UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”

Lucrare de seminar la Teologie Morala

Tema: Rugaciune la Sfantul Teofan Zavoratul

Autor: Basangeac Ion

student anul III grupa 1

Bucureşti

2015

Planul Lucrarii:

1. Introducere

2. Viata sfantului Teofan Zavoratul

3. Sfantul Teofan despre rugaciune

4. Inchiere

5. Bibliografie

Introducere

Dumnezeu este creatorul lumii, Dumnezeu a creat cerul si pamantul, lumina si

intunericul, luna si soarele, animalile si tote fiintile de pe acest pamant, Dumnezeu este creatorul

intregului univers.

Dumnezeu a creat toate, si a vazut ca este bine, si in ultima zi a creatiei el a creat omul, la

creat dupa chipul si podoaba Sa, la facut stapan peste toate, dand posibilitatea dea fi aprope de

Sine in Rai. Iar omul prin cadere in pacat a pierdut aceasta posibilitatea, fiind nevoit apoi sa duca

o viata grea prin rezistenta si lupta cu tot ce il inconjoara. Dupa caderea in pacat a stramosilor

nostri majoritatea oamenilor au inceput sa se indeparteze de Dumnezeu, incepand sa uite de

Creatorul sau, pacatul si viata trupeasca a luat putere a supra lor, uitand de scopul sau pe acest

pamant, si doar o mica parte de oameni incerca sa fie cat mai aproape de bunul Dumnezeu, sa

traiasca o viata cat mai curate, sa traiasca in rugaciune si comuniune cu Dumnezeu. Cu cadearea

in pacat a stramosilor, pacatul a fost mostenit de toti oamenii, acesta indepartandune de Creator,

si doar lupta cu pacatul printr-o viata de exemplu a celor ce ne inconjara, prin post si ascultare, si

cel mai important, prin taina pocaintei si rugaciunea curata catre bunul Dumnezeu, putem fi cat

mai aproape de El.

In aceasta lucrare, sau mai bine zis recenzie, doresc sa vorbesc despre rugaciune, despre

rugciunea in viziunea unui mare sfant si pustnic rus, Teofan Zavoratul.

Viata sfantului Teofan Zavoratul

Sfantul Teofan sa nascut intr-o familie de preot, fiind botezat cu numele Gheorgii,

studiili sale lea inceput la o şcoală religioasă din Livni, din 1829 a fost admis la Seminarul Orel,

la finalizarea seminarului in 1837 ca cel mai bun student, a fost trimis la Academia Teologica

din Kiev.

La 15 februarie 1841 în Kiev, de catre rectorul Academiei din Kiev, epicopul de Cernigof

Ieremia (Soloviov), a fost tuns calugar cu numele Teofan, imbracand haina monahala. La 7

aprilie, in acelaşi an a fost hirotonit irodiacon, 7 iunie - ieromanah. La finalizarea academiei a

fost numit profesor de limba latina, de catre rector.

La 7 decembrie 1842 a fost numit inspector la siminarul Teologic din Novgorod, la 18

decembrie aceluiasi an i sa aprobat gradul de Maestru in Teologie.

La 21 august 1847 a fost numit membru al misiunii ruse ecleziastice în Ierusalim,

condusă de Arhimandritul Porfir (Uspensky), la 3 mai 1854 , misiunea a fost retrasă în legătură

cu războiul din Est, înapoi intorcanduse prin Europa. La întoarcerea în Rusia, este numit

profesor la Academia Teologică din Sankt Petersburg.

La 14 aprilie 1855 a fost ridicat la rangul de arhimandrit, la 15 septembrie - fiind numit

Rector a Seminarul Teologic din Olonetk. La 21 mai 1856 a fost numit paroh al bisericii

ambasadei ruse la Constantinopol. la 1 iunie 1859, in Catedrala Sfânta Treime din Lavra

Alexandar Nevsky ,a fost hirotonit ca episcop al eparhiei Tambov de catre Mitropolitul Grigorie

(Postnikov), la data de 22 iulie 1863 numit Episcop din Vladimir, unde a fondat scoala teologica

pentru fete.

