Calendar de cursuri

Formare in NLP

Cursuri psihologi

Cabinet

Newsletter

adresa@em

Scenariul de viata sau Cum ai ajuns unde esti

acum?

Share on facebook Share on twitter Share on email Share on print More Sharing Services 1

Am fost copii. Si tu. Si eu. Si el. Si ea. Toti am pornit de acolo. Am avut ganduri. In functie de

parinti, de bunici, frati, surori, de mediul inconjurator, de toti factorii prezenti in viata

noastra…am gandit diferit. Am gandit ca "pot sa reusesc" sau "mie nu o sa-mi reuseasca

niciodata". Am gandit ca "sunt cea/cel mai bun(a) dintre toti" sau "oricum eu pierd mereu".

Am gandit ca"ceilalti sunt mai importanti decat mine si primeaza binele lor" sau "eu sunt cel/cea

mai important si conteaza doar ce e bine pentru mine".

In copilarie am decis daca voi castiga sau daca voi pierde. Am decis ca viata mea va fi o lupta

pentru ca tot ceea ce obtineam in copilarie cerea eforturi mari. Am decis ca viata mea va fi grea.

Ca va trebui sa ma zbat. Sa dau din coate. Sa transpir. Sa-mi fie greu. Asa am fost educata. Asa

mi s-a spus. In copilarie, am decis cu cine ma voi casatori, cati copii voi avea, cand voi muri si

cine imi va sta alaturi in ultimele ceasuri ale vietii mele.

Vorbim despre viata si despre un scenariu de viata. Buuun….cine a regizat acest scenariu?

Cum? Cand? De ce anume a tinut cont in realizarea acestui scenariu?

Acest scenariu a fost scris de un copil. De copilul din tine, de copilul din mine, inainte de varsta

de 6 ani (cel mai probabil pe la 3 ani).

Pentru ca un scenariu de viata sa ia nastere sunt necesare anumite elemente: indicatii din partea

parintilor, evolutia adecvata a personalitatii, decizia luata in copilarie, un adevarat entuziasm fata

de o anumita metoda de a obtine esecul sau succesul si o atitudine convingatoare.

Copilul stie - pentru ca este invatat -- daca va fi invingator sau invins, ce trebuie sa gandeasca

despre altii, cum se vor purta ceilalti cu el. Astfel, pe baza experientelor timpurii, copilul isi

dobandeste convingerile, isi ia deciziile si-si adopta pozitia. Apoi, din ceea ce aude si citeste,

alege o predictie si un plan: cum se va comporta ca invingator sau invins, pe ce temeiuri si care

va fi rasplata finala, iar asta e prima versiune clara a scenariului sau pe toata viata.

Pentru ca parintii influenteaza copilul, pentru ca spun si fac anumite lucruri care ajuta la

formarea scenariului de viata al copilului, acesta poate fi castigator, perdant sau negativ.

Scenariul castigator este simplu, eroul iese invingator. Scenariul perdant este acela in care eroul

iese mereu invins. Scenariul negativ reprezinta felul in care eroul sufera foarte mult, ajungand sa-

si faca rau singur.

Un mod prin care scenariul ia nastere este atunci cand parintele ofera permisiunea, iar copilul

indeplineste sarcina. Totusi, copiii aud mai des "Nu fi prost" decat "Fii destept". Iar copiii au

tendinta de a imita modelele paraintilor sau ale bunicilor. Daca bunica a fost o femeie autoritara,

rece, independenta, totusi gratioasa, simpla prescriptie "Ai sa ajungi precum bunica-ta" va

determina copilul sa repete acelasi comportament prin care sa indeplineasca rolul de "autoritar,

rece, independent, cu oarece accese de gratie".

Tu ce ai auzit mai des? Ti s-a spus ca femeile sunt frumoase atunci cand sunt slabe? Sunt fericite

cand se supun barbatilor? Ti s-a spus ca baieteii nu beau si ai asteptat cu nerabdare maturitatea ca

sa poti bea in voie? Ai auzit atat de des ca in familie barbatul este capul familiei si doar el ia

deciziile incat in familia ta de acum nu ai niciun cuvant de spus?

