Scrotul – alcatuire, vascularizatie, inervatie

Scrotul constituie invelisul cutanat al testiculului si epididimului, continand si portiunea initiala a funiculului spermatic. Este impartit in doua jumatati, numite loje testiculare, de catre septul scrotal. Jumatatea stanga este mai coborata, ca si testiculul pe care il contine.Culoare sa este mai inchisa decat a pielii invecinate. Prezinta un rafeu median care se continua posterior cu rafeul perineului si anterior cu rafeul penian. De la rafeu pornesc cute transversale care dau scrotului aspect incretit.

Forma lui variaza cu varsta si cu conditiile fiziogice:

Incretit la copii, tineri si temperaturi scazute Alungit la varstnici si temperaturi ridicate

Scrotul este foarte sensibil la modificarile de temperatura, mai ales pentru ca nu contine tesut adipos.

Scrotul este format din sase tunici concentrice:

Pielea – fina, extensibila, de culoare mai inchisa. Prezinta un rafeu median de la care pornesc cute transversale. Contine glande sebacee, sudoripare, peri si terminatii nervoase.

Tunica dartos – rol termoreglator Fascia spermatica externa – tesut conjunctiv lax provenit din aponevroza muschiului oblic

extern. Se continua cu fascia superficiala a penisului. Fascia cremasterica – contine fibre din aponevroza muschiului blic intern. Contine si muschiul

cremaster. Fascia spermatica interna – provine din fascia transversalis si se continua cu fascia profunda a

penisului. Tunica vaginala – seroasa care acopera testiculul si epididimul. Este alcatuita dintr-o lama

parietala si una viscerala.

Vascularizatia scrotului este realizata de trei surse arteriale:

Artera rusinoasa externa superficiala – pentru partea anterioara Artera rusinoasa externa profunda – pentru straturile profunde Ramuri scrotale posterioare – pentru partea posterioara

Venele scrotului sunt omonime arterelor si dreneaza in venele rusinoase externe si interne.

Anastomozole arterio-venoase bogate de la nivelul fasciei cremasteric permit o circulatie rapida a sangelui si schimburi de caldura in contracurent, ceea ce contribuie la mentinerea unei temperaturi mai scazute cu 2-3oC la nivelul testiculului, facilitand gametogeneza.

Inervatia este realizata de catre nervi scrotali anteriori si posteriori, precum si ramura genitala a nervului genitofemural, ce se afla in funiculul spermatic.

Prostata – situatie, configuratie externa, structura functionala

Prostata este un organ musculo-glandular unic cu rol in excretia lichidului prostatic si formarea lichidului seminal. Masoara 2x4x3cm si are o masa de 20g.

Este un organ pelvis-subperitoneal, asezat intr-o loja delimitata de urmatorii pereti:

Anterior – simfiza pubiana Posterior – septul recto-veziculo-prostatic Lateral – muschiul ridicator anal Superior – vezica urinare Inferior – diafragma urogenitala

Prostata este descrisa sub forma de castana usor turtita antero-posterior, ce prezinta:

Fata anterioara – aproape verticala Fata posterioara – oblica la unghi de 45o

Baza – situata superior, ce prezinta o creasta transversala formata din 2 versanti, anterior si posterior

Varf – orientat inferior, situat pe diafgrama urogenitala

Structura functionala a prostatei – Are structura de glanda tubuloacinoasa. Prezinta o capsula proprie, care impreuna cu fascia prostatica derivata din tesutul conjunctiv inconjurator formeaza capsula periprostatica. Aceasta capsula este strabatuta de 4 canale:

Uretra prostatica Utricula prostatica – rest embrionar al ductelor paramezonefrotice Müller Canalele ejaculatoare

In functie de canale, prostata esteimpartita in urmatorii lobi:

2 lobi laterali – posterior de uretra prostatica si inferior de planul oblic ce trece prin canalul deferent

Istmul – uneste anterior lobii laterali Lob mijlociu – posterior de uretra prostatica si superior de planul oblic ce trece prin canalul

deferent Lob postero-inferior – partea postero-inferioara a glandei

Implicatii clinice – lobul mijlociu, de origine mezodermala, reprezinta sediul adenoamelor prostatice. Ceilalti lobi, de origine endodermala, reprezinta sediul adenocarcinoamelor prostatice, tumori maligne. Prin tuseu rectal se poate palpa fata posterioara a prostatei si santul medial dintre cei 2 lobi laterali.

