinstituţionalizarea - serviciile sunt prestate în cadrul comunitaţii

şi numai după epuizarea oricaror alte soluţii, persoanele sunt cazate în instituţii sociale speciale.

Această politică direcţionată spre o reformă pe termen lung a sferei sociale, a rezultat în

adoptarea respectivelor schimbări legislative (aceasta este una din specificul reformei în

Bulgaria - schimbările legislative au fost făcute primele, urmate de primele situaţii de

implementare practică). Pentru prima oară statul a fost autorizat să contracteze o parte a aşa-

numitelor servicii publice din sfere sociale importante către furnizori privaţi (aceasta nu este,

însa, încă valabil în domenii precum educaţia sau sistemul sanitar).

Pentru prima dată în legislaţia socială bulgară prestatorilor privaţi de servicii sociale li s-

au oferit ocazia de a aplica pentru finanţări de la bugetele centrale ori municipale pentru

prestarea de servicii sociale. Potrivit Legii Asistenţei Sociale şi a normelor sale de aplicare,

contractarea socială reprezintă oportunitatea prestatorilor privaţi de a contracta prestarea de

servicii sociale, inclusiv managementul anumitor instituţii sociale speciale şi a serviciilor

comunitare, prin intermediul contractelor cîştigate într-un proces competiţional. Autoritatea

decidentă cu privire la contractarea prestării serviciilor sociale este primarul (atât pentru

serviciile finanţate de la bugetul local, cât şi cel central).

Metodologia de contactare a serviciilor sociale în Bulgaria se axează pe următoarele

aspecte legale:

33

1. Scopul parteneriatului: Statul/autorităţile locale delegează prestarea serviciilor sociale

OSC. Rolul statului şi autorităţilor locale constă în finanaţrea şi exercitarea controlului

privind calitatea serviciilor prestate.

2. Subiectul parteneriatului: atribuirea tuturor tipurilor de servicii sociale, indiferent de

sursa de finanaţare (bugetul repulican sau/şi local)

3. Parteneri: municipalităţile şi entităţile private prestatoare de servicii sociale. Ca să

deţină capacitatea de a presta servicii sociale, organizaţiile private trebuie să fie

înregistrate şi dacă au ca grup-ţintă copii, atunci acestea trebuie să fie licenţiate de către

Agenţia de Stat pentru Protecţia Copilului.

Toate activităţile - la nivel cental sau local - în domeniul serviciilor sociale sunt

contractate prin competiţie sau prin intermediul unui contract dacă există un singur aplicant.

Practic, un concurs trebuie organizat mereu, pentru a se demonstra că nu există decît un singur

candidat. În cazul în care candidatul este eligibil din punctul de vedere al cerinţelor, în acel

moment contractarea poate începe.

În urma adoptării Legii privînd activităţile de interes public şi a voluntariatului (23 aprilie

2003) Polonia a stabilit principiile generale de interacţiune între stat şi sectorul non-profit,

ONG-urile fiind plasate pe poziţia de participanţi în procesul de decizie şi determinând politica

socială la nivel local şi central. Legea defineşte activităţile, serviciile şi domeniile care sunt

importante şi pot fi contractate către ONG-uri. Pentru prima oară adminstraţia este plasată pe

picior de egalitate în mediul concurenţial cu ceilalţi furnizori de servicii. Ideea este aceea de a

evita riscul că sectorul non-profit să contracteze numai activităţi "nedorite" sau ignorate de către

administraţie.

Legea privind activitaţile de interes public şi voluntariat stipuleaza că administraţia

publică trebuie să coopereze şi să fie parteneră cu organizaţiile din sectorul non-profit. Regulile

comune ale cooperării între administraţia publică şi ONG-uri sunt, potrivit legii: furnizarea

anumitor servicii şi sarcini în concordanţă cu legea; schimbul de informaţii şi interacţiunea în

vederea asigurării armonizării activităţilor; consultarea cu ONG-urile în privinţa legislaţiei

legate de sfera în care ei funcţionează; stabilirea de echipe comune cu funcţiuni de experţi şi

consultanţi care să includă reprezentanţi ai grupurilor-ţintă.

