1

Sistemele electorale

Există mai multe definiţii ale sistemelor electorale, dar toate pot fi reduse la ideea centrală

a transformării alegerilor populare în reprezentarea politică. O definiţie simplă precizează că

sistemul electoral reprezintă orice ansamblu de reguli prin care voturile cetăţenilor determină

selectarea unui executiv şi/sau legislativ1. A. Reynolds scoate în evidenţă afinitatea sistemelor

electorale faţă de principiile democratice: sistemele electorale sunt intrumente în mâinile

poporului; ele sunt instituţii folosite pentru a-i selecta pe decidenţi atunci când societăţile devin

prea extinse, pentru ca fiecare cetăţean să fie implicat în luarea deciziilor ce afectează

comunitatea.

Sistemul electoral este metoda prin care voturile exprimate prin alegeri sunt transformate

în mandate, pe care partidele şi candidaţii le câştigă într-o legislatură. O altă definiţie arată că

sistemul electoral este, în cea mai simplă expresie a sa, traducerea voturilor exprimate pe

parcursul alegerilor generale în mandate câştigate de partide şi candidaţi.

În sens larg, sistemul electoral cuprinde ansamblul normelor şi procedurilor electorale

identificabile la nivelul instituţiilor în care se foloseşte principiul electiv. În sens restrâns, care

este cel mai frecvent utilizat, ne vom referi doar la alegerea legislaturii (care are cea mai mare

putere).

Este necesar să facem o disctinţie între sistemele electorale şi formule electorale, adică

între ansamblul interacţiunilor sau normelor de natură electorală şi setul precis de reguli ce

guvernează translatarea preferinţelor politice ale cetăţenilor în zona reprezentării parlamentare. În

afară de formula electorală, un sistem electoral cuprinde şi alte variabile:

- magnitudinea circumscripţiilor;

- numărul circumscripţiilor;

- mărimea adunărilor reprezentative;

- comportamentul alegătorilor sau candidaţilor într-o situaţie electorală;

- volatilitatea electorală, etc.

aşa cum sistemul de partide cuprinde şi alte elemente în afară de numărul efectiv de

partide, cu care este adesea confundat.

1 Dicţionar Oxford de politică, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001.

2

CLASIFICAREA ŞI EVALUAREA SISTEMELOR ELECTORALE

Principalele aspecte ale sistemului politic ce au o influenţă majoră asupra normelor

electorale sunt:

Structura constituţiei sau a regimului politic

Sistemul electoral propriu-zis

Procedurile de votare (dimensiunea administrativă a alegerilor: înregistrarea

votanţilor, organizarea scrutinului, supravegherea secţiilor de votare, etc.).

Deşi sistemul electoral priveşte multiple variabile ce ţin de configurarea instituţiilor, el

poate fi redus la: formula electorală, magnitudinea circumscripţiei, structura buletinului de vot,

pragul electoral. Unele dintre aceste dimensiuni reprezintă criteriile după care sistemele

electorale pot fi clasificate. În general, sistemele electorale sunt clasificate după formula

electorală pe care se bazează, astfel încât aceasta poate duce la confuzii şi reducţii dăunătoare.

Criteriile de clasificare alternative nu trebuie să fie ignorate. Spre exemplu, criteriul

contextului teritorial utilizat în clasificarea alegerilor ar putea fi relevant şi în cazul clasificării

sistemelor electorale; există, astfel, sistemele de alegere aplicate la nivel local, regional, naţional,

sau supranaţional.

După magnitudinea circumscripţiei, sistemele electorale sunt uninominale şi

plurinominale.

După structura buletinului de vot există sistemele ce utilizează votul de listă şi

sistemele în care votul este atribuit individual.

