sanatatea copiilor

2
Educaţie pentru sănătate la preşcolari OBIECTIVUL GENERAL: Conştientizarea copiilor şi a părinţilor în ceea ce priveşte obiceiurile sănătoase legate de alimentaţie. Prevenirea abuzului de medicamente la vârsta preşcolară. OBIECTIVE SPECIFICE: Informarea indirectă a părinţilor cu privire la factorii de risc şi de protecţie familiali în prevenirea abuzului de medicamente la vârsta preşcolară; Cunoaşterea de către copii a obiceiurilor alimentare sănătoase şi a riscurilor abuzului de medicamente. Implicarea cadrelor didactice în pregătirea tematicii aferente activităţilor JUSTIFICARE Realizarea obiectivului specific nr. 2 al capitolului Prevenirea în şcoală „Creşterea influenţei factorilor de protecţie la vârste mici pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi droguri - activitatea specifică nr. 2.4 Desfăşurarea în şcoli de activităţi structurate de informare a familiei sau aparţinătorilor privind factorii de risc şi de protecţie individuali şi de grup şi a obiectivului specific numărul 2 prevăzut în capitolul Prevenirea în familie Oferirea de programe care să permită părinţilor să devină activi în prevenirea consumului de droguri în cadrul familiei”, activitatea 2.3 Dezvoltarea de intervenţii active în familie de către părinţi incluşi în programe adresate dezvoltării rolului acestora în prevenirea consumuluidin Planul de

Upload: dima-beznos

Post on 05-Jan-2016

283 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

gradinita

TRANSCRIPT

Page 1: Sanatatea copiilor

Educaţie pentru sănătate la preşcolari

OBIECTIVUL GENERAL: Conştientizarea copiilor şi a părinţilor în ceea ce priveşte obiceiurile sănătoase legate de alimentaţie. Prevenirea abuzului de medicamente la vârsta preşcolară.

OBIECTIVE SPECIFICE: Informarea indirectă a părinţilor cu privire la factorii de risc şi de protecţie familiali în

prevenirea abuzului de medicamente la vârsta preşcolară; Cunoaşterea de către copii a obiceiurilor alimentare sănătoase şi a riscurilor abuzului de

medicamente. Implicarea cadrelor didactice în pregătirea tematicii aferente activităţilor

JUSTIFICARERealizarea obiectivului specific nr. 2 al capitolului Prevenirea în şcoală „Creşterea influenţei factorilor de protecţie la vârste mici pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi droguri - activitatea specifică nr. 2.4 Desfăşurarea în şcoli de activităţi structurate de informare a familiei sau aparţinătorilor privind factorii de risc şi de protecţie individuali şi de grup şi a obiectivului specific numărul 2 prevăzut în capitolul Prevenirea în familie „Oferirea de programe care să permită părinţilor să

devină activi în prevenirea consumului de droguri în cadrul familiei”, activitatea 2.3 „Dezvoltarea de intervenţii active în familie de către părinţi incluşi în programe adresate dezvoltării rolului acestora în prevenirea consumului” din Planul de Acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2005 – 2012.

GRUP ŢINTĂ: Beneficiari direcţi: 20 de copii din

cadrul grădiniţei Fraţii Grimm din municipiul Sibiu

Beneficiari indirecţi: -Părinţii celor 20 de copii implicaţi în proiect;-Cadrele didactice din grădiniţă.

ECHIPA DE PROIECT: Echipa CPECA Sibiu (psiholog, asistent social)Cadre didactice de la Grădiniţa Fraţii Grimm Sibiu

Page 2: Sanatatea copiilor

REZULTATE SCONTATE-20 de copii îşi vor însuşi cunoştinţe cu privire la obiceiurile alimentare sănătoase şi la riscurile abuzului de medicamente;

-40 părinţi vor fi informaţi indirect factorii de risc şi de protecţie familiali în prevenirea abuzului de medicamente la vârsta preşcolară.-2 cadre didactice se vor implica în pregătirea tematicii aferente activităţilor şi vor asigura continuitatea proiectului

DURATA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI: 1 martie – 1 iunie 2008

PARTENERI:Inspectoratul Şcolar Sibiu, Primăria SibiuGrădiniţa Fraţii Grimm din municipiul Sibiu