Parcurile nationale si rezervatiile sunt locuri unice,de pamant sau de apa dintr-o tara stabilite pentru a proteja ecosistemul,specii de plante si animale,cascade in lant,formatiuni geologice sau locuri istorice si arheologice. Cele mai multe specii de plante rare le putem intilni in Bradina Botanica din Chisinau.

Grădina Botanică este situată la marginea oraşului, în sectorul Botanica, în apropierea de aşa-numitei Porţi a oraşului. Gradina Botanică a fost fondată în anul 1950, dar la început a existat în sectorul Buiucani. În anul 1964 pentru Grădina Botanică a fost ales un alt loc, iar în 1965 a fost începută proiectarea şi construirea unei grădini botanice moderne.

Gradina acoperă o suprafaţă de 104 hectare, dar numai pe panta din nord şi din vest s-a păstrat vegetaţia naturală. Peisajul general al grădinii ca şi cum ar reprezenta în miniatură relieful Republicii Moldova graţie alternanţei podişurilor cu depresiunile, lacurilor şi tipurilor de soluri, de care există circa 24 de specii. În parcul este creată o cascada din patru lacuri de acumulare, care, chiar şi în anii secetoşi, au suficientă apă pentru a iriga vegetaţia grădinii.

Grădina este împărţită în mai multe sectoare − dendrariul (arbori, arbuşti, liane), elemente ale Florei din Moldovei (Codri), sectorul de floricultură, sectorul de plante tehnice, medicinale, alimentare şi furajere, sectorul de hibrizi, sectorul experimental, sectorul cu plante tropicale şi subtropicale cu sera, pepiniera, mini expoziţii. În ultimii ani, în apropierea clădirii administrative a fost construită din piatră de Cosăuţi Alpinariul, care a devenit o mare platformă minunată pentru vizualizarea părţii de jos a parcului. De asemenea, au fost adăugate Rozariul, Lianariul, Siringariul, grădina cu forme, colecţia de irişi, colecţia de bujori şi alte sectoare.

În prezent, grădina numără aproximativ 10 de mii de specii, soiuri, forme şi plante cultivate. Personalul grădinii a creat şi a făcut descrierea a mai mult de 2 mii de specii de plante superioare, 1 mii de alge, 300 de specii de ciuperci superioare, au fost descrise circa 200 de specii ale florei Miocenului şi Pliocenului inferior, a fost creat un Ierbar Republican, care include 200 de mii de pagini. Grădina Botanică a creat populaţii valoroase de hibrizi, nuci şi struguri.

Expoziţia de plante medicinale şi aromatice

Expoziţia de plante medicinale şi aromatice a Grădinii Botanice (I) a AŞM, proiectată la iniţiativa acad.

A. Ciubotaru (suport financiar – Ministerul Ecologiei) este amplasată pe o suprafaţă de 0,7- 0,8 ha, cu

perspectiva de a include 350-400 specii. În prezent expoziţia adăposteşte cca 300 reprezentanţi ai

resurselor vegetale spontani şi cultivaţi. Speciile erbacee în formă de micropopulaţii sunt repartizate în

parcele egale ( 3x1,5 m) care se înscriu în relieful inclinat spre Est, în vecinătate cu expoziţia de plante

decorative. Un deosebit component al aspectului peisager il redă relieful cald, înclinarea plană a terenului

spre Sud-Est, pe care ziua întreagă se revarsă razele solare. Cernoziomul bogat, pe alocuri puţin nisipos,

favorizează dezvoltarea normală a speciilor introduse.

Parcurgând această expoziţie, vizitatorii pot cunoaşte şi recunoaşte

unele specii valoroase de plante

folosite sau posibil de a fi folosite

de către om în menţinerea sănătăţii,

alimentaţie, în industria celulozei,

hartiei, a textilelor, respectiv se

grupează în plante medicinale,

aromatice, condimentare, melifere,

tinctoriale, toxice etc.

Prin introducerea în cultură a plantelor medicinale, elaborarea tehnologiilor de cultură adecvate vom

contribui la salvarea multor specii de plante medicinale şi aromatice.

În cadrul colecţiei, speciile medicinale sunt grupate după afecţiunile în tratarea cărora pot fi utilizate.

Plante medicinale folosite în bolile aparatului cardio-vascular: Digitalis purpurea Ehrh - preparatele

obţinute din această plantă sunt larg utilizate în medicină în insuficienţe cardiace, mai ales în tratamentul

decompensării cardiace. Se administrează intern în cazul insuficienţei cardiace, fibrilaţiei arteriale,

pregătirii în cazurile de cardiopatii decompensate. De asemeni se utilizează în cazul dereglării circulaţiei

sanguine. Toate părţile de plantă prezintă o acţiune puternică asupra organismului; Helleborus

purpurascens – conţine principii cardiotonice cu o toleranţă mai bună, helebrozida în stare pură reprezintă

un exelent cardiotonic. Speciile menţionate conţin substanţe active cardiotonice, cu rol în tonifierea

muşchiului inimii şi tratarea nevrozelor cardiace. Specia Petroselinum hortense Hoffm. determină scăderea

presiunii sanguine, având astfel o acţiune hipotensivă. Tincturile obţinute din Achillea millefolium

L.,Capsella bursa-pastoris, Geranium pratense, Lamium album L. sunt folosite, datorită efectelor

hemostatice, în stoparea hemoragiilor accidentale, au acţiune hemostatică şi vasoconstructoare. Se

recomandă ca remedii în afecţiunile renale, litiază renală. Au efecte spectaculoase fiind administrate în

hemoragiile uterine din timpul naşterii.

Echinacea purpurea L., Adonis vernalis L. sunt recunoscute ca

plante cu acţiune stimulatoare asupra sistemului imunitar,

contribuind la creşterea capacităţii de apărare a organismului.

Au şi acţiune valoroasă sedativă, mai ales asupra cordului. În

terapeutică se utilizează în miocardite postinfecţioase şi în alte

cardiopatii, precum şi în tratamentul epilepsiei. Este rezultativ în

tratamentul tahicardiilor, hipotensiunii arteriale.

Plante medicinale utilizate în terapia afecţiunilor aparatului respirator: Hyssopus officinalis- are acţiune

antispasmolitică şi sedativă producând o uşoară bronhodilataţie. De asemenea elimină apa din organism,

uşurează transpiraţia, expectoraţia şi reglează digestia. Contribuie şi la căderea presiunii sanguine prin

dilataţia arterială;

Plantago major - frunzele cărei-a posedă efect astringent,

demulcent, depurativ, diuretic, expectorant, hemostatic,

cicatrizant, emolient, laxativ, antiinflamator. Intern se utilizează în

tratamentul unui spectru larg de afecţiuni: diaree, gastrite

hiperacide, ulcer gastric,

enterite uşoare, arterioscleroză, constipaţie, boală hemoroidală,

hemoragii, cistite, bronşite, traheite, laringite, faringite, astm

bronşic, febră, tusă productivă;

Pulmonaria officinalis – prin complexitatea substanţelor chimice

pe care le conţine, acestei plantei se conferă însuşiri, care contribuie

la ameliorarea gastritelor, ulcerului gastric şi duodenal. De asemenea este un bun produs diuretic şi

cicatrizant. Preparatele extrase din plantă posedă proprietăţi tonice, calmante, astringente,

expectorante; Thymus vulgaris L. - indicat în tratamentul tusei convulsive, tusei astmatice, bronşitelor şi

răguşelii; Eryngium planum L. – părţile plantei sunt folosite în tratarea bronşitei şi tusei convulsive

provocând eliminarea din bronhi şi plămâni a substanţelor dăunătoare, distrug microorganismele,

acţionează asupra centrului tusei, diminuează excitabilitatea nervoasă şi înlătură spasmele bronşice; Salvia

officinalis L. - se foloseşte cu bune rezultate în balonările gastro-intestinale, în sporirea secreţiei bilei,

diabetul zaharat, circulaţia defectuoasă a sângelui, în bronşite cronice, deschinezii biliare, reumatism

etc; Althaea officinalis L. - principiile active din rădăcină au proprietăţi expectorante, antiinflamatoare a

aparatului respirator, renal şi gastro – intestinal. Se mai utilizează în tratarea furunculelor, stomatitelor,

vaginitelor;

Inula helenium - este un bun diuretic, favorizând eliminarea apei din

organism, a azotaţilor şi clorurilor. De asemenea, are proprietăţi

antiinflamatorii în congestii hepatice, colecistite, litiază biliară şi

renală, în artrite. Principiile active conţinute în aceste specii au

efecte antiasmatice, expectorante, emoliente.

