studiu istoric reprezentand evolutia parcelei aferente puz ... · În evul mediu, aşezarea a fost...
TRANSCRIPT
Studiu istoric reprezentand evolutia parcelei aferente
PUZ –Amplasare SKID - Str. 1 Decembrie 1918
Mun. Caracal, jud. Olt
Parcela care face obiectul studiului se afla in zona de est a municipiului
Caracal si este cuprinsa intre:
-strada 1 Decembrie 1918 la nord
-strada Mihail Kogalniceanu la vest
-proprietati private la est
-strada Calea Bucuresti la sud
I. CONTEXTUL GEOGRAFIC.
Oraşul Caracal este situat în sudul ţării la vest de Olt, la marginea
răsăriteană a Câmpiei Romanaţilor, la contactul dintre subdiviziunile acesteia,
Câmpul Înalt Leu-Rotunda şi terasa Caracal.
În cadrul judeţului Olt, municipiul Caracal se află în jumătatea sudică, la
40 km de Slatina, 40 km de Corabia şi la 37 km de Balş. Faţă de cel mai
îndepărtat oraş din regiune Craiova, se află la 54 km spre est.
Coordonatele matematice care se întâlnesc în centrul municipiului sunt:
paralela 44 de grade şi 7 minute latitudine nordică şi meridianul 24 de grade şi
21 minute longitudine estică.
Caracalul este cea mai importantă aşezare din Câmpia Romanaţilor, fiind
nodul de intersecţie al căilor de comunicaţie, rutiere şi feroviare care fac
legăturile dinspre sud spre nord de-a lungul văii Oltului pe direcţia Craiova-
Roşiori de Vede-Bucureşti.
Caracalul se învecinează la est cu comuna Stoeneşti - 12 km şi comuna
Fărcaşele - 10 km, la nord cu comunele Cezieni - 5 km şi Dobrosloveni - 7 km,
la vest cu comuna Drăghiceni - 5 km, iar la sud cu comunele Redea - 7 km şi
Deveselu - 6 km. Aşezările din jurul oraşului sunt exclusiv rurale, într-o zonă
agricolă propice muncilor mecanizate şi irigaţiilor.
Teritoriul administrativ al municipiului are o suprafaţă de 7.472 hectare,
iar populaţia este de 34.603 locuitori. Aceste dimensiuni îl situează după
municipiul Slatina.
II. CONTEXTUL ISTORIC
Zona geografică din care face parte Caracalul este bogată în vestigii
arheologice. Cele mai vechi dovezi ale prezenţei omului pe teritoriul oraşului
datează din paleolitic, constând în resturi fosile animaliere (oase de mamut,
unelte cioplite din piatră specifice culturii de prund). Numeroase sunt
descoperirile arheologice datate în neoliticul timpuriu, reprezentat în special
prin grupul cultural Cârcea-Grădinile (5500-4500 a.Hr.).
Pe acest fond cultural apar purtătorii culturii Vădastra (4500- 4000 a.Hr.),
una dintre cele mai vechi culturi neolitice, cu ceramică incizată, bogată în decor
geometric şi figurine antropomorfe (reprezentând-o pe Dea Mater - Zeiţa
Mamă).
În Evul mediu, aşezarea a fost influenţată în dezvoltarea sa de comerţul cu
produse agricole, fiind situată la întretăierea drumurilor comerciale ce coborau
de-a lungul Oltului cu cele ce urmau linia de demarcaţie dintre deal şi câmpie de
la vest la est.
Etimologia numelui Caracal este în aşa fel explicată încât ea devine istorie
ca semn al vieţii între Antichitatea romană şi începuturile statale româneşti din
Evul mediu.
O teorie bazată pe apropierea în formă a oiconimului cu numele
împăratului Marcus Aurelius Antoninus Caracalla presupune întemeierea
aşezării în jurul anului 215 d.Hr., cu ocazia expediţiei pe care acesta o face la
Romula împotriva goţilor. O a doua ipoteză, susţinută de Al. Densuşianu, se
referă la originea cumanică (Kara-Kale - cetate neagră, sau turn negru) a
numelui Caracal.
