S31: Psihosomatica

Definiţie: relaţia dintre factorii biologici şi fiziologici în cauzarea/întreţinerea stării de boală. Majoritatea tulburărilor somatice sunt influenţate de stres, conflicte, anxietate, însă unele sunt mai afectante decât altele.

- reprezintă orice tulburare somatică ce comportă în determinismul ei un factor psihologic care deşi nu este evident întotdeauna, contribuie la geneza maladiei.

- În cadrul psihosomatic se conturează o serie de tulburări:a. tulburări care prezintă o alterare anatomo-clinică sau biologică obiectivabilă – de

exemplu, ABb. tulburări pur funcţionale – nu au leziune organică dar sunt dereglate anumite

funcţii ale organismului (HTA, constipaţia cronică)c. tulburări care reflect consecinţele somatice ale anumitor tulburări de conduită

instinctuală sau de comportament: alcoolism, tabagism, restricţia alimentară voluntară, retenţie sfincteriană fără substrat organic, expunere la accidente şi traumatisme

d. expresii somatice ale emoţiilor şi manifestările somatice din tulburările afective (depresie, manie)

e. conversia isteriă: lipseşte alterarea organicăf. patomimia: individul îşi produce leziuni fizice pe un fond semiconştient; nu

doreşte neaparat beneficiu, caută postura de bolnav; la bază se află conflicte psihice, situaţii psihodinaice, fragilitate în organizarea personalităţii.

Etiologie:1. Teoria specificităţii : postulează existenţa unor stresuri/tipuri de personalităţi

specifice pentru fiecare boală pshosomatică; exemplificate de lucrările a 2 autori:a. Flanders Dunbar – a descris trăsături de personalitate specifice pentru

tulburarea psihosomatică, de exemplu personalitatea de tip A: munceşte mult, e agresivă, iritabilă.

b. Franz Alexander – a descris conflicte inconştiente care determină anxietăţi, sunt mediate de SN autonom şi au drept rezultat o tulburare somatică.

2. Factori de stres nespecifici : orice stres prelungit poate determina modificări fiziologice/tulburări somatice, fiecare persoană are un „organ d eşoc” vulnerabil la stres: cord, stomac, tegument etc; persoanele cronic-anxioase/depresive sunt mai vulnerabile la afecţiunile psihosomatice.

FiziopatologieH. Sezle a descris sdr general de adaptare (GAS) ca fiind suma tuturor funcţiilor sstemice nespecifice ale organismului care urmează după stres prelungit. Axul hipotalamo-hipofizo-suprarenalian este afectat de secreţia crescută de cortizol ce duce la leziuni structurale în diverse organe; în condiţii de stres toate mecanismele de neuroreglare au modificări funcţionale ce duc la deprimarea mecanismelor homeostatice cu creşterea vulnerabilităţii la infecţii şi alte tulburări.

Răspunsuri funcţionale la stres

a. răspunsul neurotransmiţătorilor:- creşte sinteza cerebrală de noradrenalină- depleţie de serotonină- creşte transmiterea dopaminergică

b. răspunsuri endocrinologice:- ACTH creşte stimularea cortizolului suprarenal- Scade testosteronul în stres prelungit- Scad hormonii tiroidieni

c. răspunsuri imunitare:- activarea imunitară datorită eliberării de citokine- scăderea numărului şi activităţii celulelor NK

