rudolf steiner - christos Şi sufletul uman.doc

114
Rudolf Steiner CHRISTOS ŞI SUFLETUL UMAN TREPTELE ADEVĂRULUI Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent şi interactiv atât mistica înaltă bazată pe experienţe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât şi gândirea riguros ştiinţifică despre spirit, prin opoziţie cu tendinţele materialismului dominant în secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoaştere prin contestarea existenţei acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptăţit pe R. Steiner să afirme: „Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înţelege ce este materia". Pentru a sintetiza conţinutul de idei al antroposofiei sau ştiinţei despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realităţi materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice realitate spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie în lumea materială". Întreaga evoluţie, mai întâi biologică şi apoi social-istorică, a umanităţii este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoaşterea directă a resorturilor spirituale ale umanităţii, ca şi cunoaşterea exterioară a materiei, se obţine numai prin eforturi susţinute de perfecţionare a structurilor noastre sufleteşti şi spirituale, pentru a deveni apţi şi demni de dezvoltarea conştientă şi responsabilă a relaţiei omului cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoaşterii de sine, fapt necesar pentru evoluţia viitoare a omenirii. Atât cunoaşterea de sine cât şi înţelegerea coerentă a lumii interioare şi a ambianţei telurice şi cosmice se pot dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar şi în lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o fiinţă dublă, cu problematică cosmică şi problematică terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a acestora. În consecinţă, antroposofia este ştiinţa despre spirit care ne dă posibilitatea înţelegerii raţiunii de a fi a structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii sensibile, precum şi a înlănţuirii acestora în timp şi spaţiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase", cum încearcă să denigreze unele scrieri mişcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forţelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relaţiile individuale şi de grup. Există, în prezent, antroposofi aparţinând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârşit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înţelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluţie cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani. Antroposofia nu este teorie, ci cunoaştere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele şi a elaborat soluţii valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecinţele tuturor situaţiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoaşterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), 1

Upload: florine

Post on 19-Nov-2015

258 views

Category:

Documents


8 download

TRANSCRIPT

Un exerciiu pentru activarea viziunii karmice

Rudolf SteinerCHRISTOS I SUFLETUL UMANTREPTELE ADEVRULUI

Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (18611925), personalitate complex, dotat cu capacitatea de a dezvolta n mod consecvent i interactiv att mistica nalt bazat pe experiene interioare care l-au condus la cercetri aprofundate n lumea spiritual, ct i gndirea riguros tiinific despre spirit, prin opoziie cu tendinele materialismului dominant n secolul al XIX-lea i prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmrea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoatere prin contestarea existenei acestuia n Univers, ceea ce l-a ndreptit pe R. Steiner s afirme: Tragedia materialismului const n faptul c nu poate nelege ce este materia".

Pentru a sintetiza coninutul de idei al antroposofiei sau tiinei despre spirit vom porni de la un principiu de baz formulat chiar de Rudolf Steiner: Oricrei realiti materiale din Univers i corespunde ceva spiritual i orice realitate spiritual din Univers primete la un moment dat expresie n lumea material". ntreaga evoluie, mai nti biologic i apoi social-istoric, a umanitii este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoaterea direct a resorturilor spirituale ale umanitii, ca i cunoaterea exterioar a materiei, se obine numai prin eforturi susinute de perfecionare a structurilor noastre sufleteti i spirituale, pentru a deveni api i demni de dezvoltarea contient i responsabil a relaiei omului cu lumea spiritual n toat puritatea indispensabil acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei const n deschiderea cilor cunoaterii de sine, fapt necesar pentru evoluia viitoare a omenirii. Att cunoaterea de sine ct i nelegerea coerent a lumii interioare i a ambianei telurice i cosmice se pot dobndi prin studiul scrierilor antroposofice, ntruct logica riguroas a expunerilor ofer gndirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar i n lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o fiin dubl, cu problematic cosmic i problematic terestr, avnd sarcina realizrii sintezei superioare a acestora.

n consecin, antroposofia este tiina despre spirit care ne d posibilitatea nelegerii raiunii de a fi a structurilor i evenimentelor aparinnd lumii sensibile, precum i a nlnuirii acestora n timp i spaiu. Ea nu este o fundamentare teoretic pus la ndemna unei secte religioase", cum ncearc s denigreze unele scrieri micarea antroposofic, ci reprezint calea spiritual de valorificare concret a forelor de iubire aduse de Hristos pe Pmnt, att de necesar ntr-o perioad n care dezbinarea ntre oameni se manifest n toate relaiile individuale i de grup. Exist, n prezent, antroposofi aparinnd celor mai diferite confesiuni religioase care consider c au gsit, n sfrit, n antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil s creeze baza pentru o nou deschidere spiritual ctre lume, prin nelegerea corect a momentului-cheie pentru ntreaga evoluie cosmic pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.

Antroposofia nu este teorie, ci cunoatere vie, ceea ce se reflect n faptul c a pus toate premisele i a elaborat soluii valoroase n diferitele domenii aplicative marcate de consecinele tuturor situaiilor de criz caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevzut cu 8-9 decenii n urm. Astfel, pe baza cunoaterii aprofundate a omului (antropologia antroposofic), Rudolf Steiner, colaboratorii i urmaii si au elaborat principiile i metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiiei sociale, au dat natere unui impuls original n arhitectur etc. Putem conchide c antroposofia este totodat o cale de cunoatere obiectiv, o cale de autocunoatere i o cale de via. Ea este prelungirea n Eul omului actual a activitii lui Hristos, a Logosului care a acionat de la nceputul existenei Universului.

Micarea antroposofic, care s-a separat din micarea teosofic, s-a dezvoltat independent, i numai n mod eronat sau abuziv este asociat cu alte curente i organizaii actuale. Ea deschide perspective luminoase educaiei pentru libertate, iubirii dintre oameni i colaborrii cu natura, iar spiritualitatea romneasc, constitutiv cretin i cu o larg deschidere spre nelegerea integrrii omului n Cosmos, este o matrice gata pregtit pentru receptarea i dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA

CHRISTOS I SUFLETUL UMAN

CONFERINA I

Norrkping, 12 iulie 1914

Prietenii notri din Norrkping i-au exprimat dorina s tratez la aceast ntlnire un subiect ce se refer la fiina care, n domeniul tiinei spiritului, ne este cea mai important dintre toate i cea mai aproape: fiina lui Christos. Pentru a rspunde acestei dorine mi-am propus s v descriu nsemntatea acestei triri a entitii lui Christos n sufletul uman. Vom avea astfel prilejul s vorbim din punctul de vedere al tiinei spiritului despre importana cea mai omeneasc, a spune, a cretinismului, depre acel aspect care merge cel mai direct la inim.

Sufletul uman! Pentru a-l desemna n sensul tiinei spiritului avem un cuvnt care nu-l cuprinde n totalitate, dar care, pentru fiinele pmnteti ce suntem, ptrunde sufletescul la limitele sale largi: este monosilaba eu. Entitatea eu coincide n fond, ct suntem pe Pmnt, cu sufletul nostru. Cnd rostim cuvntul eu, ne aducem aminte imediat c prin aceast entitate desemnm unul din cele patru mdulare ale naturii umane. Spunem, n adevr, c fiina omeneasc are patru mdulare constitutive: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral i eul. La nceputul studiului nostru va fi de ajuns s ne aducem aminte c acest corp fizic, legile sale i natura sa nu se pot explica prin ceea ce este mediul nostru pmntesc actual. tim c pentru a nelege corpul fizic trebuie s urcm la cele trei ncorporri precedente ale Pmntului nostru, ncorporarea Saturn, Soare i Lun. tim c ntr-un trecut infinit ndeprtat, n timpul ncorporrii saturniene a Pmntului nostru, acest corp fizic dobndise deja principiul su; tim apoi c, n timpul ncorporrii Soare, corpul eteric i-a aflat principiul su, iar n timpul ncorporrii Lun, corpul astral. i ce este de fapt evoluia noastr pmnteasc dac nu o succesiune de faze i epoci care i permit eului s se realizeze n toat plenitudinea sa!

Putem spune: Aa cum corpul fizic, la captul evoluiei saturniene, atinsese un anumit stadiu foarte important pentru el, aa cum corpul eteric atinsese i el un punct esenial al dezvoltrii sale la sfritul evoluriei Soare, iar corpul astral la sfritul evoluiei Lun, tot aa eul nostru, la sfritul evoluiei Pmnt, va ajunge la un punct foarte important al evoluiei sale. Mai spunem i c eul nostru i continu aceast dezvoltare prin intermediul a trei mdulare sufleteti: prin sufletul senzaiei, sufletul raiunii sau afectivitii i sufletul contienei. Toate lumile delimitate de aceste trei mdulare sufleteti au i ele ceva de-a face cu eul nostru. Aceste trei mdulare sufleteti sunt cele care i-au pregtit n cursul evoluiei noastre pmnteti cele trei mdulare exterioare, corpul fizic, eteric i astral, i care se vor dezvolta ntr-un anumit fel n continuare n epoci de cultur ulterioare, n perioada postatlantean, adaptndu-se la corpul astral, corpul eteric i corpul fizic, nct Pmntul s se poat pregti pentru trecerea la faza de evoluie jupiterian.

n accepiunea cea mai larg a termenului, am putea spune c evoluia omului n cursul perioadei pmnteti este evoluia sufletului su. S-ar putea spune: Cnd a luat natere Pmntul, atunci a nceput i n om s se trezeasc sufletescul dup anumite legi. Mai nti el a lucrat la nveliurile exterioare ale fiinei umane, apoi efortul su s-a ndreptat asupra lui nsui, iar acum se pregtete s lucreze din nou la aceste nveliuri exterioare pentru ca s poat avea loc faza jupiterian. Nu trebuie pierdut din vedere ce trebuie s devin omul n sufletul su n timpul evoluiei pmnteti. El trebuie s devin ceea ce se poate desemna prin expresia personalitate. Aceast personalitate are ns nevoie mai nti s se bucure de acea calitate pe care o putem numi voina liber; pe de alt parte, are nevoie i de posibilitatea de a descoperi n ea nsi calea care permite s regseti divinul n Cosmos. Pe de o parte voina liber, posibilitatea de a alege ntre bine i ru, frumos i urt, adevrat i fals. Pe de alt parte, nelegerea divinului n aa fel nct el s ptrund n sufletul nostru, s ne simim umplui de el, impregnai n mod liber. Acestea sunt cele dou eluri finale ale dezvoltrii sufletului omenesc pe Pmnt.

i se poate spune c, n vederea acestor eluri, evoluia sufleteasc a omului pe Pmnt a primit dou daruri religioase. Un dar religios este destinat s sdeasc n sufletul omenesc forele care conduc la libertate, la deosebirea adevrului de fals, a frumosului de urt i a binelui de ru. Pe de alt parte, un alt dar religios a trebuit s i fie dat omului n timpul evoluiei pmnteti pentru a sdi n sufletul su germenele prin care sufletul s poat simi n sine, unit cu sine, divinul.

Primul dar religios este cel ce ne apare n mreaa scen de la nceputul Vechiului Testament: Ispita i Cderea. Celui de al doilea i corespunde tot ceea ce nglobm n expresia Misteriul de pe Golgota.

Aa cum Ispita i Cderea au un raport strns cu obria libertii umane, cu puterea de a distinge ntre bine i ru, frumos i urt, adevrat i fals, tot aa Misteriul de pe Golgota are de-a face cu faptul c sufletul uman va putea regsi calea ctre divin. El va ti c n el poate lumina divinul, divinul l poate ptrunde. n aceste dou daruri este cuprins oarecum esenialul evoluiei pmnteti, tot ceea ce sufletul omenesc va fi n stare n cursul acestei evoluii s vieuiasc n adncurile sale profunde, ceea ce ine n modul cel mai strns de fiina i devenirea sa.

n ce raport se afl aceste dou daruri, vieuirea intim a sufletului uman cu esena i devenirea sufletului omenesc?

n loc s v fac o expunere abstract, a vrea s plec de la o observaie n totalitate corect, de la o anumit scen a Misteriului de pe Golgota, aa cum l-a pstrat tradiia istoric i s-a incrustat adnc n inima i sufletul oamenilor i ar trebui s fie i mai incrustat. S admitem c n Christos-Iisus avem naintea noastr acea fiin despre care am vorbit i pe care am caracterizat-o n cursul discuiilor noastre de tiin a spiritului; s admitem deci c n Christos-Iisus avem n faa ochiului spiritual cel mai important lucru ce ne poate aprea nou, oamenilor, din ntreg Universul. Apoi, n faa acestui sentiment, s ne reprezentm strigtele i ura mulimii furioase din Ierusalim, nainte de Rstignire, n momentul Judecii. S ne aducem n faa ochiului spiritual faptul c Sinedriul din Ierusalim consider c este de o importan capital s-L ntrebe pe Christos-Iisus despre raporturile Sale cu Dumnezeu, s-L ntrebe dac El se consider cu adevrat Fiul lui Dumnezeu. S aducem n faa ochiului spiritual faptul c pentru Sinderiu asta nseamn cea mai mare blasfemie pe care a putut-o rosti Christos-Iisus. S ne mai aducem n faa ochilor scena istoric n care poporul url i cere, cu strigte cumplite, moartea lui Christos-Iisus. i s ncercm acum s ne reprezentm ce nseamn de fapt din punct de vedere istoric aceste strigte i aceast ur popular. Ce ar fi trebuit s recunoasc poporul n persoana lui Christos-Iisus? Ar fi trebuit s recunoasc n El fiina care i confer vieii pmnteti sensul i importana sa. Ar fi trebuit s recunoasc Fiina care are ca misiune s mplineasc actul fr de care omenirea pmnteasc n-ar putea regsi drumul care duce la divin. Ar fi trebuit s neleag c sensul evoluiei pmnteti n-ar putea fi aflat fr aceast Fiin. Oamenii ar trebui s elimine din evoluia pmnteasc nsi noiunea de om, dac ar vrea s tearg evenimentul Christos.

