SECURITATEA UMANĂ, CONCEPT INTEGRATIV AL SECURITĂŢII

CUPRINS Capitolul I : Notiuni introductive Capitolul II : Securitatea umana – factor principal in evolutia individului Capitolul III : Securitatea sociala, componenta decisiva a securitatii interne Capitolul IV : Prosperitatea si identitatea – factori majori ai securitatii nationale Capitolul V : Factori de conexiune si structuri interferente in privinta securitatii nationale: securitatea energetica si ecologica, securitatea regionala, terorismul5.1. Securitatea energetica si ecologica5.2. Securitatea regionala5.3. Terorismul – factor de risc asimetric, cu o geneza complexa Capitolul VI : Strategia de securitate nationala a Romaniei Capitolul VII : Strategia militara a Romaniei Capitolul VIII : Carta alba a Securitatii si Apararii Nationale Capitolul IX : Securitatea umana si calitatea vietii in contextul integrarii europene a Romaniei Concluzii Bibliografie  

SECURITATEA UMANĂ, CONCEPT INTEGRATIV AL SECURITĂŢII CAPITOLUL I: Notiuni introductive Până în anii ’90, relaţiile internaţionale erau caracterizate de două curente majore: dezvoltarea economică şi securitatea militară, aflate într-o continuă interacţiune. Odată cu sfârşitul Războiului Rece, ambele curente au suferit schimbări importante, fiind tot mai mult legate de conceptul de securitate umană.1 De fapt, sfârşitul Războiului Rece nu a făcut decât să dea frâu liber unor discuţii şi analize parţial blocate până atunci, ce îşi

aveau rădăcinile în sentimentul de nesatisfacere creat de metodele tradiţionale de analiză a sferei relaţiilor internaţionale. Securitatea umană a prins formă, pentru prima oară, când a fost definită în cadrul „Raportului pentru Dezvoltare Umană” din 1994 ce aparţinea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (United Nations Development Program – UNPD). Conform raportului, conceptul de securitate era folosit într-o manieră prea îngustă, acesta reprezentând doar securitatea graniţelor în faţa agresiunilor externe sau apărarea intereselor internaţionale ale statului, fiind ignorate nevoile zilnice ale individului.Deşi a rămas un subiect controversat, „securitatea umană” a devenit baza pentru toate modelele viitoare de securitate. Astfel, „noua securitate” pune pe planul principal individul, în contrast cu vechile strategii de securitate, care erau centrate pe securitatea statului.Toate aceste dezvoltări au permis analiştilor şi factorilor de decizie din multe state dezvoltate să lanseze programe internaţionale care aveau la bază individul, nu statul; printre cele mai de seamă exemple în acest sens se află şi proiectul interzicerii minelor anti-personal, proiect la care a aderat şi România. 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL II: Securitatea umana – factor principal in evolutia individului 

Dezbaterea conceptului de securitate umană a fost centrată în jurul a patru întrebări cheie: Care este obiectivul securităţii? Care sunt pericolele la adresa securităţii? Cine are dreptul de a asigura securitatea? Care sunt căile de asigurare a acestei securităţi?La prima întrebare răspunsul era evident. Ţelul principal îl reprezintă individul, nu statul, aşa cum se obişnuia până de curând. Paradigma securităţii umane împrumută termeni şi nuanţe dintr-o pleiadă de concepte, doctrine şi modele politice, economice şi sociale, în special cele centrate pe individ.2

A doua întrebare a primit un răspuns relativ, deoarece, aceasta are nevoie de o definiţie clară a conceptului. Atâta vreme cât securitatea umană reprezintă orice parte a societăţii şi a vieţii în general nu se poate oferi un

răspuns clar. Se poate afirma că este nevoie de asigurarea hranei şi a sănătăţii, în principal, dar, în acelaşi timp, există analişti politici care afirmă că este imperativă asigurarea securităţii politice, economice sau chiar cea mentală a individului.3

Răspunsul la a treia întrebare este mai complex, deoarece deşi doar statul are monopolul legal asupra violenţei prin legile create şi adoptate, această cale a putut fi folosită cu succes doar în trecut. În concluzie, cei mai mulţi analişti şi chiar instituţiile internaţionale au ajuns să considere problema securităţii umane ca fiind una globală, fiind posibilă doar prin cooperarea internaţională.4

Răspunsul la a patra întrebare este greu de concretizat. Nu putem vorbi de mijloace şi căi precise atunci când avem în vedere un termen atât de cuprinzător. În schimb, securitatea umană trebuie văzută nu doar ca un scop, ci, de asemenea, ca o metodă în atingerea scopului.Securitatea umană este împărţită, astfel, în două categorii importante. Prima categorie este construită în jurul unor nevoi elementare, cum ar fi necesarul de alimente sau servicii medicale, iar a doua parte are la bază protecţia în faţa unor elemente ce pot perturba în mod negativ viaţa socială.În cadrul acestui raport sunt identificate şapte elemente specifice conceptului de securitate umană: securitatea economică; securitatea hranei; securitatea sănătăţii; securitatea mediului; securitatea personală; securitatea comunităţii din care face parte individul; securitatea politică.În ultimii ani, climatul de securitate global a suferit numeroase modificări, majoritatea acestora fiind pozitive. Războaiele civile, actele de genocid sau crizele internaţionale au scăzut considerabil. Singura formă de agresiune, de violenţă politică care a luat amploare, este terorismul politic. Dar chiar şi aici, în ciuda senzaţiei evidente, actele de terorism sunt în scădere, la fel ca şi numărul victimelor actelor de terorism.Cu toate acestea, terorismul politic este responsabil, în medie, cu moartea a circa 1000 de persoane pe an în ultimii 30 de ani. Aceasta se datorează, în principal, schimbării tacticilor folosite.5

Conceptul de securitate a început să se schimbe cu aproximativ jumătate de secol în urmă.6 Cu toate acestea, nu putem minimaliza rolul statului în domeniul securităţii. Statul este singura entitate care deţine monopolul legal asupra violenţei, fiind în acelaşi timp principalul protector al individului, dar în funcţie de regimurile politice din fiecare ţară, tot statul poate deveni şi principala sursă de pericol la adresa individului.Statelor le revine responsabilitatea de a apăra şi proteja conform legilor, obligaţiile şi angajamentele internaţionale în materia drepturilor omului, ordinea democratică stabilită în mod liber prin voinţa poporului împotriva activităţii persoanelor, grupurilor sau organizaţiilor care iau parte sau refuză să renunţe la acte de terorism sau violenţă în scopul răsturnării acestei ordini.Securitatea statului este complementată astfel de securitatea umană în mai multe feluri: conceptul tradiţional de securitate era construit având la baza doar nevoia statului de a se proteja pe sine însuşi, în vreme ce

securitatea umană doreşte protejarea statului, rolul acestuia devenind de protector al individului; pericolele tradiţionale la adresa securităţii statului s-au diminuat considerabil, însă au apărut pericole noi, care ţintesc în primul rând securitatea individului, pericole cum ar fi dezastrele ecologice, terorismul, maladii, cum ar fi HIV sau cancerul; actorii din sfera relaţiilor internaţionale s-au schimbat de asemenea. Statul nu mai este nici singurul actor, nici cel mai important.Organizaţiile internaţionale, cum ar fi NATO, sau cele suprastatale, cum ar fi UE, au un cuvânt din ce în ce mai greu pe scena internaţională. Corporaţiile transnaţionale, internaţionale sau ONG-urile şi-au clarificat deja rolurile internaţionale.Securitatea umană şi cea statală se completează reciproc. În vreme ce siguranţa statală este prin definiţie concentrată pe siguranţa teritorială sau după caz şi pe cea economică, securitatea umană deţine o arie largă, acoperind toată sfera bunăstării indivizilor şi a societăţii, nu doar a teritoriilor din interiorul graniţelor. În cazul securităţii tradiţionale rolul esenţial îl avea statul, pe când în cazul securităţii umane, rolul central îl are chiar individul sau societatea din care acesta face parte.7

Conceptul de securitate umană este strâns legat de securitatea dezvoltării umane şi drepturile omului. Securitatea umană cuprinde ambele concepte şi le transformă, creând un tot unitar. În prezent, toate societăţile şi statele depind din ce în ce mai mult de acţiunile celorlalte societăţi sau state, acest fapt fiind clar atunci când vorbim de mediul înconjurător, de terorismul politic, sau chiar de nivelul economic existent într-un stat.8

Punând accentul pe individ, arată un autor9, securitatea umană evidenţiază raporturile acestuia cu statul. „ În această perspectivă, teoreticienii care se ocupă de securitatea umană avertizează împotriva statului ca prim factor ca potenţial destabilizator al securităţii individului. Problema paradoxală care se pune însă cu securitatea umană este că există riscul ca, punând accentul pe individ, statul să revină ca obiect principal al securităţii în virtutea sa de agent al protejării şi îndeplinirii dorinţelor individului. De aceea, este necesar să definim şi să operaţionalizăm clar acest concept.”Eficienţa sectorului de securitate naţională se cuantifică, în valoare reală, în indicatorii de securitate umană. 

CAPITOLUL III: Securitatea socială, componentă decisivă a securităţii interne 

Modificarea statutului de securitate a României în plan internaţional, rolul său în continuă creştere ca stat integrat în structurile euro-atlantice şi europene, cu o poziţie remarcabilă de stabilitate în regiune, impune o schimbare esenţială şi în planul securităţii interne sub aspect instituţional, logistic, structural, într-o viziune sistematică, integratoare, funcţională şi eficientă.

Funcţionarea sistemului statal este dezideratul social al unei comunităţi sociale constituite într-o societate modernă potrivit preceptelor contemporane de organizare a entităţii statale în scopul asigurării desfăşurării unei vieţi sociale colective şi individuale normale.Integrarea euro-atlantică a sporit, pe de altă parte, riscurile asimetrice, în special cele legate de terorism şi traficul ilegal de fiinţe umane, de capital şi, mai ales, de droguri, muniţie şi armament, ceea ce a condus la necesitatea creşterii capacităţii de reacţie pentru contracararea unor asemenea fenomene. Astfel, s-a pus accent pe dezvoltarea şi perfecţionarea forţelor de păstrare a ordinii publice şi securităţii interne10, precum şi a serviciilor de informaţii.11

În afara sistemului de instituţii, pentru securitatea internă este definitorie şi componenta societală. Acest concept are în viziunea unor autori o deschidere amplă, mergând până la acoperirea noţiunii de securitate internă, în vreme ce alţii o rezumă la ceea ce se cheamă în terminologie clasică siguranţa socială.12

În alte variante, securitatea societală implică şi noţiuni precum „buna guvernare”13, eficienţa, calitatea şi capacitatea de acţiune a administraţiei publice, performanţa activităţii economice şi, în ultimă instanţă, gradul de competitivitate a noţiunii.În cadrul „Strategiei de securitate naţională a României”14, toţi aceşti factori sunt analizaţi într-o viziune coerentă, aproape exhaustivă, mergând în bună măsură pe criteriile clasice, tradiţionale, ale conceptului de securitate naţională în plan intern. Preluând şi semnalând şi alte puncte de vedere, socotim că sinteza realizată de acest document constituie un reper ce trebuie preluat şi analizat cu rigoare.Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali, care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economice-sociale, precum şi alte valori15, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită.Securitatea internă priveşte siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor şi cea a transporturilor, protecţia infrastructurii critice şi cea a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale. Ea include, de asemenea, securitatea socială şi asigurarea stării de legalitate, contracararea criminalităţii organizate şi securitatea activităţilor financiar-bancare, securitatea sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.16

Asigurarea securităţii interne este o activitate complexă şi interdependentă. Ea implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii. Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de securitate şi ordine publică, precum şi celor care se ocupă cu protecţia civilă, securitatea frontierelor şi garda de coastă; structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate;

organismelor de prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi exporturilor strategice. În situaţii excepţionale, unele activităţi se execută de către structurile militare. Atribuţii importante revin, de asemenea, gărzii financiare şi structurilor vamale, gărzii de mediu şi structurilor de specialitate care veghează la sănătatea populaţiei şi a animalelor, precum şi a celor de protecţie a consumatorilor. Un alt set revine operatorilor industriali şi de servicii care desfăşoară activităţi de importanţă vitală sau periculoase, ori care implică un mare număr de oameni sau interese sociale majore.17

Având în vedere amplificarea riscurilor generate de posibilitatea producerii unor acţiuni teroriste, inclusiv prin utilizarea unor mijloace radioactive, chimice sau bacteriologice, sau prin provocarea de sabotaje, distrugeri ori modificări funcţionale periculoase, precum şi riscul sporit de producere a unor dezastre industriale sau naturale, sarcina asigurării securităţii interne devine tot mai complexă.18

Nevoia de identificare profesională a problemelor, de stabilire a cadrului conceptual de organizare şi de acţiune, precum şi necesitatea racordării la exigenţe promovate de Uniunea Europeană, determină un interes sporit din punctul de vedere al securităţii naţionale pentru un domeniu atât de vast, de complex şi de vulnerabil, cu impact direct asupra vieţii oamenilor. Contracararea pro-activă şi eficientă a terorismului constituie prioritatea numărul unu a securităţii interne.Din perspectiva securităţii interne, pentru siguranţa cetăţeanului, prezintă, de asemenea, o importanţă deosebită sistematizarea, perfecţionarea şi creşterea eficienţei strategiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii, având ca scop reducerea riscului, frecvenţei şi consecinţelor unor infracţiuni deosebit de periculoase – omorul, tâlhăria, atentatele la adresa integrităţii corporale, lipsirea de libertate şi consumul de droguri.19

Perfecţionarea mecanismelor de gestionare a crizelor reprezintă un alt deziderat major al securităţii interne. În epoca globalizării, graniţa dintre riscurile interne şi cele externe, cu efecte asupra securităţii cetăţenilor, comunităţilor sau statului devine tot mai puţin relevantă, iar efectele posibile ale unor ameninţări catastrofale – tot mai greu de anticipat.Reducerea influenţei riscurilor la adresa securităţii, printr-o postură activă în domeniul prevenirii conflictelor şi gestionarea crizelor, vor constitui coordonate permanente ale politicii de securitate a României. „A nesocoti pericolele şi ameninţările ce se pot abate asupra statului de drept, înseamnă lipsă de responsabilitate faţă de interesul şi identitatea naţională.”Pentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize, România trebuie să implementeze un sistem naţional integrat de management al crizelor ce va articula, într-o reţea modernă şi funcţională, toate structurile naţionale cu atribuţii în acest domeniu – civile şi militare, din administraţia centrală şi locală – şi va asigura coordonarea eficientă a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură folosite pentru prevenirea pericolelor, controlul manifestărilor, lichidarea consecinţelor şi restabilirea stării de normalitate. Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim

de pregătire şi planificare operaţională şi de funcţionalitate a tuturor structurilor de decizie şi execuţie cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor.La nivel naţional, va fi realizată armonizarea legislativă şi procedurală cu sistemul de gestiune a crizelor de securitate, stărilor de tensiune din domeniul securităţii publice şi a urgenţelor civile din NATO şi Uniunea Europeană. Pentru a acţiona eficient la nivelul celor două organizaţii, România va contribui la finalizarea conceptuală şi implementarea sistemului NATO de răspuns la crize, precum şi a prevederilor acordului cu Uniunea Europeană privind cadrul de participare la operaţiuni de gestionare a crizelor.Conceptul de „bună guvernare” este complex. Termenul este folosit în conformitate cu definiţia Băncii Mondiale, pentru a caracteriza folosirea autorităţii politice şi exercitarea controlului în societate în relaţie cu managementul resurselor sale pentru dezvoltarea economică şi socială. Această definiţie generică include rolul autorităţilor publice în stabilirea mediului în care operatorii economici funcţionează şi în determinarea distribuţiei şi a beneficiilor precum şi natura relaţiilor între conducători şi conduşi. Cel mai adesea se disting trei aspecte ale guvernării: forma regimului politic; procesul prin care se exercită autoritatea în managementul resurselor economice şi sociale ale statului20; capacitatea guvernului de a formula şi de a implementa politici şi a îndeplini funcţiile guvernamentale.21

