siistteme mecattroniice moderne penttru ttrattarea noxellor produse de mottoarelle ttermiice
DESCRIPTION
CUPRINS Cuprins.....................................................................................................................003 Introducere...............................................................................................................004 Emisiile periculoase datorate autovehiculelor rutiere și reacțiile lor cu ozonul............................................................................................029 Sisteme de tratare a emisiilor de NOx (SCR)...........................................................033 Sisteme de tratare a emisiilor de NOx (SCR), utilizate deja pe autovehicule...................................................................................045 Concluzii..................................................................................................................048 Bibliografie...............................................................................................................049TRANSCRIPT
UUnniivveerrssiittaatteeaa PPOOLLIITTEEHHNNIICCAA ddiinn BBuuccuurreeşşttii FFaaccuullttaatteeaa ddee IInnggiinneerriiaa şşii MMaannaaggeemmeennttuull SSiisstteemmeelloorr TTeehhnnoollooggiiccee
SSttuuddiiii uunniivveerrssiittaarree ddee MMaasstteerraatt
DDoommeenniiuull IInnggiinneerriiee IInndduussttrriiaallăă
PPrrooggrraammuull ddee ssttuuddiiii,,
MMooddeellaarreeaa șșii SSiimmuullaarreeaa SSiisstteemmeelloorr MMeeccaanniiccee MMoobbiillee
MMSSSSMMMM
DD II SS EE RR TT AA ŢŢ II EE
MMaasstteerraanndd,,
BBUUGGEEAANN ((SSTTĂĂNNEESSCCUU)) II.. GGeeoorrggeettaa
CCoonndduuccăăttoorr şşttiiiinnţţiiffiicc,,
SS..ll..uunniivv..ddrr..iinngg.. FFlloorriiaann IIoonn TT.. PPEETTRREESSCCUU
22001144
2
UUnniivveerrssiittaatteeaa PPOOLLIITTEEHHNNIICCAA ddiinn BBuuccuurreeşşttii FFaaccuullttaatteeaa ddee IInnggiinneerriiaa şşii MMaannaaggeemmeennttuull SSiisstteemmeelloorr TTeehhnnoollooggiiccee
DDeeppaarrttaammeennttuull ddee TTeeoorriiaa MMeeccaanniissmmeelloorr şşii aa RRoobbooţţiilloorr
SSttuuddiiii uunniivveerrssiittaarree ddee MMaasstteerraatt
DDoommeenniiuull IInnggiinneerriiee IInndduussttrriiaallăă
PPrrooggrraammuull ddee ssttuuddiiii,,
MMooddeellaarreeaa șșii SSiimmuullaarreeaa SSiisstteemmeelloorr MMeeccaanniiccee MMoobbiillee
MMSSSSMMMM
MMaasstteerraanndd,,
BBUUGGEEAANN ((SSTTĂĂNNEESSCCUU)) II.. GGeeoorrggeettaa
TT EE MM AA
DDIISSEERRTTAAŢŢIIEEII
SSiisstteemmee mmeeccaattrroonniiccee mmooddeerrnnee ppeennttrruu ttrraattaarreeaa
nnooxxeelloorr pprroodduussee ddee mmoottooaarreellee tteerrmmiiccee
CCoonndduuccăăttoorr şşttiiiinnţţiiffiicc,,
SS..ll..uunniivv..ddrr..iinngg.. FFlloorriiaann IIoonn TT.. PPEETTRREESSCCUU
DDeeccaann,,
PPrrooff..ddrr..iinngg.. CCrriissttiiaann DDOOIICCIINN
DDiirreeccttoorr ddee ddeeppaarrttaammeenntt,,
PPrrooff..ddrr..iinngg..CCoonnssttaannttiinn OOCCNNĂĂRREESSCCUU
3
4
CUPRINS
Cuprins.....................................................................................................................003 Introducere...............................................................................................................004 Emisiile periculoase datorate autovehiculelor rutiere și reacțiile lor cu ozonul............................................................................................029 Sisteme de tratare a emisiilor de NOx (SCR)...........................................................033 Sisteme de tratare a emisiilor de NOx (SCR), utilizate deja pe autovehicule...................................................................................045 Concluzii..................................................................................................................048 Bibliografie...............................................................................................................049
5
1. Introducere, sau SOS Terra!, sau Salvați planeta Albastră!
În universul în care ne găsim şi noi (despre ce-i în afara lui nu cunoaştem prea multe),
există miliarde de galaxii.
O galaxie este o grupare mare de stele (sori) adică de sisteme solare; în medie o
galaxie obijnuită conţine aproximativ două miliarde de sori (de stele), care pot avea sau nu
planete în jurul lor.
Fig. 1. Scheletron format din galaxii si constelaţii
Galaxia în care ne situăm noi poartă numele de “Calea Lactee” adică “Calea Laptelui”.
Mai multe galaxii alcătuiesc împreună o constelaţie.
Mai multe constelaţii alcătuiesc împreună un scheletron (schelet format din galaxii si
constelaţii); vezi fig. 1.
6
Constelaţia din care face parte şi galaxia noastră se cheamă “Constelaţia Fecioarei”; vezi
fig. 2.
Fig. 2. Constelaţia Fecioarei
Deci universul nostru cuprinde foarte multe constelaţii; o constelaţie cuprinde mai
multe galaxii, iar o galaxie are circa 2 miliarde de sori.
În prezent cunoaştem datorită telescoapelor moderne enorm de multe galaxii, dar
numai 88 constelaţii au putut fi identificate de umanitate (deocamdată).
7
Galaxia în care ne situăm noi poartă numele de “Calea Lactee” adică “Calea Laptelui”; vezi figura 3.
Fig. 3. Centrul galaxiei noastre, « Calea Laptelui »
În Univers, în “Constelaţia Fecioarei”, în “Galaxia Calea Lactee”, se găseşte şi un
soare (o stea) care se cheamă “Soarele Helios” sau simplu “Soarele”; vezi fig. 4.
Helios este un adevărat sistem solar format din mai multe planete ce gravitează (se
rotesc) în jurul lui.
8
Fig. 4. Soarele nostru “Helios” sau simplu “Soarele”
“Proxima Centauri”, este cea mai apropiată stea de soarele nostru şi se află la o
distanţă de aproximativ patru ani lumină (mai exact 4,22); vezi fig. 5.
Ea face parte din sistemul solar “Alpha Centauri”, un sistem solar similar cu al
nostru.
Deci deși avem miliarde de miliarde de sori, apropierea dintre ei (distanța medie
dintre doi sori) este de circa 4-5 ani lumină (ca sa ajungi deci de la un soare la cel imediat
vecin trebuie sa mergi cu o navă care ar putea circula cu viteza luminii timp de 4 sau chiar
cinci ani).
9
Fig. 5. Soarele vecin cu noi, Proxima Centauri
Cele opt planete ale sistemului nostru solar (vezi figura 6) sunt în ordine, plecând
de la Soare către exterior: Mercur, Venus, EARTH (PĂMÂNTUL), Marte, Jupiter, Saturn,
Uranus şi Neptun. Unii consideră că Pluto este a noua planetă a sistemului nostru solar,
dar el e la fel de mic ca şi Ceres sau UB313, care sunt consideraţi asteroizi, sateliţi, etc,
adică orice altceva dar nu planete (este ușor de presupus că a fost atras de Helios și a
rămas să graviteze ȋn jurul lui asemenea unei planete, el fiind ȋnsă inițial un simplu
asteroid).
