1. Sesizarea instanţei. Cererea de chemare în judecată.2. Primirea cererii de chemare în judecată. Efectele juridice ale pornirii

procesului.

1.      Sesizarea instanţei. Cererea de chemare în judecată

În majoritatea legislaţiilor procesul civile activitatea judiciară nu se declanşează din oficiu, ci la cererea persoanei interesate în apărarea unui drept subiectiv, potrivit principiilor:

nimeni nu-şi poate face singur dreptate; instanţa nu poate să judece pînă ce nu va fi investită de partea interesată.

Sesizarea instanţei se face prin intermediul cererii de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată este actul procedural prin care reclamantul investeşte instanţa de judecată cu o pretenţie civilă. Întreaga activitate de soluţionare a litigiului se va derula în limitele pretenţiilor reclamantului invocate în cererea de chemare în judecată. În aceleaşi limite va trebui şi judecătorul să statueze, în final, asupra pretenţiilor deduse în justiţie. Judecătorul nu poate depăşi limitele judecăţii determinate de părţi.

Cererea de chemare în judecată este un act declarativ, de exteriorizare a voinţei reclamantului cu privire la o pretenţie, care poate fi îndeplinit, în principiu, numai de către persoanele ce pot dobîndi calitatea de parte în procesul civil.

Cererea de chemare în judecată este forma de manifestare a acţiunii civile prin care se investeşte instanţa de judecată sau mijlocul procedural prin care cel vătămat într-un drept civil solicită concursul organelor specializate ale statului în vederea restabilirii situaţiei de drept încălcate.

Art.166 CPC stabileşte următoarele condiţii de formă şi conţinut pentru cererea de chemare în judecată care se face în scris şi trebuie să cuprindă:

instanţa căreia îi este adresată; numele reclamantului şi domiciliul lui (sau sediul pentru persoanele juridice),

datele bancare, cod fiscal, adresa; numele reprezentantului, dacă cererea se depune de reprezentant, numărul de

telefon, numărul de fax, poşta electronică sau alte date de contact ale reclamantului și ale reprezentantului reclamantului;

Dacă cererea de chemare în judecată este depusă de procuror, autorități publice, organizații sau persoane fizice în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane, datele despre reclamant oricum se vor indica alături de informațiile privind subiectul de sesizare, care în mod obligatoriu va specifica şi temeiul legal expres prevăzut pentru sesizarea instanței, anexînd cererea titularului dreptului încălcat de a intenta procesul (iar în cazul persoanelor incapabile – hotărîrea definitivă privind declararea incapacității).

numele (denumirea) pîrîtului şi domiciliul lui (sau sediul persoanei juridice), numărul de telefon, numărul de fax, poșta electronică sau alte date de contact ale pîrîtului dacă reclamantul dispune de aceste date.

Dacă nu se cunoaşte domiciliul pîrîtului sau acesta nu are domiciliu în RM, în cererea de chemare în judecată se va arăta ultimul domiciliu al pîrîtului în RM. În cazul în care reclamantul va opta pentru instanța de la locul aflării majorității bunurilor pîrîtului, la cerere se vor anexa și înscrisuri care confirmă acest fapt.

esenţa încălcării sau a pericolului de încălcare a drepturilor libertăţilor sau intereselor legitime ale reclamantului;

circumstanţele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretențiile, precum şi a dovezilor pe care se sprijină fiecare pretenţie. Cînd se cere dovada cu martori se arată numele, prenumele şi domiciliul martorilor.

Circumstanțele de fapt constau în relatarea anumitor împrejurări în baza cărora reclamantul crede că i-a fost încălcat dreptul, ceea ce constituie temeiul acțiunii.

Dacă la cerere nu sunt anexate acte care adeveresc circumstanțele pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, instanța nu va da curs acesteia. Prezentarea înscrisurilor la momentul depunerii cererii este necesară pentru a stabili corect raportul material litigios și ca rezultat determinarea competenței.

pretenţiile reclamantului către pîrît; valoarea acţiunii, dacă aceasta poate fi evaluată; date despre respectarea procedurii de soluţionare prealabilă a litigiului pe cale

extrajudiciară dacă aceasta este cerută de lege sau de contractul părţilor; enumerarea documentelor anexate ş.a. date importante pentru soluţionarea

litigiului.

Dacă legea sau contractul prevede respectarea procedurii prealabile, la cererea de chemare în judecată trebuie anexate actele care confirmă respectarea acestei proceduri.

data şi semnătura. Dacă-i semnată de reprezentant se va anexa documentul ce-i atestă împuternicirile. Cererea reclamantului formulată de reprezentant trebuie să fie dactilografiată.

Cererea se depune la instanţa însoţită de atîtea copii cîţi pîrîţi și intervenienți sunt, dacă aceștia nu dispun de ele. Cînd dovada se face prin înscrisuri, la cerere se vor alătura atîtea copii autentificate cîţi pîrîţi şi intervenienţi sunt şi una pentru instanţă. De asemenea se va anexa dovada de plată a taxei de stat şi documentele ce legalizează împuternicirile  reprezentanţilor.

Reclamantul poate într-o singură cerere să formuleze mai multe pretenţii dacă acestea sunt legate între ele. Judecătorul care primeşte cererea are dreptul să separe

într-un proces una sau mai multe pretenţii cuprinse în ea, dacă consideră că judecarea lor separată ar fi mai raţională.

În cazul când reclamantul sau reprezentantul lui nu a respectat forma şi conţinutul  cererii de chemare în judecată, n-a depus numărul necesar de copii sau nu a achitat taxa de stat, judecătorul în termen de 5 zile de la repartizarea cererii pronunţă o încheiere de a nu da curs cererii, acordându-i persoanei care a depus cererea, un termen rezonabil pentru înlăturarea neajunsurilor, care începe a curge din momentul când persoana a luat cunoștință de încheiere. Dacă le va înlătura în termen aceste neajunsuri, cererea se va considera depusă în ziua primei prezentări instanţei. În caz contrar ea nu se consideră depusă şi, împreună cu actele anexate se restituie reclamantului  printr-o încheiere judecătorească, susceptibilă de recurs.

2.      Primirea cererii de chemare în judecată. Efectele juridice ale pornirii procesului

Cererea de chemare în judecată se depune la sediul instanței, fie judecătorului de serviciu, fie cancelariei, ori se expediază prin poștă. Dacă cererea este trimisă prin poştă sau curier, la registratură, primeşte, în aceeaşi zi, dată certă, după care se predă preşedintelui instanţei, având ataşat şi plicul. Aceasta este necesar  uneori pentru a verifica, în raport cu data poştei dacă scrisoarea a fost introdusă în termen.

Cererea de chemare în judecată introdusă în instanță se repartizează în termen de 24 de ore completului unipersonal sau colegial de judecată în mod aleatoriu, prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor.

Printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, judecătorul acceptă cererea de chemare în judecată în decurs de 5 zile de la repartizare, dacă legea nu prevede altfel.

Premisele dreptului la intentarea procesului au un caracter ireparabil, astfel depistarea de către judecător la depunerea cererii în judecată a lipsei sau prezenței uneia dintre circumstanțele juridice enunțate la art.169 CPC constituie temei legal pentru a refuza primirea cererii.

Judecătorul refuză primirea cererii:

a)      dacă cererea nu urmează a fi judecată de către instanţele judecătoreşti în procedură civilă, deoarece cererea se examinează şi se soluţionează într-o altă ordine judecătorească.

În primul rând, se are în vedere nerespectarea unor norme de competență generală. Totodată, nu trebuie să considerăm că în acest caz se are în vedere doar nerespectarea normelor competenței generale, deoarece în procedură civilă nu se vor examina cererile care se supun examinării în procedură contravențională, penală.

b)      dacă există o hotărâre irevocabilă sau o încheiere irevocabilă de încetare a procesului prin care s-a întărit renunţarea reclamantului la o acţiune sau tranzacţia de împăcare privitor la litigiul între aceleaşi părţi asupra aceluiaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri.

Acțiunea civilă se consideră identică și în cazul în care cererea este depusă repetat de către succesorii în drepturi, procuror, autorități publice, organizații sau persoane fizice în interesul aceluiași reclamant cu aceleași pretenții și având aceleași temeiuri.

c)      dacă cererea este depusă de un organ, organizaţie sau o persoană în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unei alte persoane fără drept de a se adresa în judecată în acest scop.

Instanța trebuie să verifice dacă în cererea de chemare în judecată este indicat suportul legal care legitimează sesizarea instanței. Dacă temeiul de drept nu se menționează în cerere, considerăm că cererii nu i se va da curs, iar dacă el în genere nu există din lipsa prevederii legale, instanța va refuza primirea cererii. Dar în acest caz, persoana în interesul căreia se intentează procesul se va putea adresa instanței nemijlocit sau prin reprezentant, formulând o cerere cu același obiect și temeiuri.

d)     există o hotărâre obligatorie pentru părţi a judecăţii arbitrale cu privire la litigiul dintre aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri, cu excepţia cazurilor când judecata a respins cererea de eliberare a titlului executoriu a hotărârii judecății arbitrale sau a desființat hotărârea arbitrală.

e)      Reclamantului și/sau pârâtului îi lipsește capacitatea de folosință.

În cazul refuzului de a primi cererea de chemare în judecată, judecătorul în termen de 5 zile de la data repartizării cererii de chemare în judecată emite o încheiere motivată în acest sens, ce poate fi atacată cu recurs.

În decursul a 5 zile de la data repartizării cererii de chemare în judecată, judecătorul dispune, printr-o încheiere, restituirea cererii şi remite reclamantului încheierea şi cererea cu toate documentele anexate dacă:

nu s-a respectat procedura sau nu a prezentat dovada exercitării procedurii prealabile

necompetenţa instanţei (se are în vedere competența jurisdicțională); cererea a fost depusă de o persoană incapabilă; cererea nu este semnată ori este semnată de o persoană neîmputernicită de a o

semna ori este semnată fără a se indica calitatea procesuală a semnatarului.

Nerespectarea semnării cererii nu va determina instanța să nu dea curs cererii, ci să o restituie.

cererea a fost depusă în numele persoanei interesate de către o persoană neîmputernicită de a  porni şi a susţine procesul.

soţul a înaintat acţiunea de desfacere a căsătoriei fără consimţământul soţiei, în timpul sarcinii sau în primul an de la naşterea copilului (acordul soției la divorț trebuie exprimat în scris);

la aceeaşi instanţă sau la alta (ori la judecata arbitrală), se află în procedură un litigiu între aceleaşi părţi, asupra aceluiaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri;

reclamantul îşi retrage cererea înainte de emiterea încheierii privind intentarea procesului.

În încheierea de restituire a cererii de chemare în judecată, judecătorul indică modalitatea de înlăturare a circumstanţelor ce împiedică intentarea procesului.

Restituirea cererii de chemare în judecată nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune, împotriva aceluiaşi pârât, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri dacă reclamantul a lichidat impedimentele.

Intentarea procesului produce anumite efecte, pe care le putem clasifica în:

procedurale material juridice.

Efecte procedurale:

se investeşte instanţa cu soluţionarea litigiului; cererea de chemare în judecată stabileşte cadrul procesual în care se

desfăşoară judecata cu privire la părţi şi la obiectul litigiului.

Efecte material juridice:

de la data introducerii cererii operează punerea în întârziere a pârâtului,  ceea ce face ca el să suporte riscurile pieirii bunului în cazul cererii ce are ca obiect predarea unui bun determinat;

pensia alimentară, de regulă, se încasează din momentul depunerii cererii de chemare în judecată;

se întrerupe termenul de prescripţie, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă necompetentă, numai dacă cererea a fost adresată unui organ cu activitate jurisdicţională şi s-a făcut înăuntrul termenului de prescripţie. Prescripţia este întreruptă în favoarea reclamantului și are efect împotriva pârâtului.

1. Sarcinile şi importanţa pregătirii pricinii pentru dezbateri. Actele judecătorului în acest scop

2. Actele părților la pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare. Referinţa la cererea de chemare în judecată.

1.      Sarcinile şi importanţa pregătirii pricinii pentru dezbateri. Actele judecătorului în acest scop

Pentru atingerea scopului de restabilirea dreptului lezat sau interesului contestat printr-o hotărâre legitimă şi întemeiată a instanţei de judecată litigiul urmează a fi examinat într-un proces civil, constituit din mai multe etape. Fiecare etapă a procesului însumează o totalitate de acte procedurale în vederea atingerii unui anumit scop concret care să contribuie la justa soluţionare a cauzei civile în întregime.

Sarcinile etapei de pregătire a pricinii pentru dezbateri constau în asigurarea unei judecăţi juste şi în termen rezonabil a cauzei. În acest scop se întreprind următoarele măsuri:

concretizarea împrejurărilor importante pentru judecarea pricinii.

Circumstanțele care au importanță pentru judecarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanța judecătorească, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procesual ce urmează a fi aplicate.

determinarea relaţiilor de drept material între părţi şi a legii ce urmează a fi aplicată;

prezentarea probelor ce urmează a fi examinate la etapa dezbaterilor.

Judecătorul este în drept să propună părților și altor participanți la proces, după caz, să prezinte probe suplimentare și să dovedească faptele ce constituie obiectul probațiunii pentru a se convinge de veridicitatea lor.

stabilirea cercului de participanţi la proces şi implicarea în proces a altor persoane.

Pregătirea cauzei pentru dezbateri include în sine acţiuni intelectuale, procesuale şi procedurale (sau de secretariat) ale judecătorului:

Activitatea intelectuală  presupune că judecătorul ia cunoștință de materialul prezentat, îl califică juridic și chibzuiește perspectiva de desfășurare a procesului;

Activitatea procesuală  constă în faptul că atât instanța de judecată, cât și participanții la proces îndeplinesc diverse acte procedurale prevăzute de legislație;

Activitatea de secretariat  include în sine actele instanței privind înaintarea demersurilor, trimiterea citațiilor.

Încheierea privind pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare se emite fără drept de atac, de către judecător în termen de 5 zile de la data la care s-a dat curs cererii cu enumerarea actelor ce urmează a fi efectuate pentru pregătirea pricinii și cu indicarea termenelor îndeplinirii lor.

În acest scop, judecătorul  întreprinde următoarele acţiuni:

soluţionează problema intervenirii în proces a coparticipanţilor şi intervenienţilor. Coreclamanții sunt înștiințați despre intentarea procesului și se clarifică posibilitatea intervenirii lor în proces. Dacă instanța, stabilind temeiurile coparticipării procesuale obligatorii, nu va atrage în proces coreclamanții sau copârâții, atunci hotărârea judecătorească va fi casată prin intermediul căilor de atac. În conformitate cu principiul disponibilității, instanța anunță, dar nu atrage în proces intervenienții principali, însă din oficiu poate atrage în proces intervenienții accesorii. În cazurile în care legea prevede posibilitatea sau obligativitatea participării la proces a autorităților publice pentru a depune concluzii, judecătorul va soluționa problema dată la această etapă.

Expediază pârâtului   și, intervenientului  copiile de pe cererea de chemare în judecată și stabilește data până la care pârâtul și, după caz, intervenientul urmează să prezinte o referință scrisă privind acțiunea reclamantului și toate probele necesare;

Remite reclamantului  și, după caz, intervenientului copiile de pe referință și de pe înscrisurile anexate la ea și stabilește data până la care urmează să fie prezentate toate probele suplimentare.

Judecătorul propune reclamantului să prezinte probe suplimentare, iar pârâtului – referința și eventual, cererea reconvențională, inclusiv și probele în susținerea lor.

ia măsuri pentru concilierea părţilor şi le explică dreptul de a recurge la judecata arbitrală şi efectele uni astfel de act, însă nu este în drept să se pronunțe asupra soluției ce s-ar da în lipsa tranzacției;

soluţionează problema citării martorilor sau îi audiază la locul lor de aflare; la cererea participanţilor la proces reclamă de la organizaţii şi persoane fizice

probele necesare pentru soluţionarea pricinii.