Originea latină a numelui Caracal este susţinută de preotul Dumitru
Bălaşa care a afirmat că numele popular al aşezării era Căracăl, iar cetăţenii lui
se numeau „cărăcăleni“ şi că vechiul târg aşezat pe marele drum carpato-trans-
danubian îşi trage cu probabilitate numele de la meşterii în confecţionatul
mintenelor de lână (caracalla, -ae şi caracallis, -is – în latineşte înseamnă haină
de lână cu mâneci şi glugă, minor sau major), pe care le vindeau în special
călătorilor ce urcau spre Sarmisegetusa, pe vreme geroasă. Acest fel de
îmbrăcăminte s-a vândut în târgul numit Căracăl din Antichitate până în anii
1935-1936.12
Documentar, localitatea apare menţionată pentru prima dată, într-un
hrisov din 17 noiembrie 1538, prin care Radu vodă Paisie îi dăruieşte lui Radu
mare clucer două moşii şi anume Siliştea Bistreţ şi a treia parte din Poiana Urâţii
pe care domnitorul le avea cumpărate de la jupâniţa Marga din Caracal.
Menţiunile despre Caracal se înmulţesc din a doua jumătate a secolului al
XVI-lea. Domnitorul Mihai Viteazul alege să îşi facă reşedinţă la Caracal, în
judeţul Romanaţi, unde stăpânea un domeniu format din 23 de sate cu moşiile
lor.
Pentru administrarea acestor moşii domnitorul a ridicat Curtea domnească
din Caracal, în jurul anului 1597, unde stătea o parte din an. Aici Mihai Viteazul
a emis o serie de documente, care au ca formula de încheiere „dat la curtea
mea domnească din Caracal.
Curtea domnească cuprindea edificii laice şi clericale, clădiri anexe,
turnul de observaţie, biserica şi clopotniţa. Era înconjurată de un parapet de
lemn care a fost înlocuit mai târziu. La 10 septembrie 1598, pornind din tabăra
de la Caracal, Mihai Viteazul a trecut Dunărea şi a atacat trupele turceşti din
răsărit, la Nicopole, unde după cum afirma într-un memoriu personal „mi-a fost
ucis calu alb sub mine şi am fost rănit într-o spată.“ 22
Este evident rolul
administrativ şi strategic pe care îl avea Curtea domnească din Caracal fapt
pentru care domnitorii Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu au refăcut-o.
Primul document care dovedeşte statutul de oraş al Caracalului este cel
din 26 februarie 1627, în care apar ca martori pentru satul Studina „negustori şi
orăşeni … jupan Caranica, jupan Iacomi, Iuvan negustoriul, Dumitru Grecu,
Stan şi Căzan pârcălabi, Jiţea judeţul cu 12 pârgari din Căracal (sic) şi
Măican“. Acest act a fost scris în casa „unchiaşului Badea din Caracal.“ 23
Paul de Alep, trecând prin Oltenia în 1657 descrie cum a ajuns la „un
târg mare numit Caracal, unde se afla un mare castel zidit de Mateiu Voievod,
puţin înainte de a muri şi înconjurat de ziduri de lemn cuprizând o vie întinsă
şi o biserică de piatră la care duce o cărare deschisă (ce porneşte) de la case.“
26 La sfârşitul secolului XVIII, Caracalul prezenta acelaşi interes de mai înainte
pentru aceleaşi case domneşti şi rosturi în comerţul intern şi internaţional.
Stolnicul Constantin Cantacuzino înscrie în anul 1700 castelul domnesc
pe harta sa, publicată de Anton Maria del Chiaro în cartea Istoria delle moderne
revoluzzioni della Valachia tipărită la Veneţia în 1718.27
În Condica domnitorului Constantin Brâncoveanu se precizează că în 1703,
martie 15, “100 taleri s-au dat lui Pârvu logofăt Fărcăşanu, pentru lucrul
caselor domneşti din Caracal“, fapt ce dovedeşte importanţa pe care domnitorii
Ţării Româneşti o acordau Curţii Domneşti din reşedinţa Romanaţilor.
