UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII

SPECIALIZAREA BIOTEHNOLOGIA PROTECŢIEI MEDIULUI

MASTER ANUL I

STUDII BIOTEHNOLOGICE PRIVIND PROBLEMATICA APELOR UZATE ŞI A NĂMOLURILOR DE EPURARE

BUCUREŞTI

Decembrie 2009

1

CUPRINS

CAPITOL PAGINA

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE.............................................................................................3

CAPITOLUL 2. STUDII PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE ŞI RECICLAREA NĂMOLURILOR DE EPURARE..............................................................................................5

2.1. Definirea noțiunii de apă uzată.....................................................................6

2.2. Clasificarea apelor uzate...............................................................................6

2.2.1. Apele menajere..............................................................................6

2.2.2. Apele uzate industriale..................................................................6

2.2.3. Apele uzate agrozootehnice...........................................................7

2.3. Nămolurile de epurare..................................................................................7

CAPITOLUL 3. TEHNOLOGII DE EPURARE A APELOR UZATE.....................................9

3.1. Procedee mecanice de epurare a apelor uzate............................................10

3.2. Procedee chimice de epurare a apelor uzate...............................................10

3.3. Procedee biologice de epurare a apelor uzate.............................................10

3.3.1. Procedeul intensiv de epurare a apelor uzate...............................10

3.4. Dezinfecția apelor uzate.............................................................................12

CAPITOLUL 4. CONCLUZII..................................................................................................14

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE..............................................................................................15

2

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

Obiectivul acestei lucrări constă în stabilirea metodelor pentru ameliorarea prin

redimensionare şi modernizare a utilităților și tehnologiilor necesare tratării apelor uzate și a

nămolurilor rezultate de la epurarea apelor uzate.

Odată cu industrializarea, cu dezvoltarea urbană și rurală, precum și cu evoluția

modurilor de consum, apele reziduale, cunoscute sub denumirea de ape “uzate”, au evoluat

considerabil din punct de vedere cantitativ și calitativ. Apele reziduale menajere s-au

îmbogățit din zi în zi în produse mai complexe (detergenți, produse de curățat...), iar rețelele

de asanare primesc ape uzate industriale, comerciale sau artizanale cu caracteristici foarte

diverse.

Apele de ploaie, care spală suprafețele, din ce în ce mai mari, acoperite cu asfalt și

pavaj, se încarcă în produse minerale și organice făcând astfel să crească cu atât mai mult

fluxul poluant de tratat. Atunci când apele uzate nu sunt tratate, cursurile de apă sunt depășite

în ceea ce privește capacitatea lor naturală de epurare și rămân poluate. Tratarea sau epurarea

apelor uzate are drept obiectiv reducerea încărcăturii poluante pe care o vehiculează astfel

încât să se redea mediului acvatic o apă de calitate, care să nu afecteze echilibrele naturale și

utilizările sale viitoare (pescuit, agrement, alimentație, utilizare agricolă sau industrială) [1].

În funcție de gradul de dezvoltare a economiei, precum și de nivelul de conștientizare

a fenomenelor poluării, organizarea generală a proceselor de curățire a apelor pluviale a

evoluat foarte mult, diferit totuși de la o țară la alta.

Necesitatea protejării calității apelor naturale (cursuri de apă, ape subterane) reclamă

funcționarea unor stații de epurare în apropierea localităților pentru tratarea apelor uzate.

Stațiile de epurare generează în mod inevitabil un produs cunoscut sub denumirea de

nămol de epurare. În numeroase țări dezvoltate ale lumii, nămolurile de epurare sunt

împrăștiate pe terenurile agricole. Acest procedeu oferă anumite avantaje economice

agriculturii prin intermediul proprietăților ferilizante ale nămolurilor pentru solurile agricole,

ele fiind o sursă de elemente minerale pentru culturi [2].

Această practică însă, de-a lungul a numeroși ani, nu a fost pusă în cauză. În prezent,

țările UE, datorită unei conjuncturi particulare de evenimente (encefalopatia spongiformă

bovină, problemele legate de poluarea cu nitrați și fosfați etc.) apărute în sectoarele agricol și

3

agro-alimentar, de altfel fără legătură cu împrăștierea nămolurilor de epurare, tinde să incite,

din ce în ce mai mult la dezvoltarea unor dezbateri publice cu interesul de a promova sau, din

contră, de a restrânge utilizarea agricolă a nămolurilor de epurare [3].

