schiță monografică - slănic prahova

8/18/2019 Schiță Monografică - Slănic Prahova

1/18

1

SLĂNIC PRAHOVA

Poziţie geograficǎ.

1. Aşezare

Oraşul Slǎnic-Prahova se aflǎ situat în partea centralǎ a

judeţului Prahova pe coordonatele 25 de grade, 56 de minute, 20 de

secunde longitudie estica şi 45 grade,13 minute, 50 secunde latitudine

nordicǎ.

Prin poziţia geograficǎ, aceastǎ localitate se gaseşte în sectorul Nordic

al Subcarpatilor Prahovei în imediata vecinǎtate a munţilor Grohotiş,

limita de contact cu zona alpine şi în unitatea structuralăpe care

geologii o numesc “cuveta de Slǎnic” (“bazinul de Slănic”).

2. Limite

Localitatea Slǎnic e amplasatǎ în apropierea unor importante

centre urbane (40 Km faţǎ de Ploieşti şi 100 Km faţa de Bucuresti) sau

cele de la la contactul dealurilor cu câmpia. In limitele sale

administrative, el include cea mai mare parte a bazinului pârâului cu

acelaşi nume, afluent – pe stânga al Vǎrbilǎului care reprezintǎ un

important afluent al Teleajǎnului.

Limitele oraşului se desf ǎşoarǎ în general pe podurile largi ale

culmilor ce încadreazǎ Valea Slǎnicului. In vest se aflǎ comuna

Stefeşti, la sud e limitat de localitatea Vǎrbilǎu şi Bughea de Sus,

Olteni şi Teişani la est, comuna Izvoare (satele Homoraciu si Izvoarele)

la nord-est şi localitatatea Schiuleşti în partea de nord-vest.

Pe valea Prahovei contactul între munte şi deal se face direct

prin înaintarea munţilor spre dealuri, in zona Slănicului este o

interferenţǎ Carpato-subcarpaticǎ prin treapta de 1000m, în marea

majoritatate zonǎ pastoralǎ.

3. Alte caracteristici:


2/18

2

Administrativ oraşul Slǎnic cuprinde 3 pǎrti: Groşani, Slǎnic-

centru şi Prǎ jani. Se întinde de-a lungul râului cu acelaşi nume pe o

lungime de 8 Km, perimetrul asezǎrii mǎsurând circa 30 Km, suprafaţa

reprezentând 39 Km.

Densitatea populaţiei este de 207 loc/km2, 146 la nivel de judeţ şi 84

la nivel de ţarǎ.

Elemente de geologie.

1. Evoluţia paleo-geograficǎ:

Ceea ce caracterizeazǎ Slǎnicul este Masivul de Sare, care din

punct de vedere geologic este datat din Badenian (Langhian) şi s-a

format pe parcursul a 4000-5000 de ani în urmǎ cu circa 15,5 milioanede ani.

In tortonian, iîtr-o mare caldǎ cu o adâncime micǎ s-au format

acumulǎrile saline peste care s-au aşezat argile, nisipuri etc. ulterior.

Mişcarile tectonice din pliocen au cutat stratele, formând o structurǎ cu

un sinclinal larg, denumit “Sinclinalul de Slănic” care începe de la

contactul cu muntele şi tine pânǎ aproape de localitatea Prǎ jani. Spre

sud este urmat de un anticlinal ce formeazǎ “Pintenul de Homoraciu” .Frǎmântǎrile tectonice ulterioare au dus la împingerea cǎtre suprafaţă

a acumulǎrilor de sare, rezultatul fiind ridicarea treptată a întregii

regiuni. Eroziunea exercitatǎ de diferiţi agenţi, a scos la suprafaţă

sarea în unele locuri, precum şi crearea aspectului prezent al

releiefului.

2. Petrografia şi structura geologicǎ, tectonicǎ.

Zǎcǎmântul de sare din Slǎnic este reprezentat prin mai multenuclee şi lentile ce au grosimi variabile (grosimea minimă 45m,

maximă 499m în zona lui centralǎ), desf ǎşurat într-un areal de

1,6Kmp.