S ne reprezentm acum cum mulimea condamn i blestem fiina datorit creia omul pmntesc devine cu adevrat om, cea care i d Pmntului sensul i elul su. Ce vrea s spun asta? Asta nu vrea s spun dect c omenirea atinsese atunci un stadiu al evoluiei sale pmnteti n legtur cu care se poate spune: n cei care la acea vreme, n Ierusalim, reprezentau cunoaterea despre adevrata fiin a omului aceast cunoatere era ntunecat, ei nu tiau ce este omul, care este rostul lui pe Pmnt. Aceast scen ne spune c omenirea ajunsese la un punct al evoluiei n care se pierduse pe sine nsi, n care condamna ceea ce i ddea sensul i importana ei n evoluia pmnteasc. n strigtele mulimii pornite se putea percepe un cuvnt inspirat nu de nelepciune ci de nebunie: Nu vrem s mai fim oameni, respingem ceea ce ne d n continuare sens ca oameni.

Cnd reflectezi la toate acestea, atunci ceea ce, de pild, cretinismul paulinic numete raportul omului cu pcatul i vina apare puin altfel n faa privirii spirituale. Ceea ce Pavel nelege prin asta este faptul c, n cursul evoluiei sale, omul a czut ntr-o stare de pcat i vin din care nu se poate libera prin sine nsui. Pentru ca omul s se poat libera de pcat i vin, i prin aceasta de toate consecinele care provin din ele, a fost nevoie ca Christos s vin pe Pmnt. Aceasta este ideea lui Pavel. i s-ar putea spune: Dac ar fi trebuit o dovad n sprijinul acestei teze, aceast dovad este dat de mnia i ipetele celor care strig: Rstignete-L! Fiindc acest strigt arat c oamenii nu mai tiau ce au de fcut pe Pmnt, nu mai tiau c evoluia lor anterioar tindea s rspndeasc ntuneric peste ceea ce este natura uman.

Prin aceasta am ajuns ns i la punctul ce s-ar putea numi dispoziia pregtitoare a sufletului omenesc fa de entitatea lui Christos. Ea const n aceea c sufletul, chiar dac este incapabil s o exprime n cuvinte clare, simte, prin ceea ce poate vieui n el: De la nceputul Pmntului, m-am dezvoltat n aa fel nct prin propriile mele puteri mi este imposibil s ating elul evoluiei mele. Unde pot gsi ceva de care s m prind, s m in? Cum s-mi procur ceea ce mi lipsete pentru a ajunge la elul vieii mele? A avea sentimentul c fiina uman depete cu mult ceea ce sufletul poate realiza iniial prin fora sa datorit evoluiei sale pmnteti de pn acum, iat care este dispoziia cretin pregtitoare. Cnd apoi sufletul gsete ceea ce trebuie s fie unit n mod necesar cu fiinialitatea sa pentru care ns nu afl n sine nsui fora , cnd sufletul gsete ceea ce i d aceste fore, atunci ceea ce a gsit este Christos. Atunci sufletul dezvolt raportul lui cu Christos; pe de o parte, el poate spune: La nceputul Pmntului mi-a fost destinat s devin o fiinialitate, care n cursul evoluiei s-a umbrit n mine, iar dac acum privesc n acest suflet ntunecat, mi lipsesc forele pentru a-mi mplini aceast fiinialitate. Dar o s-mi ntorc privirile spre Christos. El mi va da aceste fore. Atunci sufletul omenesc, aa cum, pe de o parte, a devenit el i, cum, pe de alt parte, l simte pe Christos apropiindu-se de el, intr ntr-un raport direct, personal cu Christos. l caut pe Christos, dar tie c nu-L poate gsi dac Christos nu se druie El nsui omenirii n cursul evoluiei ei, dac nu se apropie de ea din afar.

Un Printe al Bisericii, a crui important este n genere recunoscut, n-a avut team s spun despre filosoful grec Heraclit, ca i despre Socrate i Platon, c ei au fost cretini avant la lettre, nainte de fondarea cretinismului. De ce face asta acest Printe al Bisericii? Da, ceea ce azi se numete confesiune ntunec mult i din ceea ce erau la origine nvturi pline de lumin. Chiar sfntul Augustin spunea: n toate religiile exista ceva adevrat, i acest adevr era ceea ce era cretin n ele nainte ca cretinismul s fi cptat un nume. Augustin mai putea spune asta. Azi, dac cineva i-ar permite s spun acelai lucru n cadrul unei confesiuni cretine, ar fi acuzat de erezie.

Ajungem cel mai repede s nelegem ce a vrut s spun acel Printe al Bisericii cnd i-a numit cretini pe vechii filosofi greci, dac ncercm s intrm n simirea acelor suflete care, n primele secole ale erei cretine, au cutat s fondeze i s fac de neles raporturile lor personale cu Christos. Aceti cretini nu l gndeau pe Christos ca i cnd nainte de Misteriul de pe Golgota n-ar fi avut legtur cu evoluia pmnteasc. Dar, prin Misteriul de pe Golgota, sarcina Sa, misiunea Sa n ce privete evoluia Pmntului a devenit diferit de ceea ce a fost nainte. A nu-L cuta pe Christos n evoluia Pmntului dect dup Misteriul de pe Golgota nu este ceva cretinesc! Adevraii cretini tiu c Christos a fost totdeauna legat de evoluia Pmntului.

S lum mai nti poporul lui Israel. Cunotea acest popor pe Christos? Nu ntreb dac poporul evreu cunotea numele de Christos, dac avea deja contiena a ceea ce v-am spus, ntreb numai dac cineva care nelege cu adevrat cretinismul poate s spun: Iudeii l aveau deja pe Christos, l cunoteau pe Christos. Se poate s ai n preajma ta pe cineva pe care l vezi dup nfiarea sa exterioar, dar nu-i tii adevrata natur, nu poi s-l caracterizezi pentru c nu te-ai ridicat pn la a-l cunoate. A spune c, n sensul propriu-zis cretin al termenului, vechiul iudaism l avea pe Christos, dar nu-I cunotea adevrata natur. Ce spun eu aici este cretinesc? Este cretinesc pe ct este i paulinic.

Dar unde se gsea Christos pentru vechii iudei? Vechiul Testament povestete c atunci cnd Moise a scos din Egipt poporul iudeu i l-a dus n pustie, n timpul zilei avea n faa lui un stlp de nor iar noaptea un stlp de foc. Este spus c iudeii au traversat marea i c marea s-a desprit n faa lor n aa fel nct ei au putut s o strbat cu piciorul, n timp ce egiptenii au fost necai cnd marea s-a nchis. Mai este spus c iudeii au crtit c nu aveau ap, dar c, la porunca Dumnezeului lor, Moise s-a apropiat de o stnc din care a fcut s neasc ap lovind-o cu toiagul, aa nct aceast ap i-a nviorat pe evrei.

Dac vrem s prezentm aceast conducere a iudeilor prin Moise ntr-un mod pe care s-l accepte raiunea omeneasc, vom spune c Moise i conducea pe evrei n timp ce el nsui era condus de Dumnezeul su. Cine era acest Dumnezeu?

S nu ne dm noi nine rspunsul. S-l lsm mai curnd pe Pavel s ne spun cine era Dumnezeul care i-a condus pe evrei n pustie. n prima Epistol ctre Corinteni citim aceste cuvinte:

Cci nu voiesc, frailor, ca voi s nu tii c prinii notri au fost toi sub nor el vrea s spun stlpul de nor i stlpul de foc i c toi au trecut prin mare. i toi, prin Moise, s-au botezat n nor i mare. i toi au mncat aceeai mncare duhovniceasc. i toi aceeai butur duhovniceasc au but, pentru c beau din piatra duhovniceasc ce avea s vin. Iar piatra era Christos.

Cine era deci, n spusele lui Pavel, cel care i-a condus pe evrei, care a vorbit cu Moise, care a fcut s neasc apa din stnc i a despicat marea naintea pailor lor? Numai cel care ar fi gata s susin c Pavel nu era cretin ar putea pretinde c este contrar cretinismului s l vezi pe Christos n Dumnezeul lui Moise, n Dumnezeul conductor al Vechiului Testament.

Pe de alt parte, exist n Vechiul Testament un pasaj care, cred, este cu adevrat foarte greu de neles cnd te apleci cu seriozitate asupra lui. Cel care nu citete Vechiul Testament n mod superficial, ci caut s i prind coerena, revine mereu la acest pasaj i se ntreab: Ce poate nsemna asta? Iat pasajul:

Apoi i-a ridicat Moise mna i a lovit n stnc cu toiagul lui de dou ori i a nit ap mult i a but obtea i dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul ctre Moise i Aaron: Pentru c nu m-ai crezut, ca s artai sfinenia mea naintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu vei duce voi adunarea aceasta n pmntul pe care am s i-l dau.

Integrai acest pasaj n contextul Vechiului Testament. Cnd poporul ncepe s murmure, Cel Venic i porunete lui Moise s loveasc stnca cu toiagul. Moise o lovete i din ea nete ap. Totul se petrece deci datorit lui Moise i Aaron, aa cum a poruncit Domnul, i imediat dup aceea ni se spune c Cel Venic i reproeaz lui Moise dac este un repro c nu a crezut n El. Ce nseamn asta? Studiai toate comentariile fcute asupra acestui pasaj i cutai s nelegei cu ajutorul lor acest verset. Nu l vei nelege, aa cum nu se neleg multe alte pasaje din Biblie. Cci acest text nchide o tain important. Cel care l-a condus pe Moise, Cel care i-a aprut n rugul aprins, care a cluzit poporul prin pustie, care a fcut s neasc ap din stnc era Domnul, Christos! Dar timpul nc nu se mplinise i Moise nsui nu l-a recunoscut, Moise L-a luat drept un altul. Iat explicaia acestui cuvnt: Moise n-a crezut n Cel care i-a poruncit s loveasc stnca cu toiagul.

Cum i apare Domnul Christos poporului evreu? Auzim c ziua ntr-un stlp de nor i noaptea ntr-un stlp de foc. El s-a manifestat i atunci cnd a despicat apele pentru a salva acest popor, i-n multe alte prilejuri a cror povestire poate fi citit n Vechiul Testament. Se poate spune c El aciona n nor i n foc, n aer, n manifestrile elementelor naturii, ns vechilor israelii nu le-a venit niciodat ideea c Cel ce le aprea astfel n stlpul de nor sau de foc, Cel care mplinea miracole precum despicarea mrii se manifest n forma Sa primordial i n sufletul uman. De ce nu le-a venit niciodat acest gnd? Pentru c sufletul uman pierduse fora de a percepe n el nsui natura sa cea mai profund, pierduse aceast for prin mersul pe care l luase evoluia omenirii. Sufletul vechilor evrei putea deci s contemple natura, s se lase impresionat de mreia manifestrilor elementelor naturii. Atunci el putea presimi peste tot prezena Dumnezeului su. Dar n el nsui, aa cum era constituit sufletul atunci, el nu putea s-L gseasc n mod nemijlocit.

Pe Christos l avem deci n Vechiul Testament. El aciona acolo, dar oamenii nu L-au recunoscut. Si cum aciona El? Nu-L vedem cum aciona cnd parcurgem Vechiul Testament? Cel mai important lucru pe care l-a primit Moise prin gura lui Iahve i a trebuit s-l dea poporului su au fost Cele zece Porunci. El le-a primit de la puterea elementelor prin care-i vorbea Iahve. Moise nu cobora n adncimile propriului su suflet, nu se ntreba n cursul unei meditaii solitare: Cum vorbete Dumnezeu inimii mele? Nu, el urca din greu muntele i voina divin i se dezvluia n forele elementelor. Voin, acesta este caracterul fundamental al Vechiului Testament. Acest caracter fundamental este numit adesea Caracter-lege. Voina acioneaz n evoluia uman i se exprim n legi, de pild n Decalog, n Cele zece Porunci. Dumnezeu a fcut cunoscut oamenilor voina Sa cu ajutorul elementelor. Voina lucreaz n evoluia pmnteasc. Cam acesta este sensul Vechiului Testament, iar Vechiul Testament, conform ntregului su sens, cere de la oameni supunere n faa acestei voine.

