sistemul bancar european in

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

Sistemul bancar european Sistemul bancar european

Profesor îndrumător: Realizatori:Profesor îndrumător: Realizatori: VANCEA DIANE VANCEA DIANE PASCU MARIA RALUCAPASCU MARIA RALUCA

GALEA LAURA ALEXANDRAGALEA LAURA ALEXANDRA

Cuprins:

Sistemul Bancar European

1. Structura şi evoluţia sistemului bancar………………………….pg.3

2. Restructurarea sistemului bancar……………………………pg.6

3. Formarea pieţei bancare unice………………………………pg.8

A. Liberalizarea mişcãrilor de capital………………………pg.9

B. Libera circulaţie a serviciilor şi produselor financiare şi bancare........................................................................pg.9

C. Armonizarea legislaţiei bancare……………………….pg.12

4. Globalizarea şi internaţionalizarea creditului bancar……..pg.14

5. Sistemul bancar românesc în condiţiile aderãrii la UE......pg.16

6. Perspectivele pieţei bancare unice…………………………pg.18

Bibliografie………………………………………………………………pg.21

2


1. Structura şi evoluţia sistemului bancar

Conform unor opinii exprimate în literatura de specialitate1, elementele

componente ale sistemului bancar sunt:

Intrãrile în sistemul bancar, reprezentând acel factor care

condiţioneazã existenţa şi funcţionarea celorlalte componente ale

sistemului, dar cu care se aflã într-o strânsã relaţie de

intercondiţionare reciprocã.

La rândul lor, intrãrile sunt reprezentate de urmãtoarele elemente:

Resurse umane

Mediul economic

Resursele financiare(depozite, resurse interbancare, alte

resurse atrase)

informaţiile

Structura de transformare, care reprezintã banca cu structura sa

organizatoricã

Ieşirile- produse şi servicii bancare- reprezintã rezultatul acţiunii

primelor douã, de calitatea acestei acţiuni depinzând în final

valoarea mulţimii de ieşiri

Ieşirile se fac prin interfaţa bãncii şi constau în:

Servicii bancare: operaţiuni de schimb valutar, operaţiuni de

arbitraj pe pieţe monetare în numele bãncii sau al clienţilor,

servicii de asistenţã în materie financiarã, juridicã şi

patrimonialã

Produse bancare: instrumente de platã şi decontare, cecuri

de virament cu şi fãrã limitã de sumã, cecuri pentru ridicarea

de numerar, cecuri de garanţii emise, contractul de credite,

1 Constantin Rotaru,”Performanţa bancarã”, Editura Expert, Bucureşti, 2000, pag.22.

3


extrase de cont privind operţiunile efectuate în conturile

deschise clienţilor

Structura de conducere a bãncii- care are ca obiectiv organizarea,

planificarea şi controlul elementelor de mai sus, în scopul realizãrii

obiectivelor bãncii.2

Evoluţia de ansamblu a sistemului bancar nu poate fi detaşată de situaţia

generală a economiei naţionale care s-a confruntat cu disfuncţionalităţi majore

atât la nivel microeconomic, cât şi macroeconomic.

Începând cu anul 2000 apar primele realizări în sistemul bancar:

- continuarea procesului de restructurare şi privatizare;

- creşterea calităţii serviciilor prestate şi educarea populaţiei;

- stimularea atragerii economiilor agenţilor economici şi populaţiei

în sistemul bancar;

- modernizarea sistemului de plăţi prin dezvoltarea sistemului

electronic de plată;

- intensificarea operaţiunilor de piaţă de capital;

- dezvoltarea de instituţii financiare specializate pentru activităţi

de leasing, brokeraj, asigurări, investment banking, fonduri de

investiţii, fonduri de pensii.

Evoluţia sistemului bancar european evidenţiază aportul factorului

legislativ la integrarea sistemului bancar. În acest sens grupează acţiunile

întreprinse de factorii legislativi (Comisia Europeana şi Consiliul de Miniştri) în 5

etape:

dereglementarea pietelor interne între 1957 şi 1973;

diversele încercări către armonizarea reglementărilor bancare între 1973

şi 1983;

directiva privind o singură autorizare, controlul intern, recunoaşterea

reciprocă şi liberalizarea serviciilor bancare -1992’

crearea unei singure monede în 1999;2 Aurelian Alexandru, Paul Berea,”Modernizarea sistemului bancar”, Editura Expert, bucureşti, 2003, pag.18.

4


planul de Acţiune privind Serviciile Financiare (2001-2005).3

Prima etapã a început în 1957 şi a corespuns obiectivului Tratatului de la

Roma care avea ca scop transformarea pieţelor naţionale într-o singură piaţă

comună.

