UNIVERSITATEA DE STIINTE SI MEDICINA

VETERINARA”ION IONESCU DE LA BRAD” IASI

PROIECT LA DISCIPLIA MANAGEMENTUL FERMELOR

AGRICOLE

Profesor coordinator: Simeanu Cristina

Student : Tarzioru Antonia

Anul III, Specializarea: IMAPA

2012

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA

VETERINATA „ION IONESCU DE LA BRAD”

Studiu de evaluare a resurselor turistice locale în zona orașului Săveni

2012

Studiu de evaluare a resurselor turistice locale a zonei orașului

Săveni și a satelor învecinate

Introducere

Cap.1 Caracterizarea generala a zonei

1.1 Istoria si cultura zonei

1.2 Asezarea geografica si caile de acces

1.3 Nivelul de dezvoltare socio-economica

Cap2. Analiza ofertei turistice a zonei

2.1 Potentialul turistic - resurse natural si antropice

2.2 Prezenta unitatilor de cazare, unitatilor de alimentative publica, bucataria locala

2.3 Cadrul etnografic- casa si gospodaria taraneasca, mestesugurile, portul popular si

obiceiurile

Cap3. Strategii de dezvoltare si promovare a potentialului turistic rural al zonei

3.1 Modalitati de dezvoltare si promovare a turismului rural al zonei

3.2 Determinarea indicelui de atractivitate al zonei

Concluzii

Bibliografie

Studiu de evaluare a resurselor turistice locale în zona orașului Săveni

În ultimile decenii, oamenii au devenit tot mai preocupaţi de

destinaţia vacanţelor lor, turismul devenind astazi una din cele mai

importante activităţi economice din lume. În ultima vreme s-a remarcat

dorinţa oamenilor de a opta să-şi petreacă timpul liber în mijlocul

naturii, astfel alegând să îşi petreacă vacanţele în zonele rurale în

detrimentul celor urbane sau zonelor aglomerate.

Turismul este o latura a sectorului tertiar al economiei, unde

activitatea prestata are ca scop organizarea si desfasurarea calatoriilor de

agrement, recreere sau deplasarilor de persoane la diferite congrese si

reuniuni, si include toate activitatile necesare satisfacerii nevoilor de

consum si de servicii ale turistilor.

Turismul include activitatea unei persoane care calatoreste in

afara mediului sau obisnuit pentru mai mult de o perioada de 24 de ore

si al carui scop este nu altul decat relaxarea, vizitarea obiectivelor de

interes, si mai nou, cunoasterea radacinilor rurale.

Din dorinţa evadarii de cotidian, de rutina zilnica, monotonia şi

gălăgia din zonele urbane, turiştii preferă să călătorească spre rural şi să

cunoască oameni si locuri noi. Astfel putem observa ca locaţiile rustice

cu specific tradiţional câştigă teren, în defavoarea consacratelor zone

turistice clasice.

Agroturismul reprezintă o formă de manifestare a turismului rural-

etnografic în care persoana sau grupul care se deplasează, se cazează şi

îşi desfăşoară activităţile într-un cadru natural, în mediul rural. Este un

turism la fermă ce presupune implicarea turiştilor în viaţa gospodăriei şi

furnizarea de servicii şi activităţi (masă, cazare, interacţiune cu mediul

socio-natural) proprii gospodăriei ţărăneşti, fără a-i modifica acesteia

specificul. Oferă posibilitatea ca oamenii să se apropie, să cunoască alte

valori, condiţi de viaţă şi cultură.

Cap.1. Caracterizarea generală a zonei

Istoria și cultura zonei

 Orașul Săveni, situat pe valea Pârâului

Bașeu la confluența cu Pârâul Podriga a fost

menționat documentar ca stat în perioada

domniei lui Petru Rareș, încă din anul 1546.

Săveniul devine târg la 4 august 1818, prin

hrisovul domnesc al lui Scarlat Vodă Callimachi prin care primește drept

12 iarmaroace, iar din anul 1859 este reședință de plasă, situație care se

menține până în anul 1950, când localitatea devine reședință de raion. 

      Săveniul este trecut în categoria localitaților rurale în anul 1950

urmând a căpăta statutul de oraș, după reorganizarea administrativă, din

anul 1968. Unele dintre localitățile aparținătoare, sunt atestate

documentar chiar înaintea localității Săveni (Petricani la 24 noiembrie

1492, Bozieni la 14 august 1432), iar altele sunt atestate documentar

după aceasta (Bodeasa la 30 martie 652, Chișcareni la 20 decembrie

1635). 

Așezarea geografică și căile de acces

Orașul Săveni este situat în județul Botoșani, la 36 km distanța de

municipiul Botoșani, pe DN29, la 50 km distanța de Stefanesti si la 41

km distanța de Darabani. Are în administrare localitățile Săveni - centru

administrativ, Petricani, Bodeasa, Chișcăreni, Bozieni si Sat Nou.

Orașul Săveni este situat în partea de Nord Est a judetului, pe malul

stâng a râului Bașeu.

Nivelul de dezvoltare socio-economică

      Populația actuală cu distribuție în satele aparținătoare (conform

datelor recensământului din 2002) este urmatoarea: Oraș Săveni 5998

locuitori și satele aparținătoare : Bodeasa - 466 locuitori, Bozieni - 302,

Sat-Nou - 151, Petricani - 690, Chișcăreni - 571in total 8178 locuitori.

Din totalul locuitorilor orașului, un număr de 6257 au vârsta peste 18

ani.

Figura 1 Populația

Dezvoltarea localității este favorizată și de amplasamentul său, de

factorii pedoclimatici ce permit creșterea animalelor și dezvoltarea

culturilor vegetale, aceste activități determinând de altfel și caracteristica

dominantă a localității.

Suprafața orașului este de circa 5965 ha, din care :

- Intravilan 491 ha

- Extravilan 4374 ha

Nr. Gospodarii 2779

Nr. Locuințe 2841

Nr. Gradinițe 7

Nr. Școli 6

Nr. Licee 1

Activități specifice zonei

Pe domenii de activitate, cele mai multe activităţi economice se

desfăşoară în domeniul terţiar, mai precis 93 activităţi, reprezentând

74% din totalul activităţilor economice desfăşurate în oraşul Săveni şi

localităţile aparţinătoare.1

Agricultură.

Industrie ușoară

Industria produselor textile, tricotaje şi a confecţiilor de îmbrăcăminte.

Industria alimentară: morărit şi panificaţie, industria de prelucrare a

cărnii, industria de prelucrare a laptelui.

Construcţii : firme construcții.

Servicii:

Comerţ

Alimentaţie publică

Transporturi de mărfuri

1 Situația la recensământul național din 2002

Servicii şi telecomunicaţii

Reparaţii auto

Servicii de consultanţă

Servicii de intermedieri financiare

Servicii de telecomunicaţii şi televiziune

Staţie de televiziune Săveni

Alte servicii:

- 1 unitatea cu activitate de întreţinere corporală

- 1 unitate de reparaţii articole electrice de uz gospodăresc

- 1 unitate depozit cereale

Transportul

Căi rutiere

Analizând importanţa arterelor rutiere care străbat oraşul Săveni reiese

gradul ridicat de accesibilitate al oraşului, ca urmare a amplasării pe o

arteră importantă, intens circulată, care asigură legătura cu Valea

Prutului.