Buna guvernare şi promovarea democraţiei sunt identificate de către comunitatea internaţională, inclusiv UE, ca factori critici în realizarea obiectivelor de dezvoltare ale mileniului. Cadrul politic al UE privind guvernarea, edificarea capacităţii instituţionale şi supremaţia legii prevede modalităţi de acţiune pentru diferite situaţii (de exemplu, dificultăţi de parteneriat, situaţiile post-conflict şi parteneriatul efectiv).22 UE a adoptat o linie politică astfel ca populaţia să nu plătească slaba performanţă a conducătorilor săi, aplicând criteriul „bunei performanţe” pentru stabilirea cuantumului ajutorului de acordat.Comisia Europeană susţine solidaritatea dintre UE şi statele partenere, chiar şi în condiţiile performanţelor slabe ale conducătorilor acestor state, prin alternative de cooperare, pentru continuitatea acordării ajutorului pe termen lung, în loc de retragerea totală din aceste state. Societatea civilă este un cadru favorabil de discuţii privind schimbările de orientări politice privind societatea precum şi asupra rolului UE într-o Europă lărgită. Implicarea societăţii civile în promovarea principiilor bunei guvernări, a controlului şi a deschiderii implică şi o responsabilitate sporită din partea acesteia.23

În esenţă, dimensiunile importante ale bunei guvernări sunt: supremaţia legii, managementul, controlul corupţiei şi reducerea cheltuielilor militare excesive.În prezent, România are instituţii democratice mai puternice, aflate într-un proces dinamic de consolidare şi perfecţionare, capabile să asigure funcţionarea normală a statului. Economia de piaţă funcţională, instituţii

credibile şi responsabile puse în slujba cetăţeanului, justiţie independentă şi structuri corespunzătoare pentru aplicarea legii sunt reperele majore ale unei funcţionări stabile şi democratice a statului, pe baza valorilor şi principiilor ce definesc statutul României de membră a comunităţii europene şi euro-atlantice.24 Din această perspectivă, orice derapaj major în asigurarea unei asemenea calităţi în acţiunea administraţiei poate fi privit ca posibil risc la adresa securităţii naţionale. Factorii de risc identificaţi în ultimii ani în funcţionarea coerentă, eficientă şi în spiritul deplin al democraţiei şi legalităţii, a componentelor strategice ale administraţiei publice reprezintă – în viziunea actualei strategii – ţinte de permanentă analiză şi acţiune.O administraţie publică democratică şi eficientă presupune îmbunătăţirea radicală a capacităţii instituţionale la nivel central şi local, în condiţiile în care numai prin folosirea corespunzătoare a pârghiilor administrative – respectiv prin asigurarea transparenţei, corectitudinii şi responsabilităţii în îndeplinirea funcţiei publice şi în cheltuirea banului public – se poate asigura creşterea reală a calităţii vieţii cetăţenilor.25

Ca pilon major al bunei guvernări, consolidarea independenţei şi eficienţei justiţiei şi creşterea încrederii populaţiei în actul de justiţie reprezintă o altă prioritate importantă, menită să garanteze calitatea europeană a acestei activităţi.26 Îndeplinirea acestor deziderate este sarcina primordială şi responsabilitatea majoră a organismelor competente care guvernează activitatea justiţiei, în condiţiile în care integrarea României în Uniunea Europeană depinde într-o măsură importantă de modul în care justiţia română îşi va proba independenţa, caracterul nepartizan, profesionalismul, capacitatea de acţiune în condiţiile statului de drept şi eficienţa reală în lupta împotriva marii corupţii.În prezent, pentru lupta împotriva corupţiei, este imperativ ca instituţiile să funcţioneze, să colaboreze şi să fie integrate într-un sistem în care informaţiile vitale trebuie să circule în mod profesionist, în condiţii de legalitate şi în mod oportun, responsabilităţile să fie clare şi să nu se suprapună, iar atribuţiile să fie îndeplinite în limitele legii, la timp şi cu eficienţă maximă.27

O economie puternică, performantă şi competitivă, macrostabilă, dinamică sub raportul ritmului de creştere şi adaptabilă funcţional, reprezintă un pilon important al securităţii, asigurând condiţii pentru securitatea economică şi socială, interesul majorităţii populaţiei pentru susţinerea instituţiilor democratice şi baza necesară pentru promovarea iniţiativelor vizând prosperitatea şi securitatea naţiunii.28

Consolidarea şi perfecţionarea activităţii instituţiilor de piaţă, pe baza principiului liberei concurenţe şi al solidarităţii sociale este un obiectiv prioritar. Ea reprezintă baza unei dezvoltări economice sănătoase, capabilă să asigure integrarea efectivă a României în Uniunea Europeană, încadrarea în exigenţele globalizării, accesul normal la resurse şi pe pieţele internaţionale, rezistenţa la fluctuaţiile economice majore.29

Dezvoltarea economică accelerată – ca premisă a bunăstării şi securităţii – depinde în mod hotărâtor de gradul de competitivitate a naţiunii.

Creşterea competitivităţii României pe pieţele globale va fi susţinută şi prin politici şi programe de facilitare a accesului firmelor la rezultatele cercetării-dezvoltării, opţiune ce implică eforturi organizatorice importante, dar şi un efort bugetar deosebit. Creşterea volumului fondurilor alocate trebuie să fie însoţită de stabilirea judicioasă a priorităţilor strategice.Accelerarea modernizării economice şi menţinerea unui ritm rapid de creştere sustenabilă necesită, de asemenea, îmbunătăţirea radicală a stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui nou echilibru social, printr-un sistem de solidaritate capabil să garanteze securitate economică, socială şi de sănătate a tuturor participanţilor la proces.30

 

 

CAPITOLUL IV: Prosperitatea şi identitatea – factori majori ai securităţii naţionale 

Prosperitatea devine un obiectiv major al statului odată cu consacrarea capitalismului ca fiind cel mai eficient mod de producţie, urmărindu-se, în special sub influenţa diferitelor revoluţii tehnico-ştiinţifice, ca prosperitatea obţinută să fie mai echitabil distribuită. La nivelul lumii occidentale, dar nu numai, mase largi de oameni încep să se bucure de beneficiile muncii lor şi de un standard de viaţă cât mai ridicat. Concomitent se constată o acutizare a problemelor privind identitatea ca o componentă actuală, de prim ordin, a securităţii naţionale.31

Internaţionalizarea puternică a schimburilor comerciale petrecută după cel de-al doilea război mondial şi, ulterior, odată cu sfârşitul Războiului Rece, trecerea la globalizare au făcut ca zone întinse ale planetei să capete şansa unui nivel de prosperitate comparabil cu cel din Occident.Europa Centrală este un foarte bun exemplu în acest sens. Alături de securitate, prosperitatea devine un interes naţional. Cazuri celebre precum prăbuşirea şi destrămarea URSS, în definitiv a doua putere nucleară a lumii, demonstrează cum buna guvernare înseamnă astăzi nu numai protecţia unei ţări împotriva pericolelor generate de exterior, dar în egală măsură, asigurarea unui grad de prosperitate suficient de ridicat pentru a-şi proteja cetăţenii lor împotriva unor potenţiale pericole din interior: sărăcia, criminalitatea organizată, dezastre naturale etc.Identitatea apare ultima pe agenda strategică a Occidentului şi este rezultatul rapidei globalizări a sistemului internaţional.Conceptul de securitate a evoluat de la unul preponderent militar, agresiunea militară fiind principala ameninţare pentru un stat, la unul multidimensional.32 Calitatea vieţii este, în acelaşi timp, indicatorul care confirmă eficienţa şi performanţa efortului de protejare a securităţii naţionale.

Nu este o coincidenţă că statele democratice sunt şi bogate, aşa cum sărăcia merge mână-n mână cu dictatura. În Occident, etica aparatului de decizie pleacă de la ideea interesului comun şi acţiuni în folosul cetăţeanului. În dictaturi, etica este determinată de fidelitatea faţă de grup sau clan, chiar cu preţul sacrificării vieţii propriilor concetăţeni, fie că o faci în Gulag, la Canal sau folosind armele chimice împotriva femeilor şi copiilor (precum în Irak). În UE există un puternic curent de opinie şi din ce în ce mai multe propuneri ca pe lângă Strategia de Securitate să se adopte şi un concept de securitate.33

Conceptul de comunitate este unul dintre cele mai importante concepte occidentale şi, la rândul său, acesta are două valenţe, una naţională şi una internaţională.Caracterul multidimensional al problemelor de securitate reclamă o foarte largă colaborare între ministerele de forţă şi cele civile.34

În urma unui eventual atac terorist, dacă rezultă un număr mare de răniţi şi tendinţa este în acest sens, nepregătirea prealabilă a sistemului sanitar pentru astfel de situaţii şi imposibilitatea realizării unei interoperabilităţi cu structuri precum pompierii sau urgenţele civile, poate creşte numărul de victime cu oameni care în mod normal ar fi avut şansa să scape.Mai mult decât atât, gestionarea securităţii naţionale presupune participarea, măcar prin consultări, a societăţii civile, fie că aceasta reacţionează prin intermediul presei sau a ONG-urilor specializate.Reperul de referinţă în abordarea naţiunii îl constituie statul 35, fără de care nu se poate vorbi de naţiune, cultură, originea şi limba factori secundari. Astfel, J.S. Mill identifică naţiunea cu guvernul propriu şi apartenenţa statală. În acest model naţional – statal se consideră că prin statele naţionale moderne s-au constituit deci comunităţile politice, ca o comunitate de cetăţeni pe care suveranitatea i-a înglobat într-o naţiune. În modelul naţional-cultural (central şi est-european) naţiunea se fundamentează pe elementele culturale integrate într-un sistem politic.Nici măcar marii actori internaţionali precum SUA, o hiperputere, nu-şi mai pot permite să gestioneze unilateral riscurile importante. 

CAPITOLUL V: Factori de conexiune şi structuri interferente în privinţa securităţii naţionale: securitatea

energetică şi ecologică, securitatea regională, terorismul

 

Prin definirea conceptului de securitate internă, în baza strategiei de securitate, automat delimităm şi conceptul de securitate externă sau internaţională ce afectează interesele României, ambele fiind legate de apartenenţa la NATO şi UE, la ONU, OSCE şi Consiliul Europei, respectiv de tot ce înseamnă angajamente externe, cu o componentă militară şi una de politică externă statală.Există însă un set de probleme ce nu pot fi incluse nici în panelul extern, nici în cel intern, având un caracter interferent, combinat. Într-o analiză36 privind subiectul tratat se arată: „tipurile probabile de agresiune

la adresa României se împart în: acţiuni agresive interne, acţiuni agresive externe şi acţiuni agresive combinate”. Făcând din nou precizarea că securitatea naţională – împreună cu ordinea constituţională – constituie conceptul socio-politic cel mai cuprinzător şi că toate componentele şi palierele sale sunt într-o evidentă conexiune şi interferenţă, trebuie, deci, să concedem că în structura sa există şi elemente care prin natura lor sunt interferente, transnaţionale, transfrontaliere, conexe, analiza lor neputând fi epuizată nici în context intern, nici internaţional. Acestea sunt, în opinia noastră, terorismul, securitatea energetică şi ecologică şi mediul de securitate regională.Terorismul este flagelul secolului al XX-lea, ce a debutat în actualul veac şi mileniu prin dezastrul de la 11 septembrie 2001. Este data fatidică de la care securitatea mondială nu se mai defineşte prin riscurile generate de existenţa ameninţărilor militare, cu forţa distructivă relativ simetrică prin potenţialitate şi echilibru dinamic, ci prin apariţia celui mai puternic şi periculos risc asimetric, terorismul, generat de intoleranţa religioasă şi etnică, asociată cu mijloacele de distrugere cele mai moderne.37

Din fericire, România a intrat cu totul în sfera de interese geo-strategice ale Occidentului, ale civilizaţiei euro-atlantice, dar în acest context şi-a atras şi rolul de pinten sau pol către zona care generează terorismul. Eforturile de contracarare nu sunt însă doar interne. De aceea, includem acest risc între cele cu dublă definire şi specificitate, în opoziţie cu soluţia includerii sale de către autorii Strategiei naţionale în capitolul referitor la securitatea internă. 

5.1. Securitatea energetică şi ecologică 

Securitatea energetică este inclusă în Strategia de securitate naţională în cadrul securităţii interne.38 Soluţiile privind depăşirea crizei energetice sunt legate, în mod organic, de cele privind criza mediului, motiv pentru care propunem analiza lor concomitentă, altfel spus, socotim preocupările legate de securitatea mediului ca făcând parte tot din categoria activităţilor şi riscurilor transfrontaliere.Comandamentele actuale privind securitatea energetică urmăresc „reducerea dependenţei de aprovizionare din regiuni instabile sau din state care folosesc energia ca instrument de presiune politică”. Că este vorba de o preocupare ce nu ţine doar de securitatea internă o denotă şi sublinierea conform căreia „programele de măsuri în acest domeniu vor fi corelate cu strategiile Uniunii Europene vizând securitatea energetică”. 39

O menţiune se referă la necesitatea creşterii eficienţei energetice în mediul industrial.40 La un moment dat, la nivelul cel mai înalt s-a pus în cauză şi modul în care a fost privatizată, practic vândută, total dezavantajos, resursa internă de petrol şi gaze. Întrucât vizează securitatea naţională sub toate aspectele, componenta energetică devine de rang prioritar.41

Cât priveşte securitatea mediului înconjurător, interferenţa intern – extern este mai mult decât evidentă.Un risc de tip nou, a cărui recrudescenţă a fost reiterată la începutul anului 2004,42 se referă la modificările drastice de climă pe care oamenii de ştiinţă le prevăd pentru următoarele decenii.Acestea pot determina mişcări sociale sau pot intensifica migraţiile, în unele scenarii ele putând conduce chiar la conflicte de tip militar.Securitatea ecologică nu-şi poate găsi locul exclusiv nici în setul de problematici ale securităţii internaţionale (sau externe), nici în cele interne.43

 

5.2. Securitatea regională 

Securitatea regională este, în fapt, principala problemă a unui stat, chiar în contextul războiului nuclear şi al deplasării rapide a forţelor din orice parte a globului, ceea ce ar anula specificitatea vecinătăţii.44

În prezent, situaţia e cu totul schimbată, prin aceea că statul român a devenit „ţinut” de graniţă pentru UE şi NATO, care până în urmă cu un deceniu şi jumătate erau definiţi ca potenţiali agresori de strategii Tratatului de la Varşovia, cu centrul efectiv la Moscova, acolo unde şi în prezent se gândeşte şi se acţionează la fel.45 Nu oricine doreşte poate intra în „clubul democraţiilor”, ci doar cine răspunde intereselor Clubului. Poziţia actuală a Rusiei este consecventă cu cea afişată şi înaintea aderării României la Tratatul NATO. Rusia s-a opus cu vigoare extinderii NATO.Noua poziţie a Moscovei în raport cu NATO este socotită de însuşi secretarul de stat al Statelor Unite drept o problemă ce, tratată inadecvat, poate duce la un nou Război Rece. Din păcate, de data aceasta nu este anclanşat de rachetele sovietice din Cuba, ci de bazele americane – din dispozitivul avansat în jurul depozitelor de materiale şi echipamente prepoziţionate pentru situaţii de urgenţă – amplasate în estul României.La Summit-ul NATO de la Bucureşti, Vladimir Putin a nuanţat mult această poziţie. Satisfăcut de amânarea acordării calităţii de Membership Action Plan (MAP) Ucrainei şi Georgiei, fostul preşedinte al Rusiei a declarat în conferinţa sa de presă de la Bucureşti că nu vede nici o posibilitate de declanşare a unui nou Război Rece, pentru că nu este în interesul nimănui.46