Contractarea între administraţia publică şi ONG-uri se poate realiza prin atribuirea

anumitor servicii publice şi prin sprijinirea activităţii organizaţiilor (prin granturi) şi/sau

implementarea comună a activităţiilor, pe baza unui parteneriat. Autoritatea locală decide

asupra acestor metode, precum şi dacă va percepe taxe în cazul în care încredintează serviciile

prin intermediul licitaţiei. O licitaţie deschisă este organizată în cazul în care şi o structură a

administraţiei publice poate aplica. Se prevede că atribuirea să poata fi facută şi prin alte căi,

dacă serviciul respectiv poate fi implementat mai eficient şi dacă metodele de calcul al taxelor

şi costurilor este similar. Este posibil ca furnizorii, din proprie initiativa, să vină cu oferte către

administraţia publică spre a asigura o serie de servicii, incluzând acele servicii care până la acel

moment fuseseră asigurate de către administraţia publică.

În legislaţia româneasca sunt mai multe forme de contractare a serviciilor sociale, după

cum urmează: 1) contractul / achiziţia de servicii, 2) subvenţiile şi 3) granturile10.

1) Contractul / achiziţia de servicii reprezintă o formă de finanţare prin care organizaţiile

10 Rusu O., Vîlcu I., Petrescu C. Locul şi rolul organizaţiilor neguvermentale pe piaţa de servicii sociale din România. Bucureşti, Fundaţia

pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, 2007.

34

neguvernamentale furnizează pentru autorităţile publice servicii la un preţ şi în condiţiile

prevăzute în cadrul unui contract. De cele mai multe ori condiţiile de furnizare a serviciilor sunt

stabilite de autoritatea publică într-un caiet de sarcini, iar organizaţia va oferi metodologia de

furnizare şi preţul. Contractarea organizaţiilor se face în baza unei proceduri de licitaţie, care

de cele mai multe ori este deschisă tuturor furnizorilor privaţi de servicii sociale acreditaţi, în

care orice organizaţie are posibilitatea de a participa. Este declarată câştigătoare acea

organizaţie care oferă cea mai bună calitate la un preţ avantajos.

2) Subvenţiile reprezintă o formă de suport financiar din partea bugetului de stat sau local pentru

acoperirea unor costuri directe ocazionate de furnizare a unor servicii. Subsidiile reprezintă o

sumă fixă pentru fiecare beneficiar şi se acordă proporţional cu numărul de beneficiari.

3) Granturile/finanţările nerambursabile reprezintă transferuri financiare către o organizaţie

neguvernamentală pentru a desfăşura o activitate de interes public fără a urmări generarea unui

profit şi este strâns legată de scopul organizaţiei. Organizaţia beneficiara va contribui la

desfăşurarea serviciului (proiectului) asigurând o cofinanţare din surse externe grantului.

Granturile sunt acordate pe baza unei competiţii şi în urma unui proces de evaluare a propunerii.

Parteneriatul reprezintă o relaţie contractuală între o autoritate publică şi un furnizor privat de

servicii, care îşi pun în comun resursele de care aceştia dispun pentru furnizarea unui serviciu

de interes public.

Alte forme de finanţare: Restituirea unor costuri operaţionale de către autorităţile publice

(utilităţi, energie, comunicaţii etc.), tichete pentru anumite tipuri de servicii suportate de la

bugetul de stat sau bugetele locale (tichete de grădiniţă, tichete sociale etc.).

În Armenia, contractarea socială este foarte strâns legată de sistemul general de asistenţă social,

care este focusat, în special, pe transferurile financiare. Sistemul de protecţie socială a fost creat

în anii 90 ai sec. al XX-lea şi a fost numit „Sistemul de Alocaţii pentru Familii Sărace”. În acest

sistem sunt incluse 55 de centre regionale la care familiile sărace trimit aplicaţii. Toţi

participanţii sunt evaluaţi în conformitate cu anumite criterii şi cei care se califică ca fiind

eligibili beneficiază suport financiar de la stat. Acest sistem este costisitor, deoarece circa 11 %

din bugetul statal se cheltuie pentru alocaţii de sărăcie.

Conform Indiciului USAID de Durabilitate a ONG, în Armenia sunt peste 4000 de OSC-uri,

însă doar circa 10-15 % din ele sunt active şi funcţionează în conformitate cu statutul şi

misiunea acesteia.