În zonă există investitori în agricultură, care preiau de la locuitori

loturile, reușind astfel să mențină potențialul agricol al arealului la un

nivel înalt.

Cap 2 Analiza ofertei turistice a zonei

2.1 Potențialul turistic-Resurse naturale

Relieful zonei are un aspect larg vălurat, cu interfluvii colinare,

deluroase sub forma unor platouri mici și joase. Altitudinea medie este

cuprinsă între 150-180 m(maxima fiind 271m-dealul Bodron la

Adășeni).

În cea mai mare parte, relieful

teritoriului orașului Săveni este unul

de dealuri asimetrice cu diferențe

mici de altitudine. Cea mai mare altitudine se afla pe Dealul Săvenilor

(Naftuli) - 236,6 m situat în partea de sud a orașului. În continuarea lui,

la extremitatea vestică a teritorului se află Dealul Glodul Alb (223,3 m)

în nord-estul teritoriului se află Dealul Rotului (218m); în partea de nord

se află Dealul Boului (201 m) și Dealul Șerpăria (206 m); între Săveni și

satul Bodeasa se află Dealul Bodesei (173,4m); între Bozieni și Bodeasa

se află D. Movilelor (183m) și D. Grindului (175 m), iar la vest de

Săveni - D. Germania (178,9m).

În general, toate dealurile menționate, ca și cele mai mici,

nemenționate, sunt practicabile pentru agricultură, unele dintre ele având

soluri cu fertilitate ridicată . Sunt, insă, în perimetrul teritoriului

săvinean și unele terenuri cu pantă mare, care, datorita proceselor de

eroziune, spălari și alunecari, oferă o priveliște dezolantă, reducând

suprafețele de cultură și diminuând fertilitatea pășunilor.

Pe teritoriul orașului Săveni, cele mai multe sunt văile

reconsecvente (resecvente), care au un profil longitudinal, cu înclinări

cuprinse intre 1% și 2% cu versanți simetrici, larg deschiși, în forme

concave,convexe sau liniare.2

Cea mai mare parte a teritoriului cuprins de orașul Săveni și satele

aparținătoare are un relief sculptural. Acest tip de relief este rezultatul

factorilor exogeni și eroziunii care au modelat teritoriul alcătuit din roci

argilo-marnoase. 2 Pancu Dumitru- Orașul Săveni, Revista cercului de geografie Geopolis, 2009

Aceasta forma de relief este prezentă la Săveni prin dealurile

menționate, ai căror versanți au fost supuși acțiunii unor procese

distructive, cu intensități diferite, rezultând un relief specific, cu

abrupturi de desprindere, râpe torențiale și alunecări de teren.

Efectele negative ale proceselor geomorfologice din aceasta zonă au

fost semnalate înca de la mijlocul secolului trecut : ,,rupturi de

dealuri”, ,,hartoape”, ,,saraturi”, ,,pamanturi obosite de reproducere.”3

Hidrografia

Râul Bașeu, al doilea ca lungime din Câmpia Moldovei, după Jijia,

are o importanță deosebită pentru întreaga viață economică a orașului și

a împrejurimilor sale.Apele

râului sunt utilizate de industrie,

la evacuarea reziduurilor

menajere și la alimentarea

iazurilor din amonte sau aval de

Săveni.

Raul izvorăște din dealul

Ibanești-Herta, de la altitudinea de 330 m, indreptându-se spre sud-est,

șerpuind apoi spre nord-est, după care trece prin dreptul satului Bașeu,

de unde iși ia numele. Are un bazin cu o

suprafață de 961km2 și o lungime de 106

3 Ion Ionescu de la Brad –Agricultura in Romania, judetul Dorohoi,Bucuresti, Imprimeria Statului

km, din care aproximativ 9 ii străbate pe teritoriul orașului Săveni. În

amonte de Săveni, s-au format pe Valea Bașeului numeroase lacuri,

dintre care cele mai numeroase sunt Havârna, Tătărășeni și Negreni, iar

in aval- lacul Hănești. În partea de nord-vest a orașului Săveni, râul

Bașeu primește pe partea stângă cel mai mare afluent: pârâul Podriga. În

perioadele cu precipitații multe, Bașeul revarsă, acoperind cu apă

terasele de pe malul său.

Paraul Podriga, cunoscut în izvoarele istorice și sub numele

de ,,Podagra”, izvorăște din marginea padurii Podriga, la sud-vest de

orașul Darabani și curge spre sud-est, strabătând pană la varsare,

teritoriul comunelor Mileanca și Drăgușeni.Spre vărsare, primește un

sigur afluent-pârâul Valea Boului, care drenează valea cu acelasi nume.

Podriga are o lungime de 36km, din care 5.25 km se află pe teritoriul

orașului.Bazinul hidrografic are o suprafata de 239 km2 din care numai

jumătate provine din debitul anual al acestuia.In 1981 cursul de apă a

fost regularizat și decolmatat.

Pârâul Bodeasa izvorăște din comuna Coțușca, străbate iazul de la

Ichimeni și își continuă drumul prin marginea satului Bodeasa (caruia i-a

dat și numele).Are o lungime de 26 km și se varsă in Bașeu, la intrarea

lui în Hănești.

Toate cursurile de apa din zonă au debite mici: Podriga are un debit

mediu anual de 0.398m3/s, iar Bașeul un debit de 0.513m3/s .

Clima

Aflat în partea de nord-est a Podișului Moldovei, teritoriul orașului

Săveni, ca și intreaga zonă, are o clima temperat-continentală, datorită

predominării influenței directe a maselor de aer continentale, care, în

general, iarna sunt uscate și reci, iar vara sunt calde sau chiar foarte

calde și uscate.

Temperatura aerului.

Zona Săveniului se încadrează între limitele caracteristice climatului

temperat-continental cu nuanță excesivă .Temperatura medie anuala a

aerului oscilează la Săveni intre 8,30C.

Vegetația

Vegetația este caracteristică zonei de silvostepă.Peisajul natural este

puternic antropizat și afectat într-o mare masură de despaduriri.În

prezent, cele mai apropiate păduri se afla

la o distanță de 10-12 km față de Săveni,

la Hănești, Avrămeni, Liveni.

Pe teritoriul orașului se mai afla doar o

padure de circa 27 ha pe versantul nordic

al Dealului Naftuli.Aceasta a fost plantată

cu scopul de a stabiliza frecvența alunecarilor de teren.La inceput a

predominat salcâmul, plantându-se apoi și tei, mesteacan.Stratul ierbos

este format din obsigă, urzică, păiușul de padure, etc.

