Prin sentinţa civilă nr. 7/2011 a Judecătoriei SIBIU a fost admisă acţiunea civilă

formulată de reclamantul F.F. în contradictoriu cu pârâţii S.GH. si G.T.A. şi s-a dispus

rectificarea înscrierii din Cartea Funciară Sibiu nr. 100551( 551775) top 100551 şi radierea

notării dreptului de superficie de sub C2 din cartea funciara, drept notat în favoarea pârâţilor.

Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 23 leicu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant

Pentru a se pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

Între părţile litigante s-a încheiat la data de 22.04.2008 un antecontract de vânzare -cumpărare

prin care promitentul vânzător F. F. se obliga să vândă promitenţilor cumpărători S.Gh. si G.

T.A. , terenul arabil în suprafaţă de 6900 mp situat în Sibiu, aflat în proprietatea bunicului său.

Totodată, reclamantul se obligă să dobândească în proprietate, evident la o dată posterioară

antecontractului, de la dl F. F. imobilul în discuţie.

La data de 23.04.2008, reclamantul îşi dădea acordul prin înscrisul intitulat

„declaraţie” ca pârâţii să construiască un complex de locuinţe colective pe terenul său şi să le

înscrie în cartea funciara şi la organele fiscale.

Soluţionarea cauzei este dependentă de clarificarea aspectelor divergente privind modul de

constituire a dreptului de superficie şi a momentului naşterii acestuia, cu consecinţe în planul

înscrierii acestui drept în cartea funciară.

Independent de sistemul legal aplicabil intabulării la data de 08.09.2010, respectiv

Legea nr. 7/1996 sau Decretul nr. 115/1938 cu efecte juridice diferite, lipsa înscrierii este de

natură să afecteze raporturile dintre părţi, cel puţin în cazul drepturilor reale (ca cel de

superficie) supuse sistemului de carte funciară, deoarece antecesorul tabular rămâne titularul

dreptului înscris în folosul său (art. 30 din Legea nr. 7/1996) şi poate dispune în continuare de

el, ceea ce înseamnă că, şi în aceste cazuri, înscrierea are caracter constitutiv sau cel puţin

cvasi-constitutiv, fiind un element esenţial al producerii transferului sau stingerii efective a

dreptului real imobiliar înscris în cartea funciară.

Or este evident, că dreptul de superficie, indiferent de motivaţia registratorului OCPI ,

din preambulul Încheierii nr. 48311, nu a fost înscris în cartea funciară, ci a fost notat în foaia

C, probabil pentru opozabilitate faţă de terţi.

Actul încheiat între părţi la data de 23.04.2008, intitulat”declaraţie”, a avut ca efect

permisiunea pârâţilor de a construi pe terenul în litigiu, fiind limitată doar la faptul edificării

locuinţelor colective, cu consecinţa recunoaşterii calităţii de constructori de bună - credinţă.

Faţă de modalitatea în care pârâţii concep configurarea dreptului de superficie, instanţa

constată că în forma sa deplină este dreptul real principal imobiliar care reuneşte, în conţinutul

său juridic, dreptul de proprietate asupra unei construcţii sau plantaţii, precum şi un

dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren aparţinând altei persoane decât

titularul dreptului de superficie, dezmembrământ care reuneşte folosinţa şi, în mod limitat,

posesia şi dispoziţia asupra terenului sau a unei părţi din acesta. Exercitarea dreptului de

superficie va fi cârmuită nu numai de limitele materiale şi juridice ale dreptului de proprietate

asupra construcţiei sau plantaţiei, ci şi de cele ale dreptului de proprietate asupra terenului

care au legătură cu exercitarea dreptului de servitute.

Din interpretarea clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare şi din analiza

conţinutului declaraţiei, nu rezulta ca la vreuna din datele redactării lor, 22.04.2008 şi

respectiv 23.04.2008, s-ar fi născut dreptul de superficie deoarece nu s-a exprimat un acord

de voinţă între proprietarii terenului şi constructorii supraedificatelor.

De altfel, la data de 23.04.2008, reclamantul nu era proprietar al terenului pentru a

putea consimţi la construirea unui drept de superficie, ştiut fiind că dreptul de superficie

dezmembrează dreptul de proprietate asupra terenului transmiţând persoanei respective

folosinţa şi în mod limitat, posesia şi dispoziţia.

