saptamana filmului maghiar 2012

20

Upload: balassi-bucharest

Post on 08-Mar-2016

258 views

Category:

Documents


9 download

DESCRIPTION

saptamana filmului maghiar 2012

TRANSCRIPT

Page 1: saptamana filmului maghiar 2012
Page 2: saptamana filmului maghiar 2012

Într-o eră în care comunicarea este mai importantă ca oricând (şi, poate, mai greoaie), cinematografia a ştiut să îşi exprime ideile cu inteligenţă şi măestrie. Sub acest motto ne îndreptăm atenţia către Săptămâna Filmului Maghiar, care a ajuns la cea de-a VI a ediţie. În acest vârtej al noului, filmul dobândeşte un loc privilegiat. El prezintă nu numai realitatea, ci dă şi o interpretare de natură să mobilizeze, să cheme la acţiune, să transforme momentul într-unul memorabil. Săptămâna Filmului Maghiar îşi continuă parcursul reuşit început în 2007 şi vine în întâmpinarea publicului deja obişnuit cu filme interesante, emoţionale, vii. Nici cei care vor veni pentru prima dată la acest eveniment nu vor pleca fără sentimente noi, plăcute, regizorii gândindu-se astfel la toate. Tematica filmelor este complexă, fiecare participant îşi va încălzi sufletul în timpul rulării acestora. Ne bucurăm că şi în acest an Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Institutul Maghiar din Bucureşti şi-au manifestat interestul pentru acest festival, fiindu-ne alături cu profesionalismul de care au dat dovadă în anii trecuţi. În încheiere urăm organizatorilor, realizatorilor şi publicului un lucru simplu: să prezinte o lume adevărată pentru nenumăraţii oameni adevăraţi, care să interacţioneze cu adevărat între ei şi care să se bucure de clipe frumoase de-a lungul evenimentului!

Puiu HAŞOTTIMinistrul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Page 3: saptamana filmului maghiar 2012

Cea de-a şaptea artă s-a bucurat mereu de mare interes din partea publicului, ca o artă care foloseşte timpul şi spaţiul în mod direct, totodată fiind un proces tehnologic în permanentă dezvoltare. Aşadar arta cinematografică este o tehnologie care oferă informaţii şi cunoştiinţe, având totodată obiective artistice şi distractive. Ţinând cont de cele menţionate, pentru ediţia a VI-a a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti am selectat o serie de filme care oferă o amplă imagine a artei cinematografice maghiare prin zile tematice, dar şi prin trecerea în revistă a producţiei cinematografice de-a lungul timpului. Săptămâna Filmului Maghiar în acest an se deschide cu pelicula Final Cut – Doamnelor şi domnilor! Este vorba de o bravură tehnică: s-au montat secvenţe din aproape cinci sute de creaţii din istoria cinematografiei, în primul rând cu scop didactic. În acest sens montorul filmului, Lemhényi Réka va ţine un workshop la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. O zi din săptămână o dedicăm muzicii, când alături de prezentarea rezultatelor metodei Kodály, vom putea observa lumea prin prisma unui acordeonist care trăieşte şi creează în Ungaria şi Franţa. Tot prin mijloace cinematografice vor fi prezentate bogăţiile naturale ale Ungariei. Nu vor lipsi nici filmele documentare, unul dintre genurile forte ale cinematografiei maghiare, abordând problematici recente. De asemenea va fi prezent, cu o selecţie de filme maghiare, şi Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj ALTER-NATIVE de la Târgu-Mureş, care în acest an a împlinit 20 de ani. Avem convingerea că filmele maghiare vor trezi interesul şi în acest an la Bucureşti. Cu două decenii în urmă, în toamna anului 1992, şi-a deschis porţile Institutul nostru la Bucureşti, de aceea în acest an în cadrul Săptămânii Filmului Maghiar vom proiecta 20 de filme sub semnul celor 20 de ani. Distracţie plăcută tuturor!

KÓSA András LászlóDirectorul Institutului Balassi - Institutul Maghiar din București

Page 4: saptamana filmului maghiar 2012
Page 5: saptamana filmului maghiar 2012

Luni, 19 noiembrie, ora 18.30Final Cut – Doamnelor şi Domnilor / Final Cut – Hölgyeim és uraim2012, 85 min., film artistic, subtitrat în limba română

Regia: PáLFI GyörgyScenariul: Ruttkay ZsófiaMontaj: Czakó Judit, Szalai Károly, Richter Nóra, Lemhényi RékaMuzica: Barna BalázsDesign: Zányi TamásProducător: Miskolczi Péter, Váradi Gábor, Tarr Béla, Téni Gábor, Pálfi György

Povestea din film este cea clasică: un băiat şi o fată..., dar abordarea este absolut nouă şi inovatoare: cunoscutul regizor maghiar, Pálfi György, a regizat un film montat din scene de câteva secunde selectate din peste 400 de filme clasice din cinematografia internaţională. Pálfi György a participat

cu filmele sale şi a câştigat numeroase premii la festivaluri internaţionale, cu filme precum Hukkle, Taxidermia sau Nu sunt prietenul tău.

