Sportul cu vele

Ramurile sportive nautice sunt mijloace importante ale educaţiei fizice. Majoritatea ramurilor nautice se practică pe echipe, ceea ce contribuie în primul rând la educarea simţului de a lucra în colectiv, la întărirea spiritului de disciplină, iar în al doilea rând, îi deprinde pe sportivi să lupte şi să învingă împreună.

Ramurile sportive nautice se pot împărţi după modul în care se realizează înaintarea ambarcaţiunilor, în trei mari grupe :

ramura canotajului, care cuprinde (după felul ambarcaţiilor pe care se practică) : canotajul popular; canotajul academic; caiacul şi canoea.

Înaintarea acestora se face cu ajutorul ramelor, vâslelor sau a padelelor acţionate de sportivi.

ramura sportului nautic cu motor, care cuprinde diferite tipuri de ambarcaţii, toate acţionate de un motor nautic de o anumită capacitate.

ramura velelor (Yachtingul) care cuprinde diferite tipuri de ambarcaţii : iolă; snipe; star; cuter etc.

Acestea înaintează cu ajutorul vântului.

Navigaţia cu vele poate fi considerată una dintre cele mai vechi, forme de transport, dar era folosită şi în scopul pescuitului şi al vânării de balene. Apariţia navelor cu motor a însemnat scoaterea navelor cu vele din uzul comercial. Treptat acestea au început să fie folosite în scop de agrement şi competiţie.

Yachtingul zilelor noastre apare ca practică de agrement pe de o parte şi ca sport de performanţă, pe de altă parte. Este un sport olimpic consacrat, caracterizat prin

spectaculozitate şi dinamism care presupune deplasarea cu ajutorul vântului şi întrecerea cu alte ambarcaţiuni de-a lungul unui traseu.

Yachtingul dezvoltă şi educă unele calităţi psihologice precum : curajul, stăpânirea de sine, ambiţia, agresivitatea pozitivă şi calităţi cognitive precum atenţia, capacitatea de analiză şi decizie rapidă, gândirea strategică. De asemenea, educă dragostea pentru natură şi valorile acesteia.

Yachtingul este un sport care respectă natura şi potenţialul acesteia : deplasarea cu vele este nepoluantă folosind energia eoliana; practicanţii acestui sport folosesc în mod eficient apa şi vântul fară a le vicia.

Elementele ambarcaţiunii

Corpul ambarcaţiunii este compus din coca sau carena bărcii. Pe aceasta se află următoarele zone:

prova : partea din faţă care cuprinde ochetul sau nara de remorcare, fanta prin care intră şi iese derivorul, derivorul ( o aripă fixă sau mobilă care are rolul de a se opune deplasării în derivă), piesele pentru prinderea cârmei şi cârma.

pupa : pareta din spate; panoul de la pupa; zona capului maestru în care corpul ambarcaţiunii atinge laţimea maximă; opera vie : partea scufundată în apă; opera moartă : partea de deasupra apei.

Puntea este pareta superioară a ambarcaţiunii şi este împărţită în : pupa; prova; babord; tribord; etambreul – furcă de sprijin pe catarg; cocpitul – zona pentru echipaj; se află talpa catargului, cutia derivorului şi

traversa. spargevalul – dirijează apa de pe punte în afara bărcii.

Pe punte mai există o serie de piese care servesc la funcţionarea ambarcaţiunii : ocheţi pentru prinderea cablurilor şi sforilor de pe punte, şine de reglaj, crocodili şi fălci pentru fixarea sforilor pe punte, clapeţi sau vidoare pentru evacuarea apei din cocpit.

Pe lângă acestea ambarcaţiunile cu vele mai sunt prevăzute cu o serie de accesorii şi dispozitive :

Catargul este o vergea de lemn, aluminiu sau alte materiale care se ataşează pe ambarcaţiune

Catargul pivotant; Catargul ancorat .

