Structura pielii este complexă. Ea este compusă din patru regiuni suprapuse care dinspre suprafaţă spre profunzime sunt următoarele: epidermul, joncţiunea dermo-epidermică, dermul şi hipodermul. Epidermul este situat la suprafaţă fiind un epiteliu nevascularizat. Joncţiunea dermo-epidermică, după cum indică şi numele, separă epidermul de derm. Urmează dermul care se continuă în profunzime cu hipodermul între cele două neexistând o limită netă. Anexele pielii care sunt de origine epidermică sunt localizate în derm şi hipoderm.

2.1.1. Epidermul

Epidermul este un epiteliu pavimentos stratificat şi ortokeratozic, constituit din patru tipuri celulare. Keratinocitele reprezintă 80% din totalul celulelor epidermului. Restul de 20% de celule sunt dispersate printre keratinocite fiind formate din melanocite, celule Langerhans şi celule Merkel greu de observat în preparatele histologice standard. La coloraţia cu hematoxilină-eozină epidermul apare ca o bandă sinuoasă, neregulată, având la suprafaţă o serie de şanţuri (care corespund depresiunilor văzute cu ochiul liber), iar la partea profundă prelungiri denumite creste interpapilare care pătrund în derm delimitând formaţiuni conice denumite papile dermice.

2.1.1.1. Keratinocitul

Keratinocitele, principalele celule ale epidermului, sunt de origine ectodermică, fiind dispuse în straturi, fiecare strat fiind constituit din celule diferite ca formă şi structură:

• Stratul bazal, denumit şi stratul germinativ este cel mai profund. El este format dintr-un singur rând de celule de formă cilindrică dispuse unele lângă altele ca ulucile unui gard (dispoziţie în palisadă). Celulele sunt situate perpendicular pe membrana bazală de care sunt fixate prin dinţăturile lui Henle. Nucleul celulelor bazale este situat apical, iar mitozele sunt rare. Printre keratinocitele bazale se găsesc intercalate melanocite care apar ca celule clare.

• Stratul mucos al lui Malpighi este format din 6-20 rânduri de celule poligonale, voluminoase, având nucleul rotund sau ovalar, cu 1-2 nucleoli. Celulele malpighiene au un aspect mai plat şi o dispoziţie orizontală spre partea superioară, fiind unite prin tonofilamente sau punţi intercelulare care prezintă o umflătură centrală (nodulul Bizzorero).Aspectul fibrilar face ca stratul malpighian să poarte şi numele de strat filamentos. Între celulele malpighiene există un spaţiu lacunar plin cu limfă ce conţine substanţe nutritive.

• Stratul granulos (Langhans) este situat deasupra stratului malpighian. Acest strat este format din 3-4 rânduri de celule cu aspect romboidal având axul mare orizontal. Aceste celule nu prezintă punţi intercelulare dar prezintă un aparat fibrilar, tonofilamentele fiind dispuse mai ales la periferia celulei. Nucleul este mai mic iar protoplasma este plină cu granulaţii de keratohialină vizibile prin coloraţiile uzuale. În cursul keratinizării aceste granulaţii de keratohialină produc substanţa interfibrilară (matricea) care sudează tonofilamentele.

• Stratul lucidum este situat deasupra stratului granulos. Acesta este un strat clar şi refringent format din celule cu nucleu picnotic sau anucleate.Stratul lucidum şi granulos formează împreună stratul precornos.

• Stratul cornos este constituit din celule plate, anucleate, care se intrică unele în altele formând lamele care se suprapun. Partea cu totul superficială a stratului cornos, formată din elemente izolate care se desprind la cel mai mic traumatism, poartă numele de stratul disjunct.

Timpul necesar de reînnoire a epidermului, evaluat după administrarea de glicină marcată cu C14, este de 26-28 de zile.