A doua etapă referitoare la armonizarea reglementărilor bancare a început

mai concret în 1977 odată cu adoptarea Primei Directive Bancare (Directiva

77/780/EEC) referitoare la coordonarea legilor, reglementărilor şi prevederilor

legislative ale instituţiilor de credit.

A treia etapă corespunde procesului de definitivare a Pieţei Interne (1983-

1992).

A patra etapă corespunde creării unei singure monede.

Pậnă în 1980 imaginea sistemului bancar este cea a unui sistem

fragmentat, chiar dacă în 1973 prin Directiva 73/183/EEC au fost abolite

restricţiile în ceea ce priveşte organizarea şi prestarea de servicii şi activităţi

bancare în realitate sistemele bancare a majorităţii ţărilor erau restricţionate de

un larg set de constrậngeri, îndeosebi cele care vizau controlul fluxurilor de

capital.

Studiul lui Dermine evidenţiază cele mai importante restricţii ca fiind

următoarele: controlul ratei dobậnzii, controlul capitalului, reglementări în ceea ce

priveşte participarea băncilor la activităţi de intermediere de valori mobiliare prin

intermediul burselor de valori, restricţii privind înfiinţarea de sucursale în

străinătate, resticţii privind intrarea băncilor noi pe piaţă, plafonarea creditelor,

cerinţe obligatorii privind investiţiile, restricţii în domeniul asigurărilor.

Cea mai aplicată restricţie era cea care viza controlul ratei dobanzii

aplicată în toate ţările analizate cu excepţia Olandei şi Marii Britanii. Controlul

fluxurilor de capital era practicat de majoritatea ţărilor europene ( printre care

cele mai semnificative precum Franţa, Italia, Spania, Irlanda) liberalizarea

capitalului fiind efectivă doar în Germania, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie.

3 www.primet.ro

5


Deasemenea băncile aveau restricţii în desfăşurarea unor activităţi de

intermediere în valori mobiliare în Danemarca, Spania, Franţa, Italia, Marea

Britanie şi Portugalia iar activităţile de asigurări erau restricţionate în Germania,

Danemarca, Spania, Franţa, Italia, Olanda şi Portugalia.

Plafonarea creditului s-a utilizat în Danemarca, Spania, Franţa, Italia şi

Portugalia iar intrarea noilor bănci pe piaţă a fost descurajată în Spania, Grecia şi

Italia. Observăm că ţările în care acţionau cele mai multe resticţii au fost

Danemarca, Spania, Franţa, Italia şi Portugalia iar cele mai liberale au fost

Belgia, Luxemburg, Germania, Marea Britanie şi Olanda cele care domină

industria bancară şi în zilele noastre.

2. Restructurarea sistemului bancar

Ţãrile Uniunii Europene au o experienţã proprie în ceea ce priveşte ritmul

şi istoria restructurãrii sistemelor bancare. Înainte de a studia recentele evoluţii,

cateva din aceste modele pot fi rememorate atunci cand este posibil, printr-o

cuprindere a explicaţiilor recentelor evoluţii.

La sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 procesul de restructurare şi

concentrare bancarã a avut loc în ţãri mici ale Uniunii Europene, cum ar fi:

Danemarca şi Olanda. Acest proces a condus la crearea unor largi instituţii

naţionale pregãtite pentru competiţie în cadrul unei pieţe unice, sau ca o parte

regionalã a acesteia.

La începutul anilor '90, in plinã crizã a sistemului bancar scandinav,

fuziunile şi achizitiile au creat largi instituţii în Suedia şi Finlanda. Bãncile din

Marea Britanie deloc mici, în comparaţie cu instituţii financiare internaţionale

similare au cunoscut un ciclu de fuziuni si achiziţii la sfârşitul anilor '80 si

începutul anilor '90. În Spania un proces similar a avut loc la începutul anilor '90,

implicând în special bãncile de economii. În aceeaşi perioadã mai multe ţãri au

întreprins eforturi pentru privatizarea unora din marile bãnci proprietate publicã,

6


prin atragerea investitorilor privaţi4. Mai mult, o tendinţã s-a conturat pentru

instituţiile cu o structurã de proprietate mutualã, respectiv "demutualizarea" (in

ţãri cum ar fi Marea Britanie şi Irlanda, Danemarca şi Germania) instituţii (precum

societãţile de construcţii şi bãncile de economii) care au avut o organizare

mutualã, au abandonat aceastã formã organizatoricã şi au convertit proprietatea

corporatistã în alte forme private legale.

Împreunã eforturile de privatizare şi "demutualizarea" au crescut interesul

pentru fuziuni şi achiziţii bancare, crescând numãrul instituţiilor participante.