10
Fig. 6. Sistemul nostru solar
Prima observație ce poate fi făcută cu ușurință este că haloul principal acoperă
doar primele două planete Mercur și Venus dar se apropie mult și de următoarele două
Pămȃnt și Marte.
Urmează mai multe runde de halouri ceva mai disipate care bat pȃnă pe Jupiter.
De la Saturn către Neptun radiațiile solare de lumină și căldură sunt mult diminuate.
Dealtfel chiar de la Jupiter planetele ȋncep să se răcească considerabil.
Peste cȃteva miliarde de ani soarele va ȋncepe să ȋmbătrȃnească, și ȋn procesul
său de ȋmbătrȃnire se va dilata foarte mult, halourile principale ajungȃnd să ȋncălzească
mult Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun. Pe Terra va fi atunci aproape imposibil să se mai
locuiască din cauza căldurii extreme, și probabil la fel și pe mica planetă Marte.
11
Terra este a treia planetă de la Soare (figura 7), poziţie favorabilă acum vieţii (nici
prea cald nici prea frig, lumină suficientă, energie medie corespunzătoare vieții).
Planeta noastră văzută din spaţiu arată ca ȋn figura de mai jos. Pentru moment este
unica planetă din cele cunoscute care prezintă condiţii reale de viaţă.
Fig. 7. Planeta noastră văzută din spaţiu
Pământul este înconjurat de un câmp magnetic foarte puternic, care susţine viaţa
pe Terra (vezi figura 8). Aceste linii de forţă fac din planeta noastră una specială (poate
unica). Ele nu se pot vedea cu ochiul liber, deoarece nu sunt situate în spectrul vizibil. Ȋn
plus Terra este ȋnconjurată de mai multe sfere de cȃmpuri de unde electromagnetice, pe
diverse frecvențe, sau de diverse radiații, toate fiind menite să ne protejeze de radiațiile
neprietenoase venite de la soare sau din spațiul cosmic. Scutul atmosferic, și cel de ozon
joacă și ele un rol esențial ȋn protecția noastră ȋmpotriva radiațiilor gama, etc.
12
Fig. 8. Cȃmpul magnetic terestru care susține efectiv viața pe Terra.
Se pot vedea liniile de forță; cu albastru se simbolizează polul nord iar cu galben cel sud
Deasupra continentelor şi oceanelor se află un înveliş gros numit atmosfera (vezi
figura 9), a cărui existenţă este absolut necesară pentru desfăşurarea vieţii pe Terra.
Acest înveliş dinamic este într-o permanentă interacţiune cu relieful, cu suprafaţa
solului, a oceanelor şi a gheţurilor, prin fluxuri permanente de energie şi substanţă,
asigurând mediul favorabil apariţiei, dezvoltării şi menţinerii biosferei.
13
Fig. 9. Atmosfera
Stratul de ozon se găseşte în partea superioară a atmosferei (stratosfera), la limita
spaţiului cosmic, şi acţionează ca un scut, absorbind UVB (radiaţiile ultraviolete de tipul B)
din energia venită de la soare sau din spațiul cosmic.
UVB sunt foarte periculoase pentru oameni şi vegetaţie, producând arsuri de piele,
cancer şi distrugând clorofila plantelor.
Problema subţierii acestui strat îşi găseşte o rezolvare parţială prin înlocuirea
agentului termic din frigidere şi instalaţiile de aer condiţionat, precum şi a gazului sub
presiune din tuburile cu aerosoli (spray-uri) cu gaze mai puţin dăunătoare. Substanţele din
grupa clorofluorcarbonului (CFC), care se foloseau în acest scop până nu demult (mai
cunoscute sub denumirea de freon), sunt responsabile ȋn mare parte pentru distrugerea
stratului de ozon şi au un pronunţat efect de seră, iar folosirea acestora este restricţionată
sau interzisă în multe ţări.
Din păcate, CFC rămâne în stratosferă mult timp (are durata de existenţă de 50-100
ani), încetinind foarte mult refacerea stratului de ozon.
14
Scutul de ozon se reface permanent prin fulgerele care străbat atmosfera terestră.
Circa 300 fulgere pe secundă se produc în medie la nivelul stratosferei, ionizând puternic
oxigenul din stratosferă şi refăcând astfel în permanenţă stratul de ozon ce înconjoară
Terra (vezi figura 10).
O mare parte din ozon se distruge pentru apărarea planetei noastre. La un moment
dat cantitatea produsă era mai mică decât cea consumată, astfel încât stratul de ozon s-a
subţiat şi s-a găurit.
Ploile erau şi ele mai puţine (deci şi fulgerele mai puţine) din cauza tăierii masive a
pădurilor terestre.
Odată cu reîmpădurirea planetei ploile au început să se înmulţească şi odată cu ele
şi fulgerele produse şi deci şi cantitatea de ozon produsă. Scutul a început să se refacă în
mod natural, iar gaura din el se micşorează treptat.
Din păcate ȋnsă, ȋn țările mai puțin dezvoltate, au reȋnceput tăierile masive de
păduri, planeta fiind din nou pusă ȋn pericol.
Procesul de protecţie a pădurilor cât şi cel de reîmpăduriri trebuie să continue
organizat prin programe guvernamentale. Fiecare copăcel plantat dar şi îngrijit salvează
echilibrul “planetei noastre mamă.”
Pădurile generează permanent stratul de ozon direct și indirect prin generarea
norilor și apoi a ploilor și a fulgerelor.
Pădurile ȋnsă dau și oxigenul atȃt de necesar vieții, și ȋnghit carbonul din aer și
diverșii săi compuși, extrem de toxic vieții ȋn general, oamenilor și animalelor.
Acești compuși au apărut și apar ȋn special de la arderile din marile ȋntreprinderi,
din centralele termice pe combustibili fosilici (cărbune, lemn, petrol, gaze), și mai ales din
cauza autovehiculelor rutiere, ȋn speță a automobilelor cu motoare termice cu ardere
internă (ȋn special), parcul auto planetar atingȃnd ȋn prezent un nivel uriaș de circa 1
miliard de automobile aflate ȋn circulație simultan.
Cu toate măsurile luate de limitare a emisiilor de noxe, acestea sunt din ce ȋn ce
mai multe, și nici nu e de mirare, avȃnd ȋn vedere că « regele automobil » s-a ȋnmulțit de la
cȃteva exemplare ȋn 1866 la circa un miliard de autovehicule astăzi, ȋn vreme ce anual
apar (sunt fabricate) alte noi zeci și zeci de milioane de autovehicule.
Regele automobil care ne-a transportat deja 150 ani, ne și distruge sănătatea
noastră și a planetei zi de zi.
15
Fig. 10. Evoluția stratului de ozon terestru din 1979 și pȃnă ȋn 1994. Fără experimente nucleare (interzise internațional pentru că rupeau efectiv din scutul de ozon terestru), fără freoni (interziși la nivel mondial), cu o industrie retehnologizată mult și mult mai nepoluantă, cel care ȋncă ne distruge
din scutul de ozon ȋn permanență este “prietenul nostru automobilul”
Aproximativ 300 de fulgere pe secundă străbat atmosfera terestră în medie (vezi
figura 11). Fulgerul este un exemplu de plasmă prezentă la suprafaţa terestră. El
reprezintă o descărcare electrică la o tensiune ce depăşeşte 100 milioane volţi generând
un curent electric de peste 30000 amperi, emiţând lumină, unde radio, radiaţii X, radiaţii
gamma, un zgomot puternic (tunetul) şi producând o ionizare puternică a atmosferei
terestre cu desfacerea oxigenului în ioni şi producerea de ozon în cantităţi mari.
