Cuprins

I. Intorducere

II. Notiuni teoretice

1. PREZENTARE GENERALA A PENITENCIARULUI POARTA ALBA

2. OBIECTUL PSIHOLOGIEI JUDICIARE

3. FENOMENUL DEVIANTEI

4. ANALIZA PSIHOLOGICA A ACTULUI INFRACTIONAL SI A INFRACTORILOR

5. ETIOLOGIA ACTULUI INFRACTIONAL

6. PRIVAREA DE LIBERTATE. CONSECINTE PSIHOLOGICE

III. Partea practica

1. REDACTAREA INSTRUMENTELOR UTILIZATE PENTRU DESFASURAREA ANCHETEI PSIHOLOGICE

2. AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE UTILIZARII ACESTOR INSTRUMENTE

3. CREIONAREA PROFILULUI 6 DETINUTI

4. CONCLUZII FINALE

5. INTERVIU CU UN FOST DETINUT POLITIC PE TEMA LIBERTATII SI DESPRE CE INSEAMNA SA FI “FOST DETINUT POLITIC” IN ZILELE NOASTRE

IV. Bibliografie

1

I. I. Introducere

Prezenta lucrare are ca teme centrale studiate libertatea si efectele psiho-sociale ale privarii de libertate, precum si penitenciarul, fenomenul infractional si sansele de reintegrare sociala a fostilor detinuti.Ea a fost elaborata in baza practicii efectuate in semestrul al2lea din anul II, la pentienciarul Poarta Alba in urma discutiilor cu detinutii , si reprezinta o sinteza a cunostintelor teoretice adunate pana in prezent imbinate cu observatiile personale asupra mediului penitenciar, oamenilor de acolo si a actului infractional.Libertatea reprezinta conditia fundamentala a oricarei societati democratice, pentru Seneca, reprezinta lucrul cel mai de pret de pe lume. Libertatea este cea care pune ordine în haosul existentei noastre si se identifica cu autonomia. Autonomia presupune o viata planificata, o scara de valori prin care anumite idealuri sunt puse mai presus de altele (M. Greene, 1988). Nu putem vorbi de libertate fara a tine cont autoritate; pentru libertate masura este autoritatea. Libertatea si autoritatea sunt doua dimensiuni fundamentale ale experientei umane, iar opunerea lor este doar aparenta Libertatea presupune autoritate, la nivelul existentei sociale ele nu pot fi întelese complet decât prin prisma corelatiei. Autoritatea intervine în situatia în care un individ are de facut o alegere. Raportul de autoritate este un raport de dependenta între un agent superior si un agent subordonat, raport care, implica o relatie de supunere rationala si limitata, neidentificabila cu umilirea. Libertatea individului depinde de capacitatea lui de a face distinctie între autoritate si pseudo-autoritate.Detentia(penitenta) este o limitare a libertatii persoanei. Atunci când limitarea de libertate reverbereaza la nivelul interioritatii umane, în psihicul individului se naste nevoia de a actiona pentru redobândirea libertatii pierdute, actiune ce J. Brehm a denumit-o „reactanta psihologica” Dar, limitarea de libertate reprezinta, de fapt, consecinta aparitiei unor forme de devianta si delincventa la un individ sau grup social. Devianta, în sens restrâns, consta în „multitudinea comportamentelor ale caror caracteristici apar mai mult sau mai putin ofensatoare, reprobabile, condamnabile si care genereaza sau pot genera, dezaprobare ostilitate si diferite sanctiuni fata de autorii acestora” Notiunea de devianta poate capata întelesuri diferite în functie de interpretare. Astfel, din punct de vedere sociologic, devianta se refera la orice încalcare sau abatere de la normele scrise sau nescrise ale unei colectivitati care ameninta echilibrul sistemului si da nastere unei sanctiuni, din punct de vedere juridic, devianta se refera la încalcarea normelor juridice, iar din punct de vedere psihologic devianta este o abatere variabila a comportamentului de la normalitatea psihica. De oriunde am privi devianta este o anormalitate care indiferent ce aspect îmbraca va fi întotdeauna sanctionata, de cele mai multe ori prin privare de libertateCea mai mare parte din aceste aspect sunt studiate de psihologia judiciara Psihologia judiciară ca ştiinţă şi practică, se adresează tuturor categoriilor de specialişti care într-un fel sau altul participă la înfăptuirea actului de justiţie şi ale căror decizii au influenţă asupra vieţii celor aflaţi sub incidenţa legii. Aceasta reprezintă, de fapt, o îmbinare între psihologia generală şi psihologia socială, fiind aplicată la domeniul infracţionalităţii ca formă specifică de activitate umană.Domeniul psihologiei judiciare îl constituie în esenţă devianţa, conduitele care se îndepărtează de la normele morale sau legale dominante într-o cultură dată Obiectul psihologiei judiciare îl reprezintă studiul şi analiza complexă a comportamentelor umane implicate în procesul judiciar (omul într-o ipostază specială).Orice societate are o serie de norme scrise sau nescrise prin intermediul cărora poate aprecia dacă o anumită conduită sau un anumit act, este adecvat sau nu, se înscrie sau nu în modelul cultural

2

prescris pentru toţi membrii ei. Aceste norme stabilesc modalităţile de sancţiune pentru toate conduitele sau actele care nu corespundaşteptărilor societăţii (unele sancţiuni se aplică în mod instituţionalizat, altele se aplică prin mecanisme neoficiale, informale).Dacă am defini toate aceste conduite sau acte ca abateri de la normele de orice fel, am putea afirma că orice societate se confruntă, în cursul dezvoltării ei, cu manifestări de devianţă.Uneori aceaste abatere de la medie poat duce la progres, dar de cele mai multe ori, aduc haos. De aceea, acesta actiuni trebuie izolate si pedepsite, tocmai pentru a proteja societatea in intregimea ei, dar si fiecare individ in parte.Lucrarea isi propune sa investigheze conditiile, imprejurarile in care 6 persoane au ajuns sub incidenta legii aducand prejudcii de diverse tipuri altor persoane , precum si modul in care s-au adaptat in conditiile privarii de libertate. Si, totodata in lucrarea de fata incerc sa creionez mediul penitenciar asa cum a fost vazut si inteles de catre mine, mediul care ii schimba pe majoritatea oamenilor ce au locuit acolo, chiar si pentro o foarte scurta perioada de timp.Inchisoarea este acea institutie ce incapaciteaza temporar detinutii (oamenii considerate periculosi din punct de vedere social), marind sansa de recidiva a celor ce nu erau predispusi la ea.

3

II. II.Notiuni teoreticeII. 2. PREZENTARE GENERALA A PENITENCIARULUI POARTA ALBA

Penitenciarul Poarta Albă a fost conceput şi construit între anii 1948-1949, fiind iniţial unul dintre aşezămintele acestei zone a Dobrogei în care erau cazaţi deţinuţii folosiţi la lucrările de amenajare a Canalului Dunăre - Marea Neagră. Între anii 1952-1953, datorită condiţiilor improprii de muncă, dar mai ales a lipsei utilajelor necesare continuării lucrărilor s-a sistat activitatea pe acest şantier şi implicit nu s-au mai folosit la muncă deţinuţi. În aceste condiţii, unităţile penitenciare construite pentru furnizarea forţei de muncă pe şantier au fost desfiinţate, cu excepţia unităţii noastre care a supravieţuit inclusiv măsurilor luate în anul 1977, moment la care au fost desfiinţate 70% din penitenciarele româneşti.Penitenciarul Poarta Albă se află aşezat în partea centrală a Podişului Dobrogei, pe drumul judeţean Ovidiu - gara Dorobanţu, care intersectează D.N. 22 C la 30 km vest de municipiul Constanţa şi la 12 km est de municipiul Medgidia. Aflat într-o poziţie relativ izolată, se învecinează cu următoarele aşezări rurale: satul Nisipari la 2 km nord; comuna Castelu la 8 km nord-vest; comuna Poarta Albă la 5 km sud.Fiind una dintre unităţile mari ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, populaţia custodială a Penitenciarului Poarta Albă acoperă următoarele categorii penale: regimul de executare maximă siguranţă şi deschis la centrul penitenciar şi regimul semideschis la secţia exterioară Valu lui Traian. Penitenciarul Poarta Albă are şi o secţie de deţinere exterioară: Valu lui Traian situat la 12 km.In cadrul penitenciarului exista si diverse activitati cultural pe care le desfasoara detinutii.Manifestările de genul celor susmenţionate, au drept scop accentuarea deprinderilor de comunicare şi relaţionare pozitivă şi îmbunătăţirea cunoştinţelor persoanelor private de libertate, constituind o parte integrantă a procesului de pregătire a acestora pentru reintegrarea în societate.Penitenciarul Poarta Albă, în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi implicit ca structură a sistemului judiciar, îşi asumă rolul de garant în respectarea drepturilor fundamentale ale individului, în executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale : demnitatea umană, egalitatea, libertatea, respectul pentru celălalt, nediscriminarea, toleranţa, dreptatea, responsabilitatea. În consens cu Comunitatea internaţională, Penitenciarul Poarta Albă recunoaşte şi respectă drepturile omului ca fiind • inalienabile (nimeni nu le poate pierde, deşi în unele circumstanţe ele pot fi suspendate sau restricţionate); • indivizibile, interdependente şi interrelaţionate (nu pot fi abordate izolat unele de altele); • universale (se aplică în mod egal pentru toate persoanele, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de alt gen, origine naţională, origine socială sau alt tip de statut).

4

III. II.2 OBIECTUL PSIHOLOGIEI JUDICIARE

Psihologia judiciară este un domeniu de cunoaştere relativ tânăr, în plină expansiune şi din ce în ce mai popular în toată lumea .Datorită impactului mass-media, artei cinematografice şi a romanelor poliţiste, atât disciplina propriu-zisă cât şi experţii-practicieni în psihologie judiciară sunt înconjuraţi de o anume „aură a senzaţionalului şi misterului”: identificarea şi captarea criminalilor în serie după indicii şi probe vagi, pătrunderea în intimitatea minţii unor psihopaţi sexuali, duelul psihologic şi arta hărţuirii unor criminali evadaţi – iată doar câteva subiecte care sunt reiterate la infinit în diferite combinaţii şi care creionează pentru populaţie faţa psihologiei judiciare .In realitate insa, psihologia judiciară nici pe departe nu se reduce la studiul crimelor extreme şi criminalilor senzaţionali, la fel cum nu toţi practicienii ce beneficiază de cunoştinţele acestei discipline sunt criminalişti. În spatele preocupărilor spectaculoase, inoculate publicului larg, se află multe subiecte de rutină, abordate în baza cunoştinţelor din cele mai diverse arii ale ştiinţelor juridice şi ştiinţelor psihologice. La rândul lor practicienii care folosesc cunoştinţele reunite sub psihologia judiciara sunt mult mai diverşi, implicaţi de cele mai multe ori în activităţi de rutină. Cu ce se începe în mod normal? Dacă e să analizăm obiectul de studiu al psihologiei judiciare, am putea să-l definim, într-o manieră pretenţioasă, ca fiind studiul particularităţilor vieţii intrapsihice şi al comportamentului persoanelor implicate în prevenirea, geneza, producerea şi soluţionarea conflictului individului cu norma juridică (în special cu normele penale şi civile). Înţelegem prin viaţa intrapsihică totalitatea proceselor psihice – cognitive, afective şi motivaţionale – inaccesibile observaţiei directe. Pentru psihologi studiul proceselor psihice se realizează indirect, ca rezultat al observării comportamentului care poate fi urmărit nemijlocit. Să examinăm acum ultima parte a definiţiei propuse. Conflictul individului cu norma juridică se produce atunci când o persoană „încalcă legea”: face ceva ce este interzis de conţinutul normelor juridice sau nu face ceea ce reglementările juridice îi cer expres să facă .Deşi există o varietate foarte mare de norme juridice investigate sistematic de diferite ramuri de drept (de exemplu, dreptul transporturilor, dreptul internaţional, dreptul constituţional, dreptul muncii, dreptul administrativ, dreptul afacerilor etc.), cele mai numeroase, importante şi omniprezente norme juridice sunt normele civile şi normele penale. Aceste norme reglementează cele mai importante aspecte ale vieţii umane şi, cu anumite excepţii, presupun o răspundere juridică personală (individuală) pentru nerespectarea lor. Ţinând cont de aceste caracteristici, psihologia judiciară se ocupă cu precădere de aspectele psihologice legate de încălcarea normelor penale, şi, într-o mai mică măsură, de aspectele psihologice legate de încălcarea normelor civile. Ca şi orice disciplină ştiinţifică, psihologia judiciară are drept scop descrierea, explicarea şi predicţia obiectului său de studiu. Altfel spus, scopul psihologiei judiciare constă în descrierea, explicarea şi predicţia vieţii intrapsihice şi comportamentului persoanelor în contexte legale. Capitolele de psihologie socială aplicată în contexte legale sunt limitate prin scopul lor: de regulă, ele nu urmăresc decât demonstrarea valenţelor aplicative ale cunoştinţelor de psihologie socială fără o analiză detaliată a elementelor legale, sau altfel spus, fără a ţine cont de contribuţia cunoştinţelor acumulate în ştiinţele juridice. Pentru anumite teme clasice pentru psihologia judiciară cum ar fi personalitatea infractorului, personalitatea victimei, personalitatea anchetatorului, depunerea mărturiei etc. obiectul de studiu central este personalitatea şi atunci asistăm la o particularizare a obiectului de studiu specific psihologiei personalităţii. Iarăşi, suntem nevoiţi să constatăm că psihologia judiciară nu are un obiect de studiu autonom.Obiectivele psihologiei judiciare pot fi împărţite în două categorii: obiective teoretice şi obiective practic-aplicative Printre obiectivele teoretice am putea enumera în special următoarele:

5

• organizarea şi îmbogăţirea aparatului teoretico-conceptual cu care operează; • asigurarea funcţionalităţii aparatului teoretico-concepţional elaborat; • elaborarea unor modele teoretico-explicative privind etiologia unor fenomene psihologice şi a comportamentelor asociate acestora în contexte legale; În categoria obiectivelor practic-aplicative putem indica: • elaborarea unei metodologii specifice de cercetare a realităţii psihice din domeniul judiciar; • identificarea legităţilor şi regularităţilor specifice fenomenelor psihice din domeniul judiciar; • oferirea pentru uzul organelor judiciare a unor cunoştinţe pertinente şi utile privitoare la procesele psihologice în sistemul judiciar; Psihologia judiciară nu este o ştiinţă autonomă (din punct de vedere al obiectului şi metodelor de cercetareeste o disciplină sintetică / de sinteză, mai exact, ea este situată la intersecţia a mai multor discipline, preponderent din domeniul ştiinţelor juridice şi psihologice, beneficiind din plin de realizările acestora. Pe lingă caracterul de disciplină sintetica (de sinteză) ea are şi un caracter pronunţat aplicativ. sintezele pe care le face sunt orientate preponderent spre scopuri pragmatice (la noi în ţară, pe moment, caracterul pragmatic, aplicativ al psihologiei judiciare este mai curând un deziderat decât o stare de fapt). Psihologia judiciară este o disciplina de sinteză (nu o “ştiinţă autonomă”), care poate şi trebuie să fie în primul rând aplicativă sau pragmatic orientată De-a lungul timpului în psihologia judiciară s-au conturat o serie de domenii de cercetare distincte. Bineînţeles că toate temele de psihologie judiciară îşi au originea în nevoile pragmatice ale specialiştilor implicaţi în prevenirea infracţiunilor, înfăptuirea justiţiei, recuperarea şi reinserţia socială a infractorilor. Psihologia judiciară caută şi încearcă să ofere răspunsuri şi soluţii practice pentru o serie de întrebări importante precum cele enumerate mai jos: • Care sunt factorii determinanţi ai comportamentului infracţional? • Care sunt mecanismele psihologice şi psihosociale implicate în pregătirea şi realizarea activităţii infracţionale? • Care sunt factorii determinanţi şi mecanismele psihologice ce duc la recidivarea activităţii infracţionale? • Care sunt caracteristicile personalităţii criminale şi în ce măsură se poate opera cu tipologii de criminali? • Cum şi în ce măsură se poate realiza un portret psihologic al infractorului în baza probelor ce indică modalităţile de operare în timpul comiterii crimei? • Care pot fi contribuţiile aduse de cunoştinţele de psihologie judiciară pentru a facilita aflarea adevărului în procesul penal / civil (care este psihologia martorului, care sunt limitele psihologice ale mărturiei, care sunt mijloacele şi strategiile psihologice eficiente pentru ascultarea inculpatului şi martorilor etc.)? • Care este structura şi mecanismele psihologice ale comportamentului disimulat? • Care sunt limitele şi utilitatea psihodiagnosticului în prevenirea infracţiunilor şi identificarea infractorului? • Care este eficienţa diferitor modalităţi de pedepsire a infractorilor? • Cum ar trebui tratate diferite categorii de infractori pentru a se obţine o recuperare cât mai eficientă a acestora? • Care sunt factorii care contribuie la adaptarea sau neadaptarea deţinuţilor la condiţiile mediului penitenciar? Printre cele mai frecvente teme de psihologie judiciară , si cele analizate in aceasta lucrare se numără :• Cauzele fenomenului infracţional; • Cauzele agresivităţii umane;

6

II.3 FENOMENUL DEVIANTEI

Omul pentru a deveni parte integrată a societăţii are nevoie de-a lungul evoluţiei sale de interacţiunea a trei factori majori: ereditatea, mediul si educaţia. Pornind de la o anumită bază ereditară,crescând intr-un anumit mediu şi având acces la actul educativ, omul devine o persoană cu un rol activ în societate sau poate deveni chiar un personaj, în funcţie de circumstanţe. Ceea ce este de reţinut este faptul că omul se supune(sau ar trebui să se supună)încă de la început regulilor sociale . Ca deviere de la exigenţele normative pe care orice societate le impune membrilor săi , devianţa reprezintă una dintre cele mai interesante şi mai articulate domenii de studiu ale sociologiei contemporane. Durkheim afirma că “ nu se poate concepe sau imagina o societate de sfinţi, un schit exemplar şi perfect”. De la o societate la alta, criteriile de evaluare a comportamentului deviant diferă şi de multe ori graniţa dintre ceea ce este normal şi ceea ce este patologic este destul de fragilă . Acceptarea “normalităţii”este dată în general de standardele culturale specifice societăţii respective( valori, norme, simboluri, tradiţie, cultură) sau de modele culturale specifice unui grup din cadrul aceleiaşi societăţi. Antropologii susţin ideea că nu există o societate(sau cultură) mai bună sau mai proastă decât alta, ci doar modele culturale şi stiluri de viaţă diferite. Există însă o singură constantă: faptul că în toate tipurile de societăţi unii indivizi respectă norma socială şi alţii o încalcă. Practic,toate studiile care încearcă să explice fenomenul devianţei pornesc de la această întrebare: de ce unii indivizi, spre deosebire de majoritate, aleg să încalce norma?Sociologia devianţei are în principal două tendinţe sau orientări: una preocupată de cauze(deterministă) şi una preocupată de motivaţii (fenomenologică). Fenomenul devianţei a fost definit folosindu-se mai multe criterii:

criteriul statistic defineşte devianţa ca o abatere semnificativă de la comportamentul omului mediu( Durkheim, Claude Bernard, Adolphe Quetelet);

criteriul normativ raportează devianţa la tot ceea ce încalcă normele sociale criteriul magnitudinii şi gravităţii actului deviant ce clasează ca deviante actele care se abat

în mod semnificativ de la aşteptările celorlalţi şi prezintă un grad de periculozitate ce presupune intervenţia instrumentelor legale( Erickson, Durkheim);

criteriul medical ce subordonează devianţei acele acte dincolo de normalitate ce au loc datorită handicapului fizic sau psihic al indivizilor, aceştia nefiind răspunzători de faptele lor datorită faptului că se află sub constrângerea bolii;

criteriul reacţiei sociale stabileşte ca deviante acele acte care stârnesc reacţii de opoziţie din partea publicului, dar se scapă din vedere că reacţiile sunt sau pot fi total diferite de la o societate la alta, de la un grup la altul.

Orice formă de viaţă socială organizată este caracterizată de relaţia dintre acţiunea umană şi ordinea socială, problemă centrală pentru sociologia devianţei, fapt pentru care voi prezenta câteva paradigme cu privire la ordinea socială.Problema centrală a sociologiei devianţei o constituie relaţia dintre acţiunea umană şi ordinea socială ce caracterizează orice formă de viaţă organizată.Principalele concepţii teoretice elaborate în istoria sociologiei şi-au propus să răspundă la urmatoarele întrebari legate de problema ordinii sociale: -de ce în orice societate există o coordonare a scopurilor individuale?-în ce condiţii scopurile indivizilor intră în conflict cu exigenţele ordinii sociale?-ce rol au elementele raţionale si cele iraţionale în acţiunea umană?În cursul timpului în sociologia devianţei s-au conturat o serie de interpretări şi modele teoretice , prezentându-le aici pe cele mai semnificative care alcătuiesc de fapt baza teoretică a sociologiei devianţei.

1. Paradigma functionalistă

7

Reprezentanţii de seamă ai acestei paradigme au fost: Talcott Parsons, Robert Merton si Albert Cohen. Aceştia au elaborat o interpretare de tip holistic care caută sursele devianţei la nivelul structurilor sociale deficitare. Consideră ca unitate fundamentală de analiză a sociologului nu individul, ci societatea.

2. Paradigma conflictului socialReprezentanţii acestei paradigme(Ralf Dahrendorf, John Rex, Richard Quinney)au apreciat că tezele funcţonalismului reprezintă un sprijin pentru putere justificându-i ideologic autoritatea. De aceeea, concluzionează ei,nu consensul social este principala condiţie, ci conflictul.

3. Paradigma interacţionismului simbolic(teoria etichetării)Această paradigmă reprezintă o reîntoarcere la tradiţiile sociologiei europene şi la modelul teoretic weberian cu privire la semnificaţiile acţiunii umane. Reprezentanţii de seamă ai acestiu model teoretic sunt George Mead, Howard Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas Scheff. Caracteristicile principale ale acestei teorii ar fi:

a. împărţirea oamenilor în indivizi normali şi indivizi devianţi ce nu poate fi susţinută deoarece toţi oamenii, la un moment dat încalcă normele sociale

b. această încălcare a normelor poate fi denumită „devianţă primară”c. calificarea unui act ca fiind deviant depinde mai puţin de ceea ce face individul ca atare, cât

mai ales de definiţiile elaborate de grupurile investite cu autoritatea de a eticheta devianţad. din punctul de vedere al devianţilor, conduita lor este perfect normală şi abia după

etichetarea devianţei din exterior apare devianţa ca atare; indivizii etichetaţi ca devianţi nu numai că ajung să creadă în autoritatea acestei etichete, dar şi adoptă conduite coforme cu această etichetă

e. procesul de etichetare este realizat de către cei care au puterea redutabilă de a stigmatiza(medici, psihologi, judecători, organe de control social)

Teoria etichetării a avut un rol important deoarece a semnalat pericolele instituţionalizării şi ale dependenţei prelungite faţă de instituţiile de control social.În funcţie de caracterul permisiv sau dimpotrivă represiv al mijloacelor utilizate, controlul social poate fi pozitiv sau negativ.Controlul social pozitiv se bazează în special pe cunoaşterea şi interiorizarea de către indivizi a normelor şi valorilor sociale,ca şi pe motivaţia acestora de a le respecta din convingere.Controlul social negativ se bazează în special pe temerile individului că va fi sancţionat în cazul nerespectării sau încălcării normelor şi regulilor sociale.Concepţia lui Sigmund Freud reprezintă cea mai importantă contribuţie la modelul psihiatric al devianţei. După Freud comportamentul criminal, violent sau deviant îi este caracteristic individului cu un supraeu slab, deoarece acesta nu-şi poate controla tendinţele inconşiente emanate de sine. În acelaşi timp, absenţa sublimării (substituirea dorinţelor inconştiente către activităţi dezirabile din punct de vedere social de către eu) este şi ea cauză a comportamentelor criminale sau deviante.La începutul deceniului şapte, tezele fenomenologiei au dat naştere unei noi orientări în domeniul criminologiei şi psihiatriei, care au dezvoltat un model nou de teoretizare diferit de cel tradiţional a fenomenelor de infracţionalitate şi boli psihice. Aceste teze au scos în evidenţă faptul că închisorile şi instituţiile de protecţie sociala şi boli psihice produc o dependenţă faţă de stilul de viaţă şi de comportamentul din interiorul acestora.Dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei orientări se numără R.D Laing, D.Cooper, F.Basaglia, P.Recamier, Th. Szasz, Th. Scheff şi E. Goffman. Toţi aceştia propun înlocuirea paradigmelor de tip determinist cuo paradigmă de tip fenomenologiccare îşi propune ca scop nu evidenţierea cauzelor , ci descrierea semnificaţiilor , adică interpretarea intenţiilor actorilor sociali.La începutul secolului xx în America se dezvoltă paradigma schimbării sociale ca model etiologic al devianţei şi comportamentului patologic în cadrul căreia sociologii dezvoltă mai multe metode sociologice:

8

a. funcţionalismul- model conform căruia sistemul social constituie un ansamblu integrat de elemente funcţionale. A fost elaborat de Parsons care distingea între schimbarea sistemului şi schimbările din cadrul sistemului. Schimbarea sistemului este perturbatoare pentru echilibrul social, soluţia fiind aceea de a se adapta sistemul la noile condiţii şi întărirea mecanismelor de control

b. modernizarea- model ce analizează fenomenul devianţei din punctul de vedere al modificărilor structurale induse în comunităţile tradiţionale şi în ţările în curs de dezvoltare de către revoluţia industrială. Schimbările în structura societăţii accentuează sentimentul de marginalizare şi elimină capacitatea individului de autonomie personală. Aceste mutaţii sociale facilitează multiplicarea devianţei

c. conflictul- consideră coerciţia şi controlul social ca elemente fundamentale ale asigurării integrării sociale a individului. Comportamentul deviant apare ca un comportament conflictual care caută să se sustragă teninţelor de coerciţie şi mecanismelor de control la nivelul sistemului social

d. behaviorismul social- este o perspectivă mai degrabă atomistă asupra schimbărilor sociale; societatea este responsabilă de destructurarea imaginii individului despre sistemul de norme şi valori ce trebuie să călăuzească în general conduita acestuia. Atât devianţa cât şi boala psihică apar ca efecte negative nemijlocite ale universalizării modului de viaţă urban.

Comparativ cu cea europeană, sociologia americană a evaluat comportamentul deviant într-o tentă moralistă(ca fiind imoral, incapabil să se adapteze exigenţelor societăţii). Acestă orientare a primit denumirea de de sociologie a problemelor sociale.

Alături de toate paradigmele sau orientările pe care le-am prezentat mai sus, istoria sociologiei ne oferă multe altele , dar consider că cele prezntate aici sunt cele mai elocvente pentru o prezentare sintetica a devianţei.