Un alt model de fuziuni şi achiziţii bancare este caracterizat de

expansiunea geograficã a marilor bãnci europene în cadrul pieţelor emergente

(in formare) cum ar fi Asia de Sud-Est, Europa Centralã şi de Est şi America

Latinã a instituţiilor financiare. Bãncile din ţãrile membre Uniunii Europene s-au

extins în ţãrile emergente, îndeosebi în acelea în care între state au existat

legãturi istorice (cum ar fi bãnci din Italia, Spania şi Portugalia în America Latinã

şi de asemenea, în Europa Centralã şi de Est cu mai multã precauţie). Modelul

reflectã acţiunea convergenãa a mai multor factori printre care menţionãm:

a) modelul de dezvoltare economicã centru - periferie;

b) istoric: fostele colonii;

c) psihologic: frica de comunism;

d) structura de producţie.

Sistemul bancar european a traversat o perioadã de 10 ani în care nivelul

internaţionalizãrii bancare pe calea fuziunilor şi achiziţiilor a fost foarte înalt, chiar

şi în comparaţie cu cel din S.U.A. Nivelul este exprimat prin reducerea numãrului

de instituţii de credit de la 12.256 în 1985 la 9.285 în 1997. Din studiile lui

Miskhin (1999) în S.U.A între anii 1950-1980 numãrul bãncilor comerciale a

rãmas relativ stabil între 13.000 şi 15.000, între 1980 şi 1992 a scazut la 11.500

iar între 1992 şi 1997 la 9.200 ceea ce face ca din punct de vedere al

concentrãrii bancare situaţia S.U.A sã fie similarã cu a Europei.

4 www.primet.ro

7

http://www.primet.ro/


3. Formarea pieţei bancare europene

În decembrie 1985, Consiliul Comunităţii a adoptat Actul Unic ca expresie

a hotărậrii tărilor membre ale Comunităţii Europene de a desăvậrşi procesul de

integrare pe care tratatul de la Roma l-a stabilit în sensul realizării unui spaţiu

economic integrat pe baza unei triplei libertăţi de circulaţie: a persoanelor, a

mărfurilor şi serviciilor şi a capitalurilor.

Obiectivul Actului Unic era de a deschide pentru Europa o nouă etapă a

liberalizării în domeniul mişcării capitalurilor şi schimburilor de servicii în spiritul

Tratatului de la Roma, ceea ce era deja realizat la acea datã în domeniul

schimburilor de mãrfuri.5

În concordanţã cu ideile Actului Unic, se urmãrea sã se asigure la sfârşitul

anului 1992 o mare piaţã unificatã, care sã aducã o reconsiderare a

perspectivelor în domeniu.

Pânã la aceastã datã era recunoscutã libertatea de stabilire, de a

întreprinde activitãţi bancare în oricare din ţãrile Comunitãţii, în condiţiile stabilite

de statul respectiv pentru oricare din cetãţenii sãi, iar acum obiectivul urmãrit era

acela de a permite bãncilor libera prestaţie de servicii fãrã a se ţine cont de

frontierele existente.

Aceasta înseamnă că banca este supusă numai reglementărilor

autorităţilor din ţara de origine.

Prin aceasta se asigură unei bănci date dintr-o ţară a Comunităţii

Europene posibilitatea de a acţiona în baza autorizaţiei de funcţionare din ţara

sa, în oricare din celelalte ţări, fără nici o altă formalitate suplimentară, aceasta

însemnând de fapt recunoaşterea reciprocă a autorizaţiilor privind funcţionarea

băncilor.

Aplicarea prevederilor Actului Unic se bazează pe trei elemente

complementare:

5 Basno Cezar, Dardac Nicolae- “Integrare monetar-bancară europeană”, Editura didactică şi

pedagogică, Bucureşti, 2001,pag.5.

8


Libertatea de mişcare a capitalurilor;

Libera prestaţie a serviciilor financiare şi bancare transfrontaliere;

Armonizarea minimală a reglementărilor care se aplică activităţii

bancare şi financiare.

A. Liberalizarea mişcãrilor de capital

Directiva Liberalizării Capitalului adoptată în iunie 1988 este documentul

care reglementează, pentru Comunitatea Europeană, liberalizarea completă a

mişcărilor de capital.

Aplicarea prevederilor sale urma să fie realizată de 8 din cele 12 ţări

europene începậnd cu 1990, pentru Spania şi Irlanda din 1992, iar pentru

Portugalia şi Gracia din 1995. 6

Suedia, Austria şi Finlanda, intrate în Uniunea Europeană mai tậrziu, nu

au ridicat probleme avậnd o legislaţie evoluată în acest domeniu.

Tratatul Uniunii Europene convenit între ţările membre interzice orice

restricţie privind mişcarea capitalului şi plăţile între statele membre şi asigură

trăinicie integrării europene.

