Parmalat sau cum sa faci din pierdere profit

Un scandal financiar masiv a fost cel in care a fost implicata cea mai mare

companie de produse alimentare din Italia, Parmalat,. Cu dispariţia a mai mult de 10

miliarde dolari declarati ca fiind active, scandalul pune de asemenea sub semnul

întrebării modul în care practicile de contabilitate, atât străine şi autohtone, ar fi

contribuit la căderea companiei.

In cazul companiei Parmalat practica folosita a fost raportarea eronata a

activelor si datoriilor sau cum sa faci din pierdere profit. Astfel ca diviziile operationale

ale grupului agro-alimentar Parmalat au inregistrat in primele noua luni ale anului o

pierdere bruta de 351 milioane de euro, in timp ce fosta conducere a grupului raportase

pentru aceeasi perioada un profit brut de 304 milioane euro.

În decembrie, s-a descoperit ca Parmalat folosea activele sale pentru a

compensa pasive printr-o reţea de companii financiare offshore şi străine. Problema,

însă, a fost că aceste active nu existau  Un document de la Bank of America, care ar fi

trebuit să confirme prezenţa unui cont valid ce conţinea mai mult de 4 miliarde dolari a

fost un fals. Un reprezentant al Parmalat, a pretins că a exista 7.7 miliarde dolari la un

alt cont Bank of America, dar reprezentanţii băncii au stabilit că acest cont, de

asemenea, nu exista. Acest bani, cum ar fi istoria intregului profit al companiei

Parmalat, e posibil a fi un produs al imaginaţiei.

Scandalul nu ar fi iesit lumină dacă nu ar fi fost pentru o dispoziţie în dreptul

italian prin care companiile trebuie să schimbe firmele de audit la fiecare nouă

ani. Deloitte & Touche, care a înlocuit auditorul Grant Thornton în 1999, a fost primul

care a examina conturile inexistente. Acest lucru a pus în discuţie rolul pe care Grant

Thornton l-a avut în fraudă, mai ales ca Parmalat a continuat să păstreze firma în

calitate de auditor al filialei din Insulele Cayman.. Diferenta dintre rezultatele anuntate

de fosta companie si cele identificate de auditorul Parmalat provin dintr-o serie de

tranzactii fictive incheiate de Bonlat, o subsidiara financiara a grupului cu sediul in

Insulele Cayman.

SEC şi autorităţile italiene au început să caute în ambele operaţiuni bancare şi de

subscriere pentru a stabili dacă instituţiile atât în Statele Unite şi în străinătate au fost

complice la frauda prin vanzarea de obligatiuni Parmalat, chiar dacă ştiau compania a

fost insolvabilă. Întrebarea este dacă acestea au fost pacaliti de Parmalat cu o

documentaţie falsa sau acestia s-au facut ca nu vad nimic suspect.

  Printre cei acuzati se numara fondatorul si fostul director executiv al companiei

Parmalat, Calisto Tanzi, unii membri ai familiei acestuia, cat si fostul director financiar al

Parmalat, Fausto Tonna. 

Procurorii analizeaza in acelasi timp rolul pe care bancile l-ar fi putut juca in

colapsul Parmalat, companie ce a devenit cunoscuta drept "Enron al Europei". 

BRD, in centrul unui scandal urias

Societe Generale, a doua banca ca marime din Franta, a fost zguduita de un scandal imens. Institutia financiara a a fost pagubita de un trader cu suma de 4,9 miliarde de euro, ceea ce reprezinta 5% din PIB-ul Romaniei.

Grupul francez a descoperit ca un trader din Paris a efectuat plasamente peste limita admisa pe tranzactiile pe termen legate de principalii indici bursieri din Europa. Cu alte cuvinte, angajatul bancii paria pe cresterea ori descresterea indicilor bursieri din Europa intr-o anumita perioada de timp, dar plasamentele sale sau dovedit a nu fi cstigatoare, ceea ce a atras frauda uriasa descoperita de oficialii grupului financiar.