3/18

3

In perimetrul Slǎnicului sare există în versantul estic al

masivului, pe malul drept al Pârâului Praja în trei zone :”la Noroaie” în

zona Bǎilor Verzi, pe valea Sitarului. In versantul vestic existǎ cea mai

mare zonǎ de aflorare a sǎrii în Muntele de Sare, la Baia Baciului în

zona Voinoaia pe valea Baii Roşii.

In zona centralǎ a zǎcǎmântului sarea se găseşte la 8-15m adâncime,

pe malul stâng al pârâului Slănic, la circa 5,8-10m, iar marginal, pe

direcţie est-vest este la 175-200m. Pârâul Slǎnic a dizolvat sarea şi

este responsabil de colmatarea cu aluviuni a pǎrţii ei superficiale,

astflel cǎ în prezent masivul de sare are o formǎ concavă, adâncitǎ la

circa 70m.

La suprafaţa sarea este deschisǎ de eroziune. In aceste areale,

pe sare, se dezvoltǎ un carst reprezentat prin lapiezuri şi doline. In

fostele exploatǎri în formǎ de clopot pe unele areale s-a acumulat apă

pluviatilǎ formându-se celebre lacuri sǎrate cu rol terapeutic.

Eforturile mişcǎrilor tectonice au împins sâmburii de sare cǎtre

suprafaţǎ, fiind vizibili în cutele ascuţite de pe pereţii sǎlilor salinei. Tot

aici sarea are culori diferite, de la alb imaculat la gri închis şi chiarnegru acest lucru datoritǎ gradului diferit de puritate şi compactitate.

Prezenţa hidrocarburilor dau culoarea neagrǎ sǎrii, iar cea gri este

corespunzǎtoare sectoarelor cu sare puternic cristalizatǎ. Sarea conţine

NaCl în procent de peste 96%. Cristalele de sare sunt de ordin al

milimetrilor, dar pot ajunge şi pânǎ la 0,5-1,5 cm. Unele cristale

transparente pot atinge dimensiuni de 10 -15 cm.

Rocile care însoţesc sâmburii de sare sunt vizibili la suprafaţǎ. De

exemplu la Grota Miresii. Cele mai frecvente sunt argilele şi marnele

puternic sărăturate, ce alcǎtuiesc împreunǎ cu elementele colţuroase,

îndeosebi gresii o formaţiune specificǎ numitǎ “brecia sǎrii” .


4/18

4

O altǎ rocǎ specificǎ acestei localitǎţi este tuful dacitic, o rocǎ

verde, ce se întâlneşte în partea de nord în Rezervaţia Geologicǎ Piatra

Verde.

Aceste straturi groase de tuf dacitic au adesea o poziţie aproape

verticalǎ. In acestǎ zonǎ la suprafaţă îşi fac aparitia şi urme ale

orizonturilor de ghips, de culoare alb, sidefie. Ghipsul este tot mai

frecvent în lungul culmilor ce mǎrginesc în nord vest şi nord_est valea

Slǎnicului, formând un relief specific cu vârfuri rotunjite care dominǎ

platourile interfluviilor cu câtiva metri.

Pe culmile înalte dinspre nord-vest şi cele dinspre sud întâlnim

gresii compacte şi conglomerate iar pe valea râului apar şi argile cu

grad sporit de salinitate.

Relieful

1. Morfometrie

Altitudinea maximă de pe teritoriul oraşului Slănic se

înregistrează în vârful Bechet 1058m iar cea minimă este de 295m la

ieşirea din Pră jani de unde rezultă energia de relief egală cu 763m.

Altitudinea medie este de 676,5m.Datorită faptului că în lungul râului Slănic înalţimile scad de la

500 de metri ( în nord-vestul localităţii Groşani) până la 295 m (la

ieşirea din Prăjani), pe o distantă de cca 10 Km, panta medie este de

aproximativ 20m/Km.

Ea depaşeste această valoare în nord la Groşani, şi se menţine

între 10-15 m/Km pe cea mai mare parte a traseului spre sud.

2. Morfografie.Urmărind elementele grafice locale, bazinetul Slănicului este

încadrat de două şiruri de dealuri principale, desfăşurate pe axa nord-

sud fiind în concordanţă cu aspectul geografic general al regiunii

Subcarpaţilor.