Armonizarea deplinã a pieţei capitalurilor mai este frânatã şi de

caracteristicile naţionale ale pieţelor monetare, decurgând mai ales din nivelul

inflaţiei.

B. Libera circulaţie a serviciilor şi produselor financiare şi bancare

A doua directivă de coordonare bancară adoptată la 15 decembrie 1989

avea ca obiectiv instaurarea a unei pieţe unificate în care băncile aveau dreptul

de a furniza servicii – în toată gama de activităţi bancare

6 Basno Cezar, Dardac Nicolae- “Integrare monetar-bancară europeană”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001,pag.6.

9


– pe de o parte, fără a avea structuri organizatorice proprii în ţara în care

îşi au rezidenţa clienţii şi,

- pe de altă parte, prin intermediul unor sucursale înfiinţate de ea în mod

liber.

Astfel, directiva statuează principiul recunoaşterii reciproce a autorizaţiilor

bancare şi a legislaţiei bancare în virtutea cărora statele membre renunţă să

impună propriile condiţii de acces la activitatea bancară şi financiară a

sucursalelor unei bănci instalate pe teritoriul lor. Sucursalele băncilor străine sunt

supuse numai reglementărilor din ţările lor de origine considerate în fapt

echivalente.

a) Directiva stabileşte operaţiuni susceptibile de a fi desfăşurate de către

instituţiile de credit beneficiare de recunoaştere mutuală:

Primirea depozitelor şi a altor fonduri ce pot fi retrase de la

public;

Acordarea de credite ce include credit de consum, credit

ipotecar, factoring, credit pentru tranzacţiile comerciale(inclusiv forfaiting);

Leasing financiar;

Servicii de transfer a banilor;

Emiterea şi administrarea de mijloace de plată (de exemplu

cărţi de plată, cecuri de călătorie şi ordine de plată-banker’s draft);

Garanţii şi angajamente;

Cumpărarea şi vậnzarea pe cont propriu sau în contul

clientului pentru:

Instrumente ale pieţei monetare (cecuri, cambii, certificate de

depozit)

Valute străine;

Operaţiuni de anticipare (futures) şi opţiuni;

Instrumente valutare şi rata dobậnzii;

Titluri transferabile.

Participări la emisiuni de acţiuni şi furnizarea de servicii privind

asemenea emisiuni.

10


Consultaţii privind preluări de unităţi(structuri de capital), strategie

industrială şi probleme decurgậnd din asemenea operaţiuni; consultaţii şi

servicii referitoare la fuziuni şi achiziţii de structuri preluabile;

Agenţie de bursă-brokeraj;

Plasamente de portofoliu;management şi consultaţii;

Păstrarea în siguranţă şi administrarea titlurilor;

Servicii de referinţă privind creditele;

Servicii de păstrare în custodie.

Această enumerare urmăreşte să stabilească activităţile cu specific

bancar autorizate în spiritul directivei şi implicit este o soluţie care rezolvă

dificultăţile şi disensiunile apărute la întocmirea documentului în legătură cu

posibilitatea de a defini activitatea bancară într-o formulă mai restrictivă, prin

aceasta directiva promovând formula bãncii universale, extinzând funcţiunile

bãncilor comerciale la o sferã largã de operaţiuni specifice bãncilor de afaceri şi

bãncilor specializate.

Prin directivă se statuează necesitatea unei cooperări între autorităţile de

supraveghere bancară din ţara de origine a băncii, în ţara în care aceasta

acţionează.

b) Directiva defineşte regulile prudenţiale comune şi procedurile de control

minimale. În acest fel, instituţiile bancare care solicitã autorizaţie trebuie sã aibã

un capital minim reprezentând 5 milioane ECU, sumã ce trebuie menţinutã în

continuare pe tot timpul activitãţii.

c) Directiva stabileşte o regulã prudenţialã cu privire la participarea

bãncilor sau altor instituţii de credit la întreprinderi cu caracter non-financiar.

Astfel de participãri sunt limitate pentru fiecare participare, astfel:

o 15% din totalul fondurilor proprii

o pentru ansamblul participaţiilor nu se poate depãşi 60% din totalul

fondurilor proprii

11


C. Armonizarea legislaţiei bancare

Armonizarea legislaţiei promovată prin prevederile celei de-a doua

directive de coordonare bancară are ca scop principal fundamentarea

recunoaşterii reciproce a bãncilor în condiţiile unor norme prudenţiale similare în

mãsurã sã asigure stabilitatea sistemului bancar în cadrul pieţei unice europene.

Se evidenţiază, sub acest aspect:

modul de determinare a fondurilor proprii;

cerinţele privind rata de solvabilitate.

