Rolul glucozei si fructozei in organism

Glucoza are o importanţă deosebită pentru om fiind principala sursă de energie. În lipsa ei celulele nu pot supravieţui mai mult de 20 de ore. Creierul, al doilea consumator de glucoză şi implicit de calorii după muşchi (excluzând organul, în care substanţele suferă permanent transformări - ficatul), utilizează exclusiv această glucidă ca sursă energetică. Funcţia cerebrală şi exerciţiul intelectual intensifică oxidarea glucozei. Glucoza care ajunge în tubul digestiv, poate să provină direct din alimentele care o conţin, sau din oligoglucidele şi poliglucidele prezente în hrană.

Ficatul utilizează glucoza în special pentru sintetizarea glicogenului, dar şi, într-o măsură mai mică, pentru alte sinteze (lipide, alte glucide, proteine, etc.). De asemenea, tot la nivelul ficatului, din alte substanţe (glicerină, aminoacizi glucoformatori, etc.) se sintetizează glucoză.

Ţesuturile folosesc glucoza din sânge, în cazul hiperglicemiei postprandiale (concentraţia glucozei din sânge (glicemia) are o valoare mai crescută imediat după mese, fără ca acest lucru să indice vreo tulburare fiziologică), sau cea provenită din degradarea glicogenului localizat interstiţial.

Muşchii striaţi (scheletici), în general, folosesc glicogenul ca sursă de energie. Această substanţă se află în afara celulelor, atunci când musculatura este relaxată. În timpul încordării musculare, glicogenul intră în celule unde se oxidează până la glucoză, şi mai departe, urmând glicoliza, furnizează energie pe baza "arderii" glucozei. Glucoza este un oxidant biologic puternic, întreţinând arderile metabolice, şi stimulând, din punct de vedere energetic, toate celulele.

Glucoza în exces epuizează repede rezervele de fosfor din corp, iar carenţa în fosfor determină intoleranţă la glucoză. S-a constat că atunci când organismul dispune de cantităţi suficiente de fosfor, dar îi lipseşte glucoza, se instalează fenomene nervoase asemănătoare cu cele întâlnite în hipertiroidism, chiar şi dacă glicemia nu este scăzută.

Glucoza de provenienţă naturală, adică cea provenită în principal din hrana vegetală, în special din fructele şi legumele dulci, contribuie într-o oarecare măsură la conversia lipidelor în alte substanţe şi iniţiază arderea grăsimilor (dacă nu se administrează odată cu lipidele alimentare).

Glucoza, în cantităţi moderate, alcalinizează sângele - dacă urmează calea degradării aerobe şi prezintă un efect diuretic cert. În cazul unui efort muscular intens, prin formarea acidului lactic, glucoza devine acidifiantă.

Deoarece intră în componentele unor anticorpi, în mod indirect, glucoza întăreşte imunitatea.

O caracteristica importanta a fructozei este capacitatea de indulcire, extrem de mare, motiv pentru care ea este folosita si ca etalon pentru a evalua si caracteriza puterea de indulcire a unor substante naturale sau artificiale. Fructoza din fructe are rolul de a semnaliza consumatorului ca fructul este copt si bogat in nutrienti.

Deoarece fructoza nu determina eliberarea insulinei din celulele betapancreatice (care nu au fructokinaza), consumul sau nu este urmat de scaderea apetitului. Este un alt aspect care poate lega hiperconsumul de fructoza de aparitia sindromului metabolic si a obezitatii.

Sa analizam rezultatele unui studiu recent efectuat la Universitatea din Los Angeles, California. Acesta a aratat ca functiile cognitive (memoria, invatarea) sunt influentate negativ de aportul exagerat de fructoza. Explicatiile efectelor fructozei se leaga de secretia de insulina. Excesul de fructoza pare a bloca abilitatea insulinei in a regla utilizarea glucozei de catre celule nervoase, care o folosesc in mod normal ca sursa de energie in desfasurarea proceselor de gandire. Astfel trebuie acordata o atentie mai mare alimentelor pe care le consumam si evitarea aportului excesiv de carbohidrati, indeosebi de zaharoza si fructoza. Chiar daca avem un trai activ, ceea ce ne fereste de exces ponderal, efectele negative ale fructozei consumate in cantitate mare sunt mai subtile, dar nu de neglijat.