OSC din Armenia primesc finanţare de la donatorii străini şi sunt servicii sociale limitate, care

sunt finanţate de către stat şi aproape că nu există servicii sociale care să fie finanaţate de către

autorităţile locale.

Unele municipalităţi din Armenia au dezvoltat mecanisme pentru parteneriatul social, acesta

este un mecanism prin care OSC în comun cu autorităţile locale elaborează regulamentul local

cu privire la cooperare, acesta de obicei include un mecanism pentru asigurarea finanţării OSC

(sub formă de granturi). Aceşti bani, de obicei, se distribuie pentru a acoperi unele nevoi locale

de bază.

În Armenia cadrul legal prevede expres posibilitatea contractării sociale, însă nu există

legislaţie specifică sau detaliată care să reglementeze acest proces.

35

Legea cu privire la Asistenţă Socială prevede că „organizatorii asistenţei sociale pot semna

contracte cu organizaţii neguvernamentale şi non-profit în conformitate cu legislaţia în

vigoare, în ceea ce priveşte transmiterea celor din urmă a anumitor funcţii ale statului sau

programului comunitar cu privire la asistenţă socială, asigurîndu-le pentru acest scop cu

mijloacele financiare corespunzătoare şi, în cazuri separate, asigurîndu-le gratuit sau în

condiţii avantajoase cu proprietate ş.a. în modul stabilit de lege”. Plus la asistenţă financiară

şi cea „în natură”, legea de asemenea stipulează prestarea altor diferite tipuri de asistenţă, cum

ar fi aranjamentele de îngrijire şi asistenţă consultativă.

Posibilitatea creată de lege însă nu este pe larg utilizată. Sunt 3 principale cauze ale lipsei

de răspîndire a contractării sociale, chiar dacă există reglemetări în această direcţie:

1) Nu există reglementări specifice, clare şi detaliate pentru a implementa acest mecanism, în

special în ceea ce priveşte procedurile de delegare a prestării serviciilor.

2) Instituţiile de stat prestează un număr limitat de servicii sociale şi nu sunt alocaţii bugetare

pentru serviciile sociale prestate de către OSC. În cazul când finanţarea a fost asigurată OSC

din bugetul de stat, suportul a fost oferit sub formă de grant, însă fără licitaţie.

3) Legea cu privire la Asistenţa Socială permite contractarea socială, pe cînd Legea cu privire

la Organizaţiile Publice interzice angajarea OSC în activităţile care generează venituri,

inclusiv contractarea.

Prohibiţia legală elimină posibilitatea OSC de a se angaja în procurări publice, deoarece

aceasta ar implica obţinerea unor plăţi pentru servicii. Aşadar, în termeni de servicii sociale,

unica posibilitate este de a beneficia de un grant pentru efectuarea activităţilor sociale. Este

important de menţionat că această limitare nu se aplică pentru fundaţii.

În Ukraina serviciile sociale în principal se administrează de către Guvern. Totodată,

există deja de mai mult timp cîteva forme de OSC şi acestea sunt finanţate din fondurile

bugetului central sau local pentru prestarea serviciilor sociale. Sistemul de asigurare a

serviciilor sociale, la fel ca şi sistemul de susţinere a OSC în prezent implementează o reformă

comprehensivă privind îmbunătăţirea practicilor existente şi introducerea unor mecanisme noi

de contractare a serviciilor sociale.

Sunt câteva domenii, primordial este HIV/SIDA, în care OSC tradiţional sunt principalii

actori în asigurarea serviciilor cu finanţare dintr-un program global susţinut de donatori.

În prezent, Ministerul Educaţiei, Ştiinţei, Tineretului şi Sportului are cea mai largă reţea

de instituţii prestatoare de servicii sociale, care cuprinde un număr total de 1888 de centre

locale care se află în subordinea a 75 de instituţii (la nivel naţional). Acestea se adresează

primordial necesităţilor familiilor, copiilor şi tinerilor, pe când centrele teritoriale ale

Ministerului Politicilor Sociale din fiecare regiune sunt responsabile pentru nevoile persoanelor

în etate şi celor cu dizabilităţi. Ministerul oferă finanţare instituţiilor din subordine pe bază de

nivel de serviciu pe care l-au prestat în anii precedenţi, susţinând costurile operaţionale şi

personalul instituţiei, însă fără mecanismul clar de feed-back cu privire la aceea cum suportul

instituţiilor se raportează la schimbarea necesităţilor în comunitate.

