Relatare despre regele David

Stefan Heym

Traducere din german de MIHAI ISB ESCU

HUMANITAS

fiction

DER KÖNIG DAVID BERICHT

Copyright ©1972 by Stefan Heym

All rights reserved.

© HUMANITAS, 2006, pentru prezenta versiune româneasc

EDITURA HUMANITAS

Îi mul umesc în mod deosebit Domnului dr. Walter Beltz, istoric al religiilor i colaborator tiin ific la Universitatea Halle,

pentru valoroasele i utilele sale sugestii.

STEFAN HEYM

1 L udat fie numele Domnului, Dumnezeului nostru, care d ruie te unuia în elepciune, al-tuia avu ii, iar celui de-al treilea virtu i de o tean.

Eu, Etan, feciorul lui Hosaia, din ora ul Ezrah, am fost chemat azi s m înf i ez regelui Solomon. Gr m ticii rege ti Elihoref i Ahia, feciorii lui i a, m-au condus înaintea lui; i am aflat acolo pe Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, pe preotul adoc, pe prorocul Natan i pe Benaia ben Iehoiada, c petenia peste oaste.

i m-am aruncat la picioarele regelui, iar el mi-a poruncit s m ridic. A a s-a întâmplat c l-am privit pe regele Solomon cum se uit un om la altul, ochi în ochi; i, cu toate c edea pe tronul s u, între heruvimi, mi-a p rut mai mic de stat decât îl crezusem, mai mic chiar i decât r posatul s u p rinte, regele David; pielea lui era îns g lbuie la culoare. Iar regele

m-a iscodit cu privire str pung toare i a gr it:

„A adar, tu e ti Etan ben Hosaia, din ora ul Ezrah?”

„Eu sunt, st pâne i rege. i sunt slujitorul t u.”

„Aud c , de la Dan i pân c tre Bersabee, se spune c ai fi unul dintre cei mai în elep i oameni din Israel?”

Dar eu i-am r spuns:

„Cine poate spune despre sine c e mai în elept decât Solomon, cel mai în elept dintre regi?”

La care i -a r sfrânt posac buzele delicat croite i a zis:

„Vreau s - i povestesc, Etan, visul pe care l-am visat de curând, într-o noapte, dup ce am adus jertfe i am ars t mâie pe în l imile Ghibeonului.”

i, întorcându-se c tre gr m ticii Elihoref i Ahia, feciorii lui i a:

“Lua i aminte la vis, c ci va fi trecut în anale.”

Atunci fra ii Elihoref i Ahia au scos stiluri i t bli e cerate din ve mintele lor i au a teptat cuvintele rege ti, pentru a le a terne în scris. Acesta este îns visul regelui Solomon:

„La Ghibeon, noaptea, mi-a ap rut Dumnezeu i Iahve a gr it: Cere ce vrei s - i dau. Iar eu am zis: Tu ai f cut cu p rintele meu David, robul t u, mare mil , pentru c el s-a purtat cu vrednicie i cu dreptate i cu inim curat înaintea ta; i nu i-ai luat aceast mil de la el i i-ai d ruit un fiu, care s ad pe tronul s u, precum este acesta ast zi.”

Regele, care se jucase cu nasurile heruvimilor, i-a luat mâna de pe ele i i-a întins înainte picioarele, ce erau vârâte în sandale ro ii din cea mai aleas piele de capr .

„ i acum, Doamne, Dumnezeul meu, i-am zis eu lui Iahve, ai pus pe robul t u rege în locul p rintelui meu; dar eu sunt înc foarte tân r i nu-mi tiu calea vie ii mele. i robul t u trebuie s st pâneasc peste poporul ales de tine, un popor atât de mare încât nimeni nu-l

poate nici num ra, nici socoti.

Regele i-a îndreptat spinarea, în jil ; i o raz de soare dinspre fereastr a luminat puternic tichia brodat cu aur de pe p rul ce începuse a se r ri.

„De aceea, Doamne, Dumnezeul meu, i-am zis eu lui Iahve, d ruie te-i robului t u inim în eleg toare ca s poat judeca pre poporul t u i deosebi ce e bine i ce e r u. C ci cine poate s cârmuiasc acest popor al t u? i Dumnezeu mi-a zis: Deoarece tu ai cerut aceasta i n-ai cerut via lung , nici bog ie, nici nimicirea du manilor t i, iat i-am dat o inim

în eleapt i în eleg toare, a a cum nici unul n-a fost înaintea ta i nici nu se va ridica altul asemenea dup tine.”

Regele s-a ridicat, a aruncat o privire iscoditoare mini trilor s i i a constatat c mutrele lor v deau seriozitate i supunere. Satisf cut, a încheiat:

„ i î i voi da i ceea ce tu n-ai cerut, a mai zis Iahve, adic bog ie i slav , a a încât nici unul dintre regi nu va fi asemenea ie, în toate zilele tale. i, dac vei umbla pe drumul meu, cum a umblat p rintele t u David, i vei p zi legile i poruncile mele, î i voi înmul i i zilele tale.”

Atunci preotul adoc i profetul Natan au b tut din palme, cuprin i de extaz, în timp ce gr m ticii Elihoref i Ahia, feciorii lui i a, î i d deau ochii peste cap de admira ie. Iar ma-rele-gr m tic Iosafat ben Ahilud a strigat c niciodat , în via a lui, n-a întâlnit un vis mai însemnat, un vis care s fie mai potrivit pentru a mi ca inima i mintea norodului. Benaia ben Iehoiada a p strat totu i t cere, iar f lcile lui puternice m cinau, de parc rumegau un dumicat de am r ciune. Regele Solomon a coborât de pe tron, a venit spre mine, mi-a pus pe um r mâna lui scurt i gras i a întrebat:

„Ei?”

I-am r spuns c visul regesc era, în felul lui, un adev rat odor de pre , de o frumuse e ne-asemuit , bogat în formul ri i idei poetice i o dovad a adâncului sim mânt personal pe care regele îl nutre te fa de Domnul nostru Iahve i de nep trunsele eluri i gânduri ale lui Iahve.

„A a gr ie te poetul”, a întors vorba regele. „Dar ce spune istoricul? Aud de la ispravnicii mei din Ezrah c lucrezi la o istorie a poporului Israel.”

„Un vis, o, cel mai în elept dintre regi”, m-am plecat eu adânc, „poate ajunge, tot atât de bine, s fie o for istoric precum un potop sau o oaste sau un blestem al lui Dumnezeu – mai ales un vis care este povestit i documentat atât de str lucit ca al m riei-tale.”

Oarecum nesigur, regele a c tat din nou spre mine; apoi i-a schimonosit gura într-o hli-zeal l b r at i a spus:

„Am v zut înghi itori de cu ite i mânc tori de foc, dar înc niciodat un om care s dan-seze cu atâta îndemânare pe t i ul sabiei. Ce p rere ai, Benaia ben Iehoiada?”

„Vorbe”, a mârâit Benaia. „Câte vorbe n-am auzit în zilele p rintelui vostru, regele David, vorbe în elepte i cuvioase, rug toare, amenin toare, fanfaroane, lingu itoare – i unde sunt azi to i cei care le-au rostit?”

Chipul regelui Solomon s-a întunecat. Poate c se gândea la soarta fratelui s u Amnon sau

a fratelui s u Absalom sau a c peteniei de oaste Urie, primul b rbat al mamei sale, sau a altor diferite fe e înalte, la a c ror s vâr ire din via d duse o mân de ajutor Benaia ben Iehoiada.

Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, a replicat c tocmai pentru cunoscuta mea îndemâna-re în folosirea cuvintelor fusesem chemat înaintea m re ei fe e a regelui; iar profetul Natan l-a îndemnat pe Benaia s ia în seam c unii tr iesc prin sabie, ceilal i îns prin vorb , dup cum Domnul nostru Iahve, în nem rginita sa în elepciune, a creat mai multe nea-muri de animale, pe ti ca i zbur toare, animalele pustiului i oaia cea blând , dar peste toate l-a pus pe leu, care este deopotriv de puternic i în elept. Totodat a f cut o plec ci-une înaintea regelui Solomon, în timp ce preotul adoc a mai ad ugat c , f r a sminti cele spuse, arpele a fost cel care a ar tat omului calea spre iad; pentru care fapt e bine s ne ferim de limba alunecoas i de vorba ce sun dulce. Din toate astea am deslu it c existau anumite deosebiri de p reri între atotputernicii din preajma regelui Solomon i c pentru unul din afar era nimerit s umble cu cea mai mare luare-aminte în acest cerc.

Iar regele Solomon s-a reîntors la tronul s u i s-a a ezat între heruvimi. Mângâindu-le na-surile, mi-a vorbit precum urmeaz :

„De bun seam , Etan ben Hosaia, trebuie s - i fie cunoscut faptul c p rintele meu, regele David, m-a desemnat chiar el, în persoan , pe mine, fiul s u iubit, s -i fiu urma i a po-runcit s încalec pe catârul regelui i s merg la Ghihon, pentru a fi uns rege acolo, i c , aflându-se pe patul mor ii, s-a închinat adânc înaintea mea i s-a rugat Domnului nostru Iahve pentru ca Dumnezeu s duc tronul meu la m rire i mai mult decât tronul s u.”

L-am asigurat pe rege c aceste fapte îmi sunt cunoscute i c sunt convins precum c Domnul nostru Iahve a auzit ultima rug a regelui David i va face întocmai.

„Vei recunoa te, a adar, Etan”, a continuat regele,”c am fost ales de trei ori. Mai întâi a ales Domnul Iahve poporul dintre toate popoarele celelalte; apoi l-a ales pe p rintele meu, regele David, ca st pânitor peste poporul astfel ales; i, în sfâr it, p rintele meu m-a ales pe mine, pentru a domni locul s u.”

L-am asigurat pe regele Solomon c logica sa este f r gre i c Domnul Iahve, ca i regele David, n-ar fi putut face o alegere mai bun .

„F r îndoial ”, a r spuns regele cu una din privirile sale care puteau însemna orice. „Dar ai s fii totu i de p rerea mea, Etan ben Hosaia, c alegerea num rului trei nu este în fiin decât atunci când alegerea num rului doi a fost dovedit f r putin de t gad .”

„Un b rbat care s-a în l at de la o stân de oi din Betleem pân la a fi st pânitor în Ierusa-lim”, a observat Benaia ben Iehoiada cu înver unare, „care i-a b tut pe to i vr jma ii s i i a supus ora ele lor, care a plecat voin ei sale nu numai pe regele din Moab i pe regii filis-tinilor, dar i înd r tnicele semin ii ale lui Israel, un asemenea b rbat n-are nevoie nici de preot, nici de profet, nici de gr m tic pentru a dovedi c l-a ales Dumnezeu.”

„Dar b rbatul sta e mort!”

Mânia clocotitoare a f cut chipul regelui s p leasc .

„ i umbl prin Israel tot felul de pove ti pe seama lui, nefolositoare i chiar v t m toare.

i, a a cum îi zidesc Domnului nostru Iahve un templu, pentru ca s se pun cap t rug ci-unilor i jertfelor f cute pe orice deal de lâng oricare sat i pentru ca leg tutile dintre om i Dumnezeu s ajung sub un singur acoperi , tot a a avem nevoie de o relatare hot râ-

toare care s înl ture toate abaterile de la adev rul cu privire la via a, f ptuirile m re e i ispr vile de vitejie ale p rintelui meu, regele David, care m-a ales pe mine s ed pe tro-nul s u.”

Chiar i Benaia ben Iehoiada s-a cam speriat fa de izbucnirea firii iu i a regelui, cu toate c fusese o figur -cheie la alegerea lui Solomon ca urma al tat lui s u. Dar regele i-a po-runcit marelui-gr m tic Iosafat ben Ahilud s vorbeasc .

Iosafat ben Ahilud a ie it mai în fa , a scos o t bli de lut din cuta mânecii i a dat citire: „Membrii comisiunii rege ti pentru întocmirea Unei i singurei relat ri adev rate i hot râtoa-re, istorice te exacte i recunoscute oficial, privitoare la uimitoarea în l are, la via a cu frica lui Dumnezeu, precum i la ispr vile de vitejie i la minunatele înf ptuiri ale lui David ben Iesei, rege peste Iuda timp de apte ani i peste amândou semin iile, Iuda i Israel, vreme de treizeci i trei de ani, alesul Domnului i p rintele regelui Solomon: Iosafat, fiul lui Ahilud, marele-gr m tic;

adoc, preot; Natan, profet; Elihoref i Ahia, feciorii lui i a, gr m tici; Benaia, fiul lui Iehoiada, care este prepus peste oaste; izvoditor, dar f r drept de vot: Etan fiul lui Hosaia, din ora ul Ezrah, autor i istoric. Relatarea privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe poart titlul de lucru Relatare despre regele David; i trebuie alc tuit prin alegerea cu grij i folosirea corespunz toare a întregului material ce se afl cu privire la uimitoarea în l are i a a mai departe a r posatului rege David, în m sura în care se g sesc în el acte rege ti, co-responden i anale, precum i legende i tradi ii, cântece, psalmi, sentin e i profe ii, mai ales dintre cele referitoare la marea iubire i preferin pe care regele David a v dit-o fa de iubitul s u fiu i urma , regele Solomon; iar amintita relatare s stabileasc pentru noi i pentru vremile viitoare un singur adev r i s pun cap t, prin asta, tuturor contrazicerilor i disputelor, s înl ture orice neîncredere în alegerea lui David ben Iesei de c tre Domnul nos-

tru Iahve, precum i s spulbere orice îndoial în f g duielile pline de slav pe care le-a f cut Domnul Iahve cu privire la s mân a i urma ii lui David.”

Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, a f cut o plec ciune. Regele Solomon p rea satisf -cut. Mi-a f cut semn s m apropii i mi-a spus:

„Fire te c am s te ajut, Etan ben Hosaia, de-ar fi s te împletice ti ori s fii nesigur unde se afl gre eala i unde adev rul. Când po i s începi?”

Dar eu m-am aruncat la picioarele regelui Solomon i i-am mul umit pentru marea încre-dere cu care m cinstise. Nimeni dintre cei de la Dan i pân c tre Bersabee n-ar fi putut fi mai uimit decât mine, am zis eu, i dac mi-ar fi ap rut un înger al Domnului în vis, pen-tru a-mi vesti aceast numire, i-a fi râs în fa , precum a f cut odinioar Sara, nevasta lui Avram. i am deslu it mai departe c sunt mult prea neînsemnat pentru asemenea sarcin grea i plin de r spundere; dac ar fi vorba de câ iva psalmi sau de o scurt înf i are a istoriei unuia din triburile mai m runte ori de o nou versiune a istorisirii despre Moise în stuf a sta fire te cu pl cere la dispozi ie; asta ar corespunde oarecum însemn t ii mele ca autor; la urma urmei nu se cere nici de la umila furnic s zideasc piramide.

La asta regele Solomon a râs din inim i a gr it c tre cei de fa :

„Este cu adev rat un în elept cel care, cunoscând primejdiile drumului, cat mai bine s r mân în coliba sa.”

Dar mie regele Solomon mi-a zis:

,,Pot s -i iau pe feciorii t i la carele mele de lupt sau la c l re ii mei sau printre pedestra-ii care alearg înaintea carelor. Pot s le iau pe fiicele tale ca s fie brut rese de dulciuri

ori buc t rese ori slujitoare. Sau pot s - i iau ogorul i via i livada de m slini. Sau pot s te iau pe tine ca s râne ti grajdurile mele sau s -mi faci vânt cu coada de p un. Dar vreau mai curând s te folosesc ca istoric, sub îndrumarea comisiunii mele, c ci fiecare om aflat sub voia lui Dumnezeu î i are locul s u, p storul oilor la turma sa, iar gr m ticul la t bli-ele sale de lut.”

A a c m-am plecat mai adânc în rân i am atras apoi aten ia c sunt un om bolnav, cu inima sl b noag i cu mersul stomacului anapoda i c se prea poate s fiu rânduit la odihn al turi de p rin ii mei, în Ezrah, mai înainte ca Relatarea despre Regele David s fi fost împlinit pe jum tate; dar pot s recomand mai mul i colegi mai tineri, to i cu o s n -tate mai bun ca a mea i cu un fel de-a gândi mai ml dios, adic tocmai ce trebuie pentru întocmirea de c r i care s cuprind un singur adev r i s pun cap t oric rei contraziceri i dispute.

La asta, regele Solomon a r spuns:

„Mie mi se pare c ar i foarte s n tos, Etan ben Hosaia. Pielea ta este minunat pârlit de soare, carnea ta nu v de te nimic din fle c iala b trâne ii, p rul din capul t u este bogat i vârtos, ai to i din ii în gur , iar ochii î i str lucesc de pl cerile vinului i ale femeilor. Mai departe: am aici cei mai buni medici din tot Israelul i din regatele învecinate, pân c tre Sidon i Tir, i am o în elegere, înt rit prin învoial scris , cu regina din Saba pentru tri-miterea unui specialist care scoate pietrele aflate în r runchi. De asemenea vei mânca une-ori la masa mea i te vei împ rt i din bucatele gustoase de dincoace de Neghev; i vei fi pl tit ca un profet mai m runt, ceea ce î i va da putin a s - i aduci amândou nevestele i pe tân ra ta iitoare la Ierusalim i s locuie ti aici într-o frumoas cas de c r mid , cu acoperi zdrav n i cu o gr din umbroas în spate.“

Atunci mi s-a deslu it limpede c regele Solomon se gândise la toate i c nu era cu putin s m îndep rtez de sub îndurarea sa. Tot astfel mi-am dat seama c treaba asta putea s se sfâr easc r u pentru mine, cum mai p iser unii înv a i ai scrisului, c rora li se t iase capul i li se intuise trupul la zidul ora ului, dar c , pe de alt parte, puteam s m i în-gra din asta i s prosper, dac îmi înfrânam limba i îmi foloseam condeiul cu în elepci-une. Cu pu in noroc i cu ajutorul Domnului nostru Iahve, puteam chiar izbuti s strecor în relatarea despre regele David ici un cuvin el, dincolo un rând, din care genera iile de mai târziu s - i dea seama ce s-a întâmplat cu adev rat în ace ti ani i ce fel de om a fost Da-vid, fiul lui Iesei: cel care slujea în acela i timp ca târf i unui rege, i feciorului regelui i fiicei regelui, cel care a luptat ca lefegiu împotriva însu i poporului s u, care i-a ucis pro-priul fecior i a pus s -l omoare pe cel mai credincios slujitor al s u, dar a jelit tare moartea lor i care a contopit într-o na iune o gloat de rani nenorociti i de nomazi înd r tnici.

Astfel m-am ridicat de jos i i-am deslu it regelui c vorbele lui pline de nesfâr it în elep-ciune m convinseser i c primeam slujba, de i tremurând i ov ind; socotind timpul

de care aveam nevoie pentru rug ciunile i jertfele trebuitoare pentru mutarea de la Ezrah la Ierusalim, împreun cu dou neveste i cu o iitoare tân r i cu tot calabalâcul lor i ar-hivele mele, eram gata s -mi încep munca în a doua zi dup s rb toarea Pa telui. Dar – am spus eu mai departe, întrucât socoteam c e bine s ba i fierul cât e cald – mai trebuia l murit neînsemnata problem a educatiei celor doi fii ai mei, de care m ocupasem pân acum i pentru care n-aveam s mai g sesc nici r gazul, nici prilejul de-acum înainte. N-ar putea cel mai în elept dintre regi, Solomon, s fie atât de îndur tor…

„ adoc!” a strigat regele.

adoc a f cut o plec ciune.

„Ai grij ca amândoi feciorii lui Etan ben Hosaia s fie b ga i într-o coal levitic bun .”

i, întrucât adoc a ridicat din sprâncene, regele a mai spus cu un gest m re :

„Cheltuielile de coal i între inere le pl te te vistieria regeasc .”

C ci regele Solomon cheltuia cu adev rat d rnicie birurile ridicate de la norod.

2 GÂNDURI DE NOAPTE ALE LUI ETAN BEN HOSAIA DUP ÎNTOARCEREA SA DE LA IERUSALIM, PE ACOPERI UL CASEI SALE DIN EZRAH I ÎN PRE-ZEN A IITOAREI SALE LILIT, CARE ERA GATA S SE STR DUIASC PEN-TRU EL CU GING IE

Nici o istorie nu se porne te cu începutul ei; r d cinile copacului sunt ascunse privirii, dar merg în adânc pân dau de ap .

Alte noroade au avut regi care pretindeau a fi zei; poporul lui Israel îns avea pe Dumne-zeu ca rege – un rege nev zut, c ci Iahve este un Dumnezeu nev zut. Nu se afl pe lume nici un chip al lui, fie din piatr , fie din spij ; el a oprit cu str nicie s se f ureasc chipuri cioplite. Nev zut, regele Iahve edea între heruvimi, pe tronul s u, care este chivotul legii, i se l sa purtat din loc în loc; unde se ducea norodul, acolo mergea i el, s l luia în cort i

în colibe de frunzi , precum norodul. Pe în l imi sau sub vreun sicomor î i primea jertfele aduse: un pietroi de pe ogor îi ajungea ca jertfelnic. Când se hot ra s gr iasc , gr ia prin-tre tunetele norilor sau sub murmurul adierii vântului, prin dezl n uirea unui profet sau prin visul unui copil, prin gura unui înger sau prin zuruitul oracolului Urim i Tumim. El vestea legile, dar era adesea, el însu i, nedrept; la r stimpuri era iute la mânie sau îng dui-tor; î i avea proteja ii s i; i adesea se contrazicea singur: sem na cu unul din patriarhii triburilor, pe care îi mai putem întâlni i azi prin v ile singuratice ale mun ilor.

„Lilit, draga mea, adu-mi ulciorul cu vin pe care îl vei afla la r coare în chiler, vin ro u din viile rege ti de la Baal-Hamon, un dar al regelui. Lilit, draga mea, cu sânii ca dou tinere c prioare gemene, vom pleca la Ierusalim i î i voi cump ra o rochie pestri , cum poart fiicele regelui, i mirosne dulci, i o s te pierd. Adu-mi vinul...”

Atunci de ce a fost înlocuit regele Iahve de c tre Saul feciorul lui Chi ?

Un rege care poate fi v zut, oricât de ar tos ar fi în anii tinere ii i în floarea vârstei, îmb -trâne te i devine sl b nog; îns Domnul Iahve, regele lui Israel, r mâne ve nic înve mân-tat în m re ie i slav . Totu i voin a lui nu se putea ar ta decât în t lm cirile altora, iar cei ce-l t lm ceau erau oameni. Se puteau în ela. Puteau s citeasc în semnele dumnezeie ti propria lor voin i se zvonise c nu numai unul dintre b rbatii sfin i potrivise cuvântul lui Iahve dup interese tare lume ti.

Fire te c Samuel, preotul, prorocul i judec torul, nu putea fi socotit printre ace tia. Am cercetat cartea pe care ne-a l sat-o mo tenire i sunt convins c era un om cu dreptate, plin de cele mai înalte principii. Doar un om foarte cinstit putea s p easc înaintea unei adu-n ri a norodului, cum a f cut el la Mi pa, i s zic : „Iat -m , aici sunt; m rturisi i împo-triva mea, în fa a Domnului i a unsului s u, de am luat cuiva boul sau asinul, de am asu-prit sau ap sat pe cineva; de am luat de la cineva mit i am închis ochii asupra lui...“ Dar tocmai unul ca el poate s fac mai mult r u, cu felul lui de-a fi drept, decât vreun fiu al lui Belial cu tic lo iile lui.

„Bea, Etan, prietene al meu. Noaptea e plin de mireasm atât de dulce. De ce, oare, s m pierzi? Eu n-am s te p r sesc, afar doar de m-ai alunga. Vreau s - i cânt a a cum m-ai înv at

Sunt trandafirul din aron i floarea din vâlcele sunt Precum e floarea între spini, a a e între fete

draga mea.

Cum e m ru-ntre copaci, a a-i dragul meu printre fl c i...

Dar nu m ascul i...“

Preo ii din Rama, ai c ror p rin i slujiser sub el, profe ii colind tori care se tr geau din coala sa, to i ace tia îl descriau pe Samuel astfel: un om înalt, costeliv, cu coama sur i pletoas i cu barba rar , neatins de briciul b rbierului, cu o privire de fana-tic, cu gura lipsit de bun tate, – un b rbat care vedea un du man în oricine nu era îndat gata s se plece înaintea voin ei lui precump nitoare i înaintea puterii lui Dumnezeu, c ci Dumnezeu era rege în Israel, iar Samuel era împuternicitul s u în fa-a norodului.

Samuel s-a certat cu norodul când acesta a cerut un rege care s dea r spuns cu pro-priul s u glas i s loveasc cu propria lui sabie. Cu vorbe aspre, le-a deslu it firea st pânitorilor care vor veni apoi i le-a prezis cum puterea nestrunit a unui om îi schimb firea. Dar poporul Israel a r mas surd la toate.

Nu cred c Samuel va fi priceput vreodat de ce norodul st ruia în a cere un rege din carne i sânge i de ce tocmai el, nu cel mai neînsemnat din lungul ir al judec torilor din Israel, trebuia s - i lase slujba i s ung rege un om.

„Lilit, draga mea, gust din vinul regelui. i mângâie-mi tâmplele, c ci m doare ca-pul. Au de unde vin furtunile care prefac lumea i ce anume le pricinuie te? Dac va tr i cândva un om care s le cunoasc dinainte cursul, acela va trece drept mai în e-lept decât însu i cel mai în elept dintre regi, decât Solomon...“

i Samuel s-a certat cu Domnul Iahve; i, în cartea pe care a scris-o, a spus toate cu-vintele pe care Dumnezeu le-a rostit c tre el: Ascult glasul poporului în toate câte î i gr ie te; c ci nu pe tine te-au lep dat, ci pe mine, ca s nu mai domnesc eu peste ei.

Ce ton de renun are din gura unuia care a desp r it lumina de întuneric i apele de uscat.

Poate c Iahve a gr it astfel pentru a-l mângâia pe Samuel; dar, dup toate relat rile, Samuel înc mai avea destul t rie pentru a supravie ui i f r îmb rb tarea dumne-zeiasc . Mie mi se pare, mai curând, c aici t lm citorul vorbelor Domnului a dat glas propriilor sale sim minte: este Samuel care simte c a fost lep dat i care- i str mut propriul Eu r nit în pieptul lui Dumnezeu.

i totu i, cuvintele pe care le aude Samuel cuprind un r spuns. S ascult m tonurile care r sun în el. Nu este, oare, ca i cum am auzi glasul unui b trân? El este c pete-nia unui trib mai mic; are sl biciunile lui, ca i laturile sale bune; a încercat s fac s

domneasc dreptatea cât s-a priceput mai bine, a încercat s -i ajute pe ai s i: dar acum au mijit zorile unei vremi noi...

O vreme nou .

„Glasul t u, Lilit, draga mea, este ca un pârâia prim vara; cuvintele pe care te-am înv at s le roste ti sunt pline de armonie pe buzele tale:

C ci, iat , iarna a trecut, ploile au contenit i nu mai sunt.

Florile se-arat iar pe plai; vremea când p s rile cânt a sosit, iar turtureaua d Zvon pe meleagurile noastre.”

Dar când a început, oare, aceast vreme nou , cu noua ei harababur , care cerea o pu-tere nou în Israel? Când s-a atribuit o bucat de ogor ultimei familii nomade a ulti-mului trib nomad? Când a înlocuit fierul bronzul? Când, pe pia a unuia, lâna n-a mai fost schimbat pe grânele celuilalt, ci a fost vândut pe mici monede de argint? Când p storul cinstit a devenit arlatan, negu tor, zaraf ce d bani cu împrumut?

Vremea cea nou a dat buzna peste Samuel i, cu toate c era un proroc, el n-a v zut-o. A colindat prin ar , în fiece an pe acela i drum peste Betel spre Ghilgal i Mi pa, i a inut giude peste Israel în toate locurile acestea i s-a reîntors apoi la Rama, c ci acolo se afla casa lui, i acolo a inut giude tot restul anului i acolo a în l at Domnului un jertfel-nic i a crezut c toate vor r mâne la fel pân la sfâr itul zilelor sale. S-a întâmplat totu i ca glasul norodului s nu mai poat fi trecut cu vederea i i-a vorbit chiar i Dumnezeu lui Samuel; i Samuel a pornit i l-a ales pe Saul ben Chi , din tribul Veniamin, care era cu un cap mai înalt decât tot norodul i care pornise s caute asinele p rintelui s u i a aflat un regat.

Sau astfel ne relateaz Samuel în cartea sa, iar tâlcul vorbelor e limpede: Saul e rege peste Israel din mila lui Samuel, marele preot, judec torul i profetul, este omul lui Samuel, în-datorat lui Samuel.

Dar mai este i o alt versiune cu privire la însc unarea lui Saul. Multe r mân acolo în în-tuneric, contemporanii au murit, hrisoavele au fost nimicite de c tre regele David: un b r-bat care pune s -i spânzure i pe ultimii urma i în linie b rb teasc ai înainta ului s u ce mai sunt în via trebuie s tearg i amintirea lui.

Povestitorii de istorii din pie e i de sub por ile ora elor relateaz c Saul se întorcea de pe ogor, în urma vitelor, i a auzit tânguielile norodului: Naha , a aflat el, principele amoni i-lor, împresura ora ul Iabe din Galaad i amenin a s scoat ochiul drept tuturor celor din ora , spre ru inea întregului Israel. În acea clip , a a se spune, s-a pogorât duhul lui Dum-nezeu preste Saul. Acesta a luat o pereche de boi i i-a t iat buc i i a trimis buc ile, prin soli, la toate hotarele lui Israel. Oricum, i s-au al turat destui oameni pentru ca s -i poat împ r i în trei cete; cu ace tia a purces el spre Iabe i a n v lit peste amoni i în vremea strajei din faptul zilei; pân ce ziua a prins s se înfierbânte, el îi b tuse pe du mani i des-presurase Iabe ul.

Acolo se ridicase, din porunca lui Iahve, o nou c petenie peste Israel, precum Ghideon,

precum Iefta, precum Samson cel cu plete lungi. Dar acum norodul avea nevoie de un re-ge. i au pornit to i cu Saul la jertfelnicul din Ghilgal i, dup ce s-au adus jertfele trebui-toare, Saul a fost uns acolo rege.

De c tre norod, nu de c tre Samuel.

„Tremuri de frig, Etan, prietene al meu.”

„Furtunile, care prefac lumea, sufl rece.”

„Coapsele mele sunt pline de c ldur pentru tine, Etan; am s m deschid iubitului meu.”

„Miere i lapte curg de pe limba ta, Lilit, draga mea, iar mireasma straielor tale e ca mi-reasma Libanului. Cât de frumoas e dragostea ta, cu mult mai bun decât vinul.”

3 De când Avram, str bunul nostru, a pornit din cetatea Ur a Caldeilor spre ara Canaanului, poporul nostru a colindat adesea. Încerc rile ne-au înv at s pornim la drum cu poveri u oare i s avem încredere în Dumnezeu.

Dar arhivele i însemn rile mele se alc tuiau din numeroase t bli e de lut i suluri de pie-le, pe care trebuia s le iau cu mine, f r excep ie. i, inând seama de mul imea asinilor ce duceau l zile cu arhivele mele, cum puteam s-o opresc pe Estera, nevasta mea, s - i ia cu ea sipetele i covoarele, pe Hulda, mama feciorilor mei, s - i ia toate vasele i oalele, dar pe iitoarea mea, Lilit, s ia toate cutiu ele i b uturicile i s cule ii cu pudr ? Dar calabalâ-cul puie te alt calabalâc, c ci la doi asini cu poveri de folos se adaug un al treilea, care duce merinde pentru animale i pentru cei ce le mân . Mi-am blestemat u urin a, c ci ui-tasem s l muresc cu regele Solomon i problema cheltuielilor de c l torie.

Zilele treceau. De câte ori priveam în urm i vedeam caravana pe drumul nisipos – pa-truzeci de asini împreun cu cei ce-i mânau i cu familia! – m gândeam la lungul drum prin pustiul Sinaiului. De bun seam c , socotit pe cap de om, copiii lui Israel vor fi c rat cu ei din Egipt mai pu ine bunuri decât c ram noi de la Ezrah; dar oare nu ne a tepta i pe noi, la Ierusalim, tot atâta nesiguran cât îi a teptase pe ei în ara F g duin ei?

Estera edea pe asinul ei de c l rie, cl tinându-se sub soarele nemilos, cu pete întunecate sub ochi; se sprijinea de em i elef, feciorii mei cu Hulda, care mergeau al turi de ea. Inima mea s-a întors spre Estera i am poruncit s facem popas la umbra unei stânci mari, în vârful c reia se în l a o tuf de terebint.

Dar Estera a zis:

„ tiu ce zor i-e s ajungi la Ierusalim, Etan.”

Am v zut chipul ei istovit i am auzit cum horc ia când î i tr gea r suflarea i mi-am adus aminte cum fusese odinioar : cu toane i plin de via , cu duh sc p r tor i senin i de o mare frumuse e l untric . i am gr it:

„ in mai curând s ajung acolo împreun cu tine, Estera, draga mea.”

Ea a r spuns:

„Dac Domnul vrea, o s tr iesc. Dar dac Domnul nu vrea, o s vin un înger al Domnu-lui i o s -mi cuprind inima cu mâinile, a a încât s se opreasc .”

i Iahve i-a h r zit Esterei somn acolo, la umbr , pân ce a venit vântul înser rii i s-a f -cut vremea s pornim mai departe. Calea a început s ne par lung i nu înaintam decât anevoie, c ci f ceam popas ori de câte ori o cuprindea sl biciunea pe Estera. Totu i în ziua a aptea am ajuns pe culmea de deasupra pârâului Chedron, de unde se z re te Ierusali-mul, meterezele i por ile i turnurile de deasupra por ilor, acoperi urile lui scânteietoare, tabernaculul, un punct de culoare purpurie, al turi de albul palatului i al cet ii.

Atunci m-am aruncat în genunchi înaintea Domnului i i-am mul umit c m-a condus pe

mine i pe ai mei pân am ajuns s vedem Ierusalimul i am f g duit s jertfesc un miel gras i un ied fraged pe jertfelnicul pe care îl în l ase regele David în aria de treierat a lui Ornan Iebuseul: mielul ca semn de mul umit pentru împlinirea c l toriei, iar iedu ul ca ajutor la rug ciunea pentru ocrotirea dumnezeiasc în ora ul lui David i la curtea regelui Solomon.

Acolo îns st teau la creneluri i în turnuri str ji care ne iscodeau de departe i nu- i luau ochii de la noi, în timp ce ne apropiam de poarta cea mare. Str jerul cheretian ne-a oprit i, când i-am ar tat zapisul, l-a strigat pe c pitan.

„Istoric, ai?”

C petenia por ii tia s citeasc .

„Avem nevoie în Ierusalim de pietrari, de zidari, de salahori la c ratul tencuielii; chiar i un cizmar ar fi de folos; da’ ia te uit , ne vine un istoric.”

I-am ar tat pecetea regeasc .

„Norodul sta are nevoie de un letopise , a continuat vorba c pitanul, a a cum am eu ne-voie de un buboi pe m dularul b rb iei mele. Ei se nasc tâmpi i i mor la fel, se împreu-neaz cu mamele lor i cu oile, i tu vrei s le dai o istorie. N-o duc ei destul de greu i a a, f r istorie?”

A pus degetul butuc nos i murdar pe una din l zi: „Ce e aici în untru?”

,,O parte din arhivele mele”, am zis eu.

„Deschide.“

„Dar or s cad t bli ele afar , totul o s se z p ceasc .”

„Deschide, am zis.”

Nodul nu voia s se dezlege. Am tras de curea. Deodat lada s-a deschis i pre ioasele me-le t bli e au c zut în colbul drumului. Norodul de la poart a prins s chicoteasc . Mi s-a urcat sângele la cap; am vrut s ridic glasul împotriva c pitanului, dar am dat cu ochii de gloat . Era o gloat ciudat , cu totul alta decât într-un or el ca Ezrah. tia de-aici erau furi, lene i, milogi, sclavi fugi i; ni te uciga i cu to ii i îmbr ca i în zdren e; de asemenea i schilozi care ineau la vedere cioturile pline de scursori, p rul încleiat, ochii betegi. Asta

era mocirla pe care fusese zidit noul Ierusalim, fa a cealalt a str lucirii ce-o întruchipa So-lomon: scursoare a vremii celei noi, prea înceat , prea lene sau, pur i simplu, prea slab pentru a pricepe duhul cel nou, c ile cele noi. i m-au batjocorit i m-au amenin at, poate din pricina celor patruzeci de asini înc rca i cu avutul meu sau din pricin c eram istoric, i nu a teptau decât un semn din cap al c pitanului ca s n v leasc peste noi, precum hi-

enele asupra unei ciozvârte de hoit.

Dar c pitanul a smuls un gârbaci de la brâu i a pocnit cu el pe deasupra capetelor. em i elef adunau de sârg t bli ele. Le-am pus înd r t în lad i am legat-o cât am putut mai

bine.

Astfel am p it în ora .

Ah, vara asta! Vara asta în Ierusalim!

Fiece zi cu soare orbitor se contope te cu urm toarea. Estera bole te. Hulda mo ie i între timp sudoarea îi curge pe chipul buh it. Pân i Lilit este istovit i f r chef.

Ar fi trebuit s m gândesc la ar i a de-aici, la mu te, la duhoarea ora ului, mai înainte de-a m ar ta gata s încep lucrul la Relatarea despre uimitoarea în l are a doua zi dup s rb -toarea Pa telui i de-a sta numaidecât la dispozi ie.

To i cei c rora le e cu putin au fugit din ora . Regele i curtea, împreun cu haremul, s-au mutat în casele rege ti de la ar , pe malul lacului Chineret, pentru a se bucura acolo de apa r coritoare; doar cele zece iitoare ale lui David, pe care feciorul s u r sculat Absalom le-a luat în st pânire sub ochii norodului i care de-atunci trebuie s r mân p r ginite i neroditoare, n-au voie s mearg i ele, bietele f pturi. i înc am noroc: Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic al regelui, a fost re inut la Ierusalim cu treburi ale slujbei; de-aceea pot s -i dau lui de veste. El m trimite la administratorul bunurilor rege ti. Aceast preacinstit fa , care nu urm reste i el decât s p r seasc ora ul cât mai curând cu pu-tin , m prime te pe fug i îmi repartizeaz singura locuin pe care o are la îndemân , dup cât pretinde, nr. 54 de pe uli a Reginei din Saba, o cas cu trei înc peri într-o mahala pentru slujba i ai domniei i pentru levi i de cinul al doilea i al treilea. Cu toate c me te-rii zidari abia au plecat de-acolo, tencuiala a i cr pat, din tavanele c m rilor atârn paie, acoperi ul s-a povârnit îngrijor tor. În afar de asta casa e mult prea mic ; ar trebui s pun s -mi mai zideasc o înc pere pentru lucru. În temeiul slujbei mele de redactor al relat rii despre regele David, un c m tar se arat gata s -mi dea înainte banii trebuitori pentru construc ie, dar cu cam t mare; de unde s iei îns zidari i dulgheri în Ierusalim? To i me te ugarii care se afl muncesc din zori i pân la apusul soarelui, în afara zilelor de Sabat, la zidirea templului, a palatului regesc, a grajdurilor i magaziilor pentru no-ile care de lupt ale regelui, a locurilor de mas pentru toat adun tura lui, a cl dirilor pentru dreg toriile ce se înmul esc întruna. em i elef, a c ror coal e închis din pricina verii, hoin resc pe uli e ca ni te câini f r st pân; ei povestesc c la Ierusalim po i avea orice, numai s cuno ti oamenii potrivi i i s ungi mâinile potrivite. N-am nimic împotriv s folosesc leg turile lor i s pun la b taie câ iva argin i; dar sunt în-c str in în ora , slujba mea e înc prea nou i prea nesigur , situa ia general e înc prea ce oas ; nu-mi pot îng dui nici un pas gre it.

A a c sunt nevoit s renun la modestele mele planuri de construc ie. În plus i banii amenin s mi se ispr veasc . În vistieria regeasc , spre soare-amiaz de locul unde se zide te templul, abia dac mai sunt câ iva slujba i, iar ace ti pu ini o terg i ei din c m rile dreg toriei, cât pot mai des; dup o a teptare de ore întregi, izbutesc s g -sesc pe un anume Penuel ben Mu i, revizor de cinul al treilea, care m ascult r bd -tor. Apoi, dup ce a r scolit printr-o gr mad de t bli e de lut i suluri de piele pr fui-te, îmi împ rt e te c n-a sosit nici o porunc de plat pentru mine i nici vreo alt îndreptare sau vreun alt zapis; înainte de s rb toarea tabernaculelor, pe care regele Solomon i atotputernicii s i o vor petrece din nou la Ierusalim, nici nu prea e de a -teptat ceva.

Izbucnesc în tânguieli i întreb, dac nu se afl chiar nimeni în Ierusalim care s aib împuternicirea de-a încuviin a o plat înainte i care s poat fi înduplecat s-o fac ?

La care Penuel r spunde, alungând mu tele de pe chipul s u încre it: chiar de s-ar afla în Ierusalim un asemenea atotputernic, oare ar fi de-ajuns isc litura lui? Azi isc le te unul, mâine poate c acesta nu mai e acolo, iar isc litura e f r valoare. Au tie cineva ce anume se mai afl pe lista pe care regele David i-a înmânat-o pe patul de moarte feciorului s u Solomon? De-aceea, vezi bine, e nevoie neap rat de o a doua isc litur i de pecetea regeasc pe orice porunc de plat .

La aceasta, adulmecând informa ii de pre am zis: am auzit i eu de list , dar a v zut-o oare cineva? Poate c faimoasa list nu e decât un zvon, r spândit ca s justifice m su-rile luate de Benaia ben Iehoiada?

La care Penuel, temându-se ca discu ia s nu mearg prea departe, a spus: au nu e vremea pentru un mic prânzi or, dat fiind c soarele s-a urcat pe cer i se apropie amiaza?

Atunci eu, f r a lua seama la punga mea sfrijit , l-am întrebat dac n-ar vrea s -mi in tov r ie la o mas modest , poate c tie i vreun local lini tit, în afara zidurilor

ora ului, unde am putea g si umbr i un vin care s nu fie pref cut i o halc gustoa-s de friptur de miel?

C ci cercetarea istoriei nu se alc tuie te doar din îndeletnicirea cu t bli ele de lut ars.

ISTORIA TABERELOR DIN ISRAEL ÎN VREMEA URC RII PE TRON A LUI SO-LOMON, FECIORUL LUI DAVID, CU INCLUDEREA CELOR COMUNICATE DE PENUEL BEN MU I, REVIZOR DIN CINUL AL TREILEA AL VISTIERIEI REGE -TI; CU UNELE DIN REFLEC IILE SALE – DEOARECE DEVENISE GURALIV DIN PRICINA FRIPTURII I VINULUI – REDATE ÎNTOCMAI I PUSE ÎN PARANTE-ZE

Acum regele David era înaintat în vârst i ajuns la adânci b trâne i i nu se pu-tea înc lzi, cu toate c Abi ag Sunamiteanca, o fecioar frumoas i binef cut era al turi de el i se str duia cu ging ie s -l slujeasc . i el tia c zilele îi erau num rate; dar, chiar dac avea vreo preferin pentru Adonia sau pentru Solo-mon sau pentru un altul dintre feciorii s i, t cea chitic în privin a asta. (Acu’ re-gele z cea acolo i privea int în tavan i sim ea cum îi aluneca puterea din mâini. i vedea bine cum to i îl pândeau i a teptau un cuvânt al lui spre a-l fo-losi în lupta pentru a-i urma la tron; acest cuvânt era tot ce-i mai r m sese din slava lui.)

Dar era Adonia, feciorul lui David de la nevasta sa Haghita, un fl c u voinic, iar tat l s u îl z mislise îndat dup Absalom. i Adonia a zis: Eu am s fiu rege; i i-a g tit care de r zboi i c l re i i cincizeci de oameni care s -i alerge înainte i s strige: La o parte, mi eilor! Drum liber pentru urma ul la tron, pentru ale-

sul regelui David! i, chiar când a auzit, el însu i, zarva, regele a t cut i nu i-a cerut socoteal lui Adonia.

(Nici nu se mai sinchiseau de el. Iar lui nu-i r mânea altceva decât s a tepte

pân când Domnul Iahve avea s aplece talgerul balan ei într-o parte sau într-alta. C ci el nu mai avea decât cuvântul s u, cuvântul unui om pe moarte i da-c , Doamne fere te, rostea cuvântul în sprijinul celui gre it, iar acesta era r pus, ce s-ar fi ales atunci de el? C ci p rerea oamenilor se afl în mâna celor ce vor veni i de fecior atârn dac p rintele va continua sau nu s tr iasc în aminti-rea norodului.)

i Adonia s-a sf tuit cu Ioab, c petenia o tii lui David, pentru a- i asigura ajuto-rul o tilor, i cu Abiatar, marele preot, înd r tul c ruia st teau preo ii din cu-prinsul rii, ce n zuiau s - i p streze micile lor altare i jertfelnice de pe în l-imi precum i veniturile ce le aveau de la ele; i amândoi l-au sprijinit pe

Adonia. Atunci Adonia a înjunghiat oi i boi i vi ei gra i la piatra Zohelet, cea de lâng En-Roghel, i a chemat pe to i fra ii s i, fiii regelui, dimpreun cu to i b rba ii semin iei Iuda, care erau în slujb la rege. Numai pe fratele s u Solo-mon nu l-a poftit.

(Micu ul, al doilea n scut de Bat eba, se va fi gândit regele pe moarte: micu ul, vestit înc de la o vârst fraged pentru hot rârile lui în elepte, Dumnezeu l-a p rtinit v dit pe Solomon, numai c nu prea se tia bine ce-avea în inim . Adonia avea oastea; dar oastea trebuia mai întâi adunat laolalt ; iar preo ii de la sate ai lui Abiatar erau împr tia i prin ar i se mi cau greu, c ci numai la înfulecat i be ivit i preacurvit îi aflai f r z bav la îndemân . Hot râtor era cum avea s r spund Benaia, pe care regele îl pusese mai mare peste gloata de cheretieni i peletieni care alc tuia straja regeasc , întrucât aceasta era singura trup ce se afla numaidecât la îndemân .) Dar profetul Natan i adoc, cel lalt mare preot care lupta pentru un mare sanctuar, cu putere nesmintit asupra tu-turor preo ilor i levi ilor, – ace tia doi nu f ceau parte din tab ra lui Adonia i se temeau foarte. i Natan a vorbit cu Bat eba ca s - i mântuie via a ei i pe a feciorului ei, Solomon. A sf tuit-o s intre la rege i s -i spun : Au nu tu, st pâ-nul i regele meu, te-ai jurat c tre roaba ta zicând c fiul meu Solomon va fi rege dup tine i va edea pe tronul t u? Pentru ce se poart , dar, Adonia ca i cum el ar fi rege? i Natan i-a f g duit Bat eb i s vin în urma ei la rege i s -i înt -reasc spusele. Iar Bat eba a mers la rege, în c mara unde odihnea, i i-a gr it, cum o înv ase prorocul Natan, i a mai spus pe deasupra: St pâne i rege al meu, ochii întregului Israel la tine cat , pentru ca tu s le ar i cine va edea pe tron dup tine; altfel, când st pânul i regele meu va r posa întru p rin ii s i, s-ar putea ca eu i feciorul meu Solomon s tragem ponosul.

(Pe-atunci David sta culcat în patul s u cu fecioara Abi ag, care se str duia cu ging ie s -l slujeasc , iar femeia aceasta îi vorbea, încercând s -l conving . F -cuse într-adev r asemenea f g duial ? Ultima pasiune a b rbatului e i cea mai puternic : ucisese pentru asta, iar Solomon era copilul isp irii. Dar, dup moartea sângeroas a lui Amnon i dup Absalom, care a stat atârnat în stejar de propriul s u p r, Adonia era primul în irul celor ce urmau la tron. Femeia vârstnic din fa -i, care vorbea pentru fiul ei, i cea tân r , care se lipea de el, erau cam prea mult pentru el; suntem c l tori în trecere pe p mânt, iar el era

aproape de inta c l toriei sale.)

i iat , în timp ce Bat eba înc vorbea cu regele, a venit în untru i prorocul Natan i a zis: St pâne i rege al meu, au spus-ai tu oare: Adonia va fi rege dup mine i va edea pe tronul meu? Pentru c a poftit la el pe to i feciorii regelui i pe Ioab i c peteniile oastei i pe deasupra i pe preotul Abiatar; i, iat , ei m -nânc i beau dinaintea lui i strig : Tr iasc regele Adonia! Dar pe fiul t u So-lomon nu l-a poftit, nici pe mine, robul t u preasupus, i nici pe preotul adoc i nici pe Benaia ben Iehoiada. Regele îns s-a întors c tre Abi ag i a privit-o i

a spus: A a bine f cut i atât de plin de haruri i nu vrea s se clinteasc ni-mic. Iar lui Natan: Am auzit bine – nici pe Benaia? i profetul i-a dat r spuns: E a a precum i-am spus, st pâne i rege al meu; Benaia ben Iehoiada i paza re-geasc n-au fost pofti i de Adonia la En-Roghel. Atunci regele David s-a ridicat în capul oaselor i a zis c tre Bat eba: a a vreau s fac azi, cum i-am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel. i a gr it: Chema i la mine pe preotul adoc i pe Benaia, fiul lui Iehoiada. i, când au p it ei înaintea regelui, acesta le-a zis: S lua i pe cheretieni i peletieni cu voi i s pune i pe fiul meu Solomon pe ca-târul meu i s -l duce i pân jos la Ghihon; i acolo s -l miruiasc preotul adoc i prorocul Natan ca rege peste Israel; i apoi s suna i din trâmbi e i s striga i: S tr iasc regele Solomon! i a zis Benaia ben Iehoiada: Amin, i fie ca Dom-nul, Dumnezeul st pânului i regelui meu, s spun i el da i amin la asta.

(Iar el s-a l sat pe spate, pe perne. Talgerul balan ei Domnului Iahve se aplecase limpede, iar cuvântul lui Dumnezeu venise la el. Dar fusese anevoios i trebuia s st ruie în hot rârea sa pân ce se întorcea micu ul de la Ghihon: mai era aco-lo i lista, pe care voia s i-o dea, pentru ca s se l mureasc tot ceea ce el nu avusese puterea s l mureasc . Câ i nu umblaser s afle aceast list în iatacu-rile lui i în c mara însemn rilor tainice. Nerozi, se va fi gândit regele pe patul de moarte. Nu se afla nici o list pe care s-o fi putut g si cineva. Avea numele în minte. Pe toate.)

i Natan i adoc i Benaia au f cut cum le poruncise regele David i, de-ndat ce l-au miruit pe Solomon, au sunat din trâmbi . Atunci tot norodul a strigat:

S tr iasc regele Solomon! i au cântat din trâmbite i au pornit înd r t spre Ie-rusalim i era bucurie mare pe popor, c i p mântul se zguduia de strig tele lor. Iar Adonia i to i cei pe care îi poftise la osp au auzit zgomotul. i Ioab a întrebat: ce este acest zgomot i vuiet de care r sun cetatea? i, iat , au i veni atunci soli alergând, printre ei i feciorul preotului Abiatar, i au povestit ulti-mele întâmpl ri. i to i cei care erau cu Adonia i-au dat seama c Ioab, care era pus mai mare peste oaste, nu avea nici o oaste cu el, iar c peteniile peste cete de-o sut i de-o mie nu aveau nici o ceat de-o sut sau de-o mie cu ei; iar Benaia ben Iehoiada avea cu el cheretienii i peletienii, paza regeasc . Atunci s-au însp imântat oaspe ii i nici n-au mai apucat s se tearg la gur dup mân-care, ci s-au sculat i s-au dus fiecare în drumul s u. Iar Adonia a fugit în taber-nacul i s-a încle tat cu mâinile de coarnele jertfelnicului. Acum, Solomon înc nu era sigur de noua lui putere; de-aceea a zis: Dac el va fi om cinstit, nici un

fir de p r din capul lui nu se va clinti, iar dac va fi om viclean va muri. Astfel a venit Adonia i s-a înclinat regelui Solomon; i Solomon i-a zis: Du-te la casa ta! îns marele-gr m tic Iosafat ben Ahilud, care z cuse bolnav în casa sa de ar din Liban în tot timpul fr mânt rilor acestora, s-a întors la Ierusalim i s-a în-chinat noului rege i s-a bucurat de mila lui Solomon. Iar Benaia, feciorul lui Iehoiada, a fost pus peste oaste în locul lui Ioab. Dar cei nemul umi i din Israel i cei ce se simt asupri i ridic ochii spre Adonia i a teapt ca Ioab s sune din

trâmbi ; iar regele Solomon i-a poruncit lui Benaia s aib o mie de urechi; i glasul lui Israel s-a f cut abia auzit, ca o adiere într-un lan de grâne.

C tre sfâr itul istorisirii sale, Penuel ben Mu i, omul meu de încredere, era într-o stare de usoar chercheleal . M-a îmbr i at i m-a încredin at c regii seam n unul cu al-tul, Adonia sau Solomon; jecm nitori de oameni, niciodat s tui; i c întreaga cas a lui Iesei a fost blestemat de Iahve din pricina sângelui ce mânje te din bel ug mâinile lui David i din pricina a ceea ce a f cut poporului.

Pe când ne întorceam spre sear pe poarta ora ului, iat c s-a auzit tropot de copite i hu-ruit de ro i i zarva alerg torilor ce strigau: „La o parte, mi eilor! Face i loc lui Benaia ben Iehoiada, care e mai mare preste oaste i preste cheretieni i peletieni, paza regelui!” i pri-etenul meu a pierit de parc îl înghi ise eol; eu îns stam locului singur i încremenit. i un glas din înalt a zis:

„Prrr, bestiilor!”

Ro ile au scâr âit i de sub copite au â nit scântei, iar glasul a gr it mai departe:

„Cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu dac nu-l am în fa a mea pe Etan, feciorul lui Hosaia i redactorul Relat rii privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe.” M-a fi prosternat în praf, de n-ar fi fost mâna care mi-a poruncit s m urc în car.

„Te duc cu carul acas , Etan, dac sta i-e elul”, a spus Benaia. „Am auzit deja c e ti la Ierusalim. De ce nu mi-ai f cut nici o vizit ?”

M-am c rat în carul lui.

„Eram încredintat c st pânul meu se afl deopotriv într-una din casele de ar ale rege-lui”, am zis eu, „sau pe rmul m rii sau pe povârni urile Libanului, unde z pada cea ve nic d ap cedrilor fo nitori.”

„Cedrii fo nitori.”

Benaia a pornit pe nea teptate i eu a trebuit s m in bine. „Cine o s apere mielul r t ci-tor de leul care sfârtec sau de acal, dac eu p r sesc Ierusalimul?”

În fa a mea vedeam crupele netede ale iu ilor cai i toiegele albe ale nenum ra ilor alerg -tori; în jurul meu r suna necontenit numele Benaia ben Iehoiada. Atunci a coborât peste mine duhul Domnului i am în eles ce sim minte pl cute mijloce te omului puterea.

Dar mâna cu care Benaia inea h urile era lat i cu vine groase; iar el a râs din adâncul pieptului i a zis:

„Taic -meu a fost erb în Israel i a s pat dup aram în mine i i-a scuipat bojocii tu ind i a murit. Dar eu, Benaia, feciouul lui, am înv at s citesc, i t bli ele tale nu mai au nici o

tain pentru mine. Vreau s te i ocrotesc, Etan, cât vreme scrii ceea ce e pe placul meu i pe acela al ochilor lui Solomon; dar dac nutre ti gânduri potrivnice sau chiar le sapi într-una din t bli ele tale, am s - i pun tigva la vedere într-un par înalt, iar trupul am s po-runcesc s -l intuiasc la zidul ora ului sta.”

La care vorbe eu l-am asigurat pe Benaia c nimic nu e mai departe de mine decât a nutri gânduri potrivnice; apoi c sunt un tat de familie cu o purtare întru totul în sprijinul sta-tului i al rânduielilor lui, fie ele de natur militar administrativ sau religioas .

Carul s-a oprit.

„De-aici trebuie s umbli pe jos, Etan.”

Benaia a f cut un semn spre uli a care se strâmta i abia de mai îng duia trecerea a doi asini unul pe lâng altul.

„Ora ul nu e zidit pentru mersul cu carul.”

Am s rit jos, i-am mul umit lui Benaia i i-am urat ca Iahve s -i h r zeasc s n tate i bo-g ii; p rea c nu m-a auzit. A silit caii s se dea înd r t i a izbutit, nu tiu cum, s întoar-c în loc carul; apoi a urmat iar i larma alerg torilor, tropotul cailor, zdronc nitul ro ilor. În lini tea ce s-a l sat mai apoi, mi-am adus aminte c uitasem s -i cer bani. C ci isc litura lui ar fi avut pre f r doar i poate.

4 Ar i a a prins s se domoleasc .

S rb toarea tabernaculelor a început i ora ul parc era îmb tat de vinul nou i de fumul c rnurilor ce sfârâiau pe jertfelnice.

În viile de la Baal-hamon ale regelui, în colibele de frunzi care erau în l ate în amintirea fugii din Egipet, z ceau pe jos, în îmbr i are strâns , perechi de îndr gosti i, adesea de acela i sex. Era de parc zeii Canaanului, Baalii i Astaro ii, î i s rb toreau reînvierea. Pe un jil împletit cu ghirlande, cu fruntea încununat de frunze de vi , trona marele eunuc regesc i se compl cea în rolul de mare preot al întregii petreceri. Cu elegantele sale ges-turi egiptene, îndrepta fecioarele cu sâni îmbel uga i i fl c ii îngu ti în olduri spre unul sau altul din frunzare, ba chiar le trimitea i slujitori cu burdufuri proaspete de vin i cu talere pline de dulciuri.

M-am apropiat de el.

„Etan ben Hosaia?” a întrebat el cu glasul din gât al oamenilor de pe Nil; i, când am dat din cap a încuviin are, a zis: „n-ai adus nici una din femeile tale?”

Amenhotef – a a mi se istorisise – era o nou achizi ie la curte, un dar al faraonului c tre regele Solomon: me ter mare în felul de a se purta cu femeile, era foarte pre uit în haremul regesc pentru alesele sale maniere str ine, care se deosebeau ca de la cer la p mânt, dar în chip pl cut, de purtarea grosolan a vechilor supraveghetori.

„M-am sim it cât se poate de onorat de porunca regelui”, am r spuns eu, „ i am fost foarte uimit i am presupus c poftirea era numai pentru mine.”

„E cu adev rat o poftire neobi nuit . O persoan de neam cât se poate de înalt dore te s te cunoasc .”

A zâmbit pu in, cu profilul întors spre lumina unei facle. Era o raritate printre cei de-o seam cu el, un eunuc sl b nog; doar carnea fle c it de sub b rbie i glasul uneori foarte sub ire m rturiseau opera ia c reia îi fusese supus.

I-a f cut semn unui purt tor de facl s se apropie i eu l-am urmat pe acesta. Noaptea era plin de glasuri, mireasma strugurilor în pârg plutea pretutindeni. Cineva, înso it de un fluier, cânta fals, dar cu mult sim mânt; un altul a râs, apoi râsul a contenit.

M-am împiedicat; cât pe-aci s cad gr mad . M aflam într-una din colibele de frunzi . În untru, rezemat de niste perne scunde, edea o femeie, sub iric , cu ve mântul întune-cat strâns bine pe gât. Purt torul de facl disp ruse dar o fe til cu oloi r spândea oarecare lumin , iar luna trimitea fâ ii sub iri de argint printre frunzele acoperi ului. Femeia i-a întors chipul spre mine, un chip însemnat de ani, cu buze mari, boite i cu ochi mari, suli-meni i.

M-am aruncat la p mânt:

„Principes Micol!”

Înc n-o întâlnisem niciodat , dar auzisem, ca toat lumea, multe despre ea: fiica lui Saul, care trebuise s vad cum toate cimotiile ei fuseser ucise, una dup alta, în afar de schi-lodul Mefibo et; de dou ori nevasta lui David, femeia care i-a b tut joc de el i, de-aceea, a r mas f r copii.

„Sluga voastr supus nu e decât un biet câine ce se târ te la picioarele voastre, o, lumin , o, soare!”

Vorbele îmi curgeau de pe buze; aceast femeie avea în firea ei ceva care te silea la umilin-.

„St pâna mea a poruncit s fiu chemat, la acest ceas i aici?”

S-a sprijinit într-un cot i s-a ridicat în capul oaselor. Era i mai b trân decât m f cuser zvonurile s cred; mâinile ei erau doar piele i oase, iar din ii, sau ce mai r m sese din ei, lungi i sp l ci i.

„A adar tu urmeaz s scrii istoria lui David?”

Vocea ei p strase ceva din r sunetul tineresc.

„În cel mai bun caz, principes , voi aduna laolalt ceea ce al ii vor face s ajung la ure-chea mea; i chiar i asta doar cu încuviin area celui mai în elept dintre regi, a lui Solo-mon.”

Un gest de st pân .

„Ce tii tu despre David?”

„În afar de st pânul de azi al tronului, de Solomon, David a fost, f r t gad , cel mai în-semnat b rbat din Iuda i Israel, alesul Domnului Dumnezeului nostru care a încheiat un leg mânt cu David i care i-a b tut pe du manii lui David i i-a f cut de ocar pe to i cei ce-l urau i care, mai apoi, a f g duit c s mân a lui David va d inui ve nic.”

„Cu alte cuvinte” – din nou gestul din mân – „nu tii absolut nimic.”

Am t cut.

„Cum de te po i sume i s vrei a scrie despre el sau chiar doar a aduna laolalt , ceea ce al ii vor face s ajunga la urechea ta?”

„Omul e îns i legenda lui.”

Chipul ei s-a schimonosit.

„Dore ti s nimice ti legenda, st pân ?”

„Vreau ca cineva s tie totul despre el, când n-oi mai fi eu în via .”

Am a teptat.

„Era frumos la înf i are”, a zis ea, „nu înalt de stat, ca p rintele meu sau ca Ionatan, mai curând ginga ; apoi p rul ro cat peste fa a puternic pârlit ; i a venit la noi cu muzica lui i cu stihurile lui... “

M RTURIA PRINCIPESEI MICOL LA ÎNTREB RILE LUI ETAN BEN HOSAIA ÎN COLIBA DE FRUNZAR DIN VIILE DE LA BAAL-HAMON ALE REGELUI

Întrebare: Desigur, curtea p rintelui nostru, regele Saul, nu era a ezarea cuprinz toare i f loas pe care o avem azi. Totu i, la curte vine feciorul unui anume Iesei din Betleem. Chiar dac presupunem c Iesei era un om avut i cu vaz ...

R spuns: ... ceea ce nu era. Mai târziu s-a r spândit zvonul, pentru a face o impresie bun , c Iesei ar fi st pânit multe turme i o cas mare i c glasul s u ar fi avut greutate în sfatul semin iei Iuda i c spi a lui mergea înd r t pân la întemeietorul tribului. În fapt, Iesei era un ran s r ntoc i neînsemnat, care avea mai mul i feciori decât putea hr ni. Trei dintre ei au mers la oaste, iar David ar fi p zit înc mult vreme cele câteva am râte de oi ale p rintelui s u, dac preo ii din Betleem n-ar fi descoperit farmecul trupului lui i felul deosebit al glasului s u.

Întrebare: Preo ii i-au dat înv tur ?

R spuns: Când a venit la noi tia cum s se poarte. Nu mai vorbea ca un p stor de la oi. Cânta din strune. tia cânt rile cunoscute i alc tuia altele noi. i se pricepea cum s se poarte cu p rintele meu, regele Saul.

Întrebare: Mai tie st pâna mea cine a fost cel care l-a recomandat, care l-a ales dintre al ii, care l-a poftit s vin ?

R spuns: Asta n-a spus-o David niciodat . Erau întreb ri la care se ferea s r spund .

Întrebare: i nici vreun altul nu v-a vorbit despre asta, pe-atunci?

R spuns: Nu-mi amintesc. Pe vremea aceea n-aveam nici treisprezece ani i eram îndr -gostit de fratele meu, Ionatan; flec reala de la curte nu m atingea.

Întrebare: Povesti i slujitorului vostru ceea ce v mai aduce i aminte.

R spuns: O boal grea de la Domnul s-a ab tut peste p rintele meu, Saul. Am chemat me-dicii i oamenii lui Dumnezeu i vracii descânt tori. Am încercat cu buruieni de leac, cu l sat sânge, cu arderi de tot pe jertfelnic, cu vr ji i descântece. Apoi cineva ne-a îndemnat la muzic .

Întrebare: Dar la curte nu se aflau muzican i?

R spuns: în mare num r. i au zdr ng nit, au suflat, au ciupit strunele, au sunat din trâm-bi e, au b tut darabanele, pân ce p rintele meu, regele Saul, i-a alungat cu un blestem i cu o lovitur de picior. Muzica lui David era altcum. Muzica i cuvintele lui i felul cum cânta dezl ntuiau durerea i umpleau inima de dor. Pacea s-a reîntors în privirea p rinte-lui meu, regele Saul, i s-a a ternut pe chipul lui; mâinile lui s-au destins; i dup zile în-tregi de sminteal a aflat somn.

Întrebare: Care anume era boala lui?

R spuns: Duhul Domnului s-a îndep rtat de la el i un duh r u trimis de Domnul a prins s -l munceasc .

Întrebare: A i putea s zugr vi i lucr tura duhului r u?

R spuns: Era însp imânt toare. i ast zi înc , dup atâ ia ani, m urm re te. Acel om uri-

a , care sta neclintit în b t lii, ca un turn, se ascundea târâ într-un ungher al cortului s u, bolborosea de spaim i î i mu ca gleznele sau mocnea în sine ceasuri în ir, asculta gla-suri pe care nu le putea auzi decât el sau o lua la goan cu spume la gur .

Întrebare: Se putea b ga de seam vreo rânduial anume? Duhul r u se v dea la r stim-puri mai mult sau mai pu in deopotriv de mari?

R spuns: Cetitorii în stele au cercetat schimb rile lunii i crugurile stelelor, dar n-au putut da de urma nici unei leg turi cu boala. La început se scurgeau luni întregi între dou r -bufniri ale bolii; mai târziu duhul se ivea tot mai des i p rintele meu, regele Saul, nu mai afla decât pu ine zile de odihn .

Întrebare: V aduce i aminte când l-a muncit duhul r u pentru prima oar ?

R spuns: Cred c a fost dup biruin a asupra lui Amalec. Prin Samuel, profetul, Iahve i-a poruncit p rintelui meu, regele Saul, s pun s ucid b rba ii i femeile, copiii i pruncii de sân, boii i oile, c milele i asinii din Amalec. P rintele meu a izbit întreg norodul cu t i ul sabiei; dar vitele le-a cru at. Era ran i nu putea îndura m cel rirea f r rost a vite-lor; în afar de asta, oamenii lui î i cereau partea de prad , iar el era regele lor.

Întrebare: L-a cru at i pe Agag, regele Amalecului?

R spuns: Puterea i-o po i ar ta prin moarte, dar i prin îndurare.

Întrebare: Dar aceast putere sta în mâna lui Iahve.

R spuns: Iahve nu mai era rege. P rintele meu era rege.

Întrebare: Iahve era Dumnezeu.

R spuns: Iar Samuel era glasul lui. Samuel a venit la p rintele meu, regele Saul, la Ghilgal, i l-a mustrat i i-a zis: Nesupunerea fa de Dumnezeu e ca p catul vr jitoriei, iar împo-

trivirea e la fel cu închinarea la idoli. Samuel a mai zis: Ai lep dat cuvântul Domnului i Domnul te-a lep dat i el pe tine, ca s nu mai fii rege peste Israel. Când Samuel s-a întors s plece, p rintele meu, regele Saul, l-a apucat de poala hainei; i haina s-a rupt. Atunci Samuel i-a zis: A a a rupt, dar, Domnul regatul Israel de la tine i l-a dat aproapelui t u, care e mai bun decât tine.

Întrebare: i p rintele vostru a crezut asta?

R spuns: A c zut în genunchi înaintea lui Samuel i l-a rugat s se reîntoarc cu el înaintea b trânilor poporului i înaintea lui Israel, pentru ca el s se închine Domnului Dumnezeu-lui lui. Dar Samuel a zis: Adu la mine pe Agag, regele amaleci ilor. Agag s-a apropiat de p rintele meu – am v zut-o chiar cu ochii tia –, a p it lini tit înaintea lui i a zis: De bu-n seam c am r ciunea mor ii a trecut. Dar p rintele meu, regele Saul, a stat locului i a privit cum Samuel, profetul, l-a t iat buc i pe Agag înaintea Domnului, la Ghilgal.

Întrebare: i dup aceea a început s -l bântuie duhul r u?

R spuns: Da.

Principesa s-a l sat pe spate în perne. O vinisoar alb strie se zb tea pe tâmpla ei. Întâm-plarea pe care o zugr vise m îngrijora; i m treceau fiori, în ciuda aerului molcom al nop ii.

„ i-e sete, Etan?”

Principesa a b tut din palme. Apoi c tre un slujitor:

„Vin. Fructe. Pr jituri.”

i iar c tre mine:

„ tiu, sunt o femeie b trân , iar aducerea aminte a mea e în esat cu mii de amintiri, care se înv lm esc mai des decât îmi e pe plac. Dar chipul tân rului David mi-e întru totul limpede. Se istorise te c s-ar fi purtat în elep e te pe toate c ile sale. Eu a spune mai cu-rând, c avea un farmec firesc. Câ tiga oamenii din câteva cuvinte, dintr-o privire, cu o mi care a mâinii. P rea s fie atât de prietenos, atât de f r r utate. Dac toate acestea erau pref cute, atunci a fost cel mai mare f arnic dup arpele care a înduplecat-o pe Eva s m nânce rod din pomul cunoa terii binelui i r ului. Dintre noi toate, eu sunt cea care i s-a împotrivit mai mult. Nu era nici o tain c tocmai în noaptea când muzica lui a alungat duhul r u el a împ r it patul cu p rintele meu, regele Saul. Abner ben Ner, care era mai mare peste oaste în vremea p rintelui meu, pretinde c nu atât muzica lui David, cât mai curând dosul s u i-a adus u urare regelui. Dar eu tiu bine cât de dr g stos putea fi David i c apropierea lui aducea alinare precum ploaia ogorului uscat de secet .”

Principesa a luat un ciorchine de strugure.

„ i apoi Ionatan. Cuno ti, doar , cântecul de jale pe care l-a scris David la moartea lui:

Jale grea este în mine, dup tine, frate-meu Ionatane! C ci mult mi-ai fost tu drag. Mai de pre mi-era iubirea ta Decât dragostea femeilor...

I-am privit adesea cu luare-aminte pe amândoi. Nu cred c au luat seama la mine sau la sim mintele mele. În orice caz, Ionatan nu! El avea nevast i copii, avea iitoare; dar prin David p rea s fi descoperit un nou cuprins al vie ii. Ionatan i-a dat arcul, spada i brâul de care era atârnat , ba chiar i haina de pe trup, pentru a-l împodobi pe David cu ele; i-ar fi d ruit jum tate din regat, dac ar fi fost al lui. David a primit toate astea cu dr g l enia care îi era proprie; zâmbea, spunea stihurile sale i cânta din l ut . Potolea pofta p rintelui meu, regele Saul, când dorea acesta; se culca cu fratele meu Ionatan i îl l sa s -i s rute pi-cioarele, coapsele, mâinile, gâtul; iar în noaptea când mi-am pierdut cump tul i când am spus vorbe grele împotriva lui, a venit mai târziu la mine i am fost a lui.”

Principesa a împins ciorchinele de strugure într-o parte. Eu i-am umplut iar hanapul.

„Am crezut atunci c era zeul Baal pref cut în om, pl cerea c rnii întruchipat , i totu i înzestrat cu acea nep sare pe care o au doar zeii. În restri tea mea, am strigat chemându-l pe Iahve. Dar Iahve n-a r spuns: îns David, de parc auzise strig tul meu, mi-a deslu it în treac t, a doua zi, c el era alesul lui Iahve i c , în tot ceea ce spunea i f cea, împlinea doar vrerea lui Iahve. Înc nu v zusem pe nimeni altul care s fi fost ales de Iahve, în afar de Samuel; i Samuel era costeliv, doar oasele de el, ve nic cu buboaie pe east , cu urdori la col urile ochilor i cu o barb rar , ce sta de obicei eap n din pricina jegului. Dar oare de ce s nu fi turnat Iahve duhul s u o dat i într-un vas pl cut sim urilor? i alte întâm-pl ri urm toare au p rut s înt reasc minunea. Cine mai auzise vreodat ca un oarecine

s fie sc pat de suli a aruncat de p rintele meu regele Saul? Suli a p rintelui meu era aduc toare de moarte, intuia victima lui de perete, în timp ce coada ei înc tremura de puterea arunc rii. Totu i David a sc pat de trei ori. Parc avea ochi la ceaf . i avea nevoie de ei. Fie c Ionatan i-o fi dat în vileag f r ru ine sim mintele pentru David, fie c Ri pa, iitoarea tat lui meu, i-o fi optit la ureche una sau alta, fie ori c Abner ben Ner, care era

mai mare peste oaste, o fi amintit în darea lui de seam din fiece lun despre noul cântec pe care levi ii îl f ceau s r sune de pe în l imi: S nu fie nici o curv printre fiicele lui Israel i nici un curvar printre fiii s i, – duhul cel r u trimis de Domnul s-a înfiin at iar la p rintele meu regele Saul, mai puternic ca înainte, i i-a îndrumat gândul i mâna. Uneori m-a cu-prins b nuiala c David se juca într-adev r cu duhul. Dar David t g duia una ca asta. Când pe tat l meu îl n p deau gândurile negre, David se a eza la picioarele lui, nu chiar a a ca s -i ating , dar destul de aproape pentru ca p rintele meu s -i simt prezen a. Apoi scotea câteva acorduri, l sa capul pe spate i începea s cânte: melodii care- i purtau gân-dul la caravanele ce se îndreapt spre soare-apune sau la triste ea ce se-abate asupra omu-lui în ceasul de dup clipa dragostei. Atunci deodat p rintele meu r cne te – i apoi suli-a aruncat , ce tremur înfipt în perete. i întrebarea lui David: Ce am f cut? Cu ce am p c tuit? Care e gre eala mea, de vrei s -mi r pui via a?”