În 1866, episcopul - surprizator pentru toti ce il inconjurau şi membrii Sinodului - a depus

o ceree la Sfântul Sinod de a se retrage din scaunul Episcopal, dar sa i se dea voie sa locuiasca in

schitul "Vishenskii" din eparhia Tambovului. De aceasta cerere iniţial a fost surprins şi

nemulţumit Mitropolitul de Sanct-Petersburg Isidor (Nicholas) şi Mitropolitul Filaret al

Moscovei (Drozdov).

În scrisoarea sa către Mitropolitul Isidor din 30 mai 1866, episcopul Teofan a explicat

motivele şi motivaţiile sale, unde scria: “….Eu caut liniste, ca să ma pot preda preocupărilor de

suflet care le doresc, ci nu din neascultare”, “intenţia esenţiala fiind că sa fie si rodul muncii

folositor pentru Biserica lui Dumnezeu. Am in gand a sluji Bisericii lui Dumnezeu, doar in alt

mod....”. Cererea a fost acordata pe 17 iunie aceluiasi an. În 1872 episcopul Teofan sa retras in

singuratate (затвор), unde a petrecut restul vietei, la 6 ianuarie 1894, in sărbătoarea de

Bobotează, episcopul Teofan a trecut la Bunul Dumnezeu.

In 1988, la Consiliul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse consacrat la 1000 de ani de

creştinism în Rusia, Teofan Zavoratul a fost canonizat ca sfant.

Pe parcursul vietei sale sfantul Teofan a scris numeroase lucrari, care au o mare valoare

pentru studiul teologic, aceste lucrari pot fi impartite in doua parti, prima parte fiind pana la

1872, si a doua, lucrarile scrise in zatvor (singuratate), in aceasta pereoada avem o lucrare foarte

importanta, care se numeste “ cele patru cuvinte despre rugaciune”.

Sfantul Teofan despre rugaciune.

Lucrarea Sfantului Teofan Zavoratul este in forma unei omelii, si este compusa din patru

cuvintari, sau mai bine zis scrisori. Prima dintre acestea fiind scrisa in ziua praznicului “Intrarea

în Templu a Sfintei Fecioare Maria”, avand forma unei predici.

In aceasta sarbatoare Sfantul Teofan gaseste ca necesetate aceasta cuvantare despre

rugaciune, rugaciunea fiind principala si ce mai importanta parte a templului, a cultului.

Templul(Biserica) fiind locul de rugaciune si de dezvoltarea acestei calitati in sine. Sfantul

Teofan spune: “Pentru noi intrarea în Templul1 este intrarea in spiritul de rugăciune. Si Inima

omului Domnul a binevoit a o numi Templu al Sau, intrand cu gandul, stam in Fata Lui, si prin

rugaciune ne inaltam catre El, asemenea la fimiam.”

In aceasta lucrare, sau mai bine zis prezentare a rugaciunei, Sfantul Teofan incearca sa

expuna cateva reguli de a savarsi rugaciunea, punand mare accent pe faptul ca rugaciunea in

viata crestinului trebue sa fie pe primul loc. Sfantul Teofan, face compratie cu zicala “un secol

treaesti, un secol inveti”2, zicand, daca un secol intreg esti despus pentu un studiu, cu ata mai

mult trebue sa fii dispus pentu rucaciune, aceasta trebuind sa fie neintrerupta, prin aceasta el

transormand aceasta zicala, “un secol traesti, un secol te rogi”.

Sfantul Teofan, ca or ce parinte, in lucrarile sale pune accentul pe sfanta Scriptura si

sfintii parinti, acestea reprezentand penru el o mare autoritatea. In lucrarea sa el ne aminteste

noua ca in vechimi sfintii parinti, cand se intilneau dupa un timp indelungat; “Ei nu intrebau

ce mai faci, sau cum merg treburile, ei nu intrebau despre sanatate si alte treburi, ei intrebau in

primul rand depre rugaciune, intreband; cum stai cu rugaciunea? Sau , cum “functioneaza”

rugaciunea? Functiunea rugăciuneii, avea un semn de viaţă spirituală,- şi ei o numiau suflare

de duh.- Exista suflare în organism - organismul trăieşte - respiraţia se opreste - se opreşte

viaţa. La fel este si in duh. Există rugaciune - duhul este viu (traeste), nu exista rugăciune - nu

exista nici viaţa în duh.” Prin aceste cuvinte Sfantul Teofan ne arata, ca viata spirituala nu poate

sa exsiste fara rugaciune, sa duci o viata buna, sa faci fapte bune sa traiesti doar dupa propria

constiinta nu e suficienta pentru o viata spirituala, pentru o viata cu adevarat in Hristos, Sfantul

Teofan prin aceste cuvinte pune la baza ori carui fapte bune rugaciunea, aceasta fiind cheia

mantuirii.

