EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Ilustrația copertei: Władysław Czachórski, Scrisoarea, 1896Copyright © Editura Paralela 45, 2017Editura Cartea Românească este un imprint al Editurii Paralela 45Calea Victoriei 133, sectorul 1, BucureștiPrezenta lucrare folosește denumiri ce constituie mărci înregistrate, iar conținutul este protejat de legislația privind dreptul de proprietate intelectuală.www.cartearomaneasca.ro | www.edituraparalela45.ro

Editor: Călin VlasieRedactare: Mihaela PogoniciTehnoredactare: Mihail VladCorectură: Anamaria CozmaPregătire de tipar: Marius BadeaDesign copertă: Ionuț Broștianu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a RomânieiCARAGIALE, ION LUCA O scrisoare pierdută : teatru / I. L. Caragiale ; cuv.-înainte şi note de Nicolae Manolescu. - Bucureşti : Cartea Românească, 2017ISBN 978-973-23-3215-3I. Manolescu, Nicolae (pref.) (note)821.135.1

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Ion Luca Caragiale

O SCRISOARE PIERDUTĂTEATRU

Cuvânt-înainte și note deNicolae Manolescu

CPE Clasele 9-12 CARTEA PENTRU ELEVI

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

Cuprins

Cuvânt-înainte de Nicolae Manolescu ............................................ 7

Ion Luca Caragiale – extras din Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, de Nicolae Manolescu ..................... 9

O noapte furtunoasă .......................................................................19

Conu Leonida faţă cu reacţiunea .................................................. 67

O scrisoare pierdută ........................................................................81

D-ale carnavalului .........................................................................165

Năpasta.......................................................................................... 225

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

O scrisoare pierdută a lui I.L. Caragiale este, ne-îndoielnic, capodopera teatrului românesc. Piesa a fost pusă de nenumărate ori în scenă de la apariție până azi și în rolurile principale și secundare au ju-cat actori dintre cei mai mari din toate timpurile de aproape un secol și jumătate încoace. Pierderea unei scrisori de dragoste, regăsirea și apoi pierderea ei din nou, ca și fericita regăsire de la sfârșit dau naștere unui conflict politic, într-un județ de munte, unde au loc alegeri. Notabilitățile locale se confruntă, când în situații comice, când în situații dramatice. Piesa e magistral construită spre a fi pusă în scenă. Personajele sunt, fără excepție, memorabile. Unele din ele, Cațavencu, de exemplu, a rămas până azi tipul demagogului politic. Îl mai auzim încă și noi vorbind la... televiziune. În sfârșit, replicile s-au fixat definitiv în memoria generațiilor succesive. „Votează cu cine poftești!”, îi recomandă prefectul cetățeanu-lui turmentat. Auziți replică la acesta: „Eu nu poftesc pe nimeni dacă e vorba de poftă.”

N M

Cuvânt-înainte

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

9

Lui G. Călinescu i s-a părut că opera lui Caragiale nu este într-atât de copioasă încât să fie necesară o periodizare. Și totuși, chiar dacă volumele în care scriitorul însuși și-a strâns prozele și publicistica sunt, cum spune un comentator, „un talmeș-balmeș”, anumite schimbări ale preferințelor pentru genuri și specii literare sau pentru mijloace de expresie sunt perfect detectabile de la o epocă la alta, în pofida faptului că există câteva constante, cum ar fi destinația publicistică a unei bune părți din operă, amestecul de stiluri (voit sau nu, dar asta-i, vorba pocovnicului Iordache, altă căciulă) sau in-teresul pentru traduceri și prelucrări. Caragiale începe cu proza umoristică de la „Ghimpele” și de la „Claponul” din anii 1873-1877. Anii 1878-1885 aparțin teatrului. Cu excepția Năpastei, toate piesele acum sunt scrise și, tot cu o excepție, Din carnetul unui vechi sufleor, Caragiale nu publică nicio proză. Este perioada colaborării la „Convorbiri literare”, a lec-turilor la Junimea și a premierelor pe scena Naționalului. După trei ani de pauză, neexplicată în mod clar de biografi, Caragiale se consacră între 1889 și 1904 marilor nuvele și schițelor cunoscute sub numele de Momente. Este perioada

