situaŢia standardelor internaŢionale de … · amendamente aduse ias 1 prin regulamentul (ce) nr....
TRANSCRIPT
Anexa 2
SITUAŢIA* STANDARDELOR INTERNAŢIONALE DE CONTABILITATE APROBATE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE, prin regulamente europene
potrivit procedurii prevăzute la art. 6 alin. (2) din Regulamentul nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate
* Această situaţie reprezintă instrument de lucru pentru societăţile care au obligaţia de a aplica Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aceasta nefiind aprobată prin act administrativ special.
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Amendamente aduse prin anexa la Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1260/2008 din 10 decembrie 2008 de amendare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 23 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0010:01:RO:HTML
IAS 1
2. Adoptarea IAS 1 aşa cum a fost revizuit de IASB în 2007: Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link:
2
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
3. Amendamente aduse IAS 1 (revizuit 2007): Regulamentul (CE) nr. 53/2009 al Comisiei din 21 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 32 și Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:017:0023:01:RO:HTML
4. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
5. Amendamente aduse IAS 1 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
6. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin
3
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
7. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
8. Amendamente aduse IAS 1 prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
4
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
9. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
10. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
11. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 301/2013 al Comisiei din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătăţirile anuale aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, ciclul 2009-2011 Link:
5
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:090:0078:0085:EN:PDF
IAS 2 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 7 DA

1. Regulamentul (CE) nr. 1260/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 23 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0010:01:RO:HTML
6
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
2. Adoptarea de amendamente la IAS 7 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML 4. Amendamente aduse IAS 7 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
5. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)
7
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
6. Modificări prin Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Adoptarea de amendamente la IAS 8 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IAS 8
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
3. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde
8
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Adoptarea de amendamente la IAS 10 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
IAS 10
3. Amendamente la IAS 10: Regulamentul (CE) nr. 1142/2009 al Comisiei din 26 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRIC)
9
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
17 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:312:0008:01:RO:HTML
4. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
1. Amendamente aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1260/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 23 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0010:01:RO:HTML
IAS 11 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
2. Adoptarea de amendamente la IAS 11 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1
10
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML 1. Adoptarea de amendamente la IAS 12 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IAS 12 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
2. Amendamente aduse la IAS 12 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
3. Amendamente aduse prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
11
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
4. Modificări prin Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
5. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 14 Nu este cuprins in textul consolidat 2008 deoarece la acel moment, odată
cu adoptarea oficială a textului consolidat, acesta a fost înlocuit de
IFRS 8
A se vedea adoptarea IFRS 8.
IAS 16 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Amendamente aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1260/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor
12
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
internaționale de contabilitate (IAS) 23 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0010:01:RO:HTML
2. Adoptarea de amendamente la IAS 16 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML 3. Amendamente aduse la IAS 16 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML 4. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
5. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de
13
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
6. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 301/2013 al Comisiei din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătăţirile anuale aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, ciclul 2009-2011 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:090:0078:0085:EN:PDF
IAS 17 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al
14
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 18 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Amendamente aduse IAS 18, prin Regulamentul (CE) nr. 69/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 1 și Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 27, atunci când aplică amendamentele aferente punctelor 4 și 38A din IAS 27 aduse prin acelaşi regulament Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0010:01:RO:HTML
2. Modificări prin Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
3. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde
15
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Adoptarea de amendamente la IAS 19 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IAS 19
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
3. Amendamente aduse IAS 19 prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19
16
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
4. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 20 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
17
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
3. Amendamente aduse prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
4. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IAS 21
2. Amendamente aduse IAS 21, prin Regulamentul (CE) nr. 69/2009 al Comisiei din 23
18
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 1 și Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 27, atunci când aplică amendamentele aferente punctelor 4 și 38A din IAS 27 aduse prin acelaşi regulament Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0010:01:RO:HTML
3. Amendamente aduse IAS 21 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
4. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
19
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
5. Amendamente aduse prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
6. Modificări prin Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
7. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-
20
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF DA
Link: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Adoptarea IAS 23 aşa cum a fost revizuit de IASB în 2007: prin Regulamentul (CE) nr. 1260/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 23 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0010:01:RO:HTML
IAS 23
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
IAS 24 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Adoptarea IAS 24 revizuit 2009 prin Regulamentul (UE) nr. 632/2010 al Comisiei din 19 iulie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 24 și Standardul Internațional de Raportare Financiară
21
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
(IFRS) 8 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:186:0001:01:RO:HTML
3. Amendamente aduse prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
4. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
IAS 26 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
-
22
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
L DA
Link: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Amendamente aduse la IAS 27: Regulamentul (CE) nr. 69/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 1 și Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0010:01:RO:HTML
IAS 27
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
4. Revizuire IAS 27 (2008) prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al
23
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
5. Retragerea IAS 27 (modificat 2008) şi adoptarea IAS 27 ¨Situaţii financiare individuale¨: Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF 1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IAS 28 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
24
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
3. Amendamente aduse IAS 28 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
4. Amendamente aduse la IAS 28 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
5. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
25
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
6. Retragerea IAS 28 (2003) şi înlocuirea cu IAS 28 ¨Investiţii în entităţile asociate şi în
asocierile în participaţie¨: Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
7. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 29 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul
26
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
(CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
IAS 31 (la nivel IASB nu mai există deoarece a fost înlocuit prin IFRS 11)
2. Amendamente aduse IAS 31 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de
27
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
4. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
5. Înlocuirea IAS 31 ca urmare a adoptării IFRS 11 prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
IAS 32 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare aRegulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale decontabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului Europeanși al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link:
28
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Amendamente aduse IAS 32: Regulamentul (CE) nr. 53/2009 al Comisiei din 21 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 32 și Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:017:0023:01:RO:HTML 3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
4. Amendamente aduse IAS 32 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
L
5. Amendamente aduse la IAS 32 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor
29
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
6. Amendamente aduse la IAS 32 prin Regulamentul (UE) nr. 1293/2009 al Comisiei din 23 decembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 32 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32009R1293:RO:HTML
7. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
8. Amendamente aduse prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al
30
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
9. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
10. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
11. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1256/2012 al Comisiei din 13 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde
31
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 7 și Standardul Internațional de Contabilitate 32 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:320:0003:0011:RO:PDF
12. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 301/2013 al Comisiei din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătăţirile anuale aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, ciclul 2009-2011 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:090:0078:0085:EN:PDF
IAS 33 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Amendamente aduse prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul
32
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
3. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IAS 34
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
33
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
3. Amendamente aduse la IAS 34 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
4. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
5. Amendamente aduse prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
6. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de
34
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
7. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 301/2013 al Comisiei din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătăţirile anuale aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, ciclul 2009-2011 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:090:0078:0085:EN:PDF
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IAS 36 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
2. Amendamente aduse IAS 36, prin Regulamentul (CE) nr. 69/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul
35
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 1 și Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 27, atunci când aplică amendamentele aferente punctelor 4 și 38A din IAS 27 aduse prin acelaşi regulament Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0010:01:RO:HTML
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
4. Amendamente aduse la IAS 36 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
5. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European
36
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
6. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
7. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 37 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.d
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1
37
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
o?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTML
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Amendamente aduse la IAS 37 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
1. Amendamente aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1260/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 23 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0010:01:RO:HTML
2. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IAS 38 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul
38
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
(CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML 4. Amendamente aduse la IAS 38 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
5. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
6. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al
39
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
7. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 39 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
1. Amendamente aduse IAS 39: Regulamentul (CE) nr. 53/2009 al Comisiei din 21 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 32 și Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 1
40
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:017:0023:01:RO:HTML 2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
3. Amendamente aduse IAS 39 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML 4. Amendamente aduse la IAS 39 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
41
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
5. Amendamente aduse la IAS 39: prin Regulamentul (CE) nr. 824/2009 al Comisiei din 9 septembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 39 și Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 7 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:239:0048:01:RO:HTML
6. Amendamente la IAS 39: prin Regulamentul (CE) nr. 839/2009 al Comisiei din 15 septembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 39 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:244:0006:01:RO:HTML
7. Amendamente la IAS 39: Regulamentul (CE) nr. 1171/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește interpretarea IFRIC 9 a Comitetului pentru interpretarea standardelor internaționale de raportare financiară și Standardul internațional de contabilitate IAS 39 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:314:0043:01:RO:HTML
42
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
8. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
9. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
10. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link:
43
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF 11. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 40 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
3. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al
44
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IAS 41 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
3. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link:
45
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF 1. Adoptarea de amendamente la IFRS 1 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1260/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 23 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0010:01:RO:HTML 2. Adoptarea de amendamente la IFRS 1 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IFRS 1 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
3. Amendamente aduse la IFRS 1: Regulamentul (CE) nr. 69/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 1 și Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0010:01:RO:HTML
4. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul
46
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
(CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML 5. Amendamente aduse la IFRS 1 prin Regulamentul (CE) nr. 254/2009 al Comisiei din 25 martie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRIC) 12 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:080:0005:01:RO:HTML 6. Amendamente aduse IFRS 1 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
7. Amendamente aduse la IFRS 1 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul
47
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
8. Adoptarea IFRS 1 revizuit în 2008 de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 1136/2009 al Comisiei din 25 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:311:0006:01:RO:HTML
9. Amendamente aduse la IFRS 1 (revizuit 2008): prin Regulamentul (CE) nr. 1164/2009 al Comisiei din 27 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRIC) 18 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:314:0015:01:RO:HTML
10. Amendamente aduse la IFRS 1 (revizuit 2008) prin Regulamentul (UE) nr. 550/2010 al Comisiei din 23 iunie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 1
48
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:157:0003:01:RO:HTML
11. Amendamente aduse la IFRS 1 (revizuit 2008) prin Regulamentul (UE) nr. 574/2010 al Comisiei din 30 iunie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardele Internaționale de Raportare Financiară IFRS 1 și IFRS 7 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:166:0006:01:RO:HTML