În vârful catargului este instalată o rolă de scripete pentru trecerea fungii care ridică vela numită „rai”.

Ghiul : o vergea de lemn, aluminiu sau alt material care se prinde cu capătul anterior de catarg la cotul „de mura” al velei iar în capătul posterior se prinde de un sistem de întindere cotul de scotă al velei. Pe ghiul se întinde bordul de întinsură al velei.

Derivorul : are aspect de lamă şi poate fi fix sau mobil. Are două feţe laterale corespunzătoare pentru babord şi tribor, un bord de atac (cel din faţă) şi unul de fugă (cel din spate).

Cârma : este ataşată pe centrul pupei cu un sistem pivotant asemănător unei balamale. În timpul mersului e a poate fi orientată spre babord sau tribord, determinând ambarcaţiunea să vireze stânga sau dreapta. Partea din apă a cârmei se numeşte „safran” şi este încorporată în cutia safranului. De această cutie este prinsă o bară denumita „eche” care serveşte la acţionarea manuală a cârmei.

Velatura : reprezintă motorul unei ambarcaţiuni cu vele, este suprafaţa expusă şi opusă acţiunii vântului cu scpul de a pune ambarcaţiunea în mişcare. Este confecţionată din materiale uşoare, rezistente la întindere, la contactul cu apa şi razele soarelui. Velele au o croială specifică cu forma uşor bombată. Această curbură a velelor se numeşte „burtă”.

Velele contemporane au 3 colturi şi 3 laturi coltul de invergare coltul de mură coltul de şcotă latura din faţă a velei este numită bordul de invergare sau de atac (ia

primul contact cu vântul) latura de jos a velei – numită bordul de întinsură latura din spate – numită bord de scurgere (se scurge vântul).

Cele mai întâlnite tipuri de vele sunt : vela de tip „randă” – aşezate în spatele catargului (vela principală) vela de tip „foc” – aşezată în faţa catargului „spinnaker-ul” – confecţionat din material foarte subţire şi contribuie la mărirea

vitezei de deplasare.

Şcotele : sunt sforile sau şireturile cu ajutorul cărora sunt acţionate şi reglate velele şi alte piese ale ambarcaţiunii.

Girueta : este un dispozitiv folosit pentru determinarea direcţiei vântului, montat în general în vârful catargului.

Rezerva de flotabilitate – reprezintă nişte spaţii etanşe care au rolul principal în a asigura plutirea ambarcaţiunii în cazul în care aceasta se umple cu apă.

Ancora – este un ansamblu utilizat pentru staţionarea ambarcaţiunilor în larg. Este compusă din ancoră, firul ancorei şi sistemul de prindere.

Pe parcursul unui traseu o ambarcaţiune şi echipajul său pot trece prin diferite situaţii critice, de accea înainte de plecarea în cursă se impun luare unor măsuri de siguranţă :

verificarea ambarcaţiunii este una dintre cele mai importante măsuri de siguranţă;

ambarcaţiunea trebuie să întrunească toate condiţiile impuse de categoria de navigaţie din care face parte;

ţinuta echipajului trebuie să fie comodă şi adecvată condiţiilor meteorologice; ambarcaţiunea se va deplasa numai în zonele semnalizate ca fiind sigure; în fiecare ambarcaţiune există un conducător (skipper), care îşi asumă

responsabilitatea navigaţiei. Este o persoană bine pregătită iar cei de la bord trebuie să respecte deciziile sale.

Ambarcaţiunea trebuie să aibe la bord : veste de salvare pentru toţi membrii echipajului, dispozitive pentru evacuarea apei, parâme de rezervă şi de remorcare, pagai şi mijloace de semnalizare şi comunicaţie.