Dac ne aducem n faa sufletului tot ce am discutat pn acum, rezultatul poate fi rezumat n cuvintele: Voina Domnului a fost dat oamenilor, dar acetia nu au recunoscut pe Domnul, divinul; ei nu l-au cunoscut astfel nct s-L poat uni cu propriul lor suflet.

S-i prsim acum pe evrei i s ne ocupm de pgni. Pgnii L-au avut pe Christos? Este cretinete s spui c i pgnii L-au avut pe Christos? Pgnii i-au avut Misteriile lor. Cei care erau iniiai aici erau adui la punctul n care sufletul lor prsea corpul, moment n care legtura care unete sufletul de corp se desfcea. Cnd sufletul era ieit din corp, el percepea n lumea spiritual tainele existenei. Multe erau legate de aceste Misterii, multe cunotine primea candidatul la iniiere n aceste Misterii. Dar dac cercetm lucrul suprem pe care l putea obine discipolul, acesta era faptul c atunci cnd se afla n afara corpului su fizic se afla n prezena lui Christos. Aa cum Moise fusese n prezena lui Christos, tot astfel se afla i adeptul Misteriilor n Misterii, cnd era cu sufletul su n afara trupului. Christos exista deci i pentru pgni, dar numai n Misterii; El nu li se revela dect cnd sufletul era n afara trupului. i chiar dac pgnii ca i evreii au recunoscut tot att de puin ca fiind Christos Fiina n faa creia era adus discipolul Misteriilor, Christos era pentru ei acolo! S-ar putea spune: Pentru pgni au fost ornduite Misterii. n Misterii au fost admii cei ce erau pregtii i maturi. Prin aceste Misterii, Christos aciona n lumea pgn. De ce a trebuit s fie aa? Pentru c sufletul omenesc, n evoluia sa de la nceputul Pmntului, i pierduse fora proprie de a-i gsi prin sine nsui entitatea adevrat. Aceast entitate adevrat a trebuit s se dezvluie sufletului omenesc atunci cnd sufletul nu mai era prizonierul omenirii, adic atunci cnd sufletul nu mai era legat de corp, cum era cazul cu iniiatul din Misterii. Atunci el era dezbrcat de caracterul su omenesc. Christos era acolo i pentru pgni. El i cluzea n treburile Misteriilor. Dar niciodat nu s-a ntmplat ca un om s poat spune: Dac mi dezvolt propriile mele fore descopr sensul Pmntului. Acest sens se pierduse, devenise obscur. Forele sufletului fuseser mpinse n sfere prea adnci pentru ca acest suflet s poat regsi prin propriile fore sensul Pmntului.

Dac lsm s acioneze asupra noastr ceea ce primeau n Misteriile pgne candidaii la iniiere, recunoatem c aceasta era nelepciunea. Evreilor le era dat voina pin Lege, adepilor Misteriilor pgne le-a fost acordat nelepciunea. Acum, dac privim ceea ce caracterizeaz aceast nelepciune pgn, putem oarecum caracteriza acest lucru prin cuvintele: Omul pmntesc, dac nu ieea din corpul su, ca discipol spiritual, nu putea, prin nelepciune, s-l recunoasc pe Dumnezeul su ca atare. Divinitatea nu se putea revela oamenilor nici prin nelepciune i nici prin voin. Exist o expresie care rsun cu totul minunat prin istoria Greciei antice, o expresie care este ca o chemare adresat omenirii. Dar aceste cuvinte erau gravate la intrarea n sanctuarul lui Apollo, deci la intrarea unui templu de Misterii: Cunoate-te pe tine nsui. Ce semnificaie are faptul c aceast expresie Cunoate-te pe tine nsui, ca o chemare adresat oamenilor, a fost scris la intrarea templului de Misterii? nseamn c peste tot, afar, unde omul rmne om aa cum l-a format evoluia sa de la nceputul Pmntului, el nu ar putea mplini aceast cerin Cunoate-te pe tine nui, c omul trebuia s se transforme, i anume trebuia ca, n Misterii, s desfac legtura care unete sufletul de corp, pentru a ajunge s se cunoasc pe sine nsui. Astfel, aceste cuvinte, care stteau ca o cerin minunat, gravate la intrarea n sanctuarul lui Apollo, ne indic i ele c pentru omenire ncepuse o perioad de ntuneric; cu alte cuvinte, c nu puteai s ajungi n mod normal la Dumnezeu prin nelepciune, aa cum nu i se dezvluia n mod nemijlocit ca voin.

Aa cum sufletul individual poate simi c nu-i poate aduce n sine forele care s-i revele sensul Pmntului, tot aa, pe planul istoric, vedem sufletul iudeilor astfel constituit nct Moise nsui, capul poporului, n-a recunoscut pe Cel care l cluzea. n ce-i privete pe pgni, vedem c cerina Cunoate-te pe tine nsui nu putea fi mplinit dect n snul Misteriilor, fiindc omul, aa cum a devenit n cursul evoluiei pmnteti, omul, cu legtura sa dintre trup i suflet, nu putea dezvolta n el fora care s-i permit s se cunoasc pe sine nsui. Rsun spre noi cuvintele: Nici prin nelepciune, nici prin voin nu-L poi cunoate pe Dumnezeu. i atunci prin ce l poi cunoate pe Dumnezeu?

Am caracterizat adsesea, n esena sa, momentul n care Christos a intervenit n evoluia omenirii pmnteti. Trebuie s ne oprim acum foarte atent asupra sensului atunci cnd se spune c s-a produs o anumit ntunecare a sufletului uman, c nici prin voin, nici prin nelepciune nu i se putea dezvlui elementul divin propriu-zis. Ce nseamn de fapt aceasta?

Se vorbete de tot felul de relaii ale omenescului cu divinul. Atunci cnd se relateaz de relaiile omenescului cu divinul se vorbete despre sensul pe care omenescul l are n divin, aa nct adesea nu putem face deosebirea ntre raporturile omenescului cu divinul i ale oricrui alt pmntesc cu divinul. n zilele noastre mai ntlnim nc mereu filosofi care pretind c se ridic pn la Dumnezeu numai prin pur filosofie. Or, filosofia singur nu duce la Dumnezeu. Desigur, prin filosofie ajungi s tii c n lume domnete un divin i s te simi unit cu Universul; poi s ajungi s nelegi c, o dat cu moartea sa, fiina uman ar trebui s fie, ntr-un mod sau altul, unit cu Universul; dar n ce mod? Felul n care se unete, la asta nu poi ajunge prin pur filosofie De ce nu? Dac v gndii la adevratul sens a tot ce v-am spus deja adineauri, vei putea spune: Ceea ce i se dezvluie sufletului uman pe Pmnt ntre natere i moarte este prea slab n forele sale pentru a percepe ceva care depete domeniul pmntesc, care atinge divin-spiritualul. Pentru a ne face clar acest lucru, s cercetm sensul nemuririi.

Astzi nu se mai tie deloc ce sens poate s aib nemurirea omeneasc. Muli oameni vorbesc nainte de toate de nemurire i, n aceast privin, nu pot spune dect c sufletul uman, cu entitatea sa, trece prin poarta morii, c el gsete undeva un loc n Cosmos. Asta ns o face orice fiin. Principiul care este unit cristalului trece, cnd cristalul se dizolv, n Cosmos. Tot aa se ntmpl cu planta care se vestejete, cu animalul care moare. Dar pentru om mai este nc ceva. Pentru el nemurirea nu are sens dect dac i poate pstra contiena individual atunci cnd trece prin poarta morii. Imaginai-v un suflet omenesc nemuritor care s fie incontient dup moarte; aceast nemurire n-ar avea nici cel mai mic sens. Trebuie ca sufletul s rmn contient dincolo de moarte, ca s poi vorbi de nemurire. Dar aa cum este unit sufletul cu trupul, el nu poate gsi n sine nsui nimic despre care s poat spune: Asta am s duc n mod contient dincolo de moarte. Cci contiena uman este cuprins ntre natere i moarte, ea nu dureaz dect pn la moarte. Aa cum o are la nceput sufletul, aceast contien nu merge dect pn la moarte. Voina divin lumineaz nluntrul acestei contiene, de pild n Cele zece Porunci. Citii n Cartea lui Iov dac aceast iluminare interioar i-a permis s se dezvolte destul nct contiena lui s fie zguduit i din ea s ias fore care s-l fac s poat spune: Trec contient prin poarta morii. O, cum ne apare cuvntul spus ctre Iov: Blestem pe Dumnezeu i mori" . tim c Iov nu este sigur c trece cu contien prin poarta morii. S vedem, pe de alt parte, cum se explic frica de moarte la greci: Mai bine s fii ceretor pe Pmnt dect rege n mpria umbrelor. Avem aici, furnizat de ctre pgnism, dovada c ei nu mai aveau nici o certitudine asupra nemuririi omeneti. i azi chiar, ci oameni nu sunt la fel de nesiguri! Toi cei care cred c, trecnd prin poarta morii, omul s-ar dizolva n Univers, s-ar uni cu un Univers nedefinit, nu in cont ce trebuie s-i atribuie sufletul dac vrea s-i spun c este nemuritor.

Ne va fi de ajuns s spunem un singur cuvnt i vom nelege cum trebuie s-i nfieze omul nemurirea sa; este vorba de cuvntul iubire. Tot ceea ce am spus despre nemurire putem apropia de ceea ce desemneaz acest cuvnt. Iubirea nu este un lucru pe care s l putem dobndi prin voin. Ea nu este ceva ce dobndim prin nelepciune. Iubirea triete n domeniul sentimentului, dar noi tim i trebuie s recunoatem c sufletul nostru n-ar putea fi pe deplin uman dac nu s-ar putea impregna de iubire. Cnd aprofundezi natura sufletului omenesc i dai seama c acesta n-ar mai fi el nsui dac n-ar putea s iubeasc.

S ne imaginm acum c, trecnd prin poarta morii, ne-am pierde individualitatea, ne-am uni cu Atotdivinul. Am fi n snul acestei diviniti, am face parte integrant din ea, dar n-am mai putea s-l iubim pe Dumnezeu, am fi chiar n El. Iubirea n-ar mai avea sens dac noi nine am fi n Dumnezeu. Suntem forai s admitem c, dac nu ne-am putea pstra individualitatea dincolo de moarte, am pierde, la moarte, facultatea de a iubi, iubirea ar lua sfrit odat cu individualitatea. O fiin nu poate iubi dect ceea ce este deosebit de ea; dac vrem s continum s-L iubim pe Dumnezeu dincolo de moarte, trebuie s ne pstrm individualitatea dup moarte, trebuie s ducem prin moarte ceea ce aprinde iubirea n noi. Pentru ca omul s neleag semnificaia Pmntului, el a trebuit s fie lmurit asupra nemuririi sale n aa fel nct s-i dea seama c fiina sa este inseparabil de iubire. Nici voina, nici nelepciunea nu-i pot da omului ceea ce are el nevoie. Numai iubirea o poate face.

Ce fusese deci ntunecat n cursul evoluiei umane pe Pmnt? S lum pe evreu, sau pe pgn: ceea ce fusese ntunecat la ei era contiena dincolo de moarte. Contien exist ntre natere i moarte; n afar de natere i moarte este ntuneric, din contienta n trupul pmntesc nu rmne nimic. Cunoate-te pe tine nsui, se citea la intrarea sanctuarului grec, ca cea mai sacr chemare adresat omenirii. ns omul nu putea rspunde la aceasta dect: Da, dac rmn legat n trup cu sufletul meu aa cum sunt ca om pmntesc, eu nu m pot recunoate n acea individualitate care poate iubi dincolo de moarte. Aa ceva nu pot! A ti c dincolo de moarte poi iubi ca individualitate, aceasta era ceea ce pierduser oamenii.