Stresul psihic: ansamblu de reacţii ale organismului faţă de acţiuni exterioare exercitate asupra sa de agenţi cauzali fizici (traumatisme, arsuri), chimici, biologici (infecţii), psihici, cu apariţia unor variate modificări morfofuncţionale mai ales endocrine (hipofiză, suprarenale) în cadrul reacţiei unui agent stresor ce duce la apariţia unui „sdr general de adapare”, constituit din totalitatea mcanismelor capabile să asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului în faţa agresiunii.Agentul agresor acţionează pe calea organelor de simţ cu proiecţie corticală, rezultând influxuri nervoase cortico-subcorticale cu activarea centrilor neurovegetativi superiori şi activarea sitemului simpato-adrenergic plus ax hipotalamo-hipofizo-suprarenalian cu eliberare de hormoni (catecolamine, ACTH, cortizol, STH, vasopresina) ce duce la creşterea eliberării mediatorilor transmiterii vegetative care au receptori în ţesuturi şi organe, rezultând modificări funcţionale cu perturbări homeostaziceStresul psihic:

o primar: rezultat al acţiunii agenţilor agresori în sfera psihismului (conflicte, suprasolicitare psihică)

o secundar: relaţie de însoţire/conştientizare a unui stres de altă natură.- Are repercursiuni asupra tuturor organelor şi aparatelor care răspund prin

manifestări patologice.- Răspunsul organic la stres apare ca o reacţie de alarmă şi o reacţie de

rezistenţă ce duc la modificări generale şi locale reversibile în condiţiile în care agenţii stresori nu-şi prelungesc acţiunea.

- Modificările somatice induse de stressunt „corelate viscerale ale emoţiilor”: tahicardie, tulburări de tonus muscular, tulburări vasomotorii, tulburări secretorii

- Afecţiunile patologice în care stresul psihic are o componentă principală sunt: bolile psihice (psihogeniile), endocrine (Basedow), psihosomatice, infecţioase (tbc, hepatită), metabolice (DZ, obezitate, anorexie), neoplasme.

Factori declanşatori în afecţiunile psihosomatice1. Evenimentele majore: evenimente cu impact în viaţa unui individ

- Există scale care cuprind evenimentele cărăra le sunt asociate note de impact, cuprind atât evenimente negative, cât şi pozitive

- În funcţie de momentul evenimentului: o perioadă mai lungă de la eveniment minimalizează impactul emoţional datorită uitării; o perioadă mai scurtă are tendinţa de supraestimare a impactului psihogen

- Nu există legăturiîntre anvergura evenimentului şi reacţiile individului; este în funcţie de capacitatea de adaptare a individului

2. Evenimente minore- Există o scală a „grijilor” şi a „tracasărilor” ca potenţiale surse de stres în care

s-a insistat pe tensiuni cronice profesionale şi familiale- Există o contribuţie negativă a evoluţiei societăţii occidentale

Factori individuali de vulnerabilitate1. Gândire operatorie- Pacientul cu acest tip de gândire are dificultăţi de relaţionare, atitudini indiferente

şi impersonale, discurs sărac, aderare la un model ideal colectiv; s-a stabilit o clasificare a persoanlitătţilor în funcţie de atitudini de mentalizare şi echilibru psihosomatic

a. Nevroze bine mentalizare: bună capacitate de elaborare mintală a conflictelor, au o vulnerabilitate somatică limitată

b. Nevroze de caracter suficient structurat: capacitate medie de elaborare mintală, există rezistenţă bună faţă de apariţia afecţiunilor organice

c. Nevroze de caracter slab structurat: dificulăţi de elaborare mintală a conflictelor; au vulnerabilitate somatică crescută.

2. Alextimia: incapacitatea de a verbaliza stările afective („analfabetism emoţional”); se poate măsura prin scale.

- Există 4 aspecte:a. Capacitatea de descriere a propriilor sentimente şi distingerea lor de

senzaţiile corporaleb. Capacitatea de comunicare a propriilor sentimente altor persoanec. Limitarea vieţii imaginared. Gânduri îndreptate mai mult spre exterior decât spre interior

- etiologie – supoziţii:i. de natură neuropsihologică sau genetică

ii. legate de relaţiile afective precoce3. Profil comportamental de tip A „coronarogen”- Hiperactivitate hemodinamică şi neurohormonală apărută la stres, urmată de

apariţia insuficienţei coronariene fără altă cauză organică- Încearcă să rezolve mai multe probleme în acelaşi timp, sunt neliniştiţi, permanent

au nevoie de activitate, au ritmul vorbirii rapid, voce explozivă- 3 subtipuri: tip rapid şi nerăbdător