Ucraina este cealaltă mare putere regională faţă de care România îşi adaptează poziţia în raport cu noile provocări resimţite în urma aderării la NATO.47

Orice contact diplomatic româno-ucrainean, având ca subiect statutul „insulei”, provoacă o adevărată isterie naţionalistă în mass-media şi în clasa politică din Ucraina, ce acuză România de pretenţii teritoriale asupra vechilor teritorii româneşti ale Basarabiei de Sud, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi Maramureşului istoric. O problemă litigioasă rămânând încă Insula Şerpilor.48

Aderarea României la NATO a complicat însă situaţia având în vedere că o asemenea poziţie este contrară şi intereselor strategice americane la Marea Neagră. La fel ca şi securitatea în raport cu Balcanii de Vest, securitatea naţională a României în raport cu Marea Neagră este una unghiulară, constituind una din preocupările majore ce trebuie să-şi găsească răspuns şi în plan politic, conform Strategiei de securitate.În Declaraţia NATO, adoptată la Summit-ul de la Bucureşti, se recunoaşte importanţa strategică a regiunii Mării Negre şi a Mării Negre.De asemenea, s-a stabilit ca NATO să-şi asume construirea unui scut antirachetă realizat de SUA pentru ca toate ţările membre, inclusiv România, să fie apărate la fel. Este vorba de un scut complementar NATO.49

 

5.3. Terorismul – factor de risc asimetric, cu o geneză complexă 

Secolul al XXI-lea este considerat secolul terorismului politic, care şi-a făcut intrarea violentă încă din primii ani.50 Practica terorismului demonstrează că se urmăreşte ca prin atentatele individuale sau colective să se creeze un climat de nesiguranţă şi tensiune socială, care să conducă la slăbirea democraţiilor şi instaurarea unor regimuri totalitariste, dictatoriale.Mileniul al III-lea a debutat prin cele mai sinistre forme de terorism, între care atacarea Turnurilor Gemenii şi atacul cecenilor asupra şcolilor ruseşti, soldată cu moartea a sute de copii. Indiferent de denumire, terorismul patronează alte două fenomene aberante: traficul de droguri şi de arme.51

Terorismul este, indiferent de zonă, un instrument politic, de fapt, o continuare a politicii, o modalitate extremistă de manifestare a unei opoziţii politice. Practicile teroriste îmbracă forme precum: asasinatele politice, răpirile de persoane, atentatele cu arme şi bombe – victime fiind oameni politici, magistraţi, personalităţi ale culturii, poliţişti, ziarişti. Terorismul are un caracter politic. De aceeaşi factură este terorismul religios. Terorismul contemporan a avut o componentă naţionalistă, fiind legat de mişcările de rezistenţă şi naţionale de la începutul anilor ’60: mişcările populaţiei de culoare din SUA, mişcările de gherilă din America Latină, rezistenţa palestiniană din Orientul Mijlociu, revoltele studenţeşti din ţările europene – concepţiile individualist-voluntariste, nihiliste, propunând ca metodă revoluţionară acţiunile rebele şi extremist-teroriste.Terorismul are un caracter organizat, sistematic şi coordonat, inclusiv la scară internaţională, globalizarea fiind cea mai propice circumstanţă pentru extinderea sa. Comitetul Special ONU pentru Terorism Internaţional, creat în 197252 arată că principalele cauze ale terorismului sunt de ordin social, politic, radical, fundamentalist-religios, naţionalist.Cauza profundă o reprezintă inechităţile instituţionalizate şi este o formă criminală antisocială de restabilire a echilibrelor şi egalităţii. Violenţa terorismului transnaţional constituie o manifestare foarte diferită a

mondializării criminalităţii. Terorismul este generat şi favorizat de progresul tehnic şi este utilizat şi cu un scop material, mafiot. La originea factorilor ce au condus la amplificarea deosebită a acestui flagel mondial se află împrejurări internaţionale deosebit de grave şi complexe, dintre care reţinem: Conflictul din zona Golfului, în special din Irak, războiul din fosta Iugoslavie şi destrămarea fostei URSS, cu zonele de conflict din Cecenia, Transnistria etc. 53Dirijată împotriva ţărilor occidentale, şi în special a S.U.A., de către organizaţii musulmane fundamentaliste dintre care cea mai cunoscută este Al Qaeda, ele au cunoscut punctual culminant cu atentatele de la 11 septembrie 2001.54

De fapt, prin dispariţia fostei U.R.S.S şi depolarizarea lumii, prin rolul primordial atribuit S.U.A şi prin globalizare s-au creat condiţii propice pentru apariţia unei constelaţii de focare de conflict asimetric, nestatal, în care agresiunea este desfăşurată de forţe teroriste individuale, sprijinite de oficialităţi. O altă cauză a expansiunii terorismului de acest gen este utilizarea lui de către marile state prin forţa de comando care utilizează „războiul fierbinte fără armate”.55

La rândul lor, au luat amploare formele de terorism naţional, dar şi acesta cu rădăcini religioase, interrasiale şi, până la urmă, sociale sub aspectul gravelor inechităţi. Exemplul cel mai recent, recrudescent, a fost mişcarea de violenţă şi revoltă urbană din Franţa, numită şi terorism urban. Denumind drept „factori de conexiune şi structuri interferente” o seamă de împrejurări apărute sau complicate în urma aderării la structurile euro-atlantice am dorit să grupăm în mod unitar aceşti factori de risc şi să demonstrăm că principala lor caracteristică este aceea de acutizare, de agravare, intrând în categoria riscurilor majore.Doctrina securităţii naţionale reprezintă unul dintre principiile esenţiale şi definitorii ale noţiunii de suveranitate. Capacitatea autonomă a statului modern de a apăra naţiunea de ameninţări externe este o componentă primordială (pentru unii, chiar premisa esenţială), a concepţiei tradiţională de suveranitate, întrucât, dacă un stat nu dispune de capacitatea de a-şi apăra teritoriul şi de a-şi proteja locuitorii, atunci însăşi raţiunea sa de a fi este pusă sub semnul întrebării. Deci noţiunea de securitate naţională a fost înţeleasă, tradiţional, în termeni preponderent militari: ca dobândire, desfăşurare şi utilizare a forţei militare pentru a îndeplini scopurile naţionale. Fără această capacitate, esenţa însăşi a instituţiei moderne a statului s-ar schimba cu siguranţă. Statul român suveran continuă să-şi îndeplinească integral atribuţiile sale.56

 

 

CAPITOLUL VI: Strategia de securitate naţională a României 

Securitatea naţională se realizează prin Strategia de securitate naţională a României şi este pusă în practică prin sistemul de securitate care cuprinde

atât principiile şi normele în baza cărora funcţionează, cât şi instituţiile, respectiv instrumentele prin care se realizează.Într-o primă enumerare, ţinând cont de raporturile intern-extern, de integrarea euro-atlantică, aceste componente ale securităţii sunt următoarele: Organizaţia Naţiunilor Unite; Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa; Uniunea Europeană; Consiliul Europei; Organizaţia Atlanticului de Nord.În plan intern, conducerea efectivă este asigurată de Parlamentul României, Preşedintele Republicii, Guvern, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi organele administraţiei publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale. Sistemul funcţionează în baza Strategiei de securitate naţională, care, la rândul său, generează Carta Albă a Apărării Naţionale, precum şi actele normative care au ca obiect de reglementare securitatea naţională, apărarea naţională şi siguranţa naţională.57

În noul context euro-atlantic, fără îndoială, securitatea naţională este supusă unor provocări noi, definite astfel de profesorul Costică Voicu: „Statele puternice, cu legi şi structuri democratice violează legea internaţională ori de câte ori se pune problema intereselor lor naţionale directe. Deseori, religiile servesc ca scuză pentru lupta fratricidă (Irlanda, Kosovo, Liban, Indonezia etc.) alimentată de ambiţiile celor puternici. Pentru cele mai multe ţări, principiul suveranităţii este din ce în ce mai incompatibil cu realităţile globalizării şi interdependenţelor”.58

În contextul integrării euro-atlantice, securitatea naţională are ca principali piloni, pe lângă sistemul intern, în strânsă corelaţie şi interdependenţă, respectiv interoperabilitate, sistemul complex al integrării în NATO şi UE.Abordarea securităţii naţionale se face, prin urmare, din perspectivă structurală, fiind un sistem complex, multidimensional, în cadrul căruia toate subsistemele se definesc şi subzistă în corelaţia lor vie, multiplă, reciproc necesară pentru o funcţionare optimă.Această complexitate este specifică conceptului de securitate naţională, dar cele două fenomene interconectate, aflate într-o creştere explozivă, geometrică, globalizarea şi revoluţia informaţională, îi conferă dimensiuni greu de evaluat şi gestionat în raport cu factorii de risc.59

Tocmai de aceea, asistăm la un proces de reformare conceptuală şi structurală care generează efecte importante în plan naţional – precum în cazul conceptelor de putere şi suveranitate – şi în plan concret de ordin organizaţional şi funcţional.În acest sens, putem constata că NATO şi-a formulat un nou concept strategic, pus în aplicare prin deschiderea către Europa de Est, în vreme ce UE continuă, la rândul său, extinderea, concomitent cu crearea şi perfecţionarea propriilor structuri de apărare şi securitate.60 Rezultă de aici un nou orizont în privinţa securităţii naţionale, definitoriu pentru construirea noii strategii în domeniu.Principiile securităţii naţionale se definesc de către factorul politic în funcţie de condiţiile interne şi externe, în momentul de faţă, cerinţele fiind cele impuse de dimensiunea europeană şi euro-atlantică a României şi de

scopul asigurării unei vieţi mai bune într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă.Într-o lucrare privind securitatea şi apărarea naţională61, principiile care stau la fundamentarea strategiei de securitate naţională a României sunt sintetizate astfel: elaborarea şi aplicarea strategiei securităţii naţionale constituie dreptul exclusiv inalienabil al autorităţilor publice abilitate ale statului român; proiectarea şi transpunerea în practică a securităţii naţionale se întemeiază pe respectarea principiilor şi normelor de drept internaţional, unanim recunoscute de comunitatea mondială; conceptul de securitate naţională nu porneşte de la stat, ci de la cetăţean, de la interesele şi drepturile sale fundamentale; securitatea naţională a României implică toate problemele societăţii: economia, apărarea, diplomaţia, administraţia, ordinea publică, echilibrul social, educaţia şi sănătatea; apărarea şi promovarea intereselor fundamentale se vor realiza, prioritar, prin mijloace politice, diplomatice, economice şi culturale, adaptate permanent la realităţile internaţionale. Mijloacele militare vor constitui o modalitate de acţiune de ultimă instanţă şi numai în scopul apărării ţării împotriva unei agresiuni; securitatea naţională a României este parte integrantă a procesului general de securitate şi cooperare în Europa. Ca membru UE, România devine parte integrantă a conceperii şi înfăptuirii acestui proces – PESC; conlucrarea activă – şi participarea directă, ca membru important – cu instituţiile europene, euro-atlantice şi mondiale (NATO, UE, OSCE, ONU) pentru asigurarea păcii şi securităţii, întărirea încrederii şi securităţii şi dezvoltarea integrării în aceste structuri; dezvoltarea raporturilor de colaborare, bună vecinătate şi înţelegere cu statele vecine, colaborarea cu toate statele lumii pentru accelerarea procesului de realizare a sistemului global de securitate; înfăptuirea măsurilor convenite pentru reducerea forţelor armate convenţionale, în scopul menţinerii raportului de forţe strategice, la niveluri cât mai joase; menţinerea opţiunii statului român de a nu produce, procura şi stoca pe nici o cale arme nucleare, chimice sau bacteriologice şi colaborarea pe plan internaţional pentru neproliferarea acestora; participarea cu efective militare în cadrul forţelor internaţionale de menţinere a păcii, precum şi la alte acţiuni umanitare, de înlăturare a consecinţelor unor calamităţi sau catastrofe naturale, cu mandatul organizaţiilor internaţionale abilitate; mijloacele şi domeniile de ripostă ale statului român, în cazul atingerii intereselor sale fundamentale, vor fi adecvate naturii şi intensităţii ameninţărilor şi vor fi aplicate până la restabilirea drepturilor sale legitime care i-au fost lezate.Aceste principii esenţiale sunt subsumate scopului şi obiectivelor securităţii naţionale care, la rândul lor, au în vedere promovarea intereselor fundamentale. Se poate spune, prin urmare, că avem de-a face cu un concept integrat: principii-scop-obiective-interese fundamentale. Scopul securităţii naţionale a României este promovarea şi apărarea intereselor fundamentale ale României,62 asigurarea libertăţii de acţiune a statului român în relaţiile internaţionale – în condiţiile unei lumi în continuă schimbare, caracterizată de accentuarea interdependenţelor – integrarea

ţării în structurile europene şi euro-atlantice, protejarea cetăţenilor români, garantarea drepturilor fundamentale şi a libertăţilor individuale ale acestora.Noua strategie de securitate naţională, elaborată după aderarea ţării la UE şi NATO trebuie să asigure diminuarea substanţială a decalajelor faţă de statele dezvoltate din spaţiul comunitar – îndeosebi a celor referitoare la standardele de calitate a vieţii – să preîntâmpine şi să contracareze ameninţările la adresa cetăţenilor, comunităţilor, naţiunii şi statului român, să gestioneze operativ şi eficient situaţiile de criză şi să participe activ la procesele de integrare şi cooperare.63