În zona Dealului Boului s-au plantat păduri de salcami pentru a

preveni degradarea solurilor prin eroziune.Primavara apar flori :

ghiocei, ceapa ciorii, toporasi. Pe solul

pădurii cresc în perioada de vară și

toamna mai multe varietăți de

ciuperci : zbarciogi, bureti galbeni,

vinetica - specii comestibile.

În pajiști predomină ierburi din familia Gramineelor: păiușul, firuța,

pelinița, colilia, etc. Acestea sunt însoțite de mai multe soiuri de trifoi și

lucernă sălbatice.

Pe terenurile cultivate apar asociații de plante ruderale: macul de

camp, nalba, neghina, scaiul.

În oraș, în parcuri au fost plantate specii ornamentale de salcâm, tei,

arțar, cireșul japonez.Se mai întâlnesc și specii de tuia.

Fauna

Evoluția faunei este strâns legată de restul componentelor geografice,

dar mai ales de vegetație, care ii asigură suportul de viață dar și adăpost.

Corespunzătoare silvostepei, este relativ săracă, în principal din cauza

lipsei pădurilor dar și din cauza influenței umane.Din zonă au dispărut

lupul, vulpea. Din ce în ce mai rar apar porcii mistreți și căprioara.În

lipsa unor prădători naturali, se observă o înmulțire a iepurilor de camp.

Solurile

În zona Săveniului învelișul de sol este variat și cuprinde: molisolulri,

soluri hidromorfe, soluri halomorfe, soluri gleice, vertisoluri, soluri

aluvio-coloviale etc. Predominante sunt molisolurile reprezentate prin

cernoziomurile tipice și cernoziomurile levigate. Ocupând cea mai mare

suprafață a teritoriului orașului, cernoziomurile se găsesc pe platouri, pe

versanții slab inclinați, pe culmile interfluviale. Aceste soluri au o

fertilitate ridicată cu condiția să fie îngrijite corespunzator prin aplicarea

de îngrășăminte organice.În cea mai mare parte, solurile orașului au o

fertilitate ridicată, fiind excelente pentru creșterea plantelor.

Resurse antropice ale zonei

Grădina publică

Situată în partea sudică a orașului, Grădina sau

Parcul fostului cinematograf Patria, este parcul

preferat al săvinenilor. Actualmente, grădina este

reamenajată, suprafața ei extinzându-se

considerabil, aleile sunt pavate, bancile sunt noi

iar ca noutate pentru oraș, iluminatul gradinii este

asigurat cu ajutorul panourilor solare.

Parcul Pompierilor

Deși are o suprafață mică, parcul găzduiește un monument de

marmură de Rucșhița, realizat de către sculptorul Radu Aftenie, în

onoarea înaintașilor care s-au jertfit pentru apararea neamului.În fiecare

an, la baza acestui monument se depun coroane de flori, oficialii orașului

însoțind puținii veterani rămași în viață.

Muzeul de Arheologie Săveni

Inițiativa colecționarii primelor

obiecte cu valoare muzeistică a aparținut

invățătorului Mihai Știurca, cel care a

organizat o expoziție la Căminul

Cultural “Platon Ciucă”.La 1 iunie 1965, prin decizia nr. 441 a

Comitetului Executiv al Sfatului Popular al regiunii Suceava, se aprobă

înființarea Muzeului Raional Săveni, de categoria a patra.În anul

finalizării lucrărilor, 1966, muzeul dispunea de un laborator pentru

restaurare, birou pentru director, o bibliotecă de specialitate și de un hol

mare pentru conferințe și expoziții ocazionale.

Cladirea care adapostește muzeul este fostul conac Ratos, o clădire

monument-

istoric în care

erau

inestimabile valori culturale, se

transforma astfel într-un mic “palat al

culturii”.

Multitudinea meterialului muzeistic,

provenit din zona fostului raion

Săveni, fie prin descoperiri întamplatoare, fie prin cercetări sistematice,

este constituită din : vatră de foc, fildeși de mamut, fusaiole și greutăți

pentru țesut și pescuit, unelte de piatră, os silex, metal, ceramică din

diferite epoci, morminte cu ofrande din epoca migrațiilor, obiecte de

podoabe mortuare și altele.

Din 1974, muzeul adapostește o

valoroasă colecție a fraților

Alexandru și Mihai Ciucă ce cuprinde

obiecte și acte de familie, fotografii,

diplome, medalii și decorații.

Biserica Sf. Gheorghe

Este cel mai vechi lăcaș de rugăciune, care se află și astăzi într-o

foarte bună stare de funcționare, ctitorit în anii 1804-1805 de către

stăpânii moșiei și târgului Săveni, spătarul Iordachi și Maria Luchi.

Biserica are ziduri groase, variind între 1,25 m si 1,80 m, cu lungimea

de 27 m, lațimea de 8 m, înalțimea de 10 m la corpul bisericii și 17 m la

turn.Privită din exterior, are formă de corabie, iar din interior are forma

de cruce.Pronaosul și naosul sunt puțin reliefate.Cea mai mare parte a

suprafeței interioare a fost acoperită cu un strat de vopsea în ulei, iar

pictura parțială, atât cea din interior cât și cea de la catapeteasmă a fost

executată în stilul neobizantin, de către pictorul N.Popovici.Biserica a

fost dotată cu un clopot de 600kg, un policandru cu 24 de lumini, un

chivot, un epitaf, toate aduse de la Kiev.

Ultima reparație a Bisericii a fost efectuată între anii 1985-1988,

întreaga suprafață exterioară fiind tencuită în praf de piatră, interiorul

“s-a îmbrăcat în haină picturală nouă, în tehnica frescă” de catre pictorul

Muraru Neculaevici din Bicaz.

Cele mai valoroase icoane din acest lăcaș sunt cele ale Sfântului Mare

Mucenic Mina, a Nașterii Domnului și a Născătoarei de Dumnezeu,

aflate la intrarea în naos.Scheletul Catapetesmei este executat de un

meșter anonim, dăltuit în lemn și prezintă o deosebită valoare artistică.

Biserica Sf. Neculai

Biserica a dost lucrată într-un amestec de stil bizantin și gotic pe plan

treflat.Deasupra naosului se află un turn de 8 m înalțime în formă

octogonală, încadrat în alte 4 turnulețe, înalte de 3m. Aproape de

intrarea în biserică, dupa planurile arhitectului Rudolph Kulger, a fost

ridicată clopotnița din caramidă, pe temelie de piatra, cu latura de 4

m.Are înalțimea de 16m și este dispusă pe 3 etaje.

Catapeteasma a fost lucrată în lemn de tei iar icoanele sunt dispuse pe

trei registre. Pictura a fost realizata de catre pictorii N.Popovici și Iancu

Greblis.Pictura realizată în ulei se rezumă la icoanele de la catapeteasmă

și la cele praznicale.După restaurațiile din anul 1927, biserica a fost

sfințită.

