Structura si functiile ONU

Nucleul sistemului Natiunilor Unite il constituie cele sase organe principale: -Adunarea Generală, -Consiliul de Securitate, -Consiliul Economic şi Social(ECOSOC), -Consiliul de Tutelă, -Curtea Internaţională de Justiţie- Secretariatul

Alaturi de ele functioneaza si alte organe subsidiare (sau auxiliare). Acestea ajută organele principale în îndeplinirea atribuţiilor lor şi nu au competenţă proprie, ci o competenţă delegată de organul principal.

Sub aspectul compunerii, primele patru organe sunt alcatuite din reprezentati ai statelor, folosesc un sistem de votare si o procedura in esenta asemanatoare.

Celelalte doua nu sunt compuse din reprezentanti ai statelor, ci au o structura diferita.

Sub raportul atributiilor autorii acesteia au cautat sa delimiteze cat mai precis competentele specifice fiecarui organ principal.

Datorita indivizibilitatii pacii si colaborarii internationale, nu s-a putut ajunge la o compartimentare etansa a atributiilor acestor organe, ci numai la o relativa specializare.

Adunarea Generala

Adunarea Generală este organul principal care cuprinde reprezentanţi ai tuturor statelor membre.

Fiecare stat membru are dreptul să trimită 5 reprezentanţi pe lângă care pot fi afectaţi 5 supleanţi, consilieri, experţi, dar nu are drept decât la un singur vot.

Singurul organ principal al Natiunilor Unite, care, asa cum scrie Carta este alcatuit din toti membri Natiunilor Unite, Adunarea Generala este caracterizata, din punct de vedere tehnic, ca o conferinta diplomatica permanenta.

Ea are un rol si raspunderi specifice, depasind pe cele traditionale ale conferintelor, nefiind un organ legislativ, caci nu e competenta sa edicteze legi, ci este un for de deliberare, in care orice stat mare sau mic, poate sa-si formuleze ideile, sa discute o probleme, sa propuna o rezolutie.

Dand activitatii sale o amploare tot mai mare si bucurandu-se de incredere sporita din partea statelor membre, Adunarea Generala aduce, poate, cea mai importanta contributie in a conferi O.N.U. calitatea de centru de armonizare a actiunilor natiunilor pentru atingerea scopurilor comune proclamate in Carta.

Totodata, Adunarea a dobandit din ce in ce mai mult, o pozitie de supraveghere generala asupra activitatilor organizatiei.

Adunarea Generală se întruneşte în sesiuni ordinare, de obicei o dată pe an, în sesiuni extraordinare sau extraordinare de urgenţă.

La începutul fiecărei sesiuni Adunarea alege un preşedinte şi 17 vicepreşedinţi, după o anumită repartizare geografică, şi care alcătuiesc, împreună cu cei şapte preşedinţi ai comitetelor principale, Comitetul general (Biroul) Adunării Generale.

Acesta adoptă ordinea de zi. Adunarea Generală îşi desfăşoară lucrările în şedinţe plenare şi în cele şapte comitete principale.

Comitetele principale ale Adunării Generale sunt:

-Comitetul politic special, - Comitetul pentru probleme politice şi de securitate (comitetul I), - Comitetul pentru probleme economice şi financiare (comitetul II),- Comitetul pentru probleme sociale, umanitare şi culturale (comitetul III), - Comitetul pentru probleme administrative şi bugetare (comitetul V),- Comitetul pentru probleme de tutelă (comitetul IV),- Comitetul pentru probleme juridice (comitetul VI).

Limbile oficiale sunt franceza, engleza, spaniola, rusa, chineza şi araba, primele 3 fiind şi limbi de lucru, adică cele în care se desfăşoară lucrările.

În limbile oficiale se publică documentele Adunării Generale.

Cuvântările ţinute într-o limbă de lucru sunt traduse în celelalte trei limbi, iar cele pronunţate într-o limbă oficială care nu este şi limbă de lucru se traduc în cele trei limbi de lucru.

Pe lângă aceasta, Adunarea Generală mai înfiinţează, la începutul fiecărei sesiuni, o comisie pentru verificare deplinelor puteri şi este asistată de diferite organe subsidiare permanente, cum sunt comitetul consultativ pentru chestiuni administrative şi bugetare şi comitetul contribuţiilor.

Adunarea Generală a creat şi alte organe subsidiare, printre care Comisia de Drept Internaţional, compusă din 25 de membri, care are sarcina să ajute Adunarea Generală la codificarea şi dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional.

