sohodol

6
CULTURAL Obiective turistice: rezervaţiile naturale Peşterile Lucia Mică şi Lucia Mare (în care s- au descoperit urme de locuire din paleolitic), izbucul Hoanca, peştera Biserica din Colţ; traseele turistice către Munţii Bihor; Bolboanele - locul în care apa se pierde în albia râului revenind la suprafaţă la câţiva metri distanţă; monumentele dedicate eroilor din primul război mondial şi monumentul funerar Demeteriu Goia; colecția muzeală Eugen Goia; Biserica ortodoxă datând din 1784; moara de apă, veche de peste 100 de ani; Valea Verde - un spectacol al naturii. AFACERI Economie Locuitorii comunei se ocupă, în principal, cu exploatarea carierelor de marmură, a lemnului şi cu creşterea animalelor. Creşterea animalelor, mai exact a vitelor, este bazată pe cultura extensivă a fâneţelor. În Munţii Apuseni însă, nu vom întâlni o populaţie pur pastorală, ci una pastoral-agricolă, care practică agricultura pe înălţimile însorite şi se ocupă şi cu creşterea vitelor, complectându-şi în acelaşi timp veniturile cu diverse alte activităţi. Dezvoltarea economica a comunei Sohodol a fots împiedicată de mai mulţi factori. Localitatea se află la limita nord-vestică a arealului minier, dar în afara acestuia, de asemenea, în afara zonei cu mare densitate de obiective turistice, precum şi în afara zonei de exploatare a lemnului. Subsolul comunei nu este bogat în minerale. Singura resursă certă şi care se află în exploatare este marmura. Rezervele omologate se situează între trei şi patru sute de mii tone. Cariera de marmură asigură locuri de muncă pentru 30 de lucrători, care valorifică zăcământul sub formă de blocuri şi plăci sau pentru mozaic (sfărâmată ). Bauxita identificată pe teritoriul comunei, nu este exploatată . Condiţiile pedoclimatice conferă comunei un potenţial agricol slab atât în comparaţie cu potenţialul

Upload: emiliafurduiu

Post on 27-Jun-2015

65 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: sohodol

CULTURAL

 

Obiective turistice:

rezervaţiile naturale Peşterile Lucia Mică şi Lucia Mare (în care s-au descoperit urme de locuire din paleolitic), izbucul Hoanca, peştera Biserica din Colţ;

traseele turistice către Munţii Bihor; Bolboanele - locul în care apa se pierde în albia râului revenind la suprafaţă la

câţiva metri distanţă; monumentele dedicate eroilor din primul război mondial şi monumentul funerar

Demeteriu Goia; colecția muzeală Eugen Goia; Biserica ortodoxă datând din 1784; moara de apă, veche de peste 100 de ani; Valea Verde - un spectacol al naturii. AFACERI Economie Locuitorii comunei se ocupă, în principal, cu exploatarea carierelor de marmură,

a lemnului şi cu creşterea animalelor. Creşterea animalelor, mai exact a vitelor, este bazată pe cultura extensivă a

fâneţelor. În Munţii Apuseni însă, nu vom întâlni o populaţie pur pastorală, ci una pastoral-agricolă, care practică agricultura pe înălţimile însorite şi se  ocupă şi cu creşterea vitelor, complectându-şi în acelaşi timp veniturile cu diverse alte activităţi.

Dezvoltarea economica a comunei Sohodol a fots împiedicată de mai mulţi

factori. Localitatea se află la limita nord-vestică a arealului minier, dar în afara acestuia, de asemenea, în afara zonei cu mare densitate de obiective turistice, precum şi în afara zonei de exploatare a lemnului. Subsolul comunei nu este bogat în minerale. Singura resursă certă  şi care se află în exploatare este marmura. Rezervele omologate se situează între trei şi patru sute de mii tone. Cariera de marmură asigură locuri de muncă pentru 30 de lucrători, care valorifică zăcământul sub formă de blocuri şi plăci sau pentru mozaic (sfărâmată ). Bauxita identificată pe teritoriul comunei, nu este exploatată . Condiţiile pedoclimatice conferă comunei un potenţial agricol slab atât în comparaţie cu potenţialul agricol al judeţului Alba, cât şi cel al ţării. Recoltele sunt din acest motiv foarte scăzute.

Modificările produse în structura demografică a populaţiei comunei au determinat

unele modificări în structura economică a acesteia. Numărul foarte mare ( 83 % din populaţia ocupată ) de navetişti (către Câmpeni, Roşia Montană şi Abrud) demonstrează acest lucru. Odată cu scăderea numărului populaţiei angrenate în activităţi agricole, suprafaţa cultivată s-a redus foarte mult, în prezent rezumându-se la câteva culturi de cartofi, legume şi zarzavaturi în aproprierea gospodăriei. La cultura păioaselor s-a renunţat aproape total.

Proiecte de investiţii aflate în diferite faze de execuţie:

Page 2: sohodol

reţea de apă şi canalizare; modernizare drumuri comunale; amenajare parcuri de agrement.

Domenii de interes investiţional:

amenajarea de circuite pentru ATV-uri; construirea unor pensiuni agroturistice; exploatarea fructelor de pădure şi a ciupercilor; amenajarea unei pârtii de schi; centre de vânătoare.

