scurta privire asupra cartii apocalipsa

of 74 /74
Scurtă privire asupra cărţii Apocalipsa cu dicţionar explicativ Cuprins CUVÂNT INTRODUCTIV…………………………………………………………………………………2 INTRODUCERE............................................................ ..................................................................3 CAPITOLUL 1,2 ŞI 3 ..................................................................... .................................................3 Scrisoarea către Efes (Cap. 2,1–7) ................................. 6 Scrisoarea către Smirna (Cap. 2,8–11) .............................. 7 Scrisoarea către Pergam (Cap. 2,12–17) ............................. 9 Scrisoarea către Tiatira (Cap. 2,18–29) ........................... 10 Scrisoarea către Sardes (Cap. 3,1–6) .............................. 11 Scrisoarea către Filadelfia (Cap. 3,7–13) ......................... 12 Scrisoarea către Laodicea (Cap. 3,14–22) .......................... 13 CAPITOLUL 4 .......................................................... 14 CAPITOLUL 5 .......................................................... 15 CAPITOLUL6 ........................................................... 17 CAPITOLUL 7 .......................................................... 19 CAPITOLUL 8 .......................................................... 22 CAPITOLUL 9 .......................................................... 24 CAPITOLUL 10 ......................................................... 25 CAPITOLUL 11 ......................................................... 27 CAPITOLUL 12 ........................................................ 28 CAPITOLUL 13 ........................................................ 30 CAPITOLUL 14..................................................................... ......................................................... CAPITOLUL 15 .................................................................... .......................................................... CAPITOLUL 16 .................................................................... .......................................................... CAPITOLUL 17 ......................................................... 38 CAPITOLUL 18 ......................................................... 40 CAPITOLUL 19 ......................................................... 42 CAPITOLUL 20 ......................................................... 44 CAPITOLUL 21 ......................................................... 46 CAPITOLUL 22 ......................................................... 50

Upload: paul

Post on 08-Jun-2015

868 views

Category:

Documents


9 download

DESCRIPTION

Un Studiu detaliat al cartii Apocalipsa - conform Bibliei.

TRANSCRIPT

Page 1: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Scurtă privire asupra cărţii Apocalipsacu dicţionar explicativ

Cuprins

CUVÂNT INTRODUCTIV…………………………………………………………………………………2 INTRODUCERE..............................................................................................................................3CAPITOLUL 1,2 ŞI 3 ......................................................................................................................3

Scrisoarea către Efes (Cap. 2,1–7) ................................................................................................ 4 Scrisoarea către Smirna (Cap. 2,8–11) .......................................................................................... 5 Scrisoarea către Pergam (Cap. 2,12–17) ...................................................................................... 6 Scrisoarea către Tiatira (Cap. 2,18–29) ......................................................................................... 7 Scrisoarea către Sardes (Cap. 3,1–6) ............................................................................................ 7 Scrisoarea către Filadelfia (Cap. 3,7–13) ....................................................................................... 8 Scrisoarea către Laodicea (Cap. 3,14–22) .................................................................................... 9

CAPITOLUL 4 ............................................................................................................................... 10 CAPITOLUL 5 ............................................................................................................................... 10 CAPITOLUL6 ................................................................................................................................ 12 CAPITOLUL 7 ............................................................................................................................... 13 CAPITOLUL 8 ............................................................................................................................... 15 CAPITOLUL 9 ............................................................................................................................... 16 CAPITOLUL 10 ............................................................................................................................. 17 CAPITOLUL 11 ............................................................................................................................. 18 CAPITOLUL 12 ............................................................................................................................ 19 CAPITOLUL 13 ............................................................................................................................ 20 CAPITOLUL 14..............................................................................................................................CAPITOLUL 15 ..............................................................................................................................CAPITOLUL 16 ..............................................................................................................................CAPITOLUL 17 ............................................................................................................................. 25 CAPITOLUL 18 ............................................................................................................................. 27 CAPITOLUL 19 ............................................................................................................................. 27 CAPITOLUL 20 ............................................................................................................................. 29 CAPITOLUL 21 ............................................................................................................................. 30 CAPITOLUL 22 ............................................................................................................................. 33 ANEXA 1 – VOCABULAR ..................................................................................................................... ANEXA 2 – PRIVIRE ASUPRA CĂRŢII APOCALIPSA ............................................................................ 44 ANEXA 3 – ÎNŞIRUIREA EVENIMENTELOR PROFETICE ..................................................................... 46 ANEXA 4 – NUMELE DOMNULUI ISUS ÎN APOCALIPSA .................................................................... 47 ANEXA 5 – LOCURI ÎN CARE ESTE PROCLAMAT DUMNEZEU ŞI MIELUL ............................................. 49

ANEXA 6 – literatură având ca subiect Apocalipsa 50 Cuvânt introductiv

Această carte este concepută a fi o introducere în ultima şi de loc simpla carte a Bibliei, Apocalipsa. Cu recunoştinţă pot spune că am putut avea la îndemână de mulţi ani comentarii asupra Apocalipsei şi nu în ultimul rând, am avut un ajutor în cărticica „Limbajul simbolic al Apocalipsei „de Henri Rossier (Editura Ernst Paulus). Această cărticică a constituit în final chiar ocazia pentru conceptul acestei cărţi, de a trata scurt fiecare capitol şi de a adăuga la sfârşit un vocabular, în care sunt explicate câteva simboluri. Noţiunile de bază din text sunt explicate în “Anexa I”, aflată la sfârşitul expunerii.

Pentru cei care doresc să studieze temeinic Apocalipsa, le recomand în Anexa VI literatură în germană şi engleză.

Page 2: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 2 –

Prin această carte doresc să încurajez pe toţi cei care nu s-au ocupat până acum cu Apocalipsa, neavând (încă) acces la această carte. Merită să studiem Apocalipsa. Cu câtva timp înainte, am citit despre un om care nu se întorsese încă la Dumnezeu, dar voia să cunoască Biblia. El a început cu Apocalipsa şi neînţelegând nimic, a îngenunchiat înaintea Domnului Isus şi L-a rugat să-l ajute să înţeleagă ce citeşte, de fapt în felul acesta, recunoscându-L ca Domn al vieţii sale, a ajuns să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu, s-a pocăit şi a devenit un copil al lui Dumnezeu. Nu ar putea să constituie Apocalipsa şi pentru noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, o sursă de învăţături importante?

Doresc ca această carte să stârnească un interes viu pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi în mod deosebit pentru profeţii şi aceasta, în primul rând ca să întărească încrederea în Acela care are înscrisă în această Carte promisiunea: „Eu vin curând“.

Am folosit traducerea Elberfelder Bibel (ediţia 2003), considerând ca un punct esenţial al acestei traduceri, redarea literală a textului de bază. Citatele din această carte au fost preluate din această traducere.

Marienheide, Martie 2006Werner Mücher

Traducere din limba germană Ion Petru – 2007S-a folosit traducerea Bibliei Cornilescu 1921

Introducere

Apocalipsa este ultima carte a Bibliei, ea ne arată încheierea tuturor căilor lui Dumnezeu cu oamenii şi ne oferă priveliştea unui cer nou şi a unui pământ nou. Ea este una. Urmează şapte scrisori adresate de Domnul Isus, către şapte biserici, care cuprind evaluarea profetică a întregii istorii a Bisericii sau Adunării (în limba greacă ekklesia) lui Dumnezeu pe pământ (capitolele 2 şi 3). Se aruncă apoi, o privire în cer, unde este Tronul, Mielul, bătrânii şi fiinţele vii, care sunt înconjuraţi de îngeri (capitolele 4 şi 5); apoi în capitolele 6-19, urmează judecăţile, întrerupte cu mai multe pauze; după aceea este amintită Împărăţia de o mie de ani a păcii, care se varsă (ca un fluviu) în starea eternă (capitolul 21,1-8). Apoi urmează o descriere a noului Ierusalim în Împărăţia păcii (capitolul 21,9 - 22,5). Cuvintele de încheiere le găsim în partea finală a capitolului 22. Se consideră în general, că această carte a fost scrisă de Ioan în anii 90-95 după Hristos, deci la o vârstă foarte înaintată.

Capitolul 1

1. Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând şi le-a făcut-o cunoscut trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut (versetul 1.2).

2. Fericirile, Salutul şi Laudele (versetul 3–6).3. Anunţarea venirii Domnului Isus (versetul 7).4. Dumnezeu este Dumnezeul etern; Ioan urmează să scrie viziunea şi să le trimită celor şapte Biserici (versetul 8–11).5. Judecătorul şi efectul apariţiei Lui asupra lui Ioan (versetul 12–18).6. Ioan urmează să scrie ce a văzut, ce este şi ce se întâmplă după aceea (versetul 19).7. Taina celor 7 stele şi a celor 7 sfeşnice (versetul 20).

Dumnezeu a făcut descoperit Omului Isus Hristos cele cuprinse în Apocalipsa pentru ca robii lui Dumnezeu (compară cu Amos 3,7) să ştie ce face El în viitor. Domnul Isus Hristos a trimis un înger, care a mărturisit totul lui Ioan. Celor ce citesc sau ascultă conţinutul acestei cărţi şi păzesc cele scrise în ea li se promit fericiri deosebite. (Apocalipsa cuprinde în total şapte fericiri – vezi tabelul alăturat). Evenimentele sunt anunţate ca fiind iminente. Era intenţia lui Dumnezeu, ca fiecare generaţie a Bisericilor creştine în desfăşurarea lor, să aştepte revenirea Domnului Isus Hristos. Cu fiecare zi acest eveniment este tot mai aproape.

Page 3: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Fericirile în Apocalipsa

Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! (1,3).

„... Ferice de acum încolo de morţii, cari mor în Domnul!” “Da“, zice Duhul; „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!“ (14,13).

„ ... Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” (16,15). „ ... Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!“ (19,9) Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi

preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani (20,6). Ferice de cel ce păzeşte cuvintele proorociei din cartea aceasa! (22,7) Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibe drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! (22,14)!

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 3 –

Apoi urmează – cum era obiceiul la începutul unei scrisori – salutul lui Ioan. El se adresează celor 7 Biserici din Asia. Salutul vine de la Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce a fost şi Cel ce vine (prezent, trecut şi viitor), de la Duhul Sfânt (în diversitatea Sa reprezentat ca 7 Duhuri) şi de la Domnul Isus, în total aşadar, trinitatea lui Dumnezeu. (a) Domnul Isus a fost pe pământ martorul credincios; (b) Acum El este Cel Înviat, Cel Întâi născut din morţi (c) şi va apare în viitor ca Prinţ al Împăraţilor pământului (din nou prezent, trecut şi viitor).

Ioan îşi aminteşte recunoscător de iertarea păcatelor prin sângele Domnului Isus Hristos, incluzând pe toţi cei credincioşi şi Îi ridică o laudă măreaţă. Toţi credincioşii sunt împăraţi şi preoţi (vezi în acest sens pe bătrâni în capitolul 4).

Apoi este vestită pentru toţi venirea vizibilă a Domnului Isus Hristos, ceea ce va conduce înainte de toate, pe poporul Israel, la o adâncă tristeţe şi pocăinţă sinceră (compară cu Zaharia 12,10-14). Dumnezeu este Alfa şi Omega (α şi ώ sunt prima şi ultima literă din alfabetul grecesc): Începutul şi sfârşitul oricărei descoperiri. El este Domnul. (Jahwe = Veşnicul, Eternul), Dumnezeul legământului lui Israel, Dumnezeu (Elohim) Creatorul universului, care este, a fost şi va fi totdeauna (din nou prezent, trecut şi viitor) şi Cel Atotputernic cum I-a apărut lui Avraam (Geneza 17). Acestea sunt cele trei nume semnificative ale lui Dumnezeu în Noul Testament.

Acum Ioan începe cu descrierea viziunii, după ce a amintit înainte, că este exilat pe insula Patmos, o insulă mică pe marea Egee. El urma, să scrie tot ce a văzut într-o carte şi să o trimită celor 7 Biserici din Asia mică. Când s-a întors, a văzut pe Judecătorul, Cel care conduce judecăţile descrise în această carte şi anume cum El este în mijlocul celor 7 sfeşnice de aur - o imagine a celor 7 Biserici din Asia mică.

Însuşirile Domnului Isus Hristos ca Judecător în versetele 13-16:

1 Asemenea Fiului Omului: Ca Fiu al Omului, Domnul Isus, stăpâneşte şi judecă întregul Univers (Psalmul 8). Dumnezeu exercită judecata prin El ca Om (Ioan 5,27; Faptele Apostolilor 17,31).

2 Îmbrăcat cu o haină care ajungea până la pământ: Îmbrăcăminte preoţească; Marele preot curăţa de exemplu sfeşnicul şi aducea tămâia (Exodul 30,7.8).

3 Încins la piept cu un brâu de aur: Glorie Dumnezeiască şi dreptate a Domnului Isus Hristos în lucrarea Sa pe pământ şi în viitor ca Judecător.

4 Capul Lui, părul Lui alb ca lâna albă, ca zăpada: imagine a purităţii. „Alb“ apare de 15 ori în Apocalipsa. Păr alb este în afară de aceasta o imagine a vredniciei vârstei şi a puterii.

5 Ochii Lui ca o flacără de foc: Înţelepciunea pătrunzătoare a Domnului Isus Hristos, corespunzătoare sfinţeniei lui Dumnezeu; El vede şi judecă totul corespunzător înţelepciunii Lui (Psalmul 11,4).

6 Picioarele Lui ca arama strălucitoare, ca şi cum ar arde în cuptor : Simbol al dreptăţii, pe care o menţine văpaia judecăţii. El a fost probat în focul judecăţii ca Om.

7 Glasul Lui ca foşnetul multor ape: Vorbirea Sa maiestoasă (Psalmul 29,3-9 – de 7 ori vocea Domnului Isus, vezi şi Psalmul 93,4)

8 El are în mâna dreaptă 7 stele. Dreapta este imaginea puterii. Stelele sunt 7 îngeri ai celor 7 Biserici (versetul 20). Stelele răspândesc lumină cerească.

9 Din gura Lui iese o sabie ascuţită cu două tăişuri: Judecata corespunde Cuvântului lui Dumnezeu (Evrei 4,12; Efeseni 6,17); Cuvântul va judeca pe oameni (Ioan 12,48; compară cu Apocalipsa 19,13.15).

10 Faţa Lui strălucea ca soarele strălucind cu puterea lui: Cea mai înaltă autoritate şi glorie a Domnului Isus Hristos ca Judecător (Maleahi 3,20; Matei 17,2; Apocalipsa 20,11).

Când Ioan Îl vede pe Domnul Isus, cade ca mort la picioarele Lui. Cât de cu totul altfel Îl

cunoscuse el în timpul vieţii Lui pe pământ ! Domnul Isus îl ridică şi se prezintă ca Cel Înviat, ca Domn peste moarte şi peste locuinţa morţilor. Apoi Domnul Isus îi spune lui Ioan, să scrie tot („ce ai

Page 4: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 4 –

văzut, ce este, şi ce se va întâmpla după aceasta“). Cu aceasta, versetul 19 ne dă o divizare în trei părţi a Apocalipsei (vezi anexa 2: Privire asupra cărţii Apocalipsa). Pentru semnificaţia stelelor, sfeşnicelor şi îngerilor vezi vocabularul de la sfârşitul cărţii.

Capitolul 2 şi 3Urmează acum cele 7 scrisori – ele se numesc în general, scrisori trimise – către cele 7 Biserici

din Asia Mică. Ele conţin pe lângă faptele ce se petreceau atunci şi o semnificaţie profetică; aici găsim ca atare, istoria Bisericii creştine, în timpul ultimilor 2000 de ani. Unii comentatori consideră că aceste două capitole nu ar avea semnificaţie profetică. Personal nu sunt de aceeaşi părere. Voi aduce 7 argumente care susţin această părere:

1. În capitolul 1,3 este vorba de proorocie, şi aceasta se referă la întreaga carte Apocalipsa .2. În capitolul 1,19 exprimarea „ce este“ se referă la întreaga creştinătate.3. Cele 7 scrisori formează o unitate (7), compară în acest sens cele 7 sărbători ale Domnului în

Levitic 23 şi cele 7 pilde din Matei 13 ( ambele capitole au de asemenea o semnificaţie) .4. La fiecare final de scrisoare se spune:“ Cine are urechi de auzit, să audă, ce spune Bisericilor

(Adunărilor) Duhul. Conţinutul este valabil aşadar, pentru toţi credincioşii din toate timpurile. 5. În ultimile trei scrisori este scris despre venirea Domnului Isus: aceste tipuri de Adunări rămân

deci, până la venirea Domnului Isus.6. În capitolul 3,10 este amintită noţiunea “ceasul încercării”, care va veni peste întregul pământ. 7. Conţinutul are în mod vizibil paralele la istoria Bisericii.

Cele 7 scrisori dintr-o privire:

   Biserică

 Capito

l

 Semnificaţia

numelui

Secţiunea de timp a istoriei Bisericii

Descrierea Domnului Isus Hristos (compară cu capitolul 1)

Caracteristici proprii ale Adunărilor

1 Efes 2,1–7 Cetatea desfătărilor (o bucurie pentru Dumnezeu)

 Timpul de început al Bisericii; Începutul căderii (30-100)

 7 stele în mâna Sa dreaptă, umblând în mijlocul celor 7 sfeşnice

 Prima abatere a Adunărilor; părăsirea dragostei dintâi

2 Smirna 2,8–11 Mir (Miros plăcut prin suferinţă)  

  Timpul prigonirii Bisericii (100–300)

Primul şi Ultimul Care moare şi Care înviază

Domnul probează Biserica. Satan ca leu care răcneşte.

3 Pergam 2,12–17 Cetate înaltă (unde locuieşte satan)

 Timpul creştinizării ţărilor din apus; Constantin cel Mare(300–600)

Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri

Satan ca înger al Luminii. Biserica se aşează sub protecţia lumii.

4 Tiatira 2,18–29 Poarta jertfei sau: eu nimicesc

Timpul Bisericii romano-catolice, papalitatea în Evul Mediu (600–1500) – Începutul sub   Gregor I

cel Mare (Papă între 590–604)

 Fiul lui Dumnezeu care are ochii ca para focului, picioarele asemănătoare aramei strălucitoare

  Biserica guvernează lumea

5 Sardes 3,1–6 Cei ce rămân Timpul Protestantismului şi Pietismului (1500–1750)

Cel care are 7 Duhuri ale lui Dumnezeu şi 7 stele

 O rămăşiţă din Tiatira Bisericii romano- catolice

6 Filadefia 3,7–13   Dragoste de fraţi

Timpul unei treziri mondiale deosebite (1750–1900)

 Cel Sfânt şi Cel Adevărat Cel ce are cheia lui David

 Separarea unei rămăşiţe, atât din Tiatira cât şi din Sardes

7 Laodicea 3,14–22 Dreptul poporului sau decizia poporului

 Mărturia creştină în faza finală (1900 – venirea Domnului Isus Hristos)

 Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul creaţiei lui Dumnezeu

Lumina Filadelfiei este respinsă, sau este din nou pierdută.

Acum scrisorile în amănunt:

Scrisoarea către Efes (cap. 2,1–7)

1. Domnul are cele 7 stele în mâna Sa şi umblă în mijlocul celor 7 sfeşnice de aur (versetul 1).2. El îşi încearcă Adunarea şi laudă mai întâi ce găseşte valoros în ea: fapte, osteneli, răbdare, despărţire de rău, era

prezentă probarea apostolilor falşi (versetul 2.3).3. El mustră pentru părăsirea dragostei dintâi, cere pocăinţă şi întoarcerea la faptele dintâi (versetul 4.5a).

Page 5: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 5 –

4. Dacă ei nu se pocăiesc, urmează judecata – Domnul Isus remarcă faptul că ei, urau faptele nicolaiţilor (versetul 5b.6).5. Cerinţa ca să asculte şi promisiunea pentru învingător (versetul 7).

Domnul Isus Însuşi încearcă starea Adunării Lui, pe care şi-a câştigat-o. El remarcă mai întâi faptele, osteneala şi răbdarea. Erau prezente despărţirea de rău, iar apostolii mincinoşi erau demascaţi. Această Adunare era pregătită să sufere pentru Domnul Isus Hristos şi nu era obosită să facă aceasta. Vedem aici prospeţimea Adunării lui Dumnezeu în primul secol, când Apostolii erau încă în viaţă. Totuşi, deja din acest timp existau semnele căderii. Domnul Isus reproşează celor credincioşi, că nu îi mai acordă Lui primul loc în inima lor. Dragostea dintâi nu se referă în primul rând la dragostea din timpul de după întoarcerea la Dumnezeu, ci la faptul că ea trebuie să ocupe cea mai înaltă prioritate în viaţa unui credincios.

Domnul Isus numeşte părăsirea dragostei dintâi „cădere“ şi cere credincioşilor să se pocăiască. (Credincioşii trebuie să se pocăiască atunci când se abat ! – compară cu capitolul 2,16.21; 3,3.19). Ştim că azi credincioşii nu s-au mai întors la prospeţimea începutului. El Însuşi a luat sfeşnicul din Efes, aceasta înseamnă că Adunarea din acest loc a încetat să existe. Remarcând acest lucru, El mai aminteşte că ei urau faptele nicolaiţilor.

După cerinţa adresată în general – valabilă pentru toţi credincioşii din toate timpurile –, urmează o promisiune pentru un singur învingător, care învinge în mijlocul decadenţei, în împotrivirea lui faţă de cel rău. Cei ce pun la inimă această învăţătură trag consecinţa corespunzătoare din aceasta: Aceasta este întoarcerea la dragostea dintâi. În orice moment este posibil ca cel singuratic să ducă o viaţă în teamă de Dumnezeu, urmându-L pe Domnul Isus, chiar dacă cei mulţi se abat. Nu a dat Domnul Isus acest Cuvânt profetic, în acest scop, ca poporul Său să-şi recunoască abaterea, să i-o recunoască Lui şi să se întoarcă la El ?

Răsplata celui ce va birui constă în faptul că va mânca din Pomul Vieţii, care este în Paradisul lui Dumnezeu. Acest Pom este Domnul Isus Însuşi, iar Paradisul lui Dumnezeu este locul bucuriei şi al părtăşiei netulburate cu Domnul Isus.

Scrisoarea către Smirna (Capitolul 2,8–11)

1. Domnul Isus ca Cel dintâi şi Cel de pe urmă (versetul 8).2. El cunoaşte toate necazurile şi nevoile alor Săi. Ei erau deosebit de săraci şi în lipsuri, dar, bogaţi spiritual. El

cunoaşte pe cei ce zic că sunt iudei, dar nu sunt (versetul 9).3. Credincioşii nu trebuie să se teamă; în spatele celor ce îi prigonesc şi se comportă urât cu ei, este diavolul, dar ei de

fapt, sunt probaţi şi disciplinaţi de Dumnezeu. Necazul lor este limitat în timp. Martirii primesc coroana vieţii (versetul 10).

4. Chemarea la ascultare şi promisiunea pentru învingător (versetul 11).

Această scrisoare este cea mai scurtă şi la fel ca Filadelfia, nu primeşte nici un reproş. Smirna este timpul Bisericii din secolul 2 şi 3. Efesul îşi părăsise dragostea dintâi şi creştinătatea nu se întorsese în totalitate la Dumnezeu. Domnul Isus ca Cel Dintâi şi Cel de pe urmă, nu are nici început nici sfârşit. Iov ştia deja că răscumpărătorul lui este viu şi se va arăta la urmă (ultimul) pe pământ (Iov 19,25). Numele Cel Dintâi şi Cel de pe urmă, stă în legătură cu Dumnezeirea Lui veşnică. El a murit ca Om şi a revenit la viaţă. El era deci, Cel care, avea în mâna Sa necazul Smirnei; El nu numai că nu stăvilea necazul, dar chiar El îl stârnea (Amos 3,6). În timpul Smirei, mulţi şi-au dat viaţa pentru Domnul Isus. El nu numai că a mers înaintea lor, dar El îi va şi învia. Ce mângâiere a fost pentru cei credincioşi din acel timp, să aibă un asemenea Domn.

Nimeni nu cunoştea aşa bine ca El necazurile şi prigonirile lor, nimeni nu putea să simtă ca ei, pentrucă nimeni nu a experimentat asemenea necazuri. El simţea sărăcia lor – El Însuşi a fost ca şi ei sărac (2 Corinteni 8,9). În ciuda sărăciei lor lucii privind lucrurile materiale, ei aveau o bogăţie spirituală mare. Nu sunt ascunse în Domnul Isus toate bogăţiile înţelepciunii şi cunoştinţei (Coloseni 2,2.3) ? Batjocurile din partea iudeilor erau foarte dureroase pentru credincioşi. Aceşti batjocoritori erau iudei ca făcând parte din popor, dar în adevăratul sens nu erau iudei, „ ci iudeu este acela care este iudeu înlăuntru “ (Romani 2,29). Dacă ar fi fost temători de Dumnezeu nu ar fi defăimat şi trădat pe cei credincioşi. Astfel s-au dovedit ca fiind o sinagogă (adunare sau adepţi) a satanei. Şi chiar este posibil, ca noi să ne gândim la iudei, având în vedere o grupă de creştini, care introduceau învăţături iudaizante în creştinismul timpuriu şi voiau să aducă pe creştinii de

Page 6: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 6 –

curând întorşi la Dumnezeu la iudaism (Apostolul Pavel se adresează în epistola sa Galatenilor, avertizându-i împotriva acestui pericol mortal.

În spatele oricărei împotriviri este diavolul (în limba greacă diabolos = cel ce aruncă în anarhie), cel care vrea să ducă în dezordine lucrarea lui Dumnezeu. El însă nu poate face decât ceea ce îngăduie Dumnezeu, Cel care prin aceasta îşi urmăreşte atingerea ţelurilor Sale: “... pentru ca să fiţi probaţi“ Domnul folosea cuptorul arzător al suferinţelor, căutând să-şi îndrepte poporul, căuta să separe răul (1 Petru 4,12; Proverbe 17,3). Cât de mângâietor este pentru credincioşi să ştie că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (Romani 8,28).

Domnul Isus ştie de asemenea mai dinainte cât timp ţine o încercare: aici este vorba de 10 zile. Unii comentatori fac referire în acest sens la cele 10 mari valuri de prigoană din secolele 2 şi 3, din care ultima, aceea de sub împăratul roman, Diocleţian, a durat exact 10 ani, de la 303 la 313 după Hristos. După aceea, prigonirile din vremea împăraţilor romani au încetat. Domnul cere alor Săi credinţă, aşa cum El însuşi era Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei.(Evrei 12,2). Sfârşitul unei mărturii cu credinţă până la martiraj, nu este moarte ci înviere la care cununa vieţii este o imagine.

Răsplata învingătorului aici este promisiunea, – că el chiar dacă suferă moartea în trup, nu va trece niciodată prin moartea a doua veşnică, care este condamnarea finală, despărţirea veşnică de Dumnezeu. El nu mai merge la judecata de condamnare veşnică a lui Dumnezeu, pentru că Domnul Isus Hristos, Dragostea lui Dumnezeu, a suportat în locul lui judecata pe crucea de la Golgota.

Scrisoarea către Pergam (Capitolul 2,12–17)

1. Domnul are sabia ascuţită cu două tăişuri (versetul. 12).2. Credincioşii locuiesc la scaunul de domnie a lui satan – totuşi se ţin de Numele Domnului Isus şi de credinţa în El.

(versetul 13).3. Unii se ţin de învăţătura lui Balaam: legături cu lumea ale poporului lui Dumnezeu (curvie) şi introducerea principiilor

rele şi influenţe oculte (închinarea la idoli) (versetul 14).4. Unii se ţin de învăţăturile nicolaiţilor şi nu numai de faptele lor (versetul 15).5. Cererea de a se pocăi şi promisiunea pentru învingător (versetele 16 şi17).

Timpul Pergamului se întinde din anul 313 până în anul 600. Domnul Isus se prezintă ca Judecător, Cel care condamnă legătura Bisericii cu lumea, căci El este Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri. Timpul Pergamului a început cu intrarea în creştinism a împăratului roman Constantin cel Mare în anul 313. Rămâne o întrebare, dacă poate fi vorba de o întoarcere la Dumnezeu sinceră. El a impus creştinismul ca religie de stat şi a constrâns pe supuşii săi să se boteze. Mase de oameni necredincioşi şi-au luat numele de creştini. Împăratul roman a devenit capul suprem al bisericii şi a rămas totodată, preotul suprem păgân, “pontifex maximus” (acesta este încă şi azi titlul papei). Acest lucru a avut ca urmare, o aliere foarte puternică a creştinismului cu lumea. Biserica a devenit tot mai asemănătoare lumii în interese şi scopuri. Biserica, deci, locuia acolo unde era scaunul de domnie al satanei, acolo unde satan, domnul lumii, îşi exercita puterea sa.

În această perioadă de timp au existat martori credincioşi, care nu au tăgăduit Numele Domnului Isus şi credinţa în El (Persoana Lui, dumnezeirea şi umanitatea Lui). Este amintit ca martor credincios, Antipa (acest nume înseamnă împotriva tuturor); el a murit ca martir. Nici un patriarh al bisericilor nu a luptat pentru adevăr ca Augustin (*354, †430) (convertire 386, botez 387; de la 395 episcop de Hippo Regius). El a luptat înainte de orice împotriva donatismului şi a altor diferite învăţături care duc la rătăciri. Câteva din aceste învăţături, care circulau în timpul Pergamului şi care erau combătute de martorii credincioşi, erau arianismul, apolinarianismul şi nestorianismul.

Domnul Isus mustră ţinerea învăţăturilor lui Balaam. După ce le cere să se pocăiască, El îi ameninţă cu război – nu cu întreaga Adunare, ci cu acei care erau dependenţi de aceste învăţături rele. Mulţi comentatori văd în aceasta, războaiele Islamului care a apărut cu creştinătatea de nume, în secolul 7 (a nu se trece cu vederea paralela cu timpul de azi).