Scopul securităţii naţionale se îndeplineşte prin realizarea următoarelor obiective: consolidarea cadrului structural şi funcţional democratic şi constituţional al statului, al autorităţilor publice centrale şi locale şi al instituţiilor publice, precum şi a vieţii politice pluripartitiste, care să contribuie la optimizarea funcţionării sistemului politico-instituţional necesar rezolvării problemelor securităţii naţionale a României; asigurarea eficienţei şi continuităţii procesului de reformă economică structurală, implementarea economiei de piaţă, funcţionarea în condiţii de eficienţă a economiei naţionale, inclusiv în situaţii deosebite (război, dezastre naturale, accidente chimice sau nucleare etc.); consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor României cu statele din zonă, contribuind, prin aceasta, la afirmarea ţării ca factor de echilibru şi stabilitate în această parte a continentului, la creşterea gradului de securitate naţională şi internaţională şi valorificarea avantajelor ce derivă din poziţia sa geostrategică; extinderea şi consolidarea relaţiilor cu statele democratice dezvoltate, cu instituţiile economico-financiare pan-europene, desăvârşirea procesului de integrare euro-atlantică;64 participarea activă în structurile NATO şi UE, urmărindu-se realizarea şi armonizarea intereselor naţionale în cadrul acestora; participarea României la activităţile ONU şi OSCE care pot conferi ţării cadrul favorabil armonizării şi promovării intereselor fundamentale pe plan european şi global; perfecţionarea continuă a componentei militare a securităţii naţionale, adaptarea ei conform noilor configuraţii determinate de aderarea la NATO şi UE, modernizarea şi profesionalizarea armatei şi a celorlalte forţe din cadrul sistemului naţional de apărare.Interesele naţionale, realizate prin obiectivele şi scopul strategiei, se definesc, în prezent, printr-o ecuaţie fundamentală a lumii moderne: securitate şi prosperitate. În condiţiile integrării în Uniunea Europeană şi aderării la Alianţa Nord-Atlantică, România defineşte interesele sale naţionale ca o rezultantă majoră a unui proces complex de garantare a intereselor naţionale. Sintetizate astfel în noua strategie: integrarea deplină în Uniunea Europeană şi asumarea responsabilă a calităţii de membru al NATO; menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi individualităţii statului român; dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, dinamice şi performante; creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a populaţiei; afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale şi a vieţii spirituale, în contextul

participării active la construcţia identităţii europene. În baza acestor interese naţionale, conform Strategiei de Securitate Naţională, în domeniul politicii externeRomânia se va concentra pe următoarele direcţii: asigurarea îndeplinirii obligaţiilor României faţă de calitatea de membru al Alianţei Nord-Atlantice, direcţie ce a căpătat un sens deplin odată cu dobândirea acestei calităţi în anul 2004; integrarea în Uniunea Europeană, inclusiv prin implicarea în procesul de realizare a Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA); asigurarea îndeplinirii obligaţiilor decurgând din Parteneriatul strategic intensificat cu SUA, precum şi dezvoltarea relaţiilor bi- şi multilaterale privilegiate cu ţările membre NATO şi ale Uniunii Europene; consolidarea relaţiilor cu ţările vecine şi cu statele cu care România are relaţii tradiţionale; dezvoltarea cooperării cu statele din regiune, inclusiv prin participarea la proiecte de cooperare regională, subregională, transfrontalieră şi în cadrul euroregiunilor; dezvoltarea, pe baze pragmatice, a relaţiilor privilegiate cu Republica Moldova; sprijinirea consolidării rolului OSCE ca forum de dialog în domeniul securităţii, precum şi dezvoltarea capacităţii sale de acţiune pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstrucţia postconflict; susţinerea diplomatică a participării la operaţiunile de pace ale ONU, precum şi la alte acţiuni vizând asigurarea stabilităţii şi întărirea încrederii la nivel regional şi global; respectarea strictă a angajamentelor internaţionale în domeniul neproliferării şi controlului armamentelor, exporturilor de produse strategice şi de tehnologie cu dublă utilizare; promovarea unei politici active în plan bilateral sau într-un cadru internaţional pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii în Europa de Sud-Est, precum şi în Caucazul de Sud şi în întreaga regiune a Dunării şi spaţiul extins al Mării Negre; sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor pentru păstrarea identităţii naţionale, culturale şi spirituale şi identificarea potenţialului de suport al acestora pentru realizarea obiectivelor diplomaţiei româneşti; preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea statutului juridic şi a tratamentului minorităţilor româneşti din alte state, conform normelor internaţionale privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor şi angajamentelor asumate prin înţelegeri şi tratate bilaterale.În domeniul apărării naţionale, principalele direcţii de acţiune, subsumate evident interesului naţional, au în vedere integrarea deplină în structurile euro-atlantice: îndeplinirea obiectivelor asumate în calitate de membru NATO şi asigurarea deplinei interoperabilităţii cu forţele Alianţei Nord-Atlantice; dezvoltarea cooperării militare pe baze bi şi multilaterale, în vederea realizării obiectivelor de parteneriat asumate de România; constituirea şi consolidarea capabilităţilor necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România, de a participa în cadrul unor operaţiuni de menţinere a păcii, de salvare, de răspuns la crize, de combatere a terorismului internaţional şi de acordare de asistenţă umanitară la nivel subregional şi regional; restructurarea şi modernizarea Armatei României, îndeosebi modernizarea structurală a forţelor şi a sistemelor de instruire şi continuarea armonizării cadrului legislativ naţional din domeniul apărării cu cel existent în ţările membre NATO şi ale Uniunii Europene; adaptarea

la condiţiile contemporane a sistemului de mobilizare şi planificare integrată a apărării şi asigurarea concordanţei dintre obiectivele propuse şi resursele alocate; operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale Uniunii Europene, în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare, precum şi ale NATO, ONU şi ale forumurilor/iniţiativelor subregionale; managementul eficient al resurselor umane şi restructurarea forţelor, concomitent cu creşterea gradului de profesionalizare a personalului armatei şi modernizarea învăţământului militar; asigurarea stocurilor de echipamente, tehnică de luptă, muniţii şi materiale; îmbunătăţirea colaborării dintre serviciile de specialitate pe linia schimbului operativ de informaţii vizând potenţialii factori de risc la adresa securităţii şi stabilităţii interne; redimensionarea corpului de comandă la nivelul forţelor aflate în prezent într-un proces de reducere, restructurare şi modernizare; reglementarea pensionării cadrelor militare şi aplicarea programelor de reconversie profesională a personalului disponibilizat din armată şi din industria de apărare; planificarea coerentă a activităţii de înzestrare şi achiziţii, prin coordonarea cu politicile în domeniul economic, de privatizare şi de restructurare a industriei naţionale de apărare; dezvoltarea şi achiziţionarea de echipamente noi, interoperabile cu cele utilizate de NATO; întărirea controlului parlamentar asupra organismului militar; sprijinirea autorităţilor publice în caz de urgenţe civile, dezastre sau calamităţi naturale.CAPITOLUL VII: Strategia militară a României 

Strategia Militară a României reprezintă documentul de bază al organismului militar, care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea, prin mijloace şi pe căi de acţiune militare, a politicii de apărare a statului român. Strategia Militară stabileşte locul şi rolul Armatei României în cadrul eforturilor de realizare a obiectivelor prevăzute în Strategia de Securitate Naţională şi în Carta Albă a Guvernului privind securitatea şi apărarea naţională.Misiunea principală a Armatei este de a garanta cetăţenilor României respectarea strictă a drepturilor omului într-un stat suveran, independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeană şi euroatlantică, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţia constituţională, sub un strict control democratic civil asupra forţelor armate. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, organismul militar este şi va fi subordonat exclusiv voinţei poporului român.Actuala Strategie Militară a României este o strategie de tip defensiv – activă şi a fost elaborată pe baza următoarelor considerente: România nu are în prezent inamici declaraţi; România se bucură de relaţii paşnice cu vecinii; probabilitatea, pe termen scurt şi mediu, a apariţiei unei ameninţări militare majore la adresa securităţii României, este minimă.Esenţa Strategiei Militare a României este bazată pe patru concepte strategice: capacitatea defensivă credibilă,care presupune o capacitate de reacţie permanentă la riscurile existente şi probabile din mediul de

securitate; restructurarea şi modernizarea, care au în vedere realizarea unor structuri mai reduse ca dimensiuni, dar capabile să fie dislocate rapid, precum şi creşterea calităţii înzestrării armatei; parteneriatul operaţional intensificat, care are în vedere atât parteneriatele speciale, bilaterale şi multilaterale existente, cât şi dezvoltarea altora care servesc la întărirea securităţii naţionale; integrarea graduală, care constă în accelerarea procesului de integrare în structurile militare europene şi euro-atlantice şi se materializează în asigurarea interoperabilităţii treptate a Armatei României cu armatele statelor membre NATO şi UE. Acest concept se bazează pe faptul că un mediu de securitate colectivă reprezintă în prezent cel mai bun mijloc de protejare a intereselor naţionale.Transpunerea în practică a Strategiei Militare a României trebuie să aibă în vedere fenomenele care se manifestă în spaţiul de interes strategic militar al ţării noastre. Din acest punct de vedere, se apreciază că România este situată în zona de interferenţă a patru spaţii strategice: spaţiul Europei Centrale, în care se conturează un viitor pol de prosperitate regională; spaţiul Europei de Sud-Est, în care se conturează un spaţiu generator de instabilitate; spaţiul Comunităţii Statelor Independente, în care se manifestă o criză de identitate; spaţiul extins al Mării Negre, în care se constituie o zonă de importanţă strategică pentru flancul sudic al NATO, dar şi un spaţiu de tranzit pentru sursele de energie provenind din Asia Centrală.Definirea Strategiei Militare a României şi abordarea pe această bază a relaţiilor de integrare în structurile euro-atlantice porneşte de la constatarea că, în prezent, riscul izbucnirii unei confruntări militare majore este redus. Cu toate acestea, există riscuri regionale şi locale, de natură militară sau non-militară, dificil de prevăzut şi care s-ar putea transforma în ameninţări. Aceste riscuri pot fi clasificate în: riscuri regionale;65 riscuri asimetrice;66 riscuri transnaţionale; evenimente neprevăzute. 

CAPITOLUL VIII: Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale67 este cel mai cuprinzător cadru de referinţă în domeniul politicii de securitate şi apărare a României. Structurat în 9 capitole, documentul prezintă orientările şi opţiunile actuale şi de perspectivă din următoarele domenii: politica de securitate a României; politica de apărare a României; componenta apărării din cadrul sistemului securităţii naţionale; componenta politicii externe a sistemului securităţii naţionale; sistemul naţional de control al armamentelor şi al exporturilor strategice; securitate internă, ordine publică şi siguranţă naţională; componenta justiţiei a sistemului securităţii naţionale; componentele industrială, de cercetare, de infrastructură şi comunicaţii ale sistemului securităţii naţionale; perspectivele de dezvoltare ale României; perspective ale reformei sectorului de securitate. Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale asigură coordonarea între politică şi

politici, obiective şi planuri, strategii şi resurse şi creează o viziune de ansamblu asupra reformei interne cu realizările şi nerealizările sale. Reforma sectorului de securitate s-a realizat în România în condiţiile unui proces de democratizare politică, însoţit de o tranziţie la principiile şi mecanismele economiei de piaţă. Democratizarea politică a condus la conturarea unui sistem de securitate dual, în cadrul căruia preşedintele ţării trasează principalele direcţii de acţiune, iar Guvernul are un rol de dezvoltare şi implementare a politicilor sectoriale propriu zise.Această viziune este destinată dezvoltării capacităţii României de a-şi consolida regimul politic democratic şi mecanismele economiei de piaţă în plan intern, precum şi de a acţiona pe plan regional şi global pentru promovarea intereselor proprii şi a celor ale aliaţilor săi.68

În acelaşi timp, noul concept de securitate naţională al României acordă o prioritate fundamentală definirii şi substanţierii parteneriatului cetăţean – societate civilă – stat. Totodată, România a căpătat un profil strategic nou prin dislocarea forţelor armate în operaţii multinaţionale,69 prin transformarea conceptelor clasice de apărare în politici expediţionare şi prin lărgirea rolului şi misiunilor Armatei.În plan global, rolul României este circumscris statutului de membru NATO şi statutului de membru al UE, precum şi unor angajamente şi politici stabilite prin parteneriatele dezvoltate cu alte state, definind modalităţi comune de acţiune şi promovare a unor interese de securitate mutual împărtăşite.Conform Cartei Albe, securitatea României ca stat european nu poate fi definită şi promovată decât în interiorul NATO şi al Uniunii Europene, în funcţie de politicile specifice ale celor două organizaţii, iar această premisă a fost aplicată înainte de obţinerea calităţii de membru cu drepturi depline al celor două organizaţii. În acelaşi context, activarea şi dezvoltarea unor formate subregionale de cooperare în domeniul politic, diplomatic, militar sau economic, dezvoltarea unor proiecte transfrontaliere permit susţinerea politicilor naţionale într-un cadru conjugat de acţiune.Pe baza considerentelor menţionate, securitatea naţională a României se defineşte la intersecţia dintre supra-naţionalitate, multinaţionalitate şi regionalitate, în aceeaşi măsură în care reprezintă o sumă a aspectelor şi proceselor interne ale statului şi societăţii româneşti. În vederea optimizării eforturilor depuse de NATO şi Uniunea Europeană în domeniul managementului crizelor, România consideră utilă armonizarea politicilor de exerciţii ale celor două organisme, plecând de la experienţa acumulată în cadrul relaţiei NATO-UE.70 Deoarece dimensiunea de securitate şi apărare este unul dintre instrumentele care pot contribui direct la întărirea acţiunii externe a Uniunii Europene71, România manifestă receptivitate faţă de orice acţiune care are ca obiectiv întărirea rolului de actor global al Uniunii.72 România susţine că orice demers în sfera securităţii şi apărării europene trebuie să ţină cont de contextul transatlantic, având ca element central NATO, şi, prin urmare, să consolideze pilonul european al Alianţei, conferindu-i o capacitate reală de acţiune. 

 

CAPITOLUL IX: Securitatea umană şi calitatea vieţii în contextul integrării europene a României 

Securitatea umană şi calitatea vieţii sunt două aspecte ale realităţii cotidiene. Ele sunt interdependente şi dependente de mediul de securitate naţional, regional şi global. O înaltă securitate umană cere o bună calitate a vieţii. La rândul său, o bună calitate a vieţii cere asigurarea securităţii umane. Toată lumea caută atât o bună calitate a vieţii, cât şi o înaltă securitate umană.La încheierea Războiului Rece, comunitatea internaţională a început să discute despre necesitatea definirii conceptului de securitate în noul context mondial. Dacă noţiunea clasică de securitate se întemeia pe stat, de fapt, pe forţa sa militară, în prezent se dă o nouă interpretare acestui concept, accentul punându-se pe individul uman. Altfel spus, securitatea nu mai este asociată cu protecţia statului, ci are în vedere siguranţa fizică şi psihică a persoanelor, bunăstarea lor economic şi socială, respectul demnităţii şi al valorilor lor, prin protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, conceptul de securitate umană73 se bazează pe principiile dreptăţii sociale şi al emancipării individului, eliberându-l de frică şi de nevoi. Potrivit noii concepţii privind „securitatea umană”, ameninţările şi provocările la adresa securităţii transcend apărarea naţională, respectul legilor şi al ordinii, pentru a include toate dimensiunile politice, economice şi sociale ce permit oamenilor să trăiască feriţi de pericole şi frică. În acest context, atenţia este trecută de la securitatea statului la securitatea persoanelor, fără ca aceste două preocupări să se excludă reciproc. Securitatea este, acum, văzută ca un „bun public”, ce răspunde unei nevoi strategice de a favoriza o dezvoltare umană durabilă, promovând pacea şi stabilitatea naţionale, regionale şi mondiale.Securitatea umană este pusă în relaţie cu şapte dimensiuni, cărora le corespund tipuri specifice de ameninţări. Aceste dimensiuni sunt concretizate astfel în securitate economică74, ce este ameninţată de sărăcie; securitatea alimentară75, care este confruntată cu ameninţarea foamei şi a foametei; securitatea sanitară76, ce are de făcut faţă rănirilor şi bolilor; securitatea de mediu, care înfruntă ameninţările poluării, degradării mediului înconjurător, punând în pericol supravieţuirea persoanelor şi epuizarea resurselor; securitatea personală77; securitatea comunităţii, ce arată că cea mai mare parte a persoanelor îşi trag securitatea proprie din apartenenţa la un grup social (familie, comunitate, organizaţie, grup politic, grup etnic), iar aceasta poate fi ameninţată de tensiunile survenind adesea între grupuri, pe motiv de concurenţă pentru accesul limitat la oportunităţi şi la resurse;securitatea politică, ce trebuie să garanteze respectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ameninţată de arbitrar şi represiune.