Principesa a dat din cap, pe gânduri: aceasta fusese doar o p rticic din toat groz via pe care o tr ise; i a fost fiica unui rege i de dou ori nevasta unui rege i înv ase s - i st -pâneasc sim mintele.

„Mai târziu, cândva, l-am întrebat: David, dragul meu, de fapt nu i-a fost fric niciodat ? M-a privit, apoi a spus: Inima mi-e plin de fric ; sunt poet; am destul fantezie pentru a-mi putea închipui suli a înfipt în trup.”

Prin esa mânca din boabele de strugure.

„Astfel, p rintele meu, regele Saul, l-a f cut c petenie peste o mie de oameni i l-a trimis contra filistenilor. Iar eu i-am spus fratelui meu Ionatan: sta e sfâr itul lui David; i Iona-tan se temea foarte pentru via a lui David i a zis: I-am dat arcul meu i spada mea i cin-g toarea mea pentru spad , de ce nu-i pot da ochiul meu i t ria pumnului meu. Dar de anul nou s-a întors David, cu chipul mai pârlit de soare ca oricând i cu barba net iat , i agonisise biruin e în lupte i prad mult i ucisese nenum ra i filisteni. Am auzit ce vor-beau oamenii lui despre el: la începutul campaniei st tuser i ei întrucâtva pe gânduri; dar când l-au v zut pe David în lupt , p rerea lor s-a schimbat; în b t lie, tân rul chipe se pref cea parc într-un fel de om apucat de be ia sângelui. Era i iscusit la întocmirea planurilor, avea privirea ager fa de sl biciunile du manului. i s-a r spândit atunci vorba în norod, c ci, oricând femeile din ora ele lui Israel ie eau cântând i dansând pen-tru a-l întâmpina pe regele Saul cu tamburine i clopo ei i imbale, aveau i un cântec an-tifonic: Saul a b tut mii, dar David zeci de mii. A a exagerate cum erau, cifrele au f cut ca vo-ia bun a p rintelui meu s se întunece i mai mult. S-a dus cu gândul la prezicerea lui Samuel, prorocul, i i-a pus întrebarea: Ar putea oare s fie acesta aproapele de care a vorbit i care e mai bun decât mine? i i-a zis: Lui David i-au recunoscut zeci de mii, iar mie numai mii; ce alta mai poate el s vrea decât regatul?”

Prin esa a r mas cu privirea pierdut , de parc ar fi cugetat la voin a Domnului, prin care tocmai atr g torul cânt re , care trebuia s alunge duhul r u, îl stârnea s se iveasc .

„Fratele meu, Ionatan, care a auzit antifonul femeilor, l-a iubit pe David i mai mult din pricina asta; iar eu, care îl dorisem atâta, întrucât era la r zboi, m-am supus voin ei lui. În-s p rintele meu se tot fr mânta cu gândul cum s se descotoroseasc de David. Din nefe-ricire, era mai mult soldat decât me ter în uneltiri, iar Domnul Iahve nu era cu el, astfel încât nu i-a venit altceva în minte decât repetarea vechiului s u iretlic, dar ad ugându-i o r splat . Eu trebuia s fiu r splata. Cum o s pl tesc oare zestrea miresei? a întrebat David i a amintit c era om s rac i de pu in însemn tate. La care regescul mijlocitor de c s to-

rie a întors vorba cum c regele Saul ar fi gata s primeasc o sut de prepu uri de filisteni drept plat pentru mireas . Astfel s-a ridicat David i s-a dus, el i b rba ii s i, i a r pus dou sute de filisteni i s-a întors la Ghibea, la p rintele meu, Saul. i David c l rea pe un catâr cenu iu-deschis, i avea pe a un co acoperit. i a dus co ul la p rintele meu, de fa cu întreaga curte. Imaginea aceea o v d înc i acum aievea: David, care d deoparte înve-litoarea co ului i revars pe mas penisurile pline de sânge închegat. i l-am auzit num rându-le pân la dou sute. În noaptea aceea a venit la mine cu biciul, iar eu am ad stat lungit înaintea lui, i el m-a pedepsit i eu am îndurat.”

Purpuriul zorilor a prins s se înal e peste podgoriile din Baal-hamon ale regelui, astfel în-cât în acoperi ul umbrarului au început s se deslu easc marginile fiec rei frunze. Chipul prin esei era de culoarea cenu ii.

„Omul e îns i legenda sa.”

Privirea îi devenise din nou r t cit . „N-ai spus tu asta, Etan ben Hosaia?” M-am plecat adânc.

„Acesta a fost rodul am rât al priceperii slugii voastre, st pân .”

„Acum po i pleca”, a mai spus.

5 Binecuvântat fie numele Domnului, Dumnezeului nostru, al c rui adev r este ca o paji te sm l at de flori colorate, de unde fiecine o culege pe cea care-i place.

Eu, Etan ben Hosaia din ora ul Ezrah, acum cu locuin a la nr. 54 pe uli a Reginei din Saba, Ierusalim, am fost chemat azi, a doua zi dup s rb toarea tabernaculelor, în ca-sa st pânirii, pentru a lua parte acolo la prima edin regulat a comisiunii rege ti pentru întocmirea Unei i singurei relat ri adev rate i hot râtoare, istorice te exacte i recunos-cute oficial, privitoare la uimitoarea în l are, la via a cu frica lui Dumnezeu, precum i la ispr vile de vitejie i la minunatele înf ptuiri ale lui David ben Iesei, rege peste Iuda timp de apte ani i pes-te amândou semin iile, Iuda i Israel, vreme de treizeci i trei de ani, alesul Domnului i p rintele regelui Solomon, pe scurt Relatare despre regele David. i am fost îndrumat de c tre un slu-jitor într-o tind unde se aflau trei indivizi b rbo i, nu tocmai cura i, a a cum g se ti în pia sau pe la por ile ora ului. Ace tia mi-au agr it cum c sunt Iorai, Iohan i Me ulam, povestitori de istorii i legende îng dui i de ocârmuire, i c fuseser che-ma i din porunc regeasc s se înf i eze acolo; în ce scop anume nu tiau, c doar î i pl tiser totdeauna la timp birurile i d rile, iar acum erau cuprin i de mare înfri-co are. De asemenea voiau s tie dac i eu eram povestitor de istorii i legende; i, când am confirmat asta cu anumite limite, au început s se tânguiasc de faptul c nu mai merg treburile; dar i-au dat cu p rerea c , judecând dup înf i area neted a chipului meu, trebuia s fi avut succes mare; apoi au întrebat în ce anume m specializa-sem: în tradi ii din vremurile vechi, în istorii despre marele exod sau despre judec tori ori în întâmpl rile cele mai noi?

Slujitorul m-a izb vit de cei trei barzi i m-a dus într-o înc pere mare, rânduit cu nespus fal . Iar acolo edeau pe perine odihnitoare membrii comisiunii; la mijloc, între ei, ad sta, pentru r coreal i gustare, un co cu roade, al turi de un ulcior cu ap pl cut mirositoare i de un taler plin cu gum de mestecat îmb ls mat , ce era f cut din diferite r ini aro-

mate. Dar Iosafat ben Ahilud mi-a poruncit s iau loc lâng o mas scund , ce trebuia s -mi fie de ajutor la scris; i a b tut din palme i a deschis edin a, dând expresie bucuriei sale c membrii comisiunii sunt bine s n to i i c s-au întors la Ierusalim, pare-se, minu-nat odihni i. Mai departe a spus c membrii vor fi citit sau pus s li se citeasc , f r îndoia-l , o mul ime de c r i despre o mul ime de teme i vor fi tiind c sunt multe feluri de-a povesti ceva; mergând cu istorisirea înainte sau de-a-nd ratelea ori începând de la mijloc spre ambele capete ori totul de-a valma, ceea ce se poate denumi harababur i este tocmai foarte la mod printre autorii mai noi. Oricum, a continuat el, pentru elurile Relat rii des-pre uimitoarea în l are i a a mai departe, i se pare a fi cel mai bun lucru s se înceap cu începutul, adic de la ungerea tân rului David de c tre Samuel, profetul, i de la povestea cu Goliat. Oare membrii sunt de aceea i p rere?

Membrii n-au avut nimic de obiectat.

Oare eu, Etan ben Hosaia, în calitatea mea de redactor, am cumva alte propuneri?

Am r spuns c n-am.

În leg tur cu ungerea, a deslu it Iosafat ben Ahilud mai pe larg, st la dispozi ie, datorit bun voin ei lui adoc, preotul, o relatare scris din arhiva propriului templu din Rama al lui Samuel. A f cut semn cu mâna spre un teanc de t bli e de lut din stânga lui. L-am ru-gat s -mi arate o t bli . Mi s-a dat una i mi-am dat seama, dup soiul literelor i dup felul de prelucrare a lutului, c era de dat mai proasp t i c , f r nici o îndoial , nu provenea din inutul Rama. adoc a p rut s observe îndoielile mele i a amintit c t bli e-le din Rama cuprind în esen aceea i relatare, pe care a dat-o i Samuel în cartea sa. Fire -te, anumi i oameni pretind c ungerea tân rului David de c tre profetul Samuel n-ar fi de-cât o legend , r spândit pentru a înt ri preten ia lui David la tronul lui Saul; asemenea oameni sunt, în mod v dit, du mani ai regelui Solomon, ai adev ratei credinte i ai oric -rei st pâniri legiuite; dar rostul meu, ca redactor al Relat rii despre regele David, este s pre-lucrez materialul în asemenea fel, încât s nu mai ofere nici un fel de p r i vulnerabile.

„Dac st pânii mei ar îng dui slujitorului lor câteva observa ii cu privire la acest punct”, am r spuns eu. „Am cercetat temeinic cartea lui Samuel i cunosc i ce s-a povestit din gu-r -n gur . De-aceea cred c îmi pot îng dui s spun cum c aici avem înaintea noastr una dintre cele mai încânt toare i poetice istorisiri din tinere ea unui b rbat menit a ajunge mare. S ni-l închipuim, numai, pe b trânul proroc, cum ajunge la Betleem cu sufletul plin de cuvântul Domnului Dumnezeu: Vreau s te trimit la Iesei, cel din Betleem, c ci am ales ca împ rat pe unul dintre feciorii s i. Iat aievea p storii de oi ce-l împresoar pe Samuel, fetele tinere, muierile b trâne i tirbe; se roag cu to ii s le dea binecuvântarea lui sau o mic prorocire la un pre mai la-ndemân ; dar Samuel, de irat, costeliv i întunecat la chip, îndeamn la drum mai departe spre coliba lui Iesei. S tenii din locul acela întind gâturile: ce caut oare marele profet sub acoperi ul acela umil? Iar marele profet pune în coliba lui Iesei s -i treac pe dinainte to i feciorii acestuia, ase neghiobi neciopli i, în timp ce Iahve îi opte te: Nu te uita la înf i area lor i nici la statura uria ; c ci treaba nu merge dup

cum vede omul: omul se uit la ceea ce bate la ochi, dar Domnul se uit la inim . i Samu-el i-a zis lui Iesei: tia sunt to i feciorii t i? Atunci este adus de la staulul oilor i tân rul David; î i croie te drum prin mijlocul mul imii ce casc gura i p e te înaintea fe ei lui Samuel; pârlit de soare, cu ochi frumo i i binecroit la f ptur – descrierea aceasta presu-pun c e cunoscut st pânilor mei. i, în cele din urm , Domnul Dumnezeu care îi porun-ce te lui Samuel: Scoal -te i unge-l, c ci el este!

Benaia ben Iehoiada b tea darabana cu degetele pe genunchiul s u, iar Iosafat ben Ahilud înghi ea de parc îi r m sese în gâtlej ceva cleios; doar adoc, preotul, radia de mul umire cu tot chipul s u unsuros.

„Ei”, a întrebat profetul Natan oarecum nesigur, „are vreun cusur relatarea asta?”

N d jduiam c altul va da la iveal p r ile ce nu se potriveau. Într-un târziu mi-am luat inima în din i i am vorbit:

„S zicem c Samuel a venit cu adev rat la Betleem i c s-a purtat a a cum se poveste te; – dar oare n-ar fi ajuns atunci David fl c ul cel mai vestit din satul s u i n-ar fi vorbit oa-menii din Betleem luni în ir despre asta i oare cei ase fra i mai vârstnici ai s i n-ar fi mers degrab la to i unchii i verii i cumna ii lor, ce locuiau într-alte p r i, pentru a-i în-

cuno tin a de noua lor m rire? Întreg neamul lui Iuda ar fi aflat în cel mai scurt timp des-pre treaba asta i s-ar fi fudulit c unul dintre fl c ii s i plini de n dejdi va ajunge în cu-rând rege al lui Israel! Trebuie s ne punem întrebarea: oare cât ar fi trecut, pân ce ar fi aflat despre asta i regele Saul i pân când ar fi pus s -l ridice pe tân rul David de-acas i s -l trag în fa a judec ii pentru însu irea nedreapt a unei demnit i sau chiar pentru

uneltire? i totu i, când David se înf i eaz pentru prima oar la curte, ridic vreunul glasul s spun : Uite colo, regele i st pânul meu, oare tân rul chipe cu l uta i cu stihuri-le nu e acela i David ben Iesei care a fost uns de curând, de c tre Samuel, s fie rege în lo-cul t u? – Nici m car unul!”

adoc m-a m surat cu o privire furioas .

„M bucur c Etan ben Hosaia a ridicat chestiunea asta”, a spus el r gu it, „c ci este o chestiune de principiu, pe care o putem rezolva tot atât de bine i acum. Exist , dup cât se pare, dou feluri de adev r; unul pe care prietenul nostru, Etan, dore te s -l afle, i altul care se întemeiaz pe cuvântul Domnului Iahve, a a cum a fost mijlocit de c tre profe ii s i i de c tre preo ii s i.”

„Intru slava înv turii”, a spus Benaia i a vârât în gur o bucat de gum de mestecat.

„Întru slava înv turii, da, fire te!” s-au umflat obrajii buc la i ai lui adoc. „ i unde cele dou feluri de adev r nu se potrivesc între ele, eu trebuie s cer s urm m înv tura. C ci unde am ajunge dac fiecare s-ar îndoi de orice i ar porni, el însu i, în c utarea adev ru-lui? Marele i str lucitorul templu pe care îl în l m s-ar pr bu i mai înainte ca zidirea lui s se fi încheiat; tronul pe care l-a f urit regele David i pe care ade feciorul s u Solomon s-ar n rui!”

Iosafat ben Ahilud a ridicat, împ ciuitor, mâinile. „Domnul meu adoc este întru totul în-drept it în cererea sa de-a fi luate în seam tradi iile care au fost consfin ite de-a lungul anilor i care au devenit o parte din mo tenirea transmis nou , chiar i dac ele par s contrazic realitatea. Pe de alt parte, Etan ben Hosaia trebuie s ne dea de veste despre orice capcane ce s-ar afla ascunse în materialul nostru: asta face parte din îndatoririle sale. Dar contrazicerile Etan, exist pentru a fi aplanate, nu pentru a fi scoase în eviden . Con-trazicerile z p cesc i am r sc sufletul; dar cel mai în elept dintre regi, Solomon, dore te ca noi to i i mai ales autorii, s ap s m pe aspectele mai în l toare ale vie ii. Rostul nos-tru este de-a oglindi m re ia vremurilor noastre, alegând o cale de mijloc fericit între ceea ce este i ceea ce trebuie s cread oamenii.”

Elihoref ben i a, unul dintre gr m tici, a cerut atunci ca istoria ungerii s fie cuprins în Relatarea despre uimitoarea în l are i a a mai departe, iar frate-s u Ahia a sprijinit propune-rea. Propunerea a fost încuviin at în unanimitate dar cu condi ia suplimentar ca eu s redactez corespunz tor hrisovul templului în p r ile care nu ar suna destul de conving -tor. Dup care Iosafat ben Ahilud a propus o întrerupere pentru a putea gusta un prânzi-or ca vai de el, i anume: buc ele de carne de miel la frigare, ceea ce moabi ii i copiii lui

Edom numesc a lic. Iar dup prânzi or, la care mi-a fost îng duit s iau parte i eu, profe-tul Natan i-a îmbiat pe ceilal i cu un r gaz de odihn sub pomii umbro i ai palatului re-gesc, pân ce va fi trecut ar i a amiezii i sim mântul de preas tul care îi ap sa pe to i.

i, dup ce au picotit o âr de vreme ori s-au preumblat prin gr dini, membrii s-au adu-

nat din nou în sala de edin e i Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, a ar tat c punctul al doilea al ordinii de zi era povestea cu Goliat i, cum aceasta este în primul rând o treab r zboinic , ar fi de dorit ca Benaia, feciorul lui Iehoiada, s înf i eze felul s u de-a vedea lucrurile.

Benaia a ridicat privirea. Istoria cu Goliat, a spus el, de i e f r îndoial o chestiune a ar-matei, totu i nu cade întru totul în acest domeniu; alte elemente, în parte de natur perso-nal , în parte de natur dinastic , sunt împletite în aceast t r enie i nu pot fi privite se-parat de aspectele lor militare – precum sunt folosirea armelor u oare împotriva trupelor împl to ate sau efectul vorbelor de batjocur i de amenin are de dinaintea b t liei asupra moralului trupelor. La solicitarea prietenului s u Iosafat ben Ahilud, a pus s se fac unele cercet ri în însemn rile i depozitele de t bli e ale lui Abner ben Ner, care era mai mare peste oaste pe vremea regelui Saul i care a avut conducerea tactic la Efes-damin împotri-va filistenilor; dar, oricât de temeinic a fost c utarea, oricât n-au l sat necercetat nici o t bli de lut i nici un sul de piele, nu s-a putut afla nici o vorb despre faptul c David ar fi ucis un uria pre nume Goliat înainte de b t lie, în timpul ei sau dup ea. Aceasta nu înseamn , fire te, c la Efes-damin n-a fost ucis un uria cu acest nume sau c David nu l-ar fi putut r pune; o b t lie e alc tuit din mii de am nunte i nu s-ar putea da câte un scrib fiec rui soldat care a zdrobit easta du manului s u. Totu i pare ciudat ca o vulpe atât de ireat cum era Abner – care, pe deasupra, mai era silit s fie i prev z tor din pri-cina dr gostelii lui cu Ri pa, iitoarea c peteniei sale supreme în r zboi, regele Saul – s fi sc pat prilejul de-a face o însemnare cu privire la o lupt în doi care, dup câte s-ar p rea, a hot rât soarta campaniei.

Profetul Natan a vrut s tie dac nu se g se te nici altundeva ceva scris, precum în Analele regelui Saul.

Gr m ticul Elihoref ben i a a cl tinat din cap, iar fratele s u Ahia a înt rit c nu se afla nimic asemenea în Analele regelui Saul.

„Dar existau, sper, urie i printre filisteni!” a strigat preotul adoc.

Benaia p rea plictisit. „Mai multe cete.”

„ i câ iva dintre urie i au fost r pu i de copiii lui Israel?” „ tim c , la Ghezer, un uria pre nume Sipai a fost ucis de Sibehai, husatitul”, a spus Benaia, „iar într-o alt înc ierare Elhanan ben Iair l-a r pus pe uria ul Lahmi; i, la Gat, un uria , al c rui nume n-a putut fi stabilit, dar care avea dou zeci i patru de degete la mâini i picioare, câte ase la fiecare mân i la fiecare picior, a fost omorât de imeon ben Simea; i, dac mi-e îng duit s amintesc, eu însumi am doborât oameni ca ni te lei din Moab i pe un egiptean însp imân-t tor, care avea o suli în mân ; dar eu m-am n pustit asupra lui cu un par i i-am smuls egipteanului suli a din mân i l-am pr v lit cu propria lui suli .”

„Atunci de ce David s nu-l fi putut ucide pe Goliat cu o piatr din râu?” a spus adoc. „Sau dore ti domnia ta s t g duie ti aceast isprav ?”

„Cetele de oaste”, a întors vorba Benaia, „ i mai cu seam cheretienii i peletienii, au cel mai mare interes ca to i copiii lui Israel s fie p trun i de duhul care l-a însufle it pe tân -rul David la fapta sa vitejeasc i s arate c p rintele regelui Solomon nu era doar un ma-re poet i muzicant, filozof i teolog, administrator i organizator, strateg i diplomat, ci c

nici nu s-a dat înd r t s se bat el însu i, chiar când adversarul era de dou sau trei ori mai mare decât el ori, dac vre i, de patru ori. Dar o tirea nu poate oferi documenta ia pentru asta. N-o avem i nici nu putem face rost de atest ri. Asupra acestui fapt am vrut s atrag aten ia.”

i-a împreunat mâinile uria e. Cu toat l ud ro enia i îngâmfarea sa, Benaia era totu i cel mai de tept dintre to i: dac , într-o zi, cineva avea s dovedeasc lumii c povestea cu Go-liat n-a putut avea loc aievea i c regeasca comisiune, Dumnezeu s-o binecuvânteze, s-a l sat p c lit de un basm frumos i, astfel, avea s zdruncine credin a în Relatarea despre regele David – el n-ar fi avut nici o vin în aceast privin .

La aceasta, Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, a declarat c , inând seama de lipsa de date scrise, comisiunea avea s se bizuie pe tradi ia oral . A trimis slujitorul, i slujitorul i-a adus înaintea comisiunii pe Iorai, pe Iahan i pe Me ulam, povestitori de legende i isto-rii încuviin a i de dreg torie; s-au aruncat în praf i au lovit cu fruntea în podele i s-au rugat de îndurare, în numele Domnului. Iosafat le-a poruncit s se ridice i le-a deslu it c trebuie s povesteasc puternicilor domni aci de fa istoria despre David i Goliat, fiecare cu cuvintele sale i a a cum a aflat-o de la înv torul s u. Atunci Iorai, Iahan i Me ulam au f g duit s fac aceasta cu toat credin a i clipeau din pleoapele înro ite i î i mângâ-iau b rbile l oase i tr geau cu ochiul, pofticio i, la co ul cu poame i la ulciorul cu ap bine mirositoare i la talerul plin de gum aromatic de mestecat, care este f cut din felu-rite r ini; dar asemenea desf t ri nu erau pentru alde ei i mi-am adus aminte de zicala c pas rea fl mând ciripe te cel mai frumos.

Dintre cei trei barzi a fost ales s înceap Iorai. i Iorai a prins s ciupeasc strunele harfei sale, care ar ta destul de zgâriat i burdu it , de parc ar fi luat parte la mai multe cio-m geli pe uli , i a început s cânte din ea i i-a în l at glasul.

Eu îns am scris punctele cele mai de seam ale povestirii sale i le-am numerotat în ordi-nea lor.

MAREA LUPT A LUI DAVID ÎMPOTRIVA LUI GOLIAT, DUP RELATAREA LUI IORAI, POVESTITOR DE ISTORII I LEGENDE ÎNCUVIIN AT DE DREG -TORIE, ÎN REZUMAT

1) Rânduiala o tilor lui Israel i ale filistenilor la Efesdamin. Filistenii pe un deal din-colo, Israel pe un deal dincoace de valea Elah; valea dintre ei cu râul din ea este ara nim nui.

2) Goliat, un lupt tor înainta al filistenilor, în l imea: ase co i i un lat de palm ; ar-mura: coif de bronz, c ma de solzi (cinci mii de sicli greutate), pulpare pornind de la old, pav z de bronz pe umeri; arme: sabie (lungimea necunoscut ), suli (ca un sul

de urzeal de la r zboiul de esut) cu vârf de fier (greutate ase sute de sicli), scut (c rat de purt torul de scut).

3) Goliat cheam israelitenii la lupta din ara nim nui; vorbele lui de ocar i amenin-are ca îndeob te înaintea b t liei, de dou ori pe zi, în mai multe zile la rând.

4) David vine în tab ra lui Israel pentru a aduce celor trei fra i mai mari ai s i, care slujesc în oaste, pâine i dulciuri, precum i zece ca cavaluri pentru c petenia cetei lor de-o mie, pentru ca s le fie binevoitor.

5) David aude zarva f cut de Goliat; observ lipsa de voluntari pentru lupta împotri-va uria ului. Pune întreb ri, afl de încurc tura conduc torilor oastei, de r splata pe care o f g duie te Saul înving torului lui Goliat: bog ii, fiica regelui, cas scutit de biruri.

6) Fratele mai mare, Eliab, se mânie pe David pentru cutezan a i r utatea inimii lui. (N.B.: Eliab pare s fi uitat respectul pe care îl datoreaz , conform t bli elor de lut din Rama, mezinului, ca unui uns al Domnului.)

7) Saul afl despre tân rul din tab r , care e gata s se m soare cu Goliat, i porunce -te s vin David. Saul se îndoie te c fl c iandrul priz rit poate da piept cu uria ul; David îl asigur c a ucis cu propria mân un leu i un urs i s n-aib grij , c ci, la ne-voie, mai e înc i Domnul Dumnezeu pe-aproape. (N.B.: Nici înaintea convorbirii, nici în timpul ei Saul nu cere s afle numele tân rului sau numele p rintelui s u; i David uit s - i spun numele.)

8) Saul se simte îndemnat s -i împrumute lui David spada i plato a sa; David, nefiind în stare s se mi te cu atâta fier pe trup, d armura înd r t, mul umindu-i.

9) Armele lui David: toiag de p stor, cinci pietre lucioase din râu, o pra tie.

10) În ara nim nui: Goliat îl observ pe David care se apropie, îl dispre uie te i jur s arunce carnea fraged a lui David p s rilor cerului i fiarelor de pe câmp.

11) David se dovede te egalul lui Goliat în rostirea oc rilor i amenin rilor; se juruie s -l doboare pe Goliat i s -i taie capul, c ci hot rârea luptei vine de la Domnul. (N.B.: Asta e întru totul în felul de-a fi al lui David; c ci îi place s se laude cu leg tura sa per-sonal cu Iahve.)

12) Goliat se apropie cu pas îndesat; David se fere te cu îndemânare de el, arunc o pia-tr , nimere te în fruntea filisteanului, piatra str punge osul.

13) Uria ul cade la p mânt cu fa a în jos; David îi sare în spinare, apuc sabia lui Goliat i îi reteaz capul. Dup înfrângerea lupt torului lor înainta , fuga filistenilor i urm -

rirea de c tre oastea lui Israel.

14) Cu capul lui Goliat sub bra , David se întoarce din lupta în doi. Abner îl întâlne te din întâmplare i îl duce pe David la Saul, împreun cu capul t iat. Abia acum, în sfâr-it, Saul cere s afle: Al cui fecior e ti, tinere? La care David: Sunt feciorul slugii voas-

tre, Iesei din Betleem.

15) Saul hot r te s -l p streze la. curte pe tân rul plin de merite.

Iorai a f cut o temenea i i-a pus harfa în traist ; iar Iahan a ie it în fa cu l uta, care ar -ta la fel de r u ca i harfa lui Iorai, pentru a povesti acum, la rândul s u, istoria despre ma-rea lupt a lui David împotriva lui Goliat; i dup el a venit Me ulam, care avea dou tobe mici, pe care b tea darabana cu degetele, uneori înceti or, uneori mai tare i furioso în clipa când Goliat cade în nas. i, dup ce au terminat to i trei, iar relat rile lor au fost compara-

te, iat c se potriveau întru totul, de la primul pân la ultimul cuvânt, cu toate c Iorai î i povestise relatarea cu mult pasiune, gesticulând cu bra ele în jur i schimonosindu-se, în timp ce Iahan gr ise cu glas m surat, asemenea unuia care descânt s cheme duhurile, iar Me ulam urlase i d duse ochii peste cap ca un preot al lui Baal, idolul canaani ilor i atunci profetul Natan nu mai contenea s se mire de minunea relat rilor ce sunau la fel; uita îns c ascult torii din pie e i de la por ile ora elor al acestor povestitori de istorii sunt asemenea copiilor care pretind ca pove tile lor s fie spuse totdeauna cu acelea i cu-vinte. Într-adev r, a spus Natan, Domnul Dumnezeu a vorbit prin gura acestor oameni, iar asta atârn mai greu decât înc odat pe-atâtea t bli e de lut. i era limpede cât de u ura i se sim eau membrii comisiunii, c ci în privin a minunilor nu se pot purta discu ii contra-dictorii.

„Când s se fi petrecut toate astea?” m-am interesat eu cu umilin . „Înainte ca David s fi fost chemat pentru a îmblânzi cu muzica sa duhul cel r u care îl muncea pe regele Saul sau dup aceea?”

Mutrele domnilor s-au lungit: în bucuria lor asupra minunii întreitei versiuni asem n toa-re a luptei cu Goliat, membrii comisiunii uitaser de cealalt relatare, dup care tân rul David a fost chemat la curtea lui Saul din pricina duhului r u. Dar, în amândou relat rile, David i Saul se întâlnesc pentru prima oar ; deci David r pun torul uria ului i David terapeutul muzical se excludeau reciproc; asta era marea dificultate.

„Înainte! Dup !”

adoc, preotul, era mânios.

„Care e deosebirea? Iahve avea de gând ca David i Saul s se întâlneasc i, pentru mai mult sigurant , a f cut s se întâmple asta de dou ori.” „Frumos”, a spus Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic.

„Iahve este atotputernic, dar chiar i Iahve face lucrurile în ordine: la început a f cut cerul i p mântul, apoi a desp r it lumina de întuneric, dup aceea apele de sub firmament de

cele de deasupra i a a mai departe, o s pt mân în ir, pân ce a creat, în cele din urm , b rbatul i femeia dup chipul i asem narea sa.

„De ce nu-l l s m pe prietenul nostru Etan s hot rasc ordinea?” a propus Benaia ben Iehoiada. „El e specialistul.”

„S binevoiasc st pânul meu Benaia s -l ierte pe slujitorul s u”, am r spuns eu mieros. „În calitatea mea de redactor, pot ajusta ni el istoria oamenilor, înfrumuse ând-o pe ici sau pe colo, dar împuternicirea mea nu e îndestul toare pentru a o schimba.”

Atunci gr m ticul Elihoref ben i a s-a sc rpinat în cap i a zis:

„S presupunem c David l-a omorât pe Goliat înainte de-a fi ap rut la curte pentru a cân-ta în fa a lui Saul. Ar fi asta o ie ire?”

„Una nu prea fericit ”, am r spuns eu. „De ce s mai caute în tot Israelul un muzicant cu însu irile necesare, de ce s mâne soli la b trânul Iesei din Betleem, pentru ca s trimit la curte pe feciorul s u, David, de la oi, dac vestitul biruitor al lui Goliat ade înc de pe acum la masa regeasc ? Sau, privind lucrurile din perspectiva lui David – oare nu s-ar fi

ridicat acesta îndat , dup ce a aflat de tratamentul necesar împotriva duhului r u, i n-ar fi spus: Nu mai cheltui i bani cu solii; sunt aici i sunt gata s slujesc; de-ndat ce Domnul i regele meu va fi terminat de osp tat, începem cu muzica mea. Ori crede i c nu?”

Atunci s-a l sat t cere printre membrii comisiunii. Într-un târziu, cel lalt gr m tic, Ahia ben i a, întreab cu glas nesigur:

„ i dac presupunem c David vine mai întâi la curte, pentru a cânta înaintea lui Saul, i c abia dup aceea porne te ca s -l omoare pe Goliat? Asta ne-ar ajuta?”

„Mai deloc”, am întors eu vorba. „Dac David se afl deja la curte i cânt înaintea regelui Saul pentru a izgoni duhul r u, cum îl ducem înd r t la Betleem, unde trebuie s ajung pentru a lua pâinea i dulciurile pentru fra ii s i ce slujeau la oaste, precum i cele zece ca cavaluri pentru c petenia lor? Iar regele Saul, când îl cheam la el, pe viteazul care-l în-fruntase i-l chemase la lupt pe Goliat, n-ar b ga de seam c acesta este totuna cu tân -rul b rbat care cânt atât de frumos i se înso e te singur din l ut ? tim de la Iorai, Iahan i Me ulam c Saul i-a pus lui David propria sa plato i i-a împrumutat spada sa – prilej

îndestul tor, a adar, ca s -l poat recunoa te. Iar dup b t lie, când David mai vine o dat la Saul cu capul lui Goliat i când, la întrebarea regelui, spune numele p rintelui s u, oare regele nu bag în sfâr it nimic de seam ? Nicidecum. Mai curând îl pofte te cu însufle ire pe David s tr iasc la curte, unde proasp tul erou se bucura înc de mult, ca vraci-cânt re al regelui, de ad post i de osp tare pe seama craiului. E drept c regele Saul era muncit de duhul cel r u trimis de Domnul, dar nu st nic ieri scris c era s rac cu duhul.”

Dup aceasta s-a a ternut din nou t cere, mai lung decât cea dinainte. Iar la urm Elihoref i Ahia au ridicat amândoi, bra ele i au spus:

“Dup cum se pare, trebuie s l s m deoparte una din Istorii.”

„Dar care”? am întrebat eu.

Atunci s-a pornit în comisiune un adev rat turn al lui Babel de voci, unul din membri spunea una altul alta i nu se mai în elegeau între ei, de parc Domnul Dumnezeu le în-curcase limbile. În cele din urm marele-gr m tic Iosafat a b tut din palme i a gr it:

„Dar nu putem l sa nici una deoparte.” i, întrebat cum a a, el a deslu it:

„C ci una din istorii e adev rat ; i mai tr iesc înc oameni care l-au cunoscut pe tân rul David la curtea lui Saul. Iar cealalt este o legend ; dar o legend în care poporul crede pre uie te tot atât cât i adev rul, de fapt chiar i mai mult, c ci oamenii cred mai curând o legend decât faptele reale.”

„Dac st pânii mei vor s -l ierte pe slujitorul lor...“ am început eu.

Dar Benaia ben Iehoiada s-a încruntat, s-a sculat i a gr it:

„Dumnezeu s -mi fac cutare i cutare, dac voi mai îng dui ca buchereala prea-înv at a b rbatului acesta Etan s -mi încâlceasc mai departe o treab întru totul limpede. Trebuie s prelu m amândou istoriile în relatarea noastr ? A adar, s le prelu m. Trebuie s -l ducem pe David de la curtea lui Saul înd r t la Betleem? A adar, s -l ducem înd r t. O s scriem – l sa i-m s m gândesc – o s scriem: Dar David a plecat iar i de la Saul, ca s p -zeasc oile p rintelui s u la Betleem. i dac sunt aici unii c rora vorbele astea le par neîndes-

tul toare i care despic firul de p r în patru i vor s pun la îndoial lucrarea unei comi-siuni rânduite de cel mai în elept dintre regi, de Solomon – i cu tia vom sta de vorb cum se cuvine.”

i astfel st scris în relatarea despre regele David i amândou istoriile sunt cuprinse în ea.

6 Acas , Estera mi-a pus dinainte pâine i brânz i o bucat de carne de berbec rece. i am întrebat-o dac a avut o zi bun i dac n-o chinuiser durerile în piept i r suflarea scurt . A zâmbit i mi-a r spuns c asta n-are nici o însemn tate; dar oare pe mine nu m apas nimic pe suflet i n-a dori s -mi descarc inima?

Acu’, eu nu ar tasem nici cu vorba, nici cu fapta c într-adev r mi-era sufletul greu: Estera îns avea însu irea de-a citi pe chipul meu, de parc ar fi fost o t bli de lut. A a c am spus:

“S ne duc perine în gr din i o învelitoare c lduroas , de asemenea i o fe til , c ci a vrea s ed cu Estera sub m slin.”

i amândoi am purces într-acolo i am culcat-o pe Estera pe perne i am învelit-o i ne i-neam de mân unul pe altul.

Dup o vreme am vorbit:

„Ora ul acesta, Ierusalim, e ca un blestem. E cl dit pe stânc , a a se spune, dar p mântul lui se clatin i e alunecos. Iar fiece om e un lup pentru cel lalt.”

„Mi-e grij de vremea când n-am s mai fiu aici”, a spus Estera.

„Estera, draga mea,” am încercat eu a râde, “tu ai s tr ie ti mai mult decât noi to i.”

M-a b tut u or pe dosul mâinii, de parc a fi fost un copil. Dunga albicioas ce-i tivea iri-surile m-a surprins; era ceva nou, nelini titor. Cât de t cut sta culcat ! în cele din urm a spus:

„Nu e dorin a mea s plec, Etan. Ca oricine, m tem i eu de eol. Am s -mi silesc inima s bat cât se va putea...”

Frunzele m slinului fo neau, fe tila pâlpâia. M-am aplecat peste Estera i am s rutat-o.

„Nu ora ul e ceea ce te munce te, Etan, b rbatul meu”, a continuat ea. „Un ora e din piatr i nu e nici bun, nici r u.“ I-am istorisit atunci despre diferitele feluri de adev r i despre p rerile membrilor comisiunii i despre hot rârile ce fuseser luate.

Sunt acolo tabere i tabere înl untrul taberelor, i comisiunea îns i e împ r it , astfel încât un autor e ca o pas re în timpul potopului celui mare, când nu tie unde s se lase jos din zbor.”

Estera a c tat la mine.

„Ani mul i de-a rândul, a spus ea, Domnul Iahve ne-a h r zit pace i un venit mijlo-ciu, în ve nic cre tere, de pe urma frumoaselor succese literare i a unor propriet i statornice; cu toate astea, am urmat totdeauna legile Domnului; Domnul Dumnezeu îns e un Dumnezeu drept i nu va alunga de la el pe cei ce-au mers pe calea lui.”

„Domnul Dumnezeu”, am r spuns, „l-a îndemnat pe Benaia ben Iehoiada s m opreasc dup edin . Benaia m-a cuprins cu bra ul pe dup umeri, de parc a fi fost cel mai bun prieten al lui, i mi-a împ rt it c este în posesia unor însemn ri ale lui Abner ben Ner, care era mai mare peste oaste în vremea regelui Saul; au fost date la iveal când a pus s fie cercetate arhivele cetelor de oaste pentru a afla dovezi des-pre marea lupt a lui David împotriva lui goliat; o s mi le trimit , iar eu s -i dau de veste ce p rere am despre însemn ri. “

„N-o fi oare pentru c Benaia pre uie te cuno tin ele tale i p rerea ta de om înv -at?” a întrebat Estera.

Benaia pre uia cuno tin ele i p rerile savante cel mult în m sura în care erau prielni-ce elurilor lui; dar, mai înainte de a-i fi putut r spunde asta s-a iscat zarv mare la u . M-am sculat pentru a m duce acolo; dar em i elef se gr biser s ajung îna-intea mea i se întorceau cu o c petenie a cheretienilor i cu ni te solda i, care adu-ceau în cas o traist plin cu t bli e de lut.

ACEASTA ESTE ÎNS CEEA CE ST SCRIS PE T BLI ELE DE LUT, PE CARE MI LE TRIMISESE BENAIA BEN IEHOIADA

C tre regele Saul, c petenia în b t lie, unsul lui Dumnezeu, de la Abner ben Ner.

Iahve h r zeasc -i st pânului meu s tr iasc aceast vreme a anului în deplin s n -tate. În privin a lui David ben Iesei din Betleem am procedat precum ai poruncit. Am pus s se fac o cercetare i l-am numit pe Doeg, edomitul, conduc tor al ei; mai de-parte, am pus la treab doi dintre cei mai buni oameni ai mei, adic pe uppim i Huppim, amândoi levi i, care sunt în leg turi de prietenie cu preo ii atât din templul lui Samuel de la Rama, cât i din templul de la Nob. Doeg a f cut drumul pân la Betleem, pentru a face cercet ri în norod i îmi d veste c David ben Iesei a fost la oi pân la vârsta de unsprezece ani; apoi îns n-a mai fost v zut în sat pân ce s-a întors acas , în al aisprezecelea an de via , i a p zit din nou oile tat lui s u. Unii din Betleem afirm c ni te c l tori str ini l-ar fi c rat cu ei în Egipet, cum s-a întâmplat cu Iosif, c ruia p rintele s u, Iacob, i-a dat strai b l at; dar al ii sunt de p rere c Da-vid a stat la preo ii din Nob. Pe David însu i nu l-a auzit nimeni vorbind despre lu-crurile astea; cânt din l uta sa i d glas din gur cântecelor sale; iar când vreun miel se dep rteaz de turm i se r t ce te, se duce dup el i îl aduce înd r t i îl sluje te pe p rintele s u Iesei, betleemitul i îsi asteapt vremea.

C tre regele Saul, mândria lui Israel, st pânitor ales peste dou sprezece semin ii, de la Abner ben Ner. Iahve s îndep rteze duhul cel r u pentru totdeauna i pentru vecii vecilor de la st pânul meu. Am primit veste de la uppim, levitul, care s-a dus la Rama cu o gloat de oameni pentru a aduce jertf acolo i a trage cu urechea la Samuel cum ine judecat , c ci acum Samuel nu mai colind prin ar , ci se ocup doar de pricinile ce sunt aduse înaintea lui i roste te hot râri în schimbul unei mici r spl i. uppim a vorbit cu preo ii din tagma de jos i cu novicii i cu unii oameni din norodul adunat; i aceia spu-neau c Samuel e plin de ur împotriva regelui i st pânului meu, pentru c regele i st -

pânul meu s-a împotrivit s asculte de porunca lui Samuel. De asemenea, uppim a dus un miel gras lui Samuel i i-a spus c aceasta este ultima ardere de tot ce-o poate aduce Domnului, c ci regele Saul se face st pân pe toate. Atunci s-a sculat Samuel i a întins bra-ele spre cer i i-a gr it lui uppim în fa a întregului norod: a a cum vezi pierind norul de

colo de sus, tot a a va pieri i Saul; eu l-am f cut i eu îl voi sufla de pe fa a p mântului, a a gr ie te Domnul. C ci Saul n-a inut porunca Domnului Dumnezeului nostru, iar acum împ r ia lui nu va d inui; Domnul i-a c utat un om dup placul inimii sale. În fe-lul acesta sap Samuel p mântul de sub picioarele regelui i st pânului meu.

C tre regele Saul, marele eliberator, pav za poporului, de la Abner ben Ner.

Iahve s -i d ruiasc st pânului meu pace i bog ii i s n tate. Azi am aflat veste de la Huppim, levitul, care a fost trimis la templul din Nob. Huppim îns s-a împrietenit cu Ahimelec, marele preot din Nob, i i-a spus c dore te s aib un înv cel al templului, pentru ca s -i înve e pe copiii s i cuvântul Domnului Dumnezeu i Alef-bet-ghimel-ul; i i s-a îng duit s cerceteze lista înv ceilor templului. i, ce s vezi, a g sit acolo, pe list , un David ben Iesei din Betleem, i sta scris despre el c e plin de gra ie i nespus de dornic de înv tur i plin de haruri, precum i cu minte ascu it i cu o fire pl cut , atr g toare. i Huppim i-a spus lui Ahimelec: po i s mi-l dai pe tân rul acesta David? Dar Ahimelec s-a veselit foarte pentru asta i a zis: doar nu-ti închipui c irosim atâta timp i str danie cu un copil, ca s ajung apoi dasc l în casa lui Huppim? Nu, tân rul acesta a fost ales i colit pentru un el deosebit i se afl acum la regele Saul i cânt înaintea lui, înso ind-se din l ut i, cu toate c nu sunt un profet ca Samuel, cred c o s mai auzim de el.

C tre regele Saul, cel puternic între oameni, sabia lui Veniamin, de la Abner ben Ner.

S dea Iahve ca st pânul meu s simt bucurie cu privire la izbândirea cercet rii noastre: Huppim i uppim mi-au dat veste c dialogul cântat Saul a b tut mii dar David zeci de mii a fost scris i i s-a f cut muzica la Nob i c preo ii au fost cei care au r spândit cuvintele lui de la Dan pân c tre Beer eba, pentru ca s fie cântate de femei oriunde s-o ar ta st pânul meu, regele Saul.

C tre regele Saul, biruitorul în r zboaie, spaima net ia ilor împrejur, de la Abner ben Ner.

S dea Iahve lini te sufletului st pânului meu. L-am trimis pe Doeg, edomiteanul, la Ahimelec, marele preot din Nob. Doeg i-a spus lui Ahimelec c leg turile lui cu profetul Samuel ne sunt cunoscute, a ijderea i planurile lui în leg tur cu David, feciorul lui Iesei i c îi vom reteza capul lui Ahimelec, iar trupul i-l vom intui de zidurile propriului s u

templu, dac nu vrea s m rturiseasc tot, dar dac va m rturisi, îi vom ar ta îndurare i vom îndrepta mânia noastr împotriva adev ra ilor vinova i. Ahimelec îns s-a înfrico at foarte i a recunoscut c planul vine de la Samuel; c Domnul Iahve i-a gr it lui Samuel, când acesta l-a h cuit buc i pe regele Agag, i i-a spus: a a s tai buc i sufletul lui Saul; i c Samuel a chemat din adâncuri duhul cel r u, care îl munce te pe st pânul meu Saul; i c , pentru a veghea la venirea i plecarea duhului, l-au adus încoace pe fl c ul David, ca s cânte din glas i din harf înaintea regelui; c , oricum, Iahve a fost prielnic planului lor, astfel încât David s-a ridicat pân la a fi ginerele st pânului i regelui s u. i pova a mea este s trimitem zbiri la casa lui David s pun mâna pe el înc înainte de ziua de mâine.

De la regele Saul în persoan , c tre Abner ben Ner.

F cum crezi de cuviin .

C tre regele Saul, st pânul cetelor de o ti, p str torul drept ii, de la Abner ben Ner.

S dea Iahve ca st pânului meu s -i ajung ve ti bune.

Am trimis zbiri la casa lui David, dup porunca ta. Ace tia au fost primi i de Micol, fiica ta, i Micol i-a rugat s p easc u or, c ci b rbatul ei David zace bolnav în pat i doarme. Întrucât mai marele zbirilor a zis c treaba nu sufer amânare, Micol a dat perdeaua la o parte. i iat c David z cea în pat, sub o velin , i nu se clintea. A a c mai marele zbiri-lor a l sat acolo patru din oamenii s i, doi în fa a casei i doi înd r tul ei, i a venit la mine ca s -i spun mai departe ce s fac . I-am poruncit s -l aduc pe David de sârg la mine – dac e nevoie, c rându-l cu patul lui cu tot. Dar mai marele zbirilor s-a întors iar i f r David i a spus: Am intrat în cas deodat prin fa i prin spate i am împins-o deoparte pe Micol, fiica regelui, i am dat perdeaua în l turi i am g sit în patul lui David o p pu acoperit cu straie, un chip cioplit din lemn cu blan de capr la cap. i atunci am cercetat casa pe de-a rândul, pân sub acoperi , i în curtea din fund i primprejurul zidului, dar David ben Iesei sc pase cu fuga. Am dat porunc îndat ca mai marele zbirilor s capete cincizeci de bice, i fiecare din oamenii s i câte dou zeci i cinci.

„Etan!”

Glasul Esterei care m readucea în prezent.

„Etan, ar i de parc i-ar fi ap rut un duh r u trimis de Domnul.”

Am dat din cap:

„ eol s-a deschis i din h ul lui au ie it la iveal stafiile trecutului.“

„Doar e meseria ta s ai a face cu stafiile.”

Atunci am în eles c nu duhul lui David era cel care m chinuia, nici cel al lui Samuel sau al lui Saul ori vreun altul, ci Benaia ben Iehoiada, care era întru totul viu i care dup cum îmi spusese singur, tia s citeasc i, de-aceea, trebuia s aib tire despre relat rile lui Abner c tre st pânul s u, regele Saul. Cum se explica atunci faptul c Benaia ascultase po-ve tile, îndrugate azi în timpul edin ei, i întreaga discu ie, f r m car s fi pomenit de faptele sale? i c apoi mi-a trimis mie t bli ele de lut?

„ tie, doar , c nu pot folosi nimic din ele”, am zis dup ce i-am vorbit Esterei pe scurt despre cuprinsul t bli elor i despre gândurile mele în leg tur cu ele. „Cel pu in cât vreme preotul adoc i profetul Natan sunt în comisiune.“

„Benaia tie c tu ai o sl biciune pentru adev r”, a zis Estera.

„ i pesemne c nu i-a sc pat neluat în seam cum mi-am dat drumul la gur ”, am m rtu-risit eu. „Poate î i zice c am s-o fac iar.”

„N d jduiesc c te vei st pâni.”

„Nu sunt din cei ce- i iau singuri via a. Sau crezi cumva c regele Solomon s-ar bucura da-c i s-ar înf i a dovada scris c p rintele s u a fost în slujba preo ilor ca târf b rb teas-c ?”

„Asta nu prea e de crezut”, a spus Estera.

„Pe de alt parte”, am tors eu firul gândului mai departe, „regele ar putea privi lucrurile i altcum. Care e punctul de c p tâi în relat rile lui Abner c tre st pânul s u, regele Saul?”

Estera a prins a zâmbi:

„Asta oi fi tiind-o tu.”

„Punctul de c p tâi”, am zis eu, „este, pare-se, unirea unui profet i a unui preot în urzea-la împotriva unui rege. i asta, oare, s nu-l pun pe gânduri i pe Solomon, despre care se zice c e chiar mai în elept decât însu i Etan din Ezrah?”

„De bun seam ”, a vorbit Estera.

Dar eu am început s chibzuiesc asupra posibilit ilor mele. Existau fapte care nu puteau fi r sturnate, care erau cunoscute public i care se potriveau cu t bli ele de lut ale lui Abner. Dup ce David fugise din casa lui, se dusese la Samuel, în Rama, i de-acolo la preo ii din Nob. Dac începeam de-aici, ca un es tor care vâr un fir nou în es tur , nu puteam îm-pleti în relatarea despre regele David una sau alta din cele scrise de Abner?

„Oare n-a putea...“

„N-ai s faci nimic!”

Gândurile Esterei o luaser înaintea alor mele.

„Dac s-ar ti sigur cum o s priveasc regele cuprinsul t bli elor, Benaia i le-ar fi trimis totu i lui. Pentru Benaia, tu e ti precum credinciosul regelui; numai c vinul sta s-ar pu-tea s fie otr vit, i, acum, sunt obosit , Etan, i m doare inima. Mai pune-mi, te rog, o pern sub cap i stinge lumina.” Am f cut cum m rugase i am vegheat lâng ea pân ce a adormit. Apoi m-am îndep rtat în vârful picioarelor, m-am dus în c mara mea de lucru i i-am scris lui Benaia ben Iehoiada precum urmeaz :

Cople easc -l Iahve pe st pânul meu, Benaia, cu bine. Sluga voastr a luat cuno tin- de relat rile lui Abner ben Ner c tre regele Saul în privin a profetului Samuel i a

lui Ahimelec, marele preot din Nob, i a lui David, p rintele regelui Solomon. Sluga voastr propune, cu tot respectul, ca regele s fie informat de st pânul meu despre cuprinsul t bli elor; apoi s hot rasc regele dac trebuie s intre ceva, i cât, din ele în Relatarea despre regele David. Odat cu trimiterea înd r t a t bli elor, sluga voastr f g duie te s p streze taina cu privire la cuprinsul lor pân când regele sau st pâ-nul meu va da încuviin area cu îns i mâna sa, pentru publicare.

i de-atunci s-a asternut t cere în jurul trebii acesteia i nici Benaia ben Iehoiada, nici altci-neva n-a mai pomenit de ele. tiam îns de-acum a cui creatur era tân rul David, care venea de la arcul oilor; iar Benaia tia c o tiam.

7 În ziua aceea, când m-am întors din târg cu o spat de miel i cu flori pentru nevasta mea, ce s vezi: în fa a casei mele ad sta o lectic verde cu stinghii de aur i cu un acoperi ro u cu ciucuri, ai c rui purt tori leneveau la umbra intr rii casei. O mul ime de norod se adu-nase i c sca gura, printre ei i milogi i furi, iar trengarii de pe uli alergau în jurul ei, astfel încât cu greu am putut ajunge pân la propria mea u .

În cas îns plutea o mirosn dulceag , iar din înc perea din mijloc r zb tea zvon de voci. em i elef, feciorii mei, mi-au ie it degrab înainte i mi-au dat bine e chicotind i s rind

în sus, cu care prilej em î i leg na oldurile, iar elef î i r sucea mâinile; i mi-au spus c Amenhotef, marele eunuc al regelui, m a teapt în untru. La care i-am luat de urechi pentru obr znicia lor de-a maimu ri înal ii slujba i i le-am dat ciozvârta de miel ca s-o duc la buc t rie.

Amenhotef edea pe pernele mele, avea sprâncenele încondeiate cu tu , unghiile boite cu vopsea i bea din vinul meu i mânca pl cinte cu brânz . Între timp le povestea femeilor mele despre splendorile Egipetului: despre puterea zeilor lui, despre gra ia b rba ilor, despre via a minunat a nobilelor lui Doamne. Iar Estera îl asigura de comp timirea ei pentru faptul c fusese aruncat în mijlocul unui popor atât de necioplit cum erau copiii lui Israel; iar el r spundea c e r spl tit din plin de slujba la ni te femei atât de gra ioase cum erau nevestele i iitoarele celui mai în elept dintre regi. Eu îns am v zut cum o dezbr ca din ochi pe Lilit i inima mi-a fost cuprins de presim iri rele.

Dar eunucul î i l s mâna s rutat pe rând de Estera, de Hulda i de Lilit; i privi în urma lor, când plecar , i vorbi:

„Cred c mai cunosc ogorul, chiar dac nu-l mai ar eu însumi. Rareori g se ti o femeie ca-re s aib în m sur satisf c toare cele trei virtu i de seam ale sexului. De-aceea ai fost în elept s - i alegi o nevast pentru sufletul t u, una pentru s mân a ta i una pentru pl -cerea coapselor tale. M rog ca Dumnezeul t u Iahve s - i p streze pân la sfâr itul zilelor toate cele cu care ai fost binecuvântat.”

Î i înso ea sunetele rostite din gât cu acelea i r suciri ale mâinii pe care fiul meu elef le imitase cu atâta îndemânare. Pentru mine îns nu era nimic pl cut în asta; elegan a egip-tean a gesturilor f cea ca prietenoasele lui cuvinte s par mai curând a amenin are.

A a c am spus:

„Cu siguran c st pânul meu nu i-a dat osteneala s cerceteze casa slugii sale de pe o uli urât mirositoare din mahalaua cea mai urât mirositoare a Ierusalimului pentru a m l uda cu privire la alegerea tovar elor mele de via ?”

La aceasta Amenhotef a scos dintr-o cut a ve mântului s u o sticlu .

„O mic încercare?” m-a îmbiat el. „O primesc de-a dreptul de la cel care o face, de la o ca-s foarte bun din ora ul Zeului Soarelui Ra din Egipet.”

L-am l sat s -mi stropeasc dosul mâinii cu un pic din licoare. Nasul mi s-a umplut de mi-reasm de lev n ic i de esen de trandafir. M-am gândit la cele zece pl gi cu care Dom-nul Iahve i-a b tut pe egipteni i i-am dorit vizitatorului meu m car una sau dou din ele. Dar el urma s gr iasc f r grij i vorbea în chipul cel mai distractiv despre arta preg ti-rii sosurilor pentru salat , ca i despre întrecerile de b rci de pe râul Nil, despre cele nou -zeci i nou de pozi ii ale actului împerecherii i despre cine va fi fost mai din vechi, Dom-nul Iahve sau zeul soarelui, Ra.

Deodat a întrebat, cu o r sucire foarte neobi nuit a mâinilor:

„Etan, cum se face c prin esa Micol dore te s te mai vad o dat ?

„O dore te ea asta?”

„Sunt aici ca s te poftesc înaintea ei.”

„Nu pot decât s -mi dau cu presupusul”, am zis i m-am întrebat pentru cine altul oare mai lucra marele eunuc regesc în afar de regele Solomon. „Dar eu sunt istoric. M înde-letnicesc cu fapte, nu cu presupuneri.”

„Ai vorbit aproape o noapte întreag cu prin esa, Etan. Ai mai mult decât presupuneri pentru a- i forma o p rere.” „A fost o noapte de basm, st pâne. O dat pe an avem în Isra-el o asemenea noapte, când aerul e îmb ls mat de aroma vinului. S zicem c prin esa a visat, iar mie mi-a fost h r zit s trag cu urechea la visele ei.”

Eunucul mi-a oferit o priveli te a profilului s u: frunte te it , nas mare.

„Noi doi, Etan, suntem venetici în ora ul sta. Ceea ce vrea s spun c amândoi suntem vulnerabili i avem nevoie de un ajutor prietenesc. Totu i, întrucât e ti în stare s iube ti i s fii iubit, e ti mai vulnerabil decât mine.”

Aici era amenin area: Lilit.

„Am s - i deslu esc gândurile mele, Etan. Se spune c Dumnezeul t u, Iahve, a creat omul dup chipul i asem narea sa. Dar s-a ferit cu grij s -l fac întru totul aidoma: omul e mu-ritor. Totu i este undeva în om imboldul de-a fi egal cu zeii, de-a tr i ve nic, fapt pentru care regii rii mele pun s fie îmb ls ma i i s fie zidi i în c m rile cele mai dinl untrul piramidelor, înconjura i de slujitori i cu tot ce e de trebuin pentru via a de veci. Îns tu, Etan, i to i cei ce se îndeletnicesc cu me te ugul t u, în l a i omul pân la nemurire prin cuvintele voastre, astfel încât, peste mii de ani, norodul înc s mai cunoasc numele celor despre care a i scris. În asta st puterea voastr . De aceea oamenii î i de art inimile fa de voi. De aceea vrea femeia asta b trân s -i ascul i basmele. Eu îns ...”

N-a dus vorba pân la cap t. S-a sculat i a r mas în picioare înaintea mea, zvelt, îngrijit i elegant pân în vârful sandalelor.

„De când mi-au fost nimicite podoabele b rb iei, a încheiat el discu ia”, „nu mai cred în nici un zeu, numeasc -se el Iahve sau Ra.”

i a plecat.

Haremul regesc era rânduit în cercuri, în jurul unei înc peri rotunde, în mijlocul c reia cli-

pocea u or un havuz cu izbuc. Cl direa era pl nuit , pare-se, pentru ca s poat fi m rit mai târziu: cercuri noi, cu înc perile trebuincioase, puteau s fie ad ugate, în m sura în care regele Solomon sporea num rul concubinelor sale. Fire te c atunci i aerul abia de ar fi mai îng duit s - i tragi r suflarea; înc în starea de acum, se a ternea în gâtlej i pl mâni un amestec acri or de tot felul de izuri de trupuri i de mirozne aromate scumpe.

Amenhotef se dusese s m vesteasc principesei Micol, dar p rea s nu se gr beasc . M sim eam de parc duzini intregi de ochi mustr tori m-ar fi iscodit prin golurile ornamente-lor sculptate ale pere ilor. M-am f cut c sunt adâncit în contemplarea mozaicurilor colo-rate: mai mult flori stilizate, care p reau prea pu in voluptuoase în sine. Deodat am auzit un lip it m runt i un fo net i înaintea mea a ap rut o fecioar cu sâni la fel de bine f cu i ca ai lui Lilit, dar mai plini, i cu bucile tari i miezoase ca pepenii din valea Israel. Î i umezea senzualele buze ro ii cu cel mai încânt tor vârf de limb , ochii ei rotunzi vorbeau mai elocvent decât vorbitorii tocmi i în fa a regelui Solomon în ziua de judecat i mi-a f -cut semn cu degetul ei trandafiriu.

Dar eu i-am optit:

„Î i atragi numai nepl ceri, micu frumoas ; în afar de asta, sunt un înv at în scripturi i un p rinte de familie.” Dar tocmai atunci s-a întors i Amenhotef.

„ terge-o!” a ipat el cârâit.

i fecioara s-a însp imântat i a început s tremure i s-a f cut nev zut la fel de nea teptat precum venise.

„Ce-a spus?” a întrebat Amenhotef degrab .

„Nimic”, i-am r spuns. „Mi-a f cut doar semn cu degetul ei trandafiriu.”

Eunucul a r suflat u urat. M-a întrebat dac tiam cine era domni oara. i, cum nu tiam, mi-a deslu it:

„Asta, Etan, e de bun seam muierea cea mai neroad din Israel: Abi ag Sunamiteanca, aceea care a fost aleas s se culce lâng regele David, pentru ca s -l înc lzeasc , atunci când era înaintat în vârst i ajuns la adânci b trâne e. Acu’ nu e nici o tain c n-a putut s treac nimic din fierbin eala ei i asupra lui i i-a r mas întreaga v paie i arde în m -runtaiele ei. Dar nu-i e îng duit nim nui s -i sting focul, c ci a stat culcat al turi de re-gele David i oricine ar p trunde în ea ar ridica, prin asta, preten ii la regatul lui David i la tronul pe care îl st pâne te acum fiul s u, Solomon. Numai c domni oara nu vrea s în eleag situa ia i i-a pogorât ochii asupra principelui Adonia, fratele mai mare al lui Solomon, care, i f r asta, e vârât în destule buclucuri. Adonia s-a l sat ispitit de farmece-le ei; iar ea îi trimite necontenit ve ti, prin me terii care-i fac sandalele sau prin cei ce coc pr jituri, prin cel ce spal pe jos sau cur oalele de noapte, prin cei ce-o maseaz sau îi taie unghiile – nu alege, îi e totuna; eu îns trebuie s prind toate misivele, iar ea tie c eu le prind i c treaba asta o s sfâr easc urât; atunci de ce tot încearc mereu?”

I-am spus c sufletul femeiesc nu poate fi cercetat în adâncul lui; i el mi-a dat dreptate, am rât, i m-a condus într-un iatac mic, împodobit din bel ug cu perne i m su e scunde i cu covoare, i m-a îndemnat s a tept.

AL DOILEA RÂND DE R SPUNSURI ALE PRINCIPESEI MICOL LA ÎNTREB -RILE LUI ETAN BEN HOSAIA, ÎNTR-UN IATAC AL HAREMULUI REGESC DIN IERUSALIM.

Întrebare: ... i a fost ideea voastr , st pân , s pune i chipul de lemn în patul so ului vos-tru?

R spuns: Da. De fapt David nu se a tepta ca p rintele meu, regele Saul, s ac ioneze. Da-vid avea încredere în Domnul Jahve, cum c va netezi c ile alesului s u, ca totdeauna; acum îns , întrucât Ionatan îi trimisese veste despre inten iile lui Abner...

Întrebare: Ascult.

R spuns: Omul care a omorât filistenii cu sutele i care mi-a adus prepu urile lor ca dar în diminea a nun ii, a p rut deodat neajutorat. L-am luat în bra e ca pe un copil i i-am zis: Trebuie s pleci, b rbatul meu, dragul meu; dac nu- i scapi via a la noapte, mâine te vor ucide.

Întrebare: El, personal, nu f cuse nici un fel de preg tiri pentru fug ?

R spuns: Catârul lui se afla în grajdurile c l re ilor regelui; spada era la f urar i nu aveam nici pâine în cas . Întrucât zbirii regelui pândeau deja lâng poart , i-am dat dru-mul pe fereastr ; i am pus chipul cioplit în pat i l-am învelit.

Întrebare: Nu v-a i temut c v-ar fi putut omorî în locul lui David?

R spuns: Diminea a, când zbirii lui Abner m-au târât înaintea p rintelui meu, regele Saul, am crezut c a sosit clipa. Acolo, Ionatan sta în fa a p rintelui meu, iar acesta striga: De ce i-ai trimis veste lui David ca s -l previi? Ionatan a r spuns: Au de ce s moar ? Ce-a f cut? Atunci p rintele meu s-a aprins de furie împotriva lui Ionatan i i-a zis: Fecior de târf i iubitor de b rba i, oare nu tiu eu c i l-ai ales pe David întru r t cirea ta i spre ocara mumei tale? C ci cât vreme va umbla pe p mânt feciorul lui Iesei nu vei d inui nici tu, nici regatul t u. i p rintele meu a aruncat cu suli a în Ionatan, dar a dat gre , iar Ionatan a plecat plin de ur ascuns i de am r ciune. Dup aceea s-a întors p rintele meu c tre mi-ne i a gr it: De ce m-ai am git i ai l sat pe du manul meu s fug , astfel încât a putut sc pa? I-am r spuns c David m-ar fi amenin at cu moartea dac nu-i dam ajutor. Dar p -rintele meu a strigat: Privi i la ru inarea regelui! S v lega i voi cu to ii împotriva mea i s nu fie nici unul care s dezv luie urechilor mele c însu i fiul meu a f cut leg mânt cu tr d torul i s nu fie nici unul printre voi pe care s -l doar sufletul de mine! Îmi sim eam gura plin de am r ciune din pricina privirii chinuite a p rintelui meu, regele Saul. i p -rintele meu î i cl tina capul într-o parte i într-alta, ca un urs c ruia i s-a înfipt o s geat în grumaz, i privirea lui s-a oprit asupra unui fecior de cas care sta înfrico at la intrarea s -lii i i-a f cut semn s se apropie i l-a întrebat: Al cui fecior e ti tu? Iar acela a r spuns: Sunt Paltiel, feciorul lui Lai din Galin i sluga voastr . Dar un ochi al lui Paltiel era piezi , fl c ul avea din ii strâmbi, iar un um r era mai sus decât cel lalt. Atunci p rintele meu i-a zis: Cu aceasta i-o dau de nevast pe aceast femeie, Micol, fiica mea, ca s - i slujeasc . i Paltiel s-a aruncat în genunchi înaintea mea i mi-a s rutat picioarele. Îmi amintesc de

atingerea buzelor sale: erau fierbin i i tremurau.

*

Aici trebuie s adaug ciudata relatare cu privire la Saul când a mers la profe i, m car în m sura în care am izbutit s dau de firul lucrurilor.

Sigur este faptul, i mi-a fost confirmat i de c tre principesa Micol, c David, în timpul fugii de Saul, s-a oprit la Samuel, în templul din Rama. Dar nu exist nici o certitudine cu privire la ceea ce s-a petrecut în templu i nu se tie sigur nici dac nu s-a dus acolo i re-gele Saul i dac nu s-a pogorât acolo duhul lui Dumnezeu asupra lui, astfel încât s - i fi lep dat ve mintele i s fi prorocit înaintea lui Samuel i s fi ezut toat ziua i toat noaptea despuiat în pulbere.

În speran a c adoc, preotul, va fi având în st pânirea sa câteva dovezi valabile, am mers la el. Dar adoc m-a întrebat de unde vine interesul meu neobi nuit, c doar scriem istoria lui David i nu pe cea a lui Saul?

I-am întors vorba c întreaga dihonie cu Saul face parte din istoria lui David. C de trei ori a trimis Saul zbirii s i la Rama, ca s pun mâna pe David; c de trei ori i-a întâmpinat pe ace tia o ceat de profe i care proroceau i Samuel era în fruntea lor; i de trei ori s-a pogo-rât duhul lui Dumnezeu asupra zbirilor, astfel încât au c zut în extaz i au prorocit i ei. În cele din urm a a se spunea s-a dus Saul însu i la Rama i a fost cuprins deopotriv de de-lir; de unde vine i zicala: S-a dus i Saul printre profe i?

adoc a zâmbit i a gr it:

„De vreme ce tii atâtea, Etan, de ce m mai întrebi pe mine?”

Eu îns i-am r spuns:

„Cu siguran c st pânul meu nu vrea s afirme c o hoard de vizionari care- i rostogo-lesc ochii în cap i î i sc lâmb ie bra ele i fac spume la gur a putut s -l înrâureasc cu gâng velile lor în asemenea m sur pe regele Israelului? Ar fi nebunie curat ”.

„Dar dac însu i regele începe s înnebuneasc ?”

Din nou a zâmbit adoc.

„Au nu era nebunie, oare, s arunce cu suli a în însu i feciorul s u? Nu era nebunie s -l alunge de la el pe David, singurul care se pricepea s izgoneasc duhul cel r u de la Dom-nul?”

M-am gândit la relat rile lui Abner c tre st pânul s u, regele Saul. Cât tia adoc despre participarea lui David la jocul cu suferintele regelui? Dar chipul lui adoc r mase de nep -truns.

„ i un om ca Samuel, ” am spus, „un profet ce poate fi luat în serios i un preot vestit pre-tutindeni, cândva judec torul cel mare al Israelului i sf tuitorul norodului, s se fi pus el în fruntea unei gloate de poseda i?”

adoc i-a împreunat mâinile puhave peste burt . „N-a fost i Samuel posedat de Domnul când l-a h cuit în buc i pe Agag?”

Dar eu am v zut c nebunia îi st pânea pe amândoi, pe Saul ca i pe Samuel, i m-am cu-

tremurat din pricina for elor întunecate care îl mân pe om.

*

AL DOILEA RÂND DE R SPUNSURI ALE PRINCIPESEI MICOL, CONTINUARE

Întrebare: … a i spus, st pân , c a i fost dat lui Paltiel, feciorul lui Lai .

R spuns: A, da, Paltiel! Paltiel avea grij de mine, m sp la când îmi era prea cald, m în-c lzea când tremuram de frig, iar în pat se culca la picioarele mele. Stângaci cum era, m-a ajutat totu i s r mân în leg tur cu David: eu eram sub supraveghere; dar el era atât de near tos.

Întrebare: A adar, a i auzit de David?

R spuns: Numai c era în via i c se inea ascuns.

Întrebare: Unde?

R spuns: Mai întâi la preo ii din Rama, apoi la cei din Nob. De-acolo a fugit în pustiul din Iuda de miaz zi, în pe teri.

Întrebare: S-a întâmplat ca, în timpul urm ririi lui David, p rintele vostru, regele Saul, s vin la Rama?”

R spuns: Nu.

Întrebare: E sigur asta?

R spuns: Rama însemna Samuel; p rintele meu nu s-ar fi dus niciodat acolo. Dar s-a folo-sit de dreptul lui regesc pentru a-i chema în fa a sa pe preo ii din Nob; i ace tia au venit.

Întrebare: A i fost de fa la înf i are?

R spuns: P rintele meu inea giude înaintea întregului norod. Îmi amintesc irurile de c -lug ri în straiele lor de pânz cenu ie; în fruntea lor, în alb, marele preot Ahimelec. i p -rintele meu, regele Saul, a gr it c tre oamenii din alaiul s u, care st teau în picioare lâng el: Asculta i, oare David ben Iesei v va da ogoare i vii i v va face c petenii peste cete de-o mie i de-o sut ? Nu e nimeni aici printre voi care vrea s ias în fa i s dea m rtu-rie împotriva tr d torului?

Întrebare: i a ie it careva în fa ?

R spuns: Un om m runt, care p rea blajin ca o doic . A spus c era Doeg, edomitul i conduc torul cercet rii în pricina lui David ben Iesei. A mai spus c a f cut drumul pân la Nob i c a v zut cum David a venit la marele preot Ahimelec. Ahimelec, a spus el, a întrebat oracolul în privin a lui David i i-a dat merinde i, de asemenea, o sabie.

Întrebare: Nici un fel de al i martori?

R spuns: Spusele lui Doeg i-au fost d-ajuns p rintelui meu. S-a întors c tre Ahimelec i i-a gr it: Ascult , de ce te-ai legat în uneltire împotriva mea, dând feciorului lui Iesei pâine i sabie i întrebând oracolul cu privire la el, astfel încât s se sume easc împotriva mea i s -mi caute moartea a a cum e limpede ca lumina zilei? Dar Ahimelec a ridicat mâna pen-tru jur mânt i a t g duit vina sa. A spus c David i-ar fi dezv luit cum c regele l-a trimis cu solie de tain i c treaba fusese atât de grabnic , încât nu putuse s - i ia la el nici sabia

sa, nici alte arme; dup aceea i-ar fi cerut cinci pâini i o suli i o spad . Eu îns mi-am zis, a a a gr it Ahimelec mai departe, cine dintre slujitorii regelui e tot atât de credincios ca ginerele regelui i merge la drum din porunca regelui; de aceea am f cut a a cum a cerut David. Dar departe de mine gândul de-a întreba oracolul cu privire la David; asta s n-o pun regele pe seama mea. i to i preo ii au ridicat mana i au înt rit cu jur mânt nevino-v ia lor în a a fel încât larma s-a auzit pân departe, la zidurile ora ului. Iar eu îmi zi-ceam: slav Domnului c David, b rbatul meu, n-a fost respins; dar îndat mi-am sim it inima ap sat din pricina p rintelui meu, regele.