Prin combinarea acestor criterii rezultă un mare număr de variabile ce pot fi caracterizate

prin referire la câteva exemple comune din rândul statelor democratice. Nicio abordare însă nu

clarifică îndeajuns deosebirile și asemănările dintre sistemele electorale și chiar clasificarea ce

are drept criteriu formula electorală poate eşua (de exemplu, sistemul proporţional de compensare

este potrivit naturii formulei electorale pe care se bazează un sistem mixt, dar, prin rezolvare şi

finalitate, este un sistem strict proporţional. Această afirmaţie ar putea isca confuzii. Sursa

problemei este că, în cazul scrutinului mixt, se uită adesea faptul că acesta se numeşte aşa

deoarece combină reprezentarea majoritară şi cea proporţională sub aspectul finalităţii şi nu sub

cel al metodei).

3

Formulele electorale sunt clasificate după scopul pe care îl servesc: asigurarea majorităţii

sau reprezentarea proporţională.

Evaluarea sistemelor electorale se bazează pe identificarea unora dintre obiectivele

următoare, prin aplicarea normelor referitoare la alegeri. Printre obiectivele determinante

enumerăm:

Asigurarea unui parlament reprezentativ;

Accesibilitatea alegerilor (accesul la manifestarea voinţei electorale depinde

uneori de trăsăturile sistemului electoral);

Oportunităţile de reconciliere şi evitare a conflictelor;

Facilitarea unei guvernări stabile şi eficiente (prin asigurarea unei majorităţi

parlamentare active); în regimurile democratice se poate transfera executivului o

putere decizională care duce la eficienţa administrativă şi coerenţă în promovarea

sau implementarea politicilor publice;

Asigurarea responsabilităţii reprezentanţilor;

Încurajarea partidelor cu bază electorală extinsă, ce valorifică clivaje sociale

încrucişate;

Promovarea opoziţiei parlamentare;

Reducerea costurilor şi asigurarea capacităţii administrative de a organiza alegeri

libere şi corecte;

Respectarea „standardelor internaţionale”.

I. Sistemele electorale majoritare

Modul de scrutin este regula legislativă ce determină cine sunt aleșii, plecând de la

voturile exprimate de electorat. Termenul majoritar semnifică faptul că, în cadrul fiecărei

circumscripții, candidatul sau lista de candidați care câștigă ia toate mandatele puse în joc. Scopul

acestor sisteme este acela de a da câştig de cauză opiniilor politicilor majoritare, în ambele

sensuri care definesc conceptul de majoritate:

Cel mai mare număr de voturi valabil exprimate, oricare ar fi acesta (majoritatea

relativă, sau pluralitate);

Cel mai mare număr de voturi valabil exprimate, care este egal sau mai mare decât

50% + 1 din totalul voturilor (majoritatea simplă, absolută,sau propriu-zisă.

4

Potrivit acestei diviziuni, sunt cuprinse în clasificarea sistemelor electorale majoritare:

Sistemul majoritar uninominal cu un singur tur;

Sistemul majoritar plurinominal cu un singur tur şi liste neblocate (block-

vote), care se rezumă la faptul că alegătorii au atâtea voturi, câte mandate sunt

alocate circumscripţiei şi sunt învingători candidaţii ce obţin cel mai mare număr

de voturi descrescător, indiferent de mărimea procentului înregistrat;

Sistemul majoritar plurinominal cu un tur şi liste blocate (party block-vote)

constă în faptul că alegătorii trebuie să voteze liste de partid şi nu candidaturi

individuale.

Sistemele majoritare propriu-zise sunt:

Sistemul majoritar cu două tururi;

Sistemul votului alternativ.

În cazul scrutinului uninominal, pentru fiecare circumscripție există un singur mandat pus

în joc și fiecare alegător dispune de un singur vot. În cazul celui plurinominal, pentru fiecare

circumscripție există mai multe mandate puse în joc și fiecare alegător are atâtea voturi câte

mandate sunt puse în joc, dar nu poate acorda mai multe voturi aceluiași candidat.

Scrutinul cu un singur tur presupune situația în care candidatul sosit în frunte este ales în

funcție de locurile care trebuie ocupate. Scrutin cu două tururi presupune faptul că, pentru ca un

candidat să poată fi ales din primul tur, este necesară obținerea majorității absolute a voturilor

exprimate. În caz contrar, va avea loc un al doilea tur de scrutin, la care de obicei participă primii

doi candidați care au obținut cel mai mare număr de voturi în primul tur, în acest al doilea tur de

scrutin majoritatea simplă fiind suficientă.