Moartea nu este ncetarea existenei corpului fizic. Numai un materialist poate spune asta. Imaginai-v c n fiecare ceas trit de om n corpul lui contiena sa ar fi de aa natur nct el s tie cu certitudine ce-l ateapt dup moarte, aa cum tie astzi c Soarele va rsri mine i i va continua drumul pe cer. Atunci moartea n-ar mai avea pentru el nici un ghimpe, n-ar mai fi ceea ce numim noi moarte; atunci toi oamenii ar ti c moartea este doar un fenomen care i face s treac de la o form la alta. Nici Pavel nu nelegea prin moarte sfritul corpului fizic, ci doar c de fapt contiena nu dura dect pn la moarte, c omul, att timp ct rmnea legat de corpul su n viaa pmnteasc respectiv, nu-i putea pstra contiena n acest corp dect pn la moarte. Ori de cte ori Pavel vorbete despre moarte, putem aduga: absena unei contiene dincolo de moarte.

i atunci, ce i-a dat Misteriul de pe Golgota omului? n faa omenirii, o dat cu Misteriul de pe Golgota s-au aflat o sum de evenimente naturale, un stlp de nor sau de foc? Nu, n faa oamenilor sttea un om, Christos-Iisus. Odat cu Misteriul de pe Golgota s-a mplinit cumva, din natura tainic, ceva asemntor cu despicarea apelor mrii pentru ca poporul lui Dumnezeu s poat trece? Nu, n faa oamenilor sttea un om. El i face pe paralitici s mearg, deschide ochii orbilor. Aceste lucruri sunt nfptuite de un om.

Evreul trebuia s priveasc natura pentru a gsi n ea pe cel pe care-l numea Domnul Dumnezeul su. Acum putea fi privit un om i se putea spune c n el tria Dumnezeu. Pgnul trebuise s fie iniiat, sufletul su a fost nevoit s ias din corp ca s se afle n prezena fiinei care este Christos: Pe Pmnt, el nu putea bnui prezena lui Christos. El putea s tie doar c Christos era n afara Pmntului. Acum, ceea ce tria n afara Pmntului coborse pe Pmnt, primise un corp omenesc.

n Christos-Iisus sttea, ca om n faa celorlali oameni, fiina n faa creia se gsise, n Misterii, sufletul liberat de corpul su. Ce rezult de aici? Rezult c, din acest moment, forele pierdute de ctre om de la nceputul evoluiei pmnteti, aceste fore prin care i este garantat nemurirea, au venit din nou ctre el prin Misteriul de pe Golgota. n biruirea morii pe Golgota se afl obria forelor care au putut aprinde din nou n sufletul omenesc forele pierdute. i cursul evoluiei pmnteti va fi de acum n aa fel nct, cu ct omul l va primi mai mult n sufletul su pe Christos, cu att mai mult va descoperi ce anume din el poate iubi i dincolo de moarte, ceea ce nseamn c el poate sta ca individualitate nemuritoare n faa Dumnezeului su. De aceea, numai dup Misteriul de pe Golgota a devenit adevrat cuvntul: S-L iubeti pe Dumnezeul tu mai mult ca orice i pe aproapele tu ca pe tine nsui.

Voina a fost dat din rugul aprins, prin Decalog. nelepciunea a fost dat prin Misterii. Dar iubirea a fost dat prin faptul c Dumnezeu s-a fcut om n Christos-Iisus. Iar garania c putem s iubim dincolo de moarte i c prin forele regsite ale sufletului nostru poate fi ntemeiat o comunitate a iubirii ntre om i Dumnezeu i ntre toi oamenii, aceast garanie dateaz de la Misteriul de pe Golgota. Sufletul omenesc a regsit n Misteriul de pe Golgota ceea ce pierduse de la obriile Pmntului, forele sale slbind tot mai mult.

Trei fore n trei mdulare sufleteti umane: voin, nelepciune i iubire! n aceast iubire, sufletul i percepe relaia sa cu Christos. Am vrut s v prezint aceste lucruri dintr-un anumit unghi. Ceea ce astzi a putut s v apar aforistic va fi dezvoltat n urmtoarele conferine. Cred c putem fi profund convini c orice progres n cunoaterea lui Christos este un ctig real pentru sufletul omenesc i c, dac privim relaia sufletului omenesc cu Christos, vedem iar clar c, nainte de Misteriul de pe Golgota, ntre sufletul omului i Christos era un fel de vl, c acest vl a fost sfiat prin Misteriul de pe Golgota i c putem spune pe bun dreptate: Prin Misteriul de pe Golgota o fiin cosmic a intrat n viaa Pmntului, o fiin suprapmnteasc s-a unit cu Pmntul.

ngduii-mi, iubiii mei prieteni, s fac i azi o remarc poate zilele urmtoare mi vor oferi iar acest prilej pe care a dori s o aduc i n faa dumneavoastr: Reprourile, adversitile fa de nvtura noastr spiritual devin tot mai puternice. Ce-i drept, aceste adversiti nu lupt cu prea mult adevr, ns sunt mereu prezente.

S reflectm puin asupra unui cuvnt pe care dumneavoastr l-ai putut auzi n ultimele zile, rostit dintr-un alt unghi, i care aici este repetat, s reflectm la cuvntul spus la sfritul acestor consideraii care ne-a artat, tot dintr-un alt unghi, cum o fiin cosmic devine n Christos o fiin pmnteasc m refer la cuvntul rostit aici ca i cnd ar fi ceva necretinesc s spui despre Christos c este o fiin cosmic. Da, chiar s-a pomenit c trebuie spus: Aceast nvtur teosofic sau antroposofic nu vede c este necretinesc s vorbeti de un principiu cosmic, de o fiin cosmic, n timp ce oamenii au ctigat exact ceea ce Evangheliile relateaz n detaliile lor asupra lui Iisus. Cei care spun aa ceva se socotesc adevrai cretini. Dar muli dintre ei nu observ ctui de puin c ei, cu cretinismul lor, dau o palm adevratului cretinism. S vorbeti despre Christos ca despre o entitate cosmic, care are importan nu doar pentru Pmnt, ci i pentru Cosmos, asta ar fi necretinesc! Acest lucru a fost spus din unghiul ce vrea s apere cretinismul de cercetarea spiritual. S-a spus: Christos, aa cum ne apare El nou, fr s lum n considerare cosmicul, va tri n sufletul omenesc ct timp va exista Pmntul. Nu cred c muli oameni observ ct de neevanghelic rostete limba tocmai un astfel de cuvnt. Cteodat poate c observ: Aici vorbete ostilitatea fa de tiina spiritului , ei da, asta poi nelege. Asta nseamn deci s vorbeti dintr-un punct de vedere cretin. Acest punct de vedere este el ns cu adevrat un punct de vedere cretin? El ne declar eretici cci deja erezie poate fi numit asta , dreptul lui, el consider asta privilegiul su; ne declar eretici. El consider cretinismul nostru, sau mai bine zis antroposofia noastr, ndoielnic sub aspectul cretinismului. n el, punctul de vedere al adevratului cretinism nu numai c nu triete n noiunea sa, dar nu mai triete nici n obinuinele de via sufleteasc. Fiindc sufletul cu adevrat cretin nu va spune niciodat: Christosul avut n vedere aici va tri n inimile oamenilor ct timp va exista Pmntul. De ce nu? Fiindc un cretin care spune asta a uitat pur i simplu cuvintele din Evanghelii: Cerul i Pmntul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece. Prin aceasta ns i Christos este nfiat ca fiin cosmic. Iar acela care ia ca adevrat ceea ce se spune prin cuvinte precum Cerul i Pmntul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece, acela vorbete cretinete. Cel care ns vorbete fr s gndeasc cnd vrea s opun cretinismul su antroposofiei pctuiete fa de cuvintele: Cerul i Pmntul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece cnd spune: Noi vrem un Christos care acioneaz aici ct timp va dinui Pmntul; el nu nelege nimic din adevratul cretinism, care nu este scris doar n cri, ci i n stele.

Uneori trebuie s ne lmurim de ce natur sunt atacurile care vin azi din diverse direcii mpotriva cretinismului antroposfiei noastre. n alunecatul limbii poi observa uneori mult mai mult ce a devenit cretinsmul n astfel de suflete dect vezi prin lecturile obinuite din ziua de azi.

Ce poate tri n sine sufletul omenesc cu Christosul su, despre asta vom vorbi n zilele ce urmeaz.

CHRISTOS I SUFLETUL UMAN

CONFERINA a II-a

Norrkping, 12 iulie 1914

Cnd trim ziua i tim, de pild, c o datorm Soarelui, c misiunea noastr este legat cu lumina lui, nu ne gndim c oarecum incontient, din toat aceast savurare a luminii Soarelui, prin mulumirea pe care o avem de la lumina sa rzbate un gnd. tim cu siguran c n dimineaa urmtoare, dup ce ne-am odihnit n timpul nopii, Soarele va rsri din nou. Asta ne arat c sufletul nostru are ncredere n dinuirea ordinii cosmice. Poate c nu ne facem ntotdeauna o idee foarte clar despre ea, dar, dac am fi ntrebai, am rspunde desigur n sensul pe care l-am mentionat. Ne druim activitii de astzi pentru c tim c rodul muncii noastre este asigurat pentru mine, c dup odihna nopii va aprea iar Soarele i roadele muncii noastre se vor putea coace.

Ne ndreptm privirile asupra vegetaiei, admirm n acest an ceea ce ne ofer lumea plantelor, ne ntreinem din roadele ei. tim c, dup o ordine cosmic a crei realitate este sigur, din seminele recoltate n acest an vor iei anul viitor aceleai plante i aceleai fructe. i dac am fi ntrebai cum putem tri ntr-o astfel de siguran, am spune, adaptndu-ne rspunsul dup mprejurri: Realitatea ordinii cosmice ne pare garantat; ne pare garantat ca ceea ce s-a maturizat n vechile semnturi s apar iar n sfera realitii. Exist totui ceva pentru care avem nevoie de un sprijin, dac ne gndim la garania adus prin realitate. Este un lucru de o importan capital pentru viaa sufletului nostru. E suficient un singur cuvnt ca s simim imediat c n via exist ceva pentru care avem nevoie de o astfel de garantie, fiindc o astfel de garanie, cel care gndete i simte real, nu o poart n sine. E vorba de idealurile noastre. Ce atotcuprinztoare este aceast expresie: idealurile noastre! Orict de puin am ti s gndim i s simim n sensul nalt al acestor termeni, idealul nostru este mai important pentru sufletul nostru dect realitatea exterioar. Idealul nostru asta nseamn ceea ce hrnete flacra noastr interioar, ceea ce ne face n multe privine viaa preioas i iubit.

Cnd privim n jurul nostru, cnd ne ntrebm asupra realitii existenei suntem adesea ameii de o ndoial: Aceast realitate cuprinde ea cu adevrat ceva care s ne garanteze ceea ce este mai preios n lume, realizarea idealului nostru?

Nenumratele conflicte ale sufletului omenesc provin din faptul c oamenii se ndoiesc mai mult sau mai puin de o realizare n care ar vrea totui s cread din toate fibrele sufletului lor: realizarea idealului lor. Nu trebuie dect s privim lumea planului fizic i, dac vom fi neprtinitori, vom gsi nenumrate suflete umane care triesc cele mai puternice, cele mai amare lupte sufleteti legate de neatingerea lucrurilor pe care le-au considerat a fi preioase n sensul ideal. Fiindc ei nu puteau s-i spun, vznd cum se desfoar realitatea, evenimentele, c idealurile lor vor juca rolul unei semine care se va mplini n viitor, aa cum, de pild, seminele acestui an sunt o promisiune de roade pentru anii viitori. Dac ne ndreptm privirea spre aceti germeni vegetali, tim c ei poart n sine ceea ce n anul urmtor va deveni realitate n cea mai mare msur. Dac ne ndreptm privirea spre idealurile noastre, putem desigur s nutrim sperana c ele vor avea o importan, o anumit valoare pentru via; dar, n acelai sens, nu putem avea o siguran n privina acestor idealuri. Ca oameni, ne-am dori ca ele s fie semine pentru viitor, dar zadarnic cutm ceva care s le dea o realitate sigur. Astfel, adesea, deja cnd privim n planul fizic, ne gsim sufletul, cu idealismul lui, ntr-o situaie disperat.

S prsim acum lumea planului fizic i s trecem n cea a ocultului, n lumea spiritualitii ascunse. Cercettorul spiritual nva s recunoasc sufletele n perioada dintre moarte i o nou natere. i este foarte important s-i ndrepi privirea spiritului ctre unele suflete care n timpul vieii lor pmnteti s-au hrnit cu un ideal nalt i care a tnit din flacra i lumina inimii lor.

Cnd o fiin uman a trecut prin poarta morii i se afl n faa bine cunoscutului tablou al vieii o amintire a vieii pmnteti scurse , atunci n acest tablou al vieii este ntreesut i lumea idealurilor. Aceast lume a idealurilor poate trece prin faa sufletului dup moarte ntr-un astfel de mod nct el simte fa de ea ceva ce ar putea fi cuprins n cuvintele: Da, aceste idealuri care m-au nclzit i m-au luminat pn n adncul inimii, care mi-au fost att de dragi nct le-am considerat ca bunul meu cel mai intim i mai preios, acestea au acum pentru mine un aspect cu totut strin. Nu par s fac parte din amintirile pe care le am despre experienele pmnteti reale ale planului fizic. i totui cel mort se simte parc atras magnetic de aceste idealuri ale sale, este fascinat de ele. Pentru cel mort, aceste idealuri pot avea o atracie extraordinar. Dar ele pot avea pentru el ceva ce i inspir o uoar spaim, deoarece simte c n ele poate exista ceva periculos, ceva ce l poate ndeprta de evoluia pmnteasc i de ceea ce, n timpul evoluiei Pmntului, este legat de viaa dintre moarte i o nou natere.