Întrebare: i dup aceea a urmat omorârea lor?

R spuns: P rintele meu s-a ridicat, sprijinindu-se în suli , i a declarat: Ahimelec, trebuie s mori, tu i toat casa tat lui t u. i a poruncit paznicilor care st teau în preajma lui: Merge i i omorâ i-i pe netrebnicii de preo i, c ci i mâna lor e cu David; i, când au tiut c e fugar, nu mi-au descoperit-o. Dar nici unul n-a voit s ridice mâna ca s -i ucid pe preo i. i p rintele meu, regele, a gr it: de ce v teme i? Ace tia nu sunt sfin i, nici nu sunt de folos cuiva. Sunt ca viermii din hoit i se îngra din ceea ce aduce prinos norodul lui Iahve. i s-au pornit to i s opteasc în jur i fiecare a tepta ca duhul cel r u de la Domnul s se abat asupra p rintelui meu, regele, i s -l sugrume sau s -i suceasc fa a la spate; dar p rintele meu sta locului lini tit i i-a f cut un semn lui Doeg, edomitul. i i-a zis lui Doeg: Mergi tu i love te-i tu pe preo i. Atunci s-a ridicat Doeg, edomitul, i a ucis în ziua aceea optzeci i cinci de b rba i care purtau efod de in, i noi am fost de fa .

T bli ele de lut, pe care îmi f cusem însemn rile, erau acoperite toate de scris. Aerul din rotond p rea s se fi f cut i mai ap s tor. Dar principesa nu-mi da drumul s plec. edea pe perna ei, foarte dreapt , cu mâinile scheletice întinse pe genunchi i privea int înain-tea ei.

Deodat , ca prin vis, a gr it:

„Tu cum îl vezi, de fapt, pe David?”

Ciudat întrebare adresat redactorului care scrie Una i singura relatare adev rat i hot râ-toare, istorice te exact i recunoscut oficial, privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe. Am aruncat o privire spre ornamentele cu g uri ale tavanului sculptat i m-a prins b nuia-la c , înd r tul lui, trebuie s fie deschideri ce duc la urechea lui Amenhotef.

„St pân ”, am spus, „este p rintele regelui Solomon.” A zâmbit cu dispre .

„Iar regele Solomon va hot rî cum îl vezi tu pe omul care mi-a fost de dou ori so i care era ibovnic a fratelui meu Ionatan i târfa p rintelui meu, regele Saul?”

Am plecat capul.

Dar ea a trecut, cu un gest din mân , peste regretul meu i a zis:

„Avea atât de multe chipuri. Admit c asta îngreuneaz încercarea de a-l în elege. Fratele meu Ionatan i cu mine am vorbit deseori despre asta. Ne-am apropiat foarte mult unul de altul în zilele acelea. Adesea porneam c lare de la casa regelui din Ghibea, mergeam pân la stâncile ro ii i ne urcam pe ele pentru a iscodi largul z rilor, de parc ne-ar fi putut ajunge vreun semn de la el, vreun semn de fum pe deasupra mun ilor. Dar nu era nimic

acolo, doar vulturii zburând în cercuri. i Ionatan îmi vorbea de leg mântul pe care îl f -cuse·cu David, întrucât îl iubea ca pe însusi sufletul s u; i spunea c David era alesul Domnului; i c David îi jurase s fie oricând ocrotitorul i p zitorul copiilor lui, de dragul marii lor prietenii i al leg mântului lor. Dar cum stau lucrurile cu regatul, am întrebat eu; oare n-o s fii tu rege, frate Ionatan?”

Principesa s-a sculat i s-a pornit s umble de colo pân colo. Picioarele ei, în sandalele deschise, erau de o frumuse e remarcabil .

„ i Ionatan mi-a spus: Pentru a domni, trebuie s vezi doar un el – puterea. N-ai voie s iube ti decât un singur om – pe tine însu i. Pân i Dumnezeul t u trebuie s fie exclusiv Dumnezeul t u, care s justifice fiecare din f r delegile tale i s le acopere cu numele lui sfânt.”

Principesa s-a oprit locului i a c tat spre mine.

„ ine seama, Etan: toate astea le tia Ionatan i totu i l-a iubit pe David. Vulturii pluteau în înalt. Apoi unul a â nit s geat în jos. Am întrebat: tii pe unde î i face veacul David? i Ionatan mi-a dat r spuns: E în pe tera Adulam i au venit la el acolo fra ii lui i toate ru-bedeniile lui i tot felul de oameni, care sunt la ananghie i care sunt îngloda i în datorii, i mul i nemul umi i, laolalt cam vreo patru sute de oameni, iar el e c petenia lor. i parc l-am v zut pe David, b rbatul meu, cum ie ea la lumin din pe tera Adulam în fruntea bandei sale, i-am v zut chipul pârlit de soare i trupul ml dlos i am zis c tre fratele meu Ionatan: chiar de-ar fi fur de cai sau tâlhar la drumul mare, simt o dorin în mine i vreau s merg la el. Dar Ionatan a întors vorba: Mai a teapt ; iscoadele regelui se a in prin preaj-ma ta, oameni de-ai lui Abner ben Ner; ar pune mâna pe tine i te-ar ucide. i am a teptat i au venit ploile i apoi prim vara, iar Paltiel, feciorul lui Lai , îmi inea mâinile; i n-a

mai venit nici o vorb de la David, nici prin Paltiel, nici prin fratele meu Ionatan. Dar, când s-au întors ploile din nou, am auzit spunându-se c David a luat-o de femeie pe Abigail, v duva unui oarecare Nabal, pe care îl lovise damblaua. Atunci am urlat i am fost dezn d jduit i mi-am rupt hainele de pe mine i n-am pus nimic în gur , pân când a venit Paltiel i mi-a adus vin, s beau, i oloi, ca s m ung cu el, i i-a dat silin a s fie dr gu i l-am l sat s fac ce vrea, dar n-am sim it nimic cu acel prilej.”

M-am ferit s privesc spre ea.

A râs, de rândul sta înceti or, i a spus cu glas schimbat:

„E atât de mult de-atunci.”

i din nou s-a ivit Amenhotef, marele eunuc regesc, i a f cut o plec ciune:

„Cina a fost preg tit . St pâna e a teptat în sala de mâncare.”

A plecat cu pasul ei u or eap n, dar cu o inut minunat , când te gândeai la vârsta ei. În pragul u ii s-a mai întors o dat i a dat din cap spre mine, de parc am fi fost uni i prin jur mânt la vreo uneltire, i a gr it:

„Cu vremea o s -l vezi cum trebuie, a a cred.”

8 L udat fie numele Domnului Dumnezeului nostru, care î i dezv luie adev rul în visele vizionarilor i poe ilor, dar care de la al ii cere atâta cercetare grijulie i atâtea trudnice in-vestiga ii.

C petenia efemer a unei bande de ho i i tâlhari mai curând î i va pierde urma decât s lase în urm t bli e de lut cu în irarea faptelor sale de vitejie i cu listele pr zilor luate. Se va feri de ciocniri cu ap r torii legii; de aceea relat rile despre el, din aceast surs , vor fi pe sponci i de pu in încredere. O balad , câteva cântece care prosl vesc faptele lui pot s ne dea unele indicii; sau poate c mai e în via vreun martor care a v zut cu ochii s i ex-pedi iile lui tâlh re ti, vreun m dular al bandei sale sau vreuna din victimele ei.

Abigail a murit. Întreb rile pe care tare a fi vrut s i le pun r mân f r r spuns. A murit la Hebron, când regele David era plecat din Iuda, dup ce îi n scuse un fiu, Chileab, un biet copil s rac cu duhul, cu easta deformat de la na tere. Din tot ce tim despre ea, era o fe-meie remarcabil ; trebuie s fi avut mare înrâurire asupra lui David în vremea când era c petenie de tâlhari, surghiunit i mic rege local în Hebron.

Am avut o convorbire despre ea cu o anume Debora. Aceast b trân vioaie ine în gazd me teri str ini din Sidon i Tir, care au fost tocmi i pentru zidirea templului. Debora fuse-se una din cele cinci fecioare slujitoare de iatac pe care le adusese Abigail cu ea în c s toria cu David. În aceast slujb a v zut i a auzit, fire te, câte ceva din cele petrecute între st -pâna ei i David. Apoi mi-a fost adus de c tre slugile lui Benaia ben Iehoiada un anume Mibsam ben Mi ma, un milog b trân, cu un singur picior, de la poarta ora ului; piciorul lips , a afirmat el, i-ar fi fost t iat pe când se afla cu David în pustiu. Dup m rturia pro-prie, Mibsam se afla în fruntea celor zece fl c i pe care David i-a trimis la Nabal, primul so al lui Abigail, pentru a-l îmbia cu pace i a cere de la el o ofrand plin de m rinimie.

Au mai fost i al ii cu care am stat de vorb , apoi câteva documente; astfel mi-a fost cu pu-tin s alc tuiesc, din diferitele pietricele, un mozaic, chiar i neîmplinit.

De la Madmana ben Ierahmeel, patriarhul ales al tribului Kaleb:

Pre uirea lui Nabal, membru al tribului nostru, locuind la Maon, dar p unile lui sunt în Carmel, oi – trei mii la num r, capre – o mie la num r.

Mibsam ben Mi ma mi-a istorisit precum urmeaz :

David ho de vite? Niciodat . Pentru asta era mult prea iret. Oameni buni, ne-a zis el ade-sea, dac prind pe vreunul din voi c ia cu el fie i numai o singur coad de miel, cutare i cutare s -mi fac mie Domnul dac nu pun s -l bat cu gârbaciul pân i-o c dea pielea

de pe trup. C ci ce ne aduce furtul de oi pân la urm ? Înc dup primele jafuri, p storii vor fugi din calea noastr i î i vor ascunde turmele; sau s-ar putea s se adune laolalt i s ne in piept cu pra tiile lor, i un p stor bun cu o pra tie bun poate veni de hac oric -rui lupt tor, c ci vreau s cred c a i auzit de povestea mea cu Goliat; sau ar putea s -i trimit veste regelui Saul, iar regele ar trimite vreo câteva mii de oameni din cetele lui de

oaste împotriva noastr , i atunci ce-am f cut? Nu, oameni buni, ne-a spus David adesea, nu asta e calea de-a ie i la liman în pustie. Dar bunul Domn Iahve mi s-a ivit în vis i a gr -it: David, dac vei urma legea pe care am dat-o str bunilor t i, vreau s - i ar t calea cea bun , pentru ca s v mearg bine i ie, i alor t i; i calea asta se cheam calea înduplec -rii prietene ti. Nu fura i de la p stori i nici nu-i ataca i; ci încheia i prietenie cu ei, a zis Domnul, i ap ra i-i de furi i de nomazi i de cei care le iau vitele. Iar când va sosi vremea ca turmele s fie mânate la st pânul lor pentru tunsul oilor, cu care prilej se ine s rb toare i se bea i au loc tot felul de petreceri, atunci s v înfiin a i i voi pentru a v cere partea

voastr din darurile lui Dumnezeu, drept r splat pentru ap rarea p storilor i a oilor. Astfel mi-a gr it Domnul în vis i, în felul sta, avem asigurate veniturile noastre în bani sun tori i în bunuri, precum carne, gr un e pr jite i vin i toate cele ce sunt bune i scumpe; i întreg Israelul ne va pre ui i ne va fi prieten. Iar, dac vreun st pân de oi se va codi i va spune: Cum a a, eu nu v cunosc i nu v-am rugat s -mi ap ra i ce-i al meu! atunci o s -i spunem: Ascult , fecior al lui Belial, cutare i cutare s ne fac nou Domnul dac David ben Iesei va mai l sa în via dintre ai t i vreunul care se pi pe zid.

Mibsam ben Mi ma i-a frecat ciotul piciorului, care era ro u i inflamat i îl mânca, iar în ochii lui urduro i mijea ca o r sfrângere a str lucirii care fusese David. i a urmat vorba astfel:

Acest Nabal, vezi bine, avea mii de oi, toate grase i cu lâna cea mai aleas , i capre de so-iul cel mai bun, tot cu miile; astfel c ne l sa gura ap când ne gândeam la vremea tunsului oilor lui. i David mi-a gr it a a: Mibsam, tiu c ai un cap de isprav pe umeri i o limb me ter . A a c alege- i nou fl c i, to i voinici la trup ca tine, i mergi c lare la Nabal i pofte te-i bun pace i adu-i aminte c el tr ie te în îndestulare, în timp ce noi ne afl m în a prin pustiu i ap r m ceea ce e al lui, i c am venit pentru o zi bun i c ne a tept m s afl m îndurare în ochii lui i c -l rug m s - i dea ce are la îndemân pentru prietenul lui, David ben Iesei. Dar Nabal era gras la trup, osânza îi atârna pân la genunchi i sub b rbie avea o gu puhav . i s-a aprins de mânie i a cârâit: Cine-i David ben Iesei acesta? Prea s-au înmul it slugile care fug de la st pânii lor; i, pentru asta, eu s iau pâinea mea i vinul meu i carnea mea, ce le-am preg tit pentru tunz torii mei, i siclii mei buni i tari i s dau toate astea la niste oameni pe care nu-i cunosc i nu-i tiu de unde sunt? i m-am temut s nu-l loveasc pe Nabal damblaua, a a se schimbase la fa i se f cuse purpuriu ca pruna; dar mi-am adus aminte c David spusese: s te p strezi întruna cuviincios, Mibsam; i a a am gr it lini tit c tre Nabal: Nu te mânia, tu, culme a d rnicei, o s mai auzi tu de feciorul lui Iesei.

Mibsam ben Mi ma s-a sc rpinat la subsuoar i a prins ceea ce vânase i l-a mu cat între din i i l-a scuipat cât-colo. Apoi a continuat precum urmeaz :

Dar tot timpul a c tat la noi femeia aceea. Era trupe i pl cut la privire i avea stra-ie alese i inele pe degete i br ri la glezne. Am b gat de seam c î i pironise privi-rea asupra mea, c ci eram lat în umeri i strâmt la mijloc i stam mândru în a; i, când tocmai dam s plec c lare de-acolo, dup vorbele schimbate cu Nabal, mi-a ie it înain-te i a zis:

David ben Iesei sta, c petenia ta, î i seam n ? Iar eu i-am r spuns: Frumoas femeie, dac e adev rat c eu am aflat îndurare în ochii t i, atunci pentru David o s i se

aprind inima în sân ca focul în codru, c ci el e de zece ori mai b rbat decât sunt eu; dar tu au cine e ti? La care ea mi-a zis: Sunt Abigail, nevasta lui Nabal; i, dup sune-tul glasului ei, mi-am dat seama c îi era drag b rbatul cum i-e drag un buboi în fund.

i un duh de la Domnul mi-a optit: o s-o mai revedem pe nevasta lui Nabal i i-am tras catârului un pumn între urechi, de-a zburat din loc ca un vultur. Când am ajuns la locul de întâlnire pe care ni-l numise, David ne i a tepta cu to i oamenii lui; i i-am dat seama despre vorbele lui Nabal. Atunci David a gr it: Fiecare s - i încing spada la brâu. David i-a încins i el spada i a f cut jur mânt ca în zori s nu mai r mân nimic din Nabal i din to i ai lui care se pi pe zid; iar mie mi-a zis: Mibsam, tu i cu dou sute de oameni r mâne i la buclucuri i la c ru e i le priveghea i, c ci am de gând s c l resc de sârg. i au pornit dup el ca la vreo patru sute de oameni; i mai mult nu tiu ce s-a mai întâmplat, afar doar c în zori a adus înd r t o groaz de lu-cruri i p rea mul umit de sine, precum un brotac care a înghi it musca.

Printre lucrurile pe care Abigail, nevasta lui David i v duva lui Nabal, le-a l sat la moartea ei i care au fost puse la p strare într-o magazie a haremului regesc, se aflau mai multe cioburi de lut; acestea mi-au fost aduse de un slujitor al lui Amenhotef, ma-rele eunuc al regelui. Pe unul din cioburi era o list , scris de mân nedeprins i cu multe gre eli. Iat lista:

Pentru David fecior al lui Ieseiu 2 suce puini rutunde 2 purdufe di vin din el mai bun 5 oaie gada fripde 5 mesure groun e prejite 1 suce legature de strafide 2 suce legature de mochini 8 azini puntru carat

Debora, slujnica lui Abigail, mi-a gr it precum urmeaz :

Gust din vinul sta, st pâne. Cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu, dac e din amestec tura pe care-o pun dinainte celor ce iau masa zilnic la mine, c ci ia nu tiu s deosebeasc între o et i pi atul unei capre. E mai bun chiar decât vinul ce vine din viile rege ti de la Baal-hamon i a ad stat to i anii lui în vasul sta. Este din cel mai bun al lui Nabal, primul b rbat al st pânei mele, pe care l-a tr snit damblaua. St pâna mea, îndura-s-ar Dumnezeu de sufletul ei, mi l-a d ruit i a zis: Debora, pune-l bine i p streaz -l pentru ziua când va veni b rbatul care te va înfl c ra cum m-a înfl c rat David pe mine; atunci deschide vasul i bea cu b rbatul acela ceea ce afli în el. Dar a venit un b rbat, st pâne, i apoi altul i niciodat n-am tiut întocmai dac m-a înfl -c rat oare a a cum a înfl c rat-o David ben Iesei pe st pâna mea; i vasul a r mas pecetlu-it. i b rba ii au tot venit i s-au tot dus i am ajuns b trân i încre it la fa i uneori îmi spuneam: Debora, poate c vasul sta cu pecete e ca via a ta – vinul cel mai dulce negustat.

A a c îl deschid acum, st pâne, cu gândul la Abigail, st pâna mea. S nu crezi c se des-chidea a a repede i cu bun voint oric rui b rbat. Nu mai era o mielu ea când l-a întâlnit pe feciorul lui Iesei; avea cu vreo ase sau opt ani mai mult ca el; dar carnea îi era înc tare i sânii împungeau înainte ca berbecii de b tut ziduri. Ea ducea casa i poruncea slugilor i

f cea socotelile, în timp ce Nabal, b rbatul ei, înfuleca i se be ivea de nu mai putea, pân ce a ajuns ca un crâmpei de ma îndopat i la fel de atr g tor, pentru o femeie, ca i acesta. Se vorbea c st pâna mea a luat la ea un m g rar i un olar c l tor i un argat de la grajd i un povestitor de istorii i legende i un ridic tor de biruri; dar ea era o femeie plin de vir-tu i i voia mai curând tov r ia celor cinci fecioare ce-o slujeau, printre care eram i eu; i trebuia s-o alint m i s-o dezmierd m, s-o s rut m i s-o giugiulim, s-o mângâiem i s-o strângem pân când suspina, u urat de pl cerea sim urilor ei, i da ochii peste cap.

Domnul Iahve s binecuvânteze acest picule de raza-soarelui curg toare. Acu’, când Abigail, st pâna mea, i-a v zut pe fl c ii ce-i trimisese David la Nabal, b rbatul ei, i când a auzit cum acesta i-a f cut de ocar , mi-a spus: Debora, draga mea, dac acest David ben Iesei seam n cu fl c ii lui, ne putem a tepta la multe. De-aceea ia ciobul sta i strânge laolalt ce-am în irat pe el i pune s încarce lucrurile pe asini; i gr be te i mergi înainte cu cei ce mân asinii; vezi c o s vin dup tine. Dar nu vorbi de asta cu Nabal, b rbatu-meu, a mai ad ugat ea, c ci tii ce fecior al lui Belial e, o s m în eleag anapoda. Când ne-a prins apoi din urm , c l rind pe m garul ei, avea ochii încondeia i i obrajii sulime-ni i cu ro u; iar buzele parc erau carnea rodiilor i mirosea îmb t tor ca o întreag gr di-n de flori. i când am ajuns devale, în umbra muntelui, s-a iscat o zarv mare i David cu oamenii lui veneau c tre noi; dar Abigail, st pâna mea, a mers c lare înaintea noastr i întru întâmpinarea lor.

Vinul e într-adev r bun; înc un p h rel, st pâne! Dac vrei s scrii despre st pâna mea, a a cum mi-ai spus, ascult bine, c ci acum vine întâlnirea cu David. Era acolo drept în a cu p r ro u deasupra unui chip pârlit de soare, iar în ochii lui era o lumin ; dar Abigail, st pâna mea, a lunecat jos de pe asin i s-a prosternat, cu fa a în rân , înaintea lui David. David a întrebat: Cine-i femeia din praful dinaintea mea? A a c am socotit nimerit s -l deslu esc i am zis: St pâne, este st pâna mea, Abigail, nevasta lui Nabal din Maon, care î i are propriet ile în Carmel. i David a desc lecat i a gr it a a ca s aud to i: îmi pare r u, femeie frumoas , dar eu am ap rat tot ce-a avut Nabal la p une, iar el îmi pl te te binele cu r ul. Îns Abigail, st pâna mea, i-a ridicat chipul spre David, astfel încât el a pu-tut vedea cum îi st teau sânii ca berbecii de b tut zidurile. i ea a gr it: Mie, st pâne, mie s -mi pui în seam p catul. S nu întoarc st pânul meu luarea-aminte asupra lui Nabal; c ci nebunia se ine de el. Mai curând prive te cu milostivire la slujitoarea ta, c ci inima slujitoarei tale bate mai tare înaintea fe ei tale, pentru c tu st pâne lup i pentru cauza lui Iahve i pentru c nu s-a putut afla nici un r u pe seama ta în toat via a ta. i acum aceste binecuvânt ri pe care i le-a adus slujitoarea ta, adic dou sute de pâini rotunde i dou burdufuri de vin i cinci oi fripte i cinci m suri de gr un e pr jite i o sut de leg turi de stafide i dou sute de leg turi de smochine, pune s le împart între fl c ii t i. i când Domnul se va fi milostivit de st pânul meu, atunci adu- i aminte de slujitoarea ta.

Vinul sta, st pâne, are artul lui. Aduce din nou la iveal amintiri vechi, despre Abigail, st pâna mea, i despre David ben Iesei. S fi v zut cum a ridicat-o de la p mânt i cum a sprijinit-o cu ging ie. Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul Israelului, i-a spus el, care mi te-a trimis azi înainte. i binecuvântat fii i tu, care m-ai împiedicat azi s fac v rsare de sânge. C ci pe cât e de adev rat c Domnul Dumnezeul Israelului este viu, dac nu te-ai fi gr bit i nu m-ai fi întâmpinat, nu i-ar fi mai r mas lui Nabal, pân la ivirea zorilor, nici o

f ptur care se pi pe zid. i David s-a închinat înaintea ei i cei doi au mers o bucat de drum în pustiu i, când s-au înturnat, st pâna mea î i inea capul de p rea cu zece ani mai tân r . Iar David i-a spus: Mergi în pace acas ; c ci i-am ascultat vorbele i am avut grij de tine.

N-ai golit paharul, st pâne. N-avea nici o grij în privin a mea, te rog mult; pe gâtlejul sta b trân a curs mai mult vin decât ar putea cuprinde o mie de burdufuri de capr . Astfel s-a întors Abigail, st pâna mea, la Nabal, b rbatul ei; i el era beat i z cea în borâtura lui proprie, întrucât petrecuse în tot acest r stimp, din care pricin ea nici nu i-a spus nimic pân ce nu s-a luminat de ziu . Dar când el s-a trezit gemând i pu ind ca o cocin de porci i când nu mai tia unde-i era capul i unde coatele, ea s-a dus înaintea lui, proasp t ca

roua de pe trandafir, i i-a gr it: Of, sac de osânz , be ivanule, munte de impoten , i-am sc pat via a gr bindu-m s -i ies înainte lui David ben Iesei i ducându-i, din bog iile ta-le, pâine i vin i carne fript i gr un e pr jite i stafide i smochine, c ci, altfel, la vremea asta David n-ar fi mai l sat în via pe nimeni dintre ai t i care se pi pe zid. Nabal a s rit în sus mai iute decât un purice i i-a ridicat mâinile spre cer i a strigat c tre Iahve: Ai au-zit, Dumnezeule, ce-a vorbit dr coaica asta, târfa lui Belial? Ea e pieirea mea, o s m duc de râp ! Oi i gr un e pr jite i smochine! Usca-i-s-ar sânii i ve teji-i-s-ar n sc toarea, c ci tu, Doamne Dumnezeule, e ti un Dumnezeu drept, care-i pedepse te pe cei r i. i a strigat s vin v taful i arga ii i s-a mâniat i a urlat ca turbat, pân ce i s-au învine it buzele i apoi întreaga fa i a c zut pe spate i a r mas acolo ca de piatr . V taful a spus c trebuie s -i lase sânge lui Nabal, iar slujitorii au dat fuga s -l caute pe b ie ; dar Abigail, st pâna mea, a zis: Ruga i-v cât vre i lui Iahve, dar nu v atinge i de sângele st pânului vostru, c ci de la Dumnezeu s-a îngro at i s-a oprit s mai curg i fac -se voia lui Dumnezeu. Zece zile în ir s-au rugat arga ii i a a teptat b ie ul, iar st pâna mea edea lâng Nabal, b rbatul ei, care z cea ca de piatr ; dar a zecea zi Domnul l-a lovit pe Nabal de-a murit.

Abigail avea un suflet mare, st pâne, s bem pentru el, oriunde s-o fi aflând acum. S stai zece zile acolo i s prive ti cum î i moare b rbatul i s te îngrije ti s moar , asta v de te cu adev rat o fire tare. Dup ce l-au îngropat, st pâna mi-a spus: Debora, s - i pun aua pe un asin i du-te la David i d -i veste: sl vit fie Domnul, care a r zbunat împotriva lui Nabal ru inarea ta i te-a ferit de fapta cea rea; c ci Domnul i-a pl tit lui Nabal r utatea cu însu i capul lui. i am întâlnit mai mul i fl c i de-ai lui David, nu departe în pustiu, i ei m-au dus la feciorul lui Iesei, iar eu i-am spus tot, a a cum îmi poruncise st pâna mea. La care David m-a r spl tit îmbel ugat cu o br ar de argint i cu zece palme din cea mai bun pânz tur de in, lat de trei palme, i a trimis cu mine câ iva din slujitorii lui. i când am ajuns cu to ii la st pâna mea în Carmel, ei i-au gr it astfel: David ne trimite la tine, pentru ca s te ia de nevast . În jurul buzelor st pânei a mijit un surâs ca dup o izbând ; iar ea s-a plecat de sârg cu fa a spre p mânt i a spus: Uite, aici e slujitoarea voastr , pen-tru ca s -i slujeasc pe arga ii st pânului meu i s le spele picioarele. Apoi s-a ridicat i a pornit degrab c lare pe asin, împreun cu noi, cele cinci slujitoare de iatac, drept alai; i am mers c lare în urma solilor lui David i ea a ajuns nevasta lui.

SHIGGAION AL LUI DAVID, PE CARE L-A CÂNTAT DOMNULUI

Sfâr easc -se r utatea p c to ilor i înt re te pe cel drept, Cel ce încerci inimile i r runchii, Dumnezeule drept;

Scutul meu este la Dumnezeu, Cel ce mântuie te pe cei drep i la inim . Dumnezeu este judec tor drept, tare i îndelung-r bd tor; i în fiecare zi se mânie împotriva celor r i.

Dac vreunul nu se întoarce la calea cea dreapt , el î i ascute sabia, întinde arcul s u i oche te. i în el a g tit unealt uciga ; s ge ile le-a preg tit împotriva prigonitorilor.

Iat , nelegiuitul a urzit r utatea, a z mislit silnicia i a n scut minciuna. A s pat o groap i a preg tit-o i cade în groapa pe care a f cut-o.

9 Cuvintele lui Etan ben Hosaia, adresate membrilor comisiunii regale pentru întocmi-rea Unei i singurei relat ri adev rate i hot râtoare, istorice te exacte i recunoscute oficial, privi-toare la uimitoarea în l are, la via a cu frica lui Dumnezeu, precum i la ispr vile de vitejie i la minunatele înf ptuiri ale lui David ben Iesei, rege peste Iuda timp de apte ani i peste amândou semin iile, Iuda i Israel, vreme de treizeci i trei de ani, alesul lui Dumnezeu i p rintele regelui Solomon, pe scurt Relatarea despre regele David, la edin a lor cu privire la latura militar a conflictului dintre regele Saul i David ben Iesei.

St pânilor! V cer iert ciune dac m restrâng la campania sau campaniile regelui Saul împotriva lui David ben Iesei. Tema întreprinderilor r zboinice ale lui David în slujba filistenilor îi apare prea încâlcit slujitorului vostru pentru a putea fi tratat de un redactor. În rest, a vrea s -i aduc mul umirile mele adânc sim ite st pânului meu, marele-gr m tic Iosafat ben Ahilud, pentru c mi-a dat pe seam anumite însemn ri despre vorbele schimbate cu regele David; st pânului meu Benaia ben Iehoiada, c -petenia în lupt a oastei, pentru c mi-a pus la îndemân unele lucruri din depozitele lui Abner ben Ner; iar st pânilor gr m tici Elihoref i Ahia b’nai i a pentru c ut rile lor dezinteresate, dar din p cate f r izbând , în arhivele rege ti.

Documentele i dovezile ce stau în fa a noastr se bat cap în cap i de-aceea e greu s precizezi câte campanii a purtat de fapt regele Saul împotriva lui David. Afl m despre trei: una, în pustia din Zif i Maon, a trebuit s fie curmat , pentru c filistenii au n v lit iar i în inutul Israel; o a doua, în pe terile i v g unile din locurile s lbatice de la Enghedi, precum i o a treia, din nou la Zif, s-au încheiat, amândou , cu întâlnirea fa în fa , nespus de memorabil , a lui Saul i David. În amândou rândurile David a izbutit s se furi eze pe neb gate de seam , cu câ iva înso itori, pân lâng regele Saul: la Enghedi lucrurile s-au petrecut într-o pe ter , unde regele Saul a intrat ca s - i de erte ma ele, iar la Zif în timp ce sta culcat i dormea în mijlocul înt riturilor f cute din care. De fiecare dat , înso itorii au st ruit pe lâng David s -l ucid pe rege; o asemenea împrejurare prielnic nu trebuia sc pat , i-au deslu it ei, c ci au n-a spus Domnul totdeauna: Uite, vreau s i-l dau în mâinile tale pe vr jma ul t u? În amândou rândurile, David s-a împotrivit pe te-meiul c : oare cine poate ridica mâna asupra unsului Domnului i r mâne apoi nepedep-sit? – o atitudine u or de în eles la un om care se vede în chip de viitor rege. Dar, în timp ce în pe tera din Enghedi David taie înceti or poala hainei de deasupra a lui Saul, care se ciucise lini tit, la Zif ia cu el suli a regelui i vasul cu ap . Atât la Enghedi, cât i în Zif, îl strig pe Saul dup ce ajunge departe, la loc sigur, i îi spune numele s u i îi arat dovezi-le îndr znelii sale; la care regele îi r spunde: Uite, nebune te m-am purtat i am gre it foarte mult, nu- i voi mai face r u, pentru c sufletul meu a fost acum scump în ochii t i i acum tiu c ai s ajungi rege i c regatul Israel va fi în mâna ta.

St pânii mei! Acestea sunt vorbe profetice, pline de sim minte nobile i, venind de pe bu-zele lui Saul, sunt de o însemn tate deosebit , pentru c întemeiaz înc o dat dreptul lui David la tronul Israelului. De asemenea, aici nu e vorba de pove ti pe care norodul le-a

n scocit i le-a împodobit în fel i chip; nu, însu i regele David în persoan a istorisit amin-titele întâmpl ri st pânului meu Iosafat, iar acesta le-a însemnat pe t bli e. Fire te c este aici i o nepotrivire; nici în arhivele rege ti, nici în depozitele lui Abner ben Ner, care era mai mare peste o ti în vremea regelui Saul, nu se g se te nici cea mai neînsemnat vorbu-li cu privire la o campanie în locurile s lbatice de la Enghedi sau la o a doua campanie în pustiul din Zif.

Abner relateaz doar despre o singur încercare: anume cea care a trebuit s fie curmat când a sosit veste despre încurc turile cu filistenii. Afl m de la Abner c David, dup ce se limitase mult vreme la mici raite de jaf din ascunz torile pustiului, s-a hot rât în cele din urm s - i fac rost de un loc statornic în ora ul Cheila. Cheila avea adeseori de suferit din pricina n v lirilor filistenilor; David a izgonit aceste bande, socotind c , prin asta, î i va asigura prietenia locuitorilor ora ului. Dar acum, dup ce p r sise desi urile nep trunse, nu- i mai putea t inui venirile i plec rile, i Saul a aflat unde î i f cea David veacul. Saul jubila: Dumnezeu l-a dat în mâinile mele, c ci s-a b gat singur în închisoarea zidurilor, de vreme ce s-a dus într-un ora care are por i i z voare. Gândul sta i-a venit i lui David i i-a pricinuit multe griji; de aceea, dup ce a întrebat oracolul, s-a desp r it de Cheila i de locuitorii s i, care erau prieteni nesiguri, i s-a dus în pustiul Zif. Dar tocmai atunci venea Saul împotriv -i cu o ceat de oaste de trei mii de oameni ale i. David a p r sit pustiul Zif i s-a retras în cel de la Maon, iar Saul l-a urm rit într-acolo. Saul mergând pe una din la-

turile muntelui, David i cu ai s i pe latura cealalt . Printr-o opera ie m iestrit înf ptuit , trupele lui Saul l-au încercuit pe David i e îndoielnic dac David ar fi putut sc pa, de n-ar fi sosit în tab ra lui Saul o tafet cu solia: gr be te i vino, c ci filistenii au n v lit în ar .

St pânii mei! Nu m-am ocupat pe larg de problemele astea pentru a arunca îndoiala asu-pra uneia sau alteia dintre ele; c ci cine ar fi atât de proclet, încât s pun spusele lui Abner mai presus de cele ale regelui David? Am încercat doar s fac oarecare lumin într-o vreme tare nestr vezie din via a feciorului lui Iesei i s prefigurez greut ile de redacta-re ce decurg de-aici pentru noi. in înc foarte bine minte în eleptele zicale cu privire la valoarea comparabil a adev rului i legendei, pe care st pânii mei le-au rostit în ultima reunire a comisiunii. În ciuda dovezilor ce se bat cap în cap, voi face tot ce pot pentru a îmbog i nobila imagine a alesului Domnului, pentru a pune temelie solid preten iilor sale la tron i a sprijini elurile pentru care Solomon, cel mai în elept dintre regi, a dat porunc s se întocmeasc Relatarea despre regele David.

În ceea ce prive te îns trecerea lui David de partea du manilor Israelului, filistenii: aceasta este, precum am l sat s se în eleag la început, o împrejurare prea anevoioas pentru a r mâne numai în seama slujitorului vostru, i a tept în leg tur cu asta hot -rârea st pânilor mei.

Discu ia membrilor comisiunii regale pentru întocmirea Relat rii privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe în leg tur cu problema includerii de fapte stânjenitoare în opera istoriei i cu c ile înf i rii ei în scrierea lui Etan ben Hosaia.

Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic: Domnilor, a i ascultat cuvintele lui Etan, redac-torul nostru. Sunt unele obiec ii? Complet ri? Domniile voastre sunte i, a adar, de acord ca diferitele istorisiri despre campaniile regelui Saul s fie incluse în relatarea despre regele David?

Ahia ben i a, gr m tic: De acord.

Iosafat: în felul sta am ajunge la al doilea punct. Domnia sa, adoc?

adoc, preotul: Cum e cu cina?

Iosafat: Ast -sear are loc la palat o primire în cinstea soliei egiptene, cu b uturi i cu miel la frigare; au n-a fost poftit a fi de fa i domnia sa, adoc?

adoc: Tare mi-a dori ca nevast -mea s renun e de-a mai face rânduial pe masa mea.

Iosafat: De fapt primirea ne mai las doar pu in timp. Pot presupune, de bun seam , c domniile voastre cunoa te i în linii mari împrejurarea. David s-a dus cu cei ase su-te de b rba i ai s i la Achi , regele Gatului, care era unul din cele cinci regate aflate în uniunea filistenilor. David i ceata sa, împreun cu ai lor, au ad stat o vreme în Gat, pân ce Achi i-a colonizat în ora ul s u, iclag. Primind iclagul în st pânire, David a luat asupr - i s dea ajutor în r zboi filistenilor i a f cut învoial cu du manul ce era urât de întregul norod.

adoc: inând seama de caracterul ginga al acestui pas, tare mi-ar fi pl cut s aud ce-a avut de spus David în leg tur cu asta.

Benaia ben Iehoiada: Purtarea lui David era întru totul limpede: într-o bun zi tot a fi c zut în mâinile lui Saul a spus el, de aceea nimic nu-mi p rea mai prielnic decât s scap fugind în ara filistenilor.

adoc: Dar omul din pia i de la por ile ora ului va spune : Vezi, uite un fl c u ac -t rii, o c petenie în Israel, un uns al Domnului, i ce se-apuc s fac ? – Se leag la bi-ne i la r u cu net ia ii împrejur, împotriva însu i norodului s u. i ce-am putea r s-punde la asta?... Avem nevoie de o justificare, bun s le închid gura celor cu gânduri rele. Nu i-ar fi putut porunci Domnul lui David? N-a l sat regele niciodat s se în e-leag asemenea lucru?

Iosafat: Regele David nu vorbea decât rareori despre treaba asta; i, când o f cea, nu p rea c asemenea f ptuire îi ap sa prea tare inima.

Natan, prorocul: i de ce i-ar fi ap sat-o? Alesul Domnului avea îndatorirea s scape cu via ; cum altfel s-ar fi împlinit voin a lui Iahve i ar fi ajuns David rege peste Israel i p rinte al regelui Solomon?

adoc: Tu tii asta i eu o tiu, dar o tie i norodul?... N-ar fi mai de tept lucru s nu pomenim deloc întâmplarea asta?... De fapt, cât a stat David la filisteni?

Iosafat: Un an i patru luni.

adoc: i sunt dou mii de ani de când Noe a r mas pe uscat cu corabia în vârful muntelui. Ce înseamn un an v zut din perspectiva istoriei?

Natan: Eu nu m hr nesc din jertfele cu ardere de tot ale norodului, ca prietenul meu, adoc. Am leg tur nemijlocit cu Dumnezeu. De aceea eu zic s fim consecven i: dac

suntem în ele i c David este unsul Domnului, atunci toate f ptuirile sale sunt în folosul i spre binele lui Israel. Dar, cum cunoa terea faptelor îl poate u or duce pe om la gânduri

primejdioase, trebuie s relat m lucrurile astfel încât gândirea lui s fie îndrumat pe calea cea adev rat .

adoc: A a s-a încercat de când Domnul Dumnezeu i-a împ rt it lui Adam, în gr dina Edenului, anumite fapte. Cele mai bine inten ionate cuvinte pot fi r st lm cite de orice arpe care trece pe drum.

Benaia: Tare a vrea s tiu cum Domnul meu Natan întoarce asta în folosul i spre binele lui Israel. De-ndat ce s-au stabilit în iclag, David i ai s i nu mai aveau decât o singur cale pentru a face rost de merinde: jaful. Dar cei mai apropia i, de la care se putea jefui ce-va, erau din însu i neamul lui David, din Iuda. Asta însemna s -i m cel reasc pe to i din sat pân la unul, b rba i, femei, copii, c ci, de-ar fi r mas doar unul în via , acesta ar fi umblat prin ar i ar fi strigat împotriva lui David. Ceea ce se potrivea întru totul cu in-ten iile regelui Achi din Gat. Achi spunea: Acesta a ajuns s fie urât de poporul s u, Is-rael, i va fi pe veci sluga mea.

Natan: Dac n-a fi recunoscut glasul Domnului Benaia, a fi crezut c aud pe unul dintre bârfitorii lui David, p rintele regelui Solomon.

Benaia: Sunt doar consecvent, a a cum a cerut domnia sa Natan. Dr gu ul de Dumnezeu va fi tiut el ce face când l-a ales pe David ben Iesei s domneasc preste Israel i s întoc-measc împ r ia. i, dac a a stau lucrurile, atunci tot voin a lui Dumnezeu a fost ca rege-le ce domnea, Saul, i feciorul lui Saul, Ionatan, s fie înl tura i. Atunci a fost drept i echi-tabil ca David s se vând lui Achi , regele Gatului, i s porneasc mai târziu spre miaz -noapte, gata s -i sprijine pe filisteni în b t lia de la Afec, în care oastea lui Israel a fost ni-micit , iar Saul i Ionatan i-au aflat moartea. Dac îns calea pe care l-a condus Iahve pe alesul s u pare prea întortocheat , prietenul nostru Etan n-are decât s-o mai îndrepte pen-tru elurile relat rii despre regele David.

adoc: C ile pe care a mers David vor fi fost ele încâlcite, dar nu erau c ile nelegiuitului.

Benaia: C ile nelegiuitului! Am luptat pentru David, când s-a ridicat împotriv -i însu i fe-ciorul lui i mai târziu de asemenea; i l-am v zut pe David la treab , când era vorba s ia hot râri. David tia ce înseamn s cucere ti puterea prin lupt i s-o p strezi. i când, cu prilejul sta, cuvântul Domnului nu voia s se potriveasc cu ceea ce David socotea c e necesar, atunci David se îndrepta c tre Domnul i vorbea cu el, i dup aceea Dumnezeu î i potrivea cuvântul cu necesit ile.

Iosafat: Bag seam c domniile voastre t ce i. Ei, atunci s ne relateze Etan, redactorul nos-tru, ce concluzii a tras din discu iile noastre i cum pl nuie te s dezvolte acest capitol din relatarea despre regele David.

Dar când am vrut s încep a vorbi membrilor comisiunii, s-a iscat larm i s-au deschis u i-le i un slujitor a vestit apropierea regelui Solomon. i marele-gr m tic Iosafat ben Ahilud a f cut o plec ciune adânc i to i s-au aruncat pe jos, în timp ce regele intra purtat pe un tron, unde edea între o p reche de heruvimi lucra i foarte m iestrit.

Regele ne-a spus s ne ridic m. P rea mai gras decât ultima oar ; era într-o dispozi ie ex-celent i a gr it:

„Azi e o zi cu adev rat mare pentru Israel, deoarece v aflu str duindu-v întru munca

Domnului i, în afar de asta, a sosit o solie egiptean s m îmbie a lua pe fiica faraonului de nevast i o s fie b uturi i miel la frigare.”

Dup aceasta a urmat una din lini tile care se las atunci când cineva din cei mari a rostit un gând mare. Apoi a întrebat Iosafat dac regele dore te s afle despre consf tuiriIe co-misiunii; i regele a r spuns c aceasta era într-adev r dorin a lui; iar Iosafat i-a înf i at o scurt recapitulare i a terminat cu constatarea:

„ i acum, o tu, cel mai în elept dintre regi, tocmai eram gata s -l ascult m pe Etan ben Hosaia, redactorul nostru.”

Atunci regele a b tut din palme i a zis:

„A, da, Etan, despre care se spune din Dan i pân în Bersabee c ar fi unul dintre cei mai în elep i oameni din Israel.“

Am plecat capul:

“Dup cum prea bine tie regele meu, biata mea în elepciune, pus al turi de a lui, este ca oarecele pe lâng elefantul ce tr ie te în regatul Saba.”

Regele a mângâiat nestematele f r pre de pe aripile heruvimilor i-a r spuns:

„S auzim, Etan, ce ai de spus cu privire la includerea unor fapte stânjenitoare în scrierile istoriei i despre c ile înf i rii lor.”

Am început ar tând c sunt chiar recunosc tor puternicilor st pâni ce fac parte din comi-siune pentru c au desprins atât de frumos miezul de coaj i au vorbit cu atâta ascu ime a duhului despre asta. În temeiul discu iei lor, am zis eu, am alc tuit o list a diferitelor po-sibilit i de-a proceda cu faptele incomode: a) s relatez totul, b) s relatez cu discre ie, c) s nu relatez nimic. A relata totul (posibilitatea a) este, pare-se, neîn elept; norodul ar trage foarte repede concluzii gre ite i i-ar forma tot atât de repede p reri gre ite cu privire la persoane c rora li se cuvine o înalt pre uire. A nu relata nimic (posibilitatea c) ar fi un lu-cru deopotriv de neîn elept; tot s-ar vorbi despre lucrurile acelea, iar oamenii ar afla tot-deauna ceea ce n-ar trebui de fapt s afle. Astfel nu ne-ar r mâne decât posibilitatea b: s relat m cu discre ie. De fapt discre ia, am spus eu, nu poate fi pus câtu i de pu in pe ace-ea i treapt cu minciuna; cel mai în elept dintre regi, Solomon, cu siguran c n-ar îng -dui folosirea unor minciuni în istoria p rintelui s u, regele David. Discre ia, am mai ad u-gat, este adev rul strunit de în elepciune.

„Dac regele i st pânii mei îng duie”, am gr it eu, „a încerca s înf i ez cum se poate proceda cu discre ie în zugr virea c ilor destul de încâlcite pe care a umblat alesul Dom-nului. S-a pus aici o întrebare în sânul comisiunii în leg tur cu raitele de jaf pe care le-a f cut David din iclag. Acu’, când regele Achi a vrut s tie de la el pe unde jefuise azi, David a recunoscut singur: în partea de miaz zi de Iuda. Dar ce dovedesc vorbele astea rostite de un b rbat aflat într-o situa ie ca aceea a lui David? Au nu putea s fie r spunsul lui un iretlic? Dar oricum, fie c i-a spus adev rul lui Achi , fie c nu, i într-un fel, i în cel lalt nu exist martori, c ci, în locurile pe care le-a jefuit, David a poruncit s -i omoare pe to i. i atunci n-am fi oare îndrept i i s l s m s se în eleag din textul nostru, cum c David i-a îndreptat raitele de jaf mai curând asupra semin iilor du mane din Ghe ur sau din Ghezer sau din Amalec decât asupra propriului s u norod, Iuda? Mai departe este

problema rolului avut de David în b t lia contra lui Saul i a norodului Israel care a avut loc la Afec. David a fost de fa la Afec, împlinind datoria sa de ascultare fa de regele Achi din Gat. Dar a luat el oare parte la b t lie? Nu putem presupune mai curând c s-a iscat vrajb între principii filistenilor, cu care prilej ace tia i-ar fi spus regelui Achi : Au nu e sta acela i David despre care se cânt pe drumurile Israelului: Saul a b tut mii, dar David zeci de mii? Pune-l s fac degrab calea întoars i s r mân în locul pe care i l-ai hot rât, pentru ca s nu se întoarc împotriva noastr în b t lie; c ci sângele trage la sânge i, dac ar vrea s se împace cu st pânul s u, regele Saul, cum ar putea-o face mai potrivit decât în temeiul capetelor t iate ale r zboinicilor no tri?... Un lucru este îns sigur: în ultimele cea-suri ale b t liei, când oastea Israelului a fost împr tiat prin mun ii Ghilboa i când tru-purile lui Saul i Ionatan au fost intuite la zidurile ora ului Bet- an, David i ai s i au por-nit, în mar uri for ate, înd r t spre iclag, unde n v liser bande din Amalec. I-au prins din urm pe tâlhari i i-au nimicit i i-au sc pat astfel femeile, printre ele i pe Abigail, i au luat prad atât de bogat , încât David a putut trimite din ea daruri b trânilor din Iuda. Iat , le-a trimis el vorb , v trimit dar din pr zile pe care le-am luat de la vr jma ii Dom-nului.”

Regele Solomon a c tat la mine cu privirea lui sfredelitoare, a râs f r bucurie i a gr it:

„ tii s mânuie ti vorba cu iretenie, Etan, i s îndrumi gândurile oamenilor, astfel încât mi se pare c am ales în elept i c am pus omul potrivit ca redactor al relat rii despre p -rintele meu, regele David.”

Dar eu mi-am zis: dac p rintele s u, regele David, a fost un mare uciga , sta e un mic tâlhar. i am r spuns:

„Ce este slujitorul vostru în fa a chipului celui mai în elept dintre regi altceva decât un c -cat de musc , un fir de pleav , o umfl tur f r însemn tate.”

La care regele a ridicat degetul scurt i gras i a zis:

„Fiecare dup meritul s u. M-a bucura s te v d ast -sear la primire.”

i, milostiv, a f cut semn oamenilor ce-l purtau i a fost dus afar .

Eu îns m-am îndreptat spre casa din uli a Reginei din Saba nr. 54 i am pus-o pe Lilit s -mi spele picioarele i pe Hulda s -mi cure e barba i i-am povestit Esterei despre cinstea ce mi se f cuse.

„P ze te- i pa ii, Etan,” a spus ea i, când mi-am pus ve mântul cel nou cu vârci verzi i m-am preg tit s plec, a ridicat mâna, de parc ar fi vrut s m binecuvânteze.

Primirea a fost înfrumuse at prin nenum ra i muzican i cu imbale i flaute, cu psalte-rioane i tamburine i harfe; prin dansatori, care s ltau prin aer i se r suceau i se aplecau îndemânatic în toate p r ile, i prin cânt re i, mai mult sau mai pu in d rui i cu har, care cântau viersuri întru slava Domnului, pentru sl virea lui Solomon, cel mai în elept dintre regi, i în cinstea faraonului, din ale c rui coapse fusese z mislit frumoasa principes Hel-ankamen, cu ochii ca ni te nestemate întunecoase i cu olduri precum coloanele tem-plului Amon-Ra. Chipul lui Amenhotef str lucea de mul umire de sine i, întrucât b use un strop din vinul viilor rege ti de la Baal-Amon, mi-a spus:

„Bun, nu-i a a? i prin esa va fi a lui Solomon, dac bineîn eles îng duie trecerea liber prin Israel pentru bunurile egiptene.”

Atunci am b ut întru mul i ani pentru Amenhotef i i-am zis:

„M întreb, st pâne, dac e ti mai curând un mijlocitor de c s torii sau un om priceput în nego ul dintre noroade.”

„Ei, Etan”, a r spuns el, „pentru mul i sunt un toate-cele, dar ie î i sunt prieten, pentru c e ti un venetic aici, ca i mine, i fiindc ai o minte de teapt .”

i, ghiontindu-m cu cotul în coaste:

„ tii cine-i omul de colo, care rumeg bucata de coad gras ?”

Acela era îns întunecat la chip, cu p rul epos u or înc run it, i ar fi putut trece drept un b rbat frumos, dac n-ar fi avut b rbia piezi .

„Era cât pe-aci s ajung rege”, a spus Amenhotef, „principele nostru Adonia. De la vârful nasului în sus, a a se vorbe te în oapt , este leit p rintele s u, regele David, dar gura i b rbia vin de la o c petenie de arca i, dup care se aprinsese Haghita, muma lui.”

Principele Adonia, cu halca de carne într-o mân i cu vin în cealalt , l-a z rit pe Amenhotef i a venit în grab la el.

„Ce face cea mai încânt toare dintre f pturi”, a întrebat el, „Doamna Abi ag din unam? Nu i-a dat nici un r va pentru mine?”

Amenhotef a f cut o plec ciune:

„Doamna Abi ag este bine, ca i celelalte Doamne din haremul regesc.”

„Asigur-o de adora ia mea”, a mai spus principele. „Spune-i c robul ei a teapt cu dor cuvintele ei sau vreun gaj al sim mintelor ei, o uvi din cosi a ei, poate i leg turica cu smirn ce-o poart între încânt torii ei sâni.”

i Lilit – mi-a trecut prin minte – poart o leg turic cu smirn între încânt torii ei sâni, de când ne-am str mutat la Ierusalim. Totu i am b gat de seam cum Adonia a devenit mai re inut. Amenhotef îns s-a aplecat pân la old i un murmur i o opoteal s-a pornit în jur, c ci regele Solomon se îndrepta spre noi cu întreg alaiul s u, printre care marele-gr m tic Iosafat ben Ahilud i Natan, profetul, i adoc, preotul, i Benaia ben Iehoiada, c petenia în lupt a oastei.

Regele ar ta minunat, în aur i argint. Pe degete îi scânteiau inele i i-a gr it lui Adonia, fratele s u:

„Dup cum v d, domnia ta stai de vorb cu Etan ben Hosaia, a c rui în elepciune nu e în-trecut decât de a mea i care este redactorul Relat rii privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe a p rintelui nostru, regele David.”

Pân atunci, Adonia nici nu m b gase în seam ; acum îns m-a iscodit cu privirea, din ochii s i mari i cenu ii rev rsându-se raze, a a cum se spune c era i felul p rintelui s u, David. Apoi i-a ters buzele unsuroase de mâneca ve mântului s u i a spus:

„Sunt curios cum va trata chestiunea succesiunii la tron.” La care regele Solomon a tres rit

mânios; eu îns mi-am plecat capul i i-am spus lui Adonia:

„Slujitorul vostru este în m sur s v asigure, st pâne, c fratele vostru Solomon, cel mai în elept dintre regi, nu dore te s afle în cartea asta altceva decât adev rul lui Dumnezeu.”

„Atunci Relatarea privitoare la uimitoarea în l are va deveni, f r doar i poate, una din cele mai neobi nuite c r i ale lumii”, a întors vorba Adonia.

„Asta fire te!” a gr it regele. i, întors c tre mine:

„Aflu de la prietenul t u Amenhotef c Lilit, iitoarea ta, este frumoas la chip i încânt -toare i în eleapt întru c ile dragostei. Vreau s cred c zugr virea lui se potrive te?”

Am sim it spaim în m runtaie i am r spuns:

„Sluga voastr e ca un vierme în fa a voastr , iar înaintea str lucirii voastre tot ce-i al meu este ca un gr unte de nisip, nu merit aten ia st pânului meu.”

„Un om umil este pl cut în ochii Domnului”, a gr it regele Solomon. „Eu doresc totu i s -i ar t pre uire pentru gândurile adânci pe care le-ai închinat istoriei lui David, p rintele

meu, i m gândesc dac n-ar fi potrivit, în chip de pre uire, s-o aduc pe Lilit a ta ca soa de joac a principesei Hel-ankamen, fiica faraonului – pe care o iau de nevast – bineîn e-les, dac voi îng dui trecerea liber prin Israel a bunurilor egiptene.”

Am aruncat o privire c tre eunuc, care î i r sucea mâinile în elegantul lui fel egiptean, i m-am gândit c , dac boa ele nu i-ar fi fost deja zdrumicate, mi-ar fi f cut pl cere s i le zdrumic eu; i am f cut o plec ciune înaintea regelui i i-am spus c aceast nou cinstire e mult prea mult pentru mine, c îmi ajunge din plin cinstirea dinainte, cu care m-a cople it f cându-m redactorul Relat rii privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe. Dar rege-le a ridicat mâna sa ciotoroas i a gr it:

„O s vedem”, i s-a întors de la mine i a plecat cu alaiul s u.

Principele Adonia, fratele regelui, m-a îmbiat binevoitor cu o parte din bucata sa de miel de soi; dar eu am refuzat, mul umindu-i totu i.

10 Într-o noapte, când dormeam al turi de Lilit, mi-a ap rut în vis un înger al Domnului, care avea dou capete, una din fe e era plin de bun tate, cealalt îns era groaznic la vedere i pe fruntea ei se încol ceau vipere. Cele dou capete au început s se sf deasc . Cel prie-

tenos a spus: Las -l în pace, c doar l-ai chinuit destul. Cel lalt îns a r spuns: Nu, doar l-am pi cat pu intel i trebuie s pun mâna pe bici, ca s -l fac s scormoneasc mai adânc i s r zbat pân la r d cinile lucrurilor. Atunci primul cap a zâmbit a râde i a zis: Dar poate oare omul s r zbat pân la r d cinile lucrurilor? Desigur c nu, a r spuns capul care era groaznic la vedere, i a mai ad ogit: Cu toate astea trebuie s încerce. Dup care amândou capetele s-au topit unul într-altul i au devenit unul a c rui fa era plin de acea mare indiferen pe care o pot v di doar chipurile îngerilor. i acest cap mi-a gr it: Du-te la En-Dor, Etan ben Hosaia, i caut muierea care are duh de prezic toare i întreab-o despre sfâr itul regelui Saul.

M-am trezit sc ldat în sudoare. Lilit s-a mi cat i a spus adormit :

„Te-am auzit vorbind, Etan, prietene, dar nu i-am în eles vorbele.”

„Nu sunt sigur c erau vorbele mele”, am r spuns. S-a ridicat în capul oaselor i a c tat lung la mine. Am ogoit-o:

„Vor fi fost totu i vorbele mele. C ci ce altceva sunt visele decât noi în ine în c utarea unui drum?”

Lilit mi-a zvântat fruntea.

„Maic -mea, odihni-i-ar Dumnezeu sufletul în pace, mi-a povestit c în visele noastre tr -iesc zeii care nu mai sunt în fiin pentru c Domnul Iahve i-a surghiunit în eol i i-a ce-tluit cu lan uri grele: zeul tunetului i zeul p durilor, zeul m rii furioase i zeul vântului din pustiu care îi v t ma omului bojocii; i zei a rodniciei, cu bor ul la gur , i zei a izvo-rului care â ne te din stânc murmurând; i toate ielele i duhurile p durii i stafiile care umbl prin noapte; i Belial însu i, feciorul de târf al focului i al întunericului din adânc – pe to i tia i-a surghiunit Domnul Iahve, dar ei se reîntorc i tr iesc în visele noastre.”

Atunci m-am dus cu gândul la îngerul Domnului cel cu dou capete i la muierea din En-Dor, despre care norodul vorbea înfiorându-se, i la regele Saul, care i-a poruncit femeii s cheme din str funduri duhul lui Samuel, profetul; i din frica dinl untrul m runtaielor mele s-a iscat setea de via i pofta c rnii, astfel încât m dularul mi-a crescut întru dra-goste i am p truns în iitoarea mea Lilit.

Dar printre membrii comisiunii rege ti pentru întocmirea Unei i singurei relat ri adev rate i hot râtoare, istorice te exacte i recunoscute oficial, privitoare la uimitoarea în l are i a a mai

departe s-au iscat mult nedumerire i cl tin ri din cap, din pricina dorin ei mele de-a m c l tori la En-Dor i de-a cerceta mai departe împrejur rile sfâr itului regelui Saul. Preotul

adoc a mârâit c nu va ie i cine tie ce lucru de tept din asta; Natan, profetul, a deslu it c într-adev r în elept este cel ce las câinii adormi i s doarm mai departe; marele-

gr m tic Iosafat ben Ahilud a spus c nu are bani la îndemân pentru vr jitorii i pentru chemarea duhurilor din adâncuri i c trebuie deci s scad cheltuielile de drum din leafa mea; Benaia ben Iehoiada îns mi-a oferit o ceat de c l rime u oar ca s m înso easc . I-am mul umit foarte i i-am dat a în elege c o tenii se prea poate s înfrico eze norodul i c un om înv luit de fric e prea pu in potrivit pentru îmbog irea cuno tin elor noastre. Benaia, gânditor, i-a mu cat îndelung buza de jos i mi-a zis:

„În acest regat, Etan, ochiul legii adast asupra ta, oricum ai c l tori.”

i astfel, în faptul zilei, em i elef m-au ajutat s pun aua pe asinul sur pe care îl închiri-asem; i, dup ce au fost rostite rug ciunile i dup ce le-am s rutat pe Estera i pe Hulda i pe Lilit, am purces la drum, pe poarta de miaz noapte, înspre ila, care se afl în Efraim.

Nimic nu e atât de lini titor pentru suflet ca mersul agale pe asin, pe drumurile Israelului. În urma ta r mâne zarva i fr mântarea din Ierusalim. Pe lâng tine trec, într-o procesiune lent , colinele acoperite de prim var cu crini i topora i pestri i; mieii privesc de sub â e-le mamelor lor; femeile de prin sate, cu un co sau un ulcior cu ulei pe cap, p esc cu gin-g ie în drumul lor. Ici negustorii aduc m rfuri, înjur pe cei ce mân asinii i îi îndeamn la grab ; colo pelerinii î i duc ofrandele s r c cioase la cel mai apropiat jertfelnic; o ceat de-o sut din o tire vine în lungul drumului, suduit de c petenia c lare pe un cal b l at. Pe marginea drumului stau ciuci i milogii, întind mâinile i î i tânguie nevoia; povestitorii de istorii strig s adune ascult torii; ranii vând drume ului ostenit gr un e pr jite i lapte acru de capr . Ah, i hanurile, în esate de oameni care asud i duhnesc, râgâind iz de usturoi i de brânz . O odaie? Un pat? Ce- i închipui, omule, unde crezi c te afli: în pa-latul lui Solomon, cel mai în elept dintre regi, unde orice fluier -vânt i fecior al lui Belial î i are irul lui de c m ri cu scoar e i cu perine i cu un lux p gân? Intr i te dumire te, oamenii stau lungi i pe jos ca pe tii într-un co , nu e nici o palm de loc între ei. Cutare i cutare s -mi fac mie Domnul Iahve dac mai pot ad posti m car unul aici. Se las noap-tea? i drumul mai departe e cu primejdie? Drumul, scumpule, a fost cu primejdie înc de pe când Avraam, str bunul nostru, a mers pe el din Urul Caldeei, iar noaptea a urmat du-p zi de când Dumnezeu a desp r it lumina de întuneric, asta nu cred c e ceva nou pen-tru tine, c doar pari un om trecut prin multe. Cum? O, Domnul Iahve s - i reverse bine-cuvântarea asupra ta i a femeilor tale i a copiilor t i, n scu i i înc nen scu i, zilele tale s se înmul easc . De ce ai z bovit s aminte ti de punga din brâul t u? P reai a fi unul din cei ce trebuie s trudeasc pentru pâinea lor de toate zilele i care dou zile din trei nici m car nu apuc s-o aib între din i. A, s dau la o parte câ iva dintre feciorii tia de târfe, a a ca s - i fac loc i ie; aici e un col i or frumu el, pl cut; micile pete negre de pe perete nu înseamn nimic, gâng niile au capetele zdrobite i nu mai mu c . Iar mai târziu, la noapte, se vor ivi aici, în cas , un num r de d n uitoare moabite, cu ni te sâni pe care nu-i po i cuprinde cu amândou palmele, i cu ni te dosuri dolofane i îndesate; i toate astea se cutremur în timpul dan ului, de cad le ina i de pl cere pân i b rba ii care doboar un bou cu o lovitur de pumn. Dup d n uial îns , fata ce i-e pe plac i se va al tura i va bea cu tine i î i va îng dui s-o pip i, ca s te convingi singur c farmecele ei sunt a a cum le-a f cut Domnul Iahve, netede i vârtoase. Du- i asinul sur în fund, în grajd. Pre ul fânu-lui intr în socoteal ; dar pl te ti acum numaidecât, st pâne.

Cu voia lui Dumnezeu am intrat c lare în En-Dor în cea de-a cincea zi a c l toriei mele,

dup ce mi-am rostit rug ciunea la mormântul lui Iosif de la Sichem din Manasse i dup ce, apoi, am trecut prin En-Gannin din Isahar i am str b tut valea Izreel înspre soare-r sare, având mereu muntele Ghilboa în dreapta; ultima noapte o petrecusem în Sunam, de unde era de fel Abi ag, frumoasa domni care se str duise cu ging ie s -l înc lzeasc pe regele David, întrucât era înaintat în vârst i ajuns la adânci b trâne e i nu se mai pu-tea înc lzi. Ziua era luminoas , nici un nori or pe cer, ciocârliile se ridicau în zbor de pe ogoare i porumbeii uguiau în crâng. Femeile din En-Dor st teau la fântân sporov ind; stropii de ap de pe g leata cu care scoteau apa scânteiau.

Dar una dintre femei, una dolofan , cu gropi e, s-a întors c tre mine i a gr it:

„Ce te tot holbezi, str ine? E ti vreun negu tor care caut s vând mirosne pl cute sau zeam de p duchi cu care se boie te pânza ca purpura? Ori i-e poft i pânde ti pân ce ne-om apleca peste ghizdurile fântânii, ca s - i afli desf tare la asemenea priveli -te?”

„Nici una, nici alta, dr g la o”, i-am r spuns eu. „Sunt un biet drume care caut sfat i luminare.”

„A a zic to i”, a s rit cu vorba alta. „Dar dup aia caut pe sub fustele muierilor.”

„Dac m uit la tine”, am întors eu vorba, „nu prea tiu ce lucru aduc tor de lumin ar putea fi sub a ta. Mai curând a pofti s aflu aici o femeie în eleapt , care s aib duh de prezic toare i care trebuie s fie foarte b trân , dac mai e cumva în via .

Atunci dolofana cu gropi e a zis:

„Eu sunt femeia în eleapt , care are duh de prezic toare; am înv at me te ugul de la maica-mea i de la muma maic -mii.

„Ca s spun drept, copil frumoas ”, am r spuns eu, „nu v d la tine pielea încre it , din ii g lbeji i, p rul l os i nici negii de pe nas i de pe pielea capului, care se potri-vesc, toate, cu chipul unei vr jitoare.”

„Dac duhurilor nu le pas de asta”, i-a dat ea capul cu trufie pe spate, „de ce te stân-jene te pe tine?”

Dup care a tras g leata fântânii spre ea, i-a umplut ulciorul de lut i a pornit în calea ei; femeile îns chicoteau i ar tau spre mine, astfel încât m-am sim it tare nerod i m-am întrebat dac nu cumva îl în elesesem gre it pe îngerul cu dou capete al Domnu-lui i dac drume ia mea pân la En-Dor nu se va dovedi o str danie zadarnic .

Dar, în timp ce ad stam înc pe m g ru ul meu sur i nu tiam încotro s -l mân, iat c a venit spre mine un om b trân care se sprijinea într-o cârj . Mi-a spus c e ufam ben Hufam i unul din b trânii din En-Dor i m-a întrebat cine sunt i care e rostul venirii mele. I-am spus numele meu i al p rintelui meu i i-am istorisit c mi-a ap rut în vis un înger al Domnului i c mi-a spus: Du-te la En-Dor i caut muierea care are duh de prezic toare i întreab-o.

Dar nu i-am dezv luit care era elul întreb rii mele i nici c îngerul meu avea dou capete. ufam ben Hufam a plesc it cu limba. În En-Dor, a spus el, n-a mai fost nici o asemenea muiere de când regele Saul oprise cu str nicie orice vr jitoare i le surghi-

unise pe toate cele care aveau duh de prezic toare. La care i-am r spuns c tiam i eu de porunca regeasc , ca i de alte porunci date de regele David; c era, îns cale lung de la sfatul regelui pân la colibele s racilor i c poruncile celor puternici sunt în gloata norodului ca un pumn de ap pe care cineva o picur în nisipul pustiului; i l-am întrebat dac n-a venit regele Saul însu i la muierea cea în eleapt din En-Dor, ca s-o roage s -i prezic viitorul cu duhul ei de prezic toare, atunci când Domnul Iahve a t cut la întreb rile lui i când nu i-a dat r spuns nici prin oracolul ar icilor, care se cheam Urim i Tumim, i nici prin glasul profe ilor?

ufam ben Hufam a stat o vreme pe gânduri, apoi a clipit iret i a gr it:

„Îmi dau seama din r spunsul t u, Etan ben Hosaia, c e ti un om de-o în elepciune neobi nuit ; cum se face atunci c nu vrei s vezi casele noastre d r p nate, ogoarele noastre p r ginite, coapsele sl b noage ale vitelor noastre? Oare nu tii c Solomon, cel mai în elept dintre regi, a chemat to i b rba ii tineri, în putere, s slujeasc în cetele lui de oaste i la me terii lui ziditori i c v tafii regelui ridic totu i zeciuiala? De ace-ea b trânii din En-Dor s-au adunat la sfat i au zis: Domnul Dumnezeul nostru îi ajut pe cei care se ajut singuri; de ce, atunci, s nu facem ca str inii s vin la noi i s -si lase siclii aici; i au ce alta ar putea atrage mai tare str inii într-un loc decât o muiere în eleapt care are duh de prezic toare? Vremea ei de robot s fie de la r s ritul lunii pân la primul cântat al cuco ilor, iar plata ei doi sicli de fiecare întrebare, i f r sc -z mânt.”

Astfel am ajuns oaspetele lui ufam ben Hufam în casa lui i am mâncat din pâinea lui i am b ut din vinul lui acru; dar, când a venit noaptea, i-a luat cârja i a pornit înain-

tea mea ontic ind spre coliba de p mânt în care î i împlinea vr jitoarea din En-Dor me te ugul. i în colib am dat cu ochii de prietena mea dolofan cu gropi e, iar ea mi-a surâs, ar tând dou iraguri de din i cum nu se afl mai frumo i i a gr it:

„A adar, tot ai venit; a az -te colo pe pern , în curând am s m ocup de tine.”

ufam ben Hufam îns s-a ciucit pe jos într-un ungher, i-a pus toiagul lâng el i a t cut.

Femeia a mai aruncat c c reze de oaie pe foc. Fumul a prins s se înv l tuceasc i m-au usturat ochii; ea îns mesteca fiertura vâscoas din cazan i a mai pus buruienu e i pr fule e, astfel încât au început s se ridice deasupra b ici care plesneau cu un poc-net u or; între timp morm ia ceva, dar nu erau vorbe, ci formule magice, i a strigat de câteva ori duhul. Mi-am zis: cutare i cutare s -mi fac mie Domnul: asemenea nerozii pot prosti pe rani, regele Saul avea totu i prea mult minte pentru a lua în serios asemenea sminteal . Vr jitoarea amesteca mai departe, iar eu i-am zâmbit, c ci pentru o muiere me ter în vr ji i o fiic a lui Belial era nespus de nurlie. S-a întâmplat îns c fl c rile aproape s-au stins i nu mai r m sese decât o pâlpâial care arunca umbre uria e. Atunci vr jitoarea a vârât o lingur în cazan i a pus pu in fiertur într-un blid i mi-a adus-o, zicându-mi:

„Mestec asta bine.”

Iar eu am întrebat:

„Ce e asta?”

„Este o fiertur ”, a zis ea. ,,O fierbea maic -mea i înaintea ei muma maic -mii i îi zi-ce ha i .”

„ i asta cheam duhurile?”

„Asta cheam orice vrei”, a r spuns ea i s-a întors, astfel încât rotunjimea oldului ei s-a v zut limpede în lumina aruncat de restul de j ratic.

„Ia-o i mestec ; nu m face s a tept aici.”

i am luat un pic de fiertur din blid i am gustat-o: avea un gust ciudat, oarecum cam ca miezul de nuc , dar i iute; i mirosea a mirodenii. i am început s mestec aluatul acela cleios i sucurile din el s-au rev rsat cu îmbel ugare i erau îmb t toare i le-am înghi it.

„Ia tot ce e în blid”, a poruncit vr jitoarea.

Am ascultat-o i am sim it cum povara lumii aluneca de pe umerii mei i am tiut c puterea mea nu cuno tea limite i c puteam i eu s poruncesc duhurilor adâncului, care urcau la lumin venind din eol. i i-am spus vr jitoarei:

„Tu e ti îngerul visului meu; dar unde e cel de-al doilea cap al t u?”

Cu toate c râsul ei era râsul unei fiice a lui Belial, mi-a sunat pl cut la ureche; i ea m-a privit batjocoritor i a întrebat:

„Pe cine s chem s vin ?”

Am spus:

„Adu-mi-l pe regele Saul.”

Atunci ea a p lit i a zis:

„A face-o f r pl cere; e prea de groaz chiar i printre umbre.”

De rândul sta am râs eu de ea:

„A adar, i-e fric tocmai de me te ugul t u? Eu nu m tem; dau zilnic la iveal prin descântec umbre din eol, doar în ziua de Sabat nu, i o fac f r ha i ul t u.”

Îndat s-a întors c tre foc; i fl c rile s-au învâlvorat când a ridicat mâinile, iar straiele au c zut de pe ea, astfel încât sta despuiat în mijeala luminii g lbui; i a ipat cu glas puternic. Iar eu am întrebat-o:

„Ce vezi?”

„V d zei ridicându-se din miezul p mântului”, a zis ea i s-a zvârcolit de durere.

„Dar îl vezi pe regele Saul?” am întrebat. „Cum arat ?”

„E înalt de statur ”, a gâjâit ea r gu it, „mai înalt decât orice alt om; are trupul însân-gerat str b tut de cuie lungi i î i ine capul sub bra .”

i mi s-a p rut c v d ivindu-se printre umbre o f ptur uria , regele ucis, al c rui cap retezat de filisteni a fost purtat pretutindeni prin ara lor pentru a vesti fapta în casa

idolilor lor, dar al c rui trup a fost intuit de zidul cet ii Betleem. M-am dus cu gândul la rege, cum a intrat în coliba asta înaintea ultimei sale b t lii, dar îmbr cat în alte straie. Adu-mi-l la iveal pe Samuel, îi spune el vr jitoarei; i duhul lui Samuel se înfiin eaz , ca un b trân costeliv, înf urat în mantie, i îl întreab pe Saul: De ce m-ai tulburat punând s m cheme din adâncuri; iar Saul gr ie te: Sunt tare însp imântat, c ci filistenii se lupt împotriv -mi, iar Dumnezeu s-a dep rtat de mine i nu-mi mai r spunde nici prin proroci, nici în vise; i glasul înfundat al lui Samuel a profe it: Domnul va face ceea ce a gr it prin mine; va lua domnia din mâinile tale i o va da lui David, aproapele t u, iar mâine tu i fiii t i ve i fi cu mine i tab ra lui Israel o va da Domnul în mâinile filistenilor.

i atunci i-am strigat vr jitoarei:

„Adu-mi-l încoace pe Samuel.”