I.1. Scrutinul uninominal cu un tur

Țara este împărțită în circumscripții electorale, fiecare reprezentată de un singur deputat.

Fiecare alegător dispune de un singur vot. Candidatul clasat primul în fiecare circumscripție este

declarat ales (ex: Anglia și țările colonizate de ea – SUA; Canada, India). Numai partidul al cărui

candidat s-a clasat primul în circumscipția respectivă primește un loc, celelalte nu primesc nimic.

În cadrul unui sistem dominat de două partide mari, s-a observat că raportul locului obținut este

apropiat de centrul raporturilor voturilor:

5

L1/L2= (V1/V3)³;

L1= numărul de locuri obținut de Partidul1

V1= numărul de voturi obținute de Partidul 1

Reguli:

Amplificarea victoriei primului partid asupra celui de-al doilea

Distrugearea reprezentării celorlalte partide

Reprezentarea unui partid depinde foarte mult de repartiția geografică a voturilor

sale

Decupajele dezechilibrate demografic sunt foarte importante, fiind deseori consecințele

lipsei de reformă a vechiului decupaj, în urma unor evoluții demografice majore. Redecupajul

poate fi urmarea unor manevre neloiale, deși legale. Este suficient să se pună bază pe cunoștința

exactă a rezultatelor precedentelor alegeri, pentru a comasa voturile adversarilor într-o minoritate

de circumscripții, cu scopul de a câștiga în celelalte (ex: Elbridge Gerry – candidații partidului

susținut de el lui au obținut 29 de locuri pentru 50164 de voturi, față de adversari, care au obținut

11 locuri pentru 51766 de voturi) – de aici, termenul de gerrymandering.

Avantaje:

1. Simplitatea sistemului este uşor de aplicat şi de înţeles;

2. Produce o diferenţă clară a ponderii politicienilor pentru cele mai importante partide

aflate în competiţie (primele două partide majoritare);

3. Generează guverne monocolore;

4. Dă naştere unei opoziţii coerente în fiecare legislatură;

5. Avantajează partidele cu largă susţinere electorală;

6. Elimină din competiţie partidele extremiste;

7. Promovează o legătură strânsă între reprezentanţi şi cetăţeni;

8. Permite votanţilor să aleagă între candidaţi şi nu între partide;

9. Oferă şanse de participare candidaţilor independenţi care posedă sprijinul electoratului.

Dezavantaje:

1. Exclude partidele mici, ele fiind defavorizate în mod sistematic;

2. Nu oferă o reprezentare echitabilă minorităţilor;

6

3. Împiedică reprezentarea femeilor în adunările alese;

4. Poate încuraja dezvoltarea partidelor politice bazate pe relaţiile de clan, pe identitate

etnică sau religioasă;

5. Amplifică fenomenul „fiefurilor regionale”, atunci când un singur partid câştigă în mod

repetat toate mandatele într-o anumită regiune;

6. Există un număr mare de voturi nereprezentate (voturi ce nu duc la alegerea unui

candidat, voturi pierdute);

7. Poate fi insensibil la modificări de opinie (se poate câştiga un mandat într-o

circumscripţie în ciuda scăderii numărului de susţinători);

8. Depinde în mod direct de distribuirea geografică a voturilor.

I.2. Scrutinul uninominal cu două tururi

Este utilizat în Republica Centrală Africană, Congo, Belarus, Franţa, Portugalia, Austria,

Brazilia, sau Peru și, ca principal avantaj, oferă posibilitatea modificării de strategie între tururi şi

încurajează coalizarea grupurilor politice. Totuși, este un sistem electoral costisitor, care solicită

un efort organizatoric important; poate amplifica efectul de disproporţionalitate și poate fi nociv

în societăţile profund divizate (caz în care potenţează conflictele politice).

În cazul acestui tip de sistem electoral, dacă un candidat nu obține majoritatea absolută a

voturilor din primul tur, se organiează al doilea tur în care majoritatea relativă este suficientă.