5/18

5

Spre vest dealurile încep cu vârful Bechet (Bichet) – 1058m aici

înregistrându-se atitidinea maximâ de pe arealul oraşului; acesta se

continuă spre sud cu dealurile Damian, cu altitudini peste 850m – o

culme secundară, prelungă care se termină printr-un versant cu pantă

accentuata – urmează dealurile Crucişoara, Gorgan, Giurcani, Piscul

Căţelei (600-800m). Toate aceste dealuri au vârfuri rotunjite ce sunt

despărţite de şei largi.

Sirul dealurilor dinspre est încep în extremitatea nord-estică cu

dealurile Dosului (681m) urmate spre sud de dealurile Piatra-Verde

(642m), Muscelului (630 m) , Comorilor – Fântâna Rece (598m),

Sitarilor, Seciu (554m) şi Găvanu (563m) spre partea de nord aceste

şiruri sunt unite de Culmea Schiuleştilor care are o lungime de

aproximativ 10 Km.

3. Interfluviile.

In partea lor superioară se caracterizează prin îmbinarea

frecventă a vârfurilor rotunjite şi a şeilor largi mai mult sau mai puţin

adâncite. Primele dintre acestea coincid de obicei cu aliniamente de

roci mai compacte şi rezistente în timp ce celelalte prezintă formaţiuni

uşor de dislocat. Adesea partea superioară a dealurilor are înfătişarea

unor platouri largi acoperite de paşuni, de unde şi topicul de “plai” care

este destul de frecvent, deci se poate spune că interfluviile sunt

rotunjite.

Culmile înalte sunt vizibile în partea de nord-vest fiind alcătuite

din gresii compacte, iar la sud de Pră jani unde valea se îngustează,

sunt alcătuite din gresii şi microconglomerate. Cele doua şiruri dedealuri sunt unite în nord printr-o culme orientată pe direcţia vest-est,

cu o lungime de aproximativ 6 Km, cu înălţimea de 700m pe care se

desfăşoara o bună parte din satul Schiuleşti.


6/18

6

Dealul Damian poate fi definit ca o culme secundară, prelungă

care se termină printr-un versant cu panta accentuata. Exista câteva

culmi ce se impun ca altitudini: Zamura (933m) cea mai înaltă, urmată

de Sultanu (848m) şi Vârful Stânii (693m).

4. Versanții

Versanţii de pe teritoriul Slănicului, au o înfâţişare complexă şi

diferită de la un sector la altul. Principalul element care îşi pune

amprenta în fizionomia lor este roca; acolo unde precumpănesc

argilele şi marnele, panta pe ansamblu este mai mică. Alunecările de

teren au un rol important, imprimând o notă distinctă în fizonomie,

pentru că de ele sunt legate râpe cu înălţimi de 2-3 m, valuriri ale

metarialului deplasat şi numeroase crăpături în lungul sau în latul

versantului. Pe aceşti versanţi şi îndeosebi pe culmile din nordul

localităţii apar creste şi maluri abrupte ce s-au dezvoltat pe tuf dacitic;

roca specifică acestei localităţi. Avem de-a face cu versanţi concavi.

5.Văile

Principalul râu colector este Slănicul care ia naştere prin unirea

în nordul localităţii a pârâului Tariceanca şi Groşanca. Slănicul are o

orientare aproximativ nord-sud. Mai are şi alţi afluienţi cu caracter

torenţial, cele mai cunoscute fiind pâraiele :Gorganul, Ghertei,

Voinoaia, pe partea dreaptă şi Pietrei, Muscelului, Turbura, Baia Verde,

Coferei, Boldeica, Praja pe partea stangă. Astfel ia naştere valea

Slănicului, o vale îngusta şi ascuţită,o vale torenţială.

6. Tipuri de relief

Zona mediană a Subcarpaţilor se dezvoltă pe formaţiunimiocene, într-o alternanţă de anticlinale şi sinclinale, reflectându-se

astfel un adevărat labirint în care inversiunile de relief devin frecvente.

Siroirea şi alunecările de teren au indepărtat marnele şi argilele,

scotând la zi porţiuni din zăcământul de sare astfel dezvoltându-se un


7/18

7

microrelief aparte cu aspecte inedit. Aici impresionează multimea

lapiezurilor tubulare cu adâncimi de pânâ la 20 cm, separate de creste

ascuţite « scuţii sării » ca nişte lame de cuţit sau ca ,,bulbii,, de

conopida. Intâlnim puturi de tipul avenelor (beuca) a căror existenţă

se reduce la o durată de cativa ani. Aceste elemente sunt vizibile în

zona Muntelui de Sare şi în jurul cuvetelor de la Baia Verde ca şi sub

dealul Fântâna Rece.