2.1.1.2 Melanocitul

Melanocitele reprezintă a doua mare categorie de celule ale epidermului. Provin din crestele neurale fiind localizate exclusiv în stratul bazal al epidermului. Melanocitul are rol în sinteza melaninei (feomelanine şi eumelanine) care este înglobată în melanozomi care vor fi transferaţi în keratinocite. Eumelaninele au rol fotoprotector pe când feomelaninele sub acţiunea radiaţiilor solare sunt cancerigene. În funcţie de repartiţia între feomelanine şi eumelanine este determinat fototipul cutanat. Există şase fototipuri cutanate(table 1).

Tabelul I - Fototipurile cutanate

Tipul I piele albă

se ard întotdeauna

nu se bronzează niciodată

Tipul IV piele mată

se ard puţin

se bronzează

întotdeauna

Tipul II piele albă

se ard uşor

se bronzeză puţin şi cu dificultate

Tipul V piele brună

se ard rar

se bronzează intens

Tipul III piele albă

se ard puţin

se bronzează progresiv

Tipul VI piele brun închisă spre negru

nu se ard niciodată

se bronzeză intens şi profund

2.1.1.3 Celulele Langerhans

Celulele Langerhans reprezintă 3-8% din celulele epidermice. Aparţin grupului de celule dendritice prezentatoare de antigen limfocitelor T. Celulele Langerhans sunt produse la nivelul organelor hematopoietice de unde migrează spre epiderm unde se localizează şi dobândesc aspectul dendritic şi un fenotip specific.

În epiderm celulele Langerhans captează exoantigene pe care le prelucrează şi le prezintă la suprafaţă cu moleculele de clasa II a CMH (complex major de histocompatibilitate). Celulele Langerhans traversează epidermul şi dermul şi, prin sistemul limfatic, ajung la nivelul ganglionilor limfatici unde iau numele de celule interdigitate. Aici ele prezintă antigenul sub formă de peptide, asociat moleculelor de clasă II a CMH, limfocitelor T CD4+ de tip Th1. Ele sunt astfel celulele prezentatoare de antigen capabile să prezinte un antigen limfocitului T naiv, adică limfocitelor T care până atunci nu au venit niciodată în contact cu antigenul lor specific.

2.1.1.4 Celulele Merkel

Celulele Merkel sunt celule neuroepiteliale având ca origine celulele suşă ale epidermului fetal. Celulele Merkel sunt mai bine reprezentate la buze, palme, pulpa degetelor, faţa dorsală a labei piciorului. Uneori celulele Merkel se pot grupa în grămezi de 10-80 celule formând un disc (discul lui Pinkus numit şi corpusculul tactil sau corpusculul Merkel) îndeosebi la nivelul buzelor şi al pulpei degetelor.

2.1.1.5 Joncţiunea dermo-epidermică

Joncţiunea dermo-epidermică apare între keratinocitele bazale şi dermul papilar ca o linie ondulată, fină şi omogenă având grosimea de 0,5-1 μ, cu alternanţa crestelor epidermice şi papilelor dermice. Joncţiunea dermo-epidermică se prelungeşte fără soluţie de continuitate în jurul anexelor cutanate: foliculii pilosebacei şi glandele sudoripare. Joncţiunea dermo-epidermică prezintă la nivelul keratinocitelor bazale complexul de ancorare al epidermului pe derm constituit dintr-un hemidesmozom, filamentele de ancorare, o îngroşare a laminei densa, fibrilele de ancorare şi plăcile de ancorare dermică.

2.1.2 Dermul

Grosimea medie a dermului este de 1-2 mm. Este subţire la nivelul pleoapelor şi prepuţului (0,6 mm), în schimb este gros la nivelul palmelor şi plantelor (3 mm).

Dermul este format din două porţiuni: o porţiune superficială situată între crestele epidermice denumită dermul papilar, corespunzând în cea mai mare parte papilei dermice, şi alta profundă sau dermul reticular, numită şi corion.