Raporturile prostatei. Vezicula seminala si ductul ejaculator. Glandele bulbouretrale

Prostata stabileste urmatoarele raporturi:

Anterior – vasele pubiene si simfiza pubiana, intre ele si prostata ramanand un spatiu de 2-3 cm unde se afla manunchiul vasculo-nervos prostatic

Posterior – ampula rectala – prin tuseu rectal se poate palpa fata posterioara a prostatei si santul medial dintre cei 2 lobi laterali

Lateral – muschii ridicatori anali (la distanta), plexul venos prostatic, PHI Versantul anterior – colul vezicii urinare Versantul posterior – canalul deferent si vezicula seminala Inferior – diafragma urogenitala

Vezicula seminala sunt organe pereche al caror produs de secretie participa la formarea lichidului seminal. Fiecare vezicula are o lungime de 5cm si o grosime de 5mm. Vezicula seminala are forma conica, prezentand un varf si o baza:

Baza – orientata superior, lateral si posterior Varf – orientata inferior, medial si anterior

Baza este intersectata anterior de ureter, iar varful se continua cu ductul excretor, care la baza prostatei se uneste cu ductul deferent, formand canalul ejaculator.

Veziculele seminale stabilesc urmatoarele raporturi:

Anterior – fundul vezicii urinare Posterior – rect Medial – ampulele deferentiale Lateral – plexul venos prostatic si PHI

Glandele bulbouretrale sunt glande pereche ce se afla in unghiul dintre uretra membranoasa si bulbul spongios si se deschid in uretra spongioasa. Secretia lor participa la formarea lichidului seminal. Glandele bulbouretrale se afla intre fasciile superioara si inferioara ale diafragmei urogenitale, prezentand astfel urmatoare raporturi:

Raporturi:

Superior – fascia superioara a diafragmei urogenitale Inferior – fascia inferioara a diafragmei urogenitale, bulbul spongios Medial – uretra membranoasa

Penisul – configuratie externa, situatie, structura, baza anatomica a erectiei

Penisul este organul copulator masculin. El contine si portiunea spongioasa a uretrei, avand si rol in mictiune. Din punct de vedere topografic si functional cuprinde doua parti distincte, radacina si corpul.

Radacina este ascunsa in perineu, fixa. Este situata la nivelul perineului superficial, superior de scrot. Este alcatuita din cele doua radicini ale corpului cavernos si bulbul penian situat intre ele.

Corpul este vizibil si mobil. Are forma unui cilindru usor turtit caruia i se descriu:

Fata dorsala care in repaus priveste anterior Fata ventrala (uretrala) pe care proemina uretra mai ales in timpul erectiei

Corpul are urmatoarele dimensiuni – lungime de 10-18cm si circumferinta de 9-12cm.

Corpul prezinta o extremitate libera numita gland. Aceasta este acoperita de preputiu, are o forma conica, de culoare roz, devenind rosie in timpul erectiei. Are o circumferinta proeminenta numita coroana glandului, care are un relief mai accentuat pe fata dorsala. Coroana glandului este separata de insertia preputiului prin colul glandului. Varful glandului prezinta o fanta sagitala de 5-6mm lungime ce reprezinta ostiul uretral extern. Fata uretrala a glandului prezinta un sant ce se intinde intre ostiul uretral extern si colul glandului, pe unde se insera fraul preputiului. Glandul este acoperit de epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat care se continua cu epiteliul de pe fata interna a preputiului.

Tegumentul penisului prezintao parte retractila (preputiul) si o parte aderenta.Preputiul este o plica ce porneste de la nivelul colului glandului, se reflecta la marginea libera a acestuia si revine la nivelul coroanei glandului. Intre preputiu si gland se formeaza un spatiu virtual, numit cavitate preputiala. Preputiul este unit de fata uretrala a glandului prin fraul preputiului.

