sren 13779

62
ICS 91.140.30 STANDARD ROMÂN SR EN 13779 Noiembrie 2005 Ventilarea clădirilor cu altă destinaţie decât de locuit. Cerinţe de performanţă pentru instalaţiile de ventilare şi de climatizare a încăperilor Ventilation for non-residential buildings. Performance requirements for ventilation and room-conditioning systems Ventilation dans les bâtiments non résidentiels. spécifications des performances pour les systèmes de ventilation et de climatisation APROBARE Aprobat Directorul General al ASRO la 30 noiembrie 2005 Standardul european EN 13779:2004 are statutul unui standard român CORESPONDENŢĂ Standardul naţional SR EN 13779:2005 este identic cu standardul european EN 13779:2004 şi este reprodus cu permisiunea CEN, rue de Stassart, 36 B-1050 Bruxelles. Toate drepturile de exploatare ale standardului european, în orice formă şi prin orice mijloace, sunt rezervate în lumea întreagă pentru CEN şi membrii săi şi nici o reproducere nu poate fi făcută fără permisiunea în scris a CEN prin ASRO The national standard SR EN 13779:2005 is identical to the European Standard EN 13779:2004 and is reproduced with the permission of CEN, rue de Stassart 36, B-1050 Brussels. All exploitation rights of the European Standard, in any form and by any means, are reserved world-wide to CEN and its Members, and no reproduction may be undertaken without expressed written permission of CEN through ASRO La norme nationale SR EN 13779:2005 est identique à la Norme européenne EN 13779:2004 et est reproduite avec la permission de CEN, rue de Stassart 36, B-1050 Bruxelles. Touts les droits d’exploitation de la Norme européenne, dans n’importe quelle forme et par n’importe quel moyen, sont réservés dans le monde entier pour CEN et ses membres et aucune reproduction ne peut être faite sans la permission écrite de CEN par ASRO ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO) Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70 Direcţia Standardizare: Tel. +40 21 310 17 30, +40 21 310 43 08, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 315 58 70 Direcţia Publicaţii- Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25, Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88 Serviciul Redacţie-Marketing, Drepturi de Autor + 40 21 316.99.74 © ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO Ref.: SR EN 13779:2005 Ediţia 1

Upload: anthony-morgan

Post on 08-Feb-2016

324 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: SREN 13779

ICS 91.140.30

STANDARD ROMÂN

SR EN 13779 Noiembrie 2005

Ventilarea clădirilor cu altă destinaţie decât de locuit.

Cerinţe de performanţă pentru instalaţiile de ventilare şi de climatizare a încăperilor

Ventilation for non-residential buildings. Performance

requirements for ventilation and room-conditioning systems

Ventilation dans les bâtiments non résidentiels. spécifications des performances pour les systèmes de ventilation et de climatisation

APROBARE Aprobat Directorul General al ASRO la 30 noiembrie 2005

Standardul european EN 13779:2004 are statutul unui standard român

CORESPONDENŢĂ Standardul naţional SR EN 13779:2005 este identic cu standardul european

EN 13779:2004 şi este reprodus cu permisiunea CEN, rue de Stassart, 36B-1050 Bruxelles. Toate drepturile de exploatare ale standardului european, în orice formă şi prin orice mijloace, sunt rezervate în lumea întreagă pentru CEN şi membrii săi şi nici o reproducere nu poate fi făcută fără permisiunea în scris a CEN prin ASRO The national standard SR EN 13779:2005 is identical to the European Standard EN 13779:2004 and is reproduced with the permission of CEN, rue de Stassart 36, B-1050 Brussels. All exploitation rights of the European Standard, in any form and by any means, are reserved world-wide to CEN and its Members, and no reproduction may be undertaken without expressed written permission of CEN through ASRO La norme nationale SR EN 13779:2005 est identique à la Norme européenne EN 13779:2004 et est reproduite avec la permission de CEN, rue de Stassart 36, B-1050 Bruxelles. Touts les droits d’exploitation de la Norme européenne, dans n’importe quelle forme et par n’importe quel moyen, sont réservés dans le monde entier pour CEN et ses membres et aucune reproduction ne peut être faite sans la permission écrite de CEN par ASRO

ASOCIAŢIA DE STANDARDIZARE DIN ROMÂNIA (ASRO)

Str. Mendeleev nr. 21-25, cod 010362, Bucureşti Director General: Tel.: +40 21 316 32 96, Fax: +40 21 316 08 70

Direcţia Standardizare: Tel. +40 21 310 17 30, +40 21 310 43 08, +40 21 312 47 44, Fax: +40 21 315 58 70 Direcţia Publicaţii- Serv. Vânzări/Abonamente: Tel. +40 21 316 77 25, Fax + 40 21 317 25 14, +40 21 312 94 88

Serviciul Redacţie-Marketing, Drepturi de Autor + 40 21 316.99.74

© ASRO Reproducerea sau utilizarea integrală sau parţială a prezentului standard în orice publicaţii şi prin orice procedeu (electronic, mecanic, fotocopiere, microfilmare etc.) este interzisă dacă nu există acordul scris al ASRO

Ref.: SR EN 13779:2005 Ediţia 1

Page 2: SREN 13779

Preambul naţional Acest standard reprezintă versiunea română a textului în limba engleză al standardului european EN 13779:2004. Acest standard se aplică la proiectarea instalaţiilor de ventilare şi de climatizare a încăperilor pentru clădiri cu altă destinaţie decât de locuit, ocupate de oameni. Standardul are ca obiect definirea diferiţilor parametri relevanţi pentru astfel de instalaţii. Clădirile cu ventilare naturală nu fac obiectul prezentului standard. Corespondenţa dintre standardele europene la care se face referire şi standardele române este următoarea: prEN 12097 – – EN 12237:2003 IDT SR EN 12237:2004

Ventilarea în clădiri. Reţele de canale. Rezistenţa şi etanşeitatea canalelor circulare de tablă

EN 12464-1:2002 IDT SR EN 12464-1:2004 Lumină şi iluminat. Iluminatul locurilor de muncă. Partea 1:Locuri de muncă interioare

EN 12599:2000 EN 12599:2000/AC:2002

IDT SR EN 12599:2002 EN 12599:2002/AC:2003 Ventilarea în clădiri. Proceduri de încercare şi metode de măsurare pentru recepţia instalaţiilor de ventilare şi climatizare a aerului

CR 12792:1997 IDT SR CR 12792:1999 Ventilarea în clădiri. Simboluri şi terminologie

EN ISO 7730:2000 IDT SR EN ISO 7730:2001 Ambianţe termice moderate. Determinarea indicilor PMV şi PPD şi specificarea condiţiilor de confort termic

Simbolurile gradelor de echivalenţă (IDT - identic, MOD - modificat, NEQ - neechivalent), conform SR 10000-8. Pentru aplicarea acestui standard se utilizează standardele europene la care se face referinţă (respectiv standardele române identice cu acestea).

Page 3: SREN 13779

STANDARD EUROPEAN EN 13779 EUROPEAN STANDARD NORME EUROPÉENNE EUROPÄISCHE NORM Septembrie 2004 ICS 91.140.30

Versiunea română

Ventilarea clădirilor cu altă destinaţie decât de locuit. Cerinţe de performanţă pentru instalaţiile de ventilare şi de climatizare a

încăperilor

Ventilation for non-residential buildings – Performance

requirements for ventilation and room-conditioning systems

Ventilation dans les bâtiments non résidentiels - spécifications des

performances pour les systèmes de ventilation et de climatisation

Lüftung von Nichtwohngebäuden - Allgemeine Grundlagen und

Anforderungen an Lüftungs- und Klimaanlagen

Acest standard reprezintă versiunea română a standardului european EN ISO 13779:2004 Standardul a fost tradus de ASRO, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale şi a fost publicat cu permisiunea CEN. Acest standard european a fost adoptat de CEN la 16 ianuarie 2004. Membrii CEN sunt obligaţi să respecte Regulamentul Intern CEN/CENELEC care stipulează condiţiile în care acestui standard european i se atribuie statutul de standard naţional, fără nici o modificare. Listele actualizate şi referinţele bibliografice referitoare la aceste standarde naţionale pot fi obţinute de la Secretariatul Central sau de la orice membru CEN pe bază de cerere. Acest standard european există în trei versiuni oficiale (engleză, franceză şi germană). O versiune într-o altă limbă, făcută prin traducere sub responsabilitatea unui membru CEN, în limba sa naţională şi notificată Secretariatului Central, are acelaşi statut ca şi versiunile oficiale. Membrii CEN sunt organismele naţionale de standardizare din: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

CEN

COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE Comité Européen de Normalisation Europäisches Komitte für Normung

European Committee for Standardization

Secretariat Central: rue de Stassart 35, B-1050 Bruxelles © 2004 CEN - Toate drepturile de exploatare sunt rezervate Ref.: EN 13779: 2004 RO

în întreaga lume membrilor naţionali CEN.

Page 4: SREN 13779

SR EN 13779:2005

2

Cuprins

Preambul ..................................................................................................................................................3

Introducere ...............................................................................................................................................4

1 Domeniu de aplicare ......................................................................................................................5

2 Referinţe normative........................................................................................................................5

3 Termeni şi definiţii ..........................................................................................................................5

4 Simboluri şi unităţi de măsură ........................................................................................................6

5 Clasificare.......................................................................................................................................7

6 Mediu interior................................................................................................................................17

7 Tema de proiectare ......................................................................................................................28

8 Etapele de la iniţierea proiectului la funcţionarea instalaţiei ........................................................31

Anexa A (informativă) Proceduri de bună practică................................................................................33

Anexa B (informativă) Aspecte economice ...........................................................................................50

Anexa C (informativă) Listă de verificare pentru proiectarea şi utilizarea instalaţiilor cu consum redus de energie.......................................................................................................................57

Bibliografie..............................................................................................................................................59

Page 5: SREN 13779

SR EN 13779:2005

3

Preambul Acest document (EN 13779:2004) a fost elaborat de comitetul tehnic CEN/TC 156 „Ventilarea clădirilor”, al cărui secretariat este deţinut de BSI. Acest standard european trebuie să primească statut de standard naţional, fie prin publicarea unui text identic, fie prin ratificare, cel târziu în martie 2005 şi toate standardele naţionale în contradicţie cu acesta trebuie retrase cel târziu în martie 2005. Conform regulamentului intern CEN/CENELEC organismele naţionale de standardizare din ţările următoare sunt obligate să aplice prezentul standard european: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Ungaria.

Page 6: SREN 13779

SR EN 13779:2005

4

Introducere Acest document reprezintă un ghid pentru instalaţiile de ventilare, condiţionare a aerului şi climatizare a încăperilor în vederea realizării unui mediu interior confortabil şi sănătos în toate anotimpurile cu costuri acceptabile de punere în funcţiune şi de exploatare. Acest standard are ca obiect instalaţiile pentru aplicaţii tipice şi acoperă următoarele:

• Parametrii adecvaţi pentru mediul interior.

• Definirea ipotezelor de calcul şi a performanţelor.

• Comunicarea între diferite părţi implicate în realizarea instalaţiei.

Page 7: SREN 13779

SR EN 13779:2005

5

1 Domeniu de aplicare Acest document se aplică la proiectarea instalaţiilor de ventilare, de condiţionare a aerului şi de climatizare a încăperilor pentru clădiri cu altă destinaţie decât de locuit, ocupate de oameni. Standardul are ca obiect principal definirea diferiţilor parametri relevanţi pentru astfel de instalaţii. Clădirile cu ventilare naturală nu fac obiectul prezentului document. Clasificarea se face pe diferite categorii. Pentru unele valori se indică exemple şi, pentru cerinţe, se prezintă domenii tipice cu valori prin lipsă. Valorile prin lipsă indicate în prezentul document se utilizează atunci când nu este specificată nici o altă valoare. Clasificarea trebuie să fie întotdeauna adecvată tipului clădirii şi destinaţiei preconizate, iar baza clasificării trebuie să fie explicată în cazul în care exemplele indicate în acest standard nu pot fi utilizate. Reglementările naţionale trebuie respectate întotdeauna, chiar dacă acestea nu sunt în domeniul indicat în acest document. 2 Referinţe normative Documentele de referinţă următoare sunt indispensabile aplicării acestui standard. Pentru referinţele datate se aplică numai ediţiile citate. Pentru referinţele nedatate se aplică ultima ediţie a publicaţiei la care se face referire (inclusiv orice amendamente). prEN 12097 Ventilation for buildings - Ductwork - Requirements for ductwork components to

facilitate maintenance of ductwork systems EN 12237 Ventilation for buildings - Ductwork - Strength and leakage of circular sheet metal

ducts EN 12464-1 Light and lighting – Lighting of work places – Part 1: Indoor work places EN 12599:2000 Ventilation for buildings - Test procedures and measuring methods for handing

over installed ventilation and air conditioning systems CR 12792:1997 Ventilation for buildings – Symbols and terminology EN ISO 7730 Moderate thermal environments - Determination of the PMV and PPD indices and

specification of the conditions for thermal comfort (ISO 7730:1994) 3 Termeni şi definiţii 3.1 Generalităţi Pentru utilizarea acestui standard se aplică termenii şi definiţiile din CR 12792. 3.2 Tipuri de aer Tipurile de aer sunt definite la 5.1. 3.3 Zone ocupate Definirea zonei ocupate depinde de geometria şi de destinaţia încăperii şi trebuie specificată pentru fiecare caz în parte. În mod uzual, termenul „zonă ocupată” se utilizează numai pentru zone destinate ocupării de către persoane şi se defineşte ca volumul de aer delimitat de planurile orizontale şi verticale stabilite. Planurile verticale sunt de obicei paralele cu pereţii încăperii. De asemenea, există de obicei o limită amplasată pe înălţimea zonei ocupate. De aceea, zona ocupată dintr-o încăpere este acel spaţiu în care se află în mod normal ocupanţii şi în care trebuie satisfăcute cerinţele pentru mediul interior. Definiţiile sunt indicate la 6.2.

Page 8: SREN 13779

SR EN 13779:2005

6

3.4 Eficienţa ventilării Eficienţa ventilării descrie relaţia dintre concentraţia poluanţilor din aerul introdus, din aerul evacuat şi din aerul interior din zona de respirat (în interiorul zonei ocupate). Se defineşte astfel:

SUPIDA

SUPEHAv cc

cc−−

=ε (1)

în care εv este eficienţa ventilării cEHA este concentraţia poluanţilor din aerul evacuat cIDA este concentraţia poluanţilor din aerul interior (în zona de respirat din interiorul zonei ocupate) cSUP este concentraţia poluanţilor din aerul introdus Eficienţa ventilării depinde de distribuţia aerului şi de tipul şi amplasarea sursei de poluare a aerului în spaţiu. Prin urmare aceasta poate avea valori diferite pentru poluanţi diferiţi. Dacă există un amestec complet de aer şi poluanţi, atunci eficienţa ventilării este unică. Informaţii suplimentare cu referire la eficienţa ventilării sunt prezentate în CR 1752. NOTĂ – Un alt termen utilizat frecvent şi care utilizează acelaşi concept este „eficienţa de eliminare a contaminantului”. 3.5 Putere specifică a ventilatorului Puterea specifică a fiecărui ventilator se defineşte ca

totvSFP

pηΔ

==qPP (2)

în care PSFP este puterea specifică a ventilatorului, în W.m-3.s P este puterea la intrarea în motorul ventilatorului, în W qv este debitul de aer nominal prin ventilator, în m3.s-1

Δp este diferenţa de presiune totală prin ventilator ηtot este eficienţa totală a ventilatorului, a motorului şi a circuitului realizat. Coeficientul este valabil pentru curgere nominală în condiţii cu filtre curate şi cu traseele de ocolire închise. Se raportează la o masă volumică a aerului de 1,2 kg/m³. 4 Simboluri şi unităţi de măsură Pentru aplicarea acestui document trebuie să se utilizeze simbolurile şi unităţile de măsură indicate în tabelul 1. De asemenea se utilizează unităţile de măsură din paranteză.

Page 9: SREN 13779

SR EN 13779:2005

7

Tabelul 1 – Simboluri şi unităţi de măsură

Mărime Simbol Unitate de măsură

Diferenţă de presiune Δp Pa Diferenţă de temperatură Δθ K Eficienţa ventilării εv - Temperatură Celsius θ (teta) °C Temperatura aerului din încăpere θa (teta) °C Temperatură medie de radiaţie θr (teta) °C Temperatură operativă θo (teta) °C Masă volumică ρ (ro) kg.m-3 Necesar de încălzire sau răcire Φ (phi) W (kW) Arie A m2 Costuri C € * Concentraţie c mg.m-3 Căldură specifică la presiune constantă cp J.kg-1.K-1 Diametru d m Consum de energie (măsurat) E J (MJ, GJ) Necesar de energie (calculat) E J (MJ, GJ) Scurgere specifică f l.s-1.m-2 Factor de actualizare fpv - Înălţime h m Investiţie iniţială I € * Izolaţie termică a îmbrăcăminţii Icl clo Lungime L m Metabolism (activitate) M met Durată de viaţă n ani Valoare nL50 nL50 h-1 Putere P W Putere specifică a ventilatorului PSFP W.m-3.s Valoare actualizată PV € * Presiune p Pa Debit masic qm kg.s-1 Debit volumic qv m3.s-1 (l.s-1, m3.h-1) Rată a dobânzii r - Timp t s (h) Volum V m3 Viteză a aerului v m.s-1

* sau monedă naţională 5 Clasificare 5.1 Stabilirea tipurilor de aer Tipurile de aer dintr-o instalaţie de ventilare sau condiţionare a aerului aferente unei clădiri sunt prezentate în tabelul 2 şi sunt ilustrate în figura 1. Abrevierile şi culorile indicate în tabelul 2 se utilizează pentru marcarea tipului de aer în planuri ale instalaţiei de ventilare sau condiţionare a aerului. Abrevierile pot fi de asemenea utile la etichetarea părţilor instalaţiei. Acolo unde este liberă alegerea limbii se recomandă limba engleză. Codul de culori pentru aerul introdus se alege în conformitate cu funcţiile de reglare a instalaţiei conform tabelului 15.