Aşadar, la data permisiunii de a se ridica imobilul pe terenul de 6.900 mp reclamantul nu avea

cele trei atribute ale dreptului de proprietate pentru a putea dezmembra folosinţa şi a constitui

dreptul de superficie la 23.04.2008.

Este adevărat că la 24.04.2008, reclamantul, în calitate de vânzător promitent convine

ca prin antecontract să înstrăineze prin act autentic, la o dată ulterioară proprietatea asupra

imobilului teren, în integralitatea lui (f. 30). Dar nici acest moment nu poate fi considerat

generator al unui drept real, ca cel de superficie în favoarea pârâţilor de vreme ce nici la

această dată F.F. nu era proprietar, ci îşi asumase doar obligaţia de a-l achiziţiona de la

antecesorul său.

Nici menţiunea din declaraţia datată 23.04.2008, potrivit căreia reclamantul este de

acord ca noile construcţii să fie înscrise în cartea funciară şi la organele fiscale, pe numele S.

GH. şi G. T., nu valorează ca acord.

Toate acestea certifică un anumit statut al pârâţilor, de constructori de bună credinţă, prin

prisma dispoziţiilor art. 494 C. civ. dar nu reprezintă acorduri privind constituirea dreptului de

superficie.

Aceasta deoarece nu este suficient pentru constituirea superficiei să existe doi proprietari

diferiţi, unul al terenului, celălalt al construcţiei, în absenţa unui acord exprimat explicit şi în

calitate de proprietar al fondului pentru ca izvorul dreptului, în acest caz este convenţional şi

el nu se naşte ope legis, prin simplul fapt al edificării construcţiilor.

Naşterea prin convenţia părtilor a unui drept de superficie presupune existenţa

neechivocă a unui act juridic care, în mod ferm, să îi ofere superficiarului prerogativa

folosinţei terenului construit, conjugată cu păstrarea acestei prerogative pe toată durata

existenţei construcţiei. Aceasta, cu atât mai mult cu cât după apariţia Legii nr. 247/2005 şi

convenţiile prin care se constituie un drept de superficie trebuie încheiate în formă autentică.

Or pentru încheierea în formă autentică, a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate,

prin prisma legislaţiei în vigoare la acel moment, reclamantul trebuia sa fie proprietar al

imobilului teren şi să îndeplinească formalităţile prescrise de lege, prin prezentarea în faţa

notarului public.

În cauza Bock şi Palade contra României, C.E.D.O. a statuat că simplul fapt de a ridica

o construcţie pe terenul altuia, cu toată buna credinţă, nu ar putea constitui un drept de

superficieîn beneficiul constructorului, în lipsa unuia din cele patru elemente menţionate

anterior ( conventia părţilor, legatul, uzucapiunea, legea), starea de pasivitate neputând fi

asimilată cu o convenţie tacită, implicită.

Un alt indiciu că declaraţia din 23.04.2008 nu echivalează cu o convenţie de

constituire a superficiei, este modul în care părţile au înţeles să redacteze actul în faţa

notarului, fără să stabilească bilateral clauze privind durata şi obiectul dreptului dezmembrat

în favoarea pârâţilor, fără să clarifice aspectul indemnizării sau despăgubirii pentru folosinţa

terenului. Or este puţin probabil ca intenţia reclamantului să fie aceea de constituire a

dreptului de superficie asupra unei suprafeţe de 6900 mp, în mod tacit, prin semnarea

declaraţiei de acceptare a faptului construirii şi în absenţa unei indemnizări periodice.

Ca atare, părţile trebuiau să stipuleze expres în convenţia lor obiectul dreptului,

respectiv care este suprafaţa precis determinată din teren afectată superficiei, termenul, dacă

dreptul este în accepţiunea lor perpetuu sau temporar şi dacă în această ultimă variantă,

superficia se va stinge prin confuziune în urma vânzării terenului prin perfectarea

antecontractului. De asemenea trebuiau să clarifice aspectul indemnizării nudului proprietar,

or nici unul din aceste aspecte nu au format obiectul convenţiei părţilor, ca mod de constituire

a dreptului de superficie şi ca atare, ea nu poate fi confundată cu declaraţia din 23.04.

Declaraţia asumată de părţile litigante nu a fost un act de recunoaştere a vreunui drept

de superficie în favoarea pârâţilor, ci doar un acord la edificarea şi intabularea construcţiilor.

Atâta timp cât în dreptul românesc nu există instituţia juridică a convenţiei implicite, nu poate

fi acreditată ideea că prin declaraţie s-a dat naştere la un dezmembrământ al dreptului de

proprietate.