9

II.4. ANALIZA PSIHOLOGICA A ACTULUI INFRACTIONAL SI A INFRACTORILOR

Fenomenul infractional este deosebit de complex si pentru a putea fi cunoscut, trebuie abordat multidisciplinar. Aceasta implica stapanirea unor notiuni de: criminologie, psihologie judiciara, sociologie judiciara, biologie criminala, medicina legala, psihiatrie criminala, antropologie criminala, statistica infractionala .Infractionalitatea desi este un fenomen social, trebuie cercetata ca act individual, ca act comis de o persoana concreta intr-o situatie concreta. Este vorba de o actiune umana, determinata de anumite elemente psihologice, trebuinte, tendinte, motive, scopuri etc.O viziune coerenta asupra dinamicii si interactiunii elementelor intregului ansamblu de factori care concura la producerea actului infractional nu o poate oferi decat o conceptie sistemica integratoare asupra conduitei si a manifestarilor psihocomportamentale.Factorii care stau la baza fundamentarii teoriilor psiho-biologice, psiho-sociale si psiho-morale, luati separat, nu pot explica in mod corespunzator originea fenomenului si a comportamentului infractional. Aceasta presupune elaborarea unui sistem teoretico-stiintific si metodologic cu posibilitati integratorii si generalizatoare pentru realitatea concreta. In Romania, evolutia fenomenului infractional este o consecinta a impactului problemelor economico-sociale grave, caracteristice perioadei de tranzitie, precum si a crizei de autoritate pe care au traversat-o institutiile statului de drept. Legislatia lacunara si supraancarcarea sistemulul justitiei penale, corelate cu deficitul de personal si logistica, au facut ca efectul masurilor preventive si represive sa fie limitat.Avand in vedere rata inalta de profit si gradul scazut al riscurilor asumate, elemente ale crimei organizate au aparut si s-au dezvoltat cel mai rapid in domeniul economico-financiar. Coruptia ameninta nu numai drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului, ci insasi buna functionare a institutiilor statului de drept, societatea democratica in ansamblul sau.O serie de organizatii transnationale si-au creat legaturi in randul grupurilor de infractori autohtoni si actioneaza in cooperare cu aceste, in domeniul traficului de droguri, armament, al afacerilor cu autoturisme furate, al formelor moderne de sclavie, plasarii de valuta falsa, introducerii ilicite de deseuri toxice, atacul cu arme de foc etc. Prin contrabanda, au fost scoase din tara o gama larga de produse, de la cele de stricta necesitate pentru populatie, pana la obiecte de valoare apartinand patrimoniului national.O amploare deosebita au luat actele de inselaciune, fals si uz de fals realizate prin cele mai diverse forme, fraude valutar-vamale si nerespectarea legislatiei in domeniul operatiunilor de import-export etc. De asemenea, a crescut numarul infractiunilor legate de practicarea jocurilor de noroc, pretinderea unor sume consistente de bani pentru asigurarea “protectiei”, sechestrarea de persoane, violentele intre grupurile rivale de infractori etc.Toate aceste atitudini si comportamente sunt distructive atat pentru individ cat si pentru societate. Coruptia de exempul, ca fenomen social, reprezinta expresia unor manifestari de descompunere morala si degradare spirituala intrucat implica deturnarea si folosirea avutului public in interes personal, obtinerea unor avantaje materiale pentru indeplinirea obligatiilor de serviciu, incheierea unor afaceri si tranzactii prin eludarea normelor morale si legale. O astfel de stare de criza, are un efect demoralizator asupra intregii societati.In ultima perioada s-au diversificat infractiunile comise prin violenta (omoruri, violuri, lovituri cauzatoare de moarte, talharii, vatamari corporale grave - ca forme ale violentei private, si conflicte de grup, interetnice, interconfesionale, profesionale, acte de terorism). Violenta este intim legata de esenta umana si de functionarea societatii. Violenta acopera o gama larga de comportamente individuale si sociale, avand o etiologie proprie.

10

Actul infractional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezinta rezultatul interactiunii dintre factorii ce structureaza personalitatea individului si factorii externi, de ambianta. In ceea ce priveste factorii interni, endogeni, orice persoana poate prezenta in structura sa un nucleu central mai mult sau mai putin favorabil comportamentului infractional, conturand sau nu o personalitate infractionala. Ambianta, conditiile si imprejurarile exterioare pot fi favorabile sau nefavorabile dezvoltarii acestui nucleu in plan infractional.Actul infractional antreneaza in grade diferite, practic toate structurile si functiile psihice incepand cu cele cognitiv-motivationale si terminand ce cele afectiv-volitive, implicate fiind si activitatile ca si insusirile psihice. Actul infractional este generat de tulburari de ordin emotional si volitiv, sustinut de lipsa sentimentului responsabilitatii si al culpabilitatii, al incapacitatii subiectului de a renunta la satisfacerea imediata a unor trebuinte in pofida perspectivei unei pedepse. Trecerea la actul infractional constituie un moment critic, nodal. Aceasta trecere reprezinta o procesualitate care cunoaste multe inconstante in desfasurarea ei.O analiza strict psihologica a actului infractional, consta in analiza modului in care personalitatea infractorului (inteligenta, afectivitatea, motivatia si vointa) se manifesta in pregatirea, savarsirea si in atitudinea postinfractionala.Actul infractional se desfasoara in 3 faze. Pentru interpretarea corecta a comportamentului infractional, trebuie avute in vedere cele trei faze ale actului infractional, si anume: faza preinfractionala, faza infractionala propriu-zisa si faza postinfractionala.Situatia preinfractionala reprezinta un ansamblu de circumstante exterioare personalitatii infractorului, care precede actul infractional. Aceasta situatie implica doua elemente: a) evenimentul, care determina aparitia ideii infractionale si b) circumstantele, in care infractiunea se pregateste si se realizeaza.In savarsirea unei infractiuni, autorul acesteia participa cu intreaga sa fiinta, mobilizandu-si pentru reusita intregul sau potential motivational si cognitiv-afectiv. Punerea in act a hotararii de a comite infractiunea este precedata de o serie de procese de analiza si sinteza, de lupta motivelor, deliberarea si actele executorii antrenand profund, in toata complexitatea sa, personalitatea infractorului. Pana la luarea hotararii de a comite infractiunea, psihicul infractorului este dominat de perceperea si prelucrarea informatiilor declansatoare de motivatii ale caror polaritate se structureaza dupa modelul unor sinteze aferent-evolutive, servind deliberarilor asupra mobilului comportamentului infractional. In calitate de pas initial al formarii mobilului comportamental infractional, se situeaza trebuintele a caror orientare antisociala este de o importanta fundamentala, intrucat prin prisma acestora se percepe situatia externa. Din punct de vedere psihologic trebuintele se manifesta in constiinta individului ca mobil al comportamentului posibil si, in cazul unui concurs de imprejurari, pot determina luarea unor decizii pentru savarsirea infractiunii. Rezultatul procesului de deliberare depinde in mare masura de gradul de intensitate al orientarii antisociale a personalitatii infractorului.In faza preinfractionala se constituie premisele subiective ale savarsirii faptei, determinate atat de predispozitiile psihice ale faptuitorului, cat si de imprejurarile favorizante cu valente declansatoare. Aceasta faza se caracterizeaza printr-un intens consum launtric, ajungand chiar la un grad inalt de surescitare, problematica psihologica fiind axata atat asupra coeficientului de risc, cat si asupra mizei puse in joc. In procesul de deliberare intervin criterii motivationale, valorice, morale, afective si materiale. Capacitatea de proiectie si anticipare a consecintelor influenteaza, de asemenea, in mare masura actul decizional. Procesele de analiza si sinteza a datelor despre locul faptei si de structurare a acestora intr-o gama de variante concrete de actiune (comportament tranzitiv de alegere a variantei optime) se declanseaza in faza a doua a actului, faza infractionala propriu-zisa. Planul de actiune, in desfasurarea sa (timpul de savarsire, succesiunea etapelor, mijloacele de realizare etc.), este reprezentat mental.

11

Odata definitivata hotararea de a comite infractiunea, latura imaginativa a comiterii acesteia este sprijinita de actiuni concrete cu caracter pregatitor. Astfel, daca in faza deliberarii comportamentul infractorului este de expectativa, dupa luarea hotararii acesta se caracterizeaza prin activism, realizarea actelor preparatorii presupunand apelul la mijloace ajutatoare, instrumente, contactarea de complici, culegerea de informatii, supravegherea obiectivului. Rezultanta acestui comportament poate fi, dupa caz, fie concretizarea in plan material a hotararii de a comite fapta prin realizarea conditiilor optime reusitei ei, fie desistarea, amanarea, asteptarea unor conditii si imprejurari favorizante. Trecerea la indeplinirea actului se asociaza cu trairea unor stari emotionale intense. Teama de neprevazut, criza de timp, obiectele, fiintele sau fenomenele percepute in timpul comiterii faptei (instrumente de spargere, arme, victima, martori, context spatio-temporal al desfasurarii faptei etc.), in functie de proprietatile lor fizico-chimice (intensitate, forma, marime, culoare, dispozitie spatiala etc.) amplifica aceste stari emotionale. Lipsa de control asupra comportamentului in timpul operarii, o caracteristica a unei activitati normale, poate genera o serie de erori, lacune (pierderea unor obiecte personale in campul faptei, uitarea unor obiecte corp delict sau omiterea stergerii unor categorii de urme, renuntarea la portul manusilor, diverse accidentari etc.), care ulterior, fiind exploatate, vor contribui la identificarea autorului.Elementul caracteristic psihologiei infractorului dupa savarsirea faptei este tendinta de a se apara, de a se sustrage identificarii, invinuirii si sanctiunii. Faza postinfractionala are o configuratie foarte variata, continutul sau este determinat in buna masura de modul in care s-a desfasurat faza anterioara.Comportamentul infractorului in aceasta etapa este reflexiv-actional, intreaga lui activitate psihica fiind marcata de viziunea panoramica a celor petrecute la locul faptei. Practica a demonstrat in aceasta directie existenta unui registru de strategii de contracarare a activitatilor de identificare si tragere la raspundere penala a autorilor. In acest sens, o serie de infractori isi creeaza alibiuri care sa convinga autoritatile ca era imposibil ca ei sa fi savarsit fapta. Strategia utilizata este, de regula, aceea de a se indeparta in timp util de locul infractiunii si de a aparea cat mai curand in alt loc, unde, prin diferite actiuni cauta sa se faca remarcati pentru a-si crea probe, bazandu-se pe faptul ca, dupa o anumita perioada va fi dificil sa se stabileasca cu exactitate succesiunea in timp a celor doua evenimente. Alteori, infractorul apare in preajma locului unde se desfasoara cercetarile, cautand sa obtina informatii referitoare la desfasurarea acestora, si actionand ulterior prin denunturi, sesizari anonime, modificari in campul faptei, inlaturari de probe, disparitii de la domiciliu, internari in spital sau comiterea unor actiuni marunte pentru a fi arestat. Toate aceste actiuni intreprinse au scopul de a deruta ancheta in curs si implicit, identificarea lui. Fuga de la locul unde s-a produs o infractiune si grija de a-si procura un “alibi” nu este intotdeauna un indiciu cert al culpabilitatii. Se cunosc cazuri cand persoane care intamplator au asistat sau au descoperit o infractiune, nu raman la locul faptei, pentru a nu fi suspectate sau citate ca martor. Asemenea comportare este tipica recidivistilor, care in urma antecedentelor penale ar fi usor invinuiti.In urmarirea scopului, infractorii nu ezita in a intrebuinta orice mijloace care i-ar putea ajuta: minciuna, perfidia, atitudini variate, cautand sa inspire compatimire pentru nedreptatea ce li se face sau pentru situatia in care au ajuns “siliti de imprejurari”. Cand aceste strategii nu au succes, unii infractori manifesta aroganta fata de anchetator sau uneori recurg, chiar la intimidarea acestuia.Procesarea informatiilor referitoare la evenimentele petrecute, determina, la nivel cerebral aparitia unui focar de excitatie maxima, cu actiune inhibitorie asupra celorlalte zone, si in special asupra celor implicate in procesarea acelor evenimente care nu au legatura cu infractiunea, iar la nivel comportamental actioneaza conform legii dominantei defensive. Infractorul are o atitudine defensiva atat in timpul savarsirii infractiunii, cat si dupa arestare, in timpul cercetarilor si a procesului, uneori chiar si in timpul executarii pedepsei.

12

In momentul in care infractorul a fost inclus in cercul de suspecti si este invitat pentru audieri, comportamentul acestuia continua sa se caracterizeze prin tendinta de simulare. Are o atitudine defensiva, care merge de la mici denaturari pana la incercari sistematice de a-si imbunatati conditia procesuala. Infractorul adopta diferite pozitii tactice determinate nu numai de gradul lui de vinovatie, ci si de pozitia pe care o are fata de anchetator. Daca infractorul simte ca il domina pe anchetator (fie in capacitatea de argumentare, fie in privinta probelor pe care le are asupra vinovatiei lui), acesta va fi extrem de precaut in ceea ce relateaza si nu va renunta la pozitia lui decat in fata unor dovezi puternice. Daca realizeaza superioritatea anchetatorului, atunci rezistenta lui scade si dominanta defensiva se va manifesta doar prin unele ajustari ale declaratiilor pe care le face. Cei mai multi infractori sunt inconstanti in depozitii, recunosc o parte la inceput, apoi neaga cu inversunare, revin asupra celor declarate, pentru ca in final sa faca o marturisire, dar si aceea incompleta.Printre imprejurarile care pot constitui circumstante atenuante stipulate in Codul penal (Art. 74, lit. c), este si aceea privind atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii. Aceasta atitudine poate consta in prezentarea de buna voie la organele de urmarire penala, in atitudinea sincera pe tot parcursul procesului, recunoscand de la inceput ca a comis fapta si relatand exact imprejurarile legate de aceasta. Odata ce infractorul a fost depistat si primeste pedeapsa stabilita juridic, ideal ar fi sa i se intocmeasca un profil psihocomportamental, in vederea aplicarii unui program corectional corespunzator. Dificultatile in acest domeniu rezida in faptul ca diagnosticarea fiecarui caz in parte este o activitate laborioasa, necesitand participarea mai multor specialisti (psihologi, magistrati, sociologi, criminologi, medici legisti etc.). Diagnosticarea cat mai corecta a profilului psihocomportamental al infractorilor, evidentierea cat mai exacta a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial ar constitui cerinte esentiale pentru conturarea programelor terapeutic-recuperative din cadrul institutiilor corectionale, avand impact asupra reinsertiei si reintegrarii sociale a acestora.