Page 10: SREN 13779

SR EN 13779:2005

8

Tabelul 2 – Stabilirea tipului aerului

Nr. (în figura 1) Tipul aerului Abreviere Culoare Definiţie

1 Aer exterior Outdoor air Aussenluft

Air neuf

ODA ODA AUL ANF

Verde Aer care intră în instalaţie sau printr-o deschidere din exterior înainte de orice tratare a aerului

2 Aer introdus Supply air

Zuluft Air fourni

SUP SUP ZUL FOU

A se vedea tabelul 13

Aer care intră în încăperea tratată sau aer care pătrunde în instalaţie după ce a fost tratat

3 Aer interior Indoor air Raumluft

Air intérieur

IDA IDA RAL INT

Gri Aer din încăperea sau zona tratată

4 Aer transferat Transferred air Überströmluft Air transféré

TRA TRA ÜSL TRA

Gri Aer interior care trece din încăperea tratată în altă încăpere tratată

5 Aer extras Extract air

Abluft Air repris

ETA ETA ABL REP

Galben Aer care părăseşte încăperea tratată

6 Aer recirculat Recirculation air

Umluft Air recycle

RCA RCA UML REC

Portocaliu Aer extras care este reîntors în instalaţia de tratare a aerului

7 Aer evacuat Exhaust air

Fortluft Air rejeté

EHA EHA FOL RJT

Maro Aer eliminat în atmosferă

8 Aer secundar Secondary air Sekundärluft Air brassé

SEC SEC SEK BRA

Portocaliu Aer luat dintr-o încăpere şi reîntors în aceeaşi încăpere în urma unei tratări (de exemplu prin intermediul unui ventilator)

9 Scurgere Leakage Leckluft Fuites

LEA LEA LEC FUI

Gri Aer transferat neintenţionat prin neetanşeităţile instalaţiei

10 Infiltraţii Infiltration Infiltration Infiltration

INF INF INF INF

Verde Scurgere a aerului în clădire prin neetanşeităţile elementelor de construcţie care separă aerul interior de aerul exterior

11 Exfiltraţii Exfiltration Exfiltration Exfiltration

EXF EXF EXF EXF

Gri Scurgere a aerului din clădire prin neetanşeităţile elementelor de construcţie care separă aerul interior de aerul exterior

12 Aer amestecat Mixed air Mischluft

Air mélangé

MIA MIA MIL MEL

Linii continue în culori separate

Aer care conţine doi sau mai mulţi curenţi de aer

Page 11: SREN 13779

SR EN 13779:2005

9

Figura 1 – Ilustrare a tipurilor de aer care utilizează numerele din tabelul 2

5.2 Clasificarea aerului 5.2.1 Generalităţi Toate părţile interesate în proiectare (de exemplu arhitecţi, ingineri de instalaţii, proprietari, clienţi) trebuie să se pună de acord cu privire la ipotezele de proiectare şi la performanţa acceptabilă în ceea ce priveşte calitatea aerului. În acest demers, se pot utiliza următoarele clasificări pentru a se descrie calitatea diferitelor tipuri de aer definite la 5.1 Unele aplicaţii ale acestor clasificări sunt indicate în anexa A. 5.2.2 Aer extras şi aer evacuat În tabelele 3 şi 4 sunt indicate clasificările aerului extras şi evacuat pentru utilizarea prezentului document. În cazul în care aerul extras conţine categorii diferite de aer extras din încăperi diferite, curentul de aer având categoria cu cel mai mare număr determină categoria curentului total de aer. Categoriile pentru aerul evacuat se aplică aerului după utilizarea oricărei curăţări. Atunci când aerul evacuat este curăţat, metoda de curăţare şi efectul aşteptat trebuie sa fie specificate clar şi se va proba eficienţa iniţială şi continuă a procesului de curăţare. De asemenea se ţine seama de eficienţa costurilor (conform anexei B), în special dacă scopul este de a îmbunătăţirea aerului evacuat cu mai mult decât o clasă. Aerul evacuat de clasă EHA 1 nu poate fi niciodată atins prin curăţare.

Page 12: SREN 13779

SR EN 13779:2005

10

Tabelul 3 – Clasificarea aerului extras (ETA)

Categorie Descriere Exemple care ilustrează aerul din fiecare categorie (informativă)

Aer extras cu nivel scăzut de poluare

ETA 1 Aer provenit din încăperi în care sursele principale de emisie sunt materialele de construcţie şi structura şi aer dinspre încăperi ocupate în care sursele principale de emisie sunt metabolismul oamenilor şi materialele de construcţie şi structura. Încăperile în care este permis fumatul sunt excluse.

Birouri, inclusiv camerele mici de depozitare aferente, spaţii pentru servicii publice, săli de clasă, case de scară, coridoare, săli de şedinţe, spaţii comerciale fără surse de emisie suplimentare.

Aer extras cu nivel moderat de poluare

ETA 2 Aer provenit din încăperi ocupate, care conţin mai multe impurităţi decât categoria 1 din aceleaşi surse şi/sau din activităţi umane. Încăperi care intră în mod normal în categoria ETA 1 dar în care este permis fumatul.

Săli de mese, bucătării pentru preparare de băuturi calde, magazine, spaţii de depozitare în clădiri de birouri, camere de hotel, garderobe.

Aer extras cu nivel ridicat de poluare

ETA 3 Aer provenit din încăperi în care degajările de umiditate, procese tehnologice, substanţe chimice etc. reduc substanţial calitatea aerului.

Toalete şi grupuri sanitare, saune, bucătării, unele laboratoare de chimie, centre de copiere, încăperi pentru fumat.

Aer extras cu nivel foarte ridicat de poluare

ETA 4 Aer care conţine mirosuri şi impurităţi dăunătoare sănătăţii într-o concentraţie substanţial mai mare decât valorile admise pentru aerul interior din zonele ocupate.

Hote pentru uz profesional, grătare şi zone de evacuare a aerului din bucătării, garaje şi pasaje pentru maşini, parcări pentru maşini, încăperi cu vopsele şi solvenţi, încăperi pentru rufe murdare, încăperi pentru deşeuri menajere, instalaţii centrale pentru curăţătorie, încăperi utilizate intens pentru fumat şi anumite laboratoare de chimie.

Tabelul 4 – Clasificarea aerului evacuat (EHA)

Categorie Descriere Exemple (informativ)

EHA 1 Aer evacuat cu nivel scăzut de poluare

Echivalent cu ETA 1 a se vedea ETA 1

EHA 2 Aer evacuat cu nivel mediu de poluare

Echivalent cu ETA 2 a se vedea ETA 2

EHA 3 Aer evacuat cu nivel ridicat de poluare

Echivalent cu ETA 3 a se vedea ETA 3

EHA 4 Aer evacuat cu nivel foarte ridicat de poluare

Echivalent cu ETA 4 a se vedea ETA 4

5.2.3 Aer exterior În procesul de proiectare a instalaţiei, trebuie să se ţină seama de calitatea aerului exterior din jurul clădirii sau al amplasamentului propus pentru clădire. În proiectare, există două opţiuni principale pentru a diminua efectele aerului exterior de slabă calitate asupra mediului interior:

• introducerea aerului din locul în care aerul exterior este mai puţin poluat (dacă poluarea aerului exterior nu este uniformă în jurul clădirii) – a se vedea anexa A.2;

• utilizarea unei modalităţi de curăţare a aerului – a se vedea A.3.

Page 13: SREN 13779

SR EN 13779:2005

11

Sunt posibile diverse abordări pentru curăţarea aerului, în funcţie de cerinţele pentru calitatea aerului interior şi de poluarea aerului exterior cu gaze, particule sau ambele (şi mărimea particulelor în cauză). Pentru utilizarea prezentului document clasificarea aerului exterior se face conform tabelului 5.

Tabelul 5 – Clasificarea aerului exterior (ODA)

Categorie Descriere

ODA 1 Aer pur care conţine doar temporar cu praf (de exemplu polen)

ODA 2 Aer exterior cu concentraţie ridicată a conţinutului de particule

ODA 3 Aer exterior cu concentraţie ridicată de poluanţi gazoşi

ODA 4 Aer exterior cu concentraţie ridicată de poluanţi gazoşi şi a conţinutului de particule

ODA 5 Aer exterior cu concentraţie foarte ridicată de poluanţi gazoşi şi a conţinutului de particule

Clasificarea se efectuează conform celui mai critic poluant gazos şi conţinut de particule (inclusiv toate tipurile de particule şi vapori cu săruri). Aerul este denumit „pur” atunci când sunt îndeplinite condiţiile din ghidul WHO (1999) precum şi orice standard sau reglementare la nivel naţional referitoare la calitatea aerului pentru substanţele vizate din aerul exterior. Concentraţiile sunt denumite „ridicate” atunci când acestea depăşesc cerinţele susmenţionate cu un factor de până la 1,5. Concentraţiile sunt denumite „foarte ridicate” atunci când acestea depăşesc cerinţele susmenţionate cu un factor mai mare decât 1,5. Deoarece nu există recomandări sau reglementări pentru totalitatea poluanţilor şi cele existente nu sunt omogene între ţări, sunt necesare interpretări documentate din partea proiectantului. Se ia în considerare impactul potenţial al amestecurilor de poluanţi şi nu numai al poluanţilor individuali. Poluanţii gazoşi tipici care se iau în considerare la evaluarea aerului exterior pentru proiectarea instalaţiilor de ventilare şi de climatizare a încăperilor sunt monoxidul de carbon, bioxidul de carbon, bioxidul de sulf, oxizi de azot şi compuşi organici volatili (VOC – de exemplu benzen, solvenţi şi hidrocarburi poliaromatice). Impactul asupra mediului interior al acestor poluanţi exteriori depinde de reactivitatea acestora. De exemplu, monoxidul de carbon este relativ stabil şi prezintă o absorbţie redusă la nivelul suprafeţelor interioare. Prin contrast, ozonul din aerul exterior nu este în mod uzual luat în calcul pentru proiectarea instalaţiei datorită reactivităţii sale ridicate şi reducerii foarte rapide a concentraţiei acestuia în instalaţia de ventilare şi în încăpere. Alţi poluanţi gazoşi sunt în cele mai multe cazuri între aceste extreme. Prin conţinut de particule se înţelege cantitatea totală a particulelor solide şi lichide din aer, de la praful vizibil şi până la particulele sub un micron. Majoritatea ghidurilor se referă la PM10 (conţinut de particule cu un diametru aerodinamic de până la 10 µm), însă se acceptă din ce în ce mai mult faptul că, în scopul asigurării protecţiei sănătăţii,o atenţie deosebită trebuie acordată particulelor mici. În cazul în care este necesar să se ţină seama de particulele biologice, ghidurile PM10 nu sunt aplicabile şi cel mai important aspect îl constituie riscul imunologic sau infecţios reprezentat de aceste particule. Ca o recomandare, în tabelul 6 sunt prezentate exemple de niveluri pentru calitatea aerului exterior.

Tabelul 6 – Exemple de concentraţii ale poluanţilor din aerul exterior

Concentraţie Descrierea amplasamentului CO2 ppm

CO mg m-3

NO2 µg m-3

SO2 µg m-3

Total PM mg m-3

PM10 µg m-3

Mediu rural; fără surse importante 350 < 1 5 to 35 < 5 < 0.1 < 20

Oraş mic 375 1 to 3 15 to 40 5 to 15 0,1 – 0,3 10 to 30

Centrul oraşului - poluat 400 2 to 6 30 to 80 10 to 50 0,2 – 1,0 20 to 50 NOTĂ – Valorile indicate pentru poluanţii aerului reprezintă concentraţii anuale şi nu trebuie să fie utilizate pentru proiectarea instalaţiilor. Concentraţiile maxime sunt mai ridicate. Pentru informaţii suplimentare se utilizează măsurările locale şi ghidurile naţionale.

Page 14: SREN 13779

SR EN 13779:2005

12

5.2.4 Aer introdus Clasificarea aerului introdus este prezentată în tabelul 7.

Tabelul 7 – Clasificarea aerului introdus (SUP)

Categorie Descriere

SUP 1 Aer introdus care conţine numai aer exterior

SUP 2 Aer introdus care conţine aer exterior si aer recirculat NOTĂ – Aerul recirculat poate fi amestecat cu aerul introdus în mod intenţionat sau prin neetanşeităţi. Trebuie acordată o atenţie deosebită în cazul schimbătoarelor de căldură. Calitatea aerului introdus pentru clădirile cu ocupare umană trebuie să conducă la asigurarea calităţii aerului interior, luând în considerare emisiile preconizate din partea surselor interioare (metabolism, activităţi şi procese, materiale de construcţie, mobilă) şi din partea instalaţiei de ventilare. În vederea evitării neînţelegerilor, se recomandă definirea calităţii aerului introdus atât prin utilizarea clasificării indicate în tabelul 7, cât şi prin specificarea concentraţiilor limită aplicabile pentru anumiţi poluanţi din aerul interior. În acest sens este necesară declararea emisiilor preconizate din partea surselor interioare şi, acolo unde este posibil, aceasta trebuie corelată cu concentraţiile limită şi cu standardele de emisii. 5.2.5 Aer interior 5.2.5.1 Generalităţi Clasificarea de bază a aerului interior este prezentată în tabelul 8. Această clasificare se aplică aerului interior din zona ocupată.

Tabelul 8 – Clasificare de bază a calităţii aerului interior (IDA)

Categorie Descriere

IDA 1 Calitate ridicată a aerului interior

IDA 2 Calitate medie a aerului interior

IDA 3 Calitate moderată a aerului interior

IDA 4 Calitate scăzută a aerului interior

Definirea exactă a acestor categorii depinde de natura surselor de poluare considerate şi de efectul acestor poluanţi. De exemplu, sursele de poluare pot fi:

• localizate în spaţiu sau distribuite în interiorul unei clădiri;

• cu emisie continuă sau intermitentă;

• cu emisie de particule (anorganice, viabile sau alte organice) sau gaze/vapori (organice sau anorganice).

Pot fi considerate efecte din punct de vedere al percepţiei calităţii aerului interior (de către persoane adaptate sau neadaptate) sau al afectării sănătăţii cum ar fi iritaţii ale membranei mocoase, efecte toxice, infecţii, reacţii alergice sau cancerigene. Aceste efecte pot depinde de persoanele expuse, de exemplu adulţi sănătoşi, copii sau pacienţi în spital. Prin urmare, o definire completă a categoriilor de calitate a aerului interior este dificilă şi în afara domeniului de aplicare al acestui document. Totuşi, pentru aplicaţii practice, cele patru categorii de calitate a aerului interior se cuantifică prin una din metodele indicate în paragrafele de la 5.2.5.2 până la 5.2.5.6. Alegerea metodei este liberă, dar trebuie adaptată la destinaţia încăperii şi la cerinţe. Metode diferite conduc la aceeaşi categorie de calitate a aerului interior, dar nu neapărat la aceeaşi

Page 15: SREN 13779

SR EN 13779:2005

13

cantitate de aer introdus. În cazuri speciale se pot utiliza şi alte metode decât cele descrise mai jos pentru evaluarea calităţii aerului interior (IAQ). 5.2.5.2 Clasificare în funcţie de nivelul de CO2 Cercetările şi practica curentă sugerează faptul că IAQ poate fi împărţită în categorii în funcţie de CO2 conform tabelului 9. CO2 reprezintă un bun indicator al emisiilor de bioefluenţi umani. Clasificarea în funcţie de nivelul de CO2 este bine stabilită pentru încăperi ocupate, în care fumatul nu este permis şi poluarea este produsă în principal prin metabolism. Pentru comparaţie, în tabelul 6 sunt indicate concentraţii tipice de CO2 din aerul exterior.

Tabelul 9 – Nivelul de CO2 în încăperi

Nivelul de CO2-peste nivelul aerului exterior, în ppm Categorie Domeniu tipic Valoare prin lipsă

IDA 1 ≤ 400 350

IDA 2 400 – 600 500

IDA 3 600 – 1,000 800

IDA 4 > 1,000 1,200

Categoriile bazate pe CO2 sunt în mod normal echivalente cu debitele de aer exterior conform tabelului 11. 5.2.5.3 Clasificare în funcţie de calitatea observată a aerului, în decipoli Această metodă de clasificare este descrisă în CR 1752. Se aplică la încăperi ocupate fără risc de poluanţi neobservabili cum ar fi CO, Radon etc. Specificaţii tipice sunt următoarele:

Tabelul 10 – Calitate a aerului observată în zona ocupată

Calitate a aerului observată, în decipoli Categorie Domeniu tipic Valoare prin lipsă

IDA 1 ≤ 1,0 0,8

IDA 2 1,0 – 1,4 1,2

IDA 3 1,4 – 2,5 2,0

IDA 4 > 2,5 3,0

Această metodă nu este încă pe deplin acceptată şi este dificil de utilizat în practică. De accea ea trebuie utilizată numai în aplicaţiile în care sunt disponibile toate informaţiile necesare cu privire la debitele de emisii. O estimare este prezentată în CR 1752. 5.2.5.4 Clasificare indirectă în funcţie de debitele de aer exterior pentru o persoană Această metodă este o metodă practică bine fundamentată pentru toate situaţiile în care încăperile sunt destinate ocupării umane tipice. Debitele de aer exterior (furnizate de instalaţia de ventilare) pentru o persoană în cazul activităţii normale într-un birou sau în casă, cu o rată metabolică de 1,2 met, sunt indicate în tabelul 11. Aceste valori sunt utilizate în mod curent la proiectarea instalaţiei. Valorile trebuie să fie respectate în zona ocupată. Debitele indicate pentru zone de nefumători ţin seama atât de metabolism, cât şi de emisiile tipice în clădiri cu poluare redusă. În cazuri cu niveluri ridicate de activitate (met >1,2), debitele de aer exterior trebuie să fie majorate cu un factor de met/1,2.

Page 16: SREN 13779

SR EN 13779:2005

14

Tabelul 11 – Debite de aer exterior pentru o persoană

Debit de aer exterior pentru o persoană Zonă nefumători Zonă fumători

Categorie Unitate de măsură

Domeniu tipic Valoare prin lipsă Domeniu tipic Valoare prin lipsă

IDA 1

m3⋅h-1.persoană-1 l⋅s-1. persoană-1

> 54 > 15

72 20

> 108 > 30

144 40

IDA 2 m3⋅h-1.persoană-1 l⋅s-1.persoană-1

36 – 54 10 – 15

45 12,5

72 – 108 20 – 30

90 25

IDA 3 m3⋅h-1.persoană-1 l⋅s-1.persoană-1

22 – 36 6 – 10

29 8

43 – 72 12 – 20

58 16

IDA 4 m3⋅h-1.persoană-1 l⋅s-1.persoană-1

< 22 < 6

18 5

< 43 < 12

36 10

Este insistent recomandată alegerea materialelor de construcţie nepoluante sau cu poluare redusă, inclusiv mobila, covoarele şi instalaţia de ventilare propriu-zisă, în locul creşterii debitului de aer exterior în scopul diluării acestor emisii posibil a fi evitate. Debitele indicate pentru zonele de fumători sunt valabile pentru zonele în care este permis fumatul. Se recomandă definirea zonelor de fumători şi nefumători şi adaptarea instalaţiei la situaţia corespunzătoare. 5.2.5.5 Clasificare indirectă în funcţie de debitele de aer exterior raportate la aria pardoselii Această metodă poate fi utilizată în anumite cazuri la proiectarea instalaţiei pentru încăperi fără ocupare umană şi fără o destinaţie clară (de exemplu încăperi de depozitare). Debitele de aer pe unitate de arie a pardoselii sunt indicate în tabelul 12. Acestea se bazează pe un timp de funcţionare de 50% şi pe o înălţime a încăperii de 3 m. Pentru timpi de funcţionare mai mici şi pentru încăperi mai înalte debitele de aer trebuie să fie mai mari.