Deși legea prevede realizarea sarcinii probațiunii exclusiv de către părți și alți participanți la proces, în realitate judecătorul explică ce probe și cine dintre părți urmează a le prezenta, iar în cazurile necesare, contribuie, la solicitarea părților, la acumularea probelor.

la solicitarea părţilor sau, în cazurile prevăzute de lege, din oficiu dispune efectuarea expertizei, stabilind definitiv chestiunile asupra cărora trebuie prezentat raportul;

rezolvă problema introducerii în proces, la cererea părților sau din oficiu, a specialistului, interpretului;

la cererea părţilor, în cazurile de urgenţă cercetează la faţa locului înscrisurile şi probele materiale, cu înştiinţarea participanţilor la proces;

soluţionează problema asigurării acţiunii; trimite delegaţii judecătoreşti şi efectuează alte acte procedurale.

În caz de necesitate, pentru clarificarea unor aspecte legate de pregătirea pricinii pentru dezbateri, judecătorul poate decide convocarea părților în ședință. După ce judecătorul constată că pricina este pregătită suficient pentru dezbaterile judiciare adoptă o încheiere prin care fixează termenul de judecată, notificând părților și altor participanți la proces locul, data și ora ședinței.

Termenul de judecată se stabileşte astfel încât, de la primirea citaţiei, pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile. Dacă părțile declară că sunt pregătite pentru examinarea pricinii în fond, instanța poate dispune examinarea ei în prima zi de prezentare. Pentru zilele de odihnă şi de sărbătoare, şedinţele de judecată se stabilesc numai în cazuri de urgenţă, cu  încuviinţarea preşedintelui instanţei judecătoreşti.

 2.      Actele părților la pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare. Referinţa la cererea de chemare în judecată

Referinţa este actul procesual prin care pârâtul, mai înainte de dezbaterea orală a procesului, îşi poate formula obiecţiile şi apărările sale faţă de cererea reclamantului, arătând totodată mijloacele şi dovezile pe care se sprijină.

Referinţa va cuprinde:

denumirea instanţei la care se depune; numele/denumirea reclamantului și revendicările lui; răspunsul la toate pretenţiile de fapt ale cererii și dovezile cu care se apără

împotriva fiecărei pretenţii din cerere, precum şi demersurile pârâtului; alte date importante pentru soluţionarea cauzei.

Pentru asigurarea echilibrului procesual dintre părţi şi informarea exactă a instanţei cu privire la ceea ce va avea de soluţionat judecătorul, în cadrul pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, stabilește data până la care pârâtul urmează să prezinte în judecată referința și toate probele necesare. În cazul mai multor pârâţi se poate depune o singură referinţă ori atâtea referinţe câţi pârâţi sunt sau câte grupuri de pârâţi există. Depunerea referinței este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de instanță, pricina este examinată în baza materialelor anexate la dosar.

La referință se anexează atâtea copii de pe ea câți reclamanți și intervenienți sunt, plus numărul de copii certificate de pe înscrisurile anexate la ea pentru instanță.

Judecătorul explică pârâtului că neprezentarea în termen a probelor şi a referinţei nu împiedică soluţionarea pricinii în baza materialelor din dosar.

1. Partea pregătitoare a şedinţei de judecată2. Examinarea cauzei în fond3. Susţinerile orale şi replicile4. Procesul verbal al şedinţei de judecată5. Formele trecerii procesului într-o altă şedinţă de judecată6. Terminarea procesului fără adoptarea hotărîrii

1. Partea pregătitoare a şedinţei de judecată

Pricinile civile se judecă în primă instanţă în termen rezonabil. Criteriile de determinare a termenului rezonabil sunt:

complexitatea pricinii comportamentul participanţilor la proces conduita instanţei judecătoreşti şi a autorităţilor relevante importanţa procesului pentru cel interesat.

Conform C. P. C., judecarea procesului civil are loc în şedinţă de judecată, participanţii la proces fiind înştiinţaţi despre aceasta în mod obligatoriu.

La ora fixată pentru judecarea pricinii, preşedintele deschide şedinţa de judecată şi anunţă ce proces urmează să fie examinat. Grefierul raportează instanţei, cine din cei citaţi nu s-au prezentat la şedinţă şi ce se ştie despre motivele neprezentării lor. Dacă instanţei judecătoreşti nu i s-a comunicat motivul neprezentării în şedinţă de judecată a participantului la proces citat legal sau dacă instanţa consideră neîntemeiat motivul neprezentării, pricina se examinează în lipsa acestuia.

Părăsirea şedinţei de judecată de către o parte sau de un alt participant la proces înainte de încheierea dezbaterilor precum şi prezenţa în sala de şedinţă fără a lua parte la dezbateri, echivalează cu neprezentarea neîntemeiată în şedinţa de judecată.

Martorul, interpretul, expertul, specialistul, citaţi legal care nu s-au prezentat în instanţă din motive neîntemeiate, pot fi supuşi unei amenzi de pînă la 10 unităţi convenţionale. În cazul neprezentării repetate a martorului din motive neîntemeiate, instanţa poate ordona aducerea lui forţată şi, la cererea părţii

interesate îl poate obliga la reparaţia prejudiciului cauzat prin amînarea şedinţei de judecată. Cînd expertul citat legal nu se prezintă nejustificat, pe seama lui se vor pune cheltuielile suportate de persoanele interesate, cu posibila aplicare concomitentă a unei amenzi de 15 u. c.

În caz de neprezentare a reclamantului înştiinţat legal, dacă el nu a adus la cunoştinţă instanţei motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive sunt considerate de instanţă neîntemeiate sau dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, iar pîrîtul nu cere examinarea cauzei, instanţa va scoate cererea de pe rol, dacă nu se încalcă drepturile altor participanţi,regulă care se aplică şi în cazul intervenientului principal sau coreclamantului facultativ.

Iar în caz de neprezentare a pîrîtului (sau copîrîtului) înştiinţat în modul cuvenit despre şedinţa de judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei motivele neprezentării sale sau dacă aceste motive  sunt considerate neîntemeiate sau dacă nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa, instanţa va dispune examinarea cauzei în lipsa pîrîtului.

Dacă ambele părţi nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una din părţi nu a cerut examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amînă  procesul. Neprezentarea repetată duce la scoaterea cererii de pe rol.

Neprezentarea în şedinţă de judecată a procurorului, împuternicitului autorităţii publice, organizaţiei şi persoanei fizice care acţionează în interesul reclamantului, precum şi a reprezentantului nu împiedică examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia.

Ulterior preşedintele şedinţei constată identitatea celor ce s-au prezentat şi verifică împuternicirile persoanelor oficiale. Participanţii la proces, celelalte persoane prezente în sala de şedinţe au obligaţia de a respecta ordinea stabilită pentru judecarea pricinii. Depoziţiile se fac cu adresarea „Onorată instanţă”, stînd în picioare (excepţiile le poate încuviinţa doar preşedintele şedinţei).

Persoana care încalcă ordinea în şedinţă de judecată este avertizată de preşedintele şedinţei în numele instanţei. Dacă încalcă repetat ordinea, participantul avertizat poate fi îndepărtat din sală pentru tot timpul dezbaterilor sau a unei părţi din şedinţă. După reîntoarcerea lui în sală comunicîndu-i-se toate actele procedurale efectuate în lipsa lui. Instanţa este în drept să aplice acestora o amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale sau să transmită materialele respective procurorului cînd în acţiunile persoanei se conţin elemente constitutive ale infracţiunii.

Dacă procurorul sau avocatul încalcă ordinea, instanţa comunică acest fapt procurorului ierarhic superior  sau organului de conducere al avocaţilor.

Persoanele care nu posedă limba desfăşurării procesului au dreptul de a lua cunoştinţă de materialele dosarului şi de a vorbi în instanţă prin interpret, preşedintele explicîndu-i obligaţia acestuia de a traduce actele procesuale ale instanţei şi participanţilor la proces, avertizîndu-l de răspunderea penală ce o va

purta în caz de traducere intenţionat falsă. În caz de refuz de a se prezenta în instanţă şi de a-şi îndeplini obligaţiile sale i se poate aplica o amendă pînă la 10 unităţi convenţionale.

În cazurile cînd este necesară dovada cu martori şi aceştia sau prezentat, preşedintele şedinţei îi va îndepărta din sala de şedinţe pînă la începerea audierii lor, luînd măsuri ca martorii audiaţi de către instanţă să nu comunice cu cei neaudiaţi. După soluţionarea cererilor de recuzare, participanţilor la proces li se explică drepturile şi obligaţiile lor procedurale, iar părţilor dreptul de a deduce soluţionarea litigiului judecăţii arbitrilor aleşi şi efectele acestui act.

Partea care, din motive întemeiate nu a prezentat în termenul stabilit de judecător în cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri probele necesare, poate cere judecătorului acceptarea de a le prezenta în prima şedinţă de judecată.

În cazul în care costată că una din părţi a depus în şedinţă probe nejustificative sau false în scopul tergiversării procesului, instanţa este obligată, la cererea părţii interesate, să soluţioneze problema reparaţiei prejudiciului cauzat prin tergiversare. După soluţionarea cererilor, preşedintele anunţă că partea pregătitoare a şedinţei de judecată a luat sfîrşit şi se trece la examinarea cauzei în fond.

2. Examinarea cauzei în fond

Examinarea cauzei în fond începe cu un raport asupra cauzei, în baza cererii de chemare în judecată, prezentat către preşedintele şedinţei sau judecător, după care preşedintele îl întreabă pe reclamant dacă îşi susţine pretenţiile sau dacă nu vrea să renunţe la ele, întreabă pîrîtul dacă recunoaşte pretenţiile reclamantului şi ambele părţi dacă nu vor să încheie o tranzacţie de împăcare, explicîndu-le efectele acestor acte de dispoziţie. Instanţa ascultă mai întîi explicaţiile reclamantului şi ale intervenientului care participă de partea lui, apoi ale pîrîtului şi ale intervenientului care participă de partea lui şi ale celorlalţi participanţi.

Procurorul şi organele autorităţii publice, organizaţiile şi persoanele fizice care au intentat procesul în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane dau explicaţii primii. După ce o parte dă explicaţii ceilalţi participanţi au dreptul să-i pună întrebări de concretizare, constatare. Judecătorul are dreptul să pună întrebări în orişice moment.

1. Audierea martorilor . Fiecare martor se audiază separat. Preşedintele, înainte de a lua depoziţia va cere martorului să arate numele, domiciliul, vîrsta, profesia, dacă se află în serviciul uneia din părţi şi dacă este în judecată în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi, iar apoi îi va explica obligaţia de a spune sincer tot ce ştie cu privire la pricină şi-l previne sub semnătură că va purta răspundere penală pentru refuzul de a depune mărturii şi pentru depunerea intenţionată de mărturii false. Partea care a solicitat citarea martorului, poate renunţa la audierea lui, însă partea adversă poate cere audierea martorului prezent.

Mărturia se face oral, dar ea se consemnează în scris de către grefier şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfîrşitul ei de judecător, grefier şi de martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul nu doreşte sau nu poate să semneze, se face despre aceasta o menţiune. Orice adăugiri, modificări şi ştersături în cuprinsul declaraţiei trebuie acceptate şi semnate de preşedintele şedinţei, de grefier şi martor, sub pedeapsa de a nu se ţine cont de ele.

1. Cercetarea înscrisurilor . Înscrisul se depune în original sau în copie autentificată, se citesc în şedinţa de judecată, apoi ele se prezintă participanţilor la proces, iar în cazurile necesare – de asemenea martorilor, experţilor şi specialiştilor.

Autenticitatea unui act sau altui înscris poate fi demonstrată prin confruntare. Persoana interesată trebuie să prezinte instanţei alte acte utile pentru compararea scrisului şi semnăturii ori să solicite obţinerea lor prin concursul instanţei.

Dacă persoana care a semnat actul, contestă autenticitatea acestuia, instanţa poate să-i solicite un model pentru cercetare comparativă, iar refuzul de a prezenta modelul poate fi calificat ca recunoaşterea scrisului sau semnăturii. În caz de necesitate, la verificarea veridicităţii înscrisului de către instanţă poate participa un specialist sau expert.

1. Dovezile materiale  se examinează de instanţă şi se prezintă spre examinare participanţilor la proces, iar în cazurile necesare – de asemenea experţilor, specialiştilor şi martorilor.

În cazurile cînd înscrisurile sau dovezile materiale nu pot fi aduse în sala de şedinţă, ele se examinează la faţa locului. Examinarea la faţa locului se face de întreg completul instanţei. Locul şi data examinării se comunică participanţilor la proces, dar neprezentarea acestora nu împiedică efectuarea examinării. În cazurile necesare sunt citaţi de asemenea experţii, specialiştii şi martorii.

Probele perisabile, supuse alterării rapide, deteriorării sau distrugerii sunt examinate de urgenţă la locul de aflare, iar specialiştii pot efectua măsurări, fotografieri, filmări, înregistrări audio-video, pot elabora planuri şi alte acte necesare.

Rezultatele examinării se consemnează în procesul – verbal al şedinţei de judecată, la care se pot anexa planurile, desenele tehnice, fotografiile înregistrările audio – video, copiile de pe documente făcute în timpul examinării, precum şi raportul de expertiză şi explicaţiile scrise ale specialistului.

1. Reproducerea înregistrărilor audio–video  are loc în sala de şedinţe sau într-o altă încăpere special amenajată, consemnîndu-se în procesul – verbal al şedinţei de judecată semnele distinctive ale surselor de probă reproductivă şi data reproducerii. Reproducerea înregistrărilor audio – video ce conţin date personale se face în şedinţă închisă.

Înregistrările care nu pot fi prezentate în judecată se cercetează la locul aflării lor şi se consemnează în procesul verbal încheiat la faţa locului, notificîndu-se semnele distinctive ale sursei şi data reproducerii, după care suporturile sunt sigilate. Cercetarea la faţa locului se face cu înştiinţarea participanţilor la proces, în prezenţa martorilor, experţilor şi a specialiştilor, în caz de necesitate. Procesul verbal se anexează la dosar. Suporturile electronice, magnetice sau de alt tip conţinînd înregistrări audio-video se păstrează în instanţă sau la locul aflării lor, după cercetare fiind sigilate.

1. Concluziile expertului . Concluziile expertului se citesc în şedinţa de judecată. Expertului i se pot pune întrebări în scopul clarificării sau completării concluziilor. Mai întîi pune întrebări persoana la cererea căreia a fost numită expertiza şi reprezentantul ei, iar după aceasta – ceilalţi participanţi la proces. Judecătorii au dreptul să pună întrebări expertului în orice moment al audierii lui.

Raportul de expertiză se apreciază de instanţă deopotrivă cu celelalte probe şi nu are pentru aceasta forţă probantă prestabilită. Respingerea raportului de expertiză trebuie să fie motivată.

1. Concluziile specialistului.  La cercetarea înscrisurilor sau a probelor materiale, la audierea şi vizionarea înregistrărilor audio – video, la dispunerea unei expertize, la audierea martorilor, la adoptarea de măsuri privind asigurarea probelor, precum şi în probleme de drept litigios, instanţa judecătorească poate atrageprintr-o încheiere adoptată din oficiul sau la cererea oricărui participant la proces, specialişti în domeniul respectiv pentru consultaţii, explicaţii şi ajutor tehnic (la fotografieri, la elaborare de planuri şi scheme, etc.). Specialistul dă în judecată explicaţii scrise sau orale în funcţie de cunoştinţele profesionale şi de genul activităţii sale, pentru a efectua investigaţii speciale, care se anexează la dosar sau se consemnează în procesul verbal al şedinţei. Specialistului i se pot adresa întrebări pentru clarificarea şi completarea consultaţiei.

