Søren KierkegaardDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Søren Aabye Kierkegaard (n. 5 mai 1813, Copenhaga - d. 11 noiembrie 1855, Copenhaga) a fost un filozof, scriitor şi teolog danez din secolul al XIX-lea. Prin concepţia sa filozofică asupra constrângerii omului de a-şi alege destinul, a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra teologiei şi filozofiei moderne, în special asuprafilozofiei existenţiale.

Cuprins

  [ascunde] 

1 Biografie 2 Filosofia alegerii şi disperării

o 2.1 Adevăruri subiectiveo 2.2 Influenţa gândirii lui Kierkegaard

3 Note 4 Opere filosofice selective 5 Opere filosofice selective traduse în limba română 6 Bibliografie 7 Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Kierkegaard a criticat vehement atât hegelianismul din timpul său, cât şi ceea ce a considerat ca fiind formalităţi nule ale Bisericii Naţionale Daneze. O mare parte din opera sa filozofică se concentrează asupra problemelor legate de modul de viaţă al oamenilor, accentul căzând pe prioritatea realităţii umane concrete în detrimentul gândirii abstracte, subliniind, în acelaşi timp, importanţa alegerii şi a devotamentului individual. Opera sa teologică se axează pe etica creştină şi instituţia Bisericii. Opera sa în domeniul psihologiei explorează emoţiile şi sentimentele indivizilor atunci când se confruntă cu alegerile pe care le fac în viaţă.

Făcând parte din metoda sa filozofică, inspirându-se din Socrate şi dialogurile socratice, primele opere ale lui Kierkegaard au fost scrise utilizând diverse personaje pseudonime, fiecare prezentându-şi punctele de vedere specifice şi interacţionând sub forma unui dialog complex. El desemnează pseudonime pentru a explora în profunzime anumite puncte de vedere, care uneori se pot întinde pe parcursul mai multor cărţi, între timp Kierkegaard, sau un alt pseudonim, criticând respectiva poziţie. Astfel, sarcina descoperirii semnificaţiei operelor sale este lăsată în grija cititorului, deoarece "această sarcină trebuie să fie astfel încât ea să fie dificilă, deoarece numai ceea ce e dificil inspiră inimile nobile". Ulterior, specialiştii l-au interpretat pe Kierkegaard în mod diferit, printre care, drept un existenţialist, neo-ortodoxist, postmodernist, umanist şi individualist. Traversând graniţele filosofiei, ale teologiei, psihologiei şi literaturii, el este o figură influentă în gândirea contemporană.

Se naşte la 5 mai 1813, în Copenhaga, ca al şaptelea fiu al lui Michael Pedersen Kierkegaard şi al Anei Sorensdatter Lund. Copilăria sa stă sub semnul pietismului auster şi melancoliei tatălui. Tatăl său, un om profund religios şi obsedat de sentimentul păcatului, a influenţat dezvoltarea tânărului Soeren în direcţia unei melancolii religioase şi a unei imaginaţii fastidioase. Studiază teologia intre anii 1830 şi 1840 la Universitatea din Copenhaga, susţinându-şi dizertaţia finală in iulie 1840 cu o teză despre ironia socratică. În acelaşi an, se logodeşte cu tânăra Regine Olsen, in vârstă de numai 18 ani. În octombrie 1841, din motive extrem de neclare, el rupe logodna.Renunţă la intenţia de a se face pastor evanghelic, dedicându-se cu precădere filosofiei, şi pleacă la Berlin, pentru a audia cursurile lui Schelling. Reîntors laCopenhaga, începe să publice articole, pamflete, aforisme şi parabole cu caracter filosofic şi religios, criticând suficienţa clerului protestant danez.

Debutează editorial încă din 1838 cu lucrarea Af en endnu levendes Papirer ("Din hârtiile cuiva încă în viaţă"), o analiza critică necruţătoare a romanului Kun en Spillemand ("Un biet scripcar") al lui Hans Christian Andersen. Începând cu anul 1843, gânditorul danez îşi intensifică activitatea prin publicarea unor lucrări, al căror subiect variază între filozofie, psihologie, religie şi chiar predici creştine. Cele aproape 40 de titluri apărute antum, semnate cu pseudonim ori cu propriul nume, tematizează primatul individului concret, istoric şi contingent asupra oricărei realităţi depersonalizante şi imposibilitatea înglobarii fenomenului vital în categorii abstracte şi exhaustiv explicative. Va publica şi o serie de texte, de pamflete extrem de acide, in care atacă deschis şi demască păgânismul şi ipocrizia mediului ecleziastic al contemporanilor săi.