Consecințele acestui mod de scrutin asupra transferului voturilor în locuri sunt aceleași cu cele

ale scrutinului uninominal cu un tur, dar cu o diferență importantă pentru a realiza alianțe între

cele două tururi.

Se poate considera că reprezentarea unui partid membru al unei coaliții, cu acord de

renunțare la unitatea candidaților între cele două tururi, respectă următoarele patru reguli:

amplificarea victoriei în locuri a coaliției câștigătoare în voturi ( ca la primele

două partide în cazul scrutinului cu un singur tur);

amplificarea numărului de locuri câștigătoare față de numărul de voturi obținut de

partidul dominant din coaliție în comparație cu restul;

avantaj în sânul coaliției pentru cel ce are mai bună capacitate de a polariza forțele

la turul al doilea;

7

avantaj în locuri pentru partidul care este cel mai puternic acolo unde coaliția este

majoritară.

Aceleași probleme ale inegalității geografice și injustiției politice în reprezentările din

scrutinul uninominal cu un tur există și în acest caz.

I.3. Scrutinul plurinominal cu un tur

Fiecare circumscripție electorală pune în joc mai multe locuri, iar candidații care obțin cel

mai mare număr de voturi sunt aleși, în funcție de numărul de mandate în fiecare circumscripție.

Pentru alegerea deputaților, acest sistem nu mai este utilizat în prezent în nicio democrație

reprezentativă. Există două variante:

1. Scrutin cu liste blocate – alegătorii nu votează pentru un candidat, ci pentru o listă de

candidați (ex: SUA- alegătorii nu votează președintele, ci aleg marii electori care desemnează

președintele). Principalul avantaj al acestui tip de sistem electoral este simplitatea sa, precum și

faptul că poate facilita reprezentarea minorităţilor, oferind posibilitatea prezentării unor liste

eterogene din punct de vedere etnic.

2. Scrutin cu liste neblocate – alegătorul votează pentru fiecare mandat, compunând

propria lui listă. Panașajul reprezintă posibilitatea acordată alegătorului de a șterge anumiți

candidați de pe listă și / sau de a-i înlocui cu candidați din alte liste. Este utilizat în Filipine,

Kuweit, Rep. Arabă Sirie, Insulele Maldive.

Reprezentantul unui partid sau candidat se află în dependență de repartiția geografică a

voturilor sale, iar efectul amplificării victoriei este mai mare decât în cazul scrutinului

uninominal ce urmărește prima regulă.

Într-un scrutin majoritar apare o amplificare a numărului de locuri obținute față de

victoria prin voturi, amplificare care este cu atât mai mare cu cât, pentru un număr dat de locuri

din adunare, numărul mediu al locurilor puse în joc pe circumscripție este mai mare, sau cu cât

numărul de circumscripții este mai mic (dacă avem două partide, A și B, care obțin 55%,

respectiv 45%, din voturi, atunci, dacă există o singură circumscripție electorală, A va lua toate

locurile, însă dacă există 100 de circumscripții, atunci A va obține 55% din locuri, iar B 45% din

locuri). Astfel, cu o proastă repartiție geografică a voturilor, câștigătorul în voturi poate deveni

învinsul în locuri, ceea ce poate duce, practic, la o inversare a rezultatelor.

8

I.4. Scrutinul plurinominal cu două tururi

În cazul scrutinelor majoritare și a celor plurinominale cu două tururi, responsabilitatea

regulii „un om, un vot”, de egalitate a reprezentării alegătorilor, nu se poate obține în mod real,

decât în circumscripțiile electorale cu aceeași populație. Acesta menține exigența majorității

absolute a voturilor exprimate în alegerile din primul tur. Când listele devin blocate, un eventual

tur secund se face numai pentru locurile nealocate în primul tur. O formațiune minoritară în

voturi poate fi reprezentată în locuri dacă poate fuziona la turul secund cu o altă formațiune

minoritară pentru a forma o alianță majoritară. În cazul listelor blocate, dacă fuziunea este

interzisă între cele două tururi, o formațiune minoritară este obligată sa renunțe să meargă separat

în primul tur.

