PREZENTARE DE CARTE

Preot Dr. Sabin Verzan- "Sfântul Apostol Andrei"

Ed. Diacon Coresi, Bucureşti, 1998

Lucrarea este precedată de o Prefaţă al cărei autor este .P.S.Ȋ Lucian, Arhiepiscopul Tomisului. Titlul acestei prefaţe este unul sugestiv: "Sf. Ap. Andrei- încă o mărturie şi contribuţie la istoria creştinismului dobrogean"-aici naltpreasfinţia Sa îşi exprimă mai întâi bucuria prilejuită deȊ apariţia unei noi lucrări de istorie, care nu face altceva decât să consfinţească încă o dată faptul că Sf. Ap. Andrei a predicat la noi, în Sciţia Mică.-face mai apoi o scurtă prezentare a Părintelui Sabin Verzan, care, fiind "un bun gospodar şi preot de vocaţie" (p. 6), a depus toate eforturile pentru a ieşi la lumină o lucrare cât mai bună şi cât mai temeinic documentată despre Sf. Ap. Andrei, deşi, din nefericire, aceasta a fost publicată postum (+1997)-lucrarea se înscrie pe linia mijloacelor prin care Biserica s-a angajat să susţină ideea paternităţii apostolice a creştinimului pe teritoriul ţării noastre, toate acestea avându-l în prim-plan pe Sf. Ap. Andrei: 1)-tipărirea de albume şi pliante, icoane şi ilustrate2)- ridicarea de biserici, mănăstiri, schituri ce poartă numele Sf. Apostol (inclusiv m-rea Peştera Sf. Ap. Andrei din loc. Ioan Corvin)3)- construirea de troiţe şi fântâni- lucrarea Pr. Sabin Verzan "aduce ceva nou. Aduce balsamul exegetic al Sfintei Scripturi, legat de viaţa şi activitatea Sf. Ap. Andrei

1

şi mărturia Tradiţiei referitoare la propovăduirea Evangheliei în primul secol al erei creştine la români. Părintele Dr. Verzan se apleacă şi stăruieşte cu lupa specialistului, comentând, comparând, dând noi interpretări textelor biblice."(p. 7)- .P.S. Lucian face apoi o trecere în revistă a întregii lucrări peȊ capitole, subliniind temele mari ce sunt tratate în carte, remarcând faptul că cele şapte capitole sunt "bine echilibrate şi bine chibzuite." (p.8)-aflăm tot din prefaţă că această lucrare a a vut ca ghid şi opera de referinţă a P.F. Iustin Moisescu (1977-1986) "Ierarhia în epoca apostolică", care a fost dascăl al Părintelui S. Verzan-prefaţa se încheie cu îndemnul de a citi această carte de mare valoare, deoarece "este o nouă treaptă în cunoaşterea trecutului Daciei Pontice şi răspândirii Evangheliei în spaţiul Carpato-Dunărean şi în Pen. Balcanică."(p.9)-citându-l pe T. Arghezi, consăteanul Pr. S. Verzan, .P.S. LucianȊ încheie: "Carte frumoasă, carte aleasă, cinste cui te-a scris."

Lucrarea propriu-zisă:

A.)-precedată de Preliminarii

-structurată în două mari părţi, totalizând 7 capitole:

B.) Partea 1 (cap. 1-6) intitulată generic: Sf. Andrei, ucenic şi Apostol al Mântuitorului

C.) Partea a-II-a (cap. 7) : Sf. Ap. Andrei şi întemeierea Bisericii din Sciţia Mică (Dobrogea)

2

D.) Concluzii

E.) Bibliografie selectivă

A.) Preliminarii

- porneşte de la premisa că scrierile Noului Testament nu sunt suficiente pentru a putea deduce activitatea misionară a tuturor discipolilor Mântuitorului;-o atenţie deosebită s-a acordat activităţii Sf. Ap. Pavel, "apostolul neamurilor", dar nici aceasta nu este expusă complet;-ideea fundamentală care se desprinde din prezentarea misiunii Sf. Ap. Pavel la neamuri este aceea că ni se oferă prin acesta "un model, un prototip al misionarului din epoca apostolică şi al modului în care acesta îşi îndeplineşte lucrarea sa." (p. 13)-această idee reiese mai ales din asemănările pe care le observăm între misiunea Sf. Ap. Pavel, Sf. Ap. Petru şi chiar a Arhid. Filip (F.A. 8, 5-12; 26-40): "aceeaşi schemă a propovăduirii kerigmatice, aceeaşi argumentaţie a expunerii, aceeaşi asistenţă a Sfântului Duh, săvârşirea de semne şi minuni." (p. 13)- autorul lucrării deduce simplu de aici faptul că şi Sf. Ap. Andrei a avut o intensă activitate misionară, chiar dacă nu este amintit în mod expres în acest sens în cărţile Sfintei Scripturi. De aceasta ne încredinţează: "textele cu un conţinut general din Sfânta Scriptură (Mc. 16,20), scrierile cu caracter istoric din primele patru secole, dar şi foarte multe izvoare aghiografice." (p. 13)