Capitolul 1. cuprinde obiectivul lucrării, precum și o introducere în ceea ce privește

epurarea apelor uzate și reciclarea nămolurilor de epurare.

În Capitolul 2. sunt prezentate studiile biotehnologice privitoare la problematica apelor

uzate și reciclarea nămolurilor de epurare, sunt definite noțiunile de apă reziduală și nămol de

epurare și sunt clasificate tipurile de ape uzate.

Capitolul 3. clasifică și definește principalele procedee de epurare a apelor uzate

precum și procedeele de dezinfecție a apei epurate.

Capitolul 4. Cuprinde concluziile legate de studiul efectuat.

4

CAPITOLUL 2. STUDII PRIVIND EPURAREA APELOR UZATE

ȘI RECICLAREA NĂMOLURILOR DE EPURARE

Apa este unul dintre componentele mediului înconjurător cele mai importante, aflate la

originea vieții pe pământ. Omul este constituit din 65% apă și pierde în medie 2–2,5 L apă pe

zi, din care : 0,5 L prin transpirație și prespirație (difuzia vaporilor de apă prin traversarea

straturilor corneene ale epidermei); 0,5 L prin respirație; aproximativ 1 L prin urină. Pentru a-

și compensa pierderile omul trebuie să consume 2-2,5 L de apă pe zi provenind din băuturi

(circa 1,5L), alimente (circa 1L) pe care le consumă dar și din propriul său corp: apa

metabolică.

Figura 1. Fântână de apă potabilă

Apa este distribuită inegal pe suprafața pământului ceea ce a condus chiar la situații de

conflict în anumite regiuni ale Terrei. Astfel, la nivel global, încă de demult, s-a pus problema

modului de utilizare a apei [4].

Apa este unul dintre elementele esențiale necesare majorității intreprinderilor mari de

transformare a produselor agroalimentare. După utilizarea în procedeele tehnologice, cea mai

mare parte din această apă se reîntoarce în mediul înconjurător. În anumite regiuni, gestiunea

actuală a apelor uzate de la industria agroalimentară, mai ales de la abatoare, cauzează

serioase prejudicii mediului înconjurător. Aceste ape uzate au în conținutul lor un amestec

complex de materii grase, proteine și fibre. Ele conțin, de asemenea, în concentrații suficiente:

materie organică pentru a sărăci conținutul în oxigen al apelor de suprafață, precum și

5

nutrienți pentru a stimula proliferarea algelor [5]. Prin urmare, deversarea acestor ape uzate în

cursurile de apă are consecințe nefaste asupra florei și faunei acvatice. În plus, publicul

conștientizează din ce în ce mai mult impactul negativ al apelor uzate și mărește presiunile

asupra administrațiilor locale și guvernamentale pentru ca industriile să adopte o gestiune mai

ecologică a efluenților. Deversarea liberă a apelor uzate în mediul înconjurător nu mai este o

soluție acceptabilă. În prezent, a devenit imperios necesară o biotehnologie economică pentru

mediul înconjurător, simplu de utilizat, performantă și ușor integrabilă în diferitele tipuri de

industrii.

2.1 Definirea noțiunii de apă uzată

Apele uzate sunt acele ape evacuate după utilizare lor în diverse activități menajere,

industriale sau agrozootehnice care conțin o mare cantitate de reziduuri suspendate sau

dizolvate. Aceste ape nu pot fi deversate în bazinele acvatice naturale ele putând produce

modificări nedorite ale parametrilor fizico-chimici ai apelor receptoare, precum și perturbări

grave ale echilibrului ecologic, cu efecte nocive asupra florei, faunei și microbiotei specifice

[2].

2.2. Clasificarea apelor uzate

Apele uzate, cunoscute și sub denumirea de ape reziduale, sunt clasificate în: ape

menajere, ape uzate industriale și ape uzate agrozootehnice.

2.2.1. Apele menajere

Apele menajere sunt ape uzate care conțin materiale organice vegetale sau animale

aflate în stare brută (cu conținut de celuloze, hemiceluloze) sau în diferite grade de

descompunere (fecale, urină, săruri minerale, detergenți, grăsimi), precum și un număr

însemnat de microorganisme printre care se numără și diverși agenți patogeni.

