sfantul ioan iacob-poezii
TRANSCRIPT
Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul
Poezii
Partea 1
PILDE, CUGETĂRI ŞI IMNURI ÎN VERSURI
PAZA SUFLETULUI ^
GLASUL (PĂSTORULUI CELUI BUN) ^
RUGĂCIUNI ŞI CUGETĂRI UMILICIOASE ^
ODINIOARĂ ŞI ACUM ^
HIMERA OMULUI MODERN ^
LĂCAŞUL NEVĂZUT ^
SEMNUL SFINTEI CRUCI ^
FĂRĂ “EL” ^
LUMINA MEA ^
FIARA APOCALIPTICĂ ^
MUSTRAREA DUHULUI MEU DE CĂTRE DOMNUL ^
SCÂNTEI DIN INIMĂ ^
STIHURI CĂTRE CETITORI ^
CETATEA DE GRANIT DE LA HOZEVA ^
DIN TAINELE PUSTIEI DE LA SCHITUL HOZEVEI ^
ISTORISIRE DIN BĂTRÂNI DESPRE PUSTIA HOZEVEI ^
STÂNCI ÎN CALEA VIEŢII ^
SPRE ŢĂRMUL VEŞNICIEI ^
ÎN CĂI RĂSLEŢE ^
PE MAREA VIEŢII ^
POZA MÂNĂSTIRII DE LA HOZEVA ^
CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI ^
TURMA FĂRĂ PĂSTOR ^
DUHOVNICEŞTILOR SURORI ^
OAZA PĂRĂSITĂ ^
IMNUL ROMÂNESC ^
MUSTRAREA, LUMINAREA ŞI CHEMAREA UNUI CREŞTIN LA CĂLUGĂRIE ^
BUCURIA MAICII DOMNULUI DE SFÂNTA ÎNVIERE ^
RUGĂCIUNE ^
SEMNELE BUCURIEI ^
VÂNTUL PUSTIIRII (URGIA CEREASCĂ) ^
MĂRTURISIREA FIULUI PIERDUT ^
Mormântul Domnului – IZVORUL SFÂNT ^
SEMNELE APOCALIPTICE (ultimele versuri ale Sf. Ioan Iacob) ^
CHEMAREA FIULUI PIERDUT ^
POPOR MARTIR ^
ÎNDEMN FRĂŢESC ^
VESTITORII DURERII ^
GLASUL PĂSĂRELELOR ^
LA NOI ACASĂ (Pluguşorul românului pribeag) ^
Micul Orfan ^
O SCRISOARE (către un frate din ţară) ^
ÎN “BRAŢELE PĂRINTEŞTI” ^
ICOANA NEVINOVĂŢIEI ^
ÎNTRU AMINTIREA FRAŢILOR MEI DE LA IORDAN ^
ASTĂZI ^
MODA LUMII ^
Graiuri (La Asfinţitul Vieţii) ^
Răstignitorii de azi La Sfânta Înviere ^
Moda răsfăţată şi Pacea speriată ^
LA CEI DIN URMĂ ^
UN SFAT NEPOCĂITULUI IOAN ^
LACRIMI UITATE ^
CUGETĂRI ^
Cugetare (2) – La dumnezeiasca Iconomie ^
SPRE ALTE ŢĂRMURI ^
PE DRUMUL CRUCII MELE ^
Cugetare (3) – La Dumnezeiasca Smerenie a Mântuitorului ^
FIUL OMULUI MIRELE DURERII ^
CUGETARE UMILITĂ LA DUREREA MAICII DOMNULUI ^
LA UŞA MILOSTIVIRII ^
FĂRĂ HAINĂ DE NUNTĂ ^
DIN REPEJUNILE VEACULUI ^
PENTRU CEI DIN ŢARIGRAD ^
LUCEFERII ŞTIINŢEI ^
DUHUL VREMII ŞI MIRONOSIŢELE DE AZI ^
SABIA DURERII ^
LUMINA SFINTEI ÎNVIERI ^
CELE BINE VESTITOARE ^
TURNUL BABEL (din vremea noastră) ^
PLÂNGEREA MAICII DOMNULUI ^
PENTRU BLÂNDEŢEA ŞI RĂBDAREA CEA NESPUSĂ A DOMNULUI ^
ÎN VINEREA SFINTELOR PATIMI ^
ROBIŢI DE HUMĂ ^
SFÂNTUL DANIIL SIHASTRUL ^
LA MORMÂNTUL SF. DANIIL SIHASTRUL DE LA VORONEŢ ^
SFÂNTUL NARCIS PATRIARHUL IERUSALIMULUI ÎN PRIBEGIE ^
LA PATRONUL MITROPOLITULUI IACOB STAMATE, AL MOLDOVEI ^
PE CALEA VEŞNICIEI ^
ALTĂ CRUCE, ALTE RANE ^
CUGETARE LA MARE ÎNTRISTARE ^
REŢETĂ DUHOVNICEASCĂ ^
O VIZITĂ LA PUSTIE ^
RĂSPUNS UNUI FRATE IUBIT DIN ŢARĂ ^
IMNUL DE RECUNOŞTINŢĂ CĂTRE DUMNEZEU ^
GLASUL CONŞTIINŢEI ^
CUGETĂRI DIN ZILE GRELE ^
RUGĂCIUNE ^
EPIGRAMA ^
CUGETĂRI SCURTE ^
SLOVE LA MORMÂNTUL MEU ^
STIHURI DE MULŢUMIRE CĂTRE SFÂNTUL TEODOSIE ^
CĂTRE SFÂNTUL TEODOSIE ^
PRICINI UŞOARE DE MULTĂ VĂTĂMARE ^
TOVARĂŞII DIN PUSTIE ^
LIMANUL DUHOVNICESC ^
CUGETĂRI DIN KEGRAGARION PRELUCRATE ÎN VERSURI ^