În anul 1988 s-a înlocuit dușumeaua cu parchet, a fost schimbat

acoperișul, a fost finalizat exteriorul în praf de piatră, iconostasul a fost

înlocuit, păstrandu-se icoana Maica Domnului îndurerată și înlacrimată.

La 9 iunie 1966, odată cu manifestările culturale dedicate atestării

documentare a orașului, un sobor de preoți și peste 5000 de credincioși

au participat la sfințirea bisericii restaurate.

Biserica Sf. Voievozi

Biserica din satul Petricani a fost

construită de către vistiernicul Iordache

Roseti Roznoveanu, împreună cu locuitorii satului și a fost terminată la 1

ianuarie 1840.Biserica, în formă de navă, cu pronaos, naos și altar a fost

construită din caramidă pe temelie de piatră.Clopotnița se află în turnul

bisericii.Dintr-o inscripție de pe icoana Mantuitorului, rezultă că pictura

catapetesmei a fost realizată în anul 1904 de catre pictorul D.Botez.Pe

parcursul reparațiilor i-a fost adăugat pridvorul , a fost înlocuit și tavanul

din scândură, cuprinzându-se o cupolă pe toată suprafața

naosului.Biserica, precum și cimitirul aflat în partea de sud, sunt bine

împrejmuite si bine întreținute.La început, biserica din Petricani a purtat

hramul Sf.Vasile dar din cauza suprapunerii cu obiceiurile și sărbătoarea

de Anul Nou, și-a schimbat hramul în “Sf. Mare Mucenic Dimitrie”.

Biserica Nașterea Maicii Domnului din Bozieni

A fost ridicată între anii 1909-1911, din zid de cărămidă, cu

clopotniță în turn, după planul conceput de către arhitectul Emil Galin

din Botoșani. Biserica a fost ridicată prin stăruința preotului

C.Zamfirescu și a primarului comunei Săveni, Ion Ionescu, pe un teren

donat de către locuitori, piatra necesară construcției fiind donată de

catre proprietarul moșiei Mitoc.Biserica a fost sfințită la 8 septembrie

1911, zi mare de hram, păstrată și în prezent.Catapetasma este sculptată

în trei randuri de icoane, pe lânga cele împărătești, a fost pictată de către

diaconul Gh. D. Serban, executată în stil bizantin.Toate obiectele de cult

au fost donate de către credincioșii din sat, din Săveni și din alte

localități din zonă.

Biserica Cuvioasa Parascheva din Bodeasa

A fost ridicată prin contribuția enoriașilor din sat, între anii1981-1983

și a fost sfințită în 12 august 1983 de către un sobor de preoți, în frunte

cu P.S. Pimen Suceveanul.Deși are dimensiuni reduse, ea satisface în

condiții optime trebuințele credincioșilor satului.A fost construită din

bolțari, acoperită cu table și împrejmuită cu gard de scandură.

Sinagogi

Multă vreme, după stabilirea lor la Săveni, evreii n-au avut lăcaşuri de

închinăciune, construite special în acest scop, ci au folosit pentru

întrunirile religioase încăperile mai spațioase ale anumitor locuințe.

Primele sinagogi sunt amintite după 1885, ajungând după primul război

mondial, să funcționeze un număr de 7 sinagogi.Prima sinagogă a fost

instaurată într-o clădire care funcționa până în acel moment ca și

cârciumă. Astăzi comunitatea de evrei este reprezentată de un număr

redus de personae, care încă au sub administrare doar una dintre

sinagogi, situate în centrul orașului și cimitirul .

Până în anul 1848 evreii nici nu au avut cimitir, fiind nevoiţi să îşi

îngroape decedaţii în cimitirele din Ştefăneşti sau Botoșani.Cimitirul a

fost înfiinţat în anul 1848 ca urmare a

epidemiei de holeră că e bântuit întreaga

Moldova, la marginea orașului, în partea

de nord-vest.Acesta este singurul cimitir aflat sub întreţinerea

comunităţii evreieşti, încă şi astăzi.

Iazul din Hăneşti

Poziţionată în centrul judeţului Botoşani, în partea estică, la 13

kilometri de malul Prutului, comună Hăneşti este una dintre aşezările

spre care Dumnezeu pare că şi-a

întors faţa. Aflată la şapte kilometri

de oraşul Săveni, reşedinţa de

comună este străjuită de o salbă de

iazuri în care cerul îşi oglindeşte

culoarea azurie iar peştii mişună din belşug.

De altfel pe această superbă întindere de apă se poate practica

pescuitul sportiv iar turiştii ce ajung în zonă pot petrece momente de

destindere unice.

Atestată documentar pe la 1586, localitatea Hăneşti îşi sărbătoreşte

hramul anual pe 15 august, de ziua Adormirii Maicii Domnului, o

sărbătoare de suflet pentru localnici şi nu numai.

Un alt punct forte al comunei este moderna moară de grâu care

deserveşte gospodării de pe raza a zece comune botoşănene şi

majoritatea brutăriilor din zonă.

Mănăstirea Sfânta Treime de la Știubieni

La 6 km de orașul

Săveni, pe raza comunei

Stiubieni există singura

mănăstire din

zonă.Mănăstirea Sf. Treime

este o mănăstire de

călugări.Aşezământul este

construit pe un deal

înconjurat de culturi cerealiere. De aici spre est şi sud-est se deschide o

frumoasă perspectivă, a orașului Săveni,şi a satelor Petricani şi

Ştiubieni în vale.

Lacul din Negreni

Lacul de acumulare

din Negreni este o

întindere de apă de circa

6 km lungime, întinsă pe

câteva zeci de

hectare.Posibilităţi de

desfăşurare a activităţilor

de pescuit sportiv, este o zonă de agrement preferată de localnici, cu

plaje de nisip curat, apă limpede şi păduri umbroase. Lacul este cunoscut

pescarilor din judeţ, aceştia venind des la Negreni.

În comuna Stiubeni se mai află un conac al familiei Kogălniceanu şi

un parc dendrologic.

2.2 Prezenţa unităţilor de cazare, unităţilor de alimentaţie

publică, bucătăria locală

Unităţi de cazare

În prezent, în zona orașului Săveni nu există unităţi de cazare.Însă, în

viitorul apropiat există posibilitatea construirii unei structuri de cazare

de tip han, în afara orașului, pe Dealul Naftulii.

Unităţi de alimentaţie publică

În prezent în orașul Săveni există următoarele unităţi de alimentaţie:

Terasa Rustic

În serile de vară, toţi savinenii se adună la Rustic.Acompaniaţi de

muzica bună, beri reci şi mici care sfârâie, locuitorii îşi petrec timpul

liber în localul primitor, cu aspect rustic-traditional.Mesele din lemn

devin neîncăpătoare atunci când seara, după o zi toridă, costiţele încing

grătarele, muzica răsună a petrecere mare.Ştergare ţesute stau pe mese,

ospătarii poartă adesea îi tradiţionale, iar pereţii localului sunt făcuţi din

perdele de stuf decorate pe alocuri cu ulcioare şi obiecte ţărăneşti.Vinul

se simte ca acasă, în carafe de lut, numai bune de împărţit între prieteni.