Situaţii critice întâlnite de-a lungul unei curse de yachting : „om la apă” – situaţie des întâlnită în special pe vreme rea. De preferat ca

persoana respectivă să fie asigurată de o ambarcaţiune cu o şcotă. Dacă nu este asigurată va fi aruncat un colac de salvare.

apă la bord – evacuarea se face cu mai multe echipamente : clapeţi şi vidoare, sisteme mecanice şi electrice, ispol şi ghiordel (găleată) de căptre echipaj.

răsturnarea ambarcaţiunii – situaţie întâlnită la velierele mici. Redresarea se face prin întoarcerea ambarcaţiunii cu prova în vânt.

ruperea cârmei – în vederea remedierii avariei trebuie coborâte velele şi lăsată ancora dacă este cazul.

Direcţia din care o ambarcaţiune este împinsă de vânt are un rol semnificativ în deplasarea şi manevrarea acesteia. Distingem trei situaţii :

„vânt din pupa” – când ambarcaţiunea primeşte vânt din spate „vânt din travers” – când ambarcaţiunea primeşte vânt din lateral

„vânt strâns” – când primeşte vânt din faţă

Traseul curselor de yachting

Pentru delimitarea traseului unei curse de yachting se folosesc balizele. Sunt mai multe variante de trasee : liniar, triunghiular şi trapezoidal.

Traseul liniar – linia longitudinală a traseului se aşează pe direcţia vântului paralel cu acesta şi este delimitată la fiecare capăt de câte o baliză. Baliza nr.1 este întotdeauna cea din vânt iar baliza nr.2 este cea de sub vânt.

Linia de start – este linia imaginară dintre un fanion roşu de pe nava starter şi o baliză portocalie plasată perpendicular pe direcţia vântului.

Nava starter – este o ambarcaţiune de dimensiuni medii (şalupă sau yacht) sau dimensiuni mari (vapor). Pe ea se află comitetul de cursă format din arbitrii care execută procedurile de start. Pe catargul navei starter se ridică fanioane însoţite de semnale sonore ce marchează diferite momente ale procedurii de start. Odată cu semnalul de start, ambarcaţiunile vor tăia linia de start din partea de sub vânt a acesteia trecând în partea dinspre traseu, parcurgând două ture de traseu „start - baliza 1- baliza 2 – baliza 1- baliza 2 – sosire” în sens invers acelor de ceasornic ocolind balizele cu latura stângă a ambarcaţiunii.

După parcurgerea celor două ture ambarcaţiunile vor sosi tăind linia de sosire în acelaşi sens în care au plecat (de sub vânt spre în vânt). Plecarea se face în grup, iar departajarea în ordinea sosirilor.

Traseul triunghiular – este reprezentat de un triunghi dreptunghic cu câte o baliză la fiecare colţ.

baliza din vânt 1 baliza din stânga 2 baliza de sub vânt 3

Linia de start se aşează în dreptul balizei 3 iar linia de sosire în dreptul balizei 1.Traseul trapezoidal – are forma unui trapez delimitat fie cu 3, fie cu 4 balize.

Traseele trapezoidale sunt cele mai folosite în prezent, în cazul lor ambele linii (de start şi de sosire) sunt aşezate în partea de sub vânt a traseului.

Tehinca yachtingului

Reprezintă acţiunile şi procedeele de mişcare prin care se asigură practicarea acestui sport. Tehnica de yachting cuprinde : tehinca vitezei şi tehnica manevrelor.

Elementele tehnice în succesiunea lor conform unui traseu de competiţie sunt : start vânt strâns volta ocolirea balizei 1 vânt de travers ocoliera balizei 2 vânt de pupa ampanare ocolirea balizei 3 sosirea

Startul reprezintă prima etapă a unei curse de yachting. El poate oferi ocazia de a începe cursa cu un avantaj sau din contră cu un dezavantaj. Tehnica startului conţine o succesiune de elemente tehnice în scopul obţinerii unei poziţii avantajoase şi a unei viteze optime la momentul startului.