II. Sisteme electorale proporţionale

Principiul reprezentării proporţionale (RP) implică încercarea de a reflecta cât mai fidel,

la nivelul adunărilor alese, structura opiniilor, aşa cum reiese din numărul de voturi acordat

fiecărui partid de către cetăţeni. Cu excepţia Votului Unic Transferabil (VUT), toate formulele

proporţionale utilizează liste închise, dar acestea pot fi adaptate, astfel încât votantul să aibă o

mai mare putere de a alege.

Tipul de sistem electoral întemeiat pe proporţionalitate pare să fie adesea preferat în noile

democraţii şi este foarte răspândit în statele cu tradiţie democratică.

Aceste sisteme ale reprezentării proporționale au drept scop asigurarea cât mai mare a

proporționalității în numărul de locuri obținute și numărul de locuri primite de către un partid.

Aceste moduri de scrutin conțin în legea lor electorală una sau mai multe metode de repartiție a

locurilor pentru a atinge acel obiectiv. Scrutinul proporțional nu este sinonim cu scrutinul de listă,

ci poate funcționa foarte bine cu candidaturi individuale (spre exemplu, sistemul Hare).

Avantaje:

1. Evită anomaliile caracteristice sistemelor majoritare, ceea ce o face mai eficientă în

ceea ce priveşte asigurarea legitimităţii de care se bucură rezultatul alegerilor. Această proprietate

este cu atât mai importantă cu cât în societăţile în curs de democratizare există diviziuni şi clivaje

majore, ce pot genera conflicte în cazul în care grupurile minoritare nu sunt reprezentate politic;

9

2. Translatarea fidelă a numărului de voturi în mandate câştigate (proporţionalitatea,

datorită calităţilor sale intrinseci, a devenit un criteriu de evaluare a justeţii formulei electorale);

3. Sistemele proporţionale încurajează candidaţii sau partidele cu vederi similare să

formeze coaliţii, astfel încât se ajunge la o formulare mai precisă a politicilor publice, sau la o

clarificare ideologică, mai ales acolo unde sistemul de partide nu a ajuns la maturitate;

4. Generează un număr foarte mic de voturi pierdute, sau irosite, în cazul în care pragul

electoral nu e foarte ridicat;

5. Facilitează accesul minorităţilor la reprezentare;

6. Încurajează partidele să facă campanie în afara circumstanţelor în care competiţia este

foarte strânsă (toate voturile adunate sunt importante în stabilirea rezultatului final);

7. Restrânge creşterea „fiefurilor regionale”, deoarece este puţin probabil ca un partid să

deţină monopolul asupra unei circumscripţii, sau grup de circumscripţii;

8. Duce la o mai mare continuitate şi stabilitate a politicilor; acest sistem nu favorizează

alternanţa unor partide cu ideologii intens polarizate (datorită coaliţiilor), prin urmare, trecerea de

la un program politic de stânga la unul de dreapta se face gradual.

Dezavantaje:

1. Cel mai important dezavantaj este fragmentarea sistemului de partide; celelalte

dezavantaje sunt originate în acest fenomen, sau îl detaliază;

2. Prezența coaliţiilor poate duce la blocaje ale legislaturii, instabilitate guvernamentală,

negocieri îndelungate;

3. Fragmentarea sistemului de partide duce la instabilitate politică;

4. Sistemele proporţionale favorizează partidele extremiste;

5. Generează coaliţii „artificiale”, împotriva naturii;

6. Partidele mici capătă o putere disproporţională, datorită potenţialului de şantaj şi de

coaliţie de care dispun în virtutea împrejurărilor;

7. Alegătorii nu pot să sporească responsabilitatea reprezentanţilor prin mijloacele

electorale;

8. Funcţia sistemelor proporţionale este relativ complicată şi greu de înţeles pentru

alegători, uneori impunând şi costuri administrative.

10

II.1. Variante ale reprezentării proporționale

Belgia a fost prima țară europeană care a adoptat reprezentarea proporțională pentru

alegerea deputaților în anul 1898. Înaintea dezvoltării variatelor moduri de scrutin proporțional,

voința de a ține seama de minorități, nereprezentate în cazul scrutinurilor majoritare, a dus la

elaborarea unor noi sisteme, diferite de scrutinul plurinominal, pentru a obține scrutine majoritare

cu efect proporțional (alegătorii votează pentru candidați și nu pentru liste)2.