Învingătorul primeşte ca promisiune, mana ascunsă, o imagine a Domnului Isus, ca hrană pentru poporul lui Dumnezeu în timpul călătoriei prin pustiu. Învingătorul din Pergam, se ferise să mănânce din jertfele aduse idolilor, de aceea se va hrăni din Hristos. În afară de aceasta, lui i se va da o piatră albă, pe care este scris un nume nou.

Page 7: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 7 –

Scrisoarea către Tiatira (capitolul 2,18–29)

1. Domnul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu – ochi ca para focului, picioare ca arama aprinsă (versetul 18).2. Recunoaşterea lucrurilor bune: lucrare, dragoste, credinţă, slujire şi răbdare (versetul 19).3. Tiatira o suportă pe femeia păgână, idolatră, Izabela, care îşi spune proorociţă; ea amăgeşte pe slujitorii credincioşi ai

lui Dumnezeu, spre a practica curvia şi a mânca jertfa idolilor (versetul 20).4. Îndemnul la pocăinţă (versetul 21).5. Altfel urmează judecata: boală, necaz mare pentru cei nelegiuiţi, moartea copiilor, şi pedeapsa dreaptă potrivit

faptelor Izabelei (versetele 22.23).6. Rămăşiţa este cruţată; credincioşii urmează ca ceea ce au, să păstreze până la venirea Domnului Isus; primul loc în

scrisori unde se vorbeşte despre venirea Domnului Isus (versetul 24.25).7. Promisiune pentru învingător (versetul 26–28).8. Îndemn la auzire (versetul 29).

Timpul Tiatirei este perioada Evului Mediu întunecat, circa dela anul 600 la 1500, timp în care biserica exercita crescător influenţă politică în întreaga Europă. Amestecul nepotrivit al bisericii cu lumea, care începuse în Pergam se extindea. În timp ce Pergam se afla sub protecţia stăpânirii, acum Tiatira exercita dominaţie asupra lumii. Nu se mai vedea nimic din chemarea cerească a Bisericii.

Domnul Isus se prezintă aici ca Fiu al lui Dumnezeu şi nu ca fiu al Mariei, a cărei veneraţie, creştea depăşind veneraţia Domnului Hristos. Biserica a fost zidită numai pe El, ca Fiu al Dumnezeului cel viu, nu pe Petru, pe care oamenii l-au denumit primul papă. Domnul Isus ştie să aprecieze, lucrarea, dragostea, credinţa, slujirea şi perseverenţa. În Evul Mediu au existat mulţi credincioşi consacraţi, precum valdezii, albigenzii, lolarzii şi în final pe lângă mulţi alţii, de-a lungul Evului Mediu, fraţii din Boemia. Apoi Domnul Isus a imputat acceptarea Izabelei - din punct de vedere istoric Izabela este soţia împăratului rău Ahab – 1 şi 2 Împăraţi). Ea profeţea, învăţa şi corupea spre curvie şi slujirea idolilor. La începutul acestei perioade, s-au dezvoltat punctele esenţiale ale celor 7 sacramente „necesare mântuirii“ (botezul, cina, comuniunea, pocăinţa, ultima ungere cu untdelemn, acordarea titlului de “preasfînt” preotului, căsătoria), apoi învăţătura privind transformarea materiei (la cină vinul se transformă în Sângele Domnului Isus, iar pâinea în Trupul Domnului Isus), slujbă pentru Maria (adorarea Mariei ca mamă a lui Dumnezeu), rugăciunea adresată sfinţilor şi adorarea moaştelor, haina fără cusătură, crucifixe din lemnul crucii, purgatoriul, indulgenţe (cumpărarea iertării păcatelor prin fapte de căinţă sau bani) ş.a.m.d.

Domnul a dat bisericii timp să se pocăiască, dar acest timp nu a fost folosit. El va arunca Tiatira într-un pat, aceasta înseamnă într-o stare de boală şi pe împăraţii pământului, care au curvit cu Izabela, îi va expune unui necaz mare. Aceasta este o referire la judecata, care va fi aplicată definitiv curvei (Apocalipsa 17 şi 18). “Copiii ei“ sunt copiii Izabelei, persoane care ocupă un loc în sistemul alterat şi care aşteaptă judecata. Totuşi, în final, fiecare va fi judecat individual, după faptele lui.

Aici există o rămăşiţă credincioasă, care pentru prima oară se desprinde din mulţimea totală, un grup de oameni credincioşi. Domnul îi încurajează, să ţină strâns ce au şi anume până la venirea Lui. El promite învingătorului stăpânire peste neamuri, le va cârmui cu un toiag de fier şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut. Versetele 26 şi 27 sunt o referire la Psalmul 2.8,9, respectiv domnia Domnului Isus, Mesia în Împărăţia păcii; în afară de aceasta, învingătorul va primi Luceafărul de dimineaţă.

Scrisoarea către Sardes (Capitolul 3,1–6)

1. Domnul Isus are toată autoritatea în Adunare. Această Adunare este însă moartă, nu mai este nimic ca mărturie (versetul 1).

2. Cei care au responsabilităţi trebuie să fie veghetori şi să întărească ce rămâne (versetul 2).3. Îndemn la pocăinţă; altfel … , Domnul Isus vine pentru ei ca un hoţ (versetul 3).4. O rămăşiţă credincioasă, care nu şi-a mânjit hainele; aceşti credincioşi vor umbla cu Domnul Isus îmbrăcaţi în alb

(versetul 4).5. Promisiune pentru învingător (versetul 5).6. Îndemn la auzire (versetul 6).

Page 8: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 8 –

În scrisoarea către Sardes (circa 1500 – 1750), nu este vorba atât de mult de reformă, care a fost o lucrare a Duhului lui Dumnezeu, ci de ceea ce s-a dezvoltat politic din aceasta şi anume protestantismul. Protestantismul a fost ce au făcut oamenii din lucrarea lui Dumnezeu. Când Luther s-a pus sub protecţia principelui de Sachsa, a pătruns decăderea. În anul 1555, a fost încheiată pacea religiilor de la Augsburg. În Germania s-a instituit apoi, avizarea cârmuitorului ţării pentru supuşi. Religia a devenit dependentă de stat.

Domnul Isus se prezintă aici ca cel, ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, deci ca cel ce cercetează totul până în temelii. Cele şapte stele sunt personalităţi bisericeşti conducătoare, care sunt răspunzătoare (vor răspunde de ceea ce fac) înaintea Domnului Isus. El cunoaşte lucrarea din Sardes; aprecierea Sa necruţătoare este: Eşti mort. Aici nu mai este vorba de viaţă, ci numai de o mărturie; pot fi cât de multe lucrări, ele nu contează. Domnul Isus îndeamnă la pocăinţă şi anume întoarcerea la ceea ce a primit, Biserica din Sardes de la El, prin reformă. Apoi El le pune cu severitate în vedere consecinţele-surpriză ale judecăţii.

Şi aici, în Sardes, există o rămăşiţă, care s-a păstrat neîntinată; umblarea celor credincioşi era ireproşabilă. Putem aminti aici de pietişti, bărbaţi precum: Paul Gerhardt, Gerhardt Tersteegen, Phillipp Jakob Spenner, August Hermann Francke, Nikolaus Graf von Zinzendorf, ca să amintim numai câţiva. Ca răsplată, ei au în perspectivă haine albe (Puritate şi neprihănire). Această promisiune este repetată învingătorilor, astfel că, numele lor nu va mai fi şters din Cartea Vieţii. Din registrele bisericilor ele au fost deseori şterse, dar numele lor va fi recunoscut în ceruri, Domnul Isus nu se va ruşina cu aceste nume.

Scrisoarea către Filadelfia (capitolul 3,7–13)

1. Domnul Isus ca cel Sfânt şi Adevărat, care deschide şi închide uşile (versetul 7).2. El cunoaşte lucrările; din cauză că ei au putere mică, El le-a dat o uşă deschisă, pe care nu o poate închide nimeni .

Ei au păstrat Cuvântul Lui şi nu i-au tăgăduit Numele (versetul 8).3. Domnul Isus va constrânge sau va obliga oameni din sinagoga satanei, să se plece înaintea lor (versetul 9).4. Domnul Isus îi va păzi de judecată, pentru că ei au păzit Cuvântul răbdării Lui (versetul 10).5. Domnul Isus promite că El vine curând, şi le cere să ţină tare ce au (versetul 11).6. Promisiune pentru învingător7. Îndemn la auzire (versetul 13)

Scrisoarea către Filadelfia descrie timpul trezirii, cam la mijlocul secolului XVIII, când nenumăraţi credincioşi au părăsit bisericile de stat şi acţionau simplu după Cuvântul lui Dumnezeu. Scrisoarea are unele paralele cu aceea care a fost adresată Bisericii din Smirna, căruia de asemenea nu i-a reproşat nimic.

Domnul se prezintă aici ca cel sfânt şi adevărat. Această Adunare L-a cunoscut pe Domnul Isus ca pe cel Sfânt şi Adevărat, aici întâlnim despărţiri de ce este rău şi cercetări atente ale Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul Isus este cel care le-a deschis o uşă. Caracterul Filadelfiei este în exclusuvitate pozitiv:

a) Dragoste de fraţi: nu mai mult şi nici mai puţin ca fraţi, care se iubesc şi trăiesc împreună (compară cu Psalmul 133);

b) Putere mică, de aceea Dumnezeu le-a dat o uşă deschisă;c) Cuvântul Lui păzit: Ascultare şi dragoste pentru Cuvânt – nimic scos şi nimic adăugat;d) Nu tăgăduiesc Numele Lui: recunoaşterea autorităţii Domnului Isus Hristos în toate

domeniile de viaţă.Privind expresia “sinagogă a satanei”, pare mai întâi a fi o referire la iudeii neconvertiţi care se

împotriveau creştinilor, ca în Smirna în mod fanatic. Prin aceasta ei erau instrumente în mâna satanei, o sinagogă a satanei. Cât de adânc era căzut iudaismul, încât a devenit o mână a satanei! Domnul Isus a salvat pe Apostolul Pavel prin harul Lui de acest drum. Aceşti oameni au fost învinşi de Filadelfia (compară cu Isaia 60.14). Ca aplicaţie a creştinismului de azi, este vorba de creştinii de nume, care au întemeiat un sistem religios după modelul iudaic. Astfel de sisteme se bazează pe tradiţii, prescripţii şi ceremonii şi sunt pline de oameni neîntorşi la Dumnezeu. Ei se consideră iudei, aşadar, adevăratul popor al lui Dumnezeu, adevărata Biserică, în realitate însă, ei formează un sistem care este stăpânit de satan, deci este sinagoga satanei.

Page 9: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 9 –

În versetul 10 apare o promisiune deosebită: Domnul Isus va păzi pe aceşti credincioşi de ceasul încercării. Ceasul încercării se referă la ultima săptămână a anului (7 ani), din Daniel 9.24-27, care va avea loc între răpire şi întemeierea Împărăţiei păcii. Ca motivaţie în acest sens, Domnul Isus spune că ei păzesc Cuvântul răbdării Lui, pentru că El aşteaptă cu răbdare, ca să îi ia şi să îi ducă acasă (compară cu 2 Tesalonicieni 3.5). El precizează apoi că El vine curând şi îi îndeamnă să păstreze ce au. În caz contrar ei îşi vor pierde cununa.

Învingătorului El îi promite că îl va face un stâlp în Templul lui Dumnezeu. Pe stâlp va scrie Numele Dumnezeului Său, Dumnezeul Domnului Isus. În afară de aceasta, pe acesta va fi scris numele cetăţii lui Dumnezeu, a noului Ierusalim, care se coboară din cer ( Evrei 13.14). În încheiere, pe acest stâlp va fi scris noul Nume al Domnului Isus, aceasta fiind o dovadă a unei relaţii pur personale a învingătorului cu Domnul Isus.

Scrisoarea către Laodicea (Capitolul 3,14–22)

1. Domnul Isus este Amin, Martorul credincios şi adevărat şi începutul creaţiei lui Dumnezeu (versetul 14).2. Domnul Isus începe cu o mustrare: Laodiceea nu este nici rece, nici în clocot (versetul15).3. Anunţarea judecăţii: Domnul Isus va vărsa din gură Laodicea (versetul 16).4. Laodicea este oarbă, spune că este bogată şi nu are nevoie de nimic, dar e nenorocită, de plâns, săracă,oarbă şi

goală (versetul 17).5. Mijloace de vindecare: aur, haine albe şi alifie pentru ochi (versetul 18).6. Domnul Isus călăuzeşte şi educă pe credincioşii adevăraţi din această Adunare (versetul 19a).7. Îndemn la pocăinţă şi cererea de a deschide şi a cina personal (versetul 19b.20).8. Promisiune pentru învingător (versetul 21).9. Îndemn la a auzi (versetul 22).

Cu Laodicea, istoria Bisericii creştine ajunge la sfârşitul ei. Aici se oferă o privelişte deosebit de tristă. Dar înainte de a se adresa Laodiceei, Domnul Isus se prezintă ca Amin (sau Cel Credincios, Cel Adevărat); El este Împlinitorul tuturor promisiunilor (2 Corinteni 1,20). El este de asemenea Martorul credincios şi adevărat, iar acolo unde Adunarea cade ca mărturie, rămâne El, Martorul credincios (1,5). În afară de aceasta, Domnul Isus este Începutul creaţiei lui Dumnezeu, aceasta înseamnă, începutul unei noi creaţii, pe care El a chemat-o la viaţă şi a cărui pârgă este Adunarea lui Dumnezeu.

El cunoaşte în detaliu starea Laodiceei: Aici se manifestă, starea de căldicel, indiferenţă şi neutralitate. De aceea Domnul Isus, va vărsa din gura Lui pe aceşti adepţi căldicei. În Laodiceea se manifestă mândrie absurdă: credincioşii spun că sunt bogaţi şi nu au nevoie de nimic, ei sunt suprasaturaţi. Domnul Isus nu mai are loc, El stă afară şi cere să fie lăsat să intre. În ochii Lui ei sunt nenorociţi (sau lipsiţi), de plâns (vrednici de milă), săraci (privind starea spirituală), orbi (privind starea proprie şi în cunoaşterea lui Dumnezeu) şi în sfârşit goi (hainele pe care îşi imaginează că le au nu le-ar putea acoperi goliciunea). La Domnul Isus, însă mai este vindecare. De la El, ei pot cumpăra aur (slavă şi neprihănire dumnezeiască), haine albe şi alifie pentru ochi şi aceasta fără plată (Isaia 55,1).

Cu toată abaterea mare de la Domnul Isus, El se adresează acelora pe care îi iubeşte.. Aceştia sunt cei născuţi din nou din această Adunare. El îi scoate din păcat şi se ocupă de ei (îi educă) cu dragoste.

El vrea să îi elibereze de ceea ce este rău. El strigă Adunării în plenul ei, să se pocăiască. Cât timp mai este har pentru ei ? În Laodicea Domnul Isus stă afară. El însă se străduieşte totuşi mai departe pentru unul singur: El bate la uşa inimilor lor şi cere să fie lăsat să intre. Cine aude glasul Lui şi deschide uşa, la acela va intra şi va cina cu el – aceasta este ultima posibilitate a părtăşiei cu Domnul Isus, înainte de a începe noaptea judecăţii.

Domnul Isus promite învingătorului, că va sta cu el pe tronul Său, aceasta înseamnă că va domni cu el. În încheiere, urmează îndemnul la a auzi. Din punct de vedere profetic, cu aceasta se termină perioada harului.

Page 10: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 10 –

Capitolul 4

1. Cerul deschis – Ioan trebuie să urce acolo (versetul 1).2. În cer era scaunul de domnie a lui Dumnezeu (versetul 2.3).3. Cei 24 de bătrâni şedeau pe scaune de domnie (versetul 4).4. Scaunul de domnie este înconjurat de fulgere, glasuri, tunete şi foc (versetul 5).5. Marea de sticlă şi cele 4 făpturi vii (versetele 6–8).6. Făpturile vii proclamă gloria lui Dumnezeu şi îI dau cinste (versetul 9).7. Bătrânii cad la pământ şi se închină înaintea lui Dumnezeu (versetul 10.11).

Capitolele 4 şi 5 sunt o introducere spre judecăţi, o scenă în cer. Aici găsim pregătirea pentru instaurarea Împărăţiei Domnului Isus Hristos pe pământ. Acest capitol dă un răspuns la întrebarea: Cine poate exercita judecata? În urcarea lui Ioan în cer, putem vedea un indicator al răpirii tuturor celor credincioşi adevăraţi (1Tesalonicieni 4,14–18), care va avea loc la sfârşitul perioadei creştine a Harului şi anume, înainte de judecată (compară 3,10). Ioan a văzut lucruri care şi azi ţin tot de viitor (capitolul 1,19). Dumnezeu stă pe scaunul de domnie, dar descoperit în Omul Isus Hristos; Dumnezeu i-a dat autoritate şi ca Fiu al Omului, să exercite judecata (Ioan 5,26.27; Faptele Apostolilor 17,31) şi toată puterea (Matei 28,18). Cele două pietre preţioase de iaspis şi de smaragd, reflectă gloria Sa ca şi Creator (21,10.11). El este cel care prin guvernarea Sa, va pune totul în ordine, fiind pe punctul de a curăţii pământul prin judecată. În acest sens, curcubeul, de culoarea smaragdului este un semn al promisiunilor Sale. Dumnezeu a dat atunci, după potop, curcubeul, pentru ca oamenii, să-şi amintească de promisiunea Sa, că El nu va mai distruge pământul cu un potop (Geneza 9). Cei 24 de bătrâni, sunt o imagine a tuturor sfinţilor, care trăiau pe pământ la răpire şi a acelora care au înviat în acel moment – atât din perioada de timp de la Adam până la Cincizecime, cât şi de la Cincizecime până la răpire. Ei vor exercita Judecata cu Domnul Isus Hristos şi vor domni împreună cu El, pentru că sunt preoţi (în haine albe) şi împăraţi (purtând cununi de aur) (1,6; 1Petru 2,5.9). Din scaunul de domnie ies fulgere, glasuri şi tunete. Duhul lui Dumnezeu este văzut în cele 7 efecte ale Lui, ca flăcări de foc (capitolul 1,4); focul este o imagine a Sfinţeniei mistuitoare a lui Dumnezeu (Evrei 12,29), în care Domnul Isus Hristos va exercita judecata. În faţa scaunului de domnie, Ioan vede o mare de sticlă, aici nu este amestecată cu foc (compară cu 15,2) Sfinţii din faţa scaunului de domnie, nu mai au nevoie de apa curăţirii, pentrucă acum sunt pe deplin fără păcat. Apoi Ioan vede 4 fiinţe vii, care sunt pline de ochi şi fiecare are 6 aripi. Acestea sunt caractere ale îngerilor, ele simbolizează însă, însuşiri ale lui Dumnezeu, precum şi ale Domnului Isus Hristos:

Leu (rege al animalelor) = Tărie Taur = perseverenţă om = duh, inteligenţă vultur = viteză

Aceste însuşiri sunt caracteristice şi pentru judecată. Aceste fiinţe vii veghează asupra sfinţeniei lui Dumnezeu, strigând zi şi noapte: Sfânt,Sfânt,Sfânt. Ele Îl preamăresc pe Dumnezeu ca Jahve (cel veşnic), ca Elohim (Dumnezeu creator) (compară capitolul 1,8) şi ca acela care a fost, care este şi care vine, ca cel Neschimbat, care nu se schimbă niciodată, care este întotdeauna acelaşi, atât în sfinţenia şi dreptatea Lui, cât şi în dragostea şi mila Lui faţă de oameni. În final, judecăţile servesc eliberării celor neprihăniţi şi instituirii împărăţiei dreptăţii şi păcii.. Făpturile vii, aduc lui Dumnezeu glorie, cinste şi mulţumire. Cei 24 de bătrâni se închină înaintea lui Dumnezeu şi aruncă coroanele înaintea Tronului. Versetul 11 confirmă încă o dată, că Dumnezeu, stă pe Tron, reprezentat prin Domnul Isus. El este Fiul Omului şi în acelaşi timp, Fiul veşnic al lui Dumnezeu şi Creatorul (Ioan 1,1–3; Coloseni, 1,15; Evrei 1,3).

Capitolul 5

1. Cel ce şade pe tron are o carte pecetluită (versetul 1).2. Cine este vrednic să deschidă cartea? Nimeni, nici în cer, nici pe pământ (versetul 2.3).3. Leul din Iuda poate deschide Cartea (versetul 4.5).4. El este Mielul care părea junghiat; Mielul are 7 coarne şi 7 ochi şi a luat Cartea (versetul 6.7).

Page 11: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 11 –

5. Fiinţele vii şi bătrânii cad cu faţa la pământ înaintea Mielului – Bătrânii au harfe şi tămîie şi cântă un cântec nou (versetul 8–10).

6. Îngerii, fiinţele vii şi bătrânii, preamăresc pe Miel (versetul 11.12).7. Toată creaţia se uneşte şi cântă slavă şi laudă Mielului (versetul 13.14).

Pe tron stă Dumnezeu (Capitolul 4), reprezentat însă prin Domnul Isus, care s-a descoperit ca Dumnezeu. „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea“ (Coloseni 1,15). În mâna Sa dreaptă are o Carte deschisă şi pe dinăuntru şi pe dinafară, Carte care este pecetluită. Ea (Cartea) aminteşte de un act de proprietate. Astfel apare întrebarea: cui aparţine pământul? Prin căderea în păcat el (pământul) a ajuns în stăpânirea diavolului, a prinţului lumii (Ioan 12,31; 14,30; 16,11). Când Domnul Isus a săvârşit lucrarea de răscumpărare pe cruce, a cumpărat cu acest preţ, luând înapoi, pământul şi oamenii de pe el. Dumnezeu a stabilit în planul Său, ca în Împărăţia păcii: „...a-şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile, cele din ceruri şi cele de pe pământ.“(Efeseni 1,10). Numai El singur este vrednic, să deschidă Cartea şi să rupă cele 7 peceţi. Prin întrebarea îngerului, toată atenţia cade asupra Domnului Isus. Răscumpărarea pământului, cuprinde şi faptul că pământul va fi curăţit prin judecată, pentru ca să fie potrivit pentru binecuvântările lui Dumnezeu. Ioan plânge, pentru că nu se găseşte nimeni, care să deschidă Cartea. Apoi vine unul din cei 24 de bătrâni, care au înţelegerea planurilor lui Dumnezeu şi îi spune că nu trebuie să plângă. Este Cineva acolo, care a învins toate piedicile, toate împotrivirile satanei: Leul din seminţia lui Iuda. Leul este regele animalelor şi prin aceasta, o imagine a Domnului Isus, care este Regele Regilor. În Geneza 49, 9,10, găsim prima referire, despre Domnul Isus ca şi Leul din Iuda. Acolo El este numit Şilo (Cel aducător de linişte, Cel ce întemeiază pacea). În afară de aceasta, Domnul Isus este rădăcina lui David. El va deschide Cartea, îi va rupe peceţile şi va desăvârşi planurile de mântuire ale lui Dumnezeu cu privire la pământ. Ioan vede în mijlocul Tronului un Miel părând a fi înjunghiat. Mielul este un simbol pentru Domnul Isus, ca Om pe pământ. Cu câtă sălbăticie a fost El omorât de oameni! De fapt, Dumnezeu, L-a dat ca Miel, pentru ca să ridice păcatul lumii (Ioan 1,29). Acum El este pe punctul de a exersa judecata şi a intra în puterea stăpânirii Lui. Tronul este înconjurat de 4 făpturi vii şi de 24 de bătrâni. Ei iau parte la judecată. Cele 7 coarne sunt un simbol reprezentând atotputerea Domnului Isus Hristos ca Împărat şi cei 7 ochi, un simbol pentru atotştiinţa Lui. Cei 7 ochi ne indică totodată pe Duhul Sfânt, prin care Domnul Isus va exercita judecata. Apoi Domnul Isus vine şi ia Cartea din mâna Celui ce şade pe tron. Despre aceasta avem o paralelă în Daniel 7,13.14: „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un Fiu al omului ( Domnul Isus Hristos ca Om); a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile (Domnul Isus Hristos ca Dumnezeu veşnic) şi a fost adus înaintea Lui. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată“. În momentul în care Mielul ia Cartea, cele 4 făpturi vii şi cei 24 de bătrâni, se închină Mielului. În afară de aceasta, bătrânii au harfe şi potire din aur pline cu tămâie. Cu harfele acompaniază cântecele de laudă şi tămâia din potirele de aur este o imagine a rugăciunilor sfinţilor, care sunt între timp pe pământ (capitolul 7). În vremea Vechiului Testament, tămâia era adusă de preoţi. În Psalmul 141,2, David se roagă ca Dumnezeu să-i primească rugăciunea plăcută ca tămâia. Nu este vorba de rugăciunea bătrânilor şi de ceea ce fac ei, ci de rugăciunile sfinţilor, care sunt în timpul judecăţii aici pe pământ şi care strigă atunci spre Dumnezeu. Bătrânii cântă o cântare nouă în legătură cu jertfa tămâierii, cu care glorifică pe Mielul care va rupe pecetea. Ei cântă despre faptul că Mielul va rupe pecetea, pentru că El a fost înjunghiat şi a răscumpărat pentru Dumnezeu, oameni din toate popoarele şi a făcut din ei împăraţi şi preoţi, care vor domni de asemenea pe pământ. Bătrânii nu se gândesc în acest timp la ei înşişi, ci la sfinţii care sunt pe pământ şi care îi reprezintă ca preoţi. Apoi glorificarea se amplifică: Ioan aude glasurile multor îngeri. Nu se spune că ei cântă – cântatul este privilegiul celor răscumpăraţi – însă ei Îl glorifică pe Miel, scoţând în relief 7 însuşiri: puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, onoarea, slava şi binecuvântarea. Apoi toată creaţia din cer şi de pe pământ se armonizează: ei înalţă pe Acela care şade pe tron şi pe Miel şi Îi oferă 4 proclamări ale gloriei: Binecuvântare, Onoare, Slavă şi Putere şi aceasta din veşnicie în veşnicie. Făpturile vii amplifică lauda cu un Amin; bătrânii cad cu teamă sfântă cu faţa la pământ şi se

Page 12: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 12 –

închină. Cuvintele pe care le rostesc la închinare nu sunt redate, probabil că acestea nu pot fi exprimate.

Capitolul 6

1. Mielul rupe una după alta peceţile; o fiinţă vie strigă de patru ori : „ Vino!“ (versetul1).2. Apar patru cai, mai întâi unul alb, apoi unul roşu, unul negru şi la sfârşit unul galben (versetele 2–8).3. Martirii de sub altar cer lui Dumnezeu răzbunare; ei trebuie să mai aştepte puţin timp până când împreună robii şi

fraţii lor vor fi murit ca martiri (versetele 9–11).4. Cutremure şi semne în soare, lună şi stele ; cerul se strânge, munţii şi insulele se mută dela locul lor (versetele 12–

14).5. Panica oamenilor de teama Mielului şi a zilei Lui (versetele 15–17).

După privirea profetică a istoriei bisericilor unde am văzut Tronul lui Dumnezeu şi a Mielului, precum şi pe bătrâni şi fiinţele vii, cu capitolul 6 încep judecăţile. Cu peceţile judecăţilor, ne găsim în perioada dintre răpirea Adunării şi Împărăţia păcii 1. Mielul rupe una după alta 7 peceţi. Este Domnul Isus care ca Miel, curăţă pământul prin judecăţi. La exercitarea judecăţii participă cele 4 fiinţe vii: La primele 4 judecăţi ale peceţilor, cîte una din fiinţele vii strigă „Vino!“. După fiecare strigăt, apare un călăreţ pe un cal. La prima pecete apare un călăreţ pe un cal alb, care are în mână un arc şi primeşte o coroană; lui i se acordă victoria (6,1.2.). Descrierea este atât de sumară, că nu putem să spunem, cine este călăreţul şi ce teritoriu a cucerit atât de repede. Această cucerire a avut loc fără vărsare mare de sânge. S-au emis multe păreri, cine ar putea să fie acest călăreţ, în nici un caz nu este Domnul Isus Hristos, care vine mai târziu din cer călare pe un cal alb (19,11). Domnul Isus Hristos foloseşte acest cuceritor pentru împlinirea scopurilor Sale. La a doua pecete, vine un călăreţ pe un cal roşu (6,3.4). Călăreţului i se dă să ia pacea de pe pământ, i se dă de asemenea o sabie mare (de fapt un cuţit pentru înjunghiat): un timp al războaielor civile, ale terorismului şi anarhiei. Oamenii se înjunghie unii pe alţii. Înainte de a veni o pace reală, există un timp al urii cumplite. La a treia pecete vine un călăreţ pe un cal negru; în mână are o cumpănă (Apocalipsa 6,5.6). Negru este culoarea morţii şi a tristeţii. Un cor de grâu (circa 1,1 litri) este la fel de scump cât o pâine de grâu circa 70 Euro – o pâine de orz, costă un sfert din aceasta. Uleiul şi vinul sunt bunuri de lux şi sunt folosite în scopuri medicinale (Luca 10,34). Acestea două şi le permit numai bogaţii. Este un timp de foamete, inflaţie şi prăbuşire a economiei. La a patra pecete apare un călăreţ pe un cal galben (6,7.8). Pentru prima dată acestui călăreţ i se spune numele: Moartea. După ea vine locuinţa morţilor. Amândouă acestea primesc autoritatea să omoare a patra parte din locuitorii pămîntului. Literal acest sfert înseamnă o masă de oameni morţi de circa 1,5 miliarde de oameni. Cifra 4, este cifra pământului, a tuturor celor 4 puncte cardinale. Este vorba aşadar de catastrofe mondiale. Moartea în masă are loc aşadar prin 4 judecăţi ale lui Dumnezeu: (a) moarte năpraznică, (b) foamete, (c) ciumă (epidemii) şi (d) animale sălbatice (grozăvii); compară cu Ezechiel 14,21.