Adunarea Generală O.N.U. a creat şi alte organe cu un caracter cvasiautonom care exercită unele competenţe însemnate pe linia colaborării economice internaţionale, ca de pildă, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.), înfiinţată prin rezoluţia 1965 (XIX) din 30 octombrie 1964 şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru dezvoltare industrială (O.N.U.D.I.), înfiinţată prin rezoluţia 2152 (XXI) din 17 noiembrie 1966, devenită în 1980 instituţie specializată.

Hotărârile Adunării Generale în problemele importante, şi anume: recomandările privind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, alegerea membrilor nepermanenţi în Consiliul de Securitate, a membrilor Consiliului Economic şi Social, în Consiliul de Tutelă, admiterea de noi membrii, sancţiunile aplicabile membrilor, funcţionarea sistemului de tutelă şi problemele bugetare se adoptă cu o majoritate de 2/3 a membrilor prezenţi şi votanţi.

Hotărârile privind alte domenii, inclusiv stabilirea unor noi categorii de probleme de fond, se adoptă cu o majoritate simplă.

Pentru luarea hotărârilor cu privire la modificarea Cartei, se cere majoritatea de 2/3 a statelor membre ale organizaţiei.

Funcţii şi puteri:

- cu caracter general, privind relaţiile dintre statele membre, în exercitarea cărora Adunarea poate emite numai recomandări;

- cu caracter special, privind funcţionarea organizaţiei, domeniu în care Adunarea poate lua hotărâri obligatorii.

Principalele funcţii cu caracter general ale Adunării Generale sunt:

• Discutarea oricărei probleme care intră în cadrul Cartei, având dreptul de a face recomandări statelor membre şi Consiliului de Securitate;

• Studierea principiilor generale de colaborare pentru menţinerea păcii şi securităţii, inclusiv principiile privind dezarmarea şi reglementarea armamentelor;

• Discutarea oricăror probleme privind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, cu excepţia celor care trebuie transmise Consiliului de Securitate;

• Promovarea colaborării internaţionale în domeniul politic, economic, social, cultural-educativ şi al sănătăţii şi contribuţia la înfăptuirea drepturilor omului, prin studii şi recomandări;

• Încurajarea dezvoltării progresive a dreptului internaţional şi a codificării lui .

Subliniem că între competenţa Adunării Generale în problemele păcii şi securităţii internaţionale şi competenţa Consiliului de Securitate, Carta stabileşte o strictă delimitare, prevăzând că:

Răspunderea principală pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale revine Consiliului de Securitate;

Adunarea Generală nu poate face recomandări în problemele privind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, dacă ele sunt în curs de a fi examinate de Consiliul de Securitate, afară de cazul când Consiliul i-ar cere Adunării Generale să examineze şi să facă recomandări în acele probleme.

Funcţiile cu caracter special ale Adunării Generale

- edictarea de norme generale, şi anume: regulamente de procedură, reguli privind drepturile şi obligaţiile funcţionarilor, şi salariile judecătorilor C.I.J.;- admiterea, excluderea şi suspendarea de membrii - alegerea membrilor nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, a membrilor Consiliului Economic şi Social, Secretarului general, la recomandarea Consiliului de Securitate şi împreună cu Consiliul de Securitate a judecătorilor C.I.J.;- crearea de organe subsidiare acţionând pe baza indicaţiilor Adunării Generale;- aprobarea tratatelor care se încheie între Consiliul Economic şi Social şi instituţiile specializate;- luarea de decizii privind bugetul;- dreptul de a cere avize;- controlul asupra activităţii Consiliului Economic şi Social.

Adunarea Generală primeşte şi examinează rapoarte speciale ale Consiliului de Securitate şi ale celorlalte organe, dar nu are dreptul să le modifice sau să le anuleze hotărârile.

Şedinţa anuală a Adunării Generale începe în septembrie, la sediul din New York.

Mai întâi sunt alese forurile de conducere şi are loc dezbaterea generală, condusă în genere de miniştrii de externe ai statelor membre şi care înregistrează şi cel mai mare interes din partea mass-mediei.

Înainte, şedinţa lua sfârşit în decembrie. Astăzi, Adunarea Generală se întruneşte aproape tot

anul.

Chiar dacă Adunării Generale îi lipsesc unele instrumente mai dure precum posibilitatea de a aplica sancţiuni, acest lucru nu înseamnă că hotărârile şi declaraţiile sale rămân fără nici un fel de urmări.

Presiunile opiniei publice alături de autoritatea politică şi morală a Organizaţiei au făcut ca nenumărate declaraţii şi recomandări ale Adunării Generale să dobândească acceptul universal, ducând la dezvoltarea standardelor politice şi juridice din întreaga lume.