Festivaluri:2012: Festivalul Internaţional de Film de la Cannes - Cannes Classics2012: Festivalul Internaţional de Film Gent Flandra Belgia2012: Luxembourg CinÉast2012: Lyon Festival Lumiére2012: Festivalul de Film de la New York2012: Festivalul de Film de la Telluride

www.finalcut-movie.com

Gala de deshidere

Page 6: saptamana filmului maghiar 2012

Miercuri, 21 noiembrie, ora 20.00Examenul / A vizsga2011, 90 min., film artistic, subtitrat în limba română

Regia: BErGEnDy Péter Scenariul: Köbli NorbertImaginea: Tóth ZsoltProducător: Bodzsár István (Unio Film)Distribuţia: Kulka János, Nagy Zsolt, Hámori Gabriella, Scherer Péter

În filmul lui Bergendy Peter evenimentele din 1956 servesc doar ca fundal pentru un thriller a cărei acţiune ar putea avea loc chiar şi în fieful CIA. Numai că simbolurile folosite aici nu sunt inspirate de filmele hollywoodiene, ci am învăţat să le decodăm din cărţile de istorie sau chiar din experienţa proprie: pentru noi, înseamnă cu siguranţă cu totul altceva, atunci când un securist maghiar interoghează un conţopist mărunt.

Festivaluri:2012: Festivalul Internaţional de la Chicago (în concurs) – Opera prima2012: Festivalul Internaţional de Film Haifa, Israel2012: Festivalul Internaţional de Film Karlovy Vary - East of the West2012: Montreal World Film Festival2012: Festivalul Internaţional Gotham Screen New York 2012: Festivalul Internaţional de Film Palic, Serbia

Page 7: saptamana filmului maghiar 2012

Joi, 22 noiembrie, ora 20.00Gluma / Tréfa2009, 93 min., dramă, subtitrat în limba română

Regia: GárDOS PéterDupă o nuvelă de: Kosztolányi DezsőScenariul: Bíró ZsuzsaImaginea: ifj. Seregi LászlóDistribuţia: Váta Lóránd, Lengyel Tamás, Kovács Mihály, Kovács Zsolt, M. Kecskés András, Kiss Márton, Timon Barnabás

Gárdos Peter controlează până la capăt acest film. Tempo-ul este atât de perfect, încât poate fi folosit drept exemplu în şcolile de film: lucrurile se întâmplă exact atunci când trebuie să se întâmple. Spectatorul are parte de o descriere veridică a epocii şi a moralei vremii, putând arunca în acelaşi timp o privire în sufletul adolescenţilor.

Ca şi cum la baza filmului pe care-l urmărim ar sta chiar scenariul vieţii noastre. Lipsa ordinii duce la anarhie. A libertăţii la dictatură. O dezordine vană în care libertatea de exprimare şi introspecţia nu mai au niciun cuvânt de spus. Spirit ludic şi cădere în eroare.

Premii:2009: Premiul pentru regie pentru Gárdos Péter, Gala Filmului Maghiar, Budapesta

Page 8: saptamana filmului maghiar 2012

Vineri, 23 noiembrie, ora 18.30E vremea bătrâneţii / Ideje az öregségnek2011, 51 min, dramă, subtitrat în limba engelză

Regia, scenariul şi imaginea: nOváK EmilDupă scrierile lui: Polcz AlaineDistribuţia: Töröcsik Mari, Kali Andrea, Megyes Melinda, Salat Lehel

Filmul analizează felul în care omul convieţuieşte cu bătrâneţea, modalităţile prin care el reuşeşte să fie fericit în ciuda faptului că, ajuns la vârsta senectuţii, nu are niciun sprijin alături. Monodrama are la bază scrierile autoarei Polcz Alaine. Filmările au fost realizate în salina din Turda şi la Budapesta, rolul principal revenindu-i renumitei actriţe maghiare Mari Töröcsik.