Un alt mod prin care se formeaza scenariul de viata este prin intermediul povestilor. Asadar,

copilul isi alege personajul preferat dintr-o poveste sau dintr-un basm. Acea poveste

creioneaza scheletul scenariului. La finalul povestii, copilul obtine: un erou - cineva cu care si-ar

dori sa semene; un personaj negativ - cineva cu care isi gaseste scuze sa semene; un tip - ceea ce

stie ca trebuie sa fie; o intriga - o matrice de intamplari care-i permite sa comute de la un rol la

celalalt; o distributie - celelalte persoane care vor motiva comutarile, si un cod etic - setul de•

standarde etice care-i vor servi drept justificare cand se va simti furios, indurerat, vinovat,

indreptatit sau triumfator. Daca intamplarile exterioare o permit, cursul vietii sale va fi acelasi ca

planul de viata pe care-l alcatuieste pomind de la schelet sau matrice. De aceea, e important de

stiut care era povestirea sau basmul preferat al persoanei in copilarie, din moment ce in asta va

consta intriga scenariului ei de viata, cu toate iluziile intangibile si tragediile inevitabile pe care

le contine.

Povestea ta preferata din copilarie care e…? Cat de mult seamana cu ce traiesti acum? ….

Exista o serie de semne care demonstreaza ca un individ se afla inca in scenariul lui. Ce

semnale iti indica faptul ca esti in scenariu?.....La fiecare persoana exista o postura, un gest, un

tic sau simptom caracteristic care semnifica faptul ca acesta traieste "in scenariu" sau "a intrat" in

scenariu. Atata vreme cat acest semn apare, persoana este inca in scenariu, nu conteaza cate

progrese a facut. Acest semn poate fi, de exemplu, frecatul mainilor in cazul unei persoane care

incepe sa vorbeasca in public. Sau se evidentiaza folosirea semnalelor vocale elementare, precum

sunetele (cascatul - da-mi pace, tusea - nu ma iubeste nimeni), accentele (in functie de tara si de

substraturile societatii), vocile si vocabularul (folosirea cu prepondenta a termenilor precum

"prost", "las", "destept"). Tu l-ai gasit pe al tau?

Pentru ca ne pasioneaza scenariul de viata care creeaza si recreeaza destine, am organizat o

tabara in care vom:

- intelege modul defectuos in care ne-am creat Scenariul de viata

- analiza influentele pe care le-am primit de la altii, vom realiza constientizarea si stergerea

acestora

- schimba aspectelor din trecut care te limiteaza

- reprograma viitorul si renaste cu noi resurse

- face exercitii de streching, vindecare si energizare

- crea jocuri, distractie si ...o mai buna relationare cu ceilalti.

Vom folosi tehnici NLP, Analiza Tranzactionala, exercitii de relaxare si transa, discutii libere,

concurs etc.

Scenariu de viata, imaginatie si realitate

Atunci cand suntem copii, chiar daca nu stim exact ce dorim de la viata, de la noi, de la ceilalti,

cum suntem si ce putem face, construim insa in minte, anumite "scenarii de viata", franturi de

imagini referitoare la cum vom fi in viitor.

Aceste scenarii se constituie in primul rand pe baza experientei senzoriale sau reale a copilului in interactiune cu cei din jurul sau. Parintii si in special mama sunt primle oglinzi vii ale copilului. In functie de comportamentul mamei, de parerea ei constienta sau inconstienta despre copil, de atribuirea de calitati copilului, se va construi viitorul adult. Un copil care a auzit din partea mamei faptul ca este bun in ochii ei, ca este capabil, care mai multe calitati decat defecte, are toate sansele sa isi poata construi scenarii indraznete si chiar sa actioneze in directia atingerii scopurilor personale. Dimpotriva un parinte frustrat, dezamagit, cu o parere proasta despre sine, va avea de cele mai multe ori o parere proasta si despre cei din jur. Inconstiient, va putea proiecta aceasta parere si asupra copilului. De multe ori am auzit parinti care spun ca il incurajeaza pe copil atunci cand ii spuhn ca nu este foarte bun, ca ar putea mai mult, ca ceea ce face este bine dar nu suficient, ca viata e grea si ca scopul oamenilor este sa te infranga. Aceste verbalizari sunt de fapt parerile adultului despre propria existenta, dar care arunca copilul intr-o mare de temeri, de insatisfactii, ii creaza o parere proasta despre sine aceste fapte ducand la imposibilitatea stabilirii de catre copil a unui scenariu de viata indraznet si atractiv. Nu o data am intalnit adolescenti dezamagiti, fara prea mari planuri de viitor, fara incredere in viata, lasandu-se in voia unei existente vazuta ca dezamagitoare.