După examinarea tuturor dovezilor în legătură cu pricina, preşedintele şedinţei întreabă pe participanţii la proces dacă doresc să completeze materialele privitoare la pricină. Dacă nu se fac asemenea cereri, preşedintele şedinţei declară că examinarea cauzei în fond a luat sfîrşit şi trece la ascultarea susţinerilor orale.

3. Susţinerile orale. Replicile

Susţinerile orale constau din cuvîntările participanţilor la proces care vor cuprinde pe scurt numai rezultatele cercetării probelor, referindu-se la faptele şi împrejurările care au importanţă pentru soluţionarea pricinii. Se vor indica şi dovezile pe care părţile şi-au întemeiat cererea, care confirmă sau infirmă circumstanţele de fapt. Şi în final fiecare participant expune soluţia care ar trebui să fie dată de instanţă în hotărîre.

Mai întîi au cuvîntul reclamantul şi reprezentantul lui. Intervenientul principal are cuvîntul după ce au vorbit părţile, iar intervenienţii accesorii au cuvîntul după ce au vorbit reclamantul sau pîrîtul de partea căruia au intervenit în proces. Procurorul şi reprezentanţii autorităţilor publice, organizaţiilor şi persoanele fizice care au pornit procesul în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane au primii cuvîntul.

Împuterniciţii organelor autorităţilor publice care participă în proces pentru a depune concluzii, au cuvîntul după ce au vorbit părţile şi intervenienţii. Dacă este necesar să se prezinte noi dovezi, participanţii la proces pot cere reluarea examinării cauzei în fond după care iarăşi vor urma susţinerile orale.

După ce au vorbit toţi participanţii la dezbateri, fiecare din ei poate lua cuvîntul a doua oară avînd dreptul la replică în legătură cu cele expuse în susţinerile orale, dreptul la ultima replică revenindu-i totdeauna pîrîtului şi reprezentantului lui. În replică, participantul la proces poate face scurte concluzii sau poate expune contraargumente dacă acestea au fost omise din propriile susţineri orale.

4. Procesul   verbal al şedinţei de judecată

Procesul verbal al şedinţei de judecată reprezintă unul dintre cele mai importante documente procesuale, care oglindeşte desfăşurarea şedinţei pas cu pas. Lipsa procesului verbal duce la casarea hotărîrii.

Pentru fiecare şedinţă de judecată în primă instanţă şi instanţa de apel, precum şi pentru fiecare act procedural săvîrşit în afara şedinţei se întocmeşte în mod obligatoriu un proces verbal, care trebuie să cuprindă momentele esenţiale ale dezbaterilor judiciare sau ale efectuării actului de procedură. Cerinţe de conţinut a procesul verbal:

anul, luna, ziua şi locul desfăşurării şedinţei; ora începerii şi terminării şedinţei; denumirea instanţei şi componenţa completului de judecată şi numele

grefierului de şedinţă; cauza ce se examinează; menţiunea referitoare la participanţii şi persoanele auxiliare ale procesului

care s-au prezentat la şedinţă; orişice act procesual săvîrşit de către instanţă şi participanţii la proces în

legătură cu examinarea cauzei; data întocmirii definitive a procesului verbal.

Participanţii la proces au dreptul să ceară consemnarea în procesul verbal a împrejurărilor considerate de ei ca esenţiale pentru soluşionarea pricinii, pot solicita instanţei să dea citire unor părţi din procesul  verbal.

Procesul verbal se întocmeşte de către grefier în variantă electronică şi trebuie să fie semnat în cel mult 5 zile după terminarea şedinţei de judecată sau a doua zi de către grefier şi de preşedintele şedinţei, care–i obligat să verifice corectitudinea

întocmirii procesului verbal. Toate modificările, rectificările şi completările trebuie să fie menţionate în procesul verbal şi certificate sub semnătura preşedintelui şi grefierului.

Preşedintele şedinţei de judecată în decursul a 5 zile lucrătoare de la data semnării fixată expres în procesul verbal, înştiinţează în scris participanţii la proces şi reprezentanţii lor despre întocmirea şi semnarea procesului verbal şi asigură acestora posibilitatea de a lua cunoştinţă de procesul verbal al şedinţei de judecată şi de a primi copii de pe acesta şi de pe înregistrările audio/video ale şedinţei de judecată. În cazul şedinţelor închise, participanţii la proces au doar dreptul să ia cunoştinţă de procesul verbal şi de înregistrările audio/video fără însă a li se elibera copii.

Participanţii la proces au dreptul să ia cunoştinţă de procesul verbal şi în curs de 5 zile după semnarea lui să prezinte în scris observaţiile lor asupra procesului verbal, indicînd inexactităţile şi motivele pentru care îl consideră incomplet.

Observaţiile trebuie să fie examinate în curs de 5 zile din momentul prezentării lor, în urma căreia instanţa dă o încheiere prin care confirmă justeţea lor sau le respinge total sau parţial. Încheierea cît şi observaţiile depuse se anexează la dosar.

5. Formele trecerii procesului într-o altă şedinţă

Cursul normal al judecăţii poate fi influenţat de apariţia unor incidente procesuale, care ar determina întreruperea şedinţei, amînarea sau suspendarea procesului.

Întreruperea procesului. În condiţiile în care şedinţa de judecată a fost deschisă şi examinarea pricinii în fond a început, pot apărea incidente procesuale care fac imposibilă continuarea examinării în aceeaşi zi şi determină întreruperea şedinţei de judecată cu posibilitatea continuării acesteia la o altă dată şi oră, ce vor fi fixate de instanţa de judecată, în funcţie de timpul necesar efectuării actului procedural. Întreruperea şedinţei de judecată se dispune printr-o încheiere protocolară şi nu afectează integritatea procesului verbal.

Amînarea procesului. Amînarea procesului se dispune prin încheiere judecătorească care nu poate fi atacată cu recurs. Amînarea procesului se admite în cazurile în care instanţa judecătorească recunoaşte imposibilitatea soluţionării pricinii în şedinţa respectivă din cauza neprezentării participantului la proces sau martorului, expertului, specialistului, interpretului, fie din cauza intentării unei acţiuni reconvenţionale, necesităţii de a prezenta sau reclama probe suplimentare, de a atrage în proces alte persoane sau de a efectua alte acte procedurale.

Suspendarea procesului. Prin suspendarea judecăţii se înţelege oprirea cursului acesteia datorită unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor, cînd sunt în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.

În cazurile suspendării procesului, circumstanţele care împiedică desfăşurarea şedinţei de judecată nu pot fi înlăturate de către instanţă sau participanţi la proces şi nu se ştie cu certitudine cînd acestea vor decădea. Prin urmare, termenele de suspendare nu sunt determinate, ci determinabile.

Suspendarea obligatorie CP civilă:

dacă a decedat partea sau intervenientul principal la proces (în situaţia cînd este posibilă succesiunea în drepturi) sau cînd a încetat să existe persoana juridică, care era parte la acest proces, acesta se suspendă pînă la determinarea succesorului în drepturi;

dacă partea a pierdut capacitatea de exerciţiu pînă la numirea unui reprezentant pentru persoana incapabilă. Se au în vedere cazurile cînd incapacitatea a fost stabilită prin hotărîre judecătorească.

dacă s-a dat delegaţie către o instanţă judecătorească străină, pînă la prezentarea de către instanţa străină a delegaţiei de acordare a asistenţei juridice;

dacă s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, procesul se suspendă pînă la data adoptării de către Curtea Constituţională a hotărîrii pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate;

a apărut un conflict de competenţă jurisdicţională părţile în litigiu au acceptat medierea.

Suspendarea procesului provoacă suspendarea curgerii tuturor termenelor de procedură, precum şi încetarea temporară a actelor procedurale, cu excepţia celor de asigurare a acţiunii şi probelor.

Suspendarea voluntară (facultativă) intervine datorită manifestării de voinţă a părţilor sau a instanţei de judecată. Astfel CPC stipulează că, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu instanţa poate suspenda procesul în cazurile:

cînd una din părţi sau intervenientul principal se află într-o unitate activă a Forţelor Armate sau a altor trupe şi formaţiuni militare ale RM pînă la eliberarea din rîndurile forţei armate.

dacă partea se află într-o instituţie curativa profilactică, situaţie adeverită de instituţia respectivă, pînă se va externa;

cînd pîrîtul este căutat pînă la găsirea acestuia sau pînă la încetarea căutării; cînd s-a dat o delegaţie judiciară unei alte instanţe judecătoreşti din ţară pînă

la prezentarea delegaţiei; dacă a dispus organului de tutelă şi curatelă efectuarea unui control al

condiţiilor de trai ale adoptatorilor în pricinile de adopţie şi în alte pricini în care pot fi lezate drepturile şi interesele copilului pînă la prezentarea raportului organului de tutelă şi curatelă;

dacă au încetat împuternicirile tutorelui sau curatorului pînă la numirea altui reprezentant legal.

După înlăturarea împrejurărilor care au provocat suspendarea, instanţa va dispune, la cererea participanţilor la proces sau din oficiu reînceperea procesului.

6. Terminarea procesului fără adoptarea hotărîrii

Pe lîngă regula generală, legiuitorul mai prevede două modalităţi de terminare a procesului fără adoptarea unei hotărîri şi anume:

încetarea procesului scoaterea cererii de pe rol.

Încetarea procesului se înţelege terminarea lui fără adoptarea unei hotărîri privind fondul cauzei şi fără posibilitatea de a înainta o nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri.

Instanţa va dispune încetarea procesului în următoarelor cazuri:

dacă pricina nu urmează a fi judecată în procedură civilă dacă într-un litigiu între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi avînd

aceleaşi temeiuri s-a dat o hotărîre rămasă irevocabilă încheiere prin care s-a întărit renunţarea reclamantului la acţiune sau tranzacţia de împăcare a părţilor

dacă în litigiul între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre a judecăţii arbitrale care a devenit obligatorie pentru părţi, cu excepţia cazului cînd instanţa refuză eliberarea titlului executoriu sau desfiinţează hotărîrea arbitrală;

dacă reclamantul a renunţat la acţiune sau părţile au încheiat o tranzacţie de împăcare ce au fost admise de către instanţă;

dacă reclamantului şi/sau pîrîtului îi lipseşte capacitatea de folosinţă; dacă după decesul părţii nu este posibilă succesiunea în drepturi; dacă cererea de chemare în judecată este depusă de un organ, o organizaţie

sau o persoană în vederea apărării drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime ale unei alte persoane fără ca legea să le confere acest drept.

Depistînd unul din aceste temeiuri, instanţa de judecată va emite o încheiere de încetare a procesului. În caz de încetare a procesului nu se mai poate face o nouă cerere de chemare în judecată între aceleaşi părţi cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri.

Scoaterea cererii de pe   rol  reprezintă cea dea două modalitate de terminare a procesului fără adoptarea unei hotărîri, dar cu rezervarea dreptului de a se adresa din nou cu asemenea cerere instanţei judecătoreşti.

Pentru scoaterea cererii de pe rol servesc următoarele temeiuri:

nu s-a respectat procedura prealabilă a cauzei, cînd aceasta este cerută de lege sau contractul părţilor;

cererea a fost depusă de către o persoană incapabilă, sau de către o persoană care nu are împuterniciri de a duce procesul;

dacă litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi avînd aceleaşi temeiuri, se află în curs de judecată la aceiaşi sau altă instanţă

dacă părţile au încheiat un contract prin care litigiul urmează a fi soluţionat pe cale arbitrală

părţile citate legal nu s-au prezentat la şedinţa de judecată după a doua citare şi nici nu au solicitat examinarea pricinii în absenţa lor

în cazul neprezentării repetate reclamantului la şedinţa de judecată, dacă el nu a adus la cunoştinţa instanţei motivele neprezentării sau dacă instanţa le consideră neîntemeiate sau dacă el nu a solicitat examinarea cauzei în lipsa sa şi pîrîtul nu solicită soluţionarea pricinii în fond

soţul a înaintat acţiune de divorţ, fără consimţămîntul soţiei în timpul sarcinii ei sau în decursul unui an de la naşterea copilului, iar cererea de chemare în judecată nu i-a fost restituită;

persoana în ale cărei interese este pornit procesul nu susţine pretenţiile înaintate şi nu solicită să intervină în proces ca reclamant;

persoanele care au pornit procesul în apărarea drepturilor şi intereselor altor persoane au renunţat la acţiune, iar reclamantul care a preluat acţiunea nu a plătit taxa de stat în termen;

instanţa a amînat sau a eşalonat plata taxei de stat, iar reclamantul nu a plătit-o în termenul stabilit de instanţă;

se constată un litigiu de drept ce ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti;

În cazul scoaterii cererii de pe rol, procesul se termină printr-o încheiere a instanţei, prin care este obligată să arate   cum urmează a fi înlăturate împrejurările ce împiedică examinarea cauzei. După înlăturarea acestor împrejurări persoana interesată are dreptul să  sesizeze instanţa cu o nouă cerere de chemare în judecată în condiţii generale.

La cererea reclamantului sau a pîrîtului, instanţa poate anula încheierea privind scoaterea cererii de pe rol, dacă aceştia depun probe care să confirme imposibilitatea prezentării lor în şedinţă de judecată şi a înştiinţării instanţei. Cererea se depune în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

1.    Deliberarea şi pronunţarea hotărîrii.2.    Cuprinsul hotărîrii judecătoreşti. Cerinţele înaintate faţă de hotărîre.3.    Corectarea greşelilor din hotărîre. Hotărîrea suplimentară. Explicarea hotărîrii.4.    Efectele hotărîrii judecătoreşti.5.    Încheierile instanţei de judecată.

1. Deliberarea şi pronunţarea hotărîrii

Dezbaterile judiciare au avut rolul de a forma convingerea judecătorului cu privire la hotărîrea ce urmează să fie pronunţată.După ce dezbaterile s-au închis, judecătorul deliberează în secret asupra soluţiei ce urmează să dea fiecărei cauze în parte, retrăgîndu-se în camera de chibzuire pentru a întocmi dispozitivul hotărîrii. Preşedintele şedinţei anunţă retragerea completului şi toţi se ridică în picioare.În procesul deliberării, judecătorul va pleca de la raţionamentul şi mijloacele propuse de reclamant, pe care îl va confrunta cu raţionamentul şi mijloacele propuse de pîrît, pentru ca apoi să le raporteze la textele legale, principii, uzanţe şi

avînd în vedere comentariile şi analizele doctrinei, ca şi jurisprudenţa în materie îşi va forma un punct de vedere asupra meritelor construcţiei propuse de părţi, apreciind pertinenţa şi concludenţa mijloacelor şi raţionamentelor acestora.Sub conducerea președintelui ședinței, se deliberează asupra următoarelor chestiuni: care circumstanțe constituie obiectul și sarcina probației pentru fiecare participant la proces, care fapte au fost stabilite prin probe pertinente și admisibile și care nu au fost dovedite, motivele respingerii anumitor probe, etc.În timpul deliberării şi dării hotărîrii în camera de chibzuire se pot afla numai judecătorii, ce fac parte din completul care a judecat procesul. Prezenţa altor persoane în camera de chibzuire este interzisă. Judecătorii nu au dreptul să divulge cele discutate în timpul deliberării.Dacă completul este format din mai mulţi judecători, după deliberare, preşedintele adună opiniile judecătorilor, începînd cu cel mai nou în funcţie, el pronunţîndu-se ultimul. Nici unul dintre judecători nu are dreptul să se abţină de la vot. Judecătorul rămas în minoritate, are dreptul să-şi expună în scris opinia separată, care se alătură la dosar, dar nu se citeşte în şedinţă.Cu ocazia deliberării, instanţa poate să pronunţe următoarele soluţii: respingerea cererii, admiterea cererii, admiterea în parte a cererii. Hotărîrea instanţei se expune în scris de către preşedintele şedinţei sau de unul din judecători şi se semnează de toţi judecătorii care participă la darea hotărîrii.Dacă unul dintre judecătorii completului de judecată nu are posibilitatea de a semna hotărîrea redactată, în locul lui semnează preşedintele şedinţei, iar dacă şi acesta este în imposibilitatea de a semna, în locul lui semnează preşedintele instanţei, în hotărîre menţionîndu-se cauza imposibilităţii de a semna. Hotărîrea nesemnată de judecător sau semnată de un judecător nemenționat în hotărîre este pasibilă de casare.După semnarea hotărîrii completul de judecată se întoarce în sala de şedinţă, unde preşedintele şedinţei sau judecătorul pronunță dispozitivul hotărîrii, conţinutul şi termenul căii de atac. După aceasta preşedintele declară şedinţa de judecată închisă.Participanții care nu au fost prezenți la pronunțarea dispozitivului hotărîrii primesc copia hotărîrii în decurs de 5 zile. Instanța de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă:

participanții la proces în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărîrii (care este un termen de decădere), solicită în mod expres acest lucru;

participanții la proces în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărîrii depun cerere de apel;

hotărîrea judecătorească urmează să fie recunoscută și executată pe teritoriul altui stat.