Votul cumulativ reprezintă o modificare a scrutinului plurinominal, alegătorii putând

acorda mai multe voturi aceluiași candidat. Fiecare alegător are atâtea voturi câte locuri sunt puse

în circumscripție, iar candidații care obțin cele mai multe voturi sunt aleși proporțional cu locurile

acordate în respectiva circumscripție.

Votul limitat reprezintă tot o modificare a sistemului plurinominal, dar în sens invers.

Alegătorul dispune de această dată de mai puține voturi decât locurile puse în joc și nu le poate

cumula pe același candidat. Candidații ajunși în frunte sunt aleși în funcție de numărul de locuri

distribuite.

Votul unic netransferabil este un caz practic al votului limitat, alegătorul având un vot,

indiferent câte locuri sunt puse în joc de circumscripția lui. Sunt aleși candidații ajunși în frunte,

în funcție de numărul de locuri de acordat. Este un sistem propus de Condorcet în 1793. Fiecare

alegător are același număr de voturi, indiferent de locul în care alege și fiecare circumscripție are

un număr de locuri aproximativ proporțional cu populația. Acest sistem adaugă o putere

proporțională voturilor și locurilor obținute de partide, ceea ce îl face cel mai just dintre sistemele

neproporționale.

Pentru a-și mări la maxim numărul de locuri obținute, un partid trebuie să fie capabil, în

fiecare circumscripție:

1. să știe să aprecieze numărul de voturi potențiale;

2. să știe să aprecieze repartiția voturilor între partidele concurente;

3. să fie capabil să-și repartizeze alegătorii potențiali aproximativ egal între candidații cu

care intră în alegeri.

2 Pierre Martin, Sistemele electorale și modurile de scrutin, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București, 1999,

pp. 63-90.

11

II.2. Metodele prin coeficient

Prin aceste metode se calculează mărimea unui coeficient, care reprezintă numărul de

voturi necesare pentru un loc. Apoi, se împarte numărul de voturi pentru fiecare listă sau candidat

la acest coeficient. Numărul întreg obținut reprezintă numărul de locuri la care lista are dreptul.

De regulă, rămân locuri nealocate și voturi neutilizate (resturi).

Coeficientul Hare: Q = V/L;

V = numărul de voturi exprimate;

L = numărul de locuri acordate

Coeficientul Hogenbach-Bischoff: Q = V/(L+1)

Coeficientul Droop: Q = (V/(L+1) +1

Coeficientul Impecialli: Q=V/(L+2)

II.3. Votul unic transferabil sau sistemul Hare

Este primul sistem proporțional utilizat, un sistem utilizat prima oară de Thomas Wriglht

Mill în 1821. Are o metodologie complexă pentru organizarea scrutinului, dar foarte simplă

pentru alegători. Ea funcționează în circumscripțiile cu numărul cel mai mic de locuri (2-5),

acordate cu candidaturi individuale. Fiecare alegător trebuie să claseze, pe buletinul de vot,

candidații din circumscripția sa electorală, în ordinea preferinței (ca la scrutinul uninominal

alternativ). Toți candidații care și-au atins coeficientul pe prima preferință sunt declarați aleși (se

utilizează coeficientul Droop).

Dacă un candidat a depășit coeficientul, voturile sale suplimentare se împart între ceilalți

candidați, conform preferințelor următoare. Se calculează proporția preferințelor următoare în

favoarea candidaților rămași în cursă pe ansamblul voturilor candidatului ales, proporție ce se

aplică apoi la surplusul de voturi depășind coeficientul pe care l-a obținut ce ales. Dacă în urma

numărării voturilor niciun candidat nu a obținut numărul de voturi care să egaleze coeficientul și

nu sunt locuri de acordat, se elimină candidatul de pe ultimul loc, repartizându-se voturile sale

între ceilalți candidați, ținându-se seama de preferințele următoare pe buletinele candidatului

eliminat. Dacă în final rămân numai doi candidați pentru un loc, îl primește acela care are mai

multe voturi repartizate, chiar dacă nu atinge coeficientul.