In ultimele secole datorită exploatării sării s-a ajuns la un relief

cu microdepresiuni lacustre cu maluri abrupte, pâlnii de dizolvare.

De asemenea mai au de suferit şi versanţii despăduriţi şi mai ales

formaţiunile saliferului. Existenţa tufului dacitic şi a ghipsului oferă

trăsături aparte cu privire la relief . Pe versanţii din nordul localităţii

apar astfel creste şi maluri abrupte ce s-au dezvoltat pe aceste roci.

7. Unitati şi subunităţi de relief.

Un loc important în subunităţile de relief o reprezintă lunca

Slănicului deoarece construcţiile din oraş se desfăşoară în cea mai

mare parte pe aceasta dar şi la baza versanţiilor culmilor pe o

diferenţă de nivel de 50-125m. Acest sector alcătuieşte vatra unui larg

bazinet depresionar dezvoltat în cursul mijlociu şi superior al pârâului

Slănic.

Lunca Slănicului are lăţimi de 100-200 m în Groşani ca apoi să crească

la aproape la 450 m în zona centrală a oraşului. La sud de Mina Unirea

( Salina Noua) ea se îngustează treptat pânâ la 200 m (la sud de

Pră jani). Aproape prin mijlocul ei, se desfăşoara albia Slănicului ale

cărei maluri au fost taluzate pe o bună distanţă. In partea exterioară aluncii, la trecerea spre versanţii dealurilor, materialele spălate de

ploaie şi de apele aduse de torenţi, şi ravene au creat un fel de prispă

uşor ondulată, întinsă pe mai mult de 100m lăţime.


8/18

8

Munţii Grohotiş ocupă spaţiul dintre văile Doftanei şi

Teleajenului, şi sunt alcătuiţi dint-o culme cu direcţie nord-sud aflată în

prelungirea culmii Bratocei din Masivul Ciucaş. Vârfurile Babeş, Bobu

Mare (1757 m) , Grohotiş (1766 m) şi Sfântul Ilie (1588m) reprezintă

cele mai mari înălţimi. Din Vârful Sfântul Ilie se desprinde spre sud-est

culmea mai joasă a Nebunului, între Teleajen şi Crasna iar spre sud-

vest Culmea Radilei despărţită în două de Valea Vărbilăului şi Doftana.

La sud Sfântul Ilie înălţimile scad treptat până la 1448 m (Radila

Mare), 1318m (Vârful Păltinetului) pentru ca la contactul cu

Subcarpaţii să coboare la 900 m, alcătuind o treaptă de munţi joşi.

Aceşti munţi se caracterizează prin culmi rotunjite, prelungi

denivelări neînsemnate. Creştetul munţilor adesea este plat sau uşor

bombat şi contrastează cu adâncimea şi aspectul de tinereţe al văilor.

Astfel Vârful Bobul Mare este de fapt un platou foarte neted.

Subcarpaţii Teleajenului sunt situaţi în partea de est a judeţului

Prahova. Structura geologică a acestora a impus aici separarea mai

întâi a unei subunitari interne alcătuită din dealuri relativ împădurite cu

înălţimi mari pe aliniamentul celor doi pinteni paleogeni (Homoraciu şi

Vălenii de Munte) şi depresiunilor Vălenii de Munte, Slănic, Aluniş,

Câmpina, în sectorul în care văile intersectează rocile moi din

sinclinale miocene. S-au dezvoltat forme de relief structural iar pe

versanţi alunecări, curgeri noroioase. Prezenţa masivelor de sare la

suprafaţa sau la adâncime mică a facilitat apariţia unui relief

pseudocarstic. Partea sudică a acestor subcarpaţi are o structură mai

simplă formată din câteva cute largi care se succed paralel de la nordla sud. In relief bolţile anticlinalelor corespund dealurilor ce au rezultat

prin ascensiunea în pleistocen a unor sâmburi de sare.