Pentru mai mult claritate mi-ar plcea s v dau un exemplu concret; este vorba de un fapt pe care unii dintre dumneavoastr l cunosc deja, dar pe care a vrea n aceast sear s vi-l prezint ntr-un mod special pentru a v arta raportul pe care l are cu ceea ce tocmai v-am spus despre natura idealurilor umane.

n aceti ultimi ani ni s-a alturat o natur poetic [3]. Omul respectiv a intrat n micarea antroposofic venind dintr-o via dedicat celui mai pur idealism, i care a parcurs chiar o adncire mistic. Apoi i-a consacrat inima i sufletul micrii noastre, dei a fost mpiedicat de un corp debil, pustiit de boal. n primvara acestui an l-am pierdut pentru lumea pmnteasc; el a trecut poarta morii. A lsat motenire omenirii o serie de poezii admirabile, care au fost adunate ntr-un volum publicat la puin timp dup moartea sa. Greutile create de boala sa l-au desprit spaial perioade lungi de micarea noastr, fiindc a trebuit s se retrag ntr-un sat izolat din munii Elveiei ca s-i ngrijeasc sntatea. Dar el a rmas ntr-o legtur strns cu micarea noastr, iar poeziile sale, care au fost mereu recitate n anumite cercuri antroposofice chiar n ultima vreme, sunt oarecum reflectarea poetic a ceea ce noi am elaborat antroposofic n mai mult de un deceniu. Acum el a trecut prin poarta morii, iar ocultistul care urmrete sufletul acestui om observ ceva curios. Poi chiar s spui c importana vieii sufletului n acest corp bolnav o cunoti abia dup moarte. Ce a putut s dobndeasc acest suflet lucrnd fidel la progresul micrii antroposofice a exercitat o for foarte mare, am putea spune, n spatele aparentelor acestui corp care murea puin cte puin. Aceste fore ale sufletului au fost voalate de ctre corpul bolnav. Dac ntlneti acest suflet dup moarte, coninuturile vieii pe care le-a dobndit n timpul vieii strlucesc aici cu o intensitate care nu este posibil dect n lumea spiritului; este ca un imens tablou cosmic, a putea spune, sunt nori n care triete acum prietenul nostru dup ce a trecut prin poarta morii. Pentru ocultist este o privelite deosebit. S-ar putea spune, probabil: Ocultistul este totdeauna n stare s cuprind ansamblul lumii cosmic-spirituale. Dar mai este ceva s ii sub privire ntreg spaiul lumii psihico-cosmice i apoi, separat, s vezi reflectat dintr-un suflet omenesc deosebit ceva de grandoarea unui tablou precum acela ce se arat i n lumea spiritual. Aa cum lumea fizic este reprodus n minunatele pnze ale unui Rafael sau ale unui Michelangelo, tot aa este n lumea spiritual cazul despre care v vorbesc. n cazul unui tablou de Rafael sau de Michelangelo nimeni nu va spune: Tabloul sta nu-mi aduce nimic fiindc eu pot s privesc realitatea mare din jurul meu. Tot aa, cnd vezi tabloul care reflect ntr-un suflet ceea ce poi s observi prin contemplarea spiritual, nu poi s negi c splendoarea acestui tabiou sufletesc este un izvor infinit de mbogire. i adaug apoi, iubiii mei prieteni, c atunci cnd ai n fa sufletul prietenului defunct, n care se reflect ceea ce a putut fi zugrvit timp de muli ani despre lumea spiritual, atunci, pentru cercettorul spiritual acest lucru este o achiziie infinit mai mare chiar dect centemplarea direct a vastei realitii spirituale.

Avem de-a face aici cu un fapt ocult. Am mai vorbit alt dat despre acest fapt ocult, nu m ntorc astzi la acest lucru dect n msura n care este necesar studiului nostru. Cazul de care tocmai v vorbesc, i care este cel al lui Christian Morgenstern, ne arat nc ceva. Cnd vezi de ce rezistent se lovete nc nvtura tiinei oculte, aa cum o nelegem noi, poi s i pui adesea o ntrebare nu spun s te ndoieti ci s-i pui o ntrebare: Va avea urmare aceast nvtur n inimile i sufletul oamenilor? Ce garanii avem noi c eforturile pe care le facem n Societatea antroposofic vor continua s se fac auzite n decursul evoluiei spirituale a omenirii? Viziunea a ceea ce a devenit sufletul prietenului nostru defunct ne d, din lumea ocult, o asemenea garanie. De ce? Prietenul nostru care ne-a lsat volumul de poezii Am gsit un drum triete deci n snul acestui impozant tablou cosmic care este pentru el, de la moartea sa, ca un corp sufletesc. n timp ce era legat cu noi n curentul nostru antroposofic, el a asimilat ce am avut de spus despre Christos. Asimilnd nvtura antroposofic, unindu-i sufletul cu aceast nvtur antroposofic nct ea a devenit pentru el ntr-adevr sngele spiritual al sufletului su, el a fcut-o n aa fel nct aceast nvtur antroposofic conine pentru el pe Christos ca substan. Christos, aa cum triete n micarea noastr antroposofic, a trecut n acelai timp n sufletul su.

i acum iat ce se dezvluie cnd priveti acest fapt ocult. Omul care trece prin poarta morii poate tri ntr-un tablou cosmic precum cel pe care l-am descris; el poate strbate astfel existena care desparte moartea de o nou natere; acest tablou va aciona asupra ntregii sale fiine, i se va ncorpora ntregii sale fiine. Apoi i va impregna noua via pmnteasc, atunci cnd el va cobor iar pe Pmnt. n felul acesta va ajuta ca acest suflet s dobndeasc el nsui un germene de desvrire pentru propria sa via, va ajuta ca el s nainteze n evoluia pmnteasc. i toate acestea pentru c el a asimilat cele ce v-am spus. Am vzut c acest suflet a primit cunotine impregnate spiritual de entitatea christic, de reprezentri pe care ni le-am nsuit despre entitatea lui Christos. Prin ceea ce a asimilat, el n-a dobndit un bun care contribuie numai la progresul lui individual, ci este un bun care, prin Christos, ce aparine omenirii ntregi, acioneaz din nou asupra ntregii omeniri. i tabloul sufletesc care, pentru privirea clarvztorului, se desfoar n sufletul care a trecut n aceast primvar prin poarta morii, acest tablou ntru totul christificat mi este garanie c ceea ce putem s spunem azi despre lumile spirituale va lumina prin iubirea lui Christos n sufletele ce vor cobor n viitor; aceste suflete vor fi nflcrate de acest tablou, vor fi inspirate de acest tablou. Nu numai c prietenul nostru va duce mai departe spre propria desvrire antroposofia christificat, ci, prin faptul c el a asimilat-o christificat, ea va deveni pentru sufletele care vor tri n secolele urmtoare un impuls din lumea spiritual, ea va curge ca o semntur n ntreaga omenire, fiindc Christos este Fiina care aparine omenirii ntregi. Ceea ce sufletele noastre primesc din antroposofia christificat ca bunul lor cel mai de pre nu poate fi pstrat doar pentru sine ci va fi purtat de-a lungul epocilor urmtoare ale evoluiei. Acolo unde este Christos, comorile vieii nu se mbuctesc; ele rmn fecunde pentru individ, dar au i nsuirea de a fi un bun comun pentru ntreaga omenire.

Iat ce trebuie s avem clar n faa sufletului. Vom vedea atunci ce profund diferen este ntre o nelepciune care nu este christificat i o nelepciune strluminat de lumina lui Christos. Dac ne-am adunat aici ntr-un cerc mai restrns al Societtii noastre nu am fcut-o pentru a ne drui unor consideraii abstracte, iubiii mei prieteni, ci pentru a practica acest ocultism n ciuda ostilitii pe care o arat lumea modern fa de ocultism, fa de adevratul ocultism. De aceea putem vorbi despre lucruri pe care numai cercetarea n spiritual ne poate face s le cunoatem n adevr.

V voi cita un al doilea caz. n cursul ultimilor ani am avut prilejul s reprezentm la Mnchen dramele-misterii, i muli dintre prietenii notri suedezi au luat probabil parte la aceste reprezentaii. Ceea ce spun acum am mprtit deja, sub un anumit aspect, multor prieteni. Reprezentarea acestor misterii trebuia s difere din multe puncte de vedere de spectacolele dramatice obinuite. Trebuia ca, ntr-un fel, s ne simim responsabilitatea fa de lumea spiritual. Nu puteam s le lum ca pe un spectacol teatral obinuit. Desigur, ntr-un astfel de caz trebuia fcut ceva din propriile fore sufleteti. Dar s nu uitm c, i pe planul fizic, cnd vrem s facem ceva, suntem cu totul obligai s ne slujim de o for muscular care este exterioar sufletului, dei ne aparine. Dac nu avem aceast for muscular, nu putem face unele lucruri. n anumite privine, aceast for muscular ne aparine, n altele nu. Tot aa este cu facultile noastre spirituale numai c aici nu ne ajut fore fizice, fora muscular, ci nsei forele lumii spirituale trebuie s ne vin n ajutor, aici trebuie s fim strluminai, strbtui de forele care intr n lumea noastr fizic din lumea spiritual. i, n adevr, i alte aciuni de acest fel, precum au fost piesele noastre mncheneze, pot ncepe cu o alt contien; pentru mine nsumi a fost clar c aceast problem s-a putut realiza n cursul anilor, c diferitele iniiative au putut fi abordate doar cnd anumite fore spirituale bine determinate, ndreptate tocmai n aceast direcie, se infiltreaz n forele omeneti, dac fore spirituale ale ngerilor pzitori coboar, s zicem aa, se infiltreaz oarecum n forele noastre omeneti.

Era chiar la nceputul activitii noastre spiritual-tiiniifice, cnd ne adunam la Berlin n primii ani ai acestui secol; puteai s numeri uor participanii. Dar printre ei s-a aflat pentru scurt timp un suflet credincios, pe care karma l dotase cu un talent cu totul special pentru frumusele i art [4]. Acest suflet credincios a lucrat cu noi, dei puin timp, i a participat la cercetrile noastre cele mai intime n domeniul spiritual-tiinific. Lucra cu fervoare, cu profunzime i cu o ardoare lucid; asimila cu precdere nvturile ce puteau fi date atunci prin tiina spiritului, ndeosebi cele despre anumite relaii cosmologice. mi amintesc i astzi foarte bine un fapt pe care l-ai putea considera minor, dar pe care a vrea s-l evoc aici. Micarea noastr antroposofic a nceput o dat cu publicarea unei reviste pe care atunci, din motive bine cntrite, am numit-o Lucifer [5]. Un prim articol, sub titlul Lucifer, trebuia s cuprind, cel puin conform planului, liniile directoare ale muncii noastre. Pot spune c deja acest articol s-a meninut chiar dac nu exprimat n cuvinte pe acele linii pe care trebuie s se menin societatea noastr antroposofic i, pot afirma, i acest articol este christificat. Cnd nelegi articolul, i dai seama ce este sngele de via cretin. Trebuie probabil s mentionez c acest articol a suscitat cele mai violente opoziii n cercul celor puini care proveneau din vechea micare teosofic, i care se uniser cu noi. Peste tot, ei denunau articolul ca fiind strin spiritului teosofic. Dimpotriv, persoana despre care v-am vorbit l-a aprobat n modul cel mai clduros i cu cea mai mare energie i mi-am spus atunci: Dac e s cntrim, aceast aprobare face mai mult pentru progresul micrii noastre dect ntreaga opoziie. Pe scurt, acest suflet era cu totul unit cu ceea ce trebuia s curg n curentul nostru spiritual. A murit curnd, a trecut n 1904 prin poarta morii. Apoi a avut de luptat un timp n lumea spiritual pentru a ajunge la ceea ce era de fapt. ncepnd nu din 1907, ci de la reprezentarea dramelor-misterii la Mnchen n 1909 i de atunci cu o intensitate crescut acest suflet a ocrotit, a luminat tot ce fceam n privinta acestor festiviti. Tot ceea ce, datorit simului su pentru frumos, putea s contribuie la realizarea artistic a idealului nostru spiritual aciona din lumea spiritual ca venind de la ngerul pzitor al dramelor noastre misterii, astfel nct simeai n tine fora de a lua iniiativele necesare, fiindc aa cum fora muscular ne susine n planul fizic, tot astfel fora spiritual care eman din spirit se infiltra n propria noastr for spiritual.