Uneori sunt atraşi în conflictele armate inclusiv copiii, iar segmente importante ale populaţiei sunt obligate să se deplaseze în propria ţară pentru a-şi apăra viaţa. Totodată, această accepţie dată securităţii umane are în vedere şi următoarele aspecte: securitatea taberelor de refugiaţi, respectul dreptului umanitar de către actorii nonstatali şi sancţiunile internaţionale făcute cu scopul de a evita ca populaţia civilă să sufere.Securitatea umană se raportează şi la ameninţări cum sunt: atingerile securităţii publice, terorismul, cibercriminalitatea, traficul de fiinţe umane, drogurile ilicite şi spălarea banilor. Astfel de activităţi aduc atingere securităţii persoanelor, îndeosebi prim consecinţele sociale, psihosociale, economice şi politice pe care le produc. În esenţă, noţiunea de securitate umană abordează salvgardarea libertăţilor civile esenţiale, cum sunt: libertatea persoanei faţă de nevoile principale (fiziologice, psihologice şi sociale, mai ales); eliberarea de frică; libertatea de a acţiona în nume propriu. Altfel spus, este vorba despre protejarea oamenilor împotriva tuturor ameninţărilor ce le afectează semnificativ, într-o manieră negativă, viaţa de zi cu zi. Totodată, securitatea umană înseamnă şi punerea la dispoziţia oamenilor a mijloacelor adecvate prin care aceştia să poată decide prezentul şi viitorul lor.Statutul României de membru78 al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene, acţionând într-un spaţiu de securitate bazat pe valori, interese şi obiective comune, pe principiile şi normele democraţiei, statului de drept şi economiei de piaţă, oferă ţării noastre condiţii favorabile de dezvoltare economică şi socială durabilă, de participare activă la acţiunile de menţinere a păcii şi securităţii în plan regional şi global, la contracararea eficientă atât a riscurilor şi ameninţărilor clasice, cât şi a celor de tip asimetric.În anul 2006, a fost elaborată şi publicată Strategia de Securitate Naţională a României, document istoric de importanţă deosebită pentru procesul complex de integrare în Uniunea Europeană pe care îl parcurge România. Scopul strategiei este mobilizarea eforturilor naţiunii pentru accelerarea proceselor de modernizare, integrare şi dezvoltare durabilă, apte să garanteze securitatea şi prosperitatea ţării, într-o lume mai sigură şi mai bună.79

Unul dintre principiile care călăuzesc fundamentarea strategiei de securitate naţională este concentrarea eforturilor asupra siguranţei cetăţeanului şi securităţii publice, ceea ce demonstrează preocuparea directă asupra securităţii interne, element central în derularea procesului de menţinerea a securităţii naţionale. Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă, implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii. Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de securitateşi ordine publică, precum şi celor care se ocupă cu protecţia civilă, securitatea frontierelor şi garda de coastă; structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate; organismelor de prevenire a spălării banilor şi de control al importurilor şi exporturilor strategice.80

Securitatea naţională poate fi, de asemenea, pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteo-climatică ori asociată, provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile.81

Consecinţele riscurilor militare la adresa securităţii individuale şi colective a cetăţenilor României, cumulate cu cele nonmilitare, pot afecta grav capacitatea de răspuns la formele evolutive de manifestare a acestora, prin: diminuarea resurselor umane, tehnice, materiale şi financiare, scăderea bruscă a nivelului de trai şi a încrederii cetăţenilor în instituţiile statului cu rol decizional în domeniul securităţii naţionale.Pentru diminuarea efectelor riscurilor sunt necesare măsuri ferme şi oportune. Amânarea lor va accentua numărul şi formele de manifestare ale riscurilor şi va mări costul acţiunilor viitoare. Pentru a răspunde adecvat la întreaga gamă de riscuri, trebuie să dispunem la timp de forţele şi mijloacele necesare, cu un înalt nivel al capacităţii acţionale.Din anul 2004, România a început un proces de restructurare şi modernizare pe linia prevenirii, monitorizării, intervenţiei în situaţii de risc, înfiinţând Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratele Judeţene pentru situaţii de urgenţă ca structuri specializate, destinate să execute misiuni de prevenire, monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.Inspectoratele fac parte din forţele de protecţie ale Sistemului de securitate şi apărare naţională şi din subsistemul local de management al situaţiilor de urgenţă, prin misiunile şi acţiunile pe care le au şi le desfăşoară, asigură finalitatea reală a strategiei de securitate naţională a României şi contribuie la garantarea securităţii individului, a vieţii sale şi a familiei.

Securitatea umană contribuie la securitatea statelor, dă o dimensiune suplimentară dezvoltării umane şi întăreşte drepturile omului. Ea contribuie la securitatea statelor, pentru că se concentrează asupra persoanelor şi ia în calcul riscurile ce nu sunt considerate ca atare de către state. Totodată, contribuie la dezvoltarea umană, prin creşterea echităţii sociale şi a diminuării factorilor de insecuritate. Securitatea umană are ca obiective eliberarea persoanei umane de teamă şi de nevoi, precum şi dezvoltarea fiinţei umane. Pentru promovarea acestor libertăţi, securitatea umană propune o dublă protecţie a persoanelor împotriva pericolelor: pe de o parte, cea stabilită de state, iar pe de altă parte, cea oferită de către agenţiile internaţionale cu susţinerea societăţii civile. Aceasta cere un efort concertat şi susţinut pentru elaborarea de norme, proceduri, ca şi constituirea instituţiilor (naţionale, regionale şi internaţionale) ce le vor pune în practică. Măsurile de abilitare sunt menite să dezvolte capacităţile persoanelor de a rezista adversităţilor şi de a-şi realiza potenţialul lor. Educaţia, informarea, dezbaterea publică, totul făcând parte dintr-un proces democratic, sunt esenţiale pentru promovarea capacităţii individuale şi colective. Protecţia şi abilitatea sunt complementare şi se întăresc reciproc.

Aşa cum am arătat anterior, paradigma securităţii naţionale îşi are rădăcinile în ideea conform căreia statul esteprincipalul actor al relaţiilor internaţionale. Modificarea paradigmatică s-a produs în anii ’80-’90, conceptul desecuritate naţională devenind subiectul noilor dezbateri între tradiţionalişti, pe de o parte, şi pozitivişti, constructivişti şi postmodernişti, pe de altă parte. Problema ce decurge din aceste dezbateri se referă la necesitatea distincţiei dintre securitatea naţională şi cea internaţională. În opinia noastră, avem de-a face cu o falsă problemă, deoarece securitatea, la orice nivel, are ca subiect omul, care transcende toate

graniţele. În acest caz, ceea ce ar trebui să fie subliniat în studiile de securitate este tocmai securitatea individului sau, aşa cum o denumesc unii specialişti82, securitatea umană. Aceasta include o serie de drepturi şi libertăţi prevăzute şi în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: drepturile individuale (dreptul la viaţă; recunoaşterea în faţa legii; protecţia faţă de formele crude sau degradante de pedeapsă; protecţia faţă de discriminarea rasială, etnică, sexuală sau religioasă etc.), drepturile legale (accesul la mijloacele legale de prevenire a violării drepturilor fundamentale; protecţia faţă de arestul arbitrar, detenţie sau exil), libertăţile civile (libertatea de gândire, conştiinţă şi religie), drepturile de subzistenţă (dreptul la hrană şi la standardele fundamentale de sănătate şi bunăstare), drepturile economice (dreptul la muncă, odihnă şi recreere; securitatea socială) şi drepturile politice (dreptul de a lua parte la alegeri şi de a participa la guvernare). Mai mult, în funcţie de natura drepturilor şi libertăţilor, pot fi sistematizate şi tipurile de ameninţări la adresa securităţii umane: individuale (violenţă fizică, crimă, accidente), comunitare (opresiune, dezintegrare, discriminare), politice (represiune, tortură, violarea drepturilor fundamentale), economice (sărăcie, foamete, lipsa condiţiilor de locuire şi de viaţă, în general), sanitare (boli, condiţii insalubre de trai) şi ecologice (degradarea mediului, poluare, dezastre naturale). 

Cel mai important aspect al securităţii umane este reprezentat de calitatea

vieţii, ce este un concept evaluativ şi reprezintă rezultanta raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţii, care compun viaţa umană, la necesităţile, valorile şi aspiraţiile umane83. Se observă că acest concept se referă atât la condiţiile obiective în care se constituie viaţa umană, cât şi la modul subiectiv în care fiecare individ îşi evaluează propria sa viaţă. Cei mai importanţi indicatori şi indici sociali şi sociologici prin care se măsoară condiţiile obiective sunt:- indicatori şi indici sociali şi sociologici ai locuirii: stocul de locuinţe (numărul de locuinţe ce revin la mia de locuitori, numărul de camere ce revin la mia de locuitori, suprafaţa medie locuibilă ce revine unei persoane), dezvoltarea sectorului de locuinţe (implicarea sectorului public în construcţia de locuinţe, cheltuielile cu infrastructura ce revin unei persoane în decurs de un an în mediul urban), condiţiile de locuit (rata populaţiei urbane, rata populaţiei care trăieşte în zonele afectate de

poluare, mortalitatea cauzată de poluarea mediului, rata locuinţelor cu instalaţii de apă potabilă)84;- indicatori şi indici sociali şi sociologici ai sărăciei: pragul sărăciei, minimul de subzistenţă, rata sărăciei, prăpastia sărăciei, indicele Sen (procentul din venitul total al populaţiei care ar trebui transferat săracilor, astfel încât veniturile acestora să fie aduse la nivelul pragului de sărăcie), indicele Fishlow (exprimă prăpastia sărăciei, ca procent din veniturile celor nonsăraci, în ideea eliminării sărăciei prin transferuri directe de venituri de la aceştia), coeficientul Gini (măsură a inegalităţii veniturilor) etc.85;- indicatori ai stării de sănătate: rata de morbiditate, morbiditatea pe contingente, accesul la serviciile de sănătate, asigurarea populaţiei cu medici, asigurarea populaţiei cu farmacişti, indicatorul de asigurare cu resurse umane etc.86;- indicatorii libertăţii şi dezvoltării umane: indicatorul libertăţii umane, indicatorul dezvoltării umane87;- indicatori de caracterizare a sistemului de învăţământ: rata de şcolarizare, eficienţa internă a sistemului de învăţământ, calitatea serviciilor educaţionale şi utilizarea resurselor etc.88În ceea ce priveşte condiţiile subiective ale calităţii vieţii, indicatorii clasici sunt: indicatorii calităţii percepute a vieţii, indicatorii de satisfacţie cu viaţa, indicatorul de fericire, indicatorul de alienare etc.89

Un rol deosebit de important, din punct de vedere metodologic, îl va avea aici teoria reprezentării sociale a securităţii pe care o vom propune în capitolul următor. Pentru a ilustra importanţa calităţii vieţii pentru analiza de securitate, unele studii de cercetare s-au oprit asupra României şi vom realiza o prezentare şi o serie de comentarii pe scurt având la bază aceste rezultate obţinute din studiul numit „Calitatea vieţii în România. 1990-

2003”90Datele rezultate sunt organizate pe şase dimensiuni: viaţă personală, viaţă profesională, condiţii de viaţă, mediu social, temeri ale populaţiei şi mediu politic, încercând să surprindă cât mai complet elementele care descriu calitatea vieţii. Informaţiile includ referiri la stări de fapt, evaluările oamenilor asupra propriei vieţi dar şi stările de satisfacţie/mulţumire pe care oamenii le încearcă în raport cu condiţiile de viaţă. Rezultatele de cercetare surprind atât aspectele pozitive ale vieţii, care pot constitui puncte de suport pentru indivizi în parcurgerea unei perioade de dificultăţi economice, cât şi acele componente care se menţin în zone critice, ca permanente surse de insatisfacţie şi nemulţumire în viaţa oamenilor. Aceste date sunt deosebit de importante pentru evaluarea stării de securitate la toate nivelurile de organizare societală.De exemplu, calitatea locuinţei (figura nr. 1), estimarea veniturilor familiei în raport cu necesităţile (figura nr. 2), condiţiile de viaţă comparativ cu un an în urmă (figura nr. 3) şi plasarea pe scala „bogat-sărac” (figura nr. 4) reprezintă indicatori ai stării de securitate la nivel individual şi explică, într-o anumită măsură, şi reprezentarea temerilor la adresa securităţii indivizilor, idee ce o vom analiza în capitolul următor:Calitatea locuinţeiFigura nr. 1

Estimarea veniturilor familiei în raport cu necesităţileFigura nr. 2Condiţiile de viaţă comparativ 2004/2003Figura nr. 3Se observă că aproape jumătate din populaţia României (48%) consideră condiţiile de viaţă din anul 2003 mai proaste în comparaţie cu anii anteriori, în timp ce 82% din populaţie se plasează în jumătatea săracă a scalei „bogat-sărac”. Putem parţial explica pe baza corelaţiei cu celelalte două variabile: 33% din populaţie consideră locuinţa de la „satisfăcătoare” la „foarte proastă”, în timp ce 93% nu sunt mulţumiţi de venituri, acestea fiind cel mult suficiente pentru un trai decent. În acest context, este evident faptul că reprezentarea socială a securităţii, în cazul României, diferă de cea a celorlalţi europeni sau de cea a americanilor, iar explicaţia se află în contextul politic, economic şi social diferit de la o ţară la alta, de la o zonă la alta.Figura nr. 4.Neasigurarea realizării drepturilor şi libertăţilor de bază ale omului şi, în special, calitatea scăzută a vieţii influenţează negativ realizarea securităţii la toate nivelurile şi domeniile sale. Aşa cum reiese din studiile de specialitate91, securitatea umană nu este un joc cu sumă zero, ci, din contra, componentele sale sunt interdependente.Este evident faptul că sistemele de securitate naţională, zonală, regională sau globală nu se pot construi în medii în care individul nu se simte protejat. Ignorând această realitate, sistemele nu numai că devin ineficiente, dar, mai devreme ori mai târziu, se prăbuşesc sub greutatea propriilor contraste. Dacă un individ este ameninţat, atunci atât securitatea grupului din care face parte, cât şi a altor comunităţi relaţionate este ameninţată. Dacă toate grupurile sociale doresc să realizeze şi să conserve starea de securitate, atunci ele trebuie să pornească de la asigurarea securităţii individuale, pe baza principiului conexiunii intrinseci a umanităţii.Totuşi, la nivelul instituţiilor şi organizaţiilor naţionale, zonale, regionale sau globale, pot exista discrepanţe între interesele indivizilor şi cele ale instituţiei/organizaţiei din care aceştia fac parte. Instituţiile, oricare ar fi nivelul la care ne referim, reprezintă o sumă de reguli de influenţare şi control social al comportamentelor individuale, de modele specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacţiunilor dintre indivizi şi grupurile sociale orientate spre satisfacerea unor nevoi de bază, valori şi interese cu importanţă esenţială, strategică, pentru menţinerea colectivităţii sociale92. Întrucât realizarea securităţii vizează realizarea unei

stări în care percepţia riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor la adresa existenţei, valorilor

şi intereselor indivizilor umani (în oriceformă de constituire), prin existenţa intereselor şi valorilor divergente, aceştia se vor simţi într-o profundă stare de disconfort şi insecuritate. Însă, de cele mai multe ori, viziunea instituţiilor/organizaţiilor asupra procesului de realizare a securităţii este mult mai cuprinzătoare decât aceea a individului uman, a cărui acţiune are drept temei principal securitatea personală sau, cel mult, a grupului din

care face parte, excluzând-o pe cea a formelor superioare de organizare socială.De asemenea, interesele şi valorile diferite se manifestă şi la nivelul relaţiilor interindividuale şi interinstituţionale, nu numai între individ şi instituţii, de aceea realizarea stării de securitate totală reprezentând un proces ce nu poate fi finalizat. Toate sensurile existenţei umane sunt construite prin definiţii rezultate din experienţa perceptivă a indivizilor. Starea de securitate totală presupune atingerea unui nivel în care percepţia absenţei riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor să fie absolută, indubitabilă, or acest lucru este îngreunat de uriaşa varietate a valorilor şi intereselor oamenilor, care, adesea, intră în contradicţie, creând temeri asupra securităţii individuale, grupale, naţionale, statale, suprastatale. Simultan cu progresul spiritului uman şi al societăţii, progresează şi ceea ce noi considerăm risc, pericol şi ameninţare. 