11. Acest timp este ultima săptămână a anului profetului Daniel ( Capitolul 9,24-27), care durează 7 ani. Aceşti 7 ani se împart în două părţi egale de câte 3 ani şi jumătate. În primii 3 ani şi jumătate au loc judecăţile peceţilor (Matei 24,4-14) şi în ultimii trei ani şi jumătate, judecăţile trâmbiţelor şi ale potirelor (Apocalipsa 8; 9; 16) vezi şi anexa 3.

Judecata peceţilor Verset Simbol Eveniment

1 6,1.2 Cal alb Întronarea unui domnitor puternic, care devine puternic în mod paşnic.

2 6,3.4 Cal roşu Pacea este luată de pe pământ.Apar revolte, războaie civile, anarhie şi terorism.

3 6,5.6 Cal negru Cântar, foamete, prăbuşiri economice, inflaţii financiare, imposibilitate de a procura alimente de bază.

4 6,7.8 Cal galbenMoarte şi locuinţa morţilor, foame şi fiare sălbatice. Moarte în masă prin foame şi epidemii.

5 6,9–11 AltarMartirii primilor 3 ani şi jumătate cer răzbunare.

6 6,12–17 soare, lună, stele Distrugerea ordinii din creaţie.

7 8,1–5 7 îngeri – 7 trâmbiţe Marele preot dă putere rugăciunilor.

Page 13: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 13 –

La a cincea pecete Ioan vede sub un altar sufletele celor care au murit şi încă nu au înviat, care au fost omorâţi cu sălbăticie din pricina credincioşiei lor faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi din cauza mărturiei pe care au depus-o despre Dumnezeu (6,9–11). Ei strigă pe Dumnezeu pentru răzbunarea uciderii lor (Psalmul 94,1–3; 149,7). Pentru un martir creştin nu se potriveşte strigătul după răzbunare. În acest timp însă, strigătul pentru răzbunare corespunde intenţiei lui Dumnezeu, care va fi răzbunarea faţă de vrăjmaşii Lui, care locuiesc pe pământ. Martirii primesc o haină albă. Li se spune că ei trebuie să aştepte, până vor fi omorâţi mai departe martiri, aceia care vor fi omorâţi în necazul cel mare (20,4-6). Timpul scurt al strigătelor martirilor se termină, când vor fi înviaţi la începutul Împărăţiei păcii. La a şasea pecete, Ioan vede cum are loc un cutremur mare (6,12–17). Nu este întâmplător că acum catastrofele care urmează, preced strigătului martirilor. Soarele devine negru ca un sac de păr, luna ca sângele şi stelele cad pe pământ. Toate acestea trebuie să le privim simbolic, pentru că dacă ar cădea o singură stea pe pământ, acesta ar fi aruncat de pe orbita lui în cosmos. În final, cerul este strâns ca un sul de carte: întreaga ordine fizică a planetei pământ va fi zdruncinată, munţii şi insulele vor fi smulse din locul lor, puterile autorităţilor şi cele economice vor fi cutremurate. Toţi oamenii – cei sus puşi, bogaţii şi sclavii – vor fi cuprinşi de groază: ei se ascund în peşteri şi cer stâncilor şi munţilor să îi acopere. Oamenii ştiu acum că, Mielul – acel Împărat lepădat al lui Israel - este Cel care acum, revarsă mânia Lui pe pământ şi aduce judecata peste întregul pământ. Ziua mâniei Lui începe cu judecăţile trâmbiţelor de la capitolul 8, dar mai înainte ni se arată în capitolul 7 o perpectivă a lucrării pline de har a lui Dumnezeu cu oamenii, pe care El îi salvează în cel mai întunecat moment a istoriei omenirii.

Capitolul 7

1. În cele 4 colţuri ale pământului 4 îngeri ţin 4 vânturi ale pământului, pentru ca marea şi pomii să nu fie distruse. Un înger din răsărit strigă celor 4 îngeri, ca să aştepte, până vor fi pecetluiţi robii lui Dumnezeu (versetele 1–3).

2. Din poporul Israel sunt sigilaţi 144.000 (versetele 4–8).3. O mare mulţime de oameni din toate popoarele în faţa tronului Mielului (versetele 9–12).4. Un înger explică lui Ioan, că mulţimea mare de popor vine din necazul cel mare (versetele 13–15).5. Mielul va paşte aceşti oameni şi-i va duce la ape proaspete; Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor (versetele

16.17).

Capitolul 6 se termină cu o imagine a unei aşteptări înfricoşătoare a mâniei Mielului. Capitolul 7 dă un răspuns la întrebarea: care oameni vor fi în viaţă şi vor ajunge acest timp al sfârşitului? Judecăţile necazului cel mare nu se pot dezlănţui, atât timp cât cei 4 îngeri, care au autoritate asupra celor 4 vânturi, stau în spate. Apoi Ioan vede un alt înger, care urca dela răsăritul soarelui; mulţi comentatori văd în acesta pe Domnul Isus ( 8,3; 10,1). Se spune despre El, că El are pecetea Dumnezeului cel Viu. Cu aceasta El pecetluieşte pe iudeii care se tem de Dumnezeu – aici sunt numiţi robii lui Dumnezeu – din seminţii diferite. Până acum cei 4 îngeri nu trebuiau să vatăme pământul, marea şi pomii. În următorul pasaj (versetele 4–8) este dat numărul celor sigilaţi din Israel: 144.000, din fiecare seminţie 12.000. Fără îndoială această cifră este simbolică. În aceste cifre lipsesc cele două seminţii, ale lui Efraim şi a lui Dan; pentru aceasta este amintit Iosif. Efraim şi Dan sunt cele două seminţii, care pe vremuri s-au unit în mod deosebit (Osea 4,17; 12,15; Judecători 18). Aceasta nu înseamnă însă că în Împărăţia păcii nu va exista nici un efratit sau danit; moştenirea lor este amintită în Ezechiel 48. Dumnezeu va păzi în timpul judecăţilor îngrozitoare, oameni din toate seminţiile poporului Său; este numai Harul Său, şi va face în felul Lui aceasta. Aceşti izbăviţi din Israel, sunt cei care, reprezintă la sfârşit Israelul: „ ... şi atunci tot Israelul va fi mântuit“ (Romani 11,26). Cei pe care Dumnezeu îi va izbăvi, nu vor fi însă, numai oameni din poporul Israel, ci din toate seminţiile, popoarele şi limbile – nu sunt puţini: o mulţime mare de popor, pe care nimeni nu o poate număra (versetele 9–17). Deşi aceşti oameni sunt pe pămînt, ei sunt văzuţi ca şi cum ar fi în cer în faţa tronului lui Dumnezeu şi al Mielului. Ei poartă, ca şi martirii din capitolul 6,11, haine albe, pe care le-au spălat în Sîngele Mielului. Neprihănirea lor se întemeiază pe lucrarea de ispăşire a Domnului Isus Hristos. Ei ţin în mâini ramuri de palmier, ca semn al biruinţei. Ei s-au împotrivit amăgirilor fiarei (Apocalipsa 13) şi au rămas credincioşi lui Dumnezeu şi Mielului.

Page 14: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 14 –

Ei laudă cu glas tare pe Dumnezeu şi pe Miel (Versetul 10). Ei adresează cauza izbăvirii lor numai lui Dumnezeu şi Mielului. Dumnezeu i-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să intre în Împărăţie: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii“ (Matei 25,34). Şi pentru aceşti oameni este valabil principiul, că Dumnezeu în suveranitatea Lui i-a ales mai dinainte2; şi pentru ei a murit Mielul la cruce, şi şi-a vărsat acolo sîngele Său şi pentru ei. Este un moment sărbătoresc, când marea mulţime de popor laudă pe Dumnezeu şi pe Miel pentru mântuire (versetele 10–12). Lauda se petrece în faţa tuturor îngerilor, a bătrânilor şi a celor 4 făpturi vii. Pentru ei este momentul să cadă la pământ şi să se închine lui Dumnezeu. Ei întăresc lauda lui Dumnezeu cu un „Amin!“ şi o amplifică cu o binecuvântare de şapte ori: Binecuvântare, Glorie, Înţelepciune, Mulţumire, Onoare, Putere şi Tărie. Unul din bătrâni îndreaptă privirea lui Ioan spre mulţimea mare de oameni care sunt îmbrăcaţi în haine albe, şi îl întreabă dacă ştie cine sunt aceşti oameni, şi de unde vin. La răspunsul lui Ioan: „Tu ştii ...“ el primeşte o descriere a acestor oameni:

1. Ei vin din necazul cel mare.2. Ei au hainele spălate şi albite în sângele Mielului.3. Ei sunt înaintea lui Dumnezeu, care şade pe Tronul Său.4. Ei slujesc lui Dumnezeu zi şi noapte în Templul Său.5. Dumnezeu va întinde cortul Său peste ei.6. Lor nu le va mai fi foame nici sete.7. Nu-i va mai dogorî nici soarele nici vreo altă arşiţă.8. Mielul care stă în mijlocul scaunului de domnie îi va duce la izvoarele apelor vieţii.9. Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.

Deşi capitolul 7 este plasat ca timp între judecăţile peceţilor primilor trei ani şi jumătate după răpire şi începutul necazului cel mare, el conţine totuşi o privire asupra oamenilor care supravieţuiesc la sfârşitul necazului cel mare. Harul lui Dumnezeu se dovedeşte puternic, în faptul că El păzeşte in intervalul acestui timp pe oameni. Dacă durata necazului cel mare nu ar fi fost limitată la 3 ani şi jumătate, nu ar mai fi fost salvat nimeni, aşa cum a spus Domnul Isus în Matei 24,22. Astfel, în acest capitol găsim pe cei 144.000 pecetluiţi din Israel şi mulţimea mare din toate popoarele. Ei vor fi cunoscut nenorociri inimaginabil de mari. Necazul şi mesajul Evangheliei Împărăţiei, i-a constrâns să se recunoască înaintea lui Dumnezeu ca păcătoşi şi să ia ca refugiu Sângele Mielului ( Matei 24,14). Ei au experimentat Harul iertător al lui Dumnezeu şi îndreptăţirea prin Sângele Domnului Isus. Aceasta îi învredniceşte să vină în prezenţa lui Dumnezeu care şade pe Tronul Său. Cine ar putea face altfel decât asemenea oameni care au linişte şi pace în inimile lor ? Scaunul de domnie este în Apocalipsa scaunul cârmuirii şi judecăţii, pe care o exercită Domnul Isus Hristos. În afară de aceasta, cei izbăviţi Îi slujesc în orice timp în templul Său. Aceşti oameni vor sluji lui Dumnezeu ca preoţi, deşi nu fac parte din Adunare. Ei se află pe pământ deşi am putea avea impresia că ei ar putea fi în cer. Pe baza răscumpărării ei sunt aduşi în prezenţa lui Dumnezeu, ca diferenţa dintre pământ şi cer să fie de asemenea înlăturată. Ei au cunoscut foamea şi setea. (Deja în anii precedenţi, mulţi oameni muriseră datorită foametei îndelungate 6,7.8). Soare şi arşiţă semnifică aici dogoarea necazului cel mare, care aminteşte de cuptorul aprins în care au fost aruncaţi cei trei prieteni ai lui Daniel (Daniel 3). Aceşti oameni izbăviţi vor experimenta protecţia lui Dumnezeu, care îşi va întinde cortul peste ei. Cât de binefăcător va fi aceasta pentru ei! Cât de dulce este bucuria după un timp de suferinţe mari! În final ei vor accepta că Mielul este Păstorul lor bun – El, care desăvârşeşte guvernarea lui Dumnezeu - El, care îi paşte şi îi conduce la izvoare cu apa vieţii (Psalmul 23,2).

22. Ei nu fac parte din oamenii care sunt aleşi „înainte de întemeierea lumii“. Acest lucru este valabil numai pentru credincioşii, care fac parte din Adunare şi care au o parte cerească veşnică (vezi Ioan 17,24; Efeseni 1,4); numai credincioşii din Adunare vor avea un loc în Casa Tatălui (Ioan 14,1-3)

Page 15: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 15 –

Dumnezeu Însuşi se angajează să şteargă urmele triste de pe feţele lor. Ce imagine a gingăşiei lui Dumnezeu, care ia parte la suferinţele lor ! Dumnezeu îi va mângâia, aşa cum este cineva mângâiat de mama sa (Isaia 66,13). Acelaşi lucru citim despre Dumnezeu, când El după noua creaţie a cerului şi pământului, va şterge lacrimile oamenilor de pe noul pământ (21,4).

Capitolul 8

1. Ruperea pecetei a 7-a, o tăcere în cer - 7 îngeri primesc 7 trâmbiţe (versetele 1.2).2. Un alt înger dă celor ce se roagă puterea sfinţilor; după aceea el umple cădelniţa cu foc şi îl aruncă pe pământ

(versetele 3–5).3. Primii 4 îngeri sună cu trâmbiţa unul după altul (versetele 6–12).4. Un vultur zboară pe cer şi strigă din cauza celor trei judecăţi ale trâmbiţelor, de trei ori ”vai” asupra locuitorilor

pământului (versetul 13).

Primele 6 peceţi au fost rupte în capitolul 6. Acum, după întreruperea din capitolul 7, urmează ruperea celei de a 7-a peceţi şi această pecete deschide cele 7 judecăţi ale trâmbiţelor. În cer începe întâi o tăcere de o jumătate de oră. Este liniştea dinaintea furtunii. Judecăţile următoare vor fi îngrozitoare; ele au loc în cel mai negru timp, care a existat vreodată pe pământ: timpul necazului cel mare (Matei 24,15–22). Ioan vede 7 îngeri cărora li se dau 7 trâmbiţe. Între judecăţile peceţilor şi judecăţile trâmbiţelor există o relaţie strânsă, iar judecăţile trâmbiţelor provin din judecăţile peceţilor. Judecăţile peceţilor au avut loc în preştiinţa lui Dumnezeu, astfel oamenii vor auzi clar glasul lui Dumnezeu – acest glas nu va fi asurzitor. Înainte ca îngerii să sune cu trâmbiţa, apare un Înger, care exercită lucrarea de Mare Preot, la altarul arderii de tot; aceasta este o imagine a Domnului Isus Hristos ca Mare Preot. El are o cădelniţă, apoi i se dă multă tămâie, pentru ca El să dea putere rugăciunilor sfinţilor în timpul necazului cel mare (compară cu 13,7-10). Tămâia se ridică cu rugăciunile spre Dumnezeu de la altarul de aur. La sfârşit, îngerul umple cădelniţa cu foc şi îl aruncă pe pământ. Atunci apar glasuri, tunete, fulgere şi un cutremur de pământ. Este Domnul Isus Însuşi Cel care exercită judecata (Ioan 5,27; Faptele Apostolilor 17,31). Însă înainte de a judeca, El intervine pe pământ pentru sfinţi (cei credincioşi). Acest lucru demonstrează că judecata va fi un răspuns la rugăciunile sfinţilor (a celor credincioşi). Judecăţile trâmbiţelor sunt redate în tabelul alăturat. Primele patru judecăţi ale trâmbiţelor formează o unitate, este vorba de pământ, mare, râuri, izvoare de apă şi la sfârşit, cer. Două treimi din pământ nu este lovit, ci o treime. De ce este aici vorba de a treia parte? Numărul trei în Biblie este numărul Apocalipsei (descoperirii). Este simplu de a face legătura, de a ne gândi la partea pământului unde Dumnezeu s-a descoperit în mod deosebit în creştinism. Este în mod evident teritoriul, unde se găseşte creştinătatea căzută. La prima trâmbiţâ este aruncat pe pământ grindină şi foc amestecate cu sânge. La a 7-a plagă asupra Egiptului a apărut de asemenea grindină amestecată cu foc (Exod 9,22–26). Focul reprezintă fulgerele care însoţesc grindina. Amestecul cu sînge este o imagine a faptului că această judecată aduce moartea. Este lovită a treia parte din pământ şi din pomi şi toată iarba. La a doua trâmbiţă un munte mare care arde este aruncat în foc. (Ieremia 51,25), Acest munte este un simbol pentru o putere a lumii care este scufundată în haos (compară cu Egiptul în Isaia 19,5 –10). Căderea unui asemenea imperiu nu va rămânea fără urmări în economia mondială. La a treia trâmbiţă, o stea mare cade din cer. Aici poate fi vorba de o personalitate aflată pe o poziţie de cel mai înalt rang al vieţii politice sau religioase. Căderea acestei persoane are efecte

Judecăţile trâmbiţelor capitol judecată

1 8,7grindină şi foc, amestecate cu sânge, sunt aruncate pe pământ – a treia parte a pământului şi pomii, de asemenea toată iarba sunt arse.

2 8,8.9Un munte care arde se prăbuşeşte în mare – a treia parte din mare se transformă în sânge – sunt distruse a treia parte a vapoarelor.

3 8,10.11

O stea arzătoare care arde, cu numele Pelin, cade peste a treia parte din râuri şi izvoare de apă – a treia parte din apă devine amară. Mor mulţi oameni din această cauză.

4 8,12A treia parte din stele se întunecă, aşadar a treia parte a zilei şi a nopţii.

5 9,1–11Omenii nepecetluiţi (= iudeii fără Dumnezeu) sunt chinuiţi de asirian (= împăratul nordului)

6 9,12–21Înfluenţe nimicitoare din orient – a treia parte din oameni sunt omorâţi.

7 11,15–18Mânia lui Dumnezeu şi domnia Domnului Isus Hristos.

Page 16: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 16 –

catastrofale asupra multor oameni, care datorită acestei căderi, mor spiritual. Amărăciunea pelinului este un indicator asupra urmărilor acestei căderi de la Dumnezeu. La a patra trâmbiţă este judecată a treia parte din soare, lună şi stele: autorităţile conducătoare ale ţărilor „fost creştine“ (mari, mijlocii şi mici) sunt bătute şi întunecate. În locurile unde cândva fusese dată din partea lui Dumnezeu lumina minunată a descoperirilor Sale, pătrunde întunericul total. Capitolul se încheie cu un vultur, care zboară în mijlocul cerului şi care anunţă cele trei ultime judecăţi grele ale trâmbiţelor. Expresia, „care locuiesc pe pământ“ denumeşte oameni a căror minte şi obiceiuri sunt orientate în exclusivitate pentru pământ (6,9–11).

Capitolul 9

1. La a cincea trâmbiţă, a căzut o stea din cer pe pământ; acest al cincilea înger primeşte cheia fântânii adâncului. Fumul din adânc întunecă soarele şi văzduhul. Lăcustelor din adânc li s-a dat putere să chinuiască cinci luni pe oamenii care nu aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu (versetele 1–5).

2. Oamenii vor să moară, dar nu pot (versetul 6).3. Descrierea lăcustelor; împăratul lor este îngerul adâncului (versetele 7–12).4. La a şasea trâmbiţă, cei patru îngeri care sunt legaţi la Eufrat, trebuie să fie dezlegaţi, pentru ca ei să omoare a treia

parte din oameni (versetele 13–19).5. Ceilalţi oameni nu se pocăiesc, ci se închină dracilor şi idolilor, continuă să ucidă, să curvească şi să fure. Ei nu se

pocăiesc de aceste fapte (versetele 20.21).

Acest capitol continuă descrierea judecăţilor trâmbiţelor (a 5-a şi a 6-a trâmbiţă), care sunt totodată cele două vai-uri (8,13; 9,12; 11,14). La a 5-a trâmbiţă Ioan vede o stea care cade din cer. Pe cine imaginează această stea? Unii presupun că este anticristul, alţii satan. În orice caz este vorba de cineva care primeşte autoritatea cheii adâncului şi care deschide imediat după aceea adâncul. Fumul care se ridica face ca soarele şi văzduhul să se întunece. În zilele noastre, Dumnezeu opreşte dezlănţuirea puterilor demonice, dar în timpul sfârşitului va avea loc o mare întunecare a oamenilor care vor fi loviţi. Din fum ies lăcuste cu ace otrăvitoare ca scorpionii. În natură nu există astfel de lăcuste, ele sunt simboluri pentru puteri demonice, care cad asupra oamenilor care nu au pecetea lui Dumnezeu. În capitolul 7,1-8 am văzut oamenii care sunt sigilaţi; iudeii credincioşi. Aici este vorba de iudei necredincioşi, care nu se întorc la Dumnezeu, ci îl vor accepta pe anticrist ca pe Mesia. Dumnezeu foloseşte aceste puteri rele pentru împlinirea planurilor Lui. Aşa a permis Dumnezeu o dată lui Satan, să se atingă până la un anumit grad de Iov (Iov 1 şi 2). Puterile demonice, îi vor chinui pe oameni un timp, dar nu îi vor omorî. Numai Dumnezeu este singurul care are putere asupra vieţii şi a morţii (Deutoronom 32,39; Eclesiastul 8,8). Demonii sunt ca o armată de cai care poartă lupta, ei au putere (coroane) şi inteligenţă mare (feţe de oameni). Totodată ei reprezintă şi o altă putere (părul lung al femeii indică subordonarea ei). Ei au dinţi puternici cu care sfâşie totul şi nu pot fi atinşi (fiind blindaţi cu armuri). Nu te poţi împotrivi puterii şi vitezei lor (ca ale maşinilor). Cu otrava lor mortală ei înţeapă pe oameni. Cine altcineva este împăratul lor decât satan? El este numit în versetul 11 îngerul adâncului. El este nimicitorul, cel care îi duce în nenorocire pe oamenii care nu vor să se întoarcă la Dumnezeu şi cel care îi duce în locul pierzării. Oamenii sunt chinuiţi cinci luni. Probabil acestea sunt ultimile cinci luni din necazul cel mare. Dumnezeu vrea să judece pe iudeii necredincioşi corespunzător responsabilităţii lor (5 este numărul responsabilităţii). Cât de îndreptăţiţi erau ei ca şi urmaşi ai lui Avraam să primească binecuvântări, dar s-au dovedit a fi nevrednici. Judecata lor, înseamnă moartea fizică, dar condamnarea lor definitivă, va fi incomparabil mai mare, mai îngrozitoare (Apocalisa 20,11–15). După acest prim vai, urmează mai departe alte două. La a şasea trâmbiţă, Ioan aude un glas din cele 4 coarne ale altarului de aur. Este glasul lui Dumnezeu. În vremea Vechiului Testament, pe altarul de aur pentru tămâiere era oferită tămâia (Exodul 30). În capitolul 8,4, am văzut că tămâia era asociată rugăciunilor sfinţilor. Judecata care urmează acum este tot un răspuns la rugăciunea celor credincioşi, care sunt pe pământ în timpul necazului cel mare (capitolul 8,3–5). Ei se roagă lui Dumnezeu pentru răzbunare şi această cerere va fi plăcută înaintea lui Dumnezeu (6,10).

Page 17: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 17 –

Glasul din coarnele altarului dă celui de-al şaselea înger însărcinarea de a dezlega pe cei 4 îngeri care sunt legaţi la Eufrat. Eufratul era pe vremuri graniţa dintre Imperiul Roman şi ţările din răsărit. Aceasta arată că judecata loveşte Europa - teritoriul fostului Imperiu Roman, Europa, unde va fi locuit partea esenţială a creştinătăţii căzute (compară cu „a treia parte“). Faptul că îngerii sunt legaţi, arată că puterile rele pot acţiona numai atunci când le permite Dumnezeu. Acum se eliberează un drum pentru o armată de 200 de milioane de călăreţi. Descrierea soldaţilor şi a cailor pe care aceştia călăresc, arată clar că nu este vorba literalmente de soldaţi. Despre ei se spune în final că au platoşe în culori diferite (ca focul, iacintul şi pucioasei) şi despre înfăţişarea cailor, că au capete ca de leu şi că din gura lor iese foc, fum şi pucioasă. Aveau putere atât în gurile lor, cât şi în cozile lor, care erau ca nişte capete de şerpi. Descrierea ne pune şi aici să ne gândim tot la puterile demonice, care prin învăţături false (guri) şi minciuni (cozi; compară cu Isaia 9,15), întunecă complet creştinismul căzut. Este posibil ca aici să se regăsească, anunţarea judecăţii făcută de apostolul Pavel în a doua Epistolă către Tesalonicieni: „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi“ (2,11.12). Faptul că aceşti oameni sunt omorâţi, arată că despărţirea lor de Dumnezeu este definitivă. Oamenii care nu au fost loviţi de această plagă nu s-au întors la Dumnezeu. Ei au continuat să se închine demonilor, să ucidă, să practice vrăjitoria şi curvia şi să fure. Nici judecata peceţilor, nici judecata trâmbiţelor de pînă acum, nu au putut lucra în ei vreo schimbare. Ei vor fi loviţi de judecată într-o altă perioadă de timp.

Capitolul 10

1. Din cer coboară un înger puternic, este îmbrăcat cu un nor, are un curcubeu pe cap; faţa lui este ca soarele, picioarele lui ca nişte stâlpi de foc; el are în mână o cărticică deschisă ( versetul 1.2a)

2. El şi-a aşezat piciorul drept pe mare, cel stâng pe pământ; apoi a strigat ca un leu; 7 tunete fac să se audă glasurile lor (versetul 2b-4).

3. Taina lui Dumnezeu se sfârşeşte (versetul 5-7)4. Ioan trebuie să mănânce cărticica. În gura lui va fi dulce ca mierea, dar pântecele se vor umple de amărăciune

(versetele 8–10).5. El urmează să proorocească din nou despre popoare şi împăraţi (versetul 11).

Pasajul următor, de la capitolul 10,1 până la capitolul 11,14 este un interval de timp între a şasea şi a şaptea trâmbiţă. Aceasta este o paralelă la capitolul 7, care a fost de asemenea un interval de timp între a 6-a şi a 7-a pecete. Acolo am găsit lucrarea plină de har privind salvarea celor sigilaţi din Israel şi a mulţimii mari de oameni dintre naţiuni. În intervalul de aici vedem cum de asemenea Dumnezeu intervine plin de har în favoarea celor care sunt ai Săi. Descrierea îngerului în versetele dela începutul capitolului 10, nu lasă nici o urmă de îndoială, că Acesta este Domnul Isus (compară 8,3-5). El este îmbrăcat cu un nor ceea ce simbolizează, prezenţa lui Dumnezeu. Curcubeul aminteşte de faptul că Dumnezeu este plin de îndurare chiar şi în timp ce exercită judecata (compară cu 4,3). Soarele este simbolul autorităţii supreme, iar focul picioarelor Sale este un simbol al sfinţeniei lui Dumnezeu în judecată (compară cu 1,14.15). Când Domnul Isus va păşi în viitor pe pământ, aceasta va însemna judecată3. Cărticica deschisă, „conţine“ descoperiri cunoscute deja. Domnul Hristos, va pune piciorul Său drept pe mare şi piciorul Său stâng pe pământ: Lui i-a fost dată toată puterea pe pământ (Matei 28,18). Acum El îşi exercită puterea. El strigă, ca un leu care răcneşte (compară cu Ioel 4,16; Amos 1,2). Tunetele vorbesc de asemenea; Ioan nu are permisiunea să scrie acest lucru. Apoi îngerul a jurat lui Dumnezeu, ca şi Creator al întregului univers, că nu va mai exista nici un interval de timp şi Fiul Omului va intra în stăpânirea Sa. Apoi cârmuirea lui Dumnezeu din planurile Sale, care era o taină a lui Dumnezeu, va trece în cîrmuirea văzută, publică. Această veste bună, fusese anunţată robilor lui Dumnezeu – proorocii. Biblia este plină de indicaţii care arată Domnia în viitor a Domnului Isus Hristos, al Regelui Regilor. Acum Ioan trebuia să ia cărticica deschisă din mâna îngerului şi să o mănânce. La fel a trebuit şi Ieremia odată să mănânce cuvintele lui Dumnezeu, ele erau spre bucuria şi desfătarea inimii 33. Sunt aceleaşi picioare, la care s-au aruncat mulţi oameni în timpul zilelor pământeşti ale Domnului Isus, care au fost sărutate şi unse cu mir. Sunt picioarele care umblau aici fără oboseală: „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune“ (Isaia 52,7). Sunt picioarele care au fost străpunse fără milă pe cruce.

Page 18: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 18 –

proorocului (Ieremia 15,16). Şi Ezechiel a mâncat un sul de carte, care i-a fost în gură dulce ca mierea (Ezechiel 2,8–3,3). După ce Ioan a mâncat cărticica, în stomacul lui s-a făcut amar. Drumurile judecăţii lui Dumnezeu sunt amare, deoarece păcatul şi căderea trebuie judecate. Ceea ce urmează să proorocească Ioan mai departe, este amar pentru Ierusalim şi pământ.

Capitolul 11

1. Templul, altarul şi închinătorii trebuiau măsuraţi respectiv număraţi. Ierusalimul va fi călcat în picioare 42 de săptămâni. (versetele 1.2)

2. Doi martori proorocesc 1260 de zile. Ei pot omorî pe duşmanii lor cu foc şi pot face ca pe pământ, să nu cadă un timp ploaie pe pământ; ei pot de asemenea să prefacă apa în sânge şi să lovească pământul cu plăgi (versetele 3–6).

3. Duă un timp ei vor fi omorâţi, vor fi însă înviaţi după trei zile şi jumătate (versetul 7–11).4. Apoi ei urcă în cer. Un mare cutremur de pământ distruge a 10-a parte a Ierusalimului; 7000 de oameni mor. Cei

rămaşi dau slavă lui Dumnezeu (versetul 12.13).5. La al treilea vai, respectiv a 7-a trâmbiţă, voci puternice, anunţă domnia mondială a lui Dumnezeu şi al Hristos-ului

Său. Cei 24 de bătrâni se închină lui Dumnezeu, adorând începerea stăpânirii Lui (versetul 14–18).6. Este deschis Templul lui Dumnezeu şi chivotul devine vizibil (versetul 19).