Scenariul de viata se constituie si pe baza imaginatiei. Povestile despre sine in viitor spun ceva despre personalitatea copilului, despre parerea lui despre viata si despre felul lui de a fi. Ne e nimic rau ca un copil sa se viseze cosmonaut, mare luptator sau mare stea de cinema. Am intalnit insa parinti care nu contenesc sa spuna copilului ca acestea sunt niste prostii, motivand ca realitatea este de fapt cruda si ca "in viata nu e bine sa visezi". Traind cu propriile dezamagiri si cu propriile vise neimplinite, adultilor le este de multe ori mai mult decat greu sa isi sustina copiii sa viseze.

Parintii sunt garantii realitatii pentru un copil, cel care ii sustine imaginatia dar si care este acolo, in realitate. Copiii simt nevoia sa fie sustinuti sa viseze dar si sa li se vorbeasca despre realitate. Evadarea in imaginar poate fi o forma de aparare a copilului in fata unei realitati privite ca "dura, cruda, de temut", a unei realitati care nu il satisface. Am intalnit de asemenea, copii cu vise marete, dar care nu fac nici macar primul pas pentru indeplinirea acestora. Acesti copiii se refugiaza de fapt in visare, pentru ca nu cunosc realitatea, ca nu este realitatea pe care o vor ei sau pentru ca se tem de realitate.

Prezenta parintelui ar trebui sa fie linistitoare pentru copil, pentru ca parintele este cel care "a trecut prin realitate si a supravietuit", deci " se poate". De multe ori insa, un parinte, anxios, temator, dezamagit, cu probleme constituie din contra, un contraexemplu pentru copil. Copilul nu vrea sa fie "ca mama" sau "ca tata". Aceste comparatii sunt normale si naturale. Pentru a-si afirma propria identitate, adolescentii se pun de cele mai multe ori in opozitie cu cerintele si cu felul de a fi al adultilor. Dar nu este un comportament sanatos atunci cand copilul refuza sa creasca, preferand sa se puna la adapost in imaginar decat sa adapteze unei realitati care nu ii place. Decat sa fie adult "ca mama" sau "ca tata", prefera sa nu creasca, sa nu faca nimic pentru a-si atinge scopurile, sa ramana copil. In aceasta categorie intra si preferinta jocurilor pe calculator. Intalnim adulti conformisti

in viata de zi cu zi, care nu au curajul sa isi afirme identitatea in viata reala, sa fie spontani si creativi si fac acest lucru intr-o lume virtuala, similara lumii imaginare a copilariei.

Scenariu de viata, imaginatie si realitate

Atunci cand suntem copii, chiar daca nu stim exact ce dorim de la viata, de la noi, de la ceilalti,

cum suntem si ce putem face, construim insa in minte, anumite "scenarii de viata", franturi de

imagini referitoare la cum vom fi in viitor.

Aceste scenarii se constituie in primul rand pe baza experientei senzoriale sau reale a copilului in interactiune cu cei din jurul sau. Parintii si in special mama sunt primle oglinzi vii ale copilului. In functie de comportamentul mamei, de parerea ei constienta sau inconstienta despre copil, de atribuirea de calitati copilului, se va construi viitorul adult. Un copil care a auzit din partea mamei faptul ca este bun in ochii ei, ca este capabil, care mai multe calitati decat defecte, are toate sansele sa isi poata construi scenarii indraznete si chiar sa actioneze in directia atingerii scopurilor personale.