Jerome Kerviel este acuzat ca a investit nu mai putin de 50 de miliarde de euro fara a avea autorizatia superiorilor sai..

Jerome Kerviel a fost adus in fata justitiei pentru abuz de incredere, fals si uz de fals si introducerea frauduloasa de date intr-un sistem informatic.

Potrivit anchetei desfasurate Jerome Kerviel si-a disimulat operatiile: el ar fi ascuns investitii riscante, introducand in sistemul informatic al bancii operatii fictive.

In timpul audierilor , Jerome Kerviel nu a adus decat un singur argument : operatiunile sale aveau o asemenea amploare incat Societe Generale nu ar fi putut sa le ignore, iar tacerea a insemnat ca este de acord cu tranzactiile.

Jerome Kerviel se descrie ca fiind “ o prostituata intr-o mare orgie bancara” spunand ca singurul scop era sa obtina cat mai multi bani in cat mai putin timp indifferent de mijloacele folosite.

Fostul trader a mai afirmat ca nu a actionat in interesul propriu ci in interesul bancii drept dovada fiind bonusurile primate la sfarsitul anului care erau mult mai mici decat ale colegilor cu toate ca el producea 60% din profit.

Ceea ce pare suspect este faptul ca in tot acest timp in care Jerome aducea profituri, nimeni nu s-a sesizat. Controalele pe care banca le-a facut, sau auditul anual nu a descoperit sumele de bani tranzactionate de catre Jerome. Mai mult decat atat, volumele mari pe care acesta a ajuns sa tranzactioneze au fost complet ignorate dar in momentul in care acesta a inceput sa piarda, totul a iesit la iveala.

Orice tranzactie pe care un trader o realizeaza trebuie sa fie aprobata. Ori in cazul lui Jerome Kerviel, atata timp cat a adus profituri, a fost pus pe piedestal, pentru ca in momentul in care viziunea si tranzactiile sale veneau pe rosu, acesta a fost pus la zid. Este contrariant ceea ce superiorii sai afirma, adica faptul ca ei nu ar fi stiut despre tranzactiile pe care Jerome Kerviel le efectua zilnic in conditiile in care acesta aducea mai mult de 60% din profiturile agentiei

Insa, cu o zi inainte de proces, in presa straina au aparut informatii care contrazic teza oficiala a bancii franceze. Astfel, fostii colegi ai lui Kerviel afirma ca toata lumea, inclusiv sefii, stiau ce facea acesta. Ei spun ca Kerviel se folosea si de sistemul ClickOptions (o activitate gestionata tot de Socgen, care propunea persoanelor fizice sa speculeze pe optiuni), pentru a-si masca pierderile. Aceeasi colegi au precizat ca superiorii traderului francez erau la curent cu operatiunile angajatului lor, lucru negat vehement de oficialii Societe Generale.

Cu toate astea fostul trader al Societe Generale, Jerome Kerviel, a fost condamnat s la cinci ani de inchisoare, dintre care doi ani cu suspendare, De asemenea, Kerviel a fost obligat la plata unor daune in valoare de 4,9 miliarde de euro, suma pe care banca ar fi pierdut-o in urma speculatiilor fostului trader.