DIAGNOZA SUFLETEASCĂ ^
VEŞNICIA SUFLETULUI ^
CĂTRE ORGANELE TRUPULUI MEU ^
DIN FUGA VIEŢII ^
ÎNTRU SLAVA ZIDITORULUI ^
BÂNTUIELILE UNUI “NOVICE” ^
DORUL SFÂNT ^
SFÂNTA MUCENIŢĂ PERPETUA ^
DIN VIAŢA SINTEI MUCENIŢE PERPETUA (si Condac, Tropar, Megalinaria) ^
FLOAREA BISERICII DIN CARHIDON ^
ICOS “ÎN CINSTEA MUCENIŢEI” ^
LA POMENIREA SFINTEI MIRONOSIŢE MARIA MAGDALENA ^
ISTORISIRI DE LA IORDAN ^
Însemnări referitoare la Cuv. Maria Egipteanca ^
SĂVÂRŞIREA CUVIOASEI MARIA EGIPTEANCA ^
POGORĂMÂNTUL LUI IOSAF DUHOVNICUL DE LA SFÂNTUL SAVA PE MALUL IORDANULUI
^
UN BOTEZ NEOBIŞNUIT LA IORDAN ^
MĂRTURISIREA FĂRĂ ÎNDOIALĂ ^
SINGURA MÂNGÂIERE ROMÂNEASCĂ ^
ÎNFRÂNGEREA DUHULUI MEU ^
RĂMAS BUN DE LA IORDAN ^
CU GÂNDUL LA IORDAN ^
SEMNE DE JALE LA IORDAN DEVALE ^
ICOANE VECHI ^
DORUL BUNICII ^
ÎN AMINTIREA BUNICII MELE CARE SE CHEMA MARIA ^
OGLINDA LUI VARSANUFIE (ZIS ARSENIE) ^
LA SFÂRŞITUL MEU ^
OGLINDA NOASTRĂ CEA DE OBŞTE ^
SLOVE PE MORMÂNT ^
FLORI DE LA IORDAN ^
O CRUCE LA IORDAN ^
DORINŢA DIN URMĂ ^
RĂSPUNS LA UN PĂRINTE NEDUMERIT ^
IZBÂNDA UNELTIRILOR – DEMISIA ^
SCRISOARE DESCHISĂ PENTRU CTITORII MEI APRIGI ^
IMNUL CREDINŢEI ^
O JERTFĂ NEOBIŞNUITĂ ^
CÂNTECUL LUI MANASIS, SAU TRESĂRIRILE DUHULUI MEU ^
CUGETĂRI SMERITE ^
CRUCEA VIEŢII OMENEŞTI ^
NEVOITORUL MÂNDRU ^
CANONISIREA ÎMPEDECATĂ DE CEI ADORMIŢI ^
RĂSPUNS CELOR CARE MĂ DORESC ^
ÎN PATRIA CEREASCĂ ^
FĂCLIA DRAGOSTEI DUHOVNICEŞTI ^
JERTFA CEA CU PĂCAT ^
CUGETARE UMILITĂ – RUGĂCIUNE ^
SPRE PATRIA CEREASCĂ ^
VEDENIA FERICITEI MONICA ^
RĂSPLATA LĂCOMIEI ^
TURTUREA DE LA IORDAN ^
ÎNTRU SLAVA ZIDITORULUI ^
DE ZIUA “ANULUI NOU” ^
DE SFÂNTA NAŞTERE ^
DIN LUMEA “FIILOR PIERDUŢI” ^
GRAIURI PROFETICE ^
MIZERIA DIN LUME ŞI CHEFUL CELOR CU RADIO ^
CUGETĂRI SMERITE ^
STIHURI (Litaniile de la Sf. Mormânt) ^
STIHURI (Litaniile de la Mormântul Maicii Domnului) ^
TROPARE DE UMILINŢĂ – MEGALINARE ^
ALTE TROPARE ALE SINŢILOR ^
STIHURI PENTRU LITANIILE DE LA IORDAN ^
CONDACUL Praznicului de la Schitul Sf. Ioan de la Iordan ^
BUCHET NOU DE CÂNTĂRI ^
ADAUS la cărticica “Buchet de cântări” ^
CELE ŞAPTE PĂCATE DE MOARTE ^
CÂTEVA STIHURI PENTRU NĂRAVURI ^
O, OM! ^
Desene – Păcate ^
CHIPUL POCĂINŢII – UŞA MÂNTUIRII ^
UN SFÂNT NOU – CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL ^
O MARE BUCURIE PENTR SFÂNTA ORTODOXIE ^
CUM TRĂIEŞTE CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL ^
STIHURI DE UMILINŢĂ (versuri, tropar/condac, megalinaria, CANOANE) ^
DE ZIUA ONOMASTICĂ A PĂRINTELEUI SAVA ^
STIHURI ^
Scrisoare către Părintele Sava ^
Scrisoare către Părintele Sava (2) ^
Scrisoare către fraţi şi surori, despre Părintele Sava ^
Altă scrisoare ^
STIHURI ^
Duioasă versuire celui plecat ^
Întru Cinstita Pomenire a Părintelui Nostru Sava Duhovnicul ^
Un Adaus în legătură cu cele scrise înainte ^
Sfântul Ioan Iacob Românul – imagini ^
PAZA SUFLETULUI
Singur lucrul meu din lumeEste mântuirea meaDacă eu nu văd de dânsaCine altul va vedea?