Dimpotriva un parinte frustrat, dezamagit, cu o parere proasta despre sine, va avea de cele mai multe ori o parere proasta si despre cei din jur. Inconstiient, va putea proiecta aceasta parere si asupra copilului. De multe ori am auzit parinti care spun ca il incurajeaza pe copil atunci cand ii spuhn ca nu este foarte bun, ca ar putea mai mult, ca ceea ce face este bine dar nu suficient, ca viata e grea si ca scopul oamenilor este sa te infranga. Aceste verbalizari sunt de fapt parerile adultului despre propria existenta, dar care arunca copilul intr-o mare de temeri, de insatisfactii, ii creaza o parere proasta despre sine aceste fapte ducand la imposibilitatea stabilirii de catre copil a unui scenariu de viata indraznet si atractiv. Nu o data am intalnit adolescenti dezamagiti, fara prea mari planuri de viitor, fara incredere in viata, lasandu-se in voia unei existente vazuta ca dezamagitoare.

Scenariul de viata se constituie si pe baza imaginatiei. Povestile despre sine in viitor spun ceva despre personalitatea copilului, despre parerea lui despre viata si despre felul lui de a fi. Ne e nimic rau ca un copil sa se viseze cosmonaut, mare luptator sau mare stea de cinema. Am intalnit insa parinti care nu contenesc sa spuna copilului ca acestea sunt niste prostii, motivand ca realitatea este de fapt cruda si ca "in viata nu e bine sa visezi". Traind cu propriile dezamagiri si cu propriile vise neimplinite, adultilor le este de multe ori mai mult decat greu sa isi sustina copiii sa viseze.

Parintii sunt garantii realitatii pentru un copil, cel care ii sustine imaginatia dar si care este acolo, in realitate. Copiii simt nevoia sa fie sustinuti sa viseze dar si sa li se vorbeasca despre realitate. Evadarea in imaginar poate fi o forma de aparare a copilului in fata unei realitati privite ca "dura, cruda, de temut", a unei realitati care nu il satisface. Am intalnit de asemenea, copii cu vise marete, dar care nu fac nici macar primul pas pentru indeplinirea acestora. Acesti copiii se refugiaza de fapt in visare, pentru ca nu cunosc realitatea, ca nu este realitatea pe care o vor ei sau pentru ca se tem de realitate.

Prezenta parintelui ar trebui sa fie linistitoare pentru copil, pentru ca parintele este cel care "a trecut prin realitate si a supravietuit", deci " se poate". De multe ori insa, un parinte, anxios, temator, dezamagit, cu probleme constituie din contra, un contraexemplu pentru copil. Copilul nu vrea sa fie "ca mama" sau "ca tata". Aceste comparatii sunt normale si naturale. Pentru a-si afirma propria identitate, adolescentii se pun de cele mai multe ori in opozitie cu cerintele si cu felul de a fi al adultilor. Dar nu este un comportament sanatos atunci cand copilul refuza sa creasca, preferand sa se puna la adapost in imaginar decat sa adapteze unei realitati care nu ii place. Decat sa fie adult "ca mama" sau "ca tata", prefera sa nu creasca, sa nu faca nimic pentru a-si atinge scopurile, sa ramana copil. In aceasta categorie intra si preferinta jocurilor pe calculator. Intalnim adulti conformisti

in viata de zi cu zi, care nu au curajul sa isi afirme identitatea in viata reala, sa fie spontani si creativi si fac acest lucru intr-o lume virtuala, similara lumii imaginare a copilariei.

Povestile inconstiente din viata noastra

De multe ori, se poate, sa fi avut senzatia ca traiesti intr-un scenariu de viata prefabricat,

intr-un scenariu in care actiunile personajelor tale sunt ghidate pur si simplu de o forta pe care nu

o poti controla, fiecare jucandu-si rolul perfect.

De multe ori, se poate, sa fi simtit o discrepanta intre comportamentul tau si ceea ce crezi

ca ar fi mai potrivit pentru tine. Ca si cum comportamentul tau isi urmeaza partitura lui de

actiune, ignorand inconstient nevoile tale prezente.