circulaţia pe linie – urmăreşte aşteptarea în mişcare a ultimului minut înainte de start, urmată de găsirea unei poziţii cât mai avantajoase pe linia de start

staţionarea la linia de start – urmăreşte aşteptarea pe poziţie a momentului startului în vederea lansării. Cea mai bună poziţie de staţionare este cu ambarcaţiunea travers faţă de vânt, cu velele lăsate să fluture.

plecarea de pe loc – urmăreşte accelerarea vitezei ambarcaţiunii de la 0 la viteză maximă. Această manevră se execută în ultimele secunde dinaintea startului, de pe linia de start urcând de la travers la strâns

plecarea lansată – urmăreşte lansarea ambarcaţiunii care pleacă din spatele liniei de start de la o distanţă oarecare, şi ajunge în momentul startului pe linie, la viteza maximă.

Vânt strâns – unghiul pe care se înaintează este de 45º faţă de vânt. În cazul bărcilor cu o singură velă, poziţia velei trebuie să fie la colţul bărcii, iar la bărcile cu două vele, vela se ţine pe mijlocul bărcii.

când barca se înclină pe partea velei, echipajul trbuie să se mute spre exteriorul bărcii pentru echilibrare

când barca se înclină pe partea sportivului, acesta trebuie să se mute spre interior pentru a menţine barca puţin înclinată

la ambarcaţiunile cu 2 persoane musul va fi cel care va executa echilibrarea bărcii, poziţia skipper-ului fiind pe partea opusă velei

Volta – reprezintă manevra de trecere a ambarcaţiunii din deplasarea pe un bord, pe celălalt bord trecând cu prova prin vânt.

Ocolirea balizei 1 presupune trecerea de la vânt strâns la vânt de travers ocolind baliza numărul 1 care delimitează aceste două laturi ale traseului. Manevra constă în două acţiuni simultane : se trage de cârmă până când ambarcaşiunea se înscrie pe direcţia cu vânt de travers şi se lărgeşte poziţia velelor încât acestea să ajungă la limita de fluturare „pe vânt de travers”.

Vântul de travers – căutarea limitei de fluturare reprezintă mecanismul de bază la vânt de travers şi are două faze :

când flutură vela se strânge şcota până când vela s-a umflat complet se dă drumul încet la şcotă până când vela se dezumflă

Obiectivul căutării liniei de fluturare este menţinerea celui mai bun unghi al velei cu vântul.

Tehnica planajului – va urmări găsirea valurilor şi a rafalelor care pot face ca barca să fie purtată cât mai mult de acestea.

Ocolirea balizei 2 – reprezintă trecerea de la alura de travers cu vântul din lateralul ambarcaţiunii la alura cu vânt de pupa (vânt din spate) prin ocolirea balizei numărul 2 care determină locul schimbării de alură.

Se realizează prin două acţiuni simultane : se trage de cârmă şi se aşează ambarcaţiunea pe alura cu vânt de pupa se lărgesc velele până în poziţia corespunzătoare a alurii cu vânt la pupa

Vânt la pupa –direcţia vântului este din spate paralelă cu axul bărcii. Vela formează un unghi de 90º cu axul bărcii. Direcţia ambarcaţiunii se va menţine ca şi în cazul vântului de travers şi se va urmări căutarea de rafale şi valuri cât mai potrivite pentru planaj.

Ampanaera – reprezintă la vânt de pupa manevra de trecere de pe un bord pe celălalt a velelor şi echipajului.

Ocoliera balizei 3 – reprezintă trecerea de la alura „vânt de pupa”, la alura „vânt de travers”, ocolind baliza 3 care determină locul schimbării de alură.

Se face prin 2 acţiuni simultane : se împinge cârma pe partea velei până când ambarcaţiunea ajunge pe alura „vânt de travers” şi se strânge vela până ajunge la limita de fluturare pe această alură şi se menţine alura „vânt de travers” până la linia de sosire.