Tipologia infractorilorÎn general, noţiunea de tip desemnează o totalitate de trăsături caracteristice, distinctive ale unui grup social, profeşional etc., trăsături comune repetabile şi care se găsesc mereu în corelaţie. Tipologiile infractorilor pot fi determinate, în special, prin cercetarea fenomenului de recidivă. Poşibilităţile de acomodare şi de reintegrare se determină frecvent prin calcularea indicelui de inadaptare. Astfel, în funcţie de o serie de criterii în literatura de specialitate s-au realizat diverse categorii şi tipologii ale infractorilor după cum urmează:

1. în funcţie de gradul de conştientizare şi control al comportamentului criminal avem infractori normali şi anormali.

2. În funcţie de tendinţa de repetare a acţiunilor criminale avem infractori recidivişti şi nerecidivişti.

3. În funcţie de gradul de pregătire infracţională avem infractori ocazionali şi infractori de carieră.

4. În funcţie de modul în care personalitatea infractorului afectează comportamentul lui criminal avem criminali socializaţi, criminali neurotici , criminali pşihotici şi criminali sociopaţi.

5. De asemenea, în literatura de specialitate se operează o tipologie a recidiviştilor în funcţie de tipul de fapte comise, în tendinţe hetero sau homo distructive, vizând reiterarea unor comportamente îndreptate înspre delincvente diferite respectiv spre acelaşi tip de delicte.

6. Primele tipologii specifice de criminali au fost realizate de C. Lombroso şi E. Ferri. Lombroso a încercat să demonstreze existenţa unui tip de criminal înnăscut, care

13

se caracterizează prin anumite trăsături apreciate ca stigmate ale crimei, ulterior, acesta a făcut o diferenţiere în tipologia sa, distingând între criminalii de tip paşional, bolnav mintal şi epileptic.

7. Criminologul austriac Seeling reţine opt tipuri de criminali: criminali profeşionişti, criminali contra proprietăţii, criminali agreşivi, criminali cărora le lipseşte controlul sexual, criminali care într-o şituaţie de criză nu găsesc decât o soluţie “criminală”, criminali caracterizaţi prin lipsă de disciplină socială, criminali dezechilibraţi pşihic şi criminali care acţionează în baza unor reacţii primitive.

8. J. Pinatel distinge între tipul pervers, tipul caracterial şi tipul ideologic al infractorului.

Personalitatea infractorului şi sentinţa penalăStudiul personalităţii în domeniul psihologiei judiciare are două sensuri. În primul rând stabilirea vinovăţiei se face de către anchetator, dar şi de către judecător, cercetând corespondenţa între actul săvârşit şi personalitatea individului. Pe această relaţie, prin analiza atentă şi riguroasă a unui act, putem ajunge la descoperirea făptaşului în condiţiile în care actul ieşit din comun reflectă o anumită personalitate. Aceasta este modalitatea cercetării “a posteriori” a personalităţii. Este modalitatea inversă faţă de cea obişnuită, când cercetarea personalităţii dă şansa şi posibilitatea previziunii a ceea ce face un individ în viitor. Orice măsură judiciară este o diagnoză dar şi o prognoză. Pornind de la considerarea omului ca personalitate consistentă, dinamică care presupune şi o anumită stabilitate relativă, se pot efectua previziuni ale desfăşurării ulterioare a comportamentului persoanei vizate, astfel încât sancţiunea este determinată nu numai de gravitatea faptei antisociale comise, dar şi o prezumţie a posibilităţii sau non-posibilităţii reeducării lui. În al doilea rând, se cunoaşte că la omul normal transformările dramatice şi totale ale personalităţii sunt rare, ele având loc în condiţii excepţionale încât practic nu sunt previzibile, iar statistic sunt neglijabile. În al treilea rând, se descifrează constatarea importanţei corespondenţei dintre actul infracţional şi personalitatea făptaşului. Dacă actul antisocial săvârşit se încadrează în linia generală de conduită a infractorului, dacă pregătirea şi plănuirea lui corespund cu trăsăturile personalităţii sale, atunci prognoza este mai pesimistă, şansele de a fi reeducat fiind mai mici. În schimb, dacă actul comis, chiar dacă este grav contravine în esenţă personalităţii infractorului, atunci putem considera că suntem în faţa unui accident, posibilitatea recuperării sale fiind reală.

Profilul personalităţii infractorului.Importanţa determinării profilului de personalitate.Dacă o persoană are un comportament manifest prin fapte antisociale, societatea are obligaţia morală şi legală de a aprecia gravitatea faptelor şi de a lua măsuri punitive faţă de aceea persoană şi preventive pe plan social.În cazul în care persoana se dovedeşte a fi bolnavă psihic în măsura de a nu putea răspunde pentru faptele sale (iresponsabilitatea), măsurile au un caracter specific, iar stabilirea lor urmează un protocol interdisciplinar reunit sub genericul de expertiză medico-legală psihiatrică.Principalul obiectiv al expertizei medico-legale psihiatrice îl constituie determinarea sănătăţii psihice a unei persoane. Efectuarea acestei expertize este necesară atât în cauze penale în care se ridică problema existenţei discernământului şi ca urmare a vinovăţiei persoanelor care săvârşesc acte antisociale, precum şi în cauze civile: punerea sub interdicţie, dreptul de exercitare a unor profesii sau activităţi, capacitate testamentară, etc.

14

Fundamentul teoretic al expertizei medico-legale psihiatrice este legat de principalul obiectiv general al expertizei medico-legale psihiatrice, acesta fiind determinarea sănătăţii mintale a unei persoane.Elaborarea unui diagnostic cât mai fidel pentru diversele categorii de delincvenţi cu constituirea unui profil psihocomportamental al infractorilor pentru evidenţierea cât mai exactă a cauzelor, comportamentul antisocial se constituie ca şi factor esenţial pentru implementarea unor programe terapeutice şi de recuperare în cadrul diverselor instituţii de corecţie.Analiza complexă a fenomenului infracţional deschide perspective largi pentru explicaţia mecanismelor, precum şi a factorilor care intervin, ceea ce permite adoptarea unor măsuri adecvate generale şi speciale, orientate preponderent către prevenirea şi combaterea manifestărilor antisociale. Studiul complex al actului infracţional antrenează cercetări pluridisciplinare. Factorii psihologici principali implicaţi în actul infracţional constă în analiza modului în care structurile de personalitate (motivaţie activitate, potenţial intelectual, creativitate, etc) se manifestă în etapele de comitere a infracţiunilor (pregătirea, trecerea la acţiune, atitudinea de regret, indiferenţă, lipsă de implicare sau satisfacţie postantiinfracţională). Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie să se încrucişeze, în cadrul duelului judiciar, funcţiile acuzării şi apărării pentru că, în ultima instanţă, pedeapsa este impusă infractorului, iar efectele sale sunt condiţionate de această personalitate. Elementele pozitive ale personalităţii vor putea conduce spre o pedeapsă mai uşoară, pe când cele negative vor trebui infrânte printr-o pedeapsă mai aspră. Există şi situaţii în care pedepsele sunt insuficiente, acestea generând, de obicei, fenomenul recidivei sau al obişnuinţei infracţionale, cărora societatea nu le-a găsit remedii propice Conceptul de personalitate este esenţial pentru o justiţie ce se fundamentează pe adevăr, ştiinţă şi dreptate, în care primează ideea de recuperare socială a infractorului. De aceea justiţia îşi racordează activitatea la serviciile psihologiei judiciare.Factorii psihologici nu acţioneaza direct, nemijlocit şi univoc asupra individului, ci prin filtrul particularităţilor sale individuale, particularităţi ale căror rădăcini se află în mică măsură în elementele înnăscute ale personalităţii şi în cea mai mare măsură în antecedentele sale, în istoria personală. Toate acestea îi determină un anumit tip de comportament disfuncţional, un anumit mod de a acţiona şi reacţiona în spaţiul psihologic, în modul de a rezolva situaţiile conflictuale care apar mereu în acest spaţiu.Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată, ceea ce îi permite comiterea unor acţiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial. Infractorul apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială, cu deficienţe de integrare socială, care intră în conflict cu cerinţele sistemului valorico-normativ şi cultural al societăţii în care trăieşte. Pe această bază se încearcă să fie puse în evidenţă atât personalitatea infractorului, cât şi mecanismele interne (mobiluri, motivaţii, scopuri) care declanşeaza trecerea la actul infracţional ca atare.Caracteristicile personalităţii delincvente: a. instabilitatea emotiv acţională. Această caracteristică s-a asociat conturării profilului personalităţii delincvente în urma datelor obţinute din observaţie şi experimentele pe indivizi infractori. La omul cu comportament social pozitiv, reacţiile emotiv active sunt preponderente, relativ stabile având o dublă determinare din ambianţă şi din şistemul de valori etico-social. La acesta stabilitatea se manifestă la nivelul duratei reacţiilor reglate la nivel conştient voluntar. În opoziţie cu aceştia, delincvenţii având o experienţă negativă a educaţiei deficiente, deprinderi şi practici antisociale este un instabil emotiv activ cu reacţii discontinue salturi nemotivate de la o extremă la alta, inconstanţă în reacţii faţă de stimul, inconstanţă preponderent endogenă. Astfel, instabilitatea emotivă s-a conturat ca o trăsătură esenţială a personalităţii deformate a delincventului la acest nivel evidenţiindu-se mai pregnant traumatizarea personalităţii lui decât la nivelul dimenşiunii cognitive.

15

b. Inadaptarea socială. Exceptând handicapaţii congenitali sau cei cu alienare dobândită, inadaptaţii infractori sunt în general persoane care nu au beneficiat de o educaţie eficientă, de un mediu optim de dezvoltare. Anamneza de cele mai multe ori evidenţiază în majoritatea cazurilor că aceştia sunt proveniţi din familii dezorganizate. Atitudinile antisociale derivate din carenţe ale influenţei educative în perioada copilăriei, dacă nu sunt înlăturate prin acţiuni educative nuanţate, modelate pe şituaţie, duc la stabilizarea unor deprinderi negative care actualizate în condiţii social economice nefavorabile, pot genera devianţă şi chiar infracţiune. Aceste conşiderente se confirmă prin anamneza amănunţită. Carenţele educative se manifestă şi prin lipsa de stabilitate şi continuitate a influenţelor educative. Dacă în perioadele timpurii copilul are libertatea să vagabondeze, prin natura şituaţiilor cu carevine în contact, i se oferă poşibilitatea parcurgerii evoluţiei infracţionale de la inşignifiantele, micile hoţii spre marile furturi şi crime. Vagabondajul este o formă completă a inadaptării şi o cale de adâncire şi fixare a deprinderilor legate de inadaptare. Lipsa domiciliului înseamnă sustragerea tânărului de la influenţele educative familiale şi o poşibilă încadrare a lui în bande de infractori. c. Căutare satisfacţiei materiale sau morale prin infracţiune. Acţiunea infracţională prezintă o suită de caracteristici de pe diferite poziţii. Sub raport social, este o acţiune nocivă societăţii reprezentând un fenomen de inadaptare socială. Sub raport pşihologic, este o reacţie atipică caracteristică prin căutarea folosului material şi moral pe care–l aduce. Caracterul atipic al reacţiunilor derivă din faptul că diferiţi excitanţi din mediul ambiant exercită asupra delincvenţilor o stimulare cu mult mai mare decât a celorlalţi indivizi. Această stimulare exceşivă provine atât din senşibilitatea exceşivă a infractorului, din forţa specifică a stimulentului de acţiune asupra lui, în condiţiile în care lipsesc inhibiţiile pe linie socială. Lipsa de frâu este conşiderată de mulţi cercetători o caracteristică a infractorului. Lipsa de inhibiţie socială trebuie înţeleasă ca o rezultantă a formării intereselor în direcţia antisocială. d. Duplicitatea comportamentului infractor. Individul infractor conştient fiind de caracterul antisocial distructiv al acţiunilor sale, lucrează în taină, observă, plănuieşte, se fereşte de controlul oamenilor şi în special al autorităţilor. Pentru infractor devine obseşivă strădania de a acţiona în maniera în care să nu fie descoperit. Această încordare, tenşionare face ca în actul infracţional să se strecoare o eroare, o lacună care–l poate trăda. Acest fapt este cunoscut de ambele părţi şi această cunoaştere măreşte pentru delincvent tenşiunea dominantei defenşive determinând-o să devină inhibitoare în momentele cele mai decişive ale infracţiunii. Frica dominantă devine paralizantă, inhibând instanţa corticală în funcţionarea căreia se vor ivi greşeli care-l pot trăda. Cunoscuta atitudine de reântoarcere la locul infracţiunii se pare că se explică prin fenomenul de amnezie postinfracţională generată de emoţia trăită în momentul infracţional. Astfel, apare acest impuls imperativ de reîntoarcere la locul infracţiunii, căreia de cele mai multe ori când îi dă curs îi poate fi fatală. Duplicitatea infractorului fiind exersată atât în momentul comiterii acţiunii infracţionale, cât şi în restul perioadei devine pentru infractor a doua natură dând artificialitate întregului său comportament. Astfel, în timpul când nu comite infracţiunea poate juca rolul omului cinstit cu preocupări îndepărtate de specificul infracţiunii. Tăinuirea pentru infractor devine o neceşitate şi îi formează deprinderi specifice care servesc acest scop. Ca o concluzie la descifrarea actului infracţional şi a personalităţii infractorului trebuiesc avute în vedere câteva elemente pşihologice importante: - antecedentele infractorului vizând elementele native şi cele achiziţionate.- starea de spirit momentană - şituaţia obiectivă declanşatoare - perceperea subiectivă a şituaţiei din spaţiul psihologic