Preputiul prezinta pe fata externa glande sebacee si sudoripare care lipsesc pe fata interna iar la nivelul fetei interne exista glande preputiale. La nivelul coroanei glandului si la nivelul colului exista glande preputiale care secreta smegma.

Pielea aderenta prezinta o mare mobiltate fata de planul profund. Fata sa uretrala prezinta un pliu longitudinal median, rafeul penisului care se continua posterior cu rafeul scrotal. Rafeul penisului repezinta vestigiul embrionar al fuziunii plicilor uretrale.

Structura penisului –Penisul este alcatuit din 3 cilindri de tesut erectil – 2 corpi cavernosi (situati superior si lateral in sectiune transversala) si un corp spongios (situat inferior si pe linie mediala in sectiune transversala) ce sunt separati la nivelul radacinii si se unesc inferior de pubis pentru a forma corpul penisului. Corpii cavernosi se insera pe tuberozitatile ischiadice si sunt acoperiti de muschii ischiocavernosi la nivelul radacinii. Cei doi corpi cavernosi se unesc subpubian pentru a forma trunchiul cavernos. Acesta prezinta un sant profund pe fata sa uretrala, format de corpul spongios. Corpul spongios prezinta o dilatatie numita bulb spongios la nivelul radacinii, ce este acoperita de muschiul

bulbospongios. De aici se continua cu portiunea intermediara, de-a lungul corpului penisului, dupa care formeaza glandul penisului. In grosimea lui se afla uretra, care patrunde in el la nivelul bulbului.

Baza anatomica a erectiei –Corpii cavernosi sunt alcatuiti din tesut erectil caracterizat printr-un sistem de trabecule care se intretaie in toate directiile delimitand caverne sau sinusuri care comunica larg intre ele. Cavernele profunde sunt mai mari decat cele superficiale. Cavernele sunt captusite cu endoteliu si se umplu cu sange in timpul erectiei.

Sursa de sange este reprezentata de artera profunda a penisului, ramura terminala a arterei rusinoase interne. Aceasta patrunde in radacina corpului cavernos si apoi are traiect catre anterior prin axul acestuia pana la varf. Dispusa in axul corpului cavernos da o serie de ramuri spiralate care se numesc artere helicine si care se impart in grosimea corpului cavernos in 2 tipuri de ramuri – nutritive si functionale. Cele functionale se capilarizeaza si se deschid in cavernele profunde. Dilatarea arterei profunde a penisului si a ramurilor sale functionale duce la acumularea de sange in caverne. Acestea comprima venele corpilor cavernosi, restrictionand fluxul prin acestea, ceea ce duce la acumularea de sange in corpii cavernosi.

Perineul posterior – definitie, descriere

Perineul este reprezentat de totalitatea partilor moi care inchid stramtoarea inferioara a pelvisului. Aceasta stramtoare este delimitata de marginea inferioara a simfizei pubiene, ramurile ischiopubiene, ligamentele sacrotuberoase si varful coccisului. Perineul are forma de romb, cu diagonala mare intre unghiul subpubian si varful coccisului si diagonala mica intre cele doua tuberozitati ischiadice. Diagonala mica imparte perineul intr-un triunghi anterior, urogenital si un triunghi posterior, anal.

Perineul posterior prezinta urmatoarele straturi:

Tegument – este mai gros la margini, unde se continua cu tegumentul regiunilor invecinate, si mai subtire in jurul orificiului anal, unde formeaza pliuri radiare. In aceasta zona este mai pigmentat. La nivelul liniei anocutanate se continua cu mucoasa rectului. Este acoperit de par si prezinta numeroase glande sebacee si sudoripare, iar pe linie mediana prezinta un rafeu longitudinal numit rafeu perineal.

Fascia superficiala Diafragma pelvina

Diafragma pelvina – Este o formatiune musculo-fasciala de forma unei palnii cu deschiderea mica orientata inferior, aceasta inconjurand rectul la limita dintre canalul anal si ampula rectala.

Diafragma pelvina este alcatuita din muschii ridicatori anali, coccigieni si sfincter anal extern si fasciile lor.