2.2.2. Apele uzate industriale

Apele uzate industriale sunt ape provenite din diferite sectoare industriale. Aceste ape

pot fi biodegradabile cum sunt cele din industria hârtiei și celulozei, precum și din industria

6

alimentară, sau nebiodegradabile rezultate din industriile de fabricare a îngrășămintelor

chimice, a produselor petrochimice și metalurgice, sau din industria de fabricare a cauciucului

sintetic.

2.2.3. Apele uzate agrozootehnice

Apele uzate din sectorul agrozootehnic sunt cunoscute ca ape provenite de la ferme de

creștere a porcinelor, păsărilor, bovinelor și conțin o cantitate foarte mare de substanțe

organice rezistente la biodegradare [6].

2.3. Nămolurile de epurare

Nămolurile de epurare sunt produse ce rezultă de la tratarea apelor uzate. Având în

vedere că volumul de reziduuri/deșeuri industriale și umane sunt în creștere, municipalitățile

și agențiile guvernamentale din întreaga lume sunt puse în situația obligatorie de a găsi

metode durabile pentru eliminarea acestora în mediul înconjurător [2]. Numeroase țări

dezvoltate au încetat să mai practice deversarea acestora în apele marine, iar în prezent

metodele folosite se referă în special la aplicarea lor pe terenurile agricole, compostarea și

utilizarea composturilor din nămoluri de epurare ca material fertilizant pentru culturile

horticole sau ca sursă de materie organică și nutrienți pentru terenurile agricole.

Nămolul de epurare este o sursă de materie organică pentru soluri și nutrienți pentru

plante, iar în cazul în care se folosesc anumite metode de tratare, precum tratarea cu var

pentru creșterea pH-ului, poate fi și o sursă de carbonat de calciu pentru soluri sau un

amendament pentru corectarea pH-ului acestora [7]. Ca și gunoiul de grajd, nămolurile de

epurare constituie o sursă complexă de elemente nutritive pentru plante și contribuie la

îmbunătățirea proprietăților fizice și chimice ale solurilor. În general nămolurile de epurare se

pot administra pe sol în mod asemănător gunoiului de grajd [8].

Prima condiție pentru acceptarea utilizării nămolurilor de epurare pe terenurile

agricole este prelucrarea acestora prin fermentare aerobă (compostare) sau anaerobă, prin

deshidratare mecanică sau naturală sau să fi fost stocate timp de minimum 60 de zile.

Perioada de stocare este necesară pentru finisarea procesului de stabilizare și dezinfecție,

cunoscut fiind faptul că fermentarea anaerobă nu distruge în totalitate agenții patogeni și

paraziții. Astfel, germenii patogeni sporulați, avantajați de condițiile anaerobe din bazinele de 7

fermentare, dispar treptat în cursul depozitării sub acțiunea factorilor fizici și chimici din

mediul natural [9]. De asemenea, ouăle de paraziți intestinali, care pot supraviețui procesului

de fermentare, își reduc viabilitatea pe măsura creșterii duratei de stocare a nămolurilor

orășenești.

Pe plan național și internațional există numeroase lucrări științifice publicate care

raportează suficiente argumente pentru susținerea valorificării agricole a nămolurilor de

epurare, stabilizate prin intermediul diferitelor metode verificate științific. De asemenea,

cercetătorii recomandă aplicarea nămolurilor de epurare pe anumite terenuri agricole, în

anumite prioade ale anului și pentru anumite culturi astfel cât să se evite eventualele riscuri,

mai ales legate de prezența metalelor grele și a agenților patogeni [10].

Canitățile sau dozele de nămol de epurare ce pot fi aplicate pe terenurile agricole nu

pot fi neapărat recomandate întrucât ele trebuie să se calculeze în funcție de conținutul în

metale grele al nămolului de epurare și conținutul în metale grele al solului. Un alt factor care

se ia în considerare la stabilirea dozelor este necesarul de elemente nutritive al speciei

cultivate dar acest factor este relativ deoarece creșterea excesivă a dozelor de nămol poate

conduce la creșterea conținutului solului și plantelor în metale grele [11].

Creșterea valorii agronomice a nămolului de epurare se realizează prin compostarea

acestuia cu alte reziduuri organice [12]. Totuși în țări care au experiență îndelungată în

utilizarea nămolului de epurare ca material fertilizant pentru solurile agricole, se practică încă

foarte mult aplicarea nămolurilor lichide la suprafața solului și încorporarea ulterioară,

injectarea nămolurilor lichide, aplicarea și încorporarea nămolurilor tratate cu var, aplicarea

nămolurilor deshidratate [13].