16

II.5. ETIOLOGIA ACTULUI INFRACTIONAL

Analiza etiologica a acestor forme de manifestare poate indica o multitudine de cauze: standardul economic, somajul, alienarea psiho-sociala, criza de autoritate, criza morala etc. Intelegerea aparitiei fenomenului infractional si a evolutiei sale pana cand se concretizeaza in act infractional, presupune apelarea la unele notiuni si concepte apartinand principiilor conexiunii si determinismului: posibilitate si realitate; necesitate si intamplare; probabilitate; cauzalitate; finalitate si scop; lege (Stanca, 1992).Pentru explicarea mecanismului aparitiei si dinamicii fenomenului infractional, este necesar sa pornim de la conceptul de conexiune care presupune interactiunea obiectelor si fenomenelor, corelatia subsistemelor in sistem si sistemelor in context.In concordanta cu principiul conexiunii, originea si dinamica fenomenului infractional nu poate fi rezultatul unui factor monocauzal si nici al mai multor factori, ci numai al interactiunilor dintre acestia, care ii da configurarea si care are un caracter obiectiv.Dificultatea demersului teoretic si de investigare practica a etiogenezei fenomenului infractional deriva tocmai din impedimentele ce se ridica in decelarea tipurilor de relatii care actioneaza in mod specific in acest domeniu.Apelarea la categoriile “posibilitate si realitate” mijloceste surprinderea mecanismului sintezei intre continuu si discontinuu in trecerea de la o stare la alta in procesul determinarii obiective a fenomenului infractional. Realitatea acestuia surprinde tocmai starea sa de fapt existenta prin ansamblul infractiunilor prezente si trecute.Spre deosebire de realitate, posibilitatea desemneaza totalitatea starilor virtuale prin care fenomenul infractional poate trece, dar pentru care nu exista inca suficiente conditii de realizare. La nivelul acesteia se impune a fi localizata adevarata prevenire, care trebuie sa aiba menirea tocmai de a impiedica sau elimina aparitia si influenta conditiilor ce faciliteaza trecerea din sfera posibilului in cea a realului in cazul unei infractiuni concrete. Interventia oportuna si eficienta este strans conditionata de intelegerea faptului ca dinamica interactiunilor interne si externe, actuale sau de perspectiva, a factorilor biopsihosociali marcati de influente criminogene, determina o gama variata de posibilitati prezente sau viitoare ale aparitiei si manifestarii fenomenului infractional.Granitele dintre posibilul si imposibilul infractional sunt relative, deoarece evolutia starilor de manifestare are un caracter concret si reprezinta expresia continutului intern si a variabilitatii gamei care favorizeaza ori suprima unele directii.De asemenea, trebuie subliniat faptul ca daca anumite directii tin de esenta sistemului, altele se cantoneaza la nivelul aspectelor accidentale ale acestuia. Primele sunt directii necesare si se manifesta ca tendinte principale si dominante, pe cand celelalte sunt intamplatoare si nu depind de conditiile interne si stabile, ci de conditiile variabile neesentiale.Necesitatea fenomenului infractional este modalitatea de existenta ori de manifestare a unor stari, proprietati, raporturi sau tendinte criminogene, circumscrise la nivelul factorilor biopsihosociali, luati in interactiunea lor, decurgand din natura interna a acestora si, in conditii constante, se desfasoara ca inevitabilitate, intr-un anumit fel bine precizat.Opusa necesitatii, intamplarea reprezinta modalitatea de existenta sau de manifestare a unor stari, proprietati, raporturi sau tendinte criminogene, localizate la acelasi nivel, care decurge din factorii periferici sau exteriori si se caracterizeaza prin variabilitate si inconstanta, reusind sa se produca sau nu, sa se realizeze intr-un fel sau altul, fara sa afecteze esenta sistemului.Necesitatea si intamplarea nu au caracter absolut, ci relativ, inclusiv in domeniul psihologiei judiciare, astfel ca intr-un anumit raport sau in anumite conditii date, ceea ce este necesar poate fi intamplator, intr-un alt raport sau in alte conditii. Asa, de exemplu, furtul comis de o persoana, careia nu i s-a oferit sansa unui loc de munca si in conceptia sa nu are alte posibilitati de castig

17

cinstit, apare ca necesar, pe cand in conditiile unui loc stabil de munca, poate fi intamplator. Schimbarea conditiilor in functie de loc si timp, poate conduce la trecerea uneia in cealalta. Daca realitatea, posibilitatea si imposibilitatea, alaturi de necesitate si intamplare, sunt categorii care exprima stari calitative ale fenomenului infractional, existenta acestuia implica si determinari de ordin cantitativ regasite in conceptul de probabilitate. El se refera, in acest caz, la posibilitatile devenirii ilicitului penal, la masura si frecventa realizarii conditiilor care favorizeaza trecerea de la o stare virtuala la una reala, la sansele comiterii unei fapte penale.Probabilitatea se regaseste in ecuatia de frecventa ca raport dintre numarul de cazuri de realizare efectiva a unor infractiuni si numarul total de cazuri posibile ale acestora. Probabilitatea are sens si valoare numai in cazul infractiunilor intamplatoare, pentru ca exista cel putin doua posibilitati: sa fie comise sau nu, sa fie savarsite intr-o forma sau alta. Probabilitatea capata o semnificatie si o importanta din ce in ce mai mare, pe masura ce prognozarea criminologica isi contureaza locul si rolul in profilaxia infractionala.Relatia cauzala, ca forma particulara a determinarii fenomenului infractional cu genurile sale proxime si faptele concrete de manifestare, exprima un raport genetic si se obiectiveaza ca legatura independenta de vointa omului intre doua subsisteme sau elemente ale aceluiasi sistem care se succed, unul provocandu-l pe celalalt.Fenomenul care precede si provoaca producerea unui alt fenomen se numeste cauza si care, din perspectiva judiciara, are drept continut interactiunea factorilor biopsihosociali ce determina, in mod necesar, infractiunea. Cauza este conditia necesara fara de care un anumit comportament nu s-ar manifesta si totodata ea precedeaza efectul fiind invariabil urmata de acelasi efect.Efectul reprezinta fenomenul sau procesul care succede cauza si a carui producere este determinata de aceasta. Intre cauza si efect se stabileste un raport de necesitate. Constanta acestui raport este mediata de conditii. Cauzele provoaca aceleasi efecte numai daca actioneaza in aceleasi conditii, la fel cum variabilitatea conditiilor mijloceste variabilitatea efectelor in raport cu actiunea acelorasi cauze.Interactiunea dintre cauza si efect are un caracter complex. Pe de o parte, fenomenele sunt, in acelasi timp, in raporturi diferite, atat cauze cat si efecte, iar pe de alta parte, in producerea efectelor interactioneaza mai multe cauze, acestea la randul lor actionand in stransa legatura cu diverse conditii. Odata aparut, efectul poate avea un rol activ asupra cauzei care l-a generat, influentand-o favorabil sau nefavorabil.Conditiile reprezinta un complex de fenomene ce nu pot genera prin ele insele comportamente infractionale, dar care, insotind in timp si spatiu cauzele si influentandu-le, asigura o anumita evolutie a lor pentru producerea efectului. Conditiile pot fi necesare, intamplatoare, suficient necesare, insuficient necesare. Conditiile insotind actiunea cauzei, isi pun pecetea pe manifestarea ei, grabind sau incetinind, stimuland sau franand aparitia unui anumit efect.Dificultatea dezvaluirii relatiilor cauzale in determinarea fenomenului infractional deriva din faptul ca acestea se coreleaza cu intreaga retea a celorlalte relatii prezente in structura si dinamica sa. Pentru facilitarea decelarii lor, indeosebi la nivelul faptelor penale concrete, teoreticienii si practicienii sunt preocupati de izolarea relatiilor cauzale din universul relatiilor posibile, oprindu-se indeosebi la mobilurile si raporturile pe care se fundamenteaza latura subiectiva a infractiunii studiate.Orice infractiune nu reprezinta altceva decat punctul nodal al intersectiilor din lanturile cauzale care este, in acelasi timp, determinat si determinator, avand atat valoare de cauza, cat si de efect. Astfel, un omor poate avea ca mobil profunda dusmanie si ura dintre autor si victima. Sigur ca prin cunoasterea prealabila a acestui mobil in unele situatii date, se poate actiona preventiv, dar antecedenta imediata din lantul cauzal are la baza tocmai motivele pentru care s-a ajuns la dusmania respectiva. Deci, activitatea preventiva eficienta trebuie sa cuprinda in campul sau de manifestare relatiile din intregul lant cauzal.

18

Intelegerea determinismului cauzal al fenomenului infractional este facilitata de sesizarea actiunii concomitente a unei pluralitati de cauze. In etiologia infractionala se impletesc cauzele interne ce tin de natura umana, sociala a persoanei si cauzele externe ce vizeaza diversi factori culturali, economici, juridici etc. Ponderea, in cazul infractiunilor concrete, o detin insa cauzele interne (bazate pe factorii individuali) care au greutate specifica mai mare in raport cu cele externe. Altfel nu s-ar putea explica de ce o persoana, in anumite conditii, trece la actul infractional, pe cand alta, in imprejurari similare, nu face acelasi lucru. Concluzia ce se desprinde este ca, in domeniul infractional, cauza externa nu-si poate subordona si nu poate anula cauza interna.Analiza specificitatii cauzelor de natura subiectiva si obiectiva, a ponderii lor in lantul cauzal, presupune tratarea fenomenului infractional ca fenomen social - istoric concret, marcat evident de structura sistemului economico-social, de legitatile care il guverneaza. Expresia sintetica a complexitatii etiogenezei, starii, structurii si dinamicii fenomenului infractional este data de lege si legitate, concepte care surprind, pe de o parte, unitatea actiunii tipurilor de interactiuni abordate (posibilitate si realitate, necesitate si intamplare, cauzalitate si conditionare) si sistemul ce inglobeaza ansamblul de legi care il guverneaza, pe de alta parte.

19

III.Partea practica

III.1 REDACTAREA INSTRUMENTELOR UTILIZATE PENTRU DESFASURAREA ANCHETEI PSIHOLOGICE

Este o metodă indirectă care se foloseşte in general pentru determinarea unor trăsături de personalitate, atitudini sau mentalităţi care nu pot fi “aduse” în laborator, trasturi care nu sunt standard, nu sunt obiective si de cele mai multe ori nu pot fi interpretate din punct de vedere statistic. Ancheta se poate realiza sub două forme: pe bază de chestionar şi pe bază de interviu. Ancheta pe bază de interviu presupune stabilirea unei relaţii cu subiectul în care cercetătorul vine dinainte cu un plan şi un set de întrebări pe care le adresează subiectului în vederea recoltării datelor conform cu obiectivul propus. După modul de articulare a întrebărilor şi gradul lor de stabilitate în aplicare, se disting două tipuri de anchete pe bază de interviu:- structurat (standardizat)- semistructurat, în care caz este permisă reformularea unor întrebări, modificarea ordinii de prezentare a întrebărilor şi formularea de întrebări suplimentare.Alegerea tipului de interviu se face în funcţie de obiectul de studiu propus.In realizarea unei anchete psihologice se tine cont de:

Persoana intervievata- cazul de fata, infractor Mediul desfasurarii interviului- penitenciar Permisivitatea la cunoastere a persoanei in cauza- nu trebuie sa fie foarte personal, intim Scopul final al cercetarii- motivul pentru care a savarsit infractiunea si sansele de reabilitare

sau recidivaAvand in vedere considerentele de mai sus, am redactat un interviu semistandardizat, prin care

incercam sa aflam anumite aspecte din viata detinutului, si care cuprinde urmatoarele intrebari.Trebuie sa mentionez ca legat de numele subiectului, am preferat sa nu trec nici un nume (oricum nu putem avea nici o siguranta de faptul ca numele date de detinuti sunt cele reale, dar pentru respectarea confidentialitaii, voi numii subiectii cu numere.Deasemenea am avut atentie si la gestica si mimica personajelor intervevate, si am tinut cont de starea lor generala, de starea de spirit in care se aflau si de cum se raportau la cei din jur atunci cand vorbeau cu noi( daca , se intorceau dupa aprobare, sau daca erau nelinistiti, etc)

20

Ghidul de interviu (setul de intrebari) in baza caruia am lucrat in mirco-atelier, alaturi de 2 colege ale mele

1. Cum te numesti?2. Cati ani ai?3. De ce te afli aici?4. Care este pedeapsa pe care ai primit-o si cat ai ispasit deja?5. Ai mai fost inchis? Daca da, de ce ai fost inchis prima data , la ce varsta si pentru cat timp?6. De ce ai comis fapta? Care consider ca sunt cauzele?*aici in functie de raspunsurile sale