Fondurile proprii sunt considerate sub două ipoteze7:

o elementele ce constituie fondurile proprii de bază sau fondurile

proprii “dure” reprezentate de capital şi rezervele publicate care sunt incluse

nelimitat în cadrul fondurilor proprii

o elemente complementare (rezerve din reevaluare, titluri cu durată

determinată, angajamentele membrilor băncilor cooperatiste şi împrumuturile

subordonate care se iau în calcul limitat pentru jumătate din capitalul de bază).

Se precizează că împrumuturile subordonate sunt ele însele limitate la

jumătate din totalul lor.

Directiva relativă la rata solvabilităţii constituie axul central al regulilor

bancare armonizate.

Reglementarea cunoscută sub denumirea de Norma lui Cooke stabileşte

un raport minimal de 8% între fondurile proprii şi activele ponderate funcţiei de

risc. În mod asemănător activelor, sunt considerate şi elementele extrabilanţiere

potrivit unei scări de expunere la risc proprii.

Astfel, dezvoltarea operaţiilor extrabilanţiere, îşi gãseşte acoperirea printr-

o participare mai înaltã a aportului de capital.

Reglementările hotărậte la Basel între băncile centrale din “grupul celor

10” privind norma Cooke a găsit deplină înţelegere în întreaga lume, astfel că

7 Basno Cezar, Dardac Nicolae- “Integrare monetar-bancară europeană”, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001,pag.10.

12


aderarea a depăşit graniţele Europei comunitare, fiind aplicată în majoritatea

ţărilor.

Procesul de aliniere a normelor bancare s-a desfăşurat în timp pe alte arii

semnificative avậnd drept obiectiv central armonizarea şi uniformizarea pentru o

bună funcţionare a sistemului integrat constituit prin aderarea şi integrarea unor

sisteme cu caracteristici diferite. Un aspect esenţial l-a avut în acest sens

orientarea,înlăturậnd soluţiile divergente existente care să creeze distorsiuni

concurenţiale şi dezvoltări asimetrice.

Astfel, Directiva privind creditul de consum adoptată la 22 decembrie 1986

conţine prescripţii minimale privind creditul de consum, vizează o mai bună

protecţie a consumatorilor europeni şi eliminarea distorsiunilor datorate

discrepanţelor de reglementare.

Directiva cu privire la prevenirea utilizării sistemului bancar în scopul

spălării banilor din 10 iunie 1991 şi aplicabilă din 1993 impune băncilor o serie

de procedee şi măsuri organizatorice necesare pentru identificarea clienţilor care

ar putea realiza asemenea operaţiuni..

Directiva de supraveghere şi control a marilor riscuri adoptată la 21

decembrie 1992 prevede, în scopul evitării unei concentrări excesive a riscurilor

aferente unui client, limitarea creditelor acordate acestuia în raport de fondurile

proprii ale creditorului astfel:

25% din fondurilor proprii pentru o persoană considerată de mare risc;

800% pentru ansambul persoanelor creditate considerate de mare risc.

Directiva cu privire la sistemul de garantare a depozitelor din 30 mai 1994

a impus tuturor băncilor din Uniunea Europeană să adere la un sistem de

garantare a depozitelor . Această directivă nu se pronunţă nici pentru statutul

public sau privat, nici asupra modului de finanţare a sistemelor de garantare.

13


4. Globalizarea şi internaţionalizarea creditului bancar

Globalizarea şi internaţionalizarea creditului bancar a Insemnat îndeosebi

pentru piaţa creditului:

Diversificarea produselor credit" atat pentru clientela corporatistã cât şi

pentru gospodãrii şi stat

dezvoltarea tranzactiilor printr-un suport tehnologic conexat la retelele

informatice si tehnologiile IT;

scaderea pretului creditului (in paralel cu reducerea marjei) proces vizibil

in tarile membre Uniunii Europene, influentat atat de ritmul economisirii

interne, specific pentru fiecare tara, dar si de inflatie, fiscalitate si politica

monetara a tarilor respective;

dezvoltarea creditului de consum si a creditului ipotecar;

cresterea elasticitatii cererii pentru produse "credit".8

In ultimii zece ani s-au manifestat anumiti factori, specifici de la o tara la alta, cu

geneza interna sau internationala care au afectat direct marimea marjelor

bancare pentru fiecare din statele membre Uniunii Europene.

Pentru majoritatea tarilor Uniunii Europene reducerea preturilor creditului,

practicata de banci s-a datorat cresterii competitiei bancare, efectul activ si vizibil

al globalizarii finantelor in Europa.

Alti factori importanti, raportati la piata creditului sunt: ratele dobanzii,

inflatia, structura preturilor, costurile de exploatare ale bancilor si regularizarea

acestora.

