Dupa o perioada de dezorganizare si decadere, sunt semne ca pomicultura romaneasca incepe sa-si revina la locul pe care il merita in economie. In ultimii ani sunt solicitati tot mai multi pomi pentru plantare atat de amatori cat si de cei care organizeaza noi livezi, chiar daca pe suprafete mici, in speranta obtinerii de venituri din valorificarea fructelor. Lucrarea de fata a fost elaborata si redactata sub forma unui ghid practic si se adreseaza tuturor celor care doresc sa infiinteze si sa exploateze o plantatie de pomi in scop comercial, familial sau ca mijloc de relaxare si agrement. Pomicultorii debutanti angajati sa produca fructe pentru asigurarea veniturilor necesare existentei familiilor trebuie lor sa-si insuseasca mai intai indicatorii morfologici de recunoastere pe teren a speciilor si soiurilor din zona si sa faca dovada ca au notiunile generale despre formarea si evolutia ramurilor de rod, constructia coroanelor si ingrijirea pomilor. Pomicultorii amatori care doresc sa infiinteze plantatii de agrement in vederea schimbarii peisajului din propria gradina si realizarii unui climat de relaxare si buna dispozitie, armonizand utilul cu frumosul, trebuie sa stie sa aleaga cat mai bine speciile si soiurile care se conduc mai usor in forme artistice si sa-si insuseasca mai bine tehnicile de dirijare a pomilor plantati pe spatii reduse. Marile livezi s-au dezorganizat, iar pomicultura ramane pentru ca in milioanele de gospodarii ale populatiei satesti si preorasenesti, oamenii cultiva pomi cu fructe fara de care nu se poate trai. Acestora le este destinata in special, lucrarea de fata.

Autorii

Infiintarea plantatiilor pomicoleCostul ridicat al investitiei in pomicultura, impune amplasarea livezii de pomi in zonele unde specia sau soiul vor intalni maximul de conditii naturale pentru crestere si rodire: - se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijlocie, lutoasa, luto-nisipoasa si chiar nisipoasa, permeabile, mijlocii pana la profunde, cu pH cuprins intre 4,7 si 9,3; - din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta usoara 3-6%, ce permit o buna intretinere a solului cat si un transport usor al fructelor; - livezile de pomi pot fi amplasate in conditii bune si pe terenul cu panta de 6-12%, cu orientarea randurilor pe directia curbelor de nivel si chiar pante pana la 18-20%, cu conditia ca acestea sa fie uniforme; - conditia prioritara la infiintarea unei livezi o constituie sursa de apa necesara la stropiri si la udatul pomilor, mai ales in zonele cu precipitatii reduse in timpul anului; - se va cauta ca zona respectiva sa fie ferita pe cat posibil de brumele tarzii de primavara si ingheturile timpuri de iarna; - trebuie de avut in vedere, ca in pomicultura greselile mari se manifesta dupa 4-5 ani de la plantare, atunci cand pentru remedieri este prea tarziu; - sunt excluse de la plantare terenurile excesiv de umede si fara drenaj, ca si cele cu nivel freatic sub 1,5 m.

1.1. Pregatirea terenului si dimensionarea livezii

Dupa ce am ales terenul, acesta va fi supus unor lucrari complexe de pregatire, care sa asigure conditii bune de prindere a pomilor la plantare si o crestere uniforma in primii ani dupa plantare. Desfundarea terenului constituie lucrarea principala, care se poate face la o adancime de 50-60 cm. Daca terenul este greu, inainte de desfundat se va face o scarificare a terenului la 70-80 cm, urmata de desfundat sau de o aratura adanca. Aceasta lucrare se executa de obicei in lunile august septembrie, cu doua luni inainte de plantatul pomilor. Daca terenul este saracacios si daca este posibil, se va administra gunoi de grajd inainte de desfundat pana la 150-200 t /ha. Va urma apoi, maruntirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi maruntirea si tasarea solului cu

combinatorul. In cazul livezilor de agrement unde, datorita suprafetei reduse de teren nu se poate executa desfundatul, este de preferat sa se mareasca de peste 2,5 ori dimensiunile gropii de plantat, fiind folosit la plantare pamant de imprumut sau de padure. Ca dimensionare, exploatatia pomicola devine rentabila incepand de la 1 ha si pana la 20-30 ha. In cadrul acestor livezi, se asigura un control tehnologic permanent si riguros, pentru obtinerea unor fructe de calitate si usor de vandut.

1.2. Parcelarea terenului

In vederea usurarilor lucrarilor de intretinere si ingrijire a lucrarilor din livada, a recoltarii si transportului fructelor, terenul se imparte in parcele. Trebuie sustinut faptul ca, la plantare, atat cat este posibil, lungimea randurilor de pomi sa fie orientata pe directia nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumina pe tot timpul zilei intregii plantatii si a evita fenomenul de umbrire. In cazul terenurilor in panta, orientarea randurilor se va face de-a lungul curbelor de nivel, pentru a evita degradarea solului. Forma unei parcele este de regula dreptunghiulara iar latimea reprezinta aproximativ jumatate din lungimea acesteia. In vederea transportului fructelor si nu numai, trebuie avuta in vedere amenajarea de drumuri, de preferat perpendiculare pe lungimea parcelelor. La parcelarea terenului trebuie avut in vedere si stabilirea locurilor unde se va depozita temporar productia in asa numite constructii de productie. Odata cu parcelarea terenului, trebuie avut in vedere si imprejmuirea viitoarei livezi.

1.3. Stabilirea distantelor de plantare si pichetatul terenului

Distantele dintre randurile de pomi si pe rand intre pomi se vor stabili in principal avand in vedere, vigoarea pomilor ce urmeaza a fi plantati, cat si de forma de coroana pe care o vom alege. Distantele de plantare prea mari sau prea mici prezinta un mare inconvenient de productie.

In tabelele 1 si 2 sunt prezentate distante de plantare specifice zonei de dealuri mici, mijlocii si ses, pentru speciile de pomi inmultite la pepiniera de pomi Sarca, apartinand Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi. Sistemul de pichetat ales este dat de figura geometrica, ce se realizeaza pe teren cu ajutorul a 3-4 picheti si care poate fi: un patrat, un dreptunghi sau un triunghi. Denumirea acestor forme este atribuita si sistemelor de pichetat: - Pichetatul in patrat, la care distantele dintre randuri sunt egale cu cele dintre pomi pe rand. Acest tip de pichetat se foloseste in general, pentru infiintarea plantatiilor clasice si pe terenuri plane;

- Pichetatul in dreptunghi, cu distantele mai mari intre randuri si mai mici intre pomi pe rand, se utilizeaza mai mult pe terenurile plane si cu panta usoara pentru toate tipurile de livezi;

- Pichetatul in triunghi, ofera pomilor conditii mai bune de captare a luminii directe si de distributie a radacinilor in spatiul de nutritie. Pe terenurile in panta, pomii constituie obstacole pentru apa care se scurge la vale si erodeaza solul.

Pentru executarea unui pichetat sunt necesare: - jaloane de 2 m vopsite cu rosu si alb, pentru a fi vizibile; ruleta sau panglica de otel de circa 50 m lungime; - sarma cu noduri marcata din metru in metru de circa 50 m lungime; - picheti, tarusi si maiuri din lemn; - triunghi compas cu deschidere reglabila (2 - 2,5). Pe terenurile plane pichetatul incepe cu jalonarea laturii lungi, luandu-se ca aliniament fix un drum, un gard, o perdea de copaci etc, care exista si nu poate fi mutat usor. In zonele colinare, unde majoritatea terenurilor sunt framantate si au diferite expozitii si pante, orientarea si pichetarea randurilor solicita o atentie si o pricepere deosebita. Pe versantii scurti, cu pante mici si uniforme, pichetatul randurilor de pomi se face paralel cu curbele de nivel, plecandu-se de la un aliniament jalonat la baza pantei sau de-a lungul potecilor facute de animale in timpul pasunatului. Pe versantii lungi ai dealurilor inalte, pichetatul constituie o lucrare mai complexa, care se executa de catre cadre calificate cu ajutorul aparatelor de masurat.

1.4. Stabilirea polenizatorilor Intalnim deseori in livada de langa casa sau in plantatiile cu scop comercial, pomi care desi au beneficiat de cele mai bune conditii climatice, agrotehnice, ingrijiti cu multa migala si maiestrie de bunul gospodar, au inflorit dar nu au legat fructe. Acesti pomi care sunt din anumite specii si soiuri au nevoie sa se polenizeze cu polen strain (fiind autosterile), de la alte soiuri autofertile pentru ca fructele lor sa lege. Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari si de calitate, care trebuie avut in vedere chiar de la infiintarea livezii, este distribuirea soiurilor in livada, pentru a asigura polenizarea reciproca. Toate soiurile de mar sunt autosterile, adica nu leaga fructe prin polenizare cu polenul propriu. Ele au nevoie de polen de la un alt soi. Prin cercetari s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi si care este efectul polenizarii cu unul sau altul dintre polenizatori. Lista cu principalii polenizatori va fi prezentata la fiecare specie pomicola in urmatoarele capitole.

Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizarii dintre soiuri, trebuie respectate cateva reguli si anume: - soiurile sa aiba aceeasi perioada de inflorire; - distanta dintre soiul de baza si soiul polenizator sa nu fie prea mare; - polenizarea se face cu ajutorul albinelor si al vantului (nuc, alun, castan); - pentru o buna polenizare sunt necesare minimum doua familii de albine la hectar; - pentru protejarea albinelor in perioada infloritului, se recomnda sa nu se efectueze stropiri cu insecticide, iar daca acestea se executa, se vor folosi insecticidele care nu omoara albinele; - asezarea stupilor in livada pentru pole-nizare, se va face in imediata apropiere a livezii sau chiar in mijlocul acesteia si neaparat la inceputul infloritului;

1.5. Plantarea pomilor Epoca de plantare. Cele mai bune rezultate dau plantarile de toamna, deoarece, pana in primavara radacinile pomilor realizeaza un contact strans cu pamantul, ranile se caluseaza, uneori emit chiar radacini noi iar in groapa de plantare se acumuleaza umiditate, care se pastreaza si in perioadele mai secetoase din timpul primaverii. Plantarile de primavara executate cu intarziere, pot sa compromita plantatia si sa intarzie intrarea pe rod a pomilor. Sapatul gropilor. In teren desfundat gropile se fac cu putin timp inainte de plantare, sau in ziua plantarii, pentru a nu se pierde umezeala acumulata in sol, cu dimensiunile de 50 / 50 / 60 cm. Pe terenurile nedesfundate dimensiunile gropilor trebuie sa fie de 80 / 80 cm si adanci de 70 cm si se efectueaza cu 2-3 luni inainte de plantare. Dupa saparea gropilor se trage 2/3 din pamant in groapa de plantare. Pregatirea materialului saditor. La plantare se folosesc pomi din campul II al scolii de pomi, care se procura de la pepinierele

pomicole. Pana la plantare materialul saditor se stratifica in santuri cu adancimea de 50-60 cm. Fasonarea radacinilor pomilor consta in scurtarea si eliminarea celor ranite. Radacinile principale se lasa cat mai lungi, radacinile secundare se scurteaza cu 1/3 din lungime iar cele subtiri la 1-2 cm sau raman intacte. Dupa fasonare, pomii se mocirlesc cu un amestec format din pamant galben (2 parti), balega proaspata de vita (1 parte) si apa pana la consistenta smantanii. Tehnica de plantare. Adancimea de plantare a pomilor. Pomii trebuie plantati cu punctul de altoire la 3-4 cm mai sus de nivelul solului, asezandu-se pe un musuroi de pamant, facut in mijlocul gropii de plantare. Plantatul pomilor se face de catre o echipa formata de obicei, din doua persoane. Una fixeaza si tine pomul in pozitie verticala in mijlocul gropii de plantare si la adancimea corespunzatoare iar cealalta trage pamant provenit din stratul fertil al solului, bine maruntit si reavan in jurul radacinilor. Se scutura usor pomul, ca pamantul sa patrunda printre radacini, astfel in cat sa nu existe spatii goale. Dupa ce s-au acoperit radacinile cu un strat de 5-10 cm de pamant, se taseaza uniform pamantul in jurul pomului, incepand de la marginea gropii spre interior. Se administreaza 10-15 kg de gunoi de grajd bine fermentat, apoi se completeaza groapa cu pamant si se taseaza din nou.