Daca anturajul, cati erati in grup? Cine a avut initiativa?Daca sunt alte cause, poti detalia putin?7. Care sunt relatiile cu familia?Te viziteaza? Cine?8. Mai ai frati sau surori? Cati?9. Care sunt relatiile cu prietenii din afara? Te viziteaza?10. Cate persoane stati in camera? Cum te intelegi cu colegii de camera?11. Cum a fost la inceput? ( perioada de acomodare)12. Care sunt activitatile tale zilnice? Ce faci pentru a trece timpul si cum te impaci cu personalul

inchisorii?13. Ce impact consider ca are asupra ta faptul ca esti acum aici?te-ai schimbat in vre-un fel de cand

ai venit aici?14. Ce ne poti spune despre viata ta de dinainte si consideri ca este important, sau esential pentru

tine? Ce iti lipseste cel mai mult de afara?15. Inainte sa fii inchis lucrai? Daca da, ca ce lucrai?16. Ce ai de gand sa faci atunci cand iesi afara?(exista persoane care sa te astepte , si sa te ajute la

inceput, si sa te ajute sa iti gasesti un loc de munca? )

21

III.2 AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE UTILIZARII ACESTOR INSTRUMENTE

Aspectul cel mai important intr-un interviu semistructurat consta in faptul ca prin acesta se obtin mai multe informatii despre motivatiile, aspiratiile, obiectivele, atitudinile si valorile unei persoane. Un bun si experimentat intervievator va observa, in timpul interviului, nu doar ceea ce doreste candidatul sa declare sau sa arate, ci si aspecte mai subtile. Tine de maiestria si de abilitatea intervievatorului de a-l face pe candidat sa se exprime cat mai natural, sincer si spontan.Avantajele interviului semistructurat, in aceste conditii, comparativ cu ale celui standardizat sunt: - are aparenta unei discutii informale, insa este structurat dupa obiectivele prestabilite; poti conduce discutia acolo unde doresti, atingand subiectele care te intereseaza - ai oricand un punct de reper la care sa te intorci in cazul in care candidatul se indeparteaza prea mult de la subiect sau daca nu mai stii de unde ai plecat - flexibilitate mult mai mare, se poate adapta oricarui tip de candidat, la orice nivel de pregatire si de experienta- poti pune intrebari suplimentare si poti intra in detalii pentru a obtine mai multe informatii - imbina observatia cu posibilitatea de a obtine date factuale si de a conduce discutia prin intrebari predefinite - creste gradul de incredere, implicare si sinceritate din partea candidatului; retinerile sau rezervele de natura personala pot fi minimalizate datorita caracterului informal (oamenii reactioneaza mai bine la "a purta o discutie" decat la "a sustine un interviu")- poti evalua capacitatea de exprimare a candidatului, coerenta, claritatea limbajului, utilizarea adecvata a termenilor, stilul de vorbireExista suficiente riscuri si neajunsuri intr-un interviu pentru a avea o siguranta cat mai mare a obtinerii de informatii despre candidat cu mare acuratete. Riscurile care pot aparea in timpul unui interviu semistructurat pot fi: - atitudine de superioritate din partea intervievatorului - atribuirea anumitor prejudecati intervievatului, datorate unor aspecte legate de apartenenta profesionala sau personala, stereotipuri de evaluare - preluarea discutiei de catre intervievat; exista riscul ca rolurile celor doi parteneri sa se schimbe pe parcursul discutiei, daca si candidatul este specializat in comunicare interpersonala, este abil si are suficienta experienta de natura interpersonala

22

III.3 CREIONAREA PROFILULUI 6 DETINUTI

Subiectul nr.1 varsta: 40 ani pedeapsa totala si cat a ispasit din ea:13 ani din care a facut 7, prin urmare mai are 4 ani;

acum se afla in regim semideschis; fapta comisa: omor, cauzele pentru care a comis fapta: el sustine ca sotia lui a murit in urma unei altercatii si

ca el nu are o vina foarte mare in aceasta privinta, ca totul s-a intamplat dintr-un accident. A fost pentru prima data cand si-a batut sotia.

daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: este recidivist.Prima data a fost inchis la varsta de 20 de ani pentru o perioada de 3 ani, din cauza unui scandal.

nivelul de studii: 10 clase relatiile cu familia:are 3 copii cu care a reluat relatiile la 3 ani de la inchidere (cel mai mic

are 12 ani), iar acum il viziteaza relatiile cu prietenii de afara: perioada de acomodare:subiectul s-a acomodat relativ repede, dar sustine ca ii este foarte

dor de familia lui ( de cei 3 copii si ca ii lipseste destul de mult libertatea) activitatile zilnice :Se uita la televizor, se uita la fotbal, si joaca diverse jocuri cu colegii de

camera; deaseemenea datorita meseriei lui anterioare si anume brutar, in unele zile lucreaza, iar la 3 zile lucrate I se scade 1 zi din penitenta, iar ca viciu fumeaza.

relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii: Sta cu inca 26 de detinuti intr-o camera, si se inteleg bine, iar cu personalul inchisorii nu a avut probleme, nu are rapoarte

relatia cu divinitatea: sustine ca se duce de buna-voie la biserica ocupatia de dinainte de detentie:Brutar alte elemente din viata lui de dinainte de detentie planurile pentru cand va iesi afara: Se gandeste ca ii va fi greu cand va iesi afara sa se

acomodeze cu progresele societatii, parte din care le vede la televizor; vrea sa isi mentina meseria de brutar, si sa reia relatiile cu familai sa

Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra subiectului) considera ca l-a afectat destul de mult mai ales in relatia cu copii sai.

Observatii:Subictul nu pare sa isi asume vina foarte mult asupra, faptul si trateaza totul ca si cum a fost un accident, care nu are urmari foarte grave, dar totusi regret profund ca s-a intamplat acest lucru.

23

Subiectul nr.2 varsta: 50 de ani implinti. ( nu a vrut sa isi spuna varsta exacta) pedeapsa totala si cat a ispasit din ea: a primit 8 ani, iar pe 10 iunie 2010 face 2 ani de

cand este inchisa;acum se afla in regim semideschis la sectia de femei a penitenciarului Poarta Alba

fapta comisa: inselaciune – s-a dat drept altcineva si a incercat sa insele o banca cauzele pentru care a comis fapta:femeia sustine ca a ajuns aici fara sa aiba o vina

propriu-zisa si ca ea a semnat acele acte in necunostinta de cauza, semnarea acelor acte punand-i chiar si viata in pericol. Membrii anturajului (si cei care totodata au determinat-o sa semneze documentele) - pe multi nu ii cunoaste personal – a semnat constransa, obligata fiind, fara ca macar sa ii parvina vre-un ban.

daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: nu este recidivista dar initial a fost inchisa la penitenciarul Targusor de femei, de unde dupa 6 luni a fost mutate la Poarta Alba

nivelul de studii:8 clase relatiile cu familia: sotul care este electromecanic, reprezinta singura persoana de contact

cu lumea de afara. El este al doilea sot; Primul sot a fost alcoholic; Au impreuna 2 copii, si au divortat cand baiatul avea 13 ani si fata 17, (copii mentin sau nu legatura cu tatal)fratii si surorile ei au renegat-o dupa ce a fost inchisa;

relatiile cu prietenii de afara: altcineva nu vine sa o viziteze in afara de actualul sot; perioada de acomodare:a fost foarte greu pentru ea, mai ales la inceput; intotdeauna s-a

considerat o persoana autodidacta, si nu a crezut vreodata ca v-a ajunge aici; activitatile zilnice : femeia se considera autodidacta, de aceea citeste foarte mult in

inchisoare mai tot ce ii pica in mana; se uita la televizor relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii:nu are conflicte cu celelate femei, si

nu este de fel nici foarte vorbareata mai mult decat este necesar cu colegele ei; nu are rapoarte iar cu personalul inchisorii se intelege bine.

relatia cu divinitatea: ocupatia de dinainte de detentie:in ultimii 4 ani inainte de detentie a lucrat ca agent de

asigurari unde sustine ca avea si cate 50 de mil. pe luna. Alte elemente din viata lui de dinainte de detentie La varsta de 30 de ani a fost operata de

hernie de disc; planurile pentru cand va iesi afara: nu ii este frica de cum o va percepe lumea, desi inca

mai are nevoie de timp pentru a se acomoda cu noul statut social, si admite ca probabil ii v-a fi destul de greu sa poarte acest stigmat de fosta detinuta atunci cand v-a iesi afara, si nu stie cum va trece peste acest lucru

Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra subiectului) Considera ca penitenta a avut un impact foarte mare asupra ei si crede ca isi va reveni cu greu si va trece cu greu peste tot acest capitol din viata ei

Observatii*atunci cand am intrebat-o daca ii putem adresa cateva intrebari, ne-a raspuns ca atata timp cat o tratam omeneste si discutam cu ea ca de la om la om, ea nu are nimic impotriva, ci dimpotriva i-ar face chiar placer sa discute si cu alt fel de persoane (pe noi ne vedea ca pe niste persoane care stim ceva mai multa carte decat restul persoanelor de acolo, si ca niste persoane cu care poate discuta); exprimarea nu denota superoritate nici din glas,nici din gesturi*femeia pare sincera, (mai ales prin exprimarea din gestica, tonalitate) trecuta prin viata, profund afectata de ceea ce s-a intamplat; nu stie cum va trece peste acest lucru atunci cand va iesi afara* au fost cateva moment in care a incercat sa conduca discutia si chiar sa ne impresioneze prin faptul ca era autodidacta;

24

Subiectul nr.3 varsta: 23 de ani pedeapsa totala si cat a ispasit din ea: are o pedeapsa de 8 ani din care a ispasit 3 ani si

jumatate; momentan se afla in regim semi-inchis fapta comisa: tentativa de omor cauzele pentru care a comis fapta: anturajul,era cu prietenii la discoteca iar dintre toti,

numai el a fost reclamat si prins; daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: nu este recidivist nivelul de studii: are 8 clase relatiile cu familia: familia il viziteaza; sustine ca ii lipseste foarte mult familia relatiile cu prietenii de afara: prietentii nu prea il viziteaza perioada de acomodare: foarte grea; sustine ca ii lipseste familia foarte tare; ; conflicte

violente putine “daca ajungeam mai des la bataie ajungeam mai des aici” activitatile zilnice :participa la diverse activitati (sport), se joaca remi, table, se uita la

televizor la stiri in general;nu mananca mancarea din penitenciar; mananca din pachete relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii: se intelege bine cu colegii, sta cu

alti 16 detinuti in camera,exista o anumita ierarhie in grup, care daca este respectata,atunci totul e ok. nu are rapoarte, raspuns echivoc legat de personalul inchisorii. Exista posibilitatea de a merge la psiholog;

relatia cu divinitatea a spus ca nu prea se duce la biserica, decat atunci cand sunt obligati sa mearga cu totii

ocupatia de dinainte de detentie: nu lucre inainte alte elemente din viata lui de dinainte de detentie. nu este un tip violent de fel; planurile pentru cand va iesi afara: are o prietena ce il asteapta si deasemenea afara il

asteapta un loc de munca; vrea sa munceasca atunci cand iese afara; nu stie cum il va percepe lumea atunci cand va iesi din inchisoare,dar nu se gandeste la parerea celorlalti;

Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra subiectului) considera ca l-a influentat foarte mult aceasta perioada si vrea sa isi reface viata atunci cand v-a iesi afara

ObservatiiSubiectul a incercat sa conduca discutia in cateva momente si deasemenea a incercat sa impresioneze prin dorul sau fata de familie; sansele sale de reabilitare depind de modul in care va p percepe ceea ce I se inatmpla pana la sfarsitul pedepsei;

25

Subiectul nr.4 varsta:20 de ani pedeapsa totala si cat a ispasit din ea:3 ani si 6 luni; are comise la 1 an si 4 luni, a ispasit 1

an si 1 luna din pedeapsa; acum se afla in regim semi-deschis fapta comisa: furt; a spus ca au furat banii pentru distractie; a fost prins in timpul faptei cauzele pentru care a comis fapta:anturajul; cei din acel anturaj sunt inchisi si ei

deasemenea; daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: nu este recidivist, dar, a inceput sa fure

de la 17 ani nivelul de studii: 5 clase relatiile cu familia: familia il viziteaza si ii aduce pachete ; sunt 3 frati , el este cel mai mic

(ceilalti frati muncesc) relatiile cu prietenii de afara: prietenii lui sunt inchisi si ei in acelasi penitenciar; perioada de acomodare: destul de greu la inceput s-a obisnut apoi activitatile zilnice : in general se uita la tv pe discovery relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii:sta intr-o camera alaturi de alti 11

detinuti, nu are rapoarte relatia cu divinitatea: merge destul de des la biserica ocupatia de dinainte de detentie: a lucrat in constructii alte elemente din viata lui de dinainte de detentie; nu a vrut sa spuna foarte multe in

aceasta privinta, a raspuns scurt “bine” ( viata lui de dinainte de detentie era “bine”) planurile pentru cand va iesi afara: Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de

penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra subiectului) ii pare rau ca a fost prins, mai ales ca se lasase de furat, dar vrea sa isi reface viata atunci cand v-a iesi din inchisoare

Observatii:*subiectul are retinere in a raspunde, iar raspunsurile lui sunt monosilabice si in general aprobatorii; Subiectul are sanse de recidiva, avand in vedere faptul ca in mare parte anturajul sau a ramas acelasi si au fost inchisi in acelasi penitenciar