 

2. Cuprinsul hotărîrii judecătoreşti. Cerinţele înaintate faţă de hotărîre.

Dispoziţia primei instanţe prin care pricina se soluţionează în fond se dă sub formă de hotărîre, care este pronunţată în numele legii.Hotărîrea instanţei de judecată constă din partea introductivă și dispozitivă. Hotărîrea integrală, care se întocmește doar în cazurile cerute de lege constă din patru părţi:

partea introductivă, descriptivă, motivatoare, dispozitivă.

În partea introductivă se indică data şi locul adoptării hotărîrii, denumirea instanţei care a adoptat hotărîrea, numele membrilor completului de judecată care a examinat pricina, numele grefierului şedinţei de judecată, numele părţilor, altor participanţi la proces și reprezentanților, obiectul litigiului și pretenția înaintată, menţiunea despre caracterul public sau închis al şedinţei.Partea descriptivă cuprinde menţiuni cu privire la pretenţiile reclamantului, obiecţiile pîrîtului şi explicaţiile celorlalte persoane care participă la proces. Susținerile părților vor cuprinde succint numai faptele și împrejurările care au importanță pentru soluționarea pricinii, precum și argumentele de drept care au fost prezentate de părți, cît și dovezile pe care s-au întemeiat pretențiile și obiecțiile lor pentru a se putea verifica dacă instanța le-a luat în considerare.În partea motivatoare se indică împrejurările pricinii stabilite de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile instanţei, argumentele, pe baza cărora instanţa respinge unele sau alte probe, legislaţia de care s-a călăuzit instanţa. Obligația motivării se impune spre a arăta că judecătorii au examinat fiecare pretenție sau obiecție pe care au făcut-o părțile și pentru a se da posibilitate instanțelor superioare să controleze dacă judecarea s-a făcut cu respectarea formelor legale.Partea dispozitivă  cuprinde concluzia instanţei de judecată în sensul admiterii sau respingerii acţiunii în tot sau în parte, indicaţiile cu privire la repartizarea cheltuielilor de judecată; la calea şi termenul de atac.Faţă de hotărîrea instanţei de judecată se înaintează următoarele cerinţe:a)    Să fie legală. Hotărîrea e legală dacă s-au respectat întocmai normele dreptului procesual la examinarea pricinii, precum și dacă ea este dată în strictă corespundere cu normele dreptului material iar în lipsa lor au fost aplicate normele de drept, ce reglementează raporturi similare (analogia legii) ori principiile de drept și sensul legislației în vigoare (analogia dreptului),b)    Să fie întemeiată. Hotărîrea e întemeiată dacă concluziile instanţei luate în hotărîre corespund exact relaţiilor reale dintre părţi, adică instanţa, pe baza probelor veridice, a stabilit deplin împrejurările care au importanţă pentru pricină, iar concluziile acesteia cu privire la relaţiile juridice dintre părţi sunt juste;c)    Să fie necondiţionată. Hotărîrea se consideră necondiţionată dacă ea nu cuprinde în sine condiţii, de apariţia sau inapariţia cărora depinde executarea hotărîrii. Excepţia de la această regulă fac cazurile de adjudecare a bunurilor, cînd instanţa arată în hotărîre contravaloarea bunurilor care trebuie să fie încasată de la

pîrît, dacă la executarea hotărîrii se va constata că aceste bunuri nu mai există;d)    Să fie certă. Este considerată certă, hotărîrea în care este precis determinată chestiunea cu privire la existenţa  sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din obiectul raportului juridic litigios. Hotărîrea judecătorească trebuie să conțină o soluție clară atît pentru subiecții raportului material litigios, cît și pentru ceilalți participanți la proces.e)    Să fie deplină. Hotărîrea e deplină dacă dă răspuns la toate pretenţiile înaintate în cererea principală şi reconvenţională şi au fost soluţionate şi alte chestiuni care, conform legii instanţa e obligată să le soluţioneze.

3.    Corectarea greşelilor din hotărîre. Hotărîrea suplimentară. Explicarea hotărîrii.

În practică se poate întâmpla ca, din variate motive hotărârea judecătorească să cuprindă unele greşeli, fie ele de judecată, fie unele de mai mică importanţă şi care nu au un atare caracter. Primele pot fi remediate, de regulă, numai prin intermediul căilor de atac instituite în acest scop de lege, cele din urmă pot fi corectate printr-o procedură expres reglementată în art. 249 CPC.Astfel, instanţa poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să corecteze greşelile sau omisiunile din hotărâre privitor la nume, calitate procesuală orice alte erori materiale sau de calcul evidente comise în hotărâre. Important este ca erorile materiale și de calcul evidente să nu afecteze esența soluției pronunțate prin hotărârea judecătorească. Aceasta se soluţionează în şedinţă de judecată cu înştiinţarea prealabilă a participanţilor, neprezentarea cărora nu împiedică examinarea.Instituţia îndreptărilor erorilor materiale şi-a găsit aplicare în practica judiciară în scopul remedierii acelor greşeli materiale care s-au comis în hotărâre cu prilejul redactării ei. Legea nu instituie un termen pentru corectarea erorilor materiale comise în hotărâre, această împrejurare dînd naştere şi la apariţia unor opinii divergente. Opinia majoritară este însă în sensul că greşelile materiale comise într-o hotărâre judecătorească pot fi rectificate oricând.Opinia mea este că legiuitorul ar trebui să instituie un termen pentru corectarea unor astfel de erori, din raţiunea evitării unui posibil surplus de hotărîri pentru judecător, evitării perioadei de timp în care o parte va fi ţinută să aştepte pînă cînd se rectifică hotărîrea şi nu în ultimul rînd, evitării situaţiei cînd hotărîrea va fi atacată prin intermediul căilor de atac legale, aceasta din urmă să fie întoarsă în fond întru corectarea greşelilor materiale.Instanţa care a dat hotărârea poate, la cererea participanţilor la proces sau a organului de executare a hotărârii s-o lămurească, fără să-i modifice conţinutul dacă sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori dacă hotărârea  cuprinde dispoziţii contradictorii. Lămurirea hotărârii este admisibilă, dacă aceasta nu a fost încă executată şi nu a expirat termenul, în cursul căruia hotărârea poate fi executată silit.Explicarea hotărârii se face în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei, însă neprezentarea lor nu împiedică explicarea hotărârii.

De asemenea, instanţa de judecată care a dat hotărârea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să dea o hotărâre suplimentară dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra vreunei pretenţii, în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii; sau dacă instanţa, rezolvând problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pârâtul trebuie să le îndeplinească; ori dacă instanţa nu a soluţionat, problema repartizării între părţi a cheltuielilor de judecată, fie a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată  a căror compensare li se cuvine.Cererea de adoptare a unei hotărâri suplimentare nu se impune cu taxă de stat.Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărârea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de CPC.

4.    Efectele hotărîrii judecătoreşti.

Hotărârea, ca act final al judecăţii, produce următoarele efecte:a)    Dezinvesteşte instanţa de soluţionarea procesului;b)    Hotărârea constituie din punct de vedere probator, înscris autentic, astfel încât face dovadă până la înscrierea în fals;c)    Hotărârea constituie titlul executoriu putând fi pusă în executare în termenul de prescripţie de trei ani, cu excepţia celor susceptibile de executare  imediată.Hotărârea judecătorească se execută după ce rămâne definitivă, cu excepţia cazurilor de executare imediată după pronunţare.

Urmează a fi executată imediat ordonanţa sau hotărârea judecătorească prin care pârâtul este obligat la: plata pensiei de întreţinere;

a salariului şi altor drepturi ce decurg din raporturi de muncă, a îndemnizaţiei de şomaj în mărimea unui salariu mediu;

la reparaţia prejudiciului cauzat prin vătămarea integrităţii corporale sau printr-o altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, dacă reparaţia s-a efectuat sub formă de prestaţii băneşti periodice;

la plata unui salariu mediu pentru absenţă forţată de la locul de muncă, în cazul reintegrării în serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim.

La cererea reclamantului, instanța judecătorească poate dispune executarea imediată a hotărârii dacă, în circumstanţe excepţionale, tergiversarea executării hotărârii ar cauza un prejudiciu grav creditorului sau dacă executarea hotărârii ar deveni imposibilă. Problema dispunerii executării imediate poate fi pusă atât în cursul judecării pricinii, cât şi după pronunţarea hotărârii.În funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau la propunerea organului de executare a hotărârii, să amâne ori să eşaloneze executarea ei, precum şi să schimbe modul sau  ordinea de executare.Aceste chestiuni se soluţionează în şedinţă de judecată, participanţilor comunicându-li-se locul, data şi ora şedinţei, dar neprezentarea lor nu împiedică

examinarea.d)    hotărârea produce efecte retroactive în sensul că constată drepturi preexistente; iar în cazul acţiunilor de constituire hotărârea îşi produce efectele numai pentru viitor;e)    numai după ce hotărârea devine definitivă sau, după caz, irevocabilă se bucură de puterea lucrului judecat, ceea ce înseamnă că hotărârea judecătorească exprimă adevărul și de aceea judecata nu poate fi reluată.După ce hotărârea rămâne irevocabilă, părţile şi ceilalţi participanți la proces, precum şi succesorii lor în drepturi nu pot înainta o nouă cerere de chemare în judecată cu aceleaşi pretenţii şi în acelaşi temei, nici să conteste în alt proces faptele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea judecătorească irevocabilă.Hotărârile nedefinitive sunt acelea împotriva cărora se poate exercita apelul fiind neexecutorii, cu excepţia celor care se execută imediat. Hotărârile definitive nu pot fi atacate cu apel, dar pot fi atacate cu recurs. Hotărârile (încheierile şi deciziile) irevocabile nu pot fi atacate nici cu recurs, deci sunt neanulabile.Puterea lucrului judecat prezintă următoarele caractere:a)    incontestabilitatea. Hotărârea instanţei judecătoreşti rămasă definitivă nu poate fi atacată cu apel, ci doar pe căile prevăzute de lege, iar cea irevocabilă nu se atacă nici cu recurs, putând fi doar revizuită;b)    exclusivitatea. După rămânerea hotărârii irevocabile nici părţile, nici ceilalţi participanţi la proces, precum şi succesorii lor în drepturi nu pot să facă o nouă cerere în judecată, cuprinzând aceleaşi pretenţii şi având acelaşi temei;c)    prejudicialitatea. Concluziile cu privire la faptele şi raporturile juridice stabilite într-o hotărâre judecătorească irevocabilă sunt obligatorii pentru toate celelalte instanţe care se confruntă cu aceste fapte la judecarea altor pricini civile în aşa măsură în care ele au fost apreciate de instanţa iniţială. Prejudicialitatea are limite subiective și obiective. Cele subiective cer ca acest efect juridic să se producă prin participarea la un alt proces a acelorași persoane. Limitele obiective se referă la examinarea în cadrul altui proces a acelorași fapte și raporturi juridice în privința cărora a fost emisă deja o hotărâre irevocabilă;d)    executorialitatea. Dacă hotărârea instanţei judecătoreşti rămasă definitivă/irevocabilă, după caz, nu se execută benevol, executarea ei se înfăptuieşte în mod forţat de organul respectiv;e)    obligativitatea. Dacă hotărârea rămasă definitivă/irevocabilă, după caz, își are limitele sale obiective și subiective.Limitele obiective presupun că hotărârea se extinde numai în privinţa raportului juridic soluţionat de instanţa de judecată; şi numai în privinţa faptelor juridice care constituie temeiul de fapt al hotărârii.Limitele subiective presupun că hotărârea se extinde în sens material numai asupra persoanelor care au un interes juridic material în hotărârea instanţei, în privinţa celorlalţi participanţi hotărârea se extinde numai procesual.Hotărârile judecătorești sunt obligatorii de asemenea pentru toate autoritățile publice, asociațiile obștești, persoanele oficiale, organizațiile și persoanele fizice terțe.

5.    Încheierile instanţei de judecată.

Dispoziţiile primei instanţe, în care nu se soluţionează fondul cauzei se dau sub formă de încheiere.Încheierile se dau în camera de chibzuire, însă în caz de soluţionare a unei chestiuni simple instanţa poate da încheiere pe loc, fără a se retrage în camera de chibzuire, consemnându-se aceasta în procesul – verbal al şedinţei:Reieşind din forma expunerii, încheierile sînt:a)    date în forma unui act scris în camera de consiliu;b)    date în forma orală şi consemnate în procesul – verbal.După modul deliberării, deosebim:a)    încheieri care pot fi deliberate numai în şedinţa de judecată;b)    încheieri date în afara şedinţei de judecată.După conţinut, diferenţiem:a)    încheierile care împiedică desfășurarea procesului. Aici se atribuie încheierile de refuz, de restituire, de a nu da curs cererii de chemare în judecată;b)    încheierile care asigură desfăşurarea normală a procesului. Aici menționăm încheierile: de intentare a procesului, de pregătire a cauzei pentru dezbateri, de conexare sau separare a pretențiilor, de asigurare a acțiunii, de antrenare în proces a coparticipanților și intervenienților, de reclamare a probelor, de asigurare a dovezilor, de ordonare a expertizei ș.a.;c)    încheierile care termină procesul fără adoptarea unei hotărâri (încetarea procesului sau scoaterea cererii de pe rol);d)    încheierile date în legătură cu executarea hotărârii, cum ar fi de exemplu, încheierile privind explicarea hotărârii judecătorești, corectarea greșelilor din hotărâre, încheierea de executare imediată a hotărârii sau de asigurare a executării hotărârii, încheierea de schimbare a modului și ordinii de executare a hotărârii;e)    încheierile date în baza cererilor depuse cu privire la revizuirea hotărârilor în urma unor împrejurări nou descoperite;f)    încheierile privind anularea ordonanței judecătorești.În funcție de posibilitatea de contestare a încheierilor, acestea pot fi:a)    încheieri susceptibile de recurs separat de hotărâre. De exemplu, încheierea privind: refuzul de a primi sau restituirea cererii de chemare în judecată.b)    încheierile care se atacă odată cu fondul constituie toate încheierile pentru care legea nu prevede o cale separată de atac sau imposibilitatea atacării lor. Exercitarea căilor de atac asupra hotărârilor se extinde și asupra încheierilor date în pricina respectivă, chiar dacă s-au emis după pronunțarea hotărârii și dacă atacarea încheierii nu se menționează în cererea de apel sau recurs.c)    încheierile care nu se supun nici unei căi de atac, cum ar fi cele privind soluționarea conflictului de competență, refuzul de a primi cererea de eliberare a ordonanței judecătorești, de anulare a ordonanței.