Fulgerele crează, alimentează şi menţin scutul de ozon de la nivelul stratosferei.
Tot ele generează la înălţimi mai mari un scut de unde radio de jur împrejurul
Terrei.
Se mai produc şi alte două scuturi terestre, unul de radiaţii X, iar altul de radiaţii
gamma. Toate aceste patru scuturi au rolul de a apăra planeta noastră de radiaţiile
distrugătoare venite din spaţiul cosmic (în general).
16
Fig. 11. Fulgerele crează, alimentează şi menţin scutul de ozon de la nivelul stratosferei. Tot ele generează la înălţimi mai mari un scut de unde radio de jur împrejurul Terrei.
Se mai produc şi alte două scuturi terestre, unul de radiaţii X, iar altul de radiaţii gamma. Toate aceste patru scuturi au rolul de a apăra planeta noastră de
radiaţiile distrugătoare venite din spaţiul cosmic (în general).
Dacă subţierea stratului de ozon este responsabilă pentru o parte a fenomenului de
încălzire globală, lăsând mai multă energie solară să ajungă pe Pământ, creşterea
cantităţilor de oxid de azot, metan, monoxid şi dioxid de carbon din atmosferă amplifică
acest fenomen prin producerea accelerată a efectului de seră, ceea ce azi poartă numele
de “încălzirea globală”, reprezentând problema numărul unu a planetei.
17
Datorită încălzirii globale se modifică clima planetei. La noi, şi peste tot în zonele
temperate se schimbă aspectul anotimpurilor; iarna se lungeşte; vara este mai caldă;
temperaturile au variaţii mai mari şi mai bruşte.
Se topeşte ghiaţa de la polii Nord şi Sud, lăsând muritori mulţi pinguini dar şi urşi
albi (polari); nivelul apei creşte iar uscatul se micşorează. Clima se deteriorează; la fel și
atmosfera terestră, apele și oceanele. Se amplifică și ȋnmulțesc furtunile. Canicula vara
este uneori insuportabilă (în loc de maxime de 25-280 C am avut chiar maxime de 440 C).
Animalele nevinovate şi neputincioase parcă ne strigă din ultimile lor puteri “Oameni
buni ce faceţi cu Planeta Albastră?!...”
Urşii polari rămaşi izolaţi pe câte o banchiză de gheaţă (sortiţi să moară de foame
înainte de a se topi toată gheaţa iar ei să se înece) “parcă îşi iau adio de la noi!” La fel şi
pinguinii, dezorientati, plutesc în derivă pe câte o bucată de gheaţă până se epuizează de
foame şi oboseală, sau până li se topeşte toată gheaţa (fig. 12).
Fig. 12. Pinguinii și urșii polari sunt tot mai dezorientați pentru faptul că li se topește gheața polară.
18
În urmă cu sute de mii de ani, atmosfera planetei noastre conţinea 30% oxigen.
Astăzi, din cauza despăduririlor masive şi a poluării cu bioxid de carbon cantitatea de
oxigen din atmosfera Pământului a scăzul la 21%.
În oraşele mari poluarea este mult mai mare, astfel cantitatea de oxigen poate să
scadă până la 18%. Corpul uman funcţionează optim la un procent de 30% oxigen, dar s-a
adaptat la 21%; dacă acest procent scade la 18-21% organismul este afectat negativ. În
zilele noastre, sângele omului transportă o cantitate mult mai mică de oxigen, ţesuturile
ducând o permanentă lipsă de oxigen, și deci sistemul imunitar este mult slăbit, ca și cel
circulator, respirator, și mai ales sistemul nervos central (oamenii au tendința de a rezista
mult mai puțin la factorii de stres ; se ȋnmulțesc și bolile nervoase, pe lȃngă cele
respiratorii).
Cantitatea scăzută de OXIGEN din atmosfera terestră, procentul mult diminuat (de-
a lungul timpului oxigenul atmosferic s-a înjumătăţit; în ultimii 300 ani a continuat să scadă
cu încă câteva procente) reprezintă de fapt principala problemă a planetei noastre, alături
de încălzirea globală.
Ambele probleme majore sunt cauzate de defrişările masive şi de procesul de
industrializare globală prin care s-a ajuns la procentul crescut de bioxid de carbon din
atmosferă în detrimentul oxigenului.
“Tehnologiile din ce în ce mai numeroase, poluante şi extrem de poluante au făcut
în ultimii 300 ani ca planeta noastră să nu mai fie la fel de albastră ca la început!”
Poluarea a început odată cu industrializarea planetei în urmă cu circa 300 ani.
Poluarea cea mai mare şi permanentă se datorează industriei grele şi automobilului, dar
un rol în distrugerea ozonului l-au jucat şi exploziile experimentelor atomice şi nucleare
(vezi figurile 13-14).
19
Fig. 13. Un rol masiv în distrugerea ozonului l-au jucat şi
exploziile experimentelor terestre atomice şi nucleare
Deşi nu se anunţă oficial, este cunoscut faptul că distrugerea masivă a scutului de
ozon cu găurirea lui, dar şi principalele dezechilibre ale planetei, se datorează testelor cu
arme nucleare.
Ele au produs şi mutaţiile, malformaţiile şi anomaliile genetice, înmulţind bolile
inclusiv pe cele incurabile.
Au otrăvit solul, apa, aerul şi organismele pe termen lung.
20
Fig. 14. Un rol masiv în distrugerea ozonului l-au jucat şi exploziile experimentelor terestre
atomice şi nucleare; au otrăvit solul, apa, aerul şi organismele pe termen lung.
Automobilele moderne, electrice, cu hidrogen, sau mixte (hibrid) vor rezolva
problema poluării cu monoxid şi dioxid de carbon. Hidrogenul prin ardere produce doar
apă pe care o redă circuitului său natural (vezi figura 15).
21
Fig. 15. Automobilele moderne, electrice
Aproape pe tot globul se renunţă la combustibilii din cărbune (extrem de poluanţi).
Încet, dar sigur, se trece de la petrol şi gaze, la energia electrică obţinută din hidrogen,
nuclear, sau direct de la Soare, prin captarea şi conversia luminii în energie electrică cu
ajutorul panourilor cu celule foto-voltaice (vezi figura 16).
22
Fig. 16. Energie verde, regenerabilă, sustenabilă, curată, prietenoasă,
obținută cu panouri solare fotovoltaice
Mult mai puternice și mai rentabile sunt ȋnsă fermele solare, construite pe o
suprafață mai mare, care au un turn central și de jur-ȋmprejurul lui cȃt mai multe oglinzi
parabolice focalizate toate către turnul central (vezi figura 17).
Fig. 17. Energie verde, regenerabilă, sustenabilă, curată, prietenoasă,
obținută cu ajutorul unei ferme solare ȋn centrul imaginii; iar ȋn laterale sunt panouri
fotovoltaice
23
Oglinzile reflectă energia luminoasă concentrată primită de la soare focalizând-o
toate pe o zonă a turnului unde se află un cazan cu apă sau alt lichid (agent) care este
supraîncălzit şi care va acţiona o turbină cu aburi care va mişca un generator electric (sau
un grup stirling-generator electric). Puterea instalată a acestor ferme solare este foarte
mare.