Atât dermul papilar, cât şi cel reticular sunt formate din aceleaşi componente histologice şi anume:

1)Scheletul fibrilar format dintr-o reţea de fibre:

a)fibrele de colagen sunt cele mai numeroase reprezentând principalul component fibrilar al dermului. Fibrele de colagen sunt grupate în fascicule formând benzi ondulate, alungite şi întretăiate în toate direcţiile.

b)fibrele elastice produse de fibroblaşti reprezintă un conglomerat de fibre separate printr-o substanţă amorfă lipomucoproteică. Aceste fibre sunt subţiri, sinuoase, mai mult sau mai puţin anastomozate.

c)fibrele de reticulină numite şi fibre argentofile sunt fibre fine a căror structură macromoleculară se aseamănă cu cea a colagenului.

2)Elementele celulare sunt reprezentate de: fibroblaste cu aspect alungit, elemente histiocitare dintre care unele sunt fixe iar altele mobile, rotunde, de mărimea unui mononuclear,mastocitele. În număr mic în derm se pot întâlni şi limfocite, monocite, plasmocite cu dispoziţie în special perivasculară, şi celule cromafine.

3)Substanţa fundamentală ocupă spaţiile dintre fibre şi celule fiind formată din mucopolizaharide (acidul hialuronic, acidul condroitin sulfuric, etc) şi o substanţă proteică, conţinând apă, substanţe minerale şi metaboliti.

Dermul conţine şi o bogată reţea vasculară şi terminaţii nervoase. Prin derm trec şi canalele excretorii ale glandelor sudoripare precum şi firul de păr la care este anexată glanda sebacee.

2.1.3 Hipodermul

Hipodermul se găseşte în continuarea dermului de care nu este net delimitat. Se întinde în profunzime până la aponevroze sau periost si este constituit din lobuli adipoşi delimitaţi de tractusuri fibroase care vin din derm.

2.1.4 Anexele cutanate

Anexele cutanate cuprind glandele cutanate şi fanerele. Glandele cutanate cuprind glandele sudoripare ecrine, glandele sudoripare apocrine şi glandele sebacee. Fanerele cutanate cuprind părul şi unghiile.Glandele sebacee sunt anexate firelor de păr, ansamblul constituind foliculul pilo-sebaceu. Glandele sudoripare apocrine sunt anexe ale foliculilor pilo-sebacei, pe când glandele sudoripare ecrine nu sunt legate de firele de păr.Suprafaţa epidermului este presărată de o multitudine de mici orificii corespunzând ostiumului pilar şi porilor glandelor sudoripare.

2.2 Vascularizaţia pielii

Epidermul ca orice epiteliu nu este vascularizat el fiind hrănit prin osmoză. În schimb dermul şi hipodermul sunt bogat vascularizate printr-o reţea foarte sistematizată de arteriole de calibru mediu apoi mic, capilare şi venule.

2.2.1 Reţeaua arteriala

În partea profundă a hipodermului arterele formează o primă reţea paralelă cu suprafaţa cutanată. De la aceasta pleacă perpendicular ramuri care traversează hipodermul dând colaterale care vascularizează lobulii adipoşi şi anexele: glandele sudoripare şi foliculii piloşi.

2.2.2 Reţeaua venoasă şi limfatică

Reţeaua venoasă urmează în sens invers acelaşi traiect ca şi reţeaua arterială. Limfaticele sunt reprezentate prin vasul central al papilei, apoi prin plexul subpapilar şi, în sfârşit, prin trunchiuri mai mari care se deschid în limfaticele din ţesutul celular subcutanat. Lipseşte reţeaua subepidermică.

2.3 Inervaţia pielii

Dermul şi hipodermul sunt puternic inervate:pe de o parte terminaţiile nervoase amielinice ale sistemului nervos vegetativ destinate vaselor şi anexelor epidermice,pe de altă parte terminaţiile nervoase ale nervilor senzitivi cerebro-spinali, mielinice sau amielinice, reprezentate prin:

-terminaţii nervoase libere,

-terminaţii nervoase ale complexului Merkel,

-terminaţii nervoase ale corpusculilor Meissner, Vater-Pacini, Krause şi Ruffini.

Aceste fibre se grupează pentru a forma nervi de calibru tot mai mare de la dermul papilar spre hipoderm.