Clima

1.Factori determinanţi şi favorizanţi ai climei


9/18

9

Aşezarea geografică a oraşului în sectorul nordic al Subcarpaţilor

determină existenţa unui topoclimat specific regiunilor colinare inalte.

Deoarece se află într-un bazinet depresionar bine închis şi culmi

muntoase se individualizează printr-o nuanţă de adăpost local. Dat

fiind faptul că în dreptul sau muntele se termină brusc printr-o

diferentă de nivel (200-300m) permite o circulaţie a maselor de aer de

la nord spre vest şi producerea efectului de föhn.

In acelaşi timp, deschiderea văii Slănic spre regiunile colinare

joase, spre câmpie, face mai lesnicioasă pătrunderea maselor de aer

sudice şi stagnarea acestora datorită “paravanului montan” din nord.

Deoarece în cadrul reliefului peste 2/3 inversanţi au o expunere sud-

vestica, sud-estica. Radiaţia solară este de 120 Kcal/cmp/min.

2.Parametrii climatici.

Regimul termic se caracterizează prin valori moderate. Media

anuala a temperaturii aerului este de 9 0C dar timp de aproape 7 luni

(aprilie - octombrie) valorile medii lunare depasesc 9 0C cele de vară

fiind mai mari de 150C. Iarna este scurtă şi durează din a doua decadă

a lunii decembrie până la sfârşitul lui februarie, astfel că temperaturile

medii lunare oscileazâ între 0 si - 2 0C. Luna ianuarie este cea mai rece

valorile termice ajungând până la -4 0C. Temperaturile sub 0 0C se

pot înregistra în 100-120 zile mai ales din a doua parte a lunii

octombrie până în martie. Temperaturile pozitive pot fi înregistrate în

peste 200 de zile ( mai - octombrie) în fiecare luna existând mai mult

de 20 de zile în care temperaturile depăşec 10 0C.

Maximele temperaturilor pozitive sunt întâlnite în august şi oscileză dela un an la altul între 25-350C. De la sfâşitul lunii aprilie şi până la

începutul lunii octombrie, valorile peste 250C se înregistrează în 60-90

de zile aproximativ.


10/18

10

3.Durata de strălucire a soarelui anuală este de aproximativ 2100

de ore.

4. Numărul zilelor senine dintr-un an este de 50-55 ( 6-10 zile lunar

în iulie octombrie) iar cu cer acoperit de 90-100 de zile (între

noiembrie şi aprilie : 9-13 zile pe luna).

5. Precipitaţiile anuale sunt de 650-700 mm. In lunile de vară sunt

posibile ploi mai ales sub formă de averse în 5-9 zile pe lună. In lunile

mai-iunie cad ploi cu cantitate medie de 80-120mm, în aproape în 9

zile iar în septembrie şi octombrie numărul mediu de zile cu precipitaţ ii

este mai mic, iar cantitatea medie ajunge la 20-30mm. Iarna stratul

de zăpadă are o grosime mică şi se menţine 40-45 zile, ninsori căzând

timp de 30 zile. Maximul de precipitaţii în 24 de ore a fost de 112,1

mm (2.VIII.1975) iar minimul de 69,8mm (14.VI.1967).

6. Vânturile sunt nord-vestice şi au o importanţa influentă asupra

umidităţii şi precipitaţiilor. Deoarece Slănicul beneficiază de un relief ce

favorizează condiţii de adapost zilele cu calm reprezintă 30-35% ,

lunile august-octombrie fiind cele mai liniştite, cu vânturi puţine. Doar

în decembrie, aprilie şi mai calmul reprezintă doar 10-20% , când

vânturile au o viteză medie de 4-6 m/s.

7.Fenomene meteorologice.

Dintre acestea mai frecventă e ceaţa, întâlnită în aproximativ 30

de zile din an, şi bruma (30-40 de zile) media fiind de 3-6 zile în

intervalul octombrie-martie. Astf el topoclimatul de adapost oferă

oraşului Slănic un echilibru între temperatură, umiditate şi precipitaţii.

Iernile sunt blânde, moderate iar verile călduroase ; durata destrălucire a soarelui e relativ mare primăvara incepe devreme iar

toamna se prelungeşte până în cea de-a doua decadă a lunii

noiembrie.