Tabelul 12 – Debite de aer exterior sau transferat pe unitate de arie a pardoselii (arie utilă) pentru încăperi cu altă destinaţie decât ocupare umană

Unitate de măsură Debit de aer exterior sau transferat pe unitate de arie a pardoselii

Categorie

Domeniu tipic Valoare prin lipsă

IDA 1 m3.h-1.m-2 l.s-1.m-2

* *

* *

IDA 2 m3.h-1.m-2 l.s-1.m-2

> 2,5 > 0,7

3 0,83

IDA 3 m3.h-1.m-2 l.s-1.m-2

1,3 – 2,5 0,35 – 0,7

2 0,55

IDA 4 m3.h-1.m-2 l.s-1.m-2

< 1,3 < 0,35

1 0,28

* Pentru IDA 1 această metodă nu este suficientă. 5.2.5.6 Clasificare în funcţie de nivelul de concentraţie al anumitor poluanţi Această metodă de clasificare este adecvată pentru situaţiile cu emisii semnificative de poluanţi specifici. Dacă nu sunt informaţii suficiente cu privire la toate emisiile interioare, cerinţele de debit de ventilare pot şi determinate conform 6.4.2.3. În cazul în care debitele de emisii nu sunt cunoscute, cerinţele de calitate a aerului pot fi de asemenea specificate indirect prin debitele de ventilare bazate pe experienţă.

Page 17: SREN 13779

SR EN 13779:2005

15

5.3 Funcţii ale instalaţiei şi tipuri de instalaţii de bază Instalaţiile de ventilare, de condiţionare a aerului şi de climatizare a încăperilor sunt destinate reglării calităţii aerului interior şi a condiţiilor de temperatură şi umiditate în încăperi conform unor specificaţii convenite în prealabil. Stabilirea condiţiilor de mediu interior are de asemenea consecinţe asupra costului instalaţiei, asupra cerinţelor de spaţiu ale instalaţiei şi asupra costurilor de exploatare. Prin urmare, se urmăreşte găsirea soluţiei potrivite cerinţelor reale. Instalaţiile de ventilare constau dintr-o instalaţie de introducere şi de evacuare a aerului şi sunt în general dotate cu filtre pentru aerul exterior, aparate de încălzire şi de recuperare a căldurii. Instalaţiile cu extragerea aerului fără sistem de introducere a aerului nu pot îndeplini toate cerinţele impuse. Instalaţiile de introducere a aerului fără instalaţie de evacuare a aerului nu permit în general recuperarea căldurii şi pot conduce la o suprapresiune care poate fi în anumite cazuri periculoasă materialelor de construcţie. Categoriile de bază pentru tipul instalaţiei depind de capabilitatea reglării calităţii aerului interior şi de mijloacele şi gradele de reglare a parametrilor termodinamici în încăpere. Pentru reglarea calităţii aerului interior, categoriile posibile sunt indicate în tabelul 13.

Tabelul 13 – Tipuri posibile de reglare a calităţii aerului interior (IDA-C)

Categorie Descriere

IDA – C 1 Fără reglare Instalaţia funcţionează continuu.

IDA – C 2 Reglare manuală Instalaţia funcţionează după un întrerupător acţionat manual.

IDA – C 3 Reglare în funcţie de timp Instalaţia funcţionează după un program de timp precizat.

IDA – C4 Reglare în funcţie de ocupare Instalaţia funcţionează în funcţie de ocupare (întrerupător de lumină, senzor cu infraroşu etc.)

IDA – C5 Reglare în funcţie de prezenţă (număr de persoane) Instalaţia funcţionează în funcţie de numărul de persoane din spaţiul respectiv.

IDA – C 6 Reglare directă Instalaţia este reglată prin senzori care măsoară parametrii aerului interior sau un criteriu adaptat (de exemplu CO2, gaz amestecat sau senzori VOC – compuşi organici volatili). Parametrii utilizaţi se adaptează tipului de activitate din spaţiul respectiv.

Indiferent de instalaţia de reglare utilizată (inclusiv reglare manuală), în general se obţine o performanţă mai bună prin utilizarea unui mod de reglare proactiv. Aceasta poate însemna, de exemplu, urmărirea formării poluanţilor şi creşterea debitului de ventilare cu o valoare mică înainte de depăşirea unei concentraţii limită, în locul creşterii însemnate a ventilării după depăşirea concentraţiei limită. Reglajul termic al mediului interior poate fi realizat numai de către instalaţia de ventilare sau în combinaţie cu alte mijloace cum ar fi tavane sau pardoseli răcite/încălzite etc. În acest sens, se utilizează tipurile de instalaţii de bază indicate în tabelul 14.

Tabelul 14 – Tipuri de bază ale instalaţiei în conformitate cu mijloacele de reglaj termic al mediului dintr-o încăpere

Descriere Tipul instalaţiei

Reglare numai prin instalaţia de ventilare Instalaţie numai cu aer

Reglare prin instalaţia de ventilare în combinaţie cu alte mijloace (de exemplu aparate de încălzire, tavane răcite, radiatoare).

Instalaţie mixtă

Procesele posibile de tratare a aerului în vederea schimbării mediului higrotermic sunt: încălzire, răcire, umidificare şi uscare. În vederea clasificării, o funcţie este valabilă numai în cazul în care

Page 18: SREN 13779

SR EN 13779:2005

16

instalaţia este capabilă să regleze această funcţie astfel încât în încăpere să se îndeplinească condiţiile la limită precizate. Aceasta înseamnă, de exemplu, că uscarea necontrolată în cadrul unei unităţi de răcire nu este considerată ca o uscare în sensul celor de mai sus. În tabelul 15 sunt prezentate definiţiile tipurilor de bază ale instalaţiei în conformitate cu capacitatea de reglare a temperaturii şi a conţinutului de umiditate în încăpere.

Tabelul 15 – Tipuri de bază ale instalaţiei în conformitate cu funcţionarea instalaţiei

Funcţii de reglare a instalaţiei Categorie Ventilare Încălzire Răcire Umidificare Uscare

Denumirea instalaţiei

Cod de culori pentru aer introdus

THM-C 0 x - - - - Instalaţie de ventilare pură

Verde

THM-C 1 x x - - - Instalaţie de ventilare cu încălzire sau instalaţie de încălzire a aerului

Roşu

THM-C 2 x x - x - Instalaţie de climatizare parţială a încăperilor cu umidificare

Albastru

THM-C 3 x x x - (x) Instalaţie de climatizare parţială a încăperilor cu răcire

Albastru

THM-C 4 x x x x (x) Instalaţie de climatizare parţială a încăperilor cu răcire şi umidificare

Albastru

THM-C 5 x x x x x Instalaţie de climatizare totală a încăperilor

Violet

Legenda

- Nu este influenţat de instalaţie x Reglat de instalaţie şi garantat la nivelul încăperii (x) Efectuat de instalaţie dar negarantat la nivelul încăperii

Categoria THM-C5 este cerută numai în cazul în care este necesară reglarea procesului de uscare. 5.4 Condiţii de presiune în încăpere În scopul reglării direcţiei curgerii aerului şi a distribuţiei emisiilor între zone ale clădirii şi/sau cu exteriorul, se creează condiţii de presiune prin intermediul debitelor diferite de aer introdus şi extras. În tabelul 16 sunt indicate categoriile posibile pentru condiţiile de presiune.

Tabelul 16 – Condiţii de presiune în încăpere

Categorie Descriere (situaţie fără vânt şi fără efect de tiraj)

PC 1 PC 2 PC 3 PC 4 PC 5

Depresiune (≤ -6 Pa) Depresiune uşoară (de la -2 până la -6 Pa) Echilibru (de la -2 până la +2 Pa ) = situaţie prin lipsă Suprapresiune uşoară (de la 2 până la 6 Pa) Suprapresiune (> 6 Pa)

Alegerea unui nivel de presiune depinde de specificul aplicaţiei. În unele cazuri este necesar mai mult decât un nivel de depresiune sau suprapresiune pentru reglarea debitelor de aer între toate zonele clădirii. În cazul în care nivelurile de presiune cerute se asigură în condiţii de vânt, anvelopa clădirii trebuie să fie etanşă conform A.9. În mod uzual, nu se specifică nivelurile de presiune, ci direcţiile

Page 19: SREN 13779

SR EN 13779:2005

17

propuse ale curgerii în condiţii de neperturbare. În climatele reci suprapresiunea în clădire poate conduce la degradarea construcţiei. În cazul în care nu este nimic declarat, se adoptă categoria PC 3. 5.5 Putere specifică a ventilatorului Clasificarea în funcţie de puterea specifică a ventilatorului (pentru fiecare ventilator) este indicată în tabelul 17 (clasificare pentru un ventilator). În cazul în care nu este nimic declarat, se aplică valorile prin lipsă indicate în tabelul A.3.

Tabelul 17 – Clasificare în funcţie de puterea specifică a ventilatorului

Categorie PSFP , în W⋅m-3⋅s

SFP 1 SFP 2 SFP 3 SFP 4 SFP 5

< 500 500 – 750

750 – 1,250 1,250 – 2,000

> 2,000

6 Mediu interior 6.1 Generalităţi Instalaţiile de ventilare, condiţionare a aerului şi climatizare influenţează următorii parametri:

• mediul termic

• calitatea aerului interior

• umiditatea aerului interior

• mediul acustic. În orice caz, este important să se înţeleagă faptul că performanţa şi confortul persoanelor dintr-o încăpere depind de asemenea de alţi factori de influenţă cum ar fi:

• tipul activităţii şi configuraţia spaţiului de lucru

• iluminatul şi culorile

• dimensiunea încăperii, mobila

• vederea către exterior

• condiţiile de lucru şi relaţiile de muncă

• factori individuali. Ipotezele de proiectare cu privire la mediul interior se bazează pe acordul dintre beneficiar şi proiectant. Ipoteze de proiectare tipice sunt indicate în paragrafele de la 6.3 până la 6.7 şi recomandări suplimentare cu privire la calitatea aerului sunt prezentate în 5.2. Cerinţele convenite pentru mediul termic, calitatea aerului interior, umiditatea aerului interior şi mediul acustic se îndeplinesc în zona ocupată în conformitate cu 6.2. O instalaţie este destinată cerinţelor specifice ale unui proiect 6.2 Zonă ocupată

Page 20: SREN 13779

SR EN 13779:2005

18

Cerinţele pentru mediul interior trebuie să fie satisfăcute în zona ocupată. Aceasta înseamnă că toate măsurările referitoare la criteriile de confort trebuie să fie îndeplinite în această zonă. Pentru evaluarea acestor cerinţe poate fi utilizată întreaga arie a unei încăperi, însă criteriile de confort nu sunt garantate în afara zonei ocupate. Dimensiuni tipice pentru zona ocupată sunt prezentate în tabelul 18 şi sunt indicate în figura 2.

Tabelul 18 – Dimensiuni ale zonei ocupate

Distanţă de la suprafaţa interioară pentru Domeniu tipic (m) Valoare prin lipsă (m)

Planşeu (limită inferioară) A Planşeu (limită superioară) B Ferestre şi uşi exterioare C Aparate de încălzire, ventilare şi condiţionare a aerului D Pereţi exteriori E Pereţi interiori F Uşi, zone de trecere etc. G

000 to 0,20 1,30 to 2,00 0,50 to 1,50

0,50 to 1,50 0,15 to 0,75 0,15 to 0,75

Condiţii speciale

0,05 1,80 1,00

1,00 0,50 0,50

-

Secţiune verticală

Vedere în plan

Figura 2 – Descriere a zonei ocupate La considerarea pereţilor exteriori cu ferestre sau uşi, elementul cu cea mai mare distanţă este valabil pentru întreaga suprafaţă. Trebuie recunoscut faptul că în încăperi cu tavane joase (înălţimea încăperii sub 2,5 m) poate fi dificilă respectarea cerinţei de limitare superioară la 2,0 m. Pentru zonele următoare, în care poate fi dificilă respectarea cerinţelor pentru mediul termic, cu referire în special la curenţi de aer şi temperatură, se au în vedere acorduri speciale: a) zone de trecere b) zone în apropierea uşilor care sunt utilizate în mod frecvent sau sunt deschise c) zone în apropierea gurilor de introducere a aerului d) zone în apropierea unităţilor cu degajare mare de căldură sau debit ridicat de aer. Cu excepţia unor indicaţii sau acorduri contrare, zonele a) şi b) nu se consideră ca făcând parte din zona ocupată, însă zonele c) şi d) se consideră ca făcând parte din zona ocupată.

Page 21: SREN 13779

SR EN 13779:2005

19

Dacă destinaţia unei încăperi nu se bazează pe dimensiunile încăperii, ci pe alţi factori, zona ocupată poate fi definită pe baza aranjării zonelor de lucru şi a echipamentelor din interiorul acesteia sau prin amplasarea zonei de respirat, conform convenţiei dintre proiectant şi beneficiar.

Page 22: SREN 13779

SR EN 13779:2005

20

6.3 Mediul termic 6.3.1 Generalităţi Următoarele prevederi se bazează pe EN ISO 7730 şi sunt valabile pentru aplicaţii tipice cum ar fi clădirilor de birouri etc. 6.3.2 Ipoteze de proiectare Cele mai importante ipoteze de proiectare cu referire la mediul termic sunt îmbrăcămintea şi activitatea ocupanţilor. Valori tipice pentru clădirile de birouri sau locuri de lucru similare pentru activităţi sedentare sunt indicate în tabelul 19.

Tabelul 19 – Ipoteze de proiectare pentru îmbrăcăminte şi activitate în clădiri de birouri

Parametru Domeniu tipic (clo) Valoare prin lipsă pentru proiectare

Îmbrăcăminte Vara: de la 0,5 până la 0,7 Iarna: de la 0,8 până la 1,0

Vara: 0,5 clo Iarna: 1,0 clo

Activitate (a se vedea tabelul 25)

de la 1,0 până la 1,4 met 1,2 met

Transferul de căldură al corpului omenesc prin radiaţie depinde de temperatura suprafeţelor înconjurătoare, iar transferul de căldură prin convecţie depinde de temperatura şi viteza aerului. Prin urmare, confortul termic pentru o îmbrăcăminte şi o activitate date este datorat în principal temperaturii operative şi vitezei aerului. Alte influenţe cum ar fi gradientul vertical de temperatură, planşeele calde sau reci şi asimetria radiaţiei trebuie să fie verificate numai în aplicaţii speciale. Informaţii de bază asupra acestor aspecte sunt precizate în EN ISO 7730, EN ISO 8990 şi prEN ISO 9920. 6.3.3 Temperatura aerului şi temperatura operativă În majoritatea aplicaţiilor, în domeniul de aplicare al acestui document se încadrează vitezele reduse ale aerului (< 0,2 m.s-1) şi diferenţele mici între temperatura aerului şi temperatura medie de radiaţie în încăpere (< 4°C). Prin urmare, în acest document, temperatura operativă într-un anumit loc în încăpere se defineşte ca

2ra

oθθ

θ+

= (3)

în care θ0 este temperatura operativă în locul considerat din încăpere θa este temperatura aerului din încăpere θr este temperatura medie de radiaţie a tuturor suprafeţelor (pereţi, pardoseală, tavan, ferestre,

radiatoare etc.) cu referire la locul considerat din încăpere. Informaţii suplimentare cu privire la temperatura operativă sunt precizate în EN ISO 7726 şi EN ISO 7730. Considerând valorile prin lipsă pentru clădiri de birouri conform tabelului 19, temperatura operativă optimă este 24,5°C pentru condiţii de vară şi 21,5°C pentru condiţii de iarnă. Oriunde este posibil, proiectantul trebuie să utilizeze valorile de proiectare pentru clădirea reală considerată şi nu să se bazeze pe valori sau tabele de valori tipice. Proiectantul trebuie de asemenea să ţină seama de faptul că cerinţele de temperatură depind de adaptarea utilizatorilor, de exemplu prin alegerea unor valori clo ale îmbrăcăminţii şi încercarea de potrivire a acestora. Aceasta variază în mod evident cu climatul exterior uzual şi prin urmare se pot aplica condiţiile locale cunoscute care conduc la confortul termic. Reglementările locale sunt prioritare. Oricum, cu excepţia cazurilor în care se convine altfel, proiectarea instalaţiei se bazează pe valorile indicate în tabelul 20.

Page 23: SREN 13779

SR EN 13779:2005

21

Tabelul 20 – Valori de proiectare pentru temperatura operativă în clădiri de birouri

Situaţie Domeniu tipic (°C) Valori prin lipsă pentru proiectare (°C)

Iarnă cu încălzire θ0 = de la 19 până la 24 θ0 = 21 1)

Vară cu răcire θ0 = de la 23 până la 26 θ0 = 26 2)

1) În condiţii de proiectare pentru iarnă. Temperatură minimă pe timpul zilei.

2) În condiţii de proiectare pentru vară. Temperatură maximă pe timpul zilei. Cu excepţia cazurilor în care se convine altfel, temperatura operativă specificată se aplică în centrul încăperii la o înălţime de 0,6 m deasupra pardoselii. Pe baza valorilor de proiectare convenite, proiectantul şi beneficiarul pot conveni o parte din timp în care valorile de proiectare pot fi depăşite (de exemplu ore pe zi sau zile pe an). 6.3.4 Viteze ale aerului şi indici ai curenţilor de aer Viteza medie acceptabilă a aerului depinde de indicele curentului de aer (procentul de nesatisfăcuţi datorită curentului de aer), de temperatură şi de intensitatea turbulenţei. Această corelaţie este descrisă în EN ISO 7730 şi CR 1752 după cum urmează:

),TUv,(),v()(DR ,a 14337005034 620 +××−−= θ (4)

în care DR este indicele curentului de aer, în % θa este temperatura locală a aerului , în °C (19°C– 27°C) v este viteza locală medie a aerului, în m s-1 TU este intensitatea turbulenţei locale, în % (de la 30% până la 60% cu distribuţie de aer

amestecat) Dacă nu există un acord special, pe baza principiilor susmenţionate, se pot utiliza valorile indicate în tabelul 21, pentru temperaturile de proiectare pentru încăperi conform 6.3.3, un indice de curent de aer de la 10% până la 20% şi presupunând intensitatea turbulenţei de 40% (ventilare cu aer amestecat).

Tabelul 21 – Valori de proiectare pentru viteza locală a aerului (valori medii în m⋅s-1 măsurate pentru cel puţin 3 minute, măsurate conform EN 13182)

Temperatura locală a aerului (°C) Domeniu tipic Valoare prin lipsă (DR = 15%)

θa = 20 de la 0,10 până la 0,16 v ≤ 0,13

θa = 21 de la 0,10 până la 0,17 v ≤ 0,14

θa = 22 de la 0,11 până la 0,18 v ≤ 0,15

θa = 24 de la 0,13 până la 0,21 v ≤ 0,17

θa = 26 de la 0,15 până la 0,25 v ≤ 0,20 NOTĂ – Se admit valori mai mari în condiţiile reglării individuale a curgerii aerului şi cu ventilare intensivă pe durate limitate de timp. Valorile convenite sunt îndeplinite în toate situaţiile cu operare normală. Aceasta presupune că instalaţia, cu gurile de aer aferente, este dimensionată corespunzător.