Pizzeria

E una şi e unică.La Pizzerie găseşti cea mai bună pizza.Clasica,

Quattro Formagi sau specială, la cererea clientului, orice poftă este

împlinită aici.Există şi meniu pentru vegetarieni, pentru copii, şi nu

numai.E ieftin dar bun!

Boema

După nume, ai putea zice că nu eşti destul de boem ca să

intri...decorul modern, personalul ospitalier şi locaţia reprezintă

amestecul primitor pentru oricare, indiferent dacă nu e poet, cântăreţ sau

artist.Aici se servesc, pe lângă cea mai bună cafea, şi cele mai dulci

gustări.Este cel mai nou local al orașului, fiind frecventat îndeosebi de

tineri.

Restaurant Intim

Restaurantul este situat în centrul orașului, pe Pietonal, beneficiind de

o locaţie accesibilă tuturor.Este preferat de tineri în timpul iernilor

geroase, când se adună la petreceri cu mult vin fiert, cântări şi alte

serbări tematice.Acest local relativ mare permite desfăşurarea nunţilor şi

a altor evenimente.

Hanul Ancuţei

Este Hanul unde se petrece până la răsăritul soarelui la nunţi sau alte

evenimente. Are acum un

decor modern, ne îmbie cu

mâncăruri tradiţionale sau cu

un meniu variat, după dorinţa

nuntaşilor şi cu multă voie

bună, specifică savinenilor.

Bucătăria moldovenească

Bucătăria moldovenească este foarte diversificată din punct de vedere

al tipurilor de preparate. Există mâncăruri specifice acestei regiuni

pentru antreuri, supe, feluri principale cu legume, feluri principale din

carne, deserturi, conserve, murături şi altele.

Cei care

preferă mâncărurile uşoare găsesc în bucătăria moldovenească o

mulţime de preparate pe bază de legume şi zarzavat, precum varza, viţă-

de-vie, vinete, fasole, roşii, ardei gras, ceapă, praz, ciuperci, usturoi.

Carnivorii au parte de un adevărat festin în ceea ce priveşte gastronomia

Moldovei. Tochitura moldovenească este doar un exemplu.

Unele mâncăruri, precum celebrele plăcinte poale-n brâu, se fac pe

toată durata anului, indiferent de ocazie. Alte preparate, însă, sunt

specifice sărbătorilor religioase şi anumitor momente din an. De

Mucenici, de exemplu, gospodinele pregătesc “prinţişori” sau mucenici

moldoveneşti, din aluat şi nucă.

Modalităţile de preparare ale mâncărurilor moldoveneşti sunt

multiple, de la coacere sau murare la sărare, afumare, prăjire sau

înăbuşire. Mâncărurile pregătite astfel sunt adesea foarte gustoase, însă

nu neapărat şi dietetice.

Preparate tradiţionale moldoveneşti

Platoul tradiţional reprezintă unul dintre antreurile favorite ale

pasionaţilor de mâncare moldovenească. Platoul se pregăteşte din

muşchi de porc afumat, cârnăciori afumaţi, toba, slăninuţă, telemea de

burduf, ceapă roşie, ardei gras şi roşie. Un astfel de aperitiv este servit în

general la diverse ocazii şi mese festive.

Papra moldovenească reprezintă un amestec de papară (omletă) şi

mămăligă. Acest tip de mâncare are la bază ouăle, mălaiul, smântâna şi

brânza de oaie.

Pârjoalele moldoveneşti au o formă lunguiaţă şi sunt unele dintre cele

mai cunoscute tipuri de chiftele tradiţionale româneşti. Pe lângă forma

lor lungă, în loc de rotundă, pârjoalele au un conţinut bogat de verdeaţă,

legume şi plante aromatice. În ele se pot pune morcovi, pătrunjel, mărar,

ceapă verde, cimbru, usturoi şi, desigur, carne tocată.

Borşul moldovenesc reprezintă un preparat aparte, cu o tehnică de

gătit foarte specială. Pentru borşul moldovenesc se folosesc crenguţe de

cimbru, vişin şi ţelină, precum şi tărâţe de grâu şi mălai. Borşul se

foloseşte la prepararea ciorbelor cunoscute ca borş de carne (de obicei

pui sau găină), borş de legume etc.

Sărbuşca moldovenească

reprezintă un tip de ciorbă

preparată din zer de lapte,

legume, malai şi verdeaţă.

Preparatul mai este cunoscut

şi sub numele de “Nacreala”

sau “Acreală” şi se serveşte

în general cu mămăligă.Este

preparatul preferat celor care suferă de mahmureală.

Tochitura moldovenească este un fel principal, pregătit din carne de

porc cu mămăliguţă şi ou, ficăţei, telemea de oaie şi cârnaţi.

Chișcă moldovenească face parte dintre preparatele tradiţionale din

carne de porc, de tipul cârnaţilor. La bază, chișcă se pregăteşte din carne

de porc, ceapă şi orez care, odată preparate, se introduc într-un maţ de

porc. După pregătire, noul cârnat trebuie prăjit şi se serveşte ca fel

principal. Alte variante pot conţine şi diverse alte ingrediente, precum

slănina, bulion, costiţă etc.

Sfârâiala moldovenească este un preparat servit ca fel principal, pe

bază de carne de vită. Carnea se serveşte cu mămăliguţă, unt şi

smântână.

Sarmalele moldoveneşti reprezintă unul dintre cele mai cunoscute

preparate din bucătăria Moldovei. Acestea pot fi făcute din frunze de

varză sau viţă-de-vie, cu o umplutură din carne de porc sau un amestec

de porc şi vită sau chiar un

amestec de porc, vită şi

oaie. De asemenea, la

sarmalele moldoveneşti se

foloseşte adesea borşul.

Poale-n brâu sunt unele

dintre plăcintele cele mai

populare, atât în regiunea Moldovei, cât şi în restul teritoriului.

Plăcintele se umplu de obicei cu brânză dulce, dar există şi alte variante

de umpluturi. După ce se pregăteşte aluatul şi se umple, plăcintele sunt

date la cuptor. La final se presară cu zahăr pudră. Există două variante

foarte cunoscute de poale-n brâu: cele sărate, servite ca aperitiv şi cele

dulci, servită ca desert. Preparatul poate fi servit atât cald, cât şi rece.

Alivenci moldoveneşti reprezintă un tip de desert specific regiunii

Moldova. Preparatul se realizează din brânză de vaci, mălai, lapte, făină,

ouă, unt şi smântână. Compoziţia se pune la cuptor precum o plăcintă,

iar preparatul final se serveşte cald, garnisit cu smântână.

Credincioşi, moldovenii spun rugăciuni de mulţumire înainte şi după

fiecare masă, mulţumindu-i Celui de sus pentru bucatele alese ce i-au

fost date pe masă.