O perioadă ştirile despre Caracal se răresc pentru ca în ultimele decenii
ale secolului al XVIII-lea să aflăm că „Mihai vodă Şutu, dărui moşia oraşului
Caracal, boierului Filipescu ca un lucru slobod ce era“32
. La rândul său banul
Constantin Filipescu, va dărui în anul 1793 moşia lui de 14.000 de pogoane,
oraşului, cu condiţia „...să o stăpânească orăşenii şi purtând grija cu a lor
cheltuială pentru toate orânduielile atât ale bisericii trebuinţe cât şi ale şcolii, a
se intemeia cu dascăl vrednic şi pururea în toată vremea“.33
Conform catagrafiei din 1810 Caracalul era compus din 7 mahalale,
dezvoltate fiecare în jurul câte unei biserici ctitorite aproape toate la începutul
secolului al XVIII-lea pe locul altor biserici mai mici de lemn.
În anii care au premers unirii de la 1859, la Caracal s-au desfăşurat
puternice şi entuziaste acţiuni care au dat glas hotărârii locuitorilor din localitate
şi zonă, de a pune bazele statul naţional modern.
Dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi Ţara
Românească, la 5 şi 24 ianuarie 1859 a dovedit Europei maturitatea politică a
românilor, care au folosit prevederile Convenţiei de la Paris în scopul idealurilor
naţionale. La Adunarea Naţională din 1859 au participat ca deputaţi de
Romanaţi serdarul Stănuţă Cezianu, prinţul Grigore Brâncoveanu , Radu
Constantin Golescu şi Alexandru C. Golescu.67
Ca pretutindeni, locuitorii
Caracalului au primit evenimentul alegerii lui Cuza cu mult entuziasm. Ei au
avut prilejul să-şi manifeste dragostea şi stima faţă de domnitor în iunie 1859,
cu prilejul vizitei în Caracal, când a fost primit cu multă căldură şi ospitalitate,
fiind găzduit în casa Comăneanu din apropierea şipotului Encei.
În perioada 1876-1877 Caracalul ca de altfel întregul judeţ Romanaţi se
alătura efortului de dobândire a independenţei de stat întreprins de naţiunea
română. Astfel la Caracal a fost instalat un spital militar, în localul Şcolii nr.1,
iar şcoala a fost mutată pentru o perioadă în casele lui Nicolae Petrescu, cu
aprobarea cerută de primarul de atunci, Teodor Becu, la Ministerul Instrucţiunii
Publice69
. La 19 august 1877 prefectul judeţului Romanaţi, comunica
Ministerului de Interne că o parte a locuitorilor Caracalului au oferit 412 lei
pentru cumpărarea a 2.060 de puşti Krnka, necesare ostaşilor pe front70
. În oraş,
în casa Urian, de pe strada Carpaţi, se afla Cartierul General al Diviziei a IV-a
română comandată de generalul George Manu în al cărui stat major activa şi
maiorul Moise Groza din Banat, care demisionase din armata austro-ungară şi
venise în patrie să participe la lupta pentru independenţă.
În sectorul Siliştioara-Corabia activa şi maiorul George Sonţu care ţinea
legătura cu Divizia a IV-a chiar prin Moise Groza. Două hanuri din Caracal
(unul pe strada Buzeşti şi celălalt pe strada Călărasi), Casa Lambe şi Casa Gâscă
erau locuri de popas pentru armatele ruse, spre podul de la Siliştioara-Măgura71
.
Cadrele didactice din Romanaţi şi Caracal au fost alături de cauza
independenţei. Astfel, învăţătorul T. Marinescu din comuna Ştirbei(astăzi Iancu
Jianu), judeţul Romanaţi, solicita Ministerului Instrucţiunii Publice să i se reţină
suma de 127,50 lei pe trimestrul II al anului 1877, „în beneficiul junei dar
eroicei noastre armate“.
După cucerirea independenţei avântul economic care va cuprinde întreaga
ţară se va face simţit şi în oraşul Caracal. Din fondurile statului şi din donaţii s-
au construit edificii particulare impunătoare, a luat naştere oraşul modern. Încă
din anul 1864 Prefectura îşi punea problema înfrumuseţării oraşului care era
capitala districtului. În acest sens îşi propunea ridicarea unor edificii
reprezentative pentru instituţiile administrative, canalizarea pârâului ce traversa
oraşul, pavarea străzilor şi a şoselelor, amenajarea unei grădini publice,
„iluminatul oraşului într-o stare normală, înfiinţarea de fântâni cu furtune în
locuri mai principale, formarea unei pieţi a oraşului la podul de peste pârâu“76
.