Cu acest capitol intră în câmpul vizual cetatea Ierusalim. Ioan primeşte o trestie, cu care măsoară templul şi altarul, urmând să numere pe cei ce se închină. Ceea ce măsoară Dumnezeu, El priveşte aceasta ca proprietatea Lui. Templul pământesc este în acel timp violat, prin faptul că anticristul se aşează în el şi pretinde să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu (2 Tesalonicieni 2,3.4). Aceasta scoate în relief că Dumnezeu, pune de o parte pentru El iudei credincioşi, care au acces în prezenţa Lui şi se apropie de El pe principiul Altarului. Curtea din faţă – acei, care mărturisesc că aparţin de poporul lui Dumnezeu, însă în realitate sunt fără Dumnezeu – sunt aruncaţi afară; aceasta înseamnă judecata iudeilor necredincioşi, care s-au înrolat sub conducerea lui anticrist. Cetatea însăşi va fi călcată în picioare de păgâni, timp de 42 de săptămâni.

În această perioadă – consemnată acum ca 1260 de zile vor exista în Ierusalim doi martori, care vor da o mărturie de credincioşie pentru drepturile lui Dumnezeu. Ei vor umbla îmbrăcaţi în saci, simbol al pocăinţei şi vor prooroci, respectiv, vor vorbi rămăşiţei spre zidire, îndemnare şi mângîiere (compară cu 1 Corinteni 14,3). Ei vor fi comparaţi cu doi măslini şi două sfeşnice. Este Duhul Sfânt care lucrează prin ei, astfel ca ei să răspândească lumină în Ierusalim. Ei stau înaintea lui Dumnezeu, Domnul pământului (compară Zaharia 4,4); ei sunt conştienţi de responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu şi El este Cel care îi întăreşte. Aceşti doi martori au duşmani, care vor să le facă rău, dar nu pot să le facă nimic, ei pot mistui cu focul care le iese din gură pe vrăjmaşii lor. Cine vrea să le facă vreun rău trebuie să fie omorât - Dumnezeu vrea să îi menţină. Ei pot face minuni, astfel ca trei ani şi jumătate să nu plouă (şi Ilie s-a rugat şi nu a plouat trei ani şi jumătate 1 Împăraţi 17; Iacov 5,17). Ei pot ca şi Moise să transforme apa în sânge (Exod 7,19–21). Oricând vor, ei pot să facă să apară plăgi. După 1260 de zile a mărturiei lor, fiara din adânc (Apocalipsa 13,1–10) îi va învinge şi îi va omorî. Fiara este domnitorul Imperiului Roman (a Europei unite). Trupurile lor moarte lor vor sta întinse câteva zile pe străzile Ierusalimului – Ierusalimul va fi atunci ca Sodoma şi Egiptul, este cetatea care L-a crucificat pe Domnul Isus, Domnul celor doi martori. Şi Domnul a suferit atunci moartea pentru mărturia Sa de credinţă. Uciderea celor doi martori va produce o aprobare mondială şi o stare de bucurie unanimă. Ca semn al bucuriei, oamenii îşi vor face unii altora cadouri. Însă bucuria se transformă în groază, când după trei zile şi jumătate, cei doi martori înviază – ca şi Domnul acum aproape 2000 de ani – înălţându-se la cer. Duşmanii pot privi atunci evenimentele, lucru posibil prin mass-media ajunsă la un stadiu modern. Evenimentul va fi însoţit de un cutremur de pământ, datorită căruia vor muri 7000 de locuitori din Ierusalim; oficial existând în acel timp 70.000 de locuitori în Ierusalim, deci decimarea va fi foarte puternică. Anunţarea celui de al treilea vai are loc prin a şaptea trâmbiţă. Ultima trâmbiţă este însoţită de glasuri din cer, care anunţă începerea Împărăţiei mondiale a lui Dumnezeu şi a Hristosului Său. Toate evenimentele descrise, care urmează mai departe, conduc la instaurarea unui imperiu, care nu se va termina niciodată, acest imperiu aşadar trece peste Împărăţia de 1000 de ani a păcii şi se varsă în Împărăţia veşnică (compară cu 1Corinteni 15,24; Apocalipsa 22,5).

Page 19: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 19 –

Cei 24 de bătrâni, care vor fi părtaşi la cârmuire, cad înaintea lui Dumnezeu şi I se închină. Ei folosesc diferite Nume ale lui Dumnezeu: Domn (Iehova, Cel Veşnic), Dumnezeu (Elohim,Creatorul), Cel Atotputernic (El Şaddai), „Cel ce este“ (existenţa veşnică a lui Dumnezeu), „Cel care era“ (Credincios în toate căile Lui); aici lipseşte „Cel ce vine“, pentru că aici este introdusă Domnia lui Dumnezeu. Această Domnie semnifică în acest timp judecata popoarelor mânioase (judecata celor vii; compară cu Matei 25,31) şi în final a celor morţi. Şi anume la sfârşitul Împărăţiei păcii (20,11–15). Nu există însă numai judecăţi de condamnare a răului şi păcatului, ci şi răsplătire pentru credincioşie şi fapte de dreptate: pentru robi ( aici în special prooroci, care au propovăduit gândurile lui Dumnezeu în vremuri grele). Pentru toţi sfinţii şi cei temători de Dumnezeu, lucrurile pot fi mici sau semnificative. Pierzarea va izbucni asupra celor care au contribuit la distrugerea pământului. Bătrânii cunosc planurile lui Dumnezeu. Noi de asemenea avem acces azi la cunoaşterea lor. Ultimul verset aparţine în conţinut capitolului următor. Ioan vede în cer un Templu şi în acesta Chivotul. Acesta era obiectul principal al slujbei iudaice pentru Dumnezeu. Acolo era prezent Dumnezeu, acolo trona El. Acum a sosit momentul când Dumnezeu aplică judecata asupra poporului său pământesc.

Capitolul 12

1. O femeie îmbrăcată cu soarele, are luna sub picioare şi o coroană din 12 stele pe cap, este pe punctul să nască (versetele1.2).

2. Un balaur roşu cu şapte capete, 10 coarne şi 7 cununi împărăteşti pe cap, trage după el a treia parte din stelele cerului şi le aruncă pe pământ. El vrea să mănânce copilul când se va naşte. Copilul este răpit de Dumnezeu la scaunul Lui de domnie. (versetele 3–5)

3. Femeia fuge în pustiu, unde Dumnezeu o hrăneşte (versetul 6).4. Mihail şi îngerii lui se luptă în cer cu balaurul şi îngerii lui; balaurul este aruncat cu îngerii lui pe pământ (versetele 7–

9). Împărăţia lui Dumnezeu şi puterea lui Hristos vine. Martirii au biruit pe diavol prin sângele Mielului. Cerurile se bucură; vai de pământ şi mare, pentru că diavolul este plin de mânie (versetul10–12).

5. Şarpele urmăreşte femeia şi aruncă din gură apă ca un râu după femeie. După aceea şarpele face război cu rămăşiţa seminţei ei – adică cu cei credincioşi din poporul Israel (versetul 3–17).

6. Ioan stă la malul mării ( în unele traduceri versetul18).

Templul cu chivotul arată că Dumnezeu se îndreaptă iar spre poporul Israel. El revine astfel la promisiunea legământului, pe care a făcut-o înainte poporului; femeia în acest capitol este tocmai o imagine a poporului Israel: în planurile lui Dumnezeu, Israel este îmbrăcat cu soarele, cea mai înaltă autoritate. Toate autorităţile care s-au abătut i se supun lui (luna). Cele 12 stele simbolizează cele 12 seminţii ale lui Israel. Faptul că femeia este pe punctul să nască, este dovada că Mesia provine din poporul Israel (vezi versetul 3.4). Aici trecutul este obturat. Apoi Ioan vede un al doilea semn în cer: un şarpe roşu cu 7 capete şi 10 coarne; pe cele 7 capete sunt 7 diademe. Cele 7 capete sunt un simbol al unei inteligenţe înalte, cele 10 coarne un simbol pentru o mare putere. Balaurul este după versetul 9 şarpele cel vechi (Geneza 3). Cu coada lui el trage a treia parte a stelelor cu el pe pământ. Am văzut în capitolele 8 şi 9 că termenul „a treia parte“ este un indicator spre teritoriul Imperiului Roman, unde creştinismul a fost cândva acasă la el. De aceea stelele sunt aici o imagine a personalităţii precedente în Europa, care ajunge la cădere prin influenţe satanice. Şarpele apare în faţa femeii, cu intenţia ca imediat după naşterea copilului să-l înghită. Femeia naşte un Fiu. Despre El se spune că El va cârmui toate naţiunile cu toiagul de fier. O comparaţie cu Psalmul 2,7-9, care vorbeşte în mod profetic despre Mesia, arată că Fiul este Domnul Isus Hristos. Irod a vrut să omoare Pruncul nou născut (Matei 2,13–18), dar El a fost răpit de Dumnezeu la tronul Său: Aceasta este înălţarea la cer a Domnului Hristos după care s-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu şi a primit toată puterea de la Dumnezeu (Matei 28,18). Aici nu se spune despre zilele pe pământ ale Domnului Isus. În capitolul 6 este amintit un eveniment care este azi încă de viitor. Femeia fuge din cauza vrăjmăşiei şarpelui (versetul 13). Ea nu mai este acum Israelul în general, ci Israelul după planul lui Dumnezeu, aceasta înseamnă numai partea poporului care s-a întors la Dumnezeu din inimă. El

Page 20: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 20 –

este acela care va părăsi ţara lui Israel prin fugă4 şi a fost păstrat de Dumnezeu 1260 de zile – fiecare zi în parte este importantă. Înainte de aceasta, în cer are loc o luptă în care Arhanghelul Mihail şi îngerii lui luptă cu balaurul ( şarpele cel vechi, diavolul şi satan) şi îngerii lui (îngeri căzuţi, demoni). Satan pierde lupta şi este aruncat împreună cu îngerii lui din cer – unde a fost acceptat până în acel moment –pe pământ. Aceasta este o etapă importantă pe drumul spre instaurarea Împărăţiei. Mai târziu satan este legat pentru 1000 de ani (Apocalipsa 20,1–3). Această cădere a lui satan este motivaţia ca Dumnezeu şi Domnul Hristos să fie preamărit. Satan nu mai poate să mai pârască pe cei credincioşi. Aceasta era lucrarea pe care el o exersa zi şi noapte. Evident, această voce puternică, este a credincioşilor glorificaţi; ei îl numesc pe satan „pârâşul fraţilor noştri“. Aceşti fraţi sunt martirii din timpul judecăţii, care din credincioşie pentru Hristos, au învins prin sângele Mielului şi prin mărturia lor (compară cu 6,9–11; 13,7; 14;13; 15,2–4; 20,4–6). Locuitorii cerului urmează să fie fericiţi, dar pământul este înaintea unui moment îngrozitor, pentru că satan este cuprins de o mare furie, pentru că are puţin timp şi anume 42 de luni. Aceasta dă necazului cel mare un caracter special. Întâi el şi-a îndreptat furia asupra femeii (Apocalipsa 12,13–16), aceştia de aici sunt cei temători de Dumnezeu din Israel. Aceşti credincioşi vor fugi foarte repede. În imagine ei primesc două aripi ale unui vultur, cu care ei zboară în pustiu. Pustiul este o semnificaţie a popoarelor din jur, unde pentru trei ani şi jumătate (timp, timpuri şi încă o jumătate de timp; compară cu 11,2) vor găsi adăpost (compară Osea 2,2–23; Isaia 16,4). Acolo sunt siguri, la adăpost de şarpe, care aruncă apă din gură ca un râu după femeie ca s-o ia râul. Deseori satan în trecut a încercat să anihileze poporul Israel, dar Dumnezeu ştie să păzească şi în viitor poporul său: apoi balaurul face război cu rămăşiţa seminţei femeii. Aceştia sunt credincioşii care se retrag în Ierusalim; lor Domnul nu le ceruse să fugă (Matei 24,16: de fugit trebuiau să fugă, „cei ce sunt în Iudeea“; compară cu Zaharia 14,2.

Capitolul 13

1. O fiară cu zece coarne şi şapte capete iese din apă, seamănă cu un leopard, are picioare ca un urs şi un bot ca un leu. Balaurul îi dă puterea lui (versetul 1.2).

2. Unul din capete este înjunghiat ca de moarte, dar este vindecat. Acesta conduce la închinarea către satan şi către fiară (versetul 3–5).

3. Hula este îndreptată împotriva lui Dumnezeu, a Numelui Său, a Locuinţei şi a Locuitorilor cerului. Fiara duce război împotriva sfinţilor şi îi omoară.Toţi cei ce locuiesc pe pământ se vor închina fiarei (versetele 6–8).

4. Credincioşii trebuie să aibă răbdare, căci Dumnezeu va judeca răul (versetele 9.10).5. O altă fiară iese pe pământ şi are coarne ca un miel, vorbeşte însă ca un balaur (versetul 11).6. Această fiară aduce pe oameni în starea de a se închina primei fiare, face semne mari, face să cadă foc din cer şi

cere oamenilor să facă o icoană fiarei (versetul 12–14).7. Fiară dă icoanei suflare, astfel ca ea să poată vorbi şi acţionează în aşa fel ca toţi cei ce nu se închină fiarei să fie

omorâţi (versetul 15).8. Mulţi oameni sunt conduşi la închinarea la idoli. Pentru a putea să participe la viaţa economică, oamenii au nevoie de

semn, numele fiarei sau de numărul numelui ei: numărul 666 (versetele 16–18).

Fiara din mare

Ultimul verset al capitolului precedent face parte în conţinutul său din acest capitol. Ioan vede cum o fiară iese din mare, aceasta având o asemănare izbitoare cu balaurul din capitolul precedent. O deosebire constă în faptul că cele 7 coroane, se găsesc la balaur pe capete, aici coroanele sunt pe cele 10 coarne (12,3). Asemănarea fiarei cu balaurul scoate în relief faptul că este vorba de o fiară de obârşie satanică. Ea îşi primeşte puterea de la balaur (versetul 4). Pe capetele ei sunt nume de hulă; ea huleşte pe Dumnezeu, cerul şi pe locuitorii cerului (versetul 6). Dacă citim capitolul 7 din Cartea Daniel, devine clar despre ce fiară este vorba aici. Acolo sunt descrise în total 4 fiare, care toate ies din mare: mai întâi un leu cu aripi de vultur (versetul 4), apoi un urs (versetul 5), apoi un leopard (versetul 6) şi în final o patra fiară îngrozitoare şi înfiorătoare. Aceste fiare simbolizează împărăţiile lumii care se succed una după alta. În Daniel 2 se descrie

4 4. Aici este vorba de momentul despre care aminteşte şi Domnul Isus în Matei 24,15, unde urmează să fugă în munţi locuitorii din Iudeea, când se va instala în templu urâciunea pustiirii. Aceasta se petrece spre mijlocul celor 7 ani, între răpire şi Împărăţia păcii ( vezi anexa 3 – şirul evenimentelor profetice)

Page 21: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 21 –

cum Nebucadneţar vede într-un vis o imagine care ilustrează 4 împărăţii. Primul imperiu era Imperiul babilonian (cu stăpânitorul lui Nebucadneţar), al doilea este Imperiul medo-persan, al treilea Imperiul Greciei şi al patrulea Imperiul Roman. În această ordine le găsim şi în Daniel 7. Cu privire la fiara din Apocalipsa 13, 1-10, aceasta indică cu exactitate spre ultima din aceste 4 împărăţii, Împărăţia Romană: fiind vorba de stăpânitorul care are în mâini puterea acestei împărăţii. Europa unită cuprinde în mare parte teritoriul fostului imperiu roman de apus, care s-a prăbuşit în anul 460 după Hristos. Puţin timp înainte de venirea Domnului Hristos, acest Imperiu va reapare, pentru că rana de moarte se va vindeca, spre marea mirare a întregii populaţii a globului (compară cu Apoc.17,7–14). Aceasta va conduce la faptul că oamenii se vor închina balaurului şi fiarei. Va fi o închinare satanică, în faţa acelora care până acum au stat în umbră. Caracteristica deosebită a fiarei este că ea seduce la cădere pe oameni prin cuvinte mari de hulă. Hulele se îndreaptă nu numai împotriva lui Dumnezeu, ci şi împotriva cerului, acesta fiind îngerii şi credincioşii care au înviat. Timpul acţiunii sale este limitat la 42 de luni din necazul cel mare (compară cu Matei 24,15). Referitor la această fiară se spune permanent: „ I s-a dat ... „.Balaurul i-a dat puterea lui şi tronul său şi autoritate mare (versetul 2); o gură care vorbeşte cuvinte mari (versetul 5); autoritate să acţioneze 42 de luni. Aceasta duce la concluzia că fiara nu va fi numai domnitorul unei Europe unite, ci şi reprezentantul vizibil al balaurului, aşadar al lui satan. Diavolul ştie că mai are puţin timp (12,12). Va fi ultima lui încercare, de a prelua domnia asupra lumii. El ştie că Dumnezeu este pe punctul de a proclama Împărăţia Sa, pe care o va da Fiului Său, ceea ce satan vrea să împiedice. În orice caz, el vrea să atragă cu el în pierzare cât de mulţi oameni posibil. Aşa cum diavolul cuprins de mânie mare a dus război cu rămăşiţa dintre urmaşii femeii, la fel fiara va purta război cu sfinţii. În Apocalipsa 7 am văzut că oamenii din poporul Israel şi din toate popoarele vin la credinţă şi sunt păziţi de Dumnezeu pentru Împărăţia păcii; ei vor rămâne în viaţă la sfârşitul necazului cel mare. De acum înainte, vor exista sfinţi care se vor opune fiarei şi în consecinţă, mulţi dintre ei vor muri ca martiri. În fond ei sunt totuşi învingătorii care vor rămâne credincioşi (compară cu 15,2; 20,4). Fiara va desfăşura puterea sa asupra întregii omeniri instaurând prigoana asupra sfinţilor. Oamenii de pe cuprinsul pământului se vor închina nu numai satanei, ci şi fiarei. Sunt oamenii a căror nume nu sunt scrise în cartea vieţii Mielului. Mulţi credincioşi vor ajunge în închisoare şi alţii vor fi omorâţi (versetele 9.10). Dumnezeu va face ca faptele prigonitorilor şi criminalilor lor să cadă asupra capetelor lor. Şi aici se adevereşte legea semănatului şi a seceratului (Galateni 6,7). În aceste vremuri de fărădelege şi slujiri idoleşti, lui Dumnezeu nu-I va scăpa nimic din mâini. Cunoscând acest lucru, cei credincioşi vor fi întăriţi în credinţă şi răbdare.

Fiara din pământ

Apoi Ioan vede o a doua fiară, de această dată, ieşind din pământ. Ea are coarne ca de miel dar vorbeşte ca un balaur. Pare a fi Mesia cel promis şi va fi împărat în Israel; în realitate este anticristul. Vorbirea lui descoperă faptul că este posedat de satan. Prima fiară, va avea o mare putere politică mondială; a doua fiară, are numai o putere politică limitată, pe care o va exercita în relaţie cu prima fiară, având această putere de la ea. Ea are însă putere mare religioasă, căci va conduce pe oameni la închinarea înaintea domnitorului Europei. În acest scop ea face semne mari, făcând să se coboare foc pe pământ (2 Tesalonicieni 2,9.10). În acest fel anticristul înşeală pe oameni. El cere de asemenea oamenilor să facă fiarei o icoană, care să vorbească. Este posibil ca această icoană să fie urâciunea pustiirii, care este aşezată în Templu în locul preasfânt (Matei 24,15). Cînd se spune că fiara „acţiona ca toţi să fie omorâţi“, aceasta înseamnă că fiara urmărea împlinirea acestei intenţii. Pentru că există mulţi credincioşi care vor intra în Împărăţia păcii, fără să se fi închinat fiarei. Fiara va aduce pe mulţi oameni din diferite pături sociale, în situaţia de a accepta un semn şi numai cu acesta oamenii pot avea acces la viaţa economică. Semnul este ori numele fiarei (a domnitorului Europei) ori numărul numelui său. Numărul fiarei este 666. Fără să speculăm, privind recunoaşterea oamenilor timpului şi că este vorba de acest număr, este clar că cifra 6 este un

Page 22: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 22 –

simbol al răului şi al păcatului. Fiara va descoperi răul, prin inspiraţie lui satan, într-un fel în care până acum omului nu i-a fost dat să îl asimileze.

Capitolul 14

1. 144.000 de mântuiţi împreună cu Mielul pe muntele Sion; ei cântă un cântec nou, urmează pe Miel pe unde merge şi sunt pârgă pentru Dumnezeu şi pentru Miel. (versetele 1–5). Un înger zboară în mijlocul cerurilor şi are Evanghelia veşnică. El cere oamenilor, să dea slavă lui Dumnezeu şi să I se închine Lui ca şi Creator (versetele 6.7).

2. Un alt înger anunţă căderea Babilonului (versetul 8).3. Un al treilea înger anunţă judecata asupra celor ce se închină fiarei (versetul 9–12).4. Martirii în acest timp sunt binecuvântaţi spre fericire (versetul 13).5. Secerişul pământului este copt şi este secerat (versetele 14–16).6. Culesul strugurilor – sângele strugurilor ajunge până la zăbalele cailor (versetele 17–20).

Capitolul 14 este o încadrare, înainte de se face o descriere a celor două fiare, a învingătorului şi a judecăţii potirelor (capitolele 15; 16). Acest capitol cuprinde evenimente decisive din timpul necazului cel mare şi sunt uşor de recunoscut.

Mielul şi cei 144.000

Mielul nu apare în cer sau pe tron, ci în Ierusalim pe muntele Sion. Cei 144.00 de izbăviţi, nu sunt probabil cei 144.000 de sigilaţi din capitolul 7, unde se spune expresiv că ei sunt din cele 12 seminţii ale lui Israel. Despre ei nu se dau multe detalii, dar se spune despre ei că sunt într-o relaţie strânsă cu Domnul Hristos şu Tatăl, căci Numele Lor sunt scrise pe frunţile lor(compară cu capitolul 3,12). Ioan aude un glas din cer, ca zgomotul multor ape şi ca bubuitul unui tunet puternic; este un glas ca al cântăreţilor din harfă. Cântăreţii sunt sfinţii din cer, care se deosebesc de cei 24 de bătrâni. Sunt probabil sfinţii care au murit în perioada celor 7 ani, care sunt înviaţi la începutul Împărăţiei păcii. Ei cântă un cântec nou pe care nu-l pot învăţa decât cei 144.000. Cei izbăviţi au caracterul fecioarelor; ei s-au păstrat curaţi, s-au ferit de slujirea la idoli şi de orice legătură cu lumea şi Îl urmează pe Miel şi merg oriunde merge Acesta. Este accentuat în mod deosebit, faptul că ei umblă în Adevăr.

Evanghelia veşnică

Un alt înger zboară în mijlocul cerului, el are misiunea de a vesti Evanghelia oamenilor pe pământ. Evanghelia are ca şi conţinut, ca oamenii să se teamă de Dumnezeu, să Îi dea cinste şi să I se închine pentru că urmează să vină judecata. Aceasta este în contrast cu slujirea la idoli din acest timp, în care se aduce închinare fiarei şi lui anticrist.

Judecata Babilonului

Babilonul este creştinătatea căzută – de sub conducerea Romei -, care rămâne pe pământ după răpirea celor credincioşi. Judecata Babilonului este descrisă mai aproape în Apocalipsa 17 şi 18. Acolo Babilonul este văzut în imaginea unei curve, respectiv a unui oraş, curva şezând pe fiară. Mai multe detalii vom vedea în capitolul 17. Aici se anunţă judecata Babilonului, care are loc în ultimii trei ani şi jumătate.

Judecata închinătorilor fiarei

Acum un înger anunţă judecata celor ce se închină fiarei. Cine se închină fiarei sau icoanei ei şi acceptă semnul ei, va suferi judecata veşnică; acest închinător este chinuit. Judecata veşnică nu se va termina niciodată. Chinul va fi necontenit: zi şi noapte oamenii nu vor avea linişte. Pentru credincioşii sfinţi, care nu au acceptat să se închine fiarei, perspectiva unui viitor sumbru nu îi va descuraja, ci îi va pune în situaţia de a persevera în nădejde. Ei au încredere în judecata dreaptă a

Page 23: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 23 –

lui Dumnezeu (compară cu capitolul 13,10). Ei respectă şi ţin legile lui Dumnezeu şi păstrează credinţa în Domnul Isus şi Îl aşteaptă ca Mesia al lor.

Mângâiere pentru martirii din necazul cel mare

Dacă nădejdea iudeilor credincioşi se îndreaptă spre Împărăţia care vine, există totuşi o binecuvântare spre fericire pentru cei ce vor fi prigoniţi ca martiri şi care vor fi omorâţi. Ei mor în Domnul din cauza credinţei lor în El şi pentru că El este cel care îngăduie acest lucru. Faptele lor îi urmează şi vor fi răsplătite. Binecuvântarea lor va fi mai mare decât a acelora care vor intra în viaţă în Împărăţia păcii. Ei vor avea parte de prima înviere şi vor domni cu Hristos pe pământ (20,4).

Judecata popoarelor în general

Ioan vede un nor alb şi pe el pe cineva ca Fiul Omului (compară Apocalipsa 1,7; Matei 24,30.31). Fără îndoială, aici avem de a face cu venirea Domnului Isus ca judecător pe pământ. Acum El poartă o cunună de aur pe cap, pe crucea de la Golgota purta pe cap o cunună de spini; acum El are în mână o seceră, atunci El avea mâinile străpunse cu piroane. Recolta este coaptă deplin – Dumnezeu a avut mult timp răbdare. Aici este recolta judecăţii celor fărădelege dintre popoare.

Judecata iudeilor necredincioşi

Ioan devine martor la o a doua recoltă: recolta viei. Un înger din altar strigă către un alt înger, ca el să culeagă strugurii viei pământului. Sub altar sunt martirii, care au strigat după răzbunare (6,9–11). Acum a venit ceasul răzbunării. Strugurii vor fi zdrobiţi într-un teasc în afara Ierusalimului. Aici este judecata iudeilor necredincioşi care îl urmează pe anticrist. Sângele iudeilor morţi va ajunge până la zăbalele cailor şi mai departe 1600 de stadii. La lungimea unei stadii de circa 185-190 m, rezultă o lungime de circa 300 km. Aceasta este distanţa de la Dan până la Berşeba, asadar lungimea lui Israel. Din Zaharia 13,8.9, ştim că 2/3 din populaţia iudeilor va muri în ţară.

Capitolul 15

1. Şapte îngeri cu ultimele 7 plăgi (versetul 1).2. Marea de sticlă şi învingătorul fiarei. Ei cântă cântarea lui Moise şi cântarea Mielului spre slava lui Dumnezeu şi Îl

înalţă pe Dumnezeu pentru lucrările şi căile Lui. Toate popoarele vor veni să I se închine pentru faptele Lui de dreptate (versetele 2–4).

3. Cei 7 îngeri cu cele 7 plăgi vin din Templu. Una dintre făpturile vii le dă cele 7 potire din aur, care sunt pline cu mânia lui Dumnezeu. În timpul plăgilor nimeni nu poate intra în Templu (versetele 5–8).

Capitolele 15 şi 16 aparţin unul altuia. La începutul capitolului 15, Ioan vede un semn mare în cer: în următorul capitol 7 îngeri varsă potirele mâniei, cu care se desăvârşeşte mânia lui Dumnezeu. În perspectiva timpului, ne găsim în perioada judecăţilor potirelor, la scurt timp înainte de Împărăţia Păcii. Înainte de a se exercita aceste judecăţi, Ioan vede cum o mulţime mare de învingători stă la marea de sticlă. Atâta timp cât credincioşii sunt încă pe pământ, ei au nevoie de curăţirea păcatelor şi greşelilor (Efeseni 5,26). Cei izbăviţi de aici – care sunt martiri - nu mai au nevoie de curăţire pentru că ei sunt desăvârşiţi. Focul din marea de sticlă vorbeşte despre prigoana pe care ei au suferit-o (compară cu 1 Petru 1,6.7; 4,12.13) şi prin care ei au fost curăţiţi.

Învingătorii asupra fiarei au harfele lui Dumnezeu, pentru ca să acompanieze cu ele cântecele lor de laudă pentru Dumnezeu. Fiara i-a învins (13,7).. dar de fapt ei sunt cei ce au învins în realitate fiara. Când Domnul Isus a murit pe cruce, părea că satan L-a învins, dar în realitate Domnul Isus Hristos l-a învins, împlinind lucrarea de răscumpărare. Învingătorii cântă cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu şi cântarea Mielului. Ei nu cunosc numai izbăvirea, aşa cum o descrie Moise după trecerea poporului Israel prin Marea Roşie (Exod 15), ci şi izbăvirea ca rezultat al lucrării Mielului la Golgota.

Ei cântă lucrările minunate ale lui Dumnezeu, căile Lui drepte şi adevărate, sfinţenia Lui şi faptele Lui de drepte. Ei se adresează spunând: DOAMNE, Dumnezeule, Atotputernic şi Împărat al

Page 24: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 24 –

naţiunilor. El Îşi va proclama domnia, dând această domnie Fiului Său. Aceasta va conduce la faptul că oamenii de pretutindeni se vor teme de El, vor slăvi Numele Lui şi I se vor închina. Astfel se vor împlini profeţii precum: Isaia 56,7; 66,23; Zaharia 14,16; Ţefania 3,9 şi Psalmul 72,8–11. Locuitorii pământului vor cunoaşte căile dreptăţii lui Dumnezeu în judecată (Isaia 2,3; 26,9).