Iat cum lucreaz morii cu noi. Iat cum triesc ei printre noi. Acest caz i ajung la punctul pe care vreau n mod special s vi-l semnalez aici ne evideniaz cum ceea ce o persoan a asimilat n domeniul antroposofic nu a contribuit numai la progresul propriu n viaa individual, ci a putut s curg napoi n ceea ce se fcea n snul micrii antroposofice colective. Erau dou posibiliti. Una era ca aceast personalitate s fi asimilat ceea ce era n stare s asimileze, s poarte aceasta n sufletul su i s o foloseasc pentru sine, pentru progresul su n viaa aceasta i n cea de dup moarte. Desigur, aa trebuie s se ntmple, cci, pentru a-i atinge elul su divin, sufletul omenesc trebuie s se perfecioneze ct mai mult; el trebuie s fac tot ce poate pentru a atrage aceast perfecionare. Dar, pe de alt parte, pentru c acest suflet asimilase deja ntregul adevr al christificrii, ceea ce el asimilase a putut s se rsfrng nu numai asupra lui nsui, ci i asupra noastr i s devin un bun comun n ce privete nruririle sale. Iat ce poate face Christos atunci cnd El strbate roadele cunoaterii noastre. El nu retrage nimic din ceea ce reprezint aceste fructe pentru noi personal, ns Christos a murit pentru toate sufletele, iar dac noi ne ridicm pn la acea cunoatere care trebuie s fie cunoaterea adevratului om pmntesc: Nu eu, ci Christos n mine, dac l simim pe Christos oarecum prezent n tot ceea ce noi nine tim, dac recunoatem c forele de care ne slujim provin de la El, atunci nvtura pe care o asimilm acioneaz nu numai pentru noi, ci pentru ntreaga omenire. Ea aduce roade pentru toi oamenii. Oriunde ar fi oamenii pe Pmnt, Christos a murit pentru ei toi, i ceea ce asimilai n numele Lui va sluji desigur propriei dumneavoastr perfecionri, dar vor deveni i bunuri practice preioase pentru ntreaga omenire.

S revenim acum la ceea ce v-am spus la nceput.

S-a spus c atunci cnd, dup moarte, ne contemplm tabloul vieii trecute ni se pare c idealurile noastre capt n ansamblu un aspect strin. Avem sentimentul c aceste idealuri de fapt nu ne poart ctre viaa general omeneasc, c ele nu poart nici o garanie a realului n viaa general uman, c ne ndeprteaz de viaa general uman. Lucifer exercit o mare putere asupra idealurilor noastre tocmai pentru c ele izvorsc att de frumos din sufletul uman, dar numai din sufletul uman, i nu prind rdcin n realitatea exterioar. De aceea are Lucifer o astfel de putere, iar ceea ce percepem noi n idealurile noastre dup moarte este de fapt atracia magnetic a lui Lucifer. Lucifer se apropie de noi i, tocmai cnd avem idealuri, acestea i devin deosebit de preioase; el ne poate atrage la el pe calea ocolit a acestor idealuri. Dar cnd ceea ce ptrundem spiritual ptrundem cu Christos, dac l simim pe Christos n noi i tim c ceea ce asimilm ia cu sine Christos n noi Nu eu, ci Christos n mine , atunci, cnd trecem prin poarta morii i privim n urm la idealurile noastre, ele nu ne mai apar ca i cum ar vrea s ne ndeprteze de lume, ci acum noi le-am ncredinat ntr-un fel lui Christos; atunci recunoastem c Christos este cel care face din idealurile noastre problema Lui. El preia asupra Lui idealurile noastre i individul i poate spune: Eu nu pot s m ncarc cu idealurile mele nct ele s devin pentru omenirea pmnteasc germeni siguri, aa cum pot deveni seminele acestui an pentru plantele din anul viitor, dar Christos n mine o poate face. Christos n mine strbate idealurile mele cu realitatea substanei. Iar idealurile pe care le cultivm spunnd: Da, ca oameni pe acest Pmnt ne plsmuim idealuri, dar n noi triete Christos i El preia idealurile noastre, aceste idealuri sunt germeni reali pentru realitatea viitoare. Idealismul christificat este strbtut cu germenele realitii. i cel care l nelege ntr-adevr pe Christos i privete acum aceste idealuri nct poate spune: Idealurile nu au nimic n ele care s le asigure realitatea, caracterul de realitate care s-mi garanteze mplinirea lor viitoare (aa cum germenele unei plante mi garanteaz mplinirea pentru anul viitor), dar dac concepem idealurile noastre astfel nct le ncredinm lui Christos, ele devin n noi germeni reali. Cel care are o contien real despre Christos, care, din aceste cuvinte ale lui Pavel: Nu eu, ci Christos n mine este purttorul idealurilor mele face substana de via a fiinei sale, ajunge s-i spun: Aici vd semnturile cu germenii lor, vd fluviile i oceanul, vd munii i vile. Dar n afar de acestea exist lumea idealismului i aceast lume a idealismului este preluat de Christos i este, ca i n lumea actual, germenele unei lumi viitoare, cci Christos duce idealurile noastre n lumea viitoare, aa cum Dumnezeul naturii duce ctre anul urmtor seminele vegetale ale acestui an.

Iat ce d idealismului realitate, ce elibereaz sufletul de tristele ndoieli care l pot asalta atunci cnd se strecoar n el sentimentul idealurilor care sunt legate puin cu realitatea exterioar, care sunt legate cu ce trebuie s consider a fi de pre. Cel care primete n inima sa impulsul christic resimte acest ideal, aceast comoar de nelepciune care se adun n sufletul uman, o resimte ca strbtut, ca saturat de realitate. i dac v-am dat dou exemple luate din faptele oculte este pentru a v arta cum aciunea unei nvturi christificate este diferit de cea a unei nelepciuni primite n suflet nechristificat. ntr-adevr, cu totul altfel ptrunde n jos, spre noi, ceea ce sufletul i-a christificat n aceast via pmnteasc dect ceea ce nu i-a christificat.

Cnd constiena clarvztoare i poart privirile n sus, n lumea spiritual, i vede luptnd pentru idealurile lor sufletele n care nu s-a trezit pe deplin contienta lui Christos n cursul ultimei lor ncarnri, este profund cutremurat. El le vede lupnd pentru ceea ce le este cel mai scump, pentru c Lucifer a dobndit o putere asupra idealurilor lor, aa nct el le poate priva de roadele reale de care lumea ntreag ar fi trebuit s profite. Cu totul altul este spectacolul pe care l ofer sufletele care au christificat comoara lor sufleteasc, care, provocnd parc un reflex slab, acioneaz n noi nviortor sufletete nc n aceast via n trup.

Ceea ce poate fi perceput ca o cldur intim a sufletului, ca o nvigorare n situaiile cele mai crude de via, ca un sprijin n cele mai mari cumpene este tocmai aceast impregnare cu impulsul christic. De ce? Pentru c cel ce este cu adevrat animat de acest impuls simte cum n biruinele sufletului su orict de imperfecte pot fi ele n viaa pmnteasc acest impuls al lui Christos este n ele garania, chezia mplinirii lor. Tocmai de aceea este Christos o ntrire att de deplin n ceasurile de ndoial ale vieii, un astfel de sprijin pentru suflet. Cte lucruri nu rmn nemplinite n aceast via, cte lucruri nu i par omului preioase fr s le poat vedea duse pn la capt! Ceea ce resimim att de sincer n sufletele noastre, ceea ce unim cu sufletul nostru ca o comoar preioas o putem ncredina lui Christos; i oricare ar fi n aparent ansele de realizare, dac ncredinm aceast comoar lui Christos, El o va duce pe aripile sale spre realizare. Nu este nevoie s o tii ntotdeauna, ns sufletul care resimte n el prezena lui Christos aa cum corpul resimte n el prezenta sngelui ca un element nsufleitor, acela percepe forele de nclzire i mplinire ale acestui impuls christic pentru tot ce sufletul nu poate realiza n lumea exterioar, ns ar dori s o fac, ar dori s realizeze n mod legitim.

Faptul c contiena clarvztoare percepe aceste lucruri atunci cnd privete sufletele aflate dup moarte este dovada c sufletul omenesc este pe deplin justificat atunci cnd, n orice face, n orice gndete, l simte prezent pe Christos, l simte pe Christos drept mngierea i sprijinul su, l primete n sine drept Cel despre care i spune n aceast via pmnteasc: Nu eu, ci Christos n mine". Aceste cuvinte trebuie rostite nc din viaa pe Pmnt.

Aducei-v aminte de pasajul de la nceputul crii mele Teosofia, care vrea s indice unul din acele puncte n care, pe o anumit treapt a vieii spirituale, se realizeaz ceea ce strbate sufletul n aceast lume pmnteasc. n acest pasaj eu atrag atenia asupra faptului c formula Tat Twam Asi Acesta eti tu , pe care o mediteaz nelepii Orientului, apare ca o realitate tocmai n momentul n care treci din lumea aa-numit a sufletelor n cea a spiritului. Recitii acest pasaj.

Dar i altceva poate deveni realitate, poate deveni realitate ntr-un mod de o importan covritoare din punct de vedere omenesc, ceva n legtur cu care acest suflet omenesc, care se simte strbtut de Christos, i poate spune n aceast via cuvintele lui Pavel: Nu eu, ci Christos n mine. Dac nvei s le gndeti n aa fel nct ele s devin un adevr interior, atunci acest cuvnt se mplinete dup moarte puternic i cu o mare for. Cci ceea ce primim n lume din acest punct de vedere, din punctul de vedere al lui Nu eu, ci Christos n mine, devine n aa fel bunul nostru, devine n aa fel natura noastr interioar ntre moarte i o nou natere nct, prin ceea ce a devenit astfel natura noastr interioar, trebuie s l mprim cu ntreaga omenire. Ceea ce dobndim astfel, ceea ce dobndim din punctul de vedere Nu eu, ci Christos n mine, acest lucru este fcut de ctre Christos un bun comun al ntregii omeniri. Ceea ce primesc din punctul de vedere Nu eu, ci Christos n mine, despre aceasta am voie dup moarte s spun i s simt: Nu doar pentru mine, ci pentru toi fraii mei! i abia atunci vom putea afirma: Da, L-am iubit pe Christos mai mult ca orice, mai mult dect pe mine nsumi, am ascultat deci de porunca: S-l iubeti pe Dumenzeul tu mai presus de orice. Nu eu, ci Christos n mine.

i atunci am mplinit i a doua porunc: Iubete pe aproapele tu ca pe tine nsui, cci ceea ce am dobndit pentru mine nsumi devine bunul comun al omenirii ntregi prin faptul c Christos l-a transpus n realitate.

Aceste lucruri trebuie lsate s acioneze asupra sufletului; vei descoperi atunci ce nseamn prezenta lui Christos n sufletul omenesc, cruia i poate fi sprijin, ajutor i lumintor. nvei astfel s nelegi treptat ceea ce s-ar putea numi raportul lui Christos cu sufletul uman.

CHRISTOS I SUFLETUL UMAN

CONFERINA a III-a

Norrkping, 12 iulie 1914

Noiunile de care ne lovim inevitabil cnd este vorba de raporturile lui Christos cu sufletul uman sunt noiunile de greeal i pcat. tim ce importan au noiunile de greeal i pcat n cretinismul lui Pavel, de pild. Trebuie s spunem c epoca noastr este prea puin n stare s neleag ntr-un mod cu adevrat profund raporturile pe care le gsim la Pavel ntre noiunile de pcat i de greeal pe de o parte, moarte i nemurire pe de alt parte. Avem aici una din consecinele materialismului timpului nostru. S ne aducem aminte ce spuneam n prima conferin: nemurirea sufletului omenesc fr continuarea contienei dup moarte nu poate fi o adevrat nemurire. Dispariia contienei o dat cu moartea n-ar putea s nsemne dect un lucru: c omul, de fapt, nu este nemuritor. O dinuire incontient a fiinei umane dup moarte ar nsemna c tocmai caracterul esenial al fiinei omeneti, ceea ce face ca omul s fie om, nu se mai pstreaz. Un suflet omenesc care ar supravieui incontient morii n-ar reprezenta mai mult dect suma de atomi pe care i materialismul o admite i care ar trebui s se mentin i cnd corpul omenesc este distrus.

Pavel era ferm convins c nu se poate vorbi de nemurire dect dac exist contiena individual. i cum contiena individual trebuia legat de greeal i pcat, el putea s spun: Dac contiena omului este ntunecat dup moarte prin pcat i greeal, sau prin consecinele lor, dac contiena, dup moarte, este distrus prin pcat i greeal, nseamn c pcatul i greeala sunt n stare s omoare omul ca suflet i ca spirit. Mentalitatea materialist a epocii noastre, chiar cea a multor filosofi i gnditori moderni care se mulumesc s vorbeasc despre supravieuirea sufletului, este, n mod firesc, foarte ndeprtat de aceast concepie; nemurirea omeneasc trebuie s fie identic cu supravieuirea contient a sufletului dup moarte.