Page 9: saptamana filmului maghiar 2012

Vineri, 23 noiembrie, ora 20.00Dansată până la moarte / A halálba táncoltatott leány2011, 106 min, film artistic, subtitrat în limba română

Regia şi scenariul: HuLES EndreImaginea: Zsigmond Vilmos, Honti ZoltánMuzica: Kiss FerencProducător: Garami GáborDistribuţia: Hules Endre, László Zsolt, Melkvi Bea, Zsigmond Emőke, Kovács Lajos

Filmul are la bază balada cu acelaşi nume „Fata dansată până la moarte”, o baladă veche de sute de ani, ce are ca temă ispita şi compromisul. Balada spune că fata a fost ispitită şi dusă la pierzanie cu diferite lucruri de preţ, iar atunci când a cedat a fost dansată până la moarte. Filmul ne vorbeşte despre compromisurile pe care trebuie să le facem în viaţă,

uneori pentru simplu drept la muncă sau la iubire, folosindu-se de alegoria dansului.

Filmul a beneficiat de participarea Ansamblului de Stat Honvád din Budapesta şi a operatorului maghiar laureat cu premiul Oscar, Zsigmond Vilmos.

Premii:2011: Cel mai bun rol principal masculin László Zsolt, Gala Filmului Maghiar, Budapesta

www.themaidendancedtodeath.com

Page 10: saptamana filmului maghiar 2012

Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 20.00Tigrul de sticlă 3 / Üvegtigris 32010, 110 min, comedie, subtitrat în limba română

Regia: ruDOLF PéterScenariul: Búss Gábor Olivér, Rudolf Péter, Hársing HildaImaginea: Kapitány IvánMontajul: Kiss WandaProducător: Kovács Gábor, Pataki ÁgiDistribuţia: Rudolf Péter, Reviczky Gábor, Gáspár Sándor, Szarvas József, Horváth Lajos Ottó, Csuja Imre, Kamarás Iván, Szabó Erika, Pikali Gerda, Ruttkay Laura

O scobitoare, o împuşcătură, un doctor amărât şi o limuzină sosită exact la ţanc – sunt ingrediente suficiente pentru ca Lali să ia hotărârea vieţii sale: va lăsa totul în urmă dispărând pur şi simplu. Muşteriul neaşteptat al Tigrului de sticlă, Feri, avocat faimos la Budapesta – cu toate că nu intenţiona – va rămâne

la bufet, în timp ce Lali – cu toate că nici el nu intenţiona – va rămâne în cabrioleta Bentley a avocatului. De-aici începe o zi nebună iar viaţa lui Lali va fi grea, cu sau fără Tigru... Premii:2010: Premiul Petróczy Sándor al Asociaţiei Naţionale a Cineaştilor Maghiari pentru filmul maghiar cu cel mai mare număr de spectatori 2011: Festivalul de Film Maghiar Los Angeles: Michael Curtiz – premiul publicului

www.uvegtigris.hu

Page 11: saptamana filmului maghiar 2012

Duminică, 25 noiembrie, ora 20.00De ce fierbe copilul în mămăligă / Aglaja2012, 116 min., 35 mm, dramă, subtitrat în limba română

Coproducţie: Ungaria, Polonia, RomâniaRegia şi scenariul: DEáK KrisztinaImaginea: Máthé TiborMontajul: Tuza-Ritter BernadettMuzica: Zbigniew PreisnerSound design: Mateusz Adamczky, Kovács GyörgyDistribuţia: Ónodi Eszter, Bogdán Zsolt, Jávor Babett, Móga Piroska, Kamarás Iván, Jordán Adél

Filmul analizează legăturile de dependenţă dintre o mamă şi fiica sa, destrămarea familiei lor, caracterul extraordinar şi în acelaşi timp blestemul coeziunii dintre ele, divorţul, totul din perspectiva pro-tagonistei Aglaja. Filmul are la bază un fapt real, povestind calvarul unei familii de emigranţi est-europeni în Occident.

Premii: 2012: Premiul pentru cel mai bun film, Festivalul EURASIA Golden Or-ange, Antalya2012: Premiul Criticilor de Film din Turcia (SİYAD)

Festivaluri:2012: Montreal Festival Nouveau Cinéma2012: Segovia MUCES2012: Festivalul Internaţional de Film Salonic, Grecia

Page 12: saptamana filmului maghiar 2012

Marţi, 20 noiembrie, ora 18.30Kodály Generations / Kodály generációk2011, 67 min., film documentar, subtitrat în limba engleză

Regia: GyörFFy SzabolcsScenariul: Kapronczai ErikaImaginea: Lovasi ZoltánDistribuţia: Locsmándiné Várady Klára, Kőháziné Kósa Vilma, Dr. Várady Sándorné, Locsmándi Bence, Locmándi Balázs, Kőházi Ferenc, Molnár László

Filmul a fost realizat cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea primei şcoli generale cu predare după metoda Kodaly din Kecskemét. Autorii filmului realizează prin prisma relaţiilor părinte-elev o cercetare privind raporturile dintre generaţii, creşterea copiilor şi învăţământul instituţional, aducând în acelaşi timp un omagiu lui Zoltán Kodály prin rememorarea metodei sale de educaţie prin muzică.