Iar de undeva glasul lui ufam ben Hufam:

„Asta îndoie te pre ul.”

i din nou s-au în l at fl c rile învolburându-se i chipul vr jitoarei s-a schimonosit a du-rere i trupul ei se încol cea i se scutura înfiorat, iar întunericul din partea de dincolo de fl c ri a p rut c se desparte în dou i un glas de mo neag a cârâit:

„De ce m-ai tulburat punând s m cheme din adâncuri?”

„A adar, tu e ti duhul lui Samuel?” am întrebat eu i am cercat s deslu esc, printre um-brele ov itoare, ivirea prorocului.

Dar se pare c un lucru anume nu era cum trebuia s fie, c ci chipul vr jitoarei a v dit spa-im înfrico toare, iar ea i-a c tat sc pare la mine, pitulându-se în bra ele mele. i am mai sim it prezen a cuiva în înc pere i am tiut c era David, feciorul lui Iesei, ie it la fa a p -mântului de pe t râmul mor ilor, i duhul lui David i-a gr it duhului lui Samuel:

„Te-am aflat, în sfâr it, prietene i p rinte al meu. De ce fugi de mine? C ci te-am c utat în cele apte h uri ale eolului i am mers în cele de apte ori apte iaduri i în fiecare din ele mi-au spus c tocmai plecase i de acolo.”

i duhul lui Samuel i-a acoperit ochii cu mâinile, de parc ar fi vrut s alunge de la sine un chip al groazei, i a gr it:

„O, fecior al lui Iesei, îl vezi tu pe regele Saul? Cu trupul str puns de cuiele lungi cu care l-au intuit, î i poart c p âna sub bra .”

„Cum te v d i m vezi”, a r spuns duhul lui David, „tot a a îl v d i pe el.”

„ i n-a fost el, oare, unsul Domnului?” a rostit duhul lui Samuel. „Cu toate astea ai trimis un tân r din Amalec ca s -i la via a.

„Ui i, prietene i p rinte al meu”, i-a întors vorba duhul lui David, „c i eu am fost la mu-ierea cea în eleapt din En-Dor înainte de lupt i i-am poruncit s te cheme din eol; i ai venit i mi-ai r spuns întocmai precum îi r spunsese i lui Saul. Eu doar m-am îngrijit, pri-etene i p rinte al meu, ca profe ia ta s se poat împlini.”

Atunci glasul duhului Samuel a exclamat:

„Au cuvântul Domnului nu era îndestul pentru tine, de te-ai dus acolo i ai tocmit un uci-

ga tic los i ai adus sângele unsului Domnului asupra capului meu i asupra celui al t u?”

„Ai i nas s predici despre virtu i, prietene i p rinte al meu”, a zis duhul lui David. „Da-c a fost voia Domnului ca împ r ia s fie luat din mâna lui Saul i s -mi fie dat mie, atunci uciga ul tic los pe care l-am tocmit eu a fost unealta Domnului, iar faptul c l-am tocmit s-a întâmplat întru împlinirea voin ei dumnezeie ti. Dar în ceea ce prive te sfâr itul regelui Saul n-ai decât s -l întrebi singur, c ci e aici de fa ; cu trupul str puns de cuiele lungi cu care l-au intuit, î i poart c p âna sub bra .”

Dar duhul regelui Saul a ar tat, mu e te, spre locul neobi nuit, unde se afla capul, de par-c ar fi vrut s dovedeasc oarecum c o c p âna desprins de trup nu prea mai poate s gr iasc . i duhul lui Samuel i-a acoperit chipul i a oftat de s - i rup inima, în timp ce duhul lui David a râs f r s se aud , de parc toate astea n-ar fi fost decât o glum înfri-co toare, pe în elesul doar al lui; iar femeia din bra ele mele tremura i se cutremura; i apoi a cântat coco ul.

M-am trezit. O lumin ve ted c dea prin ferestruica strâmt i prin g urile din acoperi ul de paie. Vr jitoarea din En-Dor sta goal în bra ele mele, lipit de mine; ufam ben Hufam îns s-a sculat anevoie în picioare din ungherul lui, a venit spre mine ontic ind, mi-a în-tins palma deschis i a zis:

„Împreun cu slujitul prin f ptura ei, face treizeci i patru de sicli.”

11 Totu i taina cu privire la sfâr itul regelui Saul i la partea pe care o avea David m muncea tot mai mult.

Estera mi-a spus:

„Ce te neliniste te, Etan? De la întoarcerea ta din En-Dor vorbe ti cu mine ca un om care e cu gândul aiurea; cu Hulda n-ai pic de r bdare; iar Lilit se furi eaz prin cas cu ochii plân i.”

Am ov it. Dar mi se înv lm eau nest pânit prin cap mai multe gânduri decât puteau fi cuprinse mai îndelung de o east de om, astfel încât i-am povestit Esterei, pân la urm , ce-mi dezv luise femeia care avea duh de prezic toare. i am spus:

„Dup cât se pare, n-am s -mi aflu lini te pân ce nu voi avea r spuns la întreb rile ce m bântuie: au este adev rat c David l-a trimis pe tân rul din Amalec pentru a-l ucide pe re-gele Saul i, tot astfel, pe Ionatan, cu care încheiase un leg mânt? i este, oare, adev rat c uciga ul a f cut ceea ce i-a poruncit David? i trebuie ca, la tot cel lalt sânge din înc l rile lui David, s mai punem la socoteal i sângele lui Saul i sângele lui Ionatan, la a c rui moarte David a scris:

Jale grea este în mine, frate Ionatane! C ci mult mi-ai fost de drag. Mai de pre mi-era iubirea ta Decât dragostea femeilor.

„ i la ce i-ar ajuta dac ai avea r spunsurile?” a întrebat Estera.“Ai putea s le scrii în rela-tarea despre regele David sau în vreo alt carte?”

„Nu prea. Dar trebuie s-o tiu eu însumi. Trebuie s tiu cine era omul David. Era o fiar de prad , care d iama? Sau avea înaintea lui un el, c tre care gonea cu orice pre ? Sau orice str danie e de art i chiar cei mai mari dintre noi sunt gr un e de ni-sip pe care vântul timpului le spulber ?”

„Biet om”, a zis Estera.

„David?” am întrebat.

„Nu, tu”.

i m-a s rutat pe ochi.

Dar eu m-am dus la casa marelui-gr m tic Iosafat ben Ahilud, care se afla în ora ul de sus, aproape de locul unde se zidea templul, i am cerut s fiu ascultat.

Un slujitor m-a condus înaintea lui Iosafat; acesta a spus c se bucur s vad cât ar t de bine i m-a întrebat dac drumul meu la En-Dor a fost cu folos.

„St pâne”, am r spuns, “cu cercetarea istoriei, lucrurile stau la fel ca i cu marele

drum al copiilor lui Israel prin pustiu; urci o colin de nisip doar pentru a o vedea îna-intea ta pe urm toarea.”

„Dar drumul i-a aflat un sfâr it i, de pe piscul muntelui Nebo, Moise, conduc torul nostru, a v zut înaintea lui ara F g duin ei, cu râurile i ogoarele i viile i satele ei.”

„Cuvintele st pânului meu sunt pentru slujitorul vostru ca balsamul. A adar, mi se pare adesea c ne rotim în cerc.”

Tr s turile lui Iosafat s-au umbrit:

„Poate c tu te rote ti în cerc, Etan, fiindc r t ce ti prin prea multe p r i.”

„Dac r t cesc prin prea multe p r i, st pâne, o fac pentru c buzele care m-ar putea sf tui r mân pecetluite. De altfel, regele David era i un om cu o complicat alc tuire l untric , ceea ce impune cercet ri în multe direc ii.”

„Regele n-avea decât un singur lucru în cuget”, mi-a deslu it Iosafat. „În to i anii cât l-am cunoscut nu urm rea decât s fie pe placul Domnului, cl dindu-i împ r ia.”

Am f cut o plec ciune i am spus c întocmai asta trebuie spus mai r spicat în relata-rea despre regele David; totu i mai d inuiau anumite îndoieli i încâlceli, care ar pu-tea umbri m rea a imagine i care ar trebui l murite pentru a ocoli r st lm cirile ce ar putea urma.

„Îndoieli i încâlceli?”

Iosafat a c tat spre mine cu ochii abia miji i.

„În leg tur cu ce?”

„În leg tur cu sfâr itul regelui Saul i cu rolul pe care l-a jucat David cu acel prilej.”

Mi-au venit în minte oameni care, pentru vorbe mai neînsemnate, sfâr iser prin a fi desc p âna i i a li se intui trupul la zidul ora ului; i m-am gândit la cei dragi mie, care ar fi putut pierde pe cel ce-i hr nea.

Iosafat a prins a râde:

„ i ce e cu b nuial în leg tur cu sfâr itul regelui Saul?”

„Pentru domnia ta, st pâne, se prea poate c nimic. St pânul meu a v zut chiar cu ochii lui i a auzit cu îns i urechile lui i nu atârn de vorbele altora.”

„Ui i: Etan, c am ajuns sfetnic regesc abia dup ani i ani de la moartea lui Saul.”

„ i nu mai tr iesc oare martori”, am întrebat eu, „care s fie chema i înaintea comisiu-nii rege ti pentru întocmirea Unei i singurei relat ri adev rate i hot râtoare, istorice te exac-te i recunoscute oficial, privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe, a a precum au primit porunc s vin Iorai, Iahan i Me ulam, povestitorii de istorii i legende îng -dui i de dreg tori?”

„Ar fi unul, de bun seam ”, a încuviin at Iosafat. „Ioab, fiul eruiei, sora lui David, care a fost c petenie de oaste în lupte; dar m tem c n-am afla decât pu ine lucruri de la el, c ci o spaim de moarte îl scutur în fiece zi i a f cut din el un mo neag care bâiguie.”

„ i dac m-a duce eu la el i a încerca s vorbesc cu el în lini tea dintre cei patru pe-re i ai s i?”

„Socotesc c nu e un lucru recomandabil.”

Iosafat a întins mâinile în l turi.

„Sau ai vrea s o faci în pofida lui Benaia ben Iehoiada, care are un ochi de veghe asupra lui Ioab? Poate c e mai în elept s cau i l murire în depozitele lui Seraia, gr m ticul rege-lui David, care sunt rânduite în arhivele rege ti.”

Atunci i-am mul umit marelui-gr m tic Iosafat pentru sfatul s u bun i pentru îng duin a avut . Nu sunt decât un câine nevrednic, am mai ad ogat, care s-a însorit la mila st pânu-lui s u i acum se furi eaz de-acolo.

Dis-de-diminea am purces spre arhivele rege ti, care erau a ezate într-un grajd ce fusese zidit pentru caii regelui Solomon. Acolo i-am g sit pe gr m ticii Elihoref i Ahia, care e-deau la o mas i jucau în zaruri. Ahia avea înaintea lui o gr mad de sicli i mai multe inele i o podoab pentru bra i o pereche de sandale elegante din piele de Egipet i un ve mânt din pânz de Byssus; Elihoref îns edea doar în c ma la mas .

i Elihoref a gr it c tre zaruri: „Ah! voi, veri de prima mân cu Urim i Tumim, oracolul, voi, oscioare ale fericirii, de ce m l sa i la ananghie? Uita i-v la Ahia sta, voi, îngera i-lor, uita i-v la avu iile pe care le-a adunat gr mad omul sta, care e un buboi pe chipul omenirii, un puturos ce leneve te pe socoteala regelui! De ce nu vre i s c de i cum ar fi pe placul lui Iahve; de ce urma i porunca lui Belial, st pânul tuturor relelor? Veni i, dragile mele zaruri, nu v întoarce i fa a de la mine. O singur arunc tur cu priin numai! Nu m omorâ i cum l-a ucis Cain pe Abel, ci v di i adev rata voastr fire nobil de ajut tori ai s rmanilor i de sprijin al celor obidi i. Am s v dovedesc încrederea mea, dulcile mele zaruri: pun la b taie pentru voi c ma a mea, ultimul lucru ce-l mai am. Nu m l sa i s umblu despuiat i gol pe uli ele Ierusalimului, întru batjocura fecioarelor lui Israel i întru revolta muierilor b trâne. Rev rsa i norocul vostru asupra mea; h r zi i-mi un trei sau un apte sau un doisprezece!”

i Elihoref ben i a a luat zarurile între palmele f cute c u i le-a scuturat, în timp ce i-a în l at privirea spre cer, la Domnul Iahve, creatorul lumii i a tot ce se afl în ea. Apoi a l sat zarurile s se rostogoleasc : aruncase un doi i un patru. S-a b tut cu pumnii în cap. A blestemat soarele care îl lumina i pe p rintele s u care îl z mislise i berbecul râios din ale c rui coarne erau cioplite zarurile; fratele s u Ahia îns , care nici nu clipise între timp, a întins mâna i a zis:

„C ma a ta!”

La care m-a cuprins mila de Elihoref. I-am împ rt it lui Ahia c venisem la îndemnul ma-relui-gr m tic Iosafat, pentru a afla anumite depozite i însemn ri; pentru asta a avea ne-voie de ajutorul lui i al fratelui s u, care nu va putea merge s caute f r c ma pe el.

Ahia i-a aruncat fratelui s u c ma a i sandalele. Apoi a cl tinat din cap i a spus c nu poate decât s se minuneze cu privire la Iosafat. Au nu tie marele-gr m tic c în arhive domne te o harababur deplin , astfel încât nu se poate g si chiar nimic? i a ar tat cu mâna spre unele desp r ituri pentru cai, unde erau stivuite mormane de t bli e de lut, i

spre altele, unde z ceau într-o neorânduial groaznic suluri de piele scrise.

„ i asta înc nu e nimic”, a ad ugat el. „S fi v zut arhivele rege ti când erau gr m dite într-un hambar, unde vântul sufla nisipul peste hrisoave, iar ploaia iroia pe ele.”

M-a p lit b nuiala c poate Iosafat m trimisese încoace, pentru a sc pa de mine în chip elegant i i-am întrebat pe Elihoref i Ahia dac nu tiau cumva de ni te depozite oarecare ale lui Seraia, gr m ticul regelui David, i unde ar putea s se afle, dac exist cu adev rat.

Amândoi au r spuns c auziser deja de asemenea depozite; Elihoref i-a dat cu presupu-sul c s-ar afla în desp r itura a treia din rândul întâi, pe partea stâng a grajdului; dar Ahia a fost de p rere c ele ar fi în desp r itura a aisprezecea din irul al treilea, în partea dreapt a grajdului; dup care s-au luat amândoi la har .

Am întrebat:

„Dar nu se afl nici o list a c r ilor i depozitelor din arhive?”

Amândoi socoteau c o asemenea list ar fi tare de dorit; i Ahia a spus c aflase cum c o asemenea list urma s fie întocmit de-ndat ce arhivele î i vor fi aflat locul lor statornic în catul de sus al marelui templu pe care a pus s -l zideasc Solomon, cel mai în elept din-tre regi; dar Elihoref a l murit c omul gânde te i Dumnezeu cârmuie te – i stai numai s soseasc noul schimb de cai din Egipet pentru rege i s fie adus aici, în grajduri; dup care au pornit din nou s se certe.

Eu îns i-am îndemnat s pornim în c utarea depozitelor lui Seraia, gr m ticul regelui David; i Elihoref i Ahia s-au sculat i m-au urmat, cu care prilej Elihoref a ales primul rând de desp r ituri din stânga grajdului i Ahia al treilea rând pe partea dreapt , iar eu irul al doilea care se afla la mijloc. i am r scolit prin t bli ele de lut i prin sulurile de pi-

ele cu scris pe ele; i unde nu s-a stârnit o trâmb de nisip asemenea trâmbei de nori ce mergea înaintea copiilor lui Israel, în lungul lor drum din Egipet i prin pustiu! Dar în timp ce copiii lui Israel au ajuns, dup oarecare r t cire, în ara pe care le-o f g duise Domnul, nici Elihoref, nici Ahia i nici eu n-am izbutit s g sim depozitele lui Seraia. i întrucât ne tremurau genunchii i ne dureau bra ele i eram plini de sudoare i de praf i de pânze de p ianjeni, am curmat c utarea, iar Elihoref s-a pornit s tu easc de spaim i a zis:

„Cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu, dac m-oi mai atinge vreodat de o singur t bli de lut din arhivele astea. “

Iar Ahia a întregit plin de evlavie:

„Amin!”

„Dac domniile voastre vor s ierte cuvântul împotriv al slujitorului vostru”, am r spuns eu, „ i eu sunt tot atât de obosit i de mânjit ca voi amândoi i mai am dou femei acas , de care trebuie s m îngrijesc, i o iitoare pe care trebuie s-o mul umesc. Cu toate astea eu nu cunosc nici istoveal nici ov ial în slujba lui Solomon, cel mai în elept dintre regi, i a scrierii istoriei; i, cu binevoitoarea îng duin a domniilor voastre, m voi reîntoarce

aici într-alt zi, i anume înso it de doi sclavi, care se pricep la folosirea Alef-Beth-Ghimmel-ului i la deslu irea diferitelor feluri de scris.”

Ahia îns a gr it:

„Cui îi d dracu’ mânc rime se scarpin de- i smulge pielea de pe el.”

Iar Elihoref a mai ad ugat:

„Nu amâna prea mult c utarea, Etan; altfel s-ar putea s ne g se ti sub cerul liber, cu arhi-vele prad p s rilor cerului i oarecilor i furnicilor ro ii celor rele.”

Dar eu m-am întors înd r t în casa din uli a Regina din Saba nr. 54, ca s-o pun pe Lilit s m îmb ieze i s m maseze i s m nânc apoi, în tov r ia Esterei, o bucat de pâine cu m sline i cu ceap .

„Ai de gând s mai pleci o dat la drum?” a întrebat ea.

„Din p cate trebuie s -l caut pe Ioab, feciorul eruiei, care poruncea peste oaste în vremea lui David, i s -l întreb în leg tur cu sfâr itul regelui Saul i dac David a pus s -l ucid i pe Ionatan, cu care încheiase un leg mânt.”

Estera i-a ap sat cu mâna pe inim :

„Este o ispitire pe care o vei urma ve nic – numele ei este adev rul, vl starul soartei.”

„Te doare tare r u în piept”, am întrebat-o îngrijorat, „ i nu pot face oare chiar nimic, ca s te ajut?”

A cl tinat din cap.

i am pornit la drum i am ie it pe poarta de miaz zi a ora ului i am mers prin gr dinile de dincolo de poart , pân ce am ajuns la o cas ce era zidit din c r mizi de diferite cu-lori. i unul dintre peletieni sta de paz în fa a u ii i a aplecat suli a i a gr it:

„Coropcar din cei ce te îmbie cu marfa lor nu e ti, c ci n-ai coropc pe burt ; dar nu e ti nici ran din cei ce aduc zarzavat ori ou ori struguri dulci. A a c l mure te cine e ti, ast-fel încât s po i fi crezut, c ci Benaia ben Iehoiada, c petenia în lupt , are un ochi de veghe asupra acestei case.”

„Dumnezeu s te binecuvânteze, fl c ule”, i-am r spuns, „c ci agerimea min ii tale i-a dat seama c nu sunt nici coropcar care te îmbie cu m rfurile lui, nici vreun ran care aduce produsele lui; cu toate astea, pun la b taie cinci sicli împotriva unuia al t u i m prind c nu ghice ti cine sunt?”

„ in prinsoarea”, a zis peletianul i mi-a rânjit în fa . „E ti Etan ben Hosaia, redactor – ce-o fi i asta – al Unei i singurei relat ri adev rate, istorice te exacte i recunoscute oficial, privitoa-re la uimitoarea în l are i a a mai departe; i st pânu-meu Benaia a poruncit ca, dac ii cu tot dinadinsul, s te las s intri, dar s nu te mai las s ie i iar afar .”

I-am pl tit peletianului cei cinci sicli ai mei i m-a fi r sucit pe c lcâie i a fi f cut calea-ntoars dac n-ar fi fost glasul din mine care zicea: i-ai vârât gâtul în la , Etan; acu’ po i s te la i spânzurat pentru adev rul întreg.

Din care pricin am intrat în cas i am dat peste un mo neag c ruia-i curgeau ochii, care sta ciucit într-un ungher aproape întunecos, cu mâini tremurânde, cu barba încâlcit , cu pecingine pe cap.

„Au tu e ti oare Ioab”, am strigat, „cel care au fost pus preste oaste?”

Omul aproape nici nu s-a clintit i a zis:

„Eu sunt acela.”

Am c tat uimit la el, c ci nu mi se p rea de crezut ca acesta s fie viteazul care a cucerit în iure Ierusalimul ce nu putea fi luat, astfel încât îl puteau ine chiar i ologii i orbii; vitea-zul care a înfrânt Siria i Moabul i Ammonul i Amalecul i regii filistenilor i pe Hadadezer, regele din Saba; care l-a omorât pe Abner, cel care poruncea peste oaste sub regele Saul, i pe Absalom, feciorul lui David.

Ioab a zis:

„Ai venit din partea lui Benaia ca s m chinuie ti mai departe?”

i s-a închis iar în sine, i scâncea ca un copil bolnav.

„Eu sunt Etan ben Hosaia”, i-am r spuns, „autor i istoric; i am venit de capul meu pen-tru a te întreba în leg tur cu unele puncte care nu-mi sunt limpezi.”

„Cum pot eu s tiu”, a zis Ioab, „dac nu vii totu i din partea lui Benaia i dac vorbele mele nu vor fi întoarse împotriva mea, a a încât s -mi înfig capul într-o pr jin i s -mi intuiasc trupul la zidurile Ierusalimului pe care l-am cucerit de la Iebusi i i i l-am dat în

mân regelui David?”

„Tu însu i te-ai num rat odinioar printre puternicii din regat”, i-am întors vorba, „ i prin-tre cei care hot rau, dac unul e dus cu anasâna la moarte sau dac îi e îng duit s - i în-cheie zilele în pace. Eu îns hot r sc cum va continua omul s tr iasc dup moartea sa, în ochii neamurilor viitoare, i dac peste o mie de ani el va trece drept un mo neag ajuns în mintea copiilor, c ruia îi curg balele pe barb i pi atul în n dragi, sau ca un osta care- i prive te soarta în fa cu demnitate i îndr zneal . “

Mâinile lui Ioab au contenit din tremurat. S-a sculat i a p it spre mine, înv luit în duhoa-re, i a gr it:

„Am fost totdeauna osta i am f cut ce mi s-a poruncit. Dar apoi am aflat c regele David m-a afurisit pe patul s u de moarte i c i-a spus lui Solomon: S faci dar cu Ioab dup în-elepciunea ta, ca s nu se pogoare c runte ea lui cu pace în groap . Închipuie- i: omul m

blestem pentru uciderea feciorului s u Absalom i a lui Abner ben Ner i a unuia i a al-tuia pe care i-am omorât pentru el! O, n-a pus niciodat singur mâna pe vreun om; nici un strop de sânge pe brâul ce-i încingea alele, nici în înc l rile ce le purta în picioare. I se p rea mai potrivit s ucid cu mâna altora.”

„Au a pus David s -l omoare i pe regele Saul”, am întrebat, „ i pe Ionatan cu care înche-iase un leg mânt?”

Ioab i-a sc rpinat barba murdar .

„Trage- i tu înv mintele tale. Eu nu pot decât s - i istorisesc ce-am v zut i auzit. Cam într-a treia zi dup revenirea lui David la iclag, a sosit acolo i omul acela tân r. Hainele îi erau rupte i î i pusese rân pe cap i se v ic rea c oastea lui Israel fugise din b t lie i c mult norod c zuse i murise; i – mai spunea el – era mort i Saul, i feciorul s u Iona-

tan. David sta printre oamenii s i i a gr it c tre el: Ai v zut cu ochii t i c Saul i Ionatan au murit? Iar omul cel tân r a r spuns: St pânul meu tie c sunt slujitorul lui credincios i c îi sunt foarte îndatorat i c spun adev rul. Din întâmplare m-am dus pe muntele Ghelboa i iat Saul st tea sprijinit pe suli a sa, iar carele i c l re ii îl ajungeau. Atunci el s-a întors i, v zându-m pe mine, mi-a strigat: Cine e ti tu? i eu i-am r spuns: Sunt un amalecit. Atunci el mi-a zis: Apropie-te de mine i m ucide, c ci durerea mor ii m-a cu-prins i sufletul meu e înc tot în mine. A a c l-am ucis; i am luat cununa regeasc de pe capul lui i br ara ce era pe mâna lui i le-am adus pe-amândou aici, la st pânul meu; i binevoiasc st pânul meu s m r spl teasc dup meritul meu.”

„ i ce-a f cut David?” am întrebat eu.

„A luat coroana i br ara”, a spus Ioab, „ i s-a tânguit o vreme pentru Saul i Ionatan, apoi s-a întors spre tân rul din Amalec i a zis: Cum nu te-ai temut tu s ridici mâna, ca s ucizi pe unsul Domnului? i, cum tân rul om a p lit i a prins a îng ima vorbe f r ir, David i-a gr it: Sângele s u s fie pe capul t u, c ci buzele tale au m rturisit împotriva ta.

i a poruncit unuia dintre înso itorii s i s -l ucid pe tân rul din Amalec.”

Iar eu m-am cutremurat, c ci am v zut limpede c duhul prezic tor al vr jitoarei din En-Dor gr ise adev rul cu privire la moartea regelui Saul i la participarea lui David la ea; i i-am spus lui Ioab:

„A adar, lucrurile par astfel ca i cum sângele regelui Saul ar fi mânjit înc l rile lui Da-vid?”

Dar, mai înainte ca Ioab s -mi poat r spunde, s-au auzit glasuri i r sunetul unor pa i grei. Ioab a zvâcnit într-o tres rire; mâinile îi tremurau, balele îi curgeau din gur . i Benaia ben Iehoiaha a intrat în înc pere i i-a zis lui Ioab:

„Iar i cu intrigile tale?”

i, întorcându-se c tre mine:

„ i-a povestit istoria tân rului din Amalec?”

Dup aceea, Ioab s-a aruncat în arin înaintea lui Benaia i i-a s rutat picioarele. Benaia i-a tras un picior în fund, astfel încât Ioab a zburat pân -n ungherul lui i a r mas lat acolo.

„Uite”, a zis Benaia, „ sta a inut cândva puterea regatului în mâinile sale. i tu, Etan, cu capul t u în elept i cu vorbele tale pline de în elepciune, care au mai mult de-un tâlc, ce ai vrut s afli de la aceast gr m joar de putregai?”

Am plecat capul i am t cut.

„Nu fi înc p ânat”, a spus Benaia, „sau vrei s -mi aflu r spunsul de la Ioab?”

„L-am întrebat în leg tur cu sfâr itul regelui Saul”, am zis eu, „ i al lui Ionatan, cu care David încheiase un leg mânt.”

„Ioab”, a dat glas Benaia, „vino-ncoace!” Ioab s-a apropiat târâ .

„Poveste te-ne despre sfâr itul regelui Saul”, a zis Benaia, „despre cine l-a ucis pe el i pe Ionatan.”

„Filistenii i-au ucis pe Ionatan i pe Abinadab i pe Melchi ua, feciorii lui Saul, iar lupta

împotriva lui Saul ajunsese cumplit i arca ii l-au lovit cu arcurile pe acesta, care a fost greu r nit. Atunci Saul a gr it c tre purt torul s u de arme: Trage- i sabia i m str punge cu ea, ca s nu vin ace ti net ia i împrejur i s m ucid i s - i bat joc de mine. Purt -torul de arme îns n-a voit, c ci se temea cumplit: atunci Saul i-a luat sabia i s-a aruncat în ea. V zând purt torul de arme c Saul a murit, s-a aruncat i el în sabia sa i a murit dimpreun cu el.”

„ i de unde tii tu c a a stau lucrurile?” a întrebat Benaia.

„O c petenie a arca ilor filisteni”, a zis Ioab, „pe care l-am luat prins i l-am întrebat mai târziu, s-a jurat pe to i zeii lui c a v zut chiar cu ochii s i i c a v zut i un tân r, care a s rit dintr-un tufi i a jefuit cununa regeasc i br ara i a luat-o la s n toasa, mai înainte ca arca ii filisteni s fi apucat s descalece lâng regele mort.”

„A a încât se pare c înc l rile lui David nu sunt mânjite nici de sângele regelui Saul, nici de cel al lui Ionatan”, a mai zis Benaia.

„ i nu-i asta o glum ?” a apucat s zic Ioab.

Atunci Benaia a ridicat pumnul i l-a lovit pe Ioab în fa , de l-a podidit sângele pe gur i a c zut la p mânt. Eu îns am f cut o plec ciune i i-am mul umit lui Benaia pentru mare-le ajutor pe care mi-l d duse la c utarea adev rului cu privire la sfâr itul regelui Saul i al lui Ionatan, cu care David încheiase un leg mânt. Benaia a c tat la mine cu ni te ochi care parc erau de plumb, iar eu m-am rugat lui Dumnezeu s lase s treac de la mine clipa aceea. i Domnul m-a ascultat, c ci Benaia a prins s se hlizeasc i mi-a tras un cot în coaste de mi-a t iat r suflarea i a zis:

„Dac tii atât de mult, Etan, precât cred eu c tii, atunci cred c tii prea multe.”

12 Sl vit fie numele Domnului Dumnezeului nostru, care îi binecuvânteaz aici pe cei ce cau-t adev rul lui i care h r ze te uneori câte-o gr uncioar i g inii oarbe.

S-a întâmplat îns , în ziua a asea a c ut rii noastre în grajdurile regelui, unde se aflau ar-hivele rege ti, ca acei doi sclavi care se pricepeau la folosirea Alef-Beth-Ghimel-ului i la deslu irea diferitelor feluri de-a scrie s izbucneasc în strig te de bucurie. i, când m-am dus de sârg la ei, am z rit sub un morman de gunoi un vas de lut, care fusese spart; în ju-rul lui z ceau o gr mad de cioburi i t bli e de lut, acestea din urm în parte v t mate. Scrisul de pe cele mai multe din t bli e se potrivea cu felul scribilor casei Iuda din vremea când regele David domnea în Hebron; cioburile de lut îns i câteva t bli e erau scrise de-o mân diferit : unele în felul scribilor din Efraim, iar altele, iar i, în al celor din Veniamin.

La început n-am îndr znit a crede c puteam avea aici, înaintea mea, depozitele lui Seraia, gr m ticul regelui David în timpul celor apte ani din Hebron i al celor dou zeci i trei din Ierusalim. De aceea am strigat cât m-au inut puterile dup Elihoref i dup fratele s u Ahia, i ei au venit acolo, iar eu i-am întrebat de unde era vasul cel vechi.

Elihoref a ridicat de jos un ciob de lut i l-a privit îndelung, i Ahia a zis c nu d duse înc niciodat cu ochii de un asemenea vas i c , pesemne, ajunsese acolo prin vr jitorie. La ca-re Elihoref a dat drumul ciobului de lut din mân , de parc i-ar fi fript degetele, i a stri-gat:

„Cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu dac voi mai îng dui aici chiar numai o noap-te vasul i tot ce ine de el.”

Cum era ziua a asea i ajunul Sabatului se apropia, cei doi sclavi împreun cu mine am pus cioburile i t bli ele în mai multe traiste; pe acestea le-am c rat în uli a Reginei din Saba nr. 54, unde am sosit tocmai când soarele se preg tea s asfin easc dup valul din-spre soare-apune al ora ului.

Iar Estera a binecuvântat lumina din lamp i casa în care se afla lampa i pe to i cei ce ad stau în cas ; i mi-a p rut tân r i minunat de frumoas , întrucât o priveam cu inima plin de iubire; dar, dincolo de asta, eram cuprins de ner bdarea de-a trece Sabatul, pentru a putea desface traistele i rândui ceea ce g sisem.

Eu, Etan ben Hosaia, am ales din depozitele lui Seraia acele documente ce sunt de însem-n tate pentru istoria i duhul omului David. Acolo unde o t bli sau un ciob erau v t -mate i ceea ce lipsea n-a putut fi pus la loc sau întregit, în ciuda celei mai harnice str da-nii, am l sat textul în forma lui trunchiat . Toate glosele, întreb rile i altele asemenea sunt de la mine.

Depozitele, atâtea câte s-au g sit, cuprind vremea de la mar ul lui David asupra Hebronului, unde trebuia s fie uns ca rege în Iuda, pân la, inclusiv, leg mântul s u cu Abner ben Ner i cu al ii întru doborârea lui I bo et, singurul fecior în via al lui Saul, ca-re era rege peste Israel la Mahanaim. Întâmpl rile de mai târziu au fost însemnate, f r în-

doial , cu aceea i grij de c tre Seraia i adunate împreun cu toate scrisorile ce ineau de ele; dar, fie vasele ce le cuprind zac în alt parte i a teapt acolo s vin descoperitorul lor, fie, fereasc Dumnezeu, s-au pierdut.

DAVID ÎI VORBE TE LUI SERAIA

David ben Iesei a gr it c tre mine:

„Seraia, uite oamenii tia, care au venit la iclag f r un el v dit i care iscodesc în jur ce-o fi f când fiecare dintre noi, dac se ascute vreo suli sau se f ure te vreo sabie. Cu siguran c sunt iscoadele lui Achi , regele din Gat, st pânul meu, sau ale celorlal i regi ai filistenilor, care n-au încredere în mine. i asta nu f r îndrept ire, c ci printre copiii lui Israel lucrurile sunt încâlcite i pline de cele mai felurite posibilit i. De-o par-te este Abner ben Ner cu r m i ele o tii care a fugit din muntele Ghelboa: Abner i-a adunat pe risipi i în apropiere de Mahanaim, la soare-r sare de râul Iordanului în inu-tul neamului Gad, i l-a f cut rege acolo pe I bo et, singurul fecior în via al lui Saul. Iar de cealalt parte stau în iclag eu, David, feciorul lui Iesei, cu aproape o mie de oa-meni înarma i. Între mine i Abner îns , în to i mun ii de la apus de Iordan, pân c tre Dan, nu g se ti nici o putere sau c petenie; cel care va da iure , primul, în acest inut, poate s - i agoniseasc un regat.”

„Dac o vrea Dumnezeu”, am zis eu, „si dac toate merg cu priin .”

Dup aceasta a gr it David:

„Du-te i pune s -mi aduc de la oi parte b rb teasc , dar s fie f r nici un cusur, i cheam -l pe Abiatar, preotul, i spune-i s - i spele mâinile murdare, c ci vreau ca el s aduc o jertf Domnului.”

Am f cut cum mi-a poruncit i m-am întors dup aceea la David, care tocmai se sp la i î i ungea trupul cu ulei i îmbr ca ve mânt curat. i l-a urmat pe Abiatar, preotul, în

tabernacul, i Abiatar a spintecat beregata berbecelui. Când îns abureala sângelui s-a în l at spre Iahve, David i-a gr it lui Dumnezeu i a zis: „O, Doamne, tu ai…”

(Aici se întrerupe t bli a. Astfel, nu ne este cu putin s afl m de la Seraia cum s-a desf -urat vorbirea în doi dintre David i Domnul. Dar David a pornit spre Hebron i acolo b -

trânii lui Iuda l-au miruit rege.

De ce îns principii biruitori ai filistenilor nu l-au împiedicat pe David s - i întemeieze st pânirea sa în Hebron? R spuns la asta e, f r doar i poate, c , prin ruperea lui Iuda de Israel, David le f cea jocul. i, când Iuda i Israel au mai i început s se r zboiasc întreolalt , filistenii au putut sta lini ti i deoparte.

Plin de tâlc pentru asprimea cu care a dus David acest r zboi este sfada cu Ioab, pe care a însemnat-o Seraia. Sfada cade în vremea de dup cunoscutul m cel de la iazul din Ghibeon, unde s-au întâlnit slugile înarmate ale lui I bo et, conduse de Abner ben Ner, i ceata de oaste a lui David, condus de Ioab, i au numit fiecare câte doisprezece lupt tori, care s-au apucat unii pe al ii de chic i i-au împlântat în acela i timp unii altora sabia în coast i au c zut împreun ; apoi s-a dat în ziua aceea b t lia cea mai crâncen i oamenii lui Isbo et au fost b tu i de oamenii lui David i au dat bir cu fugi ii, iar Abner, care fugea, l-a nimerit cu coada suli ei pe urm ritorul s u, Asael, fratele lui Ioab, sub coasta a cincea,

astfel încât suli a a trecut printr-însul i el a c zut chiar acolo i a murit pe loc; apoi a sunat Ioab, în cele din urm , din trâmbi i mai mult n-a urm rit pe israeli i, întrucât Abner i-a strigat vorbe de îmbunare.)

DESPRE UNIRE I DEZBINARE

... astfel ai încheiat un armisti iu cu Abner. Cu ce drept? Cine i-a dat împuternicire? Au a fost acolo un înger al Domnului care te-a sf tuit s-o faci? Aveai acolo pe Abner în mâna ta; nu mai trebuia decât s închizi cercul în jurul lui i ar fi însemnat sfâr itul lui i al lui I bo et, feciorul lui Saul; dar a trebuit s te duci tu acolo i s suni din trâmbi a

ta blestemat .

S nu-i fie cu sup rare st pânului meu i fratelui mamei mele, eruia; când i-am v zut stând pe dealul Amma, am auzit un glas care îmi striga: Uite, Ioab, carne din carnea ta i sânge din sângele t u; au nu sunt ace ti copii ai lui Israel asemenea ie i alor t i?

A fost asta înainte de-a te fi strigat Abner sau dup aceea?

Înainte, st pâne, înainte.

Atunci a fost cu siguran glasul lui Belial, pe care fire te c nu l-ai recunoscut, deoare-ce creierul t u nu e mai mare decât cel al unei p s rele.

Dar nu sunt oare copiii lui Israel din aceea i s mân ? Au nu este unirea mai bun de-cât dezbinarea, nu e pomul mai tare decât crengile lui?

Gânde ti ca un om de ieri, Ioab. Mai înainte de-a putea fi unire, trebuie s fie dezbina-re; înainte de-a putea cre te pomul cel nou, trebuie doborât cel vechi i r d cinile lui trebuiesc des elenite. Au nu m-a miruit pe mine Samuel, prorocul? Au nu m-a ales Iahve rege preste Israel, preste întregul Israel?

St pânul i regele meu are dreptate. i am s r zbun sângele fratelui meu Asael, pe ca-re Abner l-a ucis cu coada suli ei.

Iar prive ti lucrurile dinspre partea sim mintelor, Ioab.

De aceea nu- i dai seama c vremea noastr este o vreme a marilor schimb ri, în care tot ce se afl acum este întors cu susul în jos i se nasc mari regate, astfel încât oamenii nu vor mai tr i mult a a cum le place i nu vor mai merge unde îi ispitesc toanele lor, ci vor munci sub o st pânire tare i sub o lege nou . Tu îns ori vei în elege i vei gândi în felul sta, Ioab, i te vei purta cum trebuie, ori vei fi aruncat pe gr mada de gunoi a is-toriei...

A a cum Dumnezeu e viu i sufletul meu e viu, nu vreau s fii aruncat pe gr mada de gunoi a istoriei. Sunt o tean i...

(Toat c utarea dup buc ica din t bli a de lut, ce cuprindea sfâr itul sfadei dintre regele David al lui Iuda i c petenia sa în lupt , Ioab, s-a v dit a fi zadarnic . Totu i m îndoiesc c Ioab în elegea deplin felul de-a gândi al fratelui mai mic al mamei sale.)

RELATARE AFLAT ÎNTRE TIMP

... i a fost du m nie lung între casa lui Saul i casa lui David. David îns se înt rea mereu, iar casa lui Saul sl bea din ce în ce mai mult...

CUM CÂ TIGI PRIETENI I ÎNRÂURE TI OAMENII

... au venit la Hebron doi venetici, chipuri întunecate, ale c ror treburi nu erau limpezi, i au fost lua i prin i de zbirii lui Ioab i du i înaintea regelui David. i David a zis:

Cine sunte i voi? Ei au r spuns: Suntem Baana i Rechab, feciorii lui Rimmon Beeroteanul i c petenii de o tire în slujba lui I bo et, feciorul lui Saul, din Mahanaim.

i David a zis: De ce a i venit aici la Hebron, dac nu cu gând r u? Dar Baana i Rechab s-au aruncat la picioarele lui David i au strigat: Cutare sau cutare s fac Dumnezeu cu noi i înc i mai mult s fac , dac n-am venit din cele mai nobile motive i cu eluri ce sunt pl cute în fa a ochilor Domnului, i anume s închin m via a noastr i puterile noastre i sabia noastr lui David ben Iesei, care a fost miruit s fie rege peste Israel.

Dup care David le-a poruncit lui Baana i Rechab s se ridice i i-a întrebat: Cum v gândi i s folosi i via a voastr , puterile voastre i sabia voastr în slujba mea? i Baana a zis c n-ar fi nimic pe care s nu-l fac , iar Rechab a ad ugat: Pentru un pre cores-punz tor. i David i-a întrebat dac regele I bo et nu-i pl te te corespunz tor. Atunci Baana a scuipat jos i a spus: Se poate stoarce ulei din piatr sau se pot scoate mirodenii din c c reze de oaie? Iar Rechab a ad ugat: Ah, st pâne, acest fecior al lui Saul aproape c nu mai are nimic pentru a- i acoperi starea jalnic a goliciunii lui; i-a amanetat su-fletul c m tarilor i toat averea lui ar avea loc pe spinarea unui asin.

Dar David a gr it: Duce i-v înd r t la Mahanaim i r mâne i acolo cu r zboinicii vo tri i urma i, deocamdat , poruncile lui I bo et i pe cele ale lui Abner ben Ner; dar da i-mi veste despre tot ce trebuie s tiu i despre tot ce o prive te pe Micol, nevasta mea, care i-a fost dat de regele Saul lui Paltiel, feciorul lui Lai . i ve i fi r spl ti i du-p meritele voastre.

i David a poruncit s -i duc pe Baana i Rechab b’nai Rimmon dincolo de por ile Hebronului i s le dea drumul s plece...

(Din cele ce urmeaz , unele au fost scrise cu pensula i cu tu pe cioburi de lut. Din pricina p str rii nepotrivite a pre ioaselor documente, scrisul a fost pe-alocuri v t mat i în parte e chiar necite .)

SCANDAL LA MAHANAIM

C tre David ben Iesei, unsul Domnului, leul lui Iuda, de la Baana i Rechab b’nai Rimmon.

Dar-ar Iahve ca s mân a ta s str luceasc la fel de numeroas ca stelele deasupra Hebronului. Aici sunt ultimele nout i i anume din izvor de obicei sigur.

... Abner s-a trudit cu t rie pentru casa lui Saul...

... doarme cu Ri pa, care a fost iitoarea lui Saul i i-a n scut doi feciori. I bo et este îns cât se poate de nemul umit, c ci cine intr într-una din femeile regelui ridic preten ii la tronul regelui. I bo et a b ut din vinul dulce care e amestecat cu scor i oar i a mes-tecat din buruiana ce-i zice ha i , astfel încât i s-a umplut capul de îndr zneal ; i i-a zis lui Abner: La ce dormi tu la iitoarea p rintelui meu? Au nu sunt destule muieri pentru tine printre fiicele lui Efraim sau Manase sau Veniamin? Sau este sta, oare, fe-

lul în care te preg te ti s ajungi rege în Israel?

... Abner a fost tare mânios din pricina acestor vorbe ale lui I bo et i a zis: Au doar sunt eu un câine plin de purici ca s -mi g se ti azi o vin pentru o muiere? A fi putut s te dau în mâinile lui David; dar i-am dovedit îndurare pân în ziua de azi ...

... l-am f cut pe unul rege i pot s fac i doi...

... cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu i înc i mai mult s -mi fac , dac n-am s lucrez precum i-a jurat Domnul lui David i dac n-am s iau domnia de la casa lui Saul i n-am s -l ridic pe David în tron peste întreg Israelul i Iuda, de la Dan pân c tre Beer- eba...

… i n-a putut I bo et s -i r spund lui Abner nimic, c ci era ca un burduf de ca-pr , golit de vinul din el, i fle c it i f r cutez i se temea de Abner...

COPIE

De la Seraia, gr m ticul regelui David, c tre Baana i Rechab b’nai Rimmon, slujitorii credincio i ai regelui I bo et.

Iahve s v h r zeasc putere pentru lucrarea cea bun .

Regele meu a primit vestea voastr i dore te s lucra i i mai departe astfel cu fo-los. Dar au n-ave i nici o veste despre Micol, fiica lui Saul, care a fost dat de ne-vast st pânului i regelui meu în schimbul a o sut de prepu uri de filisteni? De asemenea vi s-a trecut pe numele vostru la vistieria din Hebron, pe numele fiec ru-ia, câte o sut de vite: dou zeci de vaci cu lapte i patruzeci de oi i capre în num r de patruzeci. Pentru asta ve i...

(Restul scrisului de pe ciobul acesta este ters. Putem s presupunem totu i c David n-ar fi pl tit dou sute de capete de vit pentru servicii f r însemn tate.)

ÎNCHEIEREA UNUI LEG MÂNT

C tre regele David, omorâtorul lui Goliat i iubitul Domnului, de la Abner ben Ner, c petenie în lupt a oastei.

Iahve s înmul easc s mân a coapselor tale, fie zilele tale pline de izbând i nop-ile tale izvoare de bucurie. Aici, a adar, e propunerea mea...

... c ci au nu e unirea mai bun decât dezbinarea i pomul mai tare decât crengile lui? i nu te-a f cut Domnul s fii mai puternic i nu m-a înt rit i pe mine, pentru ca s se împlineasc cuvântul lui? Ar trebui s fie un rege peste Israel i Iuda i o c petenie în lupt peste cetele lor de oaste reunite...

... Încheie leg mântul t u cu mine i eu voi lua domnia de la casa lui Saul i i-o voi da ie...

... cu încuviin area ta, st pâne, voi veni c lare la Hebron cu dou zeci de oameni c -l ri înarma i i voi suna din trâmbi în fa a por ii tale, în semn de pace, de trei ori i, de-ndat ce trâmbi a va da glas de r spuns, iar i de trei ori...

MICOL SE TOPE TE DE DOR

C tre David ben Iesei, rege în Iuda, cel mai în elept dintre oameni, cel mai vrednic de iubire dintre st pânitori, cel mai darnic dintre principi, de la Baana i Rechab b’nai Rimmon.

Fac Iahve s piar rândurile du manilor t i i s se înmul easc cetele prietenilor t i mai tare decât pe tii din mare. Micol plânge cu lacrimi de la r s ritul soarelui i pân la apusul soarelui i se tope te de dor dup tine. Paltiel îns op ie în jur ca un ap tân r i o mângâie i o dr g le te i o giugiule te, încât biata de ea nu mai tie încotro s se îndrepte i se d învins cu chiu i vai cu multe oftaturi i v ic -

reli. De altfel i-a luat la ea i pe cei cinci feciori ai surorii ei Merab, care trec drept fi-ii lui Saul din spi a urm toare; c ci Merab a murit, iar copiii sunt orfani de mam .

Acum, în ce prive te bunurile pe care st pânul nostru le-a orânduit pentru noi cu atâta milostivire la vistieria din Hebron: cine nu s-ar osteni cu pl cere i de bun voie pentru ca s se împlineasc cuvântul lui Iahve? Dar noi n-avem avu ii i trebu-ie s ne hr nim i s ne îmbr c m singuri r zboinicii i s -i inem bine înarma i ast-fel încât dou sute de capete de vite sau pre ul lor în sicli de argint sunt pentru noi ca o gur plin de nisip pentru însetat. Dar regele David s-a înt rit i chiar i o mie de capete de vit sau dou mii înseamn pentru el mai nimica...

COPIE

De la regele David c tre Abner ben Ner, c petenie în lupt .

Am s fac un leg mânt cu tine: dar cer un lucru de la tine, i anume: s nu dai ochii cu mine, când vei veni s m vezi la fa , dac nu mi-ai adus-o mai înainte pe Micol, fiica lui Saul.

COPIE

C tre I bo et, regele lui Israel la Mahanaim, iubitul meu cumnat, de la David ben Iesei.

Reverse Iahve binecuvântarea lui asupra ta i h r zeasc - i s n tate i avu ii i urma i din coapsele tale. D -mi pe femeia mea Micol, pe care am luat-o pentru o sut de pre-pu uri filistene, pe care Saul, p rintele t u, a dat-o îns ...

(E vrednic de luat în seam faptul c David se i socotea în vremea aceasta destul de pu-ternic pentru a da porunci cumnatului s u, regele I bo et. i, într-adev r, acesta se g sea într-o situa ie disperat , fie c o tia, fie c nu: f r venituri proprii, cu fidelitatea semin ii-lor îndoielnic , cu casa plin de iscoade, chiar c petenia în lupt a lui în uneltiri ascunse cu David, astfel se afla în fa a unui potrivnic hot rât la orice, care p rea v dit ajutat de mâna Domnului.)

AFACERILE LUI ABNER BEN NER

C tre regele David ben Iesei, steaua lui Iuda care se înal spre culmea cerului, alesul lui Iahve, de la Baana i Rechab b’nai Rimmon.

Dar-ar Iahve s izbuteasc toate planurile tale. I bo et a trimis tafete i a luat-o pe sora sa, Micol, de la Paltiel. Iar Abner a avut vorb de tain cu b trânii din Israel i a gr it i în urechile neamului Veniamin i a zis: Voi i ieri, i alalt ieri a i dorit ca David s fie rege peste voi; acum face i aceasta, c ci Domnul a zis despre David: Prin mâna robului

meu David voi izb vi poporul meu Israel din mâna filistenilor i din mâna tuturor vr jma ilor lui...

(Aici se întrerupe textul de pe t bli . Pe o alt t bli de lut, dar cu acela i scris, se g sesc alte p r i din vestea trimis de Baana i Rechab b’nai Rimmon.)

... Abner îns a mers la regele I bo et i a gr it c tre el:

Iat , lucrurile stau r u în ce ne prive te i oamenii no tri fl mânzesc i colind ara je-fuind; i mul i au fugit la colibele lor i la familiile lor. De aceea trebuie s încheiem un armisti iu i un leg mânt cu David, regele din Hebron, pentru ca într-o alt zi s putem lupta iar împotriva lui. Vreau s merg la el cu dou zeci de oameni înarma i c l ri i cu o trâmbi care va suna de trei ori...

... i s ne învoim cu David...

... dar Isbo et ne-a chemat s venim în casa lui unde ade între doi heruvimi de lemn, care sunt vopsi i galben, c nu mai are aur defel. I bo et a gr it c tre noi: tiu c voi i r zboinicii vo tri sunte i slugi credincioase ale casei p rintelui meu Saul i c ve i face ceea ce e pl cut în ochii Domnului. Acu’ Abner va merge la Hebron cu dou zeci de oameni c l ri înarma i i cu sora mea, Micol pe care am luat-o de la Paltiel; urmeaz s încheie acolo un armisti iu i un leg mânt cu David, pentru ca într-o alt zi s putem lupta iar împotriva lui. Dar cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu i înc i mai mult s -mi fac , dac Abner nu pl nuieste s v vând feciorului lui Iesei c ci am avut schimb de vorbe grele unul cu altul din pricina dragostei lui cu Ri pa, iitoarea p rinte-lui meu, i a amenin at s ridice tronul lui David peste întreg Israelul i Iuda, de la Dan pân c tre Beer- eba; el crede c eu am uitat asta; dar eu in minte tot ce s-a vorbit, c ci atât de în elept ca Abner sunt i eu în fiece zi a s pt mânii. De aceea, Baana i Rechab, v poruncesc acum s porni i c lare pe urma lui Abner, cu r zboinicii vo tri, i s c -de i asupra lui i s -l lovi i sub coasta a cincea i s -mi aduce i capul lui; dup care v voi numi c petenii în lupt i voi scrie pe seama voastr zeciuiala neamului Efraim; dar pe sora mea, Micol, s mi-o aduce i nev t mat înd r t...

(În depozitele lui Seraia s-a mai aflat un ciob de lut, care e de mare însemn tate pentru noi. Scrisul i cuprinsul las s se în eleag c este de la Baana i Rechab.)

... În privin a înscrisului c tre vistieria regeasc din Hebron pentru câte trei sute cincizeci de capete de vit : nou zeci de vaci cu lapte, zece boi, o sut dou zeci i cinci de oi i de o sut dou zeci i cinci capre sau pre ul lor în sicli, declar m c ne învoim; i inimile noastre sângereaz gândindu-ne la starea de restri te a feciorului lui Iesei, care îl împiedic s ne r spl teasc dup toate meritele noastre.

Nu mi se cade mie s apre uiesc. Eu adun, rânduiesc, împ r esc în p r i, un slujitor umil în casa tiin ei; t lm cesc i încerc s înf i ez starea lucrurilor i s însemnez mersul lor. Totu i vorba î i are via a ei proprie: nu poate fi apucat , inut , strunit , este cu dou în elesuri, ascunde i dezv luie, amândou deopotriv ; i înd r tul fiec -rui rând te pa te primejdie.

Doamne, Dumnezeul nostru, de ce m-ai ales pe mine, dintre to i fiii t i, ca s trebuias-c s -l reînviez pe regele mort din mormântul lui! Cu cât aflu mai multe despre el, cu

atât mai mult se face una cu mine; îmi este ca un buboi pe trup, ca o ghindur rea; a vrea s -l ard i totu i nu pot.

13 Ioab ar trebui s tie ce s-a întâmplat când a venit Abner ben Ner s vad fa a lui Da-vid. Dar buzele lui Ioab nu se vor mai deschide a doua oar pentru mine; de altfel nici nu cutez s merg la el f r încuviin area lui Benaia, iar acesta are b nuial asupra mea.

Astfel r mâne iar i numai principesa Micol. Micol a c l torit împreun cu Abner de la Mahanaim la Hebron; te po i a tepta ca s - i aminteasc de cele ce s-au petrecut acolo mai departe. Totu i Micol nu m-a mai chemat la ea, i cine sunt eu ca s pot cere s m înf i ez înaintea unei fiice de rege care a fost de dou ori so ia unui rege?

În cele din urm am trimis un slujitor la Amenhotef, l-am pus s -i ureze via lung i bog ii i l-am rugat s -mi îng duie un pic din timpul lui pre ios. i Amenhotef mi-a trimis vorb c peste trei zile, la ceasul prânzului, are de gând s împart cu mine un dumicat de pâine i o înghi itur de vin, i anume în osp t ria pe care dreg toria re-geasc a caselor pentru oaspe i a rânduit-o pentru fiii lui Israel ce trudesc pe ogorul artelor: cânt re i i povestitori de istorii i legende, cânt re i din psalterion i din corn, ziditori de tabernacule i alc tuitori de mozaicuri i scriitori de scrieri înv ate cu pri-vire la felul cum trebuie s cânte i s povesteasc istorii i legende i s cânte la psal-terion i s zideasc tabernacule i s alc tuiasc mozaicuri.

Când m-am înfiin at acolo în a treia zi, c tre ceasul prânzului, am fost condus într-o sal înc p toare; în untru era o înv lm eal de oameni ce se îmbulzeau spre frigarea în care un buc tar slinos învârtea un berbec de vârst venerabil ; cine izbutea îns s rup o bucat de carne din hoit era asaltat de cei care r m seser cu buzele umflate; i r sunau blesteme i strig te de durere. Unde era îmbulzeala i zarva mai mare i-am z rit pe Iorai, Iahan i Me ulam, povestitorii istoriei despre marea lupt a lui David împotriva lui Goliat. Fiecare din ei rotea câte un ciolan mare cu câteva tendoane pe el i loveau f r deosebire în toate estele care le erau la îndemân ; când au dat cu ochii

de mine, au venit în goan i au strigat:

„Rogu-te, st pâne, d m rturie pentru noi înaintea nemânca ilor stora de fii ai lui Belial, c am fost chema i ca speciali ti înaintea comisiunii rege ti pentru întocmirea Unei i singurei relat ri adev rate i hot râtoare, istorice te exacte i recunoscute oficial, privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe i c de aceea suntem îndrept i i s ne împ r-t im din darul Domnului, care este învârtit colo în frigare; c ci anumite persoane de-aici, care sunt de fapt mari la duh, dar m runte i pizm re e la fire ne refuz recu-noa terea artistic , astfel încât n-am c p tat decât ciolanele astea b trâne, care sunt r m i e de ieri.”

Am înt rit c Iorai, Iahan i Me ulam cu adev rat fuseser chema i înaintea comisiu-nii rege ti i înf i aser acolo istoria despre marea lupt a lui David împotriva lui Goliat, cu care prilej textele lor au fost atât de asem n toare, încât Natan, profetul, a privit asta ca o minune.

La care Iorai, Iahan i Me ulam au declarat:

„Da, da, voi, b rba i înv a i, cu glasurile voastre ginga e i cu purtarea aleas , care le pizmui i simplilor cânt re i de povestiri populare pân i înghi itura din darul Dom-nului, uite, noi suntem f c tori de minuni! Dar va veni vremea când Iahve v va iz-goni de la oalele cu carne i când siclii regilor vor curge în pungile noastre; c ci toate întortocherile vorbelor voastre cioplite frumos, limba voastr înflorat , m iestria voastr des vâr it ca form folosesc prea pu in dac nu v pricepe i s potrivi i tex-tele voastre i s pl ce i unor b rba i puternici ca Natan, profetul.

Atunci mul imea s-a tras înd r t cu venera ie iar Iorai Iahan i Me ulam s-au îndrep-tat spre frigare. Au smuls coada cea gras a berbecului i un hartan mare de la old i s-au întors la mine cu prada lor, s-au ciucit la picioarele mele i s-au pornit sa mestece, s plesc ie din gur , s înfulece.

Dar s-a f cut c au venit doi alerg tori-înainte, care au strigat:

„La o parte din drum, bastarzilor! Face i loc, scursur a omenirii, care spune i doar «da» i v lingu i i, face i loc pentru puternicul i nobilul Amenhotef, marele-eunuc regesc, care e pus peste femeile regelui i preste iitoarele lui i preste v duvele p rin-telui regelui!”

i to i s-au plecat pân la p mânt, iar unii s-au aruncat în rân , printre ciolane i gunoaie. Amenhotef a intrat in toat splendoarea. I-a dat bine e chiar marelui v taf al birtului; i, când a mers curmezi prin înc pere i a trecut pe lâng frigare, i-a ridicat poala brodat a ve mântului s u pestri i a cl tinat cu dezgust capul, cu p rul încre-it i eap n, scuturându-se din pricina obiceiurilor vulgare ale copiilor lui Israel i

din pricina duhorii ce se în l a din hoitul ciopâr it al berbecului; mie totu i mi-a f cut un semn îng duitor din cap i m-a poftit s -l urmez. A a s-a f cut c am g sit loc într-o înc pere deosebit , cu priveli te spre o gr dini umbroas , având în fa a noastr o mas înc rcat cu talere, pe care ad stau cele mai minunate mânc ruri, i anume: ce-pe tinere murate i usturoi proasp t i sardele ginga e i, în sfâr it, mândria bucatarului: ochi de miel ce c tau spre oaspete dintr-un fel de mas piftioas abia str vezie, c reia egiptenii îi zic aspic. La o bataie din palme a marelui v taf al s lii de mese au venit îndat slujitoare tinere. Acestea erau goale pân la olduri, iar sânii lor î i leg nau tare ginga vârfurile când s-au apropiat de noi i când ne-au pus dinainte o sup de broasc estoas i un minunat vin alb din viile rege ti de la Baal-Hamon i porumbei tineri fier i în ulei i cop i în frunze de vi i pepeni r ci i în adâncul fân-tânii i mere cu brânz i un pocal cu vin dulce cafeniu, care se face din struguri us-ca i.

Amenhotef i-a sters buzele cu un petic de pânz tur de Byssus i a gr it c tre mine:

„Asta înc a fost o mâncare ac t rii, nu-i a a, Etan?” I-am dat dreptate i am spus c mân-casem cu mult pl cere i c niciodat nu m-a fi a teptat s g sesc asemenea servire bun i o atât de minunat buc t rie într-o osp t rie care era sub privegherea dreg toriei rege ti

pentru birturi.

Dar Amenhotef mi-a r spuns filozofic:

„Asta dovede te doar, Etan, c nu tot ce e f cut de slugile cârmuirii trebuie s fie jalnic i mai pu in bun i f r cap. Dac îl cuno ti pe marele v taf al întreprinderii i dac îi ungi mâna cu num rul cuvenit de sicli ca s-o faci catifelat , o s te împ rt e ti din tot ce-i mai bun i o s fii primit a a cum e pl cut înaintea ochilor lui Iahve, Dumnezeul t u. Dar dac te la i pe seama iubirii norodului fa de rege sau pe seama sârguin ei lor întru cauza cea bun , o s fii slujit târziu, dac oricum vei fi totu i slujit, i o s afli nisip în sup i fire de p r în cârna i.”

„Vorbele domniei tale m umplu de mâhnire”, am spus eu i am b ut din vinul dulce ca-feniu, „c ci oare nu sunt aici legea i cuvântul Domnului i înv turile în elep ilor i ale judec torilor i profe ilor, cele pe care ar trebui s le urmeze norodul?”

Amenhotef m-a privit pe sub pleoapele sulemenite i a zis:

„Z u Etan m uime ti. Au tu, care cercetezi de-a rândul întâmpl rile istoriei mai proaspete sau mai vechi, n-ai b gat seama c gândirea oamenilor e ciudat de împ r it în dou , pre-cum le este i limba? C doar parc am tr i în dou lumi: într-una care e zugr vit în înv -

turile înv a ilor i judec torilor i profe ilor i într-una care e prea pu in pomenit , dar care nu e pentru asta mai pu in adev rat ; într-una care e îngr dit prin lege i prin cu-vântul Dumnezeului t u Iahve i într-o alta ale c rei legi nu sunt scrise nic ieri, dar sunt urmate pretutindeni. i sl vit fie aceast împ r ire în dou a duhului, c ci prin ea omul poate face ceea ce pretind legile lumii adev rate de la el, f r a trebui s renun e, din prici-na asta, la frumoasa credin în înv turile în elep ilor i judec torilor i profe ilor: i nu sfâr esc prin a ajunge la disperare decât cei care, cunoscând marea împ r ire în dou se încumet s potriveasc realitatea cu înv turile. C ci nu se afl cale de întors înd r t la gr dina Edenului, despre care am citit în c r ile voastre, i nimeni nu poate face nef ptuit p catul str mo ului vostru, care a mâncat fructul din pomul cunoa terii binelui i r ului; oamenii au înv at s tr iasc totu i cunoscând asta.”

„Sluga domniei tale e cople it de ascu imea gândului domniei tale”, am zis eu. „În afar de asta, ai atins miezul lucrurilor în leg tur cu munca mea la relatarea despre regele Da-vid: i gândirea mea e ve nic despicat în dou , de vreme ce tiu una i spun alta sau în-cerc s spun ceea ce tiu sau spun ceea ce nu gândesc sau gândesc ceea ce nu spun sau a vrea s spun ceea ce nu trebuie s gândesc sau a vrea s tiu ceea ce n-am voie s spun i m învârtesc astfel în cerc precum un câine ce vrea s prind puricii care-l mu c de coa-d .”

Recunoscusem mai mult decât era bine i am simtit deodat team . Dar el mi-a zis p rin-te te:

„Poate c ar fi nimerit, Etan, s - i faci hadâmb gândirea. Castrarea te doare doar o dat ; dup aceea te sim i cu atât mai bine: lini tit, aproape fericit. i nu uita marele num r de oameni care n-au avut niciodat un gând b rbat.”

Am râs nesigur i, întrucât m temeam s nu m încurc i mai mult, i-am adus la cuno tin- rug mintea mea, f r alte ocoli uri: trebuia s mai vorbesc o dat cu principesa Micol,

pentru a o întreba despre anumite fapte i întâmpl ri; i, cum el era pus preste femeile re-gelui i preste iitoarele lui i preste v duvele p rintelui regelui, n d jduiam c m pu-team bizui pe ajutorul lui.

Ochii s i sulemeni i s-au mijit.

„ tii, Etan, c sunt prietenul t u. Dar a stâmit nedumerire faptul c principesa Micol a i vorbit pân acum de dou ori cu tine, i înc f r martori. Solomon, cel mai în elept dintre regi, m-a întrebat cum se face c înc nu i-ai dat seama despre ce s-a vorbit între tine i principes . I-am r spuns c , desigur, tot ce s-a vorbit între tine i principes va sta scris în relatarea despre regele David; dar el a zis c acela ce se încredin eaz m garului c l re te prost i c principesa Micol i-a mai pricinuit necazuri i p rintelui lui, înaintea lui.”

Am privit int în pocalul meu gol i m-am întrebat ce vor fi gr it cu adev rat regele i eu-nucul.

Amenhotef a f cut semn uneia din slujitoare s -mi umple pocalul din nou. i am b ut mai departe din vinul dulce cafeniu i am ascultat sunetele din gâtlej ale egipteanului.

„Ei, Etan”, a început acesta, „alung umbrele din sufletul t u, c ci un înger al lui Iahve, Dumnezeul t u, ar mai putea s schimbe gândul lui Solomon, cel mai în elept dintre regi, sau principesa Micol ar putea sim i dorin a s - i împ rt easc i alte amintiri. Dar, între timp, am pentru tine o desp gubire, o surpriz , un fel delicios, cu care gazda îl îmbie pe scumpu-i oaspete dup un osp bun.”

Amenhotef i-a r sucit mâinile cât a putut mai gra ios, a zâmbit a tain i a ad ugat:

„Te-ai îndeletnicit totdeauna cu istoria, Etan, ai suflat colbul de pe b trânele t bli e de lut i ai adunat urmele anilor disp ru i. Eu îns vreau s te duc într-un loc unde po i vedea

istoria în desf urarea evenimentelor.”

... o fi vinul balsamul florilor ar i a sau aromele acestui fiu hadâmb al unei târfe egiptene am ame it de tot uimitoare putere a degetelor zvelte îmi zdrobe te mâna istoria în desf u-rarea evenimentelor istoria privit printr-o gaur din frunzi ul gardului viu o perechiu pu in înainte de împreunare câ i înc a vrea s tiu pândesc asta cu încordare i asudând de pl cere b rbatul Dumnezeule este doar Adonia de la vârful nasului în sus chip leit al p rintelui s u David dar gura i b rbia de la o c petenie a arca ilor pentru care muma lui Haghita se înfl c rase geme Abi ag A-bi- ag întinde bra ele plin de dor dup ea de parc ar fi un înger al Domnului dar este întru totul din carne pârguit mustind de sev i atât de neroad ochii nerozi gura neroad cea mai neroad muiere din Israel s vin aici i s se întâlneasc cu fratele regelui Solomon dar i Adonia e la fel de nerod ce mai rege ar fi devenit i sta cu nimic altceva în cap decât fecioara din Sunam asta n-o are de la taic -s u David nu era tot unul subjugat de pofta coapselor sale. David putea ucide din pricina unei femei dar s - i primejduiasc pentru ea propriul cap ca idiotul s u de fecior niciodat la geme iar Abi ag A-bi- ag smulge v l dup v l de pe ea i ea începe s - i roteasc u or ol-durile resping torul de eunuc îmi zdrobe te mâna ce poate sim i el voluptatea e doar spi-ritual la el o pl cere pervers c doar nu tie ce înseamn efectele str daniilor acestui ibovnic deja cam vârstnic s scape de straiele de pe el o Doamne Dumnezeul nostru au s-ta e chipul i asem narea ta ar t m cu to ii atât de absurd un fiu al lui Israel cu pieptul tur-tit cu burta uguiat cu picioare ca de paing geme A-bi- ag o fi oare vinul balsamul florilor ar i a mi-e r u de-mi vine s v rs istorie în desf urarea evenimentelor nu mai bine s in în mine supa de broasc estoas porumbeii fier i în ulei i cop i în frunze de vi pepenele m rul cu brânz slav Domnului mâna mi-e liber uite câinele puturos al c rui str mo

puturos a r mas în via printr-o regretabil întâmplare când Iahve a lovit to i întâi-n scu ii din Egipet uite râde f r zgomot de Abi ag piele trandafirie ca scoica m rii sâni plini aleas dintre toate fecioarele lui Israel s -l îngrijeasc i s -l slujeasc pe regele David când era deja în vârst i ajuns la adânci b trâne e i nu putea s se înc lzeasc Abi ag ca-re îngenuncheaz i se îngrije te i-l sluje te pe Adonia dar el întoarce ochii c tre Domnul i geme i se roag spune o rug ciune de mul mit i f g duie te jurându-se s jertfeasc

Domnului doi iezi de capr în plus un t ura i geme i cade la p mânt i intr în ea un fiu al lui Israel cu pieptul turtit cu burta uguiat cu picioare ca de paing care face unei femei ceea ce i se cade dar ea se încol ce te i se încovoaie în sus i se zgârie cu unghiile i scân-ce te cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu i chiar mai mult dintr-una i mai mult din cealalt i înc mai mult i înc i înc i înc ...

Dup ce îns Adonia, feciorul lui David, se desp r ise cu lacrimi de Abi ag, frumoasa domni sunamiteanc , i fiecare pornise în calea lui, Amenhotef, marele eunuc regesc, s-a întors spre mine i a zis:

„A vrea s îndrept ceva, Etan. i-am spus odat c femeia asta e muierea cea mai proast din Israel; dar nici o femeie nu e pe deplin proast , c ci când creierul ei nu mai poate gândi, tot gânde te înc poala ei.”

Am r spuns:

„E a a cum spune st pânul meu; dar m tem de urm rile gândurilor care vin de aici.”

Atunci Amenhotef i-a r sucit mâinile, de parc ar fi vrut s spun c asta deja nu mai ine de domeniul s u.

14 „St pân ”, am zis eu, „urmând chemarea voastr , sluga voastr a venit la voi în goan , ca pe aripile heruvimului, ochii mei cat la voi cu recuno tin , iar inima îmi zburd ca un miel tân r.”

Principesa i-a strâns buzele într-o schim de dispre . „Propun s - i îndrep i recuno tin a c tre prietenul t u egiptean, la rug mintea c ruia i s-a îng duit s vii înaintea fe ei mele; în schimb el a fost îns rcinat s asculte cu grij vorbele mele i s relateze tot ce se cade a fi relatat din spusele mele.”

Amenhotef s-a înclinat politicos.

„Sunt sigur c st pâna mea nu va vorbi decât ceea ce sun pl cut la urechile regelui.”

Am observat sup rarea clocotitoare a principesei i m-am gr bit s deslu esc c vorbirea între Doamna Micol i mine va privi doar vremuri trecute de mult i nu vor putea cu nici un pre s stârneasc nici chiar cele mai sensibile sim minte ale celor în via azi.

„Vremuri trecute de mult”, a repetat eunucul. „ i tu e ti convins c anumite persoane din vremea noastr nu se vor vedea batjocorite sub masca celor vechi i nu vor putea izbucni în mânie din pricina asta? Nu e oare o zical la norodul Israel: cine se teme de oglind , se sperie de orice b ltoac ?”

Principesa i-a îng duit o mi care ner bd toare din mân :

„Sunt o femeie b trân , pe care moartea a cru at-o din pricini ce nu pot fi în elese.”

„De voi, st pân , nu se poate atinge nimeni, i cine din Israel va cuteza s v asu-preasc ?”

Amenhotef i-a r sucit mâinile. „Dar de prietenul meu, Etan?”

AL TREILEA RÂND DE R SPUNSURI ALE PRINCIPESEI MICOL LA ÎNTREB -RILE LUI ETAN BEN HOSAIA ÎN C M RILE LUI AMENHOTEF, MARE EU-NUC REGESC, I DE FA CU EL

Întrebare: Pentru a nu face risip de timp, st pân , a vrea s reamintesc pe scurt ceea ce cunoa tem din alte izvoare. V rog s binevoi i a îndrepta gre elile mele.

R spuns: Ascult.

Întrebare: în timp ce so ul vostru, David, era urm rit de regele Saul i în timp ce î i f cea veacul la iclag, împreun cu oamenii s i, i slujea filistenilor, a i r mas în casa p rintelui vostru în tov r ia tân rului Paltiel, c ruia i-a i fost dat .

R spuns: E a a precum spui.

Întrebare: i dup moartea p rintelui vostru i a fratelui vostru Ionatan a i urmat r m i ele oastei peste Iordan i v-a i al turat fratelui vostru I bo et la Mahanaim,

a i stat acolo cu Paltiel i a i luat la voi pe cei cinci feciori ai surorii voastre Merab, care murise.

R spuns: E a a precum spui.

Întrebare: i în tot timpul când David a sporit în putere i a ajuns rege în Iuda, n-a trimis niciodat dup voi i nici n-a dat vreun semn de via ?

R spuns: Niciodat .

Întrebare: Nici nu i-a i trimis vreo veste?

R spuns: Nu.

Întrebare: Nu mai sim ea i nimic pentru el?

R spuns: Sim mintele unei femei au pu in însemn tate.