Tip implicat în muncăTip combativ-competitiv

- eşecul nu determină renunţare ci negarea dificultăţilor; îţi expne permanent organismul la stres

- există modificări hemodinamice şi umorale:a. creşterea secreţiei de adrenalinăb. scăderea rezistenţei arterială musculare

c. creşte debitul vascular muscular- risc crescut de IMA independent de alţi factori de risc (tutun, vârstă, HTA)4. Concept de ostilitate- La cei tip A există tendinţe la atitudine ostilă, reacţii la situaţii de frustrare;

reprezintă modalitatea de fensivă a celor hiperactivi- Se conturează patternul A inhibat:

a. Capacitatea scăzută a expresiei intraverbaleb. Par incordaţi, inhibaţic. Au morbiditate crescută pentru cardiopatii ischemice

5. Locul de control- Reprezintă tendinţa relativ stabilă a unui individ de a atribui responsabilitatea

unui succes/eşec fie factorilor interni (voinţa) fie externi (noroc, influneţa altei persoane)

- Există scale care stbilesc scor de internalitate/externalitate al unei persoane, rezultând 2 categorii de indivizi:

a. Tip A – cu loc de control exterior (tendinţe la angajare activă)b. Tip B – cu loc de control intern (nu se implică foarte mult dar sunt

conştienţi că un efort susţinut din partea lor duce la finalizarea acţiunii)6. Simţul coerenţei- Reprezintă mecanismul de menţinere al unui echilibru psihologic- Permite persoanei să recepteze într-un anumit fel stimuli exteriori şi interiori şi să

utilizeze eficient resursele sale pentru a face faţă cerinţelor7. Sentimentul de eficacitate personală- O persoană cu simţul propriei eficacităţi prezintă în faţa unei probleme o

expectaţie a rezultatului ceea ce creşte rezistenţa la stres (măsurată prin nivelul catecolaminelor sangvine).

8. Robusteţea psihică- Sau „hardness”, este capacitatea de a îndura şi are 3 componente:

a. Capacitatea de angajare – permite persoanei să se implice activ ţinând cont de experienţa anterioară

b. Sentiment de control asupra propriilor acţiunic. Relevarea provocărilor – implică persoana în acţiuni cu un grad de

dificultate sau noutate9. Profil de tip C- Atitudine răbdătoare, capabil să accepteconstrângeri, înclinat spre reflecţie, supus,

conciliant, evită conflictele, dependent de opiniile şi aprobarea celorlalţi- E asociat cu factori de prgnostic negativ în afecţiunile proliferative (cancer) sau

cele cu substrat imunitar10. Temperament de risc- Există o scală care corespunde unui comportament denumit HSS (high sensation

seekers) care are următoarele trăsături de personalitate:a. Căutare experineţe sexuale variateb. Utilizare droguri, alcool, medicamente, tutun, stupefiantec. Practicant de sporturi extremed. Toleranţa la ambiguitate, imaginaţie bogatăe. Alegere de profesori care să reflecte independenţa, nonconformismul

- dacă apare monotonia, devin agitaţi- există o corelare hormonală între testosteron şi estrogen, e implicat sistemul

catecolaminic, dopamina care e implicată în tendinţe la activităţi susţinute.