Un randament foarte bun ȋl au și fermele eoliene (vezi figura 18), care pot fi montate
aproape ȋn orice loc, cu condiția ca ȋn zona respectivă să bată vȃntul permanent.
Cu cȃt vȃntul este mai puternic și de viteză mai mare și energia electrică produsă va fi mai
mare.
Fig. 18. Energie verde obținută din ferme eoliene
24
Turbinele de vânt moderne produc o putere situată între 600 kW şi 5 MW, cele mai
utilizate devenind cele de 1.5–3 MW putere la ieşire, fiind mai simple constructiv şi mai
potrivite pentru uzul comercial. Astăzi ȋnsă déjà au fost inventate și construite urmȃnd a fi
și implementate turbine eoliene de 10-30 ori mai puternice, care au un randament
energetic mult superior, fiind extrem de eficiente la montarea lor ȋn locuri prielnice,
deoarece numai 10 astfel de dispozitive pot genera energia dată de o centrală (un reactor)
nucleară pe fisiune.
Numai 100 de astfel de stȃlpi pot genera energia dată de circa 10 reactoare
nucleare (reprezentȃnd o putere instalată de circa 6 Gw), ceea ce reprezintă necesarul
energetic al unei țări mari puternic dezvoltate și industrializate.
Fig. 19. Biomasa
25
Biomasa (vezi figura 19) nu poate fi eliminată imediat, aşa cum ar fi de dorit, din
simplul motiv că reprezintă şi azi un procent energetic foarte mare, şi pentru moment
omenirea fiind în plină dezvoltare şi expansiune îşi creşte permanent consumurile
energetice, fără ca noile surse energetice apărute să aducă procente semnificative, şi asta
în condiţiile în care rezervele petroliere sunt pe cale de dispariţie.
Deşi nu s-a spus, şi nu se comunică oficial, din 1970 planeta noastră a intrat într-o
semicriză energetică, cu sincope, cu creşteri şi descreşteri, rezolvată local, parţial, dar nu
definitiv. Cea mai mare creştere energetică procentuală de atunci şi până acum s-a
realizat prin energia nucleară de fisiune (19-20%), şi prin biomasă (circa14%).
Energetica nucleară şi biomasa au reuşit să preia astfel împreună circa 33-34% din
consumul energetic mondial. Ambele sunt surse energetice sustenabile, independente
(biomasa fiind şi regenerabilă în totalitate).
Din fericire astăzi și energiile eoliene și solare au fost dezvoltate și implementate
planetar ȋn cantitate foarte mare, crescȃnd ȋn ultimii trei-patru ani de la 1% la circa 10-
15%.
Energiile clasice reprezintă pentru moment dar şi pentru viitorul imediat o rezervă
comodă, sigură, şi la îndemână. Biocombustibilii vor fi folosiţi din ce în ce mai mult, aşa
cum am făcut-o din cele mai vechi timpuri, atâta vreme cât nu reuşim să descoperim o
energie alternativă suficientă, ieftină, comodă, directă, regenerabilă, nepericuloasă,
nepoluantă, etc.
Gazele, continuă să fie o rezervă naturală strategică a planetei. Indiferent dacă sunt
asociate cu rezervele de petrol, sau se găsesc în zăcăminte separate, ele au jucat un rol
esenţial în ultimii circa 150 ani şi vor fi la fel de importante şi pe viitor. Dacă la început erau
tratate cu dispreţ, utilizându-se numai petrolul, ele fiind arse sau pur şi simplu împrăştiate
în atmosferă, astăzi gazele sunt utilizate atât industrial cât şi pentru nevoile menajere. Ar fi
bine să le ardem numai pentru gătit şi încălzirea s-o facem electric sau în alt mod pentru a
le consuma în cantităţi mai mici şi a le proteja şi conserva pentru mai mult timp, ne gândim
noi toţi de cele mai multe ori; da, dar dacă curentul electric provine nu de la noile
tehnologii energetice (solare, eoliene, etc), sau de la hidrocentrale, sau centrale electrice
nucleare, atunci curentul electric consumat pentru protejarea rezervelor de gaze naturale
provine de cele mai multe ori de la gazele arse (sau petrolul ars) în termocentrale
26
electrice. În acest caz nu va rezulta nici o economie de gaze ci dimpotrivă o creştere a
consumului real de gaze naturale arse (datorită şi pierderilor de conversie).
Acelaşi lucru se întâmplă atunci când eliminăm un motor clasic pe benzină,
motorină sau gaz, şi-l trecem pe hidrogen ori îl înlocuim cu unul electric.
Autovehiculul consumă curent electric din nişte acumulatori moderni, care se
încarcă de la prize (mai modern direct prin unde electromagnetice, sau prin alt sistem fără
prize şi conexiuni).
Curentul este produs în proporţie de 66% din arderea gazelor şi sau a petrolului în
centralele termice, iar curentul electric solicitat va produce un consum suplimentar de gaze
naturale, oricum mai mare decât cel de petrol sau gaze pe care l-ar fi produs motorul
clasic de pe autovehiculul respectiv.
În final în loc de o economie de gaze, am produs o gaură suplimentară în rezervele
strategice de gaze naturale ale planetei.
Să presupunem că în loc de motorizarea electrică alegem un motor cu hidrogen
care să ia locul unuia clasic pe hidrocarburi (petrol, gaze). Energia echivalentă (produsă
până la urmă majoritar tot din gaze arse) consumată pentru obţinerea hidrogenului este
mai mare decât energia donată de motorul termic cu hidrogen, astfel încât avem deja din
start un randament real nefavorabil gazelor, care se vor consuma suplimentar prin
înlocuirea efectuată. Însă lucrurile nu se opresc doar aici; în cazul hidrogenului, el trebuie
lichefiat şi îmbuteliat, iar energia echivalentă necesară acestei operaţiuni suplimentare
este la ora actuală de circa zece ori mai mare decât cea obţinută prin arderea hidrogenului
în motorul termic adaptat.
Altfel spus (mai plastic) prin înlocuirea unui motor clasic cu hidrocarburi cu unul
electric, consumul echivalent (real) de gaze (şi sau petrol) creşte de circa 1,3 ori în loc să
scadă (la scară planetară), iar dacă motorul clasic se va înlocui cu unul pe hidrogen atunci
consumul de gaze (sau hidrocarburi arse) va creşte de circa 11,3 ori.
Pentru ca să putem introduce cât mai multe motoare electrice, cu un randament
real, şi cu scăderea consumului efectiv de hidrocarburi la scară planetară, este necesară
scăderea procentelor de gaze naturale şi petrol utilizate pentru încălzire şi producerea de
energie electrică, prin creşterea numărului de centrale nucleare, de centrale eoliene,
solare, hidro, etc.
Procedurile nu sunt aşa uşoare cum ar părea la prima vedere, deoarece, atunci
când anunţăm cu mândrie că a crescut numărul centralelor eoliene şi solare cu circa 30%,
această creştere se raportează la cele existente, şi chiar fără să le mai punem la
socoteală pe cele uzate, o creştere de 30% din cele circa 2-3 procente de regenerabile noi
27
existente înseamnă o creştere reală anuală absolută a ponderii planetare a noilor energii
regeneabile de la 2-3% la 2,7-4%, adică o creştere în termeni reali a noilor energii de 0,7-
1%, care ar însemna foarte puţin în condiţiile menţinerii consumului planetar constant.