De multe ori, se poate, ca cele de mai sus sa te bulverseze, astfel incat sa devii confuz/a si

nedumerit/a vis-a-vis de ceea ce doresti cu adevarat de la tine si viata ta.

Te intrebi, ce se intampla cu mine? De ce nu reusesc, sa imi orientez comportamentul

spre nevoile mele reale si prezente? De ce ma comport ca si cum as rescrie o poveste de viata

stabilita demult pentru mine?

Ce sunt povestile de viata inconstiente?

Istoria noastra de viata este marcata de etape de dezvoltare si evolutie.

Copii fiind, in primii ani de viata, intelegem si interpretam ceea ce ne inconjoara, prin

prisma a ceea ce simtim. MAMA SI TATA sunt facilitatorii lumii exterioare, mimica si

gesturilor lor constituind repere pentru ceea ce se intampla.

Daca observam pe fata MAMEI o lacrima atunci cand ne lovim, emotiile noastre vor

exprima aceasta lacrima, printr-o poveste dramatica (poveste=interpretarea evenimentului),

poveste ce implica un inceput, o intriga si un final. Povestea poate fi despre un copil care si-a

ranit mama, facand-o sa sufere, prin urmare acel copil NU MERITA IUBIREA MAMEI, prin

urmare NU MERITA IUBIREA NIMANUI; mai tarziu, copil va creste si ca adult el nu va

beneficia de IUBIRE SI VALORIZARE pentru ca, in credinta lui, NU MERITA. Povestea

poate fi despre un copil care, dorind sa ajunga in bratele MAMEI, intalneste un obstacol care il

raneste…el poate lua decizia in acel moment sa planga si uitandu-se la mama lui, care la randul

ei plange, poate intelege ca ceea ce i s-a intamplat este o tragedie si ca lumea inconjuratoare este

amenintatoare si ostila; tocmai de aceea trebuie sa stea mai mult pe langa mama care sa-l

protejeze. Copilul va creste si ca adult el va depinde tot de MAMA sau ALTII ca sa functioneze.

Avem nevoie de o poveste de viata, inca din primii ani de viata, pentru a ne adapta

lumii. In cadrul acestei povesti, parintii joaca un rol major, pana la varsta de 6 ani – dupa aceasta

varsta, intervin si alti factori – scoala, ceilalti, destinul. Spre maturitate nu mai investim in

povestea noastra de viata, aceasta functioneaza ca un film inconstient, ghidandu-ne

comportamentul zilnic.

Povestea noastra de viata contine personaje, actiuni si evenimente; implica un

rezultat final. De la o anumita varsta, nu o mai adaugam nimic povestii noastre de viata, nu o mai

modelam…ea functioneaza ca o poveste ce vine din interioriul noastru – un ghid inconstient, fara

sa mai stim exact de ce am ales acel scenariu de actiune, de ce personajul principal se simte in

acel fel, de ce poveste are acel final.

Cand povestea de viata devine ineficienta pentru nevoile noastre?

Povestea primara de viata devine ineficienta cand, in calitate de adult, actiunile

noastre nu sunt orientate spre scopuri necesare interiorului nostru. Ca si cum, ne dorim sa

obtinem succesul, dar comportamentul nostru contrazice acest deziderat, dezvoltand actiuni

opuse acestui obiectiv.

Pentru ca povestea primara de viata functioneaza inconstient, ca un automatism, ne

mobilizam sa gasim rapunsuri de ce esuam in ceea ce ne propunem…dar uitam sa cautam

explicatii in limbajul acestei povesti.

Daca in primii ani de viata, aceasta poveste a fost functionala pentru noi, acum, in

calitate de adulti nu ne mai ajuta…pentru ca dispunem de suficiente resurse personale pentru a

reusi in tot ceea ce ne-am propus.

Cum putem rescrie povestea de viata?