3

-concluzia este una: "opera misionară a Sf. Ap. Andrei nu este cu nimic mai prejos decât aceea a Sf. Ap. Pavel, nici în ceea ce priveşte roadele ca atare, nici în ceea ce priveşte aria ei geografică şi dimensiunea etnică." (p. 13-14)-autorul aminteşte de faptul că Sf. Ap. Andrei se bucură de o cinstire deosebită mai ales la popoarele la care a predicat Evanghelia: greci, bulgari, ucrainieni, ruşi şi români

-scopul sau menirea lucrării de faţă este anunţat chiar de autor: este "o monografie menită să pună în valoare atât cele care se referă direct la cel dintâi chemat şi la grupul celor 12, cât şi cele care privesc răspândirea învăţăturii creştine prin Apostolul neamurilor, prin ceilalţi apostoli şi misionari contemporani cu aceştia." (p. 14)

-sursele lucrării: vor fi valorificate numeroase izvoare istorice şi aghiografice, "care se înscriu în prelungirea şi completarea datelor nou-testamentare." (p. 15)

B.) PARTEA I

Sf. Andrei, ucenic şi Apostol al Mântuitorului

Cap. I: Viaţa Sf. Andrei înainte de chemarea la apostolat

1. Naşterea, familia, numele-autorul ţine să sublinieze că Evanghelia a patra ni-l înfăţişează pe Sf. Andrei ca "pe cel mai nerăbdător dintre contemporanii lui Iisus

4

Hristos, ca pe cel mai dornic de a-L cunoaşte nemijlocit pe acesta" (p. 19)-numele de "cel dintâi chemat" marchează primatul cronologic în ceea ce priveşte contactul personal cu Mântuitorul, în raport cu ceilalţi Apostoli." (p. 19)-face o analiză apoi din punct de vedere etimologic a mai multor nume şi toponime: în 4 locuri scripturistice tatăl lui Andrei şi lui Petru este numir Ioan, iar în al cincilea este numit Iona-Betsaida, localitatea de naştere a Sf. Ap. Andrei se traduce prin "Casa peştilor sau a pescuitului". Aici au avut loc multe minuni: înmulţirea peştilor şi a pâinilor, potolirea furtunii şi umblarea pe mare ş.a. Cunoaşterea cestui spaţiu geografic este importantă, pentru a putea vedea ce rol a avut el în pregătirea Apostolilor pentru misiunea ce avea să le fie încredinţată-etimologic "Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă viteaz, bărbătesc", deşi el era iudeude neam (p. 22). Aşa apare menţionat în lucrările de istorie ale lui Herodot, Plutarh şi Pausanias-era pescar, ca şi fratele său Simon-Petru. Această îndeletnicire se păstra din tată în fiu. Este importantsă ştim cu ce se ocupa, în viziunea autorului, deoarece trebuie să vedem că "ei renunţă la această situaţie certă, (de confort material), dând urmare dintr-un impuls lăuntric, chemării pe care le-o va adresa Mântuitorul." (p. 23)

2. Ucenic al Sf. Ioan Botezătorul-în acest subcapitol este prezentată în detaliu, pe baza textelor scripturistice, personalitatea Sf. Ioan Botezătorul, ultimul dintre proorocii Vechiului Testament şi importanţa misiunii lui-mesajul pe care el îl avea de transmis oamenilor despre Fiul lui Dumnezeu risca să rămână fără ecou în sufletele oamenilor, dacă

5

acesta nu ar fi acceptat şi atras pe lângă sine discipoli. Şi se pare că avea mulţi-printre aceştia şi Sf. Ap. Andrei. S. Verzan arată că "prezenţa Sf. Andrei şi a lui Ioan în rândul ucenicilor Sf. Ioan Botezătorul, arată două conştiinţe din acea epocă în căutarea marilor adevăruri religioase ale umanităţii... Aceasta nu este o simplă pasiune sau curiozitate, ci un răspuns la o vocaţie irezistibilă de a afla adevărul asupra lui Mesia" (p. 25)-mai aflăm că întâlnirea cu Mântuitorul s-a produs în Betania Iudeii, locul în care boteza Ioan. Această localitate nu trebuie confundată cu Betania lui Lazăr-există posibilitatea ca Sf. Ap. Andrei şi Ioan să fi fost martori ai botezului Domnului în Iordan-pentru a motiva despărţirea de Sf. Ioan Botezătorul şi urmarea Mântuitorului de către Sf. Ap. Andrei, autorul foloseşte cuvintele Sf. Ioan Hrisostom din Com. la In.: "Ei (Andrei şi Ioan), nu părăsesc propriu-zis pe dascălul lor, ce ei nu doreau decât să ştie ce aduce pe pământ Iisus, mai mult decât Ioan." (p. 26)-foarte interesantă este explicarea etimologică a verbului "a găsi". nȊ limba gr. "evrisko" ( a găsi, a întâlni, a descoperi, a constata, a recunoaşte), presupune "un efort de cunoaştere din partea subiectului, adesea laborios şi de durată, de verificare şi de cercetare privind obiectul căutării. faptul presupune, din partea Sf. Andrei, o focalizare a tuturor puterilor sale sufleteşti asupra adevărului privind pe Iisus Hristos."(p. 28-29)