Primul edificiu reprezentativ care s-a ridicat a fost Palatul Administrativ, a cărui
construcţie a început în anul 1870.77
În 1874 s-au mutat în el Prefectura şi o
serie de instituţii care nu aveau localuri proprii.
Construirea liniei ferate Râmnicu Vâlcea - Corabia, între anii 1879 şi
1889 a contribuit şi ea la dezvoltarea oraşului. Gării, construită în 1886 de
către inginerul Popovici, i s-a adăugat în 1894 o aripă în care a funcţionat
un restaurant, o circumscripţie medicală şi o sală de aşteptare.80
Primul plan al
oraşului Caracal a fost realizat de inginerul G. Gruzănescu, în anii 1895 - 1896,
în care sunt menţionate străzile localităţii, suprafaţa oraşului de 410.500 ha,
populaţia de 11.690 locuitori diviziunea oraşului în 5 suburbii Protoseni, Târgul
d’afară, Sf. Nicolae, Boldul, şi Sf.Ion, localurile 12 biserici şi alte instituţii
publice ale vremii .81
În 1886 se votează canalizarea pârâului ce traversează oraşul, lucrare care
a fost încheiată între 1906 – 1908.
În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, oraşul avea numeroase
cazinouri cu abonament87
, grădini de vară cu spectacole de teatru, cafenele,
restaurante, unul chiar ţinut de un elev eminent al celebrilor Capşa.
În 1905, Nicolae Iorga găsea că „oraşul este curat şi înfloritor, stradele
sunt curate şi acoperite cu nisip: pompierii le stropesc cu dărnicie.“104
Spre
sfârşitul secolului al XIX-lea comerţul a cunoscut un ritm intens. Caracalul era
un oraş ce avea ateliere de croitorie, încălţăminte, fierarii, băcănii.
Convingerea că sosise momentul înfăptuirii idealului naţional, a făcut ca
în anii 1914-1916, caracalenii să se antreneze în fluxul naţional al unor
manifestaţii populare, în care se exprima necesitatea participării României la
războiul mondial, cu scopul eliberarii provinciilor româneşti aflate sub stăpânire
străină.
La Caracal au loc din toamna anului 1914 şi până în primavara lui 1916,
nu mai puţin de patru mari manifestări politice prin care se exprima necesitatea
ca toate forţele să fie unite într-un singur gând pentru realizarea „idealului
naţional.
Trecerea armatei române peste Carpaţi şi eliberarea primelor localităţi din
Transilvania au fost trăite cu intensitate şi în Caracal. Ofensiva puternică a
inamicului şi pierderea bătăliei de la Târgu-Jiu din 3/16 – 4/17 noiembrie 1916,
au deschis calea spre Oltenia şi odată cu aceasta începutul catastrofei României.
În pofida acestei situaţii extrem de grele, pentru a evita pierderea capetelor de
pod de peste Olt, care ar fi atras după sine tăierea retragerii trupelor române
aflate încă în Oltenia, s-a trecut la apărarea zonei adiacente Caracalului.
Regimentul 9 Roşiori, Detaşamentul Dunărea şi Grupul Cerna, sprijinite şi de
populaţia locală, nu au putut opri ofensiva armatei inamice. La 11/24 noiembrie
1916, începea şi pentru caracaleni calvarul unui regim de teroare şi jaf atunci
când inamicul a ocupat oraşul.
La 1 Decembrie 1918, la Caracal, a avut loc una din primele adunări
populare din ţară în care s-a manifestat bucuria pentru unirea tuturor românilor.
Evenimentele din iunie 1940 au avut repercusiuni şi asupra Caracalului.