Pe timp secetos, in special primavara, pomii plantati se uda cu 15-20 litri de apa. In final, se face un musuroi pe suprafata gropii de plantare, cu restul pamantului ramas, fara a se mai tasa. Proiectarea coroanei pomilor. Pomii sub forma de varga se scurteaza la 60-70 cm de la nivelul solului in cazul plantatiilor intensive, respectiv la 80 cm in cazul coroanelor globuloase, utilizate in sistemul semiintensiv. Scurtarea pomilor este bine sa se execute primavara, inclusiv la pomii plantati toamna.

Cap. II - Specificul culturii maruluiImportanta culturii marului se datoreaza valorii alimentare si gustative, terapeutice si profilactice a fructelor, insusirilor lor tehnologice specifice, particularitatilor agrobiologice ale pomilor si valorilor economice mari. Merele constituie unul dintre componentele de baza in alimentatia moderna a omului. Ele reprezinta aproape singurul aliment gata pregatit in natura, care poate fi consumat fara alte adaosuri, fie in stare proaspata, fie consumate ca sucuri, compot, dulceata, cidru, marmelada etc. Datorita insusirilor tehnologice, merele constituie o materie prima cu pondere mare in industria alimentara (A.Gherghi). Astfel, din punct de vedere chimic, merele contin in medie: 84,5% apa, 14,1% zaharuri, 0,2% substante pectice, 0,6% substante grase, 90 UI vitamina A, 0,02 mg% vitamina B2, 0,1mg% vitamina B1, 7mg% vitamina C, 7 mg% calciu, 10 mg% potasiu cat si cantitati reduse de aluminiu, mangan, sulf, cobalt si altele. Valoarea terapeutica a merelor consta in actiunea lor asupra aparatului digestiv, absorbante ale toxinelor si microorganismelor la nivelul intestinului, tratament in afectiunile renale, diataze urice, artritism, reumatism, etc. Merele influenteaza pozitiv in hipertensiunea arteriala si reduc nivelul colesterolului, au efect benefic in prevenirea bolilor cardiovasculare, afectiunile respiratorii, combaterea obezitatii si au actiune anticancerigena (A. Gherghi). Importanta marului rezida in particularitatile lui biologice. Existenta unui numar mare de soiuri, cu coacere esalonata in diverse epoci si capacitatea de pastrare in stare proaspata timp indelungat a soiurilor de iarna, asigura consumul de fructe proaspete aproape in tot cursul anului, circa 10 luni din 12 ale unui an. Avand o mare capacitate de pastrare si o buna rezistenta la manipulare, fructele pot fi transportate cu usurinta la distante mari. 2.1. Consideratii generale Marul este specia cu posibilitati mari de aclimatizare la conditiile de mediu diferite si se cultiva pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci. Limita nordica a arealului de raspandire a speciei in Europa este Norvegia, iar in America de Nord - Canada. Limita sudica a arealului trece prin America de Sud (Chile, Argentina), Africa (Republica Africa de Sud), Oceania prin Australia, Noua Zeelanda si se extinde aproximativ pana la paralela 40. Ca altitudine, marul se poate cultiva de la altitudinea 0o, - nivelul marii si pana la 2000-3000 m in tari din zona tropicala cum ar fi Zimbabwe, Guatemala, Bolivia, Ecuador etc. 2.1.1. Cultura marului in lume Tarile cele mai mari producatoare de mere din lume sunt: Asia (29 milioane tone), Europa (17 miloane tone), America de Nord (5 milioane tone), America de Sud (3 milioane tone), Africa (2 milioane tone), Oceania (1 milion tone) vezi tabelul 2.1.

Cele mai mari tari, producatoare de mere sunt: China, cu peste 9 milioane tone, S.U.A., cu 4,7 milioane tone, Franta, cu 2,3 milioane tone, Italia cu 2,1 milioane tone si Turcia cu 2 milioane tone. In lume, Romania ocupa locul 13-14 cu 0,4 milioane tone, iar in Europa, tara noastra ocupa locul al VI-lea.

Conform datelor F.A.O. marul se cultiva in 84 de tari pe o suprafata de peste 4.500.000 ha. Productia mondiala de mere a fost in ultimele doua decenii aproximativ 55.095.000 tone, ceea ce reprezinta circa 13,2% din totalul fructelor, marul ocupand locul III in lume dupa portocale si banane, impreuna cu acestea, asigurand 41,2% din productia mondiala de fructe. Desi in ultimii ani, Europa a trecut pe locul II la productia de mere, locul I fiind ocupat de Asia, totusi ii revine un rol foarte important, deoarece aici se produce peste 30,1% din recolta mondiala. Spre deosebire de Asia care in ultimii ani a inregistrat progrese mari in ceea ce priveste productia de mere, Europa a ramas la nivelul anilor 1976 - 1977. Un prim grup de tari si anume: Italia, Austria, Cehia, Slovacia si Suedia se incadreaza in tendinta generala de mentinere a productiei la nivelul ultimilor trei decenii. Un al doilea grup de tari europene il formeaza acelea in care productia de mere inregistreaza tendinta limpede de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte majoritatea tarilor membre ale Comunitatii Economice Europene, printre care si primele mari producatoare ale acestei specii: Germania, Franta, Olanda, Danemarca si Finlanda. In aceste tari, intrucat productia a depasit cererea, au fost luate masuri de subventionare a cultivatorilor, care au acceptat sa defriseze o parte din livezi. Subventiile au fost acordate de organizatiile profesionale si uneori chiar de stat. Motivele sunt: - mentinerea preturilor la acelasi nivel; - imbunatatirea calitatii fructelor. Actiunile de reducere a suprafetelor au fost orientate spre defrisarea plantatiior de pomi cu trunchi inalt si cu soiuri traditionale care aduc pe piata fructe de calitate scazuta, destinate industriei alimentare precum si spre livezile intensive imbatranite, care nu mai asigura fructe de calitate superioara, chiar daca soiurile provin din sortimentul modern. Desi in literatura de specialitate sunt citate peste 10.000 de soiuri de mar (majoritatea pastrate in colectii pomologice), numai cateva sunt cultivate in tarile mari producatoare si fac obiectul comertului international cu mere. In tarile Comunitatii Economice Europene, principalele soiuri ce se cultiva sunt: soiul Golden ce detine peste 55%, in Franta 42%, in Italia 76% etc. Anglia cultiva vechiul soi Cox's Orange Pepping 60%. Pe langa aceste soiuri se mai cultiva: Ionagold, Idared, Ionathan, Elstar, Fuji, Gloster, Gala, Granny Smith, Florina etc. In Japonia 38% din productia de mere este data de soiul Fuji si 27% de soiul Starking delicious. In Rusia se cultiva soiurile: Antonova, Anis, Papirovka, Coricinoc Polosatoe si Osenoe Polosatoe. Exportul de mere proaspete nu este semnificativ. Dintre continente, Europa exporta cel mai mult (0,6 milioane tone) si America de Sud (circa 0,5

milioane tone). Tari mari exportatoare de mere sunt: Franta (cu 0,6 milioane tone), Chile (0,4 milioane tone), Olanda (0,3 milioane tone) si Ungaria (0,3 milioane tone). Importul de mere este de aproximativ egal cu exportul. Europa importa circa 2,5 milioane tone mere anual, urmata de Asia cu 0,7 milioane tone si America de Nord cu 0,3 milioane tone. Tari mari importatoare de mere sunt: Germania (0,75 milioane tone), Anglia (0,50 milioane tone) si Olanda. In ceea ce priveste consumul de mere pe cap de locuitor, diferentele sunt foarte mari, ceea ce ne arata unul dintre indicatorii nivelului de trai.

2.1.2. Cultura marului in Romania In Romania marul este cultivat pe circa 75.000 ha (2000), de pe care se obtine o productie de circa 600 tone. Principalele judete sunt: Arges, Suceava, Mures, Maramures, Dambovita, Iasi, Cluj, Bihor, Bistrita, Nasaud, Bacau, Salaj, Valcea.

In tara noastra, marul se cultiva pretutindeni, de la nivelul marii pana la zonele premontane. Cultura marului pe teritoriu locuit de romani este foarte veche iar pasionati pomicultori anonimi au contribuit la crearea unor soiuri de calitate superioara, unele dintre ele mentinandu-se si astazi in cultura, ca de exemplu: Cretesti, Domnesti, Patul etc. In epoca moderna au patruns in tara si numeroase soiuri straine care s-au inmultit si raspandit dupa bunul plac al pepinieristilor si amatorilor. Netinandu-se seama de originea lor si de conditiile de clima

si sol, in care se raspandeau, multe din aceste soiuri au disparut. Pana in anul 1975 au fost introduse in cultura un numar mare de soiuri romanesti si straine. Astfel, studiile efectuate in cadrul I.C.A.R. Bucuresti recomandau la acea data 35 de soiuri de mar, din care circa 20 de soiuri erau noi pentru timpul respectiv. Studiile efectuate in cadrul Institutului de Cercetare pentru Pomicultura Maracineni prin intreaga sa retea de statiuni a dus la reducerea numarului de soiuri recomandate cultivatorilor si o mai buna amplasare a lor, in functie de capacitatea de adaptare la zonele respective. Studiind tendintele remarcate pe plan mondial, privind diversificarea sortimentului si adaptarea la cerintele social-economice, cercetarea si-a intensificat activitatea de perfectionare a sortimentelor folosind urmatoarele cai: - introducerea celor mai bune soiuri din sortimentul mondial, verificarea capacitatii lor de adaptare in diferite zone pomicole si extinderea in cultura a celor corespunzatoare; - crearea de noi soiuri autohtone competitive calitativ, cu cele mai bune soiuri din sortimentul mondial, dar mai bine adaptate conditiilor de sol si clima din zonele pomicole romanesti; - alegerea permanenta a celor mai bune exemplare dintre pomii soiurilor valoroase din cultura si inmultirea lor; - introducerea in cultura a unor soiuri cu rezistenta genetica la boli scutind pomicultorii de mari eforturi si cheltuieli, prin reducerea tratamentelor fitosanitare. De-a lungul anilor atat suprafata cat si structura soiurilor s-au schimbat, existand mai multe etape distincte, unele de crestere altele de descrestere. Astfel, in perioada 1960-1980 cultura marului a cunoscut o perioada de dezvoltare semnificativa. A urmat perioada 1980-1990 caracterizata prin dificultati majore, dar reusindu-se cu greu mentinerea productiei in special cantitativ la un nivel superior. Ca urmare a schimbarii structurii de proprietate si a patrimoniului dupa 1990, productia de mere si suprafetele cultivate cu mar in Romania au scazut foarte mult. Conform datelor F.A.O., Romania avea in 1980 circa 125 mii ha cultivate cu mar ajungand in 2001 la o suprafata de circa 75 mii ha, care va scadea in continuare, avand in vedere si imbatranirea livezilor cat si nepriceperea noilor proprietari si lipsa fondurilor banesti. Productia de mere din tara noastra a avut mari fluctuatii in decursul anilor, evolutia acesteia fiind influentata de numerosi factori inclusiv de cei climatici. Daca la sfarsitul anului 1989 productia de mere era de 718900 tone, la sfarsitul anului 1999 productia de mere era de 425000 tone mere. Cea mai mare productie de mere din ultimii 50 de ani s-a inregistrat in Romania in anul 1993 si anume de 1097200 tone. Scaderea productiei de mere se datoreaza atat defrisarii necontrolate si haotice cat si neglijarea efectuarii lucrarilor de ingrijire. In Romania marul ocupa locul II, urmand dupa specia prun si reprezinta circa 30% din totalul suprafetelor cu livezi. In prezent, sortimentul de mar din tara noastra avizat pentru inmultire si legiferat prin lista oficiala de soiuri, cuprinde un numar de 42 soiuri, impartite in trei grupe si anume: soiuri de vara, soiuri de toamna si soiuri de iarna.