Cap. II: Chemarea la apostolat

6

1. Cel dintâi chemat

-autorul pleacă de la o relitate liturgică incontestabilă: numele de sinaxar şi apelativul folosit în toate slujbele Bisericii este de "Cel dintâi chemat"

-insistă asupra ideii că Sf. Ioan Teologul oferă un spaţiu mult mai generos misiunii Sf. Ioan Botezătorul în cea de-a patra Sfântă Evanghelie, spre deosebire de Sf. Ev. Matei

-prezintă apoi impactul fulminant pe care predica Sf. Ioan Botezătorul a avut-o în sufletle celor doi ucenici. Citând pe Sf. Ioan Gură de Aur, S. Verzan spune că "cuvintele prilejuite de cea de-a doua întâlnire dintre Mântuitorul şi Sf. Ioan Botezătorul au pătruns adânc în sufletul auditoriului." (p. 33-34) (Omilia 17 la Ioan)

-este supusă unei exegeze riguroase discuţia dintre Mântuitorul şi cei doi Apostoli (In. 1,38-39):

l numesc "Rabi" ( nvăţătorule), dovedind "gradul înalt deȊ Ȋ cunoaştere a poziţiei pe care Iisus o are faţă de lume, căci ce purta titlul de învăţător era chemat să înveţe lumea" (p. 36)

"Unde locuieşti?", o întrebare înţeleaptă prin care cei doi "căutau să afle dacă era dispus să-i primească în preajma Sa ca ucenici" (p. 36)

"Veniţi şi veţi vedea!" echivalează cu "prima chemare la apostolat" (p. 36)

-sunt aduse argumente în favoare tezei care susţine că cel de-al doilea Apostol din acest episod este chiar Sf. Ioan Teologul:

7

a.)-nemenţionarea numelui e justificată de faptul că deseori el nu-şi trece numele în Evanghelia a patra, deşi lasă să se deducă faptul că este vorba despre elb.)- episodul întâlnirii celor doi cu Mântuitorul conţine foarte multe detalii precise (ex. programul foarte exact al zilei respective) (p. 38.)N.B.-"faptul că singurul numit în episodul descris la (In. 1, 35-40) este Sf. Andrei, i-a atras acestuia, în exclusivitate, supranumele de Cel dintâi chemat" (p. 38)-după întâlnirea dintre cei doi ucenici şi Mântuitorul, în care Acesta din urmă le va fi expus principalele linii şi articulaţii ale Evangheliei, Andrei a rostit: "Noi L-am găsit pe Mesia, Care se tâlcuieşte Hristos." Cei doi arată nu doar o predispoziţie excepţională pentru primirea adevărului, dar şi "o înclinaţie spre difuzarea acestui adevăr." (p. 41)-de ce este importantă această afirmaţie? Deoarece, mai tarziu, Petru avea să mărturisească în numele întregului colegiu apostolic: "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!" (Mt. 16, 15-16)-însă, "prima prefigurare a acestui răspuns-sinteză asupra identităţii divine a lui Iisus Hristos trebuie căutate în mărturia lui Andrei adusă în faţa fratelui său Simon Petru" (p. 42)-aşadar, ceea ce Petru afirma după trei ani petrecuţi lângă Mântuitorul, Andrei a mărturisit după doar câteva ore.

2. Constituirea şi lucrarea primilor cinci ucenici ai Domnului-sunt menţionaţi aici cei cinci: Andrei, Ioan, Simon-Petru, Filip şi Natanael. Ei formau un prim nucleu de însoţitori ai Mântuitorului-autorul ţine să precizeze că Sf. Ap. Andrei a avut un rol fundamental în acţiunea de înmulţire a ucenicilor Domnului, în special pentru că l-a adus în acest cerc restrâns încă de la început pe fratele său, Simon;

8

-în tot conţinutul acestui subcapitol, urmăreşte cu mult tact, foarte profesionist putem spune fără reţineri, să expună o realitate esenţială: aceşti cinci ucenici au lăsat toate ale lor şi au răspuns chemării Mântuitorului. Nu au rămas cum au venit, ci au fost formaţi. Formarea aceasta a fost una practică, prilejuită de situaţii concrete din viaţa de zi cu zi a Domnului Hristos;-în acest sens sunt expuse câteva episoade:

participarea Mântuitorului şi a celor cinci la nunta din Cana Galileii (In. 2) este "un fapt grăitor în ce priveşte consistenţa şi coeziunea acestui prim grup al ucenicilor" (p. 46).-evenimentele petrecute au un puternic caracter pedagogic. "minunea prefacerii apei în vin devine astfel, o treaptă în ce priveşte formarea şi definitivarea convingerilor ucenicilor Mântuitorului, cu privire la puterea şi slava Sa dumnezeiască." (p. 47)

la Ierusalim, după izgonirea vânzătorilor din templu "Şi-au adus aminte ucenicii lui că este scris: Râvna casei Tale mă mistuie" (In. 2,17 cf. Ps. 68,11)-momentul este sugestiv pentru a vedea cum "ucenicii avansează vizibil în ceea ce priveşte cunoaşterea trăsăturilor mesianice al Mântuitorului. Este un moment important în ce priveşte formarea lor." (p. 47-48)