In primul rand modificarea ratei dobanzii pe piata are un impact puternic pe

termen scurt in evolutia marjelor, deoarece bancile nu pot modifica imediat, dupa

modificarea ratei dobanzii pe piata, dobanda creditelor si a depozitelor. Slaba

reactie a bancilor poate fi datorata si "costurilor de antrenare" pe care le-ar

presupune modificarea ratelor dobanzilor asupra clientilor, tentatiei de a nu 8 www.primet.ro

14


produce modificari in pretul actiunilor emise de banca si tranzactionate pe piata

de capital, asteptarilor in ceea ce priveste rata dobanzii.

In al doilea rand nivelul ratelor dobanzii pietei poate avea un efect in evolutia

marjelor. Astfel pentru rate mari ale dobanzii este mai usor pentru banci sa

ajusteze ratele dobanzilor aplicate clientilor in cazul unor schimbari ale dobanzii

pe piata. Schimbarile in structura conditiilor ratelor dobanzii pot sa nu aiba impact

in marjele creditului.

In al treilea rand, suprataxarea serviciilor de administrare a conturilor bancare

poate de asemenea afecta marjele bancare, atunci cand marimea acestora

trebuie sa acopere o parte din cheltuielile de exploatare bancara, la acelasi nivel

ca al primei de risc.

Belgia, Finlanda si Suedia au raportat faptul ca taxele incluse in pretul platit de

clienti pentru serviciile de administrare a conturilor bancare reprezinta un factor

care influenteaza pe termen lung marimea marjelor bancare.

In al patrulea rand, prin "securizarea imprumuturilor" (transformarea creantelor

din credite in titluri de valori mobiliare, tranzactionate pe piata de capital), bancile

pot practica marje ale dobanzii active ceva mai scazute, datorita unui pret mai

scazut al capitalului, pe piata primara. Piata de capital se caracterizeaza prin

marje mai reduse ale intermediarilor, ceea ce inseamna procurare de capital la

cost redus de catre banci, prin emisiunea propriilor valori mobiliare, la care

subscriu creditorii privati, remunerati in baza creantelor incasate de banci din

creditele acordate la dobanzi active mai mari decat comisionul societatilor de

valori mobiliare care opereaza pe piata primara.

In al cincilea rand bancile pot transfera ceva din reducerea costurilor de

operare, in costurile aplicate clientilor, mai reduse, ca urmare a practicarii unor

marje scazute, ceea ce reprezinta un impact favorabil in conditiile cresterii

eficientei sistemului bancar. Din 1995 si pana in 1998 unul din cei mai utilizati

15


indicatori in masurarea eficientei sistemului bancar in Comunitatea Europeana

(respectiv raportul dintre costurile agregate de exploatare si venituri) arata o

crestere a eficientei sistemului bancar in tari precum Belgia, Danemarca, Grecia,

Spania, Italia, Portugalia, Marea Britanie si in mod deosebit Finlanda.

5. Sistemul bancar românesc în condiţiile aderãrii la UE

Având în vedere tendinţele şi standardele internaţionale şi necesitatea

îmbunătăţirii structurii şi funcţionãrii sistemului bancar romãnesc în contextul

aderãrii noastre la UE,chiar sistemul bancar continental va impune şi băncilor

româneşti, ca viitoarea structură a sistemului bancar românesc sã cuprindã

urmãtoarele:

• bănci mari competitive, cu reţele naţionale bine dezvoltate şi susţinute de

parteneri strategici, care vor efectua operaţiuni pe teritoriul ţării noastre, în cadrul

UE ca şi în afara acesteia. Se va ajunge la aceşti jucători importanţi o dată cu

încheierea procesului 8 de asanare a sistemului bancar românesc când vor avea

loc achiziţii, fuziuni şi ieşiri de pe piaţă a unor bănci comerciale Aceste bănci mari

pot fi numite bănci comunitare;

• bănci de mărime medie (bănci naţionale) care vor activa cu prioritate pe piaţa

bancară din România; ele pot fi universale sau specializate

• bănci zonale mici care vor fi preponderent bănci universale; după cum arată şi

numele ele vor activa pe pieţe restrânse din ţară;

• bănci locale foarte mici cu caracter preponderent de bănci universale şi care

vor acţiona într-o localitate şi cel mult în zonele limitrofe acesteia.9

Această posibilă structură piramidală a sistemului bancar românesc va

avea dezavantaje dar şi avantaje. Dezavantajul principal se referă la faptul că se

9 Berea, Aurel Octavian – “Sistemul bancar românesc şi aderarea la Uniunea Europeană”, în

Probleme economice nr. 39/1999, CIDE,Bucureşti, 1999

16


încetineşte viteza transferurilor iar avantajele sistemului privesc activitatea de

reglementare şi control de către organismele financiar-bancare care va fi mult

mai uşor de efectuat. Această posibilă configuraţie a structurii sistemului bancar

românesc este aceiaşi cu cea din ţările europene, care la rându-I este relativ

asemănătoare cu cea din sistemul bancar american.