Faţă de conţinutul încheierii, legiuitorul înaintează următoarele cerinţe:

indicarea datei şi locului unde s-a dat încheierea;

denumirea instanţei care a dat încheierea, numele membrilor completului de judecată şi a grefierului;

numele participanţilor la proces şi obiectul litigiului; chestiunea asupra căreia se dă încheierea; motivele care au determinat concluziile instanţei şi legile de care s-a călăuzit

instanţa; dispoziţia instanţei; forma şi termenul căii de atac împotriva încheierii.

Încheierea dată de instanţă în formă orală şi cosemnată în procesul verbal trebuie să conţină chestiunea asupra căreia se dă încheierea, motivele care au determinat concluziile instanţei şi legile de care s-a călăuzit instanța.Participanților la proces care nu s-au prezentat în ședință de judecată li se trimit, în cel mult 5 zile de la emitere, copiile de pe încheierea judecătorească privind suspendarea sau încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol.

1.    Noţiunea şi esenţa procedurii în ordonanţă. Pretenţiile în a cărui temei se emite ordonanţa judecătorească.

Procedura în ordonanţă reprezintă în sine forma simplificată de apărare a drepturilor şi intereselor creditorilor, a căror pretenţii se întemeiază pe documente incontestabile. Putem defini procedura în ordonanţă ca fiind o procedură simplificată în faţa primei instanţe, de apărare a drepturilor şi intereselor creditorilor, alternativă procedurii contencioase, bazată pe probe scrise, autentice şi incontestabile, condiţionată de natura pretenţiilor material – juridice indicate de lege, în al căror temei se eliberează ordonanţa judecătorească, care pune în aplicare mecanismul de executare silită a obligaţiei. Astfel, procedura în ordonanţă este neconticioasă, în sensul că este o procedură simplificată, care, nu conţine etapa dezbaterilor judiciare, lipsind contradictorialitatea examinării pricinii, însă, care se caracterizează prin existenţa părţilor şi a litigiului de drept dintre acestea.Esenţa acestei proceduri vizează verificarea formei şi conţinutului materialelor prezentate de creditor şi a lipsei obiecţiilor din partea debitorului. Intentarea unei astfel de proceduri simplificate rămîne la latitudinea creditorului, care, are posibilitatea să ceară şi intentarea unei proceduri contencioase.Ordonanţa judecătorească este o dispoziţiei dată unipersonal de judecător, în baza materialelor prezentate de creditor, privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea de bunuri mobile (şi imobile) de la debitor, în următoarele categorii de pretenţii:1.    Ce derivă dintr-un act juridic autentificat notarial. În acest caz, se prezintă copia actului juridic autentificat notarial, iar dacă acesta trebuie înregistrat, şi dovada înregistrării actului.2.    Ce rezultă dintr-un act juridic încheiat printr-un înscris simplu, cînd legea nu dispune altfel. În acest caz, la cerere se anexează copiile actelor juridice şi înscrisurile care confirmă faptul că debitorul nu-şi onorează obligaţiiel sale contractuale sau cele prevăzute de lege.3.    Ce sunt întemeiate pe protestul cambiei în neachitarea, neacceptarea sau

nedatarea acceptului autentificat notarial. În caz de refuz total sau parţial de acceptare, posesorul cambiei trebuie să adreseze un protest. Actul de protest este principala dovadă a prezentării cambiei spre acceptare şi a refuzului trasului. Notarul efectuează actul de protest al cambiei în caz de neacceptare, neachitare şi nedatare a acceptului. Acest tip de pretenţii se examinează în procedura în ordonanţă, la cererea beneficiarului cambiei, care trebuie să prezinte protestul cambiei, în neachitarea, neacceptarea sau nedatarea acceptului autentificat notarial.4.    Pretenţii ce ţin de încasarea pensiei de întreţinere a copilului minor, care nu necesită stabilirea paternităţii, contestarea paternităţii sau atragerea în proces a altor persoane interesate. În cazul contestării paternităţii, încasării întreţinerii pentru copilul major inapt de muncă şi necesităţii intervenţiei, judecătorul refuză primirea cererii de eliberare a ordonanţei şi explică dreptul de a se adresa în procedură contencioasă.5.    Cînd urmăresc perceperea salariului sau altor drepturi calculate, dar neachitate salariatului. Creditorul trebuie să prezinte acte care ar confirma aflarea raporturilor juridice de muncă cu debitorul şi existenţa datoriei la plata salariului sau unor altor plăţi calculate.6.    Cînd rezultă din procurarea în credit sau acordarea în leasing a unor bunuri. În acest caz, cererea de eliberare a ordonanţei este depusă de către vînzătorul care a predat cumpărătorului marfa, conform contractului de vînzare – cumpărare în credit;7.    Sunt înaintate de organul de poliţie, de organul fiscal sau de organul de executare a acarelor judecătoreşti privind încasarea cheltuielilor legate de căutarea pîrîtului sau debitorului ori bunurilor lor sau a copilului luat de la debitor, în temeiul unei hotărîri judecătoreşti precum şi a cheltuielilor de păstrare a bunurilor sechestrate de la debitor şi a bunurilor debitorului evacuat din locuinţă. Pentur eliberarea ordonanţei vor fi prezentate înscrisurile care certifică cheltuielile suportate;8.    Care rezultă din nerestituirea cărţilor împrumutate de la bibliotecă. Cererea este depusă nemijlocit de către bibliotecă (care are statut de persoană juridică), în caz contrar, cererea se va depune de către instituţia în cadrul căreia funcţionează biblioteca. Pentru eliberarea ordonanţei se prezintă înscrisul care confirmă primirea de către cititor a cărţii din bibliotecă şi un extras din Registrul de Inventariere a Bibliotecii, certificat de creditor cu privire la costul cărţii nerestituite;9.    Care decurg din neonorarea de către agentul economic a datoriei faţă de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi agenţiile ei teritoriale;10.    Care rezultă din restanţele din impozite sau asigurarea socială de stat; actul întocmit de către funcţionarul fiscal prin care se certifică că contribuabilul nu permite accesul în domiciliul sau reşedinţa sa pentru sechestrarea bunurilor;11.    Care urmăresc deposedarea şi vînzarea forţată a obiectului gajului. Creditorul gajist trebuie să înştiinţeze debitorul creanţei garantate şi după caz, debitorul gajist şi terţul deţinător al bunului gajat. După notificare, creditorul gajist depune la Registrul în care a fost înscris gajul un preaviz, anexînd dovada notificării debitorului gajist;12.    Care rezultă din neachitarea de către persoanele fizice şi juridice a primelor

de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.Ordonanţa judecătorească reprezintă un act executoriu, care poate fi pus în executare fără a se elibera un titlu executoriu în baza ei. Excepţia o constituie doar încasarea de la debitor la buget a taxei de stat.

2.    Cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti

Cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti se depune în instanţă, potrivit regulilor generale de jurisdicţie, după achitarea taxei de stat, în proporţie de 50% din taxa stabilită pentru cererea de chemare în judecată în procedură contencioasă. În cazul în care cererea creditorului nu este acceptată, taxa de stat i se restituie. În caz de anulare a ordonanţei judecătoreşti, taxa de stat nu se restituie.Cererea de eliberare a ordonanţei se depune în scris, inducîndu-se instanţa sesizată, numele sau denumirea creditorului, domiciliul ori sediul, contul bancar şi codul fiscal, aceleaşi date privind persoana debitorului, pretenţia creditorului şi circumstanţele pe care se întemeiază documentele ce confirmă temeinicia pretenţiei şi alte documente anexate la cerere.În cazul revendicării unui bun se indică valoarea bunului, probele care dovedesc respectarea procedurii prealabile în cazurile cînd aceasta este cerută de lege. Cererea se semnează de către creditor sau reprezentantul lui, anexîndu-se documentul care-i atestă împuternicirile.Judecătorul refuză să primească cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti dacă pretenţia creditorului nu constituie temei pentru eliberarea ordonanţei, dacă debitorul este în afara jurisdicţiei instanţelor jduecătoreşti a R. M., dacă nu sunt prezentate documentele care confirmă pretenţia creditorului, dacă din cerere sau alte documente prezentate rezultă existenţa unui litigiu de drept care nu poate fi soluţionată în baza documentelor depuse, dacă nu s-a respectat procedura prealabilă sesizării instanţelor judecătoreşti cînd aceasta este cerută de lege.Asupra refuzului, judecătorul se pronunţă printr-o încheiere în termen de 5 zile de la depunerea ei în judecată. Refuzul de a elibera ordonanţa nu împiedică creditorul să-şi înainteze pretenţiile sale în cadrul unei proceduri contencioase.Dacă cererea nu corespunde condiţiilor de conţinut, ori nu s-a achitat taxa de stat, judecătorul nu-i dă curs şi stabileşte un termen de lichidare a neajunsurilor. Dacă creditorul le lichidează în termen, cererea se consideră depusă în ziua prezentării ei iniţiale în judecată, în caz contrar, se restituie creditorului.

3.    Ordonanţa judecătorească şi executarea ei. Anularea ordonanţei judecătoreşti

Ordonanţa judecătorească se eliberează de către judecător în termen de 5 zile de la depunerea cererii, după examinarea pricinii în fond, fără citarea părţilor pentru explicaţii, fără dezbateri judiciare şi fără întocmirea unui proces verbal.În ordonanţa judecătorească se indică numărul dosarului şi data eliberării ordonanţei, denumirea instanţei şi numele judecătorului care a eliberat-o, numele sau denumirea debitorului şi creditorului, domiciliul sau sediul, şi datele bancare, legea în al cărei temei este admisă pretenţia creditorului, suma ce urmează a fi încasată ori bunul ce urmează a fi revendicat şi valoarea lui, despăgubirile şi

penalităţile care sunt solicitate de creditor şi care urmează a fi încasate în temeiul legii sau contractului, taxa de stat plătită de debitor în favoarea creditorului sau a statului, termenul şi modul de contestare a ordonanţei judecătoreşti.În ordonanţa de încasare a pensiei de întreţinere se indică locul şi data naşterii debitorului, locul de muncă, domiciliul, locul şi data naşterii fiecărui copil pentru care se încasează pensia de întreţinere, sumele ce urmează a fi încasate lunar şi termenul lor de încasare.După eliberarea ordonanţei, judecătorul, cel tîrziu a II-a zi, trimite debitorului copia de pe ordonanţă printr-o scrisoare recomandată cu recipisă. În decursul a 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă, debitorul este în drept să înainteze obiecţiile sale motivate împotriva pretenţiilor admise, prin intermediul oricăror mijloace de comunicare ce asigură veridicitatea obiecţiilor şi primirea lor la timp.În cazul depunerii obiecţiilor peste termenul stabilit de lege, judecătorul este în drept, la cererea debitorului, să suspende executarea ordonanţei, pînă la examinarea obiecţiilor, cu excepţia cazurilor cînd legea interzice suspendarea, soluţionînd concomitent chestiunea de restabilire a termenului pentru depunerea lor. Daca în 10 zile debitorul inaintează pretenţiile impotriva ordonanţei judecătoreşti, judecătorul o anulează printr-o încheiere care nu poate fi atacată, explicînd creditorului că îşi poate înainta pretenţiile în procedură contencioasă.Competenta sa anuleze ordon este doar inst care a prununtato.Copia de pe incheierea de anul a ordon se sxped partiloin cel mult 3 yile de la data pronunt incheierii.În cazul anulării ordonanţei deja executate, sau executate parţial şi neadresării creditorului cu acţiune în procedura generală, debitorul nu este lipsit de dreptul de a se adresa cu cerere de restituire a executării. În cazul în care obiecţiile nu se referă la fondul cauzei, judecătorul va emite o încheiere despre refuzul de anulare a ordonanţei care va putea fi atacată cu recurs în termen de 10 zile.În cazul în care, în termenul de 10 zile, instanţa judecătorească nu primeşte din partea debitorului obiecţii motivate sau dacă debitorul este de acord cu pretenţiile creditorului, judecătorul eliberează creditorului un al II exemplar de ordonanţă, certificîndu-l cu sigiliul instanţei, pentru a putea fi prezentată spre executare, sau la cererea creditorului, o expediază direct spre executare.

1.    Noţiunea, importanţa şi clasificarea căilor de atac

Căile de atac reprezintă mijloacele procedurale prin care se cere şi obţine anularea sau deformarea totală ori parţială a unei hotărîri judecătoreşti.Controlul judiciar care se realizează prin intermediul căilor de atac, poate fi definit ca fiind dreptul şi obligaţia instanţelor judecătoreşti superioare de a verifica, în condiţiile şi cu procedura stabilită de lege, legalitatea şi temeinicia hotărîrilor, pronunţate de instanţele judecătoreşti inferioare şi de a casa sau modifica acele hotărîri care sunt greşite sau de a le confirma pe cele legale şi întemeiate.Controlul judiciar se declanşează prin intermediul căilor de atac. Raţiunea căilor de atac se justifică şi pe motivul că nu toate elementele cauzei şi probele se cunosc întotdeauna la prima judecată ci se descoperă mai tîrziu.Pentru părţile litigante, controlul judiciar realizat prin intermediul căilor de atac reprezintă o garanţie sigură că drepturile şi interesele lor deduse judecăţii vor fi

valorificate, în caz contrar ei pot exercita căile de atac.Pentru judecătorii ale căror hotărîri urmează a fi controlate, căile de atac reprezintă un stimulent în muncă şi o armă de luptă împotriva neglijenţei şi contrariului sau arbitrariului în activitatea lor de justiţie. Pentru judecătorii ce urmează să judece căile de atac, importanţa lor se relevă prin necesitatea de a asigura buna şi raţionala funcţionalitate a acestora.a)    După efectul suspensiv de executare, distingem:-    Căi de atac suspensive de executare – apelul, şi mod excepţional recursul suspendă executare în pricinile cu bunurile cu aşezare fixă şi altele prevăzute de lege;-    Nesuspensive – revizuirea nu este suspensivă de executare, ca excepţie, prin depunerea unei cauţiuni poate suspenda executarea.b)    După instanţa competentă să judece calea de atac:-    Căi de atac de reformare, care ţin de competenţa instanţei ierarhic superioare (apel, recurs);-    Căi de atac de retractare, care ţin de competenţa aceleiaşi instanţe (revizuirea).c)    După cum privesc sau nu fondul cauzei:-    Căi de atac devolutive, care antrenează o rejudecare în fond a cauzei (apelul);-    Căi de atac ne-devolutive – recursul şi revizuirea, în cadrul cărora nu se reexaminează cauza sub toate aspectele ei, ci se efectuează un control al temeiniciei şi legalităţii hotărîrii atacate.