12. Amendamente aduse la IFRS 1 (revizuit 2008) prin Regulamentul (UE) nr. 662/2010 al Comisiei din 23 iulie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Interpretarea IFRIC 19 a Comitetului pentru interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară și Standardul Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:193:0001:01:RO:HTML
13. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link:
49
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
14. Regulamentul (UE) nr. 1205/2011 al Comisiei din 22 noiembrie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Raportare Financiară (IFRS) 7 Link: http://eur-lex.europa.eu/Notice.do?mode=dbl&lang=en&lng1=en,ro&lng2=bg,cs,da,de,el,en,es,et,fi,fr,hu,it,lt,lv,mt,nl,pl,pt,ro,sk,sl,sv,&val=627135:cs&page=1&hwords=
15. Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
16. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de
50
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
17. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 183/2013 al Comisiei din 4 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internaționale de Raportare Financiară 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:061:0006:0008:RO:PDF
18. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 301/2013 al Comisiei din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătăţirile anuale aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, ciclul 2009-2011 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:090:0078:0085:EN:PDF
19. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 313/2012 al Comisiei din 4 aprilie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește situaţiile financiare consolidate, acordurile comune şi prezentarea informaţiilor privind interesele în alte entităţi: Orientări de tranziţie (modificări la standardele internaţională de raportare financiară 10, 11 şi 12)
51
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:095:0009:0016:RO:PDF
1. Adoptarea de amendamente la IFRS 2: prin Regulamentul (CE) nr. 1261/2008 al Comisiei din 16 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul internațional de raportare financiară (IFRS) 2 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0017:01:RO:HTML
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
2. Amendamente aduse la IFRS 2 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
IFRS 2
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte îmbunătățirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
52
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
4. Amendamente aduse la IFRS 2 prin Regulamentul (UE) nr. 244/2010 al Comisiei din
23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară IFRS 2 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0042:01:RO:HTML
5. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IFRS 3 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Adoptarea IFRS 3 revizuit 2008 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
53
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
3. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Adoptarea de amendamente la IFRS 4 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IFRS 4
2. Amendamente aduse IAS 39 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3
54
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
3. Adoptarea de amendamente la IFRS 4 aduse prin Regulamentul (CE) nr. 1165/2009 al Comisiei din 27 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardele Internaţionale de Raportare Financiară IFRS 4 şi IFRS 7 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:314:0021:01:RO:HTML
4. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IFRS 5 DA
Link: http://eur-
1. Adoptarea de amendamente la IFRS 5 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate
55
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul (CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Îmbunătăţirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
3. Amendamente aduse IAS 39 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
4. Amendamente la IFRS 5: Regulamentul (CE) nr. 1142/2009 al Comisiei din 26 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC) 17 Link:
56
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:312:0008:01:RO:HTML
5. Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
6. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte îmbunătăţirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
7. Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19
8. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional
57
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IFRS 6 DA Link: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
- 1. Adoptarea de amendamente la IFRS 7 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Adoptarea de amendamente la IFRS 7: Regulamentul (CE) nr. 53/2009 al Comisiei din 21 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 32 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:017:0023:01:RO:HTML
IFRS 7 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB: prin Regulamentul
58
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
(CE) nr. 70/2009 al Comisiei din 23 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Îmbunătăţirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:021:0016:01:RO:HTML
4. Amendamente aduse la IFRS 7 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML 5. Amendamente aduse la IFRS 7: prin Regulamentul (CE) nr. 824/2009 al Comisiei din 9 septembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 39 şi Standardul Internaţional de Raportare Financiară (IFRS) 7 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:239:0048:01:RO:HTML
6. Adoptarea de amendamente la IFRS 7 aduse prin Regulamentul (CE) nr. 1165/2009 al comisiei din 27 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardele Internaţionale de Raportare Financiară IFRS 4 şi IFRS 7
59
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:314:0021:01:RO:HTML
7. Amendamente aduse la IFRS 7 prin Regulamentul (UE) nr. 574/2010 al Comisiei din 30 iunie 2010 de modificare a 8. Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardele Internaţionale de Raportare Financiară IFRS 1 şi IFRS 7 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:166:0006:01:RO:HTML
8. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte îmbunătățirile aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
9. Regulamentul (UE) nr. 1205/2011 al Comisiei din 22 noiembrie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Raportare Financiară (IFRS) 7 Link:
60
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/Notice.do?mode=dbl&lang=en&lng1=en,ro&lng2=bg,cs,da,de,el,en,es,et,fi,fr,hu,it,lt,lv,mt,nl,pl,pt,ro,sk,sl,sv,&val=627135:cs&page=1&hwords=
10. Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
11. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
12. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1256/2012 al Comisiei din 13 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 7 și Standardul Internațional de Contabilitate 32 Link:
61
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:320:0003:0011:RO:PDF
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Adoptarea de amendamente la IFRS 8 aduse prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IFRS 8
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte îmbunătăţirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
3. Amendamente aduse la IFRS 8 prin Regulamentul (UE) nr. 632/2010 al Comisiei din 19 iulie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 24 şi Standardul Internaţional de Raportare Financiară (IFRS) 8 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:186:0001:01:RO:HTML
4. Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de
62
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
IFRS 9 NU NEADOPTAT LA NIVELUL UE. IFRS 10 (IASB a revizuit IFRS 10 în iunie 2012)
NU 1. Adoptarea IFRS 10 prin Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 313/2012 al Comisiei din 4 aprilie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește situaţiile financiare consolidate, acordurile comune şi prezentarea informaţiilor privind interesele în alte entităţi: Orientări de tranziţie (modificări la standardele internaţională de raportare financiară 10, 11 şi 12) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:095:0009:0016:RO:PDF
IFRS 11 (IASB a NU 1. Adoptarea IFRS 11 prin Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie
63
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
revizuit IFRS11 în iunie 2012)
2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 313/2012 al Comisiei din 4 aprilie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește situaţiile financiare consolidate, acordurile comune şi prezentarea informaţiilor privind interesele în alte entităţi: Orientări de tranziţie (modificări la standardele internaţională de raportare financiară 10, 11 şi 12) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:095:0009:0016:RO:PDF
IFRS 12 (IASB a revizuit IFRS 12 în iunie 2012)
NU 1. Adoptarea IFRS 12 prin Regulamentul (UE) NR. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 313/2012 al Comisiei din 4 aprilie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al
64
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește situaţiile financiare consolidate, acordurile comune şi prezentarea informaţiilor privind interesele în alte entităţi: Orientări de tranziţie (modificări la standardele internaţională de raportare financiară 10, 11 şi 12) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:095:0009:0016:RO:PDF
IFRS 13 NU 1. Adoptarea IFRS 13 prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
2. Amendamente aduse IFRS 13 prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
SIC 7 DA
Link: http://eur-
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European
65
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Amendamente aduse SIC 7 prin Regulamentul (CE) nr. 494/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate IAS 27 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0006:01:RO:HTML
SIC 10 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
SIC 12 (la nivel IASB nu mai există deoarece a fost înlocuit prin IFRS 10)
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
Înlocuirea SIC-12 ca urmare a adoptării IFRS 10 prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
66
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
SIC 13 (la nivel IASB nu mai există deoarece a fost înlocuit prin IFRS 11)
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
2. Înlocuirea SIC-13 ca urmare a adoptării IFRS 11 prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
SIC 15 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
SIC 21 (la nivel IASB nu mai există deoarece a fost înlocuit prin
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
Eliminarea SIC 21 şi la nivel european în conformitate cu amendamentele la IAS 12, aduse prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate
67
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
amendamentele aduse IAS 12)
L 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
SIC 25 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
SIC 27 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
SIC 29 DA

2. Amendamente aduse SIC-29 prin Regulamentul (CE) nr. 254/2009 al Comisiei din 25 martie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC) 12
68
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:080:0005:01:RO:HTML
SIC 31 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
SIC 32 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IFRIC 1 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Amendamente aduse prin Regulamentul (CE) nr. 1260/2008 al Comisiei din 10 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 23 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0010:01:RO:HTML
2. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European
69
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IFRIC 2 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Amendamente aduse IFRIC 2: Regulamentul (CE) nr. 53/2009 al Comisiei din 21 ianuarie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 32 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:017:0023:01:RO:HTML
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
3. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 301/2013 al Comisiei din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătăţirile anuale aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, ciclul 2009-2011
70
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:090:0078:0085:EN:PDF
IFRIC 4 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Amendamente aduse la IFRIC 4 prinRegulamentul (CE) nr. 254/2009 al Comisiei din 25 martie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC) 12 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:080:0005:01:RO:HTML
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IFRIC 5 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link:
71
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF IFRIC 6 DA
Link: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
IFRIC 7 DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IFRIC 8 (la nivel IASB nu mai există deoarece a fost abrogat prin IFRS 2)
