sisteme si tehnici de implantare

7/29/2019 Sisteme Si Tehnici de Implantare

1/15

Sisteme si tehinici de implantare

Pentru majoritatea pacientilor, medicul va lua o amprenta bonturilor

transmucosale.


2/15

Primul pas esential este asigurarea corectitudinii localizarii bonturilor pe

implante, totodata si confirmarea radiografica fiind esentiala.

Cele mai multe tehnici de implant se bazeaza pe folosirea capelor de transfer

date de producator, care sunt plasate pe bontul transmucosal si fixate cu unsurub. Acuratetea apoi poate fi apoi asigurata, dovedind ca nu intervine

niciun rest. In rare cazuri, cum ar fi angulatia neobisnuita a implantului, s-ar

putea sa fie necesar sa se inregistreze locatia actuala a capatului implantului

propriuzis, folosind o amprenta de transfer special produsa pentru acest

scop.


3/15

Se ia o prima amprenta cu alginat intr-o lingura standard. In aceasta

etapa, pot aparea probleme in fixarea lingurii standard din cauza bonturilor

de vindecare care impiedica fixarea acesteia. Daca discrepanta e mica,

problema ar putea fi rezolvata folosind ceara moale pe marginea lingurii.

Unde proiectia peste mucoasa este mare, operatorul este obligat sa

foloseasca o lingura fabricata pentru o cavitate orala dentata. O modificare a

tehnicii ar fi aplicarea amprentei capelor conice pe bonturi inainte ca

amprenta cu alginata sa fie facuta.

Pentru fabricarea lingurii in laborator, operatorul trebuie sa obtina un

spatiu suficient de mare pentru acomodarea bonturilor trans-mucosale si a

amprentei de transfer. Un spatiu aditional ar trebui produs, deoarece

amprenta de transfer se face cu un material ca Duralay care ar putea interfera

cu lingura pozitionata pentru amprentare, atata timp cat spatiul a fost creat

pentru el. Cand implantele sunt foarte apropiate, o singura cale de acces este

creata iar locul dintre capele de transfer asigurat cu Duralay aplicat incantitati mici. In locurile unde implanturile de dimensiuni mari sunt aplicate,

lingura se confectioneaza cu doua gauri prin care capele de transfer

proiecteaza. Localizarea dintre cele doua cape este asigurata dupa ce

amprenta este luata. Amprentele cu timp scurt de priza sunt cele mai

convenabile, cu toate ca Duralay poate fi folosit, tinandu-se cont de faptul ca

timpul de priza e de preferat a fi mai mare daca este plasat peste pasta zinc

oxid-eugenol. In orice caz, medicul va fi nevoit sa aplice material in plus

peste cape pentru a se asigura cu sunt ferm unite. Relatia dintre cape este

critica si nu lasa loc de nicio eroare.

In practica, localizarea actuala a capelor este evidentiata indata ce s-a

verificat acuratetea lingurii din rasina acrilica. Deoarece procedura de

amprentare necesita mult timp, este recomandata folosirea lingurii

individuale inaintea aplicarii capelor de transfer. La baza amprentarii,

operatorul poate face ajustari la nivelul lingurii pentru a se asigura ca

amprenta definitiva iese foarte bine. Amprenta preliminara ar trebui luata,

adaptata lingura, ca apoi curatarea acestia inaintea aplicarii capelor de

transfer in cavitatea orala. Deoarece titaniul este relativ moale si se poate

deteriora usor de catre dintii antagonisti, capele de vindecare ar trebui

intotdeauna plasate peste bonturile transmucosale si scoase doar pentruprocedura de amprentare.