Investiţii in agroturism

Agroturismul poate avea mari şanse de dezvoltare, deoarece regiunea dispune

de un imens potenţial antropic şi natural. Se pot organiza diverse drumeţii şi se pot practica activităţi interesante de relaxare. Se pot realiza investiţii de succes în dezvoltarea turismului prin amenajarea unor pensiuni, case de vacanţă, tabere sportive,centre de echitaţie, campinguri, restaurante cu specific local, pârtii de schi, centre de vânătoare, trasee montane sau forestiere.

PREZENTARE

 

Comuna Sohodol este situată în partea nord-vestică a judeţului Alba, în bazinul văii Sohodolului, la o distanţă de 85 km de municipiul Alba Iulia, reşedinţa judeţului şi 5 km de Câmpeni - oraşul cel mai apropiat. Populaţia totală numără 1900 de locuitori.

Aşezată în partea estică a Munţilor Bihorului, localitatea are un relief specific de munte cu o altitudine cuprinsă între 500 şi 1400 m.

Reprezintă o aşezare tipică pentru zona Munţilor Apuseni, caracterizată prin case izolate, risipite pe colinele din jur.

Sohodol este una din localităţile în care s-au descoperit urme de locuire din paleolitic, în peşterile Lucia Mică şi Lucia Mare din Gura Sohodol.

Localitatea este compusă din numeroase sate: Băzeşti, Bilăneşti, Bobăreşti, Brădeana, Burzoneşti, Deonceşti, Dilimani, Furduieşti, Gura Sohodol, Hoancă, Joldişeşti, Lazuri, Leheşti, Lumineşti, Medreşti, Morăreşti, Muneşti, Năpăieşti, Nelegeşti, Nicoreşti, Peleş, Poiana, Robeşti, Sebişeşti, Sicoieşti, Şimoceşti, Sohodol, Surdeşti, Ţoci, Valea Verde.  Căi de acces

Page 3: sohodol

drumul naţional 75 Lunca - Câmpeni - Turda drumul judeţean 750A

Infrastructură

Dotări edilitare: electricitate, telefonie fixă, mobilă, televiziune prin satelit şi conexiune la internet.

Unităţi de învăţământ: şcoli generale şi grădiniţe, bibliotecă comunală, cămine culturale.

Unităţi sanitare: dispensar medical.

Turism ecologic la Valea Verde în Apuseni

Magda Băeşan

111 afişări Sâmbătă 11 sep 2010

Valea Verde vara

Un profesor din Deva a transformat proprietatea părinţilor în destinaţie turistică. Vizitatorii sunt cazaţi în case tradiţionale amenajate şi participă la viaţa din gospodărie.

Page 4: sohodol

Valea Verde, un sat risispit pe culmile Apusenilor în comuna Sohodol, este unul dintre puţinele locuri din România unde se practică turismul ecologic. Vizitatorii sunt cazaţi în câteva case tradiţionale amenajate şi participă la viaţa din gospodărie. Pot lucra la strânsul furajelor, la culesul fructelor şi alte treburi gospodăreşti. În zilele de odihnă, asistă la mici momente folclorice interpretate de localnici. Fiecare este liber să traiască dupa bunul plac. Dimineaţa se scaldă la o cascadă din apropiere, umblă desculţi prin iarbă, pot face dulceţuri din fructe sau pot culege ciuperci. Se pot organiza programe de vizitare a zonei, extrem de generoasă în atracţii turistice.

Turişti străini şi români

Iniţiatorul acestui tip de turism este profesorul Ioan Sicoe, care locuieşte în Deva şi care deţine o proprietate în satul din Sohodol. „Am amenajat 24 de locuri de cazare pentru cei care doresc să petreacă câteva zile în natură. Casele tradiţionale nu sunt omologate ca şi pensiuni dar oferă condiţii deosebite pentru turismul ecologic. Anul acesta am avut turişti din Anglia şi Germania, dar şi o trupă de motociclişti străini“, a spus Ioan Sicoe.

TAGURI

adevarul de seara alba iulia turism ecologic valea verde apuseni

Tot în această vară, Valea Verde a fost vizitată de profesori universitari din România, Franţa, Ungaria şi Italia care au participat timp de trei zile la un dialog intercultural cu studenţi români şi străini. „Ei au venit cu mâncarea, iar eu cu ţuica. Au fost foarte încântaţi, Lumea vrea linişte şi natură, iar acestea sunt din plin la Valea Verde“, a afirmat Ioan Sicoe.

Preţuri modice

Preţurile solicitate de acesta sunt modice. „Pentru prieteni este gratuit, iar pentru ceilalţi

Page 5: sohodol

costul este de 25 – 30 de lei pe noapte“, a mai spus proprietarul pensiunii. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0744561470 sau pe mail la adresa [email protected].

Interesul turiştilor germani pentru această zonă este vechi de peste 10 ani. Universitatea din Nurenberg în colaborare cu profesorul Ioan Sicoe a derulat un proiect denumit „Agenda 21“, prin care reprezentanţii instituţiei din Germania au promovat conservarea frumuseţilor pe care le-au întâlnit în cătunul din Munţii Apuseni. În fiecare an, Valea Verde găzduieşte motociclişti germani care participă la un concurs în Apuseni.