CAPITOLUL X: Concluzii 

Elementele definitorii privind calitatea vieţii şi securitatea umană prezentate mai sus rămân valabile şi pentru România, cu amendamentul că se cer analizate şi interpretate din perspectiva specificului naţional, a nivelului de dezvoltare economic a ţării noastre, a consolidării statului de drept şi a democraţiei. Corelaţia dintre calitatea vieţii şi securitatea umană există şi se poate pune în evidenţă prim menţionarea interdependenţei şi interacţiunii ce se manifestă între componentele celor două entităţi. Există şomaj, muncă la negru, venituri minime şi doar un număr redus de firme private care îşi permit să plătească salarii asemănătoare celor din ţările Uniunii Europene. De aici, tendinţa migrării unui număr însemnat de persoane în căutarea unui loc de muncă mai bine remunerat decât în ţara noastră. Dezavantajul este însemnat pentru România, întrucât, de regulă, migrează persoane din grupa de vârstă 26-40 de ani. Acestea, de cele mai multe ori, se stabilesc în străinătate, luându-şi cu ei şi copiii. O primă consecinţă a acestui fapt, cu efecte atât economice negative imediate, cât şi de natură demografică, o constituie îmbătrânirea şi diminuarea populaţiei;· securitatea alimentară (semnifică accesul material şi economic la hrană pentru toţi şi în orice moment). Absenţa unor venituri constante şi permanente la o parte însemnată a populaţiei din ţara noastră face ca aceşti oameni să trăiască sub pragul sărăciei;· securitatea sanitară (accesul la îngrijirile medicale şi la condiţii sanitare mai bune). Datorită tranziţiei prin care a trecut România începând cu 1989, sistemul sanitar românesc s-a aflat într-o continuă reformă, reorganizare şi transformare, de pe urma cărora au avut de suferit bolnavi, în primul rând, şi întreaga populaţie, în al doilea rând;· securitatea de mediu înfruntă ameninţările poluării, ale degradării mediului înconjurător, punerea în pericol a supravieţuirii persoanelor şi

epuizarea resurselor. Datorită exploatării neraţionale a pământului, în general, se asistă, astăzi, în România la fenomene ce afectează mediul înconjurător, cum ar fi : alunecări de teren, poluarea solului, a aerului şi a apelor râurilor. Asemenea fenomene au efecte negative asupra populaţiei din aproape toate judeţele ţării (vezi inundaţiile din 2005 şi 2006, tornadele, ploile torenţiale);· securitatea personală (este afectată de ameninţări care pot lua numeroase forme: ameninţări exercitate de stat – taxe, impozite, restricţii diverse -, de alte grupuri de persoane, ameninţări împotriva femeilor şi copiilor, pe motiv de vulnerabilitate şi de dependenţă). Practic, acest tip de securitate se asigură atât prin respectarea drepturilor omului, cât şi prin asigurarea reală a unui loc de muncă stabil şi remunerat corespunzător, prin şanse egale în evoluţia socială şi profesională, prin acces neîngrădit la educaţie şi asistenţa medicală;· securitatea comunităţii, ce semnifică faptul că cea mai mare parte a persoanelor îşi trage securitatea proprie din apartenenţa la un grup social (familie, comunitate, organizaţie, grup politic, grup etnic), poate fi ameninţată de tensiunile survenind adesea între aceste grupuri, pe motiv de concurenţă pentru accesul limitat la oportunităţi şi la resurse. În comunităţile urbane şi rurale din România se pot ivi situaţii care să reprezinte o ameninţare reală pentru locuitorii acestora. De regulă, aceste ameninţări provin din sfera criminalităţii organizate, din rivalitatea dintre diferite bande de răufăcători, care se „bat” pentru a-şi menţine sfera de influenţă şi de dominaţie a diferitelor zone din oraşe şi municipii. De asemenea, în localităţile în care trăiesc, pe lângă români, şi unele minorităţi etnice (ţigani, maghiari etc.), în anumite condiţii pot să apară tensiuni şi conflicte care să aducă atingere securităţii individuale a membrilor comunităţii respective;· securitatea politică (garantarea respectului drepturilor şi libertăţilor fundamentale). În România există atât legislaţia adecvată, cât şi climatul propice existenţei şi manifestării securităţii politice. Prin urmare, prezenţa securităţii umane este o garanţie a realizării calităţii vieţii dorite. La rândul ei, calitatea vieţii, ca un bun realizat, reprezintă un suport suficient pentru membrii societăţii de a acţiona consecvent şi concertat în realizarea unei securităţii umane adecvate, atât la nivel individual, cât şi de grup (comunitate umană). În prezent, pentru România sunt necesare eforturi susţinute atât ale instituţiilor statului, cât şi ale societăţii civile pentru implementarea valorilor, principiilor, normelor şi cerinţelor ce guvernează viaţa şi activitatea statelor membre ale Uniunii Europene. Prin realizarea acestui obiectiv se va face un prim pas spre integrarea europeană şi se vor deschide căi pentru asigurarea unei calităţi a vieţii superioare tuturor cetăţenilor români – de la 1 ianuarie 2007, şi cetăţeni europeni -, precum şi pentru o securitate umană corespunzătoare noului statut al ţării noastre.Firesc ar fi ca oamenii să se simtă în siguranţă în orice loc s-ar afla: în casele lor, la locul de muncă, pe stradă, în comunităţile de care aparţin şi în mediul înconjurător. În realitate, lucrurile stau diferit. Printre cauzele acestei situaţii se află: creşterea demografi că (populaţia lumii creşte într-

un ritm ameţitor: dacă în 1800 pe glob erau un miliard de oameni, în 2005 erau peste şase miliarde); degradarea mediului ambiant (defrişări de păduri, sporirea suprafeţelor agricole, poluarea aerului, solului şi a apelor); traficul de droguri; terorismul internaţional şi intern; instabilitatea financiară; instabilitatea economică; inegalităţile din lume (între statele bogate şi ţările sărace, între bogaţi şi săraci, în aceeaşi ţară). Construirea securităţii umane – căci aceasta a fost, este şi va fi un produs al activităţii concertate a actorilor statali şi nonstatali – presupune luarea în calcul a factorilor insecurităţii umane. S-au stabilit noi aspecte ale securităţii umane, care sunt reflectate în planul de acţiune al dezvoltării umane şi lista cauzelor insecurităţii umane: securitatea economică; securitatea financiară; securitatea alimentară; securitatea în materie de sănătate; securitatea de mediu; securitatea personală; securitatea sexuală; securitatea comunitară; securitatea politică. Luarea în seamă, în sensul întăririi acestor dimensiuni, conduce la asigurarea securităţii umane şi, implicit, a calităţii vieţii dorite pentru toţi locuitorii Terrei.Lumea se află acum într-un nou mileniu, în care noile riscuri şi ameninţări la adresa securităţii au determinat-o să reconsidere valorile general umane ce leagă între ele statele şi naţiunile.Schimbarea socială a antrenat schimbarea reprezentării sociale a securităţii, conceptul acţionând pe mai multe dimensiuni: militară, politică, economică, socială şi de mediu.Starea de securitate a indivizilor constituie punctul de pornire al oricărui studiu din acest domeniu, indiferent de nivelul analizat (naţional, zonal, regional sau global), întrucât omul reprezintă elementul esenţial al oricărei forme de organizare socială, iar gradul de realizare a securităţii acestuia se reflectă în securitatea grupul din care face parte.Realizarea stării de securitate totală este un proces ce nu poate fi finalizat din cauza complexităţii vieţii sociale şi, în special, din cauza naturii umane. În studiul securităţii este necesar să se ia în considerare contextul local, social, cultural şi istoric al obiectului de referinţă al analizei. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE: 

Documente, acte normativeConstituţia României, în M. Of., partea I, nr. 758 din 29 oct. 2003, republicatăCarta Organizaţiei Naţiunilor UniteConvenţia europeană privind reprimarea terorismului, Strasbourg, 1977Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru Securitate, Editată de SRI sub egida CSAT, Bucureşti, 2004.Legea nr. 22/2004 privind aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, publicat în M.Of.nr. 185/2004Legea nr.13/07.02.2008 privind ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului Uniunii Europene şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene în M.Of. nr.107/12.02.2008

Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României în M.Of. nr. 163/ 7 august 1991Legea nr.446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în M. Of., partea I nr. 990 din 12/12/2006Legea nr. 218 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în M.Of. nr. 305/ 9 mai 2002Legea nr 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, în M.Of., partea I nr. 654 din 28/07/2006Legea nr. 45/1994 privind apărarea naţională a României în M. Of., partea I nr. 172 din 07/07/1994Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române în M.Of. nr. 1175/13.12.2004Legea nr.477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare în M.Of. nr. 824/2003.Legea nr. 415 din 2002 privind înfiinţarea şi organizarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în M. Of. nr 494/2002.Ordinea publică şi siguranţă naţională – studii ştiinţifice, Editura „Fundaţiei 2000”, Bucureşti, 2007OUG nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în M. Of. nr. 309 din 9 mai 2007România – NATO, 1990-2004 -, Documente Rompres, Bucureşti, 2004Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2006Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, Bruxelles, oct. 2004.

Tratatul instituind o Constituţie pentru Europa – text comentat şi adnotat, coord. Ion Gâlea, editat de MAE, oct. 2004.Tratatul de la Maastricht, 1992 (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993)Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană prin Legea nr. 157/2005, M. Of.nr. 465 din 1 iunie 2005 (în vigoare de la 1 ianuarie 2007).Tratatul privind Uniunea Europeană în J. Of. al U.E. C 115/ 01 din 9 mai 2008Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene J. Of. al U.E. C 115/ 01 din 9 mai 2008Universal Declaration of Human Right, United Nations, New York, 1985.Autori români şi străiniAuguste, Byron G., 1998, “What’s So New about Globalization?”, New

Perspectives Quarterly, Axelrod, Robert, 1984, The Evolution of Cooperation, Basic Books, New York.Axelrod, Robert, Keohane, Robert O., 1993, “Achieving Cooperation under Anarchy: Strategies and Institutions”, in David A. Baldwin (ed.), Neorealism

and Neoliberalism , Columbia University Press, New York.Duţu P. , Populaţie

mondială şi securitate internaţională, Bucureşti, Editura UNAp, 2005;Barber, Benjamin R., Imperiul fricii, Război, terorism şi democraţie, Editura Incitatus, 2005;Baylis, John, Cohen, Eliot, Gray, Colin, Wirtz, James, Strategy in the

Contemporary World, Oxford University Press, Oxford, 2002.Brzezinski Zbigniew, A doua şansă, Trei preşedinţi şi criza superputerii americane, Editura Antet, 2007.Brzezinski, Zbigniew, The Choice: Global Domination or Global Leadership, Basic Books, N. Y., 2004.Buzan, Barry, Popoarele, statele şi teama – o agendă pentru studii de securitate

internaţională de după Războiul Rece, Editura Cartier, Chişinău, 2000.Buzan, Barry, Waever, Ole, Jaap de Wilde, Security. A New Framework for

Analisys, Lynne Rienner Publishers, Boulder, London, 1998.Rijken, C., Trafficking in Persons. Prosecution from a European Perspective, Cambridge University Press, 2003;Cearapin, Tudor, Securitatea şi apărarea naţională a României, Fundaţia Revista Jandarmeriei, Bucureşti, 2002.Cearapin, Tudor, Homotescu, Gabriel, Toma, Gheorghe, De la securitate

individuală la securitate colectivă, Editura Bioterra, Bucureşti, 2003.Cearapin, Tudor, Terorismul internaţional, Editura Fundaţia Revista Jandarmeriei, Bucureşti, 2005.Cearapin, Tudor, Toma, Gheorghe, Managementul ordinii publice la început de

secol şi mileniu, Editura Bioterra, Bucureşti, 2001.Chomsky Noam, Ambiţii imperiale, Editura Antet, 2005Ciochinaru, Ştefan, România şi SUA – De la războiul rece la coaliţia

antiteroristă, Editura Alutus, 2007Cooper, Robert, Ordine şi haos în secolul XXI. Destrămarea naţiunilor, Editura Univers Enciclopedic, 2007Duţă, Paul, Instituţii de securitate. Operaţiuni, vol. I, Colecţia Politică şi Apărare Naţională nr.19, Editura Tehno Media, Sibiu, 2006.

Duţă, Paul, Graţian, Lupu, Politici de integrare şi cooperare în spaţiul european, Colecţia Politică şi Apărare Naţională nr.7, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2006.Fukuyama, Francis, Construcţia statelor. Ordinea mondială în secolul XXI. Editura Antet, Bucureşti, 2004Fukuyama, Francis, America la răscruce, Editura Antet, Bucureşti, 2006.Gabor, Gabriela (coord.), Identitate românească şi integrare europeană, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2003.Huntington, Samuel P., Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucureşti, 2002.Kolodziej, Edward, A., Securitatea şi relaţiile internaţionale, Editura Polirom, 2007.Kolodziej, Edward A., “Order, ‘Welfare, and Legitimacy: A systemic Explanation for the Soviet Collapse and the End of the Cold War”, International Politics, 1997.Marin, Liviu, Integrarea Europei în România, Editura Fundaţia Eurisc, Bucureşti, 2001.Magnette, Paul, Europa Politică, Cetăţenie, constituţie, democraţie, Editura Institutul European Iaşi, 2003Mateuţ, G. ş.a., Traficul de fiinţe umane. Infractor. Victimă. Infracţiune. A. M. I., Alternative Sociale, Iaşi, 2005;Soros, George, Open Society: Reforming Global Capitalism, Public Affairs, New York, 2000.Tsoukalis, Loukas, Noua economie europeană revizuită, Editura Arc, Chişinău, 2000.Tsoukalis, Loukas, Ce fel de Europă ?, Editura Bic All, Bucureşti, 2005Urwin, Derek, Dicţionar, Istorie şi politică europeană 1945-1995, Institutul European, Iaşi, 2000.Verdery, Katherine, Socialismul. Ce a fost şi ce urmează, Editura Institutul European, Iaşi, 2003.Internet – webIndicateur du développement humain et autres indicateurs sociaux, http://www.aic-inac. gc.ca/pr/mwb.f.html

Rapport d’un colloque organisé par le Programme d’études stratégiques et de sécurité

international de l’Institut de hautes études internationals de l’Université de Genève, http://www.humansecuritynetwork.org/htm

Rapport de la Commission sur la Sécurité Humaine. Un Aperçu, http://www.humansecuritychs.org/activities/index.html

Sécurité humaine: Clarifi cation du concept et approches par les organisations internationales. Quelques repères, http://www.francophonie.org/ 

 

 

 

 