Trup şi suflet dimpreunăDe la Domnul mi s-a datDeci eu singur voi da seamăPentru cele ce-am lucrat.
Lucrul mântuirii meleEste pentru veşnicieŞi nu este dat a-l faceDecât numai singur mie.
Hotărârea este dată;Trebuieşte ca să mor!Nu ştiu când, poate chiar mâineSau în ceasul viitor.
După asta nu ştiu locul:Poate unde dorm acum,Poate unde stau, afarăSau în casă, sau pe drum.
Nu cunosc apoi nici chipulÎntru care voi muri:Pocăit sau încă slugă
La păcat mă voi găsi?
Dacă nu mor fără vesteBoala mă va anunţa;Dar cu greutatea boaleiVoi putea a mă-ndrepta?
Mintea mea de mai lucreazăDar cutremurul de munci,Îi mai dă răgaz să cerceViaţa mea de pân-atunci ?
Poate inima atunciaSă se moaie de căinţăDar la cuget mă încurcăCâte am pe conştiinţă.
Împrejurul meu atunciaFraţii mei vor sta plângând,Alţii vor să iscodeascăDespre banii de comând!
De voi fi cumva cu stareEi vor folosi momentulSă mă-ntrebe mai cu seamăDacă-i gata Testamentul!
Poate ei cu grija astaVor uita să dea de ştireLa părintele DuhovnicPentru Sfânta spovedire!
Va veni şi el la urmăSă mă-ntrebe de păcateDar se leagă poate limbaŞi nici mintea nu mai poate.
Căci mai mult pe altă lumeCugetarea mea va fiŞi căinţa mea atunciaNu ştiu cum se va primi!
Arătări îngrozitoareOchii mei atunci văzândNici nu ştiu când iau în gurăSfintele ce mi-or fi dând!
Ca să-mi fie moartea bunăEu să pregătesc acumA virtuţilor merindeSă le am atunci pe drum!
Să-mi adun acum din vremeCele ce voi socotiCă la ziua de pe urmăNu le pot agonisi.
Spovedirea cea curatăŞi cu duhul umilitCum şi paza despre toateCarii dau de poticnit.
Dacă Sfânta spovedireNu-i întreagă şi curatăVremea despărţirii noastreNe va fi înfricoşată!
Căci atunci amar ne vineCând vedem a noastră stareŞi de vămile cumpliteNu avem nici o scăpare!
Frică mare ne cuprindeCă nu ştim în veşnicie,Muncă veşnică ne-aşteaptă?Ori nespusă veselie ?!
Deci să am mereu în minteCă la urmă am să morŞi de trup se va desparteSufletul nemuritor!
Dacă clipa cea de-acumaAr fi clipa cea din urmăAm nădejde de scăpareDacă viaţa mi se curmă? Mă gândesc că după moarteTrupul meu va fi sluţitNemişcat, fără simţireCu miros nesuferit!
La biserică ducându-l
Preoţii cu rugăciunePogorâ-se-va în groapăSă devie putrejune!
Pomenirea lui cu sunetVa să piară de pe lumeŞi cu vremea pământeniiVor uita de al meu nume.
Iată cum se trece slavaTrupului de pe pământDe a căruia plăcereToată viaţa mă frământ.
Deci mereu să iau aminteLa tot pasul meu din viaţăCăci atârnă mântuireaChiar din clipa cea de faţă!
O prea milostive DoamneSă nu laşi până-n sfârşitSă amân eu pocăinţaCel prea mult ticăloşit!
Pomenirea despre moarte(Glasul trâmbiţii de-apoi)Neîncetat să mă trezeascăCa alarma la război!
Eu în lume las o dârăPe o carte tăinuităCare-mi face după moarteToată viaţa mea vădită.
Frică-mi este că la urmăScrise nu se vor aflaFaptele care în viaţăA le face se cădea!
Iară relele de careSe cădea a mă feriPoate toată, vai de mine,Cartea ceia vor mânji!
Azi când cuget vremea morţiiÎnainte mi se-arată
Cum atunci se va deschidePentru mine judecată!
Un arap rânjind la stângaÎmi citeşte o carte groasăÎntru care este toatăFapta mea cea ticăloasă!
Iar la dreaptă, stând de faţăÎngerul cu chip scârbitDintr-o mică carte spuneBinele ce-am săvârşit!
Dacă este hotărâreCa să meg la fericireÎngerii cu bucurieVor veni spre însoţire.