Page 24: SREN 13779

SR EN 13779:2005

22

6.4 Calitatea aerului interior 6.4.1 Ipoteze de proiectare Cele mai importante ipoteze de proiectare cu referire la calitatea aerului interior sunt informaţiile cu privire la ocuparea umană, faptul că fumatul este permis sau nu, şi emisiile din partea surselor altele decât metabolism şi fumat. De asemenea trebuie să se ţină seama de faptul că perceperea calităţii aerului interior se face într-o manieră negativă pe măsura creşterii temperaturii şi umidităţii. Valori tipice pentru ocuparea umană sunt indicate în tabelul 22. Valorile de proiectare se bazează oriunde este posibil pe date reale specifice proiectului. Oricum, în cazul în care nu este declarată nici o valoare, se aplică valorile prin lipsă indicate în tabelul 22. Dacă nu se specifică nici o informaţie cu privire la fumat, se presupune că fumatul este interzis pentru toate destinaţiile indicate în tabelul 22. În cazul în care fumatul este permis, se recomandă cu tărie defalcarea clară între zonele de fumători şi cele de nefumători.

Tabelul 22 – Ipoteze de proiectare pentru aria pardoselii pentru o persoană

Aria pardoselii pentru o persoană, în m2.persoană-1 *) Destinaţie Domeniu tipic Valoare prin lipsă

Birou mare Birou mic Sală de şedinţe Magazin Sală de clasă Salon de spital Cameră de hotel Restaurant

de la 7 de la 8 de la 2 de la 3 de la 2 de la 5 de la 5 de la 1,2

până lapână lapână lapână lapână lapână lapână lapână la

20 12 5 8 5 15 20 5

12 10 3,0 4,0 2,5

10 10 1,5

*) Aria utilă a pardoselii pe încăpere. Emisiile din partea altor surse decât metabolism şi fumat trebuie să fie specificate cât se poate de clar. Dacă nu se specifică nimic, trebuie clarificat cu beneficiarul faptul că nu trebuie să fie luate în considerare emisii suplimentare. 6.4.2 Debite de introducere a aerului 6.4.2.1 Generalităţi Debitul de ventilare (debitul de aer exterior şi introdus) se determină utilizând următoarele criterii:

• ocupare umană cu sau fără fumat

• alte emisii cunoscute

• degajările pentru încălzire sau răcire sunt disipate prin ventilare. În vederea prevenirii pierderilor necontrolate de aer introdus, conductele şi canalele trebuie să fie etanşe conform A.8. 6.4.2.2 Ocupare umană Debitul de ventilare pentru ocupare umană se determină utilizând informaţiile din 5.2.5 sau utilizând valori specifice pentru debitul de aer pe baza reglementărilor sau de experienţei. 6.4.2.3 Alte emisii cunoscute Debitul de ventilare necesar pentru debitul emisiilor şi pentru nivelul admisibil al concentraţiei în încăpere conduce la diluarea emisiilor cunoscute după cum urmează:

SUPIDA

Em,SUPv, cc

qq

−= (5)

Page 25: SREN 13779

SR EN 13779:2005

23

în care qv,SUP este debitul volumic de aer introdus, în m3.s-1 qm,E debitul masic al emisiilor în încăpere, în mg.s-1 cIDA concentraţia admisibilă în încăpere, în mg.m-3 cSUP concentraţia din aerul introdus, în mg.m-3 În cazul poluanţilor diferiţi este necesară verificarea tuturor poluanţilor relevanţi în vederea determinării celui mai critic dintre aceştia. De regulă, se preferă reglarea sursei în loc de ventilare. Relaţia (5), indicată mai sus, este valabilă pentru regim staţionar (situaţie prin lipsă) cu emisie constantă pe o durată lungă de timp. Atunci când durata emisiei este scurtă, concentraţia de echilibru în regim staţionar nu poate fi atinsă sau debitul de aer poate fi redus pentru un nivel maxim de concentraţie precizat. Dependenţa de timp a nivelului concentraţiei în încăpere se determină cu relaţia următoare (debit de aer introdus = debit de aer extras):

⎟⎟⎟

⎜⎜⎜

−+=−⋅− t

Vq

I eqq

cctc rSUPv,

SUPv,

Em,IDASUPDA 1)0()( (6)

în care cIDA (t) este concentraţia în încăpere la momentul t, în mg.m-3

cSUP este concentraţia din aerul introdus, în mg.m-3 cIDA (0) este concentraţia în încăpere la început (t = 0), în mg.m-3 qv,SUP este debitul volumic de aer introdus, în m3.s-1 qm,E este debitul masic de emisii în încăpere, în mg.s-1 Vr este volumul de aer din încăpere, în m3 t este timpul, în s 6.4.2.4 Sarcină de încălzire şi de răcire În anumite cazuri degajările de căldură pentru încălzire sau răcire care trebuie să fie disipate prin instalaţia de ventilare conduc la determinarea debitului de ventilare. Dacă din acest motiv debitul de ventilare devine mult mai mare decât cel precizat în 6.4.2.2, atunci poate fi mai eficientă din punct de vedere energetic o soluţie alternativă de disipare a căldurii. Debitul de ventilare necesar pentru încălzire sau răcire se determină după cum urmează:

SUPIDAa,pSUPv,

cq

θθρΦ

−×= (7)

în care qV,SUP este debitul de aer introdus, în m3.s-1 Φ este sarcina termică, în W ρ este masa volumică aerului, în kg.m-3 cp este capacitatea termică a aerului, în J.kg-1.K-1

Page 26: SREN 13779

SR EN 13779:2005

24

θa,IDA este temperatura încăperii, în °C θSUP este temperatura aerului introdus, în °C Masa volumică şi capacitatea termică a aerului depind de temperatura şi presiunea acestuia. Calculul se efectuează cu valorile aplicabile pentru situaţia reală. 6.4.3 Debite de evacuare a aerului Într-o instalaţie de ventilare mecanică la echilibru cu aer introdus şi extras, debitul de aer extras este determinate de debitul de aer introdus şi de condiţiile de presiune necesare. Pentru instalaţiile cu extracţie a aerului, debitele de aer extras se calculează în conformitate cu principiile precizate în paragrafele de la 6.4.2.2 până la 6.4.2.4. Valori tipice de proiectare pentru bucătării şi toalete/grupuri sanitare sunt indicate în tabelul 23. Aerul extras poate fi înlocuit cu aerul exterior sau cu aer din alte încăperi (a se vedea tabelul A.2). Pentru aplicaţii specializate (de exemplu anumite clădiri industriale şi spitaliceşti), debitele de aer extras trebuie să fie calculate conform unor cerinţe specifice, ţinând seama de asemenea de influenţa posibilă asupra mediului exterior. Aceasta este în afara domeniului de aplicare al acestui document.

Tabelul 23 – Valori de proiectare pentru debitele de aer extras

Destinaţie Unităţi de măsură

Domeniu tipic Valori prin lipsă de proiectare

Bucătărie - Utilizare obişnuită (de exemplu

bucătărie pentru prepararea băuturilor calde)

m3⋅h-1 l⋅s-1

> 72 > 20

108 30

- Utilizare profesională * * * Toaletă/Grup sanitar ** - pe încăpere (minim) m3⋅h-1

l⋅s-1 > 24 > 6,7

36 10

- pe arie de pardoseală m3⋅h-1⋅m-2 l⋅s-1⋅m-2

> 5,0 > 1,4

7,2 2,0

* Debitele de aer extras pentru bucătării se dimensionează în conformitate cu situaţia specifică. ** În utilizare cel puţin 50% din timp. Pentru durate de funcţionare mai mici sunt necesare debite mai mari.

Valori mai mici sunt posibile pentru aer extras direct din cabina de WC (valoare tipică: de la 10 până la 20 m3.h-1 pentru o cabină de WC)

6.5 Umiditate a aerului interior În domeniul tipic al temperaturilor aerului dintr-o încăpere între 20°C şi 26°C evaporarea joacă un rol minor în reglarea temperaturii corpului omenesc. Prin urmare în mod normal apar puţine probleme cu referire la confortul termic atunci când umiditatea relativă este între 30% şi 70%. Limita inferioară de 30% este precizată pentru a preveni uscarea ochilor şi iritarea mucoaselor. Totuşi, în climate severe se permite convenirea unei umidităţi mai scăzută p o durată limitată, între beneficiar şi proiectant, ţinând seama de normele locale şi de preferinţe. Reclamarea aerului prea uscat este adesea cauzată de praf sau de alţi poluanţi din aer. Umiditatea relativă este adesea prea scăzută datorită temperaturii din încăpere şi/sau debitului de aer exterior prea mari. Toate aceste cauze trebuie să fie luate în considerare înainte de prevederea umidificării. Datorită faptului că umiditatea relativă ridicată stimulează dezvoltarea fungilor şi a acarienilor, precum şi degradarea materialelor de construcţie, perioade prea lungi cu umiditate relativă prea ridicată trebuie să fie evitate. Concentraţii prea ridicate în particule din aceste organisme pot constitui de asemenea un risc pentru persoanele sensibile şi trebuie sa fie evitate. În lipsa unor informaţii alternative, proiectarea se bazează pe ipoteza că există alte surse de umiditate decât ocuparea umană şi aerul introdus şi infiltrat.

Page 27: SREN 13779

SR EN 13779:2005

25

6.6 Mediu acustic Nivelurile admisibile de presiune acustică ponderată A generată şi/sau transmisă de instalaţia de ventilare şi de condiţionare a aerului şi de alte instalaţii în diverse tipuri de spaţii sunt definite în tabelul 24. Aceste valori sunt valori medii şi sunt valabile în condiţii de lipsă a surselor de zgomot din exterior sau din utilizarea încăperii. Valorile includ existenţa mobilei dar exclud existenţa persoanelor în încăpere.

Tabelul 24 – Valori admisibile pentru nivelurile de presiune acustică ponderată A

Nivel de presiune acustică [dB(A)] Clădire Tipul spaţiului Domeniu tipic Valoare prin lipsă

Instituţii de îngrijire a copilului

Grădiniţe Creşe

de la 30 până la 45 de la 30 până la 45

40 40

Clădiri publice Auditoriu Biblioteci Cinematografe Tribunale Muzee

de la 30 până la 35 de la 28 până la 35 de la 30 până la 35 de la 30 până la 40 de la 28 până la 35

33 30 33 35 30

Spaţii comerciale Buticuri Magazine Supermagazine Săli de calculatoare, mari Săli de calculatoare, mici

de la 35 până la 50 de la 40 până la 50 de la 40 până la 50 de la 40 până la 60 de la 40 până la 50

40 45 45 50 45

Spitale Coridoare Săli de operaţie Saloane Dormitoare, în timpul zilei Dormitoare, în timpul nopţii

de la 35 până la 45 de la 30 până la 48 de la 25 până la 35 de la 20 până la 35 de la 25 până la 40

40 40 30 30 30

Hoteluri Holuri Recepţii Camere de hotel (pe timpul nopţii) Camere de hotel (pe timpul zilei)

de la 35 până la 45 de la 35 până la 45 de la 25 până la 35 de la 30 până la 40

40 40 30 35

Birouri Birouri mici Săli de conferinţe Birouri mari Secretariate

de la 30 până la 40 de la 30 până la 40 de la 35 până la 45 de la 35 până la 45

35 35 40 40

Restaurante Cantine Restaurante Bucătării

de la 35 până la 50 de la 35 până la 50 de la 40 până la 60

40 45 55

Şcoli Săli de clasă Coridoare Amfiteatre Cancelarii

de la 30 până la 40 de la 35 până la 50 de la 35 până la 45 de la 30 până la 40

35 40 40 35

Clădiri pentru sport Săli de sport acoperite Bazine de înot

de la 35 până la 50 de la 40 până la 50

45 45

Generale Toalete Garderobe

de la 40 până la 50 de la 40 până la 50

45 45

6.7 Degajări interioare 6.7.1 Generalităţi În paragrafele de la 6.7.2 până la 6.7.4 sunt prezentate informaţii referitoare la sarcina generată de ocupanţi, instalaţia de iluminat şi echipamente. Pentru proiectarea instalaţiei de încălzire, ventilare şi condiţionare a aerului este esenţială definirea realistă a degajărilor interne cu orarul aferent şi corespondenţa acestora cu timpul.

Page 28: SREN 13779

SR EN 13779:2005

26

NOTĂ – Supraestimarea degajărilor interne poate conduce la o investiţie şi costuri de exploatare nejustificat de ridicate, în timp ce o subestimare poate conduce la temperaturi prea ridicate în încăpere în sezonul cald.

Page 29: SREN 13779

SR EN 13779:2005

27

6.7.2 Persoane Generarea căldurii din partea persoanelor constă într-o componentă sensibilă (radiaţie plus convecţie) şi o componentă latentă (emisie de vapori). Pentru creşterea de temperatură este relevantă numai componenta sensibilă. Tabelul 25 conţine valori ale generării de căldură din partea ocupanţilor, bazate pe o temperatură a aerului de 24°C. La temperaturi mai ridicate generarea totală de căldură rămâne aceeaşi, dar valorile căldurii sensibile scad (θa = 26°C: aproximativ –20%).

Tabelul 25 – Degajări de căldură ale persoanelor pentru diferite tipuri de activităţi (temperatura aerului 24°C)

Căldură totală Căldură sensibilăActivitate Met 1) W⋅persoană-1 2) W⋅persoană-1

Repaos 0,8 80 55

Aşezat, relaxat 1,0 100 70

Activitate sedentară (birou, şcoală, laborator) 1,2 125 75

În picioare, activitate uşoară (cumpărături, laborator, industrie uşoară)

1,6

170

85

În picioare, activitate medie (vânzător, lucru la un utilaj)

2,0

210

105

Mers, cu viteza: 2 km h-1 3 km h-1 4 km h-1 5 km h-1

1,9 2,4 2,8 3,4

200 250 300 360

100 105 110 120

1) 1 met = 58 W⋅m-2

2) valori rotunjite pentru suprafaţa corpului omenesc de 1,8 m2⋅persoană-1

6.7.3 Iluminat Instalaţia de ventilare se dimensionează cu luarea în considerare a degajărilor interne de căldură datorate instalaţiei de iluminat propuse. Valori tipice de proiectare sunt indicate în tabelul 26. Valorile indicate sunt mediate pe aria încăperii.

Tabelul 26 – Valori de proiectare pentru niveluri de iluminat

Nivel de iluminat, în Lux Destinaţie Domeniu tipic Valori prin lipsă

Birou cu fereastră Birou fără fereastră Magazin Sală de clasă Salon de spital Cameră de hotel Restaurant Încăpere nelocuită

de la 300 până la 500 de la 400 până la 600 de la 300 până la 500 de la 300 până la 500 de la 200 până la 300 de la 200 până la 300 de la 200 până la 300 de la 50 până la 100

400 500 400 400 200 200 200 50

Puterea electrică necesară pentru un anumit nivel de iluminat depinde de soluţia tehnică adoptată. În tabelul 27 sunt indicate valori tipice pentru instalaţii eficiente din punct de vedere energetic.

Page 30: SREN 13779

SR EN 13779:2005

28

Tabelul 27 – Valori de proiectare pentru puterea instalaţliei de iluminate pentru instalaţii de iluminat

eficiente energetic

Putere specifică a instalaţiei de iluminat, în W.m-2 Nivel de iluminat, în Lux Domeniu tipic Valori prin lipsă

50 100 200 300 400 500

de la 2,5de la 3,5de la 5,5de la 7,5de la 9,0de la 11,0

până lapână lapână lapână lapână lapână la

3,2 4,5 7,0 7,5 12,5 15,0

3 4 6 8

10 12

NOTĂ – În cazul instalaţiilor de iluminat cu eficienţă energetică scăzută puterea electrică pentru iluminat poate fi de două ori mai mare. Prin utilizarea spot-urilor, a altor sisteme speciale de iluminat sau a culorilor închise pentru suprafeţele încăperii pot rezulta valori suplimentare ale puterii electrice. Informaţii suplimentare pentru iluminat sunt prezentate în EN 12464-1. 6.7.4 Echipamente Toate echipamentele cu emisii relevante amplasate în spaţiul ventilat trebuie sa fie definite ca bază a proiectării instalaţiei de încălzire, ventilare şi condiţionare a aerului. În clădiri de birouri degajarea de căldură din partea echipamentelor este în mod uzual între (25 ... 200) W⋅persoană-1, mediate pe durata perioadei de utilizare. O valoare prin lipsă pentru clădiri de birouri este 100 W⋅persoană-1 pentru o durată de 8 h/zi. 7 Tema de proiectare 7.1 Generalităţi Criteriile de proiectare specifică informaţia necesară pentru proiectarea instalaţiei. Aceste criterii constituie de asemenea baza măsurărilor care vor fi efectuate pe durata procesului de recepţie. Acestea furnizează limbajul comun tuturor părţilor incluzând beneficiarul, proiectantul, contractorul şi personalului de operare şi întreţinere. Informaţia necesară pentru a proiecta instalaţia este organizată pe baza documentelor enumerate de la 7.2 la 7.9. Dacă metoda utilizată pentru dimensionarea instalaţiei necesită detalii suplimentare, acestea trebuie furnizate. 7.2 Principii Deşi în acest document termenii „beneficiar”, „proiectant” sau „contractor” sunt utilizate să descrie funcţia, responsabilităţile depind de contract. Utilizarea acestora nu presupune definirea responsabilităţii pentru informaţii. Cu toate acestea, dacă una din părţi nu furnizează informaţia, cealaltă parte trebuie să o solicite sau să stabilească şi să înregistreze ipotezele necesare. Deciziile cheie în procesul de proiectare reprezintă un punct critic şi se recomandă să fie convenite şi înregistrate de comun acord între beneficiar şi proiectant. Proiectantul trebuie să obţină o descriere a caracteristicilor de mediu şi de structură a clădirii de la beneficiar, pe care acesta o solicită de la ceilalţi contractori. Proiectantul şi beneficiarul trebuie de asemenea să convină asupra rezultatelor dorite, pe care beneficiarul le solicită la momentul recepţiei şi în timpul exploatării normale. Descrierea clădirii cu date referitoare la construcţie, utilizare şi cerinţe constituie un proces evolutiv cu un grad de detaliere şi precizie crescătoare cu evoluţia proiectului. În consecinţă, utilizarea tuturor specificaţiilor trebuie întotdeauna enunţată clar. Detaliile despre informaţia necesară sunt de asemenea dependente de metoda de calcul utilizată. Proiectantul defineşte datele necesare.