Dacă consumul planetar ar fi constant cu o creştere anuală de circa 0,7% noile energii ar
putea să le înlocuiască pe cele obţinute din arderea hidrocarburilor în circa 95 ani, iar
până atunci acestea s-ar putea epuiza cu mult înainte, planeta şi omenirea intrând astfel
într-o criză extrem de gravă, care nu ar mai fi doar energetică.
S-ar pune efectiv problema supravieţuirii, a întoarcerii la peşteri, a unor războaie
pentru exterminarea rasei umane, care şi aşa nu stă pe loc ci se înmulţeşte permanent
solicitând tot mai multe resurse planetare inclusiv energetice.
Problema este mult mai serioasă decât pare la prima vedere, deoarece consumul
energetic al planetei nu staţionează nici el ci creşte cu circa 1-3 procente anual.
O creştere a consumului energetic anual al planetei de numai 0,7-1% anulează
automat creşterea noilor regenerabile, iar creşterea suplimentară de consum energetic
face ca de fapt noile regenerabile să scadă anual în pondere planetară, ajungând de la 4-
5% la 2-3% şi probabil chiar mai jos pe viitor, spre uimirea celor care aşteptau să le vadă
crescând efectiv deoarece sunt tot mai multe.
Soluţia evidentă este ca noile regenerabile să crească anual într-un ritm şi mai
rapid, cel puţin prin dublarea lor anuală, adică raportat la nivelul lor să sufere o creştere
anuală nu de 30% ci de minim 100%.
Astfel putem pune planeta pe un făgaş normal, pornind evident de la noi energii
regenerabile, nepoluante.
Separat vom utiliza în continuare şi biocombustibilii din ce în ce mai mult, dar şi noi
centrale energetice nucleare alături de cele vechi existente.
E bine să creştem şi centralele hidro acolo unde mai este posibil.
Orice nouă sursă energetică e bine venită!
Se anunţă permanent descoperirea unor noi zăcăminte de gaze naturale dar şi de
petrol.
Toate trebuiesc luate serios în calcul, raţionalizate, consumate imediat, ori
conservate strategic pentru a fi consumate ceva mai târziu. Nici o rezervă descoperită nu
trebuie abandonată sau desconsiderată. Cel puţin pentru moment nu ne putem permite a
desconsidera rezervele clasice de energie.
28
„Ce-i în mână nu-i minciună!”
Industria gazelor a trecut într-o nouă etapă, cea a exploatării resurselor
neconvenţionale. Acestea au transformat SUA în cel mai mare producător de gaze din
lume. Estimările instituţiilor de profil arată că rezervele de gaze ale omenirii sunt de fapt cu
peste 40% mai mari decât se ştia până acum, datorită resurselor neconvenţionale.
Nu degeaba gazul natural este numit „aurul albastru". La fel ca şi ţiţeiul, în cazul
căruia sinonimul „aurul negru" nu mai miră pe nimeni, gazele au devenit vitale pentru
civilizaţia umană. În trecut, marile explorări vizau descoperiri de petrol şi, de multe ori,
când se găseau doar gaze, dezamăgirea era profundă, iar gazele erau arse pur şi simplu
în atmosferă fără nici-un rost. Astăzi se alocă miliarde de euro pe explorări şi de zeci de
ori mai mult pentru extracţia de gaze.
Însă industria a evoluat atât de repede, încât era gazelor tradiţionale a fost depăşită
şi acum se extrag deja resurse declarate neconvenţionale (fig. 20). Gazele
neconvenţionale sunt de fapt tot gaze naturale, însă sunt extrase din roci dure şi greu de
explorat. Prin urmare, spre deosebire de sondele verticale clasice, noua categorie de
resurse are nevoie de o altă tehnologie.
SUA, lider mondial în producţia de gaze neconvenționale (de șist)
În ultimii ani, americanii au luat un avans considerabil în această zonă şi au
dezvoltat echipamente care par de domeniul SF-ului.
Fig. 20. Exploatarea gazelor de șist
Atȃt de controversate, gazele de șist au reușit deja să aducă o contribuție
ȋnsemnată (energetică) la nivel planetar.
29
Practic, sondele, după ce străpung vertical solul, sunt introduse orizontal în straturi
adânci de roci tari.
Acolo sunt produse fisuri unde se strâng gazele, care sunt apoi colectate şi aduse
la suprafaţă.
Tehnologia de ultimă generaţie permite extracţia din şisturi bituminoase, din argilă,
din roci nisipoase şi din straturi de cărbune.
Se vorbeşte tot mai des despre gazele de şist, cum sunt denumite aceste noi
rezerve ultra-strategice (deoarece se extrag şi din şisturile bituminoase).
Oricum ar fi ele vin să mai lungească viaţa rezervelor energetice tradiţionale. Este o
bulă de oxigen pentru omenire, deoarece în intervalul de timp câştigat putem încerca şi
pune la punct noi tehnologii energetice.
În 2003, Consiliul Naţional de Petrol din SUA estima că America de Nord ar putea
avea rezerve de 1,1 trilioane de metri cubi de gaze de şist. În acest an, institutul Advanced
Resources International din SUA arăta că de fapt acolo ar putea fi de 50 de ori mai multe
resurse.
În luna aprilie, Administraţia pentru Informaţii Energetice din SUA a emis un raport
potrivit căruia, din anul 2000 încoace, dezvoltarea sectorului resurselor neconvenţionale a
relevat că rezervele de gaze ale omenirii sunt de fapt cu peste 40% mai mari decât se ştia
până acum.
Deja, Canada a descoperit gaze de şist, adică gaze neconvenționale, în Apalași și
în Columbia Britanică.
În Polonia se pare se află cele mai mari zăcăminte de gaze de șist din Europa, fiind
estimate la 5.300 de miliarde de metri cub.
Iar în Ucraina rezervele de gaz de șist se ridică se pare la cel puțin 30 de trilioane
de metri cubi (o rezervă energetică planetară uriașă).
30
2. Emisiile periculoase datorate autovehiculelor rutiere și reacțiile lor cu ozonul
Automobilele clasice, echipate cu motoare termice, de regulă cu ardere internă,
produc ȋn permanență extrem de multe noxe, datorate proceselor de ardere a
hidrocarburilor ȋn cadrul motoarelor termice. Principalele reacții ce generează noxele cele
mai rele sunt prezentate ȋn figurile 21-22.
Ozonul e format din 3 atomi de oxigen: un atom normal, un ion pozitiv şi un ion
negativ, legaţi toţi trei între ei, având aceiaşi structură cu cea a moleculei de apă. În
stratosferă în 20-30 minute decade iar în oxigenul diatomic cunoscut 2O33O2
(dacă între timp nu are loc o altă reacţie).
Reacția cu un metal (de exemplu, cuprul):
Fig. 21. Reacții chimice prin care se produc principalele noxe ȋn urma arderilor
hidrocarburilor ȋn motoarele termice (cu precădere cele cu ardere internă), a)
31
Reacţia cu azotul (de fapt cu monoxidul de azot):
Din oxid de azot și ozon rezultă bioxid de azot și oxygen.
