Rousseau si Aristotel.

Viziunile asupra naturii societatii

Cuvinte-cheie: societate, stat, natura umana, zoon politikon, egalitate,

inegalitate, polis, Vointa Generala, politeia, conventie, contract social.

Abstract:

Subiectul acestei lucrari apartine domeniului filosofiei politice, urmarind

evidentierea a cateva trasaturi specifice viziunilor lui Aristotel si Jean-Jacques

Rousseau asupra aparitiei societatii. Folosind metoda comparativa voi expune

aspecte definitorii ale filosofiilor celor doi mari ganditori privind omul, statul, legea si

relatiile dintre ele. Aceste elemente sunt determinante pentru explicarea formarii

societatii umane. Se vor evidentia diferente si apropieri intre viziunile celor doi

filosofi.

Introducere:

In primul rand, pentru a putea observa comparativ cele doua filosofii, trebuie

sa stabilim timpul in care acestea se plaseaza. Aristotel se afla la o departare

considerabila de Rousseau, fiind un ganditor grec antic, marcand secolul al IV-lea

i.Hr, pe cand cel din urma este o personalitate apartinand secolului al XVIII-lea, deci

epocii moderne.

Comparand ideile asupra societatii acestor doi filosofi ce se afla la o distanta

atat de mare unul de celalalt, putem observa evolutia sociala in timp si schimbarile

de mentalitate ce s-au produs in decursul acestei perioade.

Cuprins:

Incep prin a expune cateva aspecte interesant de privit in corelatie, ale ideilor

lui Aristotel si Jean-Jacques Rousseau.

Aparatul filosofic al lui Aristotel este construit in jurul ideii de fericire, ca ultim

scop al vietii omului. Acesta nu poate insa fi atins de catre individul izolat, ci numai

prin asocierea cu ceilalti in cadrul statului. Acest lucru este posibil datorita instictelor

sociale de care omul dispune. El este un zoon politikon (animal social).

Consecutiv, a avut loc progresul continuu al societatii, evoluand de la familie la sat

si apoi la stat. (“Din toate acestea se vede ca statul este o institutie naturala si ca

omul este prin natura sa o fiinta sociala, pe cand antisocialul, prin natura, nu datorita

unor imprejurari ocazionale, este ori un supra-om, ori o fiara, ca acela batjocorit de

Homer”, Aristotel, “Politica”)

In epoca moderna, Rousseau contesta teza sociabilitatii innascute. Teoria

contractului social, sustinuta deopotriva de catre Thomas Hobbes si John Locke,

afirma ca omul, in starea sa naturala este non-sociabil. De aici deriva ca

sociabilitatea este o caracteristica umana dobandita. La Aristotel, statul reprezinta o

institutie naturala, pe cand la Rousseau acesta este un produs artificial, creat pentru

apararea individului de agresivitatea innascuta a semenilor sai. Nu reprezinta o

asociere spontana, ce tinde spre binele comun, ci este bazata pe sentimentul fricii,

avand rol de protectie. Existenta in starea sociala este cauza multor aspecte

negative. Este germenele inegalitatilor; altfel spus, in starea naturala, toti oamenii

erau egali. Diferentele sociale de tot felul au condus omul catre tulburare, confuzie

si noi pasiuni distructive. (“Omul este in intregime masca lui. Nefiind niciodata el

insusi, este totdeauna strain de sine si se simte rau ori de cate ori este obligat sa

coboare in el. Lucrul se explica prin faptul ca omul de lume nu este nimic si ca ceea

ce pare este totul pentru el”).

Pentru Aristotel, forma de guvernamant ideala este reprezentata de politeia,

adica guvernarea celor multi: “In plus fata de cele patru sisteme de guvernamant pe

care oamenii le aduc in discutie (pe numele lor: monarhia, oligarhia, democratia si

aristocratia), mai exista si o a cincea, numita politeia, care deasemenea reprezinta

un sistem de guvernare. Aceasta este uneori neglijata in discutii, deoarece a aparut

abia recent”, “Politeia se situeaza intre democratie si oligarhie” ( Aristotel,

“Politica”). Aristotel este sustinatorul polis-ului de tip atenian. Aici, fiecare cetatean

este liber sa isi exprime opinia, prin cetatean intelegand orice barbat de origine

greceasca. Femeile si copiii nu sunt considerati cetateni, acestia neavand ratiunea

suficient dezvoltata si nici capacitatea de a o folosi cum trebuie. Desi descrierea lui

este exclusivista, nu modifica ideea sa asupra libertatii. Aceasta exclusivitate este

produsul contextului cultural al timpului sau. Mai susceptibile sunt parerile lui