Ca atare, registratorul era obligat sa sesizeze anterior notarii dreptului, nu nevalabilitatea

titlului ci lipsa totala a titlului apt sa duca la nasterea dreptului de superficie. Ceea ce se pune

in discutie de catre reclamant este suprimarea neregularitatii inscrierii facuta abuziv, in

absenta acordului de constituire a superficiei si care are semnificatia nevalabilitatii inscrierii si

nicidecum a nevalabilitatii unui titlu de valoare nominală nevalorificat.

Cu privire la inscrierea dreptului de superficie, in mod evident, fata de natura acestuia, drept

real imobiliar si dis part 80, 81, 106 din Regulamentul de punere in aplicare a legii 7/1996,

superficia se inscrie ca sarcina in partea a treia a cartii funciare a terenului asupra caruia s-a

constituit. Potrivit art. 106 din Regulament, dreptul de superficie se va inscrie in partea a treia

a cartii funciare , mentionandu-se totodata, cartea funciara in care este inscris dreptul de

superficie ca un dezmembramant de sine statator.

Notarea dreptului de superficie nu se incadreaza in cazurile limitative prevazute de lege asa

incat si felul inscrierii a fost eronat facut de catre registrator.

Impotriva acestei hotarari au formulat apel paratii S. GH. si G. T. A. solicitand schimbarea ei

in sensul respingerii actiunii.

In motivarea apelului, dupa ce prezinta istoricul cauzei, arata in esenta ca notarea dreptului de

superficie in favoarea apelantilor este corespunzatoare situatiei juridice a imobilului, ca a

existat o conventie pentru constituirea dreptului de superficie si aceasta este actul intitulat

Declaratie, autentificat sub nr. 1095/2008 de BNP R. M., ca acest act indeplineste conditiile

necesare fiind un act autentic. Arata ca instanta nu a inteles contextul faptic al spetei,

respectiv nu a inteles ca intre parti a existat un antecontract cu privire la terenul respectiv, ca

s-a incasat pretul , ca ulterior, prin hotarare judecatoreasca s-a perfectat contractul de vanzare-

cumparare precum si faptul ca ei sunt in prezenti proprietari ai terenului.

Apelul este neintemeiat.

Sunt de necontestat cele sustinute in apel referitor la faptul ca intre parti a existat un

antecontract de vanzare-cumparare cu privire la terenul in litigiu, ca terenul a fost predat

apelantilor in posesie, ca ulterior prin hotarare judecatoreasca au fost obligati la incheierea

contractului in forma autentica si ca in raporturile cu intimatul apelantii sunt proprietari ai

terenului. Nu rezulta ca pretul a fost platit in totalitate, cum se sustine, dar aspectul este

oricum irelevant pentru solutionarea apelului. Acest context invocat chiar de catre apelanti a

fost retinut pentru ca el releva un aspect semnificativ si anume staruinta apelantilor de a nu se

radia din cartea funciara dreptul de superficie in conditiile in care ei, la acest moment, invoca

faptul ca sunt proprietari atat pe teren cat si pe constructii, ceea ce inseamna ca pentru ei,

existenta notarii cu privire la dreptul de superficie prezinta o semnificatie minora.

Prima instanta a analizat detaliat si in mod corect atat continutul dreptului de superficie cat si

modul in care poate lua nastere un astfel de drept si a ajuns la concluzia justa ca intimatul nu

si-a dat acordul pentru constituirea unui astfel de drept . Apelantii invoca faptul ca actul

intitulat Declaratie autentificat sub nr. 1095/2008 de BNP R. M. constituie contractul prin

care intimatul si-a dat acordul la constituirea dreptului de superficie. Acest act, asa cum a

retinut si prima instanta, este incheiat atunci cand intimatul nu era inca proprietar al terenului

pentru a putea exprima un acord valabil la constituirea dreptului de superficie. In plus, chiar

daca ar fi fost proprietar, intimatul ca promitent vanzator al terenului chiar daca a exprimat un

acord pentru edificarea unor constructii, nu a exprimat automat un acord pentru constituirea

unui drept de superficie. Acest fapt este evident cata vreme antecontractul de vanzare-

cumparare dovedeste intentia intimatului de a le transmite apelantilor dreptul de proprietate

prin vanzare si nu doar un drept de folosinta asupra terenului si dreptul de a deveni proprietari

pe constructiile ce le vor edifica. Cu alte cuvinte,manifestarea de vointa din Declaratia