Băncile reprezintă o componentă importantă a oricărui economii moderne

(se are în vedere atât cifra de afaceri cât şi rezultatul aplicării funcţiilor lor adică,

principalul finanţator în economie şi sistemul circulator al acesteia). Ele nu pot

funcţiona independent de clienţii lor.

Direcţiile de dezvoltare ale unei bănci depind de calitatea şi forţa

economică şi financiară a clienţilor ei şi de asemenea, de trăsăturile de natură

economică ale zonei.

Pornind de la aceste constatări, şi având în vedere necesitatea

restructurării sistemului bancar românesc, în perspectiva integrării europene, se

vor puncta în continuare unele funcţii ale băncilor. Astfel, banca poate fi văzută

ca un agent economic aflat în relaţii de dependenţă financiară cu ceilalţi agenţi

economici care sunt clienţii săi. Nivelul de eficienţă şi gradul de stabilitate al unei

bănci este determinată de calitatea clienţilor. Din veniturile acestora atrage

resurse pe care le plasează apoi în zonă realizând venituri reale în măsura în

care rezultatele financiare ale clienţilor împrumutaţi susţin rambursarea creditului

şi plata dobânzii.

În perspectiva integrării băncilor româneşti în Sistemul Bancar European,

în contextual participării la piaţa unică europeană, trebuie operate şi alte

modificări operaţionale care să favorizeze dezvoltarea şi diversificarea unor

produse şi servicii bancare moderne la nivelul standardelor europene10. De altfel,

chiar în Strategia dezvoltării pe termen mediu a sistemului bancar elaborată pe

baza Strategiei naţionale de dezvoltare economică a României pe termen mediu

10 Iordache, Florea; Şeitan, Silviu-Marius – “Sectorul bancar românesc în perspectiva

integrării în structurile europene”, în Probleme economice nr. 2-3/2001, CIDE, Bucureşti,

2001

17


unul din obiective urmărea diversificarea şi creşterea calităţii serviciilor financiar-

bancare (în principal urmăreşte integrarea serviciilor bancare cu cele furnizate de

operatorii pe piaţa financiară şi de asemenea, crearea condiţiilor pentru

dezvoltarea unor produse şi servicii în concordanţă cu cerinţele pieţei şi pentru

implementarea de produse şi servicii moderne de tipul instrumentelor hibride de

finanţare, instrumentelor financiare derivate, serviciilor de tipul e-banking).

6. Perspectivele pieţei bancare unice

Sectorul bancar este cel mai greu de uniformizat din randul pietelor

financiare ale zonei euro, spun oficialii Bancii Centrale Europene (BCE). Una din

prioritatile Agendei de la Lisabona, crearea unei piete financiare unice pan-

europene ramane inca o tinta indepartata in ceea ce priveste sectorul bancar.

BCE face apel, astfel, la autoritatile nationale din tarile zonei euro sa elimine

obstacolele care stau in calea uniformizarii sistemului financiar, transmite

Reuters. "Nu exista acces pan-european la produsele bancare", spune Gertrude

Tumpel-Gugerell, membru al Consiliului executiv al BCE.11

Creditarea bancara transfrontaliera se afla inca la un nivel extrem de scazut,

reprezentand numai 3,5% din imprumuturile din sectorul de retail, iar dobanzile

oferite difera foarte mult de la o tara la alta, a spus Tumpel-Gugerell.

Impactul introducerii monedei europene asupra pieţei unice a fost ca în

prima fază să inducă dereglementarea iar apoi în faza a doua integrarea şi

internaţionalizarea bancară pe calea fuziunilor şi achiziţiilor.

Activitatea de fuziuni şi achiziţii în Europa se încadreazã în diferite

tipare,funcţie de:

11 BCE: Piata bancarã europeanã e divizatã”, Bãnci/Finanţe,3 octombrie 2005

18


sectoarele de piaţã implicate(bãnci mutuale, bãnci proprietate

publicã, bãnci de economii)

mãrimea pieţei respective

mãrimea relativã a instituţiilor, raportat la nivelul internaţional cu

alte pieţe şi segmente specifice

dezvoltarea şi integrarea tehnologiilor IT, specificã fiecãrei instituţii

financiare

Referitor la evaluarea factorilor care au determinat dezvoltarea proceselor

de fuziuni si achiziţii trebuie sã menţionãm existenţa unor studii empirice în SUA,

în Europa fiind realizate studii care prezintã toate o viziune largã asupra

problmaticii fuziunilor şi achiziţiilor bancare, concretizatã în concluzii generale

dintre care cele mai importante ar fi urmãtoarele12:

1. Bancile care opereaza in pietele caracterizate de o mare concentrare

bancara practica de obicei dobanzi mari la imprumuturile pentru micile afaceri si

platesc dobanzi reduse la depozitele colectate prin operatiuni de retail (de la

gospodarii). Evolutiile recente arata ca:

noile canale de distributie a produselor si serviciilor bancare fac ca

pietele bancare locale sa fie mult mai contestabile;

dereglementarea a dus la cresterea competitiei pe pietele locale;

produsele bancare devenite marfuri au facut competitia mult mai

perfecta decat in trecut si totodata au modificat puterea pietei.