Ioan vede cum se deschide Templul în cer. De acolo vin cei 7 îngeri care au cele 7 plăgi. Hainele lor sunt din in curat strălucitor şi pe piept au brâuri de aur. Una din făpturile vii dă celor 7 îngeri potire de aur. În timpul judecăţii nu se poate intra în Templu, pentru că el este plin cu fumul slavei şi gloriei lui Dumnezeu. Nu mai există îndurare la judecata potirelor care sunt vărsate acum pe pământ.

Capitolul 16

1. Din Templu se aude un glas care se adresează celor 7 îngeri (versetul 1).2. Un înger după altul varsă pocalul său pe pământ, pe mare, pe râuri izvoare de apă, pe soare şi pe scaunul de

domnie al fiarei (versetele 2–11).3. Al 6-lea înger varsă pocalul său peste Eufrat, astfel se eliberează drumul împăraţilor din răsărit (versetul 12).4. Din gurile balaurului, a fiarei şi a proorocului mincinos ies duhuri necurate, care cheamă pe împăraţii pământului la

război. Domnul Hristos anunţă venirea Lui, comparând-o cu venirea unui hoţ (versetele 13–16).5. Cel de al 7-lea înger varsă potirul său în aer. Printr-un cutremur mare de pământ oraşul cel mare se împarte în trei

părţi, cad oraşe, Babilonul este judecat, dispar insule şi munţi, peste oameni cade grindină, peste cei care Îl hulesc pe Dumnezeu (versetele 17–21).

Cu potirele mâniei, judecăţile ating punctul culminant. Aceasta se vede prin faptul că, după vărsarea celui de al 7-lea potir un glas spune: „S-a isprăvit“. În afară de aceasta, Domnul Isus anunţă la al 6-lea potir, că El va veni ca un hoţ. De aici decurge clar faptul că, aceste judecăţi vor avea loc înainte de venirea Lui.

Un glas puternic din Templu dă poruncă celui de al 7-lea înger, să verse pe pământ potirul mâniei lui Dumnezeu, primul înger varsă peste pământ potirul său, unde fiara îşi exercită domnia sa şi unde odată predominase creştinismul. Prin aceasta, oamenii de acolo sunt loviţi cu bube, aşa cum au fost loviţi egiptenii la a 6-a plagă (Exod 9,9–11; compară cu Ieremia 30,13). Prin aceste bube, iese la iveală starea rea lăuntrică a oamenilor. Al doilea înger varsă potirul lui pe mare. Posibil ca această mare să fie masele de popoare din afara Europei, care se găsesc în haos. Aşa cum marea este un simbol, este şi un simbol a apei care se preface în sânge, un simbol pentru moartea spirituală a multor oameni.

Cel de al 3-lea înger varsă potirul său pe râuri şi izvoare de apă, care devine sânge. Prin aceasta Dumnezeu retragebinecuvântarea, pe care o dăduse până acum oamenilor. La vărsarea acestui potir, Ioan aude pe îngerul care spune apelor, că Dumnezeu este drept, să judece astfel pământul. Ei au vărsat sângele credincioşilor sfinţi şi a proorocilor. Acum ei trebuie să bea sânge în loc de apă. Dumnezeu va întoarce răul pe capetele oamenilor (compară cu Galateni 6,7). Sufletele martirilor se găseau sub altar în aşteptarea răzbunării (6,9–11); acest altar este cel care confirmă judecata dreaptă şi adevărată a lui Dumnezeu, judecată, care este un răspuns la strigătele martirilor.

Cel de al 4-lea înger varsă potirul lui peste soare; oamenii sunt seceraţi de o mare căldură. Soarele este în mod posibil un domnitor, cum va fi fiara, care va face viaţa oamenilor insuportabilă.

Judecata potirelorCapitolu

lŢinta plăgii Eveniment

1 16,2 Pământul O rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei.

2 16,3 Marea S-a făcut sânge ca sângele unui mort şi a murit orice făptură vie care era în mare.

3 16,4–7Râurile şi

izvoarele de apă Totul devine sânge. Sângele credincioşilor sfinţi este răzbunat.

4 16,8.9 Soarele Soarele dogorăşte pe oameni cu foc. Cu toate acestea oamenii hulesc Numele lui Dumnezeu.

5 16,10.11Scaunul de

domnie al fiarei

Împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi muşcau limba de durere şi huleau pe Dumnezeul cerului.

6 16,12 Râul EufratApele lui au secat; Calea împăraţilor de la răsărit este pregătită.

7 16,17–21 văzduhul

Un cutremur mare de pământ. Oraşul cel mare este împărţit în trei părţi. Dumnezeu îşi aduce aminte de Babilon (=creştinismul căzut) Ostroavele fug. Munţii nu se mai găsesc. O grindină mare cade peste oameni; totuşi ei Îl hulesc pe Dumnezeu.

Page 25: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 25 –

Oamenii, din cauza acestei plăgi dau vina pe Dumnezeu şi Îi hulesc numele. Ei nici nu se pocăiesc, nici nu îI dau slavă. Aceasta ne arată împietrirea acestor oameni.

Cel de al 5-lea înger varsă un potir peste scaunul de judecată al fiarei. Prin aceasta împărăţia ei se întunecă. Aceasta este întunecarea morală completă a Împărăţiei romane. Oamenii suferă chinuri îngrozitoare, dar şi aici ei dau vina pe Dumnezeu pentru nenorocirea lor şi Îl hulesc. Ei păcătuiesc mai departe şi nu se pocăiesc.

Al 6-lea înger varsă potirul său peste Eufrat, care din aceasta cauză seacă. Eufratul era graniţa de răsărit a Imperiului Roman de atunci. Acum drumul împăraţilor din răsărit devine liber. Ei au intenţia să se implice în ultimul mare război din jurul Ierusalimului (compară cu Zaharia 12–14).

Atunci Ioan vede cum din gurile, balaurului, a fiarei şi a proorocului mincinos ies duhuri necurate în statura unor broaşte. Ele sunt duhuri de demoni, care face semne şi se înfăţişează înaintea împăraţilor întregului pământ ca să-i strângă la război în ziua cea mare a Domnului. Dumnezeu este cel care hotărăşte o zi, (un timp anume) unde are loc acest război şi anume în ţara lui Israel, un război îngrozitor între Occident şi Orient.

Înainte de aceasta Îl auzim pe Domnul Isus care spune că El va veni ca un hoţ. El Însuşi va interveni. Aceasta este venirea Domnului Isus Hristos pentru judecată şi pentru proclamarea Împărăţiei aşa cum este amintit în multe locuri în Vechiul Testament (compară cu 1 Tesalonicieni 5,2; Apocalipsa 3,3). Anunţarea venirii Lui este însoţită de o binecuvântare de fericire pentru acela care veghează şi care îşi păstrează hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă goliciunea. Aceasta dezvăluie faptul că alţi oameni umblă goi – o dovadă a imoralităţii sunt şi motivul pentru care sunt traşi mulţi soldaţi în război (Judecători 5,30). În spatele imoralităţii sunt puteri demonice care îi ţin pe oameni în această stare.

În versetul 14 vedem că duhurile necurate strâng pe împăraţii pământului la războiul din ziua cea mare a lui Dumnezeu, aflăm că de fapt Dumnezeu este Cel care îi adună la Armaghedon (versetul 16). Este locul unde Israeliţii l-au înfrânt pe Sisera (Judecători 5,19) şi unde a căzut Iosia în bătălia împotriva faraonului Neco (2 Împăraţi 23,29; 2 Cronici 35,22; Zaharia 12,11). În final cel de al 7-lea înger varsă potirul său în văzduh. Prin aceasta aerul pe care îl respiră oamenii este infectat. Astfel judecăţile potirelor au atins punctul lor culminant, căci din tron iese un glas care spune: „S-a isprăvit“ Totul este însoţit de fulgere, glasuri, tunete şi un cutremur mare de pământ. Cutremurul de pământ este aşa de mare cum nu a mai fost niciodată vreunul aşa mare. Oraşul cel mare este împărţit în trei părţi. Cetatea unde locuiesc oamenii unii cu alţii este un simbol al civilizaţiei. Civilizaţia în Europa este distrusă prin cutremur de pământ. În afară de aceasta se prăbuşesc cetăţile naţiunilor. Are loc o prăbuşire mondială a întregii civilizaţii.

Dumnezeu îşi aduce aminte de Babilon; el va bea teascul paharul vinului mâniei lui Dumnezeu; judecarea lui va fi descrisă în următoarele două capitole, mai întâi în imaginea unei curve, apoi în imaginea unei cetăţi.

Orice ostrov va fugi şi munţii nu vor mai fi găsiţi, aceasta înseamnă că ei vor fi mutaţi din locul lor. O grindină mare va cădea din cer peste oameni. Cu toate aceste plăgi şi chiar după cele care au fost mai înainte, oamenii vor huli pe Dumnezeu. Cât de deznădăjduit de înşelătoare este inima omului (Ieremia 17,9) !

Capitolul 17

1. Unul din cei 7 îngeri arată lui Ioan judecata curvei celei mari, care a îmbătat pe împăraţii pământului cu vinul curviei ei (versetele 1.2).

2. În pustie şade o femeie pe o fiară de culoare stacojie, îmbrăcată şi împodobită cu mare fast, care ţine în mână un potir de aur care era plin de spurcăciunile şi necurăţiile curviei ei. Pe frunte avea un nume şi era îmbătată de sângele martirilor (versetele 3–6).

3. Curva şade pe fiara care se ridică din adânc şi care are să se ducă la pierzare (versetele 7.8).4. Cele 7 capete sunt un simbol pentru 7 munţi şi 7 împăraţi, cele 10 coarne sunt 10 împăraţi (versetele 9–13).5. Fiara şi împăraţii duc război cu Mielul însă Mielul îi învinge (versetul 14).6. Judecata curvei prin cei 10 împăraţi şi fiară (versetele15–18).

Capitolul 16 se termină cu al şaptelea potir al mâniei, Dumnezeu Îşi aduce aminte şi de Babilon (versetul 19). Capitolele 17 şi 18 ne duc cronologic înapoi şi ne arată de ce Dumnezeu exercită judecată asupra curvei. În capitolul 17 se spune despre relaţia curvei Babilon cu fiara pe care şade.

Page 26: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 26 –

Am întâlnit deja cele două personaje: în capitolul 13, fiara (împeriul Roman restaurat) şi în capitolul 14, cetatea Babilon.

Cine este curva care are pe frunte numele Babilon, a cărui sfârşit îi este arătat lui Ioan? Aceasta este creştinătatea căzută, care se dă drept mireasă a Domnului Isus, dar care în realitate este o curvă. Biserica romană cu papalitatea, va juca rolul conducător în creştinismul căzut. Curva şedea pe multe ape, o imagine a popoarelor, naţiunilor şi limbilor (versetul 15). Papalitatea a avut multe secole de-a rândul influenţe pe plan mondial asupra multor popoare şi oameni şi va mai avea şi în viitor. Împăraţii pământului vor curvi cu ea. Mulţi conducători de stat au fost şi au uzat de favoarea aşa- zisei bule papale. Şi oamenii care locuiesc pe pământ sunt total sub influenţa necruţătoare a curviei ei.

Apoi Ioan este dus într-o pustie, unde vede femeia şezând pe o fiară de culoare stacojie care avea 7 capete şi 10 coarne şi care avea pe capete nume de hulă (compară cu 13,1–10). Fiara este Imperiul Roman restaurat. Biserica falsă va exercita o mare influenţă asupra fiarei, ba la început chiar o va domina. Ioan vede o femeie foarte bogată, care ţine în mână un potir de aur care este plin cu spurcăciunile, idolatria şi necurăţiile curviei ei. Ce contrast izbitor, să vorbeşti şi să pretinzi că Îl recunoşti pe Domnul Isus şi în acelaş timp să trăieşti în cele mai scârboase păcate, ale închinării la idoli şi ale curviei (compară în acest sens 2,20.21) ! Când biserica este coaptă pentru judecată, păcatele care se practică în ea sunt îngrămădite ajungând până la cer (18,5).

Pe fruntea ei are numele „taina Babilonului“, mama cea mare a curvelor şi a spurcăciunilor pământului. Ceea ce este pentru mulţi oameni acum o taină şi va fi şi în viitor, nouă ne-a descoperit Dumnezeu în Cuvântul Său. Faptul că această curvă era îmbătată de sângele credincioşilor sfinţi şi a martorilor Domnului Isus, ne aminteşte de multele prigoniri şi martiraje care s-au înscris în contul acestui sistem religios (şi încă mai continuă?).

De ce se miră Ioan ? Această întrebare i-o pune şi îngerului, dar ea rămâne deschisă. În loc de aceasta el îi explică taina femeii şi a fiarei. Acum el află amănunte despre fiară, pe care nu le găsim în capitolul 13. Îngerul vorbeşte despre trei faze ale fiarei. Ea simbolizează un Imperiu, care a existat odată, care apare din nou mai apoi, şi anume iese din adânc şi în final merge la pierzare. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în istorie; ca un imperiu mondial de o proporţie ca Imperiul Roman, să cadă, să nu existe mult timp şi apoi să se ridice din nou. În afară de aceasta, imperiul va ieşi din adânc, aceasta arată că are o obârşie satanică, ceea ce încă nu a existat. Va fi aşadar un imperiu cu un statut unic, original, atât în ceea ce priveşte apariţia lui, cât şi dezvoltarea lui în rău. În afară de aceasta el va fi în legătură strânsă cu creştinismul (mai bine zis creştinismul de nume, cel căzut), imaginat prin femeia care şade pe fiară. Oamenii care locuiesc pe pământ se vor mira de fiară. În capitolul 13,3 se spune chiar că întregul pământ se va mira de apariţia fiarei.

Acum urmează o explicaţie a celor şapte capete. Pe de o parte sunt şapte munţi, pe care stă femeia, pe de altă parte sunt şapte împăraţi. Ce sunt cei şapte munţi altceva decât cele şapte coline ale oraşului Roma („oraşul etern“), unde prezidează papa ca şi cap suprem al bisericii romano-catolice? Pe de altă parte cele şapte capete sunt şapte împăraţi, din care cinci au căzut. Unii cercetători ai Cuvântului lui Dumnezeu văd în aceasta formele de guvernare diferite ale fostului Imperiu Roman, al şaselea este cel din vremea lui Ioan, este cel care va veni şi va rămâne pentru puţin timp. Aceasta este forma de guvernare în viitor a împeriului Roman, care va domina ţările Europei, probabil în forma unei uniuni de state. Forma de stat va exista însă pentru scurt timp.

Deodată în versetul 11 este din nou vorba de legătura dintre cei 7 împăraţi şi fiară. Acolo se spune: „... el este al optulea. Acest „el“ este domnitorul Europei. Când el vine la putere, are loc a opta şi ultima formă de guvernare a acestui imperiu, printre imperiile care merg la pierzare (compară cu capitolul 16,10.11; 19,19.20).

Apoi îngerul explică lui Ioan semnificaţia celor 10 împăraţi. Ei vor da puterea lor fiarei şi vor face război cu Mielul. În capitolul precedent am găsit cum împăraţii întregului pământ se vor strânge prin puteri demonice la Armaghedon şi acolo vor lupta împotriva Mielului. S-ar putea ca împăraţii să nu ştie că ei luptă împotriva Domnului Hristos, dar satan ştie acest lucru. Mielul îi va învinge pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor.

Restul versetelor acestui capitol descriu cu puţine cuvinte judecata curvei. Înainte ca fiara şi cei zece împăraţi să fie învinşi şi judecaţi de Domnul Isus, aceştia o vor urî pe curvă, o vor lăsa pustie şi goală, îi vor mânca carnea şi o vor arde cu foc. Ei acţionează de fapt din impuls propriu sau

Page 27: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 27 –

demonic, dar în acelaş timp Dumnezeu este cel care îngăduie să se facă aşa. Faptul că autoritatea femeii pe care o are peste împăraţii pământului este dată fiarei, este o dovadă că judecata bisericii false are loc la începutul celor 42 de luni (timpul necazului cel mare), căci nu ne putem imagina că fiara şi anticristul acceptă înfluenţa religioasă şi totala slujire a idolilor de către femeie în acest timp.

Capitolul 18

1. Un înger anunţă cu glas tare judecata Babilonului (versetele 1–3).2. Poporului lui Dumnezeu i se cere să părăsească Babilonul, ca să nu ia parte la judecată (versetul 4).3. Judecata Babilonului este pe măsura grandoarei şi slavei pe care această cetate şi-a însuşit-o dela sine (versetele 5–

8).4. Împăraţii pământului se încred în ei înşişi; la fel şi negustorii şi marinarii (versetele 11–19).5. Bucurie în cer datorită judecăţii Babilonului (versetul 20).6. Babilonul este aruncat în mare ca o piatră mare de moară. Toată bucuria dispare. Se aminteşte pentru ultima oară de

sângele martirilor (versetele 21–24).

Capitolul precedent se încheie prin aceea că fiara şi împăraţii pământului o nimicesc pe curvă şi astfel se împlineşte ce vrea Dumnezeu. Acolo Babilonul este prezentat în imaginea unei curve, în acest capitol Babilonul este o cetate. Curva este biserica falsă, a cărei influenţă asupra Europei, va fi înlăturată la începutul domniei satanice a fiarei şi a slujirii idoleşti mondiale a anticristului. Dar de ce îşi aduce aminte Dumnezeu de Babilon la al 7-lea potir al mâniei (16,19)? Aşa cum este o legătură strânsă între curva din capitolul precedent şi cetatea Babilon din acest capitol, există şi deosebiri importante. Curva este imaginea puterii religioase ale bisericii din vremea sfârşitului sub conducerea Romei, iar cetatea Babilon, imaginea puterii politice, economice şi culturale. Prăbuşirea celei din urmă o găsim în acest capitol; această judecată va avea loc puţin timp înainte de venirea Domnului Isus.

Mai întâi Ioan vede un alt înger care coboară din cer. Se vorbeşte mult despre acest lucru, că el este Domnul Isus (compară cu Apoc. 8,3;10,1), căci El are autoritate mare şi luminează cu slava Sa pământul (compară cu Ezechiel 43,2). De fapt nu este încă apariţia Lui oficială (compară cu 19,11). Îngerul anunţă căderea cetăţii Babilon. Cetatea este locaşul demonilor, a duhurilor necurate şi a păsărilor urâte şi necurate. Acesta va fi sfârşitul creştinismului de nume, care de fapt nu are nici o relaţie cu Hristos !

Am văzut deja în capitolul 17, că naţiunile au băut din vinul curviei ei şi că împăraţii pământului au comis curvie cu ea. Împăraţii pământului sunt toţi împăraţii care au avut o relaţie strânsă cu „Roma“. Negustorii pământului s-au îmbogăţit prin puterea huzurului lor. Roma aşadar nu era numai o putere politică, ci şi o putere economică.

Apoi, un alt glas spune din cer că poporul lui Dumnezeu trebuie să părăsească Babilonul. Acest lucru se adresează acelor oameni care vin la credinţă după răpire. În general despărţirea de ce este rău a fost obligaţia fiecărui credincios în toate secolele (2 Corinteni 6,17; Evrei 13,13; 2 Timotei 2,19–22; 2 Ioan 11). Dumnezeu nu vrea ca poporul Său să fie părtaş plăgilor asupra păcatelor. Păcatele Babilonului s-au îngrămădit înălţându-se până la cer, ele primesc o judecată dublă. Babilonul îşi recunoaşte vina, însă Dumnezeu va judeca într-o zi cetatea.

În următoarele versete se descrie cum unii după alţii, împăraţii pământului (versetele 9.10), negustorii pământului (versetele 11–17) şi marinarii (versetele 17–19), se întristează, plâng şi se bocesc din cauza prăbuşirii Babilonului. Ei profitaseră toţi de Babilon şi vor trebui să vadă cum această cetate va fi pustiită într-o oră. Cerul dimpotrivă urmează să se bucure, inclusiv credincioşii sfinţi, apostolii şi proorocii. Toţi dintre ei care vor fi fost prigoniţi şi ucişi de Babilon (compară cu versetele 24)! Dumnezeu a preluat dreptul lor în mâna Sa şi revarsă judecata asupra Babilonului.

În final, Ioan vede cum un înger puternic ridică o piatră ca o piatră mare de moară şi o aruncă în mare. Babilonul nu avea numai o putere politică şi economică mare, ci avea şi o importanţă culturală. Toate acestea se vor sfârşi dintr-o lovitură. De acum încolo nu vor mai fi în această cetate nici muzicieni, nici artişti, nici nu se vor mai pregăti alimente. Nu mai este lumină în ea şi nici nu va mai fi bucuria mirelui şi miresei. Nu vor mai fi alte generaţii în viitor. În această cetate exista vrăjitorie şi ocultism. Şi înainte de toate: în această cetate a fost vărsat sângele multor martiri credincioşi, care din credincioşie faţă de Domnul Isus Hristos nu şi-au iubit viaţa.

Page 28: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 28 –

Capitolul 19

1. Laudă şi închinare către Dumnezeu pentru judecarea curvei (versetele 1–5).2. Laudă pentru Dumnezeu pentru că El şi-a început domnia – bucurie pentru că a sosit nunta Mielului (versetele 6–8).3. Fericiţi de cei ce sunt invitaţi la ospăţul nunţii. Ioan nu trebuie să se închine îngerului (versetele 9.10).4. Oastea de război din cer; judecata naţiunilor (versetele 11–16).5. Păsările mănâncă carnea împăraţilor, cailor şi soldaţilor (versetele 17.18).6. Fiara, împăraţii pământului şi oastea lor sunt adunaţi ca să facă război cu Cel ce este călare şi cu oastea Lui

(versetele 19–21).

După judecata Babilonului, cerul izbucneşte într-un Aleluia (în ebraică: Lăudat să fie Iahve) Dumnezeu care s-a descoperit în slava Sa şi dreptatea Sa în judecată. În capitolul precedent era o mare tristeţe din cauza judecării Babilonului, În acest capitol există o mare bucurie. Dumnezeu a răzbunat sângele robilor Săi care au fost înjunghiaţi prin mâna curvei. Ei spun din nou: Aleluia!

Cetatea sau curva nu vor avea parte numai de o judecată temporară; oamenii care o formează vor suferi o judecată a cărei consecinţă va fi eternă; această condamnare le va fi rostită la tronul mare şi alb (20,11–15). Bătrânii şi fiinţele vii cad de asemenea la pământ şi se închină : Amin, Aleluia! Un glas venit din tron cere tuturor robilor şi tuturor celor ce se tem de Dumnezeu, celor mici şi celor mari să laude pe Dumnezeu. Acesta va fi rezultatul judecăţii drepte a lui Dumnezeu asupra pământului: Toţi cei cu teamă de Dumnezeu Îl vor lăuda.

Ioan aude din nou glasul ca o mulţime mare de popor şi ca vuietul multor ape şi ca dezlănţuirea unor tunete puternice. Cei ce au grai dau cinste lui Dumnezeu cu un Aleluia, pentru că a început să domnească. Ei cer unii altora, să fie veseli şi bucuroşi şi să dea cinste lui Dumnezeu, pentru că a început nunta Mielului. Soţia Mielului nu este altcineva decât Biserica aşa cum o găsim în Epistola către Efeseni (capitolul 5,23–33); Domnul Isus Hristos S-a dat din dragoste pentru ea, să fie răstignit pe crucea de la Golgota. Acum a sosit momentul Nunţii. Aşa cum Adam a primit o soţie de la Dumnezeu înainte de a primi misiunea de a domni peste întreg pământul, tot aşa Dumnezeu va pregăti Fiului Său o nuntă înainte ca El să intre oficial în stăpânirea Împărăţiei păcii (Geneza 1,28).

Soţia Mielului s-a pregătit. Nu constă motivaţia pregătirii unei mirese în faptul că ea va fi prezentată mirelui? Pavel scrie corintenilor că el i-a logodit ca pe o fecioară curată cu un bărbat (2 Corinteni 11,2). Această fecioară de aici a fost păstrată curată pentru Domnul Isus Hristos. Cât de cu totul alta este curva prezentată în ultimile două capitole!

Rochia de mireasă este din in subţire, stălucitor şi curat. Rochia ei sunt faptele neprihănite ale sfinţilor. Domnul Isus Hristos a devenit prin moartea Sa Neprihănire şi Sfinţire (1 Cor. 1,30), aici sunt însă faptele neprihănite ale sfinţilor pe care le-au făcut din dragoste pentru Domnul lor. El doreşte să-şi amintească toată veşnicia de această podoabă a miresei. Când Biserica coboară în starea eternă, ca noul Ierusalim, ea este şi rămâne pentru totdeauna pentru Mirele ei, mireasa împodobită. (21,2).

Îngerul spune lui Ioan, să scrie că cei care sunt invitaţi la ospăţul nunţii Mielului sunt fericiţi. Ne amintin că cei 24 de bătrâni sunt o imagine a credincioşilor din timpul Vechiului Testament şi a credincioşilor din timpul Bisericii. Acum, fiind vorba de soţia Mielului, totul devine mai clar că oaspeţii de la nuntă sunt credincioşii din timpul Vechiului Testament. Până în acest moment, am văzut în imaginea bătrânilor ambele grupe. De la nunta Mielului, bătrânii nu mai sunt amintiţi. Să ai permisiunea de a participa la nuntă este o fericire deosebită. Pentru a evita orice îndoială, îngerul spune lui Ioan, că acesta este „Cuvântul cel adevărat al lui Dumnezeu“. Ioan este atât de impresionat, că vrea să se închine îngerului (compară cu capitolul 22,8.9). Când a văzut judecata curvei, el s-a mirat foarte mult, însă aici el vrea să se închine. Îngerul refuză să i se aducă închinare; Ioan trebuie să i se închine lui Dumnezeu. Acest verset trage o linie de demarcaţie; nu este normală nici un fel de închinare la îngeri, dar nici închinare la sfinţi.

De la versetul 11, Ioan vede cum Domnul Isus Hristos, vine cu oştile Sale din cer, bate şi omoară fiara, proorocul mincinos şi pe împăraţii Europei nimicind oştile lor. Această bătălie are loc la Armaghedon (compară cu capitolul 16,12–16). Domnul Isus Hristos vine pe un cal alb; oştile cereşti care de asemenea sunt pe cai albi îL urmează. Ochii Lui sunt ca para focului, pe capul Lui sunt multe cununi, haina Lui este înmuiată în sânge, din gura Lui iese o sabie cu două tăişuri, cu care bate naţiunile (1,16). El duce războiul dreptăţii şi calcă teascul mâniei lui Dumnezeu. Numele

Page 29: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 29 –

Lui sunt: Credincios şi Adevărat (versetul 11), Cuvântul lui Dumnezeu (versetul 13), Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor (versetul 16). În tot ce este şi face, El este credincios şi adevărat, El nu numai că a descoperit Cuvântul lui Dumnezeu, ci El Însuşi este Descoperirea lui Dumnezeu – acum în judecată. Acum El îşi exercită Domnia ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor (compară cu 17,14).

Înainte de a începe războiul între puterea mondială a Europei şi Domnul Isus Hristos, Ioan vede un înger în soare, care invită toate păsările cerului la marele ospăţ al lui Dumnezeu. Ce deosebire între ospăţul de aici şi ospăţul de la nunta Mielului ! Amândouă sunt amintite în acest capitol.

Acum s-a ajuns la punctul în care, fiara, împăraţii pământului şi oştile lor vor fi adunate, pentru a face război cu Mielul şi oştirea Lui (compară cu 17,14). Însă Domnul Isus Însuşi este Cel care apucă pe fiară şi pe proorocul mincinos şi îi aruncă de vii în iazul de foc. Iazul de foc este iadul, focul veşnic, care este pregătit pentru diavol şi îngerii lui (Matei 25,41). Până azi nu a ajuns nimeni în acest loc de condamnare veşnică; diavolul însuşi va sosi acolo abia 1000 de ani mai târziu – respectiv după împărăţia păcii (20,10). Acesta este sfârşitul înfiorător al acestor doi oameni, care la sfârşitul epocii de timp în care trăim azi se vor aşeza la vârful căderii absolute, a unei opoziţii împotriva lui Dumnezeu. Toţi ceilalţi care vor fi adunaţi la Armaghedon, vor fi omorâţi de Domnul Isus Hristos cu sabia care iese din gura Lui. Păsările le mănâncă carnea. Ce sfârşit dezastruos al unei oştiri care a cutezat să ducă război împotriva Mielului!

Capitolul 20

1. Un înger din cer leagă pe diavol pentru o mie de ani şi îl aruncă în adânc (versetele 1–3).2. Scaunele de domnie pentru judecată şi sufletele martirilor care sunt înviaţi. Celalţi morţi nu înviază (versetele 4–6).3. După 1000 de ani satan este lăsat liber şi amăgeşte naţiunile. Când ei împresoară Ierusalimul, sunt mistuiţi cu foc din

cer (versetele 7–9).4. Diavolul este aruncat în focul care arde cu foc şi cu pucioasă, unde se află deja de 1000 de ani fiara şi proorocul

mincinos. Acolo ei sunt chinuiţi zi şi noapte din veşnicie în veşnicie (versetul 10).5. Cerul şi pământul sunt pline de cei care stau în faţa tronului alb. Toţi morţii sunt judecaţi şi aruncaţi în iazul de foc –

moartea a doua (versetele 11–15).

Cu venirea Domnului Isus la judecata fiarei, a proorocului mincinos, a împăraţilor şi a oştirilor lor, a sosit numai începutul Împărăţiei păcii. Numai în acest capitol este redată durata acestui imperiu respectiv de 1000 de ani. Un eveniment remarcabil la începutul acestei Împărăţii este legarea diavolului, care este denumit aici încă o dată cu cele patru nume ale lui (compară cu 12,9). El este legat de un înger şi aruncat în adânc. Astfel marele dezbinător şi producător de tulburări este pus sub cheie şi zăvorât; el nu mai poate aţâţa naţiunile la răscoală împotriva lui Dumnezeu. În acelaş timp sunt încuiaţi demonii (compară cu Isaia 24,21.22). Ce face diavolul când după 1000 de ani va fi din nou lăsat liber, găsim câteva versete mai departe.