Afecţiuni psihosomatice ale aparatului cardio-vascularEmoţiile acţionează asupra aparatului c-v şi determină modificări ale funcţiilor intense, tranzitorii (tahicardie, creşterea TA, vasoconstricţie/vasodilataţie).Inima este organul cu cea mai puternică investitură afectivă şi constituie centrul emoţiilor şi sentimentelor.Există afecţiuni funcţionale psihogene fără aspect lezional care îmbracă aspecte clinice polimorfe:

- tulburări ale regimului funcţional al inimii: tahicardie, extrasistole atriale (rar ventriculare), tahicardie paroxistică, algii precordiale, crize pseudoanginoase

- accese tensionale moderate şi reversibile- astenie neurocirculatorie: cord iritabil, nevroză cardiacă, sdr. de efort

Tulburările sunt declanşate de emoţii acute intense/durabile: frica, anxietatea, depresia.Cei mai frecvenţi factori declanşatori sunt: teama de separare, de abandon, singurătate, pierderea cuiva, decepţii în relaţii interpersonale.

Afecţiuni psihosomatice majore:1. Boala coronariană – etiologie multifactorială

- factori de risc:a. factori socio-culturali: mobilitate socială şi geografică, ritm rapide de

dzvoltare socială, conflicte, stresuri familiale şi profesionale, anxietate.b. Factori psihologici: personalitate de tip A (vezi anterior)

- frecvenţa crescută a afecţiunilor a determinat implementarea de programe de prevenţie primară, secundară şi terţiară a bolii care vizează:

a. diminuarea/neutralizarea factorilor de risc somatici, psihologici, comportamentali

b. renunţare la fumat, corectarea regimului alimentar, stiului de vaţăc. readaptare socio-profesională şi familială a celor cre au suferit complicaţii

ale bolii

2. HTA- frecvenţa 10-20% din populaţia generală- Etiologia şi patogenia multifactoriale

a. Factori eredo-familiali – tendinţa de agregare familială a boliib. Factori psihologici – persoanele aflate permanent sub tensiune emoţională,

anxioşi, agresivi, ambiţioşi, evită conflictele cu superiorii, perfecţionişti, rigizi

c. Factori profesionali – de exemplu, frecvenţa crescută la controlori de trafic (suprasolicitare şi răspundere foarte mare);

d. Factori de mediu – calamităţi naturale, catastrofe- tratament: medicamentus, regim igieno-dietetic, psihoterapie

Afecţiuni psihosomatice ale aparatului respirator

- pot determina modificări ale funcţiei respiratorii: emoţii, şoc, furie, spaima, durere, anxietate, depresie.

1. Sdr de hiperventilaţie- afecţiune psihosomatică funcţională- clinic: tahipnee prelungită, cu alcaloză sangvină care determină modificări

somatice- apare frecvent la personalităţi nevrotice şi isterice- fiziopatologia: alcaloza determină vasoconstricţie artere creier şi inimă ce duce la

tulburări circulatorii care determină modificări:a. traseu EEG: hipersincronism, unde lente cu voltaj crescutb. clinice: senzaţii de moleşeală, vertij, stări de leşin, înceţoşarea vederiic. umorale: scade Ca ionic (parestezii, tremor extremităţi), hipoglicemie,

hTA, bradicardie, paloare, greaţă, transpiraţii.- Diagnostic diferenţial: crize isterice, epilepsie, hipoglicemie, hTA, aritmii

cardiace paroxistice- Tratament: psihoterapie de susţinere, individuală, de grup, tehnici de relaxare

2. Astmul bronşic- Etiologie: factori eredo-familiali, alergici, meteorologici

Factori psihoemoţionali: teama, furia, anxietatea, labilitatea emoţională, depresia;

- Personalitatea astmaticului prezintă trăsături nevrotice (anxietate, depresie, agresivitate, labilitate emoţională, trăsături obsesive) şi/sau trăsături psihopatice;

- Au tendinţa de dependenţă la droguri, oscilează între derepsie şi enxietate- Apariţia bolii este dată de relaţia între teren somatic predispozant, expuner la

factori sensibilizanţi (alergici/emoţionali) ş o anumită constelaţie psihologică- Tratament: medicamentos şi psihoterapie (individuală, de relaxare, hipnoză, de

decondiţionare).3. TBC pulmonar- în etiopatogeneza sa sunt implicaţi factori psiho-emoţionali: în perioada

premergătoare debutului şi în timpul evoluţiei bolii un rol important îl au anxietatea şi depresia