Conform opiniilor experţilor de politici în domeniul dezvoltării copilului, este dificil de

vorbit despre finanţarea serviciilor sociale în Ucraina, deoarece este o lipsă de definiţie a

serviciilor concrete şi standardelor de calitate. În prezent, sunt aprobate doar standardele pentru

servicii sociale pentru persoanele cu HIV/SIDA şi grupuri de risc, atât pentru instituţii publice,

36

precum şi furnizorii non-guvernamentali. Există programe sociale care se implementează prin

susţinerea diferitelor părţi interesate, inclusiv OSC.

Conceptul cheie în noua politica este trecerea de la finanţarea instituţională, bazată pe

servicii sociale spre finanţarea serviciului nemijlocit, bazându-se pe costul unităţilor serviciului

care sunt calculate în conformitate cu anumite standardele corespunzătoare domeniului (de

exemplu, îngrijirea persoanelor în etate, celor cu dizabilităţi, a copiilor etc.). Acest proces

implică definirea fiecărui tip de serviciu, stabilind standardele şi calculând costurile sale – un

proces îndelungat şi dificil în sine. Totuşi, aceasta trebuie să fie fundamentul noii abordării:

crearea unei pieţi pentru servicii sociale în care Guvernul şi prestatorii non-guvernamentali

concurează pentru a asigura cea mai bună calitate pentru utilizatori.

În Ukraina nu există legislaţie care ar reglementa contractarea socială ca atare. Totuşi, un

şir de legi la nivel naţional prevăd asigurarea cu servicii sociale, precum şi susţinerea OSC.

Unele din legi au fost recent completate într-un mod favorabil pentru a facilita implicarea OSC

în prestarea serviciilor sociale şi în promovarea finanţării publice a OSC.

Acestea includ că prestatori de servicii sociale poate fi statul, instituţii şi întreprinderi

comunale, organizaţii non-profit şi persoane fizice.

Legea conţine o listă de tipuri de servicii sociale, ordinea, scopul etc., drepturile şi

obligaţiunile prestatorilor de servicii sociale, drepturile beneficiarilor, proceduri şi competiţie,

răspunderea pentru încălcarea legii.

Sistemul protecţiei sociale din Kazakhstan este diferit de cel din Armenia. Prima

diferenţă importantă este că în Kazakhstan există o focusare accentuată pe dezvoltarea

serviciilor sociale. Deoarece ţara este mare, iar distanţele între oraşe sunt semnificative,

Guvernul a decis să renunţe la serviciile de tip rezidenţial, care se asigurau anterior (de exemplu,

case de copii, case pentru persoanele cu dizabilităţi etc.), deoarece acestea izolau complet

persoanele de comunităţile lor. A doua diferenţă constă în faptul că în Kazakhstan se

implementează de câţiva ani mecanismul „comenzii sociale”.

Instituţia-cheie care asigură implementarea politicii sociale în ţară este Ministerul Muncii

şi Protecţiei Sociale, care este responsabil pentru designul politicii de stat, planificarea

serviciilor şi furnizarea fondurilor pentru implementarea lor.

Kazakhstan este împărţit în 14 regiuni, sunt 3 nivele de guvernare – naţional, regional şi

local. Astfel există un transfer de responsabilităţi de la nivelul naţional la cel regional.

Bazându-se pe obligaţiunile pe care le au regiunile, bugetul de stat le face transferuri

atunci când bugetele locale au deficit de resurse.

Kazakhstan deţine o experienţă de câţiva ani privind contractarea socială a OSC. În ianuarie

2002, Guvernul a adoptat „Conceptul suportului de stat pentru ONG-uri din Republica

Kazakhstan”. Ca rezultat al politicii de stat în acest domeniu, în 2005 a fost adoptată o Lege cu

privire la Contractele Sociale de Stat, care reglementează posibilitatea statului de a solicita de

la OSC să furnizeze diferite servicii în domeniile de asistenţă socială, cultură, ecologie etc.