1 Conceptul de securitate umană, deşi este unul nou, îşi are începuturile în ’60, ’70 şi ’80, când pentru prima oară s-a discutat nevoia stabilirii unui nou sistem de dezvoltare atât economică, cât şi umană. În 1992, Institutul pentru Studii Strategice din Marea Britanie a propus pentru prima oară schimbarea strategiei adoptate cu succes până în acel moment. La fel ca multe alte instituţii similare, avea la bază analizarea conceptului de securitate din punct de vedere militar, dar, cu toate acestea, a fost nevoit să recunoască importanţa, ignorată mai mult sau mai puţin până în acel moment, a unor noţiuni cum ar fi securitatea politică, economică, socială, ecologică.2 Cu toate acestea mai apare o noua dimensiune a conceptului. Astfel, se identifică şi securitatea comunităţii din care individul face parte, încercând astfel protejarea mediului de viaţă a individului în faţa elementelor cu caracter perturbator sau chiar distructiv. Croft, Stuart, Terriff, Terry (ed.), 2000, Critical Reflections on Security and Change, Frank, Cass, Londra, pp.13-17.3 Toate elementele ce constituie societatea pot fi considerate principale, în funcţie de persoana care face analiza. Diamond, Jared, 1997, Guns, Germs,

and Steel: The Fates of Human Societies, W.W. Norton,. New York, p.32.4 Astăzi, datorită valenţelor cuprinzătoare ale securităţii umane, statul nu numai ca nu mai poate fi singurul în drept să asigure securitate, dar nici nu mai poate îndeplini un asemenea rol cuprinzător, putând fi chiar un element destabilizator. Responsabilitatea pentru acest fel de securitate nu poate fi reglată de către sectorul public, deoarece totalitatea căilor necesare lipsesc chiar şi în statele considerate „dezvoltate”, ca să nu mai vorbim de cele în curs de dezvoltare. DiCicco, Jonathan, M., Levy, Jack S., 1999, “Power Shifts and Problem Shifts: The Evolution of the Power Transition Research Program”, Journal of Conflict Resolution, 43, pp. 675 şi urm.5 În prezent se încearcă evitarea conflictelor directe între armate, fiind de preferat atacurile asupra populaţiei civile, aşa cum a fost prezentată situaţia în cadrul unui raport ONU: „mişcările refugiaţilor nu mai reprezintă un rezultat al conflictului, dar în multe cazuri ajungând atât scop, cât şi tactică a conflictului”.6 Cele două războaie mondiale, precum şi Războiul Rece au reprezentat importante surse de schimbare a mentalităţii şi a societăţii internaţionale. Societăţile au conştientizat pericolul şi au ales o altă cale decât cea a confruntărilor militare. În prezent, riscul unui conflict în care să fie atrase marile puteri ale momentului este la nivelul cel mai scăzut din istorie. În prezent, statul nu mai este singurul actor principal pe scena relaţiilor internaţionale. Marile corporaţii internaţionale şi ONG-urile (organizaţiile non-guvernamentale) încep să se afirme din ce în ce mai puternic în acest domeniu. Încet, securitatea statului trece pe planul secundar, securitatea

individului devenind principala preocupare, iar conceptul de securitate statală devine doar un supliment al securităţii umane.7 Dezvoltarea umană nu poate avea loc fără asigurarea respectării drepturilor universale ale omului, iar pentru asigurarea drepturilor omului este necesară asigurarea dezvoltării societăţii şi individului, ca acesta să înţeleagă importanţa lor. Hopf, Ted, 1998, “The Promise of Constructivism in International Relations Theory”,International Security, 23, p.171.8 Un exemplu perfect în acest sens este World Trade Organization, organizaţie menită să reglementeze schimburile comerciale internaţionale. Nimeni nu poate nega puternicul efect pozitiv pe care înfiinţarea acesteia l-a avut şi încă îl are, crescând nivelul de trai în statele dezvoltate, oferind în acelaşi timp un ajutor crucial statelor în dezvoltare. Un alt exemplu, dar de data aceasta de natură militară, este NATO, în prezent cea mai puternică alianţa militară de pe glob. Rolul ei a fost instrumental în stabilirea unei balanţe între SUA şi aliaţii ei, pe de o parte, iar, pe de cealaltă parte, URSS şi statele sale satelit.9 Stoicescu Ruxandra, în volumul Politica de securitate naţională, coord. de Ghica,

Luciana, Alexandra şi Zulean, Marian, Editura Polirom, Bucureşti, 2007, p.9010 S-a dat o atenţie deosebită creşterii efectivelor Poliţiei şi Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, structurilor SRI, SIE, SPP, celorlalte componente ale securităţii interne. Legislaţia, în continuă perfecţionare, are, la rândul său, un aport important la menţinerea ordinii publice şi securităţii interne, de remarcat fiind necesitatea depăşirii poziţiilor partinice în favoarea interesului naţional. Activităţile Ministerului de Interne sunt concepute în conexiune cu cele ale Justiţiei, respectiv ale Parchetului, în plan european în cadrul componentei JAI, a cărei coerenţă trebuie stabilizată şi în plan conceptual intern.11 Nu este sub nici o formă benefică ordinii publice sau securităţii naţionale îndelungata confruntare privind controlul serviciilor secrete sau blocarea constituirii sub această denumire sau sub o alta a comunităţii de informaţii.12 Viaţa social-politică se poate constitui şi în creuzetul unor cauze care sunt potenţial generatoare de tulburări ale ordinii constituţionale. Folosirea forţelor armate în controlul şi înăbuşirea tulburărilor şi în caz de dezastre, trebuie să se raporteze la consideraţiile legale, la practicile şi procedurile privind reinstaurarea normalităţii vieţii sociale. Duţă, Paul, „Actele autorităţilor militare”, Gândirea Militară, 1997, Editura Centrul Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, nr.2/1997, pp.87 şi urm.13 Lipsa, incapacitatea sau eşecul autorităţilor de a-şi îndeplini obligaţiile poate provoca tulburări, întrucât oamenii consideră că pot nesocoti legea, fără a fi pedepsiţi.14 Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2006, p.22.15 Protecţia proprietăţii – indiferent de natura acesteia – de stat sau particulară – proprietatea trebuie protejată şi apărată respectându-i-se atributele şi regimul juridic recunoscut potrivit legislaţiei naţionale. Proprietatea de stat, trebuie protejată prin intervenţia forţelor armate în situaţii de urgenţă; această protejare este un drept şi o obligaţie

a sistemului naţional de securitate aplicându-se tuturor proprietăţilor statului, indiferent de natura şi amplasarea lor, de rangul administratorului acesteia – naţional sau local.16 Ignatieff, Michael, 2001, Human Rights as Politics and Idolatry, Princeton University Press, Princeton, p.23.17 Jackson, Robert H., 1993, “Continuity and Change in the States System”, in Robert H. Jackson şi Alan James (ed.), States in a Changing World, Pinter, Londra, pp.67 şi urm.18 „Evoluţia condiţiilor interne şi internaţionale şi fluiditatea mediului geostrategic global şi regional vor impune cu necesitate dezvoltarea componentei militare a securităţii naţionale. Ca urmare, consolidarea democraţiei şi statului de drept în România este dependentă de capacitatea autorităţilor publice de a asigura securitatea reală a ţării.” Cearapin, Tudor, Gheorghe Toma, Managementul ordinii publice la început de

secol şi mileniu, Editura Biotera, 2001, p.184.19 Eforturile trebuie focalizate asupra următoarelor obiective: mecanisme eficiente de comunicare şi parteneriat între poliţie şi reprezentanţii comunităţilor locale; informarea publicului despre diferite modalităţi de prevenire a criminalităţii; o mai bună cooperare între jandarmerie şi poliţie; acţiuni concrete şi ferme care să modifice, în cel mai scurt timp, statutul României de ţară de origine, de tranzit şi de destinaţie a traficului cu droguri, arme şi fiinţe umane.20 Experienţa trecutului arată că buna guvernare s-a aflat uneori în pericol, ca urmare a activităţii unor grupuri de interese nelegitime sau forţe nedemocratice. Prin amploarea lor, unele dintre acţiunile de acest fel au încălcat ordinea juridică şi constituţională, au afectat îndeplinirea unor obiective strategice vitale ale României, îndeosebi cele privind integrarea în structurile politice, economice şi de securitate europene şi euro-atlantice.21 Buna guvernare constituie o condiţie esenţială a securităţii şi prosperităţii, instrumentul prin care democraţia trece din planul conceptelor şi al teoriilor, în planul vieţii reale. Buna guvernare evaluează succesul măsurilor ce vizează combaterea insecurităţii, inechităţii şi sărăciei şi stabileşte corecţiile necesare. Participatory Development and Good

Governance, Development Co-operation, guidelines series, Organisation for Economic Co-operation and Development, 1995, p.15.22 Annual Report 2004 on EC Development Policy and External Assistance,

Communication from the Commission to the Council and the European Parliament, Brussels, 2004, p.8.23 Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este instrumentul fundamental prin care România va încerca să recupereze cât mai rapid disparităţile de dezvoltare socio-economică faţă de Uniunea Europeană. PND este un concept specific politicii europene de coeziune economică şi socială (Cohesion Policy) şi reprezintă documentul de planificare strategică şi programare financiară multianuală, elaborat într-un larg parteneriat, care va orienta şi stimula dezvoltarea socio-economică a României în

conformitate cu Politica de Coeziune a Uniunii Europene.Vision of the

Government of Romania on the Future of the European Union.24 Eficienţa administraţiei publice constituie o condiţie esenţială pentru asigurarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor României. Pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană a pus în evidenţă faptul că atât eficienţa reală a administraţiei, cât şi imaginea publică a acesteia pot fi afectate de o serie de factori, între care: corupţia; birocraţia excesivă; expertiza redusă în domenii de importanţă vitală; lipsa de realism a programelor; insuficienta autoritate a justiţiei; capacitatea redusă a autorităţilor publice de a gestiona urgenţele civile.25 Prin aceasta, instituţiile administraţiei publice trebuie să fie competente, suple, adaptabile la noile cerinţe şi puse în slujba cetăţeanului. În procesul de integrare europeană, ele trebuie să fie capabile să pună în practică politicile de dezvoltare regională şi să asigure folosirea integrală, eficientă şi legală a fondurilor structurale şi de sprijin.26 În contextul acestui efort naţional, instituţiile statului sunt chemate să asigure condiţiile necesare – legislative, organizatorice, umane şi materiale – pentru ca sarcina transformării radicale a justiţiei şi aportul ei la îndeplinirea obiectivului strategic de integrare să devină posibile.27„Odată cu globalizarea României şi internaţionalizarea activităţilor ilegale, dimensiunea internaţională a fenomenului capătă noi semnificaţii. Drept rezultat, combaterea corupţiei devine o prioritate atât la nivel naţional, cât şi internaţional”. Voicu, Costică, Voicu, Adriana-Camelia, Geamănu, Ioan, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner, 2006, p. 294.28 În perioada de referinţă a PND 2007-2013, România trebuie să se racordeze atât la Politica de Coeziune a Uniunii Europene, cât şi la priorităţile Agendei Lisabona, la realizarea cărora va trebui să-şi aducă propria contribuţie. Pe aceleaşi obiective se axează şi Strategia de dezvoltare a PND 2007-2013, în încercarea de a realiza reducerea cât mai rapidă a decalajelor existente faţă de UE prin metode promovate la nivel european şi care vor beneficia de o susţinere financiară substanţială din partea UE.29 Realizarea, pentru prima dată în istoria României, a unui sistem complex şi eficient de securitate socială, capabil să stimuleze munca, performanţa, capitalul şi solidaritatea participanţilor la procesele economice-sociale, va reprezenta o contribuţie esenţială la consolidarea securităţii naţionale.30 Formularea obiectivelor strategice ce contribuie la realizarea priorităţilor naţionale de dezvoltare încearcă să îmbine, pe de o parte, elementele politicilor sectoriale şi ale politicii de dezvoltare regională, inclusiv prin prisma Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă a României „Orizont 2025”, şi, pe de altă parte, orientările strategice la nivel european şi cerinţele specifice legate de accesarea fondurilor comunitare post-aderare.31 În SUA, o lucrare precum cea a lui Samuel Huntington, intitulată „Cine

suntem? Provocările la adresa identităţii naţionale americane”, a generat deja o

dezbatere naţională cu privire la sensurile, semnificaţia şi mai ales transformările identităţii americane. Ce anume îi uneşte pe americani şi îi face diferiţi de alte popoare? Întrebări asemănătoare frământă şi intelectualitatea europeană, mai ales acum când marele proiect al Tratatului european modifică raporturile dintre Uniune, state, naţiuni şi cetăţeni.32 Sfârşitul anilor ’90 a dus la dezvoltarea unei întregi literaturi concentrate pe analiza acestei transformări, dintre care probabil că Şcoala de la Copenhaga (Barry Buzan şi ceilalţi) este cea mai cunoscută. Dispariţia URSS, un stat foarte puternic din punct de vedere militar, deţinător al primei puteri nucleare din lume (ca megatonaj), avea să se producă în urma unor probleme interne, în special sociale şi economice.33 Keohane, Robert O., 1993, “Institutional Theory and the Realist Challenge after the Cold War”, in David A. Baldwin (ed.), Neorealism and

Neoliberalism: The Contemporary Debate, p. 269 şi urm, Columbia University Press, New York.34 Este necesară dezvoltarea treptată a unui consens normativ la nivelul comunităţii internaţionale care vizează o ajustare a obligaţiilor şi drepturilor actorilor internaţionali în funcţie de noul profil al mediului strategic internaţional care se dezvoltă treptat pe parcursul anilor ’90 (o serie de crize umanitare) dar care se substanţializează o dată cu 11 septembrie 2001 şi 11 martie 2004 (când sunt evidenţiate noi ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale de tipul terorismului internaţional care emană din spaţiile neguvernate ale aşa-numitelor state

falimentare sau ameninţarea proliferării armelor WMD în statele “out of law” existând inclusiv posibilitatea cuplării acestor capabilităţi WMD cu reţelele terorismului internaţional). Octavian, Manea, Spre o constituţionalizare a

sistemului politic internaţional, Politică internaţională, S.P. nr. 116-117/2005 p.56 şi urm.35 Cearapin, Tudor, Gheorghe, Toma, Managementul ordinii publice la început de

secol şi mileniu, Editura Biotera, 2001, p.167.36 Cearapin, Tudor, Securitatea şi apărarea naţională, Editura Fundaţia „Revista Jandarmeriei”, Bucureşti, 2002, p.124.37 În lucrarea „Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”, apărută în 1997, Samuel P. Huntington preconiza această ruptură a lumii occidentale de cea orientală, dar o vedea mai curând ca o desprindere a civilizaţiei apusene, inclusiv sub aspectul frontierei, lăsând continentului Eurasia şi restului lumii şi religia ortodoxă.38 Putem susţine că strategia, deşi atât de recentă, este depăşită la acest capitol, evoluţiile din ultima perioadă şi poziţia României în principal prin intervenţiile şefului statului subliniind ceea ce este evident: caracterul transnaţional al problemei energetice, România s-a detaşat în ultima perioadă ca promotoare a concepţiei conform căreia Europa, şi în cadrul acesteia şi România, trebuie să găsească resurse alternative de energie, chiar în contextul că ar fi mai costisitoare.39 Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2006.