Aici apare o anumit dificultate, mai ales pentru conceia antroposofic despre lume. Ca s-i dai seama de ea, e destul s analizezi raporturile pe care le au noiunile de vin, pcat cu cea de karm. Unii antroposofi rezolv problema spunnd simplu: Noi credem n karm, adic o greeal comis ntr-o anumit ncarnare o duci cu tine prin karma ta i o plteti mai trziu. n felul acesta se stabilete, n cursul ncarnrilor succesive, o compensare. Tocmai aici apare dificultatea. Antroposofii se ntreab cum se mpac asta, de pild, cu noiunea de iertare a pcatelor prin Christos. i totui ideea iertrii pcatelor este strns legat cu adevratul cretinism. S ne gndim de pild la Christos aflat pe cruce ntre cei doi tlhari. Cel din stnga i bate joc de Christos: Dac vrei s fii Dumnezeu, mntuiete-Te pe Tine i mntuiete-ne i pe noi! Cel din drepata i replic: N-ar trebui s vorbeti aa, cci amndoi ne meritm pedeapsa morii pe cruce, dup faptele noastre, dar Acesta este nevinovat i ndur aceeai soart cu noi. Apoi cel din dreapta, adresndu-se lui Christos, adaug: Adu-i aminte de mine cnd vei fi n mpria Ta! La care Christos rspunde: Adevr i spun ie, chiar azi tu vei fi cu mine n Rai. Nu poi pur i simplu s elimini acest cuvnt din Evanghelie sau s l conteti; este un cuvnt foarte important i plin de semnificaie. ntrebarea pentru antroposofi este urmtoarea: Tlharul din dreapta trebuie s ispeasc ceea ce a fcut; de ce Christos i spune, ca i cum l-ar ierta, ar anula pcatul: chiar astzi tu vei fi cu mine n Rai? Antroposoful poate spune c tlharul din dreapta va trebui s-i ispeasc greeala prin karma sa, ca i cel din stnga.

De ce face Christos o deosebire ntre tlharul din dreapta i cel din stnga? Este cert c avem aici, pentru concepia antroposofic a karmei, o real dificultate. Ea nu este uor de rezolvat; se rezolv ns dac prin cercetare spiritual studiezi cu mai mult atenie cretinismul, dac ncerci s-l ptrunzi ct mai mult. S ncercm s lmurim problema dintr-un alt punct de vedere, care v este deja cunoscut i care ne va permite s vedem mai din aproape ce se petrece aici. Amintii-v, iubiii mei prieteni, felul n care vorbim adesea despre Lucifer i Ahriman i cum sunt ei reprezentai de mine n dramele-misterii. De ndat ce ncepi, a spune, s-i priveti dintr-un punct de vedere pe care l-a numi omenesc-antroposofic, i faci din Lucifer un fel de tlhar interior iar din Arhiman un fel de tlhar exterior, n acel moment ai mari dificulti; nu trebuie s uii c Lucifer, dei este cel care a introdus rul n lume, acest ru interior care se nate prin pasiuni a adus libertatea i joac n ansamblul Cosmosului un rol important. i tot aa trebuie s spui i despre Ahriman, i el joac un rol important n ansamblul Universului. Am remarcat, cnd am nceput s vorbim mai des despre Lucifer i Ahriman, c antroposofii deveneau ntr-un fel nelinitii. Ei pstrau din concepia tradiional despre Lucifer sentimentul c de fapt n Univers el este un nspimnttor criminal de care trebuie s te pzeti n totul. Natural, un antroposof nu poate fi cu totul de aceast prere, fiindc el trebuie s recunoasc rolul important al lui Lucifer n ansamblul Universului. i totui trebuie s i-l reprezinte pe Lucifer ca pe un adversar al zeilor progresiti, deci ca un spirit care, ntr-un anumit fel, zdrnicete planul creaiunii, ca un duman al acelor zei pe care trebuie de fapt s-i venerm. Pe scurt, cnd vorbim astfel despre Lucifer, i recunoatem unui adversar al divinitii un rol important n ansamblul Universului, i tot aa trebuie s o facem i pentru Ahriman.

n anumite privine poi nelege c sufletul omenesc se ntreab: Care trebuie s fie atunci atitudinea mea fa de Lucifer si Ahriman? Trebuie s-i iubesc sau s-i ursc? Nu stiu ce s fac cu ei! De unde vin toate astea? De altminteri, trebuie s i dai seama c despre ei se vorbete ca despre fiine care, de fapt, prin specificul lor, nu aparin planului fizic, c misiunea i sarcina lor n lume este oarecum n afara planului fizic, este n lumea spiritual.

n timpul conferinelor mncheneze [6] ndeosebi am subliniat c esena acestui fapt const n aceea c rolul ncredinat lui Lucifer i lui Ahriman de ctre zeii care faciliteaz evoluia este n lumile spirituale i c un dezacord, o dizarmonie nu se produce dect atunci cnd ei i transfer rolul n planul fizic, arogndu-i astfel drepturi care de fapt nu le-au fost acordate. Dar exist ceva, iubiii mei prieteni, ceva ce trebuie s admitem i pe care, n general, sufletul uman nu l accept bucuros cnd abordeaz aceste subiecte , anume c judecata noastr, judecata uman, este de fapt valabil doar pentru planul fizic i c aceast judecat, corect pentru planul fizic, nu poate fi aplicat lumilor superioare. Tocmai de aceea trebuie ca ncet, progresiv, s aprofundm cunoaterea antroposofiei, pentru a ne lrgi judecata, lumea noastr de noiuni, concepte i idei. Oamenii timpului nostru, care gndesc materialist, consider c antroposofia este greu de neles, pentru c ei nu vor s-i lrgeasc judecata i vor s rmn la judecata valabil doar pentru planul fizic.

Dac spunem c o putere este ostil altei puteri, este drept s adugm, rmnnd n planul fizic, c ostilitatea este un lucru ru, c ea nu ar trebui s existe. Pe un plan superior, lucrurile stau altfel. Aici judecata trebuie s se lrgeasc. Pentru ca lumea n ntregul ei s fie posibil este necesar s existe o opoziie spiritual; aa cum n domeniul electricitii este necesar o electricitate pozitiv i una negativ, e necesar i o opoziie spiritual. Trebuie s existe spirite care se confrunt. Aici se verific ceea ce spune Heraclit, i anume c nu numai iubirea ci i lupta construiete Universul. Numai cnd Lucifer acioneaz asupra sufletului uman i prin sufletul uman introduce lupta n lumea fizic, numai atunci aceast lupt este nejust, nepotrivit. Dar nu acelai lucru este valabil pentru lumile superioare; aici i opoziia spiritelor este ceva ce ine de ntreaga structur, de ntreaga evoluie a lumii, ceea ce nseamn c de ndat ce ptrundem n lumea spiritual trebuie s folosim cu totul alte uniti de msur, s adoptm alte moduri de a judeca. De aceea este att de ocant s vorbeti despre Lucifer i Ahriman, pe de o parte, ca fiind adversari ai zeilor i, pe de alt parte, ca fiind necesari n ntregul mers al ordinii cosmice. Aadar, trebuie s admitem nainte de toate c omul, dac folosete pentru lumile superioare judecata valabil planului fizic, intr n coliziune cu ordinea cosmic.

Acum ns tocmai aceasta este ideea principal ce trebuie accentuat mereu, anume c Christos, ca Christos, nu ine de fiinele planului fizic, c, din clipa n care a avut loc Botezul n Iordan, o fiin care nainte nu era de pe Pmnt, o fiin care nu aparinea fiinelor pmnteti s-a ncarnat n Iisus din Nazaret. Aadar, n Christos avem de-a face cu o fiin care pe bun dreptate le putea spune discipolilor Si: Eu sunt de sus, voi suntei de jos, adic Eu vin din mpria Cerurilor, voi din mpria Pmntului. S vedem care sunt consecinele acestui fapt. O judecat pmnteasc, care, ca judecat pmnteasc, este n ntregime justificat, este ea n mod necesar i judecata acelei fiine cosmice Christos, ncarnat n trupul lui Iisus? Fiina care n timpul Botezului n Iordan a intrat n corpul lui Iisus nu are o judecat pmnteasc ci o judecat cereasc, ea trebuie s judece altfel dect judec oamenii.

i acum s msurm ntreaga greutate a cuvintelor rostite pe Golgota. Tlharul din stnga nu-i d seama c Christos nu este doar o entitate pmnteasc, ci o entitate care aparine mpriei ce nu este mpria pmnteasc. Dimpotriv, tlharul din dreapta contientizeaz acest lucru, nainte de a muri: mpria ta, o Christos, este din alt lume. Adu-i aminte de mine cnd vei intra n mpria Ta. n acest moment, tlharul din dreapta are un presentiment al faptului c Christos ine de o alt mprie, n care domnete o cu totul alt for de judecat dect pe Pmnt. De aceea Christos, din contiena c El st n mpria Sa, poate s-i rspund: ntr-adevr, pentru c tu presimi ceea ce este mpria mea, vei fi chiar azi adic o dat cu moartea cu mine n mpria mea. Astfel se reveleaz fora supra-pmnteasc a lui Christos care trage individualitatea omeneasc n sus, ntr-o sfer spiritual. Judecata pmnteasc, judecata omeneasc trebuie, binenteles, s spun: Din punct de vedere karmic, tlharul din dreapta va trebui s i achite datoria ca i cel din stnga. Dar judecata cereasc este alta. Acesta este abia nceputul problemei. Cci, bineneles, dumneavoastr putei spune: Atunci judecata cereasc i judecata pmnteasc sunt n contradicie. Cum poate Christos s ierte n timp ce judecata pmnteasc cere o compensare karmic?

Da, iubiii mei prieteni, atingem aici una din cele mai grele probleme ale tiinei oculte. i anume, trebuie s facem o distincie pe care sufletul omenesc nu o face bucuros fiindc i repugn s urmreasc un raionament pn n ultimele sale consecine, atunci cnd acest lucru implic anumite dificulti. Va trebui poate s ntoarcei pe o parte i pe alta de multe ori n sufletul dumneavoastr ceea ce o s v spun pentru ca, n final, s nelegei problema.

Mai nti s stabilim o deosebire. S vedem n primul rnd ce se mplinete n karm printr-o justiie obiectiv. Un lucru trebuie s fie clar, c omul este supus karmei sale. El trebuie deci s compenseze karmic rul pe care l-a svrit. Dac reflectm la acest lucru vom fi de acord c nimeni nu ar vrea s fie altfel. Admitei c cineva ar fi comis ntr-adevr o fapt rea. n momentul n care a putut s o comit, el este mai puin bun dect dac nu ar fi comis-o, i nu poate s regseasc treapta de perfeciune pe care o avea nainte de a face rul dect cnd va compensa rul fcut. Trebuie deci ca el s doreasc s repare greeala, fiindc reparnd-o, compensndu-o, poate ajunge din nou la treapta de perfeciune pe care o atinsese nainte de a fi svrit fapta. Aadar, pentru propria noastr perfecionare, nu putem dori dect un lucru, i anume: karma s subziste ca justiie obiectiv. Altfel spus, ntr-o concepie despre libertatea omeneasc nu poate lua natere sub nici o form dorina de a-i vedea iertate pcatele n aa fel nct, de pild, astzi s putem vtma ochii cuiva fr s avem de ispit acest pcat prin karma noastr. Un om care a sfrmat ochii altuia este mai imperfect dect cel care nu a comis acest act, iar karma sa ulterioar va trebui s l conduc la a compensa aceasta printr-o fapt bun; numai atunci se va regsi el aa cum era nainte de aceast fapt. Este deci de neconceput, dac reflectezi cu adevrat la ceea ce este natura uman, s poi vtma astzi ochii cuiva, fapta s-i fie iertat i, prin aceasta, karma s-i fie compensat. n ceea ce privete karma, este absolut just ca nici o datorie s nu ne fie iertat, ci s avem de pltit pn la ultimul bnu.

Dar n ce privete greeala mai este nc ceva de spus. Greeala cu care ne ncrcm, pcatul cu care ne ncrcm, nu este numai problema noastr personal, ci trebuie s facem precizarea este un fapt cosmic obiectiv, el privete i lumea. Greeala pe care am comis-o o vom compensa prin karma noastr; dar faptul c am zdrobit ochii cuiva s-a ntmplat, a avut loc n mod real. Iar dac noi, s spunem, n ncarnarea actual zdrobim ochii cuiva i apoi, ntr-o ncanare ulterioar, facem ceva ce compenseaz aceast fapt comis nainte cu multe sute de ani, totui ceva rmne n mersul obiectiv al lumilor. Ceea ce am fcut rmne o fapt obiectiv n ansamblul cosmic. n ce ne privete, noi o compensm mai trziu. Vina pe care ne-am adugat-o, o tergem prin karm, dar faptul cosmic obiectiv rmne, nu l putem terge prin aceea c am nlturat din noi imperfeciunea.