Ioan vede scaune de domnie, fără să descrie mai amănunţit persoanele care stau pe ele. Fără îndoială sunt sfinţii proslăviţi (1Corinteni 6,2.3). El vede şi martirii, pe care îi întâlnim deja în capitolul 6,9–11, şi cărora li s-a spus să mai aştepte un timp până când vor fi desăvârşiţi şi împreună slujitorii şi fraţii lor, care urmează de asemenea să fie omorâţi. Ei înviază acum nu pentru a trăi pe pământ în Împărăţia păcii, ci pentru a veni din cer şi a domni împreună cu Domnul Hristos 1000 de ani. Ceilalţi morţi – deci toţi cei necredincioşi – nu vor învia încă în acest moment, aceasta va fi la sfârşitul Împărăţiei păcii (20,11–15).

Cu învierea martirilor, prima înviere se termină. Toţi acei care au avut parte de această înviere, sunt numiţi fericiţi şi sfinţi, ei nu vor mai muri niciodată, căci sunt răscumpăraţi de Domnul Hristos de la a doua moarte, de pierzarea veşnică – şi vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi vor domni cu Domnul Isus Hristos timp de 1000 de ani.

Împărăţia propriu-zisă nu este descrisă în acest loc, cu versetul 7 ajungem la sfârşit deja. Când satan va fi lăsat liber pentru puţin timp, va face imediat, ce a făcut dintotdeauna: el va amăgi naţiunile, care sunt astfel văzute de Ierusalim şi care se găsesc la colţurile pământului, aşadar cel mai departe. Ele sunt consemnate aici cu Gog şi Magog, ca simbol al vrăjmăşiei împotriva lui Israel şi al oraşului Ierusalim care este denumit „oraş iubit“. Vedem cât de binecuvântat este pământul şi oamenii sub domnia Domnului Isus Hristos – totuşi mulţi oameni şi popoare se vor înrola la această răscoală împotriva lui Dumnezeu. Dar oştirea duşmană va fi distrusă fără luptă; va fi mistuită cu foc. Cu aceasta, soarta veşnică a diavolului va fi pecetluită: el va fi aruncat în iazul de

Page 30: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Locuri în Biblie unde scrie despre condamnarea veşnică

Matei 18:8 Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul veşnic. Matei 25:41 Apoi va zice celor de la stânga Lui: ,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!Matei 25:46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică." Marcu 3:29 dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic."Marcu 9:43,44 Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini, şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge.Ioan 3:36 Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el." Iuda 1:6 El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.Iuda 1:7 Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă suferind pedeapsa unui foc veşnic.Apocalipsa 20:10 Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 30 –

foc, unde fiara şi proorocul mincinos sunt deja de 1000 de ani. Acum trinitatea satanică este în iazul de foc una. Condamnarea este pentru veşnicie. Acest lucru este valabil şi pentru oamenii care vor fi aruncaţi scurt timp după aceea în iazul de foc, aşa cum vom găsi scris în următoarele versete.

Acest scurt capitol 20 încheie cea mai mare acţiune de judecată, care va fi existat vreodată. Ioan vede un tron mare alb şi fără să spună cine şade pe acesta – fără îndoială este Fiul lui Dumnezeu, căruia Dumnezeu I-a dat toată judecata (Ioan 5,22). El relatează că cerul şi pământul au fugit dinaintea feţei Lui. Cerul şi pământul în forma lor actuală dispar şi sunt transformate şi apar din nou într-o nouă creaţie (compară 21,1; Evrei 1,10–12).

Toţi morţii necredincioşi, fie mari fie mici stau în faţa tronului. Sunt deschise diferite cărţi, una este cartea vieţii, în celelalte sunt consemnate faptele celor morţi. În primul rând se pune întrebarea, dacă numele celor ce stau acolo sunt scrise în cartea vieţii. Nu, niciunul din ei, nu are acolo scris numele! Drag cititor, ştii dacă numele îţi este scris în cartea vieţii? Dacă nu eşti sigur, întoarce-te acum la Dumnezeu, primeşte acum mântuirea în Domnul Isus Hristos! Apoi sunt judecaţi cei morţi şi anume, după faptele lor. Deşi până la urmă toţi fără excepţie sunt aruncaţi în iazul de foc, judecata se desfăşoară diferenţiat. Nimeni din cei ce nu cred, să nu gândească cumva că va fi absolvit de această judecată. Fie că a murit înecat sau că trupul lui a fost ars de foc, marea şi locuinţa morţilor vor da afară pe morţi. Toţi vor fi judecaţi după faptele lor. Nu va fi uitată nici o faptă rea.

Moartea şi locuinţa morţilor sunt văzute ca persoane; ele vor fi aruncate în iazul de foc. Apoi nu vor mai exista moarte şi nici locuinţă a morţilor. Toţi oamenii care vor fi judecaţi aici la tronul alb sunt aruncaţi la sfârşit în iazul de foc, care este moartea a doua. Ei nu sunt nimiciţi şi nici nu se vor împăca vreodată cu Dumnezeu. Judecata şi condamnarea lor este veşnică. A doua moarte, condamnarea la moarte veşnică este atât de îngrozitoare că depăşeşte orice descriere şi orice imaginaţie omenească.

Capitolul 21

1.Recreaţia cerului şi pământului (versetul 1). 2.Noul Ierusalim coboară din cer ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei pe noul pământ (versetul 2).3.Temporar Dumnezeu locuieşte pe noul pământ. El face totul nou şi şterge orice urmă de păcat (versetele 3–6).4.Cel ce va birui va moşteni binecuvântarea, Dumnezeu va fi Dumnezeul lui şi va fi fiul lui Dumnezeu (versetul 7).5.Partea celui păcătos este în iazul de foc pentru veşnicie (versetul 8).6.Mireasa Mielului pe un munte înalt: Cetatea sfântă, Ierusalimul are slava lui Dumnezeu (versetele 9.10).7.Cetatea materială, porţile ei, temeliile, dimensiunile şi zidul. În cetate nu este templu, pentru că Dumnezeu şi Mielul sunt Templul (versetele 11–23).8.Popoarele lumii vor umbla în lumina cetăţii Ierusalim; În cetate nu va intra păcatul (versetele 24–27).

Page 31: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 31 –

Acest capitol continuă şirul cronologic care a început cu descrierea nunţii Mielului (19,6–10). După nuntă, Domnul Isus Hristos, vine cu sfinţii din cer pe pământ, ca să judece fiara, proorocul mincinos, pe împăraţii pământului şi oştile lor (19,11–21). La începutul celor 1000 de ani satan este legat (20,1–3); paralel are loc învierea sfinţilor care au fost martirizaţi în ultimii ani (20,4–6). Apoi la sfârşitul împărăţiei de 1000 de ani a păcii, satan este eliberat încă o dată; are loc ultima bătălie pentru Ierusalim. O oştire uriaşă împresoară Ierusalimul şi este nimicită cu foc din cer. Atunci satan este aruncat în iazul de foc (20,7–10), şi toţi morţii necredincioşi sunt judecaţi la tronul cel alb (20,11–15). Apoi în capitolul 21, în versetele 1-8, urmează o descriere deosebit de scurtă a stării veşnice. De la versetul 9 este descris noul Ierusalim, care este deja în Împărăţia păcii metropola guvernării pământului.

Scurtă perspectivă (Apocalipsa 21,9–22,5)

21,9.10 Un înger îl ia pe Ioan şi îi arată cetatea Ierusalim cum coboară din cer.21,11 Cetatea are slava lui Dumnezeu.21,12–14 Zidurile ei, porţile şi temeliile ei.21,15–17 Dimensiunile ei21,18 Materialul zidului cetăţii21,19.20 Materialul temeliilor21,21 Cele 12 porţi din perle21,22.23 Cetatea nu are templu şi nu are nevoie de lumină fizică.21,24.26 Naţiunile şi Împăraţii pământului în relaţie cu cetatea.21,25 Porţile nu se vor închide – în cetate nu va mai fi noapte. 21,27 Nimic rău nu va intra în cetate.22,1 Râul din tronul lui Dumnezeu.22,2 Pomul vieţii şi roadele lui.22,3.4 Nici un blestem – în cetate este scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului - robii lui Dumnezeu Îl

vor sluji şi vor vedea faţa Lui.22,5 Domnul Dumnezeu, luminează deasupra slujitorilor – domnia lor durează din veşnicie în veşnicie.

Cu acest capitol ajungem la marele scop a lui Dumnezeu: un cer nou şi un pământ nou. Când acest ţel este atins, nu mai este nici un păcat, ele sunt desfiinţate (compară cu Ioan 1,29). Pe noul pământ nu va mai fi nici mare, nici o despărţire geografică între oamenii care locuiesc aici.

După aceea, Ioan vede noul Ierusalim, cetatea sfântă (compară cu Isaia 52,1.2). Ea coboară din cer de la Dumnezeu. Ea este împodobită ca o mireasă pentru bărbatul ei; această frumuseţe o va păstra o veşnicie. Noul Ierusalim este un simbol al Bisericii. Despre noul Ierusalim se spun 5 lucruri: Cetatea este sfântă, originea şi caracterul ei sunt cereşti, ea vine de la Dumnezeu, - obârşia ei este dumnezeiască, ea este ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

Un glas puternic din tron spune: “Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii“ (de fapt să locuiască în cort, acest lucru înseamnă temporar). Dumnezeu va locui la ei pe noul pământ. Toţi oamenii de pe noul pământ fac parte din poporul lui Dumnezeu şi Dumnezeu va fi dumnezeul lor. De acum Dumnezeu voia de mult să aibă părtăşie cu oamenii. El nu a vrut să-i abandoneze lăsându-i în voia soartei sau pradă păcateor (Geneza 3). Secole mai târziu când Dumnezeu a izbăvit poporul din Egipt, Lui i S-a făcut o locuinţă (Exod 25–31). Astfel El a locuit mai târziu în Templu (1 Împăraţi 8).

Dumnezeu Însuşi va şterge lacrimile oamenilor. Nu este mişcător, cum se prezintă Dumnezeu aici ca un Dumnezeu îndurător ? Nu va mai fi nici moarte, nici ţipăt, nici durere. Cât de necuprins de frumoasă trebuie să fie noua creaţie a lui Dumnezeu, când este comparată cu miile de ani de suferinţă care au trecut şi care mai sunt şi azi. Tot ce aminteşte de prima creaţie va fi odată de domeniul trecutului, Dumnezeu va face totul nou. Aceasta sună atât de ireal pentru urechile oamenilor, încât Ioan exprimă accentuat că aceste cuvinte sunt sigure şi adevărate. Nu încape nici o îndoială în acest sens. Tot ce a spus Dumnezeu este adevărat şi demn de încredere. Dumnezeu este Alfa şi Omega. El veghează asupra Cuvântului Său sfânt, astfel ca să fie împlinit dela prima şi până la ultima literă, la împlinirea Cuvântului Său de la început până la sfârşit.

Page 32: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 32 –

Este ca şi cum Dumnezeu s-ar implica încă o dată în vremea noastră întrebând: Mai este cineva aici căruia este sete? Sete după Dumnezeu? Sete după împlinirea sensului vieţii sale? Dacă este cineva să se adreseze lui Dumnezeu. Va afla că Dumnezeu îi poate potoli setea şi că vrea să facă acest lucru. Numai El poate da oamenilor apa vieţii (compară cu Ioan 4,10) şi aceasta fără bani şi fără plată. Se mai poate birui şi se merită. Dumnezeu este Dumnezeul biruitorilor şi El îi face pe aceştia fiii Săi. Descrierea stării veşnice se încheie cu o enumerare a oamenilor care au refuzat să o rupă cu păcatul. În total sunt cuprinse 8 categorii de păcătoşi: laşi, necredincioşi, cei cu patimi scârboase, criminali, curvari, vrăjitori (oculţi), închinători la idoli şi mincinoşi. Partea tuturor acestor oameni este iazul de foc şi aceasta pentru veşnicie. Aceste cuvinte vorbesc de la sine.

Noul Ierusalim

Pasajul care urmează acum (21,9–22,5) descrie noul Ierusalim în Împărăţia Păcii. În faţa noastră se desfăşoară o imagine colorată a bisericii. Unul din cei 7 îngeri cu cele 7 potire vine la Ioan şi îl ia cu el pe un munte înalt, pentru ca să îi arate mireasa, soţia Mielului. Dar ce vede el? O cetate – cetatea sfântă, Ierusalim. Şi ea va avea în viitor o funcţie precisă. În această funcţie şi glorie, ea va apare abia în viitor. Lui Ioan i se îngăduise să o vadă deja de atunci. Era şi el lângă Petru şi Andrei, văzându-se deja cu Domnul Isus în slava Sa viitoare ca Împărat în Împărăţia Sa (compară cu Matei 17,1–8 şi 2 Petru 1,16.17).

În Apocalipsa 17, era de asemenea un înger. Acolo fusese arătată o altă femeie. Acolo era o curvă, care avea autoritate asupra împăraţilor pământului şi care practicase curvia cu ei. Ea este un simbol al creştinismului căzut, pe care Dumnezeu îl va judeca. Şi ea este o cetate: Babilonul. Tabelul alăturat, conţine câteva contraste radicale dintre mireasă şi curvă.

Noul Ierusalim are slava lui Dumnezeu. Când Domnul Isus a devenit om, S-a făcut nimic pe El Însuşi şi S-a golit de slava Sa (Filipeni 2,6.7). Mai târziu El s-a smerit şi a devenit ascultător până la moarte pe cruce. Apoi Dumnezeu L-a înviat din morţi şi L-a proslăvit; această slavă El a împărţit-o cu ai Lui, deci le-a dat-o lor: “Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu... (Ioan 17,22). Aici în Apocalipsa 21 avem o confirmare a celor spuse de Domnul Isus. Din noul Ierusalim iese o strălucire puternică ca strălucirea unei pietre de iaspis. Ierusalimul are

un zid mare şi înalt, cu o grosime de circa 144 de coţi (circa 70 m); lungimea, lăţimea şi înălţimea sunt fiecare de 12.000 de stadii (circa 2220 km). Zidul realizează o despărţire desăvârşită între ce este sfânt de cea ce nu este sfânt (compară cu Ezechiel 42,20). Cetatea nu are numai

un zid mare ci şi 12 porţi, care permite contactul spre afară şi spre interior. Cetatea va fi o binecuvântare pentru ceilalţi. Numărul 12 simbolizează administraţia.

Îngerul care vorbeşte cu Ioan măsoară cu o trestie de aur, cetatea, porţile ei şi zidurile ei. Măsuratul semnifică faptul că Dumnezeu priveşte ceea ce măsoară ca pe propietatea Lui (compară cu Apocalipsa 11,1; Ezechiel 40,3.5; Zaharia 2,5.6.16). Atât dimensiunile cetăţii, cât şi grosimea zidului sunt un multiplu al numărului 12. Toate numerele semnifică funcţiile de guvernare ale acestei cetăţi. Zidul este din iaspis. Pe temeliile zidurilor nu sunt de remarcat numai numele apostolilor, ele sunt şi împodobite cu pietre preţioase de valoare, care sunt distincte. Fiecare piatră dezvăluie la lumină slava sa proprie.

Cetatea este din aur curat, ceea ce constituie pentru Dumnezeu o valoare inestimabilă. Aurul este ca sticla străvezie, un indiciu, care scoate în relief faptul că în cetate nu mai există nici un fel de necurăţie. Ea corespunde complet luminii şi gloriei lui Dumnezeu. Cele 12 porţi sunt fiecare din

Curva Mireasaeste judecată şi condamnată îngrozitor primeşte cea mai înaltă cinste şi slavăiubeşte mulţi bărbaţi iubeşte pe Omul dureriistă în pustie coboară din cernumele ei: Babilon - încurcătură numele ei:Ierusalim (întemeierea păcii)

în ea se află sâlnicie şi stricăciune ea este o cetate sfântă

ea este beată de sângele sfinţilor în ea sunt sfinţii

îmbrăcată cu purpură,stacojiu, aur, pietre nobile, perle (slavă omenească)

îmbrăcată cu in subţire şi cu slava lui Dumnezeu

Page 33: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 33 –

câte o perlă. Perlele arată preţuirea pe care o dă Domnul Isus Hristos cetăţii; El a răscumpărat-o (compară cu Matei 13,45.46). Cetatea cu dimensiuni uriaşe, avea numai o stradă. Ea este locul întâlnirilor şi comunicării.

Cetatea nu are templu. În noul Ierusalim nu există templu, pentru că Dumnezeu este prezent nemijlocit. Dumnezeu locuia înainte în cort şi în templu şi anume în Sfânta sfintelor, în care avea permisiunea să intre o dată pe an numai marele preot, în ziua cea mare a împăcării (Exod 16). Nu mai este necesară mijlocirea preoţilor. Cetatea nu mai are nevoie nici de lumina soarelui sau a lunii. În acest sens sunt două motive: slava lui Dumnezeu luminează cetatea şi Mielul este făclia ei. Aşa cum Domnul Isus era Lumina lumii în timpul vieţii Sale pe pământ pe pământ, aşa va fi El lumina în noul Ierusalim. Naţiunile vor fi atrase literal spre Ierusalimul pământesc, pentru ca să fie învăţate din lege şi din Cuvântul lui Dumnezeu (Isaia 2,2.3), însă Lumina propriu-zisă va ieşi din noul Ierusalim. Împăraţii pământului vor veni ca să se închine DOMNULUI Împăratul oştirilor (Zaharia 14,16; Isaia 60,11). Totodată ei vor aduce slava lor (semn al atenţiei lor) noului Ierusalim. Aici nu mai este noapte, porţile nu vor mai fi închise. Cine are acces să treacă prin cetate, o poate face oricând.

Capitolul 22

1. Din scaunul de domnie iese un râu de apă a vieţii, pomul vieţii rodeşte în fiecare lună a anului. În cetate nu mai este blestem, în ea este Scaunul de domnie a lui Dumnrzeu (versetele 1–5).

2. Dumnezeu a trimis pe îngerul Său, ca să arate robilor Săi ce se va petrece în curând.Domnul Isus promite că vine curând (versetele 6.7).

3. Ioan nu trebuie să se închine îngerilor, ci lui Dumnezeu (versetele 8.9).4. Cuvintele proorociei nu trebuie sigilate, căci timpul este aproape (versetele 10.11).5. Domnul Isus promite din nou venirea Lui şi răsplata corespunzătoare (versetele 12.13).6. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate, acolo unde nu vor mai

fi păcate (versetele 14.15).7. Aceste lucruri trebuie adeverite bisericilor.Domnul Isus este Rădăcina şi Tulpina lui David, Luceafărul strălucitor de

dimineaţă. Răspunsul Duhului şi al miresei este: Vino! Oricine poate încă să primească apa vieţii fără plată (Versetele 16.17).

8. Blestem în cazul când cineva adaugă sau scoate ceva din cartea Apocalipsei (versetele 18.19).9. Domnul mărturiseşte pentru ultima oară că vine curând. La aceasta răspunsul este: „Amin, vino Doamne Isuse!“

(Versetele 18–21).

Acest capitol continuă în primele 5 versete descrierea Noului Ierusalim. Ioan vede un râu de apă vie. Râul iese din scaunul de domnie a lui Dumnezeu şi a Mielului. El aduce binecuvântare şi înviorare pentru cetate şi pentru cei ce cârmuiesc pământul curăţit.În capitolele 4 şi 5 scaunul de domnie era originea şi izvorul tuturor binecuvântărilor.

În mijlocul uliţelor şi al râului de o parte şi de alta era pomul vieţii. Probabil râul curgea prin mijlocul uliţei. Şi pe cele două părţi a râului se găsea pomul vieţii. Pomul este o imagine a Domnului Isus, din care se hrănesc locuitorii cetăţii. Pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2) nu va mai exista; în cetate nu va mai putea pătrunde nimic rău. Pomul vieţii rodeşte în timpul întrgului an (compară cu Ezechel 47,12); frunzele lui servesc la vindecarea naţiunilor. În cetate nu va mai fi nici un blestem, pentru că blestemul este urmarea păcatului. Pe pământ va fi încă păcat chiar şi în Împărăţia păcii, dar nu în cetate.

Scaunul lui Dumnezeu şi al Mielului este în cetate. Cei ce cârmuiesc în Împărăţia păcii îşi au obârşia în Dumnezeu şi în Miel. Dumnezeu şi Mielul sunt văzuţi ca o unitate. Toată guvernarea, Dumnezeu a dat-o Domnului Isus. (Matei 28,18; 1Corinteni 15,27). El va exercita această guvernare în legătură cu această cetate.

Slujitorii Mielului sunt în acelaşi timp slujitorii lui Dumnezeu; ei Îl vor sluji, aceasta înseamnă că vor exercita slujbe pentru Dumnezeu. Locuitorii cetăţii vor exercita această slujbă cu bucurie, căci ei văd faţa lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că ei stau în favoarea nestingherită a lui Dumnezeu (compară cu Estera 1,14; 1 Împăraţi 10,24; Matei 18,10). Există ceva mai măreţ decât să stai în favoarea lui Dumnezeu, a unui Dumnezeu a cărui dragoste, bunătate şi îndurare nu o poate descrie nicio creatură? Numele Lui va fi pe frunţile lor. Ei aparţin lui Dumnezeu şi Mielului.

În noul Ierusalim nu va mai fi noapte şi nu va fi nevoie de lumină fizică. Prezenţa lui Dumnezeu luminează cetatea. Dumnezeu va sta în relaţie nemijlocită cu oamenii pe care i-a ales, pentru a

Page 34: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 34 –

avea părtăşie cu ei. În încheiere aflăm că domnia slujitorilor nu se limitează la 1000 de ani, ci ea nu are sfârşit. Va fi aşadar o formă precisă de guvernare.

Observaţii în concluzie

După ce îngerul a arătat totul lui Ioan, îi spune încă o dată că aceste cuvinte sunt „sigure (sau de încredere) şi “adevărate“. Dumnezeu ştie cât de repede poate apare în noi oamenii îndoiala. Dumnezeu Însuşi a fost Cel ce a trimis pe îngerul său ca să arate slujitorilor săi, ce trebuie să se întâmple în curând (compară 1,1.2; 22,16). Ioan nu este influenţat de propria lui fantezie. De fapt în versetul 7, Domnul Isus Însuşi, este Cel care declară că vine curând. El chiar adaugă la aceasta, o urare de binecuvântare şi fericire aceluia care păzeşte cuvintele proorociei acestei cărţi. Este o mare binecuvântare să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, dar chiar o facem?

Ioan este atât de impresionat de tot ceea ce vede – în mod deosebit de noul Ierusalim – încât cade la pământ înaintea îngerului (compară cu 19,10). Este deci de înţeles din acest pasaj, că oricât de mult foloseşte Dumnezeu îngerii pentru binecuvântare, lor nu li se cuvine închinarea ci închinarea i se cuvine numai lui Dumnezeu. Îngerul se declară pe aceaşi treaptă cu Ioan şi se numeşte pe el însuşi „împreună slujitor“. Timpul este aproape. Apocalipsa nu este „o carte cu 7 sigilii“. Noi ar trebui să citim mereu şi mereu această ultimă cartea Bibliei, să o cercetăm şi să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne-o descoperă cât mai mult. Acest lucru ne întăreşte în aşteptarea Domnului Isus. Cine spune că trebuie să fie nedrept, s-o facă mai departe, cine este necurat, să fie mai departe necurat. Aceasta este ironie dumnezeiască. Perioada întoarcerilor la Dumnezeu, este pe sfârşite. Pe de altă parte, cei credincioşi trebuie să exercite mai departe dreptatea şi să ducă o viaţă de sfinţenie. Ei sunt cei cărora li se promite o răsplată. Nimic din ceea ce fac credincioşii din dragoste nu va fi uitat.

Domnul Isus Hristos se prezintă încă o dată ca Acela care este Alfa şi Omega, Primul şi Ultimul, Începutul şi Sfârşitul (compară cu 1,8.17; 2,8; 21,6). Ca şi Alfa şi Omega, El este Începutul şi Sfârşitul Cuvântului lui Dumnezeu; ca Cel Dintâi şi Cel de pe urmă, El este Cel Înviat şi Cel care există veşnic şi ca Începutul şi Sfârşitul, El este Creatorul şi Scopul tuturor lucrurilor.

Este încă posibil, să te adresezi cu păcatul tău la Dumnezeu şi să primeşti iertare şi prin aceasta, haine albe, un drept la pomul vieţii şi să poţi intra în cetate, în noul Ierusalim. Această intrare nu este posibilă pentru păcătoşii care nu se întorc la Dumnezeu (compară cu 21,8).

Domnul Isus accentuează încă o dată că El a trimis pe îngerul Lui ca toate acestea să fie mărturisite în Biserică. Aşadar aceasta este sarcina slujitorilor Domnului Isus, de a explica celor credincioşi cartea Apocalipsa. Domnul Isus este arătat pentru ultima oară ca rădăcina şi tulpina lui David şi ca Luceafărul strălucitor de dimineaţă. Ca răspuns la aceasta, Duhul şi mireasa spun: „Vino!“ În această chemare este cuprins oricine. Sau ... este vreunul din cititorii acestei cărţi care nu a băut încă din apa vieţii ? Poate face lucrul acesta acum. El o primeşte gratis.

În încheiere, Domnul Isus adaugă o atenţionare: Nu este permis să scoţi sau să adaugi ceva la cuvintele Apocalipsei. Altfel, Domnul, va adauga aceluia care o face, plăgile despre care se scrie în această carte; precum şi celui ce va scoate, i se va scoate partea lui la pomul vieţii. Acest principiu este valabil pentru întreg Cuvântul scris al lui Dumnezeu.

Domnul Isus mărturiseşte pentru ultima dată că El vine curând. Şi cel credincios spune din inimă: „Amin, Vino Doamne Isuse!“ Cartea se termină cu urarea prin care se doreşte Har pentru toţi sfinţii:

„Harul Domnului Isus să fie cu toţi sfinţii!“

Anexa 1 – Dicţionar explicativ

Adânc (9,1.2.11; 11,7; 17,8; 20,1.3): în limba greacă: abyssos, adâncime fără fund. Din adânc vin lăcuste (puteri demonice) şi Imperiul Roman restaurat (Europa) (11,7; 17,8). După ce satan va fi legat, va fi aruncat pentru 1000 de ani în adânc (20,3).

Vultur (4,7; 8,13; 12,14): Împărat al văzduhului; imagine a vitezei. Una din fiinţele vii este ca un vultur (4,7). Înainte de judecata nunţată de ultima trâmbiţă în mijlocul cerului zboară un vultur.

Page 35: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 35 –

(8,13). Femeii (Israel), i s-au dat aripi de vultur, ca să poată zbura în pustie, spre a fi ocrotită acolo (12,14).

Atotputernic (1,8; 4,8; 11,17; 15,3; 16,7.14; 19,6.15; 21,22): Numele lui Dumnezeu; în evreieşte El Şadai, Dumnezeu ca împlinitor al tuturor promisiunilor. Dumnezeu (El Şadai) a promis lui Avraam un urmaş, când el şi Sara nu mai erau capabili să zămislească copii (Geneza 17,1). Dumnezeu îşi va împlini faţă de Israel toate făgăduinţele, pentru că Lui nu îi este imposibil nici un lucru (compară cu Luca 1,37). Numele de „Atotputernic“ apare cu Numele „Jahwe Elohim“ în capitolele 4,8; 11,17; 15,3; 16,7; 19,6; 21,22; ca „Dumnezeu, Atotputernic“ în capitolele 16,14 şi 19,15.

Alfa şi omega (1,8; 21,6; 22,13): Prima şi ultima literă a alfabetului grecesc. Dumnezeu se angajează El Însuşi la împlinirea Cuvântului scris. Domnul Isus Hristos este marea temă a scrierilor, începutul şi sfârşitul descoperirii (revelaţiei) lui Dumnezeu. Scrierile mărturisesc despre Domnul Isus (Ioan 5,39). El este Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1,1; Apocalipsa 19,13).

Altar (6,9; 8,3.5; 11,1; 14,18; 16,7): Fără a adăuga nimic la cuvântul Altar, acesta înseamnă Altarul arderii de tot, care era în curtea din faţă. (Exod 27,1–8); acolo erau aduse jertfa de ardere şi alte părţi ale jertfelor. De acolo Aron lua foc şi mergea cu cădelniţa în Locul Sfânt ca să ardă jertfa pe altar (Levitic16,12; Apocalipsa 8,3. Sângele animalelor jertfite se stropea pe altar sau se vărsa la piciorul altarului. Sângele martirilor a fost de asemenea „vărsat în moarte“; cu aceasta sufletele lor sub altar. La altar avea loc închinarea la Dumnezeu (11,1). Un înger al lui Dumnezeu venea din altarul – sub care era sufletele martirilor – şi cerea judecată. (14,18). Altarul reprezintă dreapta judecată a lui Dumnezeu (16,7).

Altar, din aur (8,3; 9,13): Altarul pentru arderea tămâiei era din lemn de salcâm, acoperit cu aur curat şi era în Sfântul Locaş, pe el se ardea tămâie (Exod 30,1–6). Îngerul are tămâie şi cu aceasta dă putere rugăciunilor sfinţilor, care sunt pe pământ în timpul judecăţii (8,3). Un glas iese din coarnele altarului de aur şi dă ordin îngerului cu a şasea trâmbiţă, să dezlege pe cei patru îngeri la Eufrat (9,13.14).