Figura 2. Aplicarea nămolului de epurare pe sol (a.nămol lichid; b. nămol deshidratat)

8

a.

b

CAPITOLUL 3. TEHNOLOGII DE EPURARE A APELOR UZATE

Epurarea apelor uzate reprezintă o succesiune de procedee tehnologice prin care sunt

reținute, neutralizate și îndepărtate elementele poluante existente în apele rezultate din diferite

activități umane [2].

Procesul de epurare a apelor uzate este unul complex, cuprinzând mai multe etape care

permit eliminarea treptată a diferitelor tipuri de materii reziduale, grosiere, fine, de natură

minerală sau de natură organică. Astfel, la intrarea în stația de epurare are loc un proces de

trecere prin site mari, care rețin reziduurile grosiere, în continuare apa trece prin filtre

speciale, care rețin particule de dimensiuni mai mici, iar în cele din urmă, apa încărcată de

materii organice în suspensie ajunge în bazinele de tratare chimică și biologică [1].

Procedeele de epurare a apelor uzate sunt de trei tipuri: mecanice, chimice și biologice.

Figura 3. Imagini din stația de epurare a Municipiului Brașov

3.1. Procedee mecanice de epurare a apelor uzate

Procedeele mecanice de epurare a apelor uzate sunt acelea în care substanțele poluante nu suferă transformări în alte substanțe, și se bazează pe diverse procese fizice cum sunt: filtrarea, flotația, separarea gravitațională a particulelor cu masă moleculară mare, separarea prin membrane, transfer de faze, distilarea, înghețarea, spumarea, absorbția, etc.

9

3.2. Procedee chimice de epurare a apelor uzate

Prin tratarea apelor uzate cu ajutorul procedeelor chimice se asigură transformarea poluanților care sunt substanțe foarte nocive și greu de separat, în substanțe cu structuri mai simple și mai ușor de separat, care astfel pot fi eliminate sub formă de precipitate insolubile sau gaze și care vor manifesta o activitate mai puțin nocivă asupra apei. Cele mai importante procedee chimice de epurare a apelor uzate sunt: neutralizarea, oxidarea și reducerea, precipitarea, coagularea și flocularea.

3.3. Procedee biologice de epurare a apelor uzate

În ceea ce privește aplicarea procedeului biologic, acesta constă în a face să acționeze

o masă de microorganisme aerobe asupra materiilor organice, care le descompun și le

mineralizează făcând posibilă decantarea nămolului de epurarare și clarificarea ulterioară

aapei până la stadiul de apă convențional curată, care va reveni în emisar. Tratamentele

biologice reproduc artificial, sau nu, fenomenele de auto-epurare existente în natură. Auto-

epurarea regrupează ansamblul de procese prin care un mediu acvatic revine lacalitatea sa

originală după ce a fost supus unui fenomen de poluare.

Epurarea biologică se utilizează în stații specializate de tratare a apelor reziduale, fiind

doar o etapă dintr-un proces complex de purificare în care intervin mai multe mecanisme

biologice, fizice și chimice [5].

3.3.1. Procedee intensive de epurare a apelor uzate

Aceste procedee recurg la culturi bacteriene care „consumă” materiile poluante. Există

două mari categorii de procedee biologice artificiale:

Instalațiile cu „culturi libere”, în care cultura bacteriană este menținută în suspensie în

cursul apelor uzate de tratat;

Instalații cu „culturi fixe”, unde cultura bacteriană (denumită și „biofilm”, „film

biologic” sau „biomasă”) se sprijină pe un suport (piatră, plastic, mediu granular fin).

În unele țări din UE, procedeele secundare cele mai răspândite sunt sistemele de

epurare aerobă, respectiv instalațiile cu „culturi libere” sau „nămoluri active”. Cultura

bacteriană este menținută într-un bazin de aerare și amestecare puternică. Aceasta permite 10

aportul de oxigen necesar, omogenizarea amestecului și evitarea depunerilor. Aerarea poate fi

asigurată la suprafață prin turbine, iar la baza bazinului prin procedee de rampă de distribuție

de bule de aer. Randamentul lor de transfer poate fi ameliorat prin creșterea înălțimii apei.

Aceste bazine denumite și bazine de oxidare, pun în acțiune o biomasă bacteriană liberă

asociată în precipitate. Precipitatele de nămoluri cuprind microorganisme heterotrofe și

autotrofe nitrificatoare atunci când durata de menținere a nămolului în bazin este suficient de

mare pentru ca multiplicarea lor să producă o biomasă activă în tratament.