2.    Elementele apelului

Apelul este mijlocul procesual prin care partea nemulţumită de hotărîrea primei instanţe, solicită instanţei superioare, în condiţiile prevăzute de lege, reformarea hotărîrii atacate ori anularea acesteia.Analizînd elementele apelului, avem în vedere subiecţii, adică persoanele sau organele care pot exercita apelul şi obiectul, adică hotărîrile care pot fi atacate cu apel. Potrivit art. 360 C.P.C., pot declara apel:a)    Părţile şi alţi participaţi la proces;b)    Reprezentantul, în interesele apelantului, fiind împuternicit în modul prevăzut de lege;c)    Martorul, expertul, interpretul şi reprezentanţii părţilor, împuterniciţi conform legii, cu privire la cheltuielile de judecată ce li se cuvin.Termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu dispune altfel. Acest termen se întrerupe prin decesul participantului la proces, făcîndu-se o nouă comunicare către succesori, şi de la această dată începînd să curgă din nou, termenul de apel.Termenul de apel suspendă executarea hotărîrii, cu excepţia hotărîrilor de executare imediată. După pronunţarea hotărîrii şi pînă la expirarea termenului de apel, părţile pot renunţa la această cale de atac, prin depunerea unei cereri în primă instanţă. În cazul co-participării procesuale, se ridică problema alăturării la apel.În cazul în care pretenţiile co-participanţilor şi intervenienţilor, coincid cu poziţia apelantului principal, aceştia se pot alătura la apelul declarat, fără achitarea taxei de stat. În cazul în care poziţiile nu coincid, aceştia pot să depună apel după

regulile generale, achitînd taxa de stat.În ceea ce priveşte obiectul apelului, art. 358 C.P.C. prevede că hotărîrile date în primă instanţă de judecătorii sunt supuse apelului în Curţile de Apel de drept comun. Hotărîrea pronunţată în primă instanţă de judecătoria comercială, poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel din Chişinău.Nu pot fi atacate cu apel hotărîrile de declarare a insolvabilităţii, pronunţate în primă instanţă de Curţile de Apel, ele se atac numai cu recurs.Încheierile emise în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel decît odată cu hotărîrea, cu excepţia încheierilor care pot fi atacate cu recurs, separat de hotărîre.Apelul declarat împotriva hotărîrii se consideră făcut şi împotriva încheierii, chiar dacă aceasta a fost dată după pronunţarea hotărîrii.

3.    Sesizarea instanţei de apel

Judecarea apelului este de competenţa Curţilor de Apel, dar cererea de apel se depune în scris la instanţa a cărei hotărîre se atacă, cu achitarea taxei de stat în proporţie de 75% din taxa achitată în primă instanţă.Cererea de apel şi înscrisurile noi care nu au fost prezentate în primă instanţă, se depun în atîtea copii cîţi participanţi la proces sunt, plus cîte o copie pentru instanţa de apel. În cererea de apel se va indica:a)    Denumirea instanţei de apel;b)    Datele apelantului şi intimatului;c)    Denumirea instanţei şi numele judecătorilor care au adoptat hotărîrea şi data adoptării ei;d)    Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;e)    Dovezile invocate în susţinerea apelului;f)    Solicitarea apelantului;g)    Lista documentelor ce se anexează la cerere;h)    Data şi semnătura persoanei care face apel.La apelul depus de reprezentant, trebuie să se anexeze documentul care-i autentifică împuternicirile.Cît priveşte cerinţa probaţiunii, CPC prevede că părţile pot prezenta în instanţa de apel orişice dovezi noi, pînă la prima zi de înfăţişare în apel. În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanţa de apel se pronunţă în fond doar în temeiul celor invocate în primă instanţă.Primind cererea de apel, preşedintele primei instanţeva dispune înregistrarea ei imediată. După expirarea termenului de depunere a apelului, prima instanţă, a II-a zi, este obligată să trimită dosarul împreună cu cererile de apel, în instanţa de apel.

4.    Judecarea apelului

Dacă cererea nu întruneşte condiţiile de fond şi de formă, ori nu este achitată taxa de stat, judecătorul instanţei de apel dispune să nu dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă le va înlătura în termen, apelul se va considera depus la data prezentării ei iniţiale. În caz contrar, instanţa restituie cererea de apel.De asemenea, instanţa va restitui cererea de apel în cazul în care:

a)    apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa refuză să-l repună în termen;b)    dacă apelantul a înaintat o nouă pretenţie neexaminată în primă instanţă;c)    cînd cererea de apel a fsot depusă de o persoană care nu are dreptul de a depune apel;d)    cînd hotărîrea nu poate fi atacată cu apel;e)    cînd apelantul solicită restituirea apelului pînă la începerea dezbaterilor în fond în instanţa de apel.Instanţa de apel, va efectua în termen de 30 zile de la data primirii dosarului spre examinare, actele procedurale de pregătire a cauzei pentru examinare în apel. În acest sens, instanţa de apel:a)    expediază participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe înscrisurile care nu au fost prezentate în primă instanţă;b)    citează părţile şi alti participanţi la proces, propunîndu-le să depună cu cel puţin 3 zile înainte de judecare a apelului, noi referinţe şi înscrisuri la dosar.Judecarea pricinei în instanţa de apel se face după regulile de procedură specifice în primă instanţă, avîndu-se în vedere şi regulile speciale în materia apelului. În felul acesta, neprezentarea părţilor sau a reprezentanţilor lor sau a altor participanţi la proces, nu împiedică judecarea apelului. Dacă instanţa va constata motivele neprezentării întemeiate, poate amîna procesul.Judecînd apelul, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii primei instanţe, în baza materialelor şi dovezilor din dosar şi a celor noi prezentate. Apelantului nu i se poate crea în apel o situaţie mai dificilă, cu excepţia cazurilor cînd el consimte aceasta şi cînd hotărîrea este atacată şi de alţi participanţi la proces.Pînă la dezbaterea pricinei în fond, apelantul-şi poate retrage apelul. De asemenea, apelantul poate renunţa la acţiune, poate realiza tranzacţia de împăcare cu intimatul, etc.Judecata în apel se face după aceleaşi reguli procedurale ca şi în primă instanţă.

5.    Decizia instanţei de apel

Dispoziţia instanţei de apel prin care se verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrii primei instanţe se dă sub formă de decizie. Deliberarea judecătorilor, pronunţarea ei, etc., se fac după aceleaşi reguli ca în prima instanţă. În urma deliberării, completul de judecată pronunţă dispozitivul deciziei, semnat de toţi judecătorii.Dacă vreunul din ei are o opinie separată, aceasta se anexează la dosar dar nu se citeşte în şedinţă. Decizia integrală se întocmeşte în  zile de la pronunţarea dispozitivului, şi se remite părţilor în termen de zile de la semnare. Instanţa de apel poate să dea următoarele soluţii:a)    Să respingă apelul şi să menţină hotărîrea primei instanţe;b)    Să admită apelul şi să modifice hotărîrea primei instanţe;c)    Să caseze (anuleze) intergral sau parţial hotărîrea primei instanţe şi să dea o nouă hotărîre (casare cu reţinere);d)    Să caseze hotărîrea şi să dispună încetarea procesului sau scoterea cererii de pe rol, dacă există temeiuri pentru aceasta;e)    Să admită apelul şi să caseze integral sau parţial hotărîrea primei instanţe,

restituind pricina spre rejudecare în primă instanţă (casare cu trimitere), dacă a constatat că prima instanţă a soluţionat problema drepturilor unor persoane ne-antrenate în proces sau cu încălcarea normelor de jurisdicţie.Casarea cu trimitere are loc în cazurile cînd eroarea judiciară nu poate fi corectată de instanţa de apel.Casarea cu reţinere are la bază:    motivul examinării cauzei de un complet de judecată compus ilegal;    dacă s-a încălcat principiul liberei desfăşurări a procesului,    dacă lipseşte procesul verbal al şedinţei de judecată,    dacă hotărîrea nu este semnată de judecător sau cineva din judecători sau hotărîrea este semnată de un judecător nemenţionat în hotărîre.Decizia instanţei de apel devine definitivă din momentul pronunţării şi susceptibilă de executare silită, conform legii.Dacă instanţa de apel, după ce judecă o altă cerere de apel depusă peste termen, după repunerea în termen, ce vizează aceeaşi cauză examinată în apel în baza altor cereri de apel, ajunge la concluzia că decizia anterioară este ilegală sau neîntemeiată, o casează şi emite o nouă decizie.După examinarea pricinei în apel, dosarul se restituie în primă instanţă, păstrîndu-se în arhiva instanţei.

1.    Recursul împotriva încheierilor judecătoreşti

Încheierile date în primă instanţă, pot fi atacate cu recurs numai o dată cu hotărîrea, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs:a)    Încheierile princ care s-a întrerupt ori s-a suspendat procesul;b)    De strămutare a pricinii;c)    De restituire a cererii;d)    De refuz în primirea cererii;e)    De respingere a cererii de coparticipare obligatorie sau de intervenţie accesorie ori principală;f)    Cu privire la probleme de judecată;g)    De respingere a cererii privind repunerea în termen sau asigurarea probelor;h)    De anularea sau reducere a amenzii;i)    De asigurarea a acţiunii;j)    De corectare a greşelilor din hotărîre;k)    De explicare a hotărîrii;l)    De amînare sau eşalonare a executării hotărîrii;m)    De schimbare a modului şi ordinii de executare a hotărîrii;n)    Dispunerea de executare imediată;o)    De indexare a sumelor adjudecate;p)    De încetare a procesului;q)    De scoatere a cererii de pe rol;r)    De încuviinţare sau refuz de încuviinţare a executării hotărîrii judecătoreşti arbitrale sau străine;s)    De desfiinţare a hotărîrii arbitrale sau refuzul de a o desfiinţa;t)    De eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale sau refuzului de a-l

elibera;u)    Încheierile care fac posibilă desfăşurarea de mai departe a procesului. Curţile de Apel examinează recursurile împotriva încheierilor judecătoriilor. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al CSJ examinează recursurile împotriva încheierilor Curţilor de Apel. Încheierile CSJ rămîn irevocabile de la momentul emiterii. Recursul împotriva încheierilor se depune în termen de 15 zile de la data pronunţării ei, fără achitarea taxei de stat, la instanţa a cărei încheiere se atacă. Depunerea recursului nu suspendă executarea încheierii de asigurarea a acţiunii şi a încheierii de executare imediată a acţiunii. Instanţa de recurs nu se implică în esenţa fondului litigiului, ci verifică în exclusivitate respectarea normelor procedurale la emiterea încheierii atacate, pronunţînd o decizie de admitere sau respingere a recursului. Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni, într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Instanţa de recurs este în drept să dea următoarele soluţii:1.    Să respingă recursul şi să menţină încheierea;2.    Să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare;3.    Să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond;Decizia instanţei de recurs rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanţei la data emiterii. Copia deciziei se remite părţilor, în termen de 5 zile de la data emiterii.

2.    Elementele recursului împotriva actelor de dispoziţie a instanţei de apel

Rolul recursului împotriva deciziei instanţei de apel nu este acela de a realiza o nouă judecată în fond, ci de a verifica legalitatea soluţiei contestate. Părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural. Subiecţii cu drept de recurs sunt:a)    Părţile şi alţi participanţi la proces;b)    Martorul, expertul, specialistul, interpretul şi reprezentanţii (auxiliarii) cu privire la repartizarea cheltuielilor ce li se cuvin;c)    Obiectul. Obiect al recursului îl formează hotărîrile pronunţate de Curţile de Apel în procedura de insolvabilitate, precum şi deciziile pronunţate de Curţile de Apel, în calitate de instanţă de apel.Majoritatea încheierilor date în apel, pot fi atacate cu recurs numai o dată cu decizia, cu excepţia cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Recursul împotriva deciziei se consideră declarat şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost emise după pronunţarea hotărîrii atacate cu recurs. Nu pot fi atacate cu recurs:a)    Deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare care nu se supun nici unei căi de

atac;b)    Hotărîrile în a căror privinţă nu a fost folosit apelul, odată ce legea prevede această cale de atac.Părţile şi ceilalţi participanţi la proces, sunt în drept să declare recurs, în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural. Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau deciziei integrale. Termenul de 2 luni este un termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Recursul împotriva deciziilor instanţei de apel, de regulă, nu este suspensiv de executare. Ca excepţie, recursul suspendă executarea hotărîrii în cazul strămutării de hotare, distrugerii de plantaţii, demolării de construcţii sau orice alt imobil. La cererea recurentului, instanţa este în drept să dispună suspendarea executării hotărîrii, dacă recurentul a depus o cauţiune în pricinile patrimoniale, în mărimea valorii admise prin hotărîrea contestată, pe contul executorului judecătoresc, în procedura căreia se află hotărîrea pentru executare.În pricinile ne-patrimoniale, executarea hotărîrii poate fi suspendată, la cererea motivată a recurentului.

3.    Sesizarea instanţei de recurs. Admisibilitatea recursului împotriva actelor de dispoziţie ale instanţei de apel.

Recurentul depune recursul la CSJ, însoţit de atîtea copii cîţi participanţi la proces sunt, plătind taxa de stat, cînd aceasta este cerută de lege, în cuantum de 50% din taxa achiatată în primă instanţă. Cererea de recurs trebuie să cuprindă:a)    Denumirea instanţei sesizate;b)    Numele sau denumirea;c)    Calitatea procesuală şi adresa recurentului şi intimatului;d)    Data pronunţării deciziei atacate;e)    Denumirea instanţei care a emis-o;f)    Dispozitivul deciziei;g)    Argumentele admiterii sau respingerii apelului;h)    Esenţa şi temeiurile recursului;i)    Argumentul ilegalităţii deciziei atacate;j)    Solicitările recurentului;k)    Data şi semnătura.Cererea de recurs se înregistrează la Serviciul GREFĂ al CSJ. Dacă cererea nu corespunde condiţiilor de conţinut menţionate, ori nu s-a plătit taxa de stat, se restituie în termen de 5 zile, printr-o încheiere semnată de preşedintele ori vice-preşedintele Colegiului respectiv. După lichidarea neajunsurilor se poate declarat repetat recurs. Dacă cererea este completă, grefa CSJ, înregistrează intentarea procedurii de recurs. După intentare, în cel mult 10 zile, CSJ solicită dosarul din instanţa respectivă. După parvenirea dosarului, preşedintele colegiului respectiv desemnează 3 judecători, dintre care unul raportor, pentru a decide asupra admisibilităţii recursului. Judecătorul raportor verifică încadrarea temeiurilor invocate în prevederile legii şi face un raport verbal în faţa completului de judecată din 3 judecători, care decide

asupra admisibilităţii. Dacă completul găseşte recursul inadmisibil, pronunţă o încheiere motivată irevocabilă asupra inadmisibilităţii. Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute de lege sau recursul este depus cu omiterea termenului de declarare sau persoana care a declarat recursul nu este în drept să-l declare, ori recursul este depus repetat după examinarea lui. Concomitent cu verificarea admisibilităţii recursului, judecătorul mai dispune expedierea de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea necesităţii depunerii obligatorii a referinţei timp de 1 lună de la data primirii acesteia. În caz de neprezentare a referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

4.    Judecarea recursului împotriva actelor de dispoziţie a instanţei de apel. Decizia instanţei de recurs.

Dacă completul din 3 judecători decide că recursul este admisibil, el se trimite spre judecare Colegiului Lărgit al CSJ, format din 5 judecători. Judecînd recursul instanţa verifică, pe baza actelor din dosar, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de intimat, legalitatea deciziei atacate fără a administra noi probe. Pînă la pronunţarea deciziei, recurentul are dreptul să-şi retragă recursul printr-o cerere scrisă. Recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Completul din 5 judecători poate decide invitaterea unor participanţi sau reprezentanţi ai acestora, pentru a se pronunţa asupra problemelor de legalitate invocate în cererea de recurs.După judecarea recursului, instanţa este în drept să dea următoarele decizii:a)    Să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel, hotărîrea primei instanţe şi încheierile;b)    Să admită recursul şi să caseze (anuleze) intergral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre, atunci cînd eroarea judiciară poate fi corectată de instanţa de recurs, adică atunci cînd la judecarea pricinii în fond şi apel au fost aplicate eronată a normele dreptului material fără ca aceasta să necesite stabilirea şi verificarea circumstanţelor de fapt sau administrarea unor noi dovezi. În acest caz hotărîrea nouă trebuie să se bazeze pe circumstanţele constatate şi dovedite în prima instanţă sau în instanţa de apel;c)    Să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel, restituind pricina spre rejudecare în instanţa de apel, cînd eroarea nu poate fi corectată de instanţa de recurs;d)    Să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, trimiţînd pricina spre rejudecare în primă instanţă, doar în cazul în care a constat încălcarea competenţei jurisdicţionale, sau dacă instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces.La fel, la cererea participanţilor la proces, instanţa poate trimite pricina spre rejudecare în primă instanţă, dacă aceasta a fost soluţionată în lipsa vreunui participant citat legal. e)    Să admită recursul şi să caseze decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, dispunînd încetarea procesului ori scoaterea cererii de pe rol, dacă există

temeiuri pentru aceasta;f)    Să admită recursul şi să modifice decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe, atunci cînd nu este necesară stabilirea sau verificarea circumstanţelor de fapt şi administrarea unor noi probe;g)    Să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.În urma examinării recursului, instanţa emite o decizie irevocabilă, care se plasează pe pagina web a CSJ, iar copia deciziei se trimite părţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.