Prabusirea Bancorex

In curand se vor implini 11 ani de la cel mai rasunator „faliment” bancar din Romania contemporana: Bancorex. Tot atatia ani, autoritatile statului nu au gasit inventatorii creditelor neperformante. Un singur om a fost condamnat pentru bancile „prabusite” in perioada 1998-1999. Iar statul roman a suportat costuri, pentru toate acestea, de peste patru miliarde de euro. Conform declaratiilor oficiale, Bancorex nu a dat niciodata faliment. Doar a fuzionat cu BCR - pe romaneste, statul roman a transferat  „gaurile negre” la AVAB, iar sediile si alte active performante la banca mai sus mentionata. De altfel, anul 1999 a fost cel mai prost cu putinta pentru sistemul bancar. Aproape 600 de milioane de dolari si 9.846 de miliarde de lei vechi este costul suportat de la buget pentru lichidarea Bancorex (pierderi de doua miliarde de dolari). Filiera prin care a fost devalizata Bancorex, dar si celelalte banci romanesti, a fost una extrem de simpla. De regula, se cumparau pe sume derizorii diverse constructii darapanate (grajdurile fostelor CAP-uri au avut mare... succes) dupa care se garanta cu ele credite de sute de milioane de dolari. Respectivele imprumuturi nu erau niciodata rambursate, bancile urmand a-si recupera creditele din vanzarea acestor gajuri. Pentru dezastrul Bancorex a fost acuzat un singur om: Razvan Temesan, unul dintre conducatorii bancii, dupa 1990. El a fost considerat de catre Justitie principalul autor al colapsului. Razvan Temesan a fost arestat in 1997, dar pus in libertate la scurt timp de catre Tribunalul Bucuresti Unul dintre cei mai fideli clienti ai Bancorex a fost controversatul om de afaceri George Constantin Paunescu. Agentia de Valorificare a Active lor Bancare (AVAB) a preluat in 1999-2000 urmatoarele creante ale societatilor GCP - General Consulting and Procurement, Compania Hoteliera Intercontinental Romania, Curierul National si Institutul Roman de Investitii. Valoarea totala a acestora se ridica la 180,9 milioane de dolari si 3,176 miliarde de lei.

Prima „afacere” importanta pe care GCP a parafat-o cu Bancorex s-a derulat in 1996. Banca de stat a acceptat sa faca o investitie de 20 de milioane de dolari intro firma de transport aerian, Dac Air. S-au dat imediat sase milioane de dolari sI Bancorex s-a angajat sa participe la majorarea de capital social cu restul de 14 milioane de dolari. La nici un an de la semnare, arestarea lui Razvan Temesan a schimbat pozitia Bancorex fata de acest contract. S-a considerat ca nu era vorba de o investitie, ci de un credit mascat. Surprinzator, nu numai ca nu au fost inapoiate niciodata cele sase milioane de dolari, ba chiar Dac Air a obtinut in instanta despagubiri pentru intreruperea finantarii. Sa mai mentionam ca George Constantin Paunescu a disparut din tara dupa 1997, odata cu plecarea de la guvernare a PDSR-ului. El s-a intors la doar cateva luni dupa revenirea PSD-ului la putere, in 2001. Nu a fost niciodata condamnat pentru devalizarea bancii de stat.

Garantii „ciudate” acceptate de banci  

Bancorex acorda in 1994 un credit de un milion de dolari unei fabrici din Slobozia si accepta ca aceasta sa garanteze cu rondul de flori din fata intreprinderii si cu poarta de la intrarea principala.

Dacia Felix a acordat un credit de 1,5 milioane de dolari si a primit ca garantie o turma de oi.

Bankcoop a aprobat un imprumut de 2,5 milioane de dolari si a acceptat in gaj o garantie in premiera mondiala: un cimitir privat de la marginea Capitalei. Cimitirul a fost vandut cu 100.000 de dolari de catre lichidatorul bancii, in incercarea acestuia de a mai recupera din bani.

In 1998, un patron din Botosani avea datorii de patru miliarde de lei la o banca din Bucuresti. A garantat suma cu o locomotiva si cu 2,5 km de cale ferata, achizitionate in 1996 si care valorau 400 de milioane de lei.