Iar de nu se află scriseFapte vrednice de milăDemonii la întunericMă vor stăpânii cu silă!
Vai de ticălosul sufletCare-n iad se osândeşteChin mai mare este gândulCă “în veci NU SE SFÂRŞEŞTE”
Când va fi aproape vremeaJudecăţii viitoareVor fi semne mari în lunăŞi în stele şi în soare.
Judecata va să vinăCa un furt fără de vesteŞi fiind noi în păcatePocăinţă nu mai este!
Râu de foc va arde totulOamenii şi împărăţiiDobitoace, peşti şi păsăriCu tot felul de stihii
Glasul îngereştii trâmbiţiVa suna din patru “torţi”Şi pe trupul meu acesta
Îl va ridica din morţi!
Va chema din nou pe sufletDin porunca lui HristosCa să se împreunezeIar cu trupul cel de lut.
Sufletul atunci cu trupulNemurire va luaDar nu ştiu; pentru perzareSau spre fericirea mea.
Dumnezeu cu Sfânta CruceVa veni atunci pe noriÎntru toată Slava SfântăCa un drept judecător …
GLASUL (PĂSTORULUI CELUI BUN)
Omule, făptura meaPentru ce m-ai părăsitŞi pe alte căi mergând,Drumul vieţii l-ai greşit ?
Iubitor de oameni sunt“Şi al milei Dumnezeu”Pentru ce te-ai făcutRob “potrivnicului Meu”
Pentru tine, Eu – din veac -Mântuire am lucrat,Pogorându-mă de sus,Cerurile am plecat.
Căci luând Eu chip de rob,Din Fecioară m-am născutŞi smerit, şi prea sărac,Pe pamânt am petrecut.
Suferit-am prigoniri,Vorbe rele şi ocări,Trupul Meu spre rane am datŞi obrazul la scuipări.
Pogorându-mă din cer,Ca să te ridic la el,Chipul slavei am lăsat,Pentru tine cel “mişel”!
Necinstire am răbdat,Ca din nou să te slăvesc;Întru tot sărac am fost,Ca să te îmbogăţesc.
Rane grele am primit,Sângerându-Mă de tot,Ca să-ţi vindec rana taŞi din “sângiuri” să te scot.
Strop de sânge n-am cruţatŞi de chip Eu m-am lipsit,Ca să-ţi curăţ sufletul,Întru patimi ponosit.
Tu greşind de la-nceput,Împotriva Tatălui,Ţi-am luat asupra MeaSarcina păcatului.
Birnic morţii tu erai- Pe vecie osândit -Dar luând Eu vina ta“Birul morţii” am plătit.
Fiere beau şi cu oţetŞi pe lemn mă răstignesc,Ca din “lemnul cel amar”,Rod prea dulce să-ţi gătesc.
Răstignit între tâlhari,Socotitu-m-am “blestem”,Ca, pe tine iar moştean- La viaţă să te chem.
Pentru această dragoste,Urâciune Îmi plăteştiŞi “pogorământul” meuPururea dispreţuieşti!
Căci, în loc să vii acum,
Cu iubire să-mi slujeştiTu iubeşti păcateleŞi de patimi te robeşti.
Care lipsă, spune-Mi dar,Întru Mine ai aflat,De întârzii rătăcind- De la Mine depărtat – ?
Dacă vrei tot binele,Eu sunt “binelui izvor”,Şi aicea pe pământ,Şi în veacul viitor.
Fericirea veşnică,Dacă vrei s-o dobândeşti,Eu sunt singur “DătătorFericirii sufleteşti”.
Frumuseţea tu dorindDesfătare ca să ai,“Podoaba” lumii suntŞi “dulceaţa cea din rai”.
De râvneşti la nem slăvit,Eu sunt “Unul cel născut”Din Fecioară negrăitŞi din cel fără-nceput. Cauţi slavă şi puteriCa să ai neîncetat,Eu sunt “Domn Puterilor”Şi “al Slavei Împărat”.
La averi fără sfârşit,Dacă (poate) ai râvnit,Eu sunt “Veşnic VistierBunătăţilor din cer”.
Înţelept voind să fii,Fă-te Mie următor,Eu sunt “Raza Tatălui”Şi “al tău luminător”.
Cu prieten credincios,Dacă vrei mereu să fii,Eu sunt “Mire” sufletesc
În “cămara” Mea să vii.
Iar dreptate căutând,De la oameni n-ai să scoţi,Eu sunt “Drept judecător”Nemitarnic pentru toţi.
Întru scârbe şi nevoi,Când mă chemi în ajutor,Pretutindenea degrab,Eu îţi sunt ajutător.
La durere nu slăbi,Amărându-te prea rău,Eu sunt “Doctor trupuluiŞi al sufletului tău”.
De-ntristare şi necazDacă eşti împresurat,Alinarea ta sunt Eu,Suflete nemângâiat.
Obosit de greutăţiPe al vieţii tale drumEu în veci odihnă sunt,Totdeauna şi acum.
Pacea sufletului tăuDacă rău s-a tulburat,Către Mine, vino iar,Eu sunt Păcii Împărat.
Frica morţii dacă aiCrede nu te tulbura,Eu sunt “viaţa tuturor”Şi acum şi pururea.
Negura păcatelorCuprinzându-ţi viaţa ta,Eu sunt “Soare neapus”,Vino la lumina Mea!