Pepiniera Sarca are o vechime de peste patru decenii si a inmultit peste 20 milioane pomi fructiferi din toate speciile pomicole, asta insemnand cel putin un pom pentru fiecare locuitor al Romaniei. In prezent, pepiniera Sarca, apartinand Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi, inca mai dispune de un personal de cercetare si productie bine format, poseda plantatii mama specializate producatoare de ramuri altoi, plantatii de seminceri, marcotiere si o baza tehnico-materiala buna si se putea onora in viitor necesarul de pomi altoiti, atat pentru Romania cat si disponibilitati pentru export. Dupa 1989 facand media pe 10 ani, pepiniera Sarca a produs circa 15-20% din totalul de pomi produsi in Romania, material certificat de inalta valoare biologica.

Idared- Soi originar din S.U.A. - Pomul de vigoare mijlocie spre mare, foarte productiv si precoce, rezistent la ger si seceta, sensibil la fainare. - Fructele sunt mari (180-220g), sferic turtite, cu cinci coaste largi. Epiderma este subtire, culoarea de fond galben-verzui iar cea de acoperire rosu pe cca. 90%. Pulpa este alba, placut aromata. Se pastreaza bine in depozit. - Soi de iarna: Se recolteaza in octombrie.

Cardinal- Soi originar din Australia. - Pomul este foarte viguros, cu coroana rasfirata, larga, fructifica pe ramuri scurte. - Fructul este mare (110-240 g), sferic-turtit, culoarea de fond alb-galbuie, acoperita cu o rumeneala vie pe toata suprafata, dar mai ales, pe partea inferioara. Pe partea insorita se observa dungi de culoare rosie-corai. - Soi de vara: Se recolteaza in decada a doua a lunii august.

Florina- Soi originar din Franta. - Soi imun la rapan, tolerant la fainare, precoce, foarte productiv. - Pomul de vigoare mijlocie spre mare, fructifica in special pe ramuri lungi. - Fructele sunt mari (150-180g), tronconice, crestate, rosii-visinii, cu puncte subcutanate. Epiderma groasa si aciditatea scazuta le diminueaza din calitati, de altfel certe datorate fermitatii, parfumului si in general gustului placut. - Soi de toamna-iarna: Se recolteaza in octombrie.

Gold Spur

- Soi originar din S.U.A. - Pomul are vigoare mica, fructifica pe ramuri de rod scurte, destinat plantatiilor superintensive. Precoce, productiv, are tendinta de supraincarcare

cu fructe. Prefera zonele cu umiditate relativa mai scazuta. - Fructele sunt mijlocii spre mari ovosferice, cu cinci coaste largi, putin proeminente, de culoare galben-aurie cu puncte de rugina mari, rare. Este sensibil la rapan si se deshidrateaza usor in spatii de pastrare improvizate. Pulpa este galbena, crocanta, dulce, slab acidulata, cu aroma specifica. - Soi de iarna: Se recolteaza in octombrie

Jonathan

- Soi originar din S.U.A. - Pomul de vigoare mijlocie, fructifica in primul rand pe ramuri de rod lungi dar si pe tepuse, foarte sensibil la fainare, este precoce si productiv. Este autofertil si bun polenizator. - Fructele sunt foarte apreciate, mijlo-cii ca marime, tronconice, cu suprafata neteda, intens colorate in rosu pe partea insorita. Pulpa, albgalbuie, este ferma, foarte suculenta, dulce, armonios acidulata, fin aromata, de calitate foarte buna. - Soi de iarna: Se recolteaza in octombrie. - Soi originar din S.U.A. - Pomul de vigoare mica (tip spur), recomandat pentru plantatii super-intensive, precoce, foarte productiv, mediu rezistent la ger si fainare, slab rezistent la rapan, pretentios la sol si caldura mai ales in timpul infloritului si a maturarii fructelor. - Fructele sunt mari (150-180g), conic-trunchiate, cu cinci coaste proeminente, de culoare rosuintens, cu puncte subcutanate galbene. Pulpa este alb-galbuie, dulce, cu aciditate redusa. La aparitia soiului a fost o realizare deosebita. - Soi de iarna: Se recolteaza in octombrie. - Soi originar din Romania. - Soi rezistent la rapan, mediu rezistent la fainare. - Pomul de vigoare mijlocie-mare, cu coroana rara, aerisita, este precoce si productiv, fructifica in principal pe ramuri scurte. - Fructele sunt mari (160-200g), culoarea de fond galben-verzuie iar cea de acoperire rosie-rubinie, 2/3 din suprafata, cu multa ceara. Pulpa ferma, potrivit de suculenta, aromata, cu gust placut. - Soi de iarna: Se recolteaza in septembrie. - Soi originar din Romania. - Soi rezistent la rapan, mediu rezistent la fainare. - Pomul de vigoare submijlocie, rodeste pe ramuri scurte si mai putin pe ramuri lungi, este precoce si

Starkrimson

Generos

Romus 2

productiv. - Fructele sunt de marime mijlocie (100-130 g), sunt sferice, usor crestate spre caliciu, mai intens colorate decat Romus 1, asemanatoare cu soiul Jonathan. - Soi de vara: Se recolteaza in decada a II-a a lunii iulie.

Delia

- Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mica, tip spur, precoce, productiv, rezistent la ger si seceta. - Fructele sunt mijlocii ca marime (130-150g), sferic-turtite, usor crestate, de culoare rosierubinie aproape pe toata suprafata. Se recomanda pentru zonele colinare. - Soi de iarna: Se recolteaza in octombrie.

2.3. Tehnica formarii coroanelor Pe langa ingrijirile date pamantului, trebuie sa avem o grija tot atat de mare de pomi in ceea ce priveste formarea coroanei, dimensiunile scheletului si grabirea intrarii pe rod. Formarea coroanei se face prin taieri de scurtare si rarire a ramurilor. Aceste taieri, au rostul de a imparti ramurile principale (cele mai groase) deopotriva (egal), in jurul trunchiului, precum si asezarea lor cat mai buna in inaltime, pe axul pomului. Tinand seama de anumite reguli de asezare a ramurilor pomului in coroana, facem ca lumina si aerul sa patrunda cu usurinta in coroana, lucru care are ca urmare fabricarea unei cantitati mai mari de hrana in frunze. Totodata, prin taieri inlesnim ingrosarea ramurilor, imputernicind asadar coroana, pentru a putea sa tina cu mult mai multa usurinta greutatea rodului. Tot prin taieri, ajutam imbracarea ramurilor mari cu altele mijlocii, a celor mijlocii cu altele mai mici si asa mai departe. Toate aceste ramuri la un loc formeaza scheletul coroanei si se numesc ramuri de schelet. Pe ramurile mijlocii si mici (de schelet) iau nastere ramurelele de rod care poarta flori si apoi fructele. Cu cat ramurelele de rod sunt mai numeroase, cu atat se formeaza mai multe flori si fructe, iar pomul incepe sa rodeasca mai devreme. Toate aceste avantaje se obtin prin scurtarea si rarirea ramurilor tinand seama de forma de coroana ce vrem sa o facem. In literatura de specialitate la specia mar sunt prezentate si recomandate mai multe tipuri de coroana. Pentru livada de langa casa vom prezenta cele mai uzuale si usoare forme de coroana, care nu necesita cheltuieli prea mari cum sunt: piramida etajata, piramida intrerupta (vasul) si palmeta libera. 2.3.1. Taieri de formare a coroanei in forma de piramida etajata

In anul I dupa plantare, primavara, pomul sub forma de varga se va scurta la 80 cm de la punctul de altoire. In timpul anului se vor elimina lastarii de pe tulpina pana la 60 cm inaltime. Se vor lasa sa creasca circa 3 (trei) lastari dispusi la un unghi de 120 si axul pomului sau varful de crestere. In anul al doilea,: primavara cele trei ramuri se vor scurta la 30-40 cm lungime iar axul (ramura din mijloc sau de prelungire a trunchiului) se va taia cu 20 cm mai lung decat ramurile laterale. Dupa o

astfel de taiere, in timpul verii din mugurii asezati la varfurile ramurilor laterale cresc lastarii puternici de prelungire. Din ceilalti muguri asezati mai jos, cresc, de asemenea lastari,dar mai slabi. Cei mai importanti pentru noi sunt lastarii de prelungire din varfuri, pe care, daca e nevoie in cursul verii, ii putem intari prin ciupirea varfurilor celorlalti lastari asezati mai jos. In anul al treilea, primavara, inainte de a porni seva,ramura principala de schelet care este prinsa cea mai jos pe tulpina se scurteaza la 60-70 cm (impreuna cu prelungirea ei), masurat de la punctul de prindere (baza) pe trunchi spre varful ramurii. Celelalte doua ramuri principale de schelet impreuna cu prelungirea lor se scurteaza la aceeasi inaltime cu cea dintai. Axul sau ramura de mijloc (prelungirea trunchiului) se taie cu 25 cm deasupra celor trei ramuri principale (cu o lungime de foarfece). Celelalte ramuri (numite ramuri secundare de schelet) crescute pe ramurile principale si pe ax se scurteaza la 3-4 muguri buni iar cea care ameninta prelungirea se inlatura. Taierea de scurtare atat la ramurile principale cat si la celelalte se face totdeauna la o muchie de briceag deasupra unui mugure care priveste in afara coroanei, caci numai acesti muguri dau prelungiri bune care cresc in afara si nu inauntru coroanei. Dupa o astfel de taiere, spre varful fiecarei ramuri principale, precum si spre varful axului, cresc 3-4 lastari puternici. Noi insa nu avem nevoie de toti lastarii si pentru a nu irosi fara rost hrana, cat si pentru a intari lastarii de trebuinta, cand ei au ajuns la lungimea de 20-25 cm, trebuie sa facem urmatoarea lucrare: La fiecare ramura principala se alege un lastar bun de prelungire si un alt lastar asezat, fie in dreapta, fie in stanga si care nu ameninta sa-l intreaca pe cel de prelungire spre a forma prima ramura secundara de schelet (ramificare). Acesti doi lastari, se lasa intregi, ceilalti lastari vigurosi de la varfuri se scurteaza la 5-6 frunze iar daca unul dintre ei creste inauntrul coroanei, sau drept in sus si este asezat pe partea dinauntru a ramurii principale se taie de la baza (la ras). Lucrarea aceasta se face la toate trei ramurile principale, avandu-se grija ca ramura secundara de schelet sa se lase la toate de aceeasi parte adica fie in dreapta, fie in stanga. Pe ax (ramura de prelungire a trunchiului) se alege mai intai lastarul de prelungire, apoi inca trei lastari, impartiti deopotriva in jurul pomului si distantati la 70-80 cm de primul etaj, care vor forma al doilea rand de ramuri (sau al doilea etaj). In al patrulea an, primavara devreme, inainte de pornirea sevei, prelungirea ramurilor principale de schelet se scurteaza cu jumatate sau cu o treime din lungimea lor, dupa vigoare, adica cam 50 cm cel putin si 70 cm cel mult, masurand de la prima ramura secundara de schelet. Ramura secundara se scurteaza si ea cu 15-20 cm mai jos fata de varful (taiat) prelungirii ramurii principale. In unele cazuri, la pomii vigurosi, in urma ciupirii de vara a varfurilor, facuta pentru ingrosarea lastarilor de prelungire, apar in apropierea locului ciupit noi ramuri laterale (secundare). Daca aceste ramuri au crescut bine, la taierea din primavara, se opreste si cea de-a doua ramura secundara de schelet, taind pomul ca pentru anul urmator. In acest fel se castiga un an in formarea coroanei.