2.3 Cadrul etnografic- casa şi gospodăria ţărănească,

meşteşugurile, portul popular şi obiceiurile

Arhitectura în sate este într-o transformare continuă, care va duce la

pierderea totală a exemplarelor de arhitectură populară care mai există.

Gospodăria ţărănească cuprinde corpul pentru locuinţă (casa propriu

zisă) şi anexe pentru depozitarea

cerealelor şi pentru adăpostirea

animalelor. Construcţiile anexe sunt din chirpici sau lemn, mai rar din

cărămidă, acoperişul este din şindrila, sau din paie. Împrejmuirea este

din scânduri de lemn sau din nuiele, foarte rar din zid de cărămidă.

Locuinţa tradiţională:

Locuinţele tradiţionale sunt de 3 tipuri: monocelulare (o singură

cameră); bicelulare (tindă cu sobă de gătit şi o cameră laterală cu sobă

oarbă – „casă”); tricelulare (tindă centrală cu sobă de gătit şi două

camere de locuit dintre care una nu se încălzeşte). Intrarea în casă are o

prispă cu stâlpi, amplasată fie în dreptul tindei (prispă centrală), fie pe

două laturi ale casei (mai rar pe trei laturi); se întâlneşte un foişor

central în dreptul intrării şi a prispelor laterale, numit “cerdac”; în acesta

se puteau depozita diferite obiecte sau lemne .

Construcţiile sunt amplasate în aşa fel încât faţada cu intrarea în

casă cu ferestrele principale să fie orientată spre soare (S, SE, SV);

peretele orientat spre nord este orb (fără goluri).

Sistemul constructiv tradiţional este: temelia din piatră umplută

integral cu pământ, talpa casei din grinzi de lemn rotund sau cioplit în

două muchii (esenţe tari – stejar sau ulm); pereţii sunt din chirpici sau

vălătuci de pământ, mai rar din cărămidă (în momentul de faţă se

constată folosirea din ce în ce mai frecventă a cărămizii şi a blocurilor

din BCA); acoperişul este în cele mai multe cazuri în patru ape, cu

învelitoarea din şindrilă sau din paie.

Finisajele constau din tencuială de lut, podele de pământ sau din

scânduri; pereţii exteriori sunt văruiţi în alb sau în albastru; tavanele sunt

din scânduri (blăni) de lemn, fixate uneori pe grinzi de lemn.

Este caracteristică construirea vetrei în tindă; „casa” – camera de

locuit are o sobă oarbă şi plită sau cuptor cu horn.

Se remarcă faptul că, sub influenţa modelelor de viaţă orăşeneşti,

modul de construire în sate se schimbă radical, iar modelele de

arhitectură sunt din ce în ce mai aproape de arhitectura urbană de la

periferia oraşelor.

Meşteşugurile

În societatea contemporană caracterizată prin expansiunea tehnicii de

dezvoltare industrial, valorile cultural și artistice realizate de-a lungul

unei experiente milenare de spiritul creator al omului prin activitatea sa

manuală capătă o semnificație etica și estetică activă. Realitate valabila

și in cazul zonei etnografice Botoșani.

Cu un specific bine definit pe

harta etnografică a țării, zona

Botoșanilor ofera bucuria descoperirii unor valori autentice în domeniul

artei populare tradiționale în diversele sale compartimente (textile de

interior, port popular, ceramic, arhitectură, interior țărănesc, etc )

Din totdeauna ocupaţiile de bază ale ţăranului român au fost agricultură

şi creşterea animalelor, ocupaţii care-i asigurau “hrana cea de toate

zilele”.Paralel cu muncile

agricole, în gospodăria

ţărănească s-a desfăşurat şi o

complexă activitate casnică şi

meşteşugărească prin care

ţăranul reuşea să-şi întreţină

gospodăria şi să-şi obţină cele necesare pentru îmbrăcăminte,

încălţăminte şi chiar unelte de muncă.

Oamenii prelucrau lâna, cânepa, inul, ţeseau pânză şi sumâne, împleteau

lâna în diferite produse vestimentare, fierul îl modelau în diverse unelte

agricole, lemnul era transformat în mobilă sau ustensile, prelucrau

fructele în gemuri, dulcețuri si

băuturi, cerealele in scopul

obținerii rachiului, împletituri de

nuiele, rachita si altele.În zona

comunei Avrameni se prelucrează

argilele, dându-se naștere la

elemente de ceramică- vase, oale, articole decorative.

Femeile creau și păstrau obiecte pentru zestrea fetelor, îmbrăcăminte,

port popular, covoare, mileuri, perne, fețe de perne, plapumi(oghealuri),

etc.

Portul popular

Din când în când, la sărbătorile din satele botoşănene ori duminică, la biserică, oamenii încă mai îmbracă straiul popular.

E drept, e vorbă de un port pe care îl vedem frecvent pe scenele festivalurilor ori la televizor. Numai că e cu totul altceva când vezi câte-un sătean purtând, cu mândrie, costume populare îngălbenite de vreme şi de vremuri.

Îmbrăcămintea are în primul rând rolul de a apăra corpul uman în faţa

intemperiilor vremii, de aceea variază în funcţie de anotimp, fiind mai

groasă iarna (ţesături de lână şi blană) şi cât mai uşoară vara (în special

din cânepa); însă hainele au şi un rol decorativ, precum şi o semnificaţie

socială, diferenţiindu-l pe cel care le poartă fata de ceilalţi. De exemplu,

hainele bune ale fetelor de măritat erau o dovadă ca ştiau să coasă şi să

ţeasă, condiţie foarte importantă pentru căsătorie.

Unele piese vestimentare puteau indica o profesie (haină lungă din

piele, purtată pe umeri, cu blana în afară, permiţând scurgerea apei;

gluga, folosind ca apărătoare de ploaie, dar şi ca traista, în cazul

ciobanilor; chimirul, o curea foarte lată, ce ţinea strâns abdomenul şi

rinichii, specifică celor care lucrau la pădure) sau starea socială (fetele

umblau cu capul descoperit, iar femeile măritate cu el acoperit).

Unele haine au un rol ceremonial, fiind

confecţionate doar în anumite momente.

Mireasă, ajutată de fetele din sat, trebuia să

lucreze cămaşa ginerelui într-o singură

noapte. Şi “cămaşa ciumei” trebuia lucrata

tot într-o singură noapte. Aceste haine se

îmbraca doar cu ocazii speciale.

La nunta se poartă costumul cel mai frumos decorat, confecţionat

de multe ori special. În Transilvania sunt locuri unde atât mireasa cât şi

mirele poarta sumâne de lână, indiferent de anotimp. Elementul cel mai

caracteristic pentru nunţi este găteala de cap a miresei, purtată doar

atunci.

La înmormântare, decedatul este îmbrăcat în hainele de nuntă, care

sunt păstrate special pentru aceasta.