Page 31: SREN 13779

SR EN 13779:2005

29

Se recomandă introducerea unui instalaţie de abrevieri pentru construcţii, utilizarea spaţiilor şi cerinţe, care să fie utilizat pe toată durata fazei de proiectare. 7.3 Caracteristicile generale ale clădirii 7.3.1 Amplasarea, condiţiile exterioare, împrejurimi În măsura posibilităţilor, proiectantul trebuie să obţină de la beneficiar informaţii despre amplasarea clădirii considerate, caracteristicile importante ale mediului înconjurător cum sunt clădirile adiacente, umbrirea, reflecţiile, emisiile, şoselele, aeroporturile, faleza, cerinţele speciale şi în general, toate informaţiile care vor influenţa proiectarea. Dacă sunt disponibile trebuie să îi fie date rapoartele pentru expunerea faţadelor la zgomot şi vânt. Categoria aerului exterior trebuie definită în conformitate cu tabelul 5. 7.3.2 Date climatice exterioare Trebuie furnizate informaţii climatice despre mediul exterior; ca un minim, sunt necesare condiţiile de proiectare pentru iarnă şi vară. În principiu, standardele de calcul a necesarului de căldură şi răcire furnizează datele necesare în paşi de o oră pentru zile de referinţă. Cei mai importanţi parametrii pentru proiectare sunt:

• iarna: temperatura exterioară şi viteza vântului

• vara: temperatura exterioară, umiditatea şi intensitatea radiaţiei solare. În unele cazuri sunt utile informaţii suplimentare despre frecvenţa de apariţie a situaţiilor extreme, în special pentru verificarea condiţiilor de confort. Pentru anul de referinţă, proiectantul trebuie să precizeze anul de referinţă care a fost ales pentru estimarea consumului anual de energie. 7.3.3 Informaţii despre exploatarea clădirii Proiectantul trebuie să obţină, de la beneficiar, informaţii despre schema de ocupare în timpul zilelor reprezentative, perioadele anuale de neocupare (de exemplu şcoli etc.) şi despre utilizarea generală (de exemplu sfârşit de săptămână, noapte etc.). 7.4 Date ale construcţiei Toate părţile clădirii trebuie specificate în cadrul unei liste cu datele relevante ale construcţiei. 7.5 Descrierea geometriei Descrierea geometriei inclusiv informaţii despre orientarea elementelor expuse mediului exterior poate fi prezentată sub forma schiţelor şi/sau a tabelelor. Se recomandă specificarea volumului net şi aria pardoselii, pentru fiecare încăpere. 7.6 Destinaţia încăperilor 7.6.1 Generalităţi Trebuie să fie furnizate, în cadrul unui tabel, informaţii despre utilizarea fiecărei încăperi sau grup de încăperi cu aceeaşi destinaţie. Trebuie inclusă de asemenea informaţia necesară de la beneficiar conform anexei A1 din EN 12599:2000. 7.6.2 Prezenţa oamenilor Trebuie specificate condiţiile de proiectare în funcţie de numărul de persoane care pot ocupa încăperea pe o durată lungă de timp (a se vedea tabelul 22). Acest număr constituie o condiţie de bază de utilizare deoarece debitul de aer de ventilare trebuie să fie proiectat pentru acest nivel de ocupare. În plus trebuie definită activitatea şi îmbrăcămintea în conformitate cu tabelul 19. Nivelul de ocupare trebuie precizat orar, de exemplu prin specificarea valorilor orare pentru zile reprezentative.

Page 32: SREN 13779

SR EN 13779:2005

30

7.6.3 Alte aporturi interne de căldură Se specifică aporturile interne de căldură pentru diferite încăperi sau grupuri de încăperi. Definirea aporturilor trebuie făcută după cum urmează:

• aporturi de căldură sensibilă, de tip convectiv sau radiativ

• aporturi de căldură latentă. Acestea trebuie definite după o schemă similară cu cea de ocupare. 7.6.4 Alte surse interne de poluare şi de umiditate Beneficiarul şi proiectantul trebuie să convină asupra producerii poluării speciale sau de umiditate în încăperi cu referire la limitele acestor poluanţi în interiorul încăperilor. Fiecare poluant trebuie să fie definit de un orar de producere şi de valoarea maximă admisă. 7.6.5 Debitul de aer extras În anumite aplicaţii debitul de aer extras este dat de tipul procesului sau a echipamentului. În acest caz debitul de aer extras este definit de beneficiar. 7.7 Cerinţe în încăperi 7.7.1 Generalităţi Cerinţele (rezultatele dorite în conformitate cu paragrafele de la 6.3 până la 6.7) trebuie să fie specificate în fiecare încăpere. În general, aceasta este o acţiune comună între beneficiar şi proiectant. Cerinţele vizând condiţiile termice şi de curent de aer trebuie să fie satisfăcute în zona ocupată, specificată în conformitate cu 6.2. Beneficiarul poate să precizeze propriile cerinţe sau să utilizeze valorile date în acest document. Este responsabilitatea proiectantului să informeze beneficiarul asupra consecinţelor cerinţelor speciale sau a definiţiilor speciale ale zonelor ocupate. 7.7.2 Tipul reglării Tipul reglării mediului interior trebuie specificat în conformitate cu definiţiile date în tabelul 13 şi trebuie să fie adaptat la destinaţia încăperii. 7.7.3 Condiţii termice şi de umiditate Condiţiile termice în încăpere trebuie specificate în conformitate cu 6.3 iar condiţiile de umiditate în conformitate cu 6.5. 7.7.4 Calitatea aerului pentru persoane Proiectantul şi beneficiarul trebuie să fie de acord asupra nivelului de calitate necesar pentru aer şi a metodei de clasificare pe care beneficiarul doreşte să o aplice. O informaţie importantă este dacă este sau nu permis fumatul. Proiectantul trebuie să calculeze debitul de aer necesar pentru a realiza cerinţele specificate (a se vedea 5.2.5 şi 6.4). Debitul de aer pe încăpere este bazat pe acordul dintre beneficiar şi proiectant. Dacă nu se declară nimic este utilizat debitul de aer proaspăt pe persoană specificat în tabelul 11 pentru categoria IDA 2. 7.7.5 Viteze ale aerului Viteza aerului în zona ocupată trebuie să nu depăşească limita convenită. Beneficiarul poate preciza propriile cerinţe sau să utiliza valorile implicite date în Tabelul 21.

Page 33: SREN 13779

SR EN 13779:2005

31

7.7.6 Nivelul de zgomot În cazul în care nu există reglementări sau cerinţe specifice, precizarea nivelului de zgomot se bazează pe 6.6. 7.7.7 Instalaţia de iluminat Instalaţia de iluminat trebuie să fie proiectată pentru cerinţele reale din încăperi. Din motive de economisire a energiei, puterea electrică instalată pentru iluminat trebuie să nu fie prea mare deoarece energia nu este necesară numai pentru iluminat, dar şi pentru răcire în timpul verii. Valori reprezentative pentru nivelul de iluminat şi cerinţe pentru puterea instalaţiei de iluminat sunt precizate în 6.7.3. 7.8 Cerinţe generale pentru instalaţia de reglare şi monitorizare Proiectantul şi beneficiarul trebuie să convină asupra metodei de reglare şi monitorizare a tuturor instalaţiilor. În unele aplicaţii are sens să se facă distincţie între primul (primii) an(i) de funcţionare şi intervalul ulterior. 7.9 Cerinţe generale pentru întreţinere şi siguranţa funcţionării Instalaţia trebuie să fie proiectată astfel încât, utilizată şi întreţinută corespunzător, să rămână în condiţii de funcţionare un interval de timp rezonabil. Instalaţia trebuie să fie proiectat astfel încât să faciliteze curăţarea, întreţinerea şi repararea (a se vedea prEN 12097). Echipamentul trebuie oferit cu protecţia şi dispozitivele de siguranţă adecvate pentru întreţinere şi reparare şi pentru oprirea de urgenţă. NOTĂ – Autorităţile naţionale pot da mai multe cerinţe detaliate sau instrucţiuni pentru siguranţa în funcţionare şi întreţinere. 8 Etapele de la iniţierea proiectului până la funcţionarea instalaţiei Procesele de la iniţierea proiectului până la exploatarea normală sunt în general caracterizate de etapele următoare. Cu toate acestea, organizarea definitivă este întotdeauna în conformitate cu contractul propriu. a) Iniţierea proiectului b) Precizarea condiţiilor de proiectare şi cerinţelor c) Verificarea împreună cu autorităţile a reglementărilor relevante d) Proiectarea e) Execuţia f) Verificarea execuţiei g) Punerea în funcţiune, verificarea funcţiilor, reglarea, încercarea cu înregistrarea datelor h) Declaraţia de terminare a execuţiei, adresată beneficiarului i) Verificarea comună a prezenţei echipamentelor, încercări de funcţionare şi măsurări speciale în

conformitate cu EN 12599 j) Recepţia instalaţiei inclusiv livrarea către beneficiar a tuturor documentelor relevante cu

instrucţiunile de operare şi întreţinere a instalaţiei k) Funcţionarea şi întreţinerea Perioada de garanţie începe de obicei odată cu finalizarea recepţiei.

Page 34: SREN 13779

SR EN 13779:2005

32

Toate instalaţiile de ventilare, de condiţionare a aerului sau climatizare necesită o utilizare şi o procedură de întreţinere adecvată pentru a satisface condiţiile garantate în încăpere, pentru a asigura funcţionarea eficientă din punct de vedere energetic în orice situaţie, pentru a limita emisiile de la instalaţia de ventilare în cameră, şi pentru a proteja instalaţia de defectare şi îmbătrânire prematură. Se recomandă:

• Pregătirea şi utilizarea unui caiet de sarcini pentru operare, reparare şi întreţinere

• Monitorizarea energiei consumate prin notarea acesteia sau alt mod de înregistrare Caietul de sarcini trebuie să conţină o descriere a reglării, măsurilor de reparare şi întreţinere inclusiv intervalele de timp şi responsabilităţile. Instalaţia trebuie proiectată pentru a permite repararea şi întreţinerea eficace şi pentru a asigura funcţionarea efectivă. Monitorizarea consumului de energie trebuie să permită o verificare periodică a consumului de energie al instalaţiilor individuale importante şi a întregii clădiri. De aceea, la începutul proiectului, trebuie identificat un mod de măsurare şi instalate dispozitivele de măsură necesare. Modificarea destinaţiei şi a cerinţelor trebuie întotdeauna urmată de adaptarea instalaţiei.

Page 35: SREN 13779

SR EN 13779:2005

33

Anexa A (informativă)

Ghid de bună practică

A.1 Domeniu de aplicare Următoarele directive sunt stabilite pentru instalaţii de ventilare mecanică, condiţionare a aerului şi climatizare a spaţiilor destinate ocupării de către persoane. Când se aplică principiile stabilite pentru alte aplicaţii, trebuie să fie luate în considerare în mod adecvat nevoile speciale ale acestora. A.2 Cerinţe pentru amplasarea gurilor de introducere şi evacuare a aerului A.2.1 Generalităţi Se recomandă ca traseul reţelei de conducte să fie cât mai scurt posibil, din motive de cădere de presiune şi necesar de energie. Totuşi, în acelaşi timp trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

• Prizele de aer pentru introducerea aerului exterior trebuie să fie poziţionate astfel încât aerul introdus în instalaţie să fie, în măsura posibilităţilor: curat, uscat (fără apă meteorică etc.) şi rece pe timpul verii

• Evacuarea aerului trebuie să fie făcută în exterior astfel încât să se minimizeze riscurile

asupra sănătăţii sau efectele negative cauzate clădirii, ocupanţilor sau mediului. Dispunerea prizelor de introducere a aerului şi a gurilor de evacuare trebuie făcută de asemenea conform reglementărilor şi recomandărilor vizând siguranţa la foc a elementelor de construcţie şi reglementărilor de izolare acustică. A.2.2 Cerinţe pentru priza de aer • Nici o priză de aer nu se amplasează la mai puţin de 8 metri pe orizontală de un punct de

colectare a gunoiului, de un spaţiu de parcare frecvent utilizat pentru trei sau mai multe maşini, de o alee, de zone de încărcare, de ventilaţii de canalizare, de capete de coşuri şi de alte surse similare de poluare.

• Trebuie acordată o atenţie specială poziţionării şi formei prizelor în vecinătatea instalaţiilor de

răcire evaporativă, pentru a se minimiza riscurile de împrăştiere a impurităţilor în aerul de alimentare. Nici o priză de aer nu se amplasează cu direcţia vântului dominant dinspre instalaţia de răcire evaporativă. In plus este importantă buna întreţinere a instalaţiilor cu turn de răcire.

• Nici o priză de aer nu se poziţionează pe o faţadă spre o stradă aglomerată. Când aceasta este

singura posibilitate, deschiderea trebuie poziţionată cât mai sus posibil faţă de pământ. • Nici o priză de aer nu se poziţionează acolo unde se anticipează o curgere inversă a aerului

evacuat sau o perturbare datorată altor poluanţi sau a emisiilor urât mirositoare (a se vedea de asemenea A.2.4).

• Nici o priză de aer nu se amplasează la nivelul solului. Se recomandă o distanţă de 3 m (sau

minimum 1,5 multiplicat cu grosimea maximă previzibilă a zăpezii) între partea inferioară a prizei de aer şi sol.

• Pe terasa clădirii sau în cazul în care concentraţiile sunt similare pe ambele laturi ale clădirii,

priza de aer trebuie amplasată pe faţada clădirii expusă vântului • Priza de aer adiacentă spaţiilor neumbrite, acoperişurilor sau pereţilor trebuie dispusă sau

protejată astfel încât aerul să nu fie încălzit excesiv de soare pe timpul verii

Page 36: SREN 13779

SR EN 13779:2005

34

• Se recomandă dimensionarea unei prize de aer neprotejate pentru o viteză a aerului de maximum 2 m/s (a se vedea de asemenea EN 13030) în cazul în care există riscul aparent al introducerii apei în orice formă (zăpadă, ploaie, vapori etc.) sau a prafului (inclusiv frunze)

• Partea inferioară a unei prize de aer amplasată pe un acoperiş sau punte trebuie să fie la

minimum 1,5 multiplicat cu grosimea maximă anuală a stratului de zăpadă. Distanţa poate fi mai mică dacă formarea unui strat de zăpadă este împiedicată, de exemplu prin utilizarea unui scut de zăpadă.

• Trebuie acordată atenţie posibilităţii de curăţare.

A.2.3 Cerinţe pentru gurile de evacuare Refularea aerului evacuat de categoria EHA 1 în exterior prin intermediul unei guri de evacuare amplasate pe peretele clădirii este acceptabilă cu condiţia ca: • distanţa dintre gura de evacuare şi orice clădire adiacentă să fie de minimum 8 m

• distanţa dintre gura de evacuare şi o priză de introducere a aerului situată pe acelaşi perete să

fie de minimum 2 m (dacă este posibil, gura de introducere a aerului proaspăt trebuie să fie amplasată sub gura de evacuare a aerului); a se vedea de asemenea A.2.4

• debitul de evacuare să nu depăşească 0,5 m3/s

• viteza aerului în gura de evacuare să fie de minimum 5 m/s

• în orice alt caz gura de evacuare trebuie amplasată pe acoperiş. De regulă, aerul evacuat este

condus deasupra acoperişului celei mai înalte părţi a clădirii şi refulat vertical în sus. Partea inferioară a gurii de evacuare trebuie să aibă o înălţime faţă de acoperiş sau punte de minimum 1,5 multiplicată cu grosimea maximă anuală a stratului de zăpadă. Distanţa poate fi mai mică dacă formarea unui strat de zăpadă este împiedicată, de exemplu prin utilizarea unui scut de zăpadă. Motive ecologice sau igienice pot conduce la înălţimi mai mari şi/sau cerinţe legate de viteza de evacuare.

A.2.4 Distanţa dintre priza de introducere şi cea de evacuare Distanţele minime între priza de introducere şi cea de evacuare a aerului sunt prezentate în figura A.1. Acestea depind în principal de categoria aerului evacuat. Pentru EHA 4 distanţele sunt cele mai mari şi, adiţional, dependente de debitul de aer. Pentru categoriile EHA 1 până la EHA 3 distanţele depind numai de categoria aerului evacuat. Valorile din figura A.1 sunt valabile pentru o viteză a aerului refulat de până la 6 m/s; pentru viteze mai mari distanţele pot fi mai mici. Pentru clădiri înalte amplasarea prizelor de introducere şi de evacuare a aerului trebuie făcută astfel încât să se minimizeze efectul vântului şi efectul de tiraj.

Page 37: SREN 13779

SR EN 13779:2005

35

Legenda1 Distanţă verticală – Gură de evacuare deasupra prizei de introducere (partea superioară a

graficului) Distanţă verticală – Gură de evacuare sub gura de introducere (partea inferioară a graficului)

2 Distanţă 3 Categoria EHA 4 Debit de aer în orificiul de refulare în m3/sFigura A. 1 – Distanţe minime între gura de evacuare şi

cea de introducere a aerului EXEMPLUL 1: Nivelul vertical al prizei de refulare poate fi a) 4 m dedesubt, b) egal, sau c) 2 m deasupra prizei de introducere a aerului. Să se precizeze distanţele minime orizontale pentru aceste diferenţe pe verticală. Instalaţia deserveşte o bucătărie mare de uz profesional, include hote de extracţie, iar debitul de aer evacuat este de 3 m3/s. Aerul refulat este de categoria EHA 4, de aceea utilizând curba EHA 4 din figura A.1 pentru debitul de aer de 3 m3/s, distanţele orizontale rezultă după cum urmează: a) 4 m dedesubt, categoria EHA 4 cu 3 m3/s - distanţă de aproximativ 15 m b) înălţime egală - 16 m distanţă c) 2 m deasupra, categoria EHA 4 cu 3 m3/s - distanţă de aproximativ 11 m EXEMPLUL 2: Identic cu exemplul precedent 1c), însă instalaţia deserveşte o clădire de birouri în care fumatul este interzis. Aerul evacuat este de categoria EHA 1, în consecinţă gura de evacuare poate fi amplasată la 2 m deasupra prizei de introducere. Distanţa minimă orizontală este 0. A.3 Utilizarea filtrelor de aer

Page 38: SREN 13779

SR EN 13779:2005

36

Filtrarea aerului exterior este utilizată pentru a satisface cerinţele aerului interior din clădire (a se vedea 5.2.5) luându-se în considerare categoria de aer exterior (a se vedea 5.2.3). Dimensionarea secţiunii filtrelor trebuie să fie rezultatul unei optimizări, ţinând seama de situaţia specifică (timpul de funcţionare, conţinutul de praf, situaţii locale speciale de poluare etc.).

Tabelul A.1 – Clasele de filtre recomandate pe secţiunea de filtru (definirea claselor de filtre în conformitate cu EN 779)

Calitatea aerului interior (a se vedea 5.2.5) Calitatea aerului exterior (a se vedea 5.2.3) IDA 1

(Ridicată) IDA 2

(Medie) IDA 3

(Moderată) IDA 4

(Scăzută)

ODA 1 (aer pur) F9 F8 F7 F6

ODA 2 (praf) F7/F9 F6/F8 F6/F7 G4/F6

ODA 3 (gaze) F7/F9 F8 F7 F6

ODA 4 (praf + gaze) F7/F9 F6/F8 F6/F7 G4/F6

ODA 5 (concentraţie foarte ridicată) F6/GF/F9*) F6/GF/F9*) F6/F7 G4/F6 *) GF = Filtru de gaz (filtru carbon) şi/sau filtru chimic Este utilizat un prefiltru la intrarea în unitatea de ventilare pentru reducerea conţinutului de praf al aerului exterior şi menţinerea curată a echipamentului de ventilare. Acesta va prelungi, de asemenea, timpul de utilizare al filtrului secundar, dar creşte costul de execuţie şi de funcţionare al secţiunii filtrelor. În cazul utilizării unei singure etape de filtrare, filtrul trebuie amplasat după ventilator. La două sau mai multe etape de filtrare, prima secţiune de filtre trebuie amplasată înainte de tratarea aerului, iar a doua secţiune după aceasta. Când se utilizează filtre din clasa F7 sau superioară trebuie acordată o atenţie deosebită schimbării condiţiilor de presiune datorate modificării debitului de aer. Filtrele de gaz (filtrele cu carbon) sunt recomandate în zona categoriei ODA 5. Acestea pot fi o soluţie bună şi în cazul categoriilor ODA 3 şi ODA 4. Filtrele de gaz trebuie în general combinate cu filtre F8 sau F9 în aval. În categoria ODA 5 (regiuni puternic industrializate, lângă aeroporturi etc.) unele aplicaţii pot necesita filtrare electrică. În cazul poluării temporare a aerului exterior, este recomandată echiparea acestor filtre cu o derivaţie şi monitorizarea permanentă a calităţii aerului. • Din motive igienice, filtrele din prima secţiune de filtrare trebuie să nu fie utilizate mai mult de un

an. Filtrele utilizate în secţiunea a doua sau a treia trebuie să nu fie utilizate mai mult de doi ani. Când se garantează tot timpul starea uscată în toate secţiunile de filtrare sunt posibile perioade mai lungi de utilizare. Se recomandă atât inspectarea vizuală cât şi monitorizarea căderii de presiune.