Sosirea cu traversul – pe această latură a traseului se va folosi aceeaşi tehnică utilizată şi pe primul travers doar că trebuie căutat cel mai scurt drum către linia de sosire.

Tactica yachtingului

Un traseu de competiţie cuprinde următoarele acţiuni tactice : start vânt strâns vânt de travers vânt de pupa sosirea

Startul este momentul intrării în competiţie a ambarcaţiunilor prezente. El este precedat de semnale sonore şi de arborarea steagurilor specifice claselor şi unor reguli de concurs.

Linia de start este linia imaginară dintre steagul de start şi baliza de start.Găsiera laturii favorabile a liniei de start – când vântul are un unghi mai mic de 90º

spre partea dreaptă a liniei de start, aceasta va fi partea favorabilă, iar plecarea din această zonă va fi cea mai avantajoasă. Când vântul are un unghi spre partea stângă mai mic cu 10º această parte este cea favorabilă. Când direcţia vântului este perpendiculară pe linia de start niciuna dintre laturi nu este mai favorabilă.

Alegerea momentului de oprire pe loc – pe vânt tare se va întârzia cât mai mult momentul de oprire pentru că altfel va fi dificil să fie menţinută pe loc. Pe vânt slab oprirea se face mult mai devreme pentru că dacă se va întârzia, ambarcaţiunea nu va mai prinde loc în prima linie a plutonului.

Parcurgerea traseelor de vânt strâns alegerea drumului cel mai scurt către baliză – se va naviga pe un bord până

când proiecţia balizei pe axa centrală a ambarcaţiunii va avea un unghi de 90º. Aici se va face voltă trecând pe celălalt bord şi se va înainta direct spre baliză în zigzag specific acestei aluri.

tactica faţă de adversar cuprinde : situaţia de avantaj în vânt şi situaţia de avantaj sub vânt

Trebuie avut în vedere atât schimbările de vânt cât şi acţiunea şi poziţia adversarului.Parcurgerea traseelor cu vânt travers nu pune probleme deosebite în ceea ce

priveşte ajungerea la baliza 2 pentru că nu presupune efectuarea vreunei volte. Parcurgerea acestei etape presupune apărarea faţă de adversar şi atacul adversarului pentru menţinerea unui avantaj.

Parcurgerea traseelor cu vânt la pupa urmăreşte acelaşi obiectiv ca pe travers : căutarea rafalelor şi a valurilor (între rafale se urcă, pe rafale se coboară). Traseul va fi ales astfel încât se va căuta latura opusă rotirii; dacă rotirea este pe derapta se va merge mai întâi

pe partea stângă cu babordul apoi se va face ampanare parcurgând cea mai mare parte a laturii pe partea stângă cu tribordul urcând spre baliză pe bordul favorabil.

Un alt aspect ce trebuie urmărit în atctica de vânt de pupa este că direcţia vântului şi direcţia valurilor fac ca pe un bord să se poată plana mai bine decât pe celălalt. Deci dacă sesizăm că planatul a devenit dificil pe un bord se face ampanarea şi se reia acţiunea pe celălalt bord.

Tactica faţă de adversar urmăreşte aceleaşi aspecte ca şi pe travers : atacul şi apărarea. Atacând prin vânt se va urmări acoperirea adversarilor interpunând vela între vela adversarului şi vânt.

Sosirea cu traversul – se folosesc toate aspectele tehnice de pe rpimul travers, diferenţa fiind că se fac pe celălalt bord.

BIBLIOGRAFIE

1. Mihăiţă, Adrian; Mihăiţă, Alexandru, Iniţiere în sportul cu vele, Ed.Edago, Giurgiu, 2007.

2. Sporturile nautice : îndrumător pentru secţiile colectivelor sportive, Ed.Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, 1953.

DURAI CLAUDIA

ANUL 1 MASTER

FITNESS SI ESTETICA CORPORALA