Pentru a rescrie povestea de viata, trebuie sa ne intoarcem la copilul din noi insine, sa ii

intelegem emotiile, sa ii intelegem nevoile. Copilul nostru interior si-a construit aceasta poveste

pentru a face fata necunoscutului lumii exterioare. Povestea construita este despre el insusi,

despre ce simte vis-a-vis de necunoscut, vis-a-vis de protectorii MAMA si TATA, despre nevoile

lui de iubire si siguranta. Povestea lui este despre drama traita de un pitic in confruntarea lui cu

un urias (viata). Pentru ca nu dispune de intelegere, emotiile ii sugereaza ceea ce se intampla;

emotii precum teama, neliniste, vinovatie, furie il insotesc pe drumul sau. Mai mult, e suficient

sa simta o singura data teama si va generaliza aceasta teama la toate situatiile necunoscute,

pentru ca mici fiind evaluarile noastre particulare trec rapid in registrul generalizarilor si

adevarurilor absolute despre viata. De exemplu, daca copilul vede intre protectorii sai un conflict

fizic, teama resimtita se poate transforma in panica, iar relatiile dintre mama si tata el le va

interpreta drept „amenintatoare”; mergand pe principiul generalizarii „toti parintii au o relatie

amenintatoare”; ca adult se va simti insecurizat intr-o relatie cu sexul opus, pentru ca potrivit

povestii primare de viata, aceast lucru inseamna amenintare.

In cadrul povestii sale de viata copilul isi atribuie un rol, rolul adaptat povestii

construite. Poate copilul din exemplu de mai sus simte nevoia de a-si pedepsi unul dintre parinti,

astfel incat sa-si protejeze celalalt parinte. In aceasta poveste, copilul isi poate asuma un rol de

salvator…salvatorul este SUPER EROUL care apara personajul din poveste, agresat de celalat

personaj „rau”. Mai tarziu, ca adult, acest copil va simti nevoie sa salveze de fiecare data pe

cineva aflat intr-o situatie de neajutorare, ignorandu-si propriile nevoi.

In unele povesti, copilul poate juca rolul de victima…victima este personajul care simte

vinovatie in povestea lui; in exemplul dat, copilul poate interpreta ca mama si tata se cearta din

cauza lui, ca el este sursa conflictului lor, prin urmare, nu merita sa beneficieze de mama si tata,

nu merita iubire. Mai tarziu, ca adult, acest copil va simti nevoia de a primi cat mai multa atentie

si iubire, sufocandu-si partenerul sau partenera cu dovezi continue de iubire.

Spuneam ca ne putem rescrie povestea de viata, daca intelegem nevoile copilului nostru

interior. Cin este acel copil? Copilul interior reprezinta una dintre cele trei stari caracteristice

Eului. Eric Berne a definit o stare a eului ca si “un model constant de sentimente si experiente

direct relationat cu un model corespunzator de comportament”. Avem 3 stari ale eului care

corespund cu modele constante, separate si distincte de sentimente si comportamente. Aceste 3

stari se numesc: starea Parinte a eului, starea Adult a eului si starea Copil a eului. Starea eului de

Copil reprezinta emotiile noastre, este starea cea mai pretioasa din noi, este lacasul trairilor

specifice copilariei si inocentei.

Intr-o lume in care copilul nostru interior afla ca NU ESTE OK, intr-o lume in care

copilul nostru interior se simte nevalorizat, intr-o lume in care sentimentele copilului nostru

interior sunt ranite, intr-o lume plina de pericole, copilul are nevoie de un ADULT care sa se

bucure de prezenta lui, care sa il ocroteasca si sa il invete sa se adapteze.

In fiecare dintre noi exista acel ADULT care poate oferi liniste si securitate copilului

nostru interior, modificand astfel povestea dramatica de viata. Rezultatul va fi o mai buna

intelegere a nevoilor prezente, de adult. Rezultatul va fi un interior mult mai echilibrat si adaptat

unui prezent dinamic.

Pretuieste copilul tau interior….asculta-i povestea…ocroteste-l

- http://www.psihohipnoza.ro/lucrari-personale/schimbarea-scenariului-de-viata-prin-limbajul-

hipnotic/