NO + O3NO2 + O2
Bioxidul de azot reacționează și el cu ozonul rezultȃnd trioxid de azot și oxigen:
NO2 + O3NO3 + O2
Acidul azotic reacționează cu ozonul rezultȃnd nitrat de amoniu, oxigen și apă:
2NH3 + 4O3NH4NO3 + 4O2 + H2O
Intrȃnd ȋn reacție și cu metalele, acizii, etc, ozonul fixează toate aceste noxe, și le
face inofensive, sau chiar le elimină treptat din atmosferă. Ȋn lipsa lui, și cu un miliard de
motoare termice din ce ȋn ce mai puternice și mai poluante am fi tot mai bolnavi.
Ozonul reacţionează cu acidul clorhidric în prezenţa biclorurii de staniu, pe care o
transformă în clorură de staniu; se mai obţine şi apă.
3SnCl2 + 6HCl + O33SnCl4 +3H2O
Este numai un exemplu care arată cum ozonul transformă un acid extrem de periculos
(acidul clorhidric, care arde practic orice) în apă.
32
Dacă hidrogenul arde în prezenţa oxigenului se obţine apa, dar dacă arderea hidrogenului
se face nu în oxigen ci în ozon se obţine gruparea HO2 instabilă;
H + O3HO2 + O
Două astfel de grupări reacţionează între ele obţinându-se gruparea stabilă H2O4.
2HO2H2O4
Este extraordinară acțiunea ozonului, ȋn atmosfera terestră, el reușind să
reacționeze cu aproape toate noxele periculoase sau extrem de periculoase, inclusiv
monoxizi, acizi, etc, și obținȃnd ȋntotdeauna ȋn urma reacțiilor chimice produse compuși
stabili nepericuloși, care de cele mai multe ori sunt chiar compuși sau elemente bune,
necesare, cum ar fi apa sau oxigenul.
Atragem ȋncă odată atenția că distrugȃnd pădurile, distrugem direct și indirect,
scutul protector de ozon, care are extraordinar de multe funcții esențiale vieții și protejării
acesteia!
33
3. Sisteme de tratare a emisiilor de NOx (SCR) AdBlue - Sistemul de tratare a emisiilor de NOx (SCR)
Motoarele diesel, comparativ cu motoarele pe benzină, datorită specificului arderii
amestecului aer-combustibil, produc emisii mai mari de oxizi de azot și de particule.
Acestea sunt emisii poluante cu efect nociv asupra mediului înconjurător și a omului.
Normele de poluare au scopul de a reduce emisiile poluante ale autovehiculelor. În
Uniunea Europeană norma de poluare Euro 6 va intra în vigoare de la 1 Ianuarie 2015,
pentru noile modele de automobile (fig. 23).
Fig. 23. Limita de emisii de NOx pentru automobile cu motoare diesel (g/km)
34
O caracteristică importantă a normei de poluare Euro 6 pentru motoare diesel de
automobile este reducerea limitei de NOx de la 0.18 la 0.08 g/km. Pentru a îndeplini
această normă motoarele diesel curente de automobile au nevoie de sisteme adiționale de
post-tratare a gazelor de evacuare. Momentan sunt identificate două tehnologii care pot fi
aplicate motoarelor diesel Euro 6:
1. catalizator/filtru de NOx (en: NOx trap)
2. sistem de injecție de uree în evacuare (AdBlue)
Prima metodă, catalizatorul de NOx, se aplică în general motoarelor diesel de
cilindree mică și medie, cu capacitatea cilindrică mai mică de 2 litri. Mai departe vom
discuta despre sistemul de injecție de uree în circuitul de evacuare (AdBlue). Acest sistem
se poate utiliza pe orice motor diesel, dar fiind mai costisitor, se pretează mai mult la
motoarele cu cilindree mare. De reținut că acestă tehnologie se utilizează deja în industria
autovehiculelor de transport.
Procesul de reducere a oxizilor de azot din gazele de evacuare, utilizând o soluție
pe bază de uree, se numește reducere catalitică selectivă. Denumirea consacrată a
sistemul de injecție de AdBlue este SCR – Selective Catalityc Reduction (fig. 24).
Fig. 24. Automobil cu sistem AdBlue
35
Într-un sistem de injecție de uree (SCR) amoniacul este utilizat pentru reducerea
oxizilor de azot (NOx).
În stare liberă amoniacul (NH3) este toxic. Din acest motiv se utilizează o soluție pe
bază de apă și uree (CO(NH2)2), conținutul de uree fiind de aproximativ 32.5%.
Acestă soluție este stabilă din punct de vedere chimic, punctul de îngheț fiind la -11
°C. Denumirea comercială, în Europa, a acestei soluții cu uree este AdBlue (fig. 25).
Fig. 25. AdBlue
36
Ureea CO(NH2)2 se obține prin procedee industriale, prin combinarea bioxidului de
carbon (CO2) și a amoniacului (NH3) la temperaturi și presiuni îmalte (150 °C, 50 bari).
Substanța rezultată, ureea, este solidă, sub formă de cristale incolore, solubile în apă
(H2O).
Sistemul de injecție cu uree este relativ complex și implică costuri adiționale relativ
mari. Acest sistem conține un rezervor de uree, sistem de alimentare cu pompă electrică,
modul electronic de control (calculator), injector și catalizator. Adițional sistemul mai poate
fi prevăzut și cu un senzor de oxizi de azot după catalizator, care măsoară rata de
conversie a catalizatorului (fig. 26).
Fig. 26. Componentele principale ale sistemului de injecție de AdBlue (SCR)
1. injector uree
2. catalizator SCR
3. modul electronic de control (calculator)
4. rezervor de uree
37
Rezervorul de uree este prevăzut cu un senzor de nivel pentru a alerta
conducătorul auto în privința necesității alimentării cu uree. De asemenea, datorită
temperaturii de înghețare a soluției AdBlue (aprox. -11 °C) rezervorul mai este prevăzut și
cu o rezistență de încălzire. Comanda rezistenței de încălzire se face de către modului
electronic de control pe baza informației primite de la senzorul de temperatură din rezervor
(fig. 27).
Fig. 27. Denoxtronic – sistem de tratare a emisiilor de NOx prin injecție de AdBlue
1. sistem de alimentare (pompă AdBlue)
2. rezervor AdBlue
3. filtru
4. senzor de temperatură gaze de evacuare
5. senzor de nivel soluție AdBlue
6. modul electronic de control (DCU)
7. ieșiri modul electronic de control (comandă injector, activare rezistență de
încălzire, etc.)
8. intrări modul electronic de control (senzor de temperatură, nivel AdBlue,
senzori temperatură gaze de evacuare, senzor de NOx, etc.)
9. comunicare protocol CAN
10. diagnoză protocol CAN
11. injector AdBlue
12. senzor de NOx
13. catalizator de oxidare (DOC)
14. catalizator de reducere NOx (SCR)
15. catalizator de oxidare (neutralizare amoniac)
38
Bosch comercializează către producătorii de automobile sisteme complete de
injecție de AdBlue numite Denoxtronic. Modulul electronic de control (DCU) comunică
prin intermediul magistralei CAN cu restul calculatoarelor de pe automobil (injecție,
ABS/ESP, BCM, etc.). In funcție de punctul de funcționare al motorului termic și pe baza
informațiilor primite de la senzori, modulul electronic de control (DCU) comandă injecția de
AdBlue în sistemul de evacuare (figurile 28-30).