Reproducerea microorganismelor intervine în condiții favorabile, atunci când creșterea

lor este importantă și când bacteriile încep să se divizeze. Exo-polimerii pe care îi secretă le

permit să se aglomereze în precipitate decantabile. Materiile organice conținute în apă se

transformă în carbon (sub formă de CO2) sub acțiunea bacteriilor. Reziduurile astfel formate,

conținând acest stoc de bacterii, sunt denumite „nămoluri”. Condițiile de operare alese sunt

cele care favorizază decantabilitatea precipitatelor.

După o perioadă de timp de menținere în acest bazin, efluentul este trimis într-un bazin

clarificator, denumit și decantor secundar. Apa epurată este astfel separată de nămoluri prin

decantare. Nămolurile sunt trimise în continuare într-o unitate de tratare specifică în vederea

împrăștierii lor pe terenurile agricole sau eliminării lor pe alte căi. Această operațiune este

denumită și „recircularea nămolurilor”. Această recirculare a nămolurilor produse de sistemul

de epurare permite menținerea masei de bacterii continuu în bazinul de aerare.

Instalațiile cu „culturi fixe” sau tehnica „paturilor bacteriene” constă în a face ca apa

uzată să șiroiască pe un suport solid unde se dezvoltă o cultură de microorganisme epuratoare,

„filmul biologic” sau „biofilmul”. Apele uzate traversează reactorul și, la contactul cu filmul

biologic, materiile organice se dgradează. În amonte de pat se plasează un decantor pentru a

evita colmatările. Pe lângă patul bacterian, acest procedeu pune în aplicare un clarificator

unde apa epurată este separată de cultura microbiană. Mai întâi, efluentul este repartizat cât

mai uniform posibil (dispersia în ploaie pe o grilă plană de repartizare riguroasă) la suprafața

filtrului. Procedeul comportă în continuare 2 faze: faza de aerare și faza de decantare. Aerarea

este realizată în patul bacterian în mod natural sau prin ventilare. Astfel, o aerare abundentă,

dinspre partea superioară și dinspre partea bazală a masivului filtrant provoacă asupra acestuia

din urmă dezvoltarea unei flore microbiene aerobe și, apoi, procesul de oxidare eficientă a

efluentului care percolează lent. Intrarea efluentului se face întotdeauna la partea superioară și

evacuarea (după o eventuală recirculare) pe la partea bazală întrucât, niciodată masivul filtrant

nu poate fi înecat (oprirea funcției aerobe).

11

Dezvoltarea masei bacteriene se face la suprafața suportului. Atunci când aceasta

devine foarte importantă, pelicula bacteriană se detașează în mod natural; ea trebuie să fie

separată de efluent prin decantare.

Un alt procedeu biologic intensiv este „biofiltrarea”, care utilizează o cultură

bacteriană fixată pe un suport granular fin sau „mediu granular”, introdus într-un bazin.

Metoda este avantajoasă întrucât degradarea materiilor poluante, precum și clarificarea apelor

uzate se petrec în același timp. Materiile utilizate pentru suport sunt, fie naturale (argile

expandate, șisturi), fie sintetice (bile de polistiren expandat). Printr-un sistem de aerare este

adus oxigenul necesar în interiorul filtrului [1].

Figura 4. Imagine bazin cu nămoluri active

3.4. Dezinfecția apelor epurate

Dezinfecția reprezintă etapa finală, obligatorie a procesului de tratare a apei în vederea

utilizării ei pentru consumul uman, având drept scop inactivarea virusurilor și a bacteriilor

patogene care au supraviețuit epurării. Dezinfectantul pătrunde prin peretele celular și

denaturează materiile proteice din protoplasmă microorganismelor, inclusiv enzimele

conținute.

Cel mai utilizat dezinfectant pentru apă este clorul activ care acționează sub formă de

ion de hipoclorit. Clorinarea trebuie realizată în așa fel încât sa asigure un exces de clor

rezidual care sa persiste în soluție după consumarea reacțiilor specifice [13]. În cazul unor

12

virusuri, gradul de eliminare al acestora este corelat direct cu cantitatea de materiale solide

sedimentate în etapa primară, astfel utilizarea tehnologiei de tratare cu nămol activat

reprezintă unul din cele mai eficiente procese de îndepărtare a virionilor [5].