„Există părţi întunecate ale sufletului pe care doar muzica le poate lumina”

KODÁLy Zoltán

2012 AnuL KODáLywww.4cut.hu/kodalygeneraciok

Page 13: saptamana filmului maghiar 2012

Marţi, 20 noiembrie, ora 20.00Chemarea lunii / Hív a hold2011, 57 min., film documentar, subtitrat în limba română

Regia: MISPáL AttilaImaginea: Marossy GézaPortret Christian Paccoud - acordeonistul din Paris

Atunci când Christian Paccoud, acompaniat de acordeonul său, cântă pe scenă ne regăsim în mod zdrobitor faţă în faţă cu propriile noastre strângeri de inimă, temeri şi speranţe. Francezul Christian Paccoud este de mai bine de treizeci de ani pe scenă. În cântecele sale viaţa de zi cu zi ne dă bineţe cu umorul ei sarcastic, amestecat cu autoironie, ritmurile de tango ale acordeonului său evocând atmosfera cabaretelor pariziene. Imaginile au fost filmate la Paris, Debreţin şi Jaszberény.

2012 AnuL KODáLy

Page 14: saptamana filmului maghiar 2012

Regia şi scenariul: EDvy Boglárka, SILLÓ SándorConsultant istoric: Rainer M. JánosMontaj şi animaţie: Edvy Boglárka

Copilul de 12 ani Csics Gyula, împreună cu cel mai bun prieten al său Jancsi, au simţit în noiembrie 1956 că ceva important se întâmplă în oraş, ceva ce trebuia imortalizat. Astfel că iau hotărârea să scrie şi să deseneze totul într-un jurnal. Protagonistul documentarului este acest jurnal al lui Gyula. Lumea anului 1956, aşa cum a văzut-o atunci un copil de 12 ani, aşa cum ne închipuim acum noi, după cincizeci de ani, că a văzut-o el atunci. Filmul evocă paginile de jurnal cu mijloace specifice documentarului şi filmului de animaţie tocmai pentru a reda cât mai fidel atmosfera specială a documentului original.

Regia: PAPP Gábor Zsigmond

Ştiţi la ce se bucura muncitorul maghiar cel mai mult în epoca Kádár? Şi ce cadouri aşteptau să primească de la logodnicii lor tinerele muncitoare maghiare? Cum credeţi că arăta la vremea aceea un agricultor maghiar model? Ştiţi cine a câştigat concursul de arat din 1961? Aveţi vreo idee de ce ungurii mâncau atunci atât de mult? Şi oare de ce nu puteau munci? Documentarul lui Papp Gábor Zsigmond ne prezintă viaţa din perioada regimului Kádár, imaginile din arhivă făcându-ne să zimbim astăzi...

Miercuri, 21 noiembrie, ora 18.30Aveam 12 ani în ‘56 / 12 voltam 56-ban2006, 54 min., documentar, subtitrat în limba engleză

Sâmbătă, 24 noiembrie, ora 18.30retro maghiar / Magyar retró2010, 83 min, documentar, subtitrat în limba română

Page 15: saptamana filmului maghiar 2012

Joi, 22 noiembrie, ora 18.30ungaria sălbatică / vad Magyarország2011, 52 min., film documentar ştiinţific, subtitrat în limba română

Regia: TöröK ZoltánImaginea: Török Zoltán, Mosonyi Szabolcs, Gortva Attila, Jan HenrikssonMontajul: Hatgittai LászlóMuzica: Kolja Erdmann

Documentarul urmăreşte viaţa de zi cu zi a unei familii de vulturi-codalbi şi aventurile unei vidre tinere, undeva în străfundul mlaştinilor Ungariei. Filmul reuşeşte să redea cu ajutorul imaginilor fascinante şi a poveştii captivante legăturile profunde între tradiţie şi peisajele, fauna şi flora maghiare. Cu o întindere ce cuprinde toate cele patru anotimpuri şi cu mai bine de douăzeci de locuri în care s-a filmat, documentarul este prima producţie din ultimele decenii care face o prezentare cuprinzătoare a florei şi faunei sălbatice din Ungaria.