Insa, Sfantul Teofan ne spune ca nu tot ce vedem noi in biserica azi se poate de numit o

rugaciune, “sa stai in fata icoanei si sa faci metanii, asta inca nu este o rugaciune, ci doar

1 Aici sfantul Teogan se refere la praznicul Intrararii în Templu a Sfintei Fecioare Maria2 “Век живи, век учись”- zicala ruseasca - presupune viata un studiu neincetat.

atributiile unei rugaciuni, rugăciunea în sine este apariţia în inimile noastre, unul după altul a

sentimentelor evlavioase faţă de Dumnezeu, - sentimentul de smirenie, mulţumire, laudă,

iertare, supunerea faţă de voinţa lui Dumnezeu, etc.”...” Toata preocuparea noastra trebuie să

fie de acea ca in timpul rugaciunei noastre “.

Sfantul Teofan, in lucrarea sa, accentuaza mult modul cum trebue sa ne rugam, si modul

de a ne pregati inaintea rugaciunei, pentru el nu exista rugaciune curata fara a ne pregati pentru

aceasta, pentru a intalege ce dorim sa facem, nu doar sa le rostim din carte ca un simplu ritual.

Sfantul Tefan ne spune: “ inainte de a incepe rugaciunea, de diminiata sau seara, stai putin,

plimbate, si incearca in acest timp sa trezesti mintea, distragi-o de la toate treburile şi

subiectele lumesti. Apoi gandeste, cine este Acela, Cui te adresezi tu in rugaciunea ta, si cine esti

tu, care doresti acum sa adresezi rugaciunea ta catre El”… “ In aceasta consta pregatirea,- cu

evlavie a sta in fata Domnului,- mica, dar nu putin importanta”. Prin aceste cuvinte a sfantului

Teofan, putem intelege ca o rugaciune “buna”, trebue sa aiba si un bun inceput, acesta facand

mult.

In afara de buna pregatire pentru o rugaciune, sfantul Teofan pune mare accent pe pravila

si canonul zilnic, acesta jucand un rol foarte important pentru viata noastra spirituala. El

considera ca pentru o viata in rugacine e neaparat sa urmezi trei pasi;

1) Sa ai o pravila, canon zilnic, cu binecuvantarea duhovnicului tau, nu foarte mare, asa

ca sa poti so savarsesti fara graba, si sa nu fie pentru tine in greutate.

2) Inainte de a te ruga, in timpul liber, studiaza fiecare cuvant a rugaciunilor care le citesti

zilnic, pentru a intelege mai bine si a putea sa te didici complet in timpul rugaciunei Domnului,

fara a te mai gandi la fiecare cuvant in parte.

3) Cand te rogi, incearca sa te concentrezi de la inceput, concentreza-ti mintea si

gandurile, ca in timpul rugaciunei sa nu piarzi gandurile, iar daca se intimpla sa o scapi,

straduestete sa o aduci inapoi. Caci rugaciunea nu este doar o adresare catre Domnul, dar si o

lupta continuo cu sine insusi si cu patimile tale.

La fel Sfantul Teofan, pune mare accent nu numai in pregatirea de a savarsi rugaciunea,

dar si a o termena si incheia corecta, fara graba. “Dupa ce ai terminat rugaciunea, nu incepe

imediat treburile lumeste, dar ca si la inceput, satai putin, plimbate si gandestete, ce sa

intimplat cu tine acum, incercand sa pastrezi acel sentiment al rugaciunei pe toata ziua”.

Sfantul Teofan compare inima omului cu un vas plin cu apa, care se ravarsa mereu, la fel

si inima omului care este umpluta de rugaciune trebue sa se reverse rugaciunea si dragostea fata

de Dumnezeu neincetat.

In descrierea sa, el ne vorbeste noua despre trei tipuri de rugaciune:

1) Este cel mai raspandit tip de rugaciune, acesta fiind citire rugaciunelor din carte,

citire rugaciunilor scrise de sfintii parinti. La acest tip de rugaciune este cel mai des

folosit, fiind accesibil ori carui crestin.