Diafragma pelvina prezinta anterior, pe linia mediana, o fanta oblica, cuprinsa intre cei doi muschi ridicatori anali, simfiza pubiana si peretele anterior al rectului, numita hiatus urogenital. Prin acesta trec uretra prostatica la barbat si uretra si vagina la femeie.

Diafragma pelvina prezinta fascia pelvina, o continuare inferioara a fasciei endoabdominale, ce captuseste fata interna a peretilor abdominali. Fascia pelvina se dedubleaza la nivelul arcului tendinos al muschiului ridicator anal in doua foite:

Parietala – acopera fetele superioare si inferioare a muschilor ridicator anal si coccigian, precum si fata mediala a muschiului obturator intern. Prezinta doua parti:

o Fascia superioara – acopera fata superioara a diafragmei pelvineo Fascia inferioara – acopera fata inferioara a diafragmei pelvine, continuand de la nivelul

hiatusului urogenital fascia superioara Viscerala – inconjoara organele pelvine in portiunile lor subperitoneale (rect, vezica urinara,

prostata, vagina)

Perineul anterior la barbat – definitie, descriere

Perineul anterior se mai numeste regiune urogenitala. Se continua superior cu regiunea pubica, posterior cu regiunea anala sau perineul posterior, iar lateral cu trigonul femural ipsilateral, de care este despartit prin plica genitofemurala.

Prezinta urmatoarele straturi:

Tegumentul – este mai subtire in partea anterioara, unde se continua cu tegumentul regiunii pubiene, a penisului si a scrotului, si mai gros in partea posterioara

Paniculul adipos (panicul = patura de tesut de un singur tip) – este mai subtire in partea anterioara. Se termina inferior in potcoava, in concavitatea careia intra radacina penisului si scrotul.

Fascia superficiala – prezinta o lama superficiala, bogata in tesut adipos, si una profunda, ce formeaza fascia muschilor superficiali ai perineului anterior

Spatiul superficial al perineului – cuprins intre fascia superficiala si fascia inferioara a diafragmei urogenitale. Contine radacina penisului si planul muscular superficial.

Planul muscular superficial –cuprinde muschiul transvers superficialal perineului (tuberozitatea ischiadica -> centrul tendinos al perineul), muschiul bulbospongios (centrul tendinos al perineului -> bulbul spongios) si muschiul ischiocavernos (tuberozitatea ischiadica ->radacina corpului cavernos).

Fascia inferioara a diafragmei urogenitale sau membrana perineala – prezinta pe linie mediana, inferior de simfiza pubiana, un orificiu prin care trece uretra membranoasa, iar lateral de acesta orificii prin care trec canalele excretoare ale glandelor bulbouretrale. Marginea anterioara a acestei fascii este mai groasa si formeaza ligamentul transvers al perineului, ce se intinde intre ramurile inferioare ale oaselor pubiene. Este strabatut de arterele si nervii dorsali ai penisului.

Spatiul profund al perineului – cuprins intre fasciile inferioara si superioara a diafragmei pelvine. Contine planul muscular mijlociu, uretra membranoasa, glandele bulbouretrale si arterele si nervii dorsali ai penisului.

Planul muscular mijlociu – Contine muschiul transvers profund al perineului (fata mediala a ischionului si ramurii acestuia, superior de insertia muschiului transvers superficial -> centrul tendinos al perineului) si sfincterul uretral extern.

Fascia superioara a diafragmei urogenitale –acopera fata superioara a muschiului transvers profund al perineului si se uneste posterior de acesta cu fascia inferioara. Medial se continua cu fascia prostatica.

Planul muscular profund – este reprezentat de partea anterioara a diafragmei pelvine, adica de originile pe pubis ale muschiului ridicator anal, invelit in fasciile parietale ale diafragmei pelvine.Intre fata inferioara a diafragmei pelvine si fascia superioara a diafragmei urogenitale se afla prelungirea anterioara a fosei ischiorectale.

Perineul anterior la femeie – definitie, descriere

Perineul anterior se mai numeste regiune urogenitala. Se continua superior cu regiunea pubica, posterior cu regiunea anala sau perineul posterior, iar lateral cu trigonul femural ipsilateral, de care este despartit prin plica genitofemurala.