Apele şi elemente de hidrografie.


11/18

11

1. Apele subterane.

Pe teritoriul oraşului Slănic apar unele izvoare minerale a căror

compoziţie chimică le pot include în grupa apelor sulfuroase, clorurate,

sulfatate şi calcice. Sunt mai frecvente în aria formaţiunilor paleogene.

Două dintre acestea se află în zona Pră jani şi sunt valorificate de

locuitori. Cel mai important izvor este cel de la Fântâna Rece, aflat la o

altitudine de 570m cu apă ce işi menţine temperatura constantă tot

timpul anului.

2.Apele de suprafaţa.

In nordul oaşului, cu o scurgere dinspre est pârâul Tariceanca şi

dinspre vest pârâul Groşanca, amândouâ cu o lungime de aproximativ

4,5 Km dau naştere râului Slănic, principalul colector din zonă.

Cu un curs orientat nord-sud pârâul aflat la o altitidine de 403m

străbate teritoriul oraşului pe aproximativ 10Km, pentru ca la 3,2Km

sud de limita oraşului să se verse în Vărbilău, cel mai imporatnt afluent

al Teleajenului.

Pe tot parcursul său acesta primeşte afluenţi scurţi 0,5-1,5 Km

precum pâraiele : Gorganul, Ghertei, Voinoaia pe partea dreaptă şi

Pietrei, Muscelului, Turbura, Praja, Baia Verde, Coferei, Boldeica pe

stânga, exceptie face valea Prajanului care are o lungime de 3,5 Km şi

o adâncime de 125-150m. Toate aceste pâraie au caracter torenţial şi

aduc viituri materii grosiere. Cel mai important e pâraul Verde cu o

scurgere est-vest cu un conţinut salin ridicat şi care se varsă în Slănic

în dreptul Băilor Verzi. In aval de Groşanca Slănicul colectează ape din

izvoare sărate sau de la pâraie ce au străbătut zona cu marne şi argile.Astfel are de suferit compoziţia chimică a apei care se modifica, pârâul

având o mineralizare bogată în care conţinutul de Na este ridicat.

3. Ape stătătoare : Lacuri


12/18

12

In bazinul Slănicului există numeroase lacuri şi ochiuri de apă abrupte

în urma unor alunecări de teren, fie prin tasări şi prăbuşiri în zona

masivului de sare sau în cea a orizontului de ghips. Lacurile cele mai

importante ale Slănicului sunt :

a) Baia Baciului. Are o suprafaţa de aproximativ 6100 mp, o

adâncime de 7,25 m şi un grad de salinitatea cuprins între 80-

100 g/l, dar diferă de la un an la altul datorită condiţiilor

naturale. Acesta este cel mai vizitat şi mai întins lac al Slănicului.

b) Lacul Miresei a ieşit la iveală după prăbuşirea Muntelui de Sare.

Are aproximativ 1300 mp, o adâncime de 32 m şi un grad de

salinitate de peste 290 g/l. Astfel apele sunt suprasaturate

datorită prezenţei într-un masiv de sare.

c) Lacul Porcilor s-a format într-o microdepresiune de tasare în

brecia sării şi are o suprafaţă de aproximativ 1500mp iar

adâncimea maximă este de 1m. Salinitatea este cuprinsă între

130-260g /l.

d) Baia Verde 1 are o suprafaţa de 1100mp şi este cel mai adânc

lac al Slănicului.

e) Baia Verde 2 în 1983 avea suprafaţa de 1260mp din 1998în

urma unor scurgeri în crăpăturile masivului de sare a suferit o

micşorare drastică ajungând la 400mp şi 11m adâncime.

f) Baia Verde 3, are în prezent o suprafaţă de 800mp şi o adâncime

de 5m, fapt explicat prin colmatarea pâlniei din mijlocul lacului.

Pâlnia aceasta este de fapt gura de intrare a unei vechi mine.

g)

Baia Rosşe este un lac antropic şi are o suprafaţa de 680mp şi oadâncime de 2,2m.