• O atenţie sporită este necesară pentru amplasarea şi proiectarea prizei de introducere a aerului

pentru a se evita introducerea impurităţilor locale şi a ploii sau zăpezii în filtru. • Posibilitatea dezvoltării microbilor este mică, însă pentru a se minimiza riscul, centrala de

ventilare trebuie să fie proiectată astfel încât RH să fie întotdeauna mai mică de 90% iar RH mediu pentru trei zile mai mic de 80% în toate părţile instalaţiei inclusiv filtrul.

• Din motive igienice, aerul introdus trebuie filtrat în două etape (cel puţin pentru IDA 1 şi IDA 2).

Primul filtru de intrare (prefiltrul) trebuie să fie minimum clasa F5, dar preferabil clasa F7. A doua etapă de filtrare trebuie efectuată de un filtru de clasă cel puţin F7 dar preferabil clasa F9. Dacă există o singură etapă de filtrare, cerinţa minimă este clasa F7.

• Referitor la circulaţia aerului, trebuie utilizată minimum clasa F5 pentru a se preveni

contaminarea componentelor din instalaţie. Oricum, când este posibil, filtrul aerului recirculat trebuie să aibă aceeaşi calitate cu filtrul echivalent din circuitul principal.

• Pentru protejarea instalaţiei de extracţie şi evacuare a aerului este necesar un filtru de clasă

minimă F5.

Page 39: SREN 13779

SR EN 13779:2005

37

• Aerul extras din bucătării trebuie întotdeauna curăţat într-o primă etapă cu un filtru special pentru

grăsimi, care să poată fi înlocuit şi curăţat cu uşurinţă. • Filtrele nu se amplasează în imediata vecinătate a refulării ventilatorului sau acolo unde

distribuţia curgerii în secţiunea transversală nu este uniformă. • Căderea finală de presiune este calculată şi aleasă avându-se în vedere variaţia permisă a

debitului de aer, costul filtrelor pe ciclul de viaţă şi estimarea ciclului de viaţă. Deoarece în încercările de laborator se utilizează un praf artificial cu granulaţie mare, performanţa filtrului în condiţii reale de funcţionare va fi diferită în raport cu eficienţa, capacitatea de reţinere a prafului şi alte rezultate ale încercărilor de laborator. Eficienţa trebuie să nu scadă sub valorile definite.

• Filtrele trebuie înlocuite când căderea de presiune atinge valoarea finală stabilită sau când

următorul interval de igienă este atins, dacă acesta intervine mai devreme:

− Filtrul din prima etapă de filtrare se înlocuieşte după 2000 ore de funcţionare sau maximum un an,

− Filtrul din a doua etapă de filtrare, precum şi filtrele din instalaţia de evacuare şi recirculare a

aerului se înlocuieşte după 4000 ore de funcţionare sau după maximum doi ani. • Înlocuirea filtrului: din motive igienice, filtrul se înlocuieşte după principalul sezon de polen şi spori

în toamnă. Dacă cerinţele sunt riguroase, filtrele pot fi de asemenea înlocuite în primăvară după sezonul de încălzire pentru a se elimina produsele de ardere mirositoare.

• Filtrele se înlocuiesc cu grijă, utilizând echipament de protecţie, pentru a se preveni scăparea

impurităţilor reţinute. • Evacuare / eliminare: filtrele se incinerează în cuptoare bine filtrate pentru a se arde impurităţile

reţinute, pentru a se reduce reziduurile şi pentru a se recupera energia. Filtrele instalaţiilor de ventilare uzuale pot fi de asemenea eliminate la groapa de gunoi.

Instalaţiile de recuperare a căldurii se protejează întotdeauna cu un filtru de clasă F6 sau superioară. Unităţile rotative de recuperare a căldurii trebuie echipate cu secţiuni de curăţare. Scăpările în secţiunea filtrului reduc semnificativ eficienţa filtrării. De aceea este important să se asigure cerinţele de etanşeitate la aer şi scurgere derivată prevăzute în EN 1886. A.4 Recuperarea căldurii Când este necesară încălzirea aerului introdus trebuie avută în vedere instalarea unui sistem de recuperare a căldurii. Fac excepţie cazurile cu producere mare de căldură reziduală sau cazuri speciale în care instalarea unui sistem de recuperare a căldurii nu este economic, de exemplu cazurile cu timp de funcţionare foarte scurt sau centrale de ventilare cu spaţiu limitat. Pentru sistemele de recuperare a căldurii aer-aer sunt importante următoarele aspecte: • Tipul şi încercările de etanşeitate a instalaţiilor de recuperare a căldurii sunt prezentate în EN

308. • Aerul extras de categorie ETA 1 poate fi recirculat. Totuşi, cantitatea de scurgeri încrucişate

trebuie cunoscută pentru a se asigura cantitatea adecvată de aer proaspăt în încăperi. • Când aerul extras este de categoria ETA 2, care nu este adecvat pentru recirculare, este

necesară funcţionarea în suprapresiune a părţii de alimentare cu aer proaspăt a recuperatorului de căldură. Figura A.2 prezintă această situaţie.

• Atunci când se aplică recuperarea căldurii de tip aer - aer pentru aer extras de categoria ETA 3,

este necesară funcţionarea în suprapresiune a întregului traseu de alimentare cu aer proaspăt în raport cu aerul extras. Aceasta trebuie asigurată în toate condiţiile de funcţionare ale instalaţiei.

Page 40: SREN 13779

SR EN 13779:2005

38

Aerul extras trebuie să nu conţină mai mult de 5% aer extras de categoria ETA 3 dacă unitatea de recuperare a căldurii este de un tip care permite transferul mirosurilor sau impurităţilor, de exemplu transferul umidităţii. O atenţie specială trebuie acordată etanşeităţii interne a schimbătorului de căldură.

• Pentru aer extras de categoria ETA 4 trebuie în general evitată recuperarea căldurii aer – aer şi

trebuie să se aplice instalaţii care utilizează un mediu de transfer de căldură intermediar.

Legenda1 Evacuare 2 Unitate de recuperare a căldurii 3 Extracţie 4 Exterior 5 Introducere 6 PresiuneFigura A. 2 – Condiţii de presiune în instalaţie A.5 Eliminarea aerului extras Trebuie împiedicată împrăştierea impurităţilor în clădire prin intermediul canalelor de aer sau a instalaţiei de ventilare. Canalele de aer trebuie proiectate şi întreţinute în conformitate cu prEN 12097. Aerul, în raport cu diversele categorii de aer extras, este evacuat din clădire în conformitate cu următoarele cerinţe. Categoria ETA 1: Aerul extras poate fi colectat într-un canal comun Categoria ETA 2: Aerul extras poate fi colectat într-un canal comun Categoria ETA 3: Aerul extras este în general transportat prin canale individuale sau canale

comune pentru aer de aceeaşi categorie din diferite spaţii, exterior sau dintr-un canal de colectare sau cameră de extracţie

Categoria ETA 4: Aerul evacuat este transportat spre exterior prin canalee individuale de aer extras.

Dacă se combină într-un canal comun aer extras de mai multe categorii, aerul extras din acel canal este clasificat în concordanţă cu categoria care indică cea mai mare poluare, dacă conţinutul relativ al acesteia depăşeşte 10% din debitul total de aer extras. A.6 Reutilizarea aerului extras şi utilizarea aerului transferat Reutilizarea aerului extras depinde de situaţia specifică.

Page 41: SREN 13779

SR EN 13779:2005

39

Pentru a obţine un consum redus de energie, debitul de aer introdus trebuie să fie, de obicei, cât mai redus cu putinţă, şi orice degajări nedorite (de exemplu căldură, poluare şi umiditate) trebuie eliminate prin măsuri la sursă sau prin extracţie directă în sistem închis. În acest caz şi în majoritatea cazurilor în care este necesară o calitate bună a aerului în încăperi, nu se utilizează recircularea aerului. Dacă un spaţiu este încălzit sau răcit înainte de utilizarea sa, prin intermediul unui instalaţie de ventilare, aceasta trebuie să se realizeze în principal cu aer recirculat. Pe baza clasificării aerului evacuat şi a aerului extras dată în 5.2.2, poate fi reţinută utilizarea tabelului 2.

Tabelul A.2 – Reutilizarea aerului extras şi utilizarea aerului transferat

Categoria*) Comentariu vizând posibilitatea reutilizării aerului

ETA1 Acest aer este adecvat pentru aer recirculat şi transferat

ETA2 Acest aer nu este adecvat pentru aer recirculat dar poate fi utilizat pentru aer de transfer în toalete, camere de spălare, garaje şi alte spaţii similare

ETA3 Acest aer nu este adecvat pentru aer recirculat sau transferat

ETA4 Acest aer nu este adecvat pentru aer recirculat sau transferat *) a se vedea tabelul 4. Utilizarea aerului recirculat în acelaşi spaţiu aste admisă în categoria ETA 1 fără restricţii iar în categoria ETA 2 cu condiţia monitorizării calităţii aerului recirculat. NOTĂ – Atunci când nu este admisă reutilizarea aerului extras, proiectul trebuie să asigure evitarea recirculării neintenţionate. Trebuie acordată o atenţie deosebită etanşeităţii oricărui instalaţie de recuperare a căldurii. A.7 Izolarea termică a instalaţiei Toate canalele, ţevile şi unităţile cu diferenţă semnificativă de temperatură între mediul interior şi mediul ambiant trebuie să fie izolate termic. Izolaţia termică trebuie să fie realizată astfel încât: • Să nu apară condens în construcţia propriu-zisă şi nici pe suprafaţă

• Izolaţia să fie protejată împotriva deteriorării

• Să fie posibilă curăţarea adecvată a conductelor

• Producerea şi îndepărtarea să producă un impact minim posibil asupra mediului ambiant.

De regulă, izolarea interioară trebuie evitată pentru aerul exterior, aerul recirculat şi aerul introdus. A.8 Etanşeitatea instalaţiei A.8.1 Generalităţi Clasificarea si încercarea etanşeităţii la aer a canalelor circulare este descrisă în EN 12237. Această clasificare de bază se aplică atât componentelor cât şi întregii instalaţii. Cerinţele şi încercarea etanşeităţii la aer a echipamentelor de tratare a aerului, inclusiv deviaţia filtrelor, sunt descrise în EN 1886. Se recomandă alegerea clasei de etanşeitate astfel încât nici infiltraţiile într-un instalaţie care funcţionează în depresiune, nici exfiltraţiile unei instalaţii care funcţionează în suprapresiune, să nu depăşească un procent definit din debitul total al instalaţiei în condiţii de funcţionare. Pentru a se evita pierderile excesive de energie şi pentru a avea un debit de aer controlat în instalaţie acest procent trebuie să fie mai mic de 6%.

Page 42: SREN 13779

SR EN 13779:2005

40

Debitele de ventilare convenite (de exemplu debitul de aer proaspăt pe persoană) trebuie întotdeauna respectate în zona ocupată. Debitul de aer în zona ventilatorului este mai mare din cauza pierderilor pe traseul reţelei de canale şi în unitatea de tratare a aerului. A.8.2 Alegerea clasei de etanşeitate la aer Clasa de etanşeitate minimă este aleasă în conformitate cu principiile următoarele. Totuşi, o clasă mai strictă se aplică în cazurile în care suprafaţa totală a clădirii este excepţional de mare în raport cu debitul total de aer, în care diferenţa de presiune de o parte şi de alta a anvelopei este excepţional de mare, sau când probleme de excepţie rezultă din neetanşeităţi din cauza cerinţei de calitate a aerului, riscului de condensare sau din orice alt motiv. Neetanşeitatea unităţilor închise de tratare a aerului şi încăperilor cu echipamente şi camerelor ventilatoarelor şi alte montaje trebuie să nu depăşească neetanşeitatea în conformitate cu clasa A din figura A.3. Clasa A este de asemenea aplicabilă canalelor montate aparent în spaţiile ventilate pe care le deservesc, şi pentru care diferenţa de presiune faţă de aerul interior nu depăşeşte 150 Pa. Clasa B este aplicabilă canalelor situate în exteriorul spaţiului ventilat, sau canalelor separate de spaţiu prin panouri de acoperire şi canalelor în spaţiul ventilat unde diferenţa de presiune faţă de aerul interior depăşeşte 150 Pa. Clasa B este minimă pentru toate canalele de aer evacuat în suprapresiune faţă de interiorul clădirii, cu excepţia centralelor de ventilare. Clasa C se aplică după caz, de exemplu dacă diferenţa de presiune de o parte şi de alta a anvelopei este excepţional de mare, sau dacă orice neetanşeitate poate pune în pericol calitatea aerului interior, controlul condiţiilor de presiune sau funcţionarea instalaţiei. Clasa D se aplică în situaţii speciale. În conformitate cu EN 12237 neetanşeitatea maximă la aer f în condiţii de încercare este dată de: Clasa A: f = 0,027·p0,65

Clasa B: f = 0,009·p0,65 Clasa C: f = 0,003·p0,65 Clasa D: f = 0,001·p0,65 f = scăpările de aer în l·s-1·m2 p = presiunea statică în Pa Figura A.3 prezintă aceste relaţii.

Page 43: SREN 13779

SR EN 13779:2005

41

Legenda1 Scăpările aer în l·s-1·m22 Presiunea de încercare în PaFigura A. 3 – Clase de

etanşeitate (a se vedea prEN 1507 şi EN 12237) A.8.3 Încercări la etanşeitate Domeniul de încercări trebuie să se stabilească în etapa de proiectare. Încercările se efectuează în fiecare etapă de construcţie în care etanşeitatea totală poate fi încercată şi se pot efectua cu uşurinţă reparaţiile necesare. Reţeaua de canale supusă încercării trebuie să fie cât mai completă posibil, de exemplu toate componentele canalelor instalate şi unităţile de prelucrare a aerului şi alte echipamente conectate la reţeaua de canale. Înaintea măsurărilor trebuie făcută o inspecţie vizuală pentru a se asigura că instalaţia este corect executată şi fără defecte evidente. Dacă diferite părţi ale instalaţiei au cerinţe diferite de etanşeitate aceste părţi trebuie încercate separat utilizând diferenţele de presiune de proiect ca presiuni de încercare. Dacă acestea sunt încercate împreună, trebuie utilizată cea mai strictă clasă pentru a specifica presiunea de încercare dar rezultatul încercării trebuie să fie comparat cu suma neetanşeităţilor permise pentru diferite părţi când sunt încercate împreună. A.9 Etanşeitatea clădirii Etanşeitatea clădirii trebuie să fie adecvată destinaţiei acesteia şi instalaţiei de ventilare executate. Clădirile cu instalaţie de ventilare echilibrată (introducere şi extragere mecanică a aerului) trebuie să fie cât mai etanşe posibil cu o valoare n50 sub 1,0 h-1 în cazul clădirilor înalte (mai înalte de 3 etaje) şi sub 2,0 h-1 în cazul clădirilor joase. În plus, trebuie împiedicată o singură scăpare de proporţii pentru a se evita problemele de tiraj. În cazul limitării difuziei poluanţilor, trebuie ca pereţii interiori şi planşeele să fie de asemenea etanşe. Metoda de măsurare a valorii n50 este descrisă în ISO 9972 şi EN 13829. Valorile menţionate anterior descriu etanşeitatea totală a structurii clădirii. În consecinţă toate ferestrele, uşile şi deschiderile intenţionate precum şi prizele de aspiraţie şi refulare trebuie închise în timpul acestor încercări. A.10 Condiţii de presiune în instalaţie şi în clădire A.10.1 Generalităţi Presiunile relative ale clădirii, ale diferitelor spaţii şi instalaţiei de ventilare trebuie proiectate astfel încât să fie prevenită împrăştierea mirosurilor şi impurităţilor în cantităţi sau concentraţii periculoase. Nu sunt permise schimbări semnificative ale condiţiilor de presiune datorate schimbărilor condiţiilor atmosferice. Etanşeitatea anvelopei clădirii, planşeelor şi a pereţilor despărţitori, care influenţează condiţiile de presiune, trebuie studiate şi stabilite în etapa de proiectare, cu luarea în considerare a

Page 44: SREN 13779

SR EN 13779:2005

42

temperaturii şi a condiţiilor de vânt. Diferenţele de presiune cauzate de instalaţiile de control al fumului nu fac obiectul prezentului document. A.10.2 Clădire În cazurile fără cerinţe sau emisii speciale, instalaţiile de ventilare trebuie dimensionate pentru condiţii de presiune neutră în clădire. O uşoară depresurizare în raport cu exteriorul poate conduce la evitarea degradării structurilor cauzate de umiditate, în special în climate extreme; totuşi, depresurizarea spaţiilor interioare nu trebuie să depăşească 20 Pa. În zonele în care este previzibilă o poluare ridicată a aerului (categoriile ODA 2 până la 5) sau în zonele unde depresiunea poate cauza riscul potenţial al creşterii concentraţiei de radon, depresiunea spaţiilor interioare trebuie să fie proiectată la minimum. Ca alternativă, clădirea trebuie proiectată pentru uşoară suprapresiune. (În condiţii climatice severe trebuie să se confirme că suprapresiunea interioară nu cauzează deteriorări ale structurii datorate umidităţii). Anumite spaţii (inclusiv clădirile destinate ocupării umane) trebuie să fie proiectate pentru suprapresiune în raport cu exteriorul sau spaţiile adiacente. Exemple de astfel de spaţii sunt camerele curate, încăperile destinate echipamentelor sensibile electronice / de prelucrare a datelor. Condiţiile de presiune trebuie monitorizate în permanenţă în spaţii în care apar puternice degajări de impurităţi. Presiunile aerului din casa scărilor, coridoare şi alte pasaje trebuie stabilite astfel încât să nu producă schimburi de aer de la o cameră sau apartament la altul. A.10.3 Spaţii interioare Presiunile relative din spaţiile interioare ale camerelor trebuie alese astfel încât curgerea aerului să fie dinspre spaţiile curate înspre cele unde sunt degajate impurităţi. A.10.4 Instalaţia Nu trebuie permisă împrăştierea impurităţilor în clădire prin conductele de aer sau instalaţia de ventilare. Nu trebuie să fie combinate pentru aceeaşi zonă a clădirii instalaţii de ventilare diferite astfel încât condiţiile de presiune să scape de sub control în anumite condiţii de funcţionare. Clădirile multietajate trebuie divizate vertical în mai multe zone de ventilare separate. Distanţa verticală (D) dintre cea mai joasă şi cea mai înaltă priză de aer trebuie să nu depăşească următoarea valoare:

mino,rmax

600θθ −

=D (A.1)