Schema Ponzi

Bernard (Bernie) Lawrence Madoff  este un fost om de finanţe şi un escroc

american, broker, fost director (neexecutiv) la NASDAQ (New York stock exchange.) În

1960 a creat celebra firmă de brokeri, investiţii şi consiliere financiară, cu greutate la

bursa newyorkeză Bernard L. Madoff Investment Securities LLC. de pe Wall Street-New

York şi a fost directorul ei până la arestarea sa la 11 decembrie 2008. În timpul marei

crize economice din anii 2007-2009 s-a descoperit că Madoff, care număra printre

clienţii săi bănci („HSBC”, olandeza „Fortis Bank”, elveţiana „UBS”, spaniola „Stndard”,

franceza „BNP”, britanica „Barkley's”, japoneza „Azura”, etc.), universităţi („Columbia”,

„N.Y.Univ.”, „Yeshiva Univ.”, „Tehnion”-ul din Haifa şi alte instituţii şi organizaţii, a

delapidat într-o carieră de 48 de ani suma de 65 de miliarde de dolari, devenind cel mai

mare escroc de bursă din istorie. La vârsta de 71 de ani a fost judecat, găsit vinovat la

11 capete de acuzare şi condamnat la pedeapsa de 150 de ani de închisoare.

Prin propria companie de consultanţă financiară, Bernie Madoff Securities LLC, a pus la

punct un joc piramidal cu acţiuni (americanii îi spun schemă Ponzi, la noi cea mai

evidentă asemănare este cu Caritas-ul lui Ion Stoica).

Madoff nu îşi ademenea clienţii spunându-le că introducând o anumită sumă vor

câştiga înzecit, însă fondul lui de investiţii se lăuda cu randamente sigure, constante şi

mult superioare celor ale concurenţei.

De-a lungul timpului, escrocul a reuşit să sustragă 65 de miliarde de dolari. Jocul

său piramidal a funcţionat de la începutul anilor '90 şi până în decembrie 2008, când

Madoff a fost arestat.

Bernard Madoff a reusit sa ia miliarde de dolari din banii investitorilor din întreaga

lume şi să-i faca sa dispară.

Si-a inceput cariera ca salvamar in 1960.El castiga 5.000 dolari (35.000 dolari azi),

bani pe care i- a folosit pentru a porni tranzacţionarea.

Madoff si-a făcut drum spre zonele bogate pentru a atrage clienti cu bani multi.

Madoff era in competitie cu Bursa din New York. Pentru a elimina aceasta

competitie a folosit o tehnologie informatica.Aceasta tehnologie a devenit în cele din

urmă fundamentul modernului NASDAQ Stock Exchange Madoff a investit bani în actiuni.Atunci când preţul a crescut , el a realizat profit dar când preţul actiunilorr a scăzut, el a pierdut bani. Madoff a ales cluburile comunitatilor bogate pentru a găsi investitori mai bogati.El a devenit parte a comunităţii, parte a acestor cluburi şi s-a împrietenit cu ei pentru a le câştiga încrederea . Clientii s-au lasat convinsi de Madoff si i-au incredintat sume foarte mari de bani, iar Madoff le-a promis un profit de 10% pe an.Madoff le-a dat clientilor sai in fiecare an cei 10% promisi fara intarzieri Acest lucru a fost incredibil de atractiv avand in vedere instabilitatea pietei bursiere.Madoff a spus că acest profit a fost realizat prin utilizarea unui "guler"- o metoda pentru a limita câştigurile şi pierderile. Limitarea drepturilor de a cumpăra şi vinde stocurile la preţuri fixe. Chiar şi folosind această metodă guler, nu exista nici o cale ca Madoff sa poata realiza câştiguri consistente de 10%. In momentul in care Madoff lua banii de la investitori putea sa le dea 10% timp de 10 ani dar dupa 10 ani nu mai avea bani asa ca Madoff a folosit a o smecherie clasica pentru a putea plati profitul promis an dupa an. Acesta avea nevoie de alti investitori pentru a putea plati aceasta cheltuiala.Banii procurati de la alti investitori acopereau