Culoarea şi gradul de transparenţă al apei sunt influenţate de

salinitatea şi cantiatatea materialelor provenite din spalarea

versanţilor şi malurilor. Verdele este culoarea obişnuită a apei şi se


13/18

13

datorează minearlizării puternice. Există şi excepţii când particulele

argiloase şi namolul schimbă culoarea în galben ca în cazul Băii Porcilor

de exemplu. La baia Roşie prezenţa oxizilor de fier dau o nuanţa

roşcată.

Regimul termic al apei din lacuri variază datorită modificărilor

termice, atmosferici, de adâncime şi salinitate. Lacul Miresii care este

oarecum închis, de muntele de sare are o adâncime mare şi o

salinitate ridicată, suferă oscilaţii termice, reduse de la un an la altul.

In afara verii, pe verticală se înregistrează o scădere normala a

temperaturii de la suprafaţă către adâncime. In schimb la Baia Baciului

pe toată perioda anului au loc situaţii foare variate. Vara apare

stratificaţia termică directă, iar iarna temperatura creşte de la

suprafaţă spre adâncime, fie stratificaţia inverse de până la un metru

şi directă la adâncime (dihotermie). Astfel de situaţii complexe au fost

observate şi la celelalte lacuri, astfel că la Lacul Verde 1, dihotermia

are loc iarna şi la ineputul primăverii, iar stratificaţia directă vara şi

toamna.

Totuşi în bazinul Slănicului nu există numai lacuri sărate ci şi cu

apa dulce. Dintre acestea cele mai importante sunt Lacul de la Piatra

Verde, situat la o altitudine de aproximativ 630m şi cu o suprafaţă de

1500 mp şi Lacul Sistematica din partea vestica a oraşului în zona

complexului Balnear. Acesta din urmă s-a format din prăbuşirea minei

sistematica. Ambele lacuri au peşte şi prezintă o vegetaţie hidrofiră

bogată.


14/18

14

CARACTERISTICI MORFOMETRICE ŞI CHIMICE ALE LACURILOR S ǍRATE ( După I.Pisota, V.Trufaş,

Ghe. Ciunpileac)

Lacurile Alt.m Supr.mp Volummc

Lung.m

Lăţimem

Adâncime max. m

Culoare Salinitateg/L

BaiaBaciului

416 6100 18945 130 62 7.25 Galben-verzuie

80-110

LaculMiresei

416,5 1300 39000 46 38 32 Verde Peste260

BaiaPorcilor

417 1520 620 85 25 1 Galbenă 130

BaiaRoşie

370 680 730 32 22 1.2 Rosu-gălbuie

130-260

LaculVerde 1

395 1010 13650 45 33 32 Verde 120-280

LaculVerde 2

395 400 6616 48 44 11 Verde-gălbuie

230-275

LaculVerde 3

388 800 4750 49 32 5 Galben-verzuie

240-270


15/18

15

Vegetaţia şi fauna.

1.Vegetatia.

Formaţiunile vegetale din zona Slănicului aparţin în cea mai mare

parte etajului forestier colinar, dar există şi unele excepţii ce conferăunicitate şi originalitate zonei. Vegetatia aparţine provinciei dacice

reprezentată printr-o floră central-europeană : păduri de amestec,

păduri de fag subcarpatice, deoarece depresiunea ocupând în cea mai

mare parte subetajul fagului. Cea mai mare pădure este pădurea

Sitarului din estul localităţii în componenţa căruia intră paltinul (acer,

pseudoplatanus), ulmi (ulmus-montana), mesteceni şi plopi. Către

limita inferioara şi pe pantele sudice poate fi găsit teiul (tiliacordata) şigorunul (quercus petraea). La marginea acestor păduri li se asociază

arbuşti precum cornul (cornus mas), aluni (coryelus avelana), sângeri,

meri pâdureţi dar şi plante ierboase. Stratul ierbaceu este des şi bogat

în specii: iarba deasa (poa nemoralis), malaiul cucului (luzula

luzuloides), cucuta (galium schultesii), deditei (pulsatila), fragi

(fragaria vesca), rostopasca (chelidonium majus), paiusul şi feriga.

Fâneţele care acoperă în cea mai mare parte versanţii se întâlneşte firuliţa (agrostis tenuis), paius (festuca rupicola), firuliţa de

deal (poa angustifalia), pirul (agropynon repens), margarete, clopotei,

trifoi sau branduşe.