Trebuie deci s deosebim urmrile unui pcat pentru noi nine i urmrile unui pcat pentru evoluia obiectiv a lumii. Aceast distincie este extrem de important. i acum mi vei permite poate s introduc aici o observaie ocult, care ar putea s lmureasc oarecum problema.

Cnd abordezi evoluia omenirii pornnd de la Misteriul de pe Golgota i Cronica Akasha fr s fii strbtut de entitatea lui Christos este foarte uor s te neli, fiindc Cronica Akasha nu concord ntotdeauna cu ceea ce se poate citi n evoluia karmic a fiecrui individ. S lum un exemplu: s presupunem c n anul 733 ar fi trit un om care a comis o greeal grav. Dac cercetezi Cronica Akasha, ai putea s nu gseti nici o urm a acestei greeli. Dar dac studiezi apoi karma acelui om vei afla c mai este ceva ce are de ispit; aceast fapt ar trebui s fie nscris ntr-un anumit moment n Cronica Akasha, totui ea nu se afl acolo. Cnd studiezi karma observi c acel om trebuie s plteasc pentru aceast fapt; ar trebui s gseti n Cronica Akasha, n acea ncarnare, pcatul, vina lui; ea ns nu este acolo. Ce contradicie! i totui avem aici un fapt obiectiv, care poate fi observat n multe cazuri. Se poate ntmpla s ntlnesc astzi pe cineva; dac mi este dat harul de a-i cunoate puin karma, a putea s descopr c o anumit nenorocire, o lovitur a sorii care l-a lovit face parte din karma sa, este compensarea unei greeli anterioare. Totui, dac strbat cursul ncarnrilor sale precedente, ca s vd ce a fcut atunci, nu voi gsi nici o meniune a acestei fapte n Cronica Aksaha. De unde vine asta?

Provine din faptul c Christos a luat asupra sa greeala obiectiv. Din momentul n care eu l primesc pe Christos n mine, cnd cercetez Cronica Akasha mpreun cu Christos regsesc aceast fapt! Christos a luat-o n mpria sa i o poart n continuare ca fiinialitate, n aa fel nct, dac nu in seama de Christos, nu o pot gsi n Cronica Akasha. Remarcai bine diferena: dreptatea karmic rmne, dar pentru ceea ce reprezint n lumea spiritual consecinele unei greeli, pentru acestea interevine Christos care duce aceast greeal n mpria Sa, o ia asupra Sa.

Pentru c ine de o alt mprie, Christos poate s ne tearg datoriile i pcatele noastre svrite n lumea aceasta, s le ia asupra lui.

n definitiv, ce spune Christos, fiind pe cruce, tlharului din snga? Dac nu n cuvinte, cel puin ca sens, i spune: Ceea ce ai fcut va avea consecine nu numai n lumea fizic ci i n lumea spiritual. Iar rufctorului care este la dreapta sa i spune: Chiar astzi tu vei fi cu mine n Rai. Ceea ce nseamn: Eu iau asupra mea fapta ta. Sigur, tu va trebui mai trziu, prin karma ta, s ispeti n ce te privete aceast fapt, ns ceea ce nseamn pentru lume aceast fapt, asta m privete pe mine, spune Christos, exprimat simplist. Facem aici o precizare foarte important i care este valabil nu numai pentru epoca ce urmeaz Misteriului de pe Golgota, ci i pentru epoca precedent.

Am avut deja prilejul s observm n conferinele anterioare c coborrea lui Christos printre cei mori nu este o legend. Prin aceasta Chrisos a mplinit ceva pentru sufletele care, n epoci anterioare, se ncrcaser cu greeli i pcate. N-ar trebui s studiezi Cronica Akasha a epocilor anterioare Misteriului de pe Golgota fr s fii tu nsui ptruns de entitatea lui Christos. Fiindc ai comite erori peste erori. i atunci nu este de mirare c Leadbeatter, de pild, care n realitate nu tie nimic despre Christos, a ajuns s fac n cartea sa Omul, de unde vine, unde merge afirmaiile cele mai stranii asupra evoluiei pmanteti. Doar dac este ptruns de impulsul lui Christos sufletul este n stare s vad lucrurile aa cum s-au petrecut cu adevrat n cursul evoluiei pmnteti chiar naintea Misteriului de pe Golgota, n vederea Misteriului de pe Golgota.

Karma este o problem a ntregului ir de ncarnri ale omului i justiia karmic trebuie s fie apreciat n lumina unei judeci care este judecata noastr pmnteasc. Dar ceea ce Christos face pentru omenire trebuie msurat cu o judecat care ine de alte lumi dect cea pmnteasc. S ne gndim o clip la sfritul evoluiei pmnteti, la epoca n care oamenii vor fi sfrit a se ncarna aici, jos. Sigur, trebuie ca totul s fie pltit pn la ultimul bnu. Sufletele omeneti i vor fi mplinit atunci ntr-un fel karma lor. Dar imaginai-v c toate greelile rmn unite cu Pmntul, c ele continu s-i exercite aciunea n Pmnt. Oamenii i-ar fi achitat karma, dar Pmntul nu ar fi pregtit s intre n era jupiterian i ntreaga omenire pmnteasc s-ar afla n situaia de a nu avea un loca, n-ar mai avea cum s se dezvolte dincolo, pe Jupiter. Dac Pmntul ntreg evolueaz odat cu omul, asta este o urmare a faptei lui Christos. Fr aceast fapt, tot ceea ce s-ar acumula pe Pmnt ca greeal ar arunca Pmntul n ntunecimi i n-ar mai exista planet pentru continuarea evoluiei. mplinindu-ne karma, noi facem ceea ce este necesar pentru noi nsine, dar nu pentru ntreaga omenire i nici pentru ceea ce, n evoluia Pmntului, este legat de ntreaga evoluie uman.

S ne fie deci clar, nu suntem absolvii de karm, dar cu siguran consecinele greelilor i pcatelor noastre pentru evoluia Pmntului sunt terse prin ceea ce a intervenit prin Misteriul de pe Golgota. Trebuie, de asemenea, s ne fie clar c toate acestea nu se pot produce fr colaborarea, fr participarea omului. Este ceea ce se poate nelege i din cuvintele spuse de Christos tlharului de pe cruce. Tlharul din dreapta a avut presentimentul unei mprii suprapmnteti n care totul se petrece altfel dect n lumea pmnteasc. Omul trebuie s-i impregneze sufletul cu substana fiinei lui Christos; trebuie ntr-un fel s fi luat n sufletul su puin din Christos pentru ca Christos s poat aciona n el i s-l duc ntr-o lume unde, ce-i drept, omul nu are puterea s-i anuleze karma, dar unde consecinele greelii i ale pcatului nostru pentru lumea exterioar sunt terse prin Christos.

Arta picturii ne ofer o minunat imagine a acestui adevr. Cum s nu i fac o puternic impresie Christos ca judector cnd contempli, de pild, fresca lui Michelangelo din Capela Sixtin, Judecata de Apoi? Care este de fapt subiectul acesteia? S lsm de o parte sensul profund esoteric i s ne ocupm numai de imaginea care apare n sufletul nostru. Vedem acolo pe cei drepi i pe cei pctoi. Or, acest tablou s-ar putea picta ntr-un mod diferit de cel n care a fcut-o acest cretin care este Michelangelo; s-ar putea reprezenta oameni la sfritul Pmntului sau dup sfritul Pmntului, contemplndu-i karma lor i spunndu-i: E adevrat, noi ne-am mplinit karma, totui greelile noastre sunt nscrise pe table de aram n lumea spiritual i ele reprezint o povar pentru Pmnt, povar care ar putea s distrug Pmntul. n ce ne privete pe noi, le-am achitat, dar ele sunt prezente peste tot. De fapt, acest lucru nu este un adevr, ar putea fi aa, dar nu constituie un adevr. Prin faptul c Christos a murit pe Golgota, omul nu va vedea tabla unde sunt nscrise greelile sale, el l va vedea pe Cel care le-a luat asupra sa; va vedea reunit n fiina lui Christos tot ceea ce altfel ar fi rspndit n Cronica Akasha. n locul acestei cronici, n faa lui st Christos, El a luat asupra Sa toate acestea.

Profunde taine ale naturii omenesti ne sunt relevate aici. Dar ce trebuie pentru ca, n acest domeniu, s-i dai seama de adevrata stare de fapt? Trebuie ca oamenii s poat puin conteaz c ei sunt pctoi sau drepi s-i ridice ochii ctre Christos, s nu vad un gol acolo unde ar trebui s fie Christos. Trebuie s ai o legtur cu Christos. Tlharul din dreapta crucii demonstreaz prin propriile sale cuvinte legtura sa cu Christos. Cnd Christos a dat celor care lucreaz n spiritul Su misiunea de a ierta pcatele, este cert c niciodat i nicieri nu s-a pus problema s fie tirbit cu ceva karma, ci prin aceasta voia s se arate c, pentru cel care este n legtur cu Christos, mpria pmnteasc este salvat de urmrile i consecinele spirituale ale vinei i ale pcatului care sunt fapte obiective, chiar cnd ele au fost ispite.

Ce nseamn pentru sufletul uman cuvintele rostite n numele lui Christos de cel care are acest drept: Iertate i sunt pcatele. Asta nseamn c tu trebuie, evident, s te atepi la o compensare karmic, dar c, de fapt, vina i pcatul tu au fost transformate de Christos pentru ca s nu ai mai trziu cumplita suferin pe care ai vieui-o vznd, privind n urm la greeala ta, cum prin aceast greeal ai distrus o parte a existenei pmnteti. Christos terge aceast greeal. Dar pentru asta este nevoie de o anumit treapt de contien pe care cel care iart datoria, care iart pcatele are dreptul s o cear: pctosul s aib contiena greelii sale i contiena faptului c Christos o poate lua asupra lui. Atunci cuvintele Iertate i sunt pcatele corespund unui fapt cosmic i nu unui fapt karmic.

Exist n Evanghelii un pasaj n care Christos ne arat att de frumos atitudinea Sa asupra acestui aspect nct atinge puternic inima. Celor care i aduc, condamnnd-o, o femeie prins n adulter reprezentai-v clar aceast scen Christos le d un dublu rspuns: pe de o parte, El nscrie ceva n Pmnt; pe de alt parte, nu judec, nu condamn, El iart. De ce scrie El n pmnt? Pentru c n joc este karma, pentru c ea, karma, este dreptatea obiectiv. Fapta femeii adultere nu poate fi tears pentru ea. Christos o nscrie deci n pmnt. Dar cu totul altfel stau lucrurile cu consecinele spirituale i nu pmnteti ale acestei fapte; pe acestea Christos le ia asupra Sa. El iart, ns asta nu nseamn c El terge greeala n sensul absolut al termenului, ci c ia asupra Sa urmrile obiective ale faptei comise.

S ne gndim acum ce nseamn s-i poi spune: Am fcut n lumea asta cutare sau cutare lucru. Asta ns nu duneaz progresului meu pe mai departe fiindc nu voi rmne tot att de imperfect ca atunci cnd am comis aceast fapt. n viitor voi putea ajunge iar la nivelul la care eram, prin faptul c voi ispi aceast greeal prin karma mea. Dar nu pot face ca i cnd aceast greeal a mea n-ar exista pentru evoluia Pmntului. Am avea de suportat suferine de nedescris dac n-ar fi venit s se uneasc cu evoluia Pmntului o fiin care, prin puterea Sa, face ca aciunea noastr, fapta noastr, din care nu putem schimba nimic, s fie pentru Pmnt ca i cum n-ar fi fost niciodat comis. Aceast fiint este Christos. El nu ne descarc de karma noastr personal ci de consecinele spirituale i obiective ale faptelor noastre, ale greelilor noastre. i tocmai acest lucru trebuie s l urmrim n continuare n sufletul nostru. Numai atunci nelegem c Christos este o entitate unit cu ntreaga omenire, cu omenirea de pe ntreg Pmntul, fiindc Pmntul exist pentru om. Christos este unit deci i cu ntreg Pmntul. Marea slbiciune a omului, urmare a ispitei luciferice, este faptul c omul este n stare s se izbveasc pe sine prin karma sa proprie, dar este incapabil s izbveasc n acelai timp i Pmntul. Acest lucru l mplinete fiina cosmic, Christos.

i acum vedem de ce unii antroposofi nu ajung s neleag faptul c cretinismul este perfect conciliabil cu ideea de karm. Sunt acei antroposofi care introduc