Întrebare: Totu i a i fost fericit când fratele vostru I bo et v-a dat de tire c David a trimis soli la el cu cererea: D -mi-o pe femeia mea, Micol, pe care am luat-o de nevast pentru o sut de prepu uri de filisteni.

R spuns: Mai mult decât fericit ... Dar i am rât . i plin de team . i mai era i bietul Paltiel.

Întrebare: Fratele vostru I bo et s-a supus f r împotrivire dorin ei so ului vostru?

R spuns: Fratele meu I bo et se gândea, de bun seam , c va dobândi o amânare de câteva luni, dac m va da pe mine lui David.

Întrebare: V-a spus David cândva ce motive l-au împins s pun s v aduc de la Mahanaim?

R spuns: Nu.

Întrebare: Care erau motivele, dup p rerea voastr ?

R spuns: N-a putea rosti decât b nuieli.

Întrebare: Dar întrucât voi, st pân , sunte i unul dintre pu inii oameni care l-au cunoscut pân -n fundul sufletului pe David în vremea aceea, b nuielile voastre sunt de mare însemn tate.

R spuns: în c l toria de la Mahanaim am avut r gaz destul s fac presupuneri. Mergeam pe asinul meu prin ar i a dogoritoare; înaintea mea, unde c l rea Abner cu oamenii lui, u or z ng nit de arme, în urma mea îns Paltiel gâfâind, care se i-nea de coada asinului meu. M gândeam la David i la cele o sut , nu, dou sute de prepu uri pe care le dase ca plat ; i m gândeam c acum vrea s capete înd r t ceea ce pl tise i c ajunsese destul de puternic ca s i-l ia. i apoi m-am gândit: poate c m vrea totu i pe mine, vrea femeia care eram când a venit la mine i m-a luat. Dar atunci de ce t cerea lui îndelung ? Din pricina lui Abigail ori a alteia din-tre femeile sale sau din pricina b rba ilor tineri, pe care îi prefera când avea poft de a a ceva? i mi-a venit în gând ceea ce-i st pânea gândurile în tot timpul: c era alesul Domnului. Asta era pricina pentru care voia s m aib dup to i anii scur i. Avea nevoie de mine pentru planurile lui: prin fiica lui Saul dobândea un drept le-

giuit la tronul lui Saul.

(Aici a întrerupt-o Amenhotef i a zis: „Îng dui i slugii voastre, st pân , s v atrag lua-rea-aminte, c vorbi i despre p rintele lui Solomon, cel mai în elept dintre regi, i despre tronul pe care ade el.” La care principesa Micol a r spuns: „Vorbesc despre b rbatul meu.”)

Întrebare: Poate ne întoarcem înd r t la întâmpl rile din c l torie. A i povestit despre Paltiel, care alerga dup voi inându-se de coada asinului.

R spuns: Bietul Paltiel. Dar era o mângâiere s tiu c acolo, la coada asinului meu, alerga dup mine singurul om care m îndr gea. De fiecare dat când priveam înd r t vedeam cum c ta cu nespus iubire la mine. Nop ile, dup ce mi se în l a cortul, se fu-ri a târâ la mine i î i culca pe um rul meu capul i i se rostogoleau lacrimi pe fa , în barba rar . Abner i oamenii s i p reau s nu-l bage de seam pe Paltiel i nici nu-i d -deau nimic din merindele luate cu ei; el mânca ce-i l sam eu. Dar când am ajuns la Bahurim, unde inutul semin iei Veniamin se m rgine te cu Iuda, Abner s-a întors pe cal c tre Paltiel i i-a zis:

Vino încoace. i Paltiel s-a apropiat de el i a stat acolo, cu un um r, ca totdeauna, mai ridicat decât cel lalt, i a zis: Aici sunt, st pâne. i Abner a gr it c tre el: Este vremea s te întorci. i Paltiel s-a întors i nu l-am mai v zut niciodat .

(Principesa a b ut din apa amestecat cu mirodenii, care era lâng ea pe tav , s-a l sat pe spate, rezemându-se, i i-a închis pleoapele albicioase.)

Întrebare: S continui, st pân ?

R spuns : Te rog.

Întrebare: Cei cinci feciori ai surorii voastre Merab, ocroti i de voi, au r mas la Mahanaim?

R spuns: Fratele meu I bo et i cu mine am fost, amândoi, de p rere c urma ii b rb -te ti ai p rintelui meu, Saul, sunt cel mai bine feri i cât mai departe de David.

(La aceasta Amenhotef i-a r sucit mâinile nespus de însp imânt tor, astfel încât m-am v zut nevoit s schimb subiectul.)

Întrebare: i ce s-a întâmplat, st pân , când a i ajuns la Hebron?

R spuns: Când am p it în regatul so ului meu David m a teptasem s mi se ureze bun sosit, cum i se cuvine so iei regelui, cu un alai de alerg tori care s alerge înaintea mea i cu o lectic , împreun cu purt torii cuveniti i cu daruri. Totu i, de i începând de la Bahurim, unde am trecut grani a dinspre Iuda,am fost inu i tot timpul sub su-praveghere, a trebuit s c l resc pân la Hebron pe asinul meu istovit i cu ros turi de la a. Când s-a z rit Hebronul îns , Abner ben Ner a pus s sune din trâmbi , de trei ori, i dinspre poart a r sunat r spuns, tot de trei ori, i o c petenie c lare, cu dou zeci de c l re i a iesit în galop pe poart . Au mers pân la Abner; c petenia c lare i Abner i-au dat bine e unul altuia, dup care au intrat împreun , la trap, în ora ; pe mine i pe

asinul meu îns ne-au l sat s ad st m în plin câmp, printre milogii care se adunaser acolo. i ace tia au întins mâinile i mi-au pip it ve mintele i sandalele i inelele de pe

degete i au zis: Cine e ti tu, st pân , de te-au l sat singur în urm pe câmp, printre milogi? i eu am spus: Sunt Micol, fiica regelui Saul. Ei îns au început a râde i s-au pornit s op ie i s sar în sus i s fac tumbe, iar cei care erau schilozi i aveau bu-boaie în cap mergeau chiopi pe lâng mine, când mi-am îndreptat asinul spre poarta ora ului, i strigau: Uita i-o pe fiica regilor printre milogi; ce vremuri mari au venit în Iuda, dac un fur i tâlhar de drumul mare se sume e te a fi alesul Domnului, iar o târ-f se d drept fiica regelui.

(La aceasta, Amenhotef a b tut nec jit din palme i a spus pe tonul s u cel mai din gât: „ terge asta din însemn rile tale, Etan.”)

Întrebare: F r îndoial , st pân , c pân la urm v-a ie it înainte vreun slujitor de-al regelui David i a i fost dus înaintea fe ei so ului vostru?

R spuns: O, da. Mi s-a explicat c se f cuse o gre eal i c regele î i cere iert ciune. i m-au dus în casa lui David i am fost îmb iat i uns cu alifii i stropit cu esen de trandafiri i de mirt i am c p tat ve minte frumoase. Sim eam cum îmi revine via a în m dulare i bucuria în inim i am stat culcat i l-am a teptat pe David, dragul meu, care m luase de femeie pentru dou sute de prepu uri de filisteni. Când s-a l sat noap-tea, apoi, a venit i el. A intrat în cercul de lumin al l mpii. Era el: cu ochii lui cenu ii care str luceau atât de ciudat, cu buzele ce-mi r m seser de neuitat; i totu i, era pen-tru mine un str in. S-a a ezat lâng mine pe pat i m-a cercetat cu privirea i a zis: Fiica lui Saul, nu încape îndoial . Eu am spus: P rintele meu, Saul, este mort. El a zis: Ai s fii nevasta regelui lui Israel. Am spus: I bo et, fratele meu, este rege al lui Israel. David a f cut o mi care din mân , de parc ar fi vrut s înl ture un p ianjen de pe ve mânt i a gr it...

(Atunci s-a ridicat Amenhotef i a zis: „St pân , trebuie s încerca i din rodiile astea. Le cap t de la negu torul meu personal, care cerceteaz , din porunca mea, gr dinile din ju-rul Ierusalimului i cultivatorii de pomi roditori.” A desf cut o rodie i principesa a luat din carnea ei dulce i a mâncat.)

Întrebare: i ce a r spuns David, so ul vostru?

R spuns: A zis: Am scris în ultima vreme unele stihuri destul de interesante. Poate c ai vrea s le auzi odat . Eu, însumi, abia dac mai cânt; am un me ter în coruri i cânt -re i cu voci felurite, înalte precum i joase, care cânt înso indu-se din psalterion sau din harf sau din l ut ; o s trimit cu pl cere câ iva la tine. A a c i-am mul umit i i-am spus c îmbierea lui e cât se poate de milostiv i c el este poetul meu cel mai în-dr git.

Întrebare: i apoi?

R spuns: Apoi mi-a pus patru degete pe frunte i a gr it: Domnul Iahve s - i binecu-vânteze sosirea în casa asta; noapte bun . i a plecat.

ÎNSEMN RI ALE LUI ETAN BEN HOSAIA SCRISE ÎN GRAB ÎN TIMPUL CE-LEILALTE P R I A R SPUNSURILOR PRINCIPESEI MICOL

dou fapte sângeroase repede unul dup altul prin care Abner i I bo et sunt înl tura i amândoi fiind singurii care mai stânjeneau luarea puterii de c tre David preste întregul Israel

Întrebare: mâna lui Dumnezeu sau mâna lui David

laturi comune

în ambele cazuri fapt cu folos pentru David care plânge în gura mare pe cei uci i (ceea ce a fost primit cu admira ie de norod)

în ambele cazuri f pta ii cu credin a c le este asigurat marea milostivire a lui David dar acesta îi blestem cu cuvinte aspre în parte

poetice

deosebiri

uciderea lui Abner de c tre Ioab posibil i r zbunare a sângelui pentru Asael fratele lui Ioab pe care Abner l-a omorât cu coada suli ei (vezi m celul de la iazul Ghibeon)

fapta uciga a lui Baana i Rechab b’nai Rimmon dimpotriv din dorin a de câ tig i spre folosul i binele presupusului care le-a cerut-o i purtarea lui David diferit fa de f pta i Baana i Rechab petrecu i în moarte pe loc (vezi i tân rul fl c u din Amalec care a m rtu-risit omorârea lui Saul)

David cu prilejul aducerii capului însângerat al lui I bo et de c tre Baana i Rechab: Dac pe cel ce mi-a adus vestea i a zis: „Iat a murit Saul i Ionatan” i se socotea pe sine vestitor de bu-curie, eu, în loc s -l r spl tesc, l-am prins i l-am ucis în iclag, apoi, cum, când ni te oameni ne-trebnici au ucis un om nevinovat în casa lui i în patul lui, oare nu voi cere sângele lui din mâinile voastre i nu v voi stârpi de pe p mânt?

în schimb Ioab este blestemat doar în treac t

David: Niciodat s nu lipseasc din casa lui Ioab cei ce p timesc de scurgere, cei lepro i, cei ce merg în cârje, cei omorâ i de sabie i cei lipsi i de pâine!

blestem f r urmare asupra lui Ioab în cariera lui urm toare (Ioab r mâne c petenia oastei în toate r zboaiele urm toare în afar de unul)

abia pe patul de moarte (vezi spusele lui Penuel ben Mu i i ale altora) David c tre Solomon: S faci dar cu Ioab dup în elepciunea ta, ca s nu se pogoare c runte ea lui cu pace în iad.

la sosirea lui Abner în Hebron Ioab absent din pricina unei mici raite de jaf

convorbiri ale regelui David din Iuda cu Pibner c petenia în lupt a lui Israel între patru ochi

totu i r mas-bun cordial al lui Abner de la David la poart îmbr i ri s rut ri deci mai curând încheierea mul umitoare a tratativelor

Ioab întors cu prad bogat afl de vizita lui Abner mare enervare

Ioab c tre David: Ce ai f cut? Iat a venit la tine Abner; de ce i-ai dat drumul s plece? Tu tii pe Abner fiul lui Ner; el a venit s te în ele i s afle pe unde intri i pe unde ie i i s cunoasc tot ce-ea ce faci tu.

neprobabil ca David s cread asemenea vorbe dar foarte posibil schimbare de p re-re dup plecarea lui Abner în sensul c tronul Israelului poate fi cump rat mai ieftin prin înl turarea lui Abner

Ioab purcede la fapte

Întrebare: cu sau f r tirea lui David

David despre asta: Nevinovat sunt eu i regatul meu în veac înaintea Domnului de sângele lui Abner; fiul lui Ner; cad el pe capul lui Ioab.

dup litera legii David f r vin întrucât fapta e doar a lui Ioab

Ioab trimite gonaci dup Abner i l-au întors ace tia de la fântâna Sira i i-au cerut s vin înd r t la Hebron

Ioab l-a întâlnit pe Abner în Hebron la poart i l-a dus deoparte ca i cum ar fi vrut s vorbeasc cu el în tain i i-a înfipt jungherul sub coasta a cincea care era inta pre-ferat a lui Ioab ca i a lui Abner dar Ioab mai iute de mân

David porunce te ca totdeauna îngrop ciune cu fal doliu oficial pentru Abner to i oamenii mari din Israel î i rup hainele se încing cu saci

David merge dup sicriu la mormântul cel mai ales din Hebron a ezat pe deal cu pri-veli te i cu chiparo i

înal glasul i plânge la mormântul lui Abner plânge poporul întreg

CÂNTEC DE JALE AL LUI DAVID, ALC TUIT LA PRETIMPURIA S VÂR IRE DIN VIA A LUI ABNER BEN NER

Murit-a Abner cum moare unul f r minte? Mâinile nu i-au fost legate, nici picioarele nu- i erau înc tu ate Ci ai c zut precum cei doborâ i de tâlhari.

În timpul ultimei p r i a celui de-al treilea rând de r spunsuri, principesa Micol era deja destul de stârnit .

„Ai b gat de fapt de seam ”, m-a întrebat ea i a ar tat spre marele eunuc regesc, „cât de mult seam n cu unul dintre zeii lui cu cap de pas re?

Am t cut discret.

„ i tu, Etan, îmi e ti deopotriv cauz de sup rare cu ve nicele tale însemn ri! Ce-ea ce pofte te s afle Solomon cel mai în elept dintre regi, i-o pot spune în fa .

Am pus t bli a mea cerat deoparte; iar Amenhotef a f cut o plec ciune i a între-bat:

„Dac socoti i mai nimerit s ne îndep rt m, st pân ...

„R mâne i”, a gr it ea în epat, „vreau s v-o povestesc pân la cap t.”

S-a ridicat, foarte costeliv în ve mântul ei negru.

„Capul lui mi-e de neuitat. Doar capul; cum ar ta în rest, cum, î i inea mâinile, cum se mi ca i vorbea aproape c nici nu mai tiu. În ziua aceea, la Hebron, David a trimis solie în casa femeilor i a pus s -mi spun : Regele dore te s te înf i ezi înaintea fe ei lui. Am fost uluit ; dar l-am urmat pe slujitor. i, în sala tronului, David edea în-tre heruvimi, iar Ioab sta acolo dimpreun cu mul i dintre cei puternici; i m-am plecat înaintea lui David i am zis: Slujitoarea ta a venit la tine dup dorin a ta, st pâne. El a ridicat mâna i a ar tat spre un lucru ce se afla pe o mas mic , înf urat într-o pânz întunecat , i a gr it: Uite, fratele t u, I bo et. Un slujitor a dat pânza la o parte i am v zut capul: p rul înnodat ca un la pentru a putea fi apucat cu mâna, ochii ca dou pi-etricele cenu ii, barba i gâtlejul – o mas plin de sânge închegat.“

Principesa a b ut o înghi itur din apa amestecat cu mirosne pl cute. Apoi s-a îndrep-tat spre Amenhotef, cu pasul eap n ce-i era caracteristic, l-a lovit cu evantaiul ei peste încheietura mâinii i a zis:

„Dac este prea mult pentru ginga ii t i nervi egipteni, n-ai decât s pleci.”

„St pân ”, a întors el vorba, „nu prin nervi ginga i i-am convins noi pe str mo ii vo tri s îmbine la locul lor grelele blocuri ale celor mai frumoase dintre piramidele noastre.”

„Dar noi am supravie uit”, a zis principesa. „Suntem o ras care d inuie.”

Apoi a t cut, m-a privit încruntând fruntea:

„Unde r m sesem? A, da – so ul meu, regele David, s-a întors apoi spre doi oameni, ce stau înaintea lui, i a gr it: Ei, Baana i Rechab b’nai Rimmon, ave i bun tatea s repe-ta i povestea voastr în fa a so iei mele, Micol, fiica lui Saul i sora lui I bo et. i Baana i Rechab au p lit i au pierdut ceva din st pânirea lor de sine i au spus: Dac nu v e

cu b nat, st pân , am mers la casa lui I bo et când era ziua mai cu ar i i am intrat de-a dreptul în untru, fiindc I bo et ne d duse anumite îns rcin ri în leg tur cu Abner ben Ner, iar slujitorii lui I bo et tiau c ne a teapt . Ne-am dus în mijlocul ca-sei, în camera de culcare a lui I bo et, care era lungit pe pat i î i f cea somnul de prânz sfor ind, în timp ce mu tele îl bâzâiau pe fa . Atunci l-am înjunghiat i i-am t iat ca-pul i am purces la drum pe calea pustiei i am mers toat noaptea. i am adus capul lui I bo et c tre Hebron, la so ul vostru, David, i i-am gr it regelui: Iat , aici e capul lui I bo et, feciorul vr jma ului t u, care a c utat sufletul t u; acum Domnul a r zbu-nat pe Domnul meu, regele, împotriva lui Saul, vr jma ul s u, i împotriva urma ilor lui.”

Principesa s-a a ezat pe perna ei i i-a cuprins genunchii cu mâinile. Am v zut expre-sia din jurul gurii ei i cutele de pe chipul ei i m-am dus cu gândul la David i la ne-maipomenitul lui sim pentru spectacular.

„Dar David s-a ridicat în picioare între heruvimi”, a continuat principesa, „ i a gr it: Asculta i, feciori ai lui Rimmon, i tu de asemenea, Micol, fiica lui Saul. i a vorbit des-

pre tân rul amalecit, care îi adusese coroana lui Saul i br ara de pe bra ul lui Saul i care crezuse c va dobândi r splat pentru vestea lui i pe care a pus s -l sugrume la

iclag. Apoi, cu glas ridicat, a gr it c tre Baana i Rechab i c tre mine i c tre to i cei care erau în jurul lui : Viu este Domnul care a izb vit sufletul meu din tot necazul; apoi cum, când ni te oameni netrebnici au ucis un om nevinovat în casa lui i în patul lui, oare nu voi cere sângele lui din mâinile voastre i nu v voi stârpi de pe p mânt? i, cum Baana i Rechab au strigat c tre el i s-a pornit o h rm laie, David a dat porunc o tenilor lui i i-au omorât pe amândoi uciga ii i le-au t iat mâinile i picioarele i le-au spânzurat deasupra iazului din Hebron.”

Principesa i-a pus mâinile, cu palmele întinse, în poal . “Nu tiu ce gând morbid l-a împins pe David s îngroape capul lui I bo et în mormântul lui Abner la Hebron. Au nu fusese I bo et în aceea i m sur jertfa lui Abner i a uciga ilor s i, Baana i Rechab? Sau era aceast apropiere în moarte gândit ca un simbol cu tâlc, ca o pild tainic , în-eleas doar de David i de Dumnezeu?

15 Lucruri scrise, însemn ri i considera ii ale lui Etan ben Hosaia cu privire la r zboaiele externe ale lui David, ca i la diferite alte întâmpl ri din timpul domniei lui David, ca-re au fost discutate, la noua lor edin , de c tre membrii comisiunii rege ti pentru al-c tuirea Unei i singurei relat ri adev rate i hot râtoare, istorice te exacte i recunoscute oficial privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe.

Totul îi revine celui pe care l-a ales Domnul; dar cei c rora le e menit s se pr bu eas-c sunt f cu i una cu p mântul.

A a cum beth urmeaz dup alef, tot a a a trebuit s urmeze ungerea lui David dup uciderea lui I bo et. B trânii Israelului au venit la David i au gr it: Iat , noi suntem oasele tale i carnea ta înc de ieri i de alalt ieri, când Saul domnea preste noi, tu ai condus în lupt pre Israel i ai adus prad bogat i a a s fii tu conduc tor preste Is-rael. i regele David a încheiat cu ei leg mânt la Hebron înaintea Domnului; i au mi-ruit pe David rege peste tot Israelul.

Dup toate pasiunile i p timirile, vicleniile i crimelee, mi c rile i contrami c rile, încheierea aceasta trebuie s fi fost totu i oarecum nesatisf c toare pentru David.

CUVÂNTAREA REGELUI DAVID C TRE OASTEA SA ADUNAT PENTRU PREG TIREA IURE ULUI ASUPRA CET II SION; CUM A FOST SUPUS ADUN RII DE C TRE BENAIA BEN IEHOIADA I CUM A FOST ÎNF I AT DE EL MEMBRILOR COMISIUNII

„A adar, copii ai lui Israel i Iuda, asculta i-l pe alesul Domnului. Preo ii no tri au t -iat berbeci i au întrebat i oracolul Urim i Tumim; ei îmi jur c înc n-a fost vreo zi mai prielnic pentru a porni iure ul împotriva Ierusalimului, ora ul iebuseilor, i a-l smulge p gânilor. În afar de asta, am visat i un vis, în care Iahve, Domnul cetelor de oaste, mi s-a ar tat i a gr it c tre mine: Iat , am scos pe Israel din Egipet i am mers înaintea lor ziua ca un stâlp de nori, iar noaptea ca un stâlp de foc; a a vreau s merg i înaintea ta i a norodului t u, când vor porni asupra meterezelor Ierusalimului.”

(Strig te de ura.)

„Ah, vitejii mei, a c ror sabie bag spaima în inimile du manului; voiesc s v arun-ca i în arin înaintea Domnului i s -i mul umi i pentru c v-a ales s tr i i ziua aceasta. C ci ve i fi pizmui i în vecii vecilor pentru c a i fost ale i, dintre to i b rba ii lui Israel, s n v li i asupra cet ii Sionului i s-o lua i pentru Domnul Dumnezeul ce-telor de oaste i pentru regele vostru, David, i s v nemuri i prin asta numele i s agonisi i pe lâng asta prad mare, fiecare dintre voi.”

(Strig te puternice de ura.)

„Acu’, au fost i unele glasuri, i eu am auz foarte bun pentru glasuri, care au pus în-trebarea: Au de ce vrea David, de fapt, acest Ierusalim ca ora al s u? Nu e decât o gr mad de pietroaie, dogorit vara, friguros iarna i la urma urmei nepl cut. Dar în visul pe care am avut prilejul s vi-l amintesc Iahve mi-a gr it mai departe i a zis: David, tu e ti rege peste to i copiii lui Israel; de aceea ora ul t u s nu fie nici în Iuda i nici în Veniamin i nici în Manase i în nici unul din triburi, ci s fie ora ul t u pro-

priu, ora ul lui David, i a ezat la mijloc; iar eu, Domnul Dumnezeul t u, voi veni însumi i voi locui în Ierusalim, spre marele folos al locuitorilor lui i al întregului norod Israel. De

unde vede i, lupt torii mei cu inimi de leu, c Iahve, Domnul cetelor de oaste, are gânduri mari cu rolul Ierusalimului în istorie; nou nu ne revine decât s cucerim ora ul.”

(Strig te de ura.)

„De asemenea s-a spus, i eu am auz foarte bun pentru tot ce se spune, c cetatea Sionului i zidurile Ierusalimului sunt atât de neluat, încât le-ar putea ap ra chiar i numai ologi i

orbi. Dar sta nu e decât un zvon r spândit de vr jma ii lui David. C ci în visul la care m-am referit de repetate ori Iahve mi-a gr it mai departe i a zis: David, este acolo o trecere prin stânc , ducând de la un izvor de-afar , din fa a ora ului, la o cistern din untrul me-terezelor, i cine urc prin ea va ajunge în spatele ap r torilor i va împlini astfel ceea ce este pl cut în ochii Domnului.”

(Uimire, strig te de ura.)

“De aceea, nebirui ii mei, v spun: cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu i înc i mai mult s -mi fac , dac ora ul Ierusalim nu va fi al nostru la l satul nop ii. i cine va urca cel dintâi prin trecere i va ajunge în cistern i îi va bate pe iebusei împreun cu ologii i or-bii, acela va fi cel mai mare i c petenia mea în lupt . Trâmbi a , sun iure ul!”

(Uralele nu mai voiau s conteneasc . Trâmbi a sun iure ul.)

Benaia ben Iehoiada sfâr ise. Membrii comisiunii sim eau în mod v dit oarecare stânjenea-l ; edeau acolo, unii privindu- i unghiile, al ii sc rpinându-se la nas. Pricina stânjenelii era limpede: c ci Ioab fusese cel care urcase primul prin trecere i ajunsese primul la cis-tern i îi lovise pe iebusei; în privin a lui Ioab îns , dup cum se spunea, regele David îl îns rcinase pe feciorul s u, Solomon: S faci dar cu el dup în elepciunea ta, ca s nu se pogoare c runte ea lui cu pace în iad.

Dar Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, i-a lipit palmele ap sându-le una peste alta i a zis:

„Cum de mai sunt îndoieli în inimile domniilor voastre cu privire la felul cum e tratat Ioab în relatarea noastr ? Au nu scrie în Cartea Facerii întru totul pe fa despre arpe i nu se relateaz în ea despre Cain, uciga ul fratelui s u, Abel? În c r ile ce apar în anumite ri str ine, cel care nu e bine v zut de regele s u este amintit adeseori doar pe scurt sau chiar deloc, încât un om tratat astfel devine o ne-persoan , iar feciorii lui sunt deodat feciorii nim nui. Dar astea sunt c ile celor net ia i împrejur i, pe deasupra, sunt i în elepte, c ci întoarcerea întru totul pe dos a faptelor îi proste te doar pe pro ti i face cartea întreag s fie de necrezut; i, de-ndat ce se suie un nou rege pe tron, el porunce te s se scrie totul altfel, cu care prilej ne-persoana regelui trecut este dezgropat din nou, iar favori ii lui sunt da i, fire te, la o parte, astfel încât istoria unui norod atârn pân la urm de ce edi ie

a ei cite ti. Dar Solomon, cel mai în elept dintre regi, ar fi mai bucuros dac aceast comi-siune a noastr l-ar pune cu îndemânare în lumina potrivit pe cel ce trebuie s fie însem-nat i dac , acolo unde adev rul urmeaz s fie r st lm cit, îl va r st lm ci doar în m su-r neînsemnat i dac , în general, va proceda într-un fel mai subtil, pentru ca norodul s i cread ceea ce st scris; c ci regele n d jduie te foarte c Una i singura relatare adev rat i hot râtoare, istorice te exact i recunoscut oficial, privitoare la uimitoarea în l are i a a mai

departe va d inui mai mult decât toate c r ile celelalte de acest fel.”

Am observat sprânceana încruntat a lui Benaia ben Iehoiada. El a pufnit mânios i a zis:

„Ajunge! Cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu i înc i mai mult s -mi fac , dac nu l-oi chema la judecat înaintea norodului. Am destule dovezi împotriva lui i destule m r-turii isc lite în regul pentru a-l spânzura de dou i de trei ori, pentru a-i reteza capul i a pune s -i intuiasc trupul la primul zid; i la judecata lui va spune adev rul înaintea în-tregului norod i cu toate am nuntele, încât s nu mai r mân nimic de r st lm cit, nici lucru f r însemn tate, nici altceva.”

La aceasta marele-gr m tic Iosafat ben Ahilud a prins a zâmbi politicos. Începerea unei proceduri de judecat cade întru totul în sarcina slujbei Domnului Benaia, bineîn eles pre-supunând încuviin area regelui Solomon; dar una este s spânzuri un om i alta s scrii despre el.

Iat -l pe regele David în toat splendoarea lui.

P rul i s-a f cut ro u-ruginiu, în barb s-a ivit prima c run eal . Constrângerea de-a se p zi mereu i-a s pat cute în jurul ochilor, iar privirea a pierdut ceva din str lucirea de odi-nioar .

(St pânul meu, Iosafat: S fie amintit aici faptul c Domnul l-a pus pe David rege preste Israel de dragul norodului s u, Israel.)

David locuie te în cetatea Sion i îi d numele de Ora ul lui David. Înt re te zidurile de ap rare. Se învoie te cu Hiram, regele din Tir, care îi trimite cedri i tâmplari i cioplitori de piatr pentru zidirea palatului s u.

Din rândurile fiicelor Ierusalimului i-a mai luat alte femei i iitoare. Are nevoie de femei noi, are nevoie de feciori mai mul i i trage n dejde c sporirea familiei prin frumuse i din partea locului o s -l fac iubit de norod.

(St pânul meu, Elihoref: în locul sta s se adauge numele feciorilor lui David care i s-au n scut la Ierusalim.)

Este, v dit, alesul Domnului. Altfel decât casa lui Saul, care s-a n ruit dup moartea înte-meietorului ei, casa lui David va d inui multe genera ii dup el. În mâinile lui, puterea e sfin it de eluri mai înalte. Poezia lui se ocup pe larg de gândul acesta; odat cu textele, mai-marele muzican ilor rege ti prime te i indica ii precise cum s le prezinte. Dar el cau-t o dovad durabil a misiunii sale dumnezeie ti.

i î i aduce aminte de chivotul legii.

(St pânul meu, Natan: Aici e nimerit un scurt capitol despre aducerea chivotului Domnu-lui la Ierusalim.)

Chivotul legii, asupra c ruia troneaz nev zut Iahve întren heruvimi: s fie adus la Ierusa-lim i va fi adus împreun cu el i Iahve, Dumnezeul insezisabil i nestatornic al triburilor; iar Dumnezeu într-un anumit loc însemneaz i puterea într-un anumit loc.

Dar unde se afla chivotul? Întrebând de sârg pretutindeni, afl c ultima oar a fost cinstit înaintea norodului în timpul când era judec tor Samuel, profetul, i anume dup ce regii filisteni îl luaser prad în r zboi, dar îl trimiseser înd r t lui Israel, fiindc fuseser b -tu i de c tre Iahve cu buboaie pe m dular i cu trânji. De atunci edea, acoperit de colb, în ura unui anume Abinadab din Chiriat-Iearim, lâng Ghibea.

(St pânul meu, adoc: Orice deslu iri ce pot trezi îndoial cu privire la obiectele de cult trebuie l sate deoparte.)

Acu’, în timp ce chivotul e cur at de pânzele de p ianjen i îl vopsesc din nou, regele Da-vid se apropie cu un alai de treizeci de mii de credincio i ca s ia chivotul legii din casa lui Abinadab. Chivotul e pus într-un car nou i Uza i Ahio, feciorii lui Abinadab, sunt sorti i s duc ei carul cel nou.

David tie ce-i datoreaz Domnului: aceasta avea s fie cea mai mare procesiune din isto-ria lui Israel, cu nenum ra i muzican i care cânt înaintea Domnului din harfe, din psalte-rioane, din timpane, din fluiere, din chimvale, destul ca s însp imânte i boul cel mai pu-ternic. i, când procesiunea ajunge la aria Nachon, iat c boii se sperie i c ru a porne te s se povârneasc , iar Uza i-a întins mâinile sale spre chivotul Domnului ca s -l sprijine. Domnul îns s-a mâniat foarte pe Uza i l-a lovit Dumnezeu chiar acolo pentru îndr znea-la lui i a murit Uza acolo, lâng chivotul Domnului.

(St pânul meu, adoc: Asta trebuie rostit cu grij , ca s nu se nasc vreo îndoial cu privi-re la dreptatea ve nic a Domnului.)

David se sperie: dac Uza a trebuit s moar numai pentru c a sprijinit chivotul Domnu-lui, au ce-l pa te pe cel care se gânde te s -l foloseasc pentru propriul s u interes?

A adar, David umbl s se descotoroseasc de aceast mobil primejdioas . Le ul lui Uza este l sat în locul acela. Chivotul Domnului e întors în casa din apropiere a lui Obed-Edom Gateanul, cu scopul de-a fi privegheat mai departe: dac mânia Domnului se v de te a d -inui mai mult, atunci va fi lovit pe fa i Obed-Edom.

(St pânul meu, Ahia: Alegerea unui str in ca obiect de încercare trebuie subliniat cum se cuvine, întrucât ea v de te marea dragoste a lui David pentru norodul s u Israel.)

Dup trei luni încheiate, toate ve tile sun la fel: nu numai c Obed-Edom n-a fost b tut cu dropic , cu buboaie deschise i cu scurgere de puroi, dar Domnul a binecuvântat v dit ca-sa lui Obed-Edom i tot ce era al lui.

Acum David se hot r te s mai încerce o dat . Pentru a merge mai la sigur, pune s jert-feasc boi i oi grase, de-ndat ce acei ce duceau chivotul f ceau ase pa i. Apoi se încinge cu efodul de in al preo ilor i joac în extaz înaintea Domnului, întru marea bucurie a no-rodului, care admir bine dezvoltatele lui podoabe dezgolite, i spre nepl cerea lui Micol, care prive te de la fereastr s riturile lui în timp ce înso e te chivotul pân la cortul legii.

(St pânul meu, Elihoref: Pentru a scoate în relief m rinimia lui David, aici ar trebui inter-

calat faptul c David a pus în ziua asta s se împart la toat mul imea lui Israel, atât b r-ba ilor, cât i femeilor, a adar fiec ruia, câte o turt i câte o bucat bun de carne fript i câte o oca de vin.)

Lista biruin elor lui David asupra diferi ilor du mani din afar , alc tuit de Benaia ben Iehoiada i prezentat de el cu scopul de-a fi inclus în relatarea despre regele David

AL DOILEA R ZBOI ÎMPOTRIVA FILISTENILOR:

Filistenii se reîntorc, din nou prin valea Refaim. Domnul recomand o manevr de în-v luire, urmat de un iure asupra spatelui du manului; Domnul va da semnul pentru iure printr-un fo net, ca i cum ar veni pe vârful anumitor aguzi din dumbr vi. David face precum i-a poruncit Domnul i îi bate pe filisteni de la Ghibeon pân la Ghezer.

URM RIREA CELOR B TU I:

Împotrivirea trupelor risipite ale filistenilor este înfrânt ; ora ele filistenilor sunt ocu-pate; cele cinci regate înceteaz s mai fiin eze.

SUPUNEREA MOABULUI:

Moabitii sunt atacati de c tre David i b tu i. Din trei b rba i în stare s poarte armele, pune s ucid doi, restul au fost f cu i birnici.

MARELE R ZBOI DIN MIAZ NOAPTE-R S RIT:

Hadad-Ezer, regele din oba, amenin s - i întind puterea peste apa Eufratului. Da-vid porne te la lupt împotriva lui, îl bate, ia prin i dou zeci de mii de pedestra i i apte sute de c l re i i face prad o mie de care de lupt . Scuturile de aur ale ofi erilor

lui Hadad-Ezer, ca i mari cantit i de aram din Tebah i Berotai, ora ele lui Hadad-Ezer, sunt aduse la Ierusalim.

PRIMUL R ZBOI ÎMPOTRIVA FILISTENILOR:

Filistenii n v lesc în ar prin valea Refaim. Urmând sfatul Domnului, David îi bate la Baal-Pera im printr-un atac frontal. Filistenii b tu i las acolo idolii lor i David porun-ce te s -i ard cu foc.

OCUPAREA DAMASCULUI:

Sirienii din Damasc vin în ajutorul lui Hadad-Ezer, regele din oba. David omoar do-u zeci i dou de mii de oameni dintre ei, pune o ti de paz în Siria Damascului, iar si-rienii ajung robi i birnici lui David.

SUPUNEREA IDUMEEI:

La retragerea din Siria, în Valea S rat , David bate o oaste de ajutor din Idumea, op-tsprezece mii de oameni. Apoi pune o tiri de paz în Idumea i face întreg norodul birnic.

MARELE R ZBOI TRANSIORDANIAN:

Cuprins de mânie împotriva regelui Anon din Amon, care r sese pe jum tate b rbile solilor lui Israel i îi silise s se întoarc cu ezutul gol, David trimite pe Ioab cu toat o tirea de viteji. Într-o b t lie îndoit , în fa a por ilor ora ului Rabat-Amon, o tile sirie-

ne de ajutor i amoni ii sunt birui i pe rând. Sirienii se adun iar i i sunt înt ri i cu trupele regelui Hadad-Ezer. David strânge întreaga oaste a lui Israel, trece peste Iordan i înfrânge la Helam oastea sirian unit sub Sovac, c petenia de oaste în r zboi a lui

Hadad-Ezer. Lupt torii lui David nimicesc patruzeci de mii de c l re i i o tenii din apte sute de care de lupt ; Sovac este r nit în lupt i moare. Diferitele regate siriene

se trag înd r t din lupt . Amon este pustiit de c tre Ioab; iar capitala Rabat-Amon e asediat i d râmat . Norodul din ea a fost robit cu sila; coroana regeasc a Amonului, în greutate de un talant de aur i împodobit cu nestemate, i-a pus-o David pe cap.

CONSTATARE GENERAL :

În toate b t liile i r zboaiele acestea, Domnul l-a ocrotit pe David, oriunde mergea.

„ i acum, domnii mei”, a gr it Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, „ultimul nostru punct de azi: de ce, cu toate c regele David a adus chivotul Domnului la Ierusalim, n-a zidit el însu i templul în care s - i afle locul acesta, ci a l sat asemenea lucrare evlavioas în sea-ma feciorului i urma ului s u, Solomon?”

M-am temut c Iosafat îmi va trece mie întrebarea. Templul, ale c rui cheltuieli deveneau f r margini, era o pricin ve nic de nemul umire public ; i mul i din norod îl sl veau pe David mai presus de Solomon, pentru c b trânul rege se ferise cu în elepciune s pun s se înceap sfânta cl dire uria .

Iosafat s-a hlizit c tre mine:

„Etan?”

Eu tiam îns , i Iosafat tia i el, c membrii comisiunii cuno teau prea bine pricina atitu-dinii lui David. Nu fusese zgârcenie. Pentru zidirea propriului s u palat, David a cheltuit bani; în general, nu avea mâna strâns la sicli când voia s - i arate str lucirea domniei sa-le. Nepl cut era faptul c se temea de zavistiile cu preo imea. Chivotul legii în tabernacu-lul s u din Ierusalim produsese destul îndârjire, întrucât asta mic orase veniturile tem-plelor din ilo i echem, cum i cele a sute de sanctuare mai mici care erau risipite prin întreaga ar i care î i hr neau, fiecare, preo ii lor; David era îngrijorat c un templu re-gesc, bogat în podoabe din lemn de cedru i din marmur i din aram i din nestemate de pre , ar fi putut preschimba nemul umirea acestor preo i în du m nie activ i înmul i greut ile, care îl chinuiau în ciuda biruin elor o tilor sale.

De aceea am spus c li se cade oamenilor lui Dumnezeu s - i spun p rerea cu privire la templul Domnului i la tot ce e în leg tur cu el; c eu nu sunt decât un umil vas care adast în a teptare, pentru a fi umplut de cuvintele în elepciunii rostite de ei. La care preo-tul adoc i profetul Natan au prins a se îmbia unul pe altul s ia cuvântul, pân ce Benaia ben Iehoiada a voit s tie dac nu cumva comisiunea trebuie s ad acolo toat noaptea.

În cele din urm a început adoc i a zis:

„S nu le fie cu b nat st pânilor mei, dar David a preg tit înainte zidirea templului i a adunat mult fier i piroane pentru por i i balamale i aram i lemn de cedru. Apoi l-a chemat la el pe Solomon, pe-atunci înc b iat la vârst fraged , i a gr it c tre el: Fiul meu, în ce m prive te, am avut la inim s -i zidesc Domnului Dumnezeului lui Israel o cas care s fie plin de m re ie neasemuit i vestit în toate rile lumii. Dar a fost c tre mine

cuvântul Domnului care a zis : Tu ai v rsat sânge din bel ug i ai purtat r zboaie mari; de-aceea nu tu ai s -mi zide ti mie cas numelui meu. Dar uite, i se va na te un fiu i el va fi un om pa nic; i lui vreau s -i dau lini te din partea tuturor du manilor s i dimprejur, c ci numele lui va fi Solomon pa nicul. Acesta va zidi cas numelui meu i el îmi va fi fiu, iar eu îi voi fi tat i voi înt ri tronul domniei lui preste Israel în veci.”

Atunci au b tut to i tare din palme i Iosafat a deslu it c istoria este foarte plin de tâlc i de adânc însemn tate, mai ales cu privire la Solomon, cel mai în elept dintre regi. Dar Natan, profetul, a încruntat din sprâncene i a pus întrebarea dac membrii comisiunii socotesc c e în elept s îndrepte luarea-aminte a norodului asupra multu-lui sânge de pe mâinile lui David.

La aceasta a r spuns Iosafat:

„Poate c Domnul meu Natan are în st pânirea sa alte cuno tin e i binevoie te s ni le împ rt easc i nou .”

Cu pl cere, a spus Natan; de altfel, ceea ce tie nu poate fi r sturnat, c ci a aflat-o din gura Domnului, în cartea amintirilor sale, la care lucreaz st-timp i pe care se gân-de te s-o intituleze Cartea lui Natan, a scris totul: va fi bucuros s le citeasc membrilor comisiunii din capitolul despre care e vorba.

Atunci Iosafat i-a mul umit lui Natan i a fost de p rere c vorbe te, desigur, în nume-le tuturor membrilor comisiunii dac prime te cu bucurie prietenoasa ofert ; Natan îns a plesnit din degete, la care doi slujitori au adus în untru un co plin cu t bli e de lut; i el a b gat mâna în co i a început s citeasc din capitolul ce se numea: „Visul lui Natan”.

Era un vis frumos i foarte plin de înv minte. Bineîn eles c Domnul ap rea în el i gr ia îndelung c tre Natan: despre ie irea din Egipet a copiilor lui Israel, despre a e-zarea semin iilor, despre vremea judec torilor. În to i ace ti ani, continua Domnul, el a locuit în corturi i în tabernacule, astfel c înc vreo câ iva ani de locuit incomod nu înseamn mai nimic.

i Natan a ridicat glasul puternic, când a repetat cuvintele Domnului, care îi porun-ceau: „Mergi i spune robului meu, David: Când se vor plini zilele tale i vei r posa cu p rin ii t i, atunci voi ridica dup tine pe urma ul t u, care va r s ri din coapsele tale, i voi înt ri st pânirea sa. Acela va zidi cas numelui meu; eu voi fi aceluia tat , iar el

îmi va fi fiu; casa ta va fi neclintit , regatul t u va r mâne ve nic.”

Natan a t cut scurt.

Apoi a încheiat: „Toate cuvintele acestea i toat vedenia asta le-am istorisit lui David întocmai.”

Atunci s-au pornit iar s bat tare din palme i Iosafat a ar tat c visul este cu totul neobi nuit i de adânc însemn tate, mai ales în ce prive te s mân a din trupul lui David. Dar preotul adoc a ridicat din umeti i i-a spus p rerea cu privire la minune: anume c , în istorisirea pe care a înf i at-o comisiunii, Domnul a rostit aproape ace-lea i cuvinte ca i în visul pe care l-a citit Natan înaintea lor din cartea amintirilor sale.

Iosafat ben Ahilud a înghi it. Apoi s-a întors c tre mine i a zis:

„Ca un cunosc tor al lucrurilor, Etan, ce anume ai prelua în relatarea despre regele David, povestirea lui adoc sau visul lui Natan?”

„Identitatea cuvintelor Domnului din amândou ”, am spus eu dup oarecare codeal , „dovede te origina dumnezeiasc , a amândurora. A a c doar Dumnezeu poate jude-ca. Slujitorul vostru e de p rere c va trebui s trage i la sor i sau s vota i.”

„S vot m”, a zis Benaia, „pentru ca s termin m odat .” S-a întâmplat îns c au fost trei glasuri împotriva altora trei, întrucât Benaia ben Iehoiada i gr m ticul Ahia i

adoc ben Ahilud i Elihoref, cel lalt gr m tic, precum i Natan au fost pentru visul lui Natan. De aceea chestiunea a fost supus hot rârii celui mai în elept dintre regi, Solomon.1

1 Judecat solomonic , rostit dup mai multe luni: S se preia amândou textele. (N.a.)

16 ÎNSEMNAREA REGELUI DAVID CU PRIVIRE LA CEARTA PE CARE A AVUT-O CU MICOL, SO IA SA, LA ÎNTOARCEREA DIN MAREA PROCESIUNE ÎNTRU SL VI-REA ADUCERII CHIVOTULUI DOMNULUI LA IERUSALIM

Mersul a fost lung i prin ar i , i drumul pr fos; iar jocul meu înaintea Domnului era anevoios. Au nu se poate a tepta un b rbat, dup asta, s fie primit în propria lui cas cu vorbe îmbunate i cu o b utur rece i cu un lighean cu ap pentru picioare?

Dar Micol, fiica lui Saul, st în pragul u ii i îmi d bine e cu expresia ei batjocoritoare, ca-re e atât de nesuferit , i, când vreau s aflu unde sunt ceilal i, ea îmi r spunde: St pânul meu îi va afla, de bun seam , în ora sau la por ile ora ului, în preajma povestitorilor de istorii i a cânt re ilor din uli e i a scamatorilor i a înghi itorilor de s bii; c doar nu se întâmpl în fiece zi ca regele s preg teasc o serbare a norodului i asemenea priveli te. Atunci de ce ai stat acas ? am întrebat eu. Eu sunt fiica unui rege, a zis ea, nu m amestec cu gloata; de altfel am i v zut destul de la fereastra mea. A, z u, zic eu, i a fost o priveli -te frumoas ?

Atunci cat spre mine. i v d cum r sufl adânc i cum i se ridic piep ii, înc mai are piep ii aceia frumo i i vârto i, i m oc r te: Cât cinste i-a agonisit azi regele lui Israel, dezgolind-se înaintea privirii roabelor nerozilor s i de curteni, neru inat ca un om desfrâ-nat?

Doamne Dumnezeule! Mânia mi se învolbur din m runtaie pân -n east i m duc cu gândul la cele dou sute de prepu uri filistine pe care m-a pus p rinte-s u s le pl tesc i la privirea cu care a c tat la darul meu de nunt i zic: Înaintea Domnului m-am ar tat, pricepi, înaintea Domnului, cel care m-a ales pe mine, în locul p rintelui t u, ca s st pâ-nesc peste Israel: de aceea cânt i joc înaintea Domnului. i înc i mai mult decât atât, m voi smeri i voi fi înc i mai mic în ochii lui; iar înaintea roabelor de care ai vorbit nu mi-e ru ine de ce-or s vad ; dar tu s r mâi în afar de rând i s n-ai copii pân -n ziua mor ii tale.

Ca i cum te-ai fi apropiat m car o dat cu dragoste de mine, a zis ea r gu it, de când m-ai luat de la Paltiel i m-ai inut în casa ta din Hebron i, acum, din Ierusalim.

La care eu: i au de ce s înmul esc cu s mân a mea sângele lui Saul, care e du manul meu?

O, David! strig ea din r runchi. i apoi: Domnul Dumnezeu tie c inima ta e un sloi de ghea care face s înghe e iubirea celor ce- i sunt aproape i care e aduc tor de moarte pentru sufletul t u; va veni ziua când vei sim i cum se l e te r ceala în tine i str daniile ginga e ale oricâtor fete din Israel nu vor mai fi în stare s - i d ruie c ldur .

D n uitorii i juc torii de la por ile ora elor joac o pies care vorbe te despre spânzurarea la Ghibeon a celor apte feciori al lui Saul i despre cum Ri pa, iitoarea lui Saul, mama lor, a ad stat cu r bdare sub furci, alungând p s rile ziua i fiarele noaptea, de la începutul

seceri ului orzului pân ce au venit ploile în sfâr it, i biruindu-l astfel pe regele David.

Acu’, cinci din cei apte nu fuseser de fapt feciorii lui Saul i ai Ri pei, ci erau nepo ii re-gelui Saul, n scu i de fiica sa, Merab, care a murit de tân r , astfel încât b ie ii au fost cres-cu i de principesa Micol, sor cu Merab, i ea le-a fost ca o a doua mum . i din nou s-a f cut ca mâna lui Micol s in lumina care putea lumina bezna; dar calea mea c tre ea era închis .

i din nou m-am sf tuit cu nevast -mea Estera i am hot rât s m feresc de-a ajunge s atârn i mai mult de Amenhotef i s -i cer mai curând lui Iosafat, marele-gr m tic, s -mi îng duie a m înf i a înaintea principesei. Dar acesta m-a chemat la el dup câteva zile i a spus:

„Etan, Doamna Micol nu se simte bine; cel mai în elept dintre regi ne sf tuie te s -mi înf -i ezi mie întreb rile tale.”

Am înghe at pe dat pân -n r runchi, c ci mi-am dat seama c regele n-avea încredere în mine, iar sfetnicii lui se îndoiau de mine, din care pricin nu-mi îng duiau s merg la Micol; dar am fost destul de cu cap ca s -mi exprim îngrijorarea cu privire la starea s n t -ii principesei; dup care Iosafat a vrut s tie ce gândeam s-o întreb.

„St pâne”, am zis eu, „cu întreb rile e la fel ca i cu unele plante: cresc una dintr-alta.”

„Mi se pare”, a r spuns el, „c - i pre uie ti prea sus rolul, Etan. Scribul s scrie, nu s gân-deasc ; iar cel care e înv at i are cuno tin e, s se restrâng la înv tura sa.”

„Sluga voastr nu cerceteaz de dragul cercet rii sau din indiscre ie”, i-am întors eu vorba. „Au nu m-a numit Solomon, cel mai în elept dintre regi, i nu mi-a f g duit ajutor dac m-a cl tina sau m-a afla în ne tiin unde e gre eala i unde e adev rul? Atunci de ce nu m ajut nimeni s merg mai departe? De ce mi se înv luie i mi se ascunde ceea ce trebuie s tiu ca s scriu? Z u, mai bine m-a întoarce la Ezrah i a tr i în pace, decât s -mi chinui

sufletul cu da i nu i cu poate i îns .“

„Atunci întreab ”, a icnit el încruntând fruntea.

„În leg tur cu dan ul regelui David i cu extazul lui înaintea chivotului Domnului, prin care s-a iscat nepl cerea lui Micol, care v zut totul de la fereastr ...“

„ tiu”, a zis Iosafat, „a fost vorba despre asta la ultima edin a comisiunii. Crezi cu ade-v rat c o sfad între so i este vrednic s fie pomenit într-o scriere istoric serioas ?”

„Dan ul regelui înaintea chivotului Domnului este o ac iune sfânt , de bun seam vred-nic s fie pomenit într-o scriere istoric serioas ; i, dac femeia regelui se sf de te cu el din pricina asta, este spre ru inea ei.”

Atunci Iosafat a oftat i a spus c v zuse venind întrebarea mea i c e preg tit pentru ea; dup care a împins spre mine câteva t bli e de lut. Acestea sem nau a însemn ri persona-le, f cute de o mân priceput întru ale scrisului, cu literele bine rotunjite i cu multe pres-curt ri.

Mie îns mi s-a p rut c parc aripa sor ii îmi atinge u or fruntea i am întrebat, cu toate c tiam r spunsul dinainte: „Acesta e scrisul regelui David?”

Iosafat a aprobat din cap: „Din depozitele mele.”

Mi-a l sat timp s citesc. Mai târziu mi-a fost îng duit s copiez t bli ele i ceea ce sta scris pe ele am ar tat mai sus. Când am terminat de citit, m-a întrebat:

„Ce zici despre ele?”

„Dumnezeu singur tie”, am zis eu, „ce se petrece în inima unui b rbat i a unei femei care au fost atât de lega i unul de altul ca David i Micol.”

„Asta e tot ce vezi tu în cuvintele lui David?”

Am t cut.

„Nu sim i frica ascuns în ele i stafiile ce se ivesc din ea? i stafiile au toate acela i chip: al regelui Saul.”

M-am întrebat de unde venea a a, deodat , încrederea lui. Au se i hot râse poate c nu aveam s tr iesc atâta încât s m folosesc r u de ea?

„S m ierte st pânul meu”, am spus eu, „dar mie mi se pare c David nu era omul care s se ocupe de stafii; mai curând era în leg tur cu îngerii i cu Domnul Iahve în persoan .

Iosafat a prins s zâmbeasc :

„Atunci prive te asta la lumina soarelui. Întrucât el însu i pusese mâna silnic pe putere, David b nuia c i al ii pl nuiau acela i lucru împotriva lui. Statul pe care îl întemeia era trebuitor i de aceea pl cut în ochii Domnului; dar îndârjea pe b trânii triburilor, a c ror putere o mic ora. R zboaiele lui erau costisitoare, dreg toriile lui sugeau din avutul noro-dului; în curând copiilor lui Israel a început s le fie dor de zilele lui Saul, când regele înc umbla pe brazd în urma plugului i când ranul p stra pentru sine cea mai mare parte din roadele muncii lui. Ce putea fi mai firesc decât ca dezam gi ii i nemul umi ii, cei în suferin i cei s r ci i s - i pun n dejdea în duhul lui Saul i în ultimii urma i înc în vi-a ai lui Saul?”

i cât vreme mai trebuie apoi, am gândit eu pân la cap t gândul lui Iosafat, cât vreme pentru ca pân i un cap potolit i rece s vad în fiece reunire întâmpl toare o ceat , în fiecare vorb optit o uneltire? Cât vreme pân când statul întemeiat în numele Domnu-lui s se prefac într-un moloh hr nit cu carnea nevinova ilor?

„St pânul meu doar nu vrea s lase a se în elege”, am zis eu îngrijorat de propria mea în-dr zneal , „c David ar fi pus la cale spânzurarea celor cinci feciori ai fiicei lui Saul, Merab, i a celor doi feciori ai Ri pei, iitoarea sa?”

„Treaba asta te nelini te te?”

M-am gr bit s -l asigur c tiu bine cum c cei apte tineri n-au fost uci i de David, ci de c tre locuitorii ora ului Ghibeon, care nici m car nu f ceau parte din Israel, întrucât erau locuitorii str vechi ai rii, r m i e ale poporului amoreilor; c totu i mi se pare greu de închipuit ca un oarecine din Israel s fi putut fi spânzurat de o hait de b tina i s r ntoci, afar doar cu încuviin area regelui David.

„ i acum î i dai cu presupusul”, a zis Iosafat, „c sfada lui David cu Micol i tot ce se leag de ea trebuie privit dimpreun cu spânzurarea din Ghibeon.”

P lisem, c ci m iscodea tare ciudat cu privirea.

„St pâne”, am, zis eu, „oameni cu cuget r u i din cei ce-i vor r ul lui Solomon, cel mai în-elept dintre regi, pot r st lm ci asemenea lucruri înl untrul întâmpl rilor; totu i nu tiu

cum am putea ocoli o relatare a spânzur rii, de vreme ce chiar i d n uitorii i juc torii de la por ile ora elor se hr nesc din istoria asta.”

„Vai, Etan”, a gr it el, „cu toat truda ta, îl cuno ti prost pe David ben Iesei, alesul Dom-nului; c doar David însu i a dat r spuns tuturor celor ce voiau s -l ponegreasc .”

Uimirea mea a p rut s -l înveseleasc i el a continuat:

„A fost atunci foametea aceea din zilele lui David, î i aminte ti. N-a fost o foamete deose-bit de grea; a inut abia trei ani. Dar a fost totu i a a, c s-au ridicat murmure de cârteal în norod i s-a zis c Dumnezeu pedepse te pe Israel din pricina sângelui de pe mâinile lui David. i vorba asta a ajuns la urechile lui David, c ci avea urechile lui pân i în cel mai mic sat, i atunci el a gr it c tre mine: Iosafat, sângele care e pe mâinile mele a fost v rsat în numele Domnului i cu un scop bun; de aceea Domnul nu va fi pedepsind norodul Isra-el din pricina mea. Dar dac i-ar trece prin minte vreo f r delege cu v rsare de sânge care înc nu e r scump rat i pe care am putea-o r scump ra, am putea izbuti s punem cap t în acela i timp foametei i zvonurilor urâte.”

Iosafat i-a turnat vin în pocal.

„Atunci mi-am adus aminte”, a continuat el, „c regele Saul, când era înc nou în slujb , pornise o rait i, în zelul s u, ucisese un mare num r de locuitori din Ghibeon i anume, c lcând leg mântul de pace pe care copiii lui Israel îl f cuser cândva, sub jur mânt, cu ghibeoni ii. I-am amintit lui David de acea întâmplare i el a închis ochii i i-a plecat ca-pul, de parc ar fi auzit glasuri; îns când i-a venit iar în fire dup visarea sa, mi-a spus c tocmai i-a gr it Domnul; c recunoa te glasul Domnului din o mie de glasuri; i c Dom-nul i-a vestit, în leg tur cu foametea, c aceasta s-a ab tut din pricina lui Saul i a casei lui mânjite de sânge, pentru c Saul i-a ucis pe ghibeoni i.”

Iosafat i-a privit pocalul, de parc se temea c vinul din el se în crise, i a vorbit mai de-parte:

,,Regele mi-a poruncit apoi s chem la Ierusalim pe b trânul ghibeoni ilor r ma i în via i s le dau a în elege c regele are de gând s dea ispa pentru r utatea lui Saul. Astfel au

venit ghibeoni ii înaintea lui David i el i-a întrebat: Ce s fac pentru voi? i cu ce s isp -esc? Iar ghibeoni ii au gr it c tre el: Nu poftim la aur sau argint; pe omul care ne-a ters

de pe fa a p mântului acum vrem s -l tergem noi de pe fa a p mântului; porunce te s ne dea în mân apte din urma ii lui b rba i; iar noi vrem s -i ridic m în furci înaintea Domnului.”

Iosafat a b ut i a plesc it din buze. Apoi a zis:

„Au fost unii în Israel care au f cut constatare c ghibeoni ii i-au cerut lui David via a a apte urma i b rba i ai lui Saul pentru c s-a nimerit ca, în afar de Mefibo et, fiul lui Ionatan, care era schilod i deci nu putea deveni rege, mai erau în via tocmai ap-te dintre ei. Dar cei ce gr iau astfel erau guri spurcate i gloata norodului a inut-o una i bun , c David trebuia s le împlineasc cererea, i anume cât mai curând, din pri-

cina foametei.”

„Dar cum s-a purtat principesa Micol fa de acest eveniment dureros pentru ea?” am întrebat eu.

„A îndurat cu demnitate”, mi-a deslu it Iosafat, „cum îndura toate. Cealalt , acea Ri pa, ne-a f cut greut i.”

„Sub furci?” am zis eu.

“Au fost da i mor ii în zilele culesului grânelor”, a vorbit Iosafat dup oarecare gândi-re, „în primele zile, la începutul strânsului orzului. i Ri pa a luat pânz de sac i a în-tins-o pentru ea pe stânca de sub spânzura i i a r mas lâng cei doi feciori ai ei i lân-g cei cinci feciori ai lui Merab de la începutul strânsului, pân ce a venit în sfâr it ploaia, i a alungat ziua p s rile cerului, iar noaptea fiarele s lbatice ale câmpului...“

Glasul i s-a stins. Abia dup o vreme a început iar, de rândul sta sup rat:

„Ah, Ri pa era o viclean , iitoarea lui Saul. Cuno tea norodul i cunostea inima slab a lui David, care avea s se milostiveasc de-ndat ce avea s înceap s se opteasc în norod despre aceast mam din Israel, care edea acolo i alunga vulturii hoitari i acalii de la trupurile copiilor ei. i David se temea c din oasele neîngropate ale fecio-

rilor lui Saul putea s reînvie înc duhul regelui mort. Dar el mai tia c copiii lui Isra-el, în afar de o procesiune zgomotoas i o îndestulare cu hran a gloatei, nu pre u-iesc nimic mai mult decât o înmormântare cu fal , a a cum rânduise el pentru Abner ben Ner i pentru capul însângerat al lui I bo et. De aceea David a poruncit s se adu-ne oasele lui Saul i ale feciorului s u Ionatan, care fuseser luate de la filisteni i care z ceau acum astrucate la Iabe -Galaad; în plus, i oasele celor spânzura i; i toate osemintele acestea au fost duse în ara tribului Veiamin, la ela, i au fost puse s odihneasc în mormântul din str mo i al familiei, în groapa lui Chi , tat l lui Saul. i regele David însu i a ales muzica pentru înmormântare i mi-a poruncit s stau în fruntea celor întrista i; cuvântarea la mormânt îns a inut-o adoc, preotul. Iar noro-dul striga tare i jelea i plângea, dar to i, pân la unul, au fost de p rere c David se purtase cât se poate de m rinimos.”

„Ca întotdeauna”, am înt rit eu, „ca întotdeauna.”

DINTR-O POEZIE A LUI DAVID CU TITLUL

Cântare de slav a lui David pentru izb virea de to i vr jma ii lui

Domnul îmi r spl te te dup dreptatea mea, dup cur ia mâinilor mele îmi pl te te. C ci urmez c ile Domnului i nu m abat întru r u de la Dumnezeul meu.

Toat pravila lui st sub ochii mei i de la poruncile lui nu m abat. F r prihan i cu cinste stau înaintea lui i m feresc de p cat i nedreptate.

Întru aceea Domnul îmi întoarce dup dreptatea mea, dup cur ia mâinilor mele, a a cum se arat ea

înaintea ochilor lui.

„Parc nu i-e bine, Etan, so ul meu”, a observat Estera când m-am întors în casa nr. 54 din uli a Reginei din Saba. „Convorbirea ta cu marele-gr m tic n-a fost îmbucur toa-re?”

„Am vorbit despre spânzurare.”

Mi-a cuprins mâna în mâinile ei:

„Au cine e David ben Iesei, ca s te scarpini când nu te m nânc ? Dumnezeu îi face deopotriv pe regi i pe milogi, le rostuie te sorocul lor sub bolta cerului i îi face s cad precum iarba înaintea coasei. Ce-ar fi, Etan, dac ne-am duce înd r t la Ezrah, în lini te?”

„Ah, Estera”, am zis eu, „suntem ca oaia în arc; ori-încotro s-ar îndrepta, tot r mâne prins .”

Atunci n-a mai spus nimic.

17 Gândul c va trebui s m ocup de povestea cu Bat eba m ap sa înc de mult vreme. C ci aceasta era i mai greu de tratat decât spânzurarea celor apte fii i nepo i ai regelui Saul r ma i în via , c doar îl privea de-a dreptul pe Solomon, cel mai în elept dintre regi; în afar de asta, regina-mam Bat eba este înc foarte în via .

Întregul Israel tie c Urie heteul, b rbatul Bat ebei, a murit tocmai la timpul potrivit, pen-tru a-i îng dui lui David s se însoare cu v duva i s -i înal e pe cei dintâi nou-n scu i ai ei printre principii de sânge. Se vorbise despre întâmplarea asta în toat ara, mai cu seam c p rta ii la ea se purtau cu o ciudat lips de re inere; i totu i faptele adev rate sunt greu de desp r it de scorneli.

Natan, profetul, descrie întâmplarea în amintirile lui i sunt aplecat s -l cred în multe pri-vin e; el a fost martor al primejdioasei leg turi i a încercat, în felul lui, s dobândeasc în-râurire asupra ei. Cu toat neîncrederea care m bântuie ca istoric, sunt totu i de p rere c ne putem socoti noroco i de a-l avea pe Natan i cartea lui de amintiri; poate fi folosit în cea mai mare m sur , dac nu uit m ce fel de om este: plin de îngâmfare i socotindu-se buricul p mântului. Astfel am plecat de-acas i m-am dus la Natan, profetul, i l-am g sit acas , unde nu f cea nimic.

„A, Etan ben Hosaia! Tocmai m gândeam la tine i iat -te în fa a mea.”

„Darul clarviziunii st pânului meu este o minune a vremii noastre. Nu oricui îi d Dumnezeu vedenii i vise pline de adânc tâlc, ceea ce trebuie s fie, de fapt, de mare ajutor la scrierea c r ilor.”

„Adev rat. Al i autori trebuie s se gândeasc încordat i s foloseasc alte compendii i s se lupte cu logica; eu a tept pur i simplu iluminarea de la Domnul.”

„Dar amintirile au nu se întemeiaz pe fapte?”

„Ce-ar fi faptele f r vedenii i parabole? Dar s nu confunzi astea cu toate îng im rile i bâlbâielile ce se g sesc în operele anumitor contemporani, c ci asemenea lucruri nu

vin de la Dumnezeu, ci din simpla neputin de-a a terne în scris un gând cu cap i coad .”

„Presupun c în amintirile voastre, ce poart deocamdat titlul de Cartea lui Natan, re-lata i i despre dragostea ginga , care unge la inim , a regelui David pentru Doamna Bat eba, despre acea leg tur dulce i binecuvântat a dou suflete la unison, din care a r s rit, dup mult str danie, persoana st pânitorului de azi al tronului.”

„Am avut grij s povestesc aceast istorie cu toate am nuntele ei minunate.”

„Poate n d jdui slujitorul vostru c îi ve i pune la îndemân , pentru relatarea despre regele David, faptele a a cum le-a i adunat i îmbinat? De bun seam c ve i fi po-menit a a cum se cuvine.”

„Nu am decât un singur rând de t bli e de lut. Ai s în elegi c nu le pot da din mâ-

n .”

„A putea, oare, s le citesc aici, la voi?”

„Când cuvintele Domnului se abat asupra mea, le pot înregistra doar folosind semne i prescurt ri pe care nu le-ai putea deslu i. Dar pot s i le citesc i s r spund la în-

treb rile tale...“

CITIREA LUI NATAN, PROFETUL, DIN CARTEA AMINTIRILOR SALE, CU ÎNTRE-B RILE LUI ETAN BEN HOSAIA I CU R SPUNSURILE LUI NATAN, PUSE ÎNTRE PARANTEZE

Pentru seara aceasta, regele David ne-a poftit pe mine i pe câ iva prieteni mai apropi-a i s discut m treburi de stat, cu care prilej eu urma s prorocesc, în caz de nevoie. Împotriva deprinderii sale, regele a întârziat la cin i p rea împr tiat, astfel încât m-am sim it îndemnat s întreb dac nu cumva, în timpul pui orului de somn de dup -mas , a avut vreun vis care s aib nevoie de t lm cire.

Regele a c tat la mine de parc i-a fi vorbit de pe alt lume i a gr it: Un vis? Nu, Natan, o vedenie în toat regula!

Abiatar, preotul, i Seraia, gr m ticul, i al ii au vrut s afle mai multe: dac regele a avut vedenia în somn i dac sem na mai curând cu un înger sau cu un om i tot în-treb ri de-acestea, multe, astfel încât s-a iscat o adev rat harababur . Regele David îns i-a mângâiat barba i a spus c ar fi crezut c i-a ap rut un înger, dac persoana nu s-ar fi sp lat dup cum spune legea, când a z rit-o de pe acoperi ul casei domne ti, în lumina soarelui ce da s apun , tocmai când el se sculase din crivat. La care Seraia, gr m ticul, a deslu it îndat c trebuie s fie vorba de Bat eba, fiica lui Eliam, soa a lui Urie heteul, care era c petenie peste o roat de-o mie de oameni i care lupta sub conducerea lui Ioab pentru încercuirea ora ului Rabat-amon, c ci ea i b rbatul ei se mutaser de curând în casele pentru ofi eri dinspre soare-apune de palat. Dac regele pofte te, a mai ad ugat Seraia, se va duce la femeie i o va vesti c a aflat pre uire în ochii regelui; tot restul e treab simpl .

Nu chiar atât de simpl , a zis regele.

Dar Seraia a întrebat: au nu-i apar in regelui toate fiicele lui Israel, dimpreun i cu acelea care erau c s torite cu str ini ca alde Urie heteul?

Toate, a întors vorba regele, în afar de femeile o tenilor ce se afl la lupt . Acestea nu e îng duit s fie atinse nici de b trânii triburilor, nici de regele însu i; c ci cum s -l con-vingi pe un om s porneasc de-acas i s se bat pentru Domnul, dac nu e sigur c fe-meia i casa lui sunt ocrotite?

i Abiatar, preotul, a înt rit acest lucru i a spus c e vorba de o lege a Domnului, care îi privea ca tabu pe cei net ia i împrejur i c regele David este neobi nuit de în elept i de drept.

Atunci regele a b tut cu pumnul în mas i a strigat: Atunci eu trebuie s îng dui ca focul

sta s -mi mistuie m runtaiele i s nu-l sting?

Abiatar s-a speriat atât de tare, încât buc tura din gur i-a alunecat pe partea ailalt i au trebuit s -i sar într-ajutor. De-ndat ce a putut s r sufle iar, a zis: Focul care mistuie m -runtaiele regelui trebuie s fie stins, c ci s n tatea alesului Domnului este legea de c pete-nie. Mai mult, au nu i-a v dit Iahve limpede vrerea, f când ca sp larea femeii i apusul soarelui i sosirea regelui pe acoperi s se petreac în acela i timp?

Iar gr m ticul Seraia a ar tat c tabu-ul nu- i afl rostul de rândul acesta, întrucât, dac regele se culc cu Bat eba, femeia lui Urie heteul, acesta nu- i pierde nevasta; dimpotriv , Urie va dobândi slav i avu ie prin aceast leg tur .

(Aici m-am gândit c ar fi vremea s m minunez i am spus c nicicând în via a mea nu mi-a ajuns la ureche ceva care s fie scris atât de tulbur tor i atât de aidoma cu via-a! i dat fiind c st pânul meu Natan a fost i el oaspete la mas în seara aceea, n-a

rostit nici o p rere cu privire la problema tabu-ului?

Natan s-a hlizit i a spus umil:

„Eu am rareori o p rere, dac Domnul Iahve nu m înva ce vorbe s rostesc.” i a ci-tit mai departe.)

i David a trimis slugile acolo i a pus s-o aduc pe Bat eba. i ea a venit la el i el a dormit cu ea, c ci ea tocmai se cur ase de necur ia ei; apoi ea s-a întors la casa ei.

(Din nou l-am întrerupt i am zis:

„Întrucât din unirea amintitei perechi s-a n scut Solomon, cel mai în elept dintre regi, ar trebui totu i s avem grij ca cititorul s nu- i închipuie c între cei doi n-a avut loc decât cea mai primitiv împerechere. Au n-a vorbit niciodat , chiar i pe departe, rege-le David despre giugiuleal ginga , despre cuvinte de alintare pe care le-ar fi schimbat între ei el i Doamna Bat eba în prima lor noapte de dragoste?”

„Regele David mi-a spus odat c înc nu întâlnise în via a lui un om, fie el parte b r-b teasc sau femeiasc , mai d ruit în aceast privin decât Bat eba, fiica lui Eliam. Dar, în ce prive te cuvintele pe care le-au schimbat amândoi în noaptea aceea, m tem c va trebui s-o întrebi pe regina-mam îns i.

„St pânul meu o cunoa te bine?” am iscodit eu cu amabilitate.

„Dac n-a fi fost eu, cu sfatul meu” – Natan a t cut semnificativ – „ i Benaia cu cheretienii i peletienii lui, n-ar sta azi feciorul ei între heruvimi, ci într-o temni întu-necat i înfior toare.“

„A adar, st pânul meu o poate ruga f r nici o greutate pe regina-mam s -mi acorde o scurt convorbire i s -mi îng duie câteva întreb ri?”

Natan a ridicat sprânceana g lbui-vine ie:

„Ai s-o afli prea pu in vorb rea .” i a citit mai departe.)

Dar femeia a r mas grea i a trimis i a vestit pe David i i-a spus: Voi avea un copil.

i s-a întâmplat în ziua aceea s fiu la rege i s -i fac unele prorociri mai m runte. Regele s-a întors c tre mine i a gr it: Cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu i înc i mai r u

s -mi fac , Natan, dar parc îmi vine s cred c ea î i pusese asta în gând. L-am întrebat ce-l face sa aib asemenea b nuial . i el a r spuns: Domnul tie, c ci Domnul nu vede cum vede un om, Domnul prive te în inim ; dar cam a a simt eu.

I-am spus regelui c înc un fiu ar fi oricând o binecuvântare, numai dac s fie s mân a lui.

De asta e cam sigur, a r spuns el; la urma urmei a v zut chiar el cum se sp la dup lege i la câteva ceasuri dup aceea a venit la el, sp lat de sângele ei i cur at , iar b rbatul ei, Urie, era la patru zile de c l rit de sârg, sub meterezele de la Rabat-amon.

Atunci am spus: A adar, se pare c Domnul îi gr ie te robului s u, David, prin cuvinte, ca i prin binecuvânt ri de fapt.

Dar regele i-a încruntat fruntea i a gr it: i ce e cu legea Domnului, care îi nume te tabu pe cei net ia i împrejur? Un b rbat poate t inui leg tura lui cu o femeie, dar un copil nu se poate t inui; i ceva ca o neprih nit concep ie se poate întâmpla într-o zi în familia noas-tr , dar pân acum nu s-a împlinit.

A a c i-am spus regelui: Au l-am în eles bine pe st pânul meu c sunt patru zile de c l rit de sârg pân la Ierusalim de la meterezele ora ului Rabat-amon, care e încercuit de Ioab, i c Urie heteul sluje te sub conducerea lui?

i regele a spus c a a este.