Portul popular femeiesc

Portul popular perpetuat în satele botoşănene se

compune, la femei, “din cămaşă cu altiţă, catrinţă,

şitoare, bondiţă. Cămaşa femeiască cu altiţă

păstrează croiul cămăşilor încreţite la gât.

Ornamentica cămăşii de astăzi este mai bogată, în

special pe piepţi şi spate. Se menţin încă motivele

geometrice alături de motivele florale, întâlnite mai

des. Gama cromatică este mai variată (pe lângă negru şi roşu, apare

verdele, galbenul, albastrul etc.).

Catrinţa ia tot mai mult aspectul celei din Bucovina (poate şi datorită

faptului că-n Bucovina costumul popular este purtat frecvent). Şi-n

ornamentica catrinţei se observă tendinţa tot mai accentuată către

îmbogăţirea decorului. Se combină vrâste de diferite culori, se foloseşte

firul sau beteala pentru a obţine efecte decorative deosebite. Şitoarea sau

bârneaţa este piesa din costumul popular care se păstrează aproape

neschimbată şi în evoluţia căreia nu au intervenit schimbări în

ornamentică”

Din fericire, în portul de fiecare zi se mai perpetuează şi elemente ale costumului tradiţional. Cămaşa dreaptă, slobodă, “este frecvent purtată de bătrâne, cu rol de cămaşă în adevăratul sens al cuvântului, peste care se îmbracă apoi bluză, piesă de port modernă. Cămaşa dreaptă are acelaşi croi şi aceeaşi sumară ornamentică ca a cămăşii de tip vechi. Cămaşa de tipul amintit se poartă frecvent în toată zona pentru calităţi de ordin practic (ţine cald, este rezistentă la purtat etc.), precum şi în

virtutea tradiţiei, se mai poartă catrinţa, în zilele de lucru, chiar de femeile mai tinere (30 - 40 ani). Catrinţa este asociată bluzei de tip orăşenesc şi este considerată ca făcând parte din costumul de lucru, excluzându-se aproape în totalitate prezenţa ei în portul de sărbătoare. În restul zonei cercetate, se întâlnesc catrinţe purtate în zilele de lucru, cu totul întâmplător.

Bundiţa a rămas prezentă în portul de toate zilele şi uneori în portul de

sărbătoare. Ornamentată sumar cu tasma, fără prim,

iar uneori îmbrăcată în material de oraş, bundiţa este

păstrată, fiind practică şi necesară pentru anotimpul

friguros. În rest, costumul de toate zilele al ţărăncilor

nu se deosebeşte cu nimic de costumul de oraş.

Portul popular bărbătesc

Deşi portul popular al bărbaţilor a fost păstrat în zonă, până în secolul al XX-lea, într-o formă nealterată, unitară, el nu se mai regăseşte deloc în zilele de lucru.

Bărbaţii purtau pe cap o căciulă de blană (cu două forme principale: lungă, ascuţită sau mai joasă, cu fundul plat), care se scotea doar în timpul lunilor călduroase, fiind chiar înmormântaţi cu ea. Pălăriile de

pâslă au fost introduse mai nou, sub influentele orăşeneşti.

Pantalonii se numeau iţari sau cioareci, erau înguşti şi se confecţionau vară din în sau cânepa şi iarnă din postav. Ei sunt uneori mai lungi decât picioarele, stând încreţiţi jos.

Portul tradiţional “compus din iţari, izmene, cămaşă dreaptă (cămeşoi), cămaşă cu fustă, brâu şi chingă nu mai este practic. Materialul din care se confecţiona costumul cere timp. Culoarea albă predominantă constituie un impediment serios, nu este deloc practică în munca de fiecare zi. Aşa se face că, s-a renunţat la cămaşa albă, cu uşurinţă, preferându-se cămaşa colorată, din comerţ, comodă la purtat şi spălat. S-a renunţat la portul iţarilor, în favoarea pantalonilor de culori mai închise. S-a menţinut într-o oarecare măsură portul brâului, pentru sănătate.

Şi în costumul popular bărbătesc se păstrează boanda - deloc ornamentată. Sumanul a dispărut aproape cu desăvârşire. Îl mai păstrează bătrânii care îl îmbracă rar şi îl împrumută tinerilor pentru sărbătorile de iarnă. Cojoacele lungi se poartă din ce în ce mai rar. Se mai poartă cojoacele scurte cu mâneci, truparele. Portul orăşenesc, costumele moderne, paltoanele, au luat locul costumului popular tradiţional, viu încă în amintirea bărbaţilor.

Sobrietate şi unitate

Ornamentica costumului de Botoşani excelează printr-o tendinţă de simplitate şi sobrietate mai accentuată ca în alte zone ale Moldovei (Bucovina, Vrancea etc). Coloritul, un alt element în stabilirea unităţii costumului de Moldova este redus de cele mai multe ori la culorile primare: negru, roşu şi alb. Mai târziu apare asociat verdele, albastrul şi galbenul – într-o măsură mai redusă.

Iarna, atât femeile cât şi bărbaţii purtau cojoace, cu sau fără mâneci, care acopereau fie tot trupul, fie doar partea de sus. Încălţămintea era formată din opinci, piciorul fiind înfăşurat în obiele (învelitoare din benzi de ţesătură de lână ce apărau piciorul).

Confecţionare

Materia primă o constituie lana, inul, cânepa sau bumbacul. Culoarea de fond este în general cea albă, indicând o tradiţie păstrată de la daci. Hainele din în, cânepa, lâna şi bumbac erau lucrate în casa de femei, iar cele din piele erau făcute de meşterii cojocari, folosindu-se materiile prime furnizate de principalele ocupaţii - agricultură şi creşterea animalelor.

Din secolul al XX-lea, ţesăturile au început să fie realizate de femei sărace, care se specializau, lucrând pentru bani.

Decoraţii

Decoraţiile de pe haine aveau iniţial semnificaţii magico-religioase, având scopul de a-i apăra pe cei care le poartă de fiinţele malefice, dar şi de a le aduce noroc şi sănătate. Unele piese metalice şi-au păstrat aceste semnificaţii. De exemplu, înainte de naştere femeile poartă un lanţ cu unelte în miniatură care urmează să aducă noroc copilului şi să facă naşterea mai uşoară.

Hainele pentru lucru erau mai puţin ornamentate, însă se pot purta la munca şi haine de sărbătoare mai uzate.

În prezent, aceste piese de port sunt iarăşi foarte simplu ornamentate, ajungându-se la soluţiile cele mai utile şi puţin costisitoare.

Obiceiuri

Încă de la naşterea copiilor, existau tot felul de obicee pe care familia

le urmă cu stricteţe.

Se năştea acasă, după sfatul şi cu ajutorul moaşelor sau bătrânelor din

familie. Moaşa ajuta mama să scalde pruncul, să-l hrănească până la

botez.

La un an, copilului i se taie moţul, i se da să aleagă diferite obiecte

simbolice de pe o tavă(stilou, bani, etc.).Se zice ca pruncul îşi alege

destinul atunci când alege un obiect.