Cele trei ramuri lasate pentru formarea celui de-al doilea etaj se scurteaza cu 20 cm mai sus decat varfurile taiate ale prelungirilor ramurilor principale de schelet din primul rand de ramuri (primul etaj). Axul de prelungire al trunchiului se taie cu 25 cm mai sus de varful ramurilor din etajul al doilea. Toate celelalte ramuri se scurteaza mai mult sau mai putin dupa cum au sau nu loc sa creasca, dar cele puternice de la varfuri si mai ales cele crescute inauntrul coroanei se taie de la baza (la ras), incat pomul sa primeasca lumina si aer suficient. In urmatorii ani, la etajul intai se continua a se scurta prelungirea si a doua ramura secundara dupa aceleasi reguli folosite in anul al patrulea. Etajul al doilea se taie la fel ca etajul intai in anul al patrulea adica se lasa o prelungire si prima ramura secundara.

Fig. 2.1. Formarea piramidei etajate. Aspectul pomilor dupa; taiere in anul I (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d) dupa; plantare Dupa acesti 4-5 ani de formare a ramurilor principale si secundare scheletul coroanei poate fi socotit terminat. Dupa acest timp pomii incep sa rodeasca bine si de la aceasta vreme taierile puternice (asa cum s-au facut pentru formarea coroanei) ar dauna pomilor si in primul rand ar intarzia rodirea. 2.3.2.Taieri de formare a coroanei in forma de - Palmeta libera Aceasta forma de coroana este recomandata pentru soiurile de vigoare mijlocie, altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Taierea pomilor in anul intai dupa plantare este conditionata de cativa factori. Pomii plantati sub forma de vergi se scurteaza la 75/80 cm de la nivelul solului, in scopul proiectarii primelor doua ramuri principale si a axului pomului. Odata cu dezmugurirea se suprima toti mugurii din zona trunchiului pe o distata de 50 cm de la nivelul solului. In luna mai, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm, se aleg doi pe directia randului, la un interval de 8-12 cm unul de altul, pentru formarea etajului intai si unul pentru prelungirea axului. Ceilalti lastari se suprima. In anul al doilea primavara se corecteaza unghiul de insertie al sarpantelor (ramuri principale) din primul etaj prin inclinare si se echilibreaza intre ele prin scurtarea ramurii mai viguroase. Daca lungimea ramurilor alese pentru primul etaj este mai mare de 60 cm, ele se scurteaza la 45-50 cm de la baza. In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 10-15 cm, se suprima concurentii lastarilor de prelungire a axului si ai ramurilor de schelet. De asemenea, se plivesc lastarii verticali de pe latura

superioara a sarpantelor (ramurilor principale) si de la baza lor. Lastarul de prelungire al axului nu se ciupeste, pentru a obtine lastari anticipati. Dat fiind faptul ca lipseste spalierul, reglarea unghiului de ramificare se face in fiecare an, prin transferul directiei de crestere a sarpantei pe o ramura exterioara orientata de-a lungul randului. In anul al treilea inainte de pornirea pomilor in vegetatie, primavara devreme se scurteaza axul la 5070 cm fata de punctul de insertie al celei de-a doua sarpante (ramura principala) a etajului intai. In acest an, precum si in anii urmatori se urmareste ca unghiul de ramificare sa fie cuprins intre 50-60. Daca ramurile de prelungire a sarpantelor sunt prea lungi, ele se scurteaza la 50-55 cm. De asemenea se scurteaza si ramurile ramase pe ax si la baza sarpantelor la o lungime de maxim 20 cm (o lungime de foarfeca). Ramurile concurente ale sarpantelor (ramurilor principale) si cele ce cresc pe partea superioara (pe creasta) se elimina. Ramurile cu pozitie laterala fata de sarpanta se scurteaza la circa 50 cm lungime. Pe ax se lasa 2-3 ramuri de vigoare mijlocie, orientate preponderent spre intervalele dintre randuri, care se scurteaza slab si in anii urmatori se transforma in formatiuni fructifere. Daca ramurile lasate sunt viguroase, atunci se scurteaza la 10-12 muguri, pentru ca in anul urmator sa se transfere cresterea la o ramificare orientata spre orizontala. Celelalte ramuri aflate pe ax se suprima. In timpul vegetatiei cand lastarii au lungimea de 15-20 cm, se aleg doi pentru formarea sarpantelor si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi pentru sarpante trebuie sa fie vigurosi, cu un unghi larg de insertie (prindere) si orientati preponderent de-a lungul randului de pomi in directii opuse. In anul al patrulea, primavara inainte de pornirea sevei, se corecteaza unghiul de insertie (prindere) a sarpantelor din primul etaj prin transferarea directiei de crestere a lor, pe o ramura orientata de-a lungul randului sub un unghi necesar, dupa aceasta procedandu-se la o scurtare a ei la 55 cm sau la nivelul celei mai putin viguroase. Ramurile concurente, lacome, precum si cele amplasate pe ramura superioara a sarpantei (pe creasta) si la baza lor se suprima. Ramurile 3 - 4, alese ca sarpante se scurteaza slab iar daca sunt viguroase scurtarea se face la 50 cm. Ramurile lasate pe ax intre sarpante se scurteaza transferandu-le cresterea la o ramura orientata spre orizontala. Axul se scurteaza in functie de vigoarea pomului la 50-60 cm de la punctul de insertie a celei de-a patra sarpanta.

Fig 2.2. Formarea palmetei libere. Aspectul pomilor dupa taiere in anul I (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d) dupa plantare Pe sarpante se aleg lastarii de prelungire, se suprima concurentii, cei lacomi si care cresc pe partea superioara (pe creasta). Lastarii aparuti pe ax intre sarpante se ciupesc la 4-5 frunze, pentru a-i obliga sa fructifice. Dupa formarea coroanei, in anii urmatori prin taieri de productie se urmareste structurarea sarpantelor, o garnisire corespunzatoare cu formatiuni de rod si atingerea parametrilor specifici formei de coroana.

2.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia mar Pomicultura se confrunta astazi cu o serie de mari neajunsuri. Lipsa fondurilor banesti, a masinilor si a aparaturii de stropit si aplicarea tehnologiilor de azi pe maine au dus la declinul livezilor. Daunatorii de temut in livezile de mar care pot distruge productia si livada sunt: paduchele lanos (Eriosoma lanigerum), paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), insectele minatoare si defoliatoare, afidele si acarienii, gargarita florilor de mar (Antonomus pomorum) si viermele merelor (Cydia pomonella). Toti acesti daunatori se pot distruge folosind produse insecticide si acaricide. Bolile cele mai raspandite care dijmuiesc sau distrug in totalitate recolta de mere sunt: rapanul (Venturia inaequalis), fainarea (Phodosphaera leucotricha), focul bacterian (Erwinia amylovora), moniliozele, bolile de scoarta, virusurile latente si proliferarea marului. Tratarea marului se va face cu produse fungicide sistemice cat si fungicide de contact. Daunatori pentru livezile de mar pot fi soarecii de camp si iepurii care pot provoaca mari pagube, atunci cand solul nu este intretinut sau pomii protejati. Nota. In cazul soiurilor cu rezistenta genetica la boli, (Romus 1 si 3, Prima, Prima, Pionier, Voinea, Ciprian, Florina, Aura, Romus 4 etc.), se efectueaza numai 6-8 tratamente cu insecticide, eliminandu-se complet stropirile cu fungicide. Atunci cand se cultiva soiuri cu rezistenta genetica la boli, cum ar fi: Generos, Auriu de Bistrita etc., in cadrul celor 6-8 tratamente cu insecticide, doar la 1-3 stropiri se introduc si fungicide pentru combaterea fainari.

Specificul culturii parului

Alaturi de prun, cires, visin, cais si piersic, parul este o pretioasa specie fructifera, intrucat fructele lui intrunesc calitati gustative si nutritive mult apreciate de consumatori. La pere, partea principala a fructului o constituie pulpa, care reprezinta 97%, in timp ce pielita ajunge la 2,5% iar semintele numai 0,5% din fruct. Cantitatea de apa in pere reprezinta aproape 95%, restul fiind zahar care variaza intre 6,5-15,2% substante pectice 0,14-0,7%, substante tanoide intre 0,06 - 0,27%, substante minerale 0,140,54%, aciditatea totala 0,12-0,59%, vitamina C 0,6-4,7 mg%. Ca si la alte specii fructifere, compozitia chimica a fructelor depinde de conditiile climatice ale locului de crestere, sol, soi si conditii agrotehnice. Aportul caloric pe care-l aduce consumarea perelor, prezinta o importanta foarte mare, deoarece 100 g fructe contin 10-20 g hidrati de carbon, care dau organismului intre 40-80 de calorii. Un alt aspect important la pere, il constituie bogatia lor in elemente bazice, analizele efectuate demonstrand ca la 100 g fruct proaspat continutul in elemente minerale masurat in echivalenti miligram este de 4,42 de potasiu, 0,43 de sodiu, 0,45 de calciu, 0,73 de magneziu si 0,07 de fier. Perele contin de asemenea, o anumita cantitate de celuloza care constituie un factor stimulent pentru regularizarea activitatii peristaltice intestinale. Aceste considerente fac din pere alimente dietetice, cu valoare deosebita in conditiile actuale. Cea mai mare cantitate de pere in Romania se utilizeaza pentru consumul in stare proaspata, dar se