în care: Dmax este distanţa verticală, în metri θr este temperatura aerului, în °C θo,min este temperatura exterioară de proiectare pentru condiţii de iarnă, în °C. EXEMPLU: Dacă temperatura aerului în cameră este 21°C şi temperatura exterioară de proiectare este - 14°C, distanţa verticală dintre gura situată cel mai jos şi cea situată cel mai sus nu trebuie să depăşească 17 m. Ca alternativă, instalaţia poate fi echipată cu clapete de debit constant sau dispozitive similare, care să compenseze automat efectul de tiraj. A.10.5 Condiţii de presiune în aparate şi instalaţii Căderea de presiune pentru filtre şi secţiunea filtrelor, pentru clapete, secţiunea clapetelor şi camerele de amestec din aparatele de tratare a aerului trebuie să fie stabilite în conformitate cu EN 13053. Pentru aparate de recuperare a căldurii a se vedea A.4. Pentru instalaţii cu debit de aer variabil sunt stabilite cerinţe suplimentare după cum urmează:

Page 45: SREN 13779

SR EN 13779:2005

43

• variaţia maximă a diferenţei de presiune şi raportul dintre debitele de aer evacuat şi introdus • monitorizarea presiunii

Trebuie stabilită şi estimată influenţa variaţiilor de presiune asupra debitului de aer, datorită acumulării de praf sau diferitor poziţii ale clapetelor în secţiunea clapetelor sau de amestec. Nu trebuie permise schimbări semnificative ale debitului de aer (în general nu mai mult de ±10% din debitul de aer introdus sau evacuat) sau ale condiţiilor de presiune din clădire datorate modificării căderilor de presiune în unitate şi instalaţie. A.10.6 Reţea de canale Canalele de extragere aerului din interiorul clădirii (cu excepţia canalului de evacuare din camera ventilatorului) sunt de obicei proiectate pentru presiune negativa. Aerul extras de categorie ETA 1 şi ETA 2 poate să fie, totuşi, transportat în conducte sub presiune cu condiţia ca etanşeitatea canalelor să fie clasa C în conformitate cu EN 12237, şi atunci când nu sunt canale de alimentare cu aer în acelaşi canal de aerisire care funcţionează la o presiune mai mică. Aerul extras de categorie ETA 3 sau ETA 4 nu se transportă prin zona ocupată a clădirii cu presiune pozitivă. Singurele excepţii sunt evacuările din bucătării industriale (cu hotă aspirantă deasupra aragazului) şi toaletele (cu ventilator), cu condiţia ca aerul să nu fie transportat în suprapresiune prin alte zone (apartament, etaj) decât cele deservite. Canalele de extragere a aerului din instalaţiile de ventilare mecanică trebuie echipate cu dispozitive care se închid automat când ventilarea este oprită, pentru a se preveni curgerea inversă şi ventilarea necontrolată, cel puţin pentru canale cu secţiune transversală mai mare de 0,06 m2. A.11 Ventilare reglată la cerere Experienţa practică arată că se poate reduce, foarte adesea substanţial, consumul de energie al unui instalaţie de ventilare adaptând ventilarea cerinţelor reale. Cea mai simplă cale pentru a se face aceasta este adaptarea ventilării în conformitate cu cererea. Aceasta poate fi realizată prin următoarele metode: • întrerupător manual

• combinarea cu întrerupătorul de lumină

• întrerupător cu temporizare (zi, săptămână sau întregul an)

• întrerupător la fereastră

• senzor cu infraroşii

În situaţiile cu necesar variabil, instalaţia de ventilare poate fi exploatată astfel încât în încăperi să fie îndeplinite cerinţele stabilite. În încăperi destinate a fi ocupate de persoane, pot fi adoptaţi următorii senzori: • senzori de mişcare

• senzori de numărare

• senzori de CO2 (utilizaţi în special pentru camere în care fumatul este interzis)

• detectori de amestecuri de gaze (utilizaţi de asemenea în camere unde este permis fumatul).

În încăperi cu degajări cunoscute, concentraţia celor mai importanţi poluanţi poate fi utilizată ca semnal de intrare, de exemplu concentraţia de CO pentru zone de parcare.

Page 46: SREN 13779

SR EN 13779:2005

44

În cazul schimbării destinaţiei încăperii, instalaţia de ventilare şi reglarea acesteia trebuie adaptată, în conformitate cu principiile menţionate anterior. A.12 Consum redus de energie A.12.1 Putere specifică a ventilatorului Puterea specifică a ventilatorului SFP depinde de căderea de presiune, eficienţa acestuia şi proiectarea motorului. Pe baza clasificării din tabelul 17, tabelul A.3 precizează exemple de SFP în aplicaţii reprezentative.

Tabelul A.3 – Exemple de categorii de SFP

Aplicaţia Categoria SFP pentru fiecare ventilator Domeniul tipic Valoare prin lipsă

Ventilator de alimentare cu aer: - instalaţie complexă de ventilare şi de climatizare - instalaţie simplă de ventilare

SFP 1 până la SFP 5 SFP 1 până la SFP 4

SFP 3 SFP 2

Ventilator de extragere a aerului: - instalaţie complexă de ventilare şi de climatizare - instalaţie simplă de ventilare - instalaţie de extracţie a aerului

SFP 1 până la SFP 4 SFP 1 până la SFP 3 SFP 1 până la SFP 3

SFP 3 SFP 2 SFP 2

A.12.2 Cădere de presiune Căderea de presiune a componentelor instalaţiei trebuie să fie cât de mică posibil pentru a se satisface cerinţele de performanţă ale instalaţiei, pentru a se menţine consumul de energie al ventilatorului cât mai mic posibil. În plus, căderea de presiune se poate schimba datorită, de exemplu, acumulării de praf şi aceasta poate afecta echilibrul de presiune al instalaţiei. În tabelul A.4 şi A.5 sunt prezentate exemple de căderi de presiune. Dacă este ales un anumit element cu o cădere mare de presiune, categoria totală poate fi obţinută prin scăderea căderilor de presiune a celorlalte componente.

Tabelul A.4 – Căderi de presiune recomandate pentru componente specifice instalaţiei de alimentare cu aer

Cădere de presiune, în Pa Aplicaţie Scăzută Normală Ridicată

Traseul de conducte Baterie de încălzire Baterie de răcire Aparat de recuperare a căldurii Umidificator Filtru de aer pe secţiune*) Amortizor de zgomot Gură de refulare Priză de introducere şi evacuare

100 40 60

100 20

100 30 30 20

200 80

100 150 40

150 50 50 50

300 120 140 200 60 250 80 100 70

*) Căderea finală de presiune înainte de înlocuire

Page 47: SREN 13779

SR EN 13779:2005

45

Tabelul A.5 – Căderi de presiune recomandate pentru componente specifice instalaţiei de extragere a aerului

Căderea de presiune în Pa Aplicaţia

Scăzută Normală Ridicată

Traseul conductelor inclusiv terminale Unitate de recuperare a căldurii Filtru de aer pe secţiune*) Amortizor de zgomot Priză de introducere şi evacuare

100 100 100 30 20

200 150 150 50 40

300 200 250 80 60

*) Căderea finală de presiune înainte de înlocuire A.13 Cerinţe de spaţiu pentru componente şi instalaţii A.13.1 Generalităţi Instalaţia trebuie aranjată, proiectată şi executată astfel încât să permită curăţarea uşoară, întreţinerea şi operaţiile de reparare. Trebuie prevăzut suficient spaţiu lângă echipament pentru operaţiile de întreţinere şi curăţare. Dimensiunile minime ale acestui spaţiu trebuie să fie egale cu dimensiunile corespunzătoare ale echipamentului sau unităţii vizate. Trebuie rezervat spaţiu suficient pentru demontare şi reparare, iar traseul pentru transportul pieselor de schimb trebuie aranjat şi marcat. Valorile din paragrafele de la A.13.1 până la A.13.5 oferă informaţii iniţiale asupra cerinţelor de spaţiu. În zone cu acces dificil nu se amplasează nici echipamentul care necesită întreţinere, nici uşile de serviciu. În cazul unui plafon suspendat, trebuie să fie prevăzut un acces care să poată fi deschis sau înlăturat fără scule şi cu dimensiunea de cel puţin 500 mm pe 500 mm, adiacent unui astfel de echipament în plafon. Aparatele de tratare a aerului şi camerele maşinilor trebuie să fie accesibile personalului de întreţinere şi reparare (inclusiv pentru toată deplasarea necesară a materialelor şi a pieselor de schimb) fără necesitatea de a intra în spaţiile ocupate. Valorile precizate pentru cerinţele de spaţiu în A.13.2 şi A.13.3 trebuie considerate indicaţii pentru situaţii tipice. În funcţie de situaţia particulară, poate fi necesar mai mult sau mai puţin spaţiu. În toate cazurile, cerinţele reale de spaţiu pentru componente şi instalaţii trebuie verificate în proiectul instalaţiei de încălzire, ventilare şi condiţionarea aerului, cu luarea în considerare a spaţiului pentru curăţarea, întreţinerea şi înlocuirea tuturor componentelor din instalaţie. De câte ori este posibil, trebuie ca pereţii şi canalele camerei de tratare a aerului să nu fie parte a structurii de rezistenţă a clădirii. A.13.2 Cerinţe de spaţiu pentru instalaţiile de tratare a aerului din încăperi de producţie Pentru a se permite realizarea instalaţiilor de tratare a aerului care sunt eficiente energetic şi uşor de întreţinut, trebuie îndeplinite cerinţele de spaţiu din figura A.4.

Page 48: SREN 13779

SR EN 13779:2005

46

Legenda:1 Instalaţie de alimentare cu aer (partea superioară a graficului)

Numai instalaţie de alimentare cu aer (partea inferioară a graficului) 2 Instalaţie de extragere a aerului (partea superioară a graficului)

Numai instalaţie de extragere a aerului (partea inferioară a graficului) 3 Instalaţie de alimentare şi extragere a aerului (partea superioară a graficului) 4 Înălţimea camerei în m 5 Suprafaţa pardoselii în m2 6 Debit de aer furnizat sau extras în m3·h-1Figura A. 4 – Înălţimea camerei şi suprafaţa pardoselii

pentru încăperi de producţie Valorile prezentate sunt valabile pentru instalaţii cu un singur aparat de alimentare şi extracţie. În cazul divizării în câteva unităţi mai mici şi în cazul recuperării regenerative a căldurii, poate fi necesară o suprafaţă mai mare de pardoseală. Este importantă definirea în proiectul instalaţiei de încălzire, ventilare şi condiţionare a aerului nu numai a valorii totale a acestor zone, dar de asemenea dispunerea lor, dispunerea reţelei de canale în cadrul întregii instalaţii, traseele de transport pentru echipament şi piese de schimb şi accesibilitatea pentru revizii şi reparaţii. Trebuie urmate principiile prezentate în figura A.5.

Page 49: SREN 13779

SR EN 13779:2005

47

Legenda:1 b = 0,4 x înălţimea unităţii, minimum 0,5 m 2 Spaţiu de serviciuFigura A. 5 – Dispunerea instalaţiilor de tratare a aerului (vedere în plan)

A.13.3 Cerinţe de spaţiu pentru instalaţiile de răcire şi distribuţie a apei Cerinţele de spaţiu pentru instalaţiile de răcire şi distribuţie a apei trebuie să fie în conformitate cu figura A.6.

Legenda:

1 Instalaţii de răcire inclusiv distribuţia apei 2 Instalaţie de răcire 3 Putere frigorifică, în kW 4 Înălţimea camerei, în m 5 Suprafaţa pardoselii, în m²

Figura A. 6 – Înălţimea camerei şi suprafaţa pardoselii pentru instalaţiile de răcire şi distribuţie a apei

Suprafeţele indicate sunt valabile pentru aparatele de răcire, pompele de apă rece şi instalaţia de distribuţie a apei reci. Nu sunt incluse cerinţele de spaţiu pentru pompele şi instalaţia de distribuţie a căldurii.

Page 50: SREN 13779

SR EN 13779:2005

48

A.13.4 Secţiuni transversale ale canalelor de aer În figura A.7 sunt prezentate secţiunile transversale recomandate pentru canalele de aer.

Legenda:

1 Canale pentru conducte de aer 2 Canale utilizate direct pentru transportul aerului 3 Suprafaţa transversală, în m² 4 Debitul de aer furnizat sau extras, în m³·h-1

Figura A. 7 – Secţiunea transversală a canalelor de aer Pentru canale de aer care conţin instalaţii de conducte, poate fi utilizată valoarea mai mică dacă secţiunea transversală este aproximativ pătrată şi nu este necesară divizarea în mai multe conducte. În celelalte cazuri limita superioară este în general mai potrivită. Valorile date sunt suprafeţele brute pentru transportul aerului. În cazul canalelor utilizate direct pentru transportul aerului, secţiunea transversală este utilizată exclusiv pentru transportul aerului. Trebuie să fie luate în considerare conexiunile conductelor din canal la instalaţia de conducte din planşee. Nu se recomandă amplasarea canalelor de ventilare între puţurile ascensoarelor. A.13.5 Cerinţe de spaţiu în plafoane suspendate Pentru plafoanele suspendate care conţin instalaţii de conducte de introducere şi extragere a aerului, spaţiul liber deasupra tavanului fals trebuie să fie în general între 0,40 m şi 0,50 m, iar în zone strâmte cel puţin între 0,25 m şi 0,30 m. Trebuie să prevăzut accesul neobstrucţionat la toate trapele de acces ale conductelor.

Page 51: SREN 13779

SR EN 13779:2005

49

A.13.6 Pervazurile ferestrelor Pentru instalaţii de ventilare şi condiţionare a aerului tipice montate pe pervazul ferestrei, adâncimea necesară este aproximativ între 0,20 şi 0,40 m. A.14 Aspecte tehnice şi igienice de execuţie şi întreţinere Toate componentele din instalaţia de ventilare şi climatizare a încăperilor trebuie să fie adecvate, adică rezistente la coroziune, uşor de curăţat, accesibile şi ireproşabil igienice. În plus, acestea trebuie să nu încurajeze dezvoltarea microorganismelor. Cerinţele de bază pentru facilitarea întreţinerii componentelor reţelei de conducte sunt prezentate în prEN 12097. Cerinţele generale de igienă prezentate în prEN 12097 se aplică tuturor conductelor, componentelor reţelei de conducte şi echipamentului instalaţiilor de ventilare. Reţeaua de conducte trebuie să fie proiectată şi executată astfel încât să fie îndeplinite aceste cerinţe pe durata de viaţă a aplicaţiei de ventilare. Toate componentele trebuie instalate astfel încât să poată fi curăţate, sau dispuse astfel încât să poată fi înlăturate pentru întreţinerea şi curăţarea instalaţiei de conducte. Când aceasta nu este posibilă, uşile pentru întreţinere trebuie instalate în amonte şi/sau în aval de una sau ambele laturi ale componentei în conformitate cu prEN 12097. Categoria aerului extras poate influenţa frecvenţa de acces la trape sau uşi, metoda de curăţare şi intervalul de curăţare. Pentru a se asigura puncte de acces regulat pentru curăţare şi întreţinere, în sălile aglomerate trebuie să se prevadă deschideri, în apropierea coturilor din reţeaua de conducte şi pe conductele orizontale, la distanţă nu mai mare de 10 m. Pentru aer extras de categoria EHA 4, totuşi, distanţa maximă trebuie să fie 3 m sau 5 m în funcţie de caracteristicile impurităţilor din aerul extras. Dimensiunile minime ale deschiderilor sunt prevăzute în articolul 4 din prEN 12097. Dacă metoda de curăţare permite deschideri mai mici pentru curăţare sau distanţe mai mari între deschideri, aceste dimensiuni pot fi acceptate dacă metoda şi cerinţele specifice acesteia referitoare la mărimea deschiderilor sunt indicate în toată documentaţia şi prin marcarea deschiderilor. Accesul la componentele montate în conducte trebuie să fie prevăzut în conformitate cu prEN 12097. Pentru plafoanele suspendate trebuie să se facă referire la A.13.5. Părţile superioare şi inferioare ale canalelor verticale trebuie să fie echipate cu deschideri dispuse în spaţii cu acces facil.

Page 52: SREN 13779

SR EN 13779:2005

50

Anexa B (informativă)

Aspecte economice

B.1 Generalităţi Alegerea unei instalaţii de încălzire şi ventilare pentru o clădire se bazează pe cea mai bună funcţionare a echipamentului la cele mai rezonabile costuri. Calculul costurilor trebuie efectuat prin utilizarea unei metode validate şi recunoscute. B.2 Ipoteze Toate ipotezele făcute în calcul trebuie declarate pentru a se prezenta rezultatele clar şi trasabil. Cele mai importante informaţii sunt: • Metoda de calcul

• Ipotezele pentru valorile descrise la B.3.2.

B.3 Metoda de calcul B.3.1 Generalităţi Calculul costului trebuie să fie făcut în conformitate cu “Metoda Valorii Actualizate”. Calculul se bazează pe o durată de viaţă estimată şi pe calitatea componentelor utilizate. Trebuie luate în considerare rata dobânzii şi rata inflaţiei. Metoda valorii actualizate pentru calculul costului ciclului de viaţă este prezentată la B.3.2. Informaţii suplimentare necesare pentru calcul sunt specificate la B.3 cu tabele pentru durata recomandată de viaţă a echipamentului utilizat în mod curent. B.3.2 Definiţii B.3.2.1 Valoare actualizată [PV] Valoarea tuturor costurilor şi a veniturilor care vor apare pe durata de viaţă a echipamentului la preţurile în momentul proiectării. B.3.2.2 Investiţia iniţială [l] Cheltuielile cu echipamentul care va fi utilizat pentru funcţia dorită. NOTĂ – Se referă numai la costul echipamentului, nu şi la consumul de energie. B.3.2.3 Rată a dobânzii [r] Rata dobânzii percepută de creditor. B.3.2.4 Rată a inflaţiei [i] Rata anuală de depreciere a monedei. B.3.2.5 Rată reală a dobânzii [ri] Rata de piaţă a dobânzii ajustată în conformitate cu rata inflaţiei.