Serviciile OSC pot fi contractate la nivelul local şi naţional, aşa că autorităţile locale de

asemenea au opţiune de contractarea serviciilor de la OSC, utilizând prevederile legii.

În decembrie 2008, Guvernul Kazakhstanului a adoptat Legea cu privire la Serviciile

Sociale Specializate, care are ca grup-ţintă copiii cu dizabilități şi persoanele în etate. Conform

acestei legi, sunt adoptate standarde speciale pentru aceste servicii şi statul asigură o linie

specială în bugetul său pentru implementarea acestor standarde noi. Bugetul asigură finanţare

adiţională pentru contractarea OSC, utilizând mecanismul de „comandă socială”; aceşti bani

37

sunt adiţionali la finanţarea deja oferită în cadrul acestui mecanism. Scopul legii este de a

asigura prestarea serviciilor sociale specializate mai aproape de comunitate, urmărind

respectarea standardelor profesionale şi de prestare a serviciilor. Iniţial (primii câţiva ani) statul

va finanţa aceste servicii cu intenţia ca autorităţile locale mai târziu să preia responsabilitatea

de a finanţa serviciile din bugetele lor locale. Alte servicii sociale, cum ar fi instituţiile social-

medicale ş.a., de obicei sunt în responsabilitatea autorităţilor locale.

Instituţia cheie în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii civile şi contractarea socială este

Ministerul Culturii. Acesta este un organ în cadrul Guvernului Kazakhstan, care are sarcina de

a comunica şi a stabili relaţii cu societatea civilă. Ministerul culturii este cea mai mare agenţie

care aplică contractarea socială de stat. Guvernului Kazastanului crează un organ coordoantor

al comenzilor sociale.

Indiferent de legislația aplicabilă, procedurile în modelele prezentat mai sus se încadrează în

mai multe categorii largi.

Astfel, le putem categoriza proceduri posibile pentru selectarea furnizorilor de servicii:

Licitație - aceasta este procedura în care administrația publică centrală sau locală invită mai

mulți furnizorii de a licita pentru un serviciu. În unele cazuri, acesta poate fi un apel deschis

și în alte cazuri Guvernul poate invita un număr limitat de candidați calificați. În Bulgaria

și Polonia acesta este modul tradițional de organizare a unei proceduri de contractare

socială.

Negociere - Această posibilitate este de obicei aplicată în cazurile în care există doar unul

din ofertanți potențiali (Bulgaria), când candidatul este un furnizor eligibil cu un solid

istoric (Noua Țara Galilor de Sud) sau când există o situație de urgență sau în cadrul unui

anumit anume suma posibile de oferit (Polonia).

Acord de parteneriat - Aceasta este o abordare în care Guvernul și furnizorul împărtășește

sarcina finanțării serviciului, de ex. furnizorul poate avea o clădire iar guvernul asigură

finanțare. Un alt exemplu este cazul cofinanțării proiecte diferite (unele proiecte finanțate

de donatori necesită o cotă de cost care poate fi furnizate de guvernul local sau național

respectiv).

Plata către terți - este un mecanism prescris prin pe care clientul servciului social îl

selectează pe furnizor.

În majoritatea țărilor există toate tipurile de modele de contractare; și care va fi folosit va

depinde de zona specifică, serviciile care urmează să fie furnizate, finanțarea, disponibilitatea

și capacitatea disponibilă a furnizorilor existenți ș.a.. Unele modele pot fi preferate, iar altele

nu.

Serviciile sociale în majoritatea cazuilor se contractează deoarece se consideră că dacă

statul oferă direct serviciile, acesta va fi un conflict de interese, deoarece autoritatea nu poate

asigura în același timp elaborarea de politici, obligația de a furniza servicii, furnizarea acestora

și monitorizarea calității serviciilor furnizate.

38

6. Recomandări pentru perfecționarea legislației și a mecanismului de

contractare a serviciilor sociale

Subliniem faptul că experienţa internaţională în domeniul contractării serviciilor sociale

ne demonstrează încă odată că responsabilitatea pentru prestarea serviciilor trebuie să fie

transferată de la autorităţile centrale la diferiţi prestatori de la nivel local.

Rolul autorităţilor centrale trebuie să fie axat pe reglementarea legislativă a contractării

sociale / elaborarea de politicii public.