referitoare la acceptul pentru edificarea constructiilor, este exclus a fi calificata un acord

pentru constituirea dreptului de superficie cata vreme intimatul isi asumase obligatia de a

transmite dreptul de proprietate asupra terenului si atata timp cat apelantii aveau deja posesia

terenului, posesie transmisa odata cu incheierea antecontractului. Intimatul nu a exprimat

deci, un acord pentru constituirea unui drept de superficie, el a permis apelantilor sa

construiasca in ideea ca le-a transmis posesia si ca vor deveni proprietari ai terenului in urma

perfectarii contractului de vanzare-cumparare. Ca urmare, in mod corect a fost radiat dreptul

de superficie din cartea funciara.

Fata de cele de mai sus, in baza art. 296 Cod proc. civ. si 969 C.civ., apelul urmeaza a fi

respins. In baza art. 274 Cod proc. civ., urmare a respingerii apelului, apelantii vor fi

obligati la plata cheltuielilor de judecata din apel.

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. 17838/245/2008 reclamantii V.M., V.V. si V.M. au solicitat instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, in contradictoriu cu parata Z.M. sa se constate in favoarea reclamantilor un drept desuperficie asupra constructiei si asupra plantatiilor ce se regasesc pe terenul in suprafata de 537 m.p.

teren situat in vatra satului B., comuna M., sa se suspende executarea silita pornita in dosarul nr. 446/2007 al Biroului Executorului Judecatoresc A.C., precum si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata .

In motivarea actiunii, reclamantii sustin ca au fost proprietarii terenului in suprafata de 537 m.p. teren situat in vatra satului B.,comuna M., pentru care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate in baza Legii nr. 18/1991 prin Titlul deproprietate nr. 83765/26.06.1996, titlul anulat partial prin Sentinta civila nr. 16903/08.10.2001 a Judecatoriei Iasi.

Mai arata reclamantii ca, urmare a acestei hotarari, parata din prezenta cauza a introdus o actiune in revendicare pentru terenul in suprafata de 537 m.p. teren situat in vatra satului B., comuna M., actiune ce a fost admisa prinSentinta civila nr. 11139/19.10.2006 a Judecatoriei Iasi.

Sustin reclamantii ca, pe aceasta suprafata de teren se afla edificat imobilul in care locuiesc, iar parata a formulat ocerere de executare silita, ce face obiectul dosarului nr. 446/2007 al Biroului Executorului Judecatoresc A.C., solicitand practic evacuarea sa din imobilul in care locuieste de peste 50 de ani. Parata, legal citata, a formulatintampinare prin care a invocat o serie de exceptii .

Pe fondul cauzei, parata solicita respingerea actiunii, deoarece acest dezmembramant al dreptului de proprietate nu exista, neexistand nici un mod de dobandire a acestui drept de superficie si nefiind indeplinite nici conditiile uzucapiunii.

Au fost respinse exceptiile invocate de catre parata si a fost audiat martorul P.A.

La termenul din 11.05.2009, parata a invocat exceptia lipsei coparticiparii procesuale-active, iar la termenul din 22.06.2009, instanta a acordat cuvantul pe exceptie si pe fondul cauzei.

Conform art. 137 Cod Procedura Civila, urmeaza ca instanta sa solutioneze cu prioritate exceptia invocata.

Exceptia lipsei coparticiparii procesuale-active.

Potrivit art. 47 Cod Procedura Civila "mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul pricinii este un drept sau o obligatiune comuna ori daca drepturile sau obligatiile lor au aceeasi cauza".

Textul citat reglementeaza litisconsortiul sau coparticiparea procesuala care, in conformitate cu pozitia partilor, poate fi activa, pasiva sau mixta. Desi, in principiu, in functie de rolul vointei partilor in formarea sa, coparticiparea procesuala are un caracter facultativ, sunt situatii in care, datorita naturii litigiului, coparticiparea procesuala este obligatorie sau necesara. Este cazul, spre exemplu, proceselor privitoare la sistarea starii de indiviziune, litigiu unde trebuie sa participe toti coproprietarii, intrucat, in caz contrar, partajul este nul (art. 797 Cod Civil).

Asa cum reiese din actele si lucrarile dosarului, actiunea in constatare a fost formulata de catre reclamanti, in calitate de mostenitori ai defunctului V.A., calitate in care au dobandit constructia edificata pe terenul in suprafata de 537 m.p. teren situat in vatra satului B., comuna M.