La chemarea lansată de generalul Antonescu „Vă ordon: Treceţi Prutul!“
armata română a intrat în război pentru a readuce la trupul ţării Basarabia,
Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. La această chemare au răspuns şi
Regimentele 2 Călăraşi şi 19 Infanterie din Caracal. A urmat războiul cu toate
consecinţele lui care s-au răsfrânt şi asupra oraşul.
După 23 august 1944, în România s-a instaurat regimul comunist, ţara
fiind ocupată de trupele sovietice. În Caracal, celula judeţeană a P.C.R se
înfiinţase încă din 1933
În domeniul agriculturii principala decizie luată în 1948 a fost înfiinţarea
staţiunilor de maşini şi tractoare, pentru mecanizarea lucrărilor agricole.
Caracalul fiind situat într-o zonă agricolă a resimţit puternic transformarea
socialistă a agriculturii.
După evenimentele din 1989 mai multe personalităţi caracalene au militat
pentru reînfiinţarea judeţului Romanaţi cu reşedinţa la Caracal. S-au făcut
demersuri pe lângă preşedintele României, guvern, partide politice. În anul 1994
împreună cu alte şase judeţe s-a înfiinţat Liga Judeţelor Abuziv Desfiinţate de
dictatura comunistă.
III . STUDIU ISTORIC AL EVOLUTIEI PARCELEI
Parcela care face obiectul studiului s-a structurat incepand cu a doua
jumatate a seolului al XVIII-lea. Fara sa ne putem referi la documente de arhiva
care sa ateste foarte clar acest lucru evolutia parcelarului si a tramei stradale
arata evident o tendinta de dezvoltare a orasului catre zona care face obiectul
studiului.
Conform catagrafiei din 1810 Caracalul era compus din 7 mahalale,
dezvoltate fiecare în jurul câte unei biserici ctitorite aproape toate la începutul
secolului al XVIII-lea pe locul altor biserici mai mici de lemn.
Conform catagrafiei din anul 1840, oraşul Caracal avea nouă „mahalale“,
fiecare cu biserica ei Sf. Nicolae cu biserica Sf. Nicolae, Târgul de Sus cu
biserica Sf. Gheorghe, Târgul de Jos cu biserica Sf. Apostoli, Târgul din
Lăuntru - Toţi Sfinţii cu biserica Toţi Sfinţii, Târgul din Lăuntru - Adormirea
Maicii Domnului cu biserica Adornirea Maicii Domnului, Protoseni cu Biserica
Domnească, Sf. Ioan cu biserica Sf.Ioan, Cergăneşti cu biserica Sf. Vasile şi
Boldu cu două biserici Buna Vestire şi Sf. Andrei86
. Deşi mai exista o biserică,
Sf. Treime, catagrafia din acest an a omis-o.
Biserica Sfantul Nicolae a fost construita pentru prima data in anul 1725
iar bisericile reprezentau centrul de polarizare a fiecarei mahalale. Limita
parcelei studiate se afla la distanta de numai cativa metri de curtea bisericii
situatie in care este evident ca zona din jurul bisericii trebuia sa fie deja
structurata la nivel de trama stradala si parcelar .(MO 1954 nr 7-8 pag 421 -422)
Actuala biserică Sf. Nicolae a fost construită în anul 1863 de preotul Ioan
Economu, pe locul unei alteia mai mică şi mai veche de potropopul Mihail din
Gostavăţ. Pisania aflată la intrarea în biserică deasupra uşii, a fost refăcută şi
întregită cu noi date, aducându-se istoria monumentului religios până în anul
1984.
Harta întocmită de Specht în 1790 (un prim plan al oraşului) îl arată,
înconjurat de păduri şi de o poiană acoperită de vii care-i dau forma rotundă şi în
care se vede răscrucea a numeroase drumuri comerciale.31
La începutul secolului al XIX-lea, Caracalul era un oraş „rău aşezat, cu
strade strâmte şi cotite“, neavând „decât un număr mic de case arătoase“,
instituţiile administrative judeţene şi orăşeneşti funcţionau în clădiri insalubre,
din paiantă. Casele din Caracal erau construite la 1830 din piatră şi cărămidă de
Antina.38
Pentru îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea aspectului urbei, Prefectura
Romanaţi solicita în mai 1864 Ministerului Lucrărilor Publice, un arhitect din
Craiova sau Turnu Severin, pentru că „o mulţime din casele acestui oraş fiind
de o construcţie nesolidă şi veche amenincie cădere prin urmare învederate
pericole“. A fost desemnat arhitectul Engelbrecher din Craiova „să constate
starea tuturor caselor primejdioase şi căzute în categoria articolului 36 din
Regulamentul orăşeneştilor sfaturi şi întocmindu-se lista împărţită în două
categorii: cele care pot suferi reparaţii şi cele care căzute în categorie de
dărâmare“.39
În anul 1886 Regulamentul comunal interzicea acoperirea caselor cu şiţă.