La petrecerea de la cumetrie, femeile care

vor să rămână însărcinate, se aşează în apa în

care a fost spălat copilul.La evenimentele

importante din viaţa copilului, naşii şi părinţii îi “dau masă cu borş,

sarmale, vărzare şi ţuica”, îi aduc cadouri şi bani.

La tinerele satului, familia le strângea zestrea încă de mici;la nunta

acestora le reveneau pământuri, animale, haine, ţesături, mobile, lăzi,

etc.La logodnă tinerilor, se juca hora în cadrul căreia se “juca ” zestrea

pe drumul din faţa casei.

Nunta : tinerii miri purtau straiele de duminică; mirele purta pene de

păun la pălărie, cojoc şi suman, avea cămaşa cu flori şi cute cusute,

purta floare în piept şi batista la brâu.Mireasa era gătită de druşte, purta

coroniţa cu panglici, avea sal şi o basma pentru dezhobotit(dezgatit).

Se cântă de jale atunci când pleca din

casă, îşi cerea iertare de la părinţi pentru

ca pleacă din casa acestora.Înainte să

plece spre biserica, se joacă hora miresei, naşa rupe împreună cu mireasa

un colac, în patru părţi şi le arunca spre persoanele din horă.

Obiceiuri pentru o anumită dată:

• Colindatul de Crăciun, pluguşorul de An Nou, semănatul de An

Nou, sorcova de An Nou, jocurile cu măşti( capra, căiuţi, urs)

• La 1 martie se pun mărtişoare bărbaţilor, pe 8 martie aceştia pun

mărtişoare femeilor.

• La Sf.Gheorghe şi de Florii se pun ramuri verzi de salcie la colţul

uşilor;

• înaintea Sf.Paste tinerii se strâng la “denii” când ard vechi pentru

a intra curaţi în primavera; În Joia Mare se încondeiază ouăle roşii sau

colorate cu autorul cojilor de ceapă, nuc, măceş, etc.la 30 noiembrie de

Sf. Andrei se dau tocurile usolor cu usturoi, fetele pun busuioc sub

perna să-şi viseze ursitul. La 24 iunie tinerii culeg sânziene şi le dăruiesc

fetelor nemăritate.

Cap3. Strategii de dezvoltare și promovare a potențialului turistic

rural al zonei

3.1 Modalități de dezvoltare și promovare a turismului rural al

zonei orașului Săveni

În urma analizei nivelului socio-economic reiese ca orasul Saveni este

un oras relativ dezvoltat din punct de vedere agricol, prezintand un

potential mare pentru investitorii din domeniu.

De asemenea in domeniul serviciilor exista un potential economic

ridicat, datorat situarii indepartate de municipiu sau de alte orase mai

mari, crescand astfel oportunitatile de afaceri ale prestatorilor.

Sunt dezvoltate ramurile industriale: industrie usoara- confectii,

industrie alimentara- industria de prelucrare a lactatelor,industria de

prelucrare a carnii, pescariile de pe iazurile locale, morarit si

panificatie.

Recent s-a constatat o ascensiune in domeniul constructiilor, multe

firme de fiind infiintate in oras si imprejurimi.

Din punct de vedere al localizarii, orasul este avantajat doar de

situarea pe ruta catre Valea Prutului, respectiv granita cu Moldova, fapt

care arata o frecventa mare a turistilor de transit.

Diversitatea pe care o au elementele cadrului fizico-geografic din

regiunea în care se afla orasul imprima peisajului unele trasaturi de o

deosebita importanta turistica.Variatia mare pe o distanta relativ mica, a

înaltimii reliefului, a covorului vegetal , prezenta apelor curgatoare si

luciului argintiu al undei iazurilor din apropiere relateaza un potential

turistic ridicat.

Analizand aspectele referitoare la alimentatie publica putem remarca

faptul ca orasul prezinta un potential turistic ridicat, existand un numar

relativ mic de localuri publice cu posibilitatea de servire a

turistilor.Acestia au la dispozitie unitati in care pot servi mancaruri

traditionale romanesti dar si meniu la alegere, in functie de preferinte.

Dintre produsele locale amintim tochitura moldoveneasca, sarmalele,

borsurile de carne sau legume, piftiile , pestele proaspat prajit cu

mamaliga si usturoi, si multe altele, care devin atuuri gastronomice

pentru zona orasului Saveni.

In zona inca se mai pot observa case batranesti de o arhitectura

simpla, dar deosebita . Alaturi de arhitectura, portul popular , care se

poarta la sarbatorile cele mari sau de catre tineri la spectacolele

folclorice , prezinta o parte din viata satului arhaic savinean.

Obiceiurile din timpul sarbatorilor de iarna din zona orasului Saveni

reprezinta o mare atractie turistica, prin exceptionalul mastilor, a

rolurilor si modalitatea de pastrare a traditiilor stravechi.

Posibilitati de dezvoltare

Cresterea nivelului social-economic se poate efectua printr-o

campanie publicitara de prezentare potentialului agricol, economic si

industrial al zonei, in cadrul careia se pot identifica posibilitatile de

afaceri pentru marii investitori din domeniile amintite.

Desi este situat pe ruta catre Valea Prutului, orasul inca nu are

dezvoltate capacitati de cazare adecvate pentru turisti in tranzit sau

stationari.Se poate actiona in acest sens prin construirea unitatilor de

cazare-primire si alimentatie publica, care sa deserveasca un numar mare

de turisti care tranziteaza zona spre granita cu Republica Moldova.

In referire la industria alimentara putem apela la modalitati de

promovare mai intense pentru produsele specifice, cascavaluri,

branzeturi si produse derivate din lapte, a unitatilor de desfacere a

acestor produse dar si prin parteneriate cu unitatile de alimentatie

publica locale.

Zona orasului Saveni este una diversa sub aspectul reliefului, fapt

care ii constituie unicitate- deal, vai , sesuri, ape curgatoare si

iazuri.Aceste valori se pot evidentia, in special capacitatea de a face

turism pentru pescuit prin construirea de unitati de primire-cazare in

apropierea locurilor de pescuit.

Constructiile vechi pot fi prezervate incat sa poata constitui un punct

de vizita important pentru etnografia zonei.In acestea pot fi expuse si

obiecte de uz casnic si straiele portului popular folosit de strabunii

savinenilor.De asemenea, mastile si costumele folosite la sarbatorile de

iarna si obiectele mestesugarilor pot constitui o parte interesanta in

cadrul aceeasi expozitii taranesti.

Orasul Saveni are un potential turistic deosebit care inca mai poate fi

exploatat la nivele superioare, prin construirea de unitati de cazare-

primire, prin organizarea de evenimente cultural-educationale care sa

educe turistul si sa-l informeze in legatura cu oportunitatile si

modalitatile de petrecere a timpului liber.De asemenea, un management

turistic , bazat pe cerintele celor care vin in zona, ar fi poate una din

modalitatile cele mai eficiente de crestere a potentialului turistic.