Pentru existenta coparticiparii procesuale-active trebuie ca persoanele aflate in indiviziune sa fie unite printr-undrept sau o obligatie comuna, iar in speta de fata, litisconsortiul este determinat de faptul ca toti reclamantii au undrept de proprietate asupra constructiei sau a unei cote din aceasta aflata in indiviziune.

Ori, in aceste conditii, ne aflam in fata unei coparticipari procesuale-active subiective si obligatorii, derogatorie de la regula generala potrivit careia coparticiparea este facultativa, obligativitatea coparticiparii reiesind din faptul ca toate cele trei persoane mentionate in titlu sunt in legatura, avand drepturi egale, legatura ce presupune o solutionare unitara a litigiului.

Astfel, in prezenta cauza, figureaza ca si reclamanti toti mostenitorii defunctului V.A. asa cum au fost stabiliti prinAnexa succesorala nr. 24, eliberata de comuna M. la data de 31.01.2008 - necontestata, astfel ca nu exista o lipsa a coparticiparii procesuale-active.

In acest sens, invocam ca si practica judiciara Decizia nr. 1937/1973 a Tribunalului Suprem - Sectia Civila si Decizia nr. 5727 din 20 octombrie 2004 a I.C.C.J., Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala.

Cu privire la fondul cauzei.

Analizand probele administrate in cauza instanta constata ca cererea de chemare in judecata este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:

Prin Sentinta civila nr. 16903/08.10.2001 a Judecatoriei Iasi (filele 41, 42) s-a constatat nulitatea partiala a Titlului de proprietate nr. 83765/26.06.1996 emis pe numele V.I.A., pentru suprafata de 573 m.p. teren intravilan, retinandu-se irevocabil ca aceasta suprafata este inclusa in mod eronat in titlu, fiind proprietatea paratei din prezenta cauza, Z.M.

Prin aceeasi sentinta s-a retinut in mod irevocabil ca, in anul 1947, L.A., mama reclamantei din prezenta cauza(V.M.) a instrainat lui I.I. (tatal paratei din prezenta cauza) suprafata de 1.044 m.p. teren .

Drept urmare, la solicitarea paratei din prezenta cauza, Z.M., reclamantii din prezenta cauza, au fost obligati, prinSentinta civila nr. 11139/19.10.2006 a Judecatoriei Iasi (filele 39-40), sa lase acesteia, in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 1.003 m.p. in care este cuprinsa si suprafata de 537 m.p. ce face obiectul prezenteicauze .

Potrivit art. 492 Cod Civil "orice constructie, plantatie sau lucru facut in pamant sau asupra pamantului, sunt prezumate a fi facute de catre proprietarul acelui pamant cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, pana ce se dovedeste contrariul". in timp ce art. 489 din acelasi act normativ stipuleaza ca "proprietatea pamantului cuprinde in sine proprietatea suprafetei si a subfetei lui".

Dreptul de superficie este un drept real principal, care presupune dreptul de proprietate al unui tert asupra constructiilor sau altor lucrari care se gasesc pe terenul care apartine unei alte persoane, teren pe care superficiarul are un drept de folosinta.

Regimul juridic al superficiei a fost rezultatul jurisprudentei si operei doctrinale. Indeosebi in privinta constituirii dreptului de superficie, atat doctrina, cat si jurisprudenta (Hotararea nr. 574 din 22 mai 1997 a Curtii de Apel din Iasi, Hotararile nr. 165 din 28 ianuarie 1998 si nr. 240 din 10 februarie 1998 ale Curtii de Apel din Cluj si Hotararea nr. 2199 din 16 martie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie), sunt unanime in a spune ca dreptul de superficie se dobandeste in baza intelegerilor partilor, legatelor, prescriptiei achizitive sau legii.

In lipsa unei dispozitii legale, a unui legat sau daca conditiile prescriptiei achizitive nu sunt

indeplinite, existenta unei conventii intre proprietarul terenului si persoana care a inaltat constructiile este indispensabila pentru a obtine dreptul de superficie. Simplul fapt de a ridica constructii, chiar de buna-credinta, in lipsa unui acord, nu conduce la obtinerea unui drept real de superficie, titularul constructiilor neputand dobandi decat o simpla creanta impotriva proprietarului terenului.

Astfel, din probatoriul administrat in cauza nu reiese indeplinirea conditiilor de existenta a dreptului de superficie, respectiv intelegerea partilor, legatul sau legea .