12

Acest sistem de origine englezească este versiunea proporțională a votului alternativ,

aceste două moduri de scrutin apropiate ca spirit sunt utilizate pentru alegeri diferite în același

stat (Irlanda și Australia). Acest sistem încurajează partidele să afișeze alianțele, în fața

alegătorilor dând semnale pentru preferințele de urmat. Calitatea votului unic transferabil este

aceea că permite alegătorilor să-și aleagă singur deputatul și îl asigură că votul său pentru un

candidat îi va servi la alegerea unui candidat al aceluiași partid, dar pe care nu îl vrea.

În cadrul scrutinului de listă sunt posibile două tipuri de soluții3:

Resturile cele mai puternice (metoda Hamilton, 1792) – se utilizează coeficientul

simplu, iar pentru locurile neatribuite se utilizează regula resturilor celor mai puternice. Această

metodă este folosită de partidele mici, dar pot da naștere la paradoxuri matematice. Când au de

ales un mod de scrutin, responsabilii politici se ghidează mai degrabă după o logică politică și nu

de una matematică.

Metoda celor mai puternice medii (Jefferson 1792) – se aplică coeficientul simplu și

fiecare loc neatribuit este afectat succesiv fiecărei liste, adăugându-se locurile deja obținute. Se

calculează pentru fiecare listă raportul voturi / locuri. Locul este atribuit acelei liste care are cea

mai mare medie de voturi pe locuri. Această metodă favorizează partidele mari.

Metodele prin divizori – principiul general al acestor metode este în a diviza succesiv

numărul de voturi de pe fiecare listă din circumscripție printr-o serie de voturi, denumiți divizori.

Locurile sunt atribuite listelor în funcție de ordinea numărului celui mai mare obținut după

această operație.

Metoda D’Hondt (Jefferson 1792) – o altă prezentare, absolut echivalentă a metodei

celor mai puternice medii. Este o metodă propusă de Victor D’Hondt, ce are ca divizori suita

numerelor întregi: 1,2,3,4.

Metoda Sainte-Lagüe (metoda Webster 1832) – propusă în 1910 de matematicianul

Saint-Lagüe și utilizează ca divizori 1,3,5,7. Această metodă defavorizează mai puțin partidele

mici decât cea precedentă și nu reprezintă paradoxurile matematice ale metodei celor mai mari

resturi.

3 Ibidem, p.77.

13

Rolul pragurilor

În unele sisteme proporționale, pentru a permite participarea și repartizarea locurilor, s-a

impus un prag național / de circumscripție, în general fixat în procente din voturile exprimate.

Etapele pragului pot fi importante și într-o oarecare măsură pot aduce atingere reprezentativității

din adunare.

Scrutinelor proporționale li se aplică următoarele 3 reguli:

1. cu cât crește magnitudinea circumscripției, cu atât crește proporționalitatea sistemului;

2. cu cât crește magnitudinea circumscripției, cu atât diferitele sisteme proporționale tind

să dea același rezultat;

3. toate sistemele electorale supra-reprezintă partidele cele mai puternice în defavoarea

celor slabe.

Analiștii vieții politice au remarcat foarte repede că modurile de scrutin au efecte ce

depășesc simpla transformare a voturilor în locuri, mai ales asupra sistemelor politice prin

numărul de partide și stabilitatea guvernamentală. Sistemele proporționale sunt mai juste sub

criteriul transformării voturilor în locuri. Partizanii scrutinelor majoritare trebuie să dovedească

faptul că repartizarea voturilor nu este o chestiune independentă de modul de scrutin, ci este

influențată de acesta (modul de scrutin influențează alegătorii); în plus, acestea favorizeză

obținerea majorității guvernamentale de un singur partid și sunt, așadar, mai stabile decât

guvernele de coaliție.