Cel putin 3 dimensiuni pentru insurubare sunt disponibile pentru a monta

capele pe bonturile transmucosale. In cazul sistemului Branemark

suruburile, denumite si pini de ghidaj, sunt de 10mm, 15mm si 20mm

lungime. Cu cat mai lung surubul, cu atat va proiecta mai mult in lingura

pentru amprenta si cu atat se va desprinde mai usor dupa ce materialul de


4/15

amprentare se aplica. Dezavantajul este ca lingura pentru amprenta trebuie

sa fie manipulata peste surub inainte sa poata fi fixata, si deci lungimea

surubului se alege in functie de spatiul disponibil. Suruburile cele mai scurte

ar putea fi de asemenea necesare in cazul unei protezari pe implant maxilare,

avand ca antagonisti dinti naturali. In aceste cazuri, se lucreaza cu precautie

pentru a se asigura localizarea cu usurinta a capetelor suruburilor, acestea

putand fi ingropate sub materialul de amprenta, fapt ce duce la

imposibilitatea scoaterii lingurii de amprentare inainte ca toate suruburile sa

fie slabite. Incercarea de a scoate lingura de amprentare doar cu un surub

slabit poate fi dureroasa. Intotdeauna se verifica ca surubul sa fie desfacut.

Se poate verifica mobilitatea surubului prin tragerea cu o penseta a capatului

acestuia. Daca capatul surubului este inconjurat cu material de amprenta sau

accesul este dificil, se continua desurubarea pana se simte un click, ca apoi

sa se continue pana la al 2lea click. Astfel se asigura ca bonturile si capele

sunt intradevar separate.Odata ce amprenta este scoasa din cavitatea orala, implantul analog

reprezentand bonturile transmucosale este plasat cu atentie peste capele de

transfer. Daca s-a folosit la amprentare gips in scopul localizarii, este

necesara aplicarea si apoi scoaterea implantului analog iar surplusul de gips

indepartat inainte ca acesta sa fie asezat pe capele de transfer si suruburile sa

fie stranse. Fiecare copie a bonturilor este pozitionata cu atentie inainte ca

amprenta sa fie turnata. Este necesar ca practicianul sa nu sara peste acest

pas in cazul in care una dintre capele de transfer nu sunt bine pozitionate in

amprenta. Astfel se va verifica daca cheita care uneste capa si implantul

analog este stransa, iar in caz contrar se poate reface amprenta in aceeasi

sedinta.

La baza structurii sta capa care este pozitionata pe bontul

transmucosal. Este fixata cu un surub de diametrul de 1.1mm. Pentru

bonturile standard, sunt disponibile cape inalte de 3mm si 4mm. Unde

permite spatiul, se alege cea mai inalta deoarece permite o suprafata mai

mare de fixare. (fig. 9.10)


5/15

Fig. 9.10 Doua inaltimi disponibile, 3mm si 4 mm. Intotdeauna se va folosi cea mai mare

unde permite spatiul.

Se produc doua capacele pentru surub, incorporand fie un locas fie un

hexagon intern. Deoarece capacelul in forma de hexagon trebuie sa fie mai

inalt si nu poate fi folosit cu cape mai scurte, cel cu locas este mai popular

ajungand sa fie standard. Surubul ar trebui strans cu o forta de aproximativ

10Ncm. (fig. 9.11)


6/15

Fig. 9.11 Doua modele de suruburi disponibile pentru fixarea capelor. Modelul simplu

(stanga) poate fi folosit la orice capa, dar modelul hexagonal (dreapta) necesita cape de

4mm.

Alte componente importante includ cheitele potrivite si un dispozitivelectronic de masurare a fortei pentru strangerea surubului. (fig. 9.12)

Fig. 9.12 Dispozitiv electronic care masoara forta corecta necesara strangerii surubului.


7/15

Bonturile transmucosale au fost inlocuite de sistemul de fixare cu

capse. (fig. 9.13)

Fig. 9.13 Sistem de fixare cu capse, inlocuitor al bonturilor transmucosale.


8/15

La baza capselor sta bontul care actioneaza pe centrul implantului.

Bonturile inclinate sunt de evitat. Ingreuneaza controlul placii bacteriene si

totodata constructia protezei, nu in ultimul rand putand fi un stress chiar si

pentru pacient. Cu toate acestea, cateodata este necesara folosirea acestora.

(Fig.9.14)

Fig. 9.14 Bontul angulat, greu de folosit in unele circumstante.


9/15

Producatorii recomanda ca bontul angulat transmucosal sa fie plasat

in mod normal peste implantul in cauza. O radiografie este esentiala pentru a

se asigura corectitudinea pozitionarii acestuia. Bonturile angulate necesita

capacele de vindecare speciale, sub forma conica. (Fig. 9.15).