Adevăr neprihănitPe pământ nu căuta,Eu sunt “Sfântul Adevăr”Pentru mântuirea ta.
Rătăcindu-te mereuÎntr-al vieţii greu noian,Eu sunt “calea fără greş”Care duce la liman.
Iar acuma dacă n-aiPovăţuitor la cer,Eu “Păstorul tău cel Bun”Nu te voi lăsa stingher.
Dacă nu cutezi să vii,(De păcate ruşinat)Eu, să ştii că sunt la toţi,“Primitor prea îndurat”.
Căci am zis să vie toţi- Către Mine-cei ce auOsteneală şi poveri,Ca, odihnă să le dau! -
Observaţie. Această “chemare la pocăinţă” am alcătuit-o după modelul celeia ce s-a scris în limba rusă de Sfântul Tihon Zadonschi, Episcopul Voronejului, din a cărui Sfinte Moaşte se află la Hebron, în Mânăstirea Rusescă.
Ioan Ieroschimonahul
Notă web-site: Puteţi asculta Cuvânt al Sf. Tihon (înregistrare de la Schitul Lacu, Athos) aici
RUGĂCIUNI ŞI CUGETĂRI UMILICIOASE
(ca a fiului risipitor)
Podoaba cea sufleteascăEu nebuneşte am pierdut,Şi-mbrăcămintea lipsindu-mi,Nu pot să intru la cină:O, luminează-mă Doamne,Izvorule de lumină!
La Crucea Ta prea cinstităEu cel netrebnic am scăpat;Înviforându-mă groaznic,M-am cufundat în păcate
Ajută-mă ca lui PetruŞi din adâncuri mă scoate!
Stăpâna mea Prea CuratăNoianul Sfintei îndurări,Tu sârguind mă întoarceDin ţara cea fără manăCăci cheltuindu-mi avereaAjuns-am slugă vicleană.
Stăpâne mult Îndurate,Să nu mă laşi în drum zacândCăci la tâlhari eu sunt pradăŞi n-are cine mă scoate !Decât iubirea-ţi de oameniCe covârşeşte pe toate !
Botezătorule Sfinte- Cel mai mare ProorocFiind şi mergător înainte -Ai îndrăzneală la Domnul.Deci pentru noi mijloceşteCu rugăciunea fierbinte !
Cămara Ta cea de nuntăÎmpodobindu-se acumO! Sufletescule MireFăclia mea mi se stinge!Când uşa se va închideAtuncia zadarnic voi plânge.
Pe mine mult ticălosulCum mă mai ţine pământulŞi soarele cum revarsăLumina şi peste mine!O, Doamne nu mai sunt vrednicA mă uita către Tine.
De n-aş avea sprijin darul,De mult în iad aş fi pieritCăci trupul meu prea curvarulLa cele drăceşti mă târăşte:O, Doamne să nu mă răpuieVrăjmaşul ce mă urăşte!
Cum moartea îmi stă înainte!
Iar eu petrec nepăsătorCăci n-am aducere aminteDe-nfricoşata venire;Înţelepţeşte-mă, Doamne,Să am a Ta pomenire!
Pe streini eu îi judecDe mine însă nu gândescPentru aceasta alunecPe căile povârniteO, suflete ia aminteCă singur te duci în ispite!
Când mă scârbeşte vreun frateÎn mine răul îl păstrezPre cei ce-mi fac însă bineÎi trec mereu cu vedereaÎntunecatul de mineCum mă vânează părerea! O, cât de lungă îmi pareA rugăciunii rânduieli!Iar când lucrez ale lumii,Nici trudă nu am nici boalăCum mă orbeşte ţărânaŞi lumea cum mă înşeală.
În inima mea cea săracăTâlharii noaptea s-au ascunsŞi plănuiesc s-o prefacăÎn peşteră de ruşineDar tu grăbind înnoieştePre darul Tău întru mine!
Deşertăciunile lumiiÎşi au cuibar în mintea meaŞi nici un grai din ScripturăNu-l pot ţine minte bineSlăbănogită făpturăO, ticălosul de mine!
În toată ziua şi ceasulFăgăduiesc a mă-ndreptaŞi nu mă las de năravuriCa râmătorii din baltă;Dar oare ce voi răspundeMergând în lumea cealaltă?
Cu gura mea cea spurcatăAm uneltit nelegiuiriDeci cum rosti-voi acumaDumnezeescul tău nume!Învredniceşte-mă DoamneSă mor despre cele din lume!
Privirea mea pătimaşăSpre cele curveşti am întins-oDeci stând acum la jertfelnicCum să te văd, Împărate!O, scapă-mă de orbireŞi la lumină mă scoate!
În viaţa mea deşartăEu m-am purtat cu vicleşugŞi mă cutremur când intruLa preacuratele Taine;O, primeşte-mă, Doamne,Cu cele de nuntă haine.
Mândria cea diavoleascăMă stăpâneşte necurmatIar Tu Te smereşti pentru mineŞi te pogori pân-la moarte!Acum cunoscându-mi căderea,Iată, smeritu-m-am foarte!
Pe calea fărădelegiiPiciorul meu s-a poticnitDar Tu de pe Cruce mi-aratăCărarea ce duce la tine!Mironosiţelor SfinteLuaţi-mă voi şi pe mine.