Procedura prealabilă în contenciosul administrativ : procedura contenciosului administrativ trebuie privită sub forma a 2 faze :

1. Procedura prealabilă sesizării instanţei de contencios administrativ.2. Procedura în faţa instanţei de contencios administrativ .

Art.14 din legea contenciosului prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept de al său recunoscut de lege va solicita printr-o cerere prealabilă autorităţii publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului revocarea în tot sau în parte a acestuia dacă legea nu dispune alt fel , cererea poate fi depusă la organul ierarhic superior , termenul de 30 de zile nu se extinde asupra actului administrativ cu caracter normativ  persoana vătămată trebuie să aibă posibilitatea de a cere anularea acestui act  atâta timp cât este în vigoare şi continuă să producă efecte juridice , potrivit art.15 din legea contenciosului cererea prealabilă se examinează de către organul emitent sau ierarhic superior în termen de 30 de zile de la data înregistrării ei.Procedura prealabilă este obligatorie în cazul nerespectării ei instanţa de judecată  restituie cererea în temeiulart.170 alin .1 punctul A CPC iar dacă cererea a fost primită instanţa o va scoate de pe rol în temeiul art.277punctul A CPC . De la regula obligativităţii parcurgerii procedurii prealabile există 2 excepţii : în cazul actului administrativ asimilat nesoluţionării în termeni legali a unei cereri, cererea prealabilă nu se impune, în cazul în care organul emitent în baza cererii prealabile a revocat actul contestat şi a adoptat o nouă hotărâre prin care persoana se consideră  lezată într-un drept de al său , nu va contesta cu cerere prealabilă are dreptul să înainteze acţiunea în instanţa de contencios .

Condiţiile pentru exercitarea acţiunii de contencios administrativ :În ceia ce priveşte subiecţii art.5 prevede regula generală  aceste condiţii rezidă din legea contenciosului şi sunt obligatorii pentru toţi subiecţii reieşind din sensul art.2, 5 orişice persoană fizică juridică care se consideră lezată poate contestat actul administrativ emis de autoritatea publică sau de persoanele de drept privat asimilate autorităţilor publice , de asemenea subiecţii de sesizare sunt persoana inclusiv funcţionarul public , militarul persoana cu statut militar care se consideră vătămat într-un drept de al său recunoscut de lege de către o autoritate publică guvernul cancelaria de stat , oficiul teritorial al cancelariei de stat preşedintele raionului , primarul , procurorul , avocatul parlamentar , comisia naţională de

integritate instanţele de drept comun şi cele specializate în condiţiile legii contenciosului administrativ şi alte persoane . De menţionat că nu are capacitatea civilă a reclamantului , calitatea de persoană juridică în sensul dreptului comun  dar care are capacitate juridică comună , condiţia generală a capacităţii la care se referă CPC  trebuie interpretată în sens larg ca şi capacitatea de a fi subiect de drept în orişice raport juridic şi nu în sens restrâns adică capacitatea de a fi subiect în raporturile juridice civile , acest raţionament nu vizează ipoteza în care calitatea procesuală activă aparţine procurorului sau avocatului parlamentar când acestea exercită atribuţiile lor legale şi nu valorifică un drept subiectiv fiind în prezenţa unui drept obiectiv , altă condiţie de exercitare a acţiunii de contencios administrativ  este cea vătămării unui drept recunoscut de lege reclamantului , art.20 din Constituţia RM  lărgeşte sfera valorilor care pot fi ocrotite prin intermediul justiţiei  care de regulă primesc drepturi şi libertăţi  adăugând interesele legitime  se impune a fi legitim.Sesizarea instanţei de contencios administrativProcedura în faţa instanţei de contencios se declanşează prin introducerea cererii de chemare în judecată de contencios administrativ în condiţiile CPC fără achitarea taxei de stat la cerere se va anexa dovada respectării procedurii prealabile , reieşind din prevederile art.20 cererea poate fi formulată împotriva funcţionarului public care a emis actul sau dacă a refuzată să emită cererea dacă doreşte despăgubiri , este obligat solidar , iar dacă , după depunerea cererii de chemare în contencios judecătorul decide primirea refuzul sau restituirea acesteia în termen de 3 zile de la data depunerii în condiţiile CPC , în vederea pregătirii primirii pentru examinare judecătorul dispune efectuarea unor acte  anexate la ea citarea părţilor pentru ziua primei înfăţişări care trebuie fixată în cel mult 10 zile de la data punerii cererii pe rol , prezentarea de către pârât a acului administrativ contestat şi a documentaţiei care a stat l baza emiterii acestui act  conform art.22 din legea contenciosului administrativ pârâtul este obligat să prezinte instanţei documentele solicitate la prima înfăţişare , în caz contrar i se aplică amendă judiciară de 10 UC pentru fiecare zi de întârziere  fără scutirea prezentării documentelor.Judecarea cererii în instanţa de contencios administrativJudecarea se face de urgenţă potrivit art.23 al legii instanţa poate judeca pricina în fond la prima zi de înfăţişare dacă părţile declară ă sunt pregătite pentru dezbaterile judiciare , în celelalte cazuri instanţa fixează judecata în termen rezonabil , fixează cererea cu reclamantul şi pârâtul şi reprezentanţii lor . Neprezentarea la şedinţă de judecată a părţilor şi reprezentanţilor lor nu împiedică examinarea cererii iar dacă este imposibil de  judeca cauza în lipsa reclamantului instanţa va scoate cererea de pe rol  cu exceptare de la regula generală  prevăzută de codul de procedură civilă – sarcina probaţiunii este pusă pe seama pârâtului iar în materie de despăgubire sarcina probaţiei revine ambelor părţi .

Problema centrală  a soluţionării cauzelor de contencios administrativ gravitează în cadrul contestării , instanţa de judecată îşi va întemeia hotărârea pe constatarea ilegalităţii actului contestat şi va lua măsurile care se impun pentru restabilirea ilegalităţii încălcate, poate instanţa admite în tot sau în parte acţiunea o poate

respinge total sau parţial concomitent se propune nulitatea ca înlăturare a ilegalităţii potrivit legii contenciosului instanţa va admite acţiunea şi va anula în tot sau în parte actul ilegal ca fiind emis contrar prevederilor legii încălcarea competenţei sau cu încălcarea procedurii stabilite, în cazul actului administrativ asimilat instanţa de contencios administrativ este împuternicită să oblige pârâtul la emiterea actului administrativ cerut de reclamant ori la eliberarea certificatului a unei adeverinţe sau oricărui alt înscris ori la înlăturarea încălcărilor care le-a comis , concomitent cu unei din cele 2 soluţii instanţe este în drept să se pronunţe în limitele competenţei sale şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza  emiterii actului contestat , în cazul admiterii acţiunii instanţa de contencios administrativ se pronunţă la cerere şi asupra reparării pagubelor materiale şi morale cauzate de actul administrativ ilegal sau de nesoluţionare în termen , conform prevederilor art.27 legii contenciosului instanţa de contencios administrativ adoptă hotărârea în condiţiile codului civil , împotriva hotărârii pot fi exercitate căile de atac prevăzute de lege , hotărârea poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data pronunţării cu apel , instanţa care a adoptat în fond la termen de 3 zile de la data la care rămâne irevocabilă trimite o copie pârâtului şi alta la instanţei de la sediul pârâtului pentru controlul executării , hotărârea se execută în termenul dispozitivului ei iar dacă nu este indicat termenul în cel mult 30 de zile de la data rămânerii ei irevocabile .

Procedura de revizuire

Revizuirea hotărîrilor irevocabile este o cale extraordinară de atac, de retractare, de regulă nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia se poate obţine desfiinţarea hotărîrilor şi încheierilor irevocabile şi rejudecarea pricinii în cazurile expres prevăzute de lege.Obiect al revizuirii îl constituie hotărîrile, încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti. Subiecţii cu drept de sesizare în instanţa de revizuire sunt: Părţile şi alţi participanţi la proces; Persoanele care nu au participat la proces dar care sunt lezate în drepturi prin hotărîrea, încheierea sau decizia emisă; Agentul guvernamental, în cazurile în care R. M. este acţionată la C.E.D.O.Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri rămase irevocabilă prin neatacare, se soluţionează de instanţa care s-a pronunţat asupra fondului. Cererea de revizuire împotriva unei hotărîri, care, fiind supusă căilor de atac, a fost menţinută, modificată sau casată cu emiterea uneo hotărîri noi, se soluţionează de instanţa care a menţinut, modificat sau emis o altă hotărîre.Cererea declarată de agentul guvernamental se examinează la CSJ. Cererea de revizuire se depune doar în temeiurile şi termenele prevăzute de lege: Dacă s-a constatat prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni, în legătură cu pricina care se judecă, revizuirea se cere în termen de 3 luni din ziua în care sentinţa a devenit irevocabilă. Dacă au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii, care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a

întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În acest caz, cererea de revizuire se depune în termen de 3 luni din ziua în care i-au devenit cunoscute. Dacă instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost atraşi în proces, cererea de revizuire se depune în termen de 3 luni din ziua în care persoana interesată a luat cunoştinţă de circumstanţele respective. Dacă s-a anulat sau modificat hotărîrea, sentinţa sau decizia instanţei judecătoreşti care au servit drept temei pentru emiterea hotărîrii sau deciziei a cărei revizuire se cere, în termen de 3 luni din ziua în care persoana interesată a luat cunoştinţă de hotărîrea, sentinţa sau decizia luată. Dacă CEDO a derulat o procedură de reglementare pe cale amiabilă, într-o cauză unde figurează ca parte în proces R. M. Cererea de revizuire se depune în interiorul termenului de derulare a procedurii de reglementare pe cale amiabilă la CEDO. Dacă CEDO a constat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale care poate fi remediată cel puţin parţial, prin anularea hotărîrii pronunţate de o instanţă de judecată naţională. Cererea de revizuire se depune în termen de 6 luni după emiterea hotărîrii CEDO.Cererea de revizuire se examinează conform regulilor generale de procedură. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizurii şi la faptele pe care se întemeiază. Neprezentarea participanţilor la proces legal citaţi nu împiedică examinarea cererii. Administrînd probele prezentate, instanţa trebuie să dea răspuns dacă sunt sau nu temeiuri de revizuire.Instanţa se pronunţă printr-o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă sau de a admitere a cererii de revizuire şi de casare a hotărîrii deciziei revizuite.

1. Natura juridică a arbitrajului şi domeniul de aplicare

În doctrină, arbitrajul este definit ca o modalitate nestatală de soluţionare a litigiilor civile, aleasă de părţi, de comun acord, pentru soluţionarea litigiului într-o formă procesuală, stabilită de acestea, exercitată de persoana fizică în calitate de arbitru, faţă de care instanţele judecătoreşti statale îndeplinesc funcţii de sprijin şi control, în limitele legii.Părţile în litigiu, pot conveni ca arbitrajul să fie organizat de o instituţie permanentă de arbitraj sau de o terţă persoană, pentru un anumit litigiu de o singură dată (arbitrajul ad-hoc).Cît priveşte natura juridică a abitrajului, au fost exponate 3 teze:a) Jurisdicţională;b) Contractualistă;c) Dualistă (mixtă).Împărtăşim teza mixtă vis-a-vis de arbitraj. Persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu, pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului, litigiile dintre ele, care au izvorît din raporturile de drept civil în sens larg, în afară de acelea care

privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.Nu sunt de exemplu, arbitrale, litigiile privind statutul persoanelor, cele referitoare la lucruri care nu sunt în comerţ, conflictele colective de muncă ori litigiile care sunt de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, cum ar fi: cele privind drepturile de autor, mărci, invenţii, pretenţiile care ţin de drepturile familiei, pretenţiile şi drepturile patrimoniale cu privire la locuinţe.Arbitrajul este o instituţie investită cu funcţia de a soluţiona litigiile dintre persoanele fizice şi/sau juridice. Doctrina evidenţiază următoarele caracteristici şi avantaje ale arbitrajului:a) Arbitrajul reprezintă un mecanism eficient care asigură soluţionarea rapidă a litigiilor;b) Arbitrajul este dominat de principiul libertăţii de voinţă a părţilor, aceasta fiind îngrădită numai de necesitatea respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum şi de dispoziţiile imperative ale legii, referitoare la capacitatea de a încheia o convenţie arbitrală şi sfera litigiilor care pot fi soluţionate prin arbitraj, cît şi principiile fundamentale ale procedurii arbitrale, cum sunt: Legalitatea; Respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; Respectarea dreptului la apărare; Libertatea convenţiilor în arbitraj; Constituirea arbitrajului în conformitate cu convenţia părţilor; Contradictorialitatea; Confidenţialitatea.c) În mod logic, urmează că majoritatea prevederilor au caracter dispozitiv şi deci, părţile, pot deroga de la ele. Părţile pot stabili normele de constituire a arbitrajului, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care arbitrajul trebuie să le urmeze în soluţionarea litigiului, normele cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărîrilor arbitrale.d) În aceste condiţii, procedura reglementată de lege are un caracter subsidiar (auxiliar) deoarece se aplică numai în tăcerea convenţiei arbitrale sau cînd părţile nu au prevăzut altfel.e) Arbitrajul este aproape indispensabil în materia comercială, garantînd principiul confidenţialităţii.f) Arbitrajul oferă posbilitatea de a soluţiona litigiul în echitate. Chiar dacă nu este fără risc, această modalitate prezintă un interes deosebit cînd părţile preferă o soluţie de compromis, alta decît una strict juridică, pentru a menaja raporturile comerciale de lungă durată.g) Arbitrajul asigură calitatea actului de justiţie ca urmare a numirii unor arbitri care au cunoştinţe aprofundate în domeniul respectiv, precum şi încrederea mai mare pe care o inspiră un „judecător” ales, cît şi reieşind din considerentul că spre deosebire de judecători, arbitrii răspund pentru daunele provocate părţilor în cazurile prevăzute de lege.Arbitrajul voluntar poate fi înfăţişat sub mai multe forme:a) Arbitrajul intern / Arbitrajul internaţional;b) Arbitraj general / Arbitraj special;