2. Studiile privind puterea pieţei realizate de companii de consultanţã

financiar-contabilã specializate au încercat sã indice rezultatele complexe

ale proceselor de fuziuni şi achiziţii.

3. Modificãrile reglementãrilor au creat o piaţã mai largã prin ştergerea

unor restrictii interstatale referitoare la sistemele bancare în SUA şi în

interiorul Uniunii Europene, iar în Europa crearea zonei euro a jucat un rol

important.

Mãsurând vloarea fuziunilor şi achiziţiilor bancare raportat la activele

sistemului bancar intern avem informaţii referitoare la impactul fuziunilor şi

12 www.primet.ro

19


achiziţiilor în sistemele bancare din fiecare ţarã. Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor

bancare poate fi expresia valorii nominale a tranzacţiilor. În raportul trimestrial al

Bãncii Reglemntãrilor Internaţionale, la nivelul lunii august 1999, valoarea

fuziunilor şi achiziţiilor în industria bancarã este exprimatã în miliarde USD.

Raportul aratã o creştere a valorii fuziunilor şi achiziţiilor la 17,5 miliarde USD în

1991-1992, apoi o scãdere a acesteia la 14,6 miliarde USD In 1994, urmatã de o

nouã creştere de la 19,1 miliarde In 1995-1996 la 100,4 miliarde în 1997-1998,

pentru zona euro( excluziv Austria, Irlanda, Luxembourg şi Portugalia).

Beneficiile rezultate din ajustarea costurilor de exploatare pot fi estimate

mai usor in ceea ce priveste fuziunea dintre institutiile financiare interne, in timp

ce in cazul grupurilor financiare sunt anticipate veniturile viitoare din

desfasurarea intregii game de activitati specifice grupului nou format.

Studiile asupra fuziunilor si achizitiilor bancare au incercat sa identifice

scopul economic al acestora. A rezultat ca ineficienta este comuna bancilor, iar

fuziunile interne intre parteneri de aceeasi dimensiune semnifica incercarea de

imbunatatire a eficientei bancare.

Noii intraţi în industria bancară au intensificat substantial competivitatea

mediului într-un număr de ţări din Uniunea Europeană.

Noii actori pe piaţa europeană includ entităţi bancare înfiinţate de bănci

străine, companii de asigurări, lanţuri de supermarket, vậnzători de automobile,

adesea banậndu-se pe "tehnologiile livrării la distanţă" respectiv "banca la

domiciliu" cu servicii prin telefon sau internet-banking.13

Noii intraţi au stimulat dezvoltarea "băncii de la distanţă (internet-banking).

Înfiinţarea băncilor pe internet a fost remarcată în majoritatea ţărilor Uniunii

Europene, drept una din evoluţiile care au avut cel mai mare impact asupra

condiţiilor competiţiei în sectorul bancar privat. Putem exemplifica aceasta cu

ţările nordice şi pieţele Marii Britanii si Irlandei.

Canalele virtuale de livrare a produselor bancare, devin o alternativă

viabila la băncile trandiţionale, operand cu costuri mai reduse şi permiţand astfel

clienţilor să compare preţurile oferite, cu cele ale băncilor tradiţionale.

13 www.primet.ro

20


Bibliografie:

1) Aurelian Alexandru, Paul Berea,”Modernizarea sistemului bancar”, Editura

Expert, bucureşti, 2003

2) Basno Cezar, Dardac Nicolae- “Integrare monetar-bancară europeană”,

Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001

3) BCE: Piata bancarã europeanã e divizatã”, Bãnci/Finanţe,3 octombrie

2005

4) Berea, Aurel Octavian – “Sistemul bancar românesc şi aderarea la

Uniunea Europeană”, în Probleme economice nr. 39/1999,

CIDE,Bucureşti, 1999

5) Constantin Rotaru,”Performanţa bancarã”, Editura Expert, Bucureşti, 2000

6) Iordache, Florea; Şeitan, Silviu-Marius – “Sectorul bancar românesc în

perspectiva integrării în structurile europene”, în Probleme economice nr.

2-3/2001, CIDE, Bucureşti, 2001

7) www.primet.ro

21

http://www.primet.ro/

sistemul bancar european in

Documents