Dup care eu am zis: A adar, sunt tot patru zile de c l rit de sârg de la Ierusalim pân la meterezele ora ului Rabat-amon?

Regele a spus: Dar bineîn eles.

Iar eu am zis: Atunci Urie ar putea ca în r stimp de opt zile s soseasc la Ierusalim i s se culce cu nevasta lui, Bat eba, i s devin p rintele copilului ei, c ci cine poate spune la zi cât timp adast un prunc în pântecele mamei lui?

Regele David îns m-a ghiontit cu cotul în coaste i a gr it:

Natan, prietene, dac n-a ti c e ti un proroc, a zice c e ti un tic los.

Mul umit cuvântului bun pus cu prietenie de st pânul meu, Benaia, mi-a fost îng duit s v d mai multe scrisori, g site în depozitele lui Ioab, care comanda încercuirea Rabat-amonului.

Prima din ele spune:

C tre Urie, heteul, c petenie peste o roat de o mie, acum sub meterezele de la Rabat-amon, de la iubitoarea lui nevast Bat eba, fiica lui Eliam.

H r zeasc Iahve b rbatului meu via lung i prad îmbel ugat . Nevasta ta iubitoare se tope te de dor dup îmbr i rile tale. Hai, vino! Atingerea coapselor tale e pentru mine paradisul, m topesc sub tine ca z pada sub soare. Hai, vino! Regele David a auzit de nu-mele t u i î i este binevoitor; vei edea la masa lui i vei ajunge puternic înaintea fe ei lui; dar noaptea vei dormi cu turturica ta. Hai, vino! Dea Iahve ca suspinele mele s ajung la urechea ta.

Aceast scrisoare a fost, pare-se, al turat unei scrisori pe care Urie i-a trimis-o lui Ioab, c petenia sa i care sun astfel:

C tre Ioab ben eruia, de dou ori viteaz al lui Israel, c petenie în lupt , de la robul s u, Urie heteul, c petenie peste o roat de o mie.

H r zeasc Iahve st pânului meu biruin în toate b t liile sale. Dup cum se vede din al turata, s-au iscat la mine acas greut i mari, care cer s fiu acolo eu însumi. Întrucât încercuirea merge înainte dup cum a fost pl nuit , slujba mea poate lipsi o vreme. V rog de aceea cu tot respectul s m învoi i pentru zece zile. La sosirea mea în Ierusalim m voi înf i a la cartierul general.

Cererea lui Urie a fost în aceea i vreme cu o veste pe care Ioab a primit-o de la regele s u i c petenia sa cea mai înalt :

De la regele David, alesul Domnului, iubitul lui Israel i leu lui Iuda, c tre Ioab, care este mai mare preste oaste. S - i dea Iahve t rie. Am auzit de un heteu, pre numele lui Urie, un b rbat vrednic i viteaz i un ofi er destoinic. i-a fi recunosc tor dac l-ai trimite pentru câteva zile la Ierusalim, deoarece a pofti s -l cunosc.

CONTINUAREA CITIRII LUI NATAN DIN CARTEA AMINTIRILOR SALE, CU ÎN-TREB RILE LUI ETAN BEN HOSAIA I CU R SPUNSURILE LUI NATAN, PUSE ÎNTRE PARANTEZE

Dar cele mai cutez toare pl nuiri ale omului sunt ca pleava în vânt înaintea Domnu-lui. i cine ar fi b nuit c Urie heteul avea s se dovedeasc un asemenea erou al virtu-ii, un asemenea model de abstinen , un asemenea lupt tor pentru principii nobile?

Urie a intrat c lare în Ierusalim i s-a înf i at la palat; dar regele David a poruncit s -l cheme înaintea fe ei lui i l-a întrebat ce face Ioab, cum se lupt oastea i cum merge r zboiul. Apoi a gr it David c tre Urie: Du-te acas i- i spal picioarele. i Urie a ie it din casa regelui i dup el a pornit un dar de carne de la masa regelui.

Dar Urie s-a culcat la poarta palatului regesc, cu toate slugile st pânului s u, i nu s-a pogorât la casa sa.

Eram la regele David, când a venit un slujitor de la Bat eba i i-a spus: Urie heteul a fost v zut când intra c lare în Ierusalim i st pâna mea a preg tit ap cald pentru pi-cioarele lui i a fript carnea pe care a trimis-o regele i a preg tit de asemenea crivatul pentru Urie, ca s doarm cu ea; dar el nu s-a pogorât în casa lui.

i regele a trimis slugi i a aflat c Urie dormea la poarta palatului i a poruncit s vin înaintea lui. i regele a gr it c tre Urie: Au n-a fost o c l rire istovitoare cea pe care ai f cut-o de la meterezele Rabat-amonului pân la Ierusalim în patru zile întregi? Atunci de ce nu te-ai pogorât la casa ta?

Dar Urie a plecat capul i a zis: Dac îng duie st pânul meu, oi fi eu heteu, dar am lu-at credin a cea adev rat , a a c pun principiile mai presus de pl cere. Când chivotul i Israel i Iuda locuiesc în corturi i st pânul meu Ioab i ofi erii stau t b râ i în câmp

deschis, cum o s m duc eu la mine acas , s m nânc s beau i s m culc cu nevasta mea? M jur pe via a ta i pe via a sufletului t u c nu voi face aceasta.

Regele David mi-a aruncat o privire întunecat ; dar lui Urie i-a zis: Minunat ai gr it, Urie; n-am s uit s i-o spun lui Ioab, mai-marele t u. Dar mai adast aici o zi sau do-u , c ci vreau s te poftesc la masa mea i vei sta de-a dreapta mea, lâng Natan, pro-fetul, care e un b rbat cu mare ascu ime a min ii.

(Natan i-a întrerupt citirea i a c tat spre mine.

Am spus c zugr virea clipei când regele i Urie stau fa în fa este m iastr i de mare pre pentru relatarea despre regele David, iar amintirea întâmpl toare a ascu-imii propriei sale min i este o tr s tur îndeosebi de fin .

Natan a înt rit din cap:

,,O s mai urmeze i alte surprize!” i a citit mai departe.)

i astfel a r mas Urie la Ierusalim i în ziua aceea, i în cea urm toare. Dar regele Da-vid a gr it c tre mine: Natan, trebuie s -l îmb t m pe omul sta; el e singura noastr n dejde; c ci Domnul a creat vinul ca un leac împotriva principiilor.

i, când David a poruncit s -l cheme, Urie a mâncat i a b ut cu noi i ne-am inut de capul lui, unul din dreapta, cel lalt din stânga; i regele a sl vit-o pe Bat eba i l-a în-demnat pe Urie s foloseasc prilejul, c ci dac ajungem înainta i în ani i b trâni i nu ne mai putem înc lzi, o s fie prea târziu. i eu am st ruit pe lâng Urie i l-am în-demnat s bea cu mine, pân când mi-am zis c acum trebuie s cad lat.

Dar n-a f cut-o. S-a sculat în picioare, cât era de lung, i ne-a vestit, cu limba u or în-greunat , c ar fi trebuit s fie demult în crivat, c ci în zori trebuie s se aburce pe cal i are înaintea lui patru zile de c l rit de sârg pân la meterezele de la Rabat-amon.

Dup care a ie it împleticindu-se, f r a spune m car bun seara.

Regele David a trimis un slujitor dup Urie heteul, pentru ca acesta s -l c l uzeasc sigur pân la Bat eba. Slujitorul s-a înturnat curând i s-a aruncat pe jos înaintea rege-lui i a spus c Urie heteul nu s-a pogorât în casa sa, ci s-a culcat la str jile de la poarta palatului.

Regele i-a azvârlit pocalul în cap; apoi a ipat s vin Seraia, gr m ticul, pentru a-i dic-ta. Eu, îns , i ceilal i ne-am împr tiat încotro am v zut cu ochii.

Poate c la punctul acesta ar fi nimerit s citez înc vreo câteva documente din depozi-tele lui Ioab, pe care am putut s le parcurg mul umit cuvântului bun al st pânului meu, Benaia.

Primul dintre ele e o scrisoare pe care a trebuit s-o înmâneze Urie.

De la regele David, favoritul Domnului, hr nitorul lui Israel i ap r torul lui Iuda, c tre Ioab, care e mai mare preste oaste; prin Urie heteul.

R spl teasc - i Iahve credin a prin mereu alte biruin e noi. Du pe Urie unde va fi lupta mai crâncen , apoi trage i-v înapoi din spatele lui, ca s fie lovit i ucis.

Al doilea este o însemnare din raportul de zi al lui Ioab.

i i-am poruncit lui Urie s conduc o ceat de iscoad c tre poarta a cincea, cu sarcina s ispiteasc du manul a ie i afar la har , astfel încât s prindem câ iva i s afl m de la ei cum stau lucrurile în Rabat-amon.

Al treilea document, o însemnare de mai târziu a lui Ioab în raportul s u de zi, cu-prinde partea principal din porunca dat unei tafete pe care a mânat-o la regele Da-vid.

Dup ce vei povesti regelui tot mersul luptei i vei vedea c regele se mânie i- i zi-ce: De ce v-a i apropiat s v lupta i a a aproape de cetate? Oare nu tia i c de pe zidurile cet ii pot s arunce în voi? Au nu o femeie a aruncat de pe zid o bucat de piatr de râ ni asupra lui Abimelec, fiul lui Ierubaal, i l-a lovit de-a murit în Tebe ? Atunci s -i zici: i robul t u, Urie heteul a murit.

O ultim însemnare scris de mâna lui Seraia, gr m ticul lui David, pare s fie r s-punsul regelui c tre aceea i tafet .

A a s -i spui lui Ioab: Nu- i f inim rea din pricina asta, fiindc a a m nânc sabia când pe unul, când pe altul. Înte e te lupta împotriva cet ii i cucere te-o.

SFÂR ITUL CITIRII LUI NATAN DIN CARTEA AMINTIRILOR SALE, CU ÎNTRE-B RILE LUI ETAN BEN HOSAIA I R SPUNSURILE LUI NATAN, PUSE ÎNTRE PARANTEZE

i, auzind femeia lui Urie c i-a murit b rbatul, a plâns i l-a jelit. i a venit Eliam, p -rintele ei, i mama ei de asemenea i a venit întreaga familie împreun cu verii i veri oarele i au ezut în jale i i-au rupt straieie i s-au tânguit i s-au v ic rit, astfel încât a ajuns la urechile regelui.

Regele a gr it c tre mine: Ei, i eu sunt pentru cinstirea mor ilor, dar Bat eba parc prea întrece m sura; i m tem c gurile rele ar putea spune: Au s nu-l fi cinstit feme-ia lui Urie pe b rbatul ei în timpul vie ii, de se poart acum astfel la moartea lui? Au s fi avut vreun ibovnic? De aceea Natan, mergi la v duv i ogoie te-o i spune-i s se scape de cimotiile cele numeroase, care îi fac casa nesigur .

Am f cut cum mi-a poruncit regele David; i am aflat-o pe Bat eba cu straiele rupte, cu p rul strâns într-un nod, dar cu toate acestea ar tând încânt tor. i ea a zis: De ce s nu plâng i s nu m tânguiesc i s nu-l jelesc pe Urie i s nu-mi las cimotiile s se v ic reasc ? Au nu port eu copil în pântec care se va na te orfan i care nu va avea ni-ciodat nici p rinte, nici mo tenire, cu toate c e de sânge regesc? Una e s porunce ti s vin la rege biata nevast neajutorat a unui o tean i s-o sile ti s se culce cu el i s se str duiasc pentru el, deasupra ca i dedesubtul lui, dar cu totul alta e s stai al -turi de ea la nenorocire i s - i împline ti f g duiala regeasc . i i-a acoperit fa a cu mâinile i a ipat tare i a spus ce îngrozitor lucru ar fi dac p rintele ei Eliam i muma ei i toate cimotiile ar afla de starea ei nenorocit .

Astfel am dus veste regelui despre cuvintele Doamnei Bat eba i l-am întrebat ce f -g duial regeasc i-a f cut dac i-a f cut cumva vreuna. David a dat r spuns: Cum s -mi mai aduc aminte? Un b rbat spune câte cele când e culcat cu o femeie.

Aveam presim iri rele, c ci Domnul zice: i cu femeia aproapelui t u s nu te culci ca s - i ver i s mân a i ca s te spurci cu ea. Dar regele a gr it: Du-te i spune-i femeii: când se va ispr vi vremea plângerii, poate s se mute în palat i am s-o iau de nevast , dar f r mult zarv , c ci i a a se face destul vorb în norod din pricina asta.

i, dup vremea plângerii, Bat eba a venit în casa regelui cu toate l zile i dulapurile ei, cu covoarele ei, cu oalele de p mânt, cu argintul i cu toate slugile ei; i tot Ierusa-limul a vorbit despre asta i despre s rb torirea nun ii, la care a inut morti femeia, c ci copilul din ea era acum mare, când a p it, al turi de David, sub baldachin i ea se leg na ca o ra .

(„Dar de ce s-a ar tat regele atât de slab i a facut în toate pe voia Doamnei Bat eba, a a cum a cerut?” am întrebat eu.

Natan a ridicat din umeri i i-a dat cu p rerea c regina-mam îmi va p rea i mie o fire tare, care tie s se impun .

„Înseamn asta c st pânul meu va încerca s pun la cale o convorbire?”

Natan a f cut, indispus, un semn din mân . „Ajungem acum la vestita mea parabo-l ”, a zis el, i la mustr rile pe care i le-am f cut regelui i la prorocirea mea cu pri-vire la viitor, i anume nu o prorocire obi nuit , te rog, cum po i dobândi pe mai nimic de la prorocii m run i din poarta ora ului, ci una care se potrive te i este adev rat în orice privin .“ i a citit mai departe.)

Curând dup nunt , Bat eba i-a n scut regelui un fecior. Dar fapta pe care a f cut-o David nu i-a pl cut Domnului.

i Domnul m-a trimis la David. Am mers la el i i-am zis: Erau într-o cetate doi oa-meni, unul bogat i altul s rac. Cel bogat avea foarte multe vite, mari i m runte; iar cel s rac n-avea decât o singur oi , pe care o cump rase de mic i o hr nise i ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase i ea i se ad pase din n strapa lui, la sânul lui dormise i era pentru el ca o fiic .

i a venit un drume la omul cel bogat i lui i-a venit peste mân s ia din turmele ori din cirezile sale ca s g teasc osp drume ului care venise la el; i atunci a luat oi a omului celui s rac i a g tit-o pe aceea omului care venise la el.

i David s-a aprins atunci stra nic de mânie împotriva acelui om i a zis c tre mine: Pe Dumnezeul cel viu, vrednic de moarte este omul care a s vâr it aceasta.

Atunci am gr it c tre David: Tu e ti omul acela.

Dar regele a zis: Mi-am zis eu, de bun seam , c înd r tul povestirii tale trebuie s fie vreun gând ascuns; de aceea spune-mi, i-a ap rut cu adev rat Domnul sau ai ticluit-o tu?

Îmi tremurau genunchii nevoie mare, dar duhul Domnului se pogorâse asupra mea i am zis: A a gr ie te Domnul, Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns pe tine rege al lui

Israel i eu te-am izb vit din mâna lui Saul, datu- i-am casa Domnului t u i la sânul t u pe femeile st pânului t u. Datu- i-am casa lui Israel i a lui Iuda i, dac aceasta ar fi fost prea pu in, a mai fi ad ugat atâtea i atâtea. Pentru ce ai nesocotit cuvântul Domnului i ai f cut ceea ce urgisesc ochii mei? Pe Urie heteul l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon, iar pe femeia lui i-ai luat-o ie de femeie.

Regele îns a zis: Ori vorbe te cu adev rat Domnul prin gura ta, ori e ti cel mai cute-z tor om din partea asta a Iordanului, c ci au n-ai fost tu de la bun început p rta la toate astea i unde a fost atunci glasul t u blajin?

M runtaiele mi le cuprinsese frica, dar Domnul a gr it mai departe prin gura mea i i-a zis lui David: De aceea sabia nu se va dep rta niciodat de casa ta. Iat , î i voi urzi pr p dul chiar din casa ta, c ci le voi lua sub ochii t i pe femeile tale i le voi da aproapelui t u, care se va culca cu femeile tale în v zul soarelui acestuia. C ci tu ai s -vâr it fapta în ascuns, dar eu voi s vâr i-o la ar tare înaintea a tot Israelul i la lumina soarelui.

Mi-am zis c acum cu siguran m va ciom gi i îmi voi pierde locul de la masa lui i veniturile mele i titlul. Dar regele a plecat capul i a zis: Natan, p c tuit-am înaintea Domnului. Dar este în cea mai mare parte vina Bat ebei, nu tiu cum i nici de ce, sunt ca lutul în mâinile acestei femei.

Atunci m-am rugat la Domnul; i duhul Domnului s-a mai pogorât o dat asupr -mi i a gr it c tre David: Totu i Domnul a iertat p catul t u; nu vei muri, ci, pentru c prin

fapta ta ai dat du manilor Domnului de mai multe ori prilej s huleasc , va trebui s moa-r pruncul ce i s-a n scut.

Dup care duhul Domnului m-a p r sit. Dar, cum regele n-a mai spus nimic altceva i p -rea dus pe gânduri, m-am îndep rtat în t cere i mi-am v zut de drum.

(Natan a oftat adânc i a pus deoparte ultima t bli . M-am ridicat i i-am cuprins mâna i i-am zis:

„Minunat! Pur i simplu m re ! Zguduitor!”)

18 L udat fie numele Domnului, Dumnezeului nostru, care l-a f cut pe om dup chipul i asem narea sa; dar chipul lui sticle te în multe culori.

Când am ispr vit de citit scrisorile din depozitele lui Ioab i am venit s i le aduc înd r t lui Benaia ben Iehoiada, acesta a pus s m cheme la el i s-a interesat dac sunt mul umit cu cuno tin ele pe care le dobândisem. I-am spus c scrisorile i însemn rile sunt de mare însemn tate pentru relatarea despre regele David i c întregesc în chip remarcabil istoria despre iubirea ginga , care unge la inim , a regelui David i a Doamnei Bat eba, a a cum a scris-o st pânul meu Natan în cartea sa de amintiri.

„Da’ ce-a scris acolo de fapt?” a vrut s tie Benaia. I-am istorisit pe scurt.

„ i tu crezi toate astea?” a rânjit Benaia, dezgolindu- i din ii. „Mai cu seam partea ce pri-ve te moartea la timp a heteului Urie?”

„În afar de faptul c prea se scoate pe sine în fa ”, am zis eu, „mi se pare c st pânul meu Natan a istorisit cam tot ce a v zut cu ochii lui i a auzit cu urechile lui.”

„Ceea ce dovede te doar”, a observat Benaia, „c , pe lâng ochii i urechile sale, omul mai trebuie s foloseasc i picul de creier cu care l-a h r zit Domnul. Nu i-a b tut la ochi c Urie s-a purtat nespus de ciudat? Iat , se întoarce unul din r zboi. A stat în tab r pe câm-pul de lupt , a umblat c lare patru zile, este ostenit i colb it, dar plin de vlag – i se co-de te s mearg la tân ra lui femeie, care i-a trimis o carte a a cum ai citit-o?”

„St pânul meu s binevoiasc a-l ierta pe slujitorul s u: trebuie s fi fost mul i mar-tori pentru faptul c Urie s-a culcat la poarta palatului, lâng c peteniile str jii, i c nu s-a pogorât în casa lui.”

„ i felul cum a întemeiat cump tarea sa?”

„Era pu in cam îngâmfat.”

„Dar dac Urie o fi fost la Doamna Bat eba?”

„Când?”

„Înc înainte de-a fi mers înaintea lui David, pentru a da glas sim mintelor lui ale-se?”

„St pânul meu pare s uite c femeia a mânat un slujitor la regele David pentru a în-treba de Urie i c a pus s -i spun regelui c a preg tit ap cald pentru picioarele lui i a a mai departe, dar c Urie nu s-a pogorât în casa sa.”

„Asta nu e o dovad c n-a f cut-o totu i.” Benaia avea dreptate.

„Ia s zicem, Etan, c Urie a mers în casa lui i c a aflat de la Bat eba c e grea i de la cine: ce ar fi f cut atunci?”

„Ar fi omorât-o.”

„Z u?”

„M car ar fi alungat-o de la el.”

„Pune-te în situa ia lui.”

M-am dus cu gândul la Lilit i la pierderea ce m amenin a, de vreme ce regele Solo-mon voia s-o aib ca soa de joac a viitoarei sale so ii egiptene.

„St pânul meu vrea s lase a se în elege c Urie a stat lini tit i a îndurat totul?”

„S presupunem, Etan, c Bat eba i-ar fi gr it b rbatului ei cam a a: Urie, dragul meu, tii c nu-mi r mâne altceva de f cut decât s m culc cu regele. Acum îns , uite c b trânul iub re vrea s se fereasc a fi nevoit s - i împlineasc f g duiala i vrea ca pruncul pe care îl port în pântec s par a fi copilul t u, pentru ca s nu putem veni cu preten ii fa de el. Dar, dac te por i cu în elepciune, Urie, dragul meu, i nu te pogori ast -sear în casa ta pentru a te culca cu mine, n-o s se poat îndoi nimeni c pruncul e de la David, iar tu te vei în l a în slujba regelui i vei edea la masa lui printre cei mari ai regatului; iar micul principe pe care-l port în mine o s fie rege preste Israel.”

Împotriva voin ei mele, a trebuit s -l admir pe Benaia, a c rui ureche ajungea pân în ultimul ungher al rii i a c rui minte esea o plas în eleapt din cele mai felurite fire; i am zis:

„Asta ar face s în elegem vorbirea cu sim minte înalte dinaintea regelui i de ce i-a scos atât de tare la vedere devotamentul. Dar au n-a prev zut Bat eba c David, în-col it prea tare, ar putea s -l înl ture pe Urie?”

„ i dac ar fi prev zut?”

Limba mi se uscase în gur . Benaia râdea.

„R mâne întrebarea de ce Urie a purtat cu el patru zile i patru nop i scrisoarea rege-lui, f r s o citeasc . Tu ai fi f cut asta, Etan?”

Speram – am r spuns eu – c nu voi dezam gi niciodat încrederea regelui i a pu-ternicilor lui.

„Dar, dac Urie ar fi citit totu i scrisoarea?” a întrebat Benaia.

„Ar fi nimicit-o.”

„Dar alt scrisoare cu acela i cuprins ar fi ajuns la Ioab printr-un alt sol.”

„Atunci ar fi fugit cât putea goni calul de iute într-unul din regatele siriene sau în ara str bunilor s i. Oriunde.”

„Ar fi fugit de viitorul glorios pe care i-l zugr vise nevast -sa Bat eba i care îl a tep-ta dac izbutea m car s r mân în via pân la na terea copilului?”

„Un mort n-are viitor.”

„V d c n-ai slujit nicicând în r zboi, Etan; altfel ai ti, ceea ce pentru Urie era un lu-cru de la sine în eles: anume c nici Ioab i nici m car regele însu i nu puteau s -l trimit în lupt , acolo unde era ea mai încins , afar dac el însu i ar fi dorit s se du-

c . O tenii de rând, ca Abimelec ben Ierubaal, trebuiau s mearg în lupt unde era ea mai aprig i unde li s-a aruncat în cap o bucat de piatr de moar ; dar c petenia unei roate de-o mie putea s stea oricând dincolo de b taia arunc turilor.”

„Cu toate astea, Urie a c zut în ziua aceea dimpreun cu Abimelec.”

Benaia a b tut din palme i un slujitor a venit i mi-a adus o can de ap amestecat cu arome pl cute i mai multe t bli e de lut.

M RTURISIREA LUI IOAB BEN ERUIA CU PRIVIRE LA MOARTEA LUI URIE HETEUL, ÎN DOPROSUL LUI BENAIA BEN IEHOIADA

Întrebare: i Urie heteul i-a înmânat cartea regelui David?

R spuns: Da.

Întrebare: Ce-ai f cut atunci?

R spuns: Am urmat îndrept rile cuprinse în ea.

Întrebare: Nu i-a p rut ciudat c regele i-a poruncit s jertfe ti una din cele mai bune c petenii ale tale?

R spuns: Regele David era alesul Domnului.

Întrebare: A adar, l-ai vârât pe Urie în lupt acolo unde era mai încins ?

R spuns: L-am trimis s conduc o rait la poarta 5, întrucât m puteam a tepta ca du manul de-acolo s ias în iure afar i s porneasc lupta.

Întrebare: Asta a fost tot? Tot ai recunoscut atâtea pân acuma, ai putea face o m r-turisire pân la cap t.

R spuns: Am poruncit unei cete de arca i s fie gata s trag .

Întrebare: i Urie a murit cu o s geat înfipt în spate?

R spuns: A a s-a întâmplat.

Regina-mam Bat eba edea tol nit lene între pernele ei; doar ochii dintre v luri erau treji i ne iscodeau pe rând pe Natan i pe mine.

Avusesem de gând s-o aduc pe nesim ite la punctul care avea însemn tate pentru mine: au nu fusese decât femeia f r ap rare a unui o tean, pe care o siliser s sting pojarul din m runtaiele rege ti, sau era ea cauza i puterea c l uzitoare a tuturor f r delegilor care au urmat dup primul p cat, i ea îl condusese pe rege, cu ajutorul trupului ei i al rodului trupului, pân acolo încât acum edea pe tron feciorul ei – nu Ammon, nici Absalom, nici Adonia i nici vreun altul din feciorii mai vârstnici ai femeilor din c s toriile mai vechi, ci Solomon al ei, târziu-n scutul, feciorul unei femei de obâr ie joas .

Am încercat în toate chipurile. Am vorbit despre suferin a ce i-a pricinuit-o moartea tim-purie a primului ei so ; a r spuns, ca David odinioar , c sabia m nânc ba pe unul, ba pe

altul. Am vorbit despre marea bun tate a Domnului, care l-a îng duit pe Urie s vin la Ierusalim, pentru ca ea s -l mai vad o dat ; a r spuns c necercetate sunt c ile Domnului.

Totu i, când am vorbit despre pruncul ce trebuia s moar , pentru c David d duse, prin faptele sale, atâtea prilejuri vr jma ilor Domnului s huleasc , atunci pleoapele ei au înce-put s tremure.

„Era atât de micu ”, a zis ea, „atât de neajutorat.”

„Regele David iubea pruncul?”

,,S-a rugat Domnului pentru prunc i a inut post i a mas întreaga noapte lungit pe jos.”

„Regele David î i iubea to i copiii”, a amintit Natan.

„Pruncul a murit pentru el i în locul lui” a zis Bat eba, „de ce, a adar, s nu-l fi iubit?”

„David a chemat milostivirea Domnului s lase pruncul în via ”, a întregit Natan. „ apte zile i apte nop i a st ruit în ruga sa, i b trânii de la curtea lui au venit la el ca s -l scoale de jos; îns el n-a voit i nici n-a pus nimic în gur .”

„Copilul tr gea s moar ”, a spus Bat eba. „ i David nu se putea hot rî: s -i mul umeasc lui Dumnezeu pentru c punea via a copilului drept plat pentru a lui sau s se blesteme singur pentru acest târg încheiat cu Domnul; i sim mântul vinov iei a sporit peste m -sur .”

„N-a fost nici un târg”, a contrazis-o Natan. „A fost menit . C ci David era alesul Domnu-lui.”

„ i pentru asta a trebuit s fie pedepsit pruncul?” a întrebat Bat eba.

„Dar Dumnezeu v-a binecuvântat cu un alt fecior, st pân ,” a dojenit-o Natan. „Iar acesta a fost menit pentru ceva m re – s fie st pân peste Israel.”

„David a venit la mine în noaptea aceea.“

Expresia chipului ei se în sprise.

„Îmbr case ve minte proaspete i se sp lase i se unsese cu ulei i p rea împ cat cu sine însu i. I-am spus: Cum po i sta aici i cum î i po i terge seul de berbec de la gur , de par-c nu s-ar fi întâmplat nimic? David mi-a r spuns: Când pruncul mai era în via , am pos-tit i am plâns, c ci m gândeam: Cine tie? Poate c Domnul se va îndura de mine i va l sa copilul în via ! Iar acum, dac a murit, de ce s mai postesc? Pot oare s -l mai aduc înapoi? Eu m voi duce la el, dar el nu se va mai întoarce la mine.”

Bat eba a dat, ostenit , din cap.

„Într-un anumit fel, David avea dreptate. Am contenit din plâns, i am gr it c tre el: O fi luat Domnul p catul de la tine, primind via a pruncului drept r scump rare pentru cea a lui Urie. Dar cum r mâne cu f g duiala, pe care mi-ai f cut-o înaintea lui Dumnezeu, c feciorul t u i al meu va sta pe tronul t u? S-a dus i asta odat cu moartea pruncului?”

A c tat int la inelele de pre de pe degetele ei.

„ i David a gr it c tre mine: Nu- i pierde cutezul i preg te te patul. i a intrat în mine i s-a culcat cu mine; i i-am n scut al doilea fecior, c ruia i-am pus numele Solomon, de

dragul p cii pe care o încheiase Domnul cu David i pentru isp ire; i Domnul l-a iubit pe Solomon.”

Sfâr ise de vorbit, în mod v dit. I-am mul umit; dar ea a f cut o mutr posomorât i s-a dus în c m rile ei.

Natan a cl tinat îndelung din cap.

„O adev rat minune”, a exclamat el. „Înc n-am auzit-o niciodat pe regina-mam Bat eba vorbind despre lucrurile astea, i chiar cu atâtea am nunte! Totu i va trebui s cernem temeinic istoria asta.”

Pu ine zile mai târziu a venit în cas un slujitor regesc i mi-a înmânat o chemare s m înf i ez a doua zi dup ora primirii norodului, înaintea celui mai în elept dintre regi, i s aduc cu mine toate cele aflate în leg tur cu iubirea ginga , care unge la inim , a regelui David i a Doamnei Bat eba, pân la – inclusiv – na terea celui de-al doilea fecior, care a fost numit Solomon, de dragul p cii ce-o încheiase Domnul cu David. Omul mi-a mai dat i o pl cut de aram în care era s pat pecetea regeasc ; pe aceasta trebuia s-o dau în mâ-n str jii de paz de la intrarea c tre partea dinl untru a palatului.

em i elef, feciorii mei, s-au minunat foarte de pl cu i mi-au povestit c acum se afl cheretieni i peletieni în multe cl diri din ora i c slujitori de-ai lui Benaia ben Iehoiada f cuser o vizit i în coala lor i-i întrebaser pe dasc li, ca i pe înv cei, ce p rere au, de pild , despre Solomon, cel mai în elept dintre regi, i despre pre ul grânelor i despre templul pe care regele îl în l a Domnului. i em i elef voiau s afle de la mine dac e adev rat c regele Solomon este bolnav de fric , astfel încât tremur tot i se clatin i doi slujitori trebuie s -l sprijine, unul de-a dreapta i altul de-a stânga; i dac domni a Abi ag, sunamiteanca, aceea care odinioar se trudise ginga pentru regele David, nu se culc acum cu principele Adonia; i dac adoc, preotul, nu pune s vând în pia cea mai bun parte din carnea adus jertf pe altare; i dac Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, nu este p rta la câ tigurile dobândite din folosirea muncii silnice întru zidirea templului; i dac nu cumva comisiunea regeasc pentru întocmirea Relat rii despre uimi-toarea în l are i a a mai departe, pentru care lucrez eu, este de fapt o band de falsificatori i de r st lm citori de cuvinte; i dac , pe scurt, regatul Israel nu e gata-gata s se duc de

râp .

Atunci m-am aprins de mânie i am oc rât tic lo ia feciorilor mei, care se ocupau de zvonuri i de gânduri nemernice în loc s se dedea înv turii legilor Domnului, a a cum au fost p strate ele de la Moise, înv torul nostru. Dar, în adâncul sufletului, eram plin de nelini te; dac asta e ceea ce se vorbe te pe uli e, ceea ce î i spun tinerii, atunci s-ar putea întâmpla ca aceia care umbl pe c ile Domnului s sfâr easc scur-ta i de cap; c ci, dac atotputernicii se simt amenin a i, îi lovesc pe cei drep i.

În diminea a urm toare, dup ora primirii norodului, m-am dus la casa regeasc i am fost dus înaintea regelui i i-am g sit acolo pe Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, i pe to i membrii comisiunii, în afar de Benaia ben Iehoiada. Dar când m-am ridicat din rân , unde m prosternasem înaintea regelui, nu m-am putut opri s nu arunc o privire pentru a constata dac tremura i se cl tina, cum îmi zugr viser

em i elef.

Îns regele doar b tea cu piciorul în estrada tronului i se juca alene cu sânii heruvi-mului din dreapta sa i m-a întrebat:

„Ce m prive ti de parc a fi bolnav? Au sunt ca Saul, care l-a chemat pe p rintele meu, David, s -l t m duiasc ?”

Am f cut o plec ciune adânc i am spus c privirea mi-e plin de admira ie pentru str lucirea ce se afl pe chipul regelui datorit duhului Domnului.

„ i eu care credeam c ast zi ar t tare r u”, a zis el mohorât, „c doar toat noaptea am stat treaz i m-am gândit la planurile pentru împodobirea l untric a templului. Am de gând s îmbrac tot interiorul cu aur i s fac pe to i pere ii casei podoabe cio-plite, chipuri de heruvimi s pate, frunze de palmier i flori, iar în Sfânta Sfintelor s a ez doi heruvimi din lemn de m slin, înalt fiecare de zece co i, astfel încât aripa unu-ia s ating peretele acesta, aripa celuilalt peretele cel lalt, iar aripile lor s se ating una pe alta în mijlocul înc perii.”

A privit în jur, de parc a tepta ceva, i m-am gr bit s -l asigur c proiectele sale erau peste m sur de splendide i c vor deveni cu siguran una din minunile lumii.

„Etan”, a gr it el, „tu e ti pentru mine la fel de str veziu ca iazurile din He bon, de la por ile Bat-rabimului, prin a c ror ap vezi viermii ce se încol cesc pe fund. De fapt tu gânde ti: au nu zide te regele Solomon acest templu mai curând pentru propria lui slav decât pentru aceea a lui Dumnezeu i în a a fel încât oamenii s vin de pretu-tindeni i s zic : iat fala templului lui Solomon? Dar eu î i zic ie c ve mântul de pre al regelui înseamn pentru omul m runt mai mult decât o pereche de n dragi cu care i-ar putea acoperi goliciunea lui, iar un templu str lucind de aur este pentru el mai de pre decât un b nu de aram în propria lui mân ; c ci a a a zidit Domnul Iahve duhul omenesc.”

A contenit s se mai joace cu heruvimul i i-a adâncit unghiile degetelor în podul palmelor. I-am de lu it c în elegerea lui pentru firea omeneasc este f r seam , i r u sfat ar urma cel care ar încerca s - i ascund gândul înaintea în elepciunii regelui.

„Mai departe te gânde ti”, a continuat el, „de ce se amestec regele Solomon în toate treburile, ca un nerod care î i vâr nasul în toate oalele? Dar eu î i zic ie c un condu-c tor care dore te s - i p streze capul pe umeri n-are voie s se preocupe doar de r zboi i de pace i de ascultarea cuvântului Domnului, ci trebuie s se sinchiseasc i de ce floare va fi sculptat i pe care perete, precum i de ce istorie urmeaz s fie po-vestit i în ce fel. C ci puterea nu poate fi împ r it : o piatr care se dezghioac din l ca ul ei poate face s se n ruie totul.”

S-a ridicat i a coborât de pe tron, de parc ar fi c utat pe cineva; apoi i-a a intit pri-virea asupra mea. L-am asigurat de sârg c o zidire care e sprijinit de Domnul ar ine piept chiar i unui cutremur.

„Cum se simte Lilit, iitoarea ta?” a întrebat el. „Dup cum se pare, o voi lua de so ie pe fiica faraonului i va trebui s -i zidesc o cas i s -i dau slujitori, c ci, de bun seam , n-o pot ad posti al turi de celelalte Doamne rege ti.”

L-am încredin at c întregul Israel se va bucura nespus de c s toria cu Egipetul, dar c , desigur, între Dan i Beer eba se g sesc din bel ug slujitoare ce pot fi alese, toate mai în-cânt toare i mai ginga e i mai potrivite pentru slujba la fiica faraonului decât iitoarea mea, Lilit.

Regele m-a împuns în piept cu degetul întins:

„Dar eu vreau s te cinstesc pe tine, Etan. Marele-gr m tic Iosafat i profetul Natan i Benaia ben Iehoiada î i laud to i într-un glas sârguin a; i de-aceea...“

Aproape de u s-a iscat larm , glasul lui Benaia ben Iehoiada i z ng nit de arme. Regele s-a întors degrab într-acolo i a mers zorit înaintea lui Benaia i l-a întrebat:

„S-a împlinit?”

„S-a împlinit”, a zis Benaia.

„Ai ridicat mâna asupra lui?”

„Am ridicat mâna asupra lui.”

„ i e mort?”

„Mort.”

„Domnul fie l udat!”

„Amin!” a spus Benaia.

Dar mie mi s-a umplut inima de spaim , c ci b nuiam care nume fusese ters de pe lista pe care regele David o înmânase fiului s u pe patul de moarte; totu i Solomon, cel mai în-elept dintre regi, p rea s se simt grozav de u urat când s-a reîntors la tronul s u i s-a a ezat, prev z tor, pe el.

„Ei, atunci”, a vestit el, „de vreme ce întreaga comisiune pentru întocmirea Unei i singurei relat ri adev rate i hot râtoare, istorice te exacte i recunoscute oficial, privitoare la uimitoarea în l are i a a mai departe este adunat laolalt , dimpreun cu Etan, redactorul nostru, atunci hai s purcedem la treab .”

Dup care Iosafat ben Ahilud m-a pus s -i înf i ez regelui o scurt schi a istoriei despre dragostea ginga , care unge la inim , a p rintelui s u David i a Doamnei Bat eba, a a cum am aflat-o. I-am urmat porunca, cu care prilej am l sat deoparte tot ceea ce era prea omenesc i mi-am încheiat cuvântarea cu cuvintele:

„ i David a mângâiat-o pe femeia sa, Bat eba i a intrat în ea i s-a culcat cu a, iar ea i-a n scut un fecior pe care l-au numit Solomon.”

Apoi am mai ad ugat, pentru a da întreaga m sur :

„ i Domnul l-a iubit pe Solomon.”

i regele a zâmbit.

i mi-a trecut prin minte gândul cum m-a purta eu i ce-a face dac mi-ar povesti un martor c p rintele meu a pus s -l ucid pe b rbatul mamei mele i c eu sunt rodul a ceva i mai r u decât preacurvia.

Regele edea tot acolo i zâmbea.

În cele din urm a ie it în fa Iosafat i a gr it c tre rege:

„St pânului meu îi e cunoscut atitudinea pe care o au membrii comisiunii în privin a cu-prinderii unor fapte incomode în opera istoriei i anume: s le relat m i pe acestea, dar cu discre ie, i s le înf i m astfel încât s fie pl cute înaintea ochilor Domnului Dumnezeu-lui nostru, de la care se trage toat în elepciunea. Dar de rândul sta, p rerea noastr , a tuturor, în afar de Benaia ben Iehoiada, este c istoria, oricât de discret ai povesti-o, ar pu-tea s -l pun pe alesul Domnului i pe regina-mam Bat eba într-o lumin cât se poate de îndoielnic . Aceasta ne îng duie prea pu in s alegem cu privire la un punct atât de în-semnat cum este na terea i îndrept irea dup lege a lui Solomon, cel mai în elept dintre regi: ori nu atingem deloc chestiunea asta – i atunci la ce bun întreaga relatare despre re-gele David? – ori n scocim o versiune nou , epurat , a istoriei despre dragostea ginga , care unge la inim , a a încât s l s m s se în eleag c Urie a murit dm pricina stomacu-lui stricat sau a învenin rii sângelui i c David a v zut-o pe Bat eba de pe acoperi ul casei sale dup ce r m sese v duv . Din p cate îns , aceste întâmpl ri nu s-au petrecut în tim-puri str vechi; ele au avut loc mai degrab într-o vreme de care î i mai amintesc înc bine mii dintre cei în via , astfel încât amândou , i t cerea noastr i o n scocire pe m sur potrivit , s-ar izbi de respingerea din partea unora din Israel. De aceea îl rug m cu toat smerenia pe cel mai în elept dintre regi s rosteasc o judecat tot atât de f r gre ca i cea de odinioar în pricina celor dou târfe pentru prunc.”

Regele s-a întors c tre Benaia.

„Tu ai fost de alt p rere?”

„Domniile lor pre uiesc peste m sur însemn tatea vorbei.”

Benaia si-a dres glasul batjocoritor.

„Dac regele Solomon ar vrea s ridice preten ia c este feciorul – s zicem – al unei fecioare neprih nite i al unui porumbel care a coborât în zbor din cer, a trimite pre-tutindeni ase sute din cheretienii i peletienii mei i mâine întreg Ierusalimul ar jura c a a este.”

Regele a f cut ochi mari, mirat, i l-a asigurat pe Benaia de bun voin a sa i m-a între-bat eu ce propun.

Am spus c a fi de p rere c un b rbat atât de în elept ca regele Solomon i atât de înzestrat cu felurite daruri i atât de venerat de norodul lui Israel i un principe al p -cii este, cu înalta sa persoan , dovada vie pentru pre uirea i iubirea pe care Domnul le-a ar tat-o p rin ilor lui.

„Uimitor, Etan”, a exclamat regele, „asta este de fapt, ceea ce a spus mama totdeauna. Solomon, fiul meu, spunea ea mereu, p rintele t u a p c tuit în ochiul Domnului când m-a luat pe mine, o biat nevast f r ap rare a unui o tean, i când s-a culcat cu mine i când a pus i s -l ucid pe b rbatul meu. Dar cine poate judeca asupra c ilor Dom-

nului – zicea ea – care a pus ispita înaintea p rintelui t u, c ci pe atunci nu eram atât de diform i urât ca azi, ci eram bine f cut i ginga i pielea mea era ca foile unei flori de trandafir din aron; i el m-a z rit în lumina soarelui ce da s apun , când îmi

sp lam trupul. Astfel Domnul l-a pedepsit pe p rintele t u, luându-l pe s rmanul b -ie el, fratele t u mai mare, cu toate c abia împlinise ase s pt mâni i era nevinovat de orice r u. Dar tu, Solomon, fiul meu, ai fost z mislit dup ce p catul p rintelui t u fusese isp it i iertat, a a cum se spune, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, via pentru via ; de aceea tu nu e ti un copil menit mor ii, ci menit vie ii; iar numele t u e pace i tu e ti binecuvântat i iubit de c tre Domnul.”

Regele a înghi it: p rea, în chip v dit, mi cat de vorbele mamei sale i de gândul ma-relui s u noroc c era al doilea n scut.

Dup aceea a poruncit:

„De ce s n-o scrie i atunci dup în elepciunea mamei? Sau vre i s spune i c sunte i mai de tep i decât o b trân din Israel care a izbutit s devin mama unui rege?”

i astfel st scris în relatarea despre regele David, iar Istoria despre David i Bat eba e cuprins în ea.

19 Dup edin îns , regele s-a purtat mai departe foarte prietenos i a întrebat membrii comisiunii, precum i pe mine, dac nu vrem s rupem cu el o bucat de pâine la ma-sa lui. Atunci s fi v zut bucurie îngâmfat pentru asemenea poftire regeasc ; doar Benaia ben Iehoiada a cerut îng duin a s poat pleca, întrucât îndatoriri grabnice impuneau ca el s fie de fa la cheretieni i peletieni.

Dup aceea ceilal i membri ai comisiunii au schimbat între ei priviri pline de tâlc i au mers în camera de mâncare a regelui, ai c rei pere i erau împistri i cu zugr veli de struguri i de rodii i de alte mânc ri gustoase. Regele mi-a poruncit s ed lâng el i a rupt o bucat zemoas dintr-o ciozvârt de miel de soi i mi-a îndopat-o milostiv în gur . Am mestecat i i-am mul umit i am spus c furia regelui este ca r cnetul unui leu tân r, dar milostivirea lui, ca roua pe iarb .

„Asta sun ca un proverb bun”, a zis Solomon bucuros. i c tre Elihoref i Ahia, gr m ticii:

„Scrieti-vi-l frumos i p stra i-l, c ci pl nuiesc o adunare a zicalelor celor mai vredni-ce de luat în seam , drept m rturie a în elepciunii mele nemaipomenite.”

I-am spus c m simt nespus de cinstit de dorin a regelui i, dac mi-or mai trece prin minte i alte zicale cu tâlc potrivit, i le voi pune de asemenea la dispozi ie cu pl cere.

Aceasta l-a mul umit v dit, întrucât dobândea ceva pe degeaba, i s-a interesat de mersul înainte al trudei mele i cu ce anume aveam de gând s ne îndeletnicim mai departe în relatarea despre regele David.

„Cu r scoala lui Absalom”, am zis eu.

„Absalom... “

Numele p rea s aib un r sunet nepl cut în urechea lui precum tot ce era în leg tur cu n ruirea conducerii actuale.

„ i de unde ai s începi?”

R d cinile pomului sunt ascunse ochiului, m-am gândit eu, dar ele ajung pân la ape. Totu i trebuia s -i r spund lui Solomon, cel mai în elept dintre regi, într-un chip care s fie pe în elesul regilor; de-aceea am spus:

„Cred c ar fi cel mai bine s începem cu istoria lui Tamar, sora lui Absalom.”

Regele a luat un ochi al mielului, l-a t v lit prin piper, mi-a spus s deschid buzele i mi l-a vârât în gur .

Am înghi it i am mul umit pentru nespus de marea lui bun tate. Apoi am zis:

„Totu i Tamar pare a fi ca îngropat într-o groap a t cerii i slujitorul vostru nu tie unde s întrebe de ea, la marele eunuc regesc sau la marele gropar regesc.“

„Tamar”, a spus regele, „a c zut în sminteal , iar familia a dus-o în templul de la Bet-an, departe tare de Ierusalim, unde preo ii templului o hr nesc i o spal i-i fac tot

ce pofte te.“

Se l sase t cere în înc pere. M-am dus cu gândul la Tamar de odinioar , în ve mân-tul ei pestri ; c ci astea erau straiele pe care le purtau fiicele regelui, cât erau fecioare.

„Ai s afli pu ine de la ea”, a gr it regele. „Oameni ai Domnului i vr jitori ce alung duhurile i doftori s-au îngrijit de ea i au c utat s afle cu adev rat au ce se petrecuse între ea i fratele meu, Ammon; dar ea bâiguie doar lucruri f r în eles.”

„Cheia afirm rii adev rului st doar în faptul de-a o asculta, am cutezat eu s remarc, c ci oare nu gr ie te duhul Domnului adesea i din bâiguiala sminti ilor?”

i s-a iscat o disput între profetul Natan i preotul adoc cu privire la nebunie i la profe-ie, i amândoi s-au înfierbântat cât se poate de mult. Dar regele a gr it:

„Fiec ruia calea lui i se pare cea dreapt ; doar singur Domnul d ruie te inimii siguran a.”

Cu cugetarea aceasta a luat sfâr it masa.

Dumnezeule!

Ierusalimul nu mai era acela i ora .

Str jile de la poarta palatului fuseser întreite; str zile vuiau de duruitul ro ilor i de tro-pote de copite; în fa a cl dirilor dreg toriilor i la r scrucile mai de seam se înfiin aser care de lupt împl to ate.

La cei net ia i împrejur, asemenea scoatere la iveal a for ei înarmate ar fi m turat str zile i le-ar fi l sat goale; nu tot astfel i la copiii lui Israel, care înfloresc atunci când se isc

fr mântare. Strigau de-a valma i întrebau i gesticulau; ajungeau sub picioarele cailor i printre cheretieni i peletieni; ho ii i punga ii erau pretutindeni, r sturnau tarabele negu-

torilor i o luau la fug cu m rfurile; slujitorii lui Benaia ben Iehoiada îns umblau furi prin gloat i tr geau cu urechea i deodat se putea întâmpla ca un om s fie apucat de subsuori i dus de-acolo.

Un nume era pe toate buzele: Adonia, feciorul regelui David cu Haghita, principe de sân-ge, care fusese ucis. Unii spuneau c nimeni nu mai e sigur în Israel, dac un fecior al rege-lui David a putut fi r pus în îns i casa lui i trupul îi putuse fi aruncat în strad ca al unui câine mort; al ii sus ineau c nu se poate ca regele Solomon s îng duie asta i c Benaia s rise de rândul sta peste cal; un preot a ridicat bra ele i a vestit c i-a atras singur sfâr-itul sta fiindc preacurvea pretutindeni i se cadea s umble pe c ile Domnului. Dar un

schilod, care era îmbr cat în zdren e, a scuturat pumnul i a strigat c to i laolalt sunt ti-c lo i i feciori de târfe, Adonia i Benaia i regele Solomon, care e cel mai r u dintre to i; astfel c a fost dus i el de-acolo pe sus. i spaima de lucrurile ce aveau s mai vin era ma-re în inima mea, a a încât am tres rit când am auzit c m-a strigat cineva.

Cei ce strigau erau îns em i elef, feciorii mei, care s-au ivit acum din mijlocul mul imii, fluturând o bucat de pânza murdar i strigându-mi:

„Am v zut! Am v zut totul!”

Iar em a venit i mi -a întins o bucat de pânz i a zis:

„Iat sângele lui!”.

i elef a ad ugat:

„Dintr-o mare b ltoac de sânge!” i em a deslu it plin de mândrie:

„Am rupt asta din ve mântul meu i am muiat-o în sângele lui, ca dar pentru tine i spre aducere-aminte.”

Bucatele pe care le mâncasem la masa regelui s-au r zvr tit în mine i mi-au venit înd r t pân -n gât. Dar em i elef erau încânta i foarte i mi-au povestit cum au aflat la coal despre faptul c se preg tea ceva împotriva principelui Adonia; dup care ei i un num r de colegi au pornit-o i au a teptat în apropierea casei lui Adonia; casa îns era înconjurat de oameni care umblau în sus i-n jos sau priveau, întâmpl tor, o cr p tur din zid ori se scobeau în dinti. i au venit numero i alerg tori care purtau toiege albe i strigau: face i loc pentru Benala ben Iehoiada, care este mai mare preste oaste; i Benaia a sosit cu carul s u de lupt i a intrat în cas .

„ i, s vezi”, a spus em, „mutra lui era întunecat .”

Din cas a r zb tut apoi larm de glasuri i un strig t r sun tor; dupa aceea a ie it împleticindu-se un om sc ldat în sânge de la o ran ce se c sca larg; i s-a pr bu it jos.

„ i, s vezi”, a zis elef, „a fost o priveli te de groaz .” Totu i, când oamenii care umblase-r în sus i-n jos, au vrut sa ridice le ul, a venit alergând o tân r femeie, care se jelea tare i striga c tre Domnul i c tre întreg norodul. Când l-a v zut pe Adonia z când în b ltoaca de sânge, s-a aruncat asupra lui i i-a sfâ iat ve mântul i i-a s rutat gura i un ochi, c ci celalalt îi fusese scos cu o lovitur de sabie. Apoi oamenii care umblaser în sus i-n jos au apucat-o de subsuori i au dus-o de-acolo.

„ i, s vezi”, a zis em, „parc era o bolnav .”

Le ul lui Adonia îns a fost dus în cas . O clip mai târziu a ie it Benaia. A vorbit scurt cu oamenii care umblaser în sus i-n jos, s-a urcat în car i a plecat.

„ i, s vezi”, a zis em, „se purta de parc nu se întâmplase nimic.”

Dup care i-am trimis pe em i pe elef acas i i-am sf tuit s se fereasc tot restul zilei de-a mai face alte n zbâtii.

Vorbele de îmb rb tare ale unui frate sunt pentru inim ca balsamul; cuvântul unui în elept îns poate t m dui suferin a.

Mi-am adus aminte de revizorul din cinul al treilea la vistieria regeasc , Penuel ben Mu i, care se îngrijise de noul sosit în Ierusalim i devenise vorb re datorit unui pic de vin i unei ciozvârte de miel, omul care m f cuse s în eleg unele taine despre care se vorbea pe optite în cercurile celor tiutori.

Am ajuns la vistierie pe uli e dosnice i pe drumuri l turalnice i le-am f cut un semn

alene cu mâna str jilor de la intrare, dup felul st pânilor cu slujbe înalte, care se a -teapt s nu fie opri i. Pe s lile cl dirii îns era lini te ca într-un mormânt; c ci eveni-mentele mari a â norodul, dar slujitorii regelui a teapt desf urarea lucrurilor tre-murând.

L-am aflat pe Penuel ben Mu i în camera dreg toriei lui; a s rit în sus când m-a v zut i a întins spre mine degetele dep rtate.

„Prietene”, i-am spus, „nu sunt un duh r u de la Domnul; sunt Etan ben Hosaia, re-dactorul Relat rii despre regele David i a a mai departe; i am venit s m sf tuiesc cu tine în leg tur cu sfâr itul principelui Adonia, c ci te tiu ca pe un om care cunoa te bine treburile ob te ti, ca i pe cele mai pu in ob te ti.”

Totu i, Penuel ben Mu i s-a bu it cu pumnii în frunte i a blestemat ziua când am in-trat în via a lui i m-a implorat s p r sesc odaia dreg toriei lui i s nu dest inui nici unui suflet de om c ne cunoa tem, c ci urechile lui Benaia sunt pretutindeni. Nici m car întâmpin rile mele n-a vrut s le asculte; mai curând m-a apucat de bra i m-a târât spre u i m-a împins afar .

Am p r sit vistieria ca buimac; ce lepr m lovise i de ce i de când? Am umblat pe str zi, singur în mijlocul gloatei i însp imântat. Dar, a a cum un câine se întoarce me-reu la v rs tura lui, gândurile mele reveneau tot întruna la prevenirea ce mi-o f cuse Benaia ben Iehoiada cu prilejul întâlnirii noastre în casa lui Ioab, când spusese: Dac tii atât de multe, Etan, pe cât cred eu c tii, atunci cred c tii prea multe.

Ce-mi r mânea altceva de f cut decât s m duc acas ?

Casa se afla acolo, sc ldat în lumina trandafirie a înser rii, iar în fa a ei era lectica verde cu stinghii de aur i cu acoperi ul ro u, cu ciucuri.

Am chibzuit dac s nu petrec noaptea mai bine într-un han sau undeva în vreun o-pron sau chiar sub vreo poart de intrare. Dar eram prea ostenit i descurajat i am in-trat în cas ca o oaie la casap.

Amenhotef, marele eunuc regesc, mi-a dat bine e cu o voce mai din gâtlej ca oricând i m-a întrebat de s n tate i de ce m in departe de el. Lilit, iitoarea mea, s-a ivit cu un lighean cu ap i mi-a sp lat fa a i mâinile i picioarele, în timp ce Amenhotef îi ur-m rea mi c rile gra ioase cu o privire binevoitoare; iar Hulda, mama feciorilor mei, ne-a pus dinainte vin i pâine i un taler cu brânz de capr , ce era amestecat cu m s-line tocate m runt i cu nuci rase. Estera îns , so ia mea, a trimis vorb s-o iert m: c ci ziua fusese lung , iar inima ei suferea din pricina trudei.

Femeile s-au îndep rtat. Amenhotef a pus pe pâinea sa felioare de brânz i a mâncat în t cere. În cele din urm i-a ters mâinile pe un tergar din pânza de in cea mai sub-ire i a zis:

„Dup o zi precum cea de azi, omul se gânde te la sufletul s u i caut prietenii.”

Frica s-a încuibat din nou în m runtaiele mele:

„Moartea este o cositoare sprinten .”

El a încuviin at din cap.

„Cât e de când tu i cu mine l-am privit pe Adonia cum s-a împreunat cu Abi ag dup fe-liu agul apilor i în alt chip; i acum Benaia a ridicat mâna asupra lui i iat -l mort.”

A c tat la mine cu în eles, i frica din m runtaiele mele a sporit.

„Ca istoric, Etan, tu po i privi moartea ca pe o apari ie zilnic ; aceast moarte îns v de te semnele ei deosebite, i unul din ele te prive te pe tine. Presupun c tii cum s-au întâm-plat toate astea.”

Am cl tinat din cap.

„Adonia trebuie s - i fi pierdut i picul de minte din pricina domni ei” a zis Amenhotef, „c ci a ales-o tocmai pe regina-mam Bat eba s -i vorbeasc regelui pentru el i a mai fost i atât de nerod, încât s -i aminteasc : Tu tii c regatul era al meu, c eu trebuia s dom-

nesc; acum îns domnia a trecut de la mine i i s-a dat fratelui meu.”

Amenhotef i-a r sucit mâinile nespus de gra ios.

„Po i s - i închipui cum i-a venit asta b trânei Doamne. Au uitase el c Bat eba era aceea care, prin înrâurirea ei asupra regelui David, trecuse domnia de la el? Uitase oare c Abi ag, chiar dac nu-l putuse înc lzi pe rege, era totu i una din femeile lui David i c faptul de-a ridica preten ie asupra uneia din femeile regelui înseamn s ridici preten ie la puterea lui?”

M-am gândit la Adonia, cum a intrat în Abi ag. i cum ea se r sucea i se mi ca aprins de patim , i frica din mine a devenit arz toare i s-a ridicat pân -n inim .

„Bat eba îns s-a ar tat gata s vorbeasc regelui Solomon pentru Adonia. i regele s-a sculat înaintea ei i i s-a închinat i a poruncit s pun acolo un jil pentru mama lui, ca s se a eze de-a dreapta lui. Apoi ea i-a zis: Am sa- i fac o mic rug minte, s nu mi-o treci cu vederea. Zis-a regele: Cere, mama mea! N-am s zic nu.”

Acum ea era iar Bat eba, so ia lui Urie: nici o ap , cât de mic , n-o putea tulbura, dar pe vârful limbii ei edea moartea.

Ea a zis:

„S i-o dai pe Abi ag, sunamiteanca, lui Adonia, fratele t u, de femeie.”

Mâinile lui Amenhotef se mi cau precum capetele a doi erpi care se atac unul pe altul.

„Am v zut chipul marelui gr m tic Iosafat ben Ahilud i pe cel al lui Benaia ben Iehoiada: erau ca de piatr . Dar fa a regelui s-a f cut galben ca l mâia i el a gr it: De ce ceri tu pe Abi ag, sunamiteanca, pentru Adonia, mama mea? Cere totodat i regatul pentru el; c ci el este fratele meu mai mare; pentru el i pentru preotul Abiatar i pentru Ioab ben

eruia.”

A b nuit îndat o uneltire, ce altceva. Întrucât puterea cre te din uneltire, st pânitorii o adulmec pretutindeni. Bat eba cuno tea gândurile omului.

„Atunci regele a strigat c tre Benaia i c tre mine i a zis: ce slujitori credincio i suntem i cât de nem surat e privegherea noastr , dac fratele s u, Adonia, i domni a Abi ag au putut s - i fac mendrele sub ochii no tri? i unde sunt prietenii regelui i to i sfetnicii s i, dac trebuie s afle de la mama lui ce se petrece în regatul s u? Cutare i cutare s -mi dea

mie Dumnezeu, dac n-a gr it Adonia cuvântul acesta împotriva vie ii mele. Dar acum, pe viul Dumnezeu care m-a socotit pe mine vrednic de cinste i m-a a ezat pe tronul lui Da-vid, tat l meu, Adonia chiar ast zi va muri.”

Mi-am amintit de petele întunecate de pe bucata de pânz , care erau sângele lui Adonia, i, cu glas tremurat, l-am întrebat pe Amenhotef ce aveam eu a face cu uciderea aceasta.

Amenhotef m-a privit lung i ochii lui cu vini oare ro ii s-au bulbucat pu in când mi-a gr -it:

„Au nu este datoria oric ruia dintre copiii lui Israel s umble pe c ile Domnului i s în ti-in eze dreg toria cu privire la fapta aproapelui s u? Au n-ai tiut una i alta i înc multe altele, care erau de însemn tate pentru slujitorii regelui?”

„Au n-ai tiut i domnia ta?” am întors eu vorba.

„Dar fire te!”

i-a întors capul de parc era unul din chipurile pe care egiptenii le încrusteaz pe columnele lor, ce le zic obeliscuri; i a zâmbit la fel de nep truns ca i acelea.

Gânduri ale lui Etan ben Hosaia, când, dup plecarea lui Amenhotef, marele eunuc regesc, a ezut în c mara lui de lucru i a cugetat:

DESPRE FIREA DOMNITORILOR

Vezi tu pe oarecine care se pricepe la treaba sa? acela va sta înaintea regilor.

Precum în l imea cerului i adâncul p mântului, a a i inima regilor nu se poate p trunde.

Când stai la mas cu un dreg tor, gânde te-te temeinic la cele ce i se pun dinain-te; i pune- i un cu it la gât dac e ti lacom.

Dac regele se teme, r cne te ca un leu: cine îl înt rât la mânie, p c tuie te împo-triva înse i vie ii lui.

Piatra este grea i cu anevoie de ridicat nisipul, îns furia nebunului este mai grea decât amândou .

DESPRE ST RILE DIN REGAT

Unde nimeni nu mai viseaz la viitor, norodul devine s lbatic i cumplit.

Când un st pânitor ascult de minciuni, to i slujitorii lui sunt nevrednici. Inima lor urm re te nimicirea, iar buzele lor sf tuiesc la rele.

Cei înseta i de sânge îl ur sc pe cel drept.

Domnul a f cut toate lucrurile cu un scop: ba chiar i pe mi el pentru ziua f r de-legii.

Chiar dac cel drept cade de apte ori, el tot se scoal ; dar cei f r de lege se potic-nesc în nenorocire.

DESPRE PARTICIPAREA LA VIA A OB TEASC

Au poate pune cineva foc în sânul lui f r ca vesmintele lui s nu ard ? Sau va merge cineva pe t ciuni aprin i f r s i se frig t lpile?

Nu te îndesa înaintea regelui i nu sta în locul hot rât pentru cei mari.

Omul în elept î i ascunde tiin a; dar gura nerodului e pieirea lui, iar buzele lui îi devin capcan .

Biciul pentru cal, frâul pentru m gar, iar varga pentru spinarea celor nebuni.

În topitoare se l mure te argintul i în cuptor aurul, dar cel ce încearc inimile e Domnul.

DESPRE OPORTUNITATEA UNEI C L TORII DE SERVICIU

Cel nelegiuit fuge f r ca nimeni s -l urm reasc , iar omul drept st ca un pui de leu f r de grij .

Înaintea pr bu irii merge trufia, i seme ia înaintea c derii.

Cel cu duh vede nenorocirea dinainte i se ascunde; cel nerozi îns merg drept spre ea i se aleg cu pagub .

Buna chibzuin va veghea peste tine i în elegerea te va feri pentru ca s te izb -veasc de calea celui r u i de omul care gr ie te minciun .

Sor ii se arunc în poala hainei; îns hot rârea toat vine de la Domnul.

DESPRE O EXCURSIE LA TAMAR, FIICA LUI DAVID, I DESPRE PUTIN A C U-T RII ALTOR ADEV RURI

Chibzuie te când pui piciorul înainte, i vei merge sigur pe drumul t u.

În inima omului se înjghebeaz unele planuri; dar sfatul Domnului r mâne în fiin-.

Domnul nu va p r si în nevoie sufletul celui drept.

20 „Pe viul Dumnezeu”, a zis c petenia de la poarta ora ului, uite-l pe istoricul nostru. Au istoriile tale s-au v dit a fi f r pre ori caldarâmul ora ului Ierusalim s-a încins prea tare pentru t lpile tale, c ci ai venit cu asini nenum ra i i ne p r se ti doar cu unul?”

L-am felicitat pe c pitan pentru neasemuita sa inere-de-minte i i-am zis:

„Ei da, s-a scurs vreme îndelungat de când am sosit aici cu arhivele mele i cu fami-lia mea; acum, vezi bine, locuiesc la nr. 54 pe uli a Regina din Saba, într-o cas care este a regelui i tocmai m urnesc la drum într-o c l torie pentru treburile regelui.”

i i-am ar tat toate documentele mele.

Între timp se adunaser milogii i tot soiul de gloat , din cei ce- i fac veacul c scând gura pe la poarta ora ului, i s-au pornit s fac glume pe seama obolanilor care p -r sesc casa peste care s-a ab tut molima i ziceau c sângele lui Adonia, care a curs în strad , nu-i decât începutul i în curând vor r s ri ca din p mânt spânzur tori pe co-linele Ierusalimului i de fiecare va atârna câte un ling u ce-a supt sângele norodului i m duva celor ce trudesc.

Atunci c petenia a rotit gârbaciul cu mai multe cozi pe deasupra capetelor lor i a strigat:

„Asculta i voi, feciori ai lui Belial, ne es la ilor i nesp la ilor; v m nânc fundul i v arde de vergi, limbii voastre îi e poft s fie smuls din gur ? Domnul v-a r sf at cu prea mult libertate; milostivirea regelui v-a dat mai mult vlag decât ave i nevo-ie. Dar creierul vostru s-a sfrijit pân la m rimea unui bob de maz re, c ci uita i cine st pâne te aici în ar , i anume Solomon, cel mai în elept dintre regi, prin slujitorul s u iubit, Benaia, i prin cheretienii i peletienii care cunosc inima fiec ruia i care or s v înve e ei s v ine i botul.”

C tre mine îns a gr it:

„ terge-o de-aici. Nu- i dai seama c înv a ii scrisului sunt pricin de sup rare pen-tru norod i o povar pentru slujitorii regelui?”

A a c mi-am îndreptat pa ii c tre miaz noapte, spre Bet- an, pe drumul ce duce pe lâng templul lui Nob i de care s-a folosit cândva David, când a fugit dinaintea lui Saul.

i sufletul mi-era ap sat de gândul la Estera, nevasta mea bolnav pe care o l sasem acas , i la iitoarea mea, Lilit, care lipsise când mi-am luat r mas-bun, i la viitorul meu, care era cât se poate de nesigur; c ci, chiar dac , p r sind Ierusalimul, sc pam de o lovitur nemijlocit , eram totu i prea b trân i prea înr d cinat în deprinderile mele de via pentru a mai putea înv a cum se tr ie te în pe teri i cum î i po i croi drum în pustiu vreme mai îndelungat .

Când am ajuns la piatra cea mare din care â ne te izvorul de hotar, c ruia i se zice a a pentru c ara iebuseilor se-ntindea pân aici mai înainte de a-i fi b tut David i a fi pus st pânire pe ei, iat c la izvor edea o f ptur cu boiul ginga , înf urat într-o mantie alb , i inea o leg turic în mân .

i inima mea a zvâcnit, c ci am v zut c era Lilit; i deodat mi s-a uscat gâtlejul de tot, astfel încât, când am oprit asinul, n-am putut rosti nici un cuvânt.

Lilit i-a dezv luit chipul i a venit la mine i mi-a prins mâna i mi-a spus:

„Nu m alunga de la tine, Etan, prietenul meu. Am s merg în urma ta; unde vei mânca tu, voi fi mul umit cu r m i ele, unde te vei culca, te voi înc lzi; c ci te iu-besc mai mult decât via a mea.”

Am atras-o la piept i am inut-o strâns; i am sim it cât de greu de îndurat ar fi s-o pierd în folosul regelui Solomon i s trebuiasc s -mi închipui cum ar pip i-o el cu degetele lui slinoase; dar mai tiam totodat c era nesigur pentru un om singur s c l toreasc pe drumurile lui Israel cu o femeie frumoas , c ci pretutindeni ad stau la pând tâlharii i o tenii i alt norod întunecat; i c ace tia puteau s -i fac iitoarei mele ceea ce, în vremea judec torilor, i-au f cut iitoarei unui tân r levit b rba ii din ora ul Ghibeea, care au pus mâna pe ea i au siluit-o toat noaptea pân în zori i i-au trimis-o apoi înd r t; i întregul Israel s-a ridicat ca un om i a pornit s -i pedepseasc pe b rba ii din Ghibeea, dup ce levitul i-a t iat iitoarea în dou sprezece buc i, pe care le-a trimis b trânilor semin iilor. Dar asta fusese pe vremea judec torilor; în ziua de azi n-are decât s - i taie cineva logod-nica într-o mie de felii i s le-o trimit ap r torilor legii din întreaga ar , i nici unul din ei n-ar mi ca m car un deget.

„Lilit, dragostea mea”, am zis, „Dumnezeu mi-e martor c nimic nu mi-ar fi mai pl cut de-cât s te iau cu mîne. Osteneala drumului s-ar preface în desf tare i fiecare zi ar fi pentru noi ca o lun de miere. Dar ara e cuprins de tulbur ri, aceasta e i pricina pentru care m dep rtez de capital ; iar pe osele s-ar putea s se petreac groz vii.”

Dar ea a c tat spre mine cu ochii ei mari i a zis:

„Am dormit la picioarele tale, Etan, dragul meu, i m-am str duit cu ging ie pentru tine în fel i chip. La început, când m-ai luat de la p rintele meu în schimbul a dou sprezece oi de soi bun i a patru capre i a unei vaci cu lapte, am v zut în tine un om b trân, moroc -nos i mirosind u or a mucegai. Dar apoi m-ai înv at cântecele tale i mi-ai dezv luit bu-n tatea ta i astfel ai ajuns pentru mine, încetul cu încetul i iubit i so , i p rinte într-o persoan . S nu gânde ti c am venit încoace f r s chibzuiesc; tiu bine ce înseamn pen-tru o femeie tân r s c l toreasc în vremurile astea cu un om care este înv at i e slab de fire i nedeprins cu mânuirea jungherului. i, dac m vei alunga de la tine, nu m voi întoarce la nr. 54 din uli a Regina din Saba, ci te voi urma i voi fi ca umbra ta; i, a a cum nici un om nu poate smulge umbra de lâng el, n-ai s m po i smulge nici tu de lâng ti-ne, afar doar de mi-ai spune în fa c nu i-s drag i c ai de gând, în c l toria ta, s te culci cu alte femei, cu târfe i oline de prin sate, în care caz m voi ruga Domnului s te bat cu buboaie pe m dularul virtu ii tale i cu trânji i cu neputin în toate cele.”

Acu’, ce s zic, recunosc c -mi trecuse prin gând s g sesc vreun chip nou în drumul meu, cumva vreo fecioar de la sat, i s m culc cu ea; c ci un om care fuge e precum pas rea

în zbor, care iscode te în jur dup oareci de câmp. Dar marea iubire a Lilitei m-a cople it i m-am ru inat de toana mea i am zis:

„Lilit, dragostea mea, cum se face c b rba ii în eleg atât de rar adâncimea sim mântului de care sunt în stare femeile i c resping binecuvânt rile ce ar fi putut fi ale lor? Dumne-zeu s -mi fac mie cutare i cutare, ba înc i mai mult s -mi fac , dac voi uita cândva ce-ea ce m-ai înv at i dac i-oi în ela vreodat iubirea. Nu, nu vreau nici s umbli în urma mea; o parte din timp ai s c l re ti pe asin i o s împar i i pâinea cu mine; iar noaptea ne vom culca sub o velin i ne vom înc lzi unul pe altul i ne vom h r zi unul altuia toa-te cele ce ne fac pl cere; i apoi vom c ta în sus spre ceruri i vom asculta suspinul vântu-lui.”

Astfel am plecat împreun de la piatra cea mare i de la izvorul de hotar i era o lumin pe obrazul Lilitei, ivit parc dintr-o sut de stele.

În a aptea zi a c l toriei noastre, când soarele cobora spre asfin it ca un glob ro u uria , am z rit meterezele de la Bet- an, care erau scunde i pe alocuri d r p nate, iar turnurile n ruite; c ci Solomon, cel mai în elept dintre regi, cheltuia avu iile rii pentru în l area marelui templu al Domnului i pentru m rirea palatului s u i pentru cetatea Millo i zi-durile de la Ierusalim, pentru zidirea Ha orului i a Meghidonului i a tuturor ora elor cu grânare ce le avea i a ora elor pentru care i a ora elor pentru c l re i i pentru tot ceea ce mai avea de gând s construiasc la Ierusalim i în Liban; dar restul rii se d r p na i se p r ginea.

i pe poart a ie it un om, care inea o frânghie, de care tr gea un ap b trân i n b d ios; i omul striga i- i blestema ziua când se n scuse i ziua când se n scuse apul, dar i mai

tare îi suduia pe preo ii templului din Bet- an.

„Cet ene”, am gr it eu c tre el, „dup cât se pare, acest animal venerabil ca vârst este pentru tine un adev rat chin. N-are nici pic de carne pe el i nici vlag , coarnele îi sunt slabe, i a n pârlit de p r; biata cornut nu mai pre uie te nimic; atunci de ce nu te milos-tive ti de ea în numele Domnului i n-o la i s crape în lini te?”

„Nu pre uie te nimic?”

Omul a prins s-o suduie pe mama care m n scuse i pe mama Lilitei, iitoarea mea, i tot astfel pe muma asinului pe care c l toream. Apoi a zis:

„Cum adic , apu’ sta e un la zdrav n i focos la sim uri, iar picioarele lui sunt sigur mai puternice decât ale tale, str ine. Dar, în ceea ce prive te sfâr itul lui, o s moar curând i aburul sângelui lui se va în l a c tre Domnul de pe altarul templului; c ci îl duc preo ilor ca jertf .”