Elementul de bază pentru implementarea cu succes a mecanismului de contractare a

serviciilor sociale rezidă în armonizarea prevederilor legale din diferite acte legale şi normative

existente în Republica Moldova.

Achiziționarea serviciilor sociale de la prestatorii privați de către APL și APC trebuie să

devină în baza asigurării calității, durabilității și accesibilității serviciilor sociale pe întreg

teritoriul Republicii Moldova pentru toți cetățenii.

Aceste obiective pot fi realizate prin:

1. Perfecționarea și completarea cadrului legal, normativ existent privind parteneriatul public

–privat, finanțele publice și administrația publică locală;

2. Organizarea unui grup de lucru alcătuit din reprezentanții organizațiilor neguvernamentale

și nestatale, ai administrației publice locale/centrale și experți independenți, în vederea

estimării costurilor reale ale serviciilor sociale din Republica Moldova și elaborării

mecanismelor de contractare a furnizorilor privați de servicii sociale;

3. Elaborarea cadrului normativ legal privind posibilitatea contractării serviciilor sociale,

totodată armonizarea legislației în vigoare la acest cadrul normativ nou elaborat și la

standardele europene existente;

4. Elaborarea standardelor minime de calitate pentru tot spectrul larg de servicii sociale care

sunt prevăzute în Nomenclatorul de servicii aprobat prin ordinul Ministerului Muncii,

Protecției Sociale și Familiei al Republicii Moldova nr. 353 din 15.12.2011, pentru

posibilitatea ulterioară de contractare de către furnizorii privați.

5. Formarea autorităților publice locale în domeniul contractării serviciilor sociale, în special

în ceea ce privește evaluarea necesităților beneficiarilor de servicii, negocierea și executarea

contractelor cu prestatorii de servicii, evaluarea și monitorizarea prestatorilor de servicii

etc.

De altfel menționăm faptul că există impedimente şi lacune privind divizarea clară a

competenţelor APL de nivelul I şi APL de nivelul II privind finanţarea serviciilor publice în

Republica Moldova, care este o consecință directă anume pe descentralizarea finanaciară a

administrației publice locale.

Majoritatea serviciile sociale prestate actualmente în R. Moldova nu deţin standarde de

calitate (din cele 41 servicii sociale incluse în Nomenclatorul serviciilor sociale doar 12 deţin

standarde de calitate).

Totodată sublinem faptul că la o parte bună de servicii sociale Regulamentul și

Standardele minime de calitate sunt exagerate, care sunt greu de finanțat de către administrația

publică (statele de personal, protecția securității muncii etc.)

39

RECOMANDĂRI

1. Elaborarea şi revizuirea cadrului legal şi normativ

1.1 Elaborarea şi aprobarea regulamentelor-cadru şi standardelor minime de calitate privind

organizarea şi funcţionarea tuturor serviciilor sociale;

1.2. Revizuirea regulamentelor cadru și standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale

primare și specializate, în vederea eficientizării costurilor reale a serviciilor.

1.3. Revizuirea Legei cu privire la parteneriatul public privat, anume prin introducerea

posibilitatea închierii unor parteneriate publice –private pentru prestarea serviciilor sociale.

1.4. Revizuirea Legei cu privire la achiziții, anume pe domeniu de o singură ofertă, minimul de

achiziții, posibilitatea încheierii contractelor multe anuale, scrisorii de garnție etc.

1.5. Operarea modificărilor în Legea nr. 435 privind descentralizarea administrativă, anume

axându-se pe descentralizarea financiară a resurselor pentru administrația publică locală,

precum și în Legea cu privire la administraţia publică locală nr.123 din 18.03.2003 în scopul

de a determina expres sarcinile şi atribuţiile administraţiei publice locale de nivelul I şi II.

1.6. Estimării costurilor reale ale serviciilor sociale din Republica Moldova (cost per serviciu)

și elaborării mecanismelor de contractare a furnizorilor privați de servicii sociale.