folosesc si ca dulceturi, gemuri, suc, nectar, gelatina sau chiar si uscate. 3.1. Consideratii generale Parul, ca specie pomicola a fost cunoscut cu circa 4000 de ani i.e.n. iar cultivarea lui era destul de extinsa in Grecia si la vechii romani. In secolul al XVIII-lea, parul a fost adus in tarile apusene Franta, Belgia si Anglia, de unde cultura s-a extins in toata Europa. In anul 1628 in Franta existau circa 250 de soiuri, majoritatea obtinute din puieti proveniti din seminte rezultate din polenizarea naturala. Tot in aceasta perioada, Belgia produce primele soiuri dintre care sunt si astazi: Beurr Bosc, Beurr Hardy, Passe Crassane etc. In America de Nord, parul a fost adus de primii colonizatori, incat in anul 1771 existau aici circa 42 de soiuri de origine europeana. Aria culturii parului s-a extins succesiv si in Australia iar mai apoi in toata lumea, indeosebi in zonele cu clima temperata. Dupa anul 1900 au aparut o multime de soiuri, insa, numai un numar restrans dintre ele s-au raspandit in toata lumea, cele mai multe prezentand interes national sau local, fiind cultivate pe arii restranse. 3.1.1. Cultura parului pe plan mondial Cultura parului ocupa locul II in lume, dupa cea a marului dintre fructele din zona temperata, fiind concentrata in principal in Europa, America de Nord, Asia, Africa de Sud si Australia. Tarile in care s-a dezvoltat mai mult cultura acestei specii sunt: in Europa, Italia (44600 ha), Spania (15000 ha), Franta (33800 ha), Olanda (5700 ha), Anglia (4700ha), Belgia (3600 ha), Germania (2400 ha) in Africa de Sud (6600 ha), in America de Nord, S.U.A. (16600 ha) si Canada (5000 ha) In ceea ce priveste sortimentul cultivat in principalele tari producatoare din Europa, cel mai raspandit soi este Williams cu 13400 ha (15,7%) din cele 85800 ha cultura comerciala in C.E.E., urmat de soiurile Passe Crassane (11680 ha), Conference (9600 ha), Abate Fetel (7600 ha), B. Bosc (5000 ha), B. Hardy (2850 ha), celelalte soiuri ocupand suprafete sub 100 ha. Productia mondiala de pere se situeaza la circa 13 milioane tone/an, ceea ce reprezinta aproximativ 3% din productia mondiala de fructe, inclusiv struguri, fata de media anilor 1989-1991 cand a fost de 9 milioane de tone pe an. Productia cea mai mare de pere se realizeaza in Europa (2856000 tone), ceea ce reprezinta 30% din productie, iar dintre tari, Italia cu circa 1 milion tone pe an (20% din productia europeana) este cel mai mare producator de pere. Mai mult de 60% din productia europeana de pere se obtine in tarile Europei de Vest, respectiv Italia (1 milion t), Spania (580 mii t), Franta (245 mii t), Germania (247 mii t), Ucraina (153 mii t), Olanda (130 mii t). Alte tari mari producatoare de pere in lume sunt: China (2,7 milioane t), S.U.A. (998 mii tone), Japonia (428 mii t). Anual se exporta peste 500 mii tone pere, pe primul loc fiind Italia, urmata de Franta, Spania si Olanda, in Europa, iar in celelalte continente, Argentina, Australia, Republica Sud Africana care au un rol insemnat in comertul international, datorita decalarii maturarii fructelor cu sase luni fata de productia europeana si Nord Americana. Principalele tari importatoare de pere sunt: Germania, Anglia, Suedia, Danemarca, Irlanda etc. In ceea ce priveste consumul mediu pe locuitor in lume se constata ca: Italia consuma 16 kg / locuitor anual, urmata de Austria, Grecia, Bulgaria cu 6-10 kg / locuitor, apoi Franta si Olanda cu 5,5 kg / locuitor, Germania 5 kg / locuitor, S.U.A. cu 3 kg / locuitor si Romania cu 2,5 Kg / locuitor. In ceea ce priveste sortimentul, exista diferente de la o tara la alta, iar procentul de pere de vara, toamna

si iarna difera foarte mult. 3.1.2. Cultura parului in Romania La noi in tara cultura parului este foarte veche, fiind cunoscuta din vremea dacilor, fapt atestat de numeroasele soiuri locale existente cat si de bogatele toponime legate de par (ex. Satul Parul din Judetul Dolj, mentionate in documente inca din 1495, Peris, Perisorul, Poiana Parului, Dealul Perilor, Perieni, etc.). Dupa cum arata Al. Borza (1963), primele soiuri straine s-au introdus si raspandit la noi in tara cu aproximativ 450 de ani in urma, iar prima descriere a 13 soiuri de pere este mentionata in jurul anului 1700. In Romania, dupa datele recensamantului pomilor din anul 1979, perii reprezentau 4,5% din totalul pomilor fructiferi cultivati, fiind pe locul 3 dupa prun si mar. Suprafata ocupata cu par la noi in tara, era de circa 9500 ha, dintre care peste 3000 ha sunt cultivate in sistem intensiv. In prezent, baza productiei de pere o constituie livezile clasice si pomii razleti din sectorul particular. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tara noastra, o data cu refacerea pomiculturii, productia de pere a crescut, astfel ca, in perioada anilor 1976-1980. ea a atins 87000 tone anual iar in 1993 s-a inregistrat cea mai mare productie de 108000 t. Judetele cu cea mai mare pondere in productia de pere sunt: Arges (8458 t), Dambovita (4348 t), Bacau (3537 t), Bihor (3425 t), Neamt (4266 t), Buzau (3376 t), Suceava (3139 t) etc. Actualmente circa 80% din productia de pere provine din gospodariile individuale taranesti, din pomi razleti sau mici livezi familiale. Pentru imbunatatirea consumului de pere ar fi necesara o crestere a productiei de pere de pana la 2000 tone anual, cu urmatoarea esalonare: 35% pere de vara, 35% pere de toamna si 30% pere de iarna. In anul 1991 consumul de pere pe locuitor era foarte scazut, de numai 2,5 kg /an, fata de un necesar de minimum 10 kg / an. 3.2. Soiuri de par inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati In cadrul pepinierei Sarca s-au inmultit urmatoarele soiuri de par: Untoasa Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Passe Crassane, Williams, Williams rosu, Untoasa Bosc, Napoca, Republica, Trivale, Argesis. a)In ultimii ani, datorita lipsei de portaltoi generativi (Pastravioare), o parte din aceste soiuri nu se mai pot inmulti decat cu ajutorul intermediarului. Soiurile inmultite la pepiniera Sarca sunt cele care au o compatibilitate buna pe portaltoiul vegetativ de tip BN 70 sau Gutui de tip A.

Cur

- Soi originar din Franta - Pomul viguros, cu buna capacitate de ramificare, compatibil cu gutuiul, foarte productiv, dar inconstant; sensibil la rapan si ger; soi triploid, fructifica in general partenocarpic. Soi foarte raspandit si la noi in tara. - Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dunga de rugina longitudinala si un sant discret. Epiderma este verde-galbuie la maturitate. Pulpa este alba-galbuie, densa, slab parfumata si potrivit de dulce cu sclereide fine si gust usor astrigent, placut, la maturitatea de consum. - Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie; pastrarea: 100150 zile.

Untoasa Hardy

- Soi originar din Franta - Pomul viguros, cu trunchiul si axul puternice, coroana ingust conica, capacitate redusa de ramificare, fructifica preponderent pe formatiuni scurte, intra tarziu pe rod, sensibil la ger, produce mult si constant. Este compatibil cu gutuiul si poate fi folosit si ca intermediar. - Fructul este mijlociu (120-140g), scurt conic, cu varful larg, culoarea verde-galbuie acoperita integral sau partial cu rugina grosiera. Pulpa este alba, semifondanta, foarte suculenta, dulce vinurie, de calitate foarte buna. - Soi de iarna: Se recolteaza la sfarsitul lunii septembrie; pastrarea 30-60 zile. - Soi originar din Franta - Pomul semiviguros, productiv dar inconstant, infloreste semitarziu si este sensibil la rapan; compatibil cu gutuiul. - Fructul de marime medie, maliform, cu epiderma galbena-verzuie, pulpa alba-galbuie, ferma, cu gust foarte bun si aroma distincta. - Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie si se pastreaza 150-180 zile.

Olivier de Srres

3.3. Tehnica formarii coroanelor Rapiditatea intrarii pe rod, cantitatea si calitatea fructelor sunt caracteristici fiecarei combinatii soi / portaltoi, dar la randul lor sunt influentate si de forma de conducere si de modul de taiere a pomilor, prin care se evita dezechilibrul intre crestere si fructificare, respectiv alternanta de rodire. In general, scopul taierii de formare si rodire la par, in mare parte comun si altor specii, este necesar pentru: - formarea unui schelet de forma si dimensiuni adaptate la o durata a rodirii corespunzatoare unei maxime eficiente economice, in raport cu vigoarea diferita a soiurilor, conditiilor pedoclimatice, fertilizarea si intretinerea plantatiei; - pastrarea unui echilibru intre cresterea pomului si productie incepand cu al doilea an dupa plantare, pe o perioada cat mai lunga in ciclul de viata al pomilor; - asigurarea unei bune patrunderi a aerului si luminii si punerea frunzei in conditii de asimilare maxima, astfel ca fructele sa atinga dimensiunile si coloratia optima, precum si calitatile gustative specifice soiului; - pastrarea unei suprafete de fructificare cat mai extinsa in pozitie convenabila, care sa usureze operatiile de recoltare, taiere si tratamente fitosanitare; - mentinerea potentialului de recolta caracteristic diferitelor soiuri, in raport cu vigoarea, pozitia mugurilor floriferi, modul de fructificare, etc. Ca forme de conducere la specia par se preteaza formele aplatizate (palmeta cu brate oblice, palmeta cu brate orizontale, cordonul vertical si oblic) si formele libere (fus liber, piramida etajata si piramida neetajata). In continuare, vom prezenta principalele lucrari si masurile tehnice care trebuiesc intreprinse pentru formarea pomilor cu ax central. Taieri de formare a coroanei in forma de fus subtire ameliorat: In anul intai, primavara, inainte de pornirea in vegetatie, varga pomului se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului, pentru proiectarea primului etaj de ramuri. Dupa dezmugurire se suprima toti mugurii pe lungimea de 50 cm rezervata trunchiului. Cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, din ei se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi trebuie sa fie dispusi uniform in jurul axului la cativa centimetri unul de

altul si sa aiba un unghi de prindere pe ax larg. Concurentii lastarului de prelungire se vor plivi. De asemenea se vor elimina toti lastarii amplasati pe trunchi care nu sunt de folos. In anul al doilea, primavara inainte de pornirea sevei, cele trei ramuri alese pentru formarea etajului se echilibreaza, prin scurtarea celor mai viguroase ramuri la nivelul ramurii mai slabe. Daca toate cele trei ramuri sunt viguroase, scurtarea lor se va face la circa 50 cm, dar neaparat cu mugure in afara. Ramura de prelungire a axului se scurteaza cu maxim o lungime de foarfece (25 cm) mai lung decat nivelul planului ramurilor principale (sarpantelor). Celelalte ramuri se suprima. In timpul vegetatiei, cand lastarii ating lungimea de 10-15 cm, cei care concureaza cu lastarii de prelungire a sarpantelor si axului se suprima. De asemenea, se plivesc lastarii de pe partea superioara a ramurilor principale si cei de la baza lor. In anul al treilea, primavara devreme, inainte de pornirea sevei ramurilor de prelungire a sarpantelor (ramurile principale), se scurteaza la un mugure exterior. Se elimina ramurile concurente, lacome, si cele de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). Ramura de prelungire a axului se taie deasupra unei ramuri laterale verticale de vigoare mai slaba. Pe ax, ramurile se scurteaza cu un mugure in afara (pentru a creste in orizontala) la 10-15 cm pentru a le transforma in formatiuni fructifere. In timpul vegetatiei lucrarile vor fi continuate dupa aceleasi principii, suprimand lastarii concurenti si cei de pe partea superioara a sarpantelor. Fig. 3.1. Formrea fusului subtire ameliorat in anul intai (a), in anul al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e) dupa plantare In anul al patrulea, primavara devreme se echilibreaza ramurile principale (sarpantele) din etaj, se limiteaza lungimea acestora iar prelungirea sarpantelor se transfera pe o ramura orientata sub unghiul necesar. La inaltimea de 2,5 m de la nivelul solului se limiteaza cresterea axului in lungime printr-o taiere de transfer a acestuia pe o ramura orizontala. Pe ax se aleg noi ramuri de garnisire. Cele alese in anii anteriori se orizontalizeaza sau prin transfer li se da pozitie orizontala. Se va asigura amplasarea buna, uniforma a ramurilor de semischelet pe ax prin scurtarea si rarirea lor. Dupa formarea coroanei, prin taieri de productie se urmareste mentinerea acestora in parametri proiectati si echilibru intre crestere si rodire. Datorita dominantei apicale mai accentuate la par, o atentie deosebita se acorda mentinerii formei conice a coroanei. In acest scop, se va mentine unghiul oblic al ramurilor de schelet iar in treimea superioara a coroanei se vor aplica taieri mai severe si nu se va admite prezenta ramurilor cu pozitie verticala. 3.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia par Una dintre verigile de baza ale tehnologiei culturii parului o constituie cunoasterea aspectelor legate de boli si daunatori. Acest lucru devine cu atat mai necesar, cu cat conditiile de cultura sunt mereu favorabile pentru manifestarea bolilor, datorita posibilitatilor reduse de aplicare a tratamentelor si tehnologiei de cultura complete. Pentru obtinerea de rezultate bune in combatere, tratamentele trebuie efectuate corect si la timp. Daunatorii parului cei mai importanti si care pot provoca daune foarte mari, mergand pana la distrugerea completa a pomilor in scurt timp sunt: Psilla parului (Psylla piricola Forst), Paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), Viermele fructelor (Carpocapsa pomonella), Gargarita mugurilor (Antonomus piri Koll), Viespea parului (Hoplocampa Brevis Klug), paianjenii si afidele. Bolile cele mai raspandite care pot distruge in totalitate productia de pere sunt: Rapanul (Venturia pirina), Rugina parului (Gymnospo-rangium sabinae), Patarea alba (Micosphearella sertina), Arsura bacteriana (Erwinia amylowora) o serie de bacterioze si virusi (mozaicul frunzelor).