În anul 1951, în lucrarea sa Les partis politiques, Maurice Duverger propunea trei legi

referitoare la modul în care tipul de sistem electoral influențează sistemul de partide4:

1. Reprezentarea proporțională tinde către un sistem de partide multiple, rigide,

independente și stabile;

2. Scrutinul majoritar cu două tururi tinde către un sistem de partide multiple, suple,

dependente și relativ stabile;

3. Scrutinul majoritar cu un tur tinde către un sistem dualist, cu alternanța de mari partide

independente.

Lucrarea sa prezintă sistemele de partide ca un rezultat al modurilor de scrutin. „Acțiunea

sistemelor electorale poate fi comparată cu o frână, sau accelerator: un anume regim electoral

facilitează creșterea numărului partidelor, determinată de acțiunea unor factori, în timp ce un alt

4 Maurice DUVERGER, Les partis politiques, Armand Colin, Paris, 1951, p. 129.

14

regim electoral acționează ca un obstacol [...] Dar modurile de scrutin nu au rol propriu-zis de

motoare: aceastea reprezintă realitățile naționale, ideologiile și mai ales structurile socio-

economice care au, în general, acțiunea decisivă în această privință”5.

III. Sistemele electorale mixte

Aceste tipuri de sisteme electorale provin din combinarea unor formule electorale din

cele două categorii menţionate mai sus (majoritare şi proporţionale). Categoria sistemelor mixte

are un statut aparte, deoarece se întemeiează pe un fundament al clasificării insuficient clarificat.

Îmbinarea formelor majoritare şi proporţionale duce la rezultate foarte diferite. Un sistem mixt

sub aspect procedural poate fi majoritar/proporţional prin finalitate.

Luând în calcul factorul „finalitate”, Pierre Martin consideră că sistemul electoral german

(50% din mandate sunt alocate după formarea majorităţii pluralitară, restul sunt folosite pentru

compensarea disproporţională ce rezultă de aici) ar fi întru totul proporţional. Dacă vom combina

criteriul procedural al metodei cu cel al finalităţii, vom obţine o clasificare ce cuprinde:

1. Sistemele mixte cu o finalitate proporţională (sistemele proporţionale de compensare

- Mixed Member Proportional System). Aici, votul proporţional este folosit pentru a compensa

efectele celui majoritar. Eficacitatea depinde de mărimea părţii proporţionale (dacă aceasta este

mai mare de 50% din total, atunci rezultatele sunt comparabile celor pe care le produc sistemele

proporţionale tipice).

Exemplu: Germania, Italia, Venezuela.

2. Sistemele mixte paralele constau în juxtapunerea metodelor majoritare şi

proporţionale nu se face cu intenţia de a realiza o compensare (cele două sunt separate). Şi în

acest caz disproporţionalitatea rezultată depinde de mărimea părţii majoritare.

Exemplu: Andorra (50% RP; 50% M), Japonia (37,5% RP; 62,5% M), Coreea (19% RP;

81% M);

3. Sistemele mixte cu finalitate majoritară sunt acele sisteme în care legea electorală este

concepută în aşa fel încât să garanteze un rezultat mai sigur pentru unul dintre competitori.

5 Ibidem.

15

Avantajele sistemelor mixte ţin în primul rând de posibilitatea de a se constitui în

opţiunile dezabile atunci când apar negocieri strânse în ceea ce priveşte configurarea regimului

politic. Sistemele mixte pot fi soluţii la conflicte de ordin politic şi permit alegerea între foarte

multe grade de proporţionalitate, ceea ce favorizează obţinerea unui compromis. Sistemele mixte

de compensare pot genera rezultate proporţionale păstrând avantajele date de votul uninominal.

Sistemele mixte nu sunt mai puţin dispropoţionale, oferind în general şanse mai multe partidelor

mici.

Marele dezavantaj al tuturor sistemelor mixte, dincolo de faptul că ar putea fi greu de

înţeles şi aplicat, este ca dau naştere unei categorii distincte de aleşi, cu preferinţe diferite:

a. Cei care sunt aleşi direct, cu vot uninominal în circumscripţii;

b. Cei care-şi datorează mandatul listelor electorale (politicieni influenţi la nivel central de

conducere a partidului din care provin).