- cei cu TBC:o nevoie excesivă de afecţiune, dependenţi de cei din juro faţă de boală au o atitudine pasivă/de revoltăo frecvent personalităti depresive şi schizoide

Afecţiunile psihosomatice ale aparatului digestivAfecţiunile funcţionale exprimate clinic ca simptomatologie izolate corelate cu factori psiho-emoţionali nespecifici: greţuri, vărsături, disfagia, aerofagia, aerocolia, dureri abdominale, diareea, constipaţia.Afecţiunile funcţionale exprimate clinic ca sdr clinice: anorexia, gastrita, reflux esofagian, cardiospasm, pilorospasm, diskinezia biliară, colon iritabil, colita spastică.Afecţiuni psihosomatice majore: ulcer gastro-duodenal, rectocolita ulcerohemoragică.1. Diskinezia biliară− secreţia biliară influenţată de stări emoţionale

− bolnavii au o personalitate caracterizată prin tendinţe depresive, inhibiţie, astenie, hiperemotivitate, dependenţă de anturaj, eşuează frecvent în proiecte şi relaţii cu alţii, sunt pasivi faţă de evenimentele stresante.

2. Colon iritabil – sdr funcţional caracterizat prin tulburări intermitente/permanente ale funcţiei motorii şi secretorii a colonului; apare frecvent al femei între 20-40 ani din mediu urban

− Particulatităţi psihologice: tensiune emoţională permanentă, anxietate, indecizie, depresie, impulsivitate, psihastenie, hipocondrie, introversiune, incapacitate de odihnă

− Bărbaţii fac crize colice cu ocazia conflictelor afective/dificultăţi profesionale.3. Boala ulceroasă− Etiologie: multifactorială – factori ereditari, psihologici, socio-culturali− Există o relaţie strânsă între tulburările gastrice şi cele psiho-emoţionale: stresul

emoţional, tensiunea nervoasă şi anxietatea determină hiperactivitatea SN parasimpatic ce duce la tulburări funcţionale ale tractlui gastro-intestinal care prin cronicizare, determină leziuni.

− Nu există un tip unitar de personalitae a celor care dezvoltă boala.4. RCUH − Una din cele mai grave afecţiuni psihosomatice, pot avea evoluţie fatală;− Etiologie – insuficient cunoscută: factori ereditari, imunologici, infecţioşi, psihici.− La declanşarea bolii – rol important îl au factorii psihoemoţionali, conflictuali şi

stresanţi (demonstrabili în 80-90% din cazuri)− Trăsături de personalitate: structura obsesivă, imaturitate afectivă, dificultăţi de

exprimare afecte şi agresivitate, hipersensibilitate pentru conflicte, labilitate neuro-vegetativă, relaţii familiale de tip pseudomutula, mamele sunt rigide, autoritare;

− Tratament: medicamentos, chirurgical, psihoterapie, (de susţinere, de desensibilizare a pacienţilor faţă de conflicte ce pot declanşa noi pulsiuni evolutive).

Afecţiuni psihosomatice ale aparatului genital- mai frecvente şi mai variate la femei:

a. tulburări de sensibilitate în sfera genitală: dismenoreee, algii lombo-pelvine, prurit vulvar

b. tulburări de ciclu menstrual: sdr premenstrual, amenoreee psihogenă, hipomenoree, metroragii psihogene

c. tulburări ale raporturilor sexuale: vaginism, dispareunia, frigiditated. tulburări ale funcţiei de reproducere: sterilitate psihogenă, avorturi

spontane- etiologia multiplă: factori somatici, neuroendocrini, psihologici, socio-culturali