"Iisus a venit cu ucenicii Săi în pământul Iudeii şi stătea cu ei acolo şi boteza" (In. 3,22). Adevărul este că nu el boteza, ci ucenicii Săi (cf. In. 4, 2), dar doar cu apă, asemenea lui Ioan Botezătorul. -acesta este încă un episod din procesul de formare al celor cinci

în drum spre Galileea, Mântuitorul a trecut prin Samaria, unde poartă o discuţie cu o femeie din acest neam (In. 4,4).

9

Momentul stârneşte mirare în rândul ucenicilor, deşi aceştia nu pun nici o întrebare-momentul comportă "o experienţă deosebită pentru ei, în baza căreia cunoştinţele lor despre comportamentul misionarului creştin vor căpăta" (p. 50) un sens mult mai adânc

3. Chemarea definitivă în rândul ucenicilor lui Iisus

-autorul ne aduce în vedere acum textul de la Sf. Ev. Matei (4, 18-20) "...Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni! Iar ei îndată, lasând mrejele, au mers după El."-el subliniază ideea că cei doi fraţi ardeau de nerăbdarea reîntâlnirii cu Mântuitorul, după ce în prealabil, fuseseră formaţi în stagiul de 6 luni de ucenicie -în această a doua chemare a lui Andrei şi Petru, vom observa că sunt cuprinse elementele esenţiale care caracterizează, în general, condiţia Apostolului creştin:1.) problema mediului şi a condiţiei sociale a candidatului la apostolat. Apostolii proveneau din medii sociale modeste, având mai degrabă o pregătire intelectuală elementară2.) răspunsul prompt, neechivoc şi limpede la chemare-chemarea celor doi de către Mântuitorul este foarte importantă. De aici reiese şi sensul gestului Domnului Iisus Hristos. Cuvintele "Veniţi după Mine...", "anunţă printr-o metaforă, apostolatul celor doi fraţi, trimiterea lor la toate neamurile." (p. 58)-Sf. Ioan Hrisostom explică în (Omilia 14,2 la Matei): Andrei şi Petru " au crezut că, prin cuvintele cu care ei au fost pescuiţi, vor putea, tot cu acelea, pescui şi ei pe alţii. Lui Andrei şi Petru le-a făcut deci, Hristos această făgăduinţă; lui Iacov şi lui Ioan şi celorlalţi nu le-a

10

spus ceva asemănător, pentru că ascultarea celor dintâi chemaţi le deschisese şi lor drumul spre aceeaşi făgăduinţă." (p. 59)

Cap. III: Apostol al Domnului

1. Chemarea la apostolat-autorul începe acest subcapitol cu o concluzie puternică: momentul cel mai important din istoraia apostolatului creştin, este fără îndoială acela al alegerii celor 12 de către Iisus Hristos-aminteşte de cel două texte scripturistice care relatează evenimentul (Lc. 6,12; Mc. 3, 13)---momentul este de o importanţă crucială pentru istoria mântuirii noastre, căci odată cu alegerea lor, Mântuitorul pune bazele Bisericii-este explicată etimologia cuvântului "apostol"<gr. "apostolos", care înseamnă trimis (de către cineva, sau al cuiva) în vederea îndeplinirii unei misiuni, a unui mandat special. (p. 65)-autorul face mai departe o scurtă statistică: în cele 4 liste cu numele celor 12 Apostoli Sf. Ap. Andrei apare:-de două ori în poziţia a doua (Mt. şi Lc.) - de două ori în poziţia a patra (Mc. şi FA.)-scopul acestei statistici: de a arăta că este hazardat şi fără temei să se facă afirmaţii asupra vreunui primat al unuia dintre Apostoli. " nȊ nici un text al Noului Testament nu se poate constata că Mântuitorul ar fi acordat vreun har special vreunuia din cei 12." (p. 65)

2. nsuşirea învăţăturii evangheliceȊ-autorul expune în acest subcapitol un program al formării Apostolilor în 8 paşi:

11

1.)-formarea ucenicilor reprezenta prioritatea cea dintâi pentru Mântuitorul: "Ucenicilor Săi le lămurea toate, în mod special." (Mc. 4,34)2.)-El le făcea cunoscute absolut toate adevărurile dumnezeieşti, fără a rămâne ceva ascuns: "V-am numit prietenii Mei, spune Mântuitorul celor 12, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute." (In. 15, 15)-S. Verzan spune foarte frumos că Apostolii au devenit "arhive vii în care se va păstra întreaga comoară a Evangheliei."3.)- prezentarea pericolelor şi suferinţelor la care vor fi expuşi Apostolii este o componentă esenţială a procesului de formare: "Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor." (Mt. 10, 16)4.)-Apostolii sunt supuşi unei probe practice (Mt. 10, 15 ş.u.)5.)- făgăduinţa trimiterii Sfântului Duh (In. 16, 13-14)6.)-arătările Mântuitorului după nvierea Sa din morţi au fost de oȊ importanţă capitală în procesul de formare a Apostolilor. Dacă ei nu erau încredinţaţi deplin de realitatea nvierii, zadarnică ar fi fost şiȊ credinţa şi propovăduirea lor7.)- nvierea din morţi este un eveniment "care luminează asemeneaȊ unui far puternic întreaga Revelaţie." (p. 74). n lumina nvierii totulȊ Ȋ devine clar pentru Apostoli, după cum nsuşi El le-a spus: " n ziuaȊ Ȋ aceea nu Mă veţi mai întreba nimic." (In. 16, 23).-acum pescarii devin în mod real Apostoli8.)- desăvârşirea operei de formare se produce prin investirea apostolilor cu harul preoţiei apostolice

3. n dialog direct cu MântuitorulȊ-ne sunt prezentate trei episoade principale în care sunt implicaţi deopotrivă Mântuitorul şi Sf. Ap. Andrei.

12

1.)- primul este prilejuit de cea dintâi înmulţire a pâinilor şi peştilor, moment în care Mântuitorul testează stadiul de pregătire şi formare la care au ajuns Filip şi Andrei2.)- (In. 12, 20-23)- nişte elini, viitori prozeliţi, admiratori ai Domnului Hristos, vor să-L întâlnească pe Acesta pentru a avea o discuţie cu El. Pentru aceasta ei apelează la Filip, care la rândul său, se consultă cu Sf. Ap. Andrei, fie din ezitare, fie din cauza faptului că-l considera pe acesta mai apropiat de Mântuitorul3.)- în cel de-al treilea moment apare menţionat alături de Petru, Iacov şi Ioan, când toţi patru doresc să afle, de la Mântuitorul nsuşi,Ȋ când se va împlini ceea ce El profeţise legat de dărâmarea templului (Mc. 13,4)

Cap. IV: nzestrarea cu puterea şi harul preoţiei apostoliceȊ

1. nzestrarea cu puterea de a face minuniȊ-primele harisme pe care le primesc Apostolii sunt cea a tămăduirii bolilor şi a alungării demonilor (Mc. 3,14)N.B.-autorul aduce în prim-plan geniul teologic al Sf. Ioan Gură de Aur, printr-o întrebare. Sf. Ioan se întreba, oare cum săvărşeau Apostolii aceste minuni, dacă se spune clar că "nu li se dăduse încă Duhul Sfânt"? Răspunsul îl dă tot el: "Prin porunca şi puterea lui Iisus Hristos." (Om. 32,3 la Matei). ntr-adevăr, câtă vreme HristosȊ era în trup, cu cei 12, aceştia puteau primi, direct şi nemijlocit de la nvăţătorul lor, toate darurile şi puterile. (p. 87)Ȋ

-ideea centrală este că puterea de a face minuni, care va caracteriza pe Sf. Apostoli şi lucrarea lor, este acordată acestora, pentru că, mai înainte, această putere a fost manifestată de Iisus Hristos în legătură

13

cu propovăduirea Evangheliei. Aşadar, şi Apostolii au primit aceste harisme în vederea propovăduirii

2. nzestrarea cu puterea de a lega şi dezlega păcatele oamenilorȊ-foarte importante sunt cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur (Omilia 54, 2 la Matei) : " i făgăduieşte că-i va da lui Petru ceea ce este propriuȊ numai lui Dumnezeu, puterea de a dezlega păcatele..., de a face un pescar mai puternic decât o stâncă." (p. 91)-menţionează şi textul clasic de la (In. 20, 22-23)"Luaţi Duh Sfânt..."

3. Preoţia săvârşirii Sfintei şi Dumnezeieştii Euharistii-prin cuvintele "Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Lc. 22,19), cei 12 sunt chemaţi la împlinirea preoţiei Sfintei Euharistii, centru cultului creştin, care îi va aduna pe toţi la un loc. De aici legătura cu misiunea de a propovădui

4. Preoţia rugăciunii atotbiruitoare

Cap. V. Trimiterea Sf. Apostoli la propovăduire

1. Destinaţia universală a Evangheliei-autorul arată faptul că Evanghelia este o propovăduire ce trebuie să ajungă la auzul tuturor oamenilor, indiferent de neam, grad de cultură ori stare socială-apoi ne sunt aduse în prim-plan cele mai importante mărturii scripturistice din care derivă universalitatea Evangheliei:

14

(Mt. 5, 14)"Voi sunteţi lumina lumii...". Aici cuvântul lume este tradus prin grecescu "kosmos", care în limba elină înseamnă lume, univers

(Mt. 8, 11)"Zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masa lui Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în mpărăţiaȊ cerurilor."Prin indicarea punctelor cardinale Mântuitorul exprimă plastic, metaforic, întreg pământul

(Mc. 13, 36-38) Parabola neghinei:" Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul Omului, iar ţarina este lumea". Prin cuvântul lume, Mântuitorul le descoperă Sf. Apostoli aria în care trebuie să ajungă predica lor (p. 99)

(Mc. 13, 10) "Mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile."