2) Este rugăciunea mintii, atunci când mintea noastra se inalta la Dumnezeu, cand se

dedica lui Dumnezeu şi apeleaza din toata inimia la El. Acest tip de rugaciune este

mai complicat pentru multi oamenei, si fiind mai mult accesibel calugarilor, acestea

dedicanduse Domnului toata ziua.

3) Acest tip de rugaciune, dupa sfantul Teofan este cel mai inalt, in acesta primile doua

tipuri servesc doar ca introducere in adevarata rugaciune. Acesta fiind, adresarea

gandului sau catre Domnul incontinua, chear si cand dormi, Dumnezeu fiind

principalul obiect a gandului omului. Aceasta rugaciune neincetata fiind insotita de

un “foc” in suflet, o flacara care te indruma numai catre bunul Dumnezeu.

Sfantul Teofan, ne da noua ca exemplu cuvintele Mantuitorului ; “Privegheti si va rugati,

ca sa nu intrati in ispita”.3 Prin aceste cuvinte a Mantuitorului putem bine intelege ca

rugaciunea nu este doar o simpla formalitate, care se face de cate va ori pe zi, rugaciunea este o

intreaga traire, in rugaciune crestinul traieste si se mantueste, prin rugaciune crestinul se apropie

de Dumnezeu. Prin aceste cuvinte putem intelege ca rugaciune trebuie mereu sa ne insotiasca si

sa ne daie viata, precum ne da viata rispiratia si bataia inimii.

Dar cu toate acestea, Sfantul Teofan ne aminteste noua ca e imposibil sa ajungi la

rugaciunea inimii, fara safarsirea si altor vartuti, acestea facand parte din intreaga viata spirituala

a crestinului, combinand acestea impreuna.

Pana aici am incercat sa expun pe scurt principalile idei despre rugaciune la sfantul

Teofan Zavoratul, toate cele patru cuvantari a sfantului Teofan, cum am spus si mai sus sunt in

forma unei predici, toate avand contiunt de indrumare si sfatuire cum mai bine a parcurge

rugaciunea, cum mai bine a se adresa catre bunul Dumnezeu. Lucrarea sa sfantul Teofan o

inchee cu cuvintele; Sa va ajute Dumnezeu in aceasta (in rugaciune)! Amin!

3 Matei 26,41

In incheiere

Si in incheiere doresc sa expun un mic pasaj a sfantului Teofan despre rugaciunea in

Biserica din cuvintarea lui, acest pasaj fiind foarte furmos, si folositor pentru or ce crestin pentru

a creste propria cunostinta in domeniul cel mai important, in domeniul rugaciunei;

“Сe este rugăciunea? Rugăciunea - este inaltare mintei şi a inimei catre Dumnezeu,

este o jertfă de laudă şi de mulţumire lui Dumnezeu, in care cerem bunurile care ne sunt

necesare, spirituale şi fizice. Esenţa a rugăciunei, prin urmare, este o inaltare a mintei(gindului)

si a inimei catre bunul Dumnezeu. Mintea devine constienta in inima si sta in fata lui Domnezeu

si, umpluta de veneraţie începe să deschida inima înaintea Lui. Aceasta fiind rugaciunea de

minte! Dar asa trebue sa fie fiecare rugaciune. Rugaciunea externa, cea de acasa sau din

biserica, ii da doar un cuvant, sau forma; iar sufletul, sau esenta de rugăciune fiecare o poarta

in el însuşi, în mintea şi inima sa. Întregul rit din biserica noastră, toate rugăciunile, sunt grele

pentru un uz casnic, acestea fiind umplute de adresare catre Dumnezeu. Dar, cel care este un

pic atent, nu poate sa scape de această transformare duhovnoceasca, de adresarea intregii minti

catre bunul Dumnezeu, nesimtirea acetei adresari, transformari si apropiere de Dumnezeu poate

fi numai atunci cand suntem neatenti complet la ceiea ce se savarseste in timpul respectiv in

sfanta Biserica.”

Bibliografie

1. Episcopul TEOFAN, Patru cuvinte despre rugaciune, editura a seasa a

manastirei sfantul Pentelimon din Athos, Moscova,1912.

http://www.wco.ru/biblio/books/feofanz11/Main.htm