26

Subiectul nr.5 varsta:19 ani pedeapsa totala si cat a ispasit din ea: a ispasit 1,2 luni, iar in 2012 are o comisie de

contopire;acum este in regim semi-inchis fapta comisa: furturi (din magazine si masini) cauzele pentru care a comis fapta: anturajul, lipsa de bani, mic , nu avea loc de munca daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: este recidivist; este la al 2 lea mandat

(primul a fost preventive de 8 luni) nivelul de studii: 5 clase relatiile cu familia: are 6 frati si 3 surori; primeste vizite din partea familiei; un frate de al

lui a mai fost inchis, dar fara a recidiva. Este reabilitat relatiile cu prietenii de afara: nu pastreaza legatura cu fostul anturaj; nu stie nimic de ei; perioada de acomodare: destul de dificila la inceput, mananca la comun. activitatile zilnice : se uita la tv la telenovela si canal D. relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii: sta cu inca 9 detinuti in celula; relatia cu divinitatea ocupatia de dinainte de detentie:nu avea un loc de munca stabil, a lucrat la un moment dat

in Constanta timp de 2 luni alte elemente din viata lui de dinainte de detentie: incetase cu furturile cu cateva luni

inainte de a fi prins planurile pentru cand va iesi afara: vrea sa plece la sora lui care este in afara Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de

penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra subiectului)

27

Subiectul nr.6 varsta : 20 de ani pedeapsa totala si cat a ispasit din ea: pedeapsa este de 2 ani jumate si a ispasit 1 an si 2

luni; acum se afla in regim semi-deschis. fapta comisa: inchis pentru furt de animale cauzele pentru care a comis fapta: anturajul, gasca in care se afla daca este recidivist cand a mai fost inchis si de ce: nivelul de studii: 3 clase relatiile cu familia: familia il viziteaza; are 2 surori si 7 frati dintre care 2 sunt recidivisti

(el nu este cel mai mic dintre frati) relatiile cu prietenii de afara: perioada de acomodare: detul de dificil la inceput, dar mai apoi s-a obisnuit cat de cat; de

mancat, mananca mai mult de acasa; activitatile zilnice : se uita la tv la filme, joaca table, carti cu colegii; a participat la

atelierele de facut martisoare; relatiile cu ceilalti detinuti si cu personalul inchisorii: imparte camera cu alti 13 detinuti;

are un raport; comenteaza a dezaprobare la mandatele recidivistilor relatia cu divinitatea ocupatia de dinainte de detentie: a lucrat in constructii alte elemente din viata lui de dinainte de detentie: lipsuri financiare si lipsa altor

posibilitati; a fost crescut la tara, intr-un mediu foarte sarac planurile pentru cand va iesi afara: Cum considera subiectul ca i-a schimbat viata si viziunea asupra vietii perioada de

penitenta: (impactul psihic, fizic si social pe care perioada de detentie l-a avut asupra subiectului)

Observatii:Subiectul nu a fost foarte comunicativ, raspunsurile fiind in general de das au nu, si cu un vocabulary extreme de redus; Parea foarte atent de ce se intampla in jur, si de cum raspund ceilalti detinuti

28

1. CONCLUZII FINALE

Penitenciarul reprezinta un univers aparte, un univers ce nu poate fi inteles de cei care nu au fost niciodata acolo, si care fara sa aiba nici cea mai mica despre ce e vorba , ii discrimineaza pe cei care au fost inchisi sau sunt inca inchisi. De multa lume penitenciarul este considerat o a 2 a scoala a vietii;Odata ce ajungi la “parnaie” sau la “mititica”, trebuie sa stii cum sa de adaptezi astfel incat sa poti supravieti in acel mediu.Ei trebuie sa isi restructureze sistemul de valori (pe care multi dintre ei din pacate nu il aveau si sa inceapa un nou proces de adaptare, la noul lor camin pentru o perioada determinate de timp.Majoritatea cazurilor pe care le-am avut provin din familii sarace, ce nu au avut posibilitatea de a le oferi de multe ori nici macar cele necesare pentru a supravietui, fara sa se mai puna problema unei educatii adecvate (multi dintre subiecti au pana in 8 clase ). Pe fondul unei dezvoltari emotionale psihologice si sociale precare, mediul penitenciar reprezinta mediul care ii va forma pe acei care nu au o personalitate destul de puternica pentru a rezista influentelor negative din jur Totusi, aceasta problema este deosebit de complexa datorita numarului foarte mare de factori ce modeleaza atat interiorul cat si exteriorul unei persoane pentru a o face sa comita o nelegiuire. Daca pornim de la inceput cu o anumita preconceptie, putem sa obtinem o contra-reactie la fel de puternica si de nedorit din partea celor aflati in penitenciar si putem totodata distruge sansele unui om se a fi reintegrat in socitate. De aceea personalul penitenciarelor trebuie sa fie instruit, dar mai ales avizat pentru a se ocupa si a lucra cu acesti oameni. Nu oricine are taria de caracter sa se poarte frumos cu un om despre care stie ca a omorat alt om, si nu oricine stie si poate sa traga o linie de demarcatie intre el si detinuti astfel incat relatiile dintre ei sa ramana deschise, dar totusi cu respectul cuvenit.Problema este una foarte complexa iar rolul psihologului ar trebui sa fie foarte important pentru a intelege cauzele infractiunii, si pentru a remedia situatia astfel incat cei ajunsi acolo sa primeasca atentia necesara pentru a nu mai comite pe viitor infractiuni , si pentru a intelege gravitatea actiunilor lor.

29

III.5 INTERVIU CU UN FOST DETINUT POLITIC PE TEMA LIBERTATII SI DESPRE CE INSEAMNA SA FI “FOST DETINUT POLITIC” IN ZILELE NOASTRE

Cu ocazia invierii, anul acesta a avut loc la monumentul de la Poarta Alba un eveniment de comemorare a fostilor detinuti politici, organizat de Asociatia fostilor detinuti politici, la care am avut si eu ocazia sa iau parte. In urma acestui eveniment am luat un mic intreviu d-nului Ionascu, fost detinut politic, in legatura cu evenimentele petrecute in acea perioada. Interviul este urmatorul .(varianta video nu este foarte clara de aceea am facut transcrierea ei in scris)

Eu:In primul rand vroiam sa va intreb la ce varsta va prins sistemul, si de ce ati fost considerat detinut politic?

D-nul Ionascu: in 1943 eram elev, si eram in Bucuresti, si in 1943 in martie a fost o organizare pentru libertatea presei, si s-a facut de studenti si tineret pe bd. Elisabeta in timpul lui Antonescu, si am luat parte la manifestatia aceea.Am luat parte la manifestatia aceea, tanar fiind,; erau unii care au ajuns cu timpul ce au ajuns, dar eu eram tanar. Aveam un frate mai mare care era student , si cu colegii lui si cu toti am mers pe bd. Elisabeta l-am blocat, si de atunci cum s-ar spune m-au prins putin,dar nu era o politica propriu-zisa, ci se cereau niste drepturi, si era si in timp de razboi si nu era vreme de sa faci scandal dar,se cerea pt schimbarea situatiei noastre fata de Europa sa fim putin altfel, sa acordam alte drepturi presei, ca noi fiind sub ocupatie germane intr-un fel si italiana si erau fascistii si nazistii, si atunci tara si Antonescu era prins de lucrul asta, cu toate ca avea indoiala dar nu mai avea ce sa faca si atunci s-a facut o manifestatie; nu s-au facut arestari nu s-a facut nimic si de aici din chestia asta s-au creat niste “cuiburi”, nu cuiburi nu e bine zis,niste organizatii prin anumite camine care vorbeau de asa cum erau studentii pe vremea aceea vroiaiu libertate, libertate in manifestare, libertate in natura, fiindca totul era prea strans (si strange pumnul in acest moment), e adevarat ca era razboi, da’ erau punctele celelalte; cu toate ca erau nemtii ca se ridicau si erau niste rusi, da’ incepuse atunci o cadere, pierduse Germania prin Africa si prin alte parti cadeau si atunci sigur ca,cand se intampla asa opozitia sau ceilalti care intervin , pregatesc niste lucruri si vor sa pe ici pe colo sa ponteze si sa atraga atentia ,ca sa se creeze pe parcurs anumite situatii; asa se creeaza politic a sau nu; si de atunci nu s-au mai terminat pana acum.Da. Fiindca au fost alte organizatii, e si in ’44 cand s-a terminat noi deja eram formati mai aleti PNT-ul, Maniu venise cu un sistem de a crea niste…venise cu un sistem de nationale, ardelenii au fost mai nationalisti in lume propriu-zis fiindca ei au suferit si au avut dorul acela de libertate,sa fie Romania,Romania agrara si libera si asa, si de asta s-a adunat in propozita propriu-zisa si acum romanismul impus mai mult de ardeleni erau capatul …In Cluj multe, adica poate stiti si dvs. au murit foarte multi, si de atunci nu s-a mai terminat.M-a luat , ca am fost si militar, m-a luat si in armata, da, a adunat tinerii care erau, ne-a adunat si am facut si putin razboi, sunt si veteran de razboi.

Eu: practic ati fost pe frontul…

30

D-nul Ionascu:Da, da’ nu mai era frontu, era frontu cand a plecat inspre, adica inainte de cucerirea Basarabiei. mai inainte din partea aceea de dincolo de (3:40), am venit incoace si pe urma cand s-a inceput am avut, da’ aici am avut o chestie, pe noi care am fost cu scoala eram T.T.R-isiti. Siti ce inseamna T.T.R-ist?- studenti in termen- atunci cand eram la militar cei care aveam scoala ne dadeau ori un alt nume si ne tineau, lucrai la un birou la ceva si te numeai ttr-ist adica cel cu scoala care se ocupa de alte chestii, nu cu arma si cu brazda si cu altele…asa si atunci datorita acestui fapt m-a facut sef, era normal dupa razboi, nu ne-a mai tinut in armata, nu m-am mai dus prin Ungaria, si noi am scapat de Ungaria ; pe frontul din Ungaria au murit foarte multi de-ai nostril, de ex. am avut scoli de ofiteri si subofiteri pe la Radna , Arad si chestii din astea, care s-au luptat cu nemtii, a dica noi romanii care am fost cu ei, dar atunci nemtii cand s-au retras au murit o groaza de tineri in partea, in perioada aceea..

Eu:Legat de Poarta Alba, pe mine m-ar interesa, de ce ati ajuns aici(sa lucrati la canal)? in ce conditii ?Si daca sunteti considerat detinut politic, ce presupune asta? A fi detinut politic

D-nul Ionascu:Detinut politic insemna sa ai o condamnare, de un tribunal militar si de o curte martiala, si am fost judecat in anii ’50 dupa 2 ani de detentie, dupa cercetari si analize si aveam un mandat atunci de 5 ani…Eu: Si unde ati fost inchis?El: Sa incep asa …Malmezon, era o inchisoare secreta a serviciilor secrete,Malmezon, Minsterul de interne, la poilitie, Jilava, Pitesti, Aiud si Gherla...sapte in timp de 2 ani

Eu:Asta in intrevalul celor 2 ani?

D-nul Ionascu:Da, am trecut prin toate. Pe urma m-am stabilizat dupa 2 ani la Poarta Alba ,si in peninsula la Saligny a fost o comunie de munca si acolo…asta Poarta Alba , Saligny si peninsula, in peninsula am stat trei ani si jumatate [5:59-6:02] asa… atat.Alta intrebare:

Eu: Da, asta ma interesa… de ce?

D-nul Ionascu: Ah scopul…

Eu:Da si motivul pentru care ati fost considerat detinut politic.

D-nul Ionascu:Scopul era un singur lucru : nu eram de acord cu schimbarea sistemului democratic din tara si asta a fost ;asta a fost; In toata tara s-au facut aceste miscari. Romanii n-au acceptat ca venea colectivizarea. 85% din tara, adica tara era libera nu era colectivizata,nu era nimic, toti din tara asta orice erau proprietari si de case si de tot, si a venit comunismul se stia: face colectivu, nu mai are pamant, nu mai are animale, nu mai are vite, nu mai au nimic, si trece la cartela si la munca obligatoriu fara pretentii. Omul nu mai are dreptul la proprietate, asta era , abolirea proprietatii.Si asta a numit toata tara, tot tineretu, tot pe vremea aceea.

Eu: si dupa cei doi ani ati venit aici la Poarta Alba ati fost adus…

31

D-nul Ionascu:Da, la Poarta Alba de la Gherla.

Eu:Si cat timp? Pentru constructia canalului nu?