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

13

1. Apele uzate sunt ape rezultate în urma utilizării lor în diverse activități menajere,

industriale sau agrozootehnice care conțin o mare cantitate de reziduuri suspendate

sau dizolvate.

2. Epurarea apei reprezintă o serie de procedee tehnologice prin care sunt reținute,

neutralizate și îndepartate elementele de impurificare existente în apa rezultată în

urma activităților umane.

3. Epurarea apelor uzate vizează mai multe aspecte:

Mineralizarea materiei organice biodegradabile prin acțiunea

miscoorganismelor și eliminarea potențialului lor poluant;

Inactivarea sau eliminarea agenților patogeni care contaminează apele

uzate;

Eliminarea substanțelor minerale produse în cursul procesului de tratare;

Reducerea volumului de nămol obținut în urma prcesului de epurare și

stabilizarea sa biologică [5].

4. Nămolurile de epurare sunt produse ce rezultă de la tratarea apelor uzate; ca și

gunoiul de grajd, nămolurile de epurare constituie o sursă complexă de elemente

nutritive pentru plante și contribuie la îmbunătățirea proprietăților fizice și chimice

ale solurilor.

5. Ultima etapă a procesului de epurare a apei o constituie dezinfecția cu clor acvtiv.

6. Niciun procedeu de tratare a apelor uzate nu asigură cu certitudine producerea unui

efluent complet epurat, lipsit de agenți patogeni, deși acesta poate atinge un grad

înalt de purificare [14].

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. Stan, V., 2007, Studiu de caz privind valorificarea agricolă a nămolurilor de epurare,

Suport de curs, București, Facultatea de Biotehnologii,

14

2. Petre, M., Petre, V., 2004, Mic dicționar de ecologie, Ed. Printech, București,

3. Directive 2000/60/CE du Parlement européen et du Conseil du 23 octobre 2000

établissant un cadre pour une politique communautaire dans le domaine de l'eau.

Journal officiel n° L 327 du 22/12/2000 p. 0001 – 0073,

4. Directive 75/440/CEE du Conseil, du 16 juin 1975, concernant la qualité requise des

eaux superficielles destinées à la production d'eau alimentaire dans les États membres.

Journal officiel n° L 194 du 25/07/1975 pp. 0026 – 0031,

5. Petre, M., Teodorescu, A., 2009, Biotehnologia protecției mediului, Ed. CD Press,

București, pp. 63 – 88,

6. http://www.fao.org,

7. Anon., 1987. The Use of Sewage Sludge on Agricultural Land. ADAS Booklet 2409.

MAFF Publications, London,

8. Conway, G.R., 1980, The doubly green revolution, Penguin Books, London,

9. Directive 86/278/CEE du Conseil du 12 juin 1986 relative à la protection de

l'environnement et notamment des sols, lors de l'utilisation des boues d'épuration en

agriculture. JO L 181 du 4.7.1986, p. 6–12,

10. Pourcher, A.-M., Gosinska, A., Picard-Bonnaud, F., Morand Ph., Ferre, V., Fédérighi

M., Stan, V., Moguedet, G., 2005. Epandage direct et compostage : étude sanitaire

comparative de deux filières de valorisation des boues de stations d’épuration.

Conférence sur l'Ingénierie pour le Traitement de Déchets "WasteEng". Albi, France,

11. Stan, V., Gamenț, E., 2003. Reciclarea nămolurilor de epurare în agricultură: o critică

asupra necesităților și efectelor. Volumul lucrărilor Simpozionului Internațional

"Mediul - Cercetare, Protecție și Gestiune", Universitatea "Babeș-Bolyai". Editura

Presa Universitară Clujeană, pp. 487-490, ISBN - 973-610-150-9,

12. Vâjială, M., Dumitru, M., Jinga, I., Gamenț, E., Stan, V., Ștefănescu, R., Berindei, A.,

1994, Le compostage des boues obtenues des difuses secteurs economiques par

l’epuration des eaux usées – moyen de prévention et de combat de la pollution de

l’environnement. Le 17-ème Conférence Régionale Européenne sur les Irrigations et le

Drainage ICITID/CIID, Varna, Bulgaria,

13. Spacie, A., Hamelink, J.L., 1995, Fundamentals in aquatic ecotoxicology, Hemisphere

Publishing Corporation, Washington,

14. Landrum, P.F., Lee, H., 1992, Toxicokinetics in aquatic systems, Environ. Toxicol.

Chem.,11 .

15

16