Rousseau despre rolul femeii in societate. Rousseau se aliniaza viziunii traditionale,

care priveste femeia ca si femeie si mama, nu ca cetatean cu drepturi depline. Ele

apartin numai sferei private, pe cand barbatii sunt instruiti intr-o anumita meserie,

invatati sa judece independent, pregatiti ca cetateni intr-o democratie, fiindu-le

permis sa isi exprime liber opiniile si dorintele. ce pare este totul pentru el”).

Referitor la tratarea inegala a celor doua sexe de catre Rousseau, Joel Scwartz, in

lucrarea sa “Politica sexuala a lui Jean-Jacques Rousseau”, aduce in discutie ideea

ca aceasta provine din perceptia sa radical diferita asupra naturii barbatului si a

femeii.

Rousseau a imbinat teoria contractului social cu ideea existentei unei vointe

generale (inalienabila si indivizibila) a colectivitatii, refuzul oricarei vointe politice

individuale sau de partid. Democratia care se putea realiza in practica nu era insa,

pentru Rousseau, cea directa, ci reprezentativa. Aceasta idee si-a gasit aplicatia la

sfarsitul secolului al XVIII-lea in constitutia SUA ca si in cele create de Revolutia

Franceza. De atunci, conceptul de democratie a fost indisolubiil legat de cel de

reprezentare politica si de existenta unei adunari alcatuite din delegati ai poporului.

In privinta sclaviei, Aristotel are tendinta de a apara aceasta institutie,

justificand-o ca si “folositoare nevoilor vietii”. Pentru el, relatia stapan-sclav este una

de reciprocitate; sclavul presteaza servicii pentru stapan, in timp ce stapanul il

coduce pe acesta, caci se porneste de la ideea ca sclavii nu pot avea o ratiune

independenta, de sine-statatoare. Aristotel afirma ca “stapanul este doar stapanul

sclavului, el nu ii apartine acestuia, pe cand sclavul este nu numai sclavul stapanului

sau, ci ii si apartine in totalitate” (Aristotel, “Politica”, Cartea I). In contrast cu aceste

crezuri, Rousseau respinge ideea sclaviei si a posesiei unui alt om, desi recunoaste

sclavia ca existand in unele societati civilizate sub forma dependentei unui om fata

de un altul. El demasca ilegitimitatea acestei institutii, privind din perspectiva

stapanului: “Fac o conventie, pe socoteala ta si numai in favoarea mea; o voi

mentine atat timp cat doresc iar tu o vei pastra atat timp cat doresc ”.

Ceea ce creeaza o punte de legatura intre cele 20 de secole care il despart

pe Aristotel de Rousseau este conceptul comun de libertate. In ciuda ideilor diferite

despre democratie, sclavie si natura umana, cei doi filosofi impartasesc aceeasi

viziune asupra libertatii. Chiar daca cei doi filosofi vorbesc din perspective si

contexte diferite, ei gasesc solutii similare la problema libertatii individuale in

societate. Toti cetatenii trebuie sa poata participa activ la societatea din care fac

parte. La Rousseau Vointa Generala, iar la Aristotel polis-ul sunt notiunile care

permit cetatenilor sa creeze si sa impuna legi. Desi acestea par sa fie impuneri

conventionale intr-o societate, Aristotel si Rousseau le vad ca unice moduri in care

libertatea poate coexista cu societatea.

Concluzie:

Dupa cum se poate observa din cele aratate mai sus, Aristotel si Rousseau, desi

avand idei diferite despre o guvernare ideala (Vointa Generala si polis-ul), acestea

converg in punctul comun al libertatii individuale. Chiar daca gandirii lor li se impun

limitele timpului si spatiului de care apartin, acestea sunt marturii pretioase ale

modului de a gandi si percepe societatea.

ARISTOTEL SI ROUSSEAU.

VIZIUNILE ASUPRA NATURII

SOCIETATII

Student: Alina Giosanu

SE, anul III, grupa 2, semestrul I

Seminar: Filosofia politica