ION LUCA CARAGIALE (30 ianuarie 1852 - 22 iunie 1912)

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

10

„Moftului român”. În sfârșit, anii berlinezi (1904-1912) aduc cu ei poveștile și parabolele orientale. Această neobișnuită diversitate a fost explicată în două feluri opuse. Un comen-tator a văzut în ea rodul unui joc conștient cu mai multe strategii, care constă îndeosebi în alternarea unui registru stilistic „înalt”, serios, literar, tragic, cu unul „jos”, comic, pa-rodic. „Nu-i mai simplu, se întreba un oponent, să credem că scriitorul la debutul său tatona fără a-și fi putut preciza vo-cația pe care avea s-o ilustreze mai târziu?” Nu-i deloc mai simplu, pentru că tatonări sunt și în plină maturitate crea-toare. Cât privește valorificarea literaturii de bas-étage (ter-menul este al unei cititoare a „Moftului român”, căreia Caragiale îi răspunde într-o scrisoare), ea ține de epoca Momentelor, textele din „Ghimpele” sau din „Claponul” fi-ind exact ce se pretind: articole de gazetă satirică. Nu par să învedereze o conștiință artistică sau o tehnică superioară, în stare a le transforma în adevărată literatură. Comediile, la rândul lor, preiau maniera en vogue a teatrului francez post-romantic, fără vreo ambiție novatoare. Avem în ele co-medie de limbaj, nu și parodiere a speciei literare ca atare. Norocul lui Caragiale a fost că înclinația spre comic l-a de-terminat să renunțe la experiențe precum traducerea Romei

Primul volum din Opere complete. Teatru de I.L. Caragiale apărut la Editura Cartea Românească în 1922

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

16

Władysław Czachórski, Scrisoarea, 1896

O SCRISOARE PIERDUTĂTEATRU

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

17

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

19

O noapte furtunoasăCOMEDIE ÎN DOUĂ ACTE

(1879)

PERSOANELE:

J D T I -R ,cherestegiu, căpitan în garda civică

N I , ipistat, amic politic al căpitanuluiC , tejghetar, om de încredereal lui Dumitrache, sergent în gardă

S , băiat de procopseală în casa lui TitircăR V , arhivar la o judecătorie de ocol,

student în drept și publicistV , consoarta lui Jupân Dumitrache

Z , sora ei

În București, la Dumitrache.

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ

20

ACTUL I

(O odaie de mahala. Ușă în fund, dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga în planul întâi și-n planul din fund, câte o ușă; în dreapta pe planul al doilea, altă ușă. În dreapta în fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.)

SCENA IJ D , în haine de căpitan de gardă

fără sabie, și N I

J D (urmând o vorbă începută): Iaca, niște papugii... niște scârța-scârța pe hârtie! ’I știm noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pișcher licuri... și seara... se gătesc frumos și umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N-ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chioară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!

I : Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e și femeia; dacă trage la ei cu coada ochiului și face fasoane, vezi bine! bagabonții atât așteaptă.

J D : Ba să am pardon! Știu eu ce vrei dumneata să zici... Dar nevastă-mea nu-i d-alea, domnule.

I : Vai de mine! jupân Dumitrache, adică, gân-dești că am vrut pentru ca să-ți fac un atac? Îmi pare rău!

J D : Nu, nene Nae; dar vreau să zic adică că nevastă-mea nu-i d-alea cum ziseși, și iaca, după mine de ce s-a luat?

I : S-a luat bagabonții și după dumneata?J D : S-a luat și se ia...I : Și cum ești dumneata!...

EDITURA CARTEA R

OMÂNEASCĂ