Prezinta urmatoarele straturi:

Tegumentul – este mai subtire in partea anterioara, unde se continua cu tegumentul regiunii pubiene, si mai gros in partea posterioara

Paniculul adipos (panicul = patura de tesut de un singur tip) – este mai subtire in partea anterioara. Se termina inferior in potcoava, in concavitatea careia intra radacina penisului si scrotul. Paniculul adipos este mai gros la femei.

Fascia superficiala – prezinta o lama superficiala, bogata in tesut adipos, si una profunda, ce formeaza fascia muschilor superficiali ai perineului anterior. Vestibulul vaginal imparte aceasta fascie in doua jumatati.

Spatiul superficial al perineului – cuprins intre fascia superficiala si fascia inferioara a diafragmei urogenitale. Contine radacina clitorisului, bulbii vestibulari si planul muscular superficial.

Planul muscular superficial –cuprinde muschiul transvers superficial al perineului (tuberozitatea ischiadica -> centrul tendinos al perineul), muschiul bulbospongios (centrul tendinos al perineului -> bulbul vestibular) si muschiul ischiocavernos (tuberozitatea ischiadica ->radacina corpului cavernos).

Fascia inferioara a diafragmei urogenitale sau membrana perineala – este mai subtire la femei. Prezinta pe linie mediana, inferior de simfiza pubiana, un orificiu prin care trece uretra membranoasa.Posterior de uretra membranoasa, fascia inferioara este strabatuta de vagina. Marginea anterioara a acestei fascii este mai groasa si formeaza ligamentul transvers al perineului, ce se intinde intre ramurile inferioare ale oaselor pubiene. Este strabatut de arterele si nervii dorsali ai clitorisului.

Spatiul profund al perineului – cuprins intre fasciile inferioara si superioara a diafragmei pelvine. Contine planul muscular mijlociu, glandele vestibulare mari si arterele si nervii dorsali ai clitorisului, si este strabatut de uretra si vagina.

Planul muscular mijlociu – Contine muschiul transvers profund al perineului (fata mediala a ischionului si ramurii acestuia, superior de insertia muschiului transvers superficial -> centrul tendinos al perineului) si sfincterul uretral extern.

Fascia superioara a diafragmei urogenitale – acopera fata superioara a muschiului transvers profund al perineului si se uneste posterior de acesta cu fascia inferioara.

Planul muscular profund – este reprezentat de partea anterioara a diafragmei pelvine, adica de originile pe pubis ale muschiului ridicator anal, invelit in fasciile parietale ale diafragmei pelvine. Intre fata inferioara a diafragmei pelvine si fascia superioara a diafragmei urogenitale se afla prelungirea anterioara a fosei ischiorectale.

Fosa ischiorectala – situatie, descriere, raporturi, prelungiri

Are forma de prisma si este delimitata astfel:

Supero-medial – fata inferioara a diafragmei pelvine, acoperita de fascia pelvina parietala inferioara

Lateral – fata mediala a muschiului obturator intern, inferior de arcul tendinos al muschiului ridicator anal, acoperit de fascia lui

Medial – muschiul sfincter anal extern Inferior – fascia superficiala a diafragmei urogenitale sau panicul adipos si tegument, in functie

de regiune (anterior/posterior)

Fosa ischiorectala este ocupata de tesut adipos denumit corpul adipos al fosei ischiorectale si este traversata de:

Manunchiul vasculo-nervos rusinos intern – acesta se gaseste pe peretele medial al muschiului obturator intern, intr-o dedublare a fasciei acestuia, numita canal rusinos sau pudendal Alcock. Dispozitia elementelor manunchiului la nivelul canalului, de sus in jos, este nerv, artera, vena.

Nervii si vasele rectale inferioare

Fosa ischiorectala prezinta doua prelungiri:

Anterioara – spre loja profunda a perineului anterior, intre muschiul ridicator anal si fascia superficiala a diafragmei urogenitale

Posterioara – se continua cu tesutul adipos dintre muschiul fesier mare si muschii pelvitrohanterieni sau rotatori laterali.