Fiind eu rob trândăvieiCu somnul morţii dormitezFăgăduinţele SfinteNeîmplinindu-mi la vremeTrezeşte-mă, O, Părinte,Că nimeni nu vrea să mă cheme.
Pe calea cea strâmtă a CruciiAi următori pe Sfinţii toţiCari se grăbesc să te-ajungă
Cu lacrimi, sudori şi cu sânge!Pre mine grija lumeascăCu tiranie mă strânge!
ODINIOARĂ ŞI ACUM
Aruncându-ne în urmăOchii noştri sufleteştiCătre anii din vechimeA vieţii creştineşti,
Mintea noastră se uimeşteDe sfinţenia de-atunci,Limba fără grai rămâne,Ne simţim ca nişte prunci.
Căci vedem păgânitateaDând război necontenitAdunărilor creştineDin Apus şi Rasărit.
Şi aflăm credinţa sfântăCa un foc atunci arzândIar Biserica în culmeaBiruinţelor şezând.
Adâncindu-ne mai tareÎn trecutul depărtatAl Bisericii creştineGândul nostru stă mirat:
Uriaşi vedem în faţăPe străbunii credincioşiNoi suntem pe lângă dânşiiToţi, pitici neputincioşi. Fruntea lor având cununaRazelor dumnezeieşti,Ni se pleacă de ruşineOchii noştri cei trupeşti.
Mici la suflet, mari la patimiNoi aproape nu-ndrăznimSă mai cugetăm la SlavaNoului Ierusalim!
Despre viaţa minunatăA “celor întâi născuţi”Lumea astăzi nu mai ştie,Sfinţii stau necunoscuţi!
Astăzi traistele ştiinţeiS-au umplut cu născociriIar din tainele credinţeiLumea nu mai are ştiri!
Toată străduinţa lumiiEste spre a dovediCă: “Materia e totul,Duhul n-are unde fi”!
Cât de mult se mai înşealăCel numit “Cuvântător”Care cearcă numai “firea”Neştiind pe “Făcător”!
HIMERA OMULUI MODERN
O fericire fără Dumnezeu-
Sărace om din vremea nouă,“Din veacul cel cu înnoiri”În ce galop alergi pe urmaUnei deşarte năluciri.
(Himera vieţii se aratăCa o nălucă, ca un vis,Frumoasă şi strălucitoare,Ca un odor de paradis).
O fericire pământeascăVoind a-şi făuri mereu,Te-ai aruncat (în goana vieţii),Departe de la Dumnezeu.
Ai născocit atâtea lucruriŞi ai atâtea înlesniri,De crezi că vei ajunge“Culmea desăvârşitei fericiri!”
Dar, iată, – tocmai – dimpotrivă -Pe cât mai mult o urmăreştiEa tot mai mult se depărteazăŞi tu mai neferice eşti.
Păşeşti peste adâncul măriiŞi prin “văzduh te porţi zburând”Iar marginile depărtăriiLe-apropii astăzi “la un gând”.
Ai terminat cu mesteşuguri“Isprăvile” de pe pământŞi vrei să mergi “în altă lume”Să pui acum “aşezământ”.
În goana ta fulgerătoareSpre “ostrovul cel fericit”Ai trupul hămesit de-a pururiŞi sufletul nemulţumit.
Prin cele ce-a rodit ştiinţa,Nesocotindu-l pe Hristos,Cu patru mii de ani în urmăPe oameni iarăşi i-a întors.
Din nou suntem la “Turnul Babel”Căci iarăşi ne-am amestecatŞi iarăşi nu ne înţelegem,În drumul care-am apucat.
Acum făptura cea aleasă,Ca fiara este la nărav.Căci, niciodată până astăziNu s-a distrus aşa grozav!
Priveşte, omenire, roadaPe care ţi-ai agonisitSă vezi la ce măsură – oare -De fericire ai sporit!
Priveşte câte cimitire,În scurtă vreme le-ai umplutŞi câte milioane, astăzi,Cămin şi ţară şi-au pierdut.
Vezi nesfârşitele şireaguriDe invalizi şi de sărmani,De cei săcătuiţi în lagărDe văduve şi de orfani.
Priveşte valul cel de lacrimi,Că astăzi a sporit mai multAuzi cârtire de noroade,Ce gemete şi ce tumult!
Şi spune-mi unde-i fericirea,Pe care o vânezi mereu,La ce-ai ajuns fără credinţăÎn pronia lui Dumnezeu!
Ai cercetat adâncul firiiŞi sufletul ţi l-ai uitat,Ai scos din “unde” pe luminăIar duhul ţi-i întunecat.
Sălbăticia din natură,În multe părţi ai îmblânzitIar patimile cele releMai tare le-ai sălbăticit. Tu faci oraşe plutitoare,Împărţind al mării val,Şi fortăreţe zburătoareCu aripile de metal!
În schimb, noianul cel de tainăAl sferelor duhovniceştiNestrăbătut mereu rămâne- Spre culmile cele cereşti.
La strălucirea orbitoareA născocirilor lumeşti,Domneşte întuneric beznă,În sufletele omeneşti!