De asemenea, nu sunt indeplinite nici conditiile prescriptiei achizitive, in conditiile in care reclamantii recunosc ca terenul pe care este edificata constructia l-au avut ca si lot in folosinta, fiind deci detentori precari (fila 2 paragraful 7).

Prescriptia achizitiva este intemeiata pe faptul posesiei, iar pentru a duce la dobandirea dreptului de proprietate,posesia trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de art. 1847 Cod Civil. Conform acestui text de lege, posesiatrebuie sa fie continua, neintrerupta, netulburata public si sub nume de proprietar.

In cazul in speta, dupa cum rezulta din actul mai inainte analizat, posesia nu s-a exercitat in nume de proprietar si, ca atare, conform art. 1853 alin. 2 Cod Civil, nu este o posesie utila.

Aceasta recunoastere se coroboreaza din plin cu situatia retinuta irevocabil prin Sentinta civila nr. 11139/19.10.2006 a Judecatoriei Iasi (filele 39-40), din care rezulta fara echivoc ca reclamantii nu au avut vreundrept de proprietate asupra terenului, dar si cu Autorizatia pentru executare de lucrari nr. 21/28.07.1971 eliberata de catre Consiliul Popular al comunei M. (fila 8) din care rezulta ca autorul reclamantilor nu a edificat o constructie, ci a executat "lucrari de ridicare a casei existente cu 20 cm. si de transformare a bucatariei prin inaltare".

In acest sens, instanta invoca si doua decizii de speta ale instantei supreme, respectiv I.C.C.J., Sectia Civila si deProprietate Intelectuala, Decizia nr. 2291 din 22 martie 2005 si I.C.C.J., Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala, Decizia nr. 5499 din 22 iunie 2005.

De asemenea, reclamantii nu au demonstrat o intelegere a partilor in ceea ce priveste constructia casei, martorulpropus de acestia - P.A. (fila 69), aratand nu are cunostinta de nici o "discutie cu privire la constructii", declaratia acesteia fiind neconcludenta, din moment ce arata fara echivoc ca "nu stiu cu precizie unde este construita casa lui V.".

Asadar, reclamantii nu au facut dovada indeplinirii conditiilor de existenta a dreptului de superficie, astfel ca actiunea urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.

In opinia instantei, aceasta solutie se impune si prin raportare la respectarea dreptului de proprietate recunoscut deConventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece, o eventuala recunoastere a dreptului de superficiereclamantilor ar reprezenta o ingerinta in dreptul de proprietate al paratei, drept recunoscut irevocabil prin doua hotarari judecatoresti, iar o astfel de ingerinta a fost deja sanctionata de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Bock si Palade impotriva Romaniei.

In acest sens, instanta europeana a retinut ca "in speta, Curtea constata ca Hotararea Curtii Supreme de Justitie din 05 decembrie 2001 a stabilit ca, Consiliul Municipal Arad a dobandit dreptul de superficie in virtutea unei situatii de fapt care nu este dorita sau cunoscuta de interesati - si care permite sa se dea efect - aparentei de drept". Ori, in temeiul jurisprudentei tribunalelor interne, dreptul de superficie rezulta numai din lege, din prescriptia achizitiva, din legat sau din acordul partilor. Simplul fapt de a ridica constructii pe terenul altuia, cu toata buna-credinta, nu ar putea constitui un drept de superficie in beneficiul constructorului (paragrafele 32-33 de mai sus), in lipsa unuia din cele patru elemente mentionate anterior. Curtea constata astfel ca aparenta de drept la care face trimitere Curtea Suprema de Justitie nu intra in categoria actiunilor si faptelor ce ar putea justifica dreptul de superficie. Reiese in mod evident ca ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor reclamantilor nu are baza in dreptul intern 64. Prin urmare, Curtea considera ca ingerinta litigioasa nu este "prevazuta de lege" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 si, in consecinta, este incomparabil cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantilor. O asemenea concluzie o scuteste sa cerceteze daca a fost pastrat un echilibru just intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor individuale.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata instanta retine ca, potrivit art. 274 Cod Procedura Civila partea care cade in pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata .

Astfel, raportat la solutia ce se va pronunta, de respingere a actiunii si retinand culpa procesuala a reclamantilor,instanta ii va obliga pe acestia, in solidar, la plata catre parata a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu aparator.

Pronuntata de: Judecatoria Iasi - Sentinta civila nr. 8938 din 29/06/2009