Cei care nu se conformau acestui regulament erau sancţionaţi.
Regulamentul a fost încălcat de N. Guran fost deputat, senator şi Tache
Pârvulescu, care aveau case în centrul oraşului, aproape de Tribunal şi Primărie.
Ei au păstrat acoperişul din şiţă, contrar acestui regulament fapt ce a provocat
reacţia opiniei publice din oraş.40
Schimbarea aspectului oraşului reprezenta o necesitate locală, deoarece
era capitala districtului şi trebuia să arate frumos. Prefectura îşi punea
problema ridicării unor edificii reprezentative pentru instituţiile administrative,
canalizarea pârâului ce traversa oraşul, pavarea străzilor şi a şoselelor,
amenajarea unei grădini publice şi iluminatul urbei.41
Bugetul oraşului pentru anul 1865 prevedea amenajarea unei grădini
publice. Grădina publică din Caracal urma să poarte numele de Alexandru Ioan
I, în memoria domnitorului care prin „neobosita sa îngrijire a tuturor legilor de
utilitate cu care ne-a înzestrat şi mai cu osebire de la 2 Mai încoace, rugând ca
să fie primiţi aceia ce prin noi ca organ din partea a tot districtul am şi hotărât
formarea unei grădini publice în capitala noastră Caracalul, cu cifra de 3.000
galbeni ce s-a destinat şi care grădină să poarte pentru eternă memorie şi
onoare numele domnitorului“. 4
La Recensământul din 1894 Caracalul avea un număr 2.250 de case, un
număr mare de bordeie mai ales în zonele mărginaşe, 4 hanuri, 6 hoteluri, 8
birturi, 70 de cârciumi, 8 băcănii, 5 cazinouri, 2 farmacii, o secţiune a
Observatorului meteorologic, un birou de poştă şi telegraf, o Casă de economii
şi Credit agricol şi o sucursală a Casei de scont, 2 tipografii, 3 librării şi un
stabiliment de băi.
Plan facut in anul 1895 - 1896 confirma faptul ca parcela se afla intr-o
zona bine structurata din punct de vedere al tramei stradale si al parcelarului.
Este de remarcat faptul ca prezenta cursului de apa care a traversat la
suprafata orasul produsese efecte care aveau sa ramana in mare parte ireversibile
asupra arterelor majore de circulatie si a tramei stradale in general.
De altfel in dezvoltarea sa spontana topografia specificitatea reliefului
colinar si existenta unui curs de apa caracterizat de o albie foarte sinuoasa sunt
elementele care au influentat evolutia urbanistica pe o perioada de peste trei
secole de istorie . Este usor de remarcat faptul ca suprafata neutra din punct de
vedere cromatic a planului este accidentata de accentele pe care le reprezinta
cele cateva cladiri, modeste inca ,ale administratiei, scolile si nu in ultimul rand
bisericile care mai reprezentau inca nuclee si centre de polarizare ale
mahalalelor.
Plan din anul 1926
Plan din anul 1927
Este de remarcat faptul ca in trama stradala nu s-au produs modificari
importante in ultimii 30 de ani asa cum de altfel nu aveau sa se produca in
urmatorii 30 de ani in zona pe care o putem califica drept zona centrala a
orasului.
Este perioada 1890-1930 in care spectaculoase, prin amploare, numar si
calitate, sunt obiectele de arhitectura care aveau sa mobileze strazile care
reprezentau trama majora a acestei jumatati de secol.