1. Frigiditatea:i. Totală cu anestezie vaginală

ii. Relativă şi selectivă− Reprezintă absenţa orgasmului sua oricărei dorinţe sexuale/insatisfacţie sexuală2. Dispareunia: frecvent la vârste mai înaintate; se asociază frecvent (30-40%) cu

afecţiuni somatice pelvine; la bărbaţi poate apare în legătură cu o afecţiune somatică/după un tratament (Tioridazin)

3. Vaginism: apare la personalităţi imature, fragile psihoemoţionale, anxioase, dependete, agresive; duce la eşecuri conjugale

4. Dismenoreea: senzaţie de durere continuă şi surdă/intensă şi colicativă care apare înainte/în timpul ciclului menstrual la fete şi femei tinere; frecvent căsătoria (când cuplul e armonios) şi sarcina, duc la dispariţie.

5. Sdr premenstrual: durere pelvină cu modificări dispoziţionale (hiperemotivitate, anxietate, depresie, disforie), cefalee, insomnie, retenţie hidrică; apare cu 10-14 zile premenstrual, dispare spontan; frecvent la tinere; personalitatea acestora infantilă, imatură, anxioasă, cu structură nevrotică, isteroidă/obsesivă.

6. Amenoree şi hipermenoree psihogenă: frecvent apare brusc după stresuri emoţionale; frecvent sunt tranzitorii; aceste femei sunt frecvent discrete, şterse, conştiincioase, excesiv ataşate de părinţi.

7. Metroragii psihogene: frecvent apar prepubertar şi preclimax.8. Tulburări de fertilitate: avorturi spontane, sterilitate; nu se cunosc foarte bine

mecanismele etiopatogenice .9. Algii lombo-pelvine: dureri persistente, variabile, însoţite de frigiditate şi dispareunie;

frecvent la femei cu structură nevrotică, hipocondriacă sau anxioasă şi fobică.10. Prurit vulvar psihogen: senzaţii de prurit care se intensifică seara şi noaptea; frecvent

la femei obosite, deprimate, ostile, care-şi reprimă agresivitatea; factori declanşatori:conflicte conjugale, divorţ.

Afecţiuni psihosomatice ale aparatului locomotor1. dorsalgii benigne adult:- frecvent la femei sub 40 ani; evoluţie trenantă, rebele la tratament- etiologie: factori biologici, profesionali, surmenaj, factori psihici.- Clinic: dureri, contracturi dorso-lobare.- Frecvent sunt personalităţi nevrotice, astenice, depresive, anxioase.- Tratament psihologic: narcoanaliza, psihoterapie de relaxare, gimnastică

medicală, masaj2. Poliartrita cronică evolutivă- afecţiune multifactorială, cu evoluţie îndelungată, determină deformări articulare

şi impotenţa funcţională; factorii imunologici – rol important, dar s-a demonstrat şi implicarea factorilor psihologici: stres intens şi prelungit.

- Trăsături personalitate: tendinţe masochiste, perfecţionism, inhibiţia sentimentală, agresivitate.

- Situaţii stresante cu rol în declanşarea bolii: separare/deces unul dintre părinţi, relaţii inadecvate cu mama, dificultăţi materiale, profesionale, cojugale.

Diagnosticul diferenţial al tulburării psihosomatice1. Tulburarea conversivă: alterare a funcţiilor somatice care sugerează o tulburare

somatică dar care este expresia unui conflict psihologic (ex afonia psihogenă); simptomele au distribuţie neuroanatomică falsă, sunt de natură simbolică, permit beneficiu secundar.

2. Tulburarea de dismorfie corporală: preocupări cu un defect psihic imaginar al aspectului la o persoană de aspect normal.