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
Eliminarea IFRIC 8 (ca urmare a eliminării de către IASB) prin Regulamentul (UE) nr. 244/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Raportare Financiară IFRS 2 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0042:01:RO:HTML
IFRIC 9 (la nivel IASB nu mai există deoarece a fost abrogat de IFRS 9)
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Amendamente aduse la IFRIC 9 prin Regulamentul (CE) nr. 495/2009 al Comisiei din 3 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Raportare Financiară IFRS 3 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:149:0022:01:RO:HTML
72
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
2. Amendamente aduse la IFRIC 9 prin Regulamentul (CE) nr. 1171/2009 al Comisiei din
30 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte interpretarea IFRIC 9 a Comitetului pentru interpretarea standardelor internaţionale de raportare financiară şi Standardul internaţional de contabilitate IAS 39 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:314:0043:01:RO:HTML
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte îmbunătăţirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
4. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link:
73
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF IFRS 9 care a înlocuit IFRIC 9 nu este adoptat la nivelul UE. IFRIC 10 DA
Link: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
1. Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
IFRIC 11 (la nivel IASB nu mai există deoarece a fost abrogat de IFRS 2)
DA
Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:320:0001:01:RO:HTM
L
Eliminarea IFRIC 11 (ca urmare a eliminării de către IASB) prin Regulamentul (UE) nr. 244/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Raportare Financiară IFRS 2 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0042:01:RO:HTML
IFRIC 12 NU Adoptarea IFRIC 12: Regulamentul (CE) nr. 254/2009 al Comisiei din 25 martie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC) 12 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:080:0005:01:RO:HTML
IFRIC 13 NU 1. Adoptarea IFRIC 13: Regulamentul (CE) nr. 1262/2008 al Comisiei din 16 decembrie 2008 de modificare a
74
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea 13 a Comitetului pentru interpretarea standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRIC) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0021:01:RO:HTML
2. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în mai 2010: prin Regulamentul (UE) nr. 149/2011 al Comisiei din 18 februarie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte îmbunătăţirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:046:0001:0013:EN:PDF
3. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
IFRIC 14 NU 1. Adoptarea IFRIC 14: Regulamentul (CE) nr. 1263/2008 al Comisiei din 16 decembrie 2008 de modificare a
75
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea nr. 14 a Comitetului pentru interpretarea standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRIC) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:338:0025:01:RO:HTML
2, Regulamentul (CE) nr. 1274/2008 al Comisiei din 17 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (IAS) 1 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:339:0003:01:RO:HTML
3. Amendamente la IFRIC 14 prin Regulamentul (UE) nr. 633/2010 al Comisiei din 19 iulie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea (IFRIC) 14 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:186:0010:01:RO:HTML
4. Amendamente aduse prin Regulamentul (UE) nr. 475/2012 al Comisiei din 5 iunie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 1 şi Standardul Internaţional de Contabilitate (IAS) 19 Link: http://eur-
76
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2012:146:0001:0041:RO:PDF
IFRIC 15 NU 1. Adoptarea IFRIC 15: prin Regulamentul (CE) nr. 636/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte interpretarea Comitetului pentru interpretări internaţionale de raportare financiară IFRIC 15 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:191:0005:01:RO:HTML
2. Adoptarea IFRIC 16 prin Regulamentul (CE) nr. 460/2009 al Comisiei din 4 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea IFRIC 16 a Comitetului pentru interpretarea standardelor internaţionale de raportare financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:139:0006:01:RO:HTML
IFRIC 16 NU
3. Îmbunătăţiri anuale ca urmare a îmbunătăţirilor aduse de IASB în aprilie 2009: prin Regulamentul (UE) nr. 243/2010 al Comisiei din 23 martie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte îmbunătăţirile aduse Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:077:0033:01:RO:HTML
77
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
4. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011) Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:338:0017:0017:RO:PDF
IFRIC 17 NU 1. Adoptarea IFRIC 17 prin Regulamentul (CE) nr. 1142/2009 al Comisiei din 26 noiembrie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC) 17 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:312:0008:01:RO:HTML
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-
78
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF IFRIC 18 NU 1. Adoptarea IFRIC 18 prin Regulamentul (CE) nr. 1164/2009 al Comisiei din 27 noiembrie
2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRIC) 18 Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2009:314:0015:01:RO:HTML
IFRIC 19 NU 1. Adoptarea IFRIC 19 prin Regulamentul (UE) nr. 662/2010 al Comisiei din 23 iulie 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte Interpretarea IFRIC 19 a Comitetului pentru interpretarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară şi Standardul Internaţional de Raportare Financiară (IFRS) 1 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:193:0001:01:RO:HTML
2. Modificări prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF
79
Standarde/Interpretări emise
de IASB
Standardul/Interpretarea este cuprinsă/nu în cel mai recent text consolidat OFICIAL adoptat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008
pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate
potrivit Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului (în vigoare LA DATA:
17.10.2008)
Regulamente (CE) care au amendat Regulamentul (CE) nr. 1126/2008
IFRIC 20 NU Adoptarea IFRIC 20 prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară Link: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:321:0001:0001:RO:PDF