Plante medicinale folosite în tratamentul bolilor aparatului

digestiv. După efectele produse, plantele din această grupă se

împart în: laxative şi purgative – Rheum officinalis – are

efect purgativ datorită antrachinonilor ce se conţin în

rădăcini; taninele şi principiile amare conferă un efect

astringent. Administrat în doze mici acţionează ca stimulent -

tonic pentru sistemul digestiv, pecând în doze mai mari

acţionează ca slab laxativ.

Ricinus communis L.-- este un adevărat elixir pentru piele şi păr, având proprietăţi antimicrobiene şi

antitumorale. Se utilizeazăînafecţiuni dermatologice precum acnee, arsurile, seboreea pielii capului şi

căderea părului. De asemenea deblochează tranzitul intestinal şi intensifică eliminarea materiilor toxice din

organism. Se administrează în tendinţă de diaree, în constipaţii, congestie hepatică cronică, hepatită,

cefalee occipitală hepatică, dizenterie, vomă, dureri mamare, pneumonie, diminuării congestiei ficatului,

pentru tratarea negilor.

Plante medicinale utilizate în afecţiunile hepato-biliare prin acţiunea cărora, se stimulează secreţia şi

eliminarea bilei, având şi efecte hepatoprotectoare:

Cynara scolymus - cinarina şi polifenolii din frunze au proprietatea

de a spori secreţia biliară şi diureza, acţionând activ în afecţiunile

hepatice şi renale. Contribuie la scăderea conţinutului de colesterol

şi a conţinutului de zahăr din sânge, dând bune rezultate în

tratamentul unor forme de diabet. Preparatele din frunze sporesc

funcţia antitoxică a ficatului.

Tanacetum vulgare L. - se recomandă în tratarea colecistitei, hepatitei, în afecţiuni gastro-intestinale,

reumatism, ulcere, entorse, contuzii. Partea vegetativă a plantei posedă proprietăţi antimicrobiene;

Cichorium inthybus L. - este larg utilizată în tratamentul

ulcerului stomacal şi

duodenal, dermatozelor,

constipaţiilor, gastritei,

hepatitelor, asteniei. Sucul

de cicoare are o acţiune

calmantă asupra sistemului

nervos şi o acţiune benefică asupra inimii, în cazuri de anemie.

Infuzia sau decoctul din rădăcini au acţiune laxativă şi se recomandă în tratamentul obezităţii;

Silybium marianum (L.) Gaertn - este un excelent antioxidant şi depurativ hepatic. Silimarina, principiul

activ al armurariului acţionează în special asupra membranei celulelor hepatice, împiedicând pătrunderea

toxinelor virale în ele, astfel prevenind distrugerea lor, de asemenea favorizează regenerarea celulelor

hepatice în caz de hepatite, ciroze şi alte afecţiuni ale ficatului; Chelidonium majus L.- are acţiune

antispatică, antibiotică şi coleretic-calagogă, fiind utilizată în afecţiuni hepato-biliare, colecistopatii şi în

ciroza hepatică. Intern se utilizează în insuficienţe hepato-biliare şi cardiacă, angină pectorală, iar extern în

tuberculoza pielii. Este indicată în tratarea hemoroizilor, combaterea înţepăturilor şi a neplăcerilor la

urinare.

Plantele folosite în tratarea diabetului zaharat intervin ca adjuvant în tratarea diabetului având efecte

hipoglicemiante utile şi intră în compoziţia multor ceaiuri antidiabetice: Cichorium inthybus L.-extractul din

rădăcini trazează diabetul în stare iniţială, Galega officinalis L.- conţine alcoloidul galegina, care reduce

puternic nivelul de zahăr în sânge, efectul hipoglicemiant

manifestat este asemănător cu cel al insulinei. Se utilizează în caz

de febră, este un remediu benefic în caz de pancreatite şi

probleme de digestie.

Momordica charantia plantă hipoglicemiantă,

hipocolesterolemiantă,

remineralizantă,

antitumorală;Polymnia sonchifolia Poepp. Et Endl. - cu efect

antidiabetic şi laxativ, este benefică în tratarea pacienţilor cu

afecţiuni hepatice.

Plantele recomandate în afecţiuni ale pielii, folosite sub formă

de tincturi şi comprese, au efecte bactericide, antiseptice,

cicatrizante, antiinflamatoare şi calmante: Achillea millefolium L. - are acţiune antiseptică, tonic

aperitivă, coleric-colagog ă, cicatrizantă. Sucul obţinut prin presarea plantei proaspete se întrebuinţează în

curele de primăvară. Tinctura de coada şoricelului este un remediu indicat împotriva secreţiilor mucoasei

gâtului, a pieptului, împotriva digestiei defectuoase, şi ca diuretic, deoarece favorizează eliminarea urinei.

Arctium lappa L. – diuretic, depurativ, benefic în eliminarea

toxinelor renale şi hepatice cu acţiune antispastică, antibiotică, se

foloseşte în tratarea negilor, pecinginii, hemeroizilor. Folosit sub

formă de tincturi şi comprese, are efecte bactericide, antiseptice,

cicatrizante.

Plantele aromatice şi

condimentare ocupă un loc

aparte în cadrul expoziţiei, reprezentate prinspecii care

conţin uleiuri volatile, materii prime valoroase pentru industria

cosmetică, a parfumurilor, a băuturilor alcoolice şi în alimentaţie.

Dintre speciile larg utilizate ca condiment, în sector se

întâlnesc: Artemisia dracunculus L., Levisticum officinale Koch,

Sinapis nigra L., Anethum graveolens L, Lavandula angustifolia L.,

Thymus vulgaris, Galium odoratum L., Satureja hortensis L. De

asemenea, fructele şi herba deCoriandrum sativum L., Foeniculum

vulgar Mille, Pimpinella anisum L., Mellisa officinalis L., Nepeta

cataria L., Rosmarinus officinalis L. care conferă aroma specifică

mezelurilor, dulciurilor, băuturilor alcoolice.

Grupa plantelor

alimentare şi oleaginoase, cuprinde specii cultivate pentru principiile

alimentare conţinute (proteine, glucide, lipide, substanţe

vitaminizante, ce sunt deja cultivate sau urmează să fie introduse în

cultură: Prunus cerasus, Ribes nigrum L., Viburnum opulus L.

Bine reprezentate sunt şi plantele tinctoriale, substanţele

tinctoriale ale cărora au fost folosite în trecut pentru colorarea diverselor ţesături şi în

artezanat: Phytolacca americana L. - are efect fungistatic, antibacterian, expectorant, antiimflamator,

antivirotic, calmant, miorelaxant şi diuretic. Fructele şi rădăcinile acestei plante au efect purgativ şi emetic.

Rădăcinile sunt indicate pentru expulzarea teniilor. Rădăcinile uscate se recomandă în caz de boli

autoimune, artrite reumatice, febră glandulară, amigdalită, catar cronic, bronşită; Calendula officinalis L

- florile au o acţiune cicatrizantă, antiinflamatoare şi bactericidă. De

asemenea sub formă de ceai se recomandă în tratamentul

ulcerului gastric şi

duodenal.

Rubia tinctorium L.

- rădăcinile căreia sunt

capabile să dizolve oxalaţii,

fosfaţii ce se depozitează în rinichi, precum pietrele şi nisipul. Se

administrează intern în caz de calculi biliari şi renali, mai cu seamă

în vederea prevenirii formării calculilor fosfatici. Sunt foarte efective în tratamentul amenoreei, hidropiziei

şi icterului.

Sunt prezente şi speciile de plante melifere, care prin conţinutul în polen, nectar şi alte secreţii de

natură vegetală sunt utilizate de om în creşterea albinelor în scopul valorificării mierii, propolisului şi a altor

produse secundare. Această grupă este reprezentată de speciile: Nepeta transcaucazica, Centaurea cyanus,

Taraxacum officinalis Wigg., Lamium album L, Ruta graveolens L., Roza canina L, Trifolium pratense L.,

Lavandula angustifolia Mill., Hyssopus officinalis L.

Din categoria plantelor toxice amintim speciile, care sunt

cultivate în scopul de a evita recoltatulşi utilizarea

spontană: Atropa belladonna L., Scopolia carniolica Jacq,

Matragora officinarum, Digitalis lanata Ehrh. Aceste plante dacă nu

sunt cunoscute prezintă un pericol major, ele conţin compuşi

biochimici din grupele alcaloizilor, glicozizilor sau fitotoxinelor şi

sunt periculoase pentru organismul uman şi pentru animale, dar

sunt foarte valoroase pentru industria farmaceutică.

Colecţia plante furajere

Obiectul cercetărilor: speciile de plante furajere noi şi netradiţioanle.