In microdepresiunile cu umiditate ridicată alături de apă se

dezvoltă o bogată vegetaţie hidro- şi higrofilă: trestia, papura, coada

calului, piciorul cocoşului de balta sau mătasea broastei. In zonele

sărăturilor vegetaţia este putin dezvoltată dar extrem de frumoasă şidiversificată: steluţa (astertripholium), saracica (salicornia herbaceea),

pelinul (artemisia). In ultimii ani s-au descoperit unele specii de flori

rar întâlnite dintre care trebuie menţionate orhideea sălbaticâ, şi crinul

de pădure. Pădurea de pin din zona nord-estică a oraşului situată la o


16/18

16

altitudine de aproximativ 500m ocupă un loc aparte în peisajul natural

Slănicean.

2. Fauna

Fauna acestei zone este specifică pădurilor colinare. Dintre

manifere mai numeroase sunt vulpea ( canis vulpes), mistreţul (sus

scrofa), veveriţa (scriurus-vulgaris) dar şi pisica salbatica, dihorul sau

lupul mai rar întâlnite.

Dintre păsări caracteristice sunt gaurul, privighetoarea, ciocănitoarea,

uliul găinilor la care se adaugă diferite specii de reptile (gusterul,

şarpele de casă sau de pădure, şopârla de câmp) sau insecte.

In apele sărate s-au dezvoltat specii aparte precum diamotee

(navicula spicula, nitzschia closterium), cinofee (phormidium spicula)

iar în lacurile semisărate există specii rare de crustacei (artemis

salina).

Solurile

In condiţiile climatice specifice zonei deluroase are loc o

humificarea moderată iar datorită litierei slab-acide dar şi prezenţei

acizilor şi a regimului hidric de tip percolativ se creează condiţii dealunecare a argilei de profil, şi astfel se acumulează într-un orizont

argiloiluvial.

Solurile caracteristice acestei zone sunt cele brune argiloiluviale

care domină pantele 100-200 ale perimetrului deluros şi cele brune

luvice. Cantiatea suficientă de precipitaţii şi conţinutul ridicat în argile

conduc la o reţinere permanentă a umezelei deasupra orizonturilor

impermeabile. Acest lucru are efecte majore în producerea şiamplificarea alunecărilor de teren. Dintre solurile azonale, specifice

sunt cele aluviale pe aluviunile carbonatice care însotesc văile.


17/18


18/18

18

sculpturi realizate de Oana Brezeanu artist local. Mina Unirea are un

microclimat specific constant cu o temperatură de 12 grade, umiditate

de circa 50% şi aerosoli salini cu efecte termice asupra sănătaţii ceea

ce a determinat valorificarea sa pentru tratament şi agrement.

Mina Mihai este amplasată deasupra Minei Unirea dar este

despărţită de aceasta printr-un planseu de 40m grosime. A fost

deschisă în 1912 şi este alcătuită din 6 camere cu profil trapezoidal.

Aici s-a introdus pentru prima dată iluminatul electric în premieră

pentru o mină din Romania.

În concluzie se poate spune că toate aceste lucruri mai sus

prezentate fac din orasul Slănic o adevărată staţiune balneo-

climaterică, de atracţie turistică.

Bibliografie:

1. Apostol, M, (1997) „Monumente prahovene”, Editura Prahova,

Ploieşti.

2.

Drăgănescu, L, (1993) „Zăcământul de sare Slănic Prahova”,

C.O.C.C.SA, Bucureşti.

3. Drăgănescu, L, (1997) „Originea sării şi geneza masivelor desare” , S.C. Grafică Prahoveană S.A, Ploieşti.

4. Grigoropol , F, Ielenicz, M, Popescu, C (1983), „Mic îndreptar

turistic- Slănic” , Editura Sport-Turism, Bucureşti.

5. Ionescu, M, Stancioiu, M, „Cartea Prahovei”, Editura Petru-Maior,

Târgu Mures.

6. Niculescu, Ghe,(1981) ”Valea Teleajanului”, Editura Sport-

Turism, Bucureşti.7. Niculescu, Ghe, Velcea, I, (1973) ”Judeţul Prahova”, Editura

Academiei, Bucureşti.

8. Velcea, I, Velcea, Valeria (1965) „ Valea Prahovei”, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti.

schiță monografică - slănic prahova

Documents