Fig. 28. Modul electronic control injecție AdBlue
(DCU) Fig. 29. Injector AdBlue
39
Fig. 30. Sistem de alimentare AdBlue (pompă, filtru)
Utilizând amoniacul (NH3) ca agent de reducere, sistemele SCR reduc semnificativ
oxizii de azot din gazele de evacuare. În general, un motor diesel Euro 6 pentru a putea
atinge limitele impuse emisiilor poluante, conține următoarele sistemel de post-tratare a
gazelor de evacuare:
• catalizator de oxidare (reducere CO, HC, NO, conversie NO)
• filtru de particule (reducere PM)
• catalizator SCR (reducere NO, NO2)
• catalizator de oxidare amoniac (reducere NH3 rezidual)
40
Reacțiile chimice principale ce au loc ȋntr-un astfel de sistem se pot urmări ȋn figura
31.
Fig. 31. Reacțiile chimice complete ale unui sistem de injecție AdBlue (SCR)
În figura de mai sus filtrul de particule este omis deoarece, din punct de vedere
chimic, nu are impact asupra componenței gazelor de evacuare.
41
În catalizatorul de oxidare (DOC) au loc reacțiile de reducere a hidrocarburilor
(HC), monoxidului de carbon (CO) și a oxizilor de azot (NO).
2NO + O2 → 2NO2 monoxidul de azot (NO) combinat cu oxigenul (O2) este
convertit în bioxid de azot (NO2)
2CO + O2 → 2CO2 monoxidul de carbon (CO) combinat cu oxigenul (O2) este
convertit bioxid de carbon (CO2)
4HC + 3O2 → 2CO2 + 2H2O hidrocarburile nearse (HC) în prezența oxigenului (O2) sunt
convertite în bioxid de carbon (CO2) și apă (H2O)
După catalizatorul de oxidare are loc injecția de Adblue (uree). După injector,
gazele și soluția AdBlue trec printr-un mixer (sită metalică care are rolul de a omogeniza
amestecul) și intră în catalizatorul de hidroliză. Acesta are rolul de a extrage amoniacul
(NH3) din soluția AdBlue.
Amoniacul (NH3) se obține prin două reacții, una de piroliză și a doua de hidroliză:
CO(NH2)2 → NH3 + HNCO (piroliză) ureea (CO(NH2)2) este descompusă în amoniac
(NH3) și acid izocianic (HNCO)
HNCO + H2O → NH3 + CO2 (hidroliză)
acidul izocianic (HNCO) rezultat în urma reacției de
piroliză, prin combinație cu apa (H2O), formează
amoniac (NH3) și bioxid de carbon (CO2)
Catalizatorul SCR conține metale, în special cupru (Cu) și fier (Fe), în prezența
cărora au loc reacțiile de reducere a oxizilor de azot (NO și NO2), cu ajutorul amoniacului
(NH3). În urma reacțiilor produsele rezultante sunt apa (H2O) și azotul (N2).
8NH3 + 6NO2 → 7N2 + 12H2O (1)
4NH3 + 4NO + O2 → 4N2 + 6H2O (2)
2NH3 + NO + NO2 → 2N2 + 3H2O (3)
Reacția (2) are loc la temperaturi joase, sub 300 °C iar reacțiile (1) și (2) la
temperaturi mai înalte, de peste 550 °C.
42
Catalizatorul de oxidare a amoniacului are rolul de a neutraliza, prin oxidare,
amoniacul (NH3) care nu a reacționat în interiorul catalizatorului SCR. Altfel acesta ar fi
fost eliberat în atmosferă cu impact toxic asupra mediului înconjurător.
4NH3 + 3O2 → 2N2 + 6H2O
Un astfel de catalizator este principala componentă a sistemului de post tratare a
gazelor (fig. 32-33).
Fig. 32. Un sistem de postratare a gazelor de evacuare motor diesel (pretabil Euro 6)
43
1. catalizator de oxidare (DOC)
2. filtru de particule
3. catalizator hidroliză
4. catalizator SCR + oxidare amoniac
Componența chimică a gazelor de evacuare:
a – PM, CO, HC, NOx
b – PM, NOx
c – NOx
d – CO(NH2)2
e – N2, CO2, H2O
Legenda:
PM – particule, CO – monoxid de carbon, HC – hidrocarburi, NOx – oxizi de azot,
CO(NH2)2 – uree, N2 – azot, CO2 – bioxid de carbon, H2O – apă.
Fig. 33. Un alt sistem de postratare a gazelor de evacuare motor diesel (pretabil Euro 6)
44
1. catalizator de oxidare (DOC)
2. filtru de particule
3. injector AdBlue (uree)
4. catalizator SCR
5. amortizor de zgomot
Avantajul injecție de AdBlue pentru tratarea oxizilor de azot este rata de conversie
foarte mare, de aproximativ 95%.
Dezavantajul acestui sistem este complexitatea și costul ridicat. Din acest motiv,
pentru îndeplinirea normelor de poluare Euro 6, constructori vor echipa automobilele cu
preț de fabricație mai mic doar cu motoare pe benzină.
O altă soluție mai ieftină, comparativ cu sistemul SCR, este utilizarea
catalizatoarelor/filtrelor de NOx (en: NOx trap).
45
4. Sisteme de tratare a emisiilor de NOx (SCR), utilizate deja pe autovehicule
Fig. 34. Motor pentru camioane Volvo, EURO6
Ȋmbunătățirea tratării suplimentare a emisiilor de noxe:
Pentru gama de motoare grele (de tip heavy-duty) – modelele D11, D13, și viitorul
D16, Volvo Trucks a păstrat sistemul catalitic de control al emisiilor SCR (Selective
Catalityc Reduction), testat și verificat (fig. 34).
Astfel SCR s-a dovedit extrem de eficient pentru tratarea suplimentară a gazelor de
evacuare și reprezintă ȋn continuare varianta ideală pentru cerințele impuse de noul
standard Euro 6. Ȋn plus, Volvo a ȋmbunătățit și ȋnvelișul catalitic al unității SCR, precum și
sistemul de injecție cu AdBlue.
46
Costuri eficiente
Pentru a se ȋncadra ȋn cerințele impuse de norma Euro 6, căldura din sistemul de
evacuare trebuie menținută la un nivel mai mult sau mai puțin constant ridicat. Astfel,
pentru motoarele sale D1 și D13 Euro 6, Volvo Trucks combină soluția ȋn care folosește un
sistem SCR cu EGR (Sistem de recirculare a gazelor de evacuare) nerăcit și filtru de
particule diesel (DPF). Soluția tehnologică găsită pentru motoarele D5 și D8 este o
combinație dintre un sistem EGR răcit, un filtru de particule și un sistem SCR.
S-a putut astfel obține un consum scăzut de combustibil, cu noxe foarte mici, și
costuri limitate tehnologic. Noua ofertă Euro 6 de la Volvo Tracks este acum una dintre
cele mai noi și mai bune soluții europene și mondiale, respectȃnd clar ultimile norme
europene Euro 6 (fig. 35-37) prognozate pentru a fi impuse deja ȋncepȃnd cu 2015.