Premii:2011: Prix de l’Image, Festival Nature Namur, Belgia2011: Marele Premiu, Festivalul Internaţional de Film GreenVision, Rusia2011: Cel mai bun film documentar ştiinţific, Gala Filmului Maghiar, Budapesta2011: Marele premiu: Cel mai bun film inspirat de natură, Ekotopfilm, Slovacia2011: Premiul al 2-lea, Festivalul de Film Ornitologic Ménigoute, Franţa2011: Premiul al 3-lea, Xi’an Festivalul Internaţional de Film, China2011: Cel mai bun film despre ariile protejate ale Uniunii Europene, Festivalul Internaţional de Film Sondrio, Italia2011: Cea mai bună imagine, Festivalul de Filme Documentare Româno-Maghiare Film.dok, Miercurea Ciuc, România2011: Cel mai bun film educativ, Festivalul Internaţional de Film Wildlife2011: Menţiune la categoria Sound, Music and Mix, IWFF, Montana, USA

www.wildtales.net /www.termeszetfilm.blog.hu

Page 16: saptamana filmului maghiar 2012

uşa / Az ajtó2012, 11 min., scurt-metraj, România

Tu ce-ai face? / Te mit tennél?2010, 15 min., film experimental, Ungaria

Regia şi animaţia: PáL BotondImaginea: Méder Tamás

O doamnă în vârstă încearcă să invoce spiritul bărbatului ei decedat.

Regia: TAKáCS Mária, TIMár MagdolnaImaginea: Trencsényi Klára, Timár Magdolna, Takács Mária, Major György

Scenele despre diferite minorităţi au fost interpretate de actori şi filmate cu camere ascunse. Cineaştii erau interesaţi de reacţia diferitelor grupuri de spectatori la scena dintre victimă şi provocator.

Alter-NAtive 20Duminică, 25 noiembrie, ora 18.30ALTEr-nATIvE 201275 min, 8 scurt-metraje, subtitrate în limba română

FeStivAl iNvitAt

reacţii / reakciók2011, 8 min., documentar, Ungaria

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18.00Pietre / Kövek2011, 9 min., scurt-metraj, România

Regia şi imaginea: MIKuLán Dávid

Reacţia oamenilor la skateboard.

Regia şi animaţia: LánG OrsolyaImaginea: Bán Attila

Un apartament. Două femei în vârstă. O periuţă de dinţi, un rucsac. Mascare şi demascare. Ascundere şi pândire. Autoapărare şi grijă. Plecare și rămânere.

Omagiu pentru Cs. Gyimesi Éva.

Page 17: saptamana filmului maghiar 2012

FeStivAl iNvitAt

Sign Out2012, 8 min., scurt-metraj, România

Legendă / Legenda2011, 7 min., scurt-metraj, Ungaria

Ticket2011, 9 min., animaţie, Ungaria

Finală / Finalé2011, 8 min., scurt-metraj, Ungaria

Regia: BúZáS AnnaImaginea: Méder TamásAnimaţia: Bertóti Attila

Filmul prezintă întâlnirile dintre un băiat şi o fată în diferite locuri din Cluj-Napoca. Fiecare dintre aceste locuri este o scenă pentru un joc, dar până când pot ei să se joace?

Regia şi scenariul: SZIrMAI MártonImaginea: Pohárnok GergelyDistribuţia: Tímár Éva, Kun Vilmos, Hajdu Szabolcs, Török-Illyés Orsolya

Legendă urbană despre o profesoară pensionată, despre dragoste şi demnitate.

Regia: rÓFuSZ FerencImaginea: Erdős István, Pugner Edit

Filmul urmăreşte viaţa unui bărbat din propriul său punct de vedere de la naştere până la moarte. Apar punctele de cotitură ale vieţii care se sintetizează în existenţa eroului nostru. Mesajul filmului îl putem rezuma astfel: sensul vieţii este o viaţă cu sens!

Regia şi scenariul: SIMOnyI BalázsOperatőr: Révész BalázsDistribuţia: Elek Ferenc, Kovács Lehel

Doi bărbaţi, o seară, o întâmplare...

Page 18: saptamana filmului maghiar 2012
Page 19: saptamana filmului maghiar 2012
Page 20: saptamana filmului maghiar 2012

Program

Șoseaua Kiseleff, nr. 3, intrarea prin strada Monetăriei nr. 3, www.muzeultaranuluiroman.ro, www.ccu.ro, www.ncrr.ro