Scopul cercetărilor: introducerea şi aclimatizarea plantelor furajere, selectarea şi promovarea celor de perspectivă

Direcţiile principale de cercetare:

introducerea şi aclimatizarea plantelor furajere noi şi netradiţionale; cercetarea particularităţilor biologice de creştere şi dezvoltare a valorilor furajere a masei verzi la

speciile noi; ameliorarea unor soiuri noi de plante furajere netradiţionale.

În anul 1950 în cadrul Grădinii Botanice a Filialei Moldoveneşti a Academiei de Ştiinţe a URSS au fost iniţiate cercetări în domeniul introducerii şi evaluării proprietăţilor furajere la speciile de plante autohtone şi alohtone. În baza cercetărilor efectuate s-a stabilit că rezerva de mobilizare a plantelor furajere este vastă - numai în fl ora spontană a Moldovei există cca 700 specii de plante care pot fi folosite ca plante furajere (prof. N. Dereviţki, academicianul M. Lupaşcu, dr. T.Cuporiţcaia, dr. A.Teleuţă). În calitate de specii valoroase au fost evidenţiate Vicia angustifolia Reichard, Astragalus cicer L., Lathyrus sylvestris L.. Sub conducerea acad. M.Lupaşcu a fost fondată o colecţie impunătoare a soiurilor şi formelor autohtone de Medicago sativa L., care au servit în calitate de sursă genetică valoroasă pentru ameliorarea soiurilor noi. Ulterior au fost continuate cercetările cu privire la elaborarea agrofi tocenozelor furajere cu un randament înalt de utilizare a energiei solare.

În anii 1975 - 1980 a fost evaluată colecţia mondială de Glycine max Merrill. şi selectate 230 forme valoroase pentru ameliorarea soiei în Moldova (dr. A. Teleuţă). Cercetările au permis evidenţierea formelor bogate în proteină şi acizi aminici esenţiali, ulei, cu un conţinut scăzut al inhibitorilor tripsinei, forme adaptate la recoltarea mecanizată a boabelor. Au fost stabilite 423 legităţile de acumulare a proteinelor 11S în boabele de soia, evidenţi a t e r egiuni l e geogr a f i c e de provini enţ ă a e cot ipur i lor de soi a , c a r e pr e z intă int e r e s în s copul mobi l i zăr i i genofondului de perspectivă pentru Moldova.

Începând cu anul 1980 şi până în prezent activează grupa de cercetători în domeniul introducerii plantelor furajere noi (custodedr.A.Teleuţă). A fost creată colecţia de plante furajere, care cuprinde 260 taxoni, care aparţin la 13 familii şi 52 genuri.

Au fost cercetate particularităţile de dezvoltare, conţinutul proteinei, acizilor aminici, a macro-si micro elementelor în masa verde, a vitaminei C, digestibilitatea şi valoarea nutritivă, producţia de seminţe la 150 specii de plante furajere noi din fl ora spontană autohtonă şi alohtonă.

Această colecţie serveşte ca bază pentru cercetările de introducere şi ameliorare cu scopul de extindere a asortimentului de culturi furajere utilizate în agricultură pentru obţinerea furajelor de calitate înaltă şi conservarea fitobiodiversităţii in Republica Moldova.

Speciile de plante furajere noi, menţinute în colecţia Grădinii Botanice (Institut) a AŞM:

Familia APIACEAE Lindl.: Heracleum lehmanianum Bugne, Heracleum asperum (Hoffm.) Bieb., H.dissectum Ledeb., H. mantegazzianum Somm. et Levier, H. sphondylium L., H. sosnowskyi Manden., H . trachyloma Fisch. et Mey., H. stevenii Manden.

Familia AMARANTHACEAE Juss.: Amaranthus caudatus L., A. cruentus L., A. hypochondriacus L., A. mangostanus L., A. retrofl exus L., A.

spinosus L.

Familia ASTERACEAE Dumort.: Cynara scolymus L., Helianthus tuberosus L., Rhaponticum carthamoides (Willd.) Iljin, Silphium perfoliatum L.

Familia BORAGINACEAE Juss.: Symphytum asperum Lepech., S. caucasicum Bieb., S. officinale L.

Familia BRASSICACEAE Burnett: Barbarea vulgaris R. Br., Brassica campestris L., B. juncea (L.) Czern., B. nigra (L.) W.D.J.Koch, B. napus L., Crambe abyssinica Host., Isatis tinctoria L., Raphanus sativus var. oleifera Metzg.

Familia CHENOPODIACEAE Vent.: Atriplex hortensis L. , A. nitens Schkuhr., Кochia scoparia (L.) Schrad.

Familia FABACEAE Lindl.: Anthylis macrocephala Wend., Astragalus cicer L., A. galegiformis L., A. ponticus Pall., A. sulcatus L., Coronilla varia L., Galega officinalis L., G. orientalis Lam., Glycyrrhiza echinata L.,

G. glabra L., G. uralensis Fisch., Lathyrus angustifolius L., L. articulatus L., L. cicera L., L. hirsutus L., L. megalanthus Stend., L. ochrus (L.) DC., L. pisiformis L., L. sativus L., L. sylvestris L., L. tingitanus L., Lespedeza bicolor Turcz., L. cuneata (Dum. Cours.) G. Don., L.hedysaroides (Pallas) Kitag., Lotus corniculatus L., L. uliginosus Schkuhr, Lupinus angustifolius L., L. perrenis L., Medicago agropyretorum Vass., M. arabica All., M. borealis Grossh.,

M. caerulea Less. ex Ledeb., M. cancellata Bieb., M. carstiensis Wulfen, M. difalcata Sinsk., subsp. kazachstanica Sinsk., M. glandulosa David., M. falcata L., M. glutinosa M. В., M. hemicycla Grossh., M. intertexta (L.) Miller, M. minima L., M. polychroa Grossh., M. polymorfa L., M. orbicularis (L.) 428 Bartalini, M. sativa L., M. tianschanica Vass., M. transoxana Vass., M. varia Mart., Melilotus albus Medic., M.

altissimus Thuill., M. dentatus (Waldst. Kit.) Pers., M. officinalis (L.) Pall. , M. wolgicus Poiret., Onobrychis arenaria (Kit.) DC, O. inermis Stev., O. sibirica Turcz., O. tanaitica Spreng, O. transcaucasica Grossh., O. viciaefolia Scop., Trifolium alpestre L., T. arvense L., T. elegans Savi, T. panonicum Jacq., T. pratense L., T. repens L., T. resupinatum L., T.sativum Crome, Vicia biennis L., V. sativa L., V. tenuifolia Roth., V. villosa Roth.

Familia HYDROPHYLLACEAE R. Br. Ex Edwards: Phacelia tanacetifolia Benth.

Familia MALVACEAE Juss.: Kitaibelia vitifolia Willd., Malva crispa (L.) L., M. mauritiana L., M. parvifl ora L., M. sylvestris L., M. verticillata L., Sida hermaphrodita (L.) Rusby

Familia POACEAE Barnhart: Agropyron desertorum (Fisch. Ex Lin Schult.), A. gracillimum Nevscki, A. fragile (Roth) P. Candargy, A. intermedium (Host) Beauv., A. pectinatum (Bieb.) Beauv., A.

pumilum P. Candargy, A. tarbagataicum N. Plotnicov, Agrostis alascana Hult., A. gigantea Roth, Alopecurus vaginatus (Willd) Pall. ex Kunth, Beckmannia eruciformis (L.) Host, B. syzigachne (Steud.) Fern., Bromus danthoniae Trin., B. inermis Leyss., B. secalinus L., Dactylis glomerata L., Echinichloa crusgalli (L.) Beauv., E. frumentacea Link, Elymus

fi brosus (Schrenk) Tzvel., E. sibiricus L., E. virginicus L., Elytrigia elongata (Host) Nevski, Festuca arundinacea Schreb., F. arundinacea Schreb., subsp. orientalis (Hack.) Tzvel., Hordeum brevisubulatum (Trin.) Link, Lolium multifl orum Lam., Panicum miliaceum L., P. virgatum L., Pennisetum spicatum Koern., P. americanum (L.) Spreng., Phleum pratense L., Psathyrostachys juncea (Fisch.) Nevski, Puccinellia distans (Jacq.) Parl., Sorghastrum nutans (L.) Nash, Sorghum almum Parodi., S. bantuorum Jakuschev, S. bicolor (L.) Moench, S. cernuum (Ard.) Host, S. caffrorum (Thunb.) P. Beauv., S. chinense Jakuschev, S. durra (Forssk.) Stapf, S. guineense Stapf., S. halepense (L.) Pers., S. bicolor (L.) Moench x S. sudanense (Piper) Stapf, S. sudanense (Piper) Stapf., S. saccharatum Pers.

Familia POLYGONACEAE Juss.: Polygonum sabulosum Worosch., Rumex patientia L., R. tianschanicus Losinsk., R. tianschanicus x R.patientia, Polygonum sachalinense Fr. Schmidt.