Fig. 35. Ultimile norme europene Euro 6
47
Fig. 36. Tehnologie SRC Volvo, Euro 6
Fig. 37. Motor Volvo cu convertor Euro 6
48
5. Concluzii
Legislația ȋn vigoare reglementează mai multe tipuri de emisii de gaze nocive,
inclusiv oxizi de azot (NOx) și pulberi ȋn suspensie (PM), iar importanța scăderii nivelului
de Nox și PM nu poate fi subestimată.
Pulberile ȋn suspensie reprezintă particule ȋn sine, funingine și fum (separat de
mirosul neplăcut creat), ce pot provoca iritații și chiar leziuni pulmonare, cancer, boli de
inimă, infarct miocardic, sau cerebral.
Pe de altă parte oxizii de azot sunt responsabili pentru crearea ploilor acide,
precum și pentru producerea de smog și eventual ozon la nivelul solului.
Dacă ozonul de mare altitudine, natural, este componenta vitală a scuturilor
terestre, ozonul chimic amestecat cu smog de la nivelul solului, nenatural, nu este de dorit,
dovedindu-se tot un produs toxic pentru sistemul respirator uman.
Chiar dacă normele ȋn vigoare devin tot mai drastice, ele trebuiesc respectate,
pentru a putea menține un echilibru minim dezvoltării exponențiale a motoarelor termice cu
ardere internă de astăzi.
Cu cȃt energia verde va lua locul celei pe hidrocarburi, poluante și ȋn curȃnd
epuizabilă, se va trece treptat la ȋnlocuirea motoarelor termice cu cele electrice. Acum nu
este posibil deoarece poluarea prin arderea hidrocarburilor ȋn termocentrale este mai mare
decȃt cea din motoarele termice cu ardere internă.
La dezvoltarea actuală a autovehiculelor aflate ȋn circulație (peste un miliard) nu
este posibil, să acceptăm doar limitarea naturală pein creșterea permanentă a costurilor
combustibililor fosilici utilizați, poluanți și pe cale de epuizare. Trebuie să implementăm
permanent norme cȃt mai dure, care să solicite introducerea efectivă a unor sisteme de
depoluare pe autovehicule, capabile să ȋnlocuiască parțial reacțiile naturale ȋndeplinite de
ozonul natural stratosferic.
Menținerea și chiar creșterea acestuia din urmă pe căi naturale, prin protejarea
pădurilor terestre și reȋmpăduririle masive controlate și dirijate, sunt măsuri permanente,
complementare, obligatorii, guvernamentale, care devin de aici ȋnainte, literă de lege.
Biomasa, care poate ȋnlocui permanent combustibilii fosilici pe cale de dispariție,
fiind tot poluantă, nu e decȃt un mijloc energetic de siguranță provizorie.
La fel și controversatele gaze de adȃncime și de șist.
49
Bibliografie
1. N.Butchart, A.A. Scaife, J. Austin, S.H.E. Hare, J.R. Knight. Quasi-biennial
oscillation in ozone in a coupled chemistry-climate model, Journal of Geophysical
Research.
2. Directive 2001/80/EC on the limitation of emissions of certain pollutants into the air
from large combustion plants issued by the European Parliament and the Council.
3. Ganapathi, P., Robinson, Y., Experimental Investigation on the Performance,
Emission and Combustion Characteristics of a Diesel Engine Fuelled with Polymer
Oil – Ethanol Blends, in IREME Journal, Vol. 7, N. 5, July 2013, p. 919-924.
4. Greenwood, Norman N.; Earnshaw, Alan (1997). Chemistry of the Elements (2nd
ed.). Butterworth-Heinemann. ISBN 0080379419.
5. Holleman, A. F.; Wiberg, E. "Inorganic Chemistry" Academic Press: San Diego,
2001. ISBN 0-12-352651-5.
6. Horvath M., Bilitzky L., Huttner J. (1985). Ozone. Elsevier. pp. 259, 269–270. ISBN
0-444-99625-7.
7. Hotărâre nr. 541 din 17 mai 2003 privind stabilirea unor măsuri pentru limitarea
emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere
8. Hotărârea nr. 1502/2006 din 6 noiembrie 2006 pentru modificarea şi
completareaHotărârii Guvernului nr. 541/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru
limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din instalaţii mari de ardere.
9. Housecroft, C. E.; Sharpe, A. G. (2004). Inorganic Chemistry (2nd ed.). Prentice
Hall. p. 439. ISBN 978-0130399137.
10. Ionescu, I., Motoare termice. Solutii constructive si masuri generale pentru
reducerea emisiilor poluante, Editura Matrix Rom, Bucuresti, 2005
11. Karikalan, L., Chandrasekaran, M., Sudhagar, K., Comparative Studies on
Vegetable Oil Usage in CI Engines as an Alternative to Diesel Fuel, in IREME
Journal, Vol. 7, N. 4, May 2013, p. 705-715.
12. Mahalingam, S., Ramesh Bapu, B.R., Experimental and Emission Analysis of
Rubber Seed Oil and Jatropha Oil Blends with Diesel in Compression Ignition
Engine, in IREME Journal, Vol. 7, N. 5, July 2013, p. 955-959.
13. Petrescu, F.I., Petrescu, R.V., Perspective energetice globale, Create Space
publisher, USA, December 2011, ISBN 978-1-4681-3082-9, 80 pages, Romanian
edition.
14. Solomons, T.W. Graham and Fryhle, Craig B. (2008). "Chapter 8 Alkenes and
Alkynes – Part II: Addition Reactions and Synthesis". Organic Chemistry, 9th
Edition. Wiley. p. 344. ISBN 978-0-470-16982-7.
50
15. Streng, A. G. (1961). "Tables of Ozone Properties". Journal of Chemical
Engineering Data 6 (3): 431–436. doi:10.1021/je00103a031.
16. Tanaka, Takehiko; Morino, Yonezo (1970). "Coriolis interaction and anharmonic
potential function of ozone from the microwave spectra in the excited vibrational
states". Journal of Molecular Spectroscopy 33 (3): 538–551. doi:10.1016/0022-
2852(70)90148-7.
17. Technical Guidance Note (Monitoring) M1: Sampling requirements for stack-
emission monitoring, MCERTS - UK Environment Agency, Version 4, July 2006,
http://publications.environment-agency.gov.uk/
18. Technical Guidance Note (Monitoring) M2: Monitoring of stack-emissions to air,
MCERTS - UK Environment Agency, Version 4, July 2006,
http://publications.environment-agency.gov.uk/
19. Technical Guidance Note (Monitoring) M20: Quality assurance of continuous
emission monitoring systems - application of BS EN 14181 and BS EN 13284-2,
MCERTS - UK Environment Agency, Version 1, September 2005,
http://publications.environment-agency.gov.uk/
20. ̂ Limitarea noxelor. Available on: http://www.auto.ro/stiri/producatorii-germani-
sustin-ideea-limitarii-noxelor-in-functie-de-greutatea-masinii.html
21. ̂ Radiatiile nucleare și efectele lor, Available on:
http://fizik12a.wikispaces.com/Radiatiile+nucleare+si+efectele+lor
22. ̂ Wells, A.F. (1984) Structural Inorganic Chemistry, Oxford: Clarendon
Press. ISBN 0-19-855370-6.
23. ̂ Wikipedia. Norms EURO 6. Available on:
http://fr.wikipedia.org/wiki/Normes_europ%C3%A9ennes_d%27%C3%A9mission
51
52