Atunci l-am l udat pe om pentru cucernicia lui, la care el a ipat tare i a dat cu picioarele în ap i mi-a deslu it c la zi-ntâi a fiec rei luni trebuie s duc preo ilor de la Bet- an o jertf , o capr sau o oaie sau un vi elu , c ci ei îl in pe feciorul lui, care e s rac cu duhul înc de la na tere; cheltuielile de între inere îl aduc în sap de lemn i el cu nevasta sa i cu copiii s i n-au ce pune în gur .

L-am urmat la deal pe om i pe apul lui, l sând pe mâna stâng ora ul Bet- an, i am ajuns la templu în vremea aprinsului luminilor, dup rug ciunea de sear . i ne-am dus la casa de oaspe i, care se afla lâng templu i unde ne-a primit un preot, de pe al c rui chip i ale c rui bra e jegul se cojea v dit; acesta ne-a întins palma ca s pl tim masul peste

noapte i a zis:

„Domnul vede în inim ; dar un om care se încrede în altul r mâne curând cu punga goa-l .”

Mai târziu ne-am osp tat dintr-o pit i un hartan de carne, care era alc tuit doar din zgâr-ciuri i vine i care, de bun seam , provenea de la un frate mai b trân al apului pe care îl întâlnisem. Apoi ne-am vârât sub velin a mea i ne-am lipit unul de altul; dar nu puteam adormi de sfor itul cucernicilor, care veniser de departe pentru a se ruga în sanctuar i a aduce jertf Domnului, i din pricina ipetelor i vaietelor i r cnetelor ce r zbeau din coli-bele sminti ilor, de parc toate duhurile Domnului se vorbiser s se adune acolo i urlau la lun . De tâlhari nu i-ar fi a a team , a optit ea, i nici de o teni sau de slujitorii lui Benaia ben Iehoiada; dar inima ei se însp imânt la gândul c un duh r u s-ar putea abate asupra ei ca s-o trag de p r sau s-o ciupeasc de sfârcul sânilor sau s -i vâre în trup o stârpitur de plod.

„Lilit, dulcea mea”, i-am optit eu, „cunosc un descântec care va ine departe de tine du-hurile rele i am tras în jurul t u un cerc vr jit înainte de-a ne culca, a a c nimic nu ne poate atinge.”

Atunci a oftat, doar o singur dat , i-a aflat culcu capului pe um rul meu i a a ipit.

De diminea ne-am înf i at marelui preot; acesta era bine hr nit i trandafiriu la chip, dar la fel de nesp lat ca i subordona ii s i.

Mi-a fost cu neputin s deslu esc din expresia lui cât credea din cele spuse de mine i ca-re socotea c sunt gândurile cu care venisem; dar, când am ispr vit de vorbit, mi-a spus:

„Pe scumpii no tri bolnavi nu-i inem înd r tul gratiilor sau înd r tul z voarelor sau în silnicie; trei lucruri le spun eu necontenit preo ilor mei, sunt cheia unei îngrijiri cu succes: r bdarea, în elegerea, iubirea. Fire te, când unul din bolnavi devine prea înd r tnic, se poate întâmpla s capete o lovitur ustur toare, care-l ame e te i îl potole te; dar lovitura e atât de scurt , c nu produce nici o durere; nu le c una i durere, le spun eu necontenit preo ilor mei, ruga i-v împreun cu ei. Avem ore de vizit regulate; oricine dore te se poate apropia de scumpii bolnavi i le poate t lm ci bâiguielile; cunosc oameni cu faim i avere care î i rostuiesc afacerile dup cele ce afl din spusele scumpilor no tri bolânzi; e oprit a-i hr ni i a-i nec ji. Pentru toate aceste servicii i toat aceast amabilitate a tept m ca tu s aduci o jertf Domnului; avem în curtea templului o ofert bogat de vite vii, din care cei cucernici pot alege; levi ii vând vita întreag sau orice parte din ea ai dori; ai s fii desigur mul umit i Domnul te va iubi i î i va împlini toate rugile tale.”

Astfel m-am dus cu Lilit în curtea templului, unde mi unau oile i caprele i vi eii i boii care fuseser d rui i de c tre cimotiile iubi ilor bolânzi. Acum animalele erau vândute de preo i celor cucernici, care se târguiau pentru darurile sortite jertfelor i strigau c tre

Dumnezeu din pricina pre urilor ce erau cerute acolo. Într-un ungher l-am descoperit pe vechiul nostru cunoscut, apul, care era mai mult mort decât viu; i m-am milostivit de el i i-am spus levitului s -i dea o lovitur scurt , dar ustur toare i s -l duc la altar, c ci a

fi gata s aduc jertf un sfert dind r t dac pre ul se înscria în limite rezonabile; i levitul mi-a spus c -mi va face un pre bun, de vreme ce Domnul m-a îndrumat la el, i c e sigur c i al i cucernici vor vrea s ia câte-o parte din ap, pentru ca bietul animal s fie izb vit de chinul s u i s poat ajunge pl cut în ochii Domnului. Dup care mi-a dat un ciob de lut, care trecea drept adeverire a pl ii i care m îndrept ea s -i vizitez pe bolânzi.

La vremea vizitei îns , m-am dus la colibele nebunilor; i Lilit m-a urmat, cu toate c se temea foarte i p lise pân la r d cina p rului.

Erau acolo trei colibe: una pentru cei care î i r suceau m dularele i se schimonoseau la fa , una pentru cei care stau încremeni i i nu- i puteau ine nevoile i alta pentru toate cazurile celelalte, însumându-i i pe cei violen i. În fiecare colib f ceau serviciu câte doi preo i, a c ror mutr oglindea nep sarea boilor; dar mâinile lor erau tari ca fierul. Se putea vedea c iubi ii bolnavi aveau o fric de moarte de ei; c ci, oricare era felul bolii lor, se cu-tremurau i scânceau când d deau cu ochii de ei. Duhoarea din colibe îns era atât de pu-ternic , încât te izbea în fa de la o dep rtare de dou zeci de pa i; în colibe era aproape cu neputin s - i tragi sufletul, iar iubi ii bolnavi, mul i dintre ei despuia i sau în zdren e pu-trezite, erau mânji i de propria lor scârn i de muci i de bale i unii z ceau acolo ca mor i.

I-am întrebat pe preo i de Tamar, fiica lui David. i-au c scat gurile ca într-un râs mut i unul din ei a zis:

„Ce vrea s zic un nume? Avem aici un rege al Persiei, doi faraoni i mai mul i îngeri ai Domnului, printre care dou femei, i al ii asemenea, care pretind c sunt profe i i c au vedenii. S i-o ar t pe Astarot, zei a iubirii? Sânii i s-au uscat, p rul îi e ca pleava, degetele de la picioare i-au putrezit, iar din ochii ei picur puroi. Tamar, fiica lui David! De ce nu Eva, femeia lui Adam?”

Am luat-o pe Lilit de mân i am fugit cu ea din colib i din curtea templului, pe deal în jos, pân am ajuns la ogoare; i acolo Lilit a c zut la p mânt i i-a ascuns fa a. Eu îns m gândeam la c ile Domnului i la cât erau de anevoioase i de întortocheate. Dar iat c pe potec venea o femeie care purta ve mânt pestri , ca fiicele regelui când sunt înc fecioare. Capul îi era plecat în chip ciudat i ea cânta cu glas sub ire, copil resc:

... Sora mea, iubita mea, deschide-mi! Turtureaua mea, mult draga mea, c ci iat capul meu

e plin de rou i de cosi a mea prinsu-s-au pic turile nop ii...

i am v zut c straiul ei pestri era înjghebat din tot felul de cârpe i chipul ei era b trân i stins de sup rare i schimonosit, iar ochii priveau int în gol. Lilit s-a sculat de jos i a zis cu venera ie:

„Tamar, fiica lui David...“

Dar femeia î i târ ea pa ii, orbe te, pe lâng noi i cânta:

Celui drag eu i-am deschis, Dar iubitul meu se dusese, plecase. Sufletul meu încremenise când cel drag mie-mi vorbise; Iat eu l-am c utat, dar de aflat nu l-am aflat; Pe nume l-am tot strigat, dar r spuns nu mi-a dat.

i Lilit a alergat dup ea i a prins-o de bra :

„Tamar, sor iubit , draga mea...“ Femeia a mers mai departe.

„Ascult -m , Tamar. Iat -l acolo pe Etan, iubitul meu; este blând i bun i mâinile lui sunt ca vântul care r coreste chipul, adiind dinspre mare...“

Ceva p rea s se schimbe în inuta femeii.

„Inima mea se întoarce c tre tine, Tamar. Vreau s te opresc. Colo st Etan, iubitul meu; el tie o vraj care va alunga de la tine duhul cel r u de la Domnul...“

Femeia s-a oprit locului.

„Va trage în jurul t u un cerc vr jit i se va reîntoarce lini tea în mintea ta i pacea în sufle-tul t u. Prive te-m , po i s m vezi...”

Femeia a dat din cap.

„ i po i s -l vezi pe Etan, iubitul meu, care e în elept întru c ile Domnului i în elept întru c ile oamenilor...“

Femeia a privit în jur. În ochii ei revenise via a. Am f cut un pas spre ea. A ridicat mâinile, de parc voia s se fereasc de o lovitur ; apoi mâinile i-au c zut în jos i schimonoseala cumplit care îi desfigura chipul a început s se destrame.

i Lilit a s rutat-o, ca o sor pe alta, iar femeia ne-a urmat.

CUVINTELE LUI TAMAR, FIICA LUI DAVID, ROSTITE C TRE ETAN BEN HOSAIA, CÂND STA CULCAT ÎN IARB , PE OGOR, CU CAPUL ÎN POALA LILITEI, IITOAREA LUI

... o Dumnezeule nu e ceea ce mi-a f cut i cum mi-a f cut m-a aruncat pur i simplu pe pat i m-a inut i mi-a rupt straiele de pe trup i mi-a produs durere de asemenea m-a lo-vit peste fa fiindc ipam asta era destul de r u dar înc nu tot ce e mai r u cu toate c eram fecioar într-adev r eram i tiam c f r pieli a fecioriei fiica unui rege nu mai pre-uie te mult tiam i eu câte ceva numeroasele fiice din cas i toate cu sângele fierbinte al

lui David în vine tiau deja când erau de opt sau nou ani i aveau experien în haremul p rintelui nostru fetele se vizitau noaptea una pe alta i beau vin i gustau ha i i î i f -ceau mendrele cu slujnicele i se strecurau una în patul celeilalte toate astea le-am v zut i poate a fi ajuns i eu ca multe din ele i a fi iubit femei de nu era Maa ah mama mea care era fiica regelui din Ghe ur i de nu-mi zicea Tamar te bat cu biciul dac te prind în pat cu una din astea sau de bag seama c pieli a ta s-a dus c ci tu e ti din partea mamei i a tat -lui din sângele regilor i nu din sângele procopsi ilor i nou-îmbog i ilor ah de câte ori n-

am dorit ca p rintele t u s fi fost mai preten ios în alegerea celorlalte femei ale lui a adar astfel era mama mea i eu nu m temeam de ea dar fratele meu Absalom era un b iat s l-batic i i-a l sat s -i creasc p rul i când ea îl dojenea el d dea cu picioarele în ea i o mu ca i atunci ea i-a spus p rintelui meu i el a pus s -l bat cu biciul unde eram a adar eram înc fecioar când Amnon fratele meu de la alt femeie a tat lui meu de la israelita Ahinoam a început s se in de mine i a vrut s m duc în gr din i s m pip ie dar eu i-am spus a a nu Amnon n-am nimic împotriva unor leg turi de iubire ca între frate i sor dar s -mi vâri mâna în sân i s te freci de mine nu de altfel i asuzi i miro i urât asta l-a sup rat dar mutra posac îl f cea i mai nepl cut era palid din fire i avea buzele urât r sfrânte i atunci s-a îmboln vit sau s-a f cut doar c e bolnav din care pricin frica de Domnul a intrat în p rintele meu care tocmai pierduse pruncul de la Bat eba pe deasupra i Ahinoam mama lui Amnon se purta de parc copilul ei preferat era un prunc neajutorat i a umplut întreg palatul cu tânguielile ei i l-a împins pe p rintele meu la disperare a a c a venit la mine i mi-a zis Tamar fiica mea cuno ti greut ile ce le-am avut pentru c Domnul s-a mâniat de mai multe din faptele mele i acum Amnon s-a îmboln vit i îmi spune c moare de pofta câtorva turte cum numai tu te pricepi s le g te ti din carne toca-t m runt i din anumite mirodenii i totul învelit în aluat sub ire i puse pe mas în sup de pas re i c s-ar îns n to i dac tu i-ai preg ti asemenea turte atunci am spus c tre p -rintele meu c dac asta e tot am s -i preg tesc cu pl cere turtele i am s i le trimit dincolo în casa lui dar el ar dori s te duci chiar tu i s le preg te ti în buc t ria lui mi-a zis tata i s i le pui dinainte chiar cu mâna ta atunci am spus de ce s-o fac el nu e tocmai dintre cei mai dr gu i i s se bucure dac îi voi g ti turtele necum s mai pun i condi ii îns a spus p rintele meu el e un b iat bolnav bolnavii au toanele lor în afar de asta e fratele t u vitreg de aceea fii pentru el o sor bun i du-te în casa lui i g te te-i carnea ce era s fac m-am dus în casa lui Amnon unde el z cea în pat i p rea bolnav i vorbea atât de încet încât abia îl puteai auzi ah turte i ridic mâna s-o ating pe-a mea dar mâna îi alunec în jos i slujitorii clatin din cap i spun cât de sl bit e bietul Amnon din pricina bolii sale i gr bi i-v cu turtele sau o s ne moar el îns geme ah capul meu bietul meu cap el nu în-dur când se vorbe te zic slujitorii i se scoal i pleac i iat -m acolo cu oalele i tig ile mele i cu turtele împreun cu supa Tamar sor drag suspin el doar un pic la început poate c am s m nânc dac -mi dai tu cu mâna ta ginga vino-ncoace vino mai aproape nu nu-mi v rsa supa îi zic eu dar el m trage spre sine acu’ ai f cut-o m-am tânguit eu ce nenorocire i totul s-a v rsat peste învelitoarea patului ce faci deodat î i recap t întreaga vlag i m trage jos pe patul lui în mijlocul turtelor i zice vino i te culc cu mine sora mea nu r spund nu nu fratele meu nu m necinsti c ci aceasta nu se face în Israel nu face tic lo ia asta c ci unde m voi duce eu cu necinstea mea i tu vei fi în Israel ca unul din cei f r de minte de aceea te rog vorbe te cu regele i el nu se va împotrivi s m dea dup tine el îns n-a vrut s asculte cuvintele mele ci fiind mai tare m-a silit i s-a culcat cu mine i m-a necinstit i când s-a s turat i-a întors fa a i a zis tu tu nu e ti ca o femeie mai cu-

rând e ti ca o scândur de lemn câtu i de pu in zic eu la ce te a tep i de la una pe care o silule ti s - i mai arate i pasiune apoi mi-ai produs durere la ruperea pielicioarei mele i în afar de asta eram culcat în sup i pe turte încearc -m înc o dat nu mai e înc o da-t zice el scoal i pleac cum asta zic eu tu î i siluie ti propria sor i o alungi de la tine ca pe o târf siluit zice el ai f cut-o doar de bun voie st teai culcat aici i m-ai l sat s fac totul dup placul meu asta a fost dup ce m-ai b tut când eram aproape le inat Tamar a

zis el tu tiai ce vreau când ai venit i râde una care se t v le te cu primul venit nu e o ne-vast pentru urm torul rege al lui Israel a adar scoal -te i car -te atunci eu i-am zis a m alunga e un r u înc i mai mare decât cel dintâi pe care mi l-ai f cut tu mie dar el n-a vrut s asculte de vorba mea ci a chemat slujitorii s i i le-a zis alunga i pe aceasta de la mine afar i încuia i u a dup ea i mi-a aruncat ve mântul meu pestri i slujitorii m-au scos afar i am auzit împingând z vorul la încuietoare i am ipat i mi-am rupt haina cea pes-tri i mi-am pres rat cenu pe cap i o durere s-a iscat în ceafa mea i s-a l it pân a cuprins toat easta i pân s-a rev rsat din ochii mei i mi-a curs pe fa i a crescut mare i m-a slu it i atunci s-a ivit fratele meu Absalom i a zis au nu cumva Amnon fratele meu

a umblat cu tine i eu l-am privit i el a zis taci acum sora mea nu vorbi despre treaba asta c ci el este fratele t u eu n-am spus nimic el a zis nu- i zdrobi inima pentru fapta aceasta i n-am spus nimic i el m-a luat de mân i m-am dus în casa lui i a zis aici po i s r mâi eu n-am spus nimic dar durerea din mine s-a l it tot mai mult i n-am spus nimic... nimic...

21 IMPLORAREA MILEI I AJUTORULUI LUI DUMNEZEU LA MARE CUMP N : UN MA IL AL LUI ETAN DIN EZRAH

Aibi mil , o Doamne, de f pturile duhului t u, de cei pe care i-ai f cut din lutul acestui p mânt.

Le-ai dat mintea spre pricepere i limba ca s vorbeasc ; tu dai i iei dup în elepciunea ta.

i le-ai dat i inima care se frânge doar o dat ; fii milostiv, o Doamne, nu- i întoarce fa a de la sufe-rin i t cere.

Iat-o colo, cum merge în ve mântul ei pestri ; ea a vorbit de tine, dar acum se îndep rteaz i pleac , cu jalea ei închis în piept.

Cum e de înjosit fiica celui atotputernic: ochii ei sunt f r via , mâinile se întind s apuce în gol.

Dar eu am ascultat glasurile care vin de pe malurile întunecoase i bâiguiala sminti ilor i m rog Domnului din în l imi pentru sufletul meu.

Alearg , o Doamne, s m izb ve ti; alearg s m aju i, o Doamne. F -i de ru ine i ocar pe cei ce-mi n p stuiesc sufletul meu; pe cei ce-mi doresc r ul love te-i cu r t cire.

C ci sunt s rac i p r sit. Alearg c tre mine, o Doamne; tu e ti ajutorul i izb virea mea; o Doamne, nu ov i.

Dar în dup -amiaza acelei zile s-a ridicat o trâmb de colb i s-au auzit strig te în câmpie i au fost z rite numeroase care de lupt i c l re i, care veneau c tre Bet- an.

i Lilit a zis:

„Nu a tepta, Etan, prieten al meu, pân ce cheretienii i peletienii vor ajunge la templu i în împrejurimile lui, ci hai s punem aua pe asin i s ne continu m drumul.”

De aceea am cump rat pastram de la levi i i pâine; i Lilit a înc lecat pe asin i i-a tras broboada peste chip. La care levitul care ne cânt rea carnea mi-a zis:

„O fat frumoas e pentru p rintele ei ca un odor; cine î i t inuie te comorile fa de o teni e un om cu scaun la cap.”

Lilit a chicotit sub broboada ei; dar eu m-am mâniat i i-am ars asinului una cu joarda, ast-fel încât s-a pornit s umble, i i-am deslu it Lilitei c la oameni e la fel ca la vinuri; unul nou face b ici i pricinuie te dureri de cap; dar un vin care a stat în z c toare vremea cu-venit este cu blânde e pe limb i totu i î i face efectul.

Peste noapte am dormit lâng albia secat a unui pârâu, feri i de priviri str ine prin mai multe tufe de grozam ; i în ziua urm toare am ajuns la muncele i am sosit în Ghilo, de unde se tr gea Ahitofel, sfetnicul regelui David care s-a dat de partea lui Absalom.

Ahitofel st pânise o cas mare i Domnul îi h r zise avu ii de tot felul; dar el avea un duh f r odihn . Am întrebat un vânz tor de m sline murate unde se afl casa lui Ahitofel; dar acela a întins c tre mine mâinile cu degetele r sfirate i a zis:

„Casa lui Ahitofel? Mai curând ai putea întreba de casa lui Belial, care întruchipeaz tot r ul; c , vezi bine, Ahitofel a fost ters din amintirea oamenilor, dup rânduiala b trânilor din Ghilo. i uli a numit odinioar dup numele lui se cheam azi uli a Sl vitelor Cuce-riri ale lui David; iar casa pentru orfani pe care a întemeiat-o i o îngrijea a fost închis , a a c în zilele noastre orfanii din Ghilo umbl cer ind i mai târziu fug la tâlhari; fetele îns se fac târfe. Totu i, casa unuia f r nume se afl dincolo de m gura de colo, nu po i gre i, c ci unul din ziduri s-a n ruit, iar în curte cresc buruieni i mai este acolo i un turn în care umbl stafia lui la vreme de lun nou .”

Am urmat îndrum rile vânz torului de m sline murate i am ajuns dup scurt vreme la casa lui Ahitofel. Soarele era sus pe cer, nici o frunzi oar nu se clintea în pustiul care fu-sese cândva o gr din i nu se auzea decât ârâitul greierilor. Am str b tut înc perile goa-le, însingurate, zgomotul pa ilor nostri era r sfrânt de zidurile c ptu ite cu cahle i de ta-vanele împodobite cu împistri uri dup felul celor din Sidon i din Tir. i m-am dus cu gândul la omul care pusese s se zideasc toate astea i care f cuse cauz comun cu r z-vr ti ii împotriva regelui David i care i-a pus cap t vie ii când i-a dat seama c r scoala d duse gre i c toat str dama sa fusese zadarnic ; ce fel de om era acesta? i care erau for ele care îl împinseser la fapte pe el i pe Absalom i de bun seam c i pe regele Da-vid?

Un tu it u or, ca pentru dres glasul, a f cut-o pe Lilit s tresar însp imântat .

M-am întors spre partea de unde se auzise. În u a dinspre gr din se afla un omule usc -iv – umbr precis conturat pe lumina vie a amiezii. Omule ul avea ceva de stafie în el, de

parc ar fi fost gata s se destrame la fel de nea teptat precum se ivise. Dar a r mas, i-a sc rpinat b rbia i s-a interesat cu umilin de scopul venirii noastre; de când, în temeiul hot rârii b trânilor din Ghilo, numele lui Ahitofel fusese ters din amintirea oamenilor, nici un vizitator nu mai pusese piciorul în cas .

I-am spus c Doamna pe care o înso eam i cu mine eram în c l torie, în parte pentru afa-ceri, în parte i pentru pl cere; c v zusem de la dep rtare casa i c g sisem locul a ez rii ei încânt tor i felul zidirii interesant i c ne hot râsem, astfel, s o vedem mai de-aproape.

Omule ul s-a apropiat. Casa nu putea fi a ezat mai prielnic a înt rit el i Ghilo cu împre-jurimile sunt vestite pentru aerul lor s n tos. Ar fi nevoie de câteva lucr ri de repara ii; dar cine avea de prisos câ iva sicli putea face din proprietatea asta un adev rat rai, c ci as-ta i fusese înainte ca fo tii st pâni s se fi l sat ispiti i de c tre un duh r u de la Domnul s se dea de partea lui Absalom cel cu p rul lung i s se ardice împotriva regelui David.

inând seama de m rimea mo iei i de a ezarea ei încânt toare, totul este atât de ieftin, c te umfl râsul; aproape c -i e ru ine s numeasc suma: cu atâta era ea mai mic decât va-loarea adev rat . O s punem acu’ întrebarea, a mai zis el, cum de e gata s vând la un asemenea pre de râs. Vrea s fie cinstit cu noi; c ci ar t m ca ni te oameni cu frica lui Dumnezeu; în afar de asta, oricine din Ghilo ne-ar povesti despre singurul cusur al casei:

despre stafia fostului st pân care umbl prin turn la vreme de lun nou . Totu i cine se intereseaz cu adev rat nu trebuie s se team , c ci stafia e cu totul neprimejdioas ; nici nu zorn ie din lan uri, nici nu str nut i nici nu url ; se iveste pur i simplu, alb i mut , la fereastra turnului în care se spânzurase fostul st pân.

I-am mul umit pentru c m-a îmbiat s cump r i i-am spus c m voi gândi la asta mai târziu; dar cine e el i cu ce drept încearc s vând casa dimpreun cu p mântul pe care se afla?

„M cheam Iogli, feciorul lui Ahitofel.” A ridicat din umeri trist.

„Sunt ultimul din familie care a st ruit s r mân pe proprietatea noastr ; i eu am s plec de-ndat ce totul va fi fost vândut.”

Deodat mi-a trecut prin minte un gând de la Domnul. „Iogli”, l-am întrebat, „casa i gr -dina sunt tot ceea ce a l sat în urm p rintele t u?”

„Mai era ve mântul lui de ceremonie i lan ul de aur al slujbei lui i pocalul i tipsia lui i câteva lucruri de art frumoase; dar astea s-au c l torit demult la c m tarii ce împrumut bani.”

S-a mai gândit.

„Doar în fund, în opronul pentru unelte, se mai afl ni te butoaie, care sunt pline de t bli-e de lut. Am încercat s le vând, dar mi s-a spus c toate scrierile r mase de la Ahitofel

trebuie s fie nepl cute în ochii Domnului i îndreptate împotriva domniei regelui.”

„Iogli”, i-am zis, „ce întâmplare, eu sunt un adun tor de scrieri vechi. Dac mi-ai ar ta bu-toaiele i t bli ele de lut din ele, s-ar putea s încheiem un târg. Dar te previn: s-ar putea s g sesc prea pu in sau chiar nimic care s îndrituiasc cump rarea, iar mijloacele mele sunt restrânse.”

Iogli ben Ahitofel nici nu mai asculta. F r s in seama de curpenii care îl împiedicau i de stuf ri ul des i de scaie i, alerga înaintea noastr spre un opron p r ginit, care era n p dit de flori ro ii. În opron erau trei butoaie bine înfundate. Iogli a luat în mân unel-tele i lucra plin de râvn ; i nici nu deschisese bine un butoi, când mi-a i dat t bli ele ce se aflau deasupra.

Pe prima sta scris: Însemn rile lui Ahitofel ghiloneanul, sfetnic regesc, cu privire la domnia rege-lui David i la r zmeri a feciorului s u Absalom; mai departe cuget ri ale autorului despre diferite probleme generale.

Auzeam cum îmi b tea inima. Lilit m-a întrebat dac nu cumva nu m simt bine. Am morm it ceva despre aerul în bu itor din opron i am ie it la aer curat. De-ndat ce am putut iar s gândesc limpede, i-am spus lui Iogli:

„Iogli, astea nu sunt ca o ciozvârt de miel sau ca o pr jitur , care pot fi apre uite mu când o îmbuc tur din ele. Dac vrei s cump r una sau alta din t bli e, o s trebuiasc s le cercetez în lini te i s r mân aici, în cas , într-un iatac care are patru pere i i un tavan, astfel încât ploaia s nu curg peste tân ra Doamn în tov r ia c reia drume esc iar soa-rele s nu-i vat me pieli a. De asemenea, vom avea nevoie de ceva mâncare i de o can de vin sau dou . Crezi c se poate face rost?”

Iogli ben Ahitofel a f cut o plec ciune i mâinile îi tremurau de emo ie. Putem avea casa întreag cât vreme poftim, a zis el; o s aduc paie, ca s dormim pe ele, i va împ r i cu noi pâinea i brânza lui i, daca i-a da o jum tate de siclu, ar da o fug pân jos în Ghilo, i ar aduce un burduf de vin foarte de soi.

Astfel nu aflasem doar un refugiu, ci i o lectur de mare însemn tate pentru relatarea despre regele David, a a încât puteam spune c drumul meu slujea i mai departe elurilor regelui.

Dar, în ceea ce prive te apari ia lui Ahitofel, am asigurat-o pe Lilit c mai erau înc vreo câteva s pt mâni pân la luna nou i c vom fi plecat demult pân când stafia alb i mu-t s bântuie la fereastra din turn.

Din însemn rile lui Ahitofel din Ghilo

DESPRE OMUL DAVID

La început am crezut to i în el.

Era alesul Domnului, întruchiparea marii prefaceri, din care norodul trebuia s ias înt rit i limpezit i privind spre viitor, pentru ca s se împlineasc f g duiala pe care Domnul o f cuse înv torului nostru, Moise: anume c va spori pe feciorii lui Israel în toat lucrarea mâinilor lor, în rodul trupului lor, în rodul vitelor lor, în rodul rii lor, astfel încât s le fie spre priin .

Asta însemna s le smulg prin lupt b trânilor puterea lor i s le ia privilegiile i îndrep-t irile lor; s -i limiteze pe preo i la temple; s tocmeasc un stat care s pun biruri pe cei avu i, s -i ocroteasc pe s rmani, s împart dreptate, s înlesneasc comer ul i schimbul i s poarte r zboaie în afara hotarelor. Asta cerea d ruire deplin din partea tuturor celor

ce se juraser întru cauza Domnului.

i abia dac aveam ceva de care s ne putem ine. Legea Domnului, pe care acesta o d du-se lui Moise, fusese vestit în timpuri str vechi, când înc nici nu exista proprietatea p -mântului i când fiecare f cea ce i se p rea drept i când pacea domnea în norod. Dar, de-ndat ce p mântul a ajuns în mâinile unora, s-a n scut nedreptatea i unul a ajuns lup ce-luilalt. Astfel noi am vestit: Fiecare sub butucul lui de vi i sub smochinul lui, de la Dan pân c tre Beer- eba.

Acu’, unii pretind c David i-a însu it cuvintele astea numai pentru a afla sprijin în norod i c marea prefacere n-a fost pentru el decât un mijloc pentru ca s ajung el la putere i c nu s-ar fi dat înd r t de la nici o f r delege, cât vreme ea slujea acestui el.

Eu zic c asta înseamn s privim lucrurile prea simplu.

Într-o noapte, pe acoperi ul palatului s u, David mi-a citit un nou psalm pe care îl scrisese:

M scufund în mâl adânc i n-am unde s -mi proptesc piciorul; m duc în vâltoarea apelor i uvoaiele trec peste capul meu.

Cei ce m ur sc f r cuvânt sunt mai mul i decât p rul capului meu; puternici sunt cei ce vor s m piard . Sunt de râsul celor ce stau la poarta cet ii i be ivii îmi scornesc cântece de ocar . Sunt istovit de plânset; gâtlejul meu aprins e ca de foc, ochii mei se sting a teptând ajutor de la

Dumnezeu. C ci pentru tine suf r batjocur i ocara acoper fa a mea. Str in sunt pentru fra ii mei i ca un necunoscut pentru feciorii maicii mele.

Acu’, multe sunt f arnice în poezia lui David; dar stihurile astea nu. Asta e vorba unui om care a f cut lucruri josnice pentru gânduri înalte.

CONVORBIRI DESPRE DAVID

La început am crezut cu to ii în el. Mai târziu, când s-a v zut limpede c alesul Domnului devenise un despot, i-a urmat fiecare drumul lui.

Iosafat ben Ahilud a zis c tre mine:

„Te a tep i la prea multe, prietene. Chiar dac David ar fi omul drept care l-ai luat, tot n-ar putea s - i f ureasc lumea pe care i-o dore ti. Eu, unul, sunt de p rere s primim ceea ce se poate dobândi în împrejur rile acestea: un Israel puternic i indivizibil.”

„La ce ne ajut ”, am zis eu, „s schimb m o duhoare mare pe o mie de putreziciuni m -runte? Au nu vezi tu încord rile sub care se va n rui, risipindu-se, regatul? Dac nu schimb m lucrurile din temelii, dac îi îng duim lui David s se fac tot mai puternic i s - i urmeze mai departe drumul, doar o hot râre valabil – a lui – doar un cuvânt care conteaz – al lui – atunci Israelul t u unit se va sfârteca precum un copac putred în furtu-n . “

„M îndoiesc de asta.”

,,Sau cauza noastr moare din pricina propriei ei încremeniri; i toate d n uirile regelui i toate cuvânt rile lui i toate rug ciunile i stihurile lui nu vor mai fi în stare s -i insufle iar via .“

„Virtutea i se potrive te miresei”, a zis el, „dar în lupta dintre b rba i te poate costa ca-pul.”

Ioab ben eruia mi-a zis:

„El este capul t u. Capul tie mai multe decât m dularele.”

„Dar tu ai ochi ca s vezi”, am spus eu „ i un creier în capul t u c p ânos ca s gânde ti.”

„Eu sunt o tean”, a zis el.

Hu ai din Arah, prietenul lui David, m-a ascultat cu mult în elegere i a gr it:

„ i eu bag seama c nu e totul a a cum ar fi trebuit s fie. i-a mul umi foarte dac m-ai în tiin a i pe mine la vreme de planurile tale.”

NEMUL UMI II SPORESC LA NUM R

Eu îns mi-am dat seama c totu i cauza Domnului cere înl turarea domniei lui David. Pentru acest scop trebuia f cut un leg mânt care s cuprind pe to i nemul umi ii din ar i trebuia pus în fruntea lor un om care s poat înfl c ra inimile norodului.

Domnul a avut grij ca, prin înse i faptele lui David, num rul celor nemul umi i s spo-

reasc mereu. Erau întâi b trânii triburilor cu semin iile i oamenii lor de cas , care au fost sili i s vad cum le scap din mâini puterea i averea, în timp ce ei erau îns datori s -i dea lui David cete de oaste pentru ve nicele lui r zboaie; erau apoi marii st pânitori de p mânturi i cresc tori de vite, care priveau chiorâ cum domeniile rege ti se l eau pe seama p mânturilor lor; erau preo ii templelor locale, care aflau despre templul cel mare i se temeau pentru veniturile lor; era gloata uria a ranilor, me te ugarilor, c r u ilor de poveri, negu torilor, p storilor i a a mai departe, care-l aveau pe perceptorul de biruri în spate i ale c ror datorii cre teau, pân ce erau nevoi i s se vând pe ei în i i ca iobagi; iar mâinile slujitorilor regelui trebuiau unse când se n tea un fecior al lui Israel sau când mu-rea, când se c s torea sau când se muta la por ile ora elor i la por ile drept ii. i mai era tineretul, care cre tea în lumea aceasta i care, prin urmare, nu avea decât dispre pentru înv turile p rin ilor i pentru marea prefacere f g duit .

Dar idolul acestui tineret era feciorul lui David, Absalom. Chiar i numai la auzul numelui s u fiicele lui Israel c deau în extaz; din t lpile picioarelor i pân în cre tet nu aflai vreo meteahn la el; i când îi tundeau p rul din cap, ceea ce se întâmpla de obicei în fiecare an, la sfâr itul anului, c ci p rul îi devenea prea greu, atunci p rul capului s u cânt rea dou sute de sicli dup cântarul regelui.

CINE MERGE LA VÂNAT LEI S NU PUN CAPCANE DE IEPURI

Absalom nu era chiar prost; dar vedea de obicei doar pân -n vârful nasului i era înc p -ânat.

Am mers la el ca s -i iscodesc p rerile. Nu avea prea multe, nici chiar despre p rintele s u, regele David; totu i îi era sil de rege pentru c nu f cuse nimic împotriva lui Amnon, du-p ce acesta o pâng rise pe Tamar; pe fratele s u vitreg îns îl ura mai presus de orice. Absalom s-ar fi legat cu jur mânt s fure fulgerul lui Dumnezeu din cer, numai s -l fi pu-tut izbi cu el pe Amnon; zadarnic i-am deslu it eu c nu se întind capcane pentru iepuri când mergi la vânat lei i c l-ar r pune pe Amnon laolalt cu alt vânat mult mai mare, da-c i-ar da osteneala s cugete o dat la aceste lucruri.

Totu i el a n scocit marele lui plan. Pe mine nu m-a ini iat în el, dar nenum ratele lui vor-be piezi e m-au f cut s m tem de tot ce-i mai r u. Întrucât nu doream s ajung a fi b nuit de sprijinirea planului s u, f r îndoial necopt i s lbatic, m-am retras o vreme la Ghilo, ca s m dedic trandafirilor mei, i am aflat abia mai târziu despre întâmpl rile petrecute.

Din câte am auzit, Absalom a mers la p rintele s u, regele, i l-a poftit pe el i pe to i fecio-rii regelui la marea s rb toare a tunsului oilor, în ocina sa din apropiere de Baal-Ha or, ca-re se afl la hotarul cu Efraim. Acu’, el tia bine c David avea prea multe treburi pentru a putea veni; totu i regele va ti, pesemne, s pre uiasc dovada de prietenie i le va îng dui pl cerea asta feciorilor s i. David se îndoia cu adev rat dac prezen a lui Amnon la s rb -torire era nimerit ; dar Absalom i-a deslu it p rintelui s u c trecuser acu’ mai mult de doi ani de la întâmplarea cu Tamar i cine poate ti dac gre eala era numai de partea lui Amnon; iar în ceea ce-l privea, el nutrea sim mintele cele mai din inim pentru fratele Amnon. Bine, fie atunci, i Dumnezeu s te binecuvânteze, a zis David; i, în afar de So-lomon, care era înc în fa , to i cei paisprezece fii ai regelui au înc lecat pe catârii lor i au

mers la ocina de la ar a lui Absalom, la Baal-Ha or.

Absalom le-a dat un osp cum nu s-a mai pomenit. Nu era zgârcit i voia s -i vad s tui i ame i i de b utur , mai cu seam pe Amnon, c ci le poruncise slujitorilor s i: Lua i seama ca, îndat ce inima lui Amnon se va veseli de vin i când eu v voi zice: Lovi i-l pe Amnon! S -l ucide i i s nu v teme i; eu v poruncesc asta, s fi i cutez tori i viteji.

i slujitorii au împlinit treaba lor de sârg i cu temei; Amnon nici n-a apucat s - i dea sea-ma ce se petrecea. Atunci s-au sculat to i feciorii regelui i fiecare a înc lecat pe catârul s u i a dat bir cu fugi ii.

A fugit i Absalom; în Siria, la Talmai, regele Ghe urului, bunicul s u dinspre mam .

Eu îns pierdusem conduc torul leg mântului pl nuit de mine împotriva regelui Da-vid, care f cea de ocar marea prefacere i cauza pentru care fusese ales.

TIMPUL DOMOLE TE TOATE DURERILE

Amnon a fost plâns în felul obi nuit; regele i-a sfâ iat ve mintele i s-a trântit la p -mânt i to i feciorii regelui i toate slugile regelui i-au sfâ iat hainele i au plâns plân-gere mare. Dar foarte pu inora le p rea r u de Amnon; oamenii îl tiau ca pe un pros-t nac i un so de blestem ii.

„Ahitofel”, a gr it David c tre mine, „inima mea nu mai vrea s se bucure. Am încer-cat cu rug ciuni i cu poezii i cu pl nuirea de noi r zboaie. Dar nimic nu ajut .”

„Timpul domole te toate durerile”, i-am zis eu. „A sosit o trup de d n uitori din Babel i sunt l uda i peste poate. Porunce te s vin la palat; nu te punea i înainte-merg torul domniei tale, regele Saul, s joci i s cân i în fa a lui?”

„Nu mi-e numai de Amnon”, a r spuns el pe gânduri. „Cum am spus deja la moartea pruncului, întâiul-n scut al Bat ebei: au pot eu s -l aduc înd r t? Dar Absalom! Îmi pusesem toat n dejdea în fl c ul sta.”

A tepta acum s vorbesc eu. Dar am t cut; nu voiam s trec, mai târziu, drept cel care propusese reîntoarcerea lui Absalom.

„M-am i gândit s pun s -mi rosteasc un oracol preotul Abiatar sau adoc”, a zis David, „sau o prorocire din partea lui Natan; dar cunosc eu c ile oamenilor lui Dum-nezeu: vor încerca mai curând s afle dorin a mea, decât voin a Domnului.”

A a c am pornit la drum i am mers la Ioab i i-am zis:

„ tii c regele e înc foarte mânios din pricina omorului s vâr it de tine împotriva lui Abner ben Ner.”

„Dar a trecut atâta vreme de-atunci!” a strigat Ioab. „Între timp am luat cu sila pentru el Ierusalimul i i-am adus multe i mari izbânzi i l-am înl turat pe Urie, ca s se poata culca cu Bat eba; în afar de asta, m-a în l at pe treapt de c petenie în r zboi.”

„A a o fi”, i-am întors eu vorba. „Dar abia deun zi a vorbit regele despre asta i era tare sup rat. Dar tiu cum po i afla îndurare în ochii lui.”

Ioab m-a jurat s -i spun cum.

„E foarte simplu”, am zis eu. „Tr ie te la Tecoa o femeie în eleapt . Dac ai s te duci acolo i ai s -i gr ie ti a a i a a, cum am s te înv eu, i dac o aduci încoace, sunt sigur nu numai c vei dobândi din nou mila regelui, dar c vei face i o fapt mare pentru norodul lui Israel i pentru cauza Domnului.”

i Ioab a ascultat ce l-am înv at i a purces la drum i a adus-o la rege pe femeia cea în eleapt din Tecoa.

DESPRE FOLOSUL PILDELOR

Pilda este fa de via ca modelul fa de o zidire împlinit .

Pilda pe care i-am dat-o lui Ioab, când a pornit la drum, pentru ca s i-o istoriseasc femeii în elepte, astfel încât ea s-o poata istorisi din nou regelui David, era limpede în tâlcul ei. Femeia trebuia s -i spun regelui c era v duv i c avusese doi feciori; dar unul din ei îl lovise pe cel lalt i îl omorâse. i acum se ridicaser toate rudele i ceru-ser de la ea s li-l dea pe mân pe cel care-l ucisese pe fratele s u, ca s -l omoare pen-tru sufletul fratelui s u; ceea ce, iar i, ar fi lipsit-o de ultimul ei fecior i mo tenitor i n-ar mai fi l sat nimic de pe urma b rbatului ei, nici nume, nici urma i pe fa a p mân-tului.

Era o adev rat ciocnire: vechea lege a r zbun rii sângelui împotriva noului drept de proprietate. i eu tiam bine pentru care din dou avea s se hot rasc David.

Femeia în eleapt din Tecoa nu i-a dezmin it faima. Dup ce David a declarat c nu va îng dui ca r zbun torii sângelui s fac pr p d i mai mare i c nici un fir de p r din capul feciorului el nu va c dea pe p mânt, pentru ca s r mân un mo tenitor pentru proprietate i pentru numele b rbatului ei, femeia a ridicat mâinile i a gr it:

„Ei, atunci, întrucât st pânul i regele meu a f cut dreptate în pricina mea, de ce nu face dreptate i într-a lui, aducându-l înapoi acas pe izgonitul s u?”

David a fost uimit; i, deoarece l-a v zut pe Ioab stând prin preajm i rânjind ca un cotoi s tul, a gr it c tre femeie:

„S nu ascunzi de mine, te rog, ceea ce am s te întreb!” i femeia a zis:

„St pânul meu, regele, s gr iasc .”

David a zis:

„Au nu cumva e mâna lui Ioab în tot ce spui tu?” Femeia în eleapt s-a ar tat în stare s treac i peste aceast dificultate.

„S tr iasc sufletul t u, o rege!” a zis femeia. „Nu pot s m abat nici la stânga, nici la dreapta de la ceea ce a zis regele, st pânul meu: c ci, într-adev r, robul t u Ioab mi-a poruncit i el a pus în gura roabei tale toate cuvintele astea. Dar regele i st pâ-nul meu e în elept, cum e în elept îngerul lui Dumnezeu, i cunoa te tot ce-i pe p -mânt.”

Î i po i închipui ce înrâurire au avut cuvintele acestea asupra lui David: cine a devenit

despot tr ie te din lingu eli. În cele din urm el a gr it c tre Ioab:

„Du-te deci i adu-l înapoi pe b iatul Absalom.” Atunci Ioab a c zut cu fa a la p -mânt i a zis:

„Azi robul t u cunoa te c a aflat bun voin înaintea ochilor t i, o rege, st pânul meu.”

Astfel a pornit Ioab c tre Ghe ur i l-a adus pe Absalom înd r t la Ierusalim.

22 Din însemn rile lui Ahitofel din Ghilo

(continuare)

ÎNSINGURAREA REGELUI DAVID

În vremea aceea regele David era plin de neîncredere fat de oricine; neputincios în fa a mâniei ce clocotea oriunde se ar ta în ar , David se sim ea sigur doar de cheretienii i peletienii s i, care nu erau feciori ai lui Israel i de aceea erau feri i de st rile de spirit din norod. Astfel s-a v zut singur în ceea ce socotea c e cauza Dom-nului i s-a îndârjit i s-a retras în sine; când Absalom, dup reîntoarcerea din Ghe ur a venit s se arunce la picioarele p rintelui s u, David s-a împotrivit ca el s vad fa a regelui:

„L-a ucis pe fratele s u, Amnon; ce l-ar putea împiedica s ridice mâna i asupra mea?”

Dar Absalom se temea s fac vreun pas mai înainte de-a fi dobândit din nou, întru totul, bun voin a regelui.

„Ai auzit de noua c petenie pe care a ales-o p rintele meu ca s-o pun peste cheretieni i peletieni”, a zis el c tre mine. „Acest Benaia ben Iehoiada e viclean i f -r scrupule.”

„Hot r te-l pe Ioab s vorbeasc pentru domnia-ta la rege”, am propus eu. „A mai f cut-o o dat .”

„Întrucât sunt înc tot inut departe de c tre p rintele meu”, a zis Absalom, „Ioab se fere te de mine cu toate c am trimis de dou ori dup el.”

„Au nu se învecineaz ogoarele tale de la Baal-Ha or cu cele ale lui Ioab?” am zis eu. „Acu’ e vremea culesului orzului. Pune slugile tale s ard unul din ogoarele lui Ioab.”

i Ioab s-a urnit din loc i a mers de sârg la casa lui Absalom, unde a vrut s tie:

„De ce au dat foc slugile tale holdei de pe arina mea?”

R spuns-a Absalom lui Ioab:

„Am s - i pl tesc orzul. Dar de ce n-ai venit când am pus s te cheme? Rogu-te mergi la rege i vorbe te-i în numele meu: De ce am venit din Ghe ur? Au s-a în sprit inima regelui fa de feciorul s u, Absalom? Ci acum vreau s v d fa a regelui; i, dac îmi g se te vreo vin , s m dea mor ii.”

Deci s-a dus Ioab la rege i a gr it c tre el i cuvintele lui trebuie s fi fost conving toare, c ci David a poruncit s vin Absalom la el.

i Absalom a mers înaintea p rintelui s u i s-a închinat cu fa a la p mânt înaintea lui; i David era atât de mi cat, încât nici nu putea vorbi. L-a ridicat pe Absalom i l-a s rutat i a suspinat:

,,O, feciorul meu Absalom, feciorul meu, feciorul meu.”

ABSALOM SE FACE IUBIT

L-am c utat pe Absalom la el acas i i-am spus c situa ia din ar se în spre te repede; e vremea, i-am zis, s - i fac un nume bun i printre cei din Israel, care îl socoteau un om u uratic i un cap turlubatic.

„Norodul trebuie s înceap s vad în tine pe înainte-lupt torul s u”, l-am sf tuit eu, „pe un om a c rui inim bate pentru dreptate i pentru omul m runt i care e înzestrat cu pre-vederea i în elepciunea conduc torului încercat. Înva cum se strânge mâna cuiva i chi-ar cum se s rut un obraz mâncat de buboaie, apleac urechea i la cele mai neînsemnate tânguieli i f g duie te, astfel încât s fie to i mul umi i. Vorbe te pe limba oamenilor de rând, dar f -le cu ochiul celor ce sunt înst ri i. Zâmbe te întruna i nu te zgârci la îndem-nuri, a a încât cel ce le urmeaz s prospere.”

Absalom nu era prea me ter în privin a asta, dar s-a str duit. i, când cineva avea o prici-n cu care s vin înaintea judec ii regelui, Absalom îl chema i-i gr ia: Din care cetate e ti tu? Iar acela îi r spundea de bun seam : robul t u e din cutare trib al lui Israel i a venit cu pricina aceea sau aceea. La care Absalom da din cap plin de în elegere sau ridica privirea c tre Domnul i îi gr ia omului: iat , pricina ta e bun i dreapt , dar la rege n-are cine s te asculte. i mai zicea Absalom: O, de m-ar pune pe mine judec tor în ara aceasta, ar veni la mine oricine are neîn elegeri i pricini de judecat i eu l-a judeca drept. i, de se apropia cineva s i se închine, el îi întindea mâna i îl s ruta. Uneori îns se retr gea în c mara de deasupra por ii i î i sp la gura cu ap bine mirositoare i î i cl tea gâdejul i scuipa apoi totul.

Dup un anumit timp mi s-a istorisit c , de la Dan i pân c tre Beer- eba, se vorbea ce om de isprav era totu i Absalom i c i coroana lui Israel s-ar potrivi tare bine cu chica lui îmbel ugat . Dar printre cei pe care Absalom îi s rutase la poart se aflau i unii slujitori ai lui Benaia ben Iehoiada; i am aflat c Benaia se preg tea s vorbeasc cu regele David despre treaba asta, cum i despre faptul c Absalom cump rase care i cai i tocmise cinci-zeci de alerg tori, care s mearg în fug înaintea lui.

Dup ce am cânt rit avantajele i dezavantajele, m-am hot rât astfel s m pun în mi care.

CA UN FOC ÎN CRÂNG

Ne vorbiser m s merg la Ghilo i s a tept acolo, în timp ce Absalom avea s fac rost de la rege de încuviin area de-a se duce la Hebron, de unde David însu i pornise odinioar lupta pentru puterea preste întregul Israel. Absalom trebuia s -i deslu easc p rintelui s u c , pe când era fugar la Ghe ur, în Siria, f cuse o juruin care suna astfel: de m va întoar-ce Domnul la Ierusalim, m voi închina lui în templul s u din Hebron i îi voi aduce jertf

pe altarul pe care str bunul nostru Avraam l-a în l at acolo Domnului.

i David s-a încrezut în vorbele lui Absalom i a gr it c tre el:

„Du-te în pace.”

Absalom a luat cu el dou sute de oameni înarma i, în drumul pe care l-a f cut c lare. Acestora nu li s-a spus dinainte nimic cu privire la pricina i elul c l toriei, pentru ca nici unul din ei s nu vând taina slujitorilor lui Benaia ben Iehoiada; totu i dup ce au trecut hotarul spre Iuda, li s-a spus despre ce era vorba i au r mas cu to ii al turi de Absalom: a a s-a v dit cât de pu in se putea bizui regele pe credin a trupelor sale, în afar de cheretieni i peletieni i gateeni, care erau deopotriv lefegii.

La Hebron, Absalom a adus jertf lui Dumnezeu; i a trimis dup mine, de asemenea a trimis iscoade la toate semin iile lui Israel, c rora le-a poruncit: când ve i auzi sunetul trâmbi ei, s vesti i: Absalom s-a f cut rege în Hebron.

Când am sosit la Hebron, am g sit ora ul în mare fierbere: oamenii din ar aflaser c Absalom aduna oameni; i s-a rev rsat puhoi mult de norod c tre Hebron, a t b rât în fa a meterezelor i s-a înghesuit în ora ; Absalom îns nu mai contenea s gr m deasc vite pe vestitul altar i s se roage Domnului.

„În felul sta ai s pierzi b t lia mai înainte de-a o fi început”, i-am zis eu. „Fii sigur c Benaia a vorbit demult cu p rintele t u; i te-ai întrebat oare vreodat câ i dintre cei ce bat drumul prin inutul Hebronului au fost trimi i de Benaia i lucreaz pentru el?”

„Atunci ce trebuie s facem?” a întrebat el, în timp ce- i lega în sus p rul, care era din nou gata pentru tuns.

„S pornim.“

„S pornim?...” a repetat el, de parc ar fi auzit pentru prima oar cuvântul sta.

„Când s-o cr pa de ziu , s pornim.”

Astfel am purces din Hebron, o mie cinci sute pe jos i câ iva pu ini c lare i ca la vreo do-u sprezece care împl to ate; dar, a a cum se r spânde te focul în crâng, tot a a am sporit la num r cu fiece leghe de drum. Când am ajuns la Bet- ur, eram ase mii i zece mii în Betleem, locul de na tere al regelui David, unde am f cut popas ca s hr nim i s ad p m animalele i ca s rânduim oamenii no tri în cete de-o sut i de-o mie i s punem c pete-nii preste ei; i Absalom m-a îmbr i at i a gr it:

„În elepciunea ta, Ahitofel, este ca în elepciunea unui înger al Domnului.”

Iar eu i-am r spuns:

„Te rog s nu ui i nicicând c ai rostit vorbele astea.” i au venit la noi tot mai mul i oa-meni; fl c i, precum i b rba i la vârst coapt , cei mai multi oameni s rmani dar plini de n dejde i de credin în cauza Domnului.

O ÎNF PTUIRE CU ADEV RAT REGEASC

Când ne-am apropiat de Ierusalim dinspre Betleem, iat c au sosit soli din ora . Ace tia

au relatat c David fugise; trecuse deja peste pârâul Chedron, dimpreun cu cheretienii i peletienii i cu cei din Gat; i c luase cu el chivotul legii, dar l sase acas zece din iitoare-le sale, ca s p zeasc i casa, i tot ce se afla în ea.

I-am întrebat pe soli:

„Ora ul poate fi inut f r greutate; au n-a încercat regele nimic pentru a ap ra Ierusali-mul?”

„Nu, nu”, au r spuns ei, „regele i-a dat seama c norodul a trecut de partea lui Absalom; i s-a sf tuit cu Ioab i cu Benaia ben Iehoiada; i erau cuprin i de mare fric precum c ar

putea avea du manul în afara meterezelor ca i în untrul lor.”

Atunci l-am sf tuit pe Absalom:

„Pune s r sune trâmbi ele.”

Dup aceea s-au deschis por ile Ierusalimului i am intrat în untru în sunetul cornurilor i în duruitul darabanelor i cu imbale i tamburine i clopo ei i harfe. Oamenii ie eau din case i ne întâmpinau cu bucurie, ca pe ni te eliberatori ai lor; iar fecioarele ora ului i-au îmbr i at pe tinerii b rba i. Când am ajuns la palat, i-am spus lui Absalom:

„Pune s aduc cele zece iitoare pe care p rintele t u, regele David, le-a l sat în urm , pentru ca s te po i adeveri în locul lui înaintea norodului lui Israel.”

„Trebuie s fie neap rat?” a întrebat Absalom. „Sunt ostenit de drum i de bine ele primite i fundul meu e numai r ni din pricina c l ritului pe asin.”

„Cine ia în st pânire femeile regelui ia în st pânire i tronul lui”, i-am r spuns eu. „Doar cuno ti obiceiul.”

Astfel au fost aduse cele zece iitoare.

„Dumnezeule!” a strigat Absalom, când a dat cu ochii de ele, c ci regele îi l sase feciorului s u r sculat numai pe acelea dintre iitoare care erau mai în vârst i nepl cute la vedere; cele ginga e i bine f cute îns le luase cu el.

Totu i, Absalom a f cut ceea ce trebuia s fac i s-a dus împreun cu iitoarele pe acoperi-ul palatului, unde era ridicat un cort în v zul tuturor, nu departe de locul din care David

o v zuse pe Bat eba, nevasta lui Urie, când se sp la.

i, înaintea ochilor întregului Israel, Absalom a p truns în iitoarele tat lui s u. Dar s-a l -sat o t cere mare peste gloat , întrucât timpul trecea; când Absalom a ie it apoi din cort i s-a ar tat mul imilor, norodul a strigat: „L udat fie Domnul!” i „Fie ca t ria inimii tale s se arate la fel cu t ria coapselor tale!”

Absalom a c zut cu fa a la p mânt înaintea lui Dumnezeu i i-a mul umit.

CHIVOTUL DOMNULUI SE ÎNTOARCE ÎND R T

Deodat , Abiatar i cu adoc, care fugiser cu regele, s-au înfiin at iar acolo i s-a întors la Ierusalim i Hu ai archianul i s-au închinat to i lui Absalom.

Absalom nu mai putea de bucurie.

„Iat ”, a gr it el c tre mine, „au adus cu ei chivotul legii, pe care l-a luat p rintele meu din tabernaculul Domnului. Chivotul Domnului e ca i Domnul însu i i pentru asta norodul va prinde inim . Mai departe, adoc i Abiatar pot s ne dea oracole, astfel încât s ne pu-tem da seama când i în ce parte trebuie s lovim.”

„Eu am oracolul meu în cap”, i-am zis, „ i în tot ceea ce te prive te s-a adeverit mereu în-tru totul.”

„Tu e ti în elept ca un înger al Domnului”, a recunoscut el.

„În afar de asta”, am mai zis eu, „au n-ar trebui s te întrebi de ce s-au întors înd r t cei doi preo i i de ce a venit Hu ai înapoi, cu toate c mai întâi au fugit to i cu p rintele t u? Nu i-a trimis oare regele ca s împlineasc slujb de iscoad i s -i dea veste despre planu-rile i gândurile tale? Sau trebuie s - i dea sfaturi mincinoase, care s te duc la pieire?”

„Am s vorbesc cu Hu ai”, a zis Absalom. i Hu ai a venit la Absalom i i-a dat bine e:

„Noroc bun, st pâne i rege, noroc bun, st pâne i rege.”

„Erai cunoscut ca prieten al regelui”, a zis Absalom. „Asta i-e credin a fa de prietenul t u? Cum de nu te-ai dus cu prietenul t u?”

R spunsul lui Hu ai a sunat sincer:

„Credin a mea nu e îndreptat asupra unuia singur. Ci vreau s fiu al celui pe care îl alege Domnul i norodul i to i b rba ii lui Israel i la el vreau s r mân.”

Am v zut cum Absalom a început s ov ie.

„Apoi”, a gr it Hu ai mai departe, „pe cine s slujesc? S nu-l slujesc eu oare pe feciorul prietenului meu? A a cum l-am slujit pe p rintele t u, a a te voi sluji i pe tine.”

Asta l-a convins pe Absalom. Sim ise pl cerea clipei, când to i oamenii se buluceau c tre el, i credea c nimeni nu se poate împotrivi farmecului s u.

BIRUIN A IROSIT

„Domnul îi ajut pe cei ce se ajut singuri”, i-am spus lui Absalom, „dar cine adast locu-lui, ezând pe fund, este pierdut în curând.”

„De ce te fr mân i?” a r spuns el. „P rintele meu r t ce te prin pustiu cu o mân de oa-meni i este desp r it de norod, în timp ce întregul Israel se întoarce c tre noi i strig : Absalom, conduc torul nostru! Absalom, regele nostru!”

„Un lup care url de la dep rtare e totu i un lup”, am zis eu. „Am pierdut zile pre ioase stând în Ierusalim; vrem oare s ne irosim biruin a? De aceea las -m s aleg dou spreze-ce mii de oameni i s m ridic i s m duc noaptea asta în urm rirea lui David; voi n v li asupra lui când va fi vl guit i for ele lui pu in numeroase; toat gloata care e cu el o va lua la fug , a a încât îl voi putea omorî numai pe rege. i, când va fi înl turat din cale, am s pot aduce înapoi to i oamenii lui i Israel va avea pace. “

B trânii semin iilor, care se al turaser lui Absalom, mi-au dat dreptate; se temeau de Da-vid, voiau s -l tie repede înl turat. Dar Absalom sim ise ce gust dulce are puterea i se

temea c va r mâne f r ap rare îndestul toare în Ierusalim dac eu porneam goana dup David cu dou sprezece mii de oameni pe alese.

În nesiguran a lui, a propus:

„Hai s -l chem m i pe Hu ai archianul i s auzim ce zice i el.”

Hu ai a venit i Absalom i-a împ rt it ce sfat d dusem eu. Apoi l-a întrebat:

„Oare s facem dup sfatul lui Ahitofel? De nu, gr ie te!” Hu ai i-a mângâiat barba.

„Sfatul pe care l-a dat Ahitofel pare în elept, dar la vremea asta nu e bun. Îl cuno ti pe tat l t u i pe oamenii lui; sunt viteji i foarte îndârji i, ca ursoaica pustiului când i se r pesc pu-ii în câmp. i apoi, ca om încercat în r zboaie, p rintele t u nu cred c va sta laolalt cu oamenii s i, ci se va dosi în vreo pe ter sau în vreun alt loc t inuit.”

Absalom a c zut pe gânduri i b rba ii din jurul lui încuviin au din cap.

„ i s-ar putea întâmpla”, a gr it Hu ai mai departe, „ca unii dintre ai vo tri s întâlneasc r zboinici încerca i de-ai lui David i s fie respin i; atunci, to i cei c rora le va ajunge la urechi asta vor ridica strig te: ce m cel e printre cei care îl urmeaz pe Absalom! i atunci pân i cei mai viteji, care au inim de leu, î i vor pierde cutezul; c doar tot Israelul tie cum c tat l t u e vajnic r zboinic i o tenii lui, viteji încerca i.

Absalom î i mu ca buza, iar b rba ii din jurul lui, posomorâ i, c tau int înaintea lor.

„De-aceea sfatul meu este”, a vorbit Husai, dându- i importan , „s se adune la tine în-tregul Israel, de la Dan pân c tre Beer- eba, la num r întocmai ca nisipul m rii, i s mergi tu însu i, în mijlocul lor, la lupt . Atunci vom merge asupra lui David, oriunde s-ar afla, i vom n v li asupra lui cum cade roua pe p mânt i nu-i va mai r mâne pe lâng el nici un om din cei ce se afl acum cu el. Iar de va intra în vreo cetate cu ziduri, atunci tot Israelul va aduce frânghii acolo i va târî cetatea în râu, încât nu va r mânea din ea nici pi-etricic .”

i Absalom a gr it:

„Amin i dea Domnul Dumnezeu s se adevereasc .” Iar oamenii au r suflat u ura i.

Zadarnic i-am îndemnat s se gândeasc cum c vor trece luni pân ce se va aduna aseme-nea puhoi de norod; între timp David i-ar f uri tab r înt rit , ar aduce ajutoare i ar preg ti lovitura de r spuns.

Dar Absalom a zis:

„Sfatul lui Hu ai e mai bun decât sfatul lui Ahitofel.” i nu mai puteam spune nimic, c ci acum avea pre cuvântul lui Absalom.

DOMNUL HOT RÂSE ASTFEL

Am f cut o ultim încercare.

Am adunat în jurul meu un num r de tineri vajnici, care tiau s se mi te f r a bate la ochi, i le-am poruncit s -l urmeze ca umbra pe Hu ai archianul în toate drumurile lui.

Curând s-a întors unul din fl c ii mei i mi-a spus:

„Hu ai a plecat i s-a întâlnit cu preotul Abiatar i cu adoc la loc de tain ; apoi a ie it o slujnic din cas i a p r sit Ierusalimul pe poart i s-a dus la fântâna En-Roghel. Acolo, la fântân , s-a întâlnit cu Ionatan, feciorul lui Abiatar, i cu Ahimaa , feciorul lui adoc; dup care ace tia doi au pornit înspre râul Iordan; noi îns i-am urm rit pas cu pas.”

„Ai slujit mult cauzei”, i-am spus eu. „A i pus slujnica la popreal ?”

„A a am f cut”, a zis el.

Fata a fost adus în untru. Ar ta cam pr p dit din pricina ghiontelilor de care avusese parte i se temea.

„Ei, ce le-ai spus lui Ionatan i Ahimaa , feciorilor de preo i, când te-ai întâlnit cu ei la En-Roghel?” am întrebat-o eu.

Ea s-a aruncat la picioarele mele i a scâncit:

„Slujnica voastr a f cut jur mânt înaintea lui Dumnezeu i în fa a preo ilor Abiatar i adoc.”

i nu s-a l sat convins nici de purtarea prieteneasc , nici de argumentele ra ionale; de-aceea am chemat s vin câ iva slujitori, care erau voinici de statur , i le-am poruncit s-o fac pe fat s vorbeasc . Ace tia au stat cu ea toat noaptea; dar ea nu voia cu nici un pre s vorbeasc , iar c tre diminea au amu it ipetele i fata a murit.

Totu i, pe la prânz s-a întors un altul dintre fl c ii mei i mi-a spus:

„I-am urm rit pe feciorii preo ilor pân la ora ul Bahurim, care se afl la hotarul cu Iuda, unde au intrat într-o cas . Am încercuit casa i am p truns în untru i am scotocit-o peste tot i nu i-am aflat; femeia casei ne-a spus îns c ar fi trecut peste pârâu. Cum era noapte, am ad stat pân diminea a, pentru a g si urmele pa ilor lor, i n-am v zut nici o urm , iar oamenii au râs de noi i au spus c slugile lui David i-au ap sat, dar tic lo ii lui Absalom le iau totul; de-aceea ne-am întors s d m seama.”

Mai târziu s-a stabilit c amândoi feciorii de preo i se ascunseser în fântâna casei aceleia din Bahurim, peste care femeia întinsese o scoar , pe care pres rase ni te uruial . Astfel a ajuns, a adar, solia lui Hu ai peste Iordan la Mahanaim, unde se statornicise David; dar eu n-aveam nici un fel de dovad înaintea lui Absalom împotriva lui Hu ai sau chiar i împo-triva preo ilor Abiatar i adoc.

Iar eu am v zut del sarea cu care se aduna oastea lui Absalom i c era acolo ceart i vrajb i merinde pu ine, astfel încât r zboinicii c deau asupra satelor i luau de la norod i jefuiau i se îmb tau i preacurveau; i mul i se duceau acas , fiecare la cortul s u. i,

când un altul vorbea în sprijinul cauzei Domnului, îi spuneau c e un smintit i un dobitoc i râdeau de el.

Din toate semnele acestea am deslu it c Domnul hot râse astfel, c sfatul meu bun avea s se spulbere în vânt, sfâr ind prin aceea c Domnul avea s abat nenorocire asupra lui Absalom. i, în timp ce Absalom, în fruntea cetelor lui pestri e, f cea în sfâr it preg tiri s treac peste Iordan, am pus aua pe asinul meu i am pornit la drum i m-am dus acas , la Ghilo. Mai aveam de scris unele lucruri i de rânduit câteva m run i uri i de luat câteva

hot râri, înainte de a-mi c uta o frânghie bun , tare.

Am pus deoparte ultima t bli ; m sim eam de parc tr isem acele zile al turi de Ahitofel.

„V d c ai ispr vit”, a spus Iogli. „Vrei s ai, de bun seam , t bli ele?”

i cum a fi mai vrut s le am! Ele îmi d deau r spuns la multe care îmi erau nel murite în privin a lui David. Dar suma de sicli ce-o aveam la mine nu era mare i trebuia s -mi ajung înc o vreme. i, în situa ia mea dificil , cum s m îngrijesc de c ratul unor scripte atât de rare i de ginga e?

„Î i fac un pre bun”, a zis Iogli. „Dou sute cincizeci de sicli.”

Am zâmbit cu mintea aiurea. El a ov it:

„Dou sute dou zeci.”

Am privit spre tavanul înc perii. „M jefuie ti. Dou sute.”

„Iogli”, am zis eu, „ai vrea s p strezi pentru mine t bli ele, dac i-a da o mic arvun ?”

A f cut o mutr lung :

„Cât de mic ?”

„Dou zeci.“

„Dou zeci! P rintele meu, Ahitofel, Dumnezeu s -l aib în paz , ar ie i din groap . Dou zeci! Ne-ar bântui nu numai pe lun nou , ci în fiecare noapte, în afar de Sa-bat...“ i-a curmat deodat vorba.

„Ce-a fost asta?” a zis Lilit.

„Cai”, am r spuns eu. „O ceat de c l re i.” Buzele Lilitei se mi cau într-o rug ciune mut . „D -mi cei dou zeci”, a spus Iogli.

C l re ii se apropiau.

„D -mi cincisprezece. Repede. Ascund t bli ele pentru tine. Am s acop r butoaiele, ca s nu le vad nimem. D -mi zece. D -mi...”

C l re ii, în fa a por ii, strigau:

„Unde e Iogli? Unde e feciorul celui al c rui nume a fost sters din amintire în temeiul hot rârii b trânilor din Ghilo?”

„Aici sunt”, a îng imat Iogli.

Plini de colb câtiva o teni au intrat în untru trop ind.

„Cutare i cutare s -mi fac mie Dumnezeu”, a strigat cel din frunte, „dac n-am aflat pas rea care i-a zburat regelui, f r s -i fi spus m car «piu» prietenului s u, Benaia ben Iehoiada. Dar st pânul meu, Benaia, a poruncit slujitorilor s i i a zis: Cutreiera i ara de la Dan pân c tre Beer- eba i s mi-l aduce i încoace pe Etan, feciorul lui

Hosaia din Ezrah i oricine mi l-o aduce s fie r spl tit cum se cuvine. A adar, hai s

mergem.”

Mi-a legat mâinile la spate; dar mâinile iitoarei mele Lilit n-au fost legate i ea m-a urmat.

23 L udat fie numele Domnului, care-l cânt re te pe om cu greut i ce se cheam durere i necaz i disperare. Zbirii mei m-au dus înaintea fe ei lui Benaia ben Iehoiada i m-

am aruncat la p mânt înaintea lui.

„St pâne”, am zis eu, „uit -te la încheieturile mâinilor slugii tale cum sângereaz i la picioarele mele care sunt spintecate pân la os i la trupul meu care e mai negru i vâ-n t decât e culoarea fireasc a pielii lui. C ci s-au purtat cu mine cu cruzime i a trebu-it s alerg la trap pe lâng cai i n-am primit decât un pahar cu ap puturoas i pâine cât s po i p stra cu ea în via un câine; i, când c deam de sl biciune, eram lovit i b tut i suduit. iitoarea mea, Lilit, îns a trebuit s c l reasc pe asin i au râs de ea i i-au spus cuvinte pe care, dup lege, nici o fiic a lui Israel n-ar trebui s le aud ; i as-ta tot drumul pân la Ierusalim.”

Benaia i-a încruntat fruntea de mânie împotriva c peteniei o tenilor care m înso ise-r .

„Nu i-am poruncit s te por i cu cru are fa de Etan i dup meritele sale?”

„Într-adev r”, a r spuns omul, “a a a gr it st pânul meu; i ne-am purtat cu el dup meritele unei persoane din grupa «înv a i ai scrisului cu fel de-a gândi îndoielnic».”

Benaia i-a poruncit s -mi scoat c tu ele de la mâini. Mie îns mi-a îng duit s m ri-dic în picioare i m-a îmbiat cu mânc ruri de carne alese, cu dulciuri i cu ap pl cut mirositoare, apoi a gr it:

„Cât de u or pot fi totu i r st lm cite cuvintele celor puternici de c tre slujitorii lor! Dar prive te asta ca o încercare folositoare, dup cum spune zicala: D -i în eleptului înv tur i se va face i mai în elept; înva -l pe cel drept i va spori în înv tur .”

Mi-am strunit limba i mi-am zis în gând: o hien care zâmbe te î i arat i col ii.

„Ei acum”, Benaia a f cut semn s plece to i din jurul lui, „ia loc pe pernele de-aici, Etan, i ascult -m bine, c ci nu din toan am pus s te caute de la Dan pân c tre Beer- eba i s te aduc înd r t la Ierusalim.”

„Slujitorul t u ascult cuvintele tale”, l-am asigurat eu.

„Dac îmi aduc bine aminte, am mai spus cândva, într-o edin a comisiunii, c am de gând s -l aduc pe Ioab în fa a judec ii.“

M cina cu f lcile.

„Acu’, dup ce Adonia, fratele regelui, a primit ce i se cuvenea, regele Solomon a încuviin-at gândul meu.”

„În elepciunea celui mai în elept dintre regi e neasemuit ”, am înt rit eu.

„ i, întrucât Ioab a avut cândva încredere în tine”, a vorbit el mai departe, „ i deoarece ai

luat parte la leg tura neîng duit a lui Adonia cu Doamna Abi ag din Sunam, dar te-ai f cut vinovat de pedeaps cu acest prilej, pentru c ai pierdut din vedere s -mi împ rt -e ti cele v zute, am de gând s te folosesc ca martor în aceast pricin .”

M observa de parc eram o musc ce se prinsese în sirop.

„Dar Ioab nu m rturise te tot ceea ce dori i de la el?” am întrebat eu i am încercat s par lini tit. „Cine mai are nevoie de martori la un asemenea culpe ?”

„Cine are nevoie de martori!” a repetat Benaia mânios. „M rturisiri avem prea multe în ultima vreme. Aducem pâr împotriva cuiva pentru gândirea unor gânduri neîng duite: omul îndat i m rturise te. Aducem pâr împotriva lui pentru abatere din calea dreapt , pentru înjghebare de grup ri, pentru r t cire a ne tiutorilor, pentru uneltire, pentru revol-t , din nou m rturise te. Norodul Israel nici nu se mai îndoie te de toate m rturisirile as-tea; d pur i simplu din umeri. Unde ajungem astfel cu legea Domnului i cu toat împ r-irea drept ii noastre? Aceasta e pricina pentru care regele are nevoie de un martor al c -

rui nume înc n-a ajuns de batjocur la por ile ora elor, un martor care s aib deopotriv faima de om înv at i de om cinstit.”

„Au nu trebuie ca un martor înaintea judec ii s fi fost martor i al presupusului fapt sau s aib cuno tint de el din izvor de mâna întâi?” am întrebat eu umil. „C ci st scris: s nu aduci m rturie mincinoas împotriva aproapelui t u.”