Familia ROSACEAE Juss.: Poterium polygamum Waldst. et Kit.

Familia URTICACEAE: Urtica cannabina L.

Sectorul Plante tropicale. (s. – 2 500 m) adăposteşte un genofond de cca 2 500 taxoni, originari din zonele subtropicală, tropicală şi ecuatorială ale Terrei, de pe toate continentele. În primul compartiment ne este oferită posibilitatea de a admira reprezentanţii ferigilor (Polypodiophyta) – plante superioare străvechi, cu frunze deosebite din punct de vedere morfologic. Elementul atrăgător al acestor plante este varietatea formei frunzelor, de la simple, cu marginea întreagă (Asplenium nidus), până la compuse, multifi date (Nephrolepis exaltata). Majoritatea au tulpină sub formă de rizom (Cyrtomium falcatus, Polypodium aureum etc.) şi rareori au trunchi

lemnos (Blechnum). Frunzele sunt mari în raport cu tulpina şi, la începutul dezvoltării sunt răsucite (circinate). Iată şi Platycerium alcicorne, epifi tă, originară din pădurile umede australiene. La această formă distingem dimorfi sm foliar: frunze lungi, divizate, fertile, după formă se aseamănă cu coarnele de cerb de unde şi denumirea populară „coarne de cerb”. Altele – în poziţie bazală, cu forma auriculară, se usucă

devreme, facilitând formarea unui sol bogat în humus şi apă. În continuare observăm Selaginella de talie mică, tulpina

târâtoare, ramifi cată dihotomic, cu frunze de dimensiuni inegale. Atrăgător este şi năvalnicul (Phyllitis scolopendrium) care spre deosebire de alte ferigi are frunzele sempervirescente, cu limbul foliar întreg. După formă sunt lanceolat-alungite, scurt peţiolate, cu baza cordată. În această secţie putem admira o varietate bogată de Ficus şi Schefl era. Următoarea secţie adăposteşte o bogată diversitate de specii şi forme din fam. Araceae (gen. Aglaonema, Anthurium, Philodendron, Rhaphidophora etc.). De exemplu, Monstera deliciosa, liană originară din America tropicală, admirată pentru aspectul frunzelor sale: de dimensiuni mari, pieloase, perforate şi adânc decupate pe margini. Produce o infl orescenţă spadiciformă şi un fruct cilindric de cca 15–18 cm lungime, comestibil. Orhideele – cea mai numeroasă familie (peste 30 mii specii), datorită parfumului, culorii, formei şi mărimii fl orilor – sunt foarte atractive şi există un interes pentru a fi introduse în cultură. Un număr nu prea mare de orhidee pot fi întâlnite şi în serele noastre: Paphiopedilum,Cymbidiumetc.

În vecinătate cu orhideele se afl ă şi o bogată colecţie de plante din fam. Bromeliaceae , epifi te din bazinul Amazonului. Impresionant este aspectul decorativ al frunzelor şi infl orescenţei unor specii – Aechmea, Billbergia, Nidularium,

Pitcairnia, Cryptbergia etc. Te copleşeşte cu frumuseţea „Pasărea paradisului” (genul Strelitzia), originară din regiunea sud-africană. Denumirea ei se datorează infl orescenţei, ce are aspect de pasăre în zbor cu o gamă de culori arzătoare (galben, albastru, albă şi verde). Florile apar succesiv, prelungind, în acest fel, perioada de înfl orire a plantei (Strelitzia reginae; Strelitzia Nicolai). Putem admira lămâiul (Citrus limon), mandarinul (Citrus reticulata) etc. – plante originare din zona tropicală şi subtropicală a Asiei. De asemenea, vizitatorii au ocazia de a remarca habitusul şi uneori fructele cu importanţă alimentară recunoscută a rodiei (Punica granatum), smochinului (Ficus carica), dafi nului (Laurus nobilis) etc. Impresionează prin dimensiunea lor reprezentanţii fam. Palmae, una din cele mai impunătoare grupuri

de plante exotice, monocotiledonate. Caracteristic aspectului acestora este tulpina neramifi cată, netedă sau acoperită cu resturi de frunze vechi, terminată cu un buchet de frunze penate sau palmate. Importanţă lor economică este apreciată datorită utilităţii multilaterale: hrană; lemn de foc; material de construcţii; fi bre textile etc. Îţi desfată privirea palmierii ornamentali, cu frunze în evantai – Washingtonia filifera, W. robusta originari din California, Phoenix

roebelenii cu provenienţă din India şi China, cu frunze penat-compuse, elegant arcuite, etc. Oranjeria Grădinii Botanice a A.Ş.M. adăposteşte exemplare ale fam. Cycadaceae, forme primitive în cadrul plantelor fanerogame actuale. Cea mai răspândită specie a genului este Cycas revoluta, originară din Japonia. Alături de aceasta, recunoaştem o altă specie de cicas – Cycas circinalis. Plantele sunt dioice (cu fl ori femele şi respectiv mascule, pe indivizi separaţi). Aspectul lor general este asemănător ferigilor arborescente: frunzele mari, penate, sunt aşezate în buchet, la vârful tulpinii neramifi cate. Aceste specii au apărut pe Terra cca 200 mln ani în urmă, este o adevărată fosilă vie. Atenţia vizitatorilor este atrasă în sezonul hibernal de reprezentanţii genurilor Camellia şi Azaleae, care sunt împodobite cu fl ori de diverse nuanţe şi forme decorative. O altă secţie adăposteşte reprezentanţii fam. Cactaceae, originari din zonele de deşert sau semideşert ale Americii de Nord şi Sud, zona mexicană fi ind cea mai bogată în specii. Aspectul, forma şi dimensiunile plantelor sunt „originale”, acestea constituind consecinţe ale adaptării la condiţiile mediului. Modifi care esenţială suportă aparatul foliar – respectiv dispariţia frunzelor prin transformarea lor în spini; rolul frunzelor este îndeplinit, în principal, de tulpină. Atracţia faţă de cactacee este exprimată prin preferinţe estetice. Geometria formelor, unele particularităţi legate de aspectul şi inserţia spinilor, delicateţea şi cromatica fl orilor la Astrophytum, Lobivia, Rebutia, Gymnocalycium etc. Aici sunt prezenţi reprezentanţii genurilor Echinocereus, Echinopsis, Mammilaria etc., de asemenea, cactuşii epifi ţi Rhipsalis, Epiphyllum, Zygocactus etc. Următoarea secţie adăposteşte plante suculente (grase). Acestea, aparţin diferitor familii botanice, însă au caracteristici esenţiale comune: reţin şi acumulează apa în organele vegetative, reflex impus de adaptare la condiţiile aride de existenţă în ţinuturile de origine. Aici menţionăm şi reprezentanţii fam. Crassulaceae, cu frunze groase, aspect cărnos, adevărate „rezervoare de apă”, particularitate, care împreună cu alte înzestrări morfoanatomice, le asigură rezistenţa la condiţiile neprielnice ale mediului.Reprezentanţii genului Stapelia atrag atenţia prin diversitatea formei şi coloritul florilor.Similititudinea cu pietrele reprezintă o caracteristică a plantelor din genul Lithops. Tulpinile sunt scunde, lăţite, cărnoase, bilobate, de forma unor pernuţe. Florile, viu colorate, au o scurtă perioadă de existenţă. Sunt de origine africană. De aceeaşi provenienţă sunt şi alte plante suculente, cu fl ori variate, viu colorate, agreate şi în apartamente: Senecio, Haworthia, Gasteria etc. Sansevieria este o plantă remarcabilă prin frunze liniare, rigide, erecte, cărnoase. Forma şi cromatica acestora, care diferă la specie şi soi, le conferă atribute decorative. Plantele genului Agave sunt originare din America Centrală. Ele deţin frunze cărnoase dar rigide, cu margini ţepoase, dispuse în rozetă bazală. Unele specii ale genului constituie o sursă de produse utile: din frunzele lor (A. fourcroydes, A. sisalana, A. lechuguilla) se extrag fi bre vegetale cu întrebuinţare textilă; din sevă se prepară băutură sanogenă.

Complexul de sere

Colecţia de plante tropicale a Grădinii Botanice (Institut) a AŞM este amplasată pe o suprafaţă de 2160 m2, reprezentată de 2504 taxoni, ce aparţin la 133 familii şi 614 - genuri, grupate convenţional în trei grupuri: I – plante suculente (inclusiv fam. Cactaceae Juss.), II – plante subtropicale (din regiunile umede şi uscate) şi III – plante tropicale. În colecţie sunt prezente specii cu o vârstă de peste 50 de ani cum ar fi: Cycas circinalis L., C.revoluta Thunb., Consolea rubescens Lem. etc.