c) Arbitraj de drept strict (conform legii) / Arbitraj în echitate (părţilor parte egală);d) Arbitraj ad-hoc / Arbitraj instituţional, care funcţionează pe lîngă camere de comerţ, burse, uniuni, asociaţii şi alte organizaţii.Faptul instutuţionalizării arbitrajului urmează să fie anunţat la CSJ. În prezent, în R. M. funcţionează mai multe arbitraje naţionale:a) Curtea de arbitraj internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi Industrie a R. M.;b) Curtea de arbitraj şi mediere de pe lîngă Uniunea Republicană a asociaţiilor producătorilor agricoli „UniAgro-Protect”;c) Arbitrajul specializat în domeniul proprietăţii industriale de pe lîngă AGEPI;d) Curtea de arbitraj de pe lîngă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din R. M.;e) Curtea de arbitraj sportiv de pe lîngă FMF;Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale. Ea se încheie sub sancţiunea nulităţii, în scris, fie sub forma unor clauze compromisorii înscrise în contractul principal, fie sub forma unor înţelegeri individuale, denumită „Compromis”.Efectul principal al convenţiei arbitrale îl constituie excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti pentru litigiul care face obiectul pretenţiei. Instanţa de judecată unde este intentată acţiunea privind litigiul care constituie obiectul unei convenţii de arbitraj, la solicitarea unei părţi, făcută nu mai tîrziu de începerea dezbaterii fondului, scoate cererea de pe rol şi trimite litigiul spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia cazurilor cînd instanţa de judecată constată că acea convenţie este nulă sau nesusceptibilă de executare.Invocarea convenţiei de arbitraj la o etapă mai tîrzie a procedurii, rămîne fără efect, cu excepţia cazului în care partea a avut un motiv legal de a nu o invoca, şi a invocat-o imediat ce motivul a încetat să existe. În caz de conflict de competenţă, hotărăşte instanţa de judecată ierarhic superioară. În cazul în care litigiul este trimis spre soluţionare în arbitraj ad-hoc, oricare din părţile în litigiu poate sesiza instanţa de judecată care ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond, dacă nu exista convenţia arbitrală,Pentru a înlătura impedimentele care apar în procesul de organizare şi desfăşurare a procedurii arbitrale, instanţa de judecată poate, la orice etapă a procedurii arbitrale, să ia decizii privind aplicarea măsurilor de asigurare, la cererea unei dintre părţi, conform C.P.C. a R. M.Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţie arbitrală, uneia sau mai multor persoane investite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie să judece litigiul şi să pronunţe o hotărîre obligatorie pentru ei.Poate fi arbitru orice persoană fizică, care are capacitate deplină de exerciţiu, care şi-a dat consimţămîntul să arbitreze şi care, după părerea părţii în cauză, este competentă de a soluţiona litigiul.Nu poate fi arbitru, persoana care:a) se află sub tutelă sau curatelă,b) are antecedente penale nestinse;c) a pierdut statutul de judecător, avocat, notar, procuror, ofiţer de urmărire penală

sau lucrător a organelor de drept pentru săvîrşirea de acţiuni incompatibile cu activitatea sa profesională;d) persoana care nu poate fi aleasă în această calitate datorită statutului funcţiei sale stabilit de lege.Părţile sunt libere să stabilească numărul de arbitri şi modul lor de numire. Dacă părţile nu au stabilit numărul de arbitri, litigiul se judecă de către 3 arbitri, cîte unul numit de fiecare parte, iar al 3-lea supra-arbitru – desemnat de cei 2 arbitri.Dacă părţile nu se pot înţelege privitor la alegerea unui arbitru unic, ori dacă o parte nu numeşte un arbitru, ori dacă cei 2 arbitri nu cad de acord asupra persoanei supra-arbitrului, partea care vrea să se recurgă la arbitraj, poate cere preşedintelui arbitrajului să procedeze la numirea arbitrului sau supra-arbitrului.Acceptarea împuternicirilor de arbitru, trebuie făcută în scris şi comunicată părţilor în termen de 5 zile de la data primirii propunerii. În termen de 10 zile de la ultima acceptare, cei 2 arbitri vor proceda la numirea supra-arbitrului.Un arbitru nu poate fi recuzat decît dacă există circumstanţe de natură să ridice îndoieli justificate asupra imparţialităţii şi independenţei sale sau dacă acesta nu posedă calificările convenite de părţi.

2. Procedura arbitrală. Hotărîrea arbitrală

Instituţia arbitrală este sesizată de către partea care se consideră vătămată într-un drept al său, printr-o cerere de arbitraj formulată în scris, care trebuie să cuprindă: numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori denumirea, sediul, contul bancar şi codul fiscal pentru persoanele juridice, menţionarea conveţiei arbitrale, anexîndu-se o copie a conţinutului ei, obiectul şi valoarea cererii, cu indicarea calculului prin care s-a indicat această valoare, împrejurările de fapt şi de drept precum şi probele pe care se întemeiază cererea, numele şi domiciliul persoanei numite în calitate de arbitru semnătura părţii.La cererea depusă de reprezentant se aneaxează documentele ce-i atestă împuternicirea. Cererea de arbitraj şi înscrisurile anexate, vor fi comunicate în copiile pîrîtului, precum şi fiecărui arbitru. La cererea de arbitraj, în cel mult 30 zile de la primirea copiei, pîrîtul răspunde prin referinţă, care va cupinde: obiecţiile sale privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în drept, probele propuse în apărare alte menţiuni prevăzute de lege.Pîrîtul care are pretenţii proprii împotriva reclamantului ce derivă din acelaşi raport juridic litigios, poate formula cerere reconvenţională. Copia de pe referinţă şi/sau cererea reconvenţională de pe înscrisurile anexate, se comunică de către pîrît reclamantului şi fiecărui arbitru. În ce priveşte locul desfăşurării arbitrajului, el este stabilit de către părţi sau de către instituţia arbitrală.

După expirarea termenului pentru depunerea referinţei, instituţia arbitrală verifică stadiul pregăririi litigiului pentru dezbateri, şi dacă este necesar, va dispune măsurile corespunzătoare pentru completarea dosarului, iar apoi, va fixa termen de judecată şi va ordona citarea părţilor. Între data primirii citaţiei şi data începerii dezbaterilor, trebuie să existe un interva de cel puţin 15 zile.Judecatase face cu respectarea principiilor care guverneaza procesul civil ce se desfas in fata inst de jud cu specif inlokuirii publicitatii cu pr confident..Exam litig in sed inkisa se permite numai cu inkuv ambelor parti.Partile pot participa personal sau prin reprez,litigiul putinduse sol doar in prezenta unei din parti daca cealalta fiind legal citat nu a sol aminarea din motive intemeiate.Aminarea se poate face numai odata,daca nu se prezinta ambele parti citate legal,litig se va sol in lipsa lor iar daca prezenta partilor la deyb e necesara,sed se va amina.Fiecare din parti are sarcina s dovedeasca faptele pe care isi intemeiaza in litigiu pret sau apararea,iar intit arbitrala e in dr sa ceara explicatii si sa dispuna administrarea orokaror probe prevaz de lege. Admin probelor se face in sedinta sau in fata unui arbitru din componenta instit arbitrale.Probele administrate vor fi apreciate de arbitri potrivit intimei lor convingeri. Arbitrajul poate lua hot in baza de inscrisuri,doc prezentate de parti fara dezbateri orale daca partile au prevaz asa sau au renuntat la dezbateri. Dezbaterile arbitrale ca si orce dispozitie a institutiei arbitrale,se consemneaza intrun proces verbal. Dupa inkiderea dezbaterilor,arbitrii delibereaza in secret consemninduse in hotarire participarea tuturor arbitrilor in persoana,fiecare smnind hotarirea.In principiu,instit arbitrala sol litigiul in temeiul contractului principalsi al normelor de dr aplicabile,tinind cont cind e cazul si de uzantele comerciale,dar pe baza acordului expres al partilor ea poate sol in litigiu si in echitate. Arbitrajele institutionale se conduc de statute,regulamente,reguli proprii,care sunt aprobate de conducatori sau organe a intitutiilor si organizatiilor pe linga cares constituite.Daca instit arbitrala e compus dintrun nr impar de arrrbitri, hotărîrea se i-a cu majoritatea de voturi, iar arbitrul care a avut o altă părere, îşi va redacta şi semna opinia separată, arătînd şi considerentele pe care se sprijină.Dacă o opinie nu întruneşte majoritatea de voturi, cea a supra-arbitrului prevalează. Hotărîrea arbitrală se redactează în scris şi va cuprinde:a) componenţa nominală a arbitrajului;b) locul şi data pronunţării hotărîrii;c) numele părţilor;d) domiciliul sau reşedinţa lor / denumirea şi sediul;e) numele reprezentanţilor părţilor, precum şi a celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;f) menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;g) obiectul litigiului;h) motivele de fapt şi de drept ale hotărîrii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care stau la baza soluţiei, dispozitivul şi semnăturile arbitrilor.Prin hotărîrea de arbitraj, se soluţionează definitiv şi problema cheltuielilor arbitrale, ţinîndu-se cont şi de măsurile adoptate anterior. Hotărîrea arbitrală, după ce se comunică părţilor, produce efectele unei hotărîri judecătoreşti definitive, ea

fiind obligatorie pentru părţi.Ea se aduce la îndeplinire benevol de către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau la termenul fixat în hotărîre. Dacă ea nu se execută benevol, partea cîştigătoare poate cere instanţei judecătoreşti, investirea cu formulă executorie.Examinare litigiului pe cale arbitrală se poate încheia: cu finisarea procedurii arbitrale şi fără soluţionarea litigiului; atunci cînd reclamantul îşi retrage pretenţiile iar instituţia arbitrală recunoaşte că acesta are un interes legitim să-i fie soluţionat litigul; cînd părţile au convenit asupra încheierii procedurii arbitrale; cînd tribunalul arbitral constată că din anumite motive, continuarea procedurii a devenit inutilă sau imposibilă.Mandatul tribunalului arbitral se încheie odată cu încetarea procedurii arbitrale, cu excepţia cazurilor cînd, în termenele stabilite de lege, una din părţi, cu notificarea celeilalte părţi, solicită tribunalului arbitral rectificarea erorilor de calcul a greşelilor de tipar sau oricăror altor erori similare celor din hotărîrea arbitrală.De asemenea, arbitrajul, poate să-şi reia împuternicirile asupra litigului examinat, la depunerea în instanţa de judecată a cererii de desfiinţare a hotărîrii arbitrale, dacă la cererea uneia dintre părţi, instanţa de judecată amînă examinarea cererii şi oferă tribunalului arbitral posibilitatea de a relua procedura arbitrală asupra hotărîrii adoptate sau de întreprindere a altor măsuri de înlăturare a temeiurilor de desfiinţare a hotărîrilor arbitrale.

3. Procedura în pricinele de contestare a hotărîrilor arbitrale

Hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul R. M., poate fi contestată în judecată de către părţile în arbitraj, înaintînd o cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale. Părţile nu pot renunţa prin convenţie arbitrală la dreptul de a contesta hotărîrea arbitrală, decît după pronunţarea hotărîrii.Cererea de desfiinţare se depune la instanţa care ar fi fost competentă să judece litigiul, în lipsa convenţiei arbitrale, în termen de 3 luni de la data adoptării hotărîrii arbitrale, cu achitarea taxei de stat, în cuantumul stabilit de lege, pentru eliberarea titlului executoriu.În cerere se va indica:- Instanţa căreia îi este adresată;- Componenţa arbitrajului;- Numele sau denumirea părţilor;- Domiciliul sau sediul lor;- Locul şi data pronunţării hotărîrii arbitrale;- Data înmînării hotărîrii arbitrale;- Solicitarea părţii interesate de a desfiinţa hotărîrea arbitrală şi motivele acestei solicitări;La cerere se va anexa:- Hotărîrea arbitrală în original sau o copie autentificată;- Convenţia arbitrală;

- Dovada de plată a taxei de stat;- Actele care argumentează cererea;Dacă cererea nu întruneşte aceste condiţii, ei nu i se dă curs, şi se acordă un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Dacă nu le va lichida în termen, cererea se restituie solicitantului. Cererea de desfiinţare a hotărîrii arbitrale, se examinează în şedinţă de judecată în cel mult o lună de la data intrării ei în judecată, cu înştiinţarea părţilor despre locul, data şi ora şedinţei, neprezentarea cărora nu împiedică examinarea cererii.Hotărîrea arbitrală poate fi pronunţată în temeiurile prevăzute de lege:1. Dacă litigiul nu putea constitui obiect al dezbaterilor arbitrale;2. Dacă hotărîrea arbitrală a fost emisă după expirarea termenului arbitrajului (după 6 luni);3. Dacă hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării ori nu este semnată de arbitri;4. Dacă dispozitivul conţine dispoziţii contradictorii ce nu pot fi puse în executare;5. Dacă arbitrajul nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;6. Dacă partea interesată nu a fost legal înştiinţată;7. Dacă arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală sau care nu se înscrie în condiţiile convenţiei;8. Dacă hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei R. M. sau bunele moravuri.După examinare, judecata pronunţă o încheiere privind desfiinţarea totală sau parţială a hotărîrii arbitrale sau despre refuzul de a o desfiinţa. Desfiinţarea totală sau parţială a hotărîrii arbitrale nu împiedică părţile să se adreseze din nou în arbitraj pentru soluţionarea litigiului.

4. Procedura în pricinile de eliberare a titlurilor de executare silită a hotărîrilor arbitrale

Problema eliberării titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale, se examinează de instanţă la cererea părţii în arbitraj care a avut cîştig de cauză. Cererea de eliberare a titlului executoriu se depune de instanţa judecătorească comercială de la domiciliul sau sediul debitorului, sau de la de locul de aflare a bunului debitorului.Cererea se depune de partea care a avut cîştig de cauză cu indicare instanţei căreia se adresează, arbitrajului care a pronunţat hotărîrea, numelui sau denumirii părţilor, domiciliului sau sediului lor, locului şi datei pronunţării precum şi a datei comunicării hotărîrii, şi solicitarea părţii care a avut cîştig de cauză de a i se elibera titlul de executare a hotărîrii arbitrale.La cererea se anexează hotărîrea şi convenţia arbitrală în original sau copie autentificată, dovada achitării taxei de stat, copia cererii şi alte documente solicitate. Dacă cererea nu întruneşte aceste condiţii, nu i se dă curs. Cererea se examinează în cel mult o lună de la data depunerii ei, cu înştiinţarea părţilor despre locul, data şi ora şedinţei, neprezentarea cărora nu împiedică examinarea cererii.În timpul examinării, instanţa constată existenţa sau lipsa temeiurilor pentru

refuzul de a elibera titlul executoriu, în urma cercetării probelor prezentate de către părţi, în scopul argumentării pretenţiilor lor. Judecătorul refuză să elibereze titlul excutoriu în baza hotărîrii arbitrale, în temeiurile prevăzute de lege:1) Dacă convenţia arbitrală este nulă, conform legii;2) Partea în arbitraj nu a fost legal înştiinţată despre dezbaterile arbitrale;3) Hotărîrea arbitrală este emisă într-un litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală sau care nu se înscrie în condiţiile convenţiei;Dacă dispoziţiile în problemele ce decurg din convenţia arbitrală pot fi separate de dispoziţiile care nu decurg din această convenţie, judecata eliberează titlul executoriu numai în acea parte a hotărîrii arbitrale care conţine dispoziţii privitor la probleme ce se înscriu în condiţiile convenţiei arbitrale.4) Dacă componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterilor arbitrale nu s-a conformat cu convenţia arbitrală sau cu legea;5) Dacă litigiul nu poate forma obiectul dezbaterii arbitrale;După examinarea cererii, instanţa pronunţă o încheiere privind eliberarea titlului executoriu sau refuzului de a-l elibera. Refuzul de a elibera titlul de executare silită a hotărîrii arbitrale nu împiedică părţile să se adreseze din nou în arbitraj. În cazul refuzului total sau parţial de eliberare a titlului de executare silită a hotărîrii arbitrale, datorită nulităţii convenţiei arbitrale sau în cazul emiterii hotărîrii într-un litigiu neprevăzut de convenţie sau în cazul neînscrierii în condiţiile convenţiei, părţile în arbitraj, sunt în drept de a se adresa în instanţa de judecată pentru soluţionarea unui astfel de litigiu.