Cat priveste parcela la care ne referim in mod special, ea se inscrie in
contextul la care ne refeream anterior astfel ca, impreuna cu strazile Iancu Jianu,
Nicolae Titulescu (fosta Regina Elisabeta), strada 1 Decembrie 1918 (fosta
Golesti) pe care se afla parcela care a generat Planul Urbanisti Zonal au
reprezentat pentru o buna perioada de timp locul in care au aparut imobile noi si
de foarte buna calitate
In cazul de fata ne referim la relatia si influenta pe care a avut-o familia
Dulgherescu asupra strazii 1 Decembrie 1918, avand in vedere ca incepand de la
intersectia cu Mihail Kogalniceanu urmatoarele trei numere consecutive pe
partea dinspre est au apartinut familiei Dulgherescu, fiecare dintre ramurile
familiei construindu-si propria locuinta.
Dintre cele trei case ale familie Dulgherescu de pe strada 1 Decembrie se
mai pastreaza doar casa de la numarul 18 a lui Eliodor Dulgherescu, in conditiile
in care, intre timp, au disparut case de la numarul 16 a Cleofilei Dulgherescu si
de la nr. 20 a lui Florea Dulgherescu.
In scrisoarea Administratiei financiare din Romanati din 14 iunie 1930
catre Primaria Comunei Caracal este inaintata lista intocmita dupa evidentele
matricolele in care la pozitia 60 este inregistrat P. Dulgherescu cu profesia
„medicina” si venitul anual de 397335. Documentul se refera la doctorul P.
Dulgherescu.
Il regasim pe doctorul Dulgherescu ca membru in Comisia Interimara a
Primariei Orasului Caracal in calitate de medic al orasului, comisie care a „vazut
si aprobat in sedinta de la 13 februaria 1932” primul Plan de Sistematizare al
Orasului Caracal elaborat de inginer arhitect C. Selogianu.
Detaliul de mai sus face parte din Planul de Sitematizare al Orasului
Caracal si este primul dintre cele identificate care confirma explicit existenta pe
latura de vest a parcelei a strazi Mihai Kogalniceanu.
Buletinul cladirilor si locuintelor inregistreaza in 1932 pe strada Golesti,
actual 1 Decembrie 1918, la numarul 16 pe Dulgherescu Cleofina si la numarul
20 pe Dulgherescu Florea.
Imobilul de la numarul 16 este construit in anul 1893 in suprafata
construita de 180 de mp, din caramida, acoperit cu tabla, avand un regim de
inaltime parter. In acelasi buletin, la rubrica „starea cladirii imadiat dupa
cutremur”, este trecut „locuibila”, avand destinatia de locuinta cu doua
apartamente.
Avand o suprafata locuibila excedentara, fiind singurul proprietar si
totodata singurul locatar, este de notorietate publica ca Dulgherescu Cleofina
avea „profesiunea” de ”Inchiriaza camere mobilate” asa cum este trecut si in
Buletinul cladirilor si locuintelor.
Imobilul de la numarul 20 este construit in anul 1890 in suprafata
contruita de 200 de mp, din caramida, acoperita cu tabla, avand un regim de
inaltime parter. In acelasi buletin, la rubrica „starea cladirii imadiat dupa
cutremur”, este trecut „locuibila”, avand destinatia de locuinta cu trei
apartamente.
Pentru rigoare precizam ca imobilul de la numarul 18, despre care nu am
identificat Buletinul cladirilor si locuintelor, nu poate fi confundat cu niciunul
dintre cele doua enumerate mai sus si pentru faptul ca suprafata lui construita
este de 240 mp, in conditiile in care foarte recent a mai disparut o camera care
nu putea sa aiba mai putin de 18-20 mp.
Planul orasului Caracal din anul 1939 prezinta parcela neschimbata cu
trama stradala fara modificari importante fata de cea din 1895.
Parela studiata era delimitata de aceleasi trei strazi, Calea Golesti (nord)
actuala str. 1 Decembrie 1918, str. Mihail Kogalniceanu care in prezent are
acelasi nume, si str. Mihai Bravu (sud), actuala strada Calea Bucuresti.