Specificul culturii gutuiuluiGutuiul este una dintre speciile cele mai vechi aflate in cultura, fiind semnalat in documente de circa 4000 ani. Fructele sale erau foarte apreciate la greci, romani si alte popoare, atat pentru consumul in stare proaspata cat si prelucrate. Importanta acestei specii a scazut treptat, pe masura dezvoltarii altor specii pomicole, in principal marul si parul. Gutuile se consuma atat in stare proaspata cat mai ales prelucrate si industrializate sub forma de gemuri, compoturi, peltea, marmelada etc. Fructele au un grad ridicat de gelificare, isi mentin aroma, aciditatea si fermitatea si dupa fierbere. Compozitia biochimica a gutuilor este destul de complexa: zaharuri 6,6% - 13,3%, acizi 0,6 - 1,7%, substante tanoide 0,19 - 0,50%, substante proteice 0,33 - 0,95%, pectine 0,69 - 1,13%, lipide 0,50%, saruri de potasiu 20 mg%, calciu 10mg%, magneziu 8 mg%, fier 0,60 mg%, vitamina C 10-40 mg/ 100g (A. Gherghi 1983). Fructele se pastreaza bine o perioada lunga de timp, permitand prelungirea perioadei de prelucrare. In scop terapeutic, de la gutui se folosesc semintele, fructele si florile. 4.1. Consideratii generale O importanta deosebita o are gutuiul deoarece valorifica foarte bine terenurile cu exces temporar de umiditate sau cu apa freatica la suprafata chiar sub 1 m. Gutuiul are cea mai tarzie inflorire si din acest considerent nu este expus ingheturilor tarzii de primavara. Pomul este in general rustic, robust, cu plasticitate ecologica buna. 4.1.1. Cultura gutuiului in lume Specia gutui provine din insula Creta in jurul orasului Cydon, de unde se pare ca ar proveni si denumirea genului Cydonia (denumirea stiintifica a gutuiului). In prezent, aria de raspandirii a culturii se afla in zona temperata, cu preponderenta in Europa, China, Japonia, Asia Centrala, Iran, Asia Mica, nordul si sudul Africii, America de Nord si Australia. In stare salbatica gutuiul se mai intalneste in Asia Mijlocie, Crimeea si in Balcani. In afara de genul Cydonia, in cultura se mai intalnesc inca alte doua genuri inrudite si anume: genul Chaenomales sau gutuiul oriental cu mai multe specii si anume: Gutuiul Japonez (Cydonia Japonica) si Gutuiul Chinezesc (Chidonia sinensis). Aceste doua specii se caracterizeaza prin aceia ca produc fructe foarte mari (400 g). In Europa, aceste doua specii se cultiva doar ca plante ornamentale. O alta specie este Cydonia Maulei - considerata ca specie decorativa, deoarece se cultiva si pentru fructe in zona nordica a Rusiei pentru continutul foarte ridicat in vitamina C (90 mg/100g), vitamina P (1,2 mg/100g), pectina, acizi si arome care se extrag industrial. Fructele acestei specii se industrializeaza sub forma de siropuri, bauturi alcoolice etc., inlocuind lamaia care nu creste in zona. Productia cea mai mare de gutui dintre toate tarile producatoare o obtine Italia, dar si aici in ultimii ani este in descrestere datorita sensibilitatii gutuiului la Focul bacterian, boala tratata din ce in ce mai greu. 4.1.2. Cultura gutuiului in Romania

In Romania, gutuiul ocupa circa 2% din totalul suprafetei pomicole, cultivat in special ca pom izolat sau in amestec cu alte soiuri in livezile de langa casa. Suprafetele mari de culturi care au existat in fostele C.A.P.- uri si I.A.S.- uri, au fost distruse fie cu stiinta datorita legii fondului funciar, fie au fost distruse din cauza bolilor si in special, a focului bacterian, boala semnalata in Romania dupa anul 1991. Dupa numarul de pomi aflati in cultura, pe primele locuri se situeaza judetele: Ilfov, Vaslui, Teleorman, Dolj, Olt, Iasi, urmata de o a doua grupa reprezentata de Tulcea, Prahova, Constanta, Vrancea. Datele statistice arata ca in majoritatea judetelor tarii, gutuiul detine cel mai mare procent ca pom razlet. In ultimii zece ani gutuiul este cautat si plantat atat de mici proprietari cat si de schituri si manastiri bisericesti. In judetele Brasov, Covasna, Maramures, Harghita, gutuiul nu intalneste conditii ecologice favorabile. Despre exportul de fructe din Romania nici nu poate fi vorba, mai ales dupa 1990. In tara noastra gutuiul poate fi foarte rentabil, deoarece rodeste foarte bine, produce multe fructe iar pretul de vanzare si lipsa fructelor de pe piata confera producatorului un venit bun. De aceea, multe centra de cercetare din tara se ocupa cu ameliorarea gutuiului si crearea de noi soiuri, in primul rand cu rezistenta genetica la Focul bacterian. 4.2. Soiuri de gutui inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati In fondul de germoplasma organizat in Romania exista circa 78-80 genotipuri de gutui, reprezentate de soiuri si selectii autohtone si straine. Din cele opt soiuri admise la inmultire in Romania, circa 80% sunt romanesti si anume: Moldovenesti, Bereczki, Aromate, De Husi, De Mosna, Malaiete, Aurii. Pepiniera Sarca a produs circa 130 mii gutui din soiurile omologate dupa 1990. Portaltoiul folosit la inmultire este gutuiul tip A, care imprima soiurilor vigoare mica, precocitate si productivitate mare. Soiurile de gutui sunt autofertile si nu necesita polenizatori.

Moldovenesti

- Soi romanesc. - Soi de vigoare mijlocie, formea-za coroana globuloasa, intra timpuriu pe rod, este foarte productiv. - Rezistent la boli si ger. - Fructul este mare, globulos, usor alungit, cu coaste largi, pielita neteda, lucioasa, galben portocalie. Pulpa suculenta, semidulce, putin acidulata si placut aromata. - Perioada de consum: octombrie - decembrie. - Soi romanesc. - Soi de vigoare mijlocie, rustic, intra timpuriu pe rod, este productiv. - Rezistent la boli si ger. - Fructul are o greutate medie, piriform, cu gat alungit, suprafata neteda, fara coaste si de culoare galben-limonie. Pulpa este suficient de suculenta, cu gust bun si aroma puternica. - Perioada de consum: octombrie - ianuarie. - Soi vechi, originar din Romania. - Soi de vigoare mare, rustic, produce abundent si constant. Are perioada de vegetatie lunga. - Rezistent la boli. - Fructul este mare sau foarte mare, de forma ovoid-alungita sau piriforma cu un mamelon peduncular brun cenusiu si suprafata

Aromate

Bereczki

neuniform costata. Pulpa este galbuie, intens aromata, dulceacidulata, placuta la gust. - Perioada de consum: octombrie noiembrie.

De Constantinopol

- Soi vechi, originar din Turcia. - Soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, formeaza coroana rara. - Sensibil la boli, daunatori si ger. - Fructul este mijlociu, forma sferic-turitita, cu 5 coaste evidente. Pulpa este potrivit de suculenta, fina, cu gust dulce-acrisor. Fructele se scutura usor din pom si au o perioada scurta de pastrare. - Perioada de consum: septembrie - noiembrie.

4.3. Tehnica formarii coroanei In mod natural, gutuiul creste sub forma de tufa cu mai multe tulpini, ce pornesc din baza coletului ajungand la 3-4,5 m inaltime. Radacina gutuiului mai ales atunci cand portaltoiul este vegetativ (marcota de gutui), este dispusa superficial si de aceea, pomii trebuiesc palisati pentru a nu fi rasturnati de vant. Palisarea se va face cu un arac sau tutore cu diametrul de pana la 10cm. Coroana gutuiului este deasa si in general neregulata, formata din ramuri de schelet groase. In perioada de tinerete gutuiul creste viguros, dar dupa intrarea pe rod viteza de crestere se reduce foarte mult. Gutuiul face primele fructe din anul al II-lea de la plantare si rodeste economic incepand cu anul al IVlea. Un gutui poate trai pana la 45-50 ani dar, pentru asta are nevoie de o formare cat mai corecta a coroanei. Traditional, gutuiul se conduce sub forma de vas ameliorat sau tufa cu 3-4 tulpini crescute din zona coletului, insa mai poate fi condus dupa piramida mixta si palmeta liber aplatizata. Taieri de formare a coroanei tip Piramida mixta In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului. Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zona trunchiului pana la 50-55 cm inaltime. In cursul verii, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi trebuie sa fie uniform repartizati in jurul axului cu un unghi cuprins intre 90-120, la un interval mai mare de 8-10 cm intre ei. Se va elimina concurentul lastarului de prelungire al axului, cat si ceilalti lastari situati intre cei pe care noi i-am ales.

Fig. 4.1. Formarea pirmidei mixte in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e), dupa plantarea pomilor In anul al doilea, inainte de pornirea sevei, lucrarile de taiere in vederea formarii coroanei incep cu alegerea definitiva a celor 3-4 ramuri principale (sarpantelor). Daca ramurile nu sunt crescute uniform se inclina, pentru a le stimula sau a le incetini cresterea. Daca ramurile sunt crescute uniform si nu depasesc lungimea de 50-60 cm, nu se scurteaza. Daca depasesc aceasta lungime, atunci ele se scurteaza la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 25-30 cm mai sus de nivelul de taiere al sarpantelor. Celelalte ramuri considerate concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimina (la ras). Ramurile crescute pe partea exterioara a ramurilor principale (de pe creasta) se elimina tot prin taieri la ras. Lastarii de pe trunchi pana la 55-60 cm se elimina tot la ras. In cursul verii se vor lasa doar lastarii de prelungire a ramurilor de baza si un singur lastar de prelungire a axului. Ceilalti lastari considerati concurenti ai lastarilor de prelungire a ramurilor de baza