Bătrâni, douăzeci şi patru (4,4.10; 5,5.6.8.11.14; 7,11.13; 11,16; 14,3; 19,4): aceştia sunt sfinţi înviaţi şi glorificaţi, care vor fi răpiţi în cer înainte de judecată. Din aceştia fac parte credincioşii Adunării, dar şi credincioşii din timpul vechiului Testament, deşi nu aparţin Adunării; ei vor învia toţi la venirea Domnului Isus pentru răpire. Vor fi luaţi şi duşi în cer (ei sunt „Morţi în Hristos“; 1 Tesalonicieni 4,16). Numărul 24 indică 24 de compartimente de preoţi, capii familiilor de preoţi (1 Cronici 24,25). Bătrânii stau pe tronuri, au perspectiva gândurilor lui Dumnezeu, înţelepciune, maturitate, capacitate de a judeca lucrurile. Numărul 12 este în legătură cu guvernarea, administraţia (compară 12 seminţii ai lui Israel şi 12 Apostoli ai Adunării). Bătrânii sunt amintiţi, ultima oară în capitolul 19,4, puţin înainte de descrierea nunţii Mielului. O parte a bătrânilor (credincioşii care aparţin de Adunare), formează mireasa Mielului, cealaltă parte (credincioşii din Vechiul Testament), o formează oaspeţii invitaţi.

Faţa ca soarele (1,16; 10,1): Cea mai înaltă Autoritate şi Glorie a Domnului Isus Hristos ca judecător (compară cu Maleahi 3.20; Matei 17,2; Apocalipsa 20,11)

Anticrist : vezi Profet, falsul.

Apostol, fals (2,2): Falşii apostoli, au fost găsiţi în Efes mincinoşi (compară cu Faptele Apostolilor 20,29.30). Apostolii falşi, voiau să distrugă turma, după plecarea în veşnicie a Apostolului Pavel. Câteva semne caracteristice ale acestor apostoli, le găsim în 2 Corinteni 11,13-20. Apostolii falşi, printre altele, întorc pe credincioşi la Lege.

Armaghedon (16,16): în ebraică Harmagedon (muntele sau munţii Meghido). Meghido este cunoscutul câmp de bătaie în câmpia Isreel, unde au avut loc multe războaie şi unde şi-au găsit moartea mulţi împăraţi (Judecători 4,7.24; 5,19; 6,33; 7,1; 1 Samuel 31,1; 1 Împăraţi 9,15–19; 2 Împăraţi 9,27; 23,29). O comparaţie a versetului din capitolul 16,16 cu cel din versetul dela capitolul

Page 36: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 36 –

19,19 arată că Armaghedon, este locul unde vor fi judecaţi fiara, proorocul mincinos, împăraţii pământului şi armatele lor.

Ochi (1,14; 2,18; 4,6; 5,6; 19,12): Simbol al cunoaşterii şi înţelepciunii. Domnului Isus Hristos nu Îi este nimic ascuns, ochii Lui sunt ca o flacără de foc. Judecata pe care o exercită El, corespunde sfinţeniei Lui (1,14; 2,18; 19,12). Fiinţele vii au ochi în faţă şi în spate, ele văd totul, ce s-a întâmplat în trecut şi ce se întâmplă în viitor, (4,6). Mielul are 7 ochi, atotcunoaşterea Lui (5,6).

Babilon (14,8; 16,19; 17,5; 18,2.10.21): Încurcătură (compară cu Geneza 11,9). Babel este amintit prima dată în legătură cu omul puternic Nimrod (Geneza 10,10), apoi în Geneza 11, în legătură cu construirea turnului, unde oamenii voiau să-şi construiască un oraş şi un turn, care să ajungă până la cer. Din acest motiv DOMNUL i-a împrăştiat pe pământ şi le-a încurcat limbile.De aceea, oraşul a primit numele Babel. Babel este simbolul autoridicării şi a umilirii celorlalţi, pe de o parte şi pe de altă parte încercarea de a concentra şi a construi ceva mare. În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinismului ratat. Babilonul este numele curvei, care susţine că ar fi adevărata mireasă a Domnului Isus Hristos şi care practică curvia cu împăraţii pământului (capitolul. 17). Babilonul este de asemenea numele oraşului, care este imaginea civilizaţiei, culturii a puterii economice a creştinismului căzut (capitolul 18). Ambele capitole descriu judecata Babilonului, care este deja anunţată în capitolele 14,8 şi 16,19 .

Pom/Pomi (7,1; 9,4): Împărăţii sau personalităţi care cârmuiesc (Matei 3,10; Marcu 8,24), care oferă protecţie oamenilor. În pilda smochinului, Domnul Isus spune că toţi pomii înverzesc (Luca 21,29–31). Când vorbim de toţi pomii ne putem gândi la vechile state, în principal la cele din Orientul Apropiat (Siria, Egipt, Palestina – Filistenia / Fâşia Gaza), Edom (Arabia - Saudită). Asur este văzut în Ezechiel 31, ca pom mare. Despre Împărăţia cerurilor ( creştinătatea din timpul de azi), Domnul Isus spune că va deveni un pom mare (Matei 13,32).

Pomul vieţii (2,7; 22,2.14.19): Imagine a Domnului Isus Hristos, la care au parte şi din care mănâncă cei credincioşi. Domnul Isus Hristos este un izvor de înviorare atât pentru învingători (2,7) cât şi pentru locuitorii noului Ierusalim. În noul Ierusalim, pomul vieţii, dă roade întregul an, roade din care mănâncă locuitorii noului Ierusalim; frunzele Pomului slujesc la vindecarea naţiunilor (compară cu Ezechiel 47,12).

Munte (6,14.15.16; 8,8; 16,20; 17,9; 21,10): Imperiu puternic sau Domnitor( Psalm 46,3f.; Isaia 40,4; 64,1.3; Ieremia 51,25; Daniel 2,35.44; Mica 6,1f.; Habacuc 3,10; Zaharia 4,7; Matei 17,20; 21,21). În capitolul 17,9, cei 7 munţi reprezintă un indicator spre Roma, oraşul celor şapte dealuri. În capitolul 21.10 Ioan este dus pe un munte, pentru ca el să aibă o bună perspectivă a noului Ierusalim.

Muntele Sion (14,1): vezi Sion.

Imaginea fiarei (13,14.15; 14,9.11; 15,2; 16,2; 19,20; 20,4): Imagine a idolilor sau a urâciunii domniei Imperiului Romei care urmează să vină (Europa); locuitorii pământului trebuie să îi facă icoana. A doua fiară (antihristul, profetul mincinos), va da icoanei fiarei suflare (13,14.15). Această imagine (icoană) este a “urâciunii pustiirii“, despre care Domnul Isus face referire, în legătură cu ce a spus Proorocul Daniel. Imaginea urâciunii va fi pusă în Templu (Daniel 9,27; Matei 24,15). Închinătorii fiarei şi icoanei ei, vor fi judecaţi pentru că se închină icoanei (14,9,11; 16,2; 19,20); Învingătorii fiarei refuză această închinare. (15,2; 20,4).

Balaam, învăţătura (2,14): Balaam a fost chemat de Împăratul Moabului Balac să blesteme poporul Israel. Dumnezeu, însă împotriva voinţei lui Balaam, l-a constrâns să binecuvinteze poporul (Numeri 22–24). Balaam a sfătuit apoi pe Balac să invite pe israeliţi la masa idolilor. Învăţătura lui Balaam este introducerea de principii şi legături necurate printre cei din Poporul lui Dumnezeu. Masa idolilor era însoţită de curvie. Simbolic, curvia este legătura credincioşilor cu lumea (Iacov 4,4). Închinarea la idoli şi curvia sunt o cursă pentru poporul lui Dumnezeu.

Fulger (4,5; 8,5; 11,19; 16,18): Semn al judecăţii, aplicarea spontană a judecăţii (Matei 24,27; Psalm 18,14).

Page 37: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 37 –

Mireasa (21,2.9; 22,17): Mireasa Mielului, sunt credincioşii din timpul Harului de la cincizecime până la răpire (Efeseni 5,25–27; 2 Corinteni 11,2), numai ei fac parte din Biserică. La nuntă mireasa este îmbrăcată în in fin. În această frumuseţe ea apare public la începutul Împărăţiei păcii (21,9) şi după aceea, după crearea unui cer nou şi a unui pământ nou (21,2). Ea va fi văzută în imaginea unei cetăţi, în care va domni în viitor cu Domnul Isus Hristos. Mireasa tânjeşte de dor după venirea Domnului Isus Hristos, Mirele ei (22,17).

Carte (5,1.2.3.4.5.7.9): Carte sau sulul cărţii (vezi. Zapisul de cumpărare din Ieremia 32,6–15) este un simbol pentru actul de intrare în posesie a unui teren de pământ: Cine (a) posedă cer şi pământ (Geneza 14,19) şi (b) le poate elibera? Este Mielul, care la cruce a răscumpărat nu numai oameni ci şi întreaga lume (Matei 13,38.44). Pământul este eliberat prin judecată de păcat şi prin aceasta făcut potrivit pentru marile binecuvântări din Împărăţia păcii.

Cartea vieţii (3,5; 13,8; 17,8; 20,12.15; 21,27) Noţiunea de carte a vieţii se poate referi, atât la viaţa veşnică ca durată (Filipeni 4,3; Apocalipsa 3,5; 13,8; 17,8; 20,12.15; 21,27) cât şi ca la viaţa în trup pe pământ. (Geneza 32,32.33; Psalmul 69,28). Din cartea vieţii Mielului, în care sunt scrise numele credincioşilor născuţi din nou, nu poate fi şters nici un nume, ca şi cum ar fi o carte a vieţii pe pământ.

Cărticică, deschisă (10,2.8.9.10): Cărticica conţine descoperiri din timpul Vechiului Testament, care erau deja cunoscute. În capitolul 5 fusese închis sulul cărţii şi trebuise să fie întâi deschis; el (sulul cărţii) se referea la planurile lui Dumnezeu cu privire la întregul pământ. Aici este o cărticică, pentru că ea conţine Planul lui Dumnezeu cu un oraş, Ierusalimul (vezi capitolul 11).

Chivotul (11,19): Templul şi chivotul erau elementele centrale ale slujbei iudaice pentru Dumnezeu, locuinţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Dumnezeu locuia în Templu, El trona deasupra chivotului (1 Cronici 13,6). Chivotul este semnul deosebit al legământului lui Dumnezeu cu poporul Său. Aici chivotul se vede în templu în cer. Dumnezeu intră aşadar în relaţiile Lui de mai înainte cu poporul Israel şi promisiunile Lui corespunzătoare.

Pocăinţă (2,5.16.21.22; 3,3.19; 9,20.21; 16,9.11): în greacă metanoia, de fapt, schimbarea gândirii; aceasta este însoţită de întoarcere sinceră la Dumnezeu, de regulă în Noul Testament referitor la cei necredincioşi. Când cei credincioşi se abat, ei trebuie de asemenea să se pocăiască.

Diademă (12,3; 13,1; 19,12): bentiţă sau însemn al vredniciei imperiale la perşi, o bandă albă El dă fiarei ca podoabă o diademă. În Apocalipsa, balaurul, stăpânitorul Europei poartă o diademă. Domnul Isus Hristos, poartă de asemenea o diademă la revenirea Sa.

Hoţ (3,3; 16,5): Venirea Domnului Isus Hristos ca un hoţ nu este valabilă pentru cei credincioşi, ci pentru lume (Maeit 24,43; Luca 12,39; 1 Tesalonicieni 5,2; 2 Petru 3,10; Apocalipsa 3,3; 16,15). Domnul Isus Hristos vine pentru judecată, pentru lume, complet pe neaşteptate. Cei credincioşi Îl aşteaptă – aşa cum este scris – ca mire.

Tunet (4,5; 6,1; 8,5; 10,3.4; 11,19; 14,2; 16,18; 19,6): Vorbirea plină de putere a lui Dumnezeu la judecată (ca urmare a fulgerului) ( Psalmul 29). Vocea cântăreţilor din harfă este ca zgomotul multor ape mari şi ca bubuitul unui tunet puternic.(14,2).

Balaur (12,3.4.7.9.13.16.17; 13,2.11; 16,13; 20,2): denumire dată lui satan (capitolul.12). El dă stăpânire fiarei asupra Imperiului Roman (Europa); Prima fiară se aseamănă cu balaurul şi reprezintă stăpânirea acesteia, dar până la urmă ajunge în mâna satanei. A doua fiară (anticristul, profetul fals), vorbeşte ca un balaur (13,11).

În Apocalipsa găsim patru denumiri date lui satan (12,9): (a) balaur = stăpânitor despotic şi nimicitor, înainte de toate a lui Israel ( numai în Apocalipsa satan este numit balaur); (b) şarpele cel vechi = înşelător viclean (Geneza 3); (c) diavol [diabolos] = cel ce produce dezordine, distrugătorul ordinii lui Dumnezeu; (d) satan = împotrivitorul lui Dumnezeu.

Page 38: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 38 –

Necaz, mare (7,14): Perioada necazului cel mare sunt cei 3 ani şi jumătate, a ultimei săptămâni a anului din Daniel 9,24-27. Această perioadă de timp este nemijlocit înaintea Împărăţiei de o mie de ani. Întreaga săptămână a celor 7 ani este timpul „ceasului încercării“. Necazul cel mare este în mod deosebit un necaz pentru poporul Israel (Ieremia 30,7; Matei 24,15).

Întâi născut (1,5): Întâi născut înseamnă iniţial urmarea naşterii (Psalmul 89,27; Coloseni 1,15.18); poate însemna însă şi o poziţie de rang ierarhică; cu privire la Domnul Isus Hristos, poziţia lui de rang ca Om, atât în timpul zilelor Sale pe pământ , cât şi ca Cel ce a înviat (Col 1,18).

Înger, un alt (7,2; 8,3; 10,1) Celălalt înger, în locurile date este Domnul Isus Hristos. Îngerul lui Iahve sau al Domnului din Vechiul Testament este Domnul Isus Hristos înainte ca El să devină Om. El este denumit şi solul legământului (Maleahi 3,1).

Înger, şapte: vezi Stele, şapte.

Cutremur (6,12; 8,5; 11,13; 11,19; 16,18): scuturarea civilizaţiilor. Pământul şi oraşele sunt scuturate. (O imagine a ordonării convieţuirii oamenilor); Ierusalimul este lovit de un cutremur la moartea şi învierea celor doi martori (11,13).

Cerc al pământului (3,10; 12,9; 16,14): în limba greacă oikoumenes. În mod esenţial teritoriul imperiului Roman (Luca 2,1). Împăraţii întregului cerc al pământului sunt împăraţii Europei (17,12–14).

Evanghelie, veşnică (14,6): Evanghelia veşnică este propăvăduită la două categorii de oameni: (a) celor ce sunt pe pământ (b) fiecărei naţiuni, fiecărui trib, fiecărei limbi şi fiecărui popor (13,7.8). Evanghelia veşnică se deosebeşte de „Evanghelia Harului“ (Faptele Apostolilor 20,24), care se propovăduieşte în ziua de azi şi de „Evanghelia Împărăţiei“, care a fost propovăduită de Ioan Botezătorul (Matei 3,1.2) şi de Domnul Isus însuşi, atunci când a fost pe pământ (Matei 4,24). Şi în viitor, „Evanghelia Împărăţiei“, va fi propovăduită în lume, de iudeii temători de Dumnezeu (Matei 24,14). În timpul necazului cel mare, se va propovădui „Evanghelia veşnică“, prin care oamenii sunt chemaţi, să se întoarcă la Dumnezeu ca şi Creator, să Îi dea cinste şi să I se închine.

Foc (Apoc. 3,18; 8,5.7.8; 9,17.18; 11,5; 13,13; 14,10.18; 15,2; 16,8; 17,16; 18,8; 20,9; 21,8): Simbol al sfinţeniei mistuitoare a lui Dumnezeu (Evrei 12,29), în care El exersează judecata, grindină cu foc (fulgere); este o furtună a grelei judecăţi.

Aripă (Apoc. 4,8): Rapiditate în exercitarea judecăţii. În Isaia 6 serafimii îşi acoperă faţa cu două aripi, cu două aripi îşi acoperă picioarele, şi cu două zboară. Ei nu consideră ca un lucru de apucat (ca şi cum ar fi vrednici), să privească pe Împăratul veşniciilor în slava Sa şi nici că sunt vrednici să îL slujească (aceasta semnifică smerenie în slujire), ci ei zburau (aceasta semnifică disponibilitate permanentă în slujire). Femeia din capitolul 12 primeşte aripile unui vultur, pentru ca să poată zbura repede în pustiu.

Femeie (Apoc.12,1.4.6.13–17): În Apocalipsa, femeia este o imagine a lui Israel; ea naşte pe Mesia (versetul 5). În Vechiul Testament, Israel este comparat cu o mamă (Ezechiel 23; Isaia 50; Osea 2). Femeia este îmbrăcată cu soarele, semnul celei mai înalte autorităţi. Sub picioarele ei este luna: ceea ce simbolizează faptul că toate autorităţile care au cârmuit îi vor fi odată supuse (lui Israel).

Duhuri, şapte (Apoc.1,4; 3,1; 4,5; 5,6): Denumire semnificativă pentru Duhul Sfânt în diversitatea acţiunii Sale în judecată ( Isaia 11,2). Acţiunea Sa este totuşi centralizată.

Haine, albe (Apoc. 6,11; 7,9.13.14): Înbrăcămintea martirilor şi a persoanelor care vin din necazul cel mare, ca semn al recunoaşterii şi a biruinţei; în acelaş timp, un simbol pentru primirea dreptăţii lui Dumnezeu şi a vredniciei de preot (Apocalipsa 20,4–6).

Aur ca sticla pură (Apoc. 21,18.21; Iov 37,22). Slava şi bogăţia noului Ierusalim depăşeşte orice imaginaţie. Aurul este transparent ca sticla: Nu mai este nici un fel de necurăţie ca pe pământ. Cetatea corespunde absolut luminii slavei lui Dumnezeu.

Page 39: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 39 –

Iarbă, verde (Apoc. 8,7; 9,4): Bunăstare pământească (Isaia 5,6; Zaharia 10,1); Slava omului firesc (1 Petru 1,24).

Locuinţa morţilor (1,18; 6,8; 20,13.14): locul unde poposesc duhurile celor morţi. În locuinţa morţilor sunt morţii necredincioşi; credincioşii care au adormit sunt în Paradis ( Luca 16,19.; 23,43). Locuinţa morţilor este un loc temporar al morţilor necredincioşi. La sfârşitul Împărăţiei păcii, ei vor învia şi vor fi judecaţi; apoi locuinţa morţilor va fi aruncată în iazul de foc (Apocalipsa 20,11–15).

Grindină (8,7; 11,19; 16,21): ploaie cu piatră (picături de apă transformate în ghiaţă). Ploaia cerului dă timpuri fertile şi umple inimile oamenilor cu hrană şi veselie. (Faptele Apostolilor 14,7; compară a şaptea plagă din Exod 9,13–35; vezi şi Iov 38,22.23; Psalmul 105,32). În cazul grindinei, Dumnezeu, transformă binecuvântarea în judecată.

Domn, Dumnezeu (1,8; 4,8.11; 11,17; 15,3; 16,7; 18,8; 19,6; 21,22; 22,5.6): Acesta este Jahwe Elohim (Exod 2), Creatorul în relaţie cu creaţia Sa, este Cel Veşnic, Cel Neschimbat (Psalmul 102,27; Deutoronom 32,39; Exod 3; Evrei 13,8). Toate aceste însuşiri sunt descoperite şi în judecată; El este credincios în Sine Însuşi, în dreptatea Lui şi eliberează pe cei temători de Dumnezeu de cei fără Dumnezeu.

Lăcuste (9,3.7): Simbol pentru puteri demonice, unelte ale satanei. Ele ies din fumul, care îi întunecă pe oameni complet.

Corn (12,3; 13,1.11; 17,3.7.12.16): Cornul este simbolul pentru puterea imperială (1 Samuel 2,10; Daniel 7,24; Luca 1,69). Mielul are şapte coarne, putere imperială desăvârşită (5,6). Cele 10 coarne, simbolizează puterea celor 10 împăraţi (17,12). Ei vor da puterea lor fiarei (stăpânitorului Europei). A doua fiară din pământ are două coarne ca un miel şi pretinde să fie Mesia (13,11).

Coarnele altarului (9,13): Acesta este Altarul pentru tămâiere (Exod 1–7; Apocalipsa 8,1–5). Din coarnele altarului pentru tămâiere iese o un glas. Coarnele simbolizează puterea de mijlocire. Dumnezeu răspunde la strigătul de răzbunare al martirilor (6,10) şi la mijlocirea Domnului Isus Hristos. Altarul este înaintea Tronului lui Dumnezeu.

Insulă (6,14; 16,20): Putere în acţiune (Isaia 23,2; 40,15; 51,5; 60,9; Ezechiel 26,18; 27,3.15; Ţefania 2,11). Când se formează insule, economia mondială se prăbuşeşte.

Ierusalim, noul (3,12; 21,2): Adunarea în imaginea cetăţii Ierusalim. Ieusalim înseamnă posesiune sau Întemeierea păcii. Această cetate se coboară din cer, fără să ajungă pe pământ. Dumnezeu şi Mielul sunt în Cetate. Noul Ierusalim este metropola propriu-zisă a guvernării în Împărăţia păcii şi în starea veşnică. El (Ierusalimul), este în acelaş timp mireasa, pe care Domnul Isus Hristos Şi-a cîştigat-o. El va domni cu ea în Împărăţia Păcii în starea veşnică.

Fecioare (14,4): Imagine a purităţii, a înclinaţiei şi ataşamentului faţă de Domnul Isus Hristos (2 Corinteni 11,2). Ele nu s-au pătat cu femei, ci au urmat pe Miel. Ele sunt cele dintâi roade din oameni şi în mod deosebit din Israel..

Rob (1,1; 2,20; 7,3; 10,7; 11,18; 19,2; 22,3.6): sau sclav. Robii fac voia lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Hristos. Domnul Isus Hristos a dat robului Său (împreună rob – Capitolul. 22,9), descoperirea lui Dumnezeu printr-un înger, robilor Săi, mai întâi lui Ioan, care era el însuşi un rob (Apocalipsa 19,10).

Coroană (cunună) (2,10; 3,11; 4,4.10; 6,2; 9,7; 12,1; 14,14): în limba greacă. stephanos, sau cununa biruinţei. Semn al biruinţei sau a demnităţii imperiale. Martirilor le este promisă cununa vieţii (2,10; Iacov 1,12). Ea este cununa vieţii în înviere. Domnul Isus Hristos are ca semn al vredniciei Sale o cunună de aur pe Cap (14,14).

Miel (5,6.8.12.13; 6,1.16; 7,9.10.14.17; 12,11; 13,8.11; 14,1.4.10; 15,3; 17,14; 19,7.9; 21,9.14.22.23.27; 22,1.3): în limba greacă arnion, de fapt Mieluşel. Acesta este cel mai des folosit Nume al Domnului Isus în Apocalipsa (de 29 de ori). Arnion (Mieluşel) apare de altfel numai în Ioan 1,29,36; Amnos (Miel), apare în Faptele Apostolilor 8,32; 1 Petru 1,19. Ca „Miel“ El este

Page 40: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 40 –

Mântuitorul Ioan 1,29, ca „Mieluşel“, Domnul Isus este Cel dispreţuit de oameni. Apocalipsa ni-L arată pe Domnul Isus Cel dispreţuit ca Judecător al Pământului. El este Cel care a răscumpărat pământul cu ce este pe el (5,6–10; 1 Corinteni 6,20).

Sfeşnic, de aur (1,12.13.20; 2,1.5): Cele 7 sfeşnice de aur sunt o imagine a Bisericilor în parte, care sunt pe pământ. Când Domnul Isus a fost aici, El a fost Lumina lumii (Ioan 8,12).

Leu (5,5; 10,3): Leul este regele animalelor (Proverbe 30,30) şi totodată un simbol al puterii şi al Domnului Isus ca Împărat. El este mai puternic decât orice fiară din capitolul 13. Leul a învins. El va elibera pământul de sub domnia păcatului. În capitolul 10, Domnul Isus Hristos strigă, ca un leu care răgneşte. Vezi profeţia despre Domnul Isus ca Leul din Iuda (Geneza 49,8–12).

Semn (13,16.17; 14,9.11; 16,2; 19,20; 20,4): Semnul este posibilitatea de recunoaştere pentru loialitatea oamenilor faţă de stăpânirea Împeriului Roman. Fără semn, nimeni nu are acces la viaţa economică. Cele două fiare vor avea control absolut asupra întregii vieţi economice.

Mare (13,1): În general, o imagine a maselor agitate de oameni, viaţa în comun dezordonată a oamenilor; o imagine a neliniştei (17,15; Isaia 57,20).

Mare, de sticlă (4,6; 15,2): Marea nu (mai) este din apă, ci din sticlă. Nu mai este necesară curăţirea (22,1). În Vechiul Testament exista marea de aramă, ligheanul preoţilor (2 Împăraţi 25,13). Atâta timp cât credincioşii sunt încă pe pământ, ei au nevoie de curăţirea de păcate (Efeseni 5,26). În capitolul 15 marea de sticlă este amestecată cu foc; aceasta arată că Dumnezeu, i-a curăţit pe ai Săi deseori prin focul prigonirilor şi al încercărilor, pentru ca să devină părtaşi sfinţeniei Lui. (1 Petru 1,6.7; 4,12.13).

Lună (6,12; 8,12; 12,1): Luna este simbolul autorităţii care a cârmuit (Psalmul 89,34). În capitolul 6,12, ea este elemental care alterează, în loc să dea orientarea în noapte. În capitolul 12, luna este sub picioarele femeii (Israel), care va fi o dată după planul lui Dumnezeu cea mai mare dintre toate naţiunile; atunci i se vor supune toate autorităţile.

Luceafăr de dimineaţă (2,28; 22,16): Numele Domnului Isus Hristos, care vine înainte de judecată pentru răpire (2Petru 1,19; 1 Tesalonicieni 4,13). Promisiunea venirii Lui este făcută celor ce vor birui în Tiatira (2,28) şi tuturor credincioşilor la sfârşitul cărţii Apocalipsa (22,16).

Nicolaiţi (2,6.15): de la Nicolae: Biruitori al poporului. Ei împart poporul lui Dumnezeu în cei cu standard duhovnicesc (preoţi) şi poporul în general (laici). Mai întâi a fost o practică (2,6), mai târziu, a devenit o învăţătură (2,15). Unii comentatori sunt de părere, că nicolaiţii nesocoteau harul şi considerau ca bune practicile rele în viaţa creştinilor.

Apocalipsa (1,1): în limba greacă apokalypsis, sau dezvăluire. Apocalipsa este scrisă pe parcurs la forma trecutului: Pentru Dumnezeu viitorul este în acelaş timp trecut. Apocalipsa este o carte dezvăluită şi nu o carte închisă (22,10).

Măslini (11,4): Pomii sunt puteri (fie imperii fie persoane singulare). Uleiul este un simbol al Duhului Sfânt (compară ungerea cu Duhul în Noul Testament – 1 Ioan 2,20; 2 Corinteni 1,21.22). În Apocalipsa 11 se vorbeşte de doi Profeţi care proorocesc în puterea Duhului Sfânt; ei sunt martori pentru dreptatea Domnului Isus Hristos ca Împărat şi Mare Preot.

Cal (6,2.4.5.8; 19,11.14): Calul este un simbol pentru exercitarea puterii dumnezeieşti în judecată:

a) cal alb (6,2; 19,11.14): alb (sau strălucitor) este culoarea biruinţei. În capitolul 6,2 este vorba de un cuceritor victorios; În capitolul 19, Domnul Isus şade pe un cal alb şi oştile Îl însoţesc pe cai albi.

b) cal roşu înfocat (6,4): roşu înfocat se foloseşte numai în legătură cu balaurul în capitolul 12,3. Calul are culoarea focului; pământul arde prin judecată. Înlăturarea păcii: Oamenii se măcelăresc unii pe alţii cu o sabie mare (de fapt un cuţit de înjunghiat în Matei 10,34); anarhie, războaie civile, terorism.

Page 41: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 41 –

c) cal negru (6,5): negru este culoarea morţii şi a tristeţii (Ieremia 4,28; Ezechiel 31,15).

d) cal gălbui (6,8): gălbui este culoarea cadavrului. Moartea stă pe cal, locuinţa morţilor o urmează. A patra parte a pământului îşi dă duhul: moarte în masă pe tot globul prin, (a) moarte năpraznică (b) foamete, (c) ciumă (molime) şi (d) fiare sălbatice (urâciuni bestiale) – compară cu Ezechiel 14,21.

Trâmbiţă (1,10; 4,1; 8,2–9,14; 10,7; 11,15): Domnul Isus are o voce puternică ca a unei trâmbiţe (1,10; 4,1). La judecăţi trâmbiţele sunt un simbol vorbirea desluşită a lui Dumnezeu (compară cu“ Glasul trâmbiţelor“; 8,13). Judecăţile trâmbiţelor sunt recunoscute de lume ca venind de la Dumnezeu judecăţi – pecetluite se petrec în previziunea Sa.

Prooroc, fals (16,13; 19,20; 20,10): Din gura profetului ies trei duhuri necurate ca nişte broaşte (16,13). Mai târziu el este împreună cu fiara cu zece capete în Armaghedon şi este aruncat de Domnul în iazul de foc (19,20; 20,10). Diferte denumiri ale lui anticrist sunt:

a) Fiara pământului: (Apocalipsa 13,11–18); are coarne ca un miel, dar vorbeşte ca un balaur.

b) Anticrist: Aşa îl numeşte Ioan în epistolele lui (1 Ioan 2,18.18.22; 4,3; 2 Ioan 7). Literal “Anticrist “înseamnă împotriva lui Hristos sau în locul lui Hristos. Domnul Isus a spus despre el că vine în numele lui propriu şi că iudeii îl vor primi (Ioan 5,43).

c) Regele: aşa este denumit în Daniel 11,36–39. El va fi rege în Israel şi va fi acceptat de iudeii necredincioşi ca Mesia cel promis. (Isaia 11,4; 30,33; 57,9; Daniel 11,36; Ţefania 3,15; Zaharia 11,17).

d) Omul păcatului,omul distrugerii, cel fără Dumnezeu: îl numeşte Pavel în a doua sa Epistolă către Tesalonicieni (2,3.8); el se va ridica peste tot ce se numeşte Dumnezeu, va fi un obiect al întinării, el va face ca Dumnezeu să fie necinstit (să nu i se mai dea cinste lui Dumnezeu) şi se va aşeza în Templu.