Maşinăriile lucrează şi scriuCu fumul în văzduhMizeria nesuferităA unei vieţi “fără de duh”.
Pufnind, motoarele ofteazăCu lucrătorul cel sărman
Cu mîini şi faţă obosită,Murdare veşnic de catran.
Nădăjduiai că chimiceştePrin felurite socoteliVei întocmi o fericireCu alt sistem de rânduieli.
Dar naţiunile mai tare,Prin “născocire” se distrug,Iar tu le pregăteşti la modă -Prea mizerabilul coşciug.
Prin egoismul animalic,Voind progresul să-l zideşti,Cu lacrimi – iată – şi cu chinuriPe biata lume o hrăneşti.
Acuma însetezi de paceŞi văd că te sileşti mereuSă făureşti prin “conferenţe”O “pace fără Dumnezeu”.
Dar pacea este de la Domnul,“Al păcii El este izvor”,De nu vei alerga la Dânsul,Alergi zadarnic – fără spor.
Împacă-te întâi cu Domnul,Croindu-ţi viaţă “după duh”,De nu vei împlini acesteaÎmprăştii munca în văzduh.
Câştigă-ţi dragostea curată,Străină de făţărnicii,De nu vei dobândi aceasta,Nimic nu faci cu bogăţii.
Iubeşte viaţa cumpătatăŞi lasă portul dezmăţat,Iar dacă nu pricepi aceasta,Degeaba te-ai civilizat.
Întoarce-ţi iar privirea minţiiSpre veacurile din trecutCu duhul rodnic al credinţei
Şi vei afla tot ce-ai pierdut.
Precum nu poţi să prinzi cu mânaDin apă luna nicidecum,Aşa nici pe “himera” vieţiiDin calea veacului de-acum.
Civilizaţia modernăUn “duh strein” ţi-a făuritŞi de lumina mântuiriiCu dezgustare te-ai ferit!
Precum aleargă sateliţiiÎn jurul globului mereuAşa după “himere” astăzi,Alergi uitând de Dumnezeu!
Alergi, cu mii de meşteşuguri,Cu o viteză de nespus,Dar, goana este spre pierzareCăci nu-i pe “calea lui Iisus”!
LĂCAŞUL NEVĂZUT
Sfinţii din zilele noastrepe care i-a descoperitDumnezeu unui vânătorpravoslavnic din Rusia.În cetatea TrapezundeiSe afla odinioarăO Biserică greceascăRenumită în odoară.
A slujit aici o vremeÎnainte de războiUn Arhimandrit cucernicCunoscut aici la noi.
Apucându-l răzmeriţaFost-au pus la închisoareŞi credea că bolşeviciiNegreşit au să-l omoare.
Însă Dumnezeu cu darul
Tainic l-a acoperitŞi la Erihon pe urmăAmândoi ne-am întâlnit.
Stând odată noi de vorbăIată ce îmi povesteaDespre “Raiul Sovietic”Şi de suferinţa sa:
Eu am fost fecior de preotTemător de DumnezeuŞi la rânduiala slujbeiSunt deprins din satul meu.
Când m-a pus la închisoareEu cântam neîncetatMai ales “Anexandare”Care mult m-au mângâiat.
De mizeria aceeaCe înduri la închisoriSuferi moarte nu o datăCi de zeci de mii de ori.
Numai darul cel din ceruriM-a păzit precum mă vezi,Căci de judeci omeneşteGreu îţi vine ca să crezi.
Cei închişi atunci cu mineZi de zi eram luaţiŞi trimisi ca robi la ocneOri în piaţă împuşcaţi!
Cum erau odată alţiiDuşi ca pentru cercetat,Am rămas închis cu unulDintr-un târg învecinat.
Bietul om, acum nădejdeDe viaţă neavândS-a mărturisit la mineŞi apoi mi-a zis plângând:
Ziua libertăţii meleÎn zadar am aşteptat;
Văd prea bine că sfârşitulAstăzi s-a apropiat!
Între altele, Părinte,Despre care am vorbit,Vreau să-ţi spun un lucru tainicNu de mult descoperit.
Înainte de-a mă-nchideCând eram în CaucazAm plecat la vânătoareCa să-mi treacă de necaz.
De primejdia răscoaleiSocotind în gândul meu,Pe departe de tovarăşiÎmi plăcea să merg mereu.
Colindând aşa odatăŞi la moarte cugetândNu departe de acoloClopote aud sunând. Am crezut că-i nălucireCăci atuncia eu demultNu mai auzisem clopotŞi uimit stăteam s-ascult!
M-am grăbit apoi spre loculUnde auzeam sunândŞi intrând într-o poianăAm rămas parcă visând:
Înaintea mea deodatăCa prin vis s-a arătatO frumoasă SihăstrieCu lăcaş prea minunat.
Îndreptându-mă spre poartăUn monah m-a observatŞi ieşindu-mi înainteÎntrebatu-m-au mirat:
Spune-mi omule creştineÎn ce chip ai nimerit?Căci de patru ani încoacePământean nu s-a ivit!
Povestindu-i întâmplareaM-a legat cu jurământCa să nu vădesc la nimeniDespre locul lor cel sfânt.
Dacă Domnul astăzi ţieSchitul nostru l-a văditNu voi tăinui de tineFelul cum ne-a ocrotit.