Genofondul de plante tropicale, include toate formele vitale de plante erbacee, arbustive şi arbori (Eucaliptus L. Herit., Callistemon R.Br., Casuarina L. ex. Adans., Ficus L. etc)

Plantele suculente (grase sau cărnoase) numără cca 50% din numărul total de taxoni şi este amplasată pe suprafaţă de 720 m2.

Insuficienţa apei în mediul înconjurător a condiţionat modificarea plantelor în scopul acumulării apei în toate organele plantei. În dependenţă de faptul în care organ se depozitează, se deosebesc suculente de frunză, de tulpină şi de rădăcini.

Plantele gen. Agave, (suculente de frunze) originare din America Centrală şi de Sud sunt reprezentate de Agave sp., Yucca sp., Dasylirion sp, etc. Sunt utilizate ca materie primă în diverse ramuri, ca plante decorative, obţinerea frânghiilor, plase pentru pescuit (Agave sisalana), hîrtie şi stofă (A. fourcroydes), alimentaţie (A. atrovirens) etc.

În natură agavele înfloresc la al 10 – 15 lea an, sunt specii ce înfloresc la vârsta de 50 – 100 ani. Inflorescenţa atinge h=10 m şi deţine cca 10 mii de flori.

Fam. Nolinaceae este reprezentată de Nolina – „arborele butelie” din Mexic. Baza tulpinii poate atinge un metru în diametru, aceasta servind ca rezervor pentru acumularea apei.

Euforbiile (Euphorbiaceae), suculenţi de tulpină, originare din Africa de Sud şi Sud-vest, reprezentate prin cca 25 taxoni: E. tirucali, ating h=5 m şi dezvoltă o coroană foarte numeroasă cu ramuri verzi, E. grandidens – asemănător cactuşilor, cu tulpina tetramuchiată, cu ghimpi cenuşii şi bruni, E. milli cu flori mici de culoare roşie, cu o perioadă îndelungată de înflorire, E.grandicornis, E.caput–medusae cu decorativitate înaltă etc.

Colecţia de plante din fam. Crassulaceae, cca 180 taxoni din genurile Aeonium, Crassula, Echeveri, Kalanchoe, Pachyphytum, Sedum, Senetio etc. originari din America de Nord şi Centrală, Africa de Sud. Aceste

plante acumulează apa în tulpini şi în frunze. Denumirea familiei cât şi a genului Crassula provine de la latinescul „crassus” – gros. Este foarte răspândită Crassula arborescens – iarbă grasă, copacul de bani, copacul vieţii.

Familia Aizoaceae reprezentată de 105 specii originare din Africa de Sud, regiunea Capului, suculente de frunză, numite şi „pietre vii”. În natură se întâlnesc până la 2500 specii. De obicei aceste plante sunt ascunse în sol, iar la suprafaţă se ivesc 2-4 frunze. Aceste suculente acumulează apa din roua de noapte. Cu sosirea ploilor,

„pietrele” reînvie şi pustiul fără viaţă se acoperă cu un covor multicolor din flori albe, roze, galbene, mălinii etc.

Fam. Asphodelaceae reprezentată prin genurile Aloe, Gasteria şi Hawortia, suculente de frunză, originari din Africa de Sud. Cea mai răspândită plantă din această familie este saburul (aloe). Sunt cunoscute cca 350 specii. Plantele din genul Aloe sunt răspândite în semi-pustiuri, savane şi pustiuri muntoase, la înălţimea de 2750 m de asupra nivelului mării. Sunt prezente specii arboricole: A. dichotoma, A. marlothii, A. ferox etc.; specii arbustive: A.arborescens, ierboase: A.bellatula, A. saponaria, A. Aristata şi liane: A.ciliaris, A. striatula.

Colecţia de plante suculente este reprezentată de specii din familia Cactaceae, originari de pe continentul American. Plante xerofite, cu tulpini suculente, cărnoase, de formă columnară sau sferică, de regulă, muchiate. După arealul lor de răspândire se divizează în două grupuri: 1 – cactuşi, ce cresc în regiunile cu climă aridă (cactuşi tipici), II – plante dinpădurile tropicale (Epiphyllum, Rhipsalis, Lepismium, Hatiora, Schlumbergera, Selenicereus etc.)

Unul dintre cei mai răspândiţi cactuşi este para ţepoasă (Opuntia sp.), originară din America de Sud. Este utilizat în diverse ramuri: fructele servesc ca hrană pentru oameni şi animale atât în stare proaspătă cât şi uscată sau prelucrate. Frunzele tinere de Peireskia sunt folosite pentru prepararea salatelor. Miezul cactuşilor Echinocactus grandis, se consumă în stare proaspătă. Fructele cactuşilor sunt utilizate în diverse domenii: de Echinocereus, Myrtillocactus, Opuntia ficus–indica, Mammillaria etc. se prepară dulceţuri, gremuri şi compoturi; de Opuntia se prepară

băutură alcoolică „tequilla”; se extrag numeroşi coloranţi naturali: galben, portocaliu, roşu, verde. Multe specii de cactuşi încă din cele mai vechi timpuri au fost folosite în medicina. Speciile de Helianthocereus, Trichocereus, Cereus etc. se utilizează la confecţionarea cherestelei.

În colecţia cu cactuşi din G.B.(I.) sunt prezente speciile: Opuntia bergeriana (limba soacrei), Consolea rubescens - arbori de h=3,5-6,0 m cu diametrul trunchiului de peste 25-40 cm. cu o perioadă de înflorire de durată cu flori roşii, portocalii sau galben; Quabentia chacoensis, Braziliopuntia braziliensis, Cereus peruvianus – arbuşti,

cu h=4 m, florile de culoare galbenă, alb; Echinocactus grusoni cactus de formă globulară alungită ce poate atinge în h=1,3 m şi în diametru 0,8 m de culoare verde deschis cu peste 30 de creste şi cu creştetul lânos; Cephalocereus senilis prezintă un cactus columnar ce atinge h=15 m de culoare verde deschis cu păr alb, ulterior gri, cu 20–30 de coaste, ariole groase, cu 3–5 spini ce ating lungimea de peste 4 cm de culoare gălbuie sau gri şi 20–30 fire de păr lung, alb sau gri.

Genul Mammillaria este cel mai bine prezentat în colecţie şi numără la moment 165 de taxoni. Acest gen este reprezentat de plante globulare cu diametrul

de 2-20 cm, sau cilindrice, cu înălţimea de 50 cm, de culoare verde, singulare ori cu multe plante în jur formând colonii. Deseori se întâlneşte fenomenul de dichotomie, când conul de creştere se împarte în 2, 4 sau 8 conuri. Pentru genul Mammillaria sunt caracteristice mamilele (de unde şi provine denumirea genului) de diferită formă: cilindrice, conice, piramidale cu 3–4 sau mai multe feţe, ori combinate, dispuse spiralat cu suc apos sau lăptos.

Genul Astrophytum, este prezent prin 20 taxoni. Denumirea genului provine de la grecescul „astron” – stea şi „phyton” – plantă, cactus stelar (în formă de stea). O particularitate deosebită pentru majoritatea speciilor sunt punctele albe pe tulpină, formate din perişori minusculi, capabili de a absorbi umiditatea. Reprezentanţii acestui gen sunt plante globulare sau cilindrice, care pot atinge în diametru 10-30 cm, de culoare verde sau nuanţe de verde, alb cenuşiu, cu puncte de puf alb. Tulpinile au 5–9 sau mai multe creste, late, bombate, cu muchiile ascuţite sau uşor ondulate. Există specii lipsite de spini sau cu 5-20 la număr, drepţi sau curbaţi, elastici, maro sau gălbui. Florile sunt galbene sau galben deschis. Fructele globulare, de culoare roşie sau nuanţe de roşu, gri.

Colecţia de cactuşi este reprezentată şi de genurile: Rhipsalis, Epiphyllum, Lepismium, Schlumbergera, originare de pe insulele Caraibe. Multe specii sunt plante epifite. Cactusul Selenicereus grandiflorus sau „regina nopţii” deţine tulpini verzi, agăţătoare, repente, cilindrice, vîrfuri maro şi cu rădăcini aeriene lungi. Această denumire este legată cu perioada de înflorire. Florile galbene în exterior şi albe în interior a acestei plante se deschid seara şi până dimineaţa se închid.