2. Sf. Apostoli în faţa poruncii de a propovădui Evanghelia în toată lumea -Părintele S. Verzan observă foarte bine porunca aceasta nu a fost transmisă Sf. Apostoli decât în clipa în care aceştia au atins cea mai înaltă treaptă a formării şi maturizării lor prin primirea preoţiei apostolice, şi prin încredinţarea totală de realitatea nvieriiȊ Domnului Hristos-aşadar, porunca le-a fost dată de Domnul în cele 40 de zile între nviere şi nălţare, mai precis cu puţin înainte de nălaţarea la cerȊ Ȋ Ȋ

(p.101)-este absolut necesar să observăm modul foarte atent în care Mântuitorul formulează această poruncă. Apostolii trebuiau conştientizaţi de actualitatea nevoii de plecare a lor la neamuri.

15

Evanghelia trebuie răspândită în lume acum şi nu mai târziu, încă din timpul vieţii Apostolilor-Mântuitorul adoptă trei formulări diferite:1.) (Mt. 28, 19-20) "Mergând, învăţaţi toate neamurile...." Aici se are în vedere elementul etnic, ca primitor şi temei al propovăduirii2.) (FA 1, 8) "El a zis către ei: Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi şi mi veţi fi Mie martori în Ierusalim, şi în toată Iudeea şiȊ în Samaria şi până la marginea pământului." Aici se are în vedere aria geografică, punctul de plecare (Ierusalimul) şi limita "marginea pământului"3.) (Mc. 16, 15) "Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura."-expresia "toată făptura", este în viziunea autorului cea mai cuprinzătoare, neexcluzând nici o persoană de la dreptul de a primi Evanghelia

Cap. VI: Propovăduirea Evangheliei în epoca apostolică

1. Preliminarii

2. ntemeierea Bisericii din Ierusalim- operă a Sf. ApostoliȊ-în acest subcapitol autorul face o expunere pe larg, foarte riguros argumentată scripturistic, a ceea ce s-a întâmplat în ziua Cincizecimii la Ierusalim-o noutate ar fi ipoteza propusă de manuscrisul Bezae Cantabrigiensis, versiunea occidentală a Fatelor Apostolilor, manuscris în care, spune S. Verzan, se menţionează că nu doar Sf. Petru a predicat în acea zi, ci că doar el a fost cel dintâi.

16

-aşadar, acea zi a fost una a propovăduirilor multiple la Ierusalim, Apostolii predicând în diferite zone ale cetăţii-concluzia autorului este aceea că:a).- pe de o parte ziua Cincizecimii este momentul în care Apostolii preiau asupra lor lucrarea propovăduirii Evangheliei pe care o săvârşesc în chip desăvârşit, pentru că din această zi, fiecare dintre ei va beneficia de o permanentă asistenţă din partea Sfântului Duhb.)- pe de altă parte este este ziua în care Sf. Apostoli fac dovada capacităţii lor de a întemeia Biserica istorică, una din îndatoririle lor fundamentale (p. 113)

3. Dezvoltarea şi organizarea Bisericii din Ierusalim-autorul acestei lucrări insistă asupra vieţii Bisericii din Ierusalim plecând de la o realitate istorică incontestabilă, şi anume aceea că, în perioada de început totţi cei 12 Apostoli au contribuit activ la dezvoltarea şi viaţa Bisericii din Ierusalim. Printre aceştia era bineînţeles şi Sf. Ap. Andrei;-aşadar, doar studiind cu atenţie toate aspectele legate de viaţa Bisericii de aici, vom putea cum s-a format el ca misionar creştin într-o şcoală în care fiecare dintre ei erau şi dascăli şi ucenici, învăţând unul de la celălalt şi toţi de la fiecare (p. 115)-vedem astfel că:

Sfinţii Apostoli răspundeau întrebărilor celor care au crezut în propovăduirea lor

elaborau regulile ce reglementau viaţa duhovnicească şi programul zilnic al creştinilor

săvârşeau semne şi minuni prin modul în care au reuşit să pună în aplicare principiul

proprietăţii în comun a bunurilor, ei fiind gestionarii acestor bunuri, ei au făcut misiune. n ce mod? Ȋ

17

-păstrarea şi aprofundarea unei vieţi creştine liniştite, fără conculsii şi nemulţumiri garanta progresul misionar al Bisericii în epocă-viaţa creştină exemplară de la Ierusalim era un factor misionar deosebit de important

