Rousseau vs Aristotel

Rousseau- bipolaritate, contradictie

- Libertatea naturala a omului, contrasteaza cu tendinta spre inegalitate si opresiune- Tendintele omului: de a domina, dezvoltarea unui sine fals, slabiciunea si agresivitatea sunt

interconectate si se atrag una pe cealalta- Patriotismul reorienteaza orgoliul omului, dar nu il distruge- Propriile conflicte interioare se reflecta in scrierile lui Rousseau, atitudini ezitante- Amorul propriu impiedica evolutia- “Vreau ca prietenii sa-mi fie in primul rand prieteni , nu stapani”- dorinta de libertate

personala, independenta- Rousseau vedea autoritatea contemporana lui ca fiind dezorganizata si distructiva- “Oriunde ma uit, vad numai stapani si sclavi, nu un popor si conducatorul sau”- rezultatul

este ca nu exista cu adevarat relationare si comunicare, ci numai aparente - Piramida claselor sociale are la baza necinstea si slugarnicia, iar in varf mandria si cruzimea- Rousseau cauta insa acea autoritate justificata, care sa intemeieze relatii juste cu natiunea,

nu renunta deci la ideea de autoritate- Rousseau este ofensat de notiunea lui Mirabeau de “despotism legal”- Exista numai doua variante acceptabile: democratia sau “hobbismul”- Autoritate personala, lege impersonala- Numai legea poate fi compatibila, in viziunea lui R., cu libertatea- Legea conditioneaza numai comportamentul exterior, autoritatea fiind cea care ar trebui sa

ajunga la inima: Moise, Solon, Licurg- Legislatorul ideal al lui Rousseau nu este concret portretizat- el este mai mult utopic-

cunoaste natura oamenilor, dar este mai presus de ea- apare ca un mecanism perfect- In “Contractul social”, Rousseau sugereaza modelul lui Licurg, ca si legislator care

reconstruieste intreaga comunitate, dupa rigidul model spartan-