În 1855 editează revista "Øieblikket" ("Clipa"), dar la inceputul lunii octombrie 1855 suferă o apoplexie cerebrală şi moare la 11 noiembrie 1855 într-un spital din Copenhaga. Opera sa a exercitat o influenţă considerabilă, mai ales dupa primul război mondial, fiind o sursă de inspiraţie pentru teologia dialectică, existenţialismul filozofic şi creştin şi chiar asupra psihologiei moderne.

Filosofia alegerii şi disperării[modificare | modificare sursă]

Soeren Kierkegaard - Desen de H.P. Hansen, 1854

Gândirea şi stilul de viaţă a lui Kierkegaard reflectă drama vieţii filosofului, chinuit de paradoxul sfâşierii între un Dumnezeu neînţeles, căruia i se supune, şi disperarea individului părăsit într-o lume în care trebuie să existe, dar care i se refuză. Disperarea la Kierkegared nu este agonie, ci pierderea individului. Omul trebuie să-şi aleagă, respectiv să-şi determine destinul, lăsat singur, fără speranţă, în haosul existenţei. În faţa dilemei "Ori, ori" (Enten - Eller, 1843), pentru a ieşi din plictiseala existenţei, pendulează între un hedonism rafinat şi o disperare fără mijloace de consolare.

Adevăruri subiective[modificare | modificare sursă]

În sensul lui Kierkegaard, tezele pur teologice sunt adevăruri subiective şi nu pot fi nici infirmate, nici confirmate de ştiinţă, adică de cunoaşterea obiectivă.[1] De aceea, pentru el a opta pentru sau contra unui anumit adevăr subiectiv este o alegere pur arbitrară.[1] Trecerea de la cunoaşterea obiectivă la credinţa religioasă este numit de Kierkegaard salt al credinţei, deoarece este vorba de acceptarea subiectivă a unor teze care nu pot fi justificate raţional.[1] Credinţa creştină este pentru el rezultatul făgaşului pe care îl împing pe subiect astfel de alegeri care nu au şi nu pot avea temei raţional (în sensul că raţiunea nu este nici pentru şi nici contra lor).[1] Din punct de vedere obiectiv, tezele pur teologice nu sunt nici adevărate, nici false.[1] Unele teze care nu sunt pur teologice, ci sunt falsificabile, au fost confirmate ştiinţific (de ex. faptul că Isus a existat în mod real[2]) sau infirmate ştiinţific (de ex. viziunea lui Eusebiu din Cezareea că biserica creştină primară a avut o unitate de monolit bazată pe adevărul care a purces de la apostoli[3]).

Influenţa gândirii lui Kierkegaard[modificare | modificare sursă]

În cursul secolului al XIX-lea, influenţa gândirii lui Kierkegaard s-a exercitat numai asupra unor scriitori scandinavi, ca Henrik Ibsen şi August Strindberg. Abia un secol mai târziu, concepţiile sale filosofice se reflectă, în forme modificate, în scrierile reprezentanţilor filosofiei existenţiale, ca Albert Camus, Gabriel Marcel, Martin Heidegger, Jean-Paul Sartre, Karl Jaspers, precum şi ai "dialecticei negative" (Theodor Adorno). Şi scriitorul ceh Franz Kafka a fost profund influenţat de operele lui Kierkegaard.

În literatura română influenţa operei lui Kierkegaard a fost una târzie, operele sale au început să circule abia în perioada interbelică, îm limbile franceză, italiană sau engleză şi i-au influenţat pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt, Jeni Acterian, Max Blecher etc. După 1947, romanele lui Nicolae Breban Don Juan şi Pândă şi seducţie au repus în circulaţie multe dintre ideile din Jurnalul seducătorului, emise de Kierkegaard.

Operele lui Kierkegaard au început să fie traduse în limba română începînd cu anii 90.