D-nul Ionascu:Am stat pe canal ca detinut 3 ani si jumate , numai ca detinut 3 ani si jumatate, in afara de condamnare si ceilalti doi ani, numai ca detinut

Eu: Si ce presupunea? Munca zilnica…

D-nul Ionascu:Intai la roaba sapai.Noi am inceput canalul cu lopata si cu roaba..Eu:Ce varsta aveati cand ati venit aici?El:24 de ani, 23…dar cum sa va explic altfel…e prea complex, sau prea mult, sunt prea multe lucruri ajutatoare care viitoare pentru cunoastere propriu-zis, nu sa spui ca s-a intamplat asa…si atat. Era un singur scop:Uniunea Sovietica trebuia sa cucereasca Gibraltarul, apoi ca sa cucereasca Europa; ca sa cucereasca Europa trebuia sa aiba in mana statele ori sa zicem asa Orientale…ca fracncezii si celelalte popoare occidentale si englezii sa nu mai aiba forta, si atunci pentru asta trebuia sa dispara din tarile pe care le ocupau rusii, sistemul democratic de libertate sau de proprietate sau de lucrurile astea si atunci era un singur sistem:abolirea proprietatii si a anumitor drepturi libere si terminarea cu aceasta clasa jefuitoare, cum vrei sa ii spui, asa era , trebuia distrusa , De asta cei mai multi care au murit au fost batranii ca nu au rezistat, pierzand si averi adica tot, si noi tinerii am rezistat pt ca am fost tinerei [8:35-8:37] si tineretea-I tinerete.Batranii nu i-a bagat in seama, pe noi trebuia sa ne termine, fiidnca ce s-a intamplat, cred ca ati observant sau ati citit intotdeauna eroii sunt tineri nu sunt batrani, batranii nu sunt socotiti si apropiati sau mutilati ca un, ca sa faca pe eroii, tot tineretu ramane adica, si astia care protestau si care asa trebuiau distrusi, trebuiau terminati, ati auzit de Pitesti nu?Da…cu educarea de la Pitesti, calcati, omorati, o parte din tineret a murit acolo, se au auto-ucis, si in acelasi timp, adica tineretu care a mers la Pitesti, legionar acolo, ce a insemnat, au fost in organizatii care, organizatii politice care nu erau de acord cu Uniunea Sovietica si sa zicem asa sovieticii cum vrei sa spui, eh bine aceste organizatii trebuiau distruse, sa dispara prin orice sistem, si atunci a gasit un sistem, inchisi si cativa din ei cei care au tradat o parte, sa ii convinga pe toti ca nu exista, un sistem cu posibilitate de viata mica,sa fim in Uniunea Sovietica si Romania sa fie in Uniunea Sovietica , asta era, luase Basarabia dar nu putea sa ia toata Romania, si asta era Solutia, si daca nu conveneai , tot in trei zile erau rusii porniti sa-I omoare pe ceilanti care nu sunt de acord cu chestia asta.Da…

Eu:Dar in timpul detentiei, si cat ati fost aici la canal, cu familia dvs ati avut contact…sau?

D-nul Ionascu:Cat am fost in detentie n-au stiut nimic de mine.

Eu:Nu stiau?

D-nul Ionascu:Nu era voie.

Eu:Si la canal dupa aia…?

32

D-nul Ionascu La canal veneau la vorbitor odata pe luna sau la 2 luni…

Eu:Veneau la vorbitor… aveati dreptul?

D-nul Ionascu :Da aveam dreptul la vorbitor si sa aduca un pachet de 5kg… asa era,da.

Eu:Si dupa 3 ani jumate de ce…? Adica atat ati fost condamnat dvs sau…?

D-nul Ionascu:M-a trimis in domiciliu obligatoriu.S-a desfiintat canalul, nu s-a mai lucrat la canal, si nu mai avea ce sa faca cu o parte din detinuti, si atunci cum ne-a,…ce insemna domiciliu obligatoriu?Dadea tot o hotarare judecatoreasca , nu te duceai nici sa faci studii nici alte treburi, nici alta meserie, erai trimis intr-o localitate pe care o indicau ei, la munca. Si acolo trebuia, in satul, localitatea aia, la tara la chestii din astea, sa muncesti acolo; si se dadeau adeverinte ca esti angajat la munca acolo in localitatea cutare.Cand munceai, traiai, nu munceai nu…

Eu:Si nu aveati dreptul sa plecati din localitate…?

D-nul Ionascu:Nu se putea sa te duci, nu, fara chestii din astea. Asta era.Obligatoriu, de asta; si asta , asa au fost mii de oameni…

Eu:Si cat timp ati fost?

D-nul Ionascu:Aproape 3 ani,da…

Eu:Iarasi aproape 3 ani… Si cand nu ati mai fost considerat detinut politic?Cand?D-nul Ionascu:Da… nu s-a terminat chestia asta niciodata.

Eu:Deci nu…

D-nul Ionascu Fiindca datorita faptului asta nu am avut toata, adica pana am iesit la pensie, timp de 20 si ceva de ani nu am avut dreptul si calitatea fiind fost detinut politic sa ocup nici o functie cum s-ar spune de functionar sau alta meserie.Decat numai la munca de jos; si asta am facut toata viata.

Eu:Deci practic chestia asta v-a influentat toata viata?

D-nul Ionascu:Mi-a schimbat viata complet.M-am facut zidar, templar, zugrav tot ce vrei, am trait prin munca asta…

Eu:A avut un impact foarte mare…

D-nul Ionascu:Intr-un fel eu am trait, eu am putut sa traiesc asa, dar am fost liber.Si n-am zis sarut mana, si n-a avut ce sa imi ia. Ceilalti care, prietenii mei, colegii care nu au avut domiciliu obligatoriu au luat functii pe ici pe colo, dar erau la dispozitia secretarului de

33

partid, si nu puteau sa zica nici pss… Ca nu-i place salariu, sau ca nu-i place cutare, nu exista. Ei au fost liberi; Eu am fost mai liber ca ei. Nu le-am cerut nimic, nu mi-au luat,dat nimic, am trait prin mine, nu stiu daca ma intelegeti.

Eu:Inteleg.Nu era sistemul asta de dependenta.Nu aveau cu ce sa …

D-nul Ionascu Nu.Si nu aveau ce sa imi faca, nu avea ce sa… M-am casatorit tot asa in timpul asta, sotia era tot in situatia mea, ca i-au luat familia, ridicati de acasa, luat casa, luat masa, nu au mai avut nimic, si am fost doi copii si am trait si am muncit ca sa existam, ca sa traim in timpurile alea. Si am avut o fata, fata mea a ajuns profesor universitar, si a predate la universitate aici latina.D-na Cornic ati auzit de ea? A murit acum 7 ani… a avut cancer, tare curios si am impresia ca a fost radiata datorita mie, ca nu am acceptat niciodata, nici mai tarziu niciodata sa ma apropii de conducerea tarii,sa… de partid.Eu:Deci credeti ca lucrul asta v-a influentat…

D-nul Ionascu:Da a fost, multi au patit lucrul asta, foarte multi.Ne-au pedepsit in felul asta,da

Eu:Deci, prin familie.

D-nul Ionascu Si nu, la mine fiica-mea a fost prea aprig, fiica-mea si 3 nepoate, toate licentiate,toate cam de varsta ei[…] toate 4 au murit in situatia asta.O luna, doua de boala, cancer, diferit.Un cancer la plamani sau chestier din asta, sau la rinichi sau chestii din astea care le-au afectat dar in scurt timp, pe toate 4. Si… asta a fost.Zic asta a fost totul pentru ca nu am avut incotro atunci, nici acum nu pot sa fac, sa ma supar pe cine? Sa dau in judecata pe cine?Nu…

Eu:Dar acum e buna initiativa asta din partea organizatiei de a face diverse manifestari cum a fost si cea de azi

D-nul Ionascu:da, dar sunt rare si putine, nu ai cum sa, nu avem materiale sa stie lumea mai mult, sa facem mai mult. Eu am scos un volum, am scos mai multe, am publicat si afara, am inceput si aici, cu lupta anti-comunista. Oameni care au murit, care au fost impuscati, care au fost condamnati, care au trecut prin toate chestiile astea.

Eu:Cum se numeste?Chiar asa se numeste “Lupta anti-comunista”?

D-nul Ionascu:Da, dar nu am dat-o in librarii. Lupta anti-comunista din Dobrgea. Toate satele, toate comunele, toate, toti care au confesat, si acuma fac un volum al 3 lea numit, care prinde bine mai bine Tulcea, ca nu am Ministeru de Interne atunci pe vremea aceea, am putut sa intru la S.R.I. aici si mi-au pus la dispozitie totul, autorizatii ca sa pot sa, adica reiau [15: 20-15:27]Spunem noi batranii, dar dvs. Tineretile, aveti viata in fata, aveti speranta de mai bine, aveti speranta de frumos, aveti speranta de a crea, de a face, asta este idea, si asta este tineretea, asta este, batranii sunt prea mici pentru asta, si vreau atat pe tineri sa le spuna:”Cascati ochii, fiti atenti, vedeti cum mergeti, vedeti ce credeti”, noi am avut un avantaj, noi in liceu

34

faceam, de cls a 5a si a 6a faceai logica si filozofie, cu o deosebita seriozitate, si in logica si filozofia aceea ni se acorda toata intelepciunea Greco-romana, toata filozofia toate cele, si noi am putut sa vedem altfel viata, sa intelegem un gand frumos, un premiu, un studio altfel. Vezi dumneata, scria un filozof odata ca se va ajunge in un asa grad al omenirii, incat pedeapsa cea mai grava a omenirii poate sa fie pe un timp scurt pe cateva zeci de zile pentru un prost si o alegere proasta, asa ingerasilor, zic eu vise de ale mele ale batranetii dar eu le stiu de atunci, si e adevarat ca nu se poate lipsi de omenire, dar ar fi trebuit niste posibilitati pentru t oamenii astia, viata trebuie sa o traiasca fiecare, dar sa nu o traiasca cu usurinta ci cu constiinta; pentru mine e usor sa va dau niste sfaturi dvs, pentru dvs e speranta dvs, trebuie sa o aveti si sa existe. Eu mai merg pe la scoli din astea elementare , ne mai cheama directori, pt a le zice si arata ce poate sa fie posibil, de ce nu admit sa inteleg niste lucruri. Omul e mai rau decat lupul, lupii se respecta intre ei oamenii nu. Si am avut ocazia, mi-a dat Dumnezeu satisfactia sa cunosc in viata asta atata lume sus-pusa si atat de multi invatati si multi colegi, si daca am fost tanar si am stiut sa ascult…da si in viata nu trebuie sa fi orgolios… nu orgoliul iti dezmembreaza prietenia. Prietenia…Sa va spun un lucru, eu am scris niste lucruri undeva, nu pentru copii, ci pentru toti , am zis hai sa ii luam pe prosti ca toata lumea e proasta.Pe prost daca stii sa ti-l apropii e caine la picioarele tale. El are o bucurie deosebita si te stimeaza fiindca asa in prostia lui il accepti, Dar sa nu accepti…ca sunt mai multe prostii acuma depinde …prostii idioate si absurd, de neintelegatori si incapatanati, dar daca gasesti un prost care vorbesti frumos cu el… De fapt face-ti o experienta, cand gasesti din acestia care vorbesc mult, ascultati-i nu-I refuzati niciodata, si sa vedeti ca dupa un timp vine si spune d-nule iarta-ma ca am fost prost atunci cand am vorbit data trecuta; daca ii spui : bai spui o prostie, nu mai sta de vorba cu tine, zice bai tu ma faci prost?E un fel de… da lasai-l si atunci se apropie, si numai dupa un timp de acceptandu-l pe el il poti schimba, atunci te intelege si te asculta el, daca il asculti tu la inceput. Eu care vorbesc intr-una vreau sa fiu ascultat.(si rade)Asa copii, viata ne este data ca sa o traim, hai sa o traim cu spor si intelepciune, ca daca avem intelepciune, e mai usoara viata si sa nu ne suparam, iubiti-va mult, crestinii iarta, comunistii urasc, asta e legea.Fiecare cu legea lui, si intelegeti cele doua mari filozofii, a iubirii si a urii.

Eu:Multumesc, mult pentru timpul acordat.

D-nul Ionascu:Placerea a fost de partea mea, si ar fi bine sa fie cat mai multi tineri interesati de lucrurile astea, pentru ca din pacate astea au fost, si trebuie cunoscute asa cum au fost.

35

Concluzii personale asupra interviului

Din punctual meu de vedere, dn-ul Ionascu s-a axat foarte mult pe idea de libertate si ce inseamna atunci pentru ei aceasta notiune, fata de cum o percepem noi tinerii din generatia mea. El prezinta acele aspect ce ne arata ca inainte numai pentru simplul fapt ca aveai alte idei fata de sistem, puteai fi inchis si intreaga viata a ta si a familiei iti era afectata, mai ales daca incercai sa te rascoli impotriva celor de sus. Oamenii nu aveau ce face, cu cat se impotriveau mai mult, cu atat le era mai rau, iar cu toate acestea unii dintre ei au supravietuit.. Modul de tratare a detinutilor in inchisori era cu mult diferit de cel de astazi, erau tratati de multe ori ca niste animale, si cateodata chiar mai rau. Toate lucrurile acestea imi aduc in minte cartea lui George Orwell, 1984, care descrie ororile la care erau supusi oamenii in vremea unui sistem totalitar, si desi este o carte de fictiune nu este cu mult diferita de realitate, si de lucurile prin care au trecut din pacate mii de oameni.Cum erau oare acei oameni din punct de vedere psihic, sufletesc?Ce speranta si ce motivatie gaseau ei pentru a merge mai departe inca o zi, atunci cand in jurul lor totul se prabusea?Lucrul asta in ziua de azi il putem afla doar folosindu-ne la maxim imaginatia. Din diverse filme istorice(dar care din pacate sunt facute din punctual de vedere al regizorului si pot avea sau nu o anumita cantitate de adevar), din carti de psiholgie si istorie , dar cea mai importanda sursa consider ca o reprezinta discutiile fata in fata cu oameni care au trecut prin lucrul acesta, si au trait in acele vremuri. Oameni care au fost pedepsiti, fara sa faca ceva gresit din punct de vedere juridic(dupa legile din ziua de azi), fara sa faca ceva gresit din punct de vedere moral, sau fara sa sufere de vreo boala psihica, oameni care au fost inchisi pentru simplul fapt ca si-au cerut libertatea de a invata, de a se exprima si de a fi liberi.

36

IV. Bibliografie

Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi,. Psihologie judiciara, 1992

C. Enachescu- Tratat de psihopatologie, Ed . Polirom, Iasi, 2007

http://juristconsulting.ro/?p=99

http://www.scritube.com/sociologie/psihologie/FENOMENUL-COMPORTAMENTULUI DEV14521151914.php

http://www.anp-just.ro/unitati/palba.htm

http://www.penitenciarulpoartaalba.ro/

37