2. Consolidarea capacităţilor umane în domeniul contractării serviciilor sociale

2.1 Formarea autorităţilor publice locale în domeniul contractării serviciilor sociale pentru a

forma abilităţi şi deprinderi actorilor locali în vederea implementării contractării sociale cu

accent pe evaluarea necesităţilor beneficiarilor de servicii, negocierea şi executarea contractelor

cu prestatorii de servicii, evaluarea şi monitorizarea prestatorilor de servicii etc.;

2.2 Formarea şi informarea organizaţiilor societăţii civile privind asigurarea calităţii serviciilor

prestate şi mecanismul de contractare a serviciilor;

3. Asigurarea calităţii serviciilor prestate prin:

3.1 Adaptarea serviciilor la nevoile existente în comunitate, redimensionarea serviciilor

existente şi apariţia unor noi servicii.

3.2 Asigurarea condiţiilor pentru respectarea şi îndeplinirea standardelor minime ale serviciilor

contractate.

3.3. Perfecţionarea metodologiei de lucru pentru serviciile contractate în condiţiile dezvoltării

unei competiţii între prestatorii privaţi de servicii sociale.

3.4. Elaborarea unei metodologii transparente de monitorizare și evaluare a calității serviciilor

sociale.

Efectele dezvoltării unui mecanism de contractare a serviciilor sociale pot fi următoarele:

o Creşterea calităţii serviciilor sociale prin implicarea a doi actori importanţi cu atribuţii

diferite – pe de o parte, instituţiile publice cu rol de evaluare externă şi, pe de altă parte,

furnizorii privaţi de servicii interesaţi să menţină calitatea acestora;

40

o Transformarea actualelor structuri a serviciilor publice specializate în instituţii cu atribuţii

de coordonare metodologică, monitorizare, evaluare şi control al serviciilor contractate

ONG-urilor;

o Reducerea structurii prestatorilor publici de servicii, inclusiv prin transferul personalului

către organizaţiile nonguvernamentale contractante;

o Dezvoltarea sistemului privat de prestare a serviciilor sociale, prin transferul resurselor

necesare oferirii unor servicii de calitate;

o Marketizarea serviciilor sociale prin competiţia dezvoltată între diferiţi prestatori de

servicii sociale, proces care conduce, în timp, la o creştere a calităţii serviciilor oferite,

concomitent cu o scădere a costurilor eferente serviciilor contractate.

41

Bibliografia:

1. Rusu O., Vîlcu I., Petrescu C. Locul şi rolul organizaţiilor neguvermanetale pe piaţa de

servicii sociale din România. Bucureşti, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, 2007

2. Public Funding for Civil Society Organizations – Good Practices in the European Union and

Western

Balkans http://www.icnl.org/research/resources/ngogovcoop/engb54.pdf

3. Inclusion of Civil Society Organizations in Contracting of Government Tasks, ECNL, 2013

http://ecnl.org/wp-content/uploads/2015/10/Contracting-out-services-to-CSOs_ECNL-

preliminaryreserach-paper.pdf

4. Nilda Bullain and Luben Panov, Handbook on Non-State Social Service Delivery Models: A

Guide for Policymakers and Practitioners on the CIS Region, UNDP, 2012

http://ecnl.org/dindocuments/416_UNDPECNL_Handbook%20on%20social%20contracting_

2012.pdf 5. Evaluarea serviciilor sociale oferite de ONG-uri migranților și membrilor familiilor

NEXUS, Chișinău, 6. Diana Enachi Viorel Chivriga, Achizițiile publice în Republica Moldova

- probleme, reglementări noi și reforme așteptate, Mai 2016.

7. Provocările modificărilor la legea finanțelor publice locale asupra finanțării serviciilor

sociale. ExpertGrup, Chișinău, 2014

8. Raportul privind analiza mecanismului de contractare a serviciilor sociale, Centrul de

Resurse Tineri și Liberi, Chișinău, 2012 9. Victor Mocanu, Ghid de standarde în servicii sociale,

IDIS-Viitorul, 2017

10. Replies of the Republic of Moldova to the List of issues, in relation to the initial report on

Convention on the rights of persons with disabilities. October 2016

http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/Download.aspx?symbolno=CRPD%2f

C%2fMDA %2fQ%2f1%2fAdd.1&Lang=en

11. Claudia Petrescu, Octavian Rusu, Instrumente de politic publice în sistemul de furnizare a

serviciilor sociale, Calitatea Vieții, XIX, nr.1-2, 2008, pag. 159-184