(sarpantelor) cat si a axului se vor elimina. Se vor mai elimina si lastarii ce cresc pe latura superioara a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si lastarii porniti de la baza ramurii de baza. In timpul verii se mai pot corecta si unghiurile de ramificare a sarpantelor. In anul al treilea, primavara se urmareste consolidarea primului etaj de ramuri (sarpante), proiectarea primelor subsarpante si a noilor sarpante (nou etaj). Pe axul pomului la inaltimea de 50-60 cm de la punctul de prindere al ultimei sarpante, se alege o ramura amplasata pe spatiul liber dintre doua ramuri principale din etaj si se scurteaza slab. Ramura de prelungire a axului se scurteaza, in vederea ramificarii si proiectarii urmatoarei sarpante solitare (singure). Celelalte ramuri de pe ax se elimina la ras. Pe fiecare ramura principala (sarpanta) se va alege cate o ramura cu pozitie laterala la o distanta de 55 cm de la ax pentru formarea primei sarpante (ramura secundara prinsa pe ramura principala). Ramurile de prelungire ale sarpantelor (ramurilor principale) se vor scurta la 40-45 cm de la punctul de prindere al primei ramuri secundare (subsarpantei). ATENTIE! De pe sarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase. In timpul verii se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului pentru cea de-a doua sarpanta si sarpanta solitara (singura). Se plivesc lastarii concurenti si cei de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). In anul al patrulea, dupa aceleasi principii se mai aleg 2-3 ramuri pentru formarea urmatoarelor sarpante solitare. Ele trebuie sa fie amplasate uniform in jurul axului pe bisectoarea unghiului de divergenta, format de sarpantele din etaj, distantele dintre ele la 25-30 cm. Se corecteaza unghiul de ramificare al sarpantelor solitare si se proiecteaza cate o noua subsarpanta. Pe sarpantele din etaj se aleg cate doua ramuri in vederea formarii subsarpantelor, astfel ca ramificarea sa fie bilaterala, alterna exterioara. Se elimina ramurile concurente, lacome si cele orientate in interiorul coroanei. In vederea normarii incarcaturii de rod, o parte din ramurile anuale de pe sarpante se scurteaza la 3-4 muguri. In anul urmator dupa amplasarea numarului necesar de sarpante printr-o taiere de transfer a prelungirii axului pe o ramura orizontala, se limiteaza inaltimea pomului. In anii urmatori taierea de fructificare va avea in vedere reglarea echilibrului intre crestere si rodire. Bolile si daunatorii care ataca gutuiul chiar daca sunt mai putini decat la celelalte specii, netratarea, poate duce la distrugerea productiei sau distrugerea totala a pomilor din livada. Dintre daunatorii de temut sunt: viermele fructelor (Cydia pomonella), paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), afidele si paianjenii. Dintre bolile cele mai frecvente sunt: Mumiefierea fructelor (Monilioza), patarea bruna a fructelor (Diplocarpon soraweri) si cea mai periculoasa boala aparuta dupa 1990 in Romania, Focul bacterian (Erwinia amylovora) distrugand pomul intr-un timp record.

Specificul culturii prunului5.1. Consideratii generale Prunul, pentru romani reprezinta specia pomicola cu rezonante stravechi, fiind caracterizat ca pomul vietii sau al sperantei, raspandit de la campie pana in zona dealurilor subcarpatice si uneori pana la poalele muntilor.

De-a lungul anilor, prunul si produsele sale au constituit mijloace de existenta ale taranilor, contribuind totodata la faima tarii. Adaptabilitatea mare la diferite conditii de clima si sol, a facut ca prunul sa creasca si sa produca spontan, s-au cultivat, aria de raspandire si varietatea soiurilor fiind practic fara limite. In acest context, Romania a devenit tara cu cea mai mare productie de fructe din Balcani si Europa, fiind si un mare exportator de fructe proaspete sau deshidratate. Numarul mare de soiuri de prun, care la inceputul acestui secol depasea cifra de 2000, este rezultatul unei culturi stravechi, ale carui inceputuri se pierd in antichitate. Faptul ca in peninsula Balcanica corcodusul creste in stare salbatica, iar in tara noastra creste salbatic porumbarul si semicultivat goldanul si corcodusul, sunt dovezi, ca aceste culturi dateaza si la noi inca din vechi timpuri. De la Plinius (sec. 1 i.e.n.) a ramas cunoscuta expresia - ingeus turba prunorum - care dovedeste ca sortimentul de prun era deja foarte bogat pe vremea romanilor. Se presupune, ca acest prun a fost adus in sudul si vestul Europei din Caucaz, unde ar fi avut loc formarea lui, prin incrucisarea naturala a porumbarului si corcodusului. In prima jumatate a secolului I, romanii au extins arealul de cultura al soiurilor de pomi in Galia, Belgia, Anglia, si in Germania pana in valea Rinului. In timpul imparatilor romani Probus (Roma, 276282) si Diocletian (Bizant, 274-305) s-au facut intinse plantatii de prun pe malurile raurilor Drava si Sava din Bosnia, care de atunci a ramas centrul cel mai insemnat de cultura a prunului comun. Intensificarea culturii prunului in Europa a avut loc abia in secolul al XVII-lea incat este de presupus, ca in aceleasi conditii ea s-a dezvoltat mai mult in tarile romanesti. Se stie, ca prunele se consuma in stare proaspata dar si deshidratata (prune uscate), sunt utilizate la fabricarea gemurilor, marmeladei, dulcetei, compoturilor, jeleurilor, lichiorurilor si nu in ultimul rand vestita tuica de prune romaneasca. Florile prunului constituie o sursa melifera importanta si dau un decor inegalabil de frumusete pentru regiuni intregi. Prunele reprezinta fructele cu valoarea nutritiva cea mai ridicata, in comparatie cu celelalte fructe. Continutul fructelor in zaharuri este cuprins intre 16-20% (acidul malic si in cantitati mici acizii citric si benzoic) prunele avand proprietati diuretice, laxative, depurative, stimulent nervos si descongestionant hepatic. Prunele proaspete contin toate microelementele necesare omului pentru desfasurarea vietii normale si anume: potasiu 170 mg%, Ca 12 mg%, Mg 10 mg%, P 18 mg%, Na 1mg%, Fe 0,5 mg%, Cl 1,5 mg% etc. Dintre vitaminele cele mai reprezentative sunt: vitamina C sub 4,0mg%, caroten 0,9 mg%, B 10,83 mg %, B1 0,03 mg%, PP 1,0 mg% si altele. Din lemnul de prun se construiesc in Romania cele mai valoroase fluiere si cavale din lume. Rezulta deci ca prunele ca produse naturale sunt alimente echilibrate din punt de vedere al vitaminelor, al elementelor minerale, glucidelor, si a altor substante nutritive sau reglatoare ale metabolismului uman. 5.1.1. Cultura prunului in lume Prunul este mult raspandit pe glob, in special in zonele temperate din emisfera nordica. Specia ocupa locul al XI-lea pe glob dupa mere, citrice, banane, piersici si ananas si locul al II-lea in zonele temperate dupa mar cu circa 1,7 milioane ha si o productie totala de circa 13,5 milioane tone. Productia cea mai mare de prune se obtine in Asia urmata de Europa, America de Nord, America de Sud, Africa si Oceania (vezi tabelul 5.1.). Pe plan mondial, tari mari producatoare sunt China, S.U.A., Turcia, Argentina, Iugoslavia, Romania. In Europa, tarile mari producatoare de sunt: ex Iugoslavia, Romania, Germania, Bulgaria, Franta, etc.

(tabelul 5.2.). Dupa productia medie a anilor 1987-1997 potrivit Anuarului F.A.O. vol. 51 (1997) tarile cele mai mari producatoare de prune sunt: China cu 2700 mii tone, S.U.A. cu 830 mii tone, Romania cu 600 mii tone, ex Iugoslavia cu 619 mii tone, Germania cu 350 mii tone, Rusia cu 166 mii tone, Ucraina cu 167 mii tone, Japonia cu 118 mii tone, Mexic cu 78 mii tone, Argentina cu 57 mii tone. Cresteri spectaculoase in ceea ce priveste productia de prune s-au inregistrat in ultimii ani in China, S.U.A., Turcia, Spania, Iran, Chile, Japonia si Pachistan. Scaderi drastice in ceea ce priveste atat productia cat si suprafetele acoperite cu prun, s-au inregistrat in ultimii ani in tarile Europei de Est si Centrale si aici putem enumera, Romania, Bulgaria, Polonia, Ungaria. Tendintele mondiale privind ameliorarea soiurilor sunt comune si isi propun mentinerea de soiuri valoroase, care sa raspunda exigentelor pedoclimatice si agrotehnice locale pe de o parte si a celor comerciale si de consum, pe de alta parte, cu rezultate economice bune. Pomii trebuie ca produca abundent si constant inca din primii ani, cu pronuntata adaptabilitate la diversele zone pedoclimatice, sa fie rustici si destul de rezistenti la boli, fara a avea nevoie de polenizatori. Fructele trebuie sa fie mari peste 40g, atractiv colorate, cu gust placut, zaharul, aciditatea si substantele tonoide in proportie bine echilibrata, cu continut bogat in vitamine si substante minerale utile organismului uman, cu partea necomestibila redusa la maximum si un colorit deosebit. 5.1.2. Cultura prunului in Romania In Romania productiile obtinute in anii de inceput ai secolului nostru au fost insemnate si anume: 468 mii tone in anul 1925; 554 mii tone in 1927; 289 mii tone in 1930. Dupa suprafata ocupata cu prun si dupa productia realizata, tara noastra s-a situat mult timp pe locul II in Europa dupa ex Iugoslavia. Cum se stie, al doilea razboi mondial a lasat rani adanci si in cultura prunului, mai ales ca el reprezenta specia dominanta. Astfel, in anii 1940-1945 s-au pierdut circa 22 milioane de pruni. Productiile au scazut astfel: in anul 1946 s-au produs 244 mii tone; in 1948 s-au produs 158 mii tone prune; in 1951 s-au produs 130 mii tone. Productiile de fructe au crescut inregistrandu-se 9620 mii tone in anul 1969; 835 mii tone in anul 1984; 873 mii tone in 1985; 765 mii tone in 1989; dupa care productia a scazut in anul 1991 la 419 mii tone; in 1992 la 347 mii tone; 252 mii tone in anul 1996. Desi unele dintre soiurile introduse si-au gasit la noi o a doua lor patrie, cum e cazul soiurilor Anna Spath, Agen, Vinete de Italia, iar mai recent Stanley, modernizarea sortimentului de prun a inregistrat cele mai spectaculoase rezultate in ultimii 40 de ani, ca urmare a activitatii desfasurate in cadrul unui program romanesc de ameliorare genetica avand ca suport biologic, diversitatea resurselor de germoplasma autohtona. Este meritul profesorului Nicolae Constantinescu de a fi elaborat primul programul de ameliorare a prunului, folosind ca genitori de baza soiurile autohtone. De asemenea, meritul cel mai important il are dr. doc. V.Cociu, care l-a continuat si valorificat. Daca ne referim la productia de prune obtinuta pe judete, in Romania, judetul Arges ocupa primul loc, urmat apoi de judetele: Valcea, Buzau si Iasi (vezi tabelul 5.3.) In prezent, sortimentul de baza din principalele centre pomicole este alcatuit din soiurile: Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Vinete Romanesti, Centenar, Valor, Pescarus, Silvia, Blue Free. Pentru dealurile inalte si mijlocii sunt recomandate soiurile: Gras romanesc, Gras ameliorat, Pitestean, Albatros, Stanley, Vinete de Italia, iar pe coline si la campie se recomanda soiurile Anna Spath, Renclod Althan, Silvia, Carpatin, Centenar si Stanley. In partea de sud si de vest a tarii rezultate bune dau soiurile: Rivers timpuriu, Ialomita, Pescarus, Diana

si D'Agen. Soiurile Anna Spath, D'Agen, Tuleu gras si Rivers timpuriu, dau rezultate slabe in zonele mai inalte, iar soiul Vinete de Italia nu se adapteaza la conditiile de campie. Cultivat de sute de ani pe teritoriul tarii noastre, prunul a fost si va ramane una dintre cele mai populare si mai indragite specii pomicole. Faptul ca se intalneste pretutindeni, la deal si la campie, in gradini familiale sau in masive naturale (inmultit prin samburi sau drajoni), este o dovada in plus ca prunul s-a adaptat relativ usor la cele mai variate conditii de clima si sol din tara noastra. 5.2. Soiuri de prun inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati Pepiniera Sarca, apartinand Statiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi, a produs si valorificat intre anii 1989-1998 circa 1058000 pruni din urmatoarele soiuri: Rivers timpuriu, Tuleu timpuriu, Tuleu gras, Stanley, Centenar, Gras ameliorat, Vinete romanesti, Vinete de Italia, Valor, Centenar, Dambovita, Ialomita, Pescarus, Record, D'Agen 707, Anna Spath, Diana, Carpatin, Silvia, Minerva. In Romania, incepand cu anul 1977, si pana in anul 1989, se produceau anual circa 2,5 milioane pruni atat pentru consum, in stare proaspata cat si pentru industrializare (G. Corneanu - Teza de doctorat 1999).