Page 53: SREN 13779

SR EN 13779:2005

51

iirri +

−=

1 (B.1)

B.3.2.6 Durată de viaţă [n] Durata de viaţă estimată pentru un produs sau instalaţie este în mod normal stabilită în ani. B.3.2.7 Cost de întreţinere [cm] Costul anual pentru reparare şi întreţinere a echipamentului în scopul menţinerii instalaţiei în condiţii de funcţionare cel puţin la nivelul iniţial de performanţă. B.3.2.8 Cost de exploatare [co] Cost anual al energiei şi al altor consumabile precum şi costuri administrative şi pentru suport tehnic. NOTĂ – Utilizarea energiei conduce la costuri externe care nu sunt incluse în preţul oficial. Se consideră ca bună practică includerea costurilor externe în calculele economice şi declararea acestora în mod clar. B.3.2.9 Factor de actualizare [fpv] Factor cu care costurile anuale de funcţionare şi întreţinere şi veniturile anuale se multiplică pentru a fi comparabile cu investiţia iniţială la momentul punerii în funcţiune. NOTĂ – În tabelul B.1 factorii de actualizare (fpv) sunt precizaţi pentru durate de viaţă estimate între 5 şi 50 ani şi pentru rate reale ale dobânzii între 0% şi 20%. Valorile intermediare pot fi calculate prin interpolare sau utilizând următoarea relaţie adimensională.

i

ni

pv r)r(1f−+−

=1 (B.2)

Valorile din tabelul B.1 sunt calculate în ipoteza că plăţile sunt făcute la sfârşitul fiecărui an.

Tabelul B.1 – Factorul de actualizare fpv în procente din cantităţi anuale pentru diferite durate de viaţă şi diferite rate reale ale dobânzii

Rata reală a dobânzii, ri, în % Durata de viaţă, n, în ani 0 4 5 8 10 12 15 20

5 10 15 20 30 40 50

5 10 15 20 30 40 50

4.5 8,1 11,1 13,6 17,3 19,8 21,5

4,3 7,7 10,4 12,5 15,6 17,2 18,3

4,0 6,7 8,6 9,8 11,3 11,9 12,2

3,8 6,1 7,6 8,5 9,4 9,8 9,9

3,6 5,7 6,8 7,5 8,1 8,2 8,3

3,0 5,0 5,8 6,3 6,6 6,6 6,7

2,7 4,6 4,7 4,9 5,0 5,0 5,1

B.3.2.10 Cost pe durata ciclului de viaţă [LCC] Suma investiţiei iniţiale şi valoarea actualizată a costurilor totale de funcţionare şi întreţinere. NOTĂ – La sfârşitul duratei de viaţă investiţia se presupune a fi complet depreciată (de exemplu valoarea reziduală este egală cu zero).

)CC(flLCC mopv ++= (B.3) B.3.2.11 Economii pe durata ciclului de viaţă [LCS] Câştigul economic presupus urmare reducerii pierderii de energie. Diferenţa dintre costurile de funcţionare trebuie să fie comparată cu diferenţa corespunzătoare a investiţiei.

Page 54: SREN 13779

SR EN 13779:2005

52

NOTĂ – LCS trebuie să fie raportat la momentul investiţiei prin multiplicare cu factorul de actualizare cumulat. B.3.2.12 Cost actualizat net [NPC] Cost calculat pe ciclul de viaţă redus în conformitate cu economiile pe durata ciclului de viaţă. B.3.3 Calculul costului actualizat net B.3.3.1 Generalităţi Calculul include: a) Plata presupusă pentru echipament b) Costurile presupuse pentru operare şi întreţinere, ajustate la valoarea actualizată c) Economiile presupuse rezultate din investiţie (de exemplu închirierea sau reducerea costului de

funcţionare datorită instalării, de exemplu, a unui schimbător de căldură). O problemă pentru b) şi c) o reprezintă costurile care nu sunt distribuite în mod egal pe durata de viaţă. Totuşi, în multe cazuri este permisă şi chiar recomandată o egalizare, deoarece incertitudinea în definirea costurilor sau veniturilor este ridicată şi depinde de tipul utilizării echipamentului. B.3.3.2 Exemplu de calcul pentru o instalaţie compusă din componente cu durată de viaţă egală Investiţia I = 100 000 EURO Costurile de exploatare Co = 10 000 EURO/an Costurile de întreţinere Cm = 5 000 EURO/an Durata de viaţă n = 30 ani Rata dobânzii r = 12% Rata inflaţiei i = 6,5%/an

Rata reală a dobânzii ri

065,01

065,012,0

+

−= %

ri = (aproximativ) 5,2%

Factorul de actualizare fpv( )

052,0

052,011 30−+−=

fpv = (aproximativ)15,0 (a se vedea tabelul B.1) LCC1 = I + fpv (co + cm) = 100 000 + 15,0 (10 000 + 5 000) = 325 000 EURO Câştigul economic presupus (economia pe ciclul de viaţă, LCS) datorată reducerii costurilor anuale Cy trebuie raportat la momentul investiţiei prin multiplicarea reducerii anuale a costurilor cu factorul de actualizare. LCS = fpv⋅Cy Se presupune Cy = 5 000 EURO/an LCS = 15 x 5 000 = 75 000 EURO LCC calculat trebuie redus cu LCS pentru a se obţine NPC, costul actualizat net.

Page 55: SREN 13779

SR EN 13779:2005

53

NPC = LCC - LCS NPC = 331 000 – 75 000 = 256 000 EURO B.3.3.3 Exemplu de calcul pentru o instalaţie cu o valoare reziduală În majoritatea cazurilor valoarea reziduală nu conduce la o schimbare considerabilă a LCC. O estimare a influenţei valorii reziduale poate fi făcută după cum urmează: Nivelul valorii reziduale = x% din investiţia I Valoarea reziduală Ir = I · x/100 Valoarea actualizată a valorii reziduale Ip = Ir x p în care p = (1 + ri)-n, a se vedea tabelul B.2 În comparaţie cu rezultatul de la B.3.3.2 se obţine: LCC2 = I - Ip + fpv (Co + Cm)

Tabelul B.2 – Factorul de actualizare fpv în procente dintr-o singură valoare viitoare

Rata reală a dobânzii, ri, în procente Durata de viaţă, n, în ani 0 4 5 8 10 12 15 20

5 10 15 20 30 40 50

1 1 1 1 1 1 1

0,82 0,68 0,56 0,46 0,31 0,21 0,14

0,78 0,59 0,48 0,38 0,23 0,14

0,087

0,68 0,46 0,32 0,21 0,10

0,046 0,021

0,62 0,39 0,24 0,15

0,057 0,022 0,009

0,57 0,32 0,18 0,10

0,033 0,011 0,003

0,50 0,25 0,12

0,061 0,015 0,004 0,001

0,40 0,16

0,065 0,026 0,004 0,0007 0,0001

Se utilizează valorile conform B.3.3.2. Nivelul valorii reziduale x = 20% = 0,2 Valoarea reziduală Ir = 0,2 x 100 000 = 20 000 EURO Valoarea actualizată Ip = 20 000(1 + 0,052)-30 = 4 400 EURO Se utilizează LCC1 din B.3.3.2 şi se obţine: LCC2 = LCC1 - Ip = 331 000 – 4 400 = 326 600 EURO B.3.3.4 Exemplu de calcul pentru o instalaţie compus din componente cu durate de viaţă diferite Calculul costului net actualizat (NPC) pentru un instalaţie se efectuează în mod normal considerând durate de viaţă diferite pentru componentele sistemului. Pentru comparaţie, durata de viaţă a tuturor componentelor şi instalaţiilor trebuie să fie aceeaşi. În continuare este prezentat un exemplu simplu care se referă la un component cu o durată de viaţă mai scurtă decât celelalt, a se vedea figura B.1.

Page 56: SREN 13779

SR EN 13779:2005

54

Legenda1 Componente cu durata de viaţă întreagă 2 Componente cu durată scurtă de viaţă 3 Investiţia 4 Durata de viaţă în aniFigura B. 1 – Investiţia şi investiţia ulterioară în cazul unei instalaţii cu

două componente având durate de viaţă diferite Costul componentului principal, având întreaga durată de viaţă a instalaţiei, poate fi calculat conform B.3.3.2. Presupunând că un component este adăugat şi că acesta are o durată de viaţă astfel încât trebuie să fie înlocuit de două ori pe durata de viaţă a întregii instalaţii, se poate efectua următorul calcul: a) Începutul perioadei 2, după 12 ani:

Investiţia ulterioară I2 Valoarea actualizată Ip2 = I2 x (1 + ri)-12

b) Începutul perioadei 3, după 24 ani:

Investiţia ulterioară I3 Valoarea actualizată Ip3 = I3 x (1 + ri)-24

NOTĂ - Dacă evoluţia costurilor elementelor reinstalate urmează rata generală a inflaţiei, cheltuiala reinvestiţiei calculată la momentul investiţiei iniţiale poate fi utilizată direct fără transformare. Valoarea actualizată totală a investiţiilor: Itot = I + Ip2 + Ip3 LCC al instalaţiei poate fi acum calculat din relaţia de la B.3.3.2 dacă Itot este introdus în locul lui I. Dacă durata de viaţă a ultimei investiţii o depăşeşte pe aceea a elementului cu cea mai lungă durată de viaţă, valoarea reziduală a ultimei investiţii poate fi calculată în conformitate cu B.3.3.3, dacă Itot este introdus în loc de I: LCC = Itot - Ip + fpv⋅(C0 + Cm) B.4 Durata de viaţă si costurile de întreţinere pentru instalaţii şi echipament Durata de viaţă şi costul de întreţinere al echipamentului depind de următoarele: a) calitatea echipamentului b) dimensionarea şi alegerea echipamentului c) gradul de utilizare

4

Page 57: SREN 13779

SR EN 13779:2005

55

d) calitatea şi metoda de întreţinere Ca o recomandare generală, durata de viaţă şi costurile anuale de întreţinere precizate în tabelul B.3 pot fi utilizate în calculul costurilor pe ciclul de viaţă. Totuşi, este important să se considere factorii menţionaţi anterior şi durata de viaţă a întregii clădiri, precum şi destinaţia clădirii. Valorile din tabelul B.3 sunt numai exemplificative şi sunt utile pentru studii preliminare şi comparaţii între diferite sisteme, dar nu trebuie utilizate ca bază pentru contracte de întreţinere etc.

Page 58: SREN 13779

SR EN 13779:2005

56

Tabelul 3 – Exemple pentru durata de viaţă şi costul anual de întreţinere

Componentă Durată de viaţă în ani Cost anual de întreţinere în % din investiţia iniţială

Unităţi de aer 15 4 Răcitoare de aer 20 2 Aparate de încălzire a aerului, electrice 15 2 Aparate de încălzire a aerului, cu abur 20 2 Aparate de încălzire a aerului, cu apă 20 2 Arzătoare, combustibil lichid şi gaz 10 4 Condensatoare 20 2 Echipamente de automatizare 15 4 Robinete de reglare, automate 15 6 Robinete de reglare, manuale 30 4 Compresoare de răcire 15 4 Panouri şi tavane pentru răcire 30 2 Clapete 20 1 Clapete cu motoare de control 15 4 Difuzoare 20 4 Cutii cu conducte duble 15 4 Instalaţie de conducte pentru aer filtrat 30 2 Instalaţie de conducte pentru aer nefiltrat 30 6 Evaporatoare 20 2 Vase de expansiune, Cu 30 1 Vase de expansiune, inox 30 1 Vase de expansiune, oţel 15 2 Grile de extragere a aerului 20 10 Convectoare 15 4 Ventilatoare 20 4 Ventilatoare cu debit variabil 15 6 Cadrul filtrelor 15 2 Materialul filtrelor, de curăţat 10 10 Materialul filtrelor, de schimbat 1 0 Clapete de foc, uşor accesibile 15 8 Clapete de foc, ascunse 15 15 Grile în general 30 4 Pompe de căldură 15 4 Unităţi de recuperare a căldurii, rotative 15 4 Unităţi de recuperare a căldurii, statice 20 4 Umidificatoare, apă 10 6 Umidificatoare, abur 4 4 Motoare, diesel 10 4 Motoare, electrice 20 1 Ţevi, Cu 30 1 Ţevi, plastic 30 1 Ţevi, inox 30 1 Ţevi, oţel în circuit închis 30 1 Ţevi, oţel în circuit deschis 15 1 Pompe în circuit închis 20 2 Pompe în circuit deschis 15 2 Radiatoare, electrice 20 2 Radiatoare, cu apă 30 2 Robinete de închidere, automate 15 4 Robinete de închidere, manuale 30 2 Amortizoare de zgomot 30 1 Termostate pentru radiatoare 15 4 Dispozitiv de debit variabil 15 6 Transmisie prin curea trapezoidală 10 6 Cabluri 30 1

Page 59: SREN 13779

SR EN 13779:2005

57

Anexa C (informativă)

Listă de verificare pentru proiectarea şi utilizarea instalaţiilor cu consum redus

de energie C.1 Listă de verificare pentru proiectarea clădirii Lista de verificare următoare trebuie utilizată pentru a ajuta proiectantul să evite o situaţie în care defectele clădirii să conducă la disconfort sau consum crescut de energie: a) Cooperarea de la început cu proiectantul instalaţiei de încălzire, ventilare şi climatizare b) Optimizarea formei şi orientării clădirii precum şi a dimensiunilor ferestrelor c) Protecţie termică bună pentru perioada de vară şi de iarnă d) Etanşeitatea la aer a clădirii adaptată utilizării şi tipului de instalaţie de ventilare e) Optimizarea inerţiei termice a clădirii f) Utilizarea de materiale şi mobilier cu niveluri reduse de emisii g) Protecţie solară eficace h) Separarea zonelor cu diferite destinaţii şi în consecinţă cerinţe diferite i) Concept clar de protecţie împotriva incendiului j) Spaţiu necesar pentru instalaţia de încălzire, ventilare şi condiţionarea aerului – echipamente şi

conducte k) Concept de iluminare l) Utilizarea iluminatului natural C.2 Listă de verificare pentru proiectarea instalaţiei de încălzire, ventilare şi condiţionarea aerului Se recomandă utilizarea următoarei liste de verificare în ajutorul arhitecţilor şi proiectanţilor instalaţiilor de încălzire, ventilare şi condiţionarea aerului: a) Definirea clară şi în scris a bazelor de proiectare şi a garanţiilor b) Furnizarea de aer controlat la cerere în cazurile cu utilizare variabilă c) Calculul corect al sarcinii de încălzire şi de răcire ca bază pentru dimensionarea instalaţiei d) Utilizarea de aporturi interne realiste e) Extragerea directă a surselor de încălzire, poluare sau umiditate f) Eficienţă bună a ventilării în încăpere prin utilizarea ventilării de dislocuire sau a ventilării cu

amestec foarte eficient g) Utilizarea posibilităţilor de răcire naturală h) Recuperarea căldurii

Page 60: SREN 13779

SR EN 13779:2005

58

i) Funcţionare individuală în cazul utilizării individuale j) Posibilitatea metodelor alternative cum ar fi instalaţie de conducte prin sol pentru aerul exterior,

hornuri verticale, răcirea adiabatică a aerului extras k) În cazul aporturilor mari de căldură rămase, aplicarea unei instalaţii de răcire cu apă l) Concept de măsurare pentru reglarea funcţionării şi consumului de energie al instalaţiei m) Concept pentru verificarea şi curăţarea instalaţiei C.3 Listă de verificare pentru proiectarea componentelor individuale Următoarea listă de verificare trebuie să fie utilizată pentru a ajuta contractorii în proiectarea detaliată a componentelor: a) Necesar redus de energie pentru transportul aerului (viteze mici, trasee scurte, formă

aerodinamică) b) Eficienţă bună a ventilatorului, transmisiei şi motorului în toate condiţiile c) Optimizarea recuperării de căldură d) Umidificare controlată sau fără umidificare e) Răcire controlată sau fără răcire f) Temperatura apei reci cât mai ridicată posibil g) Izolarea conductelor reci împotriva condensului şi a pierderilor de energie h) Posibilităţi de verificare şi curăţare a sistemului de conducte şi a componentelor C.4 Listă de verificare pentru proiectarea componentelor individuale Următoarea listă de verificare trebuie să fie în principal utilizată pentru a ajuta proprietarii şi utilizatorii clădirii. Se recomandă ca această listă să fie verificată periodic după completare. a) Utilizarea temperaturilor încăperilor stabilite b) Utilizarea umidităţii stabilite c) Utilizarea instalaţiei în conformitate cu cerinţele reale d) Utilizarea corectă a protecţiei solare pe timpul verii şi al iernii e) Minimizarea aporturilor interne pe durata verii f) Verificarea periodică a componentelor (filtre, transmisii, curăţenie, senzori) g) Controlul periodic al consumului de energie h) Verificarea periodică a condiţiilor de igienă din instalaţie i) Optimizarea funcţionării în conformitate cu condiţiile şi cerinţele reale.

Page 61: SREN 13779

SR EN 13779:2005

59

Bibliografie

EN 308, Heat exchangers - Test procedures for establishing performance of air to air and flue gases heat recovery devices EN 779, Particulate air filters for general ventilation - Determination of the filtration performance EN 1505, Ventilation for buildings - Sheet metal air ducts and fittings with rectangular cross section – Dimensions EN 1506, Ventilation for buildings - Sheet metal air ducts and fittings with circular cross-section - Dimensions prEN 1507, Ventilation for buildings - Sheet metal air ducts with rectangular section - Requirements for strength and leakage EN 1886, Ventilation for buildings - Air handling units - Mechanical performance EN ISO 7726, Ergonomics of the thermal environment – Instruments for measuring physical quantities (ISO 7726:1998) prEN ISO 9920, Ergonomics of the thermal environment - Estimation of the thermal insulation and evaporative resistance of a clothing ensemble (ISO 9920:1995) EN 13030, Ventilation for buildings - Terminals - Performance testing of louvres subjected to simulated rain EN 13053, Ventilation for buildings – Air handling units – Ratings and performance for units, components and sections EN 13829, Thermal performance of buildings - Determination of air permeability of buildings - Fan pressurisation method (ISO 9972:1996, modified) EN 28996, Ergonomics - Determination of metabolic heat production (ISO 8996:1990) CR 1752, Ventilation for buildings – Design criteria for the indoor environment World Health Organisation. Air Quality Guidelines for Europe, WHO, 1999.

Page 62: SREN 13779

SR EN 13779:2005

Standardul european EN 13779:2004 a fost acceptat ca standard român de către comitetul tehnic CT 302, Instalaţii de încălzire şi ventilaţii. Membrii comitetului de lectură care au verificat versiunea română a standardului european EN 13779:2004: dl Dan

Constantinescu Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor – INCERC – Bucureşti

Preşedinte al comitetului tehnic CT 302, Instalaţii de încălzire

dl Cristian Petcu Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor – INCERC – Bucureşti

Membru al comitetului tehnic CT 302, Instalaţii de încălzire

dna Mihaela Udran ASRO Expert ASRO Versiunea română a prezentului standard a fost elaborată de Dl. dr. ing. Horia Petran de la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor – INCERC – Bucureşti. Un standard român nu conţine neapărat totalitatea prevederilor necesare pentru contractare. Utilizatorii standardului sunt răspunzători de aplicarea corectă a acestuia. Este important ca utilizatorii standardelor române să se asigure că sunt în posesia ultimei ediţii şi a tuturor modificărilor. Informaţiile referitoare la standardele române sunt publicate în Catalogul Standardelor Române şi în Buletinul Standardizării.