plata pentru primii investitori si pentru a plati urmatorii investitori gasea lati investitori s.a.m.d. In aceasta schema banii veniti de la noii investitori erau folositi pentru a da banii investitorilor vechi. Fiecare 10 % castigat de un investitor era 10% pierdere pentru un alt investitor. Acesta schema poarta denumirea de schema Ponzi. In general aceasta schema dureaza cam 1 an, dar Madoff a reusit sa tina aceasta schema 20 de ani prin evitarea investitorilor care si-ar fi retras banii repede, cautarea de noi investitori, evitarea autoritatilor financiare, folosirea unei companii mici si neinsemnate pentru a audita investitiile sale, refuzarea clientilor care pun prea multe intrebari,. Acesta si-a concentrate atentia pe cluburi si comunitati pentru a-si asigura fluxul de investitori. Dar in momentul in care investitorii sai au vrut sa-si retraga banii au descoperit ca banii s-au “vaporizat”.

Preocupările legate de afacerile lui Madoff au iesit la suprafaţă încă din anul 1999,

atunci când analistul financiar Harry Markopolos a informat US Securities and

Exchange Commission (SEC), că el credea că este imposibil să se realizeze câştigurile

pe care Madoff a pretindea ca le va realiza. El a fost ignorat de către SEC Boston în

2000 şi 2001, precum şi de Meaghan Cheung la New York SEC în 2005 şi 2007, când a

prezentat probe suplimentare. El a publicat o carte, “ No one Would Listen”despre

eforturile pe care el şi echipa sa le-au făcut timp de zece ani pentru a alerta guvernul,

industria, şi presa despre frauda Madoff.

Alţii, de asemenea, a susţinut că era de neconceput ca volumul tot mai mare de

conturi Madoff ar putea fi competent şi în mod legitim deservite de firma de audit,

formata din 3 persoane cu un singur contabil active.

Madoff a mărturisit unui angajat senior, identificat ca fiind unul din fiii lui, că a

planificat să plătească 173 milioane dolari în bonusuri două luni mai devreme.] Madoff a

spus că "el a făcut recent profituri prin intermediul operaţiunilor de afaceri, şi că acum e

un moment bun pentru a il distribui. Mark l-a rugat pe tatăl lui sa explice modul în care

el ar putea plăti bonusuri în cazul în care el avea cu probleme cu plata clienţilor. Madoff

le-a spus el este "terminat", că el a avut "absolut nimic", că fondul sau de investitii a fost

"doar o mare minciuna" si "un imens sistem Ponzi." În conformitate cu avocatul lor, fiii

lui Madoff au raportat autorităţilor federale . Pe 11 decembrie, el a fost arestat si acuzat

de frauda valori mobiliare. Instituţiile afectate includ Yeshiva University, Organizatia

Sionista de femei din America,  Fundatia Elie Wiesel  şi Fundatia pentru copii minune a

lui Steven Spielberg. 

David Sheehan, consilier şef al mandatarului Picard, a declarat pe 27 septembrie

2009, că aproximativ 36 miliarde dolari au fost investiţi în înşelătorie, întorcându-se 18

miliarde dolari pentru investitori, cu 18 miliarde dolari lipsă. Aproximativ jumătate dintre

investitori lui Madoff au fost "câştigători net", câştigând mai mult decat investiţiile lor. 

Fostul preşedinte SEC Harvey Pitt a estimat o fraudă neta reala a fie între 10 dolari

şi 17 miliarde de dolari. Erin Arvedlund, cel care a pus la îndoială în mod public

performanţa de investiţii raportata de Madoff în 2001, a declarat că valoarea reală a

fraudei nu va fi niciodată cunoscuta, dar este probabil între 12 dolari şi 20 miliarde

dolari.

BIBLIOGRAFIE:

WWW.MANAGEMENT.ASE.ROWWW.IER.ROWWW.ALLBUSINESS.COMWWW.ZF.COMWWW.GANDUL.COMWWW.ECTAP.ROWWW.STECONOMICE.UORADEA.ROWWW.CIG.ASEWWW.CECCAR-IASI.ROWWW.REVISTA-CAFR.ROWWW.WIKIPEDIA.ORG