„Nici pentru mântuirea sufletului meu n-a cere de la tine s aduci m rturie mincinoas ”, a zis Benaia. „Tu afli de la mine întreaga ta m rturie i vei relata, dup m sura adev rului, ceea ce ai auzit de la mine. Asta e tot ce i se cere.”

„ i care ar fi m rturia pe care slujitorul vostru ar trebui s-o fac dup m sura adev rului?” am întrebat.

Benaia ben Iehoiada a strigat s vin gr m ticul s u i acesta a sosit cu câteva t bli e de lut, pe care mi le-a pus dinainte. Benaia îns a luat o bucat de gum aromatic de meste-cat, care era f cut din felurite r ini, i-a vârât-o în gur , s-a rezemat comod de pernele sale i mi-a zis:

„Cite te!”

M RTURIA PREV ZUT A LUI ETAN BEN HOSAIA ÎMPOTRIVA LUI IOAB BEN ERUIA, CARE FUSESE PUS C PETENIE PRESTE OASTE ÎN VREMEA REGELUI

DAVID, CUM A FOST EA GÂNDIT DE BENAIA BEN IEHOIADA I AR TAT ÎNAINTE LUI ETAN, ÎN PLUS GÂNDURILE LUI ETAN PUSE ÎN PARANTEZE

Înaintea înaltei judec i i a norodului Israel aduc aici m rturie precum urmeaz :

Când David a ajuns la Mahanaim, a pus s numere norodul care se afla la el i a pus c pe-tenii la câte o sut i c petenii la câte o mie i i-a împ r it oastea în trei cete: o treime a pus-o sub porunca lui Ioab, o treime sub a lui Abi ai, fratele lui Ioab, i o treime sub po-runca lui Itai Gateanul, conduc torul lefegiilor din Gato.

i regele a zis o tenilor: Vreau i eu s pornesc cu voi la lupt .

(O tr s tur frumoas , inând seama de faptul c , în ultima vreme, David i-a condus r zboaiele din palatul s u de la Ierusalim.)

Dar norodul a r spuns: Nu se cade s mergi cu noi în lupt . Tu pre uie ti cât zece mii de alde noi; drept aceea e mai de folos s stai în ora ca s ne înfl c rezi de acolo. Astfel rege-le a stat în dreptul por ii, când oastea ie ea rânduit pe sute i mii. i i-a poruncit lui Ioab i lui Abi ai i lui Itai astfel: Purta i-v blând cu b iatul, cu Absalom.

(Chiar presupunând c un om atât de neîndur tor ca David devenise în asemenea clip un p rinte grijuliu fa de feciorul s u r sculat, de ce felul acesta b t tor la ochi de-a da porunca? Sau nu este oare aceasta mai curând o chez uire oferit dinainte nevinov i-ei sale în moartea lui Absalom?)

Înalta judecat i norodul Israel cunoa te sfâr itul b t liei care a avut loc în codrul lui Efraim; dou zeci de mii din oamenii lui Absalom au c zut în ziua aceea i codrul a mâncat mai mul i decât a doborât sabia. În ce-l prive te pe Absalom, el a fugit c lare pe catârul s u; catârul a intrat sub r muri ul unui stejar b trân i chica lui Absalom s-a încâlcit în ste-jar, a a încât a r mas spânzurat între cer i p mânt, pe când catârul de sub el s-a tot dus înainte.

V zând aceasta, un o tean a vestit pe Ioab. Ioab a zis: Ei! Dac l-ai v zut, de ce nu l-ai do-borât acolo la p mânt? i-a fi dat zece sicli de argint i o cing toare de pre .

(R spunsul lui Ioab, foarte firesc în împrejur rile acelea, devine aici prima dovad a vinov iei numai a lui singur.)

Dar o teanul i-a r spuns lui Ioab: Chiar de mi-ai fi num rat în palm o mie de sicli de ar-gint, tot n-a fi ridicat mâna împotriva fiului regelui, de vreme ce în auzul nostru regele i-a dat ie i lui Abi ai i lui Itai porunca aceasta: Fi i cu grij s nu fac nimeni r u tân rului Absalom.

(Nevinov ia lui David dobânde te o nou chez ie.)

La asta îns Ioab a întâmpinat: N-am la ce s mai z bovesc cu tine. i a luat trei s ge i în mân i le-a înfipt în inima lui Absalom, care era înc viu în crengile stejarului. Apoi l-au împresurat pe Absalom zece tineri care purtau armele i semnul lui Ioab i l-au lovit pân l-au ucis.

(Armele i semnul pot sluji, la nevoie, drept alt dovad a vinov iei lui Ioab.)

i l-au luat pe Absalom i l-au azvârlit acolo, în p dure, într-o groap adânc i au aruncat deasupra o gr mad mare de pietre; iar cetele lui Absalom s-au împr tiat toate, ducându-se pe la colibele lor. Îns când regele David, care ad sta la poarta ora ului, a aflat de la sol c Domnul îl r zbunase în ziua aceea împotriva celor ce se ridicaser asupra lui i c tân -rul Absalom era mort, s-a urcat în foi orul de deasupra por ii i a plâns, iar în timpul mer-sului zicea: Fiul meu, Absalom, fiul meu, fiul meu, Absalom! De-ar fi dat Dumnezeu s mor eu în locul t u, o Absalom, fiul meu, fiul meu!

(Acum pare s -l fi cople it cu adev rat durerea. Tânguirea lui David sun adev rat, cu toate c , de fapt, se deosebe te doar pu in de cele pe care le-a intonat la moartea lui Saul i Ionatan sau la moartea lui Abner ben Ner sau la moartea tuturor celorlal i, care

erau stânjenitori pentru alesul Domnului i, de aceea, fuseser înl tura i.)

Benaia ben Iehoiada a mers atât de departe cu milostivirea sa, încât a pus s m duc cu o lectic în uli a Regina din Saba nr. 54. i parc ochii mei nu mai v zuser de mult ceva mai pl cut decât c su a aceea povârnit , cu zidurile co covite pe-afar i cu un acoperi ce sta s se n ruie, pentru care îi pl team regelui o chirie mult prea mare.

i acolo m a teptau iitoarea mea, Lilit, care sosise acas înaintea mea, i feciorii mei, em i elef i Hulda mama lor; dar Estera, so ia mea, nu era în pragul u ii pentru a-mi da bine-e.

Am întrebat de ea i am fost dus la crivatul ei. Z cea i surâdea c tre mine; dar cum se mai sfrijise în timpul cât lipsisem! Plapuma abia de se boltea deasupra patului, atât de firav i se f cuse trupul.

„Estera”, am zis eu, „n-ar fi trebuit s te las niciodat singur .”

M-a mângâiat pe mân .

„Am s m duc la tabernacul”, am mai spus, „ i am s duc acolo un berbec de rasa cea mai aleas ; i am s iau de la levi i b uturi i alifii, care î i vor ajuta f r îndoial .”

Le-a f cut semn celorlal i s ne lase singuri, iar mie s m a ez lâng ea i m-a întrebat:

„Cum a fost? Poveste te!”

Am f cut s par totul ca o petrecere pl cut : templul din Bet- an cu preo ii lui vicleni; turtele cu carne care se v diser a fi nenorocirea Tamarei, fiica lui David; afacerile cu care m-a îmbiat Iogli, feciorul lui Ahitofel; i marea descoperire pe care am f cut-o în opronul pentru unelte. Dar despre judecata pe care Benaia ben Iehoiada gândea s-o poarte împo-triva lui Ioab n-am vorbit nimic. i Estera, iubita mea so ie, m-a ascultat i în ochii ei a re-venit un pic din lumina care str lucise cândva în ei. Am început s trag n dejde din nou, ca i cum s-ar fi putut îns n to i iar i ar fi i f cut-o; i i-am spus-o.

„Am s apuc s-o v d?” a întrebat ea deodat cu glas sub ire, de copil.

Acesta îns era glasul cu care vorbea când eram înc tineri i când ne f uream iluzii unul altuia cum c ni se va întâmpla ceva m re i minunat din partea Domnului.

„Am s apuc s-o v d?” a mai întrebat ea o dat . „Desigur”, am zis eu.

A vrut s râd , fericit , ca odinioar , dar n-a ie it decât un hârâit din gâtlejul ei. Via a care fusese pe chipul ei f cea loc spaimei cenu ii; mi-a cuprins mâna:

„Estera!” am strigat.

Se lupta s - i trag r suflarea. De mai multe ori capul ei s-a aplecat pe-o parte i p rea s -i piard cuno tin a. I-am pip it pulsul; b tea s lbatic.

„Aer!” a gâfâit ea.

Am deschis larg obloanele, întrucât am stat la gânduri dac s-o duc pe Estera pe acoperi . I-am mânat pe em i elef la un doctor levit, care avea faima c se sluje te mai mult de cuno tin ele sale asupra trupului omenesc decât de vechile rug ciuni sfinte.

„Zori i-l s vin îndat ”, le-am spus eu, „pl tesc cât cere, în argint.”

Apoi am a teptat al turi de Estera, a c rei iubire pentru mine era mai adânc decât fântâ-nile marii adâncimi; i-am ters sudoarea de pe frunte i balele de pe buze i priveam neaju-torat, cum se lupta cu îngerul întunericului.

A venit levitul, un om m runt i soios, care s-a uitat mai întâi prin cas , de parc pre luia mobilele. Dup aceea a cercetat mi carea ochilor bolnavei; apoi a ap sat urechea lui groas pe pieptul sl bit de boal .

„Are ap la pl mâni”, a spus el în cele din urm .

„Po i s-o aju i?”

„Are nevoie de aer.”

„Va tr i?”

„Trebuie s-o ducem cu grij în aer liber i s-o ridic m în ezut i s -i punem perne la spa-te.”

„Va tr i?”

„Roag -te Domnului”, a dat el r spuns, “ i roag -te zdravan.

RUG CIUNE PENTRU AJUTOR LA MARE NEVOIE A LUI ETAN BEN HOSAIA

O, Doamne, Dumnezeul meu, tu carele e ti înve mântat în lumin , carele desf ori ceruri-le ca pe un covor i mergi pe nori ca într-un car i care te ive ti pe aripile vântului.

Apleac - i urechea la robul t u, care e plecat pân la p mânt înaintea ta.

Inima mea se însp imânt în trupul meu, frica mor ii s-a ab tut asupra mea.

Spaima i tremuratul m-au cuprins i groaza m-a cople it. O Doamne, nu te ascunde de rug ciunile slugii tale, care te roag s -i dai un pic din mila ta ve nic , s -i dai atât numai cât e nevoie, pentru ca s fie u urat suferin a roabei tale, a c rei iubire pentru mine e mai adânc decât fântânile marii adâncimi, i pentru ca s afle ajutor ca s treac noaptea aceasta.

Tu e ti mare, o Doamne, i mari sunt lucr rile tale i tu faci minuni: atunci de ce nu i aceasta una, care este m runt i n-are nevoie decât de un semn din degetul t u?

Eu îns vreau s m feresc, ca s nu p c tuiesc cu limba mea; vreau s pun frâu gurii mele, cât vreme trebuie s v d în fa a mea pe cei f r Dumnezeu.

Am p strat t cere mut , m-am inut lini tit; i grija din mine a sporit.

Inima din piept mi s-a încins; în timp ce tot mai ov iam, a ars focul.

De aceea vreau acum s pun limba s -i vorbeasc celui care e amenin at de cei f r Dum-nezeu i s -l previn s fug de ei, pân ce nu-l judec ; astfel vreau s m cur înaintea ochilor Domnului i s fac cum e drept i s dau de ru ine lucrarea du manilor mei.

i acum, Doamne, pe cine mai a tept? N d jduiesc în tine.

Ascult rug ciunea mea, o, Doamne, i auzi strig tul meu; nu tace în fa a lacrimilor mele; c ci sunt doar un pribeag pe p mânt, un c l tor în trecere, ca to i str bunii mei.

Cru fl c ruia care e scump inimii mele i care mai pâlpâie doar slab i f -o s lumineze mai departe; i cru -m , ca s m înt resc, înainte de-a pleca de-aici i de-a nu mai fi.

Când îns prima ro ea firav a vestit zorile, Estera, so ia mea, r sufla mai u or, iar b taia inimii ei s-a încetinit i a devenit mai puternic , iar ea a adormit. Am c zut la p mânt îna-intea Domnului i i-am adus mul umire; i i-am pl tit levitului cinci sicli de argint întregi pentru sfatul s u i pentru alifia cu care a frecat pieptul Esterei i pentru pic turile pe care i le-a dat s le bea. Apoi am b ut pu in lapte înc lzit i am pornit la drum i am ie it din ora pe poarta de la miaz zi, înspre casa din c r mizi de diferite culori în care Ioab se târa pe jos. i s-a iscat în mine o ciocnire de glasuri dac trebuia s -l în tiin ez cu adev rat i s -l hot r sc s fug înaintea zilei judec ii; au nu era el oare un r uf c tor la fel de mare ca i ceilal i? În afar de asta, m temeam de str jile din fa a casei i de mânia lui Benaia. Dar glasul care îmi amintea de juruin a mea i de marele ajutor al lui Dumnezeu, glasul acesta s-a dovedit mai puternic.

Când m-am apropiat de cas , iat c era acolo mare alerg tur i un du-te-vino de oameni; i am fost apucat de un slujitor al lui Benaia ben Iehoiada, care voia s tie cine sunt i ce

caut acolo. Am r spuns c sunt dintr-unul din triburile lui Israel i c am venit la Ierusalim cu câ iva prieteni; i c ieri am pornit înd r t pe drumul spre cas , fiecare spre ora ul lui, i c am fost într-un han de pe drum ca s bem pentru desp r ire; dar dup un pahar a

urmat altul i a domnit mare veselie; diminea a îns , m-am trezit în an , pe marginea dru-mului, singur i în cea mai proast dispozi ie din via a mea, c ci am îndeob te nume bun i sunt un so cumsecade i pl tesc d rile i birurile foarte cinstit.

La care slujitorul m-a poftit s m duc dracului i am luat-o degrab la picior. La poarta de miaz zi se adunase între timp o mul ime de oameni, care vorbeau între ei înt râtat; se zi-cea c Ioab fugise din casa lui i fusese v zut cum alerga spre marele tabernacul al Dom-nului, pe care îl în l ase regele David. i se f ceau prinsori dac Ioab va ajunge la taberna-cul sau dac slujitorii lui Benaia ben Iehoiada vor pune mâna pe el înc pe drum.

Eu îns m-am gândit cu recuno tin la în elepciunea Domnului, care primise cu bun vo-in juruin a mea i chemase înd r t pe îngerul întunericului i care f cuse ca evenimente-le ce-au urmat s se desf oare astfel încât s fiu scutit de dificult i inutile.

A adar, m-am al turat mul imii care se t l zuia pe lâng schel ria templului c tre marele tabernacul; i pretutindeni muncitorii puneau uneltele jos, iar negu torii î i închideau dughenele i mergeau i ei.

Por ile tabernaculului erau larg deschise; i acolo era Ioab, care se încle tase de coarnele jertfelnicului, straiele îi erau zdren uite, p rul vâlvoi, privirea ca de nebun; i lâng el ad stau adoc i al i preo i i nu tiau ce trebuie s fac . i Ioab s-a întors c tre norodul lui Israel i a strigat:

„Ascult , Israel, adev rata m rturisire a lui Ioab, fiul lui eruia, cândva un b rbat i jurat cu leg mânt întru cauza Domnului, acum îns o f ptur zdrobit , o jertf a domniei pe ca-re el însu i a ajutat-o s-o întemeieze.”

adoc i ceilal i preo i au ridicat mâinile i au strigat c tre Iahve i au încercat s acopere glasul lui Ioab; i m-am gândit la felul cum aceast întors tur a lucrurilor încurca socote-lile lui Benaia în privin a procedurii împotriva lui Ioab.

„Am fost b tut, o Israel”, a strigat Ioab i mai tare decât preo ii, „ i schingiuit la trup i la minte, pân când am ajuns sl b nog înaintea Domnului i am m rturisit cele mai rele f -r delegi i am luat asupr -mi vina altora i asupra capului meu sângele care mânjea mâi-nile altora mai mari decât mine. Acum am aflat îns c urmeaz s fiu judecat înaintea re-gelui de c tre Benaia ben Iehoiada i c se vor înf i a martori mincino i.

Atunci au venit alerg tori care î i croiau drum prin mul ime cu toiegele lor albe; i în urma lor duruia un car împl to at, tras de cai albi. Benaia a strunit caii i a coborât greoi din car; purta coif i plato pe piept i o sabie lung .

La poart i-a ie it înainte adoc, care l-a prevenit:

„Nu cu sabia! Nu în sanctuarul lui Dumnezeu i înaintea altarului s u i a chivotului le-gii!”

Benaia p rea s ov ie. Apoi a strigat spre l untrul uria ului cort:

„Ioab! A a porunce te regele! Iesi afar !”

i Ioab a zis:

„Nu ies, mai bine vreau s mor aici.”

Atunci s-a l sat o lini te ce se întindea de la poarta cortului Domnului pân c tre schel ria templului; doar ciorile, care stau totdeauna prin apropierea jertfelnicului, mai cronc neau. Benaia îns s-a întors i s-a urcat în carul s u i a plecat.

Mâinile lui Ioab erau înc înclestate de coarnele jertfelnicului.

„Ascult , Israel”, a continuat el, „îmi iau înd r t toate m rturisirile care mi-au fost smulse în singur tatea casei mele, sub cizma lui Benaia i sub pumnii slugilor lui. Fire te, sângele r zboiului îmi mânje te mâinile i brâul i înc l rile i chiar i sângele celor pe care i-am ucis, dup cum credeam, în slujba cauzei. Dar sângele acesta îl întorc înd r t asupra capu-lui lui David, care a poruncit omorurile, i asupra capului urma ilor s i în vecii vecilor; c ci n-a fost v rsat pentru cauza Domnului sau pentru vreo alt pricin nobil i necesar , ci pentru sporirea puterii lui David i pentru a-l pune pe grumajii lui Israel i pentru a în-t ri st pânirea lui.”

Dar acum adoc î i venise în fire i, împreun cu ceilal i preo i, au umplut înc perea cu invoc rile lor i cu rug ciunile lor i cu un vuiet general; iar norodul cerea s -l asculte pe Ioab i îi striga îmb rb tându-l; i larma era puternic .

Apoi s-au ivit iar alerg torii i loveau cu toiegele lor în oameni i strigau:

„La o parte din drum, mi eilor! Face i loc pentru Benaia ben Iehoiada, care e mai mare preste oaste i preste cheretieni i peletieni, straja regelui!”

Înc o dat i-a ie it adoc înainte i i-a adus aminte de cur enia sanctuarului i c altarul Domnului i to i cei ce se încle teaz de el nu pot fi atin i.

Benaia îns a scos sabia i a gr it:

„Au n-a zis Ioab însu i c vrea s moar aici? I-am spus regelui vorbele lui; i regele mi-a zis: Du-te i f a a cum a zis, omoar -l i îngroap -l i ia de pe mine i de pe casa tat lui meu sângele nevinovat pe care l-a v rsat Ioab. S -i întoarc Domnul în capul lui sângele nedrept ii lui, pentru c a ucis pe doi b rba i nevinova i i mai buni decât el, omorându-i cu sabia, f r de tirea tat lui meu. Pe capul lui Ioab i pe capul semin iei lui în veci s se întoarc sângele lor; iar David i semin ia lui i casa lui i tronul lui s aib întotdeauna i în veci pace de la Domnul. A a a gr it regele Solomon.

Benaia ben Iehoiada a p it pe lâng preotul adoc i pe lâng ceilal i preo i i, cu sabia în mân , a mers la altarul Domnului; preo ii îns s-au gr bit s lase în jos marile draperii, pentru a închide astfel tabernaculul i a feri de privirile norodului tot ce era în untru.

24 Dup omorârea lui Ioab la altarul Domnului, întregul Israel tremura. Nimeni nu tia cine putea fi urm torul la popreal i ce f r delegi ar trebui s m rturiseasc i ce soart ar avea de îndurat; unii ajungeau în minele de la Marea Ro ie, de unde se scotea arama i minereul de fier al regelui; al ii în carierele de piatr , pentru a ciopli acolo blocuri pentru zidirea marelui templu i a noilor ora e menite pentru caii, c l rimea i merindele regelui; al ii, iar i, sfâr eau desc p âna i i cu trupul intuit la zidul ora ului.

Mie îmi r mânea s -mi a tept soarta mea. Benaia însu i se exprimase fa de mine c tiu prea multe: prea multe, vezi bine, asupra c ilor celor puternici, care n zuiau s le ascund . Am aflat de asemenea c eica regeasc a Egipetului, ducând în ea pe prin esa Hel-Ankamea, fiica faraonului, pornise deja în largul m rii, c ci regele Solomon se hot râse totu i, în cele din urm , s îng duie m rfurilor egiptene trecerea liber prin Israel. Se apropia ziua cinstirii mele, când regele avea s-o numeasc pe iitoarea mea soa de joac a principesei str ine i s caute apoi în bra ele Lilitei mângâiere pentru recile dovezi de iubi-re ale miresei sale, care avea faima c dore te mai mult femei decât b rba i.

i mai era i suferin a Esterei, so ia mea, a c rei inim nu avea s mai înving nici m car primul atac.

Astfel lucram pân ce c deam istovit în a ternut, cu n dejdea de-a sc pa în felul sta de grijile zilelor mele i de fricile nop ilor mele. M îndoiam, de bun seam , c avea s -mi mai fie h r zit s des vâr esc lucrul la Relatarea despre regele David i m temeam c un al-tul, înc i mai u or de cump rat decât mine, avea s fie chemat s încheie cartea i s tearg din ea cele câteva adev ruri pe care n d jduiam s le transmit urma ilor; totu i,

îmi petreceam cea mai mare parte a orelor în grajdul unde z ceau arhivele rege ti i m îngropam în cioburi de lut i t bli e i suluri de piele, pentru a-mi întregi astfel cuno tin e-le despre ultimii ani ai domniei regelui David.

ÎNSEMN RI PRESCURTATE ALE LUI ETAN BEN HOSAIA DESPRE ULTIMII ANI AI DOMNIEI REGELUI DAVID

În bu irea r scoalei lui Absalom nu înl turase nici una din pricinile care st tuser la teme-lia ei: nici mânia mul imilor s r cite împotriva bog iei în cre tere a st pânitorilor de p -mânt i a casei rege ti, nici împotrivirea b trânilor triburilor i a preo ilor din ar împo-triva puterii crescânde a dreg torilor i administratorilor rege ti – de-aceea r scoale noi împotriva lui David, de cele mai multe ori m runte i f r leg tur între ele –, dintre care cea mai însemnat , condus de un anume eba (lozinca lui: n-avem nici o participare la cauza lui David i nici câ tig de pe urma fiului lui Iesei), va fi sprijinit o vreme de toate triburile, în afar de Iuda – de rândul acesta David st pâne te Ierusalimul i tot inutul dintre ora i Iordan – întrucât îi lipsesc, ca i lui Absalom înaintea lui, r zboinici încerca i i c petenii m runte, eba e silit de c tre Ioab s se retrag în localitatea Abel, de lâng

Beet-maaca, împrejmuit de valuri de p mânt – Ioab pune s umple an uriIe, s ridice pa-rapete, s ia valurile în iure – ora ul este izb vit de c tre o femeie în eleapt , care se târ-guie cu Ioab i îl îmbie cu capul lui eba – capul lui eba, retezat de sârg de c tre locuitorii ora ului, este aruncat lui Ioab pe deasupra zidurilor cet tii sfâr itul r scoalei lui Seba – David îl r spl te te pe Ioab cu rangul de c petenie în lupt , pe via , i echilibreaz aceas-t favoare cu înt rirea în acela i timp a lui Benaia ca neîngr dit c petenie a cheretienilor i peletienilor – preg tirea prefacerii de c tre David a armatei (a c rei adunare atârna, pâ-n atunci, de bun voin a b trânilor triburilor) i a administra iei (care fusese pân atunci stânjenit de nesigurele ar t ri în cifre cu privire la popula ie, la condi iile propriet ii, la producerea bunurilor, la nego , la ridicarea birurilor i a a mai departe) – hot rârea lui David de a pune s -i numere pe supu ii s i îl aduce în contradic ie cu marele tabu (str ve-chea dorin a norodului de-a afla ocrotire în mul imea f r de nume este îmbr cat de c -tre Iahve în urm toarele cuvinte: „S fie îns num rul copiilor lui Israel ca nisipul m rii, care nu poate fi nici m surat, nici num rat”) – David porunce te conducerii o tii s fac nu-m r toarea – c peteniile în lupt sunt împotriv ; Ioab c tre David: „St pâne i rege al meu, au nu sunt to i slujitori ai st pânului meu? Atunci de ce cere st pânul meu asemenea lucru? De ce s cad vina asta asupra lui Israel?” – David a st ruit în voin a sa – dup no-u luni i dou zeci de zile norodul e num rat, în afar de tribul Veniamin (locuitori ai mun ilor care scap celor ce num r ) i de tribul Levi (ai c rui oameni n-au voie s poarte arme i nici s st pâneasc p mânt) – rezultatele, punând la socoteal i unele inexactit i: Israel de unsprezece sute de ori o mie de oameni care pot trage sabia; Iuda de patru sute aptezeci de ori o mie de oameni – înc lcarea tabuului de c tre David cere pedeapsa lui

Dumnezeu – un profet mai m runt, Gad (Natan se fere te s se amestece în cazurile mai grele), cu solie de la Iahve: î i ar t trei pedepse, alege- i una din ele s vin asupra ta: (a) apte ani de foamete în ara ta sau (b) s fugi trei luni de vr jma ii t i i ei s te urm reasc

sau (c) timp de trei zile s fie cium în ara ta – David alege ciuma, întrucât aceasta va bân-tui mai puternic în ora e decât în rândul popula iei de la ar , iar ora ele (în afar de pro-priul s u ora , Ierusalim) sunt locuite înc în cea mai mare parte de str vechea popula ie canaanean , a c rei pierdere e f r însemn tate pentru norodul Israel – în timp ce trei zile pier de molim de la Dan pân c tre Beer- eba aptezeci de mii de suflete – dar iat , când îngerul ciumei ajunge la aria de treierat a unui anume Ornan i (dup spusa lui David în-su i) „st între cer i p mânt cu sabia goal în mâna întins deasupra Ierusalimului”, lui Iahve începe s -i par r u de n prasn i porunce te îngerului: „Destul! Opre te acum mâna ta!” – din nou apare profetul Gad cu o nou solie a lui Dumnezeu: David s ridice un jertfelnic pe aria lui Ornan – David dobânde te aria i p mântul care o înconjoar , vii-torul loc de zidire a marelui templu al Domnului, în schimbul a cincizeci de sicli de argint, dup o însemnare din arhiv (st noaga a unsprezecea din rândul al treilea, pe partea dreapt a grajdului), sau a ase sute de sicli de aur, dup o alt însemnare (st noaga a do-u sprezecea din rândul al treilea, tot în partea dreapt : aceasta fiind probabil o însemnare mai târzie, drept dovad a m rinimiei lui David în afacerile sale cu Domnul, c ci nici un p mânt din Ierusalim sau de prin preajm n-a pre uit vreodat ase sute de sicli de aur) – dup dobândirea locului de zidire a templului, David v de te, ca mul i al i despo i, o ma-re iubire pentru arhitectur – David vegheaz el însu i asupra planurilor templului, pune zeci de mii de osândi i la munc silnic s ciopleasc pietre, îngr m de te rezerve pentru construc ie: lemn de cedru, fier, aram , cuie, scoabe – în acela i timp alte schimb ri în ad-

ministra ie, pentru ca, prin împ r irea abil de slujbe i venituri biserice ti, s f ureasc noi leg turi fa de casa regelui – numero i preo i i to i slujitorii regelui sunt rândui i din nou i pu i în slujb în diferite locuri (din totalul de treizeci i opt de ori o mie de levi i dou zeci i patru de mii pentru lucru în casa Domnului, ase mii ca ispravnici i judec -tori, patru mii ca portari i patru mii s sl veasc pre Domnul cântând din strune) – se cre-eaz o vistierie (sub ebuel ben Gher om), o dreg torie pentru treburile din afar (sub Henania ben I har) – b trânii triburilor i semin iilor sunt înlocui i prin slujba i numi i „p rinte suprem”, care erau to i ale i din semin ia lui David, Iuda (o mie i apte sute sub conducerea lui Ha abia din Hebron pentru triburile de la soare-apune de Iordan i dou mii apte sute sub conducerea lui Ieria din Hebron pentru triburile lui Ruben i Gad i pentru jum tate din tribul lui Manase de la soare-r sare de Iordan) – reorganizarea o tii este des vâr it : David are acum la dispozi ie o oaste permanent din lefegii (cheretieni, peletieni, straja regeasc i al ii) pentru asigurarea înl untru i pentru trimiterea pe dat la lupt i cetele de oaste ale vitejilor, împ r ite în dou sprezece ordine a câte dou zeci i pa-tru ori o mie de oameni, care erau chema i în vreme de pace câte o lun în fiecare an pen-tru deprinderea meste ugului armelor – pentru acoperirea cheltuielilor mereu mai mari ale str lucirii rege ti se m resc domeniile regelui, iar sfera activit ii lor este l rgit : s di-rea de grâu i de vi -de-vie, crame, tescuirea uleiului din m sline, cre terea vitelor (în

aron i în v i), pr sirea c milelor de soi i a asinilor – David devine cel mai mare între-prinz tor din Israel – partea din avu ia lui personal menit a sluji la împodobirea viitoru-lui templu: dup în iruirea din arhive (st noaga a doua din rândul întâi de pe partea dreapt ) apte mii de talan i de lamur de argint i trei mii de talan i de aur (din aurul adus din Ofir) pentru sfe nice i l mpi, pentru mesele menite ar t rii plinilor de jertf , pentru furci, lighene i c ni, pentru potire, pentru heruvimii de pe chivotul legii i pentru împodobirea pere ilor – înr ut irea s n t ii rege ti: se plânge de oboseal , frig, neputin-

; în plus iritabilitate, proast dispozitie – se caut fecioar , ca s stea în fa a regelui, s -i fac bine, s se culce cu el, s -i a â e sângele – Abi ag Sunamiteanca nu izbute te, cu toate str daniile ei ginga e – David c tre Domnul: „C l tori suntem înaintea ta i pribegi ca to i p rin ii no tri; ca umbra sunt zilele noastre pe p mânt i nimic nu-i statornic.”

Lectica verde cu ipci aurite i cu acoperi ul ro u cu ciucuri a fost a ezat jos în fa a u ii casei, un slujitor a vestit vizita lui Amenhotef, marele eunuc regesc. Am sim it c mi se taie picioarele când Amenhotef a coborât din lectic , mi-a întins mâinile i mi-a dat vestea:

„Solie îmbucur toare, Etan, prietene, de la Solomon, cel mai în elept dintre regi.”

Mirosind a cele mai ginga e mirosne ale Egipetului, a intrat i i-a cople it pe to i cu amabi-litatea întreb rilor sale: pe Estera cu privire la starea s n t ii ei, pe Hulda cu privire la bu-curia dinspre partea vl starelor ei, pe Lilit cu privire la scurta ei c l torie, pe em i elef cu privire la progresele lor de la coal ; i tuturor le-a vorbit bucuros despre marea cinste de care urma s am parte.

Apoi s-a întors c tre mine i mi-a zis:

„Te aud murmurând înceti or cu ochii l sa i în jos; spui vreo rug ciune c tre zeul t u, Iahve?”

M rugasem cu adev rat: dar ca Domnul s -l fac s cad mort pe loc i tot astfel i pe cel

mai în elept dintre regi i întreaga comisiune pentru alc tuirea Unei i singurei relat ri ade-v rate i hot râtoare, istorice te exacte i recunoscute oficial, privitoare la marea în l are i a a mai departe.

Dar Amenhotef m-a cuprins cu bra ul pe dup umeri i m-a împins cu blânde e în c mara mea de lucru, unde mi-a împ rt it c , având în vedere apropiata sosire a fiicei faraonului, se dore te s-o aduc pe iitoarea mea, Lilit, la palatul regesc înc înainte ca soarele s mai apun o dat , pentru ca regele Solomon s m poat cinsti, numind-o soa a de joac a vii-toarei sale so ii.

„ i acum spune-i domni oarei despre marele ei noroc”, a încheiat el, „c ci cred c se va bucura foarte.”

I-am spus c ar fi poate mai bine s-o preg tesc pe Lilit pe îndelete; c doar se tie c unele femei ar fi suferit v t m ri prin asemenea veste nea teptat , unele pierzându- i glasul, al-tele începând s bâ âie sau ajungând chiar neroade de tot. Dar eunucul i-a r sucit mâinile într-un fel care nu îng duia p rere opus , iar eu m-am ridicat i m-am dus la u a c m rii de lucru i am strigat-o pe Lilit s vin .

i Lilit a venit, iar eu i-am luat mâna i am dus-o la Amenhotef i i-am vorbit cu un glas care parc era glasul unui str in:

„Când te-am luat în primire de la p rintele t u, Lilit, draga mea, am dat ca desp gubire dou sprezece oi de soi bun i patru capre i o vac de lapte; tu îns ai devenit drag inimii mele i bucuria coapselor mele, astfel încât nu te-a mai da nici pentru toate turmele din Israel. Dar acum a venit unul care este mai puternic decât mine i care te cere de la mine. De aceea preg te te-te, fiica mea, i pune smirn pe tine i ulei de trandafiri i închide- i inima fa de mine, c ci tu i cu mine trebuie s ne desp r im i s mergem fiecare pe drumul nostru, eu c tre o b trâne e f r bucurii, tu îns ...“

„Etan!” a strigat ea.

„... tu îns la palat.”

„Etan, iubitule”, a zis ea, „când, într-alt zi, ai plecat din Ierusalim i eu te-am a teptat la piatra cea mare care se înal lâng drum, atunci am gr it c tre tine i i-am spus c voi fi precum umbra ta; i cum nici un om nu se poate smulge de umbra lui, tot a a nici tu n-ai s m po i smulge de lâng tine, afar doar dac mi-ai spune în fa c nu m mai iube ti. Au nu m mai iube ti?”

I-am vorbit despre foloasele vie ii în palat, unde se va bucura de ocrotirea fiicei faraonului i va fi ve nic aproape de fa a celui mai în elept dintre regi.

„Au nu m mai iube ti?”

I-am deslu it c aceea ce avusesem noi doi va r mâne ve nic în ochii Domnului i în inimi-le noastre; c firea omeneasc îns st în prefaceri necontenite, de care nimeni dintre noi nu se poate feri.

„Au nu m mai iube ti?”

I-am ar tat pe larg ce trebuia s însemne pentru mine faptul de a-i face o pl cere regelui Solomon i c ea, dac m iube te cu adev rat, n-are voie s se gândeasc numai la ea i la

sim mintele ei.

„Au nu m mai iube ti?”

„Nu te mai iubesc”, am spus eu.

„Atunci am s m omor”, a zis ea lini tit, „c ci abia prin tine mi-a fost dat via a.”

„M-am temut de a a ceva”, a f cut Amenhotef. “Sunt i asemenea femei: nu multe, slav zeilor Egipetului i zeului t u, Iahve, dar destule pentru a fi sup r toare i a umple butoaie întregi de t bli e de lut cu pove tile lor pline de sim minte. Te fac r s-punz tor, Etan, prietene, s nu i se întâmple nimic domni oarei pân se va afla în mâinile mele, în palatul regal.”

Astfel trebuia s-o împiedic chiar eu pe victima tr d rii mele de a se sustrage duhorii tr d rii. Astfel am ajuns un vierme care î i m nânc propria-i scârn .

i ce câ tigam din asta?

Atunci m-am dus la casa lui Natan, profetul, i am ezut în fa a u ii lui, ca un milog, pentru a ajunge în fa a lui.

Totu i slujitorul mi-a zis:

„St pânul meu are treab altundeva.”

I-am spus:

„Spune-i c am avut un vis de la Domnul, referitor la el.”

Dup o vreme, slujitorul s-a întors i a spus:

„Intr .”

Natan edea ciucit în odaia sa i p rea bolnav; pielea alt dat atât de întins a fe ei era acum fle c it ; ochii fugeau în toate p r ile ca doi oareci în curs . i am ghicit c i el se temea de slujitorii lui Benaia ben Iehoiada.

„Ce fel de vis ai avut?” a întrebat el. „Era i un înger al Domnului în el? i dac da, s-a ivit dinspre dreapta sau dinspre stânga? i aripile lui erau întinse sau strânse? i purta sabie? C ci i eu am avut un vis, în care îngerul negru al Domnului a coborât din în l-imi asupra mea, cu o sabie de foc în mân , întins spre mine.”

„Binevoiasc Dumnezeu s fie milostiv cu st pânul meu”, am exclamat eu, „c ci un asemenea vis poate însp imânta de moarte pe cineva. Dar visul meu a fost un vis al vie ii, iar participarea ta, st pâne, la el a fost îmbucur toare, c ci în visul meu te du-ceai la regele Solomon cu vestita ta pild .”

„Adev rat?” a întrebat el a îndoial .

„ i îi gr iai regelui a a cum i-ai gr it i p rintelui s u, David; anume despre bogatul care avea multe oi i vite i despre s racul care nu avea decât o singur oi i cum bogatul vrând s preg teasc un osp pentru un oaspete venit de departe, nu s-a în-durat s ia din oile sale, ci a luat oi a omului s rac i a preg tit-o pentru omul care ve-nise la ei.”

„ i pot presupune”, a zis Natan, „c , în visul t u, Solomon, cel mai în elept dintre regi, s-a mâniat tot a a ca i p rintele s u, David, la vremea lui, i a gr it: Pe Dumnezeul cel viu, omul care a f cut asta s moar , pentru c n-a cunoscut mil ; la care eu i-am r s-puns regelui, în visul t u, c de rândul sta lucrurile mai pot fi îndreptate, din fericire, dac o s renun e la pl cerea de-a o face pe Lilit, iitoarea lui Etan, soa a de joac a fii-cei faraonului.”

L-am felicitat pe Natan pentru marele s u dar profetic i pentru felul cum p trunde în adâncul inimii oamenilor.

Dar Natan a zis:

„E ti un nerod, Etan. Chiar dac a scorni o pild care s fie de zece ori mai bun i mai original decât cea cu singura oi mic i dac i-a povesti-o regelui Solomon, tot m-ar trimite dracului plocon. P rintele s u, David era un poet i avea for a de închipu-ire a unui poet. A a se face c se vedea într-o anumit rela ie fa de Dumnezeu: ca ales al Domnului i totu i ca slujitor al lui Dumnezeu, slujitor care era chemat s tru-deasc în slujba cauzei lui. De aceea regele David putea s -l priceap pe omul s rman cu singura oi mic . Dar sta?”

Natan a scuipat. „ sta e doar unul care se maimu re te fudul, f r s fie iluminat, vi-surile lui sunt mediocre, versurile lui lâncede, crimele lui doar rodul fricii lui, nu al m retiei lui. Tânje te dup recunoa terea însu irilor sale. Mereu trebuie s arate cât e de însemnat. De aceea adun : aur, zidiri, o ti, solii str ine, muieri. Are nevoie de Lilit a ta. Trebuie s - i dovedeasc lui însu i nu numai c e mai în elept decât tine, dar i c e b rbatul cel mai bun.”

Natan se ridicase în picioare ca un adev rat profet al lui Dumnezeu. Dar aprinderea lui nu era din cele ce d inuie. Orice o fi fost ceea ce l-a îndemnat s -l osândeasc pe regele Solo-mon, s-a destr mat îndat i n-a mai r mas în urm decât un om m runt, jalnic.

„S nu repe i cuvintele mele nim nui, Etan”, s-a milogit el. „C ci voi t g dui c le-am ros-tit vreodat . Voi pretinde c tu mi le-ai insuflat. Erau gândurile tale, a a voi jura, pe care un duh r u al Domnului le-a împlântat în mintea mea; c ci mintea mea nu e decât un vas care a teapt s fie umplut.”

L-am rugat s nu se nelini teasc , m-am sculat i mi-am v zut de drum.

Fiica faraonului a sosit la Ierusalim cu mare alai, cu c mile ce duceau aur i nestemate i pânz turi de in din Bisus i alte ve minte i mirodenii; i a adus cu ea i femei care se str -duiau s-o slujeasc . Regele Solomon a primit-o la poarta ora ului, împreun cu b rba ii s i atotputernici i cu tobe i surle, cu imbale i cornuri de tot soiul, încât larma s-a auzit de la un cap t al Ierusalimului pân la altul. Iar norodul s-a bulucit în fug spre poart i sta pe laturile drumului ce ducea la palat, pentru a-i da bine e cu bucurie principesei i pentru a sl vi în elepciunea celui mai în elept dintre regi i puterea lui: dar toate astea le înv ase cu mu tru de la slujitorii lui Benaia ben Iehoiada i de la levi i.

Estera, nevasta mea, a zis c tre mine:

„E vremea s-o îmbrace pe Lilit.”

A adar, Lilit s-a sp lat i i-a uns pielea cu ulei; p rul îns i l-a dichisit Hulda, astfel încât str lucea ca lumina lunii pe apele lacului Chineret. De asemenea, i-au sulemenit pleoapele i buzele, iar obrajii i-au fost da i cu pudr ro ie, ca s prind culoare. i Lilit i-a pus o le-g turic de smirn între sânii care erau ca dou c prioare gemene; i s-a stropit cu ap de trandafiri amestecat cu scor i oar . Apoi i-a pus ve mânt ro u i purpuriu i sandale din piele moale, care fac s se vad mai bine forma frumoas a gleznei i a degetelor. Cu toate acestea, chipul ei era rigid i privirea f r expresie, astfel încât îmi p rea mai mult un le sulemenit decât o femeie vie.

Acum Amenhotef, marele eunuc regesc, trimisese lectica dup Lilit i ea a luat loc în lecti-c i au purtat-o pe sus. Eu îns mergeam pe lâng ea, pentru a petrece împreun cu ea aceste ultime clipe i pentru c Amenhotef m f cuse r spunz tor pân când avea s se afle în mâinile lui, în palatul regelui.

Ne-am croit drum prin mul imea de oameni care se întorceau de la poarta ora ului i de la palat, unde o întâmpinaser pe principesa egiptean . Dar eu nu vedeam nici norodul, nici purt torii lecticii; mai curând c tam int la ciucurii ro ii, pentru a nu trebui s-o privesc pe Lilit, iitoarea mea, care m iubise i pe care o vindeam în schimbul bun voin ei nesigure a regelui Solomon i pentru un termen de gra ie. M sim eam de parc mergeam într-un convoi de înmormântare. O parte din via a mea era dus la groap , împreun cu demnita-tea mea de fiu al omului.

Dar, din mila Domnului, sl vit fie numele lui, am darul de-a m putea observa singur în vreme de zdruncinare l untric , ceea ce e foarte folositor, dac vrei s r mâi cu mintea în-treag . i, cu toate c nu ofeream o priveli te frumoas , întrucât îmi târ eam pa ii pe lâng lectic , mi-am dat totu i seama cât eram de prins în timpul meu i neînstare s -i str pung limit rile. Omul este ca piatra din pra tie i e aruncat înspre inte pe care nu le cunoa te. Ce altceva mai mult poate face, decât s încerce ca gândurile lui s d inuie ceva mai mult decât el, ca un semn, unul nel murit, c tre genera iile viitoare. Eu am încercat s-o fac.

Lumea s m judece în chip corespunz tor.

25 Domnul Iahve îns i-a trimis Esterei, so ia mea, un somn lini tit; a dormit toat noaptea, f r întrerupere, i s-a trezit diminea a înviorat i a spus c se simte aproape bine.

Atunci m-am leg nat cu gândul c rug ciunile mele c tre Dumnezeu i leacurile i alifiile levitului i dorin a dârz de via a Esterei, toate laolalt , l-au învins pe îngerul întunericu-lui, astfel încât a plecat de-acolo. C ci, oricât am ti c moartea trebuie s vin , totu i ea ne r mâne de neîn eles i nici chiar cel mai în elept om nu se împac u or cu ea.

Estera a gr it c tre mine:

„Lucrarea ta se apropie de sfâr it, Etan, so ul meu, iar Relatarea despre uimitoarea în l are, via a cu frica lui Dumnezeu, ispr vile de vitejie i a a mai departe va fi curând încheiat , astfel încât ne putem întoarce f r z bav la Ezrah, în casa noastr , care este acolo, la umbra m slinilor ce i-am s dit. Mi-e dor de o înghi itur din fântâna ei, c ci apa din ea e dulce la gust i s n toas i leacul cel mai bun.”

I-am r spuns c ne vom întoarce curând acas i c vom sta sub m slini i sub vi a învârte-jit i c vom asculta clipocitul fântânii.

„În luna zif a vrea s fiu acolo”, a spus ea pe gânduri. Dar deodat s-a iscat huiet ca de pumni care loveau în us i em i elef au dat buzna în odaie i au strigat c veniser slu-jitorii lui Benaia cu s bii i cu cai i cu un car. Mâna Esterei, pe care înc o ineam într-a mea, a tremurat.

„Deschide i-le”, le-am spus eu lui em i elef, „vin numaidecât.”

Am b gat de seam c eram foarte lini tit i c vedeam toate lucrurile cât se poate de lim-pede: petele de pe perete, sfe nicul, plapuma care abia se boltea peste trupul m cinat de boal al Esterei.

Când m-am sculat îns ca s plec, Estera mi-a spus cu glas sub ire:

„Nu vrei s m mai s ru i o ultim dat , Etan?”

M-am întors degrab spre ea:

„Dar asta nu e ultima dat , Estera! Am s fiu curând iar aici; slujitorii lui Benaia, care vin s ridice pe cineva, bat la u înainte de rev rsatul zorilor.”

Am s rutat-o cu blânde e, cu care prilej m-am sim it oarecum ru inat c gândurile mele aveau atâta pre pentru mine însumi în clipa încerc rii; Estera îns a ridicat mâna i m-a mângâiat pe sprâncene i pe tâmple.

Apoi am plecat s înfrunt ceea ce m a tepta.

Acum slujitorii lui Benaia goneau prin Ierusalim cu iu eli ce dep eau toate limit rile; între timp pocneau din harapnice i scoteau un r cnet înfior tor, pentru ca s li se fac loc. i

cine nu s rea la timp într-o parte era r sturnat la p mânt sau c lcat, astfel încât fiecare car târa dup sine o tren de strig te de durere i de blesteme.

Sus, în car, doi oameni înarma i m ineau bine, în timp ce coteau cu scâr âieli pe dup col-uri i duruiau la vale i apoi iar la deal, pân ce am ajuns în sfâr it s oprim în fa a uneia

din por ile laterale ale palatului regesc. Apoi am fost târât de aceia i doi oameni înarma i pe sc ri i prin coridoare, pe lâng str ji mute, i dus într-o odaie, care î i primea singura lumin de la o deschiz tur îngust aflat lâng tavan. i acolo am r mas, a a mi s-a p rut, vreme îndelungat .

i am gr it c tre Domnul Iahve: întinde mâna ta i condu-m prin pr pastie, pentru ca s v d iar soarele i lumina zilei tale. Nu m lep da; nu lua în seam p catele mele i gre eli-le mele, ci gânde te-te cu blânde e la mine i la str daniile mele. C ci ce este omul în ochii t i i ce altceva e sufletul lui decât o r sfrângere a fiin ei tale; în tine, o Dumnezeule, atin-gem noi m sura noastr deplin , f r tine suntem totu i pierdu i ca un fir de nisip în mare. Nu m p r si, o Doamne, nu m l sa s m scufund în adâncuri, ci ridic -m în în l imile tale i în sanctuarele tale, pentru ca s pot sta sub cerul t u i s cânt slava ta.

Deodat s-a auzit un zgomot scâr âitor i o parte din perete a lunecat într-o parte i un glas a vorbit:

„Înf i eaz -te, fiul lui Hosaia.”

M-am pomenit într-o înc pere de dimensiuni mai mari.

Nu-mi venea s -mi cred ochilor i am cl tinat din cap, c ci mi se p rea c mai v zusem totul o dat : regele Solomon pe tronul s u între heruvimi; lâng el Iosafat ben Ahilud, ma-rele-gr m tic, apoi preotul adoc i profetul Natan i Benaia ben Iehoiada; i Elihoref i Ahia b’nai i a, gr m ticii, care edeau ceva mai deoparte, cu t bli ele lor cerate i cu con-deie, pentru a scrie ce urma s se spun . Aici i întocmai la fel începuse totul; doar regele se f cuse mai g lbejit la fa i privirea lui mai p trunz toare, iar gura mai strâmb , astfel încât chipul lui sem na cu una din acele m ti care erau folosite de c tre net ia ii împrejur pentru a alunga duhurile rele venite de la Domnul; într-adev r, timpul l sase urme pe fie-care din cercul acela; doar Benaia era o excep ie, precum spune zicala: cine nu simte nu îmb trâne te.

Eu îns m-am aruncat la p mânt înaintea regelui Solomon i am spus:

„Iat , st pâne, slujitorul t u este în fa a ta ca un sc unel pentru picioare, pe care po i s calci; dar nu m nimici cu totul i cu totul, c ci i-am fost de folos i a putea s fiu iar i.”

Când am ridicat privirea, am v zut c regele i atotputernicii s i r m seser întru totul ne-clinti i i mi-am dat seama c aceasta era o curte de judecat i c eu eram pârâtul i c ta-lerele balan ei se aplecau împotriva mea.

Iosafat ben Ahilud mi-a poruncit s m ridic i a zis:

„Te rog, nu face aici pe nevinovatul, Etan, c ci Solomon, cel mai în elept dintre regi, a str v zut me te ugurile i vicleniile tale. De aceea mai bine m rturise te. O m rturisire deplin , care nu trece nimic sub t cere i dezv luie numele conjura ilor t i, nu poate decât s te ajute i îl poate îndupleca pe cel mai în elept dintre regi s - i arate mil .”

„Dac st pânului i regelui meu i st pânilor de aici le este pe plac”, am r spuns eu, „a m rturisi îndat totul, dac ar fi ceva de m rturisit. Dar slujitorul vostru se simte f r vin , c ci am lucrat cu sârg i în con tiin la alc tuirea i redactarea relat rii despre regele Da-vid i m-am inut în privin a asta, în spiritul buchiilor i al tâlcurilor, de îndrum rile ce mi-au fost date de c tre st pânii mei i de c tre Solomon cel mai în elept dintre regi.”

„Etan”, a gr it regele, „de la tine m-a fi a teptat la ceva mai de duh; c ci în ziua de azi to i r uf c torii îmi arat c sunt gata s m rturiseasc de bun voie.”

i întorcându-se spre Iosafat:

„Cite te învinuirea.”

Învinuirea era un document mai lung, plin de referiri la cuvintele Domnului i la în elep-ciunea celui mai în elept dintre regi i se întortochea printr-o încâlcitur monstruoas de cuvinte dreg tore ti, dintre care ie eau mai în eviden câteva expresii ca def imare i munc r zvr titoare i hulire i falsificare i inducere în eroare i înalt tr dare literar .

Când Iosafat a ispr vit, regele i-a mijit ochii i a întrebat:

„Fecior al lui Hosaia, te recuno ti vinovat, în în elesul învinuirii, de înalt tr dare, s vâr i-t cu vorba i în scris prin pres rarea de îndoieli i de gânduri nedorite i de concep ii ne-legiuite în Una i singura relatare adev rat i hot râtoare, istorice te exact i recunoscut oficial, privitoare la uimitoarea în l are, la via a cu frica lui Dumnezeu, precum i la ispr vile de vitejie i la minunatele înf ptuiri ale lui David ben Iesei, rege peste Iuda timp de apte ani i peste amândou semin iile, Iuda i Israel, vreme de treizeci i trei de ani, alesul Domnului i p rintele regelui Solo-mon, cum i de înve mântarea amintitelor îndoieli i amintitelor gânduri nedorite i amin-titelor concep ii nelegiuite într-o limb care se pretinde f r primejdie i pl cut ochilor Domnului?”

„Nevinovat”, am zis eu.

Dup aceea, t cere. Benaia m cina cu f lcile, Natan m privea tem tor, iar regele se juca cu n rile heruvimilor. În cele din urm a gr it:

„Vorbeste. “

M-am gândit c , dac tot urma s fiu spânzurat, atunci cel pu in s vorbesc, i am început.

„Tr ia odinioar un om în elept la Ur, în Caldeea; de unde se trage str bunul nostru, Avraam. Acest om era atât de în elept, încât putea s dovedeasc tot ceea ce era pe p mânt i sub p mânt i în ceruri: iarba, buruiana care se îns mân eaz , pomii care dau rod, fieca-

re în felul s u, balenele cele mari care înoat în mare i p s retul cu pene care zboar dea-supra p mântului i tot ce e viu i se mi c . Putea s dovedeasc pân i ceea ce era nev -zut, gândul din cap, dorin a din inim , frica din m runtaie. i a venit un înger al Domnu-lui pentru a-l ispiti i a zis c tre el: Au po i tu dovedi tot ce este aici? Omul în elept a spus: St pânul meu adev r gr ie te. Îngerul a zis: Au po i tu îns dovedi ceea ce nu este? Po i tu dovedi gândul care n-a fost gândit nicicând, dorin a ce n-a fost nutrit niciodat , teama care n-a fost sim it nicicând? Atunci omul în elept a c zut cu fa a la p mânt înaintea în-gerului i a strigat: Dumnezeu singur poate dovedi ceea ce nu este; fie ca acela care te-a trimis s se îndure de mine, c ci nu sunt decât un om. Acu’, dac st pânului i regelui meu

i st pânilor mei le este pe plac, cum s fac un biet fiu al lui Israel, ca mine, ceea ce omul în elept din Ur n-a putut face înaintea îngerului Domnului? Cum s pot dovedi eu spre mul umirea voastr , îndoiala care nu s-a îndoit niciodat , gândul care n-a fost gândit nici-odat , planul care n-a fost pl nuit niciodat ?”

„Noi tim s citim”, a zis Benaia, „ba chiar i printre rânduri.”

„Cuvântul Domnului a fost c l uza mea”, am r spuns eu, „precum i dorin a regelui de-a dobândi o relatare care s înf i eze, pentru noi i pentru toate vremurile ce vor veni, un singur adev r i care, prin aceasta, s pun cap t tuturor nepotrivirilor i certelor i s înl -ture orice necredin cu privire la David ben Iesei.”

„Pari c vrei s dai a în elege cum c exist o nepotrivire între cuvântul Domnului i do-rin a regelui”, a observat Iosafat.

„Cuvântul celui mai în elept dintre regi este lege pentru slujitorii s i”, am zis eu, „ i au n-a ar tat chiar st pânul meu Iosafat însu i, într-una din primele edin e ale comisiunii, c re-gele dore te s proced m într-un fel mai subtil i c pe un om al c rui nume trebuie nimi-cit s -l facem b nuielnic cu îndemânare, iar adev rul, dac trebuie s fie strâmbat, s fie strâmbat doar foarte pu in, pentru ca norodul s i cread ce st scris acolo?”

„Ceea ce tu prive ti, pare-se, ca pe o scrisoare ce- i d mân liber s - i împlete ti gânduri-le tale v t m toare”, a s rit preotul adoc, „pentru ca astfel s prilejuie ti zavistie, s tre-ze ti necredin , s i ti îndoieli i, în general, s lucrezi împotriva scopului m rturisit al scrierii.”

„Dup cum bine tiu st pânii mei”, m-am ap rat eu, „am râcâit de pe fapte câte ceva ce mi se p rea prea col uros i care mirosea urât i care putea s nu plac ochiului regelui. Dar nu po i desp r i istoria întru totul de fapte i s te a tep i s r mân vrednic de crezut. Au cine poate g ti bucate f r foc? Cine poate sp la pe altcineva f r s -l ude?”

„Sunt i eu deopotriv un fel de istoric”, a zis Natan, „totu i cartea amintirilor mele cu-prinde doar sim mintele cele mai alese i mai în l toare. Important este punctul de ve-dere al celui ce scrie i dac gânde te însufle itor sau peste m sur de critic.”

„Au nu conteaz i punctul de vedere al cititorului?” am atras eu aten ia. „Ceea ce unuia i se pare potrivit altuia poate s -i par r u.”

„Exist un fel de a scrie”, a spus Iosafat ben Ahilud, marele-gr m tic, „care nu îng duie interpret ri.”

„St pânul meu adev rat gr ie te”, am încuviin at eu, „dar asemenea scrieri sunt ca pe tele stricat din pia , pe care nimeni nu vrea s -l cumpere i care este aruncat la gunoi; Solo-mon, cel mai în elept dintre regi îns voia s aib o carte care s vie uiasc mai mult decât toate celelalte.”

F lcile lui Benaia s-au lini tit:

„E ti gata, Etan, s juri pe numele Domnului i pe via a nevestei tale, Estera, c nic ieri în relatarea despre regele David nu se afl nici m car o aluzie în sensul c lucrurile nu erau chiar a a cum stau scrise?”

M-am gândit la Estera, care z cea bolnav i istovit , i la marea mil a Domnului; dar îi

vedeam i pe b rba ii în fa a c rora m aflam, i aceia erau f r mil .

„Ei?” a întrebat Benaia.

„A a cum soarele r zbate prin nori”, am spus eu ridicând din umeri, „tot a a i adev rul va lumina prin toate cuvintele.“

„Cred c asta ajunge”, a zis Iosafat.

„Atitudinea lui”, a gr it Natan, „este oricum altfel, dar nu în l toare.”

Preotul adoc i-a ridicat privirea spre cer i a spus:

„Iar noi va trebui s st m aici luni în ir, ca ni te desp duchetori, pentru a scotoci prin aceast încâlcitur dup observa ii r zvr titoare i dup alte tic lo ii.”

i Benaia a gr it zâmbind:

„A ti este o binecuvântare de la Domnul, dar cine tie prea multe este ca o boal care face puroi i ca o duhoare urât din gur . De-aceea îng dui i s -l ucid pe acest Etan, pentru ca tiin a lui s se cufunde odat cu el în mormânt.”

Dar eu m-am aruncat înc o dat la picioarele regelui Solomon i am s rutat degetele lor groase i am zis:

„Ascult -l pe robul t u, o tu, cel mai în elept dintre regi, c strig dup ajutor c tre tine, nu numai ca la un st pânitor, ci i ca la un poet. Las -m , rogu-te, s citesc din psalmul meu Întru pream rirea Domnului i întru slava lui David i apoi roste te judecata asupra persoanei mele, dac merit s fiu ucis de c tre Benaia.”

Mai înainte ca regele s poat spune da sau nu, am scos din ve mântul meu o fâ ie de pie-le sub ire, pe care îmi scrisesem versurile, i am început s citesc.

ÎNTRU PREAM RIREA DOMNULUI I ÎNTRU SLAVA LUI DAVID

Un cuvânt de înv tur al lui Etan Ezrahitul (glasul Domnului:) Eu am f cut leg mânt cu alesul meu i m-am jurat lui David, sluga mea:

Înt reasc -se pân în veac semin ia ta i d inuiasc tronul t u din neam în neam.

Aflat-am pe David, robul meu, cu untdelemnul meu cel sfânt l-am uns pre el. Pre el îl va sprijini mâna mea i bra ul meu îl va înt ri. Nici un du man s nu-l cople easc i nici un fiu al r ului s nu-i fac r u.

Ci voi t ia pe vr jma ii lui i pe cei ce-l ur sc pre el îi voi lovi cu pl gi. i îl voi face pre el Cel-dintâi-n scut al meu i îl voi în l a preste to i regii p mântului.

De-a pururi îi voi p stra mila mea i leg mântul meu cu el fi-va nestr mutat.

Semin ia lui r mâie vie în veacul veacului

i scaunul lui d inuiasc cât zilele Soarelui, i fie ap rat cât vreme va fi luna,

care st , ca martor credincios, în nori.

Solomon a aplaudat politicos, la fel i ceilal i; iar gr m ticii Elihoref i Ahia au vrut s tie dac pot primi o copie a poeziei, pentru a o pune al turi de însemn rile lor.

Le-am ar tat c le voi face cu pl cere o copie, în m sura în care voi mai r mâne destul vreme în via . La care regele Solomon i-a dat pe frunte tichia cusut cu aur, i-a sc rpi-nat pielea capului i a rostit judecata sa, precum urmeaz :

JUDECATA SOLOMONIC

inând seama c anumite cuvinte împletite de învinuitul Etan ben Hosaia din Ezrah în Una i singura relatare adev rat i hot râtoare, istorice te exact i recunoscut ofi-cial, privitoare la uimitoarea în l are, la via a cu frica lui Dumnezeu, precum i la ispr vile de vitejie i la minunatele înf ptuiri ale lui David ben Iesei, rege peste Iuda timp de apte ani i peste amândou semin iile, Iuda i Israel, vreme de treizeci i trei de ani, alesul Domnului i p -rintele regelui Solomon n-au pl cut ochiului regelui i dreg torilor dup lege

i inând seama c învinuitul a fost g sit vinovat de f r delegile în irate în cartea de învinuire

Pentru aceasta eu, Solomon, cel mai în elept dintre regi, în temeiul puterii ce mi-a fost dat prin leg mântul cu Domnul, îl osândesc pe numitul Etan ben Hosaia la moarte.

„Foarte bine”, a zis Benaia i a scos sabia.

Dar regele Solomon a ridicat mâna i a gr it mai departe.

JUDECATA SOLOMONIC

(continuare)

Întrucât moartea trupeasc a pârâtului Etan ben Hosaia nu i se pare potrivit rege-lui, deoarece ar putea da oamenilor porni i a gândi r u prilej s afirme c Solomon, cel mai în elept dintre regi, în bu gândurile, persecut pe înv a ii scrisului i a a mai departe

i întrucât, din amintita pricin , i se pare la fel de nepotrivit s -l trimit pe pârâtul Etan ben Hosaia în ocnele sau carierele noastre de piatr ori la preo ii din Bet- an ori în alte asemenea a ez ri,

Pentru aceasta porunce te s fie trecut sub t cerea mor ii; nici unul din cuvintele sale s nu ajung la urechea norodului, nici pe calea vorbei, nici pe aceea a t bli e-lor de lut; pentru ca numele lui s fie uitat de parc nici nu s-ar fi n scut i n-ar fi scris niciodat vreun rând;

Dar psalmul pe care l-a citit înaintea noastr , Întru pream rirea Domnului i întru slava lui David, i care este scris în spiritul i felul tuturor celor ce scriu ca slugile cele mai

de jos, adic searb d i plin de rostiri f r duh i lipsit de orice putere de pl smui-re, acest psalm s poarte numele lui i s fie p strat pentru vecii vecilor.

„Precum porunce te st pânul i regele meu” a zis Benaia i a împins sabia la loc în teac . „Totu i eu înc socot procedura direct ca fiind cea mai bun .”

În noaptea aceea îngerul întunericului a p it în casa noastr i i-a întins aripile, iar umbra lor a c zut asupra Esterei, nevasta mea iubit .

Am v zut prefacerea pe care îngerul a adus-o pe chipul ei i am strigat de durere i am c zut la p mânt al turi de patul ei; tiam ce se întâmplase i totu i n-o pricepeam.

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, i-am gr it eu Domnului, cum se poate ca surâsul ei s nu mai fie i nici sunetul glasului ei i nici atingerea degetelor ei. Au cum poate s fi pierit iubirea ei cu totul în întunecimea eolului i s se fi stins marea lumin a sufletului precum o fe til de seu? F r ea am s fiu ca un pârâu f r ap , ca un os c -ruia i s-a scos m duva. Ia mai bine, o Doamne, una din mâinile mele, ia-mi ochiul, ia jum tatea inimii mele, dar f -o s învie i s se scoale iar din acest pat i s tr iasc fie i numai cinci zile sau trei sau chiar i una. Tu ai f cut lumea i toat via a din ea: ce

înseamn pentru tine s dai înd r t aceast singur via ? C ci am dat gre în chip trist, iubirea mea pentru ea fiind prea mic , pus al turi de cea pe care mi-a dat-o ea: cum s i-o r spl tesc i cu ce bani, dac a murit? În pom s l luie te n dejdea s mu-gureasc din nou, chiar dac l-a doborât securea; au femeia aceasta, a c rei inim era ca un izvor de ap limpede, s fie mai pu in pentru tine decât unul din copacii t i? M rog ie fierbinte, gânde te-te c tu ai f cut-o pe ea, precum i orice gând pe care l-a gândit i orice sim mânt al inimii ei; de ce vrei s prefaci toate astea din nou în rân ? Ai d ruit-

o cu piele i cu carne, i-ai dat în ochi lumina care mi-a luminat calea; au de ce vrei s nimi-ce ti opera mâinilor tale, Doamne, chipul i asem narea ta? Dac am p c tuit, atunci pe-depse te-m pe mine; nu m dezvinov i de nedreptatea mea. Dac am f ptuit ceva r u, vai mie; dar de ce s iei via a ei, care a fost dreapt i pl cut oamenilor; de ce s-o trimi i în adâncuri de unde nu mai revine nimeni?

Astfel m luptam cu Domnul; Iahve îns i-a înf urat mantia t cerii în jurul s u, iar chi-pul Esterei, nevasta mea, îmi era deja str in.

Apoi au venit em i elef, feciorii mei, i Hulda, mama lor, i m-au înso it în c mara mea de lucru. Mi-am rupt ve mintele i mi-am pres rat cenu în p r. Mai târziu, casa s-a um-plut de vecini i de levi i. Au înv luit chipul Esterei i bietul ei trup m cinat de boal i au prins s jeleasc ; în afar de asta, mâncau i beau i m b teau pe um r i îmi vorbeau de voin a Domnului i c fiecare dintre noi trebuie s se duc în ara întunericului i în umbra mor ii; dar toate astea lunecau pe lâng mine.

A doua zi îns au luat-o pe Estera i au pus-o pe o cotigioar tras de dou vaci tinere i au dus-o pe poarta Ierusalimului afar i au coborât-o într-o gaur în p mânt.

26 Nimic nu m mai re inea în Ierusalim; în afar de asta, dreg torii rege ti m zoreau s p -r sesc casa cu nr. 54 din uli a Reginei din Saba. Nu mai e ti în slujba regelui ziceau i de aceea gr be te-te s te mu i. Astfel mi-am vândut pu inele boarfe sau le-am d ruit; dar în-semn rile mele i arhivele le-am ascuns la loc tainic.

i m-am mai dus o ultim oar la mormântul Esterei nevasta mea, pentru a m ruga acolo Domnului. La priveli tea lespezii mi-au venit în gând cuvintele lui David, pe care le-a ros-tit la moartea întâiului s u n scut de la Bat eba i am gr it înceti or:

„Tu nu te mai întorci la mine; eu îns voi veni de bun seam la tine.”

Apoi am mers la cortul Domnului. Pentru o parte din pu inii sicli care îmi mai r m seser , am cump rat o ciozvârt de miel i am pus-o pentru ardere de tot pe altarul în fa a c ruia, de curând, Ioab fusese ucis de Benaia ben Iehoiada. Fumul s-a învârtejit c tre ceruri i mi-am dat seama c Domnul Iahve primea jertfa mea i c avea s -mi h r zeasc o c l torie sigur .

Pe drumul de întoarcere, am z bovit o vreme pentru a privi cum înainteaz lucr rile la templul pe care regele Solomon punea s i-l înal e Domnului; i am v zut uria ele blocuri de piatr care erau cioplite dup m sur i stivuite unele peste altele, am v zut pridvorul i capetele coloanelor împodobite cu rodii i crini ciopli i în piatr ; dar am v zut i spin ri-

le jupuite ale oamenilor care zideau toate acestea i chipurile lor sec tuite i ochii chinui i.

Dar Domnul a trimis un înger la mine, acela s-a a ezat lâng um rul meu i a gr it.

„Au ce este piatra, ce sunt fierul i arama i ce sunt scaunele regilor i s biile celor atotpu-ternici? rân se vor face, zice Domnul; dar cuvântul i adev rul i iubirea r mân de-a pururi.“

Ne c ram avutul în spinare; cu toate acestea am fost inu i la poarta ora ului întocmai ca i cum am fi venit cu patruzeci de asini de povar înc rca i cu sipete i covoare i cu l zi pli-ne de arhive. Straja cheretian l-a chemat afar pe c pitanul lui i c petenia por ii a venit i a exclamat:

„S fie oare cu putin , istoricul nostru! i înc în asemenea rânduial , pe jos i cu leg turi-ca în spate!”

I-am îndreptat aten ia asupra documentelor mele, asupra pece ii rege ti, asupra încuviin-rii de-a p r si ora ul i l-am rugat s ne lase s trecem f r mult zarv , întrucât ziua p -

rea s fie fierbinte, iar noi voiam s-o pornim la drum.

„V d c e ti gata cu lucrul t u”, a zis c petenia, mai pu in pentru urechile mele, cât mai ales pentru to i vagabonzii i pierde-var i tic lo ii i alte haimanale de la poart , „ i le-ai dat acestor oameni ceea ce le trebuia mai mult: o istorie.”

S-a întors c tre gloat :

„Mul umi i-i aici lui Etan ben Hosaia, c ci prin str dania lui neobosit ave i acum pe lâng buboaiele i duhoarea gurilor voastre i o zugr vire a virtu ilor voastre.”

Ei se b teau pe coapse i se t v leau pe jos de pl cere; i se îmbulzeau lâng mine i lâng cei doi feciori ai mei, em i elef, i lâng Hulda, mama lor.

„Ia poveste te-le oamenilor”, mi-a zis c petenia „au i-ai înf o at ca pe poporul ales, care tr ie te dup cuvântul Domnului Iahve i dup legea lui, sau ai scris despre r utatea lor i despre prostia lor?”

„Norodul”, am zis eu, „este începutul binelui ca i al r ului.“

„Auzi i, m , cât sunte i de schimb tori”, a f cut c petenia pocnind din harapnic pe deasu-pra capetelor gloatei, „dar regele este de la Dumnezeu i acela i lucru e i cu c peteniile regelui i cu to i slujitorii lui.”

N-a luat seama defel la murmurele ce s-au pornit i s-a întors din nou c tre mine:

„Atunci ce e ti tu oare? Nu faci parte din norod, nici al lui Dumnezeu nu e ti. Nu te nu-meri printre st pânitori i nici nu te afl omul printre cei st pâni i. E ti ca un arpe care îmbie cu fructul din pomul cunoa terii; i tu tii c arpele a fost blestemat de Dumnezeu, Domnul, s se târasc toat via a pe burt i s m nânce pulbere, iar omul trebuie s -i stri-veasc oricând capul cu piciorul.”

La cuvintele acestea, gloata, încins i duhnind, s-a îmbulzit c tre noi. Am v zut ur în ochii plini de scursori i cioturile de bra e ridicate amenin tor. em i elef au început s ipe; Hulda i-a zgâriat pe fa pe cei ce s-au apropiat prea mult de ea; iar eu, cunoscând

ineficacitatea pumnilor mei, am c tat cu ochii în jur dup ajutor. i am v zut apropiindu-se ni te alerg tori, care purtau toiege albe, i, la un pas dup ei, lectica verde-aurie cu ciu-curi ro ii la acoperi .

i iat c milogii i gur -casc i furii au luat-o din loc i s-au risipit ca p s rile când cheretienii i peletienii au cur at poarta de norod. Condus de c petenia por ii, a coborât treptele Amenhotef, marele eunuc regesc, i a venit i s-a plecat în fa a Huld i i i-a apucat în glum de b rbie pe em i elef; c tre mine îns a zis cu cea mai gra ioas înclinare a mâinilor:

„N-am vrut s te las s pleci, Etan, prietene, f r s -mi iau r mas-bun de la tine. Noi amândoi am fost str ini în Ierusalim în mai multe în elesuri. De-aceea am privit cu bun -voin la tine i la activitatea ta, iar acum, când ne p r se ti, am s resimt golul. Dac - i poate fi o mângâiere, pot s - i spun c Lilit, fosta ta concubin , s-a obi nuit cu via a de la curte i se simte bine, str duindu-se cu ging ie pentru regele Solomon i totodat pentru noua lui so ie, fiica faraonului. Apoi Lilit cânt în fa a regelui cântecele de dragoste pe care le tie de la tine i regele este foarte încântat de ele i a dispus s fie scrise, adunate i pu-blicate sub titlul Cântarea Cânt rilor a lui Solomon. Astfel n d jduiesc s prime ti de la mine darul meu de desp r ire în spiritul în care a fost gândit i ca un semn de prietenie.”

Din cutele ve mântului s u a scos o butelcu . „Primesc asta de-a dreptul de la cel care o face”, a amintit el, „de la o cas foarte bun din ora ul Zeului Soarelui Ra din Egipet. Fie ca mireasma ei s te învioreze mereu i s - i aduc aminte c , într-o lume de eunuci, nu merit s te por i ca un b rbat.”

Am luat butelcu a i m-am întors i mi-am urmat calea. Îns , dup ce am trecut peste pâ-râul Chedron i am urcat pe m gura din partea cealalt , m-am oprit locului, pentru a arunca o ultim privire asupra ora ului lui David. i l-am v zut a ezat pe colinele lui i am vrut s -l blestem; dar n-am putut s-o fac, c ci o mare str lucire a Domnului plutea peste Ierusalim în lumina dimine ii.

********