3. Hipocondriaza: preocupare excesivă pentru o boală imaginară, fără ca examenul obiectiv să evidenţieze patologie.

4. Tulburarea de somatizare: acue somatice şi fizice recurente fără tulburare fizică demonstrabilă

5. Tulburarea algică: preocupare pentru durere fără o boală somatică ce ar putea să explice intensitatea acuzelor: durerea nu explică distribuţia neuro-anatomică

6. Acuze fiziceasociate cu tulburări psihologice clasice: acompaniament somatic al depresiei (slăbiciune, astenie).

7. Acuze fizice asociate cu tulburări prin abuz de substanţe: bronşita şi tusea asociate cu dependenţa de tutun.

Tratamentul tulburărilor psihosomatice- asociere de metode medicale, chirurgicale şi psihoterapice.- Interviu psihosomatic : etapaă premergătoare intervenţiei psihoterapice- Vizează analiza simptomelor, contextul situaţional în care apar şi se repetă, a

factorilor care determină permanentizarea;- Trebuie să faciliteze obţinerea informaţiilor privitoare la strucuta şi modalităţile

de reacţie ale personalităţii;- Tehnici de relaxare – vizează destinderea, calmarea, diminuarea efectelor

somatice ale anxietăţii; frecvent folosit antrenamentul autogen.- Bio-feedback-ul – antrenare pentru obţinerea unei modificări în sensul dorit a

funcţiei fiziologice.- Terapie comportamentală – tehnici de condiţionare, aversiune şi imersie; sunt

aplicate în afecţiuni ca vărsături psihogene, AB, diaree etc.; presupun atentă analiză a tulburărilor comportamentale; vizează desensibilizarea subiectului la stimul/situaţia condiţională (alergen, anxietate, situaţie stresantă).

- Sofroterapia şi hipnoza – folosite pentru simptome ţintă, permit obţinerea de reultate tranzitorii; dispariţia simptomului psihosomatic poate duce uneori la apariţia unor simptome psihice/alte simptome psihosomatice.

- Psihoterapii verbale – de scurtă/lungă durată(cura psihanalitică), directive sau nondirective, individuale sau de grup, sunt cele mai utilizate şi cu rezultatle cele mai bune; vizează conştientizarea verbală a conflictului şi a relaţiei dintre el şi simptom.

- Pacienţii cu afecţiuni psihosomatice au frecvent dificultăţi de angajat în psihotrapie datorită rezistenţei crescute, motivaţiei scăzute, convingerea că sunt bolnavi somatici; dar de obicei ei sunt mari dependenţi, transferul pozitiv se instalează greu şi e lent, după o perioadă de ostilitate şi agresivitate.

- Tratamentul implică colaborarea dintre psihiatru-psihanalist, psihoterapeut, medic generalist.

Abordarea colaborativă: colaborare între internist/chirurg care tratează boala somatică şi psihiatru.Psihoterapia:

a. suportivăb. dinamică, orientată spre conştientizare: explorează conflice inconştiente

referitoare la sex şi agresiune, se examinează anxietatea asociată cu stresurile vieţii

c. de grup: utilă la cei care au condiţionări fizice de acelaşi fel – îşi împărtăşesc experienţe şi învaţă unul de la altul

d. familială: se explorează relaţii şi procese familiale; se pune accentul pe modul în care boala afectează membrii familiei;

e. cognitiv-comportamentale:i. cognitivă:pacienţii învaţă cum se transformă stresul şi conflictul în

boală; gândurile negative sunt examinate şi eliminate;ii. comportamentală: tehnici de relaxare şi de biofeedback,

influenţarea pozitivă a SN autonom; utile în AB, HTA, cefalee;Farmacoterapia

a. medicamentele pentru simptome nepsihiatrice care trebuie luate în serios (de ex laxative pentru constipaţie)

b. antipsihotice dacă se asociază fenomene psihotice; se ţine seama de efectele secundare şi de impactul asupra tulburării

c. anxiolitice: durată de utilizare limitată datorită riscului de dependenţă;d. antidepresive: în depresia secundară unei condiţii medicale; SSRI se pot

folosi când pacientul ruminează sau este obsesiv în legătură cu afecţiunea sa.