Stanley

- Soi originar din S.U.A. - Pomul de vigoare medie, cu coroana conic-rasturnata, ramuri de schelet semiviguroase, garnisite in special cu buchete de mai. Este precoce, productiv (25 t/ha), tolerant la Plum-pox, autofertil si foarte bun polenizator. - Fructul mediu (30-40 g), elipsoidal, asimetric, vanat-inchis, acoperit cu pruina albastruie. Fructele se coloreaza cu mult inainte de maturitatea deplina. Fructul este de calitate medie, mai ales daca este recoltat in avans. Pulpa este galbuie, consistenta, dulceaga, slab aromata, neaderenta. - Perioada de maturare prima jumatate a lunii septembrie, la 130-140 zile de la inflorire. - Soi originar din Romania. - Pomul semiviguros, cu coroana invers-conica, cu ramuri de schelet fragile, unghiuri mici de ramificare, se deformeaza sub greutatea rodului. Fructifica pe formatiuni scurte si mijlocii, este precoce, productiv (20-25 t/ha), dar inconstant. Este androsteril si incompatibil cu corcodusul. Este tolerant la viroze, sensibil la afide, monilinia si ger. - Fructul este mijlociu (30-35 g), elipsoidal, cu varful rotunjit, de culoare vanatinchis, cu pruina albastruie si cu rugina spre baza. Pulpa este galben-verzuie, aschiata, consistenta, crocanta, neaderenta, cu gust foarte bun, dulce-amarui. Sunt considerate fructe de calitate superioara. - Perioada de maturare: mijlocul lunii august. - Soi originar din Romania. - Pomul semiviguros spre viguros, cu coroana piramidala usor neregulata, cu unghiuri mari de ramificare, cu fructificare pe buchete de mai si ramuri mijlocii; nu este pretentios la sol dar este mai sensibil la temperatura, semiprecoce si semiproductiv (7-12 t/ha). - Fructul este mediu (35-45 g), ovoid, asimetric, cu baza largita, vanat-violaceu, cu pruina cenusiu-albastruie. Pulpa este verde-galbuie, crocanta si suculenta, se desface in fascicole, cu gust dulce-acrisor, placut.

Tuleu Gras

Tuleu Timpuriu

- Perioada de maturare: 25 iulie-5 august.

Gras Ameliorat

- Soi originar din Romania. - Pomul este viguros, coroana sferica, rodeste predominant pe ramuri mixte, cu epoca de inflorire mijlocie, rezistent la ger si seceta. - Fructul este mare, sferic, de culoare vanat-inchis, cu pruina albastruie. Pulpa este galben-verzuie, consistenta, neaderenta la sambure. - Perioada de maturare: prima decada a lunii septembrie. - Soi originar din Franta. - Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasa, cu fructificare pe ramuri scurte si mijlocii, rezistent la ger si seceta, tolerant la viroze, autofertil, precoce, productiv (20-24 t/ha). - Fructul este mic (18-35 g), invers-ovoid, usor asimetric, rosu-violaceu, acoperit cu pruina violacee. Pulpa este galben-verzuie, suculenta, semicrocanta, foarte dulce, semiaderenta la sambure, pretabila la industrializare, - Perioada de maturare: sfarsitul lunii august-inceputul lunii septembrie, la 125135 zile de la inflorit. - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mare, coroana fusiforma, fructifica predominant pe buchete de mai. Infloreste semitarziu, este autosteril, precoce, mediu productiv, rezistent la ger si boli, sensibil la Plum-pox. - Fructul este foarte mare (64-78 g), de tip - renclod, sferic, colorat in vanat inchis, cu multa pruina fina, albastruie. Pulpa este galben-verzuie, consistenta, suculenta, cu gust placut, neaderenta la sambure. Prezinta uniformitate in maturare. - Perioada de maturare: prima decada a lunii septembrie. - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mijlocie, coroana globuloasa, fructifica predominant pe ramuri de rod mijlocii. Infloreste semitarziu, este partial autofertil, precoce, mediu productiv, rezistent la ger si boli, sensibil la Plum-pox. - Fructul este mare (50-60 g), de tip renclod, sferic turtit, colorat in albastru deschis, cu multa pruina grosiera, cenusiu-albastruie. Pulpa este verde-galbuie, consistenta, suculenta, cu gust placut, neaderenta la sambure. Prezinta uniformitate in maturare. - Perioada de maturare: inceputul lunii iulie. - Soi originar din Romania. - Pomul este de vigoare mijlocie sau submijlocie, coroana globuloasa cu ramuri fructifere de tip spur, este autosteril. Practic este cel mai productiv soi din Romania (32 t/ha), rezistent la ger, seceta si boli; tolerant la Plum-pox. - Fructul este mare (52 g), invers ovoid, albastru ultramarin, acoperit cu pruina multa, cenusie. Pulpa este alb-verzuie, potrivit de consistenta, suculenta, cu gust placut, neaderenta. - Perioada de maturare: prima jumatate a lunii august, la 120 zile de la inflorire.

D Agen

Record

Diana

Centenar

In tabelul 5.4. sunt prezentate soiurile de prun care sunt inmultite in Romania si polenizatorii aferenti fiecarui soi in parte.

NOTA:(A)soiuri androsterile (fara polen) (+)partial autofertile si autofertile Chiar daca, dupa 1989 pepiniera Sarca nu produce toate aceste soiuri, ele exista ca fond de germoplasma in plantatia specializata producatoare de ramuri altoi si la cerere pot fi oricand inmultite pentru piatia interna si externa. 5.3. Tehnica formarii coroanelor Prunul este o specie de talie mijlocie. In functie de soi, pomii pot atinge inaltimi de 4-6 m. Prunul creste destul de viguros in primii ani de la plantare formand numerosi lastari lungi de pana la 1,5 m. La unele soiuri axul se dezvolta puternic (Tuleu Gras), iar la altele (Renclod Althan), mai slab. Pomii intra pe rod in anul al patrulea sau al cincilea, functie de elementele de rod pe care fructifica. In functie de ramurile de rod sunt soiuri care rodesc predominant pe buchete de mai (Stanley) si cu fructificare predominanta pe ramuri mixte (Tuleu Gras). Prunul fructifica deci pe buchete de mai, ramuri mixte si anticipate. ATENTIE - ramuri de rod in devenire sunt spinii, pintenii si smicelele. Tinand cont de portul natural al pomilor si de necesitatea unui schelet puternic si bine ramificat, mai pretabile pentru cultura prunului sunt coroanele rotunjite cu si fara ax. Pentru livezile familiale prunul poate fi condus sub formela de vas ameliorat si piramida mixta. Pentru livezile comerciale intensive prezinta interes coroana fus aplatizat sau palmeta semiplata. 5.3.1.Taieri de formare a coroanei tip Vas ameliorat In anul intai, primavara, varga pomului plantat din toamna sau primavara se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului. Dupa dezmugurire se inlatura mugurii din zona de proiectare a trunchiului pana la 50 cm inaltime. In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, se aleg trei dintre acestia pentru formarea primului etaj de ramuri, si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi pentru formarea ramurilor principale (sarpantelor) trebuie sa fie uniform dispusi in jurul axului cu un unghi de deschidere de 120 si distantele intre ele la 8-12 cm. Lastarul de prelungire a axului se ciupeste de 2-3 ori in cursul vegetatiei la 7-8 frunze. Prezenta lui obliga lastarii ramurilor principale (sarpantelor), sa creasca intr-o pozitie exterioara, iar acestia se vor plivi in cursul perioadei de vegetatie.

Fig. 5.1. Formarea vasului ameliorat la prun in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d) dupa plantarea pomilor In anul al doilea, inainte de pornirea in vegetatie se corecteaza unghiurile de prindere ale ramurilor principale si se echilibreaza intre ele. Prima ramura principala se scurteaza la 70 cm de la punctul de prindere pe ax, iar celelalte doua ramuri, in asa fel incat, dupa taiere varfurile lor sa fie la acelasi nivel. Ramurile ramase pe ax si trunchi dupa lucrarile in verde din anul precedent se elimina la inel. Ramura de prelungire a axului se scurteaza si se mentine in vederea consolidarii ramurii principale superioare

(sarpantei superioare). In timpul vegetatiei, cand lastarii au lungimea de 15-20 cm pe fiecare ramura principala (sarpanta) se aleg cate doi lastari, din care unul cu o pozitie laterala la o distanta de 50-60 cm departare de ax, pentru formarea primei ramuri secundare (subsarpanta), iar al doilea situat la varf pentru prelungire. Se elimina concurentii lastarilor de prelungire a ramurilor principale (sarpantelor), iar cei amplasati pe latura lor superioara (taie) la 7-8 frunze. Prelungirea axului se ciupeste. Cand lastarii de prelungire ai ramurii principale (sarpantelor) au lungimea de 50-60 cm, se ciupesc (taie), au scopul de a emite (a da) anticipati din care sa se formeze ramura principala secundara (subsarpanta) a doua. Prelungirea axului se scurteaza deasupra sarpantei superioare. In anul al treilea, primavara se alege pe fiecare ramura principala (sarpanta), o ramura pentru formarea celei de-a doua ramuri secundare (subsarpante) si una pentru prelungirea ei. Ramura pentru formarea subsarpantei a doua trebuie sa aiba o pozitie laterala opusa primei subsarpante si sa fie distantata de aceasta la 45-50 cm, astfel ca sa formeze o ramificare bilaterala alterna-exterioara. Ramura de prelungire a sarpantelor se scurteaza la 50 cm de punctul de prindere al subsarpantei a doua. Ramurile de prelungire ale subsarpantelor trebuie sa fie cu 10-15cm mai scurte decat ale sarpantelor. Ramurile oblice si orizontale de pe sarpante si subsarpante nu se elimina si se scurteaza doar daca depasesc lungimea de 60 cm. Se vor elimina toate ramurile lacome si cele concurente. In timpul vegetatiei pe fiecare sarpanta se mai alege un lastar cu pozitie laterala opusa subsarpantei precedente, distantat de ea la 40 cm, pentru formarea subsarpantei a treia. Se vor elimina concurentii lastarilor de prelungire ai sarpantelor si subsarpantelor. Ca si in anul precedent, pentru sporirea capacitatii de garnisire a sarpantelor si subsarpantelor cu ramuri de rod anticipate, lastarii verticali crescuti pe latura lor superioara nu se plivesc, dar se ciupesc la 7-8 frunze. In anul al patrulea, primavara, odata cu amplasarea celei de-a treia sarpante se incheie formarea coroanei. In acest an, cat si in urmatorul, se urmareste formarea sarpantelor si subsarpantelor de dimensiunile proiectate si echilibrarea lor, subordonarea subsarpantelor sarpantelor, amplasarea rationala in spatiu a elementelor de schelet si semischelet. Dat fiind faptul ca dupa definitivarea formei de coroana, se continua, alungirea si ramificarea sarpantelor este necesar de aplicat taieri si limitare a inaltimii si extinderii laterale a coroanei. In acest scop, la aceasta forma de coroana, o atentie deosebita se acorda sarpantei superioare, care tinde sa ia o pozitie verticala si sa devina ax. In fiecare an se elimina ramurile verticale orientate in interiorul coroanei, pentru a preveni indesirea ei. 5.3.2. Taieri de formare a coroanei tip piramida mixta Piramida mixta este indicata pentru soiurile de prun care au insusirea de a forma un ax puternic si cu ramificare mare si mijlocie. In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului. Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zo