40 România importă mai mult de jumătate din cantităţile de petrol şi gaze la preţuri exorbitante suportate de la buget. Pe de altă parte, energia ieftină produsă în ţară este vândută unor intermediari care o „aliniază” la preţul mondial, încasând profituri uriaşe.41 Europa este cel mai mare importator mondial de petrol şi gaze naturale, majoritatea

furnizorilor aflându-se în zona Golfului, în Rusia sau în Africa de Nord. Dacă în prezent

importurile acoperă 50% din necesarul de energie, în 2030 acest procent va creşte la

70%.42 Mark, Townsend, Paul, Harris, “Now the Pentagon Tells Bush: Climate Change Will Destroy Us”, în The Observer, February 22, 2004, p.3.43 Poluarea Dunării sau centrala de la Kozlodui sunt factori externi ce ne afectează în

mod direct. Încălzirea globală este un factor mai curând internaţional, dar ţara noastră

are, la rându-i, o contribuţie proporţională şi în generarea şi în contracararea acestora.44 România s-a confruntat întotdeauna cu probleme generate de vecinătatea unor forţe ostile, chiar şi în perioada în care cvasitotalitatea vecinilor (cu excepţia Iugoslaviei) făceau parte din acelaşi Tratat (de la Varşovia).45 Intervenţia din 10 februarie 2007 a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, prin care critica dur amplasarea bazelor americane (pe care el le socoteşte a fi ale NATO) în România şi Bulgaria nu lasă loc nici unei îndoieli în privinţa politicii celei de-a doua puteri mondiale, fostă aliată, faţă de România, chiar dacă în clar este vizat NATO. „Nimeni nu mi-a explicat cărei ameninţări se pregăteşte NATO cu această desfăşurare la frontierele noastre”, a declarat Putin, adăugând că prezenţa celor 5000 de soldaţi din bazele NATO constituie o încălcare a Tratatului de reducere a forţelor convenţionale în Europa. Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general NATO, a precizat că nu este vorba de forţe NATO, ci de forţe militare americane staţionate în aceste două ţări în cadrul dispozitivului avansat american în jurul depozitelor de materiale şi echipamente prepoziţionate pentru situaţii de urgenţă. Mediafax, 11.02.200746 Putin, Vladimir, Conferinţă de Presă la Summit-ul NATO, Bucureşti, 4 aprilie 2008,

ROMPRES.47 Prin transformarea stâncii nelocuite – Insula Şerpilor – într-o aşa-zisă localitate se consideră de către analişti că România, NATO şi UE se află în faţa escaladării planului ruso-ucrainean de obţinere a controlului asupra gurilor Dunării şi ale bazinului de vest ale Mării Negre. Aceste planuri vizează şi multiplele trasee pentru transportul resurselor energetice către UE, ce se află în apropierea Insulei Şerpilor. Stânca, supranumită Insula Şerpilor, este situată la circa 22 de mile (40 de kilometri) de ţinutul românesc, având o suprafaţă de 0,700 km2 (un perimetru de 1273 m) şi a fost inclusă prin Tratatul româno-sovietic din 1947 în componenţa URSS. Dar acest protocol nu a fost niciodată ratificat de către România, având în vedere că aparţinuse, de fapt, Regatului României Mari.48 Prin transformarea Insulei Şerpilor în spaţiu locuibil, Ucraina încearcă să demonstreze că ar trebui să beneficieze de un spaţiu maritim mai mult decât consideră România. Decizia Curţii de la Haga, care judecă diferendul româno-ucrainean în privinţa spaţiului maritim, este aşteptată în cursul

anului 2008. Până atunci, autorităţile ucrainene urmăresc o augumentare a pretenţiilor lor asupra spaţiului maritim.49 Declaraţia NATO a Summit-ului de la Bucureşti, 2-4 aprilie 2008, ROMPRES.50 Cearapin, Tudor, Terorismul internaţional, Repere juridice, istorice şi forme de

manifestare, Editura Fundaţiei Revista Jandarmeriei, Bucureşti, 2005, p.7.51 Tanqy Struye de Swielande în lucrarea „Terorismul sub spectrul violenţei

politice” demontează un clişeu referitor la profilul teroristului: „Ceea ce pentru cineva reprezintă un terorist, pentru altcineva este un luptător pentru libertate”. Acest clişeu confundă terorismul cu autorul actului terorist. Răspunsul acestei dileme este următorul: „Un individ este terorist când el foloseşte metode teroriste”. Un alt autor (Stohl), în lucrarea „Diversificarea Sistemului Terorismului Internaţional”, arată: „Terorismul trebuie definit prin natura actului şi nu prin identitatea autorilor sau prin natura cauzei.” Doi cercetători reputaţi, Schmiatt şi Youngman, în cartea lor„Terorismul politic” găsesc 109 definiţii ale terorismului, cu 22 de elemente recurente, din care reiese că sunt cinci principale componente pentru a avea o acţiune politică teroristă: folosirea sau ameninţarea cu forţa; dirijarea către grupuri non-militare sau obiective civile (victime civile); voinţa de a influenţa atitudini şi comportamente; obiective politice, incluzând raţiuni ideologice, religioase; implicarea noţiunii de teroare sau terorizare.52 prin Rezoluţia 3034 a Adunării Generale din 18 decembrie 1972.53 Brzezinski Zbigniew, 2004, The Choice: Global Domination or Global

Leadership, Basic Books, New York, p.5.54 Voicu Costică, Voicu Camelia Adriana, Geamănu Ioan, Criminalitatea

organizată în domeniul afacerilor,Editura Bilbner and Bilbner, 2006, p.57.55 Constantin, Onişor, Teoria strategiei militare. Strategia militară în războiul

modern, Editura AÎSM, Bucureşti, 1998, p.48.56 Gheorghe, Ion, Securitatea militară a României în epoca globalizării, Editura

Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2006, p.141.57 Termenul “naţională” se referă la stat sau la naţiune? Indubitabil, arată Barry Buzan, obiectul securităţii îl constituie naţiunea şi atunci trebuie înţeleasă legătura dintre stat şi naţiune. Vezi şi Frederking, Brian, 2003, “Constructing Post-Cold War Collective Security”, American Political Science

Review, 97, p. 363.58 Voicu, Costică, Teoria generală a dreptului, Universul Juridic, Bucureşti, 2005.59 O dată cu suveranitatea statelor, cea care se vede afectată de scepticism este faţeta

sa geamănă, suveranitatea populară. Face oare figură de iluzie suveranitatea poporului?

Căci la ce ar servi ea dacă voinţa majoritară exprimată în alegeri enunţă prescripţii care

nu se vor mai aplica decât în măsura în care ele ar coincide cu orientări trasate de

curente transnaţionale, arogant dispreţuitoare faţă de dorinţele popoarelor? Hermet

Guy, Sociologia populismului, Editura Artemis, Bucureşti, 2007, p.122.60 Acesta se va caracteriza prin: formaţiuni de specialişti – profesionişti; nimicirea prin acţiuni indirecte fără contact direct; decizia preponderent politico-militară; confruntarea informaţională prealabilă; componenta militară – mijloc de descurajare, intimidare, impunere sau sancţionare;

acţiunile strategice principale – comandă şi control, cibernetică, informaţiilor, mass-media; precizia chirurgicală, echipamentele cosmice, nanotehnologiile, agenţi patologici; tipuri de relaţii tehnică – tehnică, tehnică – om, om – mesaj – om; războiul impus, haos, asupra mediului militar, capitularea; asimetria de informaţii, cunoştinţe şi capacităţi de operaţionalizare a acestora. Vezi, Constantin, Onişor, op.cit., pp.105-107.61 Cearapin, Tudor, op.cit., p.15.62 În acest sens, conform Strategiei de Securitate Naţională a României, interesele naţionale fundamentale sunt: menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii şi independenţei statului; garantarea drepturilor şi libertăţilor democratice fundamentale, asigurarea bunăstării, siguranţei şi protecţiei cetăţenilor României; dezvoltarea economică şi socială a ţării şi reducerea accelerată a decalajelor faţă de ţările dezvoltate din Europa; realizarea condiţiilor pentru integrarea efectivă a României în structurile NATO şi ale Uniunii Europene, organizaţii apreciate ca fiind singurele în măsură să garanteze ţării noastre un statut de independenţă şi suveranitate care să conducă la o dezvoltare economică, politică şi socială de tipul celei din statele cu sisteme democratice consolidate; afirmarea identităţii naţionale şi promovarea acesteia ca parte a comunităţii de valori democratice; protecţia mediului înconjurător, a resurselor naturale, a calităţii factorilor de mediu, la nivelul standardelor internaţionale.63 Pot fi executate următoarele tipuri de agresiuni: agresiunea armată declanşată cu

forţe militare comparabile cu cele ale statului atacat, agresiunea armată de scurtă durată

şi mare intensitate, cu obiectiv limitat şi agresiunea cu forţe superioare. Constantin,

Onişor, Teoria strategiei militare. Strategia militară în lupta armată modernă, Editura

AÎSM, Bucureşti, 1998, p.19.

64 Indiferent de virtuţile teoretice ale acestei fuziuni imaginare, realitatea este că

America şi Europa se îndepărtează una de cealaltă, în loc să se apropie. În timp ce

globalizarea le-a determinat să adopte reguli comune pentru jocul financiar şi un

vocabular comun despre probleme corporative precum «transparenţa», unele forţe mult

mai profunde acţionează pentru separarea lor. Töffler, Alvin, Töffler, Heidi, Avuţia în

mişcare, Bucureşti, 2007, Editura Antet, p.46.

65 Riscurile regionale cuprind: dezechilibre strategice în potenţialele militare din spaţiul de interes strategic al României; prezenţa unor tensiuni şi conflicte militare care se pot extinde; prelungirea unor dificultăţi economico-sociale care afectează direct potenţialul militar şi care erodează autoritatea instituţiilor naţionale de conducere ale statului; posibilitatea apariţiei unor disfuncţionalităţi în sistemele financiare, informatice, energetice, de comunicaţii şi telecomunicaţii ale statelor, precum şi rivalităţile politico-militare dintre acestea.66 Riscurile asimetrice cuprind acele strategii sau acţiuni deliberat îndreptate împotriva statului român, strategii sau acţiuni care folosesc procedee diferite de lupta clasică, vizând atacarea punctelor vulnerabile ale societăţii civile, dar care pot afecta direct sau indirect şi forţele armate. Acestea se referă la: expansiunea reţelelor şi activităţilor teroriste; proliferarea şi diseminarea necontrolată a tehnologiilor şi

materialelor nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor şi a altor mijloace letale neconvenţionale; războiul informaţional; izolarea României în societatea globală, bazată pe informaţie, din cauza lipsei infrastructurii specifice. Astfel de riscuri includ întreruperea fluxului esenţial de informaţii, propagarea unei imagini deformate privind societatea românească, modul de respectare de către România a tratatelor sau acordurilor internaţionale, limitarea accesului la resursele strategice, degradarea mediului şi existenţa în proximitatea frontierelor naţionale a unor obiective cu un grad ridicat de risc.67 Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, Guvernul României, Bucureşti, 2004.68 Conform Cartei Albe, asigurarea securităţii naţionale a României reprezintă un proces continuu şi complex, de reformă şi adaptare, destinat promovării intereselor şi obiectivelor de securitate ale statului, societăţii şi cetăţeanului.69 După anul 1990, România a cunoscut o transformare fundamentală a politicilor de apărare: de la o abordare axată pe asigurarea securităţii proprii şi protecţia teritoriului naţional, s-a trecut, într-o primă etapă, la asumarea unui rol important în securitatea sud-estului Europei, iar în prezent la articularea unor politici coerente la nivel multi-regional, înglobând componente de reconstrucţie şi stabilizare în zone îndepărtate de continentul european, precum Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.70 „Termenul de integrare este analizat nu numai ca proces al creşterii interdependenţelor componentelor sistemului economic naţional, ci şi sub raportul constituirii unui ansamblu de relaţii specifice între state. Integrarea vizează toate domeniile – politic, economic, militar – ale statelor care convin să urmeze împreună obiective determinate. F. Perroux consideră integrarea ca fiind «o combinaţie de unităţi motrice şi de medii apropiate. Problema fundamentală este ce se integrează, în beneficiul cui se operează integrarea».” Cearapin, Tudor, Gheorghe, Toma, Managementul

ordinii publice la început de secol şi mileniu, Editura Biotera, 2001, p.174.71 Este în interesul României să acţioneze înaintea structurării formulelor instituţionale finale în sfera PESA şi să se cupleze la acele nuclee în baza cărora vor fi create noile mecanisme de cooperare aprofundată. Un prim pas ar fi implicarea în programe şi proiecte de cooperare în domeniul industriei de armament şi cercetării, promovate prin iniţiative europene precum OCCAR (Organizaţia de Cooperare Comună în Armament) şi care, eventual, vor fi încorporate în viitoarea Agenţie Europeană pentru Dezvoltarea Capacităţilor de Apărare, Cercetare, Achiziţii şi Armamente.72 În plan european, România sprijină pe deplin deciziile Consiliilor Europene de la Köln, Helsinki, Feira şi Copenhaga, care au stabilit reperele şi elementele esenţiale pentru realizarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare (ESDP/PESA) şi care au condus la realizarea acordului politic cu NATO pentru aplicarea acordului „Berlin +”. România a propus anumite modalităţi pentru stabilirea unui cadru consistent de dialog politic cu UE pe problematica PESA. Una din aceste propuneri vizează relaţiile dintre UE şi alte organizaţii internaţionale, cum ar fi NATO şi OSCE.

73 Conceptul de securitate umană a fost definit prin Programul ONU pentru dezvoltare

(PNUD) şi de Comisia asupra securităţii umane.

74 Acoperă accesul la muncă şi la resurse.

75 Semnifică accesul material şi economic la hrană pentru toţi şi în orice moment.

76 Accesul la îngrijirile medicale şi la condiţii sanitare mai bune.

77 Care este afectată de ameninţări ce pot lua numeroase forme: ameninţări exercitate

de stat, de state străine, de alte grupuri de persoane, ameninţări împotriva femeilor şi a

copiilor, pe motiv de vulnerabilitate şi de dependenţă78 Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, România a devenit graniţa de est a celor două organizaţii (NATO şi UE). Acest fapt implică nu doar securizarea frontierei de est, ci şi ridicarea gradului de securitate naţională. În acest sens, România a făcut şi face eforturi deosebite atât în plan legislativ, cât şi în planul creării, restructurării şi modernizării instituţiilor cu atribuţii pe linia securităţii naţionale.79 Strategia vizează promovarea fermă a libertăţilor politice, economice şi sociale, a respectului pentru demnitatea umană, prin angajarea conştientă şi responsabilă a poporului român şi colaborarea activă cu naţiunile aliate, partenere şi prietene. Scopul strategiei vizează atât prevenirea şi contracararea pericolelor generate de mediul internaţional, cât şi garantarea stării de securitate internă, în ansamblul său, a

siguranţei personale şi securităţii comunităţilor. Strategia vizează, totodată, securitatea energetică şi cea alimentară, securitatea transporturilor şi a infrastructurii, securitatea culturală şi cea a mediului natural.80 Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a

locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor

asimetrice de factură militară sau nonmilitară, precum şi a celor generate de factori

geofizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali, care pun în pericol viaţa, libertăţile,

bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile

economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit

de starea obişnuită. Securitatea internă priveşte siguranţa cetăţeanului şi securitatea

publică, securitatea frontierelor şi cea a transporturilor, protecţia infrastructurii critice şi

cea a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale. Ea include, de asemenea, securitatea

socială şi asigurarea stării de legalitate, contracararea criminalităţii organizate şi

securitatea informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi

protecţia mediului.81 Între acestea, se pot înscrie:- catastrofele naturale sau alte fenomene geo sau meteoclimatice grave (cutremure, inundaţii, încălzirea globală şi alte modificări bruşte şi radicale ale condiţiilor de viaţă);- tendinţa de epuizare a unor resurse vitale;- catastrofele industriale sau ecologice având drept consecinţe pierderi mari de vieţi omeneşti, perturbarea substanţială a vieţii economico-sociale şi poluarea gravă a mediului pe teritoriul naţional şi în regiunile adiacente;- posibilitatea crescută a producerii unor pandemii.82 Vezi Weissberg, Matthew, Conceptualizing Human Security, în „Swords and Ploughshares. A Journal of International Affairs” – online version http://www.american.edu, Spring 2003, Volume XIII, No. 1, pp. 3-11 şi

Hampson, Fen Olsen, Madness in the Multitude: Human Security and World Disorder, Ontario, Oxford University Press, 2002, http://www.oup.com.83 Zamfir, Cătălin, Calitatea vieţii, în „Dicţionar de sociologie”, coord.: Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu, Ed. Babel, Bucureşti, 1998, pp. 79-80.84 xxx, Indicatori sociali şi sociologici, în Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu (coord.), op. cit., 1998, pp. 699-738.85 Ibidem

86 Ibidem

87 Ibidem

88 Ibidem

89 Ibidem90 (Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română).91 Thomas, Caroline, Global Governance, Development and Human Security, Sterling, VA: Pluto Press, 2000, p. 6 apud Weissberg, Matthew, op.

cit., 2003, p. 5.92 Gheorghe, Nicolae, Instituţie, în Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu(coord.), op. cit., 1998, pp. 298-301