Iată noi trăim aiceaMulţumind lui Dumnezeu,Un sobor întreg, cu preoţi,Diacon şi Arhiereu.
Cănd a început prigoanaÎntr-un duh ne-am adunatŞi de-atunci, ziua şi noapteaSlujbele n-au încetat.
Şi zicând Sihastrul astaMi-a deschis Lăcaşul lorUnde toţi cântau atunciaSlavoslovia în cor.
Îmi părea că sunt în ceruriŞi pe îngeri văd cântândIar în strană parcă DomnulÎmi părea că este stând!
Închinându-mă cu fricăAm plecat apoi grăbitLa tovarăşi în pădureSă nu dau de bănuit.
Terminându-şi povestireaCuviosul bătrânelS-a întors apoi spre mineŞi a zis încetinel:
După cum te văd Părinte,Şi din cele ce mi-ai zis,Nu va trece multă vremeŞi vei fi şi tu închis!
El aflase de la alţiiCă eu sunt de neam românŞi-mi grăia ştergându-şi ochiiCu basmaua lui din sân.
Eu îţi spun acuma astaCa celui duhovnicescCare stai pe la pustieSpre folosul sufletesc!
N-a trecut din ziua ceeaMultă vreme la mijlocŞi ne-a dus pe toţi în lagărCu Latinii la un loc.
SEMNUL SFINTEI CRUCI
Semnul crucii este nouăScutul cel mântuitorCare depărtează răulŞi ne dă la toate spor.
Deci să facem cum se cadeCreştinescul nostru semn,Căci vrăjmaşii fug atunciaCa de prea cinstitul lemn.
Iar acei ce bat în cobzăŞi pe cruce o îngânăAu sămânţa necredinţiiŞi pecete rea la mână!
N-au evlavie în sufletNici ruşine la obrazPlecăciune nu pot faceCă-i boierul pe grumaz!
Domnul cerurile pleacăPentru neamul omenescIar la El să-şi plece capulMulţi creştini nu se silesc.
El întinde sus pe cruceMâinile dumnezeieşti
Tu măcar a face semnulOmule nu te sileşti.
El ne mântuie creştineSăvârşindu-se pe lemnIară tu socoţi ruşineCa să faci al crucii semn!
FĂRĂ "EL"
Ce sunt eu fără de Domnul?Sunt un praf de oase reci,Hrana viermilor din groapăŞi a muncilor de veci!
Mintea mea fără de razaLuminărilor de susEste beznă nesfârşităDupă “veşnicul Apus”.
Ochii mei fără privireaSpre Părintele Ceresc,Sunt ca ochelarii negriiA celor care orbesc!
Gura mea, fără mişcareaDarului lui Dumnezeu,Este clopot fără limbă,Fără glas fiind mereu.
Însuşi biata mea ureche,Fără Duhul Lui Cel Sfânt,Este zdreanţă agăţată,Care tremură în vânt.
Iar la mâini şi la picioare,Dacă Domnul nu dă spor,Lucrul meu – atunci – şi mersulEste veşnic pierzător!
Fără darul Sfintei Troiţe,Eu sunt vierme stricător,Căci, trăind fără lumină,Fără de nădejde mor!
LUMINA MEA
O! Soare al dreptăţiiArată-mi raza TaŞi dintru nesimţireRidică viaţa mea!
Tu cel născut cu trupulCa om, la BethleemCălăuzeşte-mi paşiiSpre veşnicul Eden!
Înviorează, Doamne,Pe cel slăbănogitUitând fărădelegea,Celui ce Ţi-a greşit!
Ridică-mi, Doamne, gândulDin veacul trecătorŞi-mi potoleşte vântul,Scoţându-mă din nor.
Învaţă-mă să cautSpre veşnicul senin,La care nu-i durere,Nici scârbă, nici suspin!
Cu dragoste cereascăAprinde-mă mereu,Stăpâne, MilostiveŞi Dumnezeul meu.
La tronul Sfintei SlaveCu trupul astăzi şezândArată, Doamne, milăSpre cei de pe pamânt!
FIARA APOCALIPTICĂ
cu 7 capete şi 10 coarne(Apocalips cap. 13)
LA UŞA MILOSTIVIRII
(Cântare de rugăciune cătreMaica Domnului, glasul 5)
Prea Sfântă Maică şi FecioarăNădejdea sufletului meuTu eşti a mea mijlocitoareLa milostivul Dumnezeu!
De n-ar avea la ceruri lumeaRudenie de pe pământAtunci ar fi pustie viaţaAsemenea unui mormânt!
De nu erai tu primăvarăA veacului înţelenitAr fi rămas de-a pururi iarnăŞi soarele n-ar fi zâmbit.
De n-ai fi revărsat tu zoriiPeste pământul adormitAtuncea umbra cea de moarteAr fi rămas fără sfârşit.
Iar astăzi, Prea Curată Maică,Când toţi ne-am abătut la rău,De nu te vei ruga fierbinteNe părăseşte Fiul Tău!
Trimite-i semn de pocăinţăNorodului nedumeritŞi adă iarăşi la credinţăPe sufletul cel rătăcit!
Dezleagă, Prea Curată Maică,Cătuşele celor robiţiŞi dăruieşte-le răbdareCreştinilor năpăstuiţi!