Fig. 9.15 Capa de amprentare pentru bonturi angulate.


10/15

Implantul analog conic din inox este si el parte din sistem.

Procedeul de amprentare este identic cu cel pentru bonturile

conventionale,diferenta constituind-o componentele speciale. Ulterior, odata

cu construirea metalului, este disponibil si capacelul conic. Aceasta metoda

este foarte simpla de folosit, singurul dezavantaj fiind acela ca medicul

trebuie sa decida in cavitatea orala a pacientului unghiul necesar si, unde

este permisa, inaltimea corecta a bontului. Deoarece bontul (sau bonturile,

putand fi mai mult decat unul) poate fi rotat sau fixat intruna din cele 12

pozitii, nu este intotdeauna usor sa se ia decizia corecta in cabinet.

Cand medicii sunt nevoiti sa foloseasca bonturi angulate, este de preferat ca

pozitionarea acestora sa fie facuta in laborator. Alinierea poate fi facuta cuajutorul unui paralelometru iar relatia dintre bonturi si restul structurii este

verificata fata de pozitia dintilor artificiali.

Primul pas necesita amprentarea implantului in os, fara amprentarea

bontului transmucosal, si o capa de transfer special confectionata care

potriveste pe implant. Cu sistemul Branemark, capa incorporeaza un spatiu

hexagonal care potriveste peste acesta.

Gradatile de pe capa ajuta la evaluarea adancimii implantului sub mucoasa.

Deoarece adaptarea capei de transfer pe implant este esentiala si nu poate fi

examinata vizual, radiografia este necesara pentru asigurarea corectitudinii

acesteia. Capa de transfer este pozitionata in amprenta in metoda clasica, dar

un implant analog special fabricat trebuie utilizat reprezentand capul

implantului mai degraba decat bontul transmucosal. De asemenea, se poate

turna un material moale in jurul capei de transfer inaintea amprentarii. (Figs.

9.16-9.19).


11/15

Fig. 9.16. Implant analog pentru bonturile angulate.


12/15

Fig. 9.17. Capa de transfer pentru un singur dinte evidentiand capul implantului, nu a

bontului transmucosal.


13/15

Fig. 9.18 Spatiul hexagonal care trebuie sa corespunda proiectiei capului implantului.


14/15

Fig. 9.19 Implantul analog. A se observa proiectia hexagonala reprodusa

Dupa ce amprenta a fost luata, medicul are reproduse maxilarele

pacientului, iar pentru a determina pozitia ideala a dintelui se efectueaza

proceduri de insertie pe model. Se prepara o masca din silicon pentru a

inregistra pozitia dintelui si pentru a fixa bonturile pe implantul analog in

cea mai buna pozitie. Tentativa de completare a structurii inaintea procesului

de inserare se dovedeste a fi riscanta cand sunt necesare bonturile angulate.

Dezavantajul acestei metode este ca medicul trebuie sa aseze bontul angulat


15/15

in cavitatea orala in acelasi raport, de ajutor fiind realizarea unui marcaj ca

punct de referinta. Cand se foloseste mai mult decat un bont angulat, se

confectioneaza pe model o structura din rasina, fixand bonturile in pozitia

adecvata. Structura din rasina incorporeaza gauri pentru a facilita accesul

cheitelor pentru bonturi. Bonturile urmeaza a fi sterilizate, ca apoi sa fie

montate in cavitatea orala a pacientului si stranse pe structura din rasina.

Bonturile sunt stranse gradat, fara sa se efectua mai mult de 3 ture dintr-o

data, pentru a asigura stabilitarea, evitand riscul scoaterii acestora afara din

rasina. Astfel, bonturile angulate pot fi pozitionate pe implant in pozitia

corecta si la final stranse corect. Pozitia corecta se poate verifica cu ajutorul

radiografiei.

Flexibilitatea si performantele sistemului Branemark sunt remarcabile.

Pentru ca acestea sa fie obtinute, sistemul trebuie inteles impreuna cu

limitele acestuia.

sisteme si tehnici de implantare

Documents