Foarte probabil in intervalul 1930 – 1948 proprietatea de la numarul 18 a
fost instrainata astfel ca in Recensamantul agricol al populatiei din 25 Ianurie
1948, la numarul 18 figureaza ca proprietar Buleris Tanase. Acelasi
recensamant consemneaza si faptul ca la 1948 strada Calea Golesti isi schimbase
denumirea in strada Ion Frimul.
Acesta este contextul in care a fost construita casa Dulgherescu de pe
strada 1 Decembrie 1918 in anul 1893, data care s-a pastrat pana foarte curand
inscriptionata pe frontonul triunghiular de pe fatada principala. In perioada de
dupa 1945 statutul casei din punct de vedere al proprietatii a ramas destul de
incert pana in 1990. Astfel, documentele consemneaza ca in perioada 1960-1975
proprietarul casei a fost Stefan Sandulescu, functionar si la un moment dat, sef
al Sigurantei din Caracal. Dupa decesul acestuia, casa a ramas la doua femei cu
care el a locuit acolo. Unul dintre proprietarii ulteriori a demolat camera dinspre
strada, de la fata principala, imobilul fiind astfel mutilat, atat din punct de vedere
al volumetriei cat si al coerentei fatadelor.
In prezent imobilul aflat din punct de vedere structural intr-o stare buna
de conservare a pierdut suprafete importante din componentele artistice de pe
fatada, dar pastreaza inca parte din acestea, astfel incat casa sa poata fi
restaurata.
Plan parter
Anexam planul parter al imobilului rezultat al releveului foarte recent din
aprilie 2017 si un documentar fotografic astfel incat sa se poata realiza o
imagine relevanta referitoare la starea si valoarea imobilului monument istoric.
Cu prilejul intocmirii releveului si al studiului asupra imobilului, fara
pretentia de a fi elaborat un studiu exhaustiv asupra acestuia, apreciem ca este
necesara restaurarea. Desi s-a intervenit mutilant asupra acestuia, imobilul
prezinta suficienta valoare arhitecturala si istorica astfel incat sa faca obiectul
unei restaurari. In acest sens, in paralel cu demersurile care fac obiectul
prezentului studiu, respectiv acela de instalare a unui skid GPL, in vecinatatea
monumentului istoric, beneficiarul a demarat deja procedurile de restaurare a
casei Dulgherescu din strada 1 Decembrie 1918, nr. 18.
Precizam ca domnul Doldurea Ion nu este la prima experienta de acest fel,
astfel ca in ultimii ani prin preluarea si prin ansamblurile lucrarilor care s-au
efectuat asupra imobilului din strada Radu Serban nr.2, municipiul Caracal, jud.
Olt, a salvat realmente prin restaurare un imobil monument istoric reprezentativ
pentru orasul Caracal dintr-o stare foarte avansata de degradare.
IV. CONCLUZII
Amplasarea Skid-ului la intersectia dintre strazile 1 Decembrie 1918 si
Mihail Kogalniceanu nu afecteaza direct monmentul istoric din imediata sa
vecinatate si cu atat mai putin celalalte monumente istorice aflate in zona.
Singurul cu care are vizibilitate directa ar mai fi Biserica Sf. Nicolae afla
la o distanta de 90.90 m
In paralel cu demersurile de amplasare a skidului, beneficiarul a inceput
demersurile de autorizare a restaurarii monumentului istoric.
Accesul carosabil si evacuarea din zona de alimentare a autovehiculelor
nu afecteaza circulatia din zona, urbanistic interventia intra in categoria celor
minore, iar prin restuararea monumentului istoric din imediata vecinatate va
ridica nivelul zonei si din punct de vedere arhitectural.
Avand in vedere ca imobilul in sine nu prezinta un interes imobiliar,
situatie in care prin neutilizare si implicit neintretinere pierderea ar fi inevitabila,
incurajarea beneficiarului de a investi in zona cu salvarea implicita a
monumentului istoric, apreciem ca demersul este un compromis de acceptat.
Fata de cele mentionate mai sus sustinem avizarea Planului Urbanistic
Zonal: SKID GPL PE STRADA 1 DECEMBRIE 1918, NR.18, MUN.
CARACAL, JUD. OLT
arhitect Severică Mitrache Specialist atestat MCC - 318 S