În colecţie sunt expuşi şi reprezentanţi ai savanei, unde cad până la 1000 mm precipitaţii pe an, iar perioada uscată durează până la 5-6 luni. Vegetaţia de savană este reprezentată de Bougainvillea glabra un arbust cu ramuri pendente şi ale cărei flori mărunte sunt înconjurate de bractee de culoare violet deschis. La sfîrşitul perioadei uscate înfloresc şi plantele cu bulbi (Eucomis

comosa, Haemanthus etc.). Genul Lagerstroemia reprezentat cu specii originare din sudul Asiei, Australia şi insulele din Golful Guineii: L. indica este o specie cu flori albe, roz sau purpurii. Clerodendrum – gen originar din Asia cu arbori, arbuşti şi liane. În colecţia GB(I) genul acesta este reprezentat de 2 specii de liane.

Genul Hibiscus (fam. Malvaceae) - trandafir de China, originar din regiunile tropicale şi subtropicale ale Indiei,China şi insulele Canare, este reperezentat de H. rosa–sinensis, arbust de seră, care practic înfloreşte incontinuu. Florile simple sau involte variat colorate (roz-roşii, oranj, galbene, albe). Frunzele ovate, aspre,

zimţate şi persistente.

Genul Abutilon (fam. Malvaceae) – arţar de cameră, originar din pădurile tropicale ale Americii şi una dintre cele mai vechi plante de cameră.

Nu sunt lipsă şi reprezentanţii pinofitelor tropicali din fam. Cycadaceae, plante străvechi, care datează existenţa pe Terra

de cca 350 mil. de ani în urmă. În colecţie sunt prezente speciile: Cycas revoluta şi C. circinalis, plante dioice, originari din regiunile tropicale ale Asiei, Africa şi Australia, arbori mici, cu trunchiul vertical şi drept. Deţin frunze mari, ascuţite, tari şi ţepoase cu numeroase foliole liniar lanceolate. Conurile cresc în centrul plantei, înconjurate de frunze. Uneori conurile sunt uriaşe, pot ajunge la unele specii la 60 cm lungime.

Fam. Araucariaceae, una din cele mai străvechi familii de conifere este repreznetată de genul Araucaria cu două specii: A. bidwillii şi A heterophylla, originare de pe insulele Canare şi Madere, America latină şi Australia.

Fam. Taxodiaceae este prezentă în colecţie cu specia Cryptomeria japonica, originară din China şi Japonia ce prezintă un arbore cu înălţimea de 35–45 m, tulpina dreaptă cu scoarţa groasă brun-roşiatică, fibroasă, cu coroana piramidal-ovoidală.

Fam. Palmae (Arecaeae), deţine cca 2800-3400 specii de plante exotice, care în zonele de origine deţin o utilizare foarte largă: hrană, căldură, material de construcţie, fibre pentru ţesături, băuturi etc. Deţin – tulpini înalte neramificate ce se termină cu o coroană de frunze penate sau palamtă (evantai). Se întîlnesc şi palmieri sub formă de arbuşti, liane. Habitează în pustiuri fierbinţi şi mlaştini tropicale, munţi şi pe malurile lacurilor şi oceanelor. În colecţie sunt prezenţi 36 taxoni: Washingtonia filifera, originară din California, Archantophoenix

cunninghamiana din Australia, Chamaedorea elegans din Mexic, cu frunze penate, graţios aplecate în jos, Butia capitata din estul Braziliei, Chrysolidocarpus lutescens (palmierul de aur), originar de pe insulele Mauritius, unul dintre cei mai decorativi palmieri cu frunze penate, Sabal minor – originar din sudul SUA, Waschingtonia filifera originar din California, Rhapis excelsa (palmierul de bambus) cu tulpinele subţiri asemănătoare cu cele de stuf şi frunze sub formă de evantai, Livistona chinensis (Livistona de China) cu tulpina înaltă de cca 12 m, frunze verzi, lucioase, rotunde, glabre. Din Asia de Sud–vest este prezentă Aucuba japonica (copacul de aur) un arbust înalt, veşnic verde cu frunze pieloase, peţiolate,

persistente.

În continuare la sol sunt expuse două specii de eucalipt (Eucaliptus globulus) din fam. Myrtaceae, originar din Australia. Eucalupţii deţin dimensiuni impunătoare de cca 100 m în înălţime. Genul Callistemon este reprezentat prin C. citrinus cu flori aşezate în racem în jurul ramurilor anuale, cu numeroase stamine lungi de culoare roşie.

Un aspect faorte atrăgător deţine Casuarina equisetifolia (fam. Casuarinaceae), arbore asemănător cu pinul. Crenguţe subţiri, aplecate în jos şi „fără frunze” (frunzele sunt reduse până la solzi) amintesc penele struţului Cazuar. Plantele din genul Causarina sunt originare din savanele Australiei de Nord–vest.

Impresionante şi atrăgătoare sunt şi speciile de plante tropicale cu fructe comestibile din fam. Rutaceae genul Citrus, originare din regiunile cu climă musonică din

Nord-vestul Indiei, China Centrală şi de Nord şi Australia de Nord-est. Portocalul (Citrus sinensis) deţine fructe cu proprietăţi dietetice. Mandarin (C.reticulata) cu frunze lanceolate, mirositoare, fructele la coacere au culoare oranj, comestibile. Lămâiul (C.limon ) este reprezentat prin 15 soiuri, cele mai răspândite fiind: Mayers, Pavlovskii, Ponderosa (fructele ating 500-600 g în greutate). Fam. Myrtaceae (Psidium guajava) arbust veşnic verde cu h=10 m, originar din regiunile tropicale ale Americii, cu fructe sub formă de pară sau sferice, de nuanţă galbenă şi miez mustos aromat, comestibile. Acca sellowiana, originară din Uruguai, sudul Braziliei şi nordul Argentinei, plantă veşnic verde cu flori albe-roze. Fructele conţin pectine, acizi şi cei important sunt bogate în compuşii iodului. Fam. Rosaceae (Eriobotria japonica) moşmon japonez,

originar din Japonia şi China, arbore cu h=5,5 m, frunze persistente, pe partea superioară verzi, pe cea inferioară scvamoase, fructele sunt galbene, comestibile cu o sămânţă mare, cafenie. Fam. Lauraceae (Persea americana), avocado, abaccati, originară din pădurile muntoase ale Mexicului şi America Centrală. Deţine fructe cărnoase, aromate, care după dimensiuni variază de la o prună mare până la un zămos nu prea mare cu miezul uleios, comestibile şi bogate în vitamine. Fam. Lauraceae (Laurus nobilis), laur (frunza de dafin), originar din sudul Europei, arbore cu înălţimea de 6-18 m cu scoarţa

netedă, frunze persistente, oblong-lanceolate. Fructul - bacă ovat-oblongă, negru sau negru-albăstrui. În antichitate copacul de laur era socotit sfânt şi se sădea lângă lăcaşurile lui Apolon. Laurul a devenit simbolul gloriei, victoriei şi păcii. Fam. Caricaceae (Carica papaya, C. quercifolia), copacul de zămos, papaia, originari din Mexicul de Sud şi America Centrală, arbori cu h=6 m, neramificat, cu frunze mari penate, tulpina moale, falsă, cu urme lăsate de frunzele caduce. La subţioara frunzelor direct pe tulpină se formează flori mari de culoare albă. Fructele de papaia amintesc zămosul. Fam. Punicaceae (Punica granatum), rodie, originară din Asia de Vest şi Europa de Sud, reprezintă arbori mici cu frunze lanceolate cu o perioadă scurtă de repaos, de o culoare verde intensă. Florile sunt simple ori involte, mari, portocalii-stacojii, roşii în formă de cupă, sesile. Fructul, bacă globuloasă cu coaja groasă, pieloasă, de culoare roşie, cu numeroase seminţe înconjurate de un înveliş cărnos, roşiatic, semitransparent, comestibile. Fam. Oleaceae (Olea europaea), măslinul, originar din regiunile mediteraniene, tropicale ale Asiei şi Africii, arbore, h=10-12 m, frcutul drupă, conţine procent înalt de ulei bogat în vitamine. Fam. Moraceae (Ficus carica), smochin, originar din regiunile tropicale ale Africii, Americii, Asiei şi Australiei. Arbust, rar arbore cu h=5-6 m. Fructul sub formă de pară cărnoasă, dulce, netedă, comestibilă.

Această seră găzduieşte şi arborele de cafea (Coffea arabica), răspândit în toate ţările tropicale, originar din Etiopia, Yemen. Arbore sau arbuşti cu frunze întregi, persistente, veşnic verzi, la baza cărora sunt aşezate buchete de 3-7 flori albe cu miros de iasomie. Fructul deţine două seminţe „boabe de cafea” din care se prepară după prelucrare diferite băuturi.