4. Şcoala de slujitori şi misionari creştini de la Ierusalim-autorul S. Verzan, intuind modul de gândire al multora dintre noi, spune că Sf. Apostoli nu au acţionat deloc aşa cum ne-am fi aşteptat noi-presaţi de directivele poruncite de Mântuitorul, propovădui la toate neamurile, până la marginea pământului, în toată lumea, la toată făptura, Apostolii, în concepţia noastră, ar fi trebuit să se grăbească să termine de predicat la Ierusalim, apoi în Samaria şi Iudeea, şi imediat la păgâni-însă ei au preferat altceva. Au creat în Ierusalim cea mai puternică Biserică, oferindu-i o organizare solidă, un program, astfel încât, creând un prototip, ea avea să devină o Biserică misionară-mai mult în această Biserică ei au creat o şcoală de misionari creştini, care avea să reprezinte cel mai important pas făcut de Apostoli în îndeplinirea misiunii lor-Sfinţii Apostoli şi-au canalizat forţele pe trei direcţii:

propovăduirea Evangheliei în mediile iudaice şi organizarea ca atare a Bisericii

organizarea propovăduirii în Iudeea, Samaria, Galileea şi peste graniţe mai apoi

organizarea şi funcţionarea neîntreruptă a şcolii de misionari creştini din Ierusalim (p. 128-129)

18

-dintre aceşti misionari autorul aminteşte pe Barnaba, pe cei 7 diaconi, pe creştinii care au fugirt de frica prigoanei dezlănţuite de Saul ş.a.-mulţi dintre ei aveau să îi însoţească pe Apostoli în călătoriile lor misionare

C.) PARTEA A DOUASf. Ap. Andrei şi întemeierea Bisericii din Sciţia Mică

Cap. VII: Propovăduirea Evangheliei în S. Mică

1. Argumente şi temeiuri nou-testamentare- autorul, vrând să demonstreze faptul că Evanghelia a pătruns şi în Sc. Mică, pleacă de la sursa cea mai sigură şi mai adevărată: Sfânta Scriptură. Dar pentru că relatările au un caracter general pronunţat, el apelează si la două surse din Sfânta Tradiţie: Eusebiu de Cezareea şi Sf. Ioan Gură de Aur.-referindu-ne la textele scripturistice le vom menţiona pe cele mai sugestive:

astfel, Sf. Ap. Pavel (I Co. 15, 11) "Ori eu, ori aceia (Sf. Apostoli) aşa propovăduim (cu privire la realitatea nvierii Domnului) şiȊ voi aţi crezut."-tot Pavel descrie condiţia precară a Apostolului misionar: (I Co. 4, 9-13): "Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi Apostolii,

19

ne-a arătata ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte"

autorul aduce ca argument şi prologul Sfintei Evanghelii după Marcu: "Deci, Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei (Apostolii), S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, iar ei, mergând, au propovăduit pretutindeni..." (Mc. 16, 19-20)

şi textul de la Luca este adus ca argument "...Şi mi veţi fi MieȊ martori... în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginile pământului." (FA 1, 8)

gândirea Sf. Ap. Pavel este sugestivă pentru a înţelege modul de a concepe datoria de a propovădui a tuturor Apostolilor. El spune : "Vai mie, dacă nu voi binevesti!" (I. Co. 9, 16)-nici un document nou-testamentar nu face referire la vreun Apostol cum că ar fi încălcat sau ar fi neglijat această misiune fundamentală a propovăduirii, această datorie

-mai departe sunt folosite în argumetare două surse sigure: Eusebiu de Cezareea: "Sf. Apostoli ai Mântuitorului şi ucenicii

lor s-au împrăştiat peste întreg pământul." Sf. Ioan Hrisostom: " l vezi pe Pavel alergând de la IerusalimȊ

până în Spania. Dacă un singur Apostol a străbătut atâta parte a lumii, gândeşte-te cât pământ au străbătut ceilalţi Apostoli." (p. 142)

-este dezbătută apoi afirmaţia lui Eusebiu, cum că Sf. Ap. Andrei i-ar fi revenit spre propovăduire şi zona Sc. Mici, şi se ajunge la concluzia că nu contravine cu absolut nimic adevărurilor exprimate în cărţile Noului Testament. Sunt în perfectă concordanţă. Ariile de misiune ale Apostolilor sunt respectate-la sfârşitul acestui subcapitol S. Verzan, face o remarcă: hotărârile Sinodului de la Ierusalim constituie o etapă deosebit de importantă

20

în ceea ce priveşte impulsionarea propovăduirii la neamuri, precum şi repartizarea misionarilor în lumea păgână (p. 149)