Tămâie (5,8; 8,3.4): Tămâia era adusă de preoţi în Locul Preasfânt pe altarul tămâierii. Este o imagine a rugăciunii. În Apocalipsa 5, bătrânii au potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor, ei (sfinţii) sunt pe pământ în necazuri mari şi sunt prigoniţi (13,7–10). În capitolul 8 un „alt înger“ (Domnul Isus Hristos) adaugă rugăciunii sfinţilor tămâie şi le dă prin aceasta putere. Dumnezeu va asculta rugăciunile şi va judeca pe duşmani.

Curcubeu (4,3; 10,1): Simbol pentru îndurarea lui Dumnezeu, care nu încetează nici în timpul judecăţii. Prin judecată pământul este curăţit de cei fără Dumnezeu. La potop au murit toţi oamenii fără Dumnezeu, numai Noe şi familia lui au fost salvaţi. Dumnezeu a dat potopul, ca semn de aducere aminte, ca El să nu mai nimicească încă o dată pământul printr-un potop mondial (Geneza 9,12–17).

Trestie (11,1; 21,15.16): Trestia este un instrument de măsurat. Când Dumnezeu dă indicaţii pentru măsurat, El hotărăşte măsura Lui (Psalmul 16,6; Isaia 34,17; Ezechiel 40,3.5; Zaharia 2,6.12). În noul Ierusalim, îngerul măsoară porţile şi zidurile Ierusalimului cu o trestie de aur.

Toiag, de fier (2,27; 12,5; 19,15): Toiagul este un simbol pentru înfrângerea prin forţă a vrăşmaşului.(vezi Psalmul 2, care vorbeşte profetic despre Mesia). Învingătorul din Tiatira are parte de domnia Domnului Isus (2,27).

Potire, de aur (5,8; 15,7): În potire de aur, preoţii aduc lui Dumnezeu şi Mielului tămâie (5,8). Şi mânia lui Dumnezeu este în potire de aur (15,7).

Corăbii (8,9; 18,19): Simbol pentru bunăstarea dobândită prin comerţ.

Sabie, ascuţită, cu două tăişuri (1,16; 2,12.16; 19,15.21): Sabia ascuţită cu două tăişuri vine din gura Domnului Isus. Este Cuvântul Lui cu care El judecă (Ioan 12,47; Evrei 4,12).

Page 42: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 42 –

Fiul Omului (1,13; 14,14): Numele Domnului Isus Hristos; în timpul vieţii Lui pe pământ era Cel lepădat (Matei 8,20), în viitor, El va domni ca Fiu al Omului, nu numai peste Israel, ci şi peste întreaga creaţie (Matei 24,30; 26,64; Psalmul 8,4). Ca Fiu al Omului El va fi şi Judecătorul (Faptele Apostolilor 17,31; Ioan 5,27; 12,34–36).

Soare (1,16; 6,12; 7,16; 12,1; 17,19): Soarele este simbolul pentru cea mai înaltă autoritate (Maleahi 4,2), de aceea Faţa Domnului Isus străluceşte ca soarele (1,16). În Apocalipsa 6,12 soarele este simbolul pentru cea mai înaltă autoritate pământească, care se întunecă. Stelele slujesc ordinii şi orientării (Geneza 1,14–18). În capitolul 12 femeia (Israel) este îmbrăcată cu soarele. Israel va fi în Împărăţia păcii naţiunea care va conduce pământul.

Piatra, albă (2,17): Pe vremuri, la alegeri, se dădea acordul unui candidat cu o piatră albă. În capitolul 2, piatra exprimă preţuirea Domnului Isus Hristos pentru cei credincioşi. Pe piatră este scris un nume, pe care nu îl cunoaşte decât acel ce primeşte piatra. Sunt două feluri de a înţelege această semnificaţie: Pe piatră este scris Numele cel nou al Domnului Isus Hristos sau numele cel nou al celui credincios; în ambele cazuri însă este vorba de o relaţie personală între Domnul Isus Hristos şi cel credincios.

Stelele cerului (6,13; 12,4): Stelele luminează cerul şi dau orientare noaptea. Cerul este locul cârmuirii (Daniel 4,26). Stelele sunt simboluri pentru personalităţi în viaţa publică (politică,biserică, cultură, şi economie).

Stele, şapte (Îngeri) (1,16; 1,20; 2,1.): Cele 7 stele sunt în mîna dreaptă a Domnului Isus, în afară de aceasta ei sunt îngeri. Îngerii Îl reprezintă deseori pe Dumnezeu ca soli ai Lui, în faţa oamenilor; în capitolul 1, ei sunt reprezentanţii Adunării înaintea lui Dumnezeu; ei sunt răspunzători de starea Adunării.

Râu (12,15.16): Uneori simbol pentru o putere armată impresionantă, precum armata asiriană (Isaia 8,7.8; 28,15.18; Daniel 9,27); în orice caz o imagine a unei puteri vrăjmaşe. .

Râu al apei Vieţii (22,1): Râul apei vieţii iese din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului (Ezechiel 47,1–12). El este o imagine a binecuvântării ca urmare a guvernării lui Dumnezeu şi a Mielului. Râul serveşte înviorării. În capitolul 4,5 din Tronul lui Dumnezeu ies fulger, glasuri şi tunete, după judecăţi poate uda râul binecuvântării.

Râuri şi izvoare de apă (8,10; 16,4): Fântânile înviorării sunt pângărite, binecuvântări fireşti devin izvoare ale distrugerii mortale.

Zile, 1260 (11,3; 12,6): Acesta este timpul necazului cel mare (42 luni, trei ani şi jumătate), perioada de trei ani şi jumătate înainte de Împărăţia păcii. În timpul acestei perioade, Dumnezeu păzeşte atât pe cei doi martori, cât şi rămăşiţa din Poporul Israel; fiecare zi a necazului în parte, este numărată de Dumnezeu.

Parte, a treia (8,7–12; 9,15.18; 12,4): Trei este în principal numărul lui Dumnezeu, al descoperirii Lui. Dumnezeu este Dumnezau în trei; puterea lui Dumnezeu s-a dovedit în învierea Fiului lui Dumnezeu, care a înviat a treia zi. – Dumnezeu s-a descoperit în mod deosebit în teritoriul unde este creştinismul; de aceea, a treia parte dintre oameni, dintre locuitorii pământului, cunosc descoperirea lui Dumnezeu, până la urmă însă ei cad de la Dumnezeu, creştinismul căzut (trâmbiţa 1 -4) – În capitolul 12,4, balaurul, ia cu el a treia parte a stelelor: Acolo este vorba de personalitatea coruptă, în timpul creştinătăţii căzute.

Templu (3,12; 7,15; 11,1.2.19; 14,15.17; 15,5.6.8; 16,1.17; 21,22): În Templul vechi era templul unde locuia Dumnezeu. În Sfânta Sfintelor Templului, era chivotul, care mai era denumit şi Tronul lui Dumnezeu. Templul păstrării mărturiei“, era Sfânta Sfintelor, în Cortul întâlnirii“.

Diavol (2,10; 12,9.12; 20,2.10): vezi balaur.

Page 43: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 43 –

Tron (4,2; 16,17): Tronul este simbolul guvernării lui Dumnezeu, care are ca urmare mai întâi judecata, şi în final binecuvântarea. Tronul apare de 47 de ori în Apocalipsa. În timpul judecăţii, Tronul lui Dumnezeu este înconjurat de 24 de tronuri, pe care stau cei 24 de bătrâni.

Tronul satanei (2,13): Tronul satanei este locul unde satana îşi exercită puterea sa. El este prinţul acestei lumi (Ioan 12,31; 14,30; 16,11). Lumea este viaţa oamenilor organizată în comun, oameni a căror mai mare este satan. În timpul ispitirii Domnului Isus, satan i-a spus că îi va da toate bogăţiile lumii, dacă se va închina înaintea lui. (Matei 4,8.9); pe de altă parte nu există nici o guvernare decât accea a lui Dumnezeu (Romani 13,1). Fiara din Apocalipsa va da balaurului puterea sa, tronul său, şi marea sa autoritate (Apocalipsa 13,2).

Porţi ale Ierusalimului (21,12–25; 22,14): Noul Ierusalim are 12 porţi, prin care este posibil contactul cu lumea exterioară. Porţile sunt de asemenea o imagine a puterii şi judecăţii (Geneza 22,17; Rut 3,11; Geneza 19,1; Psalmul 69,12; Daniel 2,49; Amos 5,10.12.15). La porţile noului Ierusalim stau cele 12 seminţii ale fiilor lui Israel. Pe vremuri era obiceiul ca porţile să aibă numele cetăţii corespunzător drumului spre care erau direcţionate. În acest sens era precizată binecuvântarea cetăţii în primul rând a Ierusalimului (Ezechiel 48,30–35: Exod 28,21; 39,14).

Ceasul încercării (3,10): Un timp al probării întregului pământ, este perioada de timp dintre răpire (1 Tesalonicieni 4.14-18) şi Împărăţia păcii care durează în total 7 ani. Necazul cel mare, cuprinde numai ultimii trei ani şi jumătate a acestei perioade de timp. Filadelfiei i se promite că, va fi păzită de acest timp (ceas al încercării).

Cântar (6,5): Simbol pentru raţionarea alimentelor; urmează foametea (Levitic 26,26; Ezechiel 4,16). Alimentele sunt cântărite: O măsură (circa un litru) de grâu este atât de scump, încât o pâine făcută din acest grâu costă circa 50 Euro; o pâine de orz 16 Euro – un dinar era salariul unui lucrător pentru o zi (Matei 20,2).

Izvoare de apă: vezi râuri.

Via pământului (14,18.19): Exprimarea via pământului se referă la judecata iudeilor necredincioşi; ei vor fi definitiv călcaţi în picioare, probabil împreună cu anticristul (19,15.17.18). Călcatul în picioare al teascului semnifică nimicirea completă (Isaia 24,13; 63,2.3; Ieremia 25,30; Plângerile lui Ieremia 1,15; Ioel 3,13; Apocalipsa 19,15).

Fiinţe vii (4,6–9; 5,6–14; 6,1–6; 7,11; 14,3; 15,7; 19,4): Simboluri pentru judecăţile lui Dumnezeu. Fiinţele vii au atât însuşirile heruvimilor (Ezechiel 1) cât şi ale serafimilor (Isaia 6). Heruvimii exercită judecăţile lui Dumnezeu (Geneza 3,24). Ezechiel vedea cum heruvimii se ridicau şi până la urmă părăseau cetatea. Serafimii sunt cei ce păzesc sfinţenia lui Dumnezeu (Isaia 6,2.6). În tabelele următoare, se poate vedea că există o paralelă între caracterul fiinţelor vii şi descrierea Domnului Isus Hristos în cele patru Evanghelii:

Fiinţă Semnificaţie Evanghelia

Caracterul Domnului Isus Hristos

Leu Putere şi maiestate (Proverbe 30,30)

Matei Împăratul lui Israel

Viţel statornicie, răbdare, perseverenţă

(1Corinteni 9,9) Marcu Slujitorul credincios

Om Înţelepciune, pricepere (capete în capitolul

13), umanitate Luca Fiul omului

Vultur viteză, cerul ca spaţiu de viaţă Ioan Omul din cer, Fiul lui Dumnezeu

Patru vânturi ale pământului (7,1): Vânturile sunt influenţe ale cerului asupra pământului, în parte cu consecinţe catastrofale. Ele pot fi o imaine a curentelor spirituale, care conduc la revolte, pe care Dumnezeu le foloseşte spre a exercita judecăţi. În Daniel 7,2, prin vânturile cerului apar noi împărăţii ale lumi. Vânturile se dezlănţuiesc asupra pământului, mării, şi pomilor.

Page 44: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 44 –

Cei ce locuiesc pe pământ (3,10; 8,13; 11,10; 13,8.12.14; 17,2.8): Astfel sunt denumiţi oamenii, care locuiesc pe pământ şi pentru care pământul înseamnă totul. Creştinii adevăraţi sunt conştienţi de chemarea şi poziţia lor cerească; ei trăiesc ca străini pe pământ. Cei care sunt locuitorii pământului, sunt deci oamenii, cei care de fapt formează creştinătatea căzută; numele lor nu sunt scrise în cartea vieţii (17,8).

Nor (1,7; 10,1; 11,12; 14,14–16): Semn al prezenţei lui Dumnezeu. Dumnezeu venea într-un nor în mijlocul poporului Israel. Norul călăuzea poporul prin pustiu, şi intra în cortul întâlnirii după amenajarea acestuia. (Exod 40,35; Matei 17,5); Mai târziu Dumnezeu locuia în nor în Templu (1Împăraţi 8,10.11; Ezechiel 10,4; compară cu Isaia 4,5; 19,1).

Rădăcina lui David (5,5; 22,16): Domnul. Domnul Isus Hristos ca origine a liniei imperiale a lui David. Totodată El este Fiul lui David, în care toate promisiunile făcute lui David îşi găsesc împlinirea. Ca Fiu al lui David, El va domni peste Israel şi toate popoarele îi vor fi supuse (Psalmul 72). El este şi Vlăstarul (Isaia 11,1–10); cuvântul în limba ebraică înseamnă atât rădăcină cât şi vlăstar.

Pustie (12,6.14; 17,3): Uneori o imagine pentru popor, aşa de exemplu în Ezechiel 20,35 „Pustia popoarelor“, un loc fără apă, fără prospeţime (Psalmul 63,1; Psalmul 42,1.2.6).

Semnificaţia numerelor:

1 Unic, unitate, armonie, izvor, sfat, promisiune. Referire în primul rând la Dumnezeu Însuşi (Deutoronom 6,4; Zaharia 14,9)

2 diferenţă, împărţire, părtăşie, ajutor, mărturie; în sens negativ: dezbinare, vrăjmăşie

3 Felul unui lucru, realitate, descoperire, trinitate a lui Dumnezeu; înviere, loc sfânt, cer, în apropierea lui Dumnezeu (compară cu noţiunea de „al treilea cer“ – 2 Corinteni 12,2)

4 universalitate pământească, 4 imperii ale lumii; 4 Evanghelii; probare, pustiu,

5 responsabilitate, 5 degete, organe de simţ

6 lucruri rele; păcate; nedesăvârşire; numărul fiarei (666); uriaşul Goliat avea o înălţime de 6 coţi; părăsirea Domnului Isus Hristos pe cruce a început lla ceasul al 6-lea; urmare a păcatului, Domnul Isus a atârnat 6 ore pe cruce.

7 complet, desăvârşit, 7 sigilii, 7 trâmbiţe, 7 potire, 7 pilde; negativ: 7 duhuri rele (Matei 12,45); 7 capete

8 început nou; prima zi a unei noi săptămâni

9 3 x 3: descoperire intensivă: Noul Testament are 3 x 3 x 3 (= 27) cărţi. Strigătul Domnului Hristos la ceasul al 9-lea: „S-a isprăvit“

10 2 x 5: răspundere intensivă: 10 porunci; probă: 10 zile de necaz

12 3 x 4: Dumnezeu acţionează asupra pămîntului şi îşi descoperă astfel dreptatea Sa : administraţia; guvernarea lui Dumnezeu; 12 seminţii ale lui Israel, 12 Apostoli; evenimente multiple în noul Ierusalim a numărului 12.

Sion (14,1): Pe muntele Sion, David a construit, cetatea Sion, clădirea guvernamentală. Muntele Sion este un simbol al Împărăţiei lui David (vezi Psalmul 78,65–70; 132,13.14.17). Prima dată este amintit la 2 Samuel 5,7, unde David a devenit împărat peste întregul Israel. Cei 144.000 de pe muntele Sion, din Apocalipsa 14, vor guverna împreună cu Domnul Isus..

Anexa 2 – Privire asupra cărţii Apocalipsa

Introducere 1,1–18A Ce ai văzut (1,9–20) B Ce este – scrisorile (2,1–3,22)

1 Efes (2,1–7)2 Smirna (2,8–11)3 Pergam (2,12–17)4 Tiatira (2,18–29)5 Sardes (3,1–6)6 Filadelfia (3,7–13)7 Laodicea (3,14–22)

C Ce se întâmplă după aceasta (4,1–22,21)I. Scena din cer (4 şi 5)

a Tronul din cer (4)

Page 45: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 45 –

b Mielul şi sulul cărţii (5)II. Cele şapte peceţi (6,1–8,2)

a Primele patru peceţi (6,1–8)1 Prima pecete: calul alb (6,1.2)2 A doua pecete: calul roşu (6,3.4)3 A treia pecete: calul negru (6,5.6)4 A patra pecete: calul galben (6,7.8)

b Ultimile trei peceţi (6,9–8,2)5 A cincea pecete: sufletele de sub altar (6,9–11)6 A şasea pecete: marea încurcătură (6,12–17)

1. Intercalare: Cei izbăviţi din Israel şi din popoare (7) a) Cei 144.000 sigilaţi din Israel (7,1–8) b) Marea mulţime de popor din popoare (7,9–17)

7 A şaptea pecete: şapte îngeri cu şapte trâmbiţe (8,1.2)

2. Intercalare: Rugăciunea de mijlocire în cer (8,3–5)

III. Cei şapte îngeri cu şapte trâmbiţe (8,6–11,18)a Primele patru trâmbiţe (8,6–13)

1 Prima trâmbiţă: pământul (8,7)2 A doua trâmbiţă: marea (8,8.9)3 A treia trâmbiţă: Râurile şi izvoarele (8,10.11)4 A patra trâmbiţă: soare, lună şi stele (8,12)

b Ultimile trei trâmbiţe: („de trei ori Vai“) (8,13–11,18)5 A cincea trâmbiţă: (primul vai): lăcustele (9,1–12)6 A şasea trâmbiţă: (al doilea vai): Înger la Eufrat (9,13–21)

3. Intercalare: a) Cărticica deschisă (10) b) Cei doi martori (11,1–13)

7 A şaptea trâmbiţă: [al treilea vai] Anunţarea Împărăţiei Domnului Isus Hristos (11,14–18)

4. Intercalare: Cele trei semne în cer (11,19–15,4)1. primul semn: femeia şi fiul ei (11,19–12,18)2. al doilea semn: cele trei fiare (12,3–13,18)

a) balaurul (12,3–18)b) fiara din mare (13,1–10)c) fiara din pământ (13,11–18)

Intercalare subterană: Şapte scene din necazul cel mare(14) 3. al treilea semn: Învingătorul (15,1–4)

IV Cele 7 potire sau ultimile plăgi (15,5–16,21)a Primele patru potire (15,5–16,9)

1 Primul potir: peste pământ (16,2)2 Al doilea potir: peste mare (16,3)3 Al treilea potir: peste râuri şi izvoare (16,4–7)4 Al patrulea potir: peste soare (16,8.9)

b Ultimile trei potire (16,10–21)5 Al cincilea potir: peste tronul fiarei (16,10.11)6 Al şaselea potir: peste Eufrat (16,12)

5. Intercalare: Armagedon (16,13–16)

7 Al şaptelea potir: în aer (16,17–21)

6. Intercalare: Mireasa falsă şi cea adevărată (17,1–19,10)a) Babilonul, curva cea mare (17)

Page 46: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 46 –

b) Babilonul, oraşul cel mare (18,1–19,5) Nunta Mielului (19,6–10)

V. Împlinirea (19,11–21,8)a Înaintea celor o mie de ani (19,11–20,6)

1 Apariţia Domnului Isus Hristos (19,11–16)2 Judecata Domnului Isus Hristos (19,17–21)3 Balaurul legat (20,1–3)4 Prima înviere împlinită (20,4–6)

b După cei o mie de ani(20,7–21,8)5 Gog şi Magog (20,7–10)6 Marele Tron alb (20,11–15)7 Cerul nou şi pământul nou (21,1–8)

7. Intercalare: Mireasa Mielului, Ierusalimul ceresc (21,9–22,5)

Acord final (22,6–21)

După W. J. Ouweneel, Cartea Apocalipsa (CLV) 1995, S. 39–41.

Anexa 3 – Ordinea evenimentelor profetice

Cu această anexă posibila ordine a evenimentelor viitoare poate fi arătată dintr-o privire:

1. Răpirea Bisericii Domnului Isus Hristos2. Începutul ultimei săptămâni ale anului (= 7 ani) a lui Daniel care se încheie cu cei trei ani şi

jumătate a necazului cel mare.3. Primii trei ani şi jumătate este o perioadă de catastrofe îngrozitoare (Matei 24,4–13;

Apocalipsa 6)4. În acest timp se propovăduieşte în toată lumea Evanghelia Împărăţiei (Matei 24,14)5. Apoi este aruncat satan din cer (Apocalipsa 12,7–12)6. Cu aceasta începe cea de a doua perioadă de trei ani şi jumătate, a necazului cel mare. 7. Conducătorul Europei preia dela satan tronul şi autoritatea sa pe care le va exercita trei ani şi

jumătate (Apocalipsa 13,4.5)8. Anticristul instaurează urâciunea pustirii în Templu (Matei 24,15; Apocalipsa 13,14.15), se

aşează el însuşi în Templu şi pretinde să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu (2 Tesalonicieni 2,3.4)

9. Pentru iudeii temători de Dumnezeu, acesta este semnul: să fugă în munţii din jur (Matei 24,16)

10. Dumnezeu trezeşte doi martori credincioşi, care acţionează în timpul celor trei ani şi jumătate ai necazului cel mare, făcînd minuni extraordinare – la sfârşitul acestei perioade de timp cei doi sunt omorâţi, dar după trei zile şi jumătate, ei înviază (Apocalipsa 11,3–13)

11. Babilonul „Biserica căzută din timpul sfârşitului“, în imaginea curvei, este nimicită (Apocalipsa 17)

12. Cele 7 judecăţi ale trâmbiţelor lovesc în principal teritoriul Europei, aşadar fosta creştinătate (Apocalipsa 8; 9)

13. Cu cele 7 judecăţi ale potirelor, este vărsată mânia lui Dumnezeu – la al şaselea potir, Eufratul seacă, astfel că pot năvăli oştile de război din răsărit (Apocalipsa 16)

14. Are loc judecata cetăţii Babilonului ca putere economică (Apocalipsa 18)15. Apoi urmează ultimele lupte în jurul Ierusalimului: Egiptul atacă Israelul, apoi intervine în Israel,

Împăratul Nordului, cucereşte Ierusalimul şi înaintează spre Egipt (Daniel 11,40–45)16. Împăraţii pământului (= teritoriul Imperiului Roman) se adună spre Armaghedon (Apocalipsa

16,14–16)17. În cer are loc nunta Mielului (Apocalipsa 19,6–9) 18. Domnul Isus Hristos coboară însoţit de ai Săi (Apocalipsa 19,11–16)

Page 47: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 47 –

19. Bătălia dela Armaghedon, unde Domnul Isus Hristos, aruncă în iazul de foc cele două fiare (pe stăpânitorul Europei şi pe Anticrist), iar împăraţii Europei şi armatele lor sunt omorâţi cu sabia (Apocalipsa 19,17–21).

20. Puterea cotropitoare a Ierusalimului şi vrăjmaşii poporului Israel sunt bătute (Zaharia 12; 14)21. Edomul este judecat împreună cu ceilalţi împăraţi (Isaia34; 63)22. Armatele ruse năvălesc în Israel şi sunt nimicite (Ezechiel 38; 39)23. Judecata iudeilor necredincioşi (Apocalipsa14,17–20)24. Judecata celor vii (Matei 25,31–46)25. Satan este legat pentru 1000 de ani (Apocalipsa 20,1–3)26. Încheierea primei învieri (Apocalipsa 20,4–6)27. Întoarcerea iudeilor care s-au refugiat în timpul necazului cel mare (Psalmul 122)28. Întoarcerea celor 10 seminţii din toate popoarele (Ezechiel 20,34–38)29. Rezidirea Ierusalimului (Isaia 65,17; Zaharia 8)30. Construirea Templului şi instaurarea slujbei jertfelor (Ezechiel 40–48)31. Întoarcerea slavei lui Dumnezeu în Templu (Ezechiel 43,1–9).

Anexa 4 – Numele Domnului Isus în Apocalipsa

  Numele Domnului Isus De câte0ri apare

Locurile din Biblie

1. Isus Hristos 4 1,1.2.5.92. Martorul Credincios 1 1,53. Cel Întâi născut din morţi 1 1,54. Domnul Împăraţilor pământului 1 1,55. Alfa şi Omega 3 1,8; 21,6; 22,136. Isus 8 1,9; 12,17; 14,12; 17,6; 19,10.10; 20,4; 22,167. Domnul 2 1,10; 12,138. Unul asemănător Fiului Omului 2 1,13; 14,149. Cel dintâi şi cel de pe urmă 3 1,17; 2,8; 22,13

10. Cel viu 3 1,18; 4,9.1011. Cel ce ţine 7 stele în mâna Sa dreaptă 1 2,112. Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri 1 2,1213. Fiul lui Dumnezeu care are ochi 1 2,1814. Luceafărul de dimineaţă 2 2,28; 22,1615. Cel ce are 7 duhuri ale lui Dumnezeu 1 3,116. Cel Sfânt şi adevărat 1 3,717. Cel ce este Amin 1 3,1418. Martorul credincios şi Adevărat 1 3,1419. Începutul creaţiei lui Dumnezeu 1 3,1420. Leul din seminţia lui Iuda 1 5,521. Rădăcina lui David 2 5,5; 22,1622. Mielul 27 5,6.8.12.13; 6,1.16; 7,9.10.14.17; 12,11 13,8;

14,1.4.4.10; 15,3; 17,14.14; 19,7.9; 21,9.14.22. 23.27; 22,1.3

23. Domnul lor (Martorul) 1 11,824. Hristosul Său 2 11,15; 12,1125. Un Fiu al Omului 1 12,526. Copilul Omului 1 12,1327. Cel ce şedea pe nor 2 14,15.1628. Domnul Domnilor 2 17,14; 19,1629. Împăratul împăraţilor 2 17,14; 19,1630. Credincios şi adevărat 1 19,1131. Cuvântul lui Dumnezeu 1 19,1332. Hristosul 2 20,4.633. Cel ce şedea pe tron 1 21,534. Începutul şi Sfârşitul 2 21,6; 22.1335. Vlăstarul lui David 1 22,1636. Domnul Isus 1 22,237. Domnul Isus Hristos 1 22,21

Page 48: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 48 –

  TOTAL 89  

Page 49: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 49 –

Anexa 5 – Locuri, unde Dumnezeu şi Mielul sunt preamăriţi

1,5.6 ... şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.

4,8–11 … "Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!" Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie şi care este viu în vecii vecilor, cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie şi ziceau: "Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!"

5,9.10 Şi cântau o cântare nouă, şi ziceau: "Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!"

5,12–14 „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda !” Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: “A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor !” Şi cele patru făpturi vii ziceau: “Amin !” Şi cei douăzeci şi patru de batrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”

7,10–12 ...şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului !” Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Amin”. „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înşelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”

11,16–18 Şi cei douăzeci şi patru de batrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, şi au zis: „Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei prăpădeşti pământul !”

14,3 Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea batrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi pe pământ.

15,3.4 Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului. Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor. Cine nu se va teme, Doamne şi cine nu va slăvi Numele Tău ? Căci numai tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentrucă judecăţile Tale au fost arătate ! “

19,1–7 Aleluia ! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea ! Pentrucă judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” Şi au zis a doua oară: “Aleluia ! : Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor !” Şi cei douăzeci şi patru de batrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şade pe scaunul de domnie. Şi au zis: “Amin ! Aleluia !“ Şi din scaunul de domnnie a ieşit un glas care zicea: „ Lăudaţi pe Dumnezeul nostru toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari !“ Şi am auzit un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: “ Aleluia ! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputenic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă ! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit …

Page 50: Scurta Privire Asupra Cartii Apocalipsa

Apocalipsa – cu vocabular – pagina – 50 –

Anexa 6 – Altă literatură despre Apocalipsa

În limba germană:

Briem, Ch., Am văzut cerul deschis – Apocalipsa, Capitolele 19–22, Hückeswagen (CSV) 1996Hole, F.B., Caracteristici de bază ale Noului Testament Volumul 6 – Epistolele lui Ioan, Epistola lui

Iuda, Apocalipsa, Hückeswagen (CSV) 1991Kelly, W., Apocalipsa , Neustadt (Ernst-Paulus-Verlag) 1987MacDonald, W., Comentariu la Noul testament, Bielefeld (CLV) 2001Ouweneel, W.J., Cartea Apocalipsa, Bielefeld (CLV) 1995Peters, B., Sigiliul deschis – Linii directoare în cartea Apocalipsa, Bielefeld (Betanien) 2002Rossier, H., Limba simbolică a cărţii Apocalipsa, Neustadt (Ernst-Paulus-Verlag) 1972Scott, W., Apocalipsa, Neustadt (Ernst-Paulus-Verlag) 2004Smith, Hamilton, Să înţelegem mai bine Apocalipsa, Zürich (Beröa) 1993

În limba engleză:

Kelly, W., Lectures on the Book of Revelation, London (G. Morrish) o.J.Dennett, E., The Visions of John in Patmos, Oak Park, Illinois (Bible Truth Publishers) o.J.Scott, W., Exposition of the Revelation of Jesus Christ, London (Pickering & Inglis Ltd.) o.J.

Pentru alte cărţi vă rugăm să vă adresaţi la Editura Daniel (Daniel Verlag).