La parapetul din stânga al serei este amplasată colecţia de plante din genul Pelargonium (fam. Geraniaceae), originare din Africa şi sudul Spaniei. Denumirea genului provine de la grecescul „pelargos” – cucostârc, după asemănarea fructului cu ciocul barzei. Pelargoniile (muşcatele) sunt plante erbacee, anuale şi perene, pubescente cu tulpini suculente şi cu mult foliaj. Frunzele sunt foarte variate. Flori simple sau involte, divers colorate, adunate în umbele, terminal pe tije lungi. Fructul - capsulă lungă. În colecţie sunt prezente 130 de taxoni, repartizate în 4 grupe: 1 – P.zonale cu 83 de soiuri şi forme; II – P. grandiflorum cu 21; III –P.peltatum cu 17 şi IV – grupul celor aromatice cu 9 taxoni.

În aceeaşi secţie se află o expoziţie de plante de Strelitzia reginae (fam. Strelitziaceae), păsărea paradis, numită în cinstea soţiei regelui Angliei George al III, Chalrlotte născută în Meclenburg – Strelitz. Această plantă este originară din Africa de Sud şi prezintă un interes deosebit pentru industria floricolă. Deţine frunze mari, persistente, glauce, lung peţiolate cu lamina larg-eliptică, de până la 45 cm lungime. Florile sunt zigomorfe, portocalii-albăstrui grupate în inflorescenţe, se desfac dintr-o teacă ascuţită în formă de carenă, succesiv. Tot aici putem admira şi S.nicolai o plantă gigantică ce poate atinge h=3-5 m cu frunze eliptic-alungite cu baza rotungită şi lungimea de 1-1,5 m şi lăţimea de cca 60 cm. Inflorescenţa apare din teaca frunzelor în formă de carenă, petalele exterioare de culoare albă cu lungimea de 15 – 17 cm, iar lăţimea 0,6-1,8 cm, cele interioare de culoare albastră.

Următoarea secţie adăposteşte plante din pădurea tropicală virgină. Lianele folosesc arborii ca suport pentru deplasare spre lumină, iar epifitele utilizează ramurile ca loc de germinare a

seminţelor, astfel fiecare arbore formează o mică pădure, iar în timpul înfloririi o adevărată grădină cu flori.

În colecţie sunt prezenţi reprezentanţi din fam Araceae cu o bogată diversitate de specii şi cultivari, în număr cca 137 de taxoni. Cele mai bogate sunt genurile: Philodendron – 35 taxoni, Anthurium – 24, Aglaonema – 19, Scindapsus – 7, Monstera – 7 etc. Denumirea genului Anthurium în traducere din limba greacă înseamnă „floare-coadă” după forma inflorescenţii la multe specii sau se mai nimesc „floarea –flamingo”. Arealul de răspîndire este Mexicul de Nord şi insulele Antile Mari până la Brazilia de Sud, Argentina de Nord şi Paraguay. Este reprezentat în colecţie prin A. andreanum, A. scherzianum. Gen. Monstera, reprezintă liane erboase, larg utilizate în diverse amenajări. Este

reprezentat prin M. deliciosa, M. Karvinski etc. Genul Philodendron, reprezintă liane epifite. În expoziţia prezente speciile Ph. eichleri cu frunze gigantice, întregi şi Ph. sellou cu frunze lobate. Pe tulpini în condiţii de umiditate sporită a aerului se dezvoltă rădăcini adventive, care le permit să se agaţe de scoarţa copacilor pentru a căuta hrană suplimentară. Inflorescenţa la reprezentanţii fam. Araceae este de tip spadice cu spatul întins.

Din pădurile tropicale ale Americii provin şi speciile genului Syngonium, plante liane. Plantele din acest gen iniţial deţin frunze falcate, iar la maturitate palmate cu 5 -9 segmente, lung-peţiolate. Fam. Araceae deţine şi specii de plante cu rizom: Spathyphyllum sp. şi Stenospermation sp., reprezentanţii cărora sunt prezenţi în colecţiile noastre. Denumirea genului Spatyphyllum provine de la cuvintele greceşti „spatha” - spată şi „phyllon” – frunză ce reflectă asemănarea cu spata, care capătă culoare verde la sfârşitul perioadei de înflorire la multe specii. În colecţiile G.B. acest gen este reprezentat prin 5 specii şi cultivari.

În regiunile tropicale ale Americii Centrale şi de Sud sunt răspândite cca 35 de familii endemice, una din ele este prezentă în expoziţiile noastre: bromeliile (fam. Bromeliaceae), originare de pe continentul American cu excepţia speciei Pitcairnia feliciana originară din Africa de Vest. Această familia include cca 2500 specii unite în 46 de genuri. Bromeliile sunt un grup fascinant de plante – majoritatea trăiesc fără sol, printre crengile copacilor; şi unele pot chiar să prospere suspendate în aer, atârnând de ramuri sau de cablurile electrice şi de telefon. Plantele suspendate sunt bromelii care aparţin genului Tillandsia şi câteva specii din genul Vriesea. Acest grup se divizează în 2 subgrupe: plante cu tip de nutriţie aerian propriu-zis. Din prima subgrupă sunt speciile din gen. Tillandsia: T. Caput-medusae, T. bulbosa, T. Butzii etc. baza frunzelor cărora este lărgită formând un bulb fals, în care deseori îşi găsesc adăpost furnicile, care servesc ca pază şi asigură planta cu substanţe nutritive. Din subgrupa doua fac parte T. usneoides, frunzele căreia sunt acoperite cu perişori absorbanţi, prin intermediul cărora planta primeşte apa şi substanţele nutritive din atmosferă. Unele specii de Tillandsia deţin inflorescenţă originală, viu colorată, atractivă. Una dintre cele mai fascinante tillandsii suspendate este muşchiul spaniol (Tillandsia usneoides), care creşte în fâşii lungi suspendate de copaci, stânci şi orice alt suport pe care îl poate găsi. Deşi bromeliile aeriene sunt cele mai ciudate şi mai fascinante, există şi multe alte tipuri. Cel mai cunoscut este ananasul, care a fost prima specie de bromelie adusă în Europa, de către Columb din cea de-a doua sa călătorie dinn Lumea Nouă.

Majoritatea speciilor de bromelii sunt plante decorative atât prin frunze de diverse nuanţe cât şi prin inflorescenţe. Unele inflorescenţe sunt foarte decorative, dar la tipurile cu vază florile sunt adesea mici şi insignifiante, cuibărindu-se în vază însăşi. Pentru a ajuta la atragerea insectelor polenizatoare, frunzele superioare ale rozetei devin viu colorate, adesea într-un roşu aprins, precum neoregeliile şi nidulariile. Multe specii de Vriesea au inflorescenţa sub formă de sabie, viu colorată.

În cazul tuturor bromeliilor, înflorirea este urmată de moarte – cel puţin a acelei părţi a plantei, care a înflorit. Totuşi, de obicei , lăstarii tineri cresc de mai jos de locul de înflorire la baza frunzelor.

Grădina Botanică (I) a AŞM dispune de o colecţie de bromelii ce numără cca 124 taxoni uniţi în 23 de genuri. Cel mai bine sunt reprezentate genurile: Aechmea - 26 taxoni; Billbergia – 24; Cryptanthus – 12; Neoregelia – 15 ; Nidularium – 9; Vriezea 13 etc.

În continuare în această seră este amplasată colecţia de plante din genul Dracaena (fam. Dracaenaceae), originare din Africa tropicală şi de Sud, insulele Mascarene şi Madagascar. În cadrul genului se întâlnesc arbuşti sau arbori, pe tulpinele cărora se află pete roşii ale unui suc răşinos, numit

„sângele draconului”. Frunzele liniare, liniar-lanceolate, recurbate, amplexicaule, sagitate le dau asemănare de palmier. În condiţiile noastre dracenele se folosesc ca plante decorative prin frunze. În colecţie gen. Dracaena este reprezentat de 14 taxoni. Plantele din acest gen deţin o decorativitate foarte înaltă şi sunt utilizate în înverzire şi amenajare.

Genul Codeum din fam. Euphorbiaceae, este reprezentat prin 15 soiuri de crotoni. Aceştea reprezintă arbuşti cu frunzele cu o diversă varietate de forme şi nuanţe.

În acestă secţie atenţia vizitatorilor este copleşită de ferigi (filumul Pteridophyta), care au apărut cu aproape 350 mln ani în urmă şi au fost primele plante, care au cucerit uscatul, stăpânindu-l timp de 100 mln ani. În prezent ferigile sunt utilizate doar ca plante decorative, dar plantele masive care au existat cu milioane de ani în urmă au cauzat formarea cărbunelui şi ţiţeiului. Cu toate că ferigile joacă un rol minor, comparativ cu

cel din perioadele geologice anterioare, totuşi actualmente ele enumeră cca 10 000 specii. Foarte răspândite sunt ferigile în pădurile tropicale umede, unde cresc în abundenţă nu numai pe sol sub coroana copacilor, ci şi ca epifite, pe tulpinile şi crengile acestora.