2. Lucrarea misionară Sf. Ap. Andrei- în acest subcapitol avem expuse mărturii din operele scriitorilor bisericeşti, dar şi din izvoare aghiografice, care de altfel, sunt foarte generoase în ceea ce priveşte furnizare de informaţii cu privire la predica Sf. Ap. Andrei-argumentele cele mai bune în favoarea răspândirii creştinismului pe teritoriul Sc. Micide către însuşi Sf. Andrei sunt considerate de către Pr. Sabin Verzan a fi: 1. Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, I, 1-3 : "Sf. Apostoli ai Mântuitorului nostru şi ucenicii lor s-au împrăştiat în toată lumea; lui Toma, după tradiţie, i-a căzut ţara parţilor, lui Andrei Sciţia, lui Ioan Asia, unde şi-a petrecut viaţa până ce a murit la Efes. Petru pare să fi predicat iudeilor răspândiţi în Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia şi Asia, pentru ca, până la urmă, să ajungă la Roma, unde, la dorinţa lui, a fost răstignit cu capul în jos. Ce să mai spun de Pavel, care, după ce plinise Evanghelia lui Hristos, din Ierusalim şi până în părţile Iliriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea sunt arătate de Origen în cartea a-III-a a Comentariilor asupra Genezei." (p. 174)-una dintre problemele ridicate de acest text ar fi aceea că este greu să ne dăm seama mai exact despre care Sciţie este vorba. Existau pe atunci Sciţia Mare (sudul Ucrainei de astăzi), dar şi Sciţia Mică (Dobrogea de astăzi). -în concepţia autorului problema este simplu de rezolvat. Nu are importanţă foarte mare dacă este vorba de Sciţia Mare sau Mică,

21

deoarece misiunea Apostolului trebuie înţeleasă în sens maximal.(p. 179). Adică, dacă a venit într-una din cele două Sciţii, în mod automat a trecut şi în cealaltă, deoarece mandatul său era acela de a propovădui în Sciţia întreagă.

2. Ipolit Romanul (+235): "Andrei a vestit (Evanghelia) sciţilor şi tracilor. El a fost răstignit la Patras în Ahaia."

3. Sinaxaryum Ecclesiae Constantinopolitanae (probabil sec. X): " După nălţarea Doomnului la cer s-a tras la sorţi, unui ApostolȊ căzându-i o ţară, altuia alta spre propovăduirea Evangheliei, astfel încât lui Andrei i-a căzut toată regiunea Bitiniei şi Pontului, provinciile romane Tracia şi Sciţia, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (în Crimeea)." (p. 184)

4. O variantă mai lungă a aceluiaşi sinaxar: "Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorţi Bitinia, părţile Pontului Euzin şi ale Propontidei (Marea de Marmara cu cetăţile Calcedon şi Bizanţ), Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada (Grecia centrală), Ahaia (Peloponezul) şi cetăţile Amissos, Trapezunt, Heracleea Pontului şi Amartris." (p. 184)

5. Istoricul Nichifor Calist: "După ce Apostolul Andrei a predicat în cetăţile Pontului stâng locuit de greci, romani şi geto-daci, trecând prin Tracia, a venit la Bizanţ, de aici coborând prin Macedonia şi Tesalia, a ajuns în oraşul Patras din Ahaia (Grecia), aproape de golful Sepanto, fiind răstignit pe o cruce în formă de X, care, până azi, se numeşte Crucea Sf. Andrei."

22

-tot aici autorul lucrării doreşte să reconstituie itinerariul urmat de Sf. Ap. Andrei în activitatea sa de propovăduire, pe o arie extraordinar de mare, la capătul căreia, în mod sigur, se va fi aflat şi Sciţia Mică, Dobrogea de azi.-el pleacă de la premisa că Sf. Andrei nu putea pur şi simplu să ignore zonele deja creştinate, Bisericile din Asia Mică, pe care le întemeiaseră ceilalţi Apostoli, mai ales Sf. Ap. Pavel. n drumul săuȊ către ţara sciţilor va fi vizitat şi aceste comunităţi ăîntărindu-le. -astfel, el a fost mai întâi în Galatia, apoi în Bitinia, Pont, Pisidia, Lycaonia, Frigia, Isauria, Troa, Macedonia, Tracia, Moesia şi Sciţia Mică.

-o altă idee scumpă autorului este aceea că Sf. AP. Andrei a predicat conform modelului misionar pe care-l cunoaştem de la Sf. Ap. Pavel. Coordonatele acestui model sunt:

propovăduire kerigmatică maximă răspândire a Evangheliei discipoli

-Sf. Ap. Andrei, în mod cert, nu a călătorit niciodată singur-Epifanie Monahul (sec. IX) în Viaţa, faptele şi sfârşitul Sfântului Ap. Andrei: "Luându-şi discipolii săi, Andrei a mers în Frigia Pacatiana, iar de aici a mers în Moesia la Odyssopolis (Varna de azi), iar după câteva zile l-a pus episcop pe Apion" sau Amplias, dacă ar fi să luăm în considerare numele dat de Sinaxarul Bis. Constantinopolitane (p. 193)-alţi ucenici amintiţi: Stahis, episcop la Bizanţ şi Urban, în Macedonia. -atât Amplias, cât şi Stahie şi Urban sunt amintiţi între cei 70 de ucenici ai Mântuitorului.

23

24