Colecţia de ferigi din G.B.(I.) este alcătuită din 76 de taxoni (50 de specii şi 26 de varietăţi şi cultivari) ce se referă la 34 de genuri şi 14 familii şi cele mai reprezentate sunt: Adiantaceae (4 specii şi 7 cv.), Oleandraceae (5 specii şi 10 cv.), Polypodiaceae (18 specii şi 3 cv.) etc. Cele mai decorative şi rezistente ferigi pentru înverzirea interiorurilor sunt reprezentanţii genurilor: Adiantum, Asplenium, Nephrolepis, Platicerium, Pteris, Phlebodium etc.

În vecinătatea ferigilor este amplasată colecţia de plante din fam. Piperaceae cu 2 genuri: Piper cu 5 taxoni şi Peperomia cu 46 taxoni. Din genul Piper cel mai răspîndit este P. nigrum, arbust cu tulpina târâtoare sau agăţătoare. Frunzele de o nuanţă verde-închis, lucioase. Fructul bacă utilizat în industria alimentară. Genul Peperomia include plante perene, erbacee sau semi-arbuşti deseori suculenţi. Frunzele sunt aşezate pe tulpini altern, opus sau în verticiliu. Flori mici de culoare albă dispuse în unflorescenţe spiciforme, lungi şi subţiri. Peperomiile deţin decorativitate datorită frunzelor.

În centrul secţiei este amplasată colecţia de plante din genul Ficus (fam. Moraceae) cu cca 50 de taxoni de plante, liane (F. pumila) - arbori (F. benjamina, F. lutea etc.). Sunt cunoscute cca 800 de specii de ficuşi sub formă de arbori, arbuşti şi liane răspîndite în regiunile tropicale şi subtropicale ale ambelor emisfere ale globului. Unii arbori ating înălţimea de până la 30 m , iar frunzele mari, pieloase – pînâ la un metru în lungime.

Aici poate fi admirat bananul (Musa nana), plantă erbacee, care atinge înălţimea de 10-12 m, face fructe comestibile, adunate în ciorchin. Speciile genului Musa sunt originare din regiunile tropicale şi numără cca 80 specii. După fructificare plantele mor, generând altele noi din mugurii ce se dezvoltă pe rizom.

În continuare se află colecţia de plante din genul Begonia (cca 40 de taxoni), originare din pădurile tropicale ale Americii de Sud, Asiei şi

Africii erbacee, semi-lemnoase, semi-arbuşti, urcătoare sau pendente, anuale şi perene, cu tije suculente, rigide, rădăcini fibroase sau tuberculi. Unele se cultivă mai ales pentru flori, altele pentru frunze, dar cele mai multe şi pentru flori şi frunze.

Această seră adăposteşte de asemenea o familie de plante cu cele mai frumoase şi ciudate floridin lumea vegetală – orhideele (Orchidaceae) – reginele plantelor. Florile sale intrigă prin aspectul neobişnuit, aparent ireal. Sunt plante larg răspândite în lume şi se cunosc în prezent cca 24,5 mii de specii, dar reeşind din faptul că multe din ele cresc în regiunile tropicale neexplorate complet şi probabil există multe specii şi varietăţi nedescoperite. Orhideele sunt plante cosmopolite. Ele se întîlnesc pe toate continentele, cu excepţia regiunilor polare şi pustiuri.

Grădina Botanică (I) dispune de o colecţie de orhidei ce numără la moment cca 27 de taxoni: Angraecum, Anselia, Bletilla, Gongera, Epidendrum, Ludisia, Phalaenopsis, Paphiopedilum etc.

Colecţia de orhidei este urmată de un grup de plante perene, erboase şi arbuşti, mai rar arbori ce se referă la fam. Acanthaceae. Plantele din această familie sunt originare din regiunile tropicale ale Asiei de Sud-vest, Africii, Americii Centrale, de pe litoralul Mediteranian şi Australia. În această familie sunt reunite cca 250 de genuri şi 2500 de specii. În colecţiile GB(I) sunt prezenţi cca 25 de taxoni. Un interes deosebit prezintă Pachystachys lutea – o specie cu flori albe dispuse în spic de culoare galbenă , cu frunze eliptice, verzi cu nervuri proeminente. O altă specie este Sanchezia nobilis (Sanchezia nobilă) – care înfloreşte în diferite anotimpuri cu flori galbene, dispuse în paniculă terminală, erectă, densă, cu ramuri purpurii. Frunzele au peţiolul scurt-înaripat, lamina lunguieţ-ovală, ascuţită, dentată cu dungi galbene bine pronunţate

Colecţia plante pomicole, viticole şi nucifere

Aplicînd metoda hibridării distante a fost resintetizat prunul de cultură Prunus domestica (2n=48), în rezultatul încrucişării Prunus divaricata Lebed. (2n=16) cu Prunus spinosa L. (2n=32), astfel confirmînd calea de provenienţă a prunului de cultură - Prunus domestica (2n=48) (V.Rîbin).

Prin aceiaşi metodă au fost antrenaţi reprezentanţii genurilor: Mallus Mill., Pyrus L., Cydonia Mill. cu scopul obţinerii hibrizilor intergenerici şi interspecifici distanţi la plantele pomicole. În rezultatul încrucişării gutui-măr a fost creată o populaţie de hibrizi distanţi. Hibrizii distanţi obţinuţi reprezintă interes pentru soluţionarea problemelor de ordin teoretic şi practic, cum ar fi: evidenţierea originii soiurilor de plante pomicole, depăşirea periodicităţii fructificării la măr, obţinerea formelor valoroase pe bază genetică interspecifică (I. Rudenco, E.Onica).

Efectuate multiple încrucişări directe şi reverse ale nucului comun cu speciile sălbatice Juglans nigra, J. mandshurica, J. cinerea, specii care posedă o rezistenţă sporită la ger, unele boli şi vătămători, fiind demonstrat că nucul comun se încrucişează mai uşor cu speciile est-asiatice (Juglans seiboldiana, J. mandshurica) în comparaţie cu cele nord-americane (Juglans nigris, J. hindsi). Cercetările cariologice asupra nucului au permis a stabili, pentru prima dată în ştiinţă, numărul, forma şi mărimea cromozomilor la Juglans seiboldiana Max., J. major, J. hindsii. La toate speciile, formele taxonomice şi hibrizii distanţi de nuc s-a constatat numărul diploid de cromozomi 2n=32. În baza acestor rezultate a fost înaintată ipoteza potrivit căreia stabilitatea setului diploid de cromozomi determină delimitarea taxonomică a fam.

Juglandaceae. În rezultatul investigaţiilor au fost create şi omologate două soiuri de nuc „Codrene” şi „Lungueţe” (I. Comanici).

Rezultatele cariologice a peste 50 specii sălbatice din familia Vitaceae Juss. au permis completarea datelor cariologice la 7 genuri din 14 existente ale familiei Vitaceae Juss., evidenţiind numărul, mărimea şi morfologia cromozomilor.

În baza rezultatelor cariologice, morfologice şi paleontologice a fost elaborată o nouă sistemă de clasificare a familiei Vitaceae Juss., în care genurile sunt plasate în conformitate cu legăturile filogenetice, geneza şi dezvoltarea lor istorică. (Ş.Topală).

Ca rezultat a încrucişărilor de mulţi ani a fost învinsă incompatibilitatea între subgenurile Euvitis (2n=38) şi Muscadinia (2n=40) şi creaţi hibrizi distanţi F2 – F5 între speciile de viţă de vie de cultură (Vitis vinifera L.) şi viţa de vie sălbatică americană (Vitis rotundifolia Michx.). (Ş.Topală, E. Alexandrov).

Introducerea plantelor, în general, şi a celor lemnoase, în special, are o vechime multiseculară. La începutul sec. XIX se iniţiază fondarea parcurilor publice, ca: „parcul Ştefan cel mare”, Parcul catedralei” etc., iar la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX se dezvoltă arhitectura peisagistică. Pe lângă curţile boiereşti din mediul rural se fondează parcuri: Rediu-Mare, Vila-Mândâc, Ivancea, Mileşti, Ghincăuţi, Temeleuţi, Stolniceni, Ţaul, fiind plantate diverse specii de arbori şi arbuşti exotici.

În a doua jumătate a sec. XX se iniţiază lucrări planificate privind studierea dendroflorei Moldovei şi introducerea speciilor de plante lemnoase exotice. În rezultatul cercetărilor dendrologice a fost elaborat asortimentul de arbori şi arbuşti necesari întru crearea spaţiilor verzi din localităţile urbane şi rurale din Republica Moldova. (P.Leontiev, B.Holodenco, A.Palancean)